Managementul mediului 3

TEMA 1
Managementul mediului -
aspecte generale

1.1. Definiţii
1.2. Abrevieri/sigle
1.3. Armonizare internațională a codurilor de etapă
1.4. Noţiuni introductive
1.5. Scurt istoric în promovarea conceptului de sisteme de management de mediu
1.6. Principii generale
1.6.1. Principii ce acţionează pe plan intern
1.6.2. Principii ce acţionează pe plan extern
1.7. Principii specifice
1.8. Instrumente ale managementului de mediu
1.8.1. Instrumentele pentru analiză şi evaluare
1.8.2. Instrumentele pentru acţiune
1.8.3. Instrumentele de comunicare
Tema 1 4

1.1. Definiţii

 Management de mediu – ansamblul activităţilor de management care

determină politica de mediu şi responsabilităţile puse în practică prin:
planificarea obiectivelor de mediu, evaluarea rezultatelor şi evaluarea efectelor
produse asupra mediului înconjurător (Ecologia: dicţionar enciclopedic, 2006).
 Politică de mediu – 1. Intenţiile globale şi direcţia unei organizaţii referitoare
la performanţele sale de mediu exprimată oficial de managementul la cel mai
înalt nivel (SR EN ISO 14001:2005 - Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid de utilizare).
Notă: Politica de mediu furnizează cadrul pentru acţiune şi pentru stabilirea obiectivelor de mediu şi a ţintelor
2. Intenţiile globaleși orientare a unei organizaţii în ceea ce prive
de mediu. ște
performanţa sa de mediu, astfel cum sunt exprimate oficial de către conducerea
la cel mai înalt nivel a organizaţiei, inclusiv respectarea tuturor cerinţelor
legale aplicabile în materie de mediu, precum și angajament ul în sensul
îmbunătăţirii continue a performanţei de mediu. Această politică oferă un cadru
de acţiune și de stabilire a obiectivelor și ţintelor de mediu (Regulamentul (CE) nr.
1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a
organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit - EMAS).
 Declaraţie de mediu – înseamnă informaţiile detaliate furnizate publiculuiși
altor părţi interesate cu privire la: structura și activităţile un ei organizaţii;
politica sa de mediuși sistemul său de management de mediu; aspectele de
mediu specifice acesteia și impacturile asupra mediului; programul său de
mediu, precumși obiectivele și ţintele de mediu; performanţa de mediu a
organizaţiei și res pectarea obligaţiilor legale aplicabile în materie de mediu,
astfel cum sunt prevăzute în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem
comunitar de management de mediu și audit - EMAS.
 Mediu – 1. Mediul înconjurător în care funcţionează o organizaţie, care
include aerul, apa, solul, resursele naturale, flora, fauna, oamenii şi relaţiile
dintre acestea (SR EN ISO 14001:2005 - Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid de utilizare).
Notă: În acest context, mediul înconjurător se extinde din interiorul organizaţiei până la sistemul global.
2. Reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa,
solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii,
sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior,
inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot
influenţa bunăstarea şi sănătatea omului” (OUG nr. 195. din 2005 – privind protecţia mediului,
cu modificările şi completările ulterioare).
Managementul mediului 5

 Management – activităţi coordonate pentru a orienta şi a controla o

organizaţie (SR EN ISO 9000:2006 - Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi
vocabular). Notă: În limba engleză, termenul „management” se referă uneori la persoane, adică o persoană sau
un grup de persoane cu autoritate şi responsabilitate pentru conducerea şi controlul unei organizaţii. Atunci
când „management” este utilizat în acest sens ar trebui întotdeauna să fie utilizat cu un calificativ pentru a evita
confuzia cu conceptul de „management” definit mai sus. De exemplu, „managementul trebuie….” nu este
recomandat, pe când „managementul de la cel mai înalt nivel trebuie……” este acceptabil.
 Sistem de management – sistem prin care se stabilesc politica şi obiectivele şi
prin care se realizează acele obiective (SR EN ISO 9000:2006 - Sisteme de management al
calităţii. Principii fundamentale şi vocabular). Notă: Un sistem de management al unei organizaţii poate
include diferite sisteme de management cum ar fi un sistem de management al calităţii, un sistem de
management financiar sau un sistem de management de mediu.
 Sistem de management de mediu (SMM) – 1. Parte a sistemului de
management al unei organizaţii utilizat pentru a dezvolta şi implementa
politica sa de mediu şi a gestiona aspectele de mediu (SR EN ISO 14001:2005 - Sisteme
de management de mediu. Cerinţe cu ghid de utilizare). Nota 1: Un sistem de management este un set de
elemente, între care există relaţii, utilizate pentru a stabili politica şi obiectivele şi pentru a îndeplini acele
obiective. Nota 2: Un sistem de management cuprinde structura organizaţională, planificarea activităţilor,
responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele.
2. Acea parte din sistemul global
de management care include structura organizaţională, activităţile de
planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele
și resursele
necesare dezvoltării, punerii în aplicare, realizării, evaluării
și menţinerii
politicii de mediu, precumși a gestionării aspectelor de mediu” (Regulamentul (CE)
nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea
voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediuși audit - EMAS).
 Performanţă de mediu – rezultate măsurabile ale managementului aspectelor
de mediu dintr-o organizaţie (SR EN ISO 14001:2005 - Sisteme de management de mediu. Cerinţe
cu ghid de utilizare). Notă: În contextul sistemelor de management de mediu, rezultatele pot fi măsurate faţă
de politica de mediu, obiectivele de mediu, ţintele de mediu şi alte cerinţe ale performanţei de mediu dintr-o
organizaţie.
 Indicator al performanţei de mediu – expresie specifică ce furnizează
informaţii despre performanţa de mediu a organizaţiei (SR EN ISO 14031:2001-
Management de mediu. Evaluarea performanţei de mediu. Ghid).
 Aspect de mediu – un element al activităţilor, produselor sau serviciilor unei
organizaţii care are sau poate avea un impact asupra mediului (Regulamentul (CE)
nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea
voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediuși audit - EMAS).
 Aspect semnificativ de mediu – un aspect de mediu care are sau poate avea un
impact semnificativ asupra mediului (Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un
sistem comunitar de management de mediuși audit - EMAS).
 Aspect de mediu direct – un aspect de mediu asociat unor activităţi, produseși
servicii ale organizaţiei, asupra cărora aceasta deţine un control administrativ
direct (Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25
noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de
management de mediuși audit - EMAS).
Tema 1 6

 Aspect de mediu indirect – un aspect de mediu care poate fi rezultatul

interacţiunii dintre o organizaţieși terţe părţi și care poate fi influenţat într -o
măsură rezonabilă de o organizaţie (Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un
sistem comunitar de management de mediuși audit - EMAS).
 Impact asupra mediului” – orice schimbare adusă mediului, benefică sau
dăunătoare, rezultând în parte sau în totalitate din activităţile, produsele sau
serviciile unei organizaţii (Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem
comunitar de management de mediuși audit - EMAS).
 Analiză de mediu – o analiză iniţială aprofundată a aspectelor de mediu, a
impactului asupra mediului și performanţei de mediu care decurg din
activităţile, produsele și serviciile unei organi zaţii (Regulamentul (CE) nr. 1221/2009
al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a
organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediuși audit - EMAS).
 Program de mediu – descrierea măsurilor, responsabilităţilorși mijloacelor
și ţintelor de mediu,
adoptate sau preconizate pentru atingerea obiectivelor
precum și a termenelor pentru atingerea acestora (Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a
organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediuși audit - EMAS).
 Obiectiv de mediu – un obiectiv general de mediu, care decurge din politica
de mediu, pe care o organizaţieși -l stabilește pentru a -l îndeplini și care este
cuantificabil atunci când este posibil (Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un
sistem comunitar de management de mediuși a udit - EMAS).
 Ţintă de mediu – o cerinţă detaliată de performanţă,care derivă din obiectivele
de mediu, aplicabilă organizaţiei sau anumitor părţi ale acesteia,și care trebuie
stabilită și atinsă pentru realizarea obiectivelor respective (Regulamentul (CE) nr.
1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea
voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediuși audit - EMAS).
 Cele mai bune practici de management de mediu – cel mai eficace mod de
punere în aplicare a sistemului de management de mediu de către organizaţiile
dintr-un anumit sector și care poate avea drept rezultat atingerea celor mai bune
performanţe de mediu în anumite condiţii economice și tehnice date
(Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie
2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu
și audit - EMAS).
 Standardizare – activitate specifică prin care sunt stabilite, pentru probleme
reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate,
urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat (SR 10.000-1);
 Standard – document stabilit prin consens şi aprobat de un organism
recunoscut, care stabileşte, pentru utilizări comune şi repetate, reguli,
prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul
obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat (SR 10.000-1);
Managementul mediului 7

 Standard naţional – standard care este adoptat de un organism naţional de

standardizare şi care este pus la dispoziţia publicului (SR 10.000-1);
 Standard internaţional – standard care este adoptat de către o organizaţie
internaţională cu activitate de standardizare şi care este pus la dispoziţie
publicului (SR 10.000-1);
 Standard european – standard care este adoptat de către o organizaţie
europeană cu activitate de standardizare şi care este pus la dispoziţie publicului
(SR 10.000-1);
 Organism de standardizare – organism cu activitate de standardizare,
recunoscut la nivel naţional, regional sau internaţional, care are ca principală
funcţie, în conformitate cu statutul lui, elaborarea şi aprobarea sau adoptarea de
standarde care sunt puse la dispoziţie publicului (SR 10.000-1);
 Organism naţional de standardizare – organism de standardizare la nivel
naţional, care este împuternicit să devină membru naţional în organizaţiile
internaţionale şi regionale de standardizare corespunzătoare (SR 10.000-1);
 Program de standardizare – plan de lucru al unui organism cu activitate de
standardizare, conţinând lista de teme care fac obiectul lucrărilor sale de
standardizare (SR 10.000-1);
 Proiect de standard – standard propus, in general disponibil pentru observații,
vot sau aprobare (SR 10.000-1);
 Aplicarea unui standard – utilizarea standardului în producţie, comerţ etc.
(SR 10.000-1);
 Marca de conformitate – marcă protejată, aplicată sau emisă pe baza regulilor
unui sistem de certificare, indicând cu un grad suficient de încredere că
produsul, procesul sau serviciul în cauză este conform cu un standard sau cu un
alt document normativ specific (SR 10.000-1);
 Organism – unitate de drept public sau privat, care are sarcini şi competenţe
bine definite (SR 10.000-1);
 Specificaţie tehnică – document care prescrie condiţiile tehnice pe care trebuie
sa le îndeplinească un produs, proces sau serviciu.
 Autoritatea – organul de specialitate al administraţiei publice centrale şi locale
sau organismul, respectiv, reprezentantul acestuia, abilitat ca, în exerciţiul
autorităţii de stat, să ia măsuri obligatorii şi să adopte reglementări în domeniul
său de competenţă (OUG nr. 39/1998);
 Standard obligatoriu – standard a cărui aplicare devine obligatorie prin
efectul unei legi cu caracter general sau printr-o referinţă exclusivă dintr-o
reglementare (OUG nr. 39/1998);
 Reglementare – document care conţine reguli cu caracter obligatoriu şi care
este adoptat de către o autoritate (OUG nr. 39/1998);
 Reglementare tehnică – reglementare care prevede condiţii tehnice fie în mod
direct, fie prin referire la un standard, la o specificaţie tehnică, la un cod de
buna practică sau care preia integral conţinutul acestora (OUG nr. 39/1998).
Tema 1 8

 Certificarea – este o procedură prin care o terţă parte dă asigurarea scrisă că

un produs, proces sau serviciu este în conformitate cu cerinţele specificate.
(Definiţie: Ghidul 2 ISO/CEI: 1996).

1.2. Abrevieri/sigle

 Add – Anexă;
 AFNOR – Standard francez;
 Amd – Amendare;
 AWI – Element de lucru aprobat;
 CAG – Președinte de grup consultativ;
 CAS – Clasificare Alfa-numerică a Standardelor (Ex.: R – Protecţia vieţii, a
bunurilor şi a mediului înconjurător);
 CASCO – Comitetul ISO pentru evaluarea conformității ;
 CD – Comitetul de proiect;
 COPOLCO – Comitetul ISO pentru politica consumatorilor;
 Cor. – Rectificare;
 CS – Secretariatul central ISO;
 DAmd – Amendament la proiect;
 DIN – Standard german;
 DIS – Proiect de standard internațional;
 DISP – Profilul proiectului de standard internațional ;
 DTR – Proiect de raport tehnic;
 Ed. – Ediție;
 Ext. – Extras;
 FCD – Proiect final al comitetului;
 FVTF – Viziunea de viitor a grupului de lucru (of ISO/TC 207);
 FDIS – Proiect final de standard internațional;
 GOST – Standard rusesc;
 ICS – Clasificarea Internaţională a Standardelor. Cuprinde trei niveluri de
clasificare ierarhice: nivelul 1- cuprinde de domenii de standardizare, domeniul
este simbolizat printr-un grup de doua cifre; nivelul 2 - cuprinde grupe,
rezultate în urma divizării domeniilor, grupa este simbolizata de un grup de 3
cifre despărţite de domeniu prin punct; nivelul 3 - cuprinde subgrupe, rezultate
în urma divizării grupelor, subgrupa este simbolizată de un grup de două cifre,
precedat de punct. Exemplu:
a. nivel 1:
13 - Mediu. Protecţia sănătăţii. Securitate;
b. nivel 2:
13.020 - Protecția mediului;
c. nivel 3:
13.020.01 - Mediu şi protecţia mediului, în general;
13.020.10 - Management de mediu. Inclusiv Sistemele de Management
de Mediu (SMM), certificare și audit;
Managementul mediului 9

13.020.20 - Economia mediului. Inclusiv dezvoltarea durabilă;

13.020.30 - Evaluarea impactului de mediu. Inclusiv managementul
riscului de mediu;
13.020.40 - Poluarea, controlul poluării și conservarea. Inclusiv
ecotoxicologia;
13.020.50 - Etichetarea ecologică;
13.020.60 - Ciclul de viață al produselor;
13.020.70 - Proiecte de mediu;
13.020.99 - Alte standarde legate de protecția mediului;
 ISBN – Numărul internaţional standardizat pentru carte (ISO 2108:2005);
 ISO – Organizația Internațională de Standardizare. Pentru că „International
Organization for Standardization” are abrevieri diferite în limbi diferite ("IOS"
în engleză, "OIN" în franceză pentru „Organisation internationale de
normalisation”), fondatorii organizaţiei au hotărât pentru toţi un nume scurt. Ei
au ales „ISO”, provine din grecescul „isos” care înseamnă „egal”. Indiferent de
ţară, indiferent de limbă, forma scurtă a numelui organizaţiei este întotdeauna
ISO (http://www.iso.org/iso/about/discover-iso_isos-name.htm);
 ISONET – Rețea de informații ISO;
 ISP – Profilul standardului internațional ;
 ISSN – Numărul internaţional standardizat pentru seriale (ISO 3297:1998);
 NP – Proiect nou;
 O-member – Membru observator în cadrul Comitetului tehnic sau a
Subcomitetului;
 PAS – Specificații disponibile publicului;
 P-member – Membru participant în cadrul Comitetului tehnic sau a
Subcomitetului;
 PDC – Comitet pentru elaborarea politicilor;
 PRF – Dovadă a unui nou standard internațional ;
 R – Recomandare;
 SC – Subcomitet;
 SR – Standarde române aprobate după 28 august 1992;
 SR EN – Standarde europene adoptate ca standarde române;
 SR EN ISO – Standarde europene și internaționale adoptate ca standarde
române;
 SR ISO (STAS ISO) – Standarde internaționale adoptate ca standarde române;
 STAS – Standarde române aprobate înainte de 28 august 1992;
 Suppl. – Completare;
 TC – Comitet tehnic;
 TMB – Consiliul tehnic de administrație ISO ;
 TR – Raport tehnic;
 TS – Specificații tehnice;
 WD – Proiect de lucru;
 WG – Grup de lucru.
Tema 1 10

1.3. Armonizare internațională a codurilor de etapă

Etapă Subetapă
90
Decizie subetpă
60 92
20 93
00 Finalizarea Repetarea unei 98 99
Începerea acțiunii Repetarea
Înregistrare acțiunii etape Abandon Continuare
principale fazei curente
principale anterioare
00.98
00.00 00.99
00.20 Propunere
00 Propunere 00.60 Aprobarea
Propunere pentru pentru
Etapă pentru primirea Închiderea propunerii de vot
un proiect nou în abandonarea
preliminară unui proiect revizuirii pentru un proiect
curs de revizuire unui proiect
nou nou
nou
10.00 10.92
Propunere Propunere de 10.98
10 10.20 10.60 10.99
pentru returnare Respingerea
Propunere Inițierea votării Închiderea Aprobarea unui
înregistrarea emitentului unui nou
de etapă unui proiect nou votării proiect nou
unui proiect pentru proiect
nou definitivare
20.99
20.00
Proiectul de
Înregistrarea 20.20 20.60
20 20.98 lucru aprobat
unui proiect Inițierea studiului Închiderea
Etapă Proiect pentru
nou în proiectului de perioadei de
pregătitoare eliminat înregistrare la
programul de lucru comentarii
Comitetul de
lucru al TC/SC
proiect
30.99
30.92 Comitetul de
30.20 30.60
30.00 Comitetul de proiect aprobă
30 Inițierea studiului/ Închiderea 30.98
Înregistrare la proiect pentru
Etapa votării la perioadei de Proiect
Comitetul de retrimite înregistrare ca
Comitetului Comitetul de votare/ eliminat
proiect Grupului de proiect de
proiect comentarii
lucru standard
internațional
40.92 40.99
40.93
Raport Raport complet
Raport
40.20 complet difuzat: Proiectul
40.00 complet
Inițierea votării difuzat: proiect de standard
40 Înregistrarea 40.60 difuzat: 40.98
proiectului de de standard internațional
Etapa de proiectului de Închiderea decizia de Proiect
standard internațional aprobat pentru
anchetă standard votării votare pentru eliminat
internațional: 5 retrimis la înregistrare ca
internațional proiectul nou
luni Comitetul Proiect final de
de standard
tehnic sau standard
internațional
Subcomitet internațional
50.20 50.92
50.00 50.60
Inițierea votării Proiectul final 50.99
Proiectul final Închiderea
proiectului final de standard Proiectul final de
50 de standard votării. 50.98
de standard internațional standard
Etapa de internațional Documentul Proiect
internațional: 2 retrimis la internațional
aprobare este înregistrat returnat de eliminat
luni. Documentul Comitetul aprobat pentru
pentru aprobare către
trimis către tehnic sau publicare
oficială secretariat
secretariat Subcomitet
60.00
60.60
60 Standardul
Standardul
Etapa de internațional în
internațional
publicare curs de
publicat
publicare
90.99
90.20 Retragerea
90.92 90.93
90 Standardul 90.60 standardului
Standardul Standardul
Etapă de internațional în Închiderea internațional
internațional internațional
revizuire curs de revizuire revizuirii propus de
va fi revizuit este confirmat
periodică Comitetul tehnic
sau Subcomitet
95.92
95.99
95 95.20 95.60 Decizia de a
Retragerea
Etapa de Inițierea votării Închiderea nu retrage
standardului
retragere retragerii votării standardul
internațional
internațional
Managementul mediului 11

1.4. Noţiuni introductive

Cuvântul management provine din limba engleză şi se poate spune că în

ultimul timp a fost asimilat ca atare şi în limba română.
Ca definiţie a acestei noţiuni se poate accepta faptul că prin management
se înţelege exercitarea funcţiei de planificare, organizare, conducere directă,
control şi supervizare a oricărui proiect sau a oricărei activităţi industriale sau de
afaceri cu asumarea responsabilităţii pentru rezultate.
Sursa: Webster Dictionary - Enciclopedia Britannica

Referindu-se la o întreprindere, organizaţie sau la un agent economic, deci o

situaţie punctiformă, se poate preciza că funcţiile managementului general al unei
întreprinderi pot fi prezentate (fără a le epuiza) conform figurii 1.1.
În componenţa de mediu a managementului, toate aceste funcţii vor avea o
orientare, cu alte cuvinte o preocupare şi pe linie de mediu.
În acest sens se consideră util a prezenta într-o primă etapă elemente ale
sistemului de management de mediu prevăzute de seria de standarde ISO 14000,
elemente care într-un viitor previzibil vor trebui să se regăsească în totalitate şi în
România.
În ansamblu, dezvoltarea sistemului de management de mediu şi a
instrumentelor aferente au ca finalitate abordarea într-un context global a relaţiei
organizaţiei sau unităţii economice în raport cu mediul.
Finalitatea aplicării sistemului constă în reducerea efectelor negative şi
dezvoltarea efectelor pozitive asupra mediului - figura 1.2.
ORGANIZARE
PLANIFICARE
CONDUCERE
FUNCŢII COMUNICARE
ALE CONTROL
MANAGEMENTULUI
GENERAL .
AL .
UNEI
ORGANIZAŢII
.
UTILITĂŢI
Fig. 1.1 - Funcţii ale managementului PROTECŢIA MEDIULUI
unei organizaţii
Tema 1 12

REDUCEREA EFECTELOR NEGATIVE /STIMULARE EFECTE POZITIVE

ÎMBUNĂTĂŢIRE PERMANENTĂ

MOD DE
UTILIZARE ACŢIUNI
ACTIVITATE EFECTE
+ CONTEXT + SAU
SAU PROIECT IMPLEMENTARE MĂSURI

EVALUARE

CONEXIUNI INTERACTIVE

Fig. 1.2 – Obiectul şi rolul sistemului de management de mediu

Managementul mediului 13

În ultimii ani, problemele de protecţie a mediului sunt parte integrantă a

strategiei întreprinderilor din lumea întreagă. Fiecare unitate economică încearcă să
atingă şi să demonstreze, alături de creşterile economice, şi un nivel performant în
protecţia mediului pentru a respecta prevederile legislaţiei de mediu.
În acest context, ţările în care se operează norme şi standarde ecologice ridicate
sunt interesate în protejarea lor faţă de concurenţii din ţările în care acestea sunt mai
puţin severe.
Poziţia concurenţială a partenerilor depinde în mod hotărâtor de capacitatea de
a asigura produse „curate”, care, sub raportul protecţiei mediului, să răspundă atât
exigenţelor consumatorilor, cât şi normelor aplicate acestora de către partenerii lor
comerciali.
Un profit durabil va putea fi obţinut numai printr-un management efectiv al
acestor schimbări, care să facă faţă noilor coordonate (tabelul 1.1).

Presiuni, schimbări, oportunităţi de afaceri

Tabelul 1.1
Presiuni Schimbări Oportunităţi în afaceri
Dezvoltarea legislaţiei de Proiectarea de noi produse Produse noi cu etichetă
mediu „verde”
Creşterea presiunii din Utilizarea de noi materiale Tehnologii curate
partea beneficiarului
Creşterea concurenţei Noi tehnologii Împărţirea pieţei de
mediu
Creşterea costurilor Intensificarea Reducerea generării de
monitoringului şi deşeuri
controlului de mediu
Deciziile în domeniul Sisteme noi de Aplicarea celor mai bune
investiţiilor management de mediu practici de mediu
Presiunea grupurilor de Creşterea preocupărilor Îmbunătăţirea imaginii
mediu (grupuri ecologice) pentru protecţia mediului întreprinderii

Una dintre cele mai importante activităţi din ultimii ani, pe plan mondial,
rămâne dezvoltarea standardelor de mediu, îndeosebi cele din cadrul Comitetului
Tehnic 207 (seria ISO 14000) al Organizaţiei Internaţionale de Standardizare.
Această serie de standarde ISO 14000 are ca principal obiectiv furnizarea unui cadru
comun de abordare a managementului de mediu (similar cu ISO 9000 pentru
managementul calităţii), întreprinderilor din lumea întreagă.
Acestea se prezintă sintetic în două mari grupări: una vizând organizaţia,
cealaltă referindu-se la produse şi tehnologii, conform schemei din figura 1.3.
Tema 1 14

Managementul de mediu

Sistem de management de mediu Evaluarea ciclului de viaţă

Etichetare Aspecte de mediu în

Evaluarea Auditul de ecologică standarde de produs
performanţei de mediu şi
mediu investigaţii
legate de
mediu

EVALUARE ORGANIZAŢIE EVALUARE PRODUS ŞI PROCES

Fig. 1.3 - Organizarea internă a CT 207

Activitatea Comitetului Tehnic 207 este divizată în subcomitete (SC) şi în

grupuri de lucru (WG - Working Group) (figura 1.4).
Lucrările TC 207 - Management de mediu se desfă șoară în cadrul
următoarelor subcomitete:
 TC 207/SC 1 - Sisteme de management de mediu;
 TC 207/SC 2 - Auditul de mediu şi investigaţii legate de mediu;
 TC 207/SC 3 - Etichetarea ecologică;
 TC 207/SC 4 - Evaluarea performanţei de mediu;
 TC 207/SC 5 - Evaluarea ciclului de viaţă;
 TC 207/SC 7 - Managementul gazelor cu efect de seră şi a activităţilor
conexe.
Managementul mediului 15

ISO/TC 207 – MANAGEMENT DE MEDIU

AHG 02 CAG CAG 01 SC1: SC2: SC3: SC4: SC5: SC7: STTF: TCG: WG 08:
Combaterea Preşedinţii de Grupul Sistem de Auditul de Etichete de Evaluarea Analiza Managementul Traducere în Grupul de Contabilizarea
deşertificării grup consultativ operativ management mediu şi mediu performanţei ciclului de gazelor cu efect de spaniolă coordonare costurilor pe flux
de mediu investigaţii de mediu viaţă seră şi activităţi pentru pentru de materiale –
legate de asociate grupul terminologie Principii generale
mediu operativ şi cadru

WG 04 WG 07
AHG 01 Informaţii ISO 14045 WG 01
Lanţul de AHG 01 cantitative privind Cerinţe referitoare
aprovizionare Verificarea despre evaluarea la competenţele
rapoartelor mediu eco- cerute de
referitoare eficienţei organismele de
la mediu şi validare și verificare
WG5 dezvoltare ale programelor
Cerinţe durabilă gazelor cu efect de
cu ghid WG 08 seră
de Amprenta
utilizare de apă

WG 02
Managementul
gazelor cu efect
de seră din lanţul
de aprovizionare
și distribuție

WG 03
Amprenta de
carbon a
organizaţiilor

Fig. 1.4 – Structura Comitetului

Tehnic TC 207
Tema 1 16
Standardele și proiectele de standarde aflate în responsabilitatea directă a
TC 207 - Management de mediu sunt prezentate în tabelul 1.2.

Standarde în responsabilitatea directă a TC 207

Tabelul 1.2
Standard și/sau proiect Etapă ICS
ISO Ghid 64:2008
13.020.01
Ghid pentru tratarea problemelor de mediu în standardele de 60.60
01.120
produs
ISO 14050:2009 13.020.01
60.60
Management de mediu - Vocabular 01.040.13
ISO 14051:2011
Management de mediu. Contabilitatea costurilor fluxului de 60.60 13.020.01
materiale. Cadru general
ISO/TR 14062:2002
Management de mediu. Integrarea aspectelor de mediu în 60.60 13.020.01
proiectarea şi dezvoltarea produsului
ISO 14063:2006
Management de mediu. Comunicare de mediu. Linii 90.93 13.020.10
directoare şi exemple

Standardele și proiectele de standarde aflate în responsabilitatea directă a

TC 207/SC 1 - Sisteme de management de mediu sunt prezentate în tabelul 1.3.

Standarde în responsabilitatea directă a TC 207/SC1

Tabelul 1.3
Standard și/sau proiect Etapă ICS
ISO 14001:2004
Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid de 90.92 13.020.10
utilizare
ISO 14001:2004/AC:2009 60.60 13.020.10
ISO 14004:2004
Sisteme de management de mediu. Linii directoare 90.92 13.020.10
referitoare la principii, sisteme şi tehnici de aplicare
ISO 14005:2010
Sisteme de management de mediu. Linii directoare pentru
60.60 13.020.10
implementarea treptată a unui sistem de management de
mediu, incluzând utilizarea evaluării performanţei de mediu
ISO 14006:2011
Sisteme de management de mediu. Linii directoare pentru 60.60 13.020.10
incorporarea ecodesignului

Standardele și proiectele de standarde aflate în responsabilitatea directă a

TC 207/SC 2 - Auditul de mediu şi investigaţii legate de mediu sunt prezentate în
tabelul 1.4.
Managementul mediului 17

Standarde în responsabilitatea directă a TC 207/SC2

Tabelul 1.4
Standard și/sau proiect Etapă ICS
ISO 14015:2001
Sisteme de management de mediu. Evaluarea de mediu a 90.93 13.020.10
amplasamentelor şi organizaţiilor (EMAO)

Standardele și proiectele de standarde aflate în responsabilitatea directă a

TC 207/SC 3 - Etichetarea ecologică sunt prezentate în tabelul 1.5.

Standarde în responsabilitatea directă a TC 207/SC3

Tabelul 1.5
Standard și/sau proiect Etapă ICS
ISO 14020:2000
90.60 13.020.50
Etichete şi declaraţii de mediu. Principii generale
ISO 14021:1999
Etichete şi declaraţii de mediu. Declaraţii de mediu pe 90.60 13.020.50
proprie răspundere (Eco-etichetare de tipul II)
ISO 14021:1999/Amd 1 60.00 13.020.50
ISO 14024:1999
Etichete şi declaraţii de mediu. Eco-etichetare de tipul I. 90.93 13.020.50
Principii şi proceduri
ISO 14025:2006
Etichete şi declaraţii de mediu. Declaraţii de mediu de tip 90.60 13.020.50
III. Principii şi proceduri

Standardele și proiectele de standarde aflate în responsabilitatea directă a

TC 207/SC 4 – Evaluarea performanței de mediu sunt prezentate în tabelul 1.6.

Standarde în responsabilitatea directă a TC 207/SC4

Tabelul 1.6
Standard și/sau proiect Etapă ICS
ISO 14031:1999
Management de mediu. Evaluarea performanţei de mediu. 90.92 13.020.10
Ghid
ISO/CD 14031
Management de mediu. Evaluarea performanţei de mediu. 30.99 13.020.10
Ghid
ISO/PRF TS 14033
Management de mediu - informaţii cantitative de mediu - 50.00 13.020.10
Liniile directoare şi exemple

Standardele și proiectele de standarde aflate în responsabilitatea directă a

TC 207/SC 5 – Evaluarea ciclului de viață sunt prezentate în tabelul 1.7.
Tema 1 18

Standarde în responsabilitatea directă a TC 207/SC5

Tabelul 1.6
Standard și/sau proiect Etapă ICS
ISO 14040:2006
13.020.60
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă. Principii 90.93
13.020.10
şi cadru de lucru
ISO 14044:2006
13.020.60
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă. Cerinţe 90.93
13.020.10
şi linii directoare
ISO/FDIS 14045
13.020.60
Management de mediu. Evaluarea eficienței ecologice a 50.00
13.020.10
sistemelor de produse. Principii, cerințe și linii directoare
ISO/WD 14046
13.020.60
Evaluarea ciclului de viaţă - amprenta de apă - Cerinţe şi 20.20
13.020.10
liniile directoare
ISO/DTR 14047
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă. Exemple 13.020.10
30.99
ilustrative privind modul de aplicare a ISO 14044 la 13.020.60
situaţiile de evaluare a impactului
ISO/TR 14047:2003
13.020.60
Management de mediu. Evaluarea impactului ciclului de 90.92
13.020.10
viaţă. Exemple de aplicare a ISO 14042
ISO/TS 14048:2002
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă. Format 90.93 13.020.60
al documentaţiei referitoare la date
ISO/TR 14049:2000
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă. Exemple 13.020.10
90.92
de aplicare a ISO 14041 la definirea scopului şi domeniului 13.020.60
de aplicare şi analiza de inventar
ISO/DTR 14049
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă. Exemple
13.020.10
ilustrative privind modul de aplicare a ISO 14044 la 30.99
13.020.60
definirea scopului şi domeniului de aplicare şi analiza de
inventar

Standardele și proiectele de standarde aflate în responsabilitatea directă a

TC 207/SC 7 – Managementul gazelor cu efect de seră şi a activităţilor conexe sunt
prezentate în tabelul 1.8.

Standarde în responsabilitatea directă a TC 207/SC7

Tabelul 1.8
Standard și/sau proiect Etapă ICS
ISO 14064-1:2006
Gaze cu efect de seră. Partea 1: Specificaţii şi ghid, la nivel
90.93 13.020.40
de organizaţie, pentru cuantificarea şi raportarea emisiilor şi
a cantităţilor îndepărtate de gaze cu efect de seră
ISO 14064-2:2006
Gaze cu efect de seră. Partea 2: Specificaţii şi ghid, la nivel 90.93 13.020.40
de proiect, pentru cuantificarea, monitorizarea şi raportarea
Managementul mediului 19

Standard și/sau proiect Etapă ICS

reducerilor de emisii sau a îmbunătăţirii gradului de
îndepărtare a gazelor cu efect de seră
ISO 14064-3:2006
Gaze cu efect de seră. Partea 3: Specificaţii şi ghid pentru
90.93 13.020.40
validarea şi verificarea declaraţiilor referitoare la gaze cu
efect de seră
ISO 14065:2007
Gaze cu efect de seră. Cerinţe pentru organismele care
efectuează validarea şi verificarea emisiilor gazelor cu efect 90.92 13.020.40
de seră, pentru utilizarea în acreditare sau în alte forme de
recunoaştere
ISO/DIS 14065
Gaze cu efect de seră. Cerinţe pentru organismele care
efectuează validarea şi verificarea emisiilor gazelor cu efect 40.99
de seră, pentru utilizarea în acreditare sau în alte forme de
recunoaştere
ISO 14066:2011
Gaze cu efect de seră. Cerinţe de competenţă pentru
60.60 13.020.40
echipele de validare și echipele de verificare gazelor cu efect
de seră
ISO/CD 14067
Amprenta de carbon a produselor - Cerinţe şi linii directoare 30.60 13.020.40
pentru cuantificare şi comunicare
ISO/WD TR 14069
Gaze cu efect de seră – Cuantificarea și raportarea emisiilor
20.20 13.020.40
de gaze cu efect de seră pentru organizații (amprenta de
carbon) – Ghid pentru aplicarea ISO 14064-1

În România, prin Institutul Român de Standardizare, în anul 1994, s-a

constituit Comitetul Tehnic 323 (managementul de mediu) care reuneşte specialişti
în probleme de protecţie a mediului, din diferite sectoare de activitate. Acest comitet
a preluat activitatea de adoptare în România a seriei de standarde ISO 14000.
Recente reglementări promovate pe linia protecţiei mediului fac referire directă
la necesitatea introducerii sistemului de management de mediu la nivelul
întreprinderilor socioeconomice. Astfel, se răspunde unui concept ce îşi face loc din
ce în ce mai mult în domeniul protecţiei mediului. Stoparea poluării la sursă, sau mai
general spus, acţionare la cauză şi nu numai asupra efectelor.
În tabelul 1.9 sunt prezentate standardele din subgrupa ICS 13.020.10 –
Management de mediu adoptate de Asociaţia de Standardizare din România (ASR).

Standardele din subgrupa ICS 13.020.10 –

Management de mediu adoptate de ASR
Tabelul 1.9
Protecția pădurilor
Indicativ Denumire
STAS 9942-90 Protecţia pădurilor. Terminologie
Tema 1 20
EMAS
Indicativ Denumire
SR CR 12968:2002 Document de comparare între Reglementările
(Standard anulat) Consiliului (CEE) 1836/93 din iunie 1993 care
permit participarea voluntară a companiilor din
sectorul industrial la o schemă de eco-management
şi audit a Comunităţii şi seria ISO 14000
SR CR 12969:2002 Utilizarea EN ISO 14001, ISO 14010, ISO 14011 şi
(Standard anulat) ISO 14012 pentru scopurile asociate EMAS
Salubrizarea localităţilor
Indicativ Denumire
SR 13330:2007/A91:2008 Salubrizarea localităţilor. Termeni şi definiţii
SR 13330:1996 Salubrizarea localităţilor. Vocabular
(Standard înlocuit)
SR 13330:2007 Salubrizarea localităţilor. Termeni şi definiţii
SR 13343:1996 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii
generale de proiectare pentru depozitarea controlată
SR 13350:1996 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane şi rurale.
Clasificare
SR 13351:1996 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane şi rurale.
Prescripţii generale de colectare selectivă
SR 13386:1997 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Forme şi
(Standard anulat) dimensiuni de recipiente pentru precolectare
SR 13387:1997 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii
de proiectare a punctelor pentru precolectare
SR 13388:1997 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii
(Standard Anulat) de amplasare a depozitelor controlate
SR 13399:1998 (Standard Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii
anulat) de dimensionare a depozitelor controlate
SR 13400:2007 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii
pentru determinarea cantităţilor de deşeuri urbane şi
pentru dimensionarea capacităţilor de precolectare,
colectare şi transport
SR 13400:1998 (Standard Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii
înlocuit) pentru determinarea cantităţilor de deşeuri urbane
SR 13526:2008 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii
pentru proiectarea punctelor de precolectare
selectivă
Sisteme de management de mediu
Indicativ Denumire
SR EN ISO Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid
14001:2005/C91:2005 de utilizare
SR EN ISO 14001:2005 Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid
de utilizare
Managementul mediului 21

SR EN ISO 14001:1997 Sisteme de management de mediu. Specificații ș i

(Standard înlocuit) ghid de utilizare
SR EN ISO Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid
14001:2005/AC:2009 de utilizare
SR ISO 14004:1998 Sisteme de management de mediu. Ghid privind
(Standard înlocuit) principiile, sistemele şi tehnicile de aplicare
SR ISO 14004:2005 Sisteme de management de mediu. Linii directoare
(Standard înlocuit) referitoare la principii, sisteme şi tehnici de aplicare
SR EN ISO 14004:2010 Sisteme de management de mediu. Linii directoare
referitoare la principii, sisteme şi tehnici de aplicare
Audit de mediu
Indicativ Denumire
SR EN ISO 14010:1997 Ghid pentru audit de mediu. Principii generale
(Standard înlocuit)
SR EN ISO 14011:1997 Ghid pentru audit de mediu. Proceduri de audit.
(Standard înlocuit) Auditul sistemelor de management de mediu
SR EN ISO 14012:1997 Ghid pentru audit de mediu. Criterii de calificare
(Standard înlocuit) pentru auditorii de mediu
SR EN ISO 19011:2003 Ghid pentru auditarea sistemelor de management al
calităţii şi/sau de mediu
Management de mediu
Indicativ Denumire
SR ISO 14015:2005 Management de mediu. Evaluarea de mediu a
(Standard înlocuit) amplasamentelor şi organizaţiilor (EMAO)
SR EN ISO 14015:2010 Sisteme de management de mediu. Evaluarea de
mediu a amplasamentelor şi organizaţiilor (EMAO)
SR EN ISO 14031:2001 Management de mediu. Evaluarea performanţei de
mediu. Ghid
SR ISO/TR 14032:2005 Management de mediu. Exemple de evaluări ale
(Standard Anulat) performanţei de mediu - EPM
SR EN ISO 14040:2007 Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
Principii şi cadru de lucru
SR ISO 14040:1999 Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
(Standard Anulat) Principii şi cadru de lucru
SR EN ISO 14040:2007 Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
ver.eng. Principii şi cadru de lucru
SR EN ISO 14040:2002 Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
(Standard înlocuit) Principii şi cadru de lucru

SR EN ISO 14041:2002 Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.

(Standard înlocuit) Definirea scopului, domeniului de aplicare şi analiza
de inventar (ISO 14041:1998)
Tema 1
SR ISO 14041:2000
(Standard anulat)
SR EN ISO 14042:2002
(Standard înlocuit)
SR EN ISO 14043:2003
(Standard înlocuit)
SR EN ISO 14044:2007
SR EN ISO 14044:2007
ver.eng.
SR ISO/TR 14047:2005
SR ISO/TR 14049:2005
SR ISO 14050:1999
(Standard înlocuit)
SR ISO 14050:2009
(Standard înlocuit)
SR EN ISO 14050:2010
SR ISO/TR 14062:200
SR ISO 14063:2009
(Standard înlocuit)
SR EN ISO 14063:2010
22
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
Definirea scopului, domeniului de aplicare şi analiza
de inventar
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
Evaluarea impactului ciclului de viaţă
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
Interpretarea ciclului de viaţă
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
Cerinţe şi linii directoare
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
Cerinţe şi linii directoare
Management de mediu. Evaluarea impactului
ciclului de viaţă. Exemple de aplicare a ISO 14042
Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă.
Exemple de aplicare a ISO 14041 la definirea
scopului şi domeniului de aplicare şi analiza de
inventar
Management de mediu. Vocabular
Management de mediu. Vocabular
Management de mediu. Vocabular
Management de mediu. Integrarea aspectelor de
mediu în proiectarea şi dezvoltarea produsului
Management de mediu. Comunicare de mediu. Linii
directoare şi exemple
Management de mediu. Comunicare de mediu. Linii
directoare şi exemple

1.5. Scurt istoric în promovarea conceptului de sisteme de management de

mediu

Mai mult ca oricând este recunoscut faptul că un control efectiv al poluării nu

se poate realiza exclusiv pe soluţii tehnologice, ci acesta trebuie abordat în baza unui
sistem de management de mediu, integrat managementului general al întreprinderii.
În numeroase ţări implementarea sistemelor de management de mediu, deşi o
acţiune voluntară, a reuşit să convingă, nu numai prin beneficiile financiare obţinute
(ca: identificarea zonelor ce pot aduce economii, mărirea eficienţei producţiei, găsirea
de noi pieţe etc.), dar şi prin creşterea credibilităţii în obţinerea de credite bancare,
în atragerea investitorilor şi a noilor beneficiari.
Ansamblul procedurilor voluntare este prezentat în figura 1.5.
În acest sens, în prezent, pe plan mondial se poate constata o orientare a
preocupărilor companiilor către introducerea sistemelor de management de mediu
Managementul mediului 23

(SMM). Acestea oferă o modalitate structurată şi sistematică de integrare a

problematicii de mediu în toate aspectele activităţii unei companii.
Scopul nu constă numai în conformarea cu legislaţia de mediu şi minimizarea
riscurilor financiare, ci şi în îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu,
asigurându-se astfel o bună imagine şi o serie de avantaje pe piaţa competiţională.
În 1985 conceptul SMM a fost introdus pentru prima dată în Olanda, în prezent
aceasta constituind un real interes în celelalte ţări vest-europene, în Asia, SUA,
Canada şi continuă creştere în Europa Centrală şi de Est.
Managementul mediului înconjurător la nivelul unităţilor economice a
cunoscut o evoluţie continuă şi rapidă în ultimii 10-15 ani. Istoric, companiile au
abordat problemele de mediu în trei moduri:
- fără acţiune - nu se recunoşteau şi deci nu se luau în considerare aspectele de
mediu specifice activităţii companiei;
- abordare reactivă - compania aşteaptă ca problemele de mediu să fie ridicate
din exterior. Soluţionarea lor se face ca reacţie la presiunea externă. Aceste companii
pot găsi rezolvări pe termen scurt, dar vor fi întotdeauna nepregătite în viitor;
- abordare proactivă - companiile monitorizează problemele de mediu care
constituie o parte integrantă a activităţii zilnice. Sunt formulate şi pregătite răspunsuri
înainte ca situaţia să devină critică.
În aceste condiţii, răspunsul industriei era dat ca reacţie la apariţia problemelor,
îndeosebi a celor de neconformare cu reglementările existente. Investiţiile erau
preponderent în soluţii tehnologice de depoluare, la capăt de linie (end of pipe).
În continuare, s-a trecut treptat la integrarea politicii ecologice în politica
economică a întreprinderii. În 1987, Raportul Brundtland al Comisiei Mondiale
asupra Mediului şi Dezvoltării a introdus termenul de Dezvoltare Durabilă şi a
îndemnat industriile să-şi dezvolte sisteme eficiente de management de mediu.
A urmat întâlnirea din 1992 de la Rio de Janeiro, când conducătorii de guverne şi de
mari companii, grupuri private, au analizat cum poate fi condusă lumea întreagă spre
dezvoltarea durabilă.
Iniţial (1970) eforturile ţărilor au fost concentrate spre dezvoltarea
componentelor legislative şi de reglementare ca şi a structurilor organizatorice care să
asigure încadrarea activităţii economice în limitele permise de standardele de mediu.
A rezultat consensul global şi angajamentul politic de la cel mai înalt vârf
(Agenda 21) pentru începerea colaborării între guverne, întreprinderi, organizaţii
neguvernamentale etc., în vederea găsirii soluţiilor pentru rezolvarea problemelor
cruciale de mediu. S-a hotărât de asemenea ca Organizaţia Internaţională pentru
Standardizare (ISO) să elaboreze o serie de standarde dedicate sistemului de
management de mediu.
 Tema 1 24

TIPURI DE PROCEDURI VOLUNTARE

CERTIFICAT ÎNREGISTRARE ETICHETĂ Zona de

ISO 14001: EMAS ECOLOGICĂ finalizare
2004

COMITET
ORGANISM DE CONSULTATIV
CERTIFICARE EMAS
RESPECTAREA
ISO 14001:2004
PREVEDERILOR
CERTIFICARE REGULAMENTULUI EMAS

AUDIT DE TERŢĂ
VALIDAREA DECLARAŢIEI
PARTE
DE MEDIU
SR EN ISO 19011:2003
VERIFICATOR COMISIA
DE NAŢIONALĂ
DECLARAŢIE DE MEDIU MEDIU PENTRU
ACORDAREA
ETICHETEI
ALTERNATIVE / COROBORARE
ECOLOGICE

ANALIZA EFECTUATA DE
CONFORMARE MANAGEMENT

AUDIT INTERN VERIFICARE

IMPLEMENTARE ŞI OPERARE
PROGRAMUL DE
MEDIU
PLANIFICARE
POLITICA DE
MEDIU

PREGĂTIRE / INIŢIERE ANALIZĂ INIŢIALĂ DE MEDIU EVALUARE

(ISO 14001) (EMAS) DOSAR
Zona de plecare

Fig. 1.5 – Ansamblul procedurilor voluntare

Managementul mediului 25

În paralel cu aceste dezvoltări, Camera Internaţională de Comerţ (ICC) a

elaborat în 1990 Carta afacerilor pentru dezvoltarea durabilă – care conţine 16
principii, bază a programelor individuale (sectoriale şi intersectoriale) pentru
activităţi economice (figura 1.6).
În aceste condiţii, principiile menţionate ne conduc la o definiţie mai clară a
sistemului de management de mediu (SMM):
„Componentă a sistemului general de management ce include structura
organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile,
procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, revizuirea şi
menţinerea politicii de mediu”.
Un sistem de management de mediu are ca obiectiv principal să ajute o
companie în:
- identificarea şi controlul aspectelor de mediu, a impacturilor şi riscurilor
relevante din companie;
- satisfacerea politicii de mediu a obiectivelor şi ţintelor, inclusiv conformarea
cu legislaţia de mediu;
- definirea unui set de principii de bază care să orienteze activităţile viitoare
vizând responsabilităţile de mediu;
- stabilirea unor creşteri ale performanţei de mediu a companiei, pe baza unui
bilanţ costuri-beneficii;
- determinarea resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor;
- definirea responsabilităţilor, autorităţii şi a procedurilor care să asigure
implicarea fiecărui angajat al companiei, în reducerea impactului negativ
asupra mediului;
- realizarea unui sistem eficient de comunicare în interiorul companiei şi
asigurarea unei instruiri a personalului.
Tema 1 26

Priorităţile unităţii economice Cercetare

Integrare managerială Abordare precaută

Proces de perfecţionare Aprovizionare şi desfacere

Carta
Instruirea salariaţilor afacerilor Măsuri de urgenţă

pentru
Evaluare preliminară dezvoltare Transferul de tehnologie
durabilă
Produse şi servicii Contribuţie la efortul comun

Informarea clienţilor Transparenţă

Echipamente şi tehnologii Conformare şi raportare

Fig. 1.6 – Carta afacerilor pentru dezvoltare durabilă
Managementul mediului 27

În esenţă, SMM răspunde abordării cunoscute managementului calităţii şi

anume: „Planifică, Execută, Verifică, Îmbunătăţeşte” (figura 1.7).
PLANIFICĂ

ÎMBUNĂTĂŢEŞTE EXECUTĂ

VERIFICĂ
Fig. 1.7 – Ciclul acţiunilor PEVI specific pentru
activitate socioeconomică
SMM reprezintă un instrument de identificare şi rezolvare a problemelor
specifice de mediu care poate fi implementat într-o companie în diferite modalităţi,
depinzând de condiţiile specifice.
Din punct de vedere al evoluţiei standardelor din domeniul SMM sunt de
reţinut cele la nivel european EMAS şi cele la nivel internaţional ISO 14000
(Environment Management and Audit Scheme).
Ciclul EMAS este prezentat în figura 1.8.
O comparaţie între cele două sisteme de management de mediu este prezentată
sintetic în tabelul 1.10, urmând ca problematica să fie reluată într-un viitor capitol.

Relaţia EMAS – ISO

EMAS
Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009
privind participarea voluntară a organizaţiilor la un
sistem comunitar de management de mediu și audit -
EMAS
Aplicabilă numai în UE
Solicită evaluare iniţială a impactului asupra mediului
Îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu la
nivelul celei mai bune tehnologii a momentului
disponibile
Impune o declaraţie publică de mediu, se permite
accesul la politica şi programul de mediu
Frecvenţa de realizare a auditului de mediu la maximum
trei ani
Tabelul 1.10
ISO 14000
Standard internaţional (2004)
Aplicabilă la scară internaţională
Analiza preliminară de mediu nu este obligatorie fiind doar
sugerată în anexa 4.2.1. a standardului
Îmbunătăţirea continuă a SMM, reflectată prin creşterea
performanţei de mediu
Sugerează comunicarea externă, dar este la latitudinea
companiei să decidă conţinutul informaţiilor; impune
accesul public doar la politica de mediu
Nu specifică frecvenţa de realizare a auditului de mediu
Tema 1 28

1. Politica de mediu
Verificatori de
mediu acreditaţi
2. Analiza de mediu iniţială

Sistem de acreditare
3. Program de
mediu

4. Sistem de
Obiective de Examinare
management de
mediu Ciclu de audit mediu
maximum trei
ani

7. Validare
5. Auditul de
mediu

6. Declaraţia de mediu

Fig. 1.8 – Ciclul sistemului european de management şi audit de mediu (EMAS)

Managementul mediului 29

Detalierea aspectelor specifice EMAS, date fiind elementele de interes ce se

manifestă în ultimul timp, se va face într-un capitol următor.
Revenind la sistemul de management de mediu (SMM), se poate spune că acesta
va diferi în funcţie de tipul, natura, mărimea, complexitatea activităţii, produselor şi
serviciilor companiei. Există totuşi un număr de elemente de bază care se regăsesc în
comun tuturor SMM. Acestea includ:
- obţinerea angajamentului din partea managerului general al companiei privind
dorinţa şi sprijinul în implementarea sistemului de management de mediu;
- analiza iniţială: stabilirea exactă a poziţiei unde se află compania în relaţie cu
mediul. Constituie baza de pornire în implementarea SMM, faţă de care se va
judeca ulterior şi îmbunătăţirea performanţei de mediu;
- politica de mediu, de obicei publicată în scris ca declaraţie a politicii de mediu,
exprimând angajamentul managerului general de a se conforma legislaţiei de
mediu şi de a urmări îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. În felul
acesta, se asigură nu numai responsabilitatea pentru implementarea politicii de
mediu, ci şi suportul necesar acesteia;
- programul de mediu sau planul de acţiune care, pornind de la identificarea
aspectelor de mediu şi a impactului asociat acestora, conţine măsurile ce vor fi
luate de-a lungul unei perioade de timp. În fapt, acesta traduce politica de
mediu a companiei în obiective şi ţinte, identifică activităţile necesare atingerii
acestora, defineşte responsabilităţile angajaţilor şi resursele financiare
corespunzătoare;
- structuri şi responsabilităţi: definirea, atribuirea şi comunicarea structurilor,
responsabilităţilor şi autorităţii de mediu necesare pentru a implementa SMM.
Conştientizarea, motivarea şi furnizarea de cunoştinţe corespunzătoare printr-
un program de instruire. Va fi desemnat un reprezentant al managementului
companiei, responsabil cu activitatea de protecţie a mediului;
- integrarea managementului de mediu în managementul general al companiei –
include proceduri pentru înglobarea cerinţelor de mediu în toate sectoarele
specifice companiei, cum ar fi: aprovizionare, marketing, cercetare-dezvoltare,
serviciu financiar etc.
Aceste proceduri pot conţine:
- sistemul de comunicare internă;
- controlul documentelor;
- controlul operaţional;
- evaluarea riscului şi pregătirea planurilor şi procedurilor de urgenţă în
vederea asigurării unui răspuns corespunzător în cazul incidentelor
neprevăzute şi accidentale;
- monitoringul, măsurătorile şi procedurile de înregistrare – necesare pentru a
înregistra şi evidenţia pe bază de documente, rezultatele acţiunilor întreprinse;
Tema 1 30

- acţiuni preventive şi corective – în vederea eliminării cauzelor existente sau

potenţiale privind neconformarea cu obiectivele, ţintele stabilite iniţial;
- auditul sistemului de management de mediu – stabilirea şi menţinerea
programelor de auditare a sistemului de management de mediu cu o frecvenţă
dictată de natura operaţiilor.
Analiza managementului de mediu – evaluarea făcută de managerul general
asupra tuturor aspectelor semnificative ale SMM, pentru a identifica necesitatea unor
posibile schimbări în sistem.
Scopul documentaţiei alcătuite în concordanţă cu cerinţele unui sistem de
management de mediu este să creeze disciplina unui anumit sistem, să demonstreze
auditorilor conformitatea şi nu să devină prin ea însăşi un sfârşit de acţiune. Acolo unde
a fost deja implementat sistemul calităţii (ISO 9000), experienţa câştigată va uşura
procesul de implementare a sistemului de management de mediu (ISO 14001, EMAS).
Dintre avantajele introducerii unui sistem de management de mediu într-o
companie, se pot menţiona:
Operaţional:
 identifică şi corectează, pe plan intern, probleme, înainte ca acestea să fie
descoperite din exterior;
 elimină posibile conflicte între standardele SMM naţionale prin introducerea
unui standard internaţional;
 asigură o implicare mai mare a angajaţilor în activitatea întreprinderii;
 facilitează obţinerea autorizaţiei de funcţionare;
 ajută în dezvoltarea şi transferul tehnologiilor;
Comercial:
• demonstrează beneficiarilor că întreprinderea răspunde exigenţelor de mediu;
• oferă avantaje în relaţiile publice prin posibilitatea comunicării angajamentului
de a asigura un mediu înconjurător curat, sigur şi sănătos;
• răspunde cerinţelor potenţiale (naţionale şi internaţionale) ale relaţiilor
comerciale;
• asigură profit dintr-o ofertă de produse “verzi” ;
• îmbunătăţeşte competitivitatea pe piaţa internaţională;
• asigură o imagine îmbunătăţită;
Financiar:
 facilitează relaţiile cu companiile de asigurare;
 elimină posibilele costuri determinate de neîncadrarea în standardele naţionale
de mediu;
 asigură economii financiare prin minimizarea consumurilor de energie şi
materii prime;
 satisface criteriile investitorilor;
 ajută la reducerea răspunderilor şi riscurilor de mediu;
Managementul mediului 31

 ajută accesul la împrumuturi bancare;

Reglementări:
 demonstrează angajamentul întreprinderilor faţă de autorităţile guvernamentale,
pentru conformare şi îmbunătăţire continuă;
 asigură un program de mediu proactiv;
Protecţia mediului:
 reduceri ale consumurilor de materii prime şi energie; emisiilor în aer, apă, sol;
deşeurilor şi ambalajelor; zgomotului; impactului asupra ecosistemelor etc.

1.6. Principii generale

Aceste principii derivă în marea lor majoritate din principiile mediului

înconjurător. Din acest punct de vedere vom avea principii care acţionează pe plan intern
şi principii care acţionează pe plan internaţional.

1.6.1. Principii ce acţionează pe plan intern

a. Principiul potrivit căruia protecţia mediului înconjurător trebuie să constituie un

element esenţial al politicii economice şi sociale a statului.
Protecţia mediului înconjurător constituie un obiectiv de interes naţional, cu efecte
directe şi indirecte, pe termen lung, în toate compartimentele sistemului social-uman. Ea
este o activitate complexă ce se desfăşoară după o concepţie unitară, la nivel local şi
naţional şi care reclamă, pe de o parte, menţinerea integrităţii mediului, respectiv a
sistemelor suport ale vieţii, printr-un control eficient al fluctuaţiilor factorilor antropici
în limitele de suportabilitate ale acestora, iar pe de altă parte, reconstrucţia şi recuperarea
celor degradate, fie ca urmare a unor erori în strategia de dezvoltare, fie a unor catastrofe
naturale.
Protecţia mediului constituie o prioritate în cadrul activităţii de restructurare şi
redimensionare a economiei după principiile economiei de piaţă şi coloana vertebrală a
strategiei de dezvoltare durabilă a societăţii în viitor.
b. Principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele
sale naturale, în aşa fel încât să nu aducă prejudicii altor state.
Principiul central al Declaraţiei de la Stockholm 1972, este cel potrivit căruia,
statele au dreptul suveran, în conformitate cu Carta ONU şi principiile dreptului
internaţional, de a exploata propriile lor resurse din teritoriul naţional, în funcţie de
politica lor privind mediul înconjurător şi au datoria de a asigura ca activităţile exercitate
în limitele jurisdicţiei lor sau sub controlul lor, să nu provoace daune mediului
înconjurător în alte state.
Exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, constituie de
altfel şi o obligaţie a statului nostru consacrată în art. 134 lit. d din Constituţie.
Tema 1 32

c. Principiul priorităţilor sănătăţii şi bunăstării populaţiei în comparaţie cu alte

scopuri de folosire a resurselor naturale ale mediului înconjurător.
Potrivit Constituţiei, statul garantează dreptul cetăţeanului de a se bucura de
sănătate fizica şi mentală. Acest drept cuprinde fără îndoială, nu numai eforturile statului
precum scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a celei infantile, serviciul de asistenţă
medicală corespunzătoare, şi menţinerea sau chiar prelungirea duratei medii de viaţă şi
prin asigurarea unui mediu curat, îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi
igienei industriale. El este strâns legat de dreptul la viaţă, ca drept fundamental al omului
şi cetăţeanului. În accepţiunea sa largă, acest drept include, pe lângă celelalte aspecte
care privesc viaţa persoanei în sens fizic, şi ca univers de fenomene şi fapte care-i permit
şi dezvoltă existenţa fizică şi asigurarea unui mediu sănătos.
d. Principiul apărării factorilor naturali ai mediului înconjurător prin folosirea
atentă, raţională a resurselor în funcţie de nevoi, în interesul generaţiilor prezente şi
viitoare.
Este bine cunoscut, azi, faptul că omul dispune de mijloace puternice pentru a
interveni asupra naturii prin exploatarea bogăţiilor naturale ale solului şi subsolului, prin
construcţia de baraje, lacuri de acumulare, reţele dense de căi ferate şi drumuri. Marile
fabrici şi uzine poluează aerul, apa, solul şi subsolul prin tehnologia de producţie, iar
utilizarea produselor industriale generează cantităţi tot mai mari de deşeuri.
Sub aspectul păstrării echilibrului ecologic, o mare importanţă prezintă modul în
care se folosesc resursele naturale. Relaţia de folosire a naturii, în care aceasta este
tratată ca un mijloc de satisfacere a tuturor nevoilor fundamentale ale oamenilor, este
unul din elementele primordiale ale raportului societate-natură.

e. Principiul participării populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului

înconjurător.
Acest principiu presupune, în primul rând, dreptul individului separat sau cuprins
în diferite grupări sociale, de a fi informat în legătură cu proiectele şi programele ce
vizează relaţia sa cu mediul înconjurător. El trebuie să aibă o educaţie în acest sens, care
să-i permită a fi apt să-şi procure cele mai bune informaţii.
În al doilea rând, indivizii pot participa la elaborarea deciziilor ce pot avea o
influenţă asupra mediului lor.

f. Principiul interzicerii poluării

Dacă în trecut reziduurile nu se produceau în cantităţi mari, ele putând fi deversate
ca atare în apă, pe sol şi în aer, fiind astfel neutralizate datorită marilor posibilităţi de
integrare în ciclurile de transformare naturală din factorii de mediu şi ca urmare
nepericuloase pentru om, marele avânt al civilizaţiei din ultimele secole, creşterea
explozivă a populaţiei, dezvoltarea agriculturii, industriei şi transporturile au dus la
schimbarea fundamentală a naturii şi a cantităţii reziduurilor.
Managementul mediului 33

Invadând şi alterând starea naturală a mediului, au loc dezechilibrele vieţii

naturale, dispar specii de animale şi plante, întreaga existenţă a lumii vii este supusă
unor riscuri de distrugere. Poluarea apei, a aerului, a pământului şi a fiinţelor vii, a atins
niveluri extrem de periculoase. Sănătatea şi viaţa omului sunt periclitate, numeroase
cazuri de boală şi decese constituie consecinţele negative ale poluării generate în zonele
foarte dezvoltate ale societăţii umane.
Iată de ce interzicerea producerii sub orice formă a poluării trebuie să constituie
nu numai un principiu moral ci şi juridic, prin consacrarea expresă a legii.

g. Principiul poluatorul plăteşte

Pe plan regional, Declaraţia Consiliului Europei din 1968 privind lupta împotriva
poluării, afirmă că toate cheltuielile făcute în vederea prevenirii sau reducerii poluării,
trebuie să cadă în sarcina autorului. Aceeaşi prevedere figurează şi în principiile
directoare ale relaţiilor economice internaţionale aflate sub influenţa politicilor în
domeniul protecţiei mediului şi exploatării resurselor naturale adoptate de ţările membre
ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la 26 mai 1972.

1.6.2. Principii ce acţionează pe plan extern

a. Principiul sic utere tuo

În dreptul internaţional, maxima “sic utere tuo” - respectiv obligaţia statelor de a
se asigura ca activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor naţionale să nu cauzeze
daune mediului altor state, a fost recunoscută pentru prima dată încă din a doua jumătate
a secolului XIX, ca un principiu specific dreptului fiscal. Potrivit unui tratat din 1935
încheiat între SUA şi Canada, un stat nu trebuie “să altereze condiţiile naturale ale
propriului lor teritoriu în dezavantajul condiţiilor naturale ale teritoriului statului vecin”.
În cap. 3 al “Actului final de la Helsinki” din 1975 care se referă la mediul
înconjurător, se subliniază că fiecare dintre statele participante, în acord cu principiile
dreptului internaţional trebuie, într-un spirit de cooperare, să se asigure ca activităţile
desfăşurate pe teritoriul lor, nu cauzează degradarea mediului înconjurator într-un alt stat
sau în regiuni situate dincolo de limitele jurisdicţiei sale naţionale.

b. Principiul informării şi cooperării între state

Conform principiului 24 al Declaraţiei de la Stockholm - “Chestiunile
internaţionale raportându-se la protecţia şi ameliorarea mediului ar trebui să fie abordate
într-un spirit de cooperare de către toate ţările mari sau mici pe picior de egalitate. O
cooperare printr-un sistem de acorduri multilaterale sau bilaterale sau prin alte mijloace
apropiate, şi indispensabile pentru a limita în mod eficace, a preveni, a reduce şi a
elimina atingerile aduse mediului rezultând din activităţi exercitate în toate domeniile şi
din respectul suveranităţii şi intereselor tuturor statelor”.
Statele au, de asemenea, datoria de a se informa în situaţii critice.
Tema 1 34

c. Principiul bunei vecinătăţi

Necesitatea de a tolera (sau norma de toleranţă), acceptate în limitele unor
standarde stabilite, este înţeleasă, mai curând, de o manieră implicită, atât în practica
statelor, cât şi în jurisprudenţă.
Constituţia ţării noastre prevede în art. 10 că “România întreţine şi dezvoltă relaţii
paşnice cu toate statele, şi în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe
principiile şi pe celelalte norme general admise de dreptul internaţional”. Statul Român
se “obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din
tratatele la care este parte”.
d. Principiul notificării şi consultării
În domeniul protecţiei mediului înconjurător, acest principiu este considerat ca
având valoarea unei recomandări. Potrivit Planului de Acţiune al Conferinţei de la
Stockholm 1972, statele sunt invitate să procedeze la un schimb de informaţii ori
consultaţii bilaterale sau regionale, de fiecare dată când condiţiile mediului unei ţări sau
anumite activităţi ale acesteia, pot avea efecte păgubitoare în una sau mai multe ţări.
Informarea şi consultarea interguvernamentală sunt considerate potrivit Recomandării
Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică din 1974 ca un “mecanism de
implementare” a principiului nediscriminării, asigurând atât oportunitatea cunoaşterii
activităţii proiectate în statul care poluează cât şi cea a transmiterii din timp a tuturor
datelor şi informaţiilor relevante şi disponibile.

e. Principiul protejării patrimoniului comun

Prin patrimoniu comun se înţeleg, pe de o parte, “bunuri” ori “resurse” naţionale
care prezintă, pe plan mondial, o importanţă deosebită, sub raport ştiinţific, estetic şi
conservativ; pe de altă parte, “zona” (în dreptul maritim) ori “spaţiul extraatmosferic şi
corpurile cereşti” (în dreptul spaţial), aflate dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale,
care reclamă măsuri specifice de protecţie, conservare şi utilizare în interesul întregii
comunităţi internaţionale (patrimoniu comun al întregii umanităţi).
Pe plan internaţional în ultimul timp se mai manifestă tendinţa de a se acţiona pe
baza unor principii specifice, dar care au deocamdată un caracter mai restrâns şi încă
multe elemente de elucidat până la aplicarea lor concretă.
Se amintesc în acest sens:
- principiul prevenirii
- principiul interzicerii poluării
- principiul nediscriminării
- principiul poluatorul plăteşte.
Managementul mediului 35

1.7. Principii specifice

Principiile fundamentale de care trebuie să ţină seama managerii la stabilirea,
implementarea, menţinerea sau îmbunătăţirea unui sistem de management de mediu
include necesitatea de:
- a recunoaşte că sistemul de management de mediu este printre priorităţile
majore ale organizaţiei;
- a stabili şi a menţine o comunicare şi relaţii constructive cu părţile interesate,
interne şi externe;
- a identifica aspectele de mediu ale activităţilor, produselor şi serviciilor
organizaţiei;
- a identifica cerinţele legale şi alte cerinţe la care organizaţia subscrie, care se
referă la aspectele de mediu ale acesteia;
- a se asigura de angajamentul managementului şi al tuturor persoanelor care
lucrează pentru sau în numele organizaţiei la protecţia mediului, cu
desemnarea clară a responsabilităţilor şi a atribuţiilor;
- a încuraja planificarea în domeniul mediului pe toată durata ciclului de viaţă al
produsului sau serviciului;
- a stabili un proces pentru atingerea obiectivelor de mediu şi a ţintelor;
- a furniza resurse suficiente şi corespunzătoare incluzând instruirea pentru
conformarea cu cerinţele legale şi cu alte cerinţe aplicabile la care organizaţia
subscrie şi pentru a atinge în mod continuu obiectivele şi ţintele de mediu;
- a evalua performanţa de mediu în comparaţie cu politica, obiectivele şi ţintele
de mediu ale organizaţiei şi îmbunătăţirea acestora acolo unde este necesar;
- a stabili un proces de management pentru auditarea şi analizarea sistemului de
management de mediu pentru identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a
sistemului şi a performanţei de mediu rezultate;
- a încuraja contractanții şi furnizorii în vederea stabilirii unui sistem de
management de mediu.
Tema 1 36

1.8. Instrumente ale managementului de mediu

În general, un sistem de management de mediu (SMM) trebuie să ofere toate

detaliile necesare pentru evaluarea impactului asupra mediului a tuturor proceselor şi
procedurilor, astfel încât să faciliteze: luarea deciziilor, previziunile strategice,
conceptele de dezvoltare, proiectare, prelucrare, ambalare, distribuţie şi comercializare,
fără efecte negative asupra mediului. În acest sens, alături de SMM există în prezent un
cuprinzător set de instrumente ale managementului de mediu care ajută la soluţionarea
problemelor în condiţiile respectării cerinţelor dezvoltării durabile.
Instituţiile guvernamentale au nevoie de un mecanism, ca şi de instrumente
specifice pentru a-şi realiza programele, politicile şi strategiile naţionale de protecţie a
mediului. De asemenea, conducătorii întreprinderilor au descoperit, la rândul lor, că le
sunt necesare instrumente de mediu pentru a-şi concretiza deciziile luate în sistemul de
management de mediu.
În ultimii ani, odată cu evoluţia înregistrată la nivelul managementului de mediu,
au devenit operaţionale o serie întreagă de instrumente manageriale de protecţie a
mediului.
Aceste instrumente sunt astfel structurate încât să îmbunătăţească sistemul de
luare a deciziilor, de informare a managerilor şi a altor categorii de personal, cu scopul
final al îmbunătăţirii performanţelor de mediu ale întreprinderilor. Ele au fost promovate
în numeroase ţări, fiind la îndemâna companiilor pentru a fi adoptate şi utilizate în mod
voluntar fără presiuni legislative.
Într-o clasificare generală, aceste instrumente se împart în trei mari categorii:
- pentru analiză şi evaluare;
- pentru acţiune;
- pentru comunicare.

1.8.1. Instrumentele pentru analiză şi evaluare

Sunt de tipul următor:
- metode de comparare a performanţelor de mediu proprii cu realizările de vârf în
domeniu;
- analiza cost-beneficiu, utilă în ierarhizarea alternativelor de control al proceselor
de poluare;
- auditul de mediu, folosit pentru a verifica conformarea cu legislaţia specifică şi
de a evalua practicile şi procedurile de mediu;
- evaluarea impactului de mediu, aplicat în faza de proiectare cu scopul
identificării impactului potenţial;
- evaluarea cheltuielilor pentru protecţia mediului (contabilitate de mediu),
evaluarea costului total ajută la identificarea următoarelor patru tipuri de costuri
pentru un produs, proces sau proiect: costuri directe; costuri ascunse (ex.:
Managementul mediului 37

monitoring, conformare); potenţiale răspunderi (plata unor remedieri în mediu)

sau costuri mai puţin tangibile (cum ar fi relaţiile cu publicul, o bună imagine
etc.);
- evaluarea iniţială a calităţii mediului (diagnoză) se realizează pentru a stabili
punctul de plecare într-o acţiune ecologică;
- evaluarea ciclului de viaţă, metoda prin care sunt evaluate consumurile de
energie şi materii prime, pe de o parte, şi impactul asupra mediului, pe de alta, în
fazele reprezentative ale desfăşurării proceselor pentru obţinerea unui produs şi
ale utilizării lui (începând cu extracţia materiilor prime, prelucrarea, utilizarea,
reciclarea, transportul, până la depozitarea produsului uzat);
- evaluarea riscului asupra mediului şi a sănătăţii umane este realizată cu
scopul stabilirii unor măsuri de prevenire a apariţiei unor incidente, accidente;
- evaluarea tehnologiei stabileşte efectele potenţiale ale unei noi tehnologii
înainte de implementarea sa;
- indicatorii dezvoltării durabile sunt diferiţi de indicatorii economici
convenţionali şi care integrează aspectele de mediu în aprecierea progresului
economic.

1.8.2. Instrumentele pentru acţiune

Se pot menționa:
 sistem de management de mediu, care stabileşte structura organizatorică,
responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele, pentru a implementa
politica de mediu a întreprinderii;
 politica de mediu reprezintă obiectivele şi principiile ce stau la baza acţiunilor
de protecţie a mediului, incluzând conformarea cu întreaga legislaţie de mediu specifică
întreprinderii;
 managementul total al calităţii mediului a fost acceptat ca un instrument
vizând îmbunătăţirea performanţelor întregii activităţi, incluzând şi managementul de
mediu;
 ecomarcarea (ecoemblema), termen care descrie o procedură devenită oficială
în multe ţări, conform căreia un produs cu un nivel acceptabil de impact asupra mediului
poate primi o etichetă ecologică;
 pârghii economice, al căror scop este de atingere a obiectivelor de mediu cu
costuri cât mai mici. În acest sens, alocarea optimă a resurselor pentru mediu reclamă
utilizarea cantităţii optime a fiecărei resurse comparativ cu preţurile altor factori
economici de producţie (ex.: ecuaţia economică de optimizare între preţul materiilor
prime - intrări - şi taxele pe emisii poluante - ieşiri);
 înţelegeri voluntare - focalizate pe atingerea unor obiective de mediu dincolo
de cerinţele legii;
Tema 1 38

 parteneriat în favoarea protecţiei mediului, în general realizate pentru a

transforma poziţiile de confruntare, dependenţă şi izolare în înţelegeri mutuale precum şi
interdependenţa acceptată.

1.8.3. Instrumentele de comunicare

Dintre acestea semnalăm:
 rapoarte anuale;
 informaţii pentru mass-media, pentru clienţi sau pentru proprii angajaţi;
 rapoarte interne pentru evidenţa SMM.
Evoluţia conceptelor privind problematica mediului impune şi o evoluţie a
standardelor ISO 14000.
Există o tendinţă de abordare integrată a sistemelor de management:
- a calităţii;
- a mediului;
- a protecţiei sănătăţii;
- a riscului.
Ca o exemplificare a acestei tendinţe o reprezintă standardul SR EN ISO 19011
care abordează în comun problema auditului calităţii şi mediului.