Invocație către Venus

de Titus Lucrețius CARUS

Tu, născătoarea ginții lui Enea,

Tu, zeilor ș-al oamenilor farmec,
O, Venus, rod de viață, care pururi,
Sub bolta cea de stele călătoare,
Împoporezi câmpiile mănoase
Și marea purtătoare de corăbii;
Prin tine doar tot neamul de ființe
Începe-se și, scos din întuneric,
Prin tine vede-a soarelui lumină.
Din calea ta fug nourii, zeiță,
Și vânturile; iscusit, pământul
În drumul tău așterne flori suave
Și ție râde linul mării, ție,
Scăldat în valuri de lumină, cerul
Zâmbește blând ! Când zori de primăvară
S-au revărsat, și roditorul zefir
Descătușat începe iar să bată,
Atunce zburătoarele din aer
Vestesc întâi sosirea ta, zeiță,
De focul tău la inimă pătrunse,
Și ca turbate, vitele tot zburdă
Pe pajiștile cele desfătate,
Și ape repezi trec înot: robită
De tine, fiecare te urmează
Oriunde vrei s-o duci pe fiecare,
Pe mări, pe munți, pe râurile-n clocot,
Pe verzile ogoare și prin cuiburi
Tu, strecurând iubirea dulce-n piepturi
La toate vietățole, pe toate
Le-ncingi de dor să-și veșnicească neamul.
Fiindcă dar tu singură natura
O cârmui, și pe țărmurii luminii
Nimic nu poate-ajunge fără tine,
Nici bucurie nu-i, nici desfătare,
Pe tine eu acum te vreau părtașă
Să-mi fii la scrisul versurilor mele,
Pe care mă încerc a i le face
Lui Memmius al meu despre natură,
Lui Memmius, care-ai voit, zeiță,
Oricând mai sus ca alții să se-nalțe,
Încununat cu daruri întru toate.
Deci tu cu-atâta mai vârtos, o, zee,
Dă farmec veșnic graiurilor mele !
Iar trebile războiului într-asta
Pe mări și pe uscaturi, pretutindeni,
Tu fă-le să adoarmă liniștite !
Căci numai tu poți ajuta cu pacea
Pe muritori: războaiele cumplite
Le poartă Marte, zeul cel puternic
În arme, care-adeseori s-aruncă
La tine-n brațe, doborât de rana
Cea veșnic-a iubirii: cu grumazu-i
Rotund lăsat pe sânul tău, nălțându-și
Spre tine ochii donici, el te soarbe
Cu ochii și te jinduie pe tine;

Răsufletu-i fierbinte i s-atârnă

De gura ta. Pe-acesta tu, zeițo,
Cum stă culcat pe spate, înfășoară-l
Cu trupul tău cel sfânt și dulci cuvinte
Șoptește-i tu din gură, preamărito,
Și cere-i pacea pentru Roma noastră !
Căci eu nu pot cu inima-mpăcată
Să cânt natura-n zile de restriște
Și nici ilustrul Memmius nu poate
În vremuri ca aceste să nu vie
În ajutorul tuturor.

Aeneadum genetrix, hominum divumque voluptas,

alma Venus, caeli subter labentia signa
quae mare navigerum, quae terras frugiferentis
concelebras, per te quoniam genus omne animatum.
Te, dea, te fugiunt venti, te nubila caeli
adventumque tuum, tibi suavis daedala tellus
summittit flores, tibi rident aequora ponti
placatumque nitet diffuso lumine caelum.
Nam simul ac species patefactast verna diei
et reserata viget genitabilis aura favoni,
aeriae primum volucres te, diva, tuumque
significant initum perculsae corda tua vi.
Inde ferae pecudes persultant pabula laeta
et rapidos tranant amnis: ita capta lepore
te sequitur cupide quo quamque inducere pergis.
Denique per maria ac montis fluviosque rapaces
frondiferasque domos avium camposque virentis
omnibus incuties blandum per pectora amorem,
efficis ut cupide generatim saecla propagent.
Quae quoniam rerum naturam sola gubernas
nec sine te quicquam dias in luminis oras
exoritur neque fit laetum neque amabile quicquam,
te sociam studeo scribendis versibus esse
quos ego de rerum natura pangere conor
Memniadae nostro, quem tu, dea, tempore in omni
omnibus ornatum voluisti excellere rebus.
Quo magis aeternum da dictis, diva, leporem.
Effice ut interea fera moenera militiai
per maria ac terras omnis sopita quiescant.
Nam tu sola potes tranquilla pace iuvare
mortalis, quoniam belli fera moenera Mavors
armipotens regit, in gremium qui saepe tuum se
reicit aeterno devictus vulnere amoris,
atque ita suspiciens tereti cervice reposta
pascit amore avidos inhians in te, dea, visus,
eque tuo pendet resupini spiritus ore.
Hunc tu, diva, tuo recubantem corpore sancto
circumfusa super, suavis ex ore loquelas
funde petens placidam Romanis, incluta, pacem.
Nam neque nos agere hoc patriai tempore iniquo
possumus aequo animo nec Memmi clara propago
talibus in rebus communi desse saluti.