Apocalipsa cap. 13 – Numarul fiarei ( vers. 17 up.

– 18 )
23/11/2011
Apocalipsa cap. 13 – Numarul fiarei
( vers. 17 up. – 18 )

Vers. 17 up – 18: “… Sau numarul numelui ei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere , sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de
om. Si numarul ei este 666.”
Departe de a fi o ghicitoare, pentru cercetatorul sincer al profetiei biblice descoperirea semnificatiei numarului fiarei este un lucru cat se poate de
important, cerand o cercetare serioasa si lipsita de prejudecati.

Numarul fiarei este un numar mistic. El a fost descoperit de Duhul Sfant profetului Ioan, urmand ca aceasta taina sa le fie descoperita doar acelora care
cauta adevarul din toata inima si au intelepciunea data de Dumnezeu.

Unii considera ca acesta nu este un subiect care merita atentia noastra, insa Dumnezeu ne arata ca intentia Sa este ca noi sa aflam semnificatia lui:
“Cine are pricepere , sa socotesca numarul fiarei”(vers. 18 ).
Conform textului, numarul 666 trebuie sa reprezinte valoarea numerica a literelor care formeaza numele fiarei. Pentru acest lucru, e nevoie ca numele
fiarei sa fie dat in limba latina, limba in care unele litere si cifre au aceleasi semne. Metoda care stabileste valoarea numarului care se regaseste intr-un
nume se numeste gematrie.

Cand vorbim despre numele fiarei, nu trebuie sa ne gandim la un nume personal sau de familie, ci la un titlu pe care il poarta autoritatea reprezentata prin
fiara. Acest titlu trebuie sa caracterizeze demnitatea, caracterul si fiinta acestei autoritati.

Intr-un dictionar istorico-eclesiastic, la capitolul “Nume si titluri de onoare ale papilor”, sunt amintite mai multe titluri purtate de pontifii romani: Proto Papa,
Pastor christianorum, Vicarius Dei, Vicarius Jesu Christi, Vicarius Filii Dei. Papa Pius al X-lea a adaugat la acestea alte titluri papale: Christi in terra
Vicarius, Vicarius apostolicus, Vicarius Filii sui, etc.

Dintre aceste titluri, ne oprim la acela inscris chiar pe coroana papala: Vicarius Filii Dei si care apare in faimoasa Donatie a lui Constantin ( 752-774 ),
un document apocrif in care imparatul inalta papalitatea mai presus de demnitatea imperiala. Desi acest document s-a dovedit a fi un fals, el fiind scris de
altcineva, dar semnat cu numele lui Constantin cel Mare, el a fost folosit ca fiind valabil de cel putin noua papi, intr-o perioada de sapte secole.
Un citat din Donatia lui Constantin, confirmata de un conciliu bisericesc, incorporata in Legea canonica romano-catolica si citata de Lucius Ferrarius in
lucrarea sa teologica “Prompta Bibliotheca” in 1755, spune: “Un sicut beatus petrus in terris vicarius filii dei fuit constitus, ita et pontificies eius
succesores in terries principatus potestatem amplis, quam terrenae imperialis nostrae serenitatis mansuetudo habere videtur “ – “ Asa cum
binecuvantatul Petru a fost numit pe pamant vicar al Fiului lui Dumnezeu, tot asa pontifii, succesorii lui, au pe pamant mai degraba puterea marelui
conducator, o putere mai mare decat aceea a Excelentei sale imperiale.”
Cea mai veche marturie despre acest titlu o avem din anul 778, intr-o corespondenta purtata intre Carol cel Mare si papa Adrian. Donatia incepe astfel:
“La un gand cu toti mai marii curtii noastre, cu intregul nostru senat si cu toata aristocratia noastra, cum si cu tot poporul supus autoritatii gloriei romane,
am socotit de cuviinta ca, dupa cum sfantul Petru a fost randuit ca vicar al Fiului lui Dumnezeu pe pamant, papii care tin locul acestui principe al
apostolilor primesc de la noi si de la autoritatea noastra o putere suverana mai cuprinzatoare chiar decat a suveranitatii noastre imperiale”.
Titlul “Vicarius Filii Dei”, insemnand “Vicarul ( Inlocuitorul ) Fiului lui Dumnezeu, este cuprins de asemenea in Canonul legii Bisericii romano-catolice, fiind
un titlu foarte obisnuit dat pontifului roman. Acest titlu a fost confirmat la un conciliu bisericesc, conform celor afirmate de Binius, un demnitar romano-
catolic din Koln. ( 1 )

Literele acestui titlu, scrise cu majuscule in limba latina, si care au si valoare numerica, adunate, dau numarul 666:

V I C A R I V S F I L I I D E I
5 + 1 +100+ 0+ 0 + 1 + 5 + 0 + 0 + 1 + 50+ 1+ 1 + 500 + 0+ 1= 666
Este demn de remarcat faptul ca cifra 6 este cifra anticului Babilon. De fapt, babilonienii au fost cei care au inventat sistemul sexagesimal in matematica.
Ori de cate ori este mentionat in Biblie, Babilonul e legat de cifra 6, fapt pentru care, probabil, evreii considerau ca asupra acestei cifre zace un blestem.
Cu atat mai mult, triplarea acestei cifre reprezinta un potential cu atat mai mare, incat nu-si gaseste egal.
Chipul inaltat de Nebucadnetar in valea Dura avea o inaltime de 60 de coti si o latime de 6 coti. Orchestra imparatului, care trebuia sa intoneze imnurile
de lauda in cinstea idolului, era compusa din sase instrumente. Din nou cifra 6 o gasim in enumerarea dumnezeilor la care se inchina Belsatar, imparatul
Babilonului: aur, argint, arama, fier, lemn si piatra ( Daniel 5, 4 ). De asemenea, numele Babilonului este amintit in Apocalipsa exact de 6 ori ( cap. 14,8;
16,19; 17,5; 18,2; 18,10; 18,21 ).

Iudeii priveau cifra 6, asa cum am aratat deja, ca pe o cifra a nelinistei, sau un numar al omului, dat fiind faptul ca omul a fost creat in ziua a sasea. Cifra
7 era considerata cifra desavarsirii, iar cifra 8 – cifra biruintei. O cifra triplata indica eternitatea lucrului simbolizat. Astfel, 666 inseamna vesnica neliniste si
blestem, 777 inseamna vesnica desavarsire, iar 888 inseamna vesnica biruinta.

Titlul “Vicarius Filii Dei”, sau o forma echivalenta cu acesta ( vicarul lui Christos, Vicarul lui Iisus Christos, vicarul Fiului lui Dumnezeu ) apare atat de des
in literatura romano-catolica si in ritualurile ei incat nu mai e necesar sa fie demonstrata importanta lui in viata bisericii apusene.

Numarul 666, cu cei trei de 6 ai sai, ne indreapta atentia spre om, spre realizarile lui, spre propria lui creativitate, asemenea lui Nebucadnetar care privea
cu mandrie la ceea ce facuse, sfidand adevaratul Izvor al creativitatii – Dumnezeul Creator .

Prin contrast, cifra 7 este cifra desavarsirii divine. Coroana zilelor Creatiunii este Sabatul zilei a saptea, ziua in care Creatorul S-a bucurat de tot ce
facusae ( Exod 31,17 ), invitandu-l si pe om sa intre in bucuria Lui ( Isaia 58, 13.14 ).

In mod normal, 6 trebuie sa ne conduca la 7. Gloria omului ca fiinta creata este normala doar in situatia in care ea conduce la slava lui Dumnezeu. Din
aceasta perspectiva, numarul 666 reprezinta refuzul categoric al omului de a avansa spre 7, spre a da slava lui Dumnezeu, in calitatea Sa de Creator si
Rascumparator. De asemenea, acest numar vorbeste despre puterea creativa a omului, insa fara Dumnezeu, precum si despre respingerea suveranitatii
lui Dumnezeu.

De-a lungul secolelor, numarul 666 a incitat numerosi cercetatori biblici. Au fost lansate fel de fel de interpretari, unele mai fanteziste decat altele. Irineu,
un discipol al lui Policarp, a lansat inca din secolul al II-lea, in lucrarea sa “Impotriva ereziilor”, ideea ca acest numar se afla ascuns in cuvantul
“LATEINOS” ( Imperiul Roman ). Un alt interpret, Giet, gaseste numarul 666 in initialele imparatilor romani de la Iuliu Cezar la Vespasian, care, adunate
dau acest numar. Pentru ca sa-i iasa socotela, el a omis insa doi imparati: Otto si Vitellius.

Van den Bergh considera 666 ca fiind numarul triangular al lui 36 ( 1+2+3+4+5+…35+36 ), iar 36 este numarul triangular al lui 8, numarul lui Anticrist
( 1+2+3+4+5+6+7+8), avand in vedere ca in Apocalipsa 17, 11 se precizeaza ca fiara este cel de-al 8-lea imparat.
Altii sustin ca 666 se afla scuns in titlul latin al lui Domitian ( Imperator Caesar Domitianus Augustus Germanicus ), sau al lui Cezar, Nero, Caligula, etc.
Aceasta solutie insa cere transliterarea ebraica a unei forme grecesti a unui nume latin. Apocalipsa a fost scrisa in greceste, iar o transliterare in ebraica
nu este potrivita. Nu ne este data nicio indicatie ca aceasta “ghicitoare” poate fi rezolvata transferand-o intr-o alta limba.

Alti comentatori ( Hendrisken ) considera numarul 666 un simbol al unui esec continuu, o trinitate a imperfectiunii, iar Torrace scrie ca aceasta trinitate rea
imita Sfanta Treime 777, insa intotdeauna ea da gres.

Ramane o intrebare legata de titlul papal “Vicarius Filii Dei”: Este pontiful roamn un adevarat loctiitor al Fiului lui Dumnezeu pe pamant ?

Citind Evangheliile, nu gasim niciun indiciu ca Domnul Christos ar fi instalat pe vreunul din ucenicii Sai intr-o asemenea slujba. Niciunui om nu i s-a dat
dreptul de a primi inchinare de la alti oameni. Chiar Petru, cel considerat de Biserica catolica ca fiind primul papa si loctiitor al lui Christos, a refuzat
inchinarea de la sutasul Corneliu: “Scoala-te, si eu sunt om !” ( Fapte 10, 26 )
Nici ingerii nu accepta inchinarea oamenilor. Cand apostolul Ioan, uimit de descoperirile facute lui, cade la picioarele ingerului pentru a i se inchina,
acesta il opreste: “Fereste-te sa faci una ca aceasta ! Eu sunt un impreuna slujitor cu tine si cu fratii tai, care pastreaza marturia lui Iisus. Lui
Dumnezeu inchina-te !” ( Apocalipsa 19, 10 )
Doar unul singur pretinde inchinare, fara sa o merite – Diavolul: “Daca Te vei arunca cu fatza la pamant si Te vei inchina mie, toate aceste lucruri Ti
le voi da Tie.” ( Matei 4, 9 )
Dupa Cincizecime, intre ucenici nu a mai existat nicio discutie cu privire la rangul lor in Imparatia cerurilor, asa cum se intamplase inainte de crucificare.
Toata atentia lor a fost concentrata spre Iisus si lucrarea Sa.

Altcineva era insa preocupat de titluri, ranguri, inchinare si supunere din partea oamenilor: balaurul si acolitii sai pamantesti – cele doua fiare descrise in
cap. 13.

Lori Balogh

Referinte:
( 1 ) – Sacrosanta Concilia vol. I, ( 1539-1541 ), citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 340