Ţesutul osos – rol si compoziţie

Sistemul osos (scheletul) este format din 206 oase, unite între ele prin articulaţii.
Compoziția chimică a țesutului osos este reprezentată de apă, aproximativ 20-25% și
reziduu uscat 75-80%. Din reziduu uscat numai 40% este substanță organică, 60% fiind
substanțe anorganice.
Substanța organică este reprezentată, în cea mai mare parte, din fibre de colagen (90-
95%) , iar restul este un mediu omogen, numit substanţă fundamentală, împreună constituind
oseinaui.
Substanțele anorganice sunt reprezentate, alături apă, de către sărurile minerale, dintre
care poziția centrală o ocupă calciul, aflat sub formă de carbonat de calciu/CaCO3, fosfat
tricalcic/Ca3(PO4)2, florură de calciu/CaF2, bicarbonat de calciu/Ca(HCO3)2. Printre mineralele
osului se află hidroxiapatita și ionii de magneziu/Mg, sodiu/Na și bicarbonați/HCO3.
Oasele sunt dure, rezistente şi elastice, aceste calităţi fiind datorate compoziţiei chimice şi
arhitecturii ţesutului osos. Oasele sunt alcătuite din substanţă osoasă, măduvă osoasă, periost, vase
care le hrănesc şi nervi care le asigură sensbilitatea.

Rolul funcţional al oaselor:

1. Rol de pârghii ale aparatului locomotor. Pârghiile osteo-articulare reprezintă cea de a
treia forţă internă care intervine în realizarea mişcării.
Impulsurile nervoase produc contracţii musculare, care la rândul lor atrag deplasarea
segmentelor osoase la nivelul inserţiilor musculare transformând astfel, energia chimică în
energie mecanică.
Segmentele osoase asupra cărora acţionează muşchii se comportă, la prima vedere, ca
pârghiile din fizică.
În mecanică, pârghia este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct de sprijin.
Asupra oricărei pârghii se aplică două forţe: forţa activă (F) şi forţa de rezistenţă (forţa
rezistivă, G). Fiecare dintre ele acţionează la o anumită distanţă de punctul de sprijin (axa de
rotaţie, fulcrum), formând un moment al forţei corespunzător pentru braţul forţei şi un
moment al rezistenţei pentru braţul rezistenţei. Distanţa de la axa de rotaţie la momentul forţei
sau al rezistenţei se numeşte braţul forţei, respectiv braţul rezistenţei.
Pârghiile în mecanică sunt folosite pentru efectuarea unor activităţi cum ar fi: ridicarea
unei greutăţi, transportul de greutăţi (cu roaba) sau chiar vâslitul.
Tot pârghii sunt şi oasele corpului care au axa de rotaţie în articulaţii, forţa activă este
dată de muşchi, iar forţa de rezistenţă este dată de greutatea corpului sau a segmentelor sale.
Pârghiile au rolulde a transmite mişcarea, de la muşchi şi tendoane la sarcina rezistivă, mărind
eficienţa ei.

MF=MR ; MF=F*bF ; MR=R*bR

MF– momentul forţei active;

MR– momentul forţei rezistente;
bF– braţul forţei active;

1
 bR– braţul forţei rezistente.

Pârghiile sunt caracterizate prin trei puncte principale:

- punctul de aplicaţie a forţei F, reprezentată de muşchii care se contractă,
- punctul de aplicaţie a rezistenţei R, reprezentată de oase,
-punctul de aplicaţie al sprijinului S, reprezentat de articulaţie.

Clasificarea pârghiilor se face în funcţie de poziţiile celor trei puncte de aplicaţie F, R

şi S:
- pârghia de gradul I are punctul de sprijin situat între punctele de aplicaţie ale celor două
forţe

- pârghia de gradul II are punctul de sprijin situat la un capăt, iar la celălalt capăt se află
punctul de aplicaţie al forţei active

- pârghia de gradul III are punctul de sprijin situat situat la un capăt, iar la celălalt capăt se
află punctul de aplicaţie al forţei rezistente

Exemple de pârghii
- pârghii de gradul I : balanţa, balansoarul, foarfecele, cleştele, ranga, levierul.

2
- pârghii de gradul II : roaba, spărgătorul de nuci, pedala de frână, perforatorul, vâsla.

- pârghii de gradul III : penseta, capsatorul, grebla, băţul undiţei.

Pârghii în organismul uman

Pârghiile de gradul I sunt pârghii de echilibru deoarece realizează echilibrul static. Forţa
rezistentă este reprezentată de greutatea corpului sau a segmentului care se deplasează, iar
forţa activă este reprezentată de inserţia pe segmentul osos a muşchiului care realizează
mişcarea.

Identificarea pârghiilor de gradul I în organismul uman:

trunchiul se află în echilibru pe picioare ca o pârghie de gradul I;
capul în echilibru pe coloana vertebrală. Punctul de sprijin este vertebra atlas, rezistenţa
este reprezentată de greutatea capului, care tinde să cadă înainte, iar forţa activă este
dezvoltată de muşchii cefei, care opresc căderea capului înainte;
antebraţul în extensie se comportă ca o pârghie de gradul I; când se face îndoirea şi
extinderea braţelor în poziţia „stând pe mâini”, antebraţul acţionează ca o pârghie de gradul I,
muşchii extensori preiau rolul de agonişti atât în mişcarea de extensie, cât şi în cea de flexie,

3
îndoirea braţelor în această poziţie o face greutatea şi o gradează muşchii extensori (triceps),
iar extensia coatelor este realizată de muşchii extensori;
în situaţia în care piciorul este fixat pe sol (la mers, alergare, momentul bătăii în săritură,
cădere de la înălţime), segmentul gambei este tot o pârghie de ordinul I cu punctul de sprijin
la mijloc.

Pârghiile de gradul II sunt pârghii de forţă deoarece au rolul de a multiplica forţa. Aceste
pârghii au, de obicei, formă de pană.

Identificarea pârghiilor de gradul II în organismul uman:

incisivii
caninii
piciorul având ca rezistenţă greutatea corpului transmisă prin tibie; greutatea corpului este
aplicată la nivelul articulaţiei tibio-tarsiene, astfel încât forţa o vor da muşchii inseraţi prin
tendonul lui Ahile pe calcaneu; punctul de sprijin, când stăm pe vârful picioarelor, se află la
extremitatea metatarsienelor în contact cu solul;
segmentul membrului superior în timpul executării flotărilor.

4
Pârghiile de gradul III sunt pârghii de deplasare, ele utilizând o forţă mare pentru a învinge
o forţă mică, în schimb deplasează mult punctul de aplicaţie a forţei rezistente.
Acest tip de pârghii este cel mai frecvent întâlnit în corpul uman.
La acest tip de pârghii punctul de aplicaţie al forţei active – locul de inserare a muşchiului –
se află întru punctul de sprijin – articulaţia – şi punctul de aplicaţie a forţei rezistente.

Identificarea pârghiilor de gradul III în organismul uman:

antebraţul în flexie funcţionează ca o pârghie de gradul al III-lea când muşchii flexori se
contractă pentru a-l ridica; bicepsul se contractă producând o forţă care are punctul de
aplicaţie pe antebraţ. În acest caz, braţul forţei active este de aproximativ 8 ori mai mic decât
braţul forţei rezistente, rezultă că forţa activă trebuie să fie de 8 ori mai mare decât forţa
rezistentă;
coastele, în timpul respiraţiei, la inspiraţie şi expiraţie. Articulaţia costo – vertebrală
reprezintă punctul de sprijin, zonele de inserţie a muşchiului pe corpul coastei reprezintă
punctul de aplicaţie al forţei active iar partea anterioară a coastelor reprezintă rezistenţa;
gamba acţionează ca o pârghie de gradul III, la fotbal, în cazul unui voleu, piciorul nu este
fixat pe sol, deci punctul de aplicaţie al forţei active se află la mijloc iar rezistenţa este
reprezentată de un ansamblu de forţe (greutatea mingii, greutatea piciorului etc.). Spre
exemplu, însumând greutatea piciorului, greutatea gambei, greutatea obiectului lovit (mingii),
forţa de contracţie a extensorilor gambei pe coapsă, precum şi valorile acceleraţiei rezultate
din pendularea gambei spre înainte, rezultă că o minge de fotbal poate fi lovită cu o forţă de
aproximativ 2 kN chiar de un individ neantrenat;mâna, atunci când prinde obiectele ca o
pensă.

Trebuie să reţinem faptul că, în organismul uman, aceeaşi pârghie poate să-şi schimbe
gradul în raport cu poziţia în care acţionează segmentele: antebraţul, în mişcarea de
flexie, se comportă ca o pârghie de gradul III, iar în poziţia stând pe mâini, ca o pârghie
de gradul I.

5
2. Rol antitoxic. Oasele reţin numeroase substanţe toxice (Hg, Pb, F) pătrunse accidental
în organism, care apoi sunt eliberate treptat, fiind eliminate renal.

3. Rol de sediu principal al organelor hematopoietice. La copii, toate oasele, iar la adult
oasele late conţin măduvă roşie, hematogenă.

4. Rol in metabolismul calciului, fosforului şi electroliţilor. Oasele reprezintă principalul

rezervor de substanţe minerale al organismului.

5. Rol de protecţie al unor organe vitale:

- cutia craniană pentru encefal
- canalul rahidian pentru măduva spinării
- cutia toracică pentru inimă şi plămâni
- bazinul osos pentru organele pelviene.