Sunteți pe pagina 1din 297

IDN

C7

Identitățile Chișinăului • Ediția a patra


Identitățile Chișinăului
Ediția a patra

Editura ARC
IDENTITĂŢILE CHIŞINĂULUI
ediția a IV-a
Seria
Istorii și Documente Necunoscute – IDN
Culegere de studii
C7

IDENTITĂŢILE CHIŞINĂULUI
Ediția a IV-a
Chișinău – 2018

Coordonatorul seriei:
Sergiu Musteață

Lucrarea este publicată cu sprijinul financiar al Direcției Cultură


a Primăriei Municipiului Chișinău, al Grupului Civic pentru Patrimoniu
Cultural și al Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova.
Finanțatorii nu poartă răspundere pentru conținutul lucrării.
IdentităȚile Chişinăului
Ediția a IV-a
Materialele Conferinței Internaționale
„Identităţile Chişinăului”, ediția a IV-a,
19-20 octombrie 2017, Chişinău, Republica Moldova

Chișinău – 2018
Coordonatorii volumului:
Sergiu Musteață
Alexandru Corduneanu

Redactare: Lilia Toma


Coperta și prelucrarea imaginilor: Mihai Bacinschi

Coperta 1: Piața veche a Chișinăului, Catedrala Sf. Arhangheli Mihail și Gavril


(edificată în 1802), casa mitropolitului Bănulescu-Bodoni și Monumentul Eroilor
Comsomolului amplasat în 1959. Catedrala a fost demolată în 1962, când a fost amenajat
noul bulevard al Tineretului (L. Dubinovschii și F. Naumov).
Coperta 4: Posterul Conferinței „Identitățile Chișinăului”, ediția a IV-a.

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții


„Identităţile Chişinăului”, conferinţă internaţională (4 ; 2018 ; Chişinău). Materialele Conferinţei Internaţionale
„Identităţile Chişinăului”, Ediţia a 4-a, 19-20 octombrie 2017, Chişinău, Republica Moldova / coord.: Sergiu Musteaţă,
Alexandru Corduneanu. – Chişinău : Arc, 2018 (Tipogr. „Bons Offices”). – 296 p. : fig., fot. – (Seria : „Istorii şi
Documente Necunoscute – IDN” : Culegere de studii ; C 7 / coord.: Sergiu Musteaţă, ISBN 978-9975-61-871-7).
Texte : lb. rom., engl., rusă. – Bibliogr. la sfârşitul art. – Referinţe bibliogr. în subsol. – Apare cu sprijinul financiar
al Dir. Cultură a Primăriei Mun. Chişinău, al Grupului Civic pentru Patrimoniu Cultural şi al Asoc. Naţ. a Tinerilor
Istorici din Moldova. – 200 ex.
ISBN 978-9975-0-0224-0.
94(478-25)(082)=135.1=111=161.1
I-34
Cuprins

Introducere (Sergiu MUSTEAȚĂ, Alexandru CORDUNEANU) ...................................................................... 7

În loc de prefață
Chișinău: la cumpăna „scoaterii din ascundere” (interviu cu academicianul Mihai Cimpoi) .............................11

orașul literar și artistic


Leo BUTNARU, Despre poezia inspirată de oraș .......................................................................................................17
Iurie COLESNIC, Hotelul Londra și consacrarea unui poet ....................................................................................20
Diana VRABIE, Imaginea Chișinăului în presa interbelică românească: (auto)imagologie literară .................28
Aliona GRATI, Chişinăul şi chișinăuienii. Exerciţiu de imagologie literară . ........................................................33
Leo BUTNARU, Jurnal de Chișinău (1970-1980) ..................................................................................................50
Mihaela TOADER, Chişinăul lui Nicolae Lupan . ....................................................................................................59
Sergiu MUSTEAȚĂ, Chișinăul lui Efim Crimerman . .............................................................................................65
Larisa UNGUREANU, Chișinăul în viziunea dramaturgilor și a regizorilor de teatru . ...................................74
Ghenadie POSTOLACHI, Chişinău: între amurgul dionisiac şi recrudescența bizantină ...............................78
Alexandru CORDUNEANU, Marcaje pentru un sentiment al spațiului cultural .............................................79
Vladimir BULAT, Petru Jireghea conjugă lumea la verbul cromatic .......................................................................82

ORAȘUL CA TOPOS ISTORIC ȘI CULTURAL


Andrei EȘANU, Valentina EȘANU, Aspecte ale istoriei Chișinăului din vechime până în pragul
epocii moderne ..............................................................................................................................................................87
Andrei EȘANU, Valentina EȘANU, Vama domnească și poșta veche a Chişinăului .........................................101
Анатолий ГОРДЕЕВ, Градостроительство Кишинева со дня основания и до наших дней ......................106
Андрей ГЕРЦЕН, Тамара НЕСТЕРОВА, Евгений ПАСКАРЬ, Реконструкция историко-
географического ландшафта средневекового Кишинёва .................................................................................114
Virgil PÂSLARIUC, Politici imperiale între centru şi periferie: cum şi-a păstrat Chişinăul statutul
de centru administrativ al Basarabiei ....................................................................................................................141
Maria DANILOV, Pe urmele unui manuscris inedit din Chișinăul de altătadă
(Ф. Ф. Вигель, Замечания на нынешнее состояние Бессарабии, 1823) ..................................................147
Alla CHASTINA, Arhitectul Luka Zaușkevici (1807 – după 1859) ..................................................................154
Lidia PRISAC, Ograda Armenească din Chișinău (1813-1922) ..........................................................................161
Михаил СЛОБОЗИЯНУ, 185 лет со дня основания первой публичной библиотеки города
Кишинева (22 августа 1832 г. – 22 августа 2017 г.). Спорная преемственность . .............................171

–5–
Ivan DUMINICA, Activitatea Dumei Orășenești din Chişinău în perioada primarului Dmitri Mincov
(primul mandat, 1850-1854) (II) . .......................................................................................................................181
Olga GARUSOVA, Filantropii Chișinăului. Gheorghe Balș .................................................................................188
Lucia SAVA, O imagine a alterității. Chișinăul în viziunea contelui Serghei D. Urusov . .................................195
Лилия ЦЫГАНЕНКО, Кишинев в 1913 году (по материалам газеты «Придунайский край»)..........202
Iulian RUSANOVSCHI, Monumentul-Izvor General Pion .................................................................................206
Mariana S. ȚĂRANU, Asigurarea cu produse alimentare a locuitorilor orașului Chișinău în timpul
înfometării artificiale a populației din RSSM (1944-1947) . ...........................................................................209
Ana CARP, Strada Nicolae Iorga din municipiul Chișinău, între trecut, prezent și viitor ................................214
Dinu POȘTARENCU, Biserica Sfântul Proroc Ilie din Chişinău ........................................................................219
Наталия ЮРЧЕНКО, Как типовой проект стал памятником архитектуры (или к вопросу
об авторстве Римско-католического костела в Кишиневе) . .......................................................................240
Bo LARSSON, Thoughts on the Future Quality and Identity of Chişinău .........................................................246
Silviu ANDRIEȘ-TABAC, Noile simboluri heraldice ale comunelor Ciorescu și Băcioi,
municipiul Chișinău .................................................................................................................................................258
Aurelia TRIFAN, Galeriile de la Cricova, municipiul Chișinău. Imaginea actuală a căutărilor
arhitecturale și artistice..............................................................................................................................................265
Ludmila MOISEI, Orașul Chișinău – epicentru al acțiunilor de revitalizare a tradiției culturale ..................273
Maria AXENTI, Imaginea Chișinăului: între oferta turistică și experiența urbană ..........................................280
Gilles Duhem, Capitala Republicii Moldova, Chişinău – un haos urbanistic reflectând o societate
în derută . ....................................................................................................................................................................286

În loc de POSTFAȚĂ
O mărturisire de credință pentru Chișinău (interviu cu scriitorul Vladimir Beșleagă) . .....................................293
INTRODUCERE

Începând cu anul 2011, Asociaţia Naţională a cuire. Recuperarea orașului se poate face doar prin
Tinerilor Istorici din Moldova și Grupul Civic pen- regenerarea sufletului lui, care supraviețuiește și este
tru Patrimoniu Cultural, în parteneriat cu Direcția renăscut în fiecare dintre locuitori.
Cultură a Consiliului Municipal Chișinău, reali- Patrimoniul cultural al spațiului unde locuim
zează ediții bienale ale Conferinței Internaționale poate contribui la identificarea şi cunoaşterea iden-
„Identitățile Chișinăului”. Până în prezent au fost tităţii şi a topografiei urbane şi poate facilita dezvol-
realizate patru ediții ale proiectului (2011, 2013, tarea culturală de mai departe a fiecărui oraş. Oraşul
2015, 2017). Publicarea ulterioară a comunicărilor Chişinău are o istorie seculară şi a cunoscut un pro-
în volume distincte a avut un impact direct asupra ces de urbanizare în continuă creştere în ultimii două
publicului larg interesat de trecutul, prezentul și vii- sute de ani, însă moştenirea sa istorică este, deocam-
torul Chișinăului. dată, puţin cunoscută. De aceea, proiectul nostru
Proiectul se înscrie în șirul de acțiuni menite să are și un obiectiv educațional pronunţat, deoarece
facă cunoscut și să valorifice patrimoniul cultural fiecare aşezare umană este reprezentată atât de moş-
și istoric, material și imaterial al orașului Chișinău, tenirea ei culturală, cât şi de cetăţenii care o locuiesc
acțiuni încurajate și de majoritatea organizaţiilor in- în prezent, care trebuie să fie conştienţi de faptul că
ternaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale – sunt succesorii generaţiilor anterioare și să contribuie
UNESCO, ICOMOS, Consiliul Europei, iar recent la cunoașterea și protejarea acestui patrimoniu.
şi de Uniunea Europeană prin Tratatul de la Lisabo- Patrimoniul construit al cartierelor istorice chi-
na, care îndeamnă statele membre să-şi respecte reci- şinăuiene – cu elementele arhitecturale specifice, cu
proc diversitatea culturală şi lingvistică şi să asigure istoriile fiecărei case, cu tramele stradale diferite pen-
protecţia patrimoniului cultural european. Declara- tru oraşul de sus şi oraşul de jos – constituie una din
rea de către Uniunea Europeană a anului 2018 drept cele mai importante componente ale moştenirii cul-
Anul European al Patrimoniului este o dovadă eloc- turale naţionale, care conferă simţul continuităţii şi
ventă în acest sens. al legăturii cu generaţiile precedente şi oferă posibili-
Eforturile organizatorilor vin să încurajeze stu- tatea de a avea acces la documentul istoric veritabil.
diile și cercetările urbane pe diverse domenii. Pro- Astăzi patrimoniul cultural al capitalei riscă o
movarea unei culturi a memoriei urbane aduce și desfigurare şi o pierdere a autenticităţii, iar istoria
o schimbare de viziune asupra viitorului orașului. şi valorile lui riscă să rămână doar pasiunea unora,
Tot mai rar orașul este perceput doar ca obiect de în loc să devină un bun al comunităţii, cunoscut şi
intervenție (științifică, edilitar-administrativă, eco- drag tuturora, destinat şi generaţiilor care vin, dar şi
nomică, politică etc.) și tot mai des – ca subiect de persoanelor care ne vizitează oraşul. Chişinăul este
dialog istoric și cultural. Tendința este globală și se unicul oraş istoric protejat de stat din Republica
regăsește inclusiv în Actul final al Conferinței ONU Moldova. Identitatea toposului şi a chişinăuienilor
Habitat III. În 2017, ediția a treia a Conferinței este strâns legată de caracterul centrului istoric, care
„Identitățile Chișinăului” a avut loc aproape con- poartă amprenta etapei iniţiale de fondare a oraşului.
comitent cu Congresul Uniunii Internaționale a Vatra istorică trebuie protejată, cercetată şi valorifi-
Arhitecților, desfășurat la Seul cu tema „Sufletul cată cultural.
orașului” („Soul of City”), la care arhitecții au pledat Se cere o mai mare responsabilitate a tuturor
fără echivoc pentru redescoperirea, renașterea relației factorilor de decizie de nivel local şi central. Toa-
dintre spațiul construit și locuitori, dintre loc și lo- te instituţiile implicate în procesele decizionale din

–7–
domeniul construcţiilor sunt responsabile în egală academicieni și profesori universitari, istorici, arhi-
măsură de cazurile care au condus la demolări, dis- tecţi, urbanişti, scriitori, critici de artă, artiști plastici,
trugeri sau intervenţii care au deteriorat patrimoniul antropologi urbani, specialişti în domeniul protecţiei
cultural al oraşului, iar abuzurile şi încălcările trebu- şi reabilitării oraşelor istorice, reprezentanţi ai secto-
ie pedepsite. rului asociativ şi ai administraţiei publice centrale și
Administraţia publică locală şi responsabilii de municipale. La Conferință au fost susținute 38 de co-
planificarea urbană şi amenajarea teritoriului trebuie municări pe o tematică variată de la istoria medieva-
să ţină cont de legislaţia naţională şi de convenţiile lă și modernă, date biografice ale unor personalități
internaţionale ratificate de Republica Moldova, care uitate și istoricul unor locuri, clădiri, lăcașe de cult,
menţionează expres că patrimoniul arheologic apar- până la cercetări imagologice ale unor texte literare
ţine umanităţii, iar acolo unde nu există procedurile vizând Chișinăul și analize ale prezenței orașului în
de control administrativ şi ştiinţific care se impun şi arta plastică, arta dramatică și în discursul memoria-
de protecţie a patrimoniului arheologic în contextul listic al scriitorilor. Conferința a însumat un număr
politicilor de amenajare urbană şi rurală şi de dezvol- record de comunicări, majoritatea prezente în volu-
tare culturală, să se introducă astfel de proceduri. Cu mul de față, structurat în două compartimente te-
atât mai mult cu cât administrația capitalei şi-a asu- matice: „Orașul literar și artistic” și „Orașul ca topos
mat, în faţa cetăţenilor şi a partenerilor externi, un istoric și cultural”. Pe post de prefață a fost inclus un
şir de angajamente de a proteja şi a reabilita patrimo- interviu edificator pentru relația noastră culturală cu
niul cultural, în general, şi centrul istoric, în special. Chișinăul, realizat cu academicianul Mihai Cimpoi,
Invitația pentru edificarea participativă a zilei de iar ca postfață, un interviu cu scriitorul Vladimir
mâine a Chișinăului este adresată tuturor, inclusiv Beșleagă, care destăinuie o mărturisire de credință
scriitorilor care prin ceea ce creează, carte cu carte, pentru Chișinăul românesc.
configurează şi remodelează orașul în imaginarul co-
lectiv. „Oraşul e un text care se scrie şi se citeşte la Organizatorii aduc mulţumiri tuturor partici­
nesfârşit, un teritoriu la răscrucea închipuirii cu me- panților din țară și de peste hotare, colegilor noștri
moria. Oraşul e, în sine, o mare istorisire, un roman care au sprijinit organizarea conferinței și celor care
al romanelor, o bogată reţea de ficţiuni care se între- și-au adus contribuţia la apariţia prezentei lucrări.
taie şi se bifurcă, un mare simbol, o creaţie de sine În mod deosebit mulțumim persoanelor care au
stătătoare a închipuirii, un hipertext de care se leagă susținut financiar atât organizarea conferinței, cât și
texte nesfârşite” (Luis García Jambrina). Colocviul tiparul acestei culegeri.
„Orașul și literatura: Chișinăul ca topos cultural”, Exprimăm gratitudinea noastră Muzeului Națio­
care s-a desfășurat la Muzeul Național de Artă în nal de Artă a Moldovei, în mod special domnului
ziua a doua a Conferinței, și expoziția artistului plas- Tudor Zbârnea, director general, pentru tor sprijinul
tic Iurie Platon „În labirint”, care a însoțit și a cata- acordat în organizarea colocviului și a expoziției de
lizat lucrările colocviului, au fost, în sensul citat, o pictură „În labirint” a lui Iurie Platon.
provocare reușită pentru mediul literar și artistic, cu Ne încurajează faptul că pentru toate cele patru
efecte pe care le vom urmări în continuare. ediții ale „Identităților Chișinăului” administrația
Lucrările ediției IV a Conferinței din 19-20 oc- municipală, indiferent de culoarea politică, a fost
tombrie 2017 au stârnit un viu interes în mediul aca- solidară cu proiectul nostru, edificând prin interme-
demic, literar și artistic, al administrației municipale diul Direcției Cultură un parteneriat unic ca durată
și al profesioniștilor din diverse domenii de interes și ca impact.
comunitar. La masa de dialog cultural au participat Sergiu Musteață, Alexandru Corduneanu

–8–
În loc de prefață
CHIȘINĂU: LA CUMPĂNA „SCOATERII DIN ASCUNDERE”
(interviu cu academicianul Mihai Cimpoi)

– În „Război și pace”, Lev Tolstoi sugerează că – În ciuda schimbării aleatorii de paradigme, în


spiritul locului poate fi surprins prin contempla- pofida faptului că mai este crezut o localitate de mar-
rea de pe o înălțime, în lumină potrivită, a imagi- gine şi ilustrează un marginarism evident, Chișinăul
nii de ansamblu a orașului cu tot cu împrejurimi. are un „discurs cultural” indiscutabil, întemeiat pe
De pe care înălțimi ați putut surprinde genius loci ceea ce numeam „întoarcere la izvoare”, la matricea
al Chișinăului? Cum ați descrie, domnule acade- stilistică firească, la un românism cultural fervent şi
mician Mihai Cimpoi, caracterul individual al consecvent, depistabil în literatură, muzică, în artele
orașului nostru? plastice.
– Am cunoscut/cunosc trei Chişinăuri – diferiţi – Ați dedus, deși sub semnul unui „se pare”,
ca întindere, ca aglomeraţie urbană, ca tablou etno- marca ontologică a Chișinăului ca „închidere” cu
lingvistic, dar foarte apropiaţi şi contopiţi într-o ima- referire și la „orizontul închis” basarabean, despre
gine unitară ca forma mens, ca habitat, ca biotop. Mă care vorbea George Meniuc. Această „închidere”
refer – bineînţeles – la o adânc înrădăcinată convin- („învăluitul”, „acoperitul”, „ascunsul” la Heide-
gere că e o localitate de margine, de provincie, convin- gger) ființială a Chișinăului este ca și documentată
gere nutrită şi de răutăcioasa identificare puşkiniană istoric și literar în ultimele două secole. Are oare
cu pustiul, făcută în calitatea acestuia de exilat-spion Chișinăul vocația „secretului?
(cu leafă de la Departamentul de Externe al Rusiei).
Este un Chişinău ca sat sau târg, cu pecetea adâncă a – „Orizontul închis” nu are, la Meniuc, o conota-
anonimatului, descris de călătorii străini. Un Chişi- ţie filosofică, ci acea de „marginarism”, de condamna-
nău negruzzian, semipatriarhal, văzut ca o stanişte, re la ceea ce Mircea Eliade denumea „teroare istorică”
ca un fief de petrecere a străinilor de toată speţa. Și şi de claustrare într-un cerc destinal „blestemat” (ceva
un Chișinău de azi; de fapt, un megalopolis, întins de ordinul „blestemului valah” al lui Cioran). „Secre-
pe o suprafaţă mai mare decât Parisul, cu o topogra- tul” este, bineînţeles, pecetea vechimii care „se ascun-
fie dispusă alandala după voia mulţilor arhitecţi ce de” în zonele ce poartă şi nişte denumiri sugestive,
s-au perindat şi a celor aruncaţi în goana după spaţii precum Schinoasa, Otovasca, Ceucari, Poşta Veche,
din zilele noastre. E greu de găsit azi un loc anume Valea Morilor, Melestiu, Sculeni, Valea Crucii, Vis-
din care poţi face un tur de orizont, o panoramare ce terniceni, Ciocana Nouă. Întâmplarea face să fi lo-
să-i surprindă adevăratul profil. La începutul anilor cuit, în anii studenţiei, la Otovasca şi Visterniceni în
’60 ai secolului al XX-lea era încă un oraş ce putea case de lut şi bârne şi cu poduri din grinzi prin care
fi crezut o oază de tihnă câmpenească, un otium vir- se vedeau, noaptea, stelele. Veneam la Universitate şi
gilian cu aer curat, îmbibat primăvara cu miresme- pe la redacţii pentru a propune câte-un articolaş în
le florilor de tei şi salcâm, iar toamna cu arome de cizme. Anumite străzi, înnoroiate cumplit, puteau
busuioacă, fiindcă pe lângă case locuitorii mai creş- fi străbătute numai cu astfel de încălţăminte. Tai-
teau butuci de vie sau lăsau să se întindă loazele de na Chişinăului, pe care n-au perceput-o nici poeţii,
viţă peste galeriile dintre clădiri. Jean-Paul Sartre era stă în această legătură organică cu natura, observa-
întrebat insistent, în timpul vizitei la Chişinău din bilă şi astăzi în pâlcurile de copaci cu hăţişuri încă
1968, ce părere are despre „noul aspect” al oraşului sălbatice, în izvoare, în blagiana alternare deal-vale,
şi, după un moment de tăcere, a răspuns: „Mie-mi în stufărişul des din albia Bâcului. Această pecete a
place vechiul Chişinău…”. vechimii, a organicismului (filosofic vorbind) nu au
putut-o şterge clădirile – cu multe etaje („flăcările”),
– Modernitatea urbană a Chișinăului este nici construcţiile kitsch ale celor cu dare de mână.
produsul ultimelor secole, răstimp în care s-au
succedat și s-au suprapus câteva paradigme cul- – Mitologia culturală a Chișinăului include
turale. Cum arată, în viziunea Dumneavoastră, printre temele predilecte pe cea a orașului de sub
Chișinăul actual ca topos cultural? Cum ați defi- oraș, a galeriilor subterane, care ar avea o vechime
ni în cadrul culturii române un „discurs cultural de sute (mii?) de ani și ar forma o rețea extinsă cu
chișinăuian”? mai multe intrări-ieșiri. Săpăturile făcute cu ocazia

– 11 –
edificării unor clădiri în zona istorică a orașului derent rurală, am putea distinge totuși, fără a ne
confirmă presupoziția. Ce alte legende, istorisiri aventura să vorbim de citadinism chișinăuian, o
chișinăuiene au suscitat curiozitatea intelectuală a serie de opere de inspirație urbană. Cui i-a reușit,
generației șaizeciste? în opinia Dumneavoastră, cea mai inspirată citire
– Chişinăul e cel care s-a impus ca aşezare urbană a „textului” chișinăuian?
în ultimul timp, cu istoria lui recentă. Dacă există şi – „Textul” chişinăuian a fost citit, în cheie
un Chişinău „protoistoric”, adică dinainte de prima mitopo(i)etică, de Nicolai Costenco, Magda Isanos
lui atestare documentară, cu o istorie secretă, precum şi George Meniuc, într-o măsură oarecare de Vera
afirmaţi, ar trebui să fie desecretizată cu documente- Malev în romanul despre Maria Cebotari, iar mai
le pe tapet, precum zicea Eminescu, şi nu dedusă din aproape de noi, în registru satiric, de Val Butnaru şi
presupoziţii şi legende născocite. Dumitru Crudu.
– Pentru toate generațiile postbelice de intelec- – Domnule academician, locuiți în Chișinău
tuali și artiști basarabeni Chișinăul ca spațiu pu- de peste 50 de ani. Cum arată, în viziunea Dum-
blic începea la Bibliotecă. Acolo era orașul în oraș, neavoastră, un adevărat chișinăuian?
acasa de la oraș. Înainte de a fi un refugiu personal – Un adevărat chişinăuian ar trebui să arate ca
din calea orașului sovietic, era un loc de regăsire un intelectual rasat, tobă de cultură şi cu spirit euro-
a destinului cultural colectiv. Cât Chișinău este în pean, în felul lui Emil Loteanu, Mihail Grecu, Ale-
biblioteca Dumneavoastră? Ce alte locuri semni- xandru Cosmescu, Igor Creţu, Gheorghe Dimitriu,
ficative din Chișinăul anilor 60 au un rol cultural iar mai aproape de noi Valeriu Matei.
paradigmatic?
– Cred că avem probleme grave de memorie cul-
– Bine ziceţi: loc de refugiu. Este ceea ce a fost turală. Orașul istoric a fost construit de Imperiul
pentru mine Biblioteca Naţională (pe atunci „N. K. Rus pentru a servi interesele imperiale rusești în
Krupskaia”; studenţii ironizau cumplit spunând „mă regiune. Profilul urban al burgului a fost așezat în
duc la femeia lui Lenin”). Pentru mine, ca şi pentru istorie de neamțul Schmidt, de italianul Bernarda-
mulţi colegi ai mei, deveniţi scriitori, oameni de cul- zzi, dar și de basarabenii Șciusev, Katz, Voitzehov-
tură, cercetători, Biblioteca, şi nu Universitatea, cu sky. Ce ne facem cu acest patrimoniu construit,
mulţi profesori dogmatici şi cu cultură sărăcuţă, a care este distrus barbar sub privirile indiferente
fost reala alma mater. Am fost şcoliţi cu adevărat şi ale mediului nostru cultural și academic? Este oare
de Teatrul „Luceafărul”, şi de filmele româneşti care acest patrimoniu redundant culturii române?
se proiectau în Sala Verde a Cinematografului „Bi-
ruinţa” (azi „Odeon”), şi de micile concerte care se – Profilul urban polietnic, pluriperspectiv, moza-
dădeau înainte de filme, cu Nicolae Sulac şi Isidor icat-heteroarhitectonic – de la barocul somptuos al
Burdin, şi de cenaclurile conduse de Liviu Deleanu Casei Herţa, elegantele căsuţe cu creneluri din seco-
şi apoi de Liviu Damian de la Tinerimea Moldovei, lul al XX-lea la „corobcile” de tip sovietic şi mohorâ-
şi de întâlnirile cu scriitorii, cele cu Grigore Vieru, tele clădiri de fabrici din zona industrială – trebuie
Victor Teleucă, Ion Druţă rămânând memorabile, și păstrat ca document istoric al stratificărilor arhitec-
de filmele lui Emil Loteanu, singurele care rulau în turale şi ca semne de rezistenţă şi supravieţuire a ceea
româneşte. Biblioteca mea personală e foarte bogată ce numeam partea organică sau organicistă (aproape
în Chişinăuiana cultural-documentară, începând cu de natură) a oraşului. Nemţii au demolat toate clădi-
Dicţionarul geografic al Basarabiei (1904) de Zamfir rile de tip sovietic din Berlin. Nu suntem nemţi, nu
Ralli-Arbore, cu De la Basarabia rusească la Basa- dispunem de forţe materiale să facem acelaşi lucru,
rabia românească (vol. I, 1926) de Onisifor Ghibu, dar ar trebui să avem o reală voinţă de a ne debarasa
până la cărţile documentate ale lui Iurie Colesnic, de mentalitatea învechită în toate domeniile, inclusiv
Chişinăul în literatură, O călătorie de la Petersburg în urbanistică.
la Chişinău (1920) a lui Leon Donici-Dobronravov, – Ați putea invoca o culoare, un sunet, o imagi-
studiul recent despre Chişinăul secolul al XIX-lea al ne, un cuvânt ca trăsătură distinctivă a Chișinăului?
Alionei Grati şi multe altele. Care ar fi un supranume al Chișinăului?
– Deși literatura de limbă română din Chișinău, – Culoarea ar fi cea verde, simbolizând viul, natu-
inclusiv a optzeciștilor, are o tematică prepon- raleţea, organicul (de care tot vorbesc). Sunetul ar fi

– 12 –
cel al tălăncii mioritice (de care nu ne putem despăr- – Cea mai utopică dar şi cea mai reală idee pentru
ţi). Imaginea ar fi „zimbrul sombru şi regal” sau cru- secolul al XXI-lea, care iată se scurge vertiginos, ar fi,
cea şi sabia pe care le ţine în contrast simbolic Ştefan cum zicea distinsul cărturar Edgar Papu, un oraş cu
cel Mare şi Sfânt. Cuvântul ar fi, probabil, „răbdare” vocaţia monumentalităţii, bineînţeles valorice, cultu-
(cuvânt dacic), care semnifică rezistenţa în faţa tero- rale, artistice.
rii istoriei, a tuturor valurilor/vânturilor ei. Un su- – Domnule academician, Vă mulțumesc.
pranume (poreclă) potrivit(ă) ar fi CHINŞINĂU.
Alexandru CORDUNEANU
– Care ar fi pentru Dumneavoastră, domnu-
le academician, cea mai utopică idee reală pentru
Chișinăul secolului XXI?
orașul literar și artistic
DESPRE POEZIA INSPIRATĂ DE ORAȘ

Leo BUTNARU

Spre sfârșitul lunii februarie a anului 2018, re- din arenă, taurul „își zicea că la sfârșitul străzii/ va
gizorul-moderatorul unei emisiuni TV mă urcase începe libertatea lui/ și pacea”...
pe colinele cartierului Ciocana, întrebându-mă des-
pre cum m-am orășenizat eu, dacă am conștientizat Ba chiar și marea mi se pare că ține mai mult de...
acest fapt și dacă o fi intrat el sau nu în poezia mea oraș, decât de rustic, în poemul „Stea la pieptul tău”
de tinerețe etc. Uite, acolo, pe culmile celui mai în- – după înotul nocturn, când ieșim din mare, apare
alt cartier din (aproape...) metropola moldavă, m-am surprinzătorul motiv de a exclama: „Ah, iubito, pe
surprins să constat – jur, fără orgoliu! – pur și simplu sânul tău umed se reflectă/ Steaua polară! Ah, iu-
m-am surprins să constat că, în studenție, în primele bito,/ precum o nemaipomenită decorație/ lucește
cărți ale autorilor din generația numită șaptezecistă, steaua la pieptul tău! // Și o meriți, o meriți,/ fru-
eu, țărănașul de ieri, am fost cam unicul, ca să nu moaso”.
zic adevărul curat – chiar unicul care a scris despre Mai peste câteva pagini, „se înalță” un „Turn de
oraș, despre orașe. Și mi-am amintit de poemele cu macara – întinsă/ daltă, spre-a sculpta azurul”. Iar
tematică urbană din prima mea carte, „Aripă în poemul „– Șase, cinci, patru...” îl încep cu: „Uite-așa
lumină” (1976), în care (o iau metodic), în poemul trec peste traversele căilor ferate/ ca semnul cuvenit/
„Luni” (p. 14), „Peste piața toată și dincolo de ea/ peste rigla logaritmică;/ plecarea ori sosirea mea/
din turn se aude cum scârțâie/ timpul în orologiul înseamnă o numărătoare secretă, complicată/ referi-
pe care/ pe semne/ cel ce trebuia să o facă/ a uitat toare la viață și la ceea/ ce fac și-ar trebui să mai fac/
să-l ungă./ Curând prin geamurile deschise,/ de pe în ea”.
balcoane/se va ros-to-go-li în stradă/ alarma soneri- Peste o pagină e înserat poemul „Noapte în Le-
ilor deșteptătoare-a/ începutului de nouă săptă/-mâ- ningrad”, când „Lumina lunii urcă din Neva spre
nă muncitoare,/ și inimă,/ și creier –/ la fel”. frunțile noastre (...) / Ard lumânările miilor de lămpi
Peste o pagină, apar versurile despre „Cerul, asfalt – / statuile orașului își serbează ziua de naștere” etc.
albastru”. După pagina 47, în care, semi-urbanistic, Însă așa cum, implicit, cărțile autorului comu-
să zic, „vine” Hermes, „zeul călătoriei și al soliei”, nică, peste ani, decenii între ele (după plecare celui
„care fâlfâie din gleznele cu aripi” (Rilke), împreu- care le-a scris la cele veșnice, unele din ele vor conti-
nă cu arborii, făcând „cros/ după geamul mașinii”, nua, probabil, să mai comunice mult timp înainte),
„însă totuși le-o ia și ajunge înainte/ motorul cu aripi acest poem, „Noapte în Leningrad”, de la pagina 74
mari la călâie”, până la urmă Hermes, zeul alergării, a cărții de debut, apărute în 1976, la Chișinău, și un
„căzut obosit/ în colbu-nflorit peste cale,/ bocește alt poem, de la pag. 78, intitulat „Întâlnire amicală
de ciudă că l-a întrecut mașina,/ și lacrima sa/ e cu viforul”, dedicat „poetului și arhitectului Andrei
strop de benzină ce arde”. Pe pagina următoare, de Voznesenski”, peste 41 de ani sunt invocate în volu-
la benzină revenim la petrolul din care a fost extra- mul meu „Surfing în Galileea”, editat în 2017 la Iași.
să aceasta, despre el fiind vorba în poemul „Meta- Poemul-rezultat așa se și intitulează: „Paginile 74 și
morfoză în apropiere de Baku”: „Purtând peste oraș 78”, însă, fiind cam extins, voi cita din el doar câteva
norii grei,/ dimineața dăinuia cu prevestirea/ unei momente: „Era de parcă/ luminozitatea ușor obscură
ploi prelungi , clocotitoare”, însă, după-amiază, re- a zilei trecute se evapora spre boltă/ prelinsă vertical
veni arșița, „de parcă/ negrii nori au ars ca mari pe lângă tâmplele noastre. Era asemenea/ unui ames-
cisterne/ de petrol,/ coborându-și flacăra/ peste tec de aburi-lumină ce mă ducea cu gândul/ la clasele
corpurile noastre”. primare, când avusesem de didactică lectură/ capito-
Aduce/ adie a... oraș și următorul poem, „Schiță lul despre circulația apei în natură/ de data aceea pe
de scenariu pentru un film cu desene animate”. malurile de granit ale nordicului fluviu/ circulația fi-
„Motiv spaniol” e de asemenea un poem urban, ind triplată – de lumină lină și, bineînțeles, – de po-
dat fiind că în el e vorba de coridă, iar aceasta nu se ezie. (Zău/ sună bine: circulația poeziei în natură…)/
ține într-un sat, – nu? Iar când reușește să evadeze ...Noi/ parcă am fi intrat într-un timp vechi și intim/

– 17 –
având curiozitatea deschisă asemenea unui geam/ orașului unde/ turnul televiziunii străbate asfaltul/
la care sta cineva (poate chiar conaționalul nostru/ precum Osia Lumii”. Metaforele din text au un su-
Dimitrie Cantemir ce viețuise și murise pe aici)/ port real: eu locuiam, cu chirie, chiar pe Frumoasa,
privind în lume, spre punctele-i cardinale toate,/ în una din foarte puținele străzi cu nume românesc din
unul din care peste câteva ore avea să se închege/ Chișinăul de atunci. Exact, nu departe de Turnul Te-
să se plămădească răsăritul; când, pe lângă frunțile leviziunii, nucii (între Prut și Nistru li se spun: nucari)
noastre/ aburii luminii ar fi continuat să urce din rotați sunt vecini cu plopii „ce par/ uriașe bujii de la
Neva/ până la tripla circulație în natură – inclusiv arderea internă/ a oricărui anotimp;/ ...unde vrejurile
a poeziei/ (Zău, sună bine: Circulația poeziei în na- viței-de-vie sunt confundate ușor/ cu firele electrice”;
tură)/ ce avea să se întâlnească cu o zi nouă/ pare-se acolo, unde „macarale și turnul televiziunii/ par foar-
de 28 februarie/ sau poate de 1 martie/ la oră rotun- fece întinse/ pentru a croi/ pânza cerului”.
dă ce s-ar fi smuls din orologii/ lipindu-se ca un afiș Alte poeme ale orașului au rămas pe dinafara pri-
avangardist/ ca un anunț sonor/ de soarele roșu/ sau mei mele cărți. Din varii motive. Spre exemplu, „În
pătratul negru – cam așa se încheie poemul/ din pri- legătură cu acest eveniment”, trezise suspiciunea din
ma mea carte/ pagina 74. După care/ iarna rusească cauza că eroul liric spunea: „În sfârșit am descope-
apare peste alte patru pagini/ într-un text dedicat rit îngerii/ precum se mai întâmplă în acest secol a
poetului și arhitectului Andrei Voznesenski. Tot descoperi/ triburi prin păduri tropicale./ I-am văzut
așa,/ probabil, într-o iarnă spre primăvară, când/ noaptea întâmplător./ Își odihneau aripile pe turnul
ultimele vifornițe mai înșurubează spre cer/ trâmbe televiziunii./ (Albi/ în stol/ precum erau/ făceau
de zăpadă. Eu unul considerându-mă deja cumva… turnul să pară o/ enormă păpădie.)” etc. Eram într-
specialist/ în iarnă-primăvară leningrădeană. Timp o țară fără Dumnezeu, studenților li se preda „ate-
oarecum mai blând/ viforul deja nu e prea năprasnic ismul științific” și poeții nu trebuiau să deruteze,
(chiar de mai/ rupe câte o frânghie cu tot cu drape- ideologicește, tânăra generație...
lele albiturile întinse pe ea – drapelele/ existenței; Oare nu apărea deja prea mult urbanism în min-
unele – scutece!), în vreme ce îmbrățișările sale sunt/ tea și emoțiile unui citadin-neofit, născut și crescut
asemănătoare/ cu ale poeților-prieteni/ trosnindu-ți la țară, 80 kilometri nord de Chișinău, oraș pe care,
ușor oasele la încheieturi”. neamânat, de cum a intrat în el, poți spune, „l-a și
În partea a doua a acestui poem este vorba, deja prins” în poemele sale de început?...
explicit, de ceea ce avea să se înscrie în destinul meu: Oricare ar putea fi răspunsul, până a ajunge la
studiul aplicat și traducerea literaturii avangardei înfățișarea lui, eu pot presupune doar că apropierea
ruse, în special a poeziei: „…era un început de primă- mea de discursul imagistic, metaforic urbanist mi-a
vară în Leningrad/ cu iarna încă în putere, mătăhă- mediat-o avangardismul (revista „Secolul 20”, sau
loasă/ cu ochi de ursoaică polară. Colegul meu rus,/ unii dintre poeți radicali ruși de la începutul seco-
june poet și el/ îmi spunea/ că, de cum se desprimă- lului XX) (și) creația lui Verhaeren, care până astăzi
vărează de-a binelea, Neva/ prinde a privi, precum mai poate activa, rememorat, impulsurile curiozității,
cândva, Anna Ahmatova – migdalat/ oarecum euro- emoțiilor și freamătul firii de posibil ucenic cu care
asiat.// În ceea ce aveam de zis între noi/ ne încuraja – îmi amintesc bine! – o descopeream, o citeam eu,
și vreun avangardist sau altul,/ dar înaintea tuturor adolescentul venit dintr-un spațiu rustic, încă foar-
– Hlebnikov/ cândva geniu al libertății poeziei/ te puțin familiarizat cu orașul. În biblioteca mea,
deci și al libertății cuvântului/ pe atunci însă (anii printre sutele de volume colectate în decurs de de-
șaptezeci) ca și interzis./ Apoi coboram, celest, spre cenii, este și cel de „Poeme” al lui Verhaeren în ex-
sud, la Chișinău debarcând din avion/ ca de la etaj/ celenta tălmăcirea a lui Radu Boureanu, apărut, în
mai având încă ochii doldora de fragmente caleido- 1960, la E.S.P.L.A. bucureșteană, cu, celebrele, cel
scopice/ ca un mini-Ermitaj. Toate alea/ parcă în- puțin pentru mine, grupaje „Orașele tentaculare”
curajându-mă să prind curaj // O, Sankt-Petersburg, (1895), „Orașele cu creste” (1910). „Este orașul ten-
hommage!”. tacular,/ E caracatița de foc și osuarul,/ Schelet so-
Astfel, revenind acasă, în, pe atunci, acasa mea lemn cu viața-n el.// Și drumurile toate au pornit, la
studențească, după poemul dedicat lui Voznesenski, pe nesfârșit,/ Spre el” – drumurile din lectura lui Ver-
pagina următoare, 79, a primei mele cărți vine „Dip­ haeren care aveau să mă poarte spre „Zona” și „Le-
ticul chișinăuian”, despre „strada Frumoasa/ în partea găturile” lui Apollinaire: „Șine de fier ce legați cobză

– 18 –
națiunile…/ Funii țesute/ Cabluri submarine/ Tur- pe cât de realist, pe atât de… mistic. Și, bineînțeles,
nuri Babel schimbate-n poduri” (trad. M. Beniuc). metaforic, fantezist-imagist, precum atestă – e drept,
De aici, spre neliniștiții și nefericiții impresioniști destul de naiv – primele mele probe de citadinism
germani, până la „Zeul orașului” de Georg Heym: prozodic.
„Lat stă pe-un bloc de case cocoțat,/ Se strânge-n ju- Prin urmare, nu cred să fi avut momente în care
rul frunții sale negrul vânt;// …Roș pântec luciu are să fi crezut că n-o să mă pot asimila Chișinăului. În
Baal: orice oraș/ În juru-i îngenunche, rob, și urlă.// acest oraș am făcut studii, chiar și o clasă de școală
…Și nori, hogeacuri, fabrici: fumul sufocant/ Spre medie (la Nr. 11, „Ion Creangă”), apoi universitare;
el tămâie-nseamnă…” (trad. N. Argintescu-Amza). am acumulat experiență, de viață și de profesie, am
Dacă pe atunci, adolescent, aveam un început, o spu- muncit și muncesc, aici m-am înrădăcinat. Satul nu
ză de viziune artistică, e de presupus că astfel de acor- mă mai cheamă/ îndeamnă cu romantismul și suflul
duri dure ale lumii moderne cu care mă întâlneam în de eternitate blagian. Plus că trăim un timp de inten-
cărți, dar și aievea, în orașul care avea să-mi devină să urbanizare, de migrare din sat spre orașe. Astfel
deja permanentul loc de viețuire și simțire, – deci că iubesc și prefer orașul, confortul pe care ți-l poa-
astfel de acorduri ce mi se imprimau adânc în fire si- te asigura. În Interriverania pruto-nistreană, a prins
gur că modelau oarecum altfel spuza de viziune poe- a deveni consistent și un patriotism, un etnicism
tică, o dez-orientau de la rustic, orientându-mi-o spre național urban, civilizat, cărturăresc, contempora-
urbanisticul pe care, nu este exclus, să-l fi receptat neizat și consolidat perpetuu.

– 19 –
HOTELUL LONDRA ȘI CONSACRAREA UNUI POET

Iurie COLESNIC

Constantin Stere fusese luminat de acest gând cu


mult mai devreme, în 1906, la Chişinău, unde venise
să pună bazele primei publicaţii periodice în limba
română, ziarul Basarabia. Citise placheta de versuri
Poezii (Budapesta, Tipografia „Luceafărul”, 1905),
cartea de debut a lui Octa­vian Goga şi, profund im-
presionat, a publicat, în revista Viaţa românească
(anul I, 1906, nr. 1, p. 50-77), cu pseudonimul C.
Șărcăleanu, un remarcabil articol – „Cântarea păti-
mirii noastre”. În­demnat de dorinţa de a-l cunoaşte
pe tânărul poet, Constantin Stere întreprinde în ace-
Hotelul Londra
laşi an, în zilele de 6-9 mai, o călătorie în Ardeal, la
Sibiu și la Arad, descrisă foarte iscusit în materialul
Mai puţină lume cunoaşte faptul că articolul de memorialistic Patru zile în Ardeal. Impresiuni fugi-
consacrare a lui Octavian Goga, „Poetul pătimirii tive. Iar în octombrie, scrie cercetătorul Victor Dur-
noastre” de Constantin Stere, a fost scris la Chişi- nea (v. C. Stere, Publicistica. Vol. I: 1893-1905, ed. V.
nău, în Hotelul Londra, unde acesta poposise. As- Durnea, Iași, 2010, p. 27), C. Stere „va reveni la Sibiu
tăzi acel hotel nu mai există, dar s-ar putea în acel [...] pentru a participa la nunta lui Octavian Goga”.
loc, după modelul francezilor, să consemnăm eve- Poezii de Octavian Goga a apărut la 15 septem-
nimentul şi să-l marcăm printr-o placă comemora- brie 1905 și, imediat după apariție, s-a bucurat de
tivă. Căci impactul acelui prim studiu critic a fost apreciere din partea unor personalități, care au scris
decisiv pentru recunoaşterea lui O. Goga şi pentru despre ea: Vasile Goldiș, „Cântărețul pătimirii noas-
începutul unirii provinciilor româneşti prin cultu- tre” (Tribuna, 1905, 9 oct., nr. 188), Iosif Vulcan,
ră. Profund impresionat de vocea inconfundabilă a „Eveniment: Octavian Goga, «Poezii»” (Familia,
poetului, ce venea la el parcă din adâncurile istori- 1905, 16 oct., nr. 42, p. 501), Nicolae Iorga, „Poezi-
ei, C. Stere a luat un vers drept motto al ziarului ile lui Octavian Goga” (Sămănătorul, 1905, 30 oct.,
Basarabia. Astfel, prin mâna uşoară a scriitorului nr. 44, p. 404-405), Ion Gorun, „Poezii de O. Goga”
basarabean, lumea cultă dintre Prut şi Nistru a cu- (Revista noastră, 1905, 1 nov.), Gheorghe Panu, „Un
noscut debutul unui poet care va marca o epocă în
literatura română.
Constantin Stere a iubit nespus de mult Ardealul
şi ardelenii. Lui îi aparţine expresia „drumul Ardea-
lului duce prin Basarabia”. Cu incomparabila-i intu-
iţie politică, Stere, încă în 1916, a pre­simţit marile
schimbări care urmau să se producă. Publicistul şi
omul politic bucovinean Gheorghe Tofan mărturi-
sea mai târziu: „Când Stere, în anul 1916, a vizitat
Ardealul, s-a înapoiat la Iaşi prin Bucovina şi, întâl-
nindu-ne la Suceava, ca unui vechi colaborator al re-
vistei «Viaţa românească», mi-a spus, prin­tre altele:
«La revedere, dragul meu, să te văd în curând gu-
vernator al Bucovinei şi să ştii de la mine că drumul
Ardealului duce prin Basarabia»” (Viaţa Basarabiei,
1939, nr. 4, p. 42).
Coperta cărții Poezii de Octavian Goga

– 20 –
nou poet” (Săptămîna, 1905, 25 nov., nr. 122) ș.a. 1906 până la 11 martie 1907: „Avem un vis neîmpli-
Dacă acești autori semnalau apariția unui nou și ori- nit,/ Copil al suferinţii,/ De jalea lui ne-au răposat/
ginal poet, cu un mesaj construit liniar, atunci ide- Şi moşii, şi părinţii”.
ea lui C. Stere se pliază exact pe mișcarea națională C. Stere nu s-a limitat în articolul său la o suc-
care se năștea în Basarabia și la a cărei constituire el cintă trecere în revistă a conținutului cărții, ci, după
participa. De aici și sensibilitatea acutizată la mesa- cum era felul lui de a privi lucrurile în profunzime,
jul cărții lui O. Goga, care conta cel mai mult. Stere a purces la o analiză comparată a mesajului poetic,
a apreciat partea originală a acestui debut poetic – raportându-l la concepțiile lui politice, sociale, filo-
mesajul de împotrivire la presiunile asupritorilor. Nu zofice, etice și estetice.
contemplarea acestei presiuni, nu lamentarea, ci anu- Chiar din debutul articolului, din primele lui
me mesajul de chemare la răzvrătire l-a sesizat Stere. rânduri, el face o mărturisire șocantă pentru un om
Aici era cheia adevăratei originalități. Atmosfera din care cunoștea bine literatura, dar mai ales cunoștea
Basarabia și starea interioară a lui Stere au coincis cu viața:
mesajul intuit de Goga și anume pe acest făgaș s-a Din nou am recitit din scoarță în scoarță cărti-
produs adevărata lor întâlnire. cica cu coperta roz-gălbuie ce poartă acest titlu, și
Puţină lume cunoaşte faptul că articolul ce l-a parcă îmi vine greu s-o închid, să rup vraja de care
consacrat pe Octavian Goga, „Cântarea pătimirii mi-a cuprins sufletul „cântarea pătimirii noastre”
noastre”, a fost scris la Chişinău, în Hotelul Londra, și, de pe înălțimile la care m-a ridicat, să arunc
unde poposise C. Stere în 1906. Astăzi acel hotel nu ochii în juru-mi [...]
mai există, a fost distrus de un grup NKVD, condus Plin încă de farmecul dureros și bărbătesc în
același timp al sunetelor, al căror
Domol purcede glas de schijă
De la clopotnița din deal,
Să povestească lumii jalea
Înstrăinatului Ardeal,
mă uit pe fereastră: chipuri străine; graiul so-
nor, dar brutal al unui neam cotropitor, firme scri-
se cu caractere neobișnuite, purtând niște nume
ciudate pentru urechea românului; și în mijlocul
acestui cadru atât de ne al nostru, iată-le, parcă ră-
tăcind, câteva figuri răzlețe, apoi altele în grupuri
mici, sucmane cenușii și castanii închise, cojoace
albe, atât de ale noastre (C. Șărcăleanu „Cântarea
pătimirii noastre”).
Hotelul Londra în 1941
Prin geamul Hotelului Londra, Stere a văzut ba-
de Iacob A. Muhin, în luna iulie 1941. După război, sarabeni, iar simțirea lui i-a contopit cu ardelenii, cu
pe ruinele fostului hotel a fost ridicată o clădire care soarta lor simetrică de înstrăinați la ei acasă. Aici e
este cu un nivel mai înaltă și de departe amintește de secretul simpatiei lui C. Stere pentru Ardeal, el pri-
edificiul de odinioară. Dar s-ar putea ca în acel loc, vea încolo și vedea Basarabia. Același destin, aceleași
după modelul francez, să consemnăm evenimentul simțiri și aceleași aspirații...
şi să-l marcăm printr-o placă comemorativă care va
Criticii noștri, desigur, îl vor analiza pe Goga,
fixa pentru eternitate momentul consacrării unui
îi vor măsura versurile, îi vor număra silabele, îi
poet național. Căci impactul acelui prim studiu cri- vor cântări fiecare cuvânt, îi vor cataloga poeziile
tic a fost decisiv pentru recunoaşterea lui Octavian după genul lor, vor pune, în sfârșit, oriunde trebu-
Goga şi pentru începutul unirii pro­vinciilor româ- ie eticheta potrivită.
neşti prin cultură. Profund impresionat de vocea Și slavă Domnului, avem destui critici, și mari, și
inconfundabilă a poetului, ce venea la el parcă din mici, învățați și dezbrăcați de orice [...] prejudecăți
adân­curile istoriei, Stere a luat un vers şi l-a pus pe științifice, inteligenți și cum a dat Dumnezeu.
frontispiciul ziarului Basarabia, primul ziar de limbă Și cine știe, poate vreun savant specialist ne va
română editat la Chișinău, cu începere de la 24 mai dovedi că și Octavian Goga e un bestial și un să-

– 21 –
rac cu duhul, iar vreun filo- În această situaţie, este firească apariţia poetului
log, excursionist în câmpul George Coşbuc, ca unul dintre cei mai reputaţi cân-
literaturiii, nu va descoperi tăreţi ai vieţii ţărăneşti: „În aceste condiţiuni, pentru
în fulgerile ce scânteie din intelectualul român îndurerat, în izolarea lui morală
versurile lui decât o banală de stârpiciunea şi zbuciumul vieţii sale de solitar, în-
și naivă versificare. setat după armonie sufletească poeziile lui Coşbuc
Nu voi să mă amestec au avut un farmec nespus”. Găsirea de elemente de-
în ceata falnică de critici și, finitorii pentru acest fel de poezie îl fascinează pe
dacă aș vrea, n-aș putea.
C. Stere:
Dar nu pot rezista ispitei
de a așterne pe hârtie gân- Dar dacă Coşbuc ne-a fermecat, ne-a entuzias-
durile ce m-au cuprins când, mat, ne-a arătat strălucirile senine ale unei adevă-
după ce am recitit din nou rate vieţi omeneşti, unei vieţi pline, cum ea se poate
Constatin Stere
cărticica de poezii tipărită manifesta, în aceste împrejurări fericite, în toată
la Budapesta, am văzut pe fereastră, în mijlocul ţărănimea noastră el n-a putut însă reda linişte şi
unei lumi străine, grupuri de țărani, în sucmane pace inimilor chinuite, şi atât le doream […]
cenușii și negru-castanii și în cojoace albe. …Şi poetul din Balade şi idile nu e un intelec-
tual (când s-a intelectualizat sărmanul poet al ţă-
Și cum nu se credea critic de meserie, își rezervă rănimii, venind în România, cum spune el însuşi,
dreptul de a emite orice opinie, chiar foarte în­dră­z­ a fost nevoit de mizerie, de mizerie! să scrie ode în
neață, el face o profeție, care se va confirma în timp: loc de poeme şi aproape a amuţit…), prin pana lui
„Dar orice vor decreta profesioniștii criticei, îndrăz- măiastră ne vorbeşte însuşi sufletul ţăranului, în
nesc o profeție: Octavian Goga e menit să ajungă po- vigoarea şi întregimea lui, neatins de zbuciumări-
etul favorit al intelectualilor români”. le noastre. Chiar când se află în faţa unui arzător
De aici încolo urmează pe mai multe pagini și în conflict social, el vorbeşte numai ca un ţăran […].
mai multe planuri critice argumentarea acestei teze
fun­damentale: „E foarte semnificativ faptul că, în toa­ Şi după această lungă pregătire, în prim-plan apa-
te poeziile sale, Eminescu nu vorbeşte nicăieri, afa­ră re poetul de la Răşinari: „Şi iată: Octavian Goga.
de câteva uşoare aluziuni, despre ţărani: e fiu adevărat Acesta e al nostru. Ca şi noi, el ştie amarul îndoelii şi
al acelei generaţii, care era pornită să vadă în ţărănime al necredinţii, durerile deznădejdii, simte şi el pulsul
numai o masă reacţionară de mici burghezi”. Şi ceva înstrăinării sufleteşti şi ruşinea căderilor în ispită; îl
mai departe îşi trage jăraticul la turta sa: rod şi pe el mustrările de cuget”. Matricea poetului
intelectual se potriveşte exact în cazul lui O. Goga:
Dacă socialiştii au plătit scump, prin zădărnicia
unei vieţi de chinuri, lupte şi visuri nobile, porni- Iată toată gama de zbuciumări ale unui intelec-
rea de a considera ţărănimea, cum a scris subsem- tual, în momente de criză sufletească, când inima,
natul încă acum 12 ani (C. Şărcăleanu, „Poporul în cuprinsă de îndoială şi necredinţă, se zbate zadar-
artă şi literatură” // Evenimentul literar, 1894, nr. nic în doru-i de înălţimi albastre şi cade neputin-
19), ca un material de experimentaţie pentru aplica- cioasă în prăpastia de deznădejde [… ]
rea formulelor abstracte ale vreunui program, orica- Poetului i se pare că nu mai poate rodi nimic
re ar fi el, uitând sfântul cuvânt că nu omul e făcut în biata pustietate a sufletului său şi ar vrea să-şi
pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om (mulţumesc înece amarul în neguri de uitare şi, învălit în întu-
amicului Ibrăileanu că a reînviat din neagra veşni- neric, să-şi tragă zăvorul la poarta sufletului, când
cie aceste cuvinte de mult uitate), apoi e un păcat va bate la ea glasul tinereţii moarte şi al visurilor
şi mai mare de a vedea în ea numai subiecte de fol- înfrigurate, pentru ca nicio stea să nu-l vadă în zbu-
clor şi ornamentaţie în stil naţional […] ciumarea sa deşartă […].
Şi păcatul e comun, e acela al intelectualilor Şi aici e aplicată paralela cu creaţia eminesciană:
români, străini sufleteşte unui popor întreg de oa-
meni vii, în mijlocul cărora trăiesc, indiferent din
Aceste accente puternice, aceste zvâcniri du-
ce cauză tirania formulelor abstracte ale celui mai
reroase, de avânturi neputincioase, de amară dez-
înalt ideal sau înrâurirea prafului din arhivele ve-
amăgire şi adâncă necredinţă s-ar fi putut atribui
chilor universităţi europene […].
lui Eminescu însuşi, de nu ar fi forma atât de ori-

– 22 –
ginală a poetului înstrăinatului Ardeal, care scrie
în limba cărţilor noastre bisericeşti singura litera-
tură cetită de întreg neamul românesc […]
Dar, în deosebire de Eminescu, pentru Octavi-
an Goga motivul adânc al acestor zbuciumări nu
e vreo concepţie metafizică asupra vanităţii lumii,
ci înstrăinarea sufletească, dezrădăcinarea, sfăr-
marea unirii morale cu pământul, cu poporul în
sânul căruia s-a născut.
Raportarea la poezia lui Mihai Eminescu este re-
frenul acestui studiu. Poezia lui G. Coşbuc e un jalon
ascuns şi este motivată prin analiza făcută principial Octavian Goga
de C. Stere, care o defineşte prin condiţia intelectu-
alului: Şi de când, o, Doamne, nu e încă înstrăinat,
pentru cei rămaşi în urmă, pentru cei urziţi din
Şi intelectualul dezrădăcinat, neputincios în lacrimi şi sudoare, şi tot cuprinsul ţării între Car-
izolarea-i sufletească, al lui Eminescu, şi pămân- paţi şi Mare!
tul în toată vigoarea şi splendoarea lui primitivă,
lipsit însă de luminile venite de pe piscurile înalte Al treilea plan al recenziei lui C. Stere rezidă în
ale gândirii omeneşti, al lui Coşbuc găsesc astfel în dinamica schimbării poziţiei autorului de la momen-
poezia lui Octavian Goga o sinteză superioară în tul contemplării la o poziție de acţiune, conştienti-
înfrăţirea puterii şi sănătăţii morale cu idealurile zând gravitatea problemei:
fruntaşilor cugetării omeneşti şi visurile marilor
cântăreţi ai lumii […]. Dacă Octavian Goga, fiu îndurerat al unei ţări
robite, e un vajnic luptător pentru izbăvirea nea-
Şi aici recenzentul trece pe planul social, atât de mului de lanţurile străinătăţii, dacă el înţelege că
apropiat lui, profitând de faptul că tema, poetul, pentru un popor asuprit lupta contra duşmanului
abordarea îi oferă prilejul să facă nişte concluzii pro- e o lege neîndurată şi o datorie a tuturor fiilor săi,
funde: el rămâne un intelectual în înţelesul adevărat şi
nobil al cuvântului şi inima-i largă nu iartă xeno-
Dreptul cel mai sfânt al unui neam, dreptul de fobia firilor vulgare, ura de antropofag în contra
a creşte neîmpiedicat, potrivit cu firea şi sufletul oricărui străin, fără nicio deosebire, rătăcit printre
său, dreptul de a-şi străbate el însuşi cărarea-i spre noi, el înţelege că atunci chiar când conflictele na-
înălţimile gândirii şi ale simţirii, la care au ajuns ţionale duc la războaie între popoare, încă civili-
popoarele înaintaşe, fără ca o mână păgână să-ţi zaţia impune anume norme de omenie şi nu iartă
pună pe inimă pecetea-i duşmană, acest drept ne-a nici gloanţele dum-dum, nici încălcarea semnului
fost sfărâmat de ciocanul nemilos al istoriei nea- Crucii Roşii […].
murilor […]
[…] Înstrăinat e Ardealul, ascultaţi glasu-i de Şi aici se întrepătrund mai multe teme:
aramă, leagănul nostru al tuturora, cu Ţara Bâr-
În calea înălţării neamului, alături de proble-
sei ori bătrânul Olt, „fratele plânsetelor noastre şi
ma naţională (în care pentru ardeleanul Goga e
răzvrătiriii noastre frate”, căci duce unda-i „gândi-
cuprinsă şi problema drepturilor politice), stă şi
toare/ Durerea unui neam ce-aşteaptă/ De mult o
problema dreptăţii sociale, nu dreptate abstractă
dreaptă sărbătoare”.
pentru proletarii din toate ţările, ci sfânta libertate
Înstrăinată-i Bucovina, în care zac oasele sfinte
pentru un neam de plugari, moşneni de baştină,
ale lui Ştefan-Vodă, cu cetatea-i slăvită, Suceava, cu
din moşi şi strămoşi stăpâni de pământ şi, în ace-
văile înverzite şi munţii întunecaţi ai Dornei.
laşi timp, vai! mucenici nerăsplătiţi ai pâinii.
Înstrăinată-i Basarabia, cu limba de argint a
Nistrului, cu străbunii codri al Tigheciului, cu Scrisă în toiul primei revoluţii ruse, în Chişinăul
plaiurile Orheiului, cu dealurile Sorocii, cu Ceta- care fierbea în marele cazan al nemulţumirii antimo-
tea-Albă şi Hotinul, străjeri în curs de veacuri îm- narhice, scriitura lui Constantin Stere poartă am-
potriva crivăţului de miază-noapte. prenta certă a acelor vremuri în care se visa şi se lupta

– 23 –
pentru drepturi naţionale. De aici şi finalul recenzi- mem­bri din comitetul naţional. Ministrul Kristo-
ei, care anunţă nu numai venirea unui mare poet, ci a ffy consimţi.
unui apostol, aşteptat de generaţii: A doua zi, dl Stere se prezentă în au­dienţă, în-
soţit de cei zece membri.
Un gând mă fulgeră şi apuc din nou condeiul Convorbirea fu repetată aidoma ca în ajun:
[…] Să nu fie nevoit şi acesta să scrie în altă par- – Aţi înmânat d-voastră banii personal?
te ode în loc de poeme! O, nu, frate al sufletului – Da.
nostru, rămâi acolo sus, în satul de sub munte şi Atunci dl Stere, punând mâna pe umă­rul pri-
glasul tău, ca un clopot de pe vârf de munte, să mului dintre delegaţi, zise:
ducă în vale. Să povestească lumii jalea înstrăina- – Nu cumva aţi dat banii acestui domn?
tului Ardeal, jalea neamului întreg al înstrăinării – Nu.
şi povestea ţarinei robite […] Şi el va trezi toate Punând mâna pe al doilea, repetă în­trebarea:
conştiinţele adormite, va lumina toate minţile – Nici acestuia?
întunecate şi va însenina fruntea obidiţilor, şi va – Nici.
întări inima şi braţul drepţilor. Şi primeşte, Apos- Apoi pe al treilea:
tol al înstrăinatului Ardeal, din inima înstrăinatei – Nici acestui domn?
Basarabii prinosul meu smerit de binecuvântare şi – Nici acestui domn.
versul tău să ţi-l închin: Atunci dl Stere sări revoltat:
Cuvine-se hirotonirea – Dar bine, domnule ministru, acesta e chiar
Cu harul cerurilor ţie, Octavian Goga în carne şi oase.
Drept vestitorule apostol – Nu-l cunosc, nu l-am văzut nicio­dată, răs-
Al unei vremi ce va să vie. punse ministrul consternat.
10 februarie 1906. Chişinău Apoi adaose:
– E domnul Goga? Dar atunci n-am dat banii
Istoria este cea mai frumoasă antologie de para-
dlui Goga. Sunt victima unei mistificări…
doxuri:
– Iată procedeul prin care dl Stere a ştiut să
Faimoasa telegramă trimisă de dl Goga dlui salveze, într-un moment atât de important, situa-
Stere în anul 1912: „Vino ime­diat cu orice preţ, e o ţia dlui Goga, expo­nen­tul nostru de căpetenie din
chestie de viaţă şi de moarte”, l-a făcut pe dl Stere Ardeal, de pe atunci.
să-şi lase ocu­paţiile de la Iaşi şi să alerge ime­diat – Ne dăm seama cu toţii ce com­pro­mi­tere te-
la Budapesta, unde cunoştea personal pe mi­nistrul ribilă ar fi fost pentru cauza noastră naţio­nală…
de interne ungar Kristoffy. Se ştia că dl Vaida acu- (Romanul românesc în inter­vi­uri. O istorie autobi-
zase prin publicitate pe dl Goga că a luat bani de la ografică. Anto­logie de Aurel Sasu şi Mariana Var-
acest minister pentru a duce o cam­pa­nie de presă tic, Bucureşti, 1988, vol. III (R-S), partea II.)
împot­riva Partidului Naţional.
Cum a procedat dl Stere să facă dovada nevi- „Cazul Goga” a fost acel foc ascuns care a „înfier-
novăţiei dlui Goga, de care era abso­lut convins? bântat” spiritele celor două mari personalităţi, Stere
S-a dus mai întâi la ministrul de inter­ne ungar şi şi Maniu, care, în cele din urmă, s-au des­părţit atât
l-a întrebat: de nepriete­nos. Cu preţul propriei cariere politice, C.
– Cunoaşteţi pe dl Goga?
– Da.
– E adevărat că i-aţi dat bani din fon­durile se-
crete?
– Da.
– I-aţi înmânat d-voastră per­sonal aceşti bani?
– Da, răspunse ministrul un­gar, c-un ton dis-
cret, în baza cunoştinţei mai vechi ce avea cu dl
Stere.
Uimit de aceste afirmări atât de cate­gorice şi
mai ales atât de grave, dl Stere rugă pe interlocuto-
rul său să accepte ca a doua zi să facă aceste decla­
raţii, fireşte tot cu discreţia cuve­nită, în faţa a zece Hotelul Londra

– 24 –
Stere a împăcat liderii naţio­nali ai Ar­dealului, găsind mul românesc, ci şi un luptător pe tărâmul practic
de cuviinţă să le demon­streze că cea mai preţioasă al vieţii; se devotează deci acţiunii politice, încer-
avere pe care o au este unitatea lor. când să împingă partidele politice din ţară spre
Deja în timpul celui de al Doilea Război Mondi- reforme care să împărtăşească masele populare la
al, Pan Halippa, la conferinţa ţinută la Arad, în ziua viaţa statului. A ajuns un intim sfetnic al condu-
de 7 mai 1943, a vorbit despre „legături vechi între cătorului Partidului Liberal – I.I.C. Brătianu – şi
Ardeal și Basarabia”, referindu-se concret la cazul un far îndreptător spre noi limanuri pentru gene-
Octavian Goga: raţia mai tânără a democraţiei romaneşti. Şi cum
problema cea mare pentru poporul român rămâ-
Şi acum să trec la alt fiu ilustru al Basarabiei care nea acea a adunării și reîntregirii statului naţional
a lucrat şi s-a zbuciumat pentru Ardeal şi Unire. în hotarele etnice ale neamului, C. Stere a început
Este vorba de Constantin Stere, boierul moldovan să se intereseze de aproape de această prob­lemă.
de la Cerepcăul Sorocei, revoluţionarul neînfricat Menţinând şi mai departe, legăturile sale cu pro-
împotriva despotismu­lui ţarist din fragedă tinere- vincia-i natală, C. Stere ia contact şi cu lumea din
ţe, ideologul constituţionalismului democrat pen- Ardeal şi din Buco­vina. Nimeni din oamenii poli-
tru neamul nostru de nobili plugari pământeni, tici români n-au avut atâtea legături cu ardelenii.
profesorul, publicistul, romancierul, luptătorul C. Stere mergea în Ardeal spre a se informa şi a
politic, marele patriot basarabean unionist. informa. C. Stere era trimis de conducătorii poli-
Victimă politică a regimului ţarist de la vârsta ticii statului român să ia contact cu conducătorii
de 18 ani, C. Stere n-a stat degeaba în exilul său Partidului Naţional din Ar­deal spre a-i lămuri
din Siberia de 8 ani. Când a scăpat din taigaua asupra unor probleme la ordinea zilei. C. Stere era
siberiană şi instinctul naţional 1-a îndrumat spre chemat de conducătorii ardeleni spre a-1face arbi-
România liberă, C. Stere a trecut Prutul în 1893, tru în chestiunile lor de organizaţie şi de atitudine
cu un bagaj de cunoştinţe în atâtea domenii so- politică1.
ciale, politice, econo­mice, juridice şi în literatura Şi cât de bine i-a cunoscut C. Stere pe ardeleni!
lumii întregi, încât uimea multă lume de la Iaşi. Spune el în volumul „Documentări şi lămuriri po-
Era un poporanist, format la şcoala marelui critic litice”:
Mihailovski şi un naţionalist român pentru că se „Un intelectual ardelean a crescut şi s-a dezvol-
trăgea din neamul moldovenilor de la hotarul ră- tat, și-a format sufletul şi mentalitatea sub o apăsare
săritean al ţării. Când a intrat în polemică cu cei de care, de pildă, basarabenii nu-şi pot da seama.
care înţelegeau poporanismul ca un fel de negaţie Basarabenii, în adevăr, au trăit şi ei sub un jug
a naţionalismului, C. Stere i-a lămurit că popo­ străin, sub o grozavă opresiune, dar această opresi-
ranismul este o ideologie socială care vrea să aducă une se manifestă ca o prigonire pur politică. Ea nu
pe scena politică pătura cea mai numeroasă a po- lua aspectul unui vecinie şi feroce război de rasă,
porului român — ţărăni­mea, cu spiritualitatea, de la popor la popor, nu ducea la o necontenită şi
nevoile şi interesele ei sociale, acestea nefiind deloc haină duşmănie, de la om la om, individual, între
în contradicţie cu interesele naţionale. toţi membrii celor două neamuri, pe care destinul
Spune Stere: „Un popor vrednic de acest nume istoric le-a juxtapus fără să dea naştere nici măcar
ţine la ca­racterul său propriu naţional mai pre- unui curent de simpatie omenească între ele.
sus de toate şi luptând pen­tru el, luptă nu numai Războiul de rasă apasă asupra oricărui copil de
pentru dreptul său la libertate, la viaţa culturală român din Ardeal, necontenit, fără răgaz, de la pri-
proprie, la propăşirea naţională, dar luptă pentru mele licăriri ale conştiinţei şi până la stingerea ei.
con­diţiile indispensabile ale civilizaţiunii ome- Sub această apăsare s-a format sufletul şi min-
neşti. Un popor sub­jugat altei culturi e numai tea oricărui intelectual ardelean.
un material pasiv în istoria lumii şi e silit numai Calvarul însă al intelectualului român, care a
la imitaţiune moartă, care îi ucide puterea de cre- fost silit să-şi facă studiile exclusiv în şcolile ungu-
aţiune”. În lupta pentru asigurarea libertăţii de reşti, nu-şi găseşte analogie în lumea întreagă.
dezvoltare a poporului vede C. Stere izvorul naţi- În mijlocul colegilor tăi, faţă de profesorii săi,
onalismului sănătos şi adevărat (din „Viaţa eomâ- în raporturile cu toată societatea din jurul său, mi-
nească!, 1907). cul „valah” din şcolile ungureşti se simţea ca un
Dar C. Stere nu înţelegea să fie numai un cer-
cetător teoretic al problemelor vitale pentru nea- Octavian Goga îl numea „ambasador al Ardealului şi
1

Regatului”.

– 25 –
paria şi în fiece clipă ca un vecinic obiect de ură, ardelenilor să încerce o împăcare. Acordul nu s-a
dispreţ şi prigonire. putut stabili, deoarece în situaţia de atunci dintre
Şi oricât de revoltat şi jignit sufleteşte, el era si- unguri şi români, pace nu putea să fie, şi după vor-
lit să-şi stăpâ­nească orişicare gest de indignare, sub ba dlui Maniu, „sau ei pe noi, sau noi pe ei trebuia
pedeapsa de a fi, cel puţin, lipsit de posibilitatea de să-i doborâm!.
a-şi continua studiile. Cu ce puteau să se aleagă ardelenii sau C. Stere,
Apoi, la vârsta când inimile se deschid şi sunt care îi re­prezenta pe basarabeni, din aceste întâl-
însetate de simpatie umană, adolescentul român, niri şi discuţii? Octavian Goga, cu puterea lui de a
înscris la universitatea din Budapesta, nu găsea turna în imagini „patimile noastre” ale neamului
nici o casă de familie care să-i deschidă uşa; ani de rășluit în bucăţi, doinea, în anul 1912, când ruşii
zile el trăia ca un ciumat în clocotul unei capitale, jubilau un secol de la răpirea Basarabiei:
neputând veni în contact decât cu alţi oropsiţi ca
şi dânsul – neîngăduit odată să stea de vorbă cu o VORBEAU AZI NOAPTE DOUĂ APE...
femeie curată! (1812-1912)
Nici măcar iluzii primăvăratice, expansiuni ne-
vinovate tine­reşti nu-i erau iertate. Venea un vifor să ne-ngroape
Îmi aduc aminte povestirea lui Octavian Goga Şi grindina-mi bătea în geam,
despre o excursiune a mai multor studenţi români Vorbeau azi noapte două ape
în împrejurimile capitalei ungare. Şi vorba lor o-nţelegeam.
Au poposit la o casă de ţărani, înflorită şi de Şi lumina necunoscutul
câteva fete tinere, care i-au primit cu râsul argintiu Cu fulgere, din deal în deal,
al nevinovatei bucurii – „dor cu dor să se cuprin- Şi, chicotind prin neguri, Prutul
dă”... Dar peste câteva clipe parcă s-a întunecat Vorbea cu Mureşu-n Ardeal:
soarele, florile s-au veştejit, a amuţit râsul argintiu;
s-a aflat că tinerii sunt români şi fetele erau străi- „În taina apelor afunde
ne... Ce pustiire de suflete!” Un ţintirim de veacuri port,
[...] Altă dată C. Stere a fost chemat la Arad ca Mi-e albul înspumatei unde
să înlăture o mare primejdie care ameninţa Co- Mai trist ca giulgiul unui mort...
mitetul naţional şi totodată şi acţiunea politică a Din vreme-n vreme mai străbate
lui, în legătură cu divizarea Comitetului în două Un lung îndepărtat fior,
tabere: una, în frunte cu Vasile Goldiş, scotea zi- Şi-ncheieturile trunchiate
arul „Ro­mânul” şi alta, în frunte cu Octavian Atâta de cumplit mă dor...
Goga, scotea „Tribuna”. Intervenţia lui C. Stere a
dus la restabilirea solidarităţii naţionale, care era N-auzi cum strigă Basarabii
reclamată şi de evenimentele politice la orizont, în Blestemul zilelor ce vin,
legătură cu războiul din Balcani din 1913 şi apoi Cum sună-n bucium pârcălabii
cu cel mondial din 1914-1918. De la Soroca la Hotin?
Mai târziu, însă, s-au produs din nou diver- Eu simt cum matca mea tresare
genţe de păreri interne între ardeleni şi apoi între De-al amintirilor şuvoi,
aceştia şi conducătorii politicii externe a Regatului Arcaşii lui Ştefan cel Mare
Român. C. Stere, şi ca basarabean, şi ca reprezen- Îmi cer azi moaştele-napoi...
tant al politicii oficiale a statului român, a stăruit
şi a obţinut consensul tuturor ardelenilor ca eman- Aşa tulburător de ţară
ciparea neamului să se înceapă prin Basarabia, care Vuia ne-nduplecatul glas
era mai oropsită decât Ar­dealul. Pân-fulgerele se curmară
După cât se ştie, concepţia tradiţională a statu- Şi-o ploaie blândă a rămas.
lui român s-a schimbat în legătură cu atitudinea Atunci o-ntunecată noapte
Ungariei, care n-a vrut să primească aproape nimic Pe creasta codrilor cădea,
din revendicările politice ale românilor ardeleni, Şi-n plânset lin urzit de șoapte
deşi împăraţii Wilhelm al Germaniei şi Francisc Bătrânul Mureş răspundea:
Iosif al Austriei, împreună cu Regele Carol I al „În valul meu de veacuri plânge
României, căzuseră de acord să ceară ungurilor şi Acelaşi vaier stins fi mut,

– 26 –
Mai multe lacrimi decât sânge Alexe Mateevici, iar răzvrătitorul poem soci-
Nisipul meu a cunoscut. al „Noi vrem pământ!” al lui George Coşbuc i-a
Tu-ţi plângi mărirea îngropată, zguduit pe mulţi ţărani basarabeni, pregătindu-i
Eu jalea veche an cu an, pentru marea revoluţie din 1917, când Basarabia a
Tu ai avut părinţi odată, avut norocul să-i aibă printre propagandiştii ide-
Eu veci de veci am fost orfan”... ii de renaştere naţională şi de Unire pe ardelenii
Onisifor Ghibu, Romulus Cioflec, Ion Matei,
Aşa vorbeaţi îndurerate preot Ian Moţa și Sebastian Bornemisa, care au
Sub cerul înnorat şi crud, colaborat la publicaţiile vremii de atunci: „Cu­vânt
Bolnave râuri tulburate moldovenesc”, „Ardealul”, „România Nouă” şi
Şi-acum durerea v-o aud... „Sfatul Ţării” (Viaţa Basarabiei, nr. 6, 1943).
Nedumerirea mă supune
Astfel, prin mâna uşoară a scriito­rului basarabean
Când rostul patimii v-ascult,
Constantin Stere, lumea cultă din România și cea
Căci inima nu-mi poate spune
Pe care să vă plâng mai mult! dintre Prut şi Nistru au cun­oscut, încă la 1906, de-
butul unui poet care a marcat o epocă în literatura
Cântăreţul pătimirilor noastre începea să des- română. Politica i-a despărțit. N-au mai fost prieteni.
luşească tul­burătoarele vuiete de peste Prut, infor- Și la funerariile lui Constantin Stere, Octavian Goga
mat fiind de C. Stere că în Basarabia se anunţau n-a participat...
zorile unei vieţi noi. Mai bine de un secol ne desparte de acele furtu-
[...] Încheind acest capitol, trebuie să adaug că noase vremi când spusa lui Con­stan­tin Stere avea
poezia lui O. Goga, adusă în Basarabia, de C. Ste- să-şi găsească confir­ma­rea. Şi dacă legile echilibru-
re, a jucat un rol mare, alături de poezia celuilalt lui sunt vala­bile şi în relaţiile sociale, atun­ci, astăzi,
mare poet ardelean, George Coşbuc. Din cântarea suntem în­dreptăţiţi să credem că „dru­mul Basa­rabiei
pătimirii noastre s-a inspirat poetul basarabean trece prin Ardeal”.

– 27 –
IMAGINEA CHIȘINĂULUI ÎN PRESA INTERBELICĂ ROMÂNEASCĂ:
(AUTO)IMAGOLOGIE LITERARĂ

Diana VRABIE

Reprezentările imagologice constituie, în general, pe stabile; de unde, pentru fiecare din ele, o geo-
apanajul ambasadorilor culturali, călătorilor străini, grafie particulară, a ei înseși, care implică o serie de
scriitorilor sau turiștilor, prin intermediul cărora au posibilități, de constrângeri date, unele cvasiperma-
fost perpetuate, amplificate, consolidate în conștiința nenţe, niciodată aceleași de la o comunitate la alta.
colectivă. Dorința de a (re)descoperi și de a cunoaște Între om și spațiul pe care îl populează se instituie
noua-vechea Basarabie și, implicit, capitalia acesteia o relație indisolubilă, cu efecte bilaterale. Cum bine
îi mobilizează și pe românii din Regat, care, în urma observă, Fernard Braudel, în Gramatica civilizaţiilor,
incursiunilor întreprinse, vor publica mai multe re- „reacţiile omului nu încetează să-l elibereze de me-
portaje, însemnări de călătorie, proză scurtă, toate diul care îl înconjoară şi să-l supună în același timp
risipite în presa timpului. soluțiilor pe care şi le imaginează. El scapă de un
Imaginile adunate de românii din Regat cad sub determinism pentru a cădea în altul”3. În acest sens,
incidența cadrului natural, economic, social, poli- Chișinăul, în accepția lui Ion Petrovici, se dovedește
tic, cultural, contribuind la formarea unui portret foarte vulnerabil în fața determinismului social:
al chișinăuianului și al Chișinăului. În dorința de „Aspectul general al orașului e desigur foarte dife-
a cunoaște realitățile de dincolo de Prut, locurile rit de cel al târgurilor românești. Locuințele sunt la
„despărțite până mai ieri de linia unei granițe teri- marginea străzii şi numai o dată sau de două ori am
bile”, Ion Petrovici, de pildă, împreună cu câțiva zărit câte-o casă în câte-un fund de ogradă sau pier-
confrați, întreprinde o călătorie de la București spre dută printre copaci de grădină, așa precum în vechea
Chișinău, remarcând că „întreg Chișinăul, constru- țară sunt așa de multe reședințe boierești”4.
it din ordinul împărăției moscovite deasupra satului I. D. Ștefănescu, în reportajul „Un cuget înnoi-
românesc, e un fel de anacronism, care nu se armo- tor în pictura bisericească (Soborul din Chișinău)”,
nizează cu mediul în care a răsărit. Altminteri, în descrie într-o grilă critică arhitectura religioasă a
interiorul său poate să-ţi placă, din moment ce uiți Chișinăului: „...zidurile bisericilor se împodobesc
înconjurimea şi te izolezi de rest”1. Anacronismul, cu sfinţi şi sfinte zişi ai unei arte şi tradiţii bizanti-
hibriditatea și heteroclitismul constituie doar câte- ne, pe care nu avem nevoie să o părăsim, fiind lega-
va dintre mărcile reținute de Ion Petrovici, toate tă de un trecut naţional şi de un trecut al credinţei
înțelese ca un amestec de semne şi practici culturale. creştine, care ar fi să păgubească din cea mai mică
Chișinăul îi apare înscris sub semnul unei fatalități noutate; umbre colorate şters şi fără nicio nobleţe,
genetice, în care moravurile străine sunt înlocuite fără rotunjimile şi relieful corpului omenesc, hai-
cu cele autohtone, obiceiurile străine altoindu-se pe ne şi draperii liniate cu aspect lemnos ori păstrând
obiceiurile străvechi. „Nu știu în ce direcţie misio- d-a dreptul înfățișarea tencuielii reci și triste”5.
narii noştri au românizat provincia, dar cât privește Ștefănescu sancționează acest tip de „zugrăveală pen-
masa, constat că s-au rusificat dânșii cu toții!”2 , tru mulțumirea unei teorii necugetate, cunoscută în-
menționează la un moment dat. tunecat de tot chiar de acei care se sprijină într-una
Imaginea unui oraș se proiectează şi ca o comu- pe ea, nu pictură pentru ochii îndrăgiți de frumos și
nicare intelectuală, în raporturile cu celălalt, în cu nici un chip icoane care să vorbească sufletului şi
cunoașterea şi definirea alterității. Important este să-l mărturisească”6, aceste biserici „care nu cheamă
modelul de umanitate care exprimă cele mai adânci deloc pe nimeni şi par, pitite cum sunt, în luxul lor
aspirații ale unui grup sau ale unei societăți. Fiecare 3
Fernand Braudel, Gramatica civilizațiilor, București, Editu-
comunitate este legată de un spațiu cu limite aproa-
ra Meridiane, 1995, p. 43.
4
Ion Petrovici, op. cit., p. 4.
1
Ion Petrovici, „Spre Tighina. Note de drum”, Adevărul lite- 5
I. D. Ștefănescu, „Un cuget înnoitor în pictura bisericească
rar și artistic (București), Seria III, An. IV, nr. 133, 10 iunie (Soborul din Chișinău)”, Lamura, București, An. I. nr. 2,
1923, p. 4. nov. 1919, p. 6.
2
Ibidem. 6
Ibidem.

– 28 –
întunecat, la colțuri zăbrelite, cu ușile strașnice, cu cei mism pe care cu dificultate l-am mai putea împărtăși
câțiva copaci înalți drepți ca niște santinele, că s-au astăzi.
închis și ele supărate de curând…” 7. Reține, astfel, Într-un inedit reportaj cu trenuri, cu mașini și
toate însemnele unui spațiu claustrat: alei mărginite, cu șosele basarabene, Eusebiu Camilar, renunțând la
case „mici, joase, cu obloanele trase mai totdeauna”, perspectiva gravă și adoptând un registru ludico-iro-
„împrejmuiri de zid înalte cu porţi ferecate care as- nic, ne relevă mărcile unui „Chișinău misterios”, cu
cund grădini umbroase”, „geamuri oblonite ale unei „străzi largi, pomi îngropați în asfalt” și „drumuri cu
bănci” și, respectiv, simte peste tot „suflete retrase noroi basarabean”: „Drumuri! Drumuri! Drumuri!
după obloane care cercetează rar”8. Unde-i drumul bun, ne întrebăm? Cât mai este până
O încercare autoimagologică întreprinde și Eu- la drumul bun?”12 . Ne întrebăm și noi până astăzi,
gen Dârzeu, preşedintele Tribunalului Cetatea Albă dragă Eusebiu Camilar!
(1929),  unde a înființat, cu un grup de intelectuali,
filiala judeţeană Astra şi un muzeu arheologic al re-
giunii. E de reținut în acest sens reportajul său „În-
semnări răzlețe. Chișinăul”, publicat în Sfatul Țării
din 18 iulie 1920. După o proiecție poetică plastică,
ușor edulcorată, în care reține „străzile largi umbri-
te de pomi prietenoși” ale Chișinăului, „clădirile
masive de piatră, cu porți formidabile, cu ferestre
oblonite ca să nu se strecoare priviri curioase în inte-
rioruri bogate, ori sărace”, „grădinile cu băncile lun-
gi şi joase” în care din zori până seara stă şi aşteaptă
o lume de toate sexele şi vârstele”9, publicistul reține
hibriditatea Chișinăului surprins în plină epocă de
tranziție: „Fosta capitală a guberniei Basarabiei –
focar de cultură rusă, în mijlocul unei populaţiuni La publicistul Laurențiu Fulga, în schimb, „toate
moldoveneşti, cu un funcţionărit crescut în şcoală şi drumurile sfârșesc în poem”. Scriitorul ne oferă într-
suflet rusesc, cu o nobilime şi o burghezie suprapusă, un reportaj literar savuros „Chișinău – orașul basme-
ori ruptă şi înstrăinată de la băştinaşi – mai păstrea- lor. Reportaj cu dragoste, vutcă, balalaici și moarte”,
ză încă mult din mentalitatea slavă, mistică, străină imaginea unui Chișinău „cu case igrasioase”, „femei
de ceea ce în adevăr este, care poate crede uneori că inutile”, „cântece de întortocheate cuvinte rusești”,
realitățile sunt idealuri şi care adeseori şi-a închipu- „duhuri cenușii”, „mascaradă”, „vutcă și tutun prost”,
it că idealurile sunt realități. Această întreagă lume oameni care sunt altfel, care „trăiesc intens, trăiesc
nu este dezmeticită încă”10. Supraviețuirea identitară cu toţi porii, cu toată carnea”, un Chişinău al bez-
poate fi asigurată, în accepția publicistului, doar de nelor, cu o „viaţă lipsită de orice aspect mai intere-
tineret: „Prin tineretul de acum, atâta de vioi – se sant, mai omenesc”, ce se desfăşoară monotonă, „fără
desăvârșește trecerea de la trecutul rus sau rusificat, niciun repaos intelectual, fără nicio disperare sau
la viitorul cât mai românesc”. „Când, după cum vi- bucurie”13. Naratorul reține strada Alexandrovskaia,
nul în fierbere, tinerețea în ebuliţiune se va fi maturit observă „parada dughenelor paralelipipedice de lemn
completamente – obloanele se vor da în lături, porţi- uscat, strâmte, cenușii”, respiră mirosul de carne
le se vor deschide îmbietoare şi o viaţă nouă curată, râncedă, de pește stricat, alimente alterate, remarcă
frumoasă, de progres se va începe în acest oraş atât pe „grumazurile caselor colorate ţipător în albastru
de bine întemeiat, atât de fericit împodobit cu străzi, sau chinoroz de proastă calitate, firmele avocaților şi
case, grădini şi împrejurimi desfătătoare”11. Un opti- doctorilor evrei”, ce se întind ca o pecingine, se re-

7
Ibidem. 12
Eusebiu Camilar, „Prin codrii Orheiului. Reportaj cu tre-
8
Ibidem. nuri, cu mașini și cu șosele basarabene”, Iașul, Iași, An. VI,
9
Eugen Dârzeu, „Însemnări răzlețe. Chișinăul”, Sfatul Țării, Seria II, nr. 101, 30 iulie 1938, p. 3.
Chișinău, An. III, nr. 655, 18 iulie 1920, p. 1-2. 13
Laurențiu Fulga, „Chișinău – orașul basmelor. Reportaj cu
10
Ibidem. dragoste, vutcă, balalaici și moarte”, Universul literar, Bu­
11
Ibidem. curești, An. XLVII, nr. 26 și 27, 13 și 20 august 1938, p. 8.

– 29 –
cu rachiu, nu mai sunt oameni, ies din ei încovoiaţi,
devenind un fel de păsări sau plante, sunt altceva în
clipa aceea, ceva alb, nedefinit, puri cu toate impuri-
tăţile lor exterioare.
– Îi cunoşti prea bine; într-adevăr, n-au trădat ni-
ciodată ideea de om. Sunt însă nişte crucificaţi din
clipa naşterii.
– Exact. Priveşte-i pe aceştia care dorm. Mâine le
va părea rău că trăiesc, dar se vor închina.
– Şi totuşi Basarabia e o enigmă.
– Care nu se va dezlega niciodată”.17
Desprindem din aceste proiecții imagologice reli-
giozitatea chișinăuianului, la care se adaugă sinceri-
voltă de faptul că în casa unde „a suferit atât de mult tatea și extremismul, susținut de formula „totul sau
Puşkin, astăzi se vinde cvas şi sămânţă de floarea nimic”, melancolia, sentimentul de nesiguranță, fata-
soarelui”14. lismul, lipsa măsurii. De cele mai multe ori, în ca-
Imaginea Chișinăului oferită de Laurențiu Fulga, racterul acestuia se întâlnesc trăsături oximoronice:
una de-a dreptul pitorească, amintește pe alocuri de lenea cu dragostea de muncă, dezinteresul cu patima,
imaginea Bălțiului din reportajul „Un oraș din in- năzuința spre libertate cu supunerea: „Am impresia
fern” de Geo Bogza: „Începând de la Moara Roşie certă că trec printr-un oraș cu toți oamenii morți
(casele aici seamănă a grajduri şi-a altceva) până la sau narcotizați. Se sting felinarele odată cu stelele,
Buicani, dinspre Orhei şi până în cartierul de dinco- storurile rămân tot trase, uşile tot închise. De-abia
lo de gară, Chişinăul e o batistă murdară, pătată de acum îmi dau seama ce-nsemnează Chişinăul cu
sânge…”.15 Altminteri, reportajul lui Laurențiu Fulga adevărat”18. Chișinăul îi apare un oraș halucinant,
are o secvență – „Oraş al beznelor – rămas bun!” – în care „casele sunt jucării de carton, în care visele
menită să transmită această „demonizare a luciferi- se mototolesc lângă mirosul de piele nespălată şi nă-
cului basarabean”.16 dejdi rupte pe jumătate”19.
Chișinăuienii sunt apropiați structural, în George Dorul Dumitrescu reabilitează oarecum
accepția acestuia, de firea rușilor, având ceva de îngeri imaginea Chișinăului descrisă de Laurențiu Ful-
sublimi și brute asiatice în același timp, deținând reli- ga, în reportajul său „Chișinău”. Îl găsește „frumos
gia extremelor, fiind fie „apocaliptici”, fie „nihiliști” și alb iarna”, „alb și roz primăvara, până sub teii cu
și fiindu-le improprii stările intermediare. Spirite ju- mireasmă tare ai străzii Gavriil Bănulescu-Bodoni”,
puite și aspre, delirante și haotice, aceștia comportă o singuratic și violet toamna: „Drumul toamnei la
structură lăuntrică oximoronică, așa cum rezultă din Chişinău e singuratic, fără multă lumină. Galbenul
următorul dialog, decupat din reportajul respectiv, mat, cu o singură nuanţă de verde închis, din ceti-
extrem de sugestiv pentru acest exercițiu imagologic: na pâlcului de brazi lângă cubul alb şi cu ceasornic al
„– Aşa o să-i întâlnim pe toţi, doamnă. Un fel de Bisericii Protestante, desfășoară odată cu revărsarea
demoni buni. lui, de-a lungul străzii Cuza-Vodă, colţurile înflori-
– La Chişinău, într-adevăr, oamenii sunt altfel. Ei te de la Muzeul Naţional şi cei patru mesteceni din
trăiesc intens, trăiesc cu toți porii, cu toată carnea. fereastra d-lui Boga, albi, ca şi inima sa, faţa unei ape
– O să-i întâlnim, doamnă, ca-ntotdeauna. Beţivi, tremurătoare de zări, peste Alexandru cel Bun, ruina
orbi, cerşetori, hoţi, toţi murdari, zdrenţuiţi, înjumă- Teatrului Național şi liceul de fete „Berthelot”, unde
tăţiţi de boli. nimeni nu ia aminte că-i toamnă. Râd fetele toate,
– Da, dar ei trăiesc până și mizeria cu altă menta- râd – şi le răspund florile de tufănică micuţe, albe
litate. Au o credință. Pe Dumnezeu îl poartă pe piept şi cu miros amar, din grădina publică, lângă statuia
în partea stângă, au cerul în ochi, au ţărâna în gură. cenuşie şi îngândurată a lui Puşkin.
Ei înjură, te îngrozesc, dar la biserică sau la un pahar
14
Ibidem. 17
Ibidem.
15
Ibidem. 18
Laurențiu Fulga, op. cit., p. 8.
16
Ibidem. 19
Ibidem.

– 30 –
Nopţile toamnei, la Chişinău, cad violet asupra ora- Gavriil Bănulescu-Bodoni; mult învăţatul Alexandru
şului. Primul bec aprins este cel de la cofetăria Zamfi- Hajdeu, „unul din avocaţii savanţi ai Chişinăului”,
rescu. La mesele din vitrină, se strânge în fiecare seară, „Lebăda Basarabiei”, cel căruia Eliade Rădulescu îi
,,la o cafeluţă” sau la o „ţuiculiţă cu măsline”…”20. ridica neprecupeţite elogii în ,,Curierul românesc”,
Dumitrescu reține că e un „oraş unde toate gra- cavalerul Costache Stamate, Ion Sârbu cu ale sale
iurile pământului îşi dau întâlnire”21, observă că Fabule alcătuite în limba moldovenească și Gheorghe
„limba ţării, vorbită mai mult în vechiul Chişinău, Păun, cântărețul popular al Basarabiei ș.a.
cu uliţele strâmbe, întortocheate, ce fac din loc în loc Plecând de la constatarea că în Chişinău totul se
ocolul unei aşezări bătrâneşti, moldoveneşti, împrej- confundă sau se suplinește, Dumitrescu constată că
muită de uluci din şipcă neagră putrezită de vreme vestimentația chișinăuienilor este la fel de pestriță
şi umbra rotată a câtorva stejari, pe trunchiul cărora și amestecată, cum le sunt și năravurile: „Rubacica
se sprijină temeinic întreaga aşezare. De aci începeau rusească cu sacoul ultramodern de croială impecabil
odinioară cele cinci sate bogate, răzăşeşti, Visterni- bucureșteană; pălăria, cu căciula fumurie retezată de
ceni, Hruşca, Munceşti, Buicani, Varvinţeni, prelun- moț, îngustă și plată ca un ceaun, anume suspendată,
gite mai târziu cu ghettoul de astăzi şi barierele cu nu înțelegi prin ce miracol, în vârful unei hălăciugi
drumuri evocatoare: Schinoasa, Hâncu, Poşta veche, de păr, pentru o cât mai evidentă, parcă, punere în
Sprincenoaia, Şapte ani, Fulgeleşti, Melesteu, Mălina valoare şi cochetărie a unei foarte complicate frizuri
mică, Valea Crucii”22 . Publicistul aduce date statis- muscălești, numai rotocoale, ondulări şi crețuri; pan-
tice valoroase referitoare la componența populației: tofi acaju lângă cizme cu carâmburi moi şi tocuri în-
„Trăiesc în Chişinău, după statistica oficială din alte, aproape femeiești; armonica şi ţambalul; palton
1919, 40.000 români, 62.000 evrei, 10.000 nemţi, de biber şi şuba largă cât o desetină, mirosind a oaie,
19.000 ruşi (ucraineni şi velo-ruşi), 2.000 de bulgari, a cuptor şi a vutcă”25. În acest univers heteroclitic se
ceea ce ar reveni cu o largă aproximaţie, pentru că nu regăsesc „semințe de floarea soarelui prăjite şi pasti-
sunt socotiţi grecii, polonezii şi armenii, o populaţie le de ciocolată „Urs de Dorna”; vinul Aligote şi ţui-
de 135.000 locuitori”23, date referitoare la etimologia că de Văleni; Dama de pică, Ana Karenina, Noaptea
Chișinăului: „Asupra filiaţiei vizând etimologia cu- Sf. Andrei lângă Mioriţa, Întunecare, La Medeleni;
vântului Chişinău s-au emis tot felul de teorii, una turlele bisericilor, verzi, galbene ori de culoarea stân-
mai extravagantă decât alta. De pildă s-a căutat de- jenelului, în formă aidoma unei cepe lângă liniarul
rivarea expresiei din Kaşen, cu semnificaţia de mă- stil bizantin; morile de vânt după dealul Buicanilor
năstire, loc de închinăciune, schit; din ucraineanul şi morile moderne cu electricitate şi calorifer; obra-
Chişeni, a cărui traducere este buzunar; apoi din de- zuri rase curat englezeşte, alături de bărbi pravoslav-
numirea Câşla nouă, echivalent cu târla nouă; alte- nic ruseşti, amintindu-ne îndeosebi nouă regăţenilor
ori s-a admis ca origine cuvântul Keşne, tătăresc, care figura lui Ivan cel Groaznic din cinematograf sau, şi
înseamnă piatră de mormânt, monument funerar. mai bine, portretul lui Tolstoi din vechea editură Şa-
Ipoteza cea mai plauzibilă ar fi a căpitanului Alexan- raga; trăsuri de un singur cal şi un singur loc, mici
dru Zașciuc, care a dat cea mai valoroasă lucrare despre cât un ghem, cu jugul înflorat şi sunător al clopoţe-
Basarabia anilor 1860-1865, şi a savantului I. Veletin, ilor, lângă maşini „Lincoln” model 1937; cântece cu
consemnată în cartea sa Documente daco-slave”24. nostalgii de stepă şi vocea cu virtuozităţi de local a
Dumitrescu constată că „pentru cercetătorul iu- Miei Braia; cvas şi limonadă, mămăligă şi „blinii”,
bitor de trecut, Chişinăul oferă destule pagini vii şi Mărioara şi Marusia; Gogu şmecheru la dame lângă
duioase – chiar de istoriografie lite­rară”. Amintește Vasea nefericitul…”26.
cazuri exemplare: blândul Alecu Donici, „prietenul Conștient de diversitățile culturale, naratorul
tuturor animalelor”, un uitat, „chiar și pentru Basa- reține „curiozitățile” universului chișinăuian, reduc-
rabia”; figura luminoasă, apostolică a mitropolitului tibile mai mult la varietatea locuitorilor, în accepția
sa, decât la curiozitățile publice. În mantia generoasă
20
George Dorul Dumitrescu, „Chișinău”, Universul literar, a Chișinăului interbelic încap „cel puţin şapte idio-
București, An. XLVIII, nr. 17, 29, aprilie 1939, p. 5. muri, asurzitoare larmă”. „O mie de culori, din bluze
21
Ibidem. căzăceşti, sumane moldoveneşti, caţaveicile lipoven-
22
Ibidem.
23
Ibidem. 25
George Dorul Dumitrescu, op. cit., p. 5.
24
Ibidem. 26
Ibidem.

– 31 –
celor şi bărbile lipovenilor, caftane ovreieşti…” „Se pasivitatea, rezistența resemnată, lipsită de energie.
plimbă molcom, dar discută viforos, ovrei în caftan Se remarcă o anumită impregnare de melancolie, dar
unsuros, cu perciuni fluturători deasupra urechilor şi o anumită nepăsare stoică, oriental-fatalistă faţă de
clăpăuge; au ţilindru înalt, limbă mult ascuţită şi viaţă, care determină încrederea şi supunerea necon-
pe buze, gata oricând, în româneşte: «aşa să trăiesc diţionată în faţa destinului, o singurătate asumată și
eu!» Lipovenii sunt cu totul roşii: bărbi, obrazuri, falsitatea unui mediu bezmetic.
mustăţi, dinţi, cămăşi, cizme, şepci. Rușii, pasivi și
ușor de tras pe sfoară; nemţi masivi şi taciturni; bul-
gari în zeghe de dimie groasă de care nu se despart
nici în iulie; polonezi subţiri şi eleganţi, păşind ca la
bal; țăranul nostru, mergând agale şi cuminte, cu fe-
meia la trei paşi în urmă. Graiul lor «oblu», dulce
«moldovinesc» te face să respiri ușurat şi să-ţi aduci
aminte că nu ești în țară străină…”27.
„Radiografia” Chișinăului înregistrează, prin
urmare, următoarele „simptome”: heteroclitismul,
hibriditatea etnografică, provincialismul, monotonia,
solitudinea, contradicția, deprimarea, ignoranța, for-
malismul – toate acestea reflectându-se într-un anu-
mit tip de conștiință specifică acestui oraș. Chișinăul
se dovedește, plecând de la însemnele relevate de
publiciștii în cauză, un „semn ușor” și, totodată,
„greu de citit”. Modelat în mare măsură de factorii
istorici, sufletul etnic al chișinăuienilor își cultivă

27 Ibidem.

– 32 –
CHIŞINĂUL ŞI CHIȘINĂUIENII.
EXERCIŢIU DE IMAGOLOGIE LITERARĂ

Aliona GRATI

Dincolo de identitatea fizică, geografic reală, administrativ al noii provincii a Imperiului Rus. Din
Chişinăul şi-a creat de-a lungul istoriei sale ca oraş o acest moment, localitatea a cărei istorie număra deja
identitate mentală, imaginară, de sorginte culturală. mai mult de trei secole se face mai atractivă pentru
Exemplul marilor oraşe ne arată că literatura parti- străini, funcţionari cu varii misiuni, cărturari, diplo-
cipă semnificativ la conturarea acestei identităţi şi maţi, militari, negustori şi chiar scriitori care, fie din
că potenţialul ei de expresivitate are forţa de a o im- obligaţie, fie din proprie dorinţă, şi-au aşternut pe
pune rapid şi la distanţe mari în lume. În ce măsură hârtie impresiile şi observaţiile, proiectându-i prime-
Chişinăul a beneficiat de susţinerea literaturii, cum a le imagini. Majoritatea relatărilor străinilor despre
fost el trăit, conştientizat, imaginat, proiectat, repre- Chişinău sunt scurte, informative, orientate pe un
zentat de scriitori? Există oare cantitatea necesară de anumit segment specializat şi nu pot fi raportate la
literatură despre Chişinău care să atingă pragul unui literatură. Acestea, spune N. Iorga, „pentru istorie
imaginar simbolic proeminent? Putem vorbi despre sunt mult mai folositoare decât forma literară, forma
o mitologie a oraşului nostru? Are Chişinăul vârsta pregătită a scriitorilor de obişnuite călătorii”2 . Seg-
suficientă pentru a-şi contabiliza miturile? mentul literar lăsat în afară de celebrul autor al Isto-
Pentru a răspunde la aceste întrebări, vom recur- riei românilor prin călători constituie, prin urmare,
ge la instrumentele imagologiei literare1, o disciplină obiectul nostru de analiză.
mai nouă, dar numărând deja câteva decenii, timp Ceea ce ne interesează, la o primă etapă, este felul
în care şi-a probat eficienţa. Aceasta ne îndreaptă în care a fost perceput (geografia reală) şi, mai ales,
atenţia asupra literaturii conţinând reprezentări ale trăit (emoţiile pe care le-a generat) şi reprezentat (în
Chişinăului, văzut cel puţin din două perspective: a lumea ficţională) oraşul Chişinău de către străini ca
străinilor (cărturari, scriitori) care au vizitat oraşul spaţiu nou, necunoscut până atunci, deci ca alteri-
ori s-au aflat un timp în el (heteroimagini) şi a scri- tate. Vom urmări mecanismele prin care imaginile
itorilor autohtoni (autoimagini). Teoreticienii disci- oraşului (tradiţii cultural-istorice, peisaj urban, ar-
plinei consideră că anume aceşti autori ocazionali sau hitectură, moduri de viaţă, mentalităţi, memorie şi
ba sunt responsabili în mare măsură de stereotipurile conştiinţă colectivă, relaţii între minorităţile naţio-
legate de locurile pe care le-au proiectat în creaţia lor nale, mituri, utopii etc.) devin limbaj simbolic în in-
şi tot lor le aparţine meritul creării unui topos literar teriorul imaginarului literar al străinului. Exerciţiul
distinct şi chiar a unei mitologii. de înregistrare a acestor reprezentări culese din jur-
Chişinăul nu are farmecul marilor oraşe cum e nalele sau notele de călătorie, publicistică, scrisorile
Veneţia sau Roma ca să atragă neîncetat plăsmuiri şi cu calităţi literare, poezia şi proza străinilor va pune
să inspire călătorii fără greş, totuşi s-au păstrat despre în evidenţă dimensiunea imaginară şi ideologică, co-
el şi texte mai expresive, ai căror autori, fie dintr-o lectivă şi individuală, inconştientă şi intenţionată a
pornire interioară, fie la comanda unor publicaţii, re- Chişinăului în orizontul celuilalt.
alizează consemnări cu accent liric, descrieri, portre-
te etc., transgresând neutralitatea limbajului specific I. Întocmirea identităţii
rapoartelor. Pornim de la 1812, după care începe po- literare a unui început de oraş
vestea Chişinăului ca oraş, mai corect, după ce i se Avem convingerea că textele literare au o răspân-
atribuie statutul de reşedinţă şi de centru politico- dire şi o forţă persuasivă mai mare decât cele cu fina-
litate informativă (rapoarte, studii specializate etc.),
Ramură a psihosociologiei, imagologia studiază percepţiile
1

pe care comunităţile sau popoarele şi le fac despre ele însele


modelând substanţial, prin caleidoscopul de ima-
sau despre alte comunităţi sau popoare. Descinzând din li- gini-cheie, cunoştinţele despre celălalt ale poporului
teratura comparată, imagologia literară cercetează reprezen- reprezentat de călător. Adesea, primele reprezentări
tările colective şi individuale despre celălalt în literatură, cu
alte cuvinte, este „studiul imaginilor sau al reprezentărilor Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători, Editura Casei
2

străinului” (Daniel-Henri Pageaux) în literatură. Şcoalelor, 1928, p. 59.

– 33 –
din literatura călătoriilor ale unor ţări şi naţiuni ne- Chişinăul nu a avut experienţa unui burg me-
cunoscute iau, în mentalul cititorilor, formele reduc- dieval, istoria lui urbană numără ceva mai mult de
tive ale clişeelor de percepţie, ale stereotipurilor (şi, în două secole. Până a deveni oraş-centru administrativ
limbajul disciplinei a cărei perspectivă o abordăm, al regiunii, Chişinăul era înregistrat de străini fie ca
ale imagotipurilor). Scriitorilor care au vizitat şi au „sat”, fie ca „târg”, sub denumiri variind de la o sursă
descris Chişinăul le revine o mare responsabilitate în la alta: „Kischanowo”, „Kischinewo”, „Kieszeanu”,
ceea priveşte generarea şi răspândirea primelor locuri „Kyschneff” şi chiar „Coserev”. Nicolae Iorga pome-
comune despre el. Adesea, acestea alcătuiesc „semifa- neşte, în Istoria românilor prin călători, nota unui
bricatele” din care, ulterior, se prepară mituri. Cum a pelerin care, în secolul al XIV-lea, străbate Basarabia
fost alcătuită imaginea mentală, simbolică a Chişină- prin localitatea numită de el „Mitirivi Chişini”, care
ului la începuturile lui ca oraş şi ce clişee de percepţie ar fi existat pe vremea ceea ca sat4. Localitatea, ca şi
au fost generate de către scriitori: sunt aspectele care întreg teritoriul Moldovei dintre Nistru şi Prut, nu a
ne vor preocupa în continuare. Înainte de a trece în fost tranzitată mult timp din cauza nesiguranţei dru-
revistă şirul de imagotipuri ale Chişinăului, trebuie murilor, iar acest caz de înregistrare a unui călător pe
să subliniem că acestea nu coincid neapărat cu iden- aici este aproape singular pentru acele timpuri. Dru-
titatea reală a Chişinăului, aşa cum, spre exemplu, murile care străbăteau Moldova medievală treceau
Veneţia nu este un loc inevitabil funest, ca în roma- prin Hotin, Suceava, Iaşi, Bârlad, Tighina, Galaţi,
nul lui Thomas Mann, Moarte la Veneţia. Cetatea Albă şi alte târguri bine păzite de oamenii
domnitorului, ceea ce nu era posibil în Moldova Ră-
„Târguleţ de puţină importanţă” săriteană din cauza deselor năvăliri ale tătarilor şi ale
Sintagma „târguleţ de puţină importanţă” con- cazacilor. Conservându-şi existenţa într-o formă sub-
stituie una dintre primele catalogări pe care le ca- dezvoltată, sătucul Chişinău, ca şi celelalte aşezări
pătă Chişinăul în literatura străinilor. Reiterată în umane din regiune, îşi suporta istoria cu stoicism.
majoritatea însemnărilor călătorilor străini şi până În 1709, în drumul său spre Bender, ungurul Pál
la 1812, această etichetă va deveni un loc comun în Ráday trece prin „satul numit Chişinău”5. Germa-
literatura ruşilor, fiind reluată mai ales în momentele nul Erasmus von Weismantel, locotenent partici-
în care aceştia îşi propun să pună faţă în faţă două pant la campania lui Carol al XII-lea contra ţarului
oraşe: oraşul vechi, vetust, ancorat într-o istorie ob- Petru I, în Jurnalul de campanie pe anii 1710-1714,
scură, parcurgând trei secole în ipostazele de sat şi de îşi consemnează şederea în „satul Chişinău (…) de
târg de provincie, devastat adesea de tătari şi cazaci, asemenea păcătos şi a fost ars de tătari aproape în
şi oraşul nou, prosper, graţie statutului de reşedinţă a întregime”6. Călătorind prin Moldova, în 1737, că-
administraţiei ţariste. lătorul scoţian John Bell descrie Chişinăul ca pe un
Mărturii despre localitatea Chişinău au existat şi sat, egal ca importanţă cu alte sate, de exemplu Văl-
până la 1812. Colecţia Călători străini despre țările 4
Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători, Editura Ca-
române3 conţine însemnările mai multor misionari sei Şcoalelor, 1928, p. 24: „Alți pelerini luau drumul, care
catolici ajunşi prin părţile noastre. Acestea au fost era al pelerinilor ruși, poloni, lituanieni, dar mai ales al
valorizate în special de istoricii care au căutat în ele ortodocșilor ruși, către Cetatea Albă, străbătînd o parte
informaţii obiective referitoare la timpul istoric. Nu din Basarabia, pe la localitatea pe care unul dintre dînșii o
vom insista să demonstrăm aici că unele texte au par- numește «Mitirivi Chișini», în legătură cu cuvântul din
limba slavă care înseamnă vamă, și cu Chișinăul,[3] [nota de
tea lor de frumos, de estetic, mai ales în pasajele cu subsol 3: «De la cuvîntul popular care înseamnă cascada,
tablouri şi reflecţii şi că notele lor de călătorie tind „gura” unui rîu, aici Bîcul, care-și are și „cheile” lui.»] care
adesea să treacă frontiera simplelor notaţii, urmărind ar fi existat pe vremea aceasta ca sat. De la Cetatea Albă era
expresivitatea literară. Ne interesează, de vreme ce prilej ca drumeții să fie duși la Constantinopol, de unde
am adoptat perspectiva imagologiei, felul în care scri- luau, sau drumul de uscat, mai rar, sau drumul de mare,
pentru a ajunge la Ierusalim”.
sul străinilor modelează imaginea Chişinăului, evolu- 5
Pál Ráday, „Jurnalul călătoriei mele la Bender”, în Călători
ând, odată cu realitatea sau nu, de la sat și „târguleţ străini despre ţările române. Vol. IX, Bucureşti: Editura
fără importanţă”, la oraş european. Știinţifică şi Enciclopedică, 1983, p. 295.
6
Erasmus von Weismantel, „Jurnalul de campanie pe anii
1710-1714”, în Călători străini despre ţările române. Vol.
http://www.digibuc.ro/colectii/calatori-straini-in-spatiul-
3
IX, Bucureşti: Editura Știinţifică şi Enciclopedică, 1983, p.
romanesc-c1131. 334, 345.

– 34 –
cineţ. Ambele localităţi prezentau interes pentru că În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Chi-
jalonau drumul spre Bender, având poştă de cai, ser- şinăul devine victimă colaterală a campaniilor Rusiei
viciul de transport al timpului: „În ziua de 6 am ple- împotriva turcilor. Într-o epistolă datată cu 22 de-
cat din acest sat (Vălcineţ) şi am ajuns seara în alt sat cembrie 1788, secund-maiorul Von Raan13 trece pe
numit Chişinău, unde am rămas noaptea” 7. Pentru hârtie câteva rânduri despre nesiguranţa care pluteş-
călătorul scoţian, obişnuit cu formele de viaţă euro- te în atmosferă şi fragilitatea localităţii, a cărei locui-
peană, Chişinăul mai rămâne încă un sat obişnuit, tori nu sunt lăsaţi niciodată să-şi ridice casele până la
în timp ce Dimitrie Cantemir îl numise deja „târg” capăt. Trecut prin pârjol de mai multe ori, în acel an
atunci când enumeră, în Descrierea Moldovei, loca- Chişinăul numără câteva zeci de case în stare deplo-
lităţile mai importante ale Principatului Moldovei. rabilă: „Chişinăul, înainte de devastarea lui, a fost un
E adevărat, Cantemir zice despre Chişinău că e un oraş de mijloc, dar când l-au părăsit turcii în retrage-
„târguleţ de puţină importanţă” din ţinutul Lăpuş- rea lor, l-au incendiat după obiceiul lor. O privelişte
nei, dar care are deja o populaţie pestriţă etnic („din care emoţionează este de a vedea devastări noi la fie-
creştini, armeni şi jidovi”), specifică localităţilor care pas, de a vedea distrugeri la care se dedă numai
moldoveneşti cu spaţii comerciale. Potrivit lui Ştefan inamicul barbar. Aici se văd sobe şi coşuri, resturi ale
Ciobanu, până şi etimologia cuvântului „Chişinău” celor mai bune case, care au fost aproximativ în nu-
dovedeşte că, în vechime, Chişinăul era un „centru măr de trei sute. Prăvăliile negustorilor, care formau
comercial, unde se adunau negustori ucraineni, ar- un pătrat de piatră de 300 de stângeni împrejur, zac
meni, evrei şi moldoveni”, care ducea viaţa satelor şi sub cenuşă tot aşa, cum vreo şase-şapte biserici…”14.
târgurilor moldoveneşti înfiinţate în Moldova răsări- La numai un an distanţă de mărturia lui Von Raan,
teană prin secolul al XIV-lea8. în 1789, Chişinăul este iarăşi incendiat, iar o parte
La distanţa de numai douăzeci de ani, în 1758, din locuitorii lui sunt nevoiţi să se strămute pe moşia
francezul Charles-Claude de Peyssonnel trece Chi- Buiucanilor, un sat din apropiere.
şinăul printre cele mai de seamă localităţi ale Mol- Călătorind în perioada dintre 1787 şi 1791, polo-
dovei9. „Târgul Chişinăului” este menţionat şi de nezul Leyon von Campenhausen constată deja faptul
baronul François de Tott10, ambasadorul francez de că moldovenii îşi numesc Chişinăul „oraş”: „Pe tim-
la Bahcisarai şi Constantinopol, care se arată mul- puri trebuie să fi fost foarte mare, căci, de partea cea-
ţumit, la 1767, de ospitalitatea unui „guvernator de laltă a râului (Bâc), se văd încă ruinele a peste o mie
Chişinău”. De asemenea, „Kischinewo” figurează de case, iar sub pământ, pivniţe minunate din zid.
pe harta generalului rus Bawr (Bauer), comandantul Oraşul este împărţit în trei mahalale, fiecare având
armatelor ruse ce au ocupat Moldova în octombrie propria sa biserică. Cea mai mare are, în loc de aco-
176911. În 1782, germanul Georg Lauterer certifică periş, o cupolă, iar deasupra intrării apare, în toată
Chişinăul ca „oraş comercial destul de mare, aşezat splendoarea, chipul Sf. Gheorghe, destul de bine pic-
pe ambele coaste ale unei văi largi, unde curge prin tat al fresco. Odinioară a fost aici o academie (şcoală
vale râul Bâc, care acolo face două mlaştini, peste de preoţie – n.n.), la care studiau tinerii moldoveni,
care sunt două poduri pentru circulaţia oraşului”12 . mai ales preoţii, dar în timpul şederii mele în oraş,
nu se aflau decât şapte studenţi. (…) Trei minunate
7
„Călătoria în Moldova şi Dobrogea”, în Călători străini des- fântâni arteziene, prevăzute cu bazine, dau oraşului
pre ţările române. Vol. IX, Bucureşti: Editura Academiei Chişinău apă îndestulătoare. Acest fel de lux este în-
Române, 1997, 194.
8
Ştefan Ciobanu, Chişinău, Editura Comisiunilor Monu-
tâlnit în toate oraşele moldoveneşti şi turceşti, ca şi
mentelor Istorice, Secţia din Basarabia, 1925, p. 11. băile publice, de cele mai multe ori frumoase, deoa-
9
„Comerţul Mării Negre”, în Călători străini despre ţările rece religia unora şi obiceiurile celorlalţi prevăd spă-
române. Vol. IX, Bucureşti: Editura Academiei Române, lări numeroase”15.
1997, 400.
10
Drumurile prin Moldova, în Călători străini despre ţările
române. Vol. IX, Bucureşti: Editura Academiei Române, I, Bucureşti: Editura Academiei Române, 2000, p. 331.
1997, 609, 616. 13
Arsenie Stadniţki, Materiale pentru istoria Basarabiei, Chi-
11
Călători străini în Moldova şi Muntenia în secolul XVIII. şinău, 1892.
Carra, Bauer şi Struve, de George Paşcu, Iaşi: Institutul de 14
Ştefan Ciobanu, Chişinău, Editura Comisiunilor Monu-
arte grafice „Bravo”, 1940, p. 84. mentelor Istorice, Secţia din Basarabia, 1925, p. 25-26.
12
Georg Lauterer, „Jurnalul călătoriei. Drumul prin Moldo- 15
Leyon Pierce Balthasar von Campenhausen, „Despre cele
va”, în Călători străini despre ţările române. Vol. X, partea văzute, trăite sau auzite în Moldova”, în Călători străini

– 35 –
Nici în 1792, când Rusia alungă turcii dincolo P. Kiselev caracterizează Chişinăul ca „un sat mare,
de Dunăre şi îşi stabileşte frontiera la Prut, condiţia murdar şi prost cu patru sau cinci case de piatră”,
Chişinăului nu se schimbă prea mult. Vizitatorul es- cu străzi, după cum susţine un alt vizitator, „cufun-
tonian Von Reimers, diplomat din solia pe care Eca- date vara în praf, primăvara şi toamna în noroi, iar
terina a II-a a trimis-o, în 1793, sub conducerea lui noaptea în întuneric”19. Mai toţi călătorii ruși, vizi-
Kutuzov, la Constantinopol, descrie Chişinăul (sau tând Chişinăul în această perioadă, se percep pe sine
„Kieszeanu, cum găseşti notată localitatea pe harta ca un eu civilizator al celuilalt, în a cărui oglindă îşi
generală din 1774 a Moldovei şi a Ţării Româneşti”) contemplă cu bucurie așa-zisa superioritate.
ca pe „o localitate neînsemnată pe râuleţul Bâc”, lo- La câţiva ani de la anexare, Chişinăul are tot as-
cuită de moldoveni, evrei şi greci, „deoarece turcilor pectul unui târg provincial, cu o populaţie de 7 mii
nu le este îngăduit nici în Moldova şi nici în Ţara Ro- de oameni, amestecată cu militari ruşi. Cu toate aces-
mânească să se stabilească cu locuinţă şi de aceea în tea, localitatea atrage mai mulţi călătorii străini20.
provinciile acestea nici nu se găsesc moschei”16. Un Mai întâi, pentru că ea găzduieşte în timpul războ-
alt diplomat din aceeaşi solie, Johann von Struve, iului dar şi în primii ani de după administraţia mili-
numeşte Chişinăul „orăşel (…), aşezat într-un ţinut tară ţaristă. Aici îşi aleg reşedinţa primii guvernatori
mai mult şes, pe râul Bâc, care se varsă în Nistru”17. ai Basarabiei: Scarlat Sturdza, Harting, Bahmetev,
La începutul secolului al XIX-lea, în praf, noroi şi Inzov, dar şi mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni,
cenuşă, obişnuit cu vizitatori neinvitaţi năvălind pe care a ridicat în Chişinău principalele sale ctitorii
neaşteptate, târguleţul îşi visează liniştea şi bunăs- ecleziastice și culturale. Apoi, pentru că, potrivit
tarea. Boierii îşi durează case, iar negustorii tarabe strategilor ruşi, Chişinăul are o excelentă poziţie din
pentru câştigul lor de toate zilele. Mai devreme sau punct de vedere militar. Accederea unei localităţi la
mai târziu, târgul Chişinău avea să aibă soarta altor condiţia de oraş este întotdeauna un pretext şi un în-
localităţi româneşti devenite oraşe datorită poziţiei semn de evoluţie economică şi socială. Chişinăuienii
geografice şi importanţei economice. Însă istoria nu nu se grăbesc însă să-şi ridice construcţii solide, expe-
a avut răbdare. rienţa îi face circumspecţi faţă de noua administraţie,
pe care o cred temporară. Ameninţarea permanen-
„Reşedinţă a administraţiei ţariste” tă a unor agresiuni străine: austriacă, turcă, rusă, a
Din momentul în care Chişinăul devine capita- cultivat locuitorilor resemnare şi pasivitate, rezisten-
lă a regiunii anexate de Imperiul Rus şi începe să se ţă, defensivă, dar şi delăsare. De cealaltă parte, ruşii
extindă cu noi cartiere, eticheta „târguleţ fără im- percep localitatea şi noul ţinut al Imperiului drept
portanţă” consemnează trecutul său „barbar” şi, mai un spaţiu exotic din sudul Rusiei („Italia Rusiei”). În
ales, serveşte drept argument pentru cei care vor să primii ani după anexare, noua regiune rămâne necu-
pună în valoare, prin comparaţie, achiziţiile „civili- noscută, inclusiv cercurilor conducătoare de la Sankt
zatoare” ale oraşului nou. Istoriografia timpului ofe- Petersburg, absorbite de alte evenimente şi probleme
ră o mulţime de exemple care probează în acest sens. la nivel european (izgonirea lui Napoleon, Congresul
Călătorul rus V. Dedlov descria vechea localitate de la Viena, relaţiile cu Alianţa Sfântă etc.). Ei trimit
drept „o aşezare mediocră din câteva stradele strâm- aici tot felul de specialişti care urmează să cerceteze
be şi construcţii turceşti foarte murdare”18. În 1816, situaţia în regiune şi să aducă centrului informaţii
într-un raport adresat ţarului Alexandru I, generalul utile. Printre ei se întâmplă şi scriitori, motivaţi să
scrie despre locurile noi. Spre deosebire de rapoartele
despre ţările române. Vol X, partea a II-a, Bucureşti: Editu- specialiştilor şi militarilor, textele artistice ale acesto-
ra Academiei Române, 2001, p. 866-867. ra cu imagini ale Chişinăului au o largă răspândire
16
Heinrich von Reimers, „Scrisoarea a VII-a”, în Călători prin simplul fapt al publicării lor în ziarele timpului,
străini despre ţările române. Vol X, partea a II-a, Bucureşti: făurind un întreg imaginar legat de tânărul oraş şi,
Editura Academiei Române, 2001, p. 1149.
17
Johann Christian von Struve, „Călătorie de la Viena la
Iaşi”, în Călători străini despre ţările române. Vol. X, par- 19
Ştefan Ciobanu, Chişinău, Editura Comisiunilor Monu-
tea a II-a, Bucureşti: Editura Academiei Române, 2001, p. mentelor Istorice, Secţia din Basarabia, 1925, p. 34.
1141. 20
Normele unui articol care se vrea parte dintr-un volum co-
18
M. Danilov, „Basarabia în notele de călătorie ale lui V. L. lectiv ne restricţionează în legătură cu dimensiunea textu-
Dedlov (sfârşitul sec. al XIX-lea)”, în Revista de istorie a lui şi ne determină să ne limităm la scriitorii ruşi din prima
Moldovei, 2014, nr. 2 (98), p. 40-47. jumătate a secolului al XIX-lea.

– 36 –
în genere, modelând primele cunoştinţe ale ruşilor oscilând între neînţelegere, incertitudine, debusolare
despre moldoveni şi ţinutul necunoscut, care au gli- şi dorinţa de adaptare la noua conjunctură şi de păs-
sat iute în zona folclorului, au creat preconcepţii. trare a privilegiilor. Raportul lui Svinin reflectă co-
În primii ani după anexare, Chişinăul au fost vi- lonizarea pe care Rusia o realizează programatic aici
zitat de scriitorii ruși Pavel Svinin, Alexandr F. Velt- şi denotă o faţă etnică schimbată a ţinutului. După
man, Alexandr S. Puşkin, Vladimir F. Raevski, în a retragerea turcilor şi a tătarilor, de frica iobăgiei, ţă-
doua jumătate a secolului – de Lev Tolstoi, Vsevolod ranii moldoveni fug peste Prut, iar locurile eliberate
Garşin, Nicolai Garin-Mihailovski. Cele dintâi ima- de ei sunt ocupate de ţărani iobagi ruşi și ucraineni
gini ale Chişinăului cu repercusiuni în memoria co- fugari, de coloniști bulgari și nemţi şi de negustori
lectivă a ruşilor şi primele stereotipuri de percepţie evrei. Populaţia Basarabiei este în continuă transfor-
se datorează anume acestora. Stereotipurile, se ştie, mare, şi sub acest aspect Chişinăul are indicatorii
sunt foarte rezistente la acţiunea timpului şi se pot cei mai evidenţi. Localitatea avea deja de mulţi ani
regăsi la intervale mari de timp. Unul dintre primii acel nucleu al diversităţii etnice specific spaţiilor de
delegaţi ai administraţiei ţariste, Pavel Svinin, func- comercializare din vechile târguri moldoveneşti, care
ţionar la Ministerul de Externe, trimis aici în 1815, acum se extinde cu viteză.
trebuia să descrie obiectiv legile şi obiceiurile pămân-
tului. Anterior, guvernatorul Harting făcuse o recla- „Chişinăul, scenă a victoriilor Rusiei”
maţie contra nobilimii basarabene: „…aceştia, scria În 1818, ofiţerul şi scriitorul rus Alexandr Velt-
el, făceau dovadă de totală lipsă de interes faţă de man vine în Basarabia în calitate de cartograf, fă-
vechile obiceiuri şi legi ale Imperiului Rus, de cule- când parte dintr-o comisie militară. Având misiunea
gerile de legi, de documentele scrise şi faţă de ordine. să alcătuiască planul topografic al regiunii, Veltman
Ei acţionează după obiceiul românesc”21, iar Svinin are ocazia să vadă amănuntele vieţii basarabenilor
trebuia să clarifice situaţia. Deşi este scriitor, jurna- de la nord la sud. El ţine un jurnal de călătorie care,
list, fondator al revistei Otecestvennye zapiski, autor ulterior, face o parte bună din conţinutul romanului
de poezii, memorii şi romane, lucrările lui Descrierea Călătorul (Странник). Chiar dacă îşi construieşte
regiunii Basarabia (încheiată în 1816)22 şi Notiţă des- subiectul în jurul călătoriilor sale în Basarabia, tex-
pre Basarabia (apărută în Otecestvennye zapiski) nu tele lui Alexandr Veltman sunt, în mare parte, lungi
au caracter literar. Acestea constituie pentru ruşi în- digresiuni pe tema dragostei pentru Rusia. Obsesia
tâile izvoare de cunoaştere a noii provincii (cu excepţia spiritului rus cucereşte întreg universul. Însemnările
lucrării Descrierea Moldovei, scrisă de D. Cantemir despre locurile prin care trece sunt puţine, observa-
cu un secol mai înainte23). Ele sunt interesante pen- ţiile expeditive. Ceea ce i se înfăţişează ochiului nici
tru noi şi ca fiind o colecţie a primelor (hetero)ima- nu-l exaltă, nici nu-l revoltă, ci mai degrabă îl lasă
gini ale Chişinăului şi ale locuitorilor ei, aşa cum s-au indiferent. Povestea lui urmează infailibil o singură
proiectat acestea în orizontul cultural al ruşilor. tehnică, scriitorul grevează pe peisajul local nara-
Svinin ne oferă o privire dintr-o parte a felului ţiunile şi obsesiile poporului său de la împărăteasa
de a se comporta al boierilor moldoveni în perioada Ecaterina încoace. Chiar şi atunci când îşi propune
de tranziţie la administrarea nouă. E interesant să se să scrie Schiţe din istoria antică a Basarabiei (1828),
urmărească reacţiile moldovenilor, de la boieri la ne- observaţiile cartografului ajung neapărat la comple-
gustori şi ţărani, la instalarea structurilor imperiale, tarea eposului rus. Analizând, spre exemplu, Valurile
lui Traian, el încheie prin a le consemna ca fiind „lo-
21
George F. Jewsbury, Anexarea Basarabiei la Rusia: 1774- curile eroice” ce păstrează memoria victoriilor repur-
1828. Studiu asupra expansiunii imperiale, Iaşi: Polirom, tate de ruşi împotriva turcilor.
2003, p. 106. Veltman nu este singurul care adoptă acest dis-
22
P. P. Svinin, „O estestvennom sostoianii Bessarabskoi oblas- curs panslavist, scriitorul rus Vladimir F. Raevski
ti”, in Тrudy Volnogo ekonomiceskogo obschestva, partea 68,
1816, СПб, p. 221-269.
(trimis, în 1821, la Chişinău pentru a conduce şcoala
23
Tradusă în rusă din germană în 1789: Димитрия Канте- lancasteriană a diviziei) scria în însemnările sale din
мира, бывшего князя в Молдавии, историческое, геогра- O seară la Chişinău, în acelaşi registru propagan-
фическое и политическое описание Молдавии с жизнью distic: „Pământul pe care ne manifestăm ca actuali
сочинителя. С немецкого переложения перевел Васи- cavaleri era odinioară teatrul unor războaie şi fapte
лий Левшин. Москва. В университетской типографии
у Н. Новикова, 1789.
mari. Aici înfloreau Niconia, Ofeusa, Tiras şi Her-

– 37 –
monactis; de aici, Darius Hystaspes, zdrobit de sciţi Îl impresionează târgul moldovenesc cu forfota şi
în 513, a pribegit dincolo de Dunăre; aici strămoşii coloritul lui, cu agitaţia negustorilor expunând măr-
noştri, slavii, au vestit, prin arme, fiinţa lor (şi vitea- furi felurite: „Primele lucruri pe care le-am văzut au
zul Sveatoslav)”24. Puşkin oferă încă o probă a faptu- fost dughenele şi prăvăliile mici. Aproape în fiecare
lui că, pentru autorii ruşi, pământurile Basarabiei nu casă pe ferestruici se aflau sticle cu vin şi votcă, iar pe
prezentau interes istoric sau poetic în sine, ci ca itine- obloanele late ale ferestrelor, care se lăsau în jos, erau
rarii victorioase ale Rusiei: „Basarabia cunoscută din înşiruite tutun, sulf, ţinte, alice, funii, saci, încălţări
cea mai adâncă Antichitate trebuie să ne preocupe de marochin roşu, cuşme, ciubuce, caşcaval, ulei…
îndeosebi (de la Oleg şi Sveatoslav până la Suvorov şi Dumnezeule! m-am gândit. Aici se vinde peste tot,
Kutuzov, ea a fost teatrul veşnicelor războaie”25. dar unde locuiesc cei care cumpără? – Plăcinte, plă-
În cele câteva texte ale lui Veltman cu subiect ba- cinte! a răsunat în spatele meu o voce tare. – Tu eşti
sarabean: romanul Călătorul, povestirile Ursul, Stân- plăcintă, blestematule! Și cu adevărat: un moldovean
cile Costeştilor, Ilia Larin, Ianco сiobanul, Basarabia cu faţa arsă ca o coajă de prăjitură, unsuros ca o bli-
apare secvenţial şi este descrisă fie cu lehamite, fie cu nie, ducea pe o tigaie de cupru o turtă fierbinte şi
ironie, constituind un discurs de alternativă la regis- striga: plăcintă, plăcintă! Aceasta este un fel de dejun
trul slavofil grav-patriotic. Jovialitatea nu-l părăseşte pentru trecători” (trad. n.).
niciodată atunci când se apucă să descrie Chişinăul. Încercările moldovenilor de a cununa influenţele
Intrarea în „oraşul înfloritor Chişinău”26 constituie orientale şi europene în felul de a se comporta şi a se
un prilej pentru un tur de calambururi: „Să ne oprim înveşmânta îi stârnesc ilaritate. Scriitorul creează din
pe acest deal. Iată oraşul de pe deal; iată şi Bâcul; dar aceste pretexte câteva caricaturi: „Am întâlnit aici
să nu mai stăm pe gânduri, să-l traversăm! Dar să nu nenumărate echipaje; aici mai toţi se deplasează cu
cumva să creadă cineva că eu vorbesc de un bou27 trăsurile, de la cel din urmă golan cu barba rasă până
care s-a întins în drum şi nu vrea să se ridice – în ni- la marii boieri cu barba lungă. Dar caii moldoveneşti
ciun caz! Geografia este o ştiinţă, care spune, printre nu sunt ca echipajele de la Viena. Mai n-am murit de
altele, că în Basarabia este un râu Bâc, pe care se află râs când am văzut cum doi cai pricăjiţi şi buni de că-
or. Chişinău. rat apă:
Despre Chişinău, atunci când eu am ajuns pentru Cu-o râvnă demnă de elogii,
prima dată, se puteau spune multe; dar traversându-l, Cărau trăsura vieneză,
poate ultima dată, eu nu aş spune niciun cuvânt, dacă În dolomanu-i de husar, țiganul
timpul trecut nu l-ar înlocui adesea pe cel prezent”28 Își îndemna lălâu ologii.
(trad. n.). Grăsan, boierul moldovean,
Tânărul scriitor are, după toate probabilităţile, o Un idol vechi chioplit ca din topor,
experienţă nu prea bună de convieţuire cu chişină- În căciula-i mare, își netezea avan,
uienii, de vreme ce evocă doar întâmplările neplăcu- Mustățile-i și barba sa de slut,
te ale periplului său. Transcrise în proză, aventurile Scrâșnea de greutatea-i căpriorul!
cunoaşterii lui se vor neapărat hazlii: „În acest fel, o Statuie, țeapăn era bravul arnăut,
vorbă-două, uşor-uşor, şi iată că noi ne cărăm noaptea Pe scară își fuma destoinic pipa,
pe străzile murdare ale Chişinăului. Necunoscând pe Întregind și el, în așa fel, echipa (trad. n.)”.
nimeni în oraş, cel mai bun lucru e să dai comanda Veltman pozează în superioritate voalată în expre-
să fii dus la han. – Du-mă la un han! am strigat eu. – sii ironice şi jucăuşe: „La ieşirea din biserică aveam
Nu ştiu! îmi răspunde surugiul. – La cârciumă! – La tot dreptul legitim să urmăresc enoriaşii şi enori-
care? – Măcar şi la Dacar. – Nu ştiu! îmi răspunde aşele, iar o povestire despre ei ai fi un tratat despre
surugiul. – Stai, blestematule de Nuştiu!”. Veselia şi frumuseţe şi urâciune. Voi spune doar că cucoanele
mirarea îl însoţesc în această nouă lume a Sudului. şi cuconiţele moldovence se aseamănă foarte mult cu
doamnele şi domnişoarele rusoaice, madamele şi ma-
24
După Gheorghe Bezviconi, „Puşkin în exil”, în Profiluri demoisellele franţuzoaice, donnele spaniole, lady şi
basarabene, Chişinău: Ştiinţa, 2017, p. 125. miss englezoaice, frau şi frauleinele nemţoaice şi aşa
25
Ibidem, p. 121. mai departe. Ochii lor sunt negri, iuţi şi isteţi; pri-
26
„Благополучный город Кишинев” (А. Вельтман). virile lor parcă ar întreba pe fiecare: «Vă plac oare?
27
În limba rusă cuvântul omofon бык înseamnă „bou”.
28
A. Veltman, Călătorul, M., Nauka, 1978, XXXIV.
aaa? ce? îţi plac! aha! ai păţit-o!»”. Fiind invitat în

– 38 –
ospeţie, are ocazia să descrie tabieturile unui boier lui şi al Europei, şi dacă soţia viceregelui, ca o bună
moldovean (e vorba de boierul Iordache Varfolomeu) gospodină, n-ar fi observat la timp îmbrăcămintea
şi o face cu o cruzime pe care tonul comic nu o poate oaspeţilor, împăratul ar fi găsit toate cucoanele învă-
masca: „În casă am găsit totul în gustul luxului euro- luite în şaluri turceşti scumpe, iar pe boieri în căciuli
pean. Trecând prin salon, am auzit bătăi iuţi din pal- şi în papuci pe deasupra meşilor galbeni şi roşi. Cu
me şi sunetele imperative: – Iorgule! ciubuc! În odaia câteva momente înaintea sosirii împăratului, şalurile
următoare, stăpânul casei stătea cu toată fiinţa sa de au fost luate, iar căciulile de pe câteva sute de capete
preţ. Îndată ce am intrat, s-a ridicat, şi-a scos fesul şi au fost aruncate grămadă în dosul coloanelor”30.
a pronunţat cu importanţă: – Poftim, şedeţi, şi iar a Martorii timpului spun că festivitatea a fost în-
strigat: Iorgule! ciubuc! Arnăutul Gheorghe ne-a dat delung pregătită. Cu acest prilej, nobilii moldoveni
şi nouă ciubucuri. După prezentări lungi, între tova- au învăţat să se îmbrace şi să danseze după moda
răşul meu şi stăpân s-a legat discuţia. Pentru decenţă, franceză, invitând un profesor de dans de la Viena.
mi-am orientat privirea spre stăpân, ascultându-i dis- E adevărat, în sală erau prezenţi şi boierii veniţi de
cursurile lui molcome. Privindu-mă, s-a adresat către la distanţe mai mari şi care nu au reuşit să se orien-
camaradul meu: – Moldovineşte nu ştie? – Nu ştie, i-a teze la cerinţele noii urbe. În economia demersului
răspuns tovarăşul meu. Aşa s-a consumat atenţia lui său caricatural, lui Veltman însă îi convine să scoată
faţă de mine. Despre plăcerile exprimării limbii mol- în evidenţă anume acest segment. Admitem că tână-
doveneşti nu pot spune niciun cuvânt, dar mereu mi rului Veltman nu-i plăcea societatea moldovenească,
se părea că stăpânul tăia lemne de stejar, ale cărui aş- debusolată de desele schimbări de situaţie politică şi
chii îmi săreau drept în ureche” (trad. n.). Boierul Ior- de modă. Îl amuza şi faptul că aceasta nu-şi manifes-
dache Varfolomeu era într-adevăr un „om primitiv”29 ta o identitate proprie, ci îmbina elementele străine
din Moldova, care, potrivit lui Liprandi, a stat când- de vestimentaţie şi mod de trai. Pe deasupra, în sala
va ca ciubucciu pe scările butcii prinţului Moruzi, iar casei boierului Krupenski plutea un aer de supuşenie
după ce a trecut cu traiul la Chişinău, s-a îmbogăţit faţă de monarhul rus. Dorinţa ostentativă a boierilor
datorită întreprinderilor negustoreşti şi a relaţiilor de a-şi păstra privilegiile în noua structură politico-
bune cu administraţia rusă. Filistinismul boierului administrativă era vizibilă şi, fireşte, nu le aducea
este amendat de Veltman şi în următoarele versuri: profit de imagine. Nici Al. Mihailovski-Danilevski,
Înfumurat și îngâmfat e mamelucul, ofiţer de gardă al împăratului, prezent la această fes-
Mustățile-n trei țoli și albă tivitate, nu se pronunţă mai bine despre boierii mol-
De vreo doi coți i-atârnă barba, doveni, pe care îi prezintă drept nişte înapoiaţi31.
Arșin de ambră, cinci stânjeni e ciubucul, Pe haiduci Veltman îi descrie fără nicio culoare
Înfumurat și îngâmfat e mamelucul (trad. Ivan romantică, ca pe nişte sălbatici bandiţi ordinari. Fi-
Pilchin). ind martor ocular la scena în care este capturat unul
Critica moldovenilor incapabili a se racorda la dintre capii haiducilor, Ursul, scriitorul îi consacră o
modelul rus de civilizație capătă în scrierile tână- proză scurtă: „Acesta era şeful unei bande, alcătuită
rului Veltman tuşe îngroşate de sarcasm. În tabloul din fel de fel de adunătură de oameni iubitori de răz-
care descrie vizita împăratului Alexandru I din 1818, boi, care au servit în eteria moldovenească şi au trecut
boierii locului sunt înfăţişaţi ca nişte ignoranţi, an- în Basarabia (…) Însuşi Ursul era modelul brutalităţii
coraţi în stilul de viaţă turcesc, nepricepuţi şi nepre- şi al înrăirii; când l-au pedepsit, el nu se dădea să fie
gătiţi să asimileze cultura rusă. Pe deasupra, aceştia lecuit; şedea întins, acoperit cu viermi şi nu suspina”.
nu au antenele destul de rafinate pentru o elementară Sceptic faţă de ideea de a găsi ceva frumos în acest
sensibilitate modernă cu un cod de maniere adecvat loc, un aspect îi satisface totuşi gustul pentru exotis-
unor ceremonii publice de tip urban. Pe fundalul co- me: îi place populaţia pestriţă din punct de vedere et-
loanelor albe în stil greco-roman din casa lui Teodor nic de pe străzile Chişinăului: „Peste tot am întâlnit
Krupenski, aşezate aici cu ocazia venirii împăratului, ruşi, moldoveni, greci, sârbi, bulgari, turci, evrei etc.
pe gustul căruia erau, boierii moldoveni arătau inso- (…) Am văzut multe lupte atletice ale bulgarilor, jocul
lit (caraghios, în opinia rușilor) în straiele lor în stil
oriental, influențate de moda de la Constantinopol: 30
Ştefan Ciobanu, Chişinău, Editura Comisiunilor Monu-
„Cucoane sosite s-au îmbrăcat în tot luxul Orientu- mentelor Istorice, Secţia din Basarabia, 1925, p. 38-39.
31
A. Mihailovski-Danilevski, „Zapiski A. Mihailovski-Dani-
29
Ibidem, p. 138. levskogo 1818 god”, în Istoriceski vestnik, 1892, т. 48, № 5.

– 39 –
moldovenilor, muzica ţiganilor, corturile evreilor; am rau din tot sufletul când li se tăia capul fanarioţilor,
vizitat băcănia grecilor, cafeneaua turcilor, am privit fiindcă în fiecare din ei vedeau pe un viitor domn al
fără interes semnul vădit de culturalizare: afişa france- său. Concentrarea nobilimii venite din oraşe cu ve-
ză «Marchande de modes»… şi în final, am schimbat che tradiţie citadină facilitează simţitor instalarea şi
o hârtiuţă rusească pe un argint de aramă austriac”. consolidarea formelor de civilizaţie urbană la Chişi-
În final, tânărul scriitor îşi exprimă exaltat aprobarea nău. Veltman aprecia că în acei ani, din cauza exo-
acestei noi creaţii a ruşilor – oraşul multietnic Chişi- dului de eterişti şi fanarioţi, populaţia Chişinăului
nău, oraşul veneticilor şi alogenilor: „Să nimereşti de crescuse de la 12.000 la 50.000 de persoane. Acest
pe o stradelă înfundată a oraşului din piatră albă – fapt animă viaţa socială a Chişinăului, se pune pro-
Moscova, într-un loc al coliziunii tuturor popoarelor blema construcţiilor de case şi a extinderii oraşului.
vechi ale Asiei şi Europei şi să le găseşti într-o stare de Surghiunul lui Alexandr Puşkin nu putea fi foar-
pace şi armonie perfectă este foarte plăcut”. te rău într-un Chişinău înviorat de discuţii despre
libertate şi de idei revoluţionare, alimentate de suc-
„Chişinăul, insulă populată de eterişti cesele francezilor, care aveau loc fie în cadrul reuni-
şi revoluţionari” unilor eteriştilor, fie în loja masonică „Ovidiu”, sub
În anii imediat următori înăbuşirii revoluţiei lui privirile îngăduitoare ale gubernatorului Inzov. Poe-
Tudor Vladimirescu şi a mişcării eteriştilor (1821- tul era relativ liber şi putea merge la Odesa, Camen-
1823), de frica represiunilor turceşti, la Chişinău ca sau Kiev. I se asigură un anumit confort în casa
s-au refugiat mulţi greci şi români din Principate. boierului Donici, unde avea şi un servitor personal.
Aici vin să se adăpostească Alexandru Ipsilanti, fiul Faptul că era deja poet cunoscut în Rusia i-a asigu-
fostul domn din Moldova şi Muntenia şi prieten bun rat deschiderea atât a ofiţerilor ruşi, stabiliţi în nu-
al contelui Capodistria, principele Moldovei, Mihail măr mare la Chişinău, cât şi a boierilor moldoveni.
Suţu, cu numeroasa sa familie şi alţi boieri mari din În orice caz, Puşkin are prilejul să-l întâlnească la
ambele principate, ca postelnicul Ioan Schina, fiul Chişinău pe Vl. F. Raevski, eroul bătăliei de la Bo-
fostului principe al Munteniei Carajea cu soţia, fa- rodino din 1912 şi pe familia sa, la care mergea des.
miliile Rosetti şi Moruzi, Gheorghe Roznoveanu, Poetul rus putea să stea îndelung de vorbă cu ofiţerul
Dimitrie Statachi, văduva hatmanului Bogdan cu N. S. Alexeev şi cu I. Liprandi, agent secret al ruşilor,
fiica sa, Mariola Balş, postelnicul Iacovachi Rizo, însărcinat de monitorizarea eteriştilor refugiaţi la
unul dintre cei mai înfocaţi eterişti, boierul Mano, Chişinău. La Liprandi, unde Puşkin mergea adesea,
boierul Petrachi Mavrogheni, cununat cu sora lui se întruneau numeroşi fruntaşi ai Sud-Estului eu-
Mihai Strurza, boierul muntean Varlam, Constantin ropean: postelnicul Ioan Schina şi aga Iorgu Ghica,
Ghica, fratele principelui Gheorghe Ghica, Herescu postelnicul Iacovache Rizo-Nerulos şi sârbii fugari
ş.a. Despre secvenţă de timp Veltman menţionează Vucici, Nenadovid, Jivcovici, fraţii Macedonski. În
următoarele: „Chişinăul în acea vreme era rezervo- dorinţa de a fi pe placul administraţiei ţariste şi al
rul de prinţi şi de boieri nobili din Constantinopol guvernatorului Inzov, boierii moldoveni I. K. Varfo-
şi din cele două principate. În fiecare casă (...) trăiau lomeu, Pruncul, Balş ş.a. îi deschideau larg uşile. Su-
refugiaţi din splendidele palate din Iaşi şi Bucureşti. biectiv şi, după cum am văzut, maliţios peste măsură
Aici era în trecerea sa prin Italia şi domnitorul Mol- în privinţa moldovenilor, Veltman consideră însă că
dovei, Mihail Suţo, aici s-a aşezat familia lui, în care „succesul lui Puşkin în Chişinău cutreieră doar cer-
strălucea ca frumuseţe Rala Suţo; aici era familia curile ruşilor; clasa intelectuală moldovenească ştia
Mavrocordato, în mijlocul căreia a înflorit Maria, doar că poet este acel om care scrie poezii. Puşkin
cea din urmă reprezentantă a frumuseţii antice pe făcea parte, în opinia lor, din clasa moşierilor; în so-
pământ (…) La fiecare pas se încingeau discuţii asu- cietatea femeilor, un frac cusut, un statut maiestuos,
pra chestiunilor greceşti”32 . frumuseţea jucau un rol mai deosebit decât slava ob-
Dimpotrivă, viceguvernatorul Wiegel găsea dez- ţinută prin pana de raţă”. Nu se poate spune acelaşi
binată, „fără un punct de legătură” această lume lucru despre atitudinea poetului faţă de gazdele lui,
pestriţă. Entuziasmul eteriştilor nu era împărtăşit de boierii moldoveni, cărora le adresa adesea „epigrame
moldoveni, care le doreau turcilor succes şi se bucu- înţepătoare”33.
32
Ştefan Ciobanu, Chişinău, Editura Comisiunilor Monu- Alexandr Veltman, „Amintiri despre Puşkin în Basarabia”,
33

mentelor Istorice, Secţia din Basarabia, 1925, p. 38-39-40. în Rossiiskie drevnosti i sokrovischa, M., 2015, p. 191-208.

– 40 –
„Chişinău, ţinut pustiu” (...)
Relaţia lui Puşkin cu oraşul Chişinău (şi cu Basa- Ca tine, prins de vrajba lumescului șuvoi,
rabia în genere), aşa cum apare aceasta în textele lui, Nu-n slavă, ci-n destine ne-asemănarăm noi.
este una contradictorie, oscilând între admiraţie şi Cu nordica mea liră trezind singurătatea,
contestare. S-ar putea spune că poetul era justificat să În zilele când grecul chemându-și libertatea
se exprime ambivalent. Sub ochii tânărului Puşkin, Pe țărmuri dunărene o proslăvea cu-avânt;
despre care s-a spus că „a exprimat dispoziţiile revolu- Și nimeni de pe lume nu m-asculta cum cânt.
ţionar-naţionale ale poporului rus” (B.A. Trubețkoi), Dar văi și culmi străine, nemărginirea sură
s-au desfăşurat o sumedenie de evenimente: eşuarea Și pașnicele muze prielnice îmi fură.
mişcării de eliberare naţională a grecilor, distrugerea (A. Pușkin, „Către Ovidiu”. în: A. S. Puşkin, Poe-
nucleului masonic, arestarea prietenilor, mişcarea zii, Buc., Editura pentru Literatură, 1962)
haiducească etc. Perioada în care s-a aflat aici (20 sep- Vorbele şi versurile aruncate pe hârtie într-un mo-
tembrie 1820-25 mai 1823) i-a asigurat rebelului ro- ment de erupţie a spiritului tânăr35 şi rebel pot găsi
mantic o viaţă activă, creatoare de impresii noi, care o înţelegere, dar ce facem cu mulţimea de clişee de
l-au inspirat de vreme ce a conceput aici o mare parte percepţie şi stereotipuri culturale pe care Puşkin le-a
din operele sale bine cunoscute (în jur de 200 de tex- generat graţie popularităţii sale?
te). Bogăţia de impresii i-a dat posibilitatea să înceapă „Oraş blestemat”
la Chişinău şi în mare parte să scrie aici principalele Puşkinistul Piotr Bartenev (1829-1912) scria des-
opere, de exemplu poemele Prizonierul din Caucaz pre poet că, „fiind o natură vie şi socială, el nu pu-
şi Fântâna din Bahcisarai, o serie întreagă de poezii tea fi niciodată singur, îi plăceau adunările cu mulţi
ş.a.. Aici a scris în ciornă poemul Ţiganii, a început să oameni, mereu mergea la petrecerile şi balurile Chi-
scrie romanul în versuri Evgheni Oneghin. Într-o scri- şinăului, la sărbătorile holteilor tineri militari”36.
soare din 7 mai 1821, scrisă la Chişinău şi adresată lui Bineînţeles, un ţinut pustiu putea fi cu adevărat in-
A. I. Turgheniev, poetul rus recunoaşte acest lucru, suportabil pentru o astfel de fire. Însă din notele nal-
scriind: „În Basarabia noastră nu ne lipsesc impresii”. tor autori ruşi se vede bine că această comparaţie a
În acelaşi timp, Puşkin proiectează, în operele Chişinăului cu pustiul nu are un suport real. La acea
acestea, o Basarabie-pustiu şi un Chişinău insupor- vreme, în oraş, se organizau baluri, funcţiona un tea-
tabil. Într-o scrisoare adresată lui N. I. Turgheniev tru în casa boierului Teodor Krupenski, chiar dacă
la 1822, el se tânguie, numindu-se „pustnic basara- în condiţii nu tocmai bune, aşa cum constata ofiţe-
bean”, proscris să stea într-un mediu lipsit de civiliza- rul rus V. P. Gorciakov într-o schiţă despre Puşkin:
ţie: „Impresionanta dumneavoastră scrisoare, stimate „incinta săracă a teatrului din Chişinău, prost ilumi-
Nicolai Ivanovici, m-a găsit în pustiurile Moldovei”34. nat de lumânăride seu”37. I. Liprandi scrie în aminti-
Unii comentatori găsesc explicabilă această ambiva- rile sale despre faptul că poetul rus mergea la baluri
lenţă, punând-o pe seama firii romantice a tânărului şi adesea se întâlnea cu amicii în casele boierilor. De
poet, limitat în libertate. Alţii o consideră inadmisi- exemplu, era întotdeauna primit în casa familiei Sta-
bilă pentru faptul de a exprima lipsă de respect faţă mati, care ținea un salon aristocratic în stil european,
de autohtonii care îl găzduiesc. Visând de departe ca- unde se discuta literatură şi istorie. Boierul Varfolo-
pitala pierdută, îngrijorându-se pentru viitorul fiecă- meu organiza baluri într-o sală mare, pictată pestriţ,
rui text al său, care avea de confruntat cenzura după la care cântau lăutari ţigani. Baluri erau organizate
cele câteva epigrame cu care l-a supărat pe împărat, de nobilii Catargi, Cantacuzino, Cheşco, Krupen-
Puşkin nu avea cum să fie mulţumit de traiul la Chi- ski, Moruzi, Donici, Râşcanu-Derojinski, Suruceanu
şinău şi găsea că destinul său este asemănător cu cel sau Russo în casele lor, cu săli largi şi special adaptate
al lui Ovidiu, trimis în exil la Tomis: pentru buna petrecere a timpului. Să fi fost oare Si-
Aici, -nviind prin tine a gândului visare, beria, acolo unde au fost trimişi decembriştii, o alter-
Am îngânat, Ovidiu, eu jalnica-ți cântare, nativă mai atractivă pentru poet?
Și tristele-i imagini la mulți eu le-am transmis,
Dar ochiu-mi nu crezut-a minciuna ăstui vis,
35
Când a ajuns la Chișinău, A. Pușkin avea 21 de ani.
36
Piotr Bartenev, Puşkin v Iujnoi Rossii, Мoskva, 1862, p. 47,
Socinenija A. S. Puşkina (pod redakţiei P. I. Efremova), http://
34
http://lib.pushkinskijdom.ru/LinkClick.aspx?fileticket=m
lib.pushkinskijdom.ru/LinkClick.aspx?fileticket=PTNT- JNGFmetwxQ%3d&tabid=10358.
VCiRwQ%3d&tabid=10326. 37
Ibidem, p. 53.

– 41 –
Calificativele date oraşului unde a fost exilat au Graţie popularităţii lui Puşkin, textul s-a bucurat
încins spiritele şi au suscitat varii interpretări. În po- de o răspândire uriaşă, devenind cutia de rezonanţă
ezia Scrisoare către Vighel38 (1823), Puşkin îşi expri- în stare să ridice imaginea Chişinăului la nivel de
mă cu o veselie grobiană (pretinzând că e vorba de o mit. Din nefericire, prima proiecţie a Chişinăului în
glumă) aversiunea faţă de oraşul exilului său, plin de literatura cu caracter estetic este cea de „oraş bleste-
praf şi noroi, arhaic şi oriental. mat” („проклятый город Кишинев”). Această ex-
Blestem pe tine, Chișinău! presie devine foarte repede un stereotip, reiterat ori
Să te înjur am obosit. de câte ori oraşul nostru este asociat cu ceva neplă-
Cu ale tale păcătoase cut. Peste ani, Mstislav Dobujinski, un alt locuitor
Și negre, și murdare case, temporar al Chişinăului, reţine în amintirile sale că,
Vei fi odată pedepsit fiind gimnazist, făcuse un cântec pe aceste versuri.
De mâniatul Dumnezeu! Să recunoaştem, prima încercare de mitopoietizare a
Cădea-vor mistuite-n foc Chişinăului e una dezavantajoasă.
Și casa lui Bartolomeu, Puşkin preia şi îşi nuanţează atitudinea ambiva-
Dughene negre, jidovești, lentă faţă de oraşul marginalizării sale în mai multe
Precum, la Moise am citit, texte:
Sodoma rea s-a prăbușit. Curând, curând vor înceta
Dar cu acest oraș frumos Robie, nedreptate,
Nu se compară Chișinăul, Şi cu ciocanu-n mâna ta
Căci am citit în tomul gros Vei spune: Libertate!
Și fără pic de măgulire, Mărie ţie, frate drept,
Sodoma era în strălucire. Mason prea venerabil!
Avea păcatu-i drăgăstos, Fii vesel, Chişinău deştept,
Dar lumina și abitir Oraş prea mizerabil! (Trad. Pan Halippa)
Ți-l îmbuna pe musafir Cu toate acestea, într-o scrisoare către fratele său
Cu mândre fete și flăcăi. Lev, scrisă la 1820, Puşkin scria cu exultanţă despre
Păcat, în sacrul său delir viaţa sa la Chișinău: „Am trăit cele mai fericite mo-
Iehova i-a trimis călăi. mente din viaţa mea în mijlocul familiei respectabi-
În a desfrâului lumină lului Raevski. Judecă şi tu cât de fericit eram: viaţă
Și a lui Dumnezeu ființă, liberă şi lipsită de griji care îmi place atât de mult şi
Consilier bun de pomină, de care niciodată nu m-am bucurat – un cer fericit în
Mi-aș duce viață în asceză, miezul zilei, un meleag încântător, cu peisaje ce sati-
-N Parisul din vechea Geneză. sfac orice imaginaţie”. Într-o scrisoare din 1823 către
În Chișinău, o știi prea bine, fratele său, el scrie că regretă plecarea sa din Chişi-
Nu-s de găsit nici doamne fine, nău la Odesa: „Vreau, sufleţelul meu, să-ţi scriu un
Codoașe nu-s și nu-s librari. întreg roman despre ultimele trei luni din viaţa mea.
Îmi pare rău de a ta soartă! Sănătatea mea ceruse nişte băi de mare; abia l-am
Nu cred că-ți vor veni la poartă putut îndupleca pe Inzov să mă lase la Odesa. Mi-am
Pe seară, niște tineri bravi, părăsit Moldova şi am sosit în Europa. Restaurantele
Dar, Vighel, dragă, eu cumva şi opera italiană îmi evocau timpurile vechi şi, zău,
Voi apărea în casa ta, mi-au remontat spiritul. Dar iată că vine (dintr-o că-
Doară să pot și să am chef, lătorie de peste hotare) Voronţov, mă primeşte prie-
Voi fi alături să-ți răspund, teneşte: mă anunţă că sunt transferat sub conducerea
În vers și-n proză, dar îți cer – lui şi rămân în Odesa. Pare a fi bine, dar o nouă tris-
Salvează, dragă, al meu fund! teţe îmi strânge pieptul; mi-e dor de lanţurile mele
(Trad. Ivan Pilchin) părăsite. Am venit la Chişinău pentru câteva zile, am
trăit într-o stare de elegie, dar plecând de acolo pen-
F. F. Wiegel (ortografiat și Vighel, rus. Ф. Ф. Вигель) (1786-
38
tru totdeauna, am oftat de dorul Chişinăului”39.
1856) – cunoscut memorialist în epocă, viceguvernator al
Basarabiei și reprezentant al Coroanei în Consiliul Suprem
al Basarabiei (1823-1827). P. Bartenev, Puşkin v Iujnoi Rossii, Мoskva, 1862, p. 148.
39

– 42 –
Poetul este un scindat între fastul şi europenismul garii şi ţiganii. Povestirea Cârjali are ca prototip un
Odesei, pe de o parte, şi simplitatea şi exotismul Mol- haiduc eterist de origine bulgară. În mod paradoxal,
dovei, pe de altă parte. Întrucât Puşkin are o Moldo- poetul rus asociază haiducia, acest element al vieţii
vă a sa („mi-am părăsit Moldova”, „Regiunea aceasta medievale moldoveneşti, cu alte etnii. Haiducul lui
pustie e sfântă pentru un suflet de poet”) şi această nu e bandit ordinar, aşa cum îl prezintă Veltman, el
Moldovă, îi scria lui Baratynski în 1822, „e slăvită ne este înfăţişat drept un revoluţionar al timpului.
de către Derjavin şi e plină de slavă rusească”40. Ideea „Cârjali înseamnă brav, îndrăzneţ”, îşi începe Pușkin
că pământul aparţine Rusiei şi e cuprins de „sufletul povestea despre camaradul lui Alexandru Ipsilanti,
rus” îi ameliorează oarecum suferinţa. Poetizat, sur- „este unul din perdanții războiului de la Sculeni
ghiunul în „Novorosia” capătă confortul de acasă: a eteriştilor cu armata turcă”, care s-au împrăştiat
„În stepele verzi din Bugeac,/ Unde Prutul, un râu „prin cafenelele semiturceşti din Basarabia, cu ciubu-
destinat,/ Înconjoară al ruşilor hat”. În 1824, îi scria ce lungi în gură, sorbind din felegene spuma cafelii”,
pe o notă elegiacă prietenului său N. S. Alexeev, în cu toţii datorând „Rusiei pentru ocrotirea ce le-a ară-
casa căruia a stat două săptămâni, următoarele: „Nu- tat”. Şi haiducul le este într-adevăr loial salvatorilor,
ţi pot exprima sentimentele mele când am primit fapt reflectat în replica patetică pusă în gura lui Câr-
scrisoarea ta. Sunetele Chişinăului, malul Bâcului… jali: „Pentru turci, pentru moldavi, pentru valahi, cu
Dragul meu, tu m-ai restituit Basarabiei. Eu stau iar adevărat sunt un tâlhar, dar pentru ruşi sunt oaspe”
în ruinele mele, în odăiţa mea întunecată, în faţa (trad. C. Negruzzi).
geamului cu gratii sau la tine, dragul meu, în sfânta Poemul Ţiganii este un alt text crucial în recep-
ta căsuţă curată”41. tarea Basarabiei de către ruşi. Sub influenţa acestei
opere, ţiganii devin o temă asociată cu Moldova în
„Ţiganii moldoveni” tot spaţiul culturii ruse. Ideea poemului i-a venit lui
Sensibilitatea romantică îl predispune pe Puş- Puşkin în timpul călătoriei lui prin stepele Bugeacu-
kin să vadă cu ochi buni mediul chişinăuian, exotic lui. A fost trimis acolo de Inzov după un alt incident
şi pestriţ din punct de vedere etnic, cu moldoveni, pe care l-a avut cu nişte boiernaşi moldoveni. Potri-
greci, evrei, cazaci, albanezi, bulgari şi ţigani. „Masa vit lui Bartenev, în timpul unui joc de cărţi, nemul-
principală, scrie Bartenev, o alcătuiau, dacă nu gre- ţumit, Puşkin l-a lovit pe un tânăr moldovean din
şim, moldovenii, evreii şi bulgarii; dar aici trăiau şi echipa adversă cu ciubota în faţă. Ulterior, de frica
greci, turci, maloruşii noștri, nemţi, întâlneai şi kara- răzbunării, poetul zurbagiu umbla prin Chişinău în-
imi, arnăuţi, francezi şi chiar italieni, fiecare cu lim- armat. Inzov l-a salvat din nou, trimiţându-l în Bu-
ba sa, cu obiceiurile şi costumele sale. Ruşi adevăraţi geac, departe de scandaluri, a căror veste ajungea deja
coloniști erau încă foarte puţini. Cea mai mare parte până la Petersburg. Sub girul poetului, majoritatea
a populaţiei ruse era constituită din soldaţi şi func- evocărilor ulterioare ale artiştilor ruşi despre Moldo-
ţionari. Staţionarea militarilor a diversificat şi mai va abordează tema ţiganilor şi a haiducilor. „Moldo-
mult tabloul”42 . Într-un manuscris, Puşkin surprinde venii ţigani” devine o axiomă unanim acceptată în
învălmăşeala multietnică a târgului: mediul artistic rus.
Evreul lacom se-nghesuie-n mulțime,
În burca-i, un cazac din Caucaz semeț, „Moldoveanul greoi”
Tăcutul turc și grecu-n trăncănire, Caracterul exploziv al lui Puşkin este menţionat
Și persul cel de seamă, și-armeanul cel isteț (trad. de toţi contemporanii săi. Pușkinistul P. Bartenev
Ivan Pilchin). nota: „În relaţia cu boierii moldoveni, primele feţe
Intenţionat sau ba, Puşkin scoate din mantaua sa ale populaţiei locale, Puşkin nu putea să-şi ascundă
personaje pozitive din mijlocul altor etnii decât cea a uneori sentimentul de superioritate şi nu era în pute-
moldovenilor şi proiectează în imaginarul cititorilor rea lui de asemenea să ţină sub control sarcasmul său
săi o „Basarabie semiturcă”, prin care hălăduiesc bul- caracteristic rusesc; totuşi el, neavând altă societate,
mergea la ei în vizită, spre exemplu la boierul Varfo-
40
Al. Boldur, „A. S. Puşkin în Basarabia”, în: Istoria Basarabi- lomeu, şi îi îndrăgise chiar pentru simpla amabilitate
ei. Contribuţii la studiul istoriei Românilor. Vol. I (Până la şi ospitalitate”43. După o insultă în public adresată
sec. XVII), Chişinău, Tipografia „Dreptatea”, 1937, p. 298. boierului Balş, Puşkin a fost pus în arest la domiciliu
41
P. Bartenev, Puşkin v Iujnoi Rossii, Moskva, 1862, p. 149.
42
Ibidem, p. 44. P. Bartenev, Puşkin v Iujnoi Rossii, Моskva, 1862, p. 82.
43

– 43 –
(în 1822). Întâmplarea l-a determinat să scrie poezia E. Dvoicenko menţionează, în Completări la
Trei zile, drag prieten…44: „Viaţa şi opera lui C. Stamati”, faptul că „tânărul şi
Trei zile, drag prieten, zburdalnicul Puşkin, cunoscut prin glumele lui, cău-
Aici stau în arest ta la orice ocazie să prefacă chiar o solemnitate într-o
Și n-am văzut de mult distracţie”45. Şi iarăşi ne punem întrebarea cui cerem
Pe bunul meu Orest. socoteală pentru clişeele care s-au lipit pe creştetul
La moldoveni pios, moldovenilor pentru ani în şir. Bunăoară, pentru eti-
E jude și mesie, cheta de „moldoveni somnoroşi” dintr-o poezie către
În locul lui Bahmetev, N. I. Gnedyci: „Glasul liber al fluierului meu/ Îi tul-
Ioan cel Credincios. bură pe somnoroșii moldoveni” (tr. n.).
Bătut-am boier mare, Acelaşi lucru îi putem reproşa şi din cauza imagi-
Netot cam din născare, nii de „moldovean greoi” din poemul Evgheni One-
Dansând mazurca în turban, ghin:
Cu barba-i de mârlan, Vorba Italiei de aur
Un laș și-un grobian. Se-aude-n stradă cu alean,
Sunt spaima boierimii, Pe unde umblă slavul bravul,
Să vină, -s om de vază, Francezu’, ibericu’, armeanul,
Cocioaba mea umilă Grecul, greoiul moldovean (trad. Ivan Pilchin).
Acuma are pază. [...] Puşkin avea tot dreptul să amendeze pe unii bo-
(Trad. Ivan Pilchin) ieri pentru primitivismul gândirii, comportament şi
Aceste imagini dispreţuitoare au stârnit polemici vestimentaţie, dorinţa de parvenire, slugărnicie, pro-
şi interpretări potrivit cărora Puşkin ar fi simţit faţă zelitism etc. Dar oare putem accepta portretul aceas-
de românii moldoveni aversiune. Să admitem că re- ta caracterizând, în contumacie, o întreagă etnie?
vărsările lui de supărare pot fi oarecum trecute pe Au oare voce boierii de bună-credinţă în literatura
seama vârstei, a temperamentului coleric şi că nu acestor scriitori predispuşi să vadă doar răul? Isto-
putem vorbi de un sentiment de ură viscerală faţă ria atestă mai multe gesturi de rezistenţă a boierilor
de moldoveni. Puşkin nu aparţine oficialităţii ruse, moldoveni la politica imperială, dar ele rămân fără
el reprezentând Rusia culturală. Adept al discursu- proiecţie în literatura ruşilor.
lui libertar, Pușkin nu suferea deopotrivă birocraţia Vorbele înţepătoare ale lui Puşkin nu puteau
rusă, realitatea regimului autocrat ţarist din timpul rămâne fără reacţie, la rândul lor moldovenii îl nu-
lui Alexandru I (despre care scrie o invectivă: „Mon- meau pe Puşkin „бес арабский” – drac arăbesc (un
strule autocrat,/ Te urăsc pe tine şi tronul tău!”, atră- calambur alcătuit din cuvântul rus „бессарабский”
gându-şi astfel exilul  ), dar şi pe boierii moldoveni, – basarabean). Poetul ajunge chiar să se plângă în
pe care adesea îi provoca până se ajungea la dueluri. versurile:
Însă nici boierii moldoveni nu prea ofereau exemple Poetul e disprețuit
de admirat prin felul de a se comporta. Societatea Și „drac arab” el e numit,
adunată în casa guvernatorului C. Catacazi apare Și-l tot tratează cu dispreț,
într-o lumină orientală, vecină cu primitivismul, în Și îl înjură îndrăzneț.
această schiţă caricaturală: Veninul rău, în scăpătare,
Tot căscând la liturghie, I-l toarnă-n cap cu încântare (trad. Ivan Pilchin).
Mă îndrept spre Catacazi,
Spre greaceasca lor prostie, „Scriitori influenţaţi de Puşkin”
Spre sodom și nerozie. Apărătorii lui Puşkin susţin că înţepăturile po-
Stând turcește pe șezut, etului se refereau doar la boieri, că resorturile sale
Cu dulcețuri în iatac, libertare îi dictau să fie deopotrivă oripilat de auto-
Ca zeițe de Egipet, ritarismul ţarist şi de inerţia boierilor. Poetul rus ar
Doamne lâncezesc și tac (trad. Ivan Pilchin). fi avut o relaţie mai aparte cu boierii cărturari Con-
stantin Stamati şi Costache Negruzzi, pe care i-a
44
А. Pușkin, Moi drug, uje tri dnea..., http://rvb.ru/pushkin/ După Gheorghe Bezviconi, „Stamati şi Puşkin”, în Profiluri
45

01text/01versus/03juv_misc/1822/0318.htm basarabene, Ştiinţa, 2017, p. 34.

– 44 –
influenţat. Din datele biografilor lui Puşkin aflăm greceşte, apoi începea a-mi recita niscai versuri de ale
că acesta a comunicat cu ei în franceză. Bun cunos- lui, pe care mi le traducea”.
cător al acestei limbi, adesea îşi corecta conlocutorii. În ce măsură putem vorbi de o „influenţă de-
Liprandi reconstituie o scenă în care Puşkin îl ia în cisivă” a lui Puşkin asupra scriitorilor moldoveni,
derâdere în mod public pe Stamati, chiar la el acasă, invocată de toată istoriografia sovietică? Stamati şi
pentru traducerea din franceză a tragediei lui Seneca Negruzzi erau mai degrabă sub influenţa literaturii
Fedra: „În tăcerea generală, Stamati a început să ci- franceze, pe care o cunoşteau bine. Admitem că aceş-
tească tragedia lui. Dar pentru că trebuia prea multă tia au apreciat franceza perfectă a poetului rus, că au
vreme pentru a o citi, Puşkin a propus să se aleagă tradus câte un text din Puşkin, dar de aici până la in-
vreun fragment după care s-ar putea judeca despre fluenţe e cale lungă. Dacă au existat, acestea rămân la
limba şi întreaga traducere şi, foarte serios, a precizat nivel de teme şi motive specifice romantismului. Spre
acest loc al lui Stamati. El s-a aşezat în faţa generalu- exemplu, Negruzzi traduce în română, cu anumi-
lui Bologovski, şi ochii lor s-au întâlnit cu un zâmbet te modificări, poemul Şalul negru, atribuit lui Puş-
mai mult sau mai puţin ascuns. Când însă s-a ajuns kin şi considerat o transpunere în poezie a poveştii
la locul pe care Puşkin nu-l putea suporta, el a bufnit amoroase a poetului rus cu tânăra grecoaică Calipso
de râs, după el alţii, pe urmă chiar Bologovski, cău- Polihroni. Subiectul poemului tratează răzbunarea
tând să se stăpânească, şi parcă râsul lui nu se referea unui îndrăgostit, gelos pe o curtezană grecoaică, care
la cuvintele pronunţate de poet, ci mai mult la Puş- îl trădează pentru un armean. Îndrăgostitul îi ucide
kin, întrebându-l: pe ambii, apoi le aruncă trupurile în Dunăre şi şter-
– Ce găseşti aici de râs? Râdea până şi Stamati. ge sângele lor de pe sabie cu şalul negru al grecoai-
– Vai, Excelenţă, poate că aceasta e foarte bine, cei. În Păcatele tinereţii, Negruzzi afirmă că poemul
foarte literar, foarte just redat, dar ce armonie este în: ar fi fost o dedicaţie a lui Puşkin acestei curtezane.
«Ce face Ippolit?» – şi răspuns: «Săracul a murit». Cercetătorii susţin însă că, dincolo de similitudini,
Toţi, împreună cu poetul moldovean, râdeau, dar poemul are altă provenienţă, căci Calipso ajunge la
Bologovski susţinea că nu găseşte nimic deosebit de Chişinău în 1821, peste un an după apariţia poeziei
neplăcut pentru auz. Aceasta l-a încurajat pe Sta- lui Puşkin. Mai mult, poetul rus V. Gh. Tepliakov
mati, care a început să citească din traducerea lui şi afirmă că Şalul negru a fost auzit de Puşkin de la o
alte fragmente”46. moldoveancă cu numele Marioliţa, care îl cânta la
Constantin Stamati se cunoştea bine cu Puşkin, „Restaurantul Verde” din Chişinău, apoi a fost tra-
învăţa limba rusă şi se pregătea să traducă din el, pre- dus în rusă şi publicat la 14 noiembrie 1820 (după
cum şi din Lermontov şi Krîlov. A şi tradus Prizoni- Bartenev). Era o veche romanţă populară mărturi-
erul din Caucaz. Constantin Negruzzi a preferat să sind pe ton elegiac tragedia îndrăgostitului. Nici în
tălmăcească povestirea Cârjaliul. El a făcut cunoş- cazul lui C. Stamati nu avem probe de scriitor influ-
tinţă cu poetul rus în 1822, când se retrăgea din Iaşi enţat. Trâmbiţând despre influenţa „magistrală” a lui
cu tatăl său după izbucnirea revoluţiei lui Tudor Vla- Puşkin în Moldova Răsăriteană, scribii istoriografiei
dimirescu. Scriitorul român evocă întâlnirea în scri- sovietice nu au menţionat, fireşte, versuri de genul:
soarea intitulată Calipso: „În toată această societate „Mâhnit şi pe gânduri şed posomorât,/ Cu un dor
de emigranţi şi de localnici, două persoane numai nespus/ Ș-întristat, și dornic trăind amărât/ Mă uit
îmi făcură o întipărire neştearsă. Acestea erau un om spre apus…// Acolo îi viaţa!/ Acolo-i speranţa!/ Să
tânăr de o statură mijlocie, purtând un fes pe cap, şi fim fericiţi/ De-am fi toţi uniţi//” (C. Stamati, Un
o jună naltă fată, învelită într-un şal negru, pe care îi român înstrăinat).
întâlneam în toate zilele în grădină. Aflai că junele
cu fesul era poetul A. Puşkin, acest Byron al Rusi- „Chişinăul pe vremea lui Puşkin”
ei, ce avu un sfârşit atât de tragic, iar tânăra cu şalul Această imagine-stereotip persistă în numeroase-
pe care o numeau greaca cea frumoasă, o curtezană le studii dedicate aflării lui Puşkin la Chişinău (21
emigrată de la Iaşi, numită Calipso. (…) Puşkin mă sept. 1820-iulie 1823). Ea poartă conotaţia schim-
iubea şi găsea plăcere în a-mi îndrepta greşelile ce le bărilor benefice survenite în aspectul oraşului gra-
făceam vorbind cu el franţuzeşte. Câteodată şedea şi ţie aportului civilizator al administraţiei ţariste, aşa
ne asculta ore întregi pe mine şi pe Calipso vorbind cum ţin să sublinieze comentatorii în cauză. Un loc
46
Ibidem, p. 31-32.
comun al acestor consemnări este, după cum am mai

– 45 –
menţionat, polarizarea a două imagini: oraşul vechi, Ioan Halippa, șef al Comisiei Arhivelor din Basara-
aşezarea semirurală şi semiorientală cu străzi şi case bia. Pornind de la un Proiect de împărţire a oraşului
plasate haotic, şi oraşul nou, cu construcţii simetrice, Chişinău în cinci părţi pe care arhitectul Ozmidov îl
având fizionomie rusească şi fiind asociat cu moder- propunea, la 1823, guvernatorului C. Catacazi, Ioan
nizarea. Halippa reconstruieşte planul detaliat, cu descrierea
Potrivit lui P. Bartenev, Puşkin a găsit Chişi- străzilor şi caselor boierilor. Acest plan propus de Oz-
năul în forma lui veche, de doar opt ani ales drept midov trebuia să delimiteze clar graniţele vechiului şi
reședință a administrației imperiale, o localitate „cu noului. Arhitectura nouă urma să pună într-o lumină
străzi înguste, strâmbe, pieţe murdare, tarabe joase favorabilă cultura Imperiului şi să ascundă „haosul”
şi căsuţe mici, acoperite cu oale, dar în schimb cu o sectorului vechi. Majoritatea denumirilor de străzi
sumedenie de grădini cu plopi piramidali și salcâmi de pe schemele lui Ioan Halippa sunt astăzi greu de
albi”47. Însă, încă în 1818, Veltman reconstituie un recunoscut, ele fiind redenumite până acum nu o
tablou al Chişinăului având deja două feţe: una, a singură dată, articulând ideologia vreunui moment.
unui trecut neclar şi aducător de sărăcie, şi alta, nu- Recunoaştem însă numele originare ale unor zone,
mărând câţiva ani, cu semne certe de progres: „Ora- în mare – ale satelor care au fost integrate oraşului:
şul vechi situat pe pantă se împărţea în: dealul unde Buiucani, Râşcani, Munceşti, Mălina Mare şi Mică,
trăiau moşierii […], strada fierbinte Bulgară, cartierul Pruncul, Cimitirul Armenesc sau râul Bâc. Nume-
bulgarilor, grădinarii de pe malurile Bâcului. Ora- le proprietarilor caselor denotă caracterul pestriţ al
şul nou, rusesc, pe deal, s-a aşezat după arhitectura chișinăuienilor la acea vreme: casa lui Mihalache Ca-
gubernială. El era înfrumuseţat de case din lemn şi ţica (moldovean), Toma Panicupulo (Panikopoulos,
chirpici. În locul cel mai înalt era aşezată mitropolia, n.n.) (grec), Krupenski (moldovean-grec), Kirkor Tu-
biserica armenească şi aleile noii grădini imitând bu- tunji (bulgar), Haji Petko (turc), Eptel (evreu).
levardul Moscovei”48. Descrierea lui Ioan Halippa ne dă posibilitatea să
În 1823, într-un memoriu către contele Voron- ne creăm o imagine despre felul cum arăta Chişinăul
ţov la Odessa, Wiegel va mai scrie despre aceşti ani de până la implicarea administraţiei ţariste: „Vechile
de după anexare: „Moldovenii erau încredinţaţi că cartiere aveau forme minunate şi stranii. Unul semă-
administraţia regională nu poate rămânea mult la na cu desagile moldoveneşti, altul – cu laba desfăcu-
Chişinău şi îşi făceau case mici, înconjurate cu gar- tă a broaştei, al treilea – cu un dragon cu o sută de
duri de nuiele, cu toate că multe dintre ele erau în- capete, al patrulea cu un pantof de damă la modă,
chiriate statului cu preţuri mari”49. După părerea lui, având tocul lung şi nasul subţire, al cincilea cu o nă-
boierii nu-şi construiau palate şi oraşul nu se dezvol- milă cu nas mare şi urechi atârnând etc. Fireşte, toate
ta, deoarece aceştia erau siguri că regimul ţarist nu acestea trebuia să fie supuse unor nemiloase amputa-
va dura. „Nimeni din ei nu ştia ruseşte şi n-a avut ţii. Nămila urma să-şi piardă îndată ambele picioare,
curiozitatea să vadă Moscova sau Petersburgul: din urechile şi nasul sau să fie linşată, pantoful femeiesc
vorba cu ei se putea observa că ei considerau Nordul să se transforme într-o cioturoasă cizmă bărbăteas-
nostru ca o ţară sălbatică. În schimb, mulţi din ei se că, broasca în ţestoasă ascunsă, iar dragonul într-un
duceau la Viena”50. Suprapopularea din vremea Ete- trup decapitat ca în bâlina despre Alioşa Popovici”52 .
riei din 1821 a pus problema extinderii oraşului şi a Noul plan al oraşului, inclusiv proiectul noilor străzi,
construcției de case. a fost aprobat în 1834 de guvernatorul Fiodorov.
În 1900, apare lucrarea Oraşul Chişinău de pe Efectele urbanistice şi arhitecturale ale politicii im-
timpul şederii lui Alexandr Sergheevici Puşkin51 de periale se fac simţite în casele mari, în bulevardele de
respiraţie largă şi extinderea rapidă a oraşului. Admi-
47
P. Bartenev, Puşkin v Iujnoi Rossii, Моskva, 1862, p. 43. nistraţia rusă imprimă oraşului fizionomia propri-
48
Alexandr Veltman, „Amintiri despre Puşkin în Basarabia”, ei civilizaţii. Cartierele vechi ale oraşului au case în
în Rossiiskie drevnosti i sokrovischa, M., 2015, p. 191-208.
49
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Vol. II, Chişinău: Tim­
mare din lemn, de piatră fiind puţine şi chiar lipsind
pul, 2016, p. 49.
50
Ibidem. Александра Сергеевича Пушкина”, in Труды Бесса-
51
Ioan Halippa, „Oraşul Chişinău de pe timpul şederii рабской губернской ученой комиссии. Том 1. Кишинев,
lui Alexandr Sergheevici Puşkin”, in Trudy Bessarabskoi 1900).
gubernskoi ucenoi komissii, t. 1, Chișinău, 1900, p. 97-170 52
Ioan Halippa, Oraşul Chişinău de pe timpul şederii lui Ale-
(И. Н. Халиппа, „Город Кишинев времен жизни в нем xandr Sergheevici Puşkin, p. 109.

– 46 –
de tot. În centru, clădirile sunt predominant din pia- bună înţelegere cu poliţistul, au fost prinse şi duse la
tră, construite masiv ca să reprezinte imaginea insti- închisoare pentru hrana deţinuţilor. Locuitorii s-au
tuţională a puterii. alarmat, s-au indignat, iar eu am făcut cum am cre-
Însemnările vizitatorilor ruşi alimentează aproa- zut şi biata grădină pentru totdeauna a fost scăpată
pe unanim acest mit al modernizării, contrapus de primejdioşii vizitatori”56. Dar cel mai grav lucru,
stării proaste de odinioară. Dar chiar şi după ani, în opinia lui Wiegel, era faptul că moldovenii nu
în 1923, P. I. Dolgorukov se plânge pe casele vechi aveau încă sentimentul apartenenţei la un monarh, ei
care continuau să menţină o imagine orientală şi să- „nu arătau cu ocazia morţii ţarului Alexandru I prea
răcăcioasă a orașului. „Construcţia lor era mult prea mult regret, rămâneau indiferenţi: dacă n-a rămas
uşoară, neadaptată iernilor severe, şi ce poţi cere de acesta, va fi altul” şi recomanda înăsprirea legilor şi
la pereţii construiţi în mare parte din lut şi alte ali- a unei administrări mai controlate de la centru. Ca
aje lichide, cu grosimea de o pătrime a unui arşin. reacţie la invectivele lui Wiegel, boierii moldoveni
În peretele reşedinţei mele au vrut să bată o ţină din au cerut imediata îndepărtare a guvernatorului din
lemn. După vreo trei bătăi, aceasta a trecut prin tot provincie pe motiv că acesta s-a arătat „vrăjmaş al po-
peretele, care a început să se dărâme”. După doar un porului moldovenesc”. Însuşi Wiegel se plângea că a
an, funcţionarul Longhinov proiectează un Chişi- fost boicotat de „întreaga naţiune”57. Deşi Voronţov
nău copleşit de orori, pe de-a dreptul ancorat într-un îl apără, mai stă în această funcţie şase luni şi pleacă
ev mediu obscur: „...este o regiune barbară, unde oa- definitiv din Basarabia.
menii fără vină sunt înăbuşiţi în închisori, prădaţi, Rapoartele funcţionarilor ruşi şi relatările de călă-
bătuţi şi arşi”53. torie consemnează o îmbunătăţire continuă a situaţi-
Viceguvernatorul F. Wiegel scria, în acelaşi an ei din Chişinăul care, sub administraţie ţaristă, avea
1823, în acel memoriu către Voronţov: „Atunci când asigurarea unui viitor excelent. Opiniile lor contras-
am ajuns la Chişinău, în 1923, şapte sau opt case tau însă cu cele ale altor călători, de regulă veniţi din
se vedeau între sute de cocioabe şi s-ar părea că ni- Vest, referitor la aşa-numita „evoluţie” sub ocupaţie
mic nu evoluează” 54. Oraşul este descris în manieră străină. Bunăoară, geograful francez E. Reclus con-
aproape naturalistă: „Eu nu am văzut un sat mai sideră simbolic faptul că „clădirea principală a oraşu-
urât şi mai dezordonat decât el. Din depărtare încă lui este uriaşa puşcărie cu patru turnuri cu dinţi, care
mai seamănă a ceva, dar intrând în el, eu am rămas se înalţă deasupra caselor joase”, evidenţiind puterea
cu gura căscată […] Mi-aduc aminte că la 14 octom- oprimantă exercitată asupra provinciei58.
brie, duminică, eu m-am plimbat până târziu noap-
tea. În această zi s-au sărbătorit multe nunţi şi eu, în „Chişinăul – oraşul obiceiurilor bahice”
mai multe locuri, despărţit de cei ce se veseleau cu În jurnalul său Două luni pe drumurile Basarabi-
un gard jos de nuiele, parcă luam parte la serbări; în ei, Moldovei şi Ţării Româneşti în anul 1829, scriito-
curte, la lumina făcliilor, moldovenii şi moldovence- rul rus Andrei V. Storojenko scria despre Chişinău
le se desfătau cu iubitul lor dans naţional Mititica”55. într-un registru admirativ: „Privirea mea aluneca
După vizita țarului, grădina, care asigura zonei din pe dealurile acoperite cu vii şi pomi fructiferi (…).
centru un aspect estetic, o imagine de urbe moder- Chişinăul era ca pe palmă. De departe el părea un
nă, fu lăsată de izbelişte. În 1823, Wieigel este ne- oraş mare şi frumos; se vedeau bisericile albe şi ca-
voit să o reabiliteze, comiţând, potrivit mărturiilor sele mari; soarele ardea cupolele şi crucile templelor;
timpului, abuzuri în atitudinea sa faţă de orăşeni: clădirile păreau că sunt în mijlocul grădinilor şi to-
„Printre vreo treizeci-patruzeci de salcâmi şi plopi, tul la un loc forma o panoramă splendidă”. Dincolo
împrăştiaţi pe un teren vast, se plimbau liniştit oile de această impresie lirică, un ochi de slav pragmatic
şi vacile, fiindcă din neglijenţă, ograda s-a ruinat. Eu observă miezul lumii dizgraţios revelate de ruinele
am dat ordin să se repare gardul, iar animalele, prin dezolante şi inactivitatea generală. „Intru în oraş,

53
Basarabia. Monografie, sub îngrijirea lui Ştefan Ciobanu, 56
Ibidem, p. 48.
Chişinău, 1926, p. 141. 57
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Bucureşti: Editura
54
După Trubeţkoi, Amintirile lui F.V. Wiegel, Moscova, Victor Frunză, 1992, p. 322.
1865, p. 114. 58
Mircea Rusnac, Basarabia sub stăpânire rusească (1812-
55
Ştefan Ciobanu, Chişinău, Editura Comisiunilor Monu- 1914), postat 20 sept. 2009, https://istoriabasarabiei.wor-
mentelor Istorice, Secţia din Basarabia, 1925, p. 37. dpress.com/tag/istoria-basarabiei/.

– 47 –
continuă A.  Storojenko, merg pe nişte străzi îngus- „Ţinut însorit şi îmbelşugat”
te şi murdare şi mă aştept că înainte voi găsi clădiri Peste aproximativ douăzeci de ani, pictorul rus
asiatice sobre, dar, linişte. Zadarnică speranţă! Între Mstislav Dobujinski îşi notează în Amintiri impre-
colibele vechi, pretutindeni se înalţă case destul de siile pe care i le-a făcut oraşul în cei doi ani cât a stat
bune; gardurile de pe mai multe case boiereşti s-au în el, fiind copil şi însoţindu-l pe tatăl său, ofiţer de
dărâmat, au rămas numai porţile, pe lângă unele artilerie: „Chişinăul mi-a creat impresia unui sătuc
chiar de piatră, care mărturisesc că stăpânul cândva mic pe malul unui pârâiaş (desigur în comparaţie cu
voia să trăiască omeneşte (…). Tot la un loc prezintă râul Neva…), am văzut case mici muruite, străzi largi,
un fel de dezastru, iar porţile fără garduri par mo- pline de praf teribil (care mai târziu s-a transformat
numente triste sau firme ale leneviei şi neglijenţei”. într-un noroi de netrecut), hodorogeau şi scârţâiau
Scriitorul caută să găsească ceva incitant pentru per- căruţele cu roţi vechi din lemn, fără spiţe. În aces-
cepţiile lui senzoriale în oraş, însă e dezgustat de mi- te «carete» stăteau moldoveni negricioşi cu cuşme
zerie şi ruină. ţuguiate de cârlan, mânând leneş plăvanii, care abia-
La adăpostul îndestulării, viaţa nobilimii decurge abia de se mişcau: «Ţo-gara, ţo-ţo» Evreii cărau că-
în alte ritmuri de „civilizaţie”. Fiind invitat la o săr- rucioare, strigând: «I-i, mere, murate, mere bune,
bătoare mondenă în afara oraşului, la Mălina Mică, într-ales… mere». De-a lungul trotuarelor, pe toate
A. Storojenko constată destule anacronisme în me- străzile creşteau şiruri de plopi înalţi, peste tot erau
diul înaltei societăţi, însă veselia, frivolitatea generală garduri interminabile de nuiele, iar văzduhul era plin
a acestui loisir aristocratic le acoperă îndeajuns ca să miresme condimentate, necunoscute”.
lase impresii satisfăcătoare şi chiar exaltare. Şi, desi- Lui Dobujinski nu-i scapă să prolifereze un alt
gur, indispensabilă cadrului este imaginea lăutarilor loc comun al însemnărilor ruşilor referitor la fap-
ţigani, nelipsită în evocările Basarabiei ale diariş- tul că Moldova este un ţinut însorit şi îmbelşugat:
tilor ruşi: „…şi am văzut acolo o mulţime de boieri „Grădina noastră, care vara era plină cu trandafiri,
şi cucoane, ofiţeri militari şi civili în straie europe- acum era plină cu fructe: se coceau merele văratice,
ne. Corul ţiganilor a anunţat venirea mea printr-un cireşele, vişinele şi caisele, creştea un copac rămuros
marş străvechi. Stăpâna cu care făcusem cunoştinţă de nuc – îmi plăcea să urc în el şi să smulg nucile
în preajma zilei m-a prezentat mamei sale şi tuturor verzi pentru minunata dulceaţă a dădacei mele. Dă-
rudelor, originari din Chişinău. Eu credeam că în 16 daca a învăţat de asemenea să facă fructe zaharisite
ani ei trebuiau să fi învăţat rusa; dar am observat că, şi marmeladă, nu mai rea decât faimoasa «Balabu-
în special cucoanelor, nu le mergea limba rusă. Au hă» de la Kiev, iar dulceaţa ei din petale de tranda-
început să se mire că le cunoşteam limba şi vorbeam fir era o adevărată ambrozie. În genere, au existat
destul de coerent moldoveneşte. Au adus aperitive- multe plăceri gastronomice”60. De-a lungul anilor, în
le sau prânzul, între timp a încetat ploiţa, s-a arătat imaginarul ruşilor, Moldova dintre Prut şi Nistru se
soarele şi le-am propus să sărbătorim mai sub nuci. va asocia instantaneu cu formula „solnecinaja Mol-
Toate societatea a primit propunerea mea cu entuzi- davia” („Moldova însorită”), modelând o schemă
asm: unii s-au apucat de carne, alţii de pâine; linguri, de gândire comună, ce dă naştere, spre exemplu, la
furculiţe, mâncăruri au fost prinse de mâini şi a în- versuri de genul: „Ca un strugure de poamă/ Stai pe
ceput veselia. Vinul moldovenesc curgea în pahare harta Uniunii”.
pline, care erau golite cu hărnicie. Tineri ţigani săl- Aceste şi alte note scrise de scriitorii ruşi au con-
batici şi trişti cântând la vioare şi cobze m-au indus figurat primele cunoştinţe ale ruşilor despre noul
într-o meditaţie plăcută; îmi purtam privirea pe dea- oraş Chişinău şi locuitorii săi. Unele enunţuri s-au
luri, plantate cu viţă-de-vie şi pomi fructiferi, în văi fixat în aşa măsură, încât au devenit stereotipuri re-
şi pe vârfuri de deal răsunau voci asemănătoare nouă iterate insistent de-a lungul secolelor al XIX-lea şi al
sărbătorinzilor; unele sunete de vioară şi cântecele XX-lea, continuând şi în zilele noastre să pigmenteze
lor constituiau un fel de armonie stranie”59. „Italia produsele culturale ale ruşilor, cinematografia spre
Rusiei” oferă prilejuri de desfătare continuă sub su- exemplu. De departe, imaginile acestea nu avantajea-
netele lăutarilor ţigani, chiar dacă, undeva în preaj- ză oraşul nostru şi nu-i asigură un plus de demnitate
mă, se desfăşura războiul ruso-turc (1828-1829).
59
Ioan Halippa, Oraşul Chişinău de pe timpul şederii lui Ale- Mstislav Dobujinski, „Chişinău”, în Amintiri, http://dobu-
60

xandr Sergheevici Puşkin, p. 156. zhinsky.com/text/vospominaniya_gimnaziya.html#kishinev.

– 48 –
şi încântare. Totuşi, în final, dorim să menţionăm că constantelor umanităţii cu implicaţii sociale, psiho-
nu ne-am propus decât să scoatem în evidenţă nişte logice, sociologice, etice, economice etc.), îndemnând
laitmotive formatoare de imagine şi nu a stat în in- artiştii să privească prin lupă racilele societăţii.
tenţia noastră să blamăm scriitorii pentru rea-cre- Marile oraşe ale lumii au un patrimoniu greu de
dinţă. Nu putem scoate aceşti scriitori din contextul producţii literare, de reprezentări construite de lite-
literaturii care se scrie la începutul secolului al XIX- ratură. Chişinăul începe să-şi contureze o dimensiu-
lea, când persistă o anumită stare de spirit a roman- ne mitopoetică abia la începutul secolului al XX-lea,
tismului (dezamăgirea profundă, revolta antifilistină, după mai mult de un secol de la declararea lui ca
neîncrederea totală faţă de lume şi societate, incom- oraş, graţie scriitorilor, în mare parte, autohtoni, care
patibilitatea geniului cu lumea înconjurătoare, cultul îi identifică spaţiile privilegiate, îi generează poveşti
supraomului etc.) şi când se afirmă cu vigoare este- semnificative cu evenimente şi personaje de excepţie.
tica realismului (reflecţia veridică, obiectivă, opusă În fine, oraşul nostru se inventează şi se reinventează
idealismului, observaţie şi analiză, descrierea fidelă a continuu.

– 49 –
JURNAL DE CHIȘINĂU
1970-1980

Leo BUTNARU

14.VI.1970 al”! Mamă, mamă, ce mai scandal și dureri de cap


„Meșterul Manole nu este un arhitect care asigu- pentru autoritățile bolșevice! S-a lăsat cu confrun-
ră temelia mănăstirii, zidindu-și în pereți, descrip- tări dintre miliția călărașă și spectatori, după care
tiv, nevasta. Meșterul Manole este fiecare creator de unii studenți, dintre cei mai fervenți și remarcați,
artă și de acțiune, fiecare zămislitor și întemeietor au fost exmatriculați din instituțiile de învățământ.
care trebuie să îngroape în efortul său tot ce are mai Printre ei și Mariana Ababii, colega noastră de gru-
scump: nu se poate viață nouă fără jertfă” (Tudor pă la jurnalism, care, urcând pe scenă, îl încleștase
Arghezi, „Octavian Goga: Meșterul Manole”, Bi- pe Mircea Drăgan, se pare, într-o îndelungă și dis-
lete de papagal, nr. 48, 1928). (Cineva spunea că, la perată îmbrățișare. Îmi amintesc că, în acea seară de
Chișinău, unica colecție a Biletelor de papagal o avea 31 iulie 1970, la un moment dat miile de spectatori
poetul Liviu Deleanu.) prinseră a striga: „Pe harta Europei! Pe harta Euro-
pei!” Aceasta era melodia pe care bravii „Mondial”-i
11.VIII.1970 ezitau să o cânte la Chișinău, neexclus – la sugestia,
Revenirea mea la „anchetarea” propriei intimități la „doleanța” ideologilor mărunți cu ochelari de cal
este destul de desuetă. Ar fi aceasta o necesitate, un (asin, catâr, măgar?): „Știți, dumneavoastră, să nu
moft, altceva? Grabnica și frecventa perindare de care cumva... oarece interpretări subtextuale... sub-
evenimente mă ține într-o stare de dubiu. versive...”. Însă, la nestrămutata și insistenta cerere a
Care ar fi primul eveniment? Concertele de la Tea- publicului exploziv-neconcesiv, „Mondialul” cântă
trul Verde ale excepționalului ansamblu bucureștean și „Pe harta Europei”, care se termină, în poemul lui
„Mondial” au demonstrat că la Chișinău mai palpită Minulescu, astfel: „M-am căutat pe hartă, dar nu
încă un puls capabil să ne reabiliteze. m-am mai găsit”... Piei, Satană! (care umbli la har-
[De necrezut! La Teatrul Verde din capitala tă)... Jos labele de pe harta României!... Fraților!... –
RSSM concertase celebrissimul ansamblu „Mondi- astea, apoi făclii din ziare aprinse, și miliție călărașă,
nervoasă, derutată, dând cu pieptul cailor în pieptul
mulțimii de tineri supraexaltați... – L.B., 1998.]

27.X.1970
La Biblioteca Republicană „Nadejda Krupska-
ia” (unii studenți îi spun… „Nadiușa”) – prelegeri și
manifestări dedicate lui Lev Tolstoi: „Tolstoi și Mol-
dova”, „Tolstoi și muzica”, documente cinematogra-
fice din timpurile moșierului și scriitorului Tolstoi.
Instructivă trecere în revistă. Lucruri interesante re-
feritoare la călătoria lui Tolstoi prin Basarabia, Mol-
dova, Valahia în martie-decembrie 1854. Bucureștiul
– „civilizat, precum credea că e Viena și Parisul”;
Chișinăul – „provincial, animat și frumos”. Se vede
că rușilor totdeauna le-a plăcut Moldova…

12.II.1971
Ieri, ședința cenaclului „Luceafărul”. Prezenți –
Cimpoi, Zadnipru, Chira. Sala arhiplină, lucru mai
rar altădată. Prezent și domnul Novicov din Româ-
nia. Zice: „Fiți siguri că o să vorbesc în Țară despre
Anii 70. Cu jurnaliști germani

– 50 –
stând cu țigara neaprinsă între degete, face împăciuitor:
„Vreți un chibrit?” Zadnipru: „Eu cre­deam că doar mă
critici, iar tu chiar vrei să-mi dai foc!”
Un detaliu de la restaurantul „Moldova”. Când
Nicolae Sulac se așeză fără ifose la masa noastră.
Gh. Mazilu îl întreabă dacă este adevărat ceea ce se
zvonește că el, Nic. Sulac, a început să cânte și me-
lodii de estradă. Interpretul confirmă că anume așa
este. Mazilu se arată destul de sceptic. Sulac: „Să
vedeți, o să prelucrez muzica populară ca nimeni al-
tul. După concert, telefonați-mi și-mi spuneți cum vi
s-a părut. O să vă placă”. Mai vorbim despre condu-
cere, despre noul său ansamblu etc.

16.VI.1971
La ședință, Dumitru Strah spune că mâine
sosește o delegație americană, menționând că la în-
Chișinău. Împreună cu familia Tyrislou din tâlnirea cu ea vor fi prezenți doar Tudor Colac și
Franța
încă cineva, motivând numărul restrâns de gazde
dumneavoastră. O atare audiență pentru poezie im- prin... modesta încăpere a biroului. Apoi a amintit
presionează. Să stea lumea două ore în picioare, să as- de „tendențiozitatea americanilor”; unde mai pui că
culte versuri...”. de la Chișinău ei pleacă în... România.
Într-adevăr, mulți n-aveau un loc. Sică Roman-
ciuc se ridică să citească fără să-și scoată paltonul. 7.VI.1971
Tarlapan: „După cum vedeți, nu numai în sală nu Citesc „Doina” lui Ion Druță, publicată în nr. 5
sunt locuri, ci nici la garderobă”. al revistei Teatr (Moscova). La noi, trebuia să se nu-
S-a vorbit mult, desuet, uneori deplasat, neconvin- mească „Semănătorii de zăpadă”. Dar – interzisă de
gător, cu „dreptate” pentru fiecare autor care a citit. a fi publicată și montată. Proștii, fricoșii... Cuvintele
După, vreo 20 de cenacliști ne-am reîntâlnit la nu-și pot afla adevărata lor valoare. Muzica noastră,
restaurantul „Noroc”. La masă, am stat vizavi de dl frumoasă, duioasă, melodioasă – și chinuitul suro-
Novicov. Am discutat câte ceva. Nici că puteam gân- gat muzical. Druță tinde spre frescă și monumental:
di să-mi acorde atâta atenție. Citi versuri și Novicov accente de irealitate în vecinătatea mitului. Aici,
(e critic literar, nuvelist, romancier). Versuri din care, „Hora fetelor”, precum „Perinița” în altă piesă a sa,
am înțeles, n-a publicat nimic niciodată. Cimpoi, cu „Casa mare”, ține de laitmotiv, de contrapunct; un
ironia-țepușă, îi spune lui Zadnipru: „Dintre critici, ecou ce revigorează omul. Umor fin. Probabil, greu
dl Novicov scrie versuri destul de agreabile”. Novicov de montat. Gligore: „Dar știi dumneata oare, fru-
despre Zadnipru: „Iată un poet care știe a face versuri moasă domnișoară, de ce mă tot încăpățânez eu să
din nimic”. Eu am înțeles că n-ar îi fost vorba despre beau?” Doina: „De ce?” „Pentru că nu există drep-
„nimicul – nimic”, ci despre lucruri obișnuite, din tate.” „Chiar pentru aceasta ar și trebui să bei?” Gl.:
care n-ar fi ușor să faci poezie. La rândul său, drept „Ba nu, pentru că eu de-acu am băut din cauza că nu
răspuns, Zadnipru invocă o părere a Anei Blandiana, există dreptate! Și am hotărât să nu pun picătură în
care-i spusese când fusese el în România: „Domnule gură”. (Traduc din rusește.)
Zadnipru, dumneavoastră nu știți a face poezie des- Doina – personaj ireal. Spre finalul actului II, se
pre nimic”. înfățișează și ea. Drept cunoștință veche a lui Tudor.
Am stat până târziu. Troleibuzele nu mai circu- Îl descoase de câte în lume, lună și stele.
lau. Am mers pe jos. Petru Ionovici îmi povesti diver- Consider că niciun alt final de piesă, din câte s-au
se lucruri. Încă în restaurant, Lozan de la Comitetul scris la noi, nu este atât de puternic. Până la durere
Central vorbea cu cineva despre ceva (cine știe ce...). Za­ sfâșietoare, până la lacrimi.
dnipru, care, se vede, trăsese cu urechea: „Ce e, Lo­zane, Druță face un rechizitoriu dur personajelor sale.
mă critici?” Partinicul zâmbi și, văzându-1 pe Zadnipru În afară de Doina, Veta și Gligore. Chiar și Fima e

– 51 –
supus oprobriului. (De altfel, nu mi s-a părut prea o nuanță: avea de trei ori dreptate! De fapt, aici arit-
bine individualizat. Neconturat deplin. Pentru metica nu importă – importă chintesența noțiunii
că, atunci când Tudor îi spune să ducă strugurii la apreciative: Al. Robot – copil de geniu.
Chișinău, Fima tace, nu se opune.)
27.VI.1971
La 21 martie a.c., Ion Druță a publicat în Komso-
molskaia pravda eseul „Plugarii la Chișinău” („Хле­ Dacă ar fi să scriu, în toamnă, despre Chișinăul
бо­пашцы в Кишиневе”). zilelor noastre, ar trebui să reamintesc ce scria des-
pre el, în 1936, Al. Robot, îmi zic, și deschid volumul
17.VI.1971 său Opere alese, luat cu mine de la Negureni și „văd”
Printre lecturile mele atât de dezordonate – următoarea priveliște: pe un birou – o adevărată pa-
Al. Robot, Scrieri alese, apărute încă în 1968, la noplie de creioane și tocuri de tot felul, oricând la
Chișinău, prefațate și îngrijite de S. Cibotaru. Ce-i îndemâna scriitorului. De jur-împrejur, rafturi cu
drept, aici, la Negureni, cartea respectivă îmi nimeri- cărți, imagine ce se metamorfozează progresiv – a
se în mâini și cu alte ocazii, însă... n-am învrednicit-o vedea casa din interior ca și cum construită doar din
de atenția pe care o merita cu adevărat. Un autor de cărți; pereți bibliografici.
la care un viitor ziarist are ce învăța. Pagini deosebite Citesc-recitesc publicistica lui Robot. Și învăț,
despre viața Chișinăului de odinioară, despre artă, învăț de la scriitorul și publicistul ce „are” cu 2-3 ani
cultură, literatură, călătorii. Poate, cândva, voi scrie mai puțin decât mine (pe atunci împlinise 19 ani).
despre Robot vreun studiu, dacă nu e spus prea tare, Exactitatea detaliului, metafora, stilul sobru – virtuți
sau, pur și simplu, impresii de lectură. Deocamdată, incontestabile.
am multe de învățat de la el, în special arta de a con- 11.XI.1971
strui fraza – nu doar ca mod de a esențializa ideile (de Majoritatea studenților noștri au pornit de la țară,
multe ori, idei de ordin comun), ci prin construcția și din case fără biblioteci, fapt care ar părea să le stimu-
ținuta ei intelectuală, prin inteligență. Puțin probabil leze elevilor de ieri râvna întru recuperarea întârziată
ca un om „rândaș” din zilele noastre, atât cât dânsul a ceea ce trebuiau să știe mai demult. Bibliotecile din
este și cititor, să poată insista sau să reziste la decrip- Chișinău au destule bogății ce se cer cercetate. Dar,
tarea unor arabescuri enigmatice – firești pentru un vai, prea puțini studenți își pun astfel de probleme
om cult, însă inaccesibile „rândașului”; să insiste în sau scopuri.
depășirea unei atenții și trude caracteristice cititoru-
lui de nivel mediu. Opera lui Robot, popularizată, 31.I.1973
interpretată și „reabilitată” de către condeierii noștri, (Tiraspol.) După masă, i-am întâlnit pe Iulian
ar ajuta mult la evoluția gustului artistic, la avansarea Filip, Nicolae Dabija, Costel Ciobanu și Valentina
gradului de percepție estetică a cititorului. Tozlovanu, sosiți la seminarul tineretului de creație.
În ce-l privește pe F. Aderca, cel care, după Per- Primii trei – glumeți, curioși, ce și cum e în armata
pessicius, „avea de două ori dreptate” când dibui „o asta a ta, tov. locotenento-poet etc.
urmă de geniu în poezia dlui Al. Robot”, mai plusăm Le propun două variante: mai întâi, mergem la li-
brărie (marțea se aduc cărți noi) sau intrăm în vreun
local să chefuim puțin. Hotărâre unanimă: mai întâi,
la librărie. La Chișinău, o carte bună, de cum apare,
dispare. Aici, mai puțină vâlvă bibliografică. Precum
era, de fapt, și la Nikolaev. Cărțile noi încă nu sosiseră,
însă colegii au ales dintre cele aflate în rafturi. Le-am
recomandat un volum de poezie ciliană, ceva – din
cea chineză. Când să ieșim din librărie, în prag dăm
nas(uri) în nas(uri) cu Roland Vieru și Vlad Druc,
cineaștii. Schimb de „Ce mai faci? Ce se aude?” Le
spun că mergem la bar. Zic că, ceva mai târziu, vin
și ei. Câte o pereche de halbe de bere. Dabija era
predispus doar pentru una, însă riscă. Apoi, pornim
Valeria Grosu, Leo Butnaru și Leonida lari, 1971 spre gazda mea, la o cafea. „Cât avem până acolo?”

– 52 –
„Cam 7-8 sute de metri”, le spun. Ei bine, mergem 13.X.1973
pe jos, zic ei, pentru ca, pe la jumătate de cale, să spu- Erwin Strittmatter „mă susține”. În acest mijloc
nă că deja am parcurs 2 kilometri. Concluzia: față de de octombrie, oarecum consolatoare și deopotrivă
Chișinău, la Tiraspol unitățile de măsură sunt diferi- cam „încăpățânate” îmi par cuvintele sale, pe care
te, duble! Filip: „Acum îmi dau seama ce faci tu din le citez ad-hoc: „Hai să așteptăm iarna și s-o trăim
soldați, cum îi alergi kilometri în plus!” asemeni pomilor – sub coajă”. Sub coaja sau scoarța
Îmi examinează biblioteca. Druc ar vrea să-i îm- cazonă a kaki-ului... Această frază poate fi cel mai
prumut Florile răului, Ciobanu-Dabija – poemele adecvat epigraf pentru începutul acestui nou caiet al
lui Voznesenski, Costel – un disc-două de muzică Jurnalului. Poate fi tăinuită aici o nuanță îmbărbă-
populară. Filip, dat pe bancuri: „Da’ placheta asta tătoare, care să mă facă să aștept mai ușor luna iunie
n-o schimbi?”, întrebă, drămăluind volumașul unui sau iulie a anului viitor, când voi fi lăsat la Chișinău
poet mediocru, pe care-l procurasem doar spre a mă (vatră, totuși).
ține cât de cât la curent cu viața – oricare, așa cum …După care, deloc vesel, o iau spre locul inspecției
este! – noastră literară. S-a fumat grozav de mult. de ținută și instrucțiune înainte de intrarea în
S-au vorbit destule. I-am condus la căminul unde gard(ă).
sunt cazați. Acolo, se înfiripă un recital. Însă cei doi
cineaști o dădură în bancuri absurde, greu de repro- 22.X.1973
dus. Apoi, la rândul lor, m-au condus ei la stația de Săptămânalul Cultura de sâmbăta trecută mă
troleibuz. anunță că, mâine, duminică (astăzi e deja luni), 21
A doua zi – vreo doi kilometri de comunicări și octombrie, la orele 11.00, se va da undă verde Zi-
rapoarte ale delegaților. Cam p(o)litico(so)-teoretică lei Poeziei. M-am bucurat, zicându-mi să plec la
întrunirea... Chișinău. Reușesc să înfrunt anumite impedimente
Au sosit cei de la Tinerimea – Stadnicov, legate de serviciu, la 8 și ceva urc într-un taximetru
Șcerbina, Marin, Savcenco fotograful. Seara, trecem și, peste o oră și zece minute, sunt în capitală. Mai
pe la restaurantul „Aist” („Cocostârcul” sau, pur și e timp, și intru la restaurantul „Inturist” să deju-
simplu, „Aista”). Presupuneam o reluare a intermi- nez. Atmosferă matinală, plicticoasă. La o masă din
nabilelor discuții despre presă, colectiv redacțional stânga, chelnerița dă din umeri a „nu înțeleg”. Prind
etc., dat fiind că lui M. și S. le cunoșteam deja frânturi de fraze în franceză, pe care o vorbesc un El
preferințele (apucăturile) impulsionate de rândurile și o Ea, cam trecuți de 50 de ani, dar simpatici. Îmi
de pahare. Nicio perspectivă de a rezolva cât de cât ofer, tacticos, serviciile. În fine, cu forțe (nearmate)
aceste probleme... comune, reușim să comandăm bucatele. Bucuroși,
Au venit și actorii, regizorii: Apostol, Curagău, dânșii mă întreabă dacă nu care cumva sunt din...
Zaiciuc, Prepeliță... Brazilia (!). (Probabil, accentul meu francez aducea
La librărie, las 8 din cele 15 ruble pe care le mai a vorbitor de portugheză, nu?) De unde?! Franceza,
aveam. Până la salariu mai sunt cam vreo 10 zile. Nu atât cât o cunosc, am învățat-o la școală, Universita-
face să mă neliniștesc: o achiziție bună mă consolea- te etc. „Ați absolvit Universitatea? Cine sunteți, cu
ză, mai cu seamă dacă e vorba de Drevnekitaiskaia ce vă îndeletniciți?” Pricep că dânșii cunosc fran-
filosofia (Filosofia chineză antică). ceza mai mult în urma adaptării spaniolei, care le
este limbă maternă. Însă, în comunicare, nu întâl-
nim mari dificultăți. Ne luăm rămas bun, pentru
că eu, de, mă grăbesc la deschiderea oficială a Zilei
Poeziei. Dar, Aleea Clasicilor e... pustie! Mă reped
la un chioșc, iau Gazeta de seară, care-mi „explică”
impasibil că evenimentul respectiv va avea loc la li-
brăria „Universul”. Astfel, oficialitățile și-au bătut
joc de scriitori. N-a ieșit Ziua Poeziei, ci Ziua Fricii
și a umorului negru, dus spre tragic. Întâlnii câțiva
cunoscuți, nu dintre cei mai apropiați. În stradă, dau
Leo Butnaru, Nicolai Costenco, Bogdan Istru și Vasile Romanciuc.
de Ghiță Gorincioi. Luăm masa la „Noroc”, discu-
Anii 70, Orhei tând despre ultimele evenimente. Băiat informat,

– 53 –
cunoscut pe Arghezi, Labiș, Rău etc. Făcuse școala
de literatură din București. Reveni în Basarabia oda-
tă cu Loteanu, Busuioc ș.a. Amănunte de la Andrei,
pe care l-am întâlnit ieri la Chișinău. Spuse că scri-
itorii plângeau ca niște copii. La masă, la „Cramă”.
Mă puse la curent cu ultimele evenimente din viața
capitalei. A apărut antologia de poezie a tinerilor
autori moldoveni în ucraineană. Oles’ încă nu mi-a
expediat-o. Inclus cu 4-5 poeme. Începe cu Boțu (40
de ani, totuși), încheindu-se cu Știrbu. Apoi, aceleași
sfaturi despre căsătorie, angajare după lăsarea la va-
tră... Voiam să-l văd și pe M.C., care-mi scrie din
Kiev. Cu un prieten din Arad
când în când. Sunt convins că-mi va propune să vin
ce mai, în ale mahalalei... Ef. Romanciuc, referentul în redacția Moldovei socialiste. Dar cum rămâne cu
tezei mele de diplomă, a fost numit corespondent la Tinerimea? Întâlnindu-mă pe holul Casei Presei,
Agenția de Presă „Novosti’” în România. I se propu- A. Ciubașenco, redactor-șef la Tinerimea, mă luă
nea lui Coval, dar... Îl întâlnim pe Lescu (nu s-a prea la o parte, spunându-mi confidențial-serios că sunt
schimbat), apoi îi telefonăm lui Poiată-Ștefan. Ne in- așteptat să revin în colectiv. Cică, auzit-a că sunt bă-
vită la el. Divanul nostru ad-hoc hotărăște ca Ghiță iat bun, de ispravă. Pe la ședințele redacționale se tot
să ne organizeze o întâlnire cu studenții de la jurna- amintește: „Curând, revine Butnaru”. Sunt oarecum
listică. Eu, cu condiția dacă pot veni. măgulit de cele auzite. În prezența șefului, Grinberg
Mi-a fost greu să re-părăsesc Chișinăul, însă taxi- îi spune lui H.M.: „Tu nici la Universitate nu ai fost
metrul mi-a scurtat suferința: în 45 de minute furăm stimat, nici de profesori, nici de colegi. De ce L.B. era
la Tiraspol. respectat?” (O, Butnarule, tu, cel care aici, în ofișerie,
Da, ieri, la librăria „Universul”, schimbai câteva încasezi atâtea mustrări!)
vorbe cu Petru Zadnipru. Ceruse un foc să-și aprin- Serafim i-a dat antologia lui Lozie, s-o citească. Șt.
dă țigara, ceea ce-l făcu pe Hropotinschi (beat) să se tot amână să i-o întoarcă. Primul îi pune o condiție
dea într-un spectacol stupid, bleg, hohotitor, ca de drastică: „Dacă nu-mi întorci cartea, o să-ți șterpelesc
prost în mijlocul târgului. căciula de ondatră!” Dumbrăveanu însă îl sfătuiește
altfel: „Mai bine intră la el și șterpelește-i de pe birou
14.XI.1973 un șomoiog de texte ce trebuie să fie trimise urgent la
Îmi zic să scriu cândva, inspirat de G. Călinescu, tipografie. Să vezi cum îți întoarce îndată antologia!”
un eseu despre jurnalul intim ca gen. Dar, vezi tu, bă- Însă ce înseamnă doar o singură zi pentru a-ți
iatule, să nu rămâi doar cu doleanțele... Blok: „A scrie vedea prietenii, cunoscuții. Câte 2-3 minute am fă-
jurnal sau, în cel mai elementar caz, a face din când cut schimb de vorbe cu Spinei, Furtună, Scoarță,
în când însemnări despre esențele existenței ar trebui Caminschi, Bradu, Nic. Vieru, Virschi, Smâslov,
să devină o îndeletnicire a fiecăruia dintre noi”. Tot Șcerbina, Rogozencu, Nicuță, Dumbrăveanu, Mora-
el, la 31 de ani: „...minimum de prietenii literare: ele ru, Roșca, Manea, Guzun, Mânăscurtă, Stici, Puiu,
te otrăvesc, te îmbolnăvesc”. Dacă ar cunoaște acest Caranfil, Răzmeriță, Apostol, Nicula... aș putea da
adevăr Chișinăul literar! Ah, sub motivul „prietenii- încă multe nume ale celor pe care i-am întâlnit ieri.
lor literare” cât timp și câtă energie se pierd pe străzi, Seara, la spectacolul (experiment) după Neruda,
prin cafenele, prin casele scriitorilor cu soții mof- „Vânătoarea de oameni”. Prezent și ministrul culturii.
turoase, nu prea culte și deloc înțelegătoare... Câte În roluri: Puiu, Caranfil, Iorga, Negoiță... Situație...
explicații inutile, de a doua zi... laxă... Metaforizare aproape originală. Discuții.
Reîntors, cicălit de superiori. E drept că nu le
25.XII.1973 prea știu de frică. La Universitate, m-ar fi amenințat
De cum ajung acasă, așa, plin de noroi, cum eram, să nu mi se permită a susține teza. Aici, ce pot să-mi
cercetez să văd ce mi-a adus poșta. Un necrolog: su- facă? A mai rămas cam la jumătate de an și... valea
bit, a decedat poetul Vitalie Tulnic-Manolescu. L-a la vatră!

– 54 –
gă Leo, avem mult de muncă. Unii sunt în concediu,
alții nu prea trag...”. Sofiica Ivanov se descurcă foarte
operativ cu formalitățile (a făcut liceul la București,
prin 1965 revenind cu familia la Chișinău), astfel că
mă pomenii în fața ghișeului de la contabilitate.
Pe câteva zile plecasem acasă, la Negureni. Dar
mi se făcuse dor de... ziar și de colegii mei din civilie.
Am revenit la Chișinău. Deja am scris primele mate-
riale. Azi, A.C. zice: „Știi, Cristov (Cristea) te laudă,
i-a plăcut recenzia”.
Mă vizitează M. Mateieșu, propunându-mi să
potrivesc texte pentru unele melodii „folclorice”
(producție proprie...), pe care are de gând să le inter-
preteze. De cum apare în birou, fredonează și dan-
Vasile Romanciuc, Serafim Saka, Vlad Ioviță, Leo Butnaru, Gheor-
ghe Vodă 1975-1976 sează. E numai vână și melodie.
Redacția suferă de „cine e mai mare”. Dis­cor­
29.VII.1974 danțe, ciondăneli. Însă e cu mult mai bine decât
După Leningrad și Letonia, revenii deci la acum doi ani.
Chișinău. Mai întâi, la Casa Presei trec pe la Pavel Sunt rânduit cu Liviu Damian într-un birou.
Cristea și M. Gh. Cibotaru. Dânșii îmi propun să La rugămintea mea, încep reparațiile. Pereții erau
aleg din mai multe secții în care Moldova socialistă înnegriți, afumați, jerpeliți, numai pete și zgârieturi.
are nevoie de reporteri. Mai să mă convingă, mai să I-au adus la condiție bună. (Meșterul Vorona, ovreu
mă îndoaie. Însă avantajele pe care mi le-au enume- ce se pregătește s-o ușchească de pe aici).
rat n-au reușit a mă face să renunț de a intra pe la Gheorghe Vodă venise în redacție și răsfoia
Tinerimea Moldovei. La urma urmei, acolo îmi ră- colecția ziarului, căutând numere cu nume și versuri
măsese carnetul de muncă. Alexei Ciubașenco, noul de tineri autori. Îl salutai. Mă întrebă binevoitor:
șef, m-a întâmpinat cu un – e-he!: „Leule, de două „Când vii cu cartea la Uniunea Scriitorilor?” La o
luni nu ne-ai mai dat de veste. Sofiica, – se adresează adică, manuscrisul e cam gata și ar trebui să-l propun
secretarei, – emite imediat ordinul de reîncorporare pentru discuție.
în redacție. Nu de azi, ci retroactiv, de la întâi a lu- Al. Gromov – foarte gentil, politicos (de frumoa-
nii... Chiar acum să primească și salariul!... Știi, dra- să modă veche). L. Busuioc – la fel.

Colectivul redacției „Tinerimea Moldovei”, 1975

– 55 –
27.II.1977
Sovetskaia Moldavia critică „Mirosul de gutuie
coaptă” a lui Druță. Nuvela a apărut încă acum pa-
tru ani, însă aici, tot atâta vreme a fost trecută sub
tăcere. Acum?... Vedeți, ’neavoastră... Se știe de unde
pornește campania.
Și tocmai acum câteva zile mi s-a ivit ocazia să plec
la Moscova. L-am rugat pe Ion Druță să-mi facă rost
de un bilet de favoare pentru „Sfânta sfintelor” (Tea-
trul Armatei). M-a invitat să-i fac o vizită acasă. Ple-
când de la el, am rămas convins că, acolo, la Moscova,
Druță e mult mai informat decât s-ar crede despre
cele ce se pun la cale la Chișinău. Zicea că vrea să rupă
orice legătură cu editurile și teatrele din Moldova.
1976, Congresul Scriitorilor. În prim plan Gheorghe Malarciuc, Leo Mă mustră ușor că aș fi prea timid. „Și atunci, la
Butnaru și Vasile Pascaru
întâlnirea de la Institutul Agricol, când te-am cunos-
20.X.1976 cut, rămâneai la vreo 20 de pași în spatele nostru”
(modul lui de-a exagera cu bună intenție...). Excesul
Toamnă să fie aceasta? Strugurii – necopți, acri, de modestie îl tratează drept un neajuns al moldo-
pierduți pe sfert. Frunzele nici n-au reușit să se îngăl- veanului. „Suntem prea nu știu cum, așa...”
benească, – au înghețat și cad de verzi. Înghețurile Îmi arată decupările recenziilor la spectacolele
n-au fost nicidecum așteptate. Au înghețat, plesnind, sale apărute la Vilnius, Tula etc. Elogioase. Mai zice:
țevile aparatelor-automate pentru limonadă. Curge „Sovetskaia Moldavia însă nu pot s-o citesc. Cam
apa și siropul – pe străzi, băltoace. știu ce scriu. Mă pricep”. (Însă numărul curent al ga-
zetei chișinăuiene îl avea la îndemână!)
La Moscova te poți întâlni și cu cei cu care ani de
zile nu te-ai văzut la Chișinău: Ion Macovei, sufle-
tist, foarte talentat, cuceritor prin felu-i de-a fi.
La spectacolul „Sfânta sfintelor” – foarte mulți
moldoveni. Moscova parcă focalizează, dar și risipește
iremediabil.

Leo Butnaru și Ioan Mânăscurtă, colegi la „Tinerimea Moldovei”,


1976

Acum o lună, Zilele Internaționale ale Lliteratu-


rii. La Chișinău, marele poet Nichita Stănescu. Ore
de neuitat în compania lui.
Deja, fără poetul Petru Zadnipru... Atac de cord,
în taxi spre casă. Avea doar 49 de ani. Era prevăzut să
merg la Ungheni, împreună cu grupul în care se afla
și el. Întâlniri și durere, evenimente și uitare...

28.I.1977
La Chișinău, o mulțime de femei ce bat cu târ-
năcoapele în pământul înghețat, săpând gropi și
sădind brazi. Majoritatea din ele sunt aduse de la
țară, din satele din împrejurimi. Ce simbol trist: fe-
mei ce plantează brazi iarna, când e frig afară și în 1976. Cu Liviu Damian într-o Cu soția Zinovia, 1976
deplasare de la „Tinerimea Mol-
suflete... dovei” în Râșcani.

– 56 –
28.VII.1977 fabetizare a societății. Poate că și această „cocoloșeală”
M-ar tenta să propun o selecție din opera lui An- stimulează angoasele, bârfele, jignirile reciproce – prin
ton Pann. Aici, de ce nu s-a realizat până astăzi? An- desconsiderație, regrupări conform spiritului de gașcă,
ton Petrov-Pann a locuit și la Chișinău (1808-1812). toate însă ducând la o generală resemnare de provin-
Frații săi, înrolați în armata rusească, au căzut la ase- ciali. Trebuie să posezi o adevărată vocație și, să-i zic,
diul Brăilei. artă a spiritului ca să rămâi sau să insiști să fii scriitor
modern, civilizat, cu simțul contemporaneității, în
6.VI.1978 pofida acestei sărăcăcioase statistici.
Că am avea deloc puțini scriitori talentați – in- 13.VI.1978
contestabil. Dar că printre ei există și foarte puțini
intelectuali de bună calitate – iarăși e adevărat. Nu- Așa-zișii plopi canadieni, aduși cu speranță și
meri până la 10-15, după care lași cifrele în pace; se „simpatie” la Chișinău, sădiți și înmulțiți aici ca ni-
cam încheie „deschiderea spre cultură”. Deocam- ciunde în altă parte, în luna iunie își ning alergic
dată, tinerii nu-i luăm în calcul – unii dintre ei au nori de puf. Bieții de ei, sunt din abundență înjurați,
pretenții și ambiții de-a ajunge la principii și sinte- blestemați, părând a fi cei mai „contestați” copaci
ze intelectuale apreciabile. Să dea Domnul să nu se din lume. Unii orășeni chiar zic că cel ce avu această
„stingă” înainte de-a atinge atare scop nobil. Pentru inițiativă de „pufizare” alergică a orașului să fie, nici
că un Bolduma, Vîlcanov propăvăduiesc, ca și cum mai mult, nici mai puțin, decât... împușcat! Crudă lu-
deschis, fără rușine, ignoranța. De aici și noțiunea mea! Pe de altă parte, stai și te întrebi: oare să n-aibă
„boldumati”. Cimpoi i-a zis Boldomoro, punându-l Moldova seminții de pomi decorativi? Însă situația e
în legătură cu tragica răpire a ex-premierului italian de așa natură că, în iunie, avem apartamentele și nări-
Aldo Moro. Însuși Bolduma pare a fi încântat de po- le vătuite cu puf de plopi canadieni. Cineva povestește
pularitatea asociației, zicând că, vedeți voi, ideea s-a că, la Râșcani, niște locuitori au incendiat un aseme-
răspândit, „pentru că nu e o porcărie, cum spun alții, nea plop înflorit care a ars făclie (uriașă, fantastică!)
despre mine”. în câteva clipite (bineînțeles, doar puful...).
Săraca Țară a Moldovei! De necaz, ne mai și vese- 14.X.1980
lim, parafrazând: Dimitrie Șante-mir.
Păi da, unde, când și cu cine dintre (mulți) scriitori Începând cu 2 octombrie – migrația forțată, im-
ai mai putea discuta și altceva decât mereu aceleași pusă a sutelor de funcționari, ingineri, teoreticieni,
probleme legate de un pseudopatriotism... folcloric? intelectuali chișinăuieni spre podgoriile și ogoarele
Oare să existe în Chișinău condeier care să nu do- cu roade întârziate, semicoapte, amenințate de ploi
rească să fie lăudat, uneori întâmplându-se chiar să-ți bătrâne și brume. Mda, prin migrația nevoită din
smulgă cu forța elogii despre textele sale? oraș spre lanuri ar vrea să se reducă pe cât e posibil
După Robert Escarpit, Franța are cca 40 de mii pagubele cauzate de migrația... benevolă din sat spre
de scriitori. Pornind de la numărul populației, cal- oraș, în urma căreia deja, în unele localități, nu mai
culând, generalizând, ar reieși că Moldova ar trebui pot fi completate clasele întâi cu elevi, gospodăriile
să aibă... 2 mii de scriitori. Doamne, ce utopie! Cu agricole rămânând fără brațe de muncă: în sate, se
membrii și nemembrii USM, abia de se adună... 150, construiesc de 2-3 ori mai puține case decât acum un
cel mult – 200. Puținătatea lor vorbește și de slaba al- timp. Și cum să ții tinerii în sat, dacă orice munci-
tor al câmpului de pe aici se tânguie că plata e mi-
zeră, mai că ridicolă; în colhoz și sovhoz se lucrează
pe... degeaba. Copilul, auzind astfel de nemulțumiri
și plângeri încă de pe când prinde a înțelege ce e cu
lumea până prin clasa a 8-a, a 10-a, până e înrolat
în armată, sigur că el, copilul, elevul, tânărul, încă
de pe la vârsta-i de 8-10 ani își face planuri cum s-o
șteargă din sat, pentru că nu ar vrea să se plângă și el
o viață întreagă, precum părinții săi, că în agricultură
domnește mizeria, dezordinea, voluntarismul condu-
La o întâlnire cu cititorii. Iunie 1978
cătorilor, nedreptatea etc. (E dur spus? Nici a zecea

– 57 –
nii nihiliști sunt de zeci de ori „mai periculoși” decât
tinerii, care neagă totul. Acest om în vârstă, experi-
mentat și deloc prost din fire, condamnă totul: poli-
tica economică, aducând șiruri de argumente, multe
din ele cunoscute, juste, despre dezastrele din agri-
cultură, industrie, construcții și tot așa...
Alte considerente triste: copiii de la țară mun-
cesc, anual, câte o lună, chiar și mai mult pe câmp,
timp luat din cel destinat școlii. Deci, să calculăm:
10 clase minus 10 luni fac doar 9 clase! Așadar, ele-
vii noștri termină o școală... incompletă, deoarece
Începutul anilor 80. Împreună cu doi colegi cehoslovaci, Vladimir „ritmul forțat” de recuperare a absențelor cauzate
Mihna și Milan Topar
de prezența pe câmpuri nu mai poate recupera-repa-
parte din severitatea situației reale...) Atunci când ra cele pierdute. Apoi, să zicem că elevul cu 9 clase,
vorbesc despre migrația tinerilor, geaba încearcă zia- în loc de 10, ajunge student la institut, universitate.
rele, radioul, televiziunea să orienteze problema spre, Aici, același lucru – câte o lună, o lună jumătate, al-
cică, lipsa condițiilor de cultură și odihnă la sate... Po- teori chiar două, studenții sunt duși la muncile câm-
sibil, și asta, dar, pare-se, trebuie să ne gândim mult pului. Astfel, 5 ani de studiu minus în jur de 8 luni
mai serios la psihologia, mentalitatea, atitudinile față înseamnă doar... 4 ani de studiu. Dintr-un elev „in-
de sat pe care și le formează tânărul încă din copilăria complet” și un student „ciopârțit” poate ieși un bun
sa, din judecățile, spusele negative ale colhoznicilor, specialist? Niciodată! Salvăm ceva din roadele câm-
agricultorilor. Aceasta e partea cea mai importantă a pului, dar pierdem rodul minții.
problemei, pentru că – să fim serioși – nu se mai rup Altă problemă: satul va rămâne inferior orașului
atât de tare satele noastre spre teatre, filarmonici, ca- și din cauza că, toamnele, elevii din sate lucrează, pe
fenele, restaurante etc., deoarece aceste lucruri nu le când cei din orașe au norocul să fie păsuiți. Cât are
sunt caracteristice nici foarte multor orășeni sadea. a continua această tâmpenie ce i se impune Ministe-
Dimineață, lângă cinematograful „Flacăra” din rului Învățământului Public de către... de către cine?
Chișinău, forfoteau, nemulțumite, „ajutoarele” ce Știm noi de către cine... Mai bine e să trăiești într-o
urmau să fie îmbarcate cu zecile, sutele, miile și țară a munților, ca Tadjikistanul, într-o țară a pietrei,
duse în diferite direcții, pe diverse lanuri, coclauri. ca Armenia, într-o țară în care nu se cultivă nici po-
Nemulțumiți și cei de la editură. Prietenul și scriito- rumb, nici struguri, nici mere, precum ar fi Letonia,
rul Nicolae Vieru zice că, chiar a doua zi, îi va depu- decât în Moldova, unde muncile câmpului nu se mai
ne lui Gheorghiu (Tampei e în concediu) cerere de a termină aproape anul împrejur. Iată de ce în acele
fi eliberat din serviciu. Aveam să aflu că chiar făcu țări elevii și studenții pot fi mai deștepți, specialiștii
asta, așteptând decizia finală. mai împliniți, decât în blestematul nostru „colț de
Bineînțeles, majoritatea „agricultorilor urbani” rai”, unde o exploatare economică este acutizată de
erau nemulțumiți că pleacă pe câmpuri. Mame lu- una spirituală și încă de multe altele.
ate de la copii, alții s-au văzut nevoiți să-și amâne Noi am fost repartizați „cu ajutoarele” la Zloți,
chestiuni personale urgente... Întâlnii și doi bătrâni Cimișlia. De la Zloți la Chișinău ar fi cam 35 km,
care mai aveau un an-doi până să se pensioneze (de dar ca să ajungi trebuie să parcurgi cam 130 km. Vor-
la Standardul de Stat). Unul dintre ei, Vinogradov, ba e că pe o porțiune de 4 km nu există drum pavat,
mi s-a destăinuit: a lucrat peste 25 de ani pedagog în astfel că trebuie să ocolești prin Selemet, Cimișlia,
Otaci, apoi s-a transferat la Chișinău. Soția s-a aran- Hâncești... Asta e – ca peste tot, gospodărire la cata-
jat administrator într-un cămin, în care li s-a oferit ramă! Câtă benzină se arde pe cei 130 km, cât timp
o cameră. Nu găsiră alte posibilități de-a avea un în plus, câtă distrugere de mașini! De ani de zile, toa-
acoperiș, fie și provizoriu. Merge și el la muncile câm- te astea au depășit însutit cheltuielile necesare pentru
pului, nevrând să se pună rău cu șefii, deoarece mai a pava cei 4 kilometri de cale...
are un singur an până se pensionează. Un altul, la 50 Brigadierul, cu piciorul în ghips. Și l-a fracturat la
de ani, fost căpitan de navă maritimă. Nemulțumit nuntă, pe când dansa, dând cu el într-un… cuib din
până la un nihilism deschis. Îmi dau seama că bătrâ- care fuseseră scoși cartofii.

– 58 –
CHIŞINĂUL LUI NICOLAE LUPAN

Mihaela TOADER

Istoria exilului românesc postbelic reuneşte în redactor-șef la pilonul de 198 de metri de pe Dealul
paginile sale personalitatea celui care a fost Nicolae Schinoasei […]. Aşadar, televiziunea era ceva nou pen-
Lupan, care, aşa cum afirma academicianul Dan Be- tru republică […] nu trecu nicio jumătate de an de re-
rindei, „a fost un luptător pentru o cauză care pen- dactoro-şefie şi, în urma unor concluzii savante emise
tru dânsul era însăşi viaţa sa”. Astăzi, când putem de Ion D. Ciobanu şi Andrei T. Borşci, am fost tras de
privi cu obiectivitate istoria, merită să cunoaştem şi mânecă, spunându-mi-se că la televiziune, spre deose-
să punem în lumina în cadrul tematicii „Identităţile bire de radio, se scrie prea PE româneşte! […] Fără o
Chişinăului” activitatea şi cariera lui Nicolae Lupan mână şi cu ochi iscoditori, Alexei Ivanovici Medvedev,
la Chişinău, conflictul său cu regimul şi ce semnifi- şeful secţiei de agitaţie şi propagandă, mă întrebă de
caţii a avut Chişinăul în scrierile şi prezentările sale unde sunt de loc. Spunându-i că sunt din nordul Basa-
la Radio Europa Liberă. rabiei, de la Hotin, mă apostrofă că ce caut eu la Chişi-
Nicolae Lupan s-a remarcat în exil, asemenea nău, când Hotinul meu face parte din Ucraina”3.
unor apreciaţi intelectuali şi oameni de cultură ro- După acest episod, Nicolae Lupan a fost transfe-
mâni care au ales să reprezinte în Occident tradiţiile rat la Radio, unde nu i-a fost uşor cu cei care aveau
şi valorile democraţiei române, militând pentru reîn- grijă să nu se vorbească prea româneşte sau prea mul-
tregirea neamului românesc. A fost liderul Asociaţiei tă istorie. Pentru a înţelege mai bine preocuparea ori
Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, cu sediul la dragostea lui Nicolae Lupan pentru Chişinău, pen-
Bruxelles şi Paris (1975-2008). Activitatea sa din exil tru limba română şi pentru cunoaşterea istoriei ade-
şi persoana sa au fost deseori atacate în diverse publi- vărate, trebuie doar să ne aplecăm asupra rândurilor
caţii din Uniunea Sovietică şi la radiodifuziunile și de la începutul cărţii sale de memorii, unde transmi-
televiziunile din Chişinău şi Cernăuţi. te într-o manieră emoţionantă că „există evenimente
Nicolae Lupan s-a născut în satul Cepeleuţi, jude- ce se imprimă pentru toată viaţa în mintea fiecărei
ţul Hotin, Basarabia, la 16 martie 1921 şi s-a stins la fiinţe. Şi n-aş putea zice că în ceea ce mă priveşte aş fi
25 martie 2017, la Paris. În 1961 a absolvit Universi- o excepţie. Pentru că mi s-au cuibărit în suflet, cu o
tatea din Cernăuţi. Un timp a lucrat ca învăţător de durere de nedescris, trei evenimente din istoria nea-
matematică la şcoala din satul natal şi la școala nr. mului nostru ce nu se vor şterge niciodată: cel de la
11 din Ţeţina-Cernăuţi, desfășurând simultan o ac- 28 iunie 1940, cel de la 22 iunie 1941 şi cel de la sfâr-
tivitate jurnalistică la ziarul regional Bucovina sovie- şitul decadei a doua a lui august 1944”4.
tică din Cernăuţi (1952-1956). Ulterior, a lucrat în Revenind la activitatea sa la Radio, Nicolae Lu-
calitate de redactor-şef la Televiziunea din Chişinău pan a reușit stabilirea formulei de deschidere a emi-
şi la postul de radio Luceafărul până în 1970, când siunilor radiofonice: „Vorbește Chişinău!”, precum
a fost concediat pentru instigare la „naţionalism şi o bună conlucrare cu câţiva dintre colaboratori, în
românesc”1. O altă preocupare a lui Nicolae Lupan a pofida cenzurii de zi cu zi. În cele din urmă, a fost
fost editarea unui manual de „literatură românească” obligat să plece din Chişinău la 5 martie 1974. În
pentru ultima clasă de școală medie. Manualul, deși memoriile sale, Lupan povesteşte că a cunoscut exi-
s-a bucurat de succes, a fost exclus din programa de lul „cu mult timp înainte de a pleca în străinătate,
învăţământ în 19722 . din timpul când se afla la Chişinău”. După cum se
Despre plecarea sa din Cernăuţi la Chişinău şi ştie, împreună cu soţia şi cei trei copii, este expulzat
experienţa acumulată aici ne vorbeşte însuşi Nicolae din Chişinău, în martie 1974, „pentru naţionalism
Lupan în una din lucrările sale de memorii, Străin la românesc şi propagare a culturii occidentale la radio
mine acasă. Venirea sa, în august 1958, prin transfer şi televiziune”5.
la Chişinău pentru un post de redactor-şef la Televi-
ziune nu a fost un lucru simplu: „...deci, eram primul
3
Nicolae Lupan, Străin la mine acasă, Editura EVF Bucu-
1
Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc. reşti & „Nistru” Bruxelles, 1996, pp. 163-164.
1945-1989, Buc., Ed. Compania, 2010, p. 480. 4
Ibidem, p. 98.
2
Ibidem. 5
Nicolae Manolescu, op. cit., p. 480.

– 59 –
ca „antipod al colonizării şi asimilării ruseşti de la
Chişinău”. Lupan a publicat în Documentation sur
l’Europe Centrale (Louvain, Belgia) zeci de articole
cu privire la Uniunea Sovietică şi așa-zisa Republică
Moldovenească și a scris pentru revista săptămânală
pariziană Le Figaro Magazine.
În 1975, cu gândul la Chișinău și Basarabia, Ni-
colae Lupan a relansat Asociaţia Culturală „Pro
Basarabia şi Bucovina”, cu sediul la Bruxelles7. Din
primul Comitet de organizare al Asociaţiei au făcut
parte: Nicolae Lupan, Tudor Bompa (Canada), Radu
Câmpeanu (Franţa), Dinu Zamfirescu (Franţa), Ion
5 martie 1974. Nicolae Lupan împreună cu familia au plecat din
Chișinău
Raţiu (Anglia), George Gregor (Australia), Petre Vă-
limăreanu (RFG)8.
La scurt timp după expulzarea scriitorului Ale- Activitatea celor care aderaseră la această Asoci-
xandr Soljeniţîn, a urmat expulzarea din URSS a lui aţie era diversificată în: promovarea dorinţei basara-
Nicolae Lupan împreună cu familia sa. Despre mo- benilor şi bucovinenilor de a reveni la patria lor de
mentele de dinaintea plecării Nicolae Lupan relatea- totdeauna – România; organizarea de comemorări
ză într-un interviu, spunând că vameşii de la Odessa anuale ale reunirii din 1918 a Basarabiei şi Bucovinei
i-au zis că poate lua orice, dar era anunţat că „taxa de cu Ţara; susţinerea activităţii editoriale a asociaţiei
scoatere din ţară a aşa-ziselor obiecte de import este prin contribuţii băneşti; culegerea şi publicarea de
egală cu preţul de cumpărare al acestor obiecte. În documente privind apartenenţa românească a ţinu-
felul acesta, pentru pianul Marianei şi acordeonul lui turilor ocupate de ruşi; promovarea considerentelor
Victor trebuia să plătesc 1200 de ruble, rubla fiind de solidaritate românească cu ţinuturile ocupate de
cu 10 copeici mai scumpă decât dolarul. Pentru o ruşi; promovarea considerentelor de solidaritate ro-
garnitură de mobilă cehă – 1000 de ruble, pentru un mânească în problema întregirii etc.9.
covor chinezesc ce cântărea 46 de kilograme – 450 Implicațiile lui Nicolae Lupan pentru imaginea
de ruble etc., ceea ce se ridica la 30 de salarii lunare. Chișinăului și activitațile sale pro- Basarabia și pro-
Plus 22 de salarii – costul a cinci paşapoarte pentru Bucovina nu au rămas fără ecou în sfera autorităților
străinătate! Aşa că am fost nevoiţi să le abandonăm sovietice, care au reacționat denigrându-l. În anii ’80
pe preţuri de nimic de la rude şi prieteni”6. revista B.I.R.E. publică un articol despre Nicolae
După plecarea din Chișinău, Nicolae Lupan se Lupan pe care îl preluase din Literatura şi arta de la
stabileşte în Belgia, la început, unde va lucra ca mun- Chişinău: „În ultimii ani, mai marii de la Radio Li-
citor într-o uzină (1974-1975), profesor la Şcoala berty şi Radio Europa Liberă au început să atragă pe
Superioară de Secretariat de Direcţie şi la Şcoala „Be- scară mai largă antisovieticii de la o nouă fabricaţie:
litz” din Bruxelles (1975-1986). Aici, Lupan îşi con- renegaţi expulzaţi din URSS ori plecaţi din propria
tinuă studiile până când se mută la Paris. În capitala iniţiativă în străinătate şi deveniţi agenţi titulari ai
Franței, va reuşi să scrie despre chestiunea provincii- serviciilor occidentale de spionaj. Cum arată aceşti re-
lor române Bucovina şi Basarabia şi nu numai. După cruţi? Ei nu sunt mai puţin mârşavi decât colegii lor
ce este refuzat de posturile de radio BBC şi Deutsche mai cu vechime în ce priveşte antisovietismul şi an-
Welle (Köln), Nicolae Lupan întregistrează o colabo- ticomunismul. Unul din ei este Nicolae Lupan. Nu
rare timp de un deceniu cu postul de radio Europa există latură a vieţii republicii noastre pe care să nu
Liberă în cadrul unei emisiuni săptămânale de zece o fi încercat să o denatureze [...]. Trebuie să precizăm
minute, consacrată Basarabiei şi Bucovinei. Pe lângă
colaborările de la radio, scrie pentru ziarul Cuvântul 7
Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” a fost înfi-
românesc, la rubrica „Între Prut şi Nistru”, încercând inţată de diplomatul Nicolae Dianu la 27 noiembrie 1950,
să sublinieze şi să menţină sentimentul naţional la Paris. În 1955, în urma unei interdicţii de funcţionare în
Franţa, sediul a fost mutat la Bruxelles. A se vedea „Istori-
6
Nicolae Lupan, Gânduri de proscris. La 30 de ani de activi- cul Asociaţiei”.
tate unionistă a Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia şi Buco- 8
Nicolae Manolescu, op. cit., p. 481.
vina”, Editura Pro Historia, Bucureşti, 2006, pp. 29-30. 9
Ibidem.

– 60 –
din capul locului că baza lor rămâne aceeaşi – vechiul Formele de manifestare unionistă din cadrul Aso-
arsenal al falsificării burgheze şi emigranto-naţiona- ciaţiei Pro Basarabia şi Bucovina au fost dintre cele
liste a istoriei şi a realităţilor existente, stereotipurile mai diverse, însă toate aveau substrat de reîntregire
elaborate ale instituţiilor sovietologice din SUA, care naţională: comemorări ale teritoriilor răpite, desfăşu-
sunt un fel de fabrici de idei strâmbe. O mână de re- rate în toate comunităţile din exil13. Nicolae Lupan
negaţi jalnici. Şi nu există pe lume forţă în stare să afirma că festivitatea cea mai interesantă din cadrul
oprească înaintarea fermă a popoarelor URSS”10. exilului a fost „70 de ani de la reunirea Basarabiei cu
În mare parte, toate aceste acuzații și denigrări România”. Comemorarea, la care au participat 150
au fost provocate de platforma-program a Asociaţiei de invitaţi din peste 20 de ţări, s-a ţinut în ziua de
coordonate de Nicolae Lupan, ce proclama: „...nere- 26 martie 1988, la Bruxelles, În cadrul ei a avut loc
cunoaşterea Basarabiei sub forma aberantei republici o emoţionantă slujbă religioasă săvârşită de preoţii
sovietice şi a Nordului Bucovinei sub denumirea de Gheorghe Calciu din SUA, Dumitru Popa din Ger-
Oblastea Cernivţi; denunţarea şi combaterea noţiu- mania şi Petre Gherman din Bruxelles, cu nenumă-
nii de limbă moldovenească; divulgarea Rusiei ca ţară rate luări de cuvânt şi cu o masă comună, organizată
de ocupaţie şi a oprimării naţionale a românilor ba- de Asociaţie la restaurantul grecesc Pythagora14.
sarabeni, bucovineni şi herţeni; apărarea adevărului Au existat şi alte manifestări dedicate spiritu-
istoric şi a justeţei frontierelor naţionale româneşti lui unionist demarate de Nicolae Lupan, cum ar fi:
de la 1601, de la 1918 şi până la 1940 etc.”11. sutele de intervenţii, memorii, audienţe la ONU, la
Nicolae Lupan preciza într-un interviu că Asocia- Departamentul de Stat al Statelor Unite, la Uniunea
ţia nu a dispus de niciun fel de fonduri băneşti: „Mai Europeană, la Parlamentul European, la nenumărate
întâi trebuie spus că, prin statut, membrii Asociaţiei alte instituţii şi personalităţi occidentale, lui Brejnev
au putut dispune de o independenţă totală din punct personal. Toate au vizat problema teritoriilor româ-
de vedere politic, cultural şi religios. În schimb ce- neşti răpite de Moscova şi Kiev. La aceasta se adaugă
rerile de aderare cuprindeau menţiunea: o contri- şi interpelările la cancelariile occidentale de resort în
buţie de aderare este binevenită. Şi toţi, absolut toţi apărarea lui Ilie Ilaşcu şi a grupului său, cu un dosar
aderenţii, din considerente de solidarizare cu lupta de 600 de pagini, ce cuprindeau peste trei milioane
de reîntregire dusă de asociaţie, odată cu cererea tri- de semnături de la românii din ţară şi peste hotare15.
meteau în plic 5, 10 şi uneori chiar 20 de dolari! În În paralel, au fost organizate, la iniţiativa lui Ni-
acest sens, n-ar fi corect din partea mea dacă nu i-aş colae Lupan, colocvii internaţionale privind reîntre-
menţiona măcar pe unii din aceşti generoşi: Cezar girea României, cu peste 1200 de participanţi, au
Teodorescu (SUA), Dumitru Nimgeanu (Australia), fost trimise scrisori de protest parlamentelor de la
Constantin Cernăianu (Germania), Tudor Bomba Chişinău şi Bucureşti în legătură cu totala lipsă de
(Canada), Grigore Caraza (SUA), Claudia Filimon implicare privind întregirea neamului. Zeci de con-
(Paris), Victor Brâncoveanu (SUA), Benedict Sergen- ferinţe publice au fost susținute în diverse oraşe din
tu (Elveţia), Gheorghe Leporda (Germania), Nico- Occidentul liber: Paris, Londra, Bruxelles, Roma,
lae Dima (SUA), Gheorghe Sergici (Londra), Titus Köln, Los Angeles, New York, Toronto, Praga, Ge-
Bărbulescu (Paris), Nicolae Timiraş (SUA), Duiliu neva, Frankfurt, Montreal etc. La Montreal, după
Sfinţescu (Paris), Ovidiu Vuia (Germania), Leonid cum ne relatează Nicolae Lupan, au asistat la confe-
Mămăligă (Paris)”12 . rinţă peste 2200 de români.
În calitate de coordonator al Asociaţiei, Nicolae Colaborarea lui Nicolae Lupan cu ziarul Cuvân-
Lupan a avut contacte cu diferite personalităţi. Una tul românesc din Canada a început tot prin a scrie
dintre vizitele care au avut o însemnătate aparte despre aceeaşi problemă: Chișinău-Basarabia. Pri-
pentru Nicolae Lupan a fost intâlnirea cu Suveranul mul articol publicat în acest ziar a fost în decembrie
Pontif Ioan Paul al II-lea. În Occident el a întâlnit 1977 cu titlul „Aici Cernăuţi!”16. În cadrul acestei
personalităţi marcante prin intermediul Asociaţiei publicații, Nicolae Lupan a susţinut cu articole pa-
Internaţionale „Democraţie şi Independenţă”, al că- gina „Între Prut şi Nistru”, devenită ulterior „Basa-
rei preşedinte era Vladimir Bukovski.
13
Ibidem, p. 50.
10
B.I.R.E., septembrie 1983, p. 3. 14
Ibidem.
11
Nicolae Lupan, op. cit., p. 47. 15
Ibidem, p. 52.
12
Ibidem, pp. 47-48. 16
Ibidem, p. 53.

– 61 –
rabia şi Bucovina”, până în aprilie 2000, când a fost Un argument covârșitor în privința luptei sale
suprimată de directorul ziarului, George Bălaşu. pentru reîntregirea României îl reprezintă schimbul
O altă dovadă care atestă implicarea lui Nicolae de scrisori dintre Nicolae Lupan, liderul Asociaţiei
Lupan în a nu uita Chișinăul și Basarabia – la care a Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina”, şi conducă-
făcut referire în cele peste o mie de articole, reportaje, torii postului de radio Europa Liberă. Să nu uităm,
schiţe, povestiri, studii (în limba română, franceză, de asemenea, încercările lui Lupan de a se introdu-
engleză şi rusă), în numeroase publicații lunare, tri- ce o emisiune săptămânală la Radio Europa Liberă
mestriale, anuare occidentale, la care se mai adaugă sub genericul „Basarabia şi Bucovina”. Scopul era de
circa 700 de emisiuni săptămânale la Europa Libe- a „introduce sentimentul naţional ca antipod al colo-
ră, BBC, Vocea Americii, Radio France etc. – a fost nizării şi asimilării ruseşti de la Chişinău (subl. n.)”.
fondarea şi editarea revistei Basarabia şi Bucovina. Spre exemplu, nota din 15 mai 1985 a lui Nicolae
Întregirea şi Reîntregirea17. După 1980 a editat cărți, Lupan către Vlad Georgescu, directorul Departa-
înființând Editura Nistru, cu sediul la Bruxelles, mentului românesc de la Radio Europa Liberă, înre-
unde a publicat următoarele volume: Plânsul Basa- gistrează mâhnirea şi indignarea faţă de modul cum
rabiei, Bessarabie – terre roumaine; Scrisoare fratelui se desfăşoara emisiunea de zece minute de la „Actu-
meu; Pământuri româneşti; Scrisoare din închisoarea alitatea românească”. Lupan afirma existența unei
popoarelor (în română, franceză, engleză, rusă); Ima- „depersonalizări a emisiunilor, renunţarea la forma
gini nistrene (2 volume); Alexandru Cristescu – erou narativă şi ancorarea în tot felul de mărunţişuri”20.
şi martir; Mareşalul Ion Antonescu; Ivaniada; Instan- Într-o altă notă de protest semnată de către Nicolae
tanee fără retuş; Străin la mine acasă; Străin printre Lupan se rețin aspectele unei convorbiri telefonice
străini; Eminescu – Luceafărul românismului (două avute cu Nicolae C. Munteanu, redactorul progra-
ediţii); La Roumanie – victime de l’expansionisme mului „Actualitatea românească” al postului de ra-
russe. 23 août 1939; Însemnări de desţărat18. dio Europa Liberă, care îi comunica renunțarea la
Informaţiile la care putea avea acces Nicolae Lu- cele zece minute din cadrul acelui program privind
pan în perioada exilului despre ceea ce se întâmpla Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţei21.
în Basarabia erau dintre cele mai sumare, mai con- La 22 noiembrie 1986, la Bruxelles, Nicolae Lu-
fuze şi mai bizare sau de manipulare, și anume prin pan publică o scrisoare deschisă 22 , relatând câteva
intermediul ziarelor din regiune: Moldova socialistă, dintre nemulţumirile sale faţă de postul de radio
Comunistul Moldovei, Literatura şi arta, Chişinăul Europa Liberă, printre care și afirmația că se practica
de seară şi Sovetskaia Moldavia. Din cauza activită- cenzura sau că unele dintre textele sale despre Basa-
ţii sale antisovietice din exil, Nicolae Lupan a fost rabia şi Bucovina erau catalogate drept „cam dure”,
atacat în mai multe publicaţii de la Chișinău: Lite- „prea personalizate”, „prea literare”, „vădit iredentis-
ratura şi arta lui Dabija, Moldova socialistă, Sovets- te” şi „naţionaliste”23. La acest rechizitoriu de acu-
kaia Moldavia şi Zorile Bucovinei. La televiziunile zare, Nicolae Lupan conchidea următoarele: „Noi,
şi radiourile din Chişinău şi Cernăuţi era menţio- românii, nu trebuie să punem mănuşile atunci când
nat constant ca: „duşman al nordului moldovenesc”, vorbim cu ruşii despre drepturile noastre de liberta-
„trădător în solda serviciilor occidentale de spionaj”, te şi autodeterminare naţională, că fac emisiunile de
„renegat”, „expulzat”, „proscris”, „ahtiat încă din lea- la persoana întâi, pentru că sunt foarte cunoscut în
găn după bani necinstiţi”, „antisovietic înveterat”, Basarabia şi Bucovina, încă de pe timpul când eram
„criminalul de drept comun”, „mincinos fabricat în învinuit la Chişinău de naţionalism românesc şi că
SUA”19. Aceste denigrări i-au adus un imens prejudi- forma de prezentare a emisiunilor mele nu e litera-
ciu de imagine lui Nicolae Lupan și, din nefericire, ră, ci publicistică”24. În finalul scrisorii adăuga: „Mă
au rămas amprentate și astăzi în mentalul colectiv de întreb încă o dată dacă este liber Departamentul ro-
la Chișinău, orașul pe care l-a îndrăgit și despre care mânesc al postului de radio Europa Liberă? [...] Pu-
a făcut de multe ori referiri în presa sau emisiunile
radio din exil. 20
Ibidem, p. 269.
21
Ibidem, p. 280.
22
Textul scrisorii a fost publicat în N. Lupan, Imagini nistre-
17
Ibidem, p. 60. ne, Editura „Nistru”, Bruxelles, 1989.
18
Ibidem. 23
Nicolae Lupan, op. cit., p. 275.
19
Ibidem, p. 63. 24
Ibidem, p. 275.

– 62 –
ţin probabil, din moment ce de la microfonul lui nu bia29. În acel moment, asemenea stării din anii 1917-
se poate afirma că România începe la Nistru, şi nu 1918, „fenomenul naţional românesc se manifesta cu
la Prut”25. tărie în Republica Moldovenească, trezind masele din
Replica postului de radio Europa Liberă a sosit hibernare şi stârnind elitele să găsească noi formule
printr-o scrisoare adresată lui Nicolae Lupan, din 12 de regenerare naţională, politică şi socială. Atunci, ca
decembrie 1986. Se afirma printre altele: „...majorita- şi acum, afirmarea naţională a moldovenilor are loc
tea programelor noastre corespund unor criterii [...]. într-un context istoric favorabil ideii de recunoaştere
Mai mult, unele programe au început să promoveze a autonomiei locale pentru diferitele grupuri etnice
activitatea unei organizaţii din exil (se făcea aluzie din Imperiul ţarist de ieri şi sovietic de astăzi”30.
la Asociaţia Mondială prin corespondenţă „Pro Ba- Poziţia organelor centrale de la Moscova faţă de
sarabia şi Bucovina”, n.a.), în timp ce în codul nos- mişcarea naţională moldovenească era ambivalentă:
tru intern se spune că Radio Europa Liberă şi Radio „Pe de o parte, ziarul armatei sovietice, Steaua roşie,
Liberty nu au relaţii cu niciun partid politic sau cu critică organizaţiile moldovene care încearcă „să asu-
vreo organizaţie din exil”26. me controlul peste partid, stat şi organele sovietice”,
La câţiva ani, după evenimentele din decembrie iar procuratura unională trimitea la Chişinău un
1989, Nicolae Lupan a scris în numele Asociaţiei grup de anchetatori penali spre a cerceta la faţa lo-
Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina” un memoriu cului cele întâmplate. Pe de altă parte, un membru al
adresat guvernelor Statelor Unite ale Americii, Marii Biroului Politic al Comitetului Central sovietic, Ce-
Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei, Canadei, Australi- brikov, se întâlnea la 10 februarie cu reprezentanţii
ei, Noii Zeelande, Indiei şi României. În acel memo- grupurilor democratice şi le asculta păsurile”31.
riu se cerea susţinerea cauzei reîntregirii naţionale a În 2007, Nicolae Lupan are ocazia, în cadrul
României prin aducerea pe cale paşnică la sânul pa- unei dezbateri la care participa academicianul Dan
triei a Basarabiei, a Nordului Bucovinei, a ținutului Berindei, să afirme despre lupta sa, care l-a călău-
Herţei şi a Insulei Şerpilor, ocupate de Moscova în zit toată viața, de a menţine la suprafaţă una dintre
1940 și 1944 şi, respectiv, în 1947. problemele de căpătâi ale românilor – Reîntregirea
Se mai menționa în memoriu despre români, care Neamului. Academicianul Berindei, impresionat de
„sunt dintotdeauna un popor paşnic. Un popor care activitatea și de afirmațiile ferme ale acestuia, a spus
n-a atacat pe nimeni. Dar tot dintotdeauna a ştiut să atunci: „Pe Nicolae Lupan îl cunosc de multă vreme
apere ce-i aparţine de când lumea. E timpul să ni se ca un luptător pentru o cauză care pentru dânsul e
redea ceea ce e al nostru din moşi-strămoşi!”27. Me- însăşi viaţa sa. Şi mi se pare un lucru foarte frumos
moriul lui Nicolae Lupan se încheie cu exprimarea astăzi, când trăim după o dominaţie a materialismu-
speranței că „e timpul să fie reabilitate spusele mi- lui, când oamenii nu se mai dedică cauzelor, dânsul
nistrului american Wopicka din 21 octombrie 1918: se dedică unei cauze şi trebuie să-i mulţumim pentru
«În numele Statelor Unite, [...] vă zic: Să trăiască acest lucru. În afară de aceasta, este evident că dânsul
România Mare! România cea frumoasă, împreună este un fiu al Basarabiei, este un fiu al acelor locuri.
cu Transilvania, Bucovina, Basarabia, pentru care Noi cei mai mulţi suntem despărţiţi de acel pâmânt
vom lupta pe toate căile pentru a-i da posibilitatea la românesc de zeci de ani. Dragostea noastră este simi-
o nouă înflorire şi cu idealul realizat...»”28. lară, dar înţelegerea, puterea de înţelegere este alta.
Lupta remarcabilă a lui Nicolae Lupan în exil De aceea numeroasele discuţii avute cu Nicolae Lu-
despre reîntregirea României se completează cu eve- pan sunt de tot interesul, pentru că ele reflectă toc-
nimentele desfăşurate la Chişinău: comemorarea mai puterea de a se exprima ca fiu al acestui pământ
a 71 de ani de la Unirea Basarabiei cu România în şi care nu renunţă la caracterul românesc al acestui
1989, care a avut loc „într-un moment de incredibilă pământ”32 .
efervescenţă pe malurile Bâcului”, aşa cum relatează 29
George Ciorănescu, Basarabia, pământ românesc, Editura
George Ciorănescu în volumul său despre Basara- Fundaţiei Culturale Române, 2002, p. 263; vezi „Fenome-
nul naţional moldovenesc”, în Moldova, nr. 4 (9), Iaşi, 1991.
30
Ibidem, p. 263.
25
Ibidem, p. 278. 31
Ibidem, p. 266. Vezi „Basarabia in Romania’s Foreign Poli-
26
Ibidem, p. 279. cy”, în Journal of American Romanian Academy, nr. 15, Da-
27
Ibidem, p. 295. vis California, 1990, p. 203-210.
28
Ibidem. 32
Caietele INMER, anul IV, nr. 8, aprilie 2007, p. 5.

– 63 –
Nicolae Lupan, disidentul basarabean expulzat LUPAN, Nicolae. Imagini nistrene. Editura „Nistru”,
din URSS, se identifică drept un luptător pentru Bruxelles, 1989.
identitatea românească a Basarabiei și Bucovinei. A LUPAN, Nicolae. Instantanee fără retuș. Editura Victor
luptat – mai întâi la Chișinău, pe care îl evocă des Frunză și „Nistru” Bruxelles, 1995.
LUPAN, Nicolae. Străin la mine acasă. Editura EVF,
în scrierile sale, și mai târziu, în Occident – pentru
București, și „Nistru”, Bruxelles, 1996.
reîntregirea României, cu sprijinul Asociaţiei Mon- MANOLESCU, Florin. Enciclopedia exilului literar ro-
diale „Pro Basarabia şi Bucovina”, al cărei fondator și mânesc. 1945-1989. Editura Compania, 2010.
președinte era. B.I.R.E., septembrie 1983.
„Basarabia in Romania’s Foreign Policy”, Journal of Ame-
Bibliografie: rican Romanian Academy, nr. 15, Davis California,
CIORĂNESCU, George. Basarabia, pământ românesc. 1990.
Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002. Caietele INMER, anul IV, nr. 8, aprilie 2007.
LUPAN, Nicolae. Gânduri de proscris. La 30 de ani de ac- „Fenomenul naţional moldovenesc, Moldova, nr. 4 (9),
tivitate unionistă a Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia Iaşi, 1991.
şi Bucovina”. Editura Pro Historia, Bucureşti, 2006.

– 64 –
CHIȘINĂUL LUI EFIM CRIMERMAN1

Sergiu MUSTEAȚĂ

Efim CRIMERMAN1 tul popular și folcloristic al limbii române, nuanțele,


(1923-2015), scriitor, poet, originalitatea și metaforele ei4.
traducător, jurnalist, cu- În anul 1960, în baza recomandării lui Aurel Busu-
noscut și sub pseudonimele ioc, Efim Crimerman este angajat în calitate de redac-
Efim Zorin, Efim Ciun- tor literar-muzical la Filarmonica de Stat din Chișinău,
tu și Grigore Singurel2 . care era o megainstituție cu un colectiv de peste 600
Născut la Bălți, în anul de artiști, membri a peste 20 de colective artistice, de
1923. A locuit cu familia la orchestra simfonică până la ansamblul țigănesc5.
la Galați (1923-1933), a Redactorul era responsabil de conținutul pieselor și
învățat la București (1933- al programelor artistice. După cum menționează și
1940), apoi familia sa se re- Efim Crimerman, „în biroul redactorului are loc pri-
trage la Chișinău în 1940. ma etapă a cenzurii”; după toate etapele de verificare,
Între 1941 și 1944 a fost pe front și în spatele fron- redactare și aprobare, textele folclorice erau de nere-
tului. Din 1944 până în 1951 a locuit la Chișinău, în cunoscut, fiind adaptate la ideologia comunistă6. În
1951-1960 la Nisporeni, între 1960 și 1981 din nou această perioadă, a lucrat sub conducerea câtorva
la Chișinău, de unde mai târziu a plecat în Germa- directori ai Filarmonicii de Stat: Alexandru Fedco,
nia (1981-1994 la München și 1994-2015 la Aachen). Evtodienco, Nicolae Lupan și Mihail Murzac, însă
Între 1946 și 1951, își face studiile la Facultatea de cel mai bine a conlucrat cu Alexandru Fedco. Din
Filologie a Universității de Stat din Chișinău. Încă 1960, Efim Crimerman a fost numit, prin ordinul
din anii de studenție, E. Crimerman a început să ministrului Culturii, membru al Consiliului artis-
scrie poezii și povestiri. În 1949, el a primit un pre- tic al Filarmonicii de Stat și a fost ales secretar al
miu de încurajare pentru creațiile sale în calitate de Consiliului7. Pe lângă obligația de a ține procese-
autor începător și participant la concursul literar or- le-verbale ale ședințelor Consiliului artistic, Efim
ganizat sub egida Universității de Stat din Chișinău, Crimerman, deseori, lua atitudine față de proble-
cu ocazia aniversării a 30 de ani ai Comsomolului. mele discutate sau calitatea programelor concertis-
Creațiile studenților erau publicate în Almanahul tice. În perioada lui M. Murzac, Crimerman a fost
literar, care apărea „ca organ al cercului literar de la eliberat din funcția de redactor literar-muzical, dar
Universitate”3. Deși a terminat studiile universitare a fost numit în fruntea grupului cameral nou-creat.
cu „diplomă roșie” (magna cum laude), a primit re- În timpul cât a activat la Filarmonica de Stat, Efim
partizare în calitate de învățător de limbă și literatu- Crimerman a scris și a tradus mai multe texte pen-
ră moldovenească la școala medie din centrul raional tru piese muzicale.
Nisporeni, unde a activat în perioada 1951-1960. Pe Efim Crimerman a scris peste 200 de texte pen-
lângă activitatea de pedagog, Crimerman a devenit tru piese muzicale, care au fost imprimate pe cca
redactor-responsabil al ziarului raional Zorile din
Nisporeni, unde activa și Ivan Vidrașcu, cei doi de- 4
Кримерман, Голос из-за бугра, 220.
venind buni colegi și prieteni. La acest ziar raional a
5
În cadrul Arhivei Organizațiilor Social-Politice din Re-
publica Moldova (fosta arhivă a Comitetului Central al
început Efim Crimerman să-și publice poeziile, foi- Partidului Comunist al Moldovei), la compartimentul
letoanele și povestirile sub pseudonimul Efim Zorin. „Instituții teatrale și concertistice”, se află mai multe docu-
Datorită specificului local, a însușit mai bine aspec- mente (dispoziții și hotărâri, procese-verbale ale ședințelor
Consiliului artistic, programele concertelor, recenzii, dosare
1
Acest articol a fost dezvoltat în baza unor secvențe preluate personale etc.) care reflectă activitatea Filarmonicii de Stat
din studiul introductiv al volumelor S. Musteaţă, Basara- a Moldovei (Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”
beanul bruiat de KGB. La microfonul Europei Libere – Efim din or. Chișinău), Fondul 3241, 561 un.p., inclusiv 23 ale
Crimerman, 1981-1990, vol. 1 și 2 (Chișinău: ARC, 2017). personalului scriptic, 1942-1974, inventare.
2
Ефим Кримерман, Голос из-за бугра. Скрипты и воспо- 6
Кримерман, Голос из-за бугра, 226-229.
минания (Gelsen: Гельзенкирхен, 2011), 274-278. 7
AOSPRM, fond 3242, op. 1, d. 338, Протоколы заседа-
3
V. Ružina, „Concurs literar”, Vecernij Kišinev, 1949. ний художественного совета за 1960-1963 гг.

– 65 –
30 de discuri ale studioului unional „Melodia”8. Dorica Roșca, Olga Sorochina, Nina Krulikovska-
Crimerman a colaborat cu mai mulți compozitori, ia, Efim Bălțanu, Sofia Rotaru24, Ian Raiburg25, Ion
printre care Valentin Vilinciuc9, T. Zgureanu10, Șico Suruceanu26. Unele dintre aceste piese au devenit
Aranov11, Solomon Șapiro12 , Oleg Negruță13, Arca- șlagăre în perioada sovietică și au rămas populare
di Luxemburg14, Serghei Lunchevici15, Teodor Ma- până în prezent. Majoritatea textelor au fost scrise
rin16, Constantin Rusnac17, Mihai Dolgan18, Oleg în limba română, cu două excepții: „Дети солнца”,
Milștein19, Dumitru Gheorghiță 20, frații Ion și Petre muzica de I. Spițân, și „Скажи зачем и почему”,
Teodorovici21, Vladimir Rotaru22 . muzica de M. Dolgan27.
Piesele lui Efim Crimerman au făcut parte din re- În anii 1960 a fost premiant al mai multor ediții
pertoriul multor colective muzicale („Noroc”, „Con- ale concursurilor republicane (1963, 1965, 1967,
temporanul”, „Orizont”, „Bucuria”, „O-zone”) și au 1969). La concursul republican al cântecului de masă
fost interpretate de mai mulți cântăreți, printre care moldovenesc („массовая песня”) din 1964, pie-
Maria Codreanu23, Nicolae Sulac, Gheorghe Eșanu, sa „Tudoraș” (muzica V. Vilinciuc) a obținut locul
trei28. Un șir de texte (poezii și lirică) au fost semnate
8
Nu am putut stabili o cifră exactă a textelor scrise de Efim cu pseudonimul Efim Ciuntu, iar altele – cu nume-
Crimerman, el însuși operând, în diverse surse, cu cifre di- le propriu29. În anul 1970, la cel de-al treilea concurs
ferite – 200, 300 de texte, 47 de albume, 36 sau 53 de dis- republican al cântecului, organizat cu ocazia jubile-
curi etc. ului de 50 ani ai puterii sovietice de către Ministe-
9
Piesele „Tudoraș” (1964); „Hai noroc”, muzica V. Vilinciuc,
text E. Crimerman.
rul Culturii al RSSM, primul premiu nu s-a acordat,
10
Cântecul „Patria” (muzica F. Zgureanu, text E. Crimer- dar premiul doi i-a revenit compozitorului V. Rotaru
man), 1966. pentru piesa „Meseria cea de aur”. E. Crimerman, ca
11
Piesa „Nu glumesc”, muzică Ș. Aranov, versuri E. Crimer- autor al versurilor, a luat un premiu de încurajare. La
man. același concurs, E. Crimerman, în calitate de textier,
12
Piesele „Nu spune nu…”; „De ce taci?”; „S-a născut o stradă
nouă” (muzica S. Șapiro, versuri E. Crimerman).
a primit și premiul doi pentru cântecul „Plouă” (mu-
13
Cântecele „Plouă”, 1967; „Lei-paralei”; „Caut un om de ză- zica Oleg Negruță). În anii puterii sovietice, un mod
padă” (muzica O. Negruță, text E. Crimerman), 1970. de apreciere a oamenilor de creație (poeți și compo-
14
Piesele din 1969 „Pe strada însorită” și „Fără tine” (muzica zitori) era includerea lucrărilor premiate „în reperto-
A. Luxemburg, versuri E. Crimerman). riul colectivelor de artiști profesioniști și al cercurilor
15
Cântecul „Numai cântecul rămâne” (muzica S. Lunchevici,
versuri E. Crimerman), 1969.
de activitate artistică”30.
16
Piesele „Eu doar de tine am nevoie”; „Noapte bună, Chi­ Deseori, piesele semnate de Efim Crimerman au
șinău!”; „Orașul dragostei”, muzica T. Marin, versuri E. fost declarate „cântecul săptămânii”, cum ar fi, spre
Crimerman. exemplu, „Doar să semene cu tine” (muzică popula-
17
Cântecul „Eu cânt iubirea”, muzica C. Rusnac, versuri E. ră), interpretat de Nicolae Sulac, artist emerit al re-
Crimerman, 1979.
18
Piesele „Cântă un artist…”; „De ce plâng chitarele”; „Două
manechine”; „Скажи зачем и почему”, muzica M. Dolgan, versiuri E. Ciuntu; „Nu regret”, muzica O. Milștein, versuri
versuri E. Crimerman. E. Ciuntu.
19
Piesele „A fost dragoste”; „Nu regret”; „Suflet de țigan”, 24
Piesa „Dragoste târzie” (I. Aldea-Teodorovici, P. Teodoro-
muzica O. Milștein, versuri E. Crimerman. vici, versuri E. Crimerman) este inclusă pe discul „Гигант
20
Piesele „Valentina”, muzica D. Gheorghiță, versuri E. (LP) С. Ротару – София Ротару”: [Твои следы] (1976).
Crimerman, interpretată de Sofia Rotaru; „Frumoase-s 25
Piesa „Vântule”, muzica Ian Raiburg, versuri E. Crimerman.
nunțile-n colhoz”, muzica D. Gheorghiță, versuri E. Cri- 26
Piesa „Nu regret”, muzica Milștein, versuri E. Crimerman.
merman, interpretată de Nicolae Sulac. 27
Înregistrare audio: „Дети солнца”, muzica de Y. Spițân,
21
Piesele „Orizont”, muzica P. Teodorovici, versuri E. Cri- versuri de E. Crimerman; Норок / Вокально-инструмен-
merman; „Dragoste târzie”, muzica Ion și Petre Teodoro- тальный ансамбль „Норок””, Moskva: СССР Мелодия
vici, versuri E. Ciuntu; „Dorința mea”, muzica Ion și Petre 01619, Апрелевский завод, 1969.
Teodorovici, versuri E. Ciuntu; „Nu pleca”, muzica Petre 28
Juriul nu a acordat niciun premiu pentru locurile I și II.
Teodorovici, versuri E. Ciuntu; „Dorul meu”, muzica Ion și „Pervye itogi”. Sovetskaja Moldavija, 24 aprelja 1964 g., s. 3.
Petre Teodorovici, versuri E. Ciuntu. 29
Efim Ciuntu, „Primitivă...”, Chipăruș 6(1963). „...Și cosmi-
22
Piesa „În Moldova vă poftim”, muzica Vladimir Rotaru, că”, Chipăruș 6(1963). Piesa „Doar să semene cu tine” (mu-
muzica Efim Ciuntu. zică populară, versuri Efim Ciuntu), 1966.
23
Piesele „Rudă-paparudă”, muzica O. Milștein, versuri E. 30
„S-au evidențiat biruitorii”, Moldova socialistă 1970; „По-
Ciuntu; „Drag îmi este plaiul meu”, muzică populară, ver- бедители конкурса песни”. Советская Молдавия, № 2
suri E. Ciuntu; „Cântec de nuntă”, muzică M. Mordkovici, (524), 9 января 1970 г.

– 66 –
publicii – „cântecul săptămânii în decembrie 196631, Unul dintre aceste cântece a fost «Mulțumim Par-
„Plouă” – în decembrie 1967 (muzica O. Negruță), tidului», pe care el era nevoit să-l cânte la diferite
„Noapte bună, Chișinău!” – în septembrie 1972 concerte guvernamentale. Cum spunea o solistă din
(muzica T. Marin) sau „Caut un om de zăpadă” (mu- Capela Corală «Doina»: «Oare poți lucra într-un
zica O. Negruță) – în ianuarie 1970. bordel și să rămâi virgină?»”35.
În anul 1968, piesa „Eu doar de tine am nevoie” Pe lângă versuri, E. Crimerman a scris și cartea
(versuri E. Crimerman, muzica T. Marin), interpre- „Numai cântecul”, publicată la Chișinău în 1968,
tată de Olga Sorochina și orchestra „Bucuria”, a ocu- articole despre mediul artistic moldovenesc36 și sce-
pat locul I la Festivalul Internațional al Cântecelor narii muzicale pentru Filarmonica moldovenească,
de Estradă Contemporană de la Soci. La acest festi- cum ar fi „Peripețiile lui Harap-Alb” (autorii scena-
val, dedicat aniversării a 50-a a Comsomolului, au riului M. Manuilov, E. Crimerman), adresat copiilor
participat interpreți din mai multe state socialiste: din clasele mici37. Efim Crimerman consideră că a
URSS, Bulgaria, Ungaria, Polonia, RDG, România, reușit să publice puțin la Chișinău, dar o serie de tex-
Mongolia. Uniunea Sovietică a fost reprezentată de te semnate de el au fost incluse în alte culegeri, cum
Olga Sorochina din Moldova și de Voldemar Kuslap ar fi cea editată de I. Burdin în 196838 sau piesa „Ul-
din Estonia32 . timul tramvai” din volumul Sărbătoreasca, publicat
În anul 1979, piesa „Nu cânt iubirea” (versuri în 197739. Totodată, el a fost, în 1970, redactor coor-
E. Crimerman, muzica C. Rusnac), interpretată de donator al albumului despre orchestra „Fluieraș”40.
formația „Orizont”, a fost printre câștigătoarele con- Din memoriile și discuțiile cu Efim Crimerman
cursului unional „Песня 79”33. Astfel, Efim Cri- aflăm că nu a avut mulți prieteni la Chișinău, mai
merman, în calitate de textier, a devenit de două ori ales printre scriitori, cu care, probabil, era într-o anu-
laureat al concursurilor muzicale unionale și de pa- mită concurență. Dar cu câteva persoane a fost în
tru ori – al celor republicane. bune relații amicale. În primul rând, se evidențiază
Unele texte semnate de E. Crimerman au fost relația cu Igor Crețu. În al doilea rând, prietenia
interzise de regim, cum ar fi, spre exemplu, „Două cu Aureliu Busuioc, care a început încă în anii de
manechine” – „o piesă psihedelică, cu elemente in- studenție, iar E. Crimerman îl considera drept unul
spirate din Jimi Hendrix, piesă care, până în ziua de dintre cei mai talentați colegi. În anul 1968, Busu-
azi, a apărut pe un singur CD, cel care a fost editat ioc a semnat prefața la cartea lui E. Crimerman, Nu-
la Moscova”34. Ținând cont de realitățile politice și mai cântecul41. O altă relație colegială a fost cu Andrei
ideologice ale regimului comunist, Efim Crimerman Strâmbeanu, cu care erau apropiați din cauza umoru-
a scris și câteva texte „patriotice”, despre care astăzi lui și atitudinii ironice unul față de altul. Încă o relație
spune autocritic: „Am scris și eu prostii. Aici, [în de prietenie a fost între familia lui Efim Crimerman
emigrație, n. red.] eu am început să scriu adevărat”. și Baruh Vexler, plecat din Chișinău în Israel în 1973
La finele anului 1966, cântecul „Patria” (muzică 35
Кримерман, Голос из-за бугра. Скрипты и воспоми-
T. Zgureanu, text E. Crimerman) a ocupat locul III нания, 241; Interviu cu Efim Crimerman, 12 iulie 2014,
la Concursul Radioteleviziunii Moldovenești, orga- Aachen, Germania.
nizat cu prilejul a 100 ani de la nașterea lui V. Lenin: 36
Efim Crimerman, Numai cântecul... = Только песня...:
„Am scris și câteva cântece excesiv patriotice, de care [Cu­legere de cântece pentru voce fără acomp.] (Chișinău:
mi-e rușine și azi. Vorba lui Sulac, care fredona, în loc Cartea Moldovenească, 1968); E. Crimerman, despre an-
samblul „Joc” în Культура и жизнь, mai 1969.
de «Союз нерушимых…», «Soiuz mi-i rușine…». 37
„Невероятные приключения Харап Алба”, Soverskaja
Moldavija, iunie 1974.
31
Piesa a fost transmisă la radio începând cu 19 decembrie 38
I. Burdin, ed., Drag îmi este cântecul = Мои любимые песни
1966, în zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri la orele [Muzică]: [Pentru voce fără acomp.] (Chișinău: Cartea Mol-
21:05, sub acompaniamentul Orchestrei Radioteleviziunii dovenească, 1968).
Moldovenești, dirijor Valentin Vilinciuc. 39
E. Ciuntu and Dumitru Gheorghiță, „Ultimul tramvai”.
32
Olga Sorochina a cântat și în formația „Noroc”, apoi a de- Ver­suri E. Ciuntu (Crimerman), muz. Dumitru Gheor­ghi­
venit solista ansamblului „Bucuria”, v. Molodeži Moldavii, ță, in Sărbătoreasca, ed. D. Gheorghiță (Chișinău: 1977).
1968; Večernij Kišinev, 1968. 40
E. Kримерман, M. Kаневскийj, and В. Шаров, eds.,
33
Кримерман, Голос из-за бугра. Скрипты и воспомина- Молдавский оркестр «Флуераш»: [альбом] (Mосква:
ния, 237-239; 241-243 și 245; Poiată, Rockul, „NOROC”- 1970).
ul & Noi (1966-1970), 116. 41
Crimerman, Numai cântecul... = Только песня...: [Culegere
34
Poiată, Rockul, „NOROC”-ul & Noi (1966-1970), 117. de cântece pentru voce fără acomp.].

– 67 –
și cunoscut în mediile scriitoricești de la noi sub nu- Aceasta a fost prima Mare Adunare a Neamului nos-
mele Boris Vlăstaru. Relații bune au păstrat și cu fa- tru. Nu în Piaţa Marii Adunări, ci chiar acolo a fost,
milia Mara și Musea Raiburg, cu care se cunoșteau în 1970”45.
încă de la Nisporeni și care au emigrat în SUA42 . Conducerea comunistă, văzând ce s-a produs la
O colaborare impresionantă a lui Efim Crimer- acel concert, a înțeles că ceva similar se întâmplă și la
man a fost cu Mihai Dolgan, formația „Noroc” și ul- concertele „Noroc”-ului, de aceea a decis lichidarea, la
terior „Contemporanul”, care, în anii ´60 ai secolului 10 septembrie 1970, a formației. Ștefan Petrache, so-
trecut, a fost o primă trupă de rock din URSS, deve- listul formației „Noroc”, menționează că nu va fi ui-
nită un „The Beatles” local43. „Noroc” a avut un suc- tat niciodată motivul politic al acestei decizii politice
ces excepțional nu doar în URSS, dar și peste hotare, – „за несоответствие моральных и политических
ajungând în primele zece trupe ale topului muzical убеждений занимающих должности работников
britanic. În anul 1970, formația „Noroc” a repre- идеологического фронта”, iar Ion Suruceanu, alt
zentat Uniunea Sovietică la festivalul „Bratislavská solist al „Noroc”-ului, consideră că, dacă nu era con-
lýra”44. După această participare, piesa „Cântă un certul lui „Mondial” la Chișinău, formația „Noroc”
artist”, tradusă și interpretată în limba slovacă, a fost supraviețuia46. Câțiva ani mai târziu, Efim Crimer-
timp de un an în topul muzical din Cehoslovacia. man relata, în una dintre intervențiile sale la Europa
Astfel, „Cântă un artist” a devenit „o piesă simbol Liberă, despre concertul lui „Mondial” la Chișinău:
al unei generații”. În timpul concertelor din Ucrai- „În august 1973 [1970, n.n.], a venit la noi în turneu
na, reacțiile organelor PCUS erau negative. În acest ansamblul român de estradă «Mondial». Teatrul
context, în ziarul Pravda a apărut un articol semnat Verde din Chişinău, cu cele şase mii de locuri ale
de V. Tverskaja, „Так о чём же поют эти гитары?”. lui, s-a dovedit a fi prea mic pentru acei care voiau
Formația „Noroc” aducea venituri importante Filar- să-i asculte pe români. Câteva mii de oameni au sărit
monicii de Stat din Chișinău, de aceea conducătorii gardul ce înconjoară acest teatru în aer liber. Publi-
nu prea luau în seamă aceste reacții și scrisori ale or- cul nu i-a dat traducătorului să spună niciun cuvânt.
ganelor de partid din Ucraina. Însă, după cum spun L-a măturat de pe scenă. Fiecare cântec românesc era
și membrii formației „Noroc”, și oamenii de cultură, însoţit de aplauze nesfârșite, de urale, de scandarea
motivul dizolvării „Noroc”-ului au fost concertele unor lozinci antisovietice. Şi cele câteva sute de mi-
formației românești „Mondial” la Chișinău, la fine- liţioneri, chemaţi de urgenţă, n-au mai fost în stare
le lunii august 1970. Alexandru Cazacu, membru al să restabilească ordinea. Concertul s-a prefăcut în-
formației „Noroc”, descrie venirea formației „Mon- tr-o adevărată demonstraţie naţionalistă. Numai că
dial” la Chișinău ca un vis: „…Veneam noaptea spre de-atunci niciun artist român nu a mai urcat pe vreo
dimineaţă la Filarmonică şi am văzut un afiş straniu. scenă din Basarabia”47.
E scris în limba rusă «Mondiali», scris cu semnul Piesele formației „Noroc” au devenit populare în
moale. Asta a fost prima formaţie care a venit din toată Uniunea, iar cele mai cunoscute și apreciate au
România, formaţie de pop rock. Lumea nu putea fost și au rămas până astăzi „Cântă un artist” (text
crede că o asemenea formaţie va putea fi văzută live E. Crimerman, muzică M.  Dolgan), „Dor, doru-
la Teatrul Verde. Asta era o enigmă. La noi asta a le” (text A. Strâmbeanu, muzică M. Dolgan) și „De
fost ca un vis! […] Erau pancarte cu «Trăiască Mon- ce plâng chitarele” (text E. Crimerman, muzică M.
dial!», «Trăiască România!», «Patrie», «Unire». 45
Valentin Buda, „Primul miting unionist la Chișinău, în
1970 mii de basarabeni au cerut „Unire, frați români!”, Eve-
42
Кримерман, Голос из-за бугра. Скрипты и воспоми­на­ nimentul zilei, 26 iunie 2016 (ultima accesare 7.02.2017).
ния, 246; 284-287; 289-290. Familiile Crimerman, Vexler 46
Filmul documentar „Bucurie de Noroc la Orizont de Plai”,
și Raiburg s-au vizitat reciproc în anii ´80-´90 ai sec. XX, lansat în 2016. Producător – Alex Calancea, imagine –
atât în Germania, cât și în Israel și SUA. Oleg Popescu, sunet – Corneliu Bucătaru, regie, scenariu,
43
Poiată, Rockul, „NOROC”-ul & Noi (1966-1970). Filmul montaj, postproducție – Victoria Cușnir, https://www.yo-
documentar „Bucurie de Noroc la Orizont de Plai”, lansat utube.com/watch?v=6kRwYb_EekQ&feature=youtu.be
în 2016, Producător – Alex Calancea, imagine – Oleg Po- (ultima accesare 7.02.2017).
pescu, sunet – Corneliu Bucătaru, regie, scenariu, montaj, 47
Text prezentat în cadrul programului „Domestic Bloc” nr.
postproducție – Victoria Cușnir, https://www.youtube. 627 din 28 iulie 1981. Romanian Broadcasting Depart-
com/watch?v=6kRwYb_EekQ&feature=youtu.be (ultima ment, Radio Free Europe. RFE/RL Broadcast Records Col-
accesare 7.02.2017). lection / Hoover Institution Library & Archive, Box 3621,
44
„Novaja programma Noroka”, Večernij Kišinev, 2.07.1970. file 3. http://www.hoover.org/library-and-archives.

– 68 –
Dolgan), care au fost înregistrate pe un disc pentru nesc de dor şi de cătănie, de nuntă şi de jale, baladele
prima dată în 1969 de Studioul „Melodia” într-un ti- haiduceşti şi colindele, şaga strigăturilor şi izul trist
raj de 2,5 milioane48. La întrebarea mea adresată lui al doinelor. Kaghebiştii de pe malul Bâcului îl învi-
Efim Crimerman: „De ce totuși plâng chitarele?”, el nuiau că se ocupă de propagarea cântecului româ-
a răspuns: „Din cauza regimului atunci și chitarele nesc. Din repertoriu i-a fost scos, bunăoară, cântecul
plângeau!”49. «Dor de mamă», în care amintiţii «esteţi» presu-
Nicolae Sulac a interpretat mai multe piese sem- puneau că e vorba de dorul basarabenilor după plaiul
nate de E. Crimerman; doar în primul său album, Prutului [...]
editat în 1979, șase cântece erau pe versurile lui Marşul lui triumfal continuă şi în zilele noastre.
Efim. Relația cu Sulac a fost una mai mult decât co- Slava lui a trecut demult hotarele republicii. Dar îmi
legială, au fost chiar prieteni, discutând, în timpul amintesc cum încă după primele lui concerte, date
liber, pe teme interzise de regim. Pe unul din discuri- prin dărăpănatele cluburi raionale, ţărani şi ţărănci
le sale, Nicolae Sulac i-a adresat lui E. Crimerman o se apropiau de el şi-i sărutau mâna. În semn de recu-
dedicație: „Ca amintire lui Efim Crimerman, fratelui noştinţă că le-a ogoit sufletul, că le-a reîntors cânte-
mai mare de cultură, care, prin versurile, experiența cul […]”53.
și sfaturile sale, a fost și este ajutorul meu apropi- În cadrul acestei emisiuni, Efim Crimerman
at. Din tot sufletul, N. Sulac. 3 aprilie 1964”50. În amintește și despre plimbările și discuțiile pe stră-
intervențiile sale de la Europa Liberă, E. Crimerman zile Chișinăului cu Nicolae Sulac: „De Sulac ne-am
l-a menționat de mai multe ori pe Nicolae Sulac ca despărţit într-o amiază de iarnă, tot plimbându-ne
un „neîntrecut interpret de cântece populare”51, iar prin faţa sumbrei clădiri a Ministerului de Interne.
în 1988, a repovestit la microfonul REL o povesti- Atunci, el mi-a spus: «Ar trebui să mi se dea Steaua
oară de-a lui Nicolae Sulac, „A murit speranța”, care de Erou numai de-atâta că merg alături de dumneata
reflecta starea societății basarabene52 . În anul 1989, prin faţa acestor geamuri». Şi apoi, cu clarviziunea
lui Nicolae Sulac i s-a conferit titlul onorific de artist marilor talente, el a adăugat: «Las’ că n-o trece mult
al poporului din Uniunea Sovietică; cu această oca- şi am să te ascult la un post de radio…»”54.
zie, Efim Crimerman îi dedică o intervenție specială La Chișinău, familia lui Efim Crimerman a locu-
la Europa Liberă, menționând că „s-a făcut un act it împreună cu părinții, care au primit, în 1959, un
de dreptate unui mare artist”, deoarece: „De câteva apartament cu o cameră pe strada Panfilov. În came-
ori, din cauza sincerităţii sale de neînchipuit într-o ra propriu-zisă locuia Efim, soția și fiica, iar părinții
lume artistică stătută, el a fost alungat din Filarmo- s-au retras la bucătărie, situație, de altfel, caracteris-
nică, prigonit şi arestat la domiciliu de şefii de-atunci tică pentru mii de familii în perioada sovietică. Nu
ai Ministerului de Interne. Dar cântecul lui Sulac în zadar, tatăl lui Efim a considerat puterea sovietică
nu mai putea fi arestat. El a fost acela care, în zilele „властью кретинов, подонков и воров”, iar Efim,
amorfe ale stagnării, a reabilitat cântecul moldove- deși a avut o carieră destul de reușită, consideră
48
„De ce plâng chitarele”, muzica de M. Dolgan, versuri de
această perioadă ca una trăită într-o cușcă, cunoscută
E. Crimerman. „Cântă un artist”, muzica de M. Dolgan, prin trista abreviere – URSS55.
versuri de E. Crimerman. Норок / Вокально-инструмен- În anul 1981, ambele familii au obținut dreptul
тальный ансамбль “Норок”, СССР, Мелодия, Апрелев- de a emigra în Israel, dar au plecat în Germania. Au
ский завод, Первое издание вышло в 1969 году. Discul primit invitație de la sora soției, care era deja în Is-
a fost tirajat ulterior la uzinele de la Leningrad (1969-1972,
1973), Riga (1970), Tașkent (1969-1970). http://apatrid.
rael, și au depus actele în conformitate cu procedura
ru/ru/efim-krimerman-ciuntu#.WLQf0Ts6rb3 (accesat sovietică de emigrare pe linie evreiască: „Chișinăul
27.02.2017). îl știi? Pe strada asta pe care-i Universitatea. Pe Sa-
49
Interviu cu Efim Crimerman, 12 iulie 2014, Aachen, Ger-
mania. 53
Grigore Singurel, „Nicolae Sulac – artist al poporului”, text
50
Кримерман, Голос из-за бугра. Скрипты и воспомина- prezentat în cadrul programului „Moldavian Report” nr. 6
ния, 244. din 22 septembrie 1989. Romanian Broadcasting Depart-
51
Text prezentat în cadrul programului „Communist Wor- ment. RFE/RL Broadcast Records Collection / Hoover In-
ld” nr. 157 din 30 noiembrie 1987. Romanian Broadcasting stitution Library & Archive, Box 4153, http://www.hoover.
Department, Radio Free Europe. org/library-and-archives.
52
Text prezentat în cadrul programului „Domestic Bloc” nr. 54
Ibidem.
247 din 9 februarie 1988. Romanian Broadcasting Depart- 55
Кримерман, Голос из-за бугра. Скрипты и воспомина-
ment, Radio Free Europe. ния, 199 și 281.

– 69 –
dovaia. Era o secție acolo. MVD-ul. Și acolo m-am arhiva lui personală. Efim Crimerman a adunat și a
dus… cu plăcere grozavă. Și uite așa. Și de acolo, legat textele sale în 15 volume, care astăzi sunt pe un
arividerci”56. raft al bibliotecii sale. Peste 4 000 de pagini, tipărite
Odată cu aflarea plecării lui E. Crimerman, la mașina de dactilografiat pe foi format A4, sunt le-
autoritățile au încercat să-l discrediteze în fața co- gate în volume separate a câte cca 250-300 de pagini.
legilor și să-l marginalizeze: „Înainte de plecare, mi Primele zece volume cuprind textele în limba rusă,
s-au luat diploma, insigna, livretul militar (eram că- prezentate în cadrul emisiunilor de la Radio Liberta-
pitan), distincțiile de stat și mi s-a interzis să iau cu tea, iar ultimele cinci sunt textele de la Europa Liberă.
mine orice manuscris. Așa că toate conceptele, ori- Efim Crimerman consideră că aceasta este o scurtă
ginalele și copiile textelor le-am lăsat într-un sertar istorie a Moldovei sovietice, a României ceaușiste și
deschis al cabinetului de la etajul doi al Filarmonicii. a evreilor basarabeni, scrisă pe urmele fierbinți ale
Tot ce-am scris a fost scos din programe, repertorii, anilor ´80 ai secolului al XX-lea60. Din toată activita-
culegeri, discurile au fost retrase din circuit, inter- tea lui la acest post de radio, 3/4 au fost contribuții la
pretarea cântecelor – interzisă…”57. Radio Libertatea și 1/4 – la Europa Liberă. Conform
Înainte de plecare, după relatările lui Crimer- documentelor din Arhiva Hoover, am putut con-
man, la Filarmonică s-a organizat „un fel de jude- stata că Grigore Singurel și-a adus contribuția sa în
cată populară”, la care l-au criticat pentru faptul că, programele Serviciului românesc al Europei Libere
„sub pretextul reunificării familiei, părăsește patria, între anii 1981 și 1990, iar în programele Serviciu-
care i-a dat educație și loc de muncă”. Unica per- lui rusesc al Radio Libertatea – în perioada 1981-
soană care a îndrăznit, la plecare, să-l conducă de la 199461. Chișinăul a fost foarte des amintit de către
Filarmonică până în parcul Catedralei din centrul E. Crimerman în intervențiile sale de la RFE/RL.
Chișinăului a fost Margareta Ivanuș58. Alexandru În termeni statistici, doar în emisiunile prezentate
Cazacu își amintește, în cartea Rockul, „Noroc”-ul & în cadrul Serviciului românesc al Europei Libere,
noi (1966-1979), semnată de M. Ș. Poiată, că, după Chișinău este menționat de peste 560 de ori62 . Prac-
plecarea lui Crimerman, cineva de la Ministerul Cul- tic în fiecare emisiune a vorbit despre acest oraș, în
turii i-a reproșat lui Nicolae Sulac că interpretează o special despre realitățile Chișinăului sovietic.
piesă semnată de Crimerman, care acum e la Europa În calitate de textier, Efim Crimerman a scris
Liberă. Dar Nicolae Sulac i-a răspuns original: „Dar câteva versuri și despre orașul Chișinău. Acest su-
închipuiți-vă că mâine Malamud pleacă în America. biect este foarte puțin cunoscut de publicul moldav.
Ce, va trebui să radem toata ștukaturka [tencuiala] Natalia Ciorbă a publicat pe blogul Bibliotecii de
de pe pereții Filarmonicii?”59. Arte „Tudor Arghezi” „Cântece despre Chișinău”63;
În anii de activitate în calitate de freelancer (1981- printre cele 69 de piese sunt și câteva piese despre
1994) la Europa Liberă și Libertatea, Efim Crimer- Chișinău semnate de Efim Crimerman: „Vorbeşte
man a scris circa 1200 de texte. O bună parte din Chişinău”, muzica de Oleg Negruţa; „Vrăbioarele
contribuțiile lui Grigore Singurel la RFE/RL se din Chişinău”, muzica de V. Masiucov, „S-a născut
păstrează în Arhiva Hoover. Unele texte semnate de o stradă nouă”, muzică de Solomon Şapiro, „Ultimul
Grigore Singurel în limba română, după ce au fost tramvai”, muzica V. Slivinschi64. La acestea se adaugă
date pe post la Europa Liberă, au fost publicate, în și piesele „Noapte bună, Chișinău” și „Ce, ce, ce?”,
perioada 1986-1989, și în săptămânalul Micro Ma- muzica de T. Marin.
gazin, înființat de către Marius Ligi la New York,
SUA. Dar marea majoritate a textelor se păstrează în 60
Кримерман, Голос из-за бугра, 277.
61
A se vedea mai multe detalii despre viața, activitatea și
56
Interviu cu Efim Crimerman, 12 iulie 2014, Aachen, Ger- contribuția lui la Radio Europa Liberă în S. MUSTEAŢĂ,
mania, publicat în S. Musteață, Basarabeanul bruiat de Basarabeanul bruiat de KGB. La microfonul Europei Libere
KGB. La microfonul Europei Libere – Efim Crimerman, – Efim Crimerman, 1981-1990, vol. 1 și 2 (Chișinău: ARC,
1981-1990, vol. 1 (Chișinău: ARC, 2017), 77-94. 2017).
57
Mihai Ștefan Poiată, Rockul, „Noroc”-ul & noi (1966- 62
MUSTEAŢĂ, Basarabeanul bruiat de KGB, vol. 1, 505;
1970) (Chișinău: ARC, 2013), 117. vol. 2, 398.
58
Кримерман, Голос из-за бугра, 240-241. 63
https://bibliomusic.wordpress.com/tag/cantece-despre-chi-
59
Malamud, pe atunci administrator la Filarmonica de Stat, sinau-2/page/2/ (accesat 17.10.2017).
de naționalitate evreu. Poiată, Rockul, „Noroc”-ul & noi 64
https://bibliomusic.wordpress.com//?s=Crimerman (acce-
(1966-1970), 119. sat 08.08.2018).

– 70 –
În piesa „Vorbeşte Chişinău”65 autorul versu-
rilor se referă la un glas care-l urmărește oriunde,
fiind emis de același post: „Vorbeşte Chişinău!...
Aici e Chişinău!”. Deși se referă la un post de radio
care emite pe unde lungi și scurte, autorul ne dă de
înțeles că acest post nu este în RSSM: „Şi chiar de
ne desparte al mării val spumos, / Căruntul vârf de
munte, pustiul nisipos…”, autorul îl căută de fiecare
dată „printre frânturi de vorbe, prin cântece de jazz”,
fiind nerăbdător. În continuare, „cu a inimii ante-
nă găsesc acelaşi glas, / Şi ca un bun prieten, încet
şi liniştit, /Cu mine stă la vorbă oraşul meu iubit...”.
Din conținutul piesei nu este clar cui aparține vocea
îndrăgită, dar observăm că este o voce liniștită pe
care o consideră „un bun prieten” asociat cu orașul
voi vrăbioi?” Cât privește Chișinăul, probabil, este
vorba de perioada de primăvară când natura reîn-
vie, deoarece autorul menționează „vrăbioare cu
limpede grai / Din oraşul cu ramuri de mai” și ti-
nerii care își dau întâlniri: „Eu aştept să aud pasul
tău / Şi copacii îmi cântă mereu, / … / Dacă doi
se-ntâlnesc, / Dacă doi se iubesc / Totu-i simplu ca
doi şi cu doi! / ... / Ca să fim fericiţi / Eu şi fata cu
părul bălai!”
Piesa „S-a născut o stradă nouă”67 continuă tema
generală a dragostei, prezentă în majoritatea versuri-
iubit. Efim Crimerman, în cadrul interviului realizat lor scrise de Efim Crimerman, dar aici se evidențiază
în vara anului 2014, a confirmat că asculta posturi- faptul că „s-a născut o stradă nouă / În bătrânul
le de radio occidentale, în special Europa Liberă, iar Chişinău / Şi pe strada asta nouă / S-a mutat iubi-
despre cele auzite discuta doar cu prietenul său Igor tul meu”. Autorul încearcă să confrunte două teme
Crețu. Probabil, cuvintele din această piesă reflectă esențiale: orașul vechi cu cel nou, unde se constru-
pe alocuri și această realitate a Chișinăului anilor
1970.
Sensul versurilor din piesa „Vrăbioarele din
Chişinău”66, la prima vedere, pare a fi unul nevi-
novat, fiind vorba despre ciripitul unor vrăbioare
din Chișinău și despre doi îndrăgostiți. Dar, așa
cum știm particularitățile epocii sovietice, bănuim
că autorul are și un mesaj ascuns, mai ales că se în-
treabă: „Despre ce ciripiţi între voi, / Vrăbioare şi

65
https://bibliomusic.wordpress.com/2015/12/23/cantece-
despre-chisinau-vorbeste-chisinau-%D0%B3%D0%BE%D
0%B2%D0%BE%D1%80%D0%B8%D1%82-%D0%BA%
D0%B8%D1%88%D0%B8%D0%BD%D0%B5%D0%B2/
(accesat 17.10.2017).
66
https://bibliomusic.wordpress.com/2014/03/19/cantece-
despre-chisinau-vrabioarele-din-chisinau-%D0%BA%D0% 67
ht tps:// bibl iomu sic .wordpress .com/2 014 /01/2 8/
B8%D1%88%D0%B8%D0%BD%D0%B5%D0%B2%D1 cantece-despre-chisinau-s-a-nascut-o-strada-noua-
%81%D0%BA%D0%B8%D0%B5-%D0%B2%D0%BE% % D 0 % BD % D 0 % BE% D 0 % B2% D 0 % B 0 % D1% 8F-
D1%80%D0%BE%D0%B1%D1%8C%D0%B8/ (accesat %D1%83%D0%BB%D0%B8%D1%86%D0%B0/ (accesat
17.10.2017). 17.10.2017).

– 71 –
iesc străzi și case noi, și dragostea între doi tineri care Versurile din cântecul „Ultimul tramvai”68 reflec-
locuiesc în aceste cartiere. Autorul mai mult descrie tă o problemă importantă pentru Chișinău – scoa-
partea nouă a orașului, probabil și din perspectiva terea din funcție a tramvaiului și acoperirea liniilor
cuplului îndrăgostit – „Stradă nouă, stradă nouă, / de tramvai cu asfalt. Efim Crimerman reflectă asu-
Cu grădini ce înfloresc, / Tu mă chemi spre-o viaţă
nouă / Cu iubitul să pornesc”. Deși în piesă se pole-
mizează pe seamă neacceptării de către rude a iubi-
tului, finalul e unul fericit: „S-a născut o stradă nouă
/ În oraşul meu iubit / Şi pe strada asta nouă / Feri-
cirea mi-am găsit”.
Piesa „Noapte bună, Chișinău!”, scrisă în 1972,
este dedicată direct orașului Chișinău, și anume
aspectului lui nocturn. Deși către acest an erau în-
chise practic toate bisericile din Chișinău, inclusiv
soborul, iar turnul-clopotniță a fost demolat, au-
torul scrie despre ceasul vechiului sobor, care bate
grav, răsunător, anunțând miezul nopții. Partea a
doua a piesei se adresează orașului truditor și aflat
în construcții: „Macaraua, gânditor, / Stă ca barza-n
într-un picior” și „Dormi în pace, până-n zori, / Dor-
mi, orașe truditor”. În această piesă autorul revine în
trecere la două aspecte întâlnite și în alte cântece, și
anume „manechinul” și „vrăbioarele”: „În vitrina cu
lumini, / Doarme dus un manechin, / Dorm și vră- pra acestei realități sovietice din două perspective.
biile pe ram, / Doarme fiecare geam”. Efim Crimer- Prima, regretă că tramvaiul nu mai este, deoarece de
man se identifică cu orașul Chișinău, fie că-i spune tramvai se leagă tinerețea și dragostea lui, iar orașul
„iubit oraș” sau „orașul meu”, evidențiind în refren: a devenit mai tăcut: „Tramvaiul nu mai sună de de-
„Noapte bună, / Noapte bună, orașul meu, / Noapte parte / Și parcă-i mai tăcut orașul meu, / S-a dus
bună, Chișinău!”. din tinerețea mea o parte / Cu ultimul tramvai din
Chișinău. / Acest tramvai la colț avea oprire, / Cu
el întâi la școală m-am pornit, / El m-a adus la pri-
ma întâlnire, / Și m-am întors pe viață-ndrăgostit. /
Cu acest tramvai, în haină militară, / Eu am plecat
să-nving ori ca să mor… / Și din Berlin, noaptea, de
la gară / El m-a adus acasă-nvingător”. A doua, au-
torul încearcă să arate că orașul se modernizează
prin construcția de străzi asfaltate pe care circulă
mașini. Dar, în final, oricum regretă că tramvaiul a
plecat la pensie în depou și odată cu ultimul tramvai
a plecat și o parte din tinerețea lui: „Azi lunecă pe
străzile-asfaltate / Mașinile orașului meu nou, / Noi
ne grăbim spre țărmuri minunate, / S-a dus la pensie
tramvaiul în depou / … / Iar viața cheamă, cheamă
mai departe. / Și de tramvai n-ai când să-ți pară rău
/ … / Însă s-a dus din tinerețea mea o parte / Cu ul-

https://bibliomusic.wordpress.com/2014/02/26/cantece-
68

despre-chisinau-ultimul-tramvai-%D0%BF%D0%BE%D1
%81%D0%BB%D0%B5%D0%B4%D0%BD%D0%B8%D
0%B9-%D1%82%D1%80%D0%B0%D0%BC%D0%B2%
D0%B0%D0%B9/ (accesat 08.08.2018).

– 72 –
timul tramvai din Chișinău”. În același context este tecul „Ce, ce, ce?”, în care autorul descrie frământări-
scris și refrenul, foarte scurt, dar sugestiv: „Tramvaiul le unei fete care se întreabă „ce să facă să crească mai
nu mai…”, adică nu mai este în peisajul urban. mare”, ca să fie la o înălțime cu iubitul ei: „Ce bine e,
Versurile cântecului „Ţii minte, Chişinău”69 conti- orice n-ai spune, / Că este înalt iubitul meu, / Ce bine
nuă tema amintirilor despre Chișinău, oraș al copilări- e că sunt pe lume / Așa băieți ca-n Chișinău”70.
ei și tinereții lui Efim Crimerman, pe care îl consideră Soarta „l-a aruncat” pe Efim Crimerman în di-
„prieten bun al meu”. În câteva versuri, autorul trece verse localități din România interbelică, Moldova
în revistă practic o bună parte a biografiei sale, por- sovietică și Germania, mai întâi federală, apoi reîn-
nind de la copilărie și ajungând la tinerețe. Copilăria tregită. Dar o bună parte a vieții sale Efim Crimer-
o asociază cu străduța unde a lansat primul zmeu, iar man a petrecut-o la Chișinău, aici și-a luat majoratul,
tinerețea cu un colț de stradă unde staționa tramvaiul de aici a plecat la război, aici a făcut facultatea, aici
2 și de unde „am plecat / De tânăr la război”. Refre- s-a îndrăgostit și s-a căsătorit, aici a scris majoritatea
textelor sale etc. De aceea, în creația și memoriile
sale, Chișinăul ocupă un loc aparte. Dar, revenit în
1993, într-o scurtă vizită la Chișinău după colapsul
URSS, E. Crimerman a rămas dezamăgit de starea
orașului. În discuția noastră din 2014 am atins și
tema Chișinăului de astăzi. La întrebarea mea „Cum
ați văzut Chișinăul, Moldova, după 12 ani?”, E. Cri-
merman a răspuns: „Neschimbat (râde în hohote).
Ne-schimbat! Asta m-a omorât dintr-o dată. Unde
m-am întors?! Am fost de două ori la Chișinău, mi
se pare. Da, așa mi se pare. Vai de mine! E plin de
gropi. Pe trotuar, pe carosabil. Eu merg mult. Am o
slăbiciune. Merg și mă gândesc. Și am început să râd
așa, singur. Mergeam și râdeam. E aceeași, aceeași
bucată de asfalt. Asfalt? Nu. Era asfalt? Acuma s-a
nul piesei reflectă legătura cu orașul și efortul de a mai îmbunătățit. Și tot nu găseai de mâncat când
reveni: „Ţinându-mă de pietre şi de vânt, / De orice trebuia, eu am fost cu 10 ani în urmă. M-am deza-
fir de iarbă pe pământ, / La tine m-am întors, oraşul măgit. L-am văzut pe Busuioc. Prieteni buni, eram
meu. / Chişinău, Chişinău, / La tine, prietenul meu”. prieteni. Eu, când lucram la Filarmonică redactor,
Partea a doua a piesei este dedicată Chișinăului post- aceeași femeie sta la poartă (râde). Pe cuvânt. Când
belic, când orașul, răvășit de război, a devenit mai m-a văzut, a lăsat ușa și m-a îmbrățișat (râde). Ma-
tăcut, iar autorul, revenit în oraș, căuta pe străzile ria. M-a îmbrățișat, m-a sărutat și zice: „Efim Semi-
vechi ce a pierdut: „Ţii minte, Chişinău, / Cum mă onovici, V-am văzut”. Știau că scriu, ascultau. Radio.
priveai tăcut / Când m-am pornit pe aceleaşi străzi / Așa. Câțiva oameni am mai întâlnit” 71.
Să caut ce-am pierdut / … / Îţi aminteşti tu, scump Deși a lăsat o moștenire culturală impresionantă,
oraş, / De străzile-n ruini, / În locul lor ţi-am ridicat Efim Crimerman este puțin cunoscut în Republica
/ Prospecte şi clădiri”. În partea finală a cântecului, Moldova. De aceea, îndemn istoricii de muzică să
autorul ajunge și la tema dragostei, care este prezentă reconstituie întreaga contribuție muzicală a lui Efim
în fiecare piesă. Din nou revine la Chișinăul de pri- Crimerman. Doar așa vom putea cunoaște atât carie­
măvară, cu teii și castanii înfloriți: „Ţii minte, Chi- ra lui de textier, cât și tematica abordată în piesele
şinău, / De-o stradă-n flori de tei? / Pe strada ceea sale, care au fost șlagăre la vremea lor. Poate, măcar
mi-ai deschis / Portiţa dragostei / … / Pe-aceleaşi așa îl vom reabilita pe Efim Crimerman.
străzi, prieten bun, / Sub ramuri de castani, / Îmi
duci prin lupte şi prin vis / Ai vieţii mele ani”. 70
AOSPRM, fond 3242, op. 1, d. 338, Протоколы заседа-
Chișinăul a fost menționat cu diverse ocazii și în ний художественного совета за 1960-1963 гг., fila 71.
alte piese semnate de Efim Crimerman. Cum ar fi cân- 71
Interviu cu Efim Crimerman, 12 iulie 2014, Aachen, Ger-
mania, publicat în S. Musteaţă, Basarabeanul bruiat de
https://bibliomusic.wordpress.com/2013/10/30/cantece-
69
KGB. La microfonul Europei Libere – Efim Crimerman,
despre-chisinau-tii-minte-chisinau/ 1981-1990, vol. 1 (Chișinău: ARC, 2017), 92.

– 73 –
CHIȘINĂUL ÎN VIZIUNEA DRAMATURGILOR
ȘI A REGIZORILOR DE TEATRU

Larisa UNGUREANU

Este important locul acțiunii într-o piesă de teatru Realitatea teatrului din Republica Moldova, așa
și de ce? Are vreo semnificație pentru regizorii care cum s-a dezvoltat el în a doua jumătate a secolului
montează piesa locul acțiunii? Sunt întrebări la care XX – începutul secolului XXI, când societatea își
se caută un răspuns, dat fiind că această temă, tema punea probleme de ordin identitar (apelurile scriito-
locului acțiunii, nu a fost încă studiată îndeajuns. rilor de a reveni la grafia latină), cunoașterea istoriei
În Antichitate, autorii, de regulă, indicau locul recente (deportările, Războiul de pe Nistru din anul
desfășurării acțiunii. De exemplu, Eschil în „Perșii”: 1992) ș.a., demonstrează că piesele în care Chișinăul
„Acțiunea se petrece la Susa, în fața palatului lui devine locul unde se „întâmplă” ceva important – ca
Xerxes”1. Sau Euripide în „Troienele”: „În faptul zi- mesaj, gând, idee, semnificație – și-au găsit reflectare
lei, sub pale de fum, Troia pustie”2 . Și alți autori dra- pe scena teatrelor.
matici, fie că sunt greci, latini, francezi, englezi sau Cum a fost reflectat Chișinăul în spectacolele de
români, indicau locul acțiunii. Pentru tragedia „Ro- teatru? Și au existat asemenea spectacole în istoria
meo și Julieta”, Shakespeare alege orașul Verona, deși teatrului din Republica Moldova? Cine au fost dra-
istoria în sine este o plăzmuire, iar orașul a fost ales maturgii care au ales ca loc de desfășurare a acțiunii
la întâmplare. Ca și în „Neguțătorul din Veneția”. Chișinăul? Cine au fost regizorii care au montat ase-
Am putea aduce și alte exemple din istoria teatru- menea piese?
lui care să confirme că autorii de piese făceau trimite- „Îmi pun problema locului acțiunii, fiindcă e
re la țara sau locul unde se desfășura drama, comedia foarte important”, afirmă dramaturgul Dumitru
sau tragedia. Avea vreo semnificație pentru regizori Crudu, care a semnat mai multe piese în acest sens
locul acțiunii? Probabil, nu. Se pare că important era („Karmen la Chișinău”, „Salvați America!”, „Oa-
mesajul piesei sau „suflul” contemporaneității3. meni ai nimănui”, „Înainte și după fugă”, „Fata cea
mută a început să vorbească” ș.a)4.
Teatrul Național „Satiricus – I. L. Caragiale” a
adus Chișinăul în prim-plan prin spectacolele mon-
tate de regizorul Alexandru Grecu, directorul tea-
trului. Primul spectacol de acest gen a fost „SRL
Moldovanul” de Nicolae Esinencu, după care au ur-
mat „Golanii revoluției moldave”, „Țara asta a uitat
de noi”, „Made in Moldova” de Constantin Cheianu,
„Dictatorul” de Andrei Strâmbeanu, „Maimuța în
baie” de Irina Nechit ș.a. „Eu fac parte din regizorii
care nu uită nici pe o secundă în ce an montez spec-
tacolul, pentru cine montez și locul unde montez”,
menționează A. Grecu5. „Avem spectacole multișoare
despre Chișinău, de diferite genuri”, precizează Tu-
dor Țărnă, autor de piese, regizor, directorul Teatru-
lui de Revistă „Ginta Latină”6. Amintim că Teatrul
4
Dumitru Crudu, „Îmi pun problema ca în multe piese
Mihai Volontir în rolul lui Călin din „Sfânta sfinte-
lor” de Ion Druță. Regizor Mihai Volontir. Teatrul acțiu­nea să aibă loc la Chișinău”, în Larisa Ungureanu, Chi­
Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, 1988. și­năul în teatru, Chișinău, 2017, p. 36.
5
Alexandru Grecu, „Suntem un teatru al orașului...”, in L.
1
Eschil, Perșii, București, 2010, p. 16. Ungureanu, Chișinăul în teatru, Chișinău, 2017, p. 13.
2
Euripide, Troienele, București, 2010, p. 17. 6
Tudor Țărnă, „Avem spectacole multișoare despre Chiși­
3
Vezi Jonh Elsom, Mai este Shakespeare contemporanul nos- nău!”, in L. Ungureanu, Chișinăul în teatru, Chișinău, 2017,
tru? București, 1994. p. 28.

– 74 –
Chișinăul devine, mai ales începând cu sfârșitul
anilor 1960, o sursă de inspirație pentru autorii de
piese, pentru regizorii care aleg aceste piese, viața
orășenilor fie get-beget, fie veniți de la țară, dar care
au „slobozit rădăcini” la oraș, oferindu-le material
„viu” pentru scrierile lor8. Teatrul nu a întârziat să
facă apel la aceste piese și să monteze spectacole, în
care destinul uman ajungea în prim-plan. Astfel și
locul acțiunii avea importanță, Chișinăul devenind
un oraș unde se aduna o energie creatoare, benefi-
că. Criticul moscovit Irina Uvarova menționează în
reflecțiile sale la spectacolul „Copiii și merele” de C.
Condrea: „Berejan părea să fie reprodus după unul
dintre personajele foarte cunoscute. Fiicele lor, toa-
te Laurele acestea, se perindau prin Chișinăul anilor
șaizeci pe tocurile lor neobișnuite, mereu dedate ex-
centrismelor și riscurilor de tot felul”9.
Igor Caras în rolul lui Dumitru Caraciobanu Anii ’90 ai secolului trecut au fost ani de cotitură
din spectacolul „Actorul Crap” de Nicolae
Negru. Regizor Mihai Fusu. Teatrul Municipal nu doar pentru societate, și teatrele au trecut prin-
al unui Actor, 2007. tr-un proces de reconfigurare a gândirii artistice, de
„Ginta Latină” a montat în anii 2005-2014 specta- creare a unui nou limbaj scenic și a unei noi estetici.
colele: „Grădina „Ștefan cel Mare”, „Ultimul tram- Această perioadă s-a reflectat și în noua dramaturgie,
vai”, „Între Bâc și Missisippi”, „Carambol”, „Păcală care nu a întârziat să apară și să fie montată cu succes
& Company”, „Gentilomii vagabonzi” ș.a. într-un șir de teatre. Într-un număr destul de mare
În perioada sovietică, preponderent, teatrele din de piese, acțiunea se desfășoară la Chișinău.
RSSM montau îndeosebi piese scrise de dramaturgi Alegerea locului acțiunii devine conștientă. Pro-
străini, în care acțiunea avea loc „undeva”, fără a se in- blema locului unde se desfășoară acțiunea și-o pun
dica locul. Piesele dramaturgilor autohtoni care ajun-
geau să fie jucate, la fel, nu aveau un loc al acțiunii
indicat. Însă atunci când dramaturgii noștri au scris
piese în care predomina tema deportărilor, a „desti-
nelor frânte”, a intelectualului în raport cu societatea,
a familiei, a relațiilor dintre părinți și copii, în care se
ciocneau mentalitățile personajelor care veneau din di-
verse categorii sociale, locul acțiunii începe să devină
evident. Chișinăul se transformă într-o adevărată are-
nă unde se desfășoară acțiuni ample. Amintim de au-
torii: Constantin Condrea, Iuliu Edlis, Ruvin Florin,
Feodosie Vidrașcu, Alexei Marinat, Ion Druță, Andrei
Strâmbeanu, Aureliu Busuioc. Era un act conștient?
Pentru dramaturgi, în parte da, odată ce ei indicau în
piesele lor locul desfășurării acțiunii. Pentru teatre lo-
cul acțiunii nu întotdeauna avea o importanță majoră.
Importantă era tema. Criticii, teatrologii, în cronicile Actorul Filip Dascăl – Sandu în spectacolul
„Minodora” de Andrei Strâmbeanu. Regizor Ion
și recenziile lor, de regulă, analizează jocul actorilor, Ungureanu. Teatrul „Luceafărul”, 1971.
ingeniozitatea regizorului, dar de locul acțiunii nu se
amintește sau se amintește foarte rar7.
8
Vezi „Aprecieri critice”, in L. Ungureanu, Chișinăul în tea-
Larisa Ungureanu, „Chișinăul – izvor de inspirație și crea-
7
tru, Ch., 2017, p. 63.
tivitate pentru dramaturgi și regizori de teatru”, in L. Un- 9
Irina Uvarova, Teatrul „Luceafărul”. Un deceniu al deveni-
gureanu, Chișinăul în teatru, Chișinău, 2007, p. 7-11. rii, Chișinău, 1992, p. 20.

– 75 –
– umorul fin sau elementul dramatic și lirico-dra-
matic, limbajul artistic însă diferă de la teatru la
teatru, ceea ce oferă spectatorului o gamă multico-
loră a vieții chișinăuienilor, dar și un specific inedit
orașului nostru.
În spectacolele dramaturgilor noștri Chișinăul
este emoționant de variat: lirico-dramatic, cu persona-
je care au fost marcate de grave suferințe, dar nu s-au
lăsat învinse („Două vieți și-a treia” de F.  Vidrașcu,
„Unde ești, Campanella?” de A. Marinat, „Minodo-
ra” de A. Strâmbeanu), romantic („Moi belîi gorod”
de I. Edlis) sau cu gust de comedie amară (cum a fost
caracterizat spectacolul „Copiii și merele” de C. Con-
drea), dramatic („Și sub cerul acela” de A. Busuioc),
„Ziua a opta” (Pavel Ivașcu) de R. Florin), tragicomic
(„Consumatorul de onoruri” de A. Strâmbeanu),
„Coridorul morții” de Irina Nechit. În rolul lui Vale-
muzical („Buchetul” de N. Rusu) etc.
riu – Ciprian Răcilă. Regizor Anatol Răcilă. Teatrul Și dacă în perioada sovietică putem vorbi despre
Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, 2010. un teatru legat puternic de o școală – școala de tea-
și dramaturgii, dar și regizorii, care montează piese- tru rusă, după anii 1990, când societatea a trecut
le10. Creatorii de teatru din perioada independenței prin mari transformări politice, economice, sociale,
Republicii Moldova au un cuget lucid, sunt sensibili când democratizarea societății, libertatea de expresie
mai ales la aspectele dramatice ale societății noas- nu era un mit, ci o realitate, teatrul, dar și principii-
tre, aflată în tranziție. Iar Chișinăul s-a transformat le, normele regizorale s-au pomenit „dezbrăcate” de
într-o arenă unde se manifestă oamenii din diverse tradiții. Pe de altă parte, și harta teatrală a Republi-
categorii soicale, devenite apoi personaje scenice. O cii Moldova s-a mărit prin înființarea de noi teatre,
piesă de teatru este valoroasă în sine ca text literar, fiecare teatru creându-și propriul stil și limbaj sce-
dar ea capătă forță și viață atunci când este transpusă nic. Numim aici: Teatrul de Revistă „Ginta Latină”
în limbaj scenic. Când teatrul a venit cu spectacole (1989), Teatrul Național „Satiricus – I. L. Caragiale”
în care destinul uman era în prim-plan, a devenit im- (1990), Teatrul Național „Eugene Ionesco” (1991).
portant nu doar mesajul, ci și locul acțiunii. Alte teatre – „Luceafărul”, Teatrul Național „Mi-
În piesele contemporane sunt exprimate ideile hai Eminescu”, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”,
politice, soclaile, etico-morale ale dramaturgilor din Teatrul „Alexei Mateevici” – au trecut prin diverse
noua generație, dar și a generației de până la 1990. metamorfoze și transformări, în primul rând de or-
De regulă, autorii din noua generație nu indică genul din estetic.
piesei. Regizorii, în funcție de subiect – deportări, Unele teatre prezintă spectacole „nesofisticate”
relația părinți-copii, corupție, războiul de pe Nistru din punct de vedere regizoral pentru a fi cât mai
din 1992, migrația ilegală, evenimentele din 7 aprilie pe înțeles publicului. Se observă această tendință și
2009 etc. –, caută genul artistic care ar pune în va- la Teatrul „Satiricus – I. L. Caragiale” („SRL Mol-
loare aceste teme de actualitate prin farse, comedii, dovanul”, „Maimuța în baie”), și la Teatrul de Re-
drame sociale, tragicomedii, pamflet ș.a. Dramatur- vistă „Ginta Latină” („Grădina „Ștefan cel Mare”,
gii din generația mai veche indică genul piesei, une- „Generația GL”). La Teatrul Național „Mihai Emi-
ori „modificându-l”: comedie, comedie amară, scenă nescu”, în „Consumatorul de onoruri”, se pune în
lirică, dramă, dramă lirică, divertisment, plăsmuire, prim-plan destinul intelectualului de formație sovie-
cascadorie năzdrăvană, fantezie excepțională, renghi- tică adus în fața realității de azi, pe care nu știe cum
pamflet ș.a. s-o înfrunte. Ilie Todorov a conceput spectacolul ca
Fiecare teatru tratează temele în mod diferit: pe un vid, cu elemente puține de scenografie, imensa
unele folosind săgeata satirei și a grotescului, altele scenă fiind aproape goală. În schimb, la Teatrul „Lu-
ceafărul”, regia (Stela Focșa) pune accentul pe viața
L. Ungureanu, Chișinăul în teatru, Ch., 2017.
10 Consumatorului, care a trăit pentru „onoruri”. Pân-

– 76 –
facem?”, „Salvați America!”, „Minte-mă, minte-mă”,
„Buchetul”, „Gentilomii vagabonzi” ș.a.).
Materialul uman din care dramaturgii își con-
struiesc personajele în ultimele decenii s-a schimbat
enorm comparativ cu materialul uman din perioada
sovietică. Azi se scriu alte piese. Aceste piese sunt mai
„la zi” comparativ cu piesele dramaturgilor din „gar-
da veche” – Ion Druță, Andrei Strâmbeanu, Aureliu
Busuioc, dar și viața noastră, deși bogată în eveni-
mente, e mai „superficială”, fiindcă azi „trăim clipa”.
În același timp contemporaneitatea semnifică o viață
supradimensionată, cu tehnologii informaționale
din ce în ce mai avansate. Astăzi nu poți spune cuiva
că „eu sunt mai deștept”, iar „tu ești lipsit de profun-
zime”. Nu ar fi corect.
Viața de azi e un test foarte dur și pentru drama-
turgi, și pentru regizori, și pentru actori. De aceea,
în special regia lui Sandu Grecu, e o regie mai direc-
tă, mai „consumistă”, mesajul spectacolelor sale este
foarte clar, fiind o reflecție a publicului chișinăuian
Actorul Nicolae Jelescu din spectacolul „Au-u-
u, Paula” de Nicolae Esinencu. Regizor Andrei care, adesea, se (re)vede pe scenă („Made in Moldo-
Vartic. Teatrul „Alexei Mateevici”, 1994. va”, „Țara asta a uitat de noi”, „Puștoaca de la etajul
13 sau Dragă societate” ș.a.).
za albă care-și are începutul ca o perdea la geam este La Teatrul de Revistă „Ginta Latină” reflecta-
lăsată în jos ca o trenă lungă-lungă, transformându- rea realității este dublată și de o dimensiune po-
se într-un miraj al unei vieți trăite în deșert11. etico-muzicală, mai ales în spectacolul „Ultimul
Faptul că teatrele manifestă interes pentru tex- tramvai” (autorul textului și regizor Tudor Țărnă).
tele inspirate din realitatea imediată și că această Destinul Melaniei Noianu, cântăreață, dansatoare în
realitate, mai în toate cazurile, este descrisă aici, la Chișinăul antebelic, este marcat de suferințe, dar în-
Chișinău, demonstrează că Chișinăul devine un cen- nobilat de credința în dragoste pentru bărbatul iubit,
tru politic, administrativ, economic și cultural. Majo- pe care o va păstra în sufletul ei peste ani.
ritatea spectacolelor de azi sunt satire, comedii, farse În concluzie s-ar cere următoarele: viața chișină­
și descriu o realitate grotescă, populată de o cohortă uienilor, pagini din istoria acestui oraș ar trebui po-
de personaje pestrițe, provenite din mediul urban de vestite generației de azi și – de ce nu? – celei de mâine
azi – tineri și în vârstă, medici și pacienți, studenți simplu, frumos, convingător. S-ar cere o reînnoire a
și profesori, poeți și academicieni, femei triste și fru- limbajului pieselor, dar și tematica lor. La fel, e impe-
moase, șomeri, țărani veniți în vizită la oraș, băieți rioasă reînnoirea limbajului regizoral, aprofundarea
gălăgioși, politicieni, combatanți, chelnerițe, bețivi, expresivității scenice în toate registrele: interpretativ,
șarlatani, boschetari, îndrăgostiți, dezamăgiți, visă- muzical, al luminilor, al scenografiei.
tori – o gamă de locuitori ai capitalei care au nimerit Locul acțiunii, mai ales pentru un popor care este
în „vizorul” oamenilor de teatru. Teatrul se adresea- în căutarea identității, a valorilor naționale, a recu-
ză publicului din sală, iar acest public este adesea re- perării memoriei istorice, devine de o importanță
prezentat prin personajele din scenă („Cu bunelul, ce majoră.

11
Vezi „Aprecieri critice”, in L. Ungureanu, Chișinăul în tea-
tru, Ch., 2017, p. 73-74, 103-104.

– 77 –
CHIŞINĂU: ÎNTRE AMURGUL DIONISIAC
ŞI RECRUDESCENȚA BIZANTINĂ

Ghenadie POSTOLACHI

Există o punctuală viziune esoterică asupra Chi- Dacă Roma se asociază, oricât de previzibil, cu
şinăului: cei care au supravieţuit dezagregărilor de lupoaica, urbea noastră – pe un segment – cu o că-
fond, adică n-au consimțit, n-au făcut jocul, vor evo- ţea de pripas, căţea cu mameloanele istovite, căţea-
lua negreşit, în linie psihosocială mai ales, altundeva. emblemă magică şi tristă a lumii (asta fără dram de
Şi se vor impune, indiferent de sfera în care experi- sarcasm), capabilă să adopte pui străini, pentru că e
mentează. şi ea străină lumii şi oricine vine să se alăpteze n-are
Se poate întâmpla că nu e lipsită de noimă afirma- decât.
ţia. Ba însuşi oraşul, prin tempoul său meridional, cu De aici, statutul de oraş provincial, învestit însă
neistovită nonşalanţă taie elanuri cu tentă radicală, cu atribute de capitală, aceste învestiri ţinând de fac-
inhibă impulsuri formative de anvergură. tori supraordonaţi exerciţiului intelectual, în conti-
Oraşul eternei clise primăvăratice, unde se jubilea- nuă asumare a acestui rost.
ză lacom (re)găsirea unui Eros frust, vag şi amăgitor De aici şi nescrisul statut de oraş-pistă, oraş-tram-
ceremonios, care conferă urbei alura neînduplecatei bulina, oraş-chei, de unde se vor desprinde numai-
tinereţi. decât cohorte de plozi pentru a evada spre tărâmuri
E oraşul-port fără mare. Deloc sec, magistral ori zise mai bune.
cinic, precum ar fi cetăţile mari, bastioane de civili- De aici, deopotrivă, capacitatea unică, devenită în
zaţie, cu tot setul lor de acide rigori, dar şi generoase subsidiar normă, de a plodi impostori. Astfel, pe ver-
deschideri. ticala vieţii sociale se confundă şi se compromit elite,
E oraşul căruia nu-i poţi pretinde armonizări ad- se dizolvă substanţe identitare, se intră scurt, carna-
hoc cu niscaiva fapte prodigioase, pentru că e înrudit valesc în disoluţii de tot calibrul, se instituie legi su-
cu rezervorul marilor virtualităţi. Chişinăul taxează mare şi se aplaudă delirul parcimonios al servituții.
ieșirile impetuoase la rampă, acreditând în acelaşi Oraş unde, alături de epigoni cu tiare de mucava,
timp acorduri molcome, cuminţi, inapte cel mai des de vajnici şi găunoşi profitori, sălășluiesc şi firi din-
a destabiliza ordinea secretă a lucrurilor. tr-o bucată, şi minţi luminate, ostracizate de ofensiva
Oraş care consimte exerciţiului docil și previzibil, suficientă sieşi a potenţialităţilor larvare.
oraş care, în crize recurente identitare, „cabrează” to- Și totuşi… oraş al tinereţii, al încăpăţânatelor fă-
tuşi spectaculos şi atunci erup şi se consacră nume ca găduinţe, academie a frustelor delicii, unde se învaţă,
Druţă, Grecu, Loteanu, Busuioc, fenomene ca No- poate mai uşor decât oriunde, a muri.
roc-ul, Joc-ul; şirul nu e lung, relevant însă. Aici nu se joacă totul pe o singură carte, că şi ăsta
Oraş de litoral fără mare, adjudecându-şi efluviile e un moft.
agitate, saline în marea unui Eros revărsat cu mâna Oraş fără „mitici”, pentru că şi strâmbele pe aici
spartă peste ruinele semeţe ale unui Bizanţ, abia lizi- se ruşinează de propriul spectacol.
bil în amurgirile dionisiace, latente, nedezminţite… Dar şi neîncrezător pentru darurile care-i prisosesc.

– 78 –
MARCAJE PENTRU UN SENTIMENT AL SPAȚIULUI CULTURAL

Alexandru CORDUNEANU

1. Pe una dintre tăblițele sumeriene stă scrijelat ur- e loc în stare de „ascundere”, de ocultație, e „din-
mătorul text: „Orașul este legătura între Pământ colo”. Un altul, un străin, un dușman. Un viciu.
și Cer și noi locuim aici”. Un fals. Un „non-loc”. Și când nu îl luăm ca fapt
divers sau nu îl folosim, cu superioritate, ca pe un
2. În pământul și pe cerul Chișinăului se arata in oarecare bun de consum, atunci îl tratăm, din
palimpsest cateva paradigme culturale, ca orase perspectiva minoritarului de ieri, drept loc al stră-
diferite, suprapuse arheologic și cultural, crescu- inimii (al rusului, evreului, omului sovietic) și al
te spațial și urbanistic unul prin celălalt. Patri- străinătății, zonă dincolo de hotarele noastre, loc
moniul material și imaterial al acestei îmbinări, de pribegie.
istorice și culturale deopotrivă, este inepuizabil
și, deoarece nu mai poate fi regăsit în altă parte, 6. Ce o fi însemnând această situare a noastră în
poartă caracter de unicat. afara orașului, hașurarea lui atât de emoțională,
barbară? Este oare fobia tradiționalismului față
3. De la o vreme locul memoriei noastre cultura-
de spiritul citadin, expresia fracturii biografice și
le, Chișinăul istoric, suferă schimbări evidente,
culturale a celor care sunt pe jumătate rurali, pe
spontane și contradictorii sub aspect urbanistic,
jumătate orășeni ori nici rurali, nici orășeni până
economic și social. Ariile de-a lungul Bâcului,
la capăt?
zona Pieței Centrale și a Gării de Nord, trotua-
rele, intersecțiile, rondurile, vârfurile copacilor, 7. Deja și întro geografie culturală românească,
dar și fețele orășenilor, toate vădesc același haos unde Bucureștii sunt regali, Iașii plini de istorie și
progresiv. Transformările se înmulțesc și sporesc cultură elevată, Clujul – apolinic și Timișoara –
dezechilibrele psihourbane și degradarea spațială Madonă de sare, pe locul Chișinăului stă strâmb,
a toposului care poartă amprenta identitară a eta- confuz și complexat „basarabenitatea”, expresie
pei inițiale de fondare a localității. a consolidării „mai lenta la noi a formelor de ci-
4. Pe acest câmp arhitectonic un sentiment de slă- vilizatie urbana” (Mircea Martin), dar și a stării
bire treptată de lumină și culori dă ton peisaju- de neliniște și tulburare a transprutenilor în fața
lui și relațiilor interpersonale. Privirea comună unor amenințări niciodată adeverite.
nu observă decât landșafturi viciate. Pe fundalul 8. Sau poate că orașul acesta are vocația „secretului”?
unei disoluții, unei ruinări a  ideii de vecinătate,
inconștientul colectiv semnalizează frica de celă- 9. Scriitorul Gala Galaction, părinte-profesor la Fa-
lalt. Un neobarbarism a pus stăpânire pe habita- cultatea de Teologie, figură tolstoiană, care în de-
tul urban. Între Chișinău și locuitorii săi s-a lăsat curs de 14 ani (1926-1940) a dat farmec și expresie
o distanță interogativă. Iar clivajele nu se explică Chișinăului interbelic, îl găsea – așa, „ciudat și
definitiv nici administrativ, nici politic. eteroclit”, „cu miile lui de curiozități topografice
și antropologice” – tot într-un fel de ascundere:
5. Relația noastră cu spiritul locului este una neîm- „Centrul Chișinăului, bogatele și unduioasele lui
plinită, anevoioasă, chiar defectuoasă. Orașul ne împrejurimi, chiar și periferia lui [...] n-au găsit
este „necunoscut” (Iurie Colesnic), „ascuns” (Lică încă printre noi pe marii dăruiți, capabili să ridi-
Sainciuc), „fără identitate” (Mircea V. Ciobanu) ce, din varietatea și din aspectele vieții, dijmele de
și, drept expresie a viciului estetizat, este „urât” aur ale talentului”.
(Adrian Ciubotaru). Mihai Cimpoi, cu aplecarea
sa specifică pentru orice obiect cultural, ne trimi- 10. În „Război și pace”, Lev Tolstoi sugerează că spi-
te, sub semnul lui „se pare”, spre o marcă ontolo- ritul locului poate fi surprins prin contemplarea
gică, meniuc-iană, a Chișinăului, „închiderea” (cu de pe o înălțime, în lumină potrivită, a imaginii
precizare de „marginarism”). Or, pentru o bună de ansamblu a orașului cu tot cu împrejurimi.
parte din mediul intelectual și artistic Chișinăul Înalțimile deschid privelişti nebănuite mai ales

– 79 –
pentru Chişinăul istoric, care la cota statului de a mitului identitar (ca parte a noii paradigme
om pare prozaic, bidimensional, neîngrijit, plin culturale), o scoatere din ascundere a unei bune
de forfotă, înghesuială, în paragină, lipsit de vla- părți din identitatea și potențialul toposului, ac-
gă şi culoare. Un alt oraș se deschide la înălțimea tualmente învăluită, înăbuşită, uitată, nerealizată
vârfurilor de copaci şi a turlelor de biserici. Ne şi neimaginată.
stă în față textul geografiei simbolice a oraşului
vechi – istorică şi culturală deopotrivă – pe lini- 15. Arătarea ființei ascunse reclamă „marilor dăruiți”
ile drumurilor, străzilor, construcţiilor, lăcaşelor un „simț al Chișinăului”. Întocmai cu înalțimea
de cult, care a împletit şi despletit în structura și acuitatea simțurilor celor îndrăgostiți sau ale
sa limba, tradiţiile şi cutumele românilor cu cele creatorilor. „Labirinturile” lui Iurie Platon și cu-
ale grecilor, armenilor, polonezilor, nemților, loarea nouă de pe capitelurile Sălii cu Orgă (arhi-
evreilor, ruşilor, rutenilor, bulgarilor. Și mai sus, tect Gicu Bulat), albumul „Orașul ascuns” (Lică
dincolo de înălţimea zborului de pasăre şi al dro- Sainciuc) și „Ch-ul” lui Em. Galaicu-Păun sunt
nelor, Chișinăul e geografie pură, formă și culoa- amprentele gravate profund ale unor experiențe
re, sunet și aromă, oraș în fața soarelui-răsare. bio- și geofonice, expresia relației nemijlocite a
unor biografii artistice cu spiritul locului.
11. Perspectiva altitudională, ca o cotă energetică,
dialogală, scoate în valoare organismul istoric 16. Iar urbonimia este limbajul dintâi al orașului.
și cultural viu al Chișinăului, variabil și creativ, Nu-l poți citi dacă nu înveți să-l asculți. Ni-
care a păstrat pe parcursul dezvoltării unitatea mic din zgomotul faptului divers: Drumul lui
intrinsecă. Nu ne mai putem limita la practica Vodă – Buecani – Drulești – Bâcu – Ghețeoani
discursurilor-tip (geografic, demografic, econo- – Petricani – Ceucari – Hrușca – Vovințeni –
mic, urbanistic, istoric, psihologic, sociologic, de Schinoasa – Visternici – Cartușa – Hlubocica –
conservare a patrimoniului etc). Nu mai putem Spârcoceani – Ciocana – Otovasca – Costiujeni
percepe orașul doar ca un mecanism imens com- – Mălina – Melestiu – Mazarachi – Mâncești
pus din case și blocuri, străzi, întreprinderi, auto- – Negreșteni – Tăbăcăria – Valea Dicescu –
vehicule, cabluri, piețe, parcuri, o mașinărie care Pruncul – Râșcani – Valea Crucii – Botanica
produce statistici, date ecologice, mult zgomot și – Valea Gâștelor – Sfânta Vineri – Cioricești
bunăstare aproximativă. – Furgulești – Frumoasa – Poșta Veche... Oico-
nime și oronime, hidronime și hodonime, împle-
12. Limba și-a însușit demult pentru oraș semanti- tite armonios istoric, topografic și textual pentru
ca organismelor vii: inima, care este catedrala zona unei aglomerații umane străvechi. O edifi-
orașului, centrul istoric și cultural; coloana verte- catoare tramă sonoră înaintea și deasupra tramei
brală, care este fie strada, bulevardul principal, fie stradale.
râul care traversează localitatea; arterele orașului,
care sunt străzile, drumurile importante pe care 17. O nouă paradigma culturală redă Chișinăului,
se deplasează pietonii și autovehiculele, imitând la acest început de mileniu, valențe integratorii
circulația sângelui; centrul nervos, care este nu- multiple. Traiectoria exilară de aproape 200 de
cleul politic sau economic al orașului; plămânii ani, trecând prin procesele de colonizare cultu-
orașului, care sunt parcurile, spațiile verzi, gradi- rală imperială din secolul XIX și de colonizare
nile publice. ideologică sovietică din secolul XX, provocând
dorul fizic și metafizic doinit folcloric și literar,
13. „Oraşele sunt un soi de al doilea trup al minţii înclină astăzi spre timpul recuperării identitare.
omeneşti” (George Santayana). Regenerând sub aspectul componenței numerice,
al expresiei instituționale a populației și al capita-
14. Cum e să-ți asumi acest „al doilea trup al minții”, lului cultural asumat, Chișinăul reintră în matri-
cum să comunici cu spiritul locului, cum să-i cea stilistică originară.
percepi carisma, ideea principală, motorul dez-
voltării? Cine va citi textul Chișinăului, care, 18. De obicei, așa cum accentua Iurii Lotman, „fie-
la vedere fiind, efectiv stă ascuns, așteptând „pe care din culturi își definește paradigma proprie a
marii dăruiți”? Unde sunt lectorii pentru orașul ce trebuie ținut minte (înregistrat în memorie) și
care invocă ochiul creativ și o rostire deslușită ce trebuie uitat. Acestea din urmă sunt șterse din

– 80 –
memoria colectivă și ca și cum «încetează să mai seşte esenţa citadină, rămânând doar un complex
existe». Însă vremurile se schimbă, se schimbă și conglomerat, care se poate schimba, transmuta
sistemul de coduri culturale, se modifică și para- ori face nevăzut, fără să i se remarce lipsa. Un
digma a ce trebuie ținut minte și ce trebuie uitat”. oraş fără un scriitor e un templu pustiu, o piaţă
publică fără centru ori poate descentrată, cu cen-
19. Revenirea lentă, dar implacabilă a Chișinăului
trul la margine, într-un colţ, ca să-şi lase locul ori
din exilul istoric și imagologic al orașului damnat
să lase în locul lui un lucru cu numele nici măcar
(«прόклятый город Кишинев», «пустыня»)
bine catalogat, un lucru căruia, în realitate, nici
este un proces dinamic și anevoios de (re)
nu i s-a destinat un cuvânt».
construcție identitară, pentru care este solicitată
întreaga comunitate, dar mai ales mediul artistic 21. Ne este predestinat să construim în mintea și ini-
și intelectual. ma noastră forma cea mai de preț pentru ceea ce
20. Filosoful catolic de origine spaniolă María Zam- este cu adevărat un oraș, profunda și complexa
brano subliniază că „unui oraş fără scriitori îi lip- expresie a culturii.

– 81 –
PETRU JIREGHEA CONJUGĂ LUMEA LA VERBUL CROMATIC

Vladimir BULAT

Relația orașului cu artele plastice constituie o pe deloc exploatate pînă la el. Tema tristeții, susține
temă vastă și veche în istoria artelor. Aceasta tra- Alain de Botton, „este dominantă în arta sa”4. Hop-
versează întreaga Europă de la începuturile ei, pînă per folosea imagistica orașului pentru a analiza pre-
în zilele noastre. Urbanismul și tumultul orașului a ponderent această temă.
devenit o temă recurentă și în secolul XX, căpătînd Un alt exemplu este demersul pictorului nostru
nuanțe foarte expresive și chiar ideologizate în era Petru Jireghea5 (n. 1941). Deși nu s-a dedicat nici pe
avangardei istorice (1910-1930)1. Marile orașe (New departe în experimentele sale doar Chișinăului, to-
York, Londra, Paris, Roma, București ș.a.), cu ale posul acestui oraș a rămas o constantă în creația sa,
lor cetăți, aglomerări stradale și arhitecturale, mase de-a lungul a cîtorva decenii. O nouă istorie a arte-
umane, forfotă tehnologică, industrială, mașinistică lor din stînga Prutului nu va putea face nicidecum
și automobilistică, au îmbogățit imaginația artiștilor abstracție de faptul că creația plastică a lui Petru Jire-
plastici, au creat un cadru speculativ incredibil. O ghea se identifică cu istoria politică și socială a capi-
creativitate debordantă, manifestată în pictură, ci- talei RSSM, unde i-a fost dat să se formeze ca artist și
nema, fotografie, sculptură etc. Tema abundă de să trăiască întreaga sa viață. Unde-și savurează gloria
referințe bibliografice, și doar trecerea în revistă a tîrzie. „Glorie” este un fel de a spune, căci la cei 77 de
acestora ar merita un studiu sau un eseu aparte2 . ani ai săi, abia de a beneficiat de o mică expoziție re-
Aici nu ne interesează decît felul în care imaginea trospectivă (2017), care a trecut practic neobservată,
orașului – cu multiplele sale transformări – a ampren- necomentată, iar opera sa rămîne nedecriptată, tre-
tat pictura, aceasta fiind mediul de expresie cel mai la cută cu vederea...
îndemînă nu doar în instrumentarul de persuasiune Cândva, în îndepărtatul an al marelui cutremur
al statului (propaganda etc.), dar și al individului luat din martie 1977, care a înfrigurat și a devastat mare
separat, al artistului. Pictura cumulează realități mul- parte a Moldovei socialiste (R.S.S. Moldovenească)
tiple, le topește într-o imagine individuală, devenind și a României, bolnave de același morb roșu, Jireghea
un cumul de reprezentări recognoscibile sau doar su- picta tabloul Clopotnița, o lucrare în ulei pe pânză,
gerate. Pentru unii artiști orașul este doar un pretext nu tocmai mică, dar nici prea mare – spre a putea fi
în contextul unor dezvoltări tematice care nu au nea- lesne ascunsă la nevoie. Pitită, întrucît la acea vreme
părat de-a face cu orașul concret, pentru alții – un pri- orice referințe la demolările efectuate de regimul so-
lej de cercetare a istoriei și evoluției unui oraș anume. vietic erau puse sub obroc, trecute sub tăcere, perse-
Două exemple doar în susținerea celor afirmate cutate. Memoria clopotniței dispărute era înfățișată
anterior. Americanul Edward Hopper (1882-1967), pe suprafața unei pînze care avea 108 pe 80 cm; ea
în perioada lui de formare la Paris, consemna în ti- reprezenta drama dispariției clopotniței care făcea
tlurile tablourilor denumirea exactă a locului re- parte din complexul bisericesc-comemorativ din
prezentat, iar în perioada sa de maturitate, vedutele centrul Chișinăului6 (prima jumătate a secolului al
urbane devin un punct de plecare pentru devoalarea XIX-lea, 1832-1836, arh. Avraam Melnikov).
unor sensuri de natură biografică și intimistă3, aproa-
4
Vezi eseul său „Despre plăcerile tristeții”, inclus în volumul
1
Pentru o privire rapidă asupra problematicii complexe a Despre farmecul lucrurilor plictisitoare, Ed. Humanitas,
avangardelor se poate consulta: Kostelanetz, Richard, H. R. 2006, traducere de Florina Pîrjol, pp. 5-19; în care autorul
Brittain. A Dictionary of the Avant-Gardes, second edition. introduce termenul de „hopperism” – despre starea intro-
New York: Schirmer Books, 2000. spectivă a spațiilor alienate.
2
Exemplar în acest sens este, mi se pare, „Eseul bibliogra- 5
Am dedicat în ultimii ani două eseuri acestui artist, pri-
fic” oferit de Anthony Julius în: Trangresiuni. Ofensele ar- lejuite de împlinirea de către acesta a vîrstei de 75 de ani:
tei, Editura Vellant, București, 2009, traducere de Tania „Clopotnița lui Petru Jireghea”, în: Contrafort, 1-2, 2016,
Șiperco, pp. 236-264. pag. 22; „Petru Jireghea și structura imaginii”, în: Moldova,
3
Pentru o mai recentă analiză a semnificațiilor operei sale iulie-august, 2017, pp. 34-40.
picturale, vezi eseurile din catalogul Edward Hopper, editat 6
Vezi studiul lui Petru Starostenco, „Complexul istorico-ar-
de Fondation de l’Hermitage, Lausanne, sub direcțíunea lui hitectural: catedrala şi  clopotniţa” în: Cugetul, nr. 2 (18),
Carter E. Foster, Skira Editore, Milan, 2010. 2003, pp. 25-32.

– 82 –
Tabloul se află actualmente în Muzeul Național
de Artă al Moldovei, și e firesc să fie așa, căci pictura
aceasta este un document de epocă: istoric și de artă.
Din două motive.
Întîi, pentru că ea conservă de-o manieră aproa-
pe fotografică decizia autorităților de odinioară, care
au dispus să se arunce în aer clopotnița amplasată
în fața Catedralei, transformată în vremea comu-
nismului în sală de expoziții. Iar clopotnița nu avea
nicio utilitate dacă nu mai avea clopote. Era un turn
tăcut. S-a decis demolarea lui. S-a întîmplat într-o
noapte cumplită de decembrie (se apropia Sărbătoa-
rea Nașterii Domnului) a anului 1962, într-o vreme
în care se construia sediul Guvernului RSSM. Turla
clopotniței era prea înaltă, înfățișa o priveliște supă-
rătoare pentru birocrația comunistă. Nu ar fi dat prea
bine vederii viitorilor locatari-birocrați ai imobilului Piața Catedralei, 1991
(care crescuse pe locul Casei Eparhiale de altădată). doar imaginată de artist. Piațeta dintre cele trei ele-
Pe atunci Petru Jireghea avea 21 de ani și probabil mente arhitecturale este ocupată de lume, accentul
că nu era suficient de „copt” pentru a reprezenta în cromatic punîndu-se anume pe aceste mase umane.
acel moment drama unui monument, care s-a consu- Clopotnița, Catedrala și Arcul de Triumf sunt abia
sugerate, confundîndu-se în neutralitatea mai degra-
bă acromatică a cerului. Clopotnița urma să-și ocupe
locul inițial tocmai în anul 19987, ca urmare a deci-
ziei Primăriei Chișinău, fiind folosite planuri și ima-
gini de epocă.
Tabloul Clopotnița (1977) ne arată că nu tot ce
pictau artiștii [în perioada sovietică, n. red.] era ime-
diat sau repede expus; era și un soi de pictură tăinu-
ită, clandestină, așa cum era „literatura de sertar”.
În 2010 artistul avea să revină la acest peisaj urban
cîndva mutilat și va reprezenta Clopotnița, Catedra-
la și Arcul de Triumf într-o lucrare de 82 x 78 cm,
pictată în ulei pe pânză – Peisaj. Paști –, care se află
actualmente într-o colecție particulară.
În anul 2015, Petru Jireghea a prezentat la
expoziția „Saloanele Moldovei”, la Chișinău, lu-
crarea Peisaj. Zebră (90 x 80 cm), care reprezintă o
imagine cu o trecere de pietoni, numită și „zebră”.
Artistul preia cuvîntul și îl topește în titlu. În jurul
fîșiilor albe – case îngrijit aliniate, cuminți și pomi
Clopotnița, 1977 înfloriți, iar acoperișurile și coroanele se contopesc
în albul rafinat al cerului. Predomină bicromia alb
mat discret într-o noapte. Peste 15 ani, în 1977, apa- și negru. Puținele și discretele nuanțe de culoare
re această pînză, dar nu e arătată public decît foarte sunt pe suprafața zebrei și, în chip parcimonios, pe
tîrziu, după 1990 – anul de debut al unei noi ere. Al acoperișurile receptaculelor de habitat, așezate în rit-
unei ere a libertății, a posibilității de a discuta despre mul parcă al unei fortificații.
trecut.
În 1991 Jireghea pictează pînza Piața Catedralei, 7
Un scurt rezumat al problematicii pe: http://www.monu-
moment în care Clopotnița nu era încă rezidită, ci ment.sit.md/biserici/catedrala/

– 83 –
Lucrarea aceasta este atît de neașteptată prin ti-
tlu și prin subiectul reprezentat, încît chiar îți pune
în față problema limitelor picturii și ale subiectelor
acesteia. Pînă la ce nivel curiozitatea artistului se
„scufundă” în cotidianul comun și cît din iscodirea
aceasta este capabilă să se transforme în „ceva bun și
demn de a fi pictat”? Altfel spus, unde se oprește in-
teresul artistului și cît anume din cenzura lui interi-
oară poate fi depășită prin însuși actul de a picta?
Desigur, după pictura „nimicului”, specifică artei
americane a anilor 1960-70, nu ar mai trebui să ne
punem astfel de întrebări, ele par oarecum fortuite și
chiar inadecvate. Consumate istoric. Dacă nu chiar
de-a dreptul deplasate, mai ales în această epocă a
post-picturii. Dacă ne focalizăm pe context, ne dăm
seama, că în cazul nostru, în care efluviile consume-
riste încă nu au invadat complet societatea, artistul
ne apare încă oarecum inocent. Nu prea are temei să
se războiască, să devină militant (în perspectiva fap- Grădina Moldovei, 1974
tului că societatea capitalistă i-a luat aerul proaspăt)
și astfel să se revolte iritat. Doar că revolta lui va face În cele din urmă, îmi amintesc de o lucrare de a sa,
parte din sistem... Insurgența artistului este prevă- care mi-a marcat oarecum adolescența de tînăr care
zută prin însăși „fișa postului”, pe care o formulează studia artele, o piesă de mai mari dimensiuni, parcă
modelul acela de societate. se numea Grădina Moldovei și era pictată în anul
În cazul lui Jireghea insurgența este sădită în 1974. Era o evocare abracadabrantă a abundenței so-
însăși ființa sa, în trecutul său alternativ, constrîns cialiste, a mitului despre „râurile de lapte” ale Moldo-
de circumstanțe, lipsuri și sărăcie, care i-au permis vei sovietice, în care asistam la o desfășurare aproape
să „comită” o lucrare ca cea evocată mai sus. Cred teatrală a unui interior de magazin cu fructe, legu-
că anume atunci a învățat (poate alături de Mihail me, conserve, vinuri, sucuri, iar lîngă ele, un grup de
Grecu sau de Andrei Sârbu?) că mai ales neastîmpă- oameni care se bucură de toată aglomerația aceasta.
rul interior și neîmpăcarea cu solicitările oprimante Vînzători și cumpărători. Iar în spatele lor surprin-
venite din exterior (comanda socială, saloanele ofi- dem imaginea unui front cu magazine și un camion-
ciale, expozițiile omagiale, supravegherea actului tir care trece prin fața acestora (plin și el, altfel de ce
creator etc.) sunt releele autenticei exprimări plas- și-ar fi aflat locul tocmai acolo). Tabloul este bulver-
tice, sunt cele care inspiră și irigă globulele actului sant și derutant prin felul în care povestește, pentru
artistic. Nevoia de a picta nu are, în definitiv, decît că prin stilizare și cromatica sa, elaborată pe un roșu
două motivații majore: banii și plăcerea proprie a ar- predominant, pare fatalmente un panou decorativ,
tistului. Aceasta din urmă se hrănește, mai ales, din festivist sau un crochiu foarte elaborat, meticulos,
imaginație, inspirație, vocație și intelect. parcă pentru un viitor mozaic sau o pictură murală.
Întreaga operă a lui Jireghea de pînă acum ne arată Lucrarea aceasta nu ascunde niciun abis, nicio pro-
o plăcere debordantă de a se exprima prin pictură, de funzime semantică. Este plat, frontal și ușor ludic.
a conjuga lumea la verbul cromatic, și niciodată artis- Ceva totuși nu se asocia cu ceea ce știam atunci, de-
tul nu a părut marcat de anxietatea de a fi banal sau mult, despre cum și ce trebuie să arate o pictură, un
caduc. Chiar și atunci cînd, aparent, picta compoziții tablou „corect”. Pânza asta se cantona mai ales într-un
„decorative” sau afișînd scene de producție etc.; toate soi de frivolități cromatice și părea complet decuplată
acestea deveneau prilejuri bune de experimente pic- de la mecanismul și limbajul cazon al artei oficiale.
tate, de a înfrunta prin textúră picturală platitudinea Aceasta este rețeta, am putea spune, pe care a scris-o
și ostilitatea caducă a subiectelor. Pentru că ultimele Petru Jireghea pentru pictura noastră, iar imaginea
două erau, de regulă, în răspărul tipului de artist care orașului devine parcă mai complexă dacă, în analiza-
era Jireghea. rea acesteia, folosim reproduceri după picturile sale.

– 84 –
ORAȘUL CA TOPOS ISTORIC
ȘI CULTURAL
ASPECTE ALE ISTORIEI CHIȘINĂULUI DIN VECHIME
PÂNĂ ÎN PRAGUL EPOCII MODERNE
Andrei EȘANU, Valentina EȘANU

Istoria orașului Chișinău ca cel mai important centru economic, politic și cultural din
ultimele două secole și capitală a Republicii Moldova după proclamarea independenței
la 27 august 1991 trezește un mare interes nu numai din partea oamenilor de știință,
dar și din partea unui larg cerc de cititori, dornici de a cunoaște trecutul localității.
Dintre multiplele aspecte privitoare la trecutul urbei noastre, în studiul de față ne
propunem să ne oprim la câteva ce țin de începuturile și evoluția acesteia din cărunta
epocă străveche până în pragul modernității.

1. În aria unor vechi civilizaţii tăzi pot fi observate urmele unei cetăţi geto-dacice
Vatra Chişinăului de astăzi, situată într-o zonă din lemn și pământ din sec. IV-III î.Hr., cu înălțimea
climaterică favorabilă, în partea centrală a spaţiu- de circa 1,5 m, de formă circulară cu diametrul de
lui geografic dintre Prut şi Nistru, a fost populată circa 70 m, cu un șanț, care prin 1982 avea o lățime
din timpuri străvechi. Arheologii au descoperit aici de 8-9 m și adâncimea de 1-1,5 m3.
aşezări umane care datează încă din epoca de pia- Tot în perimetrul Chişinăului arheologii au
tră, staţiuni din paleoliticul tardiv (35-8 mii ani descoperit aşezări din epoca romană şi postroma-
î.Hr.). Asemenea stațiuni au fost identificate pe te- nă (secolele II-IV). O aşezare din această epocă a
ritoriul cartierelor Mălina Mică, Telecentru, iar în fost identificată şi cercetată pe teritoriul cartieru-
ultima vreme (2009) și în aria Văii Morilor, unde a lui Petricani, în locul numit în tradiţia băştinaşilor
fost identificată o stațiune paleolitică, precum și „68 Huşia. Descriind sumar descoperirile din această
de unelte din silex, printre care câteva percutoare și aşezare, I. Hâncu arată că aici au fost identificate
mai multe vârfuri de suliță și de săgeată realizare urme de locuinţe de suprafaţă, făcute din „nuie-
din os”1. le şi unse cu lut, gropi pentru păstrarea rezervelor
De asemenea au fost localizate staţiuni umane alimentare, obiecte de uz casnic – oale de cerami-
din epoca timpurie a fierului (secolele X-VIII î.Hr.). că de producţie locală şi vase de factură romană,
Sistematizând rezultatele săpăturilor arheologice din aduse din oraşele provinciilor Imperiului Roman,
a doua jumătate a sec. XX, Ion Hâncu2 arată că în din Moesia Inferioară şi Dacia. Vasele de lut erau
raza oraşului actual Chişinău au existat în această modelate la roata olarului şi arse în cuptoare speci-
epocă mai multe aşezări rurale. Astfel, la intersecţia ale de tip roman”4. De asemenea, au fost găsite un
şoselelor Poltava-Chişinău-Străşeni au fost cercetate număr considerabil de cioburi de amfore romane.
urmele unui sat care este datat, după obiectele găsi- Printre obiectele rare, găsite în aşezarea de la Petri-
te, cu secolele X-IX î.Hr., fiind vorba de o aşezare cani, se numără şi o seceră de fier pentru recoltarea
tracică timpurie cu locuinţe de suprafaţă, făcute din cerealelor.
nuiele împletite şi lipite cu lut. Printre obiectele de O altă aşezare din epoca romană a fost descoperi-
uz casnic găsite în urma săpăturilor, au fost scoase la tă pe valea Mălina Mică, spaţiu care actualmente este
iveală un număr mare de vase din lut (oale, străchini, inclus în perimetrul Chişinăului. De-a lungul anilor
urcioare, cupe, cănuţe ş.a.). Tot aici au fost descope- au fost descoperite în aceste situri şi monede romane
rite obiecte din metal, cum ar fi un pumnal de bronz ce datează din sec. al IV-lea, care trebuie puse în legă-
cu două tăişuri, un ferăstrău ş.a. tură cu activitatea economică şi comercială a popula-
O altă interesantă descoperire a fost făcută în pă- ţiei băştinaşe şi raporturile ei cu Imperiul Roman, cu
durea din preajma orașului Durleşti, unde până as- provinciile romane de la Dunărea de Jos, din nordul
Mării Negre. Aceste materiale, după opinia specia-
1
Ion Tentiuc, „Chișinăul în lumina noilor descoperiri arhe-
ologice”, în Identitățile Chișinăului. Coord. S. Musteață și 3
Ion Dron, Chișinău. Schițe etnotoponimice, Chișinău, Ulys-
Al. Corduneanu, Chișinău, 2015, ARC, p.20. se, 2001, p. 25.
2
I. Hâncu, „Cercetări arheologice în Chişinău”, în Moldova 4
I. Hâncu, „Cercetări arheologice în Chişinău”, în Moldova
suverană, 1996, 26 octombrie. suverană, 1996, 26 octombrie.

– 87 –
liştilor, ilustrează destul de convingător că în această umană din sec. XIV, adică din epoca formării Ţării
perioadă procesul de romanizare intensivă s-a extins Moldovei, s-a identificat pe malul râului Bâc, în par-
şi în partea centrală a spaţiului geografic dintre râu- tea de nord-vest a fostului sat Munceşti, astăzi parte
rile Prut şi Nistru, incluzând acest teritoriu în aria de componentă, cartier al oraşului Chişinău. Pe locul
romanizare şi de formare a daco-romanilor, strămo- fostei localităţi rurale specialiştii au găsit fragmente
şii direcţi ai poporului român. de oale caracteristice epocii, alte obiecte de uz casnic
Tot în acest spaţiu sunt atestate urme ale popu- şi gospodăresc” 7.
laţiilor migratoare, venite din est şi nord-est (sec. În baza surselor scrise din sec. al XV-lea, Sergiu Ba-
VII-XIV), ce au aparţinut slavilor, ungurilor, cuma- calov consideră că cea mai cunoscută dintre așezările
nilor, tătaro-mongolilor ş.a., care au convieţuit cu mongolo-tătare din zona Cișinăului este cea atestată
populaţia romanizată. Drept exemplu menţionăm pe moșia logofătului Oancea, menționată la 17 iulie
că pe teritoriul Chişinăului de astăzi au fost iden- 1436, adică peste 60 de ani după distrugerea orașului
tificate până în prezent circa 30 de movile funerare tătăresc „lângă Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade
străvechi şi din epoca marii migraţii de popoare, care în dreptul Chișinăului lui Acbaș, la Fântâna, unde
reprezintă morminte ale unor conducători de oşti este Seliștea Tătărească din dreptul păduricii”8, în
sau de comunităţi tribale, peste acestea fiind ridicate zona cartierului Visterniceni a Chișinăului9, iar alta
mari movile de pământ. Dintre acestea face parte şi – în zona bisericii Măzărache10.
Movila Turcului din fostul sat Râşcani (actualmen- Sistematizând descoperirile arheologice efectua-
te sectorul Râşcani al Chişinăului), în apropiere de te până de curând (2011), cercetătorii de la Muzeul
Biserica Sf. Constantin şi Elena. Național de Istorie a Moldovei au repertoriat toa-
În acest context merită atenţie şi vetrele de aşezări te siturile arheologice cunoscute în vatra actuală a
rurale datând din sec. VII-IX, descoperite în valea Chișinăului, fiind identificate 69 de monumente
râului Bâc, lângă staţia de cale ferată Ghidighici şi în arheologice datând din epoca paleoliticului până în
valea Mălina Mică. „În locurile menţionate s-au gă- epoca de trecere de la medieval la modern11.
sit obiecte caracteristice pentru perioada respectivă: Aşadar, enumerarea şi descrierea sumară a ce-
vase de lut, pietre arse, oase de animale etc.”5. lor mai importante aşezări umane din raza oraşului
Dominaţia Hoardei de Aur, exercitată prin interme- Chişinău din Preistorie, Antichitate şi până către
diul unor centre urbane de la Orheiul Vechi şi Costeşti Evul Mediu timpuriu (sec. XIII-XIV) arată că în
asupra spaţiului dintre Prut şi Nistru şi a teritoriului acest spaţiu au existat aşezări sub formă de sate ale
pe care este situat astăzi oraşul Chişinău, a durat din populaţiei băştinaşe, care în secolele II-IV au fost
a doua jumătate a sec. al XIII-lea până prin anii ‘80 ai romanizate. Localităţile cu populaţie autohtonă da-
sec. al XIV-lea, când tătaro-mongolii, sub presiunea co-romană şi-au dus permanent existenţa, în ciuda
voievozilor Ţării Moldovei şi a altor puteri din această tuturor vicisitudinilor şi primejdiilor vremii, până în
parte a Europei, au fost nevoiţi să se retragă din terito- plin Ev Mediu, când acest teritoriu a fost inclus în
riu, care încă la finele sec. al XIV-lea – în special, după componenţa Ţării Moldovei.
cum admite pe bună dreptate Pavel Parasca, pe timpul
domniei lui Petru I Muşat (1375-1391) şi a lui Roman 2. La originile toponimului
I Muşat (1391-1394), voievozi ai Moldovei – a fost Istoria localității și denumirea ei au început să-i
inclus în componenţa Țării Moldovei6. „O aşezare intereseze pe oamenii de ştiinţă de mai multă vreme
Ibidem.
5 7
I. Hâncu, „Cercetări arheologice în Chişinău”, în Moldova
П. Параска, „Укрепление международного положения
6
suverană, 1996, 26 octombrie; vezi şi I. Hâncu, Străvechi
Молдавского княжества во второй половине XIV века”, monumente din Republica Moldova, Chişinău, 1996.
in П. Параска, Внешнеполитические условия образова- 8
Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Buc.,
ния Молдавского феодального государства, Кишинев, 1975, doc. 158, p. 218-220 (în continuare, DRH A).
1981, с 96-131; П. Параска, „Территориальное станов- 9
Sergiu Bacalov, „Considerații privind perioada tătaro-mon-
ление Молдавского феодального государства во второй golă din istoria Chișinăului”, în Identitățile Chișinăului.
половине XV в.”, in Социально-экономическая и полити- Coord. S. Musteață și Al. Corduneanu, Chișinău, ARC,
ческая история Юго-восточной Европы до середины XIX 2015, p. 30-31, 40.
века, Кишинев, 1980, с. 62-87; P. Parasca, Evoluţia politică 10
Ibidem, vezi harta nr. 1.
internă şi poziţia internaţională a Mol­do­vei. Jumătatea 11
Ion Tentiuc, „Chișinăul în lumina noilor descoperiri arhe-
secolului XIV – începutul secolului XV. Auto­referatul tezei de ologice”, în Identitățile Chișinăului. Coord. S. Musteață și
doctor habilitat în ştiinţe istorice, Chi­şinău, 1998. Al. Corduneanu, Chișinău, ARC, 2015, p. 25.

– 88 –
şi mai ales după 1812, când acest orăşel din centrul Celebrul istoric şi filolog român B. P. Hasdeu, de
Basarabiei a fost ridicat la rang de centru al regiunii exemplu, considera că numele Chişinău provine de
anexate la Imperiul Rusiei. Ca localitate Chișinăul la termenul „chişinău” („cheşene”) care ar fi desem-
este atestat în sec. al XV-lea pe malul drept al râu- nat mausoleu, cavou, cupolă şi a apărut pe locul unei
leţului Bâc, în perimetrul unui spațiu cu mai multe „selişti tătăreşti”, fiind vorba de o înhumare a unei
așezări rurale ale populației autohtone românești. căpetenii mai importante a migratorilor, situată în
După cum reiese din primele documente scrise în perimetrul seliștii tătărești.
care este menționat Chișinăul pe la 1436-1466, ante- Sistematizând ipotezele emise până la el de I. Ve-
rior, în timpul dominației mongolo-tătatre (1241-cir- nelin, Al. Cociubinski15, I. Halippa16, Șt. Ciobanu17
ca 1380), în aria localității au apărut două așezări ale ș.a., istoricul basarabean A. Boldur18 aduce trei versi-
migratorilor: una numită în 1436 Seliște tătărească12 , uni cu privire la etimologia cuvântului: 1. Chişinău –
situată pe malul stâng al Bâcului (în zona Visterni- un termen de provenienţă cumană: „cheşen” – capelă,
ceni), iar alta – pe malul drept, la Cheșeneul lui Acbaș schit, mănăstire, plus tătărescul „aul” – cătun, selişte,
sau Fântâna lui Acbaș, din care, precum se admite, îngrăditură; 2. din sintagma „câşla nouă” – stână,
prin filieră românească a ajuns să fie numită a lui târlă; 3. din ungurescul „Kisjenő” – „kis” și „Jenő” –
Albaș, apoi Albișoara (în perimetrul bisericii Măză- „Jenő cel mic” (de ex. Ioan cel mic, Jenő cel mic).
rache). La data primelor mențiuni ale acestor seliști Trecând în revistă diverse opinii, I. Dron a expus
tătărești, acestea dispăruseră; în schimb, fie că exista interpretări interesante referitoare la originea topo-
de mai înainte, fie că apăruse în scurtă vreme după nimului Chişinău. Cercetătorul consideră că „eti-
retragerea mongolo-tătarilor din interfluviul pruto- monul turanic (câpceac) «cheşene» (împrumutat de
nistrean, s-a consolidat și a continuat să existe loca- turanici din persană: kaşana – locuinţă, sălaş, casă
litatea Chișinău, numită în sec. al XV-lea Cheșeneu, cu pereţi căptuşiţi din exterior, locuinţă de iarnă) a
în preajma căreia era un izvor puternic, de unde mul- căpătat în dialectele câpceace sensul „mausoleu, ca-
tă vreme populaţia s-a alimentat cu apă. Inspirați vou” (pers. kaşana, la rândul său, provine din acelaşi
de acest din urmă element geographic, una dintre etimon indo-european ca şi latinescul casa). Toate
primele ipoteze privind obârșia numelui Chișinău cuvintele de împrumut cu accentul pe ultima vocală
se trage de la o noţiune mai veche românească, care (ori grup de vocale) în graiurile româneşti se modi-
desemna o sursă de apă: un şipot (un izvor), cișmea fică uşor, terminaţia lor refăcându-se în diftongul
(fântână), o cădere de apă, opinie care mai curând -eu/ău [...] [în] pământurile ocupate în trecut de
„nu-și găsește niciun suport științific”13, deoarece câpceaci «chişinăurile», iniţial mausolee, au trecut,
în graiurile românești ale populației dintre Prut și pe alocuri, în categoria numelor topice. În graiurile
Nistru nu erau în uz asemenea noțiuni ca „șipot” sau moldoveneşti dintre Prut şi Nistru termenul entopic
„cișmea”. Deși s-ar mai putea admite că toponimul «chişinău», de origine câpceacă, a suferit şi o defor-
ar fi putut să-și aibă originea în acea Fântâna a lui mare oarecare [...] căpătând un nou înţeles toponi-
Acbaș sau a lui Albaș sau Fântâna Albișoara, dar nu mic”. Prin urmare, conchide Dron, „sursele mai vechi
vedem cum din cuvântul „fântână” să se fi format şi mai noi atestă că denumirea «chişinău» se dădea
treptat toponimul Cheșeneu/Chișinău. de populația băștinașă unor mausolee «tătăreşti»,
Pe parcursul sec. al XIX-lea și începutul sec. al care mai apoi serveau, fiind construite din piatră, şi
XXI-lea și-au exprimat părerea în această privinţă în calitate de eventuale adăposturi”19.
mai mulţi istorici români şi străini. Unii au conside- 15
A. Кочюбинский, Граф Андрей Иванович Остерман и
rat că denumirea este de origine turanică14 (câpceacă, раздел Турции. Из истории Восточного вопроса. Война
cumană ș.a.), alții – de origine mongolo-tătară sau пяти лет (1735-1739). Одесса, 1899.
chiar persană. 16
И. Н. Халиппа, „Материалы для истории Кишинева в
XVI-XVIII вв.”, in Труды Бессарабской губернской ученой
12
În izvoarele istorice medievale, noţiunea de „selişte” desem- архивной комиссии, том 1, Кишинев, 1900, с. 399.
na, de regulă, o aşezare umană care, în anumite împrejurări, 17
Ștefan Ciobanu, Chișinăul, 1925, p. 11-13. Reeditat la
a fost părăsită, rămânând mai multă vreme nepopulată. Chișinău, Museum, 1996, p. 8-9.
13
I. Dron, Chișinău. Schițe etnotoponimice, Chișinău, Ulysse, 18
A. Boldur, Istoria Basarabiei. Contribuții la studiul români-
2001, p. 23. lor, vol. 1, Chișinău, 1937, p. 82-89.
14
История Кишинева, Кишинев, 1966, p. 13-15; N. Raev- 19 I. Dron, „Cu privire la originea numelui topic Chişinău”,
schi, „Toponime de origine iranică şi turcică”, în Limba şi li- în Revista de lingvistică şi ştiinţă literară, 1995, nr 3, p. 147-
teratura moldovenească, 1964, nr. 1, p. 60. 150; Idem, „Numele Chişinăului”, în Tineretul Moldovei,

– 89 –
În privința originii toponimului Chișinău au sine, fie că a fost demolat de băștinași, pentru ca mate-
fost exprimate și alte opinii (Gh. Boghaci20, N. Rus- rialele extrase să fie utilizate în diferite construcții.
sev21 ș.a.), sistematizate recent de Sergiu Bacalov22,
care vine totodată cu părerea proprie că denumirea 3. Parcursul istoric din Evul Mediu timpuriu
localității și-ar trage obârșia de la tătărescul „cheșene” până în prag de epocă modernă
– baie, dat fiind faptul că în preajmă era situată „Fân- Extinderea suzeranităţii statului medieval mol-
tâna lui Acbaș”, iar vechiul Chișinău ca localitate ar dovenesc până la Nistru şi Marea Neagră a creat
fi apărut într-o zonă riverană a Bâcului, numită mult condiţii mult mai favorabile de viaţă şi activitate
timp „feredeu” – de la ungurescul „fürdő” (baie). economică şi cultural-spirituală pentru populaţia
Această opinie este după noi îndoielnică, dat fiind băştinaşă românească. Mai cu seamă cu începere din
faptul că pe acele timpuri, „în virtutea unei interdicții ultimele decenii ale sec. al XIV-lea în aceste ţinuturi
religioase, mongolii nu-și spălau niciodată hainele. ale Ţării Moldovei se intensifică procesul de formare
Murdăria lor […] a contribuit la a-i speria cu atât mai a unor proprietăți de tip medieval, apar sau se fortifi-
mult pe occidentali”23. Pe când prezența unor fântâni că cetăţi de margine de-a lungul Nistrului, la Marea
(probabil destul de mari, dacă au ajuns să fie consem- Neagră şi Dunăre, prin roire și colonizări apare un
nate în documentele istorice) în preajma locurilor de număr considerabil de aşezări rurale și urbane, sunt
staționate a mongolo-tătarilor se datora mai curând înălţate lăcaşe de cult, sunt croite căi comerciale.
necesității de adăpare a unui număr mare de cai și vite, Nu este exclus ca localitatea Chişinău să fi existat
care însoțeau campaniile militate ale invadatorilor. deja pe timpul dominaţiei în acest spaţiu a Hoardei
Vedem că spectrul de păreri este deosebit de divers, de Aur, în a doua jumătate a sec. al XIII-lea-sec. al
încât este dificil de a da prioritate unei sau altei opi- XIV-lea, căruia i s-a alăturat în preajmă, după 1241-
nii. Cert este faptul că toponimul Chișinău s-a format 1242, o tabără tătărească, „seliște tătărească”, urmele
treptat în ultima perioadă de stăpânire mongolo-tă- căreia ulterior au dispărut. În epoca de linişte şi pace
tară și de înglobare a spațiului pruto-nistrean prin de lungă durată a domniei lui Alexandru cel Bun
anii 80 ai sec. al XIV-lea în Țara Moldovei. Noțiunea (1400-1432), Chişinăul continua să existe, probabil,
„chișinău” a apărut în mediul migratorilor și, fiind ca o mică aşezare rurală situată la poale de codru, pe
preluată și adaptată la graiul băștinașilor, s-a perpetuat malul drept al râuleţului Bâc. Cu toate acestea, satul
până astăzi, desemnând cel puțin din epoca ultimu- Chişinău va apărea în documentele vremii ceva mai
lui val de migrații nomade un mausoleu, o înhumare târziu, când procesul de consolidare a structurilor
a unei căpetenii mai importante, care cu timpul, ne- medievale şi de delimitare a proprietăţilor funciare
având importanța de altă dată, fie că s-a distrus de la boiereşti şi mănăstireşti ia proporţii considerabile şi
apare necesitatea obţinerii şi confirmării prin acte
1996, 3 martie; Idem, „Să vorbim chiar ultima oară despre scrise a averilor imobile şi mobile.
provenienţa denumirii Chişinău?” în Curierul de seară, Totuși prima menţiune documentară, fie doar
1996, 26 august; Idem, Chișinău. Schițe etnotoponimice,
Chișinău, Ulysse, 2001, p. 7-23.
tangențială, a Chişinăului ca localitate (loc, aşezare
20
Г. Ф. Богач, „Заметки по молдавской топонимике и populată sau nepopulată) din valea râului Bâc datea-
оно­мастике”, in Известия Молдавского филиала АН ză din 17 iulie 1436, când domnii Ţării Moldovei,
СССР, 1959, № 12 (45), с. 94-96. Ilie şi Ştefan (fiii lui Alexandru cel Bun), au dat şi

21
H. Руссев, „Кишинев в молдавских грамотах XV-XVI i-au întărit lui Oancea logofăt pentru credincioasă
вв.”, in Revista de istorie a Moldovei. Chișinău, 1995, nr. 2,
p. 55- 56.
slujbă mai multe sate pe Răut, între care: Procopinţi,
22
S. Bacalov, „Considerații privind perioada tătaro-mongolă Macicăuţi, Cozărăuţi ş.a. Stabilind hotarele acestor
din istoria Chișinăului”, în Identitățile Chișinăului. Coord. sate în documentul menţionat, aflăm următoarea
S. Musteață și Al. Corduneanu, Chișinău, ARC, 2015, p. informaţie: „...şi la Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce
32-34. cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la Fântâna,
23
Descrierea este preluată din însemnările despre călătoria la
mongoli în sec. al XIII-lea ale franciscanului Willem van
unde este Seliştea Tătărească în dreptul păduricii”24.
Rubroeck, vezi: Jan Michel (éd.), Le voyage en Asie centrale Nu putem şti cu exactitate dacă în cazul dat este
et au Tibet. Anthologie des voyageurs occidentaux du Moyen
Age à la première moitié du XXe siècle, Paris, 1992, p. 30, 24
Documenta Romaniae Historica A, vol. I, p. 218-220, doc.
apud: Thierry Camous, Orienturi / Occidenturi. 25 de se- nr. 158 (în continuare, DRH A); Moldova în epoca feuda-
cole de războaie. Trad. din franceză de M.-M. Cucinschi, lismului, vol. II, Chişinău, 1978, p. 77-80, doc. nr. 22 (în
Chișinău, Cartier, 2009, p. 155. continuare, MEF).

– 90 –
vorba de o aşezare rurală, adică de un sat, care ar fi Mare, Maria-Oltea28), era pe acea vreme pârcălab de
aparţinut unui oarecare Acbaş, de o construcţie sau Cetatea Albă (1457-1466), ulterior, pârcălab de Ho-
de un monument natural deosebit situat „pe râul Bâc tin (1467-1476) şi de Orhei (1481-1484), precum și
în apropiere de o selişte tătărească”. prim-sfetnic domnesc29. Astfel, între cele două men-
A doua menţiune documentară în ordine crono- ţiuni documentare ale „siliștii” Chişinău (din 1436
logică despre Chişinău, de această dată ca localitate și 1466) se face o legătură directă. Din acelaşi izvor
sătească din acelaşi perimetru geografic, datează din (1466), istoricii mai conchid că în cazul dat este vor-
1466. Este vorba de un document de proprietate ie- ba de o aşezare rurală cu anumite bunuri agricole,
şit din cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare terenuri valorificate, cu o moară, care – în totalitatea
(1457-1504), prin care strălucitul voievod i-a întărit lor – constituiau o moşie ce aducea proprietarului
„unchiului nostru dumnealui Vlaicul [...] o silişti (în anumite venituri, care era procurată cu o sumă des-
documentul păstrat, acest loc este rupt, dar cuvântul tul de mare pe acele vremuri – 120 arginți tătărești.
„selişte” este reconstituit de istorici după conţinutul Probabil, în cazul Chişinăului de atunci era vorba de
părţii finale a aceluiaşi document – n.n.) la Chişinău, o selişte, unde erau stabilite cu traiul, pe malul Bâcu-
la Fântâna Albişoara, ce s-au cumpărat de la Toader, lui, câteva familii ţărăneşti care se îndeletniceau cu
feciorul lui Fedor, şi de la fratele lui, de la...* şi de la agricultura (arau, semănau, iar cerealele obţinute le
Fedorel, drept 120 arginţi tătăreşti”. În partea finală măcinau la moara din partea locului), creşteau vite
a aceluiaşi document mai aflăm: „Deci i-am dăruit ş.a. De obicei, asemenea aşezări rurale numărau 5-10
acea silişti mai sus-numită, la Chişinău, la Fântâna gospodării ţărăneşti. Tot atâtea gospodării trebuie să
Albişoara, ca să-i fie dumisale şi de la noi direaptă oci- fi avut şi Chişinăul pe atunci.
nă şi moşie cu moară şi cu tot venitul şi fiilor dumisale, Din documentul citat mai sus, din 1466, care,
nepoţilor şi strănepoţilor, stătătoare în veci”25. De unde trebuie să constatăm cu regret, nu s-a păstrat în ori-
reiese că unul dintre primii proprietari cunoscuți ai ginal, ci doar într-o copie târzie tradusă din slavonă
Chișinăului de până la 1466 a fost un oarecare „Fe- în română în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, mai
dor”, de la care „ocina” a fost moștenită de urmașii săi
Toader și Fedorel. Dacă încercăm să deslușim unele nesc din 13 iun. 1451. Probabil, a fost în pribegie cu viitorul
realități din prima jumătate a sec. al XV-lea din aceas- vv. Ștefan, 1451-1457; adept al lui Ștefan la luarea scaunului
tă parte a Țării Moldovei ne punem întrebarea dacă domnesc din 12 aprilie 1457; pârcălab de Cetatea Albă, 8
nu cumva acest „Fedor” sau fiul său „Fedorel” este una sept. 1457-3 dec. 1462 (probabil până la 1466); partici-
pă la semnarea tratatului moldo-polon din 4 apr. 1459 de
și aceeași persoană cu „Fedorca”, pârcălab de Cetate la Overcăuți; boier sfetnic în Sfat fără dregătorie, 15 apr.
Albă pe la 1440, menționat pe una din inscripțiile de 1463-30 iun. 1467; ia parte la lucrările comisiei mixte pen-
pe zidurile cetății cu ocazia refacerii ori consolidării tru reglementarea relaţiilor moldo-polone din 9 octombrie
acesteia26? Ne-a determinat să punem această între- 1467. Ștefan vv. îi întărește seliștea Chișinău; pârcălab de
bare faptul că, la fel ca Fedorca în jurul lui 1440, Hotin, 11 sept. 1467-5 iunie 1469; 20 oct. 1469-22 mai
1476, când apără cetatea de invazia otomană; boier sfetnic
Vlaicu deținea dregătoria de pârcălab de Cetatea în Sfat fără dregătorie, 11 febr. 1478-17 sept. 1480; prim-
Albă cu începere din septembrie 1457. Cu alte cuvin- sfetnic, 11 aug. 1479-29 mai 1484 și, totodată, pârcălab de
te, am putea crede că Chișinăul, pe la 1466, trece din Orhei, 1 febr. 1481-29 mai 1484, când cetatea a fost înzes-
stăpânirea fostului pârcălab de Cetatea Albă în pro- trată pentru prima dată cu artilerie. Sunt cunoscute pecețile
prietatea altui pârcălab al cetății în cauză. personale din 18 februarie 1466 și din 22 mai 1476. În
20 oct. 1469-1479 este înscris în Sfatul domnesc conform
Boierul Vlaicul27, care a intrat în stăpânirea Chi- formularului actelor oficiale de cancelarie împreună cu
şinăului pe la 1466 (fratele mamei lui Ştefan cel fiul său Duma. Înscris în pomelnicul Mănăstirii Bistrița.
Menționat ultima dată în documente la 29 mai 1484. Se
* Loc rupt în documentul citat, aproximativ 7-8 litere, unde admite că a murit participând în luptele de apărare a Chili-
era înscris, probabil, patronimicul lui Fedor. ei sau a Cetății Albe. Copii: Duma pârcălab și prim-sfetnic
25
DRH A, vol. II, Bucureşti, 1976, p. 187, doc. nr. 131. și Dragna (Valentina Eșanu, Marii demnitari ai Țării Mol-
26
Vezi: I. Bogdan, „Inscripțiile de la Cetatea Albă și stăpâ- dovei în domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504), Chișinău,
nirea Moldovei asupra ei”, în Analele Academiei Române. Ed. Cartier, 2018, p. 152-159.
Memoriile Secției Istorice, s. I, t. 30, 1908, p. 10; M. Șla­pac, 28
V. Eșanu, A. Eșanu, Bogdan al II-lea și Maria-Oltea –
Cetatea Albă. Studiu de arhitectură medievală mili­ta­ră, părinții lui Ștefan cel Mare, Chișinău, Prut Internațional,
Chișinău, 1998, p. 36. 2007.
27
Vlaicul, unchiul lui Ștefan vv. pe linie maternă; promovat 29
A. Eșanu, Vlaicul pârcălab – unchiul lui Ștefan cel Mare,
de Bogdan al II-lea, menționat doar o dată în Sfatul dom- Chișinău, Prut Internațional, 2001.

– 91 –
aflăm că până la acea dată seliştea Chişinăului cu „Cheşeneul Mare” pe Botna, toate, fiind după noi,
toate bunurile şi veniturile ei de mai multă vreme, fie urme ale stăpânirii migratorilor, inclusiv a mongolo-
între 1436 și 1466, fie încă până la această dată, era tătarilor pe meleagurile noastre.
în proprietate boierească. Urmașii lui Fedor, Toader Trebuie de menţionat că pe parcursul Evului Me-
și Fedorel au vândut moşia Chişinăului lui Vlaicul diu satul Chişinău era situat într-o zonă geografică
pârcălab. destul de dens populată, căci din secolele XV-XVII,
În continuare să urmărim cronologic după docu- în vecinătatea imediată erau atestate documentar
mente scrise curgerea ulterioară a moșiei Chișinăului: mai multe localităţi săteşti cu moşiile lor. Probabil,
de la pan Vlaicul, care moare în 1484, Chișinăul deja din aceeaşi perioadă a primelor menţiuni docu-
a trecut în posesia fiului acestuia, Duma pârcă- mentare ale Chişinăului de pe Bâc, pe partea stângă a
lab (1478-1490), prim-sfetnic al lui Ștefan cel Mare râului exista o vatră de sat a cărui nume nu figurează
(1490-1502), iar de la acesta – în stăpânirea fiului său în documentele vremii. Totuşi, se ştie că aceasta din
Dragoș, apoi acesta lasă moștenire satul Chișinău fii- urmă era situată în dreptul satului Chişinău şi că la o
cei sale Anușca, căsătorită cu Eremia vistiernicul30, dată destul de timpurie a urmaşilor lui Alexandru cel
ca în cele din urmă să ajungă în înainte de 1576 în Bun, domnii ţării Iliaş şi Ştefan (anii ’30, sec. XV),
proprietatea „Vasutcăi, fiica Măricăi, nepoata lui satul de pe malul stâng al Bâcului era proprietate
Eremia, ce a fost vistiernic” 31. Astfel, mai bine de o boierească. Această moşie a fost transmisă prin moş-
sută de ani moșia Chişinău de pe râul Bâc s-a aflat tenire din tată în fiu şi nepoţi până la 15 decembrie
în stăpânirea fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lui Vla- 1517, când acest sat apare într-un act domnesc de la
icul pârcălab. Ştefan voievod (domn al Ţării Moldovei, 1517-1527),
Este interesant faptul că în afară de „Cheşenăul” cu o veritabilă microistorie a sa, din care am desprins
de pe Bâc, în aceeaşi perioadă sunt atestate la est de unele date expuse mai sus. Din acest uric domnesc
râul Prut şi alte aşezări sau locuri cu aceeaşi denumi- aflăm că la acea dată o jumătate din satul de peste
re. De exemplu, în cartea domnească de la 7 aprilie Bâc (precum am arătat, nu este indicată denumirea)
1458 a lui Ştefan cel Mare este menţionat „Chişină- este vândută vistiernicului Eremia de către Iacob,
ul Roşu” în bazinul râuleţului Botna32 , iar în urice- fiul lui Oţel pisarul: „...a venit înaintea noastră şi în-
le din 9 martie33 şi din 22 martie 153334 de la Petru aintea boierilor noştri, slujile noastre, Iacob, fiul lui
Rareş voievod sunt menţionate locurile „Chişineu” Oţel pisarul, şi nepotul său Aver de a lor bună voie, de
pe Răut în apropiere de Orheiul Vechi şi, respectiv, nimeni siliţi [...] şi au vândut a lor dreaptă ocină, din
30
Eremia, fiul lui Galeș pârcălab de Orhei, membru al Sfatu-
a lor drept uric, din uricul tatălui lor, Oţel pisarul, şi
lui domnesc, căsătorit cu Anușca, fiica lui Dragoș, nepoa- din privilegiul ce l-a avut de la strămoşii noştri, de la
ta lui Duma Vlaiculovici, prim-sfetnic. Vistiernic, 20 nov. Iliaş şi de la Ştefan voievozi, jumătate de sat pe cea
1499-1 mart. 1507; mare vistiernic, 10 dec.-25 mart. 1523. parte de Bâc, în faţa băii lui Albaş (este oare vorba
Trimis sol în 1506 la Viena din partea lui Bogdan al III-lea. de acelaşi Acbaş, moldovenizat în Albaş, menţionat
A avut în posesie moșiile Chișinău, Vistiernicii și Râșcani
de pe Bâc. Pentru „dreaptă și credincioasă slujbă” domnul
în 1436? – n.n.), la Fântâna Mare, jumătate de sus,
îi dăruiește la 27 decembrie 15. Pentru pomenirea sa a dat credinciosului nostru pan Eremia visternicul pentru
satul Sălăgeni „bisericii sale ce a zidit el cu mâinile sale, mă- 130 zloţi tătăreşti”35. Delimitându-se hotarul de jur-
năstirii sale din Sălăgeni”. Probabil, amestecat în mișcarea împrejur al acestei jumătăţi de moşie, aflăm indirect
boierească contra lui Ștefăniță-Vodă din 1523, fiind întâlnit şi date suplimentare despre proprietăţile moşiei Chi-
la 12 febr. 1525 ca fost vistiernic. S-a călugărit sub numele de
Evloghie (29 aprilie 1529-27 mai 1546), mort după această
şinău: „Iar hotarul mai sus scrisei jumătăţi de sat, pe
din urmă dată, fiind înmormântat la mănăstirea ctitorită de cea parte de Bâc, în faţa băii lui Albaş, din sus, să fie
el la Sălăgeni. Copii: Ana, căsătorită cu Toma m. vist., Ilie, după hotarul vechi, începând din jos de la ezătura he-
Marinca, căsătorită cu Turcul sulger, fiul lui Clanău, o fată leşteului Chişinăului...”36. Din acelaşi izvor aflăm că
căsătorită cu Ion Grumaz (V. Eșanu, Marii demnitari ai deja pe timpul domniei fiilor lui Alexandru cel Bun,
Țării Moldovei în domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504).
Teză de doctor în istorie. Manuscris la Biblioteca Națională
Ştefan şi Iliaş (1436-1442), acest sat exista de mai
a Republicii Moldova, p. 196. Cartier, 2018). multă vreme şi era pe atunci proprietatea lui Oţel
31
MEF, vol. I, Chişinău, 1961, p. 89-90, doc. nr. 34. pisarul. Acesta din urmă, se pare, îl primise în dar
32
DRH A, vol. II, Bucureşti, 1976, p. 101-102, doc. nr. 69. de la cei doi voievozi pentru slujbă dreaptă şi credin-
33
Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi. Mol-
dova, vol. I, 1398-1595, Buc., 1989, p. 252, doc. nr. 616. MEF, vol. II, p. 233-236, doc. nr. 74.
35

34
MEF, vol. II, p. 268-271, doc. nr. 85. Ibidem.
36

– 92 –
cioasă, dar care se întărea printr-un document scris, la 15 decembrie 151741). Din același hotar aflăm că
numit uric domnesc. Ulterior, satul de cealaltă parte moșia Chișinău avea un iaz cu zăgaz.
de Bâc a trecut drept moştenire fiului şi nepotului Întrucât Eremia vistiernicul, care era, de altfel,
lui Oţel pisarul. Cu părere de rău, izvorul indicat nu fiul pârcălabului de Orhei de pe timpul lui Ștefan cel
ne arată ce reprezenta acest sat până la Oţel pisarul, Mare – Galeș42 , era căsătorit cu Anușca, strănepoata
cui aparţinuse: vreunui boier sau unei comunităţi de lui Vlaicul pârcălab, se poate admite că pentru prima
ţărani liberi. Astfel că începuturile acestui sat se pi- dată cele trei localități învecinate Chișinău, Vistier-
erd în negura anilor. Despre aceasta pare să ne vor- nicii și Râșcani au fost un timp în posesia aceluiași
bească formula: „Iar hotarul... să fie după hotarul boier – Eremia vistiernicul, punându-se astfel înce-
vechi...”. Acest sat se va numi ulterior Vistiernici sau puturile nucleului viitorului târg și oraș Chișinău.
Visterniceni, nume ce vine de la rangul deținut de Dintre cele mai vechi localităţi din zona istorică
noul proprietar – Eremia vistiernicul, având prima a Chişinăului face parte şi satul Buiucani (Buicani,
mențiune documentară atestată tocmai la 2 august Buecani), care exista cel puţin încă din timpul lui
166637, şi avea hotar comun cu proprietățile logofă- Ştefan cel Mare. Astfel, într-un act domnesc, scris în
tului Oancea și cu moşia Chişinăului38. cancelaria de stat a lui Constantin Movilă la 20 au-
Pe aceeași vreme, de cealaltă parte a Bâcului, Ere- gust 1608, privitor la vechimea acestui sat, se arată:
mia vistiernicul poseda încă o moșie, din care la 12 „... Gligorie, fiul lui Miron şi vărul lui, Timotin, fiul
februarie 1525, prin testament „cu limbă de moar- lui Ion Zanciu şi Caisin, fiul lui Ciumeş şi Sava, fiul
te”, dăruiește o jumătate Mănăstirii Moldoviţa, da- lui Cârstea şi Stratin, toţi nepoţii lui Hodor şi dease-
nia fiind întărită de Ștefăniță voievod prin cartea sa meni vărul lor, Toader, fiul lui Tudoran şi fratele lui,
domnească39. În act se menționează în special că el Moldovan, nepoţii Părascăi şi ni s-au plâns cu mare
„a dat din dreapta sa ocină și cumpărătura sa, jumă- jeluire şi cu mare mărturie, spunând aşa, că uricul ce
tate de sat (nu se indică denumirea – n.n.) pe cealal- au avut bunicii lor, Hodor şi Părasca, de la Ştefan
tă parte a Bâcului (subl. n.), […] jumătate de sus și voevod cel Bătrân (astfel era numit în documentele
cu balta și cu moara în Bâc”, cumpărată de la același de mai târziu Ştefan cel Mare – n.n.) pe satul Bui-
Iacob, fiul lui Oțel pisarul. Hotarul acestei jumătăți cani ce este la Lăpuşna (ținutul Lăpușna – n.n.) pe
de sat „care este de cealaltă parte a Bâcului, în drep- Bâc şi cu loc de iaz de moară pe Bâc, acest uric s-a
tul Băii lui Albaș, la Fântâna Mare, […] să fie din pierdut din cauza tătarilor...”43. Aceeaşi informaţie
sus după hotarul vechi, iar din jos să fie începând de este confirmată în actul din 18 decembrie 1610: „...
la zăgazul iezerului Cheșenăului, în afară de hotarul nepoţii lui Petrea Crăhan, de bună voia lor, nesiliţi de
lui Șarpe postelnic, până la vârful dealului, care este nimeni, nici asupriţi şi au vândut ocina şi dedina lor
pe Togatin”40. După câte se pare, acesta este viitorul dreaptă, din privilegiul de cumpărătură, pe care l-au
sat Râșcani, care va fi înglobat mai târziu în limi- avut strămoşii lor de la Ştefan voevod cel Bătrân
tele orașului Chișinău, cu denumirea de cartierul (Stefan cel Mare – n.n.) […], două părţi din tot satul
Râșcani (menționat documentar pentru prima dată Buecani, care este pe Bâc...”44. Despre existenţa ace-
luiaşi sat Buiucani ne parvine o informaţie indirec-
37
A. Sava, Documente privitoare la târgul și ținutul Lăpușna, tă din acelaşi izvor şi din anii de domnie a lui Ioan
București, 1937, p. 99-100, doc. 76. După cum ar reieși din- Despot voievod (1561-1563)45. Însă cea mai sigură in-
tr-o serie de dovezi aduse la o judecată între Mănăstirea Că- formaţie despre existenţa Buiucanilor o avem din 20
priana și vornicul Constantin Râșcanu pe la 1801 pentru
un loc de moară în apa Bâcului, „la mănăstire […] s-a văzut
august,46 apoi din 5 octombrie47 1608, când diferiţi
un ispisoc vechiu din anii 7033 (1525) fevruarie 12 de la proprietari îşi vând părţile lor din moşia Buiucani.
domnul Ștefan voievod, pe jumătate de Visterniceni, ce-i de
cea parte de Bâc”, ceea ce ar însemna că satul numit „Vister- 41
DIR A, veacul XVI, vol. 1, București, 1953, p. 111-112, doc. 107.
nicii” deja exista pe la 1525 (MEF, vol. XI, Chișinău, 2008, 42
A. Eșanu, V. Eșanu, Epoca lui Ștefan cel Mare. Oameni, des-
p. 358-363, doc. nr. 289). tine și fapte, București, 2004, p. 368-372.
38
Vezi documentele din 17 iulie 1436 (DRH A, vol. I, doc. 43
DIR A. Veacul XVII, vol. II, Bucureşti, 1953, p. 171-172, doc.
nr. 158, p. 218-220) şi 1466 (DRH A, vol. II, doc. nr. 131, nr. 222. Vezi documentele din 20 august, 5 octombrie 1608
p. 187), precum şi scurtele comentarii ale editorilor acestor (MEF, vol. III, Chişinău, 1982, p. 54-57, doc. nr. 20, 21).
izvoare (DRH A, vol. I, p. 494, 508; vol. II, p. 482, 530). 44
DIR A, p. 335-336, doc. nr. 449.
39
MEF, vol. II, p. 256-258, doc. nr. 81. 45
Ibidem.
40
Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul 46
Ibidem, p. 171-172, doc. nr. 222.
XVI, vol. I, p. 224-225, doc. nr. 198 (în continuare, DIR A). 47
Ibidem, p. 182, doc. nr. 239.

– 93 –
Alte sate, care mai târziu la fel ca Buiucani, Dar la 29 noiembrie 161655 satul este vândut cu
Visterniceni, s-au contopit cu Chişinăul, sunt Pe- „180 de ughi de aur roșii” de către Salomia, jupânea-
tricani, cu prima mențiune documentară din 9 ia- sa lui Drăguș fost vornic, lui Constantin Roşca, mare
nuarie 148948, Spiroasa (ulterior Schinoasa), atestat vistiernic al Țării Moldovei. În acelaşi act de vânzare-
pentru prima dată la 11 martie 150249, Hruşca, care cumpărare, întărit de Radu Mihnea Voievod (1616-
apare pentru prima în documentele scrise în domnia 1619), se mai arată că satul Chişinău era înzestrat cu
lui Ștefăniță-Vodă (1517-1527)50, apoi în acte de la 1 mai multe locuri de moară pe râul Bâc. La 12 martie
și 12 martie 154851. 1617 același voievod, de rând cu alte moșii și părți din
Revenind la istoria propriu-zisă a satului Chi- moșii din diferite ținuturi, îi reîntărește aceluiași dem-
şinău, vom arăta că după mai bine de o sută de ani nitar satul Chișinău, indicându-se de astă dată încă
când satul Chişinău de pe râul Bâc s-a aflat în stă- un loc de iaz și altul de moară la Bâc56. Se pare, satul
pânirea fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lui Vlaicul Chișinău a rămas în posesia marelui vistiernic, apoi și
pârcălab, la 25 aprilie 1576 survine o schimbare mare vornic al Țării de Jos până la începutul domniei
importantă. Astfel, din cartea domnească de întări- lui Vasile Lupu (1634-1653). Se știe că în 1633 Con-
tură de la Petru Şchiopul, domnul Ţării Moldovei stantin Roşca cu alți boieri îl însoțea la Istanbul pe
(1574-1577, 1577-1578, 1582-1591), purtând această Miron Barnovschi Movilă (căruia turcii ulterior i-au
dată, aflăm că „Vasutca, fiica Măricăi, nepoata lui tăiat capul), eveniment după care același mare demni-
Eremia, ce a fost vistiernic, ce s-au chemat în călugărie tar devine om de încredere al lui Moise Movilă, domn
Evloghie, strănepoata lui Vlaicul52 , de bună voia ei, de al țării (25 iunie 1633-apr. 1634)57. Întrucât viito-
nimeni silită nici asuprită, şi a vândut ocina şi moşia rul domn Vasile Coci (Lupu) era principalul rival al
ei dreaptă, un sat cu numele Chişinăul pe Bâc, în lui Moise Movilă la tron, acesta din urmă îl trimite
ţinutul Lăpuşnei, şi cu mori în Bâc, din ispisocul pe Constantin Roșca să-l prindă pe vornicul Vasile
de întăritură, pe care l-a avut strămoşul ei Vlaicul Coci58, dar nu reușește, căci acesta fuge la Istanbul, de
de la Ştefan voievod cel Bătrân (Ştefan cel Mare – unde obține domnia Moldovei. Fostul domn Moise
n.n.), şi l-a vândut slugii noastre lui Drăguş, ce a fost Movilă cu o seamă de boieri, între care și Constantin
ureadnic în Iaşi, drept 500 galbeni tătăreşti”53. În Roșca, se refugiază în Țara Leșească, unde acesta din
acest răstimp, după cum reiese din izvorul citat, satul urmă se pare a murit (ante-1636). Urcând pe tron, Va-
Chişinău a crescut şi s-a dezvoltat cu mult, căci dacă sile Lupu (1634-1653) a purces la măsuri contra celor
pe timpul lui Vlaicul, pe la 1466, a fost cumpărat cu care au fost împotriva sa, unul dintre ei fiind Con-
120 de arginți tătăreşti, apoi după 110 ani, în 1576, stantin Roșca, căruia i s-au confiscat moșiile. Dacă
localitatea era vândută cu 500 de galbeni tătăreşti, unele dintre acestea au fost revendicate și împărțite
având de această dată şi mai multe mori pe Bâc. prin 163659, după moartea fratelui lor Constantin,
Timp de 40 de ani după 1576, Chişinăul s-a aflat între Gheorghe și Vasile Roșca, apoi satul Chișinău
în stăpânirea boierului Drăguş şi a urmaşilor săi a rămas să fie împărțit după bunul plac al lui Vasile
„Cârstea și Vasile, cu nepoții lor, Nicola și Ionașco și Lupu. Nu se cunoaște exact la ce dată, dar din docu-
Anghelina, fiii lui Ștefan Drăguș”54. mente ulterioare reiese că domnul țării a donat moșia
Chișinău „călugărilor de la Svânta mănăstire de la
Svânta Vineri și de la mănăstirea Balicăi” din Iași60.
48
DRH A, vol. III, doc. 44, p. 83-84. Astfel, din domnia lui Vasile Lupu Chișinăul va rămâ-
49
A. Sava, Documente privitoare la târgul și ținutul Lăpușna,
București, 1937, doc. 1, p. 1; A. Eșanu, Chișinău. File de is-
ne pentru mulți ani înainte moșie mănăstirească.
torie, Chișinău, Museum, 1998, p. 73. În cadrul evenimentelor din 1617-1618, legate de
50
Reconstruit după documentul din 1 martie 1548 (DIR A. campania lui Şkender-Paşa asupra Poloniei61, dom-
Veac. XVI, vol. 1, doc. 499, p. 556-557; MEF, vol. II, p. 287-
290, doc. nr. 91, 92). A. Eșanu, „Regeste și documente re- 55
MEF, vol. III, p. 119-121, doc. nr. 56.
construite”, în A. Eșanu, Chișinău. File de istorie, Chișinău, 56
DIR A, veacul XVII, vol. IV, p. 114-116, doc. 154.
Museum, 1998, p. 198. 57
Costin Miron. Letopisețul Țării Moldovei, în Costin Mi-
51
MEF, vol. II, p. 287-290, doc. 91, 92. ron, Opere. Ed. de P. P. Panaitescu, Buc., 1958, p. 104.
52
Aici este vorba de acelaşi Vlaicul, unchiul lui Ştefan cel 58
Ibidem, p. 105.
Mare, care intrase în posesia Chişinăului pe la 1466. 59
DRH A, vol. 23, București, 1996, p. 435-446, doc. 389.
53
MEF, vol. I, Chişinău, 1961, p. 89-90, doc. nr. 34. 60
DRH A, vol. 26, București, 2003, p. 169-170, doc. 186.
54
A. Eșanu, Chișinău. File de istorie, Chișinău, Museum, 61
Vezi: C. C. Giurescu, Istoria românilor. Vol. III, partea I,
1998, p. 84. ed. III-a, Bucureşti, 1944, p. 35-39.

– 94 –
nul Moldovei, Radu Mihnea, îşi stabili pentru un comunităților monahale ieșene, precum am arătat
timp tabăra în apropiere de satul Chişinău. De aici a în exemplul de mai sus, de Vasile Lupu. La 28 apri-
ajuns până în zilele noastre o scrisoare a voievodului lie 1642 Vasile Lupu expediază o dispoziție adresată
moldovean, de la 1 septembrie 1618, către Stanislav pârcălabilor de Lăpușna ca aceștia „să aleagă hotarul
Zolkiewski62 , prin care îşi propune serviciile de me- satului Chișinăului despre alte hotară și să pună și
diator în vederea încheierii păcii între poloni şi turci. stâlpi, ce este a Svintei mănăstiri a Svintei Vineri”69
Se pare că stabilirea taberei domneşti lângă Chişinău din Iași, de unde reiese că moșia Chișinău trece defi-
a fost dictată şi de faptul că acest sat era destul de nitiv în proprietatea acestui lăcaș monahal. În scurtă
mare şi important sub aspect economic şi strategico- vreme, la insistența călugărilor de la Sf. Vineri sunt
militar. Prin urmare, în această perioadă importantă, delimitate suplimentar hotarele moșiei Chișinău
Chişinăul, ca aşezare rurală, era în creştere. dinspre satul megieș Hrusca. Interesant este faptul
Din izvoare ulterioare mai aflăm că pe la 28 apri- că la această tocmeală au fost de față „oameni bă-
lie 1620 satul „Buecani”, țin. Lăpușna, devine de trâni c-au știut locul și semnele cele bătrâne”, între care
asemenea proprietate mănăstirească, fiind vorba de „popa Anton din Buecani, […] Pavăl din Muncești și
Mănăstirea Galata din Iaşi (Galata din Deal) cu hra- Chirilă de acolo, și Mustață cel bătrân, și Ostahie de
mul Învierea Domnului63 și de Mănăstirea „Erusali- acolo, și Șapco de Ghețăoani”, adică persoane din sa-
mului, unde este hramul Învierea lui Isus Hristos”64, tele limitrofe, care ulterior au fost înglobate în târ-
probabil a Sfântului Mormânt din Ierusalim65, căreia gul Chișinăului. Chişinăul a rămas în proprietatea
din 1618 îi era închinată mănăstirea ieșeană. Actele acestei mănăstiri până în primele decenii ale sec. al
din 28 aprilie și 4 mai 1620 mai arată că dania a fost XIX-lea.
făcută de Maria postelniceasa, soția lui Chiriță Du- Dacă e să ne referim la aspectul satului din pe-
mitrache Poleolog66, ca prin alt document din 5 apri- rioada respectivă (sec. al XV-lea și prima jum. a sec.
lie 1621 aceeași persoană să reconfirme aceeași danie al XVII-lea), Chişinăul era alcătuit dintr-un anumit
a moșiei „Buicani” către mănăstirea Galata67. număr de bordeie şi case de suprafaţă împletite din
Cu începere din 1641 sunt atestate primele for- nuiele şi lipite cu lut sau construite din lemn. Nu-
me de stăpânire mănăstirească şi asupra satului Chi- mărul lor se afla în permanentă creştere, deşi acest
şinău. Astfel, printr-o carte domnească de întăritură fapt era frânat de incursiunile destul de frecvente ale
de la 4 august 1641 Vasile vodă Lupu le dă dreptul tătarilor, turcilor, cazacilor şi polonilor (1509, 1513-
călugărilor de la mănăstirile Sfânta Vineri şi Balica 1514), care supuneau prădălniciilor, în primul rând,
din Iaşi să strângă zeciuiala de pe toate veniturile sa- ţinuturile de margine ale Ţării Moldovei. Ca oricare
tului Chişinău, din toate câte se cultivau pe această localitate populată de creştini, şi Chişinăul trebuia
moşie: „din toată pâine, den fân şi din legumi, şi din să aibă pe acele timpuri o biserică de lemn; fie ca ur-
in, şi cânepă, şi den tot venitul la sat, la Chişinău”68. mare a vechimii, fie a incendierii repetate a localităţii
Tot prin acest act mănăstirile mai sus-pomenite îşi de către invadatori, aceasta a dispărut fără urmă.
revendică dreptul de proprietate asupra moşiei Chi- Deşi mai multă vreme Chişinăul s-a aflat departe
şinău, fără a se indica în baza căror drepturi sau do- de marile căi şi centre comerciale ale Ţării Moldovei,
cumente se face acest lucru, probabil, fiind donate totuşi pe râul Bâc, care pe atunci era mult mai bogat
în apă, se făcea ieşirea la Nistru, iar de acolo – la căi-
62
Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese le comerciale spre Soroca, Hotin ş.a., în nord, şi spre
din arhivele polone. Secolul al XVII-lea, Bucureşti, 1983, p.
93-94, doc. nr. 40.
Tighina, Cetatea Albă, în sud. Însă, treptat, situaţia
63
MEF, vol. III, Chișinău, 1982, p. 152-153, doc. 76. Chişinăului începe să se schimbe, mai ales din a doua
64
DIR A. Veacul XVII, vol. IV, Bucureşti, 1956, p. 466-467, jumătate a sec. al XVI-lea, după ce în urma campa-
doc. nr. 588, p. 470, doc. 593; MEF, vol. III, p. 145-147, niei lui Suleiman Magnificul (1538), oraşul Tighina
doc. nr. 72. este transformat în raia turcească, iar Bugeacul şi îm-
65
DIR A. Veacul XVII, vol. V, Bucureşti, 1957, p. 40-41, doc.
nr. 42.
prejurimile Căuşenilor sunt date de către otomani
66
DIR A, veacul XVII, vol. IV, Bucureşti, 1956, p. 466-467, în stăpânirea tătarilor nohai. Ca urmare, târgul şi
doc. nr. 588. centrul de ţinut Lăpuşna, prin care trecea vechea cale
67
DIR A, veacul XVII, vol. V, Bucureşti, 1957, p. 40-41, doc. comercială Suceava-Iaşi-Lăpuşna-Tighina-Cetatea
nr. 42. Albă, sunt puse tot mai frecvent în pericol din par-
68
MEF, vol. IV, Chişinău, 1986, p. 30-31, doc. nr. 5; DRH A,
vol. 26, București, 2003, p. 169-170, doc. 186. DRH A, vol. 26, București, 2003, p. 371, doc. 434.
69

– 95 –
tea turcilor şi tătarilor. În aceste condiţii negustorii te secundar au avut mănăstirile în stăpânirea căro-
moldoveni şi străini caută noi căi mai sigure70, oco- ra se aflau moşiile Chişinăului şi Buiucanilor, care
lind tot mai des târgul Lăpuşna şi croindu-şi cale de trimiteau la faţa locului în calitate de administra-
la Iaşi (devenită capitală și reședință voievodală pe la tori călugări dintre cei mai experimentaţi în aseme-
mijlocul sec. al XVI-lea), pe o linie situată ceva mai nea treburi. Căci se ştie că moşiile mănăstireşti erau
la nord de acest centru de ţinut, trecând tot mai frec- mult mai bine administrate, iar muncile agricole şi
vent prin imediată apropiere de Chişinău. Astfel, pe alte activităţi gospodăreşti şi chiar comerciale erau
fundalul decăderii economice a oraşului şi a târgului mult mai bine gospodărite decât pe moşiile stăpânite
Lăpuşna (pustiite de incursiunile turcești și tătărești de boieri. Drept urmare, toate acestea contribuiau nu
din 1538, 1574) până la transformarea sa într-un sat numai la o sporire a veniturilor mănăstirilor, dar şi la
obişnuit71, creşte rolul Chişinăului. Se pare că răstur- o îmbunătăţire a stării economice a fiecărei gospodă-
narea aceasta de situaţie în favoarea Chişinăului s-a rii ţărăneşti, în parte, şi a localităţii, în general. Prin
produs mai ales pe timpul domniei lui Vasile Lupu, toate acestea Chișinăul face un pas hotărâtor spre a
căci deja pe la 1641, când această localitate trece în deveni centru comercial și meșteșugăresc.
stăpânirea mănăstirilor ieşene, se constată o creştere În urma transformărilor care au avut loc la Chişi-
evidentă a localităţii şi a populaţiei sale, între care, în nău pe timpul domniei lui Vasile Lupu şi a urmaşilor
afară de ţărani liberi şi vecini (ţărani şerbi), aici sunt săi în tronul Ţării Moldovei, localitatea, în pofida
stabiliţi meşteşugari, negustori, precum şi reprezen- incursiunii tătaro-căzăcești din 165072 , face un salt
tanţi ai unor categorii sociale mai înstărite (slujitori, destul de important în evoluţia sa, ridicându-se trep-
curteni, călăraşi). Pământurile fertile din jurul satu- tat (fiindu-i de facto recunoscut) la rangul şi statutul
lui permiteau lărgirea suprafeţelor arabile şi creşterea de târg, adică de mic orăşel. Probabil, deja pe tim-
cantităţilor de cereale recoltate. pul acestui domn Chişinăul era un mic târg, adică
Schimbările demografice pozitive a populaţiei și centru comercial nu prea mare. Călătorul turc Evlia
valorificarea continuă a pământurilor din jurul Chi- Celebi, descriind diferite localităţi şi oraşe din Mol-
şinăului încă de pe la mijlocul sec. al XVII-lea duc la dova către perioada imediat următoare a domniei lui
apariţia unor neînţelegeri dintre locuitorii acestei aşe- Vasile Lupu (1665), arată, printre altele, că în Bârlad
zări cu diverşi proprietari ai moşiilor învecinate ale erau 200 de prăvălii şi dughene mari şi mici, la Ţuţo-
Visternicenilor şi Buiucanilor. Drept urmare, în izvoa- ra şi Hotin câte 50 ş.a. El constată că erau multe pră-
rele vremii se precipită informaţii că locuitorii acestor vălii şi la Chişinău, fără a indica un număr concret73.
din urmă sate înaintează jalbe, plângeri în diferite in- Călătorul otoman ne lasă şi unele descrieri ale aspec-
stanţe precum că cei din Chişinău intră cu fâneţe şi tului general al târgurilor şi al oraşelor de atunci ale
arătură în moşiile lor. Pe locurile defrişate erau sădite Moldovei. Despre Chişinău el relatează că aici casele,
viţă-de-vie şi livezi; heleşteiele şi apele curgătoare din la fel ca la Bender, Vaslui, Hotin ş.a., sunt constru-
preajmă aduceau venituri bune în peşte şi ofereau con- ite din lemn şi sunt acoperite cu stuf, paie sau şin-
diţii pentru construcţia unor mori de apă. Pădurile drilă74. Călătorii străini Niccolo Barsi, acelaşi Evlia
bogate din apropiere puneau la dispoziţie material re- Celebi ş.a., în notele lor de călătorie, arată că în vatra
lativ ieftin pentru înălţarea caselor de locuit şi a unor oraşelor, a târgurilor, inclusiv la Chişinău, chiar şi în
construcţii edilitar-gospodăreşti, adăposturi pentru partea lor centrală, casele, gospodăriile aveau ogrăzi,
vite, stâne. La toate acestea s-au mai adăugat anii pri- curţi largi, împrejmuite cu garduri de stuf sau împle-
elnici de pace din timpul îndelungatei domnii a lui tite din nuiele. Pe lângă case erau plasate construcţii
Vasile Lupu, precum şi strămutarea căii comerciale. auxiliare pentru animale, pentru păstrarea roadelor
La ameliorarea stării economice a Chişinăului în şi a produselor alimentare75.
anii ’40-’50 ai sec. al XVII-lea un rol nici pe depar-
72
Costin Miron, Letopiseţul Ţării Moldovei..., în Miron Cos-
70
I. Chirtoagă, „Pagini din istoria unor locuri memoriale”, în tin, Opere, Bucureşti, 1958, p. 131-134.
Revistă de istorie a Moldovei, Chişinău, 1990, nr. 2, p. 61; 73
Călători străini despre Ţările Române, vol. III, Bucureşti,
D. Agachi, „Restructurarea căilor de comunicaţie din Mol- 1971, p. 72 (în continuare, Călători străini...); Эвлия Че­ле­
dova medievală în context central şi sud-est–european”, în би, Книга путешествия, вып. 1, Москва, 1961, с. 199.
Itinerarii istoriografice, Iaşi, 1996, p. 315-325. 74
Ibidem, p. 45.
71
A. Eșanu, V. Eșanu, „Lăpușna medievală în secolele XIV- 75
Călători străini despre Ţările Române, vol. V, Bucureşti,
XVIII”, în Lăpușna. Studii de istorie și arheologie, coord. 1973, p. 75; Э. Челеби, Книга путешествий, вып. 1,
Gheorghe Postică, Chișinău: Masterprint, 2015, p. 27-66. Москва, 1961, с. 45, 176.

– 96 –
Se pare că încă domnul Vasile Lupu începe să de- a Moldovei78. Acelaşi autor, dar de astă dată la 1684,
vină conştient de importanţa Chişinăului ca târg. în Poema polonă, enumerând şi descriind ţinuturile
Probabil, aceasta îl face să iniţieze, după cum admit Ţării Moldovei, arată că în ţinutul Lăpuşnei se află
unii cercetători, construirea unei biserici domneşti în oraşul Lăpuşna şi „orăşelul Chişinău” 79.
localitate. Unul din urmaşii săi la tronul Ţării Mol- Aşadar, în perioada de la Vasile Lupu până la
dovei, Eustratie Dabija (1661-1665), chiar încearcă să Dumitraşco Cantacuzino, domn al Ţării Moldo-
consolideze şi să lărgească târgul Chişinăului, dân- vei (1684-1685), Chişinăul devine treptat târg, apoi
du-i în acest scop întreaga moşie a Visternicenilor. orăşel, aflându-se în această perioadă în continuă as-
Astfel, într-un uric domnesc de la Eustratie Dabija, censiune economică, aflându-se ca şi mai înainte în
document care nu s-a păstrat, dar conţinutul căruia stăpânirea Mănăstirii Sfânta Vineri din Iaşi. Însă dez-
ne-a parvenit dintr-un izvor ulterior, Chişinăul este voltarea de mai departe a orăşelului întâmpină piedici
numit târg, pentru lărgirea căruia se dăruieşte din mari, din cauza stăpânirii otomane, a incursiunilor
partea acestui domn moşia Visterniceni. de jaf ale turcilor, tătarilor şi polonilor (1686-168780),
După cum am arătat mai sus, către 1666, în urma a opreliştilor, a impozitelor şi a prestaţiilor în mun-
creşterii masive a târgului Chişinău, târgoveţii ies că şi în bani, îndeplinite de chişinăuieni în favoarea
din moşia lor și își fac fâneţe şi arătură în moşia Bu- stăpânilor moşiei şi a statului. Devastator şi deosebit
iucanilor. Acest fenomen reprezintă primul pas spre de greu pentru economia Ţării Moldovei era iernatul
contopirea celor două localităţi. Mai târziu, în sec. diferitor detaşamente de oaste turcească şi tătărească.
al XVIII-lea, mulţi târgoveţi din partea locului, în De obicei, acestea din urmă iernau în satele şi oraşele
scopul desfacerii cât mai avantajoase a mărfurilor, ies ţării pe contul băştinaşilor. O asemenea povară nu a
din vatra veche a Chişinăului şi a moşiei sale, aşezân- ocolit nici Chişinăul. Astfel, într-un document din
du-se şi construindu-şi case şi dughene mai aproape 25 aprilie 1670 se aminteşte de iernatul la Chişinău a
de drumul care venea dinspre Iași spre Chișinău. lui Ahmet-Paşa de Silistra81, cu o samă de oaste.
Stăpânii moşiei satului Buiucani, sus-numitele mă- Cu toate acestea, treptat, pe parcursul ultimului
năstiri, s-au alarmat mult pe motivul că târgoveţii sfert al sec. al XVII-lea şi în prima jumătate a sec. al
chişinăuieni şi-au construit case şi dughene pe mo- XVIII-lea, Chişinăul devine un important centru
şia Buiucanilor, adresându-se la judecata domneas- comercial al ţării, în care se consolidează comerţul
că pentru a li se face dreptate şi a delimita din nou permanent de iarmaroc. Apare comerţul stabil, sus-
hotarele celor două localităţi. Aceste evenimente au ţinut de cârciumi şi dughene ale unor neguţători din
căpătat reflectare în mai multe documente hotarnice partea locului, precum şi ale mănăstirilor şi episcopi-
din această perioadă76. ilor. Astfel, pe la 1676 o oarecare călugăriţă Dorof-
Puţin mai târziu, pe la 12 martie 1666, când tea a dăruit episcopiei de Huşi trei dughene în târgul
domnul Gheorghe Duca (1665-1666) întărea postel- Chişinău cu toate veniturile82 .
nicului Toader satul Buiucani, ţinutul Lăpuşna, aflat Cercetările din ultima vreme au arătat că în gene-
în imediata apropiere a Chişinăului, se spune, prin- ral mănăstirile erau foarte active în comerţul de la ora-
tre altele, că „cine va ara sau va cosi pre acest hotar a şe, posedând aici numeroase case, dughene, cârciumi,
boiarinului nostru, ce mai sus scriem, ori târgoveţii prin care să-şi poată realiza producţia meseriaşilor de
de Chişinău ori alţi oameni, ca să le ia a zecea (parte) pe domenii, la fel şi băuturile produse în urma prelu-
şi nime să nu cutiaze a ţine sau a opri priad (de acum crării roadei viilor, pomilor fructiferi ş.a.83. De aceea,
înainte – n.n.)” 77. Din documentul citat observăm că
locuitorii Chişinăului sunt numiţi târgoveţi şi, prin 78
Miron Costin, Opere, Bucureşti, 1958, p. 216.
urmare, pe atunci localitatea era de o anumită vre- 79
Ibidem, p. 391.
me recunoscută drept târg, adică orăşel. Ceva mai 80
Însemnări de pe manuscrise și cărți vechi din Țara Moldovei.
târziu, la 1677, celebrul cărturar şi cronicar moldo- Un corpus editat de I. Caproșu și E. Chiaburu, vol. I (1429-
1750), Iași, 2008, p. 312.
vean Miron Costin (1633-1691), în Cronica polonă, 81
Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Centrală a
include Chişinăul în numărul oraşelor Ţării de Jos Statului, vol. III, 1653-1675, Bucureşti, 1968, p. 410, doc.
nr. 1938.
76
Vezi, de exemplu, documentul din 12 iulie 1744, 12 iulie 82
A. Sava, Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei,
1748 (A. Eșanu, Chișinău. File de istorie, Chișinău, Muse- Buc., 1937, p. 131, doc. 106.
um, 1998, p. 114-115, 117-118). 83
P. Cocârlă, Târgurile Moldovei în epoca feudală (sec. XV-XVI-
77
MEF, vol. V, Chişinău, 1987, p. 140-141, doc. nr. 56. II), Chişinău, 1991, p. 129.

– 97 –
la Chişinău, care era situat pe moşie mănăstirească, o polonez Jan Sobieski în Moldova din 1683, Chişi-
parte din dughene şi cârciumi aparţineau mănăstiri- năul este ocupat de un detaşament de cazaci, iar în
lor, iar altă parte - târgoveţilor. 1690 este devastat de turci şi tătari. În 1739 tătarii
Aşadar, cu începere din epoca lui Vasile Lupu au ars din nou Chişinăul91 pentru a nu-l lăsa pradă
până către finele sec. XVII, Chişinăul are o evoluţie uşoară armatei ruse. Atât până, cât şi după retragerea
destul de spectaculoasă, ajungând la rangul de târg, armatei ţariste din Ţara Moldovei (1739)92 , Chişină-
apoi de orăşel, impunându-se în câmpul de vedere al ul începe să se refacă în vatra veche, şi în teritoriile
multor călători şi cărturari ai vremii. Chișinăul este din vecinătate. Treptat, în deceniile următoare, îşi
menționat de Dimitrie Cantemir în Descriptio Mol- lărgeşte hotarele, încât unele mahalale şi ulicioare
doviae, finisată în 171684. au ocupat spaţii din moşia satului Buiucani, care era
Ulterior, în izvoare apar şi alte sate în vecinătatea stăpânită de altă mănăstire ieşeană, Galata. Drept
Chişinăului, fiind vorba de Gheţioani (menționat urmare, o parte a Chişinăului se pomeni a fi stăpâ-
în domnia lui Vasile Lupu, 1634-165385), Măncești nită de Mănăstirea Galata93, iar partea veche a ora-
(azi, Munceşti, prima mențiune documentară la 2 şului a continuat să fie stăpânită de Mănăstirea Sf.
februarie 164686), Ceucani (azi, Ciocana, menționat Vineri. În legătură cu aceasta, a izbucnit un conflict
pentru prima dată la 27 ianuarie 1680)87, Vovin- de lungă durată între cele două mănăstiri, Galata şi
ţeni (menționat pentru prima dată la 21 decembrie Sf. Vineri, pentru delimitarea hotarelor dintre moşia
1720)88 ş.a. Istoria Chişinăului de mai târziu este Chişinău şi satele din vecinătate. Atât demnitarii lo-
strâns împletită cu cea a satelor menţionate, căci cali, serdarul Năstase Lupu, cât şi cei împuterniciţi
acestea, treptat, pe parcursul sec. XVIII-XIX, au de- din capitală în frunte cu vistiernicul Vasile Măzăra-
venit suburbii ale Chişinăului, iar pe parcursul sec. che (Mazarachi) au întâmpinat mari dificultăţi în re-
al XX-lea s-au integrat total în sectoarele și cartierele zolvarea acestui litigiu, deoarece cele două localităţi
orașului, iar vechile lor nume se regăsesc în toponi- (Chişinău şi Buiucani) se contopiseră94. Conflictul a
mia urbană a capitalei până astăzi ca denumiri ale durat încă multă vreme, fiind implicaţi diferiți dom-
unor sectoare, cartiere, străzi și stradele89. ni ai ţării, mitropoliţi, înalți dregători domnești, o
Transformarea treptată a Chişinăului în aşezare mulţime de târgoveţi chişinăuieni şi locuitori ai sa-
urbană i-a făcut pe locuitorii săi să-şi revendice tot telor megieşe.
mai mult drepturile lor de târgoveţi şi orăşeni. Din Către mijlocul sec. al XVIII-lea, deşi a crescut cu
a doua jumătate a sec. al XVII-lea – înc. sec. al XIX- mult în comparaţie cu localităţile din împrejurimi,
lea chişinăuienii luptă aproape permanent pentru a Chişinăul continuă să aibă în mare parte înfăţişarea
ieşi de sub stăpânirea mănăstirească şi pentru obţi- unei localităţi rurale mai de proporţii. În afară de co-
nerea tuturor înlesnirilor şi privilegiilor pe care le merţ şi meşteşugărit, mulţi locuitori ai săi continuau
aveau din moşi-strămoşi oraşele mai vechi ale Ţării să aibă ocupaţii agricole. Arau, semănau grâu, mei,
Moldovei. În acest scop, mulţi locuitori ai Chişinău- in, cânepă, legume, creşteau animale, cultivau viţă-
lui nu plăteau zeciuiala şi refuzau să presteze diferite de-vie, pomi, pescuiau ş.a. În a doua jumătate a sec.
munci în favoarea mănăstirilor90. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea, Chişinăul a
În aceşti ani locuitorii Chişinăului au trăit şi tim- continuat să crească, însă, ca şi mai înainte, îşi croia
puri mai grele. Astfel, în perioada campaniei regelui noile ulicioare şi mahalale pe malul drept al Bâcului.
Conform catagrafiei populaţiei Moldovei din
84
Dimitrie Cantemir, Descrierea stării de odinioară şi de as-
tăzi a Moldovei. Studiu introductiv, notă asupra ediţiei şi
1774, efectuată de administraţia armatei ruse, în
note de Valentina şi Andrei Eşanu. Traducere din limba la- Chişinău erau 162 de contribuabili95 (adică aproxi-
tină şi indici de Dan Sluşanschi. Bucureşti, Institutul Cul-
tural Român, 2007, p. 158, 271. 91
AAȘM, F. 18, R. 10, D. 35.
85
A. Eșanu, „Regeste și documente reconstruite”, în A. Eșanu, 92
История Кишинева, Кишинев, 1966, с. 23-24.
Chișinău. File de istorie, Chișinău, Museum, 1998, p. 199. 93
MEF, vol. VI, Chişinău, 1992, p. 150-153, doc. nr. 52.
86
DRH A, vol. XXVIII, București, 2006, p. 224-225, doc. 284. 94
И. Н. Халиппа, „Документы XVII-XVIII вв., касающи-
87
MEF, vol. VI, Chișinău, 1992, p. 118-120, doc. 36. еся села Буюканы ныне предместие гор. Кишинева”, in
88
A. Eșanu, Chișinău. File de istorie, Chișinău, Museum, Труды Бессарабской Губернской ученой архивной комис-
1998, p. 97-99. сии, том II, Кишинев, 1902, с. 240-242.
89
Vezi: Chișinău. Bulevarde. Străzi. Piețe. Parcuri. Ghid enci- 95
MEF, vol. VII, partea II. Alcătuirea, cuvântul introductiv
clopedic, Chișinău, 2017. şi comentariile de P. Dmitriev, Chişinău, 1975, p.426-428,
90
История Кишинева, Кишинев, 1966, с. 23. 432-435.

– 98 –
mativ 800 de locuitori). Având în vedere că atunci iar un martor ocular, de astă dată băștinaș, scria că
erau timpuri de restrişte, fiind în plină desfăşurare „au ars Chișinău întru ace zi când s-au dus moscalii
războiul ruso-turc din anii 1768-1774, mulţi locu- din Țara Moldovii. Și au ars olița di la Buicani în jos,
itori din localităţile aflate în preajma teatrului de până, la F… jidovul, miercuri înspre joi din săptămâ-
război, inclusiv din Chişinău, erau fie robiți (cum re- na luminată […] 1792”100. Despre starea de spirit a
iese din inscripția de pe stela funerară descoperită la populației Chișinăului în urma războiului ruso-turc
Biserica Sfântul Ilie din Chişinău: „Acest stâlp l-au din 1786-1792 aflăm din impresiile de călătorie din
ridicat robul lui Dumnezeu Ştefan Nouor, pentru po- 1793 ale lui Struve, un angajat al armatei ruse, căruia
menirea lui şi a părinţilor lui: Diaconu Nouor, Maria, cineva „i s-a plâns […] de situația cu totul nenorocită
Vasile, Maria şi Axinia, Gafiţa ce s-au robit de tătari. în care o adusese războiul”101.
V let 1781 mai 11”96), fie fugari sau înrolaţi voluntari În pofida tuturor greutăţilor, oraşul se refăcea
de partea armatei ţariste, și mulţi dintre aceştia nu din nou, devenind către sfârşitul sec. al XVIII-lea un
erau înregistraţi printre contribuabili. Prin urmare, centru comercial tot mai important. Numai într-un
pe timp de pace numărul locuitorilor oraşului Chişi- document din 1797 figurează numele a 57 negustori
nău trebuia să fi fost mai mare. În afară de populaţia din Chişinău. Creşte şi se diversifică asortimentul
băştinaşă românească, aici locuiau, conform unui că- mărfurilor neguţătorilor locali şi străini. De exem-
lător străin97, greci, armeni, evrei, aromâni ş.a. plu, dintr-o informaţie de la 1741 reiese că negustorul
Pe la 1788, când armata rusă reintrase în Ţara David din Chişinău avea în dugheană spre desfacere:
Moldovei, Chişinăul este din nou incendiat de turci. „un poloboc de holercă de 80 de lei, 1100 ocă de tutun,
Un martor ocular al evenimentelor, Von Raan, scrie 75 ocă de bumbac tare, miei şi orez de 120 lei, frân-
la 22 decembrie a anului în curs că „Chişinău, înainte ghii de 70 lei, un poloboc de dohot de 32 lei, 60 drobi
de devastarea lui, a fost un oraş de mijloc; dar când l-au de sare, 30 ocă de aramă, 30 părechi de ciubote şi ceva
părăsit turcii în retragere, l-au incendiat după obiceiul oale”102 . Din alte izvoare mai aflăm că în anul 1765,
lor. O privelişte care te emoţionează este de a vedea de- prin vama de la Movilău trec mai multe încărcături
vastări noi la fiecare pas, de a vedea distrugeri la care se cu mărfuri, ce urmau să fie desfăcute pe pieţele de
dedă numai inamicul barbar. Aici se văd sobe şi coşuri, la Chişinău. Astfel, negustorul evreu Moscu duce 2
resturi ale celor mai bune case, care au fost aproximativ care, trase de câte 4 boi, cu pânză leşească; negustorii
în număr de 300. Prăvăliile negustorilor, care formau români Teodor şi Sofian transportă 3 care cu in la
un pătrat de piatră de 300 de stânjeni* împrejur, zac Chişinău; Donici, alt negustor român, duce 7 „tes-
sub cenuşă, tot aşa, cum şi vreo 6-7 biserici”98. Calcu- tele singeap” la Chişinău, cu blănuri, iar Mihălache
lând după aceeaşi metodă, numărul populaţiei Chi- şi cu Stoian trec vama de la Movilău cu 2 care de 4
şinăului trebuia să atingă pe atunci cifra de cel puțin boi cu in lipovenesc, care ţineau calea de asemenea
1500 de oameni. Pe timpuri grele, când dădeau năvală spre târgul Chişinăului103. Pe lângă faptul că aceste
străinii şi oraşul era devastat şi incendiat, populaţia lui exemple ne vorbesc despre diferite mărfuri aduse din
se refugia în satele şi pădurile din împrejurimi. Ast- străinătate spre a fi vândute la Chişinău în cantităţi
fel, în urma unei incursiuni tătărești, poate în mer- destul de mari, ele ne mai arată că piaţa oraşului era
sul războiului ruso-turc din 1786-1792, întreg târgul destul de atractivă pentru mulţi negustori.
Chișinăului s-a mutat în adâncul Codrilor, „în Poia- Se diversifică şi spectrul specializărilor meşteşu-
na Mândra, la 3 vârste de la mănăstirea” Hârjauca99, găreşti. Aici se întâlnesc ateliere de cizmărie, precum
se vede din „Catastiful cizmarilor din Chişinău”
96
Șt. Berechet, „Cinci biserici vechi din Chişinău”, în Comi- din 30 august 1811104, ateliere de fierărie, tâmplărie,
siunea monumentelor istorice. Secţia din Basarabia. Anuar, cusătorie. Se dezvoltă mica industrie de prelucrare a
Chişinău, 1924, p. 144. produselor agricole. Apar mici fabrici de vin, abatoa-
97
N. Iorga, Istoria românilor prin călători străini, București,
1981, p. 413. 100
Ibidem, nr. 163, p. 98.
98
Фон Раан, Перечень из собственного своего журнала в 101
N. Iorga, Istoria românilor prin călători străini, București,
продолжении прошедшей войны при завоевании Молда- 1981, p. 411.
вии и Бессарабии с 1787 по 1790 годы, Кишинев, 1891, с. 102
N. Iorga, Istoria comerţului românesc. Epoca mai nouă, Bu-
51; Șt. Ciobanu, Chişinăul, Chişinău, 1996, p. 17. cureşti, 1937, p. 25-26.
99
Documentul din 16 iunie 1852 (Paul Mihail, Mărturii de 103
Gh. Ghibănescu, „Catastihul vămilor Moldovei (1765)”, în
spiritualitate românească din Basarabia, Chișinău, Știința, Ioan Neculce (Iaşi), 1922, fasc. 2, p. 205.
1993, p. 282-283, nr. XXII). 104
A. Eșanu, Chișinău. File de istorie, Chișinău, Museum, 1998.

– 99 –
re, mori de apă, ateliere de prelucrare a pieilor. Unii În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, la
meşteşugari îşi vindeau singuri produsele, alţii le în- Chişinău au fost dislocate diverse unităţi ale arma-
credinţau negustorilor. Este utilizat tot mai frecvent tei ruse109. Populaţia oraşului înregistrează o creştere
cântarul. Monopolul vânzării băuturilor alcoolice considerabilă pe seama refugiaţilor. După unele eva-
aparţinea mănăstirilor. Pe la 1798, în Chişinău îşi luări, pe la 1812 Chişinăul număra circa 7-12 mii de
desfăşurau activitatea comercială 70 de dughene şi locuitori. Prin 1814, în Chişinău era deja 2109 case,
30 de cârciumi105. La pieţe şi iarmaroace îşi vindeau 7 biserici şi o mănăstire. Tot în acest an sunt înregis-
produsele mănăstirile, ţăranii satelor din împreju- trate 448 de dughene. O dată pe săptămână îşi des-
rimi, precum şi negustorii veniţi din alte oraşe ale chidea porţile un mare iarmaroc. În primele decenii
Moldovei. Tot aici puteau fi văzuţi şi negustori stră- ale sec. al XIX-lea, la Chişinău îşi desfăşoară activita-
ini, în special turci. La intersecţia sec. al XVIII-lea tea mulţi meşteşugari, care erau uniţi în bresle. Aici
cu al XIX-lea s-au contopit aşezările de pe ambele activează 22 de ateliere de pielărie, 18 – de producere
maluri ale Bâcului, formând practic o singură locali- a lumânărilor, 4 – de fabricare a săpunului, 3 vopsi-
tate, iar importanţa Chişinăului ca centru comercial, torii110 ş.a.
meşteşugăresc şi agricol este în creştere. De aseme- În extinderea sa Chişinăul se apropia tot mai mult
nea, se schimbă aspectul urbei de pe Bâc. Aici încep de satele din împrejurimi: Buiucani, Visterniceni,
a se stabili şi a-şi construi case mari de locuit boieri şi Munceşti, Mălina. Însă construcţia haotică, ulicioa-
negustori bogaţi. În această perioadă sunt construite rele întortocheate şi neamenajate, bordeiele şi marea
primele case cu etaj, care aparţineau lui Andronache majoritate a caselor fără etaj făceau ca Chişinăul să
Donici, autorul vestitului cod de legi106, şi stolnicului se prezinte mai curând ca o mare aglomeraţie rurală
Dimitrie Râşcanu, de cealaltă parte a Bâcului. Cu- decât urbană. Cu toate acestea, din ultimele decenii
noscutul cercetător al trecutului oraşului Gheorghe ale sec. al XVIII-lea, în Chișinău începe să se profile-
Bezviconi, într-un studiu al său, arată că aceste edifi- ze un centru civic, având în prim-plan Ulița Mare, în
cii au fost serios deteriorate de cutremurul din 1821 perimetrul Bisericii Sf. Ilie și al pieței din preajma ei,
și ulterior s-au dărâmat cu totul107. prima stradă a orașului menționată în documentele
Multă daună şi ruină au provocat oraşului Chi- vremii111.
şinău, ca şi întregii Ţări a Moldovei, războaiele ru- Populaţia oraşului presta diverse impozite atât în
so-turce din sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al folosul mănăstirilor Galata şi Sfânta Vineri, cât şi al
XIX-lea. Acestea nu numai că dezorganizau și ruinau vistieriei ţării. Mulţimea dărilor provocau deseori
economia, dar şi atrăgeau un număr mare de oameni nemulţumiri şi conflicte, momente care se desprind
în operaţiile militare, în aprovizionarea părţilor be- frecvent din izvoarele vremii.
ligerante cu alimente, furaje, mijloace de transport, Aşadar, pe parcursul sec. al XVIII-lea şi la înce-
repararea căilor de acces, podurilor şi cetăţilor. Lăsat putul sec. al XIX-lea, deşi în repetate rânduri fusese
în ruină după fiecare din aceste războaie, Chişinăul teatrul unor acţiuni militare de amploare în cadrul
era refăcut prin munca celor mulţi. Însă chiar și pe războaielor ruso-otomane, oraşul Chişinău a cunos-
timp de pace, nu rareori, asupra meleagului nostru cut o continuă creştere ca centru urban economico-
se abăteau și dezastre naturale, cum ar fi cutremure- meşteşugăresc şi comercial, care juca un rol tot mai
le de pământ din 26 martie 1790, din 27 noiembrie important la scara întregii ţări.
1793, din 14 octombrie 1802, sau din invazia lăcus-
telor din 1800108.

105
N. Iorga, Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor,
vol. XXI, Bucureşti, 1911, p. 116-118. 109
Conform documentului din 12 iunie 1808, la Chișinău și
106
Este vorba de Adunarea cuprinzătoare în scurt din cărţile Orhei era dislocată divizia a 16-a a armatei ruse (Documen-
împărăteştilor pravile a lui Andronache Donici (Iaşi, 1814), te privitoare la istoria Țării Moldovei în perioada războiului
care a fost aplicată pe larg în Basarabia. ruso-turc din 1806-1812. Vol. 1: Noiembrie 1806-iulie 1808.
107
Gh. Bezviconi, Semimileniul Chişinăului, Chişinău, 1996, Ed-a a II-a, volum întocmit de D. Dragnev, L. Svetlicinâi, T.
p. 20. Candu et al., Bacău, 2016, p. 262, doc. 279).
108
P. Cernovodeanu, P. Binder, Cavalerii apocalipsului. Cala­ 110
История Кишинева, Кишинев, 1966, с. 36.
mi­tăţile naturale din trecutul României (până la 1800), Bu­ 111
Șt. Plugaru, T. Candu, Episcopia Hușilor și Basarabia (1598-
cureşti, 1993, p. 182. 1949) (Istoric și documente), Iași, 2009, p. 273-274, nr. 82.

– 100 –
VAMA DOMNEASCĂ ȘI POȘTA VECHE A CHIŞINĂULUI

Andrei EȘANU, Valentina EȘANU

În procesul de devenire a Chișinăului târg, oraș și istoria concretă a vămii de la Chişinău am reuşit să
centru administrativ al ținutului Lăpușna, apoi și al depistăm doar câteva informații disparate. Astfel, în-
ținutului Lăpușna-Orhei – transformări care au loc tr-o carte domnească de la Grigore al II-lea Ghica din
pe parcursul celei de a doua jumătăți a sec. al XVII- 10 octombrie 1740 aflăm că voievodul miluieşte mă-
lea și a primei jumătăți a sec. al XVIII-lea –, aici sunt năstirii de la Chişinău3 din venitul vămii domneşti
instituite un șir de structuri la nivelul întregii Țări a din partea locului „câte 2 ocă de untdelemn şi câte o
Moldovei. litră de tămâe pi lună”. Aceste mile – se arată în fina-
Una din asemenea instituții înființate în Chiși­ lul hrisovului domnesc – „să o aibă a lua popii, ci vor
nău, care se afirmă pe parcursul sec. al XVIII-lea, a fi la ace mănăstire, pe toate lunile, în toţi anii [...] de
fost vama domnească. Aceasta apare aici în condiţiile la vama gospod de la Chişinău (subl. n.)”4. Aceste
când creşte rolul căii comerciale care trecea prin Chi- relatări sunt în acelaşi timp şi o primă atestare do-
şinău ducând spre Tighina şi Cetatea Albă, precum cumentară certă a acestei structuri vamale domnești
şi ca urmare a creşterii oraşului Chişinău ca centru la Chişinău. Ulterior, în documentele vremii această
meşteşugăresc şi negustoresc. Observăm în această vamă mai apare sporadic, doar tangenţial, fără ca-
perioadă și o înviorare a circulaţiei de mărfuri şi de reva detalii concrete privind activitatea ei. Astfel,
persoane în sens opus. Tot în această perioadă apar despre existenţa în continuare a acestei instituții ne
drumuri comerciale mai noi spre Nistru (pe la Vadul vorbeşte un alt hrisov domnesc de la Matei Ghica,
lui Vodă), spre Tighina şi Cetatea Albă. din 1 decembrie 1754, când domnul, urmând exem-
Deocamdată nu am izbutit să stabilim când a plul predecesorilor săi în tronul Ţării Moldovei,
fost instituită vama domnească la Chişinău. Totuşi, porunceşte „să ia biserica pre tot anul câte cincizeci
după cum am încercat să reconstituim noi derularea de lei din vama domnesc de la Chişinău (subl. n.)
evenimentelor, s-a profilat faptul că vama din partea [...] şi câte 2 ocă de untudelemn şi o litră de tămâe
locului este succesoarea vămii din sud-estul Ţării pe lună”5.
Moldovei, care multă vreme şi-a avut sediul pe Nis- Activitatea acestei structuri vamale, care făcea
tru, la Tighina. După pierderea de către moldoveni parte din rețeaua de vămi a Țării Moldovei, era con-
a Tighinei (1538), Petru Rareş, în a doua sa domnie, dusă de un vameș. De exemplu, dintr-un act particu-
sau careva din succesorii săi la tron a fost nevoit să re- lar de judecată aflăm că la 8 decembrie 1741 vameș
tragă vameşii tighineni la Lăpuşna1. După mai mul- de Chișinău era un oarecare Simeon, care anterior
tă vreme, când vama din Lăpuşna se afla în pericol deținuse dregătoria de pârcălab de Orhei6.
permanent, căci era situată în apropiere de raialele Într-o altă carte domnească a lui Matei Ghica,
turcești și de tătarii nogai din Bugeac, domnii mol- din 12 decembrie 1755, aflăm că domnul, răspun-
doveni au fost nevoiţi să schimbe din nou reşedinţa
acestei vămi, strămutând-o de astă dată la Chişinău.
3
Este vorba de fosta biserică Sfântul Nicolae din Chişinău,
ca­re din 1740, fiind reconstruită din temelii, a căpătat
Deocamdată nu putem spune cu certitudine când s-a sta­tutul de mănăstire și a fost sfințită cu hramul Sfinții
produs acest eveniment. A fost oare transferată vama Arhangheli Mihail și Gavriil (Andrei Eșanu, Valentina
la Chişinău în acelaşi timp cu instituirea pârcălăbiei și Eșa­nu, „Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
cu dislocarea altor structuri ținutale de la Lăpușna și (Chișinău)”, in: Mănăstiri și schituri din Republica Moldo-
Orhei la Chișinău, adică prin anii ’60 ai sec. al XVII- va. Coord., red. șt. coautor acad. Andrei Eșanu, Chișinău,
2013, p. 690-697).
lea, sau mai târziu – vor arăta cercetările viitoare. 4
Arhiva Academiei de Ştiințe a Moldovei, F. 18. R.10. D. 21.
Investigațiile predecesorilor au arătat că vama de 5
И. Н. Халиппа, „Документы XVII-XVIII вв., касаю-
la Chișinău era așezată pe ruta Iași-Tighina2 . Din щиеся села Буюканы ныне предместие гор. Кишине-
ва”, in: Труды Бессарабской Губернской ученой архивной
1
I. Nistor, „Basarabia, pivotul politic al Moldovei voievoda- комиссии, том II, Кишинев, 1902, с. 263.
le”, in: Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei istori- 6
Condica lui Constantin Mavrocordat. Ed. de C. Istrati,
ce. Seria III, vol. XXVI, Bucureşti, 1944, p. 242. vol. II, Iași, 1986, p. 454; Documente privitoare la istoria
2
I. Chirtoagă, N. Vîlcu, Istoria vămii din Moldova, Chiși­ orașului Iași. Vol. V. Acte interne (1741-1755). Ed. de Ioan
nău, 2006, p. 40. Caproșu, Iași, 2001, doc. 131, p. 42-73.

– 101 –
zând probabil la o plângere a autorităţilor târgului Gheorghe Ţigara era negustor grec din Chişinău şi
Chişinău, dă poruncă: „...vameşul Chişinăului nici figura printre epitropii şcolii deschise în acest oraş13
de cum, de acum înainte să nu să amestece (în ac- și că la 11 octombrie 1803 el ocupa dregătoria de
tivitatea cântarului din partea locului – n.n.) fiind vameș la Chișinău14.
că de la domnia [mea], numai vama li să vinde, iară Despre activitatea unei sau altei vămi concrete,
nu şi cântarul (subl. n.)” 7. Din informaţiile oferite despre termenul și condițiile de arendă în sistemul
de acest document se poate distinge destul de clar vamal din Țara Moldovei, despre taxele vamale per-
că activitatea vămii de la Chişinău era reglementată cepute la unele sau alte mărfuri, despre diversitatea
direct de domn prin intermediul unor oameni ai săi de mărfuri care intrau sau ieșeau din țară ș.a. pu-
și prin dispoziții speciale scrise, prin care voievodul tem desprinde informații din actul lui Constantin
„vindea”, adică arenda, după noi, vama respectivă în Ipsilanti voievod din decembrie 1806 cu privire la
anumite condiţii unor persoane particulare pe un arendarea de la domnie pe un termen de un an și ju-
anumit termen. mătate15, precum și pentru un alt an și jumătate în
La fel ca vama domnească, „cântarul” menționat 1807-180816, în ambele cazuri, de către Sandul Stur-
mai sus, cu care se măsura greutatea mărfurilor, era za hatman.
o instituție plasată în târgurile Moldovei8, între care Pentru cititorul interesat putem arăta că pe acea
și la Chișinău, subordonată domnului țării. Acesta vreme se exportau: cai, iepe, catâri, oi, capre, mas-
arenda cântarul, alegându-se cu anumite venituri. curi (porci), „boi de negoț […], boi de jug […], boi
În cazul Chișinăului, domnul reglementa strict ac- și vaci de zalhană (abator – n.n.), ialovițe de negoț;
tivitatea celor două instituții, interzicând ameste- produse animaliere: seu, cervișuri (carne conservată
cul vameșului de Chișinău în treburile celor care în seu topit – n.n.)”, pastramă, piei, stupi, miere, cea-
administrau „cântarul târgului”. Aceeaşi dispoziţie ră, unt; sare, păcură, „tabacu, anason (plantă aroma-
privind neadmiterea amestecului vameşilor de Chişi- tică – n.n), scumpie (arbust întrebuințat în vopsire și
nău în treburile cântarului târgului este dată în mod tăbăcărie – n.n.)”, cherestea ș.a., și se importau: vin
special și în hrisovul lui Constantin Mihail Cehan străin, vutcă, untdelemn, blănuri, piei, haine, cărți;
Racoviţă voievod din 22 aprilie 17569, al lui Scarlat fructe exotice: „alămâi, portoali, chitri și rodii”, „ra-
Ghica voievod din 14 mai 175810 şi al lui Ioan Teo- hat-lucumuri, pedenii, ardenii, perje uscate”; produse
dor Calimachi voievod din 1 ianuarie 175911. de mare: „suta, calamari, astachi, caracatiți, pește,
Alte informaţii despre activitatea vămii domneşti scoici de mare”; cereale: grâu, orz; ș.a.17.
de la Chişinău ne parvin pe la sfârşitul sec. al XVI- Din informațiile aduse mai sus putem conchide
II-lea, când, într-o serie de acte de vânzare-cumpăra- că și prin vama de la Chişinău trecea o mare diver-
re din 23 aprilie, altele din mai și octombrie 1799, sitate de mărfuri și că taxele pentru serviciile vamale
îl aflăm participând la aceste afaceri pe vameşul de se percepeau, de cele mai multe ori, în bani. De plăți
Chişinău Gheorghe Ţigara12 . Din hrisovul de fon- și taxe erau scutiți doar curierii sultanului. Cu părere
dare a Școlii Domneşti din Chişinău, din 28 mai de rău, nu dispunem de alte date despre activitatea
1803 de la Alexandru Moruzi voievod, aflăm că
13
Andrei Eşanu, „Şcoală domnească de la Chişinău la începu-
7
И. Н. Халиппа, „Документы XVII-XVIII вв., касаю- tul sec. al XIX-lea”, în Revista de istorie a Moldovei, 1993,
щиеся села Буюканы ныне предместие гор. Кишине- nr. 3, p. 18-19.
ва”, in: Труды Бессарабской Губернской ученой архивной 14
Documente privitoare la istoria Țării Moldovei la începu-
комиссии, том II, Кишинев, 1902, p. 268. tul secolului al XIX-lea (1801-1806). Continuare la colecția
8
De regulă, în Țara Moldovei, în sec. XVI-XVIII se folosea Moldova în epoca feudalismului. Vol. XII, alcătuitori L.
ca instrument de măsurare așa-numitul „cântar turcesc”, la Svetlicinâi, D. Dragnev, E. Bociarov, Chișinău, 2012, doc.
utilizarea căruia se percepea o anumită taxă. Vezi pe larg în 206, p. 208-208.
Instituții feudale din țările române. Dicționar. Coord. O. 15
Documente privitoare la istoria Țării Moldovei în perioa-
Sachelarie și N. Stoicescu, București, 1988, p. 104. da războiului ruso-turc din 1806-1812. Vol. I, noiembrie
9
Ibidem, p. 265. 1806-iulie 1808. Ediția a II-a, Alcătuitori D. Dragnev, L.
10
Ibidem, p. 274. Svetlicinâi, T. Candu, T. Ciobanu și V. Constantinov, Ba-
11
Ibidem, p. 277. cău, 2016, doc. nr. 6, p. 13-20.
12
Documente privitoare la istoria Țării Moldovei în secolul al 16
Documente privitoare la istoria Moldovei sub ocupația mili-
XVIII-lea (1787-1800). Cărți domnești și zapise. Vol. XI, al- tară rusă (1806-1812). Prefață de Alexei Agachi, Ion Varta.
cătuitori L. Svetlicinâi, D. Dragnev, E. Bociarov, Chișinău, Chișinău, 2012, p. 19-27.
2008, doc. 247, p. 309; doc. 250, p. 311; doc. 258, p. 321. 17
Ibidem.

– 102 –
vămii „domnești” de la Chişinău. Numai cercetările Cât privește vechimea poștei din Chișinău, vom
viitoare ar putea arăta dacă ea a continuat să activeze arăta că încă pe la 1678 domnul Moldovei stabilește
şi după 1812 sau şi-a încetat existenţa. localitățile care trebuiau să asigure curierii domnești
cu vehicule și cai de schimb pe rutele principale ale
* * * țării22 . Nu este exclus că printre aceste localități fi-
gura și Chișinăul. O interesantă informaţie despre
În continuare ne propunem să examinăm o altă activitatea vămii domneşti de la Chişinău ne parvi-
instituție de la Chișinău aflată sub controlul domni- ne din 1 iulie 1811, când prin hrisov domnesc este
ei – poșta. reglementată activitatea vămii din partea locului, în
În Țara Moldovei, poșta domnească asigura sis- special în ceea ce priveşte impozitele vamale şi înre-
temul de comunicații în plan intern și extern de cu- gistrarea folosirii cailor de poştă23. Faptul că vama
rieri, numiți olăcari, cărora li se puneau la dispoziție domnească subordona şi controla serviciile poştale
„cai de olac”18. Acest vechi sistem a fost reformat de (probabil atât cele interne, cât şi cele internaţionale)
sultanii otomani cu începere din sec. al XVII-lea, fi- ne face să presupunem că vama domnească şi servi-
ind instituit un corp permanent de curieri în între- ciul poştal reprezentau o singură instituţie şi erau
gul imperiu, numit turcește „menzil”, în care au fost situate în perimetrul actualului cartier Poşta Veche
incluse și țările române. De aceea, nu rareori, în Mol- din Chişinău.
dova această rețea era numită „menzil împărătesc”. Cea mai timpurie atestare documentară directă a
Menzilul (poșta cu stațiile ei de schimbat caii, de poştei Chişinăului pe care o avem la dispoziţie da-
unde erau numiți și „cai de menzil”) era însărcinat cu tează din 1741, fiind vorba de „Condica hatmanului
transportul curierilor, ulterior și al călătorilor19. Pri- Ion Sturza”24. Se pare că poșta era situată pe atunci
ma mențiune a acestei structuri în Moldova datează în plin târgul Chișinăului, în partea cu care acesta
din 1672, când, conform unei surse, Antonie Ruset se extinsese pe moșia Buiucanilor, stăpânită pe acea
voievod „ținea menziluri (sic!) de la Ștefănești (pe vreme de Mănăstirea Galata din Iași. După cum ara-
Prut – n.n.), până la Camenița (pe Nistru – n.n.)”. tă surse din 21 iunie 176225, 29 octombrie 176526 și
Caii de menzil sunt menționați în Moldova la 1692, 22 mai 176727, menzilul cu casele sale era situat apar-
iar un căpitan de menzilgii – la 169320. Tangențial te, într-o mahala, în subordinea structurii poștale.
amintește despre această rețea de poștă Dimitrie Nu rareori, între Mănăstirea Galata și târgoveții din
Cantemir când scrie că despre „întărirea” și „mazili- Chișinău, dar și cu menzilul împărătesc apăreau di-
rea principilor” curieri speciali (capugibași) trebuiau sensiuni în privința perceperii unor taxe și dări, disen-
să ducă știrea la Iași și foloseau în acest scop, pentru siuni care deveneau litigii de durată. Aceste conflicte
a ajunge „cât poate el de iute, cu cai de olac, pe care răbufnesc periodic, după cum reiese dintr-o serie de
aceia [turcii – n.n.] îi numesc «menzil»”21. documente, până la sfârșitul sec. al XVIII-lea28. Mă-
năstirea Galata, care se considera parte păgubită, se
18
Instituții feudale din țările române. Dicționar. Coord. O.
adresa chiar în judecata domnească, care încerca să se
Sachelarie și N. Stoicescu, București, 1988, p. 64. descurce în hățișul relațiilor de proprietate din târ-
19
Dimitrie Cantemir menționează menzilul ca o formă de gul Chișinăului, venind în sentințele de judecată cu
deplasare accelerată dintr-o localitate în alta pe întinsu- anumite rezolvări prin care delimita strict interesele
rile Imperiului Otoman: „Daltaban [este vorba despre mănăstirii de cele ale poștei împărătești.
un înalt dregător otoman din domnia sultanului Musta-
fa al II-lea (1695-1703) – n.n.] […] purcede țintă [din Da- 22
I. Chirtoagă, N. Vîlcu, Istoria vămii din Moldova, Chiși­
masc – n.n.] la Constantinopole fără de nicio zăbavă, în nău, 2006, p. 40.
mers grabnic în șaizeci de menziluri (subl. n.) <„conace de 23
Arhiva Națională a Republicii Moldova, Fond 17. Inv. 1.
drum”>” (D. Cantemir, Istoria creșterilor și a descreșterilor Dos. 1, p. 1-9. Mulțumim și pe această cale doamnei Larisa
Curții Othman(n)ice, trad. de Dan Slușanschi, ed. a II-a, Svetlicinâi, care ne-a pus la dispoziție cu amabilitate acest
București, Paideia, 2012, p. 541). document.
20
Instituții feudale din țările române. Dicționar. Coord. O. 24
I. Chirtoagă, N. Vîlcu, Istoria vămii din Moldova, Chiși­
Sachelarie și N. Stoicescu, București, 1988, p. 292. nău, 2006, p. 40.
21
Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei, Descrierea stării 25
Andrei Eșanu, Chișinău. File de istorie, Chișinău, 1989, p.
de odinioară şi de astăzi a Moldovei. Studiu introductiv, 128-129.
notă asupra ediţiei şi note de Valentina şi Andrei Eşanu. 26
Ibidem, p. 129-130.
Traducere din limba latină şi indici de Dan Sluşanschi. Bu- 27
Ibidem, p. 130-131.
cureşti, Institutul Cultural Român, 2007, p. 229, 233. 28
Ibidem, p. 143-145.

– 103 –
O altă mențiune a aceleiași poște o aflăm în „Sama poștelor”. Aceasta i-a determinat pe boierii Divanu-
vistieriei Moldovei din 1763”, unde, de rând cu alte lui Țării Moldovei să se adreseze, la 26 mai 1808,
staţiuni de poştă din Țara Moldovei, sunt trecute și președintelui Divanurilor ambelor țări românești și
cele dintre Prut și Nistru (Ismail, Bugeac, Căușeni, să solicite apărarea menzilurilor32 . Se vede că aceas-
Bender, Hotin), între care și cea de la Chișinău29. Pe tă plângere a avut un anumit efect, căci la 23 iunie
atunci aceasta era deservită de lipcani (curieri), care același an membrii Divanului îl înștiințează pe S.
asigurau transportul de pasageri, de corespondență Kușnikov, președintele acestei structuri domnești,
și alte expedieri poștale. Aceste legături erau efec- că din porunca sa au fost numiți la Iași „doi călărași
tuate prin intermediul unei rețele de staţii poştale […] cercați întru învechite slijbi” și un „scriitoriu ce
interne și internaționale, astfel fiind făcută legătura va fi rânduit la poșt-expediție […] pentru purtatul
respectivă cu Iașul, capitala Moldovei, cu Istanbu- poștilor și a estafetelor”33. Și aceasta se făcea nu pen-
luil, capitala Imperiului Otoman, şi cu alte centre tru că autoritățile ruse de ocupație voiau să contri-
din străinătate şi din ţară. Aceste stații de poștă erau buie la menținerea unei anumite ordini, ci pentru că
situate la o anumită distanță una de alta, care, de re- aveau nevoie, în condiții de război, să ajungă la timp
gulă, era parcursă într-un interval de timp numit pe expedierile lor poștale.
atunci și ulterior „cale de o poștă”, circa 15-20 km, Nu se știe când, dar se pare că la începutul sec. al
distanță parcursă în 4-6 ore30. La început, la această XIX-lea – stația de poștă fiind situată într-o maha-
rețea poștală, care trecea și prin Chișinău, în calitate la deosebit de aglomerată a târgului Chișinău, poate
de curieri și corp de pază erau folosite echipaje speci- și datorită numeroaselor echipaje care se opreau aici
ale de tătari, iar în sec. al XVIII-lea – şi din rânduri- din diferite părți ale țării și din străinătate, dar și
le băştinaşilor. La stațiile de poștă se schimbau sau se ca urmare a necontenitelor tensiuni cu Mănăstirea
odihneau caii, echipajele de poștă și călătorii. Galata –, domnul țării a decis scoaterea stației de
După războiul ruso-turc din 1768-1774, sultanul, poștă din dricul târgului în afara acestuia, găsindu-i
în scopul informării cât mai rapide asupra eveni- loc pe moșia lui Dimitrie Râșcanu. Treptat, aici, se
mentelor politice și militare, a reorganizat servicii- pare după 1812, în zona vămii şi a poştei din preajma
le menzilului împărătesc (poștei). Conform acestei Chişinăului a apărut o mică aşezare rurală, ulterior
reorganizări, fiecare stație avea câte un căpitan de numită Poşta Veche34. Stația de poștă și-a continuat
poștă, iar întreaga instituție era coordonată de un activitatea și după anexarea Basarabiei la Imperiul
vel căpitan de menzilgii, controlat de marele spătar, Rus35.
ajutat de un logofăt de menzil. Fiecare stație, inclusiv Treptat, pe parcursul sec. al XIX-lea, această
cea de la Chișinău, ținea o condică cu toți pasagerii așezare a fost înglobată în orașul Chișinău.
care foloseau oficial serviciile cu taxă ale poștei. Că- Trebuie de arătat că după anexarea Basarabiei la
tre sfârșitul sec. al XVIII-lea această instituție evolu- Imperiul Rus, conform unor impresii de călătorie
ase în Țara Moldovei destul de mult, ajungând una prin această provincie a lui I. H. Zucker în 1831,
bine organizată și era înzestrată cu cca 3400 de cai rețeaua poștală care trecea prin Basarabia a con-
și cca 1000 de căruțe, devenind una dintre cele mai tinuat să activeze, fiind destul de înalt apreciată
rapide poște din Europa31. de acesta: „...poșta este una dintre cele mai bune
Ținem să arătăm că activitatea rețelei poștale organizații din Basarabia, și chiar în puține țări,
continua și pe timpul războaielor ruso-turcești din
sec. al XVIII-lea – înc. sec. al XIX-lea, deși uneori
aceasta suferea de pe urma „abuzurilor demnitari- 32
Documente privitoare la istoria Țării Moldovei în perioa-
lor militari [ruși – n.n.]”, care duceau la „ruinarea
da războiului ruso-turc din 1806-1812. Vol. I. Noiembrie
1806-iunie 1808. Ediția a II-a. Coord. D. Dragnev et al.,
29
Gh. Ghibănescu, „Sama vistieriei Moldovei din 1763 (iunie- Bacău, 2016, doc. 257, p. 243.
decembrie)”, în Ioan Neculce (Iaşi), 1925, fascicula 5, p. 98; 33
Ibidem, doc. 309, p. 285.
Dinu Poștarencu, Poșta Moldovei. File de istorie, Chișinău, 34
D. Dragnev, „Denumirile suburbiilor Chişinăului”, în Ca-
Civitas, 2000, p. 20-21. lendar, 1969, Chişinău, 1968; I. Dron, „Poşta Veche”, în
30
Instituții feudale din țările române. Dicționar. Coord. O. Chişinău. Enciclopedie, Chișinău, 1997, p. 383.
Sachelarie și N. Stoicescu, București, 1988, p. 373. 35
Pentru unele informații privitoare la activitatea poștei
31
Instituții feudale din țările române. Dicționar. Coord. O. chișinăuiene în sec. al XIX-lea vezi D. Poștarencu, Poșta
Sachelarie și N. Stoicescu, București, 1988, p. 292-293. Moldovei. File de istorie, Chișinău, Civitas, 2000, p. 29-65.

– 104 –
poate în niciuna […] călătoriile nu se fac mai repede şului, vama domnească și poșta de la Chişinău nu se
ca aicea”36. subordonau autorităţilor locale, ci direct domnului
În concluzie, vama și poșta de la Chișinău, situate Țării Moldovei, care o controla prin intermediul
într-un ţinut de margine, aveau statut internaţional unor concesionari, cu care el încheia un contract
şi asigurau expedierea și circulaţia până la destinație unde erau stipulate obligațiile reciproce și împărţirea
a corespondenței, a mărfurilor și a pasagerilor care veniturilor37.
treceau prin această urbe, şi serveau drept centru Activitatea vămii și poștei din Chișinău, după
vamal și de popas pentru o zonă mai largă din sud- aprecierea specialiștilor38, a constituit un avantaj de
estul Ţării Moldovei. Deşi situate pe teritoriul ora- prim rang în procesul urbanizării sale.

36
I. H. Zucker, „Basarabia [Bessarabien. Bemerkungen und 37
S-a păstrat un asemenea contract din 27 mai 1804, înche-
Gedanken, dei Gelegenheit eines mehrjährigen Aufenthaltes iat pe 4 ani și jumătate, din care aflăm multe informații
in diesem Lande, Frankfurt am Main, 1834, 86 S. (Bassara- prețioase despre activitatea rețelei poștale din Țara Moldo-
bia. Observații și cugetări cu prilejul unei șederi de mai mulți vei. Spicuiri din acest document vezi în D. Poștarencu, Poșta
ani în această țară)]”, traducere din germană de Maria Peli- Moldovei. File de istorie, Chișinău, Civitas, 2000, p. 24-27.
van, în Revista Societății istorico-arheologice bisericești din 38
T. V. Poncea, Geneza orașului medieval românesc în spațiul
Chișinău, vol. XII, Chișinău, 1932, p. 176. extracarpatic, sec. V-XIV, București, 1999, p. 162.

– 105 –
ГРАДОСТРОИТЕЛЬСТВО КИШИНЕВА
СО ДНЯ ОСНОВАНИЯ И ДО НАШИХ ДНЕЙ

Анатолий ГОРДЕЕВ

Лесть и ненависть – главные враги истины…

Период до начала Второй мировой войны


Первое упоминание населенного пункта Ки-
шинэу датируется 1436 годом. Однако, о Киши-
неве, как о городе, можно говорить со второй
половины 17 века. В это время к Кишиневу были
присоединены сначала Вистерничень, а чуть поз-
же и Гециоань (Рис. 1). В это же время Кишинев
становится административным центром двух
цинутов (Лапушна и Орхей). В нем располагает-
ся резиденция двух пыркалабов, Господарская
таможня и почта с постоялым двором1. С этого
времени начинается бурное развитие города. Ос-
нову развития составляла торговля. Если в конце
17 века население города составляло около 3,5-4,5
тыс. жителей (по расчетам автора), то на рубеже
18-19 веков численность населения составляла

Рис. 2

время русско-турецких войн Кишинев использо-


вался в качестве одной из военных баз российской
армии. Никаких серьезных боевых действий на
территории города не велось. Все основные бата-
лии происходили на Дунае.
В связи с этим, уже в 1813 году, по моим сооб-
ражениям, Кишинев был выбран центром Бес-
сарабии, имея в виду развитие существующей
военной базы. Нам известен тот факт, что в 1811
году планы «образцовых кварталов» были ра-
зосланы Вильямом Гесте (главный архитектор
России в 1806-1817 гг.2) во все губернии России
для использования в качестве обязательного ру-
ководства. 7 января 1814 года была утверждена
схема застройки центральной площади на месте
бывшей центральной площади военного лагеря
российской армии и на ее основе началось стро-
Рис. 1 ительство здания Митрополии. Опираясь на ряд
уже около 15-17 тыс. жителей на обеих берегах (по проведенных мною исследований, могу утверж-
расчетам автора) (Рис. 2). Основным отличием от дать, что В. Гесте не мог не принимать участия в
европейских городов было отсутствие единого разработке и согласовании как этой схемы, так
центра. Двухъядерный центр, состоящий из Ста- и известного «Плана города 1817 года» (Рис. 3).
рого cобора и Старого базара, был характерной Дело в том, что размеры «образцовой» площади
особенностью для еврейских местечек. Третьим на 8 улиц, имеющей в своей основе площадь Царс-
элементом композиции выступал обычно распо- кого села 1809 года, значительно меньше размеров
ложенный в стороне административный центр, 2
Вильям Гесте  (англ.  William Hastie, в России  –  Василий
как резиденция пыркалаба в данном случае. Во Иванович Гесте;  1763  (или 1753)  –  4 июня  1832)  – рос-
сийский инженер и архитектор шотландского происхож-
1
См. A. Eșanu, Chișinău. File de istorie, Chișinău, 1998. дения, см. Википедия.

– 106 –
тех же границах, в которых он был определен еще
первой схемой 1817 года и с населением в 130 тыс.
жителей; число жителей также практически не из-
менилось с конца 19 века (Рис. 4).

Рис. 3

площади, разработанной для Кишинева. Ширина


центральных улиц также больше, чем на схемах
«образцовых кварталов». Такую корректуру мог
внести только автор этих обязательных к приме-
нению документов, а не местный землемер. К тому
же, этот план еще в то время предусматривал осво-
ение территорий, на которых через 46 лет, в 1863
году, размещалось 94 тыс. жителей. Исключено,
что планировку города таких масштабов могли
доверить местному землемеру.
При этом, двухъядерная структура центра,
присущая Кишиневу, была сохранена в виде раз-
дельно расположенных Нового собора и Нового
базара. Административный центр в виде дома гу-
бернатора, а затем и Примарии располагались от-
дельно от них.
Могу смело утверждать, что В. Гесте является
автором первого генплана Кишинева 19 века. Ука- Рис. 4
занные выше данные также позволяют говорить о
том, что решение о выборе Кишинева в качестве Кишинев постоянно растет сумасшедшими
центра новой территории принимались исходя из тем­пами! За счет механического прироста естест-
стратегических военных соображений на самом венно. Вот вам и объяснение полиэтничности. В
верху Российской империи еще в 1812-1813 гг., и 19 веке прирост 1200% за 50 лет (с 5-7 тыс. в 1812
на это решение не могло влиять желание или не- году до 94 тыс. в 1863 году), в 20 веке – 260% за 30
желание местной элиты. лет (с 112 тыс. в 1939 году до 290 тыс. в 1969 году),
Что же касается «первого» генплана 1834 года, а с учетом последующих 20 лет прирост 20 века –
то это был по большей части план существующих на 800% (население города в 1989 году было 800 тыс.
то время строений. Все формирующие город объек- жителей)! Вот это темпы!
ты (Митрополия, Новый базар, Городской сад, Ка-
федральный собор и Плац-парадная площадь) были Период во время Второй мировой войны
к тому времени построены по плану 1817 года. Много дискуссий идет о том, кто и когда раз-
По результатам переписи 1930 года в Кишине- рушил центральную часть города. Если о разру-
ве проживало 117 016 человек. К 1 июля 1937 года шении верхней части города и его центральной
население города уменьшилось до 113 640 чело- улицы мы имеем информацию из воспоминаний
век. По числу жителей Кишинев был вторым, пос- В. Меднека, принимавшего в середине 1941 года
ле Бухареста, городом Румынии3. участие в работе истребительных батальонов
Нетрудно заметить, что к началу Второй миро- Красной Армии, то в отношении нижней части
вой войны город Кишинев пришел практически в города не так все ясно.
После выселения всех евреев в конце 1941 года,
См. Enciclopedia României, vol. II, Buc., 1938.
3 практически все дома на территории гетто в ниж-

– 107 –
ней части города оставались пустыми до конца
войны. Часть их была либо сожжена, либо разру-
шена, что можно видеть как на топосъемке 1942
года, так и на аэрофотосъемке 1944 года.
Здесь также надо упомянуть сильнейшее зем-
летрясение осенью 1940 года. «…В результате зем-
летрясений многие семьи горожан остались без
крова. (400 семей были размещены практически
сразу же, оставшиеся 50-60 семей предполага-
лось разместить в течение месяца)» (по данным
«Справки о состоянии жилого фонда по Киши-
неву на 25 января 1941 г.)
Что представлял собой город в начале Второй
мировой войны и как его настоящее и будущее
оценивали в это время можно увидеть из отчета
румынской технической комиссии в 1941 году4.
Население города оценивалось в 30 тыс. жи-
телей. Члены технической комиссии предлагали
изменить значение города, сократить занимаемые
им территории и уменьшить население до 110 тыс.
жителей в будущем, изменив стиль города и внеся Рис. 5
элементы румынской архитектуры5.
Армии в город составляло те же 30 тыс. жителей,
Из последней фразы можно сделать и еще один
что и в начале войны в июле 1941 года.
вывод. В период с 1918 года по 1940 год никаких ге-
неральных планов Кишинева не разрабатывалось. Период после Второй мировой войны
В 1942-1943 году известный румынский архи- Чтобы понять то, чем руководствовались архи-
тектор Октав Дойческу разработал «Проектные текторы и градостроители, разработавшие столь
предложения по перестройке („Anteproiect de разрушительный и частично реализованный ге-
remodelare”) Кишинева» (Рис. 5). Из этого мате- неральный план города в первые послевоенные
риала следует, что население города в 1939 году со- годы, а также в последующие за этим годы, можно
ставляло 130 тыс. человек, а в 1942 году – 70 тыс. привести в пример некоторые выступления извес-
человек. Указанными проектными предложения- тных зодчих того времени.
ми количество жителей города определялось как
максимум 130 тыс. жителей. Данные предложения …В известном письме к А. Мордвинову – пер-
Дойческу были опубликованы в журнале Tehnica вому председателю Комитета по делам архи­
și viața (ianuarie, 1943). Застройка нижней части тек­туры – М.И. Калинин писал: «Новое
города определялась как «чрезвычайно ветхая и стро­ительство дает большие возможности для
вредная для жилья» („extrem de uzate și insalubre”). создания подлинных социалистических городов с
Этим проектом планировался практически пол- большими художественными ансамблями и глубо-
ный снос застройки в нижней части города и из- ко продуманными жилыми стройками, полностью
менение его уличной сети. отвечающими современным требованиям […] Со-
В июле 1944 года был разработан план мини- циалистическое строительство должно быть це-
рования основных жизненно важных объектов го- леустремленным, красивым, радующим взгляд.6
рода отступающими немецкими войсками. Этот …Бурный рост застройки жилых кварталов,
план был реализован в августе того же года. Насе- магистралей в Москве и Ленинграде, в Свердлов-
ление города в момент вступления частей Красной ске и Новосибирске, Запорожье и других городах
далеко оставляет позади реконструкцию улиц,
4
Техническая комиссия была учреждена Министерс- проводившуюся Османом в Париже. То, что
твом общественных работ и коммуникаций Румынии, в Париже было единственным, хоть и весьма
состояла из инженеров и архитекторов и имела зада- значительным, эпизодом, у нас стало обычным,
ние определить состояние зданий и инфраструктуры повсеместным явлением…7
г. Кишинева после отхода советских войск; комиссия
проводила оценку в Кишиневе с 25 по 30 июля 1941 г. 6
«Письмо М. И. Калинина председателю Комитета по
5
Anexa nr. II. Raport asupra stării cladirilor din Municipiul делам архитектуры А. Г. Мордвинову», Архитектура
Chișinău după retragerea armatelor URSS, in Сhișinăul în СССР, вып. 6, 1944, стр. 1.
1941: Scrieri despre Chișinău, ed. îngr. de Dinu Poștarencu, 7
А. Мостаков, «Пути советского градостроительства»,
Chișinău: Museum, 1996. Советское искусство, 13 декабря 1947.

– 108 –
И, наконец, высказывание архитектора Р. Е.
Курца, имеющего отношение уже непосредствен-
но к нашей теме:
…Мы помним слова М. И. Калинина: „Сей-
час советским архитекторам представляется
редкий в истории случай, когда архитектурные
замыслы в небывало огромных масштабах будут
претворяться в реальном строительстве” […]
…Необходимо решительно покончить с хао-
тической застройкой нижней части города […]
…Разрушенные здания, положение которых
совпадает с трассами намеченных по генераль-
ному плану улиц и магистралей, восстанав-
ливаться не будут. Таким образом создадутся
новые улицы, особенно в нижней части Кишине-
ва и улучшится вся планировка города…8
Необходимо отметить, что в то время аэро-
дром располагался на Рышкановском холме. Это
важное обстоятельство для понимания дальней-
ших действий в области планирования города.
Именно этим обстоятельством объясняется на-
правление Центрального луча в данной схеме
планировки центра города (Рис. 6). Организация
парадного въезда в город со стороны Аэродрома в
направлении Дома Правительства – вот основная
цель такой схемы. В этих же материалах можно ви-
деть, что из двух частей старого центра сохранял-
ся только Старый собор. Рис. 6
Здесь необходимо отметить тот факт, что пред-
ложения А. В. Щусева очень тесно переплетаются
с предложениями Октава Дойческу. Можно пред-
положить, что предложения Дойческу были извес-
тны Щусеву до начала разработки схемы 1947 года.
Похоже, что он добавил Центральный луч в сто-
рону аэродрома и несколько изменил положение
остальных двух лучей. Ведется много споров, яв-
лялся ли Щусев автором послевоенного Генплана
Кишинева. Вот что об этом пишет В. Ф. Смирнов:
…академик А. В. Щусев, который не только
составил первый вариант генерального пла-
на Кишинева, но и консультировал разработку
планировочных схем для всех остальных городов.
Вместе с ним в этой работе принял участие
и профессор В. В. Бабуров, бывший в то время
начальником отдела планировки городов Коми-
тета по делам архитектуры при СНК СССР
[…] Схемы планировки были утверждены прави-
тельством республики в 1947 году…9 (Рис. 7)

8
Р. Курц, главный архитектор города Кишинев, «Архи­
тектурно-строительные задачи восстановления Кишине- Рис. 7
ва», Советская Молдавия, № 42, 01 марта 1945.
9
В. Ф. Смирнов, Градостроительство Молдавии ХIX-XX А вот что пишет сам А. В. Щусев в газете «Со-
веков, Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1975, стр. 36. ветская Молдавия» 21 августа 1945 года:

– 109 –
…Нижняя часть города, старый молдавский ным районом посредством вновь проложенного
Кишинев, с его «Буркутом», кривыми улицами бульвара им. Негруцци…»12 .
и старыми церквами, был заброшен и в сани- Вот еще один, не оцененный по достоинству
тарном отношении неблагоустроен. Здесь юти- «подвиг»! Мы как-то забыли о другом бульваре –
лась беднота […] бульваре им. Негруцци, который послужил началу
Нижняя часть разрушенного города пере- уничтожения еще одной части Старого Кишине-
планировывается. При помощи радиальных ва – Гуцулевки. В отличие от Центрального луча,
бульварных магистралей (при прочтении мне назначение которого было красиво провезти при-
показалось «бульдозерных» – прим. автора) и летевшее самолетом высокое начальство, бульвар
площадей, она превратится в весьма благоуст- Негруцци выполнял ту же функцию, но в случае
роенную часть современного города…10 приезда высокого начальства поездом.
Нетрудно заметить, что еще в 1945 году архи- Прошли годы, но отношение к нижней час-
тектор Щусев уже высказал основную идею пе- ти города не изменилось и в дальнейшем, в 60-е
репланировки нижней части города. Это первый годы. «…Основные элементы градостроительной
генплан советских времен, который, после Схемы структуры прошлого – прежние мелкие кварта-
Озмидова 1817 года, а также Проектных предло- лы, тесные дворы и т.п. – остались неизменными.
жений Октава Дойческу 1943 года, предусмат- В эти узкие рамки не укладывается жизнь советс-
ривал освоение новых территорий и увеличение ких людей, объединенных в крупные коллективы,
численности населения города до 240 тыс. жите- стремящихся с самого раннего возраста к обще-
лей. Также это был первый генплан, разрушавший ственной самодеятельности, коллективному отды-
двухъядерную структуру, как Нового, так и Ста- ху и массовому спорту…»13. Казалось, ничто уже
рого центров. Не оставалось ни Старого, ни Но- не может спасти эту часть города, но опять прови-
вого базаров. дение выступило против подобного разрушения.
Постановление ЦК КПСС и Совета Минист-
Период 1950-1960-х годов ров СССР от 31.07.1957 г. № 931 о развитии жи-
лищного строительства в СССР:
Фактически Генплан Кишинева был утверж-
ден в 1952 году. Более точную дату дает выписка …Все жилищное строительство с 1958 года
из Протокола заседания Архитектурной комис- уже планировалось только на новых землях.
сии при Главном Архитекторе города 7 января Кроме того, был запрещен снос существующего
1953 года № 1: «…В основу правил застройки го-
рода Кишинева положен проект планировки и
застройки города Кишинева, утвержденного Со-
ветом Министров Молдавской ССР 24 сентября
1952 года постановлением за № 1390…»11.
Однако, как видим, корректировке подверг-
лись только количественные показатели, эконо-
мическая часть. Общие планировочные решения
первого варианта были сохранены. Более того,
все это время, параллельно с разработкой и кор-
ректурой генплана, на протяжении с 1945 года и
по 1952 год, велось строительство в соответствии
с принятым планировочным решением. Как тут
не вспомнить аналогичную ситуацию в начале 19
века. «…О значении градостроительных работ,
проведенных в этот период (1952-1954 – прим. ав-
тора) можно судить по решению таких проблем,
как создание нынешнего проспекта Молодежи в
Кишиневе, соединение главной столичной магис-
трали проспекта им. В.И. Ленина с привокзаль-
Рис. 8

А. В. Щусев, «Перспективы развития Кишинева», Со-


10 12
Г. А. Педаш, «Развитие городов Молдавии», in Г. А. Пе-
ветская Молдавия, № 163, 21 августа 1945. даш, И. С. Эльтман, Опыт проектирования городов Укра-
11
Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond R-3304-1, ины и Молдавии, Киев: Будивельник, 1965, стр. 66.
dos. 46, «Информация о работе Городского отдела 13
В. Дементьев, «Об архитектурном облике Кишинева»,
архитектуры за 1951-1952 годы». Советская Молдавия, № 97, 25 апреля 1958

– 110 –
жилого фонда (независимо от степени его амор-
тизации) в размерах, превышающих 2-3 процен-
та от вновь возводимой жилой площади. Это
заставило во всех городах окончательно прекра-
тить новую застройку в центральных частях
городов, реконструкция которых из-за этого
была полностью приостановлена…14. (Рис. 8)
Наконец свершилось! В Генплане 1969 года и
в старой, и в новой части запроектированы мик-
рорайоны! А что это значит? А это значит тоталь-
ное уничтожение существующей планировочной
структуры, как нижнего, так и верхнего города
уже (Рис. 9).

Рис. 10

Вот, пожалуй, первый главный архитектор го-


рода, который начал формулировать принципы
застройки центральной части города в соответс-
твии с современными понятиями в этой области.
Рис. 9
Другое дело, что он, как и все до него, не рассмат-
ривал нижнюю, самую старую часть города в ка-
Период 1970-1980-х годов честве ценной среды и застройки.
Специальное Постановление ЦК КПСС и Со- А вот как описывает в 1983 году Кишинев 2000
вета Министров СССР «О реконструкции и раз- года Ю. Б. Туманян, главный архитектор ПИ «Ки-
витии Кишинева» было принято в 1971 году. шиневпроект», разрабатывавшего новый генплан
Вот так выглядела Комплексная транспортная города: «…характерной для строительства в эти
схема города в 1985 году (Рис. 10). Центр города десятилетия станет комплексная реконструкция
разделен на микрорайоны. Население города 600 центра города […] проектируется застройка новой
тыс. жителей. Планируемая численность жите- улицы «дублера» проспекта Ленина – проспекта
лей 1 миллион. Можно еще видеть предложение Фрунзе, расширение и обновление ул. Искры […]
по расширению ул. Искры (теперь Букурешть). В Разработаны проекты первого и двенадцатого
этот период отношение к исторической застройке микрорайонов центра города…»16. Фактически,
начало постепенно меняться. Вот что пишет глав- в подходе к рассматриваемой нами исторической
ный архитектор города тех времен С. Б. Лебедев: части ничего не изменилось. По-прежнему, под-
«…необходимо с наибольшей точностью опреде- ход не отличается от подхода к строительству на
лить соотношение старого и нового при реконс- вновь осваиваемых территориях.
трукции старых частей города, чтобы все, что Тем не менее, в генплане 1989 года, а также в
будет построено, содействовало решению задач материалах Проекта детальной планировки цен-
охраны историко-культурных ценностей городс- тра города Кишинева, разработанного на основе
кой застройки…»15. материалов этого генплана, а также всесоюзного
конкурса, можно уже видеть некоторые подвиж-
ки в сторону сохранения исторического центра
14
В. Ф. Смирнов, Градостроительство Молдавии ХIX-XX
веков, Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1975, стр. 62. 16
Ю. Б. Туманян, «На семи холмах (путешествие в Ки-
15
С. Б. Лебедев, «Самобытности черты», Вечерний Киши- шинев 2000 года)», Вечерний Кишинев, № 26, 1 февраля
нев, № 105-106, 11-12 мая 1978, стр. 3. 1983, стр. 1.

– 111 –
(Рис. 11). Не стало угрозы расширения ул. Буку- ...Чтобы разгрузить проспект Штефана
решть, разрушавшей структуру верхней части, а чел Маре необходимы улицы-дублеры. Таковой
также в нижней части появились сохраняемые ос- должен быть (и частично это уже выполнено)
тровки существующей застройки. К сожалению, просп. Кантемира. Некоторые считают, что
по субъективным причинам, в то время не удалось нельзя пробивать улицу сквозь историческую
отказаться от идеи строительства бульвара Канте- часть города. Но ведь там очень много уста-
мира, разрушающего нижнюю часть историческо- ревшего, ветхого жилья, не имеющего истори-
го города. ческой ценности. Например, академик Щусев,
повторюсь, не побоялся пробить «по живому»
Центральный луч (ныне Ренаштерий) и связал
центр с Рышкановкой. Он предвидел, что аэро-
дром там вскоре будет закрыт, а на его месте
появится жилой район...
С. М. Шойхет, заслуженный архитектор Мол-
довы, лауреат Государственной премии РМ, при-
нимал участие в разработке генплана 1969 года,
а также был одним из главных концептуальных
авторов в разработке последнего генплана, ут-
вержденного Муниципальным советом в 2007
году. На представленном фрагменте транспортной
схемы, утвержденной Муниципальным советом в
2007 году в составе генерального плана, явно ви-
Рис. 11 ден возврат к делению на микрорайоны. Бульвар
Кантемира, ул. Сфатул Цэрий, ул. В.  Александри
Период с 1990-х и до наших дней окончательно могут разрушить те небольшие, со-
…Много внимания в генплане уделено раз- хранившиеся на сегодняшний день остатки исто-
витию центрального района […] сложилась рического города (Рис. 12).
концепция застройки исторического центра Ки-
шинева. Коротко ее можно охарактеризовать
так: сохранение квартальной системы с за-
стройкой в основном по периметру, этажность
новой застройки 2-6 этажей, максимальное со-
хранение и реставрация ценных зданий, учет в
объеме застройки региональных традиций […]
Концепция, как нам кажется, убедительная…
…Но немало примеров и явных перегибов.
Многие теперь настаивают на обязательном
сохранении всех зданий, включая очень ветхие и
не представляющие ни архитектурной, ни ис-
торической ценности […] При этом говорится
о задачах сохранения исторической среды. Как
будто логика в этом есть. Но она не учитывает
состояние ветхого фонда…
…Сохранение памятников? Бесспорно! Со-
хранение планировочной структуры? Правиль-
но. Но сохранение среды? Возможно и нужно это
сделать с включением новых зданий…17
Вот мнение С. М. Шойхета в интервью журна-
лу Moldova urbană в 2005 году:

Ю. Б. Туманян, «Новый генплан Кишинева», Вечерний


17

Кишинев, 25 августа 1988, № 197, стр. 2. Рис. 12

– 112 –
Перспектива • Первый генплан города в 19 веке был разра-
Это зависит от того, что рассматривать под сло- ботан В. Гесте в 1813-1817 годах с расчетным
вом «перспектива». числом жителей в 100 тыс. жителей.
Если говорить о том, что планируется в части • Первым генпланом 20 века является план
разработки градостроительной документации, то Окта­ва Дойческу, разработанный в 1942-
необходимо отметить следующее. С одной сторо- 1943 го­дах. «Лавры» первого плана, прак-
ны, планируется корректировка генплана 2007 тически пол­ностью разрушающего нижнюю
года. Большинство представителей власти уже оп- историчес­к ую часть города, принадлежат
ределились с нереальностью и ненужностью осу- также Дойческу.
ществления пр. Кантемира. А проспект Кантемира • Считавшийся до этого первым генпланом 20
присутствует во всех утвержденных документах и века, план А. В. Щусева является во многом
во всех вновь выдаваемых градостроительных сер- развитием идей плана О. Дойческу.
тификатах на проектирование. Другими словами,
все понимают, что этого проспекта не будет, да и В заключение можно сказать, что мы до сих
не надо, а проектирование застройки и застройка пор можем еще видеть отдельные части Старого
ведутся таким образом, как будто он уже есть. И города, ходить по его частично сохранившимся
появляются в исторической среде одинокостоя- улицам и улочкам, фотографировать сохранив-
щие 9-10 этажные дома. шиеся элементы Старого города не благодаря, а
Единой стратегии по ревитализации данной вопреки! Не благодаря усилиям местных влас-
исторической среды не существует. С одной сторо- тей, инвесторов, проектировщиков, а вопреки их
ны, понятно желание тех, кто пытается сохранить желанию! В то же время надо отметить рост фор-
существующую среду в том виде, в каком она нахо- мальных и неформальных гражданских движе-
дится сегодня. С другой стороны, понятно жела- ний и организаций, выступающих за сохранение
ние проживающих там сегодня людей. Все хотят старого города (Рис. 12). Наряду с Агенством по
жить в современных, комфортных условиях. При сохранению культурного наследия, в этом про-
этом надо отметить и тот факт, что большинство цессе участвуют такие общественные движения
проживающих там людей не имеют финансовой и организации, как My favorite city и The Postman
возможности изменить свои жилищные условия Chisinau и другие. Число таких организаций рас-
и скорее всего не будут иметь этой возможности тет постоянно. Растет количество выступлений в
в ближайшем будущем. Решением этого вопроса защиту Старого города от разрушений. В целом
может быть сохранение, как это ни парадоксаль- же можно позитивно оценить все большее стрем-
но звучит, пустоты, нематериального пространс- ление жителей города сохранить кишиневский
тва, окружающего существующую застройку. При Старый центр.
этом будет возможным проводить реконструкцию
материальной части, не нарушая окружающее ее
пространство, ту часть среды, которая является не
менее важной, чем материальная. Для материаль-
ной же части среды необходимо будет разработать
стилевой регламент.

Выводы и заключение
• Кишинев, как город, начал формироваться во
второй половине 17 века, являясь админист-
ративным центром двух цинутов.
• На рубеже 18-19 веков Кишинев был значи-
тельным городом Молдавского княжества, с
населением около 15-17 тыс. жителей.
• В 1812-1813 годах Кишинев был выбран вер-
ховным руководством Российской империи
в качестве центра Бессарабии и военной базы Рис. 12
для ведения войн на Балканах.

– 113 –
РЕКОНСТРУКЦИЯ ИСТОРИКО-ГЕОГРАФИЧЕСКОГО ЛАНДШАФТА
СРЕДНЕВЕКОВОГО КИШИНЁВА

Андрей ГЕРЦЕН, Тамара НЕСТЕРОВА, Евгений ПАСКАРЬ

Историко-географический подход исторического, этнокультурного, политического


Полноценные представления о богатстве и экономического развития евроазиатского про-
куль­­т урного наследия какого-либо региона не­ странства.
воз­­можно получить без проведения исто­рико- Кишинёв расположен в центральной части
гео­графических исследований. Комплексный Северо-Западного Причерноморья на границе
историко-географический подход позволяет пред- лес­ной и лесостепной зон. В основе историко-
ставить историко-географические ландшафты как гео­графического ландшафта Большого Кишинё-
целостные природно-антропогенные геосистемы, ва два специфических географических района
изучение которых интегрирует накопленные зна- – лесная возвышенность Восточных Кодр и лесо­
ния различных научных отраслей, а также даёт степные участки Приднестровской равнины.
основу для дальнейших географических, истори- Ши­ро­кая заболоченная пойма Быка, служившая
ческих, этнографических, культурологических и в допромышленную эпоху природным историко-
других научных и практических исследований. географическим рубежом, в Новое время стала
Высокое разнообразие историко-географических центральной интегрирующей осью урбанизиро-
ландшафтов вместе со сформировавшимися в ре- ванного историко-географического ландшафта.
зультате многовекового исторического процесса в Средневековый центр города сформировался на
их рамках историко-географическими регионами правом берегу реки. Вместе с тем, в силу топогра-
привело к их существенным этническим и религи- фических особенностей местности и специфики
озным различиям, многоукладности, значитель- исторического процесса в регионе левобережье
ной пестроте идентичностей и политических Бы­ка сыграло важную роль в формировании це-
предпочтений, богатому культурному наследию лостного историко-географического ландшафта.
(см. рис. 1; жёлтым выделена степь, светло-зелё- Геологически обусловленное сужение поймы
ным – лесостепь, зелёным – леса, тёмно-зелёным Быка в районе Кишинева (протянувшаяся в суб-
– заболоченные местности). Формирование ланд- меридиональном направлении, гряда коралловых
шафтных условий строго зависит от климатичес- рифов эпохи Сарматского моря сформировала вы-
ких особенностей и конкретно от коэффициента ходы известняковых скал, пересекаемых руслом
увлажнения: в лесах осадков выпадает больше, чем реки) обеспечило возникновение надёжных бро-
испаряется, поэтому формируется соответству-
ющий растительный покров и природный ком-
плекс, в лесостепи коэффициент примерно равен
единице, оттого в зависимости от рельефа мес-
тности лесные дачи перемежаются с травяными
экосистемами, а в степи испаряемость существен-
но превышает количество выпадающих осадков,
поэтому она так пустынна – лесные массивы тут
встречаются только в долинах крупных рек, где
постоянно имеется влага. Этнические сообщес-
тва в допромышленную эру находятся в прямой
зависимости от агроклиматических условий. В
различных природных условиях формируются и
особые историко-географические области.
Географическое положение Молдавии и всего
региона Северо-Западного Причерноморья на
стыке крупнейших природных и цивилизацион-
ных зон обусловило значительное разнообразие
его физико-географических и социально-экономи-
Рис. 1. Историко-географические ландшафты Кишинёва
ческих условий, длительное историческое разви- и Центральной Молдавии / Историко-географические
тие и богатое культурное наследие, что в течение ландшафты Северо-Западного Причерноморья. Фрагмент
многих столетий имело большое значение для карты (Герцен А.А., 2013).

– 114 –
дов, ставших частью одной из дорог, связавших сочетание достопримечательностей, существенно
север и юг Северо-Западного Причерноморья. улучшить качество оценки туристического потен-
У этих бродов, на пересечении с другой дорогой циала региона, создавая в результате наглядные
(субширотного направления, вдоль поймы Быка) карты, картосхемы, схемы специального содержа-
образовалось историческое ядро средневекового ния. Комплексные исследования на основе тако-
Кишинёва, его рыночная площадь и улицы. го полимасштабного подхода были проведены на
Полимасштабный историко-географический макрорегиональном уровне в рамках специальных
ана­л из предполагает различный уровень прос­ топонимических изысканий – географические на-
тран­ственно-временной детализации и систе- звания с основами Молдав-/Молдов- в пределах
матизации природного и историко-культурного Центральной Европы и Балкан (Паскарь, Герцен
наследия, этапов его эволюции, географических 2016), а в Северо-Западном Причерноморье – на
факторов, обусловивших конкретные этногенети- мезо- и микрорегиональном уровне – для истори-
ческие и культурологические процессы. Комплек- ко-географического ландшафта Среднего Днестра,
сный подход позволяет полноценно представить характеризующегося чрезвычайно высокой кон-
общую картину историко-географической эволю- центрацией памятников природного и культурно-
ции ландшафта и понять роль и место отдельных го наследия, формирование которых обусловлено
его компонентов в единой структуре, ответить на одновременно пограничной и связующей ролью
нерешаемые отраслевыми методами научные про- реки (Герцен 2017).
блемы и вопросы, выявить не обнаруженные ранее Целесообразным представляется проведение
памятники наследия. комплекса историко-географических исследова-
Картографический метод, современные геоин- ний Кишинёва, города с древней историей, бога-
формационные технологии, доступность снимков тым культурным наследием, которое несмотря на
с космических спутников позволяют системати- длительный период разнообразных и многосто-
зировать и наглядно представить комплекс, на- ронний изысканий, вследствие слабого примене-
илучшим способом отобразить территориальное ния широкой междисциплинарной методологии,

Рис. 2. Фрагмент «Туристской карты Молдавии» (на трёх языках. Герцен А.А., ИНГЕОКАД, 2004; 2-е изд. 2007) и проектное
предложение 2012 г.

– 115 –
подлинного историко-географического подхода большую пользу для реконструкции историко-
остаётся недостаточно изученным. географического ландшафта Кишинёва может
Объекты культурного наследия (археологи- принести анализ картографических и историчес-
ческие стоянки, селища, городища, курганы, ких источников.
памятники архитектуры и искусства), а также
памятники природы (геологические, палеонто- Картографические источники XVI-XVIII вв.
логические, гидрологические, ландшафтные, В середине XVII века Кишинёв становится из-
заповедники) расположены в пределах особого вестен западноевропейским географам и топоним
историко-географического ландшафта и состав- впервые попадает на географические карты.
ляют единый природный и историко-культурный Наиболее раннее (на текущий момент) обнару-
комплекс. женное обозначение Кишинёва в форме Kisinau
Определённой попыткой научного анализа и встречается на карте «Течение Дуная от истоков
практического внедрения его результатов служит до устьев, являющееся частью Империи Герма-
опыт картографической систематизации при- нии, и государств, которые были или остаются в
родного и культурного наследия Кишинёва (см. Империи Турок в Европе, с частями государств
рис. 2). Здесь представлен фрагмент «Туристской Светлейшей Республики Венеции» (рис. 3), со-
карты Молдавии» (Герцен 2004, 2007), на основе ставленной выдающимися картографами эпохи
которой в 2012 г. разработано Проектное предло- позднего барокко Винченцо Коронелли, Жаном-
жение по организации маршрута туристического Николя Дю-Тралажем (Тиллемоном) и Жаном-
автобуса, представленное в профильное управле- Батистом Ноленом специально для маркиза
ние Мэрии г. Кишинёва (Герцен 2016, 75-81). Куртанво (Франсуа-Мишель Летелье, маркиз Лу-
Несмотря на значительное продвижение в на- вуа; военный министр величайшего французско-
правлении тематического картографирования, го короля Людовика XIV), изданной в Париже в
отраслевых и систематизирующих исследований 1688 г. и сохранившейся в коллекции Националь-
объектов природного и культурного наследия, ной библиотеки Франции.

Рис. 3. Фрагмент карты «Le Cours du Danvbe depuis sa source iusqu’a ses embouchures ou sont partie de l’Empire d’Allemagne ; et des Estats
qui ont esté. ou sont encore de l’Empire des Tvrcs en Europe ; Avec Partie des Estats de la Ser.me Republique de Venise». P. Coronelli, Sr. Tillemon,
I.B. Nolin. Paris, 1688.

– 116 –
Карта отличается значительной подробностью в том числе специальная непосредственно по карте
для выбранного географического охвата, в первую (Vâlsan 1926; Alexandrescu 2011). Выявлено несколь-
очередь в отношении отображаемых физико-гео- ко экземпляров карты, хранящихся в библиотеках
графических особенностей местности – гидро- и фондах западноевропейских городов – в Париже,
графии и рельефа, а также некоторых населённых Берлине, Дрездене, Лондоне, Гарварде, Дублине.
пунктов, многочисленных гидронимов и ойкони- Первая была найдена Г. Вылсаном в 1924 г. в
мов, политико-географических и этнографических Париже, была частью коллекции Г.Ю.  Клапрота,
подробностей, в том числе в регионе Северо-За- включена в фонды Национальной библиотеки
падного Причерноморья. Франции в 1832 г. под нумерационным обозначе-
Карта состоит из двух соединённых листов нием «Kl. 953». Исходные данные карты затёрты.
общим размером 121,5x46 см и относится к ка- В 1927 г. П.П. Панаитеску был изучен другой ва-
тегории обзорных (масштаб 1:1920000). Вместе риант карты Кантемира из этой же библиотеки,
с тем очевидна её чрезвычайно высокая подроб- выполненный одним из крупнейших французс-
ность, что характерно для обзорных карт военно- ких географов и картографов Ж.Б.Б. де Анвилем
го назначения. Формат произведения объясняет («Moldaviae principatus delineante principe Demetrio
принципы его составления и оформления и, без- Cantemirio», d’Anville) в период между 1738-44 гг.
условно, подразумевает определённую степень ге- Третий экземпляр, схожий с первым, но уже с со-
нерализации. А то, что на карту, охватывающую хранившимся текстом в картуше, выявлен в 1935
земли от южной части Германии до Чёрного моря, г. в коллекции Британского музея («Principatus
попали многочисленные подробности по каждо- Moldaviae nova & accurata Descriptio. Delineante
му из регионов, свидетельствует о том, что в пер- Demetrio Cantemirio, A Amsterdam, Chez François
воисточниках, использованных составителями, Changuion, 1737»), по которому стало известно,
несомненно содержались более детальные геогра- что он был опубликован Ф.  Шангеном в Амстер-
фические сведения. Данный вывод имеет очень даме в 1737 г. и ныне находится в фондах Британ-
большое значение в контексте рассматриваемых ской библиотеки (The British Library Board. Maps
нами далее двух других важнейших картографи- K.Top.113.64). Четвёртый экземпляр карты, также
ческих источников. происходящий из Нидерландов XVIII в., нахо-
В XVIII веке в научный (изначально, конечно, дившийся в коллекции Г.Х. Фагеля, а затем при-
военный) оборот войдут два других важнейших обретённый Дублинским Колледжем Св. Троицы,
произведения картографической науки и искусст- введён в научный оборот Е.Д. Таппе в парижском
ва, содержащие детальные сведения по географии издании 1957 г. Пятый экземпляр, недавно обна-
Северо-Западного Причерноморья и Молдавии – руженный М.О.  Шандором также в фондах На-
карты Дмитрия Кантемира и Рицци Заннони. циональной библиотеки Франции и изученный
Карта Д. Кантемира давно привлекла внимание и В.  Александреску, был передан графом Ф.  Том-
молдавистов в силу непосредственного отношения сом в Королевскую библиотеку (ныне НБФ) ещё в
к молдавской историографии, будучи созданной как 1744 г. Шестой экземпляр, также изданный в Ам-
приложение к его знаменитой книге «Описание стердаме, хранится в Берлинской государствен-
Молдавии» (1716 г.). Личность Кантемира и его ной библиотеке (Kart. 20835 R.), получивший его
вклад в историю и науку детально изучены, начи- в 1985 г. от частного владельца. Седьмой экземп-
ная уже с XVIII в., имеется обширная литература, ляр, также относящийся к амстердамской серии,
хранится в Саксонской земельной библиотеке в
Дрездене (Sächsische Landesbibliothek – Staats- und
Univesitätsbibliothek Dresden, Kartensammlung Inv.-
Nr. A18623), детально изучен и воспроизводится
в статье В. Александреску (2011). Единственный
раскрашенный вариант (восьмой) из коллекции
профессора Эбелинга из Гамбурга был впоследс-
твии выкуплен и передан Библиотеке Гарвардско-
го университета (Harvard College Library).
Ещё одна важнейшая коллекция картографи-
ческих произведений – карты и атласы выдающе-
гося итальянского учёного Джованни Антонио
Рицци-Заннони (1736-1814), о личности и заслу-
гах которого стоит остановиться подробнее. В
Рис. 4. Фрагмент карты «Principatus Moldaviae nova & accu-
rate descriptio. Delineante Principe Demetrio Cantemirio». 1737 1749-51 гг. Заннони был учеником профессора ас-
(Коллекция Библиотеки Гарварда). трономии Джованни Полени в Падуанском уни-

– 117 –
верситете. После поездки по Италии, Заннони При жизни Заннони было издано несколько
посетил Турцию и Россию. В 1753 г. его пригласил его книг, атласов и карт, среди которых: «Kurze
польский король Август III, при дворе которого Vorstellung der gegenwärtigen Kriegs-Begebenheiten
Заннони начал свою карьеру картографа. В 1756 г. in Deutschland» (1758); «Atlas historique de la
он переехал в Швецию и Данию, где в том же году France ancienne et moderne contenant tous les lieux
ему было поручено провести геодезические изме- illustrés par les événemens les plus mémorables de notre
рения датских владений – графства Ольденбург и histoire...» (1766); «Carte de la partie septentrionale
Дельменхорст (в настоящее время – территория de l’Empire Ottoman» (1774); «Atlas géographique
Германии). В 1757 г. отправился в Германию, затем contenant la mappemonde et les quatre parties: avec
на службу в Пруссию. Во время битвы при Рошба- les différents Etats d’Europe» (1782, здесь Молдавия
хе (5 декабря 1757 г.) был взят в плен французами указана между Днестром и Бугом) и др. В научных
и отправлен в Париж, где он прожил и проработал кругах Европы вклад Рицци Заннони оценён уже
более двадцати лет. Там же Заннони встретился с его современниками: А.Ф.  Бюшинг в своей кни-
секретарем посольства Неаполитанского коро- ге упоминает о некоторых его картах (Büsching
левства Фердинандо Галиани. В результате, на ос- 1774). Первые подробные сведения о его жизни и
нове лучших источников того времени он создал деятельности принадлежат Альдо Блессиху в пуб-
карту Неаполитанского королевства, после чего в ликации в конце XIX в. (Blessich 1898, Giovanni…
Париже получил должность инженера гидрографа, 2015).
на которой работал в 1772-74 гг. В 1776 г. Заннони Наибольший интерес для нас представля-
вернулся в Италию, в Падую. Здесь он продолжил ют три известные на сегодня карты Заннони, на
активную деятельность, главным итогом которой которой изображена Молдавия, а также значи-
стало издание знаменитого невероятно подробно- тельная часть Северо-Западного Причерномо-
го «Географического атласа Королевства Неапо- рья. Первая – «Карта границ Польши от конца
ля» на 32 больших листах (завершён в 1812 г.). Карпат в Трансильвании до территории Татар-

Рис. 5. Фрагмент карты «Carte des Frontières de Pologne depuis la fin des Karpaks en Transylvanie jusques au Territoire des Tatares-Bessarabes
contenant la Moldavie Septentrionale le Desert des Tatares Lipkes et le cours du Dniester depuis Koczym jusques a Bender» («Заннони-1772»).

– 118 –
Бессарабов, содержащая Северную Молдавию,
пустыню Татаров Липков и течение Днестра
от Хотина до Бендер» («Carte des Frontières de
Pologne depuis la fin des Karpaks en Transylvanie
jusques au Territoire des Tatares-Bessarabes contenant
la Moldavie Septentrionale le Désert des Tatares
Lipkes et le cours du Dniester depuis Koczym jusques
a Bender» с параллельными переводами на поль-
ский и турецкий) является частью колоссального
атласа из 24 листов, специально подготовленно-
го и подаренного 25 января 1772 г. принцу Ябло-
новскому («Carte de la Pologne divisée par provinces
et palatinats et subdivisée par districts. Construite
d’après quantité d’arpentages, d’observations et de
mesures prises sur les lieux. Dédiée à son Altesse le
Prince  Prusse Vindes  Joseph Alexandre Jablonowski
palatin de Nowogrod». J.A.B. Rizzi Zannoni. Paris
1772.). Для краткости будем называть её картой
«Заннони-1772» (рис. 5). Вторая – «Карта се-
Рис. 6. Фрагмент «Карты Молдавiи и Валахiи по подлиннымъ
верной части Отоманской империи, посвящён- Квартирмейстерскимъ Чертежамъ и по наблюдениямъ
ная монсеньору графу де Вергену» («Carte de la Астрономическимъ в оныхъ странахъ учиненнымъ.
partie septentrionale de l’Empire Ottoman dédiée à Составлена Акад. Наук Адїюнктомъ Я.Ф. Шмидтомъ 1774».
Monseigneur le comte de Vergennes». Rizzi Zannoni.
1774) – «Заннони-1774» (рис. 7). Третья – «Кня- полнениям. В ряде мест, где в 1750-70-х гг. про-
жества Молдавия и Валахия» («Principati di изошли военные действия и сооружены новые
Moldavia, e Vallachia Tratti dale Carte dell’ Impero фортификации, обновления и дополнения акцен-
Ottomano» del Sigr. Rizzi Zanoni. Venezia 1782 тированы и прямо отмечаются автором.
Presso Antonio Zatta Con Privilegio dell’ Eccmo Вместе с тем, картографическая основа этой
Senato) – «Заннони-1782» (рис. 8). карты опирается на существенно более древнюю
Карты Д. Кантемира и Р. Заннони отличают- географическую картину, что понятно, так как сам
ся феноменальной подробностью в сравнении колоссальный объём помещённой на карту инфор-
с предшественниками и современниками. Нет мации не мог быть собран ни отдельным иссле-
сомнений, что оба учёных пользовались богаты- дователем самостоятельно, ни тем более за столь
ми картографическими материалами Османской короткий срок пребывания в рамках путешествия
империи, переживавшей расцвет в XV-XVII вв. в Турцию в 1751 г. Зато в Константинополе мо-
Молдавия была включена в состав Османской им- лодой итальянский картограф как раз имел воз-
перии в первой половине XVI в. Турецкие карто- можность раздобыть какие-то карты, конечно, не
графические источники пока слабо исследованы новейшие и самые точные (а значит, совершенно
учёными, а те, что охватывают территории Севе- секретные и доступные только султану и визи-
ро-Западного Причерноморья, не исследованы рю), а скорее всего старые, потерявшие к середине
совсем. Однако анализ карт Д.  Кантемира и Р. XVIII в. для османов актуальность. Поэтому кар-
Заннони показывает, что созданные ими произ- та «Заннони-1772» выглядит так архаично, гораз-
ведения опираются на материалы, накопленные до больше напоминая топографические планы и
в период середины XVI – второй половины XVII карты Боплана первой трети XVII в.
вв. и отражают географическую картину соответс- Кроме приведённых разъяснений имеется так-
твующего времени. же ряд других прямых и косвенных доказательств
Карта «Заннони-1772» несомненно состав- её существенной древности. Наряду с турецкими
лена на основе картографических материалов дублированиями топонимов (арабской вязью),
Османской империи, полученных, по всей види- архаичными стилистикой и картографическими
мости, во время его путешествия в Турцию в на- приёмами, ещё одним из подтверждений старины
чале 1750-х гг. В предисловии к изданию 1772 г. древнейшей карты выступает «Карта Молдавии
Р. Заннони прямо признаётся, что представленная французского королевского географа Ружа», создан-
Й.А.  Яблоновскому работа является результатом ная в 1769-70 гг. (издана в 1770 г. в Париже) на
двадцатилетнего труда. Безусловно, материалы, основе карты Кантемира и карты Заннони; анно-
накопленные картографом с середины XVIII в. тация содержит прямые ссылки на эти источники.
подвергались переработке, генерализации и до- Судя по содержанию карты Ружа, речь идёт о ка-

– 119 –
которых аспектах – детализированная, в других
– наоборот, генерализованная, охватывающая се-
верную часть Османской империи, в том числе всё
Молдавское княжество и соседние территории.
Она уже не столько топографическая, сколько об-
зорная, хотя и довольно крупномасштабная. Она
создана в другой проекции, на основе уже других
источников, с добавлениями информации из этой,
но уже совсем на более высоком геодезическом
уровне. Совершенно очевидно, что к нему попа-
ли какие-то  карты русских военных картографов
1770 г. и он сумел соединить и сделать совсем дру-
гую карту.
Кишинёв здесь так же, как и на первой карте
(Заннони-1772) отображён укреплённым пунк-
том. Кишиневская и Лапушнянская крепости
тут немного отличаются – не обозначены замки,
Рис. 7. Фрагмент карты «Заннони-1774». зато Каприяна наоборот укреплена. Объяснений
этому может быть два: первое (что более вероят-
ком-то более раннем издании, аналогичном карте но) – это следствие генерализации, необходимой
«Заннони-1772», но пока не обнаруженном иссле- при составлении карт меньшего масштаба, не-
дователями. На данный момент это, по сути, древ- жели исходник, поэтому значки вторят топогра-
нейшая обнаруженная топографическая карта фической точности, но чуть упрощены из-за не
Молдавии, отражающая географическую карти- такой важности. Составитель должен был пере-
ну не позднее первой половины XVI – второй дать суть явления – наличие крепости, и масш-
половины XVII вв. таб позволял немного приблизить изображение к
Новая эпоха в картографии Северо-Западного реальности. Второе – действительно в ходе войн
Причерноморья наступает в 1770 г. в результате начала-середины XVIII в. произошли измене-
значительных побед русский войск на турецком ния фортификаций, зафиксированные на кар-
фронте и активной деятельности военных карто- тах-источниках Заннони, которые в сравнении
графов екатерининского времени. Значительно с первой (Заннони-1772) видим и мы: в первую
увеличивается как наполненность содержания, очередь разрушены замки, крепостные ограды
так и точность размещения географических объ- городов на месте. 
ектов (рис. 6.). Ещё более генерализована третья карта –
Одновременно выходит и вторая карта Зан- Заннони-1782 (рис. 8), отличная от обеих пре-
нони (Заннони-1774), более современная, в не- дыдущих так же в первую очередь масштабом.
Это пример так называемых среднемасштабных
карт.  На них можно отразить достаточно много
подробностей, но совсем нет места точным топог-
рафическим деталям. Поэтому географические
объекты, не отображаемые в масштабе, обознача-
ются символами. Обычные населенные пункты
– простыми пунсонами, крепости – пунсонами
«с контрфорсами». Поэтому все крепости, неза-
висимо от их мощности обозначены одинаково
(Бендеры, Кишинёв, Лапушна, Оргеев). Обозна-
ченные на карте Заннони-1782 городские укреп-
ления Кишинёва, видимо, сохранялись до конца
XVIII в., когда во время русско-турецкой вой­ны
1787–91 гг. город был со­ж жён турецкими вой­ска­
ми (в 1788 г.).
В этот же период и позднее появляются широ-
коизвестные и недавно введённые в научный обо-
рот планы города и подробные топографические
и общегеографические карты Кишинёва и его ок-
Рис. 8. Фрагмент карты «Заннони-1782». рестностей (1789, 1800, 1817 гг. и др.).

– 120 –
Исторические и картографические татарских серебряника с вотчиной и мошией (хо-
источники конца XIV – начала XVIII вв. таром, владением), мельницей и всем доходом. Со-
Старинные грамоты, предписания, межевые поставление двух грамот XV в. дают однозначное
свидетельства и другие документы эпохи сообща- представление о высокой ценности и развитости
ют многочисленные сведения и детали о Кишинё- местности, а также о устойчивой топографичес-
ве, а также окрестных с ним вотчинах – Буюканы, кой и топонимической модели «против(ь) Ак-
Вистерничены, Гецеоаны, Хруска и др. Большинс- башева Кешенева, оу Кръници» («la Chișinău, la
тво документов известно давно, периодически Fîntîna Albișoara»). Молдавизированная форма
обсуждаются специалистами, но содержащаяся в Албишоара, несомненно, восходит к изначальному
них историко-географическая информация до сих татарскому имени Акбаш/Албаш. Но важнейшие
пор так и не систематизирована в полной мере. (в первую очередь для самих собственников) то-
Кишинёв воз­ник не позднее сер. XIV в. как пографические сведения – ориентиры – при всей
татарское поселение с укреплением при броде своей однозначности в пределах сформированной
через р. Бык. С 1390-х  гг. в составе Молдавского модели динамичны: в грамоте 1436 г. Акбашев Ке-
княжества (Белых, Герцен, Павлинов 2009, 2016). шенев, а в грамоте 1466 г. – Фынтына Албишоара
Впервые упоминается в перв. пол. XV  в. как Ак- (в оригинале, по всей видимости, Кръница  Алби-
башев Кешенев в грамоте молдавских господарей шоара  <  Акбашева  Кръница). Это говорит с од-
Ильи I и Стефана II от 17 июля 1436 г. о сёлах, по- ной стороны о том, что и Кишинёв, и Крыница,
жалованных логофету Ванче. Сведения грамоты и селище (село, сёла, селища) с вотчинами и вла-
представляют чрезвычайно важный и достаточно дениями при них в своё принадлежали Акбашу, а
детальный источник о  наиболее ранней топог- с другой стороны об архаичности топонимичес-
рафии Кишинёва: «…панъ Ванча логофеть […] и кого компонента, что подтверждается и самими
дали есмы ему […] села на Ревтѣ […] и на Иткилѣ, грамотами («по старому хотару, куда оживають
между Кротолчи, пониже где Камень стоить, повы- из вѣка», до Влаикула владельцы – Тоадер с бра-
ше Оцелово мѣсто, и близь Быку, по тои сторонѣ, тьями, а до того, видимо, ещё с первой половины
на долину што падает(ь) против(ь) Акбашева Ке- XV  в. – их отец Федор). Фиксация изначальной
шенева, оу Кръници, где ест(ь) Татарская Сели- принадлежности и единства вотчин в округе Ки-
ща, против(ь) лѣска. Тое все що бы ему оурик(ъ), шинёва чрезвычайно важно для понимания его
съ всѣмъ доходомь […] А хотаръ тѣмь селомъ да последующей эволюции, насыщенной историко-
будет(ь) по старому хотару, куда оживають из вѣка. географическими коллизиями, многочисленными
А пустынямъ хотаръ, колко оузмогуть оживати тая территориальными и хозяйственными конфликта-
села, що осадит(ь), досыт(ь) […]» / Грамота Илии ми вплоть до начала XIX в. и до сих пор не ясной
воеводы и Стефаня воеводы, господарей Земли Мол- даже специалистам, несмотря на более чем столет-
давской. Веслуй, 17 июля 6944 (1436) года. (DRH…, нюю и многотомную историографию вопроса. В
1975, № 158). Таким образом, понятно, что в обоз- частности, поскольку текст грамот весьма краток
наченной местности имеются населённые пункты, и сложен для современного географического вос-
с из века установленными границами (хотарами) приятия, позволяя по-разному интерпретировать
и приносящие доход. Следующее письменное взаиморасположение пространственных ориен-
упоминание сохранилось в молдавском перево- тиров для соответствующих объектов, историки,
де первой половины XVIII в.: «6974 <1466> […] например, локализовали Татарскую Селищу то
Vlaicul […] i-am dat și i-am întărit lui pre <o siliști> на правом (Халиппа… 1907, 392-394), то на левом
la Chișinău, la Fîntîna Albișoara, ce ș-au c<umpărat> берегу Быка (Руссев 1995, 52-57), и даже дальше к
de la Toader, ficiorul lui Fedor, și de la fratele lui, de la востоку от него (Ciocanu 2017, 27).
[…], și de la Fedorel, drept 120 arginți tătărăști. Deci Оцелово место, упоминаемое в грамоте 1436 г.,
<i-am dăruit acea si>liști mai sus-numită, la Chișinău, одни учёные с ассоциируют частью современно-
la Fîntîna Albișoara, ca să-i fie dumisale și de la noi го села Покшешты к северо-западу от Кишинё-
driaptă ocină și moșie, cu moară și cu tot venitul […] ва (DRH… 1975; DRH... 1980; Nicolaev, Tabuncic
Stefan vod(ă) […] Alexandru voivoda […]» / Грамо- 2007), другие – с вотчиной будущих Вистерничен
та Стефана Великого от 1466 г. (DRH…, 1976, (Ciocanu 2017) – северная часть старого города на
№ 131). То есть, Стефан Великий вместе с сыном левом берегу Быка. Видимо, левобережье Быка и
Александром и великими боярами подтверждают правобережье Икеля ранее принадлежало некому
покупку своим дядей великим боярином Влаику- Оцелу (вероятно, предку упоминаемых в первой
лом селища у Кишинёва, у Фонтана (Крыницы, половине XV в. Михаила и Драгомира Оцелов).
Колодезя) Албишоара у сыновей Федора (из тро- К этому же времени относится упоминание о
их известны имена Тоадера и Федорела) за 120 ближайшей к Кишинёву вотчине – Буюканам: «…
урик что имал дѣди их Ходор и Пъраска от Ста-

– 121 –
раго Стефана воевод на село Буекани что на рѣкѣ десятилетий, начиная от И.Н. Халиппы, который
на Бъцѣ. И съ мѣст за став и за млин у Бъку…» / понимал, что под Кишинёвом стоит видеть какую-
Грамота Господаря Константина Могилы отъ 20- то архитектурную доминанту – «усадьбу» в его
го августа 7116 (1608) года, с молдавскимъ переводо- дополнениях. Поэтому последующие разработки
мъ 1741 года, января 15-го. (Труды... 1902, 231-232). вопроса натыкались на замкнутый круг с этимо-
Весьма важны топографические детали, позволя- логией топонима Кишинэу от якобы устаревшего
ющие определить местоположение села Буекани (уже чуть не в средние века) молдавского/румын-
в XV – начале XVII вв.: находятся на реке Бык, с ского источник, либо усадьба/монастырь/мавзо-
озером (прудом) и мельницей на нём. С одной сто- лей, неизбежно ассоциируя с чем-то, стоявшим на
роны, условия совпадают с описанием собственно Мазаракиевской горе на месте церкви. Однако,
Кишинёва, – уже тогда Буюканы образуют с ним великий И.Н. Халиппа, интуитивно ощущая, что
единое целое, а с другой стороны, несомненно оп- этимология топонима Кишинёв должна восхо-
ределённым образом выделяются. Локализовать дить к какой-то фортификации (что, несомненно,
древние Буюканы с учётом таких географических верно!), аккуратно используя вариант «усадьба»,
условий можно только в районе Благовещенской ошибочно добавляет его в перевод к фрагменту
церкви. «ындрептул Лазулуи Албашулуи ла Фънтъна че
Фиксация именно таких географических ре- Маре». Лазул Албашулуй в грамоте 1525 г. – это
алий подтверждается в грамоте господаря Мол- вторая часть той самой топографической и то-
давии Стефана IV (1517- 27) от 12 февраля 7033 понимической модели «против(ь) Акбашева
(1525) г., хранившейся в Каприянском монастыре, Кешенева, оу Кръници» («la Chișinău, la Fîntîna
и упоминаемой в предписании господаря Конс- Albișoara») – не Акбашев Кешенев 1436 г., а Fîntîna
тантина Ипсиланти боярам Манолакию Доничу Albișoara 1466 г. Это именно заводь Быка у подно-
и Иоанну Тэуту от 18 июля 1800 г., описывающую жия Мазаракиевской горы, из-под которой и бьёт
границы верхней части села Вистерничены и вос- Великая Крыница (знаменитый Кишинёвский Фон-
производящей информацию более древних гра- тан). Но кто же тогда Акбашев Кешенев 1436 г.?
мот, описывавших владения логофета Ванчи на Понять это можно лишь перечитав грамоты 1436
левобережье Быка: «…чея парте де Бък ындрептул и 1525 гг. и осознав, что граница верхней и ниж-
Лазулуи Албашулуи ла Фънтъна че Маре ши ку хе- ней частей Вистерничен проходит в районе старой
лещеу ши ку моаръ ын Бък, де ла дял съ фие дупъ кишинёвской почты, а долина, «што падает(ь)
векюл хотар, яр дела вале съ фие ын нчепънд дела против(ь)» него – не Гульбочихи, действитель-
езътура хелещеулуи Кишинъулуи тот пе хотарул но впадающей в Бык напротив Мазаракиевской
Шерпеи постелникул пън ла върфул дѣлулуи чеи пе горы, а Гусева балка, впадающая в Кишинёвское
Тохатин…» / Предписанiе Господаря Константи- озеро (Хелештеул Кишинэулуй), образуя остров,
на Александр(ович)а Ипсиланти отъ 18 Iюля 1800 с возвышающейся над ними природной доминан-
года. (Труды... 1900, 184-188). О том же свидетель- той – старой Замковой горой (в XIX в. – Инзовой,
ствуют изыскания Манолакия Донича и Иоанна в XX в. – Пушкина горка), на которой без сомне-
Тэутула, которые в соответствии с предписанием ний не позднее XIII–XIV вв. должен был появить-
господаря досконально изучили многочисленные ся замок, контролировавший броды через Бык
документы, представленные владельцами вотчин на одной крупнейших в регионе дорог (будущей
в округе Кишинёва, провели топографические Большой улице), соединявшей крупнейшие татар-
исследования, составили межевое свидетельство ские города Шехр-ал-Джедид (Старый Орхей) на
и карту / Межевое свидѣтельство Спатаря Мано- Реуте и Гырлы (Костешты) на Ботне.
лакiя Донича и Слуджера Теутула отъ 18 Iюля 1800 Единство Кишинёва и одновременно его внут-
года. (Труды... 1900, 188-212). Учёные аристократы реннее деление на микрорайоны (вотчины) с са-
чётко определяют, что верхняя часть Вистерни- мых древних времён найдёт своё отражение на
чен не соприкасается с вотчиной Пятницкого всей историко-географической эволюции мест-
монастыря (Кишинёвом XVIII в.), в то время как ности в течение всего последующего времени.
древнейшее из озёр (ставов, запруд, молд. хеле- Во второй половине XV–XVI вв. в течение 90
штеу) – верхнее, именуется Кишинёвским, хотя лет село Кишинеул-на-Быку с мельницами на реке,
расположено между вотчинами Боюкан и Вистер- приносящее регулярный доход, остаётся во вла-
ничен. Запутанность историко-географических дении Влаикула и его потомков: сына Еримии (в
коллизий Кишинёва и приведёт впоследствии к монашестве – Евлогий), внука Марики (Марии-
неоднократным спорам и тяжбам между его мно- ки), правнучки Васутки. В 1576 г. Васутка продала
гочисленными владельцами. Неясность сохраня- Кишинёв Дръгушу (бывшему уряднику в Яссах) за
ется и среди исследователей вопроса в научных 500 татарских золотых: «…Васутка дочка Марики.
кругах до настоящего времени в течение долгих Внука Еримии бившїи вистѣрник щосѣ именовал

– 122 –
по мнишескїи чин Евлогїе. Прѣуночата Влаикула аспект, на который ранее исследователи внима-
[…] продала свою правою отнину и дѣднину едно ния не обращали, однако способный прояснить
село наимѣ Кишинеул на Бъку у волост Лапушною последующие территориальные изменения в ок-
и сэ млини у Бъку испривилїе напотверъжденїе: руге. Уточняются детали в следующей грамоте от
що имал прѣдѣда еи Влаикул. От стараго Стефана 1611 г.: «…Въсїян вистерниче и брат ег Сава сни
Воевод. Тапродала слузѣ нашему Дръгуш бившїи Крецул внуци Илѣни и тиж племеникове им ии
урядник у Ясох. За петсот злт татарскых […] ись Въсїян пъхърничел и брат его Ионашко пъх сни
въсем доходом…» / Грамота Господаря Молдавско- Кръханя внуци Петри Кръхан […] и продали их
го Петра Воеводы отъ 25 Апреля 7084 (1576) года, правою отнину и дѣднину от iспривилїе закупеж-
с молдавским переводом 1739 года. (Труды... 1900, но что имали прѣдѣдове их от Стараг Стефана во-
171–172). евод и от потвръжденїе от Iоан Деспота воевод от
К началу ХVI в. относится известие о селе въсего села Буекани что раздълит на шест част двѣ
Хруска, которое было соседней с Кишинёвом вот- части продали что на Бък и съ мѣсто за став и за
чиной, с южной стороны, ниже по течению реки млини у Быка что у волост Лапушнои та пръдали
Бык, на берегу его правого притока – речки, дав- […] Думитракїе Кирици Палеолог великому пос-
шей селу название. телник за […] талер сребних и утомтиж прїидошѣ
В конце XVI – начале XVII вв. на протяжении пред нами Андроник Рошка снъ Дрыгълуши внуц
41 года вотчиной Кишинёв владеют Дръгуш и его Насти Буекоае. И племеник ими Илѣ съ брат его
родственники: жена (княгиня) Саломия, сыновья снве Софїики внуци другїи Насти сестри Билан
Крстя и Василие, внуки Никола, Ионашко, Анге- […] и продали их правою отнину и дѣднину из тих
лина. наръдеиїе вишписаних от тог села Буекани чтос
Документом 1608 г., упоминающим о грамоте раздялит на шест части пакиж двѣ части та прода-
Стефана Великого (Старого) Ходору и Параске ли тиж […] Думитракїе Кирици вел постелник за
на владение Буеканами, подтверждаются права на […] тал[…] и отнину ипотвръжденїе съ вес доход…»
него их наследников: «…Глигорїе снъ Мирон и / Грамота Господаря Константина Могилы отъ 18
племеник ег Тимотии снъ їои Заичю и Каисии снъ декабря 7119 (1611) года съ молдавскимъ переводомъ
Чюмеш. И Сава снъ Крсти. И Стратии. Уси онуци. 1741 года. (Труды... 1902, 233-234). Как видим, Бу-
Ходору. Итиж племеник их Тоадер снъ Тудораи и еканы, находившиеся до того в княжеском домене,
брат ег Молдован онуци Пърасци […] и Мы також- ещё при Стефане Великом разделены на две части
дере и от нас дали и потвръдили есми. Тим вьсѣм – первая Ходора и Параски и их потомков, вторая,
выписаним людем тое виречное село на имѣ Буе- в свою очередь поделённая на шесть частей – Иле-
каний […] и отнину и съ вьсем доходом…» / Гра- ны, Петри Крыхана, Насти Буекоае, Насти Билан
мота Господаря Константина Могилы отъ 20-го и их потомков. Великий постельник Думитракий
августа 7116 (1608) года, с молдавскимъ переводомъ Кирица Палеолог стремится выкупить все части,
1741 года, января 15-го. (Труды... 1902, 231–232). В однако удаётся ему собрать только половину вот-
следующем 1609 г. тот же господарь подтверждает чины потомков Ходора и Параски и четыре части
продажу части Буекан потомками Ходора и Парас- от второй половины. Доли, хоть и меньшие оста-
ки за 150 талеров великому постельнику Кирице ются у всех потомков владельцев XV в. Это сви-
Думитраки: «…Глигорїе сну Мирон и племеники детельствует о значительной привлекательности
ему Тимотии сну їои Заичу и Каисии сну Чумеш и и, видимо, особой важности этой местности из-
Сава сну Крстеи и Стратии. Уси внуки Ходор. И давна. В конечном итоге вдова Думитракия дару-
тиж племеники их Тоадер сну Тудораи и брат ег ет в 1620 г. Буеканы Воскресенскому монастырю в
Молдован онуци Пъраскъй […] и продали их пра- Иерусалиме и, соответственно, управляющему его
вою отнину и дѣдину от и список засвѣдтелство. владениями в Молдавии – ясскому Вознесенскому
Что они имали от самог гспдвми на въсѣ част им монастырю, также известному как Галата, Галатия
что сѣ им изберет от село от Буекании. У волост (основан в 1577 г., в 1617 г. передан иерусалимской
Лапушною на Бъкѣ. И съ мѣ за став. И за млену. патриархии), что подтверждено также господар-
Та продали […] Кирица Думитраки великому пос- скими грамотами (Дарственная запись постель-
телник. За една сто и петдесѣт талер […] А ми и от ничессы Марiи Кирицы отъ 28 апрѣля 7128 (1620)
нас пакиж дали. И потвръдили […] та вiшписана года. (Труды... 1902, 234-235); Сербская грамота
част за отнину от село от Буекани. Что сѣ изберет Господаря Гашпара Воеводы отъ 4 мая 7128 (1620)
част их […] i отнину съ въсѣм доходом…» / Грамо- года съ молдавскимъ переводомъ 1795 года. (Труды...
та Господаря Константина Могилы отъ 5-го ок- 1902, 235-236); Сербская грамота Господаря Алек-
тября 7117 (1609) года съ молдавскимъ переводомъ сандра Илiеша Воеводы отъ 5-го апрѣля 7129 (1621)
7249 (1741) года. (Труды... 1902, 232–233). То, что года, съ молдавскимъ переводомъ 1795 года. (Труды...
была продана только часть села – очень важный 1902, 236-237)).

– 123 –
В 1617 г. наследники Дръгуша продали Ки- языке, перевод И.Н. Халиппы; Труды... 1900, 174-
шинёв великому вистернику Константину за 180 175). Благодаря этой грамоте узнаём чрезвычайно
червонных золотых: «…Саломїя кнѣгинѣ Дръ- важные подробности о Кишинёве, предстающим
гушу бывшому дворнику купно съ снми своими, экономически развитым (здесь производят хлеб,
Крстѣ и Василїе. Исъ внучатове их. Никола. И Iо- сено, овощи, лён, коноплю, значимый доход, с ко-
нашко. И Ангелина, дѣти Штефану Дръгушу […] торого собирается десятина), имеется отдельный
продали правое отнину и викупленїе, от правїи монастырский посёлок (разумеется, с одной или
своих нарѣжденїи. Едно село наимѣ Кишинеул на несколькими церквями, прицерковными соору-
Бъку въ волост Лапушнои съмѣстове замлиии въ жениями и землёй), проживает разноклассовое
тожеродѣ. От исписок сакупежство от уеу гсдвмы население (монахи, дворяне, военные, свободные
от Петра Воевода. Что был купил ег Дръгуш двор- и крепостные крестьяне).
ник, от Васутка дочка Мариики внука Еремїи К тому же времени (перв. половина XVII  в.)
вистѣрника прѣунучата Влаикулу от урик запо- относится и распоряжение господаря лапушнян-
твръжденїе от стараг Стефана воевода. Тот убо ским паркалабам (военно-административным ко-
село продали, нашему, вѣрному болѣрину Кос- мендантам) произвести межевание Кишинёва и
тантину велкому вистѣрнику за сто и осмьдесѣт окрестных сёл на местности и с составлением до-
уг червони златних […] съвъсѣми хотарами его ис кумента: «Мы Василiй Воевода Божiею милостью
доходами…» / Грамота Господаря Радула Воеводы господарь земли молдавской. Пишетъ мое госпо-
отъ 29-го Ноября 7125 (1617) года с Молдавскимъ дарство слугамъ нашимъ паркалабамъ Лапушны,
переводомъ 1739 года, апреля 25. (Труды... 1900, извѣщая васъ, чтобы увидѣвъ грамоту моего гос-
172–174). Однако владельцем великий вистер- подарства, вы пошли в село Кишиневъ и собрали
ник Константин, по-видимому, остаётся недолго. людей добрыхъ и старыхъ и сосѣдей въ окружнос-
В 1618 и 1627 гг. правители Молдавии останавли- ти и, сообразивъ какъ съумѣете вѣрнѣе, по душѣ
вались на некоторое время в Кишинёве: здесь был (совѣсти), отдѣлили межу вотчины села Кишинева
расположен военный лагерь и отсюда были от- со стороны другихъ уделовъ и установили меже-
правлены письма. Это приводит к выводу что, оче- вые знаки – тому, что принадлежитъ святому мо-
видно, имущество Константина перешло в казну и настырю Святой Пятницы. И какъ найдете болѣе
Кишинёв стал частью княжеского домена. Только справедливымъ, запишите на бумагѣ и извѣстите
так можно объяснить почему господарь Василий насъ…» / Предписанiе Господаря Василiя Воеводы
Лупу наградил в 1641 г. ясские монастыри Святой отъ 28-го Августа 7150 (1642) года. (на молдавс-
Параскевы (известен как Сфынта Винерь – Свя- ком языке, перевод И.Н. Халиппы, Труды... 1900,
тая Пятница, основан на рубеже XVI и XVII вв., 175). И такой документ был составлен: «…къ нам
в 1610 г. передан в подчинение Синайскому мо- прибыли монахи изъ Св. пятницы [...], чтобы мы
настырю) и Святых Архангелов Михаила и Гаври- обсудили мѣсто Кишинева со стороны Хруски.
ила (известен как Фрумоаса, а также Балика – по и мы собрали много людей добрыхъ и старыхъ и
имени гетмана Мелентия Балики, основавшего сосѣдей, и разобрали имъ мѣсто отъ логовища
его в 1583 г. и подаренного Синайскому монасты- быка до (мѣста), соединяется с мѣстомъ Спиноа-
рю) грамотой, которая давала право требовать от сы по течению воды, а горою до мѣста Буеканъ и
жителей Кишинёва десятую часть от выращенного установили столбы и исправили (межу), где того
урожая: «…монахамъ изъ св. монастыря Святой пожелали (жители с.) Тъистрещи и Драгошъ пар-
Пятницы и монастыря Баликый, дабы они по ней калабъ и гдѣ показали по совѣсти и старые люди,
имели право и власть взимать десятину со все- знавшiе мѣсто и старые знаки, а именно: священ-
го хлѣба и сѣна и со всякихъ овощей и съ льна и никъ Антон из Буеканъ и стрик Скорничелъ, и
конопли и со всѣхъ приходов съ села Кишинева, Лазарь изъ Трушенъ, и Згъръ, бывшiй паркалабъ,
кто бы ни вспахалъ там в предѣлахъ того села мо- и Павелъ изъ Мънчештъ, и Кирила здѣшний, и
настырского – каларашъ-ли (курьеръ, козакъ) или тсрый Мустяца, и Остахiй тамошнiй, и Сапко изъ
кто-бы ни былъ, со всѣхъ взимали бы десятину и Гецъоанъ и много людей и стариковъ. Монахи же-
если бы кто изъ вечиновъ (крѣпостных) тамош- лали измерить веревкою, но (жители с.) Тъистре-
нихъ вспахалъ инуду, въ иной межѣ, имѣли бы щъ упросили ихъ не мѣрять, ради нѣкоторыхъ
взимать десятину и оттуда, также и в борчещахъ, вспаханныхъ ими полосъ […] Въ Кишиневѣ […]
в поселкѣ монастырскомъ, если кто вспашетъ на Фотiй и Дръгушъ, паркалабы Лопушны.» / Ме-
вотчине монастырской – каларашъ-ли, дворовый- жевое свидѣтельство Лопушнянскихъ паркалабовъ
ли человѣкъ (куртянъ) царанинъ-ли (поселянинъ), (На молдавском языке, перевод И.Н. Халиппы,
или кто бы то ни былъ, – со всѣхъ взимали бы де- Труды... 1900, 176). Следует согласиться с И.Н.
сятину…» / Грамота Господаря Василiя Воеводы Халиппой, что свидетельство составлено в том же,
отъ 4-го Августа 7149 (1641) года. (на молдавском году, «хотя даты въ оригинале нѣтъ». Очевидно,

– 124 –
межевание проводилось осенью 1642 г. Детали, водораздела Быка и Ишновца, к северо-востоку от
сообщаемые в данном межевом свидетельстве, до бывшего села Скиносы – ныне район Телецентра).
сих пор не привлекали должного внимания иссле- Отсюда по горе (по водоразделу) граница Кишинё-
дователей, вероятно, по причине определённой ва соединяется с границей (местом) Буекан – ули-
географической сложности в силу исторической ца В. Александри в районе Армянского кладбища,
давности, но и по невольной вине самого перевод- где был установлен межевой столб и исправлена
чика, без преувеличения великого молдавского межа (с Буеканами) так, как пожелали загадочные
историографа И.Н. Халиппы. Сложные момен- Тъистрещи и их собственный паркалаб Дръгуш.
ты текста, как видим, были непонятны и ему са- Одним из потверждающих верность межевания
мому уже в конце XIX – начале XX вв. Поэтому выступает и бывший паркалаб – Згър, а также бу-
потребовалось ввести ряд пояснений, который в юканский священник Антон и другие местные и
некоторой мере могли исказить смысл, вернее не окрестные уважаемые люди.
раскрыть его до конца. Важнейшие историко-географические выводы,
Для уточнения нюансов стоит привести ори- которые должны быть сделаны из сообщения до-
гинал на молдавском языке: «…ау венит кълугъ- кумента: в селе (видимо, всё-таки уже местечке/го-
рии дила свънта венире […] Ла нои съсокотим роде) имеется собственный паркалаб – комендант
локул Кишънъулуи де кътръ Хруска. Шъ стрынсам крепости, возглавляющий неких Теистрещей, зна-
мулци амени буни ши бътръни ши меджиѣш. Ши чит, была и сама крепость, в Буеканах в свою оче-
лiам алес локул динматка Бъкулуи пънъ унде съа- редь имелся священник, следовательно, имелась
дунъ кулокул Спиноасеи ын върсътура апеи ши и церковь. Другой очень важный вывод – выделе-
пре муке пънъ ын локол Буеканилор ши ам пус ние юго-восточной части Кишинёва в отдельную
стъл ши iам токмит преунде а пофтит. Тъистрещи от единого целого вотчину произошло именно
ши Дръгуш пъркълабул ши преундеау аурътат ши вследствие межевания 1642 г., фактически уста-
оамен бутръни кау щиут локул ши семнеле челе новившего раздел «Большого Кишинёва» на две
бътнне ку суфлете лор ануме попа Антон ди Буе- крупные половины – Буюканы (Буеканы) и Пят-
кани ши Скорничел бътрън ши Лазор де Трушени ницкая сторона («новый» Кишинёв). Несмотря
ши Згър чеау фос пъркълаб, ши Павел дин Мънче- на заложенное не позднее XIV в. и зафиксирован-
щи ши Кирила деаколе ши Мустеацъ чел бътрън ное уже в 1436-66 гг. двуединство географическо-
ши Остахие деа(ко)ло ши Сапко де Гецъоани ши го объекта (местности), обозначаемого названием
мулци оамени ши бътръни. Iаръ кълугърии поф- Кишинёв, и фактическую концентрацию застрой-
тиiа съмъсуре. Ку фуне. Iаръ Тъистрещии iау ру- ки в северо-западной (Буюканской) части, топо-
гат съну маи мъсуре пентру нище пъмънтури че ау ним распространялся на обе стороны. Именно
авут арате… Фоте ши Дръгуш пъркълабии де Лъ- желание настоятелей Пятницкого монастыря
пушна». Разберём по порядку. Итак, монахи Пят- выделить собственную вотчину и зафиксировать
ницкого монастыря, получив в 1641 г. во владение её территориально приводит к географическому
Кишинёв, пожелали установить его точные грани- противопоставлению топонимов Кишинёв и Буе-
цы, для чего потребовалось согласование на месте каны. До межевания вотчины были более дробны-
со всеми заинтересованными представителями ми, а незастроенные земли (воды, леса, луга, поля)
местных жителей, под руководством специально находились в общинном пользовании и если и
делегированных двух лапушнянских паркалабов имели деление, то, несомненно, территориально
– Фотия и Дръгуша. Межевое свидетельство, как не унифицированное – чересполосицей. Система-
государственный юридический документ, конста- тизацию вносит акт межевания, инициированный
тирует решение спорного вопроса и устанавливает монастырём, у которого не было (и как мы видим,
границу вотчины, отмечая ясные и строго зафик- не могло быть) чёткого понимания того, что имен-
сированные топографические характеристики. но ему передали во владение (какой-то Кишинёв,
Граница (место) Кишинёва со стороны Хруски (село у которого нет ни границ, ни однозначного зна-
к югу от старого Кишинёва, ныне часть централь- чения). Причём акт этого межевания отнюдь не
ного района города) определена от поймы реки сугубо произвольный, а на основе древнего мес-
Быка до того места, где она (граница) соединяется тного внутреннего деления – той самой топогра-
с границей вотчины (местом) Спиноасы (Скиносы фической и топонимической модели «против(ь)
– село к юго-западу от старого Кишинёва, ныне Акбашева Кешенева, оу Кръници» («la Chișinău, la
часть центрального района города по соседству с Fîntîna Albișoara»). Именно тут – от заболоченной
пригородом Кодру) по течению воды. Речь о речке впадины у Крыницы (знаменитого Фонтана) вдоль
Хруска (позднее Малая Малина – небольшой пра- будущих Фонтанной, Рышкановской, Минковской
вый приток Быка, впадающий в районе централь- улиц (ныне – Пушкина и Кошбук) в сторону горы
ного железнодорожного вокзала, берущий начало у (Садовая – Матеевича) будет проложена межа, ко-

– 125 –
торая, впрочем, и сейчас, спустя столетия, остаётся ти городка Кишинев. И этот городок является бо-
границей Центрального и Буюканского секторов ярством, обязанным платить налог. Он находится
муниципия (внутригородских районов). Граница, на берегу реки Днестр и очень благоустроен. Квар-
показанная наиболее авторитетными представи- талы его очень красивы. Там имеется семнадцать
телями местной знати, согласованная всеми заин- церквей, но монастырей нет. В то же время лавок
тересованными лицами, при этом чётко оставит много. Все дома крыты тростником. Дома насе-
Акбашев Кешенев (Chișinău), Тъистрещи, Буекани ленных пунктов в этой области в большинстве
с наиболее заселённой северо-западной, Буюканс- случаев также крыты тростником. Порочные жен-
кой стороны, а с существенно менее застроенной щины, выйдя из бревенчатых домов, окруженных
юго-восточной, Пятницкой стороны – Кръницу садами, приходят и усаживаются приезжему чело-
(Fîntîna Albișoara) с укреплением на крутой горе, с веку на колени» (Челеби 1961; Celebi 1971, 72). Из
XVIII в. известной как Мазаракиевская, на кото- приведённого ценнейшего источника узнаём, во-
рой, как показывают недавние археологические первых, то, что Кишинёв впервые упомянут имен-
исследования (Tentiuc 2015), не позднее середины но как город и весьма благоустроенный, развитый
XVI в. воздвигнута православная церковь. Слабая торговый центр. Здесь имеется множество зданий,
застройка вотчины монастыря Св. Пятницы будет в том числе храмов, магазинов (лавок). Жители
и недостатком, и преимуществом: ему придётся обязаны платить налог боярам, во владении ко-
обживать местность, привлекая потенциальных торых состоит город. Опытный путешественник
налогоплательщиков, вместе с тем имея для этого не преминул отметить ещё одну достопримеча-
достаточно пространства. Так впоследствии здесь тельность, хоть и подтверждающую разносторон-
возникнут слободы, а также несколько храмов: Св. ний характер сформированного сектора услуг,
Пятницы (очевидно, в середине 1640-х гг.; с XIX в. предоставляемых в городе, однако, в силу своей
– Вознесенский собор), Харлампиевская и Георги- специфичности, смущавшую чопорных советских
евская церкви (не ранее конца XVII–XVIII вв.). историков, потому избегавших обращать внима-
А кто же такие эти Тъистрещи/Тъистреш- ние на сообщение автора в целом. И очень напрас-
ты? И.Н. Халиппа при переводе добавил перед но!
ними, как он предполагал, пропущенное «жители Работа Челеби была написана арабской вязью
с.». Но по форме упоминания о жителях других и даже 1930-е гг. большая часть томов (в том чис-
сёл подобные обороты «а пофтит. Тъистрещи», ле с описанием Кишинёва) публиковалась так. В
«Iаръ Тъистрещии iау ругат» никогда не употреб- целом перевод выполнен достоверно, но вместе с
ляются и лингвистически недопустимы. По кон- тем, издатели признаются, что «в ходе работы над
тексту получается, что это какая-то совокупность томом немалые трудности встретились в перево-
людей с их собственным паркалабом – главные дах и расшифровке географических и этнических
заинтересованные лица в межевании со стороны наименований и имен собственных немусульман-
Буекан, умудрившиеся распахать часть пахотной ских. Подавляющая часть украинских и молдавс-
земли Кишинёва. Проблему загадочных буюкан- ких географических названий была чрезвычайно
ских Теистрещ поможет привлечение других сви- искажена арабской графикой, эти искажения были
детельств эпохи. усилены переписчиками и издателями. Все гео-
Важнейший источник середины XVII в. о Мол- графические названия восстанавливались по
давии – это десятитомная «Книга путешествия» синхронным историческим картам, и в переводе,
(«Сийахет-наме») Эвлии Челеби – колоссальное естественно, сохранены старые названия XVII
географическое, историческое, этнографическое, века» (Челеби 1961). Поэтому при выявлении кон-
лингвистическое произведение, по обилию мате- кретных деталей, сообщаемых Челеби, важно све-
риалов и приводимым подробностям о регионах, рить бесценные фразы с текстом по возможности
городах, местностях, описываемых событиях не максимально близким к первоисточнику.
имеющее себе равных в мусульманском мире и в Такая возможность появилась благодаря под­
своей эпохе в целом. го­­товке в начале 2000-х гг. нового верифици­ро­
В конце 1650-х – начале 1660-х гг. он принимал ванного турецкого издания, в VII томе которого
участие в походах по Северо-Западному Причер- на­ходим интересующий нас абзац: «Der-sıfat-ı
номорью и также скрупулёзно описал свои путе- eşkâl-i kasaba-i Kişinev: Bu dahi bir mükellef
шествия. В самом начале 1960-х гг. был произведён boyarlıkdır. Nehr-i Nestorol kenârında gâyet ma‘mûr
и опубликован перевод на русский язык части этих ka­sabadır kim gûyâ bir şehr-i müzeyyendir. On
описаний, относящихся к землям Молдавии и Ук- yedi kenîsesi var, ammâ manastırları yokdur. Lâkin
раины. С тех пор в научный оборот вошёл и абзац, dükkânçeleri çokdur. Ve cümle evleri saz örtülüdür. Ve
интересующий нас и непосредственно имеющий bu vilâyet fezâları ekseriyyâ saz ile mestûrdur. Hattâ
отношение к описанию Кишинёва: «Особеннос- bâğ u bâğçelerinde birer haşebden mebnî kasırlarında

– 126 –
fâhişeleri gelüp âdemin dizine otururlar» (Çelebi
2003). В первую очередь следует отметить, что по-
турецки топоним впервые упомянут в современ-
ной форме – Кишинев, близкой к встречающейся
в наиболее раннем обнаруженном источнике
(грамота 1436 г.) Кешенев. Во-вторых, признания
авторов советского перевода о встреченных труд-
ностях, в особенности в отношении географичес-
ких названий, важны и актуальны, в частности в
отношении названия реки, на берегу которой сто-
ит город – nehr-i Nestorol (не без оснований пере- Рис. 11. Карта «La Russie Noire ou Polonaise qui Comprend les
данной как река Днестр). Конечно, имеется в виду Provinces de la Russie Noire de Volhynie et de Podolie divisées en leurs
Palatinats Vulgairement Connües sous le Nom d’Vkraine ou Pays des
Бык. Однако, указание Челеби не случайность и Cosaques». Srs. Sansons, 1674 г.
не описка! Современный Днестр ему прекрасно
известен, многократно им посещён, но именуется,
разумеется, по-турецки – Turla (Турла; от анти-
чного Tyras – Тирас). На протяжении всего путе-
шествия по центральной части Молдавии от Ясс
до Кишинёва, а затем до Бендер через другие упо-
минаемые им населённые пункты (karye-i Boboj,
передано в тексте как село Бербуюз, конечно, – сов-
ременные Бубуечи, karye-i Sihara – село Сынжера,
и не разгаданные переводчиками karye-i Loçen и
karye-i Bonareş – села Лучун, Бунареш – Луцены –
старое название Цынцарен, и Ботнарешты) Че-
леби осознанно и уверенно называет Бык nehr-i
Nestorol (река Днестр). Форма передачи гидрони-
ма, безусловно, основана на молдавском Ниструл. Рис. 12. Карта «Descritione delli Principati della Moldavia, e Vala-
chia». Giacomo Cantelli da Vignola, Gio.Giaco.Rossi. Roma, 1686 г.

И перед нами ещё одно замечательное открытие:


в середине XVII в. местные жители иногда име-
новали реку Бык Ниструлом (Днестром). Теперь
понятно, на каком основании на некоторых ста-
ринных географических картах этой эпохи обоз-
начен населённый пункт с названием Tiraz, Tiras
(см. рис. 9-12).
Карты XVI-XVII вв. однозначно указывают на
Рис. 9. Карта «Romaniae, (quae olim Thracia dicta), Vicinarvmque
Regionvm, Vti Bvlgariae, Walachiae, Syrfiae, etc. Description». Iacobo расположение города в центре Пруто-Днестровс-
Castaldo, 1584 г. кого междуречья, недалеко от соседних крупных
достоверно локализованных населённых пунктов
– Лапушна (Lapuzna, Lapucsane, Lapuczna), Бен-
деры (Tekin, Tehynie, Tigina, Tegina, Bender), Яссы
и др., а при начертании рек – непосредственно
вблизи водотока, несомненно обозначающего реку
Бык. Используемые средневековыми картографа-
ми символы для обозначения населённого пункта
указывают на городской (укреплённый) характер
поселения.
Проанализировав приведённые картографи-
ческие источники, следует обратить внимание
на третий важный аспект в свидетельстве Челе-
би. Фраза «Nehr-i Nestorol kenârında gâyet ma‘mûr
kasabadır kim gûyâ bir şehr-i müzeyyendir», разбитая
на два предложения и переведённая советскими
Рис. 10. Карта «Moldaviae, Fintimarvmq3 Regionvm Typus», 1595 г. историками как «Он находится на берегу реки

– 127 –
Днестр и очень благоустроен. Кварталы его очень было обычным приёмом при формировании тор-
красивы» более точно должна быть переведена гово-городских поселений не только в Молдавии,
так: «Расположенный на берегу реки Несторол, но и в Европе в целом – увеличенный таким об-
очень благоустроенный город находится посреди разом округ составлял его хинтерланд, необходи-
великолепной крепости». В предложении исполь- мый для насыщения рынка продуктами питания
зуются два различных специфических термина, развивающегося города, потерявшего большую
связанных с обозначением города: kasaba (исполь- часть сельскохозяйственных угодий и в первую
зованный и в предложении ранее – kasaba-i Kişinev очередь – пахотных земель, оказавшихся под за-
– для обозначения населённого пункта, застроен- стройкой домов, лавок, питейных и других заведе-
ной местности) и şehr (şehr-i müzeyyendir – обоз- ний. Попытки интенсифицировать неизбежную
начающий другой аспект значения слова «город» урбанизацию административными мерами, од-
– укрепление, фортификацию). Таким образом, новременно существенно увеличивая доходы го-
подтверждаются точные топографические харак- сударственной казны (т.е. непосредственно князя
теристики, сохранившиеся на карте Рицци Зан- – господаря), переводя новообразованные города
нони, восходящей к османским первоисточникам в княжеский домен, наталкивались на сопротив-
и показывающей городские кварталы внутри кре- ление феодальной знати на местах. Примеры мно-
постного сооружения. гочисленны: в XVI и ХVII вв. в Молдавии были
Теперь становится ясно и что Тъистрещи, основаны торжища с присоединением соседних
упоминаемые в межевом свидетельстве 1642 г. – владений Завадины (на месте будущих Бельц),
не название ещё одного села. Эту часть грамоты Пештера (на основе Старого Орхея), Штефэнеш-
следует прочесть как молдавизированный вари- ты (на Пруте). Однако, они закончились неудачей
ант трёх отдельных слов на славянском (русском) после смерти инициативных господарей, пос-
языке: «тъ ис Трещи» от исходного «те из Тре- кольку прежние владельцы сёл при новой власти
щи». Тогда становится ясным и смысл исполь- потребовали вернуть им изъятые вотчины. Это
зованных оборотов: «а пофтит. Тъистрещи ши случилось и в Кишинёве: иск прежних владель-
Дръгуш пъркълабул» – «пожелали те из Трещи цев был удовлетворен и им вернули отчужденные
и Дръгуш паркалаб», «Iаръ Тъистрещии iау ру- вотчины. Уже в мае 1666 г. Георгий Дука возвра-
гат» – «А те из Трещий просили». Отмеченный щает Тоадеру (Феодору) постельнику из господа-
на картах XVI–XVII вв. (рис. 9-12) топоним со той рева домена Буеканы, заложенные при Евстратии
же основой – Tiraspo на значительном расстоянии Дабиже: «Нои, Дука Воевода […] млстївит. Шї ам
к югу от Кишинёва идентифицируется не сложно дат бояриїнулуи ностру луи Тоадер постелникул.
– это село – Тирашполь, в 1960-е гг., присоединён- А са дряпта очинъ ши мошїе сатул Буеканїи. Че
ное к Чадыр-Лунге – второму по величине городу синту ла цїнутул Лъпушнеи. Каре сат лау фосту
современной Гагаузии, район центральной части пус зълог. Дрепту нище бани ла ръпъосатул Дабиж
города (Молдавская 1968). Приднестровский Ти- Водъ. Домнїя мя мам млстївит. Шї ллм милуит
располь на картах МАССР 30-х гг. созданных на ку ача очинъ ши мошїе. Ын вячи кум яу фост ши
местном наречии – Тиришполя. Таким образом, маи наинте кутот винитул. Ши чине ива ара сау ва
переход Тирас (Тираз или Тирац) в Тираш/Ти- воси пре ачест хотар а бояринулуи ностру. Че маис
ращ/Тирашт естественен для молдавского язы- ус скрїем. Ори търговецїи де Кишинъу. Орi алци
ка. Трещ/Трещи/Трешти – очевидная редукция оамени. Ка съ ле я азѣчя. Ши ниме. Съ ну кутязе.
первого слога от Тирещ/Търещ. Вспомним также, А циня сау а опрi…» / Грамота Господаря Дуки Во-
что Буеканы издавна разделены на несколько час- еводы отъ 2-го мая 7174 (1666) года. (Труды... 1902,
тей. Тирас>Тираш>Тирещ>Търещ>Трещ занимал 237-238; MEF, V, 1987, p. 140-141, doc. 56.). Приме-
одну из этих частей (верхнюю – изначальный чательно, что жители Кишинёва в грамоте упоми-
Кишинёв), административно и топонимически наются не как селяне, а как торговцы (горожане)
выделившуюся в определённый период, но топог- – «търговецїи де Кишинъу». Несмотря на слож-
рафически продолжавшую относиться к буюканс- ности изменений в системе административного
кой вотчине. и фискального управления, процесс социально-
Во второй половине XVII в. за Кишинёвом не экономического развития города и его округи не
только официально закрепляется статус города, останавливался, интенсивное развитие торговли
его административная территория существенно и переход к превалированию товарно-денежных
расширяется: господари Еустратие Дабижа (1661- отношений продолжались. Превращение села в
65) и Георге Дука (1665-66) присоединяют к нему торговое местечко началось раньше решения гос-
соседние вотчины на левом берегу Быка – Вистер- подарей превратить Кишинев в город, что прини-
ничены и Гецеоаны (Труды... 1907, 201-202). При- малось как императивное следствие наступившему
крепление соседних вотчин для создания округа, явлению, о чём говорят и свидетельства Эвлии Че-

– 128 –
леби. Ещё в декабре 1653 г. документально отмече- Весьма важны замечания автора «Описания Мол-
но действие княжеской таможни (Eşanu 1997, 34). давии» не столько о самом городе (характеризует
Изначально торжища и города в Молдавии, были его как «городок не очень большого значения»),
княжескими, принадлежали казне, поэтому в них сколько о Лапушнянском округе: «В старину он
находились представители власти, собирающие в включал в себя Тигину, по-турецки Бендеры, го-
казну налог с доходов жителей. Это обстоятельс- род на Тирасе, некогда сильно укрепленный и в
тво обусловливает обязательное наличие строений настоящее время еще усиленный многими воен-
для присутствия представителей администрации ными сооружениями.  В наше время этот город
княжества. В хро­ни­ке Мирона  Кос­ти­на  (1677 г.) был убежищем короля Швеции, бежавшего сюда
Кишинёв упо­м я­н ут в спи­ске молдавских го­ро­дов, после Полтавской битвы. Турки неоднократно и
обретая всё большее значение для государства, в безуспешно осаждали Бендеры, но то, чего они не
том числе и военно-стратегическое, когда в 1683- могли добиться силой, достигли благодаря хит-
99 гг. части Нижней Молдавии были оккупиро- рости и предательству господаря Арона, которого
ваны буджакскими татарами и присоединены к молдаване прозвали тираном. Из-за своей жесто-
Бессарабии. кости и тиранства, которые он проявлял по отно-
Коллизия с владельцами вотчин в округе Ки- шению к молдаванам, был изгнан знатью из своего
шинёва получает своё развитие в 1690 г. на суде государства, бежал к турецкому султану, обещав
господаря Константина Кантемира (1685-93), ему, что если будет восстановлен на престоле, то
когда состоялась тяжба между игуменом монас- уступит его войску и отдаст на вечное владение
тыря Галата Лионтием и Тоадером (Феодором) Тигину с двенадцатью селами, чего султан давно
постельником и Илияшем Абазой – наследника- домогался. Прельщенный таким даром, султан
ми логофета Ионашкуцы, получившими Буеканы восстановил его на престоле, получив взамен на-
от Раманди Старого, внука Кирицы, не знавшего, иболее укрепленный город всей страны, опору в
что она завещала его монастырю, который владел борьбе против поляков и татар. Теперь главным
вотчиной до правления Стефаницы Лупу (1659-61 городом этого округа является Лапушна, распо-
гг., получившего в народе прозвище Папурэ-Водэ ложенная у речки того же названия, в городе пос-
из-за эпидемии чумы и голода 1660 г., когда лю- тоянно находятся два пыркалаба, поставленные
дям приходилось есть молотый камыш – от молд. господарем для управления делами округа». Это
папурэ – камыш): «…Адекъ сау пърът […] Лионтїе. свидетельство подтверждает значение Тигины как
Егуменул дела свнта мънъстири Гълата […] ку То- важнейшей и наиболее мощной крепости ещё в
адер постялникул. Фичорул луи Апостолаке. Не- составе Молдавского княжества, потеря которой
потул луи Ионъшкуци чау фост логофът. Ши ку не могла не отразиться на военно-топографичес-
Илияш Абъза – карили цини пре о непотъ а луи кой картине прилегающих районов. Военный, ад-
Ионъшкуци логофътул петру сатул Буекании лау министративный центр переносится в Лапушну,
дату данїе. Кирицое свнтеи мънъстири Гълъции укрепляются существующие и возводятся новые
[...] сау фост скулат. Раманди чел Бътрън. Хиинд фортификации. Жизненной необходимостью для
непот Кирицъи. Ши нещиинд. Къ ясти дат ачел Молдавского княжества в конце 30-х – начале
сат Буекании. Данїе мънъстиреи де Кирїцоае лау 40-х гг. XVI вв. стало формирование полноценной
фост дат ши ел данiе луи Ионъшкуци логофътул оборонительной линии на юго-восточной грани-
[…] Шау цинут мътъстиря сатул Буекании пън ла це. Не может быть сомнений, что именно на этот
домнiя луи Щефъници вод…» / Грамота Госпо- период приходится возведение новых и дополни-
даря Константина Воеводы отъ 11 августа 7198 тельных укреплений (крепостей, замков, церквей,
(1690) года. (Труды... 1902, 238-239). стен, валов, рвов и т.п.) в Лапушне, Каприяне, Ки-
Упоминание формулировки търгул Кишънъу шинёве, Спее, Анешканах, Устье, Оргееве и других
(город Кишинёв) в официальных документах госу- населённых пунктах, что нашло своё топографи-
дарственной канцелярии сохранилось в гра­мо­те ческое отражение на карте, воспроизведённой Р.
молдавского гос­по­да­ря Ни­ко­лая Мав­ро­кор­да­то Заннони.
от 14 июля 1712 г.: «…Неофит егуменул дела сфън- Проведённый в 2017 г. в рамках совместных эк-
та мънъстиря Сянта Винери. Ши пречии ва три- спедиций Молдавского историко-географическо-
мите ламошие свинтеи мънъстирии. Лахотарул го общества и Русского географического общества
търгулуи Кишънъулуи – карѣ парте ясте асфин- осмотр местностей, предполагаемого расположе-
теи мънъстирии» / Грамота Господаря Ни­ко­ ния крепостей в Спее и Анишканах, выявил следы
лая Александр(ович)а отъ 14 Iюля 7220 (1712) года сохранившихся до наших дней участков, отме-
(Труды... 1900, 177). ченных на старинных картах, фортификаций на
В 1716 г. Д. Кантемир также упоминает Ки- Днестре. Не вызывает сомнений и достоверность
шинёв в качестве города Лапушнянского округа. информации о крепости в Кишинёве, топографи-

– 129 –
ческая детализация которой позволяет провес- чтобы «…учинили бы для нихъ (торговцевъ) поло-
ти историко-географическую реконструкцию на женiе, чтобы и они платили поземельный налогъ
местности. Методологически верно это делать на ежегодно, как платятъ и по другимъ мѣстечкамъ,
основе сопоставления с детальными картами Ки- находящимся на монастырскихъ земляхъ…» (Тру-
шинёва конца XVIII – начала XIX вв. ды… 1902, 240-242), измерением которого служи-
ла величина строения, ориентированная на улицу
Реконструкция историко-географического и рынок.
ландшафта Кишинёва XIV-XVIII вв. В течение длительного периода, начало кото-
Благоприятное положение Кишинева на пере- рого можно определить серединой XVII  в., вре-
сечении важнейших дорог при переправе стало менем изменения направления транзитных дорог
катализатором изменений в структуре поселения. (Agachi 1996, 315-325), в Кишинёве вдоль улиц, яв-
Одна дорога, часть которой пролегла вдоль Быка, лявшихся их городскими сегментами, появлялись
– Татарский путь, связывавший Яссы через торговые заведения. В начале XVIII  в. в связи с
брод на Пруте с Тигиной (Бендерами) на Днест- турецкой кампанией по завоеванию крепости Хо-
ре. Другая дорога, получившая впоследствии на- тин активной становится Императорская дорога,
именование Императорской, соединяла бывшие представлявшая собой мензил – регулярную ту-
молдавские крепости на Дунае, занятые Турцией, рецкую почтовую трассу, оживленную, многолюд-
с Хотинской крепостью. Необходимость обеспе- ную, с примкнувшими к почтарям торговцами,
чения проезжающих продуктами питания, пить- военными, чиновниками турецкой админист-
ем, местами для постоя, отдыха и ночлега, ухода рации. Турецкая почта располагалась на левом
за экипажами и лошадьми и т.д., способствовала берегу Быка, там, где древняя дорога пересекала
появлению категории местных жителей, занятых брод. Этот район города до сих пор носил назва-
торговлей, ремеслом и обслуживающим трудом. ние Старая Почта. Сохранилась и часть дороги в
Ситуация характерная для интенсивного разви- самой старой части города – современная улица
тия торжищ и городов, так что собирательный Петру Рарещ (ранее Большая, Павловская).
термин торговцы в целом характеризовал разно- События 1738-39 гг. оказались в истории го-
образную деятельность жителей Кишинёва того рода драматическими, но чрезвычайно важными.
времени. Во время русско-турецкой войны 1735-39 гг. Ки-
Градообразующие условия, легко читаемые на шинёв сильно пострадал, в наибольшей степени,
плане города, в заданном природном ландшафте, по всей видимости, – западная сторона – древние
получившие развитие не позднее XIII–XIV вв., ста- Буюканы, вотчина Вознесенского монастыря (Га-
ли основополагающими только тогда, когда изме- латы), но в первую очередь – крепость, вотчина
нилась политическая ситуация в регионе и на месте Архангельского монастыря (Фрумоасы, Балики),
завоеванных в XV–XVI вв. молдавских пригранич- с пострадавшей Николаевской церковью XVII в.,
ных крепостей на Днестре и Дунае появились вновь которая после восстановления будет вновь освя-
укреплённые турецкие с крупными военными и щена (закономерно) в честь Святых Архангелов, о
торговыми форпостами, что привело к интенсифи- чём сообщается в грамотах. С пожарища кишинёв-
кации транзитной торговли и оживлению дорог в ские торговцы переселились на восточную часть
Пруто-Днестровском междуречье в XVII-XVIII города – Пятницкую сторону, непосредственно
вв. Таким образом, в Кишинёве создались благо- примыкавшую к бывшей крепости и старому селу.
приятные условия для значительного роста то- Одновременно последовало и «освоение» тор-
варно-денежных отношений, а обработка земли и говцами сегмента почтовой дороги, пролегавшей
введение натурального хозяйства стало для них преимущественно по земле вотчины Буюканы.
отвлекающим от основных занятий делом. Кульминацией такого положения стало возмуще-
Юридические коллизии из-за отсутствия до- ние монастыря Галата тем, «что монастырь Галата
кументов на дарение села монастырю Св.  Пят- не имѣетъ никакого прибытка отъ той вотчины,
ницы и то, что в промежутке времени между 1618 который бы былъ въ помощь Св. Гробу, такъ какъ
и  1641  гг. он был частью княжеского домена, а торговцы, имѣя дома, лавки и погреба на землѣ
затем господари Еустратие Дабижа и Георге Дука Св. Гроба, не даютъ (за то) ничего и (выходитъ что)
официально закрепили его городской статус, при- сами владѣютъ мѣстом в городѣ, равно въ окрест-
вело к неповиновению жителей Кишинёва: так ностяхъ топчутъ землю скотомъ своимъ и (мона-
называемые «торговцы» отказались признать за- хи) не имѣютъ никакой пользы отъ той вотчины»
висимость от монастыря и производить выплаты (Труды… 1902, 240-242), а представители Архан-
в его пользу, продолжая считать город в княжес- гельского и Пятницкого монастырей потребова-
ком подчинении. И в какой-то мере они победили, ли вновь «обмежевать место города Кишинёва».
так как монастырь Св. Пятницы, согласился с тем Власть принимает меры и только тогда выясняет-

– 130 –
ся, что межа между вотчинами Кишинёва и Бую- основан на Буюканской вотчине, хотя, как опи-
кан давно отсутствует и город распространился сано выше, получил статус города в то же время,
на землю монастыря Галата. когда была выделена особая вотчина Кишинёв
Во многих исследованиях истории Кишинёва (Пятницкая сторона), и только потом разросся
написано о «слиянии» города с селом Буюканы, на соседнюю. Прочтение объяснений и местных
расположение которого в XVIII в. известно – оно жителей и игуменов монастырей вызывает впечат-
находилось на расстоянии 3,5 км от западной ок- ление «стихийного» расширения Кишинёва в се-
раины застроенной части города, да и сегодня веро-западную сторону – на Буюканскую вотчину
микрорайон Старые Буюканы (Буюканий Векь) монастыря Галата. Так, в 1741 г. утверждалось что
далеко от центра. Появляется закономерный воп- «…поддались торговцы Кишиневскiе, выстроивъ
рос: как село Буюканы, находившееся на большом себѣ дома и лавки и по той причинѣ нарушается
расстоянии от средневековой части Кишинёва, межа Буйканъ…» (Труды... 1902, 250-252); в  Сви-
могло тогда слиться с торжищем? Сформирова- детельстве великого логофета Костакия Разо от
лось устойчивое мнение, что жители села Буюканы 12 июля 7256 (1748) г. говорится, что «…раньше
оставили прежнее место обитания на берегу Быка весь городъ находился на землѣ монастыря «Свя-
и основали новое село, на некотором расстояние тый Архангеллъ»; со времени же расколовъ (вой-
от прежнего, с тем же названием. Оно основано нъ), когда пришли москали къ Хотину и были
на взаимозаменяемости некоторых терминов в сожжены всѣ дома горожанъ, послѣднiе при засе-
исторических документах, хотя в исторических ленiи послѣ войны будто бы поддались вверхъ (къ
грамотах термины «вотчина», «село», «селище» сѣверу) и стали строить дома и лавки, распростра-
имеют разный смысл. Так, «вотчина» означает нившись и на Буюканы – имѣнiе монастыря Гала-
территорию только частично занятую под стро- ты…» (Труды... 1900, 181-183); в 1758 г. отмечалось,
ениями (селище), вокруг которой находятся уго- что «…м. Кишиневъ основано съ (самого) начала
дья: пахотная земля, сенокос, выгон, лес, пруды и на землѣ Буюканъ…» (Труды... 1902, 273-275); в
даже камышовые участки болота, то есть все что 1795 г. «…Оповѣщенiе дѣлается сею грамотою
было необходимо для жизни и питания жителей […] относительно мѣстечка Кишинева, съ его ок-
одного села. «Село» также называлось «сели- раинами и со всею землею вокругъ, принадлежа-
щем», но последний термин использовался и как щею монастырю свято-гробскому Галатѣ, каковое
«место бывшего села», а не только как «застро- (м-ко) прежде не было княжескимъ торжищемъ,
енная часть села», а также вместо «вотчины». […] а была вотчина (та) свободную какъ и другiя
«Село на Быку» при прямолинейном понимании села страны сей, и (лишь) со временемъ возник-
означало что село находится на берегу этой реки, ло скопище торговое…» (Труды... 1902, 288-292).
причем что настолько близко к Кишинёву, что оно Что происходит? Торговцы кишиневские, а зем-
слилось или поглотилось разросшимся городом. ля буюканская. Каким образом произошло заме-
То есть село должно было находиться около пере- на понятий? Каким образом торговцы Кишинёва
правы на левый берег проходящих через Кишинёв расширили свое торжище на буюканской земле?
транзитных дорог меридионального направления. И почему об этом не знали вовремя, ни владель-
В таком случае вызывает недоумение почему бую- цы Буюкан, ни монастырь Галата, ни княжеская
канские жители не участвуют в процессе освоения власть? В княжеских письмах, адресованных мес-
благ, предоставляемых пролегающим рядом с их тной администрации текстуально повторяется
домовладениями почтовым трактом, притом, что монастырская позиция в трактовке «поползнове-
кишинёвские жители, захватили под свои торговые ния» кишинёвцев на территорию Буюкан. То есть
заведения и перешли на территорию их вотчины. они узнают об этом благодаря жалобам игуменов
Село давно располагалось на современном месте, Галаты?
известном также как вотчина Вовинцены: на карте Для этого обратимся к старинным картам и
1770 г. на этом месте отмечено уже село Баюканы, планам Кишинёва (рис. 13-16). Изображение го-
в переписи 1772–73 гг. указано, что селение име- рода на некоторых географических картах XVIII
ло 28 дворов, а по  переписи 1774 г. тут было уже в. следовало схематизированному, но близкому к
52 дома и 1 священник. И то, что домовладения реалиям плану города, изображенного вместе с
селян к тому времени находились далеко от поч- пролегающими через него дорогами, поделивши-
тового тракта, объясняет неучастие буюканцев в ми город на обобщенные жилые островки-кварта-
застройке близлежащей к ним улицы, по которой лы. В передаче основных характеристик городской
пролегал мензил. структуры можно убедится, сравнив планы Ки-
Расширение Кишинёва на вотчину Буюкан вы- шинёва на географических картах Заннони, Ружа,
звало поток жалоб игуменов монастыря Галата, Баура (1769-74 гг.) и схемах военных инженеров
которые постоянно подчеркивали, что Кишинёв 1788 и 1789 гг., с одной стороны, с топографичес-

– 131 –
кими планами Кишинева 1817, 1834 и 1940-42 вокруг Благовещенской церкви. Крайняя восточ-
гг., с другой стороны. На всех изображениях на ная часть застройки упирается в место напротив
картах и планах Кишинёва и окрестностей при- устья его левого притока Глубоки (Гульбочихи)
сутствуют элементы застройки и проходящие че- – Мазаракиевская гора. Таким образом, к концу
рез город дороги, направления которых зависели 60-х гг. XVIII в. Пятницкая сторона (район Маза-
от целей и траектории передвижения внутри и ракиевский и Пятницкой церквей) остаётся ещё
между населёнными пунктами и, конечно, от лан- слабоосвоенной.
дшафта местности, в том числе местонахождения После подписания Кючук-Кайнарджийского
переправ через реку Бык, что в совокупности со- мирного договора 1774 г. и перехода Молдавии
здавало градообразующий каркас средневекового под протекторат России начинается период по-
Кишинева. На картах «Заннони-1772» и «Руж- литической стабильности и экономического раз-
1769», а также, возможно, «Заннони-1774» от- вития. Предпринимаются попытки упорядочить
ражена топографическая картина до разрушений территорию торжища города Кишинёва. Однако
1738-39 гг. Карта Ружа синтезирует карты Зан- в 1788 г. город становится непосредственной аре-
нони и Кантемира,  копируя их с генерализацией ной боевых действий, и отступающая турецкая
(обобщением и упрощением), о чём Руж пишет в армия поджигает город. Известно высказывание
пояснении к самой карте. После пожара после- о виде руин Кишинева 1788 г. секунд-майора фон
довал княжеский призыв к жителям Молдавии Раана, бывшего на службе в российской армии,
поселиться в Кишинёве и о льготах, предоставля- участника конфликта, который отметил: «…здесь
емых переселенцам, чем, очевидно, воспользова- видны печи и трубы, остатки лучших домов, коих
лись как приезжие, так и местные торговцы. Как числом было около 300;  купеческие лавки, кото-
свидетельствуют документы, именно тогда начал- рые составляли каменный квадрат на 300 сажен в
ся массовый захват торговцами Кишинёва близле- окружности, лежат под пеплом, так же как и шесть
жащей территории Буюкан, хотя процесс начался или семь церквей» (Журнал… 1892, 49). Величина
еще раньше и отмечен 24 января 1739 г. (Труды... рынка, если принять за истину что имел квадрат-
1900, 177-178). ную форму, должен был иметь стороны длиной по
75 саженей. Это больше, чем квадратные кварталы
верхнего города, построенные по проекту 1834 г.,
имеющие длину сторон по 60 саженей (Nesterov
2005, 45). Используя топографический план горо-
да Кишинёва, выполненный в 1940-42 гг. можно
убедиться, что глазомерные данные военного слу-
живого при описании величины рынка подтвер-
дились, но соответствуют застроенному лавками
наружному контуру рынка. Внутренняя квадрат-
ная рыночная площадь имела около 30 саженей.
Тем самым подтвердилось и то, что торжище было
создано до разрушений 1788 г., и одновременно с
этим – справедливость жалоб игуменов монасты-
ря о том, что торговый город создан на земле Бу-
Рис. 13-16. Окрестности Кишинёва в XVI-XVIII вв. юкан.
(«Заннони-1772»; «Руж-1769»; «Заннони-1774»; «Баур-1771»).
Планы Кишинёва 1789 г. (рис.17, 18) отражают
существенно отличную ситуацию, когда террито-
Создание карты «Баур-1771» происходило рия рыночной площади и бывшей крепости, вы-
в 1769-71 гг. под руководством одного из непос- глядит особенно запустевшей, а наиболее плотная
редственных участников русско-турецкой войны застройка перенесена на Пятницкую сторону. В
1768-74 гг. генерала-майора Баура (Ф.В. Бауэр). Это то же время на левом берегу Быка вокруг древней
совершенно самостоятельное и восхитительное Вистерниченской церкви обозначена другая кре-
произведение новой эпохи, начавшейся в 1769-70 пость, возведённая, либо усовершенствованная на
гг., ультрасовременная для своего времени воен- основе принципов Вобана (разработанных во вто-
но-топографическая  карта, созданная на основе рой половине XVII в.), возможно, во время русс-
натурных измерений на местности во время воен- ко-турецкой войны 1787-91 гг., когда Кишинёв
ных операций. На ней показана застройка именно оказался в эпицентре военных действий.
Кишинёва спустя 30 лет после пожара и уже без План рыночной площади Кишинёва, извест-
крепости, занимающая в основном территорию ный в XIX в. как Старый Базар, уникален. Нахо-
буюканской части, прилегающая к пойме Быка дясь в центральной части старого города, стороны

– 132 –
Рис. 17, 18. Планы Кишинёва и окрестностей, составленные в феврале и сентябре 1789 г.

внутренней рыночной площади были ориенти- имел близкую к квадрату конфигурацию, в итоге
рованы по странам света, соответствуя системе получив ромбическую форму, как бы «подтяну-
ортогонального плана верхнего города. У иссле- тую» за угол в направлении улицы – отрезка до-
дователей даже вкралось сомнение, не была ли роги ведущей из Бендер в Яссы.
запроектирована рыночная площадь после при- Чёткая форма площади рынка указывает на
соединения Бессарабии к России и теми же инже- то, что после пожаров 1739 и 1788 гг. строитель-
нерами. Так сказать, генеральная репетиция того, ные работы в центральной части Кишинева про-
что будет распланировано впоследствии выше по водились с учетом рациональных тенденций в
склону, к юго-западу от территории средневеково- европейском градостроительстве. Судя по плану
го Кишинёва. Но, как уже доказано выше, такой Кишинёва 1817 г. (рис. 19, 20), рынок и прилегаю-
рынок, и по форме, и по величине, соответствует щие к нему кварталы, безусловно, к этому времени
описанному фон Рааном в 1788 г., тем более что были архитектурно упорядочены: прямоугольная
ориентация рыночной площади сделана с неболь- форма узких и коротких, дробных кварталов, оди-
шой погрешностью по отношению к последую- наковой ширины, окружающие, как картинная
щим работам, выполненных строго по странам рама, квадратно-ромбическую рыночную пло-
света. Будучи вписанным в унаследованную от щадь и несколько коротких и узких, параллель-
Средневековья улиц и переулков систему, рынок ных между собой улиц, находящихся к западу от

Рис. 19. Уличная сеть средневекового Кишинева на основе плана 1817 г.

– 133 –
Рис. 20. Застройка старой части Кишинева на основе плана 1817 г. (выделена Замковая гора).

рынка, контрастно выделяют застройку Старо- Там, на самом крае старой части города, в виде
го Базара, как поздняя вставка, в измельченную, широкого и высокого мыса, 25-метровой обры-
криволинейную уличную сеть центральной части вистой скалой возвышающейся, над бывшим Ки-
города, стихийно созданную гужевым транспор- шинёвским озером в петлеобразной пойме Быка,
том в предыдущие эпохи. При «выпрямлении» регулярно затопляемой паводками при весеннем
улиц по градостроительному проекту Кишинёва разливе, удивительным образом сохранилось не-
1834 г. чужеродный характер кварталов Старого застроенное (до недавнего времени почти полно-
Базара еще больше заметен, так как ломанные сег- стью) удлиненное в плане плато. С трёх сторон
менты улиц не соответствуют контурам кварталов оно окантовано прямыми улицами, присутствую-
рынка, образуя тупики. щими на «Плане городу Кишинёву» архитекто-
О Кишинёве тех времён, о которых больше ра Озмидова (1817 г.), то есть они являются более
могли бы рассказать результаты археологических древними, чем улицы, проложенные по плану 1834
исследований, нежели лаконичные сообщения г., когда уличная сеть Кишинева была «выпрямле-
древнейших грамот, остались свидетельства в на» (рис.  22). Эта часть города отличается ещё и
виде следов некой фортификации, до сего време- тем, что здесь кварталы крупнее центральных и
ни неизвестной в научной литературе. Впервые южных и не измельчены на небольшие домовла-
мы обратили внимание на это нечто «похожее на дения. Она напоминает такую же незастроенную
крепость», находящееся в аномально малолюдной территорию в составе другого средневекового
северной части средневекового Кишинёва в связи (бывшего) города – Лапушна, где в центральной
с недавней публикацией на замечательном сайте части сегодняшнего села уже на протяжение не-
любителей истории и географии «Мой город Ки- скольких столетий находится крупный незастро-
шинёв» (oldchisinau.com) военной немецкой фото- енный участок земли.
съемки города 1944 г. (рис. 21).

Рис. 22. Фрагмент «Плана городу Кишинёву» архитектора


Рис. 21. Фрагмент аэрофотоснимка Кишинёва от 03.05.1944. Озмидова, 1817 г.

– 134 –
тальной территории. На плане 1817 г. отчётливо
видна эта обособленность, а на немецком аэрофо-
тоснимке 1944 г. – общий прямоугольный контур
плана. С западной обрывистой стороны угадыва-
ются фундаменты круглых башен, в особенности
центральной, сохранявшейся до последнего вре-
мени в рельефе местности.
Есть свидетельства, что именно по нижней час-
ти поймы, под крутым склоном холма проходи-
ла дорога, ведущая из Килии в Оргеев, а данная
фортификация контролировала проезжающих.
На одном из выполненных военными инжене-
рами планов Кишинева 1789 г. указана дорога,
пролегающая внизу вдоль плато, направляемая
к известному броду через Бык (соответствующий
концу современной улицы Петру Рареш). По всей
видимости, это оборонительное сооружение зо-
лотоордынских времён – резиденция бывшего
местного правителя Акбаша. Некую вероятность
Рис. 23, 24. Дом Донича, затем наместника Инзова (очевидно,
сего предположения придают также следующие
бывшая резиденция паркалабов), гравюры XIX в. историко-географические и топонимические со-
ображения: Татарская Селища, продолжавшая
Это обстоятельство приводит к умозаключе- существовать и в первой трети XV в. на левом бе-
нию, что и в Лапушне, и в Кишинёве эти неза- регу Быка (будущие Вистерничены, Рышкановка);
строенные участки имели особый статус, который вотчина, над которой возвышается плато с фор-
не позволял жителям занимать его под усадьбы. тификацией во второй половине XV в. время ста-
По всей видимости, это был княжеский домен, нет называться Буюканы, а по-татарски бююк хан
поскольку и Лапушна, и Кишинёв – бывшие кня- означает большой дворец; и, наконец, сам Кишинёв
жеские резиденции, а на этих участках, довольно (Кешенев, Кишинэу), этимологию которого пред-
крупных по средневековым меркам, должны были почтительнее связывать с тюркскими многознач-
находится здания региональной администрации ными народными географическими терминами
и место присутствия и приёма служивых людей. кесене, кешене (Мурзаев 1999, 284), восходящими
Поэтому плато (гора) в Кишинёве оставалось не- к единой топографически наиболее важной семан-
застроенным и после того, как княжеский домен тике – укрепление (монастырь, мавзолей, крепость,
перестал соответствовать историческим реали- дворец и др., и имеющими параллели в абазинском
ям. На холме, подтверждая статус зависимости kasane – старинная крепость, сванском kešeni –
от центральной власти и, тем самым, и нашу ин- замок, дом, персидском и других языках), то есть
терпретацию как княжеского домена, находилось существенно более древнее, унаследованное, либо
известное по письменным источникам с конца впоследствии прошедшее топонимическую адап-
XVIII в. двухэтажное здание «Дом пыркалэба До- тацию в тюркских языках (в XI–XII вв. в печенеж-
нича», получившее после 1812 г. известное назва- ском, половецком, XIII–XIV вв. в татарском).
ние «Дом наместника Инзова», знаменитый дом, Попытка разобраться в том, что находилось на
в котором несколько месяцев жил поэт Александр этом месте, когда оно создалось и что за крепости
Пушкин. Замковая гора, соответственно, в XIX в. обозначены на картах Заннони, заставило пере-
именовалась Инзова горка, а в XX в. – Пушкина смотреть исторические сведения, связанные со
горка. Улица, соединявшая гору со Старой пло- становлением Кишинёва городом и «захватом»
щадью, частично сохранилась и сейчас так же на- «торговцами» соседней Буюканской территории.
зывается Пушкина Горка (Colina Pușkin). Таким Также следовало бы определить и время создания
образом продолжались традиции использования княжеского домена, появившегося не на бывшей
данной территории администрацией области. княжеской, то есть Пятницкой («Кишиневской»)
По краю холма, возможно от предыдущих ис- стороне города, а на соседней территории, которая
торических периодов, когда здесь находилась намного позже вошла в состав Кишинёва «рейдер-
раннесредневековая фортификация, с восточной ским» захватом, пользуясь современным языком.
стороны, примыкающей к Старому городу (улицы Как уже сказано выше, главные улицы Кишинё-
Благовещенская и Пушкина Горка), сохранились ва представляли собой отрезки проезжающих
земляные валы – то, что изолировало плато от ос- через город транзитных дорог, но были и дороги,

– 135 –
направляющиеся к определенным градострои- карте 1772 г. Кишинёв выделен символическим
тельным доминантам: к источнику питьевой воды знаком, характерным для крепостных сооруже-
Великая Криница, к рыночной площади (улицы ний, состоящий из двух прямоугольников: одного
создали контур и разделение кварталов вокруг), квадрата с выделением круглыми кружками углов,
в сторону Замковой горы; одна из них (Минковс- и удлиненного прямоугольника, с таким же вы-
кая/Кошбук) стала разделительной межой между делением углов и дополнительно ещё в середине
вотчинами Кишинёва и Буюкан. Прямолинейные сторон. Первое впечатление, что перед нами кре-
улицы проведенные в этой части города и большие постные сооружения, с обычными для XIV-XV
кварталы без следов перепланировок и уплотне- вв. характеристиками, даже похожего на цитадель
ния застройки, свидетельствуют об организации Тигины. На следующей карте Заннони 1774 г., эти
на территории Замковой горы некого крупного хо- представления городских фортификаций модифи-
зяйства, что вкупе с признаками имеющего особый цированы в неправильный пентагон с круглыми
статус участка, склоняет к версии об использовании формами на углах. На третьей карте 1782 г. город
его в долгосрочных целях и неизбежно выводит на обозначен кружком с радиально расходящимися
господарский/княжеский масштаб деятельности. В лучами. Данные символы, представляют, по нарас-
самом деле, Кишинёв с XVI в. – крайний город на тающей, явный прогресс в лаконичном изображе-
восточных рубежах центральной Молдавии, стано- нии города Кишинёва на картах, как мы отмечали
вится местом, где взимается господарская пошлина выше, в первую очередь с целью генерализации.
и где находится княжеская налоговая служба. В Ки- На наиболее подробной и приближенной к
шинёве находились крупные склады с продовольс- реальности карте 1772 г. можно предположить
твием, получившие известность тем, что во времена выделение квадратом Замковой горы (плато с
господаря Григория Гики, просо, хранившееся в комплексом княжеских заведений) и прямоуголь-
них, спасло голодавших в 1731–32 гг. (Neculce 1990, ником – территории княжеской части города
432). В город в разное время, для решения спор- вместе с рыночной площадью, кружками – башни
ных вопросов, связанных с городской или мо- или ворота, установленные на въездах в крепость.
настырской собственностью, приезжают самые Насколько серьезными были фортификации
важные члены княжеского совета, принимаемые Кишинёва этого периода и были ли они? Чтобы
городским советом во главе с шолтузом. Все служ- ответить на эти вопросы необходимо провести
бы требовали помещений, зданий и свободных полноценные археологические раскопки. Но что-
площадок городской территории. Весь необходи- бы понять, где именно их следовало бы сосредото-
мый комплекс княжеских зданий и сооружений, чить в первую очередь, надо выяснить насколько
открытых площадок, амбаров и складов, распо- изображения на старых картах вписываются в
лагался именно на этом холме, защищенном с топографические реалии. Для этого на основе
северной стороны самой природой, и в непосредс- интеграции фрагмента карты Заннони-1772 и аэ-
твенной близости друг к другу. рофотоснимка 1944 г., а также плана межевания
Исходя из имеющихся документально зафик- 1800 г. и плана города 1817 г. попробуем хотя бы в
сированных сведений, торговцы Кишинёва после первом приближении провести реконструкцию
1739 г., «поддались (букв. растянулись)» – «сау ключевых элементов историко-географического
тинсу» (Материалы… 1902, 246), на территорию ландшафта средневекового Кишинёва (рис. 25, 26).
Буюкан, захватив большую часть угодий, и только «Подквадратная» часть (замок с подзамочком)
тогда этот факт обратил на себя внимание. Оче- легче всего читается даже на современных картах,
видно, работы по упорядочению сформированно- почти полностью соответствуя выраженной в ре-
го центра торжища Кишинёва были инициативой льефе Замковой горе, очерченной улицами Инзов-
местной администрации. В 1756 г. княжеская ской (современная З. Арборе), Дончева (Пушкина
власть по вопросу о принадлежности города Ки- Горка), Каменоломенной (Заикина), Кательновой
шинёва имеет твердую позицию: «…городъ Киши- (Стамати). Куртины пристроенной к ней большой
невъ основан от начала на землѣ Буюкан, вотчинѣ прямоугольной фортификации так же соответс-
святаго монастыря Галаты, который преклоненъ твуют улицам XIX в.: будучи прямым продол-
Святому Гробу…» (Труды… 1902, 267). Это оз- жением стены подзамочка вдоль Кателиновой
начает что рыночная площадь градостроительно (Кательницкого переулка), где до недавних пор
и архитектурно изначально была сформирована улица сохранялась, сейчас частично застроена,
именно здесь и смогла быть полноценно реконс- далее на юго-восток – по кварталам, застроенным
труирована после 1788 г. уже в конце XVIII в., ровно выходя на Фарисеевс-
После выяснения истории создания города, кую и Петропавловскую (перестроены в 1950-60-х
как торгового местечка, следует вновь обратить- гг.), поворачивая в сторону реки вдоль Минков-
ся к картографическим материалам Заннони. На ской (Кошбук) и Рышкановской (нижняя часть

– 136 –
Рис. 25. Реконструкция ключевых элементов историко-географического ландшафта средневекового Кишинёва на основе
интеграции фрагмента карты Заннони-1772 и аэрофотоснимка 1944 г.

Пушкина), повторяющим границу межи двух вот- новская) улица (одна из уникальных в Кишинёве,
чин, обозначенную на карте 1800 г., затем в районе сохранивших своё название на протяжении веков)
старого Фонтана сворачивала на запад к Армян- изначально, конечно, подходившая к этим воро-
ской церкви, точно выходя на бывшую Констан- там и выходившая на Старую площадь, на плане
тиновскую улицу (Пяца Веке), а северо-западнее начала XIX в. намного ровнее и вместо того, что-
выходя к Инзовской. бы «нырять» внутрь крепости, идёт параллельно
Ещё одним удивительным совпадением служит стене: после пожаров 1739 и 1788 гг. стен не стало
расположение башен (ворот). Все они, в том чис- (снесли/сгорели/срыли), улицы выпрямились и
ле угловые маркируют важные перекрёстки улиц заняли место бывших рвов и валов.
в Старом городе. Три юго-восточные соединяли Используя топографические планы Кишинё-
с Пятницкой стороной, в частности центральные ва и современные геоинформационные системы,
восточные ворота (Пятницкие) соединяли Ста- можно определить, что общий периметр должен
рую рыночную площадь (Базар) с Вознесенским был равняться примерно – 2,8 км (в т.ч. крепости
собором (Пятницкой церковью). Местоположение – 2,2 км с длиной стороны большого прямоуголь-
самой восточной угловой башни очень логично: ника – 670-770 м, шириной – 350 м), «подквад-
здесь начинаются овраг и затапливаемая низина, ратной» части (замок с подзамочком) – 1,0 км
над которой возвышается Мазаракиевская гора (примерно 335х215 м), замка (цитадели) – 600 м
с собственной фортификацией. Ещё одни ворота (230х70 м). Чтобы определиться какие эти были
оказываются на пересечении Константиновской величины, сравним с параметрами других извес-
улицы, вдоль которой шла куртина, с Турецкой тных крепостей региона: Белгорода-Днестровс-
улицей, а также Греческим переулком, соединяв- кого, имеющего периметр всего комплекса – 1,2
шим Старый собор Архангела Михаила с одной из км, в т.ч. каменных стен – 960 м (со сторонами
переправ через Бык, расположенной у подножия неправильной формы условно 400х400 м, в т.ч.
Рышкановского холма, над которым стоит церковь внутреннего города – 120х160 м), цитадели (ка-
Константина и Елены (Вистерничен). Северная менного замка с башнями) – 170 м (условно 30х30
башня (Благовещенская) ориентирована на пере- м); Хотина: общий периметр – 2,2 км, в т.ч. стен
сечение с Большой (Павловской, Петра Рареша) бастионной крепости – 1,9 км (условно 600х270
улицей и другой переправой, через остров на реке. м), цитадели (каменного замка с башнями) – 330
Средние юго-западные ворота (Каприянские, м (130х60 м); Тигины (Бендер): общий периметр
Ильинские) соединяют собор Св. Архангела Ми- – 3,3 км, в т.ч. стен бастионной крепости – 3,0 км
хаила с Ильинской церковью, но в первую очередь (условно 1000х600 м), верхнего и нижнего города
Старую площадь с дорогой на запад – в Каприяну. – 670 м (200х170 м), цитадели (каменного замка
Теперь понятно, почему Киприяновская (Каприя- с башнями) – 485 м (условно 110х80 м); Старом

– 137 –
Рис. 26. Реконструкция ключевых элементов историко-географического ландшафта средневекового Кишинёва на основе
интеграции плана межевания 1800 г. и плана города 1817 г.

Орхее (Шехр-ал-Джедиде): общий периметр – 8,2 указывает если не на полноценные башни, то на


км (преимущественно природные скалистые об- ворота для входа на эту зону. А «подквадратное»
рывы, а также искусственные рвы и валы), в т.ч. образование в северо-западной части, на высоком
верхней крепости – 4,0 км (условно 1,4х0,6 км), холме – не иначе как княжеская резиденция. Но,
средневековой золотоордынской цитадели – 440 помня о том, что карта Заннони-1772 основана на
м (120х100 м). Как видим, Кишинёвские форти- османских источниках и отражает топографичес-
фикации занимают в этом списке срединное по- кую картину местности не позднее первой поло-
ложение, по своим размерам более приближаясь вины XVI – второй половины XVII вв., следует
именно к Тигинской (Бендерской) крепости. Но предположить, что крепость (вряд ли каменная,
когда и кем такое сооружение могло быть воздвиг- во всяком случае полностью, скорее – преиму-
нуто? Особенности строительства в начале XVIII щественно деревянно-земляная) была воздвигну-
в. дополнительных укреплений, к примеру, Хо- та именно в это время. Наиболее вероятно – для
тинской крепости известны по множеству истори- защиты юго-восточной границы Молдавии после
ческих документов, так как возведение подобной захвата османами Тигины в 1538 г, часть жителей
фортификации является очень затратным, с вов- которой неизбежно должна была переселиться в
лечение большого количества строителей и разно- близлежащее безопасное место. Ближайший к Бен-
рабочих и завозом строительных материалов. Все дерам на пути в сторону Сучавы и Ясс – Кишинёв.
это описывалось, как и финансирование строи- Переселение тигинцев сюда с берегов Днестра
тельства. В  XVIII  в. в Кишинёве не имело смыс- (Тираса), достаточно спонтанное и интенсивное
ла устраивать столь крупную крепость, особенно строительство укрепления, способного стать про-
такой конфигурации. Уже давно, ведение войны, тивовесом отторгнутой крепости, объясняют и
основывалось на использование артиллерии, из-за упоминания Челеби о городе Кишинёве на берегу
которой крепости становились бастионными, уг- Несторола в середине XVII в., и о Теистрештах,
лубленными в землю, с полигональными платфор- живущих именно в этой части вотчин Кишинёва
мами на углах для размещения орудий. и Буюкан в первой половине XVII в., и появление
Но, с другой стороны, Заннони, изобразив Ки- крепости Тирас (Тирац, Тиращ) на географичес-
шинёв именно в таком виде, имел в виду нечто ких картах уже в конце XVI в.
совершенно конкретно напоминающее крепость.
Как нам кажется, к XVIII в. это могло быть ка- Выводы
ким-то ограждением княжеской части Кишинёва. Применение комплекса историко-географичес-
Выделение круглыми формами середин длинных ких методов исследования, ранее применявшихся
сторон удивительным образом совпадает с пере- (анализ исторических источников, изучение па-
сечением этих куртин городскими улицами, что мятников наследия и их размещения), а также но-

– 138 –
вых (ретроспективный картографический анализ, те пожаров и разрушений 1739 и 1788 гг. однако
ретроспективный градостроительный анализ, то- оставила чёткий след в планировке старой части
понимический анализ, полимасштабное картогра- города, что и сегодня проявляется в центральной
фирование и районирование) позволили создать части застройки столицы.
основу для реконструкции историко-географи-
ческого ландшафта средневекового Кишинёва, Литература
выявить полицентрический характер зарождения Agachi, A. Restructurarea căilor de comunicație din Mol-
и развития города, принципы формирования и dova medievală, în contextul central şi sud-est-european
эволюции в XIV-XVIII вв. главных дорог и улич- // Itinerarii istoriografice. – Iaşi, 1996, p. 315-325.
ной сети в целом, определить местоположение Alexandrescu, V. Autour de la carte de la Moldavie par
важнейших элементов городской архитектуры, Démètre Cantémir //  Revue des études sud-est-euro-
требующие охраны и комплексных археологичес- péennes (Bucarest), tome XLIX, 2011, Nos 1-4, janvi-
ких изысканий, топографические предпосылки er-décembre, p. 139-188.
формирования Старой площади (Базара), городс- Blessich, A. Un geografo italiano del secolo XVIII: Gio-
ких фортификаций (стен и башен), в т.ч. изначаль- vanni Antonio Rizzi Zannoni (1736-1814) // Bolleti-
ного укрепления (известного в источниках начала no della Società geografica italiana, ser. 3, vol. 11 (Yr.
XV в. как Акбашев Кешенев), где располагались 32, vol. 35).1898.
упоминаемые в грамотах пыркэлабы (коменданты Büsching, A.-F. Nuova geografia, tradotta in lingua tos-
крепости), а в начале XIX в. разместился намест- cana da Gaudioso Jagemann. Vol. 7.
ник новообразованной области. Ciocanu, Sergius. Oraşul Chişinău. Începuturi, dezvolta-
Впервые досконально изучена и проанализи- re urbană, biserici (sec. XV-XIX). – Chişinău: Cart-
рована историко-географическая информация, didact, 2017, p. 27, fig. 1.1.
многочисленные сведения и детали о Кишинёве, а DRH – Documente Romaniae Historica. A. Moldova.