Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept Civil Parte Generala
Drept Civil Parte Generala
PARTE GENERALĂ
I
CURS 1 4 octombrie 2007
1. DEFINIŢII.
2. DISTINCŢII.
2
- dreptul comerţului internaţional
- dreptul muncii
- dreptul familiei
- drept procesual civil ....
3. DEFINIŢII ŞI CARACTERISTICI.
Dreptul civil = acea ramură de drept care cuprinde normele juridice care
reglementează relaţii patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile sunt pe poziţie de
egalitate juridică şi reglementează statutul legal al persoanei.
Caracteristici:
I. constituie o ramură de drept distinctă faţă de altă ramură de drept
II. obiectul de reglementare este alcătuit din două categorii de raporturi sociale:
raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale
III. subiectele raportului de drept civil sunt întotdeauna persoane fizice şi juridice,
fără a fi nevoie să aibă o calitate specială
IV. subiectele raportului de drept civil se află pe o poziţie de egalitate juridică
4. CRITERII DE DELIMITARE.
3
5. CLASIFICARE.
6. DEOSEBIRI.
Delimitarea dreptului civil faţă de dreptul familiei: dreptul familiei cuprinde acele
norme juridice care reglementează societatea patrimonial şi nepatrimonial, la fel ca şi
dreptul civil, dar aceste relaţii izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie sau din alte acte
sau fapte juridice care produc efecte în relaţiile de familie
Această ramură de drept reglementează acele relaţii sociale în care părţile au o calitate
specială, aceea de soţi, părinţi sau copii.
4
juridică, dar care se disting de cele civile, prin aceea că, în primul rând, una dintre
părţi are calitate de comerciant şi, în al doilea rând, prin faptul că izvorul lor
concret îl constituie un act sau fapt de comerţ.
Izvor de drept civil: reprezintă formele în care sunt exprimate regulile de conduită,
generale, abstracte şi impersonale şi care sunt de aplicabilitate repetată şi generală şi
care privesc comportarea persoanelor participante la un raport juridic civil.
CLASIFICARE:
5
II. După criteriul conţinutului: izvoare generale şi izvoare speciale.
Legea civilă începe să fie aplicată din momentul intrării ei în vigoare, adică la 3 zile
după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Această regulă generală a intrării
în vigoare a legii civile noi este guvernată de 2 principii:
1. principiul neretroactivităţii legii civile noi
2. principiul aplicării imediate a legii civile noi
6
Principiul neretroactivităţii legii civile noi arată că legea se aplică numai în situaţii
ivite în practică, după intrarea ei în vigoare şi nu în situaţii anterioare. Constituţia
prevede că lege dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile,
iar art. 1 din Codul Civil prevede că „legea dispune numai pentru viitor, ea nu este
retroactivă“.
Legiuitorul poate decide supravieţuirea legii civile vechi şi în acest caz ultra-
activitatea/supravieţuirea legii civile vechi constă într-o limitare vremelnică a
abrogării legii civile vechi, care se aplică unor situaţii juridice în curs de desfăşurare
în momentul intrării în vigoare a legii civile noi. Aplicarea noii legi se amână în astfel
de situaţii până la consumarea situaţiei juridice respective. Supravieţuirea legii civile
vechi poate fi dedusă pe cale de interpretare.
Încetarea acţiunii legilor sau ieşirea din vigoare: legile încetează să se mai aplice din
momentul scoaterii lor din vigoare, ceea ce se realizează prin abrogare. Abrogarea
poate fi expresă sau tacită, iar după întinderea efectelor sale este totală sau parţială.
Abrogarea expresă are loc atunci când într-o lege nouă se prevede concret că o lege
anterioară se abrogă. Abrogarea expresă poate fi directă, când se nominalizează actul
normativ care iese din vigoare, indirectă, când noua lege prevede că se abrogă toate
reglementările contrare noii legi.
Abrogarea tacită are loc când noua lege cuprinde dispoziţii incompatibile cu acelea
dintr-o lege anterioară, dar fără să se prevadă expres faptul că anumite dispoziţii se
abrogă.
Abrogarea parţială constă în scoaterea din vigoare doar a unor dispoziţii dintr-o lege
anterioară.
Legile temporare sunt adoptate numai pentru o anumită perioadă de timp, perioada
de aplicare este determinată chiar din momentul adoptării, iar ieşirea din vigoare are
loc odată cu expirarea perioadei de aplicare stabilită.
Căderea în desuetudine apare atunci când dispar raţiunile pentru care o lege a fost
adoptată, iar acea lege nu se va mai aplica datorită rămânerii ei fără obiect.
Problema acţiunii legii civile în spaţiu constă în stabilirea teritoriului pe care se aplică.
Există două aspecte distincte:
I. intern
II. internaţional
I. Sub aspect intern, actele normative civile care emană de la organele centrale
de stat se aplică pe tot teritoriul ţării, iar cele care emană de la un organ local
de stat se aplică pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale: comună, oraş,
7
municipiu. Există o excepţie de la această regulă: în materia publicităţii
imobiliare Decretul – lege nr. 115/1938 privind unificarea dispoziţiilor
privitoare la cărţile funciare sunt obligatorii doar în acele regiuni ale ţării unde
se aplică sistemul de publicitate imobiliară prin cărţi funciare (Transilvania,
Banat, Bucovina), iar în celelalte regiuni ale ţării se aplică reglementările din
Codul de Procedură Civilă – prin registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni.
teritoriul României cuprinde spaţiul geografic dintre frontierele de stat, spaţiul
aerian aflat deasupra teritoriului ţării, precum şi navele fluviale şi maritime,
aeronavele care navighează sub pavilionul Statului Român, oriunde s-ar afla.
La bordul acestor nave se aplică legile civile româneşti, chiar şi atunci când se
află în apele teritoriale ale altui stat.
II. Sub aspect internaţional, acţiunea legilor civile în spaţiu e rezolvată cu ajutorul
normelor conflictuale adoptate de fiecare ţară, fie sub forma unor legi adoptate
de organele legiuitoare, fie sub forma încheierii unor convenţii internaţionale.
Norma juridică este o regulă de conduită, generală şi abstractă care se aplică anumitor
relaţii sociale. Operaţiunea prin care se stabileşte înţelesul normei juridice se numeşte
interpretare.
Interpretarea = operaţiunea raţională şi logică de lămurire şi explicare a conţinutului
normelor de drept civil, în scopul justei lor aplicări, prin corecta încadrare a diferitelor
situaţii practice.
Formele interpretării:
1. În funcţie de forţa sa juridică, interpretarea poate fi oficială şi neoficială.
Interpretarea oficială este dată de organul de stat care a adoptat norma juridică
respectivă sau de alt organ de stat care are această competenţă.
a) Interpretarea oficială autentică – interpretarea făcută de organul de stat care a
adoptat actul normativ supus acestei proceduri. Forţa obligatorie a normei de
interpretare este egală cu cea a normei interpretate.
b) Interpretarea oficială legală – interpretarea dată de un alt organ de stat care are
această competenţă stabilită prin lege.
c) Interpretarea oficială judiciară – aparţine instanţelor de judecată care o dau cu
prilejul rezolvării cauzelor civile şi care au caracter obligatoriu numai în speţa
respectivă.
8
Interpretarea neoficială se dă legilor civile în doctrină şi nu au caracter
obligatoriu.
2. În funcţie de rezultatul interpretării, ea poate fi: literală sau declarativă, extensivă
şi restrictivă.
a) Interpretarea literală este aceea în urma căreia textul legii se va aplica strict la
situaţia avută în vedere de legiuitor. Este cel mai des utilizată şi nu aduce
nimic nou, ci doar întăreşte textul legii.
b) Interpretarea extensivă se întâlneşte atunci când cel care interpretează legea
ajunge la concluzia că norma juridică aşa cum este ea formulată nu acoperă
unele raporturi juridice pe care în intenţia tacită a legiuitorului trebuie sp le
acopere. Norma juridică trebuie extinsă şi asupra unor cazuri la care norma nu
se referă expres.
c) Interpretarea restrictivă intervine atunci când se constată că înţelesul literal al
normei juridice este uneori mai larg decât conţinutul său real. Se ajunge la
concluzia că aplicarea normei juridice trebuie să fie mai restrânsă decât apare
în formulare sa.
3. În funcţie de criteriul metodei de interpretare: gramaticală, logică, sistematică şi
istorico-teleologică.
Definiţie: o relaţie socială rezultată din acele împrejurări pe care normele dreptului
le califică drept izvoare ale raportului dreptului civil.
Astfel, rezultă faptul că raportul de drept este un raport social ce se stabileşte între
oameni privaţi, fie individual, fie în calitate de persoane juridice. Relaţiile sociale sunt
reglementate prin normele dreptului civil.
Raporturile de drept civil prezintă caractere proprii:
- subiectele raportului de drept civil se află pe poziţie de egalitate juridică
- raporturile de drept civil care se nasc din acte judiciare au caracter dublu
voliţional. Orice raport juridic are caracter voliţional pentru că este reglementat de
norma juridică şi exprimă voinţa legiuitorului
- raporturile de drept civil ce se nasc din acte juridice au caracter dublu voliţional
fiindcă, pe lângă faptul că reflectă voinţa legiuitorului, ele sunt rezultatul
manifestărilor de voinţă a părţilor în scopul producerii de efecte juridice.
Prin subiecte ale raportului juridic civil înţelegem acele persoane fizice sau
juridice care sunt titulare ale unor drepturi subiective şi obligaţii corelative.
Subiectele raportului juridic civil poartă denumirile generice de subiecte
active, adică titularul de drepturi, şi subiecte pasive, subiectul care se obligă.
În cazul drepturilor absolute este determinant numai subiectul activ, subiectul
pasiv fiind format din toate celelalte subiecte de drept civil care sunt
nedeterminate (ex. dreptul de proprietate).
9
În cazul drepturilor relative sunt determinaţi atât subiectul activ, creditor, cât
şi subiectul pasiv, debitor (ex. contract de vânzare-cumpărare).
10
dobândesc capacitatea de exerciţiu deplină la împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepţia
femeii care dobândeşte aceasta capacitate dacă se căsătoreşte în condiţiile legii la 15-
16 ani. Minorii între 14 şi 18 ani au capacitate de exerciţiu restrânsă, ceea ce
înseamnă că aceşti minori încheie acte juridice cu încuviinţarea prealabilă a
ocrotitorului său legal. Minorii sub 14 ani, precum şi persoanele puse sub interdicţie
judecătorească sunt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu. Ei îşi exercită drepturi şi îşi
asumă obligaţii săvârşind acte juridice încheiate de reprezentanţii legali.
11
b) obligaţia subiectului pasiv constă în îndatorirea pozitivă de a
da sau a face şi negativă de a nu face ceva
c) sunt opozabile doar subiectului pasiv
B. după conţinutul lor:
1. patrimoniale: au un conţinut economic, evaluabil în bani. Pot fi
exercitate personal sau prin repretentant. Sunt patrimoniale drepturile
reale şi cele de creanţă
a) drepturile reale: drepturi subiective patrimoniale în virtutea
cărora titularii lor au posibilitatea să-şi exercite prerogativele
recunsocute de lege asupra unui bun în mod direct şi
nemjilocit, fără a fi encesară intervenţia altei persoane. Toţi
ceilalţi sunt obligaţi să nu facă nimic a aduce atingere acestor
drepturi. Numărul drepturilor reale e limitat şi expres
prevăzut de lege:
i) principale: au o existenţă de sine stătătoare, soarta lor
nedepinzând de un alt drept. Acestea sunt: dreptul de
proprietate, uz, uzufruct, servitute, superficie şi abitaţie.
ii) accesorii – nu au o existenţă de sine stătătoare,
existenţa lor depinde de un drept principal pe care îl
întăresc şi îl garantează. Naşterea, existenţa şi stingerea
acestor drepturi depind de naşterea şi stingerea unui
drept principal. Fac parte din această categorie: dreptul
la ipotecă, de gaj, la dobândă.
b) drepturile de creanţă: drept subiectiv patrimonial în virtutea
cărora subiectul activ determinat poate pretinde subiectului
pasiv determinat să dea, să facă sau să nu facă ceva. Izvorăsc
din acte juridice: contracte sau acte unilaterale, din fapte
ilicite cauzatoare de prejudicii, izvoare de obligaţii.
2. nepatrimoniale: drepturi subiective care nu au un conţinut economic,
pot fi exercitate personal şi nu prin reprezentare.
C. După siguranţa oferită titularului lor:
1. pure şi simple: drepturi născute ireversibil în favoarea titularului lor şi
a căror existenţă nu depind de evenimentele viitoare sigure sau
nesigure. Cea mai mare parte a drepturilor civile sunt pure şi simple.
2. afectate de modalităţi: acele drepturi a căror existenţă sau stingere
depinde de un eveniment viitor. Aceste eveniment poate fi un termen
sau o condiţie.
a) dreptul sub condiţie este acela a cărui fiinţă depinde de
realizarea unui eveniment viitor şi nesigur
b) dreptul cu termen este acela a cărui existenţă sau stingere
depinde de un eveniment viitor şi sigur
12
- să fie pertinente
Mijloacele de probă sunt reglementate prin art. 1170 Cod Civil care stabileşte că
„dovada se poate face prin următoarele mijloace de probă: înscrisurile, mărturia,
mărturisirea şi prezumţiile”.
13
1. În funcţie de obiectul lor: obligaţia de a da, a face sau a nu face
ceva
i) obligaţia de a da are ca obiect prestaţia de a transmite sau
de a constitui un drept real
ii) obligaţia de a face constă în îndatorirea subiectului pasiv de
a efectua o lucrare, de a remite un lucru, de a presta un
serviciu
iii) obligaţia de a nu face constă în îndatorirea subiectului pasiv
de a se abţine de la o conduită activă. Înţelesul este însă
diferit, după cum obligaţia este corelativă unuidrept absolut
sau relativ
2. Obligaţiile de rezultat şi de mijloace:
a) obligaţiile de rezultat constau în îndatorirea subiectului pasiv
de a obţine un anumit scop sau un rezultat prin activitatea pe
care urmază să o desfăşoare
b) obligaţiile d emijloace constau în îndatorirea debitorului de a
depune toată stăruinţa pentru obţinerea unui rezultat fără a se
obliga la însăşi obţinerea rezultatului
3. După snacţiunea ce asigură respectarea obligaţiilor civile:
a) obligaţii perfecte: sunt acele obligaţii a căror executare este
asigurată prin posibilitatea titularului dreptului de a cere şi de
aobţine o hotărâre judecătorească pentru obligarea subiectului
pasiv să aibă o conduită la care s-a îndatorat, putând recurge
şi la procedura executării silite
b) obligaţii imperfecte sau naturale: nu se pot obţine printr-o
hotărârea judecătorească, însă, odată executată de către
debitor nu mai poate fi cerută
14
ii) involuntare, nedorite: Actele omeneşti pot fi săvârşite şi fără
intenţia de a produce efecte juridice, care se produc totşi în puterea
legii = fapte juridice.
Faptele juridice sunt:
- licite: sunt săvârşite cu respectarea dispoziţiilor legale şi nu
aduc atingere normelor de drept civil
- ilicite: sunt acelea prin care se încalcă normele de drept civil. În
astfel de cazuri este vorba despre delictul civil, de fapta ilicită
cauzatoare de prejudicii.
b) evenimente – acele împrejurări care se produc independent de voinţa omului
şi de care legea civilă leagă naşterea, moartea, cutremurul, inundaţiile.
Bunurile – în sens juridic – sunt acele lucruri cu valoare economică şi care sunt utile
şi necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi care sunt
susceptibile de apropiere sub forma de drepturi patrimoniale.
15
aderă la sol sau se află în subsol, recoltele care se din de rădăcini şi
fructele de pe arbori.
ii) bunurile imobile prin destinaţie – bunuri mobile considerate prin
faptul că proprietarul le-a utilizat în exploatarea unui bun imobil
prin natura sa. Printre aceste bunuri, potrivit art. 467 - 470 Cod
Civil, sunt:
- imobilele destinate pentru serviciul şi exploatarea unui fond
agricol, industrial sau comercial, animalele de muncă agricole,
instalaţiile şi utilajele, mecanismele din fabrici şi uzine
- mobilele pe care proprietarul le-a aşezat pe fond în mod
perpetuu: statuete aşezate în nişe, ornamente fixate în zid,
lemnăria care îmbracă pereţii interiori
Mobilele care devin imobile prin destinaţie trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- bunul mobil trebuie să fie proprietatea celui care este
proprietarul imobilului prin natura sa.
- între cele două bunuri trebuie să existe o legătură materială sau
juridică stabilită prin voinţa proprietarului, care să facă dintr-un
bun mobil un imobil prin destinaţie.
iii) bunuri imobile prin obiectul la care se aplică – art. 471 Cod
Civil – fac parte din această categorie drepturile reale privitoare la
imobile, uzufructul, servituţile şi acţiunile care tind a revendica un
bun imobil. Drepturile nu sunt nici mobile, nici imobile deoarece
nu au o existenţă fizică, legiuitorul le-a clasificat când mobil, când
imobile, astfel că dreptul este imobiliar – când are ca obiect un bun
mişcător, imobiliar – când are ca obiect un bun nemişcător.
II. Bunuri certe şi generice.
a) Bunurile certe sau individual determinate sunt acele bunuri care sunt
determinate prin caractere individuale, specifice şi care se deosebesc de
alte bunuri de acelaşi fel: tablouri, sculpturi, manuscrisul unei lucrări
ştiinţifice, autoturismele.
b) Bunurile generice, determinate generic, sunt bunurile determinate prin
caractere comune ale unei întregi grupe sau categorii de bunuri. Ele se
individualizează prin numărare, cântărire sau măsurare: banii, alimentele,
medicamentele, combustibilul.
Încadrarea unui bun în una sau alta din cele două categorii are loc ţinând cont
de natura sau de voinţa părţilor exprimată prin acte juridice. Această
clasificare a bunurilor prezintă importanţă sub următoarele aspecte:
- în cazul înstrăinării unui bun individual determinat transferul dreptului de
proprietate la debitor are loc, de regulă, în momentul încheierii
contractului.
- pentru bunurile generice, dreptul de proprietate se transmite la dobânditor
numai când se va proceda la individualizarea lor prin numărare, măsurare
sau cântărire, operaţiuni care se desfăşoară la predare.
Cu privire la riscul pieirii unui bun, regula este că îl suportă proprietarul său.
În cazul în care un bun individual determinat piere înainte de a fi predat, riscul
pieirii bunului îl suportă dobânditorul, dacă înstrăinătorul nu are nici o vină.
Când obiectul este un bun generic, riscul pieirii sale fortuite se suportă de către
înstrăinător, aceasta deoarece nefiind liberat de datorie, aceasta deoarece
bunurile de gen nu pier, debitorul având posibilitatea obţinerii altor bunuri de
16
acelaşi gen. În ce priveşte locul plăţii sau predării bunului, dacă părţile nu s-au
înţeles altfel, predarea bunurilor certe se face la locul unde se află în momentul
încheierii contractului, iar bunurile generice se predau la domiciliul
debitorului.
III. Bunuri fungibile şi nefungibile.
Aceste două categorii de bunuri se disting după criteriul posibilităţii ca ele să
fie înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii.
Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este determinat prin voinţa legii
sau a părţii actului juridic civil. Bunurile fungibile sunt acele bunuri care pot fi
înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii. Bunurile generice sunt,
de regulă, bunuri fungibile.
Bunurile nefungibile sunt acelea care în executarea unei obligaţii nu pot fi
înlocuite unele cu altele pentru a plăti o datorie: bunurile individuale
determinate.
Clasificare prezintă importanţă pe planul execuţiei obligaţiilor civile.
În funcţie de felul bunului datorat de debitor, se poate şti dacă el a făcut sau nu
o plată valabilă. Dacă el datora un bun fungibil, plata este valabilă, dacă el a
dat creditorului un bun de acelaşi gen. În cazul unui bun cert, plata va fi
valabilă numai dacă el dă exact acelaşi bun.
IV. Bunuri divizibile şi indivizibile.
După cum pot fi împărţite, fără a-şi pierde destinaţia economică, bunurile se
împart in divizibile şi indivizibile.
a) bunurile divizibile – pot fi împărţite fără să se schimbe destinaţia lor
economic: alimentele, materialele textile
b) bunurile indivizibile – sunt cele care prin împărţire îşi pierd destinaţia lor
economică: tablourile, hainele, autoturismele, animalele.
Clasificarea prezintă importanţă în situaţiile:
- în cazul împărţirii unui bun aflat în co-proprietate, bunurile divizibile pot fi
împărţite între co-proprietari; bunurile indivizibile nu pot fi împărţite,
pentru sistarea co-proprietăţii bunul se atribuie în întregime unuia dintre
co-proprietari, ceilalţi primind compensaţii în bani sau se procedează la
vânzarea lui, preţul obţinut fiind împărţit.
- în raporturile obligaţionale, cu pluralitate de subiecte, când obiectul este un
bun divizibil drepturile sau obligaţiile părţilor sunt divizibile, când obiectul
este un bun indivizibil, drepturile şi obligaţiile părţilor sunt şi ele
indivizibile.
V. Bunuri frungifere şi nefrungifere.
După cum sunt sau nu producătoare de fructe, bunurile se împart în frungifere
şi nefrungifere. Fructele sunt produsele periodice ale unui bun frungifer, prin a
căror percepere nu se aduce atingere substanţei acelui bun. Conform art. 483
Cod Civil, fructele se împart în: naturale, industriale, civile.
a) fructele naturale sunt acelea care se produc fără vreo intervenţie a
omului: ciupercile sălbatice, alte fructe sălbatice.
b) fructele industriale sunt acelea care se produc ca urmare a muncii
omului: fructele cultivate de om.
c) fructele civile constau în veniturile pe care proprietarul le poate obţine
prin încheierea unor acte juridice cu privire la bunul său: chirii, dobânzi,
dividende.
17
CURS 7 15 noiembrie 2007
18
b) bunuri accesorii – nu pot funcţiona decât împreună cu un bun principal
ex: lacătul şi cheia, barca şi vâslele
OBS: discutăm despre bunuri principale şi accesorii când atât bunurile
principale, cât şi cele accesorii aparţin aceluiaşi subiect de drept.
Importanţa clasificării: la executarea obligaţiilor, când debitorul este obligat la
executarea unui bun principal, atunci trebuie să predea şi bunul/bunurile
accesorii – accesoriul urmează soarta juridică a principalului – drepturi
subiective civile.
XI. Bunuri sesizabile şi insesizabile –după cum sunt sau nu supuse executării
silite – art. 406 Cod Procedură Penală
a) bunuri sesizabile – pot fi supuse executării silite
b) bunuri insesizabile – nu pot fi supuse executării silite
Particularităţi ale unor bunuri:
- banii – din punct de vedere economic sunt un mijloc de schimb, de măsură
a valorii, mijloc de plată. Din punct de vedere al clasificării bunurilor,
banii sunt bunuri mobile, necorpoarale, de gen, fungibile şi consumabile.
Pentru existenţa raportului juridic civil abstract (tipar general aplicabil) avem nevoie
de subiect de drept şi norme juridice. Pentru existenţa raportului juridic civil concret
avem nevoie de subiect de drept, normă juridică şi anumite împrejurări concrete de
care legea leagă consecinţe juridice – acele împrejurări concrete = fapte juridice.
Faptele juridice pot fi privite în sens larg şi restrâns. În sens larg – se includ în faptele
juridice atât evenimentele, cât şi acţiunile omeneşti săvârşite cu sau fără intenţia de a
produce efecte juridice. În sens restrâns, doar acele fapte de care legea leagă
consecinţe juridice, fapte săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte
care se produc totuşi. Acţiunile omeneşti sunt acele fapte comisive sau omisive
săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice, constând în naşterea,
modificare sau stingerea de raporturi juridice civile concrete. Acţiunile omeneşti pot fi
licite şi ilicite.
Definiţie: prin actul juridic civil se înţelege acea modificare de voinţă a uneia sau a
mai multor părţi săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice constând în
naşterea, modificare sau stingerea de raporturi juridice civile concrete.
Clasificare:
I. În funcţie de numărul părţilor a căror voinţă participă la formarea actului:
a) acte unilaterale: avem o singură voinţă participantă. Ex: testamentul,
promisiunea publică de recompensă, acceptarea succesiunii, renunţarea la o
succesiune. Particularitate: pentru unele dintre ele, valabilitatea se examinează
după cum sunt sa nu supuse comunicării.
b) acte bilaterale: acte la care acordul de voinţă provine de la mai multe părţi care
urmăresc realizarea aceluiaşi scop. Ex: vânzarea-cumpărare, mandatul, contractul
de împrumut.
c) acte multilaterale sau uniune: acordul de voinţă provine de la mai mult de două
părţi. Ex: contractul de societate.
Importanţa juridică a clasificării: din punctul de vedere al valabilităţii actelor
examinăm o singură voinţă, două sau mai mult de două. Se face diferenţierea între
19
acte în privinţa viciilor de consimţământ (Vicii – împrejurări care afectează valoarea
consimţământului. În actele bilaterale dolul trebuie să provină de la cealaltă parte. Dol
= mică înşelătorie, inducerea în eroare a celeilalte părţi. Eroarea în actele unilaterale
trebuie să fie cunoscută). Actele unilaterale sunt irevocabile (excepţie – testamentul).
Din punctul de vedere al interpretării actului, avem de interpretat şi de tradus una,
două sau mai mult de ouă voinţe. Actele unilaterale sunt izvoare de drept numai în
cazurile expres prevăzute de lege.
20
- nuai actele juridice constitutive şi translative sunt supuse rezoluţiunii pentru
neexecutare – art. 1021 Cod civil
- doar actele juridice constitutive şi declarative sunt supuse publicităţii imobiliare.
Importanţa juridică:
- se constată în ceea ce priveşte efectele nulităţii (în ceea ce priveşte restituirea
prestaţiilor) – se restituie toate prestaţiile.
21
b) acte juridice condiţie – rolul voinţei părţilor este mai redus, părţile
manifestându-şi doar intenţia ca anumite reguli, dispoziţii legale să le fie
aplicate
Importanţa juridică:
- din punctul de vedere al actelor, valabilitatea se apreciază mai sever la actele
juridice condiţi
- la actele juridice condiţie avem o enumerare expresă în lege
22
a) acte juridice cu executare într-o singură prestaţie – uno ictu
b) acte juridice cu executare succesivă – se execută valabil prin mai multe
prestaţii din partea debitorului. EX: contractul de vânzare-cumpărare în mai
multe rate
Importanţa juridică:
- neexecutarea culpabilă la actele uno ictu atrage rezoluţiunea
- neexecutarea culpabilă la actele juridice cu executare succesivă atrage rezilierea
- la actele uno ictu nulitatea retroactivează
- la actele juridice cu executare succesivă nulitatea produce efecte doar pentru viitor
- la actele juridice cu executare succesivă pentru fiecare prestaţie curge un termen
separat de prescripţie
Clasificare:
I. În funcţie de aspectul la care se referă
a) condiţii de fond – privesc valabilitatea actului. EX: consimţământul, obiectul,
cauza
b) condiţii de formă – se referă la forma actului juridic, la modul de manifestare a
consimţământului. EX: pentru valabilitatea actului – ad validitatum, pentru
probaţiune – ad probationem
c) condiţii de publicitate – opozabilitatea faţă de terţi. EX: publicitatea imobiliară
II. În funcţie de importanţa lor:
a) condiţii esenţiale – fără îndeplinirea lor actul nu poate fi încheiat valabil.
Condiţiile esenţiale sunt legale şi convenţionale (voluntare).
b) condiţii neesenţiale – nu afectează valabilitatea actului
III. În funcţie de legătura lor cu actul la care se referă:
a) condiţii de valabilitate – de ele depinde existenţa şi valabilabilitatea actului
b) condiţii de eficacitate – de ele depinde doar producerea efectelor actului
juridic
c) condiţii de publicitate – de ele depinde opozabilitatea faţă de terţi
Această capacitate este diferită de capacitatea de folosinţă. Regula în dreptul civil este
aceea a capacităţii tuturor subiectelor, incapacitatea trebuie să fie expres prevăzută în
lege.
23
în care îşi exprimă voinţa. Sancţiunile pentru nerespectarea regulilor privind
capacitatea sunt: nulitatea absolută şi relativă, inopozabilitatea.
Consimţământul – condiţie de valabilitate – art. 948 Cod Civil
Esenţial pentru orice act juridic este manifestarea de voinţă şi intenţia. În dreptul
civil voinţa se examinează din punct de vedere psihologic.
Sub aspect juridic, structura voinţei cuprinde două elemente: consimţământul şi
cauza sau scopul actului juridic.
CONDIŢIILE DISCERNĂMÂNTULUI
24
3. Consimţământul să fie exteriorizat:
Exteriorizarea poate fi expresă sau tacită. Ca şi regulă – tăcerea nu are valoare de
consimţământ. Există însă situaţii speciale:
- art. 1437 Cod civil – situaţia când legea atribuie tăcerii valoare de
consimţământ (tacita alocaţiune)
- când prin voinţa părţilor se atribuie această valoare
- când prin obiceiul local se conferă tăcerii valoare de consimţământ
- în materie de ofertă-acceptare – situaţia în care oferta este făcută exclusiv în
interesul destinatarului ei (situaţia se referă la minori)
4. Pentru a fi valabil, consimţământul nu trebuie să fie viciat.
VICIILE DE CONSIMŢĂMÂNT
25
- doar în cazul erorii obstacol apare nulitatea absolută
- în rest, apare nulitatea relativă
II. Dolul.
A. Definiţie: se înţelege inducerea în eroare a unei persoane prin
utilizarea de mijloace viclene sau dolotive pentru a o determina să
încheie un act juridic civil. Dolul – eroare provocată.
B. Clasificare:
În funcţie de natura elementelor asupra cărora poartă (cade):
a) dol principal – poartă asupra unor elemente esenţiale pentru
încheierea actului juridic civil
b) dol incidental – poartă asupra unor elemente neesenţiale sau
mai puţin importante pentru încheierea actului juridic civil
Sancţiunea :
1. Elementul obiectiv – constă în utilizarea de mijloace viclene.
2. Elementul subiectiv – constă în intenţia de a induce în eroare.
Problemă specială: în cazul liberalităţilor, dolul se manifestă sub forma
captaţiei (a câştiga afecţiunea) şi sugestiei (dezavuarea afecţiunii faţă
de rudele dispunătorului).
Pentru a fi viciu de consimţământ, dolul trebuie să îndeplinite o serie
de condiţii, în special, să fie determinant (este ceea ce cere art.960 Cod
civil), adică fără intervenţia dolului nu ar fi fost posibilă încheierea
actului juridic civil.
III. Violenţa.
B. Clasificare:
1) În funcţie de natura răului cu care se ameninţă
a) violenţa fizică – priveşte integritatea persoanei sau a bunurilor
b) violenţă morală/psihică – se referă la elemente: cinste, demnitate,
onoare
2) În funcţie de caracterul ameninţării:
a) violenţă legitimă
b) violenţă nelegitimă
26
- element subiectiv – insuflarea unei temeri
-
IV. Leziunea.
Condiţiile obiectului:
1. să existe
2. să fie în circuitul civil
3. să fie determinat sau determinabil: poate fi individualizat prin anumite caractere
– nu poate fi individualizat, dar există nişte repere
4. să fie posibil
5. să fie licit sau moral
6. cel care se obligă trebuie să fie titularul dreptului (ex: vânzarea lucrului altuia)
7. în cazul actelor intuituu personae – contractul de întreţinere – obiectul trebuie
să constea într-un fapt personal al debitorului
8. în cazurile expres prevăzute de lege trebuie să existe o autorizaţie
administrativă sau judecătorească.
ELEMENTELE CAUZEI
27
CONDIŢIILE CAUZEI – art. 5, art. 966, 968 Cod Civil
1. să existe – art. 966 Cod civil – obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă nu
poate avea nici un efect
2. să fie reală – cauza este reală atunci când nu este falsă, atunci când nu există nici un
fel de eroare asupra actului juridic sau asupra acelor elemente care constituie motivul
determinant al consimţământului.
3. să fie licită şi morală – art. 966-968 Cod civil
28
1. TERMENUL.
Definiţie: un eveniment viitor şi sigur ca realizare până la îndeplinirea căruia este
amânată începerea sau stingerea exercitării drepturilor şi a executării obligaţiilor –
art. 1022 Cod civil, art. 1023 – 1025 Cod civil – clasificare, art. 1079 Cod civil.
Clasificarea:
1. În funcţie de efectele pe care le produce:
a) termen suspensiv – se amână exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor
rezultate din actul juridic civil
b) termen extinctiv – se referă la stingerea drepturilor şi a obligaţiilor.
2. În funcţie de cunoaşteresa sau necunoaşterea datei împlinirii termenului:
a) termen cert – anumită dată calendaristică
b) termen incert – nu este precizat exact, incert ca dată
3. În funcţie de izvorul actului juridic civil:
a) termen voluntar – termen stabilit de părţi
b) termen legal – prevăzut de lege
c) termen judiciar – termen de garţie – art. 1023 Cod civil
4. În funcţie de beneficiarul termenului:
a) în favoarea debitorului
b) în favoarea creditorului
c) în favoarea ambelor părţi
Efectele juridice: debitorul poate să-şi execute obligaţia chiar şi înainte de termen;
creditorul nu poate pretinde executarea obligaţiei înainte de împlinirea termenului,
însă poate lua anumite măsuri de conservare; în actele juridice translative de
proprietate, exceptând situaţia în care s-a prevăzut contrariul, dobânditorul va suporta
riscul pieirii bunului.
CONDIŢIA.
Clasificare:
I. După efectele pe care le produce:
1. condiţie suspensivă: până la îndeplinirea acestei condiţii însăşi existenţa
drepturilor şi a obligaţiilor este suspendată, aceasta consolidându-se retroactiv
în urma îndeplinirii condiţiei.
2. condiţie rezolutorie: depinde de desfiinţarea drepturilor subiective şi a
obligaţiilor civile.
II. În funcţie de legătura dintre îndeplinirea ei şi voinţa părţilor:
1. condiţie cauzală: realizarea acestei condiţii depinde de hazard sau de o
întâmplare independentă de voinţa părţilor
2. condiţie mixtă: depinde de voinţa uneia dintre părţi şi de voinţa uneia dintre
părţi şi de voinţa unei alte persoane determinate.
29
3. condiţie potestativă: depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi.
SARCINA
Definiţie: o obligaţie de a da, a face sau a nu face ceva, impusă de către dispunător
gratificatului în actele juridice cu titlu gratuit.
Definiţie: se înţeleg acele situaţii când din cauze concomitente sau subsecvente
încheierii actului, acel act juridic civil nu îşi produce total sau parţial, temporar
sau definitiv efectele.
30
NULITATEA
Definiţie: acea sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic de efectele
contrare regulilor de conduită cuprinse în actele normative elaborate pentru
încheierea sa valabilă.
Clasificare:
1. În funcţie de felul interesului ocrotit:
a) absolută
Definiţie: apare atunci când la încheierea actului este încălcată o normă judiciară
ce ocroteşte un interes public sau general.
Cauze:
- nerespectarea regulilor privind capacitatea
- lipsa consimţământului în cazul erorii-obstacol
- nevalabilitatea obiectului actului juridic
- nevalabilitatea cauzei – art. 966 Cod civil
- nerespctarea formei cerute ad validitatem
- lipsa sau nevalabilitatea autorizaţie administrative
- încălcarea ordinii publice
- fraudarea legii
- încălcarea dreptului de preemţiune al stautlui
Regimul juridic. Trăsături.
- poate fi invocat de către orice persoană interesată
- poate fi invocată oricând
- nu poate fi acoperită prin confirmarea actului (ratificare) sau prin orice alt mod
b) relativă
Definiţie: ocroteşte un interes particular (privat).
Cauze:
- nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu
- lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil
- viciile de consimţământ, mai puţin eroarea-obstacol
Trăsături:
- poate fi invocată doar de către persoana al cărei interes este ocrotit
- se invocă în termenul de 3 ani sau ăn alte termene speciale prevăzute de lege
- poate fi acoperită prin confirmarea ulterioară a actului juridic civil
2. În funcţie de întinderea efectelor:
a) totală: actul juridic va fi desfiinţat în întregime
b) parţială: se desfiinţează doar o parte din act.
3. În funcţie de consacrarea legislativă (scrisă sau în lege):
a) expresă
b) virtuală
4. În funcţie de felul condiţiei de valabilitate încălcate:
a) de fond
b) de formă
5. În funcţie de modul de valorificare:
a) judiciară: au nevoie de o confirmare judiciară
b) amiabilă: operează pe baza înţelegerii părţilor
31
EFECTELE NULITĂŢILOR
a) între părţi: sunt guvernate de principiul retroactivităţii. Excepţii: art. 485 Cod civil
– fructele culese anterior anulării actului se păstrează
b) repunerea părţilor în situaţia anterioară (restituirea proprietăţii)
c) nici o persoană nu se poate preleva de propria incorectitudine sau imoralitate pentru
a obţine protecţia unui drept civil
d) faţă de terţi: anularea actului iniţial are ca şi consecinţă anularea actului subsecvent
sau subsidiar.
PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
32
i. prescripţia extinctivă este reglementată în Decretul nr.
167/1958 şi în Codul civil
ii. prescripţia achizitivă, având la bază ideea de posesie, are ca
reglementare juridică, în principal, Codul Civil
iii. prescripţia extinctivă are un domeniu de aplicare mai larg
iv. termenele pentru prescripţia extinctivă sunt mult mai multe şi
mai scurte decât în cazul prescripţiei achizitive
v. fiecare tip de prescripţie are, pe lângă regulile comune de
suspendare şi întrerupere a cursului, şi reguli proprii.
vi. în privinţa efectului, prescripţia extinctivă are ca efect stingerea
dreptului la acţiunea în sens material, prescripţia achizitivă are
ca efect dobândirea unui drept real principal.
2. prescripţia extinctivă şi decăderea
a. asemănări:
i. ambele sunt instituţii de drept civil
ii. ambele presupun anumite termene şi inacţiunea titularului
dreptului subiectiv
iii. regulile de calcul ale termenelor sunt aceleaşi
iv. ambele instituţii au efect extinctiv.
b. deosebiri:
i. prescripţia extinctivă este o instituţie de drept sau de ordine
publică, în timp ce decăderea este mixtă.
ii. termenul de prescripţie extinctivă sunt legale şi imperative, cele
de decădere pot fi şi convenţionale
iii. termenele de prescripţie sunt susceptibile de suspendare şi
întrerupere; termenele de decădere sunt ireversibile.
3. prescripţia extinctivă şi termenul extinctiv
DOMENIUL DE APLICARE
- prescripţia extinctivă se aplică drepturilor de creanţă
- prescripţia extinctivă se aplică drepturilor reale
- prescripţia extinctivă poate fi aplicată şi drepturilor subiective civile
nepatrimoniale
TERMENELE SPECIALE
Termenul de 6 luni – se prescrie acţiunea în răspundere a vânzătorului pentru vicii
asumate fără viclenii.
Termenul de 60 de zile pentru restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor la
spectacole care nu au mai avut loc.
Ambele situaţii sunt prevăzute în Decretul nr. 167/1958.
Codul civil:
- art. 700, alin. (1) – termen de 6 luni pentru opţiunea succesorală
33
- art. 1334 – termen de 1 an pentru acţiunea vânzătorului de modificare a
preţului şi acţiunea cumpărătorului de reducere a preţului sau anulare a
vânzării.
CAUZELE:
I. art. 13 din Decretul nr. 167/1958
1. cel împotriva căruia curge prescripţia este împiedicat să acţioneze din motive
de forţă majoră
2. atâta timp cât creditorul sau debitorul fac parte din forţele armate şi se găsesc
în război
3. până la soluţionarea reclamaţiei ce are ca obiect despăgubiri sau restituiri de
sume rezultând din contracte de transport sau prestări servicii, poştă şi
telecomunicaţii, fără a depăşi 3 luni de la data înregistrării reclamaţiei.
II. art. 14 din Decretul nr. 167/1958
1. prescripţia extinctivă este suspendată între părinţi, între tutore sau curator şi
cei care se află sub ocrotirea lor atâta timp cât socotelile nu au fost date şi
aprobate
2. prescripţia extinctivă nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu
atâta timp cât nu au reprezentant legal şi împotriva celui cu capacitate de
exerciţiu restrânsă atâta vreme cât nu are cine să-i încuviinţeze actele
3. prescripţia extinctivă nu curge între soţi în timpul căsătoriei
Efectul suspendării: constă în oprirea de drept a cursului prescripţiei şi apoi reluarea
acestuia, socotindu-se şi timpul scurs înainte de apariţia cauzei de suspendare.
34
ÎNTRERUPEREA CURSULUI PRESCRIPŢIEI
REPUNEREA ÎN TERMEN
35
DREPT CIVIL – II – PERSOANELE
CURS 1 28 februarie 2008
PERSOANA FIZICĂ
Capacitatea juridică.
În dreptul civil, capacitatea juridică este generală sau specială (de ramură).
Capacitatea juridică civilă este o capacitate juridică specială (de ramură):
- argumentul de consecvenţă logico-juriciă: pentru că se recunoaşte şi
autonomia diferitelor ramuri de drept – fiecare ramură are un anumit tip de
capacitate.
- argumentul de interpretare – art. 4,5,34, 35 din Decretul nr. 31/1954:
drepturi şi obligaţii civile
- argumentul referitor la deosebirile dintre capacitatea civilă în dreptul civil
şi capacitatea în alte ramuri de drept: început, conţinut, sfârşit
- argumentul referitor faptul că dreptul civil are trăsături comune cu alte
ramuri de drept.
Deosebirea esenţială dintre capacitatea de drept civil şi cea din alte ramuri de
drept este următoare: în dreptul civil, subiectul de drept are aptitudinea de a avea
drepturi şi obligaţii, chiar dacă nu şi le exercită în mod personal.
Capacitatea de folosinţă: art. 5, alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Caractere juridice:
- legalitatea – întreaga reglementare a a capacităţii este creaţia legiuitorului
- generalitatea – este recunoscută tuturor persoanelor (capacitatea
persoanelor juridice este una specială)
- inalienabilitatea – nu poate fi înstrăinată prin nici un fel de act juridic între
vii sau mortis causa.
- intangibilitatea – nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă şi nici nu
poate fi îngrădită decât în condiţiile legii
- egalitatea – rezultă din Constituţie şi acte internaţionale
36
Începutul capacităţii de folosinţă:
A. art. 7, alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 – capacitatea de folosinţă începe de la
naşterea persoanei.
Înregistrarea naşterii:
La naştere se întocmeşte un certificat constatator al naşterii (act medical). În termen
de 15 zile de la momentul naşterii se înregistrează naşterea. Dacă sunt depăşite 15
zile, dar mai puţin de 1 an, înregistrarea naşterii se face pe baza aprobării date de către
primar. Când termenul e mai mare de 1 an, înregistrarea se numeşte tardivă şi se
poate afce doar prin instanţă. Se întocmeşte o expertiză medico-legală. În hotărârea
judecătorească, în mod obligatoriu, se va stabili o dată a naşterii (care este sistemul
adoptat în România?)
B. art. 654 Cod civil – din momentul concepţiei cu îndeplinirea a două condiţii: să se
nască viu şi să fie vorba despre dobândirea de drepturi.
Criterii de clasificare:
37
defunctului o acuzaţie capitală considerată de instanţă calomnioasă;
persoana majoră care, având cunoştinţă despre omorul defunctului,
nu a denunţat acest lucru
b) prevăzute în legislaţia penală
i) pedepsele complementare interzicerii unor drepturi
ii) art. 64 din Codul penal – pedeapsa penală accesorie
B. Cu caracter de protecţie
i) art. 807 din Codul civil – minorul care a împlinit 16 ani poate face
testament pentru ½ din bunurile de care ar fi dispune dacă era
major
ii) art. 809 din Codul civil – minorul de 16 ani nu poate dispune prin
testament în favoarea tutorelui său sau a fostului tutore câtă vreme
socotelile nu au fost date şi aprobate
iii) art. 810 din Codul civil – medicii, care au tratat o persoană în
cursul unei anumite boli din cauza căreia a murit nu pot profita
(beneficia) de dispoziţii între vii sau testamentare făcute în
favoarea lor în cursul bolii
iv) art. 803 din Codul civil – nu este valabil testamentul făcut pe mare
în favoarea ofiţerilor dacă nu sunt rude cu testatorul
v) art. 1307 din Codul civil – sunt interzise vânzările între soţi
vi) art. 1308 din Codul civil – nu se pot face ajudecatari pentru
bunurile înstrăinate următoarele persoane: tutorii, mandatarii,
administratorii şi funcţionarii publici
vii) art. 1309 din Codul civil – judecătorii, procurorii şi avocaţii nu se
pot face cesionari de drepturi litigioase din raza teritorială a
tribunalului unde îşi desfăşoară activitatea sub sancţiunea nulităţii
actului, a plăţii cheltuielilor de judecată şi a daunelor interese
viii) art. 128 din Codul familiei – tutorele, soţul / soţia, rudele în linie
dreaptă, fraţii şi surorile tutorelui nu pot încheia acte juridice cu
minorul
ix) art. 133, alin. (3) din Codul familiei – minorul nu poate să facă nici
cu încuviinţare donaţie şi nici să garanteze obligaţiile altuia
38
Procedura: faza prealabilă judecăţii, judecata propriu-zisă, faza ulterioară pronunţării
hotărârii judecătoreşti.
I. faza prealabilă judecăţii începe la data înregistrării cererii de dispariţie:
- cererea de înregistrare a dispariţiei se va afişa la primăria ultimului domiciliu
şi la ultimul domiciliu
- dacă se impune, se va sesiza autoritatea tutelară pentru numirea unui curator
- după trecerea a 15 zile dela afişare se va putea stabili termenul de judecată
II. faza judecăţii propriu-zise: se desfăşoară după regulile Codului de procedură civilă;
judecata se desfăşoară obligatoriu cu participarea procurorului (reprezentantul
parchetului).
III. faza ulterioară pronunţării hotărârii judecătoreşti: ea se va afişa timp de 30 de zile
la uşa instanţei şi la primăria ultimului domiciliu.
Efectul procedurii: se consideră că persoana declarată dispărută este încă în viaţă. Este
necesară pentru a trece la declararea judecătorească a morţii.
COMORIENŢII
Art. 21 din Decretul nr. 31/1954 – situaţia în care mai multe persone au murit în
aceeaşi împrejurare, fără a se putea stabili care dintre ele a supravieţuit celeilalte.
Noţiunea de comorient prezintă utilitate în materie succesorală. Data morţii se poate
stabili prin orice mijloc de probă.
Instituţia comorienţilor se referă doar la persoanele între care există vocaţie
succesorală reciprocă.
Caractere juridice:
39
legalitatea
generalitatea
inalienabilitatea
intangibilitatea: nimeni nu poate fi lipsit în tot sau în parte
egalitatea
Lipsa capacităţii de exerciţiu – art. 11 din Decretul nr. 31/1954 – persoanele fizice
lipsite de capacitate de exerciţiu încheie acte juridice prin reprezentant (art. 105 din
Codul familiei – părinţii; art. 147 din Codul familiei – tutore. Regulile privitoare la
tutela minorului de până la 14 ani se aplică şi celor puşi sub interdicţie în măsura înc
are legea nu dispune altfel).
Reprezentarea – acel procedeu tehnico-juridic princ are o persoană numită
reprezentant încheie acte juridice în numele şi pe seama unei alte persoane numită
reprezentat, astfel încât efectele actelor juridice se produc direct în persoana şi
patrimoniul celui reprezentat.
1. Acte juridice care pot fi încheiate în mod valabil de către persoanele fizice lipsite
de capacitate de exerciţiu:
a) acte juridice de conservare – ex: somaţia, întreruperea unei prescripţii, înscrierea
unei ipoteci
b) acte mărunte şi zilnice
Sfârşitul: împlinirea vârstei de 14 ani, deces; pentru interzisul judecătoresc – ridicarea
interdicţiei şi deces.
2. Acte juridice care pot fi încheiate în mod valabil de către persoanele fizice
capacitate de exerciţiu restrânsă – aptitudinea minorului cu vârsta de 14 ani de a
dobândi şi de a-şi exercita drepturile subiective civile şi de a-şi asuma şi a executa
obligaţiile civile prin încheierea persoanl de acte juridice cu încuviinţateare
ocrotitorului legal.
- art. 9, alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 – minorul care a împlinit vârsta de 14 ani şi
nu a fost pus sub interdictie are capacitate de exerciţiu restrânsă.
Conţinutul:
a) acte juridice care pot fi încheiate personal şi singur fără vreo încuviinţare
prealabilă, altele decât actele juridice de conservare şi actele mărunte.
- acte de administrare, în măsura în care nu sunt lezionare pentru minor
- contractul de depozit special CEC
- minorul de 16 ani poate face testament pentru jumătate din bunurile
de care ar fi putut dispune dacă era major
- recunoaşterea paternităţii
b) acte juridice pe care minorul le încheie cu încuviinţarea prealabila a ocrotitorului
legal.
- acte de administrare a unui bun singulare sau cele care se referă la un întreg
patrimoniu
40
- actele de administrare a unui întreg patrimoniu, dar care raportat la un
bun singular sunt acte de dispoziţie (fructele naturale supuse
stricăciunii).
c) acte juridice încheiate personal, dar cu dublă încuviinţare – a ocrotitorului legal şi a
autorităţii tutelare
- acte de dispoziţie (înstrăinările)
Sfârşitul: împlinirea vârstei de 18 ani; punerea sub interdicţie; decesul.
3. acte juridice care pot fi încheiate în mod valabil de către persoanele fizice
capacitate de exerciţiu deplină – art. 5, alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 – aptitudinea
persoanei fizice de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi de a-şi asuma şi
executa obligaţiile civile prin încheierea personal şi singur a tuturor actelor juridice
civile permise de lege.
- art. 18, alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 – momentul de început: împlinirea vârstei
de 18 ani, cu excepţia femeii care se căsătoreşte
Conţinutul: toate actele juridice permise de lege încheiate personal şi singur sau prin
împuternicirea altei persoane
IDENTIFICARE PERSOANEI
A. Numele – acel atribut de identificare prin intermediul căreuia persoana fizică este
individualizată în familia şi în societate.
- art. 12 din Decretul nr. 31/1954 – numele cuprinde numele de familie şi prenumele
Caractere juridice - opozabilitatea faţă de toţi; imprescriptibilitatea; caracter personal;
universalitatea, legalitatea; unitatea.
41
- inalienabilitatea
Dobândirea numelui de familie:
1. Pentru copilul născut din căsătorie – art. 27 din Codul familiei – stabileşte
modalităţile de alegere a numelui comun de familie: păstrarea numelor
anterioare căsătoriei, mixte. Copilul născut din căsătorie primeşte numele
părinţilor.
2. Pentru copilui născut în afara căsătoriei – art. 64, alin (1) din Codul familiei –
copilul va purta numele părintelui faţă de care a fost stabilită prima dată
filiaţia. Părinţi cunoscuţi sau necunoscuţi. Stabilirea se face de către
autoritatea tutelară potrivit OUG nr. 41/2003.
Modificarea numelui de familie:
Filiaţia:
a) pentru copilul născut din părinţi cunoscuţi – modificarea se poate face astfel:
se stabileşte filiaţia faţă de un părinte – copilul devine cu părinţi cunoscuţi –
poate fi din căsătorie sau din afara ei.
b) stabilirea filiaţiei pentru copilul din afara căsătoriei sau pentru cel de-al doilea
părinte: art. 64, alin (2) din Codul familiei – intanţa va putea încuviinţa
copilului să poarte numele celui de-al doilea părinte.
c) tăgada paternităţii copilului din căsătorie – art. 53 din Codul familiei – copilul
are ca tată pe soţul mamei. Art. 54 din Codul familiei - tăgada paternităţii:
dacă se dovedeşte că nu este al meu, copilul devine din afara căsătoriei – va
lua numele de familie al mamei din momentul naşterii sau va purta numele din
cea de-a doua căsătorie.
Adopţia: OUG nr. 273/2004
La încuviinţarea adopţiei, adoptatul va lua numele de familie al adoptatorului.
Adopţia cu efecte restrânse: se păstrează legăturile; adopţia cu efecte depline: nu se
păstrează legăturile.
La desfacerea adopţiei – fie se revine la numele purtat anterior, fie intanţa va decide
păstrarea numelui. Dacă adopţia este nulă – se revine la numele purtat anterior.
Modificarea numelui ca urmare a căsătoriei:
a) la încheierea căsătoriei – art. 27 din Codul familiei
b) la divorţ – art. 40, alin. (3) din Codul familiei – ca urmare a divorţului se poate
reveni la numele purtat anterior, dar există situaţii în care intanţa poate
încuviinţa din motive temeinice păstrarea numelui dobândit în timpul
căsătoriei, chiar dacă cealaltă parte se opune. Motive temeinice: mama să aibă
acelaşi nume de familie cu al copiilor minori; din motive obiective se doreşte
păstrarea numelui.
c) Nulitatea căsătoriei – art. 19 şi 21 din Codul familiei – intervine pentru
neresepctarea condiţiilor de legalitate prevăzute pentru încheierea căsătoriei –
se revine la numele anterior.
B. Prenumele: este o parte a noţiunii de nume în sens larg şi constă într-un cuvânt sau
un grup de cuvinte cu sens sau fără sens, care individualizează persoana fizică în
familie şi împreună cu numele de familie în societate.
Caractere juridice:
- Legalitatea
- Egalitatea
- Inalienabilitatea
- Intangibilitatea
42
- Universalitatea
- Opozabilitatea
- Imprescriptibilitatea
- Personalitatea
Stabilirea prenumelui:
- se face la declararea naşterii – în cazul copilului născut din părinţi cunoscuţi.
- pentru copilul născut din părinţi necunoscuţi, prenumele va fi stabilit de
autoritatea tutelară.
Regulile privitoare la prenume sunt identice cu cele privitoare la nume în ceea ce
priveşte schimbarea pe cale administrativă şi retranscrierea.
Caracteristici:
- drept civil nepatrimonial
- individualizează persoana fizică în societate în anumite domenii
- este un drept nu şi o obligaţie
- se dobândeşte prin simpla folosire de către titular.
D. Porecla:
- este utilă în materie de cazier judiciar
- este dată de către alte persoane, din cauza unor defecte, ticuri.
Importanţa:
- în materia capacităţii civile - . ex. Legea nr. 18/1991
- în privinţa obligaţiilor civile – a locului în care se face plata – pentru bunurile
certe i determinate plata valabilă va fi făcută în locul unde se găseau acestea la
momentul înţelegerii părţilor, pentru celelalte bunuri, plata valabilă este
întotdeauna la domiciliul debitorului.
- în materie succesorală - competenţa pentru deschiderea succesiunii aparţine
biroului notarial de la ultimul domiciliu al defunctului.
Caractere juridice:
- opozabilitate
- inalienabilitate
- imprescriptibilitate
- personalitate
- universalitate
Dovada domiciliului:
- prin carte de identitate
- prin orice mijloc de probă
Felurile domiciliului:
a) de drept - toţi
43
b) legal – domiciliul stabilit prin lege pentru anumite categorii de persoane:
- pentru minor – domiciliul e stabilit la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la
care locuieşte în mod statornic
- pentru interzisul judecătoresc – domiciliul la reprezentantul său legal
- în cazul persoanei dispărute, domiciliul va fi la curator, în cazul în care avem
instituită o curatelă pentru bunurile dispărutului ;i curatorul este îndreptăţit să
îl şi reprezinte
- pentru minorul născut din părinţi necunoscuţi, domiciliul este la unitatea de
protecţie socială unde se află sub ocrotire.
c) convenţional:
- poate fi ales la o anumită adresă stabilită de părţile unui act juridic pentru
executarea actului juridic sau pentru comunicarea actelor de procedură în
cazul ivirii unui litigiu
- poate fi ales în interesul debitorului, creditorului sau în interesul ambelor păţi
- se alege fie în momentul încheierii actului juridic, fie ulterior printr-un act
juridic separat.
F. Reşedinţa
– locuinţa temporară şi secundară
– este un atribut de identificare
– dovada reşedinţei se poate face prin orice mijloc de probă
Folosinţa stării civile – posesie de stare care rezultă din întrunirea cumulativă a trei
elemente: nomen – persoana fizică se poate identifica prin purtarea numelui; tractus –
considerarea că unei anumite persoane fizice îi aparţine starea civilă pe care o
foloseşte; fama – recunoa;terea în familie şi societate pentru o anumită persoană ca
fiind aceea care foloseşte o anumită stare civilă.
Acţiunile stării civile – acele cereri de chemare în judecată care au ca obiect elemente
ale stării civile.
Clasificare:
I. În funcţie de obiectul sau finalitatea ei:
a) acţiuni în reclamaţie de stat – persoana fizică urmăreşte recunoaşterea unei
stări civile, alta decât cea existentă la data introducerii acţiunii
b) acţiuni în contestaţie - se urmăreşte înlăturarea unei stări civile nereale cu
una corespunzătore realităţii
c) acţiuni în modificare de stat – se urmăreşte schimbarea stării civile pentru
viitor.
II. În funcţie de persoana îndreptăţită să le exercite:
44
a) acţiuni care pot fi exercitate de către orice persoană (ex: pentru constatarea
nulităţii absolute a adopţiei)
b) acţiuni care pot fi exercitate de către titular, de către reprezentantul său
legal sau de către procuror (ex: acţiunea pentru desfacerea adopţiei)
c) acţiuni care pot fi promovate numai de către titularul stării civile (ex:
acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei).
III. În funcţie de corelaţia lor cu prescripţia extinctivă:
a) prescriptibile
b) neprescriptibile
Actele de stare civilă – înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria
sau decesul, precum şi orice modificare intervenită în aceste elemente. Înregistrările
de stare civilă constau în consemnarea în scris a diferitelor componente ale stării
civile. Înregistrările de stare civilă se fac în registrul de stare civilă care are regim
special. Obiectul înregistrărilor îl constituie actele şi faptele de stare civilă.
\organizarea înregistrărilor de stare civilă (întocmirea sau înscrierea menţiunilor) se
face de către stat. Registrele se ţin în două exemplare, dintre care unul e păstrat la
primărie, celălalt la consiliul judeţean.
Eroarea comună valorează drept - chiar dacă o înregistrare a fost făcută de către o
persoană necompetentă, dar într-un loc public şi fără eludarea legii, această
înregistrare va fi valabilă.
45
- pentru copilul găsit, declararea naşterii se face în termen de 30 de zile de la
data găsirii pe baza unui proces verbal întocmit de către poliţie, semnat de un
medic şi de reprezentantul autorităţii tutelare
- în cazul adopţiei cu efecte depline, se întocmeşte întotdeauna, un nou
cedrtificat de naştere
Înregistrarea căsătoriei:
- cu 10 zile înainte de data la care se încheie căsătoria se face o declaraţie de
căsătorie
- încheierea căsătoriei se face cu ambele părţi prezente, actul se întocmeşte şi se
semnează pe loc de ambele părţi.
Întocmirea actului de deces:
- declararea se face în termen de 3 zile de la data constatării decesului
- există un certificat constatator al decesului unde sunt precizate cauza, data şi
ora decesului
- certificatul de deces se întocmeşte pe baza certificatului constatator al morţii
- în cazul morţii violente, declararea se face în 48 de ore (există cazuri în care e
nevoie de un act de la Parchet)
- în cazul decesului pe o navă sau aeronavă, declararea decesului se face în
primul port au aeroport
Pentru cetăţenii români care întocmesc acte de stare civilă în străinătate este
nevoie ca acestea să fie transcrise în registrele din România; transcrierea se face în
6 luni de la întoarcerea în ţară cu aprobarea Ministerului de Interne.
46
Tutela – ansamblul normelor legale care reglementează ocrotirea minorilor de către
o altă persoană decât prinţii săi – tutore – sub supravegherea şi controlul autorităţii
tutelare.
Caracterele tutelei:
a) legalitatea – în lege sunt stabilite toate aspectele referitoare la tutelă
b) obligativitatea – art. 118 din Codul familiei – în principiu tutela este
obligatorie. Excepţie: nu sunt obligate să accepte tutela următoarele persoane:
o persoana care a împlinit 60 de ani
o femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani
o persoana care creşte şi educă mai mult de 2 copii
o persoana care exercită o altă tutelă sau curatelă.
o persoana care din cauza bolii, infirmităţii sau felului îndeletnicirii nu
poate să exercite tutela.
c) Gratuitatea – art. 121 din Codul familiei – în mod obişnuit, tutela este gratuită.
Există situaţii când minorul are bunuri sau venituri şi tutorelui i se poate
acorda o remuneraţie ce nu poate depăşi un salariu (10 % din veniturile
minorului).
d) Personalitatea – sarcina tutelei se exercită personal
Deschiderea tutelei:
- art. 113 din Codul familiei – când ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi,
decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte
morţi sau în cazul în care s-a desfăcut adopţia şi instituirea tutelei este
necesară pentru că părinţii fireşti nu pot prelua sarcina creşterii şi educării
minorului
- se face prin decizia scrisă de către autoritatea tutelară sesizată de către anumite
categorii de persoane: rudele, vecinii, prietenii, notarul, instanţa de judecată,
Parchetul.
- în decizie va fi indicat tutorele; se dispune întocmirea unui inventar când
minorul are bunuri sau venituri ori se va stabili suma necesară pentru
întreţinerea miorului şi administrarea bunurilor.
47
Drepturile şi obligaţiile tutorelui:
- ocrotirea persoanei minorului
- administrarea patrimoniului
Încetarea funcţiei tutorelui:
- în caz de deces
- înlocuirea tutorelui
- îndepărtarea din tutelă
- în cazul numirii unui alt tutore, ca efect al punerii sub interdicţie
Încetarea tutelei:
- la împlinirea vârstei de 18 ani
- la stabilirea filiaţiei faţă de cel puţin un părinte
- la ridicare decăderii din drepturile părinteşti pentru cel puţin un părinte
- reapariţia unui părinte dispărut
- moartea minorului
Definiţie: prin intermediul punerii sub interdicţie sunt ocrotite persoanele fizice
lipsite de discernământul necesar datorită alienaţiei sau debilităţii mintale, motiv
pentru care nu îşi pot apăra drepturile şi interesele legitime.
Efecte:
- lipsirea unei persoane de capacitate de exerciţiu
- instituire tutelei
Prin intermediul punerii sub interdicţie sunt puse sub ocrotire persoanele fizice lipsite
de discernământul necesar, datorită alienaţiei sau debilităţii mentale, motiv pentru
care nu-şi pot apăra drepturile şi interesele legitime.
Efecte:
1. Lipsirea persoanei de capacitatea de exerciţiu. Efectele se produc de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Dacă cel pus sub interdicţie este
o persoană sub 14 ani, hotărârea îşi produce efectele nu de la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti, ci de la împlinirea vârstei de 16 ani. Dacă
cel pus sub interdicţie are 16 ani împliniţi, punerea sub interdicţie va avea ca
efect pierderea capacităţii de exerciţiu restrânsă, persoana devenind total
lipsită de capacitate de exerciţiu. Actele juridice (acte de conservare, mărunte
48
sau zilnice) pe care le-ar încheia o persoană pusă sub interdicţie vor fi lovite
de nulitate relativă.
2. Instituirea tutelei. Dacă persoana pusă sub interdicţie este minor şi se află sub
ocortirea părţilor, va rămâne tot sub ocrotire părintească până la majorat. Dacă
şi după această vârstă punerea sub interdicţie se menţine, atutoritatea tutelară
va numi un tutore. Dacă în momentul punerii sub interdicţie persoana se află
deja sub tutelă, atuoritatea tutelară va decide dacă vechiultutore rămâne sau va
fi numit un alt tutore.
Definiţie: este acel mijloc de ocrotire prin care se asigură temporar şi suscidial
ocrotirea unui minor aflat în situaţii expres prevăzute de lege, care îl pun în
imposibilitatea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi apăra interesele prin orcotitorul
legal.
49
persoana fizică, cât şi patrimoniul acesteia. Curatela minorului poate fi instituită din
oficiu de către autoritatea tutelară sau se poate institui la cererea persoanei ocrotite.
CAZURI.
1. În cazul în care înlocuirea unui tutore cu altul se produce concomitent – art.
139 din Codul familiei
2. Atunci când apare între minori şi ocrotitorul legal o contrarietate de interese –
art. 132 din Codul familiei
3. În procesul de punere sub interdicţie a unui minor până la rămânerea definitivă
a hotărârii judecătoreşti – art. 146 din Codul familiei
4. În situaţia împiedicării vremelnice a ocrotitorului legal de a-şi îndeplini
atribuţiile.
PERSOANA JURIDICĂ
Definiţie: acel subiect colectiv care îndeplineşte anumite condiţii cerute de lege şi
este titular de drepturi şi obligaţii.
Clasificare:
50
I. după forma dreptului de proprietate
a) de stat – publice
b) private
c) cooperatiste
d) mixte (capital românesc şi străin)
II. după naţionalitatea lor:
a) române
b) străine
III. după sediu:
a) în România
b) în străinătate
IV. după regimul juridic aplicabil
a) de drept public
b) de drept privat
V. după natura scopului lor:
a) cu scop patrimonial
b) cu scop nepatrimonial
Elemente constitutive:
A. organizare de sine-stătătoare – se referă la alcătuirea ca un tot unitar a unei anumite
persoane juridice, alcătuire care o diferenţiază faţă de celelalte subiecte colective de
drept (Legea nr. 15/1990 – transformarea întreprinderilor de stat în regii autonome;
Legea nr. 31/1990 – a societăţilor comerciale; Ordonanţa nr. 26/2000 privind
societăţile şi fundaţiile).
B. patrimoniu propriu şi distinct – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică aparţinând unei persoane juridice. Are o latură activă şi una pasivă.
Importanţă: din punct de vedere al capacităţii persoanei juridice; permite punerea în
practică a răspunderii patrimoniale.
C. un scop determinat şi în raport cu interesul public – obiectul pentru care a fost
înfiinţată persoana juridică trebuie îndeplinite două condiţii: să fie deterimnat şi să fie
în acord cu interesul public (art. 34-35 din Decretul nr. 31/1954 – principiul
specializării capacităţii de folosinţă).
Sensuri:
- totalitatea normelor juridice care reglementează aspecte referitoare la
identificarea persoanei juridice
- atributele/elementele de identificare
51
Elemente de identificare:
- generale – trebuie să existe în mod obligatoriu pentru orice persoană juridică
(ex: denumire, sediu, obiect de activitate, naţionalitate)
- specifice – se referă doar la anumite persoane juridice (ex: CUI, înscrierea
într-un anumit registru, marca).
1. Denumirea – acel mijloc de identificare care constă într-un cuvânt sau grup de
cuvinte anumite stabilite în acest scop. Este un drept subiectiv civil nepatrimonial. Se
stabileşte prin actul de înfiinţare. În fiecare act normativ sunt stabilite anumite reguli
pentru alegerea denumirii.
2. Sediu – acel element de identificare care constă în încadrarea unui anumit loc cu
respectarea prevederilor legale. Sediul se stabileşte în mod obligatoriu prin actul de
înfiinţare.
Clasificare:
a) sediu principal
b) sediu secundar
c) în România
d) în străinătate
Înfiinţarea persoanei juridice – art. 28 din Decretul nr. 31/1954
Moduri de înfiinţare:
1. prin act de dispoziţie al organului competent. Acest mod se referă la persoana
juridică de stat; organele puterii legislative; organele puterii judecătoreşti; unităţile
adminstrativ-teritoriale.
2. prin actul de înfiinţare recunoscut de organul competent: cooperativele
meşteşugăreşti, cele de consum, de credit, uniuni judeţene şi naţionale.
3. prin actul de înfiinţare autorizat de organului competent: partidele politice
(autorizarea se dă de către Tribunalul Bucureşti), sindicatele (autorizarea se dă de
către judecătoria teritorial competentă), organizaţii de scriitori, artişti plastici,
compozitori (autorizarea se dă de către judecătoria teritorial competentă), asociaţii de
proprietari (judecătorul desemnat pe lângă administraţia financiară teritorial
competentă), asociaţii şi fundaţii (autorizarea se dă de către judecătoria teritorial
competentă), societăţile agricole (autorizarea se dă de către judecătoria teritorial
competentă).
4. prin orice mod reglementat prin lege: statul, misiunile diplomatice şi oficiile
consulare.
Structura capacităţii:
- de folosinţă
- de exerciţiu
52
A. Capacitatea de folosinţă – aptitudinea subiectului colectiv de a avea drepturi şi
obligaţii.
Caractere juridice:
o legalitatea
o inalienabilitatea
o intangibilitatea
o generalitatea – persoanele juridice au drepturi şi obligaţii civile în
general, fără o enumerare limitativă.
o specialitatea – persoana juridică poate dobândi doar acele drepturi şi
obligaţii care sunt specifice şi în conformitate cu obiectul său de
activitate – principiul specilităţii capacităţii de folosinţă.
I. Începutul capacităţii de folosinţă: art. 32 şi 33 din Decretul nr. 31/1954 –
persoanele juridice sunt supuse înscrierii sau înregistrării în funcţie de
prevederile legale.
Pentru persoanele juridice care se înfiinţează prin act de dispoziţie, prin act
recunoscut sau prin act autorizat, capacitatea de folosinţă se dobândeşte de
la data actului de dispoziţie, de la data autorizării, de la data actului de
recunoaştere sau de la data îndeplinirii oricăror alte cerinţe prevăzute de
lege.
Chiar înainte de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru
dobândirea capacităţii de folosinţă, persoana juridică are capacitate de
folosinţă anticipată (restrânsă) – persoana juridică poate dobândi drepturi
şi obligaţii şi pe cale de consecinţă poate încheia acte juridice civile cu
condiţia ca acestea să fie făcute doar în scopul dobândirii capacităţii de
folosinţă.
Reguli speciale:
o Legea nr. 15/1990 – actul constatator al persoanei juridice va fi înscris
în Registrul Comerţului şi publicat în Monitorul Oficial.
o Legea nr. 54/2003 – organizaţia sindicală dobândeşte personalitate
juridică de la data înscrierii în registrul special ţinut la judecătoria
teritorial competentă.
o Ordonanţa nr. 26/2000 – asociaţii şi fundaţii - dobâdnesc personalitate
juridică de la data înscrierii în registrul special ţinut la judecătoria
teritorial competentă
o Legea nr. 114/1996 – legea locuinţei – asociaţiile de prorpietari
dobândesc personalitate juridică în baza încheierii judecătorului
delegat de la administraţia financiară teritorial competentă.
II. Conţinutul – drepturi şi obligaţii pe care le pot dobândi persoanele
juridice având în vedere principiul specialităţii capacităţii de folosinţă (art.
34 din Decretul nr. 31/1954); limitele capacităţii de folosinţă sunt date de
scopul persoanei juridice aşa cum este prezentat în actul de înfiinţare.
Conţinutul capacităţii de folosinţă a Statului Român:
o referitor la dreptul de proprietate
domeniul public al statului
domeniul privat al statului
o în calitate de moştenitor al succesiunilor vacante (art. 477 şi 680 din
Codul familiei)
o statul răspunde pentru erorile juridiciare în condiţiile art. 504-506 C.
pr. civ.
53
III. Sfârşitul:
o capacitatea de folosinţă încetează în momentul înregistrării, înscrierii,
înmatriculării, recunoaşterii actului de înfiinţare a persoanei juridice
o capacitatea de folosinţă deplină încetează odată cu încetarea persoanei
juridice.
Sancţiunile nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă la persoanele
juridice:
Nulitatea absolută:
- încheierea unor acte juridice în lipsa capacităţii de folosinţă
- încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
CAPACITATEA DE EXERCIŢIU
Art. 35 din Decretul nr. 31/1954 – persoanele juridice îşi îndeplinesc drepturile şi
obligaţiile prin organele sale. Actele juridice încheiate de organele persoanei juridice
în limitele puterilor conferite sunt acte juridice ale persoanei juridice. Faptele ilicite
obligă însăşi persoana juridică dacă au fost îndeplinite (săvârşite) de către organele de
conducere cu ocazia îndeplinirii funcţiei lor. Faptele ilicite atrag şi răspunderea atât
faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.
Art. 36 din Decretul nr. 31/1954 – raportul dintre persoana juridică şi cei care compun
organele sale sunt supuse regulilor mandatului dacă nu s-a prevăzut altfel prinactul de
înfiinţare sau statut.
54
REORGANIZAREA PERSOANEI JURIDICE
Definiţie: operaţiunea juridică ce cuprinde cel puţin două persoane juridice şi care
produce efecte creatoare, modificatoare sau de încetare a persoanei juridice.
Reorganizarea este impusă de către necesităţile economico-sociale.
Competenţa de a dispune reorganizarea aparţine organelor care au dispus înfiinţarea
persoanei juridice respective.
Formele reorganizării.
Art. 40 din Decretul nr. 31/1954 – persoana juridică încetează prin comasare, divizare
sau dizolvare.
Art. 41 din Decretul nr. 31/1954 – comasarea se face prin absorbţia unei persoane
juridice de către o alta sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcătui
una nouă.
Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între
mai multe persoane juridice care există sau iau astfel fiinţă (divizare parţială sau
totală).
Absorbţia - art. 41 din Decretul nr. 31/1954 - acea formă de reorganizare în care o
persoană juridică este absorbită de către o altă persoană juridică. Persoana juridică
dobândeşte drepturile şi obligaţiile persoanei juridice pe care o absoarbe.
Fuziunea - acea formă de reorganizare care constp în unirea a două sau mai multe
persoane juridice care îşi încetează existenţa şi o altă persoană juridică ce ia naştere în
acest mod.
Divizarea:
a) Totală - acea formă de reorganizare în care se împarte întreg patrimoniul unei
persoane juridice care îşi încetează existenţa la două sau mai multe persoane
juridice care au eixstat sau iau astfel fiinţă.
b) Parţială – acea formă de reorganizare în care se împarte o fracţiune din
patrimoniul unei persoane juridice care îşi încetează existenţa la două sau mai
multe persoane juridice care au eixstat sau iau astfel fiinţă.
Efecte:
a) Creator de drepturi şi extinctiv de drepturi:
a. Efect creator: fuziunea are acest efect; absorbţia nu are niciodată acest
efect; divizarea totală sau parţială poate produce acest efect.
b. Comasarea are întotdeauna acest efect, la fel şi divizarea totală;
divizarea parţială nu produce niciodată acest efect.
55
b) Translativ: la comasare se transmite întreg patrimoniul; la fiziune la fel; în
cazul divizprii parţiale se transmite o fracţiune de patrimoniu (trasmisiuni
universale – întreg; transmisiune cu titlu universal – parte).
c) Întiderea răspunderii persoanei juridice nou înfiinţate: la comsarea, persoana
juridică dobânditoare răspunde pentru toate drepturile şi obligaţiile preluate; la
divizare, răspudnerea este proporţională.
d) Trasmiterea contractelor: în cazul comasării se transmite toate drepturile reale
şi obligaţiile aferente; la divizare, indiferent de formă, contractele se transmit
nefracţionat.
e) Data producerii efectelor reorganizării: pentru persoanele supuse înregistrării,
efectele reorganizării se produc de la data îndeplinirii oricăror formalităţi
prevăzute de lege, actul de înfiinţare sau statut.
56