Jonathan Culler, Teoria literară, București, Cartea Românească, 2003

5.
Retorica, poetica si poezia

Am definit arta poeticii ca pe o încercare de a oferi o

explicatie a modului de producere a efectelor literare prin
descrierea conventiilor si operatiilor de interpretare care le fac
posibile. Poetica se înrudeste cu retorica, stiinta care înca din
perioada clasica s-a îndeletnicit cu studiul resurselor persuasive
si expresive ale limbii: tehnicile de limbaj si gândire care pot
fi folosite pentru a construi discursuri eficiente. Aristotel a
operat o distinctie între retorica si poetica, considerând retorica
arta strategiilor de persuasiune si poetica arta imitatiei si
reprezentarii. însa traditia medievala si renascentista le-a
asimilat pe cele doua: retorica a devenit arta elocventei, iar
poezia (de vreme ce cauta sa inspire, sa fascineze si sa
emotioneze) a fost considerata o instanta superioara a acestei
arte, în secolul al 19-1ea, retorica a ajuns sa fie privita ca
activitate artificiala rara nici o legatudi cu mecanismele
autentice ale gândirii si imaginatiei poetice si a cazut în
dizgratie. în ultima parte a secolului 20 retorica a renascut sub
forma analizei fortelor structurale ale discursurilor.
Putem asocia usor poezia cu retorica: reprezinta un tip
de limbaj care foloseste din abundenta figuri de stil si care
tinteste spre o mare forta de convingere. Si, înca de când
Platon i-a exilat pe poeti din republica sa ideala, ori de câte
ori poezia a fost atacata sau denigrata, a fost asimilata unei
retorici înselatoare sau frivole care îi induce pe cetateni în
eroare si stârneste dorinte extravagante. Aristotel a sustinut
 Retorica, poetica si poezia 83
valorea poeziei concentrându-se mai mult pe imitatie
(mimesis) decât pe retorica. El a aratat ca poezia reprezinta
o supapa sigura pentru manifestarea emotiilor intense. Si a
declarat ca poezia modeleaza experienta trecerii de la
ignoranta la cunoastere. (Astfel, în momentul cheie al
'recunoasterii' într-o tragedie, eroul îsi da seama de greseala
sa si spectatorii înteleg ca 'there but for the grace of God
go 1'34.)Ca descriere a resurselor si strategiilor literare, poe-
tica nu se poate reduce la o descriere a figurilor retorice ci
poate fi considerata parte a unei retorici extinse care studiaza
resursele actelor lingvistice de orice tip.

Figurile de stil
Retorica se afla la loc de frunte printre preocuparile teo-
riei literare si teoreticienii dezbat natura si functia figurilor
de retorica. Figurile de retorica au fost definite în general
ca modificari sau devieri de la limbajul 'obisnuit'; de exem-
plu, 'My love is a red, red rose,35 foloseste cuvântul. 'rose'
ca sa se refere nu la floare ci la ceva frumos si pretios
(aceasta fiind o metafora). Sau poezia 'The Secret Sits,36
acorda secretului rolul unui agent capabil sa stea nemiscat
(personificare). Studiul retoricii a încercat la început sa faca
diferenta între 'tropi' specifici care 'deviaza' sau schimba
întelesul unui cuvânt (cum se întâmpla în cazul metaforei) si
diverse figuri de stil care aranjeaza cuvintele în asa fel încât
sa obtina efecte speciale. Unele astfel de figuri sunt:
aliteratia (repetarea unei consoane); apostrofa (adresarea
directa catre cineva care nu este un interlocutor obisnuit, ca
în 'Be stiH,my heart !37,);si asonanta (repetarea unei vocale).
Teoria recenta distinge foarte rar figura de trop si chiar
a pus sub semnul întrebarii ideea de sens 'obisnuit' sau

34. 'îmi calauzesc pasii întru gratia divina' (n. tr.) .

35. 'Dragostea mea e un trandafir rosu aprins' (n. tr.)
36. 'Secretul sade' (n. tr.)
37. 'Domoleste-ti bataile, inima mea!' (n. tr.)

.ili.L.. ~~_.
84 Retorica, poetica si poezia
'literal' de la care deviaza figurile sau tropii. De exemplu,
termenul metafora este unul literal sau figurativ? în White
Mythology, Jacques Derrida demonstreaza felul în care
descrierile teoretice ale metaforei par sa se sprijine în mod
inevitabil pe metafore. Unii teoreticienii au ajuns la concluzia
paradoxala ca limba este fundamental figurativa si ca ceea
ce numim limbaj literal consta în figuri de stil a caror natura
figurata a fost data uitarii. Când vorbim despre a 'da de
capatul' unei 'probleme grele', de exemplu, aceste doua ex-
presii devin literale prin neglijarea naturii lor figurative.
Adoptarea acestei perspective nu înseamna ignorarea
distinctiei dintre domeniul literal si cel figurat ci mai degraba
exprimarea ideii ca tropii si figurile de retorica sunt struc-
turi fundamentale ale limbii, nu exceptii sau mutatii. în mod
traditional, cea mai importanta figura a fost si este metafora.
Metafora descrie un lucru ca fiind alt lucru (când George este
un magar sau dragostea mea un trandafir rosu aprins). Meta-
fora este astfel un mod esential de cunoastere: cunoastem un
lucru conceptualizându-l ca pe un anumit lucru. Teoreticienii
vorbesc despre 'metaforele prin care traim38' , schemc~meta-
forice fundamentale precum 'viata este o calatorie' . Aseme-
nea scenarii structureaza modul în care conceptualizam
lumea: încercam sa 'ajungem undeva' în viata, sa ne 'gasim
drumul', sa stim 'încotro ne îndreptam', sa 'depasim obsta-
colele', si asa mai departe.
Metafora e vazuta ca intrinseca limbajului si imaginatiei
pentru ca are forta de instrument cognitiv si nu reprezinta un
simplu ornament frivol. însa forta ei literara poate depinde de
un efect de incongruenta. Expresia lui Wordsworth 'the ehUd
is father to the man39, te face sa te opresti si sa reflectezi pâna
vezi relatia dintre generatii Într-o alta lumina: legatura dintre
copil si omul care va deveni mai târziu este comparata cu

38. Metaphors We Live By este titlul unei carti publicate în 1980

de catre George Lakoff si Mark Johnson (n. tr.)
39. 'copilul e parintele omului' (n. tr.)
 Retorica, poetica si poezia 85
legatura dintre un tata si copilul sau. Pentru ca o metafora
poate avea o încarcatura logica minutioasa, chiar teoretica,
reprezinta figura de retbrica cel mai usor de identificat.
Dar teoreticienii au accentuat si importanta altor figuri.
Pentru Roman Jakobson, metafora si metonimia sunt cele
doua structuri fundamentale ale limbii: daca mecanismul prin
care metafora leaga doua domenii este similitudinea, me-
canismul metonimiei este alaturarea. Metonimia asociaza un
lucru cu altul care este alaturat primului, ca atunci când spu-
nem 'coroana' si ne referim la 'regina'. Metonimia structu-
reaza un anumit domeniu înlantuind lucrurile în serii spa-
tiale si temporale, miscându-se de la un lucru la altul în ca-
drul domeniului respectiv, spre deosebire de metafora, care
leaga domenii diferite. Alti teoreticieni adauga sinecdoca si
ironia pentru ca lista celor 'patru tropi principali' sa fie com-
pleta. Sinecdoca reprezinta înlocuirea întregului prin parte:
'zece mâini' în loc de 'zece muncitori', operând prin dedu-
cerea calitatilor întregului din cele ale partii si prin repre-
zentarea întregului de catre parte. Ironia pune fata în fata apa-
renta si realitatea; ceea ce se întâmpla este opusul lucrului
anticipat (ce s-ar întâmpla daca ar ploua la picnicul organizat
de meteorolog ?). Acesti tropi fundamentali - metafora,
metonimia, sinecdoca, ironia - sunt folositi de catre istoricul
Hayden White în analiza explicatiei istorice sau 'emplot-
ment', cum o denumeste el: ei reprezinta structuri funda-
mentale de retorica cu ajutorul carora pricepem ceva din
propria experienta. Ideea fundamentala a retoricii ca disci-
plina, care reiese foarte clar din aceste patru exemple, este
ca exista structuri de baza ale limbii care dau nastere înte-
lesurilor produse de diverse discursuri.

Genurile
~ literare
Literatura depinde de figurile de retorica dar si de
structuri mai ample, în special de genurile literare. Ce sunt
genurile si care este rolul lor? Sunt termeni ca epic sau
86 Retorica, poetica si poezia
roman pur si simplu modalitati confortabile de a clasifica
opere literare pe baza unor asemanari vadite, sau au anumite
functii pentru cititori si scriitori? .
Pentru cititori, genurile reprezinta seturi de conventii si
asteptari: stiind ca ceea ce citim este un roman politist sau
unul de dragoste, o poezie lirici! sau o tragedie, ne vom
astepta la lucruri diferite si vom încerca sa ghicim ce este
relevant. Când citim un roman politist, cautam indicii în cu
totul alt fel decât atunci când citim o tragedie. Ceea ce ar
putea fi o figura frapanta într-o poezie - 'the Secret sits' -
ar putea fi doar un detaliu minor într-o poveste de groaza sau
într-o opera SF, în care secretele pot avea trupuri.
Din punct de vedere istoric, multi teoreticieni ai genu-
lui literar au urmat calea· deschisa de vechii greci, care
împarteau operele în trei mari categorii în functie de cine
vorbeste:: poetice sau /irice, în care naratorul vorbeste la
persoana întâi, epice sau narative, în care naratorul vorbeste
la persoana întâi dar îngaduie si personajelor sa se faca
auzite, si dramatice, în care se aude doar vocea personajelor.
Un alt criteriu de diferentiere este relatia dintre cel care
vorbeste si cititori. În cadrul genului epic, poetul se confrunta
în mod direct cu cititorii. În cazul genului dramatic, autorul
este ascuns în spatele personajelor de pe scena. În cazul
genului liric - cel mai. complicat caz - poetul, cântând sau
intonând, întoarce, ca sa spun asa, spatele cititorilor sai si
'se preface ca vorbeste cu sine însusi sau cu altcineva: un
spirit al naturii, o muza, un prieten, o iubita, un zeu, o abs-
tractiune personificata sau vreun obiect din natura'. Putem
adauga acestor trei genuri elementare genul modern al
romanului, care se adreseaza cititorilor prin intermediul unei
carti - un subiect pe care îl vom discuta în capitolul 6.
Tragediile si dramele reprezentau în Antichitate si Re-
nastere cele mai înalte forme ale literaturii, cele mai însem-
nate realizari ale poetului ambitios. Odata cu inventia
romanului, un nou concurent a aparut pe scena literara, dar
între sfârsitul secolului al l8-lea si mijlocul secolului 20,
 Retorica, poetica si poezia 87
poemul, un gen de poezi.e scurta lirica, a ajuns sa rcprezinte
esenta literaturii. Considerata la un moment dat în principal
ca modalitate de expresie clevata, formula eleganta a
valorilor si atitudinilor culturalc, poezia lirica s-a identificat
mai târziu cu o expresic a sentimentelor puternice, având ca
obiect atât viata de zi cu zi cât si valori transcendente,
cautând sa dea o expresie concreta celor mai profunde
sentimente ale individului. Aceasta idee mai este valabila si
astazi. Teoreticienii contemporani, totusi, considera poezia
lirica mai putin ca expresie a sentimentelor poetului si mai
mult ca o îndeletnicire lingvistica asociativa si imaginativa,
un experiment aplicat formelor si legaturilor lingvistice care
transforma poezia într-un mecanism de subminare a culturii
si nu în principalul receptacol al valorilor sale.

Poezia ca vorba si fapta

Teoria literara care se ocupa cu poezia dezbate, printre
alte lucruri, importanta relati.vaa diverselor modalitati de a
vedea poezia: o poezie este atât o structura alcatuita din
cuvinte (un text) cât si un eveniment (o actiune a poetului,
~ experienta a cititorului, un eveniment în istoria literara).
In ceea ce priveste notiunea de poezie conceputa ca arhi-
tectura verbala, principala problema este relatia dintre sens
si trasaturile non-semantice ale limbii, precum sunetul si
ritmul. Cum opereaza .caracteristicile non-semantice ale
limbii? Ce efecte produc la nivel constient sau inconstient?
Ce fel de interactiune între trasaturile semantice si cele non-
semantice poate fi anticipata?
Cât despre poezia conceputa ca eveniment, o problema
importanta este relatia dintre actiunea autorului care scrie
poezia si cea a vorhitorului sau a 'vocii' care vorbeste în
poezie. Aceasta este () problema. complicata. Nu autorul este
cel care vorbeste i'n poezie; ca s-o poata scrie, autorul se
imagineaza pe sine sau împrumuta alta voce. A citi o poezie
de exemplu, 'Thc Secret Sits' -. înseamna a pronunta
88 Retorica, poetica si poezia
cuvintele 'We dance round in a circle aud suppose ... '. Poeziâ
pare a fi o enuntare, dar acest enunt apartine unei voci cu
statut nedeterminat. Pentru cititor, a citi cuvintele poeziei
înseamna a se imagina în situatia în care le rosteste sau a-
si imagina o alta voce care le rosteste - o voce care, dupa
cum spunem de multe ori, apartine naratorului sau vorbito-
rului construit de autor. Astfel, facem diferenta dintre, pe de-
o parte, individul cu existenta istorica Robert Frost, si vocea
care transpare din aceasta poezie, pe de alta. Undeva la
mijloc între aceste doua figuri se afla a treia: imaginea eului
poetic care se desprinde din analiza mai multor poezii ale
aceluiasi poet (în cazul lui Frost, poate fi vorba de imaginea
unui observator aspru, realist, dar contemplativ al vietii
rurale). Importanta acestor imagini difera de la un poet la
altul si de la un tip de critica la altul. Dar orice încercare de
a defini poezia trebuie sa înceapa cu o distinctie între vocea
care vorbeste si poetul care a construit poezia, dând astfel
nastere acestei voci.
O binecunoscuta afirmatie a lui John Stuart MiU spune
ca poezia lirica este un monolog auzit din întâmplare. De câte
ori auzim fara sa vrem un enunt care ne atrage atentia,
imaginam sau reconstituim imaginea unui vorbitor si un
context: identificarea tonului conduce la imaginarea posturii,
situatiei, preocuparilor si atitudinii vorbitorului (care
câteodata coincide cu ceea ce stim despre autor, dar nu
întotdeauna). Aceasta a fost abordarea dominanta a poeziei
lirice în secolul 20, iar o explicatie succinta ar putea fi ca
operele literare sunt imitatii imaginare ale enunturilor
'reale'. Prin urmare, poeziile lirice reprezinta imitatii imagi-
nare ale unor enunturi personale, ca si cum fiecare poezie
ar începe cu urmatoarele cuvinte invizibile: '[De exemplu,
eu sau altcineva ar putea spune] My love is 1ike a red, red
rose' sau '[De exemplu, eu sau altcineva ar putea spune] We
dance round in a circle and suppose ... '. Astfel, interpretarea
unei poezii se rezuma la deducerea atitudinii vorbitorului din
indicatiile oferite de text si din cunostintele noastre generale
despre vorbitori si situatii obisnuite. Ce l-ar putea determina
 Retorica, poetica si poezia 89
pe vorbitor sa vorbeasca astfel? Modalitatea dominanta de
evaluare a poeziei în scoli si universitati a fost si este
evidentierea complexitatii atitudinii vorbitorului si a poeziei
ca dramatizare a gândurilor si sentimentelor unui vorbitor
reconstituit de cititor.
Aceasta este o abordare profitabila a poeziei lirice,
pentru ca multe poezii într-adevar prezinta cititorilor un
vorbitor care efectueaza acte de vorbire recognoscibile, cum
ar fi reflectia asupra semnificatiei unei experiente, mustrarea
unui prieten sau iubit, exprimarea admiratiei sau devotiunii.
Dar daca ne întoarcem atentia asupra începutului unora dintre
cele mai vestite poezii lirice, precum 'Ode to the West Wind'
('O wild West Wind, thou breath of Autumn's being 1'40)a
lui Shelley sau 'The Tiger' ('Tiger, Tiger, buming bright I
In the forests of the night'41) a lui Blake, apar dificultati. E
greu de imaginat ce fel de situatie ar face pe cineva sa
vorbeasca.în acest fel sau ce act de vorbire non-poetic ar duce
la îndeplinire aceste versuri. Raspunsul cel mai probabil este
ca acesti vorbitori se lasa purtati de val si adopta o postura
poetica extravaganta. Daca încercam sa întelegem aceste
poezii. ca imitatii imaginare ale unor acte de vorbire
obisnuite, actul pare a fi cel de a imita însasi poezia.

Extravaganta poeziei lirice

Asemenea exemple sugereaza extravaganta poeziei
lirice.Poeziile lirice nu numai ca par gata de a se adresa
oricui în afara de cititor (vântului, tigrului, sufletului) dar
adresarea are accente hiperbolice. Numele jocului este
exagerare: tigrul nu este doar 'galben' ci învapaiat; vântul
este chiar 'suflarea toamnei' si, pe parcursul pQeziei, mân-

40. Oda vântului de-apus

'O vânt salbatic de apus I Th, care esti suflarea toamnei!' (n.tr.)
41. Tigrul
'Tigru - stralucind faclie I Pe a noptilor câmpie' (n. tr.)

li

II

II
90 Retorica, poetica si poezia
tuitor si distrugator. Chair si poeziile sardonice sunt bazate
pe condensarea hiperbolica a imaginilor, ca atunci când Prost
reduce activitatea oamenilor la o perpetua învârtire în cerc
si considera multe forme de cunoastere simple 'presupuneri'.
Aici ne lovim de o problema teoretica de mare impor-
tanta, un paradox care pare sa se afle chiar în miezul poeziei
lirice. Extravaganta poeziei ia nastere si din aspiratia ei catre
ceea ce teoreticienii au denumit, înca din antichitate, 'su-
blim': o categorie care transcende capacitatea omeneasca de
întelegere, provoaca veneratie sau intensitate patimasa si
ofera vorbitorului posibilitatea de a intui ceva de dincolo de
omenesc. Dar aceasta aspiratie transcendenta intra în relatie
cu figuri de retorica precum apostrofa, forma de adresare
catre o entitate care nu este un interlocutor real, personi-
ficarea, atribuirea de calitati umane unor alte entitati si
prozopopeia, atribuirea darului vorbirii obiectelor lipsite de
viata. Cum pot fi îngemanate cele mai înalte aspiratii cu
asemenea artificii retorice?
Când poezia deviaza de la sau se joaca CU circuitul
normal de comunicare ca sa se adreseze cuiva care nu este
chiar un interlocutor - vântului, unui tigru sau inimii - se
spune câteodata ca acest lucru semnifica emotia puternica
ce-l face pe vorbitor sa izbucneasca. Dar intensitatea emo-
tionala deriva în special din chiar actul adresarii sau
invocarii, care adesea invita sau încearca sa dea nastere unei
stari de lucruri prin rugamintea adresata obiectelor neînsu-
fletite de a se supune dorintei vorbitorului. 'O lift me as a
wave, a leaf, a c1oud'42,îl implora pe vântul din vest eul poe-
tic al lui Shelley. Chemarea hiperbolica adresata Universului,
care trebuie sa asculte si sa dea ascultare este o strategie prin
care vorbitorii devin poetii sublimi sau vizionari: oameni care
se. pot adresa Naturii care, la rândul ei, li se poate supune.
Invocatia cu 'O' este o figura a vocatiei poetice, o metoda

42. 'O, ridica-ma ca pe un val, o frunza, un nor' (n. tr.)

 Retorica, poetica si poezia 91
prin care eul poetic se identifica nu doar cu o simpla voce
a poeziei ci cu întruchiparea traditiei poetice si spiritului
poeziei. Ruga adresata vântului sa bata sau celor înca
nenascuti sa auda strigatul poetului este un act de ritual
poetic. Tine de ritual în masura în care vântul nu va bate si
cei nenascuti nu îl vor auzi. Vocea striga ca sa strige. Striga
ca sa dea dramatism vocii, ca sa contureze imagini de mare
forta poetica, astfel încât sa-si poata stabili identitatea de
voce poetica si profetica. Modalitatea imposibila si hiper-
bolica a apostrofei evoca evenimente poetice, lucruri care se
vor realiza sau nu în cadrul poeziei.
Poezia narativa povesteste un eveniment; am putea
spune ca poezia lirica încearca sa fie un eveniment. Dar nu
exista nici o garantie ca poezia va reusi, iar apostrofa - dupa
cum indica scurtele mele citate - reprezinta ceea ce este mai
izbitor, mai jenant de 'poetic', mai confuz si gata de a fi luat
în râs ca nonsens hiperbolic. 'Lift me as a wave, a leaf, a
cloud !'. Sigur. Mai încearca. A fi-poet înseamna a te stradui
sa-ti reuseasca poezia, sa mizezi pe faptul ca nu va fi consi-
derata o prostie.
Una dintre principalele probleme pentru teoria poeziei,
dupa cum am spus, este relatia dintre poezie ca arhitectura
verbala si poezie ca eveniment. Apostrofa încearca atât sa
provoace un eveniment cât si sa prezinte acel eveniment ca
bazat pe artificii verb ale - asa cum se întâmpla cu 'o' -ul vid
al apostrofei: 'o wild West Wind !'.
A sublinia importanta apostrofei, personificarii, prozo-
popeiei si a hiperbolei înseamna a îi uni pe teoreticienii care
de-a lungul secolelor au accentuat ceea ce distinge poezia
lirica de alte acte de vorbire, ceea ce face din ea cea mai
literara dintre formele literare. Dupa cum scrie Northrop
Frye, poezia lirica 'este genul care indica în modul cel mai
clar miezul ipotetic al literaturii, firului narativ si întelesului
în aspectele lor literale, precum ordinea si arhitectura
cuvintelor' . Cu alte cuvinte, în poezia lirica întelesul sau po-
vestea transpar din arhitectura verbala. încercati sa repetati
92 Retorica, poetica si poezia
cuvinte cu rezonanta într-o secventa ritmica si veti vedea ca
apar si întelesul sau povestea.

Cuvinte cu rima
Frye, a carui Anatomie a criticii este un compendiu
nepretuit al gândirii despre poezia lirica si alte genuri, ..

numeste
(îngânari) elementele de baza alealecaror
si doodle (încâlceli), poeziei sunt babbl(
lirice
radacini char1
(descântec) si riddle (ghicitoare). Poezia murmura, aducând·
în prim "plan elemente non-semantice ale limbii - sunet, ritm,
repetitia literelor - ca sa produca un efect de incantatie:
This darksome burn, horseback brown,
His rollrock highroad roaring down ...

Poezia seamana cu o ghicitoare, în ambiguitatea ei înca-

patânata si formulele ei enigmatice: ce este un 'rollrock
highroad' ? Ce sa mai spunem despre 'the Secret' care 'sits
in the middle and knows' ?
Asemenea trasaturi sunt evidente în cântecele pentru
copii si balade, unde cel mai adesea placerea vine din ritm,
incantatie si bizareria imaginilor:
Pease porridge hot,
Pease porridge cold,
Pease porridge in the pot
Nine days old.43

Modelul ritmic si schema rimei evidentiaza organizarea

acestei poezioare si pot atât sa atraga un anumit tip de atentie
în interpretare (ca atunci când rima pune în lumina problema
relatiei dintre cuvintele care rimeaza) cât si sa suspende
interpretarea: poezia are propria ei ordine interioara care
provoaca placere, astfel încât nU mai e nevoie sa ne punem

43. Un ex.emplu de astfel de cântecel în limba româna ar fi 'Melc,

melc, codobelc I Scoate coarne bouresti ... ' (n. tr.)
 Retorica, poetica si poezia 93
problema întelesului; structura ritmica îngaduie limbii sa iasa
de sub tutela inteligentei si sa-si croiasca drum catre memoria
mecanica. Ne amintim 'pease porridge hot' fara sa ne mai
batem capul sa aflam ce este 'pease porridge' si chiar daca
aflam, vom uita cu siguranta înainte sa uitam 'pease porridge
hot'.
Evidentierea si singularizarea limbajului cu ajutorul
structurii metri ce si repetitiei sunetelor este baza poeziei.
Teoriile poetice trec apoi la formularea unor relatii între
diverse tipuri de organizare a limbii - metrica, fonologica,
semantica, tematica - sau, în termeni foarte generali, între
dimensiunea semantica si cea non-semantica a limbajului,
între ceea ce spune poezia si felul în care o spune. Poezia
este o structura de semnificanti care absoarbe si reconstituie
semnificatii, întrucât modelele ei formale au efecte asupra
structurilor semantice, asimilând întelesurile pe care
cuvintele le au în alte contexte si supunându-Ie unei noi orga-
nizari, schimbând accentul si unghiul de vedere, transfor-
mând sensurile literale în unele figurate, aliniind termenii
conform modelelor paralelismului sintactic. Acesta este
renumele poeziei: trasaturi 'incidentale' care tin de sunet si
ritm contamineaza si influenteaza întelesul în mod sistematic.

Interpretarea poemelor
La acest nivel, poezia lirica se bazeaza pe o conventie
de unitate si autonomie, ca si cum ar exista urmatoarea
regula: nu considerati poezia ca pe orice fragment de con-
versatie, care are nevoie de un context mai larg, ci presu-
puneti ca are o structura proprie. Încercati sa o cititi ca si
cum ar· fi un întreg estetic. Traditia poeticii ne pune la
dispozitie diverse modele teoretice. Formalistii rusi de la
începutul secolului 20 afirma ca un nivel structural al poeziei
trebuie sa le reflecte pe celelalte; teoreticienii romantismului
si reprezentantii Noii Critici din Anglia si America fac o
analogie între poezii si organismele naturale: toate partile
94 Retorica; poetica si poezia
poeziei trebuie sa se potriveasca în mod armonios. Inter-
pretarile post·structuraliste aduc în scena tensiunea ine-
vitabila între ceea ce face poezia si ceea ce spune, imposi-
bilitatea poeziei, sau poate a oricarui fragment de limbaj de
a pune în practica ceea ce declara.
Recenta conceptualizare a poeziei ca edificiu interl'
textual accentueaza ideea ca poeziile îsi trag seva din ecouri
ale unor poezii anterioare - ecouri pe care se întâmpla sa nu
le stapâneasca. Unitatea devine mai putin o proprietate a
poeziei si mai degraba ceva ce cauta analistii, fie ca se afla
în cautarea unei fuziuni armonioase sau a unei tensiuni
nerezolvate. Pentru a descoperi unitatea, cititorii identifica
opozitiile din poezie (precum cea dintre 'noi' si 'Secret' sau
cea dintre 'a sti' si 'a presupune') si observa cum alte ele-
mente ale poeziei, în special expresiile figurative, se aliniaza
acestor opozitii.
Sa luam ca exemplu binecunoscuta poezie de doua
versuri a lui Ezra Pound, 'In a Station of the Metro':

The apparition of these faces in the crowd;

Petals Qn wet, black bough44

Interpretare acestei poezii deriva din contrastul dintre

multimile de la metrou si scena naturala. Structura celor doua
versuri conduce la paralela dintre imaginea fetelor în
întunericul metroului si petalele de pe creanga neagra a unui
copac. Si apoi? Interpretarea poeziei depinde nu numai de
conventia unitatii ci si de conventia semnificatiei: regula
spune ca poeziile, oricât de scurte ar fi, trebuie sa vorbeasca
despre ceva important, si, prin urmare, detaliile concrete
trebuie sa aiba semnificatie generala. Acestea ar trebui
interpretate ca semn sau 'corelativ obiectiv', ca sa folosim
termenul lui T. S. Eliot, al unor sentimente profunde sau al
unor sugestii de mare semnificatie.

44. într-o statie de la metrou, aparitia acestor figuri în multime;

petale pe negrul unei crengi umede (n. tr.)

----- . --------"
 Retorica, poetica si poezia 95
Pentru a descoperi semnificatia opozitiei din scurta
poezie a lui Pound, cititorii trebuie sa reflecteze asupra
modului de operare a paralelismului. Poezia pune în
contrast scena aglomeratiei urbane din metrou cu imaginea
naturala si linistita a petalelor pe o creanga uda sau le pune
sub semnul egalitatii, pe baza unei asemanari? Ambele
variante sunt posibile, dar ultima pare sa dea nastere unei
interpretari mai profunde, reprezentând un pas validat de
traditia interpretarii poetice. Perceperea similitudinii dintre
fetele din multime si petalele de pe creanga - perceperea
fetelor ca petale - este un exemplu al puterii imaginatiei
poetice de 'a vedea lumea dintr_-o.noua perspectiva', de a
formula ecuatii noi st, poate, de a aprecia ceea ce pentru altii
ar parea banal sau apasator, descoperind astfel profunzime
într-o aparenta rigida. Acest scurt poem se poate astfel
transforma într-o reflectie asupra puterii imaginatiei poetice
de a produce efectele pe care poemul în sine le produce. Un
astfel de exemplu ilustreaza o conventie fundamentala a
interpretarii poetice: gânditi-va la ceea ce acest poem si
strategiile sale au de spus despre poezie sau generarea
sensurilor. În desfasurarea operatiilor lor retorice, poeziile
pot fi interpretate ca investigatii în domeniul poeticii, întoc-
mai cum romanele, dupa cum vom vedea, reprezinta, la un
anumit nivel, reflectii asupra modului în care propria expe-
rienta a timpului devine inteligibila si astfel se transforma
în investigatii ale teoriei narative.