Aferim!

(2015)
Regia: Radu Jude
Scenariu: Radu Jude și Florin Lăzărescu
Distribuția: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija,
Alexandru Bindea, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache

„Dacă aș fi știut că voi lua un premiu așa de important, aș fi fost mai serios când am făcut
filmul” a spus Radu Jude la Berlin, când a primit Ursul de Argint pentru regie. Tot el a
spus într-un interviu că „nici măcar o secundă din acest film nu e la nivelul la care ar fi
putut fi, dacă aș fi fost mai talentat și mai inteligent.” Vizionând filmul, nu pot să nu îi
dau dreptate: cred că se putea face un film mai bun pe subiectul abordat. Nu știu dacă și
mai premiat…

Toată acțiunea filmului este subordonată prea evident – chiar ostentativ – obiectivului de
a arăta că unele stări de lucruri din societatea românească actuală se regăseau și cu vreo
două secole în urmă. Totul se negociază, inculsiv aplicarea legii, un mi c bacșiș înfrânge
degrabă un refuz de principiu, dreptate are ăla care e mai mare și mai tare, delațiunea este
la mare preț… Doar DNA lipsește din peisaj!
Din păcate, povestea și personajele au de suferit ca urmare a preocupării excesive pentru
susținerea demonstrației privind întârzierea istorică. Povestea are un fir epic mult prea
subțire: zapciul (omologul șerifului din filmele americane) și fiul lui se deplasează de
colo până colo în căutarea unui țigan rob (omologul sclavului de culoare din Statele
Unite), care fugise de la stăpânul său. După ce dau de el, îl aduc înapoi la boier și își
primesc plata. Pe drum, se intersectează cu diferiți oameni și li se întâmplă diverse
lucruri. Este un soi de western est-european sau de road movie călare și nimic mai mult.
Iar personajele sunt niște non-eroi, ceea ce nu este neapărat rău. Rău este că, după cum
remarca Mihnea Măruță, nici măcar unul „nu ajunge să -ţi fie drag odată ajuns la final”…

Cu astfel de poveste și de personaje, din film rămâne, de fapt, doar dis cursul cineastului,
care pare că ține să se asigure că spectatorul vede exact ceea ce vrea el să vadă. Și, dacă
se poate, chiar cu ochii lui… Se poate, dar nu este deloc de dorit, căci publicului i se
răpește astfel liberatea esențială de a recepta și inte rpreta filmul prin prisma propriei sale
experiențe și sensibilități.
 În
plus, amestecul de proverbe și înjurături care caracterizează dialogurile din film oferă
uneori o senzație de autenticitate, dar sfârșește prin a deveni deranjant. Ce e prea mult
strică…

Filmul are, fără îndoială, și secvențe memorabile, precum cea în care Carfin, țiganul
evadat, le povestește zapciului și fiului acestuia, care îl capturaseră, cum este viața în
Occident, căci îl însoțise cândva pe un fost stăpân la Paris, Viena și Lips ca (Leipzig).
Robul era mult mai umblat prin lume și mai interesat de mersul acesteia decât omul legii!

Merită menționat și că actorii care joacă în acest film au prestații bune. Ies însă în
evidență Teodor Corban, convingător în rolul zapciului Costadin, și inegalabilul Victor
Rebengiuc, care are o apariție scurtă, dar absolut remarcabilă.

Dacă Radu Jude și-a propus să obțină un premiu foarte important, și -a atins obiectivul: i
s-a acordat Ursul de Argint. Dacă însă a țintit către realizarea unui film foar te bun, mă
tem că a ratat…