Infractiunea de Amenintare

(1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte
păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o
stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca
pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a
format obiectul amenințării.Jurisprudență, Reviste (7)
(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.Jurisprudență, Proceduri (1)
oul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1

1. Prezentare comparativă. Cu excepția lărgirii sferei persoanelor vizate de fapta cu care se

amenință, conținutul juridic al infracțiunii de amenințare nu a fost modificat. Explicația extinderii se
bazează pe faptul că nu întotdeauna anumite legături de rudenie sau afinitate dintre persoana
vătămată și alte persoane sunt suficiente pentru a discuta despre o alarmare reală, iar pe de altă
parte, pot exista situații în care și alte legături sunt apte să producă urmarea imediată avută în
vedere de către legiuitor. În aceste condiții, conform noului text incriminator, instanța are
posibilitatea aprecierii în fiecare caz dacă fapta era sau nu de natură să îi producă persoanei
amenințate o stare de temere. Într-adevăr, ceea ce contează, în realitate, este legătura afectivă
existentă între persoana vizată și persoana amenințată, iar nu relațiile de afinitate sau de rudenie.
[ Mai mult... ]

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2

1. Precedent legislativ. Infracțiunea de amenințare are un conținut asemănător cu cel prevăzut de

art. 193 C. pen. din 1969. Principala diferență se referă la cea de a doua condiție atașată elementului
material, în sensul că, în afara persoanei amenințate, infracțiunea sau fapta păgubitoare pot fi
îndreptate împotriva oricărei persoane, nu doar împotriva soțului sau unei rude apropiate, ca în
textul anterior. Este o rectificare binevenită, având în vedere că unele relații de prietenie sau de
conviețuire între persoane pot avea aceleași baze afective puternice ca și în cazul căsătoriei sau
rudeniei. Amenințarea cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare împotriva unor
astfel de persoane poate avea la fel de bine aptitudinea de crea o stare de pericol pentru libertatea
psihică a persoanei. O altă diferență, aparent de ordin strict formal, se referă la cea de a treia
condiție a laturii obiective. Astfel, în locul expresiei „de natură să o alarmeze”, legiuitorul a preferat
formula „de natură să îi producă o stare de temere”, o exprimare mai adecvată, după cum se va
explica mai jos. Pedepsele prevăzute în cele două reglementări sunt identice, astfel încât nu se pune
problema situațiilor tranzitorii. [ Mai mult... ]

Drept penal. Partea specială

1. Noțiune. Potrivit art. 206 CP, "(1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni
sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi
producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca
pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format
obiectul amenințării. [ Mai mult... ]

Noul Cod penal. Comentarii pe articole

Cu unele deosebiri, infracțiunea de amenințare din noul Cod penal (art. 206) corespunde
incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 193 CP 1969.

Extinderea sferei persoanelor față de care poate fi săvârșită infracțiunea sau fapta păgubitoare
care formează obiectul amenințării. Potrivit noului Cod penal, infracțiunea sau fapta păgubitoare
care formează obiectul amenințării poate fi îndreptată împotriva celui amenințat ori a altei persoane
(prieten, concubin, orice altă persoană față de care cel amenințat nutrește o prietenie sau afecțiune
deosebită), în timp ce Codul penal anterior lua în considerare un rău îndreptat împotriva celui
amenințat, a soțului sau a unei rude apropiate. [ Mai mult... ]

Drept penal. Partea specială I, ediția 3

Prin infracțiunea de amenințare, legiuitorul a înțeles să sancționeze o faptă îndreptată împotriva

libertății psihice a persoanei. Este necesară o asemenea incriminare, deoarece libertatea psihică
reprezintă o componentă esențială a libertății individuale. Așa cum, pe bună dreptate, s-a arătat în
literatura de specialitate, persoana a cărei libertate morală este afectată își pierde liniștea, este în
permanență preocupată de ceea ce i s-ar putea întâmpla, această stare fiind de natură a se răsfrânge
în mod negativ asupra întregii ei vieți373. [ Mai mult... ]