În caracterul lui se împleteau, ciudat, încă din copilărie, trăsături ce păreau imposibil să coexiste

în acelaşi om.

Vai, dar oare nu e indiferent dacă sunt sau nu vinovaţi turnătorii? Chiar dacă ei sunt vinovaţi,
chiar dacă nu sunt, odios e faptul că ei există. Odioasă este latura animalică, vegetală, minerală, fizico-
chimică a omului. Tocmai din această latură băloasă, păroasă, josnică a fiinţei umane se nasc
turnătorii..Turnătorii au crescut din om…Omul îşi e sieşi îndatorat pentru pleava omenească.

Şi voi parcă şi el să se întoarcă în spatele sârmei ghimpate, să-i caute pe toţi cei obişnuiţi cu
căldura zdrenţelor, cu strachina de ciorbă chioară, cu soba din baracă. Ar fi dorit să le spună: “ E într-
adevăr groaznic în libertate”... Dar le-ar fi spus şi bătrânilor puşcăriaşi şi faptul că nu există fericire mai
mare decât aceea de a te târâ fie şi orb, fără picioare, pe pântece, oricum, numai să ajungi afară din lagăr
şi să mori în libertate, măcar la 10 metri dincolo de blestemata de sârmă ghimpată.

Phanta rei…Totul curge

O privea… Şi totuşi nu era nimic straniu în ceea ce se întâmpla. Nu putea fi straniu ceva ce se
petrece neîncetat, de mii de ani, între bărbat şi femeie.

Deodată se gândi: “De ce oare mă agit? Înseamnă că sunt încă viu, că n-am murit.

Judecata călăului e una singură – el nu se uită la victima lui ca la un om şi încetează el însuşi să fie
om, omoară omul din el, devine propriul său călău; în schimb cel năpăstuit rămâne pentru totdeauna
om, oricât l-ai omorî.

Când moare omul, se trezeşte fiara.

Orice înfometat este într-un anume sens un canibal. Îşi mănâncă propria sa carne, de-i rămân
numai oasele, şi grăsimea şi-o mănâncă până la ultima picătură. Pe urmă, când i se întunecă mintea,
înseamnă că şi-a mâncat şi creierii. S-a mâncat înfometatul pe sine, cu totul.

Şi caravana cinematografică venea acolo şi se duceau la film chiar şi cei bătrâni.

Omul e permanent cu sine însuşi, n-ai ce să îi faci, nu există dezvoltare. Violenţa e veşnică;
indiferent ce ai face pentru distrugerea ei: ea nu dispare, nu se diminuează, doar se transformă. Ba într-
una, ba în alta.

Istoria vieţii însăşi este istoria libertăţii, trecerea de la o libertate mai mică la una mai mare.

Marea e spaţiul astronomic poposit pe pământ, un ciob din mişcarea şi supărarea veşniciei.