Sunteți pe pagina 1din 2

PAGINA 3 , DIMITRIE CANTEMIR

CONTRIBUȚIA LITERARĂ ȘI ISTORICĂ


PROBLEMELE PE CARE LE ABORDEAZĂ ȘI TRATEAZĂ ÎN PRINCIPALELE OPERE

În evoluţia literaturii române opera


principelui Dimitrie Cantemir reprezintă un
moment de cotitură prin care se schimbă
modelul narativ nonfictiv al cronicarilor cu
proza artistică, act de percepţie a lumii prin
intermediul plăsmuirii, creaţiei.  

  La vârsta de numai 25 de ani, Dimitrie


Cantemir îşi publică la Iaşi prima sa
lucrare,  Divanul sau Gâlceava Înţeleptului
cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu
Trupul    (1698, Iaşi; în limba română şi
greacă), carte ce încearcă să rezolve
eterna dispută dintre trup şi suflet, patimă
Istoria Ieroglifică şi raţiune, sfânt şi profan.

Virtuţile literare se vor consolida în cea mai Istoria


importantă operă literară a lui Dimitrie
Cantemir  Istoria ieroglifică  (terminată în 1705), Geniul lui Dimitrie Cantemir (1673-1723) s-a
manifestat cu cea mai mare putere în domeniul
„adevărat  Roman de Renard” românesc, cum o
ştiinţei istorice, domeniu în care ne-a lăsat un
numeşte G. Călinescu. Din păcate, acest prim
şir de lucrări fundamentale nemuritoare.
roman   al literaturii noastre (nu vom intra in
discuţii de ordin genuistic) nu şi-a lăsat O parte din ele ţin de istoria naţională : Hronicul
amprenta asupra istoriei literare româneşti, căci a vechimei romano-moldo-vlahilor, Istoria
până pe la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost Moldo-Vlahica, Istoria ieroglifica, Descrierea
departe de ochii cititorului (1883).
Moldovei, Viaţa lui Constantin
Cantemir, Întâmplările Cantacuzinilor ş.a.
Istoria ieroglifică  este opera  despre care se
poate afirma că descoperirea esenţelor, a Majoritatea acestor opere Dimitrie Cantemir
mesajului deghizat în manieră barocă, devine le-a scris în limba latină - una din limbile de
pentru cititor o adevărată aventură, căci atât larga circulaţie şi utilizare în ştiinţa europeană
autorul cât şi personajele au permanenta manie din acele timpuri.
a refugiului în persuasiuni „de ochiul zavistiii Un stimulent puternic in elaborarea operei sale
istorice a fost pentru Dimitrie Cantemir
supt scutul umilinţii aciuându-mă”, şiretlicuri de
interesul mare pentru trecutul poporului său, a
acţiune sau de text. Şi doar o cercetare
Imperiului turcesc şi a multor popoare
meticuloasă a textului descoperă că aproape învecinate din antichitate până în epoca
toate personajele operei oscilează între două contemporană a autorului.
sau mai multe euri
PAGINA 4 , DIMITRIE CANTEMIR

CONTRIBUȚIA ȘTIINȚIFICĂ
REZONANȚA NUMELUI ȘI A OPEREI ÎN CULTURA UNIVERSALĂ

La lucrarea sa fundamentală Descrierea
Moldovei Dimitrie Cantemir anexează o hartă
geografică cu coordonate precise, cu contururile relativ
sigure ale pădurilor (masivul Codrilor centrali, în
apropiere de Lăpuşna, pe podişul Tigheciului, în
apropierea Sorocii, la vest de Bender).

Există părerea că pentru elaborarea acestei hărţi


savantul a efectuat măsurări de câmp, fapt ce i-a
permis să evidenţieze unele erori pe hărţile anterior
editate. Harta elaborată de Dimitrie Cantemir reflectă
multe particularităţi naturale ale ţării: în afară de
trupurile de pădure ea conţine o informaţie foarte
bogată despre reţeaua hidrografică a regiunii, inclusiv
sunt evidenţiate şi râuleţele mici.

Descrierea Moldovei
Această lucrare a avut un impact enorm asupra
scris ă în latin ă între 1714 ș i 1716 dezvoltării cercetărilor geografice. Metodele de
cercetare ale lui Dimitrie Cantemir (ca exemplu metoda
Putem menţiona, că primele informaţii despre
comparativ-geografică) nu şi-au pierdut din actualitate
hidrografia, relieful, zăcămintele utile, clima, flora şi
nici astăzi. De menţionat, că monografia lui Dimitrie
fauna ţinutului se regăsesc în lucrarea
Cantemir Descrierea Moldovei a servit ca punct de
dată.  Cunoaşterea multor limbi i-au permis lui
pornire pentru efectuarea cercetărilor geografice
Dimitrie Cantemir să studieze un număr mare de
ulterioare.
publicaţii, să colecteze informaţii de unicat despre
natură, gospodărie, populaţia ţinutului, să facă
În acelaşi timp această monografie este de nepreţuit
cunoştinţă cu bazele metodologice de cercetare în şi până în prezent din punct de vedere al monitorizării
domeniul geografic.  schimbărilor din mediul natural şi stabilirii rolului
factorului antropogen în procesul dat, relevarea
Fiind o persoană de cultură europeană Dimitrie tendinţelor de schimbare individuală a componentelor
Cantemir cunoştea bine bibliografia ştiinţifică, era mediului ambiant.
cunoscut cu lucrările multor geografi de vază ai
timpului, poziţiile ştiinţifice ale cărora le-a reflectat
în Descrierea Moldovei .

Cartea  Descrierea Moldovei  a  fost înalt apreciată


de specialişti ca o primă experienţă  de descriere
geografică regională complexă a ţării şi a fost
marcată ca un eveniment în istoria culturii.

S-ar putea să vă placă și