Ansamblurile de locuinte colective socialiste din perioada 1960-1980

-mic istoric evolutiv al locuintelor din perioada socialista, pana la cea tarzie

-definirea unor termeni: microraionul, locuinta, locuire

-cum au aparut, de ce au aparut, avantajele/dezavantajele, ce probleme aveau

-2 ansambluri: aparitie, descriere, caracteristici, particularitati

Locuirea reprezinta un concept bogat cu doua semnificatii: are o dimensiune fizica de adapost, ce
reprezinta functiunea pasiva a locuirii, dar are si o dimensiune socio-culturala, ce reprezinta
funciunea activa a acesteia prin practici de locuire si modul de utilizare care se transpun automat
intr-un model cultural de viata sociala.

Harvey (1972) vorbeste de doua dimensiuni ale valorii locuirii: valoarea de utilizare prin spatiul privat
al locuintei, dar si prin relatiile functionale dintre interior – locuitorii si exterior – spatiile vecine
locuintei, dar si o valoare de schimb care are semnificatii in evaluearea calitatii locuirii.

Marile ansambluri de locuinte colective, termen provenit din limba franceza ce nu are o definitie
unanima in vocabularul romanesc

Edificarea marilor ansambluri de locuinte colective in romania a rezultat in urma unor etape
experimentale succesive: ansamblurile functionaliste, cvartalele, apoi microraioanele.

Edificarea ansamblurilor de locuintelor colective in 2 intervale/etape majore: perioada 1950-

1977(1950-1958, 1958-1963, 1963-1970, 1970-1977) si perioada 1977-1989.

1950-1958 – cvartal, ansambluri rezidentiale in apropierea zonelor industriale (predecesoare

microraioanelor): Drumul Taberei, Vatra Luminoasa

1958-1963 – ansamblul Balta Alba, edificat in 1964

1963-1970 – aparitia microraionului dupa 1962 (nou model de organizare cu privire la: echipamente
socio-culturale si infrastructura edilitara de baza)

„Microraionul este in esenta un ansamblu de locuinte conceput organic, astfel ca sa constituie o

unitate a carei populatie sa fie legata prin institutii socio-culturale de servire zilnica...” (Derer, 1985,
p. 150)

- Ansamblurile de locuinte colective se voiau sa faca parte din centre de cartier care
cuprindeau si: cinematograful, clubul, scoala si dotari culturale, administratie.
- Microraionul reprezinta un ansamblu organizat de locuinte conceput ca o unitate a carei
populatie este strans legata de utilizare frecventa a echipamentelor socio-culturale.
Dispunerea echipamentelor se face pe baza principiului izocronelor. (Claudiu Runceanu,
Evolutia si recalificarea ansamblurilor de locuinte colective din Bucuresti, p.96)

1970-1977 – dezvoltare intensiva: crestere in inaltime, cresterea densitatii de construire, densificare

a zonelor de locuinte colective realizate in perioade anterioare
- Apar normative cu privire la mp/persoana, cumpararea apartamentelor devina obligatorie,
- Promulgare legi 58 si 59 (1974): legea fondului funciar si cea care prevede sistematizarea
teritoriului si a localitatilor.
- Perioada conduce la defensificari necontrolate si la sacrificarea spatiilor verzi, a parcarilor si a
locurilor de joaca
- Productia de locuinte creste cu 30% si tehnicile de productie se dezvolta