Sunteți pe pagina 1din 3

Francis Bacon (pictor)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Nu confundați cu Francis Bacon (filozof).
Francis Bacon (*28 octombrie 1909, Dublin - 28 aprilie 1992,
Madrid) a fost un pictor britanic de origine irlandeză, unul din cei
Francis Bacon
mai importanți pictori ai secolului al XX-lea. În opera lui, realizată
pe suprafețe mari, este tematizată în special suferința corpului
omenesc, deformat de violența vieții de fiecare zi, într-o existență
lipsită de sens și de posibilitate eliberatoare. Tablourile sale
instaurează o atmosferă plină de tensiune, personajele suferind
acțiunea destructivă a unor forțe ce vin din interiorul sau exteriorul
conștiinței. Precaritatea ființei umane este acuzată într-o lungă serie
de capete de expresie, începând cu propria gamă de autoportrete.
Tragismul sub care sunt înfățișate chipurile contemporanilor sau ale
unor personaje istorice au la bază avertismentul pe care conștiința
artistului înțelege să-l dea oricăror pericole de distrugere a valorilor
umane. Dincolo de imaginile terifiante ale iraționalismului, răzbate
totuși umanitatea omniprezentă și dominatoare.

Francis Bacon
Date personale
Cuprins Născut 28 octombrie 1909[1][2][3][4][5]
Dublin, Regatul Unit al Marii
Viața și Opera
Britanii și Irlandei
Bibliografie Decedat 28 aprilie 1992 (82 de
Note ani)[1][6][7][8][2][9][3][4][5]
Madrid, Spania
Legături externe
Cauza cauze naturale[*] (infarct
decesului miocardic)
Cetățenie Irlanda
Viața și Opera Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei
Francis Bacon s-a născut la 28 octombrie 1909 în Dublin (Irlanda) Ocupație pictor
din părinți englezi. Cu o sănătate fragilă, suferind de astm, nu a putut Activitate
urma o școlaritate normală. La vârsta de 16 ani se manifestă primele Domeniu
artistic pictură
înclinații homosexuale și este izgonit de acasă de către tatăl său.
Studii Dean Close School[*]
Francis Bacon pleacă la Londra, unde are diverse îndeletniciri
Mișcare
ocazionale. Sub impresia unei expoziții cu tablouri de Pablo Picasso artistică Modernism
din 1926 și a suprarealismului francez, începe să picteze - ca Opere Triptych, 1976[*], Three Studies for
importante Figures at the Base of a
autodidact - primele sale tablouri. În 1927 pleacă la Berlin, unde ia
Crucifixion[*]
contact cu operele lui George Grosz, Otto Dix și Max Beckmann. Se Premii Rubenspreis[*] (1967)
întreține cu lucrări de decorație interioară și ca designer. Nu Site oficial http://www.francis-bacon.com/
manifestă niciodată dorința de a urma o școală de artă sau de a lucra Prezență online
site web oficial (http://www.francis-bacon.com/)
Internet Movie Database (https://tools.wmflabs.
în atelierul vreunui artist. Călătorește la Paris, unde vizitează org/wikidata-externalid-url/?p=345&url_prefix=
https://www.imdb.com/&id=nm1066980)
expoziții ale lui Fernand Léger, Joan Miró, Max Ernst și Giorgio de
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
Chirico. p?title=Francis_Bacon_(pictor)&action=edit&section=
0)
În 1929 se stabilește la Londra, unde deschide un atelier ca decorator
de interioare într-un vechi garaj din South Kensington. Acolo expune
covoare, tapițerii și mobile moderne din oțel și sticlă executate după proiectele proprii. Începând cu anul 1930 se consacră
definitiv picturii în ulei, inițiat în această tehnică de artistul australian Roy de Maistre.

La expoziția "Art Now" din Mayor Gallery (Londra, 1933), Bacon expune pentru prima dată un tablou cu tema "Răstignirii"
(Crucifixion), temă asupra căreia va reveni mai târziu și în alte opere. Tabloul este achiziționat de colecționarul Michail Sadler.
Întrucât nu găsește un galerist care să-i servească ca impresar, Bacon își organizează în 1934 pe cont propriu prima sa expoziție
personală cu picturi în ulei și guașe, lipsită total de succes. Descurajat, pictează mai puțin, călătorește prin Europa, capătă
pasiunea jocurilor de noroc și lucrează un timp ca crupier într-un cazino. În 1936 i se refuză tablourile la Expoziția Internațională
a Suprarealiștilor, pe motiv că ar fi "prea puțin suprarealiste". În 1937 expune câteva tablouri la o expoziție a tinerilor artiști
britanici.

Din cauza suferinței sale de astm, Bacon este scutit de serviciu militar în cel de al doilea război mondial. Se retrage la țară în
localitatea Petersfield în Hampshire. În 1942, Bacon se întoarce la Londra și își reia activitatea artistică în vechiul său atelier din
Kensington. Nemulțumit cu creația sa anterioară, distruge o mare parte din pânzele realizate până atunci; din perioada 1929-1944
păstrează doar 15 tablouri. În 1944 este remarcat de critică, expunând la Londra tripticul "Trei studii pentru figurile la piciorul
unei răstigniri" (Three Studies for Figures at the Base of a Crucifixion), în prezent la Tate Gallery, Londra, operă care bruschează
publicul prin deformările duse la extrem, înscriindu-se pe linia expresionismului pictural. Urmează o serie de expuneri, care
polarizează publicul și pe criticii de artă.

În 1946, Francis Bacon se stabilește la Monte Carlo, posedat de patima jocurilor de noroc. Până în anul 1950 pendulează între
Monte Carlo și Londra, înainte de a rămâne pentru o perioadă mai lungă în capitala britanică. Timp de câteva luni, predă lecții de
pictură la Royal College of Art din Londra. În 1950 are loc prima expoziție personlă a lui Francis Bacon la Monte Carlo, urmată
de o serie de expoziții internaționale la Londra, Veneția, New York și Paris. Începe o serie de studii asupra picturii lui Velázquez,
inspirate de Portretul Papei Innocențiu X. Stilizarea pictorului este rezultatul unui proces complex în care el ia ca model fotografi
de oameni și animale, fotograme din filme celebre sau imagini din documente medicale. Este influențat în special de Cimabue
(Crucifixion), Edgar Degas (După scăldat), Eadweard Muybridge (mișcări fotografice), Chaïm Soutine și mai ales de Vincent van
Gogh, care îi inspiră o serie de portrete (Studiu pentru un portret al lui Van Gogh, 1957; Studiu asupra unui peisaj după Van
Gogh, 1957; Van Gogh în natură, 1957; Van Gogh plecând la lucru, 1957).

În 1955 se organizează prima expoziție retrospectivă în Institute of Contemporary Arts din Londra. Următoare retrospective au
loc la Tate Gallery (Londra, 1962), Guggenheim Museum (New York, 1963), Art Institute (Chicago, 1963).

Începând cu anul 1964 întreține o legătură cu George Dyer, persoană de condiție joasă, dependent de droguri și alcool, care îi
devine partener. În ajunul deschiderii unei expoziții retrospective la Grand Palais din Paris în 1971, Dreyer se sinucide cu o
cantitate excesivă de stupefiante și alcool, fapt reflectat într-o serie de creații ulterioare ale lui Bacon (Triptychon August 1972:
Triptychon Mai-Iunie 1973). În 1975 se întâlnește cu Andy Warhol în New York, iar în 1978 cu Balthus la Roma. Renumele lui
crește în acest timp, expozițiile personale și retrospective se succed la Kunsthalle (Düsseldorf, 1972), Metropolitan Museum of
Art (New York, 1975), Tate Gallery (Londra, 1985), Staatsgalerie (Stuttgart, 1985), Nationalgalerie (Berlin, 1986),
DOCUMENTA IX (Kassel, 1992). La vârstă înaintată trebuie să i se extirpe un rinichi bolnav, ceea ce nu îl împiedică să continue
consumul de alcool. În timpul unei călătorii la Madrid cu ocazia unei retrospective Velázquez în muzeul Prado, Francis Bacon
moare în ziua de 28 aprilie 1992 în urma unui infarct cardiac.

Forța creației lui Francis Bacon se exercită până în zilele noastre în operele unor artiști contemporani, ca Norbert Tadeusz, Neo
Rauch sau Aris Kalaizis, ultimii din Neue Leipziger Schule.
La o licitație din 14 mai 2008, tabloul său Triptych, 1976 a fost vândut pentru suma record de 87,9 milioane dolari.

Bibliografie
John Rotherstein & Ronald Alley: Francis Bacon. Londra 1964
Gilles Deleuze: Francis Bacon, Logique de la sensation. Paris 1981
Wieland Schmied: Francis Bacon. Das Bewusstsein der Gewalt. München 1996
David Sylvester: Francis Bacon again. Londra 2000
Luigi Ficacci: Francis Bacon. Köln 2003
Armin Zweite (Edit.): Francis Bacon. Die Gewalt des Faktisches. Hirner 2006

Note
1. ^ a b „Francis Bacon” (https://d-nb.info/gnd/11850570X), Gemeinsame Normdatei, accesat în 26 aprilie 2014
2. ^ a b Francis Bacon (http://britannica.com/), Encyclopædia Britannica Online, accesat în 9 octombrie 2017
3. ^ a b Francis Bacon (https://www.findagrave.com/), Find a Grave, accesat în 9 octombrie 2017
4. ^ a b Francis Bacon (https://www.discogs.com), Discogs, accesat în 9 octombrie 2017
5. ^ a b Francis Bacon (artist) (http://www.isfdb.org), Internet Speculative Fiction Database, accesat în 9 octombrie
2017
6. ^ Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12054593n), accesat în 10 octombrie 2015
7. ^ Francis Bacon (http://explore.rkd.nl/en/explore/artists/3435) (în engleză), RKDartists
8. ^ Francis Bacon (http://oxfordindex.oup.com/view/10.1093/benz/9780199773787.article.B00009707) (în engleză),
Benezit Dictionary of Artists
9. ^ Francis Bacon (artist) (https://snaccooperative.org/), SNAC, accesat în 9 octombrie 2017

Legături externe
en Archiva picturilor lui Francis Bacon (http://members.tripod.com/~pinkfreudian/archivebacon.html)
en Opere de Francis Bacon în Webmuseum Paris (http://www.ibiblio.org/wm/paint/auth/bacon)
en Francis Bacon Image Gallery. Pagină extinsă cu biografie, imagini și citări (http://www.francis-bacon.cx/)
en Francis Bacon Gallery (http://www.museumsyndicate.com/artist.php?artist=20)
Francis Bacon și „violența“ expresiei (http://www.observatorcultural.ro/Francis-Bacon-si-violenta-expresiei*articleI
D_25792-articles_details.html), Cezar Gheorghe, Observator cultural - numărul 589, august 2011
Francis Bacon - Documentar (https://www.youtube.com/watch?v=oixAAcBTstE)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Francis_Bacon_(pictor)&oldid=12429729

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 28 octombrie 2018, ora 20:02.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

S-ar putea să vă placă și