ARZĂTOARE

RIELLO

MANUALUL

ARZĂTORULUI

CU AER INSUFLAT

Prima ediţie

Septembrie 2001

RIELLO S.p.A.
Legnano - Italia
 SUMAR
1. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE COMBUSTIEI 13

1.1. Reacţii fundamentale 13

1.2. Suportul combustiei 13

1.3. Suportul combustiei 14

1.3.1. Combustibilii gazoşi şi combustia lor 16
1.3.2. Combustibilii lichizi şi combustia lor 21

1.4. Emisii de combustie poluante 21

1.4.1. Oxizi de sulf 22
1.4.2. Oxizi de azot 22
1.4.2.1. Reducerea NOx la combustia combustibilului gazos 23
1.4.2.2. Reducerea NOx la combustia combustibilului lichid 25
1.4.3. Monoxidul de carbon (CO) 25
1.4.4. Total particule in suspensie 26
1.4.5. Comentarii despre emisiile de CO2 27

1.5. Controlul combustiei 27

1.5.1. Randamentul combustiei 29
1.5.2. Unităţi de măsură pentru emisiile la combustie 29

2. ARZĂTORUL CU AER INSUFLAT 31

2.1. Cuvânt înainte 31

2.2. Plaja de funcţionare a arzătorului 32

2.3. Scheme de reprezentare a sistemelor specifice 35

2.3.1. Schema pentru arzătoarele pe gaz 36
2.3.2. Schema pentru arzătoarele pe combustibili lichizi cu viscozitatea redusă (< 36
6cSt) combustibili lichizi – motorină, (tip:M) / kerosen
2.3.3. Schema pentru arzătoarele pe combustibili lichizi cu viscozitatea mare (> 6cSt) 37
combustibili lichizi
2.3.4. Schema pentru reglarea arzătoarelor intr-o singura treapta 38
2.3.5. Schema pentru reglarea arzătoarelor in mai multe trepte 39
2.3.6. Schema pentru reglarea arzătoarelor cu modulaţie 39
2.3.7. Schema arzătorului cu măsurarea şi reglarea procentului de O2 în gazele de 40
combustie
2.3.8. Schema arzătorului cu preîncălzirea aerului pentru întreţinerea arderii 40
2.3.9. Schema arzătorului cu motoare comandate de invertor 41
2.3.10. Schema Sistemului de Gestiune a Arzătorului 41

2.4. Capul de combustie 42

 2.4.1. Pierderea de presiune la aer 43
2.4.2. Pierderea de presiune la combustibil 43

2.5. Ventilatorul 44
2.5.1. Reglarea aerului pentru combustie 46

2.6. Alimentarea cu combustibil 48

2.6.1. Alimentarea cu gaz 48
2.6.1.1. Calcularea reţelei de alimentare cu gaz 50
2.6.1.2. Selectarea rampei de gaz 52
2.6.1.3. Alimentarea cu gaz petrolier lichefiat (GPL) 53
2.6.2. Alimentarea cu motorină, combustibil tip: M şi kerosen 55
2.6.2.1. Sistemul de alimentare prin cădere din partea inferioara a rezervorului / 56
sistemul de alimentare prin cădere din partea superioara a rezervorului /
sistemul de alimentare prin absorbţie
2.6.2.2. Sisteme cu bucla sub presiune 57
2.6.3. Alimentarea cu CLU 61
2.6.3.1. Sisteme tip bucla pentru arzătoare in mai multe trepte cu sau fără rezervoare de 62
zi (tip 1-3)
2.6.3.2. Sisteme tip bucla pentru arzătoare cu modulaţie cu sau fără rezervoare de zi 66
2.6.3.3. Încălzirea reţelei de alimentare 67
2.6.3.4. Încălzirea rezervoarelor de combustibil 70

2.7. Alimentarea electrică şi comenzile arzătorului 71

2.8. Nivele de zgomot la arzătoarele cu aer insuflat 74

2.8.1. Reducerea zgomotului la arzătorul cu aer insuflat 77

2.9. Optimizarea combustiei cu arzătoarele cu aer insuflat 78

2.9.1. Reglarea O2 78
2.9.2. Preîncălzirea aerului de combustie 80
2.9.3. Reglarea vitezei ventilatorului 80
2.9.4. Sistemul de Gestiune a Arzătorului 81

3. SELECTAREA UNUI ARZĂTOR CU AER INSUFLAT 83

3.1. Criterii generale 83

3.1.1. Capacitatea termică la schimbătorul de căldură 83
3.1.2. Contrapresiunea în camera de combustie 85
3.1.3. Tipul generatorului de căldură 85
3.1.4. Combustibilul 86
3.1.5. Modul de funcţionare a arzătorului 86
3.1.6. Presiunea de alimentare minimă cu gaz 86
3.1.7. Altitudinea de instalare şi nivelul temperaturii aerului de combustie 86
3.1.8. Caracteristici de instalare speciale 87
3.2. Selectarea unui arzător monobloc – exemplu numeric 87
3.2.1. Selectarea modelului de arzător 87
3.2.2. Selectarea lungimii capului de combustie 91
3.2.3. Verificarea lungimii flăcării 91
3.2.4. Selectarea rampei de gaz 92
3.2.5. Selectarea componentelor pentru circuitul de alimentare cu motorină, 93
combustibil tip:M

3.3. Selectarea unui arzător dublu bloc – exemplu numeric 94

3.3.1. Selectarea modelului de arzător 94
3.3.2. Selectarea ventilatorului 96
3.3.3. Selectarea rampei de gaz 100
3.3.4. Selectarea grupului de pompare pentru combustibilul lichid şi duzele 102
3.3.5. Selectarea componentelor pentru circuitul de alimentare cu combustibil lichid 104
3.3.5.1. Pompa de transfer între rezervorul de depozitare şi cel de zi 105
3.3.5.2. Rezervorul de zi 105
3.3.5.3. Pompa in bucla principală 105
3.3.5.4. Dimensionarea conductelor pentru bucla principală 106
3.3.6. Selectarea tabloului electric de comandă 107

4. MĂSURAREA RANDAMENTULUI COMBUSTIEI 109

4.1. Aparatura 109

4.2. Operaţii preliminare 109
4.2.1. Sisteme cu combustie pe combustibil lichid 109
4.2.2. Sisteme cu combustie pe combustibil gazos 109

4.3. Condiţii de măsurare şi metode de operare 110

4.4. Calcularea randamentului combustiei 111

4.4.1. Exemple de calculare a randamentului combustiei 111

5. TABELE ŞI DIAGRAME 115

5.1. Unităţi de măsură şi factori de transformare 115

5.2. Tabele şi diagrame referitoare la viscozitatea combustibilului 129

5.3. Tabele şi diagrame pentru dimensionarea circuitelor 134

5.4 Tabele şi diagrame referitoare la combustie 156

SUMARUL SCHEMELOR
1. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE COMBUSTIEI 13

Schema 1 Reprezentarea elementară a unei flăcări 13

Schema 2 Influenţa temperaturii şi a altitudinii la alimentarea cu aer 14
Schema 3 Exemplu de viscozimetru 16
Schema 4 Procesul de formare a ploii acide 22
Schema 5 Tipul de NOx în anumiţi combustibili 23
Schema 6 Reprezentarea procesului de combustie la un arzător pe gaz – tip flacără 24
albastră 1-Aer carburant, 2 – Intrare aer, 3 – Duze gaz, 4 – Zona de
stabilizare a flăcării, 5 – Recircularea gazelor de combustie
Schema 7 Arzătorul monobloc (combustibil tip:M - NOx redus) din seria BKG 25
Schema 8 Efectele monoxidului de carbon 25
Schema 9 Penetrarea particulelor în sistemul respirator 26
Schema 10 Triunghiul de combustie pentru gazul metan 28

2. ARZĂTORUL CU AER INSUFLAT 31

Schema 11 Arzătorul pe gaz monobloc 31

Schema 12 Posibilităţi de funcţionare arzător: a) o treaptă, b) două trepte, c) doua 32
trepte progresiv, d) cu modulaţie
Schema 13 Reprezentările a două arzătoare monobloc (seriile RL şi RS) şi ale unui 33
arzător dublu bloc (seria TI)
Schema 14 Plaja de funcţionare a arzătoarelor mixte seria RLS Riello 34
Schema 15 Camerele de combustie de test pentru arzătoare 34
Schema 16 Plaja de funcţionare a arzătorului cu combustibil tip:M / gaz, in două trepte 35
seria RLS 100 Riello
Schema 17 Plaja de funcţionare a capetelor de combustie pentru arzătorul din seria TI 35
Riello
Schema 18 Alimentarea cu gaz – circuitul de joasă presiune 36
Schema 19 Alimentarea cu gaz – circuitul de presiune ridicată 36
Schema 20 A = Instalaţie prin cădere cu alimentare din partea superioară a 36
rezervorului; B = Instalaţie de alimentare prin aspiraţie
Schema 21 Instalaţia prin cădere cu alimentare din partea inferioara a rezervorului 36
Schema 22 Sistemul cu bucla sub presiune 37
Schema 23 Sisteme tip bucla pentru arzătoare in mai multe trepte şi arzătoare cu 37
modulaţie cu rezervor de zi
Schema 24 Sisteme tip bucla pentru arzătoare in mai multe trepte şi arzătoare cu 37
modulaţie fără rezervor de zi
Schema 25 Reprezentarea componentelor de reglare pentru un arzător cu o treapta 38
Schema 26 Reprezentarea componentelor de reglare pentru un arzător cu doua trepte 39
Schema 27 Reprezentarea componentelor de reglare pentru un arzător cu modulaţie 39
Schema 28 Reprezentarea sistemului de reglare a O2 40
Schema 29 Reprezentarea sistemului cu preîncălzirea aerului comburant 40
Schema 30 Reprezentarea reglării cu invertor a vitezei de rotaţie a ventilatorului 41
Schema 31 Reprezentarea gestiunii integrate de supraveghere a unui sistem de 41
combustie
Schema 32 Duze: distribuţia in forma de con plin şi con gol; definiţia unghiului de 42
pulverizare
Schema 33 Reprezentarea structurii capului de combustie pentru gaz / combustibil 42
tip:M al unui arzător seria RLS 100 Riello
Schema 34 Pierderea de presiune la aer a capului de combustie – arzător dublu bloc TI 43
10
Schema 35 Pierderea de presiune la gaz a capului de combustie – arzător dublu bloc TI 43
10
Schema 36 Presiunea de alimentare cu combustibilului lichid 44
Schema 37 Ventilatorul unui arzător dublu bloc 44
Schema 38 Puterea absorbită de la diferite tipuri de distribuiri de la ventilator 44
Schema 39 Curbe de performanţă tipice ale unui ventilator centrifugal 45
Schema 40 Curbe de performanţă tipice la diferite viteze de rotaţie ale motorului 45
Schema 41 Curbe de performanţă ale ventilatorului şi ale circuitului de rezistenţă cu 45
punctul de lucru
Schema 42 Graficul lui Moody 47
Schema 43 Factori de pierdere adimensionali la conductele de aer 47
Schema 44 Schimbarea de debit prin varierea pierderii de presiune a circuitului 48
Schema 45 Exemplu de variaţie a debitului prin varierea vitezei motorului 48
Schema 46 Reprezentare funcţională a rampei de gaz 49
Schema 47 Filtrul de gaz 49
Schema 48 Regulatorul de presiune 49
Schema 49 Supapele de închidere şi de siguranţă 50
Schema 50 Presostatul de gaz 50
Schema 51 Sistemul de control al etanşării 50
Schema 52 Adaptator de conectare 50
Schema 53 Viscozitatea absolută a anumitor gaze 51
Schema 54 Rezervorul GPL 53
Schema 55 Grafic pentru determinarea rampei de gaz 53
Schema 56 Electrovalvă de închidere pe circuitul de ieşire - poziţia închis 55
Schema 57 Pompă cu roţi dinţate pentru arzător monobloc cu combustibil lichid 55
Schema 58 Alimentarea arzătorului cu combustibil tip:M 56
Schema 59 Graficul lui Moody 60
Schema 60 Supapa de reglare a presiunii 60
Schema 61 Unitatea de preîncălzire a combustibilului tip: CLU 61
Schema 62 Pompe de combustibil 62
Schema 63 Rezervorul de zi 63
Schema 64 Presiunea in buclă – valori recomandate 67
Schema 65 Banda de încălzire pentru conducta de alimentare 69
Schema 66 Paşii înfăşurării cu benzi de încălzire 69
Schema 67 Schema electrică a unui arzător monobloc cu alimentare electrică 71
monofazică
Schema 68 Schema electrică a unui arzător monobloc cu alimentare electrică trifazică 71
Schema 69 Secvenţa de aprindere a unui arzător pe gaz metan 72
Schema 70 Schema principalelor componente necesare controlului şi reglării arderii 72
Schema 71 Programarea temperaturilor de reglare la un arzător in două trepte 73
Schema 72 Schema electrică a unui arzător cu modulaţie cu dispozitive de comandă 74
Schema 73 Curbe izofonice 75
Schema 74 Curbe îngreunate 76
Schema 75 Cutie de antifonare arzătoarele cu aer insuflat 78
Schema 76 Valori de referinţă ale conţinutului de oxigen în gazele de combustie ale 79
unui arzător pe gaz
Schema 77 Pierderi de gaze de combustie pentru diferite procente de O2 80
Schema 78 Schema de evaluare a economiilor de energie prin folosirea invertorului 81
Schema 79 Reprezentare conceptuală a Sistemului de Gestiune a Arzătorului 82
Schema 80 Consumul de energie electrică cu reglarea O2 şi cu invertor 82

3. SELECTAREA UNUI ARZĂTOR CU AER INSUFLAT 83

Schema 81 Contrapresiunea în camera de combustie în funcţie de capacitatea termică 85

Schema 82 Cazan cu inversare de flacără 85
Schema 83 Cazan cu serpentină 85
Schema 84 Fixarea capului de combustie al arzătorului pe uşa cazanului 86
Schema 85 Arzător mixt (combustibil tip:M-gaz) seria RLS 88
Schema 86 Capul de combustie 91
Schema 87 Reprezentarea construcţiei cazanului de apă caldă 91
Schema 88 Lungimea şi diametrul flăcării în funcţie de puterea arzătorului 92
Schema 89 Schema de selectare a rampei de gaz 93
Schema 90 Schema reţelei de alimentare cu combustibil tip:M 94
Schema 91 Arzătorul dublu bloc seria TI 94
Schema 92 Plaja de funcţionare pentru capurile de combustie seria TI Riello 97
Schema 93 Pierderi de presiune ale capului de combustie seria TI - partea de aer 98
Schema 94 Pierderi de presiune în tubulatură 99
Schema 95 Curbe de performanţă ale ventilatorului seria GBJ 100
Schema 96 Pierderi de presiune la capul de combustie şi la supapa fluture pentru seria 101
TI - partea de gaz
Schema 97 Pierderi de presiune la supapele de siguranţă DMV 101
Schema 98 Debitul distribuit de duze pentru arzătoarele cu modulaţie 103
Schema 99 Schema unui circuit de alimentare cu combustibil tip: CLU 104

4. MĂSURAREA RANDAMENTULUI COMBUSTIEI 109

Schema 100 Exemplu de analizor pentru măsurarea randamentului combustiei 109

Schema 101 Puncte de măsurare a caracteristicilor gazelor de combustie 110
SUMARUL TABELELOR
1. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE COMBUSTIEI 13

Tabelul 1 Clasificarea principalilor combustibili 14

Tabelul 2 Caracteristicile combustibililor gazoşi 18
Tabelul 3 Denumirile combustibililor lichizi în principalele ţări 19
Tabelul 4 Caracteristicile combustibililor lichizi 20
Tabelul 5 Valorile maxime de CO2 recomandate pentru diferite tipuri de combustibili 28
Tabelul 6 Factori de calcul al randamentului combustiei 29
Tabelul 7 Echivalentul masei de ppm a principalelor emisii poluante 29
Tabelul 8 Valorile maxime ale CO2 la 0% şi la 3 % de O2 pentru diferiţi combustibili 30

2. ARZĂTORUL CU AER INSUFLAT 31

Tabelul 9 Factori de pierdere nedimensionali pentru tubulaturile de aer 46

Tabelul 10 Pierderi maxime de presiune la tubulaturile de gaz 51
Tabelul 11 Pierderi maxime de presiune la diferite racorduri 52
Tabelul 12 Exemplu de calcul tabelar al diametrului conductelor de gaz 52
Tabelul 13 Centralizator al combustibililor lichizi 56
Tabelul 14 Schemă de clasificare a conductelor de alimentare cu combustibil 57
Tabelul 15 Textura absolută a conductelor 59
Tabelul 16 Centralizator al combustibililor lichizi 61
Tabelul 17 Valori tipice ale nivelului de zgomot 74
Tabelul 18 Valorile medii ale nivelului de zgomot 75
Tabelul 19 Spectrul de bandă al frecvenţei octavei 76
Tabelul 20 Factori de absorbţie ale anumitor materiale 77

3. SELECTAREA UNUI ARZĂTOR CU AER INSUFLAT 83

Tabelul 21 Graficul datelor necesare în selectarea sistemului de combustie 84

Tabelul 22 Indicele de corecţie F la capul de evacuare şi distribuţie în funcţie de 88
temperatură şi altitudine
Tabelul 23 Exemplu de reducere a contrapresiunii la un arzător 88
Tabelul 24 Graficul datelor necesare în selectarea unui sistem de combustie – exemplu 89
Tabelul 25 Date tehnice ale seriei de arzătoare monobloc RLS 90
Tabelul 26 Tabel iterativ de proces 90
Tabelul 27 Schema clasificării tabelare a conductelor de alimentare cu combustibil 94
Tabelul 28 Graficul datelor necesare în selectarea unui sistem de combustie – exemplu 95
Tabelul 29 Date tehnice ale arzătoarelor din seria TI 96
Tabelul 30 Factorul de corecţie Kc al capului de evacuare şi debitul în funcţie de 98
temperatură şi altitudine
Tabelul 31 Tabel de selectare ventilatoare 99
Tabelul 32 Indice de declasare a capacităţii nominale la ieşire în funcţie de temperatură 100
şi altitudine
Tabelul 33 Tabel de selectare a unităţilor de reducere / reglare a presiunii mari 102
Tabelul 34 Tabel de selectare a grupurilor de pompare 102
Tabelul 35 Tabel selectare duze 103
Tabelul 36 Tabel de selectare tablouri de comandă 107

4. MĂSURAREA RANDAMENTULUI COMBUSTIEI 109

Tabelul 37 Coeficienţi de calcul al randamentului combustiei 111

PREFAŢĂ

Aceste pagini intenţionează să adune într-un singur volum formule, date şi informaţii
folositoare acelora care se confruntă cu probleme, a căror soluţionare necesită
înţelegerea procesului de combustie şi a sistemelor care utilizează în procesele termice
arzătoarele cu aer insuflat.

Textul este împărţit în cinci secţiuni / capitole, ordonate în secvenţă logică, care permit
cititorului ca mai întâi să–şi însuşească bazele teoretice fundamentale ale chimiei şi fizicii
procesului de combustie, tehnicile de fabricare a arzătoarelor şi sistemelor care au strânsă
legătură cu acestea, cum ar fi circuitele de alimentare cu combustibil. Pe parcursul
manualului, cititorul va găsi exemple de selectare şi dimensionare a diferitelor tipuri de
arzătoare şi proceduri de măsurare a randamentului combustiei. Ultima secţiune este
dedicată unei culegeri de tabele şi diagrame cu privire la temele specifice combustiei.

Fiecare secţiune poate fi consultată separat pentru a cunoaşte procedurile specifice şi

informaţiile necesare activităţilor care vor fi realizate.

Exprimările şi topica subliniază mai ales semnificaţiile tehnico-ştiinţifice şi apoi

legislaţia; din acest motiv legislaţia este citată numai acolo unde este imperios necesară.
De aceea, fiecare cititor va verifica conformitatea informaţiilor conţinute aici cu legislaţia
în vigoare în propria ţară.

Prin intermediul acestui manual, Riello doreşte să pună la dispoziţie un instrument practic
şi folositor, fără a avea pretenţia că a tratat complet aspectele teoretice şi de instalare
legate de sistemele de combustie.

Publicat de
RIELLO S.p.A.
Legnano-Italy
 PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE COMBUSTIEI

1.1 REACŢII DE BAZĂ

Combustia/arderea este oxidarea rapidă a unui combustibil. Reacţia este însoţită de acel
fenomen fizic vizibil numit "flacără" şi de generarea de energie cunoscută sub numele de
"căldură".
Carbonul se combină cu oxigenul pentru a forma dioxidul de carbon, un gaz netoxic şi
eliberează căldură după următoarea formulă:

C + O2 → CO2 + Căldură

De asemenea hidrogenul se combină cu oxigenul pentru a forma vapori de apă, cu

degajare ulterioară de căldură, după următoarea formulă:

2H2 + O2 → 2H2O + Căldură

Este important de observat că oxigenul şi combustibilul se combină în proporţii specifice

bine determinate. Cantităţile de oxigen şi combustibili din amestec sunt în proporţii
perfecte sau "stoichiometrice", atunci când permit oxidarea completă a combustibilului
fără reziduuri de oxigen.
Dacă în reacţie ar exista exces de combustibilul şi insuficient oxigen, am putea spune că
amestecul este bogat iar flacăra redusă. Acest tip de combustie este definită ca incompletă
pentru că, deşi anumite particule de combustibilul sunt complet oxidate de către oxigen,
altele nu primesc destul oxigen şi drept consecinţă combustia lor este parţială. După cum
indică următoarea formulă, combustia completă sau parţială este însoţită de formarea
monoxidului de carbon, care este un gaz cu toxicitate mare:

2C + O2 → 2CO + Căldură

Cantitatea de căldură produsă aici este mai mică decât cea produsă în cazul arderii
perfecte.
Combustia incompletă sau redusă este uneori necesară în tratamente termice industriale
speciale, dar aceste condiţii trebuie evitate în orice alte împrejurări.

Dacă, pe de altă parte, amestecului i se dă oxigen în exces, putem spune că amestecul este
slab şi combustia este oxidativă.
În afara bioxidului de carbon şi a vaporilor de apă, în timpul arderii se mai produc şi alte
componente în cantităţi mici, cum ar fi oxizi de sulf, oxizi de azot, monoxid de carbon şi
oxizi metalici, subiecte care vor fi tratate în continuare.
1.2. SUPORTUL ARDERII

Gazul oxidativ în mod normal utilizat este aerul, care este un amestec gazos compus mai
ales din oxigen şi azot.
Dacă ştim compoziţia chimică exactă a combustibilului putem calcula suma
stoichiometrică de oxigen şi în consecinţă, aerul de întreţinere a combustiei de care este
nevoie în scopul combustiei.
Expresia care stabileşte cantitatea stoichiometrică de aer este următoarea:

Wa = 11,51∙C + 34,28∙H + 4,31∙S – 4,32∙O [kgaer / kgcomb];

sau:
Wa = 8,88∙C + 26,44∙H + 3,33∙S – 3,33∙O [Nm3aer / kgcomb];

unde C, H, S şi O sunt respectiv masa procentelor de carbon, hidrogen, sulf şi oxigen

incluse în compoziţia combustibilului.
În tabelele 2 şi 3 cantităţile stoichiometrice de aer sunt ilustrate pentru câţiva
combustibili.
Atunci când se foloseşte "aer în exces", adică o cantitate de oxigen mai mare decât
cantitatea stoichiometrică, tot azotul şi oxigenul care nu se combină cu combustibilul nu
participă la reacţia de oxidare.
Natural absorb o anumită cantitate din căldura produsă în timpul combustiei, de aceea,
energia calorifică produsă este distribuită într-un volum mai mare de gaz, iar nivelul
termic este mai redus (temperatura flăcării mai redusă).

Cantitatea de oxigen din aer este în jurul procentului de 21 % în volum şi de circa 23 %

în masă. În orice caz, aceste valori nu sunt fixe ci variază în funcţie de altitudine şi
temperatură. Variaţiile în concentraţiile de oxigen din aer se datorează faptului că
încălzirea aerului de întreţinere a arderii şi o creştere a altitudinii produc acelaşi efect,
adică o reducere a densităţii aerului. O scădere a densităţii aerului corespunde cu
micşorarea cantităţii de oxigen.
La înălţimea de 1.000 m deasupra nivelului mării densitatea aerului este cu aproape 10%
mai redusă decât la cota 0 m deasupra nivelului mării.
Schimbarea de densitate a aerului deci a cantităţii de oxigen, datorată unei schimbări
considerabile de altitudine sau de temperatură, faţă de condiţiile normale (înălţimea egală
cu 100 m deasupra nivelului mării şi o temperatură a aerului de întreţinere a arderii de 15
o
C), este un parametru care nu ar trebui neglijat, după cum este ilustrat în secţiunea 2 în
paragraful referitor la exemple de selectare a arzătorului.
În anumite condiţii, de exemplu atunci când sunt utilizate utilaje sau alte surse care
produc multă umiditate şi aburi, cantitatea de oxigen din aer se poate schimba, în general
descrescând, pe măsură ce umiditatea relativă creşte. Prezenţa prafului, fibrelor la
admisia de aer de întreţinere a arderii poate crea probleme în sistemul de combustie.

1.3. COMBUSTIBILII

Un combustibil este o substanţă care reacţionează cu oxigenul din aer şi dă naştere unei
reacţii chimice cu dezvoltare ulterioară de energie termică şi o cantitate mică de energie
electromagnetică (lumină), energie mecanică (zgomot) şi energie electrică (ioni şi
electroni liberi).

Combustibilii pot fi clasificaţi pe baza stării fizice în care se găsesc ei în mod obişnuit
(solidă, lichidă sau gazoasă) şi a naturii lor (sunt definiţi: combustibili naturali, artificiali
sau derivaţi).
Cei mai utilizaţi combustibili sunt clasificaţi în tabelul 1 după cele două criterii de mai
sus.
Clasificarea principalilor combustibili
Stare Solid Lichid Gazos
Proveninţă
Natural Lemn, cărbune Ţiţei Gaz natural
fosilizat (huilă)
Combustibilii naturali sunt concentraţi în depozite subterane, de unde sunt extraşi pentru
prelucrare; de fapt, combustibilii naturali nu pot fi utilizaţi direct, deoarece compoziţia lor
este extrem de variabilă şi este imposibil ca siguranţa şi eficienţa lor să fie garantată de la
început.

Metodele de prelucrare tipice tind să transforme combustibilii naturali în combustibili

artificiali.
Cărbunele de lemn (mangalul) se obţine din lemnul care a ars parţial şi încet în interiorul
unei bocşe acoperite de pământ.
Prin distilarea antracitului cu grad redus de grăsime la temperatură medie se obţine
cărbunele de cocs.
Combustibilii gazoşi artificiali pot fi obţinuţi din cărbune prin procese de sinteză ca
distilarea uscată, oxidarea parţială sau reacţia cu vapori de apă.
Toţi combustibilii lichizi şi gazoşi artificiali pot fi obţinuţi prin distilarea petrolului.
Înainte ca gazul natural să poată fi utilizat, fracţia extrem de poluantă H2S, trebuie
îndepărtată prin desulfurare, împreună cu fracţia inertă de CO2.
Toate aceste procese au scopul de a uniformiza compoziţia chimică a combustibililor,
făcându-i mai uşor de utilizat şi mai profitabili.

În particular, combustibilii lichizi şi gazoşi sunt uşor de transportat şi pot fi uşor

porţionaţi pentru a garanta randamentul combustiei. Pentru aceste motive, ei sunt
preferaţi la arzătoarele cu aer insuflat.
Caracteristicile prin care se disting combustibilii sunt:

 Valoarea calorifică
Definiţia valorii calorifice a unui combustibil este cantitatea de căldură degajată în timpul
arderii complete a unităţii de masă a combustibilului.
Valoarea calorifică se măsoară în kJ/Nm3 (1) pentru gaze şi în kJ/kg pentru lichide şi
solide.
Există două valori calorifice:
- valoarea superioară sau brută (GCV) unde toată apa prezentă la sfârşitul arderii este în
stare lichidă;
- valoarea inferioară sau netă (NCV) unde toată apa prezentă la sfârşitul arderii este în
stare gazoasă;
Relaţia care leagă GCV de NCV este următoarea:
GCV = NCV+ căldură de evaporare latentă din apa produsă la combustie
De aceea GCV indică cantitatea teoretică maximă de căldură care poate fie extrasă din
gazele de combustie produse în timpul combustiei, folosind un aparat care condensează
gazele de evacuare.
Pe de altă parte, NCV indică cantitatea teoretică maximă de căldură care poate fie extrasă
din gazele de combustie produse în timpul combustiei, folosind un aparat care nu
condensează gazele de evacuare.

 Valoarea teoretică
Aceasta este cantitatea minimă de aer de întreţinere a arderii teoretic necesară pentru
realizarea unei combustii stoichiometrice complete ideale. Aceasta se măsoară în
Nm3/Nm3 pentru combustibilii gazoşi sau în Nm3/kg pentru combustibilii lichizi.

De asemenea, pentru combustibilii gazoşi sunt foarte importante următoarele

caracteristici fizice:

 Raportul densităţii relative / aer

Acesta este raportul dintre masele de volum egal de aer uscat şi de gaz, măsurate în
aceleaşi condiţii de temperatură şi presiune.

 Punctul de condensare
Vaporii de apă din gazele de combustie condensează la această temperatură. Temperatura
poate varia considerabil de la valoarea standard de 100oC, în măsura în care vaporii de
apă se amestecă cu alte gaze şi depinde de aciditatea gazelor de combustie. Se măsoară în
grade Celsius (oC).

 Amestecul exploziv de aer

Aceasta este plaja de concentraţie a gazului, exprimată in procent, acolo unde amestecul
de gaz şi aer este exploziv.

 Indicele Wobbe
Este un parametru care defineşte căldura degajată de un gaz, parametru obţinut din relaţia
dintre valoarea calorifică brută şi rădăcina pătrată a densităţii gazului din aer.
P C  I
W 
d

Acest indice este extrem de folositor pentru evaluarea interschimbabilităţii a doi

combustibili gazoşi diferiţi: atunci când un anumit gaz, chiar având proprietăţi
termotehnice diferite de ale gazului de bază, are aceleaşi valori cu indicele Wobbe, el
poate fi folosit corect în cadrul sistemelor care au fost proiectate iniţial să funcţioneze cu
gazul de bază.
Acest parametru este de asemenea folositor pentru calcularea pierderilor de presiune
(pentru selectarea rampei de gaz) când este folosit un gaz diferit, inclus printre cele
permise ca indicate în manualul arzătorului. Pierderile de presiune ale gazului pot fi
2
W 
P2  P1   1 
 W2 
exprimate prin formula:
Pentru combustibilii lichizi, sunt foarte importante următoarele caracteristici fizice:

 Vâscozitatea
Aceasta reprezintă fricţiunile interne intermoleculare ale unui fluid şi de aici dimensiunea
macroscopică ce descrie gradul de rezistenţă cu care se mişcă fluidul.
Viscozitatea dinamică (sau absolută) este forţa tangenţială pe unitate de suprafaţă a două
planuri paralele la o unitate distanţă atunci când spaţiul dintre ele este umplut cu fluid şi
un plan se deplasează cu viteza unităţii în planul propriu, faţă de celălalt.
Unitatea SI de măsură a viscozităţii dinamice sau absolute este N∙ s/m2.
În practică, este utilizată viscozitatea cinematică, determinată de viscozitatea absolută a
unui fluid împărţită la densitatea sa.
În SI viscozitatea cinematică este măsurată în m 2/s; în sistemul tehnic ea se măsoară în
cm2/s; unitatea este denumită "stoke" (St.) Uneori este folosită a suta parte din ea numită
"centistoke" (cSt) egală cu mm2/s.
Pentru a măsura viscozitatea lichidului, au fost perfecţionate diverse instrumente, numite
viscozimetre, care au introdus numeroase unităţi de măsură in funcţie de tipul
viscozimetrului şi de tehnica de măsurare.

În Europa, cea mai cunoscută unitate de măsură în afara centistoke-ului este gradul
Engler (oE). Viscozimetrul Engler este în principiu un recipient cu termostat cu un orificiu
gradat, de unde 200 cm3 din lichidul testat curge în afară măsurându-se timpul de curgere.
Raportul dintre acest timp şi timpul în care se scurg cei 200 cm 3 de apă reprezintă
viscozitatea oE. Datorită numărului mare de instrumente şi unităţi de măsură existente,
este dificilă transformarea nivelelor de viscozitate. De aceea, în cadrul capitolului 5 sunt
date nomograme şi diverse tabele de transformare.

 Punctul de inflamabilitate
Acesta este cea mai joasă temperatură la care se aprinde un amestec de aer şi vapori dat
de un combustibil lichid, în condiţiile specifice stabilite de lege şi folosind un iniţiator
adecvat. El se măsoară în grade Celsius (oC).
  Temperatura de auto-aprindere
Acesta este temperatura minimă la care un amestec de combustibil şi aer de întreţinere a
arderii se aprinde spontan fără a folosi un iniţiator. El se măsoară în grade Celsius (oC).

1.3.1. Combustibili gazoşi şi combustia lor

După cum am văzut în paragrafele introductive privitoare la combustie, pentru a arde, un

combustibil trebuie să fie amestecat cu oxigen: arzătoarele asigură gaz de combustie şi
aer pentru întreţinere a combustiei în proporţii adecvate, le amestecă şi provoacă
combustia lor controlată într-o cameră de combustie. Arzătoarele pe gaz pot fi clasificate
după două criterii. Primul depinde de tipul debitului de aer de întreţinere a arderii în
interiorul arzătorului şi se clasifică astfel:

 Arzătoare atmosferice
 Arzătoare cu tiraj indus
 Arzătoare cu aer insuflat

Arzătoarele atmosferice utilizează presiunea de alimentare cu gaz pentru a trage aerul

printr-un sistem Venturi (în mod normal efectuat de duze) astfel încât să-l amestece cu
gazul de combustie.
De regulă, la arzătoarele atmosferice, viteza debitului de aer generată de efectul Venturi
asupra debitului de gaz (aer primar) nu atinge mai mult de 50 % din cea cerută de o
combustie perfectă, de aceea, în camera de combustie este nevoie de alt debit de aer (aer
secundar).
Aceste arzătoare sunt extrem de sensibile la depresiunea (tirajul) din camera de
combustie: cu cât este mai mare tirajul, cu atât este mai mare cantitatea de aer aspirat
înăuntru şi amestecat cu combustibilul gazos, în timp ce, prin contrast, un tiraj prea redus
provoacă combustia fără aer, dând naştere unor poluanţi extrem de periculoşi ca de
exemplu CO.
Pentru a garanta o combustie continuă, sigură şi curată, combustia gazului la arzătoarele
cu tiraj indus se face de obicei cu nivele mari de aer suplimentar (100% şi mai mult).
Pentru a stabiliza condiţiile de funcţionare şi pentru a obţine combustie cu mai puţin
exces de aer, se utilizează arzătoarele cu tiraj indus, prevăzute cu ventilator amplasat în
amonte (la partea de aer) sau în aval (pentru extragerea produselor de combustie) faţă de
camera de combustie: în aceste condiţii aerul primar poate atinge 100% din cel cerut
pentru o combustie perfectă.
La arzătoarele cu aer insuflat, nivelul debitului de aer este asigurat de ventilatoarele de
mare presiune la capul de combustie care fac condiţiile de funcţionare a tirajului mai mult
sau mai puţin independente de funcţionarea arzătorului. Acestea pot atinge nivele înalte
de modulaţie şi pot fi combinate cu generatoare de căldură de mare randament prin
urmare „presurizate”, obţinând amestecuri de aer, combustibil optime pentru combustie,
făcând astfel posibilă funcţionarea cu exces redus de aer şi eficienţă sporită a arderii.
În acest caz, gazele curg împreună in debitul de aer în aval de ventilator prin câteva duze
şi de obicei este nevoie de presiuni de alimentare mai mari decât la arzătoarele
atmosferice, ambele datorate pierderii de presiune de la duze şi necesităţii de a controla
presiunea aerului.
Un al doilea criteriu de clasificare a arzătoarelor depinde de procentul de amestec de aer
de combustie faţă de combustibilul angajat înainte de stabilizarea flăcării. Procentele de
pre-amestecare pot fi clasificate astfel:

 arzătoare pe gaz parţial pre-amestecat; (ex. "pre-amestec" = 50 %);

 arzătoare pe gaz complet pre-amestecat; (ex. "pre-amestec" = 100 %);
 arzătoare cu flacără de difuzie.

În primele două cazuri amestecul aer-combustibil se face parţial sau complet, înainte ca
amestecul să treacă înspre camera de combustie; arzătoarele cu tiraj indus sunt de aceea şi
arzătoare cu "pre-amestec".
Pre-amestecul permite reacţii de oxidare a combustibilului rapide şi flăcări scurte; un
raport al amestecului aer-combustibil compact dă o combustie mai silenţioasă.
La arzătoarele cu flacără de difuzie, faza de amestec aer-combustibil şi faza de combustie
sunt mai mult sau mai puţin simultane: pentru a asigura o combustie sigură şi curată cu
exces de aer redus, este nevoie de turbulenţă mărită, astfel producându-se pierderi de
presiune mari la partea de aer.
Arzătoarele cu aer insuflat pot fi de ambele tipuri: cu pre-amestec şi cu flacără de difuzie.
Combustibilii gazoşi pot forma amestecuri explozibile (2) cu aerul. Acest lucru se întâmplă
atunci când concentraţia de gaz combustibil se încadrează într-o plaja specifică şi variază
pentru fiecare combustibil separat. Pentru a evita orice acumulare în camera de combustie
şi în tubulatura de evacuare, legislaţia cere un minim de aer, numai pentru un timp de pre-
ventilare prin camera de combustie a arzătoarelor cu tiraj indus.

Tabelul 2 indică principalii combustibili gazoşi cu caracteristicile lor termotehnice.

Caracteristici combustibili gazoşi
Caracteristicile termotehnice ale celor mai utilizaţi combustibili gazoşi
Tip : Gaz pur
Amestecuri
Nume:Metan
Propan
Butan

Gaz natural
GLP
Amestec propan-aer
Biogaz
Formulă sau compoziţie chimica:
Comportament:
Densitate în raport cu densitatea aerului la 15°C:
Putere calorică inferioară MJ/Nm³:
Putere calorică superioară MJ/Nm³:
Aer teoretic necesar m³/Nm³:
Umiditate teoretică a gazelor evacuate m³/Nm³:
Cantitate maximă CO2 in volum %:
Vapori de apă în gazele evacuate kg/Nm³:
Punct condensare:
Indice Wobbe:
Tabel 3. Denumirile combustibililor lichizi în principalele ţări
Tabel 4. Caracteristicile combustibililor lichizi

Nume comercial italian:

Aspect fizic: Lichid distilat

Lichid distilat
Lichid distilat
Reziduu de culoare neagră distilat+combustibil tip M
Reziduu de culoare neagră distilat+combustibil tip M
Reziduu de culoare neagră distilat
Reziduu de culoare neagră distilat

Densitate raportată la densitatea apei la 15° C:

Viscozitate

Compoziţie chimică

Apă şi depuneri

Putere calorică inferioară MJ/Nm³

Putere calorică superioară MJ/Nm³

Aer teoretic necesar m³/Nm³

Umiditate teoretică a gazelor evacuate m³/Nm³

Vapori de apă kg/kg

Cantitate maximă CO2 in volum %

Punct condensare

1.3.2. Combustibilii lichizi şi combustia lor.

Combustibilii lichizi sunt formaţi din diferite tipuri de hidrocarburi, adică molecule
formate din atomi de carbon şi de hidrogen. Spre deosebire de combustibilii gazoşi, cei
lichizi conţin molecule de hidrocarburi cu lanţuri extrem de lungi, care dau respectivului
combustibil o stare fizică lichidă.
Combustibilii lichizi nu pot fi amestecaţi direct cu oxigenul din aer, ci trebuie pulverizaţi
în particule extrem de fine care au o suprafaţă de reacţie considerabilă.
Î n interiorul camerei de combustie a generatorului, stropii de lichid pulverizat se
încălzesc şi se evaporă eliberând vaporii de hidrocarburi care asigură combustia spontană
a combustibilului.
Pentru ca combustia să fie perfectă, stropii fini de combustibil lichid trebuie să se oxideze
în interiorul corpului flăcării; dacă nu se întâmplă acest lucru, stropii formează
macroparticule, după cum se arată în următorul paragraf despre poluanţi.
Atomizarea unui combustibil lichid este una dintre sarcinile principale pe care le
efectuează un arzător. Există mai multe metode de pulverizare a combustibililor lichizi.
Principalele sunt enumerate mai jos:
 Atomizarea mecanică
 Atomizarea pneumatică
 Atomizarea centrifugală

Cea mai obişnuită metodă este atomizarea mecanică, unde atomizarea combustibilului
lichid este rezultatul presiunii mecanice exercitate asupra lichidului, când acesta ajunge la
duza de atomizare, lovindu-se de pereţii cu mici canale şi orificii elicoidale în duză. Prin
această metodă combustibilul lichid este pulverizat într-un mare număr de picături extrem
de mici, datorită bruştei variaţii de debit şi impactului cu pereţii datorat presiunii mari
(10-30 bar). Dimensiunea picăturilor depinde de presiunea exercitată, de tipul duzei şi de
viscozitate.
Un alt sistem este cel pneumatic, unde picăturile de combustibilul lichid sunt pulverizate
în continuare de un al doilea flux de mare presiune (aer sau aburi comprimaţi) la ieşirea
din duza mecanică. Acest sistem garantează un grad de atomizare excelent pentru
combustibilul lichid dens, dar în acelaşi timp o construcţie mai complicată, cu prezenţa
lichidului auxiliar (lucrează la o presiune de 5-9 bar) şi în consecinţă, un cost al instalaţiei
mai mare, comparat cu metoda clasică mecanică.
În pulverizarea centrifugală, picăturile de combustibil sunt formate prin aplicarea unei
forţe de rotaţie asupra combustibilului lichid cu ajutorul unui dispozitiv rotativ; această
metodă este utilizată pentru anumite arzătoare de tip industrial.

Pe piaţa din prezent, sunt disponibile sisteme destinate să îmbunătăţească atomizarea de

tip mecanic folosind combustibili modificaţi; iniţial, sunt folosiţi combustibili grei şi
emulsii pe bază de apă. Fiecare picătură de combustibilul greu este emulsionată în
picături de apă, care în interiorul corpului flăcării devin vapori de apă, ce fac ca stropii de
combustibil greu să explodeze. Astfel rezultă o atomizare a combustibilului mult mai
eficientă.
Independent de tipul care este folosit la obţinerea unui grad de atomizare satisfăcător,
combustibilul lichid trebuie să aibă o viscozitate suficient de mică.
Viscozitatea combustibilului lichid este în strânsă legătură cu temperatura; când
temperatura creşte, viscozitatea scade. De aceea anumiţi combustibili lichizi trebuie
preîncălziţi pentru a atinge viscozitatea dorită.

De obicei, viscozitatea cerută combustibilului lichid pentru obţinerea unei pulverizări

eficiente a combustibilului este mult mai mică decât cea cerută de sistemele de pompare,
deci este necesară o temperatură mult mai mare pentru a obţine o atomizare adecvată ca
cea cerută de sistemele de pompare a fluidului. Toate aceste aspecte sunt selectate în
conformitate cu specificul instalaţiei de alimentare, complet tratate în secţiunea despre
instalaţia de alimentare.
Viscozitatea cerută pentru obţinerea unei atomizări satisfăcătoare a combustibilului greu
variază în funcţie de tipul de arzător şi de tipul de duză utilizat. În general duza necesită o
viscozitate între 1,5 şi 5 oE la 50 oC în funcţie de tipul combustibilului. Această valoare a
viscozităţii mai determină şi valoarea temperaturii de preîncălzire. De exemplu: să
presupunem că utilizăm un combustibil greu cu viscozitate de 22 oE la 50 oC pentru a
obţine o valoare de 3 oE cerută de duză pentru a obţine pulverizarea corectă,
combustibilul va fi preîncălzit la o temperatură între 90 şi 100 oC.

Tabelul 3 indică denumirile folosite pentru combustibili lichizi în principalele ţări care îi
folosesc, iar Tabelul 4 arată caracteristicile termotehnice corespunzătoare.

1.4. EMISIILE POLUANTE REZULTATE ÎN URMA COMBUSTIEI

Agenţii de poluare cei mai nocivi care trebuie luaţi în considerare în cadrul fenomenului
de combustie sunt:
 oxizi de sulf, cu simbolul SOx şi compuşi mai ales din bioxid de sulf SO 2 şi
trioxid de sulf SO3;
 oxizi de azot, cu simbolul NOx şi compuşi mai ales din oxid de azot NO şi bioxid
de azot NO2;
 monoxid de carbon CO;
 total particule in supensie indicate de TSP (PST);

Lumina soarelui

Oxidare Dizolvare

Depuneri uscate Depuneri umede

Sursă emisii Depuneri uscate Amoniac natural Depuneri umede ale

de gaz,praf şi acizilor dizolvaţi
aerosoli
Pentru a reduce poluanţii pot fi adoptate trei sisteme principale:
 sisteme preventive, care acţionează asupra combustibilului înainte de a fi supus
combustiei, încercându-se astfel reducerea cantităţii de agenţi poluanţi. Un caz tipic
este reprezentat de combustibilii lichizi (combustibil tip:M si CLU) unde conţinutul
de sulf tinde să fie redus;
 sisteme primare, care acţionează asupra procesului şi echipamentului (arzătorul)
astfel încât combustia să aibă loc în cele mai bune condiţii şi să se reducă formarea
poluanţilor;
 sistemul secundar, care acţionează asupra gazelor de combustie, pentru a elimina
componenţii poluanţi înainte ca aceştia să fie expulzaţi în atmosferă.

În timpul proiectării şi construirii instalaţiilor de combustie pentru folosire civilă pot fi

folosite primele două sisteme de reducere a poluanţilor, folosind combustibili "curaţi",
gaz, GPL, combustibil tip:M şi CLU cu conţinut mic de sulf (BTZ) şi azot, şi folosind
arzătoare speciale pentru a minimaliza emisiile poluante de oxizi de azot (arzătoare cu
NOx redus);
Cel de-al treilea sistem este recomandat pentru a fi utilizat numai în instalaţiile
termoelectrice şi industriale mari, care lucrează mai ales cu CLU şi unde cantitatea mare
de combustibil ars, şi ca urmare gazele de combustie emise, justifică crearea unor
instalaţii speciale de eliminare a agenţilor poluanţi.

1.4.1. Oxizii de sulf

Oxizii de sulf sunt consideraţi toxici pentru om; în special dioxidul de sulf SO 2 cauzează
iritaţii ale ochilor şi lăcrimare la o concentraţie mai mare de 300 mg/Nm 3. La 500
mg/Nm3 se estimează un pericol semnificativ. Temperaturile medii favorizează formarea
oxizilor de sulf. În condiţii normale de temperatură mare a flăcării de combustie şi exces
de aer de 20 %, aproape tot sulful prezent în combustibil se oxidează, transformându-se
în dioxid de sulf (SO2).
Dioxidul de sulf este un gaz incolor cu densitatea egală cu aproape de două ori şi
jumătate cea a aerului, deci în spaţii închise, tinde să se stratifice la sol.
Procentul de trioxid de sulf SO3 poate deveni important pentru temperaturile de
combustie joase (400 oC), de exemplu, în fazele de pornire a instalaţiei, sau dacă există un
supliment de aer extrem de mare sau chiar când se foloseşte oxigenul pur.
Trioxidul de sulf SO3 reacţionează cu vaporii de apă, generând acid sulfuric H2SO4, care
este coroziv chiar şi în fază de vapori, astfel dăunând generatoarelor de căldură, care de
obicei sunt metalice.
Măsurile de control al emisiilor de bioxid de sulf SO 2 şi trioxid de sulf SO3 se bazează
mai ales pe acţiunea de prevenţie asupra combustibililor în timpul producţiei lor, prin
utilizarea proceselor de desulfurare catalitică.
În instalaţiile care funcţionează cu combustibil greu eliminarea oxizilor de azot se face
mai ales prin absorbţie, folosind soluţii pe bază de apă, care pot atinge randamente de 90
%.

1.4.2. Oxizii de azot

Monoxidul de azot este un gaz incolor, inodor si insolubil în apă. El reprezintă mai mult
de 90 % din toţi oxizii de azot formaţi în timpul proceselor de combustie la temperaturi
înalte; nu este în mod special nociv atunci când concentraţia se încadrează între 10 - 50
ppm şi nu este iritant.
Dioxidul de azot NO2 este un gaz vizibil chiar şi în concentraţii reduse, de culoare
maroniu-roşcată şi miros acrişor; este foarte coroziv şi irită mucoasa nazală şi ochii când
este în concentraţie de 10 ppm, cauzând bronşite la concentraţii de 150 ppm şi edem
pulmonar la 500 ppm, chiar dacă expunerea a durat doar câteva minute.
Oxidul de azot NO care există în aerul din oraşul nostru se poate transforma singur în
dioxid de sulf NO2, prin intermediul oxidării fotochimice.
Există trei modele de formare a oxizilor de azot ducând la formarea de diferite tipuri de
oxid de azot (ele diferă după origine şi nu după compoziţia chimică); respectiv:
 oxid de azot termic (NOx termic)
 oxid de azot instantaneu (NOx instantaneu)
 oxid de azot din combustibil (NOx combustibil)
Oxizii de azot termic sunt formaţi din oxidarea azotului atmosferic (conţinut în aerul de
întreţinere a arderii) la temperaturi ridicate (T>1500 K) şi în condiţii de concentraţie mare
a oxigenului, şi reprezintă majoritatea oxizilor de azot în cazul combustibililor gazoşi
(metan şi GPL) şi în general, în combustibili care nu au compuşi azotaţi.
Oxizii de azot instantaneu sunt formaţi de oxidarea azotului atmosferic de către
fragmente de hidrocarburi (radicali) prezente în zona flăcării; această metodă de formare
a oxizilor este extrem de rapidă, dând naştere denumirii de instantaneu.
Formarea lor depinde mai ales de concentraţia de radicali în prima fază a flăcării; pentru
flăcările oxidative (combustie cu exces de oxigen), contribuţia lor este neglijabilă, în timp
ce în cazul amestecurilor bogate şi la combustia la joasă temperatură, contribuţia lor
poate atinge 25 % din totalul oxizilor de azot.
Oxizii de azot din combustibil se formează prin oxidarea componenţilor azotaţi din
combustibil în zona flăcării şi producerea lor este semnificativă când conţinutul în azot al
combustibilului depăşeşte 0,1 % în greutate, în special la combustibilii solizi şi lichizi.
Schema 5 prezintă contribuţia fiecărui tip de NOx în funcţie de tipul de combustibil (în
condiţiile combustiei standard).

Procentul de oxizi de azot instantaneu rămâne mai mult sau mai puţin constant, deoarece
procentul de oxizi de azot din combustibil creşte şi procentul de oxizi de azot termic
descreşte, pe măsură ce se trece gradat la combustibili cu o masă moleculară mai mare.

1.4.2.1. Reducerea NOx în combustia combustibilului gazos

Oxizii de azot termic din combustibilii gazoşi reprezintă până la 80 % din emisiile totale;
o scădere de temperatură la combustie realizează inhibarea formării acestor compuşi.
Reducerea temperaturii poate fi realizată în diferite moduri.
- reducerea sarcinii termice specifice
O metodă iniţială include diminuarea capacităţii pe unitatea de volum a camerei de
combustie, recurgând de fapt, la o reducere a sarcinii de funcţionare a cazanului şi prin
aceasta reducând puterea termică nominală a acestuia (dacă există un cazan) sau supra-
dimensionarea camerei de combustie în cazul unor proiecte noi.
- construcţia camerei de combustie
O altă soluţie care poate fi adoptată include utilizarea unor generatoare de căldură care au
arhitectura camerei de combustie constituită din trei drumuri de fum, cu alte cuvinte, fără
inversarea flăcării. La cazanele cu flacără inversă, produsele de combustie urcă din nou în
camera de combustie în timpul fazei de inversare a flăcării, îngrădind flacăra formată cu
un volum mai mic decât cel al camerei de combustie; un procent al energiei radiante
avute s-a reflectat înspre flacără. Aceste condiţii duc la o creştere a temperaturii flăcării,
cu consecinţa creşterii oxizilor de azot termici. La fel se petrece în aplicaţiile unde
temperaturile pereţilor camerei sunt mari, adică la cuptoare sau cazane cu fluide la
temperaturi mari.
- pre-amestec aer şi gaz
În condiţii normale, sistemele de combustie sunt reglate astfel încât să poată funcţiona cu
exces de aer, care să determine o temperatură de combustie efectivă mai joasă decât
temperatura adiabatică şi uneori o temperatură mai joasă decât limita care permite
activarea mecanismului de formare a oxidului de azot (1500 K).
Odată ce flacăra este o zonă tipic turbulentă, alimentată de doi reactanţi dificil de
amestecat perfect, este normal să se formeze acolo zone cu stoichiometrie diferită.
Inevitabil acestea vor include zone cu condiţii stoichiometrice sau aproximativ apropiate
de acestea: în aceste zone, temperaturile, fără îndoială, vor deveni atât de mari încât vor
da naştere unor condiţii adecvate formării de NOx termic.
Aceste observaţii sugerează măsuri care să împiedice sau cel puţin să reducă astfel de
situaţii: pre-amestecaţi aerul şi gazul cu atenţie înainte de combustie şi dezvoltaţi
combustia fără turbulenţă excesivă, astfel încât să se producă condiţii apropiate de cele
stoichiometrice, din care să rezulte suplimentul de aer necesar (astfel obţinându-se
apropierea de temperatura de combustie teoretică derivată din cea stoichiometrică)
oricare ar fi regiunea afectată prin combustie.
O contribuţie suplimentară pozitivă poate fi asigurată prin uniformizarea distribuirii
flăcării dacă această distribuţie acoperă zone mai largi – ceea ce de asemenea, previne
formarea unor mici limbi de foc, în interiorul cărora temperaturile vor fi în mod sigur mai
mari.
Exemple de astfel de tehnici sunt reprezentate de zone cu suprafeţe poroase (materiale
metalice sau ceramice) sau acelea ce includ mase de fibre sau caracterizate prin prezenţa
unor găuri microscopice: în amonte de aceste suprafeţe, se fac tentative de a crea un
amestec cât mai bun posibil, în timp ce pe suprafeţele exterioare obiectivul este acela de a
obţine o regiune unde flacăra să fie corect extinsă şi distribuită. Această tehnică pare a fi
cea mai promiţătoare în condiţii absolute pentru soluţiile de gaz cu NO x redus, chiar dacă
momentan, costurile ridicate şi anumite restricţii constructive împiedică utilizarea, în
special în domeniul capacităţilor considerabil mai mari.
- combustia in trepte
Viteza de formare a oxidului de azot este mai mare în vecinătatea unui raport combustibil
– aer de întreţinere a arderii egal cu raportul stoichiometric. Pentru a obţine viteze de
formare a oxidului de azot cât mai mici, este posibil să se lucreze cu un sistem de
combustie, care în medie lucrează cu exces real de aer, dar care prezintă zone interne cu
raporturi combustibil – aer de întreţinere a combustiei extrem de diferite faţă de cele
stoichiometrice, recurgând la o separare a combustibilului. În ceea ce priveşte aplicaţia,
aerodinamica flăcării şi distribuţia combustibilului pot fi reglate, creând zone cu exces
mare de aer în alternanţă cu zone fără, acest lucru menţinând stoichiometria globală în
condiţii de funcţionare corecte.
- evacuarea produselor de combustie
Prin diluarea unei cantităţi de gaze de combustie din aerul de întreţinere a arderii, se
obţine o reducere a concentraţiei de oxigen suport de combustie, împreună cu o
diminuare a temperaturii flăcării, deoarece o parte a energiei degajate prin combustie se
transferă imediat la părţile inertele prezente în gazul de combustie.
Separările care se pot face prin această tehnică sunt extrem de mari în cazul
combustibililor gazoşi, datorită asigurării unui amestec suficient între produsele de
combustie evacuate şi amestecul aer de întreţinere / combustibil.
Este relativ uşor să se activeze o evacuare a produselor de combustie în flacără direct în
cameră, în cazul generatoarelor termice, şi în cazul arzătoarelor cu capacitate redusă, prin
a recurge din nou la aerodinamici particulare, induse de capul de combustie al arzătorului.
De obicei, aceste evacuări interne sunt foarte ridicate (circa 50%) pentru că amestecul
reactanţilor de întreţinere a arderii / combustibilului este mai puţin efectiv şi temperatura
gazului de combustie este relativ mare (900 – 1000 K).

Uneori este de preferat să se recurgă la o evacuare externă a produselor de combustie la

aparate de mare putere, dată fiind greutatea obţinerii acestui amestec, care doar se adaugă
agravării altor probleme (de ex. pierderi mari de sarcină ale capului de combustie).
Cu ajutorul unui ventilator auxiliar sau utilizând chiar ventilatorul arzătorului, se retrage
o cantitate de produse de combustie la evacuarea generatorului de căldură şi se
direcţionează în amonte de capul de combustie, astfel încât să îl pre-amestece cu aerul de
întreţinere a arderii.

Chiar dacă în anumite situaţii o evacuare în interiorul camerei de combustie poate fi

insuficientă pentru valorile extrem de joase ale emisiilor de NO x (şi acesta este cazul
menţionat, cu privire la arzătoarele de capacitate mare), această tehnică poate fi aplicată
în asociere cu tehnica arderii in trepte ilustrată anterior.

1.4.2.2. Reducerea NOx în combustia combustibilului lichid

Diferenţa substanţială – în anumite limite de tratare a temei oxizi de azot – între

combustia gazului şi combustia combustibililor lichizi, este prezenţa în aceştia din urmă a
azotului sub formă de compuşi azotaţi; acest lucru stă la baza formării NO x din
combustibili care, în funcţie de conţinutul în azot al combustibilului, poate de asemenea
reprezenta un procent important din NOx total. Referitor la oxizii de azot termic şi
instantaneu, se aplică aceleaşi observaţii exprimate în cazul combustibililor gazoşi
(anterior trataţi).
Cu privire la oxizii de azot din combustibili, s-a constatat că în medii reduse, azotul
conţinut în combustibil poate să nu producă nedoritul NOx, ci simplul şi nevinovatul azot
molecular N2 .
Camera de combustie este un mediu ce favorizează oxidarea combustibilului; în orice
caz, este posibilă crearea de zone bogate în combustibil în anumite porţiuni ale flăcării si
astfel să se formeze situaţii de reducere în scopul producerii de azot molecular N 2 în locul
oxizilor de azot.
De exemplu, pot fi luate măsuri pentru a alimenta zona de combustie iniţială cu 80% din
aerul de întreţinere a arderii împreună cu 100 % din combustibil, şi mai departe,
alimentarea cu restul de 20% din aerul de întreţinere a arderii (aer de supra-aprindere).
Aceste aplicaţii sunt încă in faza de experiment pentru arzătoarele folosite in sistemele
standard de încălzire. In contrast aceste metode sunt folosite in sistemele industriale ale
staţiilor termoelectrice.

1.4.3. Monoxidul de carbon (CO)

Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor şi insipid. Densitatea sa relativă,

comparată cu cea a aerului, este de 0,96, de aceea el nu se dispersează cu uşurinţă.

Procentajul volumului de CO2 în aer

Numărul de ore de expunere

Monoxidul de carbon este toxic şi dacă este inhalat, reacţionează extrem de rapid cu
hemoglobina din sânge, oprind oxigenarea normală a sângelui şi în consecinţă a
întregului organism.
Efectele fiziologice asupra organismului sunt rezultatul concentraţiei de monoxid de
carbon în aer şi al duratei de expunere a persoanei la concentraţia specificată.
Diagrama 8 ilustrează efectele monoxidului de carbon în funcţie de cei doi parametri de
mai sus.

Monoxidul de carbon este prezent în gazul de combustie ca rezultat al oxidării parţiale a

carbonului din combustibil. Prezenţa sa în gazele arse este un indicator al randamentului
mic de combustie, deoarece carbonul care nu s-a oxidat perfect cu CO2 corespunde
căldurii care nu s-a produs.
Monoxidul de carbon este prezent în gazele de combustie când combustia este făcută cu
mai puţin aer decât este necesar din punct de vedere stoichiometric şi deci oxigenul este
insuficient în scopul completării reacţiilor de oxidare a carbonului.
Sistemele de încălzire pot fi făcute vinovate într-o anumită măsură de prezenţa
monoxidului în atmosferă, deoarece procesele de combustie se fac de obicei cu supliment
de aer mai mare decât cel stabilit prin stoichiometrie.

1.4.4. Total particule in suspensie

Această categorie de substanţe poluante include acele emisii care conţin particule,
substanţe solide inerte şi componente metalice. Dimensiunea cestor particule variază de
la min. 0,01 microni la max. 500 microni.
Particulele pot fi de natură organică sau anorganică; detaliind, pot fi identificate trei
categorii:
 cenuşa, conţinând substanţe anorganice care nu ard (metale, etc.) atrase în gazele
de combustie;
 negrul de fum, provenit din reziduuri care s-au evaporat, dar nu s-au oxidat;
 funingini, conţinând reziduuri de combustibili care s-au oxidat parţial pentru că au
ars fără evaporare prealabilă.
Cea mai fină cantitate de particule se numeşte funingine.
Pericolul pe care îl prezintă aceste particule este invers proporţional cu dimensiunea lor.
Ele produc daune mai ales căilor respiratorii şi sistemului pulmonar.

Nas
Faringe
Bronhii primare
Bronhii secundare
Bronhii terminale
Alveole

Schema 9 indică adâncimea până unde pot pătrunde aceste particule în corpul uman,
conform dimensiunii lor.

În continuare, în alveola pulmonară particulele acţionează ca vehicule de transport ale

oxizilor metalici (vanadiu, nichel etc.) ce se produc în timpul arderii şi sunt absorbite de
aceste particule.
Numai particulele cu un diametru echivalent mai mic de 10 microni sunt suficient de
uşoare pentru a rămâne în suspensie în aer câteva ore şi de aceea ele reprezintă un real
pericol de a fi inhalate de om.
Emisiile de oxizi de metal depind de concentraţia respectivelor metale în combustibil, şi
de aceea, la instalaţiile civile cea mai bună soluţie de reducere a emisiilor constă în
principal în utilizarea combustibililor cu concentraţii reduse de metal.
Negrul de fum este de obicei produs în zone specifice ale flăcării unde nu sunt condiţii
suficiente de oxigen sau temperatură joasă; de aceea, pentru a evita formarea negrului de
fum este necesară asigurarea unei temperaturi adecvate în procesul de combustie, unei
cantităţi de oxigen suficiente şi a unei turbulenţe semnificative pentru a obţine un
amestec satisfăcător între oxigen şi combustibil.
Funinginile se formează când procesul de nebulozitate şi volatilizare ale combustibililor
lichizi din camera de combustie este neregulat sau împiedicat de viscozitatea ridicată sau
de volatilitatea redusă a combustibilului.
Pentru a reduce producerea acestor componente este necesară mărirea perioadei petrecute
în camera de combustie şi garantarea unui supliment de oxigen adecvat pentru
combustibil.
Concentraţia maximă a poluanţilor în gazele de combustie derivate din combustie este o
valoare fixată de legislaţia naţională şi în anumite cazuri diferă în funcţie de specificul de
sensibilitate al regiunilor sau zonelor metropolitane.

1.4.5. Comentarii asupra emisiilor de CO2

Dioxidul de carbon CO2 nu a fost în mod intenţionat inclus printre ceilalţi poluanţi trataţi
aici, deoarece împreună cu vaporii de apă, el este unul dintre principalele produse al
oricărui proces de combustie a hidrocarburilor.
Acumularea de dioxid de carbon în atmosferă este principalul vinovat pentru fenomenul
cunoscut ca "efectul de seră". Dioxidul de carbon acumulat absoarbe o parte a radiaţiei
infraroşii emisă de pământ în atmosferă, reţinând astfel căldura. Rezultatul acestui
fenomen este creşterea progresivă a temperaturii medii a pământului şi cu ulterioare
consecinţe dezastruoase.
Cantitatea de dioxid de carbon absolută produsă prin combustie depinde numai de
cantitatea de carbon C existent la început în combustibilul ars. Cu cât este mai mare
procentul C/H din combustibil, cu atât este mai mare cantitatea de dioxid de carbon
produsă.
De regulă, toată energia produsă fiind egală, combustibilii lichizi produc mai mult dioxid
de carbon decât combustibilii gazoşi.
După cum vom vedea în secţiunea următoare cu privire la controlul arderii, procentajul
de CO2 în gazele de combustie din combustie trebuie să fie cât mai mare posibil pentru a
realiza un randament mai mare.
Toată energia produsă fiind egală, un procentaj de CO 2 mai mic în combustia gazelor de
combustie conduce la un sistem mai puţin eficient, şi ca o consecinţă, se oxidează mai
mult combustibil.
Acest fapt nu trebuie să-l înşele pe cititor, deoarece chiar dacă variem procentul de CO 2
din gazele de combustie, în funcţie de diluarea gazelor de combustie, cantitatea totală de
CO2 aproape nu se schimbă.

1.5 CONTROLUL COMBUSTIEI

Pentru ca o combustie să fie perfectă, va fi folosită o cantitate de aer mai mare de cât cea
teoretică, anticipată prin reacţiile chimice (cantitate de aer stoichiometrică).
Această mărire se datorează necesităţii de a oxida tot combustibilul disponibil, evitând
posibilitatea ca particulele de combustibil să fie numai parţial oxidate sau să nu fie arse
de loc.
Diferenţa dintre cantitatea de aer real şi cantitatea stoichiometrică este definită ca exces
de aer. De regulă, excesul de aer variază între 5 % şi 50 %, depăşirea cantităţii de aer
stoichiometric depinzând de tipul de combustibil şi de arzător.
În general, cu cât combustibilul se oxidează mai greu, cu atât mai mare este cantitatea de
exces de aer cerută pentru a efectua o combustie perfectă.
Excesul de aer nu poate fi prea mare pentru că el influenţează randamentul combustiei;
un aport prea mare de aer de pentru combustie diluează gazele de combustie, care reduc
temperatura şi măresc pierderea termică de la generator. În plus, dincolo de anumite
limite ale aerului suplimentar, flacăra se răceşte excesiv, urmând în consecinţă formarea
de CO şi de materiale nearse. În mod contrar, o cantitate insuficientă de aer cauzează
combustia incompletă, comportând problemele anterior menţionate. De aceea, aerul
suplimentar trebuie să fie dozat în mod corect, pentru a garanta combustia perfectă a
combustibilului şi a asigura o eficienţă ridicată a combustiei.

Combustia completă şi perfectă a combustibilului este verificată prin analizarea

monoxidului de carbon CO din gazele de combustie. Dacă nu există CO atunci combustia
este completă.
Nivelul excesului de aer poate fi obţinut indirect prin măsurarea oxigenului necombinat
O2 sau a dioxidului de carbon CO2 prezent în combustia gazelor de combustie.
Excesul de aer va fi egal aproape de cinci ori procentajul oxigenului măsurat, din punct
de vedere al volumului.
La măsurarea CO2, cantitatea prezentă în gazele de combustie depinde numai de carbonul
din combustibil şi nu de aerul suplimentar; el va fi constant în cantitate absolută şi
variabil în procentaj volumetric, conform diluării, mai mari sau mai mici, a gazelor de
combustie din excesul de aer. Fără exces de aer, procentajul volumetric al CO 2 este
maxim iar cu supliment de aer crescător, procentajul volumetric al CO 2 din gazele de
combustie în timpul combustiei descreşte. Considerând un exces de aer redus, corespund
cantităţi mai mari de CO2, şi invers, de aceea combustia este mai eficientă atunci când
cantitatea de CO2 se apropie de cantitatea maximă de CO2.
Structura gazelor arse poate fi reprezentată într-un grafic simplu utilizând "triunghiul de
combustie" sau "Triunghiul lui Ostwald" diversificat în funcţie de tipul combustibilului.

Utilizând acest grafic, (care este şi el inclus în cap. 5) se pot obţine conţinutul de CO şi
valoarea excesului de aer, observând procentajele de CO2 şi de O2.
Exemplificând, mai jos este prezentat triunghiul de combustie pentru gazul metan.

Axa X arată conţinutul in procente de O2. Axa ordonatei arată conţinutul in procente de
CO2. Ipotenuza este trasată între punctul A corespunzând procentului maxim de CO2 (în
funcţie de combustibil) cu cantitate zero de O2 şi punctul B corespunzând valorilor zero
de CO2 şi valorilor maxime de O2 (21%). Punctul A reprezintă condiţiile de combustie
stoichiometrică, punctul B absenţa combustiei. Ipotenuza este poziţia punctelor
reprezentând combustia perfectă fără CO.
Liniile drepte corespunzând diferitelor procente de CO sunt paralele cu ipotenuza.
Dacă presupunem că avem un sistem pe gaz metan, la ale cărui măsurători de gaze de
combustie se constată valorile 10 % CO2 şi 3 % O2; din triunghiul prezentând gazul metan
se poate obţine valoarea CO egală cu 0 şi excesul de aer de 15 %.

Tabelul 5 indică valorile maxime ale CO2 care pot fi realizate pentru diferite tipuri de
combustibil şi cele recomandate în practică pentru a obţine combustia perfectă. Se
observă că atunci când în coloana centrală se obţin nivele maxime, sistemul trebuie
verificat referitor la emisiile specificate în capitolul 4.

Pentru sistemele pe combustibil lichid, trebuie măsurat şi indicele gazului de combustie,

folosind metoda proiectată de industriile Bacharach. Metoda constă în absorbţia unui
volum specific de gaze de combustie cu o mică pompă şi trecerea lor printr-un filtru din
hârtie absorbantă. Partea de filtru îmbâcsită de gaz se colorează în gri deschis – negru în
funcţie de cantitatea de funingine prezentă. Culoarea se compară cu un etalon, format din
10 discuri nuanţate variind de la 0- alb la 9- negru. Numerele de pe etalon care corespund
filtrului utilizat determină numărul Bacharach.
Valoarea limită a acestui număr este fixat de legislaţia naţională antipoluare şi depinde de
tipul de combustibil lichid.

Pentru a determina particulele conţinute in gazele de combustie există două concepte

fundamentale de măsurare:
 gravimetrie
 reflectometrie
Prin utilizarea metodei gravimetrice, particulele de impurităţi in suspensie în gazele de
combustie sunt colectate în filtre speciale şi apoi cântărite, pentru a constata diferenţa de
greutate a filtrului înainte şi după experiment.
Principiul reflectometriei stabileşte un indice convenţional (negru de fum echivalent) pe
baza capacităţii de absorbţie a luminii, măsurată prin reflectometrie, a particulelor
colectate pe un filtru după efectuarea experimentului.

1.5.1 Randamentul combustiei

Randamentul combustiei este definit ca raportul dintre energia termică furnizată prin
combustie şi energia primară utilizată pentru combustie.

energia furnizată prin combustie

η= · 100 (%)
energia primară utilizată

Energia primară este egală cu cantitatea de combustibil utilizată pentru valoarea sa

calorifică; la paragraful 1.3 au fost definite două valori calorifice: valoarea superioară şi
valoarea inferioară, deci când definim randamentul arderii, trebuie specificat la care
dintre cele două valori ne referim.
Diferenţa dintre energia primară şi energia furnizată prin combustie este egală cu energia
termică din gazele de combustie; randamentul arderii η la un generator poate fi calculat
folosind următoarea formulă:

η = 100 – Ps [%]

unde:
η = eficienţa generatorului de căldură;
Ps = pierderi de căldură prin conducta de evacuare;

Formulele convenţionale folosite pentru determinarea pierderilor prin conducta de

evacuare sunt:

 A 
Ps   2  B   T f  T a 
 CO2 
dacă concentraţia de oxigen disponibilă în gazele de evacuare din combustie este
cunoscută, sau:
  A2 
Ps    B   T f  T a 
 21 O2 

dacă se cunoaşte concentraţia de dioxid de carbon în gazele de evacuare din combustie.

unde:
Ps = pierderea de căldură prin conducta de evacuare [%];
Tf = temperatura gazelor de combustie (oC);
Ta = temperatura aerului de combustie (oC);
O2 = concentraţia de oxigen din gazele de combustie uscate [%];
CO2 = concentraţia de dioxid de carbon din gazele de combustie uscate [%];
A1, A2 şi B sunt factori empirici ale căror valori cu referire la N.C.V sunt indicaţi în
tabelul 6.

Combustibil
Metan
GPL
Combustibil de tip M
Combustibil greu
Tabel 6. Factori pentru calcularea randamentului combustiei

1.5.2. Unităţi de măsură pentru emisiile din combustie

Legislaţia emisă de diferite ţări stabileşte anumite limite exprimate în diferite unităţi de
măsură, în general utilizând ppm (părţi la milion) mg/Nm3 sau mg/kWh luând ca referinţă
0 % sau 3 % din oxigenul disponibil prezent în produsele de combustie.
Transformarea din ppm în mg/Nm3 poate fi făcută utilizând ecuaţia gazelor perfecte
modificată în mod corespunzător:
p
1 ppm = · (PM) [mg/Nm3 ]
R·T
unde:
p = presiunea = 1 atm în condiţii normale;
R = gaz constant = 0,082;
T = temperatura = 273 K în condiţii normale;
PM = masa moleculară;

Aplicarea ecuaţiilor de mai sus la anumiţi poluanţi prevede următoarele valori:

Dacă procentajul oxigenului disponibil din gazele de combustie diferă de valorile de
referinţă uzuale de 0 % şi 3 %, valoarea măsurată E a emisiilor poate fi transformată –
oricare ar fi unitatea lor de măsură – în echivalentul care se referă la procentajele de
referinţă din următoarele raporturi:

Componentă
Tabel 7. Echivalentul masei ppm a principalelor emisii poluante

18
E3 % O2 = E măsurat ·
21 - %O2 gaze de combustie
21
E0 % O2 = E măsurat ·
21 - %O2 gaze de combustie

Dacă procentul de CO2 al gazelor de combustie este cunoscut, pot fi utilizate următoarele
raporturi:

%CO2 max. la 0 % O2
E3 % O2 = E măsurat ·
%CO2 gaze de combustie
%CO2 max. la 0 % O2
E0 % O2 = E măsurat ·
%CO2 gaze de combustie
unde procentajele maxime de CO2 sunt valabile pentru următorii combustibili:

Combustibil
Metan
GPL
Gaz de oraş
Combustibil de tip M
Combustibil greu
Tabel 8. Valorile maxime ale CO2 la 0% şi la 3 % de O2 pentru diferiţi combustibili

De aceea, din punct de vedere funcţional, după analiza produselor de combustie, se poate
proceda la transformarea valorilor măsurate din ppm în mg/Nm 3, după care se face
legătura între această valoare şi cea care se referă la oxigen 0 % sau 3 %.
Transformarea din ppm în mg/kWh este în funcţie de tipul de combustibil utilizat; cu o
aproximare rezonabilă, pot fi utilizate următoarele valori echivalente:
metan (G20 100% CH4):

NOx: ppm3%O2 = 2,052 mg/kWh

CO: 1 ppm3%O2 = 1,248 mg/kWh
combustibil tip:M (PCI = 11,86kWh/kg):
NOx: 1 ppm3%O2 = 2,116 mg/kWh
CO: 1 ppm3%O2 = 1,286 mg/kWh

ARZĂTORUL CU AER INSUFLAT

2.1 CUVÂNT ÎNAINTE

Termenul "arzătoare" descrie o serie de echipamente pentru combustia unor diferite tipuri
de combustibili în condiţii corespunzătoare care să favorizeze o combustie perfectă.
Arzătorul funcţionează prin aspirarea combustibilului şi a aerului de combustie,
amestecul lor şi aprinderea lor în condiţii de siguranţă în interiorul unui cuptor generator
de căldură. În continuare sunt prezentate părţile componente ale arzătorului si sunt
analizate separat în paragrafele care urmează.

 Capul de combustie, care amestecă combustibilul şi aerul de combustie şi

generează o flacără cu formă optimă;
 Alimentarea cu aer de combustie, incluzând ventilatorul şi conductele de admisie
aer către capul de combustie;
 Alimentarea cu combustibil, incluzând componentele folosite la reglarea debitului
de combustibil şi care garantează siguranţa sistemului de combustie;
 Componentele electrice şi de control/comandă necesare la aprinderea flăcării,
alimentarea cu energie a motoarelor şi reglarea capacităţii termice dezvoltate de
arzător.

Arzătoarele cu aer insuflat pot gestiona combustia tuturor combustibililor gazoşi (metan,
GPL, gaz urban) şi a celor lichizi (motorină-combustibil tip:M, CLU). Există arzătoare
care folosesc numai o familie de combustibili (lichizi sau gazoşi) şi altele care pot utiliza
ambele categorii, numite arzătoare "mixte". S-au obţinut astfel trei clase de arzătoare:

 arzătoare pe combustibili gazoşi, care folosesc numai combustibili gazoşi;

 arzătoare pe combustibili lichizi, care folosesc numai combustibili lichizi;
 arzătoare pe combustibili lichizi şi gazoşi (mixte), care folosesc şi combustibili
lichizi şi gazoşi.

Arzătoarele cu aer insuflat mai pot fi clasificate în funcţie de tipul constructiv şi anume:
 arzătoare monobloc;
 arzătoare aprinse separat sau "DUALBLOC".

La arzătoarele monobloc, ventilatorul şi pompa fac parte integrantă din arzător, formând
un singur corp.
La arzătoarele DUALBLOC, ventilatorul, pompa şi alte părţi de bază ale arzătorului sunt
separate de corpul principal (cap).
Arzătoarele monobloc sunt cele mai utilizate pentru domenii de puteri variind de la zeci
de kWh la câţiva Mw.
Pentru puteri mai mari, sau pentru procese industriale speciale, sunt utilizate arzătoarele
cu DUALBLOC.

În funcţie de tipul puterii distribuite, arzătoarele pot fi clasificate după următoarele

deosebiri:
 arzătoarele intr-o singura treaptă;
 arzătoarele in mai multe trepte;
 arzătoarele cu modulaţie

Arzătoarele intr-o singura treaptă funcţionează cu distribuţie unică, debitul de combustibil

este constant şi arzătorul are doar poziţiile oprit sau pornit.
Arzătoarele in mai multe trepte, de obicei in două sau trei trepte, sunt reglate să
funcţioneze la una sau mai multe nivele de putere redusă sau la putere maximă (oprit-
inferior-superior sau oprit-inferior-mediu-superior); comutarea de la o treaptă la alta se
poate face automat sau manual.
Arzătoarele in două trepte mai includ versiuni denumite in două trepte progresive, unde
comutarea de la o treaptă la alta se face prin creştere gradată a puterii şi nu prin mărirea
bruscă a puterii.
La arzătoarele cu modulaţie, puterea este automat şi în mod continuu variată între o
valoare minimă şi una maximă, în scopul distribuţiei capacităţii termice în conformitate
cu cerinţele sistemului.
Schema 12 de mai jos indică tipurile de distribuire a puterii.
Arzătoarele cu aer insuflat disponibile în prezent pe piaţă pot funcţiona cuplate la
generatoare cu cameră de combustie presurizată sau nepresurizată sau la camere de
combustie uşor tiraj negativ.

Schemele reprezintă modul de funcţionare a unui arzător monobloc pe combustibil tip: M

cu funcţionare pe motorină in două trepte monobloc, un arzător pe gaz metan cu
modulaţie monobloc şi un arzător mixt (gaz şi CLU) corp dublu.
Este clar că la arzătoarele dublu bloc, ventilatorul şi anumite componente destinate
tratării carburantului sunt separate de corpul principal al arzătorului dar funcţia lor nu se
schimbă. De aceea, în acest manual, arzătoarele monobloc şi cele cu ventilatoare separate
sunt tratate pe o bază echivalentă, cu excepţia unor anumite aspecte tehnice caracteristice.

2.2 PLAJA DE FUNCTIONARE A ARZĂTORULUI

Domeniul de funcţionare al unui arzător cu aer insuflat este o reprezentare în plan

cartezian a unei suprafeţe, indicând presiunea camerei de combustie pe axa Y şi puterea
termică pe axa X; această zonă specifică condiţiile de lucru în care arzătorul asigură
combustia în conformitate cu cerinţele tehnice. Domeniul de aprindere se obţine cu
raportare la datele rezultate din teste experimentale, care sunt corecte în sens raţional.
Schema 14 prezintă domeniul de aprindere al unei serii de arzătoare pe combustibil tip:
M.
Deseori, nu este ilustrat domeniul de aprindere doar al unui singur arzător, ci al unei serii
întregi, ca în diagrama de mai jos.
Puterea poate fi exprimată în kW sau în kg/h de combustibil ars, în timp ce presiunea este
exprimată şi în mbar sau în Pa.

Plaja de funcţionare se obţine în cazane speciale de probă în conformitate cu metodele

stabilite de legislaţia europeană şi în special:
 standardul EN 267 pentru arzătoare cu combustibil lichid;
 standardul EN 676 pentru arzătoare cu combustibil gazos.
Aceste standarde stabilesc dimensiunile pe care trebuie să la aibă camera de combustie.
Schema 15 de mai jos ilustrează graficul cu dimensiunile camerei de test pentru
arzătoarele cu aer insuflat pe combustibili lichizi sau gazoşi. Graficul reprezintă
dimensiunile medii ale cazanelor comerciale; dacă un arzător va funcţiona într-o cameră
de combustie cu dimensiuni distinct diferite, sunt recomandate teste preliminarii.

Plaja de funcţionare se determină experimental în condiţii de testare a presiunii

atmosferice şi a temperaturii aerului de combustie specifice. Toate graficele ilustrând
plaja de funcţionare pentru un arzător cu aer insuflat vor fi însoţite de indicaţii privind
presiunea şi temperatura, în general corespunzând unei presiuni de 1000 (3) mbar (100 m
peste nivelul mării) şi unei temperaturi a aerului de combustie de 20oC.

Dacă ulterior condiţiile de funcţionare sunt mult diferite de cele de la testare trebuie
făcute anumite corecţii, după cum se arată în capitolul 3 din acest manual.
FR Celulă pE GF Filtru gaz
V1, V2 Debit supape combustibil PA Presostat aer
PV Suport duze PC Dispozitiv de detectare
AD Clapetă aer a pierderilor
M Ventilator aer şi motor pompă C Îmbinare anti vibraţii
P Pompă cu filtru combustibil PCV Clapetă presiune gaz
Şi regulator de presiune PG Presostat gaz, valoare min.
MT Piston hidraulic două trepte PGM Presostat gaz, valoare max.
V Ventilator alimentare RG Regulator debit gaz (supapă
fluture)
VS Supapă de siguranţă gaz
VTR Şurub de reglare cap de C1 Modulaţie aer
combustie SM Servomotor
U,U1,U2 Duze VR Supapă reglare gaz

BP Arzător pilot
C2 Modulaţie combustibil
C3 Modulaţie gaz
D Distribuitor gaz
LPG Regulator presiune redusă gaz
MM Indicator debit combustibil
MR Indicator retur combustibil
PO Presostat combustibil, valoare maximă
SI Sondă ionizare
VP Supape pilot
VU Supapă de siguranţă duze

Presiunea camerei de ardere (mbari)

Arzătorul va fi ales astfel încât puterea maximă cerută să se încadreze în plaja de
funcţionare a arzătorului. Punctul de funcţionare este găsit prin trasarea unei drepte
verticale care să corespundă valorii puterii cerute şi a unei drepte orizontale care să
corespundă valorii presiunii din camera de combustie; punctul de intersecţie al celor două
drepte este punctul de funcţionare al sistemului, inclusiv al arzătorului şi al generatorului
termic.

Lungimea tubului flăcării (m)

d = diametru tub flacără

Referitor la arzătoarele intr-o treapta, punctul de funcţionare poate fi în orice punct al

domeniului de funcţionare al arzătorului.
Pentru arzătoarele in două trepte, domeniul de aprindere este divizat în mod ideal în două
zone, în stânga (zona A) şi dreapta (zona B) dreptei verticale trasate pentru punctul
corespunzând prestaţiei maxime disponibile, cum se specifică în Diagrama 16.
Punctul de funcţionare corespunzând puterii maxime şi în consecinţă, care funcţionează
în a doua treapta, trebuie ales în zona B. Zona B asigură capacitatea maximă a arzătorului
în funcţie de presiunea camerei de combustie.
Prima fază a puterii va fi aleasă cu formula de maximum/minimum şi în mod normal se
încadrează în zona A. Limita inferioară absolută corespunde valorii minime din zona A.
Dar în anumite cazuri, de exemplu, acolo unde utilizarea arzătoarelor in două trepte este
necesară la cazanele rezidenţiale, este recomandabil să nu se coboare sub 60-65 % din
capacitatea maximă în prima fază şi, datorită problemelor de condensare, să fie menţinută
o temperatură la evacuare în jurul valorii de 170-180oC la putere maximă, şi de 140oC la
65 % din sarcină.
Referitor la arzătoarele in două trepte cu modulaţie sau progresive, arzătorul va fi ales in
aceeaşi maniera cu alegerea arzătoarelor in două trepte. La arzătoarele cu modulaţie, cu
cât punctul de funcţionare este mai aproape de valorile puterii maxime din plaja de
funcţionare, cu atât este mai ridicată formula de modulaţie a arzătorului. Formula de
modulaţie se determină ca fiind raportul răsturnat dintre puterea maximă şi cea minimă
exprimate proporţional (ex. 3:1 sau 5:1).

Domeniul de funcţionare în plan cartezian poate fi determinat numai pentru arzătoarele

cu aer insuflat monobloc, acolo unde cuplarea capului de combustie cu ventilatorul este
definită de producătorul arzătorului. Situaţia se schimbă pentru arzătoarele dublu bloc,
deoarece combinaţia capului de combustie şi a ventilatorului este lăsată la latitudinea
inginerului proiectant. În acest caz, plaja de funcţionare este caracteristică numai pentru
capul de combustie şi determinată în funcţie de puterea maximă şi minimă a
combustibilului permisă pentru capul de combustie.
De exemplu, Schema 17 prezintă domeniile de funcţionare pentru capetele de combustie
la seria de arzătoare TI Riello, unde zona mai închisă la culoare reprezintă domeniul de
alegere optimă recomandat de producător.

Temperatura aer
Medii de lucru utile pentru selectarea arzătorului
Bandă modulaţie
Alegerea referitoare la dimensiunea capetelor de combustie poate fi făcută numai în
funcţie de capacitatea şi de temperatura aerului de întreţinere a arderii.

2.3 SCHEME DE REPREZENTARE A SISTEMELOR SPECIFICE

Arzătorul este numai una dintre părţile componente ale unui sistem mai larg şi mai
complex de generare a căldurii. Înainte de a trece la descrierea fiecărei părţi componente
a unui sistem de combustie, următoarele pagini vor ilustra schemele instalaţiei pentru
diferite tipuri de combustibil, reglarea puterii termice şi sisteme de optimizare a
controlului combustibilului. Prin suprapunerea diagramelor fiecăreia dintre clasele de
reprezentare de mai jos, poate fi proiectat întregul sistem de combustie.
2.3.1 Schema tehnologica a arzătoarelor cu gaz

SER1 Robinet aer arzător

VT Ventilator aer arzător
C Îmbinare anti-vibraţie
GF Filtru gaz
PCV Regulator de gaz
PG Presostat gaz, valoare minimă
VS Supapă de siguranţă gaz
PC Sistem de detectare a pierderilor
VR Supapă reglare gaz
RG Regulator debit gaz
PGM Presostat gaz, valoare maximă
AP Presostat aer

Schema 18. Alimentarea cu gaz – circuitul de joasă presiune

SMn Servomotor
SER1 Robinet aer arzător
VT Ventilator aer arzător
C Îmbinare anti-vibraţie
GF Filtru gaz
PCV Regulator de gaz
PG Presostat gaz, valoare minimă
VS Supapă de siguranţă gaz
PC Sistem de detectare a pierderilor
VR Supapă reglare gaz
RG Regulator debit gaz
PGM Presostat gaz, valoare maximă
AP Presostat aer

Schema 19. Alimentarea cu gaz – circuitul de presiune ridicată

2.3.2 Schema tehnologica a sistemelor de arzătoare ce folosesc combustibili

lichizi cu viscozitate redusa (< 6 cSt) – kerosen/motorină

SMn Servomotor
SER1 Robinet aer arzător
VT Ventilator aer arzător
AP Presostat aer
SB Rezervor combustibil tip M
FG Filtru combustibil tip M
P Pompă arzător
LA Cadru suport duză
VS Supapă de siguranţă combustibil

Schema 20. A = Instalaţie prin cădere cu alimentare din partea superioară a

rezervorului; B = Instalaţie de alimentare prin aspiraţie

SMn Servomotor
SER1 Robinet aer arzător
VT Ventilator aer arzător
AP Presostat aer
SB Rezervor combustibil tip M
FG Filtru combustibil tip M
P Pompă arzător
LA Cadru suport duză
VS Supapă de siguranţă combustibil

Schema 21. Instalaţia prin cădere cu alimentare din partea inferioara a

rezervorului
SMn Servomotor
SER1 Robinet aer arzător
VT Ventilator aer arzător
AP Presostat aer
SB Rezervor combustibil tip M
FG Filtru combustibil tip M
P Pompă arzător
LA Cadru suport duză
VS Supapă siguranţă combustibil
P2 Pompă circuit combustibil de tip M
MM Indicator debit combustibil

Schema 22. Sistemul cu bucla sub presiune

2.3.3 Schema tehnologica a sistemelor de arzătoare ce folosesc combustibili

lichizi cu viscozitate ridicată (> 6 cSt)

BR Arzător dualbloc Tr Linie flexibilă combustibil

BR1 Arzător monobloc Tr1 Presiune linie flexibilă
combustibil, 25-30 bari
B Separator gaz TP Sondă temperatură
r Filtru combustibil 300 microni TM Presostat combustibil
valoare maximă
MM Indicator debit combustibil VC Supapă ventilaţie
P(MP) Grup pompe, circuit de transfer VG Ventilator alimentare
P1(MP)Grup pompe, circuit arzător cu VR1 Supapă regulator presiune
filtru şi regulator de presiune combustibil
P2(MP)Grup pompe, circuit principal VR2 Supapă regulator presiune
cu filtru combustibil
PS Preîncălzitor electric combustibil VS Supapă siguranţă
preîncălzitor
RS1 Element încălzire pompă VG7 Supapă de siguranţă
RS2 Element încălzire rezervor combustibil VG Supape duble
SB Rezervor combustibil principal
SB2 Rezervor combustibil serviciu
T Termometru
TC Termostat

Arzător cu două trepte Arzător cu modulaţie

Schema 23. Sisteme tip bucla pentru arzătoare in mai multe trepte şi arzătoare
cu modulaţie cu rezervor de zi
BR Arzător dualbloc TP Senzor temperatură
BR1 Arzător monobloc TM Presostat combustibil
valoare maximă
B Separator gaz VC Supapă de control (3 căi)
F Filtru combustibil 300 microni VE Ventilator alimentare
MM Indicator debit combustibil VR1 Supapă regulator presiune
combustibil– circuit arzător
P(MP) Grup pompe, circuit principal VR2 Supapă regulator presiune
cu filtru combustibil –
circuit principal
P1(MP)Grup pompe, circuit arzător cu VS Supapă siguranţă
filtru şi regulator de presiune preîncălzitor
PS Preîncălzitor electric combustibil VGZ Supapă de siguranţă
RS1 Element încălzire pompă VG Supape duble
RS2 Element încălzire rezervor combustibil
SB Rezervor combustibil principal
T Termometru
TE Termostat
TF Linie flexibilă combustibil

Arzător cu două trepte Arzător cu modulaţie

Schema 24. Sisteme tip bucla pentru arzătoare in mai multe trepte şi arzătoare
cu modulaţie fără rezervor de zi

2.3.4 Schema pentru reglarea arzătoarelor intr-o singura treapta

Ser1 Robinet aer arzător

VT Ventilator aer arzător
C Îmbinare anti-vibraţie
GF Filtru gaz
PCV Regulator de gaz
PG Presostat gaz, valoare minimă
VS Supapă de siguranţă gaz
PC Sistem de detectare a pierderilor
VR Supapă reglare gaz
RG Regulator debit gaz
PGM Presostat gaz, valoare maximă
T1 Termostat
QRP Panou de control arzător
LA Cadru suport duză
VS Supapă de siguranţă combustibil

Schema 25. Reprezentarea componentelor de reglare pentru un arzător cu o

treapta
2.3.5 Schema pentru reglarea arzătoarelor in mai multe trepte

SMn Servomotor
Ser1 Robinet aer arzător
VT Ventilator aer arzător
C Îmbinare anti-vibraţie
GF Filtru gaz
PCV Regulator de gaz
PG Presostat gaz, valoare minimă
VS Supapă de siguranţă gaz
PC Sistem de detectare a pierderilor
VR Supapă reglare gaz
RG Regulator debit gaz
PGM Presostat gaz, valoare maximă
T1 Termostat/ presostat – prima treaptă
QRP Panou de control arzător
LA Cadru suport duză
MD Dispozitiv modulaţie
T2 Termostat/ presostat – a doua treaptă

Schema 26. Reprezentarea componentelor de reglare pentru un arzător cu

doua trepte

2.3.6 Schema pentru reglarea arzătoarelor cu modulaţie

SMn Servomotor
Ser1 Robinet aer arzător
VT Ventilator aer arzător
C Îmbinare anti-vibraţie
GF Filtru gaz
PCV Regulator de gaz
PG Presostat gaz, valoare minimă
VS Supapă de siguranţă gaz
PC Sistem de detectare a pierderilor
VR Supapă reglare gaz
RG Regulator debit gaz
PGM Presostat gaz, valoare maximă
T1 Termostat/ presostat
QRP Panou de control arzător
LA Cadru suport duză
VS Supapă siguranţă combustibil

Schema 27. Reprezentarea componentelor de reglare pentru un arzător cu

modulaţie
2.3.7 Schema arzătorului cu măsurarea şi reglarea procentului de O 2 în gazele
de combustie
SMn Servomotor
Ser1 Robinet aer arzător
V1 Ventilator aer arzător
QRP Panou de control arzător
LA cadru suport duză
VS Supapa de siguranţă combustibil
EGA Analizor evacuare gaz
FRV Supapa regulatorului de combustibil (gaz/combustibil)
SO Senzor evacuare gaz

Schema 28. Reprezentarea sistemului de reglare a O2

2.3.8 Schema arzătorului cu preîncălzirea aerului pentru întreţinerea arderii

Ţeava combustibil Aer mediu

SC Schimbător de căldură evacuare gaz/aer

VT Ventilator
VS Robinet aer

Schema 29. Reprezentarea sistemului cu preîncălzirea aerului comburant

2.3.9 Schema unui arzător cu motoare comandate cu invertor

Combustibil greu

SMn Servomotor
Ser1 Robinet aer arzător
V1 Ventilator aer arzător
QRP Panou de control arzător
LA Cadru suport duză
VS Supapa de siguranţă combustibil
IV Invertor
FRV Supapa regulatorului de combustibil
M Motor inducţie trifazat

Schema 30. Reprezentarea reglării cu invertor a vitezei de rotaţie a

ventilatorului

2.3.10 Reprezentarea sistemului de gestiune a arzătorului

Combustibil greu

Aer mediu

SMn Servomotor
Ser1 Robinet aer arzător
V1 Ventilator aer arzător
QRP Panou de control arzător
LA Cadru suport duză
VS Supapa de siguranţă combustibil
IV Invertor
FRV Supapa regulatorului de combustibil
M Motor inducţie trifazat
EGA Analizor evacuare gaz
SO Sondă evacuare gaz
DTI Interfaţă transfer de date
LPC Computer local
MDM Modem
RMC Computer la distanţă

Schema 31. Reprezentarea gestiunii integrate de supraveghere a unui sistem

de combustie
2.4. CAPUL DE COMBUSTIE

Capul de combustie este o parte a arzătorului care amestecă aerul de întreţinere a

combustiei cu combustibilul şi stabilizează flacăra generată.
Capul de combustie este compus din următoarele părţi principale:
 Dispozitivul de măsurare a combustibilului: duze pentru combustibili lichizi şi
orificii şi distribuitori de combustibili gazoşi; duzele pentru combustibili lichizi sunt
caracterizate prin trei parametri: capacitatea, unghiul de pulverizare şi tipul conului
pulverizat

Schema 32. Duze: distribuţia in forma de con plin şi con gol; definiţia
unghiului de pulverizare

 Discul distribuitorului turbionar, care amestecă aerul de întreţinere a arderii cu

combustibilul şi stabilizează flacăra pentru a evita ca aceasta să fie întoarsă înapoi în
arzător;
 Sistemul de aprindere a flăcării, foloseşte arcuri electrice produse prin electrozi
alimentaţi la înaltă tensiune care aprind direct flacăra, sau cuplaţi la un arzător pilot;
 Un senzor de flacără pentru a sesiza flacăra;
 Tubul flăcării fabricată din cilindru din metal profilat, care determină domeniul de
viteză la ieşire.
Ţeava flăcării şi deflectorul determină în mod esenţial geometria flăcării dezvoltate de
arzător. În special ultima, determină caracteristicile de rotaţie ale debitului de combustibil
şi aer de întreţinere combustie şi în consecinţă, dimensiunile flăcării. Caracteristicile de
rotaţie ale amestecului sunt exprimate matematic prin numărul de vârtejuri astfel:

S = Gf / (GxR)

unde:
S = numărul de vârtejuri
Gf = momentul unghiular al debitului
Gx = forţa axială
R = raza duzei la ieşire
De regulă, o mărire a numărului de vârtejuri cauzează o mărire în diametru a flăcării şi o
reducere a lungimii flăcării
 Cilindru reglaj Tub flacăra
Electrozi aprindere flacără Disc rotitor

Difuzor
Distribuitor gaz

Combustibil lichid Duză combustibil

Intrare secundară aer Duză gaz
Schema 33. Reprezentarea structurii capului de combustie pentru gaz /
combustibil tip:M al unui arzător seria RLS 100 Riello

Secţiunea dintre tub şi discul de difuzare determină cantitatea de aer secundar disponibil
pentru flacără, Această cantitate este zero când discul este mai aproape şi în contact cu
tubul. La unele arzătoare este posibilă reglarea spaţiului dintre disc şi distribuitorul
turbionar care modifică aerul secundar, schimbând poziţionarea discului.

Capetele de combustie pot fi clasificate astfel:

 cap fix , unde poziţia capului de combustie este fixată de către producător şi nu
poate fi schimbată;
 cap reglabil, unde poziţia capului de combustie poate fi modificată de instalatorul
arzătorului la punerea în funcţiune;
 cap cu geometrie variabilă, unde poziţia capului de combustie fi modificată în
 timpul funcţionării arzătorului cu modulaţie.

Arzătoarele cu cap fix sunt în general arzătoare utilizate în procese industriale şi destinate
generatoarelor la care vor fi conectate.
Arzătoarele cu cap reglabil reglarea este efectuată în conformitate cu capacitatea maximă
a arzătorului la aplicaţia specifică. Pentru facilitarea pornirii şi a operaţiilor de
configurare, pentru fiecare arzător există o schemă care specifică poziţia mecanismelor de
reglare în funcţie de puterea cerută. Acest tip constructiv conferă arzătorului
adaptabilitate la cerinţe diferite, acesta fiind motivul pentru care arzătoarele cu aer
insuflat monobloc cu putere de la mică la medie, sunt predominant de tipul cu cap
reglabil.
Arzătoarele cu geometrie variabilă sunt de obicei arzătoare cu modulaţie de mare putere.
Geometria capului este de asemenea foarte importantă în reducerea emisiilor poluante, în
special a NOx, conform descrierii din paragraful 1.4.2.

2.4.1 Pierderi de presiune la partea de aer.

Plaja de funcţionare a arzătoarelor monobloc iau în consideraţie de la început pierderea

de presiune a aerului in capul de combustie. La alegerea unui arzător dublu bloc, pentru
alegerea unui ventilator adecvat, pierderea de presiune la partea de aer trebuie să fie în
cunoscută in funcţie cu distribuţia; pentru o înţelegere mai uşoară, această informaţie se
raportează la o temperatură standard şi este dată în funcţie de capacitatea termică
dezvoltată.

Schema 34. Pierderea de presiune la aer a capului de combustie – arzător dublu

bloc TI 10

2.4.2 Pierderea de presiune la partea de combustibil

Pentru a selecta corect conducta de alimentare cu combustibil la ambele tipuri de

arzătoare monobloc şi cu dublu bloc, sunt necesare anumite informaţii de lucru cu privire
la circuitele corespunzătoare din interiorul capului de combustie.

În cazul combustibililor gazoşi, sunt prevăzute tabele sau scheme, cum ar fi cele
prezentate în diagrama 35, care se referă la pierderea de presiune totală a conductei de
gaz din capul de combustie, în funcţie de puterea dezvoltată.
La combustibilii lichizi, sunt prevăzute valoarea presiunii cerută de duze şi diagrama
presiunii minime care trebuie asigurată pe conducta de retur a duzei atunci când
distribuţia de combustibil variază.

Pierdere presiune (mbari)

Putere ieşire (MW)
Schema 35. Pierderea de presiune la gaz a capului de combustie – arzător dublu
bloc TI 10
Debit duză
Presiune retur
Schema 36. Presiunea de alimentare cu combustibil lichid
2.5 VENTILATORUL

Ventilatoarele sunt dispozitive capabile să furnizeze energie unui fluid prin mărirea
presiunii sau vitezei, utilizând un element rotativ.
În funcţie de direcţia fluxului de aer pot fi folosite următoarele tipuri de ventilatoare:
 centrifugal
 axial
 tangenţial
La ventilatoarele centrifugale, aerul intră de-a lungul direcţiei de rotaţie a axei şi iese
tangenţial cu roata ventilatorului. La ventilatoarele axiale, direcţia aerului este paralelă cu
axa roţii ventilatorului. La ventilatoarele tangenţiale, aerul intră şi iese tangenţial cu roata
ventilatorului.

Ventilatoarele montate pe arzătoarele monobloc şi cele utilizate separat pentru arzătoarele

dublu bloc sunt de regulă centrifuge, ca cel arătat în diagramă.
Ventilatoarele centrifuge sunt formate dintr-o carcasă ce conţine o roată de ventilator
blocată pe un arbore sprijinit pe suporţi de reazem. Arborele poate fi legat direct la un
motor electric prin conexiuni sau, indirect prin intermediul curelelor şi a transmisiilor.
Roata ventilatorului amplasată în interiorul carcasei poate avea diferite forme sau
orientări ale paletelor şi anume:
 roată de ventilator cu palete în formă de aripă;
 roată de ventilator cu palete curbate invers;
 roată de ventilator cu palete radiale;
 roată de ventilator cu palete curbate înspre înainte.

Schema 37 ilustrează variaţia de capacitate aspirată când debitul ventilatorului variază;

roata de ventilator cu palete în formă de aripă se comportă la fel ca roata de ventilator cu
palete curbate invers.
Putere absorbită (%)
Debit (%)
Palete curbate către înainte
Ventilator radial
Palete curbate către înapoi
Ventilator axial
Schema 38. Puterea absorbită de la diferite tipuri de distribuiri de la ventilator

Caracteristicile de funcţionare ale unui ventilator, asemănător cu cel pentru pompe, sunt
descrise de curba caracteristică. Curba caracteristică a unui ventilator este reprezentată în
plan cartezian unde axa Y indică presiunea iar axa X arată debitul volumetric (vezi
Diagrama 38).
Schema 39. Curbe de performanţă tipice ale unui ventilator centrifugal

Curbele caracteristice pot fi însoţite de alte curbe cum ar fi curbele de performanta sau de
debit şi de capacitate aspirată a motorului electric (vezi Diagrama 39).
 Presiune totală
presiune dinamică
Debit
Viteză evacuare aer
Schema 40. Curbe de performanţă tipice la diferite viteze de rotaţie ale
motorului

Numărul de curbe caracteristice ale fiecărui ventilator depinde de numărul de viteze de

rotaţie, conform celor ilustrate de Diagrama 40.

Presiune nominală
Presiune maximă ventilator
Grafic performanţă circuit rezistent
Grafic performanţă ventilator

Debit nominal
Schema 41. Curbe de performanţă ale ventilatorului şi ale circuitului de rezistenţă
cu punctul de lucru

Atunci când un ventilator funcţionează într-un circuit, care are şi el curbă caracteristică,
debitul este alimentat când presiunea totală dezvoltată este egală cu presiunea circuitului.
Această situaţie este reprezentată prin punctul de intersecţie dintre curba caracteristică a
ventilatorului şi curba caracteristică a circuitului, cum este indicat în Diagrama 41.
În cazul arzătoarelor cu tiraj forţat, curbele caracteristice ale sistemului variază în funcţie
de reglarea capului de combustie şi de gradul de deschidere a clapetei de aer. Pentru a
alege corect ventilatorul, curba circuitului trebuie să corespundă sarcinii utilizate.
De aceea, pentru a descoperi debitul şi presiunea unui ventilator trebuie să avem
informaţii suficient de precise despre pierderea de presiune indusă de circuit, inclusiv
despre conductele de admisie aer, conductele de alimentare a capului arzătorului şi
accesorii.
După cum s-a menţionat anterior, pierderile de presiune din circuit au un flux de formă
parabolică faţă de viteza fluidului, şi în consecinţă, faţă de debit.
Pierderile de presiune într-un sistem "areaulic" sunt determinate de două componente:
 pierderi de presiune concentrate;
 pierderi de presiune dispersate.

Dintre pierderile de presiune concentrate trebuie să se ţină cont de acelea introduse de

capul de combustie, unde tranzitul de aer foloseşte o direcţie geometrică complexă; în
plus, în interiorul arzătorului este montată o clapetă de aer pentru dozarea aportului de aer
de combustie.
Producătorii arzătorului dau grafice care reprezintă tendinţa pierderilor de presiune în
funcţie de alimentarea cu aer, sau pentru o consultare mai simplă, în funcţie de puterea
termică a arzătorului.

Pierderile de presiune dispersate pot fi estimate folosind formula Darcy-Weisbach:

L v2
Pf  f  
D 2 g
ec. 2.5-1
unde:
Δpf = pierderea de presiune datorată fricţiunii [m];
f = factorul fricţiune;
L = lungimea conductei [m];
D = diametrul conductei [m];
v = viteza aerului în interiorul conductei [m/s];
g = acceleraţia gravitaţionalã 9,81 [m/s];

Raportul v2 / 2g se numeşte presiune dinamică.

 Numărul lui Reynolds
Schema 42. Graficul lui Moody

Factorul de fricţiune f poate fi determinat utilizând graficul lui Moody (Schema 42) dacă
sunt cunoscute numărul lui Reynolds şi structura.
Numărul lui Reynolds este determinat prin formula următoare:

d V
N Re 

ec. 2.5-2
unde:
NRe = Numărul lui Reynolds;
d = diametrul interior al conductei [m];
V = viteza aerului [m/s];
g = viscozitatea cinematică a aerului egală cu 16,0 · 10,6 m/s;
Structura e/D respectivă este formula dată de structura absolută şi diametrul conductei,
ambele exprimate în mm. Tabelul 9 indică valoarea structurii absolute a unor conducte
tipice.
Tabel 9. Factori de pierdere nedimensionali pentru tubulaturile de aer

Material conductă Textură absolută (mm)

Conductă din tablă de fier netedă
Conductă PVC
Conductă din tablă de aluminiu
Conducte din tablă galvanizată cu
îmbinare în cruce (pas 1,2 m)
Conducte circulare in tablă galvanizată,
in formă spirală cu îmbinare în cruce
(pas 3 m)
Conducte din tablă galvanizată cu
îmbinare în cruce (pas 0,8 m)
Conductă fibră de sticlă
Conductă fibră de sticlă (strat interior)
Conductă protejată cu vată de sticlă
(strat interior)
Conductă flexibilă din metal
Conductă flexibilă nemetalică
Conductă ciment

Pentru facilitarea calculului există o serie de diagrame pentru determinarea diferenţelor

de presiune liniare, arătate în secţiunea 5.

Formulele introduse arată întotdeauna anumite secţiuni circulare, în timp ce în practica

constructivă sunt utilizate conducte dreptunghiulare. Pentru a utiliza aceste formule se va
folosi diametrul echivalent De, definit astfel:
 ab
De  2
a b
ec. 2.5-3
unde:
De = diametrul echivalent [m];
a, b = dimensiunile laterale ale conductei dreptunghiulare [m];

Pierderile de presiune localizate, datorate clapetelor de aer, grilelor şi altor schimbătoare

de căldură, trebuie calculate raportat la valoarea efectivă a diferenţei introduse, ce trebuie
asigurate de fabricantul respectivelor dispozitive. Pierderile de presiune localizate,
datorate unor particularităţi ale circuitului, cum ar fi curbele, direcţia şi variaţii de
secţiune, pot fi calculate folosind următoarea ecuaţie:

v2
pw     
2
ec. 2.5-4
unde:
Δρw = pierderea de presiune [Pa];
ξ = factor de pierdere nedimensional;
ρ = masa de volum [kg/m3];
v = nivelul vitezei în conductă [m/s];

Schema 43. Factori de pierdere adimensionali la conductele de aer

În literatura tehnică există o serie de tabele asemănătoare cu cele din Schema 43, care
arată valoarea ξ pentru diferite piese speciale, unele dintre ele fiind ilustrate în secţiunea
5 - TABELE ŞI DIAGRAME

2.5.1 Reglarea aerului de combustie

După cum s-a menţionat anterior, distribuţia de aerului de combustie este proporţională
cu distribuţia de combustibil ars, care la rândul lui, este proporţional cu capacitatea
cerută. La arzătoarele in mai multe trepte şi cu modulaţie, aerul distribuit de ventilator
trebuie să fie schimbat pentru a varia puterea.
La arzătoarele cu aer insuflat, distribuţia poate fi variată în două moduri principale:
 prin varierea punctului de funcţionare;
 prin varierea numărului de rotaţii ale ventilatorului;

În cadrul primei metode de reglare, punctul de funcţionare al ventilatorului este schimbat,

acţiune care poate fi făcută numai de-a lungul curbei caracteristice, prin varierea pierderii
de presiune din circuitul atmosferic prin introducerea unei clapete servocomandate (vezi
Schema 44). În funcţie de gradul de deschidere al clapetei se obţin diferite curbe. În cazul
nostru, închiderea clapetei de aer determină varierea sistemului de ventilaţie a curbei
sistemului caracteristic de la curba 1 la curba 2, în consecinţă, punctul de aprindere al
ventilatorului se mută de la A la B, prin consecinţă, cu mărirea capului ventilatorului de la
P1 la P2' şi reducerea debitului de la Q1 la Q2. Gradul de deschidere a clapetei introduce
diferite curbe caracteristice ale sistemului, determinând astfel diversificarea valorilor
debitului.
Sistemul este efectiv, mai ales la ventilatoarele centrifuge cu palete curbate înspre înainte,
unde o diferenţă de debit corespunde unei diferenţe la capacitatea aspirată. La
ventilatoarele centrifuge cu palete curbate invers, curba capacităţii are o tendinţă virtuală
rectilinie şi de aceea nu este posibilă obţinerea performanţelor de funcţionare optime.

Schema 44. Schimbarea de debit prin varierea pierderii de presiune a circuitului

Variaţia numărului de rotaţii ale ventilatorului se poate face prin utilizarea unor
dispozitive electronice specifice numite "invertoare".
Aceste dispozitive variază frecvenţa tensiunii de alimentare cu energie electrică la
motorul electric conectat la ventilatorului. Numărul rotaţiilor motorului electric este legat
de frecvenţa intensităţii de alimentare cu energie conform următoarei ecuaţii:
f
n  120
p
unde:
n = numărul de rotaţii pe minut ale motorului;
f = frecvenţa tensiunii de alimentare cu energie [Hz];
p = numărul de poli;

Prin reglarea numărului de rotaţii, poate fi obţinută performanţa maximă de funcţionare

în diferite condiţii de lucru, deoarece curba caracteristică este deplasată până coincide cu
punctul de funcţionare nominal.

Schema 45. Exemplu de variaţie a debitului prin varierea vitezei motorului

Schema 45 arată comportarea ventilatorului când turaţia motorului este variată.

2.6 ALIMENTAREA CU COMBUSTIBIL

2.6.1 Alimentarea cu gaz

Combustibilul gazos este de obicei transportat din punctul de depozitare/exploatare către

utilizator printr-o linie de conducte, ce pot fi mai mult sau mai puţin ramificate (reţea de
alimentare cu gaz). În interiorul conductelor, gazul are o presiune variabilă cu câteva zeci
de bari pentru conductele de alimentare principale, şi cu câteva zeci de mbar pentru
conductele de alimentare finală a gazului către utilizator.

Principala problemă a reţelelor de distribuţie a combustibililor gazoşi este variaţia

presiunii de alimentare. Orice instabilitate de presiune în cadrul reţelelor de distribuţie
face ca arzătorul să funcţioneze incorect. Pentru a evita astfel de probleme, presiunea de
alimentare a combustibilului gazos către capul de combustie va fi:

 Mai mare decât o valoare minimă care poate depăşi pierderea de presiune datorată
capului de combustie (vezi par. 2.4.2) şi contrapresiunea din camera de combustie a
 generatorului de căldură;
 Mai mică decât valoarea presiunii maxime permise, declarate de fabricant;
 Stabilă şi repetitivă cu privire la reglări.

Pentru a garanta aceste condiţii, alimentarea cu combustibil gazos către arzător se face
printr-o serie de echipamente de siguranţă şi control, care în ansamblu se numesc " rampă
de gaz ".

Ţeavă Module Filtru Reductor Reductor Supape de Arzător

gaz conectare presiune presiune siguranţă
şi debit
Schema 46. Reprezentare funcţională a rampei de gaz

Schema 46 arată reprezentarea funcţională a unei rampe de gaz.

Modulul de conectare cuprinde un robinet manual şi un racord anti-vibraţie, astfel încât

orice vibraţie produsă de arzător să nu poată fi transmisă întregii reţele de alimentare cu
combustibil gazos.
Filtrul este utilizat pentru a asigura filtrarea oricăror particule ce pot fi prezente în gaz şi
pot dăuna etanşeităţii valvei de siguranţă şi celei de închidere.
Scopul reductorului de presiune este acela de a reduce presiunea gazului din reţea şi de a
menţine constantă presiunea de alimentare, independent de presiunea de intrare şi de
debit. Reducerea presiunii şi stabilizarea se face utilizând un sistem tip membrană
acţionat de un resort care controlează deschiderea închizătorului utilizând pârghiile.
Unitatea de presiune mare include valvele de închidere, siguranţă şi evacuare, ca şi câteva
aparate de măsură la intrare şi la ieşire pentru controlul vizual al nivelelor de presiune.
Reductorul de presiune are o presiune maximă de intrare şi o serie de valori ale presiunii
de ieşire care pot fi selectate în funcţie de resort şi de valoarea nominală efectivă.
Reductorul de presiune şi dispozitivele de siguranţă sunt necesare dacă presiunea gazului
din reţea este mai mare decât valoarea maximă stabilită de fabricant pentru dispozitivele
din amonte. (În acest caz funcţionarea stabilizatorului este inclusă în reductor).
Dacă presiunea de distribuţie a reţelei este mai mică decât valoarea maximă permisă de
fabricant, de obicei între 300 şi 500 mbar, nu este nevoie de un reductor, ci doar de
stabilizator.
Unitatea valvei cuprinde o valvă de siguranţă, o valvă de deschidere lentă şi un presostat
de presiune minimă.
Schema 47. Filtrul de gaz

La arzătoarele cu capacităţi mai mari de 1,200 kW, standardul EN676 stabileşte că

unitatea valvei trebuie să fie şi ea prevăzută cu un dispozitiv de control etanşare pentru
valva de siguranţă şi de reglare; acest dispozitiv este disponibil şi poate fi folosit şi la
arzătoarele cu capacităţi mai mici.
Dispozitivele menţionate pot fi grupate într-un singur corp, care înglobează funcţiile
stabilizatorului şi ale închiderii de siguranţă.

Unităţile de supape pot fi grupate în două categorii, depinzând de metoda de închidere a

combustibilului:
 debit unic;
 debite duble.
Schema 48. Regulatorul de presiune

Aplicarea unuia dintre cele două tipuri depinde de dispozitivele de reglare a puterii
termice montate la arzător.

Pentru a ataşa rampa de gaz la arzător poate fi necesar un adaptor.

Schema 49. Supapele de închidere şi de siguranţă

În continuare, în sistemul de gaz trebuie montate o serie de prize pentru măsurarea
presiunii în amonte de filtru, in amonte de valvă şi în corespondenţă cu capul de
combustie.
După cum s-a mai spus, dacă presiunea în amonte fată de robinetul manual este mai mică
decât o anumită valoare stabilită de producător, reductorul de presiune nu este necesar. În
acest caz rampa de gaz furnizată cu arzătorul poate fi monobloc, adică cu filtru,
stabilizator şi unitatea valvă incluse într-o singură componentă sau componentele
individuale conectate în serie.
Pentru utilizările casnice, unde Directiva cu privire la Combustibil EEC 90/396 cere în
mod obligatoriu fabricantului să supună unei aprobări întregul sistem, inclusiv arzătoarele
şi sistemul de alimentare, întreaga rampă de gaz trebuie prevăzută de fabricant şi aprobată
împreună cu restul dispozitivelor.

Schema 50. Presostatul de gaz

Alegerea rampei de gaz depinde de presiunea minimă care trebuie garantată la capul de
combustie şi, în consecinţă, pierderea maximă de presiune determinată de acesta,
conform paragrafului următor şi în exemplul de la secţiunea 3.
Schema 51. Sistemul de control al etanşării

O serie de componente sunt montate la arzător, care au un rol foarte important în timpul
reglării întregului sistem. În special arzătoarele cu combustibil gazos şi mixte au o clapetă
fluture pentru reglarea debitului de combustibil, acţionată de un servomotor cu camă
mecanică cu profil variabil, sau în sistemele mai sofisticate, controlate de sistemul de
gestiune a arzătorului (camă electronică). În general, există un presostat presiune
maximă gaz pentru a închide funcţiile arzătorului dacă presiunea este prea mare de-a
lungul liniei de alimentare cu combustibil.

Schema 52. Adaptator de conectare

2.6.1.1 Calcularea conductelor de alimentare cu gaz

Pentru dimensionarea conductelor de alimentare cu gaz este utilizată următoarea formulă:

 V 2  
PA B   LTOT
2 D i
Ec. 2.6.1-1
unde:
ΔPA-B = pierderea de presiune intre punctele A şi B [Pa];
I = factor de frecare;
V = nivelul vitezei gazului [m/s];
r = masa de volum a gazului [kg/m2]
în condiţii de temperatură 15oC şi de presiune 1,013 mbar;
LTOT = lungimea totală a conductei [m];
Di = diametrul interior al conductei;
Nivelul vitezei gazului în interiorul conductei poate fi calculat utilizând următoarea
formulă:

Q Q
V   [m/ s]
A 2827 Di 2
Ec. 2.6.1-2
unde:
Q = debitul de gaz [m3/h];
Di = diametrul interior al conductei [m];

Debitul de combustibil gazos va fi determinat cu ajutorul următoarei formule:

m
Q
Hi
Ec. 2.6.1-3
unde:
Q = debitul de combustibil gazos [m3/h];
m = puterea maximă a arzătorului [kW];
Hi = valoarea calorifică inferioară a combustibilului gazos [kWh/m3];
Nu uitaţi că 1 kWh = 3,600J;

Factorul de frecare λ poate fi calculat utilizând următoarea formulă:

0,109
0,612 2,9 105  Re
  0,0072 0,35 
Re Di
Ec. 2.6.1-4
unde:
Di = diametrul intern al conductei [m];
Re = numărul Reynolds care poate fi determinat prin următoarea formulă:

Q
Re  354  106
Di  
Ec. 2.6.1-5
unde:
Di = diametrul intern al conductei [m];
g = viscozitatea cinematică gazului [m2/s];
Q = debitul de gaz [m3/h];
Viscozitatea gazului poate fi aflată şi folosind graficul ilustrat în Schema 53.
Aici este indicată viscozitatea absolută exprimată în micropoise. Nu trebuie să se piardă
din vedere că viscozitatea cinematică este legată de viscozitatea dinamică prin formula:


 absolut 

Ec. 2.6.1-6
unde:
γabsolut = viscozitatea dinamică sau absolută [kg/ms];
γ = viscozitatea cinematică a gazului [m2/s]
ρ = masa de volum a gazului [kg/m3]
în condiţii de temperatură 15oC şi de presiune 1,013 mbar;

Heliu
Aer
Azot
Bioxid de carbon
Gaze naturale cu conţinut ridicat de azot
Metan
Gaze naturale cu conţinut redus de etan
Etan
Hidrogen
Propan
0-Butan
Butan
Schema 53. Viscozitatea absolută a anumitor gaze
În practica viscozitatea absolută se măsoară în Poise (P) care este echivalent cu:
g Kg
1poise 1  0,1
cm s m s

Pierderea de presiune în conductele de alimentare între punctul de intrare a gazului şi

rampa de gaz a arzătorului trebuie menţinute între limitele care garantează funcţionarea
corectă a oricăror unităţi de reducere prezente. Pentru sistemele de joasă presiune (p≤40
mbar), pierderile de presiune vor fi menţinute între următoarele valori:

Gaz Pierdere presiune

Gaz de oraş
Gaz natural si amestecuri cu aer
Gaz natural
GPL şi amestecuri cu aer
GPL
Tabel 10. Pierderi maxime de presiune la tubulaturile de gaz

Pierderile de presiune în conductele de alimentare sunt suma presiunilor distribuite de-a

lungul conductelor împreună cu cele concentrate din cauza racordurilor şi accesoriilor
hidraulice (filtre, valve, etc.).
Pierderile concentrate datorate accesoriilor hidraulice sunt calculate cu metoda lungimii
echivalente, cu alte cuvinte, o pierdere concentrată este asimilată unei întinderi a
conductei egală cu lungimea pierderii respective.
Pentru a dimensiona corect conductele, putem defini următoarele dimensiuni:
LEFF = lungimea efectivă a conductei [m];
LECHIV = suma lungimilor echivalente corespunzătoare diferenţelor de presiune
concentrate, ca
rezultat al racordurilor şi accesoriilor hidraulice [m];
LTOT = lungimea totală a conductei, sumă a lungimii efective şi a lungimii echivalente
[m];
LTOT  LEFF  LECHIV
Ec. 2.6.1-7

Lungimile echivalente corespunzătoare rezistenţelor concentrate ale componentelor poate

fi determinate folosind schemă arătată în Tabelul 11, care indică lungimile echivalente de
referinţă ale principalelor rezistenţe concentrate.

Tabel 11. Pierderi maxime de presiune la diferite racorduri

Pentru a determina lungimea echivalentă vom presupune un diametru iniţial al conductei

care impune o viteză a fluxului de combustibil gazos maxim de aproximativ 1m/s, având
grijă ca valoarea lungimilor echivalente să fie corectată, dacă din calculul făcut prin
ecuaţia 2.6.1-1 ar rezulta un diametru diferit.

Secţiunea 5 conţine unele tabele care ilustrează valorile debitului de gaz permise în
funcţie de diametrele interioare ale conductei şi lungimile totale pentru oţel şi cupru,
pentru gazele din prima, a doua şi a treia serie; observaţi că lungimea totală şi debitul
sunt foarte importante în alegerea diametrului conductei.

2.6.1.2 Alegerea rampei de gaz

Pentru a utiliza arzătoarele în domenii casnice şi comerciale, Directiva cu privire la Gaz

EEC 90/396 cere în mod obligatoriu fabricanţilor să echipeze arzătorul cu o rampă de gaz
completă, având toate componentele.
Directiva cu privire la Combustibil EEC 90/396 defineşte cerinţele esenţiale pentru
echipamentul care arde gaz. Certificarea de conformitate proprie a fabricantului nu este
suficientă pentru tot echipamentul menţionat anterior, dar este necesară o certificare prin
care să se declare conformitatea cu toate prevederile Directivei Gaz, certificare emisă de
o Autoritate în domeniu.
Rampa de gaz va fi aleasă din catalogul fabricantului, exclusiv în funcţie de pierderea de
presiune introdusă de această rampă.
Pentru a alege corect sistemul de combustibil ce va fi combinat cu arzătorul, suma tuturor
pierderilor de presiune suportate de fluxul de combustibil gazos de la punctul de intrare
până la arzător nu va depăşi presiunea disponibilă la punctul de alimentare.
Pornind in aval, pierderile de presiune care trebuie luate în considerare sunt după cum
urmează:

H1: contrapresiunea în camera de combustie;

H2: capul de combustie;
H3: rampa de gaz;
H4: sistemul de alimentare până la punctul de intrare, calculat conform descrierii
anterioare:
Dacă denumim H presiunea minimă disponibilă la punctul de intrare a gazului, vor fi
verificate următoarele condiţii:

H ≥ H1 + H2 + H3 + H4

Filet
Grosime
Debit
Tabel 12. Exemplu de calcul tabelar al diametrului conductelor de gaz

Pentru facilitarea calcului, unii fabricanţi oferă scheme ale pierderilor de presiune în
rampele de gaz, ca sumă a pierderii de presiune a rampei de gaz şi a capului de combustie
(H2+H3).
De aceea, alegerea rampei trebuie să satisfacă următoarea ecuaţie:

Reţinând valoarea maximă admisibilă a H 2+H3, utilizând diagrame asemănătoare cu cele

din Diagrama 47, putem alege rampa de gaz.

Conform schemei, pentru a uşura alegerea, reprezentarea curbei caracteristice a

sistemului este deseori însoţită de o reprezentare indicând domeniul de aprindere al
arzătorului.

2.6.1.3 Alimentarea cu gaz petrolier lichefiat (GPL)

Gazele petroliere lichefiate sunt gaze în stare lichidă obţinute prin distilarea ţiţeiului sau
luate din gazul natural şi gaze reziduale din procesul de rafinare. Compoziţia GPL este
cumva variabilă dar în general sunt formate din amestecuri de propan şi butan, care sunt
consideraţi în general combustibili cu nivel de puritate ridicat.
GPL este produs şi conservat în stare lichidă, pentru a putea fi depozitat şi transportat în
cantităţi mari într-o modalitate economică .

Schema 54. Rezervorul GPL

Formula de volum între starea gazoasă şi cea lichidă este variabilă şi în general este
echivalentă cu 250 Nm3/m3; aceasta înseamnă că în timpul trecerii din starea gazoasă în
cea lichidă amestecurile îşi reduc volumul de 250 de ori, astfel încât chiar cu un rezervor
de dimensiuni mici este posibilă depozitarea unor cantităţi considerabile de combustibil.
De aceea, pentru a obţine un metru cub de GPL în stare gazoasă, sunt necesari 4 litri de
GPL în stare lichidă.
Tensiunea vaporilor de GPL este scăzută, făcând posibilă lichefierea gazului cu o
presiune de circa 3 – 5 bar. GPL poate fi distribuit unui utilizator individual sau unei serii
de utilizatori. În primul caz, unui utilizator individual îi poate fi asigurat un stoc suficient
de combustibil printr-o serie de butelii cântărind câteva zeci de kilograme, legaţi în serie
sau prin mici rezervoare de obicei având o capacitate mai mică de 5 m 3. În cel de-al
doilea caz, livrarea către utilizatorul individual este asigurată printr-o reţea de distribuţie
la presiune joasă sau medie, legată la un rezervor de dimensiuni mari. Prima soluţie este
adoptată pentru a garanta livrarea de combustibil utilizatorilor individuali izolaţi sau
acelora care au cerinţe speciale, în timp ce adoptarea unei reţele de distribuţie este
convenabilă pentru comunităţi sau zone populate mici. În ceea ce priveşte utilizarea
buteliilor individuale instalate pe proprietăţi particulare, sistemul centralizat oferă
avantaje considerabile de siguranţă şi continuitate în funcţionare.
Pierderi presiune (mbari)
Putere ieşire (kW)

Schema 55. Grafic pentru determinarea rampei de gaz

GPL-ul din rezervor este în stare lichidă la partea inferioară a rezervorului şi în stare
gazoasă la parte superioară a rezervorului. Rezervorul nu poate fi umplut complet în stare
lichidă deoarece dacă temperatura ar creşte, lichidul, care nu poate fi comprimat şi este
sub presiune, ar putea să se dilate, punând în pericol rezervorul care ar exploda. De
aceea, va fi lăsată liberă o parte din volumul în stare lichidă, egală cu cel puţin 20 % din
volumul total.
GPL-ul este folosit la arzătoare şi la alte echipamente aproape întotdeauna când
combustibilul este în stare gazoasă.
GPL-ul poate fi preluat din rezervor direct în stare gazoasă de la partea superioară a
rezervorului sau poate fi preluat în stare lichidă de la partea inferioară a rezervorului
pentru ca apoi să fie transformat în gaz într-un vaporizator special.
Atunci când este preluat în stare gazoasă, debitul de la partea superioară a rezervorului
cauzează o diferenţă de presiune în interiorul rezervorului, modificând astfel echilibrul
între starea lichidă şi cea gazoasă şi făcând ca o parte din lichid să se evaporeze, pentru a
reface presiunea iniţială. Evaporarea GPL este o transformare exotermică, cu alte cuvinte,
ea se petrece cu absorbţie de căldură, luată din masa lichidă a GPL. Răcirea masei lichide
este proporţională cu cantitatea de GPL preluată din starea gazoasă şi determină o
viitoare diferenţă de presiune în rezervor. Dacă preluarea se face cu o viteză constantă şi
într-o anumită limită, se va stabili un echilibru, în care căldura cerută pentru
transformarea de stare a GPL este asigurată prin schimbul de căldură cu mediul
înconjurător. Se va ţine cont de faptul că schimbul de căldură dintre rezervor şi mediul
înconjurător are loc exclusiv prin partea suprafeţei externe in contact cu GPL lichid.
Dacă gazul este tras cu o viteză mai mare decât limita admisă, temperatura rezervorului
va scădea considerabil într-atât încât se va forma un strat de gheaţă pe suprafaţa
exterioară a rezervorului, reducând ulterior schimbul de căldură cu mediul înconjurător
până când transformarea combustibilului se opreşte, făcând preluarea imposibilă.
Din descrierea procesului se poate vedea cum cantitatea de gaz care poate fi alimentată
din rezervor depinde de caracteristicile transferului de căldură între rezervor şi mediu,
fenomen care depinde de forma, de materialul şi de culoarea rezervorului, ca şi de
condiţiile de mediu unde este amplasat rezervorul. Fabricanţii de rezervoare asigură o
capacitate de livrare maximă pentru rezervoarele care lucrează în condiţii standard, de
obicei exprimate în kg/h. Această capacitate poate varia de la 0,5 kg/h pentru buteliile
mici şi până la aproape 20 kg/h pentru rezervoare cu capacitatea de 5 m3. Vom aminti de
asemenea, capacitatea de livrare a unui rezervor depinde de nivelul de umplere,
capacitate ce descreşte odată cu nivelul de combustibil din rezervor, datorită diminuării
presiunii şi suprafeţei de schimb de căldură. Acest lucru înseamnă că nu va fi folosit tot
conţinutul rezervorului pentru a avea o presiune de alimentare suficientă. Acest nivel de
umplere minim, după care rezervorul va fi umplut din nou, este stabilit de către fabricant
şi este egal cu aproximativ 25 % din volumul rezervorului.
De aceea, procentul din volumul rezervorului care poate fi utilizat efectiv este egal cu
circa 55 % din volumul geometric al rezervorului.

Pentru a calcula capacitatea termică înmagazinată putem folosi următoarele ecuaţii:

ES = 0,55 ∙ VG ∙ d ∙ PCIGPL

unde:
ES = energia înmagazinată de rezervor [MJ];
VG = volumul geometric al rezervorului [m3];
d = densitatea GPL egală cu 0,52 kg/l [kg/l];
PCIGPL = valoarea inferioară calorifică a GPL şi egală cu aproximativ 46 MJ/kg [MJ/kg];

Numărul anual de reumpleri estimat este:

n = ES / EU

unde
n = numărul anual de reumpleri;
ES = energia înmagazinată de rezervor [MJ];
EU = energia consumată de utilizatori [MJ];
În plus, întotdeauna se vor face verificări ale capacităţii instalate totale; ea nu trebuie să
fie mai mare decât capacitatea de livrare maximă a rezervorului, în special:

mrezervor > mutilizatori = PU / PCILPG

Unde:
mrezervor = capacitatea de livrare maximă a rezervorului [kg/h];
mutilizatori = livrarea cu combustibil maximă cerută de utilizatori [kg/h];
PU = capacitatea instalată de utilizatori [kW];
PCIGPL = valoarea calorifică inferioară a GPL şi egală cu circa 12,78 kWh/kg [kWh/kg];

Atunci când livrarea cerută de utilizatori depăşeşte capacitatea maximă de alimentare a

rezervoarelor disponibile, cantitatea de livrat va fi preluată în stare lichidă, de la partea
inferioară a rezervorului cu combustibil în stare lichidă, iniţiind procesul de evaporare a
lichidului cu un vaporizator. Acest sistem garantează evaporarea completă a GPL şi
permite pre-încălzirea ulterioară a celui din urmă, pentru a evita formarea de condens pe
conductă. De obicei se utilizează acolo unde costul evaporării este justificat de
complexitatea sistemului şi este obligatorie dacă, din motive de siguranţă şi spaţiu
rezervoarele sunt plasate în subteran, deoarece în acest caz, transferul de căldură între
rezervor şi mediul înconjurător este foarte redus.

Reducerea presiunii de la cea din interiorul rezervorului de depozitare (în general este de
5 bar), la cea de lucru (ex. pentru utilizatorii mici de 30 mbar) se face de obicei în două
trepte. Primul reductor reduce presiunea la 1,5 mbar, în timp ce al doilea reduce presiunea
la 30 mbar (150 mbar pentru alimentarea arzătoarelor industriale).
GPL în formă gazoasă are densitatea cu mai mult de 50% superioară celei a aerului şi de
aceea, în cazul unei scurgeri accidentale, are tendinţa să se stratifice cât mai aproape de
sol şi să stagneze acolo sub formă de pungi. Pentru eliminare, aerisirea nu este
întotdeauna suficientă şi poate fi necesară îndepărtarea fizică prin mijloace adecvate. În
apropierea pardoselii pot fi montate detectoare şi orificii de ventilare permanentă.

2.6.2 Alimentarea cu combustibil tip: M şi kerosen

Circuitele hidraulice ale arzătoarelor cu combustibil lichid sau mixte au caracteristici şi

complexităţi diferite, in funcţie de tipul combustibilului, de capacitatea livrată, de logica
reglării sarcinii (o treaptă, mai multe trepte sau cu modulaţie) şi de standardele speciale în
vigoare. În general arzătoarele sunt echipate cu o pompă cu roţi dinţate şi cu un sistem de
valve de închidere a combustibilului simplu sau dublu.
Şi arzătoarele cu modulaţie au supape de închidere la circuitul de retur şi un regulator de
presiune pentru modificarea capacităţii.
Schema 56. Electrovalvă de închidere pe circuitul de ieşire - poziţia închis

Motorul ventilatorului acţionează pompa, sau este acţionată independent; poate avea
caracteristici speciale pentru utilizarea kerosenului. Următoarea schemă arată secţiunea
unei pompe cu roţi dinţate montate la modelul RL 190/M, de exemplu. pe arzătoarele cu
motorină monobloc (seria RL).

Absorbţie Către duză

Circuit retur
Schema 57. Pompă cu roţi dinţate pentru arzător monobloc cu combustibil lichid

La arzătoarele cu modulaţie, regulatorul de presiune de modulaţie este activat în

combinaţie cu clapeta de aer, folosind sisteme camă mecanică sau sisteme camă
electronică care alimentează cu combustibil şi aer de combustie punct cu punct, în
proporţii corecte pentru a obţine puterea cerută.
Pentru adaptarea la standardele specifice pot fi montate dispozitive de control, cum ar fi
presostate de maxim şi minim pentru combustibil.

Tabelul de mai jos arată denumirile comerciale pentru diferiţi combustibili lichizi,
detaliind tipurile de exploatare a instalaţiilor tipice pentru combustibil tip: M şi kerosen.

Viscozitate

Nume

Circuit alimentare

Tabel 13. Centralizator al combustibililor lichizi

Sistemele de alimentare cu motorină tratate în această secţiune sunt de tipul "bitub" şi

anume acelea ce includ o conductă de alimentare (tur) de la rezervor către arzătoare şi o
conductă de întoarcere (retur) de la arzător la rezervor.
Schema 58. Alimentarea arzătorului cu combustibil tip:M

Există şi sisteme de alimentare cu combustibil tip:M cu o conductă, fără conductă de

retur la rezervor, unde re-circularea combustibilului nefolosit are loc în apropierea
arzătorului, utilizând componente accesorii specifice.

Prin schimbarea poziţiei rezervorului faţă de poziţia arzătorului, se configurează

următoarele exemple de exploatare a instalaţiei:
1. sisteme prin cădere cu alimentare din partea inferioară a rezervorului;
2. sisteme prin cădere cu alimentare din partea superioară a rezervorului;
3. sisteme in aspiraţie
4. sisteme cu buclă sub presiune

Primele trei tipuri de exploatare a instalaţiei nu necesită utilizarea unei pompe

suplimentare, ci încredinţează circulaţia combustibilului către pompa instalată pe arzător.
În cadrul sistemului cu buclă sub presiune este necesară o pompă suplimentară cu
misiunea de a garanta debitul de combustibil în bucla principală. Datorită distanţei lungi
dintre rezervorul de depozitare şi arzător, pompa arzătorului este cea care trebuie să
asigure presiunea de alimentare.
Temperatura minimă pe care o poate avea combustibilul tip:M în conducte subterane sau
izolate poate fi estimată la +2oC.

Primele trei tipuri de exploatare a instalaţiei sunt tratate împreună pentru că sunt supuse
aceloraşi situaţii critice.

2.6.2.1 Sistemul prin cădere cu alimentare la partea inferioară / sistemul prin cădere
de presiune cu alimentare de la partea superioară / sistemul tip admisie

După cum a fost menţionat anterior, aceste trei tipuri de instalaţii sunt legate prin faptul
că pompa arzătorului trebuie să asigure transportul combustibilului de la rezervor la
duzele arzătorului.
La sistemele prin cădere cu alimentare la partea inferioară (Schema 21) diferenţa de
greutate dintre nivelul maxim care poate fi atins în rezervorul de depozitare şi centrul de
gravitaţie al pompei trebuie să fie inferioară valorii fixate de fabricantul arzătorului (în
general între 4 şi 10 m), astfel încât mecanismul de etanşare al pompei să nu fie
suprasolicitat.
La sistemele prin cădere cu alimentare la partea superioară (Schema 20A), este
recomandabil ca înălţimea P, distanţa verticală dintre centrul de gravitaţie al pompei
arzătorului şi cel mai înalt punct al circuitului, să nu depăşească o anumită valoare
stabilită de fabricantul arzătorului (în general între 4 şi 10 m), astfel încât mecanismul de
etanşare al pompei să nu fie suprasolicitat.
În plus, pentru a permite auto-amorsarea pompei, înălţimea V nu trebuie să depăşească 4
metri.
La sistemul tip aspiraţie (Schema 20B), nu trebuie depăşită o depresiune de 50.000 Pa
(0,50 bar), astfel încât să nu se degajeze gaz din combustibil, formându-se o depresiune
în pompă.
Aceste conducte pot fi dimensionate utilizând tabelele oferite de fabricatul arzătorului,
unde pe baza tipului instalaţiei, diferenţa de greutate dintre gura de admisie şi centrul de
gravitaţie al pompei şi diametrul conductei se asigură distanţa maximă realizabilă .
Această distanţă va fi considerată ca lungimea totală a conductei de alimentare. Unul
dintre aceste tabele este prezentat mai jos, ca un exemplu:

Lungime conductă
Tabel 14. Schemă de clasificare a conductelor de alimentare cu combustibil

Dacă se cere un calcul analitic al conductelor, putem folosi procedura pentru sisteme cu
buclă sub presiune, specificată în următorul paragraf.

Oricare ar fi tipul de exploatare a instalaţiei ales, trebuie montat un filtru de combustibil

pe conducta de tur pentru separarea apei şi a impurităţilor prezente în combustibil şi o
clapetă la capătul conductei de tur in rezervor.
De asemenea rezervorul de combustibil trebuie prevăzut cu toate dispozitivele cerute de
legislaţia locală în vigoare (conducte de respiraţie, robinet de închidere etc.).

2.6.2.2. Sisteme cu buclă sub presiune

Dacă pompa arzătorului nu se poate auto-alimenta din cauză că distanţa şi/sau diferenţa
de înălţime la rezervor sunt mai mari decât valorile furnizate de producătorul arzătorului,
trebuie introdusă o buclă sub presiune.
Circuitul de buclă este constituit dintr-o conductă care porneşte de la şi se întoarce la
rezervorul de depozitare şi o pompă auxiliară care să determine combustibilul să circule
sub presiune.

Staţia de pompare P bucla principală)

Această unitate de pompare trebuie să aibă o distribuţie egală cu cel puţin dublul sumei
capacităţilor maxime de absorbţie a arzătoarelor şi cuprinde o pereche de pompe şi filtre
cu posibilitatea comutării in by-pass:
Qp2 = 2 ∙ (∑Mi)
Ec. 2.6.2-1

unde Mi este debitul pompei unui arzător individual.

Această supra-dimensionare este necesară pentru a garanta o presiune stabilă în buclă,
independent de posibilele combinaţii de funcţionare ale arzătorului.
Această unitate de pompare trebuie să aibă un filtru cu un cartuş cu reţea metalică pentru
combustibil tip: M pentru a îndepărta eventualele impurităţi şi apa din combustibil.
Presiunea unităţii de pompare trebuie calculată pe baza presiunii reziduale care trebuie
asigurată inelului şi diferenţelor de presiune ale conductelor calculate după cum se arată
mai jos.
În lipsa unor informaţii de la fabricantul arzătorului privind debitul pompei de pe aparat,
se pot folosi următoarele valori :

 pentru arzătoarele cu mai multe trepte: M = 1,3 ÷ 1,5 x m

 pentru arzătoarele cu modulaţie: M = 2,0 ÷ 2,5 x m

unde m este debitul combustibilului la capacitatea maximă a arzătorului.

Conductele
Conductele sunt dimensionate în funcţie de debitul din interiorul lor în condiţii de
turbulenţă, deoarece combustibilul M are o viscozitate scăzută.
Pierderile de presiune în conducte reprezintă suma pierderilor distribuite prin conducte şi
a celor concentrate datorită racordurilor şi accesoriilor hidraulice (filtre, supape etc.)
Pierderile de presiune concentrate datorate accesoriilor hidraulice sunt calculate prin
metoda lungimilor echivalente, adică o pierdere concentrată este comparată cu secţiunea
unei conducte şi este echivalentă cu lungimea de conductă prin care a avut loc pierderea.
Pentru a dimensiona corect conductele, se definesc următoarele mărimi:
LEFF = lungimea efectivă a conductelor [m];
LEQUIV = suma lungimilor echivalente referitoare la pierderile de presiune concentrate ca
rezultat al racordurilor si accesoriilor hidraulice [m];
LTOT = lungimea totală a conductelor, suma lungimilor efective şi echivalente [m] :

LTOT = LEF + LEQUIV [m]

Ec. 2.6.2-2

Lungimile echivalente care se referă la rezistenţele concentrate ale componentelor trebuie

luate din indicaţiile tehnice furnizate de fabricant. Dacă aceste valori nu sunt disponibile,
există câteva tabele la secţiunea 5 care conţin lungimile echivalente pentru principalele
rezistenţe concentrate.
Toate filtrele trebuie calculate folosind pierderea de presiune efectivă obţinută prin
prezenţa lor şi furnizată de producător. Dacă valoarea exactă a pierderii de presiune nu
este disponibilă, filtrul poate fi asimilat unui robinet deschis.
Rezultatul calculului debitului este, desigur, egal cu cel al unităţii de pompare de pe bucla
principală.

În ceea ce priveşte conductele de distribuţie, diametrul trebuie stabilit ţinând cont de

viteza maximă permisă egală cu 1÷2 m/s, folosind următoarea relaţie:

Q d2 Q 4Q
A    d 
V 4 V  V

Ec. 2.6.2-3

unde:
d = diametrul intern al conductei [m];
Q = debitul raportat la volumul de combustibil lichid [m3/s] egală cu m/ρ unde ρ este
masa volumului combustibilului M calculat mai jos, iar m este debitul în funcţie de masa
combustibilului M;
V = viteza de curgere a combustibilului lichid egală cu 1,5 m/s;

Conductele alese corespund diametrului disponibil în comerţ imediat superior celui care a
determinat folosirea ecuaţiei 2.6.2-3.
După stabilirea diametrului conductei, trebuie calculată viteza exactă a debitului
combustibilului lichid prin conductă folosind ecuaţia 2.6.2-3 pentru a stabili situaţia
hidraulică efectivă a sistemului, calculând Numărul lui Reynolds după formula:

d V
N Re 

Ec. 2.6.2-4
unde:
NRe = Numărul lui Reynolds;
d = diametrul intern al conductei [m];
V = viteza de curgere a combustibilului lichid;
γ = viscozitatea cinematică la temperatura de transfer a combustibilului lichid [m/s];
Dacă NRe > 2,320, debitul este considerat turbulent ; în caz contrar este considerat
laminar.

Conductele de admisie, adică partea în amonte faţă de pompă, între pompă şi rezervor,
trebuie dimensionate în funcţie de pierderea de presiune maximă permisă în proiect.
Pierderea maximă de presiune permisă de proiect este egală cu:

Pprog  Pamn hasp  Pacc[Pa]

Ec. 2.6.2-5
unde:
ΔPamn = presiunea absolută permisă la admisie (NPSH) indicată de producătorul pompei;
în caz contrar, această presiune nu trebuie să fie mai mică de 50.660 Pa (0,5 bar);
Δhasp = diferenţa de nivel fată de gura de admisie;
ΔPacc = pierderi de presiune datorate accesoriilor hidraulice neluate în calcul la
determinarea lungimilor echivalente ale conductelor de admisie (filtre etc.) [Pa]
Înălţimea gurii de admisie este egală cu:

hasp  hgeom   9.81 [Pa]

Ec. 2.6.2-6
unde:
Δhgeom = diferenţa de înălţime între punctul de verificare a combustibilului din rezervor şi
centrul pompei de distribuţie [m];
ρ = masa volumului combustibilului [kg/m3];
Valoarea Δhgeom este pozitivă dacă punctul de verificare din rezervor se află mai jos decât
mijlocul pompei, este negativă dacă punctul de verificare din rezervor se află mai sus
decât mijlocul pompei.
Masa volumului combustibilului lichid depinde de temperatură, conform următoarei
formule:

15

1   t  15

Ec. 2.6.2-7
unde:
ρ = masa volumului combustibilului lichid [kg/m3];
ρ15 = masa volumului combustibilului lichid la temperatura de referinţă de 15 oC egală cu
865 kg/m3;
t = temperatura de transfer a motorinei egală cu 2oC [oC];
β = formula expansiunii egală cu 0,00064oC-1;

Dacă debitul este laminar, conductele trebuie dimensionate după următoarea formulă:
   LTOT  m
d  42
Pprog

Ec. 2.6.2-8

unde:
d = diametrul interior al conductei [m];
γ = viscozitatea cinematică a temperaturii de transfer a combustibilului lichid [m2/s];
LTOT = lungimea totală a conductelor, suma lungimilor efective şi echivalente [m];
m = debitul în funcţie de masă a unităţii de pompare [kg/s];
ΔPprog = pierderea maximă de presiune permisă de proiect [Pa];

În practica tehnică, viscozitatea cinematică este exprimată fie în cSt, fie printr-o unitate
de măsură, în funcţie de tipul de viscozimetru folosit în măsurarea viscozităţii (grade
Engler, Saybolt universal, Redwood, etc. …); de aceea, înainte de a folosi formula
anterioară, viscozitatea cinematică trebuie transformată în cSt folosind tabelele şi
graficele de aliniere de la secţiunea 5, ţinând cont de faptul că:

1 cSt = 1 mm2/s = 10-6 m2/s;

Ec. 2.6.2-9
Dacă debitul este turbulent, conductele trebuie dimensionate după următoarea formulă:

  LTOT  m2
d  5 0,00084

Pprog

unde:
d = diametrul interior al conductei [m];
γ = factorul de frecare de estimat în diagrama de mai jos în funcţie de N Re şi structura
relativă e/D,
unde e reprezintă structura absolută exprimată în mm;
LTOT = lungimea totală a conductelor, suma lungimilor efective şi echivalente [m];
m = debitul în funcţie de masă a unităţii de pompare [kg/s];
ΔPprog = pierderea maximă de presiune permisă de proiect [Pa];

Tabelul 15 indică valoarea structurii absolute a unor anumite tipuri de conducte:

Material:
Ţevi laminate, noi
(cupru, alamă, bronz, aliaj uşor)
Ţevi din materiale sintetice, noi

Ţevi nesudate, noi

Ţevi sudate longitudinal, noi

Ţeavă de oţel după o întrebuinţare îndelungată

Stare perete:
Neted

Învelit în peliculă
Decapat
Zincat

Învelit în peliculă
Gudronat
Galvanizat

Moderat ruginite sau cu depuneri uşoare

Cu depuneri mari

Textură absolută:
Tabel 15. Textura absolută a conductelor
Graficul 59 indică valoarea factorului de frecare f în funcţie de Numărul lui Reynolds NRe
şi de structura relativă e/D.

Diametrul calculat astfel nu trebuie în nici un caz să fie mai mic de 6 mm.
O dată ce a fost calculat diametrul mai sus amintit, trebuie verificat ca viteza să nu fie sub
0,15 m/s folosind ecuaţia (2.6.2-3), adică:

Q Q
V   [m/ s]
A d2

4

Ec. 2.6.2-10
unde:
d = diametrul intern al conductei [m];
Q = volumul debitului de combustibil lichid [m3/s];
Dacă viteza de transfer este sub valoarea limită de 0,15 m/s, procedaţi după cum
urmează:
 diametrul conductelor care garantează această viteză minimă trebuie stabilit
după formula:

Q d2 Q 4Q
A    d 
V 4 V   0,15

Ec. 2.6.2.-11

 lungimea totală maximă a conductelor (efectivă + echivalentă) care leagă

rezervorul de pompă este stabilită astfel încât să nu depăşească pierderea de
presiune permisă de proiect, folosind următoarea formulă:

pentru debitul laminar

d 4  Pprog
LTOT 
42   m

Ec. 2.6.2-12
 Numărul lui Reynolds
Schema 59. Graficul lui Moody

pentru debitul turbulent

d 5  Pprog
LTOT 
 m
0,00084

Ec. 2.6.2-13

Pompa este situată la o distanţă de rezervor, distanţă care nu trebuie să depăşească L TOT,
considerată ca fiind suma lungimilor efective şi echivalente.
Dacă diametrul rezultat are mai puţin de 6 mm, trebuie aleasă o conductă cu diametrul
intern de 6 mm, având grijă ca debitul pompei să fie supraestimat, astfel încât viteza
fluidului să fie mai mare de 0,15 m/s.
Supapele de reglare a presiunii
Supapele de reglare a presiunii sunt necesare pentru menţinerea presiunii în anumite părţi
ale circuitului, şi deci a dorit. Sunt instalate în bucla principală, în mod normal între
conductele de tur şi de retur de la pompa arzătorului şi cuprind în principal un corp de
fontă al supapei cu cuplări hidraulice pentru mică sau mare presiune şi un piston by-pass
cu un resort corespunzător şi un organ de reglare.
Funcţia lor constă în faptul că, în ciuda unei mari variaţii de debit, presiunea stabilită este
menţinută între anumite limite de toleranţă.
Aceste supape sunt alese pe baza următoarelor date din proiect:
 debitul egal cu cel al unităţii de pompare din circuitul aferent;
 limita de toleranţă a presiunii de obicei între 100.000 şi 400.000 Pa (1 ÷ 4
bar).

2.6.3 Alimentarea cu combustibil tip: CLU

Circuitele hidraulice instalate pe aceste arzătoare sunt la fel ca si pentru motorină şi

pentru kerosen, singura diferenţă fiind preîncălzitorul (electric sau fluid) instalat pentru
CLU, precum cel din figura alăturată.

Schema 61. Unitatea de preîncălzire a combustibilului tip: CLU

Trăsătura fundamentală a combustibilului CLU, care determină tipologia de exploatare a

instalaţiei, este viscozitatea sa. Viscozitatea unui lichid depinde de temperatura lui.
Tabelul 16 oferă denumirile comerciale ale diferitelor tipuri de combustibili, precum şi
implicaţiile aferente exploatării instalaţiei şi determinate de viscozitatea lor.
Viscozitate

Nume

Circuit alimentare
Tabel 16. Centralizator al combustibililor lichizi

Sistemele de alimentare ale arzătoarelor cu combustibil lichid cu viscozitate mare pot fi

împărţite în două categorii:
 sisteme de tipul prin cădere
 sisteme cu buclă sub presiune.
Primul tip de instalaţiei, aplicabil numai la arzătoarele in mai multe trepte, nu şi la
arzătoarele cu modulaţie, este indicat numai pentru combustibil foarte fluid (viscozitate <
3oE la 50oC) şi este utilizabil numai dacă pompa arzătorului are asigurată o presiune
hidraulică adecvată oricăror condiţii de funcţionare. Acestea sunt foarte puţin utilizate în
prezent.
Acest paragraf analizează al doilea tip de instalaţiei, cel cu buclă sub presiune, care
garantează o mai bună funcţionare.
De fapt, acest sistem de alimentare cuprinde două circuite buclă şi un circuit de transfer;
circuitul principal pentru a face să circule combustibilul greu de la rezervorul de zi, al
doilea pentru a face să circule combustibilul de la circuitul primar la arzător, iar cel de
transfer pentru a transfera combustibilul de la rezervorul de depozitare la rezervorul de zi.
Toate circuitele sunt controlate de pompele proprii; pompa circuitelor primare şi de
transfer trebuie aleasă de către inginerul proiectant, în timp ce pompele circuitului
secundar sunt furnizate ca accesorii standard împreună cu arzătorul.
Variantele posibile depind de tipul arzătorului: in mai multe trepte sau cu modulaţie. Pe
scurt, schemele instalaţiilor analizate sunt următoarele:
1. sistem tip buclă pentru arzătoare in mai multe trepte cu rezervor de zi;
2. sistem tip buclă pentru arzătoare cu modulaţie cu rezervor de zi;
3. sistem tip buclă pentru arzătoare in mai multe trepte fără rezervor de zi;
4. sistem tip buclă pentru arzătoare cu modulaţie fără rezervor de zi.

2.6.3.1 Sisteme tip buclă pentru arzătoare in mai multe trepte cu sau fără rezervoare
de zi (tip 1- 3)

Modelul funcţional este ilustrat în Diagramele 23 şi 24.

În acest paragraf vom analiza dimensionarea componentelor circuitului principal.

Rezervorul de depozitare
Volumul de depozitare trebuie stabilit în funcţie de metoda de distribuţie a
combustibilului şi rezultă dintr-un compromis între costul transportului, garanţia de
livrare şi costul de instalare a rezervorului.
Ca regulă generală, trebuie studiate următoarele tipuri minimale:

 două rezervoare de 45.000 kg;

 trei rezervoare de 25.000 kg.

Unitatea de pompare P1(buclă de transfer)

Această componentă apare numai la tipurile de exploatare a instalaţiilor cu rezervoare de
zi.
Această unitate de pompare, denumită transfer, trebuie să aibă o capacitate egală cu de
1,2-1,5 ori valoarea maximă a consumului şi cuprinde o pereche de pompe şi filtre cu
posibilitatea comutării in by-pass. Acestea sunt:
mi = consumul maxim de combustibil al arzătorului x;
Mi = debitul pompei arzătorului x;
Debitul unităţii de pompare este egală cu:

Qp1 = 1,2 ÷ 1,5 ∙ (∑mi)

Ec. 2.6.2-14

Această unitate de pompare trebuie să aibă un filtru cu autocurăţire sau unul asemănător,
echipat cu un încălzitor, cu sită de dimensiuni între 400 şi 600 μm.

Pompele pentru combustibil pot fi de tip monobloc sau cu angrenaj separat sau motoare
elicoidale. Numărul de rotaţii este de obicei redus (900 ÷ 1.400 g/1') şi, de regulă, cu cât
viscozitatea combustibilului este mai mare, cu atât trebuie să fie mai mic numărul de
rotaţii.
Pe piaţă se găsesc unităţi de pompare deja echipate cu filtru, pompe, valvă de reglare a
presiunii, indicator, valvă de verificare şi valvă de închidere.
Presiunea asigurată de aceste pompe este în mod normal între 100,00 ÷ 600.000 Pa (1 ÷ 6
bar).

Rezervorul de zi S
Această componentă este prezentă numai la tipurile de instalaţii cu rezervor de zi.
Rezervorul de zi are rolul de a face legătura între secţiunea de transfer şi buclă pentru
preîncălzirea finală a combustibilului. Acest lucru permite acumularea unei anumite
cantităţi de combustibil lichid între rezervorul mare şi arzător. Rezervorul de zi trebuie să
aibă următoarele caracteristici:
 capacitatea rezervorului egal cu de 2-3 ori suma capacităţii maxime de
consum pe oră a arzătoarelor:

VS = 2 ÷ 3 ∙ (Mi) ∙ 1 [kg]
Ec. 2.6.2-15
 intrarea combustibilului prin partea posterioară;
 preîncălzitor dublu fluid/electric; preîncălzitorul fluid (apă caldă sau vapori)
să fie situat imediat deasupra punctului de admisie a combustibilului lichid;
preîncălzitorul electric deasupra preîncălzitorului fluid cu funcţii de integrare
şi urgenţă;
 tragerea combustibilului lichid deasupra preîncălzitoarelor.
Rezervorul de zi trebuie echipat cu următoarele dispozitive:
 evacuare in spate pentru apă şi sedimente;
 controlul nivelului cu alarmă pentru minim şi maxim echipată cu sisteme de
verificare;
 conductă cu supapă de aerisire;
 dispozitiv cu indicator de "prea plin" cu conductă de retur la rezervorul de
depozitare;

Unitatea de pompare P2 (inelul principal)

Această unitate de pompare trebuie să aibă un debit egal cu cel puţin de 3 ori suma
debitelor maxime de absorbţie a arzătoarelor şi să cuprindă o pereche de pompe şi filtre
cu posibilitatea de by-pass:

Qp2 = 3 ∙ (Mi)
Ec. 2.6.2-16

Această supradimensionare se datorează nevoii de a menţine o presiune stabilă indiferent

de combinaţiile posibile ale fazelor de funcţionare ale diferitelor arzătoare.
Această unitate de pompare trebuie să aibă un filtru cu autocurăţire sau unul similar,
echipat cu încălzitor şi sită cu dimensiuni între 200 şi 300 μm.
Presiunea unităţii de pompare trebuie calculată pe baza presiunii la nivelul buclei care
trebuie asigurată, de regulă mai mare de 100.000 Pa (1 bar) şi pe baza pierderilor de
presiune din conducte, calculate după cum se arată mai jos.
De reţinut că în lipsa informaţiilor clare din partea producătorului arzătorului cu privire la
debitul pompei instalate pe aparat, se pot folosi următoarele valori:
 pentru arzătoare in mai multe trepte: M = 1,3 ÷ 1,5 ∙ m
 pentru arzătoare cu modulaţie: M = 2,0 ÷ 2,5 ∙ m
Valvele de reglare a presiunii
Valvele de reglare a presiunii au rolul de a menţine presiunea în anumite porţiuni ale
circuitului şi, deci, distribuţia dorită. Sunt instalate pe inelul principal şi cuprind în
principal un corp al supapei din fontă cu racorduri hidraulice pentru mică sau mare
presiune şi un piston de by-pass cu un resort corespunzător şi un organ de reglare.
Rolul lor este acela de a menţine presiunea solicitată, chiar şi la variaţii mari de debit, în
limitele unei anumite toleranţe.
Alegerea acestor supape se face pe baza datelor din proiect:
 debit egal cu cel al unităţii de pompare din circuitul aferent;
 limita de toleranţă a presiunii între 50.000 Pa (0,5 bar) şi 500.000 Pa (5 bar),
de obicei între 100.000 şi 400.000 Pa (1 ÷ 4 bar).

Calculul lungimii conductelor

Pierderile de presiune în conducte reprezintă suma valorilor distribuite prin conducte şi a
valorilor concentrate datorită elementelor conectate şi accesoriilor hidraulice (filtre,
supape etc.)
Pentru a estima corect conductele, se definesc următoarele mărimi:
LEFF = lungimea efectivă a conductelor [m];
LEQUIV = suma lungimilor echivalente referitoare la pierderile de presiune concentrate
rezultate în urma conectării elementelor şi accesoriilor hidraulice [m];
LTOT = lungimea totală a conductelor, suma lungimilor efectivă şi echivalentă [m] :

LTOT = LEFF + LEQUIV [m]

Ec. 2.6.2-17

Lungimile echivalente referitoare la elementele concentrate ale componentelor trebuie

luate din indicaţiile tehnice furnizate de fabricant. Dacă aceste valori nu sunt disponibile,
există câteva tabele, exemplificate la secţiunea 5, care conţin lungimile echivalente
referitoare la principalele rezistenţe concentrate.
Orice filtru trebuie calculat folosind pierderea efectivă de presiune obţinută prin prezenţa
lui. Dacă valoarea exactă a diferenţei de presiune efectivă nu este disponibilă, filtrul
poate fi ataşat unui robinet deschis.
Următoarea procedură poate fi folosită atât pentru transfer, cât şi pentru circuitele
primare.
Pentru a dimensiona în mod corect conductele, sistemul trebuie împărţit în două:

 conducte de admisie;
 conducte de distribuţie.

Această împărţire se justifică prin faptul că în timp ce performanţele pompei la

conductele de distribuţie nu creează probleme, având în vedere valorile ridicate de
presiune la care se poate ajunge, cu limite între 300.000 ÷ 500.000 Pa (3 ÷ 5 bar), pe
conducta de admisie există limite maxime de depresiune care nu trebuie depăşite pentru a
evita problemele de formare a aerului legate de combustibilul lichid care au ca si
consecinţe golirea pompei.
Această valoare (NPSH) este furnizată de către producătorul pompei şi nu poate fi în nici
un caz mai mică de 50.000 Pa (0,5 bar).

Conductele de admisie sunt dimensionate în funcţie de următorii parametri:

 pierderea de presiune permisă de proiect (reducerea presiunii) ΔPprog [Pa];
 viteza minimă Vmin egală cu 0,15 m/s;
 diametrul interior minim Dmin să nu fie mai mic de 0,008 m.

Pierderea maximă de presiune permisă de proiect este egală cu:

ΔPprog = ΔPamn – Δhasp – ΔPacc [Pa]

Ec. 2.6.2-18

unde:
ΔPamn = presiunea absolută permisă la intrare (NPSH) indicată de producătorul pompei; în
caz
contrar, această presiune nu trebuie să fie mai mică de 50.660 Pa (0,5 bar);
Δhasp = înălţimea la admisie;
ΔPacc = pierderi de presiune datorate prezenţei oricăror accesorii hidraulice neluate în
calcul la
determinarea lungimilor echivalente ale conductelor de admisie (filtre etc. …)
Înălţimea la admisie este egală cu:

Δhasp = Δhgeom ∙ ρ ∙ 9,81 [Pa]

Ec. 2.6.2-19

unde:
Δhgeom = diferenţa de înălţime între punctul de verificare a combustibilului de pe rezervor
şi
mijlocul pompei de distribuţie [m];
ρ = masa volumului de CLU [kg/m3];

Valoarea Δhgeom este pozitivă dacă punctul de verificare a combustibilului se află sub
centrul pompei, este negativă dacă punctul de verificare a combustibilului se află
deasupra centrului pompei.
Masa volumului la combustibilul lichid depinde de temperatură, conform următoarei
formule:

15

1   t  15

Ec. 2.6.2-20
unde:
ρ = masa volumului combustibilului lichid [kg/m3];
ρ15 = masa volumului combustibilului lichid la temperatura de referinţă 15 oC egală cu 990
kg/m3;
t = temperatura de transfer a combustibilului lichid [oC];
β = formula de expansiune egală cu 0,00063oC-1;

Temperatura de transfer a combustibilului lichid este determinată în funcţie de limitele

impuse de construcţia unităţii de pompare, care determină de fapt viscozitatea maximă a
lichidului care poate fi pompat şi temperatura sa. De regulă, limita de viscozitate se
situează între 30oE şi 50oE (228 ÷ 380 cSt) ceea ce determină o temperatură de
transfer al lichidului în jurul a 50 ÷ 60oC. Există unele unităţi de pompare capabile să
pompeze lichide cu o viscozitate mai mare de 100 oE. În orice caz, este bine să se păstreze
o viscozitate cu valori până în 50oE.

Conductele sunt dimensionate după următoarea formulă:

  LTOT  m
d  42
Pprog

Ec. 2.6.2-21
unde:
d = diametrul interior al conductei [m];
γ = viscozitatea cinematică a temperaturii de transfer a combustibilului lichid [m2/s];
LTOT = lungimea totală a conductelor, suma lungimilor efectivă şi echivalente [m];
m = distribuţia în funcţie de masă a unităţii de pompare [kg/s];
ΔPprog = pierderea maximă de presiune permisă de proiect (reducerea presiunii) [Pa];

Trebuie menţionat că, în practica tehnică, viscozitatea cinematică se exprimă în cSt sau
într-o unitate de măsură care depinde de tipul de viscozimetru folosit pentru măsurarea
viscozităţii (Engler, Saybolt universal, Redwood, etc. …); de aceea, înainte de a folosi
formula anterioară, viscozitatea cinematică trebuie transformată în cSt folosind tabelele şi
graficele de aliniere de la secţiunea 5, ţinând cont de faptul că:

1 cSt = 1 mm2/s = 10-6 m2/s;

Ec. 2.6.2-22

Pentru a determina diametrul interior minim al conductei, trebuie determinată lungimea

totală a conductelor şi, în consecinţă, lungimea echivalentă care depinde, la rândul ei, de
diametrul intern al conductei. Aşadar trebuie să presupunem un diametru iniţial
aproximativ pentru a estima lungimile echivalente. Se poate face o estimare a diametrului
iniţial presupunând o viteză de curgere a combustibilului lichid şi predeterminând
diametrul cu următoarea formulă:

Q d2 Q 4Q
A    d 
V 4 V  V

Ec. 2.6.2-23
unde:
d = diametrul interior al conductei [m];
Q = distribuţia combustibilului lichid la volum [m3/s];
V = viteza de curgere a combustibilului lichid egală cu 0,15 ÷ 0,20 m/s;
Odată ce lungimea echivalentă şi lungimea totală au fost determinate, se poate folosi
ecuaţia (2.6.2-21) pentru a determina diametrul minim interior al conductei.
Dacă diametrul calculat astfel este cu totul diferit de cel presupus la calcularea lungimilor
echivalente, lungimile echivalente trebuie recalculate cu noul diametru folosind ecuaţia
(2.6.2-23) şi ulterior trebuie repetat calculul diametrului folosind ecuaţia 2.6.2-21.
Conductele vor corespunde diametrului imediat superior disponibil pe piaţă care a
determinat folosirea ecuaţiei (2.6.2-21).
În acest moment trebuie verificată viteza prin conducte folosind următoarea formulă:

Q Q
V  
A d2

4
[m/s]
Ec. 2.6.2-24
unde:
d = diametrul interior al conductei [m];
Q = debitul combustibilului lichid in volum [m3/s];
Dacă viteza de transfer este sub valoarea limită de 0,15 m/s, procedaţi după cum
urmează:
 diametrul conductei care asigură această viteză minimă trebuie stabilit
folosind formula:

Q d2 Q 4Q
A    d 
V 4 V   0,15

Ec. 2.6.2-25

 lungimea totală maximă a conductelor (efectivă + echivalentă) care leagă

rezervorul de pompă este determinată în aşa fel încât să nu depăşească
pierderea de presiune proiectată, folosind formula următoare:

d 4  Pprog
LTOT 
42   m

Ec. 2.6.2-26

Pompa va fi conectată la distanţă de rezervor, dar nu mai mult de L TOT considerată ca

fiind suma dintre lungimile efectivă şi echivalente.
Dacă diametrul rezultat este de mai puţin de 0,008 m, trebuie aleasă o conductă cu
diametrul interior de 0,008 m, având grijă să se supraestimeze distribuţia pompei în aşa
fel încât viteza fluidului să fie mai mare de 0,15 m/s.

În ceea ce priveşte conducta de distribuţie, diametrul trebuie stabilit în funcţie de viteza

maximă admisă care să fie egală cu 0,6 m/s folosind ecuaţia (2.6.2-23), mai exact:

Q d2 Q 4Q
A    d 
V 4 V  V

Ec. 2.6.2-27
unde:
d = diametrul interior al conductei [m];
Q = debitul combustibilului lichid în funcţie de volum [m3/s];
V = viteza de curgere a combustibilului lichid egală cu 0,6 m/s;
Conductele vor corespunde diametrului imediat superior disponibil pe piaţă determinat
folosind ecuaţia (2.6.2-23). După aceea începeţi calculul diferenţei de presiune a
întregului circuit (transfer sau inel principal) folosind următoarea ecuaţie:

42   LTOT  m
Pprog 
d4

Ec. 2.6.2-28

unde:
d = diametrul interior al conductei [m];
γ = viscozitatea cinematică la temperatura de transfer a combustibilului lichid [m2/s];
LTOT = lungimea totală a conductelor, suma lungimilor efectivă şi echivalente [m];
m = distribuţia în funcţie de masă a unităţii de pompare [kg/s];
ΔPprog = rezultatul diferenţei maxime de presiune [Pa];

Rezultatul diferenţei maxime de presiune trebuie adăugat la pierderea datorată unor

accesorii hidraulice (filtre etc. …) prezente pe conducta de alimentare, la pierderea
înregistrată la nivelul conductei de alimentare şi la diferenţa de înălţime dintre conducta
de admisie şi conducta de distribuţie:

H conducte
Ptot  Pcalc  Pacc  9,81

[Pa]
Ec. 2.6.2-29
unde:
ΔPtot = diferenţa totală de presiune [Pa];
ΔPcalc = rezultatul diferenţei de presiune din conducta de distribuţie [Pa];
ΔPacc = pierderi de presiune la conducta de admisie datorate prezenţei unor accesorii
hidraulice (filtre etc. …) neluate în calcul la determinarea lungimilor echivalente [Pa];
ΔHconducte = diferenţa de înălţime dintre conducta de admisie şi conducta de distribuţie
[m];
ρ = masa volumului combustibilului lichid [kg/m3];

Valoarea astfel calculată, adunată cu presiunea reziduală care trebuie asigurată buclei,
trebuie să fie mai mică decât presiunea asigurată de pompă; şi anume:
 Ppompă ≥ Pbucla + ΔPtot [Pa]
Ec. 2.6.2-30

unde:
Ppompă = presiunea garantată de unitatea de pompare [Pa];
Pbucla = presiunea care trebuie asigurată buclei > 100.000 Pa (>1 bar) [Pa];
ΔPtot = pierderea totală de presiune în conducte [Pa];

În caz de rezultate negative, se poate apela la una din posibilităţile următoare:

 să se reducă lungimea conductelor de distribuţie astfel încât să se reducă
pierderile de presiune;
 să se mărească diametrul conductei de distribuţie astfel încât să se reducă
pierderile de presiune;
 să se aleagă o altă unitate de pompare care să asigure presiunea dorită.
Conductele sunt în general din oţel fără suduri.

Schema 62. Pompe de combustibil

A – combustibil din rezervor
B – combustibil din circuitul de retur de la arzător
D – rezervor scurgere
L – indicator rezervor
M – combustibil către arzător
R – element de încălzire electric
V – element încălzire aburi
S – evacuare preaplin
Schema 63. Rezervorul de zi

2.6.3.2 Sisteme tip buclă pentru arzătoare cu modulaţie cu sau fără rezervoare de
serviciu

Diagramele 23 şi 24 ilustrează reprezentările de referinţă de exploatare a instalaţiei pentru

arzătoarele cu modulaţie.
Sistemul seamănă cu cel anterior descris, cu excepţia conectării unui circuit arzător
secundar la circuitul principal de alimentare. Această conectare poate fi făcută printr-un
rezervor de aerisire. Acest dispozitiv este necesar pentru a recupera căldura degajată de
arzătorul cu modulaţie atunci când funcţionează la putere minimă.
Da fapt, în timp ce la arzătoarele in mai multe trepte excesul de debit al pompei este
evacuat de către dispozitivul de control al pompei, care nu reprezintă aşadar o povară
pentru încălzitor, la arzătoarele cu modulaţie nu se întâmplă la fel deoarece, practic,
întregul debit al pompei arzătorului trece prin încălzitor, iar debitul la retur reprezintă mai
mult sau mai puţin la temperatura de pulverizare pentru combustibil lichid. Observaţi că
această temperatură depinde de viscozitatea combustibilului lichid şi poate fi şi mult mai
mare de 100oC, aşadar mult mai mare decât temperatura de transfer a combustibilului
lichid care este egală cu aproximativ 50-60oC.
În faza de modulaţie, marea parte a debitului de combustibil este evacuată pe conducta de
retur, iar acest lucru reprezintă, înainte de toate, o risipă inutilă de energie şi, mai mult, o
povară pentru arzător deoarece preîncălzitorul poate să nu fie potrivit pentru încălzirea
întregului debit, ducând astfel la diferenţe ulterioare de temperatură şi la deteriorarea
pulverizării sau chiar la stingerea flăcării. Pentru aceste motive, conectarea corectă a
arzătorului cu modulaţie se face folosind rezervorul de degazare care, datorită
construcţiei sale speciale, dă posibilitatea recuperării aproape integrale a căldurii
conţinute în conducta de retur, permiţând în acelaşi timp evacuarea gazelor.
Acest rezervor de degazare poate fi folosit foarte bine şi la arzătoare in mai multe trepte,
deoarece în această fază de preîncălzire are loc o purjare completă în încălzitorul
arzătorului.

Pentru a dimensiona conductele şi componentele sistemului, consultaţi indicaţiile de mai

sus pentru arzătoarele polifazate. În acest paragraf, se va pune accent numai pe unitatea
de pompare şi pe recipientul de separare a gazului.

Unitatea de pompare P2( bucla principală)

Această unitate de pompare trebuie să aibă un debit de cel puţin 3 ori suma capacităţilor
de absorbţie ale arzătorului şi să conţină o pereche de pompe şi filtre cu posibilitatea
comutării in by-pass:

Qp2 = 3 (∑Mi)
Ec. 2.6.2-31

Această supradimensionare este necesară pentru a menţine o presiune stabilă independent

de combinaţiile posibile ale diferitelor faze de funcţionare ale arzătoarelor.
Această unitate de pompare trebuie să aibă un filtru cu autocurăţire sau unul similar,
echipat cu încălzitor şi sită cu dimensiuni între 200 şi 300 μm.

Schema 64. Presiunea in buclă – valori recomandate

Presiunea in buclă la dispozitivul de reglare trebuie stabilită în funcţie de temperatura
combustibilului din dispozitivul de degazare şi, din motive de securitate, trebuie să fie
egală cu presiunea de pulverizare, astfel încât să împiedice degajarea de gaz de către
combustibilul cald şi să asigure o funcţionare corectă a pompei arzătorului, fără pericol
de golire a pompei.
Presiunea in buclă Pbuclă, care trebuie asigurată de unitatea de pompare, trebuie calculată
după graficul următor:

Recipientul de separare a gazului

Acest dispozitiv cuprinde în principal un recipient vertical secţionat pe orizontală de un
sector circular. Combustibilul care circulă prin buclă se îndreaptă spre porţiunea
superioară. În porţiunea inferioară se găsesc două cuplaje pentru conectarea tuburilor
arzătorului; cel de deasupra reprezintă returul, iar cel de dedesubt trebuie racordat la tur;
cuplarea conductei de retur este prelungită aproape până la peretele opus pentru a
împiedica trecerea combustibilului încins în încăperea superioară prin fanta apărută în
sectorul unde a fost făcută secţiunea. Astfel, conducta de tur recuperează aproape tot
combustibilul cald din conducta de retur şi, din cauza vitezei reduse de coborâre a
combustibilului primit de pompă, este posibilă degajarea şi desprinderea unor eventuale
bule de gaz care s-au format.
Partea inferioară a rezervorului trebuie echipată cu o evacuare şi un racord filetat pentru
introducerea elementului de încălzire electrică. În partea superioară trebuie aşezată o
conductă cu supapă pentru evacuarea eventualelor gaze care s-au acumulat în rezervor.

2.6.3.3 Încălzirea conductelor

Pentru toate tipurile de instalaţii menţionate, conductele trebuie încălzite. Iată metoda de
dimensionare:

Căldura care trebuie asigurată la conductele de transport ţine seama de doi factori:
 încălzirea iniţială a conductelor şi reglarea normală;
 compensarea pierderii de căldură în timpul funcţionării.
Pentru a calcula energia necesară reglării normale, poate fi folosită următoarea formulă
care ia în calcul masa combustibilului care trebuie încălzit şi cea a conductei de oţel în
condiţii ideale fără pierderi de căldură. Iată formula:

e1 = (q ∙ ρ ∙ ce + M ∙ cf) ∙ ΔT
Ec. 2.6.2-32

unde:
e1 = energia specifică pe metru lungime care trebuie asigurată conductelor [kJ/m];
q = conţinutul de combustibil pe metru de conductă [m3/m];
ρ = masa volumului combustibilului [kg/m3];
ce = căldura specifică a combustibilului (egală cu aproximativ 1,88 kJ/kgoC) [kJ/kgoC];
M = greutatea conductelor de oţel pe metru liniar de conductă [kg/m];
cf = căldura specifică a oţelului (egală cu aproximativ 0,46 kJ/kgoC) [kJ/kgoC];
ΔT = diferenţa termică a conductei şi a combustibilului în poziţie stand-by a sistemului şi
în regim de funcţionare (aproximativ 50oC) [oC];

Energia totală care trebuie asigurată este dată de relaţia:

E1 = e1 ∙ L
Ec. 2.6.2-33

unde:
E1 = energia totală care trebuie asigurată conductelor [kJ];
e1 = energia specifică pe metru lungime care trebuie asigurată conductelor [kJ/m];
L = lungimea efectivă a conductelor [m];

Puterea totală necesară pentru a asigura energia depinde de timpul necesar atingerii unei
stări stabile de funcţionare:
E1
P1 
t  3600

Ec. 2.6.2-34
unde:
E1 = energia care trebuie asigurată conductelor [kJ];
P1 = puterea sistemului pentru a atinge un regim stabil de funcţionare în conducte [kW];
t = timpul necesar obţinerii condiţiilor proprii unui regim stabil de funcţionare [ore];
Puterea specifică pe unitate de lungime este:

P1
p1  100
L

Ec. 2.6.2-35
unde:
p1 = puterea specifică pe unitate de lungime pentru a atinge regim stabil de funcţionare a
conductelor [W/m];
P1 = puterea sistemului pentru a atinge un regim stabil de funcţionare a conductelor [kW];
L = lungimea efectivă a conductelor [m];

Pentru a calcula energia care trebuie asigurată pentru a compensa pierderea de căldură în
timpul regimului stabil de funcţionare, poate fi folosită următoarea formulă simplificată
care nu ia în calcul decât rezistenţa izolaţiei conductei, fără a ţine cont de rezistenţa
insuficientă asigurată de conducta de metal:

2     T
p2 
D 
ln tot 
 Dest 

Ec. 2.6.2-36
unde:
p2 = puterea specifică pe unitate de lungime pentru pierderile de căldură la nivelul
conductelor
[W/m];
λ = conductivitatea termică a izolaţiei electrice [W/moC];
De = diametrul extern al conductei de oţel [mm];
Dtot = diametrul total egal cu De + 2 ∙ s, unde s reprezintă grosimea izolaţiei [mm];
ΔT = diferenţa termică dintre conducte, temperaturile combustibilului şi temperatura
externă [oC];

Puterea totală care trebuie instalată va fi egală cu:

p L
P2  2
1000

Ec. 2.6.2-37
unde:
P2 = puterea totală a sistemului pentru pierderi de căldură la nivelul conductelor [kW];
p2 = puterea specifică pe unitate de lungime pentru pierderi de căldură la nivelul
conductelor [W/m];
L = lungimea efectivă a conductelor [m];

Sistemul de încălzire pentru încălzirea conductelor trebuie în aşa fel dimensionat încât să
compenseze pierderile de căldură şi să asigure căldura de preîncălzire. În timp ce
pierderile de căldură sunt mereu prezente, preîncălzirea la pornire nu este necesară decât
atunci când sistemul este pornit sau după perioade mai lungi de stand-by, cum ar fi după
perioade de lucrări de întreţinere curentă.
Creşterea grosimii izolaţiei poate reduce pierderea de căldură, în timp ce căldura la
preîncălzire poate fi amânată în timp, dar nu eliminată.
Dacă presupunem că este nevoie de un timp scurt pentru atingerea unui regim stabil de
funcţionare (0,5 ÷ 1 oră), nivelul de sarcină datorat pierderii de căldură nu reprezintă
decât o mică parte din total, care este absorbită aproape în întregime de puterea de
preîncălzire.
Dat fiind costul ridicat al încălzirii conductelor şi natura dezorganizată a operaţiunilor în
vederea atingerii unui regim stabil de funcţionare, este bine să se recurgă la perioade
foarte lungi de preîncălzire, între 4 şi 5 ore, pentru a obţine maximum de putere, având în
vedere că este compatibil cu tipul de sistem şi regulile sale de funcţionare.
Pentru a calcula puterea totală ce trebuie instalată, randamentul necesar pentru a
compensa pierderile de căldură la nivelul conductelor în regim stabil de funcţionare se
calculează pe jumătate:

P2
Ptot  P1 
2

Ec. 2.6.2-38
unde:
Ptot = puterea totală a sistemului pentru atingerea unui regim stabil de funcţionare şi
pentru
pierderile de căldură la nivelul conductelor [kW];
P1 = puterea sistemului pentru atingerea unui regim stabil la nivelul conductelor [kW];
P2 = puterea sistemului pentru pierderile de căldură la nivelul conductelor [kW];

Schema 65. Banda de încălzire pentru conducta de alimentare

Conductele pot fi încălzite prin două metode diferite:

 folosind un element de încălzire electrică;
 folosind apă caldă sau fierbinte;
 folosind vapori

În acest manual este vom atinge doar încălzirea de tip electric care permite o marcare
simplă şi rapidă care poate fi uşor modificată dacă va fi cazul. Conductele pot fi încălzite
electric prin benzi termice sau fire conductoare de încălzire.
Benzile termice sunt din poliester flexibil şi conţin elemente electrice izolate individual
cu manta din PVC livrate fie sub formă de role, deja tăiate la o anumită lungime, fie sub
formă de bobine, urmând a fi tăiate de utilizator.
Eficienţa sistemelor de încălzire electrică este întotdeauna sub 100%, atât din cauza
contactului deficitar cu conducta, dar şi din cauza pierderilor inevitabile de căldură la
exterior în ciuda izolaţiei.
În general, randamentul poate atinge următoarea valoare:
 benzile termice şi învelişurile termice η = 85%;
 fire conductoare de încălzire η = 70%;

Puterea totală asigurată este egală cu:

Ptot
Peff 

unde:
Peff = puterea totală pe care trebuie să o asigure sistemul electric de încălzire [kW];
Ptot = puterea totală a sistemului pentru atingerea sării de funcţionare stabilă şi pentru
pierderile de căldură la nivelul conductelor [kW];

Alegerea benzilor de încălzire trebuie făcută în funcţie de temperatura maximă care poate
fi atinsă de conducte (de exemplu 65oC).
Benzile de încălzire pot fi cu autoreglaj, caz în care puterea la ieşire scade odată cu
creşterea temperaturii până când se opreşte la o anumită valoare (60 ÷ 80oC), sau fără
autoreglaj, caz în care trebuie instalat un termostat de limitare pentru a controla
temperatura.
Benzile de încălzire fără autoreglaj au o capacitate constantă de emitere a puterii
independentă de temperatură şi trebuie alese în funcţie de puterea necesară calculată prin
procedurile de mai sus, şi anume:
P
pef  ef 1000
L

unde:
pEF = puterea specifică pe lungime de conductă, pe care trebuie să o asigure sistemul
electric [W/m];
PEF = puterea totală pe care trebuie să o asigure sistemul electric de încălzire [kW];
L = lungimea efectivă a conductei [m];

Dacă Pbandă reprezintă puterea specifică de încălzire a benzii fără autoreglaj, vom obţine
lungimea benzii de încălzire pe metru de conductă astfel:
p
l bandă  ef
pbandă

unde:
lbandă = lungimea benzii de încălzire pe metru de conductă;
peff = puterea specifică pe lungime de conductă, pe care o poate asigura sistemul electric
[W/m];
pbandă = puterea specifică de încălzire pe metru de bandă [W/m];

Capacitatea puterii specifice a benzilor poate varia cu câteva unităţi W/m până la câteva
sute de W/m; în general, acest lucru se poate obţine folosind benzi de încălzire cu putere
specifică între 20 şi 40 W/m.
Odată ce s-a obţinut lungimea benzii, se poate obţine şi pasul înfăşurărilor, cu ajutorul
căreia se vor bobina conductele de păcură, folosind diagramele furnizate de producătorii
benzilor, cum sunt cele din diagrama 66.
 Lungime bandă (m)
Schema 66. Paşii înfăşurării cu benzi de încălzire

Axa X indică lungimea benzii de încălzire pe metru de conductă; axa Y indică pasul
înfăşurării. Această diagramă trebuie utilizată astfel:
 din punctul care corespunde valorii lbandă pe axa X trasaţi o linie verticală până
întâlneşte curba care corespunde diametrului conductei;
 în funcţie de punctul găsit, citiţi valoarea înfăşurărilor necesare pentru a obţine
puterea dorită.

Dacă numărul de înfăşurări astfel obţinut este prea mare, el poate fi redus mărind puterea
specifică a benzii de încălzire.

În cazul în care au fost alese benzi de încălzire cu autoreglaj, puterea lor specifică P bandă
trebuie stabilită în funcţie de o temperatură de referinţă, echivalentă cu valoarea minimă
pe care o poate atinge combustibilul, în mod normal egală cu 10 o C; după aceea procedura
este asemănătoare cu cea aplicată pentru benzile de încălzire fără autoreglaj.

Firele conductoare de încălzire conţin un conductor izolat, cu mai multe fire. Când firul
conductor de încălzire este legat la reţea, produce căldură prin efectul "Joule". Puterea
disipată depinde de puterea conductorului şi de potenţialul alimentării electrice. De
regulă, fabricanţii oferă ca reper puterea firului conductor; puterea specifică trebuie
calculată conform legii lui Joule exprimată pentru tensiuni constante:
 V2
pfir 
rfir  L 2fir

unde:
pfir = puterea specifică de încălzire pe metru de fir conductor de încălzire [W/m];
V = tensiunea de alimentare a firului conductor de încălzire [V];
rfir = puterea specifică în funcţie de lungimea firului conductor de încălzire [Ω/m];
Lfir = lungimea firului conductor de încălzire [m];

Firul conductor de încălzire trebuie să aibă o putere specifică între 20 ÷ 40 w/m2.

Conducta de alimentare electrică poate fi marcată cu un tub de cupru cu diametru mic,
prin care firul conductor de încălzire poate fi trecut pentru a face mai uşoară instalarea
şi/sau înlocuirea.

Pentru a lega bucla principală la bucla secundară a pompei arzătorului, există mai multe
conducte flexibile încălzite şi izolate, echipate cu un termostat special. Aceste conducte
sunt descrise ca accesorii în cataloagele cu arzătoare şi sunt echipate cu un element fix
foarte puternic pentru a reduce perioada de aşteptare în timpul preîncălzirii conductei
după ce arzătorul a fost în stand-by.

2.6.3.4 Încălzirea rezervoarelor de depozitare

Aşa cum s-a mai arătat, combustibilul tip CLU este de obicei solid la temperatura
camerei şi de aceea nepotrivit pentru a fi pompat. Pentru a obţine valori ale viscozităţii
adecvate pompării, combustibilul trebuie preîncălzit în rezervoare. Sistemul de încălzire
trebuie să poată compensa pierderea inevitabilă de căldură din rezervor şi să asigure
căldura necesară combustibilului utilizat.
Pierderile de căldură au loc prin suprafaţa exterioară a rezervorului şi se datorează
diferenţei de temperatură dintre combustibilul conţinut în rezervor şi mediul înconjurător.
Calculul pierderilor de căldură dintr-un rezervor trebuie făcut conform metodelor şi
ipotezei transmiterii căldurii, care nu este întotdeauna rapidă sau imediată ca în cazul
rezervoarelor îngropate.
Secţiunea 5 prezintă diagrama pentru predimensionarea sistemelor de încălzire în cazul
rezervoarelor pline şi complet încălzite.
Situaţia rezervorului complet umplut cu combustibil încins este o stare ideală care apare
foarte rar deoarece suprafaţa de încălzire este limitată la porţiunea volumului încălzit, de
aceea partea încălzită a rezervorului este extrem de mică şi o capacitate la ieşire egală cu
1/3 din cea nominală, găsită prin utilizarea graficului, este considerată potrivită.
Cerinţa de căldură pentru combustibilul pompat se calculează folosind următoarea
ecuaţie:

mc  ce  T
Q
3600
unde:
Q = puterea de încălzire a combustibilului pompat [kW];
mc = distribuţia corectă a combustibilului [kg/h];
ce = căldura specifică a combustibilului (egală cu aproximativ 1,88 kJ/kgoC) [kJ/kgoC];
ΔT = diferenţa dintre temperatura combustibilului distribuit şi temperatura externă
(50÷60oC) [oC];

Din motive de siguranţă în locul valorii reale se foloseşte o valoare corectată a

distribuţiei.
Dacă pompa de transfer lucrează non-stop cu o buclă echipată cu o conductă de retur spre
rezervor, distribuţia corectă va fi egală cu de 1,5 ori cantitatea arsă.
Dacă pompa de transfer alimentează un rezervor de serviciu fără conductă de retur,
funcţionarea va fi intermitentă şi reglată de comutatorul de nivel din rezervorul de
serviciu; în acest caz, distribuţia corectă va fi egală cu cea a pompei de transfer.

Rezervoarele pot fi încălzite prin:

 sisteme electrice;
 sisteme cu apă caldă sau fierbinte;
 sisteme cu vapori;

În această secţiune vom analiza tipul electric de încălzire.

Rezervoarele pot fi încălzite electric fie prin încălzitoare tip bandă la exteriorul
rezervorului, fie prin încălzitoare interne.
Pentru încălzirea cu benzi, cititorul trebuie să consulte capitolele anterioare referitoare la
acest tip de încălzitor, ţinând totuşi cont că în acest caz trebuie luată în considerare
pierderea totală de căldură din rezervor.
Încălzitorul intern poate fi clasificat în două tipuri principale:
 pentru rezervoare verticale;
 pentru rezervoare orizontale;
Cele pentru rezervoare verticale seamănă cu încălzitoarele cu set de tuburi cu apă/vapori
şi cuprind un element de baterie sudat la o placă tubulară.
Sarcina termică specifică trebuie să fie cât mai scăzută, cel mult de 2 W/m 2 şi dacă este
posibil în jur de 0,8 w/m2, pentru a reduce la minimum formarea de produse de distilare.
Pentru a exploata la maximum caracteristicile acestor încălzitoare, ele nu trebuie montate
direct pe rezervor, ci mai degrabă echipate cu o serie de dispozitive care să le ajute să
facă faţă la orice viteză de lucru.
Încălzitoarele pentru rezervoare orizontale cuprind un recipient în formă de clopot
scufundat şi care conţine elementele de încălzire; clopotul este dispus vertical pe fundul
rezervorului şi susţinut de un distanţier.
Marele avantaj al acestor radiatoare este faptul că se instalează foarte uşor, permiţând o
întreţinere curentă rapidă prin extragerea radiatorului prin trapa de acces fără a mai fi
nevoie de golirea rezervorului.
Totuşi, încălzitoarele sunt limitate la o valoare practică a capacităţii de cel mult 36 kW.
2.7 ALIMENTAREA ELECTRICĂ ŞI CONTROLUL ARZĂTORULUI

După cum am văzut în paragrafele anterioare, pe arzător sunt montate componente care
necesită alimentare electrică:
 Ventilator;
 Preîncălzitor al combustibilului lichid;
 Pompă de absorbţie a combustibilului lichid.

Precum şi alte componente care necesită o alimentare electrică la joasă tensiune:

 Sisteme auxiliare pentru controlul şi reglarea arderii.

Pentru arzătoarele monobloc mici alimentate cu curent monofazic, cele două tipuri de
consumatori sunt conectate electric la o singură linie.

conector 7 pini
mufă 7 pini

TR Termostat reglare
TS Termostat siguranţă (resetare manuală)
h1 Contor ore cu o singură treaptă
SB Led închidere circuit
C Siguranţă electrică
F Secţiune conductori
L Condensator
PE Legare la pământ

Schema 67. Schema electrică a unui arzător monobloc cu alimentare electrică

monofazică

În cazul arzătoarelor monobloc cu un nivel prea mare de putere şi al arzătoarelor

alimentate separat, alimentarea la reţea se face separat de alimentarea auxiliară; în cazul
arzătoarelor monobloc, echipamentul electric este în general montat pe aparat, în timp ce
pentru arzătoarele cu corp dublu panourile electrice sunt separate de carcasa arzătorului.
Pentru arzătoarele monobloc, datele referitoare la alimentarea electrică apare clar în
graficele tehnice ale arzătorului. Pe de altă parte, definirea nevoii de energie electrică
pentru un arzător cu dublu corp implică proiectul întregului sistem de combustie,
deoarece unele componente sunt separate de corpul arzătorului şi trebuie alese în funcţie
de performanţa cerută de sistem.

MB Termostat reglare
IN Termostat siguranţă
TL Siguranţă electrică 6A
TR Siguranţă
T6A Secţiune conductori
F Panou terminale arzător
L Întreruptor manual
TS Termostat control limite
Schema 68. Schema electrică a unui arzător monobloc cu alimentare electrică
trifazică

Reglarea şi controlul arderii necesită o reţea de alimentare electrică pentru a îndeplini

următoarele funcţii:
 prelucrarea secvenţei de aprindere şi siguranţă a flăcării;
 reglarea sarcinii termice.

Respectarea instrucţiunilor de siguranţă implică utilizarea anumitor dispozitive speciale

pentru supravegherea arzătoarelor. Legislaţia prevede, în funcţie de tipul arzătorului,
măsurile de control care trebuie aplicate. Totuşi, următoarele principii sunt general
valabile:
1. Flacăra trebuie să fie prezentă pe o perioadă limitată de timp din momentul în
 care combustibilul a ajuns la duza şi, ulterior, trebuie să ardă neîntrerupt;
2. În funcţie de tipul de arzător, trebuie indicată marja maximă de timp în care
poate fi evacuat combustibilul fără a produce flamă. Această perioadă de timp,
care este destul de scurtă, se numeşte timp de siguranţă;
3. În lipsa detectării unei flăcări în cadrul timpului de siguranţă, va avea loc o
blocare a sistemului, iar alimentarea cu combustibil va fi oprită;
4. În cazul arzătoarelor cu combustibil lichid, dacă în timpul funcţionării se stinge
flacăra din cauza unei probleme temporare, aceasta poate fi reaprinsă;
5. În cazul unei avarii a dispozitivelor arzătorului care pun în pericol siguranţa,
controlul şi formarea flăcării, funcţionarea arzătorului trebuie întreruptă
automat. Această blocare, denumită blocare de siguranţă, este indicată de o
lumină de avertisment şi nu poate fi deblocată decât manual.

Schema 69. Secvenţa de aprindere a unui arzător pe gaz metan

Echipamentul necesar îndeplinirii acestor funcţii este următorul:

1. Un sistem de combustibil pornit/oprit, cum ar fi de exemplu o supapă
electromagnetică;
2. Un dispozitiv electric de aprindere;
3. Un sistem de detectare a flăcării care certifică cu precizie prezenţa sau absenţa
flăcării şi declanşează comenzile de control corespunzătoare. Pentru
arzătoarele cu gaz, senzorul de detectare este în general de tip ionizare, în timp
ce pentru arzătoarele cu combustibil lichid sau mixt senzorul este de obicei de
tip fotocelulă;
4. Un circuit de cronometrare care stabileşte timpul de siguranţă;
5. Un circuit de blocare în caz de avarie.

Schema 69 prezintă secvenţa de aprindere a unui arzător pe gaz metan, iar figura 70
prezintă schema componentelor principale necesare pentru a controla flacăra şi regla
sarcina.

Indicator erori Panou arzător Senzor temperatură

boiler
Alarmă Control
Senzor presiune modulaţie
boiler
Detectare flacără Senzor ionizare
Senzor ultraviolete (UV)
Fotocelulă

Supapa principală 1 Supapa principală 2 Control

Control şi Supapă pilot Contactor motor Presostat modulaţie
monitorizare arzător aer
combustibil Senzor presiune gaz
Transformator aprindere Servomotor aer/combustibil
Control
ventilator
arzător
Control
debit
combustibil
aer
1 – Selectare arzător
2 – Selectare combustibil
3 – Auto / manual
4 – Reducere modulaţie
5 – Creştere modulaţie
6 – Oprire sunet alarmă
7 – Închidere arzător
 8 – Stand by

Schema 70. Schema principalelor componente necesare controlului şi reglării

arderii

În funcţie de mărime, de tipul de combustibil şi de exigenţele aplicaţiei, aerul şi

combustibilul pot fi reglate după cum urmează (vezi secţiunea 2.1):
 o treaptă
 mai multe trepte (două sau trei)
 progresiv in două trepte
 cu modulaţie

În cazul unei singure trepte, pentru a porni sau opri arzătorul nu este nevoie decât de un
dispozitiv care activează sistemul de manevrare a reglajului căldurii. De regulă, este
reprezentată printr-un contact al unui termostat cu două ajustări care reglează de exemplu
temperatura apei dintr-un cazan. Când scade temperatura sub valoarea prescrisă,
termostatul cere căldură şi închide contactul şi porneşte arzătorul; în cazul unei creşteri
de temperatură, dimpotrivă, contactul se deschide, iar arzătorul se opreşte. Panoul de
comandă, care diferă în funcţie de capacitatea de ieşire şi de tipul de arzător, după ce a
primit semnalul privind cererea de căldură, stabileşte secvenţa de funcţionare a diferitelor
dispozitive.
Dacă în timpul programului nu are loc aprinderea în timpul de siguranţă, se întrerupe
programul şi se semnalează problema (blocare de siguranţă).

Schema 71. Programarea temperaturilor de reglare la un arzător in două trepte

Dacă devine necesară asigurarea unei puteri termice pe două nivele, se poate folosi
reglarea de tip două trepte. În acest caz, două termostate diferite, denumite prima flacără
şi a doua flacără, comandă aprinderile. Fiecare termostat se comportă ca termostatul unic
din cadrul arzătorului intr-o treaptă, activând/dezactivând dispozitivele combustibilului şi
aerului de combustie.
Cele două termostate funcţionează la nivele diferite de temperatură. Termostatul care
controlează prima fază trebuie calibrat la o temperatură mai mare decât temperatura celui
de-al doilea termostat.
Întrucât diferenţialele celor două termostate nu sunt întotdeauna disponibile imediat, după
cum arată schema 60, acest tip de reglare poate fi făcut mai precis şi mai eficient folosind
termostate cu două praguri (cu diferenţial fix).
Mai mult, pentru centralele rezidenţiale, care într-o anumită perioadă din an nu sunt
folosite decât pentru a asigura apă caldă, există aşa-zisa dezactivare pe timpul verii a
celui de-al doilea prag, când funcţiile celei de-a doua faze sunt anulate.
Reglarea sarcinii termice la tipurile „o treaptă” şi „două trepte” este considerată a fi
"rapidă", deoarece dispozitivele de activare acţionează instantaneu. La unele aplicaţii, la
care se cere o variaţie şi mai gradată a încărcăturii termice, se folosesc reglări progresive
şi cu modulaţie.
La pornirea in două progresivă, dispozitivul de reglare a combustibilului este aşezat în
poziţia de aprindere.
Servomotorul pentru reglarea combinată combustibil/aer cu deschidere lentă determină
variaţia distribuţiei până la sarcina maximă. Astfel servomotorul controlează capacitatea
arzătorului aflat la valori maxime sau minime ale sarcinii.

MB Termostat siguranţă
TS Siguranţă 6A
S Siguranţă electrică
IN Secţiune conductori
T6A Întreruptor manual
F Semnal de închidere extern
L Senzor temperatură
RWF40 Controler putere
(modulaţie)
Schema 72. Schema electrică a unui arzător cu modulaţie cu dispozitive de
comandă

Diferenţa dintre această modalitate şi cea cu modulaţie este posibilitatea ultimei de a lua
poziţii intermediare de reglare între maximum şi minimum. Pentru a obţine o modulaţie
satisfăcătoare, servomotorul poate funcţiona mai in trepte mai mici decât arzătorul in
două trepte progresiv; mai mult, trebuie introdus un dispozitiv de reglare completă cu
reglare PI sau PID şi cu sonde de măsurare a temperaturii şi presiunii. În cazul
arzătoarelor monobloc, acest dispozitiv poate fi montat de obicei direct pe arzător.

2.8 NIVELE DE ZGOMOT LA ARZĂTOARELE CU AER INSUFLAT

Zgomotul este definit ca un sunet nedorit care, dacă se încadrează pe scara frecvenţelor
audibile între 20 şi 20.000 Hz, deranjează, provoacă iritaţii şi/sau distruge sănătatea.
Sunetul este un ansamblu de oscilaţii ale particulelor într-un mediu flexibil.
Emisia unui sunet de către o sursă implică emisia de energie care, în funcţie de o unitate
de timp, reprezintă puterea sonoră măsurată în waţi. Nivelul puterii sonore este definit
prin următoarea ecuaţie:
LW = 10 log (W/W0) (dB)
Ec. 2.8-1

unde W0 reprezintă puterea de referinţă egală cu 10-12 W.

Mai mult, diferenţa dintre presiunea în prezenţa sunetului şi presiunea într-un punct din
spaţiu în absenţa sunetului este definită ca presiune acustică în acelaşi punct din spaţiu;
aceasta se măsoară în Pascali. Nivelul presiunii acustice se exprimă folosind următoarea
ecuaţie:

Lp = 20 log (P/P0) (dB)

Ec. 2.8-2

unde P reprezintă presiunea de referinţă egală cu 20 ∙ 10 -6 Pa, ceea ce reprezintă presiunea

minimă percepută de urechea umană.
Pentru a calcula mai uşor, s-au introdus nivele de putere şi presiune, exprimate în decibeli
(dB); decibelul reprezintă reacţia logaritmică a urechii la variaţiile de intensitate sonoră.
Tabelul de mai jos indică unele din valorile anumitor surse şi unele valori ale presiunii
acustice în anumite medii.
Putere sunet:

Nivel putere sunet:

Tip sursă:
Proiectil plumb
Motor turbojet
Avion comercial
Orchestră mare
Ciocan pneumatic
Ventilator centrifugal 20000 m³/h
Motorul unui vehicul pe autostradă
Ventilator axial 2500 m³/h
Conversaţie
Şoaptă

Tabel 17. Valori tipice ale nivelului de zgomot

Este necesară înţelegerea completă a diferenţei dintre puterea acustică şi presiunea

acustică; puterea este o mărime absolută care se referă la sursa emitentă. Presiunea este o
unitate de măsură care se referă la un punct în spaţiu şi, deci, la emiterea unui sunet de
către o sursă. Presiunea măsurată într-un punct în spaţiu depinde atât de sursa sonoră, de
distanţa până la punctul de măsurare a sursei, cât şi de condiţiile din jurul sistemului. De
aceea, datele privind presiunea acustică sunt mereu însoţite de condiţii de testare: distanţa
punctului de măsurare şi tipul de încăpere în care s-a făcut testul.
Puterea acustică nu poate fi măsurată direct, ci se calculează folosind unităţile de măsură
ale presiunii acustice, în laboratoare speciale de măsurare acustică.
Presiune sunet (Pa):

Nivel presiune sunet (dB):

Situaţie:
Decolarea unui avion, la o distanţă de 30 m
Utilizatorul unui ciocan pneumatic
Uzină termică de mari dimensiuni
Operatorul unei prese automate
Operatorul unui strung
Camion de mare tonaj, la o distanţă de 6 m
Pe marginea unui drum cu trafic mare
Interiorul unui restaurant
Tabel 18. Valorile medii ale nivelului de zgomot

Conform definiţiei nivelului cu ajutorul ecuaţiilor indicate mai sus, putem concluziona că
o dublare a puterii acustice echivalează cu o creştere cu 3 dB a nivelului puterii, în timp
ce o dublare a presiunii acustice echivalează cu o creştere de 6 dB a nivelului presiunii.

Pentru a adăuga sau scădea diferite nivele ale presiunii, este posibilă folosirea următoarei
ecuaţii:

Lptot = 10 ∙ log [∑10 (0,1 Li)] [dB]

Ec. 2.8-3

ţinând cont că, în caz de diferenţe de nivel, însumarea trebuie făcută cu valori relative.

Fiecare zgomot cuprinde un ansamblu de sunete cu diferite frecvenţe. Sunetele care pot fi
percepute de urechea umană sunt cele cu frecvenţe cuprinse între 20 Hz şi 20.000 Hz.
Totuşi, urechea umană nu prezintă aceeaşi sensibilitate faţă de sunete de frecvenţe
diferite. De aceea, în urma unui experiment, s-au creat câteva curbe izofonice, cu alte
cuvinte curbe de intensitate acustică egală măsurată în "foni". Numărul de foni este egal
cu nivelul de presiune acustică corespunzător frecvenţei de referinţă de 1000 Hz.
Tabel 19. Spectrul de bandă al frecvenţei octavei

Schema indică aceste curbe pe care axa X arată frecvenţele în Hz, iar axa Y nivelul
presiunii acustice în dB; dintr-o analiză a acestor curbe putem concluziona că sunete de
diferite frecvenţe produc aceeaşi intensitate sonoră (aceeaşi valoare a fonilor), chiar dacă
au diferite valori ale presiunii acustice.

Limită audibilitate Frecvenţă

Schema 73. Curbe izofonice

Dacă examinăm curbele, observăm că, cu cât frecvenţa este mai mică cu atât este mai
mare nivelul de presiune acustică, intensitatea sonoră fiind constantă.
De aceea, dacă dorim să obţinem măsurători în concordanţă, pe cât posibil, cu senzaţiile
auditive ale urechii, trebuie amortizate frecvenţele cele mai scăzute pentru a obţine o
măsurătoare gradată. Diferite curbe moderate au fost normalizate, iar cea mai folosită se
numeşte "curba A"; aceste curbe apar în Schema 74. Instrumentele de măsurare a
presiunii sonore, denumite contoare pentru nivelul sunetului sau fonometre, au deja
posibilitatea de a face măsurători folosind curba gradată "A" din cadrul lor.
Nivel relativ al sunetului (dB)
Liniar
Frecvenţă (Hz)
Schema 74. Curbe îngreunate

Dacă măsurarea se face cu un instrument gradat liniar, nivelul presiunii acustice se

măsoară în dB; dacă, pe de altă parte, măsurarea se face folosind instrumentul gradat "A",
nivelul de exprimă în dB(A).

Când, pentru un anumit zgomot, se cunoaşte nivelul împărţit în diferite frecvenţe (de
exemplu: în octavă), nivelul zgomotului general se obţine prin adunare folosind ecuaţia
(2.6.3).
În mod special, pentru următorul spectru în octavă:
Nivelul presiunii generale va fi egal cu:

Lp = 10 ∙ log [107,2 + 108,0 + 106,7 + 106,0 + 106,2 + 105,5 + 105,1 + 104,5] = 80,9

Aşa cum s-a stabilit deja, nu este posibilă măsurarea directă a puterii acustice a
aparatului, dar este necesară citirea presiunii sonore într-un punct dat pentru a ajunge apoi
la putere. În spaţiu deschis, adică acolo unde undele sonore se mişcă dinspre sursă în
toate direcţiile, ecuaţia care pune în relaţie nivelul puterii acustice cu nivelul presiunii
acustice este:

LW = LP + 20 ∙ log(r) + 11 [dB]
Ec. 2.8-4

Această ecuaţie se foloseşte şi pentru măsurătorile în încăperile tip "spaţiu deschis" ale
laboratoarelor de măsurare acustică. Încăperile de tip "spaţiu deschis" sunt camere
speciale pentru măsurători, unde pereţii care înconjoară spaţiul fizic sunt construiţi dintr-
un material cu coeficient mare de absorbţie pentru a simula trăsăturile ideale ale câmpului
deschis.
Ecuaţia de mai sus arată, aşa cum s-a menţionat, că nivelul presiunii acustice scade pe
măsură ce se depărtează de sursă; această diferenţă este egală cu 6 dB pentru fiecare
dublare a distanţei dintre punctul de măsurare şi sursa de emisie.
Dacă doriţi să determinaţi nivelul teoretic al presiunii acustice într-o încăpere în care este
aşezat un aparat, cum ar fi un arzător într-o centrală electrică, trebuie aplicată următoarea
ecuaţie:

 Q 4
L p  Lw  10  log    0,5 dB 
 2   r
2
R

Ec. 2.8-5
unde:
Lp = nivelul presiunii acustice în dB;
Lw = nivelul puterii acustice în dB;
r = distanţa de la sursă [m];
Q = coeficienţii de direcţie ai sursei egali cu:
= 1 pentru sursele aproape de centrul încăperii;
= 2 dacă sursa se află la mijlocul unui perete sau al unei podele;
= 4 dacă sursa de zgomot este poziţionată la intersecţia a doi pereţi.
R = constanta camerei [m2];

Constanta camerei poate fi determinată folosind următoarea ecuaţie:

[m2]
S  m
R
1  m 
Ec. 2.8-6
unde:
S = aria suprafeţei totale a pereţilor camerei;
αm = coeficientul mediu de absorbţie al camerei egal cu:

 i Si  i
m 
S
[m2]
Ec. 2.8-7
unde:
Si = aria suprafeţei peretelui Nth;
αi = factorul de absorbţie al peretelui Nth;

Coeficientul de absorbţie variază în funcţie de frecvenţa de undă a sunetului incident, de

aceea analiza care utilizează ecuaţia 2.8.5 ar trebui făcută pentru frecvenţe, pentru a
calcula apoi valoarea totală prin metoda descrisă mai sus.
Tabelul 20 indică coeficienţii de absorbţie ai anumitor materiale.
Materiale Spectrul central de frecvenţă

Perete nefinisat
Perete finisat
Tencuială
Lemn de pin
Sticlă
Cort de catifea întins,situat la 20 cm
Cort de catifea neîntins, situat la 20cm
Pâslă
Lână minerală (grosime = 2,5 cm)
Lână minerală (grosime = 5 cm)
Vată de sticlă (grosime = 2,5 cm)
PU1
PU2
PU3
PU4
PU5

Tabel 20. Factori de absorbţie ale anumitor materiale

La măsurarea zgomotului dintr-un mediu, trebuie ţinut seama că, pe lângă zgomotul
produs de maşină, există mereu şi zgomote provenite din alte surse. Ansamblul de
zgomote externe este definit ca zgomot de fond. De aceea, măsurătorile făcute trebuie să
ignore aceste valori.
Aflarea valorii acestor zgomote de fundal se face prin măsurarea nivelului presiunii
acustice când maşina este pornită şi apoi când este oprită, pentru a măsura nivelul
zgomotului de fond.
Apoi, aplicând ecuaţia (2.8.3), se poate obţine valoarea presiunii datorate numai
aparatului în timpul funcţionării. De exemplu, putem presupune că am făcut măsurătoarea
ţinând cont de cele două condiţii indicate cu următoarele valori:
 aparat pornit Lp = 80 dB;
aparat oprit L p = 76 dB;
valoarea presiunii acustice care corespunde numai maşinii fiind egală cu:

2.8.1 Amortizarea zgomotului făcut de arzătoarele cu aer insuflat

Zgomotul făcut de arzător provine în principal din următoarele trei surse:

 Pompe în grupurile de pompare;
 Ventilator;
 Flacără
Pentru a limita nivelul zgomotului, se pot instala dispozitive de izolare acustică pe
arzătoare şi monta orice fel de pompe în exteriorul arzătorului pe suporturi flexibile.
Cutiile de antifonare sunt articole opţionale în cataloagele fabricanţilor de arzătoare şi
sunt făcute dintr-un material fonoabsorbant (materialele uşoare au tendinţa de a amortiza
zgomotele de înaltă frecvenţă, în timp ce materialele mai grele amortizează mai bine
zgomotele de frecvenţă joasă). Ele pot reduce zgomotul făcut de ventilator, de pompa
instalată pe aparat şi, parţial, cel făcut de flacără.
Schema 75 prezintă un o cutie antifonică.

Schema 75. Cutie de antifonare pentru arzătoarele cu aer insuflat

La arzătoarele dublu corp, la care ventilatorul se află în exteriorul aparatului, sursa

principală de zgomot este chiar ventilatorul, însă undele de presiune pe care le produce
sunt transmise prin conductele de admisie şi prin conductele de distribuţie ale capului de
combustie.
Pentru a reduce zgomotul emis de ventilatoarele externe este nevoie să se aleagă
performanţe mari la viteză mică şi cu un punct de funcţionare poziţionat în secţiunea
stabilă a curbei sale caracteristice. Instalarea aparatului trebuie să se facă folosind suporţi
anti-vibraţie. Conectarea ventilatorului la conducte trebuie făcută cu racorduri anti-
vibraţie. Secţiunea conductelor de conectare din apropierea ventilatorului trebuie să fie
variabilă, cu o înclinaţie de cel mult 15 o; mai mult, se pot instala orice accesorii la o
distanţă obligatorie de cel puţin echivalentul a 3 diametre de ventilator.
În cazurile în care se cere o reducere serioasă a zgomotului sistemului aeraulic, se pot
instala amortizoare speciale cu plăci de deviaţie din material izolator acustic în interiorul
secţiunii conductelor de admisie. Introducerea acestor amortizoare duce la mărirea
pierderii de presiune a sistemului aeraulic şi, de aceea, ele vor trebui introduse numai în
caz de necesitate efectivă.
Altă soluţie tehnică folosită pentru a limita emisiile de zgomot constă în instalarea unor
ventilatoare închise în dispozitive speciale de izolare acustică.
Când unul din sistemele mai sus menţionate este instalat la un arzător cu aer insuflat
(rezervor de amortizare, amortizor sau cutie) pentru a reduce zgomotul, funcţiile corecte
ale sistemului trebuie testate cu aceste dispozitive instalate pentru a verifica dacă
diferenţa de presiune cauzată de acestea se încadrează în limitele admise.
Unele ţări au o legislaţie care fixează limitele emisiilor sonore în diferite domenii de
aplicare.

2.9 OPTIMIZAREA COMBUSTIEI CU ARZĂTOARELE CU AER INSUFLAT

În această secţiune vom analiza anumite tehnologii capabile să îmbunătăţească vizibil

procesul combustiei la un arzător cu aer insuflat. După cum se poate vedea, aceste tehnici
necesită aplicarea sub-sistemelor de exploatare a instalaţiei, care permit o monitorizare şi
o reglare corectă a arderii, de exemplu:
 Sisteme de reglare combustie O2;
 Preîncălzirea aerului de întreţinere a arderii ;
 Reglarea numărului de mişcări de revoluţie ale ventilatorului;
 Sistemul de Gestiune a Arzătorului.

Oxigen în gazele de combustie (%)

Fără reglare nivel oxigen - Cu reglare nivel oxigen
Sarcină (kg/h)
Schema 76. Valori de referinţă ale conţinutului de oxigen în gazele de combustie
ale unui arzător pe gaz

2.9.1 Reglarea O2

Aşa cum am mai arătat la secţiunea 1, pentru a evita prezenţa particulelor nearse în
conductele de gaz şi, deci, pentru a obţine o oxidare completă a combustibilului, trebuie
să existe un surplus de aer referitor la valoarea stoichiometrică, dar care să nu fie totuşi
prea mare, altfel eficienţa va scădea.
Excesul de aer este stabilit atunci când arzătorul corespunde parametrilor medii de
funcţionare ai arzătorului şi măsurat în funcţie de cantitatea de oxigen sau bioxid de
carbon prezent în conductele de evacuare a gazului. Totuşi, valoarea optimă de aer
suplimentar este variabilă în timpul funcţionării arzătorului, în funcţie de cantitatea de
oxigen necesară pentru o oxidare completă a combustibilului. De aceea, cantitatea exactă
de aer care trebuie asigurată arzătorului depinde de cantitatea de oxigen din aer şi de
caracteristicile combustibilului; mai exact, parametrii care au cea mai mare influenţă
asupra cantităţii de aer necesar sunt:

 Temperatura aerului de întreţinere a arderii: o creştere de 10 oC a temperaturii

aerului de întreţinere a arderii corespunde unei scăderi a densităţii aerului de
circa 3% cu o scădere ulterioară a oxigenului din aer de circa 0,6% ;
 Presiunea barometrică a aerului: o scădere a presiunii barometrice de 10 mbar
duce la o scădere a densităţii aerului de circa 1% cu o scădere ulterioară a
oxigenului din aer de circa 0,2% ;
 Valoarea calorifică a combustibilului: o creştere de 5% a valorii calorice a
combustibilului corespunde unei creşteri a nevoii de oxigen de 1% ;
 Distribuţia, temperatura şi presiunea combustibilului ;
 Tirajul şi contrapresiunea din camera de combustie;

Toate variabilele menţionate mai sus influenţează combustia, determinând astfel

cantitatea necesară de oxigen şi, astfel, suplimentul de aer. Pentru a controla mai bine
procesul combustiei, cantitatea de aer trebuie modificată continuu, astfel încât cantitatea
de oxigen din gazele de combustie să fie optimă. Sistemul numit "reglarea O 2 în gazele de
combustie" implică o priză de măsurare a oxigenului din gazele de combustie, instalat în
conducta de gaze de combustie din generator şi o unitate electronică de control.
Priza de măsurare este legată la unitatea electronică de control şi citeşte valoarea
oxigenului prezentă în gazele de combustie. Unităţile de măsurare folosite sunt în general
de tip zirconiu (ZrO2) sau electrochimice deoarece sunt precise, corecte şi dotate cu
posibilitatea de răspuns mai mult sau mai puţin instantaneu.
Unitatea de control determină schimbul dintre valoarea oxigenului măsurat de sondă şi
setul de valori nominale pentru a determina cantitatea exactă de aer care trebuie trimisă
arzătorului. Prin poziţionarea / reglarea clapetei de aer în arzător, controlat de un
servomotor, unitatea de control poate garanta o cantitate corectă de aer de combustie şi,
deci de oxigen, în funcţie de puterea pe care o realizează arzătorul.
Controlul oxigenului din gazele de combustie face posibilă reglarea suplimentului de aer
la valoarea care corespunde eficienţei tehnice maxime a arderii. De fapt, pe când fără
controlul O2, trebuie garantate excese de aer mai mari decât cele optime din motive de
securitate, pentru a lua în considerare condiţiile variabile de funcţionare, cu sistem de
reglare a O2 este posibilă reglarea valorilor minime de oxigen din gazul de combustie
pentru a determina excesul minim de aer în vederea obţinerii unei oxidări totale a
combustibilului fără a mai fi nevoie de măsuri suplimentare de securitate.
Astfel, emisiile de NOx sunt reduse datorită cantităţii mai mici de oxigen prezent în
timpul arderii.
Micşorarea excesului de aer presupune o scădere a distribuţiei gazelor arse şi, prin
urmare, a temperaturii lor. Rezultatul este o altă creştere a randamentului de combustie.

Schema77. Pierderi de gaze de combustie pentru diferite procente de O 2

Schema 77 arată în mod clar, pentru o temperatură dată a gazelor de combustie, variaţia
randamentului în funcţie de procentajul oxigenului.
Un alt avantaj datorat aplicării acestui sistem îl reprezintă monitorizarea continuă a
combustibilului, făcând posibilă semnalarea imediată a posibilelor defecţiuni care pot fi
compensate până când se atinge un prag permis, peste care este permisă, în caz de
necesitate, oprirea sistemului.

2.9.2 Preîncălzirea aerului de întreţinere a combustiei

Această soluţie tehnică este adoptată pentru a recupera căldura din gazele de combustie.
Sfera de aplicare se limitează la sistemele producătoare de căldură la temperatură mare,
cum ar fi sistemele cu ulei diatermic. De fapt, în astfel de cazuri, fluidul de schimb
trebuie încălzit până la o temperatură de peste 300 oC şi, de aceea, gazele de combustie se
evacuează din boiler la o temperatură ridicată. În general, se ajunge la o temperatură de
preîncălzire a aerului de întreţinere a combustiei de circa 150oC.
Recuperarea căldurii este realizată de obicei folosind un dispozitiv de schimb al căldurii
aer/gaze de combustie instalat in interiorul ţevii de evacuare a gazelor. Cantitatea de
căldură recuperată este direct proporţională cu distribuţia de aer în funcţie de masă pentru
schimbul de temperatură cauzat de trecerea prin schimbător. În medie, această tehnică
face posibilă obţinerea unei creşteri a randamentului de până la 8%.

Este bine să se instaleze ventilatorul de împingere a aerului de combustie în amonte faţă

de schimbătorul de căldură.
La calcularea diferenţelor de presiune, trebuie luate în considerare condiţiile reale de
utilizare a aerului, aplicând factorii de corecţie enumeraţi în tabelul 23.

2.9.3 Reglarea vitezei ventilatorului

La secţiunea 2.5.1 privitoare la ventilatoare, am văzut cum se poate regla aerul de

combustie folosind o variaţie a curbei caracteristice a sistemului sau folosind curba
caracteristică a ventilatorului: prima poate fi făcută folosind variaţia pierderii de presiune
introdusă de o clapetă controlată de un servomotor, iar a doua poate fi făcută folosind
variaţia frecvenţei de rotaţie a motorului ventilatorului.
Frecvenţa de rotaţie a ventilatorului se schimbă folosind convertoare speciale de
frecvenţă şi tensiune, denumite invertoare, capabile să regleze viteza de rotaţie a
ventilatorului şi, prin urmare, debitul aerului de combustie. De aici se pot obţine
următoarele avantaje:
 reducerea consumului de energie electrică necesară ventilatorului;
 reducerea nivelului de zgomot;
Energia electrică necesară ventilatorului este direct proporţională cu numărul de rotaţii,
aşadar o scădere a numărului de rotaţii corespunde unei scăderi a energiei necesară.

Reducerea nivelului de zgomot se obţine atât la nivelul ventilatorului, cât şi în funcţie de

robinetele de ventilaţie care sunt traversate de un debit de aer cu viteză redusă.

Pentru ca aceste avantaje să fie efective, convertorul de frecvenţă trebuie să asigure

respectarea totală a rampelor de urcare şi pantelor de coborâre. Acest lucru este necesar
pentru a menţine un raport corect aer/combustibil; pentru a obţine acest lucru, motorul
trebuie să respecte exact valoarea numărului de rotaţii nominale programate fără
întârziere.
 Absorbţie fără invertor

Economie energie

Absorbţie cu invertor

Schema 78. Schema de evaluare a economiilor de energie prin folosirea

invertorului

Economia care se poate obţine prin introducerea convertorului de rotaţii este aproximativ
egală cu 40% din energia electrică necesară ventilatorului. O evaluare exactă a economiei
de energie se calculează folosind graficul din Diagrama 78.

2.9.4 Sistemul de Gestiune a Arzătorului

Pentru a obţine o creştere a randamentului de combustie, dar şi pentru a asigura o

supraveghere eficientă a sistemului de combustie, sistemul poate fi suplimentat cu un
sistem de supraveghere a arzătorului numit Sistemul de Gestiune a Arzătorului, a cărui
reprezentare conceptuală apare în Schema 79.

Utilizând acest sistem este posibilă asamblarea şi supravegherea tuturor regulilor de

funcţionare ale arzătoarelor şi exploatarea simultană a acestora. De exemplu, este posibilă
integrarea reglării oxigenului cu viteza de rotaţie a ventilatorului, obţinând astfel o
economie la nivelul energiei electrice utilizate, aşa cum este descrisă în următoarea
diagramă, sau controlul mai multor arzătoare care funcţionează în acelaşi timp.

Gaze evacuate
Senzor mostră
Servomotor Servomotor
aer combustibil

Senzor presiune
Aburi
Senzor temperatură
Laptop pentru service
Port infraroşii
Control şi alarme Modem Modem Suport monitorizare
camera boiler şi service la distanţă
Unitate I/O Unitate I/O RS 232
Analog digital (protocol modbus)

Sistem gestiune client

Schema 79. Reprezentare conceptuală a Sistemului de Gestiune a Arzătorului

Fără reglare oxigen

Cu reglare oxigen
Schema 80. Consumul de energie electrică cu reglarea O2 şi cu invertor
 ALEGEREA UNUI ARZĂTOR CU AER INSUFLAT

3.1 CRITERII GENERALE

Pentru a alege arzătorul potrivit, trebuie cunoscute mai multe date caracteristice; o listă a
principalelor puncte este ilustrată mai jos:

1. puterea termică utilă a generatorului de căldură sau puterea focolară [kW];

2. contrapresiunea din camera de combustie, sau pierderea de presiune la partea
de evacuare a gazelor de combustie DP [Pa];
3. tipul cazanului
4. combustibilul;
5. metoda de reglare a puterii instalate;
6. presiunea minimă la alimentarea cu gaz metan;
7. altitudinea sistemului [m deasupra nivelului mării] şi temperatura medie a
aerului;
8. caracteristici speciale de instalare.

Primii trei parametri sunt informaţiile specifice cazanului şi trebuie furnizate de fabricant;
parametrii 4 şi 5 sunt alegeri tehnice pe care trebuie să le facă proiectantul, iar parametrii
6, 7 şi 8 depind de sistem.

Pentru o imagine completă şi ordonată a informaţiilor necesare pentru a alege în mod

corect un arzător, se poate folosi o listă de verificare de genul celei din Tabelul 21.

3.1.1 Puterea termică a generatorului de căldură

Puterea termică focolară a generatorului de căldură constituie o informaţie caracteristică

despre generator şi reprezintă energia ce trebuie furnizată generatorului prin combustia
combustibilului de arzător, obţinând astfel puterea efectivă a cazanului, care nu trebuie să
fie mai mică decât cea cerută de sistem. Uneori această valoare este denumită descărcarea
termică a cazanului şi se exprimă fie în kW fie în kcal/h. Diferenţa dintre valoarea puterii
focolare a cazanului şi puterea efectivă reprezintă cantitatea de energie care se va pierde
în principal la nivelul gazelor de combustie şi al carcasei cazanului.
Acest raport reprezintă randamentul efectiv al cazanului la capacitate maximă:

Qutilă
100% 
Q focar

Pentru cazanele presurizate, această eficienţă se încadrează în general între 90% şi 93% şi
poate fi calculată luând în considerare eficienţa combustibilului (descrisă la secţiunea
1.5.1) şi pierderile prin carcasă (care sunt în general de 1 ÷ 2%).
În prealabil, dacă nu ştim decât puterea efectivă a cazanului, puterea focolară a cazanului
se poate calcula împărţind puterea efectivă la 0,9:
 Qutilă
Q focar 
0,90

Dacă singura informaţie disponibilă este debitul de abur produs, exprimată în general în
kg/h sau t/h, puterea focolară a cazanului se poate calcula folosind următoarea ecuaţie


Q focar  GV C P T vapori  T apă   GV C LAT VAP  /
unde:
GV = debitul de abur în funcţie de masă [kg/s];
Cp = căldura specifică la presiune constantă [kW/kgoC];
Tvapori = temperatura aburului [oC];
Tapă = temperatura apei la intrare în cazan [oC];
CLAT VAP = căldura latentă de vaporizare [kW/kg];
η = randamentul generatorului de abur.
3.1.2 Contrapresiunea în camera de combustie

În funcţie de contrapresiunea din camera de combustie, generatoarele de căldură se pot

împărţi în două mari categorii:

1. Cazane cu contrapresiune uşoară;

2. Cazane presurizate;

La tipurile de cazane cu contrapresiune, debitul aerului de combustie şi al produselor de

combustie depinde de efectul de tiraj, care se stabileşte în urma diferenţei de temperatură
dintre gazele de combustie şi aerul din exterior, şi/sau datorită existenţei sistemelor cu
tiraj.

La ambele tipuri de cazan, aerul de combustie este absorbit cu forţă de către ventilator,
care la arzătoarele monobloc este încorporat chiar în arzător.
Productivitatea termică a cazanului este foarte mult influenţată de valoarea presiunii
create în camera de combustie de către turbulenţa gazelor de combustie; teoretic, prin
creşterea pierderii de presiune la nivelul gazelor, eficienţa de schimb cazanului poate fi
crescută. În prezent, producătorii de cazane au atins un nivel de standardizare
contrapresiuni cu valori direct proporţionale cu puterea cazanului.

Dacă producătorul nu furnizează informaţii precise, se poate obţine o valoare indicativă

din graficul de mai jos:

Contrapresiune (Pa)
Putere ieşire (kW)
Schema 81. Contrapresiunea în camera de combustie în funcţie de capacitatea
termică
Datele prezentate sunt valabile pentru cazanele produse recent şi pentru ţările din vest.
Aşadar, este posibil ca, în cazul cazanelor mai vechi sau fabricate în ţări care folosesc
metode mult diferite de cultura tehnologică din vest, aceste valori să fie de asemenea
foarte diferite.

3.1.3 Tipul de generator de căldură

Tipul constructiv al cazanului este extrem de important pentru alegerea arzătorului, în

special în ceea ce priveşte lungimea capului de combustie. De fapt, diferitele cazane
menţionate mai sus au camere de combustie şi, prin urmare, cerinţe de formă a flăcării
care variază oarecum una de alta. Camerele de combustie pot fi împărţite în două
categorii:
 cu parcurs direct al gazelor de combustie (ex. cazanele cu trei drumuri de gaze
de combustie sau cazane cu serpentine)
 cu inversare a gazelor de combustie in camera de combustie (ex. cazanele cu
două drumuri)

Schema 82. Cazan cu inversare de flacără

Schema 83. Cazan cu serpentină

Pentru ambele tipuri, fabricantul trebuie să comunice lungimea tubului necesar

arzătorului pentru a produce condiţii optime de combustie; această valoare se determină
experimental prin teste de laborator.
În lipsa acestor date se poate formula o ipoteză şi consideraţii generale care ajută la
alegerea lungimii potrivite a tubului; mai exact:
Pentru cazanele cu componente din fontă şi cele de oţel cu trei drumuri, capul de
combustie poate sări afară doar dinspre marginea internă a uşii principale; pentru
cazanele cu două drumuri şi flacără inversă, capul de combustie trebuie să pătrundă în
camera de combustie mai în spate decât intrarea celei de-al doilea drum pentru a evita
orice trecere a gazului de combustie direct în a doilea drum. Pătrunderea capului în
interiorul camerei de combustie poate fi modificată prin reglarea uneia dintre flanşele
mobile sau prin introducerea unei prelungiri şi/sau distanţier aşezat între placa de
conectare a arzătorului şi partea frontală a cazanului.
Definirea completă a parcursului debitului în drumuri este foarte mult influenţată de tipul
de tub şi de reglajul funcţionării cald sau rece.

Pentru cazanele cu trei drumuri sau camere de inversare a flăcării, trebuie montat un
material izolator de protecţie împotriva căldurii (11 în schema următoare) între izolatorul
cazanului şi capul de combustie, si flanşa trebuie fixată pe uşa cazanului o garnitură
aşezată între ele (8 în schema 84).

Schema 84. Fixarea capului de combustie al arzătorului pe uşa cazanului

Pentru cazanele cu camere de combustie cu pereţi refractari, pe lângă consideraţiile de
mai sus cu privire la drumul gazelor de combustie, mai trebuie luate în considerare
efectul de iradiere direct asupra capului de combustie, care este de obicei solicitat termic
din cauza temperaturii crescute a peretelui.
Trebuie evaluate unele măsuri de precauţie numai consultând producătorul cazanului.

3.1.4 Combustibilul

Tipul de combustibil este de obicei impus de sistem şi foarte rar trebuie ales de către
proiectant în funcţie de preţul mic, de randamentul şi de complexitatea sistemului de
alimentare cu combustibil.
3.1.5 Modul de funcţionare al arzătorului

Modul de funcţionare a arzătoarelor intr-o treaptă, două trepte, trei trepte sau in modulaţie
constituie o alegere făcută de către proiectantul sistemului, în funcţie de variaţia sarcinii
termice a sistemului şi de caracteristicile de inerţie ale generatorului de căldură.

3.1.6 Presiunea minimă de alimentare a combustibilului gazos

Presiunea minimă de alimentare a combustibilului gazos este necesară pentru a alege

rampa de gaz. Valoarea este furnizată şi garantată cu certitudine de către furnizorul
combustibilului şi se completează in contractul de furnizare. Pentru instalaţiile
independente cu rezervoare de stocare, datele sunt reprezentate de presiunea garantată de
un asemenea echipament.

3.1.7 Altitudinea de instalare şi nivelul temperaturii aerului de combustie

Domeniul de funcţionare a arzătorului se raportează la anumite valori standard ale

presiunii barometrice egale cu 1000 mbar (nivel de presiune atmosferică la o altitudine de
100 m deasupra nivelului mării), iar valorile temperaturii aerului de combustie egale cu
20oC, indicate separat la baza domeniului de funcţionare.
Dacă arzătorul trebuie să funcţioneze la o altitudine diferită şi/sau la o temperatură a
aerului de combustie diferită de valorile standard, trebuie luate în considerare variaţiile de
performanţă atât în funcţie de randamentul / puterea la ieşire, cât şi de presiunea asigurată
de ventilator. Aceste variaţii se datorează faptului că încălzirea aerului de întreţinere a
arderii şi creşterea altitudinii produc acelaşi efect, adică o scădere a densităţii aerului. O
scădere a densităţii aerului atrage după sine o scădere a cantităţii de oxigen şi, prin
urmare, o scădere a cantităţii maxime de combustibil care poate fi ars cu variaţii ale
puterii maxime de ieşire care poate fi atinse de arzător.
Mai mult, presiunea totală produsă de ventilator suferă şi ea o scădere direct
proporţională cu scăderea densităţii; mai exact, conform unei legi a ventilatoarelor, dacă
greutatea specifică a aerului variază în urma schimbării de temperatură si/sau presiune a
aerului, toate ventilatoarele fiind egale, volumul debitului ventilatorului nu va varia, însă
presiunea creată şi puterea consumată diferă conform următoarei legi:

1
P1  P2 
2

1
N1  N 2 
2

unde:
P1 = presiunea totală creată, cu o densitate a fluidului de δ1;
P2 = presiunea totală creată, cu o densitate a fluidului de δ2;
N1 = capacitatea aspirată, cu o densitate a fluidului de δ1;
N2 = capacitatea aspirată, cu o densitate a fluidului de δ2;

Pentru a alege arzătorul, trebuie verificat dacă punctul de funcţionare a sistemului rămâne
în cadrul domeniului de funcţionare a arzătorului, chiar şi în condiţii diferite de
temperatură şi altitudine.
De aceea, pentru a alege un arzător pentru un sistem care trebuie instalat la o altitudine
şi/sau temperatură diferită de valorile standard ale testului arzătorului, trebuie să creăm
un punct de funcţionare virtual cu o valoare mărită a capacităţii la ieşire în comparaţie cu
punctul de funcţionare real.
Această mărire se efectuează împărţind puterea efectivă la funcţia factorului F al
temperaturii şi presiunii barometrice.

Q focar
Qarzator 
F

Această valoare a puterii corespunde valorii maxime a presiunii ventilatorului arzătorului

Pmax care poate fi obţinută din domeniul de funcţionare, reprezentată de intersecţia dintre
curba domeniului de funcţionare şi dreapta verticală trasată pentru valoarea Q arzător. Aşa
cum am menţionat mai sus, această valoare trebuie considerată valabilă în condiţiile
standard de testare a arzătorului şi trebuie, de aceea, să fie corectă în funcţie de variaţiile
performanţei ventilatorului, adică:

Parzător = Pmax ∙ F

Dacă presiunea Parzător este mai mare decât contrapresiunea care va fi depăşită în camera
de combustie, arzătorul poate îndeplini cerinţele sistemului.
Dacă nu, sunt posibile două acţiuni:
 alegerea arzătorului din clasa imediat superioară şi repetarea procedurii de
verificare descrisă mai sus;
 reducerea debitului de combustibil în arzător şi, prin urmare, a puterii, astfel
încât să se reducă pierderile de presiune din camera de combustie pentru a
atinge presiunea maximă posibilă.
Pierderea de presiune reprezintă o funcţie pătratică a debitului gazelor de combustie,
echivalentă cu debitul de combustibil şi, prin urmare, cu puterea a arzătorului. Ecuaţia
care pune în relaţie cele două mărimi este următoarea:

2
Q 
Predusă  Pfocar   redusă 
Q 
 focar 
Pentru fiecare valoare a Qredusă, procedura de verificare de mai sus trebuie repetată până ce
presiunea corectă maximă este mai mare decât contrapresiunea redusă din camera de
combustie.
Procedura este ilustrată în exemplul următor, unde valoarea factorului F poate fi luată din
tabelul 22.
Există şi tabele, cum este tabelul 30, care indică valoarea inversă a factorului F.

3.1.8 Caracteristici speciale de instalare

Dacă arzătorul trebuie instalat la generatorul de căldură cu anumite restricţii, cum ar fi

direcţia de instalare, temperaturi extreme sau alţi factori, trebuie luată legătura cu
fabricantul pentru a verifica pentru fiecare caz în parte dacă tipul de arzătoare ales pentru
aplicaţie este corect.

3.2 ALEGEREA UNUI ARZĂTOR MONOBLOC – EXEMPLU NUMERIC

Pentru a alege în mod corect un arzător sunt necesare diverse informaţii. Din acest motiv,
primul pas indicat constă în asamblarea corectă şi completă a datelor deţinute, care se
poate face pe baza programului 24.

De asemenea, este necesară precizarea sistemului de combustie cu alimentare cu

combustibil completă.

3.2.1 Selectarea modelului de arzător

Seria de arzătoare cu dublă alimentare (mixte) care satisfac cerinţa combustibilului folosit
(gaz G20 + motorină) este RLS cu funcţionare in două trepte.
Alegerea trebuie făcută cu ajutorul unei domeniu virtual de funcţionare pornind de la
valoarea corectă a puterii la ieşire în cuptor, în funcţie de altitudine.
Presiune atmosferică Aer °C
Tabel 22. Indicele de corecţie F la capul de evacuare şi distribuţie în funcţie de
temperatură şi altitudine

H1 – Contrapresiune necesară
H2 – Contrapresiune în condiţii normale
H3 – Contrapresiune în anumite condiţii de instalare
(temperatură şi altitudine)
Tabel 23. Exemplu de reducere a contrapresiunii la un arzător
Folosind tabelul 22, pentru o altitudine de 1.000 m şi o temperatură de 20 oC, o valoare a
factorului F este egală cu 0,898; puterea corectă va fi egală cu:

Qfoc 450
Qarzator   501,1 kW
F 0,898
Pentru modelele de arzătoare care îndeplinesc parametrul Qarzător egal cu 501,1 kW se pot
lua informaţii din tabelele catalogului sau din indexul cu oferta.

În tabelul 25 putem vedea că există două arzătoare care îndeplinesc condiţia de

capacitate: RLS 50 şi RLS 70.

Schema 85. Arzător mixt (combustibil tip:M-gaz) seria RLS

Alegerea între aceste două modele de arzătoare trebuie făcută în funcţie de

contrapresiunea din camera de combustie. Această verificare trebuie făcută cu ajutorul
plajelor de funcţionare.
Pe diagrama arzătoarelor alese, trebuie trasată o linie verticală cară să corespundă cu
puterea maximă necesară la ieşire de 501,1 kW, şi astfel se atinge valoarea maximă a
contrapresiunii, care poate fi depăşită de ventilatorul arzătorului.
Putem obţine următoarele valori maxime ale presiunii pornind de la domeniile de
funcţionare:
 RLS 50. Pmax = 4 mbar
 RLS 70. Pmax = 9 mbar

Presiunea maximă luată din grafic trebuie corectată în funcţie de altitudinea instalaţiei
folosind factorul F şi obţinând următoarele valori:

pentru arzătorul RLS 50:

Parzător = Pmax ∙ F = 4 ∙ 0,898 = 3,6 mbar

pentru arzătorul RLS 70:

Parzător = Pmax ∙ F = 9 ∙ 0,898 = 8,1 mbar

Contrapresiunea din camera de combustie este egală cu 4,5 mbar (450 Pa), mai mare
decât cea care poate fi asigurată de seria RLS 50 şi mai mică decât cea asigurată de seria
RLS 70.
Se pot aplica două soluţii:

1. poate fi folosit RLS 50, având ca urmare scăderea puterii maxime la ieşire care
poate fi asigurată în funcţie de presiunea maximă posibilă;
2. poate fi folosit arzătorul RLS 70;
În primul caz putem calcula reducerea puterii termice prin procedura repetitivă rezumată
în tabelul de mai jos.

Model
Putere ieşire (a doua treaptă)
Debit combustibil (a doua treaptă)

Putere ieşire (min. prima treaptă)

Debit combustibil (prima treaptă)

Combustibili:
Combustibil uşor, viscozitate la 20°C
Gaz natural, G20 (metan)
GPL – G30 (propan) – G31 (butan)

Presiunea gazului la debitul maxim

Temperatură mediu
Sursă de alimentare electrică
Motoare electrice
Ventilator motor

Ventilator pompă

Pompă
Debit (la 12 bari)
Banda de presiune
Temperatură maximă combustibil
Consum energie electrică
Protecţie electrică
În conformitate cu standardele

Nivele zgomot (**)

În conformitate cu directivele EEC

(* ) Condiţii de referinţă: Temperatură mediu 20°C – Presiune barometrică 1000

mbari – Altitudine 1000 m
(**) Presiunea sunetului măsurat în laboratoarele de combustie ale
producătorilor, cu arzătorul funcţionând pe cazan de testare la capacitatea
maximă
Tabel 25. Date tehnice ale seriei de arzătoare monobloc RLS

Puterea maximă la ieşire care poate fi asigurată poate fi aflată din tabelul următor şi
corespunde liniei unde presiunea efectivă a arzătorului depăşeşte contrapresiunea din
camera de combustie:

Valorile de pe coloane au următoarele semnificaţii:

(1) putere focolară Qfocar ;

(2) reducerea procentului puterii focolare r ;
(3) putere focolară redusă ;
Qredusă = r ∙ Qfocar
(4) puterea cazanului şi puterea la ieşire redusă ;
2
Q 
Predusă  Pfocar   redusă 
Q 
 focar 

(5) puterea la ieşire solicitată pentru arzător;

Qarzător = Qredusă / F

(6) presiunea maximă posibilă care corespunde Qarzător Pmax ;

(7) presiunea efectivă a arzătorului
Parzător = Pmax ∙ F

Este necesară o reducere de 6% a puterii la ieşire, astfel încât presiunea ventilatorului să

fie mai mare decât contrapresiunea din camera de combustie a cazanului.
Dacă sistemul face faţă unei scăderi cu 6% a puterii maxime la ieşire, se poate folosi
arzătorul din seria RLS 50.
Tabel 26. Tabel iterativ de proces

În schema care prezintă plajele de funcţionare a fost indicat şi punctul de funcţionare al

arzătorului (cu galben) în caz că instalarea se face la o înălţime care corespunde valorii
de testare a arzătorului (100 m deasupra nivelului mării şi 20 oC), şi astfel nu mai este
nevoie să se corecteze parametrii aleşi.
După cum se poate observa din ultimul exemplu ipotetic, capacitatea maximă la ieşire
necesară poate fi obţinută la seria inferioară RLS 50 fără a avea o scădere a puterii.
Acest lucru demonstrează cât este de importantă evaluarea înălţimii geodezice de
instalare şi a reglării sale prealabile în funcţie de parametrii puterii la ieşire şi ai
presiunii.

Ca să continuăm cu exemplul, putem presupune că folosim arzătorul RLS 70.

3.2.2 Selectarea lungimii capului de combustie

Capul de combustie de la arzătorul din seria RLS 70 este de 250 mm lungime.

Cazanul în discuţie este de tip: cazan cu drumuri de fum şi cu inversarea flăcării. Schema
de construcţie a cazanului apare în imaginea de mai jos.

Pentru acest cazan, distanţa C dintre placa de montare a arzătorului şi intrarea celui de-al
doilea drum de fum după inversarea flăcării este egală cu circa 200 mm.
Ţinând cont de indicaţiile de mai înainte, condiţiile optime ar consta în pătrunderea
capului de combustie după această secţiune mai mult de 20-25% din distanţa dintre placa
de montare şi intrarea celui de-al doilea drum de fum.
Schema 86. Capul de combustie

Schema 87. Reprezentarea construcţiei cazanului de apă caldă

Capul de combustie pătrunde circa 50 mm în camera de combustie. La arzătoarele din

seria RLS 70, lungimea capului de combustie este de fapt egală cu 250 mm, care este
valoarea optimă pentru utilizarea respectivă.

Dacă această lungime ar fi fost mult mai mare decât este nevoie, ar fi fost nevoie de
anumite accesorii pentru a micşora pătrunderea în interiorul camerei de combustie; aceste
accesorii se numesc distanţiere şi sunt aşezate între flanşa de cuplare a arzătorului şi uşa
cazanului.
Dacă acest cap de combustie ar fi fost mai scurt, s-ar fi folosit prelungiri.

În anumite cazuri, lungimea capului de combustie al arzătorului este clar precizată de

fabricantul cazanului.

3.2.3 Verificarea lungimii flăcării

Înainte de a alege tipul de alimentare cu combustibil, trebuie verificate dimensiunile
camerei de combustie, ceea ce înseamnă că trebuie comparate cu arzătorul ales pentru a
se asigura că sunt similare cu cele ale cazanului de testare folosit pentru a testa
arzătoarele.

Pentru această verificare trebuie folosită diagrama de mai jos în care, introducând pe axa
X puterea termică la ieşire a debitului de combustibil, putem citi diametrul camerei de
combustie pe axa superioară, iar pe axa Y lungimea camerei. Alegerea este confirmată în
cazul în care cazanul la care se va conecta arzătorul se încadrează în limitele de toleranţă.

Lungimea flăcării (m) Diametrul flăcării (m)

Putere termică (kW)

Schema 88. Lungimea şi diametrul flăcării în funcţie de puterea arzătorului

În cazul nostru, camera de combustie are un diametru de 700 mm şi o lungime de 1.600

mm, de aceea combinaţia cu arzătorul RLS 70 este confirmată.

Dacă dimensiunile sunt foarte diferite de cele ale cazanului de testare, putem obţine o
geometrie a flăcării (lungime şi lăţime) neoptimizată pentru aplicaţie; când camera de
combustie este prea scurtă, corpul cazanului poate suferi deteriorări fizice din cauza
solicitării la căldură cauzate de contactul peretelui inferior cu flacăra.
3.2.4 Selectarea rampei de gaz

Alegerea rampei de gaz care trebuie ataşată arzătorului trebuie făcută ţinând cont că suma
tuturor pierderilor de presiune suferite de combustibilul gazos care nu trebuie să
depăşească presiunea disponibilă.
Pornind în aval, trebuie luate în considerare următoarele pierderi:
1. H1 : contrapresiunea din camera de combustie;
2. H2 : capul de combustie;
3. H3 : rampa de gaz;
4. H4 : sistemul de alimentare până la punctul de alimentare;

Presiunea minimă disponibilă la nivelul punctului de alimentare pentru combustibilul

gazos fiind H, trebuie verificată următoarea condiţie:

H ≥ H1 + H2 + H3 + H4

Pentru un calcul mai uşor, graficele diferenţelor de presiune ale rampei de gaz au fost
estimate şi reprezentate grafic sub forma unor grafice şi tabele care includ deja porţiunea
pierdută din cauza capului de combustie (H 2 + H3). Totuşi, pentru a oferi informaţii
complete, aceste grafice prezintă şi separat pierderea de presiune a capului de combustie
(H2). Pentru a obţine pierderea de presiune proprie numai rampei de gaz (H 3), calculaţi
pierderea dintre cele două valori.
De aceea, alegerea rampei de gaz trebuie să satisfacă următoarea ecuaţie:

H2 + H3 ≤ H – (H1 + H4)

În acest caz, valorile sunt următoarele:

H = 2.800 Pa (28 mbar);
H1 = 450 Pa (4,5 mbar);
H4 = 1.000 Pa (10 mbar).

Pierderea de presiune a rampei de gaz şi a capului de combustie nu trebuie să depăşească

următoarea valoare:

H2 + H3 ≤ 2.800 – (450 + 1000) = 1.350 Pa = 13,5 mbar

Pierderile de presiune ale fluidelor într-un sistem presurizat sunt direct proporţionale cu
debitul fluidului. În cazul gazului metan, debitul poate fi calculat folosind următoarea
formulă:

Q foc  Nm 3 
m  
I .C.V .  h 

unde:
Qfoc = puterea focolară a cazanului [kW];
I.C.V. = puterea calorifică inferioară a combustibilului [kWh/m3];

În acest caz, debitul gazului este egal cu:

450  Nm3 
m  45,0 
10,0  h 

Debitul folosit în alegerea rampei de gaz reprezintă debitul efectiv al camerei de

combustie.
Alegerea rampei de gaz trebuie făcută folosind graficele furnizate pentru sistemele de gaz
cu debit în două trepte. Mai exact, trebuie trasată o linie verticală care să corespundă
puterii la nivelul focarului sau debitului de combustibil, conform graficului; intersecţia
acestei linii cu curbele specifice ale fiecărui sistem oferă pierderea de presiune, inclusiv
porţiunea datorată capului de combustie.

Pierderile de presiune la diferitele rampe de gaz care pot fi folosite sunt următoarele:
cap de combustie + rampă MB 15/2 :
1650 Pa (16,5 mbar);
cap de combustie + rampă MB 20/2 :
1250 Pa (12,50 mbar);
pierdere de presiune pentru capul de combustie :
600 Pa (6 mbar);

Aşadar, rampa de gaz care îndeplineşte cerinţa maximă a pierderii de presiune care poate
fi suportată de sistemul nostru este modelul MB 20/2.

În acest caz, rampa nu necesită nici un adaptor pentru conectarea la arzător, dar de regulă
trebuie alese accesoriile adecvate pentru o conectare corectă.
Cap de combustie - MB 15/2 + cap de combustie - MB 20/2 + cap de
combustie

Pierdere presiune (mbari)

Putere ieşire (kW)
Schema 89. Schema de selectare a rampei de gaz

3.2.5 Selectarea componentelor pentru circuitul de alimentare cu combustibil tip:M

Circuitul de alimentare cu combustibil tip:M luat în discuţie este unul care presupune
admisia directă dintr-un rezervor instalat la o diferenţă de 3 metri, sub arzător.

Conductele sunt dimensionate folosind următorul tabel oferit de producător, în care

lungimea conductelor reprezintă prelungirea, care trebuie considerată ca fiind suma dintre
lungimea totală a conductelor şi lungimile echivalente ale dispozitivelor introduse în
circuit.
 SB Rezervor combustibil uşor
FG Filtru
P Pompă
LA Suport duză
VS Supapă siguranţă
SMn Servomotor
SER1 Clapetă aer
VT Ventilator
AP Presostat aer
Schema 90. Schema reţelei de alimentare cu combustibil tip:M

Circuitul are o lungime de 25 m şi cuprinde următoarele componente care corespund

lungimilor echivalente; pentru calcul a fost folosită următoarea diagramă, presupunând
un diametru interior al conductei de 14 mm
- 4 curbe la 90o
Lechiv curbă = 0,1 m
- 1 filtru
Lechiv filtru = Lechiv valvă (deschisă) = 0,045 m
- 2 valve închise
Lechiv valvă (deschisă) = 0,045 m

Aşadar, lungimea totală echivalentă este:

Ltot echiv = Ltur+retur + ∑ Lechiv = 25 + 4 x 0,1 + 0,045 + 2 x 0,045 = 25.535 m

 Lungime ţeavă (m)
Tabel 27. Schema clasificării tabelare a conductelor de alimentare cu combustibil

Privind în tabel la rândul referitor la H = -3, unui diametru intern al conductei egal cu 14
mm îi corespunde o lungime de 26 metri de conductă. De aceea, ipoteza iniţială pentru
determinarea lungimilor echivalente este corectă; dacă diferenţa de înălţime dintre arzător
şi rezervor ar fi fost de -4 m, s-ar fi folosit o conductă cu un diametru intern de 16 mm,
iar în acest caz lungimile echivalente ale curbelor, supapele şi filtrul ar fi fost recalculate.

3.3 SELECTAREA UNUI ARZĂTOR DUBLU CORP – EXEMPLU NUMERIC

Paragraful anterior arată cât de multe sunt informaţiile necesare pentru a face alegerea
potrivită a posibilului sistem de combustie. Este obligatorie strângerea tuturor datelor
folosind aceeaşi metodă pentru arzătoare acţionate separat.

Arzătorul cu DUBLU CORP pe care îl alegem prin acest proces, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii impuse de proiect:

Diagrama de mai jos prezintă modelul de exploatare a instalaţiei al acestei aplicaţii.

Următoarea diagramă prezintă un arzător industrial din seria TI.

3.3.1 Selectarea modelului de arzător

Cerinţa efectuării arderii cu aer preîncălzit, lucru propriu generatoarelor cu ulei diatermic,
face necesară adoptarea unui arzător cu ventilaţie separată.
Seria Riello TI de arzătoare cu dublu corp respectă cerinţa de folosire a unui combustibil
dublu (gaz + lichid), cu reglare specifică a capacităţii termice de modulaţie.

Arzătorul trebuie ales în funcţie de puterea necesară a focarului: de regulă, acest lucru
apare pe tăbliţa cu marca fabricii de pe generatorul de căldură la instalaţiile existente şi
poate fi găsit şi în catalogul cu instalaţii noi al fabricantului. În acest caz, capacitatea
nominală sau efectivă la ieşire fiind singura informaţie deţinută, puterea focolară poate fi
aflată folosind formula indicată la secţiunea 3.1.1.
Qefectivă 5814
Q focar    6460 kW
0,90 0,9

Altitudinea de instalare care este egală cu 50 metri nu necesită nici o corecţie a acestei
valori a capacităţii, de aceea din următorul tabel cu date tehnice putem vedea că modelul
care îndeplineşte cel mai mult cerinţele respective este TI 11.
Tabel 28. Graficul datelor necesare în selectarea unui sistem de combustie –
exemplu
 TABELUL INFORMAŢIILOR NECESARE PENTRU SELECTAREA UNUI SISTEM
DE COMBUSTIE
Modelul de cazan _____________________ Producător ________________________ An fabricaţie
__________

Apă caldă Apă fierbinte Ulei diatermic Aer fierbinte

(schimb indir.)
Tipul de fluid
Vapori cu presiune mare Vapori cu presiune mică Vapori supraîncălziţi Aer fierbinte
(schimb direct)

Presiunea maximă de funcţionare __10__ [bari] Temp. maximă de funcţionare _300_ [oC] Vapori produşi
________ [kg/h]

Drumuri fum 3 Cu inversarea flăcării Camera de combustie dublă

Tipul de cazan
Conducte de apă în formă de D bobinate / rapide Verticale

Puterea nominală a cazanului ___5814__ [KW] ________ [Kcal/h] Randamentul cazanului

___90__ %
Puterea focolară a cazanului __________ [KW] ________ [Kcal/h] Tipul existent de arzător (marca) :

________________________________
Date despre camera de combustie
Contrapresiune focarului ____15____ [mbar] __________ [mm W.C.]

Lungime __5800__ [mm] Înălţime __________ [mm] Proiecţia capului de combustie

_____ [mm]
Diametru __2500__ [mm] Lărgime __________ [mm]

Combustibil Tip:M Tip: CLU Kerosen

Gaz metan GPL Gaz urban Biogaz

Date privind alimentarea cu gaz Valoarea calorifică netă ____10____ [kWh/Nmc] ___________
[Kcal/Nmc]

Presiunea la alimentare _________ [mbar] _____2___ [bar] ___________ [mm

W.C.]

Date privind alimentarea cu combustibil lichid

Tip: M CLU CLU CLU
Viscozitate 6 cSt la 20oC 3oE la 50oC 20oE la 50oC 50oE la
50oC

Valoarea calorifică netă __________ [kJ/Kg] ___11,86___ [kWh/Kg] ___10,67___

[Kcal/Kg]

Locul instalării Ţara (peste hotare) ____ITALIA___ Oraşul ______________ Compania

________________

Altitudinea __1000__ [m.a.s.l.] înăuntru afară T min/max

__15/25__ [oC]

Date privind electricitatea alimentare la tensiune trifazică / Tensiune de control / frecvenţă

400/230/50 400/110/50 440/220/60 210/120/60

/ /

Opţiuni de control al arzătorului Reglare cu modulaţie Autoverificare continuă Reglarea

oxigenului

Unităţi de pompare cu arzător dublu corp (opţiuni) Preinstalat Numai

componente

Pompă / Filtru Pompă simplă Pompă dublă Filtru simplu Filtru dublu

Preîncălzitor Electric Cu aburi Dublu (aburi / electric) Măsurare

distrib. comb.

Sistem gaz Reglare sistem Sistem de siguranţă Controlul etanşeitate Măsurare

distrib. gaz

Alte cerinţe (norme, specificaţii, note)

________________________________________________________

________________________________________________________
După această selectare prealabilă, trebuie consultat domeniul de funcţionare.

Model

Tip reglare Modulaţie

Rata de modulaţie la putere maximă:
Gaz natural
LPG
Combustibil uşor
Combustibil greu

Servomotor:
Tip
Durata funcţionare

Putere ieşire:
Gaz natural
LPG
Combustibil uşor
Combustibil greu

Temperatură de funcţionare

Combustibil uşor:
Valoare calorifică netă
Viscozitate la 20°C
Putere ieşire
Temperatură maximă

Combustibil greu:
Valoare calorifică netă
Viscozitate la 20°C
Putere ieşire
Temperatură maximă

Presiune pulverizare

G20:
Valoare calorifică netă
Densitate
Putere ieşire

G25:
Valoare calorifică netă
Densitate
Putere ieşire

LPG:
Valoare calorifică netă
 Densitate
Putere ieşire

Ventilator

Temperatură aer

Sursă alimentare electrică

Panou control

Sursă electrică auxiliară

Curent total

Nivel de protecţie

Transformator aprindere

Operare

Presiune sunet

Ieşire sunet

Combustibil uşor:
Emisii CO
Grad indicator de fum
Emisii NOx

Combustibil greu:
Emisii CO
Grad indicator de fum
Emisii NOx

G20:
Emisii CO
Emisii NOx

Directive de referinţă

Norme de referinţă

Certificare
Condiţii de referinţă:
Temperatură: 20C – Presiune: 1013,5 mbari – Altitudine: 100 m – Nivelul
zgomotului măsurat la o distanţă de 1 m.

Tabel 29. Date tehnice ale arzătoarelor din seria TI

Domeniul de funcţionare pentru arzătoare alimentate separat la reţea este reprezentată de

o histogramă care identifică puterile minimă şi maximă care pot fi atinse de arzător.
Domeniile de funcţionare TI sunt descrise mai jos, atât pentru alimentarea cu gaz metan,
cât şi pentru cea cu CLU. Aceste diagrame prezintă plajele de funcţionare în funcţie de
cele două valori obişnuite ale temperaturii. 50oC în cazul aerului de întreţinere a arderii
care nu a fost reîncălzit, şi 150oC pentru procesele în care aerul de întreţinere este
preîncălzit.
Dacă ne uităm la diagramele cu puterea focarului egală cu 6.460 kW, este evident faptul
că modelul TI 11, care atinge o putere termică de 7 MW cu o temperatură a aerului de
întreţinere a arderii de 50oC nu se împacă cu sistemul cu aer preîncălzit la o temperatură
de 150oC. De aceea va fi ales modelul TI 12.

Gaz Combustibil
Temperatură aer

Mediu de lucru util pentru selectarea arzătorului

Bandă modulaţie

Schema 92. Plaja de funcţionare pentru capurile de combustie seria TI Riello

3.3.2 Selectarea ventilatorului

Informaţia necesară pentru alegerea ventilatorului include debitul de aer şi presiunea

necesară pentru a garanta faptul că aerul de întreţinere a arderii participă în mod corect la
procesul de combustie.

Calculând debitul aerului de întreţinere a arderii, vedem că este direct proporţională cu

debitul combustibilului ars, astfel:
Qfoc 6460
G 20
Gaer   gaer
G 20
teoretic eG 20   9,561,20 7410 m3 / h
PCI G 20 10,0

Q foc 6460
CLU
Gaer   g aer
CLU
teoretic  eCLU   10,37  1,25  7848 m 3 / h
PCI pacura 10,67

De aceea, ventilatorul trebuie să asigure debitul suplimentar de aer dintre cele specifice
diferiţilor combustibili, iar în acest caz ea este:

Gaer = 7848 m3/h

Deoarece instalarea s-a făcut la o înălţime de 1.000 metri deasupra nivelului mării şi la o
temperatură de 40oC pentru a garanta un număr egal de moli de oxigen, această distribuţie
trebuie corectată folosind factorul F şi se obţine:

Gaer 7848
corect( H ,T )
Gaer    9331 kW
F 0,841

Dacă producătorul furnizează date specifice şi curbele ventilatoarelor deja corectate în

funcţie de temperatura de admisie, corecţia trebuie făcută numai în funcţie de altitudine,
obţinând:

Gaer 7848
corect( H ,T )
Gaer    8739 kW
F 0,898

Calculul presiunii ventilatorului

Presiunea ventilatorului reprezintă suma dintre presiunea de la ieşirea capului de
combustie şi pierderile de presiune induse în conductele de aer şi de la capul de
combustie.
Presiunea efectivă a ventilatorului, denumită Hventilator, trebuie să respecte următoarele
condiţii:

Hventilator ≥ H1 + H2 + H3 + H4
unde:
H1 = contrapresiunea in camera de combustie;
H2 = pierderea de presiune la nivelul capului de combustie;
H3 = pierderea de presiune în conductele de aer;
H4 = pierderea de presiune in schimbătoarele de căldură;

Toate diferenţele de presiune se vor raporta la temperatura şi înălţimile efective ale

aerului.

Camera de combustie

Contrapresiunea din camera de combustie reprezintă o informaţie impusă de proiect şi

este egală cu H1 = 1.500 Pa.

Capul de combustie

Pierderea de presiune la nivelul capului de combustie se obţine din diagramele furnizate

de producătorul arzătorului.
La arzătoarele cu cap mobil, trebuie să luăm în considerare curba caracteristică obţinută
în laborator pentru acelaşi model al unui set de capete pentru o funcţionare efectivă.

În acest caz, pierderea în capul arzătorului este aşadar egală cu H2 = 27 mbar = 2.700 Pa.

Această valoare se raportează la o temperatură de testare egală cu 20 oC, de aceea valoarea

obţinută va fi corectată cu ajutorul următorului factor Kc(4) referitor la o temperatură de
150oC, conform legii gazelor perfecte (vezi secţiunea 2.5).

Astfel pierderea corectă de presiune va fi egală cu:

H2 = 27 x 1,44 = 38,8 mbar = 3898 Pa

Aerul care ajunge la capul de combustie este aspirat la o înălţime mai mare decât
înălţimea standard de testare în laborator; din acest motiv, pierderea de presiune va trebui
corectată în continuare împărţind H2 la factorul F valabil pentru o înălţime de 1000 metri
deasupra nivelului mării.
Astfel pierderea efectivă de presiune la nivelul capului de combustie va fi egală cu:

H2 = 38,98 x 1,114 = 43,43 mbar = 4343 Pa

Cădere presiune
Schema 93. Pierderi de presiune ale capului de combustie seria TI - partea de
aer

Conductele de distribuţie

Calculul dimensiunilor conductei de distribuţie a aerului trebuie să îndeplinească diferite

condiţii:
 să limiteze presiunea necesară ventilatorului;
 să limiteze viteza interioară a aerului;
 să respecte dimensiunile disponibile.

În acest caz, deoarece nu există limite de dimensiune, se fixează o viteză maximă de 20

m/s şi, la sfârşitul calculului, se va verifica dacă pierderea indusă de conducte nu
depăşeşte valoarea de 500 Pa. Din următoarea diagramă, pentru o viteză de 20 m/s şi o
distribuţie de 2.586 l/s (9.331 m3/h), diametrul secţiunii conductelor este egal cu 450 mm.

Tabel 30. Factorul de corecţie Kc al capului de evacuare şi debitul în funcţie de

temperatură şi altitudine
Tot pe diagramă putem citi respectiva pierderea de presiune distribuită, egală cu e = 9
Pa/m.
Conducta mai prezintă şi două curbe la 90oC, care au un factor de pierdere adimensional
egal cu ξ = 1, şi astfel putem calcula respectivele diferenţe de presiune cu formula
cunoscută:

v2
pw       11,1 202 / 2  220 Pa
2

cu o lungime ipotetică a conductelor de 20 m, astfel diferenţa de presiune H3 este:

H3 = ε ∙ L + 2 ∙ Δpw = 9 ∙ 20 + 2 ∙ 220 = 620 Pa

Totuşi, aerul din conducte sau ţevi este aspirat în condiţii de temperatură şi înălţime
diferite de cele standard; acest lucru duce la o variaţie a densităţii aerului şi, deci, la o
variaţie a pierderilor de presiune. De aceea, valoarea H3 obţinută cum am arătat mai sus
trebuie să fie corectată folosind factorul Kc = 1,19 referitor la condiţiile de admisie (5) ale
ventilatorului (40oC, 1000 metri deasupra nivelului mării).

H3 = Kc ∙ H3 = 1,19 ∙ 620 = 737,8 Pa

Schimbătorul de căldură

Schimbătorul de căldură trebuie ales în funcţie de aer, de valoarea nominală a distribuţiei

gazelor de combustie şi de creşterea respectivă de temperatură a aerului de întreţinere a
arderii.
Variaţia de presiune din schimbătorul de căldură este cauzată de două efecte:
 transformarea izocoră (la volum constant), când gazele de combustie
eliberează căldură în aer;
 rezistenta mecanic de la nivelul fasciculului de ţevi.

Fabricanţii schimbătoarelor de căldură pun la dispoziţie curba specifică a fiecărui

schimbător de căldură dedusă din condiţiile date de înălţime şi temperatură la admisie şi
la evacuare.
Valoarea trebuie corectată în urma diferenţei dintre temperaturile la admisie şi la evacuare
şi a diferitelor înălţimi de instalare.
 Pierdere de presiune (mm H2O) la o lungime de 1 m

Debit aer
Schema 94. Pierderi de presiune în tubulatură

Schimbătorul introdus în acest sistem are o diferenţă de presiune care corespunde unui
debit de 9331 m3/h şi unei creşteri de temperatură de 110 oC (de la 40oC la 150oC), egală
cu

H4 = 500 Pa

Totuşi, schimbătorul este instalat la 1.000 de metri deasupra nivelului mării, de aceea,
această diferenţă trebuie corectată folosind parametrul Kc, obţinând astfel:

H4 = 500 ∙ 1,114 = 557 Pa

Presiunea efectivă a ventilatorului

Astfel, presiunea efectivă pe care trebuie să o asigure ventilatorul este egală cu:

Hventilator = H1 + H2 + H3 + H4 = 1.000 +4.343 + 620 + 300 = 6.320 Pa = 63,20 mbar

Din tabelele furnizate de producător, asemănătoare cu cele de mai jos, putem alege
modelul de ventilator.

În acest caz, producătorul pune la dispoziţie valorile specifice de funcţionare cu aer la o

temperatură de 40oC; astfel, dacă ne uităm în tabel la presiunile efective în jur de 600 mm
(6000 Pa) cu o valoare a distribuţiei de aer corectate G corectată (H) de 8739 m3/h, putem afla
modelul de ventilator : GBJI06360, pentru care mai trebuie să indicăm orientarea
orificiului de admisie a presiunii faţă de gura conductei de admisie.
Punctul de funcţionare efectivă al ventilatorului trebuie verificat pe curba caracteristică
reală.

Schema 95. Curbe de performanţă ale ventilatorului seria GBJ

După cum putem vedea în diagramă, punctul de funcţionare se încadrează la mijlocul

curbei caracteristice a ventilatorului, lucru care este astfel confirmat.
 Debit
Presiune statică aer
Model ventilator
Tabel 31. Tabel de selectare ventilatoare

Temperatură Altitudine
Tabel 32. Indice de declasare a capacităţii nominale la ieşire în funcţie de
temperatură şi altitudine

Se poate face şi o verificare ulterioară, în cazul funcţionării la altitudini mari, clasând

motorul pe o treaptă inferioară, ceea ce duce la o scădere a capacităţii nominale pe
măsură ce temperatura şi altitudinea cresc. Din grafice şi tabele similare cu cele de mai
jos, furnizate de producătorii de motoare şi ventilatoare electrice, factorul de reducere se
obţine pentru capacitatea nominală a motorului; acesta trebuie să fie mereu mai mare
decât puterea necesară ventilatorului la capacitatea de lucru efectivă. Este important de
reţinut că puterea necesară ventilatorului este redusă de factorul de corecţie F, folosit
anterior pentru altitudini şi temperaturi mari.

3.3.3 Selectarea rampei de gaz

În general, sistemul de gaz cuprinde două grupuri de componente:

  valvele de siguranţă şi reglaj;
 unitatea de reducere a presiunii.

Unitatea de siguranţă se alege în funcţie de pierderile de presiune de la nivelul capului de

combustie la partea de gaz; la arzătorul Riello, curbele caracteristice de la partea de gaz la
seria de arzătoare TI pentru gazul natural G20 sunt prezentate mai jos.

La o capacitate focolară de 6.410 kW, suma dintre pierderile de presiune la nivelul

clapetei de gaz şi la nivelul capului de combustie este egală cu aproximativ 24 + 6 = 30
mbar (3.000 Pa).

Folosind diagrama 97, putem alege mărimea unităţii de valoare de siguranţă (6)
DMV100/1, care se caracterizează prin pierderi de presiune egale cu aproximativ 30
mbar (3000 Pa).

Astfel, suma pierderilor de presiune la nivelul capului de combustie şi al unităţii valvei

este:

Hgaz = (Hcap + Hclapetă) + Hsupapă = 30 + 30 = 60 mbar

Presiunea de alimentare a gazului este egală cu 2 bari, de aceea este nevoie de un

reductor pentru a asigura o presiune de alimentare egală cu 60 mbar şi un debit al gazului
egală cu

Ggaz = Qfoc / PCIgaz = 6.410 / 10 = 641 Nm3 / h

Din tabelul cu reductori de presiune pentru arzătoare Riello de mare presiune (>500 mbar
– max. 4 bar), putem alege unitatea cu reductor (7) HPRT 750 cu resort de tip BP, care
asigură o reglare a presiunii la evacuare care variază între 60 şi 110 mbar.

Tip model
Versiune
Presiune ieşire
Supapă reglare
Presiune maximă
Presiune intrare
Debit maxim G20
Debit maxim LPG
Tabel 33. Tabel de selectare a unităţilor de reducere / reglare a presiunii mari

Pierderi cap de combustie

Pierdere presiune

Condiţii de referinţă:
Temperatură: 15C
Presiune: 1013,5 mbari

Schema 96. Pierderi de presiune la capul de combustie şi la supapa fluture

pentru seria TI - partea de gaz
Schema 97. Pierderi de presiune la supapele de siguranţă DMV

3.3.4 Selectarea unităţii de pompare pentru combustibil lichid şi duze

La arzătoarele cu alimentare separată, componentele de preîncălzire şi de pompare a

combustibilului lichid sunt separate de corpul arzătorului montat pe generatorul de
căldură.
Pentru a completa arzătorul, trebuie aşadar aleasă o unitate de pompare potrivită, ţinând
cont atât de tipul ei, cât şi de caracteristicile nominale de funcţionare.

În primul rând trebuie stabilită modalitatea de funcţionare, care, în acest caz, putem
presupune că este tipul cu o singură unitate de pompare cu preîncălzire electrică.

Apoi trebuie să scoatem valorile presiunii combustibilului la nivelul capului de combustie

Pcap şi a debitului de combustibil mpompare.

Prima se poate obţine din tabelul cu date tehnice în cazul arzătorului TI 12

 Pcap = 25 ÷ 28 bar.

Debitul unităţii de pompare trebuie să fie aproximativ dublul debitului nominal necesar
combustiei:

Q foc 6460
m pompare  2  marzator   2  1210,8 kg / h
PCI combustibil 10,67

scoţând densitatea combustibilului ca fiind d = 0,97 kg/l, obţinem:

mpompare / δ = 1210,8 / 0,97 = 1248,2 l/h

Tip model
Versiune
Tip încălzire
Elemente de încălzire electrice
PH/V/HZ
Mărime port
Debit
Debit
Putere motor
Putere maximă de ieşire
Putere maximă de încălzire
Tabel 34. Tabel de selectare a grupurilor de pompare
 Duze golire pentru pulverizare mecanică
2 trepte – Modulaţie progresivă

Tip model
Notă
Unghi pulverizare
Capacitate
Nr. componentă
Tabel 35. Tabel de selectare a grupurilor de pompare
Debit (kg/h)
Presiune retur (atm)
Schema 98. Debitul distribuit de duze pentru arzătoarele cu modulaţie

Dacă ne uităm pe coloana debitului de combustibil, la o presiune de 30 bari, în tabelul

pentru alegerea unităţilor electrice de preîncălzire şi de pompare la arzătoarele Riello cu o
singură unitate de pompare, vom găsi modelul unităţii de pompare şi anume SN500.

Alegerea duzelor
Duzele trebuie alese în funcţie de tipul de pulverizare a combustibilului, de tipul de
reglare a sarcinii termice şi de dimensiunile camerei de combustie. În acest caz,
pulverizarea este mecanică, reglarea sarcinii se face prin modulaţie, iar camera de
combustie are un raport standard între lungime şi diametru.
Dacă ne uităm pe coloana debitului maxim al duzelor mecanice de pulverizare cu un
unghi de pulverizare de 45o, putem alege duza cu un debit al combustibilului uşor mai
mare decât cel teoretic cerut de arzător.

Q foc 6460
marzator    605,4 kg / h
PCI combustibil 10,67

Astfel, duza corectă este B3-45-AA 650 kg/h cod nr. 3009817.
Verificarea raportului corect de modulaţie a sarcinii necesar de 1:5 trebuie făcută pe
diagrama furnizată de producătorul duzei în funcţie de presiunea maximă şi minimă din
circuitul de retur. În acest caz, avem 650/130=5 mad, rezultă că raportul necesar de
modulaţie este posibil.

Arzător cu modulaţie

BR Arzător dualbloc TF Linie flexibilă combustibil

B Separator gaz TF Presiune linie flexibilă
combustibil 25+30 bari
F Filtru combustibil 300 microni TP Senzor temperatură
MM Indicator debit combustibil TM Presostat combustibil
valoare maximă
P(MP) Grup pompe, circuit transfer VC Supapă ventilaţie
P1(MP)Grup pompe, circuit arzător cu VG Ventilator alimentare
filtru şi regulator de presiune VR1 Supapă regulator presiune
combustibil– circuit arzător
P2(MP)Grup pompe, circuit principal VR2 Supapă regulator presiune
cu filtru combustibil –
circuit principal
PS Preîncălzitor electric combustibil VS Supapă siguranţă
preîncălzitor
RS1 Element încălzire pompă VG7 Supapă de siguranţă
RS2 Element încălzire rezervor combustibil VG Supape duble
SB Rezervor combustibil principal Conductă combustibil
SB2 Rezervor combustibil service greu cu cablu preîncălzitor
T Termometru electric
TE Termostat

Schema 99. Schema unui circuit de alimentare cu combustibil tip: CLU

3.3.5 Selectarea componentelor circuitului de alimentare cu combustibil lichid

Circuitul de alimentare cu combustibil lichid luat în discuţie este următorul:

Circuitul care apare în schemă este cel mai potrivit în cazul în care se foloseşte
combustibil CLU cu o viscozitate între 7oE şi 65oE măsurată la 50oC.
Acest sistem de alimentare cuprinde două circuite cu buclă şi un circuit de transfer;
circuitul principal pentru a face să circule combustibilul CLU de la rezervorul de serviciu,
al doilea pentru a face să circule combustibilul de la circuitul primar la arzător, iar cel de
transfer pentru a transporta combustibilul de la rezervorul de depozitare la rezervorul de
serviciu. Toate circuitele sunt controlate de pompa proprie; pompele circuitelor primare şi
de transfer trebuie alese de către proiectant, în timp ce pompele circuitului secundar sunt
furnizate ca accesorii standard împreună cu arzătorul.
În ceea ce priveşte bucla principală şi inelul de transfer, limita de pompare cu vâscozitate
este de obicei în jur de 70oE la 50oC. De aceea, pentru aceste circuite, o temperatură de
50-60oC poate fi considerată mai mult decât suficientă pentru a evita blocarea
conductelor.
Combustibilul CLU trebuie aşadar adus la o anumită temperatură pentru a fi mai întâi
pulverizat în mod adecvat şi apoi ars în camera de combustie. Pentru a obţine o
pulverizare adecvată a combustibilului, domeniul de viscozitate se situează între 2oE şi
5oE la 50oC. Pentru a obţine această valoare a viscozităţii, cei mai grei combustibili
trebuie preîncălziţi până la 130oC.
Arzătoarele pe combustibil CLU din seria de arzătoare Riello sunt echipate cu
preîncălzitoare electrice cu modulaţie reglate de o serie termostate de reglare şi siguranţă
capabile să atingă temperaturile necesare pentru pulverizarea combustibilului.
Mai mult, pentru combustibil cu o vâscozitate ridicată trebuie folosite dispozitive
specifice acestor combustibili, având în componenţă o serie de elemente electrice pentru
pompa circuitului de alimentare secundar.

Pentru dimensionarea echipamentului circuitului, se vor lua ca reper următoare date

iniţiale:
Lungimea efectivă a conductelor de admisie Lef = 15 m;
Lungimea echivalentă a conductelor de admisie Lechiv = 10 m;
Lungimea efectivă a conductelor de alimentare Lef = 30 m;
Lungimea echivalentă a conductelor de alimentare Lechiv = 20 m;
diferenţa de înălţime a rezervorului pompei Δhgeom = 1 m;
temperatura impusă de proiect t = 60oC;
masa volumului combustibilului la temperatura de referinţă (15oC) = 990 kg/m3;
vâscozitate γ la 50oC = 50oE (aprox. 400 ∙ 10-6 m2/s);
vâscozitate γ la 60oC = 40oE (aprox. 200 ∙ 10-6 m2/s);
debitul unităţii de pompare a combustibilului de 1.200 kg/h = 20,7 l/min.

3.3.5.1 Pompa de transfer dintre rezervorul de depozitare şi rezervorul de zi

Echipamentul de pompare al circuitului de transfer trebuie să cuprindă o pereche de
pompe echipate cu filtre proprii şi cu posibilitatea comutării de trecere.
Ambele pompe, adecvate pentru combustibil CLU (cu roţi dinţate), trebuie alese dacă au
o distribuţie egală cu de 1,2 - 1,5 ori consumul maxim al sistemului, în acest caz:

mpompa 1 = (1,2 → 1,5) ∙ mpompare = (1,2 → 1,5) ∙ 1200 = 2400 kg/h

Aceste pompe trebuie echipate cu un filtru lamelat cu autocurăţire (de tip pieptene) cu
sită de dimensiuni între 400 şi 600 mm şi preîncălzit la 50 – 60oC.

Trebuie reţinut că, pentru a evita problemele la nivelul conductelor de tur, instalaţia de
pompare trebuie plasată cât mai aproape posibil de rezervorul de depozitare.

3.3.5.2 Rezervorul de zi
Rezervorul de zi, care acţionează şi ca un dispozitiv de degazare, este un element de
deconectare hidraulică între secţiunea de transfer şi cea a buclei principale. Rezervorul
trebuie să aibă următoarele caracteristici:
 turul combustibilului dinspre bază;
 preîncălzitor dublu, un încălzitor cu fluid (apă sau vapori), care să fie aşezat
imediat deasupra punctului de intrare a combustibilului CLU, şi un
preîncălzitor electric deasupra preîncălzitorului cu fluid cu funcţii de integrare
şi de urgenţă;
 tragerea combustibilului CLU de deasupra celor două preîncălzitoare;
 capacitatea rezervorului egală cu cel puţin de 2 – 3 ori mai mare decât suma
capacităţilor maxime de tiraj pe oră a arzătoarelor;

În acest caz, rezervorul are o capacitate egală cu:

V = (2 → 3) ∙ mpompare = (2 → 3) ∙ 20,74 l/min ∙ 60 min = 2488 → 3733 l

Acest volum trebuie considerat ca fiind cel efectiv, ocupat integral de combustibilul greu;
trebuie calculată o cotă egală cu 10% din volumul suplimentar pentru gazele şi vaporii
emişi de combustibil.
Suplimentar, rezervorul de zi trebuie echipat cu următoarele dispozitive:
 evacuare la placa din spate pentru apă şi depuneri de sedimente;
 alarmă pentru controlul nivelului cu minimum şi maximum, echipată cu
sisteme de autoverificare;
 conductă cu supapă de aerisire;
 dispozitiv cu indicator de "prea plin" cu conductă de retur spre rezervorul de
depozitare;
3.3.5.3 Pompa din bucla principală

Echipamentul de pompare din inelul principal trebuie să cuprindă o pereche de pompe

echipate cu filtre proprii şi cu posibilitatea comutării de trecere.
Ambele pompe din inelul principal trebuie alese pe baza debitului de fluid şi a
vâscozităţii la temperatura fluidului de circulaţie. Pompele din buclele principale trebuie
dimensionate pentru un debit minim egal cu cel puţin de 3 – 5 ori suma capacităţii
maxime de tiraj a arzătoarelor.

mpompă = (3 → 5) ∙ mpompare = (3 → 5) ∙ 1200 = 3600 → 3733 kg/h

Aceste pompe trebuie echipate cu un filtru lamelat cu autocurăţire (de tip pieptene) cu
sită de dimensiuni între 200 şi 300 mm şi preîncălzit la 50 – 60 oC, iar instalaţia de
pompare trebuie amplasată cât mai aproape de rezervorul de depozitare.
Să presupunem că folosim o pompă cu următoarele caracteristici:
Q = 4.000 kg/h (1,11 kg/s);
H = aprox. 30 m
şi un filtru cu autocurăţire şi sită de dimensiuni de 250 mm care, pentru un debit de
aproximativ 4.000 kg/h, introduce o pierdere de presiune de 3.000 Pa.
Circuitul buclă trebuie echipat cu o supapă de reglare a presiunii cu un interval de reglare
cuprins între 1 şi 4 bar şi cu un debit nominal mai mare decât cel al circuitului care
corespunde unui debit al pompei.

3.3.5.4 Dimensionarea conductelor din bucla principală

Tubulatura trebuie construită din tuburi de oţel negru fără articulaţii sudate. Conductele
trebuie marcate folosind un fir conductor de încălzire cu o capacitate între 20 şi 40 W/m
sau folosind un lichid de încălzire. Pentru o instalare mai uşoară şi în interesul facilitării
procedurilor de întreţinere, conductele pot fi marcate cu un tub de cupru (cu diametrul de
12 x 1 – 20 x 1) în interiorul căruia se poate introduce firul conductor de încălzire.
Conductele trebuie izolate cu spumă poliuretanică.

Diametrul conductelor din circuit trebuie dimensionat pe baza următoarelor considerente:

viteza minimă din conductele de tur (în amonte de pompe) : 0,15 m/s;
viteza maximă din conductele de alimentare (în aval de pompe) : 0,6 m/s.

Masa volumului combustibilului CLU la o temperatură de 60oC este egală cu:


15

990
1   (t  15) 1 0,00063 (60 15)

 963 kg / m3 
Conductele de tur trebuie dimensionate în aşa fel încât pierderea de presiune în secţiunea
respectivă să nu depăşească următoarea valoare:

ΔPproiect = ΔPamn – Δhasp – ΔPacc [Pa]

unde:
ΔPamn = presiunea absolută permisă la tur (NPSH) indicată de către producător; în caz
contrar, această presiune nu trebuie să fie mai mică de 50.660 Pa (0,5 atm);
Δhasp = înălţimea la tur;
ΔPacc = pierderile de presiune din cauza accesoriilor (filtre, etc…)
Înălţimea la tur este egală cu:

Δhasp = Δhgeom ∙ ρ ∙ 9,81 [Pa]

unde:
Δhgeom = diferenţa de înălţime dintre punctul de verificare a combustibilului de pe
rezervor şi centrul pompei de alimentare [m];
ρ = masa volumului combustibilului CLU [kg/m3];
Valoarea este pozitivă dacă rezervorul se află mai jos de arzător, şi negativă dacă se află
mai sus.
În acest caz avem următoarele valori:

Δhasp = Δhgeom ∙ ρ ∙ 9,81 = 1 ∙ 963 ∙ 9,81 = 9.447 [Pa]

rezultă că pierderea maximă de presiune permisă de-a lungul conductei va fi egală cu:

ΔPproiect = ΔPamn – Δhasp – ΔPacc = 50.660 – 9.447 – 3.000 = 38.213 [Pa]

Diametrul minim intern al conductei se obţine folosind următoarea formulă:

  LTOT  m 4 200 106  25 1,11

d  4 42  42  0,276
Pprog 39.713

Dacă presupunem că folosim conducte din fier DN100 (4") cu un diametru interior de
101,6 m, viteza de transfer este egală cu:

0,278
Q Q 963 0,356 m/ s
V  2

A d 0,00087

4

care este mai mare decât valoarea de siguranţă minimă admisă de 0,15 m/s.
Dacă viteza de transfer este mai mică decât valoarea limită de 0,15 m/s, trebuie procedat
după cum urmează:

alegeţi diametrul de conductă care asigură viteza minimă folosind formula:

Q d2 Q 4Q
A    d 
V 4 V   0,15

se determină lungimea maximă totală (efectivă + echivalentă) a conductelor de conectare

dintre rezervoare şi pompă, astfel încât să nu se depăşească pierderile de presiune permise
de proiect folosind următoarea formulă:

d 4  Pprog
LTOT 
42   m

În secţiunile sub presiune, adică în conductele în aval de pompă, viteza fluidului poate
atinge 0,6 m/s, care în cazul nostru indică o conductă cu următorul diametru :

4 Q 4 0,278
d  963 0,0248
  0,15   0,6

astfel, vom alege o conductă de fier DN25 (1") cu un diametru interior egal cu 0,0278
metri.
Pierderile de presiune distribuite de-a lungul conductelor vor fi egale cu:

42   LTOT  m 42 200106  50 0,278

Pprog  4
 4
 195.486 Pa (aprox.  20m)
d 0,0278

Această valoare adăugată la pierderile de presiune concentrate introduse de către

componentele speciale (filtre, supape etc.) neluate în calcul pentru lungimile echivalente,
trebuie să fie mai mică decât presiunea asigurată de sistemul de pompare.

3.3.6 Alegerea panoului electric de control

Tipurile de alimentare cu energie electrică şi de semnale de control pentru un arzător

DUBLU CORP depind de dimensiunea componentelor care fac parte din sistemul de
combustie şi de tipul de reglare a sarcinii termice.
Fabricanţii deţin tabele pentru alegerea tipului de alimentare cu energie electrică şi a
panourilor de comandă în funcţie de tipul de arzător, de capacitatea maximă dezvoltată şi
de tipul de reglare.
În acest caz, panoul electric va fi ales din tabelul referitor la arzătoarele TI cu combustibil
dublu (combustibil greu şi gaz natural), căutând în coloana care prezintă capacitatea
dezvoltată, care să corespundă cu valoarea maximă de 7.800 kW pentru un arzător TI 12;
citim iniţialele panoului electric necesar QA12 NM şi capacitatea electrică absorbită
respectivă, care să corespundă unui sistem de alimentare cu energie electrică cu curent
trifazic.
Această ultimă informaţie trebuie furnizată de proiectantul sistemelor electrice de
instalaţii de încălzire, la care va fi instalat respectivul generator pe combustibil CLU.

Panou de control arzătoare dualbloc cu combustibil greu/ gaz natural

Tip model
Putere ieşire arzător
Putere absorbită de ventilator
Putere absorbită la încălzire
Putere absorbită de pompă
Tip încălzire
Tabel 36. Tabel selectare duze
Note :
(1)
1 metru cub normal (1 Nm 3) corespunde unui metru cub de gaz la temperatura atmosferei
(1,013 mbar) şi
la o temperatură de 0oC,
(2)
Explozia nu este altceva decât o combustie rapidă cu o creştere violentă a presiunii.
(3)
Presiunea normală la 100 m deasupra nivelului mării.
(4)
Factorul de corecţie Kc reprezintă inversul factorului de corecţie F.
(5)
Transformarea temperaturii crescute care are loc în schimbător este izocoră (volumul =
constant), astfel
densitatea rămâne constantă, iar pierderile specifice de presiune nu se schimbă.
(6)
Unitatea de reglare şi siguranţă cuprinde: o supapă de închidere automatică dublă şi un
presostat de joasă presiune.
(7)
Unitatea de reducţie cuprinde: un robinet de închidere manuală, un filtru, un regulator de
presiune cu valvă de siguranţă, un racord anti vibraţie si două manometre

MĂSURAREA RANDAMENTULUI COMBUSTIEI

4.1 INSTRUMENTE

Pentru o măsurare corectă a randamentului arderii sunt necesare următoarele instrumente:

1. Analizor de bioxid de carbon CO2 / analizor de oxigen O2;
2. Analizor de monoxid de carbon CO (numai gaz);
3. Instrumente de măsurat pentru indicele de grad de fum "Bacharach" (numai pentru
combustibili lichizi);
4. Termometru pentru măsurarea temperaturii aerului de întreţinere a arderii;
5. Termometru pentru măsurarea temperaturii produselor de combustie;
6. Termometru pentru măsurarea temperaturii fluidului din cazan;
7. Cronometru.

Instrumentele enumerate 1, 2, 3, 4 şi 5 pot fi înlocuite printr-un dispozitiv multifuncţional

asemănător celui ilustrat în Diagrama 87;
4.2 OPERAŢII PRELIMINARE

Înainte de a proceda la calcularea randamentului arderii capacitatea efectivă a cuptorului

unde se va face măsurarea va fi calibrată; acest lucru va fi determinat prin măsurarea
debitului combustibilului şi înmulţirea valorii măsurate cu valoarea calorifică inferioară
corespunzătoare.
Dacă nu va fi posibilă determinarea debitului de combustibil efectiv ars utilizând
următoarele metode, atunci valoarea declarată de fabricant poate fi considerată drept
putere focolară de referinţă.

Schema 100. Exemplu de analizor pentru măsurarea randamentului combustiei

Puterea focolară referinţă trebuie să fie egală cu sau mai mică decât puterea maximă a
focarului.

Metodele de măsurare, atât pentru combustibilii lichizi cât şi pentru cei gazoşi, a
debitului de combustibil ars sunt prezentate după cum urmează:

4.2.1 Sisteme cu funcţionare pe combustibil lichid

Începem cu procedura de cântărire, într-un rezervor umplut cu un volum de combustibil

cunoscut care este absorbit de un arzător pentru o perioadă de timp determinată. Volumul
de combustibil consumat, împărţit la timpul de testare dă valoarea debitului
combustibilului.
O metodă simplificată, cu o margine de eroare de 10%, implică verificarea dimensiunii
duzei (sau duzelor), şi luând presiunea de pulverizare a duzei; raportat la tabelele duzelor
montate pe arzător, putem obţine valoarea debitului de combustibil (de obicei exprimat în
kg/h). Această dată va fi înmulţită cu valoarea calorifică inferioară corespunzătoare,
obţinându-se astfel capacitatea efectiv arsă.
Există tabele de acest fel, care în funcţie de debitul ajutajului şi de presiunea pompei
asigură debitul combustibilului lichid.

4.2.2 Sisteme cu funcţionare pe combustibil gazos

La sistemele alimentate de la reţele de gaz, valoarea debitului combustibilului este luată

prin citirea contorului; pentru a calcula capacitatea efectiv arsă sunt valabile metodele
anterioare.
Recomandăm atenţie mărită la citirea aparatului de măsură, îndreptată spre următorul
fapt: dacă aparatul de măsură este plasat pe o linie de alimentare cu gaz la presiune mare,
trebuie să se ţină cont de compresibilitatea gazului; de fapt, prin comprimarea gazului se
reduce volumul, dar numărul de molecule rămâne constant, adică, densitatea creşte
respectând legea prezentată mai jos. În acest caz, valoarea, care este volumetrică, va fi
mai joasă decât debitul corespunzător masei efective,

1
P1  P2 
2
unde:
P1 = presiunea gazului la o densitate de δ1;
P2 = presiunea gazului la o densitate de δ2;

O formulă simplificată (valabilă numai pentru o presiune la dispozitivul de măsurare mai

mare de 40 mbar) de a corecta valorile debitului citite în funcţie de presiune este
prezentată mai jos:

1013 P
VVC  VVI
1013
Unde:
VVC = debitul de gaz corect [Nm3/h];
VVI = debitul de gaz măsurat cu referire la volum [Nm3/h];
P = presiunea gazului pe dispozitivul de măsurat [mbar];

O altă metodă simplă de calcul a debitului efectiv de gaz este reprezentată prin utilizarea
factorilor de corecţie din tabel, în funcţie de presiunea şi de temperatura citită pe contor.
Câteva dintre aceste tabele sunt ilustrate în secţiunea 5 din acest manual.

În sistemele fără dispozitive de măsură, la punctul de alimentare trebuie prevăzută

montarea unei diafragme calibrate, sau ca o alternativă, presiunea capului de combustie
poate fi utilizată ca o indicaţie.
Schema 101. Puncte de măsurare a caracteristicilor gazelor de combustie

4.3. CONDIŢII DE MĂSURARE ŞI METODE DE OPERARE

Măsurătorile vor fi efectuate atunci când generatorul de căldură funcţionează în regim

stabil (ex. la circa 70oC pentru generatoarele pe apă caldă) şi la puterea maximă a
focarului. Pentru a efectua corect aceste măsurători vor fi executate următoarele etape:

1. Se practică un orificiu suficient de mare în tubul de evacuare, pentru a introduce

sondele utilizate la măsurare (circa 10 mm), cazan/evacuare, două diametre distanţă
de evacuarea generatorului, dacă este disponibil, utilizaţi orificiul specific din
fabricaţie al generatorului de căldură;
2. Asiguraţi-vă că nu există nici o infiltraţie de aer în spaţiul dinaintea orificiului prin
care se trag produsele de combustie (etanşaţi orice gaură, fisură), deoarece aerul
secundar ar altera valorile măsurate, astfel discreditând testarea;
3. Aduceţi generatorul de căldură în condiţii de funcţionare în regim stabil (ex. la circa
70oC pentru generatoarele pe apă caldă);
4. Pentru fiecare parametru în parte, se efectuează cel puţin trei măsurători, la intervale
regulate în perioadă de timp considerată necesară de către operator, de fiecare dată cel
puţin 120 secunde după începerea eşantionării;
5. Etanşaţi orificiul făcut pentru măsurători;
6. Transcrieţi datele măsurate, acolo unde valoarea măsurată a fiecărui parametru luat
separat este obţinută din media aritmetică a primelor trei măsurători semnificative
(rezultatele din măsurare considerate ca anormale nu se iau în consideraţie).

4.4 CALCULAREA RANDAMENTULUI COMBUSTIEI

Eficienţa combustibilului la un generator poate fi calculată folosind următoarea formulă,

considerând ca nulă pierderea la carcasa generatorului.

η = 100 - Ps ± 2 %
unde:
η = randamentul generatorului de căldură;
Ps = puterea termică pierdută prin gazele de combustie;
±2 % reprezintă toleranţa relativă la erori de măsurare a instrumentelor şi la citirea
parametrilor măsuraţi.

După cum s-a constatat în paragraful 1.5.1, formele convenţionale folosite pentru
determinarea pierderilor prin gazele de combustie sunt:

 A1 
PS    B  T f  T a
 21 O 2 
dacă acea concentraţie de oxigen liber din gazele de combustie este cunoscută, sau:

 A 
PS   2  B  T f  T a
 CO2 

dacă acea concentraţie de bioxid de carbon din gazele de combustie este cunoscută.

unde:
Ps = puterea termică pierdută prin gazele de combustie; [%];
Tf = temperatura gazelor de combustie (oC);
Ta = temperatura aerului de întreţinere a combustiei (oC);
O2 = concentraţia de oxigen din gazele de combustie uscate [%];
CO2 = concentraţia de bioxid de carbon din gazele de combustie uscate [%];

A1, A2 şi B sunt nişte factori empirici, ale căror valori sunt arătate în tabloul de mai jos:

Lăsând deoparte valoarea măsurată a randamentului combustiei, pentru ca combustie să

fie considerată satisfăcătoare, concentraţia de CO va fi verificată în ceea ce priveşte
starea produselor de combustie uscate şi fără aer, să fie mai redusă decât valoarea 0,1 %
(1000 ppm).
Concentraţia de gaze de combustie uscate CO fără aer este dată de ecuaţia:

CO2TEORETIC
COGAZEDEARDEREFARAAER  COm 
CO2MASURAT
unde:
COm = este cantitatea de monoxid de carbon măsurată;
CO2 teoretic = este CO2 teoretic;
CO2 masurat = este CO2 măsurat;
Valorile CO2 teoretic sunt prezentate în Tabelul 5 al Secţiunii 1 – Nivele maxime şi
recomandate ale CO2 pentru diferiţi combustibili.
Combustibil

Metan
LPG
Combustibil uşor
Combustibil greu
Tabel 37. Coeficienţi de calcul al randamentului combustiei

Acelaşi lucru se poate spune despre generatoarele de căldură alimentate cu combustibil

lichid, dacă indexul gradului de fum indicat pe scara Bacharach (8) este mai mare de 2
pentru combustibil tip: M şi mai mare de 6 pentru CLU

4.1.1 Exemple de calculare a randamentului combustiei

Să examinăm următoarele valori măsurate:

Combustibil: gaz metan
Măsurarea CO2: 9,6 %
Temperatura gazelor de combustie Tf : 170oC
Temperatura aerului de întreţinere a combustiei Ta: 30oC
Măsurarea CO: 80 ppm
CO2 teoretic: 11,7 %

Dacă ştim valoarea CO2 prezent în gazele de combustie, putem obţine următoarea valoare
a puterii termice pierdute prin gazele de combustie:
 0,38 
PS    0,010  170 30  6,94
 9,6 
Randamentul combustiei generatorului în ceea ce priveşte puterea focolară unde s-a
efectuat măsurarea, este dată de:

η = 100 – 6,94 = 993,06 ± 2 %

În concluzie, concentraţia CO va fi verificată din punct de vedere al stării produselor de

combustie fără aer:
11,7
COGAZEDEARDEREFARAAER  88  107
,25ppm
9,6
egal cu 0,0107 % < 0,1 %

5.1 UNITĂŢI DE MĂSURĂ ŞI FACTORI DE TRANSFORMARE 115

1.1. Unităţi ale Sistemului Internaţional SI şi principalii factori de transformare 115

1.2. Unităţi utilizate la calcule ale transferului de căldură 116

1.3. Factori de transformare între unităţi de măsură 117

1.3.1. Lungimea 117
1.3.2. Suprafaţa 117
1.3.3. Volumul 118
1.3.4. Masă 119
1.3.5. Presiunea 119
1.3.6. Lucru mecanic, energie, căldură, entalpie 120
1.3.7. Putere (mecanică, electrică, termică) 120
1.3.8. Viteză 121
1.3.9. Debit flux ca volum 121
1.3.10. Alţi factori de transformare pentru unităţile SI 122

1.4. Transformarea ţolilor şi a fracţiunilor de ţoli în milimetri 123

1.5. Tabele de transformare a temperaturii 124

1.6. Intensităţi şi frecvenţe de tensiune în diferite ţări 126

1.7. Unităţi speciale de măsură şi factori de transformare 128

5.2 TABELE ŞI DIAGRAME REFERITOARE LA VÂSCOZITATEA

COMBUSTIBILULUI 129

1.8. Tabel aproximativ de echivalenţă între măsurători de vâscozitate la aceiaşi 129

temperatură
1.9. Nomogramă cu transformări de unităţi de vâscozitate 130
1.10. Variaţii de viscozitate în funcţie de temperatură pentru diferiţi combustibili 131
1.11. Viscozitatea dinamică a gazului 132

5.3 TABELE ŞI DIAGRAME DE DIMENSIONARE A CIRCUITELOR 134

1.12. Pierderi de presiune distribuite în conducte circulare de aer 134

1.13. Echivalenţa între secţiunile circulare şi dreptunghiulare ale conductelor de aer 135

1.14. Dimensionarea conductelor de aer: coeficienţi de pierdere la piese speciale în piese 136
circulare şi dreptunghiulare
1.15. Pierderi de presiune distribuite în conductele de aer pentru combustibili lichizi şi 138
gazoşi
1.16. Dimensionarea circuitului de alimentare cu combustibil lichid: lungimea echivalentă 140
a principalelor rezistenţe concentrate
1.17. Dispersia la rezervoarele de CLU 141
1.18. Compensarea dispersiei termice în condiţii de regim stabil 142
1.19. Calcularea puterii totale necesare 143
1.20. Diagrama de trecere de la energie la putere 144
1.21. Diagrama de trasare a conductelor cu benzi de încălzire 145
1.22. Debitul duzei pentru combustibili lichizi 146
1.23. Caracteristici comerciale ale conductelor de oţel şi cupru 150
1.24. Factori de corecţie la citirea contoarelor de măsurare a debitului de gaz 152
1.25. Metoda grafică de determinare a economiei de energie prin utilizarea invertorului 155

5.4 TABELE ŞI DIAGRAME REFERITOARE LA COMBUSTIE

1.26. Triunghiul de combustie pentru gaz naturale şi combustibil CLU/M 156

1.27. Cantităţile de aer de combustie şi de gaze de combustie în funcţie de excesul de aer 157
pentru diferiţi combustibili: G20, GPL, combustibil CLU/M
1.28. Creşterea temperaturii aerului de evacuare în funcţie de grosimea stratului de 161
funingine
1.29. Lungimea şi diametrul flăcării în funcţie de puterea arzătorului 162
1.30. Emisiile de SO2 (mg/m3 şi mg/kWh) la combustia combustibilului în funcţie de 163
conţinutul de S (%) la combustibilul cu 3 % O2
1.31. Emisiile NOx în funcţie de diferiţi parametri de influenţă 164
 1.32. Pierderi de randament la gazele de combustie în funcţie de conţinutul de O 2 la 166
diferiţi combustibili
1.33. Pierderi de randament la gazele de combustie în funcţie de conţinutul de CO 2 la 168
diferiţi combustibili
1.34. Factori de transformare la emisiile poluante 170

ALEGEREA UNUI ARZĂTOR CU AER INSUFLAT

3.1 CRITERII GENERALE

Pentru a alege arzătorul potrivit, trebuie cunoscute mai multe date caracteristice; o listă a
principalelor puncte este ilustrată mai jos:

1. puterea termică utilă a generatorului de căldură sau puterea focolară [kW];

2. contrapresiunea din camera de combustie, sau pierderea de presiune la partea
de evacuare a gazelor de combustie DP [Pa];
3. tipul cazanului
4. combustibilul;
5. metoda de reglare a puterii instalate;
6. presiunea minimă la alimentarea cu gaz metan;
7. altitudinea sistemului [m deasupra nivelului mării] şi temperatura medie a
aerului;
8. caracteristici speciale de instalare.

Primii trei parametri sunt informaţiile specifice cazanului şi trebuie furnizate de fabricant;
parametrii 4 şi 5 sunt alegeri tehnice pe care trebuie să le facă proiectantul, iar parametrii
6, 7 şi 8 depind de sistem.

Pentru o imagine completă şi ordonată a informaţiilor necesare pentru a alege în mod

corect un arzător, se poate folosi o listă de verificare de genul celei din Tabelul 21.

3.1.1 Puterea termică a generatorului de căldură

Puterea termică focolară a generatorului de căldură constituie o informaţie caracteristică

despre generator şi reprezintă energia ce trebuie furnizată generatorului prin combustia
combustibilului de arzător, obţinând astfel puterea efectivă a cazanului, care nu trebuie să
fie mai mică decât cea cerută de sistem. Uneori această valoare este denumită descărcarea
termică a cazanului şi se exprimă fie în kW fie în kcal/h. Diferenţa dintre valoarea puterii
focolare a cazanului şi puterea efectivă reprezintă cantitatea de energie care se va pierde
în principal la nivelul gazelor de combustie şi al carcasei cazanului.
Acest raport reprezintă randamentul efectiv al cazanului la capacitate maximă:

Qutilă
100% 
Q focar

Pentru cazanele presurizate, această eficienţă se încadrează în general între 90% şi 93% şi
poate fi calculată luând în considerare eficienţa combustibilului (descrisă la secţiunea
1.5.1) şi pierderile prin carcasă (care sunt în general de 1 ÷ 2%).
În prealabil, dacă nu ştim decât puterea efectivă a cazanului, puterea focolară a cazanului
se poate calcula împărţind puterea efectivă la 0,9:

Qutilă
Q focar 
0,90

Dacă singura informaţie disponibilă este debitul de abur produs, exprimată în general în
kg/h sau t/h, puterea focolaraă a cazanului se poate calcula folosind următoarea ecuaţie


Q focar  GV C P T vapori  T apă   GV C LAT VAP  /
unde:
GV = debitul de abur în funcţie de masă [kg/s];
Cp = căldura specifică la presiune constantă [kW/kgoC];
Tvapori = temperatura aburului [oC];
Tapă = temperatura apei la intrare în cazan [oC];
CLAT VAP = căldura latentă de vaporizare [kW/kg];
η = randamentul generatorului de abur.
3.1.2 Contrapresiunea în camera de combustie

În funcţie de contrapresiunea din camera de combustie, generatoarele de căldură se pot

împărţi în două mari categorii:

1. Cazane cu contrapresiune uşoară;

2. Cazane presurizate;

La tipurile de cazane cu contrapresiune, debitul aerului de combustie şi al produselor de

combustie depinde de efectul de tiraj, care se stabileşte în urma diferenţei de temperatură
dintre gazele de combustie şi aerul din exterior, şi/sau datorită existenţei sistemelor cu
tiraj.

La ambele tipuri de cazan, aerul de combustie este absorbit cu forţă de către ventilator,
care la arzătoarele monobloc este încorporat chiar în arzător.
Productivitatea termică a cazanului este foarte mult influenţată de valoarea presiunii
create în camera de combustie de către turbulenţa gazelor de combustie; teoretic, prin
creşterea pierderii de presiune la nivelul gazelor, eficienţa de schimb cazanului poate fi
crescută. În prezent, producătorii de cazane au atins un nivel de standardizare
contrapresiuni cu valori direct proporţionale cu puterea cazanului.

Dacă producătorul nu furnizează informaţii precise, se poate obţine o valoare indicativă

din graficul de mai jos:

Contrapresiune (Pa)
Putere ieşire (kW)
Schema 81. Contrapresiunea în camera de combustie în funcţie de capacitatea
termică
Datele prezentate sunt valabile pentru cazanele produse recent şi pentru ţările din vest.
Aşadar, este posibil ca, în cazul cazanelor mai vechi sau fabricate în ţări care folosesc
metode mult diferite de cultura tehnologică din vest, aceste valori să fie de asemenea
foarte diferite.

3.1.3 Tipul de generator de căldură

Tipul constructiv al cazanului este extrem de important pentru alegerea arzătorului, în

special în ceea ce priveşte lungimea capului de combustie. De fapt, diferitele cazane
menţionate mai sus au camere de combustie şi, prin urmare, cerinţe de formă a flăcării
care variază oarecum una de alta. Camerele de combustie pot fi împărţite în două
categorii:
 cu parcurs direct al gazelor de combustie (ex. cazanele cu trei drumuri de gaze
de combustie sau cazane cu serpentine)
 cu inversare a gazelor de combustie in camera de combustie (ex. cazanele cu
două drumuri)

Schema 82. Cazan cu inversare de flacără

Schema 83. Cazan cu serpentină

Pentru ambele tipuri, fabricantul trebuie să comunice lungimea tubului necesar

arzătorului pentru a produce condiţii optime de combustie; această valoare se determină
experimental prin teste de laborator.
În lipsa acestor date se poate formula o ipoteză şi consideraţii generale care ajută la
alegerea lungimii potrivite a tubului; mai exact:
Pentru cazanele cu componente din fontă şi cele de oţel cu trei drumuri, capul de
combustie poate sări afară doar dinspre marginea internă a uşii principale; pentru
cazanele cu două drumuri şi flacără inversă, capul de combustie trebuie să pătrundă în
camera de combustie mai în spate decât intrarea celei de-al doilea drum pentru a evita
orice trecere a gazului de combustie direct în a doilea drum. Pătrunderea capului în
interiorul camerei de combustie poate fi modificată prin reglarea uneia dintre flanşele
mobile sau prin introducerea unei prelungiri şi/sau distanţier aşezat între placa de
conectare a arzătorului şi partea frontală a cazanului.
Definirea completă a parcursului debitului în drumuri este foarte mult influenţată de tipul
de tub şi de reglajul funcţionării cald sau rece.

Pentru cazanele cu trei drumuri sau camere de inversare a flăcării, trebuie montat un
material izolator de protecţie împotriva căldurii (11 în schema următoare) între izolatorul
cazanului şi capul de combustie, si flanşa trebuie fixată pe uşa cazanului o garnitură
aşezată între ele (8 în schema 84).

Schema 84. Fixarea capului de combustie al arzătorului pe uşa cazanului

Pentru cazanele cu camere de combustie cu pereţi refractari, pe lângă consideraţiile de
mai sus cu privire la drumul gazelor de combustie, mai trebuie luate în considerare
efectul de iradiere direct asupra capului de combustie, care este de obicei solicitat termic
din cauza temperaturii crescute a peretelui.
Trebuie evaluate unele măsuri de precauţie numai consultând producătorul cazanului.

3.1.4 Combustibilul

Tipul de combustibil este de obicei impus de sistem şi foarte rar trebuie ales de către
proiectant în funcţie de preţul mic, de randamentul şi de complexitatea sistemului de
alimentare cu combustibil.
3.1.5 Modul de funcţionare al arzătorului

Modul de funcţionare a arzătoarelor intr-o treaptă, două trepte, trei trepte sau in modulaţie
constituie o alegere făcută de către proiectantul sistemului, în funcţie de variaţia sarcinii
termice a sistemului şi de caracteristicile de inerţie ale generatorului de căldură.

3.1.6 Presiunea minimă de alimentare a combustibilului gazos

Presiunea minimă de alimentare a combustibilului gazos este necesară pentru a alege

rampa de gaz. Valoarea este furnizată şi garantată cu certitudine de către furnizorul
combustibilului şi se completează in contractul de furnizare. Pentru instalaţiile
independente cu rezervoare de stocare, datele sunt reprezentate de presiunea garantată de
un asemenea echipament.

3.1.7 Altitudinea de instalare şi nivelul temperaturii aerului de combustie

Domeniul de funcţionare a arzătorului se raportează la anumite valori standard ale

presiunii barometrice egale cu 1000 mbar (nivel de presiune atmosferică la o altitudine de
100 m deasupra nivelului mării), iar valorile temperaturii aerului de combustie egale cu
20oC, indicate separat la baza domeniului de funcţionare.
Dacă arzătorul trebuie să funcţioneze la o altitudine diferită şi/sau la o temperatură a
aerului de combustie diferită de valorile standard, trebuie luate în considerare variaţiile de
performanţă atât în funcţie de randamentul / puterea la ieşire, cât şi de presiunea asigurată
de ventilator. Aceste variaţii se datorează faptului că încălzirea aerului de întreţinere a
arderii şi creşterea altitudinii produc acelaşi efect, adică o scădere a densităţii aerului. O
scădere a densităţii aerului atrage după sine o scădere a cantităţii de oxigen şi, prin
urmare, o scădere a cantităţii maxime de combustibil care poate fi ars cu variaţii ale
puterii maxime de ieşire care poate fi atinse de arzător.
Mai mult, presiunea totală produsă de ventilator suferă şi ea o scădere direct
proporţională cu scăderea densităţii; mai exact, conform unei legi a ventilatoarelor, dacă
greutatea specifică a aerului variază în urma schimbării de temperatură si/sau presiune a
aerului, toate ventilatoarele fiind egale, volumul debitului ventilatorului nu va varia, însă
presiunea creată şi puterea consumată diferă conform următoarei legi:

1
P1  P2 
2

1
N1  N 2 
2

unde:
P1 = presiunea totală creată, cu o densitate a fluidului de δ1;
P2 = presiunea totală creată, cu o densitate a fluidului de δ2;
N1 = capacitatea aspirată, cu o densitate a fluidului de δ1;
N2 = capacitatea aspirată, cu o densitate a fluidului de δ2;

Pentru a alege arzătorul, trebuie verificat dacă punctul de funcţionare a sistemului rămâne
în cadrul domeniului de funcţionare a arzătorului, chiar şi în condiţii diferite de
temperatură şi altitudine.
De aceea, pentru a alege un arzător pentru un sistem care trebuie instalat la o altitudine
şi/sau temperatură diferită de valorile standard ale testului arzătorului, trebuie să creăm
un punct de funcţionare virtual cu o valoare mărită a capacităţii la ieşire în comparaţie cu
punctul de funcţionare real.
Această mărire se efectuează împărţind puterea efectivă la funcţia factorului F al
temperaturii şi presiunii barometrice.

Q focar
Qarzator 
F

Această valoare a puterii corespunde valorii maxime a presiunii ventilatorului arzătorului

Pmax care poate fi obţinută din domeniul de funcţionare, reprezentată de intersecţia dintre
curba domeniului de funcţionare şi dreapta verticală trasată pentru valoarea Q arzător. Aşa
cum am menţionat mai sus, această valoare trebuie considerată valabilă în condiţiile
standard de testare a arzătorului şi trebuie, de aceea, să fie corectă în funcţie de variaţiile
performanţei ventilatorului, adică:

Parzător = Pmax ∙ F

Dacă presiunea Parzător este mai mare decât contrapresiunea care va fi depăşită în camera
de combustie, arzătorul poate îndeplini cerinţele sistemului.
Dacă nu, sunt posibile două acţiuni:
 alegerea arzătorului din clasa imediat superioară şi repetarea procedurii de
verificare descrisă mai sus;
 reducerea debitului de combustibil în arzător şi, prin urmare, a puterii, astfel
încât să se reducă pierderile de presiune din camera de combustie pentru a
atinge presiunea maximă posibilă.
Pierderea de presiune reprezintă o funcţie pătratică a debitului gazelor de combustie,
echivalentă cu debitul de combustibil şi, prin urmare, cu puterea a arzătorului. Ecuaţia
care pune în relaţie cele două mărimi este următoarea:

2
Q 
Predusă  Pfocar   redusă 
Q 
 focar 
Pentru fiecare valoare a Qredusă, procedura de verificare de mai sus trebuie repetată până ce
presiunea corectă maximă este mai mare decât contrapresiunea redusă din camera de
combustie.
Procedura este ilustrată în exemplul următor, unde valoarea factorului F poate fi luată din
tabelul 22.
Există şi tabele, cum este tabelul 30, care indică valoarea inversă a factorului F.

3.1.8 Caracteristici speciale de instalare

Dacă arzătorul trebuie instalat la generatorul de căldură cu anumite restricţii, cum ar fi

direcţia de instalare, temperaturi extreme sau alţi factori, trebuie luată legătura cu
fabricantul pentru a verifica pentru fiecare caz în parte dacă tipul de arzătoare ales pentru
aplicaţie este corect.

3.2 ALEGEREA UNUI ARZĂTOR MONOBLOC – EXEMPLU NUMERIC

Pentru a alege în mod corect un arzător sunt necesare diverse informaţii. Din acest motiv,
primul pas indicat constă în asamblarea corectă şi completă a datelor deţinute, care se
poate face pe baza programului 24.

De asemenea, este necesară precizarea sistemului de combustie cu alimentare cu

combustibil completă.

3.2.1 Selectarea modelului de arzător

Seria de arzătoare cu dublă alimentare (mixte) care satisfac cerinţa combustibilului folosit
(gaz G20 + motorină) este RLS cu funcţionare in două trepte.
Alegerea trebuie făcută cu ajutorul unei domeniu virtual de funcţionare pornind de la
valoarea corectă a puterii la ieşire în cuptor, în funcţie de altitudine.
Presiune atmosferică Aer °C
Tabel 22. Indicele de corecţie F la capul de evacuare şi distribuţie în funcţie de
temperatură şi altitudine

H1 – Contrapresiune necesară
H2 – Contrapresiune în condiţii normale
H3 – Contrapresiune în anumite condiţii de instalare
(temperatură şi altitudine)
Tabel 23. Exemplu de reducere a contrapresiunii la un arzător
Folosind tabelul 22, pentru o altitudine de 1.000 m şi o temperatură de 20 oC, o valoare a
factorului F este egală cu 0,898; puterea corectă va fi egală cu:

Qfoc 450
Qarzator   501,1 kW
F 0,898
Pentru modelele de arzătoare care îndeplinesc parametrul Qarzător egal cu 501,1 kW se pot
lua informaţii din tabelele catalogului sau din indexul cu oferta.

În tabelul 25 putem vedea că există două arzătoare care îndeplinesc condiţia de

capacitate: RLS 50 şi RLS 70.

Schema 85. Arzător mixt (combustibil tip:M-gaz) seria RLS

Alegerea între aceste două modele de arzătoare trebuie făcută în funcţie de

contrapresiunea din camera de combustie. Această verificare trebuie făcută cu ajutorul
plajelor de funcţionare.
Pe diagrama arzătoarelor alese, trebuie trasată o linie verticală cară să corespundă cu
puterea maximă necesară la ieşire de 501,1 kW, şi astfel se atinge valoarea maximă a
contrapresiunii, care poate fi depăşită de ventilatorul arzătorului.
Putem obţine următoarele valori maxime ale presiunii pornind de la domeniile de
funcţionare:
 RLS 50. Pmax = 4 mbar
 RLS 70. Pmax = 9 mbar

Presiunea maximă luată din grafic trebuie corectată în funcţie de altitudinea instalaţiei
folosind factorul F şi obţinând următoarele valori:

pentru arzătorul RLS 50:

Parzător = Pmax ∙ F = 4 ∙ 0,898 = 3,6 mbar

pentru arzătorul RLS 70:

Parzător = Pmax ∙ F = 9 ∙ 0,898 = 8,1 mbar

Contrapresiunea din camera de combustie este egală cu 4,5 mbar (450 Pa), mai mare
decât cea care poate fi asigurată de seria RLS 50 şi mai mică decât cea asigurată de seria
RLS 70.
Se pot aplica două soluţii:

1. poate fi folosit RLS 50, având ca urmare scăderea puterii maxime la ieşire care
poate fi asigurată în funcţie de presiunea maximă posibilă;
2. poate fi folosit arzătorul RLS 70;
În primul caz putem calcula reducerea puterii termice prin procedura repetitivă rezumată
în tabelul de mai jos.

Model
Putere ieşire (a doua treaptă)
Debit combustibil (a doua treaptă)

Putere ieşire (min. prima treaptă)

Debit combustibil (prima treaptă)

Combustibili:
Combustibil uşor, viscozitate la 20°C
Gaz natural, G20 (metan)
GPL – G30 (propan) – G31 (butan)

Presiunea gazului la debitul maxim

Temperatură mediu
Sursă de alimentare electrică
Motoare electrice
Ventilator motor

Ventilator pompă

Pompă
Debit (la 12 bari)
Banda de presiune
Temperatură maximă combustibil
Consum energie electrică
Protecţie electrică
În conformitate cu standardele

Nivele zgomot (**)

În conformitate cu directivele EEC

(* ) Condiţii de referinţă: Temperatură mediu 20°C – Presiune barometrică 1000

mbari – Altitudine 1000 m
(**) Presiunea sunetului măsurat în laboratoarele de combustie ale
producătorilor, cu arzătorul funcţionând pe cazan de testare la capacitatea
maximă
Tabel 25. Date tehnice ale seriei de arzătoare monobloc RLS

Puterea maximă la ieşire care poate fi asigurată poate fi aflată din tabelul următor şi
corespunde liniei unde presiunea efectivă a arzătorului depăşeşte contrapresiunea din
camera de combustie:

Valorile de pe coloane au următoarele semnificaţii:

(1) putere focolară Qfocar ;

(2) reducerea procentului puterii focolare r ;
(3) putere focolară redusă ;
Qredusă = r ∙ Qfocar
(4) puterea cazanului şi puterea la ieşire redusă ;
2
Q 
Predusă  Pfocar   redusă 
Q 
 focar 

(5) puterea la ieşire solicitată pentru arzător;

Qarzător = Qredusă / F

(6) presiunea maximă posibilă care corespunde Qarzător Pmax ;

(7) presiunea efectivă a arzătorului
Parzător = Pmax ∙ F

Este necesară o reducere de 6% a puterii la ieşire, astfel încât presiunea ventilatorului să

fie mai mare decât contrapresiunea din camera de combustie a cazanului.
Dacă sistemul face faţă unei scăderi cu 6% a puterii maxime la ieşire, se poate folosi
arzătorul din seria RLS 50.
Tabel 26. Tabel iterativ de proces

În schema care prezintă plajele de funcţionare a fost indicat şi punctul de funcţionare al

arzătorului (cu galben) în caz că instalarea se face la o înălţime care corespunde valorii
de testare a arzătorului (100 m deasupra nivelului mării şi 20 oC), şi astfel nu mai este
nevoie să se corecteze parametrii aleşi.
După cum se poate observa din ultimul exemplu ipotetic, capacitatea maximă la ieşire
necesară poate fi obţinută la seria inferioară RLS 50 fără a avea o scădere a puterii.
Acest lucru demonstrează cât este de importantă evaluarea înălţimii geodezice de
instalare şi a reglării sale prealabile în funcţie de parametrii puterii la ieşire şi ai
presiunii.

Ca să continuăm cu exemplul, putem presupune că folosim arzătorul RLS 70.

3.2.2 Selectarea lungimii capului de combustie

Capul de combustie de la arzătorul din seria RLS 70 este de 250 mm lungime.

Cazanul în discuţie este de tip: cazan cu drumuri de fum şi cu inversarea flăcării. Schema
de construcţie a cazanului apare în imaginea de mai jos.

Pentru acest cazan, distanţa C dintre placa de montare a arzătorului şi intrarea celui de-al
doilea drum de fum după inversarea flăcării este egală cu circa 200 mm.
Ţinând cont de indicaţiile de mai înainte, condiţiile optime ar consta în pătrunderea
capului de combustie după această secţiune mai mult de 20-25% din distanţa dintre placa
de montare şi intrarea celui de-al doilea drum de fum.
Schema 86. Capul de combustie

Schema 87. Reprezentarea construcţiei cazanului de apă caldă

Capul de combustie pătrunde circa 50 mm în camera de combustie. La arzătoarele din

seria RLS 70, lungimea capului de combustie este de fapt egală cu 250 mm, care este
valoarea optimă pentru utilizarea respectivă.

Dacă această lungime ar fi fost mult mai mare decât este nevoie, ar fi fost nevoie de
anumite accesorii pentru a micşora pătrunderea în interiorul camerei de combustie; aceste
accesorii se numesc distanţiere şi sunt aşezate între flanşa de cuplare a arzătorului şi uşa
cazanului.
Dacă acest cap de combustie ar fi fost mai scurt, s-ar fi folosit prelungiri.

În anumite cazuri, lungimea capului de combustie al arzătorului este clar precizată de

fabricantul cazanului.

3.2.3 Verificarea lungimii flăcării

Înainte de a alege tipul de alimentare cu combustibil, trebuie verificate dimensiunile
camerei de combustie, ceea ce înseamnă că trebuie comparate cu arzătorul ales pentru a
se asigura că sunt similare cu cele ale cazanului de testare folosit pentru a testa
arzătoarele.

Pentru această verificare trebuie folosită diagrama de mai jos în care, introducând pe axa
X puterea termică la ieşire a debitului de combustibil, putem citi diametrul camerei de
combustie pe axa superioară, iar pe axa Y lungimea camerei. Alegerea este confirmată în
cazul în care cazanul la care se va conecta arzătorul se încadrează în limitele de toleranţă.

Lungimea flăcării (m) Diametrul flăcării (m)

Putere termică (kW)

Schema 88. Lungimea şi diametrul flăcării în funcţie de puterea arzătorului

În cazul nostru, camera de combustie are un diametru de 700 mm şi o lungime de 1.600

mm, de aceea combinaţia cu arzătorul RLS 70 este confirmată.

Dacă dimensiunile sunt foarte diferite de cele ale cazanului de testare, putem obţine o
geometrie a flăcării (lungime şi lăţime) neoptimizată pentru aplicaţie; când camera de
combustie este prea scurtă, corpul cazanului poate suferi deteriorări fizice din cauza
solicitării la căldură cauzate de contactul peretelui inferior cu flacăra.
3.2.4 Selectarea rampei de gaz

Alegerea rampei de gaz care trebuie ataşată arzătorului trebuie făcută ţinând cont că suma
tuturor pierderilor de presiune suferite de combustibilul gazos care nu trebuie să
depăşească presiunea disponibilă.
Pornind în aval, trebuie luate în considerare următoarele pierderi:
1. H1 : contrapresiunea din camera de combustie;
2. H2 : capul de combustie;
3. H3 : rampa de gaz;
4. H4 : sistemul de alimentare până la punctul de alimentare;

Presiunea minimă disponibilă la nivelul punctului de alimentare pentru combustibilul

gazos fiind H, trebuie verificată următoarea condiţie:

H ≥ H1 + H2 + H3 + H4

Pentru un calcul mai uşor, graficele diferenţelor de presiune ale rampei de gaz au fost
estimate şi reprezentate grafic sub forma unor grafice şi tabele care includ deja porţiunea
pierdută din cauza capului de combustie (H 2 + H3). Totuşi, pentru a oferi informaţii
complete, aceste grafice prezintă şi separat pierderea de presiune a capului de combustie
(H2). Pentru a obţine pierderea de presiune proprie numai rampei de gaz (H 3), calculaţi
pierderea dintre cele două valori.
De aceea, alegerea rampei de gaz trebuie să satisfacă următoarea ecuaţie:

H2 + H3 ≤ H – (H1 + H4)

În acest caz, valorile sunt următoarele:

H = 2.800 Pa (28 mbar);
H1 = 450 Pa (4,5 mbar);
H4 = 1.000 Pa (10 mbar).

Pierderea de presiune a rampei de gaz şi a capului de combustie nu trebuie să depăşească

următoarea valoare:

H2 + H3 ≤ 2.800 – (450 + 1000) = 1.350 Pa = 13,5 mbar

Pierderile de presiune ale fluidelor într-un sistem presurizat sunt direct proporţionale cu
debitul fluidului. În cazul gazului metan, debitul poate fi calculat folosind următoarea
formulă:

Q foc  Nm 3 
m  
I .C.V .  h 

unde:
Qfoc = puterea focolară a cazanului [kW];
I.C.V. = puterea calorifică inferioară a combustibilului [kWh/m3];

În acest caz, debitul gazului este egal cu:

450  Nm3 
m  45,0 
10,0  h 

Debitul folosit în alegerea rampei de gaz reprezintă debitul efectiv al camerei de

combustie.
Alegerea rampei de gaz trebuie făcută folosind graficele furnizate pentru sistemele de gaz
cu debit în două trepte. Mai exact, trebuie trasată o linie verticală care să corespundă
puterii la nivelul focarului sau debitului de combustibil, conform graficului; intersecţia
acestei linii cu curbele specifice ale fiecărui sistem oferă pierderea de presiune, inclusiv
porţiunea datorată capului de combustie.

Pierderile de presiune la diferitele rampe de gaz care pot fi folosite sunt următoarele:
cap de combustie + rampă MB 15/2 :
1650 Pa (16,5 mbar);
cap de combustie + rampă MB 20/2 :
1250 Pa (12,50 mbar);
pierdere de presiune pentru capul de combustie :
600 Pa (6 mbar);

Aşadar, rampa de gaz care îndeplineşte cerinţa maximă a pierderii de presiune care poate
fi suportată de sistemul nostru este modelul MB 20/2.

În acest caz, rampa nu necesită nici un adaptor pentru conectarea la arzător, dar de regulă
trebuie alese accesoriile adecvate pentru o conectare corectă.
Cap de combustie - MB 15/2 + cap de combustie - MB 20/2 + cap de
combustie

Pierdere presiune (mbari)

Putere ieşire (kW)
Schema 89. Schema de selectare a rampei de gaz

3.2.5 Selectarea componentelor pentru circuitul de alimentare cu combustibil tip:M

Circuitul de alimentare cu combustibil tip:M luat în discuţie este unul care presupune
admisia directă dintr-un rezervor instalat la o diferenţă de 3 metri, sub arzător.

Conductele sunt dimensionate folosind următorul tabel oferit de producător, în care

lungimea conductelor reprezintă prelungirea, care trebuie considerată ca fiind suma dintre
lungimea totală a conductelor şi lungimile echivalente ale dispozitivelor introduse în
circuit.
 SB Rezervor combustibil uşor
FG Filtru
P Pompă
LA Suport duză
VS Supapă siguranţă
SMn Servomotor
SER1 Clapetă aer
VT Ventilator
AP Presostat aer
Schema 90. Schema reţelei de alimentare cu combustibil tip:M

Circuitul are o lungime de 25 m şi cuprinde următoarele componente care corespund

lungimilor echivalente; pentru calcul a fost folosită următoarea diagramă, presupunând
un diametru interior al conductei de 14 mm
- 4 curbe la 90o
Lechiv curbă = 0,1 m
- 1 filtru
Lechiv filtru = Lechiv valvă (deschisă) = 0,045 m
- 2 valve închise
Lechiv valvă (deschisă) = 0,045 m

Aşadar, lungimea totală echivalentă este:

Ltot echiv = Ltur+retur + ∑ Lechiv = 25 + 4 x 0,1 + 0,045 + 2 x 0,045 = 25.535 m

 Lungime ţeavă (m)
Tabel 27. Schema clasificării tabelare a conductelor de alimentare cu combustibil

Privind în tabel la rândul referitor la H = -3, unui diametru intern al conductei egal cu 14
mm îi corespunde o lungime de 26 metri de conductă. De aceea, ipoteza iniţială pentru
determinarea lungimilor echivalente este corectă; dacă diferenţa de înălţime dintre arzător
şi rezervor ar fi fost de -4 m, s-ar fi folosit o conductă cu un diametru intern de 16 mm,
iar în acest caz lungimile echivalente ale curbelor, supapele şi filtrul ar fi fost recalculate.

3.3 SELECTAREA UNUI ARZĂTOR DUBLU CORP – EXEMPLU NUMERIC

Paragraful anterior arată cât de multe sunt informaţiile necesare pentru a face alegerea
potrivită a posibilului sistem de combustie. Este obligatorie strângerea tuturor datelor
folosind aceeaşi metodă pentru arzătoare acţionate separat.

Arzătorul cu DUBLU CORP pe care îl alegem prin acest proces, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii impuse de proiect:

Diagrama de mai jos prezintă modelul de exploatare a instalaţiei al acestei aplicaţii.

Următoarea diagramă prezintă un arzător industrial din seria TI.

3.3.1 Selectarea modelului de arzător

Cerinţa efectuării arderii cu aer preîncălzit, lucru propriu generatoarelor cu ulei diatermic,
face necesară adoptarea unui arzător cu ventilaţie separată.
Seria Riello TI de arzătoare cu dublu corp respectă cerinţa de folosire a unui combustibil
dublu (gaz + lichid), cu reglare specifică a capacităţii termice de modulaţie.

Arzătorul trebuie ales în funcţie de puterea necesară a focarului: de regulă, acest lucru
apare pe tăbliţa cu marca fabricii de pe generatorul de căldură la instalaţiile existente şi
poate fi găsit şi în catalogul cu instalaţii noi al fabricantului. În acest caz, capacitatea
nominală sau efectivă la ieşire fiind singura informaţie deţinută, puterea focolară poate fi
aflată folosind formula indicată la secţiunea 3.1.1.
Qefectivă 5814
Q focar    6460 kW
0,90 0,9

Altitudinea de instalare care este egală cu 50 metri nu necesită nici o corecţie a acestei
valori a capacităţii, de aceea din următorul tabel cu date tehnice putem vedea că modelul
care îndeplineşte cel mai mult cerinţele respective este TI 11.
Tabel 28. Graficul datelor necesare în selectarea unui sistem de combustie –
exemplu
 TABELUL INFORMAŢIILOR NECESARE PENTRU SELECTAREA UNUI SISTEM
DE COMBUSTIE
Modelul de cazan _____________________ Producător ________________________ An fabricaţie
__________

Apă caldă Apă fierbinte Ulei diatermic Aer fierbinte

(schimb indir.)
Tipul de fluid
Vapori cu presiune mare Vapori cu presiune mică Vapori supraîncălziţi Aer fierbinte
(schimb direct)

Presiunea maximă de funcţionare __10__ [bari] Temp. maximă de funcţionare _300_ [oC] Vapori produşi
________ [kg/h]

Drumuri fum 3 Cu inversarea flăcării Camera de combustie dublă

Tipul de cazan
Conducte de apă în formă de D bobinate / rapide Verticale

Puterea nominală a cazanului ___5814__ [KW] ________ [Kcal/h] Randamentul cazanului

___90__ %
Puterea focolară a cazanului __________ [KW] ________ [Kcal/h] Tipul existent de arzător (marca) :

________________________________
Date despre camera de combustie
Contrapresiune focarului ____15____ [mbar] __________ [mm W.C.]

Lungime __5800__ [mm] Înălţime __________ [mm] Proiecţia capului de combustie

_____ [mm]
Diametru __2500__ [mm] Lărgime __________ [mm]

Combustibil Tip:M Tip: CLU Kerosen

Gaz metan GPL Gaz urban Biogaz

Date privind alimentarea cu gaz Valoarea calorifică netă ____10____ [kWh/Nmc] ___________
[Kcal/Nmc]

Presiunea la alimentare _________ [mbar] _____2___ [bar] ___________ [mm

W.C.]

Date privind alimentarea cu combustibil lichid

Tip: M CLU CLU CLU
Viscozitate 6 cSt la 20oC 3oE la 50oC 20oE la 50oC 50oE la
50oC

Valoarea calorifică netă __________ [kJ/Kg] ___11,86___ [kWh/Kg] ___10,67___

[Kcal/Kg]

Locul instalării Ţara (peste hotare) ____ITALIA___ Oraşul ______________ Compania

________________

Altitudinea __1000__ [m.a.s.l.] înăuntru afară T min/max

__15/25__ [oC]

Date privind electricitatea alimentare la tensiune trifazică / Tensiune de control / frecvenţă

400/230/50 400/110/50 440/220/60 210/120/60

/ /

Opţiuni de control al arzătorului Reglare cu modulaţie Autoverificare continuă Reglarea

oxigenului

Unităţi de pompare cu arzător dublu corp (opţiuni) Preinstalat Numai

componente

Pompă / Filtru Pompă simplă Pompă dublă Filtru simplu Filtru dublu

Preîncălzitor Electric Cu aburi Dublu (aburi / electric) Măsurare

distrib. comb.

Sistem gaz Reglare sistem Sistem de siguranţă Controlul etanşeitate Măsurare

distrib. gaz

Alte cerinţe (norme, specificaţii, note)

________________________________________________________

________________________________________________________
După această selectare prealabilă, trebuie consultat domeniul de funcţionare.

Model

Tip reglare Modulaţie

Rata de modulaţie la putere maximă:
Gaz natural
LPG
Combustibil uşor
Combustibil greu

Servomotor:
Tip
Durata funcţionare

Putere ieşire:
Gaz natural
LPG
Combustibil uşor
Combustibil greu

Temperatură de funcţionare

Combustibil uşor:
Valoare calorifică netă
Viscozitate la 20°C
Putere ieşire
Temperatură maximă

Combustibil greu:
Valoare calorifică netă
Viscozitate la 20°C
Putere ieşire
Temperatură maximă

Presiune pulverizare

G20:
Valoare calorifică netă
Densitate
Putere ieşire

G25:
Valoare calorifică netă
Densitate
Putere ieşire

LPG:
Valoare calorifică netă
 Densitate
Putere ieşire

Ventilator

Temperatură aer

Sursă alimentare electrică

Panou control

Sursă electrică auxiliară

Curent total

Nivel de protecţie

Transformator aprindere

Operare

Presiune sunet

Ieşire sunet

Combustibil uşor:
Emisii CO
Grad indicator de fum
Emisii NOx

Combustibil greu:
Emisii CO
Grad indicator de fum
Emisii NOx

G20:
Emisii CO
Emisii NOx

Directive de referinţă

Norme de referinţă

Certificare
Condiţii de referinţă:
Temperatură: 20C – Presiune: 1013,5 mbari – Altitudine: 100 m – Nivelul
zgomotului măsurat la o distanţă de 1 m.

Tabel 29. Date tehnice ale arzătoarelor din seria TI

Domeniul de funcţionare pentru arzătoare alimentate separat la reţea este reprezentată de

o histogramă care identifică puterile minimă şi maximă care pot fi atinse de arzător.
Domeniile de funcţionare TI sunt descrise mai jos, atât pentru alimentarea cu gaz metan,
cât şi pentru cea cu CLU. Aceste diagrame prezintă plajele de funcţionare în funcţie de
cele două valori obişnuite ale temperaturii. 50oC în cazul aerului de întreţinere a arderii
care nu a fost reîncălzit, şi 150oC pentru procesele în care aerul de întreţinere este
preîncălzit.
Dacă ne uităm la diagramele cu puterea focarului egală cu 6.460 kW, este evident faptul
că modelul TI 11, care atinge o putere termică de 7 MW cu o temperatură a aerului de
întreţinere a arderii de 50oC nu se împacă cu sistemul cu aer preîncălzit la o temperatură
de 150oC. De aceea va fi ales modelul TI 12.

Gaz Combustibil
Temperatură aer

Mediu de lucru util pentru selectarea arzătorului

Bandă modulaţie

Schema 92. Plaja de funcţionare pentru capurile de combustie seria TI Riello

3.3.2 Selectarea ventilatorului

Informaţia necesară pentru alegerea ventilatorului include debitul de aer şi presiunea

necesară pentru a garanta faptul că aerul de întreţinere a arderii participă în mod corect la
procesul de combustie.

Calculând debitul aerului de întreţinere a arderii, vedem că este direct proporţională cu

debitul combustibilului ars, astfel:
Qfoc 6460
G 20
Gaer   gaer
G 20
teoretic eG 20   9,561,20 7410 m3 / h
PCI G 20 10,0

Q foc 6460
CLU
Gaer   g aer
CLU
teoretic  eCLU   10,37  1,25  7848 m 3 / h
PCI pacura 10,67

De aceea, ventilatorul trebuie să asigure debitul suplimentar de aer dintre cele specifice
diferiţilor combustibili, iar în acest caz ea este:

Gaer = 7848 m3/h

Deoarece instalarea s-a făcut la o înălţime de 1.000 metri deasupra nivelului mării şi la o
temperatură de 40oC pentru a garanta un număr egal de moli de oxigen, această distribuţie
trebuie corectată folosind factorul F şi se obţine:

Gaer 7848
corect( H ,T )
Gaer    9331 kW
F 0,841

Dacă producătorul furnizează date specifice şi curbele ventilatoarelor deja corectate în

funcţie de temperatura de admisie, corecţia trebuie făcută numai în funcţie de altitudine,
obţinând:

Gaer 7848
corect( H ,T )
Gaer    8739 kW
F 0,898

Calculul presiunii ventilatorului

Presiunea ventilatorului reprezintă suma dintre presiunea de la ieşirea capului de
combustie şi pierderile de presiune induse în conductele de aer şi de la capul de
combustie.
Presiunea efectivă a ventilatorului, denumită Hventilator, trebuie să respecte următoarele
condiţii:

Hventilator ≥ H1 + H2 + H3 + H4
unde:
H1 = contrapresiunea in camera de combustie;
H2 = pierderea de presiune la nivelul capului de combustie;
H3 = pierderea de presiune în conductele de aer;
H4 = pierderea de presiune in schimbătoarele de căldură;

Toate diferenţele de presiune se vor raporta la temperatura şi înălţimile efective ale

aerului.

Camera de combustie

Contrapresiunea din camera de combustie reprezintă o informaţie impusă de proiect şi

este egală cu H1 = 1.500 Pa.

Capul de combustie

Pierderea de presiune la nivelul capului de combustie se obţine din diagramele furnizate

de producătorul arzătorului.
La arzătoarele cu cap mobil, trebuie să luăm în considerare curba caracteristică obţinută
în laborator pentru acelaşi model al unui set de capete pentru o funcţionare efectivă.

În acest caz, pierderea în capul arzătorului este aşadar egală cu H2 = 27 mbar = 2.700 Pa.

Această valoare se raportează la o temperatură de testare egală cu 20 oC, de aceea valoarea

obţinută va fi corectată cu ajutorul următorului factor Kc(4) referitor la o temperatură de
150oC, conform legii gazelor perfecte (vezi secţiunea 2.5).

Astfel pierderea corectă de presiune va fi egală cu:

H2 = 27 x 1,44 = 38,8 mbar = 3898 Pa

Aerul care ajunge la capul de combustie este aspirat la o înălţime mai mare decât
înălţimea standard de testare în laborator; din acest motiv, pierderea de presiune va trebui
corectată în continuare împărţind H2 la factorul F valabil pentru o înălţime de 1000 metri
deasupra nivelului mării.
Astfel pierderea efectivă de presiune la nivelul capului de combustie va fi egală cu:

H2 = 38,98 x 1,114 = 43,43 mbar = 4343 Pa

Cădere presiune
Schema 93. Pierderi de presiune ale capului de combustie seria TI - partea de
aer

Conductele de distribuţie

Calculul dimensiunilor conductei de distribuţie a aerului trebuie să îndeplinească diferite

condiţii:
 să limiteze presiunea necesară ventilatorului;
 să limiteze viteza interioară a aerului;
 să respecte dimensiunile disponibile.

În acest caz, deoarece nu există limite de dimensiune, se fixează o viteză maximă de 20

m/s şi, la sfârşitul calculului, se va verifica dacă pierderea indusă de conducte nu
depăşeşte valoarea de 500 Pa. Din următoarea diagramă, pentru o viteză de 20 m/s şi o
distribuţie de 2.586 l/s (9.331 m3/h), diametrul secţiunii conductelor este egal cu 450 mm.

Tabel 30. Factorul de corecţie Kc al capului de evacuare şi debitul în funcţie de

temperatură şi altitudine
Tot pe diagramă putem citi respectiva pierderea de presiune distribuită, egală cu e = 9
Pa/m.
Conducta mai prezintă şi două curbe la 90oC, care au un factor de pierdere adimensional
egal cu ξ = 1, şi astfel putem calcula respectivele diferenţe de presiune cu formula
cunoscută:

v2
pw       11,1 202 / 2  220 Pa
2

cu o lungime ipotetică a conductelor de 20 m, astfel diferenţa de presiune H3 este:

H3 = ε ∙ L + 2 ∙ Δpw = 9 ∙ 20 + 2 ∙ 220 = 620 Pa

Totuşi, aerul din conducte sau ţevi este aspirat în condiţii de temperatură şi înălţime
diferite de cele standard; acest lucru duce la o variaţie a densităţii aerului şi, deci, la o
variaţie a pierderilor de presiune. De aceea, valoarea H3 obţinută cum am arătat mai sus
trebuie să fie corectată folosind factorul Kc = 1,19 referitor la condiţiile de admisie (5) ale
ventilatorului (40oC, 1000 metri deasupra nivelului mării).

H3 = Kc ∙ H3 = 1,19 ∙ 620 = 737,8 Pa

Schimbătorul de căldură

Schimbătorul de căldură trebuie ales în funcţie de aer, de valoarea nominală a distribuţiei

gazelor de combustie şi de creşterea respectivă de temperatură a aerului de întreţinere a
arderii.
Variaţia de presiune din schimbătorul de căldură este cauzată de două efecte:
 transformarea izocoră (la volum constant), când gazele de combustie
eliberează căldură în aer;
 rezistenta mecanic de la nivelul fasciculului de ţevi.

Fabricanţii schimbătoarelor de căldură pun la dispoziţie curba specifică a fiecărui

schimbător de căldură dedusă din condiţiile date de înălţime şi temperatură la admisie şi
la evacuare.
Valoarea trebuie corectată în urma diferenţei dintre temperaturile la admisie şi la evacuare
şi a diferitelor înălţimi de instalare.
 Pierdere de presiune (mm H2O) la o lungime de 1 m

Debit aer
Schema 94. Pierderi de presiune în tubulatură

Schimbătorul introdus în acest sistem are o diferenţă de presiune care corespunde unui
debit de 9331 m3/h şi unei creşteri de temperatură de 110 oC (de la 40oC la 150oC), egală
cu

H4 = 500 Pa

Totuşi, schimbătorul este instalat la 1.000 de metri deasupra nivelului mării, de aceea,
această diferenţă trebuie corectată folosind parametrul Kc, obţinând astfel:

H4 = 500 ∙ 1,114 = 557 Pa

Presiunea efectivă a ventilatorului

Astfel, presiunea efectivă pe care trebuie să o asigure ventilatorul este egală cu:

Hventilator = H1 + H2 + H3 + H4 = 1.000 +4.343 + 620 + 300 = 6.320 Pa = 63,20 mbar

Din tabelele furnizate de producător, asemănătoare cu cele de mai jos, putem alege
modelul de ventilator.

În acest caz, producătorul pune la dispoziţie valorile specifice de funcţionare cu aer la o

temperatură de 40oC; astfel, dacă ne uităm în tabel la presiunile efective în jur de 600 mm
(6000 Pa) cu o valoare a distribuţiei de aer corectate G corectată (H) de 8739 m3/h, putem afla
modelul de ventilator : GBJI06360, pentru care mai trebuie să indicăm orientarea
orificiului de admisie a presiunii faţă de gura conductei de admisie.
Punctul de funcţionare efectivă al ventilatorului trebuie verificat pe curba caracteristică
reală.

Schema 95. Curbe de performanţă ale ventilatorului seria GBJ

După cum putem vedea în diagramă, punctul de funcţionare se încadrează la mijlocul

curbei caracteristice a ventilatorului, lucru care este astfel confirmat.
 Debit
Presiune statică aer
Model ventilator
Tabel 31. Tabel de selectare ventilatoare

Temperatură Altitudine
Tabel 32. Indice de declasare a capacităţii nominale la ieşire în funcţie de
temperatură şi altitudine

Se poate face şi o verificare ulterioară, în cazul funcţionării la altitudini mari, clasând

motorul pe o treaptă inferioară, ceea ce duce la o scădere a capacităţii nominale pe
măsură ce temperatura şi altitudinea cresc. Din grafice şi tabele similare cu cele de mai
jos, furnizate de producătorii de motoare şi ventilatoare electrice, factorul de reducere se
obţine pentru capacitatea nominală a motorului; acesta trebuie să fie mereu mai mare
decât puterea necesară ventilatorului la capacitatea de lucru efectivă. Este important de
reţinut că puterea necesară ventilatorului este redusă de factorul de corecţie F, folosit
anterior pentru altitudini şi temperaturi mari.

3.3.3 Selectarea rampei de gaz

În general, sistemul de gaz cuprinde două grupuri de componente:

  valvele de siguranţă şi reglaj;
 unitatea de reducere a presiunii.

Unitatea de siguranţă se alege în funcţie de pierderile de presiune de la nivelul capului de

combustie la partea de gaz; la arzătorul Riello, curbele caracteristice de la partea de gaz la
seria de arzătoare TI pentru gazul natural G20 sunt prezentate mai jos.

La o capacitate focolară de 6.410 kW, suma dintre pierderile de presiune la nivelul

clapetei de gaz şi la nivelul capului de combustie este egală cu aproximativ 24 + 6 = 30
mbar (3.000 Pa).

Folosind diagrama 97, putem alege mărimea unităţii de valoare de siguranţă (6)
DMV100/1, care se caracterizează prin pierderi de presiune egale cu aproximativ 30
mbar (3000 Pa).

Astfel, suma pierderilor de presiune la nivelul capului de combustie şi al unităţii valvei

este:

Hgaz = (Hcap + Hclapetă) + Hsupapă = 30 + 30 = 60 mbar

Presiunea de alimentare a gazului este egală cu 2 bari, de aceea este nevoie de un

reductor pentru a asigura o presiune de alimentare egală cu 60 mbar şi un debit al gazului
egală cu

Ggaz = Qfoc / PCIgaz = 6.410 / 10 = 641 Nm3 / h

Din tabelul cu reductori de presiune pentru arzătoare Riello de mare presiune (>500 mbar
– max. 4 bar), putem alege unitatea cu reductor (7) HPRT 750 cu resort de tip BP, care
asigură o reglare a presiunii la evacuare care variază între 60 şi 110 mbar.

Tip model
Versiune
Presiune ieşire
Supapă reglare
Presiune maximă
Presiune intrare
Debit maxim G20
Debit maxim LPG
Tabel 33. Tabel de selectare a unităţilor de reducere / reglare a presiunii mari

Pierderi cap de combustie

Pierdere presiune

Condiţii de referinţă:
Temperatură: 15C
Presiune: 1013,5 mbari

Schema 96. Pierderi de presiune la capul de combustie şi la supapa fluture

pentru seria TI - partea de gaz
Schema 97. Pierderi de presiune la supapele de siguranţă DMV

3.3.4 Selectarea unităţii de pompare pentru combustibil lichid şi duze

La arzătoarele cu alimentare separată, componentele de preîncălzire şi de pompare a

combustibilului lichid sunt separate de corpul arzătorului montat pe generatorul de
căldură.
Pentru a completa arzătorul, trebuie aşadar aleasă o unitate de pompare potrivită, ţinând
cont atât de tipul ei, cât şi de caracteristicile nominale de funcţionare.

În primul rând trebuie stabilită modalitatea de funcţionare, care, în acest caz, putem
presupune că este tipul cu o singură unitate de pompare cu preîncălzire electrică.

Apoi trebuie să scoatem valorile presiunii combustibilului la nivelul capului de combustie

Pcap şi a debitului de combustibil mpompare.

Prima se poate obţine din tabelul cu date tehnice în cazul arzătorului TI 12

 Pcap = 25 ÷ 28 bar.

Debitul unităţii de pompare trebuie să fie aproximativ dublul debitului nominal necesar
combustiei:

Q foc 6460
m pompare  2  marzator   2  1210,8 kg / h
PCI combustibil 10,67

scoţând densitatea combustibilului ca fiind d = 0,97 kg/l, obţinem:

mpompare / δ = 1210,8 / 0,97 = 1248,2 l/h

Tip model
Versiune
Tip încălzire
Elemente de încălzire electrice
PH/V/HZ
Mărime port
Debit
Debit
Putere motor
Putere maximă de ieşire
Putere maximă de încălzire
Tabel 34. Tabel de selectare a grupurilor de pompare
 Duze golire pentru pulverizare mecanică
2 trepte – Modulaţie progresivă

Tip model
Notă
Unghi pulverizare
Capacitate
Nr. componentă
Tabel 35. Tabel de selectare a grupurilor de pompare
Debit (kg/h)
Presiune retur (atm)
Schema 98. Debitul distribuit de duze pentru arzătoarele cu modulaţie

Dacă ne uităm pe coloana debitului de combustibil, la o presiune de 30 bari, în tabelul

pentru alegerea unităţilor electrice de preîncălzire şi de pompare la arzătoarele Riello cu o
singură unitate de pompare, vom găsi modelul unităţii de pompare şi anume SN500.

Alegerea duzelor
Duzele trebuie alese în funcţie de tipul de pulverizare a combustibilului, de tipul de
reglare a sarcinii termice şi de dimensiunile camerei de combustie. În acest caz,
pulverizarea este mecanică, reglarea sarcinii se face prin modulaţie, iar camera de
combustie are un raport standard între lungime şi diametru.
Dacă ne uităm pe coloana debitului maxim al duzelor mecanice de pulverizare cu un
unghi de pulverizare de 45o, putem alege duza cu un debit al combustibilului uşor mai
mare decât cel teoretic cerut de arzător.

Q foc 6460
marzator    605,4 kg / h
PCI combustibil 10,67

Astfel, duza corectă este B3-45-AA 650 kg/h cod nr. 3009817.
Verificarea raportului corect de modulaţie a sarcinii necesar de 1:5 trebuie făcută pe
diagrama furnizată de producătorul duzei în funcţie de presiunea maximă şi minimă din
circuitul de retur. În acest caz, avem 650/130=5 mad, rezultă că raportul necesar de
modulaţie este posibil.

Arzător cu modulaţie

BR Arzător dualbloc TF Linie flexibilă combustibil

B Separator gaz TF Presiune linie flexibilă
combustibil 25+30 bari
F Filtru combustibil 300 microni TP Senzor temperatură
MM Indicator debit combustibil TM Presostat combustibil
valoare maximă
P(MP) Grup pompe, circuit transfer VC Supapă ventilaţie
P1(MP)Grup pompe, circuit arzător cu VG Ventilator alimentare
filtru şi regulator de presiune VR1 Supapă regulator presiune
combustibil– circuit arzător
P2(MP)Grup pompe, circuit principal VR2 Supapă regulator presiune
cu filtru combustibil –
circuit principal
PS Preîncălzitor electric combustibil VS Supapă siguranţă
preîncălzitor
RS1 Element încălzire pompă VG7 Supapă de siguranţă
RS2 Element încălzire rezervor combustibil VG Supape duble
SB Rezervor combustibil principal Conductă combustibil
SB2 Rezervor combustibil service greu cu cablu preîncălzitor
T Termometru electric
TE Termostat

Schema 99. Schema unui circuit de alimentare cu combustibil tip: CLU

3.3.5 Selectarea componentelor circuitului de alimentare cu combustibil lichid

Circuitul de alimentare cu combustibil lichid luat în discuţie este următorul:

Circuitul care apare în schemă este cel mai potrivit în cazul în care se foloseşte
combustibil CLU cu o viscozitate între 7oE şi 65oE măsurată la 50oC.
Acest sistem de alimentare cuprinde două circuite cu buclă şi un circuit de transfer;
circuitul principal pentru a face să circule combustibilul CLU de la rezervorul de serviciu,
al doilea pentru a face să circule combustibilul de la circuitul primar la arzător, iar cel de
transfer pentru a transporta combustibilul de la rezervorul de depozitare la rezervorul de
serviciu. Toate circuitele sunt controlate de pompa proprie; pompele circuitelor primare şi
de transfer trebuie alese de către proiectant, în timp ce pompele circuitului secundar sunt
furnizate ca accesorii standard împreună cu arzătorul.
În ceea ce priveşte bucla principală şi inelul de transfer, limita de pompare cu vâscozitate
este de obicei în jur de 70oE la 50oC. De aceea, pentru aceste circuite, o temperatură de
50-60oC poate fi considerată mai mult decât suficientă pentru a evita blocarea
conductelor.
Combustibilul CLU trebuie aşadar adus la o anumită temperatură pentru a fi mai întâi
pulverizat în mod adecvat şi apoi ars în camera de combustie. Pentru a obţine o
pulverizare adecvată a combustibilului, domeniul de viscozitate se situează între 2oE şi
5oE la 50oC. Pentru a obţine această valoare a viscozităţii, cei mai grei combustibili
trebuie preîncălziţi până la 130oC.
Arzătoarele pe combustibil CLU din seria de arzătoare Riello sunt echipate cu
preîncălzitoare electrice cu modulaţie reglate de o serie termostate de reglare şi siguranţă
capabile să atingă temperaturile necesare pentru pulverizarea combustibilului.
Mai mult, pentru combustibil cu o vâscozitate ridicată trebuie folosite dispozitive
specifice acestor combustibili, având în componenţă o serie de elemente electrice pentru
pompa circuitului de alimentare secundar.

Pentru dimensionarea echipamentului circuitului, se vor lua ca reper următoare date

iniţiale:
Lungimea efectivă a conductelor de admisie Lef = 15 m;
Lungimea echivalentă a conductelor de admisie Lechiv = 10 m;
Lungimea efectivă a conductelor de alimentare Lef = 30 m;
Lungimea echivalentă a conductelor de alimentare Lechiv = 20 m;
diferenţa de înălţime a rezervorului pompei Δhgeom = 1 m;
temperatura impusă de proiect t = 60oC;
masa volumului combustibilului la temperatura de referinţă (15oC) = 990 kg/m3;
vâscozitate γ la 50oC = 50oE (aprox. 400 ∙ 10-6 m2/s);
vâscozitate γ la 60oC = 40oE (aprox. 200 ∙ 10-6 m2/s);
debitul unităţii de pompare a combustibilului de 1.200 kg/h = 20,7 l/min.

3.3.5.1 Pompa de transfer dintre rezervorul de depozitare şi rezervorul de zi

Echipamentul de pompare al circuitului de transfer trebuie să cuprindă o pereche de
pompe echipate cu filtre proprii şi cu posibilitatea comutării de trecere.
Ambele pompe, adecvate pentru combustibil CLU (cu roţi dinţate), trebuie alese dacă au
o distribuţie egală cu de 1,2 - 1,5 ori consumul maxim al sistemului, în acest caz:

mpompa 1 = (1,2 → 1,5) ∙ mpompare = (1,2 → 1,5) ∙ 1200 = 2400 kg/h

Aceste pompe trebuie echipate cu un filtru lamelat cu autocurăţire (de tip pieptene) cu
sită de dimensiuni între 400 şi 600 mm şi preîncălzit la 50 – 60oC.

Trebuie reţinut că, pentru a evita problemele la nivelul conductelor de tur, instalaţia de
pompare trebuie plasată cât mai aproape posibil de rezervorul de depozitare.

3.3.5.2 Rezervorul de zi
Rezervorul de zi, care acţionează şi ca un dispozitiv de degazare, este un element de
deconectare hidraulică între secţiunea de transfer şi cea a buclei principale. Rezervorul
trebuie să aibă următoarele caracteristici:
 turul combustibilului dinspre bază;
 preîncălzitor dublu, un încălzitor cu fluid (apă sau vapori), care să fie aşezat
imediat deasupra punctului de intrare a combustibilului CLU, şi un
preîncălzitor electric deasupra preîncălzitorului cu fluid cu funcţii de integrare
şi de urgenţă;
 tragerea combustibilului CLU de deasupra celor două preîncălzitoare;
 capacitatea rezervorului egală cu cel puţin de 2 – 3 ori mai mare decât suma
capacităţilor maxime de tiraj pe oră a arzătoarelor;

În acest caz, rezervorul are o capacitate egală cu:

V = (2 → 3) ∙ mpompare = (2 → 3) ∙ 20,74 l/min ∙ 60 min = 2488 → 3733 l

Acest volum trebuie considerat ca fiind cel efectiv, ocupat integral de combustibilul greu;
trebuie calculată o cotă egală cu 10% din volumul suplimentar pentru gazele şi vaporii
emişi de combustibil.
Suplimentar, rezervorul de zi trebuie echipat cu următoarele dispozitive:
 evacuare la placa din spate pentru apă şi depuneri de sedimente;
 alarmă pentru controlul nivelului cu minimum şi maximum, echipată cu
sisteme de autoverificare;
 conductă cu supapă de aerisire;
 dispozitiv cu indicator de "prea plin" cu conductă de retur spre rezervorul de
depozitare;
3.3.5.3 Pompa din bucla principală

Echipamentul de pompare din inelul principal trebuie să cuprindă o pereche de pompe

echipate cu filtre proprii şi cu posibilitatea comutării de trecere.
Ambele pompe din inelul principal trebuie alese pe baza debitului de fluid şi a
vâscozităţii la temperatura fluidului de circulaţie. Pompele din buclele principale trebuie
dimensionate pentru un debit minim egal cu cel puţin de 3 – 5 ori suma capacităţii
maxime de tiraj a arzătoarelor.

mpompă = (3 → 5) ∙ mpompare = (3 → 5) ∙ 1200 = 3600 → 3733 kg/h

Aceste pompe trebuie echipate cu un filtru lamelat cu autocurăţire (de tip pieptene) cu
sită de dimensiuni între 200 şi 300 mm şi preîncălzit la 50 – 60 oC, iar instalaţia de
pompare trebuie amplasată cât mai aproape de rezervorul de depozitare.
Să presupunem că folosim o pompă cu următoarele caracteristici:
Q = 4.000 kg/h (1,11 kg/s);
H = aprox. 30 m
şi un filtru cu autocurăţire şi sită de dimensiuni de 250 mm care, pentru un debit de
aproximativ 4.000 kg/h, introduce o pierdere de presiune de 3.000 Pa.
Circuitul buclă trebuie echipat cu o supapă de reglare a presiunii cu un interval de reglare
cuprins între 1 şi 4 bar şi cu un debit nominal mai mare decât cel al circuitului care
corespunde unui debit al pompei.

3.3.5.4 Dimensionarea conductelor din bucla principală

Tubulatura trebuie construită din tuburi de oţel negru fără articulaţii sudate. Conductele
trebuie marcate folosind un fir conductor de încălzire cu o capacitate între 20 şi 40 W/m
sau folosind un lichid de încălzire. Pentru o instalare mai uşoară şi în interesul facilitării
procedurilor de întreţinere, conductele pot fi marcate cu un tub de cupru (cu diametrul de
12 x 1 – 20 x 1) în interiorul căruia se poate introduce firul conductor de încălzire.
Conductele trebuie izolate cu spumă poliuretanică.

Diametrul conductelor din circuit trebuie dimensionat pe baza următoarelor considerente:

viteza minimă din conductele de tur (în amonte de pompe) : 0,15 m/s;
viteza maximă din conductele de alimentare (în aval de pompe) : 0,6 m/s.

Masa volumului combustibilului CLU la o temperatură de 60oC este egală cu:


15

990
1   (t  15) 1 0,00063 (60 15)

 963 kg / m3 
Conductele de tur trebuie dimensionate în aşa fel încât pierderea de presiune în secţiunea
respectivă să nu depăşească următoarea valoare:

ΔPproiect = ΔPamn – Δhasp – ΔPacc [Pa]

unde:
ΔPamn = presiunea absolută permisă la tur (NPSH) indicată de către producător; în caz
contrar, această presiune nu trebuie să fie mai mică de 50.660 Pa (0,5 atm);
Δhasp = înălţimea la tur;
ΔPacc = pierderile de presiune din cauza accesoriilor (filtre, etc…)
Înălţimea la tur este egală cu:

Δhasp = Δhgeom ∙ ρ ∙ 9,81 [Pa]

unde:
Δhgeom = diferenţa de înălţime dintre punctul de verificare a combustibilului de pe
rezervor şi centrul pompei de alimentare [m];
ρ = masa volumului combustibilului CLU [kg/m3];
Valoarea este pozitivă dacă rezervorul se află mai jos de arzător, şi negativă dacă se află
mai sus.
În acest caz avem următoarele valori:

Δhasp = Δhgeom ∙ ρ ∙ 9,81 = 1 ∙ 963 ∙ 9,81 = 9.447 [Pa]

rezultă că pierderea maximă de presiune permisă de-a lungul conductei va fi egală cu:

ΔPproiect = ΔPamn – Δhasp – ΔPacc = 50.660 – 9.447 – 3.000 = 38.213 [Pa]

Diametrul minim intern al conductei se obţine folosind următoarea formulă:

  LTOT  m 4 200 106  25 1,11

d  4 42  42  0,276
Pprog 39.713

Dacă presupunem că folosim conducte din fier DN100 (4") cu un diametru interior de
101,6 m, viteza de transfer este egală cu:

0,278
Q Q 963 0,356 m/ s
V  2

A d 0,00087

4

care este mai mare decât valoarea de siguranţă minimă admisă de 0,15 m/s.
Dacă viteza de transfer este mai mică decât valoarea limită de 0,15 m/s, trebuie procedat
după cum urmează:

alegeţi diametrul de conductă care asigură viteza minimă folosind formula:

Q d2 Q 4Q
A    d 
V 4 V   0,15

se determină lungimea maximă totală (efectivă + echivalentă) a conductelor de conectare

dintre rezervoare şi pompă, astfel încât să nu se depăşească pierderile de presiune permise
de proiect folosind următoarea formulă:

d 4  Pprog
LTOT 
42   m

În secţiunile sub presiune, adică în conductele în aval de pompă, viteza fluidului poate
atinge 0,6 m/s, care în cazul nostru indică o conductă cu următorul diametru :

4 Q 4 0,278
d  963 0,0248
  0,15   0,6

astfel, vom alege o conductă de fier DN25 (1") cu un diametru interior egal cu 0,0278
metri.
Pierderile de presiune distribuite de-a lungul conductelor vor fi egale cu:

42   LTOT  m 42 200106  50 0,278

Pprog  4
 4
 195.486 Pa (aprox.  20m)
d 0,0278

Această valoare adăugată la pierderile de presiune concentrate introduse de către

componentele speciale (filtre, supape etc.) neluate în calcul pentru lungimile echivalente,
trebuie să fie mai mică decât presiunea asigurată de sistemul de pompare.

3.3.6 Alegerea panoului electric de control

Tipurile de alimentare cu energie electrică şi de semnale de control pentru un arzător

DUBLU CORP depind de dimensiunea componentelor care fac parte din sistemul de
combustie şi de tipul de reglare a sarcinii termice.
Fabricanţii deţin tabele pentru alegerea tipului de alimentare cu energie electrică şi a
panourilor de comandă în funcţie de tipul de arzător, de capacitatea maximă dezvoltată şi
de tipul de reglare.
În acest caz, panoul electric va fi ales din tabelul referitor la arzătoarele TI cu combustibil
dublu (combustibil greu şi gaz natural), căutând în coloana care prezintă capacitatea
dezvoltată, care să corespundă cu valoarea maximă de 7.800 kW pentru un arzător TI 12;
citim iniţialele panoului electric necesar QA12 NM şi capacitatea electrică absorbită
respectivă, care să corespundă unui sistem de alimentare cu energie electrică cu curent
trifazic.
Această ultimă informaţie trebuie furnizată de proiectantul sistemelor electrice de
instalaţii de încălzire, la care va fi instalat respectivul generator pe combustibil CLU.

Panou de control arzătoare dualbloc cu combustibil greu/ gaz natural

Tip model
Putere ieşire arzător
Putere absorbită de ventilator
Putere absorbită la încălzire
Putere absorbită de pompă
Tip încălzire
Tabel 36. Tabel selectare duze
Note :
(1)
1 metru cub normal (1 Nm 3) corespunde unui metru cub de gaz la temperatura atmosferei
(1,013 mbar) şi
la o temperatură de 0oC,
(2)
Explozia nu este altceva decât o combustie rapidă cu o creştere violentă a presiunii.
(3)
Presiunea normală la 100 m deasupra nivelului mării.
(4)
Factorul de corecţie Kc reprezintă inversul factorului de corecţie F.
(5)
Transformarea temperaturii crescute care are loc în schimbător este izocoră (volumul =
constant), astfel
densitatea rămâne constantă, iar pierderile specifice de presiune nu se schimbă.
(6)
Unitatea de reglare şi siguranţă cuprinde: o supapă de închidere automatică dublă şi un
presostat de joasă presiune.
(7)
Unitatea de reducţie cuprinde: un robinet de închidere manuală, un filtru, un regulator de
presiune cu valvă de siguranţă, un racord anti vibraţie si două manometre

MĂSURAREA RANDAMENTULUI COMBUSTIEI

4.1 INSTRUMENTE

Pentru o măsurare corectă a randamentului arderii sunt necesare următoarele instrumente:

8. Analizor de bioxid de carbon CO2 / analizor de oxigen O2;
9. Analizor de monoxid de carbon CO (numai gaz);
10. Instrumente de măsurat pentru indicele de grad de fum "Bacharach" (numai pentru
combustibili lichizi);
11. Termometru pentru măsurarea temperaturii aerului de întreţinere a arderii;
12. Termometru pentru măsurarea temperaturii produselor de combustie;
13. Termometru pentru măsurarea temperaturii fluidului din cazan;
14. Cronometru.

Instrumentele enumerate 1, 2, 3, 4 şi 5 pot fi înlocuite printr-un dispozitiv multifuncţional

asemănător celui ilustrat în Diagrama 87;
4.2 OPERAŢII PRELIMINARE

Înainte de a proceda la calcularea randamentului arderii capacitatea efectivă a cuptorului

unde se va face măsurarea va fi calibrată; acest lucru va fi determinat prin măsurarea
debitului combustibilului şi înmulţirea valorii măsurate cu valoarea calorifică inferioară
corespunzătoare.
Dacă nu va fi posibilă determinarea debitului de combustibil efectiv ars utilizând
următoarele metode, atunci valoarea declarată de fabricant poate fi considerată drept
putere focolară de referinţă.

Schema 100. Exemplu de analizor pentru măsurarea randamentului combustiei

Puterea focolară referinţă trebuie să fie egală cu sau mai mică decât puterea maximă a
focarului.

Metodele de măsurare, atât pentru combustibilii lichizi cât şi pentru cei gazoşi, a
debitului de combustibil ars sunt prezentate după cum urmează:

4.2.1 Sisteme cu funcţionare pe combustibil lichid

Începem cu procedura de cântărire, într-un rezervor umplut cu un volum de combustibil

cunoscut care este absorbit de un arzător pentru o perioadă de timp determinată. Volumul
de combustibil consumat, împărţit la timpul de testare dă valoarea debitului
combustibilului.
O metodă simplificată, cu o margine de eroare de 10%, implică verificarea dimensiunii
duzei (sau duzelor), şi luând presiunea de pulverizare a duzei; raportat la tabelele duzelor
montate pe arzător, putem obţine valoarea debitului de combustibil (de obicei exprimat în
kg/h). Această dată va fi înmulţită cu valoarea calorifică inferioară corespunzătoare,
obţinându-se astfel capacitatea efectiv arsă.
Există tabele de acest fel, care în funcţie de debitul ajutajului şi de presiunea pompei
asigură debitul combustibilului lichid.

4.2.2 Sisteme cu funcţionare pe combustibil gazos

La sistemele alimentate de la reţele de gaz, valoarea debitului combustibilului este luată

prin citirea contorului; pentru a calcula capacitatea efectiv arsă sunt valabile metodele
anterioare.
Recomandăm atenţie mărită la citirea aparatului de măsură, îndreptată spre următorul
fapt: dacă aparatul de măsură este plasat pe o linie de alimentare cu gaz la presiune mare,
trebuie să se ţină cont de compresibilitatea gazului; de fapt, prin comprimarea gazului se
reduce volumul, dar numărul de molecule rămâne constant, adică, densitatea creşte
respectând legea prezentată mai jos. În acest caz, valoarea, care este volumetrică, va fi
mai joasă decât debitul corespunzător masei efective,

1
P1  P2 
2
unde:
P1 = presiunea gazului la o densitate de δ1;
P2 = presiunea gazului la o densitate de δ2;

O formulă simplificată (valabilă numai pentru o presiune la dispozitivul de măsurare mai

mare de 40 mbar) de a corecta valorile debitului citite în funcţie de presiune este
prezentată mai jos:

1013 P
VVC  VVI
1013
Unde:
VVC = debitul de gaz corect [Nm3/h];
VVI = debitul de gaz măsurat cu referire la volum [Nm3/h];
P = presiunea gazului pe dispozitivul de măsurat [mbar];

O altă metodă simplă de calcul a debitului efectiv de gaz este reprezentată prin utilizarea
factorilor de corecţie din tabel, în funcţie de presiunea şi de temperatura citită pe contor.
Câteva dintre aceste tabele sunt ilustrate în secţiunea 5 din acest manual.

În sistemele fără dispozitive de măsură, la punctul de alimentare trebuie prevăzută

montarea unei diafragme calibrate, sau ca o alternativă, presiunea capului de combustie
poate fi utilizată ca o indicaţie.
Schema 101. Puncte de măsurare a caracteristicilor gazelor de combustie

4.3. CONDIŢII DE MĂSURARE ŞI METODE DE OPERARE

Măsurătorile vor fi efectuate atunci când generatorul de căldură funcţionează în regim

stabil (ex. la circa 70oC pentru generatoarele pe apă caldă) şi la puterea maximă a
focarului. Pentru a efectua corect aceste măsurători vor fi executate următoarele etape:

7. Se practică un orificiu suficient de mare în tubul de evacuare, pentru a introduce

sondele utilizate la măsurare (circa 10 mm), cazan/evacuare, două diametre distanţă
de evacuarea generatorului, dacă este disponibil, utilizaţi orificiul specific din
fabricaţie al generatorului de căldură;
8. Asiguraţi-vă că nu există nici o infiltraţie de aer în spaţiul dinaintea orificiului prin
care se trag produsele de combustie (etanşaţi orice gaură, fisură), deoarece aerul
secundar ar altera valorile măsurate, astfel discreditând testarea;
9. Aduceţi generatorul de căldură în condiţii de funcţionare în regim stabil (ex. la circa
70oC pentru generatoarele pe apă caldă);
10. Pentru fiecare parametru în parte, se efectuează cel puţin trei măsurători, la intervale
regulate în perioadă de timp considerată necesară de către operator, de fiecare dată cel
puţin 120 secunde după începerea eşantionării;
11. Etanşaţi orificiul făcut pentru măsurători;
12. Transcrieţi datele măsurate, acolo unde valoarea măsurată a fiecărui parametru luat
separat este obţinută din media aritmetică a primelor trei măsurători semnificative
(rezultatele din măsurare considerate ca anormale nu se iau în consideraţie).

4.4 CALCULAREA RANDAMENTULUI COMBUSTIEI

Eficienţa combustibilului la un generator poate fi calculată folosind următoarea formulă,

considerând ca nulă pierderea la carcasa generatorului.

η = 100 - Ps ± 2 %
unde:
η = randamentul generatorului de căldură;
Ps = puterea termică pierdută prin gazele de combustie;
±2 % reprezintă toleranţa relativă la erori de măsurare a instrumentelor şi la citirea
parametrilor măsuraţi.

După cum s-a constatat în paragraful 1.5.1, formele convenţionale folosite pentru
determinarea pierderilor prin gazele de combustie sunt:

 A1 
PS    B  T f  T a
 21 O 2 
dacă acea concentraţie de oxigen liber din gazele de combustie este cunoscută, sau:

 A 
PS   2  B  T f  T a
 CO2 

dacă acea concentraţie de bioxid de carbon din gazele de combustie este cunoscută.

unde:
Ps = puterea termică pierdută prin gazele de combustie; [%];
Tf = temperatura gazelor de combustie (oC);
Ta = temperatura aerului de întreţinere a combustiei (oC);
O2 = concentraţia de oxigen din gazele de combustie uscate [%];
CO2 = concentraţia de bioxid de carbon din gazele de combustie uscate [%];

A1, A2 şi B sunt nişte factori empirici, ale căror valori sunt arătate în tabloul de mai jos:

Lăsând deoparte valoarea măsurată a randamentului combustiei, pentru ca combustie să

fie considerată satisfăcătoare, concentraţia de CO va fi verificată în ceea ce priveşte
starea produselor de combustie uscate şi fără aer, să fie mai redusă decât valoarea 0,1 %
(1000 ppm).
Concentraţia de gaze de combustie uscate CO fără aer este dată de ecuaţia:

CO2TEORETIC
COGAZEDEARDEREFARAAER  COm 
CO2MASURAT
unde:
COm = este cantitatea de monoxid de carbon măsurată;
CO2 teoretic = este CO2 teoretic;
CO2 masurat = este CO2 măsurat;
Valorile CO2 teoretic sunt prezentate în Tabelul 5 al Secţiunii 1 – Nivele maxime şi
recomandate ale CO2 pentru diferiţi combustibili.
Combustibil

Metan
LPG
Combustibil uşor
Combustibil greu
Tabel 37. Coeficienţi de calcul al randamentului combustiei

Acelaşi lucru se poate spune despre generatoarele de căldură alimentate cu combustibil

lichid, dacă indexul gradului de fum indicat pe scara Bacharach (8) este mai mare de 2
pentru combustibil tip: M şi mai mare de 6 pentru CLU

4.1.1 Exemple de calculare a randamentului combustiei

Să examinăm următoarele valori măsurate:

Combustibil: gaz metan
Măsurarea CO2: 9,6 %
Temperatura gazelor de combustie Tf : 170oC
Temperatura aerului de întreţinere a combustiei Ta: 30oC
Măsurarea CO: 80 ppm
CO2 teoretic: 11,7 %

Dacă ştim valoarea CO2 prezent în gazele de combustie, putem obţine următoarea valoare
a puterii termice pierdute prin gazele de combustie:
 0,38 
PS    0,010  170 30  6,94
 9,6 
Randamentul combustiei generatorului în ceea ce priveşte puterea focolară unde s-a
efectuat măsurarea, este dată de:

η = 100 – 6,94 = 993,06 ± 2 %

În concluzie, concentraţia CO va fi verificată din punct de vedere al stării produselor de

combustie fără aer:
11,7
COGAZEDEARDEREFARAAER  88  107
,25ppm
9,6
egal cu 0,0107 % < 0,1 %

5.1 UNITĂŢI DE MĂSURĂ ŞI FACTORI DE TRANSFORMARE 115

1.1. Unităţi ale Sistemului Internaţional SI şi principalii factori de transformare 115

1.2. Unităţi utilizate la calcule ale transferului de căldură 116

1.3. Factori de transformare între unităţi de măsură 117

1.3.1. Lungimea 117
1.3.2. Suprafaţa 117
1.3.3. Volumul 118
1.3.4. Masă 119
1.3.5. Presiunea 119
1.3.6. Lucru mecanic, energie, căldură, entalpie 120
1.3.7. Putere (mecanică, electrică, termică) 120
1.3.8. Viteză 121
1.3.9. Debit flux ca volum 121
1.3.10. Alţi factori de transformare pentru unităţile SI 122

1.4. Transformarea ţolilor şi a fracţiunilor de ţoli în milimetri 123

1.5. Tabele de transformare a temperaturii 124

1.6. Intensităţi şi frecvenţe de tensiune în diferite ţări 126

1.7. Unităţi speciale de măsură şi factori de transformare 128

5.2 TABELE ŞI DIAGRAME REFERITOARE LA VÂSCOZITATEA

COMBUSTIBILULUI 129

1.8. Tabel aproximativ de echivalenţă între măsurători de vâscozitate la aceiaşi 129

temperatură
1.9. Nomogramă cu transformări de unităţi de vâscozitate 130
1.10. Variaţii de viscozitate în funcţie de temperatură pentru diferiţi combustibili 131
1.11. Viscozitatea dinamică a gazului 132

5.3 TABELE ŞI DIAGRAME DE DIMENSIONARE A CIRCUITELOR 134

1.12. Pierderi de presiune distribuite în conducte circulare de aer 134

1.13. Echivalenţa între secţiunile circulare şi dreptunghiulare ale conductelor de aer 135

1.14. Dimensionarea conductelor de aer: coeficienţi de pierdere la piese speciale în piese 136
circulare şi dreptunghiulare
1.15. Pierderi de presiune distribuite în conductele de aer pentru combustibili lichizi şi 138
gazoşi
1.16. Dimensionarea circuitului de alimentare cu combustibil lichid: lungimea echivalentă 140
a principalelor rezistenţe concentrate
1.17. Dispersia la rezervoarele de CLU 141
1.18. Compensarea dispersiei termice în condiţii de regim stabil 142
1.19. Calcularea puterii totale necesare 143
1.20. Diagrama de trecere de la energie la putere 144
1.21. Diagrama de trasare a conductelor cu benzi de încălzire 145
1.22. Debitul duzei pentru combustibili lichizi 146
1.23. Caracteristici comerciale ale conductelor de oţel şi cupru 150
1.24. Factori de corecţie la citirea contoarelor de măsurare a debitului de gaz 152
1.25. Metoda grafică de determinare a economiei de energie prin utilizarea invertorului 155

5.4 TABELE ŞI DIAGRAME REFERITOARE LA COMBUSTIE

1.26. Triunghiul de combustie pentru gaz naturale şi combustibil CLU/M 156

1.27. Cantităţile de aer de combustie şi de gaze de combustie în funcţie de excesul de aer 157
pentru diferiţi combustibili: G20, GPL, combustibil CLU/M
1.28. Creşterea temperaturii aerului de evacuare în funcţie de grosimea stratului de 161
funingine
1.29. Lungimea şi diametrul flăcării în funcţie de puterea arzătorului 162
1.30. Emisiile de SO2 (mg/m3 şi mg/kWh) la combustia combustibilului în funcţie de 163
conţinutul de S (%) la combustibilul cu 3 % O2
1.31. Emisiile NOx în funcţie de diferiţi parametri de influenţă 164
1.32. Pierderi de randament la gazele de combustie în funcţie de conţinutul de O 2 la 166
diferiţi combustibili
1.33. Pierderi de randament la gazele de combustie în funcţie de conţinutul de CO 2 la 168
diferiţi combustibili
1.34. Factori de transformare la emisiile poluante 170
Conversie de la ppm la mg/Nm³ şi de la mg/Nm³ la ppm

Conversie de la ppm la mg/kWh şi mg/Nm³ la mg/kWh la 3% din O 2

Metan G20
Combustibil uşor
Cantitate fizică Unităţile altor sisteme

Lungime
Arie
Volum
Timp
Viteză de rotaţie
Viteză
Frecvenţă
Masă
Masă pe unitatea de volum
Masă la viteza debitului
Forţă, greutate
Greutate specifică
Rata debitului în greutate
Rata debitului în volum
Momentul forţei (1)
Moment de inerţie (2)

Cantitate căldură
Grosime
Suprafaţă
Diferenţă de temperatură
Căldură specifică
Conductivitate termică
Coeficientul transferului de căldură al unui perete
Coeficient parţial al transferului de căldură
Intern
Extern
Factor eroare
Notă: Pentru a schimba unităţile standard în unităţile altor sisteme, multiplicaţi cu
factorul K; pentru operaţia inversă împărţiţi la factorul K.

Unitate de măsură Simbol

Metru
Centimetru
Milimetru
Inch
Braţ
Picior
Yard
Stânjen
Prăjină
Link
Unitate de măsură Simbol

Metru pătrat
Centimetru pătrat
Inch pătrat
Picior pătrat
Yard pătrat
Prăjină
Acru
Unitate de măsură Simbol

Metru cub
Decimetru cub sau litru
Inch cub
Picior cub
Yard cub
Pintă
Quart
Galon

Unitate de măsură Simbol

Metru cub
Decimetru cub sau litru
Baril (lichid USA)
Baril (petrol USA)
Pintă
Quart
Galon

Unitate de măsură Simbol

Kilogram
Livră
Livră (greutate)
Chintal (UK)
Unitate de măsură Simbol

Pascal
Bar
Atmosferă
Milimetri de mercur
Kilogram pe metru pătrat
Livră pe inch pătrat
Livră pe picior pătrat
Inch apă
Inch mercur
Picioare apă
Unitate de măsură Simbol

Joule
Kilogram metru
Kilocalorie
Watt oră
Cai putere pe oră
Unitate termică britanică

Unitate de măsură Simbol

Watt
Kilocalorie/oră
Kilogram metru/secundă
Unitate termică britanică/oră
Livră picior/secundă
Putere de frânare (în cai putere)
Cal putere
Ton

Unitate de măsură Simbol

Metru pe secundă
Metru pe minut
Centimetru pe secundă
Picior pe secundă
Picior pe minut
Kilometru pe oră
Milă pe oră
Nod
Unitate de măsură Simbol

Metru cub pe secundă

Metru cub pe oră
Litru pe secundă
Centimetru cub pe secundă
Picior cub pe secundă
Picior cub pe oră
Galon pe minut
Galon pe oră
Yard cub pe minut
Ţara
Frecvenţă
Voltaj
În cazul în care valoarea maximă este de două ori mi mare decât valoarea
minimă, există un sistem cu o singură fază, cu trei cabluri - doi cabluri principale
şi un cablu intermediar.
În cazul în care valoarea maximă este mai mare de 1,73 ori faţă de valoarea
minimă, există un sistem trifazat, cu 4 cabluri - 3 cabluri principale şi un cablu în
centrul cuplajului în formă de stea.
În cazul unei singure valori, există un sistem trifazat cu trei cabluri principale.
Viscozitate (mm²/s)
Temperatură (°C)
Fluid
Acetilenă
Acetonă
Alcool clorhidric
Alcool etilic
Alcool metilic
Amoniac
Bioxid de carbon
Dioxid de sulf
Aer
Argon
Azot
Benzen
Brom
Clor
Heliu
Etan
Eter etilic
Etilenă
Fluor
Freon 12
Freon 22
Hidrogen
Hidrogen sulfurat
Metan
Monoxid de carbon
Oxigen
Pentan
Propan
Propilenă
Sulfură de carbon
Toluen
Pierdere presiune ( mmH2O) pe o lungime de 1 m
Debit aer
Curbă Nervură de ghidare
Bifurcaţie
Tub jumber
Intrare liberă
Divergenţă
Îngustime
Foi de metal găurite

w se referă la secţiunea totală

Pentru reţele valorile se reduc la jumătate

1 – Rezervor vertical extern neizolat
2 – Rezervor cu legare la pământ
3 - Rezervor vertical extern izolat
Debitul efectiv (kg/oră) al duzelor pentru combustibil uşor, la 25°C
Presiune pulverizare combustibil
Debit nominal duză
Debitul efectiv (kg/oră) al duzelor pentru combustibil greu (3-5°E la 50°C), la
120°C
Presiune pulverizare combustibil
Debit nominal duză
Debitul efectiv (kg/oră) al duzelor pentru kerosen, la 25°C
Presiune pulverizare combustibil
Debit nominal duză
Debitul efectiv (kg/oră) al duzelor pentru BioDiesel, la 25°C
Presiune pulverizare combustibil
Debit nominal duză
Diametru exterior

Ţevi nesudate:
Diametru interior
Grosime normală
Greutate
Secţiune

Ţevi sudate Fretz Moon:

Grosime
Greutate

Ţevi sudate ERW: Grosime

(serie normală) Greutate
ore lucrătoare pe zi

putere electrică absorbită (kW)

Ieşire ventilator
Combustibil uşor
Gaz natural
 Aer ardere Va
Gaze evacuate umede Vegh
Gaze evacuate uscate Vdec

Combustie gaz metan (G20), Exces aer

Procent volum O2 şi CO2,
Aer ardere,
Gaze evacuate umede şi uscate
în funcţie de excesul de aer

Procent volum O2 şi CO2

 Aer ardere Va
Gaze evacuate umede Vegh
Gaze evacuate uscate Vdec

Combustie LPG (LPG 70% propan Exces aer

30% butan),
Procent volum O2 şi CO2,
Aer ardere,
Gaze evacuate umede şi uscate
în funcţie de excesul de aer

Procent volum O2 şi CO2

 Aer ardere Va
Gaze evacuate umede Vegh
Gaze evacuate uscate Vdec

Combustie combustibil uşor, Exces aer

Procent volum O2 şi CO2,
Aer ardere,
Gaze evacuate umede şi uscate
în funcţie de excesul de aer

Procent volum O2 şi CO2

 Aer ardere Va
Gaze evacuate umede Vegh
Gaze evacuate uscate Vdec

Combustie combustibil greu (20 °E la 50°C), Exces aer

Procent volum O2 şi CO2,
Aer ardere,
Gaze evacuate umede şi uscate
în funcţie de excesul de aer

Procent volum O2 şi CO2

Creştere a temperaturii gazelor evacuate
Pierderea în % a gazelor
evacuate
la 13% din CO2

Grosime funingine (mm)

Lungimea flăcării Diametrul flăcării
Putere termică
Anhidridă sulfuroasă (SO2) în gazele evacuate la 3% din oxigen în funcţie de
concentraţia de sulf din combustibil
% masă sulf în combustibil

SO2 la 3% din O2
Influenţa temperaturii cazanului asupra nivelului emisiilor NOx
Nivel emisii NOx
Temperatură cazan
 Influenţa temperaturii aerului de combustie asupra nivelului
emisiilor NOx

Nivel emisii NOx cu/fără preîncălzire

Temperatură aer preîncălzit

Influenţa sarcinii termice asupra nivelului emisiilor NOx

NOx
Temperatură sarcină specifică
Combustie metan (G20)
Pierderea eficienţei prin gazele de evacuare Ps

Diferenţa de temperatură dintre gazele evacuate si

aerul comburant Tf-Ta

Combustie LPG (70% propan, 30% butan)

Pierderea eficienţei prin gazele de evacuare Ps

Diferenţa de temperatură dintre gazele evacuate si

aerul comburant Tf-Ta
Ardere combustibil uşor
Pierderea eficienţei prin gazele de evacuare Ps

Diferenţa de temperatură dintre gazele evacuate si

aerul comburant Tf-Ta

Ardere combustibil greu (20°E la 50°C)

Pierderea eficienţei prin gazele de evacuare Ps

Diferenţa de temperatură dintre gazele evacuate si

aerul comburant Tf-Ta
Combustie gaz metan (G20)
Pierderea eficienţei prin gazele de evacuare Ps

Diferenţa de temperatură dintre gazele evacuate si

aerul comburant Tf-Ta

Combustie LPG (LPG: 70% propan, 30% butan)

Pierderea eficienţei prin gazele de evacuare Ps

Diferenţa de temperatură dintre gazele evacuate si

aerul comburant Tf-Ta
Ardere combustibil uşor
Pierderea eficienţei prin gazele de evacuare Ps

Diferenţa de temperatură dintre gazele evacuate si

aerul comburant Tf-Ta

Ardere combustibil greu (20°E la 50°C)

Pierderea eficienţei prin gazele de evacuare Ps

Diferenţa de temperatură dintre gazele evacuate si

aerul comburant Tf-Ta
 1. 34 Factori de transformare la emisiile poluante
Conversie de la ppm la mg/Nm³ şi de la mg/Nm³ la ppm

Conversie de la ppm la mg/kWh şi mg/Nm³ la mg/kWh la 3% din O 2

Metan G20
Combustibil uşor