GEOGRAFIA ÎN CURRICULUM NAȚIONAL

Ghid metodologic
pentru aplicarea programelor școlare de geografie
pentru clasele a V-a și a VI-a

OCTAVIAN MÂNDRUȚ

GEOGRAFIE GENERALĂ. EUROPA

CURRICULUM DIDACTICĂ

GHID METODOLOGIC PENTRU CLASELE V – VI

CORINT BOOKS
2018
 Ghid metodologic pentru aplicarea programelor școlare de geografie
pentru clasele a V-a și a VI-a (ciclul gimnazial inferior)
CUPRINS

Introducere …………………………………………………………………::…………… p. 3
I. Programele de geografie pentru clasele a V și a VI-a (ciclul gimnazial inferior) …….... p. 6
(1) Programa de geografie pentru gimnaziu
(2) Programa pentru clasa a V-a
(3) Programa pentru clasa a VI-a
(4) Organizarea procesului de instruire pe baza noii programe

II. Resurse educaționale pentru aplicarea noii programe de geografie …………...……… p. 14

(A) Metode de predare-învățare (resurse metodologice)
(B) Mijloace de învățământ (de instruire)

III. Conținuturi ale instruirii: geografie generală (fizică și umană) .……………………… p. 22

IV. Proiectarea instruirii la clasele V – VIII în contextul noilor programe ……………… p. 26

V. Proiectarea și realizarea instruirii la clasa a V-a ……………………………………… p. 29

(1) Proiectarea anuală la clasa a V-a
(2) Planificarea anuală și a unităților de învățare: model sintetic
(3) Modelul contextualizat
(4) Proiectarea unităților de învățare (clasa a V-a)

VI. Modele de proiectare a unităților elementare „lecții” la clasa a V-a ………………… p. 35

VII. Proiectarea și realizarea instruirii la clasa a VI-a …………………………………… p. 71

(1) Proiectarea anuală la clasa a VI-a
(2) Planificarea anuală și a unităților de învățare: model sintetic
(3) Modelul contextualizat (adaptat pentru clasa a VI-a)
(4) Proiectarea unităților de învățare (clasa a VI-a)

VIII. Modele de proiectare a unităților elementare „lecții” la clasa a VI-a ……………… p. 76

IX. Structuri de învățare (conținuturi) pentru clasa a VI-a: Geografie umană …………… p. 82

X. Structuri de învățare (conținuturi) pentru clasa a VI-a: Europa - geografie generală … p. 98

XI. Competența terminologică în clasele V – VI …………………………………………p. 105

XII. Curriculum la decizia școlii pentru clasele V – VI – structuri tematice …………… p. 109

XIII. Glosar ......................…………………………………………………………….… p. 113

Bibliografie selectivă ……………………………………………………..………...…… p. 128

Prezentul ghid metodologic continuă și actualizează ghidul pentru clasa a V-a postat pe site-ul
Editurii Corint. De asemenea, dezvoltă elementele principale referitoare la noul curriculum pentru
clasa a VI-a, care se aplică începând din acest an școlar (2018 – 2019).
La realizarea ghidului au participat prof. Marius Daniel Puțanu – Cuzub, Inspector Școlar I.S.J.
Galați și prof. Alexandra Negrea, inspector școlar I.S.J. Teleorman.

2
 Introducere

Prezentul ghid metodologic reprezintă un instrument de concretizare a documentelor

normative (plan de învățământ și programe), aprobate recent (în anul 2016, respectiv 2017); acesta
oferă cadrul de aplicare al noului curriculum de geografie pentru ciclul gimnazial.
Construirea unui asemenea ghid reprezintă continuarea unei practici anterioare (1998 –
2017), prin care fiecare programă nouă sau revizuită era și este însoțită de îndrumări metodologice
minimale, care facilitează aplicarea ei.
Ghidul constituie, astfel, un îndrumar general de aplicare a noii programe de geografie
pentru clasele V – VIII, cu un accent deosebit pentru clasele V – VI, unde programele școlare se
aplică din anul școlar anterior (2017 – 2018), pentru clasa a V-a și din acest an școlar (2018 – 2019),
pentru clasa a VI-a.
Totodată, ghidul reprezintă dimensiunea metodologică a curriculumului, care însoțește
aplicarea programelor în ultimele două decenii (1998 – 2018).
Menționăm că primul ghid metodologic de curriculum pentru geografie a apărut în anul
1998. Acest prim ghid de curriculum a devansat alte ghiduri generale sau ale unor diferite obiecte
de învățământ, geografia fiind, în acest fel, prima disciplină care a concretizat conceptul de
curriculum la un domeniu școlar individualizat. Ghidurile ulterioare pe clase (pentru clasa a VI-a și
a VIII-a) au fost tipărite în momentul în care au fost introduse noile programe școlare (1998 și
2000). Ele au făcut parte din sistemele de instruire respective, pornind de la programele
corespunzătoare.
Astfel, pentru concretizarea curriculumului formal (reprezentat de programele școlare) au
fost elaborate și tipărite ghiduri metodologice pentru fiecare moment important de modificare a
curriculumului școlar (2002, 2004, 2007, 2008, 2009, 2010, 2015, 2017).
După trecerea geografiei din gimnaziu de la obiective la competențe (9 septembrie 2009), a
fost construit un ghid metodologic special pentru înțelegerea și aplicarea competențelor în învățarea
geografiei (2010). În același timp, doamna prof. dr. Maria Eliza Dulamă a abordat și prezentat
elemente deosebite referitoare la instruirea centrată pe competențe și îndeosebi la abordarea
didactică a acesteia, iar dna. prof. dr. Steluța Dan a realizat prima formare pe competențe la nivelul
unui județ (Brăila, 2011). Formări relativ asemănătoare au avut loc în mai multe entități teritoriale
(Alexandra Negrea, Teleorman; Cristina Ghiță, Ilfov etc.). Într-o lucrare din anul 2010
(Competențele în învățarea geografiei, Editura Corint) a fost publicată și o listă a profesorilor care
au participat la formările respective.
În anul 2015 a fost editat un ghid de curriculum cu o puternică dimensiune conceptuală (O.
Mândruț, Steluța Dan), construit pentru susținerea geografiei în învățământul preuniversitar. Acest
ghid a cuprins propuneri constructive de susținere a geografiei în eventualitatea construirii unui
nou plan de învățământ, oferind sugestii pentru grupări tematice, TC și CDS, inclusiv ca resurse de
timp.
Prin tipărirea propunerilor de poziționare a geografiei în planul de învățământ, poate fi
observată intenția constructivă, care contrazice impresia falsă că nu au existat astfel de opinii și
sugestii (inclusiv ca resurse de timp în TC și CDS). Trebuie să reamintim că situația actuală a
geografiei în gimnaziu este bună în raport cu inițiative care au avut în vedere diminuarea acesteia,
inclusiv propunerile de reducere a geografiei la clasa a VIII-a.
În anii 2010 și 2011, Institutul de Științe ale Educației a realizat un curs de formare on-line
pe problematica presupusă de introducerea competențelor. Lucrarea rezultată din acest curs
(inclusiv lista participanților) a fost publicată în anul 2012 în cadrul Centrului de Didactică și
Educație Permanentă al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (CDEP).
În domeniul problematicii competențelor, CDEP a publicat (în anul 2014) un volum colectiv,
intitulat „Didactica formării competențelor”, cu multe exemple din domeniul geografiei.
În anul 2015, în decembrie, după un simpozion organizat la Institutul de Științe ale
Educației, a fost editat ghidul general de curriculum pentru învățământul preuniversitar menționat

3
mai sus, pentru a consemna elementele principale referitoare la curriculum de geografie din acel
moment și pentru a prefigura dezvoltări posibile (plan de învățământ, resurse de timp, discipline,
domenii de studii, programe școlare).
Recent (2016) a fost elaborat și difuzat în format electronic un ghid metodologic intitulat
„Geografia în ciclul liceal superior”. Existența acestuia a fost necesară deoarece în clasele ciclului
liceal superior au fost difuzate, în mod gratuit, manuale școlare tuturor elevilor (în anul 2016).
Ghidul metodologic pentru clasa a V-a („Ghid metodologic pentru aplicarea programei
școlare de geografie pentru clasa a V-a”, 2017), difuzat, de asemenea, în format electronic, a avut o
serie de elemente noi, rezultate din evoluții recente care au avut loc în domeniul geografiei,
didacticii și curriculumului școlar. Totodată, unele elemente provin din concretizarea aspectelor
inovative ale noii programe pentru gimnaziu. Sintetizând, prezentul ghid pentru clasele V – VI
abordează, printre altele, și următoarele mari grupe de domenii și probleme:
(1) În primul rând, noua programă pentru gimnaziu este prezentată în contextul unei
evoluții realizate pe parcursul mai multor decenii. Rezultă o serie de constatări (pozitive, dar și de
natură restrictivă), care pot oferi informații veridice pentru o modificare constructivă a funcției
geografiei în procesul educațional actual. De altfel, este de observată că în momentul de față
sarcina principală a geografiei ca entitate educațională semnificativă în învățământul
preuniversitar o reprezintă păstrarea ei ca domeniu semnificativ de instruire fundamentală.
(2) Un element de înțelegere mai bună a curriculumului școlar îl reprezintă încadrarea
geografiei pentru clasele V - VI în geografia din învățământul gimnazial și în raport cu celelalte
discipline școlare.
(3) Construirea unui vector evolutiv de atingere a competențelor specifice (Programa de
geografie pentru gimnaziu, 2017, pp. 23 – 24) reprezintă o încercare pe care grupul de lucru pentru
programa de geografie l-a realizat într-o formă care permite concretizări și dezvoltări ulterioare.
(4) Există anumite încercări de contextualizare a geografiei față de toate disciplinele de la
aceeași clasă, cu disciplinele anterioare și ulterioare unui an școlar, prin înțelegerea comparativă a
competențelor generale, a competențelor specifice, activităților de învățare și chiar a conținuturilor,
reciproc compatibile. Izolaționismul în care s-a complăcut geografia până în momentul generalizării
instruirii pe competențe (2009 – 2011) nu a folosit nici elevului, nici geografiei și nici instruirii
generale produse în școală.
(5) Viziunea interdisciplinară reprezintă o încercare de refacere a realității care este unitară,
dar care în procesul de învățământ este „spartă” în discipline școlare, subdiscipline, teme,
competențe diferite. Refacerea unității de învățare prin unitatea disciplinelor școlare reprezintă
pentru geografie o oportunitate evidentă. Este și un element urmărit (și parțial realizat) de programă.
Transdisciplinaritatea este, însă, altceva!
(6) Ceea ce urmărește prezentul ghid, ca reflectare a paradigmei programei de gimnaziu,
reprezintă încercarea unei viziuni și acțiuni constructiviste asupra învățării și înțelegerii realității.
Dimensiunea constructivistă a geografiei în gimnaziu presupune o metodologie organic cumulativă
și o construire („din mers”) a realității observate.
(7) Prezentarea programei de gimnaziu (adică ceea ce se numește „lectura programei) este
realizată fără a avea un scop în sine, ci cu un pronunțat caracter orientativ pentru colegii noștri,
cadre didactice, care pot identifica în elementele curriculumului școlar, posibilități inovative și
constructive noi.
(8) Deși progresul la învățare este o sintagmă folosită frecvent, programa școlară și ghidul
metodologic încearcă să descompună elemente ale acestuia într-o învățare în pași mai mici.
(9) În domeniul resurselor educaționale (metode, mijloace), ghidul metodologic sugerează o
anumită reorganizare a lor, deoarece în domeniul acestora există abordări care se îndepărtează
sensibil de la o dimensiune rațională. Așa-zisele „metode active” (în condițiile în care toate
metodele sunt active și nu există absolut nicio metodă „inactivă”), care au devenit o adevărată

4
„limbă de lemn” au invadat la modul verbal acțiunile educaționale, prin supralicitarea verbalizării
lor și a unei utilizări „de formă fără fond”. În cazul resurselor informaționale și obiectuale,
geografia are legături foarte strânse cu TIC și permite, din gimnaziu, abordarea utilizării GIS.
(10) Ghidul oferă un model de proiectare a instruirii pe mai multe niveluri, inclusiv sub
forma unor organizatori grafici sugestivi. În teoria curriculumului unitățile de învățare de tip
„lecție” nu sunt folosite; având însă în vedere utilizarea lor „de facto”, am păstrat și acest nivel de
proiectare (sub forma unor exemple), chiar dacă el este inclus, în realitate, în proiectarea unităților
de învățare.
(11) Aplicarea unui nou curriculum presupune o cunoaștere și înțelegere a dimensiunilor noi
care sunt identificabile atât în geografie ca domeniu al cunoașterii și științei, cât și în științele
educației. De aceea, există referiri la structura nouă pe care o are conceptul de geografie generală
(fizică și umană) la clasele V - VI, precum și la cercetări recente din domeniul științelor educației.
Ambele sunt sprijinite cu o bibliografie semnificativă, destinată cadrelor didactice.
(12) Ghidul abordează și tematica nouă presupusă de existența în programa școlară a
activităților practice, precum și a celor de sinteză și evaluare.
(13) Ghidul metodologic reprezintă și concretizarea unor idei, presupunem inovative, din
recenta lucrare intitulată „Geografie educațională” (2017).
(14) Ghidul metodologic are un pronunțat caracter teoretic și „generalist”; el cuprinde și
exemplificări pentru clasa a V-a și clasa a VI-a, astfel:
- pentru clasa a V-a, modele de unități de învățare și „lecții”;
- pentru clasa a VI-a, un model de lecție și structuri de instruire (conținuturi).
(15) Bibliografia acoperă titlurile și temele principale de științele educației și geografie
(curriculum, didactică) utile în aplicarea noilor programe pentru gimnaziu.
(16) În partea finală există un glosar de termeni de geografie generală care acoperă
terminologia derivată din programele școlare (pentru clasele V – VI); este destinat cadrelor
didactice, pentru a avea un referențial precis în abordarea competenței terminologice.

5
 I. Programele de geografie pentru clasele a V-a și a VI-a

(1) Programa de geografie pentru gimnaziu

Programa de Geografie pentru gimnaziu (Anexă la Ordinul MENCS nr. 3393 din
28.02.2017) redă, într-o structură și formă nouă, principalele elemente normative referitoare la
predarea geografiei în clasele V – VIII și îndeosebi în clasa a V-a (care se aplică din anul școlar
2017 – 2018). Aceasta poate fi găsită la adresa: http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/2017-
progr/45-Geografie.pdf.
Programa de Geografie, în ansamblul ei (clasele V – VIII), are o serie de elemente noi, cum
ar fi:
- oferă o viziune articulată, progresivă și coerentă, pentru parcursul întregului ciclu
gimnazial;
- secvențele principale ale programei (competențe generale, competențe specifice, activități de
învățare, conținuturi) au o succesiune rațională și permit o învățare cumulativă, organică;
- numărul de competențe generale (și competențe specifice asociate) a fost fixat într-o
legătură mai strânsă cu posibilitățile educaționale ale geografiei, raportate și la alte
discipline școlare;
- finalitățile programei (competențe generale și specifice) au o relativă independență în raport
de competențele – cheie;
- există o compatibilizare acceptabilă între finalități, activități de învățare și parcursuri de
instruire (la geografie), cu ale altor discipline școlare;
- în forma actuală, programa reprezintă o sinteză actualizată a evoluției concepțiilor din
domeniul curriculumului școlar, didacticii și a geografiei ca disciplină educațională;
- conținuturile, esențializate și raționalizate, au un rol subiacent, fiind modalități de atingere a
competențelor;
- succesiunea domeniilor educaționale pe clase (clasa a V-a: Terra – Elemente de geografie
fizică, clasa a VI-a: Terra – Elemente de geografie umană. Europa, clasa a VII-a: Geografia
continentelor extraeuropene, clasa a VIII-a: Geografia României), rezultată în urma unui
proces deliberativ reprezintă, în momentul de față, o soluție care are mai multe avantaje
decât dezavantaje;
- resursele de timp (1, 1, 1, 2 ore pe săptămână pentru clasele corespunzătoare) sunt modeste,
ceea ce presupune o concentrare asupra nivelului calitativ al procesului de instruire.
La o analiză a programelor de geografie relativ recente, se poate observa că programa
actuală are o formă evoluată în raport cu succesiunea acestora în timp. De asemenea, se află din
punct de vedere formal la nivelul celor din țări cu o prezență similară a geografiei și peste nivelul
programelor din cele mai multe țări în care această disciplină școlară există ca atare (în unele țări a
început să aibă o poziție „ornamentală”).

(2) Programa pentru clasa a V-a (Terra – Elemente de geografie fizică)

Această programă se aplică începând din anul școlar 2017 – 2018.

Finalitățile acestei clase cuprind toate cele patru competențe generale menționate în
programă și 11 competențe specifice asociate acestora. Competențele specifice sunt formulate în
termeni ușor de perceput și într-o formă minimală pentru învățarea geografiei în gimnaziu.
Deoarece formularea competențelor a rezultat dintr-un proces predominant opinional, validarea și
ameliorarea lor va fi posibilă doar după parcurgerea lor la clasă.

6
 Competențe generale

1. Prezentarea realității geografice, utilizând mijloace și limbaje specifice

2. Raportarea realității geografice spațiale și temporale la reprezentări cartografice
3. Studierea spațiului geografic, realizând conexiuni cu informații dobândite la alte discipline
școlare
4. Elaborarea unui demers investigativ din perspectiva educației permanente și pentru viața
cotidiană

Competențe specifice

1.1. Utilizarea termenilor geografici în contexte diferite

1.2. Descrierea unor elemente, fenomene sau procese geografice observate direct sau indirect
2.1. Utilizarea tehnicilor de orientare pe hartă/teren
2.2. Relaționarea scării de proporție cu realitatea geografică
2.3. Citirea reprezentărilor grafice și cartografice simple
3.1. Descrierea unor elemente, fenomene și procese geografice folosind noțiuni din matematică,
științe și tehnologii
3.2. Precizarea legăturilor dintre realitatea geografică și fenomene din domeniul științe și tehnologii
3.3. Descrierea diversității naturale a realității geografice realizând corelații cu informațiile
dobândite la alte discipline școlare
4.1. Utilizarea metodelor simple de investigare
4.2. Ordonarea elementelor geografice după anumite criterii
4.3. Aplicarea cunoștințelor și a abilităților dobândite în contexte noi/situații reale de viață

Pentru atingerea acestor competențe sunt sugerate, împreună, peste 60 de activități de

învățare, ceea ce reprezintă un câmp foarte larg ofertat organizării instruirii pentru atingerea
competențelor specifice respective.
Structura interioară a geografiei de clasa a V-a continuă, într-un mod vizibil, disciplina
Științe ale naturii din clasele III – IV (O.M. nr. 5003/2.12.2014, prin toate cele trei secvențe ale sale:
Științe ale vieții, Științe ale Pământului, Științe ale fizicii), precum și geografia de clasa a IV-a
(O.M. nr. 5003/2.12.2014, care oferă o viziune de scară, de la localitate la planetă).
Un element de noutate deosebită al programei pentru clasa a V-a îl reprezintă existența
disjunctă a aplicațiilor practice, ceea ce face din geografia la acest nivel o disciplină școlară
pragmatică și orientată spre asigurarea unei legături ferme dintre aceasta și experiența cotidiană.
Organizarea interioară a conținuturilor în patru mari structuri (cu posibilitatea construirii
unui total de 4 – 6 unități de învățare) permite corelarea procesului de instruire cu structura anului
școlar, logica disciplinei școlare și exigențele instruirii.
Conținuturile sunt esențializate, selectate și organizate astfel încât să faciliteze o învățare
organică. Ele nu sunt supradimensionate și nu au o încărcătură informațională explicită.
Conținuturile sunt redate, în continuare, într-o formă tabelară.

7
(1) Terra – o planetă a Universului
 Universul și Sistemul Solar – aspecte generale
 Terra – o planetă a Sistemului Solar (formă și dimensiuni)
 Aplicație practică: Călătorie virtuală în Univers
(2) Terra – o planetă în mișcare
 Globul geografic și harta. Coordonate geografice
 Mișcările Pământului și consecințele lor
 Orientarea în spațiul terestru (elemente naturale și instrumente clasice și moderne)
 Aplicații practice: Măsurarea timpului (zi, săptămână, lună, anotimp, an, calendar),
Orizontul local – orientare, măsurare și reprezentare, Construirea unor forme simple de
reprezentare grafică și cartografică
(3) Terra – o planetă în transformare
Geosferele Terrei
Litosfera
 Caracteristici generale și importanță
 Structura internă a Terrei
 Relieful: bazine oceanice și continente; forme majore de relief
 Vulcanii și cutremurele
 Aplicații practice: Relieful orizontului local, Reguli de comportare și măsuri de protecție în
cazul producerii de fenomene și procese în orizontul local (prăbușiri, alunecări de teren,
cutremure etc.)
Atmosfera
 Caracteristici generale și importanță
 Elemente și fenomene meteorologice
 Vremea și clima
 Zonele climatice ale Terrei. Influența climei asupra geosferelor
 Aplicații practice: Clima, vremea și activitatea umană în orizontul local, Modalități de
avertizare, reguli de comportare și măsuri de protecție în cazul producerii de fenomene
extreme în orizontul local (grindină, polei, furtuni, secetă, caniculă, viscol, tornade etc.)
Hidrosfera
 Caracteristici generale și importanță
 Oceanul Planetar – componente și localizare. Dinamica apelor oceanice
 Apele continentale
 Ghețarii
 Aplicații practice: Apele din orizontul local, Resurse de apă potabilă, Măsuri de protecție a
apelor, Modalități de avertizare, reguli de comportare și măsuri de protecție în cazul
producerii de fenomene extreme în orizontul local (viitură/revărsare/inundație, pod de
gheață etc.)
Biosfera și solurile
 Caracteristici generale și importanță
 Plantele și animalele – repartiția lor geografică
 Solul – resursă a vieții
 Aplicație practică: Protecția plantelor, a animalelor și conservarea solului
(4) Zonele naturale ale Terrei
 Diversitatea peisajelor terestre naturale

8
 Sugestiile metodologice (referitoare la ansamblul claselor V – VIII) se concretizează în
cazul geografiei pentru clasa a V-a în:
- construirea, de către profesor, a situațiilor de învățare optime (pentru atingerea unor
elemente ale competenței specifice), prin structuri adecvate programei și pregătirii
anterioare a elevilor;
- acordarea unei atenții deosebite formării capacității de abordare integrată a problemelor de
geografie, atât sub raportul componentelor interioare (elemente, procese, fenomene etc.), cât
și al dimensiunii spațiale (orizont local – regiune – țară – continent – Terra);
- inserția explicită a TIC în activitatea de învățare.
Totodată, prin programa pentru clasa a V-a se deschide un câmp foarte larg al dimensiunilor
educaționale promovate prin geografie în învățământul gimnazial. Imaginea evolutivă a formării
competențelor specifice (pp. 23 – 24 din programă) sugerează caracterul lor de bază pentru
gimnaziu.
Un rol important la clasa a V-a îl reprezintă dimensiunea terminologică, pusă într-o lumină
nouă, prin activitățile de învățare destinate acesteia.
Totodată se acordă un rol deosebit caracterului observațional al învățării, bazat pe elemente
din realitatea directă și pe imagini ale acesteia. Caracterul exploratoriu al realității este prezent în
componentele principale ale programei.
Evaluarea rezultatelor învățării trebuie să ofere informații corecte asupra modului de
atingere a competențelor specifice. În acest sens se recomandă:
- utilizarea tuturor metodelor de evaluare (orale, scrise, practice);
- promovarea unor modalități alternative de evaluare (referate, proiecte, portofolii etc.);
La nivelul clasei a V-a, poate fi selectată o listă extinsă de materiale și resurse
educaționale, dintre cele recomandate de programa școlară (manual, fotografii, hărți etc.).

(3) Programa pentru clasa a VI-a (Terra – elemente de geografie umană. Europa)

Programa se aplică din anul școlar 2018 – 2019. Finalitățile acestei clase cuprind, de
asemenea, toate cele patru competențe generale din programă (care se urmăresc pe parcursul
ciclului gimnazial) și unsprezece competențe asociate acestora.
După cum se poate observa, competențele specifice sunt redate în formulări relativ simple,
cu o anumită adaptare la specificul clasei a VI-a.

Competențe generale
1. Prezentarea realității geografice utilizând mijloace și limbaje specifice
2. Raportarea realității geografice spațiale și temporale la reprezentări cartografice
3. Studierea spațiului geografic realizând conexiuni cu informații dobândite la alte discipline școlare
4. Elaborarea unui demers investigativ din perspectiva educației permanente și pentru viața
cotidiană

Competențe specifice

1.1. Precizarea, prin cuvinte proprii, a sensului termenilor geografici

1.2. Descrierea relațiilor dintre elementele și fenomenele geografice utilizând termeni specifici
2.1. Poziționarea elementelor geografice pe reprezentări cartografice
2.2. Ordonarea spațială și/sau cronologică a elementelor, fenomenelor și proceselor geografice după
criterii date

9
2.3. Utilizarea informațiilor oferite de suporturile cartografice, grafice și alte materiale vizuale în
contexte/situații diferite
3.1. Utilizarea informațiilor cu caracter geografic obținute cu ajutorul instrumentelor TIC/GIS și al
elementelor din matematică și științe
3.2. Prezentarea caracteristicilor elementelor, fenomenelor și proceselor geografice prin utilizarea
instrumentelor TIC/GIS
3.3. Prezentarea diversității naturale, umane și culturale realizând corelații interdisciplinare
3.4. Descrierea patrimoniului local, național, european și mondial utilizând diverse surse
4.1. Construirea unui demers investigativ dirijat
4.2. Caracterizarea elementelor, fenomenelor și proceselor, după un algoritm dat
4.3. Compararea elementelor, fenomenelor și proceselor după caracteristicile geografice

Conținuturile sunt:

(1) Cunoașterea lumii în care trăim

 Repere ale cunoașterii Pământului – de la marile descoperiri geografice la explorarea
modernă a Terrei
 Continente și țări – reprezentări cartografice. Harta politică a lumii
 Aplicații practice: Exerciții de apreciere a distanțelor și suprafețelor pe suporturi
cartografice clasice și/sau digitale
(2) Antroposfera - omul și activitățile umane
 Populația Terrei: evoluția numerică, răspândirea geografică, diversitatea umană,
mobilitatea teritorială
 Așezări omenești – forme de locuire și diferențieri teritoriale
 Resursele naturale și valorificarea acestora
 Domeniile activităților economice pe Terra: agricultura, industria, serviciile – caracteristici
generale
 Efectele activităților umane asupra mediului și calitatea vieții
 Aplicații practice: Analiza și interpretarea caracteristicilor demografice și de locuire din
orizontul local și apropiat, Provocări locale în context mondial, Trasee turistice aplicate pe
domenii de interes, Regiuni turistice.
(3) Europa – identitate geografică
 Mediul natural ca suport al locuirii umane
- Poziția geografică. Țărmurile: golfuri, insule, peninsule și strâmtori
- Caracteristici generale ale reliefului. Unități majore
- Hidrografia Europei
- Diferențieri climatice și biogeografice
 Oameni și locuri
- Harta politică – state și regiuni
- Răspândirea geografică a populației. Elemente de diversitate umană (diversitate etnică,
lingvistică, confesională și culturală)
- Mari orașe europene

10
  Economia
- Resurse naturale și valorificarea lor
- Activități economice: agricultură, industrie, servicii
 Uniunea Europeană
 Caracterizarea geografică a unor state (cel puțin un stat din fiecare regiune geografică)
(4) Europa în lumea contemporană
 Valori culturale și umane europene
 Calitatea vieții în Europa

Sugestii metodologice
În raport cu sugestiile metodologice generale, la clasa a VI-a pot fi avute în vedere și
următoarele elemente:
- realizarea unei continuități între clasa a V-a și prima parte a clasei a VI-a, pentru a oferi o
imagine cât mai completă asupra elementelor de geografie generală ce caracterizează
planeta noastră; aceste elemente trebuie să aibă însă în mod strict un caracter adaptat
nivelului de vârstă și înțelegere al elevilor, fără a fi introduse elemente cu o complexitate
mai mare;
- partea a doua a programei (Europa) trebuie să reprezinte, în mare măsură, o concretizare a
elementelor geografice învățate până în prezent, la nivelul continentului nostru;
accesibilitatea și frecvența mai mare a informațiilor despre Europa permite realizarea unui
raport mai strâns între aspectele teoretice și cele care au o anumită concretizare prin
proximitate teritorială.
Pentru realizarea unui proces de instruire corespunzător, pot fi utilizate și următoarele grupe
de activități de învățare:
- utilizarea unor metode interactive și transformarea, pe cât posibil, a elevului în participant
activ la propria instruire;
- desfășurarea instruirii trebuie să accentueze participarea individuală a elevului la propriul
traseu de învățare;
- învățarea geografiei trebuie să dezvolte în continuare capacitatea de comunicare;
- pe cât este posibil, lucrul în echipă poate fi stimulativ pentru diferite activități identificate de
profesor;
- în partea a doua, deoarece sunt recomandate un număr limitat de state, pot fi realizate
proiecte sau referate asupra celorlalte state europene.

(4) Organizarea procesului de instruire pe baza noii programe

Elementul principal al unui proces educațional de calitate îl reprezintă anticiparea

momentelor acestuia, adică „proiectarea instruirii”. Aceasta cuprinde anumite niveluri, intervale de
timp și angrenează componentele principale care participă la desfășurarea învățării.
Există anumite modele utilizate până în prezent, depășite parțial de evoluția conceptuală
actuală din curriculum. Modelele noi au în vedere un ansamblu mult mai larg de componente care
interacționează în procesul de instruire.
Acestea sunt:
- Nivelul de atingere a unor competențe anterioare, formate în ciclul primar; stabilirea
acestuia este în prezent posibilă, ca efect al compatibilizării competențelor și a conținuturilor
din clasele III – IV cu cele din clasele V – VI. Există o continuitate a finalităților, precum și
elemente ale conținuturilor în clasele III – IV pe care se pot baza noile construcții în clasa a
V-a. În acest context, un test inițial la începutul clasei a V-a devine mai mult decât
obligatoriu, pentru stabilirea nivelului de competențe atinse în ciclul primar (îndeosebi prin
Științe și Geografie).

11
- Sistemul de competențe generale și competențe specifice sugerează că acestea formează un
ansamblu de finalități în aceeași măsură „ideal”, cât și de nivel mijlociu. Deoarece stabilirea
exactă a acestora nu este rezultatul unor cercetări, ci al unor judecăți expert, forma exactă a
competențelor specifice, îndeosebi, poate fi mai extinsă sau mai redusă în raport cu o clasă
„medie” sau cu o expectație de nivel general valabil (fără a se presupune un nivel inferior
sau unul mai înalt). Competențele specifice, de aceea, pot fi descompuse în anumite
componente interioare, în acord cu activitățile de învățare, astfel încât o parte semnificativă
din fiecare competență să fie atinsă, pe cât posibil, într-un interval rațional de timp. După
cum este cunoscut, competențele specifice se formează în timp, dar cele din clasa a V-a
reprezintă, într-un fel, baza învățării ulterioare (acest lucru este observabil în progresia lor,
sugerată de programa școlară). Aceste competențe nu au o legătură strânsă, biunivocă, cu
domenii de competențe-cheie (cum au avut programele anterioare, sub impulsul găsirii sau
construirii, chiar artificiale, al unei astfel de corespondențe). Identificarea și asumarea unor
competențe specifice clare, precise, reprezintă finalități noi ale procesului de instruire pentru
clasele V – VI.
- Identificarea unei anumite legături între domeniile experiențiale majore (care exced sensibil
domeniile de competențe – cheie) și geografia ca disciplină școlară semnificativă. Este de
observat că geografia devine, la nivelul clasei a V-a, o disciplină școlară care formează
nucleul pregătirii științifice a elevului (împreună cu Matematica și Biologia). Coloratura
disciplinei o apropie foarte mult de Științele naturii, subliniind ilegitimitatea apartenenței de
aria curriculară în care a fost plasată.
- O exigență rezultată mai mult implicit din programă, referitoare la susținerea
interdisciplinarității în învățare, trebuie să contureze de la începutul gimnaziului o viziune în
acest sens. Din perspectiva geografiei se poate observa o legătură foarte bună cu alte
domenii (biologie, matematică, tehnologie), cu limba și literatura română și, relativ mai
redusă, cu disciplinele din aria curriculară în care se află situată. Interdisciplinaritatea însă
trebuie să funcționeze pentru ansamblul domeniilor de studii din planul de învățământ. În
cazul geografiei, o relație specială se poate stabili cu TIC, cu perspectiva ca aceasta să
devină o sursă informațională și de formare a competențelor mai importantă. Elemente de
GIS pot fi introduse acolo unde există posibilități minime oferite de programă, orizontul
local și dotări (deși acest lucru, după cum s-a remarcat, nu este ușor).
- Utilizarea unor resurse educaționale corespunzătoare. Este de observat că atingerea
competențelor asumate, natura disciplinei școlare, precum și conținutul specific presupun un
anumit ansamblu de resurse educaționale care poate să fie accesat într-o formă
corespunzătoare acestora. Excesul evocării „metodelor active” (inexistente în programă)
poate fi compensat prin utilizarea metodelor cu legitimare și confirmare recunoscută. În
acest context, apar în mod predominant elemente cum ar fi: dimensiunea observațională
(produsă asupra obiectelor reale sau a imaginilor acestora), dimensiunea cartografică,
sursele informatice, analiza diferitelor texte, corelarea text – hartă, utilizarea unor elemente
grafice diversificate, realizarea unor investigații minime în orizontul local etc. O
metodologie concentrată pe cele de mai sus (cu ajutorul unor mijloace corespunzătoare) este
în măsură să faciliteze învățarea unei discipline atât de generoase și de apropiate
experiențialului zilnic al elevilor.
- Geografia claselor V – VI cuprinde, printre altele, o puternică dimensiune terminologică.
Multe cuvinte care reflectă elemente din realitate sunt relativ noi. Situația este modificată în
raport cu câțiva ani în urmă, deoarece introducerea Științelor naturii în forma lor actuală a
extins câmpul terminologic al realității despre natură, geografia preluând și dezvoltând (fără
a crea în totalitate, de la zero) sistemul terminologic referitor la aceasta. Totuși,
presupunându-se un număr mare de termeni noi, este importantă acordarea unei atenții
corespunzătoare formării corecte a sensului acestora.

12
- Geografia din clasele V – VI oferă un fond observațional și experiențial foarte extins pentru
precizarea unor elemente demonstrative, de succesiune și de corelație între fenomene. Pe
baza lor, geografia poate să se înscrie, încă din clasa a V-a, ca disciplină explicativă și
demonstrativă, contrapusă parțial perceperii de până acum, în care elementul narativ și
descriptiv era predominant.
- Unitățile de învățare (definite însă în conformitate cu accepții actualizate) creează o
oportunitate nouă de concentrare a demersului de instruire pe ceea ce s-ar putea numi „idei
majore”; acestea facilitează atât procesul de învățare esențializată, cât și cel de construire a
unor structuri sintetice, cu un caracter holistic.
- Existența activităților practice trebuie să reprezinte pentru procesul de instruire un exemplu
doar de a dezvolta alte activități similare și nu de a face o trecere formală prin acestea. O
simplă orientare spre orizontul local și apropiat permite permanentizarea lor la majoritatea
lecțiilor.

13
 II. Resurse educaționale pentru aplicarea noilor programe de geografie

În continuare prezentăm doar o imagine sintetică asupra principalelor resurse de instruire

(metodologice și obiectuale) care pot fi utilizate în cadrul geografiei școlare, pentru aplicarea noilor
programe pentru clasele V – VI.
Există descrieri detaliate ale acestor metode (Didactica geografiei, 2014, pp. 95 – 135 și
Geografie – curriculum școlar, 2015, cap. IV), pe care nu le reluăm aici. Scopul este mai mult un
inventar al acestora. De asemenea, prin notațiile folosite (1.1.,….10.9) încercăm să oferim o primă
posibilitate de formalizare a proiectării instruirii. Aceasta înseamnă ca în orice document de
proiectare locul resurselor de instruire (metode și mijloace) să fie luat de simbolul asociat fiecăruia
dintre ele (de exemplu, în Geografie – curriculum școlar, 2015, pp. 80 – 98), unde este prezentată
asocierea dintre activități – metode – mijloace în construirea competențelor specifice ale programei
școlare.

(A) Metode de predare-învățare (resurse metodologice)

Există o gamă foarte largă de metode și un număr foarte mare de taxonomii, care au în
vedere diferite criterii de grupare a metodelor. Există abordări dezvoltate asupra metodelor, din
perspectivă generală (Cerghit, I., 1993, 1997; Cerghit, I., Neacșu, I., 1982; Oprea, Crenguța, 2008
etc.) sau a geografiei școlare (Bârgăuanu, P., Mândruț, O., 1979; Dulamă, Maria - Eliza, 1997; ,
2001; Mândruț, O., Dan, Steluța, 2014, 2015 etc.).
Nu ne propunem să prezentăm fiecare metodă (acestea sunt redate în lucrări din
bibliografie), ci doar un mod de organizare a acestor resurse metodologice după criterii imanente
vizibile (după Dan, Steluța, Mândruț, O., 2012, pp. 70 – 82; 2014, pp. 95 – 132) și semnalarea lor
printr-un indice (notație). Metodele evoluează în raport cu transformările mediului educațional și
inovările tehnologice.

Metodele de instruire sunt considerate acele structuri de dirijare a învăţării prin care o
anumită informaţie este transferată spre subiectul supus învăţării.
Prin metodă se înţelege, în sens clasic, „drumul” spre adevăr, iar în sens educaţional,
drumul spre o anumită finalitate (rezultat).

(1) Metode expozitive de comunicare orală

Acestea se bazează pe activitatea predominantă a profesorului, de transmitere a unor

informaţii constituite sub forma unor adevăruri presupuse ca demonstrate.
Ele se desfăşoară îndeosebi într-un spaţiu de oralitate şi au un pronunţat caracter narativ.
Din perspectiva profesorului, metodele expozitive reprezintă forma principală prin care
acesta devine actor esenţial al procesului de instruire. Cu alte cuvinte, sunt predominant metode
centrate pe acţiunea de predare a profesorului.

Acestea sunt:
(1.1.) Dictarea
(1.2.) Povestirea (narațiunea)
(1.3.) Expunerea liberă
(1.4.) Expunerea sistematică
(1.5.) Prelegerea
(1.6.) Descrierea
(1.7.) Instructaj și informare.

14
 Ultima metodă (1.7.) este importantă sub raportul asumării prin programa școlară a unor
elemente referitoare la măsuri de protecție în cazul unor situații naturale dificile.

(2) Metode conversativ – interogative (de tip dialog)

Acest grup de metode se bazează pe alternanţa momentelor expozitive şi a celor
conversative, eventual sub forma dialogului profesor – elev.
Aceste metode sunt esenţiale în dezvoltarea competenţelor comunicaţionale. Toate
disciplinele şcolare au competenţa comunicaţională într-o poziţie privilegiată, deoarece fără
utilizarea adecvată a limbajului general şi de specialitate, orice explicare a elementelor care fac
obiectul procesului de instruire, întâmpină dificultăţi.

Aceste metode sunt:

(2.1.) Conversația liberă

(2.2.) Conversația dirijată
(2.3.) Conversația euristică
(2.4.) Conversația evaluativă (apreciativă)
(2.5.) Brainstorming
(2.6.) Dezbaterea
(2.7.) Discuția pe grupe mici
(2.8.) Discuția frontală
(2.9.) Discuția individuală
(2.10.) Jocul de rol
(2.11.) Problematizarea
(2.12.) Discuția de grup
(2.13.) Forumul
Pot fi utilizate eventual și alte metode de tip conversativ. Acestea trebuie să ducă la
exersarea competențelor principale printr-un demers de acest fel.

(3) Metode explicative și demonstrative

Acest grup de metode nu se limitează la enunţarea unor idei, ci demersul este continuat cu
demonstrarea şi explicarea acestora.
Acestea acoperă un câmp foarte larg de competenţe generale ale diferitelor discipline
şcolare, dar îndeosebi din zona ştiinţelor, care necesită o activitate demonstrativă
corespunzătoare.
Geografia ar trebui să fie, prin excelenţă, atât explicativă (într-o formă verbală sau scrisă),
cât şi, îndeosebi, demonstrativă.

Dintre metodele din această categorie, menționăm:

(3.1.) Explicația directă (nemediată)
(3.2.) Explicația indirectă (mediată)
(3.3.) Demonstrația teoretică
(3.4.) Explicația bazată pe utilizarea resurselor de instruire
(3.5.) Demersul argumentativ
(3.6.) Demersul structurat pe o situație – problemă
(3.7.) Experimentul
(3.8.) Demonstrația factuală

15
 (4) Metode bazate pe explorarea informațiilor scrise

Acestea au un caracter predominant individual şi nu au, propriu zis, o anumită

finalitate de identificare a adevărului. În urma explorării informaţiilor scrise, rezultă o serie
de constatări, idei, presupuneri, care pot fi considerate adevărate.
Aceste metode favorizează foarte mult educaţia permanentă şi o anumită abordare
imanent transdisciplinară a învăţării.

(4.1.) Lucrul cu manualul

(4.2.) Explorarea informației scrise (articole, cărți, texte)
(4.3.) Lectura – metodă și tehnică fundamentală de instruire
(4.4.) Identificarea informației geografice
(4.5.) Explorarea informației virtuale
(4.6.) Studiul independent
(4.7.) Informarea și documentarea.
(4.8.) Utilizarea noțiunilor și a operațiilor matematice
(4.9.) Utilizarea informațiilor din alte domenii ale cunoașterii

(5) Metode bazate pe explorarea informațiilor cartografice

Acest grup de metode valorifică specificul geografiei ca ştiinţă, prin explorarea şi

exploatarea modalităţii de reprezentare cartografică a realităţii obiective. Hărţile
reprezintă un model, iar interpretarea lor constituie o metodă de bază a geografiei,
inclusiv a celei şcolare. Dimensiunea cartografică este o dimensiune metodologică
evidentă a geografiei şi utilizarea ei aduce elementul principal de originalitate în câmpul
metodelor de instruire.
Menţionăm îndeosebi, în acest context, utilizarea GIS, metoda trecerilor de scară.
Exemple:
(5.1.) Explorarea semnificației informației cartografice
(5.3.) Explorarea informației chorematice
(5.4.) Trecerile de scară
(5.5.) Transformarea informației cartografice
(5.6.) Construirea unor schițe cartografice simple
(5.7.) Construirea unor schițe cartografice bazate pe măsurători
(5.8.) Completarea informației cartografice lacunare

(6) Metode de instruire bazate pe modele și imagini

Acest grup de metode aduce în prim plan imagini ale realităţii sau modele ale acesteia,
ca suport al reflecţiei investigative prilejuite de abordarea unei anumite teme.
În cazul geografiei, acest grup de metode facilitează înţelegerea realităţii observate şi
schematizarea acesteia în forme uşor de perceput.

(6.1.) Explorarea informației grafice

(6.2.) Explorarea modelelor (grafice, numerice)
(6.3.) Explorarea imaginilor
(6.4.) Utilizarea organizatorilor grafici
(6.5.) Utilizarea modelelor fizice
(6.6.) Explorarea informațiilor video
(6.7.) Instruirea programată
(6.8.) Explorarea informației digitale din manuale
16
 (7) Metode bazate pe explorarea realității obiective

Pentru geografie, obiectul predilect de studiu îl constituie realitatea obiectivă, vizibilă. De

aceea, observarea, analiza, interpretarea şi înţelegerea acestei realităţi constituie totodată o
metodă exploratorie şi de învăţare, care porneşte de la perceperea acesteia în ansamblul ei şi pe
componentele principale.
Aceste metode facilitează trecerea spre o investigare minimă a realităţii obiective
înconjurătoare şi, prin aceasta, la formarea incipientă a bazelor cercetării ştiinţifice.

Exemple:
(7.1.) Colectarea datelor primare
(7.2.) Observarea liberă
(7.3.) Observarea dirijată
(7.4.) Observare explicativă
(7.5.) Descrierea realității observate
(7.6.) Experiment in situ
(7.7.) Analiza documentelor
(7.8.) Prelucrarea datelor primare
(7.9.) Sistematizarea datelor secundare

(8) Metode bazate pe acțiune

Acest grup de metode are o dimensiune acţională evidentă prin inserţia directă în
realitatea analizată.
Elevul învaţă acţionând şi, în acest fel, integrând elemente teoretice sau demonstrate
anterior.

Exemple:
(8.1.) Explorarea realității
(8.2.) Studiul de caz
(8.3.) Lucrări bazate pe utilizarea suporturilor de instruire
(8.4.) Lucrările practice
(8.5.) Utilizarea caietului de activitate independentă
(8.6.) Lucrul cu fișele
(8.7.) Simularea
(8.8.) Investigația științifică
(8.9.) E-learning
(8.10.) Proiectul
(8.11.) Portofoliul

(9) Metode de memorare și învățare reflexivă

Acest grup de metode are un caracter foarte general, constituind un ansamblu

transdisciplinar şi multidisciplinar, reprezentând forma de bază sub care se manifestă metodele
şi tehnicile de muncă intelectuală.
Orice învăţare are la bază memoria. Din această perspectivă „construirea” învăţării
porneşte de la memorarea unor fapte anterioare şi, în general, de la exersarea capacităţii de
memorare raţională.

17
 (9.1.) Învățarea mnemotehnică
(9.2.) Inducția
(9.3.) Deducția
(9.4.) Reflexia personală
(9.5.) Reflexia critică
(9.6.) Intel teach
(9.7.) Algoritmi și metode algoritmice
(9.8.) Structurile imaginative
(9.9.) Interînvățarea
(9.10.) Experiment mintal
(9.11.) Lectura rapidă

Dintre metodele menționate mai sus (1.1., ….9.11), alegeți un număr rațional de metode
folosite cu o frecvență mai mare (în total, de exemplu, între 15 – 25) și dezvoltați un tabel
asemănător celui de mai jos.

Metoda Specificul utilizării metodelor pentru conținuturi de:

(indice) Geografie fizică Geografie umană Europa

(B) Mijloace de învățământ (de instruire)

Mijloacele de învățământ reprezintă principalul suport obiectual care facilitează învățarea.

Ele sunt considerate, din acest punct de vedere, resurse obiectuale, prin comparație cu metodele,
care sunt resurse metodologice. Ele reprezintă suporturi fizice care, vectorizate prin intermediul
diferitelor metode, duc la atingerea finalităților urmărite.
Prin „mijloc” de învățământ se înțelege atât un suport fizic, cât și informația asociată
acestuia, care facilitează împreună perceperea elementului studiat.
Prezentăm în continuare, mai mult enumerativ (după lucrări recente), principalele mijloace
de învățământ utilizabile în „predarea” geografiei școlare, reunite pe baza unor criterii în mai multe
grupe, precum și câteva exemple, redate sub forma unor studii de caz.

(1) Mijloacele tradiţionale reprezintă un grup de suporturi fizice, care au fost utilizate în
mod tradiţional de mult timp şi coexistă în prezent cu mijloace mai noi, moderne. Sensul lor
tradiţional provine din utilizarea lor în timp, ceea ce le-a conferit o anumită stabilitate, rezultată
din calităţile acestora.

(1.1.) Tabla
(1.2.) Creta
(1.3.) Caietul de notițe
(1.4.) Manualul

(2) Imaginile reprezintă un grup de mijloace de învăţământ care redau, mai mult sau mai
puţin fidel, realitatea pe care o reprezintă.

(2.1.) Fotografiile
(2.2.) Imaginile satelitare
(2.3.) Aerofotogramele
(2.4.) Imaginile IT
18
 (2.5.) Diapozitivele
(2.6.) Picturile

(3) Materialele intuitive reprezintă un grup de mijloace de învăţământ care, printr-o formă
simplificată, redusă la scară şi sugestivă, reproduc şi înlocuiesc realitatea reprezentată.

(3.1.) Mulajele
(3.2.) Blocdiagrama
(3.3.) Machetele
(3.4.) Aparatele de simulare
(3.5.) Obiectele naturale

(4) Modelele şi graficele redau, într-o formă simplificată, o anumită realitate în cazul
căreia se pune un accent pe selectivitatea sistemului reprezentat.

(4.1.) Graficele
(4.2.) Modelele fizice
(4.3.) Modelele matematice
(4.4.) Modelele mentale
(4.5.) Modelele analogice
(4.6.) Diagramele
(4.7.) Cartodiagramele
(4.9.) Desenele
(4.10.) Organizatorii grafici

(5) Mijloacele IT şi suporturile electronice reprezintă un grup de resurse obiectuale,

care s-au dezvoltat şi au evoluat foarte mult în ultimul timp, inclusiv ca mijloace de învăţământ
utilizabile în parcurgerea elementelor instruirii şcolare. De altfel, apariţia acestor mijloace de
învăţământ reprezintă inovaţia majoră adusă în ultimul timp procesului de instruire.

(5.1.) Internetul
(5.2.) CD – ul
(5.3.) GIS
(5.4.) DVD
(5.5.) PowerPoint
(5.6.) Tabla interactivă
(5.7.) Mobilul
(5.8.) Calculatorul și tableta
(5.9.) Pagina web

(6) Mijloacele audiovizuale reprezintă un ansamblu de suporturi (cu informaţie pe

acestea), prin care sunt păstrate elemente auditive, vizuale sau combinaţii ale acestora,
reflectând fenomene din natură, care nu pot fi percepute în orice moment. Acestea au reprezentat
o primă generaţie de mijloace moderne, fiind în prezent, în mare parte, incluse în sursele IT.

19
 (6.1.) Retroproiectorul
(6.2.) Filmul
(6.3.) Televiziunea
(6.4.) Televiziunea școlară
(6.5.) Înregistrările audiovizuale
(6.6.) Înregistrările video
(6.7.) Diaproiectorul

(7) Reprezentările cartografice constituie un ansamblu de mijloace de învăţământ care

are ca element specific harta, metodă şi formă de bază de reprezentare spaţială a elementelor care
fac obiectul de studiu al geografiei.

(7.1.) Harta topografică

(7.2.) Proiecțiile cartografice
(7.3.) Planiglobul
(7.4.) Planul
(7.5.) Harta murală
(7.6.) Harta geografică generală
(7.7.) Atlasul
(7.8.) Hărțile speciale
(7.9.) Hărțile tridimensionale
(7.10.) Hărțile din surse GIS

(8) Suporturile tipărite reprezintă un ansamblu de mijloace de învăţământ (realizate sau

nu în acest scop), prin care informaţia este redată într-o formă imprimată tipografic, pe hârtie şi
într-o anumită structură interioară.

(8.1.) Manualul
(8.2.) Cărțile (literare sau științifice)
(8.3.) Dicționarele
(8.4.) Textele
(8.5.) Revistele științifice
(8.6.) Enciclopediile
(8.7.) Compendiile
(8.8.) Tabelele
(8.9.) Ziarele

(9) Suporturile de instruire şi evaluare reprezintă structuri pentru organizarea şi evaluarea

instruirii, în format predominant tipărit (dar şi în posibile variante digitale), prin care se realizează
procesul de instruire, după un anumit model şi activitatea de evaluare, după un sistem de testare,
presupus profesionist şi relevant.

(9.1.) Fișele de activitate independentă

(9.2.) Caietul de activitate independentă
(9.3.) Testele.
(9.4.) Culegerile de teste
(9.5.) Culegerile de întrebări, exerciții și probleme
(9.6.) Culegerile de texte

20
 (10) Mijloacele de cercetare nu reprezintă metode de instruire propriu-zisă, ci doar
anumite modalităţi de investigare a realităţii înconjurătoare, specifice geografiei, care pot fi
inserate într-un mod sistematic sau ocazional în activitatea de învăţare sugerată de programe.

(10.1.) Mijloacele de orientare

(10.2.) Aparatele
(10.3.) Mijloacele de măsurare directă și indirectă
(10.4.) Aparatele foto
(10.5.) Camera video
(10.6.) Planșeta topografică
(10.7.) Chestionarele
(10.8.) Reportofonul
(10.9.) GPS

(11) Sistemele integrate de mijloace de învăţământ reprezintă ansambluri de spaţii,

dotări şi mijloace de învăţământ, care facilitează învăţarea într-un mediu educaţional generos,
consacrat sau nu disciplinei şcolare, în care este indusă o anumită activitate predominantă.

(11.1.) Cabinetul (de geografie)

(11.2.) Laboratorul
(11.3.) Terenul geografic
(11.4.) Clasa
(11.5.) Muzeul
(11.6.) Intel teach
(11.7.) Clasa virtuală.
(11.8.) Cabinetul de informatică (geoinformatică)
(11.9.) Platforma AEL

Dintre mijloacele menționate mai sus (de la 1.1. la 11.9), alegeți un număr rațional de
mijloace folosite cu o frecvență mai mare și dezvoltați un tabel asemănător celui de mai jos.

Mijloc Specificul utilizării metodelor pentru conținuturi de:

(indice) Geografie fizică Geografie umană Europa

Precizări:
Resursele educaționale menționate mai sus (Metode și mijloace) sunt prezentate detaliat în
„Didactica geografiei” (2014). Experiența cadrelor didactice nuanțează și extinde foarte mult modul
de înțelegere și de aplicare al acestora.
Rolul principal al enumerării resurselor educaționale se referă îndeosebi la atribuirea unui
cod, astfel încât, în cazul proiectării lecțiilor, să nu fie precizate în mod explicit denumirile acestor
resurse, ci să fie indicat doar codul lor.
Există, de asemenea, multiple încercări inovative realizate de cadre didactice cu inițiativă și
interes, referitoare la extinderea bazei metodologice a geografiei în învățământul preuniversitar. În
momentul de față, o listă a acestor metode și mijloace ar avea un caracter provizoriu și, foarte
posibil, incomplet.
Experiența inovativă a cadrelor didactice este, din acest punct de vedere, foarte importantă,
deoarece geografia se află, în prezent, într-un proces de reafirmare a poziției semnificative pe care o
are în cadrul celorlalte discipline școlare.

21
 III. Conținuturi ale instruirii: geografie generală (fizică și umană)

Imaginea de mai jos redă domeniile principale ale geografiei, grupate pe trei dimensiuni
complementare: geografie fizică, geografie integrată și geografie umană. Fiecare disciplină
geografică dintre cele menționate mai sus, are o serie de subdiviziuni, domenii prioritare, preocupări
și modalități de abordare pentru un element din realitatea înconjurătoare.

GEOGRAFIE

GEOGRAFIE FIZICĂ GEOGRAFIE INTEGRATĂ GEOGRAFIE UMANĂ

(exemple) (exemple) (exemple)
Geomorfologie Cartografie geografică Geografia populației

Meteorologie Sisteme informatice în geografie Geografia așezărilor

(GIS)
Climatologie Geografie economică
Geografie regională
Hidrologie Geografie socială
Geografia mediului
Oceanografie Geografie culturală
Geografia peisajului
Glaciologie Geografie politică
Geografie tehnică
Biogeografie Geografie istorică
Toponimie geografică
Pedogeografie Geografia turismului
Amenajarea spațiului
Paleogeografie
GEOGRAFIE EDUCAȚIONALĂ

Toate diviziunile și domeniile geografie actuale se integrează într-un spațiu calitativ nou,
care reprezintă „mediul de viață al societății omenești”. Acest domeniu individualizat constituie
locul de interferență între elementele fizice (naturale) și antropice (sociale) care acționează la
suprafața scoarței terestre. Locul geometric de interacțiune al elementelor naturale și umane îl
constituie suprafața reliefului (reliefosfera).
Aceste domenii ale geografiei au o anumită independență, dar au totodată un caracter
integrat, prin obiectul comun de studiu.
Deși cele două diviziuni mari (Geografia fizică și Geografia umană) au importante elemente
de specificitate, geografia reprezintă o știință unitară.
Domeniile de mai sus (geografie fizică, geografie integrată și geografie umană) sunt
materializate într-un mod specific prin intermediul hărților (cartografie), se concentrează asupra
mediului înconjurător și au dezvoltări educaționale (geografie educațională).

22
 (1) Geografia și domeniile sale

Există trei mari modalități de fragmentare interioară a geografiei ca domeniu considerat cu o

coerență și identitate interioară bine definite, delimitabilă suficient de riguros față de alte domenii
ale științei și activității sociale.
a) O primă posibilitate o reprezintă „viziunea de scară”, deoarece realitatea teritorială este
cuprinsă între o suprafață foarte redusă (de ordinul unor metri pătrați) și suprafața planetei ca întreg
(de ordinul milioanelor de kilometri pătrați).
Sub această optică există o Geografie generală (a planetei ca întreg, dar și a suprafețelor de
extensiune foarte mare) și o Geografie regională (a suprafețelor mai mici, până la dimensiunile unui
sit).
Geografia generală are în vedere toate elementele, procesele și fenomenele care se
desfășoară la scară planetară și caracterizează planeta ca întreg. Ea poate avea o coloratură
interioară predominant de geografie fizică sau predominant de geografie umană, dar poate să aibă și
aspectul integrat de geografie generală (fizică și umană).

b) O a doua posibilitate o reprezintă decupajul interior pe geosfere, elemente, procese și

fenomene componente ale mediului geografic.
Decupajul pe geosfere a reprezentat un moment clasic al evoluției geografiei. Geosferele
naturale (atmosferă, hidrosferă, reliefosferă, biosferă și pedosferă) au fost studiate ca entități
geografice coerente și individualizate, iar fiecare geosferă face în amănunt obiectul unor discipline
speciale și al altor științe. În sens clasic, reflectarea decupajului pe geosfere își găsește o bună
expresie în lucrarea „Terra”, de Simion Mehedinți. Geosfera socio-umană (denumită antroposferă) a
reunit toate preocupările geografiei umane.
În interiorul oferit de cadrul fiecărei geosfere există un important număr de științe, discipline
și preocupări care și-au avut originea în geografie și reprezintă, frecvent, domenii interdisciplinare
sau discipline noi.
Decupajul pe elemente, procese și fenomene își găsește o expresie integratoare în abordarea
sistemelor teritoriale (fizice sau umane) și a unor realități funcționale vizibile, cum sunt:
geosistemul, mediile și tipurile de medii, peisajele.

c) A treia posibilitate o constituie sintetizarea preocupărilor pe cele două mari domenii

„clasice” ale geografiei, Geografie fizică și Geografie umană. Acest decupaj își are originea în
antichitate, prin Aristotel (Geografia fizică) și Herodot și Strabon (Geografia umană). Un timp s-a
considerat că există, de fapt, două geografii, care aparțin celor două mari grupe de științe: științe ale
naturii (Geografia fizică) și științe ale societății (Geografia umană). Realitatea teritorială având însă
un caracter integrat (atât cu fenomene naturale cât și umane) justifică construirea unui domeniu
științific integrat, Geografia.
În practica cercetărilor geografice se îmbină toate cele trei abordări și toate delimitările
calitative interioare.

(2) Sisteme, structuri și repartiția acestora

Științele și disciplinele științifice care studiază realitatea exterioară (fizica, chimia, biologia,
geologia, geografia, demografia, sociologia, istoria etc.) o analizează din perspectiva metodologiei și
a obiectului propriu.
Există anumite abordări cu un caracter complex și integrat. Acestea pot fi realizate la nivelul
științelor, dar considerăm că, în cazul geografiei fizice, există elemente de legitimitate
complementară. Această opinie pornește de la ideea că geografia fizică în sine are un caracter
integrat pentru științele naturii.
În sens originar, geografia a fost considerată o știință care se ocupa în principal de descrierea
și explicarea unor locuri diferite, cu proprietățile acestora. În prezent, geografia studiază sisteme,

23
structuri și interacțiuni la scări diferite (de la dimensiunea planetei, până la dimensiunea unui obiect
de talie mică).
Acestea reprezintă, în cazul geografiei fizice, realități identificabile, care pot fi descrise,
explicate și redate cartografic. Într-un mod foarte simplu, sistemele ar defini îndeosebi starea unui
anumit teritoriu la un moment dat, iar structurile presupun în plus o evoluție în timp. Distincția este
însă relativă, deoarece în terminologie nu există o delimitare clară rezultată în urma unor convenții
asumate.
În cazul sistemelor, pot exista:
- sisteme naturale (un bazin hidrografic, un biom etc.);
- sisteme socio-umane (o rețea urbană, legăturile economice);
- sisteme integrate, naturale și umane, care sunt regiunile geografice și unitățile
administrative.
Structurile au, în cazul geografiei fizice, semnificații care diferă de cele cu care ne-am
obișnuit în științele clasice (fizică, chimie, biologie). Astfel, prin structură se înțelege compoziția
interioară a unui anumit teritoriu, cu elementele sale semnificative și transformarea lor în timp.
De exemplu, termenii de structură a peisajului sau structura fizico-geografică semnifică o
abordare analitică a realității teritoriale investigate.

(3) Reprezentările cartografice și modele

Reprezentarea elementelor naturale și umane pe modele esențializează caracteristicile

acestei realități, redând îndeosebi elemente mai puțin vizibile, ca reflectare a interacțiunii dintre
elementele, procesele și fenomenele componente. Modelele sunt rezultate din analiza realității
înconjurătoare, prezentând însă acele componente semnificative care pot să fie evidențiate cel mai
bine în acest fel.
Harta trebuie să-și păstreze însă elementele sale invariante de bază, indiferent de spațiul de
utilizare: scara de proporție, legenda cu semne convenționale, elementele de orientare, titlul și
denumirile interioare. Aceste elemente sunt păstrate și foarte mult diversificate în cazul hărților
fizico - geografice, dar au forme simplificate (în manuale) în cazul utilizării pentru reprezentare
altor fenomene.
Harta în sine nu rezolvă și problema interpretării ei. Se consideră că, între hartă și
modalitatea specifică geografiei de percepere a realității, există o anumită legătură, care facilitează
un mod specific de a vedea lucrurile și implicit realitatea înconjurătoare în întregul ei.
Sub raport școlar, harta constituie o parte semnificativă a geografiei, iar învățarea acestei
discipline școlare nu se poate face în afara suportului cartografic.
În ultimii ani se poate observa o diversificare foarte mare a modalităților de reprezentare
cartografică a realității înconjurătoare.
Reprezentările grafice, asemănător schițelor și desenelor, simplifică și esențializează
realitatea înconjurătoare. Ele încorporează informații de natură statistică, fiind utilizate în discipline
și preocupări științifice foarte diferite.
Există mai multe tipuri de reprezentări grafice, cum ar fi:
- diagramele (diagrame în coloane, în benzi, sub formă de linii, sub forma diferitelor figuri
geometrice);
- histogramele (care sunt diagrame în coloane, cu o destinație predominant referitoare la
fenomene hidrografice, de populație sau de climă);
- cartodiagramele (care sunt reprezentări grafice suprapuse unui suport cartografic);
- modelele grafice (în care sunt reprezentate esențializat legături și interacțiuni între
elemente și fenomene); modelele grafice pot și avea și o anumită componentă calitativă;
- blocdiagrama (care este o metodă utilizată larg în geografia fizică și în geologie, redă
spațiul și în dimensiunea sa verticală).

24
 (4) Metode de observare, analiză și interpretare

Metodele de observare și analiză au un caracter transdisciplinar, deoarece se pot aplica în

orice situație cu un caracter investigativ. Diferă foarte mult însă profunzimea activității de observare
și de analiză, în funcție de dimensiunile fenomenelor și de caracteristicile instrumentelor de analiză.
Metodele de interpretare au comun între ele doar bazarea lor pe anumite date de observare și
analiză. Interpretarea diferă foarte mult în funcție de nivelul cunoașterii științifice. Interpretarea
reflectă, dincolo de observare și analiză, o anumită modalitate de raportare a faptelor la o
construcție teoretică anterioară.
Observarea reprezintă o metodă elementară de cercetare, care se exercită asupra obiectelor
reale, a imaginilor acestora sau a unor modele. Observarea directă reprezintă principala sursă de
cunoaștere a realității înconjurătoare.
Pot exista mai multe forme de observare a realității. Acestea pot fi:
- observarea liberă, prin care observatorul nu urmărește un anumit lucru, ci doar perceperea
generală a fenomenului observat; ea are un caracter relativ indiferent și devine eficientă în măsura
în care în urma acestei observări libere, este identificat un element de noutate;
- observarea cvasidirijată are ca obiect cercetarea unui anumit element scos din context sau
un anumit aspect al realității; pe baza ei, acea parte observată cu prioritate are o semnificație mai
mare pentru observator și permite identificarea unor elemente supuse cercetării;
- observarea dirijată (cu un pronunțat caracter algoritmic), presupune fragmentarea realității
în părți componente, asamblarea lor ulterioară, identificarea unor legături presupuse și pătrunderea
analitică într-un spațiu cu o profunzime mai mare decât cel care este aparent la prima vedere.
Aceste metode presupun identificarea unui element supus unei atenții suplimentare. Analiza
se poate realiza pe elemente reale, dar și pe imagini ale acestora sau pe modele. Aceasta presupune,
de asemenea, un anumit interval de timp în care să se urmărească transformările diferiților
parametri.

Precizări:

(1) Conținuturile de mai sus (factuale și metodologice) reprezintă doar exemple referitoare la
geografia generală. În „Elemente de epistemologia geografiei” (2014) există o prezentare
mai amplă a principalelor domenii, a sistemului axiologic, paradigmelor etc., care subliniază
importanța deosebită a geografiei ca domeniu științific și educațional.
(2) Dimensiunea terminologică a geografiei generale este foarte extinsă; ea cuprinde concepte
generale, termeni generali, terminologie specifică și denumiri.
(3) Conținuturile geografiei generale pot reprezenta o tentație de enciclopedizare a discursului
explicativ; acest lucru ar duce geografia spre o dimensiune enciclopedică și descriptivă, ceea
ce reprezintă o abordare limitativă.

25
 IV. Proiectarea instruirii în clasele V – VIII în contextul noilor programe

În raport cu modelele anterioare de proiectare, promovate de ghidurile metodologice de

aplicare a curriculumului școlar din perioada 2000 – 2001 (apărute sub egida MEN sau derivate din
acestea), proiectarea instruirii bazate pe noile programe (2017) presupune reconsiderarea mai
multor elemente.
Elementele teoretice ale proiectării în contextul competențelor sunt prezentate în diferite
lucrări recente, îndeosebi în: Instruirea centrată pe competențe (Mândruț, O., Catană, Luminița,
Mândruț, Marilena, 2012), Didactica formării competențelor (Ardelean, A., Mândruț, O., coord.,
2012), Didactică și Curriculum – elemente inovative actuale (coord. Mândruț, O., 2014),
Didactica geografiei (Mândruț, O., Dan, Steluța, 2014) și Geografie – curriculum școlar (2015).
Existența unui referențial reprezentat de competențele generale și specifice din noile
programe școlare influențează modul de abordare al planificării și proiectării prin impunerea unor
abordări care presupun:
 Construirea unei macroproiectări a instruirii pe întregul parcurs școlar (proiectarea
„verticală”) în care acționează domeniile de competențe generale, deoarece „formarea acestora
se realizează în timp”; aceasta este sintetizată într-un organizator grafic pentru un anumit parcurs
de învățare care are, prin programă, aceleași competențe generale asumate (clasele V – VIII, IX – X
și XI – XII); aici trebuie să fie reflectată poziția principalelor unități de învățare (sau „module”).
 Modelul proiectării anuale (redat într-o formă nouă și intuitivă).
 Proiectarea modelului general al unei unități de învățare, apoi a unităților de învățare
concrete (M1 ... Mn) și a modulelor de sinteză și evaluare (m1, m2,... mn).

Proiectarea globală (verticală, multianuală) are în vedere realizarea competențelor

generale vizate pe întregul parcurs al învățării geografiei.
Proiectarea multianuală poate fi reprezentată printr-o succesiune a unităților de învățare
(denumite, provizoriu, „module”), cu ajutorul unui organizator grafic.
Proiectarea multianuală asigură „foaia de parcurs” a succesiunii secvențelor din curriculum
școlar pentru fiecare nivel de studiu și clasă.
Deoarece logica instruirii presupune o disjuncție între elementele obligatorii și activitățile
„opționale”, poate fi imaginat și un sistem de unități de învățare („module”) cu un anumit caracter
transversal (Mt) sau diferențiat.
Unitățile de testare inițială m0 au funcție diagnostică (indicând într-un mod global modul de
realizare a finalităților anterioare); acestea au un rol bine individualizat la începuturile claselor V,
VII, IX; XI și o importanță diminuată în celelalte clase (unde performanțele colective și individuale
ale elevilor sunt cunoscute mai bine de profesori).
Unitățile de învățare M1, ... Mn , numite și „module” tematice, au un pronunțat caracter de
instruire, cu o tematică bine precizată și, eventual, un titlu relevant. Fiecare dintre aceste module își
asumă un grup coerent de competențe specifice din programa școlară.
Deși au un caracter predominant de „instruire”, în interiorul lor pot exista secvențe diverse:
aplicații, evaluări, extinderi etc. Acestea se desfășoară, în medie, în 4 - 8 ore succesive și sunt
finalizate prin evaluarea competențelor specifice asumate. Numărul de unități tematice este
dependent de numărul de ore al fiecărei discipline, de specificul disciplinar al proiectării, precum și
de structura anului școlar.
Secvențele predominant de sinteză și evaluare pentru semestrul I – m 1 permit evaluarea
competențelor urmărite în acest interval de timp și nu depășesc 1 – 2 ore. Cele notate cu m 2 – sunt
de același tip, cu resurse de timp similare, aplicabile la sfârșitul semestrului II. Modulele m3 – sunt
secvențe de sinteză (pentru întregul an școlar) și de evaluare finală, care conțin teste
comprehensive (pentru toate competențele urmărite pe parcursul anului școlar), cu ajutorul cărora se
realizează evaluarea finală a elevilor.

26
 Conceptul de „modul” este utilizat aici într-un sens diferit de cel din „Coordonate ale unui
nou cadru de referință al Curriculumului Național” (coord. D. Potolea, Steliana Toma, Anca Borzea,
CNEE – EDP, 2012), dar mai apropiat de cel utilizat în anii 1998 și 2000 (din ghidurile
metodologice de geografie pentru profesori, pentru clasele VI și VIII) și în anul 2014 în Didactica
geografiei).

Proiectare multianuală
Nivelul de studiu (formal) Clasa Unități de învățare
Nivelul 2 (clasele V – VI) V m0 M1 M2 M3 m1 M4 M 5 M 6 m2 Mt
VI m0 M1 M2 M3 m1 M4 M 5 M 6 m2 (m3) Mt
Nivelul 3 (clasele VII – VIII) VII m0 M1 M2 M3 m1 M4 M 7 M 8 m2 Mt
VIII m0 M1 M2 M3 M4 M5 m1 M6 M 8 M 9 M9 m2 m3 Mt
Nivelul 4 (clasele IX – X) IX m0 M1 M2 M3 m1 M4 M 5 M 6 m2 m3 Mt
X m0 M1 M2 M3 m1 M4 M 5 M 6 m2 (m3) Mt
Nivelul 5 (clasele XI – XII) XI m0 M1 M2 M3 m1 M4 M 5 M 6 m2 m3 Mt
XII m0 M1 M2 M3 m1 M4 M 5 M 6 m2 (m3) Mt

Simbolurile utilizate în tabel au următoarele semnificații:

- m0 – unitate de testare inițială¸
- m1 – unitate de sinteză și de evaluare, la sfârșitul primului semestru,
- m2 unitate de sinteză și de evaluare, la sfârșitul celui de al doilea semestru; la
anumite clase (VI, VIII, X, XII) pot fi realizate secvențe de sinteză și evaluare (m3),
pentru evaluarea nivelului respectiv (2, 3, 4 sau 5).
- Simbolurile M1 M2 M3 etc. reprezintă unități de învățare; numărul lor este
orientativ.

Pentru a avea o imagine asupra trecerii de la proiectarea multianuală, la proiectarea anuală,

redăm mai jos, pe baza programelor actuale în vigoare (aprobate în anul 2017), marile diviziuni
interioare (unități de instruire), denumite alternativ „module” (notate cu M 1 – Mn), predominant de
instruire, pentru fiecare clasă.
Asociat acestora și independent ca poziție în timp, au fost imaginate module (unități de
învățare) „transversale”.
Acestea sunt notate provizoriu prin Mt. Sunt plasate grafic după ultimul modul de instruire
(de exemplu M6), dar pot fi realizate și în alte momente ale anului școlar.
Structura generală a anului școlar permite însă „concentrarea” învățării până la vacanța
intrasemestrială din semestrul II, după acest moment fiind posibilă introducerea unui „modul” de tip
„transversal” (Mt).
În tabelul de mai jos sunt menționate denumirile posibile ale unor „module/unități
transversale” (Mt), care au un caracter orientativ și sunt doar exemplificări posibile.
În realizarea instruirii se poate opta pentru un anumit „modul transversal” (nu pentru toate),
sau pot fi imaginate alte structuri similare mai potrivite.
Rolul acestor unități („module „transversale”) este de a asigura o coerență cu elemente
supradisciplinare procesului de instruire (chiar dacă, deocamdată, prin denumirile ofertate/propuse,
par mai mult sinteze disciplinare ale geografiei).

27
 Clase Unități de învățare Unități „transversale” (Mt)
Clasa a V-a M1 Terra – o planetă a Universului
M2 Terra – o planetă în mișcare  Cunoașterea Terrei ca
M3 Geosferele Terrei și Litosfera planetă
M4 Atmosfera
M5 Hidrosfera  Ecosisteme și peisaje
M6 Biosfera și solurile. Zonele naturale
Clasa a VI-a M1 Cunoașterea lumii în care trăim
M2 Antroposfera (1). Populație și așezări  Spații cu civilizații istorice
M3 Antroposfera (2). Activități economice  Rolul elementelor naturale
M4 Europa – elemente de geografie generală în istoria Europei
M5 Europa – regiuni și țări
M6 Europa în lume
Clasa a VII-a M1 Asia – prezentare generală  Europa și continentele
M2 Asia – regiuni și țări extraeuropene: comparații
M3 Africa – specificul geografic și legături
M4 America – prezentare generală
M5 Oceania, Australia, Antarctica  Oceanele și Oceanosfera
M6 Elemente de geografia mediului
Clasa a VIII-a M1 Poziția geografică
M2 Relieful: Carpații  România și țările vecine
M3 Relieful: Podișuri și câmpii (elemente complementare)
M4 Clima și hidrografia, vegetația
M5 Populație și așezări  Elemente de similitudine
M6 Economie ale României cu alte state
M7 Regiuni geografice
M8 Mediul înconjurător

Abordarea de mai sus reprezintă un instrument obligatoriu pentru a proiecta instruirea

multianuală (V – VIII); în acest fel se poate urmări traseul educațional propus de geografia școlară:
de unde pleacă (clasa a V-a, M1, ….M6), ce momente parcurge și unde ajunge. Traseul „scurt”, doar
pentru gimnaziu și programele noi (2017) cuprinde clasele V – VIII.

Proiectarea (planificarea) anuală este realizată la nivelul unui an școlar; „modelul anual”
de proiectare trebuie să sintetizeze reperele semnificative de învățare, într-o formă generalizată și
intuitivă. Modelul de proiectare anuală cuprinde elementele invariante, supraordonate unităților de
învățare și comune mai multor discipline școlare. Elementele unificatoare pentru orice proiectare
anuală și pentru orice disciplină reprezintă:
 elemente presupuse de domeniile experiențiale de curriculum intenționat;
 aplicațiile posibile la alte discipline, domenii sau structuri supradisciplinare, semnalate
prin anumite tipuri predominante de activități disciplinare;
 referențialul inițial de raportare (curriculum oficial, experiențele anterioare ale
elevilor, curriculum intenționat); acesta este redat în partea superioară (ca „intrări”);
 rezultatele învățării; acestea sunt redate în partea inferioară (ca „rezultate”);
 pot fi trecute (pe clase și situații concrete) denumirea modulelor de instruire (M),
extrase din lista de mai sus (sau altele, construite de profesori)

28
 V. Proiectarea și realizarea instruirii la clasa a V-a

(1) Proiectarea anuală la clasa a V-a

Unitatea de învățare Competențe Conținuturi Nr. Săptă- Evaluare

specifice vizate de mâna
ore
Recapitulare (III – IV) și test inițial T0
(1) TERRA – O 1.1. Universul și Sistemul Solar – T1
PLANETĂ A 1.2. aspecte generale 5 1–5
UNIVERSULUI 3.1. Terra – o planetă a Sistemului Solar
(M1) 3.2. Aplicație practică: o călătorie
3.3. virtuală în Univers
Recapitulare și evaluare
Globul geografic și harta.
(2) TERRA – O 1.1. Coordonate geografice
PLANETĂ ÎN 2.1. Mișcările Pământului și
MIȘCARE 2.2. consecințele lor 5 6 – 10
(M2) 2.3. Orientarea în spațiul terestru
3.1. Aplicații practice: Orizontul local
4.3. Recapitulare și evaluare T2
Geosferele Terrei
(3) TERRA – O 1.1. Litosfera – caracteristici generale și
PLANETĂ ÎN 1.2. importanță
TRANSFORMARE 3.1. Structura internă a Terrei 5 11 – 15
3.3. Relieful: continente și bazine
Geosferele Terrei și 4.1. oceanice
Litosfera (M3) 4.3. Forme majore de relief
Vacanță intrasemestrială
Vulcanii ș cutremurele
Geosferele Terrei și 1.1. Aplicații practice. Relieful
Litosfera 1.2. orizontului local. Reguli de 3 16 – 18
(M3) 3.1. comportare și măsuri de protecție în
3.3. cazul producerii de fenomene și
4.1. procese în orizontul local
4.3. Recapitulare și evaluare T3
Vacanță intersemestrială
(4) ATMOSFERA 1.1. Caracteristici generale și importanță
(M4) 1.2. Elemente și fenomene
3.1. meteorologice
3.2. Vremea și clima
4.1. Zonele climatice ale Terrei.
4.3. Influența climei asupra geosferelor
Aplicații practice: Clima, vremea și 5 19 – 23
activitatea umană în orizontul local.
Modalități de avertizare, reguli de
comportare și măsuri de protecție
Recapitulare și evaluare T4
Vacanță intrasemestrială

29
Unitatea de învățare Competențe Conținuturi Nr. de Săptă- Evaluare
specifice ore mâna
vizate
1.1. Caracteristici generale și importanță
(5) HIDROSFERA 1.2. Oceanul Planetar – componente și
(M5) 3.1. localizare. Dinamice apelor oceanice
4.1. Apele continentale 5 24 – 28
4.2. Ghețarii
Aplicații practice: Apele din orizontul
local. Resurse de apă potabilă
Recapitulare și evaluare T5
1.1. Caracteristici generale și importanță
(6) BIOSFERA ȘI 3.3. Plantele și animalele – repartiția lor
SOLURILE 4.1. geografică 6 29 – 34
ZONELE 4.2. Solul – resursa vieții
NATURALE ALE 4.3. Aplicație practică
TERREI Recapitulare și evaluare T6
(M6) Diversitatea peisajelor terestre naturale
Recapitulare și evaluare finală Tf

Planificarea anuală are la bază programa școlară de geografie pentru clasa a V-a (2017),
structura anului școlar 2018 – 2019 și metodologia proiectării și organizării instruirii promovată de
ghidurile metodologice de curriculum și didactică. Numărul de ore are o valoare orientativă. De
asemenea, intervalul de săptămâni din structura anului școlar. Rubrica de evaluare consemnează
testările sugerate (T0: test inițial, T1 – T7: teste secvențiale, Tf: test final).
Poziția unităților de învățare (M1,…M6) și denumirile acestora sunt în conformitate cu
proiectarea multianuală pentru învățământul gimnazial (redată în ghidul metodologic pentru clasa a
V-a, postat pentru anul școlar anterior).

Precizări:
 Proiectarea anuală prezentată mai sus (1) are la bază modelul clasic propus de ghidurile
metodologice inițiale (1999, 2001).
 Modelul sintetic (2) permite urmărirea poziției fiecărei „lecții” (m1, …m34).
 Modelul contextualizat (3) are în vedere încadrarea geografiei pentru clasa a VI-a în contextul ei
interdisciplinar: competențe, domenii experiențiale, alte discipline școlare de același nivel,
activități complementare.
 Proiectarea unităților de învățare (4) reprezintă modul în care o unitate de învățare poate fi
descompusă în unități mai mici („lecții”).

30
 (2) Planificarea anuală și a unităților de învățare: model sintetic

Unitatea de învățare C.S. Simbol Unități elementare de învățare Testare

(simbol, denumire, număr de ore, săpt.) Denumire
(M1) TERRA – O PLANETĂ A 1.1. Recapitulare și test inițial T0
UNIVERSULUI 1.2. m1 Universul
(5 ore) 3.1. m2 Sistemul Solar
3.2. m3 Terra ca planetă (formă, dimensiuni) T1
(săpt. 1 – 5) 3.3. m4 Aplicație practică: Călătorie virtuală
m5 în Univers
Recapitulare și evaluare
(M2) TERRA – O PLANETĂ ÎN 1.1. m6 Globul și harta. Coordonate
MIȘCARE 2.1. m7 geografice
(5 ore) 2.2. m8 Mișcările Pământului
2.3. m9 Consecințele mișcărilor Terrei
(săpt. 6 – 10) 3.1. m10 Orientarea în spațiul terestru
4.3. m11 Aplicații practice. Orizontul local
Recapitulare și evaluare T2
(M3) TERRA – O PLANETĂ ÎN 1.1. m12 Geosferele Terrei
TRANSFORMARE: 1.2. m13 Litosfera – caractere generale
GEOSFERELE TERREI ȘI 3.1. m14 Structura internă a Terrei
LITOSFERA 3.3. m15 Relieful: continente și bazine oceanice
(8 ore) 4.1. m16 Forme majore de relief
4.3. m17 Vulcanii și cutremurele
(săpt. 11 – 18) m18 Aplicații practice. Relieful orizontului
m19 local
Recapitulare și evaluare T3
(M4) ATMOSFERA 1.1. m20 Atmosfera – caracteristici generale
(5 ore) 1.2. m21 Elemente și fenomene meteorologice
3.1. m22 Vremea și clima
(săpt. 19 – 23) 3.2. m23 Zonele climatice
4.1. m24 Influența climei asupra geosferelor
4.3. m25 Aplicații practice. Clima și vremea în
m26 orizontul local
Recapitulare și evaluare T4
(M5) HIDROSFERA 1.1. m27 Caracteristici generale
(5 ore) 1.2. m28 Oceanul Planetar. Dinamica apelor
3.1. m29 oceanice
(săpt. 24 – 28) 4.1. m30 Apele continentale. Ghețarii
4.2. m31 Aplicații practice. Apele din orizontul
local
Recapitulare și evaluare T5
(M6) BIOSFERA ȘI SOLURILE. 1.1. m32 Biosfera – caracteristici generale
ZONELE NATURALE ALE 3.3. m33 Plantele și animalele – repartiția lor
TERREI 4.1. m34 geografică
(6 ore) 4.2. m35 Solul – resursă a vieții
4.3. Aplicație practică T6
(săpt. 31 – 34) Zonele naturale. Diversitatea T7
peisajelor Tfinal
Recapitulare și evaluare

31
 (3) Modelul contextualizat

Elementele de referință (anterioare învățării)

Domenii Curriculum Curriculum Evaluarea Așteptări Aplicații la Activități
experiențiale intenționat școlar inițială și dezirabile alte complementare
(Competențe oficial experiențele discipline /
specifice) elevilor domenii
Modulele de instruire și evaluare pe
parcursul unui an
(Curriculum școlar aplicat)
Comunicare 1.1. Limbă și Activități de
în limba m0 – Test iniţial literatură învățare
maternă similare
Comunicare 1.2. Limbi Activități de
M1 – Terra – o planetă a Universului
în limbi străine învățare
străine diferențiate
3.1. M2 – Terra – o planetă în mişcare
Competențe Matematică Aplicări în
matematice situații noi
3.2. M3 – Geosferele Terrei şi Litosfera
Competențe Științe ale Activități de
de bază în naturii investigație
științe și 2.1. m1 – Test (M1 – M3)
tehnologii

Competența M4 – Atmosfera Istorie Extinderi

digitală 1.1. Științe
sociale
Competențe M5 – Hidrosfera Geografie Probleme
3.3.
sociale și deschise
civice
A învăța să M6 – Biosfera şi solurile. Zonele naturale TIC, Sugestii de
înveți 4.1. informatică lectură
, tehnologii
4.2.
M7 – Activitate transversală sau diferenţiată
Competențe Alte activități
economice 4.3. Arte
m2 – Test (M4 – M7) Aplicații
Dimensiunea 1.1. Consiliere trans-
culturală disciplinare
1.2. Religie
m 3 – Test final (Geografie fizică)
Aplicații în
4.3. situații de
viață
Rezultate ale învățării
Aprecieri Evaluarea Elemente Evaluare
empirice secvențială Evaluarea sumativă ale comple-
progresului mentară
școlar

32
 (4) Proiectarea unităților de învățare (clasa a V-a)

Unitățile de învățare, în accepțiunea de mai jos, reprezintă structuri care diferă de cele de
până acum prin succesiunea secvențelor și alte elemente complementare (timp, metode etc.). Acest
model seamănă cu o structură de tip „modul” (fără a fi, însă, propriu-zis așa ceva) și presupune o
anumită formalizare a componentelor redate prin abrevieri, pentru a diminua informația scrisă și
pentru a oferi o imagine globală asupra tuturor componentelor.

Model teoretic al succesiunii secvențelor (situațiilor) de învățare pe parcursul unei

unități de învățare: „Terra – o planetă a Universului” (clasa a V-a)

Curriculum intenţionat
Resurse
C.S. Conţinuturi
Secvenţa de evaluare iniţială Met. Mijl. Timp

Universul
S1
1.1.

Terra în Univers S2

1.2.
Sistemul Solar S3

3.1. Terra ca planetă S4

Soare, planete,
Activitate Activitate Activitate
3.2. Lună
diferenţiată diferenţiată diferenţiată
AD1 AD2 AD3

Aplicaţii practice
3.3. S5

Extinderi
Succesiunile de situaţii se pot repeta
4.2. (S6 – Sn)
Terra în Univers

Sinteză şi evaluare (E1)

Abrevieri:
C.S. – competențe specifice (preluate din curriculum școlar)
Conținuturi – conținuturi preluate din curriculum școlar sau adaptate
Met. – metode (1.1., …n)
Mijl. – mijloace de învățământ (1.1., …n)
S1 – Sn – situații (secvențe) de învățare (cu activități „elementare” interioare)
AD – activități diferențiate
E – secvențe de sinteză și evaluare

33
 Situațiile de învățare (S1¸…Sn) reprezintă structurile majore ale proiectării unor diviziuni
precise ale unităților de învățare. Aceste situații pot cuprinde mai multe tipuri de activități și au o
anumită coerență rezultată din conținutul tematic al învățării.
Situațiilor de învățare (S1, …Sn) li se asociază anumite resurse ipotetice de timp stabilite de
profesor (5’, 10’, 15’ etc.), care ulterior pot fi mărite sau micșorate. Segmentarea pe ore și „lecții”
fragmentează învățarea. Fiecare colectivitate (clasă) are posibilitatea de a învăța în ritm propriu.
Modelul anterior reprezintă doar un exemplu, analizabil și discutabil și nu o „rețetă”
preformată.
Activitățile de învățare pot fi semnalate și codificate printr-o notare specifică (a 1, a2 etc.).
Mai multe activități de învățare formează împreună o secvență (sau situație).

Redăm în continuare (VI) modele de proiectare a primelor două unități de învățare și a

„lecțiilor” lor componente.

34
 VI. Modele de proiectare a unităților elementare („lecții”) la clasa a V-a

Unitatea de învățare (1): Terra – o planetă a Universului (M1)

Unitatea elementară („Lecție”): Universul (m1)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.2., 3.1., 3.2., alte competențe: 3.3., 4.1., 4.2.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la alcătuirea și organizarea Universului
- precizarea unor constatări referitoare la Terra și Sistemul Solar ca părți ale Universului
- aprecieri referitoare la posibilitățile cunoașterii Universului
- identificarea unor corpuri cosmice pe bolta cerească
- identificarea unor modificări vizibile ale corpurilor cosmice
- orientarea cu ajutorul Stelei Polare
- utilizarea terminologiei noi și consolidate

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități), de la Științe (cls. III – IV)
- caracteristicile generale ale corpurilor (formă, culoare, dimensiuni)
- enumerarea unor corpuri care formează Sistemul Solar și Universul
- poziția planetei în Cosmos
- explicarea semnificației principalilor termeni învățați anterior

Resurse educaționale (metode, mijloace)

a) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
b) imagini, scheme, manual, site-uri internet; planetariu

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)
 Terra este o planetă a Sistemului Solar
 Sistemul Solar aparține galaxiei noastre (Calea Lactee).
 Galaxia noastră, alte galaxii și corpuri cosmice formează împreună Universul.
 Galaxiile sunt formate dintr-un număr foarte mare de stele.
 Universul este foarte întins, aproape fără sfârșit (infinit).
 Pe bolta cerească se pot observa grupări de puncte luminoase (stele, galaxii), formând
împreună constelații.
 Stelele constelațiilor se află situate la distanțe diferite față de planeta noastră
 Universul se află în expansiune
 Modificarea aspectului bolții cerești (în 24 ore) este rezultatul rotației Terrei

35
 Explicare
 Terra, planeta noastră, face parte din Sistemul
Solar
 Sistemul Solar face parte din Univers.
 Terra este deci o parte a Universului, chiar
dacă are dimensiuni mici.
 Pe cer observăm multe puncte luminoase,
strălucitoare, formând împreună asocieri
denumite constelații.
 Toate punctele alcătuiesc în mod aparent o
„boltă” (bolta cerească).
 Ele par a fi situate la distanțe egale față de cel
care le privește.
 Poziția stelelor se modifică în cursul nopții;
acestea se rotesc aparent în jurul unui punct
fix, care este Steaua Polară.
 În realitate este un efect al mișcării de rotație
a Pământului.
 Punctele luminoase fixe sunt stele.
 Există și câteva puncte în mișcare (planete și
sateliții lor).
 Universul este foarte întins, aproape nesfârșit
(aserțiune nedemonstrabilă pentru acest
nivel).
Demonstrare
Sistemul Solar: imagine statică (Soare, planete,
inclusiv Terra)
Galaxia noastră cu stele (una este Soarele)
Comparație între imaginea galaxiei și a Terrei
Imaginea bolții cerești, noaptea
Denumiri de constelații (selectiv)
Imagine din planetariu
Bolta cerească: discuție asupra pozițiilor reale și
aparente ale stelelor
Imagine cu bolta cerească în rotație (în jurul
Stelei Polare)
Experiment: glob – observator
Explicație (trebuie mult timp pentru a observa
acest lucru)
Imagine cu bolta cerească și un punct luminos,
mai mare (Venus sau Marte)
Imaginea Universului

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise (manual, caiet, texte)

 Analiza imaginilor din manual: explorare dirijată
 Descrierea altor imagini: descriere liberă sau dirijată
 Lectura și înțelegerea explicațiilor: analiza unui text ofertat
 Elaborarea răspunsurilor: discuții exploratorii asupra răspunsurilor
 Rezolvarea sarcinilor din „Caiet”: notarea răspunsurilor pe „Caiet”
 Analiza unor texte complementare
 Alte activități complementare: vizită la Planetariu (de ex: Planetariul de la Constanța) sau
Planetariu mic (de tip jucărie)

Experimente / activități practice

(a) Utilizăm un glob geografic și o pagină de hârtie; pe această pagină desenăm câteva puncte,
considerate stele și planete situate pe bolta cerească.
 Rotim pagina în jurul globului, păstrând punctele desenate spre acesta. Globul rămâne fix.
 Rotim globul în jurul propriei axe, pagina (cu puncte desenate) rămânând fixă.
Explicați:
- ce observăm în fiecare caz în parte.
- care este mișcarea reală a paginii de hârtie (bolta cerească) și a globului.

(b) Utilizăm un balon pe care desenăm câteva puncte. Umflăm apoi balonul.
Explicați ce se observă.

36
Exerciții, întrebări și aplicații
- Cum credeți că pot fi deosebite pe bolta cerească planetele de stele?
- Precizați, din cele învățate până acum (în clasele III – IV, la Științe ale naturii și Geografie) ce alte
corpuri cosmice există în Univers.
- Explicați de ce telescoapele sunt amplasate în regiuni montane înalte ale planetei.
- Ce avantaje există prin observarea corpurilor cosmice cu ajutorul aparatelor montate pe stații
interplanetare.

Extinderi și dezvoltări
 Cunoașterea Universului se poate realiza în mod direct sau indirect.
 În mod direct, acesta este observat și supravegheat cu ajutorul unor telescoape de mari
dimensiuni situate pe Terra și al unor telescoape speciale amplasate pe stațiile lansate în
spațiul cosmic.
 În mod indirect, Universul poate fi cunoscut pe baza prelucrării informațiilor venite din
spațiul cosmic: lumină, particule, unde radio (prin radiotelescoape) etc.

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificați un site care să cuprindă informații referitoare la Univers.
- Analizați mai multe imagini din Univers, din diferite surse. Precizați ce reprezintă fiecare.
A apărut la noi, relativ recent, un Manual de astronomie (Green, Jane A., Haynes, MAST, 2015,
traducere). Cuprinde informații actuale despre corpurile cosmice și instrumentele astronomice
principale.
- Revista „Terra magazin” cu imagini ale Universului.

(4) Elemente supradisciplinare

- compararea distanțelor pe planeta noastră (între 0 m și 40.000 km) și în Sistemul Solar (distanța
Pământ – Soare, Pământ – Lună), utilizând unități de măsură și operații matematice
- precizarea dimensiunilor comparative ale planetelor (aproximativ)
- precizarea originii istorice a unor denumiri din spațiul cosmic

B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Activitatea elevului Activitatea profesorului

 Discutarea unor imagini diferite (fotografii)
ale unor corpuri cosmice: stele, planete,
comete, sateliți, galaxii
 Analiza imaginii bolții cerești
 Precizarea termenilor noi
 Observarea liberă sau dirijată a unor corpuri
cosmice (Luna, Soarele) în cazul în care acest
lucru este posibil
 Discutarea caracteristicilor observate ale
corpurilor cosmice
 Identificarea unor caracteristici (formă,
culoare, mărime), a unor asemănări și
deosebiri
 Descrierea dirijată a unor corpuri cosmice,
utilizând fotografii
 Definirea de către elevi, în cuvinte proprii, a
termenilor utilizați (cunoscuți sau noi)
Se oferă un mode de descriere (luminozitate,
culoare, dimensiuni etc.)
Se oferă criterii de analiză
Se definesc termenii
Profesorul sugerează observarea independentă,
seara sau noaptea
Se aplică un model de analiză
Se aplică un model de comparare
Profesorul oferă un model de descriere, iar elevii
pot să-l utilizeze în alte situații
Profesorul verifică definițiile sau exprimările în
cuvinte proprii

37
 Analiza unui desen al Sistemului Solar, pentru Ofertarea planșei sau a desenului
pronunțarea denumirilor planetelor (eventual
în ambele direcții)
 Efectuarea unui experiment ilustrativ Profesorul desfășoară experimentul
(demonstrativ)
 Identificarea și notarea unor constatări Explicații suplimentare
 Notarea unor idei principale (3 – 5) referitoare Profesorul sugerează ideile principale (eventual
la Univers (Cosmos) le dictează)
 Identificarea poziției Stelei Polare și a Explicare sau discuție cu elevii
posibilității de orientare cu ajutorul acesteia
 Rezolvarea unor întrebări și exerciții (din Supravegherea activității
manual și caiet)
Succesiunea activităților poate fi realizată și în altă ordine.

(2) Evaluare și autoevaluare

 Realizați o listă de corpuri cosmice care alcătuiesc Universul.
 Prezentați oral câteva elemente despre fiecare corp cosmic.
 Realizați un text explicativ propriu cu ajutorul unor cuvinte cunoscute.
 Discutarea, sub coordonarea profesorului, a unor probleme cum ar fi:
- De ce nu se văd stelele ziua?
- De unde știm că Universul este în transformare?
- Pe baza căror criterii (caracteristici) pot fi descrise și clasificate corpurile cosmice?

38
Unitatea de învățare (1): Terra – o planetă a Universului (M1)
Unitatea elementară („Lecție”): Sistemul Solar (m2)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.2., 3.1., 3.2., alte competențe: 1.2., 3.3., 4.1., 4.2.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la alcătuirea și organizarea Sistemului Solar
- precizarea unor constatări referitoare la locul Pământului în Sistemul Solar
- aprecieri referitoare la posibilitățile cunoașterii Sistemului Solar
- identificarea unor corpuri cosmice din Sistemul Solar
- identificarea unor modificări vizibile ale acestora
- orientarea cu ajutorul poziției Soarelui

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități), de la Științe (cls. III – IV)
- caracteristicile generale ale corpurilor (formă, culoare, dimensiuni)
- enumerarea unor corpuri care formează Sistemul Solar
- poziția planetelor în Sistemul Solar

Resurse educaționale (metode, mijloace)

c) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
d) imagini (fotografii Soare, planete), scheme, manual, site-uri internet; imagini sau modulul
Sistemului Solar

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)

 Sistemul Solar are în centrul său Soarele.
 Soarele este o stea de mărime mijlocie.
 Soarele este un corp gazos, care emite energie și lumină. Soarele se rotește în jurul axei sale.
 În ordinea depărtării față de Soare, planetele sunt: Mercur, Venus, Pământul (Terra), Marte,
Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.
 Sistemul Solar are opt planete, dintre care patru asemănătoare între ele, solide (Mercur,
Venus, Pământ, Marte) și patru planete mai mari decât acestea, cu înveliș gazos (Jupiter,
Saturn, Uranus, Neptun).

Explicare
 Terra, planeta noastră, face parte din Sistemul
Solar
 În ordinea depărtării față de Soare, planetele sunt:
 Terra este o parte a Sistemului Solar.
 Pe cer observăm puncte luminoase, strălucitoare,
care se deplasează printre stele.
 Planetele se rotesc în jurul Soarelui.
 Planetele își schimbă poziția față de Pământ.
Demonstrare
Sistemul Solar: imagine statică (Soare, planete,
inclusiv Terra)
Se enumeră, în ordine
Imaginea planetelor Sistemului Solar
Imaginea bolții cerești, noaptea
Denumiri ale unor planete vizibile
Imaginea unui model de Sistem Solar
Bolta cerească: discuție asupra pozițiilor reale și
aparente ale planetelor figurate (Venus, Marte,
Jupiter)

39
 Poziția planetelor se modifică în cursul nopții.
 Modificarea este un efect al mișcării de rotație a
Pământului.
 Planetele au caracteristici diferite.
 Unele planete au sateliți.
 Luna, un satelit deosebit.
Imagine cu planete situate pe bolta cerească în
rotație (în jurul Stelei Polare)
Experiment: glob – observator
Analiza imaginii unor planete
Imagini cu sateliți ai planetelor
Imaginea Lunii, fazele Lunii etc.

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise (manual, caiet, texte)

 Analiza Sistemului Solar din manual: explorare dirijată
 Descrierea unor imagini ale Soarelui și planetelor: descriere liberă sau dirijată
 Înțelegerea explicațiilor: analiza unei imagini ofertate
 Elaborarea răspunsurilor: discuții exploratorii asupra răspunsurilor
 Rezolvarea sarcinilor din „Caiet”: notarea răspunsurilor pe „Caiet”

Exerciții și întrebări
 Ordonați planetele:
a) de la cea mai îndepărtată, la cea mai apropiată de Soare;
b) de la cea mai mică, la cea mai mare.
 Precizați caracteristicile planetelor care permit compararea între ele.
 Comparați planetele (după caracteristicile din tabel).

Experimente / activități practice

S-a presupus, un timp, că Soarele și planetele se rotesc în jurul Pământului. În realitate, planetele și
corpurile cosmice se rotesc în jurul Soarelui.
Precizați:
1. Cum poate fi explicată fiecare opinie dintre cele de mai sus?
2. Cum credeți că a fost demonstrată mișcarea reală?

Extinderi și dezvoltări
 Un timp (1930 – 2006) s-a considerat că există o planetă îndepărtată care a fost denumită
Pluto. Prin descoperirea altor corpuri cosmice asemănătoare, Pluto nu a mai fost considerată
planetă, ci un corp cosmic de dimensiuni mai mici.
 Atracția pe care o exercită fiecare planetă asupra corpurilor cosmice din jurul ei depinde
direct de masa acesteia (acest fenomen va fi studiat la Fizică în clasa a VI-a).

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificarea unui site care să cuprindă informații referitoare la planetele Sistemului Solar.
- Analiza mai multor imagini ale planetelor, din diferite surse.
În Manual de astronomie (Green, Jane A., Haynes, MAST, 2015, traducere) există informații
actuale și imagini despre corpurile cosmice din Sistemul Solar.
- Revista „Terra magazin” cu imagini din Sistemul Solar.

(4) Elemente supradisciplinare

- compararea distanțelor pe planeta noastră (între 0 m și 40.000 km) și în Sistemul Solar (distanța
Pământ – Soare, Pământ – Lună), utilizând unități de măsură și operații matematice
- precizarea dimensiunilor comparative ale planetelor (aproximativ)
- precizarea originii istorice a unor denumiri ale unor planete

40
B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Rezumat
 Planetele au anumite caracteristici (redate mai jos).

Planetele Distanța Masa (în Raza Perioada de Perioada de

Sistemului medie raport cu a medie rotație revoluție
Solar față Terrei) (Terra = 1) (zile) (1 an = 1)
de Soare
Mercur 0,4 0,05 0,4 3,6 0,2
Venus 0,7 0,81 0,9 10,0 0,6
Terra 1,0 1,0 1,0 1 1,0
Marte 1,5 0,1 0,5 1 1,9
Jupiter 5,2 320 11,2 0,4 12
Saturn 10 95 9,5 0,4 29
Uranus 19 14,5 4,0 0,8 84
Neptun 30 17 4,0 0,8 164
În acest tabel, considerăm că elementele legate de planeta noastră reprezintă câte o unitate, astfel:
- distanța medie față de Soare = 1
- masa = 1 (această caracteristică va fi studiată la Fizică, în clasa a VI-a)
- raza medie = 1
- durata mișcării de rotație = 1 (1 zi)
- durata mișcării de revoluție = 1 (1 an)
 Caracteristicile de mai sus permit compararea planetelor.
 Planetele se rotesc în jurul Soarelui.
 Saturn și Jupiter au adevărate „sisteme planetare” formate din sateliții acestora.
 În Sistemul Solar există și alte corpuri cosmice (comete, meteoriți, „planete” mici, de tip
Pluto etc.).

Aplicații: Analizați tabelul de mai jos.

Planeta Număr de Mărimea Masa Durata mișcării

Sateliți Razei (în km) (Terra = 1) de rotație (ore/zile)
Jupiter 67 71 500 320 10 ore
Saturn 62 60 000 95 10 ore
Uranus 27 26 000 14 18 ore
Neptun 14 25 000 12 19 ore
Pământul (Terra) 1 6 400 1 24 ore
Marte 2 3 400 0,1 24 ore
Venus - 6 000 0,8 243 zile
Mercur - 2 400 0,05 59 zile
(1) Realizați câte o scurtă prezentare a unei planete dintre cele menționate în tabel, prin raportarea
la caracteristicile planetei noastre.
(2) Prezentați colegilor voștri, în ora următoare, rezultatele la care ați ajuns.
(3) Comparați rezultatele între voi și identificați elemente și explicații comune sau care diferă.
(4) Discutați aceste rezultate și construiți un text explicativ, sub îndrumarea profesorului vostru.

(2) Evaluare și autoevaluare

41
  Utilizând datele din această lecție, cele două tabele, precum și alte date provenind din surse
diferite, realizați o caracterizare a unei planete, la alegere, sau a unui alt corp cosmic din
Univers.
Unitatea de învățare (1): Terra – o planetă a Universului (M1)
Unitatea elementară („Lecție”): Terra – o planetă a Sistemului solar (formă și dimensiuni) (m3)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.2., 3.1., 3.2., alte competențe: 1.1., 3.3., 4.1., 4.2.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la forma Pământului
- precizarea elementelor sferei și ale cercului
- identificarea posibilităților de trasare a unor linii imaginare
- definirea liniilor imaginare
- orientarea cu ajutorul liniilor imaginare (meridiane și paralele)
- utilizarea terminologiei noi și consolidate (meridian, Primul Meridian, coordonate geografice etc.)

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități), de la Științe și Geografie (cls. III – IV)
- caracteristicile generale ale corpurilor (forma)
- sfera și cercul
- linii pe o sferă
- calcule simple

Resurse educaționale (metode, mijloace)

e) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
f) imagini, scheme, manual, glob negru, glob geografic, planiglob

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)

 Planeta noastră, Terra, are o formă aproape sferică.
 Forma planetei noastre este asemănătoare cu cea a altor corpuri cosmice: Soare, alte stele
din Univers, planetele Sistemului Solar, Luna, sateliți ai planetelor.
 Sfera reprezintă un corp geometric cu care se aseamănă multe corpuri din Univers.
 Corpurilor cosmice de formă sferică se rotesc în jurul unei axe (reprezentând mișcarea lor de
rotație).
 Forma sferică a Pământului este confirmată de următoarele constatări:
- imaginea planetei văzută din sateliți sau din diferite nave cosmice;
- aspectul sferic al tuturor corpurilor cosmice asemănătoare;
- posibilitatea înconjurării Pământului (pe mare sau cu avionul);
- umbra Pământului lăsată pe Lună în timpul eclipselor.
 Principalele dimensiuni ale Pământului sunt raza medie a acestuia și lungimea cercului
denumit Ecuator.
 Planeta noastră are dimensiuni mijlocii față de alte planete.
 Pământul este însă puțin turtit, din cauza mișcării sale de rotație în jurul propriei axe.
 Suprafața planetei noastre (adică relieful acesteia) prezintă neregularități față de forma unui
corp sferic.

42
 Explicare
 Forma sferică a Terrei
 Alte corpuri sferice în Univers
 Mișcarea de rotație a sferei
 Elementele sferei
 Elementele cercului
 Linii imaginare: meridiane și paralele
 Corpuri care nu au formă sferică
 Consecințe ale formei Pământului
 Dimensiuni
 Compararea unor dimensiuni
Demonstrare
Demonstrarea formei: imagine a Terrei din
spațiul cosmic etc.
Imagini: stele, planete, sateliți
Experiment: un glob în rotație
Analiza corpului geometric denumit sferă
Analiza corpului geometric denumit cerc
Analiza unui glob negru
Imagini de corpuri nesferice (comete)
Experiment: iluminarea globului
Raza Terrei; comparație cu alte planete
Compararea dimensiunilor Terrei (rază,
lungimea Ecuatorului) cu dimensiuni din
orizontul local

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise (manual, caiet, texte)

 Analiza imaginilor din manual (p. 14): explorare dirijată
 Analiza sferei și a cercului (p. 15)
 Elaborarea răspunsurilor: discuții exploratorii asupra răspunsurilor
 Rezolvarea sarcinilor și notarea răspunsurilor pe „Caiet”
 Calcularea raportului dintre diferite distanțe

Experimente / activități practice

(1) Utilizăm un glob geografic, un glob negru și o lanternă.
Rotim globul și iluminăm cu lanterna suprafața acestuia.
Rotim lanterna și globul rămâne fix.
Explicați:
- ce observăm în fiecare caz în parte.
- care este consecința asupra iluminării globului?

(2) Aveți în vedere tabelul de mai jos.

Denumirea Ordin de Ordinul de Interval de

întinderii mărime creștere timp (ore)
Orizontul apropiat 400 m -
Orizontul local 4 km
Regiunea 40 km
Țara 400 km
Continent 4 000 km
Planetă (Ecuator) 40 000 km

 Precizați:
- de câte ori crește fiecare mărime folosită de la o întindere succesivă la alta?
- de câte ori scade mărimea de la planetă, la orizontul apropiat?
- presupunând că parcurgem 40 km în 10 ore, calculați în ce interval de timp poate fi
parcursă fiecare mărime?
 Notați în tabel datele la care ați ajuns.

43
Exerciții, întrebări și aplicații
 Comparați corpul geometric denumit sferă cu figura geometrică denumită cerc. Identificați
elemente comune și deosebiri.
 Denumiți corpuri din natură sau realizate de om asemănătoare unei sfere.
 Denumiți figuri asemănătoare cercului, pe care le observați în realitate.

Extinderi și dezvoltări

Forma sferică a Pământului permite trasarea unor linii imaginare pe suprafața sa: meridiane (între
cei doi poli) și paralele (față de Ecuator și între ele).
Totuși, există anumite diferențe între:
 Raza Pământului la Ecuator (6.378 km, denumită rază ecuatorială) și raza Pământului între
centrul său și poli (6.356 km, denumită rază polară).
 Lungimea reală a Ecuatorului (40.075 km) și lungimea unui cerc meridian (40.010 km).

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Comentați romanul „Călătorie în jurul pământului” de Jules Verne.

(4) Elemente supradisciplinare

- compararea distanțelor pe planeta noastră (între 0 m și 40.000 km) și în Sistemul Solar (distanța
Pământ – Soare, Pământ – Lună), utilizând unități de măsură și operații matematice
- precizarea dimensiunilor comparative ale planetelor (aproximativ)

B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Activitatea elevului Activitatea profesorului

 Analiza unor imagini diferite (fotografii) ale
unor corpuri cosmice: stele, planete, sateliți,
comete, galaxii, pentru identificarea formei
acestora
 Analiza Pământului ca sferă
 Analiza elementelor sferei și ale cercului
 Sunt enunțate și descrise constatările
referitoare la forma Pământului
 Analiza unui glob geografic
 Identificarea elementelor globului (formă,
înclinarea axei)
 Analiza componentelor sferei și ale cercului
 Analiza liniilor imaginare pe un glob
(meridiane, paralele)
 Notarea ideilor principale
Explică forma diferitelor corpuri cosmice
Se oferă criterii de analiză și imaginea Terrei
Explică sfera și cercul (p. 15 din manual)
Supraveghează activitatea elevilor și subliniază
constatările principale
Definește globul geografic și explică elementele
sale
Fixează aceste caracteristici
Oferă un model de descriere a sferei și a cercului
Explică modul în care sunt trasate aceste linii (la
acest nivel nu pot fi făcute alte precizări)
Sugerează sau dictează ideile principale

(2) Evaluare și autoevaluare

(1) Calculați: (a) Diametrul Pământului;

(b) Diferența dintre raza ecuatorială și raza polară.
(2) Identificați pe un glob: (a) Tropicele; (b) Cercurile Polare; (c) Meridianul opus Primului
Meridian.

44
Unitatea de învățare (1): Terra – o planetă a Universului (M1)
Aplicație practică: CĂLĂTORIE VIRTUALĂ ÎN UNIVERS (m4)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.2., 3.1., 3.2., alte competențe: 1.2., 3.3., 4.1., 4.2.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la organizarea Universului
- construirea unor răspunsuri alternative
- aprecieri referitoare la posibilitățile cunoașterii Universului
- parcurgerea unui demers investigativ nou

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități)

- caracteristicile generale ale corpurilor cosmice
- precizarea corpurilor care formează Sistemul Solar și Universul
- deplasarea în Cosmos

(2) Componente ale instruirii

Sugestii pentru elevi:

Grupați-vă câte 3 – 4 colegi pentru a răspunde la sarcinile de mai jos.
Pentru această activitate practică de analiză și investigație trebuie să utilizați:
- informațiile din lecțiile de până acum;
- date obținute cu ajutorul unor site-uri de internet;
- informații primite de la profesorul vostru.
Scrieți părerile și rezultatele la care ați ajuns pe o pagină separată.

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise (manual, caiet, texte)

 Analiza imaginilor din manual (pp. 16 – 17): explorare dirijată
 Descrierea altor imagini: descriere liberă sau dirijată
 Elaborarea răspunsurilor: discuții exploratorii asupra răspunsurilor
 Rezolvarea și notarea răspunsurilor pe „Caiet”
 Analiza unor texte complementare
 Alte activități complementare: lectura unor povestiri SF

Extinderi și dezvoltări
 Cunoașterea Universului se poate realiza cu ajutorul unor telescoape amplasate pe stațiile
lansate în spațiul cosmic.
 În mod indirect, Universul poate fi cunoscut pe baza prelucrării informațiilor venite din
spațiul cosmic: lumină, particule, unde radio (prin radiotelescoape) etc., precum și prin
deplasarea în spațiul cosmic.

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificați un site care să cuprindă informații referitoare la existența altor sisteme planetare și
planete.
- Analizați mai multe imagini din Univers, din diferite surse. Precizați ce reprezintă fiecare.

45
A apărut la noi, relativ recent, un Manual de astronomie (Green, Jane A., Haynes, MAST, 2015,
traducere). Cuprinde informații actuale despre corpurile cosmice din Univers. Această lucrare ajută
foarte mult înțelegerea actuală a Universului.
- Povestiri SF.

(4) Elemente supradisciplinare

- compararea distanțelor în spațiul cosmic
- precizarea unor repere de timp

B. DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII INDEPENDENTE

Text Întrebări
O navă cosmică automată (fără echipaj  De ce nava cosmică este fără echipaj?
omenesc) pornește într-o călătorie prin spațiul  Poate să supravegheze un „pilot automat”
cosmic. Nava are o mare independență drumul navei cosmice în Univers?
(autonomie) de zbor și este cea mai perfecționată  Ce înseamnă. „unde nu poate ajunge omul în
până în acest moment. Urmează să cerceteze mod direct”?
spații cosmice unde nu poate ajunge omul în
mod direct. Este dotată cu cele mai moderne
aparate de înregistrare și analiză a datelor. De
asemenea, cu mijloace de transmitere a datelor,
imaginilor și rezultatelor observațiilor spre
Pământ. Nava cosmică are o viteză deosebită,
fiind de o 1/5 dintr-o unitate astronomică pe zi
(o unitate astronomică este egală cu distanța
dintre Soare și Pământ, de 150 milioane km).
Văzută de pe Pământ, Luna prezintă o singură  Ce elemente pot fi văzute pe partea
față. Nava cosmică, trecând prin apropierea observabilă de pe Pământ?
Lunii, a analizat din nou și partea opusă  Prin comparație, ce se poate observa pe
Pământului, pe care oamenii nu o văd. Luna are cealaltă parte?
mai multe stații de observare amplasate pe  Din ce cauză credeți că Luna arată o singură
suprafața ei, care transmit în mod sistematic față spre Pământ?
informațiile corespunzătoare. Comentați, pe scurt, următoarea afirmație făcută
de Jules Verne: „Pe Lună, în prezent, nu există
oameni. În trecut, pe Lună au existat oameni”.
Marte se află situată față de Soare la o distanță Documentați-vă în surse diferite și explicați
1,5 ori distanța dintre Soare și Pământ (1,5 fiecare dintre aceste elemente observate:
unități astronomice). Din această cauză, Soarele  dimensiunile și înclinarea axei;
se vede mai mic și încălzește mai slab suprafața  litosfera (fără hidrosferă și atmosferă);
planetei. Nava cosmică a realizat fotografii noi  explicați modificările reliefului marțian.
asupra muntelui vulcanic Olympus Mons. Între
Pământ și Marte există mai multe lucruri
asemănătoare, cum ar fi: lungimea unei zile și
înclinarea axei.
Nava cosmică, trecând pe lângă Marte, a
observat:
- modificări ale nisipurilor pe suprafața planetei;
- modificarea urmelor unor foste râuri;
- stabilitatea reliefului acestui vulcan, stins.
Nava cosmică ajunge în apropierea planetei Încercați să răspundeți la următoarele întrebări:
Jupiter. Aceasta este cea mai mare planetă care - Cum se explică numărul mare de sateliți ai lui
are în jurul ei un număr mare de sateliți (67), Jupiter?

46
care formează aproape un „sistem solar”, - Cum se poate explica activitatea vulcanică de
considerând Jupiter centrul acestuia. Nava pe satelitul Io?
cosmică a constatat că energia emisă de Jupiter - Este Jupiter o stea?
este de două ori mai mare decât cea primită de la
Soare. Majoritatea sateliților sunt înghețați.
Satelitul Io este însă cald, emanând multă
energie din interior și având erupții vulcanice.
Nava cosmică a ieșit după 40 de zile din Încercați să explicați:
Sistemul Solar, deplasându-se în spațiul cosmic - De ce stelele asemănătoare Soarelui sunt cele
situat între diferite stele ale galaxiei noastre, cu o mai numeroase?
viteză mai mare, de o unitate astronomică pe zi. - Cum pot fi identificate planete care se rotesc în
Cu această ocazie, a observat și fotografiat jurul stelelor?
diferite tipuri de stele (stele roșii, foarte mari, - Care este distanța între Soare și marginea
stele galbene, stele albe, stele pitice). Dintre Sistemului Solar (exprimată în distanțe Soare -
acestea, cele care sunt apropiate ca mărime de Pământ)?
cea a Soarelui nostru, sunt cele mai stabile și Calculați: drumul parcurs de navă în 4 zile.
mai vechi în evoluția Universului.
Mergând în continuare spre centru Căii Lactee, Încercați să precizați:
nava cosmică a întâlnit alte stele de culoare roșie - Cum se explică această vârstă?
și de dimensiuni mai mari și. Ele sunt mai noi - De ce nu au planete în jurul lor?
decât stelele albe și galbene. Fiind foarte mari și - Cum se formează o „stea nouă” (novă)?
instabile, nu au decât foarte rar sateliți. În acest
zbor au fost identificate câteva mii de astfel de
stele, reprezentând 1/10 din totalul stelelor Căii
Lactee. Diametrul lor este echivalentul distanței
dintre Soare și Venus. Majoritatea acestor stele
au o vârstă foarte tânără. După o perioadă scurtă
de evoluție (la scara Universului) explodează și
se transformă în stele mai mici.
Novele de foarte mari dimensiuni se numesc - Descrieți ce observați în această imagine.
„supernove”. Astronomii chinezi au privit în - Cum credeți că va arăta peste încă 1.000 de
anul 1054 o stea asemănătoare celei din imagine. ani?
Aceasta, la un moment dat, a început să vibreze
și apoi a explodat. De atunci până în prezent, s-a
ajuns la aspectul actual.
Nava cosmică și-a îndreptat apoi atenția spre o - Cum comentați aceste constatări?
galaxie asemănătoare Căii Lactee, denumită, - Cum poate fi apreciat numărul de stele dintr-o
după constelația în care este amplasată, galaxie?
Andromeda. Aceasta are un număr de stele - Ce diferențe pot exista între cele 100.000 de
aproape egal cu cel din galaxia noastră și cu planete asemănătoare Terrei?
proporții asemănătoare pentru fiecare tip de stea. - Poate exista o planetă identică?
Știind că în galaxia noastră există aproximativ
150.000 de sisteme planetare asemănătoare
Sistemului Solar, dintre care 100.000 sunt în
jurul unor stele de mărimea Soarelui, precizați
ce posibilitate există de a întâlni o planetă
asemănătoare Pământului?
Investigând această galaxie, nava cosmică a
ajuns la următoarea cifră: 98.000 de planete
asemănătoare Pământului.

Ajungând la marginea Căii Lactee, nava cosmică Precizați dacă posibilitatea realizării unor

47
a fotografiat și înregistrat un număr de galaxii legături directe între civilizații tehnologice
mult mai mare decât stelele vizibile. Acest lucru (asemănătoare celei situate pe Pământ) este mai
arată că galaxiile, asemănătoare celor din mare sau mai mică în raport cu trecerea
imaginea alăturată, sunt o prezență generală în timpului?
Univers. Analizând 100 de galaxii, aparatura
navei cosmice a observat că în interiorul
acestora există tipuri asemănătoare de stele, iar
în cazul unor dimensiuni asemănătoare între ele,
galaxiile au numere comparabile de stele. Cea
mai importantă descoperire a reprezentat-o însă
constatarea că toate aceste galaxii vizibile se pot
înscrie într-o sferă de foarte mari dimensiuni.
Corelând aceste informații noi cu teorii mai
vechi elaborate de astrofizicieni pe Pământ, se
poate spune că Universul actual, care poate fi
considerat o sferă foarte mare, se află în creștere.

Prezentați colegilor voștri opiniile și rezultatele la care ați ajuns. Ascultați și părerile lor. Discutați
aceste păreri și încercați să formulați, pentru fiecare activitate, sub îndrumarea profesorului vostru,
rezultatul pe care îl considerați cel mai potrivit.

48
Unitatea de învățare (1): Terra – o planetă a Universului (M1)
Sinteză și evaluare (m5)

Competențe prevalente: 1.1., …..4.3.

Rezumat (Sinteză)
 Universul reprezintă totalitatea corpurilor cosmice cunoscute în acest moment (stele, galaxii,
planete, sateliți ai acestora, comete, praf cosmic etc.), precum și spațiul considerat foarte
întins, nesfârșit, pe care îl ocupă.
 Universul este cercetat și cunoscut în mod direct, prin observare (cu ajutorul unor mijloace
optice) sau indirect, pe baza unor informații provenite din spațiul cosmic, captate, prelucrate
și interpretate.
 Stelele asemănătoare Soarelui au, de obicei, sisteme planetare.
 Sistemul Solar, din care face parte și planeta noastră, Terra, este format din Soare, opt
planete, sateliți ai unor planete, comete, asteroizi, praf cosmic.
 Terra (Pământul) este o planetă de mărime mijlocie, solidă la exterior, cu o formă aproape
sferică.
 Planetele și sateliții planetelor se rotesc atât în jurul unor axe proprii, cât și în jurul Soarelui.

Evaluare (Test: T1, Test pentru M1)

I. Pe baza celor învățate în clasele III – IV și a celor învățate până acum, răspundeți la următoarele
întrebări, identificând răspunsul corect:
1. Bolta cerească se rotește în mod aparent, pe timpul nopții, față de un punct fix care este:
a. Luna b. Soarele c. Steaua Polară d. Pământul

2. Mișcarea bolții cerești observată de pe Pământ este rezultatul:

a. mișcării de rotație a Terrei b. mișcării sale de revoluție
c. deplasării Terrei în Univers d. mișcării reale a bolții cerești

3. Pe bolta cerească, planetele față de stele:

a. își păstrează poziția b. își schimbă poziția
c. devin mai luminoase d. se micșorează

4. Constelațiile sunt grupuri de corpuri cosmice:

a. aflate la mică distanță între ele b. apropiate doar în mod aparent
c. care s-au format în același timp d. asociate sub forma galaxiilor

5. Se aseamănă între ele, după mărime, planetele:

a. Marte și Terra b. Terra și Venus
c. Venus și Mercur d. Marte și Venus
Punctaj I. 5 x 5 p. = 25 p.

II. Completați, pe o pagină separată, propozițiile de mai jos, cu termenii corespunzători, dintre:
galaxii, Steaua Polară, mișcarea de rotație, Universul.
Punctul fix situat pe bolta cerească în jurul căruia se rotește aparent aceasta, este…………… .
În realitate, această rotire este rezultatul unei mișcări a planetei noastre denumită ……………, care
are loc în decurs de o zi.
Corpurile cosmice se grupează în asocieri mai mari, denumite ……….., care formează, împreună cu
spațiul în care sunt situate ……………… Acesta este foarte întins, infinit.
Punctaj II. 4 x 5 p. = 20 p.

49
III. Realizați un text în care să prezentați, pe scurt, Sistemul Solar, utilizând următorii termeni:
planetă (planete), cometă (comete), Soare, Jupiter, sateliți, lumină, stea, Pământ, galaxie, Lună.
Termenii pot fi folosiți dacă este posibil, o singură dată, dar anumiți termeni pot fi repetați, dacă
este necesar.

Urmăriți exemplele de mai jos și construiți, independent, un alt exemplu.

Exemplul 1.
Sistemul Solar este format dintr-o stea cu lumină proprie, Soarele, situată în centrul său, în jurul
căreia se rotesc planetele și alte corpuri cosmice, cum ar fi cometele. Sistemul Solar face parte
dintr-o aglomerare mai mare de corpuri cosmice, denumită galaxie. Planetele mari, cum ar fi
Jupiter, au mai mulți sateliți. Luna este satelitul planetei noastre, Pământul.

Exemplul 2.
Luna este satelitul Pământului. Cea mai mare planetă dintre cele opt ale sistemului nostru solar este
Jupiter. Planetele se rotesc în jurul Soarelui, care este o stea, adică un corp cosmic cu lumină
proprie. În Sistemul Solar, care face parte dintr-o galaxie, există și alte corpuri cosmice, cum ar fi
cometele.
Punctaj III. 10 x 2 p. = 20 p.

IV. Răspundeți la următoarele întrebări, alegând litera corespunzătoare răspunsului corect pentru
fiecare dintre ele:

1. Luna se observă mai mare decât Marte deoarece:

a. Luna este mai mare decât Marte
b. Luna este mai departe decât Marte
c. Luna este mai aproape decât Marte
d. Luna se luminează mai puternic

2. Aveți în vedere următoarele corpuri cosmice: Soare, Lună, Marte, Jupiter, Terra. Ordinea
crescătoare a mărimii lor este:
a. Luna, Marte, Terra, Jupiter, Soare
b. Marte, Luna, Terra, Soare, Jupiter
c. Marte, Terra, Luna, Jupiter, Soare
d. Terra, Luna, Marte, Jupiter, Soare

3. Cele mai importante asemănări (după mărime) sunt între:

a. Marte și Lună b. Lună și Terra c. Marte și Terra d. Jupiter și Marte

4. Soarele, Luna și Terra, precum și alte planete din Sistemul Solar (Jupiter, Marte etc.) seamănă
între ele prin:
a. mărime b. formă c. poziție d. luminozitate

5. Galaxia, asemănător corpurilor cosmice care o formează, are o mișcare de rotație față de un punct
situat:
a. la marginea exterioară b. în altă galaxie
c. în afara galaxiei d. în centru
Punctaj IV. 5 x 5 p. = 25 p.

Total (I, II, III, IV) = 90 p.

Din oficiu = 10 p.
TOTAL TEST = 100 p.

50
Unitatea de învățare (2): Terra – o planetă a Universului (M2)
Unitatea elementară („Lecție”): Globul geografic și harta. Coordonate geografice (m6)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.1., 2.1., 2.2., 2.3., alte competențe: 1.2., 3.1., 3.3., 4.1., 4.2.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la glob și planiglob
- precizarea unor elemente ale construirii liniilor imaginare
- identificarea liniilor geografice principale
- orientarea cu ajutorul liniilor geografice, Ecuator și Primul Meridian

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități)

- caracteristicile corpurilor sferice
- caracteristicile cercului

Resurse educaționale (metode, mijloace)

g) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
h) imagini, scheme, manual, site-uri internet, glob, hărți, planiglob fizic

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)

 Orientarea pe glob se realizează cu ajutorul punctelor cardinale.
 Pe glob se pot trasa mai multe linii imaginare: meridiane și paralele.
 Suprafața Terrei poate fi împărțită în două emisfere față de Ecuator și două emisfere față de
Primul Meridian.
 Latitudinea și longitudinea formează, împreună, coordonatele geografice.
 Harta redă micșorat, selectiv și convențional, elemente din realitate.

 Linii imaginare principale și puncte:

a) paralele: Ecuatorul, Tropicul de Nord (sau Tropicul Racului), Tropicul de Sud (sau Tropicul
Capricornului), Cercul Polar de Nord (Arctic) și Cercul Polar de Sud (Antarctic);
b) meridiane: Primul Meridian (Greenwich), meridianul opus;
c) puncte: Polul Nord, Polul Sud.
 În raport cu principalele linii, Ecuator și Primul Meridian, există:
- față de Ecuator, Emisfera Nordică și Emisfera Sudică;
- față de Primul Meridian, Emisfera Estică și Emisfera Vestică.
 Totodată:
- depărtarea față de Ecuator spre nord și spre sud reprezintă latitudinea;
- depărtarea față de Primul Meridian, spre vest și spre est, reprezintă longitudinea.

Explicare Demonstrare
 Globul terestru (geografic) este cel mai simplu și mai Prezentarea unui glob cu toate elementele
intuitiv mod de reprezentare a Pământului ca întreg. planetei
 Acesta redă: forma sferică a Pământului, înclinarea Demonstrarea pe glob

51
 axei, liniile și punctele geografice principale.
 Pe globul fizic sunt reprezentate elemente naturale Analiza unui glob fizic
(continente, oceane, forme majore de relief).
 Pe globul politic sunt reprezentate statele (cu Analiza unui glob politic
granițele acestora).
 Planiglobul, după cum arată și numele acestuia, redă Prezentarea în paralel glob – planiglob
în plan elementele globului geografic. Analiza comparativă a elementelor
comune
 Hărțile redau suprafețe mai mici ale Pământului, Prezentarea unor hărți diferite
cuprinse ca întindere între planiglob (cea mai mare Analiză comparativă
suprafață) și o localitate. Identificarea elementelor comune
 Cea mai amănunțită hartă este harta topografică Prezentarea și analiza unei hărți
(care are frecvent scara 1:25 000). topografice
 Există și reprezentări ale unor suprafețe și mai mici, Prezentarea unui plan (1:10 000)
care se numesc planuri.
 Hărțile pot fi generale sau ale diferitelor elemente și Analiza unor hărți diferite
fenomene reprezentate (relief, vegetație, localități
etc.).
 Hărțile turistice ajută parcurgerea unor trasee în Analiza unei hărți turistice
regiuni de interes turistic, cuprinzând semne
convenționale destinate acestui scop.

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise (manual, caiet, texte)

 Analiza imaginilor din manual: explorare dirijată
 Descrierea altor imagini: descriere liberă sau dirijată
 Rezolvarea sarcinilor din „Caiet”

Aplicații/Întrebări
 Comparați un planiglob cu un glob și identificați asemănările și deosebirile principale
referitoare la: puncte și linii, contururile și aspectul continentelor, mărimea unor suprafețe.
 Ce element al globului nu există pe planiglob?
 Cum poate fi stabilită scara de proporție a planiglobului?
 Analizați o hartă pe care o aveți în apropiere: precizați componentele sale și menționați ce
reprezintă fiecare.

Extinderi și dezvoltări
 Cele două Tropice și cele două Cercuri Polare nu au o poziție întâmplătoare, rezultând din
traiectoria razelor Soarelui în momente ale mișcării de revoluție a Pământului.
 Transpunerea suprafeței sferice a globului pe o suprafață plană (planiglob) se realizează cu
anumite modificări (deformări) ale unor elemente geometrice (linii, suprafețe, dimensiuni,
unghiuri).
Planiglobul este harta care redă cea mai mare întindere: întreaga suprafață a planetei.

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificați un site care să cuprindă informații referitoare la hărți.

(4) Elemente supradisciplinare

- compararea distanțelor pe planeta noastră (între 0 m și 40 000 km), utilizând unități de măsură și
operații matematice

52
B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Activitatea elevului Activitatea profesorului

 Discutarea unor imagini diferite ale Terrei din
spațiul cosmic
 Analiza comparativă a unei imagini din
spațiul cosmic și a unui planiglob
 Analiza comparativă a unui glob și a unui
planiglob
 Observare comparativă: glob, planiglob, hartă
 Analiza liniilor imaginare trasate pe un glob
 Stabilirea posibilității utilizării unor
coordonate fixe pe glob
 Identificarea Ecuatorului și a Primului
Meridian. Latitudinea, longitudinea,
emisferele
 Redarea înțelesului unor definiții
 Notarea ideilor principale
Succesiunea activităților poate fi realizată și în altă ordine.
Oferă un mode de descriere (luminozitate,
culoare, dimensiuni etc.)
Se oferă criterii de analiză comparativă
Precizează criteriile de analiză
Conduce o activitate exploratorie. Dictează
constatările
Explicație. trasarea Ecuatorului, a altor paralele
și a meridianelor
Descriere: puncte (polii), cercuri (paralele și
meridiane)
Explicație: depărtarea față de Ecuator și Primul
Meridian
Verifică exprimările elevilor
Dictează ideile principale

(2) Evaluare și autoevaluare

Analizați distanțele și mărimile acestora, redate în tabelul de mai jos.

Nr. Distanțe Mărimi Ordinul succesiv

(mărimi aproximative) (km) de micșorare
1 Lungimea Ecuatorului 40.000 -
2 Distanța între poli, pe un meridian 20.000 2 ori
3 Lungimea unui continent întins 10.000
4 Distanța dintre marginile Europei 5.000
5 Distanța dintre orașele București și Atena 500
6 Distanța în cadrul regiunii sau a județului 50
7 Distanțe în orizontul local 5

a) Completați tabelul, calculând de câte ori se micșorează fiecare lungime față de cea
anterioară, după exemplul dat.
b) De câte ori s-a micșorat lungimea între Ecuator și cea mai mică distanță?

53
Unitatea de învățare (2): Terra – o planetă în mișcare (M2)
Unitatea elementară („Lecție”): Mișcările Pământului (m7)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.2., 3.1., 3.2., alte competențe: 3.3., 4.1., 4.2.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la mișcările corpurilor sferice
- precizarea elementelor mișcării de rotație
- precizarea momentelor mișcării de revoluție (după un model)

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități):

- mișcările corpurilor cosmice
- atracția corpurilor
- mișcarea reală și mișcarea aparentă

Resurse educaționale (metode, mijloace)

a) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
b) imagini, scheme, manual, site-uri internet

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)

 Mișcarea de rotație a Pământului este mișcarea acestuia în jurul axei sale.
 Ea are loc de la vest la est, privind Pământul deasupra Primului Meridian.
 Această mișcare creează impresia deplasării Soarelui pe bolta cerească de la est (răsărit) la
vest (apus).
 O mișcare completă se produce într-o zi (24 ore).
 Și alte corpuri cosmice din Sistemul Solar (Soare, planetele și sateliții acestora) se rotesc în
jurul axelor proprii.
 Stelele au o mișcare de rotație proprie.
 Soarele, deși este un corp cosmic mare, se rotește în jurul propriei axe.
 Mișcarea de revoluție este mișcarea pe care Pământul o realizează în jurul Soarelui. Ea are
loc într-un timp de un an (aproximativ 365 zile).
 Traiectoria Pământului este aceea a unui cerc puțin alungit.
 Acest traseu al Pământului în jurul Soarelui se numește orbită.
 Există patru momente importante ale mișcării de revoluție: echinocțiul de primăvară,
solstițiul de vară, echinocțiul de toamnă și solstițiul de iarnă.
 Consecințele mișcării de revoluție sunt iluminarea inegală a planetei în cursul unui an și
formarea anotimpurilor.

54
 Explicare
 Mișcarea de rotație
 Rotirea corpurilor (sferice) este o
caracteristică a corpurilor cu aceeași formă
 Mișcarea reală și mișcarea aparentă
 Rotirea Lunii în jurul Pământului
 Mișcarea de revoluție este caracteristică
tuturor planetelor
 Există 4 momente principale ale mișcării de
revoluție
Demonstrare
Rotația unui obiect sferic
Imagini de corpuri din Cosmos care au forme
sferice și rezultă că se rotesc
Analiza celor două mișcări: observatorul este fix
(obiectul exterior se rotește), observatorul se
rotește (pe suprafața Pământului) și obiectul
exterior este fix (se poate utiliza un glob și o
lanternă)
Întrebare: De ce Luna arată spre Pământ o
singură parte?
Analiza Sistemului Solar cu planetele pe orbite
Analiza unei scheme cu momentele mișcării de
revoluție (p. 23 din manual)

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise (manual, caiet, texte)

 Analiza imaginilor din manual: explorare dirijată
 Descrierea altor imagini: descriere liberă sau dirijată
 Identificarea și denumirea celor patru momente principale ale mișcării de revoluție,
precizând data și numele fiecărui moment.
 Enumerarea acestor momente în ordinea unui an, iar apoi în ordinea unui an școlar.
 Din ce cauză aceste momente au efecte diferite asupra lungimii zilelor în cele două
emisfere?

Aplicații (pentru elevi)

(1) Aveți în vedere datele de mai jos.

Planeta Neptun Uranus Saturn Jupiter Marte Terra Venus Mercur

Mișcarea de rotație 0,8 0,8 0,4 0,4 1 1 10 3,6
(în zile, valori rotunjite)

- Cum se poate explica durata mai mare de rotație în jurul propriei axe a planetelor Venus și
Mercur?
- Ce observați la celelalte planete? Ce se poate presupune?

(2) Urmăriți tabelul de mai jos.

Durata Planetele (în ordinea depărtării de Soare)

mișcării Mercur Venus Terra Marte Jupiter Saturn Uranus Neptun
Ani 0,2 0,6 1,0 1,9 12 29 28 164

 Se observă că această durată are o legătură cu distanța la care este situată fiecare planetă față
de Soare.
 Durata mișcării de revoluție (exprimată în ani) crește de la planetele apropiate de Soare, la
cele mai îndepărtate.

55
(3) Completați tabelul de mai jos și notați, pentru Emisfera Nordică, folosind imaginea mișcării de
revoluție, cerințele solicitate.

Momentul mișcării Data Lungimea comparativă a momentelor unei zile

de revoluție (24 ore): zi și noapte
Echinocțiul de primăvară
Solstițiul de vară
Echinocțiul de toamnă
Solstițiul de iarnă

Extinderi și dezvoltări
 Marte și Terra sunt asemănătoare sub două aspecte importante: au aceeași mișcare de rotație
(de o zi) și aceeași înclinare a axei.
 Iluminarea zilnică a celor două planete și iluminarea din cursul unui an sunt asemănătoare.
 Marte și Terra diferă însă prin mărime și durata mișcării de revoluție.

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificați un site care să cuprindă informații referitoare la mișcările Pământului.
- Analizați mai multe imagini din Univers, din diferite surse. Precizați ce reprezintă fiecare.
- Revista „Terra magazin” cu imagini ale Sistemului Solar.

(4) Elemente supradisciplinare

- precizarea dimensiunilor comparative ale planetelor (aproximativ)
- atracția între corpuri cosmice

B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Activitatea elevului Activitatea profesorului

 Discutarea unor imagini ale mișcării de rotație Prezintă imagini cu succesiunea zi – noapte
 Notarea ideilor Sintetizează ideile principale
 Analizează imagini cu trecerea liniei de Comentează imaginile
demarcație între zi și noapte
 Analizează mișcarea reală și aparentă Explică cele două percepții
 Analizează mișcarea Lunii Arată cum este posibilă imaginea Lunii
 Analizează și descriu momentele mișcării de Profesorul explică fiecare moment
revoluție (după schema acestora)
 Analizează și notează în caiet momentele Profesorul supraveghează notarea corectă și
mișcării de revoluție și ceea ce mai este intervine cu precizări
solicitat
 Realizează aplicațiile din manual (acestea sunt Supraveghează corectitudinea răspunsurilor
notate în caiet)
 Identificarea și notarea altor constatări Explicații suplimentare
referitoare la mișcările Terrei
 Notarea unor idei principale (5 – 7) referitoare Profesorul sugerează ideile principale (eventual
la mișcările Terrei le dictează)
 Rezolvarea unor întrebări și exerciții (din Supravegherea activității
manual și caiet)
Succesiunea activităților poate fi realizată și în altă ordine.

56
(2) Evaluare și autoevaluare
 Realizați o listă de corpuri cosmice sferice din Univers.
 Prezentați oral câteva elemente despre mișcările corpurilor cosmice (stele, planete, sateliți).
 Realizați un text explicativ propriu referitor la mișcarea de revoluție, cu ajutorul unor
cuvinte cunoscute.
 Discutarea, sub coordonarea profesorului, a unor probleme cum ar fi:
- De ce ziua are 24 de ore (și nu 12 ore sau 36 de ore)?
- De unde știm că stelele se rotesc?
- Pe baza căror criterii (caracteristici) pot fi descrise și clasificate mișcările corpurilor
cosmice?
 Test secvențial minim (4 itemi cu alegere multiplă etc.) pentru 4 – 5’

57
Unitatea de învățare (2): Terra – o planetă în mișcare (M2)
Unitatea elementară („Lecție”): Consecințele mișcărilor Pământului (m8)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:

a) Competențe prevalente: 1.2., 3.1., 3.2., 3.3., alte competențe: 4.1., 4.2., 4.3.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la consecințele mișcărilor Pământului
- precizarea unor constatări referitoare la mișcarea Terrei în Sistemul Solar
- identificarea unor modificări vizibile la suprafața pământului, ca efect al mișcărilor sale
- utilizarea terminologiei în contexte noi

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități):

- mișcările Pământului
- poziția planetei în Sistemul Solar și consecințele poziției asupra mișcării de revoluție
- explicarea semnificației principalilor termeni învățați anterior

Resurse educaționale (metode, mijloace)

a) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
b) imagini, scheme, manual, site-uri internet, tabele (p. 25 din manual)

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)

 Mișcarea de rotație mișcarea de revoluție, precum și alte caracteristici ale planetei
determină, împreună:
- posibilitatea de orientare pe glob;
- formarea unor zone de căldură (termice);
- succesiunea anuală și zilnică a unor fenomene;
- utilizarea unor repere de timp.
 Aceste elemente, precum și alți factori care rezultă din caracteristicile planetei (distanță
Soare – Pământ, mărimea Pământului, existența Lunii ca satelit al Pământului, vechimea
Sistemului Solar) au favorizat apariția și evoluția vieții pe planeta noastră.

Explicare
 Consecința principală a mișcării de rotație o
reprezintă succesiunea momentelor unei zile
(24 de ore)
 Pe baza momentelor principale (răsărit și
apus), pot fi stabilite punctele cardinale est și
vest.
 Indirect, pe baza poziției Soarelui la ora 12.00
poate fi stabilit punctul cardinal sud.
Demonstrare
O imagine dinamică permite analiza succesiunii
zi / noapte, linia de iluminare (noapte – zi) și
simultaneitatea unor zile pe glob
Analiza schemei mersului aparent al Soarelui
Stabilirea punctului cardinal sud la ora 12

58
 Mișcarea de rotație, împreună cu forma
Pământului, determină abaterea corpurilor
care se deplasează în lungul meridianelor pe
suprafața sferică a planetei; de asemenea, se
abat și corpurile care cad vertical de la
înălțimi mai mari.
 Rotația și forma planetei determină turtirea
atmosferei.
 Forma și rotația planetei determină împreună
iluminarea inegală, de la Ecuator la Poli, a
suprafeței terestre în cursul unei zilei.
 Datorită mișcării de rotație și a formei sferice,
pot fi delimitate pe glob suprafețe care au
aceeași oră (denumite fuse orare).
 Mișcarea de revoluție și înclinarea axei
determină formarea zonelor de căldură și
formarea anotimpurilor.
 În cursul mișcării de revoluți (365 de zile și 6
ore) există patru momente importante (două
echinocții și două solstiții).
 Pe baza celor două mișcări se pot stabili două
repere naturale de măsurare a timpului: o zi
(24 de ore) și un an. Acestea stau la baza
oricărui calendar.
Analiza unor imagini care arată abaterea
corpurilor (un obiect lăsat să cadă din turn,
schema abaterii vânturilor)
O secțiune cu atmosfera puțin turtită
Un glob și o lanternă: urmărirea mărimii
cercului luminos
Un planiglob cu fuse orare (este mai greu de
explicat, la acest nivel, de ce este așa)
Descrierea succesiunii anotimpurilor; analiza
unui cerc pe care sunt redate zonele termice
Descrierea celor patru momente; utilizarea unui
algoritm de prezentare a fiecărui moment și
anotimp
Discutarea reperelor naturale; sintetizarea ideilor
principale

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise

Urmăriți tabelul de mai jos.

Consecințe ale mișcărilor Mișcarea Forma Înclinarea Mișcarea

și caracteristicilor Terrei de rotație Pământului axei de revoluție
Succesiunea momentelor zilei x x - -
Stabilirea unor puncte cardinale x x x -
Iluminarea inegală pe Glob x x x x
Lungimea unei zile (24 ore) x - - -
Momente (solstiții și echinocții) - - x x
Anotimpuri - - x x
Lungimea unui an - - - x
Unitățile cronologice de timp x - - X
Zonele de căldură - x x x

În acest tabel sunt menționate consecințele principale ale mișcărilor Pământului. Aceste
consecințe, deși sunt rezultatul principal al mișcărilor Pământului, sunt influențate și de alte
proprietăți ale planetei (forma sferică și înclinarea axei).
Fenomenele între care există o legătură sunt marcate în tabel cu x, iar celelalte sunt marcate cu - .

 Analizați tabelul de mai sus și explicați, pe scurt, fiecare legătură dintre o consecință și
cauzele sale.

59
Aplicații

Urmăriți tabelul de mai jos. Acesta cuprinde mai multe poziții în latitudine și lungimea părții
iluminate (în ore) dintr-o zi (24 de ore).

Poziție în latitudine 21 iunie 22 decembrie

Polul Nord 24 ore 0 ore
Latitudinea țării noastre 16 ore 8 ore
Ecuator 12 ore 12 ore
Latitudinea opusă țării noastre 8 ore 16 ore
Polul Sud 0 ore 24 ore

(1) Precizați pozițiile pe glob cu iluminare egală (de 12 ore) și cele cu diferențe mari între cele
două solstiții.
(2) Cu cât se modifică zilnic timpul de iluminare (exprimat în minute) la latitudinea țării
noastre, presupunând că între cele două solstiții este un interval de 180 de zile.
(3) Când se egalizează lungimea momentelor zilei (zi/noapte) la latitudinea țării noastre și la
latitudinea opusă din Emisfera Sudică.

Extinderi și dezvoltări
 Planeta noastră are, în afara acestor două mișcări principale, și alte mișcări pe care le
efectuează în deplasarea sa în spațiul cosmic. Astfel, Soarele și sistemul său solar se
deplasează spre steaua Vega. Din această cauză, mișcările de revoluție ale planetelor în jurul
Soarelui au traiectorii mai complicate decât cele sub forma unui cerc.
 Cele patru momente principale ale mișcării de revoluție se modifică de la un an la altul,
ajungând în aceeași poziție după 26.000 de ani.

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificați un site care să cuprindă informații referitoare la Sistemul Solar.
- Revista „Terra magazin” cu imagini ale Sistemului Solar.

(4) Elemente supradisciplinare

 Analiza raportului dintre mărimea unei suprafețe și radiația (căldura) primită
 Analiza unghiului de incidență al radiației solare

B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Activitatea elevului Activitatea profesorului

 Împărțirea unui cerc în 24 sectoare egale Prezintă un cerc împărțit în 24 sectoare (eventual
și 12 sau 36)
 Analiza unui desen cu momentele zilei Supravegherea demersului de identificare a
(răsărit, miezul zilei, apus) punctelor cardinale est, vest și sud
 Precizarea termenilor noi Se definesc și se explică termenii
 Analiza exemplelor de abatere a corpurilor pe Profesorul sugerează demersul (Cum se
baza unei scheme deplasează? Pe ce direcții este abaterea etc.)
 Analiza atmosferei puțin turtite Dialog: De ce este mai turtită atmosfera decât
Pământul etc.
 Analiza unor imagini cu iluminarea planetei la Întrebări pentru elevi: Cum este înclinată axa
solstiții și echinocții Pământului la cele 4 momente? Ce consecințe
rezultă din înclinarea axei? etc.

60
 Descrierea anotimpurilor din Emisfera Profesorul sugerează un algoritm de descriere
Nordică
 Identificarea unor repere naturale de împărțire Prezentarea unui calendar cu aceste repere (o zi,
a timpului (o zi, un an) un an)
 Identificarea și notarea ideilor principale Sprijinul profesorului doar în momentele
necesare
 Realizarea sarcinilor din manual și caiet Supravegherea și, eventual, construirea unor
sarcini similare
Succesiunea activităților poate fi realizată și în altă ordine.

(2) Evaluare și autoevaluare

1. Devierea corpurilor este determinată de direcția de rotație a planetei.
- Ce s-ar întâmpla în cazul unei rotații inverse, de la est la vest?
- Din ce cauză turtirea atmosferei este mai mare decât a planetei?
2. Există planete sau sateliți ai acestora care nu au mișcare de rotație?
3. Luna arată o singură față (parte) spre Pământ (denumită „partea vizibilă a Lunii”). Din ce
cauză are loc acest fenomen?

61
Unitatea de învățare (2): Terra – o planetă în mișcare (M2)
Unitatea elementară („Lecție”): Orientarea în spațiul terestru (elemente naturale și
instrumente clasice și moderne) (m9)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.2., 2.1., 3.2., 2.3., alte competențe: 3.1., 3.3., 4.3.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor mijloace naturale de orientare
- orientarea cu ajutorul unor repere
- orientarea cu ajutorul unor instrumente
- utilizarea hărților
- orientarea cu ajutorul Stelei Polare și a mișcării de rotație

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități):

- modalități de orientare empirică
- orientarea în orizontul local

Resurse educaționale (metode, mijloace)

i) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
j) imagini, scheme, manual (pp. 26 – 27), site-uri internet, busolă, liniile imaginare trasate pe glob etc.

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)

 Orientarea în orizontul local se poate realiza pe baza mișcării aparente a Soarelui, Stelei
Polare, cu ajutorul unor repere fixe utilizate direct și prin comparație, precum și cu ajutorul
busolei și GPS
 Orientarea pe glob se poate realiza cu ajutorul instrumentelor de navigație maritimă și
aeriană, coordonatelor geografice (longitudine și latitudine) și liniilor imaginare trasate pe
glob (meridiane și paralele).
 Orientarea pe hartă este posibilă cu ajutorul elementelor de reper ale hărții și al
elementelor majore reprezentate prin pozițiile lor relative.
 Orientarea duce la stabilirea poziției unui obiect, corp sau întindere; aceasta se realizează
prin poziția relativă sau absolută.

Tipuri de orientare Repere de orientare

a) Pe baza unor elemente naturale - în raport cu anumite elemente fixe (râuri, munți, țărmuri, lacuri, mări,
(orientare empirică)
b) Pe baza unor elemente
naturale utilizate ca repere
convenționale
c) Cu ajutorul unor instrumente
create de om
d) Cu ajutorul hărților
movile, localități etc.)
- în raport cu deplasarea aparentă a Soarelui
- în raport cu alte corpuri cosmice: Luna, Steaua Polară
- punctele și direcțiile cardinale
- suprafețe (emisferele)
- puncte și linii pe glob (Poli, Ecuator, Tropice etc.)
- coordonate geografice pentru puncte și suprafețe
- busolă, instrumente pentru navigația maritimă și aeriană, GPS, radar
- elemente de orientare, contururi, distanțe; - produse cartografice, GIS

62
Activități de învățare

Explicare Demonstrare
 Orientarea în spațiul terestru este o activitate a Exemple din orizontul local cu diferite elemente:
oamenilor care permite: școala, cartierul, străzile etc.
- înțelegerea modului de poziționare a Un exemplu narativ despre o situație în care este
diferitelor elemente naturale sau elemente necesară orientarea: într-o excursie, într-un alt
construite de om pe o anumită întindere / oraș etc.
spațiu; Analiza unei hărți cu posibilitățile de orientare
- deplasarea de la un loc la altul; pe baza elementelor acesteia
- reprezentarea cartografică a elementelor
din realitate în raport cu anumite repere fixe.
 Există elemente naturale de orientare (după Imagini (reluate): Steaua Polară, momentele zilei
stele, după răsăritul Soarelui și altele), diferite etc.
instrumente folosite de-a lungul timpului,
precum și modalități moderne, actuale.
 Anumite elemente naturale sunt utilizate Schița rozei vânturilor
totodată ca repere convenționale de orientare, Analiza unui glob sau planiglob pe care se pot
astfel: identifica elementele de orientare: puncte, linii
- în mod direct, direcțiile și punctele
cardinale;
- în mod indirect, prin puncte (Polul Nord și
Polul Sud), linii (Ecuator, Cercurile Polare,
tropicele, alte paralele, Primul Meridian, alte
meridiane).
 Dintre elementele construite de om, Imagini ale diferitelor instrumente: busolă, radar
menționăm busola, sextantul (un instrument etc.
folosit în perioada descoperirilor geografice), Explicarea modului de funcționare a busolei
radarul, sateliții artificiali (îndeosebi cei cu o
poziție aparent fixă) și GPS.
 În ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult O imagine cu sistemul GPS
sistemul GPS (Global Positioning System),
care este un sistem global de localizare prin
satelit și unde radio; acesta utilizează o rețea
de sateliți care se rotesc în jurul Pământului,
fiind situați în puncte aparent fixe ale planetei.
 Un sistem complex de orientare îl reprezintă Exemple de hărți, identificarea reperelor de
harta. orientare; exerciții de relaționare reciprocă a
obiectelor marcate pe hartă
 Harta consemnează / fixează elementele Raportarea dintre o hartă și o imagine din
principale pe care le reprezintă în raport cu realitate pentru a fi identificată corelația dintre
cele din realitate. acestea

Aplicații
1. Precizați spre ce direcție cardinală sunt orientate cele patru laturi ale clasei voastre?
2. Precizați spre ce direcție față de clasa voastră se află: terenul de sport, cancelaria, intrarea în
școală, locuința.
3. Din locul în care vă aflați acum, precizați cum poate fi stabilit punctul cardinal sud.

63
Extinderi și dezvoltări
 Popularea Oceaniei, care este o întindere foarte mare din Oceanul Pacific, presărată cu
insule mici, situate la mari distanțe, reprezintă o realitate dificil de explicat. Se pare că
deplasarea grupurilor de oameni de la o insulă la alta s-a putut realiza datorită unui sistem de
fixare pe suporturi de lemn a direcțiilor și distanțelor parcurse în diferite călătorii anterioare.
 Navigația aeriană nu utilizează între două puncte trasee sub forma unor linii drepte, ci linii
ușor curbate, care urmăresc forma reală, sferică, a suprafeței Pământului. Aceste linii
reprezintă totodată drumul cel mai scurt între două puncte. În realitate însă, traseele sunt mai
complicate, deoarece au fost definite, prin convenții aeriene internaționale, anumite culoare
de zbor, urmărite obligatoriu de avioane.

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificați un site care să cuprindă informații referitoare la hărți și mijloace de orientare.
- Analizați mai multe hărți diferite

(4) Elemente supradisciplinare

- Explicarea principiilor de proiectare a GIS

B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Activitatea elevului Activitatea profesorului

 Analiza posibilităților de orientare cu ajutorul
Soarelui
 Analiza posibilităților de orientare cu ajutorul
Stelei Polare
 Orientarea cu ajutorul busolei
 Analiza unui glob sau planiglob pe care sunt
trasate liniile imaginare (meridiane și
paralele)
 Analiza unor hărți diferite
 Analiza repartiției pe hartă a unor elemente și
pozițiile relative, reciproce, dintre acestea
 Analiza scărilor de proporție
 Analiza unor hărți la scară mare pentru
identificarea pozițiilor relative
 Analiza unui glob, planiglob sau hartă pe care
sunt figurate liniile imaginare
Îndrumă procesul de observare a schemei
corespunzătoare sau a unor fotografii relevante
Oferă imagini cu bolta cerească și poziția Stelei
Polare
Precizează modul de funcționare a busolei și
identificare punctelor cardinale și intercardinale
Explică rolul fiecărei linii (Ecuator, paralele,
meridiane, Primul Meridian) în orientare
Precizează modalitățile de identificare a
punctelor cardinale pe hartă
Exemplifică modul în care se pot stabili pozițiile
reciproce folosind direcții cardinale și
intercardinale
Explică forma sub care sunt redate scările de
proporție și precizează utilizarea acestora
Reia algoritmul de prezentare a poziției unui
obiect de pe hartă în raport cu altul
Explică modul în care poate fi stabilită
latitudinea și longitudinea diferitelor puncte
Acest procedeu este dificil la nivelul elevilor,
deoarece sunt necesare cunoștințe mai ample de
geometrie

Succesiunea activităților poate fi realizată și în altă ordine.

64
(2) Evaluare și autoevaluare

Completați tabelul de mai jos și stabiliți corespondența dintre caracteristicile punctelor (1 – 5) cu

întinderile respective. Notați în tabel cu x fiecare corespondență corectă.

Arealul (suprafața) dintre două paralele Caracteristici

1 2 3 4 5
Polul Nord – Cercul Polar Arctic
Cercul Polar Arctic – Tropicul de Nord
Tropicul de Nord – Ecuator
Ecuator
Ecuator – Tropicul de Sud
Tropicul de Sud – Cercul Polar Antarctic
Cercul Polar Antarctic – Polul Sud

Caracteristici:
1 – ziua este egală cu noaptea (12 ore) în tot cursul anului
2 – ziua continuă (6 luni) între cele două echinocții
3 – zi mai lungă decât noaptea
4 – noapte continuă (6 luni) între cele două echinocții
5 – noaptea mai lungă decât ziua

65
Unitatea de învățare (2): TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE (M2)

Aplicații practice (m10)

A. Măsurarea timpului (zi, săptămână, lună, anotimp, an, calendar)

(1) Urmăriți imaginile care redau, într-o formă simplificată, felul în care se modifică aspectul Lunii,
adică fazele Lunii (manual, p. 28)

(2) Între două faze succesive ale Lunii există o diferență de aproximativ 7 și ¼ zile.
Precizați:
- intervalul aproximativ după care Luna revine la același aspect (lună nouă);
- ce diviziune de timp din calendar este apropiată de acest interval?
- ce diviziune de timp poate să fie considerată ca egală cu intervalul mediu dintre două faze
ale Lunii?

(3) Urmăriți mișcarea de revoluție (p. 23 din manual) și, pe baza ei, completați un tabel asemănător
celui de mai jos.

Intervalul de timp Anotimpul Durata (zile și ore)

21 martie – 22 iunie
22 iunie – 23 septembrie
23 septembrie – 22 decembrie
22 decembrie – 21 martie

Calculați durata medie a unui anotimp.

(4) Precizați durata unui an în zile și fracțiuni dintr-o zi.

(5) Notați, într-un tabel asemănător celui de mai jos, duratele de timp obținute.

1 Durata unui an
2 Durata unui anotimp
3 Durata unei luni
4 Durata unei săptămâni
5 Durata unei zile
6 Durata unei ore dintr-o zi

(7) Calculați, utilizând un calendar pe care îl aveți la dispoziție:

a) Câte zile au trecut de la începutul anului școlar?

b) Câte zile mai sunt până la 1 ianuarie?
c) Câte zile mai sunt până la vacanța de vară?

(8) Realizați un jurnal, începând de astăzi, pentru fiecare zi în care aveți oră de geografie,
completând un tabel asemănător celui de mai jos.

Data Aspectul vremii Ce carte ați citit în Un aspect important din

(apreciere generală) săptămâna anterioară activitatea voastră

66
 B. Orizontul local – orientare, măsurare și reprezentare

Rezumat
 Orizontul local reprezintă un spațiu geografic situat în jurul localității de domiciliu, pe o
rază de maximum 20 km.
 Poate fi delimitat în mod aproximativ sub forma unui cerc sau a unui pătrat.
 Orizontul local cuprinde elemente de orientare și localizare, elemente naturale (relief,
hidrografie, vegetație) și elemente referitoare la populație, activitățile acesteia și localități.
 În cazul orașului București, orizontul local se suprapune limitei exterioare a acestuia.
 Orașele mari din țara noastră cuprind, pe lângă întinderea lor și un spațiu înconjurător.

a) Orientarea și măsurarea distanțelor în orizontul local

Realizați următoarele activități:
 Stabiliți punctele cardinale față de punctul în care vă situați;
 Orizontul local se poate înscrie în interiorul unei figuri geometrice având:
- o rază de 20 km pentru un cerc cu centrul în locul în care vă situați;
- o latură de 40 km pentru un pătrat cu laturile situate la distanțe egale față de locul în care
vă situați.
Desenați, pe o pagină alăturată, aceste două figuri geometrice.
A B

20 km
O 40 km
O

C D

Explicație:
 Cele două suprafețe (cercul și pătratul) nu sunt egale ca întindere.
 Forma de cerc seamănă cu aspectul liniei orizontului, îndeosebi în regiunile de câmpie, unde
aceasta poate fi urmărită pe întreaga sa lungime.
 Forma de pătrat este mai ușor de obținut, delimitând această suprafață pornind de la o hartă
pe care o avem la dispoziție.

b) Reprezentarea orizontului local

Urmăriți desenul de mai jos:

1 2 3 4 5 6 7 8
A

67
 Desenul cuprinde 64 de pătrate mai mici; fiecare pătrat poate fi notat cu o combinație de o
literă și o cifră. De exemplu, A1….H8. Presupunem că latura unui pătrat mic este de câte 1 km.
Considerăm un orizont local în care există următoarele elemente mai importante, pe care le
desenăm pe același model.
- o localitate de forma unui dreptunghi, care ocupă pătratele C4, C5, C6, D4, D5, D6, E4, E5, E6;
- un râu care curge de la vest la est, în lungul rândului B, între pătratele B1 și B8;
- o pădure care ocupă pătratele F1, F2, G1 și H1;
- o zonă industrială (economică) suprapusă pătratelor F5 și F6;
- drumurile principale care traversează localitatea au direcția N – S și E – V și se suprapun
celor două lini care împart pătratul în patru părți egale.
(1) Reprezentați fiecare dintre elementele menționate pe desenul de mai sus, alegând câte o culoare
sau un semn convențional pentru fiecare dintre acestea.
(2) Calculați, în km2:
- suprafața localității;
- suprafața zonei economice;
- suprafața pădurii;
- lungimea râului.
(3) Realizați un desen asemănător, reprezentând 4 – 5 elemente care se află în realitate în orizontul
vostru local. Construiți, daca este necesar, noi semne convenționale pentru legendă.

Prezentați, la sfârșitul semestrului, desenul realizat.

c) Construirea unor forme simple de reprezentare grafică și cartografică

Un elev a observat în fiecare lună, pe malul lacului, următorul număr de păsări.

Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Numărul de păsări 3 3 6 8 12 20 20 18 10 6 3 3

Nr. de 20
păsări
15

10

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

(1) Notați pe graficul de mai jos, prin coloane, numărul de păsări observat în fiecare lună, după
modelul dat.
(2) Ce se poate constata după analiza acestui grafic?
(3) Ce puteți presupune în legătură cu modificarea numărului de păsări înregistrate de-a lungul
unui an?

68
Unitatea de învățare (2): TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE (M2)

SINTEZĂ ȘI EVALUARE (m11)

Sinteză

Analizați și completați tabelul de mai jos:

Idei principale Explicare și detaliere

Globul geografic redă cel mai bine Pământul ca
întreg.
Imaginea plană a Terrei este planiglobul.
Pe glob pot fi trasate mai multe linii imaginare,
denumite meridiane și paralele.
Orientarea pe glob și în realitate se realizează în
raport cu punctele cardinale.
Poziția pe glob se definește cu ajutorul
coordonatelor geografice (latitudinea și
longitudinea).
Harta redă, micșorat (după o scară de proporție) și
selectiv, elemente care se află situate pe suprafața
terestră.
Pe glob, cele mai importante linii și puncte sunt:
Ecuatorul, Primul Meridian (continuat cu
meridianul opus) și cei doi poli.
Pământul se rotește în jurul axei sale (mișcarea de
rotație) și în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție).
Mișcarea de rotație, mișcarea de revoluție, forma
Pământului și înclinarea axei determină împreună
o serie de caracteristici ale fenomenelor care au loc
la suprafața planetei noastre.
Anul și ziua – rezultat al celor două mișcări
principale – sunt diviziunile fixe, cele mai
importante, în măsurarea timpului.

Evaluare (T2 pentru M2)

I. Identificați răspunsurile corecte pentru următoarele întrebări, încercuind litera corespunzătoare

acestuia:

(1) Luna, după ce își modifică aspectul iluminării suprafeței sale prin trecerea de la o fază la alta
(„fazele Lunii”), revine în aceeași poziție după un timp de aproximativ:
a) un an; b) un anotimp; c) o lună; d) o săptămână

(2) Meridianele și paralelele unt:

a) linii reale; b) linii imaginare; c) linii egale între ele; d) coordonate geografice

(3) Cel mai lung cerc care poate fi trasat pe un glob este:
a) Primul Meridian (și meridianul opus) b) Tropicul de Nord
c) Ecuatorul d) Tropicul de Sud

69
 (4) Lungimea unei zile (24 de ore) este rezultatul.
a) mișcării de revoluție b) înclinării axei
c) formei Pământului d) mișcării de rotație

(5) Cele mai mari detalii se întâlnesc în cazul:

a) hărții generale b) hărții turistice
c) hărții topografice d) planiglobului

5 x 4 p. = 20 p.
II. Completați spațiile libere din textul de mai sus cu acele cuvinte care sunt potrivite înțelesului
corect, dintre: vest, est, nord, sud, 12, 24, 1, Polul Nord, Polul Sud, Ecuatorul, Primul Meridian,
Tropicul de Nord, Cercul Polar de Nord.

Pământul se rotește în jurul axei sale de la ………….. spre ………. . Polul Sud poate fi stabilit cu
ajutorul Soarelui la ora …………. . Punctele de pe glob care au o poziție fixă sunt ………… și
………………………. .
5 x 4 p. = 20 p.

III. Realizați un text referitor la calendar, în care să utilizați, câte o singură dată, următorii termeni:
an, anotimp, zi, lună, săptămână, an bisect, fazele Lunii.

În acest text, precizați felul în care fiecare diviziune de timp face parte dintr-o unitate mai mare.
Se acordă 2 p. pentru coerența și corectitudinea textului.
6 x 3 p. = 18 p. + 2 p. = 20 p.

V. Construiți un calendar care poate fi utilizat pe o planetă cu următoarele caracteristici:

 mișcarea de revoluție este de 320 de ori mai lungă / mare decât mișcarea de rotație,
 un satelit natural de dimensiuni mici se rotește în jurul planetei în 16 zile;
 mișcarea de revoluție are 4 momente principale (două echinocții și două solstiții), care
formează între ele 4 anotimpuri;
 axa planetei nu este înclinată.
6 x 3 p. = 18 p.

V. Stabiliți corespondența dintre fenomenele notate pe cele două coloane, astfel încât aceasta să fie
corectă (de exemplu C3):

A. mișcarea de rotație 1. lungimea unui an

B. mișcarea de revoluție 2. trasarea cercurilor polare
C. înclinarea axei 3. lungimea unei zile
D. Polul Nord 4. punct fix pentru rotație
5. Pământul ca sferă
6. Ecuator

4 x 3 p. = 12 p.

Punctaj = 90 p.
Din oficiu = 10 p.
Total = 100 p.

70
 VII. Proiectarea și realizarea instruirii la clasa a VI-a

(1) Proiectarea anuală la clasa a VI-a (programa nouă, 2017)

Unitatea de învățare Competențe Conținuturi Nr. Săptă- Evaluare

specifice vizate de mâna
ore
Recapitulare (III – IV) și test inițial T0
(1) CUNOAȘTEREA 1.1. Repere ale cunoașterii Terrei T1
LUMII ÎN CARE 1.2. Continente și țări 5 1–5
TRĂIM 3.1. Harta politică a lumii
(M1) 3.2. Aplicații practice
3.3. Recapitulare și evaluare
(2) ANTROPOSFERA: Populația Terrei: evoluție numerică
POPULAȚIE, 1.1. și repartiție geografică
AȘEZĂRI, RESURSE 2.1. Diversitatea umană și mobilitatea
(M2) 2.2. teritorială
2.3. Așezările omenești
3.1. Resursele naturale și valorificarea 5 6 – 10
3.3. acestora
4.3. Aplicații practice
Recapitulare și evaluare T2
(3) ANTROPOSFERA: 1.1. Domeniile activităților economice
ACTIVITĂȚILE 1.2. pe Terra
ECONOMICE 2.1. Agricultura
2.3. Industria 5 11 – 15
3.1. Serviciile
3.3. Efectele activităților economice
4.1. asupra mediului
4.3. Activități practice
Vacanță intrasemestrială
1.1., 1.2.
3.3. Geografie umană (sinteză)
4.1. Geografie generală 3 13 – 18
4.3. Recapitulare și evaluare T3
Vacanță intersemestrială
(4) EUROPA – 1.1. Mediul natural ca suport al locuirii:
ELEMENTE DE 1.2. - Poziția geografică. Țărmuri,
GEOGRAFIE 2.1. golfuri etc.
GENERALĂ 2.3. - Relieful. Unități majore
(M4) 3.1. - Hidrografie, climă și biogeografie
3.2. Oameni și locuri 5 19 – 23
4.1. - Harta politică – state și regiuni
4.3. - Populație: răspândirea geografică.
Diversitatea umană
- Orașe
Economie
- Resurse naturale
- Activitățile economice
Recapitulare și evaluare T4
Vacanță intrasemestrială

71
Unitatea de învățare Competențe Conținuturi Nr. de Săptă- Evaluare
specifice ore mâna
vizate
(5) EUROPA: 1.1. Regiuni geografice
REGIUNI ȘI ȚĂRI 1.2. Uniunea Europeană
(M5) 2.1. Regiuni poziționale (Centru, N, V, S, E)
3.1. Țări din diferite regiuni (5 – 8) 5 24 – 28
4.1. Recapitulare și evaluare
4.2. T5
(6) EUROPA ÎN 1.1. Valori culturale și umane europene
LUMEA 3.3. Calitatea vieții în Europa
CONTEMPORANĂ 3.4. Recapitulare și evaluare (Europa) 6 29 – 34 T6
(M6) 4.3. Prezentarea portofoliilor
Recapitulare și evaluare finală Tf

Planificarea anuală are la bază programa școlară de geografie pentru clasa a VI-a (2017),
structura anului școlar și metodologia proiectării și organizării instruirii promovată de ghidurile
metodologice de curriculum și didactică. Numărul de ore are o valoare orientativă. De asemenea,
intervalul de săptămâni din structura anului școlar. Rubrica de evaluare consemnează testările
sugerate (T0: test inițial, T1 – T7: teste secvențiale, Tf: test final).
Elementele referitoare la proiectarea unităților de învățare (menționate la planificarea pentru
cls. a V-a) se aplică și la clasa a VI-a.
Unitatea de învățare 5 (M5) „Europa: regiuni și țări” nu există ca atare în programă, dar
concretizează sintagma „Caracterizarea geografică a unor state” (cel puțin un stat din fiecare
regiune geografică). Deoarece nu se fac precizări referitoare la regiuni și țări, trebuie să considerăm
că acestea reflectă viziunea din programa anterioară pentru clasa a VI-a (Europa). Un număr de 1 –
2 state, considerate ca exemple, sunt suficiente. Prin portofolii pot fi abordate un număr mai mare
de țări.

Precizări:

 Proiectarea anuală prezentată mai sus (1) are la bază modelul clasic propus de ghidurile
metodologice inițiale (1999, 2001).
 Modelul sintetic (2) permite urmărirea poziției fiecărei „lecții” (m1, …m34).
 Modelul contextualizat (3) are în vedere încadrarea geografiei pentru clasa a VI-a în contextul ei
interdisciplinar: competențe, domenii experiențiale, alte discipline școlare de același nivel,
activități complementare.
 Proiectarea unităților de învățare (4) reprezintă modul în care o unitate de învățare poate fi
descompusă în unități mai mici („lecții”).

72
 (2) Planificarea anuală și a unităților de învățare: model sintetic

Unitatea de învățare C.S. Simbol Unități elementare de învățare Testare

(simbol, denumire, număr de ore, săpt.) Denumire
(M1) CUNOAȘTEREA LUMII ÎN 1.1. Recapitulare și test inițial T0
CARE TRĂIM 1.2. m1 Repere ale cunoașterii Terrei T1
(5 ore) 3.1. m2 Continente și țări
3.2. m3 Harta politică a lumii
(săpt. 1 – 5) 3.3. m4 Aplicație practică
m5 Recapitulare și evaluare
(M2) ANTROPOSFERA: 1.1. m6 Populația Terrei
POPULAȚIE, AȘEZĂRI, 2.1. m7 Diversitatea umană
RESURSE 2.2. m8 Așezările omenești
(6 ore) 2.3. m9 Resursele naturale
3.1. m10 Aplicații practice
(săpt. 6 – 11) 4.3. m11 Recapitulare și evaluare T2
(M3) ANTROPOSFERA: 1.1. m12 Agricultura
ACTIVITĂȚILE ECONOMICE. 1.2. m13 Industria
GEOGRAFIE GENERALĂ 3.1. m14 Serviciile
(7 ore) 3.3. m15 Efectele asupra mediului
4.1. m16 Aplicații practice
(săpt. 12 – 18) 4.3. m17 Geografie umană
m18 Recapitulare și evaluare T3
(M4) EUROPA – ELEMENTE 1.1. m19 Mediul natural
DE GEOGRAFIE GENERALĂ 1.2. m20 Poziția geografică
(7 ore) 3.1. m21 Relief. Unități majore
3.2. m22 Hidrografie
(săpt. 19 – 25) 4.1. m23 Climă și biogeografie
4.3. m24 Populație și așezări
m25 Resurse naturale și activități
economice T4
(M5) EUROPA – REGIUNI ȘI 1.1. m26 Regiuni geografice
ȚĂRI 1.2. m27 Uniunea Europeană
(5 ore) 3.1. m28 Regiuni poziționale
4.1. m29 Țări (4 – 6)
(săpt. 26 – 30) 4.2. m30 Recapitulare și evaluare T5
(M6) EUROPA ÎN LUMEA 1.1. m31 Valori culturale și umane europene
CONTEMPORANĂ 3.3. m32 Calitatea vieții în Europa
(4 ore) 4.1. m33 Europa - sinteză T6
4.2. m34 Evaluare T7
(săpt. 31 – 34) 4.3. Tfinal

73
 (3) Modelul contextualizat (adaptat pentru clasa a VI-a)

Elementele de referință (anterioare învățării)

Domenii Curriculum Curriculum Evaluarea Așteptări Aplicații la Activități
experiențiale intenționat școlar inițială și dezirabile alte complementare
(Competențe oficial experiențele discipline /
specifice) elevilor domenii
Modulele de instruire și evaluare pe
parcursul unui an
(Curriculum școlar aplicat)
Comunicare 1.1. Limbă și Activități de
în limba m0 – Test iniţial literatură învățare
maternă similare
Comunicare 1.2. Limbi Activități de
M1 – Cunoaşterea lumii în care trăim
în limbi străine învățare
străine diferențiate
3.1. M2 – Antroposfera (1)
Competențe Matematică Aplicări în
matematice situații noi
3.2. M3 – Antroposfera (2)
Competențe Științe ale Activități de
de bază în naturii investigație
științe și 2.1. m1 – Test (M1 – M3)
tehnologii

Competența M4 – Europa – geografie generală Istorie Extinderi

digitală 1.1. Științe
sociale
Competențe M5 – Europa – regiuni şi ţări Geografie Probleme
3.3.
sociale și deschise
civice
A învăța să M6 – Europa în lume TIC, Sugestii de
înveți 4.1. informatică lectură
, tehnologii
4.2.
M7 – Activitate transversală sau diferenţiată
Competențe Alte activități
economice 4.3. Arte
m2 – Test (M4 – M7) Aplicații
Dimensiunea 1.1. Consiliere trans-
culturală disciplinare
1.2. Religie
m3 – Test final
Aplicații în
4.3. situații de
viață
Rezultate ale învățării
Aprecieri Evaluarea Elemente Evaluare
empirice secvențială Evaluarea sumativă ale comple-
progresului mentară
școlar

74
 (4) Proiectarea unităților de învățare (clasa a VI-a)

Model teoretic al succesiunii secvențelor (situațiilor) de învățare pe parcursul unei

unități de învățare: „Cunoașterea lumii în care trăim”

Curriculum intenţionat
Resurse
C.S. Conţinuturi
Secvenţa de evaluare iniţială Met. Mijl. Timp

Repere ale
S1
1.1. cunoaşterii Terrei

S2
Repere ale
1.2. cunoaşterii Terrei
S3

3.1. Continente şi ţări S4

Activitate Activitate Activitate

3.2. Harta politică a
diferenţiată diferenţiată diferenţiată
lumii AD1 AD2 AD3

3.3. Aplicaţii practice S5

Extinderi Succesiunile de situaţii se pot repeta

4.2. (S6 – Sn)

Progresul
cunoaşterii Terrei Sinteză şi evaluare (E1)

Abrevieri:
C.S. – competențe specifice (preluate din curriculum școlar)
Conținuturi – conținuturi preluate din curriculum școlar sau adaptate
Met. – metode (1.1., …n)
Mijl. – mijloace de învățământ (1.1., …n)
S1 – Sn – situații (secvențe) de învățare (cu activități „elementare” interioare)
AD – activități diferențiate
E – secvențe de sinteză și evaluare

Redăm, în continuare, conținuturile principale care pot constitui o bază informațională

pentru partea de Geografie umană și Europa, din clasa a VI-a.

75
 VIII. Modele de proiectare a unităților elementare („lecții”) la clasa a VI-a

Unitatea de învățare (2): Antroposfera: populație, așezări, resurse (M2)

Unitatea elementară („Lecție”): Populația Terrei (evoluție, repartiție) (m6)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.2., 3.1., 3.2., alte competențe: 1.1., 3.3., 4.1., 4.2.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la componentele antroposferei (oameni, localități, activități
economice)
- precizarea modului de populare a planetei în întregul ei
- identificarea elementelor antroposferei pe hărți diferite
- prezentarea evoluției numerice a populației Terrei
- explicarea rolului sporului natural în creșterea populației
- prezentarea, pe baza unor surse cartografice (hărți), a repartiției populației Terrei
- utilizarea terminologiei noi și consolidate

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități)

- planiglob, continente
- reprezentări grafice
- comparații ale unor date, grafice, hărți, imagini
- calcule simple

Resurse educaționale (metode, mijloace)

k) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
l) imagini, scheme, manual, planiglob (cu repartiția populației), date, tabele, atlas

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)

 Antroposfera reprezintă „sfera oamenilor”, adică populația planetei, activitățile pe care le
desfășoară și rezultatele lor.
 Populația s-a răspândit pe întreaga suprafață a planetei, pornind de la locul ei de formare.
 Populația Terrei a crescut foarte repede în ultimele două secole.
 Creșterea populației este rezultatul sporului natural.
 Populația este răspândită neuniform pe suprafața planetei.
 Densitatea populației redă repartiția acesteia.
 Există 6 – 7 concentrări foarte mari de populație pe glob.
 Repartiția populației este rezultatul mai multor cauze (factori).

76
 Explicare
 Percepția planetară a antroposferei
 Identificarea pe imagini și hărți a
componentelor antroposferei
 Popularea planetei
 Elementele sporului natural
 Repartiția neuniformă a populației pe Terra
 Explicarea densității populației
 Evoluția numerică a populației
 Cauzele repartiției neuniforme
Demonstrare
Demonstrarea, pe imagini satelitare relevante, a
existenței oamenilor și activităților lor
Imagini: oameni, orașe, activități
Analiza unei hărți cu direcțiile de deplasare a
oamenilor în cursul istoriei
Analiza componentelor sporului natural
Analiza unor hărți corespunzătoare
Calculul densității populației
Hărți și date
Exemple, date

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise (caiet, texte)

 Analiza imaginilor din atlas, caiet etc.: explorare dirijată
 Analiza unor hărți diferite
 Elaborarea răspunsurilor: discuții exploratorii asupra răspunsurilor
 Rezolvarea sarcinilor și notarea răspunsurilor pe „Caiet”
 Calcularea densității populației

Activități practice
(1) Construim un grafic al evoluției populației Terrei (se dă forma graficului) pe baza unor date.

(2) Calcularea densității populației.

(3) Exemple de calcul pentru sporul natural.

(4) Aveți în vedere tabelul de mai jos.

Continent Populație (mil. pers) Diferența între

în anul 2000 și 2017
2000 2017
Asia 3 550 4 420
Africa 770 1 192
America de Nord 530 570
America de Sud 400 420
Australia și Oceania 30 40
Europa 720 720
TOTAL 6 000 7 400

 Precizați:
- creșterea populației fiecărui continent;
- creșterea populației totale;
- pe ce bază sunt ordonate țările din tabel?

Exerciții, întrebări și aplicații

 Comparați creșterea populației continentelor între 2000 și 2017.
 Precizați 3 – 4 cauze ale răspândirii populației pe glob.

77
Extinderi și dezvoltări

Completați tabelele de mai jos.

a) Mișcarea naturală a populației

Natalitat Mortalitate Spor natural
e (‰) (%)
(‰)
20 15
35 20
30 10
15 15
10 -5

b) Densitatea populației
Populație Suprafața Densitatea populației
(loc.) (km2) (loc./km2)
30 000 10 000
800 000 40 000
8 000 000 40
1 000 000 100
7 500 000 000 15 000 000

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificați în manualul de istorie denumirea unor popoare și țări despre care ați învățat.

(4) Elemente supradisciplinare

- Precizați, pe baza cunoștințelor dobândite până în prezent, cum poate fi semnalată prezența
antroposferei din spațiul cosmic (dar foarte apropiat de Pământ).

B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Activitatea elevului Activitatea profesorului

 Analiza unor imagini diferite (fotografii) ale
Terrei din spațiul cosmic
 Analiza unor hărți cu deplasarea populației
după formarea speciei umane
 Analiza evoluției numerice a populației
mondiale
 Realizează succesiv sarcinile din caiet sau
cele oferite de profesor
 Analiza planiglobului cu marile concentrări
umane ale Terrei
 Calculează elemente ale sporului natural
 Compară serii de date
 Notarea ideilor principale
Explică evidența antroposferei
Explică și comentează harta respectivă
Oferă date referitoare la creșterea populației și le
explică
Supraveghează activitatea elevilor și explică cele
observate
Explică fiecare concentrare
Fixează și explică aceste caracteristici
Oferă explicarea seriilor de date
Sugerează sau dictează ideile principale

(2) Evaluare și autoevaluare

78
Se aplică un test cu alte exemple numerice (spor natural, densitatea populației, evoluția numerică a
populației).

79
Unitatea de învățare (2): Antroposfera: populație, așezări, resurse (M2)
Unitatea elementară („Lecție”): Resursele naturale (m9)

A. PROIECTAREA INSTRUIRII

(1) Elemente de referință pentru proiectarea instruirii

Finalități:
a) Competențe prevalente: 1.2., 3.1., 3.2., alte competențe: 1.1., 3.3., 4.1., 4.2.

b) Elemente ale competențelor: abilități, cunoștințe, atitudini (formulări minimale)

- identificarea unor elemente referitoare la categoriile de resurse
- precizarea modului în care sunt utilizate resursele naturale principale
- identificarea resurselor energetice și minerale
- prezentarea unor resurse naturale (la alegere)
- explicarea rolului resurselor naturale în dezvoltarea unor țări și regiuni
- prezentarea, pe baza unor hărți, a repartiției principalelor resurse ale Terrei
- utilizarea terminologiei noi și consolidate (tipuri de resurse etc.)

Elemente anterioare ale instruirii (conținuturi și abilități)

- planiglob, continente, resurse (Științe, III – IV)
- reprezentări grafice
- comparații ale unor date, grafice, hărți, imagini
- calcule simple

Resurse educaționale (metode, mijloace)

a) expunere, demonstrație, explicație, conversație, dictare, utilizarea resurselor de informare;
b) imagini, scheme, planiglob (cu repartiția unor resurse), date, tabele, atlas

(2) Componente ale instruirii

Conținuturi esențiale: Rezumat (idei majore)

 Resursele naturale reprezintă toate elementele, corpurile, procesele și fenomenele (fizice și
biotice) utilizabile de om.
 Există resurse ale scoarței terestre (în interior) și ale mediului natural (la exterior).
 Anumite resurse sunt epuizabile.
 Există resurse inepuizabile, care se regenerează în timp.
 În prezent se utilizează foarte mult cărbunii, petrolul, gazele naturale, minereurile, sarea,
pădurile și resursele biotice.
 Dezvoltarea economică și tehnologică a făcut posibilă folosirea unor resurse noi.
 Solul este principala resursă pentru obținerea produselor agricole.
 Conservarea resurselor asigură o dezvoltare a societății în viitor.

80
 Explicare Demonstrare
 Perceperea varietății resurselor naturale Discutarea principalelor resurse învățate anterior
(la clasele III – V)
 Identificarea principalelor resurse Imagini ale unor resurse diferite
 Stabilirea unor criterii de grupare Prezentarea unor caracteristici comune pentru
mai multe resurse
 Potențialul de resurse naturale al Terrei Analiza repartiției teritoriale a resurselor de bază
 Tipurile de resurse (cu exemple) Analiza unor tabele
 Explicarea importanței resurselor de bază Exemple: petrol, gaze naturale
 Evoluția utilizării resurselor Tabele cu date evolutive
 Necesitatea conservării resurselor Analize și studii de caz

Activități de învățare bazate pe explorarea suporturilor scrise (caiet, texte)

 Analiza imaginilor din atlas, caiet etc.: explorare dirijată
 Analiza unor hărți și tabele diferite
 Elaborarea răspunsurilor: discuții exploratorii asupra răspunsurilor
 Rezolvarea sarcinilor și notarea răspunsurilor pe „Caiet”

Activități practice
(1) Construirea unor grafice ale producției pe țări (se dă forma graficului) pe baza unor date.

(2) Compararea evoluției unor resurse (se dă un tabel).

(3) Localizarea unor resurse pe un suport cartografic.

(4) Aveți în vedere tabelele de mai jos.

Se dau tabele cu 2 – 3 resurse și producții pe țări (după modelele de la pag. 88 - 89).
 Localizați țările reprezentate în tabelele de mai sus.

Exerciții, întrebări și aplicații

 Precizați ce legătură există între întinderea unui stat și resursele acestuia.

Extinderi și dezvoltări

Completați tabelul de mai jos.

Resursa Formă, aspect Utilizări

Petrol
Păduri
Sol
Sare
Gaze naturale
Aur
Minereu de fier

(3) Recomandări pentru lectură și surse IT

- Identificați imagini ale unor resurse învățate.

81
(4) Elemente supradisciplinare
- Precizați, pe baza cunoștințelor dobândite până în prezent, cum pot fi conservate resursele
naturale.

B. DESFĂȘURAREA INSTRUIRII
(1) Succesiunea activităților de predare-învățare

Activitatea elevului Activitatea profesorului

 Analiza unor imagini diferite (fotografii) ale
resurselor naturale
 Analiza unor criterii de grupare
 Analiza unor tabele (pe țări)
 Realizează succesiv sarcinile din caiet sau
cele oferite de profesor
 Analiza planiglobului cu principalele resurse
 Notarea ideilor principale
Explică fiecare imagine
Explică și comentează criteriile de grupare
Oferă date referitoare la resursele naturale
principale
Supraveghează activitatea elevilor și explică cele
observate
Explică această repartiție
Sugerează sau dictează ideile principale

(2) Evaluare și autoevaluare

Se aplică un test cu gruparea unor resurse pe baza unor criterii date. Se dau denumirile a 15 – 20 de
resurse.

a)
Resurse
Neregenerabile
Regenerabile

b)
Resurse
Energetice
Minerale

Precizări:

(1) După acest model pot fi construite alte „lecții”. Conținuturile posibile sunt redate în
continuare.
(2) În „Didactica geografiei” (2014) există exemple de „lecții” pentru partea de geografie
umană și pentru geografia Europei, care reprezintă modele corespunzătoare aplicării
programei actuale pentru clasa a VI-a.

82
 IX. Structuri de învățare (conținuturi) pentru clasa a VI-a: Geografie
umană

Conținuturile prezentate în continuare (A – Geografie umană și B – Europa) acoperă

programa clasei a VI-a. Acestea sunt destinate cadrului didactic. Pe baza lor, profesorul realizează
structuri de instruire („lecții”), după modelele prezentate anterior. Datele și exemplele nu sunt
destinate memorării, ci doar au rolul unor resurse informaționale care sunt introduse sau nu în
„lecții”.
Aceste structuri de învățare (ofertate sub forma unor conținuturi descriptive și explicative)
pot fi transformate de profesor și incluse în cadrul componentelor „lecției”: conținuturi (idei
principale), tabele etc.
Temele principale sunt organizate în conformitate cu programa școlară.

Antroposfera: elemente introductive

Antroposfera reprezintă o „sferă” adăugată relativ recent la scara evoluției planetare. Ea

reprezintă „sfera” oamenilor, formată din totalitatea populației planetei în acest moment. Sfera
oamenilor (antroposfera) este, într-un fel, o geosferă terestră, deoarece provine din biosferă.
Prin modul ei de organizare sub forma societății, poate fi denumită „sociosferă”.
Interacțiunea dintre oameni și resursele planetei au creat economia acesteia, formând împreună
„sfera socio-economică”.
Evoluția omenirii a fost posibilă datorită progresului tehnologic. Totalitatea elementelor de
natură tehnică introduse de om poate fi reunită sun denumirea de „tehnosferă”.
În acest fel, prin existența oamenilor, organizați într-o societate care explorează resursele
naturale și le transformă prin procese economice, cu scopul de a-și raționaliza existența, s-a
individualizat un înveliș distinct al planetei noastre, care poate fi denumit prin simplificare și prin
rezonanță istorică, antroposferă. Antroposfera este în același timp populația planetei, organizarea ei
socială (sociosfera), activitatea economică mijlocită de elemente tehnice (tehnosfera) și finalitatea
rațională a activității oamenilor.

Harta politică a lumii (m3)

Antroposfera este fragmentată în grupuri umane care au extensiuni și dimensiuni
demografice diferite, de la comunitățile elementare (de câțiva locuitori), la planetă ca întreg.
Totodată, comunitățile umane au caracteristici referitoare la modul lor de organizare, mărime,
limbaj, credințe etc.
Lumea contemporană este împărțită în unități teritoriale separate prin frontiere, denumite
state. Acestea diferă între ele prin întindere (suprafață), populație, poziție geografică, importanță
economică, formă de guvernare ș.a. Elementul comun pentru toate statele este suveranitatea asupra
propriului teritoriu manifestată prin: forma de organizare internă, politica de apărare, utilizarea
resurselor financiare (inclusiv tipul de monedă folosit), politica externă, elemente de natură socială
și legislativă. Statele au o capitală proprie și granițe recunoscute internațional.
Statele sunt delimitate, de obicei, prin granițe stabilite într-un mod convențional sau care
utilizează un element natural. În anumite situații, acestea sunt mărginite de întinderile maritime
înconjurătoare pe care nu sunt trasate frontiere ca atare.
În sensul modern al accepțiunii de stat, elementul central este dat de exercitarea suveranității
pe întregul său teritoriu, delimitat de granițe bine definite spațial și recunoscute internațional.
Reprezentarea elementelor spațiale definitorii ale statelor (poziție, limite, formă, mărime,
capitală) este realizată cu ajutorul unui tip specific de hartă, denumită hartă politică. Cu studiul
statelor se ocupă geografia politică.
În prezent, există 196 state propriu-zise și peste 70 de teritorii dependente. Acest număr
(196) cuprinde și Sudanul de Sud (recunoscut internațional) și regiunea Kossovo a Republicii

83
Serbia, autoproclamată ca stat, dar nerecunoscută de toate celelalte state. În statistici se consideră că
există 196 de state.
Teritoriile dependente se află în diferite forme de legătură (dependență) față de o autoritate
statală exterioară.
Statele actuale ale lumii contemporane pot fi grupate în mai multe feluri.
 După modul de organizare internă, există două categorii fundamentale de state:
– state cu tradiție centralizată (unitare), caracterizate prin aceea că puterea centrală exercită
o influență determinantă asupra teritoriului; în acest sens, exemplul cel mai cunoscut este al Franței,
dar și alte țări au acest model (România, Ungaria, Bulgaria, ș.a.).
– state federale, caracterizate printr-o diviziune a puterii între guvernul central și statele
componente (cum ar fi: SUA, Brazilia, Mexic, Germania, Australia, Federația Rusă, Canada, India).
Când două (sau mai multe) comunități din cadrul aceluiași stat sunt relativ comparabile între ele și
ocupă teritorii individualizate, se poate considera că există o confederație (de exemplu Canada și
Belgia, cu două comunități, Elveția cu patru).
Există, de asemenea, state care au o anumită autonomie a regiunilor componente (fără a fi
federații), cum ar fi Spania, Italia etc.

 După forma de guvernământ există:

– republici (160 de state din totalul de 196);
– monarhii, în care regele (monarhul) este șeful statului, într-un mod simbolic (Regatul Unit,
Olanda, Japonia, Spania, Danemarca etc.) sau efectiv (Maroc, Arabia Saudită etc.)

 După întindere (suprafață) există:

– state continentale (cu peste 7 mil. km2);
– state foarte mari (1,2–4 mil. km2);
– state mari (0,4–1,0 mil. km2);
– state mijlocii (0,1–0,4 mil. km2);
– state mici și foarte mici (sub 0,1 mil. km2).

 După mărimea demografică (numărul populației) există:

– state supracontinentale (cu peste 1 mld. locuitori, cum ar fi China și India);
– state foarte mari (100 mil. – 350 mil. loc.);
– state mari (40 mil. – 100 mil. loc.);
– state mijlocii (10 mil. – 40 mil. loc.);
– state mici și foarte mici (sub 10 mil. loc.).

Există și alte criterii după care se pot grupa sau clasifica statele, cum ar fi: ieșirea la mare,
forma geometrică a statului, raportul dintre stat și națiune (unde acestea coincid, sunt state
naționale).
În prezent (2017), cele mai întinse zece state (țări) sunt:

Țara Suprafața (km2)

1 Federația Rusă 17 125 200
2 Canada 9 897 170
3 China 9 572 900
4 S.U.A. 9 371 220
5 Brazilia 8 515 770
6 Australia 7 692 024
7 India 3 287 470
8 Argentina 2 780 400
9 Kazahstan 2 724 900
10 Algeria 2 381 740

84
 Primele 6 state ca întindere pot fi considerate „state continentale”, deoarece sunt
comparabile sau mai mari decât continentul australian.

Populația Terrei – repartiția ei geografică (m6)

Populația Terrei era apreciată, în anul 2015, la peste 7,5 miliarde locuitori.
Creșterea medie din ultimii treizeci de ani a fost de aproape 90 mil. persoane pe an, adică de
câte 4 ori populația țării noastre. Se poate considera că populația planetei a depășit 6 miliarde
locuitori în anul 1999 sau 2000 și 7 miliarde în 2012.

O imagine globală a răspândirii geografice a populației mondiale actuale o constituie

repartiția acesteia pe continente. Această repartiție nu reflectă decât numărul de locuitori din
fiecare continent, fără a exprima alte elemente geografice (răspândirea reală, zonele de maximă
concentrare etc.). Densitatea populației reprezintă raportul dintre numărul de locuitori și întinderea
pe care sunt situați.

Continentul Suprafața Populația Densitatea populației

(mil. km2) (mil. loc.) (loc./km2)
Asia 45,0 4 375 97
Europa 10,4 720 69
Africa 30,2 1 151 38
America de Nord și Centrală 24,4 563 23
America de Sud 17,8 416 23
Australia și Oceania 8,5 41 5
TOTAL (Terra ca întreg) 136,3 7 260 49

Cele mai populate țări (în anul 2016) sunt:

Statul Populație Statul Populație

(mil. loc.) (mil. loc.)
China 1 367,8 Filipine 101,0
India 1 295,3 Vietnam 90,7
S.U.A. 321,4 Egipt 87,9
Indonezia 255,5 Etiopia 90,1
Brazilia 204,4 Germania 81,3
Pakistan 185,0 Turcia 78,7
Nigeria 177,5 Iran 78,1
Bangladesh 157,0 Congo (Rep. 86,0
Dem.)
Fed. Rusă 146,3 Thailanda 67,5
Japonia 127,1 Regatul Unit 65,1
Mexic 119,9 Franța 64,3

Diferențieri teritoriale predominant cantitative sau calitative oferă o imagine mai nuanțată
asupra populației mondiale. Aceasta nu este omogenă și este mai fragmentată în cazul unităților
teritoriale mai mici (țări, unități administrative, regiuni, comunități).
Populația planetei noastre nu este repartizată uniform. Există zone și regiuni întinse unde
populația este foarte rară, cum ar fi regiunile reci, deșerturile temperate și calde, zona pădurilor
ecuatoriale (Amazonia îndeosebi).
Există, de asemenea, zone și regiuni cu o populație foarte numeroasă, concentrată pe un
spațiu relativ redus (partea estică a Chinei, centrul Japoniei, Delta Gangelui, Insula Java, porțiuni
din Europa de Vest ș.a.).

85
 Analizând datele din tabelul celor mai populate țări (cu date din anul 2016), se poate observa
că există două țări foarte populate (India și China), fiecare cu peste 1 miliard de locuitori, față de
care celelalte țări (cu peste 100 mil. loc.) au dimensiuni demografice de 4 – 10 ori mai mici.
Cel mai sintetic indicator care este utilizat pentru a reda repartiția teritorială a populației este
densitatea populației.
Densitatea medie a populației planetei noastre se obține din împărțirea populației sale (7,3
miliarde locuitori) la suprafața uscatului locuit (136 mil. km 2 fără Antarctida), rezultând o valoare de
aproximativ 49 locuitori/km2.

Diversitatea umană și structura populației (m7)

În ceea ce privește principalele diviziuni (structuri) interioare ale populației (popoare,

națiuni, religii, limbi vorbite etc.), fiecare au în același timp o dimensiune globală, mondială, cât și
dimensiuni regionale și locale, cu anumite diferențe cantitative.
O schemă generalizată ar cuprinde următoarele dimensiuni teritoriale.

Structuri calitative ale populației

Tipul de Mărimea Unitatea de Criteriul de

structură demografică demografică referință diferențiere
națională 0,001 – 1,4 ∙ 108 loc. națiunea și statul națiunea
religioasă 0,1 – 1,2 ∙ 108 loc. planeta ca întreg religia, confesiunea
lingvistică 0,1 – 1,0 ∙ 108 loc. planeta și continentele limba maternă
pe medii 3,5 – 3,7 ∙ 108 loc. planeta ca întreg mediul de reședință
culturală 0,5 – 1,0 ∙ 108 loc. arii culturale cultura predominantă

Structura populației unui anumit teritoriu reprezintă o anumită diferențiere calitativă a

acesteia, pe baza unor criterii care au în vedere: elemente de natură lingvistică (structura
lingvistică), religioasă (structura religioasă), rasială (structura rasială), vârstă (structura pe grupe de
vârstă), profesională (structura profesională), mediul de viață (structura pe medii), etnică (structura
etnică).
Populația Terrei vorbește un număr mare de limbi care pot fi reunite în mai multe familii
lingvistice; acestea cuprind mai multe grupe, fiecare cu limbile și dialectele lor. În prezent, se
consideră că există peste 3 000 de limbi vorbite și peste 6 000 de dialecte, demonstrând varietatea
etno-lingvistică a populației Terrei.
În prezent, structura lingvistică prin cele mai vorbite limbi este redată mai jos (cifrele
sunt rotunjite și au anumite elemente de aproximare).

Limba Număr vorbitori Familia lingvistică

(milioane persoane)
Chineză (mandarin) 1 220 Sino-tibetană
Engleza 600 Indo-europeană
Hindi 500 Indo-europeană
Spaniola 480 Indo-europeană
Araba 320 Hamito-semitică
Bengali 300 Indo-europeană
Portugheza 210 Indo-europeană
Rusa 180 Indo-europeană
Japoneza 130 Altaică
Germana 100 Indo-europeană
Indoneziana 120 Malayeso-polineziană
Franceza 90 Indo-europeană
86
 Acest tabel are totuși un caracter orientativ, deoarece numeroase țări au ca limbi oficiale sau
limbi vorbite altele decât cele de mai sus, fiind dificil de consemnat. În acest context, limba engleză,
spaniolă, portugheză și franceză au, în realitate, un număr mai mare de vorbitori.

Structura religioasă (confesională) se caracterizează și printr-o diversitate și o dinamică a

credințelor religioase. Ele au origini istorice, au evoluat de-a lungul timpului și au o importantă
influență asupra oamenilor. Principalele religii actuale sunt:
 Creștinismul, cu origini în iudaism, este în prezent o religie universală (practicată de peste
2 mld. persoane). Cuprinde mai multe grupe: catolici, ortodocși, protestanți (aceștia din urmă fiind
luterani, calvini sau anglicani) și câteva grupuri mai mici (creștini egipteni, denumiți „copți“ și
creștini etiopieni), precum și alte variante mai noi.
 Islamismul cuprinde două mari grupe de practicanți: suniți (cea mai mare parte) și șiiți.
Dintre musulmani, șiiții predomină în Iran (centrul religios fiind Qom), dar pe ansamblul
lumii islamice sunt minoritari, iar suniții se întâlnesc, în restul lumii islamice (Turcia, țările arabe
din Africa și Asia, țările din Asia Centrală – Kazahstan, Uzbekistan ș.a. – Bangladesh, Pakistan
etc.); pe lângă principalul centru religios al islamului (Mecca) există și alte centre islamice
regionale (Fez, Medina, Islamabad).
 Hinduismul reprezintă o religie etnică a populațiilor indo-europene care s-au stabilit în
India cu 2 200 – 2 400 de ani în urmă, înlocuind și împingând populația aborigenă dravidiană (și
parțial negroidă).
Budismul (predominant în China, dar originar din India) și hinduismul (predominant în
India) sunt religiile celor mai numeroase popoare. Principalele centre religioase sunt Lhassa și
Benares.
Confucianismul, religia „națională” a chinezilor, a fost fondată de Confucius, în sec. V
î.H. Este mai mult un mod de gândire, o concepție filosofică și o ideologie, decât o religie
instituțională.
Daoismul este a doua religie națională tradițională chineză, cu origini vechi (de peste 2
500 de ani) și o componentă filosofică.
Șintoismul este religia națională a japonezilor.
Religiile etnice orientale cuprind confucianismul, taoismul (ambele mai frecvente în
China), jainismul (în India).
Iudaismul, religia evreilor, este practicată aproape exclusiv de aceștia, iar principalul
centru religios este Ierusalim.
Animismul este mai frecvent în Africa, dar se întâlnește și la populațiile aborigene din
America, nordul Asiei, Australia și Noua Guinee.
În ultimele două secole au apărut o serie de religii noi (bahai, moon, cultul penticostal,
biserica scientologică etc.) Există, de asemenea, un număr semnificativ de atei sau fără o religie
declarată.

Așezările omenești (m8)

Structura populației pe medii (urban – rural) arată că, în prezent, populația urbană
reprezintă peste jumătate din totalul populației mondiale. Ponderea populației urbane a crescut în
ultimele două secole și s-a dublat la fiecare 50 de ani. Creșterile cele mai mari s-au înregistrat în
ultimele 2 – 3 decenii, îndeosebi în țările în curs de dezvoltare cu spor natural ridicat, unde există și
un exod al populației rurale spre orașe.
Tabelul următor cuprinde orașele (și aglomerațiile urbane) cu o populație de peste 10 mil.
loc. Aceste orașe sunt totodată mari concentrări umane, economice, formând o parte din
„arhipelagul urban mondial”.

87
 Orașul Țara Populația Orașul Țara Populația
(mil. loc.) (mil. loc.)
Sao Paulo Brazilia 21,0 Tokio Japonia 13,5
Ciudad de Mexico Mexic 20,9 Los Angeles S.U.A. 13,3
Shanghai China 20,2 Manila Filipine 12,9
New York S.U.A. 20,2 Paris Franța 12,4
Beijing China 18,6 Lagos Nigeria 12,6
Mumbay India 18,4 Moscova Fed. Rusă 12,2
Cairo Egipt 18,0 Rio de Janeiro Brazilia 12,2
Delhi India 16,3 Kinshasa R. D. Congo 11,6
Istanbul Turcia 14,7 Lima Peru 10,9
Dhaka Bangladesh 14,5 Guangzhou China 10,6
Calcutta India 14,0 Shenzen China 10,4
Karachi Pakistan 13,9 Jakarta Indonezia 10,1
Buenos Aires Argentina 13,8 Seul Rep. Coreea 10,0

În prezent, sursele statistice de informare dau valori ale aglomerațiilor urbane asemănătoare
celor de mai sus, precum și ierarhia acestora. Compararea mărimii aglomerațiilor urbane și a
orașelor este influențată de accepțiunea pe care fiecare țară o acordă extensiunii teritoriale a
conceptului de „aglomerație”, „oraș”, precum și unor termeni complementari (conurbație,
concentrare urbană etc.).

Resursele naturale și valorificarea acestora (m9)

O caracteristică deosebită a planetei noastre este aceea că ea oferă societății omenești o

gamă largă și diversificată de resurse naturale care favorizează evoluția și progresul acesteia.
După criteriul modului de folosință, se pot deosebi:
- resurse energetice cu ajutorul cărora se poate produce energie: combustibilii fosili, forța
apei, lemnul, forța vântului și energia solară;
- resurse de materii prime industriale: minereurile feroase și neferoase, lemnul, unele
gaze din componența atmosferei etc.;
- resurse alimentare: produse de natură vegetală, animală sau minerală (sarea).
Resursele pot fi grupate pe geosfere.

Resursele extraatmosferice și ale atmosferei

Din energia emisă de Soare, Pământul primește o parte foarte mică, dar constantă. Cantitatea
de energie pe o unitate de suprafață se numește constantă solară.
Energia solară poate fi utilă omului doar prin transformarea ei într-o altă formă de energie,
prin diferite metode: transformarea naturală a energiei solare în biomasă, transformarea energiei
solare în energie termică (cu ajutorul panourilor solare), transformarea energiei solare în
energie electrică prin intermediul unor instalații speciale cu baterii fotoelectrice.
Energia eoliană este rezultatul diferenței de temperatură și de presiune din troposferă (ca
urmare a încălzirii neuniforme a atmosferei).
Atmosfera mai permite valorificarea unor componente ale sale. Plantele se aprovizionează
cu azot fie prin fixarea lui direct din atmosferă, fie prin intermediul unor compuși care sunt preluați
apoi de plante.
Oxigenul, element indispensabil vieții în procesele de respirație, facilitează procesele de
arderi, putrezire și descompunere. El se combină cu alte elemente și dă oxizi, devenind o sursă
materială și energetică pentru om și celelalte viețuitoare. Deși dioxidul de carbon se află în
cantități mici în atmosferă, are o mare însemnătate în viața plantelor, fiind materia primă minerală
de bază în fotosinteză.

88
 Resursele scoarței terestre (litosferei)

Litosfera (scoarța terestră solidă) este geosfera cea mai importantă sub raportul resurselor de
substanțe minerale care stau la baza dezvoltării industriei.
După particularitățile și importanța lor economică, substanțele minerale se grupează astfel:
- resurse energetice, care cuprind combustibilii fosili (cărbunele, petrolul, gazele naturale,
șisturile bituminoase) și substanțele radioactive;
- resurse metalurgice, care cuprind minereurile feroase (cel mai important fiind fierul) și
minereurile neferoase (cuprul, plumbul, zincul, cositorul, bauxita etc.);
- resurse minerale nemetalifere (sărurile de potasiu, sărurile de natriu, piritele, fosforitele
și apatitele);
- rocile de construcție ( marmura, granitul, calcarul, argila etc.).

(a) Resursele energetice

- Cărbunii sunt roci sedimentare, formate prin acumularea și transformarea complexă a
resturilor vegetale în condiții anaerobe. După gradul de incarbonizare, cărbunii se împart în:
- cărbuni superiori: antracitul și huila;
- cărbuni inferiori: cărbunele brun, lignitul și turba.
O importanță deosebită o are huila; celelalte tipuri de cărbuni se găsesc în cantități mici
(antracitul) sau sunt de calitate slabă (turba, lignitul, cărbunele brun). Fiind cocsificabilă, huila se
utilizează și în industria siderurgică.
- Petrolul este considerat o rocă provenită din acumularea nor resturi organice; rezervele de
petrol sunt limitate, cea mai mare cantitate fiind situată în Orientul Mijlociu și Apropiat. O parte din
aceste rezerve sunt situate în zona platformelor continentale (rezerve off-shore) și dau 20% din
producția totală actuală.
- Gazele naturale pot fi cantonate în scoarța terestră în zăcăminte singulare sau asociate cu
rezervele de petrol. Ele sunt clasificate după compoziția chimică în gaz metan și gaz de sondă.
- Substanțele radioactive Uraniul și toriul au un rol important în asigurarea consumului de
energie, prin utilizarea lor în centrale atomoelectrice.
- Energia geotermală, reprezentând căldura din interiorul planetei noastre, urcă la suprafața
scoarței terestre în zonele de rift (de exemplu, Islanda) sau în zonele de coliziune a plăcilor
tectonice. Evoluția extracției resurselor energetice a avut loc între 2007 și 2014, astfel:

Resurse energetice U.M. 2007 2014

Huilă mil. t 6 424 8 147
Petrol mil. t 3 680 4 362
Gaze naturale mld.m3 3 000 3 538
Uraniu mil. t 43,9 60,5

Principalele țări producătoare de cărbune sunt redate în continuare.

Țara Producție 2013

(mil. t)nostru (XXI), producția Chinei
În secolul
China 3 969
a crescut de 3 ori, ale Federației, Australiei și
S.U.A. Indiei de 893
peste 2 ori fiecare, celelalte țări
India înregistrând613
scăderi ușoare.
Indonezia 489 în care producția de cărbuni s-a
Există țări
Australia diminuat 410foarte mult (Germania, Polonia,
Federația Rusă 352 Ucraina) sau a fost oprită
Regatul Unit,
Republica Africa de Sud
(Franța, Belgia).
256
Germania 191
Polonia 136
89
Kazahstan 115
Columbia 85
Ucraina 84
Canada 69
Grecia 54
Turcia 53
Republica Cehă 49
Total mondial 8 147

Principalele țări producătoare de gaze naturale sunt:

Țara Producție 2015

Dintre
(mld. m3) ţările redate în tabelul
S.U.A. alăturat,
767 creşteri mai mari (cu 60 –
Federația Rusă 80%)
573au fost înregistrate în Iran, Qatar,
Iran China,
192 Arabia Saudită; au apărut ţări
Qatar nou181
producătoare (Malaysia,
Turkmenistan, Uzbekistan).
Canada 163
China 138
Norvegia 117
Arabia Saudită 106
Algeria 83
Indonezia 75
Olanda 72
Turkmenistan 72
Malaysia 68
Australia 67
Uzbekistan 58
Emiratele Arabe Unite 56
Total mondial 3 538

Principalele țări producătoare de petrol sunt:

Țara Producție 2015

(mil. t)
Primele trei țări au crescut în
Federația Rusă 568 ceea ce privește petrolul extras (cu
S.U.A. 567 20%). De asemenea, alte trei țări
Arabia Saudită 540 mari producătoare (China, Canada,
Canada 215 Emiratele Arabe Unite). Pe
China 214 ansamblu, producția și cererea de
Irak 197 petrol au crescut sensibil (cu
Iran 182 aproape 20% în ultimii ani).
Emiratele Arabe Unite 175
Kuwait 149
Venezuela 135
Brazilia 131
Mexic 123
Nigeria 113
Angola 88
Norvegia 88
Kazahstan 79
90
Qatar 79
Total mondial 4 362

(b) Resursele metalurgice

- Fierul este principala resursă pentru siderurgie, alături de care mai sunt utilizate și alte
metale.
- Metale neferoase grele. Cuprul poate fi întâlnit în stare nativă sau în asociație cu alte
metale (minereuri polimetalice) sau nemetale. Plumbul se găsește în zăcămintele complexe iar
zincul este, de regulă, asociat cu plumbul.
- Metale neferoase ușoare. Aluminiul are o largă răspândire în natură, mai ales sub formă
de oxizi, iar principala rocă din care se extrage este bauxita.
- Metale prețioase Aurul este folosit îndeosebi ca etalon monetar, dar mai este utilizat în
industria electronică, tehnică medicală și aerospațială, confecționarea bijuteriilor etc. Argintul, cu o
largă utilizare economică (bijuterii, instrumente medicale, la fabricarea oglinzilor etc.), se găsește în
natură în cadrul zăcămintelor complexe și mai rar în stare nativă.
Platina este asociată zăcămintelor de aur, având aceeași repartiție teritorială.

(c) Resurse minerale nemetalifere

Ca un efect al dezvoltării economice, a crescut utilizarea unor resurse nemetalifere din
litosferă, fiind folosite ca materii prime în diverse ramuri ale industriei.
- Sarea gemă (NaCl); rezervele sunt localizate atât în scoarța terestră, cât și în apele
Oceanului Planetar.
- Sărurile de magneziu apar frecvent împreună cu cele de potasiu și constituie cele mai
importante zăcăminte de materie primă pentru industria îngrășămintelor chimice.
- Sulful, folosit pentru obținerea acidului sulfuric, se află situat în roci de natură sedimentară
sau în arealele vulcanice.

(d) Rocile de construcție

Sunt cele mai abundente resurse naturale ale litosferei, având o largă repartiție.
- Rocile eruptive sunt utilizate mai ales în construcția de drumuri și căi ferate, precum și
pentru construcții monumentale.
- Rocile metamorfice prezintă o serie de proprietăți fizico-chimice care le dau o largă
utilizare în economie. Roca cea mai utilizată este marmura.
- Rocile sedimentare cuprind o varietate de roci folosite în diverse ramuri ale industriei.
Calcarele și marnele sunt utilizate în industria lianților. La fabricarea sticlei se folosește nisipul
cuarțos. Argila caolinoasă, folosită la realizarea porțelanurilor.

Resursele hidrosferei

Hidrosfera în ansamblul ei este domeniul unora dintre cele mai importante resurse naturale.
Dintre acestea, cea mai de preț este apa, considerată ca una dintre resursele naturale fundamentale.
Cea mai mare parte a resurselor de apă ale Terrei, 96,5%, sunt concentrate în Oceanul
Planetar. Deocamdată, apa mării este puțin folosită prin desalinizare ca apă potabilă sau pentru
necesitățile agriculturii sau industriei.
Apele curgătoare dețin un procent infim din masa totală de apă dulce de pe planeta noastră
fiind, în același timp, cele mai solicitate surse de apă potabilă.

(a) Oceanul Planetar are un important potențial energetic și mineral prin:

- energia mareelor, care este aproape inepuizabilă, dar are un caracter discontinuu și poate
fi utilizată doar în anumite porțiuni de litoral.
- energia valurilor, derivând din energia eoliană, este repartizată în funcție de frecvența și
intensitatea vânturilor care pun în mișcare stratul superficial de apă al Oceanului Planetar.

91
 - energia curenților marini nu este deocamdată exploatată, fiind necesar un nivel
tehnologic mai performant decât cel actual.
- hidrogenul din apa mărilor ar putea fi utilizat ca sursă de energie.
- substanțele minerale cantonate în Oceanul Planetar (materii prime minerale, metalifere
și nemetalifere) ar putea fi valorificate mai mult în perspectivă.

(b) Apele continentale au câteva posibilități foarte importante de valorificare prin:

- hidroenergie, remarcându-se, prin potențialul lor hidroenergetic excepțional, fluviile
Chang Jiang, Parana și Enisei;
- utilizarea apei în agricultură, prin sisteme de irigații dotate cu tehnici moderne,
concepute în combinație și cu alte tipuri de lucrări, în special cu cele hidroenergetice;
- utilizarea apei în industrie;
- alimentarea cu apă a centrelor populate (folosindu-se cele mai variate resurse: apele
subterane - freatice și de adâncime, lacurile naturale, lacurile de acumulare).

Resursele biosferei

Aceste resurse pot fi grupate în cadrul celor două mari domenii ale planetei noastre:
domeniul continental și domeniul oceanic. Principalele resurse ale biosferei sunt: resursele
forestiere, resursele fondului funciar, culturile agricole și resursele biotice marine.
(a) Resursele forestiere
Utilitatea deosebită a pădurilor derivă din cele două mari și importante funcții ale ei: funcția
economică (furnizoare de material lemnos și produse derivate, protecția unor obiective de interes
economic) și funcția de protecție (fiind cunoscută influența pădurii asupra climei, apelor, solului
etc.). Suprafețele ocupate de păduri în urmă cu două milenii (circa 56% din uscat) s-au restrâns
treptat, încât azi mai ocupă doar circa 31% din totalul uscatului.
(b) Resursele de soluri și fondul funciar
În prezent, din totalul uscatului, 5 miliarde hectare revin terenurilor agricole (din care 11%
terenuri arabile, 24% pășuni și fânețe), 31% fondului forestier, iar 34% au o altă destinație. Culturile
agricole, deși aparent ocupă o suprafață relativ redusă (11%), reprezintă principalele surse biotice de
agroalimentație. Aceste culturi agricole formează, pe ansamblul lor, ceea ce s-ar putea numi
„biosferă transformată”.
Resursele fondului funciar (solurile) sunt foarte diferite calitativ în raport de zona
latitudinală în care se află situate. Acestea sunt uneori distruse (voluntar sau involuntar) dar pot fi,
frecvent, ameliorate. Calitatea solurilor influențează productivitatea agricolă.

(c) Resursele biotice marine

Resursele biotice marine cuprind fitoplanctonul (plantele acvatice) și zooplanctonul
(animalele acvatice).
Resursele biotice marine au o repartiție teritorială care valorifică anumite avantaje ale
mediului acvatic și reprezintă, pe ansamblu, un potențial biologic mai ridicat decât pe continente.
În mod deosebit pot fi evidențiate resursele piscicole, cu o anumită repartiție geografică pe
Terra. Principalele țări cu activități de pescuit oceanic și cantități mari de pește sunt (în anul 2014):
China, Peru, Indonezia, Statele Unite, Federația Rusă, India, Japonia, Myanmar, Filipine, Vietnam
etc. China capturează 15% din totalul mondial de pește. Islanda are însă cea mai mare cantitate de
pește pescuit pe cap de locuitor (urmată de Norvegia și Chile).

Agricultura (m12)

Principalele tipuri actuale de agricultură sunt, în prezent: agricultura de subzistență (pentru

necesitățile proprii) și agricultura comercială (destinată comercializării).

92
 Agricultura de subzistență caracterizează regiunile subdezvoltate care au terenuri arabile
de calități diferite, dar predominând cele modeste, cu un randament redus și foarte redus; este o
agricultură de tip extensiv și itinerant, cu producții agricole aflate la limita satisfacerii necesităților
populației în creștere.
Agricultura comercială are ca principal element specific realizarea unor produse agricole
destinate comercializării lor. Ea are un caracter intensiv și se bazează pe procedee agrotehnice
moderne și o mecanizare substanțială.
a) Cultura plantelor
Există mai multe tipuri de clasificare și grupare a culturilor agricole. Deoarece acestea au o
varietate de forme, am optat pentru formula de mai jos, care are un anumit caracter geografic.
Cultura cerealelor. Producțiile principalelor cereale (grâu, porumb, orez) au crescut
sensibil în ultimii ani. Producția de cereale și de grâu a realizat evoluții spectaculoase, cu o creștere
foarte mare în ultimele decenii în cele două țări suprapopulate, China și India (tabelele 1, 2, 5).
Producțiile totale de cereale, precum și producțiile principalelor cereale sunt redate mai jos:

Principalele țări producătoare Principalele țări producătoare de grâu

de cereale (total)

Țara Producție 2014 Țara Producție 2014

(mil. t) (mil. t)
China 557,4 China 126,2
S.U.A. 442,9 India 94,5
India 293,9 S.U.A. 55,4
Federația Rusă 103,1 Federația Rusă 59,7
Brazilia 101,4 Franța 38,9
Indonezia 89,8 Canada 29,3
Franța 72,8 Germania 27,8
Ucraina 63,2 Pakistan 26,0
Argentina 55,5 Australia 25,3
Bangladesh 55,0 Ucraina 24,1
Total mondial 2 817 300 Total mondial 729,0
Principalele țări producătoare de orez Principalele țări producătoare de porumb

Țara Producție 2014 Țara Producție 2015

(mil. t) (mil. t)
China 206,5 S.U.A. 361,1
India 157,2 China 215,6
Indonezia 71,0 Brazilia 79,9
Bangladesh 52,5 Argentina 33,1
Vietnam 44,9 Ucraina 28,5
Thailanda 33,0 India 23,7
Myanmar 26,4 Mexic 23,2
Brazilia 21,1 Indonezia 19,0
Filipine 18,9 Franța 18,5
Japonia 10,6 Canada 14,9
Total mondial 740,9 Total mondial 1 038,3

Cultura orezului (rizicultura) reprezintă un tip special de peisaj agricol, o formă specifică de
tehnologie agricolă și o dimensiune a civilizației și culturii popoarelor respective.

93
 Cultura porumbului (plantă originară din America Centrală) cuprinde spațiile de latitudini
medii și este destinată unor utilizări industriale și alimentare complexe.
Cultura cartofului, legumelor și leguminoaselor pentru boabe reprezintă un grup aparte
care cuprinde: cartoful, plantele tropicale asemănătoare (batata și maniocul), legumele (tomate,
ardei etc.) și leguminoasele pentru boabe (fasole, mazăre).
Cultura plantelor industriale se grupează, de obicei, în: plante pentru ulei (soia, floarea
soarelui, arahide, rapiță), plante pentru zahăr (trestia de zahăr și sfeclă de zahăr) și plante textile
(bumbac, in, cânepă și iută).
Culturile permanente cuprind arbori cu utilizări multiple (bananieri, curmali, ananas, pomi
fructiferi), viță de vie, arbori și arbuști tropicali (citrice, cafea, cacao, ceai, arborele de cauciuc).
b) Creșterea animalelor reprezintă o ramură importantă și tradițională a agriculturii.
Produsele animaliere sunt consumate pe scară largă, în formă naturală sau prelucrată.
Creșterea bovinelor este cel mai important domeniu al zootehniei. Se cresc bovine pentru
lapte și pentru carne.
Porcinele au crescut foarte mult ca efective și ca repartiție geografică.
Ovinele sunt utilizate pentru obținerea lânii necesare industriei textile.
Se cresc, de asemenea, bubaline, cabaline, păsări (avicultura), viermi de mătase
(sericicultura) etc.
Evoluția cantitativă a produselor agroalimentare în ultimii ani (2007 – 2013) este reflectată
în tabelul de mai jos:
Evoluția producției agricole

Produse U.M. 2007 2013

Cereale miiÎnt raport cu
2 351 400 2 780 000
evoluția demografică
Grâu mii t o creștere
(cu 606 000 716 000
de aproximativ
Orez 400.000.000 de locuitori 740
mii t 660 000 între000
2007
Porumb mii t 792 000 1 018
și 2013), creșterea principalelor 000
Orz mii t
produse 133 000
agroalimentare 144a 000fost
Trestie-de-zahăr mii t
comparabilă 1 sau
591 000
chiar 1 a911depășit
000
Sfeclă-de-zahăr mii t
creșterea 247 000
populației. 246 000
Ovine mii capete 1 087 000 1 163 000
Porcine mii capete 918 000 977 000
Bovine mii capete 1 534 000 1 661 000

Industria (m13)

Industria reprezintă un proces economic și tehnologic complex, prin care materii prime
sunt transformate în produse prelucrate utile direct oamenilor, precum și altor activități economice.
Industria cuprinde mai multe ramuri, care se pot grupa în mai multe categorii, astfel:
Industria energetică se referă la resursele energetice principale și la modul lor de utilizare.
În structura surselor de energie primară, combustibilii fosili au o pondere de 86% (petrol, 30%,
cărbuni, 30%, gaze naturale, 21%, energie nucleară, 5%). Celelalte resurse (energiile regenerabile,
îndeosebi hidroenergia) participând cu restul de 14%. Ponderea principalelor resurse energetice de
combustibili fosili a rămas, în general, aceeași pe parcursul ultimelor trei decenii, cu o ușoară
reducere a ponderii extracției și utilizării petrolului.
Evoluția extracției principalelor resurse minerale și energetice (2007 – 2014/2015) este
redată în continuare:
Evoluția producției principalelor resurse energetice și minerale

Produse U.M. 2007 2014/2015

Minereu de fier mii t 2 200 000 3 320 000
Huilă mil. t 6 424 8 147

94
 Petrol mil. t 3 680 4 362
Gaze naturale mld. m3 3 000 3 538

Resursele energetice de combustibili fosili utilizate mult timp într-o formă intensivă, sunt în
prezent limitate de volumul lor finit, repartiția geografică inegală, limitările de ordin economic,
social și politic, precum și de gradul avansat de poluare pe care o produce. Cu toate acestea, balanța
energetică mondială este dominată încă de cele trei resurse de bază: petrol, cărbune și gaze naturale.
Energia electrică are o importanță vitală pentru dezvoltarea economico-socială a lumii
contemporane, consumul de energie electrică fiind indispensabil tuturor sectoarelor de activitate.
Principalele țări producătoare de energie electrică sunt redate în tabelul următor:

Țări producătoare de energie electrică

Țara Producție 2013 Țara Producție 2013
(mld. Kwh/an) (mld. kwh/an)
China 5 210 Coreea de Sud 507
S.U.A. 4 071 Regatul Unit 333
India 1 122 Mexic 281
Federația Rusă 1 000 Italia 270
Japonia 983 Spania 268
Canada 641 Arabia 267
Saudită
Germania 593 Iran 254
Franța 542 Africa de Sud 239
Brazilia 534 Total mondial 22 191
În funcție de
sursele primare energetice utilizate se disting mai multe tipuri de centrale electrice: termocentrale,
hidrocentrale, atomocentrale, centrale geotermice, mareomotrice, eoliene, solare etc.
Producția de energie electrică, precum și principalele trei tipuri (termoenergie, hidroenergie,
atomoenergie) au avut următoarea evoluție în ultimii ani (2007 – 2014).

Evoluția producției și a principalelor tipuri de energie electrică

Energie electrică U.M. 2007 2014

Energie electrică (total) mld. Kwh 18 015 000 22 191 000
Energie termoelectrică mld. Kwh 11 943 000 14 793 000
Energie hidroelectrică mld. Kwh 2 997 000 3 761 000
Energie nucleară (atomică) mld. Kwh 2 660 000 407 000

În afara acestor trei tipuri, în balanța producerii energiei electrice există și alte surse (energie
geotermală, energie solară, energie mareomotrică, biogaz etc.).
Metalurgia feroasă cuprinde exploatarea minereurilor feroase, a altor minereuri necesare
obținerii produselor siderurgice și industria siderurgică (obținerea fontei, feroaliajelor și a oțelului).
Producția siderurgică mondială a crescut sensibil în ultimii ani cu peste 300 mil. t (de la 1
360 000 mil. t în anul 2007, la 1 671 000 mil. t, în anul 2015). În contextul în care multe țări și-au
redus producția (Japonia, Germania), alte țări și-au păstrat o producție aproape constantă (Rep.
Coreea), în timp ce producția Chinei a crescut cu 350 mil. t (ajungând ½ din producția totală
mondială), iar a Indiei cu peste 30 mil. t, contribuind împreună la creșterea totală.
Un indicator principal al dezvoltării economice a țărilor îl reprezintă producția de oțel,
redată pentru principalele țări producătoare în tabelul de mai jos.

95
 Țara Producție 2015 Țara Producție 2015
(mil. t) (mil. t)
China 803,8 Turcia 31,5
Japonia 105,1 Taiwan 23,3
S.U.A. 79,0 Ucraina 23,0
India 89,4 Italia 22,0
Coreea de Sud 70,0 Mexic 18,2
Federația Rusă 70,0 Iran 16,1
Germania 43,0 Franța 15,0
Brazilia 33,3 Spania 14,9
Total mondial 1 670,0

Deși principalele minereuri neferoase (cupru, plumb, zinc, aur, argint, aluminiu) sunt
cunoscute din vremuri îndepărtate, utilizarea lor industrială are dimensiuni noi în condițiile
dezvoltării diferitelor ramuri constructoare de mașini și îndeosebi a industriei electronice și
electrotehnice. Situată în continuarea ramurilor menționate mai sus (energie feroasă și neferoasă),
industria constructoare de mașini este legată de acestea, dar are și o anumită independență în
localizare, rezultată din intervenția altor factori (concentrarea forței de muncă înalt calificate,
necesarul de diferite produse ale acestei ramuri, existența unor centre de cercetare și apariția unor
platforme industriale moderne, de tipul tehnopolilor). Dintre aceste ramuri, redăm mai jos producția
recentă de automobile pe țări.

Țara Producție 2015 Țara Producție 2015

(mii. buc.) (mii. buc.)
China 21 080 Mexic 1 970
Japonia 7 830 Regatul Unit 1 600
Germania 5 700 Franța 1 500
S.U.A. 4 200 Republica 1 300
Cehă
Coreea de Sud 4 100 Federația Rusă 1 200
India 3 400 Slovacia 1 000
Spania 2 200 Iran 900
Brazilia 2 000 Canada 900
Total mondial 68 540
Această industrie
cuprinde mai multe ramuri, cu produsele specifice, cum ar fi: utilajul industrial, industria
mijloacelor de transport (producția de material rulant feroviar și rutier, nave, avioane etc.), industria
electrotehnică și electronică, industria de utilaje și mașini agricole etc.
Industria chimică cuprinde: industria de clorosodice (care are la bază industrializarea sării),
îngrășămintele chimice (cu o răspândire legată de regiunile agricole); îngrășămintele pot fi azotoase
(având la bază, printre altele, gazele naturale), fosfatice (care se obțin din fosfați naturali),
îngrășăminte potasice (din sărurile de potasiu). La acestea se adaugă produsele petrochimice
(cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice etc.).
Alte ramuri industriale individualizate sunt: industria materialelor de construcții, exploatarea
și prelucrarea lemnului, industria ușoară și alimentară, bunuri de larg consum etc.
Producția mondială manufacturată oferă o imagine asupra totalului de produse industriale
obținute, exprimate prin valoarea lor.

Țara Producție 2015 Țara Producție 2015

(miliarde USD) (miliarde USD)
China 2 857 Franța 242

96
S.U.A. 2 070 Federația 240
Rusă
Japonia 851 Canada 195
Germania 681 Mexic 194
Coreea de Sud 370 Indonezia 180
India 302 Brazilia 173
Regatul Unit 260 Spania 145
Italia 258 Turcia 120
Elveția 110
Total mondial 11 979

Serviciile (transporturi, servicii, comerț, turism) (m14)

Serviciile reprezintă un concept care desemnează un ansamblu de activități puse în slujba

dezvoltării economice și a creșterii calității mediului de viață al oamenilor. Ele reprezintă partea
„imaterială” a activității sociale și economice și diferă de producerea nemijlocită a bunurilor de
natură industrială sau alimentară.

Căile de comunicație și transporturile

Transportul materiilor prime și al produselor, precum și transportul persoanelor au un rol
deosebit de însemnat în dezvoltarea economică și în desfășurarea diferitelor activități umane.
Transporturile se realizează prin mijlocirea căilor de comunicație (pe uscat, pe apă, aeriene),
conducte, formând împreună un adevărat „sistem vascular” al economiei Globului.
Transporturile feroviare dispun de o rețea de căi ferate în lungime de 1,6 mil. km,
repartizată neuniform pe continente și în diferite regiuni.
În prezent, în lume există diferențieri în ceea ce privește dotarea tehnică și tipurile de căi
ferate. Astfel, există căi ferate cu ecartament normal (caracteristice pentru Europa, America de
Nord, China); căi ferate cu ecartament larg (întâlnite în Federația Rusă, Republica Moldova și
India); căi ferate cu ecartament îngust (mai frecvente în Africa).
În Japonia, Europa de Vest și China s-a extins sistemul de trenuri de mare viteză (TGV). În
Franța, acesta tinde să cuprindă toate direcțiile principale. Între Paris și Londra circulă Eurostar, un
tren modern de mare viteză, care utilizează tunelul construit pe sub Marea Mânecii. În Japonia
circulă (de aproape 50 de ani) „Shinkansen” (Tokyo – Nagoya), iar în China a fost dat în folosință
(2012) un tren de mare viteză între Beijing și Guangzhou (2 100 km, 6 ore), iar recent (2016), între
Shanghai și Kunming.
Transporturile rutiere au unele avantaje față de cele feroviare, fiind mai comode și
ajungând în locuri mai greu accesibile. Rețeaua de șosele modernizate este neuniform repartizată pe
continente și țări, fiind mai extinsă în America de Nord și în Europa.
Rețeaua rutieră se află în prezent într-un proces de extindere și modernizare, astfel încât să
permită creșterea corespunzătoare a traficului. În cadrul rețelei rutiere se remarcă autostrăzile și
șoselele moderne din diferite țări (SUA, Germania, Regatul Unit, Olanda, Franța, Arabia Saudită,
Japonia, China, Coreea de Sud, Canada etc.), precum și magistralele rutiere internaționale.
Transporturile maritime permit deplasarea, cu cheltuieli reduse, a unor cantități mari de
mărfuri, la distanțe considerabile. Astfel, cu ajutorul navelor maritime se transportă: petrol,
minereuri, cărbune, produse alimentare, produse industriale. Flota comercială s-a dezvoltat în
ultimii ani, ceea ce a permis creșterea traficului maritim.
Principalele porturi la nivel mondial, după traficul maritim (2015), sunt: Shanghai (China),
Singapore (Singapore), Tianjin, Guangzhou, Quingdao (China), Rotterdam (Olanda), Ningbo,
Dalian (China), South Louisiana, Houston, New Xork (S.U.A.), Vancouver (Canada), Pusan
(Coreea de Sud), Nagoya, Hong Kong, Quinhuandao, Xiamen, Shenzen (China), Itaqui și Tubarao
(Brazilia), Port Hedland și Dampier (Australia). Dintre porturile de mai sus (cele mai importante 22

97
în acest moment, redate în ordinea descrescătoare a tonajului), 9 sunt situate în China, ceea ce arată
un transfer al centrului de greutate al transporturilor maritime spre această parte a lumii.
Transporturile fluviale au o anumită importanță internațională, precum și în cadrul
diferitelor țări. O serie de artere hidrografice continentale au fost transformate în adevărate axe de
transport fluvial (Rin, Dunăre, Mississippi, Marile Lacuri, Sf. Laurențiu, Volga, Don, Chang-Jiang,
Nil).
Transporturile aeriene au înregistrat o puternică dezvoltare în ultimul timp.
Transportul de pasageri a ajuns astăzi la peste 5 miliarde persoane, iar cel de mărfuri s-a
amplificat și diversificat, transportându-se îndeosebi produse perisabile, mărfuri cu volum mic,
țesături, aparate de precizie, medicamente și un volum mare de efecte poștale.
Principalele aeroporturi, după numărul de pasageri (în anul 2015), sunt: Atlanta, Beijing,
Tokyo, Londra, Los Angeles, Chicago, Paris, Dallas, Hong Kong, Frankfurt, Istanbul, Amsterdam,
Sao Paolo, Jakarta, Guangzhou.
În cadrul transporturilor speciale se includ: transporturile prin conducte, transportul
energiei electrice prin liniile de înaltă tensiune, telecomunicațiile, transportul cu ajutorul rachetelor
etc. Prin conducte se transportă îndeosebi petrol și gaze naturale din regiuni de extracție spre cele de
prelucrare și distribuire.

Turism
În prezent (2015), principalele țări după numărul de turiști care le vizitează sunt: Franța,
Spania, China, S.U.A., Italia, Turcia, Regatul Unit, Germania, Federația Rusă, Malaysia, Thailanda,
Australia, Ucraina, Mexic, Grecia, Canada. Aceste țări sunt vizitate anual de un număr de turiști
între 18 mil. (Canada și Grecia) și 84 mil. (Franța).

98
 X. Structuri de învățare (conținuturi) pentru clasa a VI-a: Europa –
geografie generală

Poziție, limite și specificul geografic (m20)

Continentul european este cuprins între Oceanul Atlantic (în vest), Oceanul Arctic (în nord),
Marea Mediterană (în sud), Marea Neagră, Munții Caucaz, fluviul Ural și Munții Urali (în est).
Europa înglobează sub aspectul geografiei fizice și partea europeană a Federației Ruse.
Limitele ariei continentale propriu-zise au spre punctele cardinale anumite extremități,
astfel: spre nord, Capul Nord; spre sud, Capul Tarifa; spre vest, Capul Roca; iar spre est o porțiune
din nord-estul Munților Urali.
Europa are aparent dimensiuni reduse (10,4 mil. km 2) în raport cu întinderea Terrei și a
continentelor sale, dar este relativ bine populată. Europa reprezintă aproximativ 1/50 din suprafața
Terrei, 1/15 din suprafața uscatului și mai mult de 1/10 din populația planetei.
Ca întindere și continuitate, Europa are aspectul unei prelungiri a Asiei (fiind o mare
„peninsulă” a acesteia). De aceea, se consideră frecvent că aceste două continente (Europa și Asia)
formează în realitate o singură întindere, denumită Eurasia.
Limita dintre Europa și Asia este fixată în lungul Munților Urali, apoi în continuare pe
fluviul Ural, Marea Caspică și Munții Caucaz; această limită are un pronunțat caracter convențional.
Continentul este înconjurat de câteva insule și are câteva peninsule importante.
Insulele principale sunt: Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Novaia Zemlea – Insula de nord,
Spitzbergen (Svalbald).
Peninsulele principale ale Europei sunt: Pen. Scandinavă, Pen. Iberică, Pen Italică, Pen.
Balcanică, Pen. Crimeea, Pen. Iutlanda etc.

Continentul Suprafața Altitudine (m)

km2 % din medie maximă minimă
total uscat
Europa 10 366 463 6,9 340 5 642 -27
Asia 45 054 676 29,8 950 8 848 -417
Africa 30 177 662 20,2 750 5 895 -153
America de Nord 24 374 553 16,2 720 6 194 -86
America de Sud 17 818 022 11,9 580 6 900 -40
Australia (și Oceania) 8 530 383 5,7 350 5 030 -16
Antarctida 14 000 000 9,3 2 600 6 096 -200

Specificul geografic al Europei

 Europa reprezintă o prelungire a Asiei, având aspectul unei peninsule a acesteia (de unde
denumirea de Eurasia pentru întreaga întindere a celor două continente).
 Europa a avut o creștere demografică redusă, ceea ce a determinat scăderea ponderii ei în
populația mondială (de la 15% cu trei decenii în urmă, la 10,3% în prezent).
 În Europa a apărut revoluția industrială și s-a extins, succesiv, în alte regiuni ale lumii.
 Europa este, în prezent, nucleul civilizației „occidentale”.
 În istorie, Europa, Africa și Asia au gravitat spre Marea Mediterană, formând împreună
„Lumea Veche”.
 Europa are cea mai mare lungime a țărmurilor față de suprafața ei.
 Europa cuprinde cea mai importată grupare actuală de state a lumii contemporane (Uniunea
Europeană).
 Europa a avut, timp de mai multe secole, o poziție geografică, economică, istorică și
culturală „centrală” în raport cu restul lumii.

99
 Relieful – trepte, forme și unități (m21)

Europa se caracterizează prin predominarea reliefului cu altitudini reduse (câmpii și podișuri

joase care ocupă 60% din întinderea continentului). Altitudinea medie este de 340 m.
Altitudinea maximă este considerată, de obicei, Vârful Mont Blanc din Alpi (4 807 m).
Incluzând zona Caucazului la Europa (sau cel puțin la limita acesteia), cel mai înalt vârf poate fi
considerat, însă, Vârful Elbrus (5 642 m). Altitudinea minimă o reprezintă nivelul Mării Caspice
(-27 m).
Continentul este traversat, de la vest la est, de un lanț montan ramificat, care cuprinde
Munții Alpi, Carpați, Caucaz și alte ramuri cunoscute prin altitudinea lor ridicată (Munții Pirinei,
Munții Dinarici etc.).
De o parte și de alta a lanțului montan alpino-carpatic se află podișuri și regiuni deluroase. Deși
partea de est a Europei (Câmpia Europei de Est) poate fi considerată o treaptă de câmpie prin altitudine,
ea este, pe cea mai mare întindere, un vechi podiș erodat în prezent, cu o altitudine coborâtă.
Treptele de relief reprezintă doar generalizări altimetrice. Substratul scoarței terestre are,
însă, o varietate mai mare și anumite caracteristici calitative. Marile unități sunt:
- primul nucleu continental (parte a continentului nordic Laurasia), care ocupă partea nordică
și estică a continentului, cu un relief aparent de câmpie (după altitudine), dar în realitate de
vechi podișuri erodate (Câmpia Europei de Est, Podișul Finlandei, Podișul Donețk etc.);
- Europa caledoniană (în nord) și hercinică (în centru), formată din munți și podișuri
amplasate la marginea nucleului continental inițial: Alpii Scandinaviei, munții și podișurile
din arhipelagul britanic, Peninsula Iberică (cea mai mare parte), Masivul Armorican, Podișul
Central Francez, Masivul Renan, Masivul (Podișul) Boemiei, Munții Ural (hercinici);
- Europa alpină, situată în sud, rezultată în urma coliziunii între fragmentele continentului
nordic (Laurasia) și a celui sudic (Gondwana), cuprinzând sistemul alpin (Pirinei, Alpi,
Apenini, Carpați, Caucaz);
- areale vulcanice recente (Islanda, Peninsula Italică);
- câmpii recente, cuaternare (Câmpia nord – europeană, Câmpia Română, Câmpia Niprului,
Câmpia Padului, Câmpia Manici – Kuma, Câmpia Panonică).

Pe structurile și unitățile menționate mai sus s-a format un relief derivat cu mai multe tipuri,
cum ar fi:
- relieful glaciar: de tip continental (în Islanda, Novaia Zemlea, Svalbald) și montan (de tip
alpin, pirenean și caucazian), cuaternar și actual;
- relieful de acumulare glaciară (fluvio-glaciară), evidențiat prin întinsele câmpii formate în
urma retragerii calotei cuaternare (Câmpia Nord-Europeană și Câmpia Arctică);
- relieful litoral (cu fiorduri, riass, estuare, de tip dalmatic, cu lagune, limane, delte sau relief
litoral tectono-glaciar);
- relieful carstic (care este un relief predominant petrografic) este foarte diferențiat și
diversificat în raport de condițiile concrete de carstificare (Podișul Karst, Alpi, Carpați etc.);
- relieful structural și petrografic; din această categorie, relieful vulcanic cuprinde platouri
(Islanda), vulcani activi și semiactivi (Peninsula Italică) și un lanț vulcanic neogen (în
Carpați); de asemenea, există o varietate foarte mare de forme (îndeosebi de amănunt),
adaptate rocilor și structurii acestora (relieful dezvoltat pe conglomerate, pe roci calcaroase,
vulcanice etc.);
- relieful piemontan (piemonturile din nordul Pirineilor, cele din nordul Italiei, în regiunea
cunoscută sub numele de „Piemont” și în sudul Carpaților Meridionali, unde se află
Piemontul Getic).
Principalii vulcani activi sunt: Etna (3 323 m), Grimsvötn (1 725 m), Hekla (1 491 m),
Katla (1 510 m), Vezuviu (1 281 m), Stromboli (926 m)
În cadrul Europei pot fi identificate mai multe unități majore, grupate pe treptele de relief
și pe substratul acestora, astfel:

100
 Unitățile montane pot fi:
- unități alpine (Munții Alpi, Apenini, Pirinei, Carpați, Caucaz), formate din lanțuri montane
individualizate și masive;
- unități de munți (și podișuri mai înalte), dezvoltați pe structuri caledoniene (Alpii
Scandinaviei) și hercinice (Masivul Renan, Munții Sudeți, Munții Urali etc.); masivele
hercinice apar foarte erodate și au altitudini relativ reduse (denumirea lor provine de la
Munții Harz din Germania).

Unitățile de podișuri se dezvoltă astfel:

- pe structuri foarte vechi (Podișul Donețk, Podișul Dobrogei);
- pe structuri hercinice (de exemplu Podișul Boemiei, care este înconjurat însă de porțiuni
mai înalte, cu aspect montan și altitudini mai mari decât ale podișului);
- pe structuri mai noi (Podișul Getic);
Unități de câmpie pot fi:
- câmpii fluvio-glaciare (Câmpia Nord – Europeană, Câmpia Arctică);
- câmpii fluvio-lacustre (câmpiile dunărene - Câmpia Română și Câmpia Panonică; Câmpia
Padului);
- câmpii pe structură de podiș (Câmpia Europei de Est, Câmpia Finlandei), care nu sunt
propriu-zis câmpii (aparent justificate de altitudinile coborâte), ci adevărate podișuri, pe
structuri foarte vechi;
- câmpii fluvio-litorale (Câmpia Mării Negre, Câmpia Precaspică), provenite din alternanța
acumulării fluviale continentale și submerse și de evoluția liniei țărmului;
- delte și estuare (Delta Dunării, Delta Volgăi, estuarul Rinului etc.).

Climă și biogeografie (m23)

Tipuri de climă
Succesiunea completă a zonelor de climă începe din Peninsula Iberică (unde, pe fondul
climatului mediteraneean există nuanțe de ariditate similare latitudinilor tropicale) și ajunge la
caracteristici climatice extreme, similare celor polare, în nord-estul continentului (nordul Munților
Urali și arhipelagul Novaia Zemlea).
Din repartiția tipurilor de climă se observă influența Curentului Atlanticului de Nord (în
extensiunea climatului oceanic și al repartiției temperaturilor medii ale aerului) și influența masei
continentale din est (în caracterul continental al temperaturii și caracterul arid al regimului
precipitațiilor).
Tipurile de climă sunt:
 climatul mediteraneean (în apropierea Mării Mediterane);
 climatul temperat oceanic (spre Oceanul Atlantic);
 climatul de tranziție (în Europa Centrală);
 climatul temperat continental (în estul Europei);
 climatul arid (în nordul Mării Caspice);
 climatul temperat – rece și subpolar (în nord și nord-est);
 climatul montan (Alpi, Carpați, Caucaz).
Fiecare tip de climă (climat) are caracteristici cantitative și calitative specifice, prezentate în
partea generală și în diferite lucrări (redate în bibliografie) într-o formă detaliată și descriptibile prin
elementele lor (temperatură medie etc.).

Învelișul biogeografic
Zonele biogeografice (de vegetație și faună) se succed de la sud spre nord, sub forma unor
fâșii latitudinale paralele între ele. Zonele de vegetație reflectă cel mai bine această dispunere în
fâșii paralele. Vegetației îi sunt asociate animale caracteristice și un înveliș de soluri specific.

101
 În extremitatea nordică și nord-estică a continentului (Islanda, Alpii Scandinaviei, câmpia
europeană arctică, nordul Munților Ural și arhipelagul Novaia Zemlea) există o vegetație de tundră
(cu mușchi, licheni și vegetație ierboasă adaptată la frig); este denumită și „stepa rece”.
Pădurile de conifere (taiga) ocupă nordul continentului, întinzându-se continuu din
Scandinavia până la Munții Urali (iar de aici, în continuare, în nordul Asiei). Taigaua este formată
din conifere (molid, brad, pin) și alte specii cu frunze tot timpul verzi. În sudul acesteia există o
fâșie continuă de păduri de amestec (de conifere și foioase).
Pădurile de foioase se află situate în centrul și vestul continentului (Europa peninsulară).
Sunt formate din arbori cu frunze căzătoare (fag, stejar etc.).
Stepa și silvostepa ocupă partea sud-estică a continentului (de la Dunăre la Munții Urali).
Stepa tipică are aspectul unei benzi continui, din Bărăgan până la Marea Caspică și se
caracterizează prin vegetație ierboasă, adaptată la uscăciune.
Vegetația de semideșert ocupă areale din jurul Mării Caspice, prelungindu-se în Asia.
Vegetația mediteraneeană (situată în jurul Mării Mediterane) cuprinde arbori caracteristici
(stejar verde, stejar de plută, laur) și tufișuri cu arbuști (maquis și garriga). În prezent, pe mari
suprafețe sunt plantații de măslin și citrice.
Pe munții înalți există o vegetație etajată, cu aspecte alpine la cele mai mari altitudini (Alpi,
Pirinei, Caucaz, Carpați).

Hidrografia (m22)
Europa este înconjurată de mări și oceane (identificabile pe diferite hărți), care au
caracteristici diferite (întindere, formă, temperatură, mișcări, adâncimi etc.). Influența cea mai
importantă asupra Europei o exercită curentul Atlanticului de Nord, care modifică elementele
climatice de bază pe fațada vestică a continentului și hidrografia acesteia (debitele râurilor, regimul
termic).
Bazinele hidrografice principale se dirijează spre spațiilor înconjurătoare: Oceanul Arctic,
Oceanul Atlantic și mările adiacente, Marea Mediterană și Marea Neagră. În cazul Europei,
observăm că bazine hidrografice cele mai întinse (Volga și Dunărea), care transportă și cele mai
mari cantități de apă, se varsă în mări interioare închise (Marea Caspică) sau semiînchise (Marea
Neagră).
După lungime, principalele fluvii europene (în ordinea descrescătoare a lungimii) sunt:
Volga, Dunărea, Ural, Nipru, Kama, Don, Peciora, Nistru, Rin, Dvina de Nord, Elba.
Bazine fluviale cele mai întinse (în ordinea descrescătoare a suprafețelor) sunt: Volga,
Dunărea, Kama, Nipru, Don, Dvina de Nord, Peciora, Rin.
Principalele categorii de lacuri din Europa, după întindere și modul de formare, sunt:
- lacuri glaciare, situate în depresiunile create de foștii ghețari de calotă cuaternari (L.
Ladoga, L. Onega etc.) sau în regiunile muntoase cu glaciațiune alpină (L. Geneva, L.
Garda, L. Como, L. Maggiore etc.);
- lacuri de baraj artificial (pe majoritatea fluviilor importante), cu acumulări mai mari pe
Dunăre (Lacul Porțile de Fier) și Volga (L. Râbinsk etc.);
- lagune, limane maritime și alte categorii de lacuri situate la țărmul mării;
- diferite alte tipuri de lacuri, cu suprafețe mai mici (în sare, în regiuni carstice, lacuri
tectonice, în regiuni vulcanice etc.);
Cele mai întinse lacuri sunt: Ladoga, Onega), Vänern, Saima, Ribinsk, Ciud, iar cel mai
adânc lac este Como (410 m).
Banchiza reprezintă o prezență aproape permanentă în Oceanul Arctic și mările adiacente
(cum ar fi Marea Albă). Ghețari continentali (de calotă) s-au păstrat sub forma unor fragmente în
Islanda, Svalbald, Novaia Zemlea, iar ghețari montani în Alpi, Pirinei și în Scandinavia.

102
 Populație și așezări (m24)

În prezent, Europa are o populație totală de aproape 720 milioane de locuitori (incluzând și
populația totală a Federației Ruse). Continentul nostru cuprinde 44 de state situate integral în cadrul
său și trei state care se extind atât în Europa, cât și în Asia (Federația Rusă, Kazahstan și Turcia). În
partea de est a Europei (în sens fizico-geografic) există o mică suprafață care aparține statului
Kazahstan. Populația reală a Europei trebuie raportată la teritoriul pe care îl luăm în considerație. În
acest sens, există mai multe accepțiuni ale Europei.
Sub raportul gradului de locuire, situația comparativă a continentelor este redată în
continuare:

Populația % Densit. pop. Spor natural

din total (loc/km2) (‰)
Europa 719 737 231 10,3 69 -0,1
Asia 4 375 845 817 60,3 98 11,0
Africa 1 150 782 500 15,0 38 23,0
America de Nord 563 319 600 7,9 23 10,0
America de Sud 415 974 427 5,9 23 11,0
Australia (și Oceania) 40 570 791 0,6 5 2,2

Diversitatea umană
Europa are mai multe categorii de limbi vorbite într-un mod predominant pe mai multe
spații, astfel:
a) Limbi indo-europene, care cuprind:
- limbile romanice (italiana, franceza, spaniola, româna, catalana, portugheza și retoromana)
ocupă aproape integral teritoriul Italiei, Franței, Spaniei, Portugaliei și României; limba
retoromană este utilizată de o populație minoritară în Elveția; în Republica Moldova,
autoritățile locale actuale consideră că există o altă limbă decât limba română (limba
moldovenească); în provincia belgiană Valonia se utilizează predominant limba franceză;
- limbile slave (rusa, bielorusa, ucraineana, ceha, slovaca, slovena, sârbo-croata, poloneza,
bulgara etc.) ocupă teritoriile țărilor sugerate de aceste denumiri;
- principalele limbi germanice (germana, engleza, daneza, olandeza, flamanda, norvegiana,
suedeza, islandeza) sugerează teritoriile unde sunt utilizate;
- există alte câteva limbi indo-europene vorbite de diferite populații (limba greacă, albaneza,
basca).
b) Limbi ugro-finice, care se vorbesc în Finlanda, Estonia și Ungaria;
c) Limbi altaice (turca, tătara), vorbite de populațiile respective din Peninsula Crimeea și
Turcia Europeană;
d) Limbi caucaziene, utilizate de populații din nordul Munților Caucaz.

Aglomerații urbane și orașe

Orașele reprezintă concentrări de populație situată pe o unitate administrativă individualizată
(eventual cu suburbii), iar aglomerațiile urbane sunt formate din mai multe orașe („aglomerate” pe
un anumit teritoriu), situate în jurul unui oraș mare.
Marile aglomerații urbane (în anul 2014) sunt: Istanbul (14,7 mil. loc.), Paris (12,4 mil.
loc.), Moscova (12,2 mil. loc.), Londra (10,2 mil. loc.), Madrid (6,1 mil. loc.), Sankt Petersburg (5,2
mil. loc.), Berlin (4,3 mil. loc.) și Atena (3,1 mil. loc.). Alte 12 aglomerații au între 2 și 3 mil. loc.;
acestea sunt: Lisabona, Kiev, Roma, Stuttgart, Manchester, Hamburg, Budapesta, București,
Varșovia, Lyon, München, Viena. Alte orașe și aglomerații urbane cu peste 1 mil. loc. sunt: Milano,
Barcelona, Odessa, Torino, Napoli, Birmingham, Praga, Marsilia, Copenhaga, Stockholm, Sofia,
Belgrad, Harkov, Donețk, Dnipropetrovsk, Rostov pe Don, Minsk, Volgograd, Saratov, Samara,
Ufa, Kazan, Nijni Novgorod. Se consideră că există două aglomerații distincte de tip „conurbații”

103
(Ruhr și Katowice, care au avut la bază exploatările de cărbune) și un megalopolis „european”
(Ranstad Holland).

Resurse naturale și activități economie (m25)

Europa reprezintă regiunea de origine și de dezvoltare a economiei moderne. Începând de la

începutul secolului al XVIII-lea, are loc „revoluția industrială”, cu origini în Anglia Centrală, care
s-a propagat apoi rapid în Europa, în mai puțin de jumătate de secol.
Baza industriei inițiale a Europei a reprezentat-o exploatarea cărbunilor (sec. XVIII – XIX),
care a facilitat dezvoltarea energiei electrice (prin utilizarea lor în termocentrale) și a producției
siderurgice. Ulterior, în secolul XX (1910 – 1970) a început să joace un rol predominant prelucrarea
petrolului, iar în ultima sa perioadă (după 1960), energia atomică.
Resursele naturale principale ale Europei (considerată fără Federația Rusă, care are resurse
foarte mari și diversificate, dar situate îndeosebi în partea asiatică) sunt, în prezent: petrol (în Marea
Nordului), gaze naturale (în Marea Nordului dar și pe continent, în jurul acesteia), minereuri de fier
(Scandinavia), minereuri neferoase, huilă (în podișurile hercinice), lignit, roci de construcție
(marmură, granit etc.), uraniu, hidroenergie (în Alpi și Scandinavia), păduri, energie geotermală,
suprafețe arabile, pășuni, resurse balneoclimaterice etc.
Dintre aceste resurse, producții actuale (2014) mai importante la nivel mondial se
înregistrează pentru: gaze naturale (8% din totalul mondial, cu producții mari pentru Norvegia,
locul 6 și Olanda, locul 9), petrol (cu producții mai mari în Norvegia și Regatul Unit), huilă (cu
producții mari în Germania și Polonia), uraniu (cu producții în Republica Cehă, România,
Germania), argint și plumb (cu producții în Polonia și Suedia), bauxită), sare.
Produsele agricole principale în Europa sunt: cerealele (aproape 10% din producția
mondială, cu valori mai mari în Franța, Germania etc.), iar dintre acestea grâu (Franța, Germania,
Polonia etc.), porumb (Franța, Italia, România), orz (Franța, Germania, Spania etc.).
Dintre produsele industriale menționăm: energia electrică (Germania, loc 7 mondial, Franța,
loc 8, Italia, loc 10, Spania, Suedia, Norvegia, Polonia etc.), oțel (Germania, loc 7; Italia, Franța
etc.), autoturisme (Germania, Franța, Polonia, Spania, Italia, România etc.).

Porturi, aeroporturi, turism

Principalele porturi europene, în prezent (2014) sunt: Rotterdam (loc 6 mondial), Anvers
(loc 17 mondial), Hamburg, Amsterdam, Algeciras, Valencia, Bremen, Constanța, Genova,
Immingham, Le Havre, Marsilia, Novorossiysk, Sankt Petersburg
Principalele aeroporturi sunt: Londra, Paris, Frankfurt, Madrid, Amsterdam, Roma,
München, Barcelona, Istanbul.
Principalele țări turistice (după numărul de turiști sosiți în anul 2014) sunt: Franța (85 mil.
pers., locul 1 și la nivel mondial), Spania (61 mil. pers.), Italia (50 mil. pers). Alte țări cu un număr
mare de turiști sosiți (între 10 și 30 mil. în fiecare țară în fiecare an) sunt: Regatul Unit, Germania,
Ucraina, Federația Rusă, Turcia, Austria, Grecia, Polonia, Portugalia, Belgia, Olanda, Croația,
Ungaria. Alte țări vizitate sunt: Elveția, Irlanda, România, Republica Cehă, Bulgaria, Slovacia,
Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia, Slovenia, Lituania, Malta.

Europa – regiuni și țări (m28)

Regiunile poziționale sunt:

Regiuni Țări
poziționale
Europa Centrală Germania, Elveția, Liechtenstein, Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria,
România, Republica Moldova
Europa de Sud Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Albania, Macedonia, Bosnia și

104
 Herțegovina, Serbia, Croația, Muntenegru, Slovenia, Andorra, Malta, Monaco, San
Marino. Vatican
Europa de Vest Franța, Belgia, Luxemburg, Olanda, Regatul Unit, Irlanda
Europa de Nord Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Estonia
Europa de Est Belarus, Ucraina, Federația Rusă

Conform programei școlare pentru clasa a VI-a, urmează să fie studiate câte 1 – 2 țări din
fiecare regiune pozițională.
Exemple de state pentru clasa a VI-a se regăsesc în manualele școlare utilizate până în prezent,
precum și în alte surse: „Geografie universală” (2017), „Caietul elevului pentru clasa a VI-a” (Editura
Corint, 2018).

105
 XI. Competența terminologică în clasele V – VI

Formarea și utilizarea terminologiei specifice

Aceste discipline școlare (pentru clasele V – VI) au o caracteristică ușor de recunoscut:

diversitatea și abundența terminologică. La acest nivel, competența terminologică este o
competență de bază a geografiei.
Programa școlară cuprinde, în lista de conținuturi, un număr limitat de termeni generali
(redați explicit) și un anumit număr de termeni (presupuși implicit). Terminologia generală cuprinde
nucleul de bază al denumirilor de geografie generală cu care ar trebui să fie obișnuită orice persoană
care parcurge această disciplină.
Există câțiva termeni de maximă generalitate (Pământ, hartă, relief, atmosferă, hidrosferă,
biosferă, geografie umană etc.), care formează împreună nucleul conceptual al învățării geografiei.
Cea mai mare dificultate, la acest nivel, o reprezintă formarea acestor concepte, cu un grad
înalt de abstractizare și generalitate, în condițiile în care elevii se află predominant în „etapa
operațiilor concrete”.
Chiar dacă programa propriu-zisă are un număr limitat de termeni generali nominalizați ca
atare, în practica predării numărul termenilor, foarte mare, este susținut și stimulat de diluția
terminologică din manuale.
S-a constatat că termenii geografici întâlniți la clasa a V-a acoperă mai mult de 50% din
termenii întâlniți de-a lungul gimnaziului. Numărul total de termeni diferă în funcție de manualul
școlar utilizat și de concepția didactică a profesorului.
În condițiile în care predarea geografiei la acest nivel se realizează într-o oră săptămânal (34
de ore anual), terminologia presupusă de acesta trebuie să aibă o dimensionare corespunzătoare (cu
referiri la 6 – 8 noțiuni noi învățate în fiecare oră).

(1) Terminologia pentru clasa a V-a: Introducere în geografie fizică

Lista conținuturilor provine din interpretarea programei școlare. Terminologia minimă

provine atât din programă, cât și dintr-un sistem experiențial (nu din manuale).

Conținuturi
Terra – o planetă a Universului
 Pământul – corp cosmic, poziția în sistemul solar
 Suprafața terestră: continente și oceane
 Harta geografică (conținutul hărții)
Terminologie
Corp cosmic, planetă, stea, Luna, sistemul
solar, mișcările Pământului, continent,
ocean, satelit, geosferă, legendă, semne
convenționale, hartă, planiglob, scară,
orizont local, meteorit, axă, ecuator, poli,
tropice, sferă

Geosfere. Litosfera Relief, altitudine, relief major, formă de relief,

 Relieful – caracteristici generale unitate de relief, munte, podiș, câmpie, munte
 Forme majore ale reliefului terestru vulcanic, lanț muntos, depresiune, vale,
 Relieful major al continentelor: munții, dealurile, eroziune, transport, acumulare, rocă (și
podișurile, câmpiile exemple de roci)

106
Atmosfera Structura atmosferei, compoziția atmosferei,
 Atmosfera (definiție, formă, compoziție, oxigen, azot, troposferă, ozon, stratosferă,
structură, mase de aer) încălzire, temperatură medie, precipitații, tipuri
 Temperatura aerului și precipitațiile de precipitații, vânt, vreme, climă
 Vremea și clima
Hidrosfera Circuitul apei, componentele hidrosferei,
 Hidrosfera – caracteristici generale. ocean, mare, tipuri de mări, curenți
 Oceanele și mările. marini, valuri, maree, apă subterană,
 Ape continentale: râuri și lacuri izvor, râu, fluviu, afluent, lac, bazin
hidrografic
Biosfera Biosferă, viețuitoare, faună, floră, vegetație,
 Biosfera – caracteristici generale domenii de viață (terestru, acvatic), zonă
 Domeniile de viață ale Terrei biogeografică
 Conservarea biosferei
Solul (pedosfera) Sol, pedosferă, humus, tip de sol, protecția
 Solul – caracteristici generale solului

Conținuturi extinse Terminologie complementară

Terra – o planetă în mișcare
 Sistemul Solar (Soarele, planetele, alte corpuri
cerești)
 Globul geografic, harta, tipuri de hărți
Relieful Pământului
 Relieful – forme planetare
 Bazine oceanice și continente
 Factorii care determină formarea reliefului
 Munții
 Dealurile și podișurile
 Câmpiile
Atmosfera
 Presiunea aerului și vânturile
 Zonele climatice ale globului
 Fenomene climatice deosebite.
 Reprezentarea elementelor de climă pe hărți
Hidrosfera
 Studiu de caz: un ocean și o mare
 Marile fluvii ale Terrei
 Circuitul apei în natură.
Biosfera
 Factorii care influențează răspândirea
viețuitoarelor
 Repartiția geografică a viețuitoarelor: zona
caldă, zona temperată, zona rece
 Relațiile om-biosferă.
Soare, planete (și numele a 4 – 6 planete),
sateliți, comete, mișcare, gravitație, fazele
Lunii, eclipsă (de Lună, de Soare), forma
Pământului, coordonate geografice, hărți
generale
Vulcani, cutremure de Pământ, insulă, golf,
mișcările scoarței, agenți modelatori, substrat,
tipuri de munți, bazine oceanice, estuar, deltă,
peninsulă, curbă hipsometrică, cotă, relief
minor
Ionosferă, exosferă, mezosferă, încălzirea
atmosferei, baric (referitor la presiune),
presiune ridicată, presiune scăzută, tipuri de
vânturi, alizee, musoni, zonele de climă
Caracteristicile apei marine, tipuri de valuri,
curenți calzi, curenți reci, gheizer, ghețar,
banchiză, aisberg, elementele unei văi,
baltă, mlaștină, confluență
Înveliș geografic, pădure ecuatorială, savană,
deșert, pădure musonică, vegetație
mediteraneeană, stepă, taiga, tundră

Solul Molisol, argiluvisol, cambisol, spodosol, zonă

 Răspândirea pe glob a principalelor soluri de soluri

Elementele de mai sus (conținuturi și terminologie) sunt recomandate pentru clasele și elevii
cu un interes deosebit pentru geografie, dar pot fi ofertate elevilor în cazul unor activități

107
complementare sau „module” transversale. Conținuturile extinse și terminologia sunt redate cu
litere italice.
(2) Terminologie pentru clasa a VI-a: Introducere în Geografie umană

Conținuturi Terminologie
Antroposfera: populația și așezările omenești Geografie umană, spor natural, densitatea
 Numărul locuitorilor și răspândirea populației pe populației, urban, oraș, tipuri de orașe,
Terra capitală, localitatea natală, sat
 Așezări umane
Resursele planetei Tipuri de resurse (cu exemple), resurse
 Caracterizare generală energetice, resurse minerale, resurse
biotice
Activitățile economice Cultura plantelor, tipuri de culturi, creșterea
 Agricultura – aspecte generale animalelor, regiune (zonă) agricolă,
 Industria – caracteristici generale industrie, ramuri ale industriei, căi de
 Căile de comunicație și turismul comunicație (tipuri), turism, obiectiv
turistic
Conținuturi aprofundate Terminologie complementară
Antroposfera: populația, așezările omenești,
resurse Natalitate, mortalitate, deficit natural,
 Dinamica populației deplasarea populației, tipuri de sate,
 Mobilitatea teritorială a populației componentele satului (vatră, moșie etc.),
 Așezări rurale megalopolis
 Așezări urbane Energie eoliană, energie solară, roci de
 Mari aglomerații urbane construcție, resurse de hrană, resurse
 Tipuri și importanța resurselor piscicole
Antroposfera: activitățile economice Viticultură, pomicultură, zonă agricolă,
 Practici agricole industrie energetică, industria energiei
 Ramurile industriei electrice, termocentrală, hidrocentrală,
 Transporturile și comerțul – aspecte generale atomocentrală, siderurgie, metalurgie
 Obiective turistice principale. neferoasă, comerț

(3) Terminologie pentru clasa a VI-a: Europa

Conținuturi Terminologie obligatorie minimă

(sugestii)
Europa pe glob
Europa – caracterizare generală Puncte extreme, coordonate geografice,
 Poziția geografică, limitele, țărmurile, întinderea meridiane, paralele, întindere, sistem
 Relief – caracteristici generale, unități majore alpin, sistem hercinic, nucleu
 Climă continental, relief vulcanic, relief
 Ape glaciar, debit, peisaj natural, golf,
 Vegetație, faună, soluri peninsulă, strâmtoare, insulă

 Populație Mișcare migratorie, popoare, concentrare

 Așezări umane urbană, tipuri de state, metalurgie
 Resurse naturale neferoasă, zonă agricolă, transporturi,
 Activități economice comerț exterior, tipuri de turism,
 Harta politică obiective turistice etc.

108
Europa – regiuni și țări
 Diferențieri geografice regionale. UE
Europa centrală
 specificul geografic și state (exemple): Germania,
Austria, Ungaria, România, Republica Moldova
Regiune, regiune geografică, peisaj,
organizații europene, Uniunea
Europeană
Climat de tranziție, estuar, climat maritim,
pădure de foioase, port fluvial, relief alpin,
turism montan, câmpie glaciară, regiune
industrială, podiș hercinic, câmpie de
acumulare, alpin, danubian

Europa mediteraneeană Mare semideschisă, bora, mistral, sirocco,

 specificul geografic și state (exemple): Italia, orogeneză alpină, meseta, garriga, maquis,
Spania, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Serbia metropolă, turism cultural, peisaj turistic,
climat mediteraneean

Europa estică Câmpie glaciară, morenă, relief glaciar,

 specificul geografic placa tectonică, climat arctic, câmpie de
 Rusia, Ucraina platformă, lac tectonic, taiga, tundră,
eurasiatic, stepă, climat continental

Europa atlantică Climat temperat – oceanic, strâmtoare,

 specificul geografic și state (exemple): Franța, alpin, regat, flux, reflux, hercinic, curent
Regatul Unit cald, turism alpin, TGV, metropolă

Europa scandinavă Fiord, lac glaciar, viking, caledonian, sistem

 specificul geografic și state (exemple): Suedia și montan, hidroenergie
Norvegia

Europa în lumea contemporană Uniunea Europeană

Dezvoltări Terminologie complementară
(exemple)
Europa pe glob Elemente de comparație
 Continentele: poziție geografică, mărime, fizionomie
Europa – caracterizare generală Climă subpolară, climă oceanică, climă
 Insule și peninsule continentală, climat montan, tundră, păduri
 Trepte și unități majore de relief de conifere (taiga), stepă, semideșert,
 Tipuri și etaje climatice păduri de foioase, vegetație
 Mări și lacuri mediteraneeană, orogeneză
 Zonele biogeografice
 Repartiția teritorială și caracteristici
 Tipuri de așezări rurale și urbane Bazin carbonifer, bazin petrolifer, resurse
 Resursele energetice hidroenergetice, ramuri și centre
 Tipuri de activități economice industriale, transporturi speciale (prin
 Tipuri de state conducte), republică, monarhie, stat federal

Europa – regiuni și țări Tip de peisaj, familie lingvistică, nivel de

 Diferențieri naturale și socio-economice dezvoltare, religii europene

Precizări:

Explicarea termenilor de mai sus pentru clasele V – VI poate fi realizată pornind de la definițiile
propuse în glosarul terminologic (cu funcție de dicționar minim).

109
 Termenii pentru aceste clase au fost menționați și în „Didactica geografiei”.
Menționăm că acești termeni (redați mai sus) este necesar să fie „operaționalizați” de profesor
într-o formă accesibilă și acceptabilă pentru elevi.

110
 XII. Curriculum la decizia școlii pentru clasele V – VI – structuri tematice
(exemple)

Geografia orizontului local/județului (clasele V – VI)

(A) Elemente de geografie fizică a județului/Orizontul local (clasa a V-a)

Notă introductivă
- Permite o învățare predominant inductivă, pornind de la ceea ce se poate observa în mod direct
(orizontul local, județul).
- Reprezintă baza înțelegerii mediului apropiat în raport cu elementele învățate la nivelul Terrei ca
întreg.
- Permite realizarea unor aplicații practice în orizontul local.

Competențele generale sunt aceleași cu ale programei de TC

Competențele specifice sunt adaptate după programa de clasa a V-a, dar cu specificul elementelor
de geografie fizică a orizontului local

Tematică orientativă (Conținuturi)

 Influența fenomenelor din Sistemul Solar asupra orizontului local
 Hărți ale orizontului local
 Repere cronologice bazate pe observații în orizontul local
 Aplicații practice
 Reprezentări grafice și cartografice ale orizontului local
 Substratul scoarței terestre
 Relieful. Forme și unități
 Aplicații practice în orizontul local
 Elemente și fenomene ale vremii observate în orizontul local
 Clima și topoclima
 Aplicații practice și fenomene climatice negative
 Observații asupra fenomenelor meteorologice din orizontul local
 Apele din orizontul local
 Categorii de ape. Utilizarea apelor. Fenomene negative
 Învelișul biogeografic – plante și animale
 Solul. Utilizarea solurilor
 Peisaje

Precizări:
- În cazul județelor cu o întindere relativ mică, o anumită omogenitate și care sunt centrate
predominant pe un singur oraș, extensiunea orizontului local poate să fie similară cu extensiunea
administrativă a județului. Exemple: București, Ilfov, Brăila, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Gorj etc.
- Situația în care județul cuprinde mai multe areale, centrate pe câte o localitate mai importantă sau
regiuni geografice diferite. De exemplu: Bacău (Bacău și Onești), Vaslui (Bârlad și Vaslui), Galați
(Galați și Tecuci), Buzău (Buzău și Râmnicu Sărat), Argeș (Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung),
Caraș-Severin (Reșița, Caransebeș), Timiș (Lugoj, Timișoara, Sânnicolau Mare) etc.

Sugestiile metodologice sunt similare celor din TC, cu nuanțările respective, presupuse de
competențe, activități de învățare (cu o componentă importantă de investigare pe teren) și
conținuturi.

111
Bibliografie: Se recomandă lucrări referitoare la orizontul local sau județ
(B) Elemente de geografie umană a orizontului local. România și țările vecine (clasa a VI-a)

Notă introductivă
- Permite o învățare predominant inductivă, pornind de la ceea ce se poate observa în mod direct.
- Constituie baza înțelegerii mediului apropiat în raport cu elementele învățate la nivelul Terrei ca
întreg.
- Favorizează realizarea unor aplicații practice în orizontul local.
Elementul de interes suplimentar îl reprezintă studierea țărilor vecine și a României în contextul
acestora, ca o particularizare a studierii continentului (care se realizează în semestrul II în TC).

Competențele generale sunt aceleași cu ale programei de TC

Competențele specifice sunt adaptate după programa de clasa a V-a, dar cu specificul elementelor
de geografie fizică a orizontului local

Tematică orientativă (Conținuturi)

 Elemente de geografie umană a orizontului local
- Populația – repartiție geografică
- Structuri: etnice, lingvistice, religioase, profesionale
- Așezările omenești
- Orașul reședință de județ, alte orașe, localități principale
- Resursele din orizontul local și utilizarea acestora
- Activități economice. Transporturi
- Obiective turistice
- Orizontul local și județul în contextul țării
- Împărțirea administrativă
 România și țările vecine
- România – caracteristici geografice (prin comparație cu ale Europei)
- Țări vecine
- Vecinătatea apropiată
- România și țările vecine în Europa
- Analiza țării situate în complementaritatea orizontului local

Bibliografie: Se recomandă lucrări referitoare la județ, orizontul local și țările vecine

(C) Geografia municipiului București și a județului Ilfov –

elemente de geografie fizică

Notă introductivă
- Permite o învățare inductivă, pornind de la ceea ce se poate observa în mod direct.
- Oferă baza înțelegerii mediului apropiat în raport cu elementele învățate la nivelul Terrei ca întreg.
- Facilitează realizarea unor aplicații practice în orizontul local.

Competențele generale sunt aceleași cu ale programei de TC

Competențele specifice sunt adaptate după programa de clasa a V-a, dar cu specificul elementelor
de geografie fizică a orizontului local

Tematică orientativă (Conținuturi)

 Influența fenomenelor din Sistemul Solar asupra orizontului local

112
  Hărți ale orizontului local
 Repere cronologice bazate pe observații în orizontul local
 Aplicații practice
 Reprezentări grafice și cartografice ale orizontului local
 Substratul scoarței terestre
 Relieful. Forme și unități
 Aplicații practice în orizontul local
 Elemente și fenomene ale vremii observate în orizontul local
 Clima și topoclima
 Aplicații practice și fenomene climatice negative
 Observații asupra fenomenelor meteorologice din orizontul local
 Apele din orizontul local
 Categorii de ape. Utilizarea apelor. Fenomene negative
 Învelișul biogeografic – plante și animale
 Solul. Utilizarea solurilor
 Peisaje

Precizări: Pot fi realizate și două programe diferite pentru București, respectiv județul Ilfov.

Sugestiile metodologice sunt similare celor din TC, cu nuanțările respective, presupuse de
competențe, activități de învățare (cu o componentă importantă de investigare pe teren) și
conținuturi.

Bibliografie referitoare la București, județul Ilfov și Câmpia Română.

(D) București și județul Ilfov – elemente de geografie umană.

România și țările vecine (clasa a VI-a)

Notă introductivă
- Permite o învățare predominant inductivă, pornind de la ceea ce se poate observa în mod direct
(orizontul local, județul).
- Asigură:
 Baza înțelegerii mediului apropiat în raport cu elementele învățate la nivelul Terrei ca întreg.
 Realizarea unor aplicații practice în orizontul local.
Elementul de interes suplimentar îl reprezintă studierea țărilor vecine și a României în contextul
acestora, ca o particularizare a studierii continentului (care se realizează în semestrul II în TC).

Competențele generale sunt aceleași cu ale programei de TC

Competențele specifice sunt adaptate după programa de clasa a V-a, dar cu specificul elementelor
de geografie fizică a orizontului local

Tematică orientativă (Conținuturi)

 Elemente de geografie umană a orizontului local
- Populația – repartiție geografică
- Structuri: etnice, lingvistice, religioase, profesionale
- Așezările omenești
- Orașul reședință de județ, alte orașe, localități principale
- Resursele din orizontul local și utilizarea acestora
- Activități economice. Transporturi

113
 - Obiective turistice
- Orizontul local și județul în contextul țării
- Împărțirea administrativă
 România și țările vecine
- România – caracteristici geografice (prin comparație cu ale Europei)
- Țări vecine
- Vecinătatea apropiată
- România și țările vecine în Europa
- Analiza țării situate în complementaritatea orizontului local

Bibliografie: Se recomandă lucrări referitoare la orașul București, județul Ilfov și țările vecine.

Precizări:

Aceste structuri tematice nu sunt discipline opționale, ci doar exemple de titluri și

conținuturi posibile.
Construirea programelor opționale (CDȘ) trebuie să fie realizată după modelele existente
pentru alte discipline școlare și după modelele sugerate în „Geografie educațională” (2017).

114
 XIII. Glosar (cu definiri minimale)

Abiotic – termen referitor la absența vieții (a biotic – „fără viață”)

Abisal – regiune (zonă) a mărilor și a oceanelor situată la adâncimi mai mari de 3 000 – 4 000 m
(câmpie abisală)
Aborigen – locuitor originar dintr-un anumit teritoriu (băștinaș, indigen)
Abraziune – fenomen de erodare a uscatului de către apa mărilor sau a oceanelor
Abrupt (povârniș) continental – treaptă de relief situată între platforma continentală și bazinele
oceanice, fiind cuprinsă de regulă între adâncimile de 200 m (300 m) și 3000 m (4000 m)
Acvifaună – totalitatea faunei din domeniul acvatic
Acvifer – strat de apă situată în interiorul scoarței terestre; stratele acvifere sunt acumulări de apă
situate în scoarța terestră la diferite adâncimi
Administrativ – referitor la administrarea (organizarea) unui anumit teritoriu; diviziunile
administrative reprezintă o formă de exercitare a organizării interne a unui stat pe anumite unități
interioare componente (regiuni, departamente, comitate, județe, voievodate etc.)
Aer – termen generic desemnând un amestec de gaze format din azot (78%), oxigen (21%), argon
(0,9%) și alte gaze (0,1%), care compune atmosfera terestră
Afeliu – punctul cel mai îndepărtat de Soare în care ajunge Pământul, pe traseul orbitei sale în jurul
acestuia
Afluent – curs mai mic de apă care se varsă într-un curs mai mare
Agent modelator – element care duce la schimbarea (modelarea) suprafeței scoarței terestre;
Aglomerație – formă de concentrare a unor elemente legate de om și activitățile sale; aglomerația
urbană este considerată acea parte a unui teritoriu ocupat de cartiere, suburbii și chiar orașe situate
în jurul unui oraș de dimensiuni mai mari
Agricultură – ocupație a oamenilor de cultivare a plantelor și de creștere a animalelor
Agricultură comercială – tip de agricultură în care producția obținută depășește necesitățile
consumului populației acelui teritoriu, o parte a acesteia fiind disponibilă prin comercializare
Agricultură de subzistență – tip de agricultură în care producția agricolă este egală sau inferioară
necesității populației
Albie – adâncitură alungită la suprafața scoarței terestre, prin care curg apele temporare sau
permanente; albia minoră reprezintă acea parte a albiei unui râu ocupată permanent de apă, iar
albia majoră cea care este ocupată în condițiile unor cantități mari de apă sau inundații
Alizeu – vânt permanent din zona intertropicală, care bate de la Tropice spre Ecuator
Alpin – referitor la Alpi: sistem alpin – sistemul muntos al Alpilor, climat alpin – climat din Munții
Alpi sau asemănător acestora; alte accepțiuni: orogeneză alpină, etaj alpin, vegetație alpină, mediu
alpin, peisaj alpin
Alunecare – deplasarea unei mase de roci pe un plan înclinat
Aluviuni – materiale transportate și depuse de râuri
Altitudine – distanța unui punct față de suprafața geometrică de reper a Pământului; altitudinile se
măsoară în raport cu nivelul teoretic al Oceanului Planetar (considerat 0 m)
An – diviziune de timp egală cu o rotire completă a Terrei în jurul Soarelui
Anaerob – lipsit de aer
Anotimp – diviziune a timpului cuprinsă între câte două momente principale succesive ale mișcării
de revoluție
Anual – referitor la intervalul de timp de un an
Antarctic – element sau fenomen situat între Polul Sud și Cercul Polar de Sud (Cercul Polar
Antarctic); se referă la regiune antarctică, continent antarctic, vânturi polare antarctice
Anticiclon – areal cu presiune atmosferică ridicată (presiune maximă), de unde aerul are tendința de
a se deplasa spre arealele înconjurătoare, cu presiune mai scăzută
Antropic – fenomen, element sau proces datorat existenței omului (creat de om)
Antropizare – proces de transformare a naturii sub influența omului

115
Antroposferă – sferă terestră cuprinzând totalitatea oamenilor și a elementelor create de aceștia
Apă – corp lichid, format din atomi de hidrogen și oxigen
Apă freatică – apă situată în interiorul scoarței terestre, cel mai aproape de suprafața acesteia
Apă geotermală – apă cu temperaturi ridicate
Areal – teritoriu delimitat, care are una sau mai multe proprietăți diferite față de alte întinderi
înconjurătoare; teritoriu de răspândire (repartiție) a unui element sau fenomen
Arabil – porțiune dintr-un anumit teritoriu transformată prin procese de modificare mecanică a
solului (arare); teren, teritoriu care poate fi arat
Arc – element sau fenomen care are aspectul unei figuri geometrice de această formă; poate fi: arc
montan (regiune muntoasă sub forma unui arc), arc insular, arc vulcanic, arc de meridian
Arctic - element sau fenomen situat între Polul Nord și Cercul Polar de Nord (Cercul Polar Arctic);
se referă la regiune arctică, ocean arctic, vânturi polare arctice, climă arctică, vegetație arctică
Argilă – rocă sedimentară compusă din particule de mici dimensiuni care nu permit trecerea apei
Arhipelag – ansamblu de insule situate într-un ocean sau într-o mare, care au o anumită
continuitate spațială și legătură între ele
Arid – fenomen referitor la insuficiența precipitațiilor: areal cu precipitații reduse
Artezian – proces de ridicare naturală a apelor subterane de la adâncime spre suprafață
Astenosferă – stratul vâscos situat la baza plăcilor litosferice
Asteroid – corp ceresc aparținând sistemului solar; are dimensiuni mici în raport cu planetele și
sateliții acestora; între Marte și Jupiter există un brâu de asteroizi
Așezare umană – grupare delimitată de oameni, locuințe ale acestora și teritoriul pe care se află
situat
Atlantic – referitor la Oceanul Atlantic; de exemplu climat atlantic, țărm atlantic, țări atlantice
Atol – construcție biogenă (coraligenă), de formă aproape circulară, cu altitudine foarte mică și cu o
suprafață acvatică închisă în interior (lagoon)
Atlas – sistem de hărți cu o anumită coerență tematică și cu destinații diferite; pot fi atlase
academice, atlase școlare, atlase tematice, atlase rutiere etc.
Atmosferă – geosferă terestră formată din totalitatea aerului care înconjoară planeta noastră; ea este
formată din mai multe straturi și are o formă turtită, datorită rotației Pământului
Atomocentrală – centrală electrică bazată pe utilizarea combustibililor nucleari și a energiei
produse prin dezintegrarea acestora (energie atomică)
Auroră – fenomen luminos observabil în atmosfera planetei, în apropierea celor doi Poli: auroră
boreală (în nord) și auroră australă (în sud)
Austral – sudic; emisfera australă – emisfera sudică
Avalanșă – deplasare bruscă a zăpezii acumulate (din cauze diferite) pe o pantă înclinată
Axă – linie imaginară care unește două sau mai multe puncte; are și înțelesuri diferite de cele
originare (axa polilor); de exemplu, se folosesc frecvent termeni cum ar fi: axă de transport, axă de
comunicații etc.
Axă terestră - linie imaginară care unește cei doi poli ai Pământului și în jurul căreia se realizează
mișcarea de rotație a acestuia; este denumită și axa Pământului sau axa polilor
Azonal – element sau fenomen în afara zonalității latitudinale (a – zonal)

Baltă – apă stătătoare, în general de mică adâncime, acumulată în mici denivelări ale reliefului
Banchiză – strat de gheață, continuu sau fragmentat, situat în zonele polare, provenit din înghețarea
suprafeței mărilor și a oceanelor
Baric – referitor la presiunea atmosferică; centru baric – centru de presiune; barometru – aparat de
măsurare a presiunii aerului
Bazin hidrografic – suprafața de teren de unde un anumit râu și afluenții săi își adună apele; limita
exterioară a bazinului hidrografic o reprezintă cumpăna apelor
Bazin minier – areal de unde este extras un minereu sau o altă resursă solidă a scoarței terestre
Biocenoză – asociere teritorială între plante, animale și mediul lor de viață

116
Biogen – creat de plante sau animale
Biogeografic – referitor la răspândirea plantelor și a animalelor
Biom – asociere vegetală (cu animalele care o populează) situată pe o arie extinsă, dezvoltată în
raport cu elementele sale de mediu
Biosferă – totalitatea plantelor și a animalelor care trăiesc pe planeta noastră și formează împreună
geosfera „vie” (bios) a acesteia
Biotic - referitor la orice fenomen viu
Biotop – suprafața corespondentă unei anumite asociații biotice (biocenoză) cu proprietățile sale de
mediu
Boltă cerească – imaginea aparentă a cerului, așa cum este văzută dintr-un punct situat pe Pământ
Boreal – nordic
Briză – vânt care suflă la țărmul mării, ca efect al încălzirii inegale a aerului, pe apă și pe uscat
Brumă – cristale de gheață depuse pe suprafețe răcite
Buletin meteorologic – sinteză de informații care definesc caracteristicile atmosferei dintr-un
anumit loc sau de pe o anumită suprafață; el cuprinde aprecieri referitoare la starea actuală a
elementelor principale (temperatură, vânturi, precipitații), precum și la evoluția viitoare a acestora

Calcar – rocă sedimentară formată din carbonat de calciu, de culoare cenușiu – albicioasă, în care
eroziunea chimică a apelor creează relieful carstic
Calea Lactee – asociere de stele vizibile pe bolta cerească, sub forma unui brâu albicios; reprezintă
galaxia în care se află situat sistemul solar
Calendar – formă convențională de ordonare și consemnare a intervalelor naturale de timp (zi,
săptămână, lună, an)
Canion – vale adâncă, de mari dimensiuni sculptată de un râu sau fluviu (de exemplu Canionul
fluviului Colorado)
Cap – proeminență a uscatului care înaintează în mare
Capitală – oraș care concentrează funcțiile politice și administrative ale unui stat
Carst – fenomen legat de existența calcarelor pe care se dezvoltă un relief specific (relief carstic)
Cartier – parte delimitată a unui oraș sau a unei localități mai mari
Cartografic – referitor la hărți
Cartografie – știința reprezentării pe hărți a suprafeței terestre
Cascadă – cădere bruscă a apei unui râu, fluviu
Cărbuni – roci sedimentare de origine organică, provenite din depunerile resturilor vegetale (în
condițiile absenței oxigenului); prin acumularea acestora se formează strate care sunt acoperite apoi
de alte strate fără substanțe organice; există mai multe varietăți principale de cărbuni (după
concentrația de carbon și puterea calorică), astfel: antracit, huilă, cărbune brun, lignit, turbă
Câmp magentic – spațiu în care își exercită influența un corp cu proprietăți magnetice
Câmpie – suprafață orizontală, cu altitudini relativ reduse (de la 0 la 200 m, chiar 300 m) și un
relief relativ neted; de obicei, câmpiile sunt formate prin acumularea sedimentelor aduse de factorii
externi (râuri, torenți, vânt) sau prin eroziunea acestora
Ceață – situație meteorologică în care există o cantitate de vapori de apă dispersată într-o masă de
aer care diminuează vizibilitatea
Chei – văi adâncite, cu pereți verticali
Chiciură – depunere de apă înghețată pe suprafețe reci
Ciclon – areal cu presiune atmosferică redusă și un aspect turbulent al aerului
Circ glaciar – formă de relief aproape circulară, sculptată de acțiunea ghețarilor montani
Circuitul apei în natură – traseu închis realizat de apă în natură, datorită proprietății acesteia de a
trece de la o stare de agregare la alta
Climat – varietate a climei caracteristică unui anumit teritoriu
Climatic – referitor la climă: fenomen climatic, element climatic, nuanță climatică, etaj climatic,
regiune climatică

117
Climatologie – știința care se ocupă cu studiul climei
Climatosferă – „sfera” climatelor, reprezentând totalitatea tipurilor de climă de la suprafața Terrei
Climă – situația mijlocie a elementelor meteorologice principale (temperatură, precipitații, vânturi)
pe o suprafață întinsă și pe un interval mare de timp
Coliziune – ciocnirea a două corpuri diferite; pot fi plăci sau microplăci litosferice (tectonice),
munți, continente
Cometă – corp ceresc care se rotește în jurul Soarelui, pe o traiectorie foarte alungită; are un aspect
turtit, cu partea alungită (coadă) opusă Soarelui
Comunitate – ansamblu de elemente biotice sau umane existente pe un anumit teritoriu de locuire
Confluență – punct de întâlnire a două râuri sau pâraie
Con vulcanic – forma exterioară a unui vulcan care are aspectul asemănător corpului geometric
denumit con și este construită din lave și alte materiale vulcanice
Condensare – proces de transformare a vaporilor de apă din stare gazoasă în stare lichidă
Constantă solară – cantitate de energie primită de Pământ de la Soare, la limita superioară a
atmosferei; această cantitate este constantă
Continent – suprafață întinsă de uscat, bine delimitată prin mări și oceane față de alte întinderi de
uscat înconjurătoare
Continental – fenomen, proces sau element cu dezvoltare continentală (climat, sistem montan)
Continentalism – fenomen rezultat din întinderea uscatului continental; de exemplu,
continentalism termic
Conurbație – asociere de mai multe orașe mari sau foarte mari, comparabile între ele, pe un spațiu
apropiat
Convecție – mișcare ascendentă a corpurilor (aer, apă, roci), ca efect al încălzirii inegale a acestora
Convențional – fenomen, semn sau model stabilit în urma unei înțelegeri
Coordonate geografice – pereche de numere ce definește poziția unui punct pe Glob față de
Ecuator (latitudine) și față de primul meridian (longitudine), exprimate în grade, minute și secunde
Cosmos – termen general care reunește toate elementele, fenomenele și procesele existente în afara
Pământului
Crater – partea superioară a unui vulcan, de formă circulară, pe unde a ieșit sau iese lava la
suprafață
Crevasă – adâncitură în gheață sau zăpadă înghețată
Criosferă – „sfera” de gheață a Terrei, formată din ghețari (continentali și montani), banchiză,
zăpezi, apa sub stare solidă din atmosferă
Crivăț – vânt geros care bate iarna în stepele din estul Europei
Cuestă – partea abruptă a unei forme de relief, perpendiculară pe straturile componente
Culme – partea cea mai înaltă a unui deal sau a unui munte (interfluviu)
Cumpăna apelor – partea cea mai înaltă care desparte bazine hidrografice învecinate
Curbă de nivel – linia care unește pe hartă punctele situate la aceeași înălțime
Curent de convecție – deplasarea unei mase topite din interiorul Pământului spre suprafață
Curent oceanic – deplasarea permanentă a apelor oceanice la suprafață sau la adâncime
Cută – încrețitură a stratelor scoarței terestre generată de presiuni laterale asupra acestora
Cutremur – mișcare bruscă a scoarței terestre care se resimte la suprafața acesteia (epicentru), ca
urmare a unei modificări produse în stratele situate la o anumită adâncime (hipocentru)

Deal – formă de relief pozitivă, de altitudine mijlocie (300 – 700 m)

Debitul râului – cantitatea de apă transportată de un râu într-un anumit interval de timp
Defileu – vale adâncă, cu pereți abrupți, săpată de un râu într-o zonă muntoasă (de exemplu
Defileul Dunării)
Deltă – zonă de vărsare a unui râu sau a unui fluviu într-o mare sau un lac întins, prin mai multe
brațe, care au împreună un aspect apropiat de un triunghi și al literei grecești Δ (delta)

118
Demografic – orice element, fenomen sau proces referitor la populație (număr, densitate, evoluție,
repartiție); are la bază termenul grecesc „demos” - popor
Demografie – știința care se ocupă cu studiul populației
Densitatea populației – numărul de locuitori pe o unitate de suprafață (de obicei km2)
Depresiune – areal mai coborât în raport cu zonele înconjurătoare; în cazul reliefului, prin
depresiune se înțelege o regiune mai coborâtă față de zonele învecinate (deluroase sau montane); în
sens meteorologic, depresiunea este o regiune cu presiune scăzută (ciclon), înconjurată de areale cu
presiune mai ridicată, situate în jurul acesteia
Deriva continentelor – fenomen de deplasare a continentelor unele în raport cu altele; teoria a fost
construită de Alfred Wegener (1912) cu mult înaintea teoriei deplasării plăcilor tectonice
Desalinizare – proces de extragere a sărurilor din apa oceanică sau marină, în urma căruia rezultă
apă dulce și sare
Deșert – suprafață întinsă, formată din stânci, pietriș și nisip, în care vegetația este foarte rară și
precipitațiile foarte reduse (de exemplu Deșertul Sahara); există relief deșertic, vegetație deșertică,
climat deșertic etc.
Deșertificare – fenomen de transformare a unor suprafețe de teren în deșerturi
Dezagregare – proces de fragmentare mecanică a rocilor fără schimbarea proprietăților chimice
Diurn – fenomen care are o desfășurare pe parcursul unei zile
Domeniu – diviziune majoră a planetei care definește și delimitează câte o caracteristică referitoare
la un element calitativ: domeniul oceanic și domeniul continental, domeniul subteran, domeniu de
viață etc.
Dorsală oceanică – lanț muntos submarin (asemănător dorsalei unui pește), extins pe mari
dimensiuni, cu rift (atlantic) sau ridge (cu rift inactiv)

Echinocțiu – data la care ziua este egală ca durată cu noaptea (21 martie și 23 septembrie) pe
întreaga suprafață a globului
Eclipsă – fenomen astronomic prin care un corp ceresc devine invizibil, parțial sau total, ca urmare
a acoperirii sale de un alt corp cosmic (eclipse de Lună, eclipse de Soare)
Ecologic – element, fenomen sau proces referitor la raportul dintre plante, animale și mediul lor de
viață
Ecologie – știința care se ocupă cu studiul relațiilor dintre organisme și mediul lor de viață
Ecosistem – întindere (suprafață) formată dintr-o asociere de plante și animale (biocenoză) și
teritoriul pe care se află situate (biotop)
Ecuator – linie imaginară, trasată pe suprafața Globului terestru, la distanță egală între cei doi poli;
este cea mai lungă paralelă
Ecuatorial – element, fenomen sau proces situat în apropierea Ecuatorului: climă ecuatorială,
vegetație ecuatorială, regiune ecuatorială
Efect de seră – încălzirea suprafeței Pământului ca efect al rolului protector al atmosferei
(asemănător unei sere), prin care se micșorează pierderea radiației și a căldurii în spațiul cosmic
Emisferă – jumătate din suprafața unei sfere; în raport cu Ecuatorul, există emisfera nordică și
emisfera sudică, iar în raport cu primul meridian (și meridianul opus, de 180°), există o emisferă
vestică și o emisferă estică
Endemic – plantă sau animal care trăiește și își are originea doar într-o anumită regiune
Endoreic – areal cu scurgere interioară unde apa nu ajunge la mare
Eolian – referitor la vânt; energia eoliană reprezintă energia vântului; relieful eolian este relieful
creat de vânt; centrala eoliană este o centrală electrică bazată pe energia vântului
Epicentru – proiecția cea mai apropiată pe suprafața Pământului a undelor seismice provenite din
interiorul scoarței din locul unde se produce un cutremur (hipocentru)
Eră geologică – cea mai mare diviziune a timpului geologic; există era arhaică (cea mai veche, cu
peste 2,5 miliarde ani), proterozoică (1,5 miliarde ani), paleozoică (345 milioane ani), mezozoică
(145 milioane ani) și neozoică (70 milioane ani)

119
Eroziune naturală – ansamblu de fenomene și procese care au loc în mod natural la suprafața
scoarței terestre și duc la modificarea (erodarea) acesteia
Eroziune torențială – eroziune determinată de precipitații abundente care cad într-un interval scurt
de timp
Erupție – fenomen vulcanic prin care sunt aduse la suprafață din interiorul Pământului materiale
solide (bolovani, pietre), gazoase sau topite (sub formă de lavă)
Estuar – loc de vărsare a râurilor în mare, sub forma unei pâlnii; estuarele apar în regiuni unde
acțiunea produsă de ridicarea sau coborârea nivelului oceanului (maree) nu permite acumularea
aluviunilor
Evaporare – transformarea apei în vapori de apă, sub influența căldurii
Exogen – element, fenomen sau proces situat la exteriorul scoarței terestre
Exosferă – partea exterioară a atmosferei unde, datorită atracției reduse, particulele de aer pot
părăsi atmosfera
Expansiunea fundului oceanic – creșterea suprafeței oceanice ca efect al deplasării laterale a
riftului medio-oceanic
Extraatmosferic – situat în afara atmosferei

Factor – element material sau energetic capabil să producă o acțiune (directă sau indirectă) asupra
altor elemente; de exemplu: factor genetic al climei, factor biotic, factor antropic, factor extern,
factor geografic, factor modelator etc.
Faleză – țărm înalt, care limitează spre mare sau ocean marginea uscatului
Falie – ruptură verticală a stratelor geologice
Faună – totalitatea animalelor existente pe un anumit teritoriu
Fazele Lunii – aspectul iluminării suprafeței Lunii de către Soare în momente diferite ale rotației
sale în jurul Pământului
Fertilitatea solului – proprietate a solului de a oferi plantelor substanțe organice, anorganice, aer și
apă, într-o formă utilizabilă de sistemul radicular al acestora
Fiord – golf îngust și alungit, cu apă adâncă, mărginit de abrupturi, format în urma eroziunii
produse de ghețari
Fisură – crăpătură în scoarța terestră, în roci sau în gheață
Floră – totalitatea plantelor existente pe un anumit teritoriu
Fluvial – referitor la elementele, procesele și fenomenele datorate existenței și acțiunii unui fluviu
Fluvio-glaciar – fenomen, proces, element format (creat) atât de râuri, cât și de ghețari
Fluviu – apă curgătoare cu un bazin hidrografic extins și un debit ridicat, care se varsă direct în
mare
Formă de relief – aspectul exterior concret al neregularităților suprafeței terestre
Fosă (abisală) – adâncitură situată pe fundul oceanelor; groapă abisală
Fosile – viețuitoare sau urme ale acestora, păstrate în straturile geologice
Freatic – strat acvifer situat la cea mai mică adâncime în apropierea suprafeței pământului
Front atmosferic – suprafață de separare a două mase de aer
Fulger – fenomen optic rezultat din descărcarea electrică produsă în nori sau între nori
Furtună – stare a vremii caracterizată prin precipitații, vânturi puternice și, frecvent, prin descărcări
electrice

Galaxie – aglomerare de stele din spațiul cosmic, legate între ele gravitațional ca aspect, mod de
formare și mișcare
Galaxia noastră – galaxie în care se află sistemul nostru solar; ea este denumită Calea Lactee
Geofizică – știință a Pământului care se ocupă cu studiul proprietăților fizice ale Terrei

120
Geografie – știință care se ocupă cu interacțiunea dintre societatea omenească și mediul ei de viață,
cu elemente, fenomene, procese și rezultate (sisteme, structuri) ale acestei interacțiuni, de la nivel
planetar, până la întinderi foarte mici
Geologie – știință care se ocupă cu studiul alcătuirii, structurii și evoluției litosferei
Geosferă – sistem al planetei aproape sferic, reunind elementele, fenomenele și procesele proprii
unei anumite componente: aer (atmosferă), apă (hidrosferă), relief (reliefosferă), scoarța solidă
(litosferă), viețuitoare (biosferă), oameni (antroposferă)
Geosinclinal – structură geologică în coborâre a scoarței terestre în care se depun sedimente;
acestea, în urma unor presiuni laterale se cutează și se transformă în munți
Glaciar – referitor la existența gheții și a ghețarilor (relief glaciar etc.)
Glaciologie – știința care se ocupă cu studiul ghețarilor
Ghețar – acumulare de gheață care ocupă întinderi mai mari; există ghețari continentali (de calotă)
și ghețari montani
Gheizer – erupția la suprafață a apei încălzite provenite din interiorul scoarței terestre
Glob – termen folosit pentru denumirea Pământului ca întreg
Glob geografic - model fizic al Pământului, de mici dimensiuni, care redă planeta ca întreg și forma
ei, pe care sunt reprezentate continentele, oceanele și rețeaua principalelor coordonate geografice
Global – fenomen, element sau proces cu desfășurare la nivelul globului
Golf – porțiune a mării sau a oceanului care pătrunde în interiorul uscatului
Grindină – fenomen atmosferic în care căderea picăturilor de ploaie este însoțită de gheață
Grotă – gol subteran în rocile calcaroase

Hartă – desen care redă micșorat, selectiv, generalizat și convențional, o anumită porțiune a
suprafeței terestre, pe baza unui raport dintre mărimile din realitate și cele reprezentate, numit scară
de proporție; există mai multe tipuri de hărți, de exemplu hartă politică (care redă statele), hartă
climatică (cu tipuri de climă) etc.
Hazard – fenomen brusc și neprevăzut
Hidroenergie – energia apelor curgătoare
Hidrografia uscatului – totalitatea apelor situate pe întinderile de uscat ale continentelor
Hidrografic – referitor la apa organizată sub forma unei rețele (rețea hidrografică)
Hidrologie – știința care se ocup cu studiul apelor
Hidrosferă – geosferă terestră formată din totalitatea stărilor de agregare și a formelor sub care se
găsește apa în natură
Hipocentru – locul din interiorul Pământului unde se produce ruperea stratelor și declanșarea
cutremurelor de pământ
Hipsometric – referitor la altitudine (înălțime)
Hipsometrie – totalitatea liniilor de aceeași altitudine reprezentate pe o hartă, care delimitează
arealele cuprinse între ele (de exemplu harta hipsometrică)
Humus – partea superficială a solului, în care este acumulată substanța organică

Iaz – lac creat de om

Iceberg (aisberg) – bloc de gheață care plutește pe suprafața oceanului
Impermeabil – strat care nu permite trecerea apei
Industrie – proces de transformare a materiilor prime (agroalimentare, energetice sau minerale) în
produse, cu ajutorul diferitelor procese tehnologice
Industrializare – fenomen de dezvoltare teritorială cantitativă a industriilor pe un anumit teritoriu
Infiltrare – pătrunderea apei în sol
Inlandsis – calotă glaciară continentală
Insulă - suprafață de uscat înconjurată de apă
Interfluviu – parte mai înaltă a reliefului, situată între două râuri apropiate („între fluvii”)

121
Interplanetar – situat în „spațiul dintre planete”, dar în sens larg în spațiul cosmic
Intertropical – fenomen sau proces cu dezvoltare în zona cuprinsă între cele două tropice
Intracolinar – situat între dealuri
Intramontan – situat între munți
Intravilan – situat în interiorul orașelor
Intrazonal – situat în interiorul unei zone latitudinale
Intruziv – provenit din interiorul scoarței
Inundație – fenomen de revărsare a apelor în albia majoră
Ionosferă – strat superior al atmosferei (la peste 80 km), ionizat, care reflectă undele radio
Irigații – proces de suplimentare a apei din sol, prin procese tehnologice
Istm - zonă mai îngustă care leagă o peninsulă de continent
Izolinie – linie ce unește punctele reprezentate pe hartă, care au aceleași valori ale elementelor
măsurate; pentru temperatură – izoterme; pentru presiune – izobare, pentru adâncimi - izobate etc.
Izvor – loc în care apa iese din adâncime la suprafață; poate fi artezian, carstic, permanent,
intermitent (izbuc), termal etc.

Înălțime – distanța verticală de la o suprafață de reper până la un punct măsurat; poate fi înălțime
absolută (de la nivelul 0 m) sau relativă (de la o anumită valoare)
Îngheț – fenomen fizic de trecere a apei din stare lichidă în stare solidă

Junglă – pădure ecuatorială sau subtropicală foarte deasă, etajată, păstrată în stare naturală

Lac – acumulare de apă stătătoare, formată în depresiuni naturale sau artificiale; pot fi lacuri
naturale (carstice, glaciare etc.) și antropice
Lacustru – referitor la lac: bazin lacustru, suprafață lacustră, vegetație lacustră etc.
Lanț montan – succesiune continuă de masive și culmi muntoase, desfășurată pe întinderi mari
Latitudine – depărtarea aparentă a unui punct, măsurată în lungul meridianului, față de Ecuator; se
exprimă prin unghiul la centru cuprins între raza ecuatorială și cea care ajunge la acel punct
Lavă – materie topită din interiorul scoarței, adusă la suprafață de erupțiile vulcanice
Legendă – reunire de simboluri și semne care desemnează modul în care sunt reprezentate pe hartă
elementele din realitate
Linia internațională a datei – linie convențională situată cu aproximație în lungul meridianului de
180°, unde are loc trecerea calendaristică de la o zi la alta
Litoral – porțiune de teren situată la contactul mărilor și oceanelor cu uscatul continentelor
Litosferă – stratul solid situat la exteriorul scoarței terestre, pe care se formează relieful; este
împărțit în mai multe fragmente denumite „plăci litosferice” (sau plăci tectonice)
Longitudine – depărtarea unui punct de primul meridian, exprimată în grade, minute și secunde;
longitudinea se măsoară în lungul paralelelor și poate fi situată, față de primul meridian, spre vest
(longitudine vestică) sau spre est (longitudine estică)
Luna – satelit natural al Pământului; interval de timp al unei rotații complete în jurul Pământului
Luncă – fâșie de pământ din lungul râurilor, acoperită ocazional, la revărsări, cu apă

Magmatic – element, fenomen sau material care își are originea în interiorul scoarței terestre (în
magmă)
Magmatism – fenomen de urcare a magmei spre suprafață
Magmă – materie topită, situată în interiorul Pământului, de unde este adusă spre suprafață de
curenți de convecție și apoi de erupțiile vulcanice

122
Magnetism – proprietate a unor corpuri de a atrage fierul; magnetismul terestru este rezultatul
comportării planetei ca un magnet
Magnitudine – unitate și scară de măsurare a intensității cutremurelor de pământ
Mangrove – asociație vegetală de arbori și arbuști care se dezvoltă pe țărmurile cu maree din
zonele calde și sunt adaptate oscilațiilor nivelului mării
Manta – strat din interiorul Pământului situat sub litosferă, de la suprafață până la adâncimea de 2
900 km, alcătuit din materie topită
Maree – oscilație periodică a nivelului Oceanului Planetar (formată din flux și reflux), datorată
atracției Lunii și a Soarelui,
Maritim – referitor la mare: climat maritim, port maritim, zonă maritimă
Masiv muntos – regiune muntoasă evidențiată și delimitată, înconjurată de zone mai joase
Meandru – traseu sinuos al unui râu
Mediteraneean – referitor la Marea Mediterană: climat, vegetație
Mediu natural – spațiu tridimensional caracterizat prin anumite elemente calitative (climatice,
hidrografice, de vegetație, relief) cu o influență umană redusă
Mediu geografic – ansamblu de elemente, procese și fenomene naturale și socio-economice aflate
în interacțiune, care definesc un anumit spațiu
Mediu înconjurător – domeniu de viață al viețuitoarelor și al societății omenești
Meridian – linie imaginară trasată pe suprafața globului, perpendiculară pe Ecuator care unește cei
doi poli
Meridional – sudic
Meteorit – corp cosmic aparținând sistemului solar format dintr-un nucleu solid și un înveliș
înghețat; străbătând atmosfera, se topește prin frecare cu aceasta, având un aspect luminos („stea
căzătoare”)
Meteorologie – știința care studiază atmosfera
Metropolă – oraș de mari dimensiuni și de importanță internațională
Mezosferă – strat atmosferic situat la 50 – 80 km înălțime, unde temperatura scade cu înălțimea, de
la 0˚ la -80˚; sferă internă a Terrei (manta inferioară)
Mișcare de revoluție – mișcarea unui corp cosmic din sistemul solar în jurul Soarelui
Mișcare de rotație – mișcarea unui corp cosmic sferic în jurul propriei axe
Mlaștină – suprafață acvatică, de adâncime redusă, invadată de vegetație
Mobilitate – deplasarea viețuitoarelor și a oamenilor dintr-un loc în altul
Monarhie – tip de stat în care conducerea este ereditară, transmisă, fiind asigurată de un monarh
(rege sau împărat)
Montan – referitor la munte: climat montan, relief montan, vegetație montană etc.
Morenă – acumulare de pietrișuri depuse de ghețari la limita de topire a acestora
Munte – denumire generică pentru regiunile formate din roci dure, cu înălțimi mari (convențional
de peste 800 m), cu pante abrupte și formate prin încrețirea scoarței sau erupții vulcanice
Muson – vânt sezonier care bate între Oceanul Indian și Asia

Natură – totalitatea elementelor fizice și biotice care definesc un anumit teritoriu

Natural – neinfluențat sesizabil de om
Național – teritoriu considerat ca loc de existență și evoluție istorică a unei națiuni
Națiune – comunitate umană cu elemente de omogenitate rezultate din limbă, cultură, origini și
evoluție
Nebulozitate – fenomen care atestă prezența norilor (acoperit cu nori)
Nival – referitor la zăpadă
Nomadism – fenomen de deplasare periodică a unei populații
Nor – ansamblu de particule de apă în diferite forme de agregare, reunite într-un anumit volum, cu
o anumită omogenitate a caracteristicilor fizice ale acestuia
Nord – punct cardinal situat în direcția Stelei Polare

123
Nucleu – sferă internă situată în interiorul Terrei; în sens larg, reprezintă partea centrală a unui corp
cosmic (stea, planetă, satelit)

Occidental – vestic
Ocean – subdiviziune majoră a suprafeței terestre, acoperită cu apă
Oceanic – referitor la ocean; climă oceanică, relief oceanic etc.
Oraș – localitate caracterizată prin concentrarea populației și activităților economice, precum și
teritoriul acestora, care exercită o influență asupra spațiului înconjurător mai apropiat sau mai
îndepărtat
Oră – diviziune convențională a timpului reprezentând 1/24 dintr-o zi
Orbită – traiectorie după care un obiect cosmic se rotește în jurul altui obiect cosmic mai mare
Orientare – raportare la un sistem de referință
Orizont – linia unde aparent cerul se unește cu Pământul
Orizont de sol – parte componentă (strat) a solului cu proprietăți specifice (culoare, alcătuire etc.)
Organic – referitor la existența materiei vii
Orogeneză – mișcare de încrețire (cutare) și de ridicare a scoarței, în urma căreia se formează munți
(oros) sau lanțuri muntoase
Ozonosferă – strat (zonă) a atmosferei situată între 20 și 55 km altitudine, caracterizat prin
concentrarea mai mare a ozonului

Pantă – suprafață înclinată a reliefului

Paralele – sistem de linii imaginare, de forma unor cercuri paralele cu Ecuatorul, care sunt trasate
pe un glob
Pas – loc de trecere mai coborât dintr-o parte în alta ale unei regiuni
Pastoral – referitor la pășuni și creșterea animalelor pe baza acestora
Pădure – asociație vegetală formată predominant din arbori
Pământ – denumire generică atribuită planetei noastre, Terra, ca planetă a sistemului solar;
denumire generică pentru sol (pământ)
Pedologie – știința solului
Pedosferă – zonă de interferență dintre biosferă și relief, unde se află situat solul ca sistem natural
considerat, prin întinderea și forma sa, o „sferă” a Pământului, comparabilă cu celelalte geosfere
Peisaj – înfățișarea sub care se prezintă un anumit teritoriu, ca rezultat al interacțiunii dintre factorii
naturali și societatea omenească
Peninsulă – porțiune a continentului care pătrunde în mare sau ocean și este înconjurat din trei părți
de apă
Perigeu – moment în care distanța dintre două corpuri cosmice care se rotesc unul în jurul celuilalt
este maximă
Periglaciar – situat în jurul („peri”) zonelor glaciare
Periheliu – poziția pe orbita Pământului în care acesta este cel mai apropiat de Soare
Periurban – spațiu situat la exteriorul unui oraș, dar legat de acesta
Permeabil – capacitatea unei roci sau a unui strat de a permite trecerea apei
Peșteră – gol subteran creat de ape în roci calcaroase
Petrol – lichid vâscos, de culoare brună – verzuie, format din hidrocarburi, inflamabil, cu o putere
calorică ridicată
Piatră – denumire comună care desemnează o rocă tare; sinonim stâncă, însemnând „rocă dură”; de
exemplu Munții Stâncoși
Pietriș – rocă sedimentară necimentată, depusă în urma procesului de transport fluvial sau torențial
Pisc – vârf; termenul „pisc” este folosit în țările cu limbi neolatine
Piscicultură – creșterea dirijată a peștilor
Placă tectonică (litosferică) – diviziune majoră a scoarței exterioare solide (litosfera)

124
Plajă – acumulare de nisip la țărmul mării
Plan – desen la scară mare (1 : 5 000 – 1 : 20 000), selectiv, pe care sunt reprezentate elemente
existente pe o suprafață de teren de dimensiuni relativ mici
Planetă – corp cosmic de dimensiuni mai mari, care nu are lumină proprie și care se rotește în jurul
unei stele
Planiglob – hartă generală a suprafeței terestre, care redă forma sferică a Terrei pe o suprafață plană
Platformă continentală (platou continental) – suprafața situată în jurul unor arii continentale,
reprezentând prelungirea submarină a continentului până la adâncimi de 200 – 300 m; este o câmpie
submarină cu ape puțin adânci
Platou oceanic – întindere situată în oceane (la adâncimi de 4 000 – 6 000 m, cu aspect neted
asemănător unor câmpii)
Ploaie – fenomen meteorologic prin care apa din nori ajunge la suprafața Pământului
Pluvial – referitor la ploaie
Podgorie – regiune acoperită cu viță de vie
Podiș – treaptă sau formă de relief cu altitudini mijlocii (între cele corespunzătoare câmpiilor și cele
montane), format dintr-o asociere de dealuri sau munți erodați, cu un pronunțat caracter orizontal
Pol – punct al globului unde axa de rotație intersectează suprafața terestră
Polar – situat în apropierea Polului
Polei – fenomen meteorologic de înghețare a apei de precipitații sau a vaporilor din aer la contactul
cu suprafețe reci
Poluare – schimbarea compoziției aerului ca efect al pătrunderii unor gaze produse de diferite
activități
Populație – numărul de indivizi ai unei specii care trăiesc pe un anumit teritoriu
Port – loc de acostare a navelor maritime
Postglaciar – fenomen ulterior glaciațiunii
Precipitații – ansamblu de fenomene și elemente prin care apa din atmosferă cade pe suprafața
Pământului
Prerie – formațiune vegetală ierboasă, nord-americană, asemănătoare stepelor
Presiune – apăsare exercitată de un element (aer, apă) asupra suprafeței Pământului sau a unor
indivizi
Primul meridian – meridian luat convențional ca origine de numerotare a celorlalte meridiane spre
est și spre vest
Proces – ansamblu de transformări rezultate din interacțiunea unor elemente și fenomene
desfășurate la suprafața terestră
Profil de sol – succesiunea de stratelor care pot fi observate într-o secțiune
Proiecție – reprezentarea elementelor cu distribuție spațială în plan
Proiecție cartografică – sistem de reprezentare a meridianelor și paralelelor globului geografic, pe
o suprafață plană, după anumite criterii

Radiație globală – cantitatea totală de radiație primită de la Soare pe o unitate de suprafață

Radiație solară – fascicul de unde (radiații) emise de Soare, care ajung la suprafața terestră
Rafinărie – instalație de transformare a petrolului în benzină, motorină și diferite produse
petrochimice
Râu – apă curgătoare cu caracter permanent
Reciclabil – element natural sau produs de om care poate să fie refolosit în urma unui proces
tehnologic
Reciclare – reintroducerea unor elemente transformate în procese de producție
Recif – acumulare de corali
Regim hidrologic – oscilația nivelului și a debitului râului în raport de caracteristicile climatice
Regim pluviometric - modul în care este repartizată într-un interval de timp cantitatea de
precipitații

125
Regim termic – evoluția temperaturii într-un interval de timp (mai mulți ani, un an, o lună)
Regiune – unitate spațială identificată (regiune naturală, regiune geografică) sau construită (unitate
administrativă), cu elemente de omogenitate interioară, limite și caracteristici de funcționalitate
Relief – aspectul exterior al suprafeței scoarței terestre, care reunește totalitatea denivelărilor
acestuia; se definește prin elemente altimetrice, aspect (morfografie), pante și, frecvent, prin
caracteristicile substratului
Reliefosferă – suprafața exterioară solidă a scoarței terestre (situată pe continente și sub oceane),
care reunește toate denivelările suprafeței acesteia
Republică – stat în care este luată în considerație voința populară (res publica), prin alegeri
democratice, condus de un președinte, ales direct sau indirect
Resursă – element material sau energetic utilizabil în activitatea și viața oamenilor printr-un proces
de tip industrial
Resurse naturale – resurse existente ca atare în natură
Revoluție (mișcare de) – mișcarea Pământului în jurul Soarelui în timp de un an, pe orbita sa
(ecliptică)
Revoluție agrară – transformarea radicală, la un moment dat, a practicilor și tehnicilor agricole
Revoluție industrială - transformarea radicală a practicilor și tehnicilor cu un caracter industrial
Rift – adâncitură în scoarța terestră (suboceanică sau continentală) prin care magma urcă la
suprafață și prin care părțile laterale sunt îndepărtate ca efect al acestui proces
Rocă – ansamblu de minerale asociate într-un corp care redau o anumită omogenitate
caracteristicilor fizice și chimice ale unei porțiuni delimitate din scoarța terestră
Rotație (mișcarea de) – mișcarea realizată de Pământ în jurul propriei axe
Roza vânturilor – formă grafică de reprezentare a punctelor cardinale și intercardinale
Rural – referitor la fenomene, elemente și procese situate în regiuni unde predomină activitatea și
așezările agricole

Sahel – zonă naturală și de vegetație situată între savane și deșert, aflată în curs de aridizare și
deșertificare
Salin - sărat
Salină – mină de sare (ocnă)
Salinitate – concentrare în săruri
Salinizare – proces de creștere în soluri a concentrației în săruri
Sare – mineral format din sodiu și clor
Sat – localitate de dimensiuni mici, cu o populație redusă numeric, ocupată cu activități agricole
Satelit – corp cosmic care se rotește în jurul unei planete
Savană – vegetație ierboasă subtropicală, cu arbori, arbuști, ierburi înalte, situată în regiuni
intertropicale cu două sezoane pluviale
Scală – sistem referențial care redă intervale de intensitate (de exemplu, pentru cutremure)
Scară de proporție – fracție ce reprezintă raportul dintre dimensiunile de pe hartă și cele de pe
teren
Scoarță terestră – parte superioară a scoarței solide (litosfera), care cuprinde totalitatea
neregularităților ei (relieful) și corpurile materiale din care este formată (elemente, minerale, roci și
modul lor de aranjare, resurse)
Sediment – acumulare de materiale provenite din eroziune
Sedimentare – proces de depunere a materialelor provenite din eroziune (sedimente)
Semperviriscent – vegetație cu ierburi sau arbori cu frunze permanente (care nu cad niciodată)
Seism – fenomen de mișcare bruscă a scoarței terestre (cutremur)
Seismicitate – proprietate a scoarței de a suferi mișcări bruște, provenite din rearanjarea interioară a
stratelor
Seismologie – știința care se ocupă cu studiul cutremurelor
Semideșert – întindere cu o vegetație mai bogată și precipitații mai mari decât în deșerturi

126
Servicii – ansamblu de activități diferite de cele agricole sau industriale
Sferă – corp geometric a cărui suprafață are toate punctele situate la aceeași distanță față de un
punct denumit centru
Silvic – referitor la păduri („silva” – pădure în limba latină)
Silvicultură – ocupația și tehnica întreținerii și exploatării raționale a pădurilor
Sistem solar – ansamblu de corpuri care gravitează în jurul Soarelui și formează, împreună cu
acesta, o structură legată prin forța de atracție gravitațională
Soare – stea de mărime mijlocie, aflată în centrul sistemului nostru solar, alcătuită predominant din
hidrogen și heliu
Social – referitor la societate (structură socială, organizare socială)
Societate – comunitatea umană situată pe un anumit teritoriu și modul ei de organizare
Sol – pătură afânată de la suprafața scoarței terestre, de grosime redusă, compusă din substanțe
minerale, humus, apă, aer, microorganisme, ce are ca principală proprietate fertilitatea, sau
capacitatea de a satisface nevoile de apă și substanțe nutritive ale plantelor
Solstițiu – moment al mișcării de revoluție când iluminarea emisferei nordice este maximă (22
iunie) sau minimă (22 decembrie)
Spațiu – concept general al geografiei, prin care este definit locul de producere a fenomenelor
geografice
Spațial – element, proces sau fenomen care se dezvoltă în spațiu
Stat - spațiu individualizat, mărginit de limite (granițe) recunoscute internațional, cu legislație,
capitală și monedă proprii
Stat federal – stat format din mai multe entități teritoriale interne (denumite „state”), în care
acestea au o anumită autonomie în raport cu puterea centrală
Stat național – stat al cărui suprafață se suprapune unei anumite națiuni
Stea – corp cosmic de formă aproape sferică, având lumină și energie proprie
Steaua Polară – stea situată în apropierea proiecției axei terestre (Polul Nord ceresc)
Stepă – asociație ierboasă caracteristică climatului continental
Stratosferă – strat al atmosferei situat deasupra troposferei (între 10 și 20 km), caracterizat prin
creșterea temperaturii, caracterul stratificat și prezența stratului de ozon
Strâmtoare – porțiune îngustă de apă mărginită de uscat, care face legătura între două mări
Structură – mod de aranjare interioară a elementelor componente; structura geologică reprezintă
modul de aranjare a stratelor; structura profesională a populației reprezintă ponderea diferitelor
grupe de oameni după activitățile practicate etc.
Subducție – proces de coborâre a unei plăci (sau microplăci) tectonice, aflată în contact cu o altă
placă
Sublimare – trecerea directă a apei din stare gazoasă în stare solidă (gheață)
Submarin – acoperit de apa mărilor și a oceanelor
Submers – acoperit de apă; situat sub nivelul mării
Subsol – element sau fenomen situat sub suprafața solului
Suburbie – cartier situat la periferia orașului

Șa – porțiune mai joasă, de traversare a unui deal sau a unui munte

Șelf – platou continental (platformă continentală)
Șes – câmp neted
Șiroire – proces de organizare a apei de precipitații

Taiga – pădure de conifere din zonele reci

Taifun – fenomen meteorologic rezultat din trecerea unei depresiuni atmosferice (ciclon) pe
suprafața oceanului și continent
Taluz – plan înclinat (abrupt) situat între două trepte de relief; de exemplu, taluzul continental

127
Tău – lac, baltă
Tectonosferă – „sfera” solidă formată din totalitatea plăcilor (și a microplăcilor) tectonice aflate în
mișcare reciprocă și interacțiune
Tectonic – referitor la elemente, fenomene și forțe desfășurate la nivelul planetei ca întreg, cu efect
asupra scoarței terestre
Tectonica plăcilor – proces de deplasare a plăcilor la suprafața scoarței terestre și unele în raport cu
altele
Temperatură – expresia numerică a gradului de încălzire a unui corp
Temporal – element cu dezvoltare în timp
Terestru – fenomen, element, proces referitor la suprafața terestră și la planetă ca întreg; de
exemplu, an terestru, relief terestru, structura scoarței terestre, animal terestru
Teritoriu – întindere identificabilă și delimitabilă pe care se dezvoltă o comunitate biologică sau
umană
Termal – element, fenomen sau proces derivat din existența unor acumulări de materie (apă,
magmă) cu temperaturi ridicate
Termic – referitor la temperatura (căldura) unui corp
Termometru – aparat de măsurare a temperaturii corpurilor
Termosferă – strat al atmosferei unde temperaturile ajung la valori ridicate; „sferă” atmosferică
având temperaturi ridicate
Terra – denumire generică dată planetei noastre
Torent – bazin hidrografic cu suprafața redusă, fără apă permanentă, cu activitate de eroziune și
transport, în condițiile unor precipitații bogate
Translație continentală – deplasarea continentelor ca efect al acțiunii forțelor tectonice interne
Trecătoare – pas
Tropic – paralelă a globului terestru unde razele solare cad perpendicular la cele două solstiții
(Tropicul de Nord, la solstițiul de vară și Tropicul de Sud la solstițiul de iarnă) și între care are loc
mișcarea aparentă a Soarelui
Troposferă – strat inferior al atmosferei, situat până la 10 – 12 km, care concentrează ce mai mare
parte din masa atmosferei și unde are loc încălzirea acesteia începând de la contactul cu suprafața
terestră, spre altitudini mai mari
Tsunami – valuri provocate de cutremure
Tundră – asociație de mușchi și licheni în zona subpolară
Turism – activitate referitoare la deplasarea oamenilor în scop recreativ
Turistic – referitor la fenomenul de turism (obiectiv turistic, traseu turistic, amenajare turistică,
regiune turistică, geografia turismului etc.)

Țărm – linie de contact dintre apă și uscat; poate fi la marginea mării, a unui râu sau a unui lac

Umiditate – proprietatea unui corp de a avea în interiorul său vapori de apă

Univers – totalitatea fenomenelor, corpurilor, proceselor și energiilor situate în exteriorul planetei
noastre
Urban – referitor la oraș; perimetru urban, populație urbană, aspect urban etc.
Urbanizare – fenomen de creștere și dezvoltare (demografică, teritorială, economică) a orașelor

Val – oscilație a unei suprafețe acvatice (oceanice, marine, lacustre)

Vale – adâncitură alungită la suprafața scoarței terestre, pe unde curge apa unui râu, torent sau
fluviu
Vatra satului – teritoriu ocupat de locuințe și gospodăriile acestora
Vânt – deplasarea aerului dintr-un areal cu presiune ridicată, spre un areal cu presiune scăzută

128
Vârf – partea cea mai înaltă a unui deal sau a unui munte
Vegetație – totalitatea plantelor care se află situate pe un anumit teritoriu
Versant – suprafața înclinată a unui deal sau a unui munte, care face legătura între părțile mai înalte
și mai joase ale acestuia
Vreme – starea atmosferei la un moment dat și într-un anumit loc
Vulcan – crăpătură a scoarței terestre, pe unde ajunge la suprafață magma din interiorul Pământului
Vulcan noroios – ridicătură de pământ asemănătoare ca aspect vulcanilor, creată de emanațiile de
gaze amestecate cu apa în substraturi argiloase
Vulcanism – totalitatea proceselor și fenomenelor care fac posibilă apariția la suprafața scoarței a
materiei provenite din interior

Zăpadă – tip de precipitații în care apa se află în stare solidă și are forma unor cristale de gheață
Zonalitate – proprietate generală a climei, vegetației, solurilor, tipurilor de mediu și peisajelor, de
organizare a elementelor și fenomenelor componente pe fâșii latitudinale; zonalitatea rezultă din
forma și mișcările Pământului
Zonă – suprafață de teren, de forma unei fâșii, dispusă în latitudine, în care anumite elemente,
fenomene și procese au trăsături comune pentru întreaga suprafață; zone de climă, zone de vegetație
etc.
Zonă naturală – fâșie longitudinală situată în lungul paralelelor, cu o relativă omogenitate a
elementelor, fenomenelor și proceselor naturale (vegetație, climă, soluri, mediu, peisaje) considerate
în mod individual sau împreună
Zonă termică – zonă latitudinală de temperatură

Precizări:

Glosarul este destinat cadrelor didactice; pentru elevi, formulările trebuie să fie
accesibilizate, să fie transmise într-o formă simplă și atractivă, dacă este posibil și ilustrată
imagistic.Termenii ofertați elevilor și definițiile acestora nu trebuie să reprezinte exerciții de
memorare; conținutul definiției poate fi redat de elev în cuvinte proprii.

129
 Bibliografie selectivă
(pentru pregătirea cadrelor didactice)

(1) Științele educației

Ardelean, A., Mândruț, O. (2012), Didactica formării competențelor, „Vasile Goldiș” University
Press, Arad.
Cerghit, I (1997), Metode de învățământ, E.D.P., București.
Dulamă, Maria – Eliza (2010), Didactica axată pe competențe, Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca.
Dulamă, Maria – Eliza (2011), Despre competențe: Teorie și practică, Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
Mândruț, O. (coord.) (2014), Curriculum și Didactică – elemente inovative actuale, „Vasile Goldiș”
University Press, Arad.
Mândruț, O., Dan, Steluța (2014), Didactica geografiei, Editura Corint.
Mândruț, O., Dan, Steluța (2015), Geografie – curriculum școlar, Editura Corint.
Mândruț, O., Catană, Luminița, Mândruț, Marilena (2012), Instruirea centrată pe competențe,
„Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Negreț – Dobridor, I. (2005), Didactica nova, Editura Aramis, București.
Negreț – Dobridor, I. (2008), Teoria generală a curriculumului educațional, Editura Polirom, Iași.
Noveanu, E., Potolea, D. (coord.) (2007), Științele educației – dicționar enciclopedic, vol. I, II,
Editura Sigma, București.
Okon, W. (ediția poloneză, 1969), Didactică generală, E.D.P., București.
Oprea, Crenguța – Lăcrămioara (2008), Strategii didactice interactive, E.D.P., București.
Păun, E., Potolea, D. (coord.) (2002), Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative,
Editura Polirom, Iași.
Potolea, D., Manolescu, M. (2006), Teoria și metodologia curriculumului, MEC, PIR.
Potolea, D., Manolescu, M. (2008), Teoria și practica evaluării educaționale. MEC, PIR.
Potolea, D., Toma, Steliana, Borzea, Anca (coord.) (2012), Coordonate ale unui nou cadru de
referință al curriculumului național, E.D.P., București.
Stoica, A, Mihail, Roxana (2006), Evaluarea educațională. Inovații și perspective, Editura
Humanitas, București.
Stoica, A. (2003), Evaluarea progresului școlar – de la teorie la practică, Editura Humanitas
Educațional, București.
Vlăsceanu, L. (coord.) (2002), Școala la răscruce: schimbare și continuitate în curriculumul
învățământului obligatoriu, Polirom, Iași.

(2) Geografie fizică și umană (lucrări de bază: manuale, cursuri, tratate)

Bailly, A., Béquin, H, Scariati, R. (2017), Introducere în geografia umană, Editura Universității
„Al. I. Cuza”, Iași.
Ciulache, S. (2002), Meteorologie și climatologie, Editura Universitară, București.
Ciulache, S., Ionac, Nicoleta (2003), Dicționar de Meteorologie și Climatologie, Ars Docendi,
București.
Cristopherson, R. W., Ginger, Birkeland (2016), Geosystems (An Introduction to Physical
Geography), Pearson.
Groza, O., Muntele, I. (2005), Geografia umană generală, Ed. Univ. „Al. I. Cuza”, Iași.
Guran – Nica, Liliana, Dragomir, Mariana (2006), Geografie umană generală, Editura Fundației
„România de Mâine”, București.
Ianoș, I. (2000), Sisteme teritoriale, Editura Tehnică, București.
Ielenicz, M., Comănescu, Laura (2003), Geografie fizică generală, Editura Universitară, București.

130
Ielenicz, M., Comănescu, Laura (2009), Geografie fizică generală cu elemente de cosmografie,
Editura Universitară, București.
Lesenciuc, C. D. (2017), Pământul – sistem cosmic, Editura Tehnopress, Iași.
Mândruț, O. (2003 – 2017), Geografie fizică (manual), Editura Corint, București.
Mândruț, O. (2012), Cartografie, „Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Mândruț, O. (2012), Geografie fizică și umană generală, „Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Mândruț, O. (2014), Elemente de epistemologie a geografiei, „Vasile Goldiș” University Press,
Arad.
Mândruț, O. (2017), Geografie universală, „Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Mehedinți, S. (1931), Terra, vol. I, II, Editura „S. Ciornei”, București.
Mehedinți, s. (1931), Terra – introducere în geografie ca știință, București.
Mihăilescu, V. (1968), Geografie teoretică, Editura Academiei, București.
Muntele, I., Ungureanu, Al. (2017), Geografia populației, Editura Sedcom Libris, Iași.
Neguț, S. (2010), Geografie umană, Editura Academiei, București.
Nicolae, I. (2004), Geografie umană și economică, Universitatea București.
Nicolae, I. (2011), Antropogeografie, Editura Universitară, București.
Norton, W. (1998), Human Geography, Oxford University Press, U.K.
Pișotă, I., Zaharia, Liliana, Diaconu, D. (2010), Hidrologie, Editura Universitară, București.
Posea, G., Mândruț, O. (1976), Geografie fizică generală, E.D.P., București.
Posea, G., Armaș, Iuliana (1998), Geografie fizică. Terra – cămin al omenirii, Editura
Enciclopedică, București.
Povară, Rodica (2009), Meteorologie generală, Editura Fundației „România de Mâine”, București.
Povară, Rodica (2009), Climatologie generală, Editura Fundației „România de Mâine”, București.
Rădoane, Maria, Dumitriu, D., Ichim, I. (2001), Geomorfologie, I, II, Editura Universitară, Suceava.
Romanescu, Gh. (2010), Geografie fizică de la A la Z, E.D.P., București.
Ungureanu, Al. (2000), Geografie umană generală, Editura Univ. „Al. I. Cuza”, Iași.
Ungureanu, Al. (2000), Geografia resurselor naturale, Editura Univ. „Al. I. Cuza”, Iași.
Ungureanu, Al., Groza, O., Muntele I. (coord.) (2002), Moldova – populația, forța de muncă și
așezările umane în tranziție, Editura Corson, Iași.
Ungureanu, Al., Petrea, D. (2007), Geografie generală, PIR – MECTS, București.
Ungureanu, Irina (2005), Geografia mediului, PIR – MECTS, București.

(3) Geografie educațională

Bârgăuanu, P., Mândruț, O. (1976), Metodica predării geografiei, E.D.P., București.

Codrean, Paula Ioana (2006), Introducere în didactica geografiei pentru învățământul
preuniversitar românesc, Editura TIPOMC, Oradea.
Codrean, Paula Ioana (2010), Contribuții la didactica geografiei din învățământul preuniversitar
românesc, Editura TIPOMC, Oradea.
Dulamă, Maria Eliza (2001), Elemente din didactica geografiei, Editura Clusium, Cluj-Napoca.
Dulamă, Maria Eliza (2002), Modele, strategii și tehnici didactice activizante – cu aplicații la
geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca.
Dulamă, Maria Eliza (2006), Metodologie didactică, Editura Clusium, Cluj-Napoca.
Dulamă, Maria Eliza, Roșcovan, Serafima (2007), Didactica geografiei, Editura BOns Offices,
Chișinău.
Mândruț, O. (1998), Ghidul profesorului pentru clasa a VI-a, Editura Corint, București.
Mândruț, O. (2000), Geografia României – Ghidul profesorului pentru clasa a VIII-a, Editura
Corint, București.
Mândruț, O. (2003), Geografie – ghidul profesorului pentru clasele IX – XII, Editura Corint,
București.
Mândruț, O. (2006), Didactica geografiei I, II, Proiectul pentru învățământul rural, MEN.

131
Mândruț, O. (2012, coord.), Instruirea centrată pe competențe la geografie în învățământul
preuniversitar, „Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Mândruț, O. (2010), Competențele în învățarea geografiei. Ghid metodologic pentru aplicarea
curriculumului de geografie din învățământul preuniversitar, Editura Corint, București.
Mândruț, O. (2017), Geografie educațională, „Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Mândruț, O., Apostol, Gabriela (1998), Geografie – curriculum școlar – ghid metodologic, Editura
Corint, București.
Mândruț, O., Apostol, Gabriela (2003), Geografie – ghidul profesorului pentru clasele V – VIII,
Ghid metodologic, Editura Corint, București.
Mândruț, O., Dan, Steluța (2014), Didactica geografiei, Editura Corint, București.
Mândruț, O., Dan, Steluța (2016), Geografie – curriculum școlar, Editura Corint, București.
Societatea Română de Geografie (2006), Elemente de didactică aplicată, Editura CD Press.

(4) Documente reglatoare și metodologice

CNEE (1996), Ghid general de evaluare și examinare (coord. Adrian Stoica), București.
MEN, CNC (2001), Curriculum național – Ghiduri metodologice de aplicare a programelor
clasele IV – VIII (pe arii curriculare), București.
MEN, ISE, Programele școlare pentru clasele IV – XII, www.edu.ro și
http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/2017-progr/45-Geografie.pdf
SNEE (1999), Ghid de evaluare la geografie, Editura Trithemus, București.
SNEE (2001), Evaluarea curentă și examenele. Ghid pentru profesori (coord. Stoica, A.), Editura
ProGnosis, București.
UIG (2016), International Charter on Geographical Education (Proiect)
UVVG (2012 - 2017) – http://www.uvvg.ro.cdep (pagina de publicații): cuprinde principalele
lucrări din domeniul geografiei educaționale referitoare la competențe, curriculum, didactică
și proiectarea instruirii

(5) Surse internet (după Carmen Roxana Firu, în Curriculum și didactică – Dimensiuni
inovative actuale, „Vasile Goldiș” University Press, 2014, pp. 137 – 138)

 Virtual Library of Ecology: site-ul este dedicat conservării speciilor aflate în pericol și
ecosistemelor protejate, http://www.conbio.rice.edu/vl/browse
 National Parks Worldwide: site-ul cuprinde o listă de URL-uri care oferă informații despre
parcurile naturale din întreaga lume; http://nationalparks.mypage.org/
 Greenpeace http://www.greenpeace.fr/
 Virtual Library of the Environment; http://earthsystems.org/VL/
 European Environmental Agency: bază de date, link-uri, intrări pe teme (apă, aer,
biodiversitate etc.) http://www.eea.eu.int/
 MBWEB: un site educațional pentru pasionații de biologie marină;
http://life.bio.sunysb.edu/marinebio/frame13742.html
 GEOSOURCE: o listă de 356 de link-uri spre site-uri tematice;
http://www.library.nu.nl/geosource/reciprocal.html
 National Geographic Online: un site cu hărți, fotografii, călătorii etc.
http://nationalgeographic.com/
 Image Collections: site-ul oferă 300 000 de fotografii și imagini ale planetelor si sateliților,
obținute în urma misiunilor navetelor spațiale; http://www.nasm.edu/ceps/rpif/rpif.html
 Mars Pathfinder: site-ul oferă imagini live de pe suprafața planetei roșii;
http://mars.jpl.nasa.gov/MPF/indexO.html
 Le Volcanisme: repartiția vulcanilor activi, animație etc;
http://www.districtparthenay.fr/parthenay/creparth/jpou/volcanisme.htm

132
  Tectonică, seisme și vulcani;
http://www.ggl.ulaval.ca/personnel/bourque/s1/tectonique.pl.html
 Cauzele și consecințele seismelor; http://www.seismo.unr.edu/index.html
 MapQuest: atlas american care furnizează date și hărți despre toate țările și majoritatea
marilor orașe; http://www.mapquest.com/
 DutchESS: geografia Australiei și Oceaniei; http://www.kb.nl/dutchess.ned/74/27/
 Rivernet: un site despre fluviile lumii; http://www.rivernet.org/welcomef.htm
 Roscoff: viața marină văzută de pe stația Roscoff; http://www.sb-roscoff.fr/
 Webmineral: un splendid atlas mineralogic;
http://webmineral.brgm.fr.8003/mineraux/Main.html
 MeteoFrance: site-ul oferă informații cuprinzătoare despre meteorologie;
http://www.meteo.fr/
 Resurse cartografice; http://www.intercarto.fr/index.htm
 Cartografie: o recenzie a tuturor hărților disponibile pe internet; http://oddens.geog.uu.nl/
 Hărți online http://www.esri.com si http://www.geoclip.net/fr/
 Atlas Houot: o colecție de hărți care acoperă programele de istorie și de geografie;
http://perso.club-internet.fr/al_houot/
 Eurostat: serviciul de statistică al Uniunii Europene
http://europa.eu.int/en/comm/eurostat/servfr/home.htm
 UNESCO: statistici privind 200 de țări; http://unescostat.unesco.org
 NOAA: sateliții Programului american NOAA prezintă roadele observațiilor(cicloni,
vulcani, incendii de pădure etc.); http://www.ngdc.noaa.gov/
 U.E.; http://europa.eu.int/
 France: istoria si geografia Franței; http://www.france.diplomatie.fr/
 France: atlasul pe regiuni; http://perso.wanadoo.fr/geh/eval/flash01/fr_rclip.htm
 Atlasul Germaniei: hărți tematice (cu Wincarto); http://brandenburg.de/statreg/
 Africa online; http://www.africaonline.com/
 Chine: un site cu link-uri despre China, Hong Kong și Taiwan;
http://asia.lib.umich.edu/china/index.htm
 New York: un atlas digital cu peste 150 de hărți; http://130.166.124.2/Nypage1.html
 Delta Dunării: album foto; http://delta.unibuc.ro/index.html
 GeoNet: site dedicat integrării noilor tehnologii în predarea istoriei și geografiei;
http://www.fdn.fr/~fjarraud/
 Datice: site-ul Academiei din Reims propune sfaturi si resurse pentru utilizarea imaginilor
spațiale în predarea geografiei; http://www.acreims.fr/datice/histgeo/spot/index.htm
 Geography Lessons: site cu resurse didactice pentru profesori.;
http://www.edhelper.com/cat42.htm
 Académie de Rennes: un site despre integrarea noilor tehnologii în predarea istoriei si a
geografiei; http://www.ac-rennes.fr/pedagogie/hist_geo/

(6) Atlase

(2018), Atlas de geografie generală pentru clasele V – VI, Editura Corint, București.
(2018), Atlas geografic școlar, Editura Corint, București.

133