Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Complementul Necircumstanțial
Complementul Necircumstanțial
Sintaxă
Complementul
Def. Complementul este o parte secundară a propoziției. El determină un verb (la mod
personal sau nepersonal), un adjectiv, un adverb sau o interjecție cu funcția de predicat.
Cele mai multe complemente care determină un adjectiv sunt precedate de o prepoziție
sau de un adverb de comparație (cât, ca, decât):
Așa era mama... plină de minunății. (Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)
Înalt cât casa, verde ca mătasa.
O căciulă mai voinică decât el...
Complementul adverbului se exprimă de obicei prin adverbele așa, suficient (de), destul
(de), nespus (de) etc. sau prin prin substantive ori pronume precedate de un adverb de comparație
(cât, ca, decât):
Când faci analiza sintactică a unei propoziții, cercetează cu atenție fiecare verb, adjectiv, adverb
sau interjecție, pentru a vedea dacă au vreun complement.
Page |2
Felurile complementelor
Se ducea cu tată-său în munte... / și lucra toată săptămâna./ (Ion Creangă, ”Amintiri din
copilărie”)
- complemente necircumstanțiale, care arată obiectul asupra căruia se exercită acțiunea sau
obiectul căruia i se atribuie ceva:
Complementele necircumstanțiale
Complementul direct
Chiar dacă verbul determinat este la mod nepersonal, el are totuși un autor al acțiunii;
autorul acțiunii poate fi tot subiectul propoziției sau poate fi indicat de o altă parte de propoziție:
Obs. Complementul direct exprimat prin substantiv la acuzativ fără prepoziție poate fi
ușor confundat cu subiectul, deoarece substantivul la acuzativ are aceeași formă ca și la
nominativ. Confuzia poate fi evitată respectând ordinea operațiilor de analiză: 1. predicatul; 2.
subiectul. La întrebarea cine? s-ar putea răspunde din neatenție și cu complementul, dacă este la
același număr ca și subiectul.
- un substantiv comun sau propriu în Ac, fără prepoziție sau cu prepoziția ”pe”: Am citit
romanul. L-am întâlnit pe Marin.
- prin toate tipurile de pronume: Pe el (pe dumnealui, pe însuși, pe acesta, pe fiecare, pe ai
voștri) l(i)-a felicitat. Pe cine cauți? Nu mi-a spus / pe care l-a lăudat./ Să nu lauzi pe
nimeni.
- numeral cardinal propriu-zis, colectiv, fracționar și ordinal (cu valoare substantivală):
Pe cei doi (pe amândoi, pe al doilea, pe jumătate din ei) i(l)- am văzut în oraș.
- Verb la infinitiv, supin și gerunziu: Nu știe a scrie. N-a terminat de învățat. Am auzit
strigând.
- interjecție: Am auzit trosc!
Complementul indirect
Observăm că, atunci când complementul indirect este exprimat printr-un substantiv sau
pronume la acuzativ cu prepoziție, întrebarea începe cu prepoziția respectivă: la ce? despre cine?
Pentru a deosebi complementul indirect cu prepoziție de complemetul indirect exprimat
prin cazul dativ, se folosește denumirea complement (obiect) prepozițional.
Cele mai multe complemente indirecte sunt exprimate prin substantive, pronume sau alte
părți de vorbire cu valoare de substantiv, la cazul dativ fără prepoziție sau la acuzativ cu diferite
prepoziții: cu, de, despre, între, la, de la, pentru, din etc.:
Aceste complemente exprimă de obicei atitudinea subiectului față de obiectul indicat prin
complementul indirect. Ele răspund la întrebările: asupra cui? contra (împotriva) cui?
Obs. Complementul indirect exprimat prin substantiv, pronume sau numeral cu valoare
substantivală la cazul dativ se repetă de obicei prin pronumele neaccentuat la dativ.
Complementul exprimat prin pronumele neaccentuat poate sta înaintea complementului pe care îl
repetă sau după acesta:
- adjective propriu-zise sau provenite din participiu la Ac. cu prepozițiile: de, din, în: Din
alb s-a făcut negru.
- adjective pronominale posesive în Ac. construite cu prepoziții specifice genitivului: Toți
s-au ridicat împotriva voastră etc.
- numerale cu valoare substantivală în cazurile dativ, acuzativ cu prepoziție și genitiv cu
prepoziție: Le-am dat celor doi (amândurora, unei treimi din ei, celui de-al doilea)
premii. Vorbeam despre cei trei (despre amândoi, despre o treime din ei, despre cea de-a
doua). S-au ridicat împotriva celor doi (împotriva amândurora, împotriva unei treimi
dintre ei, împotriva celui de-al doilea).
- pronume în cazurile dativ, acuzativ cu prepoziție, genitiv cu prepoziție: Lui (dumnealui,
alor noștri, acestuia, fiecăruia) i-am dat o carte. Își repetă mereu reproșurile făcute. I-a
dat înseși o floare. Cui i-ai dat mingea? Nu știu / cui i se cuvin laudele./ Nimănui nu i-a
oferit această posibilitate. Mi-e dor de el (de dumnealui, de al nostru, de acela, de toți).
Se gândește numai la sine. Cu cine vorbeai? Știu / de cine ți-e dor. / Nu se teme de nici
unul dintre ei. Au luptat împotriva lor (dumnealor, împotriva alor voștri, împotriva
tuturor, împotriva celorlalți. Contra cui ați votat? N-am aflat / contra cui au complotat./
Nu complotează împotriva nimănui.
- verbe la modurile infinitiv cu prepozițiile de, din la, în, pentru, supin cu prepoziția de și
gerunziu: Se gândește a te căuta. S-a săturat de așteptat. S-a plictisit învățând.
Complementul de agent
Def. Complementul de agent determină un verb la diateza pasivă și arată de cine este
făcută acțiunea exprimată de verbul determinat.
Această strâmtoare fu aleasă de Mihai-Vodă. (Nicolae Bălcescu, ”Românii supt Mihai-Voievod
Viteazul).
Deseori complementul de agent determnă un participiu cu sens pasiv, rezultat de obicei,
din contragerea unei propoziții atributive:
Eforturile depuse de către căpitănie... n-au mai avut nici un rezultat. (Al. Sahia, ”Revolta din
port”) (Participiul pasiv depuse a rezultat din predicatul propoziției care au fost depuse.)
Complementul de agent răspunde la întrebarea de cine? sau de către cine?: de cine fu
aleasă? – de Mihai-Vodă; de către cine (au fost) depuse? – de către căpitănie.
Obs. Complementul de agent se exprimă printr-un substantiv la acuzativ precedat de
prepoziția de sau către, printr-un pronume sau prin orice parte de vorbire folosită cu valoare de
substantiv, precedat(ă) de una dintre prepozițiile menționate:
Ruinele și pivnița se cutremurau de exploziile bombelor trase de ai noștri. (A. Mihale, ”Casa de
piatră”)
A fost lăudat de amândoi. / A fost lăudat de cei pricepuți.
Într-o propoziție cu predicatul exprimat printr-un verb la diateza pasivă, subiectul
gramatical arată cine suferă acțiunea, iar complementul de agent arată cine este autorul
acțiunii. De aceea despre complementul de agent se spune că este și subiect logic:
Page |7
Dacă trecem verbul de la diateza pasivă la diateza activă, complementul de agent (subiectul
logic) devine subiect gramatical:
În Țara Românească primele cărți au fost tipărite de către (de) tipograful Macarie.
Propunerile au fost făcute de către (de) România
Obs. Complementul de agent poate sta lângă verbul determinat sau poate fi despărțit de acesta
prin alte părți de propoziție:
- substantiv comun sau propriu în cazul Ac. precedat de prepozițiile de sau de către: A fost
lăudată de (către) colegi.
- numerale cu valoare substantivală în Ac. cu aceleași prepoziții: A fost felicitat de cei trei
(de amândoi, de al treilea). Problema a fost rezolvată de o treime din elevi (de câtre doi
din fiecare clasă).
- pronume în Ac. cu aceleași prepoziții: Propunerea a fost făcută de mine (de dumnealui,
de acesta, de ai noștri, de fiecare). De cine a fost lăudat? Nu știu / de cine a fost
așteptată. / Problema n-a fost rezolvată de nici unul dintre ei.
- Bibliografie: Ștefania Popescu, ”Gramatică practică a limbii române cu o culegere de
exerciții”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
- Ion Popa, Marinela Popa, ”Limba română. Gramatică, fonetică, vocabular, pentru
gimnaziu, liceu, bacalaureat și admitere în facultate”, Editura Niculescu, București, 2008
Page |8
-
Compl. Compl.
direct indirect
Compl.
de
agent
Complemente circumstanțiale
Compl.
Comp. circ. de
circ. de timp
Compl.
loc
circ. de
mod
Compl.
circ. Compl.
consec. circ.
Compl.
circ. de
scop
Comp.
circ.
concesi Compl.
v Compl. circ. de
circ, cauză
cond.