Termoenergetica Petrochimica

TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
CUPRINS
Prefaţă , , 5
Cuprins , .' 7
Introducere 11
Capitolul 1- Obţinerea şi utilizarea energiei tennice în industria

prelucrării petrolului .13
Capitolul II - Aburul- principalul agent tennoenergetic utilizat în

instalaţiile de prelucrare a petrolului 17
2.1 Caracterizarea sistemelor apă-abur 24

2.1.1 Diagrama presiune-temperatură .26
2.1.2 Diagrama volum specific-presiune , 29
2.1.3 Diagrama entropie-temperatură .32
2.1.4 Diagrama entalpie-presiune , , , 37
2.1.5 Diagrama elltalpie-entropie , 38
2.1.6 Diagrama volum specific-temperatură 39
2.1. 7 Diagrama entalpie-temperatură .41
2.2 Transfonnările stării aburului prin procese termodinamice 42
2.2.1 Transformarea izotermă 42
2.2.2 Transformarea izobară .43
2.2.3 Transformarea adiabatică 44
2.2.4 Transformarea izocoră , .45
2.3 Obţinerea aburului la nivelul unei rafinării de petroL , , ..46
2.3.1 Principalele tipuri de cazane pentru obţinerea aburului,
utilizate în rafinăriile de petrol. " .46
2.3.2 Tratarea apei pentru alimentarea cazanelor de producere a
aburul ui , 71
2.4 Instalaţii de forţă cu abur. , 96
2.4.1 Principiul de lucru şi structura instalaţiilor de forţă cu
abur 96
7
2.4.2 Fluxurile termice şi puterile specifice instalaţiilor de forţă

cu abur '" 103
2.4.3 Randamentele specifice instalaţiilor de forţă cu
abur 108
2.4.4 Consumurile specifice instalaţiilor de forţă cu abur 109
2.4.5 Etapele de proiectare, construcţie şi optimizare a
instalaţiilor de forţă cu abur 110
2.4.6 Influenţa parametrilor de operare asupra randamentului şi
economicităţii instalaţiilor de forţă cu abur 112
2.4.7 Utilizări ale instalaţiilor de forţă cu abur '" 129
Capitolul III - Instalaţii frigorifice 141
3.1 Agenţi frigorifici 144

3.2 Instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori .150
3.2.1 Stabilirea parametrilor de operare şi dimensionarea
scrumbătoarelor de căldură dintr-o instalaţie frigorifică
cu cornprimare mecanică de vapori 155
3.2.2 Calculul puterii necesare rnotorului de antrenare a .
compresorului 162
3.2.3 Instalaţii frigorifice cu două trepte de cornprimare 171
3.2.4 Instalaţii frigorifice cu trei trepte de comprimare 175
3.2.5 Instalaţii frigorifice în cascadă , 179
Capitolul IV - Instalaţii tip pompă de căldură .187
4.1 Instalaţii tip pompă de căldură cu comprimare mecanică de

vapori 189
4.2 Utilizarea pompelor de căldură pentru recuperarea căldurii
dintr-un flux telmologic cu nivel tennic scăzut ...............•........ 192
4.3 Utilizarea instalaţiilor tip pompă de căldură cuplate cu coloane de
fracţi onare 196
Capitolul V - Instalaţii de turbine cu gaze 207
5.1 Instalaţii de turbine cu gaze de ardere 210

5.2 Variante practice în realizarea instalaţiilor de turbine cu
gaze 216
8
5.2.1 Instalaţii cu două corpuri de turbine cu gaze de

ardere 217
5.2.2 Instalaţii de turbine cu gaze de ardere prevăzute cu sistem
de regenerare a căldurii 218
5.2.3 Instalaţii de turbină cu gaze de ardere prevăzute cu sistem
de recuperare a căldurii 221
5.2.4 Instalaţii de turbine cu gaze de ardere cuplate cu instalaţii
de forţă cu abur 223
5.2.5 Instalaţii de turbine cu gaze de ardere cu comprimări şi
destinderi succesive " 226
Capitolul VI - Sisteme termoenergetice aplicate în principalele

instalaţii tehnologice din domeniul prelucrării
petrolului 231
6.1 Sisteme termoenergetice aplicate în cadrul instalaţiei de Distilare

Atmosferică şi sub Vid a ţiţeiului , 232
6.1.1 Regenerarea şi recuperarea de căldură la cuptoarele
instalaţiei DA V 233
6.1.2 Regenerarea de căldură de la fluxurile de produse calde
din instalaţie 237
6.2 Sisteme Tennoenergetice aplicate în cadml instalaţiilor de
hidrofinare 239
6.3 Sisteme termoenergetice aplicate în cadml instalaţiilor de
reformare catalitică 242
6.4 Sisteme tennoenergetice aplicate în cadml instalaţiilor de
cracare catalitică 246
6.5 Sisteme termoenergetice aplicate În cadml instalaţiilor de
piroliză 258
Bibliografie 269
9
/
TERM:OENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
INTRODUCERE
Tel1110energeticaprelucrării petrolului este o lucrare ce se adresează

În primul rând studenţilor şi inginerilor din domeniul prelucrării ţiţeiului,
dar ea poate fi utilă şi specialiştilor din alte ramuri industriale.
Prin aspectele abordate şi prin modul lor de tratare s-a Încercat
realizarea unei lucrări unitare menite să contribuie la dobândirea şi
aproftmdarea cunoştinţelor necesare proiectării, operării şi verificării
performanţelor tehnologice ale sistemelor termoenergetice.
O parte imp011antă din lucrare (Capitolul II) tratează aspectele
tel1110dinamice ale aburului , inclusiv ale transformărilor pe care le suportă
acesta În diferite aplicaţii tehnologice.
De asemenea, au fost trecute În revistă şi analizate din punct de
vedere tehnologic majoritatea aspectelor legate de obţinerea aburului
(Subcapitolele 2.3 şi 2.4). Dintre numeroasele utilizări ale aburului În
cadrul instalaţiilor tehnologice din rafinării s-a acordat o atenţie deosebită
instalaţiilor de forţă cu abur (Subcapitolul 2.4), datorită perspectivelor de
aplicare În viitorul apropiat.
Tel1110energetica instalaţiilor tehnologice din rafinăriile de petrol este
cea care abordează aspectele teoretice şi practice din cadrul sistemelor
frigorifice şi ale sistemelor de tip pompă de căldură. Capitolele III şi IV au
ca obiective noţiunile ftmdamentale şi aplicative referitoare la aceste tipuri
de sisteme.
Capitolul V analizează sistemele tenlloenergetice de tip Instalaţii de
Turbine cu Gaze (ITG) care În prezent sunt puţin Întâlnite În instalaţiile
telmologice de prelucrare a ţiţeiului, dar care prin avantajele pe care le au
În comparaţie cu alte tipuri de sisteme termoenergetice, cu siguranţă
reprezintă o certihldine pentru viitoarea creştere a eficienţei utilizării
energiei În cadrul rafinăriilor de petrol.
În ultimul capitol al lucrării (Capitolul VI) se trec În revistă aspectele
termoenergetice Întâlnite În principalele instalaţii tehnologice de prelucrare
a ţiţeiului, la nivelul de dotare existent În rafinăriile din România În
perioada anilor 2000.
11
Lucrarea se încheie cu o lungă listă de trimiteri bibliografice care Îşi

propune să semnaleze principalele apariţii (cărţi şi articole În reviste de
specialitate), în special din perioada anilor 1980-2002, disponibile În
bibliotecile naţionale, În domeniul termoenergeticii şi în unele domenii
înrudite.
12
Capitolul I
OBTINEREA
~ ŞI UTILIZAREA ~ENERGIEI
TERMICE IN INDUSTRIA PRELUCRARII PETROLULUI
Industria de prelucrare a petrolului este lIDa dintre cele mai man

consumatoare de energie la nivelul economiei naţionale.
Procesele tehnologice prin care ţiţeiul este separat în fracţii
petroliere, iar acestea sunt prelucrate până la obţinerea combustibililor auto
şi a altor produse necesare economiei, necesită consumuri energetice cu
impact major asupra costurilor de prelucrare.
Principalele forme de energie care se consumă în instalaţiile de
prelucrare a petrolului până la obţinerea produselor finale sunt energia
electrică şi energia termică.
Energia electrică este utilizată în principal pentru antrenarea
pompelor şi compresoarelor care vehiculează materiile prime şi produsele
finite aflate în marea lor majoritate în stare fluidă (lichide, gaze şi vapori).
Energia termică este utilizată în cadrul instalaţiilor tehnologice din
domeniul prelucrării petrolului în funcţie de procesele fizice şi chimice Ia
care sunt supuse materiile prime sub diferite forme şi calităţi.
Din PlIDct de vedere cantitativ şi al modalităţilor de utilizare căldura
reprezintă principala resursă energetică consumată la nivelul rafinăriilor,
combinatelor petrochimice şi al altor unităţi economice cu profil chimic.
Pentru încălzirea sau încălzirea şi vaporizarea materiilor prime
energia termică necesară este preluată de Ia flăcări şi gaze de ardere
produse prin arderea combustibililor petrolieri (gaze j1atmaJe, aaz
e de-=:--.,
rafinărie, combustibili petrolieri lichizi). <
Un alt agent energetic foarte important în toate procesele tehnologice

~ste aburul.J]tilizat pentru încălziri tehnologice prin condensare din starea
saturată sau utilizat în stare supraîncălzită Ia striparea de produse uşoare din
amestecuri lichide sau pentru producerea de lucru mecanic prin destinderi
în turbine, aburul este agentul energetic cel mai important în cadrul
instalaţiilor tehnologice.
13
Managementul energetic la nivelul unei rafinării de petrol trebuie să

aibă şi o viziune integratoare asupra tuturor consumatorilor de energie
tennică din cadrul instalaţiilor prelucrătoare şi a resurselor energetice
disponibile.
Din punct de vedere al combustibililor petrolieri rafinăriile sunt
foarte avantajate deoarece o bună parte din necesar se produce chiar În
cadrul instalaţiilor tehnologice.
Gazele necondensabile rezultate la coloanele de fracţionare sunt
colectate şi gestionate la nivelul întregii rafinării.
Dacă rafinăria dispune În schema de prelucrare de o instalaţie de
separare pe componente individuale, cu utilizări în special ca materii prime
pentru petrochimie, atunci utilizarea gazelor de rafinărie drept combustibil
este limitată şi rafinăria este nevoită să-şi completeze necesarul de
combustibil prin preluare de gaze naturale din reţeaua naţională.
Dacă gazele de rafinărie nu sunt separate pe componenţi sau În
amestecuri cu compoziţia necesară anumitor utilizatori, atunci ele slmt
utilizate drept combustibil În cuptoarele rafinăriei, iar necesarul de gaze
naturale ce trebuie preluat din reţeaua naţională este mult mai redus.
Compoziţia gazelor de rafinărie este formată din toate hidrocarburile
În fază gazoasă În stare normală (C]-Cs), la care se adaugă hidrogenul
molecular, hidrogenul sulfurat şi unii componenţi necombustibili cum sunt
azotul, diox.idul de carbon şi alţii, În cantităţi variabile În funcţie de natura
ţiţeiului prelucrat în rafinărie şi tipul instalaţii lor care funcţionează la un
moment dat.
Tot la nivelul întregii rafmării se gestionează şi combustibilii lichizi,
care parţial se utilizează la cuptoarele din cadrul instalaţiilor tehnologice iar
restul se vând unor utilizatori, cum sunt centralele electrice şi de
termoficare (CET), centralele de termoficare (CT) şi altor consumatori
industriali, sociali sau casnici.
Combustibilii lichizi provin din reziduurile rezultate în urma
prelucrării fracţiilor petroliere lichide grele. Acestea sunt colectate
centralizat şi sunt condiţionate până se obţin calităţile standardizate în ceea
ce priveşte puterea calorică, viscozitatea la 50 şi 1000C şi temperatura de
congelare.
Necesarul şi disponibilul de combustibili petrolieri lichizi slmt foarte
variabile În funcţie de anotimp, tehnologiile disponibile În rafinărie şi tipul
ţiţeiului prelucrat.
În ceea ce priveşte necesarul de abur la nivelul unei rafmării de
petrol, asigurarea lui atât cantitativ cât şi calitativ se face din două surse.
14
Una este reprezentată de furnizori externi, iar cea de-a doua este
reprezentată de posibilităţile de producere internă.
Fumizorii externi sunt în majoritatea cazurilor Centralele Electrice şi
de Iermoficare (CEI) care de regulă sunt amplasate în imediata vecinătate
a rafinării lor de petrol. Rafinăriile îşi asigură necesarul de abur de diferite
calităţi prin preluarea de la CEI -uri a 2,3 calităţi de abur de priză la
parametri ridicaţi, pe care ulterior, în funcţie de necesităţi le transformă la
,parametrii necesari în staţii proprii de laminare şi răcire.
A doua sursă de provenienţă a aburului la nivelul unei rafmării este
reprezentată de sistemele proprii de generare.
În instalaţiile tehnologice există două resurse tennice din care se
poate obţine abur în condiţii avantajoase din punct de vedere tehnic 0-
economic. Una este reprezentată de gazele de ardere de la cuptoare şi cea
de-a doua este reprezentată de fracţiile petroliere, de obicei lichide, cu
temperaturi ridicate. Procesul de obţinere a aburuIui din aceste resurse cu
potenţial termic ridicat se numeşte recuperare de căldură.
Calităţile şi debitele de abur obţinut din aceste resurse depind de
temperaturile şi debitele fluxurilor din care se recuperează căldura.
Decizia de a recupera căldură la nivelul instalaţiilor tehnologice din
rafinării se adoptă doar dacă un studiu de fezabilitate scoate în evidenţă
rentabilitatea producerii aburului pe această filieră, luând în considerare
aspectele tehnico-economice legate de cheltuielile de investiţie şi operare,
inclusiv costul tratării apei din care se generează aburul.
Având în vedere faptul că toate rafinăriile din România au fost
construite sau retelmologizate până în anul 1990 principiile care au stat la
baza conceperii sistemului de gestiune a energiei nu au avut la bază legile
economiei de piaţă (concurenţiale) ci, legi ale economiei socialiste, cu
coordonare centralizată.
În condiţiile actuale, când legea cererii şi a ofertei îşi face simţită
prezenţa, preţul energiei nu mai este administrat de organisme ale statului
şi are o tendintă de creştere accentuată.
În ace~stă situaţie, rafinăriile de petrol, mari consumatoare de
energie, în special energie termică, tind să devină independente din PlillCt
de vedere energetic, pentru a nu mai depinde în măsura în care depind în
prezent de fumizorii de abur şi energie electrică.
În momentul în care rafinării le îşi vor realiza independenţa
energetică cheltuielile de operare nu vor mai fi grevate ca în prezent de
ponderea mare a cheltuielilor cu energie termiCă şi electrică.
Drumul pe care trebuie să-I parcurgă o rafinărie în realizarea unui
grad ridicat de independenţă energetică conţine o serie de etape care
15
presupun realizarea de investiţii, nu de puţine ori foarte mari, pentru

realizarea de cazane proprii pentru producerea aburului necesar
consumului.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere de către conducerea tehnico-
economică a rafinăriilor este cel legat de retehnologizările instalaţiilor care
presupun şi optimizarea schemelor de transfer de căldură.
Cu cât gradul de regenerare a căldurii Între fluxurile calde şi reci din
cadrul unei instalaţii este mai ridicat cu atât necesarul de energie
.achizitionată din exterior este mai redus.
'În prezent, tendinţa la nivel mondial pentru crt;şterea gradului de
independenţă energetică În cadrul unităţilor industriale, mari consumatoare
de energie termică şi electrică, este construirea de instalaţii de cogenerare,
care asigură producerea de energie termică şi electrică prin arderea de
combustibil petrolier.
Alături de modificările schemelor tehnologice, astfel Încât să se
realizeze grade optime de regenerare şi recuperare a căldurii, construirea
i~stalaţiilor de cogenerare la nivelul rafinăriilor de petrol reprezintă
soluţiile cele mai eficiente, corespunzătoare tehnologiilor actuale, pentru
obţinerea unui grad Înalt de independenţă energetică.
16
Capitolul II
ABURUL - PRINCIPALUL AGENT TERMOENERGETIC

UTILIZAT ÎN INSTALAŢIILE DE PRELUCRARE A
PETROLULUI
Cel mai utilizat agent termoenergetic în industrie este aburul. Acesta

s-a impus în c;ompetiţia cu alţi agenţi termici prin numărul mare şi
imporţanţa avantajelor pe care le prezintă în comparaţie cu dezavantajele.
In tabelul 2.1 sunt prezentate sintetic principalele avantaje şi
dezavantaje ale aburului, utilizat ca agent termic în diferite procese
industriale.
Tabelul 2.1 Avantajele şi dezavantajele utilizării aburului
Costul redus datorită costului scăzut al apei din care se produce şi datorită telmologiilor
1
relativ accesibile.
Nu ~rezintă pericolul coroziunii datorită caracterului inert până la temperaturi de ordinul a
2 500 C, peste care viteza reaetillor de descompunere cu formare de oxigen devine
semnificativă.
•.. 3 Nu este combustibil.
.•.
';'
4 Nu este toxic.
i Capacitatea ridicată de înglobare a energiei datorită căldurii latente de vaporizare şi a
~ 5
căldurii snecifice mari.
Coeficienţi de transfer de căldură prin convecţie cu valori ridicate datorită proprietăţilor
6 termofizice mari în comparaţie cu hidrocarburile din fracţiile petroliere sau alţi agenţi
termici.
Transportul prin conducte se face prin scăderea propriei presiuni. Nu necesită sisteme de
7
; nomnare.
•.. 8 Nu roate fi stocat. Producerea si utilizarea aburuIui trebuie să fie cuplate tehnologic.
';' 9 Presiunea de vapori ridicată necesită temperaturi înalte pentru obtinere.
i În timpul transportului datorită pierderilor de căldură spre mediul înconjurător are tendinţa
~ 10 să-şi degradeze calitatea în sensul transformării din abur suprâmcălzit în abur saturat
lj
1:1 uscat, iar din abur saturat uscat în abur umed.
Calităţile aburului au făcut ca el să fie utilizat într-o gamă foarte

extinsă de situaţii.
17
Clasificarea utilizărilor aburului în industria chimică, respectiv în

domeniul prelucrării ţiţeiului şi domeniul energetic poate fi sintetizată
conform schemei prezentată în figura 2.1.
Datorită stărilor foarte diverse în care se poate găsi şi datorită
numărului mare de utilizări, în timp s-a impus un număr mare de termeni
specifici diferiteldicalităţi de abur.
Enumerarea acestor termeni şi definirea lor este utilă în impunerea
unei ri~ori inginereşti în comunicarea informaţiilor corecte.
In Tabelul 2.2 se prezintă clasificările consacrate pentru principalele
.tipuri de abur utilizat în practica industrială.
Tabelul 2.2 Tipuri de abur
Criteriul de clasificare Tipul de abur Principalii parametrii de stare
Umed t= 1, , xE(O,l)
Abur suturat
Temperatura Uscat t = 1, x=l
. Abur supraîncă1zit t>t,
Abur de joasă presiune P,= 1.12 bar; t=t,-300oC
Presiun_ea Abur de medie presiune P,= 12-50 bar; t=t,-450oC
Abur de înaltă presiune P.=50-370 bar; t=t,-650oC
Abur proaspăt (viu)

Abur uzat (mort, evacuat)
Modul de obţinere Abur prelevat (abur de priză)
Abur laminat
Abur deşeu
În tabelul 2.2 diferitele tipuri de abur Sl.mtcaracterizate prin valorile

parametî"ilor de stare: .
. - Temperatura t comparată cu temperatura de saturaţie, t g,
- Titlul de vapori, x, (fracţie masică a vaporilor în amestec cu

apa lichi dă în condiţii de echilibru),
- P presiunea de saturaţie.
g -
Aburul se obţine industrial prin încălzirea şi vaporizarea apei la o

anumită presiune.
Cu cât presiunea este mai mare cu atât şi temperatura de fierbere a
apei este mai ridicată.
18
Rezervoare Se evită congelarea produselor şi/sau se reduce
viscozitatea produselor În vederea creşterii
Conducte
pompabilităţii
Agent de @
Incinte Închise
Încălzire
pentru: PreÎncălzirea unor fluxuri tehnologice ~
~
Refierbătoare Compresoare ei
Pompe
Destinderea În turbine care antrenează: ~
~
~
Utilizările
aburului Destindere În cilindri motori care antrenează
I
;:g
~
f'
~
Gaz inert pentru reducerea presiunii parţiale a hidrocarburilor
Pulverizarea combustibililor lichizi În focare
I Stingerea incendiilor I
Fi~lIra 2. J Principalele utilizări ale aburului
Aburul aflat la temperatura şi presiunea corespunzătoare vaporizării

se numeşte abur saturat. Dacă acesta se găseşte în prezenţa apei lichide în
stare de saturaţie sistemul se numeşte abur saturat umed.
Apa lichidă din aburul saturat umed se poate găsi uniform distribuită
în toată masa aburului sub formă de picături cu dimensiuni mai mari şi mai
mici sau poate fonna o fază separată de apă lichidă aflată în prezenţa
aburului saturat.
Aburul saturat uscat este aburul aflat în condiţii de echilibru
(temperatura şi presitmea de saturaţie) în absenţa apei lichide.
Aburul saturat uscat corespunde unei stări de echilibru aflate pe
curba ptmctelor de rouă în diagramele termodinamice şi se poate obţine din
abur saturat umed prin separare mecanică a apei lichide sau printr-un aport
de căldură în sistem, aport care să reprezinte căldura latentă de vaporizare a
apei lichide.
Aburul saturat uscat se mai poate obţine şi din abur supraîncălzit prin
răcire până la temperatura de condensare coresptmzătoare presiunii la care
se găseşte sistemul termodinamic.
Aburul saturat uscat se găseşte într-o stare instabilă deoarece orice
modificare a temperaturii sau presiunii din sistem îl deplasează în zona
aburului saturat umed sau în zona aburului supraîncălzit.
În practica industrială se utilizează şi o altă noţiune improprie pentru
aburul saturat uscat. Acesta este abur supersaturat uscat şi reprezintă
aburul considerat în starea limită de trecere de la aburul saturat uscat, cu
titlul x= 1 şi aburul supraîncălzit.
Aburul supraÎncălzit este aburul care are temperatura superioară
temperaturii de saturaţie corespunzătoare presiunii la care se găseşte.
Gradul de supraîncălzire se defineşte ca diferenţa dintre temperatura
la care se găseşte şi temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii din
sistem.
<Ps -- t - ts , °c (2.1)
Dacă temperatura aburului supraîncălzit este mai mică decât

temperatura critică, t < 374,ISoC, aburul se consideră în fază vapori, iar
dacă temperatura este mai mare decât temperatura critică, t > 374,lSoC,
aburul se consideră în fază gazoasă şi comportarea lui tinde spre cea de gaz
ideal.
În tabelul 2.2 clasificarea aburului din punct de vedere al presiunii
este definită prin trei intervale de valori adoptate prin convenţie.
20
Fiecare dintre cele trei categorii poate fi c1asificată din punct de

vedere al temperaturii în abur saturat şi abur supraîncălzit.
Aburul de joasă presiune supraîncălzit poate fi utilizat pentru
destinderea în turbine de putere mică şi în cilindrii mot ori ai maşinilor cu
piston, încă des întâlnite la pomparea produselor petroliere grele.
Din punct de vedere al eficienţei utilizării energiei nu se recomandă
utilizarea acestui tip de abur pentru destindere, mult mai eficient fiind
aburul de medie şi înaltă presiune.
Aburul saturat de joasă presiune este utilizat preponderent pentru
încălziri, practic în toate variantele prezentate în figura 2.1.
Aburul de medie şi înaltă presiune este utilizat în special la
antrenarea turbinelor de mare capacitate (zeci până la sute de MW) care
antrenează compresoare de mare capacitate sau generatoare electrice în
Centralele Electrice şi de Tennoficare (CET).
După modul de obţinere, în Tabelul 2.2 sunt prezentate cinci tipuri
de abur:
ABUR PROASPĂT (VIU), este aburul obţinut dintr-un generator şi

încă nu este utilizat într-un proces tehnologic;
ABUR UZAT (mort, evacuat) reprezintă aburul rezultat în unna

unui proces de destindere sau încălzire;
ABUR PRELEVAT (abur de priză) este în general abtmll destinat

utilizării ca agent de încălzire sau altor diverse utilizări şi provine
din abur motor care se destinde într-o turbină. Sistemul este
întâlnit în special în centralele electrice şi de termoficare (CET)
dotate cu turbine în care aburul cu parametrii foarte ridicaţi se
destinde la presiuni scăzute.
Pentru a obţine abur la anumite valori ale parametrilor de stare,
plasate între valorile parametrilor de intrare şi cele de ieşire, turbinele pot fi
dotate cu prize reglabile (echipate cu regulatoare de presiune) sau cu prize
nereglabile .
Presiunea aburului prelevat poate fi menţinută constantă în turbinele
dotate cu prize reglabile (echipate cu reglat oare de presitme) sau se
modifică odată cu modificarea sarcinii turbinei la cele cu prize nereglabile.
21
Abur proaspăt
Pi, Ti
Abur de priză (1)

Pj <Pi Abur uzat
Spre con- TI <Ti p[ < P2
sUlmitori T[ < T2
Abur de priză (2
P2 <PI
T2 <TI
Figura 2.2 Schema de principiu a unei turbine prevăzute cu două prize de abur
prelevat
Posibilitatea prelevării aburului din turbine este foarte avantajoasă

din punct de vedere al flexibilităţii utilizării aburului ca agent de încălzire
şi ca agent motor, existând posibilitatea să se modifice ponderea celor două
-utilizări în funcţie de cerere.
În figura 2.2 este prezentată schema de principiu pentru o turbină
care produce la ax lucru mecanic, Lt şi din care se prelevează două
categorii de abur de priză.
ABUR LAMINAT este aburul obţinut la o anumită presiune dintr-

un abur cu presiune mai mare prin laminare teoretic izentalpică şi
adiabată. Din punct de vedere energetic producerea aburului
laminat nu este recomandabilă deoarece se produce o degradare a
unui abur cu parametrii ridicaţi.
Justificarea utilizării aburului laminat este dată de existenţa anumitor
consumatori cu cerinţe stricte legate de calitatea aburului şi de dispunerea
doar de abur cu parametri mai ridicaţi decât cei necesari consumului.
22
Figura 2.3 conţine schema de principiu a unei staţii de reducere -

răcire destinată obţinerii de abur laminat, cu anumiţi parametri impuşi,
dintr-un abur viu cu parametri mai ridicaţi.
Robinetele de laminare sunt În diverse variante constructive care
pennit reducerea presiunii În trepte.
Dacă se doreşte obţinerea În paralel a mai multor calităţi de abur
laminat sau dacă debitul de abur ce trebuie laminat depăşeşte cantitatea
maximă a unui reductor (aproximativ 3 t1h) se pot monta mai multe
robinete de laminare În paralel.
În cazul În care raportul presiunilor de intrare - ieşire depăşeşte valori
de ordinul 15-20 este necesar să se monteze mai multe robinete de laminare
în serie.
:- -- - -- - - ---- -5-~- - 4 - --:

I
Abur viu
I
I
I
I
I
I
Abur laminat
---f--:
I
spre consumatori
Apă de răcire
1. Robinet de laminare abur;

2. Robinet de reglare debit apă de răcire;
3. Robinete mecanice de izolare;
4. Cameră de amestec;
5. Reglator de presiune;
6. Reglator de temperatură.
i'lgura 2.3 Schema unei instalaţii de reducere - răcire
În tabelul 2.2 apare şi categoria abur deşeu, care rezultă În numeroase

procese tehnologice ca produs secundar neutilizabil, care pune probleme
23
bazate de îndepărtarea din instalaţie şi evitarea poluării mediului

înconjurător.
De exemplu, într-o rafinărie, în instalaţia de cocsare întârziată se obţin
cantităţi semnificative de abur deşeu la răcirea şi striparea masei de cocs
din camerele de cocsare, înainte de forarea şi tăierea hidraulică.
De asemenea, în instalaţiile în care mai există răcitoare cu apă, tip
cadă cu serpentină scufundată, rezultă cantităţi însemnate de abur deşeu
prin vaporizare la suprafată.
În general, dacă pi~rderile sunt semnificative din punct de vedere
economic se pot concepe sisteme de recuperare a condensului provenit din
aburul deşeu.
2.1 Caracterizarea sistemelor apă-abur
Datorită multiplelor aplicaţii, în diferite domenii, sistemul apă-abur

este agentul termoenergetic cel mai studiat şi riguros caracterizat.
Valorile parametrilor de stare si ale parametrilor de proces trebuie să
fie cunoscute cu exactitate pentru a putea proiecta şi opera sistemele
termoenergetice în condiţii optime din punct de vedere tehnico-economic.
Proprietăţile termoenergetice ale sistemului apă-abur sunt accesibile în
trei variante, acestea punând în evidenţă anumite aspecte particulare.
Prima variantă este cea a relaţiilor de calcul pentru proprietăţile

termofizice.
Principalul avantaj al acestei variante este acela că permite utilizarea
uşoară în programele de calcul. Exactitatea calculelor folosind relaţiile
analitice este cea a preciziei relaţiilor de recurenţă deduse pe baza valorilor
experimentale.
A doua variantă prin care se pot obţine valorile parametrilor de stare

ale sistemelor apă-abur este cea a tabelelor termodinamice, accesibile În
numeroase lucrări de specialitate. Avantajul tabelelor este acela că ele pot
cuprinde valori experimentale sau valori obţinute În urma prelucrării
primare a datelor experimentale. Un alt avantaj al utilizării tabelelor
termo-dinamice este acela al comodităţii obţinerii valorilor anumitor
parametri cu o precizie suficient de ridicată.
24
A treia variantă_de obţinere a parametrilor de stare ai sistemului

apă-abur şi de evidenţiere a transformărilor pe care le parcurge sistemul
este cea a diagramelor termodinamice.
Dezavantajoase prin imprecizia citirilor subiective pe grafice,
diagramele termodinamice prezintă marele avantaj al surprinderii
comportamentului sistemului apă-abur În timpul transformărilor
tennodinamice.
Deoarece relaţiile de calcul pentru proprietăţile termofizice şi
tabelele termodinamice specifice sistemului apă-abur sunt accesibile În
numeroase lucrări de specialitate, În continuare vor fi prezentate În detaliu
diagramele termodinamice.
De asemenea vor fi exemplificate şi principalele transformări pe care
le suferă sistemul apă-abur în aplicaţiile industriale, cu reprezentările
specifice În diagramele reprezentative.
25
TERMOENcRGETICA PRELUCRĂRII PETROLULill
2.1.1 Diagrama presiune- temperatură
În figura 2.4 este prezentată diagrama P-t în care se disting două

puncte, trei curbe şi patru domenii caracteristice.
Punctele caracteristice sunt:
- Punctul triplu, T, cu coordonatele: P1=622 N/m2,
t1=0,01oC, în care coexistă la echilibru cele trei sări de
agregare: solidă, lichidă şi vapori.
- Punctul critic, C, cu coordonatele Pc=221.105 N/m2,
te=374°C, definit ca fiind punctul cu temperatura maximă
la care se poate face condensarea prin comprimarea
izotermică, iar proprietăţile fazei de vapori coincid cu cele
ale fazei lichide.
Curbele caracteristice sunt cele care despart wnele stărilor de
agregare. Curba lichid-vapori este mărginită de punctele triplu şi critic iar
curbele solid-vapori şi solid-lichid sunt semimărginite doar de punctul
triplu. Trecerile sistemului peste curbele de echilibru se realizează cu
schimb de căldură latentă specifică fiecărei transformări.
Aceste transformări de fază poartă denumiri specifice: a - sublimare,
b - desublimare, c - topire, d - solidificare, e - vaporizare, f - condensare.
Pentru stabilirea numărului de parametri care definesc sistemul Într-o
anumită stare se utilizează legea fazelor:
L+F =C+2, (2.2)
în care termenii au următoarele semnificaţii:

L - numărul de grade de libertate (numărul de parametri
independenţi)
F - munărul de faze În echilibru,
C - numărul de componenţi din sistem.
Aplicată pentru punctul triplu, legea fazelor stabileşte:
L + 3 = 1 + 2 -7 L = O,
ceea ce confinnă că punctul triplu nu are nici un grad de libertate, poziţia

lui este unic determinată.
26
]Pc ----------.-----
1 2 ~' 6
1,013.105
@
]PŢ
10) @
o tr 100
Figura 2.4 Diagrama presiune - temperatură pentru sistemul apă-abur
Zonele caracteristice sistemului corespund stărilor de agregare:
S - Starea solidă corespunde valorilor ridicate ale presiunii ŞI

valorilor scăzute ale temperaturii.
V - Starea de vapori corespunde valorilor de presiune scăzută ŞI
temperaturilor mai mici decât temperatura punctului critic.
G - Starea de gaz corespunde sistemului cu temperaturi mai mari
decât temperatura critică.
L - Starea lichi dă corespuride zonei dintre curba de echilibru lichid -
solid şi curba de echilibru lichid - vapori
]Pentru un punct aflat pe o curbă specifică (exemplu punctul A de pe
curba de echilibru solid - vapori) legea fazelor stabileşte:
L+2=1+2 ~L=1.
27
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLlJLUI
Rezultă faptul că pentru a stabili lli punct pe una dintre curbele de

echilibru este necesar să se stabilească un grad de libertate (un parametru,
de exemplu: temperatură sau presiune).
Pentru un punct aflat Într-o zonă specifică unei anumite stări de
agregare (exemplu punctul B din zona de vapori) legea fazelor stabileşte:
L + 1 = 1 + 2 7 L = 2.
Rezultă necesitatea stabilirii a doi parametri de stare pentru a defini

poziţia punctului respectiv.
În diagrama P-t, specifică sistemului apă-abur din figura 2.4, este
prezentată o serie de transfOlmări izobare ale unei cantităţi de apă, m din
starea solidă (1) până În starea gazoasă (6). Valoarea presiunilor la care se
consideră transformările este presiunea de atmosferă (P = 1,013 .105 N/m2).
În figura 2.5 este prezentată variaţia temperaturii masei de apă, In,
supusă transformărilor izobare, În timp. Pe diagramă sunt trecute şi tipurile
de căldură schimbate În timpul transformărilor.
t
6
~ ------------------------------------------------
~;c -----------------------------------------~;'
Qsenslbilă abur
4 4'
tfierbere= _
IOOoC
2
\ Qlatentă topire
Qsensibilă gheaţă
1
timp
Figura 2.5 Variaţia temperaturii În timp Într-o tl'ansformare izobară, din

starea solidă (1) În starea vapori (6)
28
Căldura transferată cantităţii de apă m, pentru a se transforma din

starea 1 (gheaţă) în starea 6 (gaz) va avea expresia:
Q = Qsensibilă
gheaţă
+ Qatentătopire+ Qsensibilăapă+
Qatentăvaporizare
+ Qsensibilă
abur= m. [Cgheţă
. (4opire-tl)+
+Lt+Capă-(tfierbere
- ttopire)+Lv +Cpabur'(16- tfierbere), (2.3)
în care termenii au următoarele semnificaţii:

m - cantitatea de apă supusă transformărilor,
cgheţă,Capă- călduri specifice masice pentru apa în stare solidă şi
lichidă,
cpabur- căldura specifică izobară a apei în fază vapori
Lt, Lv - călduri latente specifice de topire şi vaporizare, pentru apă.
t - temperaturi corespunzătoare transformărilor din figurile 2.4, 2.5.
2.1.2 Diagrama presiune - volum specific
În figura 2.6 este prezentată calitativ diagrama p-v pentru sistemul

apă- abur.
Diagrama este mult utilizată pentru determinarea proprietăţilor fizice
de stare ale aburului şi pentru reprezentarea transformărilor din ciclurile
motoarelor termice.
Punctele A şi B corespund punctului triplu al apei iar punctul C
corespunde stării critice.
Curba AC se numeşte curba punctelor de fierbere şi corespunde stării
lichide la punct de fierbere, iar curba BC se numeşte curba punctelor de
rouă şi corespunde stării de vapori (abur) la punct de condensare.
Zonele din diagramă corespund stării de lichid subrăcit, notată L, în
stânga curbei AC şi stării de vapori supraîncălziţi, notată V, în dreapta
curbei BC. Deasupra izoterm ei critice (te) sistemul se consideră în stare
gazoasă. Între curbele AC şi BC sistemul se găseşte în dublă fază, lichid şi
vapori, L+V, stare cunoscută sub munele de abur umed.
Izotermele au o variaţie diferită în zonele specifice diagramei. În
zona corespunzătoare stării lichide izotermele sunt practic drepte, foarte
apropiate de verticală, ceea ce denotă o variaţie foarte mică a volumului
specific în funcţie de presiune pentru apa lichidă.
29
Pc ----- -
,,
J I I
,,
I
,,
I
,
I , ,
I
I
, \
, \
\ \
L I
\ \
1
\ \
I
\ \
\
T = const.
LV\ \
\
\
\
\
\
",
\
,
\
,
\
,
I
,
,1
'
'\
I \' \
1
I (h " \
I . 1\ \ I
x=O :x=O,25 : \x=O,5 "x=O 15

1 I \ '". ' I
I I ' \ I
I
p ~--_.~-------'-_\_--~----~~--------
A v'
1
v v"
I \ \ I
v
Figura 2.6 Diagrama Presiune -Volum specific pentru sistemul apă-abur
În zona dublei faze izoterm ele coincid cu izobarele, iar în zona de

.vaporiAsupraîncălziţi şi gaz variaţia este hiperbolică.
In diagrama P-v sunt, de asemenea prezentate şi curbele de izotitlu în
zona corespunzătoare dublei faze .
. Titlul de valori, corespunzător unui amestec de lichid şi vapori,
reprezintă fracţia masică a vaporilor:
mv
x=---- (2.4)
mL +mv
30
TERMOENERGETICA PRELUcRĂRII PETROLULU1
în care:
x - titlu de vapori,
mv - masa vaporilor în amestec,
mL - masa lichidului în amestec.
Pe curba punctelor de fierbere titlu de vapori are valoarea zero (x=O),

iar pe curba punctelor de rouă titlul de vapori va avea valoarea 1 (x= 1).
Pentru un punct oarecare din zona aburului umed, P, titlul de valori
se stabileşte geometric pe baza aditivităţii volumului specific amestecului.
Pe cuba AC volumul specific şi toate celelalte proprietăţi (entalpie,
entropie) convenţional primesc indicele prim, iar pe curba BC primesc
indicele secund.
Volumul specific corespunzător stării din punctul P, figura 2.6, va fi:
v = :L/Vi . gJ = v'(l- x) + v".x = v' + x(v"-v') (2.5)
v-v' PM
Rezultă: x=--== (2.6)
V"_V' M.N
Pe baza acestui tip de relaţie se pot scrie şi expresiile entalpiei

specifice (i); entropiei specifice (s) şi energiei interne (u), în funcţie de
valorile de pe curbele de echilibru şi titlul de vapori:
i = i' + x(i" - i') = i' + x.r (2.7)

r
s=s'+ x .(s" -s')=s'+ x.- (2.8)
T
u = u' + x(u"-u') = u' + x.ri (2.9)
r - reprezintă căldura latentă specifică de yaporizare şi poate fi

descompusă în doi termeni: ri - căldură latentă internă de vaporizare,
corespunzătoare învingerii forţelor de atracţie dintre molecule (u"-u') şi re-
căldura latentă externă de vaporizare, corespunzătoare energiei efectuării
lucrului mecanic de dilatare de la y' la y" , (re = p.( y"-v')).
r = i" - i' = (u"+ p'v") - (u'+ p.y') = u" - u' + p(v" -v') = ri + r~ (2.10)
În figura 2.7 sunt trasate pentru apă variaţiile căldurilor latente

specifice (r, ri, re) în ftfficţie de temperatură.
31
2500
kJlkg
2000
1500 o
tcr= 374
1000
500
re= "
v-v )
o
o 100 200 300
Figura 2.7 Variaţia căldurilor latente specifice ale apei cu temperatura
2.1.3 Diagrama temperatură-entropie
Diagrama T-s este una dintre cele mai utile diagrame atât pentru
sistemul apă-abur cât şi pentru alte substanţe, deoarece permite
reprezentarea foarte sugestivă a ciclurilor termodinamice ale instalaţii lor tip
pompă de căldură şi instalaţii frigorifice.
În figura 2.8 este prezentată diagrama T-s pentru sistemul apă-abur.
Punctele A şi B corespund stării punctului triplu, iar punctul C coresptmde
stării punctului critic. Curbele AC şi BC separă zona cuprinsă Între
izotenna punctului triplu şi izoterma punctului critic În trei domenii
corespullzând fazei lichide (L), lichid şi vapori (L+V) şi vapori (V). În
zona aburului umed sunt trasate şi curbele de titlu constant (x= constant).
32
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRfI PETROLULUI
lzobarele În zona apei lichide se confundă practic cu curba punctelor

de fierbere AC, În zona aburului umed sunt drepte orizontale (coincid cu
izotermele) iar În zona aburului supraÎncălzit au o variaţie exponenţială.
Diagramele T-s pentru abur, trasate cantitativ, sunt disponibile la
dimensiuni mari şi cuprind practic variaţia celor mai impOiianţi parametrii
de stare.
t, (0
te -- - - - --
\
\
\
I~\ \
I~\ \
I I \ \
I \
, J \
x ; 0,5 J \ x = 0,6 x = 0l~
I I \ \
_ .t....I __ I
L- I " ;". __ " ~ _
A B
o S ,kJ I kg.K
Figura 2.8 Diagrama temperatură - entropie pentru apă
În figura 2.9 sunt trasate calitativ curbele corespunzătoare volumului

specific şi entalpiei specifice.
Utilitatea deosebită a diagramei T-s derivă din faptul că aria
suprafeţelor dintre curbele transfonnărilor şi abscisă are semnificaţia unei
călduri schimbate În timpul transformărilor.
O problemă delicată În utilizarea diagramei T-s pentru apă este legată
de alegerea bazei de referinţă pentru entropie.
:13
1ERMOEh'ERGETICA PRELucRĂRII PETROLULUI
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a stabilit printr-o

convenţie internaţională (în vigoare şi în prezent) ca entropia apei la OoC
(aproximativ temperatura punctului triplu, O,Ol°C) să fie considerată zero .
. În 1911 Planck enunţă principiul al III-lea al termodinamicii, care
afrrinăcă pentru un sistem monocomponent în stare cristalină la
temperatura de OK entropia sistemului este So = o.
În această situaţie în prezent se utilizează două baze de referinţă
pentru entropie, una convenţională, la OOC şi una absolută la OK.
. În figura 2.1O se prezintă diagrama T-s pentru apă, cu cele două baze
de referinţă pentru entropie.
T,K
v, m3lkg __
----- --
-~~~-----
~ ------ B
Tr A
s. kJlkg.K
o
Figura 2.9 Variaţia entalpiei specifice, i şi a volumului specific, v În
diagrama T-s pentru sistemul apă-abur
34
T,K c
Transformări
~lim0l)
273,16K
"" o
S=O (absolut) S=O (convenţional) s, kJlkg.K
Figura 2.10 Bazele de referinţă pentru entropie În diagrama T-s pentru apă.
Menţinerea convenţiei cu s = O la h = O,OloCface ca În diagrama T-s

curba de vaporizare să intersecteze ordonata la T = 273,16 K iar entropia
apei În stare solidă să fie negativă, ceea ce nu este În concordanţă cu
ecuaţia de definire a entropiei unde ambii termeni, 8Q şi T au valori
pozitive când energia sistemului creşte.
În practică sistemul apă-abur este utilizat ca agent termic la
parametri corespunzători valorilor pozitive pentru entropie.
Aria suprafeţelor cuprinse între curbele transformărilor, izotenna
T= O K şi verticalele corespunzătoare stărilor finale şi iniţiale reprezintă
căldura schimbată Între sistem şi mediul Înconjurător.
Figura 2.11 cuprinde o serie de transformări izobare care pornesc din
punctul triplu (a) până în zona vaporilor supraîncălziţi (d):
- Căldura schimbată de unitatea de masă pentru încălzirea de la
punctul triplu până la temperatura de fierbere Tb va fi :
(2.11 )
-i'. reprezintă entalpia specifică a apei lichide la punctul de fierbere;
35
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRlI PETROLULUI
(2.12)
-r - reprezintă căldura latentă de vaporizare;
T,
c d
b
Tb .-------------
o
o Se
Figura 2.11 Reprezentarea În diagrama T-s a căldurilor schimbate de sistemul

apă-abur În transformă riie izobare a-b-c-d
- Entalpia specifică a vaporilor de apă saturaţi; uscaţi (starea c):
i"=i'+r, (2.13)
Căldura primită de unitatea de masă de abur saturat pentru

supraîncălzire:
(2.14)
36
- Entalpia specifică a vaporilor de apă supraîncălziţi:
(2.15)
2.1.4 Diagrama presiune-entalpie
Figura 2-12 prezintă diagrama presiune-entalpie pentru sistemul apă-

abur.
p
Figura 2.12 Diagrama presiune-entalpie pentru sistemul apă-abur

Punctele A şi B corespund punctului triplu iar C corespunde
punctului critic.
Curba AC reprezintă curba de echilibru pentru lichid iar curba BC
curba de echilibru pentru vapori. Cele două curbe împart diagrama în trei
37
zone corespunzătoare lichidului (L), stării În dublă fază (L+V) şi stării de

vapori (V).
În zona aburului umed sunt trasate curbele de titlu constant (x -
constant).
În diagramă apar şi curbele izotenne şi izoentropice.
2.1.5 Diagrama entalpie-entropie
Cunoscută sub numele de diagrama Mollier diagrama i-s pentru apă-

abur este foarte utilizată, deoarece pennite citirea variaţiei entalpiei şi
entropiei specifice În transformările tennodinamice.
1
kJ/k Pc
A
o
O. s,kJ/kg-K
Figura 2.13 Diagrama i- s (Mollier) pentru sistemul apă - abur
Diagrama prezentată în figura 2.13, are o serie de particularităţi În

comparaţie cu celelalte tipuri de reprezentări:
38
- Curba de saturaţie a lichidului Începe În originea axelor

(s=O, i=O);
- Punctul critic nu mai corespunde punctului de maxim al
curbei de saturaţie;
- Zona dublei faze, lichid şi vapori este mărginită inferior de
izoterm a şi izobara punctului triplu;
- În zona aburului umed izotermele şi izobarele au o variaţie
liniară şi se suprapun, iar În zona aburului supraîncălzit
variaţia lor se diferenţiază, izobarele au o variaţie puternic
crescătoare, iar izotennele au o variaţie foarte lentă tÎnzând
să devină orizontale deoarece la presiuni mici gazele reale
tind spre gaze ideale pentru care temperatură constantă
Înseamnă şi entalpie constantă;
- Curbele de titlu de vapori constant au o variaţie deosebită,
impusă de alura curbei de echilibru pentru lichid (AC) şi
curbei de echilibru pentru vapori (BC).
În aplicaţiile practice se utilizează în special zona din dreapta
plmctului critic, pentru care slmt trasate diagrame la o scară mărită ce
permit citiri suficient de exacte. În aceste diagrame sunt trasate şi curbe de
volum specific constant, astfel Îllcât un punct de pe diagramă poate fi
caracterizat prin toţi parametrii de stare.
2.1.6 Diagrama temperatură-volum specific
În figura 2.1.4 este trasată curba de variaţie a temperaturii în funcţie

de volumul specific pentru sistemul apă - abur.
Deşi diagrama t-v este mai puţin utilizată În calculele instalaţiilor de
forţă cu abur, ea este foarte utilă pentru stabilirea efectului Joule -
Thomson.
Diagrama conţine şi izobarele care În domeniul stării lichide se
suprapune peste curba de echilibru, în domeniul aburului umed sunt
orizontale, iar În domeniul aburului suprâmcălzit au o variaţie exponenţială.
39
374,1
300
200
100
o
Ovcr=0,00315 0,01 0,02 0,03 0,04
Figura 2.14 Diagrama Temperatură - Volum specific pentru sistemul apă-abur
40
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRJI PETROLULUl
2.17 Diagrama Entalpie-Temperatură
Diab'Tama entalpie-temperatură, prezentată În figura 2.15, deşi este

mai puţin utilizată în aplicaţii, evidenţiază variaţia entalpiei sistemului apă-
abur cu temperatura.
În zona dublei faze, cuprinsă între curba punctelor de fierbere şi
curba punctelor de rouă şi În zona stării de vapori şi gaze sunt trasate şi
curbele izobare.
În zona dublei faze izobarele sunt drepte veliicale cu lungimea
proporţională cu căldura latentă de vaporizare.
Figura 2.15 Diagrama entalpie-temperatură
41
2.2 Transformările stării aburului

prin procese termodinamice elementare
În diferitele aplicaţii practice aburul îşi poate modifica starea prin

procese tennodinamice specifice .
Prezentarea acestor transformări elementare În diferitele tipuri de
diagrame pennite interpretarea şi caracterizarea proceselor întâlnite În
utilizările tennoenergetice la nivel industrial.
Pentru exemplificarea principalelor tipuri de transformări
termodinamice se va analiza cazul trecerii unei cantităţi masice din starea
(1) corespunzătoare domeniul aburului umed (titlul XI) Într-o stare (2)
corespunzătoare domeniului aburului suprârncălzit .Pe fiecare diagramă va
apare trasată cu linie plină curba de izoproprietate .
2.2.1 Transformarea izotermă
În figurile 2.16 a,b,c este prezentată transformarea izotennă (1) -(2) În

diagramele T-s , P-v şi i-s
În funcţie de tipul diagramei transformarea are o anumită variaţie În
zona aburului umed şi o altă variaţie în zona aburului supraîncălzit .
T P
c
,
I
,
I
,
I
\Xl,
,
s v
(a) (b) (c)
Figura 2.16. Transformarea izotermă (1)4(2) în (a) T-s, (b) P-v, (c) i-s
42
Pe parcursul transformării izoterme (l )~(2) sistemul produce sau

consumă lucru mecanic (în funcţie de sensul de parcurgere) , schimbă
căldură cu mediul înconjurător (qI2) şi îşi modifică energia internă (~u ;tO)
Variaţia energiei interne este:
Căldura schimbată cu mediul înconjurător este:
"
'------/
iar lucrul mecanic este dat de relaţia :
(2.17)
(2.18)
2.2.2 Transformarea izobară
În figurile 2.17 a,b,c transformarea izobară (p=constantă) (1)~(2) este

• reprezentată În diagramele: P-s , T-s , Î-s
v s s
(a) (b) (e)
Figura 2.17. Transformarea izobară (l)~(2) reprezentată În diagramele P-v ,

T- s, i-s
43
1ERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
Variaţia energiei interne poate fi exprimată în funcţie de parametrii

de stare:
bu = U2 - UI = b + P2V2- h- PIVI = b - il + P(V2-VI) =bi + pbv
Lucrul mecanic schimbat cu mediul va fi :
iar căldura schimbată în proces :
(2.21)
2.2.3 Transformarea adiabatică
Transformarea adiabată sau izoentropică se realizează rară transfer

de căldură Între sistem şi mediul înconjurător (q12 = O) .
Lucrul mecanic produs sau consumat În timpul procesului este
cantitativ egal cu variaţia energiei interne .
În figurile 2.18 a,b,c sunt prezentate variaţiile stării aburului într-o.
transformare adiabatică Între punctul (1) şi punctul (2) în cele trei tipuri de
diagrame : T-s , i-s , P-v .
T p
s v
(a) (b) (c)
Figura 2.18. Transformarea adiabată(1)~(2)reprezentată În diagramele T-s, i-s,
P-v
44
Expresiile lucrului mecanic şi ale variaţiei energiei interne pentm

transformarea adiabată sunt următoarele :
(2.22)
(2.23)
2.2.4 Transformarea izocoră
În timpul unei transfermări izocore v = constant , se modifică

temperatura şi presiunea , iar lucrul mecanic schimbat cu mediul
înconjurător este nul (lI 2= O).
În figurile 2.19 a,b,c, sunt prezentate În diagramele P-v , T-s , i-s
transfonnările izocore Între stările (1) şi (2).
v s s
(a) (b) (c)
Figura 2.19. Transformarea izocoră (1) ~ (2) reprezentată În diagramele P-v , T-s
şi i-s
Se observă în figura 2.19.b (T-s) la trecerea peste curba punctelor de

rouă (x =1) faptul că izocora înregistrează o schimbare bruscă de pantă şi
concavitate.
Variaţia energiei interne În timpul transformării izocore (v =
constant) Între punctele (1) şi (2) va fi :
~u = U2 - UI = i2 + P2V - (il + PIV) = i2 - il + V(P2 - PI) = ~i + v~p (2.24)
45
2.3 OBŢINEREA ABURULUI LA NIVELUL

UNEI RAFINĂRII DE PETROL
Necesarul de abur la nivelul unei rafinării este acoperit În principiu

din trei surse :
1. Abur provenit din recuperări de' căldură din fluxuri tehnologice cu
temperaturi ridicate.
2. Abur produs în cazane cu focar;
3. Abur de "import", provenit de la Centralele Electrice şi de
termoficare ..
Primele două surse de abur presupun organizarea la nivelul
rafinăriei a unui sistem de producere de apă demineralizată
necesară alimentării generatoarelor de abur.
Schema de tratare a apei este dependentă de calitatea acesteia,
implicit de sursa de provenienţă (puţuri, râuri, lacuri).
2.3.1 Principalele tipuri de cazane pentru obţinerea

aburului utilizate În rafinăriile de petrol
Cazanele pentru produs abur se clasifică după numeroase criterii,

unele consacrate şi prezentate în normele tehnice, iar altele impuse mai
mult în practică. .
Câteva tipuri de clasificări ale cazane lor de abur sunt următoarele:
- După posibilitatea de deplasare: stabile şi transportabile;
- După sursa de energie: cu combustibili fosili (gazoşi, lichizi,
cărbuni), cu energie electrică, cu energie solară etc.;
- După modul de circulaţie a apei: cu circulaţie naturală sau cu
circulaţie forţată;
- După presiunea aburului produs: de joasă presiune(l-6 bar), de
medie presiune (6-64 bar), de înaltă presiune (peste 64 bar);
- După volumul de apă conţinut: cu volum mare sau cu volum mic
de apă (se consideră cazane cu volum mare de apă cazanele la
care raportul dintre volumul de apă conţinut şi suprafaţa de
Încălzire este mai mare de 0,026 m3/m\
- După gradul de pericol în exploatare cazanele se clasifică în patru
clase în funcţie de valoarea parametrului
46
x = V(ts-100), (2.25)
în care Veste volumul de apă din cazan, iar 1s este temperatura de saturaţie
a aburului, exprimată în °c.
Tabelul 2.3 Clasificarea cazanelor În funcţie de pericolul În exploata re
Parametrul x Peste 150 75 -150 25 -75 80025

Clasa cazanului II li IV
În funcţie de acest criteriu de clasificare cazanele cu circulaţie forţată

cu debitul nominal mai mic de 10 t/h sau sarcina termică mai mică de 5
Gcal/h, precum şi supraîncălzitoarele independente la orice debit intră în
categoria a fi-a de clasificare.
De asemenea, sunt incluse automat în categoria a IV-a cazanele cu
ţevi de fum (ignitubulare) cu suprafaţa de cel mult 30 m2, conţinutul de apă
mai mic de 50 l/m2 suprafaţa de încălzire şi presiunea nominală mai mică
de 6 bar.
Tot în clasa a IV-a sunt incluse direct şi cazanele acvatubulare cu
suprafaţa de încălzire de cel mult 50 m2 cu presiunea nominală mai mică de
6 bar, construite din ţevi cu diametrul exterior mai mic decât 51 mm.
Cazanele de abur cele mai răspândite în rafinăriile de petrol sunt cele
care recuperează căldură din fluxurile tehnologice lichide cu temperaturi
ridicate, apoi recuperatoarele de căldură din gazele de ardere de la
cuptoarele tehnologice (amplasate în secţia de convecţie sau amplasate
independent lângă cuptor).
La rafinăriile care nu au în apropiere o Centrală Electrică şi de
Termoficare (CET), de la care să preia o mare parte din aburul necesar
proceselor tehnologice, se întâlnesc cazane de abur cu focar, de diferite
tipuri şi capacităţi, în funcţie de necesităţi şi în funcţie de perioada în care
au fost construite.
În continuare se vor prezenta pe scurt schemele de principiu, modul
de lucru şi principalele relaţii pentru calculul termic la cazanele
recuperatoare de căldură din fluxuri telmologice lichide şi din gazele de
ardere de la cuptoarele tehnologice, precum şi câteva tipuri de cazane cu
focar.
47
Cazane recuperatoare de' căldură din fluxurile lichide
În instalaţiile tehnologice sunt fluxuri lichide cu temperaturi ridicate

care trebuie răcite. Dacă nu este posibilă răcirea prin sistem regenerativ se
poate recurge la recuperarea de căldură prin generarea de abur saturat.
În figura 2.20 este prezentată schema de principiu pentru un
schimbător de căldură cu spaţiu de vapori tip cazan de abur saturat.
Fasciculul de tuburi este în majoritatea cazurilor construit din tuburi
tip U sau cu cap mobil.
Mantaua generatorului de abur este prevăzută cu spaţiu de vapori,
necesar separării picăturilor fme de apă lichidă din fluxul de abur.
Pentru eliminarea avansată a urmelor de apă lichidă mantaua
generatorului este prevăzută cu un dom în care se montează un demister.
Generatorul este prevăzut cu sistem de reglare a debitului apei de
alimentare în funcţie de nivelul apei lichide în spaţiul din manta.
De asemenea generatorul este dotat cu o supapă de siguranţă şi un
manometru pentru indicarea' presiunii. Pentru diminuarea pierderilor de
căldură de la cazan spre mediul înconjurător atât mantaua cât şi capul de
distribuţie sunt izolate termic.
48
TERMOENERGETICA PRELUcRĂR11 PETROLULUI
Abur saturat
t• =t $
Flux tehnologic
lichid cald
tc,
r-
tC2 I
1. supapă de siguranţă
2. manometru
3. demister
4. regulator de nivel
Figura 2.20 Schema de principiu a unui cazan de abur recuperator de

căldură dintr-un flux lichid cald
Calculul termic pentru un astfel de cazan cuprinde relaţii de bilanţ şi

relaţii de transfer de căldură.
Bilanţul termic global:
(2.26)
Căldura cedată de fluidul cald:
(2.27)
Căldura primită de apă:
(2.28)
49
În relaţiile precedente simbolurile au următoarele semnificaţii:

- me, ma - debitele masice ale fluxului cald şi ale apei care se
transformă În abur;
- Ce,Capă- căldurile specifice ale fluxurilor;
- i - entalpia specifică fluxurilor masice;
- Lv - latenta de vaporizare a apei la presiunea din circuitul apă-
abur;
- te, ts - temperatura aburului la ieşire, egală cu temperatura de
saturaţie corespunzătoare presiunii din circuitul apă-abur;
- ti- temperatura apei la intrarea în aparat;
tel' te, - temperaturile fluxului cald la intrarea şi ieşirea din cazan.
Transferul global de căldură Între cele două fluxuri
(2.29)
- Q - sarcina termică a cazanului, egală cu fluxul termic cedat de

fluidul cald (Qcedat);
- Ked - coeficientul global de transfer de căldură între cele două
fluide.
Acest coeficient global de transfer de căldură poate fi exprimat În
funcţie de rezistenţele termice care se opun transferului de căldură:
1
k d = ------------- (2.30)
c (~). de +R .. de +~ln de +R +~
ai di d, di 2Ao di de ae
În figura 2.21 sunt prezentate mecanismele de transfer de căldură

care se produc la schimbul de căldură dintre cele două fluide.
50
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PElROLULU1
Figura 2.21 Mecanismele transferului de căldură dintre fluidele cald şi rece

separate de peretele metalic al tuburilor
Termenii care apar în figura 2.21 şi relaţiile 2.29, 2.30 au

următoarele semnificaţii:
- a.i - coeficientul de transfer de căldură prin convecţie între fluidul
cald şi peretele interior al tuburilor;
- Ac, - conductivitatea termică a oţelului din care slmt confecţionate
tuburile;
- <Xe- coeficient de transfer de căldură la exteriorul tuburilor
(convecţie la fierbere, corectată pentru fasciculul de tuburi);
- Rli, RIe - rezistenţele termice ale depunerilor pe suprafaţa
interioară şi exterioară a tuburilor;
- te, tr - temperaturile medii ale fluidului cald şi rece;
- tpi, tpe-; temperaturile medii ale peretelui interior şi exterior ale
tuburilor;
- di, de - diametrele interior şi exterior ale tuburilor;
- Ae - aria de transfer de căldură a tuburilor din fascicul,
(2.31)
de = diametrul exterior al tuburilor;

Lt = lungimea medie a tuburilor;
nI = numărul de tuburi din fascicul;
51
TERMOEl'I.'ERGETICA PRELUCRĂRII PETROLuLUI
- ~tmed - diferenţa medie de temperatură dintre fluxurile care

schimbă căldură.
Figura 2.22 Variaţia temperaturilor fluxurilor care schimbă

cildură în cazan
Din bilanţul termic parţial pe zona vaporizării se calculează

temperatura fluxului cald tx•corespunzătoare începerii vaporizării apei.
(2.32)
ma.Lv (2.33)
t x =t o, ---
mo.co
Căldura corespunzătoare zonei de încălzire a apei de la temperatura

de intrare până la temperatura de saturaţie va fi:
(2.34)
Cunoscând temperaturile extreme şi intermediare ale fluxurilor cald

şi rece se calculează diferenţele de temperatură ~tm , ~tx ,~tM (Figura 2.22)
în funcţie de care se calculează ~tm log pentru fiecare zonă şi ~tmedpentru
întregul aparat:
- pentru zona de încălzire până la temperatura de saturaţie:
(2.35)
52
TERMOEl\i'ERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
- pentru zona de vaporizare:
~t -
.MM
-M x (2.36)
n~og(v) - ~t
ln--M-
~tx
- pentru întregul aparat:
Q (2.37)
~t_d = Q Q
__ s_+ __ v_
Mmlog(s) ~tmlog(v)
Generatoare de abur cu recuperare de căldură din gazele

de ardere de la cuptoarele tehnologice
În rafinăriile de petrol sunt relativ puţine cazurile în care se

recuperează căldură din fluxuri tehnologice gazoase pentru generare de
abur. În schimb sunt foarte răspândite situaţiile în care se recuperează
căldură pentru generare de abur sau supraîncălzire de abur din gazele de
ardere de la cuptoarele din instalaţiile telmologice.
Aceste recuperări se realizează în secţiile de convecţie ale
cuptoarelor, la nivele de temperatură ale gazelor de ardere de ordinul
600 - 300 Dc.
Variantele constructive sunt foarte numeroase, depinzând În mare
măsură de disponibilul de căldură existent în fluxul de gaze de ardere şi de
nivelul de temperatură la care se găseşte această căldură.
Serpentinele utilizate au dimensiuni impuse de geometria secţiei de
convecţie unde sunt plasate, de sarcina termică şi de temperaturile
fluxurilor care schimbă căldură.
Tuburile pot fi normale, cu suprafaţa lisă sau sunt tuburi cu suprafaţa
exterioară extinsă prin dispunerea de aripioare transversale confecţionate
din tablă de oţel refractar.
În cadrul instalaţiilor tehnologice mari din rafinăriile de petrol (DA V,
Cocsare, CC, Re) cuptoarele de încălzire şi vaporizare a materiei prime
sunt prevăzute cu recuperatoare de căldură pentru generare de abur saturat
şi supraîncălzit. Aburul produs este introdus în reţelele de abur ale
rafinăriei, corespunzătoare calităţii pe care acesta o are.
53
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRll PETROLULUI
Toate instalaţiile tehnologice din rafinării sunt şi mari consumatoare

de abur de diferite calităţi. Aburul produs în cadrul instalaţiei poate
compensa total sau parţial necesarul acesteia.
Dacă se produce mai mult abur decât cel ce se consumă într-o
instalaţie atunci aceasta devine "exportatoare" de abur pentru alte instalaţii
din rafinărie, iar dacă se produce mai puţin decât cel necesar consumului
atunci instalaţia pe ansamblu este "importatoare de abur".
In figurile 2.23 şi 2.24 sunt prezentate schemele de principiu pentru
două tipuri clasice de recuperatoare de căldură, cu generare de abur din
gazele de ardere ale cuptoarelor tehnologice.
În figura 2.23 este prezentat cel mai simplu sistem de recuperare de
căldură din gazele de ardere, prin supraîncălzire de abur saturat mned sau
uscat.
Serpentina se poate plasa (în faza de proiectare a cuptorului) între
două tronsoane ale serpentinei de încălzire a materiei prime sau prima
serpentină dinspre secţia de radiaţie a cuptorului.
Serpentina poate fi alimentată cu abur saturat umed sau uscat, cu
temperatura şi presiunea corespunzătoare echilibrului. Aburul se
transformă până la ieşire în abur supraîncălzit corespunzător presiunii de la
intrare, diminuată cu căderea de presiune din serpentină.
În figura 2.24 se prezintă schema unui sistem complet de producere a
aburului supraîncălzit pornind de la apă subrăcită.
Sistemul este format din trei pachete se serpentine numite:
Economizor, E, Vaporizator, V, şi supraîncălzitor, S, aşezate în această
ordine la temperat uri crescătoare ale gazelor de ardere.
În serpentina economizorului apa, pompată cu pompa Pp1, este
încălzită până la temperatura de fierbere corespunzătoare presiunii de la
refularea pompei Pp], mai puţin căderea de presiune din serpentină.
54
lERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
Abur saturat
ts
Sectiede/
convectie
Serpentină
suprâmcâJzitâ Abur supraîncă1zit
t91 gaze de tas
ardere
Figura 2.23 Schema unui recuperator de căldură cu generare de

abur supraîncălzit
Dacă suprafaţa de schimb de căldură. a serpentinei nu este suficientă

pentru transferul de căldură necesar, apa de alimentare nu ajunge la
temperatura de fierbere. În această stare puţin subrăcită, apa este introdusă
în vasul separator unde prin amestec cu apa şi aburul aflate în stare de
echilibru produce condensarea unei cantităţi de abur până se încălzeşte la
temperatura de fierbere.
Dacă suprafaţa de schimb de căldură a serpentinei Economizor este
mai mare decât cea necesară încălzirii până la punctul de fierbere, atunci
vaporizarea începe să se producă în ultimile tuburi din serpentină.
A doua serpentină, Vaporizator, se alimentează cu pompa Pp2 sau
prin tennosifonare, cu apă la PlillCtde fierbere din baza tamburului.
Circulaţia prin serpentină se realizează ascendent (curgere global
echicurent cu gazele de ardere).
55
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLUU!I
!li,
Pp,
Api de alinenlare
ma, ta1
0 Abur saturat
ma$at'~al
ta,
Zoni de
convectr Vas separator
(I',ml"••)
Pp,
!li,
(0
tg,
Abur suprafuc!lzi
mast(),t~
gaze de
ardere
Figura 2.24 Schema unui recuperator de căldură cu generare de abur

saturat şi supraîncălzit din apă subrăcită
Căldura transferată de la gazele de ardere este preluată de apă sub

formă de căldură latentă de vaporizare, temperatura apei rămâne constantă.
Din debitul de apă care circulă prin serpentină se vaporizează doar o
parte (20 - 40 %), astfel încât în amestecul de Ia ieşirea din serpentină faza
continuă este apa lichidă, iar aburul este faza dispersă. Serpentina nu se
dimensiohează pentru o vaporizare completă deoarece în această situaţie
debitul volumic de vapori la ieşire ar fi foarte mare, ceea ce ar presupune
sau viteze liniare prea mari, implicit căderi de presiune prea mari, sau
necesitatea măririi diametrului tuburilor din zona finală a serpentinei.
Amestecul lichid-vapori (L - V) format în serpentina Vaporizator
este introdus în tambur unde se separă, vaporii în partea superioară, iar
lichidul în partea inferioară de unde se recirculă.
A treia serpentină, Supraîncă1zitorul, este plasată la nivelul de
temperatură cel mai ridicat al gazelor de ardere. Alimentarea se face cu
abur saturat, sub propria presiune, din partea superioară a tamburului.
56
După preluarea de căldură de la gazele de ardere, aburul

supraîncălzit până la temperaturi de ordinul a 300 - 450 aC, se trimite
consumatorilor.
Dacă există cerere şi pentru aburul saturat, acesta se poate prelua din
conducta care alimentează supraîncălzitorul şi livra consumatorilor.
Calculul termic al generatorului de abur
Bilanţul termic global:
Qcedat = Qprimjt + Qpicrderi

(2.38)
(2.39)
(2.40)
(2.41)
Qv =m •. L"'P (2.42)
(2.43)
În relaţiile precedente termenii au următoarele semnificaţii:

- ID.ga, ma, masup - debitele masice de gaze de ardere, apă de
alimentare respectiv abur suprârncălzit;
i~ ,i~~, i~ _ entalpia specifică gazelor de ardere, respectiv apei şi
aburului, la temperatura t;
- Lvap - căldura latentă de vaporizare a apei la presiunea Ps şi
temperatura de saturaţie, ts.
Relaţii de transfer de căldură
Pentru fiecare serpentină din recuperator se poate scrie relaţia de

transfer de tip Newton. .
57
(2.44)
Pentru fiecare zonă termenii vor avea indicele corespunzător.

- Q - sarcina termică a serpentinei;
- kect- coeficientul global de transfer de căldură;
- Ae - aria exterioară a tuburilor din serpentină;
- Lltmlog- diferenţa de temperatură medie logaritmică pentru
fluidele din zona respectivă.
Din relaţiile de bilanţ termic pe serpentine se pot calcula
temperaturile gazelor de ardere În zonele de trecere dintre serpentine
(tg2, tg3).
În nmcţie de modul de curgere reciprocă Între fluxurile de gaze de
ardere şi apă-abur se poate calcula diferenţa medie de temperatură,
corespunzătoare pentru contracurent sau echicurent Încrucişat.
În calculele de verificare tehnologică, marcate de erori
experimentale, se acceptă pentru diferenţa medie de temperatură expresia
diferenţei medii logaritmice Între diferenţele de temperatură de la capetele
serpentinei În cazul curgerii ipotetice În contracurent pur.
Aria de transfer de căldură se calculează în frmcţie de geometria
serpentinei tipul tuburilor, numărul de tuburi, diametrul exterior etc.
Pentru cele trei serpentine relaţiile de transfer de căldură au
următoarele forme:
Relaţiile de transfer de căldură pentru cele trei serpentine se aplică În
etapa de proiectare prin adaptarea valorilor recomandate pentru coeficiellţii
globali de transfer de căldură şi calcularea ariei de transfer de căldură În
funcţie de care se stabileşte geometria serpentinei.
- Pentru ecollomizor
(2.45)
_tg3
12t~ tg3-tg
tg4 ~
(2.46)
ta /
6. 11= tg4-tn
Figura 2.25 Variaţia temperaturilor şi diferenţa de temperatură

medie logaritmică În economizor
58
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRTI PETROLULUI
Pentru vaporizator
(2.47)
_____ " t,
Lih = tg2-ts
(2.48)
Figura 2.26 Variaţia temperaturilor şi diferenţa de temperatură medie

logaritmică În serpentina vaporizatorului
Pentru supraîncălzitor
(2.49)
(2.50)
Figura 2.27 Variaţia temperaturilor şi diferenţa de temperatură

medie logaritmică În serpentina supraîncălzitorului
59
După realizarea serpentinelor, în timpul funcţionării, când se fac

verificări tehnologice, din relaţiile de transfer de căldură se calculează
coeficienţii globali de transfer de căldură, ale căror valori se apreciază prin
comparaţie cu valorile considerate optime din punct de vedere tehnico-
economlC.
Cazane de abur prevăzute cu focar
Cazane tip ABA (Agregat - Bloc -Abur)
Aceste cazane sunt construite pentru debite de abur saturat de: 0,4; 1;
2; 4 t/h.
Ele sunt cazane de tip ignitubulare, cu volum mare de apă (figura
2.28).
Constructiv sunt alcătuite dintr-o manta cilindrică orizontală În care
se găsesc un arzător continuat cu un tub de flacără, două fascicule de tuburi
prin care circulă gazele de ardere şi două cutii de Întoarcere pentru gazele
de ardere.
Cazanul conţinând o mare cantitate de apă la satmaţie dispune de
inerţie termică mare, ce îi permite să funcţioneze la sarcini variabile de
abur produs.
Prin uşoara scădere a presiunii pe circuitul de apă se produce o
cantitate suplimentară relativ mare de abur prin creşterea vaporizării
datorate diferenţei de entalpie care depăşeşte noua stare de saturaţie.
Dezavantajul major al acestui tip de cazan este legat de inerţia mare
ce se manifestă la pornire sau la schimbarea regimului de lucru.
Cazanele tip ABA se construiesc În uzine specializate şi apoi sunt
transportate şi montate la locul utilizării. Ele pot funcţiona în săli de cazane
sau în aer liber dacă sunt prevăzute cu o cabină de protecţie pentru tablou
de comandă.
În tabelul 2.4 sunt prezentate câteva dintre principalele caracteristici
funcţional-constructive pentru cazanele tip ABA.
60
Combllililiil
Au
i Apâddinenlare
1 - Manta cilindrică; 2 - Tub de flacără ondulat; 3 - Tuburi de gaze de ardere; 4 -

Arzător; 5 - Cutie de întoarcere (faţă); 6 - Cutie de întoarcere (spate); 7 - Coş de
evacuare gaze de ardere; 8 - Izolaţie; 9 - Nivelul apei În cazan; 10 - Supapă de
siguranţă; 11 - Manometru; 12 - Dom pentru evacuarea aburului, prevăzut cu
separator de picături.
Figura 2.28 a Schema de principiu pentru un cazan tip ABA (Agregat - Bloc
- Abur)
61
TERMOENERGETICA PRELUcRĂRII PETROLULUI
Tabelul 2.4 Caracteristicile cazanelor tip ABA
Debitul nominal, t/h

Caracteristica
0,4 1 2 4
Presiunea nominală abur saturat, bar 8 8 8 15

Randamentul termic, %
(pentru combustibil gazos/lichid) 90/88 89/88 90/88 88/86
Temperatura gazelor la coş, Vc
(pentru combustibil gazos/lichid) 225/230 230/234 230/234 249/258
Diametml tambumlui, m 1,6 1,8 1.8 2,0
Lungimea tambum1ui, m 1,6 3,2 3,6 4,6
Diametru! tubului de flacără, m 0,645 0,770 0,800 0,800
Temperatura apei de alimentare, °c 40-100 40-100 40-100 40-100
Volmnul de apă, m3 3,28 4,1 4,1 4,82
Suprafaţa de schimb de căldură, m2 20 28 32 38
62
Cazane tip locomobil
Cazanele tip locomobil sunt utilizate de către o gamă largă de

utilizatori mici şi mijlocii.
Debitul de abur puţin supraîncălzit produs de aceste tipuri de cazane
este în general sub 3 t/h.
Tipul de combustibil utilizat pentru ardere este în funcţie de
disponibilităţi, de la combustibil solid (cărbuni, lemne) până la combustibil
gazos (metan, gaze de schelă, gaze de rafinărie etc.)
Utilajul este construit dintr-o manta metalică izolată termic
corespunzător.
În interior se află plasată o cameră de ardere în care se dezvoltă
flăcările produse de arderea combustibilului cu aer insuflat sau aer aspirat.
Peretele camerei de ardere, opus arzătorului joacă rol de placă
tubulară pentru un fascicul de tuburi cu diametru de 20-60 mm.
Fasciculul de tuburi va fi parcurs de gazele de ardere care ajung în
camera de fum de unde sunt eliminate în atmosferă prin intermediul unui
coş.
Fasciculul de tuburi şi camera de ardere sunt menţinute în
permanenţă sub nivelul apei din interiorul mantalei.
Apa de alimentare este introdusă în cazan pe la partea inferioară a
mantalei, preia căldură de la primele şiruri de tuburi din fascicul şi începe
să fiarbă.
Aburul se deplasează ascendent printre tuburile din fascicul până la
partea superioară a mantalei, unde se separă gravitaţional de particulele fine
de apă antrenate, apoi se evacuează prin domul de la partea superioară în
care se află dispus şi un demister pentru înlăturarea celor mai fme picături
de apă lichidă care sunt antrenate împreună cu aburul.
Majoritatea cazanelor au dispusă în camera de fum o serpentină în
care aburul saturat se supraîncă1zeşte puţin înainte de a fi livrat
utilizatorilor.
Camera de ardere are dimensiuni şi formă dependentă de tipul şi
cantitatea combustibilului ars în cazan.
Sistemul de reglare a nivelului de apă în mantaua cazanului asigură
menţiunea unei zestre de apă la un nivel superior faţă de tavanul camerei de
ardere şi faţă de fasciculul de tuburi. Ca o măsură suplimentară de protecţie
63
Gaze de ardere
7 Abur saturat
9 ~ --J
slJPraÎncălzit rn
;<l
3.;:
?fi
3 ~
5 ;<l
o
.--: rn
;j
n
10 2 »
11 ;g
m
~
.•..
r-
e
:"-'4-r$
n
;<l
- - - »,
Combustibi I -- - -
~ ~
Aer 1 ~
;<l
?2
e
r-
Alimentare aDă
S
1- Arzător; 2- Cameră de ardere; 3- Fascicul de tuburi; 4- Cameră de fum; 5- Demister; 6- Serpentină supraincălzitor;
7- Manometru; 8- Supapă de siguranţă; 9- Izolaţie termică; 10- Sticlă de nivel; 11- Pastilă fuzibilă
flgllra 2.28 b Cazane tip Locoll1obil

TERMOENERGETICA PRELUCR.ĂRII PETROLULUI
a camerei de ardere este şi montarea unei pastile fuzibile în pozitia cea mai
Înaltă a tavanului. În cazul În care temperatura În camera de arde;e ar creşte
peste temperatura de topire a materialului fuzibil din care este
confecţionată pastila, aceasta s-ar topi şi ar lăsa deschis un orificiu prin care
apa din manta ar pătrunde în camera de ardere stingând În ultimă instanţă
flăcările.
Cazanul este dotat cu lm manometru plasat la partea superioară a
mantalei pentru a indica presiunea aburului produs.
Pentru a evita distrugerea utilajului În cazul unei creşteri accidentale
a presiunii, ca sistem de protecţie este prevăzută o supapă de siguranţă care
poate deschide la o presiune prestabilită.
Deoarece în timpul ftmcţionării în apa din cazan se concentrează
săruri, neeliminate complet prin tratare, este necesar ca periodic să se
elimine o parte din această apă concentrată În săruri care depun crustă pe
suprafeţele de schimb de căldură sau formează precipitate afânate (nămol).
Această evacuare periodică de apă concentrată în săruri se realizează prin
purjare printr-o legătură realizată la cea mai de jos poziţie a mantalei.
Cazanele de tip locomobil sunt avantajoase din Plillct de vedere al
simplităţii construcţiei şi operării, cât şi din punct de vedere al flexibilităţii
combustibililor utilizaţi.
Datorită avantajelor pe care le prezintă ele au o largă utilizare atât în
rafinării cât şi în cazul mor utilizatori izolaţi care dispun de combustibil şi
sursă de apă.
Cazane acvatubulare cu circulaţie naturală
Specific cazane lor acvatubulare este faptul că apa care fierbe se

găseşte În interiorul tuburilor lmui fascicul sau al unui perete format din
tuburi solidarizate între ele.
Cazanele acvatubulare cu circulaţie naturală au În componenţă un
fascicul de formă paralelipipedică, format din tuburi solidarizate în două
plăci tubulare. Un sistem de şicane realizate din tablă are destinaţia să
realizeze un număr redus de treceri (2-5) ale gazelor de ardere peste
fasciculul de tuburi.
În figura 2.28 c este prezentată schema de principii a unUl cazan
acvatubular cu circulaţia naturală a apei.
65
Abur saturat
Abur
supra1ncălzit
~
~
~
::2
(")
;J>
e-
e-
~
~
~,
rg
~2 Ap~ trata tă ~
C
r-'
S
~
Combushbil Gaze de ardere
1- Arzător; 2- Camera de ardere; 3- Fascicul cu ţevi de apă; 4- Tambur separator; 5- Serpentină economizor; 6- Serpentină
supraîncălzitor. .
Figura 2.28 c Cazane acvatubulare cu circulaţie naturală
Incinta principală, de formă paralelipipedică poate fi realizată în

structură zidită sau din pereţi metalici prevăzuţi cu izolaţie exterioară.
În interiorul incintei se află 'suspendat Într-o poziţie înclinată a ţevilor
un fascicul tubular.
În partea inferioară, sub fasciculul de tuburi, se află amenajată
camera de ardere, în care prin intermediul unui arzător se realizează
generarea de flăcări şi gaze de ardere prin reacţia dintre un combustibil
gazos sau lichid şi oxigenul din aerul insuflat sau aspirat.
Circulaţia gazelor de ardere se poate realiza în câteva treceri peste
fasciculul de tuburi, după care în drumul lor spre o evacuare cu tiraj natural
sau forţat întâlnesc o serpentină pentru supraîncălzirea aburului şi o
serpentină economizor pentru preîncălzirea apei de alimentare.
Deasupra incintei cazanului se află tamburul separator în care se
alimentează apa încălzită în economizor. Din tamburul separator se face şi
alimentare a fasciculului vaporizator. Circulaţia apei la punct de fierbere se
realizează prin cădere liberă, datorată energiei potenţiale incluse de
diferenta de pozitie, pe verticală, între tambur şi fascicul.
Î~ interi~rul tuburilor din fascicul apa începe să fiarbă,
transformându-se parţial în abur. Poziţia înclinată a fasciculului şi
realizarea unei singure treceri face ca circulaţia amestecului bifazic să se
realizeze uşor până în tambur, unde se realizează separarea celor două faze.
Aburul saturat separat la partea superioară a tamburului, prin propria
presiune, poate alimenta direct consumatorii de abur sau parţial poate fi
supraîncălzit într-o serpentină plasată în calea gazelor de ardere după
ieşirea din fasciculul vaporizator.
Dimensionarea acestui tip de cazan se realizează până la capacităţi de
30-50 tJh abur saturat şi supraîncălzit coresplllzător unor presiuni de
ordinul a 30-40 bar.
Cazanele de acest tip se remarcă prin flexibilitate ridicată în operare
(avantaj) şi o inerţie ridicată în cazul modificării parametrilor de operare
(dezavantaj).
Ele Slllt recomandate pentru conswnatorii medii de abur din punct de
vedere al debitelor şi parametrilor de stare.
67
Cazane cu ecrane de radiaţie
68
GaIe de
ardere
f
Abur supraÎncă Izit
~
Abur saturat
~
8
I
I
\
\
3 Apă
}p
I tratată
3 •
I
I
2 - f-
I
- I- 7
10
I
Aer
I
-./ armosferic
Combustibil Aer
pf£1n ă Izit
1- Arzător; 2- secţie de radiaţie) - ecrane de radiaţie; 4- serpentina

supraîncălzitor;5- serpentina economizor; 6- preîncălzitor de aer; 7- sut1antă
pentru aerul de combustie; 8- coş pentru evacuarea gazelor de ardere; 9- tambur
separator; 10- distribuitoare apă; 11- colectoare abur.
Figura 2.28 d Cazane cu ecrane de radiaţie

În funcţie de cerinţele consumatorilor o parte din aburul saturat se

supraîncălzeşte în serpentina plasată între secţiile de radiaţie şi convecţie,
iar diferenţa se livrează consumatorilor de abur saturat.
Cazanele cu ecrane de radiaţie acoperă necesităţile marilor
consumatori de energie tennică şi sunt integrate în sisteme complexe care
cuprind Centrale Electrice şi de Termoficare, Rafinării şi Combinate
Petrochimice, mari consumatori industriali şi sociali.
70
TERMOENERGETICA PRELUCR.\RII PETROLULUI
2.3.2 TRATAREA APEI PENTRU ALIMENTAREA

CAZANELOR DE PRODUCERE A ABURULUI
În procesul de operare a cazanelor de abur calitatea apei de alimenta-

re este o problemă foarte importantă pentru menţinerea condiţiilor optime
de lucru.
Apa de alimentare a cazanelor de abur provine din condens returnat
de la consumatori şi din apă naturală provenită din puţuri, râuri sau lacuri,
În funcţie de disponibilităţi.
Zestrea de apă iniţială precum şi apa de adaos trebuie tratate pentru
a se obţine calităţile impuse de normele în vigoare pentru alimentare a
cazanelor.
Apa naturală conţine În cantităţi variabile, dependente de provenien-
ţă, impurităţi clasificate din mai multe puncte de vedere.
a primă clasificare este cea În impurităţi nedizolvate şi impurităţi di-
zolvate (solubile). Impurităţile nedizolvate au dimensiuni de ordinul mili-
metrilor până la ordinul micronilor şi sunt de natură minerală sau organică.
Impurităţile dizolvate sunt reprezentate de săruri minerale de tip
carbonaţi, cloruri, sulfaţi, fosfaţi şi silicaţi de calciu, magneziu, sodiu,
aluminiu, fier etc.
La temperaturi obişnuite toate aceste săruri sunt solubile În apă, iar la
temperaturi de ordinul a 50 DC - ] 00 DC o parte dintre ele devin parţial inso-
lubile.
Tratarea apei pentru alimentarea cazane lor de abur presupune Înlătu-
rarea ambelor categorii de impurităţi (nedizolvate şi solubile) până la anu-
mite valori de concentraţii acceptate.
Tratarea apei pentru eliminarea impurităţilor În suspensie
În figura 2.29 sunt prezentate etapele ce trebuie parcurse pentru

elimin~ea impurităţi lor aflate În suspensie În apa naturală.
In prima etapă se obţine prin separare gravitaţională eliminarea parti-
culelor nedizolvate până la dimensiuni de ordinul zecimilor de milimetru.
71
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRlI PE1ROLULUI
Pentru eliminarea particulelor mai mici se realizează două trepte de

filtrare în care pe lângă reţinerea mecanică a particulelor se mai manifestă
şi forţe de adsorbţie.
Prima etapă de filtrare se realizează pe straturi de nisip cuarţos,
mannură grallulată, dolomită sau cărbune.
Între prima şi a doua treaptă de filtrare se realizează o fază interme-
diară de coagulare cu ajutorullillor substanţe floculante cum Slillt: Al(OH)3,
Al2(S04)3, FeS04, FeCh etc.
Prin hidroliza coagulanţilor se formează hidroxizii metalelor respec-
tive, puţin solubili în apă, cu tendinţa de a forma coloizi încărcaţi electric
pozitiv spre deosebire de coloizii din apele naturale încărcaţi electric nega-
tiv. Prin neutralizarea sarcinilor dintre cele două categorii de coloizi, aces-
tea se unesc înglobând toate particulele coloidale din apă.
Ap!din
sursii
~I Apii
tratată
mttnLi
~
Figura 2.29 Etapele de tratare a apei pentru eliminarea impurităţilor

aflate În snspensie
Eficienţa procesului depinde în mare măsură de o serie de factori

cum Slillt:pH-ul apei, temperatură, cantitatea şi tipul de coagulant.
Coagularea se realizează practic în vase închise sau deschise în care
se dozează substanţa coagulantă. Partea coloidală majoritară care se decan-
tează la baza vasului se elimină intermitent, iar partea antrenată cu fluxul
de apă (nedecantată) se elimină în treapta a doua de filtrare.
După a doua etapă de filtrare apa este tratată prin clorurare pentru
eliminarea microorganismelor.
72
TERMOENERGETICA PRELuCRĂRII PETROLULUI
,':
.-.;
Tratarea apei pentru eliminarea sirurilor dizolvate
. !n~cţie d~ pro~eni~~ţă aeele na~a1.e cpntit?-canti~ţi v~~bile1~

catlom (Ca , Mi , Na ,Fe , Al ,It) ŞI amom (CI, HC03 , C03 ~ S04 ,
POl-) care în anumite condiţii de concentraţie şi temperatură 'se ..asociază
formând săruri.
Când se depăşeşte limita de solubilitate pentru o anumită sare, aceas-'
ta începe să precipite. Prin precipitare rezultă particule solide care semani- ..'
festă ca centre de .cristalizare.Precipitareasărurilor se poate realizapeisu- '
prafeţe de încălzire, cu formare de crustefoarte aderentesau în masa de' apă , .:.. ", .,
cu formare de depuneri afânate, numite şi nămol. '-", ",: ;'-.;;' -' el' .
. Din analizele chimice-ale depunerilor s-au dedus următoarele:con-"'J.. -i :n;l::"~'; ,1
cluzii referitoare lâtipurile de'precipitaţii: . ' ,.: '.: "0' 'f.o'.1' ..:'.":(; •. ;.L
Carbonatu1 de:'ca1ciu şi carbonatul de magneziu se depun sub,' "n'" .,', ,,-~ ..
forină de crustă densă şi tare din apa care nu fierbe (în condiţiile .;.
din economizor), iar din apa care fierbe (în condiţiile din vapori- ,',
zator)se depun sub formă de nămol; . '.'
73
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII. PETROLULUI
- Sulfatul de calciu, silicaţii de calciu, de fier şi de aluminiu şi fos-

faţii de sodiu şi de fier precipită sub formă de crustă tare;
- Fosfatul de calciu, silicatul şi hidroxidul de magneziu precipită
sub formă de nămol.
Tt(hnologiile de. eliminare a sărurilor dizolvate în apă sunt foarte nu-
:meroaseşi diverse ca principii de realizare.
. În raport cu gradul de eliminare a sărurilor din apă se deosebesc teh-
nologii pentru dedurizare şi tehnologii pentru demineralizare.
. Duritatea totală a unei ape este formată din suma dintre duritatea
. temporară (dată de conţinutul de bicarbonaţi de calciu şi magneziu) şi duri-
tatea permanentă (dată de conţinutul de doruri, sulfaţi şi azotaţi de calciu şi
magneziu).
Pentru exprimarea durităţii unei ape se utilizează unitatea de măsură
numită grad de duritate al apei (ld), defmit diferit În anumite ţări (Franţa,
Germania etc.)
În România se utilizează modul de defmire german şi se folosesc ur-
mătoarele echivalente: .
lOd = 7,15 mg Ca2+/l =;..10 mg CaO Il =17,25 .mgCaC03/l = 4,33 mg
Mi+/I = 7,2 mg MgOll = 15,04 mgMgC031l (2.51)
o altă modalitate de exprimare a durităţii apei este cea care foloseşte

masa atonucă a ionului
noţiunea de masă echivalentă mval = Valenţa atomului În combinaţie)
. 4008
1mval = -' - = 20 04 mg Ca 2
+ (2.52)
2 '
. al =--=
1mv 24,312 12156
. mg Mg 2+ (2.53)
.2'
, . ~
'
. '.'. 715,
lOd == 7,15 mg Ca2+/l = -' ,- == 0,357mva1ll (2.54)
. 20,04 ..
lOd = 4,33 mgMg2+/l = 4,33 ~ 0,357 mvalll (2.55)

. 12,156
Duritatea totală se poate exprima în cele două unităţi de măsură ast-
fel:
74
D = mg Ca2+/J + mg Mg2+/J (od) (2.56)

T 7,15 4,33'
D = mgCa +/J 2 2
+ mgMg +/J (mval) (2.57)
T 20,04 12,156' 1
Procedeele pentru dedurizarea apei se clasifică în trei categorii: fizi-

ce, chimice şi fizico-chimice.
Procedee pentru dedurizarea apei destinată

alimentării cazanelor de abur
Procedeele pentru dedurizarea apei , în funcţie de principiile pe care

le au la bază, se clasifică uf procedee fizice, procedee chimice şi procedee
fizico - chimice.
Procedee fizice
În principiu, aceste procedee constau în încălzirea apei la temperaturi

de aproximativ lOOoe.
Duritatea temporară a apei, dată de bicarbonaţii de calciu şi magne-
ziu dispare la temperaturi de ordinul a 900e - 1000e datorită transformării
acestor compuşi în carbonaţi insolubili:
(2.58)
(2.59)
Reacţiile de tip monomolecular, se desfăşoară cu viteze dependente

de temperatură şi de starea de agitare din masa de apă (fierberea accelerea-
ză foarte mult vitezele de reactie).
În figura 2.31 se prezintă variaţia concentraţiei carbonaţilor de calciu
în funcţie de temperatură.
75
Carbonatul de calciu rezultat prin descompunerea bicarbonatului are

o solubilitate foarte mică (la 120 °c sub 0,25 mvaIll).
Bicarbonatul de magneziu se descompune În acelaşi mod, însă cu
timp de reacţie aproape dublu, Ia aceleaşi temperaturi, în comparaţie cu bi-
carbonatul de calciu.
Concentratie
cal'bonati, ppm
2000 1
1500
1000
500
50 100 150 200
Figura 2.31 Variaţia concentraţiei carbonaţilor de calciu În apă În funcţie de

temperatura de Încălzire
În plus carbonatul de magneziu are tendinţa să hidrolizeze cu forma-

rea În final de hidroxid de magneziu care are o solubilitate foarte mică (5
ppm la 100 DC).
(2.60)
(2.61)
(2.62)
După încălzirea apei la temperaturi de aproximativ 100 °c duritatea

temporară este practic eliminată, rămânând duritatea permanentă (aproxi-
mativ 2 °d).
În aceste condiţii apa nu poate fi folosită pentru generare de abur, ea
necesitând şi tratare prin procedee chimice sau fizico-chimice.
76
lERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PElROLULUI
Procedee chimice
Pracedeele chimice de dedurizare a apei au la bază reacţii chimice

care conduc la farmare de campuşi precipitaţi.
Cele mai aplicate procedee din această categarie sunt:
a) Procedeul cu var
În acest pracedeu se utilizează ca reactiv a saluţie saturată de hidra-

xid de calciu(apă de var).
Reacţiile sunt de farma:
(2.63)
(2.64)
Pracedeul se caracterizează prin simplitate tehnalagică şi ecanamici-

tate (reactivul are un cast scăzut).
b) Procedeul cu sodă
Reactivul utilizat în acest procedeu este a saluţie de hidraxid de sa-

diu (sadă caustică) cu a cancentraţie de 10 % .
Reacţiile ce se produc în cazul acestui pracedeu sunt:
CO2 + NaOH ~ Na2C03 ,J" +H20 (2.65)
Avantajele acestui procedeu sunt reprezentate de:

- simplitatea realizării tehnalagice;
- dedurizarea mai avansată în camparaţie cu pracedeul precedent;
77
lERMOENERGETICA PRELucRĂRII PETROLULUI
c) Procedeul cu var şi sodă
Prin acest procedeu se reuşeşte eliminarea durităţii totale a apei. Re-

acţiile chimice care se produc între sărurile dizolvate în apă şi reactanţi sunt
următoarele:
(2.67)
(2.68)
(2.69)
(2.70)
(2.71)
(2.72)
(2.73)
(2.74)
(2.75)
În figura 2.32 este prezentată schema de principiu pentru instalaţia de

deCITizare a apei prin procedeul cu var şi sodă.
Avantajele procedeului sunt următoarele:
- poate fi aplicat pentru apă brută (netratată în prealabil termic);
- reactivii sunt ieftini şi accesibili.
Procedeul are şi o serie de dezavantaje dintre care cele mai importan-
te sunt: .
- apa tratată rămâne alcalină şi mai bogată în săruri decât apa brută;
- instalaţi a are gabarit mare şi necesită întreţinere laborioasă datori-
tă depunerilor de săruri atât în vase cât şi în pompe şi conducte.
Pierderile de apă cu nămolul eliminat sunt majore.
Instalaţia a fost îmbunătăţită prin utilizarea unui alt tip de reactor
numit Reactor Wirbos (cu agitare şi fără nămol).
78
TERMOE!'iERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULOI
Reactoml de formă conică este prezentat principal În figura 2.33. În

partea inferioară apa menţine În suspensie particule fine de nisip (d < 0,3
mm).
Carbonatul de calciu care se formează În urma reacţiilor specifice se
depune pe particulele de nisip până ce diametml acestora ajunge la aproxi-
mativ 1 mm, după care sunt Înlocuite.
La acest tip de reactor timpul de reacţie se reduce la aproximativ 15
minute iar duritatea reziduală a apei este Între 0,3 - 2 °d.
În cazul când este necesară eliminarea avansată a durităţii perma-
nente, după aplicarea procedeului cu var şi sodă apa poate fi tratată în con-
tinuare cu fosfat trisodic. Compuşii de calciu şi magneziu reacţionează cu
fosfatul trisodic rezultând fosfaţi de calciu şi magneziu, care au solubilitate
foarte mică.
Apa
bruta
Abur
Rezer'!or
tJlmpon
PreiJCil1iror
de apa
Do",(or
desOOâ
Domfor
de var
Nod de
.,",,!ee
lOOOC
Precipiilil
]<igura 2.32 Schema instalaţiei de dedurizare a apei prin procedeul cu var şi

sodă
79
aerisire
Apâ
nisip fluidizat
,, ,
, "
, '
Apâ brută+reactanti
" ,
rzgura 2.33 Reactorul Wirbos pentru dedurizarea apei
Reacţiile pentru compuşii de calciu sunt următoarele:
(2.76)
(2.77)
(2.78)
Pentru compuşii cu magneziu reacţiile sunt asemănătoare.
80
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PE1ROLULUI
Procedee fIzico-chimice
Procedeele fizico-chimice utilizează pentru dedurizarea apei mase

ionice formate din răşini sintetice care înglobează grupe de cationi (Na+,
It) sau anioni (OH-, CI}
Acestea se prezintă sub formă de granule cu duritate ridicată, cu po- .
rozitate internă mare şi insolubile în apă. Ele se ob~n din cărbuni sau răşini
sintetice pe care se fixează chimic grupe active cum sunt: HS03-, HCOO-
care re~ ulterior cationii de schimb (Na+, I-t).
Pentru dedurizare se utilizează mase cationice de sodiu sau mase ca-
tionice de hidrogen încărcate în vase cilindrice verticale, cu volumul impus
de fluxul de apă supus tratării. În figura 2.34 este prezentată schema unui
astfel de sistem, în care sunt trecute şi legăturile corespunzătoare fluxurilor
ce trec prin el.
Operarea este în sistem discontinuu, practic existând o succesiune de
etape. Intrările şi ieşirile de fluxuri sunt simbolizate prin intermediul cifre-
lor şi săge~lor corespunzătoare:
1-1 Intrarea apei brute care face schimb de ioni cu masa cationică
şi ieşirea apei dedurizate.
2-2 Circuit de apă curată pentru afânare a stratului de umplutură şi
îndepărtarea particulelor fine rezultate din eroziunea granule-
lor de schimbători de ioni.
3-3 Circuit de soluţie de NaCl pentru regenerarea masei cationice
4-4 Circuit de apă curată pentru spălarea urmelor de NaCl din
start, după regenerarea masei cationice.
Cea mai importantă fază este cea corespunzătoare schimbului ionic
di~tre apa brută şi masa cationică (1-1).
Procesul de schimb ionic constă în transferul ionilor de Ca2+ şi Mi+
din apa brută În masa cationică În locul ionilor de Na+ sau It. În timp, ma-
2
sa cationică îşi pierde activitatea când se saturează cu ioni de Ca2+ şi Mg +.
Regenerarea se face prin tratarea peste strat a unei solu~i de NaCl din care
Na+ este preluat de strat iar cr extrage ionii adsorbiţi din apă, formând să-
ruri solubile de CaCh şi MgCh, care se spală cu apă curată.
Prin aplicarea acestui procedeu apele au în final o duritate remanentă
cuprinsă Între 0,01 - 0,1 °d.
81
Aerisire
sistem Apa curată pentru spalare
Solutie de Naei
Apă brută
-r*1
Apa curată 0
~
Figura 2.34 Schema legăturilor la vasul cu schimbători de ioni mase

cationice
82
Reprezentarea schimbului ionic Între apa brută şi masa cationică se

face utilizând pentru radicalul masei ionice simbolul M-.
Reacţiile sărurilor de calciu sunt unnătoarele:
Ca(HCOJ + 2Na - M ~ CaMz + 2NaHC03 (2.79)
(2.80)
CaClz + 2Na - M ~ CaM2 + 2NaCl (2.81)
Pentru sărurile de magneziu reacţiile sunt asemănătoare. În faza de

regenerare a masei cationice reacţiile se desfăşoară în sens invers:
CaM2 + 2NaCl ~ 2Na - M + CaCl2 (2.82)
MgM2 + 2NaCl ~ 2Na - M + MgCl2 (2.83)
Masa
Na-cationica
Figura 2.35 Instalaţie de dedurizare a apei În sistemul cu masă H-cationică

şi neutralizare finală
83
În cazul utilizării maselor H-cationice, reacţiile sunt asemănătoare ca

formă cu cele în cazul utilizării maselor Na-cationice. Diferenţa esenţială
care se manifestă este cea legată de caracterul acid al apei dedurizate:
(2.84)
(2.85)
CaCl2 + 2H - M ~ CaM2 + 2HCl (2.86)
Pentru a putea fi utilizată, rară intensificarea coroziunii, apa tratată

necesită o neutralizare care se poate realiza prin trecerea ei Într-o a doua
etapă peste un strat de masă Na-cationică, eventual după o decarbonatare
cu ajutorul aerului atmosferic barbotat prin apă (figura 2.35).
Demineralizarea apei
Cazanele care produc abur de înaltă presiune necesită apă din care s-
au eliminat În totalitate sărurile.
Dacă apă brută are un conţinut ridicat de săruri atunci este necesar.ă o
dedurizare preliminară urmată de demineralizarea propriu-zisă.
Procedeele de demineralizare se clasifică după principiile de realiza-
re în procedee fizico-chimice (cu mase ionice) şi procedee fizice (termice).
Procedee de demineralizare a apei cu mase ionice
Aceste procedee conţin în principiu două categorii de mase H-

cationice şi mase OH-anionice.
Prin trecerea fluxului de apă brută sau pretratată peste schimbătorul
2 2
cationic sunt reţinuţi în ordinea reactivităţii următorii ioni: Al3+, Fe +, Ca +,
Mi+, K+, Na+ şi rămân în apă acizii corespunzători sărurilor conţinute ini-
ţial.
Schimbătorul anionic reţine radic:;llii acizilor după reacţii de forma:
84
(2.87)
HCI+R-OH -+ R-CI+H20 (2.88)
(2.89)
(2.90)
Masele anionice sunt de bazicitate slabă, medie sau puternică în

funcţie de acizii care trebuie neutralizaţi.
Masele cu bazicitate slabă sunt utilizate pentru neutralizarea acizilor
tari (fhS04, HCI), iar masele cu aciditate puternică se folosesc pentru neu-
tralizarea acizilor slabi (HzC03, HzSi03).
Masele anionice se regenerează asemănător cu masele cationice, uti-
lizând soluţii de hidroxid de sodiu.
Alegerea schemei pentru demineralizarea unui flux de apă se alege în
funcţie de conţinutul şi tipul de săruri la intrare în instalaţie şi de conţinutul
de săruri dorit la ieşire.
Se iau, de asemenea, în considerare şi aspecte economice legate de
costul operării şi în mod deosebit costul regenerării maselor anionice.
În funcţie de aceste criterii sunt realizate scheme pentru deminerali-
zare cu una sau două trepte în diferite combinaţii între schimbătoarele cati-
onice şi anionice (figurile 2.36,2.37,2.38,2.39).
Toate variantele conţin şi un sistem pentru decarbonatarea fluxului
de apă cu ajutorul unui flux de aer barbotat prin acesta într-un vas prevăzut
cu şicane orizontale.
Figura 2.39 prezintă principial schema cea mai complexă, aplicată
pentru apa cu un conţinvt ridicat de săruri ce se doreşte eliminat în totalita-
te.
85
Decarbonalor
Scbinili!tor cu
mase anionice
cu mase R-OH
calDnice
(H-R)
Figura 2.36 Schema instalaţiei de demineralizare a apei cu o singură treaptă

de mase cationice şi anionice
SdJiIiJiilcraJnmc
ilIlilIDepliEmio
~(RtOm
Figura 2. 37 Schema instalaţiei de demineralizare a apei cu un conţinut

ridicat de săruri, dotată cu două schimbătoare anionice
86
,
,
lERivlDENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
Aoâbrulii
\.~---- y---- ) \.---y---~ )

Treaplal(siJlbă) Ternplaall-a (puterin.ii)
Figura 2.38 Schema instalaţiei de demineralizare avansată a apei cu două

trepte de tratare
Aeri-CO,
Schimbător Schimbator
cationi: oationic
(H-R,) (H-R,)
amn»c
Shimbiitor-cu (R,-oll)
~ecde
mase oatDnice
siamnDe
(H-R+R-Oll)
Figura 2.39 Schemă complexă de demineralizare totală a apei
87
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULill
Schema cuprinde patru schimbătoare de ioni (două cationice şi două

anionice).
Tăria acidităţii şi bazicităţii maselor schimbătoare de ioni se alege în
funcţie de tipurile şi cantităţile de săruri existente în apa de alimentare.
Schema are o mare flexibilitate de operare şi costuri de regenerare
mai mici decât alte variante.
Se remarcă în această variantă existenţa unui schimbător de ioni fi-
nal, care conţine un pat mixt, format dintr-un amestec de mase cationice şi
anionice.
Teoretic acest schimbător se comportă ca o succesiune infinită de
schimbătoare cationice şi anionice. Schimbătorul final, cu amestec de mase
ionice asigură o puritate avansată, o salinitate constantă pentru apa tratată şi
o mare flexibilitate în operare.
Alături de avantajele evidente aduse de schimbătorul final cu ames-
tec de mase ionice, acesta prezintă şi unele dezavantaje legate de:
_ Capacitatea de schimb ionic puţin mai mică în comparaţie cu
schimbătoarele cu mase ionice de un singur tip;
_ Regenerarea maselor ionice se face mai greu, fiind necesară o se-
parare a maselor cationice de cele anionice (prin aÎanare şi sepa-
rare gravitaţională în curent de apă ~ masa cationică având den-
sitate mai mare).
După separare, regenerarea se face independent, pentru fiecare tip de
masă ionică utilizând reactivul specific, urmează spălarea pentru înlăturarea
excesului de reactiv şi în fmal reamestecarea maselor cationice şi anionice
prin agitare într-un curent intens de aer.
Procedee fIzice pentru demineralizarea apei
Procedeele fizice pentru demineralizarea apei sunt cunoscute şi sub

denumirea de procedee termice.
Eliminarea sărurilor dizolvate în apă se face prin vaporizarea apei
urmată de condensarea aburului rezultat. Săruriie dizolvate în apă se con-
centrează în apa lichidă din vaporizator de unde se elimină prin purjare.
Procedeul se aplică în special în centralele electrice de termoficare,
pentru apa de completare, dar se poate aplica şi la cazane independente din
rafinăriile şi schelele de petrol.
88
Aburul primar, utilizat pentru vaporizarea apei ce trebuie deminerali-

zată poate proveni direct de la cazan (la presitmea nonnală sau redusă) sau
poate proveni de la turbină, ca abur de priză sau abur final În cazul turbine-
lor cu contrapresiune.
Abur primar Abur secundar
Apa de răcire
ApabnJtîi
Condens
Apa demÎl1eraJizata
Apapmjata
concentrata În săruri
Figura 2.40 Schema de principiu pentru o instalaţie de dedurizare a apei

prin procedeul termic
În timpul vaporizării există posibilitatea antrenării de picături care

conţin săruri dizolvate. Acest fenomen face ca În apa condensată din aburul
secundar să se afle cantităţi mai mari sau mai mici de săruri dizolvate.
Pentm a obţine apă total demineralizată se realizează instalaţii de
demineralizare termică cu două sau trei trepte legate În serie.
Apiideriicire
Figura 2.41 Schema unei instalaţii de demineralizare termică cu două trepte

de vaporizare
89
Pentru condensarea aburului secundar 2 se pot utiliza diferite fluxuri

de apă rece cum sunt:
- apa brută care alimentează instalaţia;
- condensul de la turbina unei instalaţii de forţă cu abur;
- apa de alimentare a cazanului din care provine aburul primar.
Degazarea apei de alimentare a cazanelor de abur
Apa de alimentare a cazane lor de abur provenită din condensul re-

turnat de la consumatori şi din apa de adaos conţine dizolvate în ea gaze
cum sunt oxigenul şi bioxidul de carbon care produc coroziuni pe întregul
circuit termic.
Eliminarea acestor gaze din apa de alimentare a cazanelor de abur se
numeşte degazare, iar aparatele în care se realizează procesul se numesc
degazoare.
Degazarea apei se poate realiza prin procedee chimice şi fizice.
Degazarea chimică presupune realizarea unor reacţii care să lege
oxigenul liber din apă în compuşi stabili, fără corozitivitate.
Cei mai utilizaţi reactivi utilizaţi pentru legarea oxigenului dizolvat
în apă Sili}tsulfitul de sodiu (Na2S03) şi hidrazina (N2~).
Reacţiile specifice sunt următoarele:
(2.91)
(2.92)
Reactanţii se dozează la concentraţii de ordinul 0,02 - 0,03 mg/kg

apă. Viteza reacţiilor este dependentă de cantitatea de oxigen şi reactanţi,
de temperatură şi de pH-ul apei.
Reacţia hidrazinei este lentă în medii acide, fiind intensificată de
creşterea temperaturii şi prezenţa unor catalizatori, cuprul fiind cel mai efi-
cace dintre toate metalele din structura catalizatorilor.
Degazarea termiCă are la bază principiul desorbţiei gazelor dizolvate
în lichide.
90
Cantitatea de gaz dizolvată într-un lichid este, conform legii lui Hen-
ry, dată de relaţia:
m = k'Pg = k(P-pJ , mglkg apă (2.93)
unde mărimile au unnătoarele. semnificaţii:

- k - coeficient de solubilitate al gazului În lichid, mglkg' bar;
- Pg - presiunea parţială a gazului În spaţiul de deasupra lichidului,
bar;
- p - presiunea totală a gazelor şi vaporilor deasupra lichidului, bar;
- pv - presiunea parţială a vaporilor în spaţiul de deasupra lichidului,
bar.
Din expresia legii lui Henry se deduce că solubilitatea oricărui gaz

dizolvat într-un lichid este nulă (m=O) atunci când lichidul se află în condi-
ţii de fierbere (P=Pv).
Starea de fierbere pentru un lichid se poate obţine prin încălzirea li-
chidului până se realizează egalitatea dintre presiunea de vapori şi presiu-
nea din sistem sau prin scăderea presiunii pe sistem până când aceasta ega-
lează presiunea de vapori la o anumită temperatură.
Cantitatea de gaz desorbită dintr-un flux de apă se calculează cu rela-
ţia:
(2.94)
în care termenii au următoarele semnificaţii: md - cantitatea de gaz

desorbit; Da - debitul de apă supus degazării; Ci, Cf - concentraţiile iniţială,
respectiv finală a gazului dizolvat în lichid; ~ - coeficient de absorbţie; S -
aria suprafeţei de contact între lichidul supus degazării şi spaţiul de vapori;
L'1p- diferenţa medie logaritmică între diferenţele de presiune (iniţial şi fi-
nal) dintre presiunea gazului din lichid şi presiunea parţială a aceluiaşi gaz
aflat în amestecul din spaţiul de vapori.
Agentul de încălzire cel mai economic pentru a fi utilizat este repre-
zentat chiar de vaporii lichidului care se degazează (aburul în cazul apei
pentru alimentarea cazanelor).
Din punct de vedere constructiv degazoarele termice sunt de o mare
diversitate.
Clasificarea acestora se face după modul de curgere în utilaj a fluxu-
lui de apă care se degazează şi a fluxului de abur pentru încălzire.
Cele mai răspândite tipuri de degazoare pentru apa de alimentare a
cazanelor sunt: degazorul cu şuviţe de apă, (figura 2.40), degazorul cu
91
L
peliculă de apă, (figura 2.43), degazorul cu tuburi, site şi umplutură, (figura

2.44) şi degazorul tip Stork, (figura 2.45).
Degazorul cu şuviţe de apă
În interiorul degazorului se află talere perforate cu diametrul orificii-

lor 4-6 mm, care asigură scurgerea apei sub formă de şuviţe continue. Abu-
rul de încălzire, distribuit la partea inferioară, străbate degazorul ascendent,
venind în contact apa care se încălzeşte, gazele absorbite se desorb şi trec
în fluxul de abur care părăseşte desorberul pe la partea superioară.
Abur si gaze desorbite
1. Mantaua degazorului
2. Distribuitor abur
3. Intrare apă
4. Talere perforate
5. Ieşire apă degazată
6. Ieşire abur şi gaze desorbite - -
Apă
dega2ată
5
Figura 2.42 Degazorul cu şuviţe de apă
92
TERMOENERGETICA PRELucRĂRII PETROLULUI
Degazorul cu peliculă de apă
În cazul acestui tip de degazor apa este distribuită la partea superioa-

ră de unde se scurge gravitaţional spre partea inferioară a aparatului sub
formă de peliculă pe suprafeţele unor plăci de tablă dispuse concentric ver~
tical în zona centrală a degazorului.
Aburul de încălzire se introduce printr-lm distribuitor la partea infe-
rioară a degazorului şi se deplasează ascendent prin zona plăcilor acoperite
cu pelicula de apă. În timpul acestei curgeri în contracurent se produce de-
sorbţia gazelor absorbite în apă.
Abur si
gaze desOltite
! Abur si
gaze desorbite
1
1. Corpul degazorului
4
2. Plăcile verticale pe suprafaţa
cărora se scurge apa în peliculă
3. Distribuitor de abur
4. Rozetă pentru 2
împrăştierea apei pe plăci
bur
Figura 2.43 Degazorul cu peliculă de apă
93
Oegazorul CU tuburi, site şi umplutură
Acest tip de degazor combină cele două sisteme de scurgere pentru

apă. În partea superioară apa se scurge pelicular pe suprafeţele cilindrice
ale unor ţevi plasate orizontal. În zona centrală apa se distribuie printr-o si-
tă peste o umplutură formată din plăci de tablă profilate, prin care apa cur-
ge şi pelicular şi sub formă de şuviţe.
De la ieşirea din zona cu umplutură până la partea inferioară, unde se
acumulează, apa curge sub formă de picături şi şuviţe continue.
Abu.ru.1de desorbţie se distribuie la partea inferioară a degazorului,
străbate zona cu picături, zonele cu umplutură şi părăseşte degazorul pe la
partea superioară Împreună cu gazele desorbite.
1 Abur si
gaze desorbite
1
Apă
1. Distribuitor de apă
2. Tuburi pentru curgerea
peliculară a apei
3. Sită
4 Umplutură de plăci
metalice ondulate
4
5. Distribuitor de abur
5
Abur
Apa degazata
Figura 2.44 Degazorul cu tuburi, site şi umplutură
94
Degazorul tip Stork
La degazoarele tip Stork sistemele de amestecare se găsesc chiar în

rezervoml de alimentare al cazanului.
Rezervoml este împărţit în două zone inegale printr-o şicană vertica-
Iă.
( Distribuitoml de abur se află plasat la baza rezervorului În ambele
compartimente.
Apa de alimentare se introduce în compartimentul mic la partea su-
perioară, prin pulverizare intensă, iar apa degazată iese din rezervor la par-
tea inferioară din compartimentul mare.
Aburul distribuit la partea inferioară a celor două compartimente
barbotează prin apa din rezervor, contribuie la desorbţia gazelor absorbite
în apă şi iese din rezervor prin partea superioară a compartimentului mai
mIC.
lAmr
".. ". ". "". ". ".

-'.
_._._.:,....._._._--;._. --~==._.7--._._.- ~
_' -",_ -_o _. _ . ...:~ _
_ ._. -~----- -- _.~. - -_. - -_. -:.-==:-::-:-_.~-
Figura 2.45 Degazorul tip Stork
95
2.4. INSTALAŢII DE FORŢĂ CU ABUR
2.4.1 Principiul de lucru şi structura instalaţiilor de forţă cu abur
Instalaţiile de forţă cu abur fac parte din categoria motoarelor

termice. Din punct de vedere al transformărilor parcurse de agentul de
lucru (apă - abur) instalaţiile de fOrţă cu abur sunt împărţite în trei categorii:
• Instalaţii de forţă cu abur În circuit închis,
• Instalaţii de forţă cu abur în circuit deschis,
• Instalaţii de forţă cu abur în circuit combinat (parţial închis şi
parţial deschis).
În acest capitol se vor analiza principiile de lucru doar pentru
instalaţiile de forţă din prima categorie (cu agentul de lucru în circuitul
închis).
În Figura 2.46 este prezentată schema principalelor utilaje dintr-o
instalaţie de forţă cu abur ce lucrează după transformările unui ciclu
Clausius-Rankine.
Reprezentarea acestui ciclu în diagramele T - s, P - i şi i - s este
realizată în figurile 2.47, 2.48,2.49.
Stările specifice agentului de lucru sunt simbolizate prin cifre
Încercuite atât în schema de principiu (Figura 2.46) cât şi În ciclul Clausius
- Rankine. În cele patru figuri aceeaşi cifră indică aceeaşi stare pentru
agentul de lucru.
Instalaţia conţine o cantitate de apă demineralizată care parcurge o
serie de transformări termodinamice.
Între stările (1) şi (4) apa este încălzită, vaporizată, iar vaporii sunt
supraîncălziţi în cazanul format în principiu din trei categorii de serpentine.
În economizor apa se încălzeşte de la temperatura cu care este
pompată de la condensator până la temperatura de fierbere
corespunzătoare presiunii ridicate din instalaţie.
Practic, cazanul este prevăzut cu r"'mbur (vas separator) care poate
prelua abaterile de sarcină ale economizorului.
A doua serpentină realizează vaporizarea izoterm - izobară a apei,
iar a treia serpentină supraîncălzeşte izobar aburul saturat până la
parametrii ridicaţi necesari destinderii în turbină.
96
Fluidul cald care cedează În cazan căldură agentului de lucru

(necesară Încălzirii şi vaporizării) este În majoritatea cazurilor reprezentat
de către gaze de ardere provenite din combustia unui combustibil lichid sau
gazos.
Aburul cu temperatura şi presiunea ridicate este destins Într-o turbină
până la parametrii scăzuţi din instalaţie.
În urma destinderii aburului produce lucru mecanic tehnic care este
utilizat pentru antrenări mecanice de pompe şi compresoare de mare
capacitate.
Într-o altă variantă lucrul mecanic produs de turbină poate fi utilizat
pentru antrenarea unui generator care produce energie electrică livrată
sistemului energetic.
Această situaţie este reprezentată şi În schema din Figura 2.46.
Presiunea finală la care se destinde aburul În turbină este impusă de
tipul schemei aplicate şi de temperatura agentului de răcire utilizat În
condensator.
La turbinele cu contrapresiune destinderea se face până la o presiune
mai mare de o atmosferă ceea ce pennite Încălzirea agentului de răcire până
la temperaturi de peste 100° C.
Dacă agentul de răcire nu se poate Încălzi la temperaturi mai mari de
30 - 40° C, atunci presiunea de destindere trebuie să fie de ordinul a 0,1 -
0,2 bar (presiune absolută). Această variantă de operare impune ca În
condensator să se realizeze o depresiune (impropriu numită vid)
corespunzătoare, cu ajutorul sistemelor de ejecţie - condensare cuplate.
Condensul realizat În schimbătorul de căldură este pompat cu
ajutorul pompei p] spre cazanul recuperator de unde se reia circuitul.
Într-o instalaţie de forţă, neglijând căderile de presiune înregistrate la
curgerea apei şi aburului prin conducte, se constată existenţa a două
niveluri de presiune:
- Presiune ridicată, Între stările 1 - 2 - 3 - 4 şi
- Presilme scăzută, între stările 4 - 5 - 6
Transformările termodinamice pe care le parcurge agentul de lucru
Într-un ciclu Rankine sunt următoarele:
- 1 - 2 ~ încălzire izobară până la temperatura corespunzătoare
curbei punctelor de fierbere;
- 2 - 3 ~ Vaporizare izoterm - izobară, starea 3 aflându-se pe
curba punctelor de rouă;
3 - 4 ~ încălzire izobară a vaporilor;
97
- 4 - 5 ~ Destinderea adiabatică (izoentropică) a vaporilor

supraîncălziţi, de la presiunea ridicată până la presiunea
scăzută din sistem;
- 5 - 6 ~ Condensarea izobar - izotermică a vaporilor rezultaţi
din turbină;
- 6 -1 ~ Comprimarea izotermă a condensului, de la presiunea
scăzută la presiunea ridicată specifică sistemului;
Dacă se neglijează pierderile de căldură de la utilaje şi conducte spre
mediul înconjurător şi pierderile de presiune prin frecare, transformările pot
fi. considerate ideale, reversibile. În realitate, transformarea care se abate
cel mai mult de la idealitate este destindere a agentului de lucru în turbină.
gaze de ardere
Cazan de
V abur
supraÎncălzit
5
Apă de
E răcire
Condensator
1
Pompă
1
- 6 6
Figura 2.46 Schema de principiu pentru o instalaţie de forţă cu abur
98
Datorită frecărilor dintre abur şi turbină (corp, palete, ajutaje) în

timpul destinderii se produce o uşoară creştere de entropie.
În calculele tehnice referitoare la ciclurile de forţă se obişnuieşte să
se neglijeze puterea consumată de motorul pompei utilizate pentru
comprimarea condensului.
De asemenea se obişnuieşte ca punctele l şi 6 în diagramele T-s şi i-s
să se reprezinte confundate, deoarece la comprimarea lichidelor
tempet:atura, entalpia specifică şi volumul specific se modifică foarte puţin.
In Figurile 2.47, 2.48 şi 2.49 este reprezentat ciclul Clausius -
Rankine în diagramele T - s, P - i şi i - s.
~-----------------------------------------------------------------B
Figura 2.47 Ciclul Clausius-Rankine reprezentat În diagrama T-s
99
p
c
Figura 2.48 Ciclul Clausius-Rankine reprezentat În diagrama P-i
s
Figura 2.49 Ciclul Clausius- Rankine reprezentat În diagrama i-s
100
Utilitatea reprezentării ciclului Clausius - Rankine În diagramele T-s,

P-i şi i-s constă În faptul că fiecare surprinde mai bine anumite
particularităţi ale modificărilor parametrilor de stare.
Ciclul Clausius - Rankine parcurs de agentul de lucru în sensul
trigonometric negativ (sensul acelor de ceasornic), reprezintă ciclul unui
motor termic în care sursa caldă este reprezentată de gazele de ardere din
cazan, sursa rece este agentul de răcire utilizat la condensator, iar lucru
mecanic este obţinut la axul turbinei.
Agentul de lucru este reprezentat de zestrea de apă - abur care preia
căldura de la sursa caldă, cedează energie sub formă de lucru mecanic prin
destindere În turbină şi cedează căldură sursei reci, după care Îşi reia ciclul
transformărilor.
În figurile 2.50, 2.51 şi 2.52 sunt indicate elementele principale care
demonstrează apartenenţa instalaţiilor de forţă cu abur la categoria
motoarelor termice.
Sursa caldă
Lucru mecanic
Sursa rece
Figura 2.50 Schimbul de energie aferent unui

motor termic
101
Lucru
Condens
Instalaţia de forţă mecanic
cu abur
Figura 2.51 Elementele motorului termic la o instalaţie de forţă cu abur
102
T ,
,
Gaze de ardere (sursa caldă)
.--
Apă de răcire (sursa rece)
Figura 2.52 Schimbul de energie aferent unui motor termic la o instalaţie

de forţă cu abur, În diagrama T-s
2.4.2 Fluxurile termice şi puterile

specifice instalaţiilor de forţă cu abur
parametrii de lucru pentru o instalaţie de forţă cu abur se stabilesc în

funcţie de puterea efectivă necesar a fi obţinută la axul turbinei şi
caracteristicile agentului de lucru în stările specifice ciclului Rankine.
Dacă se notează cu ma debitul masic (kgls) de agent de lucru (apă -
abur) şi cu i entalpia specifică (kJ!kg) conform figurii 2.53 se pot exprima
expresiile puterilor teoretică şi efectivă:
103
Puterea teoretică:
(2.95)
Puterea efectivă:
Pe = Pt • l')i . l')m, (2.96)
În care _ i4 - i5,
17; --.--. (2.97)
'4 -15
reprezintă expresia randamentului intern al turbinei.
Pinf
is
Figura 2.53 Entalpiile specifice necesare pentru calculul performanţelor instalaţiei

de forţă cu abur
Randamentul intern este o măsură a ireversibilităţii transformării 4 -

5 care reprezintă destinderea aburului În turbină.
104
Datorită frecărilor care se produc în timpul destinderii în masa de

abur şi între aburul care se destinde şi corpul turbinei transformarea 4 - 5
nu este în realitate izoentropică (adiabată), ci se desrnşoară pe traseul 4 _
5', cu o uşoară creştere a entropiei şi entalpiei specifice, Ai = i5, - il'
- TIm reprezintă randamentul mecanic al turbinei şi este o măsură a

pierderilor de energie prin frecare între părţile mobile şi fixe ale
turbinei,
Randamentele specifice unei instalaţii de forţă se definesc ca

rapoarte între cantităţile de energie transferate succesiv între sursa caldă şi
sursa rece.
Aceste schimburi de energie se realizează sub formă de căldură (flux
termic) şi sub formă de lucru mecanic (putere).
Pornind de la cazanul de abur până la axul turbinei aceste
transformări de energie sunt următoarele:
Căldura dezvoltată În cazan, Q dezv
Reprezintă căldura obţinută prin arderea unui combustibil în focarul

cazan ului şi se calculează cu relaţia:
Q dezv = B{ H i + i ac) , (2.98)
unde termenii au următoarele semnificaţii:

B - debitul de combustibil;
H i - puterea calorică inferioară a combustibilului;
iac - entalpia amestecului combustibil la intrarea în cazan,
dependentă la rândul ei de tipul combustibilului şi cantitatea de aer utilizată
pentru ardere.
Căldura absorbită de agentul de lucru, Q a
Reprezintă căldura preluată de agentul de lucru de la sursa caldă

(flacără şi gazele de ardere), Q c.
Acest flux termic este fonnat din trei termeni corespunzători celor
trei tipuri de serpentine din cazane : economizor, vaporizator şi
supraîncălzitor .
105
Q a = Q c = Q E + Q v + Q s = ro a( i 4 - il), (2.99)
unde:
Q E = ro a ( i 2 - i 1) (2.100)
(2.101)
(2.102)
Căldura preluată de agentul de raclre ( sursa rece pentru

motorul termic) în condensatorul instalaţiei, Q R.
Neglijând pierderile de căldură pe condensatorul instalaţiei bilanţul

termic aferent acestuia va fi:
Q R=m a ( i 5' - i 6 ) = mar' C pr ( t r2 - t rl) (2.103)
Abur de la
Condens
turbină
Agent de răcire
Figura 2.54 Condensatorul instalaţiei de forţă cu abur
Agentul rece poate fi apă de puţ sau apă recirculată dacă presiunea
inferioară din instalaţie este de ordinul 0,1 bar (presiune absolută) sau un
agent termic utilizat pentru termoficare dacă turbina lucrează cu
contrapresiune la ieşire (P in[ > 1 atm).
106
Puterea teoretică la axul turbinei, N t
Puterea teoretică, Nt, reprezintă energia obţinută la axul turbinei sub

formă de lucru mecanic tehnic în unitatea de timp, neglijând toate
pierderile de natură mecanică şi fluidodinamică.
(2.104)
Puterea internă, N i
Puterea internă, Ni, reprezintă energia obţinută la axul turbinei

considerând destinderea reală 4 - 5'.
Diferenţa dintre puterea teoretică şi puterea internă reprezintă
pierderile de energie de presiune datorate frecărilor În masa de abur care se
destinde şi frecărilor dintre abur şi corpul turbinei.
(2.105)
Puterea efectivă, N e
Puterea efectivă, Ne, reprezintă puterea care se obţine efectiv la axul

turbinei. Diferenţa dintre puterea internă şi puterea efectivă reprezintă
pierderile de energie datorită frecărilor mecanice dintre părţile În mişcare şi
statice ale turbinei.
Relaţiile cantitative dintre aceşti termeni sunt următoarele:
Qabs>Qa=Qc>Nt>Ni>Ne (2.106)
(2.107)
Ultimul termen, Llli reprezintă pierderile fluidodinamice şi mecanice

din turbină.
În analiza prezentată se neglijează, datorită valorilor foarte mici În
comparaţie cu ceilalţi termeni, consumul de energie al pompei de
comprimare a condensului de la p inf la p sup şi pierderile de presiune la
curgerea agentului de lucru prin conductele dintre utilajele componente şi
prin serpentinele din cazanul de abur.
De asemenea se neglijează pierderile de căldură prin pereţii
conductelor şi utilajelor de la acestea la mediul Înconjurător.
107
TERMOENERGETICA PRELUcRĂRll PETROLULUI
2.4.3 Randamentele specifice instalaţiilor de forţă cu abur
Performanţele instalaţiilor de forţă cu abur sunt evidenţiate prin

valorile randamentelor cu care lucrează acestea. ,
Raportând termenii energetici specifici transformărilor agentului de
lucru din instalaţia de forţă cu abur rezultă următoarele randamente şi
ordinele lor de mărime:
Randamentul cazanului :
17 =~.100=75+90% (2.108)
< Qdezv
Randamentul termodinamic:
N
1]1=-1.100=20+50% (2.109)
Qa
Randamentul intern al turbinei:
N
1] = -' . 100= 85 + 90% (2.110)
• NI
Randamentul mecanic al turbinei:
N
1] = -' . 100= 90 + 98% (2.111)
m NI
Randamentul efectiv (total) al instalaţiei:
77. =QN •. }00=11< . "It • "li '''lm =10+40% (2.112)

dezv
Valorile randamentelor în intervalele indicate depind de nivelul

presiunilor Pinfşi P sup , de temperaturile de suprâmcălzire şi condensare ale
108
aburului precum şi de caracteristicile constructiv mecanice ale cazanului şi

turbinei.
Dintre toate randamentele enumerate doar randamentul
termodinamic se calculează teoretic, toate celelalte depind de caracteristici
constructive ale instalaţiei de forţă.
2.4.4 Consumurile specifice instalaţiilor de forţă cu abur
Pentru a realiza comparaţii tehnico - economice Între instalaţii de

forţă cu abur, apropiate ca performanţe se calculează şi se compară o serie
de indicatori specifici cum sunt:
- Consum specific efectiv de abur:
a =ma ,kgabur/kWh (2.113)

se Ne
- Consum specific efectiv de combustibil:
bse =!!- , kg combustibili kW h (2.114)

Ne
_ Consum specific efectiv de agent de răcire la condensator:
arse = ~v , kg agent răcire / kW h (2.115)

e
- Consum specific efectiv de căldură:
qse = ~a , kJ / kW h (2.116)
e
Prin valorile consumurilor specifice o instalaţie de forţă cu abur oferă

indicaţii asupra modului În care s-a proiectat tehnologic şi mecanic
instalaţi a precmn şi asupra modului în care ea este operată.
109
2.4.5 Etapele de proiectare, construcţie şi optimizare

a instalaţiilor de forţă cu abur
Realizarea unei instalaţii de forţă cu abur apare de la necesitatea

obţinerii de lucru mecanic pentm antrenarea unor utilaje dinamice de
capacităţi mari ( compresoare, generatoare electrice, pompe etc. ) şi în
unele situaţii şi pentru obţinerea de energie termică sub formă de abur sau
apă caldă de anumite calităţi.
Din momentul deciziei realizării unei astfel de instalaţii până la
operarea ei trebuie să fie parcursă o serie de etape prezentate sintetizat în
schema din figura 2.55.
Odată realizată instalaţia ea poate fi modificată între anumite limite
ori de câte ori este necesar, datorită eventual schimbării criteriilor de
optimizare, schimbării condiţiilor iniţiale, când a fost concepută sau
datorită apariţiei unor cerinţe suplimentare ce trebuie îndeplinite.
Legăturile de feed - beak existente între etapele fmale şi cele de
început, prin intermediul etapei de "Optimizare" , permit realizarea de
modificări ale căror efecte se doresc profitabile.
Capacitatea unei instalaţii de forţă cu abur este impusă de necesarul
de putere la axul turbinei şi de disponibilul de combustibil.
De multe ori instalaţiile de forţă cu abur stau la baza sistemelor de
cogenerare, care produc pe lângă energie electrică (obţinută la generatorul
antrenat de turbină în care se destinde abur) şi energie termică sub formă de
abur sau apă caldă.
Instalaţiile de forţă cu abur pot fi construite şi operate în condiţii
economice oriunde este disponibil combustibil şi există cerere pentru
energie electrică şi/sau energie termică.
Pot fi utilizate În condiţii de eficienţă ridicată în cadrul rafinăriilor. de
petrol, schelelor de producţie petrolieră, platformelor marine de exploatare
a ţîţeiului şi chiar pe vase maritime de mare capacitate.
110
Necesităţi: -Putere efectivă

••
-Energie termică
~
Analiza disponibilităţilor de: ,
-Combustibil
-Utilaje (Turbină, Cazan, Pompe, Cmidensator)
-Agent de răcire
I
+
Se stabilesc:
-Variante de scheme tehnologice
-Parametrii de stare pentru punctele caracteristice
-Mărimile caracteristice de proces
~
Se calculează:
-Zestrea de agent de lucru
-Debitul de combustibil
-Debitul de agent de răcire
~
Proiectarea tehnologică a utilajelor ) Optimizarea schemei
şi/sau utilajelor
+
Construirea instalaţiei
(modificări constructiv-funcţionale)
~
-Realizarea testelor de performanţă pentru
stabilirea randamentelor şi consumurilor
specifice reale.
-Analize tehnico-economice.
i
Operarea instalaţiei 1 -
Figura 2.55 Etapele de calcul, construcţie, operare şi modificare pentru o instalaţie

de forţă cu abur
III
TER.\10ENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
2.4.6 Influenţa parametrilor de operare asupra

randamentului şi economicităţii instalaţiiIor de forţă cu abur
Randamentul termodinamic al instalaţiilor de forţă cu abur este

proporţional cu suprafaţa ciclului Clausius - Rankine ( Figurile 2.47,2.48,
2.49).
Modificarea parametrilor de operare în sensul măririi suprafeţei
închise de transformările agentului de lucru se poate face până la anumite
valori când intervin alte efecte cu influenţă negativă mai mare decât efectul
pozitiv urmărit.
Principalele posibilităţi de creştere a randamentului termodinamic la
o instalaţie de forţă cu abur sunt:
~ Creşterea presiunii ridicate din instalaţie;
~ Creşterea temperaturii de suprâmcălzire a aburului la ieşirea din
cazan;
~ .$căderea .temperaturiidecondensare. a;aburului incondensator;
~ Realizarea de destinderi succesive şi supraîncălziri intermediare;
~ Realizarea preîncălzirii regenerative a condensului .
• Pentru primele două posibilităţi de creştere a randamentului

termodinamic allmei instalaţii de forţă cu abur, creşterea presiunii ridicate
din instalaţie şi creşterea temperaturii de supraincălzire a aburului, se
analizează efectele urmărind consecinţele modificărilor în Figura 2.56.
Ciclul iniţial corespunde transformărilor dintre stările 1,2,3,4,5,6~
Prin mărirea presiunii superioare din instalaţie de la valoarea p] la valoarea
P2 vaporizarea izoterm - izobară 2 - 3 devine 2' - 3', cu latenta de
vaporizare mai mică.
Pentru a înlătura acest inconvenient este necesar ca odată cu ridicarea
presilillii superioare din instalaţie la nivelul P2 să se mărească şi
temperatura de supraîncălzire până la temperatura corespunzătoare stării
4" , astfel încît la sfrşitul destinderii 4" - 5 aburul să se găsească pe
curba de echilibru ( abur saturat uscat) sau ţinând cont şi de frecările din
turbină să fie la ieşire puţin supraîncălzit ( 4" - 5")
Problemele care apar odată cu creşterea presiunii superioare din
instalaţie şi a temperaturii de supraîncălzire sunt în general de ordin
mecanic şi tennic. '--
112
Creşterea presiunii până la valori de ordinul a 150 bari necesită

grosimi mari de perete pentru conducte, serpentine de încălzire, turbină şi
pompă de condens. Acest fapt necesită o creştere semnificativă a
cheltuielilor cu investiţia instalaţiei.
Figura 2.56 Efectele modificării presiunii ridicate şi a temperaturii de

supraÎncălzire Într-o instalaţie de forţă cu abur
Referitor la creşterea temperaturii de supraîncălzire a aburului,

aceasta trebuie să se limiteze la nivelul valorilor de 500 - 600 °c, deoarece
peste 600 °c viteza de descompunere "a apei în elementele componente
creşte semnificativ.
Inconvenientele legate de creşterea temperaturii de supraîncălzire ţin
de caracterul corosiv al oxigenului rezultat din descompunerea apei şi de
suprasolicitarea tennică a serpentinei din supraîncălzitor.
• A treia posibilitate de creştere a randamentului unei instalaţii de

forţă cu abur este scăderea temperaturii de condensare a aburului destins
in turbină.
113
În figura 2.57 se observă uşor creşterea suprafeţei ciclului Clausius -

Rankine prin scăderea presiunii inferioare din instalaţie de la valoarea POl
la POl .
T 4
c
A B
Figura 2.57 Influenţa scăderii presiunii reduse din instalaţi a de forţă asupra
randamentului termodinamic al ciclului Clausius - Rankine
Scăderea presiunii în condensatorul instalaţiei, dacă nu se va creşte

corespunzător şi temperatura de supraîncălzire (14), va conduce la
intrarea în domeniul dublei faze ( 5 ' ) , ceea ce creează probleme legate de
eroziunea paletelor turbinei.
Nivelul presiunii reduse din instalaţie este impus de temperatura
agentului rece disponibil pentru realizarea condensării aburului la ieşirea
din turbină. Dacă agentul rece este apa recirculată, disponibilă în rafinării la
nivelul de temperatură de aproximativ 30 °c pe timpul verii, temperatura de
condensare este de ordinul a 50 aC, căreia îi corespunde o presiune de
echilibru Pa = 0,12 bari (Figura 2.58).
114
D
tC=50 e }
iltmin =10 De
t ,=40
T
De
.il te =10 De
t =30
T
1
De
iltr =20 De
Figura 2.58 Nivelul temperaturilor fluidelor care schimbă căldură În

condensatorul instalaţiei de forţă cu abur
Dacă disponibilul de apă de răcire este la temperaturi de 10 - 15 DC

(apă recirculată în timpul iernii sau apă de puţ) temperatura de condensare
pentru aburul provenit din turbină este de ordinul 20 - 25 DC, căreia îi
corespunde o presiune de echilibru între 0,024 - 0,032 bari.
. Depresiunea din condensatorul instalaţiei de forţă cu abur se poate
realiza prin mai multe variante, cea mai des aplicată fiind cea care
utilizează un sistem de baterii cu ejectoare şi condensatoare cu două trepte
(Figura 2.59 ).
Sistemul de producere a vidului extrage din zona inferioară a
condensatorului gazele necondensabile, formate în principal din oxigen şi
hidrogen provenite din descompunerea apei, aer pătruns în condensator
prin eventualele neetanşeităţi şi nu în ultimul rând cantităţi reduse de abur
necondensat.
Sistemul este flexibil, putând fi operat eficient în diferite condiţii
impuse de parametrii aburului viu utilizat la ejectoare şi de apa de răcire de
la condensatoarele acestora .
• A patra posibilitate de creştere a randamentului unei instalaţii de
forţă cu abur este aplicarea schemei cu destinderi succesive în mai multe
corpuri de turbină urmate de supraîncălziri intermediare. J
Când s-a analizat varianta creşterii presiunii superioare din instalaţie

s-a găsit ca un dezavantaj major destindere a aburului până în zona aburului
umed ( starea 5' din figura 2.57).
Pentru a evita acest inconvenient s-a găsit soluţia destinderii
succesive în mai multe corpuri de turbină ( trepte) urmate de supraîncălziri
intermediare.
115
Abur viu
~
Apă de răcire
~
@
~
•....
Apă recirculată
I
•....
o, ti Condens I ~
Spre cazan
~,
~
;d
f2
~
1. CondensatoruI instalaţiei de forţă cu abur s
2. Ejectoare
3. Condensatoarele sistemului de vid
4. Picioare barometrice
Figura 2.59 Producerea depresiunii În condensatorul instalaţieide forţă cu abur

În figurile 2.60 şi 2.61 se prezintă cazul destinderii aburului doar în

două trepte de turbină cu o singură supraîncălzire intennediară
În primul corp de turbină (TI) aburul se destinde de la starea iniţială
4 până la starea 5, corespunzătoare curbei punctelor de rouă, unnează
supraîncălzirea intermediară 5 - 6 în supramcălzitoru1 S2 din cazan şi în
final destinderea 6 - 7 În cel de- al doilea corp de turbină (T2) .
În figura 2.60 se observă că prin acest procedeu suprafaţa ciclului
transfonnărilor se măreşte cu suprafaţa 5,6,7,5' ,5, iar căldura evacuată la
condensator creşte proporţional cu suprafaţa 5,7,b, a,5.
Randamentul tennodinamic al ciclului cu destindere în două corpuri
de turbină şi o supraîncălzire intermediară se calculează cu relaţia:
(2.117)
În care entalpiile specifice corespund stărilor caracteristice din figura 2.60.

Asemănător cu exemplul analizat se pot realiza instalaţii de forţă cu
abur la care destinderea se face în 3 sau 4 corpuri de turbină, Între acestea
aburul fiind supraîncălzit de 2 respectiv 3 ori în cazanul instalaţi ei.
117
T 4 6
5':
•,,
,.
I
a b s
Figura 2.60 Destinderea aburului În două trepte şi o Încălzire intermediară
Metoda preîncălzirii regenerative a condensului este cea mai

eficientă cale pentru creşterea randamentu1ui unei instalaţii de forţă cu
abur.
Principiul metodei constă în prelevarea unui debit de abur de priză
din turbină şi preîncălzirea cu el a condensului care alimentează cazanul.
118
4 4
7
Cazan 6
Figura 2.61 Schema instalaţiei de forţă cu abur cu două corpuri de turbină şi o

Încălzire intermediară
Schimbul de căldură se poate realiza direct, prin amestec sau prin

interm~diul unei suprafeţe metalice ( schimb de căldură de suprafaţă ).
In figura 2.62 se prezintă varianta constructivă care utilizează un
schimbător de căldură de tip fascicul tubular în manta. Deoarece condensul
format din aburul de priză trebuie să intre în aspiraţia pompei de condens ,
P , este necesar să se utilizeze un ventil de laminare , VL, care să reducă
presiunea de la valoarea presiunii aburului de priză la presiunea
condensului rezultat din condensatorul turbinei.
În figura 2.63 este prezentată varianta utilizării încălzirii condensului
prin amestec direct cu aburul de priză. Montajul presupune existenţa unui
vas de amestec , VA şi a două pompe de condens, una înainte de nodul de
amestec şi una după nodul de amestec.
Pompa Ppl creşte presiunea condensului de la presiunea
corespunzătoare stării 7 ( ieşirea din condensator) până la nivelul presiunii
aburului de priză extras din turbină ( P5 ). A doua pompă Pp2 ridică
presiunea condensului preîncălzit de la presiunea corespunzătoare aburului
de priză până la presiunea superioară din instalaţie, Pl.
119
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULID
3
Cazan
2
VL
Figura 2.62 Instalaţie de forţă cu abur cu regenerarea căldurii prin

schimbător de suprafaţă ( SR)
m.
4
3 T
Cazan
2
5
ts, Ps, is
VA
Figura 2.63 Instalaţie de forţă cu abur cu regenerarea căldurii prin contact
direct Între condens şi aburul de priză
Indiferent de varianta constructivă, din debitul de abur care intră în

turbină, ma, O parte se extrage ca abur de priză , mp, cu parametrii
corespunzători stării 5, iar restul debitului de abur, mr, se destinde până la
ieşirea din turbină, în starea [mală 6.
120
Preîncălzirea regenerativă a condensului într-o instalaţie de forţă cu

abur are ca efect final creşterea randamentului termodinamic prin scăderea
sarcinii condensatorului cu fluxul termic mp.( i6 - h ) şi prin scăderea
sarcinii cazanului de abur cu fluxul termic mp.( is -is).
Aceste efecte pozitive sunt diminuate de scăderea puterii obţinute la
axul turbinei, corespunzătoare destinderii aburului prelevat de la priză până
la starea finală 6 :
(2.118)
Efectul final al preîncălzirii regenerative a condensului, definit ca o

diferenţă între influenţe favorabile şi nefavorabile se cuantifică prin
diferenţa dintre randamentul termodinamic în varianta cu preîncălzire şi
varianta clasică, Iară preîncălzirea condensului.
Utilizând notaţiile din figura 2.63 se pot calcula cele două
randamente termodinamice :
~ Randamentul termodinamic al ciclului Iară preîncălzire
regenerativă a condensului:
(2.119)
~. Randamentul termodinamic al ciclului cu preîncălzire

regenerativă a condensului :
(2.120)
În expresia acestui randament se iau În considerare reducerea de

putere la turbină şi reducerea necesarului de căldură la cazan.
Notând cu <pp raportul debitelor de abur scos la priza turbinei ŞI
aburul la intrarea în turbină (rp = mp {I) expresia randamentului devine:
ma
_ i4 -i6 -rp(ij -i6) > i4 -i6 = (2.121)

"lip -. . (. .) . . "l,
14-17 -rpl!, -11 14-17
Inegalitatea dintre cele două randamente este uşor de demonstrat

matematic.
121
Din bilanţul termic pe nodul de amestec se poate calcula valoarea

raportului debitelor, <p p. ca raport de diferenţe de entalpii specifice.
(2.122)
m[= llla-mp (2.123)
ig =h (2.124)
(2.125)
Un aspect teoretic şi practic deosebit de interesant este acela că prin

metoda încălzirii regenerative a condensului care alimentează cazanul de
abur randamentul creşte spre randamentul ciclului Carnot echivalent ( Se
poate utiliza sintagma " Odată cu creşterea numărului de preîncălziri
regenerative ciclul Clausius - Rankine se carnotÎ2ează" ).
În figura 2.64 se reprezintă ciclul Clausius-Rankine cu o treaptă de
preîncălzire regenerativă, în diagrama T-s.
Notaţiile utilizate în figura 2.64 coincid parţial cu cele din figura
2.63.
Un kilogram de abur care se destinde total în turbină, transformarea
4-6, efectuează un lucru mecanic proporţional cu suprafaţa 1-2-3-4-6-1 şi
cedează în condensatoru1 insta1aţiei cantitatea de căldură proporţională cu
suprafaţa 1-6-s6-sl.
Un kilogram de abur, care se extrage la priza laterală a turbinei, se
destinde pe transformarea 4-5 şi produce un lucru mecanic proporţional cu
suprafaţa a-2-3-4-5-b-a, cedând condensului care alimentează cazanul
căldura proporţională cu suprafaţa sl-1-a-b-5-s6-S1.
Se menţionează că această căldură nu este cedată sursei reci din
instalaţie(agentul de răcire de la condensator).
122
T
4
Figura 2.64 Ciclul Clausius-Rankine cu o treaptă de preîncălzire regenerativă În

diagrama T-s
Dacă se face raportul dintre debitul aburului extras la priza turbinei,

m p, la debitul de abur intrat în turbină, m a, atunci suprafeţele
corespunzătoare se micşorează în raportul (j)p= mpilIla. Pentru a trasa aceste
suprafeţe se păstrează ordonatele neschimbate şi se modifică dimensiunile
de pe abscisă în raportul dat, (j)p, luând ca poziţii fixe extremităţile
segmentelor de pe verticala 4-6-s6•
Segmentul a - c redus devine d - c .
Segmentul b - c redus devine e -- c .
Segmentul 1 - 6 redus devine f - 6 .
În această variantă căldura cedată de aburul de priză, m p, unui
kilogram de apă de alimentare este proporţională cu aria suprafeţei s f- f -
d - e - 5 - S 6 - S f, egală prin construcţie cu aria suprafeţei s 1 - 1 - a - S a-
SI. Această suprafaţă este proporţională cu căldura care nu mai trebuie să
fie cedată în cazanul instalaţiei apei de alimentare.
123
1ERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PElROLULUI
Prin prelevarea debitului de abur de priză m p, datorită nedestinderii

lui până În starea 6, nu se mai produce, raportat la 1 kg abur intrat În
turbin~, lucrul mecanic proporţional cu aria suprafeţei f - d - e - 5 - 6 - f
In cazul în care s-ar putea realiza un număr foarte mare de
preîncălziri regenerative poziţia conturului d - f - s[ ar tinde spre poziţia c
-g-s,{l'
In figura 2.65 se ajunge la o poziţie asemănătoare printr-o singură

preîncălzire regenerativă într-un ciclu plasat total în domeniul vaporilor
saturaţi umezi.
Ciclul rezultat prin preîncălzire regenerativă este 1 - 2 - 3 - 4 - 1 şi
are practic aceeaşi suprafaţă (este echivalent) cu ciclul Carnot 6 - 2 - 3 - 5
-6.
Figura 2.65 Ciclul Clausius-Rankine, În diagrama T - s, carnotizat printr-o

preîncălzire regenerativă În domeniul aburnlui umed
Teoretic această apropiere de ciclul Carnot este cu atât mai mare cu

cât numărul de preîncălziri regenerative este mai ridicat.
Din considerente tehnica-economice numărul maxim de preîncălziri
se limitează la 8.
În tabelul 2.5 sunt prezentate câteva caracteristici funcţionale la
instalaţii de forţă cu abur dotate cu preÎncălziri regenerative.
124
Tabelul 2.5 Caracteristici ale unor instalaţii de forţă cu abur dotate cu

preÎncălziri regenerative
Aburul la ieşirea din cazan

Nr. Temperatura Număr de
crt. Puterea Turbinei MW apei de Presiunea, bar Temperatura preÎllcălziri
alimentare °c
cazan, °c
1 4-12 170-180 35-40 450 3
2 10.25 190-200 65 475-500 4
3 25-60 215.220 100-125 500-530 6
4 100-300 235-250 140-180 530-540 8
5 200-800 250-280 > 180 540-570 8
6 220-1500 200-250 40-70 saturaţie 6
În figura 2.66 este prezentată schema unei instalaţii de forţă cu abur

dotată cu 4 preîncălziri regenerative (2 schimbătoare pe circuitul de joasă
presiune, un degazor plasat de asemenea pe circuitul de joasă presiune şi un
schimbător plasat pe circuitul de înaltă presiune).
Relaţia randamentului ciclului Clausius-Rankine cu n preîncălziri
regenerative se poate scrie prin dezvoltarea relaţiei
(2.126)
Rezultă expresia:
(2.127)
unde entalpiile il, i 4, i 6, i 7 corespund stărilor respective, din figura 4.14 iar
entalpiile i p k corespund stării aburului extras prin priza k din corpul
turbinei. Coeficientul de debit <p p k reprezintă raportul dintre debitele
extrase pe priza k şi debitul de la intrarea în turbină.
(2.128)
La instalaţiile de forţă cu abur dotate cu preîncălziri regenerative se

modifică odată cu creşterea numămlui de preîncălziri şi consumul specific
de căldură
125
o 1
q =.:=!'-=- (2.129)
S N, "l,
Dacă se notează cu qso consumul specific de căldură pentru o

instalaţie Iară preîncălzire regenerativă şi cu q s p consumul specific de
căldură al unui ciclu cu aceeaşi parametri, dar cu preîncălziri regenerative a
condensului care alimentează cazanul, reducerea relativă a consumului
specific de căldură 8 p se poate calcula cu relaţia:
li = qso -qsP = 1- qsP = 1-~ (2.130)

P qsP qso "ltnp
Reducerea. relativă a consumului specific de căldură 8 p depinde cum

s-au ales nivelurile de prelevare a prizelor de abur din turbină şi de
temperatura de preîncălzire, care la rândul ei depinde semnificativ şi de
numărul de preîncălziri regenerative.
126
Cazan de
abur
Figura 2.66 Schema unei instalaţii de forţă cu abur dotată cu patru

preîncălziri regenerative
Teoretic pentru un ciclu cu o singură treaptă de regenerare cel mai

scăzut nivel energetic ar fi când s-ar prelua abur de la ieşirea din turbină. În
acest caz 8 p = O deoarece condensul nu s-ar încălzi neexistând nici o
diferenţă de temperatură între abur şi condens.
La nivel energetic superior, dacă s-ar face preîncălzirea cu abur
supraîncălzit, nedestins în turbină s-ar obţine o temperatură de preîncălzire
a apei egală cu temperatura de vaporizare, dar 8 p = O deoarece aburul nu a
produs lucru mecanic prin destindere.
Dacă 8 p este nul la cazurile extreme, rezultă că există între acestea o
valoare optimă a temperaturii condensului care alimentează cazanul.
În figura 2.67 se prezintă pentru un exemplu numeric variaţia
reducerii relative a consumului de căldură în funcţie de temperatura de
preîncălzire, t a şi de numărul de trepte de supraîncălziri regenerative n.
127
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRlJ PETROLULUI
14
12
10
o 100 150 200 7SJ 300 ta I DC
Figura 2.67 Variaţia reducerii relative a consumului specific de căldură În funcţie

de temperatura apei de alimentare şi numărul de trepte de preÎncălziri
regenerative
Analizând variaţia coeficientului de reducere relativă a consumului

specific de căldură se constată faptul că fiecare curbă care corespunde unui
anumit număr de recuperări regenerative are un maxim, iar valorile maxime
se situează pe o dreaptă a cărei ecuaţie se poate stabili pentru fiecare caz În
parte.
128
2.4.7 Utilizări ale instalaţilor de forţă cu abur
Instalaţiile de forţă cu abur stau la baza unui număr mare de aplicaţii

practice care răspund diferitelor cerinţe termoenergetice.
Aceste sisteme pot produce diferiţi agenţitennici, cum sunt: abur
supraîncălzit sau saturat de anumite calităţi, fluxuri de apă caldă cu
anumite temperaturi, pe lângă lucrul mecanic utilizat la antrenarea de
generatoare electrice, compresoare sau pompe de mare capacitate.
În alegerea unui anumit tip de instalaţie de forţă cu abur se porneşte
de la necesităţile calitative şi cantitative de agenţi tennici ale
consumatorilor.
Există posibilitatea să se aleagă diferite variante de turbine care să
permită obţinerea de agenţi termici doriţi. Dintre acestea se enumeră cele
mai răspândi te tipuri:
a) Turbine cu contrapresiune
La acest tip de turbină presiunea aburului la ieşire este mai mare
decât presiunea atmosferică. Temperatura aburului poate fi cea
corespunzătoare stării saturate (uscat sau umed) sau poate să
corespundă unui anumit grad de supraîncălzire.
În funcţie de necesităţile de agent tennic, aburul rezultat din turbină
poate fi livrat direct consumatorilor (figura 2.68) sau poate fi condensat,
căldura de condensare fiind utilizată pentru încălzirea unui agent termic
lichid (figura 2.69).
Pz ,. P atmo s feri că
linie de aw r tetnologic
Fi~ura 2.68 Turbină cu contra presiune cu livrare de abur tehnologic
129
TERMOENERGETfCA PRELUCI{ĂRII PETROLULUI
b) Turbine CU prize de abur şi presiune mică la ieşire

Această categorie de turbine permite obţinerea de abur de anumite
calităţi, În funcţie de cerinţele consumatorilor, prin intermediul unor prize
amplasate În corpul turbinei la poziţii coresplillzătoare calităţii dorite
(Figura 2.70 ). p
A ent termic lichid

ta, A ent termic lichid
ta::> 1000(
(ondens 2
tC2 "'100° (
Figura 2.69 Turbină cu contrapresiune cu condensator şi Iivraloede agent termic l
lichid
: 15bar
Condensator
Spr:e Condens
cazan
Apă de completare
Figura 2.70 Turbină cu două prize pentru abur tehnologic
130
TERMOENERGETfCA PRELUCRĂRII PETROLULUl
Cifrele care delimitează transformările corespund cu cele din figura

2.72.
Diagrama permite calculul parametrilor tehnico - economici În funcţie de
starea agentului de lucru În fiecare punct caracteristic.
Dimensionarea instalaţiei se face În funcţie de sarcina
consumatorilor de energie termică şi În funcţie de cantitatea de energie
electrică ce se doreşte a fi produsă.
1 2,3
T
s
Figura 2.73 Diagrama transformărilor agentului de lucru apă - abur În instalaţia
de cogenerare
Sistemul are o flexibilitate de operare foarte ridicată putând lucra În

oricare regim Între cel de producere doar de energie termică şi cel de
producere doar de energie electrică. Regimul de funcţionare se adaptează
În principiu după necesarul consumatorilor de energie termică.
Energia electrică produsă Într-un astfel de sistem are un cost mult
mai scăzut În comparaţie cu cel al energiei preluate din sistemul energetic
naţional.
În plus, această energie electrică obţinută Într-o instalaţie de

cogenerare poate fi consumată în apropierea locului producerii ei, ceea ce
presuptme eliminarea pierderilor din reţelele de transport şi din staţiile de
transformare.
Centrale electrice şi de termoficare
:Centralele electrice şi de tennoficare (CEI) sunt unităţi

termoenergetice de mare capacitate care produc combinat energie electrică
şi energie termică În funcţie de solicitările beneficiarilor, pe baza
principiului instalaţiei de forţă cu abur.
O centrală electrică de termoficare cuprinde două părţi principale.
Prima parte este numită zona termică şi este formată din cazanele de
produs abur, partea de turbine şi condensatoare, sistemul de răcire a apei
recirculate şi sistemul de livrare a energiei termice spre consumatori. A
doua parte este formată din zona electrică şi cuprinde generatoarele
electrice, schema de transformare şi livrare a energiei electrice.
Centralele electrice de termoficare sunt amplasate de obicei În
apropierea marilor consumatori de energie tennică. Aceştia sunt
repre~entaţi de mari unităţi industriale (rafinăriile şi combinatele
petroehimice se află pe primele locuri din acest punct de vedere) sere cu
suprafeţe mari şi cartiere de locuinţe.
'Necesarul de energie termică este fluctuant în funcţie de anotimp şi
de perioa~ din zi.
Centralele electrice de termoficare au marele avantaj că Îşi pot
stabili raportul optim dintre energia electrică şi energia termică În funcţie
de ceripţele consumatorilor .
. In principiu, schema termică a unei centrale electrice de termoficare
cuprinde un număr de 4-10 impuri energetice formate fiecare dintr-un
cazan În care se arde combustibil şi se produce abur supraîncălzit, o
turbină. formată din unul sau mai multe corpuri şi condensatorul pentru
aburul final destins în turbine.
Aburul prelevat la trecerea dintre corpurile turbinei (abur de priză)
este livrat consumatorilor sau este condensat pentru a încălzi agentul
tennic utilizat pentru tennoficare.
134
TERMOENERGETlCA PRELUCRĂRII PETROLULUI
Dacă se doreşte obţinerea de agent tennic lichid acesta se poate

obţine prin răcirea şi condensarea unui flux de abur de priză (Figura 2.71).
Condensul rezultat se amestecă Împreună cu condensul rezultat din aburul
destins total În turbină şi reiau circuitul În instalaţie. ~
CondS1S Con dens
Spre ca!an
Figura 2.71 Turbină cu priză de abur pentru Încălzirea de agent termic lichid
Cu cele patru tipuri de turbine analizate se pot concepe diferite

instalaţii de forţă cu abur care să asigure satisfacerea anumitor cerinţe
legate de furnizarea energiei.
În continuare se vor prezenta principal trei aplicaţii care au la bază
principiile instalaţiilor de forţă cu abur.
Instalaţii de cogenerare
Instalaţiile de cogenerare reprezintă sisteme care produc mai multe

forme de energie (energie termică sub formă de abur tehnologic sau agenţi
termici lichizi şi lucru mecanic) utilizând o singură sursă de energie (de
obicei combustibil). .
131
În figura 2.72 se prezintă schema de principiu pentru o instalaţie de

cogenerare.
Sistemul este format dintr-un cazan care produce abur supraîncălzit
de Înaltă presiune. O parte din acest abur este laminat din starea 2 În starea
4, În robinetul de laminare RL, În funcţie de necesarul consmnatorilor.
Diferenţa faţă de aburul produs În cazan se introduce În turbină(starea 3)
unde o parte se destinde până la starea 5, cu care este evacuat ca abur de
priză şi livrat consumatorilor(eventual poate fi utilizat pentru producerea
de agent termic lichid). Restul aburului faţă de cel introdus În turbină se
destinde până la starea 6, la o presiune de ordinul a 0.1 bar. Turbina
produce la ax lucru mecanic tehnic utilizat pentru antrenarea unui
generator electric.
Condensul rezultat de la consumatorii de căldură Împreună cu cel
provenit de la condensatorul turbinei se comprimă În pompele Ppl şi P p2
după care se reia circuitul.
13
RL
CAZAN
4
12
5
CONSUMATORI DE 6
CALDURA ABUR DE
PRIZA
CONDENS 9 C
10
11
APA DE ADAOS
Figura 2. 72 Schema unei instalaţii de cogenerare
Figura 2.73 conţine reprezentarea transformărilor din instalaţia de

cogenerare În diagrama Temperatură - Entropie.
132
..,
rTJ
~
1ii
z
~
el
..,
rTJ
F3
?
'1:1
;>;J
rTJ
r
c.., c:::
'J. n
;>;J
?'
~.
Abur ZObar
Abur 1Zbar ~
;>;J
P
Abur saturat 3Sbar p
s.::
Agent te nnoficare termofie31l! ~retur 50-600(
TUR 140 -160°C
Abur satur.; 1. 5 bar
Condens
Figura 2.74 Schema zonei termice la o Centrală Electrică de Tel"moficare

rp;;T ~R~C -; ~RTj; - - --
------------ ,I
-, I
APA HENAjERÂ ( 50 - 60.C) -J
J tT1
;o
I s:
• ZiRE CALORiFE RE TUR 1 900( r i O
AGENTÎ~CALZiRE
I tT1
Z
IBLOCURi tT1
CALORiFERE RETUR I ;o
( 60 -)O.C 1 DE o
LocuiNŢE I tT1
-J
SCAH I Fi
I >
I I -o
;o
I . I
tT1
r-
"j
Pp I
C\
~
;o
Pp I • J. :
>.
;o
I . I
AliENTTERMOFicARg ITUR)
. 120 -14O°C
-1--- 1--- ------- -J ~
L_~ ;şj
-J
;o
O
r-
AGENT TERHOFrCARE ( RO U~) e
r
70.80.C
S
APA RECE TRATATĂ I POTABiLĂI
Figura 2.75 Stwctura unui punct termic de cartier dintr-o reţea de termoficarc
Condensul rezultat din condensatoarele de abur destins în ultimile

corpuri de turbină este recirculat pentru alimentarea cazanelor.
În figura 2.74 este prezentată schema de principiu pentru zona
termică a unei centrale electrice de termoficare cu 6 grupuri energetice
care produc:
- Abur de 4 calităţi,
- Agent termic pentru termoficare,
- Energie electrică: 5x50MW + lxl00MW
Semnificaţia simbolurilor din figura 2.74 este următoarea:

- P p}, , p p6 - pompe de condens
- C zI. , C ro - cazanele de abur
- G I. , G 6 - generatoare electrice
- C d}' , C d6 - condensatoare pentru aburul final
- S TI , S T2 , S TI - schimbătoare de căldură pentru încălzit
agentul de termoficare
Fluxurile de abur produse în Centrala Electrică şi de
Termoficare sunt livrate beneficiarilor, de la care în principiu se primeşte
condensul rezultat în urma utilizării abUrului.
Agentul de termoficare este un flux de apă tratată, aflat la presiuni
de peste 5 bari, care se încălzeşte până la temperaturi de ordinul 140 o C -
160 o C, după care estt! pompat în cartierele de locuinţe pentru termoficare.
După ce se răceşte prin cedare de căldură agentul termic cu temperaturi de
ordinul 50 o C -70 o C se returnează la Centrala Electrică de Termoficare,
unde îşi reia circuitul.
În figura 2.75 este prezentată schema de principiu pentru un punct
termic din structura reţelei de termoficare a unui cartier de locuinţe.
Agentul termic care vine de la Centrala Termică de Termoficare cu
. temperaturi de ordinul a 120 o C-140 o C este utilizat în cadrul punctelor
termice pentru două încălziri. Prima, care se realizează pe tot parcursul
unui an, este încălzirea apei menajere care se consumă la robinetele din
locuinţe. A doua se realizează doar în timpul friguros din perioada toamnă,
iarnă, primăvară şi are ca obiectiv încălzirea agentului termic secundar
care circulă prin caloriferele din apartamente.
Pe schemă sunt trecute orientativ şi temperaturile teoretice la care ar
trebui să funcţioneze sistemul.
În practică există dificultăţi legate de obţinerea acestor temperaturi
din cauza pierderilor de căldură care se înregistrează pe conductele de
legătură Între Centrala Electrică şi de Termoficare (CET) şi punctele
termice din cartiere.
137
Instalaţii de forţă cu abur cuplate cu

instalaţii de desaliriare a apei de mare
În zonele geografice lipsite de surse naturale de apă potabilă şi În

care există disponibil de combustibil s-au construit instalaţii de forţă cu
abur care furnizează energie termică, lucru mecanic pentru generare de
energie electrică şi energie pentru realizarea vaporizării apei de mare În
vederea desalinizării ei.
65bar 4750 (
38 ti h
Apă
desa lini'zată
4500 m3/z'l
-- --- ---
------
-_.- ---
----
Figura 2.76 Instalaţii de forţă cu abur cuplată cu instalaţie de desalinare a apei de

mare (varianta 1)
138
În figura 2.76 este prezentată o instalaţie de desalinizare a apei de

mare cuplată cu o instalaţie de forţă cu abur.
Partea de desalinizare este formată dintr-o incintă Închisă ermetic,
VD, În care' se realizează o presiune absolută de ordinul a 0,3 bar, cu
ajutorul unui sistem de ejectoare. Aburul motor la ejectoare provine de la
turbin~ instalaţiei de forţă, ca abur de priză.
In interiorul vasului de desalinizare se găsesc serpentine prin
interiorul cărora circulă apa de mare ca agent rece. În partea inferioară a
vasului se află apa de mare încălzită final în condensatoarele instalaţiei de
forţă cu abur, C d , până la temperatura de aproximativ 70 o C.
La presiunea şi temperatura din sistem apa de mare Începe să fiarbă,
iar vaporii de la partea superioară vin În contact cu serpentinele cu
temperatura de rouă. În aceste condiţii se produce condensarea vaporilor,
condensul care se scurge de pe serpentine este colectat de pâlniile aşezate
sub fiecare serpentină, şi eliminat prin pompare.
Această apă "distilată" este condiţionată ulterior prin adăugare de
săruri astfel încât ea devine potabilă.
Aproximativ 60 % din apa de alimentare este eliminată din vasul de
desalinizare ca pmjă În care s-au concentrat sărurile din apa de mare.
În figura 2.76 apar unele valori pentru debite, temperaturi şi presiuni
cores1?uozătoare unei instalaţii în funcţiune În Statele Unite ale Americii.
In figura 2.77 este prezentată o altă variantă de cuplare a unei
instalaţii de forţă cu abur cu un sistem de desalinizare a apei de mare.
Vasul de desalinizare, VD, are în zona centrală un fascicul tubular. În
exteriorul tuburilor condensează aburul comprimat în condensatorul C şi
formează apa distilată. În interiorul tuburilor apa de mare În prealabil
preîncălzită se vaporizează parţial, vaporii fiind aspiraţi de la partea
superioară a vasului de condensatorul C. De la partea inferioară a vasului
se elimină sub formă de purjă apă concentrată în săruri.
Partea de instalaţie de forţă cu abur lucrează În circuit deschis.
Turbina lucrează în sistem de contrapresiune şi livrează consumatorilor
abur tehnologic.
Pe axul turbinei este montat alături de generatorul de energie
electrică şi compresorul care serveşte partea de desalinare.
Consumul specific realizat de compresor este la instalaţiile de acest
tip de ordinul a 12-15kWh/m3 apă distilată obţinută.
139
TERMOENERGETICA PRELUCRARII PETROLULUI
Abur saturat
G
VO
s
Abur su raÎncălzit
Abur te hnologic
Condens +
apă de adaus
Pur"ă A. de
mare
Figura 2.77 Instalaţie de forţă cu abur cuplată cu instalaţie de desalinare a apei de

mare (varianta 2)
140
Capitolul III
INSTALAŢII FRIGORIFICE
In instalaţiile de prelucrare a produselor petroliere sunt unele procese

care se desfăşoară la temperaturi mai mici decât temperatura mediului
ambiant.
Pentru a obţine astfel de temperaturi se utilizează diverse sisteme
numite generic "Instalaţii frigorifice".
Dacă temperaturile realizate de aceste sisteme sunt cuprinse între
temperatura ambiantă şi temperatura de -150 °c domeniul se numeşte
frigorific, iar la valori de temperatură sub -150 °c domeniul se numeşte
cflogemc.
In domeniile frigorific şi criogenic cantitatea de căldură schimbată,
echivalentă cu caloria din domeniul temperaturilor peste temperatura
mediului ambiant, se numeşte frigorie.
Instalaţiile frigorifice sunt realizate pe diferite principii, cu diferite
capacităţi frigorifice, în funcţie de destinaţie.
Pe lângă domeniul prelucrării petrolului, instalaţiile frigorifice sunt
foarte răspândite şi în celelalte ramuri ale industriei. chimice (industria
alimentară, fabricarea medicamentelor, lichefierea gazelor etc.).
Generic, prin noţiunea de instalaţie frigorifică se defineşte orice
sistem care preia căldura de la o sursă rece şi cedează căldură Unei surse
calde, prin consum de energie din exteriorul sistemului.
Scopul sistemului este transferul de căldură de la sursa rece care
poate fi un flux tehnologic sau o incintă în interiorul căreia trebuie să se
realizeze o temperatură scăzută.
Deoarece sensul transferului de căldură de la sursa rece (cu
temperatura mică) spre sursa caldă (cu temperatura mai mare) este opus
sensului natural de transfer de căldură (de la sursa caldă spre sursa rece),
acesta nu se poate realiza decât consumând energie din exteriorul
sistemului.
In figura 3.1 este prezentat principiul de funcţionare al unei instalatii
frigorifice.
141
TERMOENERGETICA PRELUcRĂRll PETROLULUI
ENERGIE
Figura 3.1 Structura unei instalatii frigorifice.
Clasificarea instalaţiilor frigorifice se face după mai multe criterii

care surprind o mare parte dintre caracteristicile definitorii. In tabelul 3.1
este prezentat" un mod de clasificare a procedeelor de obţinere a
temperaturilor scăzute şi diferite tipuri de instalaţii frigorifice.
Cele mai numeroase instalaţii frigorifice sunt cele care au la bază un

ciclu termodinamic închis, cu comprimare mecanică de vapori ai unui agent
frigorific.
Principiile de funcţionare ale acestor categorii de instalaţii frigorifice
fac obiectul acestui capitol.
142
Tabelul3.1 Procedee de obţinere a temperaturilor scăzute şi tipuri de instalaţii frigorifice
Prin utilizare de gheată de aDă
Prin utilizarea de gheaţă uscată (Ceh-solid)

@
În circuit deschis Prin utilizarea de gheată eutectică (obtinută prin congelarea unor solutii cu compozitie eutectică)
Prin utilizarea arnestecurilor refrigcrente

~
PROCEDEE
CU AGENT
FRIGOIUFIC
Prin destindere turbionară de gaze În tuburi Vortex-Ranaue
Prin destindere de gilZeÎn tuburi oulsatoare
Cu coml)rimare mecauică de vapori

I
&?
....
...
w
Cu vapori Cu adsorbtie ~
În circuit închis Cu absorbtie (comprimare tenno-cmmică) ~,
Cu ejectie (cu comprimare termică În eiectoare)

;g
Cu g<lZe Prin laminare (Efect Joule-Thompsoll pozitiv)
~
~
Prin destindere adiabatică În detentoare S
Prin efect termoelectric (efect Peltier)
PROCEDEE
FĂRĂ Prin demagnetizare adiabatică a substantelor param,agnetice
AGENT
FRIGOIUFIC Prin efect Etlinghaus ~
c::-"""'
(el
Prin alte procedee tennomagnetoelectrice
~
3.1 Agenţi frigorifici.
Agenţii frigorifici din instalaţiile cu comprimare mecanică de vapori

sunt substanţe pure sau amestecuri cu compoziţie determinată care parcurg
o serie de transformări termodinamice, în circuit închis.
Alegerea unui anumit agent frigorific se face în funcţie de nivelul de
temperatură impus în vaporizatorul instalaţiei şi de caracteristicile fizico-
chimice ale respectivului agent.
Calităţile necesare unui bun agent frigorific sunt următoarele:
• Temperatura critică mare;
• Temperatura de solidificare mică;
• Presiunea de vapori mică la temperaturile de condensare ŞI
vaponzare;
• Căldura latentă de vaporizare mare;
• Viscozitate mică;
• Volumul specific al vaporilor mic;
• Valoarea exponentului adiabatic mică;
• Să nu reacţioneze cu lubrifianţii din compresoare;
• Să fie inert, necoroziv, netoxic şi neinflamabil;
• Să fie disponibil la un preţ rezonabil;
Agenţii de lucru din instalaţiile frigorifice cu comprimare mecanică

de vapori se aleg dintre următoarele categorii:
-Substanţe organice: amoniac, Dioxid de sulf, Dioxid de carbon,
Azot,
Hidrogen;
-Substanţe organice: Metan, Etan, Etilenă, Propan, Propilenă, Butan,
Izobutan;
-Freoni.
Ultima categorie de agenţi frigorifici, freonii, este formată din
compuşi halogenaţi ai metanului sau etanului.
Freonii reprezintă cea mai răspândită clasă de agenţi frigorifici.
Codificarea lor se face prin simbolul F (de la freon) sau R (de la
refrigerant) urmat de un indice format din două sau trei cifre conform
fonnulei:
F(x-I)(y-tl)Z
sau Rcx-l)(y-tl)z (3.1)
Corespondenţa dintre codul freonului şi formula sa chimică este
următoarea:
144
r---------------I
I '1
Agent de răcire I I mar, tar2
mar, tarI I
I
I
I
I
I
I
I Agent frigorific
mar, is I
I
I
I I
IL JI
Figura 3.8 Conturul de bilanţ termic pe răcitor-condensatorul

instalaţi ei frigorifice
În relaţia de bilanţ termic termenii referitori la agentul frigorific sunt

cunoscuţi din ciclul transformărilor, iar pentru agentul de răcire
temperatura de intrare tar1este cea la care este disponibil. Temperatura tm2
se impune în funcţie de tipul şi caracteristicile agentului de răcire.
Din relaţia de bilanţ termic pe răcitor-condensatoru1 instalaţiei
frigorifice rezultă debitul necesar de agent de răcire:
(3.16)
Estimarea suprafeţei de schimb de căldură pentru răcitor-

condensatorul instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică de vapori
Relaţia de transfer de căldură între fluxurile din răcitor-condensator

este:
(3.17)
Coeficientul global de transfer de căldură, kedRc se alege cu valori

mici (10-100 W/m2. 0c) dacă agentul de răcire este aerul atmosferic şi cu
valori mai mari (400-800 WIm2 °C) dacă agentul de răcire este apa.
159
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PE1ROLULUl
Diferenţa medie de temperatură din aparat, t:..tmedRC' se calculează ca

medie ponderală Între diferenţele de temperatură logaritmice pentru fiecare
zonă de schimb de căldură.
Figura 3.9 Variaţia temperaturilor şi diferenţele de temperatură

specifice În răcitor-condensatorul instalaţiilor frigorifice
Din expresiile bilanţurilor termice scrise pentru fiecare zonă din

aparat se calculează temperaturile intermediare txl şi tjQ de pe fluxul de
agent de răcire:
(3.18)
t =t _ Qracirevapari •
(3.19)
Rezultă : x2 ar2 c'
mar' pr
(3.20)
Rezultă: t = t _ Qcondensare (3.21)

xl x2 C
mar' P"
Pentru zona de răcire a condensului se calculează fluxul termic

transferat:
160
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULlH
(3.2)
Dacă în compoziţia freonului se găseşte şi Brom, atunci în formulă

apare şi simbolul Bt, unde t reprezintă numărul de atomi de Brom.
In acest caz formula generală este:

F(x-IXy+I)zBsau
t (3.3)
(3.4)
iar formula chimică va fi:
(3.5)
Pentru stabilirea formulei chimice când se cunoaşte codul freonului

se aplică următoarele reguli:
-Dacă indicele freonului este format din două cifre, prin convenţie se
stabileşte că prima cifră este în realitate o, ~ x-l=O, ~x=l~ compusul are
un singur atom de carbon în moleculă, deci este un derivat al metanului;
-Dacă în formula freonului nu apare simbolul Bt, rezultă că freonul
nu conţine atomi de brom.
-Numărul de atomi de Clor (w) rezultă din condiţia de completare a
valenţelor atomului sau atomilor de carbon.
In continuare se exemplifică deducerea formulei chimice pentru trei
freoni:
1. Freonul F22
X - 1 = O => x = 1 }
y+l=2=>y=1
Fn => -)o CHECI
z=2 •
{
w=4-2-1=1
Freonul codificat F22 reprezintă compusul CHF2CI (monoclor -difluor-
metan)
145
2. Freonul R1I4
R(x-l )(y+ l)z -+ CxHyF zClw
Freonul codificat R114 reprezintă compusul C2F4Cb (Diclor-

.tetrafluor-etan).
3. Freonul R12B.
x-l=O-+x=l
y+l=l-+y=O
R12Bl-+ Z =2 -+ CF2CIBr
t =1
w=4-2-1=1
Freonul codificat R12B] reprezintă compusul CF2CIBr (Brom-Clor-

Difluor metan).
In tabelul 3.2 sunt prezentate principalele caracteristici ale celor mai
utilizate substanţe ca agenţi frigorifici, iar în tabelul 3.3 sunt definit
clasele de toxicitate pentru agenţii frigorifici.
O problemă deosebită legată de utilizarea freonilor în instalaţiil
frigorifice este cea referitoare la impactul unora dintre freoni asupr
mediului înconjurător.
S-a constatat, începând din anii '70 o diminuare accentuată
stratului de ozon din troposferă. Acest fenomen a fost explicat prin acţiune
clorului asupra moleculelor de ozon. Clorul poate proveni din compoziţi
freonilor cloruraţi sub influenţa radiaţiilor ultraviolete, prin disocier
fotolitică.
Reacţiile de formare a clorului din freoni şi de distrugere
moleculelor de ozon sunt următoarele:
146
uv
R-CI ---. R+CI
Cl+03----. CIO+02
CI 0+0
Deoarece atomul de clor se regenerează după distrugerea unei

molecule de ozon, el îşi poate continua ciclul de transformări de un număr
foarte mare de ori (zeci şi sute de mii de ori) distrugând un număr
echivalent de molecule de ozon.
Acţiunea dorului provenit din freoni asupra ozonului a condus în
timp la diminuarea concentraţiei stratului de ozon din troposferă. Acest
efect are consecinţe nefavorabile, prin faptul că radiaţiile ultraviolete nu
mai sunt diminuate la nivelul troposferei,. ajungerea lor la suprafaţa
pământului având influenţe nefavorabile asupra climei şi asupra tuturor
formelor de viaţă.
147
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULm
Tabelul 3.2 Proprietăţi fizice ale principalilor agenţi frigorifici.
Temp. Temp. Căldura Limitele Clasa

Nr Agent normală Normală latentăîn Presiunea Temp. de de
crt .. frigoritic Fonnula de topire de C.N. critică °c Critică explozie toxicit
°c tierbere KJlKg °c În aer ate
°c %vol.
Bioxid
de
1. carbon ca, -56,6 -78,5 573 73,7 31 - 5
2. Amoniac l::lli3 -77,9 -33,3 1368 113 132 15,3-27 2

Bioxid
3. de sulf sa' -75,5 -100 390 78,8 157 - 1
4. Ana H,O 0,00 100 2258 221 374 - 6
5. Metan CfI, -182 -161 510 46,4 82,5 5-15,0 5-6
6. Etilena C,H4 -170 -103 483 51,2 9,5 3,0-33 5-6
7. Etanul C,Hc -184 -89 485 48,9 32,2 2,9-13 5-6
8. Propilen CA -185 -48 438 46,0 91,4 2-11 5-6

a
9. Pronanul C,Hg -189 -43 428 42,6 96,8 2,1-9,5 5-6
10. Butanul C.Hlo -160 -12 367 36,7 134 1,6-8,5 5-6
Freon
II. F-14 CF. -187 -128 135 37,5 45,5 - 6
Freon
12. F-13 CF,C1 -181 -82 150 38,6 28,8 - 6
Freon
13. F-22 CHF,CI -160 -41 234 49,3 96 Nee).-plo 5
ziv
Freon
14. F-12 CF,C1, -155 -30 167 41,2 112 - 6
Freoll
15. F-40 CH,CI -98 -24 429 66,8 143 8-18 3-4
Freon
16. F-114 C,F.CJ, -94 3,5 146 32,8 146 - 6
Freon
17. F-21 CHFCI2 -135 8,9 243 51.6 179 Neex-plo 4-5
ziv
Freon
18. F-II CFCI, -III 23,7 182 43,7 198 - 5
Freon
19. F-113 C,F,CI, -37 47,7 144 34,1 214 - 4-5
148
Pe parcursul transformării 2-3 agentul frigorific preia de la sursa rece

fluxul QR, la temperatura scăzută T2, iar pe parcursul transformării 4-1
cedează sursei reci fluxul Qc, la temperatura ridicată T}.
Fluxurile de căldură preluată, QR şi cedată, Qc sunt proporţionale cu
ariile suprafeţelor cuprinse între segmentele de drepte corespunzătoare
transformărilor şi abscisa entropiei.
Lucrul mecanic tehnic preluat de sistem din exterior este
proporţional cu suprafaţa dreptunghiului definit de stările 1,2,3,4.
La instalaţiile frigorifice nu se foloseşte noţiunea de randament, cu
valori cuprinse Între O şi 1 şi se foloseşte noţiunea de eficienţă frigorifică
definită ca raport între căldura preluată de la sursa rece şi lucrul mecanic
consumat.
(3.6)
În cazurile extreme, când, la limită temperatura inferioară T 2 tinde

spre OK valoarea eficienţei frigorifice tinde spre O. Dacă temperatura T2
tinde spre temperatura T} atunci eficienţa frigorifică tinde spre 00.
In concluzie, la un ciclu ideal, de tip Carnot, pentru o instalaţie
frigorifică eficienţa variază între zero şi infinit (EIFE (0,00)).
În figurile 3.3; 3.4 şi 3.5 sunt prezentate pentru o instalaţie frigorifică
cu comprimare mecanică de vapori schema de principiu şi transformările
agentului de lucfţl În diagramele T-s şi P-i.
În cele trei figuri numerele corespund aceloraşi stări.
151
TERMOENERGETICA PRELUCRÂRll PE1ROLULUI
Agent de răcire (apă, aer)
2
Răcitor condensator
Robinet
de
111.minllre
1
Flux răcit
Figura 3.3 Schema de principiu pentru o instalaţie frigorifid.
T 2
G
s
Figura 3.4 Ciclu) transformărilor dintr-o instalaţie frigorifică cu

comprimare mecanică de vapori În coordonatele T-s
152
Tabelul 3.3. Clasele de toxicitate pentru agenţii de lucru din instalaţiile frigorifice.
Clasa de
toxicitate Caracterizarea clasei de toxicitate
1 Concentra .. volumice între 0,5 -;.1% În aerul as . t au efect mortal du 5 minute
2 Concentra.i volumice între 0,5 -;.1% în aerul as . at au efect mortal du ă o oră
Concentraţii volumice între 2-2,5% în aerul aspirat au efect mortal după o oră sau efect
3 aralizant ireversibil
4 Concentra .i volumice 2-2,5% În aerul as irat au efect vătămător du două ore
Concentraţii volumice până la 20% ÎIl aerul aspirat nu produc vătămări ireversibile după
5 două ore
Concentraţii volumice până la 20% În aerul aspirat nu produc nici un efect după două
6 ore
Comunitatea internaţională, încă din 1985, a început să emită

recomandări producătorilor şi utilizatorilor de freoni să elimine progresiv
freonii c1oruraţi.
Ultima directivă în acest sens a fost emisă la Copenhaga în
noiembrie 1992 şi ea impune oprirea producţiei de freoni cloruraţi până la
începutul anului 1996, iar pentru freonii fluoroc1oruraţi se recomandă:
diminuarea producţiei până în anul 2004 la nivelul anului 1989; între anii
2004-2009 reducerea producţiei cu 35%; între anii 2009-2014 reducerea
producţiei cu 90%, iar eliminarea lor completă fiind estimată până în anul
2030.
Aceste directive creează probleme tehnico- ştiinţifice proiectanţilor
şi constructori10r de instalaţii frigorifice şi instalaţii pompe de căldură
deoarece ei trebuie găsească soluţiile ştiinţifice şi tehnico-economice
pentru înlocuirea freoni10r cu alţi agenţi de lucru rară efecte poluante
majore asupra mediului înconjurător.
149
3.2 Instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori
Instalaţiile frigorifice cu comprimare mecanică de vapori sunt

sisteme complexe care realizează o serie de transformări ale lllui agent de
lucru, într-un circuit închis. Sensul de parcurgere a transformărilor este
sensul trigonometric pozitiv, ceea ce presupune'realizarea lllui consum de
lucru mecanic din exteriorul sistemului.
În figura 3.2 se prezintă ciclul Carnot (ciclul ideal) pentru o instalaţie
frigorifică. Transformările parcurse în sens trigonometric pozitiv sunt
următoarele:
1-2 destindere izoentropică (adiabatică);
2-3 destindere izotermică;
3-4 comprimare izoentropică (adiabatică);
4-1 comprimare izotermică.
TI 1 4
T2 - - - - - - - - - - - - - .•••• ---
2
••••• -+----3
,,
,, s
:,..• .. :,
Figura 3.2 Ciclul Carnot pentru o instalaţie frigorifică
150
c
.1
Figura 3.5 Ciclul transformăriloragentului de lucru Într-o instalaţie frigorifică

cu comprimaremecanică de vapori, În coordonatele P-i
Transformările parcurse de agentul frigorific sunt următoarele:

• 1-2 comprimare mecanică a vaporilor saturaţi, În compresorul
instalaţi ei;
• 2-3 răcirea vaporilor supramcălziţi, până la temperatura de echilibru
• corespunzătoare presiunii ridicate din instalaţie;
• 3-4 condensarea izoterm-izobară a vaporilor saturaţi de agent frigorific;
• 4-5 răcirea condensului sub temperatura corespunzătoare echilibrului
presiunii ridicate din instalaţie;
• 5-6 destinderea izoentalpică În robinetul de laminare;
• 6-1 vaporizarea izotenn izobară a lichidului din amestecul În dublă fază
corespunzător stării 6.
Utilajele În care se realizează transformările agentului frigorific sunt:
vaporizatorul, compresorul, răcitor-condensatorul şi ventilul de laminare.
Vaporizatorul instalaţiei frigorifice este utilajul în care se transferă
fluxul tennic QR de la sursa rece la agentul frigorific. Din punct de vedere
constructiv este un schimbător de căldură clasic (tip fascicul tubular În
manta) În care fluidul care trebuie răcit circulă prin tuburi iar agentul
frigorific se vaporizează în manta.
153
La unele tipuri de instalaţii frigorifice, destinate să răcească sau să

menţină la temperaturi scăzute anumite produse (cum este cazul
frigiderelor şi vitrinelor frigorifice cu comprimare mecanică de vapori),
vaporizatorul este o incintă prevăzută cu o serpentină înglobată în pereţi,
prin interiorul căreia circulă agentul frigorific care se vaporizează.
Al doilea schimbător de căldură din structura unei instalaţii
frigorifice este răcitor condensatorul. Acesta are rolul de a transfera fluxul
termic Qc de la agentul frigorific la fluxul de răcire care este în majoritatea
cazurilor apa recirculată, apa de puţ sau aerul atmosferic.
Vaporii suprâlllcălziţi, rezultaţi la refularea compresorului, suferă în
interiorul răcitor-condensatorului iniţial o răcire până la temperatura
punctului de rouă corespunzătoare presiunii ridicate din instalaţie, apoi
condensarea izoterm-izobară, iar condensul se subrăceşte puţin sub
temperatura de fierbere.
Robinetul de laminare , din structura unei instalaţii frigorifice,
reprezintă un dispozitiv care produce pe fluxul de agent frigorific lichid,
rezultat din răcitor-condensatorul instalaţiei, o cădere de presiune. Din
punct de vedere termodinamic, transformarea din robinetul de laminare este
o destindere izoentalpică. Fluxul de agent frigorific rezultat la ieşirea din
sistemul de destindere are presiunea scăzută, temperatura, de asemenea mai
mică decât cea de la intrare, iar starea de agregare este de dublă fază, cu
titlu de vapori de ordinul de mărime x = 0,2-0,4.
Constructiv, sistemul de laminare la instalaţiile de tip industrial este
practic un sistem de reglare automată format dintr-un traductor, regulator şi
elementul de execuţie robinetul de reglare automată.
La instalaţiile frigorifice de tip casnic (frigidere, congelatoare, lăzi
frigorifice, vitrine frigorifice) sistemul de laminare este reprezentat de o
coloană capilară, corespunzător dimensionată pentru a realiza destinderea
fluxului de agent frigorific.
Cel mai important utilaj din punct de vedere constructiv şi funcţional
în structura unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori
este compresorul.
În majoritatea instalaţiilor, deoarece raportul de comprimare are
valori ridicate, tipul compresorului este cu piston (mai rar centrifuge axiale
sau radiale).
Antrenarea compresorului este realizată cu motoare electrice, uneori,
la instalaţiile frigorifice industriale se utilizează şi antrenare cu turbine cu
abur.
154
3.2.1 Stabilirea parametrilor de operare şi dimensionarea

scbimbătoarelor de căldură dintr-o
instalaţie frigorifică cu comprimare mecanică de vapori
Dimensionarea tehnologică a unei instalaţii frigorifice cu

comprimare mecanică de vapori se realizează pornind de la sarcina
frigorifică necesară a fi transferată de la fluxul ce trebuie răcit şi de la
nivelul de temperatură la care se realizează acest transfer.
Bilanţul termic pe vaporizator.
Neglijând schimbul de căldură cu mediul înconjurător, bilanţul

termic pe vaporizatorul unei instalaţii frigorifice are următoarea expresie:
QR = Q""dat = Qprimil , (3.7)
în care:
Qceti>t= msolli ,CpsO/ă(tS!-t,z)= mSOlă~t'l -i",) (3.8)
Semnificaţiile termenilor în expresiile precedente sunt următoarele:

-QR -sarcina frigorifică a instalaţiei;
-Qcedat -căldura cedată de fluxul care se răceşte (soIă);
-Qprimit -căldura preluată de agentul frigorific;
-msollbIllaf -debitele masice de flux care se răceşte, respectiv agent
frigorific;
-Cp solă-căldura specifică medie a fluxului de solă;
-ÎsI,Îs2-temperaturile de intrare şi ieşire ale solei;
-it ,it -entalpiile fluxului de solă care se răceşte, la temperaturile de
.11 J'2
intrare respective ieşire din aparat;

-Î],Î6 -entalpiile agentului frigorific în stările corespunzătoare
punctelor 1 şi 6 din.ciclul transformărilor din instalaţie.
155
,------------------1
I I
I I
I I
I I
I I
1 I
Agent frigorific I I
lIlaf, Î6 1 I lIlaf, it
I I
I I
I I
I I
I I
I
rnsolă, tsl L J ffisloll, ts2
Figura 3.6 Conturul de bilanţ termic pe vaporizatorul instalaţiei frigorifice
În funcţie de valoarea temperaturii necesare solei la ieşirea din aparat

( ta,) se stabileşte nivelul temperaturii de vaporizare pentru agentul
frigorific (respectiv presiunea la care se realizează vaporizarea).
ts,
tI = t6 ______ ~_t6_
!!tmin = ts, - tI Mmv;. = tSI - tI
Figura 3.7 Variaţia temperaturii În vaporizatorul instalaţiei frigorifice
Acceptându-se valori de 5-7 °e pentru Mmin (Figura 3.7) rezultă

temperatura de vaporizare pentru agentul frigorific:tt = t6 = ts, - Mmin
Din diagramele termodinamice ale agentului frigorific rezultă
presiunea corespunzătoare acestui nivel al temperaturiide vaporizare.
156
Această presiune reprezintă presiunea inferioară din instalaţi a frigorifică,

presiunea agentului frigorific de la ieşirea din robinetul de laminare până în
aspiraţia compresorului.
În funcţie de nivelul de temperaturi şi presiuni din instalaţia
frigorifică şi în funcţie de alte criterii analizate în capitolul 3.1 se alege
agentul frigorific ce va fi utilizat în instalaţie.
Debitul de agent frigorific care va fi circulat în instalaţie se va
calcula în funcţie sarcina frigorifică:
(3.10)
Pentru acest debit în funcţie de stare şi proprietăţi fizice se vor

dimensiona toate utilajele instalaţiei (schimbătoarele de căldură, conductele
de legătură, vasele tampon şi compresorul).
Estimarea suprafeţei de schimb de călduri pentru

vaporizatorul instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică de vapori
Relaţia de transfer de căldură între fluxurile din vaporizator este:
(3.11)
Diferenţa medie de temperatură din aparat se calculează ca medie

logaritmică între diferenţele de temperatură de la capetele aparatului
(Figura 3.7), deoarece agentul frigorific schimbă căldură în condiţii
izoterme:
ltJ = ltJ-., - ltJmm (3.12)

med, I1t
ln~
ltJmm
Coeficientul global de transfer de căldură ked vap se adoptă cu valori

de ordinul 300-500 W Im2•O C, în funcţie de natura fluxului care trebuie
răcit şi de natura agentului frigorific.
Din relaţia de transfer rezultă valoarea ariei de schimb de căldură, Ae
vap în funcţie de care se determină toate detaliile geometrice ale aparatului.
157
Bilanţul termic pe răcitor-condensatorul instalaţiei

frigorifice cu comprimare mecanică de vapori
Răcitor-condensatorul instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică

de vapori este schimbătorul de căldură care transferă fluxul tennic Qc de la
agentul frigorific la un agent de răcire, care este în majoritatea cazurilor apa
sau aerul atmosferic.
Nivelul tennic la care este disponibil agentul de răcire impune
perechile de valori presiune-temperatură de răcire şi condensare, pentru
agentul frigorific.
Dacă se neglijează schimbul de căldură cu mediul înconjurător
expresia relaţiei de bilanţ termic este următoarea:
Qc == Qcedat == Q primit (3.13)
(3.14)
(3.15)
unde termenii au următoarele semnificaţii:
-h -entalpia vaporilor de agent frigorific, supraîncălziţi în urma

comprimării la presiunea ridicată din instalaţie;
-is -entalpia condensului subrăcit;
-lTIar-debitul masic de agent de răcire (apă sau aer);
-Cpr -căldura specifică medie între temperatura de lucru, pentru
agentul de răcire;
-tarI,tar2-temperaturile de intrare şi ieşire ale agentului de răcire.
158
(3.22)
În funcţie de diferenţele de temperatură calculate la extremităţile

fiecărei zone se calculează diferenţele medii logaritmice corespunzătoare
celor trei zone din aparat: răcire vapori, condensare şi răcire condens:
(3.23)
(3.24)
(3.25)
Expresia diferenţei medii de temperatură pentru întregul aparat este:
(3.26)
Sarcina termică pentru întreg răcitor condensator este suma sarcinilor

corespunzătoare fiecărei zone:
Qc = Qrăcire vapori + Qcondensare + Qrăcire condens (3.27)
Din relaţia (3.17) se explicitează expresia suprafeţei de schimb de

căldură, necesară întregului aparat, în funcţie de care se vor stabili
principalele detalii geometrice.
(3.28)
161
TERMOEr-.'ERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
3.2.2 Calculul puterii necesare motorului

de antrenare a compresorului
Compresorul instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică de

vapori este utilajul cel mai important şi mai pretenţios din punct de vedere
al operării.
Majoritatea instalaţiilor frigorifice din această categorie sunt
prevăzute cu compresoare cu piston, În diferite variante constructive.
Antrenarea compresoarelor se realizează de obicei cu motoare
electrice, dar sunt şi cazuri în care se utilizează turbine În care se destinde
abur sau gaze de ardere.
În figura 3.1Oalături de transformarea ideală 1-2 (comprimare
izoentropică) este prezentată şi comprimarea reală, cvasiizoentropică 1-2'.
il h i
Figura 3.10 Comprimarea c\'asiizoentropică a vaporilor de agent frigorific
reprezentată În coordonatele P-i (Transformarea l-i) ..
Această transformare ia În considerare pierderile de energie produse

prin frecările în masa de agent frigorific în timpul comprimării şi prin
frecările dintre agentul frigorific şi componentele compresorului cu care
vine în contact.
162
Din cauza disipării energiei sub formă de căldură, starea vaporilor

comprimaţi de agent frigorific se deplasează din poziţia 2 în poziţia i În
care entropia, entalpia şi temperatura au valori puţin mai mari decât în
starea 2.
Puterea teoretică necesară comprimării vaporilor de agent frigorific
se calculează În funcţie de debitul de vapori de agent frigorific şi entalpiile
În starea finală şi iniţială:
(3.29)
Puterea internă, necesară compresorului pentru a realiza starea finală

i, cu acoperirea pierderilor energetice datorate frecărilor, se calculează cu
relaţia:
(3.30)
Raportul dintre puterea teoretică ŞI puterea internă reprezintă

randamentul intern al compresorului
(3.31)
Valorile acestui randament depind de tipul compresorului, tipul

agentului frigorific comprimat şi de parametrii de operare.
Pentru instalaţiile industriale, de mare capacitate, valoarea acestui
randament intern este cuprinsă În domeniul 0,8-0,98
Dacă se iau în considerare şi pierderile energetice datorate frecărilor
dintre componentele compresorului aflate în mişcare şi cele staţionare
(segmenţii de etanşare şi ungere ai pistoanelor cu pereţii cilindrilor,
lagărele sau rulmenţii de la axul cotit şi de la sistemele bielă-manivelă etc.)
puterea efectivă necesară funcţionării compresorului se poate exprima în
funcţie de puterea indicată sau în funcţie de puterea teoretică şi de
randamentul mecanic:
p = P, =~ = mat .(i2 -it) (3.32)

e "lm "l;". "li "lm • "li
163
J
Randamentele mecanice ale compresoarelor instalaţiilor industriale

depind de soluţiile constructive de natură mecanică şi au valori în domeniul
0,7-0,95.
Puterea teoretică necesară compresorului se poate calcula şi în
funcţie de. exponentului adiabatic al gazului comprimat şi presiunile din
aspiraţie şi refulare.
k-J ]
P.t =m al .C p .(r2 -T.)=m

1 al
_k_.!!-.r.(1;
k-1 M J r. -1)=m
. .~.p'v.
k-1
(~)T
P.
al J 1[ .
-1 (3.33)
1 1
Exponentul adiabatic, k se calculează pentru gazele perfecte ca raport

între căldura specifică la presiune constantă, Cp şi căldura specifică la
volum constant, Cv:
k= Cp (3.34)
Cv
Având în vedere relaţiile:
R (3.35)
Cp -C=-
v M
(pv) = constant (3.36)
k R (3.37)
C =_.-
p k-1 M
se pot demonstra uşor egalităţile din relaţia (3.33), în care termenii

au semnificaţiile:
R - constanta universală a gazelor;
VI - volumul specific al gazului comprimat în condiţiile din
aspiraţie;
PI - presiunea în aspiraţie;
P2 - presiunea în refulare;
P2/P1 - raport de comprimare.
164
TERMOENERGETlCA PRELucRĂRII PETROLULUI
Instalaţii frigorifice cu subrăcirea condensului
Pentru creşterea eficacităţii unei instalaţii frigorifice se poate utiliza

subrăcirea agentului frigorific lichid provenit din condensator.
Un grad redus de subrăcire se poate obţine chiar în condensatorul
instalaţiei prin supradimensionarea suprafeţei de schimb de căldură sau prin
utilizarea unui agent de răcire cu temperatura la intrare mai scăzută decât
cea considerată la proiectare (înlocuirea apei recirculate cu apă de puţ
pentru o instalaţie cu agentul de lucru amoniac).
Pentru o subrăcire mai avansată a agentului frigorific lichid se pot
folosi două variante.
Prima variantă presupune utilizarea unui răcitor suplimentar, SR,
pentru agentul frigorific în stare lichidă, provenit din condensatoru1
instalaFei.
In figura 3.11 se prezintă schema de principiu pentru instalaţia
frigorifică prevăzută cu subrăcitor de condens, iar în figurile 3.12, 3.13 sunt
prezentate transformările agentului frigorific în diagramele T-s şi P-i.
Eficienţa frigorifică a instalaţiei prevăzută cu subrăcitor de condens,
6~fI"' este mai mare decât la instalaţia fără subrăcitor, 61F, datorită reducerii
pierderilor energetice cauzate de ireversibilitatea procesului de laminare,

figura 3.12
(3.38)
Mărimile care apar în relaţiile (3.38), corespund simbolurilor din

figura (3.12).
Pentru a doua variantă de subrăcire a condensului se utilizează un
schimb de căldură regenerativ cu vaporii rezultaţi din vaporizatorul
instalaţiei.
165
TER.MDENERGETICA PRELUCRĂRIT PE1ROLULUI
Figura 3.14 prezintă schema instalaţiei frigorifice care cuprinde şi

schimbătorul de căldură regenerativ, în care condensul se subrăceşte iar
vaporii se supraîncălzesc.
În figura 3.15 sunt prezentate transformările agentului frigorific în
diagrama T-s pentru cazul schimbului de căldură regenerativ.
Prin schimbul de căldură regenerativ se transferă un flux termic qs
proporţional cu suprafeţele: 5,6,S6,S5 şi 1,2,S2,Sl.
Agent de răcire
5 SR - Subrăcitor Cd - Condensator
Compresor
RL - Robinet de laminare
2
V -Vaporizator
5'
Solă răcită
Figura 3.11 Schema unei instalaţii frigorifice care cuprinde un subrăcitor

de condens
q, = 1'6
sS
Ttk = 1'2Tds
sI
(3.39)
Legătura dintre subrăcirea condensului, /1T., = ~ - 1;, şi supraîncă1zirea

vaporilor, /11; = 1; -1; este realizată prin raportul căldurilor specifice
izobare ale vaporilor, Cpv şi condensului, CI
166
(3.40)
Figura 3.12 Ciclul transformărilor dintr-o instalaţie frigorifică

cu subrăcirea condensului, În diagrama T-s
(
:5' :4'
,,, ,,,
, , ,,
Figura 3. J 3 Ciclul tTansformărilor dintr-o instalaţie frigorifică cu

subrăcirea condensului, În diagrama P.i
167
Agent de răcire
Compresor
4
Cd - condensator
3
5 2
Schimbător
de căldură R
regenerativ
6
Robinet de
laminare
Solă răcită
Figura 3.14 Schema unei instalaţii frigorifice cu schimbător de

căldură regenerativ
168
TERMOEl\'ERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
Căldură regenerată
Figura 3. J 5 Ciclul transformărilordintr-o instalaţie frigorifică prevăzută

cu schimbător de căldură regenerativ, în diagrama T-s
169
Figura 3.16 Ciclul transformărilor dintr-o instalaţie frigorifică prevăzută cu

schimbător de căldură regenerativ, În diagrama P-i
În figura 3.16 sunt prezentate transformările agentului frigorific În

diagrama P-i. În funcţie de entalpiile specifice fiecărei stări se defineşte
expresia eficienţi frigorifice, e;F' pentru instalaţia prevăzută cu schimbător
regenerativ.
(3.41)
170
lERMOENERGETICA PRELucRĂRII PETROLULUI
3.2.3 Instalaţii frigorifice cu două trepte de comprimare
Dacă diferenţa dintre temperatura agentului de răcire din condensator

şi temperatura solei răcite, impune presiuni al căror raport este mai mare de
valori cuprinse între 6-8, este mai economic să se conceapă instalaţii
frigorifice În două trepte de comprimare.
Fiecare treaptă de comprimare presupune existenţa unui compresor şi
a unui ventil de laminare. Compresoare1e sunt în majoritatea cazurilor
coaxiale şi au un sistem de antrenare unic.
În cazul necesităţii realizării unor temperaturi cu ordinul de mărime
cuprins între -30 şi -35 °c şi când disponibilul de agent de răcire la
condensator este la temperatura de aproximativ 300C se poate concepe o
instalaţie frigorifică în două trepte (Figura 3.17).
Prima treaptă a instalaţiei frigorifice cuprinde vaporizatorul în care
se răceşte o solă până la temperatura impusă, un compresor şi un ventil de
Iamin are, iar treapta a doua cuprinde răcitor-condensatorul instalaţiei, un
compresor şi un robinet de laminare.
Legătura dintre cele două trepte ale instalaţiei frigorificeeste
:realizată'printr-unwas separator de faze.
Specific instalaţiilor frigorifice În două trepte este existenţa a trei
preslUm:
_ Presiunea scăzută, PI, în circuitul de la ieşirea din robinetul de
laminare al treptei r, vaporizator, până în aspiraţia compresorului
din treapta 1.
_ Presiunea intermediară, P2, În circuitul dintre refularea
compresorului din treapta r, vasul separator, aspiraţia
compresorului din treapta II, ieşirea din robinetul de laminare al
treptei II şi intrarea în robinetul de laminarealtreptei 1.
- Presiunea ridicată, P3, între refularea compresoruluidintreapta IT,
răcitor condensator şi intrarea în robinetul de laminaLe.al treptei
II.
Din punct de vedere al consumurilor energetice la compresoarele din
cele două trepte se poate demonstra că valoarea optimă pentru presiunea
intermediară este media geometriCă a presiunilor reduse şi ridicate,
corectată cu un coeficient C = 1... 1,6, dependent de natura agentului
frigorific şi de regimul de funcţionare. /
c.J~
P2 == .p; (3.42)
171
5
, {
2
5 Agent de .~
Compresor treapta I
răcire fil
~
.""
Vaporizator Răcitor Qc
al
~ 10
~
L
____
t Vas
separa-
condensator
~
•.... 2
;:j Solă răcită ::.::-...::--
-tor
4
9
Robinet de laminare Robinet de laminare
treapta 1 treapta II ~
4 3 3 10 9 ;il
~
TREAPTAI TREAPTA Il
~
Figura 3.17 Schema unei instalaţii frigorifice cu două trepte de comprima re

T 6
TREAPTA II
10
TREAPTAI
Figura 3.18 Ciclul transformărilor Într-o instalaţie frigorifică În

două trepte reprezentat În diagrama T-s
p
6
TREAPTA II
TREAPTAI
Figura 3.19 Ciclul transformărilor dintr-o instalaţie frigorifică

În două trepte reprezentat În diagrama P-i
173
Debitul de agent frigorific din treapta r, mI, se calculează în funcţie

de sarcina frigorifică Qr şi entalpiile corespunzătoare stărilor 1 şi 4.
(3.43)
Din bilanţul termic realizat pe un contur în jurul vasului separator

rezultă debitul de agent frigorific din treapta a II-a, m2:
(3.44)
(3.45)
Puterile efective necesare pentru antrenarea compresoarelor din

treapta r şi II vor fi:
(3.46)
(3.47)
La numitorii relaţiilor (3.46), (3.47) apar randamentele interne şi

mecanice pentru cele două compresoare .
Eficienţa frigorifică teoretică pentru o instalaţie frigorifică cu două
trepte are expresia:
(3.48)
174
3.2.4 Instalaţii frigorifice cu trei trepte de comprimare
Pentru a realiza temperaturi de vaporizare mai mici de -50oC fără a

creşte raportul de comprimare peste valorile optime se recomandă
instalaţiile frigorifice cu trei trepte . de comprimare a vaporilor de agent
frigorific.
În figurile 3.20 şi 3.21 sunt prezentate schema şi ciclul
transformărilor în diagrama P-i pentru o instalaţie frigorifică cu trei trepte
de comprimare.
Instalaţia este formată din trei compresoare independente sau trei
trepte ale aceluiaşi compresor, antrenate de un singur motor.
Alături de schimbătoarele de căldură, clasice oricărui tip de instalaţie
frigorifică cu comprimare mecanică de vapori, vaporizatoru1 în care se
răceşte o solă şi răcitor condensatorul în care se răcesc şi condensează r
vaporii de agent frigorific, instalaţia mai cuprinde trei robinete de laminare,

unul pentru fiecare treaptă şi două vase separatoare care fac legătura între
treptele de comprimare.
În instalaţie există patru presiuni specifice:
-p] - presiunea scăzută, care asigură vaporizarea agentului frigorific
la temperatura minimă din instalaţie. Această presiune se află între ieşirea
din ventilul de laminare 1, vaporizator şi intrarea în aspiraţia compresorului
1.
-P2 - presiunea intermediară scăzută, între refularea compresorului 1,
vasul V], intrarea în robinetul de laminare 1, conducta de aspiraţie a
compresorului II şi conducta dintre robinetul de laminare II şi vasul V].
-P3 - presiunea intermediară ridicată, între refularea compresorului
II, vasul V2, conducta dintre vasul V2 şi robinetul de laminare II, conducta
de aspiraţie a compresorului TII şi conducta dintre robinetul de laminare TII
şi vasul V2.
-P4 - presiunea ridicată din instalaţie, între refularea compresorului
TII,răcitor condensator până la intrarea în robinetul de laminare TII.
Presiunile extreme p] şi P 4 sunt stabilite în funcţie de diagrama

specifică agentului frigorific ales şi de temperaturile impuse în vaporizator
şi condensator răcitor.
175
Presiunile intermediare P2 şi P3 sunt calculate pentru rapoartele de

comprimare egale pe fiecare treaptă:
(3.49)
Debitele de agent frigorific vehiculate prin cele trei trepte de

comprimare sunt stabilite în funcţie de sarcina frigorifică transferată în
vaporizator şi de bilanţurile termice pe vasele separatoare V] şi V2.
, Notând cu m], m2, m3 debitele masice de freon corespunzătoare
fiecărei trepte de comprimare se pot scrie următoarele relaţii în funcţie de
entalpiile specifice corespunzătoare stărilor din figurile 3.20 şi 3.21.
-Sarcina termică a vaporizatorului:
(3.50)
-Bilanţul termic pe vasul separator V]:
(3.51)
-Bilanţul termic pe vasul separator V2:
(3.52)
-Sarcina termică a răcitor-condensatorului:
(3.53)
Eficienţa frigorifică pentru instalaţia cu trei trepte de comprimare

se exprimă ca raport între sarcina termică a vaporizatorului şi
CIFl+ll+l1I
puterea necesară antrenării celor trei compresoare:
(3.54)
În concluzie, instalaţiile frigorifice cu trei trepte de comprimare au

apărut ca necesitate de a obţine temperaturi foarte scăzute rezolvând
problemele legate de operarea compresoarelor la raporturi de comprimare
foarte ridicate.
]76
3 --r-- 5 --r 1&'1
Solă
răcită
I
CompresorI
~
Compre"" II l
4
Compresor
.
III
6 ~
~
trl
::l
("l
;l>
5
Răcitor ~
L.-~ V,
== l
t;
l
\. ~) Vaporizator ~V'
::.il condensator
Robinet laminare 1 Rob;"'" lam;o'" II ~,

13 12 1__ I 11 10
'""
Treapta 1 Treapta II Treapta III

I~
~
o-<
Figura 3.20 Schema instalaţiei frigorifice cu trei trepte de comprimare

Dificultăţile operării unei astfel de instalaţii SImt rezolvate pnn

automatizarea corespunzătoare.
Deşi mai complexe din punct de vedere constructiv, decât instalaţiile
frigorifice cu una sau două trepte de comprimare, instalaţiile frigorifice cu
trei trepte de comprimare îşi găsesc domenii de aplicare în realizarea
frigului mediu şi înaintat în unele instalaţii tehnologice din rafinării şi
pentru producerea zăpezii carbonice, la temperatura de sublimare a CO2
care este de -78°C.
P4 ---------------------------- 6
P3
1;0
I
I
,
I
II
,
,
I
,
I
P2
112
,
,
I
I 1
I
,
,,
I
14
P1 --
Figura 3.21 Ciclul transformărilor agentului frigorific Într-o instalaţie

cu trei trepte de comprimare, reprezentat În diagrama P-i
178
3.2.5 Instalaţii frigorifice în cascadă
Obţinerea temperaturilor cu ordinul de mărime -100 °c nu este

posibil să se realizeze în instalaţii frigorifice care să utilizeze doar UlI'
singur agent frigorific, deoarece distanţa dintre punctele critic şi triplu ale
acestuia nu este suficient de mare încât să acopere întregul domeniu de
lucru. Această problemă se poate rezolva prin cuplarea în cascadă a două
sau mai multe instalaţii frigorifice cu agenţi de lucru diferiţi.
Cuplarea instalaţiilar în cascadă se realizează prin schimbătoare de
căldură comune: condensatorul instalaţiei cu nivelul inferior de temperatură
este vaporizatorul instalaţiei cu nivelul superior de temperatură. Fiecare
nivel al cascadei poate fi realizat dintr-o instalaţie frigorifică cu
comprimare de vapori simplă, cu una sau cu două trepte de comprimare, în
funcţie de rapoartele dintre presiunile de refulare şi aspiraţie de la fiecare
compresor.
Într-o instalaţie frigorifică în cascadă, în două niveluri se recomandă
utilizarea în treapta inferioară a unui agent de lucru cu temperatura de
vaporizare foarte scăzută la presiunea atmosferică, de exemplu freonii F 13,
F14, F23, hidrocarburi cum sunt: etanul, etilena, propanul, propilena,
metanu1 sau chiar azotul. În instalaţia corespunzătoare nivelului superior de
temperatură se pot utiliza ca agenţi de lucru amoniacul sau freoni de tipul:
F12, F22, F141.
În figura 3.22 este prezentată schema de principiu a unei instalaţii
frigorifice în cascadă, cu două niveluri. Legătura dintre cele două părţi
componente ale "cascadei" frigorifice se realizează prin scmmbătorul CV
care este condensator pentru nivelul inferior de temperatură şi vaporizator
pentru nivelul superior de temperatură.
Reprezentările transformărilor celor doi agenţi de lucru dintr-o
instalaţie frigorifică în cascadă cu două niveluri se realizează în diagrame
pe care sunt trasate cele două curbe caracteristice agenţilor de lucru.
În figura 3.23 se prezintă ciclurile agenţilor de lucru în diagrama T-s
din instalaţia în cascadă cu două niveluri, punctele caracteristice
transformărilor corespund cu cele din figura 3.22.
Ciclurile transformărilor celor doi agenţi de lucru trebuie să facă
posibile pe lângă transferurile de căldură de la sursa rece şi sursa caldă şi
transferul dintre cele două niveluri ale cascadei.
179
Nivel 1 (Temperatura scăzută) Nivel II (Temperatura ridicată)
2
Compresor Compresor
nivel 1 nivel II
2 7
Solă
Condensator
Condensator
rtlcită1a 3 Vaporizator nivel 1
-50, _100oC nivel II
nivel 1
Robinet laminare 5 9 Robinet laminare

nivel 1 nivel II
4 5 9 10
Figura).22 Schema unei instalaţii frigorifice În cascadă, cu două niveluri de

temperatură
Acest din urmă schimb de căldură se realizează în schimbătorul

comun celor două niveluri ale cascadei, CV. Agentul frigorific din nivelul 1
condensează la temperatura T ci, iar agentul frigorific din nivelul II se
vaporizează la temperatura Tvs (Figura 3.23).
180
Alegerea celor doi agenţi frigorifici se face astfel Încât diferenţa de

temperatură:
(3.55)
să fie de ordinul de mărime 5-10 Dc.

Principalii parametri de lucru ai unei instalaţii frigorifice În cascadă,
cu două niveluri se exprimă din relaţiile de bilanţ efectuate pe utilajele
specifice (Figurile 3.22 şi 3.23):
Figura 3.23 Ciclurile agenţilor frigorifici Într-o instalaţie tip cascadă cu două
niveluri de temperatură
181
- sarcina frigorifică a instalaţiei:
(3.56)
Din relaţia (3.56) se calculează debitul de agent frigorific din primul

nivel al cascadei, m) În funcţie de caracteristicile solei ce trebuie răcită.
- sarcina termică a schimbătorului condensator-vaporizator (CV):
(3.57)
Din relaţia (3.57) se calculează debitul de agent frigorific din al

doilea nivel al cascadei, m2.
- Sarcina termică a condensatorului din nivelul II al cascadei
(3.58)
Din relaţia (3.58) se calculează debitul apei de răcire, mapă.

Eficienţa frigorifică pentru instalaţia frigorifică exemplificată se
calculează cu relaţia:
(3.59)
În numeroase aplicaţii practice nivelurile cascadei sunt realizate cu

instalaţii frigorifice în două sau chiar trei trepte.
În figura 3.24 se prezintă schema unui instalaţii frigorifice cu două
niveluri, fiecare având câte trei trepte de comprimare.
Instalaţia este destinată răcirii unui flux de metanol până la
temperatura de -70oC, necesar în cadrul tehnologiei de separare a
paraxilenului prin cristalizare.
În primul nivel al cascadei agentul de lucru este etilena, iar în cel de-
al doilea nivel agentul de lucru este propanul.
Schema prezentată în figura 3.24 reprezintă lill exemplu elocvent de
combinare a instalaţii lor frigorifice în cascadă cu comprimarea în trepte.
În tabelul 3.4 sunt prezentate valorile principalilor parametri de lucru
ai instalaţiei din figura 3.24.
182
Instalaţia cuprinde toate elementele specifice comprimării în trei

trepte, iar legătura Între cele două niveluri ale cascadei este realizată în
schimbătorul condensator-vaporizator, În care etilena condensează la,
temperatura de -30oC, iar propanul se vaporizează la -3SoC.
Instalaţiile frigorifice în cascadă pot asigura atingerea unor
temperaturi foarte scăzute, (sub -150°C), prin cuplarea În cascadă a 3 sau 4
niveluri.
183
-,--
Compresor 1 Compresor IT
Metanol
-70oC
~
?il
...-
00
Vaporizator
I
~
~'
[il
RLI] ~
~
S
RLI2
2
Nivelul 1 al cascadei
Nivelul IT al cascadei
(agent de lucru etilenă)
(agent de lucru propan)
Figura 3.24 Schema unei instalaţii frigorifice În cascadă cu două niveluri şi câte trei trepte de comprimare pe fiecare nivel
Tabelul 3.4 Parametrii de lucru pentru instalaţia În cascadă din figura 3.24.
Nivelul cascadei Nivelul 1 Nivelul II

A ent de lucru Etilena Pr
Vapori- Condensator
Poz' .e în schemă zatorul SI. VTI Va rizator S IIz VTII
Presiunea, bar 2,95 7,7 20 1,34 5,1 14,4
Tem ratura, C -83 -30 .35 1 40
Raport de 1,56 2,60 1,90 2,82
corn rimare
Dificultatea realizării unor astfel de cascade este alegerea agenţilor

de lucru cei mai potriviţi, astfel încât să se acopere întreg domeniul de
temperaturi între vaporizatorul primei trepte şi condensatoru1 ultimei trepte
la rapoarte de compriIDare optime.
Figura 3.25 cuprinde schema unei instalaţii frigorifice în cascadă cu
4 niveluri.
Agenţii de lucru pentru cele 4 niveluri sunt în ordinea crescătoare a
temperaturilor: azotul, metanul, etilena şi amoniacul.
În cadrul schemei sunt trecute şi temperaturile fluxurilor pe
condensator-vaporizatoarele care fac legătura între cele patru nivele ale
cascadei.
Instalaţia cuprinde pentru fiecare nivel câte un compresor şi un ventil
de laminare.
Stabilirea presiunilor de lucru intermediare pentru nivelurile 2 şi 3
este realizată printr-un algoritm de optimizare tehnico-economică.
185
~
tvl = -1 940C ~'~_lrW~I_161"C td~rWiI04"C tC3 = -28 C 0

0
1"4 == 33 C ~
tC4 = 600C
Apă
de.
răclIe
fi]
~
Si
::l
~
Cd) V2 Cd4
~I Solă ( ~v, Cd2 V3 Cd3 V4
~
~,
t¥l
RL3 RL4 ~
~
Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 4
(agent de lucru azot) (agent de lucru metan) (agent de lucru etilenă) (agent de lucru amoniac)
Figura 3.25 Schema unei instalaţii frigorifice În cascadă cu 4 niveluri

Capitolul IV
INSTALAŢII TIP POMPĂ DE CĂLDURĂ
Instalaţiile tip pompă de căldură sunt principial identice cu

instalaţiile frigorifice, diferenţele constând în domeniul parametrilor de
lucru şi scopul instalaţi~i.
Asemănător cu instalaţiile frigorifice,. instalaţiile tip pompă de
căldură sunt sisteme complexe care realizează transferul de căldură de la o
sursă cu temperatură scăzută, sursa rece, la un mediu cu temperatură mai
ridicată, sursa caldă, consumând pentru aceasta lucru mecanic.
Scopul instalaţiilor tip pompă de căldură este transferul de căldură
realizat spre s~a caldă, spre deosebire de instalaţiile frigorifice care au
destinaţia realizării transferului de căldură de la sursa rece (Figurile 4.1 şi
3.1).
Sursa caldă
Energie
Figura 4.1 Structura unei instalaţii tip pompă de căldură
187
Având în vedere destinaţia instalaţiilor tip pompă de căldură

eficienţa ciclului ideal (Carnot) are expresia (Figura 4.2):
(4.1)
În care termenii au următoarele semnificaţii:

- Qc - fluxul termic cedat sursei calde;
- L - lucrul mecanic consumat de pompa de căldură;
- TI - temperatura sursei reci;
- Tz - temperatura sursei calde.
. Qc
T2 ----------~ 2
TI •• 4.:..-. __ .••..• _!-- ...•

- QR
, s
}4
,
Figura 4.2 Ciclul Carnot pentru o instalaţie tip pompă de căldură
Teoretic, eficienţa unei pompe de căldură ia valori cuprinse În

intervalul (1,00); (când temperatura TI tinde spre OK, Spe tinde spre
valoarea 1, iar când temperatura TI tinde spre temperatura Tz, &pc tinde
spre infinit).
Instalaţiile tip pompă de căldură sunt realizate într-o gamă extrem de

mare de tipodimensiuni, destinate unor diverse aplicaţii la nivel social şi
industrial.
188
Clasificarea pompelor de căldură se realizează după diverse criterii,

cum Slmt:
- După principiul de funcţionare cele mai importante pompe de
căldură sunt: cu comprimare mecanică de vapori, cu comprimare de
gaze, cu absorbţie şi cu ejec~e de abur.
După puterea consumată instalaţiile tip pompă de căldură sunt de
capacitate mică, (sub 1 kW), de capacitate medie, (l-lOkW) şi de
capacitate mare (peste 100 kW).
După destinaţie, pompele de căldură sunt realizate pentru încălzirea
unor obiective social - economice, pentru creşterea nivelului termic
al unor resurse energetice secundare cu potenţial termic scăzut sau
pentru realizarea unor obiective tehnologice specifice unor ramuri
industriale.
În funcţie de principiul de funcţionare şi destinaţia pompei de căldură

sursa rece poate fi reprezentată de:
- mediul înconjurător (aerul atmosferic, apa unor lacuri, râuri, apa
freatică, apa de mare sau chiar solul în unele variante);
- apa de răcire utilizată în unele domenii industriale (rafinării de
petrol, centrale electrice de termoficare etc.).
- fluxuri telmologice cu nivel termic scăzut, în domenii industriale
cum sunt (industria chimică, industria alimentară, industria farmaceutică
etc.).
4.1 Instalaţii tip pompă de căldură

cu comprimare mecanică de vapori
În domeniile industriale cele mai răspândite tipuri de instalaţii pompe

de căldură sunt cele cu comprimare mecanică de vapori, de mare capacitate
care realizează transferuri de căldură în scop regenerativ sau recuperativ de
la fluxuri tehnologice cu nivel termic scăzut.
Agenţii de lucru în cadrul acestor pompe de căldură sunt freonii cu
parametrii critici ridicaţi cum sunt amoniacul sau unele hidrocarburi în
cazul în care acestea există disponibile în instalaţii, la concentraţii
adecvate.
189
Schema instalaţiilor şi ciclul transformărilor agenţilor de lucru sunt

principial identice cu cele prezentate la instalaţiile frigorifice (figurile 3.3,
3.4,3.5).
2
Răcitor condensator
Compresor
Robinet de
laminare
6
Vaporizator
Sursa rece
(flux cu nivel termic scăzut)
Figura 4.3 Schema de principiu pentru o instalaţie tip pompă de căldură
În figura 4.3 sunt prezentate utilajele principale din schema unei

instalaţii tip pompă de căldură.
. Vaporizatorul instalaţiei este schimbătorul de căldură în care se
realizează transferul de căldură de la sursa rece, reprezentată de fluxuri
tehnologice cu nivel termic scăzut, sau 'elementele mediului ambiant (aer,
apă de râu, apa din lacuri etc.).
190
T 2
Figura 4.4 Ciclul transformărilor agentului de lucru dintr-o

instalaţie tip pompă de căldură, În coordonate T-s
Figura 4.5 Ciclul transformăriIor agentului de lucru dintr-o instalaţie

tip pompă de căldură, în coordpnate P-i
191
Răcitor-condensatorul instalaţiei este schimbătorul de căldură car

realizează răcirea vaporilor supraîncălziţi până la starea de saturaţie
condensarea acestora şi o uşoară subrăcire a condensului. Transferul d
căldură din răcitor-condensator, în care "sursa caldă" îşi măreşt
temperatura, este scopul întregii instalatii.
În figurile 4.4 şi 4.5 sunt pr~zentate transformările pe care 1
realizează agentul de lucru, În diagramele T-s şi P-v.
Toate aspectele care ţin de dimensionarea utilajelor componente
stabilirea parametrilor de funcţionare şi celelalte aspecte tehnico-
economice sunt asemănătoare cu cele prezentate În subcapitolul 3.2.1
pentru )nstalaţiile frigorifice.
In subcapitolele următoare se vor prezenta două aplicaţii ale
instalaţiilor tip pompă de căldură, una referitoare la recuperarea căldurii din
apa reirculată utilizată la răcirea unei fracţii petroliere şi a doua referitoare
la cuplarea unei pompe de căldură în schema unei coloane de fracţionare.
4.2 Utilizarea pompelor de căldură pentru recuperarea

căldurii dintr-un flux tehnologic cu nivel termic scăzut
Fracţiile petroliere se obţin În instalaţiile tehnologi~e din coloane de

fracţionare la temperaturi relativ ridicate (120 - 320 0c). Inainte de a fi
depozitate ele se răcesc În două etape, prima prin regenerare sau recuperare
de căldură, iar a doua prin schimb de căldură spre agenţi de răcire cum sunt
aerul atmosferic sau apa recirculată.
În această a doua etapă fracţiile petroliere se răcesc până 1
temperaturi de depozitare de ordinul a 40-100 aC, impuse de considerente
legate de protecţia muncii, paza contra incendiilor şi de protecţia mediului.
Cantităţile de căldură transferate spre aerul sau apa de răcire, deşi
sunt foarte mari datorită debitelor mari de fracţii răcite, nu sunt utilizabile
în scopuri utile datorită nivelului de temperatură relativ scăzut. Sistemele
de răcire utilizate În prezent pe scară largă Ia nivelul rafinăriilor de petrol şi
centralelor electrice şi de termoficare, necesită investiţii şi cheltuieli de
operare majore cu instalaţiile de apă recirculată şi cu răcitoarele cu aer
independente.
O soluţie interesantă din punct de vedere tehnico-economic pentru
diminuarea cheltuielilor cu răcirea fracţiilor petroliere calde este adoptarea
192
sistemelor tip pompă de căldură. Deşi realizarea acestor sisteme necesită

investiţii şi cheltuieli de operare destul de mari, ele realizează şi venituri
semnificative prin generare de căldură la nivel termic suficient de ridicat
pentru unele utilizări social-economice.
Veniturile obţinute prin operarea pompelor de căldură ataşate
sistemelor de răcire a fracţiilor petroliere amortizează în câţiva ani
investiţiile realizate, acoperă cheltuielile de operare şi asigură un profit
semnificativ.
În figura 4.6 este prezentată structura unei pompe de căldură ataşată
sistemului de răcire cu apă recirculată a unei fracţii de distilat de vid dintr-o
instalaţie de Distilate Atmosferică şi sub Vid a ţiţeiului (DA V).
Adaptarea pompei de căldură nu necesită înlăturarea răcirii cu apă
recirculată, aceasta putând fi recuplată imediat în cazul apariţiei unor
defecţiuni.
Instalaţia pompă de căldură este cuplată la răcitorul de distilat de vid
(RDV) prin intermediul circuitului de apă de răcire. Prin Închiderea
robinetelor Rl, R3 şi deschiderea robinetelor R2, ~ zestrea de apă din vasul
tampon VTA realizează transferul de căldură de la distilatul de vid la
vaporizatoarele VI, V2 ale pompei de căldură.
Parametrii de lucru pentru răcitorul de distilat de vid, nu se modifică
În comparaţie cu funcţionarea în varianta fără pompă de căldură, respectiv,
pentru cazul analizat distilatul de vid se răceşte de la temperatura de 1750C
până la temperatura de 70oC, iar apa de răcrre se Încălzeşte de la 30 la
40oC.
Această apă de răcire cedează căldura agentului de lucru, freonul F-
21, În vaporizatoarele VI şi V2 la nivelul scăzuf de temperatură (20°C).
Cele două vaporizatoare VI şi V2 lucrează În sistem înecat prin menţinerea
automatizată a nivelului de freon lichid la punct de fierbere În vasul tampon
VTF. Din acest vas tampon în care freonullichid se găseşte la echilibru cu
vaporii săi la temperatura de 200C şi presiunea de 1,5 bari, compresorul
instalaţi ei (C) aspiră vaporii şi Îi comprimă În starea de vapori
supraîncălziţi la presiunea de 5,2 bari şi temperatura de 88°C. Aceşti vapori
supraîncălziţi se răcesc şi condensează În răcitoarele - condensatoarele
RCD1 şi RCD2. Condensul rezultat se subrăceşte în continuare În
schimbătorul RFL şi trece în vasul tampon VTF. Circuitul freonului se
Închide prin destinderea izoentalpică În robinetul de laminare RL şi intrarea
în vasul separator de freon, VSF.
193
Apă menajeră,SSoC
Apă menajeră, 200C
VTF
Distilat de vid
17SuC
Apă recirculat
30 C
Pompă apă
Apă
recirculată
e a
turnul
de răcire
Figura 4.6 Pompă de căldură destinată recuperării de căldură dintr-un flux de apă
caldă provenită de la răcirea distilatului de vid
Căldura cedată de freon prin răcire şi condensare în schimbătoarele

RCD], RCD2 şi RFL este preluată în mod util de către un flux de apă
menajeră care se încălzeşte de la temperatura ambiantă de 200C până la
temperatura de 550C impusă pentru utilizare casnică.
Această apă menajeră poate fi utilizată pentru necesităţile sociale la
nivelul rafmăriei în care este amplasată sau poate fi furnizată zonelor
urbane sau altor consumatori din vecinătate. Eficienţa utilizării unui astfel
194
de sistem de recuperare a căldurii este dependentă de nivelul preţurilor

pentru utilaje, freon, energie electrică, combustibili şi energie termică.
Tabe/u/4.1 Mărimi caracteristice pompei de căldură prezentată În figura 4.6
Nr.clt. Parametrul Valoarea Unitatea de

măsură
I Debitul de distilat de vid 140 t/h
Flw.w termic preluat de pompa de căldură de Ia apa
2 de răcire 31,39.106 kJlh
3 Debitul de aPă de răcire 750 t/h
4 Presiunea redusă din circuitul POmpei de căldură 1,5 bar
5 Temoeratura de vaporizare la nresiunea redusă 20 °c
6 Presiunea ridicată din circuitul pompei de căldură I 5,2 bar
7 Temperatura vaooriIor de freon supraîncălziti 88 "c
8 Temoeratura de condensare la presiunea ridicată 60 vc
9 Raportul de compresie al compresorului 3,45 -
10 Debitul de freon în insta1atie 145,5 tlh
II Puterea comnresorului 1635 kW
Sarcina termică a condensatoarelor şi răcitorului de
12 freon 36,69.106 kJlh
13 Debitul de apă menajeră încălzită de la 20 la 55uC 250 t/h
14 Suprafaţa de schimb de căldură a condensatoarelor şi 2x510+IIO-
răcitorului de freon 1130 m2
15 Suprafata vaporizatoarelor de freon 2 x 505 - 1010 m"
În tabelul 4.1 sunt prezentate câteva mărimi caracteristice sistemului

analizat, mărimi care nu sunt dependente de nivelul preţurilor de la un
moment dat.
Sistemul analizat s-a dimensionat în corelaţie cu căldura cedată de
fracţia de distilat de vid dintr-o instalaţie DA V, dar sistemul poate fi
conceput şi independent de fracţiile petroliere care se răcesc, el preluând
căldură direct din returul circuitului de apă de răcire de la o instalaţie
tehnologică sau direct de la turnul de răcire care serveşte mai multe
instalaţii tehnologice.
195
4.3 Utilizarea instalaţiilor tip pompă de

căldură la coloane de fracţionare
Unele coloane de fracţionare În care se realizează separarea unor

amestecuri binare formate din compuşi cu plmcte de fierbere apropiate
(etan - etilenă, propan - propilenă, butan - butene) permit cuplarea cu
instalaţii tip pompă de căldură. Această cuplare se realizează cu scopul
reducerii cheltuielilor de operare aferente funcţionării coloanei şi În unele
cazuri şi pentru reducerea investiţiei În noua variantă de funcţionare.
Analiza posibilităţilor de cuplare Între o instalaţie tip pompă de
căldură şi o coloană de fracţionare se va realiza pentm cazul coloanei de
fracţionare a unui amestec propan - propilenă.
În varianta clasică pentm condensarea vaporilor de la vârful coloanei
şi pentm generarea de vapori la baza coloanei se utilizează două
schimbătoare de căldură, răcitor - condensator şi refierbător şi se consumă
două utilităţi, apă de răcire şi abur saturat a căror disponibilitate la nivelul
rafinăriilor nu este foarte mare.
În figura 4.7 se prezintă varianta clasică de dotare a coloanei de
fracţionare a amestecului propilenă - propan.
Apă de răcire
Condensator Răcitor
Reflux c~- Amestec

bogat în
propilenă
Amestec propan- ~
propilenă
C3 - Amestec bogat
În propan
};igura 4.7 Varianta clasică a coloanei de separare a amestecului propan -

propilenă
196
Deoarece fracţiile de produse obţinute la vârful şi baza coloanei au

concentraţii foarte ridicate În propilenă, respectiv propan şi deoarece aceşti
componenţi au calităţile unor buni agenţi frigorifici se vor analiza alături de
o instalaţie de tip pompă de căldură clasică şi două variante mai deosebite,
în care agenţii de lucru vor fi chiar produsele de vârf şi bază ale coloanei,
În circuite deschise şi semideschise.
Utilizarea instalaţiilor tip pompă de căldură la coloanele de
fracţionare este justificată de faptul că de la o coloană de fracţionare se
elimină căldură la un nivel termic mai scăzut prin condensatorul de la vârf
şi se primeşte căldură la un nivel termic mai ridicat prin refierbătorul de la
bază.
Prin cuplarea coloanei de fracţionare cu o instalaţie tip pompă de
căldură clasică (Figura 4.8) se realizează eliminarea apei de răcire de la
condensatoml vaporilor de la vârful coloanei şi a aburului saturat de la
refierbătoml din baza coloanei.
În noua variantă. investiţia creşte prin apariţia compresorului,
robinetului de laminare şi a vaselor tampon, fără rol tehnologic În schema
instalaliei, dar necesare pentru operarea În condiţii corespunzătoare.
In noua variantă sistemul devine un consumator semnificativ de
energie electrică la compresorul pompei de căldură.
Această situaţie este mai avantajoasă deoarece energia electrică este
disponibilă şi accesibilă la un preţ mai mic decât apa de răcire şi aburul
saturat.
Refierbătorul coloanei reprezintă pentru instalaţia pompă de căldură
răcitor - condensatorul, RC, pentru vaporii supraîncălziţi de freon,
proveniţi din refularea compresorului C. Condensul rezultat din răcitor-
condensator se destinde izoentalpic în robinetul de laminare, RL, amestecul
de freon rezultat În dublă fază se separă În vasul separator de freon, VSF,
din care se alimentează vaporizatorul V.
Vaporizatorul pompei de căldură reprezintă condensatorul vaporilor
de la vârful coloanei de fracţionare.
Având în vedere faptul că la o coloană de fracţionare presiunea de
lucru este impusă de temperatura de condensare a vaporilor de la vârf,
respectiv de temperatura agentului rece utilizat pentru condensare (apă
recirculată, aer, apă de puţ) şi de faptul că presiunea pe coloană
influenţează şi dimensiunile coloanei, În cazul proiectării unei coloane
cuplate cu o instalaţie pompă de căldură se pot alege tipul de freon utilizat
şi parametrii de operare astfel Încât temperatura de condensare a vaporilor
de la vârful coloanei să fie mai mică, respectiv presiunea pe coloană să fie
mai redusă, cu consecinţe favorabile sub aspectul investiţiei.
197
VSF
Figura 4.8 Coloana separare propilenă-propan cuplată cu o instalaţie tip pompă

de căldură clasică
În cazul adaptării unei pompe de căldură la o coloană de fracţionare

existentă stabilirea parametrilor de lucru pentru pompa de căldură trebuie
să se facă astfel încât să nu se afecteze capacitatea de separare prin
modificarea condiţiilor de lucru de la condensatorul de vapori de la vârf sau
de la refierbătoml din bază.
Decizia cuplării unei pompe de căldură clasice la o coloană de
fracţionare trebuie să se adopte în urma unei analize tehnico-economice
foarte riguroase. Aceasta trebuie să ia în considerare raportul între costul
apei şi aburului utilizate în varianta fără pompă de căldură şi costul energiei
electrice consumate la compresoml pompei de căldură.
De asemenea, trebuie să se estimeze. cât mai exact valoarea
investiţiei impuse de realizarea pompei de căldură şi amortizarea acesteia.
Toate calculele trebuie să se realizeze în mai multe variante, pentru
diferite scenarii de evoluţie a preţurilor pe termen scurt, mediu sau lung.
198
În cazul coloanelor de separare a amestecurilor etilenă-etan,

propilenă-propan, deoarece produsele separate au concentraţii foarte
ridicate în etilenă, etan, respectiv propilenă, propan şi deoarece aceste
produse au calităţile necesare a fi utilizate ca agenţi de lucru în instalaţiile
frigorifice şi instalaţiile tip pompă de căldură, s-au conceput scheme de
pompe de căldură care funcţionează în circuit deschis cu produsele separate
în coloană.
Pompe de căldură care utilizează ca agent de lucru

lichidul din baza coloanei de separare
Acest tip de pompă de căldură se exemplifică tot pentru cazul unei

coloane care separă un amestec propilenă-propan.
Agentul de lucru pentru pompa de căldură se consideră o parte din
lichidul din baza coloanei, care are o concentraţie foarte mare în propan.
În figurile 4.9, 4.10 sunt prezentate schema instalaţiei şi ciclul
transfonnărilor agentului de lucru în diagrama T-s.
a parte din lichidul din baza coloanei este preluat prin acţiunea propriei
presiuni şi destins în robinetul de laminare RL. Propanul în dublă fază, la
ieşirea din robinetul de laminare este separat în vasul separator VS.
Lichidul din baza vasului separator este vehiculat prin vaporizatorul
instalaţiei pompă de căldură, se transformă în vapori care se reîntorc În VS.
De la partea superioară a vasului separator trage compresorul instalaţiei,
comprimă şi supraîncălzesc vaporii de propan, care ulterior sunt introduşi
la baza coloanei. Stările caracteristice sunt notate cu aceleaşi cifre şi în
schemă (Figura 4.9) şi în diagrama T-s (Figura 4.10).
Din analiza schemei acestui tip de instalaţie pompă de căldură se
constată faptul că ea conţine un singur schimbător de căldură, V, în care se
realizează condensarea vaporilor de la vârful coloanei de fracţionare şi
vaporizarea agentului de lucru din instalaţia pompă de căldură.
199
Reflux vs
2
6
5
c'3
Figura 4.9 Schema instalaţiei tip pompă de căldură care foloseşte ca agent de lucru
lichidul din baza coloanei de separare
Datorită faptului că vaporii refulaţi de compresor sunt introduşi în

baza coloanei s-a renunţat la schimbătorul de căldură cu rolul de refierbător
din varianta clasică de dotare a coloanei de fracţionare.
În concluzie cuplarea coloanei de fracţionare cu pompa de căldură
care utiliz((ază ca agent de lucru lichidul din baza coloanei conduce la
eliminarea consumului de apă de răcire la condensatorul de vârf şi a
consumului de abur pentru refierbătorul din baza coloanei.
În schimb instalaţia consumă energie electrică la compresorul
instalaţiei pompă de căldură.
De asemenea, se evidenţiază eliminarea schimbătorului de căldură cu
rol de refierbător la baza coloanei de fracţionare, ceea ce reprezintă o
reducere semnificativă a investiţiei aferente realizării schemei.
200
Figura 4.10. Ciclul transformărilor agentului de lucru, provenit din baza coloanei
de fracţionare, Într-o instalaţie pompă de căldură
Pompe de căldură care utilizează ca agent de lucru

vaporii de la vârful coloanei de fracţionare
o altă variantă de pompă de căldură cuplată la o coloană de separare

a unui amestec propilenă-propan este cea care utilizează ca agent de lucru
vaporii de la vârful coloanei~
În figurile 4.11, 4.12 sunt prezentate schema instalaţiei şi
transformările agentului de lucru În diagrama T-s.
După parcurgerea ciclului de transformări fluxul de propilenă În
dublă fază provenit din robinetul de Iamin are intră în vasul separator de la
vârful coloanei. Din acest v~s faza lichidă se pompează ca reflux de vârf la
coloană iar diferenţa reprezintă fracţia de propilenă rezultată ca produs din
coloană. Faza vapori din vasul separator este trasă Împreună cu vaporii de
la vârful coloanei de către compresoful pompei de căldură."
Deoarece o parte din agentul de lucru se re circulă în instalaţia pompă
de căldură (vaporii care provin din vasul separator de la vârful coloanei),
201
iar o parte se înlătură din sistem după o trecere prin ciclul transformărilor
(propilena lichi dă din vasul separator), instalaţia se cortsideră cu agentul de
lucru parţial în .circuit închis şi parţial în circuit deschis.
VS
6
c'3
6
C3 +C~
RL
5 2
5
C3
Figura 4.11 Schema instalaţiei tip pompă de căldură care foloseşte ca ?-gent de
lucru vaporii de la vârful coloanei de separare
Vaporii de Ia vârful coloanei de fracţionare Împreună cu vaporii din

vasul separator, VS, sunt aspiraţi de compresorul C în starea 1, sunt
comprimaţi şi supraîncălziţi până în starea 2. În răcitor condensatorul, R-C,
vaporii de propilenă supraîncă1ziţi sunt răciţi şi condensaţi, condensul
format este subrăcit până în starea 5, prin cedare de căldură fluxului de
propan lichid la punct de fierbere din baza coloanei de fracţionare.
Condensul subrăcit se destinde izoentalpic în robinetul de Iamin are
RL, amestecul bifazic rezultat fiind introdus În vasul separator, VS, de
unde faza vapori se recirculă în aspiraţia compresorului, iar faza lichidă se
recirculă parţial În coloană ca reflux de vârf, iar diferenţa reprezintă
produsul de vârfal coloanei.
202
T
2
c
s
Figura 4.12 Ciclul transformărilor agentului de lucru, provenit din vaporii de la

vârful coloanei de fracţionare, Într-o instalaţie pompă de căldură cu
circuit parţial Închis şi parţial deschis
Sistemul prezentat, în comparaţie cu coloana clasică, rară pompă de

căldură, realizează eliminarea apei de răcire pentru vaporii de la vârful
coloanei şi a aburului de la refierbător. De asemenea, schema conduce la
eliminarea răcitor condensatorului din varianta clasică a coloanei, ceea ce
reprezintă o diminuare a investiţiei necesare. Din ptmct de vedere al
consumurilor, varianta analizată îmegistrează doar consum de energie
electrică la motorul de antrenare a compresorului.
În cazul instalaţiilor tip pompă de căldură cuplate cu coloane de
fracţionare, în cele trei variante analizate, trebuie să fie îndeplinită condiţia
de egalitate dintre sarcina termică a condensatorului de la vârful coloanei şi
a pierderilor de căldură din întregul sistem cu sarcina termiCă a
refierbătorului de la baza coloanei.
În majoritatea situaţiilor practice această condiţie nu este îndeplinită
la parametrii de lucru impuşi coloanei de fracţionare.
203
Cazurile cele mai frecvent întâlnite slmt cele la care sarcina

refierbătorului este mai mică decât sarcina condensatorului de la vârful
colonei.
În această situaţie în schema sistemului se mai prevede dispunerea
unui refierbător suplimentar, care va funcţiona În mod clasic, prin
condensarea de abur saturat (Figura 4.13). Deoarece sarcina termică pentru
acest refierbător suplimentar este mică, suprafaţa necesară pentru schimbul
de căldură este de asemenea mică (zeci de m2), iar consumul de abur saturat
este redus.
În cazul În care sarcina refierbătorului din baza coloanei este mai
mare decât sarcina condensatorului de la vârful coloanei, în schema pompei
de căldură este necesar să se introducă un răcitor condensator suplimentar
plasat între refularea compresorului şi robinetul de laminare (Figura 4.14)
sau între robinetul de laminare şi vasul separator de la vârful coloanei
(Figura 4.15).
În ambele variante sarcina termică a condensatorului suplimentar nu
este foarte mare, ceea ce nu conduce la investiţie sau cheltuieli
semnificative cu apa de răcire.
Dispunerea acestor schimbătoare este necesară deoarece asigură o
flexibilitate mărită În operarea coloanei de fracţionare cuplată cu instalaţia
tip pompă de căldură.
204
Răcitor condensatorul
Abur pompei de căldură
saturat
Agentul de lucru
din pompa de
Refierbător căldură
suplimentar
Produs de bază
Figura 4.13 Schema bazei coloanei de fracţionare prevăzută cu refierbător

suplimentar
Robinet de
laminare
Produs de bază
Figura 4.14 Pompă de căldură prevăzută cu răcitor-condensator suplimentar

plasat Înainte de robinetul de laminare
205
Vas
separator
Produs de vârf
al coloanei
Figura 4.15 Pompă de căldură prevăzută cu răcitor condensator suplimentar

plasat după robinetul de laminare
206
Capitolul V
INSTALAŢII DE TURBINE CU GAZE
Instalaţiile de turbine cu gaze fac parte din categoria motoarelor

tennice deoarece au la bază principiul transferului de căldură de la o sursă
caldă la o sursă rece, cu producere de lucru mecanic.
Spre deosebire de instalaţiile de forţă cu abur, instalaţiile de turbine
cu gaze au o serie de particularităţi legate de fluidele de lucru şi de
transfonnările pe care acestea le suportă.
În figura 5.1 este prezentată schema de principiu pentru o instalaţie
de turbină cu gaze, teoretică, formată dintr-un compresor În care se
comprimă agentul de lucru, un schimbător de căldură care transferă un flux
de căldură de la sursa caldă la agentul de lucru, o turbină În care se destinde
agentul de lucru cu producere de lucru mecanic, din care o parte antrenează
compresorul iar restul este disponibil pentru alte utilizări (exemplu:
antrenarea unui generator electric) şi În final un schimbător de căldură care
transferă căldură de la agentul de lucru spre o sursă rece.
În figura 5.2 sunt prezentate transformările agentului de lucru din
instalaţia de turbină cu gaze (Figura 5.1) În coordonatele T-s şi P-v.
Punctele caracteristice transformărilor sunt aceleaşi în ambele diagrame şi
coincid cu cele din schema instalaţiei.
Agentul de lucru din instalaţie se găseşte În stare gazoasă, În zona de
deasupra punctului critic, transformările de stare constând în modificări ale
presiunii şi temperaturii, fără schimbarea stării de agregare.
Ciclul transformărilor parcurse de agentul de lucru se numeşte Ciclu
Brayton, după numele lui George Brayton care în anul 1870 a realizat
primele motoare termice bazate pe acest principiu.
207
Compresor
Figura 5.1 Schema unei instalaţii de turbine cu gaze
T
3
p
PI = constant
s v
Figura 5.2 Ciclul Brayton ideal, pentru transformăriIe agentului de lucru Într-o
instalaţie de turbină cu gaze
208
Ciclul Brayton este format din două izobare, transformările 2-3, 4-1
şi două transformări adiabatice (izoentropice), transformările 1-2 şi 3-4.
În cazul unor transformări reale, ambele tipuri de transforinări se
abat Într-o mai ffiică sau mai mare măsură de la idealitate.
Pe parcursul transformării izobare 2-3 agentul de lucru preia căldura
Qc de la sursa caldă iar pe parcursul transfonnăriiizobare 4-1, acesta
cedează căldura QR sursei reci. .
Pe parcursul comprimării 1-2 agentul de lucru primeşte energie sub
formă de lucru mecanic de la compresorul instalaţi ei, iar pe parcursul
destinderii 3-4 agentul de lucru furnizează prin intermediul axului turbinei
lucrul mecanic pentru antrenarea compresorului, iar diferenţa disponibilă
poate fi utilizată pentru antrenarea unui generator electric sau a altor
consumători.
Randamentul termic al ciclului Brayton se defineşte prin raportul
dintre luCniI mecanic net, obţinut la axul turbinei pentru utilizare externă şi
căldura transferată de la sursa caldă:
Transformările 1-2 şi 3-4 fiind izoentropice (adiabatice), raportul

temperaturilor se poate exprima în funcţie de raportul presiunilor şi
coeficientul adiabatic al agentului de lucru, k.
(5.2)
După simplificarea relaţiei (5.1) şi înlocuirea raportului presiunilor,

În relaţia (5.2), cu raportul de comprimare Te = ~. expresia randamentului
)
termic al ciclului Brayton devine:
. 1
T/t.B = 1---:r.:î (5.3)
TeT
Din expresia randamentului termic rezultă că acesta creşte odată cu

creşterea raportului de comprimare, re şi cu creşterea coeficientului
adiabatic al agentului de lucru.
209
L
5.1 InStalaţii de turbină cu gaze de ardere

, .
, , Instalaţiile de turbine cu gaze cele mai mult aplicate în domeîl~uLil,
energeticii utilizează ca agent de lucru gaze de ardere în circuit deschis., ' ' "
În schema unei astfel de instalaţii nu mai apar schimbătoarele de
căldură care să realizeze transferul de căldură între un agent de; lucru ,şi
sursele calde şi reci, în schimb apare un utilaj specific, camera de ardere, în
, 'care se realizează generarea de gaze de ardere prin reacţii de combustie
între un combustibil şi oxigenul din aer.
În figura 5.3 este prezentată schema instalaţiei de turbină cu gaze de
ardere.
Practic instalaţia funcţionează în circuit deschis, considerându-se
nulă probabilitatea ca o parte din gazele de ardere evacuate în atmosferă să",
ajungă să fie recirculate în aspiratia compresorului.
:.. ; ~ ,', " oCompresorulinstalaţiei are rolul de a comprima agentul de lucruJa
presiunea ridicată din sistem. Lă'rapoartele totale de comprimare,cuvalori :
mari se aleg compresoare cu mai multe trepte şi răcire a aerului între
acestea.
Combustibil
, ; ~. Gaze de ardere
3
,3
. .. . ~
''''. ! '.,. '",' ';;(",.

4
1 Aer .. Evacuare "
atmosferic' ' ..
de ardere :În '
atmosferă
Figura 5.3 Schema unei instalaţii de turbinllcu gaze de ardere
210
La instalaţiile de tmbină cu gaze în circuit deschis agentul de lucru

pentru compresor este aerul atmosferic. În cazul comprimării acestuia într-
o singură treaptă temperatura la refulare se calculează cu relaţia:
(5.4)
unde coeficientul adiabatic pentru aer are valoarea medie k = 1,4.

Dacă se face comprimare în n trepte, cu răcire intermediară, raportul
de comprimare se păstrează acelaşi pe fiecare treaptă, ceea ce conduce la
egalitatea:
(5.5)
Al doilea utilaj important din componenţa instalaţii lor de tmbină cu

gaze de ardere este camera de ardere. Deşi sunt de o mare diversitate
constructivă aceste sisteme au la bază aceleaşi principii care asigură o
ardere completă a combustibilului la presiune ridicată şi o răcire a gazelor
de ardere prin diluare cu aer.
În figura 5.4 este prezentată schema de principiu a unei camere de
ardere din structura unei instalatii de turbine cu gaze de ardere.
În zona centrală a camer~i se găseşte un tub de flacără, confecţionat
din materiale refractare, rezistente la temperaturi de ordinul de mărime a
1500-1700°C. În interiorul acestui tub se găsesc flăcările provenite de la
arzătorul montat în capătul din partea stângă. Acest arzător este alimentat
cu un debit de aer primar, calculat în funcţie de debitul de combustibil,
compoziţia acestuia şi coeficientul cantităţii de aer optim (a = 1,05-1,2
pentru combustibil gazos şi a = 1,2-1,4 pentru combustibil lichid).
În spaţiul inelar dintre tubul de flacără şi peretele exterior al camerei
se introduce un debit de aer secundar cu destinaţia de a răci peretele tubului
central, iar la ieşire din cameră prin amestecare cu gazele de ardere să
realizeze un amestec cu temperatura de ordinul a 700-900 °c la care să
reziste materialele din care este confecţionată turbina.
2II
Aer secundar
Gaze de
Aer primar ardere rn-
cltepnn
diluare cu
aer
Aer ~ecundar
Aer de 1
compresor
Combustibil
Figura 5.4 Schema unei camere de ardere din structura unei instalaţii de turbină
cu gaze
Debitul de aer secundar introdus în camera de ardere este de 3-4 ori

mai mare decât debitul de aer primar, ceea ce face ca valoarea
coeficientUlui cantităţii de aer total (primar şi secundar) să fie al E (4-5).
Camera de ardere este dimensionată din punct de vedere mecanic
pentru presiunea corespunzătoare ultimei trepte de comprimare a
compresorului, iar din punct de vedere termic pereţii exteriori sunt izolaţi
pentru a reduce pierderile de căldură spre mediul înconjurător.
.. Al treilea utilaj important din schema clasică a unei instalaţii de
turbină cu gaze de ardere este turbina. Constructiv aceste turbine sunt
identice cu cele în care se destinde aburul în instalaţiile de forţă cu abur.
Parametrii de funcţionare pentru instalaţia de turbină cu gaze de
ardere se calculează cu diagrame T-s, P-v, i-s ale aerului, corectate cu
participarea componenţilor CO2, H20, O2 şiN2 provenite din gazele de
ardere.
Fluxul de lucru are o variaţie de compoziţie şi masă foarte redusă
între intrarea şi ieşirea din instalaţie.
La intrare fluidul de lucru este reprezentat de aerul aspirat de
compresor, în camera de ardere debitul masic creşte foarte puţin cu aportul
combustibilului.
În amestecul de gaze, care formează agentul de lucru, componentul
majoritar (peste 75%) este azotul din aer care nu se transformă pe parcursul
proceselor de combustie.
J
212
Figura 5.5 Transforrnările aerului şi gazelor de ardere În instalaţia de turbină cu

gaze de ardere
În figura 5.5 sunt reprezentate În diagrama T-s transformările reale

suferite de aerul şi gazele de ardere În instalaţia de turbină cu gaze de
ardere.
A Aerul atmosferic În starea iniţială (Ta, Pa) este aspirat de compresor.
In conducta de aspiraţie el suferă o laminare uşoară, izotermă, M",p = Po - P.. ,
cu o creştere a entropiei specifice Asi = SI - so"
În compresor aerul suportă transformarea 1-2', cvasiizoentropică,
ireversibilă În care entropia specifică se măreşte cu /':;S2 = s2' -S1"
Ansamblul transformărilor care se produc În camera de ardere
realizează trecerea agentului de lucru din starea 2' în starea 3'. Din punct de
vedere energetic transformările realizate prin combustie pot fi înlocuite cu
Încălzirea izobară ireversibilă 2'-3 unnată de laminarea izotennă 3-3' care
213
ia' în considerare pierderile de presiune din camera de ardere

Prin transformările care se produc în camera de ardere gazele
t1P"a == ~ -~,
de ardere diluate cu aeml de răcire suferă o creştere de entropie
As3 == S3' - s2' '
În turbină gazele de ardere se destind cvasiadiabatic, ireversibil, pe

traseul 3'-4, cu o creştere de entropie As == 4
S4 - S3"
Pierderile de presiune pe traseul de evacuare al gazelor de ardere în

atmosferă, APev == ~ - Pa , realizează o laminare pe traseul 4-4', însoţită de o
creştere a entropiei Ass == S4' - S4'
În calculul parametrilor de lucm pentru instalaţiile de turbine cu gaze
de ardere se utilizează o serie de notaţii specifice definite în funcţie de
parametrii de stare ai agentului de lucm pe parcursul transformărilor:
- raportul de comprimare a aerului în compresor re == ~ ;
~
- raportul temperaturilor extreme ale agentului deJucru: e == ~, ;
To
- raportul de destindere în turbină: rd == ~ ;
~
coeficientul pierderilor relative de presiune în aspiraţia
, .1.
compreso rol m: fPasp ==....J!!!.:E.;
Pa
- coeficientul pierderilor relative de presiune în camera de ardere:
fP == ~ea ;
2
- coeficientul pierderilor relative de presiune la evacuarea gazelor de

ar d ere 'm atm oSJ.era,
c. - . fPev == -M", ,.
~
Pentru transformările care se produc în camera de ardere se au în
vedere următoarele relaţii:
-Căldura dezvoltată prin arderea combustibilului în camera de ardere:
Qcar ==B'H j, (5.6)
unde B reprezintă debitul de combustibil ars, Iar Hi puterea calorică

inferioară a combustibilului.'
Căldura preluată de gazele de ardere amestecate cu aerul seclmdar
depinde de randamentul termic al camerei de ardere, l1car:
214
(5.7)
Diferenţa dintre căldura produsă prin arderea combustibilului şi

căldura preluată de amestecul gaze de ardere-aer secundar reprezintă
căldura pierdută prin pereţii camerei de ardere (1"]car
= 97-98%).
Combinând relaţiile (5,6); (5,7) şi relaţia de bilanţ termic pe camera
de ardere rezultă expresia consumului de combustibil În funcţie de
temperatura maximă pentru amestecul de gaze de ardere şi aer secundar şi
În funcţie de cantitatea totală de aer, lllaer:
(5.8)
- Puterea consumată de compresor:
N. =~.m
• k -1 aer
.RI:[(P2)k~:1 -11
O ~
(5.9)
c
unde kc reprezintă exponentul adiabatic mediu al aerului În compresOf, maer

- debitul de aer comprimat de la presiunea PI la presiunea P2, iar R este
constanta generală a gazelor.
- Puterea produsă de turbină prin destinderea gazelor de ardere diluate

cu aerul secundar:
N =~m
T k<1 - 1 g"
RT'[I_(P4Jk~:I]
3 p"
(5.10)
unde kJ reprezintă exponentul adiabatic mediu al gazelor ce se destind În

turbină, iar mga- debitul masic de gaze de ardere (mga = maer+B).
_ Puterea efectivă la axul turbinei, pentru utilizare externă se

calculează În funcţie de randamentele interne şi mecanice ale turbinei
şi compresorului ("1iT, "1mT, 1"]ic,
"1111C)
215
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRTI PETROLULUI
(5.11)
- Puterea efectivă specifică la axul turbinei:

11 = Ner . 10-3 kW (5.12)
esT mga 'kgl s
- Consumul specific de gaze destinse în turbină:
kgls
(5.13)
kW
- Consumul specific de combustibil:
B kgcombustibills
bs=-' kW (5.14)
Ner
- Randamentul efectiv al întregii instalaţii de turbină cu gaze de

ardere:
17e,lTG
NeT
=_. 100 (5 :15)
Qcar
216
5.2 Variante practice În realizarea

instalaţiilor de turbine cu gaze
Soluţiile practice aplicate la realizarea instalaţiilor de turbine cu gaze

sunt de o mare diversitate şi au în vedere diferite variante care urmăresc să
optimizeze anumite aspecte telmico-economice.
Chiar dacă se Întâlnesc şi instalaţii simple, corespunzătoare schemei
prezentate În figura 5.3, majoritatea instalaţiilor au diferite modificări
tehnologice, păstrând neschimbat principiul de flmcţionare.
5.2.1 Instalaţii cu două corpuri

de tUl"binecu gaze de ardere
Montarea compresomlui de aer de combustie pe acelaşi. ax cu turbina

de expansie a gazelor de ardere conduce la apariţia unor dificultăţi de
operare În special În faza de pornire a instalaţiei.
Pentru eliminarea acestor inconveniente s-au realizat instalaţii cu
două corpuri de turbine, legate În serie pe circuitul gazelor de ardere. Prima
turbină este destinată antrenării compresomlui pentru aeml de combustie,
iar a doua pentru producerea de lucm mecanic destinat consumului extern.
În figura 5.6 sunt prezentate schema şi ciclul transformărilor pentru
instalaţia de turbină cu gaze prevăzută cu două corpuri de turbină.
Gazele provenite din camera de ardere se destind În primul corp de
turbină, TI, de la presilmea superioară, Psup, corespunzătoare stării 3 până la
presitmea intennediară, Pint, corespunzătoare stării 4. Nivelul presiunii
intermediare se calculează astfel Încât lucrul mecanic produs În turbina TI
să acopere consumul de lucm mecanic necesar compresorului de aer de
combustie şi toate pierderile datorate frecărilor fluidodinamice şi mecanice
din subsistemul Compresor - Turbina 1.
Destinderea 4-5 se realizează În corpul de turbină 2, care poate fi
operată independent de restul sistemului.
Această variantă prezintă dezavantajultmei investiţii mai mari decât
în cazul unui singur corp de turbină, dar flexibilitatea În operare justifiCă pe
deplin efortul financiar suplimentar.
217
Combustibil T
Gaze de
ardere
5
2 3
4
aer s
a) Schema instalaţiei b) Ciclul transformărilor ideale

pentru agentul de lucru
Figura 5.6 Instalaţie de turbină cu gaze de ardere prevăzută cu două corpuri de

turbină
5.2.2 Instalaţii de tur bine cu gaze de ardere

prevăzute cu sistem de regenerare a căldurii
În il1Stalaţiile de turbine cu gaze de ardere temperatura acestora la

evacuarea din turbină este de ordinul de mărime 400-500 aC, suficient de
ridicată pentru a reprezenta pierderi semnificative de energie în mediul
înconjurător .
Reducerea acestor evacuări de căldură În atmosferă conduce la o
creştere a randamentului termic pentru întregul sistem.
Posibilităţile de reducere a temperaturii gazelor de ardere Înainte de
evacuare În atmosferă slmt prin regenerare şi prin recuperare de căldură.
Regenerarea se realizează prin transferul intern de căldură Între
fluxul de gaze de ardere ieşit din turbină şi aerul de combustie Între
compresor şi camera de ardere.
La ieşirea din compresor, În funcţie de presiunea până la care s-a
comprimat, temperatura aerului este de ordinul 150-200 aC. Prin încălzirea
218
1ERMOENERGET1CA PRELUCRĂRII PETROLULUI
re generativă de la gazele de ardere, temperatura aerului de coinbustie poate

creşte înainte de intrarea În camera de ardere până la temperaturi de ordinul
300-400 aC, ceea ce conduce la o economie de combustibil.
. În schema unei instalaţii de turbine cu gaze, prevăzută cu sistem de
regenerare a căldurii, (Figura 5.7), se găseşte suplimentar faţă de varianta
clasică un schimbător de căldură regenerativ SCR. Acest utilaj conduce la
creşterea investiţiei pentru o astfel de instalaţie, deoarece este de
dimensiuni semnificative, el lucrând cu coeficienţi globali scăzuţi datorită
stării gazoase a celor două fluxuri care schimbă căldură.
Combustibil
Camera de 4
Aer preîncălzit
ardere
3
2
1 Aer atmosferic 5 Gaze de ardere
Figura 5. 7 Schema unei instalaţii de turbină cu gaze de ardere prevăzută cu

regenerare de căldură
219
QregenerJt
fIgura 5.8 Trsnsformările agentului de lucru În instalaţia de turbină cu gaze

prevăzută cu schimbător regenerativ
Gradele de regenerare a căldurii de 60-80 % conduc la o creştere a

randamentului cu 8-10 %, deşi puterea obţinută la axul turbinei scade
datorită destinderii la o presiune puţin mai mare necesară acoperirii căderii
de presiune a gazelor de ardere la curgerea prin schimbătorul de căldură
regenerativ.
În figura 5.8 slmt prezentate transformările agentului de lucru din
instalaţie. Cantitatea de căldură regenerată, Qregenerah este proporţională cu
suprafaţa dintre transformarea izobară 5-6 şi axa abscisei pentru gazele de
ardere şi suprafaţa dintre transformarea 2-3 şi axa abscisei, pentru aerul de
combustie.
Considerând transformările ideale (se neglijează pierderile de energie
prin frecare fluidodinamică şi mecanică) expresia căldurii regenerate este:
o
_regenerat
- Jn
- aer.
C-P aer (t3 -
t2 ) -- nlgazed£ardere .
/../,
Vga -lga.'. ) (5.16)
220
TERMOE!'I'ERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
5.2.3 Instalaţii de turbină cu gaze de ardere

prevăzute cu sistem de recuperare a căldurii
În unele situaţii practice, din considerente tehnologice şi economice

este mai util să se recurgă Ia soluţii de creştere a randamentului unei
instalaţii de turbină cu gaze de ardere prin recuperare de căldură în locul
re generării de căldură.
În urma aplicării soluţiilor cu recuperare de căldură rezultă un flux
cald, util pentru alte destinaţii din cadrul instalaţiei.
Cea mai răspândită variantă de recuperare de căldură este cea care
realizează generare de abur saturat sau supnimcălzit, care îşi găseşte
numeroase utilizări în cadrul instalaţiilor tehnologice.
Realizarea practică a regeneratorului poate fi făcută în numeroase
variante constructive. Cele mai răspândite sunt cele care au în structură
generatoare de abur construite în variantă compactă.
Prin interiorul serpentinelor din care sunt realizate recuperatoarele
circulă apa care se vaporizează cu formare de abur saturat sau/şi abur
supraîncălzit.
Sistemele pentru generare de abur sunt prevăzute cu vase
separatoare, asemănătoare celor întâlnite în cazul generatoare lor de abur de
la cuptoarele tehnologice din rafinării (Figura 5.9).
În unele variante de generatoare de abur când se doreşte obţinerea de
cantităţi mari de abur şi Ia parametri ridicaţi se poate apela la soluţii
constructive speciale mergând până la varianta realizării unor cuptoare
speciale, în care pe lângă gazele de ardere provenite din turbina de expansie
se introduce şi se arde o cantitate suplimentară de combustibil. În acest caz
nu este necesar să se mai introducă şi aer de combustie deoarece oxigenul
se găseşte în cantitate suficientă în gazele provenite din camera de ardere.
În figura 5.10 suprafaţa haşurată este proporţională cu fluxul termi c
recuperat din gazele de ardere destinse în turbină, corespunzător schemei
din figura 5.9.
Debitul şi parametrii aburului produs prin recuperare depind de
debitul şi temperatura gazelor de ardere.
221
Evacuarea gazelor de
ardere În atmosferă
Combustibil
5
Economizor tai
2 Recuperatorul
de căldură
4 Pompă
Aer atmosferic
Figura 5.9 Schema unei instalaţii de turbină cu gaze de ardere prevăzută cu

recuperator de căldură pentru generare de abur saturat
Figura 5.10 Ciclul transformărilor agentului de lucru din instaIaţia de turbină cu

gaze de ardere prevăzută cu recuperare de căldură
222
Neglijând pierderile de căldură spre mediul înconjurător bilanţul

termic pe recuperator va conduce la relaţia:
'" .', ) (.,., .) (5.17)
Qrecuperare = nlga' (~ga -'ga = ma . \!: -la(1J.
în cate mga şi ma sunt debitele masice de gaze de ardere, respectiv apă-abur,

iar entalpiile i sunt specifice fiecărui flux în stările corespunzătoare
intrărilor şi ieşirilor din recuperator.
Aspectele legate de dimensionare a telmologică şi mecanică a unor
astfel de recuperatoare sunt identice cu cele prezentate la generatoarele de
abur de la cuptoarele telmologice din rafmării, neexistând particularităţi
specifice legate de existenţa lor în cadrul instalaţiei de turbină cu gaze de
ardere.
5.2.4 Instalaţii de turbine cu gaze de

ardere cuplate cu instalaţii de forţă cu abur
În cazul în care aburul produs la instalaţiile de turbine cu gaze de

ardere prevăzute cu recuperatoare de căldură nu are o utilizare directă se
poate concepe o cuplare cu o instalaţie de forţă cu abur.
Cele două instalaţii au în comun cazanul de abur în care gazele de
ardere destinse în turbină, prin răcire generează aburul care la rândul său se
destinde într-un alt corp de turbină, montat pe acelaşi ax cu turbina de gaze
şi compresorul de aer.
Economicitatea ansamblului celor două instalaţii de turbină este mai
mare decât a fiecăruia în parte.
În figura 5.11 se prezintă schema instalaţiei de turbină cu gaze de
ardere cuplată cu instalaţia de forţă cu abur.
Instalaţia de forţă cu abur cuprinde elementele esenţiale: turbina în
care se destinde aburul, TA, răcitor condensatorul, RC şi pompa de
condens.
Cazanul în care se produce aburul prin răcirea gazelor de ardere
provenite din instalaţia de turbină cu gaze cuprinde cele trei serpentine
clasice, economizor, vaporizator şi supraîncălzitor, circuitele lor fiind
legate între ele prin vasul separator de abur (tambur) care nu este
reprezentat în schemă.
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRll PETROLULm
Reprezentarea transfonnărilor agenţilor. de lucru se realizează în

două diagrame separate, una pentru aer-gaze de ardere specifică instalaţiei
de turbină cu gaze de ardere şi una pentru apă-abur, specifică instalaţiei de
forţă cu abur.
Lucrul mecanic produs de cele două turbine 'montate pe acelaşi ax se
cumulează, Din acesta o parte este utilizat pentru antrenarea compresorului
de aer, iar diferenţa poate antrena un generator electric, G.
Randamentul întregului sistem este dat de raportul dintre puterile
efective ale celor două turbine şi căldura dezvoltată în camera de ardere:
_ P"TG + P"TA (5.18)

7JITG+IFA - Q
car
La aceste tipuri de instalaţii investiţiile sunt mai mari datorită

utilajelor suplimentare în comparaţie cu instalaţiile simple, De asemenea
cheltuielile de operare sunt mai ridicate în primul rând datorită costului
apei recirculate utilizate la răcitor-condensatorul de abur, Costul energiei
consumate la pompa de condens este nesemnificativ în comparaţie cu
energia obţinută la axul turbinelor.
224
•
Cazan
recuperator Pompă
condens
Gaze de
Combustibil ardere
Abur
supramcălzit
Aer
atmosferic
Figura 5. J J Instalaţie de turbină cu gaze de ardere cuplată cu o instalaţie de forţă

cu abur
Cuplarea celor două tipuri de instalaţii se constată că este o soluţie cu

eficienţă termică mai mare decât fiecare dintre cele două luate separat.
225
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULm
5.2.5 Instalaţii de turbine cu gaze de

ardere cu comprimări şi destinderi succesive
Pentru a creşte randamentul termodinamic al acestei categorii de

motoare termice este necesar să se aleagă parametrii de lucru pentru
sistemul aer-gaze de ardere astfel Încât suprafaţa ciclului de sub
transformări să fie cât mai mare.
Această tendinţă se realizează prin creşterea presiunii În camera de
combustie, ceea ce asigură În turbina de gaze de ardere o destindere de la
presiune mai mare până la presiunea atmosferică.
Comprimarea aerului de la presiunea atmosferică până la presilmi de
ordinul a 8-15 bari necesită utilizarea a două trepte de comprimare, cu
răcirea aerului Între trepte.
Se recomandă ca presiunea intermediară Între trepte să se adopte
astfel Încât raportul de comprimare să fie egal pe cele două trepte, iar
răcirea intermediară să se facă până la temperatura corespunzătoare
aspiraţiei În treapta Întâi de comprimare.
Răcirea aerului Între cele două trepte de comprimare se realizează
utilizând agent de răcire apă recirculată sau apă qe puţ În cazul În care ea
este disponibilă.
Destinderea gazelor de ardere diluate cu aer se face tot În două
trepte, pentru fiecare destindere fiind prevăzut câte un corp de turbină.
Între cele două destinderi, amestecul de gaze de ardere diluate cu
aerul secundar din camera de ardere este reÎncălzit izobar Într-o a doua
cameră de ardere, În care se introduce doar un anumit debit de combustibil
necesar Încălzirii până la temperatura cu care gazele de ardere intră În
prima turbină. În această a doua cameră de ardere nu se mai introduce şi aer
de combustie, deoarece concentraţia oxigen ului este suficient de ridicată
datorită aerului de diluţie din prima cameră de ardere.
Instalaţia poate fi dotată suplimentar cu sistem de regenerare sau
recuperare a căldurii.
În figura 5.12 se prezintă schema de principiu pentru o astfel de
instalaţie de turbină cu gaze de ardere, cu două trepte de comprimare şi
două trepte de destindere.
Illstalaţia este prevăzută cu regellerare de căldură din gazele de
ardere Înainte de evacuare În atmosferă, spre aerul de combustie.
226
În figura 5.13 transfonnările agentului de lucru sunt reprezentate În

diagrama T-s .
Presiunea intermediară Între treptele de comprimare ale aerului de
combustie, Pa int, poate fi egală sau poate fi diferită de presiunea
intermediară a gazelor de ardere Între cele două trepte de destindere, Pgain!'
Pentru aerul de combustie, după prima treaptă de comprimare, 1-2,
unnează răcirea cu apă recirculată sau apă de puţ, transformarea 2-3. A
doua treaptă de comprimare, 3-4, este urmată de Încălzirea regenerativă 4-
5. încălzirea izobară 5-6 corespunde transfonnărilor care se produc În
camera de ardere principală.
Destinderea gazelor de ardere diluate cu aerul secundar se produce În
prima treaptă a turbinei. Gazele de ardere destinse până la presiunea
intermediară, Pgaint, sunt introduse În camera de ardere secundară, unde prin
arderea unei cantităţi suplimentare de combustibil se creşte temperatura
până la nivelul stării 8, aproximativ egală cu temperatura corespunzătoare
stării 6. A doua treaptă de destindere, 8-9, este urmată de regenerarea
căldurii spre aerul de combustie, transfonnare 9-10.
Pe ansamblu, instalaţiile de turbine cu gaze de ardere prevăzute cu
comprimări şi destinderi succesive deşi necesită cheltuieli mai mari datorită
investiţiei cât şi c,heltuielilor de operare mai ridicate (consum suplimentar
de combustibil şi apă recirculată) sunt mai eficiente atât datorită puterii
efective mai mari pe care o furnizează cât şi randamentului termodinamic
superior unei instalaţii simple, cu o singură treaptă de comprimare şi
destindere.
Stabilirea parametrilor de operare şi a numărului de trepte de
comprimare pentru aerul de combustie şi a numărului de trepte de
destindere a gazelor de ardere se face având În vedere atât aspectele tehnice
cât şi cele economice.
Performanţele telmologice în domeniul construcţiei turbinelor permit
creşterea eficienţei instalaţiilor de turbine cu gaze de ardere prin creşterea
temperaturii agentului de lucru la intrare.
Pentru un caz real, o creştere a temperaturii gazelor de ardere la
intrarea în turbină de la 900 °c la 12000C conduce la o creştere a
randamentului termodinamic de la 19% la 26%.
Progrese semnificative s-au obţinut în ultimele două decenii prin
depunerea pe paletele turbinei a lllui strat ceramic cu rezistenţă ridicată la
temperaturi înalte.
227
Gaze de ardere 10 9
@
Combustibil ~
I
Camera de ar-
Regenerator
Răcitor dere secundară.
de căldură
intermediar 8
()
;t>
Camera de 6 ~
Aer r-'
ţ::l ardere
00 atmosferic 3
principală R
4
~'
;il
~
Figura 5.12 Schema instalaţiei de turbine cu gaze de ardere cu comprimare şi destintkre

În două trepte şi regenerator de căldură
Cele mai performante turbine construite în prezent lucrează cu

temperaturi ale gazelor de ardere la intrare de ordinul 1425 DC, ceea ce
permite operarea instalaţiei la un randament de peste 30%.
Firma General Electric a realizat recent o instalaţie de turbine cu
gaze de ardere care furnizează o putere de 135,7 MW la un raport general
de comprimare de 14, realizat într-un compresor axial cu 18 trepte. Gazele
de ardere cu temperatura de 1260 DC se destind în trei trepte până la
presiunea atmosferică şi temperatura de 593 DC. Randamentul termic al
întregii instalaţii se ridică până la 33%.
Utilizarea instalaţiilor de turbine cu gaze de ardere a cunoscut două
direcţii de dezvoltare.
,
,
,,
T , '
6,,1, 8,"
,
,,
,
,
,,
---
-------Patmosferică
s
Figura 5.13 Transforrnările ideale ale agentului de lucru În instalaţia de turbine cu

gaze prevăzută cu Încălzire şi destindere În două trepte
229
Una dintre acestea este reprezentată de turboreactoarele utilizate în

propulsia avioanelor, această direcţie de aplicare nu a tacut obiectul acestui
capitol. Cea de-a doua direcţie de utilizare a instalaţiilor de turbine cu ~e
de ardere este cea în domeniul energetic, pentru producerea de energie
electrică. Aceste instalaţii pot fi utilizate pentru acoperirea vârfurilor de
sarcină în consumul de energie electrică sau ca soluţii de rezervă în cazul
apariţiei unor defecţiuni în alimentarea cu energie electrică a unor
consumatori sociali sau industriali.
Spre deosebire de instalaţiile de forţă cu abur instalaţiile de turbină
cu gaze de ardere au un cost specific şi cheltuieli de operare specifice mult
mai mici. Instalaţiile de turbine cu gaze îşi găsesc numeroase utilizări în
diferite domenii industriale şi sociale.
Funcţionarea lor este condiţionată de disponibilitatea de combustibil
şi de existenţa unor consumatori de energie electrică eventual abur produs
prin recuperare de căldură.
În ultimul timp instalaţiile de turbine cu gaze sunt foarte utilizate la
bordul nave lor maritime unde intră jn competiţie cu instalaţiile de forţă cu
abur şi cu motoarele diesel, faţă de care au wlele avantaje cum sunt:
- Puterea mai mare raportată la aceeaşi mărime sau greutate;
- Fiabilitate superioară;
- Inerţie redusă la pornire. Timpul necesar ajungerii la regimul de
lucru pentru o instalaţie de forţă cu abur este de ordinul a 4 ore, iar
pentru instalaţia de turbină cu gaze de ardere este mai mic decât 2
minute.
În numeroase situaţii instalaţiile de turbine cu gaze de ardere
reprezintă soluţii eficiente pentru producerea de lucru mecanic necesar
antrenării unor utilaje de mare capacitate sau pentru generarea de energie
electrică.
230
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLffiJJI
Capitolul VI
SISTEME TERMOENERGETICE APLICATE ÎN

PRINCIPALELE INSTALAŢII TEHNOLOGICE
DIN DOMENIUL PRELUCRĂRII PETROLULUI
Instalaţiile tehnologice din rafinării le de petrol sunt în general mari

consumatoare de energie, în special căldură, datorită capacităţilor de
prelucrare foarte mari şi datorită temperaturilor ridicate la care. se produc
transfonnările fizice şi chimice ale materiilor prime. .
Fiecare instalaţie dispune de un anumit nivel tehnologic impus de
perioada în care a fost construită, eventual retehnologizată, nivel care
impune şi o anumită eficienţă cu care este utilizată energia în cadrul
instalapei.
In majoritatea instalaţiilor marii consumatori de energie sunt
reprezentaţi de cuptoarele tehnologice în care se încălzesc şi eventual se
vaporizează materiile prime prin transfer de căldură de la flăcările şi gazele
de ardere produse prin arderea de combustibili petrolieri cu oxigenul din
aerul atmosferic.
Disponibilul de căldură existent la cuptoarele tehnologice pennite să
se realizeze recuperări şi regenerări de căldură care conduc pe de-o parte la
creşterea randament ului termic al cuptoarelor pe de altă parte la utilizarea
eficientă a energiei la nivelul instalatiei sau al întregii rafmării.
În majoritatea cazurilor surplusul de energie existent la cuptoarele
tehnologice în fluxul gazelor de ardere este utilizat în primul rând pentru
preîncălzirea aerului de combustie (regenerare de căldură) şi în al doilea
rând pentru generare de abur saturat sau supraîncălzire de abur (recuperare
de căldură). La toate instalaţiile tehnologice din rafinării produsele
rezultate din reactoare sau din coloane de fracţionare au un nivel de
temperatură ridicat, impus de procesele respective.
Răcirea fluxurilor tehnologice până la nivelul impus de condiţiile de
prelucrare ulterioare sau de depozitare se realizează de la caz la caz prin
regenerare sau recuperare de căldură.
Regenerarea de căldură este o recirculare de căldură şi presupune
preîncălzirea unor fluxuri, de obicei materiile prime sau auxiliare cu
231
căldură provenită de la produse cu nivel termic ridicat, rezultate din

reactoare sau coloane de fracţionare.
După răcirea prin regenerare de căldură, temperatura produselor nu
scade până la nivelul impus de condiţiile de depozitare în rezervoare, ceea
ce necesită o răcire suplimentară cu apă sau aer.
Procesul de recuperare de căldură realizează ca şi procesul de
regenerare tot o răcire a produselor cu temperaturi ridicate, dar de această
dată răcirea se face prin transfer de căldură spre un flux relativ independent
de fluxurile tehnologice ale instalaţiei.
Cel mai răspândit sistem de recuperare de căldură din fluxurile calde
ale unei instalaţii tehnologice este cel prin care se produce abur saturat sau
supraîncălzit, de joasă sau medie presiune.
Sistemele termoenergetice aplicate în instalaţiile tehnologice din
rafinăriile de petrol sunt specifice fiecărui proces şi Simt realizate în unele
cazuri din faza iniţială de proiectare şi construcţie a instalaţiilor sau în
unele cazuri sunt realizate ulterior construcţiei instalaţiei, prin
retehnologizări impuse de creşterea eficienţei utilizării energiei în cadrul
instalatiilor respective.
In cadrul acestui capitol se vor enumera şi în unele cazuri se vor
prezenta sintetic, principalele sisteme termoenergetice aplicate în
instalaţiile reprezentative pentru o rafmărie de prelucrare a ţiţeiului.
6.1 Sisteme termoenergetice aplicate În cadrul

instalaţiei de Distilare Atmosferică şi sub Vid a ţiţeiului
Instalaţia DA V, din cadrul oricărei rafinării, este cel mai mare

consumator de energie termică dintre toate instalaţiile rafinăriei, deoarece
este cea care prelucrează întreaga cantitate de ţiţei care alimentează
rafmăria şi asigură materiile prime pentru toate celelalte instalaţii.
Consumul mare de energie termiCă este impus de către debitul şi
tipul ţiţeiului prelucrat precum şi de către nivelul de temperatură şi fracţia
vaporizată ale ţiţeiului la ieşirea din cuptorul secţiei de Distilare
Atmosferică şi ale păcurii la ieşirea din cuptorul secţiei de Distilare sub
Vid.
232
. TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
6.1.1 Regenerarea şi recuperarea de căldură

la cuptoarele instalaţiei DAV
Disponibilul de căldură din gazele de ardere ale celor două cuptoare,

după încălzirile telmologice, este suficient de mare şi la un nivel termic
ridicat, astfel încât este fezabilă din punct de vedere tehnico-economic
realizarea atât a procesului de regenerare cât şi a celui de recuperare a
căldurii.
La cuptorul instalaţiei de Distilare Atmosferică (Figura 6.1)
regenerarea căldurii din gazele de ardere, înainte de evacuarea lor în
atmosferă, se realizează pe circuitul aerului de combustie. Acesta este
vehiculat cu ajutorul suflantei 2 până la preîncălzitorul de aer, se încălzeşte
de la temperatura mediului ambiant până la temperaturi de ordinul de
mărime 150-250oC prin răcirea gazelor de ardere de la temperaturi de 300-
4000C până la temperaturi de ordinul 250-170oC.
Nivelul de răcire al gazelor de ardere este impus de temperatura de
rouă acidă a gazelor de ardere, în cazul în care acestea provin dintr-un
combustibil care are în compoziţie şi sulf.
TiTEi PREINCALZIT
ABUR SATURAT
ABU R S UPR AÎrlCALZiT it
Tin i PARTi AL VAPORizAT
CONI3USTisIL AER
ATN OSFE Ri C
\ \ / /
1- Preîncăizitor de aer; 2- Suflantă pentru aerul de combustie: 3- Prima
serpentină pentru încălzirea ţiţeiului; 4- Serpentina recuperatorului de căldură
(Supraîncăizitor abur); 5- A doua serpentină pentru încălzirea ţiţeiului; 6- Serpentina
pentru Încălzirea şi vapori zarea ţiţeiuluiîn secţia de radiaţie.
Figura 6. J Cuptorul Instalaţiei de Distilare Atmosfedcă dotat cu p."cÎncălzitor de

aer şi recuperator de căldu,"ă pentru supraÎncălzire de abur
2.14
Schimbul de căldură regenerativ realizat în preîncălzitorul de aer este

util pe ambele circuite. Răcirea gazelor de ardere, înainte de evacuarea în
atmosferă, conduce la creşterea randamentului tennic al cuptorului, iar
încălzirea aerului de combustie realizează pe de-o parte reducerea
consumului de combustibil la cuptor, pe de altă parte conduce la creşterea
temperaturii flăcărilor, cu efecte pozitive asupra transferului de căldură prin
mecanism de radiaţie.
Procesul de recuperare a unei părţi disponibile din căldura gazelor de
ardere se realizează prin supraîncălzirea unui flux de abur saturat, de obicei
de medie sau joasă presiune.
Poziţia serpentinei de supraîncălzire a aburului (serpentina numărul 4
- Figura 6.1) între cele două serpentine 3 şi 5 destinate încălzirii ţiţeiului se
stabileşte în funcţie de nivelul de temperatură al gazelor de ardere şi de
parametrii aburului (presiunea şi temperatura de echilibru pentru intrare şi
temperatura de supramcălzire pentru ieşire).
Realizarea recuperării căldurii din gazele de ardere prin generare de
abur supraîncă1zit este utilă şi necesară deoarece conduce la creşterea
randamentului cuptorului şi la îmbunătăţirea balanţei de abur supraîncă1zit
la nivelul instalatiei.
În sectorul instalaţiei de Distilare sub Vid cuptorul care încălzeşte şi
vaporizează păcura provenită de la baza coloanei de distilare atmosferică
are un potenţial energetic recuperabil mai mare decât cuptorul instalaţiei
DA deoarece materia primă cu care se alimentează are la intrare
temperaturi ridicate la nivelul 340-350oC.
Păcura este încă1zită şi parţial vaporizată în două serpentine, una în
partea inferioară a secţiei de convecţie şi una în secţia de radiaţie.
Cuptorul instalaţiei DV este prevăzut' cu preîncă1zitor de aer
asemănător principial şi constructiv cu cel de la cuptorul instalaţiei DA.
Diferenţele care apar între cuptoarele celor două instalaţii sunt în
zona de convecţie unde potenţialul termic disponibil în gazele de ardere
este mai mare şi la nivel termic ridicat la cuptorul instalaţiei de distilare sub
Vid.
Acest fapt permite adoptarea unei variante de producere a aburului
supraîncă1zit pornind de la apa lichidă şi nu de la aburul saturat.
În figura 6.2 se prezintă schema de principiu pentru cuptorul
instalaţiei DV, prevăzut cu preîncă1zitor de aer pentru regenerare de căldură
şi generator de abur saturat şi supraîncă1zit pentru recuperarea de căldură
din gazele de ardere.
235
2
ABUR SATURAT
3
APA
PREÎNCĂlliTĂ
ABUR SUPRAÎNCĂLZiT
PACURĂ DA
PĂCURĂ -PARTiAL
'lAPORiZATĂ
1
COMBUSTiBiL
11'\
1- SuOantrlpentru aerul de rombuslie; 2- Preîncălzitor de aer; 3- Vasul (llimbuflll) pentru separare apă-
abur: 4- Pompă pentru circulatia fortalii prin vaporizator: 5- Serpentina pentru vaporizare apn: 6-
Serpcntina pcnlru suprnîncălzire abur. 7- Se'1,cntina penln] încălzire păcură; 8. Serpentina pentru
lncăizirc şi vapori zare păcură ln secria de radiaţie.
Fig7lra 6.2 Cuptorul instalaţiei de Distilare sub Vid, dotat cu preÎncălzitor de aer şi
recuperator de căldură pe.J1truproducerea de abur saturat şi
supraÎJlcălzit
23"
Efectele pozitive pentru ambele sisteme de regenerare şi recuperare

sunt asemănătoare cu cele prezentate la cuptorul instalaţiei de Distilare
Atmosferică.
Structura generatorului de abur de la cuptorul instalaţiei DV este mai
elaborată (Figura 6.2).
Generatorul de abur cuprinde un vas cilindric orizontal, 3, cu diferite
tipuri de amenajări interioare, în care se realizează separarea fazelor în
echilibru: apa la punctul de fierbere şi aburul saturat. În acest vas separator,
numit în practică tambur, se face şialimentarea Întregului sistem cu apa
lichidă, preîncălzită prin alte recuperări de căldură în funcţie de
posibilităţile existente în instalaţie, până la o temperatură mai mică decât
temperatura de echilibru corespunzătoare presiunii din tambur.
Prin amestec cu aburul saturat din tambur, apa se Încălzeşte până la
temperatura de saturaţie, producând condensarea unei părţi din aburul
saturat care îi cedează căldura latentă de condensare.
Din partea inferioară a tamburului apa la punct de fierbere este
vehiculată cu pompa 4 În serpentina 5, unde se realizează vaporizarea
parţială a apei prin preluare de căldură de la gazele de ardere. Amestecul
bifazic rezultat din serpentina 5 se introduce În tamburul sistemului unde se
realizează separarea celor două faze.
De la partea superioară a tamburului, prin propria presiune, se
evacuează aburul saturat care poate fi parţial trimis direct la utilizatori şi
parţial În serpentina 7 unde se supraîncălzeşte prin preluare de căldură de la
gazele de ardere la un nivel termic mai ridicat.
Sistemul prezentat se caracterizează prin flexibilitate deosebită În
operare permiţând modificarea raportului între debitele de abur saturat şi
supraÎncălzit livrate consumatorilor şi raportul Între căldura preluată de
păcură în serpentina 7 şi căldura preluată În serpentinele recuperatorului.
6.1.2 Regenerarea de căldură de la

fluxurile de produse calde din instalaţie
Fracţiile lichide, rezultate în coloanele de distilare atmosferică şi sub

vid au un potenţial termic ridicat datorită debitelor mari şi nivelului înalt de
temperatură.
Regenerarea căldurii acestor fracţii lichide se face prin preîncălzire a
ţiţeiului care alimentează instalaţia.
237
Efectele pozitive ale acestor regenerări de căldură provin din două

direcţii. Una este reprezentată de reducerea consumului de combustibil
necesar la cuptorul instalaţiei de distilare atmosferică, iar cea de-a doua
este reprezentată de reducerea consumurilor de agenţi de răcire (apă
recirculată, aer) necesari răcirii fracţiilor calde până la temperatura impusă
pentru depozitare.
Regenerarea căldurii fracţiilor lichide spre ţiţeiul care alimentează
instalaţi a se realizează cu ajutoml unei reţele de schimbătoare de căldură
care necesită o investitie semnificativă. .
În funcţie de c~acteristicile ţiţeiului şi ale fracţiilor rezultate din el şi
în funcţie de tipul de instalaţie disponibilă sinteza reţelei de schimbătoare
de căldură se realizează prin diferite metode empirice sau fundamentate
teoretic astfel încât să se obţină un optim tehnico-economic pentru întregul
sistem.
Optimul trebuie să realizeze un compromis între cheltuielile impuse
de investiţie şi activităţile de întreţinere şi reparaţii pe de-o parte şi
beneficiul realizat printr-un grad de regenerare al căldurii cât mai ridicat,
pe de altă parte.
Schema reţelei de schimb de căldură trebuie să asigure condiţii de
operare flexibile care să permită modificări de debite, modificări în
calităţile ţiţeiului şi produselor şi punctul de funcţionare optimă să fie cât
mai puţin sensibil la fluctuaţiile preţurilor în timp.
Conceperea reţelei de schimb de căldură pentru preîncălzirea ţiţeiului
are la bază principiul creşterii nivelului termic al fluxurilor calde care
cedează căldură ţiţeiului. Metoda Pinch reprezintă o varianta aplicată cu
succes la proiectarea şi analiza schemelor de schimb de căldură în astfel de
variante.
Tipurile constructive de schimbătoare de căldură consacrate în
realizarea reţelelor de preîncălzire regenerativă a ţiţeiului în cadrul
instalaţiilor DA Veste cel al schimbătoarelor fascicul tubular în manta cu o
trecere a fluxului din manta şi 2, 4 sau 6 treceri ale fluxului din tuburi.
În unele scheme de schimb de căldură la nivelul instalaţiei DA V pot
fi întâlnite şi variante de răcire a fracţiilor rezultate din coloanele de
fracţionare prin generare de abur saturat.
Acest schimb de căldură este de tip recuperativ şi contribuie prin
aburul produs la creşterea cantităţii de abur disponibil în instalaţie.
Nivelul de temperatură al fracţiei lichide care cedează căldură apei
trebuie să fie suficient de ridicat astfel încât aburul produs să aibă
parametrii impuşi de utilizările ulterioare.
238
Fracţiile recomandate pentru utilizare în scopul răcirii recuperati ve

cu generare de abur sunt:
_ fracţia de motorină grea de la coloana DA;
_ fracţia de distilat de vid de la coloana DV sau fracţiile de uleiuri
grele în cazul în care din coloana DV rezultă fracţii de uleiuri;
- gudronul rezultat din baza coloanei DV.
Opţiunea alegerii unei anumite scheme de schimb de căldură în
cadrul unei instalaţii DA V revine proiectantului instalaţiei, cu posibilitatea
ca după un timp de funcţionare când se pot modifica unele condiţii tehnico-
economice la nivelul instalaţiei sau rafinăriei să se poată interveni cu unele
modificări în schemă sau la anumite aparate.
6.2 Sisteme termoenergetice aplicate

În cadrul instalaţiilor de hidrofinare
Procesul de hidrofinare se aplică unei game largi de fracţii petroliere

de la benzine până la uleiuri, cu scopul transformării compuşilor nesaturaţi
în compuşi saturaţi şi cu scopul eliminării compuşilor cu sulf, azot şi
oxigen din compoziţie.
În figura 6.3 este prezentată schema de principiu pentru secţia de
încălzi[e şi reacţie din cadrul unei instalaţii de hidrofinare.
In funcţie de tipul catalizatorilor utilizaţi, de natura şi compoziţia
materiei prime supuse hidrofinării parametrii termoenergetici de operare
sunt de ordinul de mărime: 250-400oC pentru temperatura efluentului şi
presiuni de ordinul 30-60 bar, la intrarea în reactor.
Încălzirea amestecului format din fracţia petrolieră supusă
hidrofinării şi gazele bogate în hidrogen se realizează regenerativ, prin
preluare de căldură de la efluentul de reacţie în unul sau mai multe
schimbătoare de căldură de tip fascicul tubular în manta (Schimbătorul RC
o
din Figura 6.3), până la temperaturi de ordinul a 200 C.
Defmitivarea încălzirii până la temperatura necesară reacţiei se
realizează în cuptorul tubular, de tip paralelipipedic vertical sau cilindric.
Cuptorul este format din secţie de convecţie şi secţie de radiaţie, iar
pentru creşterea eficienţei termoenergetice este dotat cu preîncălzitor de
aer. Preîncălzirea aerului de combustie prezintă toate avantajele sistemelor
de încălzire regenerativă.
239
Schema tehnologică în oricare instalaţie de hidrofinare cuprinde şi

două compresoare, unul pentru vehicularea gazelor bogate în hidrogen
recirculate şi unul pentru vehicularea hidrogenului proaspăt necesar pentru
completarea cons~mului.
Antrenarea acestor compresoare se poate realiza cu motoare electrice
sau cUAturbineacţionate cu abur.
In funcţie de disponibilităţile de abur la nivelul rafinăriei, varianta
antrenării compresoarelor cu turbine în care se destinde abur supraîncălzit
poate deveni o soluţie mai economică în comparaţie cu antrenarea cu
motoare electrice. În concluzie, la o instalaţie de hidrofinare sistemele care
contribuie la creşterea eficienţei tennoenergetice sunt regenerarea căldurii
de la efluentul de reacţie spre materia primă şi regenerarea căldurii de la
gazele de ardere spre aerul de combustie în cadrul cuptorului tehnologic.
240
HIDROGEN COMPLETARE
CUPTOR ÎNCĂLZiRE
1WWr I I MATERiE PRiMĂ I f\71REAeTOR
1N c;TRAT "jy
CATALÎTiC
I~
~
~UjA~l
fii
;>:J
~ G~Zţ
RACIREPENTRU
I
(OMPRESOR C)
[TI
HIDROGEN --l
COMPLETARE n
»
RADiÂŢiE . ;g
[TI
r-
~I I ~ e:
O
;>:J
».
~
...•
CO'1BUSTiBll t f AER I ~
AER ATMOSFERic
SUFLANTĂ I I EFLUENT DE REACflE
;:g
--l
;<:l
o
r-
MATERiE PRiMA ~1 I «) ICUA~
SPRE SEarA DE
SEPARARE P
S
E RECÎRCUlATE BOGATE ÎN HiDRlXiEN
ngllFa 6.3 Schema de principiu pentru secţia de Încălzire+reacţie a unei instalatii de hidrofimue
6.3 Sisteme termoenergetice aplicate

în cadrul instalaţiilor de reformare catalitică
Instalaţiile de reformare catalitică prelucrează benzina hidrofinată cu

scopul creşterii conţinutului de hidrocarburi aromatice.
Procesul de reformare catalitică se realizează la temperaturi ridicate,
cu ordinul de mărime 450-5250C şi presiuni de 10-40 bar.
Deoarece reacţiile de dehidrogenare, dehidrociclizare,
dehidroizomerizare au pe ansamblu efect termic endoterm, schema secţiei
de reacţie cuprinde în majoritatea tipurilor de instalaţii reîncălzirea
efluentului de reacţie între cele trei trepte de reacţie.
Această soluţie conduce la scheme de încălzire care cuprind trei
cuptoare tubulare, unul pentru încălzirea materiei prime şi a gazelor
recirculate înainte de intrarea în primul reactor şi două pentru încălzirea
intermediară a efluentului Între reactoare le 1 şi 2 şi Între reactoarele 2 şi 3
(Figura 6.4).
Tipul cuptoarelor din instalaţia de Reformare Catalitică este cilindric
vertical, independente, la instalaţiile mai vechi, iar la instalaţiile mai noi
tipul este paralelipipedic vertical cu secţiile de radiaţie alăturate.
Sarcinile termice ale celor trei cuptoare slmt diferite, primul are
sarcina termică mai mare, deoarece trebuie să aducă efluentul de reactie la
nivelul de temperatură necesar reacţiilor (450-525°C), iar celelalte do~ă au
sarcini termice reduse deoarece compensează doar scăderea de temperatură
din reactoarele 1 şi 2. Toate cuptoarele instalaţiei de Refonnare Catalitică
realizează Încălzirea efluentului de reacţie doar În secţiile de radiaţie,
secţiile de convecţie fiind destinate doar recuperării de căldură, prin
generare de abur în diferite variante.
În figura 6.5 se prezintă o variantă de soluţie pentru generarea de
abur saturat şi supraîncălzit în cele trei secţii de convecţie ale cuptoarelor
dintr-o instalaţie de Reformare Catalitică.
Toate cele trei secţii de convecţie au dispuse la partea superioară, la
nivelul de temperatură scăzut al gazelor de ardere, câte o serpentină
economizoare, El, E2, E3, în care apa se încălzeşte până la temperatura de
saturaţie. Sistemul este prevăzut cu un vas separator, tambur, în care se
introduce apa încălzită în cele trei economizoare. Din partea inferioară a
tamburului, prin circulaţie forţată cu ajutorul unei pompe, apa lichidă, la
temperatura de fierbere este vehiculată prin vaporizatoarele celor trei secţii
de convecţie, VI, V2, V3.
242
GAZE BOGATE
îN HiDROGEN
;;i
COHPRESOR
i
;xl
Cl
gj
GAZE BOGATE n
»
TN HiDROGEN
t"
.ţ,.
~
r
'" c
n
S;,
~
SEPARATOR
GAZE - liCHiD
~
c
S
BENZiNĂ H-IDROFINATĂ G c:x::::>

REfORMAT
SPRE COLOANA
RA DESTABilizARE
Figura 6_./ Schema secţiei de Încălzire şi reacţie dintr-o instalaţie de Reforma."e Catalitică
Amestecul apă lichidă-abur, în condiţiile de echilibru, provenit din

cele trei serpentine este introdus în tambur unde are loc separarea celor
două faze.
De la partea superioară a tamburului se evacuează printr-un sistem de
reţinere a picăturilor lichide aburul saturat uscat. Acesta se livrează direct
consumatorilor sau se introduce în linia de abur a rafinăriei,
corespunzătoare parametrilor disponibili.
Tot de la partea superioară a tamburului se alimentează cu abur
saturat şi o serpentină de supraîncălzire, plasată în secţia de convecţie a
cuptorului 1. Asemănător cu aburul saturat şi aburul supraîncălzit poate fi
livrat direct consumatorilor sau poate fi introdus în linia rafinăriei,
corespunzătoare parametrilor disponibili.
În concluzie cuptoarele tehnologice din instalaţia de Reformare
Catalitică sunt dotate cu sistem de recuperare a căldurii pentru generare de
abur saturat şi supraîncălzit, sistem care ocupă în totalitate secţiile de
convecţie ale celor trei cuptoare. De asemenea, cuptoarele pot fi prevăzute
şi cu sistem regenerativ de preîncălzire a aerului de combustie, sistem
asemănător cu cel descris la cuptoarele instalaţiilor de Distilare
Atmosferică şi sub Vid şi instalatiilor de hidrofinare.
În schema instalaţiei de' Refonnare Catalitică pe lângă sistemele
termoenergetice specifice cuptoarelor se mai întâ1neşte şi regenerarea
căldurii între efluentul de reacţie care părăseşte cel de-al treilea reactor şi
materia primă în amestec cu gazele recirculate, bogate în hidrogen.
Regeneratorul de căldură RC, (Figura6.4), este format din unul sau
mai multe aparate de tip fascicul tubular în manta.
Instalaţia de Reformare Catalitică are în componentă şi un compresor
de mare capacitate care realizează recircularea parţială a gazelor bogate în
hidrogen, separate din efluentul de reacţie după răcirea în regeneratoru1 de
căldură RC şi răcitoru1 suplimentar, care poate fi răcitor cu aer, RA, sau cu
apă recirculată. Antrenarea acestui compresor se poate realiza cu ajutorul
unui motor electric sau cu ajutorul unei turbine în care se destinde abur
supraîncă1zit, eventual produs în cadrul instalatiei.
În fmal se poate trage concluzia că instalaţiile de Reformare
Catalitică realizează o utilizare raţională e energiei termice îmbinând
eficient sistemele termoenergetice de regenerare şi recuperare a căldurii
disponibile în fluxurile tehnologice.
244
GAZE DE GAZE DE GAZE DE
ARDERE ARDERE ARDERE
--1
CONVECTÎUCUP10R 1 [Tl
;o
S
O
E1 CONVECTiE, CUPTOR 2 CONVECTiE ICUPTOR 3 [Tl
z
[Tl
;o
E3. o
[Tl
--1
n
»
IV1
;g
'"
.p.
v, V2 V3 [Tl
r
C
n
;o
»,
~
;jj
--1
~
C
S
APĂ DE ALiMENTARE
AS UR SUPRAÎtlCĂ12IT
Figura 6.5 Schema de generare a abnrului saturat şi supraÎncălzit prin .-ecnperare de căldură de la gazele de
ardere din secţiile de convecţie ale celor trei cuptoare ale unei instalaţii de Reformare Catalitică
6.4 Sisteme termoenergetice aplicate În

cadrul instalaţiilor de cracare catalitică
Instalaţiile de Cracare Catalitică sunt instalaţii cu o complexitate

ridicată atât din punct de vedere telmologic cât şi termoenergetic.
Schemele de principiu ale instalaţiilor de Cracare Catalitică au în
structură trei module principale. Primul modul cuprinde condiţionarea şi
preîncălzirea materiei prime, al doilea modul cuprinde blocul reactor-
regenerator şi sistemul de recuperare a energiei din gazele de ardere
provenite de la arderea cocsului depus pe catalizator, iar al treilea modul
cuprinde secţia de separare a fracţiilor utile din efluentul de reacţie.
Fiecare dintre cele trei module specifice instalaţiilor de cracare
catalitică au în schemă diverse sisteme termoenergetice.
În primul modul în care se realizează preîncălzire a materiei prime
înainte de intrarea în nodul de amestec, în care vine în contact cu
catalizatorul regenerat, există sistemul clasic de regenerare de căldură de la
produsele rezultate din coloana de fracţionare a efluentului de reacţie spre
materia primă, distilat de vid sau distilat de vid în amestec cu motorine
grele solventate.
În primul modul se află şi cuptorul instalaţi ei destinat preîncălzirii
materiei prime: Acest cuptor, de tip paralelipipedic vertical este prevăzut cu
sistemul regenerativ de preîncălzire a aerului de combustie cu căldură
preluată de la gazele de ardere înainte de evacuarea prin coş în atmosferă.
De asemenea în secţia de convecţie poate fi dispus un recuperator de
căldură pentru supraîncălzire de abur.
În modulul trei al instalaţi ei, destinat separării efluentului de reacţie
în produse finite sau semifinite sistemele tennoenergetice aplicate sunt de
asemenea clasice, cuprinzând regenerarea căldurii de la fracţiile rezultate
din coloana de fracţionare spre materia primă şi recuperare de căldură de la
unele frac ţii prin generare de abur saturat.
Deoarece sistemele termoenergetice specifice modulelor unu şi trei
din cadrul instalaţiilor de cracare catalitică nu prezintă particularităţi
deosebite faţă de cele prezentate la tipurile precedente de instalaţii (DAV,
Hidrofinări, RC) nu vor mai fi prezentate în detaliu în cadrul acestui
subcapitol.
246
Sistemele termoenergetice specifice instalaţiilor de cracare catalitică

se găsesc în modulul doi al schemei de prelucrare, modul care cuprinde
sectorul de reacţie şi regenerare a catalizatorului.
Aceste sisteme vor fi prezentate detaliat în cadrul acestui subcapitol.
Varianta clasică, cea mai des întâlnită în instalaţiile de Cracare
Catalitică din rafinăriile din România, cuprinde un reactor tip "Riser" şi un
regenerator de catalizator într-o singură treaptă.
Deoarece cocsul care se depune pe centrii activi ai catalizatorului, în
timpul reacţiilor de cracare, produce diminuarea activităţii catalitice este
necesar să se refacă această activitate catalitică. Eliminarea acestui cocs se
realizează prin combustie controlată, în sistem continuu în regeneratorul
instalaţiei.
Dacă arderea cocsului depus pe centrii activi ai catalizatorului s-ar
realiza cu lill exces de aer, respectiv oxigen necesar combustiei, căldura
dezvoltată ar conduce la creşterea temperaturii în sistem în jurul valorii de
1000 DC, temperatură care prin valoarea ridicată ar deteriora structura
catalizatorilor putând produce chiar fenomenul de sinterizare (topirea masei
solide a catalizatorului cu formarea unei mase moi, păstoase şi compacte).
Pentru evitarea producerii acestor fenomene deosebit de grave, cu
consecinţe tehnico-economice foarte negative, arderea cocsului depus în
structura catalizatorului se realizează cu un deficit de aer, respectiv oxigen,
care asigură o ardere incompletă, degajarea unei cantităţi rezonabile de
căldură în sistem, iar temperatura nu depăşeşte valori de ordinul 700-750
Dc. Acest regim de operare se asigură prin arderea incompletă a carbonului
din compoziţia cocsului depus în structura particulelor de catalizator.
Valori subunitare ale coeficientului cantităţii de aer (a = 0,85-0,98)
conduc, în funcţie de compoziţia elementară a cocsului, la apariţia
monoxidului de carbon în gazele de ardere formate, cu concentraţii în
domeniul 5-15%.
Aceste gaze de ardere cu conţinut relativ ridicat de monoxid de
carbon nu este recomandat să fie evacuate în atmosferă datorită
conţinutului de energie de reacţie disponibilă în monoxidul de carbon şi
datorită caracterului lor puternic poluant. Potenţialul de energie
recuperabilă din gazele de ardere provenite din regeneratorul de catalizator
al instalaţiilor de Cracare Catalitică este utilizat în două direcţii principale,
cu numeroase variante de realizare tehnică.
În figurile 6.6 şi 6.7 sunt prezentate două scheme în care se
realizează recuperarea potenţialului termic, iar în figura 6.8 se prezintă o
schemă în care se realizează recuperarea potenţialului energetic al presiunii
alături de recuperarea potenţialului termic.
247
Potenţialul termic este reprezentat de căldura de reacţie a

monoxidului de carbon din gazele de ardere provenite din regeneratorul de
catalizator al instalaţiei şi de căldura sensibilă disponibilă În aceste gaze la
temperaturi de ordinul a 700oC.
Monoxidul de carbon fiind un component combustibil, cu puterea
calorică inferioară Hi =10 170 kJ/kg, poate reacţiona cu oxigenul şi
formează dioxid de carbon. Reacţia este exotermă şi se poate produce prin
mecanism radicalic, cu formare de flacără şi cu degajare de căldură şi
lumină.
248
\
Gaze de
ardere
--l
A treia .trea m
(ataii zator uzat
de separare ~
(O ~
Z
m
Regenerator
catat.zator v 5m
--l
n
;l>
"1J
;<l
,..> v m
-1'- r
c
'" n
~<
Aer ~
(a tali'Zatar ;:il
--l
f\?generat br
c
r
Abur suoraÎncalilt S
Condens (onden s de la
Aer combus lie cocs
utilizalori
Apă de răcire
Figura 6.6. Schema recuperării energiei din gazele de ardere provenite dill regeneratorul catalizatorului illstalaţiei
Cracare Catalitică utilizând 1111 cazan tip CO-Boiler
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRlJ PETROLULUI
De asemenea, reacţia se poate realiza şi prin mecanism carboionic, În

prezenţa catalizatorilor specifici de tipul metale nobile (Pt, Pd) depuse pe
suport ceramic. Aceste sistem catalitic se întâlneşte şi În cazul oxidării
monoxidului de carbon din gazele de ardere provenite de la motoarele
autovehiculelor, În vederea diminuării efectului lor poluant.
Schema prezentată În figura 6.6 cuprinde o variantă clasică de
recuperare a energiei termice din gazele de ardere provenite din
regeneratorul unei instalaţii de cracare catalitică. Gazele de ardere, cu un
conţinut de monoxid de carbon de ordinul 5-15%, după ce parcurg o a treia
treaptă de separare a prafului de catalizator, sunt introduse într-un cazan
pentru producerea aburului, numit generic Co-Boiler.
Pentru formarea unui amestec cu compoziţia părţii combustibile
încadrate Între limita inferioară şi limita superioară de inflamabilitate este
necesar să se realizeze o amestecare a gazelor de ardere conţinând monoxid
de carbon cu un debit suplimentar de combustibil.
De asemenea, în CO-Boiler este necesar să se introducă şi un flux de
aer care să asigure oxigenul destinat arderii atât a monoxidului de carbon
din gazele de ardere provenite di.n regenerator cât şi combustibilul
suplimentar.
Din punct de vedere constructiv CO-BoileruJ este format din două
zone paralelipipedice legate Între ele printr-un canal.
(o<nbustib',l su til1efltar
Gaze de ardere cu CO
Aer
Figura 6.7 Distribuţia arzătoarelor şi flăcărilor În secţia de radiaţie a unui

cazan CO-Boiler
250
Prima secţie, în care se realizează şi combustia monoxidului de

carbon şi a combustibilului suplimentar cu oxigen, se numeşte secţie de
radiaţie. Arzătoare le sistemului sunt amplasate în cele patru colţuri ale
secţiei astfel încât flăcările să se dezvolte în zona centrală tangenţialla un
cerc imagmar.
Pe pereţii lateraii ai secţiei sunt dispuse ecrane de radiaţie formate
din tuburi verticale solidarizate între ele prin membrane de tablă. Tuburile
pornesc dintr-un distribuitor plasat în exteriorul cazanului, distribuitor
alimentat din tamburului sistemului care este plasat la un nivel superior.
Tuburile care ies din secţia de radiaţie fac legătura prin intermediul
unui colector cu tamburul În care se face separarea fazelor.
A doua secţie a cazanului CO-Boiler, secţia de convecţie, este de
formă paralelipipedică şi este plasată alături de secţia de radiaţie. În această
secţie se află amplasată serpentina economizor În care se preîncălzeşte apa
tratată şi condensul returnat de la consumatori. Serpentina este formată din
pachete de tuburi lise sau tuburi cu suprafată exterioară extinsă (tuburi cu
aripioare). Între secţia de radiaţie şi secţia 'de convecţie gazele de ardere
trec printr-un canal de fum în care este plasată o serpentină destinată
supraîncălzirii unei părţi din aburul saturat produs în cazan.
Din acest abur supraîncălzit (P = 40 bar, t = 350°C) o parte se
destinde într-o turbină care antrenează compresorul de aer pentru
combustia din regeneratorul de catalizator. După destindere în turbină,
aburul mort rezultat este condensat cu apă de răcire, iar condensul rezultat
este recirculat în alimentarea cazanului CO-Boiler.
Această variantă de recuperare de energie, prezentată în schema din
figura 6.6 realizează doar valorificarea potenţialului termic existent în
gazele de ardere rezultate din regeneratorul unei instalaţii de crac are
catalitică, energia de presiune disponibilă în fluxul gazelor de ardere
rămânând neutilizată.
În tabelul 6.1 sunt prezentate valori orientative ale unor parametri de
operare Într-o astfel de schemă.
251
TERMOENERGETICA PRELUCR.ĂRII PETROLULUI
Tabel6.1 Parametrii de operare ai schemei de recuperare a energiei termice

prezentate În figura 6.6.
Nr. Uuitate de
crt. Parametrii de o rare Valoare a măsură
Debit masic de gaze de ardere la ieşirea din
regenerator 126,7 t/h
Conţinut de monoxid de carbon în gazele de
2 ardere la ieşirea din re enerator 5,47 % voi
Temperatura gazelor de ardere la intrare în CO-
3 Boiler 680 °c
4 Debit combustibil su limentar 1400 ~
Debit de abur saturat livrat consumatorilor (p = 40
5 bar, t = 250°C) 10 t/h
Debit de abur supraJncălzit livrat consumatorilor
6 (p = 40 bar, t = 350°C) 35 t/h
Debit de abur destins în turbina de antrenare a
7 corn resomlui de aer 11,4 t/h
Puterea dezvoltată la axul tuIbinei de antrenare a
8 com resorului de aer 1740 kW
Energia de reacţie a monoxidului de carbon po ate fi obţinută fără

ardere cu flacără, sistem care necesită introducere a de combustibil
suplimentar.
Oxidarea monoxidului de carbon la dioxid de carb on se poate realiza
catalitic, într-un reactor cu strat fix de catalizator în prezenţa unui exces
foarte mic de oxigen.
Catalizatorii specifici oxidării monoxidului de c arbon la dioxid de
carbon au o structură fonuată dintr-un suport ceramic p e care sunt depuse
metale nobile de tipul platin.ei şi paladiului.
Pentru a proteja structura catalizatorului dimensio narea reactorului şi
a debitului de aer suplimentar se realizează astfel încât 1a ieşirea din reactor
0
efluen!UI de reacţie să aibă o temperatură de maxim 850 C.
In figura 6.8 se prezintă o schemă de recuper are a potenţialului
termic din gazele de ardere provenite din regeneratorul unei instalaţii de
cracare catalitică, în care se utilizează un reactor tip OXICAT pentru I
conversia monoxidului de carbon în dioxid de carbon.

Fluxul de gaze de ardere provenit din regeneratoru 1 de catalizator al
instalaţiei, după ce este trecut prin a treia treaptă de sep arare a prafului de
catalizator de cracare, este amestecat cu aerul necesar conversiei
monoxidului de carbon în dioxid de carbon. Fluxul de reacţie parcurge
stratul catalitic din re actorul OXICAT, se produce con versia monoxidului
în dioxid de carbon cu de gajare de căldură. La ieşirea din reactor efluentul
252
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRlI PE1ROLULUI
de reacţie are temperatura de aproximativ 850oC, nivel termic suficient de

ridicat astfel încât să devină eficientă recuperarea de căldură prin generare
directă de abur.
Generarea de abur se realizează într-un cazan clasic, de formă
paralelipipedică în care sunt plasate trei pachete de serpentine: economizor,
vaporizator şi supraîncă1zitor în ordinea crescătoare a temperaturii gazelor
de ardere. Sistemul este prevăzut şi cu vas separator (tambur) din care se
livrează abur saturat consumatorilor şi se alimentează serpentina
supraîncălzitorului.
O parte din aburul supraîncălzit este utilizat pentru antrenarea
compresomlui de aer pentru regeneratorul instalaţiei, prin destindere în
turbina plasată pe acelaşi ax cu compresorul.
După destindere aburul este condensat cu apă recirculată, iar
condensul rezultat este pompat în alimentarea serpentinei economizor.
Tabelul 6.2 cuprinde valori orientative pentru câţiva parametri
specifici unei instalaţii de cracare catalitică care include conversia catalitică
a monoxidului de carbon şi generare de abur prin transferul căldurii
sensibile de la gazele de ardere.
Tabelul6.2 Parametrii de operare ai schemei de regenerare a energiei termice

prezentate În figura 6.8
Unitate de
Nr. măsură
ert. Parametrii de operare Valoarea
Debitul masie de efluent la ieşirea din reaetorul
OXICAT 35,2 kgJs
I
Debitul de aer suplimentar 10850 m'N!h
2
Temperatura efluentului la ieşirea din reaetorul DC
OXICAT 850
3
Debitul de abur saturat produs în cazanul
instalatiei (P = 40 bar, t" = 250°C) 7 tIh
4
Debitul de abur supraîneălzit
(P = 40 bar, t", = 350°C) 25 tIh
5
200 DC
6 Temoeratura lmZelorde ardere la ieşirea din cazan
253
Gaze de ardere spre co
Apă tratată
Ca!'alizator uzat
;;j
Reader ;o
A treia treaptă s:
Regenerator de separare OXiCAT O
rn
catalizator Z
rr1
;o
v o
rn
::J
îl
»
;g
,-..1 rn
.•..
U, r-
e
s îl
Catal;zator
I
Abur suprdÎncălzit ;:Il
regenerat tg ,,8500( ».
Z i:::
u
[J1
-l
;o
O
r-
e
r-
e
Aer atmos feric
Condens
A~ de răcire
hgllra 6.8 Schema recuperării energiei din gazele de ardere provenite din regeneratorul catalizatorului instalaţiei de
Craca re Catalitică utilizâlld un reactor tip OXICAT
I
Instalaţiile de Crac are Catalitică retehnologizate sau construite în

ultimul timp au prevăzut în sistemul de recuperare a energiei din gazele de
ardere provenite din regeneratoml de catalizator şi recuperarea energiei de
presiune. Presiunea absolută a gazelor de ardere la ieşirea din regeneratoml
de catalizator are valori de ordinul de mărime 3-3,5 bar.
Prin destinderea acestor gaze până la presiuni de ordinul a 1,5 bar,
datorită debitelor foarte mari, se pot obţine cantităţi semnificative de
energie sub formă de lucm mecanic.
Tehnic această recuperare se realizează într-o turbină de gaze al cărei
ax poate antrena un consumator de lucru mecanic (compresor sau de cele
mai multe ori un generator de energie electrică).
În figura 6.9 se reprezintă o schemă de recuperare a energiei din
gazele de ardere provenite din regeneratoml unei instalaţii de Cracare
Catalitică, cu cele două direcţii de recuperare: recuperarea energiei de
presiune şi recuperarea energiei termice de reacţie şi sensibile.
După ce ies din a treia treaptă de separare a prafului de catalizator de
cracare, gazele de ardere sunt destinse într-o turbină plasată pe acelaşi ax
cu compresoml care introduce aeml de combustie în regeneratorul de
catalizator şi cu un generator electric. Pe acelaşi ax cu turbina de gaze,
compresoml de aer şi generatorul electric se mai găseşte încă o turbină în
care se destinde abur supraîncă1zit produs în recuperatoml instalaţiei.
Gazele de ardere după cedarea energiei de presiune prin destindere În
turbina de gaze sunt introduse într-un cazan recuperator, de construcţie
specială unde, asemănător ca la sistemul de recuperare cu CO-Boiler
(Figura 6.6) se introduce combustibil suplimentar şi aer de combustie.
Căldura dezvoltată provine atât din arderea monoxidului de carbon la
dioxid de carbon cât şi din arderea combustibil ului suplimentar introdus în
focarul cazanului.
În structura cazanului pe lângă serpentinele pentru generarea de abur
saturat şi supraîncă1zit în cazan se mai află dispusă şi o serpentină în care
se preîncălzeşte materia primă care alimentează reactoml instalaţiei de
cracare catalitică.
Partea de generare a abumlui are o realizare clasică: cele trei
serpelltine economizor, vaporizator, suprâmcălzitor şi tambuml pentru
separarea fazelor.
Din sistem se livrează consumatorilor abur saturat şi abur
supraîncă1zit.
255
Apă de răcire
;;:j
Catalizator uzat
A treia treaptă
de separare ;;;o
5i
Regenerator ::l
(")
catalizator ;J>
Aer atmosfe.r ic
IV
'J.
;g
CTl
'" S
Q>,
Materie primă
~
;:g
--3
Catahator
regenerat ~
~
S
(jaze de ardere cu ca
CombustibH
Figura 6.9 Schema recuperării enelogiei din gazele de ardere provenite din regeneratoru! cata!izatoru!ui instalaţiei de
Craca re Catalitică utilizând o turbină de gaze şi generator de abur
.L
TER-MOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
o parte din aburul supraîncălzit produs în cazan se destinde În

turbina montată coaxial cu turbina de gaze, compresorul de aer şi
generatorul electric. După destindere În turbină aburul mort este condensat
cu apă recirculată, condensul rezultat fiind pompat În alimentare a
serpentinei economizor.
Gazele de ardere rezultate din cazan, cu temperatura de aproximativ
2000C sunt evacuate În atmosferă.
Tabelul 6.3 cuprinde câţiva parametri de operare pentru o instalaţie
de Crac are Catalitică prevăzută cu turbinăde gaze la sistemul de recuperare
a energiei din gazele de ardere provenite din regeneratorul de catalizator.
Tabelul 6.3 Parametrii de operare ai schemei de recuperare a energiei termice

prezentate În figura 6.9
I Nr. I Unitate de
măsură
1 crt. Parametrul de operare Valoarea
Debitul volumic de gaze de ardere la ieşirea din
1 reJ!;eneratoml de catalizator 38,7 m3/s
Debit de abur saturat
2 (P = 40 bar, t = 250°C) 16 tJh
Debit de abur supraîncălzit livrat în reţeaua rafmăriei
3 (P = 40 bar, t = 350°C) 46,8 tJh
Presiunea absolută a gazelor de ardere la intrarea în
4 turbină 2,75 bar
Presiunea absolută a gazelor de ardere la ieşirea din
5 turbină 1,18 bar
6 Puterea dezvoltată în turbina de gaze 7260 kW
7 Puterea dezvoltată în turbina de abur 2220 kW
8 Puterea consumată de compresorului de aer 1340 kW
9 Puterea diSpOnibilă generatorului electric 8140 kW
Dintre cele trei scheme de recuperare a energiei din gazele de ardere

rezultate la regenerarea catalizatorului de cracare catalitică, prezentate în
acest subcapitol, a treia variantă este cea care realizează gradul de
recuperare cel mai ridicat şi în plus asigură o flexibilitate În operare foarte
mărită. În funcţie de fluctuaţiile capacităţii de prelucrare a instalaţi ei, de
modificările calităţii materiei prime din regeneratorul de catalizator pot
rezulta cantităţi variabile de gaze de ardere cu compoziţie de asemenea
variabilă. De asemenea necesarul de abur saturat şi suprâmcălzit solicitat de
consumatorii de la nivelul rafinăriei este variabil În limite foarte largi din
numeroase cauze.
257
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULlH
Toate aceste variaţii ale parametrilor la intrarea şi ieşirea din sistem

pot fi compensate În cazul schemei de recuperare cu turbină de gaze prin
modificarea raportului Între energia electrică şi energia termică livrată
beneficiarilor.
6.5 Analiza sistemelor termoenergetice

specifice instalaţiilor de piroliză
Instalaţiile de piroliză sunt cele mai complexe instalaţii din cadrul

rafinăriilor de petrol care sunt cuplate cu combinate petrochimice.
Complexitatea atât de natură tehnologică cât şi termoenergetică
derivă din diversitatea materiilor prime (de la gaze de tipul amestecurilor
dintre propan şi butan până la fracţii lichide din categoria petroluri -
motorine), de la capacităţile mari de prelucrare şi de la valorile parametrilor
de operare.
Pentru realizarea reacţiilor de cracare termică a moleculelor de
materie primă este necesar să se Încălzească efluentul de reacţie la
temperaturi de ordinul a 800-850oC, iar pentru separarea compuşilor utili
este necesar să se răcească amestecurile respective până la temperaturi de
ordinul a -190°C.
De asemenea, din punct de vedere al presiunilor, instalaţiile de
piroliză au fluxuri cu presiuni pe domenii foarte Întinse, de la presiuni puţin
mai mari decât presiunea atmosferică până la presiuni de zeci de bari,
obţinute cu compresoare volumice sau centrifuge acţionate cu motoare
electrice sau cu turbine în care se destinde abur de medie şi Înaltă presiune.
În aceste condiţii consumul foarte mare de energie sub diferite forme
şi de anumite calităţi este parţial compensat de numeroase sisteme
termoenergetice de recuperare şi regenerare.
În funcţie de tipul de materie primă, respectiv de parametrii de
operare, instalaţiile de piroliză de mare capacitate au prevăzute În schema
tehnologică un număr relativ mare de cuptoare, peste zece, care au un
potenţial ridicat de energie termică recuperabilă.
Deşi există numeroase variante tehnologice pentru realizarea
recuperării de căldură de la cuptoarele de piroliză, În funcţie de firma
proiectantă, toate variantele au În vedere aceleaşi principii:
258
l
- Pentru întreruperea desfăşurării reacţiilor de piroliză după un timp cât mai

scurt, imediat după ieşirea din serpentina secţiei de radiaţie a cuptorului de
o
încălzire efluentul de reacţie trebuie răcit de la temperaturi de 800-850 C
până la temperaturi sub 6500C
Această răcire se realizează într-un schimbător de construcţie
specială. Efluentul de reacţie circulă prin tuburile răcitorului printr-o
singură trecere iar agentul de răcire, circulă prin manta, de obicei, în
echicurent cu efluentul.
Dacă prin recuperarea căldurii din efluentul de reacţie se doreşte să
se obţină abur de Înaltă presiune atunci agentul de răcire va fi apa la
presiunea respectivă.
În această situaţie răcitorul necesită o proiectare şi construcţie
specială datorită nivelului ridicat de temperatură şi presiune la care
lucrează. Dacă se urmăreşte obţinerea de abur de medie presiune atunci
răcirea efluentului de reacţie se realizează spre un agent termic lichid
intermediar care, la rândul său cedează căldura într-un generator de abur.
Recuperarea de căldură din gazele de ardere produse în cuptoarele de
piroliză se poate realiza prin generare de abur saturat şi suprâmcălzire de
abur, la fiecare cuptor în parte sau printr-un sistem unic care serveşte
simultan toate cuptoarele instalaţiei.
Specific la cuptoarele de piroliză este utilizarea de arzătoare "fără
flacără" care lucrează cu aer atmosferic nepreîncălzit. În acest caz,
neexistând sistem de regenerare a căldurii din gazele de ardere spre aerul
de combustie, potenţialul de energie termică recuperabilă din gazele de
ardere este foarte ridicat.
Instalaţia de piroliză poate avea diverse variante constructive prin
care se realizează recuperarea energiei termice din gazele de ardere de la
cuptoare. În figurile 6.1O şi 6.11 sunt prezentate două scheme, dintre cele
mai frecvent întâlnite, pentru recuperarea căldurii din efluentul de reacţie şi
din gazele de ardere de la cuptoarele de piroliză.
În figura 6.10 se prezintă schema unui cuptor de piroliză care în
secţia de convecţie are două serpentine pentru încălzirea materiei prime SI,
S2, între acestea fiind intercalată o serpentină S, pentru supraîncălzirea
aburului care se introduce în efluentul de reacţie, pentru diluţie, respectiv
micşorarea presiunii parţiale a materiei prime.
Efluentul de reacţie, imediat la ieşirea din cuptor, cu temperaturi de
800-850oC este introdus Într-un schimbător de căldură pentru răcire bruscă
la temperaturi sub 650oC, astfel încât reacţiile de piroliză să Înceteze.
Răcirea se face cu un agent termic lichid, aflat într-un circuit închis.
259
MatE'rie primă
....,
Eflue.nt de react"re [Il
Abur saturat ;<l
Spre sectia
, spăl~re - racire -comprimare
6
[!1
z
[!1
;<l
Aaent termic. t :2600( O
[Il
:J
n
»
Răcitor de
t•.> "";<l
ro
:;"\ efluent de
O) r
reactie c
Apa tratată n
;<l
»,
~
;li
....,
~
c
r
c
(uptor de plroliză
Figura 6./0 Schema recupel'ării energiei termice din fluxul de reacţie şi din gazele de ardere de la un cuptor de
piroliză
Principalele calităţi ale agenţilor termici utilizaţi În aceste sisteme

sunt stabilitatea termică ridicată şi presiunea de vapori scăzută până la
temperaturi de ordinul a 300oC.
Din categoria acestor agenţi termici, unul dintre cei mai utilizaţi este
DIFILUL, un amestec Între doi compuşi aromatici: difenilul, (C6Hs)2 şi
difeniloxidul, (C6Hs)20.
După Încălzirea În răcitorul efluentului de reacţie agentul termic
cedează căldură într-un generator de abur de tip cazan cu spaţiu de vapori.
Sistemul mai cuprinde un vas tampon pentru agentul termic şi o pompă
pentru vehicularea acestuia.
Acest sistem este recomandat pentru producerea de abur saturat de
medie presiune.
În figura 6.11 se prezintă schema de recuperare a căldurii sensibile
din gazele de ardere provenite de la cuptoarele unei instalaţii de piroliză.
Instalaţiile de piroliză având un număr mare de cuptoare tehnologice
s-a constatat că este mai economic să se realizeze un sistem unic de
recuperare a căldurii din gazele de ardere, decât să se realizeze câte un
sistem pentru fiecare cuptor.
Gazele de ardere de la cuptoare sunt aduse prin intermediul unui
colector la cazanul recuperator.
Acesta are o structură clasică, cuprinzând un tambur pentru separarea
fazelor şi pachete de serpentine pentru realizarea celor trei procese
specifice: preîncălzire, vaporizare şi supraîncălzire.
Gazele de ardere au o deplasare descendentă prin cazanul
recuperator, ceea ce necesită vehicularea lor cu ajutorul unui exhaustor
(ventilator cu sarcina pe conducta de aspiraţie).
Evacuarea gazelor de ardere În atmosferă se realizează printr-un coş
metalic sau zidit de Înălţime mare (peste 75 m) pentru a realiza o bună
dispersie şi a evita poluarea mediului Înconjurător.
Sistemul are flexibilitate ridicată în operare putând funcţiona la
capacităţi variabile, atlmci când nu funcţionează simultan toate cuptoarele
instalaţiei de piroliză.
Dacă apare o defecţiune la cazanul recuperator există posibilitatea
ocolirii lui printr-o legătură directă între colectorul de gaze şi aspiraţia
exhaustorului.
Cazanul recuperator este dimensionat pentru capacitatea maximă de
gaze de ardere, când funcţionează toate cuptoarele instalaţiei la parametrii
de debit şi temperatură maximi. o
Gazele de ardere au la intrarea În cazan temperaturi de 500-550 C iar
la ieşire 180-200°C.
261
(olector Qaze de airlere de la cuptoarele de oiroliză
Abur supralrTCălzit r;j

Abur saturat
(oş pentru
evacuarea
I
::o
@
(azan gazelpr de ::J
()
. recuperator ardere ;J>
,.-J
o-
'0 ~
t
()
S;,
~
;:g
Apă tratată si conden s
~
c::
r
Si
'/'
Figura 6. J 1 Schema sistemului de recuperare a căldurii din gazele de ardere provenite de la cnptoarele instalaţiei de
piroliză
';
TERi'JOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI
Aburul produs este abur de medie presiune (P = 13-15 bar), cu

o
temperatura de 190-200oC pentru cel saturat şi 250-350 C pentru cel
supraîncălzit.
Instalaţiile de piroliză pe lângă faptul că sunt mari producătoare de
abur prin recuperare de căldură de la fluxurile calde SlIDt şi mari
consumatoare de abur. Principalii consumatori de abur din cadrul
instalaţii lor de piroliză fiind turbinele de antrenare a compresoarelor care
comprimă efluentul de reacţie în vederea separării etilenei şi propilenei.
Al doilea mare consumator de abur în cadrul instalaţiilor de piroliză
este reprezentat de serpentinele de reacţie în care se introduce abur pentru
diluţie (Figura 6.10).
Instalaţia de piroliză, indiferent de materia primă prelucrată,
urmăreşte obţinerea ca produse finite principale etilena şi propilena.
Pentru a îndepărta din efluentul de reacţie componenţii mai uşori,
cum sunt metanul şi hidrogenul şi componenţii mai grei se utilizează
diferite scheme de fracţionare la temperaturi scăzute.
Pentru obţinerea fluxurilor cu temperaturi scăzute se utilizează
instalaţii frigorifice combinate în trepte şi în cascadă în care agenţii de
lucru sunt chiar produsele care se obţin în instalaţie: metanul, etanul,
etilena, propilena etc.
Principalii consumatori de frig din schema de separare dintr-o
instalaţie de piroliză sunt fluxurile de alimentare a coloanelor de
demetanare şi deetanare şi fluxurile de la vârful coloanelor de deetanare, de
separare etan-etilenă şi de depropanare.
Toţi aceşti consumatori solicită diferite sarcini frigorifice la diferite
nivele de temperatură.
Problema răcirii fluxurilor din schema de separare a unei instalaţii de
piroliză este de o complexitate tehnică şi economică foarte mare, deoarece
nivelurile de răcire ale fluxurilor impun şi presiunile pe coloanele de
separare, presiuni de care sunt legate costurile cu care se realizează
comprimările şi separările respective.
Calculele de optimizare ale costurilor totale cu care se realizează
separarea produselor de reacţie au condus la necesitatea realizării lIDor
instalaţii frigorifice cu etilenă şi propilenă care împreună acoperă toată
gama de temperaturi scăzute solicitate de consumatorii de frig.
Toate instalaţiile de piroliză cuprind în schema lor o instalaţie
frigorifică cu trei sau patru trepte de frig care utilizează ca agent de lucru
propilena şi o instalaţie frigorifică cu trei trepte de frig care utilizează ca
agent de lucru etilena.
263
Nivelul de temperatură al celor şase sau. şapte trepte de frig este

stabilit de presiunile la care se realizează destindere a izoentalpică a
fluxurilor de propilenă şi etilenă lichide. Aceste destinderi se realizează În
robinete le de laminare cuplate cu sistemele de automatizare
corespunzătoare.
Treptele de frig cele mai des întâlnite În schemele de separare din
instalaţiile de piroliză sunt următoarele:
- Pentru instalatia de frig cu propilenă:
' °
Treapta I: p] = 1,4 bar; t] = -40 C
Treapta II: P2 = 3 bar; t2 = -20oC
Treapta III: P3 = 11 bar; t3 = 210C
Treapta IV: P4 = 18 bar; t4 = 430C
Se observă că a patra treaptă de comprimare din instalaţia de frig cu
propilenă nu lucrează în domeniul frigorific, ea fiind justificată de ridicarea
nivelului termic astfel Încât răcirea şi condensarea finală a vaporilor de
propilenă să se poată realiza cu apă recirculată sau aer.
- Pentru instalaţia de frig cu etilenă:
Treapta I: p] = 0,05+0,35 bar; t] = -101+-990C
Treapta II: P2 = 3,35-4,0 bar; t2 = -70+-750C
Treapta III: P3 = 8,15+9,5 bar; t3 = -50+-530C
În figura 6.12 se prezintă un exemplu de schemă pentru o instalaţie
frigorifică, cu trei niveluri de frig, care utilizează agent de lucru propilena.
Instalaţia este dotată cu patru trepte de comprimare şi asigură surse
de răcire la trei niveluri de frig, pentru trei categorii de consumatori
reprezentati generic în schemă prin schimbătoarele CF], CF şi CF .
2 3
În fi~ra 6.13 este reprezentată diagrama P-i pentru propilenă, În care
apar poziţiile diferitelor stări, notate cu litere majuscule, stări
corespunzătoare aceloraşi poziţii şi În schema din figura 6.12.
Pe cele cinci paliere izotenn-izobare din zona dublei faze în care se
realizează vaporizări, condensări sau separării de faze lichid-vapori sunt
trecute şi valorile presiunilor şi temperaturilor corespunzătoare.
Urmărind notaţiile din schemă şi diagrama P-i modul de funcţionare
al instalaţiei este următorul:
- Primii consumatori de frig CF] utilizează propilenă În amestec
lichid-vapori cu presiunea p] = 1,4 bar şi temperatura tl = -40oC.
Acest amestec rezultă prin laminarea lichidului din baza vasului
separator V2 (starea S) de Ia starea P2 = 3 bar şi t2 = -20oC În starea
T la presiunea p] = 1,4 bar şi t] = -40oC.
Laminarea se realizează În ventilul de laminare RL7 şi corespunde
transformării izoentalpice S-T.
264
Tr, TrZ 1'3 Trt.
A_A B - D~ E -
G_,A H
-l
-~ rn
;o
$:
RA o
F rn
Z
tT1
SA4 ~ FI ;o
~3 ~ Cl
lTl
::l
, ()
PI f " p
F -o
Rl3 6ir
~I
~
'J. I o J c:::
()
Vz R ;o
P'
A ~- - .- "
2i
'"O
lTl
-l
I~
( F]
"ţ .~
P
~2
P I'p t
hgllra 6,12 Schema instalaţiei frigorifice, CIIagellt de IlIc•.•• propilenă, diu cadrul IInei instalaţii de piroliză
p
-J
m
~
~
~
Fi
>
"O
N
a-
a- GJ
r
c;
()
~,
~
"O
m
-J
;u
?2
p
s
l
Figura 6.13 Transformările şi stările propilenei, reprezentate În diagrama P-i, corespunzătoare instalaţi ei frigorifice din
figura 6.12
TERMOENERGETICA PRELUCRĂRJI PETROLULUI
Prin preluare de căldură de la consumatorii de frig CF] amestecul

bifazic din starea T trece în caz ideal În starea de vapori uscaţi (starea A).
Dacă amestecul nu ajunge pe curba plIDctelor de rouă, În starea A, şi
rămâne în zona vaporilor umezi, aceştia sunt introduşi în vasul separator
V 1, În care lichidul se acumulează În partea inferioară de unde este
vaporizat prin intermediul unei serpentineÎnecate.
Vaporii uscaţi de propilenă din vasul V], În starea A sunt aspiraţi În
treapta 1 de comprimare, Tr].
La ieşire din prima treaptă de comprimare vaporii cu presiunea P2 =
3 bar sunt în starea supraÎncălzită corespunzătoare stării B.
Aceşti vapori se amestecă cu vaporii de propilenă saturaţi uscaţi
proveniţi din vasul separator V2 (starea C) şi fonnează un amestec cu un
grad mai redus de supraîncălzire, corespunzător stării D.
Vaporii din această stare D sunt aspiraţi de treapta a doua de
comprimare, Tr2 şi sunt comprimaţi până la presiunea P3 = 6 bar (starea E).
In continuare aceşti vapori se răcesc puţin prin amestec cu o parte din
vaporii proveniţi de la vasul separator V3 (starea F). Amestecul rezultat,
aflat În starea G este comprimat În continuare În a treia treaptă de
comprimare Tr3, până la presiunea P4 = Il bar (starea H).
O parte din aceşti vapori sunt răciţi şi comprimaţi până la starea N
(lichid la punct de fierbere), lichidul se destinde în robinetul de laminare
RL3 până la presiunea de 6 bar, rezultând amestecul bifazic corespunzător
poziţiei O. Amestecul se separă În cele două faze în separatorul V3.
Restul vaporilor, cu starea H, sunt comprimaţi în treapta a patra de
compresie, Tr4, până la presiunea de Ps = 18 bar (starea 1).
Vaporii de propilenă din starea 1 sunt răciţi şi condensaţi cu apă
recirculată în schimbătorul SA] şi cu aer În condensatorul RA.
Propilena lichi dă, În starea J, este introdusă În vasul tampon VT de
unde se evacuează ca produs finit al instalaţiei de piroliză.
Tot din vasul VT o parte din lichid alimentează practic instalaţia
frigorifică. După o răcire suplimentară J-K, În răcitorul cu apă SA2, lichidul
subrăcit alimentează parţial serpentina din vasul separator V], pentru
vaporizarea urmelor de lichid din separator şi parţial se destinde În
robinetele de lalllinare RL2 şi RL].
Amestecul bifazic În starea L, rezultat prin laminarea În ventilul RL2
~~~în~~~~~~~~în~P~~b
punct de fierbere) şi vaporii trec În starea F (vapori la punct de rouă).
Lichidul care se destinde În robinetul RL] ajunge tot În starea L
(dublă fază) se introduce În consumatorii de frig CF3 şi ajunge În starea F,
vapori la punct de fierbere, stare cu care se intră În vasul separator V3.
267
Tot în vasul separator V3 se mai introduce un flux bifazic în starea 0,

provenit prin laminarea în robinetul RL3 a unui lichid la punct de fierbere
din starea N, provenit prin condensarea În schimbătorul SA3 a unei părţi din
vaporii comprimaţi între treptele 3 şi 4.
Din vasul separator V 3 vaporii separaţi la partea superioară sunt
aspiraţi parţial în treapta a treia de comprimare, iar o altă parte este
condensată în schimbătorul S~ până în starea P. Din această stare se
laminează în robinetul RL4 până în starea bifazică R, stare în care este
introdus în vasul separator V2 unde vaporii trec în starea C iar lichidul în
starea S. Lichidul din baza vasului separator V3, corespunzător stării P
(lichid la punct de fierbere) este laminat în robinetele RL6 şi RLs.
Amestecul bifazic rezultat din laminarea în robinetul RL6 se
introduce în vasul separator V2 unde lichidul trece în starea S, iar vaporii În
starea C. Lichidul care se destinde în robinetul RLs, tot până în starea R
alimentează consumatorii de frig CF2 trecând în vapori la punct de fierbere
(starea C) care se introduc tot în vasul separator V2.
În continuare circuitele se reiau, lichidul din baza vasului V 2 se
destinde în robinetul RL7 şi alimentează consmnatorii de frig CF 1, iar
vaporii de la partea superioară a vasului V 2 sunt aspiraţi de treapta a doua
de comprimare.
Schema analizată prezintă o serie de avantaje legate de flexibilitatea
de operare. Debitele fluxurilor care circulă prin instalaţia cu propilenă se
calculează prin bilanţuri termice parţiale şi globale, pornind de la necesarul
existent la consumatorii de frig.
Schema instalaţiei de frig care funcţionează cu agent de lucru etilenă
este principial asemănătoare cu cea prezentată în figura 6.12.
Prin cuplarea treptelor de frig de la cele două instalaţii frigorifice
practic se asigură necesarul tuturor consumatorilor de frig.
În proiectarea şi operarea instalaţiilor frigorifice trebuie să se
cunoască nivelul cheltuielilor corelate cu valorile parametrilor de operare şi
tipul schemei frigorifice, astfel încât întregul sistem să se apropie de
varianta optimă.

Termoenergetica Petrochimica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Termoenergetica Petrochimica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TERMOENERGETICA PRELUCRĂRII PETROLULUI

Capitolul 1- Obţinerea şi utilizarea energiei tennice în industria

Capitolul II - Aburul- principalul agent tennoenergetic utilizat în

2.1 Caracterizarea sistemelor apă-abur 24

2.4.2 Fluxurile termice şi puterile specifice instalaţiilor de forţă

Capitolul III - Instalaţii frigorifice 141

3.1 Agenţi frigorifici 144

Capitolul IV - Instalaţii tip pompă de căldură .187

4.1 Instalaţii tip pompă de căldură cu comprimare mecanică de

Capitolul V - Instalaţii de turbine cu gaze 207

5.1 Instalaţii de turbine cu gaze de ardere 210

5.2.1 Instalaţii cu două corpuri de turbine cu gaze de

Capitolul VI - Sisteme termoenergetice aplicate în principalele

6.1 Sisteme termoenergetice aplicate în cadrul instalaţiei de Distilare

Tel1110energeticaprelucrării petrolului este o lucrare ce se adresează

Lucrarea se încheie cu o lungă listă de trimiteri bibliografice care Îşi

Industria de prelucrare a petrolului este lIDa dintre cele mai man

Un alt agent energetic foarte important în toate procesele tehnologice

Managementul energetic la nivelul unei rafinării de petrol trebuie să

presupun realizarea de investiţii, nu de puţine ori foarte mari, pentru

ABURUL - PRINCIPALUL AGENT TERMOENERGETIC

Cel mai utilizat agent termoenergetic în industrie este aburul. Acesta

Tabelul 2.1 Avantajele şi dezavantajele utilizării aburului

Calităţile aburului au făcut ca el să fie utilizat într-o gamă foarte

Clasificarea utilizărilor aburului în industria chimică, respectiv în

Tabelul 2.2 Tipuri de abur

Criteriul de clasificare Tipul de abur Principalii parametrii de stare

. Abur supraîncă1zit t>t,

Abur de joasă presiune P,= 1.12 bar; t=t,-300oC

Presiun_ea Abur de medie presiune P,= 12-50 bar; t=t,-450oC

Abur de înaltă presiune P.=50-370 bar; t=t,-650oC

Abur proaspăt (viu)

În tabelul 2.2 diferitele tipuri de abur Sl.mtcaracterizate prin valorile

- Titlul de vapori, x, (fracţie masică a vaporilor în amestec cu

Aburul se obţine industrial prin încălzirea şi vaporizarea apei la o

Pulverizarea combustibililor lichizi În focare

Aburul aflat la temperatura şi presiunea corespunzătoare vaporizării

Dacă temperatura aburului supraîncălzit este mai mică decât

Fiecare dintre cele trei categorii poate fi c1asificată din punct de

ABUR PROASPĂT (VIU), este aburul obţinut dintr-un generator şi

ABUR UZAT (mort, evacuat) reprezintă aburul rezultat în unna

ABUR PRELEVAT (abur de priză) este în general abtmll destinat

Abur de priză (1)

Posibilitatea prelevării aburului din turbine este foarte avantajoasă

ABUR LAMINAT este aburul obţinut la o anumită presiune dintr-

Figura 2.3 conţine schema de principiu a unei staţii de reducere -

:- -- - -- - - ---- -5-~- - 4 - --:

1. Robinet de laminare abur;

i'lgura 2.3 Schema unei instalaţii de reducere - răcire

În tabelul 2.2 apare şi categoria abur deşeu, care rezultă În numeroase

bazate de îndepărtarea din instalaţie şi evitarea poluării mediului

2.1 Caracterizarea sistemelor apă-abur

Datorită multiplelor aplicaţii, în diferite domenii, sistemul apă-abur

Prima variantă este cea a relaţiilor de calcul pentru proprietăţile

A doua variantă prin care se pot obţine valorile parametrilor de stare

A treia variantă_de obţinere a parametrilor de stare ai sistemului

2.1.1 Diagrama presiune- temperatură

În figura 2.4 este prezentată diagrama P-t în care se disting două

L+F =C+2, (2.2)

în care termenii au următoarele semnificaţii:

ceea ce confinnă că punctul triplu nu are nici un grad de libertate, poziţia

Zonele caracteristice sistemului corespund stărilor de agregare:

S - Starea solidă corespunde valorilor ridicate ale presiunii ŞI