Introducere:

Această întâmplare s-a petrecut tare, tare demult, în vremea când umblau încă pe pământ
să facă rele tot felul de dihănii. Atunci trăia pe plaiul nostru, în vârful unor munți înalți un bătrân
numit Hășmaș. El sta acolo zi și noapte ca într-un turn, priveghind să nu i se întâmple nimic țării.
Pentru asta prinții și regii din împrejurimi îl cinteau și îl prețuiau. Ori de câte ori apărea vreo
primejdie, bătrânul îi vestea pe regii din împrejurimi și el însuși lupta împotriva vrăjmașilor.

Hășmaș, împovărat de ani, nu mai avea priviri atât de agere ca altădată. Avea însă lângă el
doi feciori zdraveni, Mureșul și Oltul.
- Copiii mei, le-a spus bătrânul, am să vă cer ceva.
- Grăiește, tată! A spus unul dinter fii.
- Să fiți întotdeauna frați buni și să nu vă despărțiți niciodată, săn fiți ochi pentru țară și
brațe care pot să o apere. Acela care-și va încălca jurămintele va păți rău.
A luat bătrânul paloșul său cel temut, l-a rupt în două și a dat câte o bucată fiecărui copil.
Paloșul era vrăjit, dușmanul care va fi lovit cu el se va face stană de piatră.

După un timp a venit vestea că năvălesc dușmanii pe pământul țării. Mureșul a privit spre
miazănoapte și asfințit, iar Oltul spre răsărit. Erau niște vrăjmași puternici – căpcăuni, ce goneau
pe niște armăsari mai înalți decât munții. Mureșul și Oltul au luptat două zile și trei nopți și până
la urmă au ieșit învingători.

Văzând cât erau de puternici, căpetenia căpcăunilor, Harghita s-a gândit cum să-i
despartă. Trimise doi soli la cei doi viteji, cerându-le ca unul din ei șă vină să lupte cu căpetenia
căpcăunilor. Acela dintere ei care va câștiga va rămâne împărat peste țara celuilalt. Cei doi frați
nu se puteau hotărâ care să meargăpentru a nu încălca promisiunea făcută tatălui și să se
despartă.

Înșelat de căpcăunul Căliman care se afla la miazănoapte îmbrăcat în multe cojoace și care
semăna cu căpitanul căpcăunilor, Mureș pleacă iute cu el. La fel păți și Oltul care plecă spre
miazăzi către Puciosul, crezând că aceasta este căpetenia căpcăunilor.

Depărtându-se unul de altul, cei doi frați își amintiră de jurământul făcut și încercă să se
întoarcă. Dar fiind încercuiți de căpcăuni abia au reușit să se întoarcă la tatăl lor Hășmaș și să-i
ceară iertare. Apoi au murit amândoi. Sângele lor s-a prefăcut în două râuri: Mureșul și Oltul.

Hășmaș, supărat a luat trei bolovani cu care cu care i-a lovit pe cei trei căpcăuni care s-au
transformat în munți: Harghita, Căliman și Puciosul.

Hășmașul a împietrit și el de durere, acolo cu mâinile pe căpătâiul celor doi fii ai săi,
Mureșul și Oltul.
 Raul Mureș (în latină Maris, în maghiară Maros, în germană Mieresch) este un râu, care
curge în România și Ungaria, în lungime de 789 km și se varsă în Tisa.
Mureșul izvorăște din Munții Hășmașu Mare, străbate Depresiunea Giurgeu și Defileul
Deda - Toplița, traversează Transilvania separând Podișul Târnavelor de Câmpia Transilvaniei,
străbate culoarul Alba-Iulia - Turda, în Carpații Occidentali separă Munții Apuseni de Munții
Poiana Ruscă, străbate Dealurile de Vest, Câmpia de Vest trecând prin municipiul Arad spre
Ungaria, unde se varsă în râul Tisa. Pentru 22,3 km râul marchează frontiera româno-ungară.[1]).
Afluenți: Târnava Mare, Târnava Mică (din Carpații Orientali) ce se unesc
la Blaj județul Alba, Sebeș, Strei (din Carpații Meridionali), Arieș și Ampoi (din Munții Apuseni).
 Amenajări hidroenergetice: pe Râul Mare și Sebeș.
 Orașe principale: Reghin, Târgu Mureș, Alba Iulia, Deva, Arad

1. Hidrografia

Afluenţii principali ai râului principal Mureş sunt :

1. Gurghiu: L (lungime) = 53 km; S (Suprafaţă) = 563 km2

2. Arieş: L = 166 km; S = 3005 km2;

3. Niraj: L = 82 km; S = 651 km2;

4. Târnave: L = 246 km; S = 6253 km2 , rezultată din unirea Târnavei Mici (L = 196 km;
S = 2071 km2) cu Târnava Mare (L = 223 km; S = 3666 km2);

5. Ampoi: L = 57 Km; S = 576 km2

6. Sebeş: L = 96 km; S = 1304 km2

7. Strei: L = 93 km; S = 1983 km2.

 Pe lângă bazinul propriu-zis al Mureşului, în patrimoniul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş
a fost cuprins şi bazinul hidrografic Ier (L = 61 km; S = 420 km2), situat integral în zona Câmpiei
Tisei.
Bazinul hidrografic Mureş include în totalitate judeţele Mureş şi Alba şi parţial judeţele
Harghita, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Sibiu, Arad şi Braşov,
Reţeaua hidrografică din cadrul bazinului hidrografic Mureş are densitate strâns legată de
zonalitatea verticală a condiţiilor fizico-geografice. Reţeaua de râuri cu densitate mică, sub 0,3
km/km2, corespunde regiunilor de câmpie şi dealuri, iar cea cu densitate mare corespunde
regiunilor muntoase, unde creşte până la 1-1,20 km/km2. Repartiţia densităţii reţelei de râuri suferă
datorită influenţei condiţiilor locale.
Mureşul, al cărui izvor propriu-zis se află în sudul Depresiunii Giurgeului, la o altitudine de 850
m, traversează forme variate de relief. Cursul său se poate împărţi în patru sectoare caracteristice:
 Mureşul superior, de la izvor până la Deda, cu afluenţii mai importanţi : Belcina, Topliţa,
Sălard, Răstoliţa
 Mureşul mijlociu, între Deda şi Alba Iulia, unde primeşte afluenţii mai importanţi:
Gurghiu, Niraj, Luţ, Comlod, Pârâul de Câmpie, Arieş, Geoagiu(Teiu), Târnave şi Ampoi
 Culoarul Mureşului inferior, între Alba Iulia şi Lipova, având afluenţii cei mai importanţi:
Sebeş, Cugir, Geoagiu, Strei, Cerna şi Băcia
 Mureşul inferior, între Lipova şi graniţa cu Ungaria, unde a format un vast con de dejecţie.

2. Relieful
Datorită amplasării sale, bazinul hidrografic al râului Mureş este constituit dintr-un
ansamblu fizico-geografic variat, care determină o distribuţie zonală, atât de la vest la est cât şi în
funcţie de treptele de relief ale parametrilor meteorologici şi hidrologici, etajaţi dinspre centru spre
periferia bazinului.

Relieful prezintă o mare varietate de la câmpie la munţi (altitudinea minima este de 75 m, la

ieşirea din ţară, în Câmpia de Vest, iar cea maximă de 2509 m, în Munţii Retezat). Aproximativ
25% din suprafaţa bazinului revine munţilor, 55% dealurilor şi podişurilor, 15% văilor şi luncilor şi
5% câmpiilor.
Ansamblul fizico-geografic se caracterizează prin existenţa mai multor unităţi de relief:
 Unitatea Carpatică montană;
 Unitatea Podişului Transilvaniei o Unitatea Piemontană;
 Unitatea de Câmpie.

3. Istoricul Raului Mures

Încă din perioada antichității, râul Mureș a fost o cale navigabilă foarte intens folosită atât
pentru traficul comercial cât și în scop strategic, devenind o adevărată autostradă a zonei de la Nord
de Dunăre.
Menționat de Herodot încă din anul 484 î.h. (cu 4 secole înainte de crearea “Drumului
Mătăsii”), sub denumirea de Maris, Mureșul este, după Dunăre, al doilea râu al României ca
lungime (761 km) și al treilea ca suprafață hidrografică (27.890 kmp, după Dunăre și Siret).
 Încă din timpul războaielor daco-romane controlul Mureșului a constituit una din manevrele
militare cheie, pe care armata romană s-a străduit să o obțină pentru a avea un avantaj asupra
sistemului defensiv al Regatului dacic.

Astfel, în cursul operațiunilor militare din debutul celui de-al doilea război dacic al lui Traian se
presupune că vexilația formată din trupele Pannoniei Inferior avându-l în frunte pe Aelius
Hadrianus (viitorul împărat Hadrian), pe atunci guvernator al provinciei Pannonia, ar fi pătruns spre
inima Daciei pe Valea Mureșului, folosindu-se probabil și de flota fluvială - Classis Flavia
Pannonica.
Existența unui collegium nautarum la Apulum este un indiciu că cei care se ocupau cu cărăușia
pe apă în epoca romană erau destul de numeroși. Toate materiile prime: aur, fier, sare, lemn, erau
exportate spre Roma și alte provincii vestice pe calea apei. Lipsa sării în provinciile romane
învecinate (cele două Pannonii și cele două Moesii) este un bun argument pentru a explica
regularitatea acestui export masiv pe Mureș. Acest fapt, împreună cu densitatea mare de locuire
civilă (prin cele două orașe), și cu prezența legiunii și a guvernatorului Daciei la Apulum face să
apară aici cel mai important port fluvial civil al Daciei romane. De altfel, aici se
intersectau autostrada fluvială a Mureșului (care se conecta la Partiscum cu drumul dinspre Lugio)
cu principalul drum imperial al provinciei Dacia, ce traversa cele mai importante orașe de la nordul
Dunării: Dierna - Tibiscum - Ulpia Traiana – Apulum – Potaissa – Napoca - Porolissum.
4. Caracterizarea resurselor de apa din punct de vedere cantitativ
Situaţia resurselor de apă utilizabile în bazinul hidrografic Mureş, potrivit gradului de
amenajare şi calculate pentru condiţiile hidrologice ale anului 2016, se prezintă astfel:

 În cadrul bazinului hidrografic Mureş, din totalul volumului mediu multianual al resurselor
de apă de suprafaţă şi subterană de cca 6,3398 miliarde mc, cca 92,6 % revine resurselor de
apă de suprafaţă (5,876 miliarde mc);
  Resursele de apă subterane cantonate în cadrul bazinului hidrografic Mureş însumează cca
463,5 mil. mc;
 În anul 2016 au fost prelevate în total 597,11 milioane mc - volum de apă din care cca 95 %
din ape de suprafață, diferenţa fiind din subteran.
Volumele de apă efectiv captate, la nivelul anilor 2000 – 2015 sunt relativ apropiate,
diferenţele apar în special de la industria energetică.
Resursele de apă potenţiale şi tehnic utilizabile pentru anul 2016 se prezintă în Tabelul de
mai jos:

4.1 Prelevările de apă

În anul 2016 prelevările totale de apă brută au fost de 597 109,438 mii m3 din care:
 Populaţie 85 034,972 mii m3;
 Industrie 448 967,475 mii m3;
 Agricultură 63 106,991 mii m3.

Prelevările de apă au scăzut de la 698696,91 mii m3 în anul 2011, la 649116,808 mii

m3 în 2012, în 2013 au crescut la 653 039,740 mii m3, în 2014 au scăzut la 610 954,326 mii
m3 , în 2015 au scăzut la 579 878,217 mii m3 , iar în 2016 au crescut la 597 109,438 mii m3
 Pentru anul 2016 raportul cerinţă/prelevare pentru resursele de apă se prezintă astfel:

Asigurarea volumelor de apă brută în surse în 2016 :

1. Nu a fost necesară aplicarea planurilor de restricţii şi de folosire a apelor în perioade deficitare.
2. Pentru toate tipurile de folosinţe au fost asigurate integral volumele de apă în sistemele
centralizate de alimentare cu apă.
3. S-au asigurat volumele solicitate pentru irigarea culturilor agricole la nivelul cerinţei
5. Caracterizarea resurselor de apa din punct de vedere calitativ

În conformitate cu SINTEZA PRIVIND CALITATEA APELOR DIN BAZINUL

HIDROGRAFIC MUREŞ- 2016, caracterizarea calităţii apelor în anul 2016 s-a efectuat pe corpuri
de apă, ţinând cont de limitele atribuite pentru indicatorii de calitate, pentru fiecare tipologie de
corp de apă.
Pentru Corpurile de apă naturale (râuri şi lacuri naturale) s-a determinat starea ecologică (5
clase de calitate) respectiv starea chimică (2 clase de calitate).
Pentru Corpurile de apă puternic modificate şi corpurile de apă artificiale (râuri şi lacuri de
acumulare) s-a determinat potenţialul ecologic (3 clase de calitate) respectiv starea chimică (2 clase
de calitate).
La nivelul bazinului Hhdrografic Mureş au fost desemnate 528 corpuri de apă dintre care:
 513 corpuri de apă de suprafaţă curgătoare – în lungime totală de 10734.81 km, dintre care:
a) 410 corpuri de apă naturale – în lungime totală de 7403,91 km;
b) 100 corpuri de apă puternic modificate – în lungime totală de 3202,73 km;
c) 3 corpuri de apă artificiale (canale) – în lungime totală de 128,17 km;
d) 3 corpuri de apă lacuri naturale;
e) 12 corpuri de apă lacuri de acumulare.

5.1. Caracterizarea corpurilor de apă naturale

Cele 29 corpuri de apă naturale (1495,89 km) monitorizate în 2016 s-au încadrat în starea
ecologică :
1. Foarte bună: nici un corp de apă;

2. Bună: 25 corpuri de apă adică 86,21 %;

3. Moderată:4 corpuri de apă adică 13,79 %;

4. Slabă: nici un corp de apă.

5.2. Caracterizarea corpurilor de apă puternic modificate

Cele 33 corpuri de apă puternic modificate (1741,66 km) monitorizate s-au încadrat astfel:
1. Potenţial ecologic maxim: nici un corp de apă;

2. Potenţiale ecologic bun: 20 corpuri de apă adică 60,61 %;

2. Potenţial ecologic moderat: 13 corpuri de apă adică 39,39%.

Dintre cele 22 de corpuri de apă puternic modificate (90,91 %) pentru care s-a determinat în
anul 2016 starea chimică, doar 2 corpuri nu au atins obiectivele de calitate (9,09 %)
5.3. Caracterizarea corpurilor de apă artificiale
În anul 2016 a fost monitorizat un singur corp de apă artificial, fiind incadrat în calitatea
Potențial ecologic Moderat (72,74 km) și Starea chimică buna.

5.4. Caracterizarea surselor de apă de suprafaţă utilizate în scop potabil (prize)

În anul 2016 în bazinul hidrografic Mureş au fost monitorizate 40 secţiuni pentru apa de
suprafaţă destinată preparării apei potabile.
Conform HGR 100/2002, din numărul total de 40 de secţiuni (prize) monitorizate la:
 35 prize, cu încadrarea tehnologiei de prelucrare a apei brute în categoria A2, la nivelul a 11
prize au fost semnalate depăşiri ale concentrațiilor maxime pentru indicatorul Mangan,
concentrația totală;
 5 prize, cu încadrarea tehnologiei de prelucrare a apei brute în categoria A3, la nivelul a 11
prize au fost semnalate depăşiri ale concentrațiilor maxime pentru indicatorul Mangan,
concentrația totală.

6. CARACTERIZAREA APELOR SUBTERANE

În spaţiul hidrografic Mureş, au fost identificate un număr de 25 de corpuri de apă subterană
din care 2 corpuri sunt transfrontaliere, s-au monitorizat din punct de vedere calitativ 22 corpuri.
La nivelul anului 2016 s-au monitorizat calitativ 100 de foraje hidrogeologice din reţeaua
naţională şi 26 izvoare.
Valoarea concentraţiei medii anuale, obţinută pentru fiecare indicator, precum şi valorile
concentraţiilor momentane determinate, sunt comparate cu valorile prag stabilite prin Ordinul
Ministerului Mediului nr. 621/2014 privind aprobarea valorilor de prag pentru corpurile de ape
subterane din România
7. CARACTERIZAREA APELOR UZATE EVACUATE ÎN SURSE DE SUPRAFAŢĂ:
În anul 2016 s-au prelevat probe din 244 evacuări, frecvenţa de recoltare variind între 12
recoltări/an şi două recoltări/an, funcţie de influenţa fiecărei folosinţe asupra receptorilor. La
nivelul bazinului hidrografic Mureş situaţia evacuărilor la aglomerările umane se prezintă astfel:

< 2.000 l.e.: 22 staţii de epurare;

între 2.000 – 10.000 l.e.: 65 staţii de epurare;

între 10.000 – 100.000 l.e.: 25 staţii de epurare;

>100.000 l.e : 2 staţii de epurare;

< 2.000 l.e. : 95.278 l.e;

între 2.000 – 10.000 l.e. : 880.850 l.e;

între 10.000 – 100.000 l.e. : 806.636 l.e;

>100.000 l.e : 395.056 l.e.

Apele uzate urbane sunt definite ca ape uzate menajere sau amestec de ape uzate menajere cu
ape uzate industriale şi/sau scurgerile apei de ploaie.

Poluarea apelor cauzată de aglomerările umane se datorează în principal următorilor factori:

Ratei reduse a populaţiei racordate la sistemele colectare şi epurare a apelor uzate;

Serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare şi epurare au un rol important pentru

îmbunătăţirea calităţii vieţii;

Datorită ratei reduse de racordare a populaţiei la sisteme de colectare şi epurare a apelor

uzate, se produce poluarea râurilor prin evacuarea apelor uzate menajere prin rigole, direct
în râu şi poluarea pânzei freatice prin infiltrarea în sol a apelor uzate;

Funcţionării necorespunzătoare a staţiilor de epurare existente;

Staţiile de epurare reprezintă principalul mijloc pentru epurarea apelor poluate, însă, dacă
acestea nu funcţionează corespunzător, conduc la poluarea apelor de suprafaţă cu
substanţe organice, nutrieţi şi substanţe toxice;

Managementului necorespunzător al deşeurilor.

Calitatea apelor de suprafaţă este influenţată de evacuările de ape uzate, când acestea nu sunt
preepurate sau neadecvat epurate, înainte de a fi descărcate în receptor
Directiva 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane a fost transpusă în întregime în
legislaţia românească prin HGR nr.188/2002 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de
descărcare ale apelor uzate în mediul acvatic, modificată şi completată cu HGR nr. 352/2005.
 Obiectivul central al directivei este protecţia mediului de efectele negative ale evacuărilor de
ape uzate urbane şi de ape uzate din anumite sectoare industriale (în principal prelucrarea şi
fabricarea produselor din industria alimentară).
Având în vedere atât poziţionarea României în bazinul hidrografic al fluviului Dunărea şi
bazinul Mării Negre, cât şi necesitatea protecţiei mediului în aceste zone, România a declarat
întregul său teritoriu ca zonă sensibilă. Această decizie se concretizează în faptul că aglomerările cu
mai mult de 10.000 locuitori echivalenţi trebuie să asigure o infrastructură pentru epurarea apelor
uzate urbane care să permită epurarea avansată, mai ales în ceea ce priveşte nutrienţii, azotul şi
fosforul.
În ceea ce priveşte gradul de epurare, epurarea secundară (treaptă biologică) este o regulă
generală pentru aglomerările mai mici de 10.000 locuitori echivalenţi.Termenele de implementare
ale Directivei variază şi depind de dimensiunea aglomerării şi de impactul acesteia asupra apelor
receptorilor.
România a făcut paşi importanţi în implementarea acestei directive, atât din punct de vedere
legislativ, cât și al consolidării cadrului instituțional de implementare. Programul Operaţional
pentru Mediu (POS Mediu) – finanţat prin Fonduri de Coeziune asigură prin fondurile europene şi
de la bugetul statului dezvoltarea infrastructurii pentru apă/apă uzată prin proiecte importante de
investiţii în toate judeţele din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş.
Din totalul de 217 staţii de epurare monitorizate în cursul anului 2016, 114 staţii deservesc
aglomerări umane.
În funcţie de modul de funcţionare staţiile de epurare monitorizate se împart :
1. staţii cu funcţionare corespunzătoare - 80
2. staţii cu funcţionare necorespunzătoare – 137

8. PENALITĂŢI APLICATE AGENŢILOR ECONOMICI:

• Pentru depăşirea concentraţiilor maxim admise din actele de reglementare, s-au aplicat
penalităţi, în anul 2016, în valoare de 830 059,79 lei;

• Principalii indicatori la care s-au înregistrat depăşiri sunt: metale grele, amoniu, azotaţi,
suspensii, CBO5;
9. Terasele Muresului
Valea Mureșului, cu o lungime de aproximativ 715 km pe teritoriul României, prezintă pe
parcursul ei un număr diferit de terase. Numărul și altitudinile variabile ale acestora sunt generate
de evoluția paleogeografică în ansamblu a văii și de unele cauze locale, cum ar fi: structura
geologică, tectonică, alternanța sectoarelor de defileu (Defileul Toplița-Deda, Defileul Șoimuș-
Lipova) cu bazine depresionare (Depr. Giurgeului, Depr. Transilvaniei, Depr. Hațeg-Orăștie, Depr.
Panonică) etc.
În Depr. Giurgeu, terasele Mureșului, cu structură mixtă și în rocă, sculptate în depozite
vulcanice și sedimentare, sunt în număr de 5 și au altitudini relative de 4-5 m, 12-15 m, 25-30 m,
35-40 m și 60-70 m (I. Bojoi, Swizewski, 1970; C. Swizewski, 1980). Însă, V. Mihăilescu (1963)
consideră nivelul de 40 m ca fiind terasa superioară, moment în care drenajul fostului lac devine un
fapt împlinit.
Din studiile realizate până în prezent, reținem că B. Bulla (1943), citat de T. Bandrabur și
Veronica Codarcea (1974), menționează pe sectorul în aval de Remetea prezența a 6 nivele de
terasă (în care include și lunca) cu următoarele altitudini relative: 0,4-1,5 m, 10 m, 18-27 m, 35-45
m, 60-70 m și 95-110 m. M. Iancu și Tr. Ichim, într-o comunicare din 1971, citată tot de autorii mai
sus menționați, au vorbit de existența a 5 terase cu altitudini relative de 3-4 m, 8-10 m, 18-20 m, 28-
30 m și 45-55 m. Cercetările detaliate efectuate de T. Bandrabur și Veronica Codarcea (1974) au
scos în evidență existența, deasupra luncii, a 8 terase, cu următoarele altitudini relative: 4-5 m, 5-10
m, 15-20 m, 35-40 m, 55-60, 70-80 m, 90-100 m și 110-120 m.
Conform autorilor, valoarea altitudinii relative a fiecărei terase, urmărită de-a lungul
Mureșului, indică uneori o creștere, din cauza proceselor deluviale și coluviale, alteori o scădere,
datorită eroziunii. Aceste creșteri sau scăderi ale altitudinilor relative nu au decât o valoare locală.
Între Toplița și Deda, Defileul Mureșului se înscrie ca un veritabil culoar transversal, lung
de aproximativ 34 km, axat pe linia de întâlnire a revărsărilor de lavă și acumulările de piroclastite
provenite din Munții Căliman (în nord) și Munții Ghiurghiuliu (în sud). Alternanțele dintre lave și
piroclastite au generat apariția lărgirilor intramontane (Stânceni, Lunca Bradului, Răstolița) în
cuprinsul cărora se găsesc 4 nivele de terase, cu altitudini relative de 1-2 m, 10 m, 20-22 m și 40-50
m (Geografia României, III, Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, 1987).
În Subcarpații Transilvaniei, în Depr. Deda-Porcești, V. Gârbacea și V. Belozerov (1963)
disting pe valea Mureșului 5 nivele de terasă: 8-10 m, 35-40 m, 50-55 m, 60-65 m și 100-110 m.
Față de datele autorilor citați, I. Mac (1972) aduce unele modificări cartând următoarele nivele de
terasă: 3-4 m (sau lunca), 8-10 m, 20 m, 35-40 m, 60-65 m, 80 m și 100 m. Valea Mureșului
în Podișul Transilvaniei este predominant asimetrică, cauza fiind mișcările neotectonice care au
determinat o permanentă deplasare a râului spre nord. Ca urmare, pe stânga văii s-a păstrat aproape
completă seria teraselor sale, iar versantul drept a luat forma unui abrupt de împingere.
În Podișul Transilvaniei N. Josan (1979) a identificat 8 nivele de terasă (t1 = 8-12 m; t2 =
18-25 m; t3 = 30-40 m; t4 = 50-60 m; t5 = 80-90 m; t6 = 110-120 m; t7 = 130-140 m; t8 = 150-160
m) dispuse asimetric, în alternanță, pe trei sectoare: 1. Sectorul din regiunea de confluență a
Mureșului cu Nirajul este distinct prin faptul că terasele celor două râuri formează extremitatea
vestică a interfluviului dintre cele două ape.
Sectorul Ungheni-Chețani, caracterizat prin desfășurarea tuturor nivelelor de terase, care
sunt dispuse preponderent pe partea stângă a văii.
 Afluenții râului au fragmentat acest sistem de terase, transformându-l în interfluvii cu aspect
de poduri. În aval de Chețani asimetria teraselor se schimbă: cele medii și inferioare apar doar în
câteva puncte pe partea stângă râului și sunt mai puțin extinse decât în sectorul din amonte. Această
reducere este pusă pe seama traversării unei regiuni cu cute strânse, iar sub influența confluenței cu
Arieșul, terasele se păstrează mai bine pe partea dreaptă a văii. Valea Mureșului în Depr. Turda-
Alba Iulia își accentuează asimetria, care este cauzată atât de numeroșii afluenți din vest (din Munții
Apuseni) – care au debite lichide și solide mari –, cât și de înălțarea Munților Apuseni în timpul
Cuaternarului. Ca urmare, râul curge mult mai aproape de versantul stâng, respectiv de Dealurile
Lopadei și de Podișul Secașelor. În acest culoar apar două îngustări, urmate de două arii
depresionare bine individualizate și o unitate deluroasă intercalată (Dealul Bilag, 438 m). În această
regiune M. Buza (1998) a cartat 8 nivele de terasă , cu poduri bine dezvoltate și netede: t1 de 8-12
m (238-242 m alt. abs.), t2 de 18-25 m (250-260 m), t3 de 30-40 m (270-280 m), t4 de 50-60 m
(290-300 m), t5 de 80-90 m (310-320 m), t6 de 110-120 m (340-350 m), t7 de 130-140 m (360-370
m) și t8 de 150-160 m (380-390 m). Acestea „se caracterizează prin poziția lor asimetrică și
alternanța pe ambele maluri, cu dezvoltarea nivelelor superioare (t5 – t8) în special pe dreapta
râului. Terasele mijlocii și inferioare (t1 – t4) se racordează cu terasele Târnavei, Ampoiului și ale
afluenților mai mici (Valea Aiudului, Gârbova, Geoagiu, Galda și Ighiu), marcând evoluția comună
(cel puțin în cuaternar) și pledând pentru antecedența Mureșului pe traseul actual“ (M. Buza, 1996).
În aval de Alba Iulia, în Culoarul Orăștiei, L. Badea și colab. (1987), în acord cu studiile
realizate anterior (B. Vulcu, 1971; N. Popp, 1977; V. Trufaș, I. Stanciu, 1983 ), susțin prezența a 7
nivele de terase — de 5-6 m, 8-10 m, 18-22 m, 32-36 m, 45-50 m, 75-80 m și 90-110 m —, dar
care, nu numai local ci și regional prezintă variații mari ale înălțimii. Deși au dispunere asimetrică,
prin tendința continuă de deplasare spre dreapta a Mureșului (spre nord) și Streiului (spre est),
acestea „sunt totuși foarte larg dezvoltate, formând în aria de întâlnire a Mureșului cu Streiul și
Cerna un adevărat fragment de câmpie de terase“ (L. Badea și colab., 1987).
Cercetările efectuate asupra reliefului din arealul orașului Deva de către I. Mac și L. Drăguț
(1997) au confirmat atât nivelele de terase stabilite de A. Jampa (1985), cât și pe cele din avaele
cartate de E. Vespremeanu (1972). Autorii au identificat un număr de 7 terase pentru Mureș (5-6 m,
8-10 m, 18-20 m, 32-37 m, 45-50 m, 75-80 m și 90-115 m) și 6 pentru Cerna (5-6 m, 10-12 m, 18-
20 m, 30-35 m, 55-60 m și 75-80 m). Cea mai largă extindere a teraselor se observă în partea de
sud-est a orașului Deva, pe rocile sedimentare miocene. Între văile Bejan, Cerna și Cristur se
conturează o adevărată „câmpie de terase“, cele superioare având întindere surprinzătoare. În
ansamblu, frunțile teraselor sunt slab schițate din cauza depunerilor de materiale coluvionale și a
lucrărilor antropice. Urmare, racordurile sunt aproape imperceptibile, terasele trecând practic din
una în alta.
La nord de valea Bejanului, terasele apar ca nivele extinse pe interfluvii care coboară din
dealurile Bejan, Roșilor și Moțar, după care se efilează până la dispariție spre intrarea râului în
defileul de la Șoimuș.
La vest de localitatea Deva, până la Zam, între Munții Poiana Ruscăi la sud, și Munții
Apuseni (Munții Metaliferi) la nord, Mureșul își sculptează o vale îngustă cu aspect de defileu (în
fapt o succesiune de îngustări ale văii de 1-3 km în alternanță cu lățimi de până la 5-6 km, adevărate
mici depresiuni închise de îngustări; L. Badea, M. Buza, 1991). În acest sector culoarul resimte atât
varietatea petrografică, cât particularitățile tectonice.
Conform studiului realizat de L. Badea și M. Buza (1991), în acest sector este prezent un
sistem de 7 terase. Acestea sunt foarte fragmentate, chiar lipsind pe unele porțiuni de îngustare a
defileului — pe versantul nordic, între Șoimuș și Brănișca, pe cel sudic, amunte și avale de Leșnic,
pe ambii versanți, avale de Burjuc — sau fiind foarte bine dezvoltate (în special cele inferioare), ca
între Mintia și Vețel, la Brănișca și Bretea Mureșană, între Gurasada și Tătărăști, între Dobra și Teiu
(în această ultimă porțiune chiar în serie completă).
Privite în ansamblu, autorii constată că „nivelele se încadrează foarte bine în scara teraselor
puse în evidență în tot Culoarul Orăștiei și chiar în tot cuprinsul mijlociu al Mureșului, precum și la
scara generală a teraselor râurilor principale din latura de vest a țării (T. Morariu, V. Gârbacea,
1960)“, iar altitudinea constantă a terasei superioare — care se întrepătrunde pe unele porțiuni cu
nivelul suprafeței de 350-380 m — dovedește stabilitatea relativă a structurilor și influența redusă a
mișcărilor neotectonice și rolul dominant al variațiilor climatice succedate din Pliocenul superior
până în prezent. Înălțimile relative nu depășesc limitele obișnuite și sunt determinate de variațiile
locale ale constituției petrografice și ale condițiilor în care se desfășoară eroziunea și acumularea,
inclusiv aportul lateral. Contribuția acestui aport lateral la formarea teraselor inferioare este atât de
mare încât a căpătat aspect de glacis și este greu de separat terasa propriu-zisă de aceste acumulări
(sectoarele Brănișca-Bretea Mureșană, Mintia-Vețel). Datorită depunerilor laterale albia majoră a
Mureșului a fost înălțată pe unele porțiuni (cu deosebire în lărgirea de la Ilia) aproape de nivelul
terasei inferioare (L. Badea și M. Buza, 1991).
În sectorul aferent Dealurilor și Câmpiei Banatului, terasele Mureșului au fost studiate, mai
ales, în Podișul Lipovei — L. Sawicki (1912); M. Iancu, M. Parichi (1971) ; E. Vespremeanu
(1972) — și mai puțin în câmpie — M. Bizerea (1973); N. Mihăilă, N. Popescu, P. Giurgea (1988);
Gr. Posea (1997). Între rezultatele la care au ajuns autorii semnalați există neconcordanțe, atât în ce
privește altitudinea teraselor, cât și în cartarea acestora.
E. Vespremeanu (1972), la Lipova și în amunte de Lipova, identifică următoarele terase: 3-5
m (123 m alt. abs.; luncă), 6-12 m (125 m), 18-25 m (145 m), 50-60 m (175 m), 80-90 m (200 m),
100-110 m (225 m). Autorul consideră că nivelele situate sub 200 m altitudine absolută se dezvoltă
și în câmpie și indică terasa de 50-60 m (175 m alt. abs.) de la Lipova ca fiind cea mai dezvoltată în
Câmpia Vingăi. Sub această terasă, pe unele văi locale, s-a săpat ca treaptă terasa de la 150 m la
Lipova (18-23 m alt. relativă), iar peste terasa de 50-60 m apare numai un petic (la Mașolc) din
terasa de 200 m (80-90 m alt. relativă), la altitudini locale de 170-192 m.
M. Bizerea (1973) a cartat în Câmpia Vingăi următoarele nivele de terase, pe care le-a numit
morfologice: - nivelul Seceani sau Podul Seceanilor (la 180 m), care se întinde și la est de valea
Beregsăului, în Platoul Bencecului, și înclină spre nord și sud din cauza branhianticlinalului local; -
nivelul Alioș, la 160 m, situat în nord-est, cu denivelare de 50 m față de Podișul Lipovei (pe linia
Chesinț-Irig-Mașloc), pe care se aliniază râurile Beregsău și Măgheruș, instalate pe vechi cursuri ale
Mureșului ; - nivelul Călacea (de 130 m) și nivelul inferior (la 100 m) sunt dispuse mai spre vest. N.
Mihăilă și colab. (1988) indică avale de Lipova 5 nivele de terase: t1 = 4 m (125-130 m alt. abs.) ,
se pierde la nord-vest de Zăbrani; t2 = 10-12 m (130-140 m) dispare la Neudorf și nu mai reapare;
t3 = 40 m și 15 m la Felnac (175-160 m alt., se lățește mult în vest, la 100-120 m alt.); t4 = 65 m,
coboară la 25 m la Felnac (190-180 m alt. și se lățește în sud-vest, având 150-140-120 m alt.); t5 =
80 m și 60 m pe la sud de Tisa Nouă și vest de Hunedoara Timișană (190-200 m alt. și 160-150-140
m alt. în sud vest).
Gr. Posea (1992) consideră că în golful din avale de Lipova nu apar nivelele 1 și 2, ci numai
lunca înaltă a Mureșului și unele conuri de dejecție sau glacisuri locale (sub t3) ca la Neudorf.
Suprafețele de circa 125-130 m altitudine sunt considerate ca aparținând de lunca înaltă și sunt
conuri, iar cele de 130-140 m, ca reprezentând un glacis prelung de luncă. Autorul afirmă că t3 este
cea care se ridică peste luncă, la altitudini absolute de 150-160-175 m (40-55 m alt. relativă) și
„terasa cheie“ în Câmpia Vingăi, de pe ea izvorând Măgherușul și alte cursuri, foste brațe ale
Mureșului, care se îndreaptă spre Bega.
T2 a fost identificată avale de Aluniș-Frumușani, având 10-15 m (130-140 m alt. abs.) și
scăzând la 3-5 m în vest (100 m alt. abs.). Dacă t3 pătrunde pe valea Măgheruș către Timișoara și
are echivalent Câmpia Nădlacului, t2 ar avea ca echivalent Câmpia Jimboliei și partea înaltă a
Câmpiei Aradului.
T4, în opinia autorului, este prezentă, ca și t3, începând din golful Lipovei, unde are 50-60 m
(180-185 m alt. abs.), și își menține altitudinea de 50 m și în vest și sud-vest, unde se oprește pe la
150-160 m alt. abs. Doar în lungul văii Măgheruș, unde a fost boltită, atinge 180-190 m, după care
coboară spre Timișoara. Despre t5 consideră că rămâne în podiș, apărând chiar de la Lipova și se
menține la 200-220 m deasupra Câmpiei Vingăi.
10. Praguri si Cascade
In extravilanul satului Gura Arieșului este confluența rȃului Arieș cu rȃul Mureș. La sud de
sat pe cursul Mureșului există 2 praguri formate din 2 niveluri de tufuri vulcanice neogene, care au
împiedecat în trecut transportul cu plute a sării de la Turda spre porturile de pe Mureș din Mirăslău,
Decea și Alba Iulia. La cca 700 m după confluență se află pragul numit “cascada mare”, iar la cca
1000 m “cascada mică”. Nivelurile de tuf sunt paralele și se evidențiază prin linii albe oblice pe
direcția de curgere a rȃului pe imaginile din satelit furnizate de Google Maps.

11. Material şi metode

Evaluarea impactului mediului poluat asupra calităTii apei râului Mureş, a fost apreciată pe
baza analizelor de laborator obTinute din punctul de colectare Ungheni de pe râul Mureş, pe
parcursul anilor 2004-2006. Datele au fost primite de la Departamentul de Laborator analize apă
potabilă şi apă uzată Aquaserv Târgu Mureş, probele de apă fiind analizate conform metodologiilor
prevăzute în legislaTia în vigoare5,8,9, având un laborator de analiză atestat de Ministerul
SănătăTii. S-a folosit un spectrofotometru UV-VIS CADAS200, turbidimetru portabil şi
colorimetru Hanna Instruments. Scopul proiectelor înaintate către Uniunea Europeană în care este
implicată instituTia, este îmbunătăTirea calităTii apei potabile şi a serviciilor furnizate de Aquaserv,
precum şi protecTia mediului înconjurător.

Interpretarea statistică s-a bazat pe utilizarea programelor Microsoft Office Excel 2007 şi
Epi Info 6.0. Am urmărit evoluTia concentraTiilor din apă pentru cei mai semnificativi indicatori:
suspensii, consumul biochimic de oxigen (CBO5), reziduu fix, amoniu, azotiTi, azotaTi, fenoli,
fosfaTi şi pH. Măsurătorile au fost efectuate cu o frecvenTă medie de douăzeci de măsurători pe an,
în punctul de colectare Ungheni, aflat în aval de sursele principale de poluare teritorială.
12. Rezultate
Datele obTinute s-au bazat pe recoltarea lunară şi analizarea probelor de apă din punctul de
recoltare amintit, respectiv calcularea mediei anuale a fiecărui indicator urmărit. Dintre indicatorii
consumului de oxigen, am investigat nivele de O2 dizolvat în apă, CBO5 şi CCO-Cr (consum
chimic de oxigen şi prezenTa substanTelor organice în descompunere în apă), rezultate exprimate în
mg/dm3 de apă.

Prelucrarea datelor a demonstrat că:

• Oxigenul dizolvat în apă este în limite normale, peste 5 mg/dm3 , dar în scădere în ultimii
3 ani, cea mai scăzută cifră fiind înregistrată în anul 2005 (6,44 mg/dm3 ).
• CBO5 a depăşit limitele cerute pentru apa potabilă (de 2 mg/dm3 ), cu uşoare creşteri de
nivel de la un an la altul, de la un minim de 2,5 mg/dm3 în anul 2005, la un maxim de 5,63 mg/dm3
pe anul 2006.
• CCO-Cr (prin metoda cu bicromat de potasiu) a prezentat un trend crescător pe cei 3 ani,
cu valori între 15 mg/dm3 în 2004 şi respectiv 18,2 mg/dm3 CCO-Cr în 2006 (Tabel I), toate
valorile constant peste limita admisă de 15 mg/dm3 pentru această categorie de apă. În ceea ce
priveşte evoluTia concentraTiilor indicatorilor de poluare organică a apei, am dedus următoarele:
• Amoniul din apă a avut cea mai mare valoare în 2005 (3,7 mg/dm3 apă), urmată de o
scădere în 2006, atestând poluarea continuă a apei cu nutrienTi.
• AzotiTii şi azotaTii au avut o tendinTă de creştere din 2004 către 2005, apoi de scădere în
2006; cu diferenTe faTă de alte puncte de recoltare din amonte, cele mai ridicate concentraTii de
azotiTi determinate la Ungheni au fost, în 2005, de 1,2 mg/dm3 apă (datorate poluării organice
continue din zonă), iar la azotaTi de 0,26 mg/dm3 apă (Tabelul I), dar sub limitele maxime permise.
Pentru indicatorii toxici de poluare a apei, am observat că:
• Reziduurile fixe au crescut cu cifre alarmante de la primul punct de colectare la altul şi de
la un an la altul, cea mai mare cifră înregistrată fiind în anul 2005 la Ungheni cu 300 mg/dm3 .
• Clorurile au avut cele mai înalte concentraTii în anul 2005, cu 19,4 mg/dm3 , şi au avut o
tendinTă de creştere de-a lungul anilor 2004-2006.
 • SulfiTii au avut aceeaşi evoluTie ca şi clorurile, cu cea mai mare concentraTie atinsă în
anul 2006, de 14,8 mg/dm3 .
• Fenolii au prezentat o tendinTă descrescătoare din 2004 către 2006, de la 2,4 la 1,7
mg/dm3 (Tabelul I). În apele Mureşului, fosforul total a înregistrat în anii 2004-2006 valori
constant peste limitele admise, cu valori cuprinse între 0,2–0,9 mg/l, faTă de 0,2 mg/l cât este
concentraTia corespunzătoare apelor de clasa a II-a de calitate.
ConTinutul în metale al apei râului Mureş a fost analizat în laborator, pe cei trei ani
obTinându-se aceleaşi nivele de concentraTie cu o tendinTă descrescătoare către 2006 pentru ambii
parametri. Atât plumbul cât şi cadmiul din apă au avut cea mai ridicată concentraTie în anul 2004
(0,6 mg/dm3 respectiv 0,4 mg/dm3 ) şi cea mai mică în 2006 (Tabelul 2), cu valori de 10 ori mai
mari decât cele admise. Restul indicatorilor urmăriTi s-au încadrat în cerinTele pentru apa de
calitatea a II-a12 . În punctul Ungheni de analiză a calităTii apei râului Mureş, s-a observat o
creştere a rezidului fix în anul 2005, ca urmare a exploatărilor din zonă şi sezonier, datorate
condiTiilor meteorologice, ploilor torenTiale şi inundaTiilor care au dus la spălarea solurilor,
şoselelor, platformelor de prelucrare a hidrocarburilor şi implicit antrenarea acestora în apele
Mureşului.
Comparativ cu calitatea apei brute a râului Mureş pe percursul său, în amonte de punctul
nostru de colectare este o calitate mai bună, iar în aval încărcarea acestuia cu reziduuri din diverse
surse duce la o diminuare a calităTii apei către zona Arad7.

13. Discutii
După cum am observat şi în materialul biologic consultat, temperatura apei receptorului
creşte odată cu deversarea apelor reziduale fecaloid menajere, a celor industriale şi a celor de la
unităTi agro-zootehnice şi piscicole.
Creşterea temperaturii acestor ape accelerează descompunerea substanTelor organice şi
împiedică procesele de epurare a apelor emisarului, apele prea acide sau prea alcaline constituind o
cauză a perturbării echilibrului biologic al bazinului receptor, impiedicînd desfăşurarea normală a
proceselor de purificare. O creştere excesivă a turbidităTii prezintă pericol epidemiologic, deoarece
particulele în suspensie pot constitui un suport nutritiv pentru diverse microorganisme (E. coli,
Enterococcus, Salmonella etc.)1,7

Creşterea cantităTii substanTelor organice din apă, sinonimă cu poluarea apelor, favorizează
persistenTa timp îndelungat a germenilor, inclusiv a celor patogeni. Scăderea cantităTii de oxigen
dizolvat în apă duce la reducerea capacităTii de autopurificare a apelor naturale, favorizând
persistenTa poluării.
Creşterea CBO5 caracterizează gradul de impurificare a apelor cu substanTe organice, fiind
de presupus deci ca valorile crescute să fie însoTite de o creştere evidentă a substanTelor
organice2,10 . Ca urmare a condiTiilor meteorologice deosebite ale anului 2005, în special în
perioada primăvară-vară, s-a înregistrat o creştere semnificativă în apele râului Mureş a
concentraTiilor medii ale suspensiilor totale, creşterea fiind influenTată de inundaTiile din acest an.
Sursele majore de poluare a apelor din teritoriul judeTului Mureş sunt reprezentate de agenTi
economici ca S.C. BICAPA S.A., S.C. AZOMUREŞ S.A., completaTi de exploatările din zonă.
Sursele de poluare cum ar fi scurgerile de la fermele de animale, acceleratul de ploi şi
topirea zăpezilor, numărul redus sau lipsa foselor septice în zonele rurale, sunt de asemenea cauze
ale contaminării. Încărcările de nutrienTi sunt mari, de asemenea există probleme legate de
schimbarea regimului de curgere al râurilor şi de sedimentare, de contaminare cu substanTe
periculoase şi consumatoare de oxigen, precum şi competiTia pentru surse disponibile de apă.
Din fericire, în ultimii ani s-a observat îmbunătăTirea staTiilor de epurare în cadrul
societăTilor din judeTul Mureş şi acordarea unei atenTii suplimentare în reducerea gradului de
poluare ambientală din areal.

14. Cauze principale de poluare

Poluarea apei este o problemă serioasă pentru ecologia Pământului. Şi ar trebui să fie
rezolvată, atât pe scară largă – la nivelul statului şi întreprinderilor, cât şi la nivelul fiecărei fiinţe
umane. Întrucât noi nu trebuie să uităm că, povara responsabilităţii pentru Marea pată de gunoi în
Oceanul Pacific se află pe umerii persoanelor, care nu aruncă gunoi la coş
a) Apele uzate : Apele uzate menajere conţin adesea detergenţi sintetici, care nimeresc în râuri şi
mări. Acumulări de substanţe anorganice afectează locuitorii de apă şi reduc cantitatea de
oxigen în apă, faptul care duce la formarea aşa-numitelor "zone moarte", care sunt în lume deja
aproximativ 400.
Deseori, reziduri industriale care conţin deşeuri organice şi anorganice, se revarsă în râuri şi
mări. Anual, în surse de apă nimeresc mii de substanţe chimice, acţiunea cărora asupra mediul
încojurător nu este cunoscută dinainte. Multe dintre acestea prezintă compuşii noi. Deşi reziduurile
industriale, sunt supuse filtrării preliminare, acestea totuşi conţin substanţe toxice, care sunt dificile
de detectat.

b) Ploile acide : Ploile acide sunt rezultatul de contact cu atmosferă a gazelor de eşapament
produse de întreprinderi metalurgice, centrale termice, rafinării şi alte întreprideri industriale şi
de transportul auto. Aceste gaze conţin oxizi de sulf şi de azot, care se combină cu umezeală şi
 oxigen pentru a forma acid sulfuric şi azotic. Apoi, aceste acizi cad pe pământ, uneori, la o
distanţă de câteva sute de kilometri de la sursa de poluare a atmosferei. În astfel de ţări, cum ar
fi Canada, Statele Unite ale Americii, Germania mii de râuri şi lacuri au rămas fără vegetaţie şi
fără peşte.

c) Deşeuri solide : Daca în apă există o cantitate mare de substanţe solide, acestea o fac opacă la
lumina soarelui şi astfel împiedică procesul de fotosinteză în bazinele acvatice. Acest fapt, la
rândul său, provoacă o perturbare în lanţul alimentar din aceste rezervore de apă. În plus,
deşeuri solide, înnămolesc râuri şi canale de transport maritime, ceea ce conduce la nevoia de
dragare frecventă.

d) Scurgeri de petrol : Numai în SUA în fiecare an se întâmplă aproximativ 13 000 de cazuri de

deversări de petrol. În apă de mare în fiecare an nimeresc 12 milioane de tone de petrol. În
Marea Britanie, anual, se revarsă în canalizare mai mult de 1 milion de tone de ulei de motor
 folosit. Petrolul, vărsat în apă de mare, are multe efecte negative asupra vieţii marine. Mai întâi
de toate, pier păsările: se îneacă, se supraîncălzesc la soare sau sunt private de hrană. Petrolul
orbeşte animale, care trăiesc în apă, de exemplu, foca. Petrolul reduce pătrunderea luminii în
bazinele acvatice închise şi poate mări temperatura apei.

e) Surse neidentificate: desea este dificil de a determina sursa de poluare a apei – aceasta poate fi
o eliberare neautorizată a substanţelor periculoase de la o întreprindere sau o contaminare,
cauzată de lucrări agricole sau industriale. Acest lucru conduce la poluarea apelor cu nitraţi,
fosfaţi, ioni de metale grele toxice şi pesticide.

f) Poluarea termică a apei : Poluarea termică a apei este cauzată de centrale electrice termice sau
nucleare. Poluarea termică este introdusă în bazinele acvatice de apă utilizată de răcire. Ca
urmare a temperaturilor mai mari de apă în aceste bazine acvatice se produce o accelerare în
unele procese biochimice, precum şi o scădere a oxigenului dizolvat în apă. Se încalcă ciclul fin
de reproducere echilibrată a diferitelor organisme. În condiţii de poluare termică, de regulă, se
observă o creştere puternică a algelor şi dispar alte organism, care trăiesc în apă.
15.Concluzii
În teritoriul de studiu am observat o creştere semnificativă şi continuă a concentraTiilor de
suspensii totale din apă, ca urmare a surselor de exploatare şi poluare din zonă.
Apa râului Mureş, în zona de studiu, prezintă încărcări mari de nutrienTi. În conformitate cu
recomandările Ordinului 1142/2002, apa de suprafaTă a râului Mureş de pe teritoriul judeTului se
încadrează în limitele clasei a II-a de calitate, deci este apă de o calitate bună.
Propuneri: decantarea apelor reziduale, pentru diminuarea materialelor în suspensie;
reducerea metalelor grele în evacuări; reducerea cantităTilor de solvenTi cloruraTi în evacuări;
stabilirea parametrilor de calitate pentru ape destinate consumului uman şi valori pentru parametrii
relevanTi; asigurarea monitorizării periodice a calităTii apei şi interzicerea folosirii apei a cărei
calitate constituie un pericol potenTial pentru sănătatea umană,
1. Arnone RD, Walling JP. - Waterborne pathogens in urban watersheds, J Water Health,
2007; 5(1): 149-62.
2. 2. Bull R.J., Birnbaum L.S., Cantor K.P., et al. - Water chlorination: essential process or
cancer hazard, Fundam. Appl. Toxicol., 2005; 28: 155- 166.
3. Clasen T, Schmidt WP, et al. - Interventions to improve water quality for preventing
diarrhea: systematic review and meta-analysis - BMJ, 2007; 334(7597): 782
4. InstrucŃiuni tehnice pentru plicarea prevederilor HG nr. 472 din iunie 2000 privind
aplicarea de penalităŃi utilizatorilor de apă pentru depăşirea concentraŃiilor maxime
admise ale poluanŃilor din apele uzate evacuate
5. IonuŃ C., Popa M., Sîrbu D., et al. - Compendiu de Igienă. Editura Medicală
Universitară “Iuliu HaŃieganu” Cluj-Napoca, 2004
6. Legea nr. 974/2004 privind monitorizarea calităŃii apei potabile
7. Monitorul oficial nr. 552 din 29 iulie 2002, Legea nr. 458 din 8 iulie 2002, partea I,
privind calitatea apei potabile
8. Tarcea M. - Ecologie medicală. Ed. University Press, Tg. Mureş, 2006
9. Ureche R., Tarcea M. - Date comparative asupra conŃinutului în nitriŃi şi nitraŃi a
apelor de suprafaŃă şi freatice - Revista de Medicină şi Farmacie Tg. Mureş, 2005;
51(1): 61-62
10. Barna, M., Papadopol C., (1975), Poluarea şi protecţia mediului, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedie