HIDROTERMOTERAPIE

Organismul uman are necesitatile lui bine definite din punct de vedere al
alimentatiei. De multe ori insa uitam ca in afara de proteine, glucide si lipide, apa
este principla sursa a vietii, elementul esential pentru mentinerea echilibrului
organismului.

ROLURILE APEI

Desi nu are rol energetic, apa este mai necesara decat oricare alt aliment,
datorita actiunii sale asupra tuturor proceselor vitale. Utilizarea corecta a apei
potabile, aduce cu sine si sanatatea. Este bautura pe care Dumnezeu a oferit-o
oamenilor, animalelor si plantelor, pentru a putea supravietui.
Apa in organism poate indeplini urmatoarele roluri:
1. Vehiculeaza prin lichidele circulante(sange, limfa) O 2, si toate elementele
nutritive, si in acelasi timp elimina produsii rezultati din digestie si
metabolism;
2. Are rol plastic fiind unul dintre componentele principale ale intregului
organism, astfel apa, intra in mod direct in procesul de crestere al
organismului, formarea celulelor fiind direct dependenta de prezenta apei.
3. Intervine in reglarea termica, in mod decisiv mentinand o temperatura
constanta a corpului. Prin evaporarea sa provoaca eliminarea excesului
de caldura.
4.
Recomfortarea sau fortifierea organismului slabit

Astfel spus apa duce la dizolvarea impuritatilor care circula in sange, elimina
ceea ce a fost dizolvat si permite sangelui, astfel purificat sa circule regulat.
NEVOILE HIDRICE ALE ORGANISMULUI

Un lucru extrem de important pentru functionarea normala a organismului il

constituie cunoasterea nevoilor hidrice zilnice de apa.
La sugari nevoile hidrice zilnice sunt de 150-200 ml/kilocorp/zi, la copilul de un
an: 130 ml/kilocorp/zi, scazand treptat spre 100 ml/kilocorp/zi spre varsta de 3
ani, respectiv 40 ml/kilocorp/zi, la 14-15 ani.
La adult necesarul de lichide zilnice variaza in functie de sex, varsta, activitate
fízica, temperatura mediului extern, fiind in medie de 2-4 l/zi. Astfel la o munca
fízica extrem de solicitanta la o temperatura de peste 30º, nevoile hidrice ale
organismului pot depasi 5l/zi.

DE UNDE PROVINE APA?

1
 Apa din organism are doua mari surse:
· ingestia (apa exogena), ca apa de baut sau apa asimilata odata cu diverse
alimente de origine animala sau vegetala;
· apa endogena sau apa metabolica rezultata ca urmare a oxidarilor organice;
ea fiind in medie de doar 200-400ml/zi.
Insa extrem de importanta ramane ingestia de apa, prin “apa“ intelegand lichidele
pe care le consumam zilnic.
Trebuie avut in vedere ca, de exemplu un litru de bautura racoritoare
carbogazoasa are in medie 440 kcal, si ca sucurile naturale, compoturile,
nectarul de fructe, contin o cantitate extrem de importanta de glucide intrand in
balanta hidrica, cat si in balanta calorica nutritionala.
Din fericire organismul uman are receptori care sesizeaza rapid nevoia de apa
declansand senzatia de sete.
Cantitatea de apa din organism este invers proportionala cu varsta.La un
embrion reprezinta 90%, la copilul mic in jur de 80%, la copilul de varsta scolara
in jur de 70%, in timp ce la un adult reprezinta in jur de 60-65% din greutatea
corporala.
Lipsa de apa este mult mai repede resimtita decat lipsa de hrana; astfel daca un
om poate rezista pana la 40 de zile fara hrana, lipsa de apa duce la deces in
maxim 7-8 zile.
Desi apa este un element indispensabil vietii,ea poate fi utilizata si in stop
terapeutic. Tehnica care utilizeaza apa in scop terapeutic, hidroterapia a fost
intotdeauna o parte componenta a balneo-fizio-kinetoterapiei, cerand uneori o
specializare, fiind adesea necesara kinetoterapeutului ca o completare in
eficienta tratamentului.
Definitia hidroterapiei
Am putea defini hidroterapia ca fiind un element adjuvant al kinetoterapiei,
ramura a medicinei naturiste, reprezentand un ansamblu de tehnici ce se
bazeaza pe utilizarea externa a apei sub forma de bai generale si locale in scop
terapeutic si profilactic.
Factorii ce actioneaza in hidroterapie sunt:
1. termici
2. mecanici
3. chimici
1.Factorii termici
Apa se foloseste calda sau fierbinte(30º sau 39º-40º)
Din aceste punct de vedere are doua proprietati importante:
- termoconductibilitatea care este de 30 ori mai mare decat a aerului;
- termocapacitatea care este de 8 ori mai mare decat a aerului sau de 33 ori
mai mare decat a Hg.
Astfel aerul umed cald se suporta mai greu, iar apa fierbinte la 50º produce
arsuri,pe cand aerul la aceasta temperatura poate fi suportat.
Apa poate fi folosita si la temperatura de indiferenta 35/37º (organismul nu are
nici senzatie de rece nici de cald) cu un bun efect de sedare si relaxare.
2.Factorii mecanici sunt reprezentati de:

2
- presiunea hidrostatica→presiunea exercitata de apa asupra organismului. Ea
este cu atat mai mare cu cat:
»coloana de apa este mai mare
»concentratia de saruri minerale este mai mare
»organismul se afunda mai mult.
Presiunea hidrostatica poate influenta circulatia, respiratia, digestia, etc.
Principiul celebru enuntat de Arhimede:”un corp scufundat in apa, pierde din
greutatea sa , o greutate egala cu volumul de apa dislocat”; face ca un organism
de 70kg sa cantareasca intr-o baie obisnuita aproximativ 7,9kg, iar daca apa este
sarata greutatea scade si mai mult.De exemplu in Marea Moarta care are o mare
concentartie salina se poate pluti, la fel si in lacul Telega din
Campina;scufundarea fiind aproape imposibila.
Pe langa presiunea hidrostatica mai avem si alti factori mecanici:
- frictiunea
- turnarile de apa,
- bulele de gaz(O2, CO2)
3. Factorii chimici:
- sunt reprezentati de diferite substante introduse sub forma de :

a)infuzii de musetel, frunza de nuc, cetina, hrean, brad;

b)amestecuri de plante medicinale;

c)sub forma de sare, iod, namol, sulf, gaze,etc.

Uleiurile continute in plante medicinale pot avea actiuni:
- sedative
-
stimulente

- iritante (mustar, hrean)

-
- terapeutice (sare, iod, namol)
PROCEDURI DE HIDROTERMOTERAPIE

Termenul de referinţă al aplicaţiilor de termoterapie este temperatura „de

indiferenţă”. Aceasta este de 25°C pentru aer şi de 34°C-35°C pentru apă. Ea
este întotdeauna raportată la temperatura suprafeţei corporale care reprezintă o
medie între temperaturile cutanate extreme fiziologice ale frunţii (35°C) şi ale
halucelui (25°C).
Mecanismele ce intervin în termoreglare la procedurile hipoterme:
- reacţiile vasculare consensuale (de acelaşi sens);
- modificările produse în circulaţia renală;
- reducerea circulaţiei de repaus în musculatură prin şunturile anastomotice
arterio-venoase;
- devierea circulaţiei cerebrale cu descongestionarea produsă în cazul
băilor calde ale extremităţilor membrelor inferioare.

3
EFECTELE FIZIOLOGICE ALE PROCEDURILOR GENERALE CALDE ŞI
HIPERTERMICE
Imunobiologice se bazează pe mecanismul realizat de aportul sanguin crescut
în ţesuturile inflamate (prin vasodilataţie hiperemică), sângele aducând
elementele componente şi necesare reacţiilor de apărare imunobiologice a
organismului.
Spasmolitice (indicate la temperaturi de 37,3°C- 37,8°C)
a) pe musculatura striată prin acţiune miorelaxantă directă şi indirectă;
b) pe musculatura netedă, mai ales în cazurile de contracturi musculare în
zonele metamerice;
Antialgice : sunt secundare, indirecte şi nespecifice. Trebuie să subliniem că în
cazul modificărilor produse în organism prin aplicaţiile hidrotermoterapice se află
metabolismul general şi echilibrul termic.

PROPRIETĂŢILE APEI CALDE ÎN HIDROTERMOTERAPIE

Proprietăţile fizice ale apei sunt reprezentate în principal de doi parametri:
termic şi mecanic.
Ne vom referi în primul rând la cel termic. Avantajele apei în
hidrotermoterapie sunt determinate de:
R – căldură specifică mare (cantitatea de căldură exprimată în calorii,
necesară pt. a încălzi 1 ml. de apă cu 1°C)
K – capacitate calorică mare (cantitatea de căldură exprimată în calorii,
necesară pentru a încălzi 1 cm3 substanţă cu 1°C)
L – termoconductibilitate calorică mare (cantitatea de căldură- în calorii-
care trece printr-un strat cu grosimea de 1 cm, la diferenţa de temperatură de 1°
C)
Apa având o mare termoconductibilitate, înmagazinează multă energie
calorică şi o cedează uşor: 1 l de apă pierde 580 de calorii prin evaporare. În
plus, în apă, dispare pierderea de căldură a corpului prin radiaţie. În condiţiile
bazale, cel mai bun mediu pentru tratament este apa caldă. Când specificăm apa
caldă, subînţelegem utilizarea apei la temperaturi de 35-37°C. La 34°C baia se
numeşte la temperatură indiferentă. Sub temperatura de 34°C intrăm în domeniul
băilor răcoroase (33°C-25°C), reci (25°C-18°C) şi foarte reci (până la 0°). Peste
38°C intrăm în domeniu hipertermiei.
La băile calde au loc schimburi de căldură între zona periferică
(tegumentară) şi mediul – apa, pe de o parte, şi între zona centrală a
organismului şi zona periferică, în faze succesive:
- până la lichidarea gradientului intern şi a deficitului caloric iniţial existent
(3oC) şi apoi
- în funcţie de menţinerea temperaturii apei calde şi de
- posibilităţile de cedare a căldurii metabolice produse de zona centrală
către cea periferică.
Astfel, la baia cu temperatură de 37 oC, după 10-12 minute, temperatura
centrală a organismului creşte cu 0,1 oC la fiecare 5-6 minute, ajungând la
temperatura centrală de 37oC în 30 de minute.

4
 Trebuie să mai menţionăm că se mai realizează un gradient termic între cele
două medii din afara organismului: apa caldă în care se află corpul pacientului
(cu o termoinducţie mare) şi aerul înconjurător (cu o termoinducţie mică). Dacă
diferenţa dintre aceste două medii este prea mare (datorită unei temperaturi prea
scăzute a aerului), se produc reacţii nocive în termoreglare (vasoconstricţie,
contracţii musculare în scopul unei termogeneze care să contracareze răcirea
corpului). De aceea, microclimatul în care se aplică procedurile trebuie să aibă o
temperatură de confort termic care să nu perturbe procesele de termoreglare.

REACTIVITATEA ORGANISMULUI ŞI IMPORTANŢA EI

O importanţă deosebită în obţinerea efectelor la aplicarea de
hidrotermoterapie o are reactivitatea individuală a organismului. Ne dăm seama
că ea este variată, determinată de toate particularităţile sale fiziologice:
termoreglatorii, echilibrul neuro-endocrino-metabolic, integritatea sistemelor şi
organelor. Modul de acţiune generală şi efectele procedurilor hidrotermice
pornesc chiar de la percepţia şi recepţionarea cutanată a senzaţiilor termice.

Reacţiile din hidroterapie

Trebuie să recunoaştem că cele mai puternice şi semnificative reacţii
generale ale organismului la oricare din toate aplicaţiile de fiziokinetoterapie
(hidrotermoterapie, electroterapie, kinetoterapie) se obţin la procedurile din
cadrul primului domeniu al parantezei.
O reacţie generală bună determină o reacţie locală bună. Cum aceasta
este prima, ea este considerată ca primul scop al efectului sanogenetic al
procedurilor hidrotermice aplicate (tegumentul de culoare roşie-vie şi cald).
Putem testa calitatea reacţiei individuale locale prin proba Dalmady, care
constă din apăsarea digitală pe un segment cutanat circumscris. Va apărea o
pată albă, care după decompresiune trebuie să persiste în mod normal timp de
2-5 secunde. O durată peste 6 secunde denotă o reacţie prelungită că individul
va reacţiona defectuos la aplicarea procedurii termice. În aceste condiţii se
recomandă să tatonăm la început „terenul” prin diferite metode:
- stropire cu apă rece (la 16ºC) folosind o cantitate de 2-3 litri pe regiunea
coloanei cervico-dorsale în sens cranio-caudal;
- scurte excitaţii termice realizate prin spălări, fricţiuni sau afuziuni înainte
de aplicarea procedurilor generale.
Dacă nu se iau măsuri preventive la subiecţii cu disfuncţionalităţi
termoreglatorii şi funcţionale, riscăm apariţia reacţiilor generale proaste (stare de
slăbiciune, astenie, cefalee, tremurături, ameţeli, inapetenţă) şi locale proaste
(răcirea pielii, piloerecţie, paloare prin vasospasme periferice) după aplicaţiile
hidrotermice generale.
Pentru obţinerea unor bune reacţii hidrotermice la aplicaţiile din acest
domeniu, mai menţionăm o serie de condiţii termice recomandabile:
- temperatura tegumentelor la iniţierea procedurilor să fie în limite normale;
- evitarea stărilor de intoxicaţii generale, convalescenţe după boli
infecţioase, stări de astenie şi nevroze avansate;

5
 - fiind proceduri mai solicitante, nu se aplică aproape de orele de masă sau
seara, aproape de orele de culcare;
- în funcţie de caz se adaugă factori stimulatori sau sedativi mecanici
(periaj, bule de gaz, duş subacval) sau chimici;
- în funcţie de caz, de scopul urmărit şi de completarea efectelor, baia caldă
poate fi urmată de altă procedură – duşuri, ştergeri cu intensităţi variate
până la fricţiuni;
- numărul aplicaţiilor se poate limita până la 12-18 şedinţe pe serie.

ACŢIUNILE FIZIOLOGICE ALE BĂILOR CALDE

Aceste caracteristici fizice ale băilor cu apă caldă produc o serie întreagă
de acţiuni fiziologice asupra organismului uman.

Acţiunile fiziologice ale băilor calde asupra aparatului cardio-vascular

INIMA. Iniţial se produce o tahicardie, apoi ritmul cardiac se echilibrează.
Mecanismul: creşterea debitului bătaie cu 120-130 ml. pe minut şi a volumului
cardiac cu circa 100%. Tensiunea arterială diastolică scade relativ brusc şi de la
început. Tensiunea arterială sistolică întâi scade şi apoi creşte. Rezistenţa
vaselor arteriale periferice scade la valoarea 1/2-1/3 faţă de valoarea de repaus,
uşurând astfel munca inimii, mai precis, reducerea lucrului mecanic efectuat de
inimă cu 1/2 -1/3. În urma acestor acţiuni, volumele membrelor inferioare se
reduc cu 0,6-3,1 cm3. În acelaşi timp circumferinţa abdomenului scade cu 3,7-6,5
cm (odată cu creşterea presiunii venoase) şi circumferinţa toracelui scade cu 1-
3,6 cm.

Acţiunile fiziologice ale băilor calde asupra aparatului respirator

Creşte presiunea intrapleurală (cu 2,2-10 cm 3 apă). Scade aerul de
rezervă din plămâni, scade tensiunea elastică a ţesutului pulmonar; capacitatea
medie pulmonară scade cu 0,5-1 l, volumul respirator scade cu aproximativ 20%.
Amplitudinea respiraţiilor scade cu 50-100 cm 3 aer.

Acţiunile fiziologice ale băilor calde asupra funcţiei renale

Scade debitul plasmatic; creşte fracţia filtrată (sanguină); diureza la
început, creşte moderat (prin vasodilataţie consensuală) şi apoi scade, prin
menţinerea echilibrului hidroelectrolitic, compensând pierderile prin sudoraţie.

Acţiunile fiziologice ale băilor calde asupra organelor interne

Are loc o vasoconstricţie, care duce la scăderea irigaţiei sanguine
viscerale. O importantă acţiune are loc la nivelul musculaturii netede viscerale.
Aceasta se realizează în mod direct sau pe căi reflexe. De exemplu la nivelul
tubului digestiv, aplicaţiile cu băi calde cresc tonusul şi peristaltismul tractului
gastrointestinal la subiecţii normali, dar relaxează spasmele tubului digestiv la
bolnavi.

6
Acţiunile fiziologice ale băilor calde asupra SNV
Trebuie să menţionăm că efectele clasice şi stastic demonstrate se obţin
în general pe subiecţi cu sistem nervos echilibrat. Astfel, se admite că
procedurile calde cu temperatura apei de peste 36 oC sunt vagotone, în timp ce
procedurile fierbinţi produc în mod direct simpaticotonie. Indivizii nevrotici nu
răspund astfel la factorii termici, reacţiile lor fiind inadecvate.

Acţiunile fiziologice ale băilor calde asupra sângelui

Din cercetările efectuate s-a constatat că procedurile calde produc
următoarele modificări principale:
- hemodiluţie;
- scad hematiile (şi hemoglobina); scad glicemia şi glutationul precum şi
potasemia;
- cresc: leucocitele, nivelul vitaminei C, pH-ul;
- la procedurile fierbinţi cresc calcemia, nivelul adrenalinei, coagulabilitatea
sanguină.

PROCEDURI DE HIDROTERMOTERAPIE
Băile Hauffe parţiale. Efecte fiziologice
Aceasta este o procedură parţială cu efect „central” aplicată prin
intermediul apei la extremităţi, după o tehnică caracterizată de creşterea gradată
a temperaturii apei, fapt ce justifică şi termenul de băi „ascendente parţiale”. Se
începe cu o temperatură a apei de 35 oC-36oC care se creşte gradat, după
toleranţă, până la 43oC-45oC.
Efecte fiziologice:
- produc o vasodilataţie loco-regională;
- se induce o vasodilataţie periferică la distanţă, unde nu vrem să aplicăm
procedura, conform „legii consensuale în circulaţia tegumentară”. De
exemplu, o aplicaţie la membrele superioare, pentru obţinerea unei
activări circulatorii sanguine deficitare la membrele inferioare;
- se obţin efecte consensuale interne, de exemplu, aplicaţiile la membrele
superioare pot induce o vasodilataţie în vasele coronare;
- se obţin efecte opuse în unele organe. De exemplu obţinerea
descongestionării circulaţiei pulmonare în afecţiuni congestive pulmonare.

Împachetarea generală uscată

Este o procedură care, prelungeşte efectul unei alte proceduri
hipertermizante prealabile, deoarece, prin stratul de învelire realizat, împiedică
eliminarea căldurii metabolice, reţinând căldura în organism.
Nu este ea însăşi o procedură hiperermizantă, deoarece după nici o oră
se instalează mecanismul de termoliză. A fost măsurat aportul termic în organism
şi s-a constatat că acesta este mic (0,4-0,6 cal/min/m 2). La o procedură unică,
pentru întreaga suprafaţă corporală, în timp de o oră, aportul termic este de
numai 50 cal, adică exact cât este suficient şi necesar să se lichideze acest
deficit caloric. După o procedură hipertermă prealabilă, împachetarea uscată va
reţine căldura în corp timp de 1-2 ore.

7
Împachetările locale cu parafină
Plăcile trebuie să fie cât mai moi (adică la o temperatură de aplicare de
42 C-48oC) pentru că la acest flux termic pot influenţa favorabil straturile
o

musculare subiacente. Astfel o aplicaţie într-un strat subţire de 0,5 cm grosime,

la o temperatură de 48oC, conţine 0,3 cal/dm2, energie calorică din care numai o
parte se transmite corpului. Dar coeficientul de conductibilitate calorică fiind mic,
se menţine o căldură locală de 5 cal/min la o placă de parafină.

Împachetarea cu nămol
La această procedură hipertermă se foloseşte o cantitate de 20-25 kg
nănol care acoperă corpul cu un strat de 2-3 cm grosime, la o temperatură de
42oC-47oC. Teoretic, se cunoaşte că 30 kg de nămol încălzit la temperatura
menţionată, înmagazinează 180-200 cal. dar numai 50% din această acumulare
calorică (90-100 cal.) se transmite corpului, restul pierzându-se în mediul
exterior. La aceste 100 cal.se adaugă o căldură metabolică de 70 cal.,
realizându-se un total de 170 cal. care se transmit organismului. Acestea reuşesc
să crească temperatura centrală cu 2,7-2,8oC.

Baia generală hipertermă cu nămol

Nămolul are o vâscozitate de 5-8 ori mai mare ca a apei. Această
particularitate face ca straturile de nămol formate la nivelul tegumentului să
realizeze o rezistenţă calorică mai mare şi gradientele termice să fie mai mari de
5-7 ori ca la apa caldă. În aceste condiţii, transfeul de căldură spre tegument
este mai lent şi de aceea la o baie hipertermă de nămol se folosesc temperaturi
mai mari decât la baia hipertermă cu apă simplă, toleranţa cutanată fiind mai
mare. Condiţia esenţială la aceste aplicaţii este ca să nu fie efectuate mobilizări
în timpul procedurii, deoarece ar creşte straturile de nămol ce vin în contact cu
tegumentele corporale, care prin convecţie ar creşte temperatura centrală până
la starea de şoc.

Baia de lumină generală

Este o procedură în care hipertermia este realizată prin încălzirea aerului
cu raze infraroşii, capul subiectului rămânând afară, cu posibilitatea unei
termolize. Cele 30-50 de becuri furnizează o energie calorică de 2000-2500 de
waţi, din care numai o treime se transmite suprafeţei corporale, 600-800 waţi/m 2.
La această iradiere calorică corespund 8-12 cal/min care realizează o
temperatură a procedurii de 80-90oC.

Sauna
În incinta saunei se realizează o temperatură de 100 oC, cu o umiditate
foarte mică (1-5%) care îi conferă caracter de aer cald, uscat, cu un gradient de
temperatură spre organism foarte mare, de 60 oC. Fiind o procedură cu tranfer
moderat de căldură, atât cantitativ, cât şi în timp, nu este solicitantă, fiind teoretic
suportată şi de indivizi cardiaci compensaţi. Principalele scopuri şi indicaţii ale
saunei sunt: călirea organismului, corectarea termoreglării deficitare; preîncălzire

8
la sportivi înainte de antrenamente şi la bolnavi înainte de aplicarea preocedurilor
de kinetoterapie.
Băile de aburi
La o baie de 50oC acest aport este de 2 cal/min/m2 de suprafaţa corporală.
Aceasta înseamnă 3-4 cal/min pe toată suprafaţa corpului, la care se adaugă şi
caloriile rezultate din metabolism (0,7 cal/m 2). Se va ajunge la o creştere a
temperaturii nucleului de 1oC în 15 minute. Capacitatea calorică a băii de aburi
este 60 cal. Baia de aburi este intens hipertermică şi intens diaforetică, dar
transpiraţia nu se poate evapora.

Băile cu bule de gaz (aer, oxigen, bioxid d carbon)

Sunt băi cu temperatură de neutralitate termică. Bulele de gaz se
distribuie uniform pe tegument, unde produc micromasaj şi mocroexplozii cu
stimularea receptorilor tactili. Receptorii cutanaţi constituie sursa principală a
tonalităţii afective care amplifică sistemul motivaţional. Bulele de gaz CO2 au cel
mai important impact, determinând o vasodilataţie tegumentară accentuată.
Temperatura de neutralitate termică a apei în care se află scufundat corpul
pacientului, se reduce spre 31oC, datorită aportului sanguin din profunzime spre
suprafaţă, ceea ce face ca termoreceptorii din piele să nu determine percepţii
termoestezice.
Între apă şi tegument există un gradient termic crescut, care va favoriza
pierderea de căldură, aceasta stimulând programele termoenergetice cu acţiune
tonogenă, inclusiv pe organele vitale. Acest mecanism de activare a băilor le face
foarte utile în afecţiunile cardiovasculare. Acestea considerate ca băi
hipotermizante, aplicate în general sub temperatura de indiferenţă (34 oC).
Bulele de CO2 formează o fină peliculă aderentă la tegument, de 0,5 mm
grosime, care joacă rolul de termoizolator. Cel mai important mecanism de
acţiune al băilor cu CO2 este cel chimic, realizat prin resorbţia directă prin
tegument: 30-35 ml gaz/m 2 pe suprafaţa tegumentară. Efectul hipotermizant al
băii cu CO2 se echilibrează după baie într-un interval de 30-60 minute.
Mecanismele de acţiune al băilor cu bule stau la baza indicaţiilor
terapeutice. În principal, acestea sunt reprezentate de: indivizii cu
hiperreactivitate nervoasă, stările de agitaţie neuropsihică, iritabilitate nervoasă,
neuroasteniile cu insomnii, distonii neurovegetative predominant ergotrope (cu
hipertonie simpatică), în curele de diureză, spasme vasculare. În toate aceste
afecţiuni, indicaţia se bazează pe acţiunea sedativă semnificativă asupra
întregului SN. O altă indicaţie este reprezentată de afecţiunile obliterante cronice
în stadiile I şi II fără tulburări trofice, prin efectul de producere a vasodilataţiei în
reţeaua circulaţiei cutanate din extremităţi, prin efectul de stimulare a contracţiei
cardiace şi prin aceasta a presiunii sanguine din amonte de obstrucţia arterială,
cât şi prin acţiunea de reglare vegetativă cu repercursiuni termodinamice.
În insuficienţa cardiacă, aceste aplicaţii sunt contraindicate, deoarece
cresc solicitarea miocardului şi măresc inutil circulaţia periferică cutanată. În
concluzie, principalele efecte favorabile ale băilor cu CO2 în tratamentul
tulburărilor circulatorii.

9
 La băile cu oxigen pe lângă efectul mecanic exercitat asupra circulaţiei
cutanate din zona ischemiată, acţionează şi prin ameliorarea oxigenării
ţesuturilor ischemiate, oxigenul fiind un gaz care se resoarbe prin piele.

Concluzie pentru alegerea celor mai indicate proceduri de

hidrotermoterapie
Alegerea cât mai bună a acestor proceduri trebuie să ţină cont de
particularităţile individuale ale organismului bolnavilor, determinate de constelaţia
neuro-endocrino-metabolică specifică fiecărui individ, identificată prin date
anamnestice, clinice şi teste paraclinice pentru determinarea reacţiilor individuale
neurovegetative complexe, în scopul delimitării marjelor între stări fiziologice şi
manifestări patologice.
Principalele trei proprietăţi ale factorilor terapeutici utilizaţi sunt:
termocapacitatea, termoconductibilitatea şi termoindiferenţa, în următorul sens:
APA – NĂMOLUL – PARAFINA – AERUL SUPRAÎNCĂLZIT (ÎNCHIS-DESCHIS).

ALTE PROCEDURI DE HIDROTERAPIE

Băile cu plante medicinale
Şi acestea sunt băi cu temperatură de neutralitate termică. Ele au un efect
relaxant, neuropsihobiologic. Băile medicinale acţionează mai ales prin
componenta chimică şi cea mecanică, cea termică fiind mult mai redusă.
Băile cu plante cele mai utilizate sunt cele cu flori de fân, mentă, salvie,
muşeţel, nuc, coajă de stejar, de castan, salvie sau tărâţe de grâu, malţ, amidon,
etc. Durata băii este de 20-40 minute şi temperatura băilor în general la 35-37 oC.
Indicaţiile băilor cu plante medicinale: ele formează un amestec care se
depune la suprafaţa tegumentului sub forma unui strat protector, care are
totodată şi o acţiune amolientă. Au efecte bune în mialgii, dureri tendinoase,
articulare, nevralgii. Sunt indicate deasemenea în afecţiuni dermatologice,
precum eczeme cronice, urticarie, prurit vulvar. Efectele principale ale băilor cu
plante medicinale, acestea sunt miorelaxante, analgezice, biotrofice, iar cele cu
muştar şi hrean sunt în principal resorbtive.

Duşul subacval
Este o procedură de hidroterapie. Se desfăşoară în căzi de baie
terapeutică, cu apa la temperaturi de 36-38 oC, folosindu-se în timpul procedurii
un jet de apă caldă sub presiune. Are efecte multiple asupra tuturor grupelor
musculare ale corpului, de tonizare a unor muşchi hipotoni sau de relaxare a
unor muşchi contractaţi; de asemenea, îmbunătăţeşte circulaţia peiferică din
diferite segmente, are un efect tonic general, stimulează respiraţia.
CRIOTERAPIA

Date generale
Crioterapia reprezintă un mijloc terapeutic important din domeniul larg al
termoterapiei. Spre deosebire de scăderea temperaturii întregului corp
(hipotermie), crioterapia se referă la scăderea temperaturii pe o regiune
localizată (Licht).

10
 Crioterapia constă în aplicarea factorului de răcire sub formă de
comprese, împachetări: tamponări, fricţiuni cu pungi umplute cu gheaţă sau apă
rece, scufundări în apă rece, etc. Un criteriu important în utilizarea crioterapiei îl
constituie durata aplicaţiilor de rece pe timp scurt şi pe timp îndelungat. Evident,
această durată diferită a aplicaţiilor este în funcţie de diagnosticul afecţiunilor
tratate şi de obiectivele urmărite.

Mecanismele fiziologice de acţiune asupra circulaţiei

La aplicaţiile locale de rece au loc mecanisme de termoreglare prin reacţii
vasomotorii locale periferice dar şi prin intervenţia unor circuite nervoase reflexe
ale SNC. Pe de altă parte se produce o pierdere termică prin vasodilataţie
periferică, pe de altă parte se evită „pierderea căldurii” prin vasoconstricţie. Iniţial
are loc o vasoconstricţie locală, superficială, directă, dar şi prin intermediul
arcurilor reflexe. Observaţii experimentale şi clinice au demonstrat că se produce
o hipotermie locală prin vasoconstricţie. Toate aceste reacţii produse – prin
intermediul SNC (reflexe axonale, reflex de segment spinal, vasoconstricţie
reflexă, intervenţia hipotalamusului posterior), reprezintă un mecanism de
protejare-apărare a zonelor periferice ale corpului, faţă de influenţele nocive reci,
nenaturale.

ROLUL SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

O serie întreagă de date din domeniul neuro-fiziologiei au dus la concluzia
ca activitatea SNV este coordonată de hipotalamus. Prin acest mecanism de
coordonare fiziologică s-ar explica şi efectele generale produse de utilizarea
crioterapiei. O confirmare a acestei aserţiuni o aduce testul de „presiune la rece”.
Dacă se scufundă o mână în apă foarte rece se produce o creştere a tensiunii
arteriale şi a alurii cardiace (tahicardie), prin intermediul SNV. O spălare cu apă
rece a feţei produce bradicardie, prin creşterea tonusului sistemului parasimpatic.

ACŢIUNEA ASUPRA RESPIRAŢIEI

S-au efectuat numeroase cercetări şi observaţii clinice privind influenţele
şi efectul crioterapiei asupra aparatului respirator, atât la indivizi sănătoşi, cât şi
la bolnavi. Din punctul de vedere al valorilor respiratorii pe minut, s-a constatat
că aplicaţiile tegumentare de rece de scurtă durată, produc efecte diferite – o
creştere sau diminuare iniţială a acestora. Aplicaţiile de rece pe segmente
restrânse ale membrelor nu produc modificări semnificative ale oxigenării. În
schimb, băile reci aplicate pe regiunea pectorală produc o creştere semnificativă
a frecvenţei mişcărilor respiratorii (de 8 ori), a volumului de aer vehiculat (de
circa trei ori şi jumătate), precum şi a consumului de oxigen. Toate demonstraţiile
clinice au demonstrat că băile reci provoacă tahipnee (creşterea frecvenţei
respiratorii) şi o scădere a presiunii bioxidului de carbon expirat. De asemenea,
duşurile aplicate la temperatură de 25° C şi mai mică, produc tahipnee, cu
consecinţele respective. Hiperventilaţia realizată duce la o creştere a presiunii
oxigenului şi la o scădere a presiunii bioxidului de carbon arterial.

EFECTELE ASUPRA METABOLISMULUI

11
 Diminuarea nivelului metabolismului la răcire se produce probabil prin
mecanism chimic, deoarece capacitatea de reacţie scade cu circa 50% la o
reducere a temperaturii (locale) cu 10°C. Astfel, se evidenţiază faptul că ţesutul
răcit are nevoie de mai puţin oxigen (pentru întreţinerea activităţii şi vieţii
celulare), decât ţesutul cu temperatură obişnuită, normală. Diminuarea
considerabilă a temperaturii intraarticulare prin crioterapie de lungă durată,
determină o activitate crescută a enzimelor în zonele afectate, ceea ce conduce
la o diminuare a inflamaţiei elementelor cartilaginoase intraarticulare.
Privind musculatura (scheletică), se admite că în condiţiile de hipotermie,
creşterea metabolismului local se realizează prin instalarea „frisoanelor” loco-
regionale şi prin vasodilataţia produsă.

DUREREA ŞI CRIOTERAPIA
Căile nervoase de transmitere a impulsurilor
Înţelegerea mecanismelor de acţiune a răcirii asupra durerii trebuie să
pornească de la calitatea şi dispoziţia anatomică a receptorilor cutanaţi.
Receptorii cu tanaţi pentru frig şi pentru durere sunt situaţi superficial, fiind
constituiţi într-o reţea de extremităţi nervoase libere, cu o adaptare lentă şi
incompletă la stimulii speifici. Atât informaţiile pentru temperatură, cât şi cele
pentru durere, se transmit prin fibre relativ subţiri, de tip A-Delta şi de tipul fibrelor
nemielinizate C.

Receptorii cutanaţi şi alte mecanisme de acţiune

S-a constatat că numărul receptorilor cutanaţi la frig este de 7-8 ori mai
mare decât al celor pentru căldură. În medie, sunt 13 puncte de „rece” pe
centimetru pătrat, faţă de 1,5 puncte pentru căldură. În medie, sunt 13 puncte de
„rece” pe centimetru pătrat, faţă de 1,5 puncte pentru căldură. Sunt zone
corporale cu o sensibilitate la frig net mărită faţă de stimulii calzi (conjunctiva,
corneea, penisul, sânii).
La acest mecanism trebuie adăugat şi efectul de reducere evidentă a
contracturii musculare patologice, produsă şi întreţinută de procese inflamatorii
dureroase. În cadrul proceselor inflamatorii, se ştie, un rol important îl joacă
substanţe chimice de tipul histaminei, serotoninei, acetilcolinei,etc.
Ori, cercetări mai recente au arătat că procesele de răcire locală
semnificativă duc la o blocare a reactivităţii receptorilor musculari la aceste
substanţe chimice.
La explicarea combaterii durerii prin crioterapie se mai poate apela şi la
cunoscuta teorie de „control al porţii”, prin care se admite posibilitatea de
influenţare a aferenţelor receptorilor pentru durere la nivelul creierului.

Alte mecanisme de acţiune a crioterapiei asupra musculaturii

Efectul spasmolitic al crioterapiei asupra musculaturii striate s-a dovedit a
fi incontestabil. Prin cercetările acestor autori s-a ajuns la o serie de concluzii şi
constatări semnificative:
- diminuarea reacţiilor musculare tetanice;
- scăderea vitezei de transmisie nervoasă în fibrele musculare;

12
 - prelungirea duratei de relaxare musculară;
- diminuarea stării de excitabilitate musculară;
- încetinirea duratei de „descărcare” a fusului neuromuscular;

Suferinţe dureroase ale sistemului muscular şi osos

S-a constatat de mai mult timp, că masajul cu gheaţă produce efecte
benefice în stadiul acut al unor suferinţe precum: tendinite, bursite, miozite,
fibrozite, artite, crampe musculare. Durata unei aplicaţii era de 5-7 minute şi
după numai 3-4 aplicaţii era posibilă introducerea fizioterapiei şi a kinetoterapiei
în programul terapeutic. Pe loturi mari de pacienţi (incluzând şi sindroamele
dureroase vertebrale acute cervicale şi lombosacrate), s-au obţinut ameliorări
semnificative în proporţie de 95%, fără intervenţia unei terapii medicamentoase.
O altă categorie de suferinţe şi indicaţii ale crioterapiei locale o constituie
stările posttraumatice de părţi moi cu diferite localizări (musculare,
paravertebrale, periarticulare, osteoarticulare): contuzii, hematoame, întinderi şi
contracturi musculare, entorse. Unul din cele mai importante şi frecvente domenii
de aplicare a crioterapiei, cu efecte semnificative, rapide şi benefice, îl constituie
traumatologia sportivă.
Efectele salutare se obţin cu cât leziunile sunt mai recente, adică la o
prezentare cât mai rapidă a sportivilor la tratament după momentul
traumatismului. Preferabil este ca tratamentul să se instituie în primele ore de la
producerea traumatismului. După 48 de ore, rezultatele bune obţinute se reduc
simţitor şi progresiv, datorită modificărilor anatomo-patologice locale post-
lezionale ce se produc.
Cu toate că durata şedinţelor de aplicaţie variază în marje mici, după unii
autori şi experienţa lor, se admite ca aceasta să fie de până la 10 minute, acest
interval de timp corespunzând fazei de vasoconstricţie. Peste 10 minute, se
instalează vasodilataţia, care este nedorită.
Aplicarea precoce a crioterapiei reduce fenomenele patologice locale,
facilitând introducerea precoce a kinetoterapiei, prin scăderea rapidă a durerilor,
reducerea tot rapidă a sufuziunilor, edemelor, contracturilor posttraumatice,
permitându-se astfel o mobilizare mai facilă şi mai eficace.
Aplicarea crioterapiei s-a dovedit a fi foarte utilă şi în stadiile imediat
postoperatorii pe articulaţiile traumatizate operate ale sportivilor (leziuni de
meniscuri, ligamente, tendoane). S-a demonstrat că prin utilizarea crioterapiei s-
au obţinut: scăderea semnificativă a durerilor, reducerea temperaturii cutanate,
ameliorarea redorilor articulare, diminuarea perimetrului articular, creşterea forţei
de extensie a genunchilor şi, implicit, după aceste efecte, facilitarea tratamentului
prin kinetoterapie. De asemenea aplicaţiile locale cu rece reduc hematoamele
preoperatorii şi riscul sângerărilor postoperatorii.

Afecţiunile reumatismale inflamatorii cronice (poliartrita reumatoidă)

Unii autori susţin că aplicarea crioterapiei pe articulaţiile afectate în
poliartrita reumatoidă nu are la bază acţiunea antiinflamatorie, ci diminuarea
activităţii colagenului (contraindicând astfel aplicaţiile de căldură locală). Din
punct de vedere subiectiv, s-a constatat că mulţi pacienţi cu artrite reumatoide

13
neoperate sau operate, preferă aplicarea locală de rece pentru ameliorarea şi
redorilor articulare.

Afecţiuni neurologice
Într-o serie de afecţiuni neurologice – scleroză multiplă, diferite suferinţe
paretice de origine centrală, hemiplegii după accidente vasculare cerebrale, s-au
încercat aplicaţii de rece ca o alternativă la termoterapie pentru combaterea
spasticităţii musculare. Câţiva autori au obţinut efecte antispastice semnificative
în scleroza multiplă prin băi generale cu apă rece cu durată de 20 de minute.
Aceasta este considerată de fapt o hipotermie.
În toate suferinţele neurologice spastice, crioterapia constituie un scop şi
un demers, prin efecte obţinute, prin instituirea programelor de kinetoterapie.

METODE DE APLICARE
 Există două modalităţi de aplicare: compresele reci (cu material îmbibat cu
apă cu gheaţă sau cu materialul congelat. În acest sens durata aplicaţiei
poate fi între 15 şi 30 de minute) şi pungile reci.
 Baia parţială cu apă rece:
- cu apă rece de conductă (de la robinet) de circa 10° C. Se utilizează vase
de diferite dimensiuni, corespunzătoare segmentelor tratate. Pacientul va
fi aşezat în poziţie comodă, segmentul se scufundă în vana respectivă.
Durata procedurii este de 5 minute în cazurile cu redori articulare cu/şi
contracturi musculare periarticulare şi de 8-10 minute la cazurile cu
contracturi musculare spastice.
- cu apă rece cuprinzând şi bucăţele mici de gheaţă. Într-o primă fază se
face o imersiune a extremităţii afectate, pentru 30 de secunde
- cu apă rece şi sare. Pacientul îşi va scufunda extremitatea tratată, durata
cufundării fiind de 30 de secunde. De regulă, sunt necesare mai multe
cufundări, până la o durată totală de 5 minute.
Sprayurile de răcire: durata aplicaţiei diferă în funcţie de cauza afectării şi
intensitatea durerii şi trebuie limitată până la apariţia îngheţării straturile
tisulare. Este vorba de câteva zeci de secunde (acţionează cu un
anestezic local). Poate fi utilizat atât în dureri provocate de afectări
segmentare ale aparatului locomotor, cât şi în caz de colici. Durata se
poate extinde până la maximum 30 de secunde şi se recomandă a fi
acoperit întregul dermatom corespunzător cauzei dureroase.
Masajul cu cuburi de gheaţă. Metoda este de obicei recomandată în
tratamentul unor zone mai restrânse (cervicală, umăr, genunchi,
gleznă,etc). În general, durata este de 5-10 minute, mai scurtă la aplicaţia
statică, mai lungă la aplicaţia dinamică(prin masaj).

CONTRAINDICAŢIILE CRIOTERAPIEI
- sunt contraindicate procedurile în tulburările de sensibilitate la factorii
termici, deoarece există riscul evident de producere a degerăturilor;
- diferitele suferinţe cutanate provocate de rece. Aplicarea crioterapiei în
astfel de cazuri poate provoca acumularea sanguină a unoe substanţe din

14
 familia histaminei, care să producă fenomene patologice, precum eritem,
tumefacţie, prurit, tahicardie şi hipotensiune
- în anemia falciformă şi cancer;
- pe regiunea retroauriculară (din cauza traiectului superficial al nervului
vag, cu reacţii imprevizibile);
- este contraindicată procedura la rece la un interval de timp mai mic de 24
de ore.

1. Roxana Popescu, Simona Patru – Hidrotermoterapie si Balneologie,

Editura Medicala
Universitara, Craiova, 2003;
2. Roxana Popescu – Medicina Fizica, Balneoclimatologie si
Recuperare, Editura
Medicala Universitara, Craiova, 2005;
3.Nicolae Teleki, Laviniu Munteanu, Constantin Stoicescu, Elena
Teodoreanu, Ludovic
Grigore – Cura balneoclimatica în România – Editura Sport Turism,
Bucuresti, 1984.

15