Acesti ingeri tristi

-MONOLOG TRAGIC-

de Dumitru Radu Popescu

Silvia, una din greselile mele pentru care am ajuns unde sunt, a fost ca n am spus niciodata
nimic.

N-am spus adevarul, Silvia! Despre tata, bunoara, care ma snopea-n batai.

Stateam cu capu-n pamant si nici nu strigam.

M-a batut si cu furca de fier.

Atunci nu i am zis nimic, n aveam curaj, dar acum pot sa i zic. Am o memorie grozava tata si nu
ma lasa sa uit nimic, si n o sa ti iert nimic din ce mi ai facut, si nimanui n o sa i mai permit
nimic, fiindca nu mai mi e frica, Silvia, nu mai sunt las, intelegi?!

Ma batea omul asta de l vezi aci ca pare atat de bun, mama se-mbolnavise, o lasase.

N-a rabdat niciodata sa vada pe cineva suferind langa el, n a rabdat nicio durere care nu era a
lui, nicio suferinta. Il deranja, scapa de ea. Si cand mama a murit el s a mai linistit.

Aa, nu ti amintesti, nu ti amintesti nici de mama.

Ai imbolnavit-o in batai. Nu de lapte s a imbolnavit ea. Si ei, ii spuneai c o visai noaptea

murind. Dar ea te a iubit, nu te a spus, cum si eu te am iubit si am crezut ca asa trebui un copil
sa nu se supere pe taicasu

Gasisei pe una cu case mari, voiai sa scapi de mama, o calcai in picioare.

Vrei martori? Tintele de pe bocancii tai. Aveai niste bocanci cu tinte. Ti-amintesti? Eu imi
amintesc, i ai purtat mult timp si dupa moartea mamei. 2 tinte am luat si eu de pe talpile
bocancilor tai ca amintire, una pentru mama si alta pentru mine.

Si cand au spalat o moarta, se mai vedeau inca vinete urmele bocancilor tai.

Uite tintele, pipaiele! Cand o sa mori o sa ti le pun la capatai. De cate ori nu-ti convenea cineva
il duceai la doctor, de ochii lumii, sa vada lumea ca nu esti vinovat... si pe mama ai dus-o la
doctor, si pe mine m-ai dus, dar din cauza batailor tale imi vajaiau urechile.

N-o sa ma mai duci la doctor. Nu! Stii care a fost ultima dorinta a mamei, cea mai fierbinte
dorinta a ei inainte de a muri?

Sa nu te primeasca la mormantarea ei!