Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Bucuresti

Facultatea de Imbunatatiri funciare si Ingineria Mediului

Tehnici de comunicare

- Suport de curs -

Sef lucrari dr. Ruxandra Florina Teodorescu

Comunicarea umana – notiuni generale

1.1 Dfinitii ale comunicarii

Astazi cuvantul „comunicare” este foarte la moda, iar sensul sau tinde sa se
largeasca datorita chiar interesului de care se bucura. Astfel, odata cu diversificarea
si masificarea comunicarii, oamenii politici, managerii, artistii cunoscuti si orice
persoana a carei cariera depinde intr-o masura mai mica sau mai mare de opinia pe
care publicul si-o face despre ea, apeleaza la serviciile specialistilor numiti
consilieri in domeniul comunicarii.

In sens larg, comunicarea umana poate fi definita drept procesul de

transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de
la un grup la altul.

1.2 Evolutia si semnificatia termenului comunicare

Cuvantul „comunicare” provine din limba latina, de la cuvantul „communis”

– care inseamna „a pune de acord”, „a fi in legatura cu” sau „a fi in relatie”, desi
termenul circula in vocabularul anticilor cu sensul de „a transmite si celorlalti”, „a
impartasi ceva celorlati”.

Desi termenul este de origine latina, primele preocupari pentru comunicare

le-au avut grecii. Pentru acestia exista necesitatea de a-si construi discursul si de a-l
exprima in agora, aceasta fiind o conditie indispensabila statutului de cetatean
(trebuie sa avem in vedere faptul ca accesul la functiile publice ale cetatii era
accesibil oricarui cetatean grec doar prin tragere la sorti. Mai mult, legile din Grecia
Antica stipulau dreptul cetatenilor de a se reprezenta pe ei insisi in fata instantelor
de judecata, textul lui Platon „Apararea lui Socrate” fiind un exemplu in acest sens).

Elemente concrete de teorie a comunicarii apar insa prima data in lucrarea lui
Corax din Siracuza, „Arta retoricii”, in secolul VI i.Hr.. Platon si Aristotel vor
continua aceste preocupari, institutionalizand comunicarea ca disciplina de studiu
alaturi de filosofie sau matematica, in Lyceum si in Academia Greaca.

Romanii vor prelua de la greci aceaste preocupari, dezvoltandu-le si

elaborand in jurul anului 100 ante Hr. primul model al sistemului de comunicare.

Evul Mediu, odata cu dezvoltarea bisericii si a cresterii rolului sau in viata

oamenilor, odata cu dezvoltarea drumurilor comerciale si cu cristalizarea primelor
formatiuni statale, va conferi noi dimensiuni comunicarii.
Putem vorbi chiar de o institutionalizare a acestei activitati, in sensul ca in toate
statele exista pe langa liderul autohton indivizi instruiti care aveau tocmai menirea
de a se ocupa de redactarea actelor oficiale, de consemnarea faptelor, de elaborarea

2
legilor. Mai mult, putem chiar vorbi de existenta unui sistem comun de semne si
simboluri pentru anumite zone ale lumii. Este vorba, de exemplu pentru Europa, de
folosirea cu preponderenta a limbii slave in zona rasariteana, ca limba de circulatie,
ca sistem comun de semne si simboluri, si a limbii latine pentru zona apuseana.
Un rol important in extinderea comunicarii l-a avut si dezvoltarea drumurilor
comerciale; acestea au facilitat crearea postei ca principal sistem de comunicare,
incepand cu secolul XIV.
Epoca moderna a reprezentat boom-ul dezvoltarii comunicarii sub toate
aspectele ei. Progresul tehnico-stiintific a favorizat aparitia telefonului, a trenului, a
automobilului, intensificand comunicarea nu atat intre indivizi, cat mai cu seama
intre comunitati; de asemenea, a determinat crearea de noi sisteme si modalitati de
comunicare.
Evolutia societatii in care traim ne face ca pe parcursul unei zile sa
desfasuram o multitudine de activitati cu specific de comunicare, fara sa ne fi
propus in mod intentionat sa facem acest lucru. Putem observa ca in acelasi timp,
exista o multitudine de situatii de comunicare, extrem de diferite si de variate,
precum si faptul ca activitatea de comunicare detine ponderea cea mai ridicata in
cadrul activitatilor pe care le desfasoara in mod curent un individ.

1.3 Particularitati ale Comunicarii:

 comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni in legatura unii cu ceilalti, in

mediul in care evolueaza;
 in procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea
anumitor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii;
 orice proces de comunicare are o tripla dimensiune: comunicarea
exteriorizata (actiunile verbale si nonverbale observabile de catre
interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se intelege dincolo de cuvinte) si
intracomunicarea (comunicarea realizata de fiecare individ in forul sau
interior, la nivelul sinelui);
 orice proces de comunicare se desfasoara intr-un context, adica are loc intr-
un anume spatiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se
afla intr-o relatie de stransa interdependenta;
 procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorita faptului ca orice
comunicare, odata initiata, are o anumita evolutie, se schimba si schimba
persoanele implicate in proces;
 procesul de comunicare are un caracter ireversibil, in sensul ca, odata
transmis un mesaj, el nu mai poate fi „oprit” in „drumul” lui catre destinatar.

La cele enumerate mai putem adauga:

 in situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera
mai mare de cuprindere;
 semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atat intre partenerii actului de
comunicare, cat si intre receptorii aceluiasi mesaj;

3
  orice mesaj are un continut manifest si unul latent, adeseori acesta din urma
fiind mai semnificativ.

1.4 Forme ale comunicarii

In functie de criteriul luat in considerare, distingem mai multe forme ale

comunicarii.

I. Un prim criteriu luat in clasificarea formelor comunicarii il constituie

modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului. Identificam astfel, dupa Ioan
Dragan ("Paradigme ale comunicarii de masa"):
- comunicarea directa - in situatia in care mesajul este transmis uzitandu-se
mijloace primare - cuvant, gest, mimica
- comunicarea indirecta - in situatia in care se folosesc tehnici secundare -
scriere, tiparitura, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme
grafice etc.
In cadrul comunicarii indirecte distingem:
1. comunicare imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);
2. comunicare inregistrata (film, disc, banda magnetica etc.);
3. comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre
optice etc.);
4. comunicare radiofonica (radio, TV)
5. comunicarea electronica (internet)

II. In functie de modul in care individul sau indivizii participa la procesul de

comunicare identificam urmatoarele forme ale comunicarii:
1. comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sinele; realizata de
fiecare individ in forul sau interior);
2. comunicare interpersonala (sau comunicare de grup; realizata intre
indivizi in cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte; in aceasta
categorie intra si comunicarea desfasurata in cadrul organizatiei);
3. comunicare de masa (este comunicarea realizata pentru publicul larg, de
catre institutii specializate si cu mijloace specifice);

III. Un alt criteriu il reprezinta modul de realizare a procesului de comunicare

in functie de relatia existenta intre indivizii din cadrul unei organizatii; putem
astfel identifica:
1. comunicare ascendenta (realizata de la nivelele inferioare ale unei
organizatii catre cele superioare);
2. comunicare descendenta (atunci cand fluxurile informationale se
realizeaza de la nivelele superioare catre cele inferioare)
3. comunicare orizontala (realizata intre indivizi aflati pe pozitii ierarhice
similare sau intre compartimentele unei organizatii in cadrul relatiilor de
colaborare ce se stabilesc intre acestea).

4
1.5 Procesul de Comunicare

Fiecare proces de comunicare are o structura specifica reprezentata de un

anume tip de relatie dezvoltata de trinomul emitator-mesaj-receptor.

Cea mai simpla schema a structurii procesului de comunicare a fost propusa

inca din anul 1934 de Karl Buhler, in lucrarea „Die Sprachtheorie”

Emitator  Mesaj  RECEPTOR  Feed-Back

Ulterior, Roman Jakobson, urmarind schema lui Karl Buhler, dezvolta

structura procesului de comunicare, adaugandu-i alte componente: COD,
CANAL.
MESAJ
EMITATOR CANAL RECEPTOR
COD

Relatia de comunicare se realizeaza astfel: emitatorul transmite un mesaj

intr-un anumit cod (limbaj) catre receptor, care va initia o actiune de decodare a
mesajului ce i-a fost transmis. Acest mesaj este constituit intr-un anume cod care
trebuie sa fie comun celor doi parteneri aflati in contact. Intre emitator si receptor
are loc un transfer de informatie. Informatia pleaca de la emitator si devine
informatie pentru receptor. Atat emitatorul, cat si receptorul sunt entitati orientate
catre un scop. Emitatorul are scopul de a oferi, receptorul are scopul de a primi
informatie.

Cum am mai spus, transmiterea mesajului se realizeaza intr-un anume cod.

Intre mesaj si cod exista o anumita discrepanta. Astfel, in vreme ce mesajul se
caracterizeaza prin coerenta, cursivitate, claritate, fiind determinat de loc, de timp,
de starea psihica a emitatorului, codul e fix, invariabil, abstract, redus la un numar
destul de mic de semne.

1.6 Elementele procesului de comunicare

Indiferent de forma pe care o imbraca, orice proces de comunicare are cateva

elemente structurale caracteristice :

1. existenta a cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se

stabileste o anumita relatie;
2. capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit
cod, cunoscut de ambii parteneri (de mentionat faptul ca, in general, in orice
proces de comunicare partenerii „joaca” pe rand rolul de emitator si
receptor);
3. existenta unui canal de transmitere a mesajului.

Procesul de comunicare ia astfel nastere ca urmare a relatiei de

interdependenta ce exista intre elementele structurale enumerate mai sus.

5
 Aceasta relatie de interdependenta face ca orice proces de comunicare sa se
desfasoare astfel: exista cineva care initiaza comunicarea, emitatorul, si altcineva
caruia ii este destinat mesajul, destinatarul. Acest mesaj este o componenta
complexa a procesului de comunicare, datorita faptului ca presupune etape precum
codificarea si decodificarea, presupune existenta unor canale de transmitere, este
influentat de dependenta modului de receptionare a mesajului, de deprinderile de
comunicare ale emitatorului si destinatarului, de contextul fizic si psihosocial in
care are loc comunicarea.

Alte elemente componente ale procesului de comunicare sunt:

1. feed-back-ul
2. canalele de comunicare
3. mediul comunicarii
4. barierele comunicationale.

1. Feed-back-ul este un mesaj specific prin care emitentul primeste de la destinatar

un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat.

2. Canalele de comunicare reprezinta „drumurile”, „caile” urmate de mesaje.

Exista doua tipuri de canale de comunicare:

 canale formale, prestabilite, cum ar fi sistemul canalelor ierarhice dintr-o
organizatie;
 canale neformale stabilite pe relatii de prietenie, preferinte, interes personal.

Canalele de comunicare au un suport tehnic reprezentat de toate mijloacele

tehnice care pot veni in sprijinul procesului de comunicare (mijloace de
comunicare): telefon, fax, calculator, telex, mijloace audio-video.

3. Mediul comunicarii este influentat de mijloacele de comunicare; exista mediu

oral sau mediu scris, mediu vizual.

4. Barierele comunicationale. Filtrele, zgomotele, barierele reprezinta perturbatiile

ce pot interveni in procesul de comunicare. Perturbarea mesajului transmis poate
avea o asemenea intensitate, incat intre acesta si mesajul primit sa existe diferente
vizibile.

Perturbatiile pot fi de natura interna - factori fiziologici, perceptivi,

semantici, factori interpersonali sau intrapersonali si de natura externa - care apar in
mediul fizic in care are loc comunicarea (poluare fonica puternica, intreruperi
succesive ale procesului de comunicare).

In procesul de comunicare, „bariera” reprezinta orice lucru care reduce

fidelitatea sau eficienta transferului de mesaj.

6
 In functie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate in:
a. bariere de limbaj
b. bariere de mediu
c. bariere datorate pozitiei emitatorului si receptorului
d. bariere de conceptie.

a. Bariere de limbaj:
• aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
• cel ce vorbeste si cel ce asculta se pot deosebi ca pregatire si experienta;
• starea emotionala a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;
• ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea;
• dificultati de exprimare;
• utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.

b. Barierele de mediu sunt reprezentate de:

• climat de munca necorespunzator (poluare fonica ridicata);
• folosirea de suporti informationali necorespunzatori;
• climatul locului de munca poate determina angajatii sa-si ascunda gandurile
adevarate pentru ca le este frica sa spuna ceea ce gandesc.

c. Pozitia emitatorului si receptorului in comunicare poate, de asemenea,

constitui o bariera datorita:
• imaginii pe care o are emitatorul sau receptorul despre sine si despre interlocutor;
• caracterizarii diferite de catre emitator si receptor a situatiei in care are loc
comunicarea;
• sentimentelor si intentiilor cu care interlocutorii participa la comunicare.

d. barierele de conceptie sunt reprezentate de:

• existenta presupunerilor;
• exprimarea cu stangacie a mesajului de catre emitator;
• lipsa de atentie in receptarea mesajului;
• concluzii grabite asupra mesajului;
• lipsa de interes a receptorului fata de mesaj;
• rutina in procesul de comunicare.

7
Comunicarea orala – notiuni introductive
Exista vorbitori care ne fascineaza. Iar fascinarea nu vine numai din ceea ce
se comunica, ci si din felul in care se comunica. In astfel de situatii suntem in
prezenta a "doua limbaje", spune Paul Watzlawick, intr-un eseu care poarta chiar
acest titlu.
Unul dintre ele poate fi transpus in reguli, i se pot identifica elementele
constitutive: este limbajul rational, cuantificabil in fraze, judecati, propozitii,
cuvinte, silabe, sunete. Celalalt este unul metaforic, figurat, care opereaza nu cu
semne, ci cu simboluri.
Din punctul de vedere al analizelor de limbaj si comunicare primul este
atribuit unor fenomene de gandire dirijata, celalalt unor fenomene de gandire
nedirijata. Limbajul datorat fenomenelor de gandire dirijata urmeaza legile
lingvistice, se supune regulilor gramaticale, ale sintaxei si semanticii. Limbajul
datorat fenomenelor de gandire nedirijata constituie o tesatura in care sunt prinse
reprezentarile, experientele, gesturile, atatudinile, trasaturile de personalitate,
"farmecul" vorbitorului.
Faptul ca putem identifica doua limbaje, sugereaza ca ele sunt necesare
pentru a exprima lumea nu ca o realitate, ci ca o creatie a limbajului. Dar
fenomenele care ne produc aceasta lume nu sunt cunoscute in totalitatea lor. Mai
precis, fenomenele gandirii nedirijate, care se dovedesc a avea un caracter pronuntat
individual, sunt mai putin susceptibile de normare, in vederea constituirii unei
discipline de studiu. Fenomenele gandirii dirijate, care nu au un specific individual,
ci unul general, au fost asamblate intr-o disciplina, intr-o teorie a limbajului. De
aceea doar acestea pot fi studiate cu pertinenta si in mod sistematic. La acest limbaj
ne vom referi in continuare.

Limba – limbaj

"Toate popoarele de pe pamant, in ciuda diversitatii idiomurilor, vorbesc

unul si acelasi limbaj" (Beauzée). Toate limbile au un fundament comun, o ratiune
fondatoare comuna, datorita faptului ca servesc aceluiasi scop: semnificarii prin
intermediu limbii, transmiterii gandurilor altor oameni.
Fiecare gand este o reprezntare a ceva ce trebuie sau nu trebuie comunicat.
De aceea, in limba, prin limba, se deschide accesul la aceasta reprezentare.
Limbaj – orice sistem sau ansamblu de semne care permite exprimarea sau
comunicarea; in sens strict, reprezinta o institutie universala si specifica umanitatii,
care comporta caracteristici proprii.

8
 Limba – (sens comun) – produs social particular al facultatii limbajului,
ansamblu de conventii necesare comunicarii, schimbului de informatii, adoptate in
mod mai mult sau mai putin conventional, de catre vorbitorii unei societati, pentru
exercitarea acestei functii prin vorbire. Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi
limba; popor, neam, natiune.
Daca limbajul este facultatea sau aptitudinea de a construi un sistem de
semne, intraductibil sau universal, limba este instrumentul de comunicare
propriu unei comunitati umane. Limbile, ca expresii particulare, ca realizari
conjuncturale ale limbajului, sunt susceptibile de a fi traduse.
Vorbirea – actul prin care se exercita functia lingvistica; vorbirea intr-o
limba este activitatea de codare, iar ascultarea este activitatea de decodare a
comunicarii.
Sistem de semne – unitati conventionale, abstracte, care prin combinare pot
forma unitati semantice, cuvinte cu semnificatie, expresii cu sens.
Codul lingvistic – limba – este necesar atat emitatorului cat si receptorului,
pentru a realiza comunicarea. El consta intr-o multitudine de semne izolate, care se
pot asocia pentru a desemna un referent, dintr-un set de reguli dupa care se face
asocierea acestor designatori pentru a exprima o imagine mentala, o reprezentare.
Organizarea semnelor si combinarea sensurilor lor tin de sintaxa propozitiei sau a
frazei.
Pentru a reusi, comunicarea intre indivizi are nevoie de intelegerea codului.
Vorbirea este un act individual, pe cand limba este un fenomen social, de grup.
"Jocurile de vorbire" (L. Wittgenstein) consacra sensul folosirii unor expresii in
conformitate cu intrebuintarea lor. Semnificatiile termenilor unei limbi se regasesc
in dictionare. Fiecare vorbitor are pentru un termen una sau mai multe semnificatii.
Asadar, fiecare vorbitor are un dictionar propriu pentru limba/limbile pe care o/le
vorbeste. Sensurile cuvintelor se pot schimba, in functie de interpretarile care apar
in cursul comunicarii. Asa se face ca unii vorbitori pot avea sensuri gresite, false
(adica neconforme cu sensul de dictionar sau cu cel atribuit de grupul social in a
carei limba se exprima).
De aceea, N. Chomsky gaseste face distinctia intre competenta lingvistica si
performanta lingvistica.
Competenta lingvistica – este data de ansamblul posibilitatilor pe care le are
un subiect vorbitor al unei limbi in ceea ce priveste capacitatea de a construi si de a
recunoaste fraze corecte din punct de vedere gramatical, de a le interpreta pe cele cu
sens si de a le identifica pe cele ambigue dintr-o anumita limba.
Performantele lingvistice ale vorbitorului unei limbi nu tin neaparat de
competentele lingvistice pe care le poate demonstra, ci de capacitatea de a pune "in
joc" zestrea acumulata de termeni (semnificanti) si complexul de reguli pentru a
obtine sensuri noi. Performantele lingvistice mai reclama si ansamblul cunostintelor
despre lume ale subiectului si o anumita practica in abordarea si gestionarea
relatiilor interumane, care pot functiona independent de competenta lingvistica.

9
1. Stiluri de comunicare
Comunicarea eficienta si eficace depinde in mare masura de felul in care
comunicam, adica de stilul comunicarii. Potrivit unei formulari celebre "stilul este
omul insusi", este evident ca fiecarui individ ii este caracteristic un anumit mod de
exprimare, una anumit stil, care poarta pecetea propriei personalitati, a culturii, a
temperamentului si a mediului social in care acesta traieste. Stilul nu este o
proprietate exclusiva a textelor literare, el este specific oricarui act de comunicare.
Calitatile GENERALE ale stilului
Indiferent de stilul de comunicare abordat acesta trebuie sa
indeplineasca, in principal, urmatoarele calitati:
 claritatea – expunerea sistematizata, concisa si cu inteles; absenta
claritatii impieteaza asupra calitatii comunicarii, conducand la
obscuritate, nonsens si la echivoc;
 corectitudinea – o calitate care pretinde respectarea regulilor
gramamticale, in ceea ce priveste suntaxa, topica; abaterile de la normele
gramaticale suntactice se numesc solecisme si constau, cu precadere, in
dezacordul dintre subiect si predicat;
 proprietatea – se refera la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai
potrivite pentru a exprima mai exact intentiile autorului;
 puritatea – are in vedere folosirea numai a cuvintelor admise de
vocabularul limbii literare; potrivit cu evolutia limbii putem identifica
arhaisme, care reprezinta cuvinte vechi, iesite din uzul curent al limbii,
neologisme, cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe
deplin validat si regionalisme, cuvinte a caror intrebuintare este locala,
specifica unei zone; potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu
sensurile in care acestea sunt folosite de anumite grupruri de vorbitori,
putem identifica doua categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar
de anumite gruprui de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decat
cece de baza pentru deruta pe cei care nu cunosc codul si jargonul, care
este un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale,
folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida;
 precizia – are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii
necesare pentru intelegerea comunicarii;
 concizia – urmareste exprimarea concentrata pe subiectul de comunicat,
fara divagatii suplimentare si neavenite;
O tipologie a stilurilor de comunicare
 Stilul neutru – se caracterizeaza prin absenta deliberata a oricarei forme
de exprimare a starii sufletesti, pentru ca intre emitator si receptor nu se
stabilesc alte relatii decat cele oficiale, de serviciu;
 Stilul familiar – se caracterizeaza printr-o mare libertate in alegerea
mijloacelor e expresie, ca urmare a unor intense trairi afective; presupune

10
 o exprimare mai putin pretentioasa, mai apropiata, folosit in relatiile cu
membrii familiei, prietenii, colegii;
 Stilul beletristic – specificitatea acestui stil consta in marea bogatie de
sensuri la care apeleaza si pe care le foloseste, este stilul care incearca sa
abordeze dictionarul unei limbi in exhaustivistatea sa;
 Stilul publicistic – abordeaza o mare varietate tematica, fapt ce il apropie
de stilul beletristic, dar il deosebeste de acesta faptul ca pune accentul pe
informatie mai mult decat pe forma de prezentare, urmand informarea
auditoriului;
 Stilul stiintific – se caracterizeaza prin aceea ca in procesul comunicarii
se apeleaza la formele de deductie si de inductie ale rationamentelor,
ingnorindu-se intr-o oarecare masura, sensibilitatea si imaginatia;
 Stilul solemn – sau protocolar, are trasatura specifica cautarea
minutioasa a acelor formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a
conferi enuntarii o nota evidenta de ceremonie, solicitata de imprejurari
deosebite, in vederea exprimarii unor ganduri si sentimente grave,
marete, profunde;
 Stilul administrativ – un stil functional, care are ca element definitoriu
prezenta unor formule sintactice cliseizate, cu ajutorul carora se
efectueaza o comunicare specifica institutiilor;
 Stilul de comunicare manageriala – stilul in care comunicarea
managerului cauta sa aiba un impact puternic asupra auditoriului,
urmarind sa activeze eficienta si eficacitatea acestora, angajarea la
rezolvarea de probleme, informarea, dirijarea spre anumite sopuri
2. Formele comunicarii orale
Dintre formele comunicarii orale ne vom referi la urmatoarele:
1. monologul – este forma a comunicarii in care emitentul nu implica
receptorul; in aceasta forma a comunicarii exista totusi feed-back, dar
nu exista un public anume; in acelasi timp nici nu se poate vorbi de
existenta unui monolog absolut.
– conferinta
– expunerea
– prelegerea
– relatarea
– discursul
– toastul
– alocutiunea
– povestirea
– pledoaria

11
 – predica
– interventia
– interpelarea
2. dialogul – comunicare in cadrul careia mesajele se schimba intre
participantii, fiecare fiind pe rind emitator si receptor; roluriule de E si
R se schimba reciproc; participantii la dialog fac un schimb de
informatii; toti participantii la dialog se considera egali, isi acorda
acelasi statut.
– dezbaterea
– seminarul
– interviul
3. colocviul
1. Monologul:
Conferinta – conferinta clasica – presupune o adresare directa, publica in care cel
care sustine conferinta – conferentiarul – evita sa enunte propriile judecati de
valoare, rezumindu-se sa le prezinte cu fidelitate pe cele ale autorilor despre
care conferentiaza.
Expunerea – este forma de discurs care angajeaza in mod explicit personalitatea,
opiniile, sistemul de valori ale celui care vorbeste, care isi transmite opiniile
cu privire la un subiect.
Prelegerea – este situatia comunicativa in care publicul caruia i se tine o prelegere
a avut posibilitatea sa sistematizeze infeormatii, fapte, evenimente anterioare
angajarii acestui tip de comunicare; presupune un nivel de abordare mai
ridicat, fara o introducere de acomodare cu subiectul pus in discutie.
Relatarea – o forma de comunicare in care se face o decodificare, o dezvaluire, o
prezentare, apeland la un tip sau altul de limbaj, a unei realitati obiective, a
unor stari de fapt, a unor actiuni fara implicarea celui care participa, ferita de
subiectivism si de implicare personala.
Discursul – forma cea mai evoluata si cea mai pretentioasa a monologului, care
presupune emiterea, argumentarea si sustinerea unor puncte de vedere si a
unor idei inedite, care exprima un moment sau o situatie cruciala in evolutia
domeniului respectiv.
Toastul – o rostire angajata cu prilejul unor evenimente deosebite; nu trebuie sa
depaseasca 3, 4 minute; trebuie sa fie o comunicare care face apel la
emotionalitatea celor prezenti, dar cu masura.
Alocutiunea – reprezinta o interventie din partea unui vorbitor intr-un context
comunicational avand drept scop ilustrarea unui punct de vedere; nu trebuie
sa depaseasca 10 minute.
Povestirea – este forma cea mai ampla a comunicarii, in care se folosesc cele mai
variate modalitati, care face apel la imaginatie si sentimente, la emotii, la
cunostinte anterioare; in mod deosebit ii este specifica angajarea dimensiunii

12
 temporale sub forma trecututlui; subiectivitatea povestitorului este prezenta
din plin, lasandu-si amprenta pe forma si stilul mesajelor transmise.
Pledoaria – este asemanatoare ca forma si functie discursiva cu alocutiunea,
diferentiindu-se de aceasta prin aceea ca prezinta si sustine un punct de
vedere propriu.
Predica – tip de adresare in care posibilitatea de contra-argumentare si manifestare
critica sunt reduse sau chiar anulate; specifica institutiilor puternic
ierarhizate.
Interventia – situatia in care emitatorul vine in sprijunul unor idei ale unui alt
participant la discutie, acesta din urma decalrandu-si, fie si tacit, acordul cu
mesajul enuntat; prin interventie emitentul adanceste un punct de vedere si il
sustine.
Interpelarea – situatia in care cineva, aflat intr-un postura de distribuitor de
informatie, cere unor anumite surse o mai buna precizare in anunmite
probleme, pe anumite domenii.
2. Dialogul
Dezbaterea – o forma a comunicarii in care nu sunt implicate structuri evaluative;
este destinata clarificarii si aprofundarii unor idei; nu are un centru de
autoritate vizibil, dar are un moderator.
Seminarul – forma de comunicare dialogala care implica serioase structuri
evaluative; are un centru autorizat de comunicare, care este si centrul de
conducere al discutiilor din cadrul seminarului.
Interviul – forma rigida a dialogului, in care rolurile de emitent si receptor nu se
schimba; este folosit ca metoda de obtienre de informatii in presa/recrutare;
de aceea cunoaste o intreaga teorie.
Colocviul – este forma de comunicare in care participantii dezbat in comun o
anumita idee, in baza unei discutii, pe un anumit subiect, prin participarea
fiecaruia la discutii imbogatindu-se sfera subiectului abordat.

13
Modul de structurare a unei prezentari orale
Majoritatea persoanelor au oportunitatea de a vorbi in public, indiferent daca
acest lucru se intampla in cadrul unei intalniri de afaceri sau a unei intruniri de
familie. Oamenii fac prezentari in fiecare zi, fie ca sunt cinci minute de conversatie
cu managerul sau doua ore in fata mai multor persoane.
Prezentarile joaca un rol important in aproape toate domeniile de activitate,
iar modul de comportament cand se sustine o prezentare spune foarte multe nu
numai despre prezentator si despre atitudinea lui fata de munca, ci si despre gradul
de cunoastere a subiectului tratat.
Mmulti dintre cei care urmeaza sa sustina o prezentare in public sunt speriati
de acest gand si nu privesc acest demers ca pe o oportunitate.
Aceasta abilitate de comunicare este esentiala nu numai pentru a informa, a
ilustra, a decide, a discuta ci si, mult mai important, pentru a entuziasma, a
convinge, a pune intrebari, a motiva.
Atunci cand analizati posibilitatea realizarii unei prezentari trebuie sa tineti
seama de patru elemente:
1. Continut – prezentarea trebuie sa contina informatiile de care au nevoie
participantii. In contrast cu rapoartele scrise, aici trebuie sa tineti cont de
volumul de informatie pe care-l poate receptiona audienta.
2. Structura – prezentarea trebuie sa aiba un un curs logic, cu introducere,
parte de mijloc si cu incheiere. Trebuie sa fie impartita in secvente astfel
incat sa fie inteleasa de audienta.
3. Pregatire – o prezentare trebuie sa fie bine pregatita deoarece, daca
asupra unui raport cititorul poate reveni, in cazul prezentarii audienta
este la discretia prezentatorului.
4. Elementul Uman – o buna prezentare va fi tinuta minte mai usor decat
un raport pentru ca este legata de o persoana

Succesul unei prezentari depinde de foarte multe variabile si de aceea, inainte

de a va pregati pentru a sustine o prezentare, trebuie sa raspundeti la sapte intrebari
specifice:
1. De ce?
Motivele pentru care trebuie sa se sustineti prezentarea. Stabilirea temei si
obiectivelor prezentarii. Tema prezentarii trebuie sa fie aleasa pe baza
nevoilor si intereselor audientei, tinand cont de contextul in care va avea
loc prezentarea.
2. Cine?
Identificarea persoanelor care vor participa la aceasta prezentare

14
 3. Ce?
Stabilirea informatiilor pe care trebuie sa le contina prezentarea.
4. Cum?
Alegerea modalitatilor si mijloacelor prin care se transmite mesajul catre
audienta
5. Cand?
Momentul cand ar fi bine sa aiba loc prezentarea
6. Unde?
Identificarea si stabilirea locului de desfasurare a prezentarii
7. Durata?
Timpul alocat pentru a sustine prezentarea.
Ori de cate ori se realizeaza o prezentare, indiferent daca este oficiala sau
neoficiala, trebuie luat in considerare atat scopul prezentarii, cat si tipul auditoriului.
Cu alte cuvinte, prezentarea trebuie adaptata la tipul asistentei.
Inaintea pregatirii, prezentatorul trebuie sa-si puna cel putin urmatoarele
intrebari:
• Cu ce scop se sustine aceasta prezentare?
• De ce a fost el selectat sa sustina prezentarea?
• Ce doreste sa realizeze?
• Cum ar putea face sa o faca interesanta?
• In ce masura cunoaste audtiroiul subiectul prezentarii? Ce tip de
informatie este pregatit sa primeasca?
• Are auditoriul cunostintele de baza pentru a intelege subiectul?
Studierea auditoriului
Nici o prezentare nu ar trebui sa aiba loc fara a se tine cont de nevoile care
exista, atat ale auditoriului cat si ale prezentatorului. Deoarece sunt fundamentale
pentru reusita prezentarii, nevoile merita o analiza atenta. Orice prezentare incepe in
felul acesta.
Trebuie verificat din ce categorie sociala fac parte auditoriul si ce pregatire
are. Stiu ceva cei care ma asculta despre subiectul in discutie? Iau parte deoarece ii
preocupa tema prezentarii sau le trebuie trezit interesul? Se afla acolo din placere
sau au fost constransi?
Sunt odihniti sau deja plictisiti de conferinta? La urma urmei, fiecare om are
un set de valori personale, prejudecati sau convingeri care influenteaza modul de
comunicare.
Exista doua tipuri fundamentale de asistenta:
• Cei care vor sa participe;
• Cei care au obligatia sa participe.
15
 In aceste doua categorii fundamentale exista variatii si categoriile pot sa se
suprapuna. O asistenta compusa din colegii de serviciu poate sa contina amandoua
tipurile, dar trebuie sa-i luati in considerare si pe cei care trebuie si in acelasi timp si
vor sa participe pentru ca sunt interesati in mod special. Se poate estima ce
categorie fundamentala va predomina in cadrul asistentei, dar este dificil sa se
masoare nivelul de motivatie.
Exista si alti factori externi care pot afecta motivatia, de exemplu, marimea
salii in care se sustine prezentarea, daca este cald sau racoare, sau daca soarele cade
direct pe fata participantilor. In mod normal aceste lucruri trebuie analizate in ziua
prezentarii.
Cel mai sigur mod de a depasi problemele inerente unei prezentari este sa te
pregatesti cat mai bine posibil. In cel mai rau caz asistenta va asculta, dar intr-o
maniera negativa. In cel mai bun caz, asistenta va deveni cooperanta si se va ajunge
la concluziile pe care vrei sa le evidentiezi. Pregatirea ta va preveni astfel abaterea
atentiei de la subiectul principal.
Este vital ca in primele minute sa-ti evaluezi asistenta. Organizeaza-ti
prezentarea in asa fel incat sa folosesti o varietate de tehnici de testare a
receptivitatii.
Incercati moduri usor diferite de abordare a problemelor si constatati
reactiile.
Cat de mare va fi numarul celor care asculta? Este ingrozitor sa va pregatiti
pentru un auditoriu format din doisprezece oameni si sa va treziti in fata a doua
sute.
Cunoscand exact numarul ascultatorilor se poate:
• Aprecia cunostintele lor;
• Hotari care este cel mai potrivit stil de prezentare;
• Gasi cele mai bune mijloace de prezentare.
Ce inseamna un auditoriu mai mare? Unii inteleg prin ,,public larg” un grup
de doisprezece oameni, altii inteleg sute sau mii de oameni.
• Un auditoriu format din 5 pana la 10 oameni reprezinta un grup
restrans. Trebuie sa stabiliti rapid un raport de comunicare prin care sa-i
antrenati pe fiecare in parte si nu doar grupul ca entitate. Puteti sa stati pe un
scaun sau daca preferati va puteti aseza pe marginea biroului
• Un auditoriu format din 10 pana la 30 de oameni necesita o abordare
mai oficiala, insa si in acest caz va trebui sa va preocupe tot
personalitatea fiecaruia. Mijloacele vizuale trebuie sa aiba dimensiuni mari
si va trebui sa acordati mare atentie modului de a pune intrebari. Pozitia cea
mai indicata este in picioare.
• De la 30 la 100, auditoriul apare sub forma unei mase amorfe,
necunoscute si mai greu de abordat. Este mult mai greu de stabilit
raporturi de comunicare cu fiecare persoana in parte, iar mijloacele de

16
 prezentare trebuie sa fie ireprosabile. Se poate lua in calcul si folosirea unui
microfon.
• In cazul unui auditoriu cu peste 100 de oameni va transpuneti intr-o
situatie teatrala. Problemele legate de decor scenic, lumini si mijloace de
prezentare necesita grija si atentie sporita; seturile de intrebari si raspunsuri
nu-si vor atinge scopul daca nu au fost precis formulate.
Stabilirea informatiilor pe care trebuie sa le contina prezentarea -
Structura prezentarii
In alegerea si crearea unei structuri se porneste de la obiectivele stabilite a se
atinge prin prezentare: informare, instruire, transmitere de idei, motivare etc.
Se alege apoi forma prezentarii care, la randul ei, poate sa fie de mai multe
feluri:
• cronologica;
• problema – solutie;
• de la complex la simplu (si invers);
• de la general la particular (si invers);
• de la cunoscut – la necunoscut;
• pas cu pas (descrierea unui proces).
Indiferent de forma aleasa pentru prezentare aceasta trebuie sa tina cont de
faptul ca, in general, oamenii tin minte:
• prima impresie;
• lucrurile neobisnuite;
• mesajele repetate;
• mesajele transmise pe mai multe canale (vizual, auditiv, kinestezic);
• ultima impresie.

Avand acum la dispozitie un set de idei concise si cuprinzatoare pentru

prezentare, urmatoarea sarcina este pregatirea cadrului prezentarii care consta din:
1. Introducerea (inceputul), in care:
• se stabileste contactul cu auditoriul;
• se prezinta subiectul si tema principala.
Introducere poate contine o gluma, o poveste relevanta pentru subiectul
prezentarii sau o activitate care sa incalzeasca atmosfera. De asemenea introducerea
trebuie sa cuprinda si informarea audientei asupra scopului prezentarii
2. Cuprinsul (mijlocul), in care:
• se explica tema in detaliu;
• se dezvolta tema si se argumenteaza;

17
 Cuprinsul prezentarii nu trebuie scris cuvant cu cuvant ci doar ideile
principale.
Pe baza acestor idei principale si cu ajutorul unor cartonase pe care
prezentatorul isi poate nota anumite detalii(daca este cazul) se va sustine
prezentarea. Este bine ca in aceasta parte a prezentarii sa se foloseasca exemple,
imagini, glume care sa vina in sprijinul ideilor prezentate si sa completeze
prezentarea.
Folosirea exemplelor, imaginilor, povestirilor si a glumelor are mai multe
beneficii:
• mareste interesul participantilor pentru prezentare. Oamenilor le place sa
asculte povesti.
• creste entuziasmul prezentatorului. Exemplu: este greu sa devii entuziast
atunci cand vorbesti despre punctul 5 dintr-o lista de 10 puncte, dar cand
incepi sa povestesti o gluma legata de punctul 5 atunci iti este mai usor sa o
faci.
• modifica ritmul de prezentare. Oamenii schimba in mod natural ritmul
vorbirii atunci cand dau un exemplu pentru a sustine o idee.
• maresc credibilitatea prezentatorului. Daca nu aveti suficiente exemple
personale pe care sa le utilizati atunci imprumutati de la colegi.
• participantii isi aduc aminte mai usor povestile care s-au spus decat ceea ce s-
a intamplat.
3. Incheierea (sfarsitul), in care:
• se prezinta principala tema in rezumat;
• se fac recomandari (daca e necesar);

In afara de rezumat, prezentatorul ofera audientei posibilitatea de a pune

intrebari si de a primi raspunsuri. Este bine ca prezentatorul sa fie pregatit cu
raspunsuri pentru posibilele intrebari.
In realizarea prezentarii mai trebuie sa se stabileasca durata fiecarui modul
tinanduse cont de urmatoarele reguli:
• o persoana normala poate gandi cu o viteza de 800 de cuvinte pe minut in
timp ce un prezentator poate vorbi cu o viteza maxima de 120 de cuvinte pe
minut. De aceea trebuie sa se ofere participantilor ceva interesant care sa
acopere diferenta de 680 de cuvinte.
• durata maxima de concentrare a unei persoane asupra unei idei este de
maxim 10 minute. De aceea dupa 10 minute trebuie variate mijloacele media
si canalele de transmitere.
• daca prezentarea dureaza mai mult de 50 de minute trebuie sa se faca o pauza
de minim 10 minute.

18
 Structura prezentarii poate include si mijloace audio-video ca suport pentru
prezentare. Astfel in realizarea unei prezentari se pot folosi mai multe mijloace
audiovideo:
• flipchart;
• retroproiector;
• multimedia;
• calculator;
• brosuri;
• casete, etc.

19
Redactarea unui Curriculum Vitae

Curriculum Vitae = scurta (auto) biografie care cuprinde toate datele

privind starea civila, situatia profesionala etc., a unei persoane (care participa la un
concurs, la un examen etc.). In general, elementele cuprinse in CV sunt: date
privind identitatea; date privind activitatea scolara; date privind activitatea
extrascolara; date privind locurile de munca si functiile avute; date privind gradul
de cunoastere a limbilor straine; date privind pasiunile si hobby-urile etc.

Un Curriculum Vitae, are de obicei fondul si forma partial standardizate,

pentru a permite si facilita comparatiile intre diversii solicitanti de locuri de munca,
precum si competitia intre acestia. Informatiile incluse intr-un CV trebuie sa fie in
acord cu cerintele si competentele postului, sa fie relevante si prezentate cu maxima
concizie, precizie si claritate.

Un Curriculum Vitae trebuie sa fie clar, concis si direct. Evitati exprimarile

ambigue si confuze. Va recomandam sa folositi verbe de actiune: a face, a produce,
a creste etc. Ori de cate ori puteti, folositi temeni cantitativi.
Iata cateva caracteristici ale unui CV bine facut:
- sa fie usor de citit: fraze scurte, scrise corect; text structurat clar, astfel incat
sa fie lizibil (sa includa paragrafe, numerotare sau bulleturi);
- sa aiba un aspect decent - este de la sine inteles ca un CV care nu e
tehnoredactat are toate sansele sa ajunga in cosul de gunoi. Atunci cand il
scrieti, folositi fonturi clasice (Arial, Times New Roman, Calibri etc), in
dimensiuni 10 – 12, ceva mai mari pentru titlu sau subtitluri si in culori
neutre si serioase (negru, gri, bleu-marin, verde inchis). Evitati sublinierea,
bolduirea sau folosirea de italic in exces.
- sa fie concis – nimeni nu e interesat de povesti lungi sau de un stil prea
descriptiv! Pe angajator il intereseaza sa vada ce stiti sa faceti si ce ati mai
facut. Daca va prezentati cu un cv de 4 pagini, riscati sa nu vi-l citeasca
nimeni.
- sa fie clar: trebuie sa aveti in vedere faptul ca rolul principal al CV-ului este
de a informa. Asadar, feriti-va de figuri de stil si exprimari ambigue si nu
uitati sa mentionati date si cifre cand e cazul.
- sa fie corect – este esential sa nu aveti greseli de scriere sau de exprimare.
Nimeni nu vrea sa angajeze un agramat sau un om care nu este in stare sa se
exprime. Chiar daca nu aveti astfel de probleme, scaparile de redactare din
CV pot lasa aceasta prima impresie, asa ca mai bine il cititi de 3 ori inainte
sa-l imprimati si sa-l trimiteti.

20
 Reguli pe care va recomandam sa le respectati atunci cand redactati un
Curriculum Vitae:
1. claritatea de forma si continut – fara stersaturi, greseli de ortografie sau
repetari
2. numerele se scriu cu cifre, iar abrevierile trebuie explicate
3. nu trebuie sa fie foarte lung, ci sa cuprinda maxim doua pagini
4. marginile trebuie sa aiba aceeasi marime
5. nu vor fi incluse date false. De asemenea, se vor omite informatiile care nu
sunt importante
6. se va utiliza hartie alba, de buna calitate, mata si fara model (daca CV-ul va
fi transmis si in format tiparit)
7. desi teoretic fotografia va fi inclusa numai atunci cand se solicita acest lucru
in anuntul de concurs, recomandarea este sa fie inclusa obligatoriu in CV - se
va tipari pentru a nu se pierde
8. la capitolul „Educatie” se precizeaza si titlurile obtinute
9. informatiile se prezinta intotdeauna in aceeasi ordine (perioada, postul
detinut etc.), pe un ton impersonal
10. in legatura cu obligativitatea datarii si semnarii CV-ului nu exista
reglementari clare.

Tipuri de CURRICULUM VITAE :

In practica sunt utilizate trei tipuri de Curriculum Vitae:

a) Curriculum Vitae cronologic.
Pe langa datele de identificare acesta prezinta fiecare loc de munca detinut,
incepand cu cel mai recent si sfarsind cu primul post ocupat in cariera. Este cel mai
intalnit si cel mai usor de urmarit pentru persoana care realizeaza selectia.
b) Curriculum-ul Vitae functional
Este centrat pe abilitati si experienta profesionala. Este recomandat celor care au
avut mai multe locuri de munca, diferite ca natura, precum si persoanelor mai in
varsta sau celor care s-au reintors in activitate dupa o absenta oarecare generata de
somaj, concediu de ingrijire copil, concedii medicale de lunga durata.
c) Curriculum-ul Vitae cronologico-functional
Combina atat criteriul functional cat si pe cel cronologic. Este ideal pentru
persoanele care au o cariera semnificativa si doresc sa foloseasca avantajele
ambelor abordari.

21
a) CV cronologic – Anexa 1

Este cel mai utilizat de catre cei cu experienta in munca si este organizat secvential
incepand cu activitatile cele mai recente si continuand in ordine invers cronologica
cu cele mai indepartate in timp.

El nu trebuie sa apara insa ca o simpla insiruire a locurilor de munca avute. Este

foarte importanta personalizarea acestuia prin mentionarea competentelor,
responsabilitatilor precum si a realizarilor avute.

De aceea acest tip de CV, nu avantajeaza persoanele cu schimbari prea dese ale
locului de munca, sau cu goluri mari si greu de justificat in activitatea profesionala.
In aceste cazuri, este de preferat intocmirea unui CV de tip functional.

b) CV functional – anexa 2

Se concentreaza asupra realizarilor in sine, fara a tine seama de cronologia lor,

accentul fiind pus pe performante, deprinderi si calitati personale. Sunt descrise
posturile detinute, dupa preferinta punandu-se accentul pe sarcinile indeplinite si
realizarile obtinute. Continutul sau va urmari, in functie de situatia solicitantului:
- postul vizat
- studiile, experienta profesionala (locuri de munca, studii, cercetari, rezultate
obtinute in urma aplicarii lor, etc.) si/sau manageriala (functii detinute, principalele
realizari, capacitatea de a conduce, etc.)
- alte informatii cu caracter divers, care ar putea interesa angajatorul

Este recomandat celor cu multe schimbari ale locului de munca sau

intreruperi in activitate, precum si absolventilor sau persoanelor cu putina sau fara
experienta in munca.

c) CV cronologico-functional combinat/mixt – Anexa 3

Este o combinatie intre primele doua tipuri de CV-uri si se redacteaza pe

stilul celui functional, dar in ordine cronologica.

Un Curriculum Vitae va contine cel putin urmatoarele rubrici:

1. Numele si prenumele – evitati folosirea initialelor. Scrieti mai intai prenumele,
si apoi numele (Andreea Popescu)
2. Adresa – evitati abrevierile (strada, nu str.; blocul, si nu bl.). Daca totusi folositi
abrevieri, folositi-le peste tot (nu scrieti strada Ion Neculce, nr. 28, bloc. 30, sc. A)
3. Numarul de telefon/mobil – includeti intotdeauna codul judetului (de pilda,
021.543.23.767). Indicati numarul de telefon personal, si nu pe cel de la serviciu.
Indicati un numar de telefon la care sunteti siguri ca oricand puteti fi contactat sau
altcineva poate raspunde pentru a prelua mesajul.
4. Adresa de e-mail (personala, de preferinta si nu pe cea de la serviciu). Evitati
denumirile de genul: spiderman2015@yahoo.com, sexygirl@...

22
5. Educatie – aceasta rubrica va contine referiri la numele scolilor absolvite, datele
de absolvire, diploma obtinuta/titlul, eventuale burse, premii sau distinctii.
Reprezinta o lista a scolilor absolvite, in ordine inversa (de exemplu: Masterat in.....,
Facultatea de.... (licenta), Liceul x , specializarea ....). Fiecare nivel de educatie
trebuie insotit de anul absolvirii, care se precizeaza la inceput.
Pentru o mai buna reperare, e bine sa mentionati si orasul in care ati studiat, dar si
sa scrieti numele oficial al institutiei de invatamant (de pilda, daca ati facut liceul la
un colegiu national, forma corecta este “Colegiul National X YZ , Focsani”). Daca
ati obtinut calificari, mentionati-le.
6. Programe speciale de formare/Traininguri: traininguri, workshopuri & ateliere
etc – orice curs absolvit (inafara sistemului de invatamant) trebuie trecut pe CV,
daca este relevant pentru jobul la care aplicati.
7. Experienta profesionala – se completeaza informatii cu privire la posturile
ocupate de-a lungul timpului, colaborari pe diverse proiecte, precum si o descriere
sumara a sarcinilor, responsabilitatilor, dar si a realizarilor cuantificabile obtinute.
Nu uitati sa mentionati durata pentru care ati ocupat fiecare pozitie (de ex:
octombrie 2010 – mai 2011).
Este foarte important sa scrieti corect numele organizatiei pentru care ati
lucrat, la fel si numele functiei pe care ati detinut-o. De asemenea, adaugati si o
mica descriere a activitatilor si responsabilitatilor pe care le-ati avut in cadrul
fiecarui job. O idee buna este sa mulati aceste detalii pe specificul functiei pe care o
targetati. De exemplu, daca aplicati pentru o pozitie care implica responsabilitate
asupra altor oameni sau solicita aptitudini de bun organizator, ar fi avantajos sa
mentionati atributii de la fostul loc de munca in cadrul carora sa fi folosit aceste
aptitudini.
8. Limbi straine: enumerati limbile straine pe care le cunoasteti, incepand cu cea la
care va descurcati cel mai bine. E important sa scrieti nivelul (avansat, mediu,
incepator)
9. Activitati si realizari extraprofesionale – se completeaza informatii care sunt in
acord cu domeniul de interes.
10. Hobby-uri/ Alte domenii de interes – recomandam sa fie precizate in CV
numai in masura in care se dovedesc relevante pentru postul pentru care aplicati si
ajuta angajatorul sa-si faca o imagine asupra activitatilor si competentelor
dumneavoastra profesionale.
Nu exagerati la capitolul acesta si nu scrieti nimic neadevarat. Un om care
stie sa-si valorifice timpul liber este un om organizat si, cel mai probabil, un om fara
frustrari sau depresii. Asta nu inseamna ca trebuie sa descrieti fiecare hobby sau sa
spuneti ca iubiti fotografia de exemplu, cand faceti de fapt poze pe camera digitala,
in modul auto.
Este posibil ca, in eventualitatea unui interviu, interlocutorul sa fie chiar
pasionat si sa isi dea seama ca ati vrut doar sa impresionati. Riscati sa pierdeti jobul
deoarece ati putea fi calificat drept mincinos, laudaros, superficial etc.

23
11. Voluntariat: daca ati lucrat ca voluntar pentru vreun ONG sau asociatie non-
profit, mentionati aceste detalii doar daca au relevanta la jobul pentru care aplicati.
Arata ca sunteti un om responsabil, cu principii, care nu urmareste neaparat castigul
financiar si care munceste cu pasiune.

Greseli care trebuie evitate:

 in CV nu se prezinta informatii sau pretentii salariale

 nu se includ informatii de natura religioasa, politica sau de alta natura
controversata
 referintele daca exista, nu se anexeaza la C.V., ci se mentioneaza doar
posibilitatea furnizarii lor la cerere
 NU trece date nereale ! CV-ul trebuie sa fie sincer, astfel ca informatiile
prezentate sa poata fi confirmate la o eventuala verificare
 CV-ul nu se semneaza (exceptie fac institutiile publice).

Alte aspecte de care puteti sa tineti cont in redactarea CV-ului:

 cei cu experienta in munca, vor specifica evolutia in cariera, competentele

avute, realizarile profesionale, calitatile dobandite prin prestarea activitatilor
si evolutia in ordine invers cronologica a locurilor de munca avute
 in cazul absolventilor si a persoanelor fara experienta in munca, se va pune
accentul atat pe calitatile personale care pot compensa lipsa acesteia, precum
si pe premii scolare, burse, alte cursuri urmate, slujbe temporare,
atributii de lider, etc., toate acestea indicand ca ei ar putea deveni buni
angajati
 nu se lasa perioade de discontinuitate in prezentarea carierei.
 este util sa fie mentionate si alte competente personale necesare ocuparii
postului: cursuri de limbi straine, informatica, management, marketing,
posesia carnetului de conducere, etc.
 este importanta, atunci cand este cazul, mentionarea disponibilitatii de a
calatori sau de a schimba domiciliul la solicitarea societatii
 optional pot fi mentionate pasiunile, preocuparile din timpul liber, limbile
straine cunoscute

Alte sectiuni importante ale unui CV

Pe langa elementele precizate anterior, in Curriculum Vitae se mai pot

mentiona:

Obiectivul de cariera/ obiectivul pentru pozitia solicitata

Pentru locurile de munca cu program redus sau pentru diversele colaborari

obiectivul de cariera nu este esential. El ofera totusi angajatorului o idee despre ce
ai de gand sa faci.

"Obiectivul de cariera" se intinde pe o perioada mai mare de timp, in timp ce

obiectivul personal pentru postul vizat se refera la primii pasi pe care ii vei face in
24
organizatie (de ex. sa ajungi cercetator in domeniul Bioingineriei Umane este un
obiectiv de cariera, in timp ce acceparea pozitiei de Tehnician de laborator este un
obiectiv pentru postul dorit).
Obiectivele trebuie formulate in termeni de genul "ce poti sa faci pentru un
angajator" si nu "ce poate angajatorul sa faca pentru tine". Evita expresiile ca
"...unde imi voi putea folosi cunostintele si aptitudinile pentru a-mi largi nivelul de
expertiza in...".
Pregateste-ti mai multe versiuni de CV-uri in care sa-ti descrii aptitudinile
relationat strict la cerintele locului de munca spre care aspiri.

Sumarul calificarilor

Sectiunea va oferi o imagine concisa asupra calificarilor tale tinand seama de

obiectivele declarate.

Experienta IT&C

Vor fi mentionate atat cunostintele teoretice, cat si cele practice. Poate fi

realizat un tabel cu sectiunile: Hardware, Operating Systems, Software, Limbaje de
programare.

Premii, burse

Mentionati numele premiului, numele institutiei care a acordat premiul si

data. Mentionati premiile importante, atat cele obtinute in facultate, cat si cele
obtinute in liceu. Ordinea lor va fi invers cronologica.

Afilieri profesionale

Vor fi listate numai cele care au relevanta pentru pozitia solicitata.

Articole publicate

Vor fi mentionate numai articolele aparute in revistele care ar trebui sa

prezinte interes pentru angajator.

Limbi straine

Mentionati limba/limbile straine pe care le cunoasteti, precum si nivelul de

cunostinte (de regula, scris, citit, vorbit)

Alte informatii

Nu scrieti "Curriculum Vitae" sau "Resume" la inceputul CV-ului

Includeti numarul paginilor pe toate paginile cu exceptia primei, de preferat

in partea de sus a paginii.

25
 Un CV trebuie actualizat periodic.

Elaborarea scrisorii de intentie

Candidatura pentru ocuparea unui post presupune, de cele mai multe ori, pe
langa prezentarea CV-ului, si elaborarea unei scrisori de intentie.
Scrisoarea de intentie va ajuta sa va prezentati astfel incat sa atrageti atentia
organizatiei in care doriti sa va angajati asupra dumneavoastra. Scrisoarea de
intentie nu trebuie sa repete informatiile din Curriculum Vitae. Ea reprezinta
mijlocul prin care va prezentati ca specialist si ca om, este documentul in care
vorbiti despre realizarile si aspiratiile profesionale. Scrisoarea de intentie, impreuna
cu CV-ul, trebuie sa ofere angajatorului informatii cu privire la compatibilitatea
dumneavoastra cu postul pentru care candidati .
Cand concepeti o scrisoare de acest fel utilizati un format standard,
recunoscut in mediul in care doriti sa activati. Numele, adresa si numarul de telefon
trebuie plasate in coltul din stanga sus, iar data in coltul din dreapta sus al paginii.
Atunci cand concepeti o scrisoare de intentie trebuie sa va puneti in locul
persoanei care o citeste si care ar vrea sa afle cine sunteti, ce doriti si ce puteti oferi
din punct de vedere al pregatirii profesionale si al experientei.
Stilul de comunicare trebuie sa fie direct. Incercati sa utilizati propozitii
scurte, termeni accesibili; nu va supraestimati, nu va supraevaluati, si folositi verbe
active.
Incepeti scrisoarea cu o fraza simpla prin care va recomandati si le
comunicati postul pentru care doriti sa candidati sau domeniul in care doriti sa
lucrati.
Evitati cu strictete :
- stilul pompos ("Prin prezenta va rog sa luati in considerare..."
- stilul implorator ("Sunt somer de 3 ani, sunteti ultima mea speranta...")
- stilul laudaros ("Sunt omul care va trebuie...")
- stilul agresiv ("Cum se face ca produsele Dvs. sunt atat de putin competitive…”)
- stilul narcisist ("Sunt convins ca eu pot sa va aduc...")
Scrieti intr-un paragraf ce stiti sa faceti si motivele care va recomanda ca
fiind calificat pentru post.
Incheiati scrisoarea intr-o nota ferma (In speranta unei intalniri directe…);
Recomandam ca scrisoarea de intentie sa nu aiba mai mult de o jumatate de
pagina.
Stilul trebuie sa fie clar si precis.

26
Exemplu CURRICULUM VITAE cronologic

Diana Popescu
Adresa: Strada Ana Ipatescu, numarul 45, sector 1, Bucuresti
Telefon: + 4.021.659.58.57.
Data si locul nasterii: 05.03.1959, Valenii de Munte
Stare civila: casatorita, doi copii

Formare profesionala:

1969-1973 Liceul teoretic “Matei Basarab” – Bucuresti

1973-1977 Academia de Studii Economice – Bucuresti – Facultatea “Economia
Productiei”

Experienta profesionala:

aprilie 1997 – prezent – S.C. ROMMEDICA SRL – referent – Biroul “Resurse umane”

august 1996 – martie 1997 – somer

ianuarie 1994 – iulie 1996 – S.C. Farmexim S.A. – Bucuresti – Serviciul Financiar

ianuarie 1990 – decembrie 1993 – S.C. Metalica SRL – Bucuresti – Economist – Serviciul
“Marketing-Vanzari”

noiembrie 1985 – decembrie 1987 – Intreprinderea “Vulcan” – Bucuresti – Economist -

Biroul “Desfacere”

iunie 1983 – octombrie 1985 - Centrala Industriala de Masini-Unelte, Mecannica Fina si

Scule – Analist Comercial – Serviciul Comercial

octombrie 1981 – mai 1983 – Centrala Industriala de Masini-Unelte, Mecannica Fina si

Scule (CIMIMFS) – Bucuresti – Economist – Serviciul “Financiar-Preturi” – CFI

octombrie 1978 – septembrie 1981 – Institutul “Cantacuzino” Bucuresti – Economist

Stagiar – Biroul “Financiar-Contabilitate”

Abilitati:

Limbi straine: Franceza si Engleza nivel avansat; Spaniola- debutant

Cunostinte operare PC: WORD, EXCEL, FOX PRO
Principale trasaturi de caracter: dinamism, fidelitate, rezistenta la efort prelungit,
comunicativitate

Pasiuni extraprofesionale: bucataria franceza

Referinte:
Aurel CONSTANTINESCU – Manager Economic, S.C. Farmexim S.A.
Daniel PORUMBACU – Sef Serviciu Marketing – S.C. Metalica SRL

27
 Exemplu CURRICULUM VITAE functional:

NUME: ADRIANA TRANDAFIR

ADRESA: Bucuresti, Str. Vasile Alecsandri Nr. 9

TELEFON: +40.1.245.96.58
Foto
DATA NASTERII: 20 Mai 1957
STAREA CIVILA: Divortata
NATIONALITATEA: Romana
STARE DE SANATATE: Excelenta

OBIECTIVE: Sa-mi folosesc toate aptitudinile profesionale si personale astfel incat sa

realizez cu succes o activitate care imi aduce multe satisfactii: ingrijirea copiilor mici. Cred
ca pregatirea de asistent medical, precum si puterea mea de munca, caracterul dedicat si
demn de incredere ma recomanda ca fiind candidata ideal pentru aceasta activitate care
implica multa responsabilitate.

APTITUDINI si ABILITATI:
Asistenta medicala angajata la Stat: instruirea asistentilor, completarea documentelor de
lucru, asigurarea legaturilor intre sectiile spitalului, preluarea apelurilor telefonice,
supravegherea pre si post chirurgicala a pacientilor, insotirea medicilor in timpul vizitelor,
actualizarea fiselor pacientilor, insotirea pacientilor in timpul deplasarilor, participarea la
investigatiile medicale, administrarea tratamentelor etc.

INFORMATII SUPLIMENTARE:
Mi-am dedicat intreaga viata ingrijirii oamenilor, ceea ce m-a facut toleranta si rabdatoare.
In spital pacientii si rudele lor sunt de obicei speriati si stresati, astfel incat este necesar sa
fie tratati cu grija, calm si fermitate.

Instruirea mea ca asistenta medicala angajata la un spital de Stat m-a familiarizat cu

studiul biologiei, chimiei si farmacologiei, rezultatul fiind 13 ani de experienta ca asistenta
calificata in diferite institutii medicale.

REFERINTE:
Dr. Alexandru Badiu – medic specialist, Spitalul de Urgenta Universitar din Bucuresti
Dr. Adrian Badea – medic primar, Spitalul Clinic Fundeni

28
Exemplu Curriculum Vitae crono – functional

DANIEL MARACINEANU

Bd. Stefan cel Mare nr. 32, bl. B1, Sc. 1, Ap.73
Sector 3, 07000 Bucuresti

Telefon/Fax: 4.01.648.50.31.
33 ani; casatorit; stagiul militar: neefectuat

PESTE CINCI ANI EXPERIENTA IN DOMENIUL RESURSELOR UMANE

RESPONSABILITATEA CONDUCERII UNEI ECHIPE DE 35 PERSOANE

COMPETENTE SI REALIZARI :
Recrutare : crearea si dezvoltarea unor metode de recrutare si selectie pentru
sectorul tehnologiilor de varf. Peste 25 de ingineri si tehnicieni
recrutati.

Management : responsabil direct al unei echipe de 20 consultanti specializati in

domeniul administrativ/gestiune, precum si in cel al recrutarii
personalului; transpunerea in practica a unor metode pedagogice de
dezvoltare a aptitudinilor profesionale polivalente ale personalului ;
conceperea unui sistem de evaluare pentru personalul care isi
desfasoara activitatea in domeniul vanzarilor.
Vanzari: prospectarea pietelor si gasirea de noi clienti pentru firma (noi
contracte, in valoare de aproximativ 300.000 RON/an);
comercializarea unor programe de testare a aptitudinilor
profesionale ale vanzatorilor din retelele de supermagazine aparute
in Romania.
Finante: elaborarea unor rapoarte saptamanale si trimestriale catre
managementul organizatiei

EXPERIENTA PROFESIONALA :

2000 – prezent S.C. GEROCOSSEN – S.A. – Consilier probleme de recrutare si

responsabil cu perfectionarea profesionala a salariatilor
1998 – 2000 S.C. SIMPLEX SRL. - Serviciul Desfacere - Responsabil magazine
prezentare
1996 – 1998 SC NICCO SRL – Serviciul Financiar – contabil

FORMARE :

Academia de Studii Economice, Bucuresti – Facultatea Economia Industriei,

Constructiilor si Transporturilor – absolvita in1989

REFERINTE : Ion CONSTANTINESCU – Manager Tehnic, S.C. SIMPLEX S.R.L.

Daniel POPESCU - Sef Birou Preturi, S.C. GEROCOSSEN S.A.

29
 Curriculum vitae Inserati fotografia. (rubrica facultativa, vezi instructiunile)
Europass

Informatii personale
Nume / Prenume Nume, Prenume
Adresa(e) Numar imobil, nume strada, cod postal, localitate, tara
Telefon(oane) (rubrica facultativa, Mobil: (rubrica facultativa,
vezi instructiunile) vezi instructiunile)
Fax(uri) (rubrica facultativa, vezi instructiunile)
E-mail(uri) (rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Nationalitate(-tati) (rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Data nasterii (rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Sex (rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Locul de munca vizat / (rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Domeniul ocupational

Experienta profesionala

Perioada Mentionati separat fiecare experienta profesionala relevanta,

incepand cu cea mai recenta dintre acestea. (rubrica facultativa,
vezi instructiunile)
Functia sau postul ocupat
Activitati si
responsabilitati
principale
Numele si adresa
angajatorului
Tipul activitatii sau
sectorul de activitate

30
 Educatie si formare

Perioada Mentionati separat fiecare forma de invatamant si program de

formare profesionala absolvite, incepand cu cel mai recent. (vezi
instructiunile)
Calificarea / diploma
obtinuta
Disciplinele principale
studiate / competente
profesionale dobandite
Numele si tipul institutiei
de invatamant /
furnizorului de formare
Nivelul in clasificarea (rubrica facultativa, vezi instructiunile)
nationala sau
internationala

Aptitudini si
competente personale

Limba(i) materna(e) Precizati limba(ile) materna(e) (daca este cazul specificati a

doua limba materna, vezi instructiunile)

Limba(i) straina(e)
cunoscuta(e)
Autoevaluare Intelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare Discurs oral Exprimare
la scrisa
conversatie
Limba
Limba
(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinta Pentru Limbi
Straine

Competente si abilitati Descrieti aceste competente si indicati contextul in care au fost

sociale dobandite. (Rubrica facultativa, vezi instructiunile)

31
 DisplayText cannot span more than
DisplayText
one line! cannot span more than one line!

Competente si aptitudini Descrieti aceste competente si indicati contextul in care au fost

organizatorice dobandite. (Rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Competente si aptitudini Descrieti aceste competente si indicati contextul in care au fost

tehnice dobandite. (Rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Competente si aptitudini Descrieti aceste competente si indicati contextul in care au fost

de utilizare a dobandite. (Rubrica facultativa, vezi instructiunile)
calculatorului

Competente si aptitudini Descrieti aceste competente si indicati contextul in care au fost

artistice dobandite. (Rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Alte competente si Descrieti aceste competente si indicati contextul in care au fost

aptitudini dobandite. (Rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Permis(e) de conducere Mentionati daca detineti un permis de conducere si categoria.

(Rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Informatii suplimentare Includeti aici orice alte informatii utile, care nu au fost
mentionate anterior, de exemplu: persoane de contact, referinte
etc. (Rubrica facultativa, vezi instructiunile)

Anexe Enumerati documentele anexate CV-ului. (Rubrica facultativa,

vezi instructiunile)

32
Ion IONESCU

Obiectiv [Click aici si scrie obiectivul tau]

Calificari [Click aici si scrie calificarile tale]

Educatie 2004–2008 Universitatea X Bucuresti

 M.B.A., Master of Business Administration
2000-2004 Liceul y


Experienta 2007–2008 XYZ srl Bucuresti

profesionala Director General
 Responsabilitate 1.
 Responsabilitate 2.
 Responsabilitate 3.

1996–1998 AYZ srl Bucuresti

Director de Vanzari
 Responsabilitate 1.
 Responsabilitate 2.
 Responsabilitate 3.

1992–1996 ZXA srl Bucuresti

Asistent Director
 Responsabilitate 1.
 Responsabilitate 2.
 Responsabilitate 3.

1990–1992 XXR srl Bucuresti

Agent de Vanzari
 Responsabilitate 1.
 Responsabilitate 2.
 Responsabilitate 3.

Experienta TI&C Utilizare, ...

Etc. Vezi redactarea unui CV – www.1educat.ro

33
Interviul
Este o forma de comunicare orala specifica, care:

1. se bazeaza pe un sistem de chestionare directa

2. scopul urmarit in timpul interviului este acela de a obtine aprecieri,

opinii si informatii diverse despre cel intervievat

Tipuri de interviuri:

1. Interviul de selectie:
1. cunoscut si sub numele de interviu de angajare
2. este utilizat pentru a completa datele deja cunoscute din curriculum
vitae si din recomandarile puse la dispozitie de catre candidat

2. Interviul de informare:
1. scopul acestui tip de interviu este acela al culegerii de date in vederea
rezolvarii unei probleme sau pentru documentare
2. este folosit de manageri pentru a investiga cauzele unor deficiente sau
de catre experti ai serviciilor de resurse umane in studiul anumitor
atitudini ale angajatilor

3. Interviul de evaluare:
1. participa de regula un manager si un subordonat, dupa ce managerul si
(eventual) subordonatul au completat o fisa de evaluare
2. obiectivul interviului este acela de a constata modul in care angajatul
si-a indeplinit sarcinile, dar si de a depista eventuale neconcordante
intre cerintele postului si rezultatele muncii lui si de a stabili
modalitati de imbunatatire, care sa aiba ca rezultat imbunatatirea
activitatii angajatului

4. Interviul de sanctionare / admonestare

1. se organizeaza atunci cand, prin comportamentul sau, un angajat a
incalcat politica firmei atat de grav, incat este nevoie de o intalnire
oficiala, bine documentata
2. in cursul interviului de admonestare comunicarea are loc in cea mai
mare parte unidirectional, de la manager la angajat
3. angajatului i se spune ce ar trebui sa faca pentru a-si imbunatati
comportamentul si ce consecinte poate avea daca nu respecta
recomandarile facute
5. Interviul de consiliere
1. se practica pentru a veni in sprijinul unui angajat, ale carui probleme
personale ii afecteaza activitatea
2. interviul de consiliere nu inseamna doar a da niste sfaturi. Daca cel
care conduce interviul este o persoana cu experienta, va sti ca
34
 majoritatea oamenilor detin raspunsuri la problemele care ii framanta,
dar le pastreaza bine ascunse intr-un colt al constiintei lor. Ceea ce le
lipseste este tocmai sansa de a vorbi cuiva deschis despre problemele
lor

Interviul de parasire a institutiei / Exit Interview

1. este o categorie speciala de interviu de informare, care ar trebui sa se
regaseasca in sistemul de resurse umane al oricarei firme
2. angajatilor care isi anunta intentia de a parasi institutia li se cere sa
aiba o intrevedere cu un specialist din domeniul resurselor umane din
cadrul firmei sau din afara ei. Prin intermediul unui set de intrebari
bine gandite, acesta le solicita opinii referitoare la conditiile de lucru
din cadrul respectivei institutii
3. angajatii care parasesc o institutie din proprie initiativa sunt in general
sinceri in comentariile pe care le fac si dispusi sa dezvaluie informatii
care ar putea imbunatati situatia colegilor lor

Interviul de angajare

Din punctul de vedere al modului de structurare a unui interviu, exista

urmatoarele tipuri de interviuri de angajare:

1. Interviul structurat
- foloseste intrebari cu o directie clara
- intrebarile sunt stabilite anticipat
- se aseamana cu un chestionar oral
- este utilizat ca forma de selectie preliminara cand exista un numar
mare de solicitanti
- intrebarile nu sunt rigide
- se pot pune intrebari suplimentare pana se obtine informatia dorita
- permite obtinerea unor informatii similare despre fiecare candidat
- obiectivul interviului este acela de a constata realizari, dar si de a
depista eventuale neconcordante intre cerintele si rezultatele reale
2. Interviul nestructurat
- are o mare tenta subiectiva
- este folosit pentru evidentierea unor trasaturi de personalitate
- rolul intrebarilor este de a-l determina pe solicitant sa vorbeasca
despre sine
- unele intrebari pot sa nu fie strict legate de natura postului
- ordinea adresarii intrebarilor generale si specifice nu este stabilita
dinainte
3. Interviul de sondare a comportamentului candidatului
- comportamentul trecut al candidatilor indica modul in care vor
reactiona la viitorul loc de munca
- intrebarile tipice sunt:
“Ce ati face daca ati fi in situatia x?”, "Spuneti-mi ce ati facut cand a
trebuit sa…?”
35
 - intervievatorul construieste de regula intrebarile pe baza continutului
CV -ului
- raspunsurile trebuie bine structurate (descrierea situatiei, discutarea
actiunilor intreprinse, precizarea rezultatelor si specificarea
invatamintelor)
4. Interviul sustinut in fata unei comisii largite (panel)
- este „efectuat” de un numar mai mare de trei intervievatori care, prin
specificul intrebarilor formulate, urmaresc lucruri diferite si au
prioritati diferite
- ritmul conversatiei este mai alert
- concentrarea candidatului trebuie sa fie maxima astfel incat
raspunsurile sale sa dea satisfactie fiecarui membru
- necesitatea stabilirii unui bun contact vizual cu fiecare membru din
comisie
- raspunsurile trebuie sa fie cat mai clare si prompte
5. Interviul de testare „sub stres”
- scopul major este testarea comportamentului candidatului in conditii
de stres
- este folosit in cazul posturilor de munca care implica o varietate de
sarcini pe langa acelea privind mentinerea relatiei cu clientii

Cum se pregateste un candidat pentru interviul de angajare?

Aspecte generale:
- inainte de a aplica pentru un post trebuie sa adunati date despre
activitatea firmei (obiectul de activitate, cifra de afaceri, organizarea
personalului, influentele suferite in urma ultimelor evenimente
economice sau politice etc.) sau a departamentului in care se regaseste
pozitia respectiva, sa cunoasteti elemente din fisa postului (in limita
posibilitatilor), eventual numele si functiile unor persoane cu putere de
decizie
- asigurati-va ca CV-ul este pregatit in concordanta cu postul solicitat si
cu informatiile culese despre firma. Daca aveti mai multe variante de
CV, asigurati-va ca o folositi pe cea corecta, potrivit pentru postul
respectiv
- introduceti in mapa pe care o veti lua cu voi inca o copie a tuturor
documentelor expediate firmei (CV, scrisoare de intentie, lista de
referenti), hartie si un stilou/pix pentru eventuale insemnari in timpul
interviului
- folositi un parfum discret
- se recomanda ca barbatii sa poarte costum si cravata, sa evite hainele
prea largi, bijuteriile sau alte accesorii vestimentare si sa fie rasi (este
permisa barba daca este ingrijita)

36
 - femeile se vor imbraca cu camasa sau bluza in culori neutre si costum
(doua piese: sacou - pantalon sau sacou - fusta), vor folosi un machiaj
discret, vor evita rujurile sau lacurile de unghii prea stridente, precum
si abundenta de bijuterii
- creati-va un moral bun, compuneti-va o imagine mentala optimista
- prezentati-va cu 15 minute inaintea orei anuntate. In acest timp, uitati-
va in jurul vostru, fiti atenti la atmosfera din firma, la modul in care se
comporta angajatii, "absorbiti" orice fel de informatie si incercarti sa
vedeti daca mediul respectiv vi se potriveste sau nu.
- asigurati-va ca stiti sa ajungeti la sediul firmei.

Elemente legate de prima impresie

- cand intrati: salutati, zambiti si dati mana cu cel care va va intervieva
- vorbiti clar, direct si politicos
- asezati-va pe scaun dupa ce ati fost invitat sa o faceti
- stati cu spatele drept
- nu va intindeti coatele pe birou
- nu fumati si nu mestecati guma
- nu luati un aer prea relaxat sau plictisit
- manifestati prin mimica si gestica siguranta de sine si receptivitate
- pastrati contactul vizual cu intervievatorii pe tot parcursul interviului.

In timpul interviului aveti grija sa ....

- prezentati-va rezultatele si nu scuze pentru neimplinirile trecute, mai
ales fara acuzatii aduse fostilor profesori sau patroni
- este esentiala o corecta autoevaluare si aprecierea incadrarii in
cerintele postului la care aspirati
- acordati atentia cuvenita interlocutorului (continut, exprimare, gesturi)
si nu va concentrati atentia asupra propriilor idei, oricat de mare ar fi
dorinta de a va pune in evidenta realizarile. In cazul in care aveti
nelamuriri, cereti precizari suplimentare. Nu este loc de prejudecati,
decizii subiective, argumentatii patimase. Solutia consta in
flexibilitate, deschidere la discutii si gandire pozitiva
- este gresita atitudinea candidatilor care vor sa-si dovedeasca
superioritatea fata de intervievatori. O tactica valoroasa pe care este
bine sa o aplicati este sa ascultati cu rabdare si sa nu va lasati in
concluzii pripite sau raspunsuri la intrebari neformulate
- fiecare subiect se abordeaza la momentul oportun, nu incepeti discutia
prin intrebari referitoare la salariu, avansari sau prime
- nu raspundeti cu „Nu”, „Nu stiu” etc. Atunci cand sunteti intrebat
daca aveti experienta intr-un domeniu de activitate in care nu ati mai
lucrat, nu raspundeti „Nu”, spuneti ceva de genul „In continuare,
consider ca fiind foarte importanta sansa de a...”
37
 - asigurati-va de corectitudinea numelor, titlurilor intervievatorilor. Fiti
sigur ca stiti exact numele pe care le pronuntati
- nu vorbiti prea tare si nici prea incet. Faptul ca vorbiti incet poate fi
interpretat ca semn de slabiciune. Pe de alta parte, vorbitul prea tare e
considerat de altii ca semn de nepolitete
- nu raspundeti fara sa intelegeti intrebarea. Solicitati explicatii si,
eventual, exemple
- raspundeti sincer la intrebari. Nu este in avantajul vostru sa mintiti
pentru a obtine un post. O asemenea situatie se poate intoarce
impotriva Dvs.
- vorbiti cu convingere, „vizualizati” aerul de incredere in sine pe care il
degaja personalitatea voastra
- pregatiti un set de intrebari pe care le veti pune interlocutorului
(comisiei). Intrebarile trebuie sa dovedeasca faptul ca ati ascultat ceea
ce a prezentat intervievatorul
- puneti intrebari la obiect. Puneti intrebari din care sa reiasa
cunostintele pe care le-ati dobandit in cursul documentarii pe care ati
facut-o referitoare la compania respectiva. Aceasta va demonstra
interesul vostru fata de companie
- intrebarile demonstreaza ca sunteti interesat cu adevarat de postul
respectiv, ca v-ati documentat si pregatit pentru interviu
- la sfarsit, multumiti persoanei care v-a luat interviul

Cum se pregateste angajatorul (intervievatorul) pentru interviul de

angajare?

Alegerea locului si a timpului de desfasurare a interviului.

Amplasarea si ambianta locului de desfasurare a interviului trebuie sa
permita ca ambele parti sa se concentreze asupra continutului interviului.

Trebuie stabilit timp suficient, pentru ca nici unul dintre interlocutori sa nu

se grabeasca.

Fisa postului.
Intervievatorii trebuie sa aiba la indemana si sa fi studiat cu atentie fisa
postului vacant, in acest sens ei vor avea o imagine clara a persoanei pe care o
cauta, in functie de sarcinile si atributiile pe care le va avea de indeplinit precum si
de calitatile si aptitudinile necesare, conform specificatiei postului.

Dosarul de candidatura al candidatilor.

Intervievatorii trebuie sa aiba la indemana si sa fi studiat toate documentele
din dosarul de candidatura al intervievatilor (C.V.-ul, scrisoarea de prezentare,
cererea de angajare etc) pentru a afla cateva informatii despre acestia.

38
 Stabilirea tehnicilor de intervievare folosite.
Acestea pot afecta semnificativ continutul si calitatea informatiilor obtinute.
Trebuie stabilit setul de intrebari care vor fi puse candidatilor (ex.: cazul interviului
structurat) in functie de specificul si cerintele postului vacant. Unele intrebari
asigura raspunsuri mai semnificative, altele nu. Tehnicile bune de intervievare
depind de folosirea unor intrebari deschise (pentru a nu se putea raspunde cu „da”
sau „nu”) si care sa nu priveasca chestiuni vagi despre viitor. Prin alegerea corecta a
intrebarilor, intervievatorul are posibilitatea sa hotarasca aspectele pe care doreste
sa le abordeze, sa obtina informatii relevante si sa controleze directia spre care sa se
indrepte discutia.

Controlul interviului.
Pentru a se putea controla interviul, intervievatorii trebuie sã cunoasca in
avans informatiile ce trebuie culese, obtinerea lor in mod sistematic si oprirea lor
cand datele necesare au fost obtinute. Controlul se pastreaza in primul rand prin
intermediul intrebarilor si al interventiilor. Este foarte important ca timpul
disponibil sa nu fie risipit inutil. Intervievatorii (care nu trebuie sa vorbeasca mai
mult de 25% din timp) trebuie sa orienteze convorbirea spre obtinerea informatiilor
necesare, sa stie sa-l intrerupa pe candidat, sa-l opreasca sau sa redirectioneze
discutia daca se dovedeste necesar, cu politete, dar cat se poate de ferm, fara a lasa
totusi impresia ca incearca sa se impuna.

Oferirea informatiilor necesare candidatilor.

Intervievatorii trebuie sa pregateasca si sa ofere informatiile pe care le pot
cere candidatii despre post, despre organizatie in general, despre echipa din care va
face parte. Acestea vor oferi candidatului o imagine cat mai realista a functiei, a
realitatilor organizatiei, putandu-se astfel preveni sau reduce insatisfactia sau
asteptarile nerealiste din partea lui, cand va fi angajat.

Ascultarea, analiza si interpretarea atenta si corecta a raspunsurilor.

Intervievatorii trebuie sa acorde interlocutorului intreaga atentie. De
asemenea trebuie sã aiba capacitatea de a judeca logic si corect lucrurile pe care le
spune candidatul, de a construi o imagine fidela a personalitatii acestuia. Chiar daca
aceasta analiza, in cea mai mare parte, se deruleaza pe loc, instantaneu,
intervievatorii trebuie s-si formuleze concluziile si in scris, imediat ce au terminat
de discutat cu un candidat.

Crearea si mentinerea unei relatii de comunicare cu candidatul.

Climatul destins, contactul vizual adecvat si incurajarea comentariilor si a
exprimarilor cu ajutorul mimicii fetei sunt de natura sa-i creeze senzatia
candidatului ca dialogul la care ia parte este constructiv si agreabil, determinandu-l
sa se exprime.

Oferirea posibilitatii de a pune intrebari (la finalul interviului).

De indata ce intervievatorii considera ca au adunat toate informatiile
necesare, trebuie sa-i adreseze candidatului cel putin doua invitatii:

39
  de a spune ceea ce considera ca nu a fost suficient clarificat;
 de a pune intrebari care sa-i ofere informatii in plus privind
caracteristicile postului, a clauzelor sau conditiilor asociate etc.

Desfasurarea efectiva a interviului

A. Faza de introducere poate cuprinde:
 salutul de inceput si strangerea de mana;
 succinta prezentare a persoanei/persoanelor care conduc interviul;
 o scurta conversatie menita sa „rupa gheata” si sa relaxeze candidatul;
 succinta prezentare a postului pe care urmeaza sa se faca angajarea.

B. Nucleul interviului reprezinta partea cea mai importanta, care acopera

aproape 80% din totalul timpului alocat interviului. Cuprinde:
 verificarea, de catre comisie, a formatiei profesionale solicitate in anuntul
de concurs;
 prezentarea experientei profesionale anterioare;
 motivele pentru care candidatul doreste sa paraseasca ultimul loc de
munca;
 comisia va observa reactiile si atitudinea candidatului in timpul
interviului;
 se va incepe cu intrebari mai usoare, mai putin relevante si se va incheia
cu intrebari mai complexe, de o dificultate mai ridicata;
 ca regula generala se va porni de la general la particular, si nu invers;
 comisia va incerca sa nu intrerupa explicatiile oferite de candidat;

C. Faza de incheiere a interviului. In aceasta faza comisia:

 solicita candidatului sa puna intrebari sau sa-si clarifice anumite aspecte
pe care le considera relevante;
 multumeste candidatului pentru colaborare;
 formulele de despartire;

Aprecierea candidatului in urma interviului

Are in vederea selectarea acelui candidat care corespunde in cel mai inalt
grad cerintelor postului. Evaluarea in urma interviului de selectie se poate realiza:

40
 prin compararea candidatilor, pe baza tuturor elementelor avute la
dispozitie: dosarul de candidatura, prestatia din timpul interviului etc.;
 prin excluziune;
 exclusiv pe baza de competenta profesionala, fara a lua in considerare
alte calitati demonstrate pe parcursul interviului;
 pe baza rezultatelor de la probele teoretice si/sau practice, care pot avea
o pondere mai mare in aprecierea finala;
 pe baza potentialului candidatului.

41
Analiza tranzactionala
A comunica eficient inseamna a putea intelege tranzactiile
interumane.

O tranzactie = o relatie interumana; trebuie sa avem in vedere faptul

ca fiecare tranzactie se compune atat din enuntul formulat de partenerul de
dialog cat si din raspunsul interlocutorului. De exemplu: „Buna dimineata,
Ana!" (prima jumatate a tranzactiei), apoi Ana: „Buna dimineata, Maria!"
(cea de-a doua jumatate).

Analiza tranzactionala da nastere unor reactii spontane deosebite

in ceea ce priveste cunoasterea de sine si cunoasterea celor din jur.

Eric Berne este parintele „analizei tranzactionale”. El a constatat ca pe

parcursul unei zile omul se comporta in mod cu totul diferit. De exemplu, un
barbat poate fi la ora 11.00, sa spunem, cel mai autoritar si mai pragmatic
domn director general, care conduce cu aplomb si infatuare o adunare
generala; doua ore mai tarziu, acelasi barbat este clientul unui bar, care „intre
barbati" se distreaza copilareste, ascultand bancuri picante; scurt timp dupa
aceea, acelasi barbat, ajuns acasa, isi sanctioneaza fiul, explicandu-i cu o mina
severa si cu degetul aratator indreptat acuzator, cum trebuie sa se poarte; ca la
scurt timp apoi, acelasi barbat, cu o mina destinsa, agera si punand intrebari la
obiect, incearca solutionarea unei probleme de matematica, ajutandu-si fiul;
pentru ca mai tarziu, acelasi barbat, si devina un amorez patimas fata de sotia
sa.

Berne a ajuns la concluzia ca posibilitatea de deghizare este o trasatura

comuna tuturor indivizilor si ca ea produce schimbari esentiale ale mimicii,
gesticii, tinutei corpului, vocii, melodicitatii frazei, vocabularului.

Este ca si cum in fiecare dintre noi ar trai „oameni diferiti". Uneori

individul are impresia ca este dominat de unul dintre ei, de exemplu de acea
„componenta agresiva" a personalitatii. De aceea si auzim uneori spunandu-
se: „Nu stiu ce s-a intamplat cu mine, nu am vrut sa spun asa ceva si totusi am
spus; nu am vrut deloc sa ma cert si cu toate acestea i-am vorbit prosteste...".

Mai departe, Berne a constatat ca fiecare din aceste stari ale eului se
manifesta in modele comportamentale asemanatoare, care pot fi analizate. El
a subliniat ca anumite comportamente se bazeaza pe motive deghizate, la
care individul recurge pentru a-i manipula pe ceilalti.

Toate aceste observatii au condus la intemeierea teoriei sale, pe care

mai tarziu a denumit-o Analiza tranzactionala.
42
ANALIZA STRUCTURALA
Berne a constatat ca exista trei ipostaze ale personalitatii pe care le-a
numit stari ale eului. Fiecare individ este posesorul acestor trei stari: COPIL,
PARINTE si ADULT.
C
STAREA COPIL

Prima stare a eului care se dezvolta este notata cu C de la copil. Vom

vorbi asadar de C, desemnand aceasta notiune si de copil atunci cand ne
gandim la o fiinta umana in primii sai ani de viata.
C este starea cea dintai care se dezvolta. In ea se ascunde toata zestrea
instinctuala cu care se naste un copil (predispozitii, aptitudini), deci:
Vrerea copilului- principiul placerii;
Spontaneitatea - grozav!;
Creativitatea - cosuletul de nuiele pe post de „palarie";
Curiozitatea - Ce este asta? Cum merge asta?;
Sentimente si exteriorizarea lor - De exemplu, a face pe bosumflatul sau
atitudinea de incapatanare atunci cand cei din jur nu ii satisfac pretentiile;
Invidia-rautatea - Eu nu vreau asta! Si eu vreau asta!;
Manipularea - Deoarece copilul nu isi cunoaste deocamdata decat
propriile sale cerinte, el ii manipuleaza pe cei din jur.

In starea Copil se afla sediul sentimentului stimei de sine. El este acela

care confirma starea de buna dispozitie sau de disconfort a individului,
daca acesta se simte acceptat sau respins, daca incearca un sentiment de
culpabilitate, de insecuritate sau daca trebuie sa treaca in defensiva.

NUANTE ALE STARII COPIL

Majoritatea analistilor considera patru ipostaze:
1. Copil Liber
2. Copil Adaptat
3. Copil Rebel
4. Copil Obedient
5. Copil Creativ sau „Micul Profesor".

43
 Copil Liber (CL)
La orice varsta, aceasta stare surprinde revenirea spontana la un
fragment de comportament natural, lipsit de inhibitii parentale si ratiuni
adulte. Copilul Liber exprima ceea ce simte - bucurie, tristete, teama, manie -
in mod spontan. Striga nerabdator: „Vreau asta! ". eventual luna de pe cer.
fara raportare la realitate. Rade, zburda si se bosumfla usor.

Cum ne putem da seama daca cineva se afla in starea CL ?

Chipul si privirea sunt vii, expresive.
Gestica e libera, elastica, dezinvolta.
Limbajul voluntar si exclamativ.
Vocea energica, cu un debit verbal incitam, bogat in onomatopee.
Expresii verbale tipice: „Ah ! ", „Oh! ", „Oauuu ! ", „O, la, la ! ! ", „Ehee ! ",
„Trasnet! ", „Durere ! ", „Ia uite-l si pe asta! ", „Hai! ", „Nu tine ! ".
Monologurile interioare sunt purtate in registrul emotional: „De unde a mai
aparut si asta! ".
Avantaje: sursa de energie, placere si durere. Este tonic si bine bransat
la propriile nevoi.
Dezavantaje : capabil de manifestari „salbatice", cade prada impulsiilor
necontrolate si ia decizii ciudate pentru o lume lucida si pragmatica : „Nici o
problema ! Simplu ! Banal! ". Ignora constrangerile

 Copil Rebel (CR)

Persoana in aceasta stare reactioneaza intr-un mod interzis, socant,
obraznic, ofensator. Pentru a atrage atentia si a iesi din anonimat, Copilul
Rebel ii provoaca pe ceilalti sa-l „atace".
Multe persoane CR sunt violente si grosolane, pentru a obtine macar o
recunoastere negativa. Persoana in starea CR contesta, provoaca si se plaseaza
in opozitie cu autoritatile parentale, cu institutiile, interdictiile si obligatiile.
Afiseaza ostentatie, violenta si atitudini distructive. Acuza, se infurie si refuza
orice influenta si interdictie. Comunica sec, taios si ostil.
Cum ne putem da seama daca cineva se afla in starea CR ?
Gestica si mimica: miscari repezite, gesturi agresive, strange pumnii,
arata cu degetul, bate din picior, invadeaza zona intima, acroseaza violent,
scrasneste din dinti, zambeste rautacios, are privire obraznica, aroganta,
sfidatoare.
Vocea: energica, razbunatoare, artagoasa, stridenta, grosolana, cu debit
verbal rapid si semnale de panica.

44
 Expresii verbale: „Nu vreau", „De ce eu?", „De ce nu eu?", „N-aveti
dreptul sa...", „Sunteti nebuni?", „Nu ma poate obliga nimeni...", „Incetati
odata cu chestiile astea! ", „Hai s-o vad si pe asta!".
Monologuri interioare : „N-au dreptul sa...", „E un abuz ! ", „O sa va
arat eu! ", „Nu va las eu sa...".
E „greu de trait" cu CR. Revolta sistematica oboseste, iar dispretul
pentru autoritate, morala si lege devine primejdios. Totusi, folosita moderat,
starea CR protejeaza alte stari ale eului Copil si elibereaza surplusul de
energie.

 Copil Adaptat (CA)

Exprima reflex comportamente din copilarie, care ne-au ajutat si intram
in gratiile figurilor parentale. CA este fostul copil atent, amabil, smerit si
conformist, pentru a nu-i supara pe tata, pe fratele mai mare sau pe seful de
gasca. Obtine ce-si doreste, actionand conform asteptarilor celorlalti. Este
maleabil, fara a se lasa calcat in picioare. Se supune sefilor, respecta
programul, regulile si normele institutionale, pentru a castiga bunavointa si a-
si pastra slujba.
Majoritatea elevilor si studentilor se branseaza la CA cand sunt
examinati. Vanzatorii adopta CA pentru a castiga clientii, iar politicienii,
voturi. Sunt reflexe tipice ale copilariei care intelege sa se adapteze
imprejurarilor.
Persoana in starea CA poate fi ezitanta; se justifica inutil, roseste, dar
mai si simuleaza. Relatiile sale sunt marcate de amabilitate, uneori falsa, dar
bine disimulata. CA pare mai curand lipsit de entuziasm si autoritate.
Cum ne putem da seama daca cineva se afla in starea CA ?
Postura trupului este smerita.
Zambetul nu prea convingator.
Vocea usor slugarnica si mormaita.
Expresii verbale predilecte: „De acord", „Aveti dreptate", „As putea
sa... ? ", „Pot sa incerc si eu?", „Mi-ar placea sa...", „Este bine asa?".
Monologuri interioare tipice: „Ma supun ca sa obtin ce-mi trebuie",
„Nu-i bine sa infrunt", „E mai tare ca mine".
In starea CA, oamenii acorda mai mare importanta raporturilor cu
autoritatea decat rezolvarii oneste a problemei. Autoritatea parentala care-o
induce este PN. in majoritatea cazurilor, starea CA da rezultate pozitive.

45
 Copil Obedient (CO)
Prea multa adaptare duce la obedienta. Starea Copil Obedient evoca
reflexele celor care, de-a lungul copilariei, au suportat fara cracnire sanctiuni
aplicate de cei mai mari si puternici. Comportamentele prin care s-a obtinut
iertarea devin reflexe conditionate. Persoana aflata in CO este pasiva, umila,
slugarnica, defetista. Are capul plecat si spinarea indoita. Se lasa calcata in
picioare, fara a opune rezistenta, alegand spontan solutia obedientei. Este o
victima.
Cum ne putem da seama daca cineva se afla in starea CO ?
Postura si gestica: cap plecat, trup incovoiat, gesturi inchise, taie
privirea, se bataie, roseste, ia o poza de cersetor. Semnaleaza subordonare si
are tendinta de a se salva prin anonimat, dispozitie spre sacrificii inutile si
devotament pervers.
Vocea este slaba, tanguitoare, ezitanta, slugarnica. Expresii verbale
predilecte: „E greu", „E trist", „Nu pot", „Va rog mult sa...", „V-ar placea
sa...", „As incerca si eu, dar...", „Cum doriti".
Monologuri interioare tipice: „Nu pot sa ma afirm", „Nu trebuie sa exagerez",
„Oare-i bine asa?", „Eu nu prea contez" etc.
In starea CO, oamenii au tendinta de a se lasa persecutati. Autoritatea
parentala care induce obedienta este PC.

 Copil Creativ („Micul Profesor") (CC)

„Micul Profesor" e un amestec de Copil Liber, Adaptat si Rebel, cu
mare potential intuitiv si creativ. Este si o forma incipienta de „Adult"
prelogic. Se dezvolta pe la un an si jumatate, cand copilul incepe sa „simta"
psihologia celor din jur si-i manipuleaza. La varsta adulta, abilitatile sale vor
fi utile profesiilor ce presupun contacte umane: actor, vanzator, profesor,
mediator, negociator, dar si savant sau inventator. In starea CC, persoana este
absorbita de cele mai nastrusnice urzeli, planuri si vise. Solutiile oferite
problemelor se bazeaza pe intuitie, imaginatie si manipulare. Este curios,
pune intrebari, desface mecanisme, cauta raspunsuri intuitive la mici si mari
probleme.
Expresii verbale uzuale : „Gasim noi ceva sa ne scoata din impas. Am
sentimentul ca aici se ascunde ceva", „Simt ca suntem pe drumul cel bun",
„Aici cloceste ceva", „Evrika!", „Intuitia imi spune ca...".
Copilul vrea. Dar intervin cei din jurul sau si ii modifica comportamentul. In
plus, tot aceasta lume inconjuratoare ii programeaza si cugetul, asa incat, mai
tarziu, va fi determinat sa actioneze „corect" conform cu propria „voce
interioara".

46
 Si deoarece lumea inconjuratoare este reprezentata mai intai de parinti,
Berne a notat aceasta componenta a caracterului influentata si programata de
acestia cu P initiala de la substantivul parinte.

P
STAREA PARINTE

Starea de parinte inglobeaza:

 toate coercitiile, prohibitiile impuse de parinti;
 asa-numita morala;
 institutia cugetului, dar si prejudecatile si toate interdictiile,
reglementarile anacronice, dispozitiile interioare.
 „dragostea parinteasca", acea dragoste duioasa, protectoare,
 tendinta de a sari in ajutorul aproapelui.
 tendinta de a-i povatui pe altii, exprimata in formule de genul „asa
trebuie sa faci".

NUANTE ALE STARII PARINTE

Starea Parinte a inregistrat norme de conduita si comportamente pe care
tinde sa le reproduca si sa le impuna si altora. Dintre toate starile eului, este
cea care functioneaza cel mai asemanator unui magnetofon sau CD.
Paleta manifestarilor sale imbraca patru mari modalitati de expresie si
atitudine parentala fundamental distincte:
1. Parintele Normativ (PN)
2. Parintele Critic (PC)
3. Parintele Grijuliu (PG)
4. Parintele Salvator (PS)

 Parinte Normativ (PN)

Este acea fateta a atitudinii parentale care a inregistrat modele de
comportament autoritar de dominare a oamenilor si lucrurilor. Capul familiei
si liderul grupului tind sa adopte spontan aceasta atitudine parentala, in care
decid ce-i bine sau rau si ce trebuie facut sau nu. O persoana in starea PN este
un factor de stabilitate care impune respectul pentru valori morale, principii,
norme si reguli esentiale pentru integrarea sociala, profesionala sau familiala.
PN se raporteaza la morala, credinta si lege, pentru a evalua, orienta, ordona,
explica, critica, interzice si sanctiona.
Cum ne putem da seama daca cineva se afla in starea PN ?
Fizionomia si mimica: vor reflecta seriozitate, incredere si stapanire de
sine.
Gesturile sunt sobre.
47
 Privirea manifesta o atitudine de evaluare, „din cap pana-n picioare".
Deseori, sprijina capul pe mana, cu un deget pe barbie si altul de-a lungul
obrazului. Prefera distanta respectuoasa si orientarea bustului catre partener,
intr-o atitudine de ascultare evaluativa.
Tinuta vestimentara preferata este clasica.
Vocea este joasa, sonora, ferma, iar ritmul vorbirii moderat.
Monologurile interioare sunt de genul: „Imi place ca lucrurile sa fie in
ordine si bine facute", „Trebuie sa fiu calm, sa ma port cuviincios", „Cine a
spus asta? ". Foloseste multe citate si aduce in discutie numele unor autoritati
in diverse domenii.
Expresii verbale predilecte: „Calm inainte de toate!", „Conform cu...",
„Dupa cum spunea...", „E asa cum spun".
Cuvinte uzuale: regula, disciplina, moral, normal, responsabil, just,
trebuie, intotdeauna, niciodata etc.
El este ferm, dar nu si intolerant.

 Parinte Critic. Persecutor (PC)

Cand Parintele Normativ functioneaza in exces, fanatic si neindurator,
el aluneca in latura sa negativa, numita Parinte Critic sau Persecutor. Aceasta
fateta parentala impune cu de-a sila normele si conduitele sale, potrivite sau
nu cu imprejurarile, prin devalorizarea libertatii individuale si dominarea
partenerilor sociali. Fanaticii impun orbeste respectul pentru credinte, mai
presus decat respectul pentru oameni. Superconformistii cenzureaza
creativitatea si condamna noutatea.
Cum ne putem da seama daca cineva se afla in starea PC ?
Fizionomia si mimica reflecta atitudini rigide, atotstiutoare,
dispretuitoare, intolerante, crude, indignate. Chipul incruntat degaja raceala,
dezgust. Privirea este dojenitoare si „de sus", peste ochelari.
Gesturile sunt ascutite, agresive, de distantare. Capul lasat pe spate, tinuta
rigida, bratele incrucisate. Tinuta vestimentara este pedanta.
Vocea este sonora, transanta, intimidanta. Foloseste citate moralizatoare, din
mari ganditori sau din Biblie, subliniind nevoia teribila de autoritate si
disciplina.
Monologuri interioare de genul: „Ma considera un zbir",„S-ar putea sa
fiu, dar trebuie sa controlez totul". Poate fi neindurator si in comunicarea cu
sine, gratulandu-se cu mesaje de genul: „Sunt un idiot! Niciodata n-am fost in
stare sa...".
Expresii verbale predilecte : „De cate ori sa-ti spun?", „Dupa cum
spunea...", „Nici nu vreau sa aud! ", „Descurcati-va! ".
Cuvinte uzuale: ordine, obraznicie, prostie, imoral, ridicol, iresponsabil,
injust, trebuie, intotdeauna, niciodata etc.

48
 Parinte Grijuliu (PG)
Este atitudinea parentala care a inregistrat modelele de comportament
grijuliu, acordand ocrotire, sustinere, incredere, atentie. Mamele,
educatoarele, asistentele sociale au cu precadere comportamente parentale de
acest gen. Nu le-ar strica profesorilor si medicilor.
Parintele Grijuliu foloseste sintagme, precum : „Nu este grav...", „Am
incredere in tine", „Poti si tu sa faci asta", „Uite cum se face".
PG sprijina si incurajeaza atunci cand este oportun si in mod
responsabil, fara a crea false victime. El creeaza conditiile necesare ca celalalt
sa se ajute singur. Il stimuleaza sa-si dezvolte propriile competente, dar nu
face treaba in locul sau. Il invata sa pescuiasca, pentru a se hrani singur; nu-i
ofera un peste, care-l hraneste o singura data.
Cum ne putem da seama daca cineva se afla in starea PG ?
Fizionomia si mimica sunt prietenoase, zambitoare.
Privirea este incurajatoare, protectoare.
Vocea calda, tonica.
Gesturile deschise, prietenoase. Trupul orientat spre partener cauta
apropierea, fara a invada zona intima.
Este ingaduitor si in comunicarea cu sine, incurajandu-se cu mesaje de
genul: „Nu-i grav. Se poate si mai rau", „Hai, baiete ! ", „Vei reusi".

 Parinte Salvator (PS)

Cand functioneaza in exces, supraprotector pana la sufocare si in
cautare de „victime" pentru care sa se sacrifice, Parintele Grijuliu aluneca in
latura sa negativa, de Parinte Salvator. Aceasta fateta parentala acorda
permisiuni si libertati, fara sa impuna limite. Acopera fara discernamant,
ignorand capacitatea celorlalti de a-si dezvolta independenta si autonomia.
Tipice pentru comportamentele parentale de acest tip sunt bunicile exagerate,
care cresc copii sau nepoti neispraviti.
Profesorii excesiv de salvatori pot dauna dezvoltarii elevilor,
impiedicati sa devina autonomi. In preajma unui sef PS, subalternii nu sunt
lasati sa-si asume responsabilitati. Seful vrea sa rezolve problemele altora,
pentru ca, inconstient, ii considera incompetenti, neajutorati si norocosi ca au
un asemenea sef.
Foloseste sintagme de genul: „Fac asta in locul tau! ", „Ma ocup",
„Sunt aici sa te ajut", „Nu te obosi! ", „Nu-ti bate capul! ".
Atentie! Mesajul ascuns al comportamentelor PS este devalorizant :
„Esti un amarat. N-am incredere in tine. Nu esti in stare sa faci asta. Daca n-as
fi eu, nu te-ai descurca". Vocea este dulce, mieroasa, compatimitoare.

49
 Privirea, milostiva si complice. Invadeaza zona intima, sufocand
partenerul cu spiritul sau de daruire.

Cea de-a treia stare a eului este cea de Adult si este notata cu initiala A.

A
STAREA ADULT

Este ipostaza intelectului lucid si rece, in care gandirea analitica este

bransata la realitatea concreta, aici si acum. Adultul se dezvolta de-a lungul
intregii vieti, incepand de pe la 3 ani, interpretand datele obtinute din
explorarea realitatii, prin incercare si eroare. Starea Adult activeaza
capacitatea persoanei de a observa atent, a culege si analiza date din mediul
exterior, a interpreta lucid, a testa, a trage concluzii si a lua decizii, fara
prejudecati si fara implicare emotionala. E un computer interior, bransat la
lumea exterioara, neutru fata de sentimentele din Copil si prejudecatile din
Parinte.
Expresia sa verbala este clara, logica, precisa, concisa. Foloseste
interogatii si reformulari: „inca n-am inteles exact ce vreti sa spuneti", „Pe
scurt, ideea ar fi aceea ca...", „Care-i problema?", „Ce urmariti?", „Puteti fi
mai precis, mai concret ?".
Vocea este clara si calma.
Cuvintele rostite frecvent sunt de genul: cine, ce, unde, cand, de ce, cat,
alternativa, posibilitate, solutie, fapte, obiective, mijloace, ipoteze, exact,
inexact, da sau nu.
Inainte de a lua decizii, aduna date, calculeaza si problematizeaza : „E
probabil sa...", „Exista urmatoarele solutii...".
Postura trupului este dreapta, destinsa.
Gesturile sunt deschise, dezinvolte, neutre.
Adultul are capacitatea de a media conflictele intre Copil si Parinte.
Judeca faptele ferm, rece, detasat.
Cazul cel mai fericit este atunci cand hotararile sunt influentate cu
precadere de A.
Atunci cand va confruntati „cat se poate de obiectiv" cu realitatea,
atunci cand adunati informatii si le valorificati, se cheama ca sunteti in A, sau
acesta este A-ul dumneavoastra.
Observatie: Adeseori se intampla ca starile eului sa nu apara clar
individualizate, respectiv, se prea poate ca intr-o afirmatie sa concure mai
multe stari ale eului.

50
Exercitiu: La birou. Analizati in ce stare se afla eul fiecarui interlocutor.
Prezentarea situatiei Analiza situatiei
a) O colaboratoare (X) intra in biroul Ea face o constatare.
sefului (Y). Fapta: Acesta este raportul.
X: Am terminat raportul. Acesta este. Starea eului:……….

b) Y: Imposibil! Nu se poate una ca El pune in discutie mai cu seama

asta! Aceste rapoarte se faptele, desi comunicarea le contine.
dactilografiaza intotdeauna in 3 In acest caz vorbeste precumpanitor
exemplare! Asa s-a procedat mereu!!! starea eului in: ………..

c) X: Eu sunt de vina. D-ra Ana mi-a Nu se simte in largul ei. (In ce stare
spus, dar am uitat. Sunt incorigibila! a eului se gasesc sentimentele ei?)
Acum ea se afla in: ……..

d) Y: Ei, lasa, doamna Popescu este El o consoleaza. A consola inseamna

bine si asa. Vom face acum o a te manifesta ocrotitor fata de
xerocopie, iar pe viitor veti cineva.
dactilografia o copie in plus. Da? Nu Dupa cum se poate vedea lesne,
aveti nici un motiv sa va starile eului nu apar intotdeauna
culpabilizati. 100% foarte deslusit. A-ul sau este
Lucrarea este, totusi, corecta si arata implicat (o xerocopie poate inlocui o
ingrijit. copie dactilografiata cu indigou, dar
in acest caz se manifesta cu precadere
o alta stare a eului. Care este
aceasta?..........

51
ANALIZA TRANZACTIILOR
Felurile tranzactiilor
In principiu, exista trei feluri de tranzactii:
1. Simpla (denumita si complementara) (A  A, C  C, P  P)
2. Incrucisata (cand nu se mai comunica: pe „aceeasi lungime de unda") (A
 C, C  P etc)
3. Complicata (denumita si camuflata, intrucat ascunde un motiv mascat care
degenereaza intr-o „complicatie", intrucat participa concomitent doua stari
ale eului vorbitorului).
Asadar, se poate manifesta fiecare stare a eului in parte, situatie in care
aceasta se adreseaza intotdeauna uneia dintre cele 3 stari ale eului interlocutorului.
Sa mai zabovim putin asupra exemplului anterior si de aceasta data sa nu
analizam numai starea eului care vorbeste, ci si carei stari a interlocutorului se
adreseaza.
X: Am terminat raportul. Acesta este! P P
Starea eului in A a doamnei Popescu se
adreseaza starii eului din A a sefului. A A
C C
Popescu
Sef
C: Imposibil! Nu se poate una ca asta!
In acest caz vorbeste P-ul sefului, adresandu-se P P
C-ului subalternei.
A A
P-ul insulta C-ul acesteia.
C C
La care doamna Popescu spune: Eu sunt Popescu
vinovata. Sef
C-ul recepteaza insulta care provine din P si
reactioneaza tot la adresa acestuia. (Nu ma
plesni, te rog, recunosc totul!), in plus P P
sentimentul de culpabilitate manifestat, solicita A A
consolare.
De fapt: El i s-a adresat cu P-ul critic, iar C C
doamna Popescu se adreseaza P-ului tandru. Popescu
Sef
El este insa flatat ca i se adreseaza P-ului
tandru si la randul sau da replica din nou C-
P P
ului si. „Ei, lasa, e bine si asa!"
A A
C C
Popescu
Sef

52