Afectivitatea şi educaţia - aspecte de neuropsihofiziologie şi antropologie comportamentală

- studiu de caz –

Dr. Alexandru PAUL – MD PhD Antropologie – Neuroştiinţe – Academia Română

1. Introducere
Orice lucrare ştiinţifică, atunci când are de operat cu termeni lexicali ale cărui indice
paradigmatic este foarte ridicat, autorul lucrării este obligat să-şi definească din start termenii lexicali cu
care operează şi prin care îşi prezintă şi se prezintă lucrarea. Apoi, trebuie arătat din start oportunitatea
lucrării ştiinţifice şi a publicării ei, respectiv teleonomia şi teleologia unei acţiuni întreprinse (lucrare) de
cercetător.
Oportunitate - Un prin aspect privind oportunitatea prezentei lucrări constă în decelarea
diferenţei semantico-lexicale între termeni precum educaţie, şcoală, instruire, muncă intelectuală,
cunoaştere, cultură etc., anume că – printre altele(!) - educaţia este una şi şcoala este cu totul altceva.
Găsim şi astăzi – prin satele izolate ale ţării – copii, adulţi şi vârstnici fără şcoală ori cu puţină
şcoală (2 – 4 clase) însă foarte bine educaţi; este vorba de acei oameni cu bun simţ şi de bună cuviinţă
care nu îşi însuşesc vreun lucru ori vreun merit necuvenit, care salută omul întâlnit pe uliţa satului, care
ştie că dacă nu munceşte nu are ce să pună pe masă spre hrană…, şi care merge la culcare numai după ce
s-a spălat, chiar într-un lighean oval cu apă încălzită pe sobă. Un astfel de om dacă face şi şcoală va
deveni un Om Mare (vezi - biografie).
Voi arăta o statistică a copiilor puţin şcoliţi însă bine educaţi, din cercetarea mea care fundamen-
tează prezenta lucrare – de pe parcursul a 20 ani de studiu, cercetare şi practică medical-veterinară – pe
de-o parte, şi de pe parcursul a 55 ani – pe de-altă parte, de copil educat numai în sisteme
concentraţionare…, şi actual antropolog.
Un alt aspect care imprimă atributul de oportunitate a prezentei lucrări rezidă în realitatea
conform căreia copilul educat fără afecţiune, fără să simtă afectivitate din partea învăţătorului (părinte),
nu va deveni un Om, ci un robot(!), un mecanism viu inistruit şi adaptat pentru a supravieţui biologic
[…] şi nicidecum pentru a promova capitalul fundamental al fiinţei umane: iubirea. Or…, rolul
fundamental al vieţii speciei umane este promovarea Iubirii.
Cuvinte-cheie: psihopedagogie, personalitate, psihopedagogia lui A. S. Makarenko; epigenetica
lui Jean Piaget; etosocialul, afecţiune, afectuozitate şi afectivitate; educaţie şi instruire; şcoală, teleo-
nomie şi teleologie, dyslexia, disgrafia, structuri cortico-cerebrale histognomonice devenirii omului.
2. Obiectul de cercetat – îl reprezintă:
1). dinamica şi evoluţia personalităţii a unui număr de personae pe perioada a 55 ani de zile;
2) descrierea profilului psihologic, în atitudinea şi comportamentul somatic şi psihic al acestora
la finalul cercetării;
3) concluzii şi recomandări.
2.1 Dinamica şi evoluţia personalităţii […] a unei persoane reprezintă o realitate legică şi este
conferită de mecanismul ANS (activitate nervoasă superioară) în seria animală […], cu atât mai mult în
cadrul speciei umane, dată fiind structura histo-anatomică cortico-cerebrală a acesteia (a speciei umane)
[…]. În acest sens amintesc de apariţia, evoluţia şi manifestarea aparatului psihic atât filogenetic cât şi
ontogenetic, respectiv ultimele structuri biologice ale scoarţei cerebrale apărute filogenetic şi
ontogenetic […]..
Personalitatea individului reprezintă un reper etobiologic fundamental la speciile gregare, iar
etosocialul […] este o formulă biologică în care specia îşi regăseşte pârghiile prin care îşi poate asigura
cele două deziderate biologice fundamentale - ale oricărei specii vii(!): conservarea şi perpetuarea[…].
Prin manifestarea şi expresia personalităţii fiecărui individ în parte se instituie ierarhia între
indivizii care alcătuiesc un grup, o comunitate, şi care ierarhie instituie la rându-i ordinea şi disciplina în
cadrul grupului […]. În figura de mai jos constatăm relaţia ce se naşte între un individ cu o personalitate
puternic-manifestă (individ alfa) şi un altul cu o personalitate slabă-manifestă (individ omega).
 Axa complementarităţii

Manifestare Manifestare
intensă slabă
(efuziune) (rezervată)

Personalitate Personalitate
puternic - α Ω slab -
manifestă manifestă

Atitudine Atitudine
de de
iniţiativă receptivitate

Axa similitudinii

Fig. nr. 1 – Diagrama axelor relaţiilor interpersonale şi de

determinare a personalităţii – original –
Rezultă relaţia:
P (personalitatea) = a (atitudine comportamentală) x m (manifestare)
Am extins denumirile sintagmice precum indivizi alfa, beta şi gamma ce alcătuiesc ierarhia într-un
grup – introduse în literatura de specialitate de către H. Bruhin, 1950 (care alături de H. Hediger a făcut cercetări
şi experimente pe comportamentul de grup la cervidele din grădina zoologică din Basel ) – prin relaţia α – Ω, tocmai
pentru a delimita cadrul în care se desfăşoară şi manifestă întreaga gamă de indivizi cu personalitatea
lor. Pe coordonatele α - Ω şi Ω - α (polii maximei şi minimei manifestări a personalităţii) se instituie
complexul şi multitudinea de relaţii de stratificare ierarhică a indivizilor într-un grup, simultan cu
manifestarea tuturor tipurilor de personalitate. Asupra acestei mulţimi, şi prin ea, se manifestă
personalitatea liderului (individului dominant alfa), după cum calităţile acestuia nu pot fi exprimate decât
prin efectul asupra grupului de indivizi. La specia umană personalitatea este completată spiritual(!!!)
Rezultă astfel:
– categorii de manifestare a personalităţii prin care indivizii îşi exercită personalitatea în raport cu
individul alfa/liderul;
– categorii de manifestare a personalităţii prin care indivizii îşi exercită personalitatea în raport cu
individul omega.
Aşadar, personalitatea fiecărui individ în parte – din cadrul unui grup - alcătuieşte valenţa,
potenţialul şi identitatea grupului în ansamblu, şi în acest sens, „în ansamblu”, înseamnă comunitate. O
comunitate alcătuită din persoane lipsite de personalitate va fi de fiecare dată absorbită şi anihilată de o
altă comunitate alcătuită din persoane cu personalitate puternic structurată şi fundamental definită. Deci:
dacă se doreşte o comunitate puternică trebuie avut în vedere ca vlăstarele comunităţii să devină cu
personalitate puternică…, şi aceasta nu se poate realiza decât prin EDUCAŢIE, respectiv cunoaştere,
cultură şi instruire (aşa după cum am arătat mai sus despre personalitatea la om: reperul spiritual-!).
2.2 Descrierea profilului psihologic
Cuvântul de ordine cu referire la profilul psihologic al unui copil crescut în afara educaţiei şi a
iubirii este frustrarea…, care lasă sechele atitudinale şi comportamentale de ordin afectiv şi social pe
parcursul vieţii sale.
Profilul psihologic al unui copil are la baza alcătuirii lui trei repere, şi anume:
 - fondul genetic (vezi ex.: autismul, sindromul Down, ADHD etc.),
- fondul mezologic (condiţiile în care creşte…, e inclusă educaţia-!) şi
- reperul biologic, reper care reprezintă criteriu de clasificare a categoriilor de vârstă ce
caracterizează copilăria, după cum urmează: nou-născutul, sugarul (vârsta de 0 – 1,5 ani şi a se
vedea rolul fontanelei din creştetul capului la sugar), copilul de creşă (2 – 4 ani), preşcolarul (4 – 7
ani), copilul şcolar (7 – 10 ani), puberul (11 – 15 ani), adolescentul (15 – 19 ani).
Categoriile de vârstă enumerate mai sus sunt importante prin aceea că fiecare categorie se
distinge prin receptivităţi anume la factori mezologici anume, avându-se în vedere că în perioada
întregii copilării se dezvoltă - ontologic deci, ultimele structuri neurocorticale […], respectiv
substraturile care caracterizează straturile 2 şi 3 din totalul de 6 din scoarţa cerebrală. Totodată şi tot
ontologic se dezvoltă în creier multiple şi variate legături neuro-neuronale care alcătuiesc fibrele de
asociaţie din creier (vezi fig. 5).
Aşadar, după cum se poate deduce, comportamentul unui copil este unul şi acelaşi după criteriul
biologic (curiozitate, gângureală, apucarea cu mâinile a labelor, ducerea la gură, joacă etc.), este rar şi
strict individual în cazul fondului genetic, şi singurul reper în care educaţia, respectiv intervenţia
factorilor mezologici, ni-l conferă reperul mezologic. În cadrul acestui reper (cel mezologic) educaţia şi
manifestarea iubirii în actul educaţional ocupă – fără teama de a greşi – locul cel mai important.
De menţionat că educaţia nu are absolut nimic cu capacitatea intelectuală (mentală) a copilului,
care capacitate vine din fondul genetic, aşa după cum s-a arătat mai sus. Educaţia însă, potenţează
capacitatea intelectuală a copilului şi îl umanizează, în sensul că un copil, indiferent de capacitatea
mentală pe care o deţine pe fond genetic, dacă factorii mezologici îşi spun cuvântul, avem în faţă şi/sau
în faşă un viitor copil...: animal […], sau un inuman (robot), sau un uman…, cel din urmă (a face din
copil un OM) fiind scopul educaţiei.
Stimularea incompletă a creierului pe perioada copilăriei duce drept consecinţă la o dezvoltare
incompletă a fibrelor nervoase de asociere (fig. 5) care realizează legături neuro-neuronale atât pe
verticală (din mielencefal până în cortex) […], cât şi pe orizontală (de la o arie corticală la alta, între
cele 47 arii corticale din structura citoarhitectonică Vogt şi Brodmann) […].

Fig. nr. 2 – Citoarhitectonica neurocorticală după Brogmann şi Vogt – ariile corticale; reprezentare grafică;
laminarea pe verticală în şase straturi - cu substraturi în cazul straturilor II şi III la specia uman - este prezentă în cadrul
tuturor ariilor corticale, rezultând astfel laminarea pe orizontală – cu câteva excepţii în cazul lobului temporal.
2.3 Concluzii şi recomandări
Rezultă astfel o suprastructură câştigată ontogenetic (straturile supragranulare din cortexul
cerebral) pe o infrastructură câştigată filogenetic (straturile infragranulare din cerebrocortex) […]. Între
aceste două categorii de straturi, precum şi între toate aceste straturi şi restul componentelor din creier
există legături realizate prin fibre nervoase de asociaţie (vezi fig. 5) importante în neuropsihofiziologie.

1 2 3

4 5 6

Figurile nr. 3 şi 4 - Structura şi mecanismul

funcţionării creierului – cu referire mai ales la
zonele (ariile corticale) 9, 10, 39, 40 şi 47.. din
citoarhitectonica Brodmann-Vogt; legendă:
- căsuţele 1 – 3… = Σ neuroni = suprastructura
câştigată ontogenetic;
- căsuţele 4 – 6… = Σ neuroni = infrastructura
dobândită ereditar;
→ = legături neuro-neuronale
(schema de sus = original)
Conform schemei alăturate se demonstrează
aritmetic – prin numărarea traseelor de la numai o
căsuţă anume (de la căsuţa 3 de exemplu) la o alta
şi/sau altele. Sursa schemei din dreapta:
http://en.wikipedia.org/wiki/Premotor_cortex

2.3.1 Demonstraţie matematică

Explicaţia faptului că un astfel de creier poate deţine şi va deţine multiple până la infinit de
posibilităţi fiziologice din care vor rezulta o multitudine de funcţii şi mai ales însuşiri (vezi instanţele
fenomenologice ale psihicului) rezidă şi în demonstraţia matematică.
Este vorba de un sistem de n elemente luate câte 2, adică n+2 celule nervoase, în care n≡N şi
n≥3, una fiind hotărât cu rol exclusiv de emiţător de informaţii, o alta cu rol exclusiv de receptor al
informaţiilor emise, iar celelalte putând primi semnalul de la orice neuron (cu excepţia receptorului
final), şi fiind capabile să transmită semnal de la orice alt neuron cu excepţia emiţătorului iniţial.
O legătură poate fi directă de la emiţător la receptor, sau mediat de unul sau mai mulţi neuroni.
Într-o conexiune, un neuron participă cel mult odată şi, pentru natura calitativă a conexiunii, ordinea
integrării celulelor contează.
Prin urmare, dacă xn este numărul tuturor conexiunilor posibile, rezultă că există o legătură
directă, şi fiecare conexiune (cele mediate) corespunde la…
aranjamente de n neuroni luaţi câte k (k = 1,n).
atunci:

deoarece

rezultă că:

Notă: rezolvarea problemei de mai sus aparţine d-lui Corneliu SAVU – profesor de matematică; a fost publicată la editura
Traida pentru Concursul de matematică aplicată – Focşani – 2006 […]..

Într-un limbaj medical-ştiinţific (neurofiziologic) tradus din limbajul matematic de mai sus, se
poate afirma fără teama de a greşi că rezultă caracterul de infinitudine al numărului de conexiuni ce se
pot stabili între neuronii creierului (vezi fig. 5), şi că, prin urmare(!), însuşirile (funcţiile) pe care astfel
le poate câştiga creierul uman sunt multiple, variate şi… imprevizibile (surprinzătoare, neaşteptate).

Fig. nr. 5 – Taiectoriile fibrelor nervoase din materia albă a creierului care realizează legături între ariile corticale şi lobii
cerebrali – reprezentare grafică (după Gh. Niculescu - Atlas anatomia omului - vol. III – 1985)
Totodată, mai demonstrează calculul matematic de mai sus, că activitatea calitativă şi cantitativă
a unui creier nu constă în numărul de celule nervoase participante, ci important este numărul de
conexiuni ce se pot stabili în cadrul unei cantităţi de celule nervoase… şi mai ales, importante sunt
calitatea conexiunilor neuro-neuronale (ordinea integrării celulelor în transmiterea informaţiei), şi prin
urmare, o astfel de calitate va deveni şi devine caracteristică fiziognomonică… speciei umane[…]..
Pe o astfel de infrastructură corticală ereditară aşadar, pot apărea (şi apar!) noi structuri histo-
fiziologice, dobândite prin provocările la care este supus subiectul şi care provocări vin atât din partea
mediului şi ai factorilor lui (mezologici), cât şi din propriul mediu intern, structuri noi, numite
suprastructuri dobândite ontogenic, suprastructuri care pot apărea şi prin urmare pot fi dobândite în
timpul vieţii şi care în combinaţie cu infrastructurile de provenienţă ereditară (infracorticale), reprezintă
sediul psihic-ului la om, sediul minţii. Întrucât o astfel de structură histologică apare şi se întâlneşte
numai la specia umană, aceasta ia denumirea în mod justificat şi argumentat de structură
histognomonică […]., respectiv strict caracteristic speciei umane.
Astfel, lipsa iubirii din partea vreunei persoane în ciuda faptului că specia umană este astfel
construită încât Iubirea să-i călăuzească gândul, fapta şi paşii¹) şi lipsa intimităţii şi a traiului în
intimitate, a spaţiului în care copilul îşi plăsmuieşte un univers propriu²) conduc la instituirea
fenomenului de frustrare care, necombătută încă din copilărie imprimă sechele psihoafective viitorului
adult.
Mediile în care copiii sunt crescuţi în lipsă de iubire şi afecţiune au fost şi sunt reprezentate de
orfelinate, de casele de copii. Aceste medii fac parte din aşa-numitele sisteme concentraţionare şi care
sunt reprezentate de: orfelinate, internate de licee, cazarme, închisori (penitenciare) etc. (azile…).
Prin urmare, una din recomandările privind creşterea copilului este ca acesta să fie crescut şi
educat într-un mediu cât mai familial, să aibă parte de asigurarea intimităţii, cu sinceră devoţiune,
afecţiune şi iubire din partea tutorelui, respectiv, al părinţilor.
3. Materialul de cercetat - a constat în dinamica psihoafectivă şi comportamentală, chiar
socială, a unui număr de 100 persoane din care: - 50 de persoane sex feminin cu vârste cuprinse între 40
şi 65 ani, şi - 50 de personae de sex masculin – cu vârste cuprinse între 40 şi 65 ani, care şi-au trăit şi
dus întreaga copilărie şi adolescenţă numai în sisteme concentraţionare, respectiv asistaţi sociali în varii
unităţi specializate şi educaţi în maniera Makarenko, şi 12 persoane orfane crescute în adopţie în mediu
familial, cu afecţiune – vezi Jean Piaget (epigenetica în dinamica evoluţiei personalităţii) […].
4. Metodele de lucru privind cercetarea şi studiul de caz au constat şi constau în datele
anamnetice, observaţie, interogaţie, chestionare, consemnare şi statistică.
S-a avut în vedere:
a) Enumerarea şi descrierea tipurilor de unităţi specializate în sistemul concentraţionar;
b) provenienţa statutului de asistat social;
c) identificarea descrierea persoanelor supuse cercetării (cele 100 persoane-!);
d) categoria de vârstă a acestora în întreaga dinamică a evoluţiei personalităţii;
e) nivelul de şcolarizare;
f) adaptarea în social după părăsirea caselor de copii (orfelinate);
g) întemeiere de familie şi starea conjugală actuală a acestora;
h) urme, respectiv sechelele rămase de pe urma creşterii şi educaţiei în sisteme concentraţionare.
Detalii despre cele enumerate mai sus pot fi găsite în arhivele statului precum şi evidenţele
autorităţilor care au ca obiect de activitate asistenţa socială.
5. Rezultate
În urma identificării şi cercetării celor 100 persoane au putut fi constatate următoarele:
a) cu toţii au trăit în case de copii;
 b) în toate casele de copii de pe vremea anilor 1965 – 1990, măsurile legale privind instituirea şi
păstrarea ordinii, disciplinei şi învăţarea pentru şcoală au fost după modelul lui Macarenko, şi au
constat:
- în pedepse fizice care să genereze dureri (a sta în genunchi pe coji de nucă sau pietricele, a ţi
se da la dosul palmei cu muchia unui liniar triunghiular, a ţi se strânge degetele mânii în
articulaţia uşii etc.), dar nu oricum…, ci exemplar, în văzul privitorilor etc.;
- în izolarea de restul colectivului (carceră);
- punerea la suplicii dezumanizante (aruncarea cu fel şi fel de reziduuri în elevul pedepsit);
- trezirea pe timpul nopţii din două în două ore şi să răspunzi la întrebări din aritmetică şi/sau
limba română etc., astfel că dacă nu ştiai pe loc răspunsul te alegeai cu o palmă… fără milă;
- dacă plângeai la pedepse, ţi se oferea ocazia să lăcrimezi: picurarea cu apă sărată şi piperată
în ochi;
- interzicerea de a mai ieşi la joacă, în curtea unităţii (pedeapsă cu denumire de consemnare);
- tunsul chel – în chip de stigmatizare;
- făcutul şi lustruitul pantofilor la o clasă întreagă de elevi (cca 36 copii);
- … (din motive subiective nu mai pot continua cu exemple…).
Notă: acestea se petreceau pe vremea comunistă (anii 1960 – 1990), sub influienţa pedagogiei lui
Macarenko din URSS, care a găsit ca formulă adecvată creşterii copiilor orfani de după cele două
războaie mondiale, formula detaşamenelor, a ordinei şi disciplinei prin forţă şi teroare, în care individul
nu are nici o valoare ci doar sistemul.
În astfel de sisteme concentraţionare se trăia printre ziduri de beton şi gratii, fără a vedea
plutirea vreunei frunze în căderea toamnei, fără a avea parte de mângâiere pe creştet ori pe obraz, fără a
fi luaţi în braţe şi legănaţi, fără intimidate (camera ta-!), fără iubire. Comportamentul era şi este unul de
supravieţuire în sensul asigurării unui confort cât de cât, în care să te poţi reculege, să te poţi înţelege.
c) 93 % din subiecţii cercetaţi au fost constataţi cu sechele psihoafective şi motorii în
comportamentul interpersonal, transpersonal şi social, astfel (în procente variabile):
- Vorbirea în orice situaţie în ton de revoltă, cu încrâncenare;
- Infirmi afectivi („dacă eu am putut trăi aşa, de ce şi ,x` nu ar putea trăi aşa şi el -?!”);
- Incapacitatea de a primi iubirea şi de a dărui iubire – în sensul psihoafectiv şi dezinteresat al
cuvântului şi gestului;
- Incapacitatea de a stabili relaţii statornice în chestiune de cuplu – pe fondul că… „eu mă
descurc şi singur şi nu am nevoie de partener”;
- Nonconformismul nejustificat;
- Preocupări cotidiene strict legate de existenţialitate biologică;
- Frustrări, anxietăţi, chiar depresii pe fondul încapacităţii gestionării vreunui fond afectiv-
emoţional;
- Abordarea extremelor în soluţionarea situaţiilor critice, deci lipsă de echilibru în judecare şi
luare de decizii;
- Nereuşite în viaţa conjugală – recurgând la o viaţă solitară;
- Marginalizarea pe fond comportamental al lor până la statutul de oamenii străzii etc.;
- Desconsiderarea valorilor sociale şi afectiv emoţionale.
d) Calităţi câştigate în astfel de creştere sunt:
- a nu-ţi însuşi lucruri şi merite care nu îţi aparţin ori pe care nu le meriţi (a nu fura…);
- a te ţine de promisiune;
- a nu te tângui şi plânge pentru orice problemă;
- a te mulţumi cu acel puţin care-ţi asigură alinare şi siguranţă;
- a duce o acţiune până la capăt;
- a lucra în echipă doar cu cei în care ai câştigat încredere etc.
e) 27 % au murit din care 7 s-au sinucis;
f) 18 % deveniţi copii ai străzii (homleşi, boschetari…);
g) 16 % cu condamnări de drept comun cu executare în detenţie;
 h) 34 % cu afecţiuni cronice (tbc., carii dentare /şi/sau cu lipsă de dinţi, neglijenţă şi indiferenţă
toaletară).
Concluzii:
Copiii crescuţi în lipsa unei educaţii prin afecţiune şi iubire nu înseamnă totodată că ar avea ori
ar acuza deficienţe mentale, ci dimpotrivă.
Afecţiunile psihoafective însă, la un copil crescut fără afecţiune şi iubire, pot fi prevenite şi
combătute din timp şi în timp…, în timpul încă manifest al copilăriei, întrucât educaţia fără afecţiunea
pedagogului ori a învăţătorului, ori a părinţilor, a membrilor familiei…, nu face decât să scoată pe bandă
rulantă roboţi, respectiv oameni potenţi privind intelectul, dar care nu ştiu să ofere iubire pentru simplu
motiv că nu au primit iubire la vârstă puerilă.

6. Studiu de caz – privind aportul afectivităţii şi iubirii în procesul educaţional

Subiectul: minor de 13 – 14 ani, sex masculin, elev, infiat de către o familie ;
minoră de 4 – 5 ani, sex feminin, preşcolar mai apoi elev, infiată de către o familie.
Amândoi subiecţii cu grad înalt de inteligenţă.
Afectivitatea în procesul educaţional este fundamental necesară în cazul copiilor care acuză varii
afecţiuni psihomotorii precum – în cazul de faţă – dislexia şi disgrafia.
Dislexia şi disgrafia - definiţie, descriere, cause, manifestare, tratament
Definiţii şi descriere
Dislexia este altceva decât balbismul (bâbâiala); ea reprezintă şovăiala în vorbire, vorbire
frânturată, pe registre şi tonalităţi ce scapă de sub controlul subiectului (când vorbeşte moale şi subţire,
când tare şi apăsat etc.), teama de a fi complet în exprimarea verbală lăsând impresia ca altcineva să se
pronunţe în locul lui (a subiectului) etc.
Disgrafia reprezintă o afecţiune psihomotorie similar dislexiei, însă cu manifestare asupra
coordonării mâinii, aspect trădat prin scris (scris încâlcit, cu multe ştersături, în valuri şi nicidecum
liniar, cu pause între litere, acaligrafic, cu dimensiuni ale lungimii şi lăţimii literelor dintr-un cuvânt
neunifrome şi discordante, cuvintele scrise mai degrabă aruncate pe coala de hârtie decât scrise atent,
mâncări de litere, înghesuieli de litere şi/sau de cuvinte etc. (vezi fig. 8 şi 9).
Etiologie şi simptomatologie
De obicei ele (dislexia şi disgrafia) se manifestă dimpreună la unul şi acelaşi subiect şi este des
întâlnit la subiecţii care au cunoscut secvenţe şi experienţe cu puternic impact emoţional precum: a
vedea permanent cum copiii din juru-i tot plâng, cum sunt maltrataţi copiii din jur, cum se strigă la ei,
trăiesc într-o permanentă stare de încordare, frică şi teroare, că nu au parte de bunătăţuri culinare
(ciocolată, prăjituri, îngheţată etc.) aşa după cum alţi copii au parte sub privirea lor etc., instituindu-li-se
profunde stări de frustrare cu puternice accente în procesele de inhibiţie cortico-cerebrală, fapt ce
conduce către o dezvoltare incompletă a fibrelor nervoase de asociaţie din materia albă a creierului (vezi
fig. 5).
Astfel de copii se manifestă distinct faţă de copiii normali, crescuţi cu căldură sufletească,
dăruire şi afectivitate şi cu toate nevoile biopsihosociale asigurate (factori mezologici).
Pe fondul frustrării lipselor naturale, copiii crescuţi în sisteme concentraţionare prezintă
următoarele semne: se leagănă atât în picioare şi în şezut, cât şi culcat, legănatul poate fi din tot corpul
ori numai din cap şi gât prin întoarceri stânga-dreapta, îşi sug un deget – de obicei polexul, nu zâmbesc
la arătarea vreunei jucării ci se reped sălbatic la jucărie, nu au voce cristalină ci una răcnitoare, nu
articulează clar cuvintele ci mai de grabă le mimează prin varii grupe de foneme (ca la maimuţe), mai
toţi manifestă enuresis (fac pipi în pat până la o vârstă neadecvată: 2 – 13 ani) etc., şi toate acestea în
afara cazurilor de boli şi sindroame distincte care prezintă un tablou simptomatologic în mare parte
similar (sindromul Down, debilii mintali din naştere etc., la care sialoreea este manifestă etc.).
Copilul afectat emoţional face parte din categoria copiilor cu un fond genetic ce le conferă înalt
grad de inteligenţă, cu aptitudini către activităţi cultural-intelectuale, artisitce, tehnice şi ştiinţifice dintre
cele mai variate şi neaşteptat de positive. Se poate afirma fără teama de a greşi că există chiar o relaţie
de directă proporţionalitate între gradul înalt de emotivitate şi aptitudinile mental-intelectuale ridicate,
astfel că neîndoielnic copiii emotivi promit performanţe privind intelectul, iar procesul educaţional
instituit se impune a fi unul distinct, aparte, mai special, canalizat mult pe afecţiune şi iubire..
Ambele afecţiuni (dyslexia şi disgrafia) îşi au sediul central în aria corticală prefrontală 1, pe
girusul prefrontal lateral după cum se poate vedea în figurile 6 – 7.

Fig. nr. 6 – 7 – Cortexul cerebral cu girusul motor – sus; homunculus motor – jos/stânga;
Sursa: https://www.google.ro/search?q=cortex+cerebral&source

Acest aspect de structură histoanatomică a ceea ce în literatura de specialitate ia denumirea de

Homunculus este foarte important în tehnica şi metodele de combatere a dislexiei şi disgrafiei, în sensul
că tratarea uneia dintre ele duce către tratarea şi a celeilalte, sub stricta coordonare a terapeutului.
Tratamentul dislexiei şi disgrafiei – dincolo de cele menţionate în literatura de specialitate constă
în ancorarea subiectului în factori mezologici adecvaţi (în natură şi în mod special pentru fiecare caz în
parte, fiecare subiect fiind un unicat[…]), acest aspect fiind o premisă în reuşita tratamentului (original).
Spre deosebire de celelalte boli care şi ele acuză dislexie şi disgrafie, trebuie înţeles că în cazul
acelor boli se practică zooterapia (hipoterapia, canoterapia, dolfiterapia etc.), pe când la copii normali cu
astfel de afecţiuni se aplică metodele clare, afectivitatea şi mai ales iubirea sunt de-ajunse.
Detalii – la autor (alexandrupaul36@yahoo.com).
Probe privind tratarea dislexiei şi disgrafiei (vorbit şi scris) prin afectivitate, prin iubirea
manifestată parental faţă de şcolar de către prepararor (terapeut) sunt arătate în figurile de mai jos (nr. 8
şi 9). Argumentul ştiinţific – aşa după cum am arătat - constă în aceea că centrul motor al vorbirii şi al
scrierii se află în aceeaşi arie cortical-cerebrală.

Fig. nr. 8 şi 9 – Scrisul la un dyslexic, care demonstrează evoluţia afecţiunii în tandem cu disgrafia;
tratamentul prin corecţia vorbirii a dus la corecţia scrisului (jos), într-un timp de 1 an (original).

Disgrafia constă în scris încâlcit, cu multe ştersături, în valuri şi nicidecum liniar, cu pause între
litere, acaligrafic, cu dimensiuni ale lungimii şi lăţimii literelor dintr-un cuvânt neunifrome şi
discordante, cuvintele scrise mai degrabă aruncate pe coala de hârtie decât scrise atent, mâncări de litere,
înghesuieli de litere şi/sau de cuvinte etc.
 Bibliografie generală:

1. S. A. BARNETT – „Instinct“şi Inteligenţă“ – comportamentul animalelor şi al omului – 1967 - traducere de L.

Botoşăneanu după ediţia revăzută a publicaţiei din 1970 – editura Ştiinţifică – Bucureşti;
2. C-tin BĂLĂCEANU-STOLNICI – „Anatomiştii în căutarea sufletului – incursiune în istoria concepţiilor despre
fenomenele psihice umane“ editura Albatros – Bucureşti – 1981;
3. Constantin BĂLĂCEANU STOLNICI – Iniţiere în genetica generală şi în cea a comportamentului normal şi
patologic – editura BIOEDIT – Ploieşti – 2008;
4. C-tin BĂLĂCEANU-STOLNICI – „Personalitatea umană – o întreprindere cibernetică“ editura Junimea - Iaşi –
1972;
5. C-tin BĂLĂCEANU-STOLNICI, Ligia APĂVĂLOAIE – „Antropogeneza şi Geneza Culturii” – editura Ziua –
Bucureşti – 2006;
6. Lucien Levy BRUHL - Experienţa mistică şi simbolurile la primitivi – editura Dacia – 2003;
7. D. CAPLAN - Neurolinguistics and Linguistic Aphasiology: an introduction. – 1987;
8. Eugenia CHENZBRAUN – „Comportamentul animalelor“ – editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti – 1978;
9. Ioan COMAN – „Etologie şi etopatologie“ – Facultatea de Medicină Veterinară – Iaşi - 1993;
10. Leon DĂNĂILĂ, Mihai GOLU - „Chirurgia psihiatrică – posibilităţi şi limite” – editura Academiei Republicii
Socialiste România – 1988;
11. Charles DARWIN – L′expressiona des émotions chez l′homme et les animaux – Paris – 1877;
12. Constantin D-tru DULCAN – Inteligenţa materiei – ediţia a III-a revizuită şi adăugită – editura Eikon – Bucureşti
– 2010;
13. Constantin ENĂCHESCU – Tratat de igienă mintală – editura Polirom – 2003;
14. Constantin ENĂCHESCU – Homo demens – o redefinire a nebuniei - editura Polirom – 2008;
15. Constantin ENĂCHESCU, Liliana ENĂCHESCU – Psihosomatică – editura Polirom – 2008;
16. David Van ESSEN – Anatomie şi neurobiologie; terrie Inder – pediatru – Facultatea de Medicină a Universităţii
Saint-Luois din Missouri - 2006;
17. Sigmund FREUD – „Dincolo de principiul plăcerii” – traducere din limba germană: George PURDEA, Vasile
Dem. ZAMFIRESCU - editura Jurnalul literar – Bucureşti – 1992;
18. Roberta FRIEDEMAN - Reverse Engineering the Brain – BiomedicalComputation review - April
1st - 2009;
19. Leonard GAVRILIU – „Inteligenţa şi patologia ei – Ce este prostia?“, ed. IRI – Bucureşti – 2001;
20. S. GREENFIELD - The Private Life of the Brain. – 2000;
21. Cornelia GUJA – „Antropologie informaţională” – editura Academiei Române – Bucureşti – 2008;
22. P. H0F,, , R. CHANIS, , L MARINO. - Cortical complexity in cetacean brains, - The Anatomical Record, 287A,
1142-1152. – 2005;
23. Angela IONESCU – „Psihoterapie – noţiuni introductive” – editura Fundaţiei România de mâine – Bucureşti –
2006;
24. H. J. JERISON - Evolution of the Brain and Intelligence - Academic Press, New York. – 1973;
25. Carl Gustav JUNG – „Psihanaliza fenomenelor religioase“ – editura Aropa, Bucureşti – 1998;
26. Mihai KRAMAR – Psihologia stilurilor de gândire şi acţiune umană - colecţia Collegium - editura Polirom – Iaşi
– 2002;
27. coord. Andrei KOZMA, Cristiana GLAVCE, C-tin BĂLĂCEANU-STOLNICI – Antropologia şi orizonturiel
ei – editura Niculescu – Bucureşti – 2010;
28. N. KUROCHKIN, V. SAVALIEV, J DYKE, M PERVUSHOV and M POPOV; referenşi: Allman, J.M.,
Watson, K.K., Tetrault, N.A., Hakeen, A.Y.. - Intuition and autism: a possible role for Von Economo neurons -
Trends in Cognitive Science, 9, 367-373. – 2005;
29. Jacques LARMAT – „Genetica inteligenţei (La génétique de l’intelligence - traducere de I. Pecher), editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti – 1977;
30. M. LĂZĂRESCU - ,,Introducere în psihopatolgia antropologică” – editura Facla - Timişoara – 1989;
31. L. LEONARD - Children with Specific Language Impairment – 1998;
32. A. N. LEONTIEV – „Probleme ale dezvoltării psihicului“ editura Ştiinţifică – Bucureşti – 1964;
33. D.J . LEVITIN, V MENON - Structura muzicală şi area 47 în coerență temporală - NeuroImage 20 : 242-252. –
2003;
34. P. LIEBERMAN - Human Language and Our Reptilian Brain. – 2000;
35. Nicolae MĂRGINEANU – „Condiţia umană“ – editura Ştiinţifică - Bucureşti – 1973;
36. Bernard MAYO – „Psihologia binelui şi răului“ – 1986;
37. Ernst MAYR – De la bacterii la om – evoluţia lumii vii – editura Humanitas – Bucureşti – 2001;
38. Henry M MORRIS – „Bazele biblice al ştiinţei moderne” – traducere: Liviu COTRĂU - Societate Misionară
Română – Wheaton, Illinois – USA – 1993;
39. Edmond NICOLAU, Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI – „Neurocibernetica” – Bucureşti – 1972;
 40. K.C. NISHIKAWA - Evolutionary convergence in nervous systems: Insights from comparative phylogenetic
studies - Brain, Behavior and Evolution, 59, 240-249. – 2002;
41. L. OBLER, K. GJERLOW - Language and the Brain – 1999;
42. Ştefan ODOBLEJA - „Psihologia consonantistă“ traducere din limba franceză de P. Iacob şi studiu introductiv
semnat de Mihai Drăgănescu – editura Ştiinţifică şi enciclopedică – Bucureşti – 1982;
43. Ştefan ODOBLEJA – „Psihologia consonantistă şi cibernetică“ editura Scrisul românesc – Craiova – 1978;
44. Alexandru PAUL – „Graniţa dintre natura animală şi natura umană” – Buletinul ştiinţific – Universitatea de
Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară – Cluj Napoca – 2005;
45. Alexandru PAUL – „Conştientizarea sinelui – trăsătură etognomonică speciei umane” – Buletinul Ştiinţific –
Universitatea Hyperion – Bucureşti – 2006;
46. Alexandru PAUL, Iulian Angel POPESCU – Despre Cunoaştere şi Natura Umană – mic tratat privind sursele
şi devenirea epistemologiei necesare pentru o etologie şi sociologie comparată om – animale – editura Andrew –
Focşani – 2010;
47. Alexandru PAUL - Principiul bionic – reper fundamental în gândul şi fapta umană – Antropologie şi
Interdisciplinaritate – vol. 4 – coord. Andrei KOZMA, Cristiana GLAVCE, Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI
– editura Niculescu – Bucureşti – 2013;
48. Alexandru PAUL – Suportul biologic pentru un rol nonbiologic – Antropologie şi Spiritualitate – coord. Andrei
Kozma – editura Academiei Române – 2016;
49. M. PETRIDES, D.N. PANDYA - Analiza comparativă citoarchitectonică la om și macac a modelelor de
conectare din cortexul prefrontal ventrolateral și corticocortical. European Journal of Neuroscience 16 (2) – 2002;
50. Liviu POPOVICIU (sub redacţia lui - ) – „Visul – probleme de psihologie, fiziologie şi patologie“ – editura Dacia
– Culj-Napoca – 1978;
51. Mihai RALEA – „Explicarea omului“ – editura Minerva – Bucureşti – 1996;
52. Tiberiu RUDICA – „Psihologia frustraţiei” – editura Polirom – 2006;
53. E. S. SAVAGE-RUMBAUGH,, J. MURPHY, R. A. SEVICK, K. E. BRAKKE, S. L. WILLIAMS, D. M.
RUMBAUGH -. Language comprehension in ape and child. - Monographs of the Society for Research and Child
Development, serial no. 233, 58, n.3-4, 1-222. – 1993;
54. Victor SĂHLEANU, Bogdan STUGREN - ,,Mică enciclopedie de biologie şi medicină – concepte, concepţii,
controverse” – editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti – 1976;
55. scoorpy1400 (website) - Citoarhitectonica (dispoziţia celulelor), SCOARTA CEREBRALA - ANATOMIE By |
04/09/2009
56. N. SMITH, I. M. TSIMPLI - The Mind of a Savant. – 1995;
57. Rudolf STEINER – „Omul suprasensibil – în concepţia antroposofică“ – traducere de Muică şi Oteteleşteanu -
editura Univers enciclopedic – Bucureşti – 1998;
58. Marcus STROE – „Empatie şi personalitate“ – editura Atos – Bucureşti – 1997;
59. Paul ŞTEFĂNESCU – „Personalităţi politice şi afecţiunile lor psihice” – editura … Bucureşti – 1994;
60. V. TARTTER - Language Processing in Atypical Populations. – 1988;
61. Florin TUDOSE – O abordare modernă a psihilogiei medicale – editura INFOmedica- Bucureşti – 2000;
62. Florin TUDOSE, Cătălina TUDOSE, Letiţia DOBRANICI – Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru
psihologi – editura Trei – 2011;
63. Jonathan D. WALLIS, Helen WILLS - Neuroscience Institute and the Department of Psychology, University of
California, Berkeley, California 94720-3190; email: wallis@berkeley.eduAnnual Review of Neuroscience Vol. 30:
31-56 (Volume publication date July 2007) - First published online as a Review in Advance on April 6, 2007 -
DOI:10.1146/annurev.neuro.30.051606.094334;
64. R. WILSON, F. KEIL - The MIT Encyclopaedia of Cognitive Sciences – 1999;
65. Donald W. WINNICOT – „Natura umană – psihologie” – traducere de Cătălin POPESCU - editura Trei –
Bucureşti - 2004;

Notă: dedic această lucrare copiilor crescuţi în afara afectivităţii şi iubirii şi cadrelor care se ocupă de
creşterea şi educarea acestor copii!