FLORILE DE MACES (Trandafir salbatic)

Intre delicatele flori de maces si trufasul trandafir exista un grad apropiat de rudenie.
Aceasta se vede nu doar dupa forma si mireasma florilor, ci si dupa virtutile lor
terapeutice. Desi au evident mai putine utilizari decat petalele de trandafir, florile si
frunzele de maces sunt mult mai puternice ca actiune, fiind un calmant, un depurativ si
antifebril remarcabil. Lipsite complet de toxicitate, ele au reprezentat totdeauna un
medicament pretios pentru taranii nostri de la munte, care tratau anumite boli ale lor si
ale animalelor de pe langa casa (de la pisica si pasari de curte, pana la caI) cu o fiertura
foarte simpla de flori de maces. Florile si frunzele se recolteaza pe vreme uscata si se
folosesc proaspete sau uscate (in strat subtire, la umbrA).
Ceaiul
Ceaiul de flori si frunze de maces se face la fel ca cel de paducel, cu precizarea ca ceaiul
de flori proaspete de maces are efecte diferite de cel din flori uscate. Ceaiul din flori
proaspete este laxativ, intensifica tranzitul intestinal si eliminarea, in timp ce ceaiul din
flori uscate este antiseptic si astringent pentru intestin, oprind diareea.
Boli care se vindeca cu flori si fructe de maces:
Lipsa poftei de mancare, intoxicatii alimentare - se bea un litru de ceai de maces pe zi (o
cana, cu o jumatate de ora inainte de masA). Pentru a-i creste eficienta, se pun in ceai
si cateva fire de cimbrisor.
Cistita si afectiuni renale - se bea ceai de frunze si flori de maces cu boabe de ienupar,
cate o lingurita din fiecare, la o cana de apa; se prepara ca la paducel. Se face o cura de
o saptamana, in care se beau 1-1,5 litri din acest ceai pe zi.
Frisoane - dimineata se bea o cana de ceai caldut de frunze, flori si fructe de maces,
indulcit cu putina miere de albine, pe parcursul zilei consumandu-se din patru in patru
ore cate o jumatate de cana din acelasi ceai.
Constipatie - se bea 1-3 cani de ceai de flori de maces, proaspat culese,
pe stomacul gol, dimineata. Se pot consuma si petale de flori de maces proaspete, cu
putina miere, sau ca atare.
Alergie la polen - se bea zilnic un litru de ceai de flori si frunze de maces, in care s-a
adaugat si o lingura de fructe de maces, uscate si macinate.

Descriere:

Macesul - Rosa canina - este un arbust, inalt de 1-3 m, avand ghimpi cu baza lata, iar varful curbat in jos
in forma de secera. Frunzele sunt compuse, formate din maimulte foliole, de obicei 5-7, de forma ovala,
dintate pe margini. La baza frunzelor se afla doua frunzisoare mai mici (stipele). Florile sunt de culoare roz,
uneori albe, dispuse cate 2-3 la varful ramurilor.

Fiecare floare este formata din 5 sepale, 5 petale, numeroase stamine dispuse pe un receptacul care la
maturitate devine carnos si de culoare rosie. In acest receptacul, numit impropriu fruct, se afla numeroase
achene, in realitate adevaratele fructe, carora in mod obisnuit li se spune seminte. Infloreste in luna iunie.
Creste prin tufisuri, pe dealuri, la marginea drumurilor si a padurilor.

Recoltarea:

De la maces se recolteaza fructele in diverse stadii de coacere. Recoltarea incepe in momentul cand
fructele trec de la culoarea caramizie spre rosu-portocaliu. Acestmoment corespunde cu sfarsitul lunii august
si inceputul lunii septembrie, perioada in care macesele contin cantitatea cea mai mare de vitamina C,
principiul lor activ de baza.

Mod de uscare:
Pentru ca fructele sa-si pastreze continutul de vitamina C, ele trebuie uscate imediat dupa recoltare.
Uscarea lor se face numai pe cale artificiala la otemperatura de 80-85 grade C. Din cca 2 kg fructe
proaspete se obtine 1 kg produs uscat.

Intrebuintari:

Fructele de maces se folosesc ca vitaminizant pentru convalescenti si anemici. Semintele se folosesc ca

diuretic. Intern: colagog, coleric, tonic vitaminizant, vasodilatator arterial, diuretic, impiedica formarea de
calculi renali, inflamatii intestinale.

Observatii:

Perii care acopera semintele de macese sunt foarte iritanti, producand mancarimi. Se vor utiliza manusi,
haine bine inchise la gat si maneci, iar la nas si gura se va purta masca din tifon. Ochii vor fi protejati cu
ochelari.

Măceşele

Fac parte din grupa „fructe de pădure”, deoarece producţia de măceşe se obţine
aproape în exclusivitate de la plantele spontane, cunoscute sub numele de Măceş
(Rosa canina L.), Răsură, Ruje sau Trandafir sălbatic. În cultură, Măceşul a fost
introdus recent pe suprafeţe foarte mici.

Măceşele sânt pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. În

interiorul lor se află achenele, adevăratele fructe, denumite impropriu seminţe.
Măceşele au formă sferică sau elipsoidală, culoare portocalie în faza de pârgă şi roşie
sau roşie-portocalie la maturitatea deplină.

În scop medicinal, măceşele trebuie recoltate când sânt în pârgă, ne-înmuiate, iar nu
toamna, după căderea brumei, când sânt complet coapte şi devin moi, deoarece în
această fază ele conţin cantitatea cea mai mică de substanţe active. Conţinutul
maxim de vitamina C îl au măceşele în pârgă, cu pulpa încă tare. După recoltare ,
măceşele se prelucrează imediat, pentru a nu se degrada substanţele active.
Prelucrarea se face în vase de lemn, de plastic sau de ceramică smălţuită, pentru a
împiedica degradarea vitaminei C, pe care metalele o descompun.

Măceşele conţin: apă 49%, zaharuri 21,0%, proteine 3,6%, acizi 3,5% (în acid
malic), celuloză 23,0%, substanţe minerale 2,8%, provitamina A, (500-5000 mg la
100 g pulpă în funcţie de specie), vitaminele B1,B2, E, K şi P (sub formă de
flavonoglucozide), precum şi urme de vitamină PP. Uleiul seminţelor de măceşe
conţine vitamina F (acizi esenţiali: acidul linolic, acidul linoleic şi acidul arahidonic).
Acizii din măceşe (malic şi citric, îndeosebi) contribuie la stabilizarea vitaminei C. În
măceşe se mai găsesc compuşi terpenici, ca betulina, precum licopen (izomer al
carotenului), pigment care le imprimă culoarea roşie-portocalie.

În scopuri terapeutice, de la Măceş se folosesc fructele (din care se prepară infuzie,

decoct, vin medicinal, băuturi răcoritoare), seminţele şi florile.

Măceşele amestecate cu miere (două părţi pulpă de măceşe curăţate de perişoare

şi o parte de miere) se utilizează contra limbricilor (ascaridoza), consumându-se
zilnic câte 2-3 linguriţe din acest amestec.

Decoctul din măceşe (o linguriţă de fructe la o cană cu 200 ml apă) împiedică

formarea calculelor renali, deoarece, deoarece măceşele sânt diuretice. Ele se pun în
apă când dă în clocot şi se fierb numai 5-10 minute, pentru a nu se pierde prea mult
din vitamina C. Acest decoct se foloseşte şi la tratarea rinitelor, a colitei cronice, a
aterosclerozei şi a hipertensiunii arteriale, precum şi pentru dezintoxicarea
alcoolicilor. Se beau 2-3 căni decoct călduţ pe zi.

Infuzia din fructe de Măceş este bogată în vitaminele C şi P. Ea se foloseşte la

tratarea arteritei, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale şi trombangeitei obliterante,
deoarece menţine elasticitatea şi permeabilitatea vaselor capilare (datorită
bioflavonoidelor, care au rol de vitamină P, precum şi vitaminei F). Această infuzie se
prepară din două linguri de fructe la 0,5litri apă clocotită; se bea în cursul unei zile.

Infuzia de măceşe şi fructe de cătină albă, în părţi egale, 1-2 linguriţe de

amestec la o cană de amestec la o cană cu apă (200 ml), se poate folosi ca ceai
alimentar în tot cursul anului; se beau 2-3 căni pe zi.

Maceratul la rece de măceşe este o băutură răcoritoare bogată în vitamine, care

se prepară astfel: 100 g măceşe se macerează timp de 12 ore într-un litru de apă
rece; se adaugă apoi 100 g măceşe se macerează timp de 12 ore într-un litru de apă
rece; se adaugă apoi 100 g zahăr, deoarece, după dizolvarea zahărului se strecoară;
se beau 3 căni pe zi; se păstrează la rece.

Siropul de măceşe se prepară astfel: peste 250 g măceşe uscate se toarnă 1,5 litri
apă în clocot şi se lasă la macerat 12 ore, apoi se filtrează, se adaugă 0,5 kg zahăr şi
se fierbe până la consistenţa unui sirop. Siropul de măceşe se mai poate prepara şi
din suc de măceşe şi zahăr, în părţi egale, care se fierb la foc slab, într-un vas de
inox, timp de 10-15 minute, având grijă să se înlăture spuma formată. După ce vasul
se ia de pe foc, se adaugă 6 linguriţe cu zeamă de lămâie sau 2 linguriţe de vitamină
C pulbere; se amestecă bine şi se toarnă în sticle curate, uscate şi fierbinţi.
Sticlele se astupă ermetic şi se pasteurizează. Din 3 kg de măceşe se obţine 1 litru
de suc (cu ajutorul maşinii de stors roşii).

Vinul (cidrul) de măceşe are acţiune diuretică, tonic-aperitiv, fiind indicat în

afecţiuni hepatice şi renale.

Infuzia din flori de Măceşe şi decoctul din seminţe de măceşesânt indicate în

boli de ficat, de rinichi, în dizenterie, constipaţie şi hemoptizii (scuipări de sânge).

În farmacii, din măceşe se obţine Rozavit-ul, un produs biostimulator (suc) foarte

bogat în vitamină C (250 ml de suc conţin 75 mg vitamină C).

Extractul de măceşe este folosit în apifitoterapie, la obţinerea produsului Ciploment

T, tablete moi, medicament cu acţiune biostimulatorie.

Conţinutul ridicat de acid ascorbic (vitamina C) imprimă măceşelor o puternică

acţiune antiinfecţioasă (vitamina C intervine în procesele de oxidoreducere a
microorganismelor, blocându-se respiraţia).

Măceşele, depozite de vitamine

Articol publicat in ziarul Lumina din 24.09.2007.
Măceşul este una dintre frumoasele podoabe ale dealurilor, fiind eficace pentru sănătatea omului,
în primul rând pentru vitaminizarea organismelor slăbite şi apoi pentru prevenirea şi combaterea
multor afecţiuni maladive (cardiovasculare, renale, genitale, digestive, nervoase şi pulmonare).
Legenda aminteşte despre grecii antici care susţineau că Afrodita, zeiţa frumuseţii, dragostei,
căsătoriei şi a fertilităţii, era îndrăgostită de frumosul Adonis. Acest cuplu nu a fost pe placul lui
Marte, zeul războiului, care o dorea pe Afrodita pentru el. Când Marte a vrut să-l omoare pe
Adonis, atunci Afrodita a fugit în ajutorul iubitului ei, dar s-a înţepat într-un măceş ghimpos.
Picăturile din sângele ei au căzut pe petalele alb-roze ale florilor de măceş şi astfel au apărut
frumoşii trandafiri roşii şi parfumaţi.
Măceşul, cu denumirea ştiinţifică Rosa canina, aparţine de genul Rosa, cu circa 200 de specii,
existente în regiunile continentale şi subtropicale ale emisferei nordice.
Dintre acestea, în România cresc 51 specii spontane sau cultivate, cea mai răspândită fiind
specia spontană Rosa canina.
În ţara noastră, măceşul creşte frecvent în toate regiunile, începând de la litoralul Mării Negre
până în zona montană, la altitudinea de 1.200–1.700 metri. Sub formă de arbuşti căţărători sau
târâtori, adesea spinoşi, este întâlnit în răriturile de păduri foioase, liziere de păduri, coaste
însorite şi semiumbrite, păşuni, fâneţe, crânguri din apropierea lacurilor, pe văile şi luncile râurilor,
marginea drumurilor şi a căilor ferate.
Cel mai frecvent, măceşii se întâlnesc în judeţele Vrancea, Neamţ, Buzău, Brăila, Ilfov şi
Teleorman. Creşte pe orice tip de sol, exceptând turbăriile şi terenurile mlăştinoase.
În diferite zone ale ţării, măceşul este cunoscut sub mai multe denumiri populare ca: răsură,
cacadâr, mărăcine, rug, sipică, trandafir sălbatic, zgorghin.
Fructele se recoltează manual, în lunile august-octombrie, înainte de căderea brumei, deoarece
fructele brumate se înmoaie şi pierd o parte din vitamina C. Fructele necoapte şi ciupite şi mai
ales cele cu pete negre nu se culeg deoarece în ele au fost depuse ouăle muştei de măceş. O
tufă poate produce circa 300-400 grame măceşe cu gust plăcut, dulce-acrişor, uşor astringent,
lipsite de miros.
Pentru prelucrare în preparate medicinale sau alimentare se usucă la umbră, în straturi subţiri
(max. 5 cm) sau artificial, întregi sau secţionate, la temperatura de 1000C. În multe cazuri se
preferă scoaterea seminţelor şi uscarea separată a acestora. Din 2 kg fructe proaspete se obţine
1 kg fructe uscate.
Florile şi frunzele se recoltează în lunile mai-iunie, în faza de înflorire deplină. Din 4-5 kg flori
proaspete se obţine 1 kg flori uscate, plăcut mirositoare.
Depozit de vitamina C
În conţinutul chimic al fructelor predomină vitamina C (acidul ascorbic şi acidul dehidroascorbic)
în cantitate de 0,5 – 2%, de 50 de ori mai mult decât în lămâi, de 80-100 de ori mai mult decât în
cireşe, vişine şi mandarine şi de 200 de ori mai mult decât în mere. De remarcat faptul că fructele
măceşului de munte au un conţinut mult mai mare de vitamina C (8-10 g%), depăşind de aprox.
10 ori conţinutul fructelor de la şes.
În afară de vitamina C, măceşele conţin şi alte vitamine de mare valoare pentru organismul
uman: provitamina A (de 20 ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP.
Valoarea energetică a fructelor este de 135 kcal la 100 g produs proaspăt.
Petalele florilor conţin ulei eteric, iar seminţele, cantităţi mari de tocoferol (vitamina E).
Măceşele vitaminizează organismul
Prin conţinutul ridicat în vitamine naturale, fructele dau rezultate uimitoare şi sunt recomandate în
avitaminoze, hipovitaminoze şi ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane
debile, anemice, bolnave de tuberculoză sau aflate în convalescenţă. Eficienţa este mai mare în
perioada rece a anului, când organismul are nevoie de mai multe vitamine pentru îndeplinirea
funcţiilor sale normale. Se ştie că necesarul zilnic în vitamina C este de 100-125 mg, ceva mai
mare în cazul unor maladii infecţioase, stări febrile, eforturi fizice şi intelectuale făcute la
temperaturi scăzute, precum şi la femeile după naştere.
Pentru întărirea şi creşterea rezistenţei la factori nefavorabili, biotici sau abiotici, sunt eficiente
preparate sub formă de ceaiuri, siropuri, vinuri, marmelade, inclusiv măceşele întregi, uscate şi
măcinate (cu sau fără seminţe). Acestea se consumă în scopuri curative sau profilactice în timpul
sezoanelor mai reci, mai ales atunci când apar răceli, gripe sau afecţiuni respiratorii infecţioase.
Necesarul de vitamină C se poate realiza prin mestecarea, în cursul zilei, a 30-50 grame de pulpă
de măceşe, curăţată de seminţe şi perişori.
La prelucrarea produselor nu se folosesc obiecte din metal nesmălţuite deoarece metalele
descompun uşor vitamina C.
Produsele din fructe de măceş, indiferent de forma de prelucrare, asigură o bună funcţionare a
rinichilor, inimii, ficatului, splinei, creierului şi a glandelor cu secreţie internă.
Consumul acestor preparate este eficient numai pe o durată de maximum 6 luni după preparare,
întrucât îşi pierd o mare parte din vitamine.
Remediu în bolile renale
Pentru afecţiunile renale şi genitale există rezultate remarcabile în tratamentele contra
următoarelor boli:
- inflamaţiile căilor urinare şi ale rinichilor, formarea calculilor la nivelul rinichilor şi a vezicii
urinare, insuficienţă renală, edeme renale şi enurezis (pierderea involuntară a urinei). Pentru
aceste afecţiuni sunt eficiente decocturi, infuzii şi vin de măceşe, în cure de lungă durată, care
intervin în reglarea cantităţii de urină eliminată zilnic;
- oprirea hemoragiilor uterine, leucoree, gonoree, cistite, nefrite, dismenoree pentru care se
utilizează infuzie sau tinctură de măceşe cu proprietăţi antiseptice.
Măceşul e bun şi pentru bolile de inimă
În bolile cardiovasculare, preparatele din fructe sunt bune vasodilatatoare, arteriale şi venoase şi
constituie remedii eficiente contra fragilităţii vaselor capilare (datorită conţinutului în flavonoide şi
vitamina P). Prin aceasta, măceşele facilitează circulaţia periferică normală a sângelui, picioarele
şi mâinile nu mai sunt reci şi cianurate şi previne apariţia de hemoragii la nivelul arterelor sau
vaselor, cu pericol de arterite şi tromboflebite, mai ales la persoanele în vârstă. În plus, intervine
în insuficienţa cardiacă, cu edeme la glezne. În bolile inimii, preparatele din măceşe au rol sedativ
în caz de hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală şi aterocleroză
coronariană (pentru aceste boli sunt eficiente infuzii şi decocturi).
Stimulează secreţiile gastrice
În afecţiunile aparatului digestiv, preparatele din măceşe au efecte în steatoza hepatică, hepatita
cronică virală (A, B, C), litiaza biliară, dischinezia biliară, colecistite, gastrite (prin stimularea
secreţiilor), inflamaţii intestinale, crampe şi senzaţie de vomă. Prin stimularea digestiei (datorită
conţinutului în pectine) se evită enterocolitele, inflamaţiile mucoaselor, hemoragiile la stomac,
diareea, dizenteria şi intoxicaţiile stomacale (se prepară infuzii concentrate, decocturi, macerate
la rece, vinuri tonice şi pulberi).
Un efect remarcabil se constată în eliminarea viermilor intestinali (oxiuri, ascaroizi, giardia şi
tenia). Se utilizează fructele crude sau uscate şi pulverizate, amestecate cu miere de albine (2
părţi fructe şi 1 parte miere), care se consumă înainte de mese, pe stomacul gol, câte 2-3
linguriţe pe zi.
Ajută sistemul nervos şi respirator
Pentru sistemul nervos, măceşele intervin împotriva stresului, a somnolenţei, a insomniilor,
asigurând nopţi liniştite. Mai au efecte în migrene, astenii, amnezii, pierderea memoriei, confuzii
mentale, nevroze anxioase, anxietate, oboseală şi chiar în scleroza multiplă în plăci
(leuconevraxită). Pentru aceste afecţiuni se utilizează decoctul, pulberea şi tinctură cu acţiune
sedativă.
În afecţiunile respiratorii, măceşele au efecte remarcabile în tratarea multor boli ca: gripa,
răceala, răguşeala, rinosinuzita, faringita, astmul bronşic, pneumonia, tuberculoza şi în creşterea
rezistenţei la infecţii pulmonare (sunt eficiente infuziile, decocturile şi tincturile). Pulberea de
măceşe (1 linguriţă la intervale de 1-2 ore) măreşte capacitatea de a suporta febra, asigurând
totodată eliminarea unor toxine şi inhibarea bacterilor din corp.
La tratamente externe se aplică comprese sau masaje locale cu decoct de măceşe pentru dureri
reumatice, îmbunătăţirea mobilităţii articulare, psoriazis, contuzii, înţepături de insecte, micoze
bucale, cuperoză (vinişoare subţiri pe obraji), dureri de urechi şi diferite dermatoze alergice. Efect
bun are şi consumul de pulberi din pulpa fructelor uscate, luând 4-6 linguriţe pe zi.
Lemnul tăiat mărunt şi fiert în apa de baie acţionează în combaterea bătăturilor şi a ciocurilor din
talpă.
Utilizări terapeutice ale florilor, frunzelor şi seminţelor
Florile şi frunzele sunt folosite intern în boli de ficat, constipaţie, dizenterie, hemoptizie, litiază
renală, astenie şi cuperoză pentru care se prepară o infuzie din 2 linguriţe la 200 ml apă clocotită
care se infuzează acoperit timp de 10 minute şi se beau 3 ceaiuri pe zi, foarte plăcute la gust, mai
ales dacă se amestecă cu frunze de zmeur, fragi şi mur.
Este recomandat şi siropul preparat din 250 g frunze şi 1,5 litri apă clocotită; se lasă la macerat
timp de 12 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr sau miere de albine. Siropul se fierbe din
nou până la consistenţa optimă şi va fi consumat pentru efectele sale tonice, întăritoare şi
depurative la copii, persoane anemice, în convalescenţă şi fără poftă de mâncare.
În tratamente externe, florile şi frunzele au efecte în răni, ulceraţii, arsuri, dureri de ochi, pentru
care se prepară o infuzie cicatrizantă folosită la spălarea rănilor, precum şi tinctură pentru
comprese pe răni şi ochi. În caz de răceală este indicat oţetul din flori pentru frecţii locale.
În unele zone, frunzele şi florile proaspete sunt aşezate între rufe şi haine pentru a da un miros
plăcut.
Sâmburii sunt eficienţi în caz de palpitaţii, hemoragii, hemoroizi, menstre neregulate şi colite
cronice; se poate folosi decoctul din 1 linguriţă seminţe zdrobite la 200 ml apă, se fierbe 5-6
minute şi se beau câte 1-2 ceaiuri pe zi.
În instabilitate nervoasă, nelinişte, teamă permanentă şi agitaţii nocturne se recomandă tinctura
din seminţe, din care se iau câte 30 picături de 3 ori pe zi.
Preparate pentru alimentaţie
- Decoct din două linguri fructe zdrobite sau curăţate de seminţe şi perişori care se fierb timp de
10 minute în 500 ml apă la foc moale; se strecoară, se îndulceşte cu miere sau zahăr şi se bea
călduţ sau rece în cursul zilei. Fructele se introduc în apă numai după primul clocot, pentru
menţinerea vitaminei C. Ceaiul este foarte gustos şi reconfortant, are culoarea roşie, gust acrişor
şi miros plăcut de vanilie, ceea ce îl face indicat să fie folosit în locul ceaiului chinezesc (verde
sau negru).
- Infuzia fără fierbere este indicată pentru a nu distruge vitaminele; se prepară din 10-15 fructe
zdrobite sau două linguriţe fructe uscate la 200 ml apă clocotită, care se infuzează acoperită timp
de 10-15 minute, se pasează prin tifon, se adaugă miere de albine şi zeamă de lămâie după gust
şi se consumă câte 2-3 ceaiuri pe zi, mai ales dimineaţa împotriva răcelii, în anotimpul iernii şi la
începutul primăverii.
- Băutura răcoritoare din măceşe se prepară din 100 g fructe zdrobite care se ţin 12 ore
scufundate într-un litru de apă rece; se strecoară prin pânză deasă, se adaugă 100 g zahăr şi se
consumă câte 2-3 căni pe zi, ca băutură vitaminizantă rece, eventual cu adaos de lămâie, miere
de albine, frunze şi flori de tei, pentru a mări efectele benefice.
- Consumul în stare proaspătă foloseşte măceşe bine spălate de la care s-au îndepărtat
seminţele şi perişorii, pentru a evita mâncărimile pielii sau ale mucoaselor. Conservarea fructelor
se face sub formă uscată sau ca pastă şi sirop obţinut din 2 părţi măceşe şi 3 părţi zahăr, care se
încălzeşte pe baia de apă câteva secunde şi se păstrează în borcane bine închise.
- Tinctura de măceşe se prepară din o parte măceşe şi 5 părţi alcool 600; se macerează 8 zile şi
se consumă câte 40-50 picături pe zi, având efecte sedative, contra nevrozei anxioase. Se mai
prepară din 500 g pulpă de măceşe (fără sâmburi) amestecate cu 500 g zahăr sau miere şi lăsate
la macerat 5-6 zile până la obţinerea unui suc roşu; se adaugă 500 ml alcool 600, se mai
macerează încă 2-3 zile după care se strecoară în sticle închise la culoare, folosindu-se circa 30
picături înainte de culcare.
- Vinul de măceşe este o băutură excelentă, vitaminoasă, cu proprietăţi tonice şi antiinfecţioase.
Se prepară din 2 kg fructe coapte, bine spălate şi trecute prin măşina de tocat; pasta se pune
într-o damigeană de 20 litri cu 7 litri apă rece. Separat se dizolvă, la cald, 2 kg zahăr într-un litru
de apă şi zeama unei lămâi, se toarnă peste măceşe, se adaugă puţină drojdie de bere în
damigeană şi se astupă cu dop de fermentaţie. Aici se menţine timp de minim 6-8 săptămâni la
temperatura de 18-200C, cu agitare zilnică. După limpezire se strecoară prin tifon şi se toarnă în
sticle bine închise, păstrate la loc răcoros. Consumat câte un păhărel zilnic, dimineaţa pe
stomacul gol, constituie un remediu deosebit de eficace în normalizarea circulaţiei sângelui, în
menţinerea tonicităţii vaselor capilare, în combaterea litiazei şi infecţiilor urinare, iar extern este
un minunat balsam pentru răni.
- Supa de măceşe se prepară din 40 g fructe coapte care se fierb în 250 ml apă cu puţină
scorţişoară; se trece prin sită şi se adaugă 15 g miere şi 10 g amidon umectat. Totul se fierbe
până se îngroaşă, după care se adaugă o linguriţă de stafide şi puţină coajă de lămâie pentru a
se consumă cu plăcere, împreună cu crutoane sau cu fulgi de cereale. După acest sistem de
preparare, în Suedia se consumă o supă foarte gustoasă.
- Siropul din pulpă de măceşe se prepară din 250 g fructe uscate peste care se adaugă 1,5 litri
apă clocotită; se lasă la macerat timp de 12 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr sau sirop
de pere, se fierbe până se obţine consistenţa specifică siropului. Se păstrează în sticle la frigider
şi se consumă câte 3 linguri pe zi, cu efecte deosebite în boli infecto-contagioase, diaree, viroze,
precum şi la aromatizarea salatelor şi a îngheţatei. Dacă se adaugă şampanie devine un aperitiv
foarte plăcut, uşor acidulat şi vitaminizant, fiind indicat pentru bolnavi convalescenţi şi copii, mai
ales în anotimpul rece.
- Lichiorul de măceşe se obţine din 500 g fructe coapte, bine mărunţite în mixer, peste care se
toarnă 150 g zahăr şi 1 litru alcool 600; se lasă la macerat timp de 4-6 săptămâni, se filtrează prin
filtru fin în sticle care se închid bine şi se lasă pentru maturare timp de alte 4 luni. Se consumă cu
rol stimulator şi întăritor pentru vârstnici.
- Jeleul de măceşe se prepară din fructe tăiate în jumătate şi curăţate de seminţe şi perişori; se
lasă să se umfle peste noapte în suc de mere, se adaugă suc de cătină, zeama unei lămâi, zahăr
(1½ faţă de cantitatea de fructe) şi se dă în clocot. După ce se strecoară, se trece în borcane
păstrate la rece din care se consumă zilnic, fie pe pâine, fie amestecat în iaurt, având rol de a
preveni răceala şi de a mări puterea de apărare a organismului.
- Pelteaua din măceşe bine maturate, se fierbe timp de 30 minute, se centrifughează, se fierbe
din nou timp de alte 30 minute, după ce s-a adăugat o cantitate egală de zahăr şi sucul unei
lămâi. Se recomandă persoanelor astenice şi copiilor bolnavi de diaree.
- Pasta, marmelada şi dulceaţa din măceşe se obţin din fructe coapte, fără seminţe şi perişori (în
cantitate egală) şi coaja unei lămâi. După ce se amestecă cu grijă, se păstrează fără conservanţi
chimici şi sunt preferate la consum pentru gustul plăcut, dulce-acrişor şi vitaminizant.
Se apreciază că o linguriţă de pastă sau marmeladă de măceşe, consumată zilnic, acoperă
necesarul de vitamină C pentru un adult. În caz de boală, cantitatea se va mări de 4-5 ori,
diluându-se cu apă sau amestecându-se în piureuri. Câteva kilograme de pastă de măceşe, de
cătină albă şi de coacăze negre pot asigura toate cerinţele de vitamine din cursul iernii.
- Desertul vitaminizat se obţine din 20 g pastă de măceşe, care se freacă cu 75 g brânză dietetică
şi cu 2-3 linguri de lapte sau smântână, după care se presară 15 g nuci măcinate sau germeni de
grâu încolţit.
Alte utilizări
În apicultură, măceşul este o specie meliferă relativ bună, oferind albinelor culesuri de polen şi
nectar care asigură o producţie de miere de 10-20 kg/ha.
În medicina veterinară se dau frunze verzi la vaci, când apare pericolul de avort, sau planta
întreagă pentru sporirea producţiei de lapte. La câini cu viermi intestinali se dau 2-3 măceşe
tocate, amestecate cu hrana, iar la oi şi capre se dau în timpul fătărilor şi contra sterilităţii. La
bovinele cu indigestie şi balonări se dau ramuri proaspete de măceş.
În scopuri ornamentale, măceşul este utilizat în parcuri, grădini şi marginea drumurilor pentru
înfrumuseţarea peisajului şi pentru fixarea solului pe pante mari în scopuri antierozionale. Mai
frecvent este utilizat măceşul de munte (Rosa pendulina) cu flori mari, frumoase şi frunziş bogat,
care se plantează în grupuri decorative pe fundalul parcurilor sau sub formă de garduri vii,
paralele cu curbele de nivel.

December 30, 2008 Tags: afectiuni cardiace, afectiuni gastrice, AFECTIUNI GENITALE SI RENALE,afectiuni
respiratorii, bolile sistemului nervos, maces, Rosa canina, vitamina C Posted in:

Macesele, tezaure de vitamine

Evaluare utilizator:
Cel mai slab
/1
Evaluare
Cel mai bun
Măceşul, una dintre frumoasele podoabe ale dealurilor, este un
leac eficace pentru sănătatea omului, în primul rând pentru
vitaminizarea organismelor slăbite şi apoi pentru prevenirea şi
combaterea multor afecţiuni maladive (cardiovasculare, renale,
genitale, digestive, nervoase şi pulmonare).

Grecii antici credeau că Afrodita, zeiţa frumuseţii, iubirii,

căsătoriei şi a fertilităţii, era îndrăgostită de frumosul Adonis.
Marte, zeul războiului, care o dorea pe Afrodita pentru el, a vrut
să-l ucidă pe Adonis. Atunci, Afrodita a fugit în ajutorul
iubitului ei, dar s-a înţepat într-un măceş ghimpos. Picăturile din
sângele ei au căzut pe petalele alb-roze ale florilor de măceş şi astfel au apărut frumoşii trandafiri
roşii şi parfumaţi.
Măceşul, cu denumirea ştiinţifică Rosa canina, aparţine genului Rosa, cu circa 200 de specii,
existente în regiunile continentale şi subtropicale ale emisferei nordice.
Dintre acestea, în România cresc 51 specii spontane sau cultivate, cea mai răspândită fiind specia
spontană Rosa canina.
În ţara noastră, măceşul creşte frecvent în toate regiunile, începând de la litoralul Mării Negre până
în zona montană, la altitudinea de 1.200–1.700 metri. Sub formă de arbuşti căţărători sau târâtori,
adesea spinoşi, este întâlnit în răriturile de păduri foioase, liziere de păduri, coaste însorite şi
semiumbrite, păşuni, fâneţe, crânguri din apropierea lacurilor, pe văile şi luncile râurilor, marginea
drumurilor şi a căilor ferate.
Cel mai frecvent, măceşii se întâlnesc în judeţele Vrancea, Neamţ, Buzău, Brăila, Ilfov şi Teleorman.
Cresc pe orice tip de sol, exceptând turbăriile şi terenurile mlăştinoase.
În diferite zone ale ţării, măceşul este cunoscut sub mai multe denumiri populare ca: răsură, cacadâr,
mărăcine, rug, sipică, trandafir sălbatic, zgorghin.
Fructele se recoltează manual, în lunile august-octombrie, înainte de căderea brumei, deoarece
fructele brumate se înmoaie şi pierd o parte din vitamina C. Fructele necoapte şi ciupite şi mai ales
cele cu pete negre nu se culeg deoarece în ele au fost depuse ouăle muştei de măceş. O tufă poate
produce circa 300-400 grame măceşe cu gust plăcut, dulce-acrişor, uşor astringent, lipsite de miros.
Pentru prelucrare în preparate medicinale sau alimentare se usucă la umbră, în straturi subţiri (max.
5 cm) sau artificial, întregi sau secţionate, la temperatura de 1000C. În multe cazuri se preferă
scoaterea seminţelor şi uscarea separată a acestora. Din 2 kg fructe proaspete se obţine 1 kg fructe
uscate.
Florile şi frunzele se recoltează în lunile mai-iunie, în faza de înflorire deplină. Din 4-5 kg flori
proaspete se obţine 1 kg flori uscate, plăcut mirositoare.

Depozit de vitamina C

În conţinutul chimic al fructelor predomină vitamina C (acidul ascorbic şi acidul dehidroascorbic) în

cantitate de 0,5 – 2%, de 50 de ori mai mult decât în lămâi, de 80-100 de ori mai mult decât în
cireşe, vişine şi mandarine şi de 200 de ori mai mult decât în mere. De remarcat faptul că fructele
măceşului de munte au un conţinut mult mai mare de vitamina C (8-10 g%), depăşind de aprox. 10
ori conţinutul fructelor de la şes.
În afară de vitamina C, măceşele conţin şi alte vitamine de mare valoare pentru organismul uman:
provitamina A (de 20 ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP.
Valoarea energetică a fructelor este de 135 kcal la 100 g produs proaspăt.
Petalele florilor conţin ulei eteric, iar seminţele, cantităţi mari de tocoferol (vitamina E).

Măceşele vitaminizează organismul

Prin conţinutul ridicat în vitamine naturale, fructele dau rezultate uimitoare şi sunt recomandate în
avitaminoze, hipovitaminoze şi ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane debile,
anemice, bolnave de tuberculoză sau aflate în convalescenţă. Eficienţa este mai mare în perioada
rece a anului, când organismul are nevoie de mai multe vitamine pentru îndeplinirea funcţiilor sale
normale. Se ştie că necesarul zilnic în vitamina C este de 100-125 mg, ceva mai mare în cazul unor
maladii infecţioase, stări febrile, eforturi fizice şi intelectuale făcute la temperaturi scăzute, precum
şi la femeile după naştere.
Pentru întărirea şi creşterea rezistenţei la factori nefavorabili, biotici sau abiotici, sunt eficiente
preparate sub formă de ceaiuri, siropuri, vinuri, marmelade, inclusiv măceşele întregi, uscate şi
măcinate (cu sau fără seminţe). Acestea se consumă în scopuri curative sau profilactice în timpul
sezoanelor mai reci, mai ales atunci când apar răceli, gripe sau afecţiuni respiratorii infecţioase.
Necesarul de vitamină C se poate realiza prin mestecarea, în cursul zilei, a 30-50 grame de pulpă de
măceşe, curăţată de seminţe şi perişori.
La prelucrarea produselor nu se folosesc obiecte din metal nesmălţuite deoarece metalele
descompun uşor vitamina C.
Produsele din fructe de măceş, indiferent de forma de prelucrare, asigură o bună funcţionare a
rinichilor, inimii, ficatului, splinei, creierului şi a glandelor cu secreţie internă.
Consumul acestor preparate este eficient numai pe o durată de maximum 6 luni după preparare,
întrucât îşi pierd o mare parte din vitamine.

Remediu în bolile renale

Pentru afecţiunile renale şi genitale există rezultate remarcabile în tratamentele contra următoarelor
boli:
- inflamaţiile căilor urinare şi ale rinichilor, formarea calculilor la nivelul rinichilor şi a vezicii
urinare, insuficienţă renală, edeme renale şi enurezis (pierderea involuntară a urinei). Pentru aceste
afecţiuni sunt eficiente decocturi, infuzii şi vin de măceşe, în cure de lungă durată, care intervin în
reglarea cantităţii de urină eliminată zilnic;
- oprirea hemoragiilor uterine, leucoree, gonoree, cistite, nefrite, dismenoree pentru care se
utilizează infuzie sau tinctură de măceşe cu proprietăţi antiseptice.

Măceşul e bun şi pentru bolile de inimă

În bolile cardiovasculare, preparatele din fructe sunt bune vasodilatatoare, arteriale şi venoase şi
constituie remedii eficiente contra fragilităţii vaselor capilare (datorită conţinutului în flavonoide şi
vitamina P). Prin aceasta, măceşele facilitează circulaţia periferică normală a sângelui, picioarele şi
mâinile nu mai sunt reci şi cianurate şi previne apariţia de hemoragii la nivelul arterelor sau vaselor,
cu pericol de arterite şi tromboflebite, mai ales la persoanele în vârstă. În plus, intervine în
insuficienţa cardiacă, cu edeme la glezne. În bolile inimii, preparatele din măceşe au rol sedativ în
caz de hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală şi aterocleroză coronariană
(pentru aceste boli sunt eficiente infuzii şi decocturi).

Stimulează secreţiile gastrice

În afecţiunile aparatului digestiv, preparatele din măceşe au efecte în steatoza hepatică, hepatita
cronică virală (A, B, C), litiaza biliară, dischinezia biliară, colecistite, gastrite (prin stimularea
secreţiilor), inflamaţii intestinale, crampe şi senzaţie de vomă. Prin stimularea digestiei (datorită
conţinutului în pectine) se evită enterocolitele, inflamaţiile mucoaselor, hemoragiile la stomac,
diareea, dizenteria şi intoxicaţiile stomacale (se prepară infuzii concentrate, decocturi, macerate la
rece, vinuri tonice şi pulberi).
Un efect remarcabil se constată în eliminarea viermilor intestinali (oxiuri, ascaroizi, giardia şi tenia).
Se utilizează fructele crude sau uscate şi pulverizate, amestecate cu miere de albine (2 părţi fructe şi
1 parte miere), care se consumă înainte de mese, pe stomacul gol, câte 2-3 linguriţe pe zi.

Ajută sistemul nervos şi respirator

Pentru sistemul nervos, măceşele intervin împotriva stresului, a somnolenţei, a insomniilor,

asigurând nopţi liniştite. Mai au efecte în migrene, astenii, amnezii, pierderea memoriei, confuzii
mentale, nevroze anxioase, anxietate, oboseală şi chiar în scleroza multiplă în plăci (leuconevraxită).
Pentru aceste afecţiuni se utilizează decoctul, pulberea şi tinctură cu acţiune sedativă.
În afecţiunile respiratorii, măceşele au efecte remarcabile în tratarea multor boli ca: gripa, răceala,
răguşeala, rinosinuzita, faringita, astmul bronşic, pneumonia, tuberculoza şi în creşterea rezistenţei
la infecţii pulmonare (sunt eficiente infuziile, decocturile şi tincturile). Pulberea de măceşe (1
linguriţă la intervale de 1-2 ore) măreşte capacitatea de a suporta febra, asigurând totodată
eliminarea unor toxine şi inhibarea bacterilor din corp.
La tratamente externe se aplică comprese sau masaje locale cu decoct de măceşe pentru dureri
reumatice, îmbunătăţirea mobilităţii articulare, psoriazis, contuzii, înţepături de insecte, micoze
bucale, cuperoză (vinişoare subţiri pe obraji), dureri de urechi şi diferite dermatoze alergice. Efect
bun are şi consumul de pulberi din pulpa fructelor uscate, luând 4-6 linguriţe pe zi.
Lemnul tăiat mărunt şi fiert în apa de baie acţionează în combaterea bătăturilor şi a ciocurilor din
talpă.

Utilizări terapeutice ale florilor, frunzelor şi seminţelor

Florile şi frunzele sunt folosite intern în boli de ficat, constipaţie, dizenterie, hemoptizie, litiază
renală, astenie şi cuperoză pentru care se prepară o infuzie din 2 linguriţe la 200 ml apă clocotită
care se infuzează acoperit timp de 10 minute şi se beau 3 ceaiuri pe zi, foarte plăcute la gust, mai
ales dacă se amestecă cu frunze de zmeur, fragi şi mur.
Este recomandat şi siropul preparat din 250 g frunze şi 1,5 litri apă clocotită; se lasă la macerat timp
de 12 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr sau miere de albine. Siropul se fierbe din nou până la
consistenţa optimă şi va fi consumat pentru efectele sale tonice, întăritoare şi depurative la copii,
persoane anemice, în convalescenţă şi fără poftă de mâncare.
În tratamente externe, florile şi frunzele au efecte în răni, ulceraţii, arsuri, dureri de ochi, pentru care
se prepară o infuzie cicatrizantă folosită la spălarea rănilor, precum şi tinctură pentru comprese pe
răni şi ochi. În caz de răceală este indicat oţetul din flori pentru frecţii locale.
În unele zone, frunzele şi florile proaspete sunt aşezate între rufe şi haine pentru a da un miros
plăcut.
Sâmburii sunt eficienţi în caz de palpitaţii, hemoragii, hemoroizi, menstre neregulate şi colite
cronice; se poate folosi decoctul din 1 linguriţă seminţe zdrobite la 200 ml apă, se fierbe 5-6 minute
şi se beau câte 1-2 ceaiuri pe zi.
În instabilitate nervoasă, nelinişte, teamă permanentă şi agitaţii nocturne se recomandă tinctura din
seminţe, din care se iau câte 30 picături de 3 ori pe zi.

Preparate pentru alimentaţie

- Decoct din două linguri fructe zdrobite sau curăţate de seminţe şi perişori care se fierb timp de 10
minute în 500 ml apă la foc moale; se strecoară, se îndulceşte cu miere sau zahăr şi se bea călduţ sau
rece în cursul zilei. Fructele se introduc în apă numai după primul clocot, pentru menţinerea
vitaminei C. Ceaiul este foarte gustos şi reconfortant, are culoarea roşie, gust acrişor şi miros plăcut
de vanilie, ceea ce îl face indicat să fie folosit în locul ceaiului chinezesc (verde sau negru).
- Infuzia fără fierbere este indicată pentru a nu distruge vitaminele; se prepară din 10-15 fructe
zdrobite sau două linguriţe fructe uscate la 200 ml apă clocotită, care se infuzează acoperită timp de
10-15 minute, se pasează prin tifon, se adaugă miere de albine şi zeamă de lămâie după gust şi se
consumă câte 2-3 ceaiuri pe zi, mai ales dimineaţa împotriva răcelii, în anotimpul iernii şi la
începutul primăverii.
- Băutura răcoritoare din măceşe se prepară din 100 g fructe zdrobite care se ţin 12 ore scufundate
într-un litru de apă rece; se strecoară prin pânză deasă, se adaugă 100 g zahăr şi se consumă câte 2-3
căni pe zi, ca băutură vitaminizantă rece, eventual cu adaos de lămâie, miere de albine, frunze şi flori
de tei, pentru a mări efectele benefice.
- Consumul în stare proaspătă foloseşte măceşe bine spălate de la care s-au îndepărtat seminţele şi
perişorii, pentru a evita mâncărimile pielii sau ale mucoaselor. Conservarea fructelor se face sub
formă uscată sau ca pastă şi sirop obţinut din 2 părţi măceşe şi 3 părţi zahăr, care se încălzeşte pe
baia de apă câteva secunde şi se păstrează în borcane bine închise.
- Tinctura de măceşe se prepară din o parte măceşe şi 5 părţi alcool 600; se macerează 8 zile şi se
consumă câte 40-50 picături pe zi, având efecte sedative, contra nevrozei anxioase. Se mai prepară
din 500 g pulpă de măceşe (fără sâmburi) amestecate cu 500 g zahăr sau miere şi lăsate la macerat 5-
6 zile până la obţinerea unui suc roşu; se adaugă 500 ml alcool 600, se mai macerează încă 2-3 zile
după care se strecoară în sticle închise la culoare, folosindu-se circa 30 picături înainte de culcare.
- Vinul de măceşe este o băutură excelentă, vitaminoasă, cu proprietăţi tonice şi antiinfecţioase. Se
prepară din 2 kg fructe coapte, bine spălate şi trecute prin măşina de tocat; pasta se pune într-o
damigeană de 20 litri cu 7 litri apă rece. Separat se dizolvă, la cald, 2 kg zahăr într-un litru de apă şi
zeama unei lămâi, se toarnă peste măceşe, se adaugă puţină drojdie de bere în damigeană şi se astupă
cu dop de fermentaţie. Aici se menţine timp de minim 6-8 săptămâni la temperatura de 18-200C, cu
agitare zilnică. După limpezire se strecoară prin tifon şi se toarnă în sticle bine închise, păstrate la
loc răcoros. Consumat câte un păhărel zilnic, dimineaţa pe stomacul gol, constituie un remediu
deosebit de eficace în normalizarea circulaţiei sângelui, în menţinerea tonicităţii vaselor capilare, în
combaterea litiazei şi infecţiilor urinare, iar extern este un minunat balsam pentru răni.
- Supa de măceşe se prepară din 40 g fructe coapte care se fierb în 250 ml apă cu puţină scorţişoară;
se trece prin sită şi se adaugă 15 g miere şi 10 g amidon umectat. Totul se fierbe până se îngroaşă,
după care se adaugă o linguriţă de stafide şi puţină coajă de lămâie pentru a se consumă cu plăcere,
împreună cu crutoane sau cu fulgi de cereale. După acest sistem de preparare, în Suedia se consumă
o supă foarte gustoasă.
- Siropul din pulpă de măceşe se prepară din 250 g fructe uscate peste care se adaugă 1,5 litri apă
clocotită; se lasă la macerat timp de 12 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr sau sirop de pere,
se fierbe până se obţine consistenţa specifică siropului. Se păstrează în sticle la frigider şi se
consumă câte 3 linguri pe zi, cu efecte deosebite în boli infecto-contagioase, diaree, viroze, precum
şi la aromatizarea salatelor şi a îngheţatei. Dacă se adaugă şampanie devine un aperitiv foarte plăcut,
uşor acidulat şi vitaminizant, fiind indicat pentru bolnavi convalescenţi şi copii, mai ales în
anotimpul rece.
- Lichiorul de măceşe se obţine din 500 g fructe coapte, bine mărunţite în mixer, peste care se toarnă
150 g zahăr şi 1 litru alcool 600; se lasă la macerat timp de 4-6 săptămâni, se filtrează prin filtru fin
în sticle care se închid bine şi se lasă pentru maturare timp de alte 4 luni. Se consumă cu rol
stimulator şi întăritor pentru vârstnici.
- Jeleul de măceşe se prepară din fructe tăiate în jumătate şi curăţate de seminţe şi perişori; se lasă să
se umfle peste noapte în suc de mere, se adaugă suc de cătină, zeama unei lămâi, zahăr (1½ faţă de
cantitatea de fructe) şi se dă în clocot. După ce se strecoară, se trece în borcane păstrate la rece din
care se consumă zilnic, fie pe pâine, fie amestecat în iaurt, având rol de a preveni răceala şi de a mări
puterea de apărare a organismului.
- Pelteaua din măceşe bine maturate, se fierbe timp de 30 minute, se centrifughează, se fierbe din
nou timp de alte 30 minute, după ce s-a adăugat o cantitate egală de zahăr şi sucul unei lămâi. Se
recomandă persoanelor astenice şi copiilor bolnavi de diaree.
- Pasta, marmelada şi dulceaţa din măceşe se obţin din fructe coapte, fără seminţe şi perişori (în
cantitate egală) şi coaja unei lămâi. După ce se amestecă cu grijă, se păstrează fără conservanţi
chimici şi sunt preferate la consum pentru gustul plăcut, dulce-acrişor şi vitaminizant.
Se apreciază că o linguriţă de pastă sau marmeladă de măceşe, consumată zilnic, acoperă necesarul
de vitamină C pentru un adult. În caz de boală, cantitatea se va mări de 4-5 ori, diluându-se cu apă
sau amestecându-se în piureuri. Câteva kilograme de pastă de măceşe, de cătină albă şi de coacăze
negre pot asigura toate cerinţele de vitamine din cursul iernii.
- Desertul vitaminizat se obţine din 20 g pastă de măceşe, care se freacă cu 75 g brânză dietetică şi
cu 2-3 linguri de lapte sau smântână, după care se presară 15 g nuci măcinate sau germeni de grâu
încolţit.

Alte utilizări

În apicultură, măceşul este o specie meliferă relativ bună, oferind albinelor culesuri de polen şi
nectar care asigură o producţie de miere de 10-20 kg/ha.
În medicina veterinară se dau frunze verzi la vaci, când apare pericolul de avort, sau planta întreagă
pentru sporirea producţiei de lapte. La câini cu viermi intestinali se dau 2-3 măceşe tocate,
amestecate cu hrana, iar la oi şi capre se dau în timpul fătărilor şi contra sterilităţii. La bovinele cu
indigestie şi balonări se dau ramuri proaspete de măceş.
În scopuri ornamentale, măceşul este utilizat în parcuri, grădini şi marginea drumurilor pentru
înfrumuseţarea peisajului şi pentru fixarea solului pe pante mari în scopuri antierozionale. Mai
frecvent este utilizat măceşul de munte (Rosa pendulina) cu flori mari, frumoase şi frunziş bogat,
care se plantează în grupuri decorative pe fundalul parcurilor sau sub formă de garduri vii, paralele
cu curbele de nivel.
 Constantin I. Milică, profesor universitar, USAMV Iaşi

– preluare după ziarul Lumina –

Macesele reprezinta un aliment care intra in reteta multor mancaruri, sosuri sau supe, dulceturi, siropuri,
lichioruri, dar si a unor produse cu un efect terapeutic mult mai pronuntat, precum vinul, maceratul, uleiul,
pulberea si ceaiul sub diferitele lui forme de decoct, infuzie sau decoct si infuzie combinate. Pentru toate
acestea pot fi folosite atat fructele, cat si florile sau frunzele. Preparate insa incorect, ele isi pot pierde foarte
usor calitatile si, ca atare, efectul benefic pentru sanatatea noastra.

Se stie ca macesele sunt foarte bogate in vitamina C, insa vitamina C continuta se degradeaza foarte usor
atat dupa cules, daca macesele nu sunt consumate imediat sau uscate corect, dar si in contact cu obiecte
metalice.
Ceaiul de macese se obtine prin oparirea cu apa clocotita a fructelor, caz in care vorbim de infuzie, sau prin
fierbere, timp de 5-15 minute, macesele introducandu-se in apa dupa primul clocot, discutand in aceasta
situatie despre decoct. Pentru a-i imbunatati gustul se poate adauga miere si zeama de lamaie, dar si
scortisoara, care ii potenteaza actiunea in caz de raceala.
Infuzia, indicata pentu a nu distruge vitaminele, se prepara din 10-15 fructe zdrobite sau din 2 lingurite de
fructe uscate peste care se toarna 200 ml de apa clocotita, se acopera si se lasa sa se extraga timp de 10-
15 minute si se filtreaza. Se beau 2-3 asemenea ceaiuri pe zi.
Este recomandata si infuzia din amestec de macese si catina alba. Doua lingurite din amestecul celor doua
fructe se oparesc cu 200 ml de apa clocotita si se lasa acoperite sa se extraga timp de 10-15 minute. Este
recomandata si infuzia din flori de macese.
Decoctul din fructe de macese se prepara turnand o lingurita de macese in 200 ml de apa in clocot. Se
fierbe apoi timp de 5-10 minute, se lasa sa se racesaca si se filtreaza.
Infuzia combinata de macese se prepara prin amestecarea unui macerat de pulbere de macese cu un
decoct al aceleiasi pulberi. Pentru aceasta se iau 3-6 linguri de pulbere de macese, fara seminte, si se pun
intr-un sfert de litru de apa. Se lasa timp de 8-10 ore sa macereze, dupa care se filtreaza. Lichidul se
pastreaza, iar restul plantei ce ramane se fierbe timp de 2 minute, intr-un sfert de litru de apa, si se lasa apoi
sa se raceasca. Se amesteca apoi cele doua lichide obtinandu-se o jumatate de litru de infuzie combinata,
care se bea pe parcusul unei zile. Este recomandat sa se foloseasca strecuratori si site din plastic sau tifon,
pentru a nu pune preparatul in contact cu un metal care ar conduce la oxidarea vitaminelor.
Decoctul combinat de samburi de macese se prepara din 2 linguri rase de seminte de macese, care se obtin
prin cernerea pulberii. Semintele se pun la macerat timp de 8-10 ore, intr-un sfert de litru de apa, dupa care
se filtreaza cu atentie, pentru a nu ajunge perisori de pe samburii maceselor in lichidul filtrat. Restul se fierbe
apoi timp de 10 minute, cu inca un sfert de litru de apa, se lasa sa se raceasca, se filtreaza si se amesteca
apoi cu lichidul obtinut prin macerare, rezultand o jumatate de litru de decoct combinat de samburi de
macese, care se bea pe parcursul unei zile. Se recomanda cure de 14 zile urmate de 14 zile de pauza.
Decoctul din radacina de maces se prepara din 2 lingurite de radacina taiata in bucatele, care se fierb timp
de 15 minute in 500 ml de apa. Se foloseste in special impotriva pietrelor la vezica biliara si la rinichi.
Tinctura este un bun tonic si sedativ. Se consuma seara, 30-50 de picaturi. Pentru a o prepara se pune la
macerat o jumatate de kilogram de pulpa de macese, fara samburi, cu o jumatate de kilogram de zahar sau
de miere. Se lasa la macerat in jur de 5-8 zile, pana ce se formeza un suc rosu, si se adauga apoi o
jumatate de litru de alcool de 60 de grade. Se mai macereaza 2-3 zile, dupa care se strecoara si se pune in
sticle de culoare inchisa.
Maceratul de macese obtinut la rece, fara fierbere, este foarte bogat in vitamine. Se pun 100 g de macese
 intr-un litru de apa si se lasa la macerat 12 ore. Apoi se dizolva 100 g de zahar
sau miere, se filtreaaza si se pastreaza la rece. Se recomanda consumul a 2-3
cani pe zi, pe tot parcursul sezonului rece. Se poate adauga lamaie sau flori de
tei.
Un macerat gustos poate fi obtinut si prin adaugarea a 300-400 g de macese la
un litru de apa in clocot. Se lasa sa mai dea cateva clocote, dupa care se trece
prin sita, pentru a separa semintele. Se adauga apoi 500 g miere de salcam, se amesteca si se lasa la
macerat 2-3 zile.

Pentru pastrarea calitatilor este important ca macesele sa fie corect uscate

Amestec de pulbere de macese cu miere. Macesele curatate de seminte si de perisori, transformate in
pulbere, pot fi amestecate in proportie de doua parti pulbere de macese si o parte miere de albine,
amestecul fiind recomandat impotriva viermilor intestinali.
Pulberea de macese se obtine din fructe uscate. Acestea pot fi macinate foarte fin cu rasnita electrica de
cafea. Pulpa se transforma intr-o pulbere fina in timp ce semintele fiind foare dure raman intregi. Apoi
pulberea este separata de seminte si de perisori printr-o sita foarte deasa. Se pune in borcane de sticla bine
inchise si se pastreaza intr-un loc intunecos si rece maxim 15 zile deoarece substantele active se oxideaza
destul de repede. Semintele rezultate se pastreaza si ele, fiind utilizate separat.
Vinul de macese este tonic, remineralizant, vitaminizant, diuretic, fiind benefic in cazul lipsei poftei de
mancare, in convalescenta, precum si in afectiuni hepatice si renale. Pentru a-l prepara din macese
proaspete intr-o damigeana de 50 l se folosesc 10 kg de macese, 12 kg de zahar si 35 l de apa. Macesele
bine coapte se spala de praf doar daca este nevoie si se trec prin masina de tocat carne. Din cauza
samburilor tari se trec mai greu, fiind recomandat sa se introduca doar cate putine in masina. Zaharul se
dizolva pe foc in 10 litri de apa, impreuna cu zeama de la o lamaie sau cu 2 linguri de otet de 9 grade, si se
fierbe timp de 10 minute. Macesele se introduc in damigeana si se toarna peste ele siropul racit si
amestecat cu restul de apa. Fermentatia poate sa aiba loc sub actiunea drojdiilor salbatice de fermentatie
sau se poate adauga si drojdie de bere. Sub gatul damigenei trebuie sa ramana un spatiu liber de cel putin
10 cm pentru spuma ce va rezulta prin fermentatie. Se astupa cu dop de fermentatie si se lasa sa
fermenteze timp de 6-8 saptamani, la 18-20 de grade, agitand zilnic. Cand se termina fermentatia, vinul se
limpezeste. Atunci se scoate, se filtreaza prin tifon si vata si se pune in damigene mai mici inchise tot cu dop
de fermentatie, deoarece va continua sa fermenteze usor. Se poate trage in sticle doar cand fermentatia s-a
oprit complet. Dupa ce se invecheste 1-2 ani are gust de vermut si o culoare rosu-maronie, avand si un
continut foarte mare de vitamina C.
Vinul de macese se poate prepara si din macese uscate. Se spala bine 1 kg de macese uscate si se pun
intr-o damigeana. Se adauga 3 kg de zahar, 30-50 g de drojdie, 7 litri de apa fiarta si racita, sucul de la doua
lamai si trei litri de vin rosu superior, Pinot Noir, Merlot sau Cabernet. Se astupa damigeana cu dop de
fermentatie si se tine timp de 4-6 saptamani la o temperatura in jur de 20 de grade. In primele doua
saptamani se agita usor. La sfarsit se filtreaza si se pune in alt vas tot cu dop de fermentatie. Se poate trage
in sticle doar cand fermentatia s-a oprit complet.
Dopul de fermentatie se realizeaza cu ajutorul unui dop de pluta sau de cauciuc, a unui tub de sticla, a unui
furtun si a unui vas cu apa. Se trece prin dop tubul legat la furtun, iar acesta se introduce in vasul cu apa.
Dopul trebuie sa fie perfect etans. El este necesar pentru a permite gazelor de fermentatie sa iasa, altfel s-
ar sparge vasul din cauza presiunii create, dar impiedica intrarea aerului care ar duce la otetirea vinului.

Siropul de macese Steaua Divina este realizat cu zahar invertit

Siropul de macese este tonic, reconfortant, apara organismul de infectii si factori patogeni, ajuta la fixarea
calciului in oase, accelereaza producerea de celule rosii, mentine permeabilitatea vaselor de sange,
 intareste functiile vitale si organele interne. Se poate prepara si din macese
uscate. Peste 250 g de macese uscate se toarna 1,5 l de apa clocotita si se lasa
la macerat 12 ore. Apoi se filtreaza, se adauga 0,5 kg de zahar si se fierbe pana
scade si capata consistenta dorita. Se toarna in sticle curate, uscate si fierbinti,
se astupa ermetic si se fierb in baine marie.
Lichiorul de macese are un rol stimulator si intaritor. Pentru a-l prepara se iau
500 g de fructe coapte, se maruntesc bine in mixer, se adauga 150 g de zahar,
se lasa pana se formeaza sucul si apoi se adauga un litru de alcool de 60 de
grade. Trebuie lasat la macerat 4-6 saptamani, timp in care se agita periodic,
dupa care se filtreaza cu atentie si se pune in sticle bine inchise. Se poate
consuma dupa alte patru luni de maturare.
Jeleul de macese se poate prepara dupa multe retete. O varianta care este si
gustoasa si creste in acelasi timp puterea de aparare a organismului combina macesele cu merele si catina.
Macesele taiate in jumatate si curatate bine de seminte si de perisori se lasa peste noapte in suc de mere,
se adauga apoi sucul de catina, zeama de lamaie, zaharul (care trebuie sa fie o data si jumatate mai mult
decat pulpa de macese), se amesteca bine si se da in clocot. In final, se strecoara si se pune in borcane
care se pastreaza la rece. Se poate consuma ca atare, pe paine, in iaurt etc.

Exista mai multe retete traditionale de pasta si gem de macese

Gem de macese sau Hetschenpetsch. Se iau 2 kg de macese, se spala, se taie in jumatati, se
indeparteaza cu grija semintele si perisorii, se asaza intr-un vas emailat, se acopera cu apa si se pun la fiert
dupa care se trec printr-o sita fina. In final se pun parti egale de pasta si de zahar si se fierb din nou cateva
minute. Apoi dulceata se toarna in borcane bine oparite, care se inchid bine si se pun la rece.

Alte utilizari
Sunt nenumarate retete pentru a obtine diferite preparate din macese, supe, sosuri, mancaruri, prajituri sau
inghetate. Bine preparate, ele sunt si gustoase si foarte sanatoase. Exista si miere de macese, si ea extrem
de sanatoasa.
Macesele sunt folosite in multe alte scopuri, inclusiv in medicina veterinara, iar tufele de macese sunt ideale
pentru garduri vii de protectie sau pentru o minunata pata de culoare in gradina.

Cosmetica
Macesele sunt si un regenerator natural al pielii, capacitatile sale de cicatrizare si regenerare a pielii fiind
apreciate in cosmetica deja de multi ani. Continutul ridicat de acizi grasi esentiali asigura o actiune benefica
de regenerare a pielii, de incetinire a imbatranirii premature. S-au obtinut rezultate excelente in tratarea
arsurilor, in special a celor solare, si a cicatricelor, inclusiv a celor chirurgicale sau a celor lasate de acnee,
pentru reducerea ridurilor si a semnelor de imbatranire prematura, reducand in acelasi timp roseata. Uleiul
de macese este recomandat in special pentru pielea uscata, dar si pentru cea normala. Se poate utiliza si
pentru masaj, masti si impachetari corporale. Se remarca in primul rand uleiul organic de Rosa mosqueta
obtinut din fructe prin presare la rece. Un atu important il joaca continutul ridicat de acizi grasi nesaturati,
linoleic (44-50%), linolenic (30-35%) si oleic (15-20%) si de vitamina C, cu ajutorul carora contribuie la
regenerarea celulelor din epiderma si la cresterea capacitatii lor de productie de colagen si elastina, putand
fi considerat a fi un ulei antirid ce contribuie la mentinerea elasticitatii pielii.
 Prezentare
Produsul contine pulbere din frunze si flori de maces si este folosit ca supliment alimentar care
aduce o contributie insemnata de saruri necesare organismului.

Indicatii
in diferite forme de avitaminoza, de stimulare a poftei de mancare, de crestere a rezistentei
organismului in perioade de suprasolicitare fizica si efort intelectual, in convalescenta dupa boli
infectioase pentru revigorarea, fortifierea si remineralizarea organismului. Aceste actiuni sunt
imprimate de prezenta de bioflavonide, acizi organici, taninuri, pectine, saruri minerale din
compozitia produsului vegetal.

Conditii de pastrare
A se pastra la temperaturi sub 25 °C, ferit de umiditate si lumina, in ambalajul original !
A nu se depasi doza zilnica recomandata !
A se citi recomandarile inainte de utilizare !
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj !
A nu se lasa la indemana copiilor mici !

Administrare
Se consuma sub forma de infuzie calda, indulcita de 2-3 ori pe zi, in special primavara si in sezonul
rece