5.11.b. Dicţionar de netezire.

Tehnologiile de
netezire sau tratarea suprafeţei vaselor sunt
descrise după un dicţionar de termen, care este
codificat, inclus în bazele de date, apoi, după
extragere şi prelucrări matematice (seriere sau
clasificare), este redat fie prin tabele sau imagini
grafice, ca în imaginea alăturată. Din tabel se
observă principalele tehnologii folosite, precum şi
dispunerea lor în complexe, strat, adâncimi (în
acest caz definite ca situaţii arheologice).

5.11.c. Dicţionar de tehnologii de ardere.

Asemenea dicţionare se realizează în prima faţă
prin convenţii, apoi se fac analize privind arderea,
durata, temperatura, stările pe care le îmbracă în
procesul arderii. Există unele studii privind
tehnologia de ardere (Ghergariu colab. 1995, 209-
231), unde se porneşte de la examinarea
arheologică a probelor şi o descriere standard,
sunt prezentate caracteristicile macroscopice,

131
aspectele macroscopice, compoziţia mineralogică,
materia primă folosită, sursele de provenienţă,
tehnologia folosită, temperaturile de ardere,
comportamentul mineralelor argiloase în timpul
arderii. Graficul seriat prezintă cele mai bune
corelaţii dintre categoriile de ardere şi complexele
sau adâncimile de săpare.

5.12 Tehnologia de ardere. În mod

convenţional au fost stabilite unele categorii de
ardere: oxidantă, reductantă, bună, slabă,
blacktoped, combinaţii dintre ele ş.a. Asemenea
date sunt importante ele indicând, uneori procese
de evoluţie, involuţie, staţiuni principale,
secundare etc.
5.13 Descrierea şi analiza unor părţi de vase.
Starea fragmentară a fragmentelor ceramice face
ca uneori să fie descoperite doar fragmente de
burţi, umeri sau alte părţi de vas ce pot identifica
unele forme speciale (vasele bitronconice,
132
carenate etc.). Pentru asemenea părţi
semnificative se pot face cataloage de forme cu
cocul general al vasului sau cod special.
5.14 Analizele pe ceramică. Structura unei
baze de date, concepute de colega Zoia Maxim,
permite reţinerea unor date importante, rezultate
din analizele fizico-chimice pe ceramică, sistem
folosit pentru descrierea analizelor pe ceramică.
Acest tabel, în forma de mai sus conţine un număr
limitat de elemente. Lui i se pot adăuga starea şi
tipul mineralelor din timpul arderii sau uscării,
durata arderii, starea coloidală, elementele
componente, structura, textura ş.a
Pentru codificare, se folosesc grile cu termeni
în clar, pentru clasificare şi în cod, pentru
includerea în bazele de date, după sistemul
LUNING – STEHLI – BRUKNER, adaptat pentru
civilizaţiile din România de către LAZAROVICI –
MAXIM.
Codificarea se poate face direct pe calculator,
pe baza unor programe interogative după sistemul
folosit pentru paleo – faună (la Foldvar în
Vojvodina), cel pentru ceramică acceptat în
săpăturile germane din Voivodine (sistemul
STEHLI - HANSEL), identic cu cel din săpăturile
americane din Banatul Iugoslav de la Opovo
(sistem TRINGHAM - BRUKNER).
5.15.a. Sortarea. În urma operaţiilor de
codificare, prelucrare, restaurare şi descriere, o
parte din materiale trebuie reţinute pentru
documentaţia grafică şi fotografică, constituind
elementele considerate tipice sau mostre. Aceasta
sortare trebuie să ţină cont de numeroase criterii:
raritate, elemente caracteristice pentru categorie,

133
factură, structură, textură, amestec, netezire,
culoare, formă, decor. Materialele trebuie sortate
în funcţie de caracterul săpăturii: sistematică
(îndelungată în care se preconizează adunarea
unor mari cantităţi de materiale); salvare prin
sondaje (se menţin cât mai multe materiale);
salvare prin cercetarea întregii staţiuni (se menţin
materialele după acelaşi criteriu ca la cele
sistematice).
Sortarea materialelor trebuie să reţină serii
de mostre care să nu fie inventariate, dar marcate
pentru a putea servi ca mostre pentru analizele
distructive. Este preferabil ca, din materialele
supuse analizelor distructive, să fie prevalate
mostre martor.
5.15.b. Inventarierea. Inventarierea
materialelor are ca scop reţinerea exactă a poziţiei
lor. Ca o consecinţă a inventarierii pe obiect este
creşterea individualizării lui, a rolului şi
importanţei lui. Inventarierea individuală permite
obiectului libertatea organizării în colecţii după
diferite criterii, determinate de studiul
tehnologiei, a tehnicii şi a decorului, a cromaticii
ş.a. Inventarierea poate fi făcută în inventarul unei
staţiuni, ca parte a unui inventar general, dar
poate fi făcută şi în inventarul unui muzeu, după
structura muzeului (inventar general, inventar pe
secţii sau pe categorii, epoci, mari perioade
istorice). Inventarierea conţine date şi coduri
despre muzeu, colecţie, staţiune, situaţia
arheologică, culturală, localizare în muzeu şi în
colecţii ş.a.

134
 5.16 Restaurarea. Restaurarea materialelor
pe şantier oferă condiţii doar pentru unele
categorii de materiale depinzând de mărimea şi
dotarea tehnică a şantierului, de laboratoarele sau
atelierele pe care le are. Restaurarea pe şantiere
permite arheologului completarea rapidă a
documentaţiei de şantier şi, în acelaşi timp,
completarea cataloagelor de formă, tip, variante,
efectuarea unor statistici, formarea unei imagini şi

instruirea rapidă a echipelor de cercetare.

Restaurarea făcută pe şantier, chiar dacă nu este
completă, oferă uneori posibilitatea urmăririi
spargerii vasului şi împrăştierea lui în săpătură
(complexe, nivele). Operaţiile de restaurare,
finisare, conservare pot continua şi în laboratorul
muzeului.
5.17 Desenarea obiectelor pe şantier oferă
posibilitatea realizării unei documentaţii rapide,
efectuate sub controlul direct al arheologului.
Acesta permite echipei tehnice studiul categoriilor
de obiecte în funcţie de specialitatea lor. Cel mai

135
adesea, aceste studii se fac sau trebuie făcute de
către doctoranzi. Având în vedere că echipele
tehnice pot aparţine din instituţii diferite, din
oraşe şi ţări diferite, realizarea unei documentaţii
de şantier, studiul şi comentarea ei în colectiv este
necesară la completarea jurnalelor, a rapoartelor
tehnice, periodice sau generale.

5.18. Clasificarea automată în arheologie (cu

programul ARHEOAPL)
Este un program folosit pentru desenarea,
clasificarea, codificarea, stocarea datelor
clasificării automate şi a caracteristicilor unor
tipuri de vase. Acesta permite desenarea a cel
puţin 2000 de tipuri, raportat la tipurile şi
variantele de curbe şi asociaţiile dintre ele, dar cu
mult mai multe dacă luăm în consideraţie şi
dimensiunile vaselor.
În modelul de mai sus observăm acelaşi tip de
cupă, realizată prin două modele de curbe: curbă
sferică spre extremă (interpolare Lagrange) şi
curbă tangentă la extremă (interpolare Spline).
Avantajele acestui program este acela că
înlocuieşte declaraţia arheologului cu agloritmi,
care au la bază criterii obiective, măsurabile,
clasificabile. Desigur acest program nu rezolvă, în

136
această formă, toate cerinţele şi exigenţele
realităţilor, dar este un instrument de lucru
performant.

Programul pe calculator oferă posibilitatea

desenării automate a unor forme de vase,
clasificarea riguroasă şi ordonare lor.
Ultimele corecturi la programul de desenare
permite desenarea şi profilelor de grosime
definită, chiar dacă aceste profile nu sunt
desenate ideal în acest moment al realizării
programului.

5.19 CONSEMNAREA DATELOR:

JURNALELE, RAPORTUL ZILNIC,
RAPORTUL SĂPTĂMÂNAL, RAPORTUL
TEHNIC, RAPORTUL PRELIMINAR,
RAPORTUL GENERAL.

Acestea depind de sistemul de săpătură

organizat. Fiecare sistem de săpătură, după
caracterul său, amploarea ei, necesită un sistem
de consemnare a datelor. O echipă tehnică
restrânsă impune arheologului realizarea unei
documentaţii. Întrucât în cazul sondajelor nu
există posibilitatea organizării unei echipe
complexe, principalul obiect al documentelor de
săpătură este jurnalul şi documentele de bază
(planuri, schiţe, fişe, borderouri, liste de inventar,
fotografii ş.a.).
Realizarea acestora necesită o echipă
organizată, complexă, care impune conceperea

137
unor sisteme de descriere şi evidenţă, ale căror
date sunt concentrate într-o instituţie sau mai
multe. Documentele de bază trebuie păstrate la
instituţia organizatoare a săpăturii. Copii ale
documentelor de bază trebuie trimise instituţiilor
finanţatoare. Responsabilul de şantier are nevoie
de o documentaţie completă şi de o evidenţă
asupra ei, acestea în funcţie de repartiţia
sarcinilor între membri colectivului de cercetare.
În afara unor studii specializate,
coordonatorul săpăturii sau coordonatorul de
sectoare au nevoie de informaţii mediate ce se
realizează direct sau zilnic. Concluziile comentate
zilnic sunt înregistrate într-un scurt raport parţial
sau săptămânal, care cuprinde informaţii de
sinteză. Încheierea săpăturii necesită realizarea
unui raport tehnic privind datele de bază despre
săpătură, materiale, documentaţie, finanţe.
Încheierea unei campanii de săpături necesită
realizarea unui raport preliminar. Încheierea unei
etape de cercetare permite elaborarea unor
rapoarte generale. În toate aceste rapoarte sunt
cuprinse informaţii generale şi speciale despre
ambient, stratigrafie, complexe, evoluţia
arhitecturii, a materialelor arheologice şi concluzii
mai scurte sau ample în funcţie de stadiul de
rezolvare al unor probleme.

5.20 RECOLTAREA PROBELOR. NOŢIUNI

GENERALE DESPRE ANALIZELE FIZICO-
CHIMICE. STUDIUL MACROSCOPIC ŞI
MICROSCOPIC.

138
 Recoltarea probelor este o operaţie ce trebuie
făcută sistematic. Alegerea probelor trebuie să fie
semnificativă pentru tema urmărită. Probele
trebuie alese şi culese pentru a forma serii.
Acestea permit verificarea datelor şi a metodelor
folosite, a corectitudinii datelor sau săpăturilor, a
precizării liniarităţii evoluţiei. Pe de altă parte,
probele alese trebuie alese în număr suficient de
mare, de cel puţin trei-cinci pentru o problemă,
necesare pentru a se realiza serii sau clasificări.
Probele trebuie să fie eşantioane semnificative
pentru lotul din care fac parte. La alegerea
probelor trebuie să se evite poluarea, amestecul,
poziţiile stratigrafice nesigure, materialele atipice.
După realizarea unor serii de probe se pot alege
materialele şi aleator, deoarece există serii cu care
se pot compara.
Zoia Maxim a conceput un sistem de
organizarea cercetărilor şi a tipurilor de baze de
date, care să corespundă unui sistem, a cărui
elaborare a început în anul 1986. Astăzi lucrurile
sunt mai clare. S-au realizat unele modele de baze
de date, dar altele – mai ales pentru prospectări –
nu au fost realizate, deoarece nu s-au realizat
programe speciale, folosindu-se doar cele
standard.
Completarea unei asemenea baze necesită un
sistem integrat, global, cu coordonate. Pentru
aceasta ne lipsesc informaticieni care să cunoască
un sistem şi să realizeze programe noi şi, în
special, integrarea lor într-un pachet de programe.

139
 5.20.1. RECOLTAREA PROBELOR.
CATEGORII DE PROBE. Înainte de a înşira
categoriile de probe, sunt necesare câteva cerinţe
după care se aleg probele pentru mostre sau
analize:
- din piesa să se poată prevala probe fără a
o distruge, din punctul de vedere al formei
sau decorului;
- locul din care se alege proba trebuie să fie
semnificativ pentru întreaga piesă şi să
răspundă cerinţelor de analiză. Dacă
analiza aduce unele atingeri formei sau
decorului, locul de analiză e bine să fie
uşor mascat;
- în evidenţa primară trebuie specificată
natura şi data prevalării analizei;
- înainte şi după ce se va lua proba, piesa
trebuie fotografiată;

140
 - părţi de mostră trebuie păstrate pentru
viitoare verificări prin alte metode şi
control;
- părţi de mostră trebuie păstrate pentru
viitoare verificări prin alte metode şi
control.

5.20.1. OBSIDIANUL. Probele de obsidian

sunt similare celor de la silex. Fiind rocă eruptivă
lipsesc unele elemente din procesul formării, dar
există mai multe elemente din matricea geologică.

Analizele fizico-chimice privesc în special

precizarea şi momentul formării surselor. Pentru

141
zonele europene se cunoaşte matricea geologică şi
diferite structuri cristaline.
5.20.3 SILEXUL. Piesele de silex sau mostre
de silex trebuie culese atât din siturile arheologice
cât şi din locurile de oculenţă ale silexului. Se
recomandă realizarea unor litoteci. Litoteca este o
colecţie de mostre, cu varietăţi geologice de silex
sau alte roci, din surse geologice şi arheologice.
Din ocurenţele geologice trebuie culese mostre de
diferite dimensiuni ale căror aspecte cromatice
sau de textură este necesar să fie analizate.
Pentru probele silex se urmăreşte, de obicei:
urmele traseologice, care demonstrează diferite
folosiri ale pieselor; structura, textura, incluziunile
şi analizele fizico-chimice, pentru clasificare şi
precizarea sursei. Modelele folosite pentru studiul
silexului sunt: analizele fizico-chimice ale
elementelor rare sau impurităţilor (posibilă
întreaga gamă de analize); secţiuni subţiri în care
se urmăresc impurităţile, elemente de microfloră
sau faună; studiul microscopic sau macro
fotografia pentru studii traseologice; textură;
structură etc.

142
143
 5.20.4 CERAMICA. Analiza ceramicii cunoaşte
o gamă de analize. Mostrele trebuie alese pentru a
răspunde unui număr mare de cerinţe privind
structura, textura, amestecul, modelarea,
netezirea, lustruirea, uscarea, arderea. Analizele
pot fi fizico-chimice şi geologice. Cele fizico-
chimice privesc structura elementelor rare,

impurităţile, matricea geologică. Celelalte analize

privesc sursa de materie primă, degresanţii,
coloranţii de ardere, amestec, uscare, pictare ş.a.
Mostrele trebuie alese atât pentru categoriile
indicatoare (sunt necesare date statistice privind
proprietăţile lor) cât şi pentru “importuri”.
144
 Analiza pe un fragment ceramic de la Baciu
arată diferenţa de ardere. În acest caz se observă
cum arderea slabă (mai neagră în colţul din stânga
sus) este spre partea interioară a vasului. La
exterior sunt particule mai fine, ca urmare a
slipului adăugat.
Studiul analizelor ceramicii joacă un rol
deosebit în precizarea legăturilor cronologice,
culturale, economice şi sociale. Datele adunate din
analize pot fi cuprinse-n baze de date sau
informaţii din care se pot face analize calitative
sau cantitative în funcţie de bază.
Orice date despre acestea sunt deosebit de
importante. La studiul “importurilor” pot fi
urmărite resturile de pământ din fisuri, decor etc.
Numeroase fragmente ceramice păstrează resturi
menajere organice al cărui studiu este deosebit de

145
important pentru precizări privind modul de viaţă
al comunităţilor preistorice.

5.20.5 PIATRA. Studiul obiectelor de piatră

este important pentru precizarea surselor de
provenienţă, folosirea şi circulaţia obiectelor finite
sau ca materie primă.
Necesară pentru studiul litologic este analiza
şi studiul deşeurilor de fabricaţie. La piesele de
piatră sunt necesare studii privind urmele
traseologice. Acestea oferă date despre
funcţionalitatea lor, dar şi urmele unor depuneri,
rezultat al unor folosiri, semne voite (simboluri,
semne de meşter) sau urme de pictare. Prin
studierea acestor urme se pot obţine date privind
folosirea şi preferinţele. La studiul uneltelor de
piatră importante de analizat sunt ştirbiturile,
refacerile, reparaţiile sau sistemele de prindere.

5.20.6 ARTEFACTELE DIN OS. Piesele şi

obiectele de os sunt studiate diferit. Analizele şi
determinările urmăresc precizarea speciei, zonei
şi osului din care sunt confecţionate piesele.

146
Piesele urmărite pentru studii de traseologie
trebuie spălate şi păstrate cu grijă. Pentru oasele
sau uneltele cu depuneri trebuie avută în vedere
analiza depunerilor.

5.20.7. METAL. Obiectele de metal, în funcţie

de material şi starea de conservare, trebuie
analizate cu grijă deosebită. Schimbarea mediului
poate duce la procese de degradare sau alterare a
straturilor de la suprafaţă sau din profunzime.
Piesele sau părţile alese pentru analize să fie
selectate în funcţie de analiza urmărită. Unele
obiecte (în special cele feroase) suferă de oxidări
foarte puternice care pot altera în întregime piesa.

5.20.7.1 CUPRU. Obiectele de cupru

beneficiază de o patină (oxid) ce trebuie şi aceasta
analizată.
Analiza obiectelor de cupru oferă date despre
procesele tehnologice de obţinere sau prelucrare a
metalului. Acest metal apare sub forma cuprului
nativ în zone din Europa.
În ţara noastră există numeroase surse unele
sunt în asocieri cu carbonaţi, azotaţi, sulfaţi şi
altele. În munţii noştri sunt zone metalifere din
care unele foarte bogate cum sunt cele din
Apuseni (Băiuţul Bihorului).
Studiul macroscopic al suprafeţei şi a
straturilor superficiale oferă date despre
tehnologiile folosite (turnare, tipare, ciocănire,
finisare), ajustările de suprafaţă ş.a.

147
 Studiul microscopic oferă date despre aliaj,

modul de ciocănire, formele şi sistemul de

cristalizare, căliri, etc.

Analiza metalografică permite, prin studiul

cristalelor şi al deformării lor în urma unor
tratamente petrecute în procesul tehnologic
(forjare, călire, decălire, coacere), stabilirea
tehnologiilor primare, secundare, a metodelor de
confecţionare, prelucrare, întărire, înmuiere etc.
Analiza fizico-chimică urmăreşte studiul
elementelor indicatoare, al elementelor rare sau al
impurităţilor, elemente deosebit de importante
pentru precizarea sursei de materie primă, a
cuprului nativ.

148
 O dezvoltare şi o atenţie deosebită s-a acordat
studierii şi cercetării urmelor de exploatare
cuprifere (ocne, haldine, unelte, obiecte de uz sau
de cult legate de exploatare). Analizele urmăresc
materia primă din sursă, zgurile rămase din
procesele tehnologice sau din procedeele
experimentale de obţinere a metalului. La acestea

se urmăreşte materia primă, obiectul şi zgura.

Analiza acestora oferă date privind clusterul
dispersiei elementelor indicatoare.

5.20.7.2 CUPRU ARSENIC. Studiul acestor

categorii de obiecte este deosebit de important,
mai ales din punct de vedere metalografic, privind
procedeele tehnologice de obţinere a metalului, de
turnare sau aliere. O atenţie deosebită se acordă
urmelor ce permit definirea matricei geologice sau

149
a mineralelor reduse sau aliate. Pentru aceste
categorii de obiecte se pot urmări aceleaşi urme
traseologice sau depuneri ca şi la alte categorii de
obiecte.
Pentru aceste genuri de analize există modele
de baze de date, ca şi cel alăturat întocmit de Zoia
Maxim. Desigur acestuia îi pot fi adăugate
elementele analizate în aceeaşi bază cum avem pe
obiecte sau surse de cupru (Anacupru, Cupruana)
în care am introdus şi date publicate în literatură.
Cel mai adesea trebuie precizate şi metodele de
analiză, laboratoarele, specificul lor, standardele
folosite, sau alte date necesare specialistului.
5.20.8. BRONZ. Aceste analize acumulează
toate categoriile de mai sus, dar conţin şi
probleme deosebite. Problemele ce se ridică se
petrec la momente cronologice diferite,
determinate de explozia metalurgiei bronzului,
petrecută la finele epocii bronzului, în Bronz D-
Hallastatt A. Apariţia marilor depozite de bronzuri
(Uioara, Aiud, ş.a) indică existenţa unor ateliere
specializate şi a unor depozite de turte şi obiecte
vechi de unde reiese o adunare a obiectelor de pe
spaţii vaste. Anaşizele fizico-chimice sunt mai
puţin revelatoare la precizarea sursei de materie
primă pentru obiectele nou topite, dar sunt
deosebit de importante pentru cele ce urmau să
fie retopite. Studiul elementelor rare, al
impurităţilor şi analizele de clusteri pe computer
pot oferi date şi rezultate deosebit de importante.
5.20.9. FIERUL METEORIC. Analizele
acestuia sunt deosebit de avansate, mai ales în
privinţa studiului metalografic, al sursei şi al
tehnologiilor metalurgice şi siderurgice. După

150
descoperirea obiectelor din pământ trebuie făcute
o serie de analize, pentru precizarea stării de
conservare, măsurile sau metodele ce se impun
pentru conservare şi restaurare. Analiza fierului
meteoric este deosebit de importantă şi pentru
posibilităţile de datare, pe bază C14, dar şi a altor
metode privind prelucrarea acestuia.
5.20.10. ZGURILE. Studiul zgurilor este
deosebit de important. Acesta se realizează prin
analize macroscopice (pentru precizarea
provenienţei lor şi a tehnologiilor de reducere sau
a fondanţilor folosiţi), microscopice (pentru studiul
impurităţilor şi proceselor tehnologice) şi analizele
pentru precizarea elementelor rare (matricea
geologică, matricea reţelei ş.a.). Zgurile pot indica
zone şi ateliere de prelucrarea metalului.

5.20.11. AURUL. Studiul şi analizele aurului

cunosc, în principal, aceleaşi metode şi principii ca
şi cele de la cuprul nativ, dată fiind chimia similară
a formării lor. Prelucrarea aurului şi circulaţia lui
se leagă atât de procese tehnologice, cât şi de
sursă. Datorită calităţii sale de metal rar, a
circulaţiei sale, a proceselor economico-sociale,

151
care le provoacă, a tezaurizării, transmiterii sau
transformării lui, aceste studii şi analize sunt mult
mai complexe.

5.20.12. ARGINTUL. Studiul acestuia şi

analizele sale sunt similare celor ale cuprului
arsenic. În unele momente alierea lor se leagă de
procedee şi tehnologii comune. Argintul este
prezent în diferite minerale sau ca element minor
în metale. Analizele spectrografice permit
identificarea unora dintre izotopii săi, care pot fi
uşor recunoscuţi.

6. CERCETĂRILE INTERDISCIPLINARE
ÎN ARHEOLOGIE

6.1.1 NECESITATEA FOLOSIRII

METODELOR, MIJLOACELOR ŞI TEHNICILOR
MODERNE ÎN CERCETĂRILE ARHEOLOGICE.

152
 O problemă care se ridică în faţa arheologului
şi a echipei sale este studiul şi analiza
informaţiilor, datelor şi cunoştinţelor.
Fundamentală pentru o cercetare viitoare este
definirea structurii unei probleme: precizarea
datelor şi a conexiunilor dintre ele. Gruparea
datelor lasă, uneori, impresia unor teorii proprii.
Această teorie arheologică poate avea un caracter
empiric, nedisciplinat. Pentru a limita acest
caracter este necesară verificarea teoriilor, a

valabilităţii lor, a generalizării sau restrângerii

concluziilor, lucru ce poate fi realizat doar cu
ajutorul matematicii şi informaticii.

Impactul arheologiei româneşti cu

matematica s-a petrecut de timpuriu, prin anii
1958 la Cluj (la Primul seminar de cibernetică:
informaţii prof. Elena Popoviciu), apoi în 1968 la

153
Mamaia, determinată de progresele informaticii, a
început să se concretizeze la Cluj, în cadrul
Laboratorului de Cercetări Interdisciplinare, al
Universităţii clujene. Contactul cu arheometria a
fost determinat de conjunctura unor strânse
contacte internaţionale ale arheologilor clujeni cu
institute din străinătate (J. Nanadriş de la Londra:
proiecte legate de surse de materii prime obsidian,
silex, etno – arheologie şi arheometrie) precum şi
a legăturilor cu specialiştii români (etnografi,
etnologi, matematicieni, informaticieni, geologi,
pedologi, chimişti şi alţii) de înaltă ţinută
ştiinţifică, din domeniul ştiinţelor naturii.
Mulţi specialişti zâmbeau atunci când unii
arheologi căutau legături între scoarţele
româneşti şi mituri primordiale. Scoarţa alăturată
arată imaginea pomului vieţii în mitologia veche
românească.
În cercetarea de la finele acestui veac se
impune, cu mare rapiditate, orientarea
cercetătorului spre contactul cu ştiinţele naturii.
Acest contact impune o mare precizie, necesară
pentru elaborarea unor teorii proprii care să fie
concepute şi verificate cu mare rigoare cu ajutorul
matematicii şi prelucrate rapid cu calculatorul.
Implicate în acest proces, colectivele de arheologi
şi specialişti din domeniul diferitelor ştiinţe de la
Cluj, Iaşi şi Bucureşti, s-au grupat într-un seminar
de specialitate, abordând câteva direcţii de
cercetare.
Trei au fost direcţiile de cercetare spre care
s-au îndreptat cercetările noastre: arheometria (I),
ambientul (II), etnoarheologia (III). Acestea
urmăresc lărgirea domeniilor de cercetare

154
arheologică în vederea creării unor baze de date
care să fie asociate unor sisteme de programe,
unele existente alte în studiu, menite să ofere noi
posibilităţi de clasificare a datelor, de prelucrare a
informaţiei, de ordonare cronologică în serii
cronologice sau culturale, de reconstituire şi
modelare a mediului şi vieţii comunităţilor etno-
culturale.
În cercetările de arheometrie, progresele
realizate de echipele din Cluj (ITIM şi Muzeul de
Istorie al Transilvaniei) asociate cu cele de la IFA
Bucureşti şi Catedra de fizică nucleară a
Universităţii din Bucureşti, Centru de calcul al
Ministerului Culturii şi echipele din Iaşi (Institutul
de Arheologie), deşi s-au soldat cu rezultate dintre
cele mai strălucite, sunt încă sub standardul
mondial (trei sesiuni soldate cu două volume
editate de V. Motariu şi P. Frangopol 1988; 1990
urmate apoi de numeroase alte simpozioane la
Cluj – Iaşi, Sinaia, Mamaia).
Domeniile pe care cercetarea
interdisciplinară arheologică de la Cluj s-a axat
sunt: I. 1 Prospectări (arheometrie gama şi cu
neutroni MORARIU şi 1988; 1990), I. 2Analize
(DĂRĂBAN şi 1988; SĂLĂGEAN şi 1988; COSMA
1988; BEŞLIU şi 1988; 1989; 1990; ZORAN şi
1988; FIAT şi 1990); I.3 Datări; I. 4 Prelucrări
matematice şi informatice (FERENTIU –
LAZAROVICI 1988; 1990); I. 5 Structura formelor
(MORARIU – SALVAN 1990); I. 6 Paleoastronomie
(STĂNESCU 1987; 1990; CHIŞ şi 1990).
Domeniile arheometriei sunt largi, iar
succesele începutului sunt încurajatoare.
Comparând cu ceea ce sa realizat şi se realizează

155
pe plan internaţional constatăm că până acum au
avut loc 34 simpozioane internaţionale de
arheometrie, la care au fost doar trei-patru
participări româneşti, şi mai puţine cu comunicări.
În ultima vreme situaţia s-a mai îmbunătăţit, dar
nu suficient.
Cerinţele urgente sunt legate de instruirea
tuturor generaţiilor de specialişti din domeniul
arheologiei:
 învăţarea unui limbaj de specialitate care să
permită dialogul arhologului cu specialiştii din
diferite domenii.
 cererea unor laboratoare de arheometrie
dotate cu aparatură şi specialişti de înaltă clasă,
orientaţi spre cercetarea interdisciplinară.
 introducerea între disciplinele universitare
a cunoştinşelor de matematică şi informatică,
chiar şi facultativ, pentru facultăţile cu caracter
socio-uman.
 cererea unor seminarii cu caracter
interdisciplinar (seminar de arheometrie, seminar
de etno – arheologie, seminar de cronologie şi
datări, seminar de geologie - arheologie) având
caracter naţional sau zonal.
 dotarea sistematică şi constantă a
cercetării arheologice cu calculatoare (în acest
moment există doar câteva fericite situaţii, în
întreaga ţară, în care arheologii folosesc
calculatoarele, altfel decât pe post de maşină de
scris şi memorat texte dactilografiate).
La Cluj, problema a fost reluată odată cu
implementarea unor pachete de programe de
prelucrare a datelor arheologice pe calculator în
vederea rezolvării unor probleme curente de
156
clasificare şi cronologie relativă ZEUS, ZEUS 2,
SERIE DENDRO; CLKARH, CLGRAF, CLSIER,
APL, ARHEOAPL, APLWIN ş.a Centrul Universitar
de la Alba Iulia acordă multă atenţie acestor
probleme scoţând serii de studenţi cu noţiuni
generale în acest sens.

6.1.2. DOMENIILE DE CERCETARE ŞI

DISCIPLINE.
6.1.2.1 PALEOASTRONOMIA. Aceasta s-a
dezvoltat la noi mai ales la studiul obiectivelor
arheologice din Munţii Orăştiei. Studiul
semnificaţiilor astronomice şi măsurătorile în
acest domeniu, bazate pe noile săpături şi
observaţii, au venit să facă loc unor riguroase
analize a datelor astronomice ale incintei sacre,
soarelui de andezid, a absidiei centrale din marele
sanctuar rotund, precum şi al unor elemente şi
date astronomice ale sanctuarelor dacice. Acestea
au constituit obiectul unor comunicări sau studii
publicate în reviste de arheometrie sau de
specialitate (IONESCU 1970; STĂNESCU 1985;
1987; 1990; 1991 – 1997 – MUREŞAN 1979;
DAICOVICIU 1972; CHIŞ, G. – MUREŞAN, P.-CHIŞ,
D. 1990).
6.1.2.2 AMBIENTUL.
O problemă care a fost parţial abordată la
nivelul ţării şi a constituit obiectul unor lucrări sau
studii, mai ales pentru paleolitic (CÂRCIUMARU
1980; BOLOMEI 1983, 12-29 şi bibl. p. 207-208),
este studiul ambientului (environment) şi relaţia
lui cu arheologia (pentru problemă vezi BUTZER
1973; BINTLIFE 1977). Aceasta este necesară
precizării vecinătăţii ecologice pentru comunităţile

157
sau complexele arheologice (primele realizări la
MARINESCU – BÂLCU şi 1981; 1984; BOLOMEI
1983). Studiul acestei vecinătăţi ar permite
definirea sistemului în care subsistemele
(comunităţi preistorice, antice, medievale) îşi
desfăşoară viaţa (detalii privind sistemele şi
subsistemele la CLARK 1973; 84-148 ).
Studiul ambientului presupune analiza
vegetaţiei şi a climatului, studierea formării şi
evoluţiei solurilor, sedimentele din peşteri, studiul
geomorfologic al siturilor arheologice, studii de
paleofaună şi paleobotanică, paleontologia şi
paleotemperatura.
Din acest set de probleme unele au fost
atacate frontal, în cazul unor rezervaţii de ştiinţele
naturii şi arheologice (cazul cercetărilor cu

caracter interdisciplinar de la Cheile Turenilor,

Icold, Baciu, Cheile Turzii).

6.1.2.3 GEOGRAFIA. Studiul problemelor pe

care această disciplină le presupune pentru
arheologie a fost o preocupare constantă a
158
specialiştilor, ea însă, a fost preluată la modul
general fără a se urmări în mod expres, impactul
între cele două discipline pentru preistorie şi
eventualele consecinţe pentru arheologie.
Preocupări constante au avut în această direcţie
Ioan Mac (MAC 1987) care vorbeşte de o
geoarheologie. Această disciplină oferă date
deosebite privind climatul precum şi învelişul
biosferic în vremea locuirii diferitelor comunităţi.
6.1.2.4 GEOLOGIA. Studiul solurilor, dar şi al
depunerilor geologice este important pentru
precizarea surselor de materie primă pentru
unelte, materiale de construcţii, pentru obiectele
descoperite, pentru explicarea ambientului
staţiunii.
În cazul de mai sus, de la Gura Baciului
(Lazarovici – Maxim – colab. 1995) studiile
geologice au permis a preciza de unde erau aduşi
bolovanii din care erau confecţionate zisele capete
de piatră. Studiul pietrelor aflate în staţiune a
permis precizarea distenţei până la unele surse de
materie primă ce depăşeau 20 km pentru rocile
obişnuite, iar altele (obsidianul sau scoica
spondylus) de la cca 200 – 500 km distanţă fie din
Grecia, fie din Munţii Tokay din nordul Ungariei.
Studiul depunerilor a fost important pentru
precizarea solurilor din care s-a confecţionat
ceramica, în urma analizelor făcute. A fost studiat
amestecul cu degresanţi, preferinţele şi rolul
folosirii unor degresanţi pentru mărirea
plasticităţii lutului pentru modelat.
Importante pentru preistoria şi istoria
economică, tehnică şi socială sunt studiile şi
lucrările de istoria mineritului, de exploatarea

159
sării, metalelor (cupru, fier, aur, argint), surselor
de materie primă (VOLLMANN 1996). Demne de
semnalat sunt bogăţiile Daciei în metale preţioase
ceea ce a stârnit interesul Romei antice.
6.1.2.5 PEDOLOGIA. Studiul depunerilor de
sol permite stabilirea vechimii straturilor,
intensitatea locuirii, răspândirea complexelor
arheologice, iar în stratigrafia verticală, care este
succesiunea straturilor, intensitatea locuirii,
straturile de ardere, straturile de humificare,
perioade de hiatus, etc.
Analiza solurilor permite stabilirea unor
parametri care explică preferinţa pentru unele
zone, vechimea acelor zone, bogăţia sau
secătuirea lor. Toate aceste date sunt importante
pentru că ele completează viaţa comunităţilor
preistorice. Analizele permit identificarea
mineralelor din argile, calitatea mineralelor
argiloase, tehnologiile folosite la prepararea,
modelarea, uscarea şi arderea ceramicii. Studiul
solurilor permite precizarea structurii şi texturii
solurilor şi a ceramicii.
6.1.2.6 ETNOARHEOLOGIA. Pentru
reconstituirea unor modele preistorice sunt
necesare date etnografice, etnologice. Doar
studiul obiectelor nu oferă date despre viaţa şi
aspectele vieţii comunităţilor preistorice. Studiul
ocupaţiilor, a modului de viaţă, a meseriilor sau
meşteşugurile sezoniere, tradiţionale în spaţiul în
care se află comunitatea permite arheologului şi
echipei sale tehnice să modeleze mai bine situaţii,
aspecte ale vieţii. Semnificativă pentru modul de
trai într-un bordei a fost experienţa de la Bucovăţ,
unde în vecinătatea şantierului arheologic, locuiau

160
păstorii într-un bordei. Foarte multe din aspectele
din acel bordei s-au întâlnit pe diferite şantiere
arheologice, în diferite situaţii sau complexe
arheologice.
Toate elementele: intrarea, acoperişul,
laviţele, împrejmuirea, cămara, mesele, vetrele
sunt întâlnite în diferite complexe preistorice.
Numai lipsa de cunoştinţe şi experienţă nu ermite,
uneori, găsirea unor analogii pentru asemenea
complexe. Desigur, erau şi obiecte moderne, dar
toate aveau o funcţionalitate ce nu trebuia să
lipsească dintr-un asemenea complex.
Condiţiile de viaţă dintr-un asemenea
complex nu sunt de neglijat, dacă se ţine cont de
momentul în care era folosit. Bordeiul era o
locuinţă preferată vara pentru răcoarea pe care o
asigura ziua şi temperatura constantă ce o
menţine în vremea nopţii. Rolul cămării şi
gospodărirea spaţiului erau deosebit de
importante pentru prepararea proviziilor (carne
afumată, brânzeturi, caş, unt, urdă).
6.1.2.7 BIOLOGIA. Studiul speciilor care
trăiesc în mediul natural din vecinătatea
staţiunilor preistorice şi a celor pe care
comunităţile le cresc, lămuresc o bună parte din
procesul de gospodărire a animalelor. Studiul
paleofaunei oferă date despre principalele
ocupaţii, despre cele secundare, despre cele
sezoniere, proporţia în care acestea sunt folosite
în diferite perioade istorice. Un exemplu a fost cel
de la Gura Baciului (EL SUZI 1995, DIANA
BINDEA-RUS 1995), Parţa (BOLOMEY; EL SUSI
1996).

161
 Studiul osemintelor a oferit date despre
specializări posibile în unele complexe, sau
preferinţe pentru anumite ocupaţii.

162
 7. ARHEOLOGIE şi INFORMATICĂ

7.1. CLASIFICĂRI INFORMATIZATE ÎN

ARHEOLOGIE
Principala operaţie folosită în arheologie este
comparaţia. Aceasta permite arheologului a
elabora un model prin compararea lui cu un alt
model etnografic, etnologic, sau istoric cu care se
aseamănă. La baza comparaţiei stă împărţirea în
clase şi compararea acestor clase.
7.1.1 NOŢIUNI DE CLASIFICARE. Când se
compară unul sau mai multe categorii de obiecte
se apreciază apropierea sau depărtarea dintre ele
folosind noţiunea de distanţă.
Distanţa. Cunoaşterea unor concepte
matematice este necesar specialistului. Noţiunea
de distanţă este folosită în cazul
similarităţii/disimilarităţii care pot reprezenta
depărtarea sau apropierea dintre două situaţii
arheologice (complexe, nivele, staţiuni) (la
similaritate DORAN-HODSON 1975, 135). În
privinţa metodelor folosite în clasificare sunt
diferite opinii cu privire la aplicaţiile în domeniul
arheologiei (IORDACHE şi 1990; CRISTOIU şi
1990 la aceştia şi bibl.), pornind de la motivarea
că în arheologie se foloseşte un formatism (ne-
arhimedin, non-arhimedian formatism) bazat pe
informaţii incomplete sau calitative ce dau naştere
unor factori non-calitativi.
7.1.2.a. CLASIFICĂRI CALITATIVE
(PREZENŢĂ /ABSENŢĂ).
Clasificările calitative sunt pentru cele care o
anume calitate poate fi cuantificată printr-o

163
matrice bouleană, o matrice de prezenţă=1,
absenţă=0.
Pe această bază se poate obţine o matrice, un
tabel de contingenţă ca în imaginea alăturată, pe
care matrice se pot aloca diverşi algoritmi de
clasificare sau ordonare.
Matricea este ordonată şi corelată atunci
când între mormintele – în cazul nostru pe linie –
M1 şi M2 există cel puţin un atribut comun (vasul
2 V2 în acest caz), iar aceste atribute sunt
crescătoare, iar rezultanta se înşiruie pe diagonala

principală (marcată de 1) în cazul nostru.

7.1.2.b. CLASIFICĂRI CANTITATIVE.
Clasificările cantitative sunt acela al căror mărimi
pot fi numărate, măsurate sau cuantificate.
Acestea oferă mai multe posibilităţi de clasificare

164
şi mai fine. Acestea impun însă nişte condiţii ca
acele mărimi să nu fie aleatoare şi să fie
semnificative.
Matricea este similară celei de sus, dar are un
număr de obiecte şi acest număr este poate fi
semnificativ pentru clasificare. Ea e teoretică.
Exemplul nostru pe care îl dăm satisface
condiţiile impuse. Un obiect apare, creşte,
descreşte şi dispare într-o distribuţie normală.
7.1.3 METODE STATISTICE. Statistica este
ştiinţa care se ocupă cu studiul cantitativ al
fenomenelor de masă care au anumite
caracteristici comune. Prin folosirea calcului
probabilităţilor pot fi definite aceste caracteristici
comune. Aceste metode au un domeniu foarte vast din
care pot fi folosite unele din metodele de clasificare
statistice.
7.1.4. CLASIFICAREA IERARHICĂ prin studiul
similarităţii, disimilarităţii, al corelaţiei se oferă
arheologului multiple posibilităţi de clasificare, în
acelaşi timp impune probleme noi privind alegerea
formulelor de clasificat (mai ales în privinţa alegerii
coeficientului de corelaţie: de tip Robinson DORAN –
HODSON 1975, p. 139; Robinson – Ness, Kendal
apud: WILKINSON 1974, 24-26, cap. 3.3; cazul de
prezenţă/absenţă; sau coeficientul Grover, Iacard ş.a.:
DORAN-HODSON 1975, 140), ceea ce ridică multiple
probleme de matematică (aplicaţii şi bibliografia la
FRENŢIU – LAZAROVICI 1988).
Acestea reprezentare grafică arată gradul de
dependenţă al atributelor în funcţie de situaţii sau
reciproca (FERENŢIU 1985, 30). Privind calcularea,
construcţia ei (ORTON 1980, 47-50, 83) sau aplicaţiile
în arheologie sunt numeroase exemple (CAHEN –

165
MARTIN 1973, 38; CLARK 1978, 215-216;
FERENŢIU – LAZAROVICI 1988; 1989; 1990;
LAZAROVICI – NICA 1991, 10-11), la fel pentru
geologie (IMREH şi 1982).
7.1.4.1 CLASIFICĂRI IERARHICE DIVIZATE.
Acestea urmăresc stabilirea unor ierarhii de clase
care pot diviza în cele mai mici grupe cu caracteristici
comune. După felul în care se calculează această
divizibilitate şi se folosesc anumite formule de
mediere prin care se urmăresc anumite probleme ca
asemănarea (similaritatea), deosebirea
(disimilaritatea), diferenţa sau corelaţia se pot obţine
diferite clase de obiecte, situaţii arheologice, atribute
sau criterii.

7.1.4.1.1 ASEMĂNAREA (SIMILARITATEA).

Aceasta permite stabilirea unor clase de situaţii
arheologice exprimate în funcţie de atribute.
Transpusa acesteia este reprezentarea atributelor în
funcţie de situaţii. Dacă luăm anumite caracteristici
atunci se pot realiza mai multe clase de obiecte pe
lângă cele două combinaţii: caracteristici / situaţii;
situaţii / caracteristici; caracteristici / atribute;
atribute / caracteristici. Dacă extindem clasificarea
luând seturi de situaţii, caracteristici sau atribute pe
un singur parametru sau mai mulţi atunci numărul şi
varietatea claselor ce se pot obţine este cu mult mai
mare. Din aceste motive s-au căutat şi alte posibilităţi
de clasificare. Calculate acestea în tabele (matricei)
pot fi reprezentate în construcţii
arborescente=dendrograme (dendros=arbore).
Aceasta se calculează din suma maximelor a
două linii sau coloane. Reprezentarea este rezultatul

166
unui algoritm în care se folosesc diferiţi algoritmi de
mediere: media aritmetică, media geometrică, media
armonică, media chorologică şi altele.

În acest fel se pot calcula maximele între (M1,

M4); (M1, M5), (M2, M3), (M2, M4), (M2, M5); (M3,
M4), (M3, M5), (M4, M5) şi reciprocele. Aceste date
se înscriu în tabelul B şi se obţine o matrice de
corelaţie B care este expresia matricii A.
7.1.4.1.2. DEOSEBIREA (DISIMILARITATEA).
Aceasta redă gradul maxim de deosebire dintre două
situaţii arheologice, exprimate în funcţie de atribute

sau în raport de combinaţiile mai sus prezentate.

167
 Acestea se calculează din suma minimelor dintre
două linii sau coloane. În această situaţie se
calculează valorile minime din cele două coloane, în
acest caz corelaţia dintre două tipuri de vase care
apar în respectivele morminte.

Genul acesta de matrice permite efectuarea unor

calcule matematice sau statistice ce permit apoi
prelucrarea matricilor cu calculatorul prin scrierea
unor algoritmi de calcul.

7.1.4.1.3 DIFERENŢA. Aceasta reprezintă o altă

modalitate de a clasifica situaţiile arheologice,
atribuite sau criteriile. Aceasta se calculează din suma

diferenţei dintre două linii sau coloane. Dacă notăm

cu D diferenţa atunci putem scrie formula.

D=dif (M1,M2); în acest caz este 5;

168
 Dacă continuă algoritmul obţinem un al patrulea
tabel (D). Acestea exprimă diferenţa dintre două linii
în cazul nostru, dar ea poate fi calculată şi între două
coloane. Aceste exprimări matematice reflectă felul
de gândire al omului atunci face asemănări, deosebiri,
diferenţe.
7.1.4.1.4 CORELAŢIA. Reprezintă calcularea
după o formulă folosită curent în statistică. Nu e cazul
a le prezenta în detaliu ele fiind foarte cunoscute şi
folosite de specialişti (matematicieni sau
informaticieni).
În exemplul de mai jos s-a obţinut o asemenea
clasificare ierarhică, în cazul nostru s-au luat în studiu
analizele pedologice (elementele indicatoare pentru
analizele standard din pedologie).
Aceste corelaţii pot fi prezentate sub forma unor
tabele de corelaţii ceea ce ar spune mai ales
matematicienilor care citesc asemenea informaţii, fie
sub forma unor dendrograme (construcţii
arborescente ce permit redarea claselor şi
subclaselor).

169
 După cum se vede din figurile 121 şi 122 de mai
jos legătura devine complexă şi greu de realizat
manual. Pentru aceste analize s-a pornit de la un tabel
de analize.

În figura de mai jos se observă legătura între

descoperiri, luate de două câte două şi regrupate apoi
în aceleaşi fel, formând noi clase, noi grupări, noi
partiţii sau noi clusteri.
În clasificările de mai sus sunt analizate atât

tipurile de sol (fig. 121: sol de tip B şi C cu variantele

lor, solul de tip A fiind acolo înlăturat, la etapa
analizelor de lucrări de îmbunătăţiri funciare) cât şi
adâncimile de la care au fost culese probele (analiza

170
din dendrograma 122) pentru a vedea care sunt
asocierile dintre adâncimi în care se petrec procese
similare de sol determinate de factorul antropic sau
de cei geologici în care omul are influenţă directă sau
indirectă.

7.1.5 CLASIFICĂRILE NUANŢATE (MULŢIMI

FUZZY);
7.1.5.1 ANALIZA CLASTERILOR permite
precizarea numărului, formei cluserilor (nori, partiţii)
sau al apartenenţei a unor situaţii arheologice sau
atribute la clusteri (DUMITRESCU – LAZAROVICI
1990; DUMITRESCU 1991, cap. II-IV). Aceste metode
de clasificare au fost verificate pe diferite loturi de
materiale arheologice.
Metoda constă în măsurarea distanţei dintre
obiectele unei clase şi definirea lor prin precizarea
distanţei, direcţiei şi a gradului de apartenenţă la
clasă (nor, partiţe).

171
 Exemplu: metoda CLSGRAF sau CLKARH
(clasificare grafică); staţiunea BACIU, campania 1991;
nivelul de săpare faţă de zero: -30; clasificarea
categoriilor şi culorilor; numărul de atribute de
culoare=27; numărul de caracteristici=9; prescurtări
14 SF Roşu-purpuriu, 18 SF Negru, 25 F Cărămiziu,

3UC roşu-bordo, 15 SF Roşcat, 21 F roşu-bordo, 27 F

negru, 19 F Brun-închis, 17 Gălbui, prescurtări
UC=uz comun; SF=semifină; F=fină.
Din clasificare se observă diferiţi clusteri, cu
forme diferite, dar proiectate în două dimensiuni
(planul de mai jos). Această metodă trebuie
combinată cu clasificarea ierarhică divizivă.
Din figura alăturată se poate observa care sunt
clasele de obiecte proiectate într-un spaţiu cu două
dimensiuni (în acest caz un plan). Ceea ce nu reiese
din acest tabel, în cazul folosirii unei a treia sau mai

172
multor dimensiuni care este forma clusterului.
Acestea poate lua forma unor nori.
În alte exemple clasificarea analizelor
spectografice a fost făcută pe diferite probe de
obsidian. Din clasificare s-au separat probele din
Sardinia în primul cluster, urmate de cele din Melos şi
Ungaria, cele din Transilvania grupându-se separat
(vezi metoda şi date la DUMITRESCU – LAZAROVICI
1990, fig. 1).

Analiza FUZZY (pentru aplicarea metodei în

diferite domenii şi în arheologie vezi DUMITRESCU –
KEKEDI; LAZAROVICI – BEŞLIU 1990, fig. 6) (fig. 2)
a data următoarele structuri de clauseri, fiind
clasificate după toate dimensiunile:
Din clasificarea analizelor fizico-chimice pe unele
obiecte de cupru, făcut prin activare cu neutroni s-a
obţinut un tabel cu peste 41 de linii (numărul
pieselor) şi 15 coloane (elementele chimice sesizate
ca resturi şi care erau sub 1%). Analizele reprezintă
un număr de 41 piese de cupru din Muzeul din Cluj.

173
 Din tabel se observă cum unele piese, la nivelul
1, din care piesa cu nr. 22 o piesă de la Dragu din
bronzul timpuriu, iese din clasificare formând o primă
clasă. Acea piesă era o piesă din bronz arsenic. La
nivelul al 2-lea se separă piesele 15 şi 41 care sunt
piese de cupru arsenic din epoca neolitică. La nivelul
al treilea se separă piesele tot din cupru arsenic din
eneoliticul târziu şi trecerea spre bronzul timpuriu. În
ultima clasă, la nivelul al 4-lea, se separă marile
topoare de cupru din Transilvania din epoca
eneolitică.
7.2. SERIEREA ŞI ANALIZA DE
CORESPONDENŢĂ.
Serierea este realizarea unui tabel de
contingenţă în care, de regulă, principalele
caracteristici se înşiruie pe diagonala principală (cea
de la dreapta sus spre stânga jos). Pentru modul de
realizare al acestora există o vastă bibliografie încât
nu facem referinţă decât la cele mai moderne, fie la
cele experimentate la noi în ţară (IHM 1985;
FRENŢIU 1885; 1988; CRISTOIU şi 1990, 51-54;
FRENŢIU – LAZAROVICI 1990; 1991; LAZAROVICI –
NICA 1991, 7-13; LAZAROVICI – MAXIM 1995).
Aceste metode oferă arheologului posibilitatea
de a obţine date asupra seriilor de timp şi serii
culturale. În acelaşi timp se naşte posibilitatea
verificării unor teorii sau ipoteze privind încadrarea
cronologică comparată. Cu puţină experienţă se poate
citi dintr-o asemenea clasificare dacă lucrurile
evoluează normal (în sens de distribuire normală,
modelul curbei lui Gaus) sau dacă sunt unele anomalii
şi cum pot fi depistate, uneori, aceste anomalii.
În tabelul alăturat sus sunt analizate motive
decorative şi forme de vase, dintr-o bază de date

174
despre descoperirile din bronzul timpuriu din Banat şi
Transilvania. Pe coloană sunt prezentate staţiunile
acestor descoperiri din bronzul timpuriu care sunt
decorate cu măturicea. Serierea realizată prin metoda
analizei de corespondenţă permite realizarea unei
serii cronologice, dar şi culturale.
Această metodă a pornit de la matricea de tip
Petrie (1899), aplicată în cadrul cimitirului din Egipt
de la Naquada, folosind date cronologice sau
arheologice. Ea exprimă de fapt concentraţia
principală, de-a lungul diagonalei principale (DORAN
– HODSON 1975, 276, 278; WILKINSON 1974, 29;
TUGBY 1967, 5, 13; care specificau că poate fi folosită
la matricile de similaritate). Această metodă a fost
însă analizată, dezbătută şi criticată de Kendal (1963,
659 şi alţii în care se preciza
că pentru arheolog sunt
preferabile datele cronologice
celor de similaritate).

Asupra acestei probleme

şi-au adus contribuţia
numeroşi matematicieni,
statistici şi informaticieni (o
recenzare la: WILKINSON
1974, 22 şi urm; CRISTOIU
1990, 49-51.). În afara celor
mai sus pomeniţi amintim pe
Robinson – Breinerd, Belous,
Archer, Meigham, Doran-
Powel, Goldmann, R. Gibson
ş.a. (analiza teoriilor lor la
WILKSON 1974, 14/22, 15-33;
DORAN-HODSON 1982, 139,

175
280, 88; TUGBY 1967, 3, 9, 14; 1971, 636; MEIGHAM
1959; KELLY – BUCELATI – ELSTER 1973, 196).
7.3. ANALIZA FACTORIALĂ permite
arheologului definirea factorilor, a numărului lor, a
atributelor sau situaţiilor care definesc aceşti factori,
a celor care se opun (încercări la FRENŢIU –
LAZAROVICI 1988, 138-140; 1990, 70-71; 1991, 14).
Aceasta porneşte de la ideea unor intercorelaţii de
obiecte în funcţie de atribute sau reciproca (TUGBY
1967, 7), fiind o metodă de analiză statistică
(POSTELNICU 1966, 53) în care variaţiile a 2
fenomene se datorează, în parte, unuia şi aceloraşi
cauze (POSTELNICU 1966, 54).
Spre deosebire de alte metode aceasta permite
clasificarea sau gruparea unor serii de unităţi
culturale ( sau atribuite, definite de arheolog), serii de
situaţii sau serii de criterii grupate in funcţie de
celelalte variabile (TUGBY 1967, 8).
Pentru aplicaţii, descriere şi atributele in
domeniul arheologiei sunt câteva date şi exemple
(DORAH-HODSON 1975, 102, 108, 197-205, 375;
FRENŢIU – LAZAROVICI 1989, 138—140; 1990, 71).
Avantajul acestei metode este acela de a reduce
întercorelarea la set de factori , uneori esenţiali
( POSTELNICU 1966, 54, 62; TUGBY 1965, 7 ).
Într-un exemplu – în care s – a efectuat o analiza
factorială pe materiale de la Gornea, pentru a vedea
factorii care stau la baza grupărilor de materiale si
gradul în care aceştia determina asocierea dintre
atribute, am supus analizei factoriale date statistice
privind factura ceramicii (LAZAROVICI- NICA 1991,
13-14 ) – s-a obţinut analiza de mai jos:

Fig. 126

176
 F1 F2 F3
UC 0,84 0,37 -0,22
*
SF 0,90 0,00 -0,37
*
F 0,67 0,64 ±0,3
* 3
Bk 0,89 0,20 -0,20
*
NF 0,14 0,31 -0,33
GF 0,08 0,91 ±0,2
9
RF 0,28 0,91 ±0,0
9

Din această clasificare rezultă că primul factor

F1 este determinat (vezi acolo gradul şi importanţa
elementului) de primele patru elemente (marcate cu *
UC = ceramica uzuală ; SF=ceramica semifină,
F=ceramica fina; BK=ceramica blacktoped adică de
cele care au coeficientul mare ).Factorul al doilea (F2)
este determinat de asocierea dintre ceramica fina şi
cea fina cenuşie şi roşie (0,91). Acest factor ar putea
reprezenta gustul pentru frumos sau o anume
evoluţie tehnologică (datele trebuie comparate cu alte
staţiuni, poate Liubcova din vecinătate). Factorul al
treilea (F3) se opune fie lui F1 (pentru UC, SF sau F),
fie lui F2 (pentru GF şi RF), fie ambilor.
Folosind această metodă arheologul în exemplul
de mai sus poate descoperi care sunt elementele ce
evoluează împreună, care se asociază sau care se
exclud (cele cu corelaţii negative).

177
 7.4. TESTE. Arheologului nu-i este întotdeauna
clar dacă înmulţirea datelor dintr-o matrice există o
structură de cluseri bine definită. Aceasta şi datorită
faptului că nu întotdeauna s-au ales cele mai bune
caracteristici ale datelor sau sunt unele date care prin
natura lor sunt asemănătoare şi poate apare un
fenomen de zgomot. Din aceste motive se iveşte
necesitatea determinării unui nou sistem de
coordonate în care structura unui cluser (nor)
oarecare să fie mai evidentă decât în sistemul iniţial.
Aceasta se poate realiza prin determinarea axelor
discriminante şi selectarea celor mai relevante
caracteristici.
Între alte prelucrări matematice, experimentate
pe un lot de 3000 piese de la Parţa a fost analiza de
variantă şi testul Fischer (KALMAR-CORBU 1990,
106-108) pe categorie şi tehnica de ardere a ceramicii
neolitice li între categorie şi forme. Aceste teste au
permis arheologului (în acel caz colega Zoia Maxim)
să distingă elementele care au sau nu semnificaţie
(KALMAR-CORBU 1990, Tab. 1 şi 2) şi care sunt
factori care se opun (încercări similare sunt la
FRENŢIU – LAZAROVICI 1988, 138-140; 1990, 70-71;
1991, 14). O asemenea idee porneşte de la existenţa
unor întercorelaţii de obiecte în funcţie de atribute
sau reciproca (TUGBY 1967, 7).
8. BAZELE DE DATE ŞI INFORMAŢII ÎN
ARHEOLOGIE.
Bazele de date cuprind o descriere riguroasă a
aceloraşi date printr-un număr bine definit de
atribute. Pentru o corectă descriere se folosesc
cataloage, dicţionare şi tezaure de termeni cu o
definire riguroasă. Aceasta poate folosi şi limbajul
natural, dar cu o descriere clară a termenilor şi

178
sinonimelor. Bazele de informaţii cuprinde date mai
multe sau mai puţin complete preluate din literatură,
folosind un limbaj natural.
Formarea unei baze de date se realizează de
unul sau mau mulţi specialişti într-un domeniu
oarecare, cu o anume rigoare. Dezvoltarea sistemelor
de gestionarea bazelor de date, a tipurilor şi
categoriilor de date a sistemelor de introducere,
legare, interconectare impun o serie de schimbări în
mentalitatea acelor sau aceluia care proiectează
bazele de date. În această situaţie este necesară
învăţarea de către arheolog prin studierea prozităţii
(MORARIU – SOROCEANU 1988) sau a structurii
texturii, modelării, uscării, provenienţei şi calităţilor
lutului din staţiunea de la Gura Baciului
(GHERGARIU – LAZAROVICI 1991).
8.1. SRTUCTURA UNEI BAZE DE DATE.
Structura unei baze de date cuprinde denumirea ei, a
câmpurilor, a caracterului şi lungimii câmpurilor.

8.2 SCOPUL UNEI BAZE DE DATE. Scopul unei

baze de date este acela de a înmagazina datele (fapte
care se repetă sau sunt de natură a se repeta),
situaţiile (arheologice în cazul nostru), atributele (prin
care sunt descrise faptele) sau caracteristicile cu
scopul de a fi regăsite, combinate, asociate.

8.3. MODELELE DE BAZĂ DE DATE PENTRU

AMBIENT. O problemă care a fost parţial abordată la
nivelul ţării şi a constituit obiectul unor lucrări sau
studii, mai ales pentru paleolitic (CIRCIUMARU 1980;
BOLOMIE 1983, 12-29 şi bibl. p. 207-208), este
studiul ambientului (enviroment) şi relaţia lui cu
arheologia (pentru problemă vezi BUTZER 1973;

179
BINTLIFF 1977). Aceasta este necesară precizării
vecinătăţii ecologice pentru comunităţile sau
complexele arheologice (primele realizări la
MARINESCU – BILCU şi 1981; 1984; BOLOMEY
1983). Studiul acestei vecinătăţi ar permite definirea
sistemului în care sub sistemele (comunităţii
preistorice, antice, medievale) îşi desfăşoară viaţa
(detalii privind sistemele şi sub sistemele la CLARK
1973, 84-148).
Aceasta presupune analiza vegetaţiei şi a
climatului, studierea formării şi evoluţiei solurilor,
sedimentele din peşteri, studiul geomorfologic al
siturilor arheologice, studii de paleofaună şi
paleobotanică, paleontologia şi paleotemperatura.

Fig. 127

180
 MEDIUL GEOGRAFIC
Epoca_______________Cultura_____________________
Faza_______________,Etapa________________________
Provincia___________,ţara__________________________
Staţiunea_________________________________________
Populaţia_________________________________________
Mortalitatea_______________________________________
Mobilitatea_______________________________________
Migraţii__________________________________________
Spaţiul aşezării____________________________________
Clasificarea aşezărilor______________________________
Potenţialul economic al zonei
Muntele__________________________________________
Dealul___________________________________________
Depresiunea______________________________________
Podişul__________________________________________
Câmpia__________________________________________
Apele____________________________________________
Pădurea__________________________________________
Solul____________________________________________
Animale domestice_________________________________
Animale sălbatice__________________________________
Animale sălbatice__________________________________

Din acest set de probleme unele au fost atacate

frontal, în cazul unor rezervaţii de ştiinţele naturii şi
arheologice (cazul cu cercetările cu caracter
interdisciplinar şi Simpozionul de la Cheile Turenilor
din 1986). Acest gen de cercetare trebuie extinsă
pentru toate staţiunile arheologice mari sau pentru
zonele arheologice complexe (Iclod, Baciu, Cheile
Turzii, Chinteni).

GEOGRAFIA. Studiul problemelor pe care

această disciplină le are pentru arheologie a fost
preluată la modul general fără a se urmări în mod
expres impactul între cele două discipline, pentru

181
preistorie şi eventuale consecinţe pentru arheologie.
O lucrare de licenţă de geografie, întocmită la Cluj, la
Facultatea de Geografie pentru perioadele neolitice, a
rămas deocamdată o încercare neadâncită şi din
păcate ne continuă. Preocupări constante a avut în
această direcţie prof. Ioan Mac (MAC 1987) care a
coordonat activitatea de mai sus. Pentru studiul şi
analiza acestor probleme a fost creat un model de
bază de date ce poate fi dezvoltat după necesităţi.
Pentru problemele de ordin general se pot crea
asemenea baze de informaţii sau baze de date, ca cea
de mai sus sau altele de jos, iar datele pot fi luate din
modele geologice şi adaptare, în funcţie de cerinţele
specifice ale arheologiei. Cel mai important lucru este
realizarea unei structuri de baze relaţionale sau mai
multe structuri din care datele pot fi încărcate sau
transferate.
Asemenea baze de date pot fi cu mare uşurinţă
completate, transferate, concatenate dacă se folosesc
bazele de date relaţionale de genul celor sub
Windows (Acces).
Analizele geologice sau o combinare a metodelor
de analiză geologică cu cea arheologică sunt benefice
atât pentru arheologie cât şi pentru geologie.
Încercări în această direcţie sunt numeroase, mai ales
pentru problemele tematice privind sursele de
materie primă de cupru (FRIEDMANN 1966, 1505;
RUSU 1977; JOVANOVIC 1975; 1977), sare (ROSKA
1942; RUSU 1977), fier etc., materii prime pentru
ridicarea sanctuarelor (sanctuarele dacice de
andezit), construcţiilor (romane), a inscripţiilor sau
statuilor (provenienţa marmorei sau a rocilor) ş.a.
Aceste informaţii aduc date de natură economică,

182
comercială, schimb, tehnologii, importuri, influenţe
ş.a. probleme de baza ale civilizaţiilor străvechi.
Aplicaţii deosebit de importante sunt realizate în
momentul de faţă pentru depistarea surselor de cupru
şi a unor tehnologii de fabricaţie sau extragerea
metalelor, date necesare pentru identificarea
mineralelor avute la îndemână.

Fig. 128

GEOLOGIE
Cultura_______________________,Faza_______________
Staţiunea______________________Provincia___________
ţara_____________________,Clasa___________________
Materialul _______________________________________
Folosirea__________________,Proporţia_______________
Ocurenţele_______________,Distanţa_________________
Exploatearea______________________________________
Durata expl.______________________________________
Bibl.*_______________________________
INSTITUŢIA______________________INVENTARIERE_
ADRESA________________________________________
Bibliografia______________________________________

Pentru un lot minim de informaţii geologice se

poate face o bază de informaţii cu date minime care
să răspundă cerinţelor primare ale arheologului.
IDENTIFICAREA SURSELOR.

183
 OBSIDIANUL. Rezultate deosebite pentru
cercetarea arheologică românească s-au obţinut prin
studierea folosirii diferitelor surse geologice de către
comunităţile preistorice din zona arheologică şi
vehicularea lor de către comunităţile eneolitice.
Primele cercetări, pentru verificarea şi depistarea
unor eventuale surse de obsidian, au fost iniţiate în
Transilvania, în urma unor expediţii româno-engleze
(NANDRIŞ 1975). Acestea au fost organizate de J.
Nandriş cu colaborarea Muzeului Naţional de istorie a
Transilvaniei şi concursul altor instituţii.
Fizică nucleară şi-a dat mâna cu arheologia şi
geologia pentru rezolvarea multora dintre problemele
legate de sursele de obsidian. Unele studii şi
comunicări au adus contribuţii noi la rezolvarea
acestor probleme, unele dintre ele fiind de interes
european (SALAGEAN şi 1988; DUMITRESCU –
LAZAROVICI 1990, 98-99, fig. 1, tabel 1).
SILEXUL. Cercetările au fost reluate, cu
rezultate deosebite, pentru sursele de silex în
Moldova, pentru cultura Cucuteni (MARINESCU –
BILCU şi 1981; 1984; CUCOŞ-MURARIU 1985;
CIRCIUMARU-CUCOŞ 1985; MURARIU 1987).
Colective de la Cluj şi Timişoara au orgaizat expediţii
în zone unde există ocurenţe de silex. Astfel au fost
semnalate zăcăminte de silex, exploatabile la Gornea
în mai multe puncte, în zona Anina – Glrnic (BOBOŞ –
RADU 1991, 4-5) ş.a.

184
 La expediţiile din Transilvania au participat şi
colegi din Ungaria (Biro – Takacs, Katalin) cu care s-a
urmărit folosirea aceleiaşi terminologii petrografice
comune (BIRO – TAKACS – PALESI 1983; BIRO –
TAKACS 1986). Studierea colecţiilor arheologice
petrografice, iniţiată de către prof. E. Stoicovici (1985;
1986), a fost extinsă pe teren pentru Transilvania în
zona Iclod, Brad şi Brănişa (expediţii Boloş -

Lazarovici), în Banat: în Munţii Aninei, în zona Clisurii

(Gornea), în zona Tincovei ş.a.

Acestea au permis precizarea provenienţei

silexului din unele staţiuni intens cercetate. La
Gornea, în vremea culturii Starcevo – Criş, în
staţiunea de la Locurile Lungi este folosit un silex de

185
provenienţă zisă balcanică. În staţiunea Vinca – de la
Căuniţa de Sus se foloseşte silexul local (de pe Valea
Căuniţii şi Ogaşu lui Sau şi Senti.).
O serie de analize efectuate pe obiecte de silex,
la o analiză de cluseri (vezi modelul de mai jos), în
care sunt urmărite componentele principale, prezintă
următoarele grupuri (silex în funcţie de analizele din
compoziţia lor chimică).
Din studiul datelor rezultă că avem o mare arie
de răspândire în privinţa surselor şi a provenienţei
silexului. Aceleaşi date clasificate ierarhic, după un
nou algoritm duce la următoarele rezultate.
Aplicând o metodă de clasificare cu mulţimi
nuanţate (mulţimi fuzzy) cu toate dimensiunile
(rezultatul tuturor elementelor) obţinem o structură a
clusterului silexurilor.

186
 Cercetările nu s-au mulţumit doar a rezolva
problemele de arheologie (surse, calităţi), dar şi
probleme de interes geologic (surse, formare,
evoluţie, textură, compoziţie mineralogică,
petrografia: BOBOŞ – AVRAM 1990; BOBOŞ 1990;
1991).
Studiul artefactelor s-a extins atât asupra
componentei petrografice cât şi a datelor metrice
(KALMAR – STOICOVICI 1990). O colecţie
petrografică arheologică se iniţiază la Cluj şi
Timişoara pentru a oferi specialiştilor posibilităţi de
studiu şi comparaţii. Cercetarea a pronit pe baze
sistematice susţinute de R. Florescu şi I. Opriş
(proiect pe anul 1990 al lui I. Boboş, în cadrul
Comisiei de arheometrie).
CUPRUL. În nevoia de a putea preciza
aparteneţa unor piese de cupru la diferite surse du
cupru, cu largă răspândire în Balcani, atât pentru
piese cât şi pentru sursele de cupru, s-au făcut analize
şi diferite comparări menite a căuta specificul unor
zone sau zăcăminte. Cercetarea, mai mult
experimentală, a fost menită a oferi noi căi de
verificare şi rigurozitate în analiza şi comparaţia
arheologică.
Istoricul problemei. Cercetarea, analizarea
obiectelor, definirea surselor de cupru, a mineralelor
şi zonelor din care acestea au fost extrase şi alte
metale folosite în preistorie şi antichitate este o
problemă a cercetării interdisciplinare. Aceasta a
constituit o temă de studiu a numeroase cercetări pe
spaţii vaste (J. DESHAYES 1960) şi a unor expediţii
organizate în ţările vecine în:
- Iugoslavia (JOVANOVIC 1971; 1971; 1975;
197a; 1978; 1978a; 1979; 1979a; 1982; 1985; 1989;

187
1990; 1991; JOVANOVIC – OTOWWAY 1985-1986;
MIJOVIC 1986);
- Grecia (PERNICKA 1987; HAUPTMANN, A. şi
1988);
- Bulgaria (MIKOV 1961; TODOROVA 1975, 5;
CERNIH 1965, 127; GEORGIEV 1961, 75);
- Mediterana de est (WAGNER 1986;
ZWICKER 1989; GALE 1989; GALE, Z. A. 1989);
- Anatolia (PERNICKA şi 1984; SEELIGER şi
1985; WAGNER 1986; WAGNER şi 1986; WAGNER şi
1989; OTZUNALI 1989; MUHLY 1989, 3-4);
- Orientul Apropiat (HAUPTMANN, A. 1989;
MUHLI 1989, 2, 4);
- Cehoslovacia (NOVOTNA 1970, 3; TOCIK-
ZEBRAK 1989);
- Austria (EIBNER; OTTAWAY 1976; 1989);
- sudul-Germaniei (KRAUSED, R. şi 1988, 181-
245) ş.a.
În România metalurgia antică şi în special cea a
cuprului a constituit obiectul unor preocupări mai
vechi din partea arheologilor (NESTOR 1933; 1944;
1954; 1955; POPESCU D. 1951, RUSU 1971; 1975;
1975a; 1977; TEZA şi bibl.; VULPE 1970 şi bibl.).
În ultimii ani s-au făcut o serie de analize pe
unele de cupru prin diferite metode: activare cu
neuroni, difracţie de raze X, analize spectografice. Din
analize au fost precizate impurităţile din cupru nativ
(în părţi pe mie sau părţi pe milion=PPM).
Din clasificarea celor 7 elemente comune din
unele piese de cupru nativ, datând din perioada
eneolitică (sau epoca cuprului: eneas=aramă) a
rezultat clasificarea de mai jos.

188
 Din datele de mai jos se poate observa şi o
separare a surselor din Transilvania de cele din
Iugoslavia. Mai mult se poate observa în clasificare
legătura dintre minereu, zgura şi sursa. Tot aşa, dacă
se îndepărtează piesa de bronz, se pătrunde în
interiorul clusterului pentru clasificări mai fine între
unele piese din Transilvania (22 dalta) şi alte piese din
Iugoslavia (de la Rudna Glava, cultura Vinca, faza C).
Clusterii obţinuţi după 2 caracteristicile
principale arată o legătură între Transilvania şi Rudna
Glava.

189
 8.f. MODEL DE INTERPRETARE PENTRU

DEPISTAREA UNEI TEHNOLOGII. Analizele şi

prelucrările făcute au impus adâncirea colaborărilor
şi completarea datelor cu analize pe surse de cupru, o
problemă de geologie ce devine absolut necesară
pentru arheolog în cazul unei colaborări
interdisciplinare.

În clasificarea de mai jos au fost extrase şi

analizate, dintr-o bază de date de analize de cupru,

190
analizele unor topoare din diferite muzee din ţară:
cele de la Cluj-Napoca marcate cu L şi cele de la
Bucureşti, marcate cu B.

191
 Din clusteri rezultă o puternică aglomerare a

pieselor din Transilvania şi o mare împrăştiere a celor

din muzele din Bucureşti. Aceasta arată origine
comună, pentru cele din Transilvania, în special cele
de la Băiţa – Bihor. Cele din Bucureşti provin din
sursele de cupru din Oltenia (Baia de Aramă). din
zona Dobrogei (Altân Tepe), din Zona Varnei, din
Carpaţii Răsăriteni (mina Bălan).
192
 Din tabel se mai observă şi o grupare a pieselor
în timp, în funcţie de evoluţia tehnologiilor de
prelucrarea cuprului: cupru nativ, cupru arsenic,
bronz arsenic şi cu sibiu, ş.a. Clusterii analizelor şi
studii L1-L4 minus L10 şi L22 (piese de bronz). Sin
aceste au rezultat câteva comunicări şi studii (POP –
LAZAROVICI 1993; POP – LAZAROVICI – OLARIU
1992) cu rezultate deosebite privind sursele de cupru
şi metalurgia armatei. Întrucât la unele probe lipsesc
anumite elemente a fost redus numărul de elemente
analizate la 6 (unele socotite impurităţi, altele
asociate sursei) care au fost prezentate în clasificarea
de mai jos. Numărul de obiecte=73 numărul de
caracteristici=6; eroarea maximă admisă=0,001.
Exemplu: lista datelor cu L sunt în anexa 1; cele
cu UC (UC=Universitatea din Cluj-Napoca, muzeul
geologic). O bază de date oferă diferite modele de
clasificare. O posibilitate adesea folosită este
reducerea numărului de elemente deşi după
posibilităţile actuale de clasificare nu este necesară
reducerea numărului de elemente de clasificat.
Fig 134
MEDIUL CLIMA (CL)
Epoca___________________________________________
Cultura__________________________________________
Faza____________________________________________
Etapa____________________________________________
Provincia_________________________________________
Ţara_____________________________________________
Staţiunea_________________________________________
Ariditatea________________________________________
Umiditatea_______________________________________
Precipitaţiile______________________________________
Nebulozitatea_____________________________________

193
 CLIMA. Studiul climei este important asupra
comunităţii privind modul lui de trai, construcţii,
îmbrăcăminte, hrană ş.a., toate acestea depind de
mediu, în special de climă.

Datele pe care acestea le oferă pentru viaţa

oamenilor, pentru relaţiile economico-sociale sunt
deosebit de importante.
Analiza acestora rezultă din diferite analize, din
prognoze, din studiul elementelor oferite fie de
dendrocronologice fie de alte metode Geo – climate de
datare.

8.4. MODELE DE BAZĂ DE DATE PENTRU

CERAMICA, UNELTE, PODOABE. Bazele de date
pentru studiul, analiza sau descrierea uneltelor,
armelor sau podoabelor pot fi realizate în una sau mai
multe asemenea categorii în funcţie de profunzimea
cu care sunt analizate atributele sau caracteristicile
obiectului. Atunci când caracteristicile generale pot fi
definite clar prin dicţionare se adaugă câmpuri noi
sau se realizează tabele noi (în accepţiunea modernă
o bază de date poate fi definită prin noţiunea de
tabel).
8.5. MODELE DE BAZE DE DATE PENTRU
ANALIZE FIZICO-CHIMICE. La aceste tipuri de baze
de date trebuie reţinută ideea că multe din câmpuri
conţin date comensurabile (caracteistici), deci date
cantitative. Operaţiile de ordonare sau clasificare ce
se fac cu asemenea date sunt, uneori, uşor diferite.
8.6. MODELELE DE BAZE DE DATE PENTRU
PROSPECTĂRI. Prospectările conţin, în cea mai mare

194
parte a cazurilor, date cantitative plasate într-un
sistem de coordonate. Acest sistem poate fi corelat cu
un sistem naţional sau un plan topografic local, în
funcţie de mărimea şi importanţa obiectivului şi a
măsurii în care acesta a fost studiat sau prospectat.
Prospectările conţin date cantitative în funcţie de
sistemul de coordonate date calitative, atribute sau
caracteristici. Realizarea unei asemenea baze de date
depinde de natura prelucrărilor care se fac pe
asemenea baze şi pachete de programe cu care se
operează pe date. Dacă sistemul de măsură ţine de un
sistem general atunci corelarea se face după acesta.
Sunt baze sau tabele ce ţin de anumite obiective în
acest caz datele sunt legate de aceste obiective. Un
sistem generalizat oferă însă cu mult mai multe
posibilităţi de corelare.
8.7. MODELE DE BAZE DE DATE PENTRU
DATĂRI. Dacă datările sunt rezultatul unor corelaţii
relative baze de date atunci acestea vor conţine date
absolute determinate prin asemenea metode. Pentru
unele metode moderne, cazul cu analizele de
radiocarbon (C14) atunci aceste baze conţin pe lângă
date şi cunoştinţe: modele sau algoritmi de corelare,
calibrare, comparare, algoritmi ce fac automat
corecţiile necesare unor noi analize. Aceste baze au
asociate asemenea algoritmi de calcul sau corelaţie.
Este suficient a fi date noile date şi se obţine corecţia
automat.
8.8. MODELE DE BAZĂ DE DATE PENTRU
ANALIZE PEDOLOGICE. Realizarea unui asemenea
tabel nu este prea dificilă. Mai dificil de realizat este
sistemul de coordonare atunci când acesta nu
beneficiază de un sistem integrat. Un minim de date
sunt în tabelul de mai jos. Dorim să precizăm că

195
asemenea baze mai pot cuprinde caracteristicile unor
soluri similare sau un sistem expert de analiză
automată a datelor în care să fie definite aceste
caracteristici, programe logice de comparare,
ordonare sau clasificare.

8.9. BAZE DE DATE PENTRU

PALEOZOOLOGIE. Acestea pot cuprinde date despre
speciile de animale folosite, perioade şi vârsta de
sacrificare, dar ar putea cuprinde şi unele cuprind
date metrice despre oasele păstrate ce permit
algoritmi de evaluare, clasificare, prelucrare,
aproximare etc.
8.10. BAZE DE DATE PENTRU
ANTROPOLOGIE. Analizele antropologice,
determinările, indicii pot fi stocate în baze de date
calitative şi cantitative. Din aceste baze se pot extrage

196
date cantitative pentru corelaţii sau analize stilistice
sau calitative pentru comparaţii şi clasificări.

Asemenea altor baze de date cantitative se pot

ataşa algoritmi de extragere şi clasificare automată
pentru comparaţii sau clasificări standard, pentru
sisteme expert, pentru algoritmi de clasificare,
comparare, analiză.
8.11. BAZE DE DATE CLASIFICĂRI ŞI
PRELUCRĂRI PENTRU CERAMICĂ sunt cel mai des
folosite de noi. În asemenea tipuri de baze sunt
stocate peste 60.000 de piese descoperite în
săpăturile sistematice ale secţiei de preistorie ale
Muzeului din Cluj-Napoca. Cele mai mari baze de
date sunt pentru descoperirile de la Gura Baciului,
Iclod, Zau, Parţa.
Asemenea baze pot fi gestionate sub PARADOX
cu programul ZEUS sau programe de clasificări, APL,

197
ARHEOAPL. Au fost create programe ce lucrează sub
sistemul WINDOWS (APL, WIN şi ZEUS 2). Mai jos
este prezentat un posibil model de preluare a datelor
sau model de fereastră.

8.12. BAZE PENTRU EVIDENŢA MUZEALĂ.

Sunt sisteme de evidenţă naţională (sistemul FAE –
fişa analitică de evidenţă, elaborat de Centrul de
Informatică şi memorie Culturală al Ministerului
Culturii) elaborat pe diferite domenii ce cuprind
aproape tot spectrul bunurilor culturale şi al
monumentelor din domeniile culturii. Din acel sistem
au fost extrase diferite moduri de evidenţă folosite
curent în evidenţa unei instituţii. Unele pornesc de la
modelul inventarului de muzeu, căruia îi sunt anexate
câmpuri noi necesare evidenţelor primare, unor
posibilităţi de clasare şi regăsire.

198
 Unele categorii de obiecte cu caracteristici
specifice (cazul plasticii sau idolilor) presupune
descrieri amănunţite, speciale, cataloage de forme,
modele specializate ce definesc diferitele atribute.
Asemenea bază permite extrageri de atribute comune
necesare unor analogii legate de tip sau
funcţionalitate, cu descrieri detaliate, clasificări,
ordonări.
BAZE DE DATE PENTRU CAPACELE DE VASE.
Acestea au model similar celui despre idoli, doar că
acestea au câmpuri, dicţionare şi cataloage diferite.
Dintre bazele speciale este şi cea referitoare la
descrierea şi analize plasticii preistorice (figurine şi
idoli), doar că din aceste imagini lipsesc date despre
funcţionalitate şi cult.
8.13. MATRICEA SAU TABELUL DE
CONTINGENŢĂ – RAŢIONAMENTE.

199
 Matricea sau tabelul de contingenţă este un
tabel format din m linii şi n coloane.

Fie deci tabelul care cuprinde bordeiele B1-B3

descoperirile din ele (o categorie de obiecte descrise
ca obiectiv Ob. fig. 162) cu anumite caracteristici =
aceeaşi pastă, culoare, netezire, ardere etc. Matricea
poate şi reprezenta grafic în trei dintre cele trei
bordeie şi categoriile de obiecte din ele. Aceasta este
modelată mai jos.

200
 Un asemenea tabel poate fi analizat static pentru
a se vedea proprietăţile sau procentajul pe linii,
coloane sau pe obiecte ca în cele două tabele.

Pe baza unor asemenea tabele se pot opera

numeroase operaţiuni matematice precum calcularea

201
diferiţilor indicii de corelaţie, similaritate,
disimilaritate etc.

9. PREOCUPĂRI PRIVIND BAZELE DE

DATE, DE INFORMAŢII ŞI DE CUNOŞTINŢE

9.1. MODELAREA ÎN ARHEOLOGIE

Realizarea unui model este necesară pentru a
putea compara cu un alt model cunoscut. Arheologia
nu oferă date despre un mod de viaţă. Acesta poate fi
preluat din modele etnografice sau etnologice.
Modelul creat nu este identic cu cel fost, dar se
apropie cu atât mai mult cu cât erorile sunt mai mici.
Nu există modele standard, de aceea analiza şi
modelarea sunt empirice.

9.1.1. NOŢIUNI DE INTELIGENŢĂ

ARTIFICIALĂ
Inteligenţa artificială poate fi aplicată în
arheologie prin utilizarea sistemelor expert. Aceasta
este deocamdată mai mult un deziderat, o problemă
de anticipaţie. La baza acestei problematici stau
posibilităţile unor aplicaţii practice, care necesită
folosirea unor baze de date şi a taxonomiei numerice
(GARDIN, 1991, 15). Acestea s-ar aplica la modelarea
unor situaţii arheologice, a atributelor sau a
caracteristicilor, la ordonarea lor după anumiţi

202
algoritmi. Folosirea unor aplicaţii informatice şi
matematice cum sunt serierile, clasificările ierarhice,
calitative sau cantitative, precum şi unele deducţii
logice prin folosirea programării logice constituie
aplicaţii inteligente, demersuri necesare spre
elaborarea unor sisteme expert.
Aplicaţiile matematice şi informatice sunt
aplicaţii inteligente. Prin inteligenţa artificială
înţelegem inteligenţa umană asistată de calculator.

9.1.2. UTILIZAREA PROGRAMĂRII LOGICE

PENTRU DEDUCŢII

Un sistem expert impune stabilirea unor reguli

şi teoreme necesare programări logice prin obţinerea
unor deducţii. Asemenea reguli pot fi calitative, cum
sunt prezenţa/absenţa unor atribute sau cantitative,
cum ar fi numărul, procentele sau limitele în care
apar sau se dezvoltă anumite atribute. Regulile pot fi
deduse din studiul matricelor sau al tabelelor de
contingenţă, prin aranjarea, ordonarea sau
clasificarea lor.

9.2. BAZELE DE INFORMAŢII. INFORMAŢIA.

Proiectarea unor baze de date este dificil de
standardizat datorită marii varietăţi a formelor şi
aspectelor pe care acestea le îmbracă, de la o şcoală
la alta, de la o clasă de specialişti la alta. O
standardizare presupune o vastă cunoaştere a unor
structuri, sisteme şi modele. O bază de informaţii
necesită precizarea celui care face comunicarea,
condiţiile în care se face şi materialele sau atributele
pe baza cărora o face.

203
 9.2.3 NOŢIUNI PRIVIND UN SISTEM EXPERT.
Elaborarea unui sistem expert necesită realizarea
unei structuri morfologice a informaţiilor, stabilirea
unor reguli privind situaţiile şi condiţiile în care un
fapt se repetă sau este de natură a se repeta. În
stadiul cunoştinţelor noastre în acest domeniu este
dificil a exemplifica. Există asemenea sisteme pentru
domenii reduse cum ar fi recalibrările de radiocarbon
( C14). Preocupările în domeniu nu sunt riguros
definite, dar sunt asemenea demersuri. Un pachet de
programe Zeus 2, proiectat sub Windows, doreşte
realizarea unui asemenea sistem expert.

9.2.4 FOLOSIREA SISTEMELOR EXPERT.

Sistemele expert au ca model legătura între
similarităţi socio-tehnice, definite matematic, ale
artefactelor şi controlul social prin comunităţile
trecute. În practică se foloseşte simularea unor teorii,
cu aplicaţii pe unele cazuri de control etno –
arheologice care oferă posibilitatea definirii unor
atribute cu semnificaţii sociale din aria legăturilor
sociale cu artefactele (BARCELLO 1991, 15).

204
 BAZĂ DE DATE BAZĂ DE CUNOŞTINŢE

SISTEME – EXPERT

Fig. 141 INTEROGARE

Pentru un sistem expert unele reguli pot fi oferite

de algoritmi cum sunt serierile, clasificările, analiza
mult-varianţă. De asemenea trebuie stabilite sau
convenite următoarele probleme (STUTT-SHENNAN,
1990). Acest gen de matrici stă la baza clasificărilor şi
ordonările, la baza algoritmilor matematici:
- câte paralele materiale sunt necesare pentru
a deduce dacă o cultură este o copie a alteia?
- cum se deosebeşte un obiect local de altul de
import?
- cum se deosebesc diferite interpretări
distincte cu diferite grade de asemănare?
Faţă de aceste întrebări se pot formula unele
răspunsuri. Pentru aceste situaţii se poate folosi o
reţea neuronală, care a fost învăţată cu
caracteristicile calitative a două culturi. În cazul în
care I se oferă o colecţie de date care conţine o parte
din atribute sau caracteristicile unei culturi, se poate
preciza care este asemănarea faţă de unele culturi
diferite deja, pe care le-a învăţat, cât de aproape sau
de departe este de ceea ce a învăţat.
Un sistem expert lucrează prin învăţarea unor
propoziţii definite cu ajutorul analogiei

205
etnoarheologice. Acest exemplu poate deveni o
propoziţie. Această propoziţie poate fi apoi
îmbunătăţită, până când devine valabilă şi reală, când
răspunde unui număr cât mai mare de condiţii.
Un sistem expert poate lucra la diagnosticarea
sau testarea unor artefacte la o cultură sau fază, dacă
răspunde unor atribute calitative sau cantitative şi
anumitor limite. Un sistem expert poate fi folosit la
reconstituiri grafice, dacă a fost elaborat un anume
algoritm (exemplu reconstituirea vaselor ce derivă din
forme sferice: LAZAROVICI S. 1995 algoritmul
DESENARE VASE).
Sistemele export pot fi folosite la simulare şi
modelare (FERNANDEZ 1991; GARDIN 1991). În
această direcţie folosirea reţelelor neuronale poate
oferi un posibil drum.

9.2.5 FOLOSIREA PROGRAMĂRII LOGICE

PENTRU DEDUCŢII.
Programarea logică, pentru care avem sisteme
de programare (PROLOG), oferă posibilitatea folosirii
unor operaţii logice pentru definirea, identificarea,
clasificarea unui fenomen sau grup de fenomene,
situaţii, stări sau relaţii. Aceasta are la bază
raţionamentul prin care se obţine o concluzie, o
deducţie pornind de la unele premise din care una
trebuie să fie general valabilă.
Programarea logică stă la baza elaborării
sistemelor expert. Din păcate datele arheologice nu
au o evoluţie liniară şi nici nu li se cunoaşte precis
evoluţia. Aceasta trebuie dedusă din similare
pretrecute în cazuri similare, fiind necesară existenţa
unor legităţi.

206
 9.3. NOŢIUNI DESPRE REŢELELE
NEURONALE ÎN ARHEOLOGIE.
Ideea realizării unor reţele neuronale a plecat de
la capacitatea celulei nervoase, neuronul, de a fi
simulat, a reţine, ca rezultat al unui impuls. O reţea
neuronală procedează apropiat unei celule nervoase
sau unui sistem neuronal. Aceasta este formată dintr-
o reţea şi o serie de noduri.
O reţea în arheologie (=R) poate fi definită în
sensul următor: fie L=o mulţime de legături
etichetate (atribute, situaţii, caracteristici); N=o
mulţime de noduri atunci submulţimea R=NxLxN.
Aceasta implică faptul că între două noduri mai multe
legături (TARCEA 1993), ca exemplu: între două
morminte dintr-o epocă care au acelaşi inventar
funerar, format din grupe sau clase de obiecte (vase,
podoabe, topoare etc.). Aceste clase reprezintă una
sau mai multe legături. Aceasta înseamnă că între
două obiecte de inventar există mai multe tipuri de
relaţii.
Aceste tipuri de relaţii pot fi reprezentate prin
dendrograme (arbori), clasificarea ierarhică etc.,
algoritmi folosiţi curent în arheologie pentru definirea
similarităţii, disimilarităţii sau corelaţiei dintre situaţii
arheologice exprimate în funcţie de atribute sau
caracteristici (pentru dendrogramă vezi FRENŢIU-
LAZAROVICI 1988; 1990).

9.3.1. FOLOSIREA REŢELELOR NEURONALE

PENTRU ÎNVĂŢAREA REGULILOR.
O reţea neuronală poate învăţa unele modele
reale sau ireale şi apoi să exprime, pentru o colecţie
sau submulţime de date, gradul de apartenenţă la
regulile învăţate. În urma deducţiilor, arheologul

207
poate dispune învăţarea noii reguli. Aceste reţele pot
folosi pentru învăţarea matricii de prezenţă / absenţă
(1/10), dar pot folosi cantitative, dacă spaţiul este
redus între 0 şi 1.

9.3.2 FOLOSIREA REŢELELOR NEURONALE

PENTRU MODELARE.
Folosirea reţelelor neuronale are la bază ideea
folosirii unor obiecte sau situaţii structurate. Acestea
sunt moduri de a grupa informaţiile într-o formă mai
mult sau mai puţin “naturală”. În practica
arheologică. ele pot fi definite ca înregistrări, ca
elementele unei structuri de articole dintr-o bază de
date sau de informaţii. Dacă există o regulă în
asocierea datelor sau informaţiilor, atunci aceasta
este o cunoştinţă, născută ca rezultatul al unei
deducţii sau experiment.
O reţea neuronală are capacitatea de a “învăţa”
o situaţie şi a reda un model apropiat care să
satisfacă cele două sau mai multe lucruri învăţate.
Aceasta are la bază utilizarea sistematică a reţelelor
asociative (TARCEA 1993, 17).

9.4 FOLOSIREA SISTEMELEOR GRAFICE.

Un exemplu pentru modelarea sau reconstrucţia
unor complexe a fost realizat la Alba Iulia, prin
folosirea sistemului este CAD sau AUTOCAD (JOLTES
– CETEAN 1993; 1994). Alte sisteme folosite sau
realizate: ALMAGRO, MEDRANO, WENIGER, GURT,
SJA, ARHEO-DATA SYSLAT (sistem pentru castrele
romane) (FERNANDEZ 1991, 26) unele sunt realizate
pe IBM altele pe MacIntosh.

208
 9.4.1 FOLOSIREA UNOR TIPURI DE
PROGRAME. Diferite centre universitare au realizat
tipuri de programe pentru folosiri diferite: SERIATE –
produs al centrului din Bonn; ESQUIVEL program ce
conţine date despre teoria informaţiei, coeficientul de
similaritate; CONTRERAS programe statistice ale
departamentului de preistorie al Universităţii din
Granada; MOLINA pachet de programe la
COMPLUTUM; SPSS program comercial; RISQUEZ
program de analize statistice; LORRIO conţine
metode de taxonomie; IZQUIEIRO program de analiza
necropolelor prin ordonare şi clasificare; CEREJO
metoda reducerii datelor: PATON identifică diferite
specii ale unei familii de piese prin folosirea matricilor
de prezenţă / absenţă considerate specifice
diagnosticării.
9.5 SISTEME DE FIŞARE pentru baze de
informaţii şi cunoştinţe.
Fişarea sistemică a unor lucrări din domeniul
preistoriei oferă posibilitatea cercetătorului de a
structura într-o schemă logică, valabilă pentru mai
multe civilizaţii. Acţiunea de fişare constă din citirea
unor texte naturale şi extragerea datelor în funcţie de
cel care face comunicarea şi condiţiile pe care le
defineşte. Acestea sunt ordonate într-o structură şi
într-o clasă de obiecte. În acelaşi timp sistemul oferă
posibilitatea elaborării unor sisteme de baze de
informaţii. Din aceste baze pot fi extrase matrici
privind opinia unor specialişti sau grup de specialişti,
ceea ce înseamnă paşi spre realizarea unor baze de
cunoştinţe şi elaborarea unui sistem expert.
Aceeaşi idee este definită prin “reţele
asociative”. Aceasta a fost începută să fie aplicată din
anul 1968 de către Quillian (apud TARCEA 1993, 17)

209
care a folosit reţelele asociative pentru reprezentarea
cunoştinţelor. Aceasta a caracterizat principiile de
înţelegerea limbajului natural prin crearea unei
structuri mentale simbolice, acordând semanticii un
rol important. Reţelele asociative permit definirea
unei structuri, stabilirea unor simboluri, a unor clase
de obiecte, situaţii, caracteristici şi o definire a lor.

CULTURI PREISTORICE Fig.

142
Numele______________ Denumirea_________________
Originea_____________ Răspândirea________________
Evoluţia_____________ Cronologia_________________
Legăturile____________ Stratigrafia_________________
Influenţe______________________Dăinuirea__________

Aşezările________________________________________

Locuinţe_________________________________________
Ceramica_________________________________________
Uzuală___________________________________________
Semifină_________________________________________
Semifină_________________________________________
Uneltele__________________________________________
Podoabele________________________________________
Plastica__________________________________________
Bibliografie_______________________________________
Antropologie______________________________________
Cimitirele________________________________________

În realizarea unor baze de informaţii civilizaţiile

preistorice – în care se foloseşte aceeaşi metodologie
de cercetare, descriere, valorificare – pot fi
210
structurate după aceleaşi criterii studiindu-se clase de
probleme ca originea, răspândirea, evoluţia, legăturile
culturale, cronologia, stratigrafia, cultura materială
(aşezări, locuinţe, anexe, artefacte), elemente din
viaţa spirituală (rit, ritual funerar, plastică, simboluri,
cult etc.), economică sau socială. Aceste date pot fi
grupate în anumite convenţii: fază, grup, cultură,
complex, teno-complex etc.

9.6 ISTORIOGRAFIA.. ASPECTE DIN

PREISTORIE PRIVIND CIVILIZAŢIILE SAU
CULTURILE.
În nevoia de a folosi un limbaj comun arheologii,
în special preistoricii, au convenit la definirea unor
techno-complexe prin care definesc epoci, structuri,
perioade.
Termenul prin care este definită o comunitate
într-o perioadă de timp, într-un spaţiu, cu anumite
caracteristici este acela de “cultură”, iar când
definiţia este mult mai complexă abordând ambientul,
viaţa economică şi socială este acela de “civilizaţie”.
De-a lungul vremurilor definirea civilizaţiilor a
evoluat unele au fost abandonate, altele modificate
sau modificat numele şi termenul. Pentru începători,
care nu au reuşit să parcurgă bibliografia mai veche,
aceste lucruri sunt străine, nu cunosc termeni,
definiţii, caracteristici. Pentru aceste culturi poate fi
creată o structură de baze de informaţii. Acestea pot
fi structurate pe următoarele grupe de idei:

9.6.1 ORIGINEA..
În acea bază bază pot fi incluse date despre
opiniile unor cercetători, elementele caracteristice,
locul de provenienţă, în cazul migranţiilor, drumul,

211
elementele specifice etapelor timpurii, contribuţia
fondului local etc. Ca un model practic ar fi cel din
imaginea de sus, dar el poate fi redus sau dezvoltat,
poate fi cuplat cu alte baze de date.

9.6.2 RĂSPÂNDIREA. unei civilizaţii, a fazelor

sale are loc în diferite ţări sau provincii, cercetarea
arheologică se desfăşoară în momente cu diferite
intensităţi, se studiază de către diferite şcoli în acele
provincii, se lansează anumite ipoteze. Toate acestea
diferă de la o zonă la alta, la fel istoricul cercetărilor.

9.6.3 EVOLUŢIA unei civilizaţii diferă de la o

zonă la alta, are diferite grupe, momentele
cronologice, fazele sunt uneori diferite. În unele
staţiuni civilizaţia cunoaşte o evoluţie în altele alta.
Despre unele provincii există unele ipoteze privind
evoluţia unei culturi, despre altele alta.
Toate acestea formează ipoteze de lucru valabile
mai mult sau mai puţin în timp. Uneori, în unele
staţiuni, există doar unele complexe, nefiind strat de
cultură. Pentru unele provincii civilizaţia are o
evoluţie, pentru alte provincii alta, altă durată, alte
caracteristici. Aceste baze de date, de cele mai multe
ori, se cuplează cu altele.

9.6.4. DĂINUIRE, ROL. Dăinuirea unei civilizaţii,

transformarea ei în alta, transmiterea unor elemente,
dăinuirea unor elemente de tehnologie, cunoştinţe,
obiceiuri, modă, elemente de cultură materială, de
viaţă spirituală, de relaţii sociale sunt elemente ce
trebuie reţinute ca probleme şi incluse în baze de
informaţii. Uneori acestea pot fi descrise de date mai
riguroase, situaţie care permite cuplarea cu baze de

212
date. Precizarea acestor probleme este deosebit de
importanţă, ea ţinând de evoluţia istorică.

9.6.5. LEGĂTURI – INFLUENŢE. Între două

staţiuni, zone sau provincii din aceeaşi civilizaţie sau
din civilizaţii diferite, variante ale unor culturi, se
stabilesc o serie de relaţii definite prin importuri,
legături sau influenţe. Precizarea acestora permite
stabilirea unei clare opinii despre evoluţia, cronologia
relativă sau absolută, legături economico sau teno-
culturale.

9.6.6. STRATIGRAFIA ŞI CRONOLOGIA.

Cumularea acestor date în baze de informaţii permite
a se preciza care sunt caracteristicile, atributele
comune, cele semnificative, sensul sau direcţia unor
legături sau influenţe în raport de datări, sau datări
relative în raport de date absolute.

Fig. 143

Cultura__________________________________________
Faza___________________________________________
Etapa__________________________________________
Staţiunea_________________________________________
Provincia_________________________________________
Stratig. verticală ___________________________________
Stratig. orizontală__________________________________
Cronologia relat.___________________________________
Cronologia absol.__________________________________
Strat___________________________________________
Seriere_________________________________________
Bibl.____________________________________________

213
 9.6.7. CULTURA MATERIALĂ (TIP,
FUNCŢIONALITATE). Cele mai numeroase şi bogate
informaţii privind cultura materială a diferitelor
civilizaţii preistorice se află în mii de monografii şi
reviste de specialitate. Studiul acestora este realizat
de aproape fiecare nouă generaţie în parte. Unele
sunt analizate după tip, altele după funcţionalitate.
Unele informaţii ţin de istoricul cercetărilor şi nu
mai au mari semnificaţii actuale, altele sunt publicări
de materiale arheologice, sau situaţii arheologice şi
fac informaţia absolut necesară analizei. Din aceste
motive, analiza culturii materiale capătă deosebite
mai ales în elaborarea unei inginerii a informaţiei.
Demersu nostru este în direcţia sistematizării
informaţiei, în vederea standardizării ei şi a realizării
unor baze de date sau informaţii. Acest demers merge
şi trebuie să meargă în paralel cu descrierea
materialelor vechi şi includerea lor în baze de
informaţii. În paralel, situaţiile arheologice şi
interpretările lor trebuie reanalizate şi incluse în baze
de informaţii.
Informaţia conţine opinia unui specialist sau a
unui grup de specialişti, definite uneori ca şcoală.
Această opinie se menţine, uneori, mai mult decât
este firesc, prin autoritatea unor reprezentanţi de
frunte ai acelor şcoli. Analiza claselor de specialişti, în
raport de informaţiile existente, permite precizarea
claselor de specialişti şi delimitarea indivizilor sau
şcolilor.

9.6.8. AŞEZĂRILE ŞI LOCUINŢELE. Includerea

datelor despre aşezări şi locuinţe, ca de altfel şi

214
asupra materialului, se poate face din literatură sau,
uneori, de pe teren. Până la apariţia unor baze de date
despre toate staţiunile preistorice sau complexele
unei staţiuni, care să fie accesibilă tuturor
specialiştilor şi lansarea unor asemenea programe
privind informaţiile din literatură despre aşezări,
unele chiar lacunare, sunt necesare baze de
informaţii. Aceste informaţii pot fi foarte bogate dar,
de cele mai multe ori, datele sunt lacunare, în funcţie
de informaţia recoltată sau interpretată. Un studiu
specializat sau o analiză a lui, includerea lor în
structuri de baze de date sau informaţii este absolut
necesară.

Fig. 144-145

Aşezările
Localitatea____________________Punctul_____________
Comuna______________________,Judeţul____________,
Ţara ___________________________________,
Cultura__________________________, faza____________
Localizare geograf._________________________________
cartografiere._____________________________________
Istoricul cercet.____________________________________
Stratigrafia_______________________________________
Tipul____________________________________________
Forma___________________________________________
Relief___________________________________________
Solul________________________________analize sol____
Întinderea____________________________, fortificat____
Caracterul________________________________________
Bibil.____________________________________________

215
 Locuinţele
Localitatea____________________Punctul_____________
Comuna______________________,Judeţul____________,
Ţara ___________________________________,
Cultura__________________________, faza____________
Localizare_______________________cartografiere.______
Istoricul cercet.____________________________________
Stratigrafia_______________________________________
Tipul____________________________________________
Numărul____forma________________________________
Forma___________________________________________
Relief___________________________________________
Nivelul______Lungimea________lăţimea______________
Alte date_________________________________________
Inventar_________________________________________
Caracterul________________________________________
Folosinţa_________________________________________
Bibil.____________________________________________

9.6.9. FORTIFICAŢIILE. Câmpurile pot fi similare

celor despre aşezări, dar acestea presupun câmpuri
noi cu date noi privind sistemul de fortificaţie, tipurile
de şanţ, de val, de palisade, forme, distanţe, conţinut,
datare. Acestea pot fi structurate liniar sau ierarhic.
Structurarea ierarhică este mai economicoasă, dar ea
presupune direcţionare sau cataloage pentru fiecare
câmp.
Nu reprezintă o problemă deosebită elaborarea
cataloagelor sau dicţionarelor. Acestea trebuie să fie
generale sau speciale, în funcţie de tipul de câmp sau
bază. Cele generale presupun o anume tipologie
anterioară codificării, ceea ce necesită o acumulare
de informaţii, de date.
Pentru unele sunt informaţii largi, pentru altele
lacunare. În aceste situaţii, bazele de informaţii sunt
trepte în realizarea unor baze de date.

216
 Fig. 146
Fortificaţiile
Localitatea____________________Punctul_____________
Comuna______________________,Judeţul____________,
Ţara ___________________________________,
Cultura__________________________, faza____________
Localizare geografică_______________________________
Cartografiere____,
Istoricul cercet.____________________________________
Stratigrafia_______________________________________
Cronologia_______________________________________
Sistemul: tipul_____________________________________
Numărul____forma________________________________
Forma___________________________________________

Şanţul: forma______________,
profilul_____________,
Valul: forma______________,
Profilul_____________,
Palisada: forma____________,
Profilul___________,
Relief___________________________________________
Solul________________________________analize sol___
Întinderea________________Sistemul_________________
Inventar_________________________________________
Caracterul________________________________________
Bibil.____________________________________________

10. PACHETUL DE PROGRAME ZEUS

Pachet de programe privind gestionarea bazelor

de date, aplicaţii prelucrări matematice şi informatice,
operaţii cu matrici, prelucrări statistice, serieri,
ordonări, clasificări.

217
 Produsul este realizarea informaticianului Lucian
Tarcea, de la
Laboratorul de Arheometrie al Muzeului
Naţional de Istorie al Transilvaniei şi prezintă
concepţia unui colectiv de cercetare coordonat de
către Gh. Lazarovici cu algoritmi matematici şi
informatici elaboraţi de colective de matematicieni,
informaticieni şi arheologi experimentate pe loturi de
materiale arheologice rezultate din săpăturile,
prospectările, analizele şi datările arheologice
(Arheometrie! 1988; 2, 1990).
Sistemul a fost prezentat la diferite simpozioane
naţionale şi internaţionale. Lucian Tarcea – Gheorghe
Lazarovici, (1992; 1993; 1994; 1994a).
Lucrarea analizează şi pune în practică unele
probleme privind stocarea, gestiunea şi prelucrarea
datelor, informaţiilor arheologice şi a unor cunoştinţe
acumulate de arheologie sau de ştiinţele
interdisciplinare.
Exemplele şi problematica asupra cărora ne-am
concentrat atenţia privesc în special civilizaţiile
preistorice şi metodologia folosită curent de
preistoricieni, având în vedere analizele şi cercetările
oferite de arheometrie, precum şi problematica pe
care aceasta o ridică.
Cercetările de până acum ale arheologiei au
adus o mare cantitate de materiale şi informaţii din
cele mai variate domenii. Aceste informaţii au fost
selectate drept “informaţii” şi “cunoştinţe” având un
mare dram de subiectivitate. Analiza lor impune, de
asemenea, o subiectivitate din partea celui care le
analizează sau le percepe. Cu toate acestea analizând
informaţiile, în felul în care îl face orice arheolog, pot

218
fi schiţate structuri de baze de informaţii, date
comune pentru civilizaţiile preistorice în care
informaţia poate fi stocată sub forma unor baze de
date. Aceste baze conţin, adesea, date calitative, dar
pot conţine şi date cantitative.
Crearea unor baze de date oferă posibilitatea
extragerii unor tabele de contingenţă care ar permite,
prin prelucrări matematice, stabilirea unor clase sau
grupe de atribute, determinarea unor reguli de
evoluţie, stabilirea unor ierarhii de clasificare,
determinarea unor factori care determină existenţa
unor clase. Spre exemplu asemenea clasificări permit
stabilirea unor clase de arheologi care definesc o
civilizaţie şi evoluţia ei în funcţie de atribute sau
asocierea atributelor şi situaţiilor arheologice.
Aceasta s-ar apropia destul de mult de felul în care îşi
construieşte un arheolog raţionamentele şi deci spre
elaborarea unor reguli şi legi ce ar sta la baze de
cunoştinţe.
Pentru civilizaţiile preistorice s-au realizat baze
de date şi baze de informaţii privind: denumirea
civilizaţiei, originea, răspândirea, evoluţia,
stratigrafia, cronologia, aşezări, cimitire, locuinţe,
fortificaţii, ceramică, unelte, obiecte, plastica,
podoabe, legături, influenţe, rol, credinţe precum şi
date despre ambient: climă, faună, geologie,
geografie; date despre analize (pedologice, fizico-
chimice, osteologice, petrografice etc). Asemenea
structuri pot fi extinse şi dezvoltate, dar se impun
anumite rezerve.
Structura şi principiile de realizare a bazelor de
date au fost preluate de la cercetările din bazinul
Ruhrului, realizate de prof. Luning – Peter Stehli şi
alţii. Asemenea baze arheologice au fost aplicate pe

219
săpăturile germano – sârbe din Voivodina, la
Gomolava şi Foldvar, precum şi la săpăturile
americano – germane de la Opovo.
Bazele de date, având ca model sistemul german,
au fost realizate la Cluj-Napoca sub coordonarea Zoiei
Maxim şi Gh. Lazarovici şi au fost aplicate pe
şantierele arheologice de la Iclod, Parţa, Tureni, Gura
Baciului, Baciu – Str. Nouă, pentru săpături de salvare
sau săpături mai vechi (Turdaş) (KALMAR 1990 a se
vedea şi bibliografia).
În afara bazelor de date, autorii şi-au concentrat
atenţia asupra realizării unor baze de informaţii.
Structura de organizare este cea prezentată de D.
Clark în Analithical Archaelogy. Modul de realizare a
bazelor poate fi diferit, pornind de la modul de lucru
din prezent al arheologului consacrat care deţine un
bogat fond documentar din literatură.
Din bazele de date cât şi din bazele de informaţii
se pot extrage date cantitative sau calitative care pot
fi supuse unor algoritmi de clasificare, seriere, analiză
factorială etc.
Atât datele arheologice, arheometrice (incluzând
în acestea şi cercetările interdisciplinare) pot fi
supuse unor prelucrări superioare care urmăresc:
prognoza, stabilirea unor reguli de evoluţie,
probabilitatea de apariţie. Asemenea probleme sunt
legate de construirea unui sistem expert.
Fiind vorba de o lucrare vastă, aceasta nu se
poate realiza decât printr-o dezbatere şi o conlucrare
comună, autorii şi-au propus să pună la dispoziţia
specialiştilor un sistem de programe intitulat ZEUS,
cuprinzând: o parte de gestiune a bazelor de date şi o
parte de prelucrare a datelor (APL).

220
 Datorită numărului relativ mare de baze de date
cu care se lucrează, acestea sunt grupate în
cataloage, fiecare catalog corespunzând unui
domeniu (sub domeniu) (ex. ceramică, unelte etc.).
Pentru a folosi cât mai eficient memoria
disponibilă a calculatorului şi pentru a mări viteza de
introducere a datelor, bazele de date ce conţin
câmpuri care se repetă (ex.: tipuri de ardere) se pot
lega la dicţionare. În fiecare dicţionar se găsesc toate
valorile posibile corespunzătoare câmpului respectiv.
Pentru introducerea unei valori într-un astfel de câmp
este suficientă folosirea unui cod corespunzător
valorii. Prin acest mod de introducere a datelor se
elimină greşelile ce pot apare prin omiterea unor
caractere.
Pachetul de programe Zeus cuprinde un sistem
de gestionarea bazelor de date scrise în sistemul
PARADOX căruia I s-au aplicat o serie de algoritmi de
prelucrare, clasificare, ordonare, seriere, operaţii cu
matrici scrise în Turbo Vision.
Programul Zeus se poate lansa din directorul
rădăcină prin comanda Paradox c:/zeus/zeus sau prin
scrierea lui în Norton în fişierul c:/nc/nc/Zeus.
Încărcat programul Zeus prezintă în partea de
sus a imaginii o serie de meniuri marcate de ferestre
ce oferă un minim de explicaţii utilizatorului.
Programul oferă şi un minim de instrucţiuni prin
ferestre şi prin helpu-uri (F1).
După încărcarea programului Zeus tastâns orice
tastă se intră în meniul principal ce necesită
consultarea băncilor de date, alegerea lor şi operaţii
cu acestea facilitate prin catalogare. Meniurile
principale oferă următoarele: Date, Consultare,
Dicţionare, Legături, Prelucrări, Utilitare, Quit.

221
 Date: permite selectarea unei baze de date, ce
devine activată, baza de date trebuie convertită în
PARADOX sau conversia ei se poate face prin
fereastra Utilitare.
Tastând Date se intră în cataloage şi
subcataloage subordonate celor din meniul de
cataloage. În acest fel se obţine o structurare a
sistemului de fişiere de baze de date, de informaţii,
analize, prospectări sau cunoştinţe.
Cataloagele: în acestea sunt cuprinse marile
direcţii ce permit o ierarhizare şi ordonare a
categoriilor de fişiere.
Subcataloagele: cuprind denumirea fişierelor în
clar cu codul lor format din maxim 8 caractere
cuprinzând date, analize, informaţii, prelucrări.
Exemplu: în sistemul actual sunt ordonate baze
de date, analize sau informaţii privitoare la ambient,
cultura materială, viaţa spirituală, economică sau
socială. Modelul poate fi din D. Clark, Analitical
Archaeology, 1978 sau din sistemul BAZARH (MAXIM
1990, 95, fig. 1: LAZAROVICI-TARCEA 1992, 1993,
1994) şi date sau analize pedologice, fişe (sistemul
naţional FAE), fişe de inventar, cartoteci, litoteci, baze
privind determinări osteologice, structuri pentru
obiecte, unelte, arme, podoabe, etc.
În cataloage sau în subcataloage se pot face
schimbări folosind instrucţiunile meniului prin
folosirea urmăroarelor taste:
F1 Help oferă instrucţiuni de folosire cuprinse în
sistemul Paradox;
F2 Selectează baza de date şi o încarcă;
F5, F6 Memorează numele unei baze de date,
analize sau informaţii şi o plasează în alt catalog sau
subcatalog fiind repus cu F6;

222
 Din help se pot obţine informaţii privind
folosirea tastelor Home, End, Insert, Delete, Page
Down, Page Up, a săgeţilor de direcţie şi alte
combinaţii de taste privind operaţii (copiere, ştergere,
refacere, etc.);
Consultare: fereastra oferă instrucţiuni privind
introducerea, corectarea, ştergerea sau completarea
informaţiilor, datelor şi analizelor din perspectivele
baze;
Direcţionare: permite crearea sau utilizarea
unor dicţionare ce oferă posibilitatea scrierii şi
păstrării, în cod sau în clar, a datelor sau informaţiilor
folosind dicţionare, cuvinte cheie, cataloage de
descrieri standard ş.a.
Legături: editează legăturile pe care dorim să le
activăm sau dezactivăm între bazele de date sau
informaţii;
Prelucrări: cuprinde un program de aplicaţii
numit APL care permite o serie de extrageri din
bazele de date, analize, operaţii cu matrici, facilităţi
de editare. Prelucrările sunt scrise în turbo-vision. Ele
cuprind grafice, extragere de tabele de contingenţă
(matrici), scrieri (analiza de corespondenţă),
clasificări (fuzzy), analiza factorială, operaţii cu fişiere
ş.a.
Quit: permite ieşirea din sistem şi intrarea în
DOS.
CONSULTAREA, INTRODUCEREA ŞI
CORECTAREA DATELOR.
În acest palier sunt furnizate informaţii şi
realizate operaţii, facilitate de sistemul Paradox care
conţine instrucţiuni de folosire a tastelor şi a unor
comenzi, sau combinaţii de taste, cerute de sistem.
Fereastra conţine:

223
 Numele prescurtat al bazei de date; numărul de
înregistrări din bază;
F1 (help) cuprinde un minimum de instrucţiuni
ce permit operaţii de editare, copiere, mutare,
schimbare, ştergere şi refacere;
F2 Permite ieşirea din baza de date, având
funcţiuni de salvare;
F3facilitează mutarea la un anume articol din
înregistrările de pe ecran;
F7 Schimbă formatul din formă tabel în forma
ecran şi reciproc;
Esc abandonează editarea cu opţiuni
(da=salvare; nu=doar informare).
Dicţionare. Meniul cuprinde catalogul de
dicţionare în care sunt înscrise datele în cod sau în
clar, (de regulă cu cuvinte cheie).
Catalogul cuprinde: Indexul, Cod catalog (număr
pe care îl dă automat pentru a regăsi în program);
numele din dicţionar; numele fişierului; tipul de cod
(atenţie! la datele metrice sau numerice se socoteşte
ca fiind câmp metric).
Până în prezent există următoarele câmpuri
codificate: amestecul, arderea, categoria, culoarea,
cultura, deţinătorul, domeniul sau sectorul de
funcţionalitate, epoca, folosirea, forma, tipul,
localitatea, netezirea, nivelul. Programul are codurile
încorporate şi pot fi modificate, corectate, etc.
Câmpul mai conţine meniuri pentru Esc (ieşire),
Del (şterge), Enter (introduce), Ins (inserează).
Legături. Acesta permite stabilirea legăturii
dintre câmp şi dicţionare. Prin folosirea ei se face
legătura între cele două, datele pot fi extrase în cod
sau în clar, în funcţie de dorinţa aplicaţiilor sau
necesităţile lor.

224
 Prelucrările. Acestea conţin, la această variantă
de Zeus, 3 opţiuni:
 Realizarea unor grafice cantitative pentru
baza de date selectată;
 Extragerea de tabele ce cuprinde matrici sau
tabele de contingenţă – operaţie care stă la baza
calculelor şi prelucrărilor statistice, clasificări sau
informaţii selectate;
 Serierile şi clasificările conţin prelucrări
statistice asupra unei matrici (tabel de contingenţă).
 Extragerea de grafice cuprinde graficul sumei
sau mediei pe coloană (socotind că în bazele noastre
de date sunt alese atributele cu caracter matric,
calitativ. Acestea cuprind două variante Suma şi
Media).
Suma şi Media în fereastră sunt opţiuni şi
facilităţi necesare încadrării imaginii în pagină.
Meniul conţine operaţiile de comandă: Esc, F2
grafic, F3 cut, F4 paste (păstrează), F8 opţiuni. La
acestea se adaugă tastele direcţie care permit
alegerea acelor elemente ale căror grafice se pot
afişa.
Acestea pot fi facilităţi de:
- afişare pe ecran;
- editare ce cuprinde date pentru imagini sau
tipărire;
- tipule elementelor pe linia 1 şi linia 2 din
grafic;
Operaţiile de lucru constau din alegerea
elementelor cu săgeată.
Tabelul extras cuprinde date despre atributele
din bază şi caracteristicile sau valorile acestora.
Execuţia. Lansând comanda F2 pe grafic în
meniu apar operaţiile de lucru. Pentru început
225
recomandăm folosirea ecranului ce oferă posibilitatea
obişnuirii cu datele şi conţinutul bazei şi o primă
vizionare a datelor.
Tastând Enter se face suma tuturor elementelor
ale căror valori sunt afişate în procente pe ecran. Din
date se poate observa care sunt elementele şi
repartiţia lor. Unele opţiuni permit eliminarea unor
caracteristici care domină sau sunt în procente
nesemnificative, rămânând elementele principale.
Prin folosirea opţiunilor se măresc posibilităţile
de analiză şi studiu statistic asupra mulţimii de date.
Folosind tastele de comandă: F3 taie
respectivului element, fiind repus cu F4. Tasta F8
permite schimbarea caracterelor pentru modificări la
titlu, font, caractere, format, aliniere sau unitate de
măsură în cm ori inci.
Extragerea de tabele reprezintă principala
opţiune pentru extragerea şi clasificarea datelor.
Aceasta permite extragerea de matrici calitative din
mulţimea de date.
Această tastă are opţiunile:
- Selecţie;
- Construire;
- Vizualizare;
- Salvare;
Selecţia permite extragerea unui tabel (tabel de
contingenţă, matrice) prin definirea situaţiei
arheologice în funcţie de atribute sau caracteristici
sau alte combinaţii dintre aceste elemente, folosind
atribute sau seturi de atribute, situaţii sau seturi de
situaţii.
Extragere foloseşte un Filtru care permite
selectări multiple, după dorinţe, supuse unor condiţii.
Filtrul selectează un element sau o serie de elemente,

226
o situaţie sau seturi de situaţii, un atribut sau seturi
de atribute. Un scurt meniu oferă un minimum de
informaţii privind folosirea programului sau a
restricţiile impuse de sistem. Extragerea unui element
se face folosind opţiunea cu numele elementului
respectând grafia din bază. Când există mai multe
elemente, se pot folosi instrucţiuni ca or (sau), and
(şi).
Odată extragerea făcută, se pot face observaţii
asupra ei, folosind secvenţial opţiunile Construire şi
Vizualizare. La consultarea datelor se poate observa
situaţia şi reveni la selectare în funcţie de dorinţe.
Construire şi vizualizare. În aceste ferestre există
un meniu ce ofer multiple posibilităţi de consultare,
ordonare, analiză, studiul datelor, reducerea
numărului de atribute folosind procente (F7 cu 0,1%,
F8 cu 0,35%), eliminarea unor posibilităţi sau situaţii
folosind diferite instrucţiuni din meniu.
În cadrul meniului există numeroase posibilităţi
de consultare a datelor (Go to permite mutarea
cursorului la un număr de articol), de verificare a lor,
de ordonare descrescătoare a atributelor selectate în
coloană (tasta F4), de ştergere a unei coloane cu
valori selectate (tasta F3), de reprezentare a datelor
grafice ale coloanelor cu atribute (tasta F7), de
ştergere a unei linii (tasta del), de inserare (tasta ins).
Datele sunt salvate cu tasta F2.
Salvare. Opţiune este destinată salvării matricei
selectate în fişier ASCI cu extensia*. dat. Operaţia
este încheiată, ea permite reluarea selectării pentru
altă matrice sau tabel de contingenţă pornind de la
Selecţie. Ultima selecţie, dacă se trece la prelucrări,
serieri este încărcată direct în programul de aplicaţii
(APL).

227
 Prelucrări, serieri. Această fereastră oferă
posibilitatea intrării direct în programul de aplicaţii
(APL). Acest program poate fi lansat direct din
directorul /ZEUS/ sau intră din el dacă a fost o bază
oarecare selectată.

10.1 Anexele programului Zeus.

10.1.1 Programul APL (aplicaţii)
Programul APL (prelucrări, serieri din Zeus) este
scris în Turbo – Pascal – Turbo Vision şi conţine o
interfaţă cu utilizatorul standard (editare, lucru cu
ferestre, meniuri).
Acesta conţine meniurile de lucru, în partea de
sus a ecranului şi “short-cut” (=apelarea prescurtată
a meniurilor), în partea de jos a ecranului. Ferestrele,
marcate cu culoare diferită pentru comenzi prin
iniţiale, conţin subferestre cu posibilităţi de selectare
prin bara de selecţie sau prin folosirea iniţialei
marcată, sau a tastelor de comandă.
Fişiere (F) fereastra conţine principalele
operaţii de lucru cu fişiere. Aceasta are următoarele
opţiuni:
Deschidere permite deschiderea unor fişiere cu
extensia . dat. La dorinţă pot fi deschise şi alte fişiere
cu alte extensii (*.ser; .ier; .fac) sau cu orice extensii
(*.*).
Salvează sau F2 salvează ecranul existent.
Salvează în …permite salvarea în alt director sau
cu alt nume.
Print oferă facilităţi de printare a ecranului.
Schimbă directorul permite schimbarea
directorului curent.
Comenzi DOS permite lansarea unor comenzi şi
operaţii din DOS fără a ieşi din APL.

228
 Ieşire sau Alt+X
Editare (E) fereastra conţine facilităţile de
editare ale textului de pe ecran având următoarele
opţiuni:
Undo reface ultima comandă.
Taie sau Shift+Del taie textul marcat.
Copiază copiază textul marcat şi îl păstrează în
clipboard unde poate fi vaăzut.
Paste repune din clipboard ceea ce a memorat.
Arată clipboard-ul pune pe ecran conţinutul
memorat.
Şterge sau Ctrl+Del.

Căutare fereastra conţine facilitări de a găsi,

înlocui sau căuta mai departe în funcţie de opţiunile
dorite.
Găseşte
Înlocuieşte
Caută mai departe

Ferestre. În acestea sunt prezentate

modalităţile de lucru cu ecranele: închide, deschide,
zoom, cascade şi altele ce permit mutarea, copierea,
consultarea dintr-o fereastră în alta.
Dintre meniuri cel mai important în care au loc
toate prelucrările se numeşte Tabele compus din
opţiunile Format, Transpusa, Serieri, Clasificări,
Analiza factorială. Fiecare din acestea are o serie de
instrucţiuni şi valori pentru care este necesară
cunoaşterea unor noţiuni de statistică, de clasificare şi
seriere, cele mai multe dezbătute în curs.

10.1.2 ARHEOAPL.
10.1.3 APLWIN

229
 10.2 INTERPRETAREA UNOR DATE DIN
ZEUS.

Selectând din cataloage GB (Gura Baciului)

putem alege şi studia un complex din staţiune de la
Gura Baciului. Să luăm de exemplu B1 (bordeiul 1),
deosebit de interesant pentru materialele pe care le
conţine.
În aceeaşi bază de date la Alba Iulia sunt incluse
unele date de la Ocna Sibiului de aceea se foloseşte
un filtru de staţiune prin folosirea codului poştal sub
următoarea formă grafică “3458” pentru a selecta
doar materialele de la Gura Baciului sau un alt cad
pentru Ocna Sibiului.
Un alt element de filtru pe care-l folosim, pentru
complex, pentru a selecta doar “B1” (bordeiul 1).
Continuând selectarea pe linie, marcăm cu Y o
serie de elemente ca atribute (categorie, culoare
exterioară, interioară, amestec, netezire, ardere) şi pe
coloană adâncimile de săpare din umplutura
bordeiului.
Apăsând F2 Selectare este încheiată şi se trece
la Constituire şi Vizualizare. Din selecţia de mai sus
au rezultat 142 de înregistrări cu atributele mai sus
alese.
În acest caz se pot face o serie de alte selectări şi
ordonări, necesare arheologului de a se convinge de
natura, conţinutul, calitatea şi cantitatea materialului
selectat.
Pentru aceasta programul oferă posibilitatea
folosirii următoarelor taste:
F4 oferă o ordonare descrescătoare permiţând
observarea elementelor dominante sau caracteristice.

230
 F7 oferă un prim grafic începând cu precizarea
numărului total de fragmente din înregistrarea
realizată pe linie. Graficul permite şi o raportare faţă
de total, din care grafic se poate observa asocierea
elementelor dominante. Prin mutarea cursorului şi
ordonări succesive se pot obţine date metrice despre
toate coloanele (respectiv atributele selectate).
F3 În cazul în care dorim să eliminăm o coloană
se foloseşte tasta F3. Atenţie ! dacă tasta este pe
ultima coloană aceasta nu poate fi tăiată deoarece
cursorul nu se mai poate muta spre dreapta şi apare o
eroare şi se iese din program. În acest caz se încarcă
din nou Zeus şi baza de date.
Salvarea datelor se realizează selectând salvare
şi scriind până la 8 caractere numele fişierului,
preferabil cu extensia * dat..
Dacă nu se mai doresc alte selectări se poate ieşi
din fereastră apăsând Esc şi trece la nivelul anterior,
la Serieri, Clasificări. Odată cu acestea, apare un nou
ecran (al ALP-ului, programul de aplicaţii), iar ultima
salvare este încărcată pe ecran în formă de tabel în
cod ASCI.
Intrând în meniu cu tasta F10, selectăm pentru
prelucrări T (Tabele), din care selectăm prima opţiune
F (Format), imediat tabelul este ordonat pe linii şi
coloane.
Notă: pentru a vedea marginea dreptă a
tabelelor, când coloanele sunt prea numeroase,
folosim tasta săgeată în jos sau tasta Page Down, iar
cu săgeată spre stânga trecem imediat la capătul
rândului următor, având în imagine coloanele cu
datele adâncimilor.

Serierea.

231
 O primă prelucrare a datelor este de preferat
să înceapă cu serierea. Programul de seriere se
lansează cu S (Seriere) intrând în execuţie. Programul
are un contor până la 50, ce acţionează mai încet sau
mai repede în funcţie de mulţimea datelor sau de
puterea calculatorului.
Din studiul tabelului seriat, din bordeiul 1, luat
ca exemplu, observăm ordinea adâncimilor este –10,
-50, - 20, - 40, - 30 m. Studiind corelaţiile (prin
corelaţie în acele tabele sunt definite liniile şi
coloanele cu atribute comune şi cu cele lipsă!)
observăm că o serie de adâncimi sunt ne corelate sau
care au corelaţie negativă. Mai observăm că nici
materialele de pe fundul bordeiului (-50 cm) nu sunt
corelate.
După dorinţă se pot elimina unele linii. În cazul
în care sunt coloane de eliminat se foloseşte opţiunea
T (Transpusa). Această operaţie schimbă liniile cu
coloanele. Marcarea sau ştergerea unei linii se poate
face folosind Maus-ul sau folosind facilităţile
programului Turbo Pascal în care a fost scris
programul APL-ul (în Turbo Vision). După tăierea
liniei respective trebuie modificat nr. de linii la câte au
mai rămas, altfel programul dă eroare şi iese din
sistem. Revenirea la vechea ordine se face folosind
din nou facilităţile transpusei (F10, T, S).
În acest moment serierea poate fi reluată cu
noile atribute. Atenţie! dacă numărul de linii este
mai mic decât atributele se pierd unele linii din coada
tabelului. Această observaţie poate fi folosită şi la o
eliminare a liniilor din josul tabelului. În exemplul
concret observăm că după eliminarea liniei de – 10
cm se obţine o nouă seriere. Din date se observă – 50
este ne corelat, iar între – 20 şi – 40 este o singură

232
corelaţie (fragment din pastă fină de culoare roşie
sângerie, vezi ex.).
Din seriere se mai observă că materialele de la –
30 cm nu sunt corelate cu –40 cm, deşi sunt în număr
mare. În coada tabelului au rămas un număr mare de
atribute cu 0, ele provenind de la cele eliminate la –
10 cm. Valabile au rămas 43 de atribute pe 4 coloane.
O primă concluzie este aceea că fragmentele
ceramice descoperite la – 20 cm sunt caracteristice
pentru o adâncime de – 40 cm. O a doua este că
adâncimea de – 30 cm nu este corelată, situaţie ca şi
la – 10 cm. Din cele de sus rezultă o primă concluzie,
deosebit de importantă: că unele materiale din bordei
aparţin stratului de cultură ce suprapune bordeiul,
nefiind corelate, ele ajungând probabil în umplutura
bordeiului prin tasarea pământului sau prin altă
împrejurare. Din cele de mai sus se pot reţine unele
observaţii stratigrafice deosebit de importante pentru
arheolog şi mai ales poate fi precizată evoluţia
atributelor.
Pentru a vedea mai bine corelaţiile dintre situaţii
(în acest caz adâncimile, de pe coloane) se poate
folosi şi sistemul de clasificare cu mulţimi nuanţate
sau mulţimi fuzzy. Alegând C (Clasificare) apare un
nou meniu pentru clasificări fuzzy. Acesta oferă
diferite posibilităţi de clasificare, în funcţie de
ponderea şi tipurile clasificării.
Acesta oferă posibilităţi diferite de clasificare:
- Valoarea prag a indicelui de polarizare=2;
- Eroarea maximă admisă (0,01 până la
0,0001);
- Ponderea clasificării cu prototipuri lineare; ce
oferă 6 opţiuni Clasificare, Normalizare, Pondere şi
combinaţiile dintre ele. Acestea reprezintă diferite

233
modalităţi statistice pentru clasificarea diferitelor
tipuri de date. Selectarea acestora se face cu tasta
Alt+litera îngroşată.
Prin Enter este lansat programul (sau OK cu
mausul).
Programul se desfăşoară, iar în desfăşurarea lui
prezintă indicii de polarizare ai cluserilor de la cei mai
puternici la cei mai slabi. Odată încheiat programul
acesta prezintă clasele atributelor. Acolo sunt opţiuni
prin care pot fi clasificate caracteristicile. Atenţie:
durata clasificării prea lungă sau eroare de timp
apare la matrici prea mari sau la date disparate.
F2 salvează ceea ce se află pe ecran în fişierul
din care a fost deschis. Pentru salvare sunt şi opţiuni
din fereastra File.
Alt+F3 închide fereastra.

Analiza factorială

Aceasta este o metodă statistică mai fină de

clasificare care exprimă numărul şi ponderea
factorilor ce determină o clasificare. Ea se naşte prin
rotaţia ortogonală a unei matrici de corelaţie.
Lansarea programului se face prin selectare cu
taste sau Analiza factorială. Clasificarea este realizată
mai rapid sau mai încet în funcţie de mărimea
matricilor de date. Programul prezintă numărul de
factori care determină clasificarea precum şi
ponderea lor. Această matrice de factori şi atribute
poate fi seriată folosind opţiunea seriere în acest fel
se poate obţine cea mai bună corelaţie a factorilor
dispuşi pe diagonala principală.
În cazul rezultatului concret cu B1 se poate
observa că la un pol se află factorul 2, cel care

234
determină clasa de obiecte de la –50 cm, fiind mai
slab, iar cea mai puternică clasificare (cu cele mai
multe materiale) se află la celălalt pol, cu factorul 3 (-
30 cm), determinate de adâncimea care conţine cele
mai numeroase materiale.

L. Tarcea – Gh. Lazarovici la Ljubljana, 1993;

Cluj-Napoca 1994;ZEUS.

11. CERAMICA PREISTORICĂ

11.1. Originea şi apariţia ceramicii

Prelucrarea ceramicii este unul dintre cele mai

vechi meşteşuguri socotită de unii ca fiind practicată
de femei, ca ramură mai tânără a împletitului. Cele
două meşteşuguri sunt puse în legătură cu unul dintre
procedeele cele mai de confecţionare a vaselor din
fâşii (suluri de lut), aranjate în inele sau sprirală.
Procedeul era întâlnit până nu demult în Rhodezia de
nord şi în Noua Guinee (LIPS 1960, 192).
Cercetătile arheologice din Orientul Mijlociu,
Orientul Apropiat şi Anatolia au demonstrat că cele
mai vechi ceramici apar încă din orizonturile
preceramice, la Hasunna, Jerichon, în sudul Anatoliei
la Hacilar şi Catal Huyuk, în Ciclade la Kirokitia, în
Thessalia la Argissa, Otzaki, Sesklo, Achileion ş.a (H
75, 9; MULLER+KARPE 1968, 76-77; M 84, 7; M 215,
446; t 116, 83; T 119, 39-40, 45-47; H 75, 9-11, 35; H
69, 162; g 1743, 282-285; N 72, 65+90).
Procesele de migraţie şi difuziune, pornite din
Orient, au dus la geneza neoliticului şi la răspândirea
ceramicii, legată direct de procesul de sedentarizare.
Un loc important în cadrul acestui proces, pentru

235
regiunea carpato-dunăreană, l-au jucat descoperirile
de la Gura Baciului care demonstrează procesul de
migraţie petrecut, începutul procesului de neolizare şi
vechimea lui (VLASSA 1972; 1972a; 1976; 1981;
1981a; LAZAROVICI 1977; 1984; 1991).
Acest fenomen se petrece şi în alte zone ale ţării:
Cârcea şi Grădinile în Oltenia (NICA 1975; 1976;
1981), Ocna Sibiului (Paul 1995), în zone învecinate în
Ungaria la Szaravas-Ob. 23 (Makkay 1996), în
Iugoslavia la Donja Branjevina (Karmanski 1968;
1994), Grivac, Lepenski Vir III (Serjovic 19**).
Ceramica neolitică, prin tehnologia ei, formele
plastice realizate, sculptura în lut, simplă sau
monumentală, vasele antropomorfe sau zoomorfe,
lustruirea sau pictarea depăşeşte limitele
meşteşugarilor, realizându-se în lut adevărate opere
de artă neolitică. Prelucrarea, analiza şi cercetarea
ceramicii ridică mai multe probleme tehnice.
11.2.PROBLEMELE TEHNICE ALE
TEHNOLOGIEI CERAMICII.
11.2.1 LUTUL. Compoziţia chimică silice,
alumină şi apă; fier, alcaline, pământuri alcaline.
Compoziţia geologică. Argila se formează din
alterarea rocilor şi combinaţii chimice ulterioare. Din
serie fac parte argilele şi loessurile, caolinitul format
din cristale fine. Diferenţele sunt determinate de
impurităţi.
Grupele lutului: * caolinitele, formate din
hidrarea silicatului de aluminiu, cristalizate apoi
hexagonal;
 montmorillonite au la bază bentonitele, formate
din descompunerea cenuşii vulcanice.
 bentonitele sunt roci, din grupa
montmorillonitului, argiloase de culoare albă, galbenă

236
sau neagră, rezultate din alterarea tufurilor, sau a
sticlelor vulcanice, depuse în ţara sau pe fundul
mărilor. Cele mai cunoscute zăcăminte sunt la Tufari
(Banat), Valea Chiorului şi Răzoare (Cluj).
 illite, micaceuri, au silicat de aluminiu hidrat cu
magneziu, fier, potasiu incluse în moleculă. Ele au,
uneori, moscovit în structură.
11.2.2 ORIGINEA ŞI OCURENŢELE LUTULUI.
Argila este o rocă sedimentară, constituită mai ales
din silicaţi hidraţi de aluminiu. Formarea lutului
(argila) este rezultatul unui proces complex născut
din reducerea mineralelor, alterare, separare,
redistribuire şi recristalizare. Pornirea de bază este de
la alterarea mineralelor de feldspaţi (au la origine
silicaţi de aluminiu, feldspat de potasiu, carbonat) sau
procesul de caolinizare, la care se adaugă material
detritic (cuarţ, miceuri), geluri feromagnetice şi
silicioase, carbonaţi, resturi de organisme (scoici)
fisile pisate (ca ex. la Gura Baciului, determinări prof.
Ghergariu Lucreţia, de la Facultatea Geologie din
Cluj) vezi Gura Baciului, Cluj-Napoca 1995, p. 209 şi
urm.
Culoarea argilei este variată, în funcţie de
procentul de oxizi şi substanţa cărbunoasă. În ţară
argila este răspândită şi exploatată, în munţii
Pădurea Craiului, la Damiş, (Crişana), Vulcan
(Braşov), Anina (Banat) şi în altele numeroase puncte,
pentru cărămizi şi olărie. În unele asemenea zone se
află centrele de olari.
11.3. PROPRIETĂŢILE FIZICE.
11.3.1 TEXTURA sau fineţea texturii lutului este
importantă în procesul de prelucrare şi ardere,
deoarece joacă un rol în plasticitate şi fuzibilitate, în
procesul arderii şi al stării coloidale. Pentru structră

237
vezi MORARIU 1977; MORARIU-SOROCEANU 1988;
Ghergariu Lucreţia, Gura Baciului, Cluj-Napoca 1995,
p. 209 sqq.
Influenţa primară asupra texturii o joacă
incluziunile nonplastice (pleavă, mâl, nisip). Structura
şi porozitatea lutului afectează textura. Variabilitatea
texturii depinde de caracteristicile lutului şi metodele
de preparare. Unele luturi conţin în structura lor
unele materiale ca nisip, mâl sau mică. În unele
materiale au fost introduse cioburi pisate, pleavă,
resturi organice, nisip, pietricele, amestec ce ţine de
procesul tehnologic de preparare. Aceste adausuri se
numesc degresant.
Adoptarea unor termeni standardizaţi pentru
descrierea texturii este esenţială. În funcţie de
textură, unii arheologi definesc ceramicile ca fiind
“fine” sau “uzuale”, alţii introduc, pentru unele
civilizaţii, şi categoriile “intermediară” sau “semifină”.
Geologii acordă o atenţie deosebită scării de
granulaţie a sedimentelor a cărei aplicare este
perfectă. Între cele mai des folosite la ceramică este
scara lui WENTWORTH (1933) care constă în:

Numele..................dimensiunile în mm
Pietriş...............6.4-4
Granule............4-2
foarte grosolană.... 2-1
grosolană ............... 1-0,5
medie....................... 0,5-0,25
fină..........................0,25-0,125
foarte fină ................ 0,125-0,0625
praf....................0,0625-0,00390

238
 Acestea pot fi observate direct, dar şi cu ajutorul
microscopului. Limitele de sus sunt arbitrare, ele
vorbesc doar de partea dominantă în compoziţie. Nu
toate particulele pot fi observate în luturi (cele de
aceleaşi nuanţe cu lutul se observă greu, dacă însă
sunt culori opuse, se observă mai uşor).
O altă metodă este acea de a compara cu
standardele existente. Aceasta ar porni de la extreme:
de la densă la deschisă. Folosirea tehnicilor
microscopice oferă posibilitatea măsurării cantitative.
Unele elemente, care nu sunt vizibile, pot fi analizate
cu ajutorul acizilor, ce le pun în evidenţă, dizolvând
alte particule.
Suprafaţa texturii priveşte felul cum este
aranjată structura la suprafaţa vaselor, ca urmare a
procedeelor de finisare (netezire sau lustruire).
Aceasta este determinată de textura pastei şi
metodele de finisare. După acestea sunt recunoscuţi
în prepararea ceramicii 4 factori: degresantul,
calitatea lutului, condiţia lutului în timpul finisării,
metodele de finisare.
Efectele finisării, la suprafaţă, sunt diferite
atunci când finisarea se petrece în timpul modelării,
după uscare sau după o primă ardere (coacere?).
Fiecare din acestea lesă diferite urme pe suprafaţa
vasului, observabile direct sau cu ajutorul
microscopului. Urmele sunt în funcţie de plasticitatea
lutului, metodele sau uneltele folosite.

11.3.2 STAREA COLOIDALĂ afectează structura

la nivelul micro particulelor şi al moleculelor. Limitele
acestei stări sunt apreciate între 5 microni şi 1
milimicron, dimensiuni în care particulele constitutive
sunt între cele ale moleculelor şi ale suspensiilor.

239
Coloidul lutului este important în relaţia de
plasticitate.

11.3.3 PLASTICITATEA este o proprietate a

materiei prime ceramice de a forma cu apa o pastă
care îşi menţine coeziunea după ce a fost frământată
şi uscată. Chimia coloidală a contribuit la înţelegerea
mecanismului legăturilor dintre particule.
Plasticitatea se pierde odată cu dezhidratarea şi
creşterea porozităţii. La temperaturi joase unele
minerale nu se deshidratează, astfel încât nu îşi pierd
din plasticitate.

11.3.4. CULOAREA ceramicii este dată de

impurităţile organice sau compuşii oxizilor de fier.
Lutul lipsit de impurităţi este alb. Materialele
organice prin ardere se transformă în carbon cenuşiu
sau negru. Hematitul şi diferitele forme ale oxizilor
ferici, goethit şi limonitul dau naştere unor culori
roşii, brun şi galben. Din luturi de culori diferite se
obţin ceramici de aceeaşi culoare (vezi ex. SHEPARD
1954, 17).

Lut ceramica
alb, cenuşiu, negru …......... albă
crem, galben, cenuşiu, negru, brun – cenuşiu,
brun…. negru (piele de bivol);
galben, roşu, brun, cenuşiu, negru…..roşu şi
brun;
toate culorile…...........................cenuşiu închis şi
negru

240
 Experienţa a arătat însă că două părţi ale
aceluiaşi vas, la o ardere secundară, pot da naştere la
culori total diferite (ex. negru şi roşu).

11.3.5. POROZITATEA este una dintre

proprietăţile de bază ale lutului. Aceasta are efect
asupra densităţii lutului, tăria, permeabilitatea,
rezistenţa la abraziune, rezistenţa la şocurile termale.
Porozitatea ceramicii este determinată de curba de
absorbţie la imersare în apă. Aceasta este importantă
pentru înţelegerea procesului şi dinamicii uscării şi
oferă date despre natura materialului
(granulometrie). Structura porozităţii depinde de
granulometria lutului şi condiţiile de ardere
(MORARIU-SOROCEANU 1988, fie. 1-2).
Porozitatea este definită de raportul dintre
volumul piesei şi volumul pororilor. Aceasta este
determinată de proprietatea de a permite unui lichid
sau gaz să pătrundă în porii corpului. Porozitatea
creşte rezistenţa ceramicii arse. Porozitatea depinde
de temperatura de ardere. Astfel 45-50% la 945ºC şi
30-40% la 1300ºC (pentru caolin şi altele, ce conţin
puţine lichide). Porozitatea creşte în prima parte a
arderii cu 10%, se accentuează în vremea oxidării
carbonaţilor, dar scade la începutul vitrifierii. La
restrângerea ce se petrece în urma vitrifierii se
micşorează porozitatea.
Porozitatea se poate determina în laboratoare
(MORARIU-SOROCEANU 1988; SHEPARD 1976, p.
127-130). Unele studii precizează 3 categorii de
propoziţii: 5% joasă, 5-15% moderată; 15% înaltă.

241
 Categorii de porozităţi, stabilite pe baze unor
analize pe ceramici din Transilvania şi Ungaria:
- categoria I, ceramica uzuală are porozitatea
între 10*2 10*5 radii, (A) la temperatura de 500ºC la
ceramica Latene, de origine dacică, de la Pecica-
Şanţul Mare.
- categoria II, 1x10*3 şi 5x10*4 A la temperatura
700ºC. În această grupă de porozitate intră ceramica
din epoca bronzului şi ceramica dacică de la Pecica-
Şanţul Mare.
- categoria III, 2x10*3 A până la 2,5x10*4 A, arsă
la temperatura 900ºC în aceasta intră ceramica
elenistică şi celtică.

- categoria IV, 2x10*3 până 8x10*3 A arsă la

temperatura de 900-1000ºC intră ceramica dacică şi
romană.
11.3.6. IMPURITĂŢILE LUTULUI. Depind în
bună măsură de formarea şi depozitarea lutului. Lutul
conţine, în general, cuarţ, feldspaţi, micaceuri,
carbonaţi, oxizi de fier, diferite forme de titaniu şi
variate minerale rare. Alte luturi conţin materiale
organice, organisme, scoici calcaroase. Acestea au
importanţă la ardere, uscare, plasticitate, modelare,
culoare (oxizii de fier hematit, goethit, magnetitul,
pirita, siderit, silicaţi ş.a.) etc.
Materialele organice au ajuns în componenţa
lutului în diferite perioade. Resturile vegetale au o
origine recentă. Alte materiale organice (bituminoase,
asfalt, carbonaţi de calciu) ajung în argilă, în diferite
perioade geologice, în procesul sedimentării.

11.3.7. EFECTUL ARDERII ASUPRA LUTULUI.

Efectul arderii este diferit, în funcţie de minerale şi

242
impurităţi. Constatările de laborator au arătat că pe
măsura dezvoltării tehnologiei ceramicii minerale din
lut rol esenţial, iar reacţiile lor sunt principale.

11.3.8. EFECTUL ARDERII ASUPRA

MINERALELOR. În structura atomică a lutului ars pot
fi determinate momentele critice ale temperaturii cu
ajutorul analizelor de difracţie cu raze X. La diferite,
mineralele încep procesul de cristalizare, marcat prin
curba de ardere diferită pentru felurite minerale, care
prin ardere se deshidratează şi pierd structura
cristalină. Studiul structurii lor permite specialiştilor
precizarea temperaturilor de ardere după
comportarea diferitelor minerale în procesul arderii.
De exemplu, caolitul pierde combinaţia cu apa
începând de la temperatura de 450ºC până la 600ºC.
Alte minerale cum sunt montmorilonitele pierd apa
între 100-250ºC, dar distrugerea sistemului cristalin
începe la 600ºC, când apa din structura cristalină s-a
pierdut. În cazul latticeii dezhidratarea începe între
850-900ºC, însă în jur de 950ºC, silica începe
cristalizarea şi procesul de formarea sticlei (vitrifiere).
În alte minerale aceste procese pot începe la
temperaturi diferite.

11.4. STADIILE ARDERII

Efectele asupra proprietăţilor fizice ale ceramicii
sunt: deshidratarea, oxidarea şi vitrifierea.
11.4.1 DESHIDRATAREA se petrece în procesul
de ardere în diferitele ei faze şi la felurite
temperaturi. Pierderea plasticităţii este legata de
creşterea porozităţii.

243
 11.4.2 OXIDAREA este o schimbare chimică,
fiind efectul impurităţilor din lut, în special a
componenţilor carbonului şi fierului. Oxidările
incomplete sunt determinate de diferite condiţii de
ardere: ardere scurtă, la temperaturi joase; lipsa sau
limitarea oxigenului în atmosfera arderii ş.a. Diferite
minerale din compoziţia lutului accelerează sau
frânează procesul oxidării, în funcţie de reacţiile
chimice ce se produc în timpul arderii.
Efectele arderii asupra proprietăţilor fizice ale
ceramicii se petrec în cursul procesului de ardere.
Procesul de vitrifiere însă duce la reducerea
porozităţii. Schimbarea culorii este valabilă şi subtilă,
fiind determinată de un număr mare de factori.
Carbonaţii parţial oxidaţi dau culori de cenuşiu, brun,
negru-cenuşiu. Cele mai multe culori depind de oxizii
de fier, care dau culori ce variază de la cenuşiu
deschis sau roşu la galben, brun, roşu, vişiniu, brun
ciocolatiu, sau câteodată, negru fiind determinate de
compoziţie, sau atmosfera de ardere. Alumina dă,
uneori culori de cenuşiu sau galben.
11.5. DEGRESANTUL MATERIALELE
NONPLASTICE (sau TEMPER). Termenul este folosit
de ceramiştii moderni pentru definirea ceramicii
preistorice care ar conţine, în compoziţia ei,
impurităţi constând din roci, minerale şi alte
materiale. Acest termen are şi sensul de a defini
materialele a căror sursă este nedeterminată.
Funcţiile materialelor nonplastice sunt greu de
definit deoarece efectele impurităţilor sunt greu de
precizat, fiind determinate de capilaritate, de spaţiul
dintre particule, de textură ş.a.
11.5.1. MATERIALELE FOLOSITE CA
IMPURITĂŢI, DEFINITE DE ARHEOLOGI CA

244
DEGRESANT constau din un număr mare de roci, cu
origini diferite (şisturi şi micaşisturi, dolomite, tufuri,
gnais), materiale organice aflate în pământuri,
nisipuri sau adăugate (fibre vegetale sau animale:
paie, pleavă, păr, pene, scoici ş.a.). Efectul lor este
diferit, unele întăresc, altele slăbesc textura ceramicii.
Comportarea lor la ardere şi în procesele chimice este
diferită.
Efectul arderii asupra acestor materiale este
foarte variat, el incluzând procesele de deshidratare,
oxidare, reducere, inversiune, descompunere şi
fuziune. Unele din acestea depind de altele. Unele
dintre impurităţile adăugate, la diferite temperaturi
îşi schimbă stadiile de ardere. Studiul lor poate da
indicii importante, asupra temeperaturilor de ardere
(ca exemplu: inversarea cuarţului din alfa în beta se
petrece la 572+ -5ºC, când are loc şi o schimbare de
volum de 2%; alte schimbări ale lui se petrec la 870ºC
sau 1470ºC). Unele minerale se umflă sau se strâng în
procesul de deshidratare (dolomitul, mica,
moscovitul), care sunt efecte şi procese secundare ale
substanţelor folosite.

11.6. PIGMENŢII ŞI PICTAREA

Principala caracteristică a unor pigmenţi este ca

ei să îşi păstreze culoarea după ardere şi să se
menţină la suprafaţa vasului. O listă de pigmenţi,
cuprinsă în Trial Data on Paiting Material (1939),
precizează că dintre mineralele native, folosite la
pictate, doar 13 pot fi arse. Dintre acestea doar 5 sunt
luturi, din care 4 pigmenţi din oxizii de fier, magneziu,
minereu de fier-magneziu, cenuşa vulcanică şi
pământurile diatomaceous. Aceştia sunt însă

245
pigmenţii folosiţi de artişti la obţinerea glazurilor, la
porţelanurile tari, cu includeri de oxizi de cobalt,
iridiu, uraniu, platină, crom, cupru, nichel, magneziu.
În ceramica preistorică culorile variază de la
negru, brun, roşu la alb, provenite din oxizii fierului.
Roşu şi oranjul oxidului feric din lut, la temperaturi
mari, se schimbă în brun, ca urmare a fuziunii cu
silicaţii. Atmosfera de ardere, în cazul oxizilor de fier,
are efecte asupra culorilor. Ceramice negre şi negru-
brun se obţin din oxizi de fier, minereu de fier –
magneziu, grafit carbon (extracte din plante); brun
închis se obţine din minereu de fier-magneziu; roşu,
oranj, rosu-cenuşiu, galben, negru-cenuşiu provin din
oxizi de fier şi luturi feruginoase. Albul se obţine din
carbonaţii de calciu. Picturile vitroase au la bază
combinaţii de minereuri de cupru, fier şi magneziu.
Macro fotografiile pe o suprafaţă pictată arată
diferenţele de nuanţă dintre fond, pictură sau colodiu
folosit ca fond. Aspectul exterior pare normal, dar la
macro fotografii se pot vedea detalii, care, de obicei,
scapă ochiului, iar detalii importante pentru
specialistul care studiază tehnica de pictare rămân
necunoscute.
11.6.1. Pictarea cu carbon. Pictarea cu carbon se
realizează din extracte de plante sau din folosirea
grefitului.
11.6.2. Extracte de plante. Din diverse plante se
obţin culori cu care se pictează. Astfel din concentrat
de Peritomia serulatum (guaco, folosită de
amerindieni) amestecată cu apa se obţine negru-
satinat. În Mali, vasele înroşite în foc sunt introduse
într-o baie de uleiuri, procedeu numit “călire”, în
urma căreia vasele primesc o frumoasă culoare

246
neagră, ca urmare a carbonului absorbit în procesul
de călire (Facko Traore 1996).
11.6.3. Pictarea cu grafit. Grafitul este format din
metamorfozarea depozitelor de carbonaţi. Grafitul nu
este întotdeauna obţinut din acestea, ei provine şi din
meteoriţi, se află în granit, gneis, micaşisturi, cuarţite
şi calcare. În unele civilizaţii este introdus în
compoziţia pastei (la celţi), alteori se pictează (în
cultura Gumelniţa).
Pictarea cu grafit este des răspândită înculturile
Gumelniţa, Sălcuţa şi Cucuteni poate şi Petreşti.
11.6.4. Oxizii de pictat dau culorile: roşii cei de
fier; negri din cei de mangan sau fier-mangan.. Oxizii,
în urma arderii, îşi schimbă culorile. Hematitul
galben, după ardere, devine roşu, dar are şi nuanţe de
galben. Hematitul roşu, în urma reducerii, dă nuanţe
de roşu închis şi negru. Anumite cristale de hematit,
la ardere, dau un aspect metalic. În combinaţie cu
argile feruginoase tot ele dau culori de la roşu deschis
la brun-negru. Magnetitul dă, în urma arderii, culori
negre. Trebuie menţionat că procesul de cristalizare
al acestuia este între 400º şi 600ºC (primele oxidări
se petrec după 300ºC, iar magnetitul la 400ºC).
Pictarea cu roşu, cu oxizi de fier, are o mare
variabilitate în culoare, textură, lustru, angobare.
Important de cunoscut sunt tehnologiile folosite la
tratarea ceramicii înainte de ardere sau după ardere.
Acestea sunt importante şi pentru identificare şi
explicarea a tehnologiilor, care operaţii permit
observarea pătrunderii pigmenţilor în pori, creşterea
rezistenţei la abraziune, aspectul coloristic ş.a.
Pictarea cu negru, cu oxizi de fier se obţine prin
două căi: prin pictare, folosind megnetitul; sau prin

247
oxidarea şi reducerea magnetitei din argilă, în timpul
procesului de ardere.
Pictarea cu minereuri de mangan sau fier-
mangan este folosită pentru pictarea neagră, colorare
dată, mai ales, de mangan. Ea a fost semnalată în
ceramică pictată, încă din ceramică policromă
mexicană. În zonele noastre sunt cunoscute din fazele
evoluate (IIb) ale culturii Starcevo-Criş. Ar fi
interesant de cercetat dacă ceramicile policrome, din
neoliticul nostru timpuriu (Starcevo IIIB – IVA sau
Policromie), fac parte din această grupă de picturi.
Trebuie reţinut că oxizii şi hidroxizii de magneziu au o
culoare neagră, brun închis, sau negru-brun, dar nu
comparabilă cu cea obţinută prin reducerea oxidului
feric (hematit).
11.7. LUTURI DE PICTAT. Textura şi lustrul
lutului pictat depinde de proprietăţile lutului, la
netezit sau lustruit. Nu toate luturile pot fi lustruite.
Multe luturi refractare nu sunt suficient de rezistente,
când sunt arse la temperaturi joase. Majoritatea
picturilor cu alb folosesc caolinul sau amestecul
lutului cu calcit. Caolinul, de multe ori, după arderea
formează o pulbere, fiind mai refractar decât corpul
vaselor pictate. Luturile roşii şi galbene îşi trag
culorile lor din oxizii de fier, sau oxizii hidranţi de fier,
fiind mai puţin refractare.
11.8. PICTAREA DUPĂ ARDERE. De multe ori se
pictează doar fondul. La pictarea fondului se folosesc
luturi albe. Goethitele şi limonitele oferă culorile de
galben şi galben-brun. Hematitul este folosit pentru
fondul roşu. Malachitul şi auzritul stau la baza
culorilor de albastru şi verde. Cărbunele pulverizat se
foloseşte pentru negru.

248
 11.9. GLAZURA (proprietăţi, tipuri), a jucat un
rol important în arta ceramicii. Producerea culorilor
strălucitoare s-a obţinut prin temperatura şi
atmosfera de ardere. Glazura, din punct de vedere
tehnic, este o sticlă ce are o reţea atomică regulată. În
general, glazurile au temperaturile de ardere ridicate.
Cea mai joasă temperatură o dă un silicat de plumb,
cu temperatura de 532 grade C. Glazurile alcaline au
temperatura de formare în jur de 900 grade C, iar
gazele din nisipuri felspatice, pentru porţelanuri, sunt
arse la 1300 grade C. Cele mai vechi glazuri sunt
cunoscute în Orientul Apropiat, apoi apar în ceramica
neagră grecească şi ceramica de terra sigilată.
Glazura de plumb este derivată din slip.

PRACTICA. Este necesară realizarea unor

activităţi practice pe loturi ceramice. Acestea se
bazează pe prezentarea şi studierea loturilor de
ceramică neolitică de la Gura Baciului: nivele I,
pentru geneza şi explicarea unui fenomen de
migraţie; nivele II, pentru un proces de difuziune;
nuvelul IIIA, pentru un fenomen de retardare;
nivelele IIIB, pentru un nou fenomen de migraţie şi
difuziune datorat CBA; nivelele IV, pentru retardare,
închiderea evoluţiei şi formarea unui alt grup etno-
cultural. Comparativ, au fost prezentate materiale din
sudul Banatului, de la Ostrov Golu.
Pe calculator au fost precizate câteva metode de
clasificarea materialelor, de prelucrare statistică a
datelor (ierarhia de clasificare “DENDRO.PAS”),
ordonarea situaţiilor arheologice în funcţie de atribute
şi obţinerea unor serii culturale (analiza de
corespondenţă şi serierea “SER.PAS”), clasificarea

249
divizată punctiformă sau liniară (“CLIER.PAS”;
“CLKARH.PAS” analiza fuzzy).

12. TEHNOLOGIA CERAMICII

12.1 PREPARAREA PASTEI. Testarea lutului în

vederea alegerii lui este una dintre primele operaţii.
Aprecierea texturii lutului nu este o problemă prea
dificilă, selectarea ei fiind determinată de dorinţele şi
cerinţele categoriilor ceramice. Mai greu este de
apreciat şi măsurat este plasticitatea lutului, precum
şi porozitatea. Principalele proprietăţi care îi
interesează pe ceramişti sunt: porozitatea, tăria,
culoarea, temperatura de ardere şi momentul şi
gradul de vitrifiere.
Olarii primitivi urmăreau cu mare atenţie
îndepărtarea particulelor grosolane din lut. Metodele
folosite, atunci când nu existau alte posibilităţi, erau
diferite: măcinatul, amestecul, decantarea. Metodele
moderne (din unele observaţii etnoarheologice) nu se
mai potrivesc cu cele primitive. Pentru creşterea
plasticităţii se cunosc diferite metode, folosite cu
multe pricepere de către olarii din diferite perioade
istorice.
În numeroase zone se adaugă extracte vegetale,
extracte organice, amestec cu sânge numit
“limpezirea sau luminarea sângelui” (GRIFFIN 1935;
FEWKES 1944; apud SHEPARD 1976, 53). Amestecul
a două luturi sau amestecul lutului cu anumiţi
degresanţi nu mai pot fi recunoscute întotdeauna în
analizele petrografice ale lutului.
Multe din procedeele folosite sunt însă amintite
în studiile etnografice, evoluţia lor ţinând de o istorie
structurală.

250
 Folosirea degresanţilor (nonplastics) este
întâlnită, adesea, atât la vechii cât şi la noii olari.
Acest procedeu era necesar pentru a evita
restrângerea excesivă sau crăparea lutului. Aceste
adausuri se folosesc pentru mărirea plasticităţii,
pentru obţinerea unei culori, la uşurarea uscării şi
arderii. Aceste amestecuri nu erau măsurabile, ele
erau făcute empiric, în funcţie de experienţă, sau în
urma unor încercări.
Degresanţii reprezintă, uneori, o caracteristică a
unor culturi sau faze. Prezenta lor este determinată
de procedeele tehnologice folosite. Repetabilitatea lor,
în anumite perioade istorice, este un proces de
convergenţă, fie o legitate, determinată de factori
rămaşi necunoscuţi pentru noi.
În neoliticul timpuriu cel mai frecvent degresant
folosit este pleava sau paiele tocate, la cele mai multe
dintre categoriile ceramice. În etapele mijlocii ale
acestei civilizaţii, ca urmare a unui proces de migraţie
şi difuziune (definit drept “Chalcoliticul” balcano-
anatolian mai departe CBA), se nasc civilizaţii
(grupele, variantele) vinciene, care folosesc ca
degresant de bază nisipul. CBA cunoaşte şi un proces
de difuziune , marcat prin grupele cu ceramică
policromă, care au, deopotrivă, nisip şi pleavă.
Civilizaţiile şi grupele de la marginea civilizaţiei
vinciene, chiar şi din procesul de difuziune, folosesc în
continuare, ca degresant, pleava într-o anumită
proporţie, dar nu la toate categoriile ceramice
(excepţie fiind ceramica fină, neagră şi roşie sau
galbenă, ca pielea).
Un studiu etnoarheologic al lui Facko Traore din
Mali, este deosebit de sugestiv privind etapele pe care
le are prepararea ceramicii şi principalele etape

251
prezentate în imaginea de mai jos: 1 extragerea
lutului şi transportarea lui în vase (2) sau pânze (3-4:
situaţie cunoscută şi în neoliticul românesc la Parţa);
4-5 ţesături folosite la decorarea ceramicii; 6-8 bol sau
tipar folosit pentru modelarea ceramicii, procesul de
modelare; 9 vas pus la uscat; 10 vase la ardere; 11-12
montarea lemnelor pentru arderea unei şarje de lut;
13 vasele după ardere; 14 călirea vaselor în ulei
vegetal; 15 vas terminat.

12.2 MODELAREA CERAMICII. Din exemple

etnologice, etnografice sau studii etnoarheologice
rezultă o mare varietate de procedee folosite la
modelarea vaselor. Unii etnologi amintesc 5 procedee
de producere a ceramicii.
Cel mai simplu procedeu era acela de a modela
dintr-o bucată (boţ) de lut o gaură, iar marginile se
modelează apoi cu mâna. O piatră pusă în interior sau
altele tot mai mari, introduse succesiv, uşurează
operaţia şi-I dau o anumită perfecţiune formei
obţinute. Procesul este întâlnit, încă, la Papuaşii din
Noua Guinee (LIPS 1960, 192). Acest procedeu este,
însă, cel mai puţin folosit de olarii primitivi (SHEPARD
1976, p. 54), dar este întâlnit, adesea, şi la cei care
lucrează cu roata.
Două procedee, în bună parte asemănătoare,
constau din aşezarea în spirală a unei fâşii de lut, sau
a unor suluri de lut, pornind de la fund spre bază până
la înălţimea dorită. Asemenea procedee au fost
întâlnite la tribul baila, din Rhodezia de nord, sau pe
coastele de sud ale Noii Guinee (LIPS 1960, 192).
Vasele se netezesc apoi pe dinăuntru sau pe din afară
cu pietre sau lemne, oase, spatule etc. sau prin
batere, presare, apăsare ş.a. Acestea redau forma

252
vasului la care se adaugă gâtul, fundul sau piciorul şi,
după caz, toartele. Aplicarea fâşiilor se facea, uneori,
pe un model în interiorul sau la exteriorul modelului,
depinzând de forma care o avea modelul pentru a fi
mai uşor desprinsă. De multe ori vasul, în funcţie de
forma sa, se confecţionează din două sau trei părţi
tronconice, care unindu-se se obţine o formă
bitronconică, căreia I se adaugă, mai apoi, gâtul.
Un alt procedeu consta din lipirea de un fund
rotund al unor clape (fâşii late) care, pe măsura
ridicării vasului, sunt împreunate, vasul este în
continuare modelat cu mâna, iar mai apoi cu unelte
potrivite.
Mai există un procedeu de a modela lutul pe un
suport, în interior sau la exterior, folosind un bulgăre,
o fâşie sau o turtă de lut bine frământată. Acest
procedeu este cunoscut din analogiile etnografice,
etnoarheologice cât şi din studiul unor obiecte
descoperite. Adesea, în neoliticul nostru, la Parţa
bunăoară, în nordul Banatului au fost descoperite
conuri de lut modelate în forma unui vârf de ou. Pe
acestea se puteau presa sau modela, ci multă uşurinţă
turte de lut sau fâşii care luau forma conului. Suportul
era realizat dintr-un material ceramic poros, care
avea menirea de a absoarbe surplusul de umiditate
din vas, în vreme ce exteriorul se usca foarte repede,
încât vasul, învârtoşa ulterior, prin apăsare, iar
finisarea se făcea cu instrumente sau cu instrumente
sau cu pietre de râu potrivite. Confecţionarea părţilor
convexe a stârnit de multe ori interesul specialiştilor.
Ea se realiza din două părţi ce erau lipite sau presate.
Procedeul turnării vaselor în tipare este
binecunoscut, dar în regiunile noastre apare doar în
perioada greco-romană.

253
 Modelarea se făcea pe o piatră, suport de lut, sau
o rogojină. În perioada eneolitică, în cultura Cucuteni-
Tripolie, foloseşte un suport care prin formă nu este
departe de roata olarului. În perioada preromană sunt
prelucrate pe o roată mobilă, antrenantă cu mâna sau
cu piciorul.
Roata de olari s-a dezvoltat în timp şi spaţiu.
Aceasta este cunoscută, în Orientul Apropiat şi în
Egipt, încă din mileniul III a.Chr. În Creta este
cunoscută din epoca bronzului, în India din vechime,
iar în Europa din secolul V a. Chr. În America este
cunoscută abia după venirea europenilor (LIPS 1960,
193). Cercetările etnoarheologice din America au
înregistrat numărul de rotaţii pe minut ale roţii de
olar, acestea variind de la 10 rotaţii/minut, făcute de o
femeie din Mana, până la 30 rotaţii/minut făcute de
un bărbat din Maxcanu (SHAPARD 1976, 62).
ROATA ÎNCEATĂ este născută din mai sus
pomenitele suporturi, pe care se modelau vasele şi
este folosită şi în perioada prefeudală (sec. V e.n.). Ea
avea un suport primitiv, rotit manual fără ax vertical
sau cu ax fixat într-un orificiu.
NETEZIREA vaselor foloseşte mai multe
procedee în care se acţionează în funcţie de tehnică,
model, tipul formei sau uneltele folosite. Dintre
metodele cel mai frecvent sunt cele prin batere,
presare sau combinaţii dintre ele. Netezirea se
realizează imediat după modelare, sau în mai multe
etape.
BATEREA se foloseşte, de obicei, la exteriorul
vaselor având ca suport modelul pe care s-a
confecţionat sau o piatră cu cuburi convenabile, un
suport din lemn de o anume formă care să permită
obţinerea curburilor dorite.

254
 PRESAREA se realizează cu diferite instrumente
(spatule, lustruitoare) sau pietre şi se foloseau mai
ales la interior, sau când vasul se modela în interiorul
tiparului. Combinarea celor două metode era
necesară în fazele de finisare, după o uscare parţială.
FINISAREA SUPRAFEŢEI. Finisarea suprafeţei
este realizată imediat (în timpul confecţionării) sau
mai târziu, după o perioadă de uscare. Etapele
constau şi în raport de procedeele de ornamentare a
vasului. Finisarea are ca scop, pe de o parte,
îndepărtarea urmelor de la degete, de la modelare
sau presare, de la batere sau din defecţiunile
tiparului. Finisarea urmăreşte şi obţinerea unei
suprafeţe netede, o acoperire a porilor, întărirea
suprafeţelor, rigidizarea vasului, prin mărirea
densităţii lutului la exterior, după ce a pierdut o parte
din apă. La finisare se foloseşte apa, apă cu lut fin,
apă cu diferite culori.
Finisarea se realizează cu diferite instrumente
(spatule, lustruitoare), mâna, pietre, oase, beţe, piei.
Finisarea se realizează supă slipuirea sau angobarea
suprafeţei, iar la ceramica zisă monocromă este
procedeul estetic principal.
Metodele de tratare a suprafeţei au fost, adesea,
descrise de arheologi, de multe ori însă aceste
descrieri sunt făcute mecanic, fără un studiu tehnic
aprofundat.
CĂPTUŞIREA vasului este un procedeu folosit,
uneori, la confecţionarea ceramicii după o primă
modelare. Scopul ei este de a umple denivelările
făcute cu mâna. Metoda nu este obligatorie , dar
adesea, în ceramica neolitică de pe teritoriul ţării
noastre, apar amprente de degete, sub unele straturi
de lut, ceea ce arată existenţa unei scurte perioade de

255
uscare a lutului, petrecută din momentul modelării şi
până la acoperirea cu noul strat. Acest procedeu este
mai ales folosit la interiorul vaselor, care nu poate fi
atât de uşor finisat ca exteriorul. Metoda constă din
întinderea unui strat de lut mai moale cu ajutorul unei
pietre, spatule sau alt instrument.
LUSTRUIREA este un procedeu aplicat
ceramicilor care nu folosesc glazuri. Scopule este
acela de a obţine o ceramică fină cu aspect superior.
Tehnica poate fi aplicată unei suprafeţe slipuite sau
neslipuite. Rostul acesteia este de a descoperi micile
denivelări sau orificii, crăpături sau alte defecte.
Lustruirea se poate face înainte de uscare, în timpul
uscării sau după uscare, pe slip sau fără slip.
SLIPUIREA este un procedeu tehnologic aplicat
suprafeţei vasului, prin acoperirea vasului cu un strat
de lut fin. Lutul este obţinut prin decantarea lutului în
apă până la obţinerea unei soluţii saturate. Prin
slipuire se adaugă un strat de lut de bună calitate
care ajută la acoperirea denivelărilor, porilor,
crăpăturilor, iar la o ardere neuniformă, primitivă,
întăreşte vasul. Slipul are diferite calităţi refractare,
în funcţie mieralele din lut. Pe de altă parte, slipul
permite o mai bună lustruire a suprafeţei vasului sau
pictarea lui. Slipul oferă şi posibilitatea colorării
vasului, prin amestecarea în soluţia slipului a unor
luturi sau vopsele cu calităţi diferite de culoare, fineţe.
Prin slipuire se obţine una dintre tehnicile ceramice
des pomenită de arheologi.

12.3. TEHNICILE DECORATIVE.

Tehnicile decorative sunt foarte variate, diferind
de la civilizaţie la alta, constând din incizii, excizii,

256
tăieturi, înţepături, ştampilare, aplicaţii, caneluri,
pictare, încrustare ş.a.
Decorul este atât plastic cât şi pictat. Rareori
civilizaţiile cunosc doar unul dintre procedee, uneori
predominant. În privinţa decorului, arheologii
constată anumite reguli, care le permit stabilirea unei
evoluţii, influenţe, legături sau contracte cronologice
sau culturale.
Decorul ascunde în el reguli, simboluri, mituri,
gusturi artistice, preferinţe. Decorarea ceramicii a
stat la baza definirii unor civilizaţii pe spaţii întinse, la
nivelul continental (complexul Starcevo-Criş cu:
ciupituri, incizii, barbotină; ceramica lineară cu décor
din benzi, ceramica impreso prin apăsări, ceramica
cardială, impresuri cu scoica, dacă ar fi să amintim
cele mai răspândite civilizaţii neolitice).
Decorul pictat constă din pigmenţi minerali, dar
există numeroase situaţii când sunt cunoscute şi
picturi organice (sirop de mescal, răşini, substanţe
bituminoase RACZKY 1990; VLASSA 1976; SHEPARD
1976), substanţe organice amestecate cu diferite
minerale pentru obţinerea unor culori (carbonat de
calciu pentru cele albe; mangan pentru cele negre,
hematit pentru cele roşi ş.a.).
USCAREA este o problemă urmărită cu grijă de
ceramişti. O uscare prea rapidă duce la crăpături,
fisurări sau o propozitate prea mare. Uscarea este
legată de temperatura aerului, de vânt, de umiditatea
din atmosferă ş.a. Ceramiştii moderni lasă, uneori,
timp foarte îndelungat pentru uscare.

12.4. ARDEREA este un proces pregătit cu multă

grijă, deoarece arderea unui număr mare de vase,
deodată, poate periclita întreaga producţie. Procesul

257
arderii este legat de numeroase superstiţii de către
olari pentru dobândirea unor experienţe.
Pregătirea arderii este un proces complex. El
constă în pregătirea combustibililui, a locurilor de
ardere (cuptoare, gropi, la suprafaţa, pe platforme), a
locurilor de depozitare după ardere sau a procedeelor
de călire ş.a. Acestea sunt necesare pentru că trebuie
controlată oxidarea, contractul cu combustibilul,
protejate suprafeţele, pictura, luciul, etc.
ARDEREA LA SUPRAŢĂ este întâlnită încă din
neoliticul nostru timpuri (la Lunca-Poiana Slatinii,
cultura Starcevo-Criş, faza IIIB, în orizontul cu
polycromie) până în vremurile noastre, în Africa pe
pat de lemne, acoperit cu lemne, sau triburile din
Mali, (FACKO 1987), sau în Turcia actuală.
ARDEREA ÎN GROPI. În unele zone arderea
durează de la 4 la 6 ore (în Navajo). Cercetările
experimentale au atătat însă că arderea în gropi şi
cuptoare permite dezvoltarea unor temperaturi
ridicate (1140-1160ºC pe o perioadă de 20-40).
(SHEPARD 1976, 79, fig. 4) şi lungirea perioadei de
ardere sau răcire.
Metoda constă în depunerea vaselor într-o
groapă în care s-au pus pe fund şi margini lemne, apoi
se pun vasele clădite pe 1-3 rânduri, peste care se pun
materiale inflamabile. Toate materialele inflamabile
trebuie să fie bine uscate, de asemenea groapa pentru
a preveni crăparea, afumarea etc. Grămada de vase
se acoperă cu fragmente ceramice, pentru a menţine
o temperatură ridicată şi a lungi durata arderii.
ARDEREA ÎN CUPTOARE. Durata arderii, în
general, este apreciată de la 1 la 2 ore, dar aceasta
este doar orientativă, depinzând de combustibili, de
forma cuptoarelor şi de alţi factori. Metodele de

258
cuptoare sunt prezentate mai sus şi mai jos. Cele din
rândul de sus au camera de ardere peste camera de
foc.
La cuptoarele de sus arderea este controlată prin
sistem a aeraj. Ea poate fi înteţită prin suflare cu aer
spre baza, cuptorului printr-un sistem de tuburi.
Aceste tipuri de cuptoare au dăinuire lungă.
Cuptoarele de mai jos au cameră de foc, cameră
de ardere şi uneori o a treia cameră, folosită mai ales
pentru arderea ceramicii foarte fine.
Cuptoarele folosite la arderea ceramicii sunt
special construite sau pot folosi cele uzul gospodăresc
(pregătirea hranei, încălzit ş.a.). Cuptoarele sunt
foarte variate ca tip şi formă. Unele sunt cuptorite în
pământ (Moldova Veche, cultura Stracevo-Criş), altele
sunt ridicate la suprafaţa solului sau pe soclu pietre
ori bârne (Obre, cultura Butmir), având o vatră în faţă
(Parţa, cultura Banatului).
Cuptoarele cu mai multe camere au grătar pe
care se pun vasele pentru ars. Cele mai timpurii sunt
cele aparţinând CBA de la Cârtcea, din orizontul cu
ceramică pictată policrom (NICA 1977; NICA-NITA
1979; PETRASC 1986). Mai târziu, asemenea
cuptoare găsim în cultura Cucuteni – Tripolie, la
Costeşti şi Zvanec.
MATERIALELE FOLOSITE la ardere. Cea mai
scurtă ardere foloseşte bălegarul, care dezvoltă
temperaturi între 850-900ºC. Lemnele şi cărbunele
dau temperaturi de 800-850ºC, dar menţin
temperatura timp mai îndelungat (până la 5-6 ore)
(SHEPARD 1976, 79, fig. 4). În diferite zone se
folosesc ierburi bine uscate, groase sau înalte
(Guatemala, Aymara, Peru: SHEPARD 1976, 77).

259
Cărbunele era folosit încă din vremurile preistorice, la
indieni Pueblo (SHEPARD 1976, 77).

CONDIŢIILE ARDERII ŞI ORARUL ARDERII.

DESHIDRATAREA şi formarea aburilor este o
operaţie care uneori este prevenită prin încălzirea
vaselor înainte de ardere (la pueblo) sau menţinerea
lor în soare puternic (în Africa FACKO 1989). Aceasta
se petrece diferit în funcţie de condiţiile de ardere şi
materialele folosite.
OXIDAREA ce cuprinde arderea carbonaţilor şi
oxidarea (în special a oxizilor de fier) depinde de
calităţile şi conţinutul lutului, de temperaturile de
vitrifiere ale lutului, de componenta mineralelor
nonplastice, de materialele de ardere şi multe alte
condiţii.
VITRIFIEREA şi întărirea este etapa finală,
vreme în care materialul se întăreşte, cimentează,
cresc densitatea. Factorul important este temperatura
ridicată şi durata arderii. Măsurarea porozităţii
explicarea evoluţiei vitrifierii.
TEMPERATURA DE ARDERE este în raport de
tipurile de lut. Etnologii ce studiau diferitele tipuri de
arderi erau rareori dotaţi cu pirometre (tipuri sunt:
optice la FEWKES, termoelectric folosit de COLTON
1951; SHEPARD 1936). Unii ceramici americani care
au studiat diferite ceramicii amero-indiene au indicat
temperaturi între 625 C până la 940 C pentru
ceramica policromă de tip Zia (SHEPARD 1976, 84,
fig. 5), în Guatemala se ajungea la temperaturi
maxime la ceramica arsă oxidant de 700 C la triburile
Chinaulta. Ceramica era arsă pe platforme folosindu-
se drept combustibili ierburi şi trestie. Arderea este
rapidă datorită ierburilor care ard rapid durând între

260
20-40. Ceramica arsă cu bălegar, cu adaus de lemne
la pornire duce la obţinerea unor temperaturi de până
la 550°C.

12.5. CONCLUZII.

Analiza şi studiile asupra ceramicii răspund unor

probleme, unor întrebări ale arheologilor. Din un
studiu asupra a nouă probe de la Gura Baciului s-au
putut trage interesante concluzii privind sursele de
materie primă, temperaturi de ardere, amestec şi
multe altele (GHERGARII – LAZAROVICI – HOSU
1995; ANEXA VII), pe care, uneori, nici nu ne punem
problema a le cerceta sau rezolva:
 primul grup de probă (P2, P9) de la Gura
Baciului provin din partea superioară a marnoclaselor
cu anomii şi a gipsurilor superioare din zonă;
 la al doilea grup de probe sa folosit marna şi
argila calcaroasă din straturile de Berbi, deci folosind
o argilă aluvială din zonă şi nisip din albia râului;
 amestecul la mai toate a fost argilă silnică +
vegetale + apă;
 din analize au rezultat date despre amestec,
fasonare, tratarea suprafeţei (mecanică, cu angobă
sau slpi din caolin limonitos), uscare, ornamentare
ş.a.;
 datele despre ardere erau interesante pentru
neoliticul timpuriu acestea fiind la unele categorii la
500-600ºC proba 1, 600-700ºC proba 2, 700-850ºC
proba 5-8, 800-850ºC proba 4,9; 850-900/920ºC la
proba 3.

Folosirea metodelor moderne privind prospectarea,

săpărea, descrierea, stocarea, datarea, prelucrarea
261
ş.a., a materialelor arheologice este absolut necesară
unei cercetări moderne. Ea permite realizarea unor
modele care să se apropie tot mai mult de situaţiile
reale.

ABREVIERI ŞI BIBLIOGRAFIE

Lucrări generale:

-Actes du XIIe Congrès International des Sciences

Préhistoriques et Protohistoriques. Bratislava

262
1991, J. Pavuk (ed.), Bratislava, 1993, I.
Arheometrie, metodologie, mediu.
-G. Barker (ed.), Companion Encyclopedia of
Archaeology, I-II, 1999.
-J. Garanger (sous la dir.), La Préhistoire dans le
Monde, PUF, „Nouvelle Clio. L’histoire et ses
problèmes”, Paris, 1992.
-S. Jones, R.D. Martin, D. Pilbeam (eds.), The
Cambridge Encyclopedia of Human Evolution,
Cambridge, 1992.
-S.J. de Laet (ed.), History of Humanity; I,
Prehistory and Beginnings of Civilization,
Routledge, London, 1993.
-Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a
României, (coord. C. Preda), vol. I, A-C, Bucureşti,
1994 şi vol. II, D-L, Bucureşti, 1996.
*
-Childe 1967: V.G. Childe, De la preistorie la
istorie, Bucureşti, 1967.
-Clark 1977: G. Clark, World Prehistory in New
Perspective, Cambridge, 1977.
-Clark 1978 : D. Clark, Analithical Archaeology,
Cambridge, 1978.
-Clark 1994: G. Clark, Space, Time and Man. A
Prehistorian’s View, Cambridge, 1994.
-Cooper-Carman-Firth-Wheatley 1995: M.
Cooper, J. Carman, A. Firth, D. Wheatley (eds.),
Managing Archaeology, Routlegde, London, 1995.
-Coney – Hastorf 1993: Margaret W. Coney,
Christine A. Hastorf (eds.), The Uses of Style in
Archaeology, Cambridge, 1993.
-Hodder 1987: I. Hodder (ed.)., The Archaeology
of Contextual Meanings, Cambridge, 1987.

263
-Hodder 1991: I. Hodder, Reading the Past.
Current Approaches to Interpretation in
Archaeology², 1991.
-Hodder 1995: I. Hodder, Theory and Practice in
Archaeology, Routledge, London, 1995.
-Horedt 1970: K. Horedt, Istoria comunei
primitive, Bucureşti, 1970.
-Leonard – Jones 1989: R.D. Leonard, G.T. Jones,
Quantifying Diversity in Archaeology, Cambridge,
1987.
-Neustupný 1993: E. Neustupný, Archaeological
Method, Cambridge, 1993.
-Picard 1969: G.-Ch. Picard, L’archéologie,
Larousse, 1969.
-Pinsky – Wylie 1990: Valerie Pinsky, Alison
Wylie (eds.), Critical Traditions in Contemporary
Archaeology, Cambride, 1990.
-Rachet 1977: G. Rachet, Universul arheoligiei, I-
II, Bucureşti, 1977.
-Rachet 1983: G. Rachet, Dictionnaire de
l’archéologie, Laffont, 1983.
-Renfrew – Zubrow 1994: C. Renrew, E. Zubrow
(eds.), The Ancient Mind. Elements of Cognitive
Archaeology, Cambridge, 1994.
-Trigger 1990: B.G. Trigger, A History of
Archaeological Thought, Cambridge, 1990.
-Ucko 1995: P.J. Ucko, Theory in Archaeology. A
World Perspective, Routledge, London, 1995.
-Vasicek – Malina 1990: Z. Vasicek, J. Malina,
Archaeology Yesterday and Today. The
Development of Archaeology in the Sciences and
Humanities, Cambridge, 1990.

264
-Yoffee – Sherratt 1993: N. Yoffee, A. Sherratt,
Arhaeological Theory: Who Sets the Agenda?,
Cambridge, 1993.

Lucrări speciale:

-Adams & Adams 1991: W.Y. Adams, E.W. Adams,

Archaeologycal Typology and Practical Reality. A
Dialectical Approach to Artifact Classification and
Sorting, Cambridge, 1991.
-Adkins & Adkins 1989: L. Adkins, R.A. Adkins,
Archaeological Illustration, Cambridge, 1989.
-Anati 1993: E. Anati, World Rock Art. The
Primordial Language, 1993.
-Andrefsky 1998: W. Andrefsky, Lithics.
Macroscopic Approaches to Analysis, London,
1998.
-Arnold 1988: D.E. Arnold, Ceramic Theory and
Cultural Processes, Cambridge, 1988.
-Aujac 1975: Germaine Aujac, Géographie du
Monde Antique, PUF, Paris, 1975.
-Babeş 1988: M. Babeş, Descoperiri funerare şi
semnificaţia lor în contextual culturii geto-dacice
clasice, în SCIVA 39, 1988, 1, p. 3-32.
-Babeş 1993: M. Babeş, Die Poieneşti –
Lukaševska –Kultur, Bonn, 1993.
-Bader 1983: T. Bader, Die fibeln in Rumänien,
PBF, XIV/6, 1983.
-Bader 1993: T. Bader, Die Schwerter in
Rumänien, PBF, IV/6, 1993.
-Berciu 1961: D. Berciu, Contribuţii la
problemele neoliticului din România, Bucureşti,
1961.

265
-Beşliu – Lazarovici 1990: C. Beşliu, Gh.
Lazarovici, Vorgeschichtliche Kupfer – Analysen
im Muzeum aus Cluj, Donji Milanovac, 1990.
-Bintliff 1977: J.L. Bintliff, Natural Environment
and Human Settlement in Prehistoric Greece,
BAR, 28, Oxford, 1977.
-Blăjan-Stoicovici-Tatai-Man 1983: M. Blăjan,
E. Stoicovici, C. Tatai, I. Man, Studiul arheologic şi
metalografic al unor obiecte de aramă şi bronz
descoperite în sudul Transilvaniei, în Sargetia 16-
17, 1983, p. 95-111.
-Boia 1979: L. Boia, Climatologia istorică, în RI
1979, 6, p. 1119-1130.
-Bolomey 1983: Alexandra Bolomey, L’home et
son environment, în Vl. Dumitrescu, Alexandra
Bolomey, Fl.Mogoşanu, Esquisse d’une préhistoire
de la Roumanie, Bucarest, 1983.
-Bonsall – Tolan-Smith 1997: C. Bonsall, C.
Tolan-Smith (eds.), The Human Use of Caves,
1997.
-Boroffka 1994: N. Boroffka, Die Wietenberg
Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung der Bronzezeit
in Südosteuropa, Bonn, 1994.
-Bradley 1990: R. Bradley, The Passage of Arms.
An Archaeological Analysis of Prehistoric Hoards
and Votive Deposits, Cambridge, 1990.
-Breunig 1987: P. Breunig, C14 Chronologie des
vorderasiatischen, südost- und mitteleuropäischen
Neolithikums, Köln-Wien, 1987.
-Butzer 1982: K. Butzer, Archaeology as Human
Ecology, Cambridge, 1982.
-Cameron – Tomka 1993: Catherine M.
Cameron, S.A. Tomka (eds.), The Abandonment of

266
Settlements and Regions. Ethnoarchaeological
and Archaeological Approaches, Cambridge, 1993.
-Cârciumaru 1980: M. Cârciumaru, Mediul
geographic în pleistocenul superior şi culturile
paleolitice din România, Bucureşti, 1980.
-Champion 1995: T. Champion, Centre and
Periphery. Comparative Studies in Archaeology,
Routledge, London, 1995.
-Clark 1986: G. Clark, Symbols of Excellence.
Precious Materials as Expressions of Status,
Cambridge, 1986.
-Clark 1987: G. Clark, Economic Prehistory,
Cambridge, 1987.
-Comşa 1996: E. Comşa, Viaţa oamenilor din
spaţiul carpato-danubiano-pontic în mileniile VII-
IV î. Ch., Bucureşti, 1996.
-Courty – Goldberg –MacPhail 1990: Marie-
Agnes Courty, P. Goldberg, R. MacPhail, Soils and
Micromorphology in Archaeology, Cambridge,
1990.
-Cribb 1991: R. Cribb, Nomads in Archaeology,
Cambridge, 1991.
-Crişan 1969: I.H. Crişan, Ceramica daco-getică,
cu specială privire la Transilvania, Bucureşti,
1969.
-Deshayes 1960: J. Deshayes, Les outils de
bronze de l’Indus au Danube, I, Paris, 1960.
-Doran-Hodson 1975: J. Doran, F. Hodson,
Mathematic and Computers in Archaeology,
Edinburgh, 1975.
-Dorrell 1989: P. Dorell, Photography in
Archaeology and Conservation, Cambridge, 1989.
-Dragomir – Lazarovici –Târnovan 1988: N.
Dragomir, Gh. Lazarovici, I. Târnovan, Măsurarea

267
rezistivităţii în tumulul de la Tureni, în ActaMN
24-25, 1988, p. 919 sqq.
-Dumitrescu 1974: Vl. Dumitrescu, Cronologia
absolută a eneoliticului românesc în lumina
datelor C14, în Apulum 12, 1974, p. 23-49.
-Dumitrescu 1974a: Vl. Dumitrescu, Arta
preistorică în România, Bucureşti, 1974.
-Dumitrescu-Lazarovici 1990: D. Dumitrescu,
Gh. Lazarovici, Fuzzy Divisive Clustering in
Archaeology, în Arheometry in Romania 2,
Bucureşti, 1990, p. 87-91.
-Earle 1993: T. Earle (ed.), Chiefdoms: Power,
Economy and Ideology, Cambridge, 1993.
-Ellis 1984: Linda Ellis, The Cucuteni-Tripolye
Culture, Oxford, 1984.
-El Susi 1987: Georgeta El Susi, Economia
animalieră a comunităţii vinčiene timpurii de la
Gornea-Căuniţa de Sus, în Banatica 9, 1987, p. 43-
55.
-El Susi 1993: Georgeta El Susi, Studiul faunei
din aşezarea neolitică de la Iclod, în ActaMN 26-
30, I/I, 1993, p. 187-203.
-Gimbutas 1989: Marija Gimbutas, Civilizaţie şi
cultură, Bucureşti, 1989.
-Gimbutas 1991: Marija Gimbutas, The
Language of the Goddess, San Francisco, 1991.
-Glodariu 1983: I. Glodariu, Arhitectura dacilor.
Civilă şi militară, Cluj, 1983.
-Glodariu-Iaroslavschi 1979: I. Glodariu, E.
Iaroslavschi, Civilizaţia fierului la daci, Cluj, 1979.
-Gräslund 1987: B. Gräslund, The Birth of
Prehistoric Archaeology, Cambridge, 1987.
-Febvre 1922: L. Febvre, La Terre et l’évolution
humaine, Paris, 1922.

268
-Fernandez Manzano – Sarabia 1998: J.
Fernandez Manzano, F.J. Sarabia (eds.),
Arqueometalurgia del bronce. Introducción a la
metodologia de trabajo, Zaragoza, 1998.
-Florea 1998: G. Florea, Ceramica pictată. Artă,
meşteşug şi societate în Dacia preromană (sec. I
a. Chr.-I p. Chr.), Cluj, 1998.
-Francovics –Zifferero 1999: R. Francovics, A.
Zifferero (eds.), Musei e parchi archeologici,
Siena, 1999.
-Frenţiu-Lazarovici 1988: M. Frenţiu, Gh.
Lazarovici, Metode de clasificare automată în
arheologie, în ActaMN 24-25, 1988, p. 909-918.
-Frenţiu-Lazarovici 1993: M. Frenţiu, Gh.
Lazarovici, Serierea şi cronologia unor complexe
arheologice de la Gornea, în ArhMold 16, 1993, p.
1-12.
-Furon 1988: R. Furon, Éléments de
paléoclimatologie, Paris, 1988.
-Hodder – Orton 1979: I. Hodder, C. Orton,
Spatial Analisis in Archaeology, Cambridge, 1979.
-Horedt 1973: K. Horedt, Die dakischen
Silberfunde, în DaciaNS 17, 1973, p. 127-167.
-Iaroslavschi 1994: E. Iaroslvschi, Opinii privind
„Soarele de andezit” de la Sarmizegetusa Regia, în
ActaMN 31/I, 1994, p. 49-53.
-Iaroslavschi 1997: E. Iaroslavschi, Tehnica la
daci, Cluj, 1997.
-Isaac 1990: The Archaeology of Human Origins.
Papers by Glynn Isaac, edited by Barbara Isaac,
Cambridge, 1990.
-Kalmar 1992: Zoia Kalmar, Les rezultates
d’analyse automatique des materiaux néolithiques

269
des cultures Vinča et Banat, în Balcanica
(Beograd), 23, 1992, p. 167-180.
-Kalmar-Stoicovici 1990: Zoia Kalmar, E.
Stoicovici, Petrographic and metric analysis of the
lithic tooşs from the neolithic settlement of Iclod,
în Arheometry in Romania 2, 1990, p. 137-146.
-Kent 1989: Susan Kent, Farmers as Hunters. The
Implications of Sedentarism, Cambridge, 1989.
-Kent 1993: Susan Kent (ed.), Domestic
Architecture and the Use of Space. An
interdisciplinary Cross-Cultural Study, Cambridge,
1993.
-Knapp 1992: B. Knapp (ed.), Archaeology,
Annales and Ethnohistory, Cambridge, 1992.
-Kristiansen 1998: K. Kristiansen, Europe before
History. The European World System in the 2nd
Millenium BC, Cambridge, 1998.
-Labeyrie 1985: J. Labeyrie, L’homme et le climat,
Denoël, 1985.
-Lamb 1973: H.H. Lamb, Climate: Present, Past
and Future, Methuen, London, 1973.
-Lazarovici 1979: Gh. Lazarovici, Neoliticul
Banatului, Cluj, 1979.
-Lazarovici 1988: Gh. Lazarovici, Venus de
Zăuan. Despre credinţele şi practicile magico-
religioase în preistorie, în ActaMP 12, 1988, p. 24-
70.
-Lazarovici 1993: Gh. Lazarovici, Propuneri
pentru un sistem de analiză procesuală. Aşezarea
neolitică de la Zăuan.II. Migraţie şi difuziune.
Chalcoliticul balcano-anatolian, în ActaMP 17,
1993, p. 11-47.
-Lazarovici 1998: Gh. Lazarovici, Monumentale
Plastik in Parţa, în ActaMN 35/I, 1998, p. 9-15.

270
-Lazarovici-Kalmar 1987: Gh. Lazarovici, Zoia
Kalmar, Tipuri de locuinţe din aşezarea neolitică
de la Parţa, în Sargetia 20, 1987, p. 18-34.
-Lazarovici-Draşovean-Tulbure 1991: Gh.
Lazarovici, Fl. Draşovean, L. Tulbure, Sanctuarul
neolitic de la Parţa, Timişoara, 1991.
-Lazarovici-Nica 1991: Gh. Lazarovici, M. Nica,
Cultura Vinča în România, Timişoara, 1991.
-Lazarovici-Piciu 1991: Gh. Lazarovici, T. Piciu,
Analizele pedologice de la Gura Baciului, în
Arheometrie 4, Cluj, 1991.
-Lazarovici-Traore 1993: Gh. Lazarovici, Facko
Traore, Un procedeu tehnologic de arderea
ceramicii întâlnit din preistorie până în zilele
noastre –un studiu etnoarheologic, în ActaMN 26-
30, I/2, 1993, p. 553-556.
-Lazarovici-Maxim 1994: Gh. Lazarovici, Zoia
Maxim, Despre necropolele tumulare din
Transilvania şi Banat, în ActaMN 31/I, 1994, p. 13-
35.
-Lazarovici-Maxim 1995: Gh. Lazarovici, Zoia
Maxim, Gura Baciului. Monografie arheologică,
Cluj, 1995.
-Lazarovici-Draşovean-Maxim 1998: Gh.
Lazarovici, Fl. Draşovean, Zoia Maxim, Parţa.
Monografie arheologică, Timişoara, 1998.
-Lichardus 1991: J. Lichardus (hrsg.), Die
Kupferzeit als historische Epoche, 1991.
-Lips 1960: J. Lips, Obârşia lucrurilor, Bucureşti,
1960.
-Manning 1995: S.W. Manning, The absolute
Cronology of the Aegean Early Bronze Age.
Radiocarbon and History, Sheffield, 1995.

271
-Mantu 1995: Cornelia-Magda Mantu, Câteva
consideraţii privind cronologia absolută a neo-
eneoliticului din România, în SCIVA 46, 1995, 3-4,
p. 213-235.
-Marinescu-Bîlcu 1991: Silvia Marinescu-Bîlcu,
Stratigrafie şi tipologie în cercetarea neoliticului
şi eneoliticului, în SCIVA 42, 1991, 3-4, p. 113-119.
-***Metalurgia neferoaselor în Transilvania
preistorică, Cluj, 1995.
-Merriman 1999: N. Merriman (ed.), Making
Early Histories in Museums, 1999.
-Michael – Ralph 1971: N. Michael, E. Ralph,
Dating Techniques for the Archaeologist,
Cambridge-Massachusetts-London, 1971.
-Milojcić 1967: V. Milojcić, Die Absolute
Chronologie der Jungeren Steinzeit in
Südosteuropa und die Ergebnisse der
Radiocarbon –C 14 Methode, în JbRGZM 14, 1967,
p. 9-28.
-Miskovsky 1987: J.C. Miskovsky, Geologie de la
Préhistoire. Méthodes, techniques, applications,
Paris, 1987.
-Monah 1994: Felicia Monah, Determinări
arheobotanice pentru staţiunea neolitică de la
Parţa, în ActaMN 31/I, 1994, p. 81-85.
-Morariu-Jalobeanu 1986: V. Morariu, M.
Jalobeanu, Prospectarea magnetică a tumulilor, în
ActaMN 22-23, 1986, p. 431-438.
-Morariu-Fiat-Alicu 1988: V. Morariu, T. Fiat, D.
Alicu, Magnetic prospection at Colonia Ulpia
Traiana Sarmizegetusa, în First Romanian
Conference on tne application of phisics methods
in archaeology, Bucharest, 1988, p. 1-24.

272
-Necrasov 1990: Olga Necrasov et alii, Cercetări
paleoantropologice privitoare la populaţiile de pe
teritoriul României, în ArhMold 13, 1990, p. 173-
223.
-Nestor 1933: I. Nestor, Der Stand der
Vorgeschichtsforschung in Rumänien, în BerRGK
22, 1933, p. 11-181.
-Nestor 1965: I. Nestor, Cu privire la dezvoltarea
cercetării istoriei comunei primitive în România, în
SCIV 16, 1965, 3, p. 421-430.
-***Le paléolithique et le néolithique de la
Roumanie en contexte européen, Iaşi, 1991.
-Orton 1980: C. Orton, Matematics in
Archaeology, London, 1980.
-Orton –Tyers –Vince 1993: C. Orton, P. Tyers, A.
Vince, Pottery in Archaeology, Cambridge, 1993.
-Paul 1992: I. Paul, Cultura Petreşti, Bucureşti,
1992.
-Paul 1995: I. Paul, Vorgeschichtliche
untersuchungen in Siebenbürgen, Alba Iulia,
1995.
-Petrescu-Dîmboviţa 1977: M. Petrescu-
Dîmboviţa, Depozitele de bronzuri din România,
Bucureşti, 1977.
-Popa 1992: D. Popa, Utilizarea surselor de cupru
de către comunităţile preistorice, pe baza
analizelor fizico-chimice, comunicare la
Simpozionul „Preistorie şi cultură traco-dacică” –
Zilele Academice, Cluj, 1992.
-Popa-Lazarovici-Olariu 1992: D. Popa, Gh.
Lazarovici, A. Olariu, Utilizarea surselor de cupru
de către comunităţile preistorice. Analize fizico-
chimice, în Arheometrie 5, 1992.

273
-Renfrew 1979: C. Renfrew, Problems in
European Prehistory, Edinburgh, 1979.
-Renfrew 1987: C. Renfrew, Archaeology and
Language. The puzzle of Indo-European Origins,
London, 1987.
-Rus-Tarcea-Maxim 1993: Diana Rus, L. Tarcea,
Zoia Maxim, Gropi rituale din epoca bronzului la
Tureni-Poderei. Date ostrologice, în ActaMN 26-
30, I/1, 1993, p. 229-238.
-Rustoiu 1996: A. Rustoiu, Metalurgia bronzului
la daci (sec. II î.Ch. –I d.Ch.), Bucureşti, 1996.
-Rusu 1974: M. Rusu, Începuturile metalurgiei
fierului în Transilvania, în In memoriam C.
Daicoviciu, Cluj, 1974, p. 349-360.
-Rusu 1977: M. Rusu, Transilvania şi Banatul în
secolele VI-IX, în Banatica 4, 1977, p. 169-213.
-Simionescu 1983: P. Simionescu, Etnoistoria –
convergenţă interdisciplinară, Bucureşti, 1983.
-Sîrbu 1993: V. Sîrbu, Credinţe şi practici
funerare, religioase şi magice în lumea geto-
dacilor, Galaţi, 1993.
-Sîrbu-Florea 1997: V. Sărbu, G. Florea,
Imaginar şi imagine în Dacia preromană, Brăila,
1997.
-Soroceanu 1993: T. Soroceanu, Die
Fundumstände bronzezeitlicher Deponierungen, în
Bronzefunde aus Rumänien. Prähistorische
Archäologie in Südosteuropa 10, Berlin, 1993, p.
42 sqq.
-Spencer 1995: N. Spencer (ed.), Time, Tradition
and Society in Greek Archaeology, Routledge,
London, 1995.
-Stoicovici 1965: E. Stoicovici, Contribuţii la
cunoaşterea structurii şi a compoziţiei bronzurilor

274
hallstattiene din România, în SCIV 16, 1965, 3, p.
463-480.
-Stoicovici 1981: E. Stoicovici, Aportul analizelor
mineralogice în interpretarea descoperirilor
arheologice, în ActaMP 5, 1981, p. 629-633.
-Stoicovici & Stoicovici 1972: E. Stoicovici, Fl.
Stoicovici, Monedele de argint dacice şi specificul
lor chimic şi metalografic, în ActaMN 9, 1972.
-Tasić 1995: N. Tasić, Eneolithic Cultures of
Central and West Balkans, Beograd, 1995.
-Termier 1961: J. Termier, La trame géologique
de l’histoire, Ed. Masson, 1961.
-Torrence 1989: R. Torrence, Time, Energy and
Stone Tools, Cambridge, 1989.
-***The Thrcian World at the Crossroads of
Civilizations, Bucureşti, 1996.
-Ţeicu-Lazarovici 1996: D. Ţeicu, Gh. Lazarovici,
Gornea. Din arheologia medievală a unui sat
medieval din Clisura Dunării, Reşiţa, 1996.
-Vlassa 1976: N. Vlassa, Neoliticul Transilvaniei,
Cluj, 1976.
-Vlassa-Takacs-Lazarovici 1986: N. Vlassa, M.
Takacs, Gh. Lazarovici, Mormintele tumulare din
Banat şi Transilvania, din perioada eneolitică
târzie, în ActaMN 22-23, 1986, p. 59-78.
-Vulpe 1970: Al. Vulpe, Äxte und Beile in
Rumänien I, PBF, IX/2, 1970.
Vulpe 1975: Al. Vulpe, Äxte und Beile in
Rumänien II, PBF, IX/5, 1975.
-Whittle 1989: A. Whittle, Problems in Neolithic
Archaeology, Cambridge, 1989.
-Wollmann 1967: V. Wollmann, Valoarea
cercetărilor metalografice pentru studierea unor

275
descoperiri arheologice, în Apulum 6, 1967, p.
629-642.
-Wollmann 1996: V. Wollmann, Mineritul
metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră în
Dacia Romană, Cluj, 1996.
-Yener 1983: A. Yener, The production, exchange
and utilisation of silver and lead metals in Ancient
Anatolia, în Anatolica 10, 1983, p. 1-15.

276