UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

Stimulare cardiaca extracutanata

Piscan Ioana Georgiana

Grancea Elena Alexandra
Specializarea: ESM , Nr:8
Anul IV, Grupa 1444 - A
Profesor Coordonator: Prof.Univ.Dr.Ing. Alexandru Morega
 Aceasta lucrare prezinta un model fizic, matematic si numeric bidimensional, bazat pe
metoda elementului finit, pentru studiul stimularii electrice cardiace extracutanate. Unul dintre
obiectivele analizei numerice optimizarea pozitiei electrozilor pentru asigurarea atingerii
pragului de excitatie – necesar pentru succesul defibrilarii – cu reducerea efectelor secundare
(dureri, necroze ale tesuturilor, etc.).

Obiectivul lucrarii este verificarea rezulatelor numerice si experimentale raportate în

literatura de specialitate referitor la pozitia optima a electrozilor de stimulare.

Stimularea cardiaca extracutanata este una dintre principalele proceduri medicale folosite
în urgente (reanimare, defibrilare, etc.). În general, doi electrozi sunt plasati pe torace si folositi
pentru aplicarea unui stimul electric (soc de tensiune). Pragul de stimulare este atins pentru
densitati de curent în peretele toracic (piele si strat adipos subcutanat) mai mari decât în tesutul
cardiac si, prin urmare, procedura este însotita de efecte secundare negative (durere, necroze,
etc.). Mai multi factori pot contribui la succesul procedurii precum si la reducerea efectelor
secundare: pozitionarea electrozilor, numarul, dimesiunile si formele lor, forma impulsului
aplicat (amplitudine, durata, etc.). Electrozi pentru uniformizarea densitatii de curent, geluri de
mare impedanta, durata impulsului de stimulare, dimensiunile electrozilor sunt alte solutii,
importante în reducerea durerii.

Conform acestor studii, desi cea mai buna pozitie pentru electrodul negativ este la apexul
cardiac iar pentru electrodul pozitiv, posterior, sub scapula dreapta, exista totusi si alte pozitii
satisfacator de bune. Indicele de calitate, R, în raport cu care se poate optimiza procedura este
definit ca raportul dintre densitatea maxima de curent în peretele toracic (care produce durerea)
si densitatea maxima de curent în inima (care produce stimularea).

Modelul elaborat considera o structura plan-paralela, 2D, neomogena, formata din

subdomenii conductoare. Se studiaza influenta pozitiei electrozilor asupra indicelui de calitate,
R, pentru electrozi cu sectiuni echivalente de 70 cm2. Detaliile anatomice sunt preluate din
literatura , dar se pot folosi si date mai precise, de exemplu obtinute prin imagistica CT/RMN.
Proprietatile electrice ale diferitelor subdomenii (sectiuni prin diferitele esuturi localizate în
torace) sunt preluate din literatura de specialitate . Regimul câmpului electric este electrocinetic,
descris de ecuatia Laplace cu conditii la limita Dirichlet si Neumann Modelarea numerica este
realizta în mediul de dezvoltare multi-fizicaCOMSOL , care este bazat pe metoda elementului
finit (Galerkin).

Modelarea fizica, matematica, numerica

Domeniul de calcul reprezentând o sectiune transversala prin torace, la nivelul celei de a

opta vertebre toracice, al patrulea cartilagiu intercostal, stern fi printr-o serie de coaste este aratat
în Fig. 1.

Conditiile la limita (Fig. 2) sunt formulate astfel încât singurele cai de curent (aductie) sunt
electrozii:

1) Dirichlet (V specificat) pe suprafetele de contact ale electrozilor;

2) Neumann omogen (Jn = 0, sau ꝺV\ ꝺn =0), pe restul circumferintei toracelui.

Pe interfetele dintre diferitele organe sunt impuse conditiile de trecere standard:

1) continuitatea potentialului electrocinetic (V1 = V2);

2) continuitatea componentei normale a densitatii de curent (J1n = J2n, 𝜎1 𝜕𝑉1 \ ꝺn = 𝜎2 𝜕𝑉2 \ꝺn).

Rezistivitaile electrice ale diferitelor organe si tesuturi (Tab. 1 ) În model se tine

seama de anizotropia muchilor intercostali prin considerarea rezistivitatii transversale
pentru muchii afla si sub electrozi (curentul este orientat perpendicular pe electrozi),
rezistivitatii longitudinale pentru muchii afla si la distanta de electrozi (curentul trece
longitudinal prin ei) si a unei rezistivitati si medii pentru muchii din vecintatea
electrozilor.
 Rezistivitatile electrice pentru diferitele organe si tesuturi:

Tabel 1

Zona marcata reprezinta valoarea optima la care trebuie plasat electrodul pe

torace, aceasta valoare am considerat-o valoarea optima, deoarece este valoarea cea mai
mare.
 Reprezentarea densitatii de curent. Linii de camp + Arrow

Imagine 1

Se poate observa ca in zona optima in care am plasat electrodul pozitiv apar liniile
de potential, loc unde se concentreaza potentialul electric mai puternic. Zona albastra este
reprezentata de electrodul de masa, ce are valoarea potentialului electric =0.Restul
zonelor sunt izolate.

Raportul între curentul din miocardului față de curentul în torace

Grafic 1
 Graficul de mai sus evidentiaza raportul dintre curentul din miocard fata de curentul din
torace. Se observa ca la un moment de timp scade valoarea raportului scade brusc, dupa care
creste.

Testul de acuratete este ilustrat mai jos:

Mesh I1 I2 ∆𝐼

2987 -0,062756 0,067186 0,00443

11948 -0,059363 0,063175 0,003812
47792 -0,065652 0,069187 0,003535

Grafic 2
 Prin discretizarea rețelei și creșterea numarului de elemente, eroarea bilanțurilor
curenților scade, prin folosirea unui mesh adaptiv eroarea devine mult mai mica, astfel incat
zonele de interes vor fi discretizate.

Concluzii

Prin aceasta lucrare am putut evidentia faptul ca putem imbunatati procedura de

plasare a electrodului pozitiv la o valoare optima prin verificarea virtuala a diferielor
cazurri de pozitionare cu ajutorului unui software ce permite vizualizarea zonelor de
interes si testarea lor.