Obiceiurile folclorice de primăvară-vară

Paparuda – cea mai raspandita practica pentru provocarea ploilor in perioadele de seceta ale
primaverii si verii este paparuda, semnalata pentru prima oara de Dimitrie Cantemir. Este un obicei
preistoric, care a suferit influenta slava a cultului zeului Perun, patronul florilor si al vegetatiei si era
practicat la inceputul perioadei rusaliilor, martea si joia, iar apoi oricand in vremea secetei. Asadar,
cantecul paparudelor este o invocatie adresata unei personificari mitice pentru a descuia ploile, ca in
acest fel pamantul sa rodeasca, iar nimfa imbracata in fusta din salbe de plante si cu coronita pe cap.
Desfasurarea obiceiului vizeaza efectele binefacatoare ale apei si are loc sub semnul fertilitatii
ogoarelor.
Căluşul – cuprinde astazi aspecte ale credintei in existenta Rusaliilor (spirite rele feminine) si ale
cultului unui stravechi zeu cabalin, acest fapt reiesind din numele obiceiului: Calus, Calusari, Calut
sau Calucean. Obiceiul este un colind de baieti inj ceata de 7, 9, 11 sau mai multi dar fara sot,
organizata ierarhic: staret, vataf, stegarul, mutul, ceilalti calusari.Ceata se deplaseaza pe la casele
oamenilor si incepe un dans fascinant, care imita miscarile calului. Pe parcursul dansului, ciocul
este purtat in traista sau in brate numai de catre ,,Mut” sau Vataf. Spectatorii nu il pot privi decat
pentru cateva momente in care li se arata capul scos din traista.

Ocupaţia milenară a popurului nostru a fost agricultura. Era şi normal ca de-a lungul timpului
Să se cristalizeze un bogat repertoriu al ciclului agrar, care începe cu pluguşorul şi cu colinda,
continuând cu alte manifestări desfăşurate primăvara şi vara şi însoţite de cântece specifice. Se mai
păstrează în unele zone asemenea manifestări legate de arăturile de primăvară. Nu toate obiceiurile
de primăvară-vară şi-au păstrat cântecele rituale, ele fiind însoţite de alte melodii, unele nelegate de
anumite prilejuri.
Drăgaica- este un obicei practicat pe 24 iunie, de Sânzâiene, când un grup de fete, frumos gătite,
îşi aleg o mireasă, numită Drăgaică, un mire, numit Drăgan şi merg prin sat cântând şi dansând.

Interpretează Cântecul cununii, apoi precizează că acesta însoţeşte un obicei din Transilvania care
cuprinde mai multe momente: plecarea în câmp a secerătorilor, confecţionarea cununii din cele mai
frumoase spice şi purtată pe cap de una dintre tinerele fete şi întoarcerea de la câmp, la casa gazdei,
cântând.

Precizează că în afara obiceiurilor legate de ciclul agrar se înregistrează şi o altă categorie, legată de
sărbătorile religioase – în special de Florii şi Învierea Domnului.
În sâmbăta Floriilor, în care se serbează învierea lui Lazăr se practică Lăzărelul – de către un grup
de fete, care îşi aleg o mireasă şi umblă din casă în casă cântând şi jucând, într-o formă apropiată de
colind.