CUPRINS

Argument............................................................................................pag2

Capitolul I.Sângele şi componentele sale...........................................pag3

1.1.Sângele.Definiţie...........................................................................pag3

1.2.Volumul sanguin...........................................................................pag3

1.3.Proprietăţile fizico-chimice ale sângelui.......................................pag4

1.4.Componentele sângelui................................................................pag9

Capitolul II.Grupele sanguine şi factorul Rh......................................pag10

2.1.Sistemul de grupa sangvină ABO...............................................pag10

2.2.Sistemul Rh.................................................................................pag13

2.3.Determinarea grupelor sangvine şi factorul Rh...........................pag15

Capitolul III.Transfuzia de sânge......................................................pag21

3.1.Noţiuni generale..........................................................................pag21

3.2.Istoricul transfuziei......................................................................pag22

3.3.Produsele sangvine utilizate în transfuzia de sânge.................pag23

3.4.Tehnica transfuziei de sânge......................................................pag26

3.5.Indicaţiile şi contraindicaţiile în transfuzia de sânge...................pag29

3.6.Accidente şi incidente transfuzionale şi posttransfuzionale.......pag30

Concluzii............................................................................................pag32
Bibliografie........................................................................................pag33

1
 Argument

Importanta grupelor sanguine se observa in timpul procesului de

transfuzie de sange. Daca va este transfuzat un tip de sange
incompatibil cu corpul dumneavoastra, consecinta ar putea fi fatala.
Exista cateva combinatii de grupe de sange care nu trebuie transfuzate
intr-un corp uman sub nicio forma.

Cunoasterea grupelor sanguine va ajuta, de asemenea, sa

preveniti bolile de sange. Aceasta lucrare va va lamuri in aceste privinte,
aratand compatibilitatea grupelor de sange.

2
 Capitolul I. Sângele si componentele sale

1.1. Definiție -Sângele

Este lichidul roşu, vâscos, care circulă la nivelul arterelor şi venelor sub acţiunea
pompei cardiace. Datorită compoziţiei sale complexe şi circulaţiei sale rapide,
sângele irigă toate ţesuturile, asigură multiple funcţii. El permite mai ales prin
intermediul reţelei de capilare interpuse între circulaţia arterială şi circulaţia venoasă,
transportul gaselor respiratorii (oxigen şi dioxid de carbon), cel al substanţelor
nutritive (glucide, lipide, protide), cel al elementelor necesare mijloacelor de apărare
ale organismului împotriva bacteriilor, paraziţilor şi virusurilor (anticorpi, eozinofile,
limfocite, monocite, polinucleare neutrofile). Circulaţia sangvină este asigurată de
contracţiile muschiului cardiac. Acesta trimite la fiecare contracţie aproximativ
jumătate din sânge spre plămâni, unde dioxidul de carbon este evacuat în aerul
expirat atunci când oxigenul este absorbit de către globulele roşii. Cealaltă parte a
sângelui este trimisă prin aorta spre diferitele ţesuturi, de unde se întoarce prin
venele cave.

1.2. Volumul sanguin(Volemia)

Valori normale = VN

Vatiatii fiziologice= VF – albastru

Variaţii patologice = VP – roşu

VN Bărbaţi = 5l

Femei = 4,5 – 4,8 l

Mai exact, 67 – 77 ml / kg corp

Variaţiile fiziologice ale Volumului Sanguin

Bărbaţii au un VS > decât al femeilor datorită faptului că au mai multe eritrocite -

testosteronul stimulează eritropoiezia (formarea eritrocitelor).

Odată cu înaintarea în vârstă (după 35 ani), VS scade⇒scădere a oxigenării

ţesuturilor.

3
Sportivii antrenaţi au cantitate sporită de sânge (aprox. 100 ml / kg corp) datorită
creşterii masei musculare şi, implicit a dezvoltării a noi vase capilare care
vascularizează ţesuturile musculare noi.

La femeile gravide, începând cu trimestrul ÎI, volumul de sânge creşte cu aprox. 20-
30%datorită circulaţiei feto-placentare.

VS mai creşte şi în cazul ingestiei crescute de apă.

În ţările calde, căldură favorizează vasodilatatia, populaţia fiind adaptată la această

⇒ populaţia din ţările calde au un VS mai mare.

La trecerea din clino-statism (poziţia culcat) în orto-statism, VS scade, sângele se

supune gravitaţiei şi se adună în picioare⇒o vasodilatatie forţată a vaselor de sânge

⇒vasele eliminând apă.

În cazul deshidratării, VS scade.

În cazul obezităţii, VS este scăzut / kg corp (ţesutul adipos este foarte slab
vascularizat)⇒o oxigenare mai slabă.

La altitudine, VS este crescut – oxigen mai puţin, corpul trebuie oxigenat

corespunzător ⇒eritrocitele cresc.

Variaţiile patologice ale Volumului Sanguin

VS scade după hemoragii (pierderea de sânge de până la 30 % este bine tolerată)

VS scade în şocul traumatic (vasodilatatie generalizată⇒pierderea apei)

VS creşte în poliglobulie, deoarece cresc numărul de eritrocite

1.3. Proprietățile fizico-chimice sângelui

1.Densitatea

2.Vâscozitatea

3.Presiunea osmotică

4.Ph-ul

4
1.Densitatea

Reprezintă cantitatea de substanţe organice (cele mai numeroase fiind proteinele) şi

anorganice (Că, F, Mg etc.) din sânge.Organismul încearcă să păstreze în limite
constante substanţele anorganice.

Evident, densitatea sângelui depinde şi de densitatea plasmei şi de numărul de

elemente figurate: cele mai multe elemente figurate sunt hematiile.

Valori normale ale densităţii sângelui : Bărbaţi = 1.057 – 1.067

Femei = 1.051 – 1.061

Densitatea plasmei depinde de proteinemie, valoarea normală fiind = 1.027.

Dacă plasmă este deproteinizată, valoarea normală = 1.006 (această valoare

arătându-ne substanţele anorganice).

Variaţiile densităţii sângelui :dacă e mai mare decât valoarea normală

⇒hemoconcentratie dacă e mai mică decât valoarea normală:⇒hemodilutie.

Există cazuri de :

- hemoconcentratii fiziologice, de ex. în cazul persoanelor care trăiesc la altitudine

mare, cresc numărul hematiilor, datorită lipsei de oxigen.

- hemodilutii fiziologice, de ex. în cazul gravidelor în trimestrul 2 de sarcina,atunci

când apare falsă anemie, datorită ingestiei crescute de apă. Sângele este mai diluat,
mai exact volumul de plasmă este crescut cu până la 20 – 30 %.

Hemoconcentratii patologice – poliglobulia goală – creşterea hematiilor (eritrocitelor)

la persoanele care nu trăiesc la altitudine.

Sângele se îngroaşă, inima trebuie să pompeze mai puternic, oboseşte

⇒insuficientă cardiacă.

Hemoconcentratii patologice apar şi în cazul vărsăturilor şi a diareei. Aici apare

deshidratarea, datorită eliminării forţate a apei.

5
Hemodilutii patologice – după hemoragii – volumul de sânge se doreşte a fi constant,
astfel încât plasmă preia urgent apă din lichidul interstitial (volumul plasmatic se
reface mai repede, elementele figurate se refac după câteva zile 5 – 6).

Scăderea numărului de eritrocite (hematii) duce la anemie.

2.Vâscozitatea

Reprezintă proprietatea unui fluid de a-şi modifică încet formă sub acţiunea unor forţe
externe (mai exact, capacitatea sângelui de a curge constant, cu o anumită viteză,
chiar dacă el este pompat sacadat de către inima).

Vâscozitatea are următoarele roluri:

-transformă curgerea intermitentă a sângelui imprimată de sistemul cardiac, în

scurgere continuă

-creşte rezistenţă periferică în arborele circulator.

Ex:

-în anemie, sângele e mai subţire⇒VSH-ul devine mai mare, inima bate mai repede,
oboseşte⇒insuficientă cardiacă.

-în poliglobulii, sângele e mai gros⇒VSH-ul este mai mic, inima se forţează,
oboseşte⇒insuficientă cardiacă.

Vâscozitatea este influenţată în mod direct de temperatura : cu cât temperatura este

mai mare, vâscozitatea scade şi invers.Ex: Frig, vâscozitate mare, blocarea vaselor
mici din periferia arborelui circulator ⇒nu mai sunt irigate constant⇒nu mai sunt
încălzite⇒degerături (nas, urechi,degete)

3.Presiunea osmotică

Depinde de numărul particolelor suspendate din sânge şi nu de mărimea lor

P(presiunea) ostmotica = 290 – 300 mOsm / l.

În toate compartimentele organismului există aceeaşi P osmotică.

Substanţă din exterior care are aceeaşi P osmotică că şi lichidele din organism, se
numeşte izotona(ser fiziologic).

6
Soluţiile care au o P osmotică mai mare că a sângelui = hipertone ; mai mică că a
sângelui = hipotone.

P coloidală osmotică depinde de numărul proteinelor din vase şi este cea care reţine
apă. Valoarea normală a P coloidale osmotice = 25 mm Hg.În secţiunea arterială a
capilarelor, P osmotică hidrostatică = 35 mm Hg⇒trimiterea apei şi a substanţelor
nutritive către ţesuturi.

În secţiunea venoasă, P osmotică hidrostatică este de 15 mm Hg, permiţând intrarea

substanţelor catabolice spre excreţie.

4.PH-ul

Valori normale cuprinse intre 7.35 – in sectorul venos si 7.4 in cel arterial.Organismul
mentine constanta valoarea PH-ului prin mecanisme fizico-chimice si biologice.Cel
mai important sistem tampon chimic sanguin este sistemul acid carbonic –
bicarbonat..

Mecanismele biologice de mentinere a PH-ului sunt :

a)piele (prin intermediul careia sunt eliminati acizii prin transpiratie) .

b)ficatul, care transforma acidul lactic in glucoza. Acidul lactic se formeaza

cu preponderenta din metabolismul muscular.

c)plamanii, care elimina din organism acizii volatili .

d)rinichii, care elimina din organism acizii nevolatili.

e)sistemul circulator, care transporta spre organele de excretie acizii si

bazele in exces.

f)sistemul digestiv. Acesta devine implicat in mentinerea PH -ului numai

atunci cand sangele este mai acid. In acest moment, sucul pancreatic si intestinal
vor deveni mai putin alcaline, ocupate fiind sa neutralizeze acizii din sange.

Variatii fiziologice ale PH-ului sanguin

Varsta

7
– la copii, PH-ul poate ajunge pana la 7.42, iar la varstnici poate cobora pana la 7.3.
Ph-ul alcalin favorizeaza cresterea la copii, astfel incat diverse boli in copilarie care
induc un PH scazut vor influenta talia copilului. Ex. diabet⇒multi acizi furiosi

⇒PH scazut⇒talie mica.

- Ph-ul variaza in timpul nasterii. Atunci cand PH-ul scade sub 7.2, fatul va muri in
timpul nasterii. Prematurii pot avea un PH scazut , datorat fie asfixiei intrauterine, fie
incapacitatii organismului de a elimina acizii datorita imaturitatii plamanilor si
rinichilor .

- PH-ul va fi intotdeauna mai scazut dimineata, datorita acumularii de CO2 i n

organism in timpul noptii (hipoexcitibilitate a sistemului respirator)– creierul este in
repaus si nu mai consuma atat de mult oxigen ca si in timpul zilei.

- In timpul digestiei gastrice, PH-ul va fi mai alcalin, iar in timpul digestiei intestinale,
PH-ul va fi mai acid.

-In timpul efortului fizic (la persoanele neantrenate), se acumuleaza acid lactic in
organism⇒PH scazut.

-In timpul ascensiunii la altitudine, se respira mai repede (e nevoie de mai mult
oxigen)⇒hiperventilatia, se elimina CO2 mai mult⇒PH-ul crescut.

Variatii patologice ale PH-ului sanguin

Scaderile PH sub valorile normale = acidoza

Cresterea PH peste valorile normale = alcaloza

Acidoza si alcaloza pot fi respiratorii (sa se datoreze activitatii plamanilor) sau

metabolice (sa se datoreze activitatii rinichilor), de aceea pot fi compensate sau
decompensate (stadiul mai grav).Acidoza respiratorie inseamna ca plamanii nu pot
elimina CO2 la valori normale⇒ obstructia cailor respiratorii cu corpi straini, tumora
sau mucus.

Acidoza metabolica apare atunci cand rinichiul nu mai poate elimina acizii
nevolatili.Acidoza diabetica apare atunci cand se formeaza in exces acizi
catonici.Acidoza mai apare si in cazul diareelor pronuntate la copii, doarece se
elimina in exces suc intestinal alcalin.

8
Alcaloza respiratorie apare in cazul intoxicatiei cu salicilati (aspirina) sau in cazul
crizelor de isterie = hipervenilatia⇒eliminarea in exces a CO2.

Alcaloza metabolica apare la pacientii cu ulcer tratat in exces cu bicarbonat, sau in

cazul varsaturilor pronuntate.

1.4. Componentele sângelui

Sângele are două componente: una celulară, elementele figurate ale sângelui
(situate la fundul eprubetei de culoare roşie-închisă) şi altă coloidală, lichidă, plasmă
sangvină (situată deasupra, de culoare slab gălbuie). Separarea celor două
componente se face prin centrifugarea unei eprubete de sânge incoagulabil timp de
15 min. la 3.000 t/min.

Elementele figurate ale sângelui:

Elementele figurate reprezintă 45% din volumul sangvin; această valoare poartă
numele de hematocrit. Hematocritul este raportul dintre volumul de plasmă şi cel al
elementelor figurate (în medie 55/45); el variază cu sexul (mai mic la femei), scade
cu vârstă şi creşte la căldură deoarece prin transpiraţie scade apă din sânge.
Elementele figurate ale sângelui sunt: hematiile, leucocitele şi trombocitele.

Eritrocitele (numite şi globulele roşii sau hematii) au rolul de a transporta oxigenul şi

dioxidul de carbon. Sunt celule anucleate, ce conţin un pigment numit hemoglobină.
Această este o proteină compusă dintr-o albumina numită globină şi o grupare
numită hem, ce conţine fier, cu rol de fixare a oxigenului.

Hemoglobină este pigmentul care determina culoarea roşie a sângelui. Unele specii
de animale au alt tip de pigment sanguin, care conţine cupru şi este de culoare
albastră (Octopus). Circa 1 % din eritrocitele din sângele periferic sunt reticulocite,
restul fiind eritrocite mature.

Leucocitele sau globulele albe se împart în granulocite şi agranulocite. Granulocitele

sunt leucocite cu nucleu granular, clasificate după culoarea protoplasmei în trei
categorii: eozinofile, bazofile şi neutrofile. Au rol imunologic în imunitatea nespecifică.
Agranulocitele sunt leucocite cu nucleu de formă mai simplă, negranular, şi se
clasifică în monocite şi limfocite. Au rol în imunitatea specifică.

9
Numărul normal de globule albe variază în funcţie de vârstă, fiind mai mare la copil.
Poate depăşi valorile normale ale vârstei, în caz de boală. În infecţii, în special
bacteriene, numărul de leucocite de regulă creşte, dar poate să şi scadă în infecţii cu
anumiţi germeni, în special virusuri, sau la persoane cu imunodeficienţe.

Trombocitele, numite şi plachete sanguine, sunt celule ale sângelui cu rol în

coagulare.

Proporţia elementelor figurate (celulare) din sânge se numeşte hematocrit. Valorile

normale ale hematocritului variază în funcţie de vârstă şi sex. La bărbaţi, valoarea
normală a hematocritului este între 44 - 46 %, la femei între 41 - 43 %. La copii
variază în funcţie de vârstă, la nou născuţi fiind de 60 %, iar la copiii până la
pubertate de numai de 30 %.

Plasma sangvina:

După îndepărtarea elementelor figurate ale sângelui, rămâne un lichid vâscos

transparent, numit plasmă. Plasmă reprezintă 55% din volumul de sânge şi are
culoare gălbuie până la brun, în funcţie de cantitatea de pigmenţi biliari pe care îi
conţine. În compoziţia plasmei intră 90% apă şi 10% reziduu uscat compus din:
substanţe organice (9%) şi substanţe anorganice (1%).

Capitolul II.Grupele sanguine si factorul Rh

2.1.Sistemul de grupă de sangvina ABO

Grupa de sânge (sau tipul de sânge) pe care o are o persoană este determinată de
celulele roşii din sânge. Antigenele sunt mici marcatori prezenţi pe suprafaţă acestor
celule roşii, iar aceste antigene sunt unice pentru fiecare individ. Ei ajută specialiştii
să stabilească grupa de sânge a unei persoane şi în timpul transfuziilor de sânge
acestea trebuie să fie corect potrivite. Imposibilitatea de a face acest lucru poate
duce la o mulţime de complicaţii în timpul procesului de transfuzie de sânge.

Deşi tot sângele uman pare la fel, atunci când este testat folosind substanţe
speciale, diferenţele devin vizibile. Principalele grupe de celule roşii sunt AII, BIII,
ABIV, şi O1. Literele simbolizează doi antigeni (substanţe care pot fi atacate de către
sistemul imunitar) denumite A şi B.

• Grupa de sânge A, are doar antigenul A.

10
• Grupa de sânge B, are doar antigenul B.

• Grupa AB îi are pe amândoi.

• Grupa O nu are nici unul.

Că regulă de baza, nu poţi dona sânge oricui şi nici nu poţi primi sânge de la oricine,
grupele de sânge trebuie să se potrivească.

Iată cum se potrivesc grupele de sânge:

DONATORI

TIP 0- 0+ B- B+ A- A+ AB - AB +

B AB + v v v v v v v v
EN
AB - v v v v
E

F A+ v v v v

I
A- v v
C

I B+ v v v v

A
B- v v
R

I 0+ v v

0- v

11
Persoanele cu grupa de sânge AB pot primi sânge de la orice persoană deoarece
grupa lor este compatibilă cu orice altă grupa sanguină.

Persoanele cu grupa sanguină O nu pot primi sânge decât de la persoanele cu

aceeaşi grupa.

În schimb, cei cu AB pot dona sânge doar persoanelor care au tot AB .

În sfârşit, oamenii cu grupa O sunt donatori universali, putând transfuză sânge

oricărei persoane, indiferent de grupa de sânge

Grupele rare de sânge reprezintă mari probleme pentru băncile de sânge şi spitale
în cazul unei situaţii de urgenţă. Chiar şi locaţiile geografice şi condiţiile atmosferice
joacă un rol important în a decide grupa de sânge a unei persoane şi, că rezultat,
anumite grupuri etnice vor avea acelaşi tip de sânge în aproape toate cazurile.

Fiecare grupa sanguină poate fi Rh pozitiv sau Rh negativ. Rh-ul este determinat de
o altă proteină, factorul Rh (D antigen). Dacă acest factor este prezent pe suprafaţa
eritrocitelor persoana respectivă este Rh pozitivă, dacă nu, persoană respectivă este
Rh negativă.

Moştenirea Sangelui

Ca şi culoarea ochilor, grupele de sânge se moştenesc genetic de la părinţi la copii.

Orice grupa de sânge ai avea A,B, AB sau O, se bazează pe grupele de sânge ale
mamei şi tatălui tău.

Parinte
AB AB AB AB B A A O O O
1

Parinte
AB B A O B B A B A O
2

Grupa
O v v v v v v
de

12
sange A v v v V v v v
posibila
a B v v v V v v v
copilului

AB v v v v

2.2.Sistemul Rh

Factorul Rh (Rhesus) reprezintă un grup de antigene care pot fi prezente sau

absente pe suprafaţă eritrocitelor; ele stau la baza sistemului Rh sangvin. Majoritatea
persoanelor au Factorul Rh prezent pe eritrocite, de aceea se numesc Rh pozitiv.

Cele care nu au factorul Rh prezent se numesc Rh negative.

Incompatibilitatea sângelui Rh pozitiv cu cel Rh negativ este o cauza importantă a

reacţiilor transfuzionale şi a bolilor hemolitice la nou-născuţi.

Analiza se efectuează pentru a determina grupa de sânge şi pentru ce alte tipuri

sangvine există compatibilitate.

Este important să existe compatibilitate între pacientul care are nevoie de o

transfuzie de sânge sau componente ale sângelui şi grupa de sânge şi tipul Rh-ului
ce urmează a fi folosite.

De exemplu, o persoană cu grupa sanguină O are în sânge anticorpi pentru grupele

A şi B. Dacă li se efectuează o transfuzie cu A, B sau AB, anticorpii din sânge vor
reacţiona cu celulele roşii, distrugându-le sau cauzându-le complicaţii puternice.

Dacă se efectuează o transfuzie cu Rh-negativ unei persoane cu Rh pozitiv în sânge

este foarte posibil să intervină anticorpii. Deşi acest lucru nu cauzează probleme
pacientului în timpul transfuziei curente, în cazul unei alte transfuzii cu Rh-pozitiv ar
putea apărea o reacţie gravă.

Importantă imunologică a factorului Rh constă în situaţia nedorită în care o viitoare

mama Rh negativă este însărcinată şi tatăl copilului este Rh pozitiv. În organismul

13
matern iau naştere anticorpi anti-Rh care pot influenţă negativ evoluţia sarcinii, mai
ales dacă are loc o comunicare între sângele matern şi cel fetal.

Dintre complicaţiile care pot să apară la făt cea mai gravă este eritroblastoză,
caracterizată clinic prin trei simptome: anemie hemolitică, icter grav şi edem
generalizat.

În timpul naşterii, hematiile fătului pot trece în circulaţia sanguină a mamei care, fiind
Rh negativă, va reacţiona imun faţă de antigenele Rh pozitiv ale fătului, pe care
acesta le-a moştenit de la tatăl Rh pozitiv.

Anticorpii materni anti Rh sunt Ig-ne care au proprietatea de a traversa barieră

placentară, iar la fetii ulteriori, cu tatăl Rh pozitiv, va putea să apară hemoliză
intravitala sau chiar moartea fătului.

Pentru a preveni dezvoltarea anticorpilor Rh-ului, o mama care are Rh negativ

trebuie să urmeze un tratament, pe timpul sarcinii, cu o injecţie de globulină imună la
Rh dacă fătul ei este Rh-pozitiv.

Această globulină imună la Rh "maschează" antigenul Rh al fătului la care mama ar

putea fi expusă în timpul sarcinii sau naşterii şi previne apariţia sensibilităţii şi
dezvoltarea anticorpilor împotriva antigenului de Rh.

Tipologia sângelui şi a Rh-ului sunt determinate la toţi donatorii de sânge. De

asemenea, se mai determina şi pentru toţi pacienţii care au nevoie de o transfuzie de
sânge.

Cazuri în care este nevoie de sânge sau compuşi ai sângelui pot fi:

-anemie severă şi simtoame care pot cauza anemia

-pacienţii care suferă de sângerări în timpul sau după operaţie

-pacienţii care au suferit vătămări sau traume şi suferă pierderi importante de sânge

-cancer sau efecte ale chimioterapiei

-dereglări de sângerare precum hemofilia

14
 2.3.Determinarea grupelor sanguine si factorul Rh

Înainte de transfuzie se determina grupele sanguine OAB şi Rh (D).

Este de asemenea necesar să se cerceteze anticorpii antieritrocitari, la pacient,

pentru identificarea lor. La femei şi fetiţe, bolnavi hematologici, hepatici, cu transfuzii
multiple este necesară determinarea şi altor grupe (c, E, Kell, Duffy, Kidd ).

Procedura normală constă în efectuarea grupajului sanguin (metodă încrucişată) în

laboratore specializate din spitale până la comandă componentului sanguin şi în
secţie înaintea transfuziei prevăzute (OAB/Rh), de exemplu pentru o intervenţie
chirurgicală programată.

Pentru determinarea grupelor sanguine OAB se utilizează metodele cunoscute. Se

procedează la o dublă verificare a datelor înainte de a certifica grupul sanguin al
pacientului, după ce se include în dosarul pacientului.

Asigurarea compatibilităţii transfuzionale

Baza compatibilităţii este determinarea corectă a grupelor sanguine OAB şi Rh(D)

la donator şi primitor.

Testele de compatibilitate directă între hematiile donatorului şi serul primitorului vor fi

efectuate în toate cazurile de transfuzii de componente ce conţin mai mult de 5 ml de
eritrocite.

În caz de transfuzii la copii cu vârstă până la 4 luni adaugator se efectuează şi

compatibilitatea între eritrocitele donatorului şi serul mamei.

În situaţii programate, testele de compatibilitate trebuie să se efectueze:

-în laborator specializat înainte de livrarea componentului, şi

-repetat în secţia spitalului înainte de transfuzie.

În caz de comandă urgenţă, testele de compatibilitate se efectuează doar în secţie,

înainte de transfuzie.

Pentru testele de compatibilitate se utilizează eprubetă cu sângele din care să

determinată iniţial grupul sanguin al pacientului, recoltată cu maximum 2 zile înainte
de dată transfuziei.

15
Pentru asigurarea compatibilităţii transfuzionale:

• innainte de livrarea componentului din Instituţia Serviciului de sânge laboratorul

specializat efectuează:

- Grupajul OAB/Rh,

- Cercetarea anticorpilor antieritrocitari

- Compatibilitatea OAB/Rh şi testul antiglobulinic indirect (Coombs)

Dacă la pacient, se decelează anticorpi antieritrocitari iregulari, hematiile de

transfuzat trebuie să aibă un fenotip compatibil cu specificitatea acestor anticorpi.

- în instituţia curativă înainte de transfuzie - Compatibilitatea OAB/Rh, proba

biologică.

COMPATIBILITATEA TRANSFUZIONALĂ

SCOP:Reducerea la minim a riscurilor accidentelor imunologice.

MĂSURI DE PREVENIRE:

-Determinarea grupei în sistemul OAB şi Rh la primitor.

-Alegerea unui sânge de donator izo-grup OAB şi Rh.

-Executarea probei de compatibilitate directă între serul primitorului şi eritrocitele

donatorului.

METODE:

PROBA DE COMPATIBILITATE MAJORĂ-DIRECTĂ (JEAMBREAU)

PROBA DE COMPATIBILITATE BIOLOGICĂ (OELECKER)

PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTĂ – MAJORĂ

JEAM BREAU

SCOP: pune în evidenţă incompatibilitatea în sistemul OAB, prezenţa de anticorpi

imuni în sistemul Rh.

16
EXECUŢIE:

-Pregătirea materialelor necesare.

-Pregătirea fizică şi psihică a pacientului.

-Se recoltează sânge prin punctie venoasă.

-Se introduce sângele la centrifugă.

-Se pune picătură din sângele primitorului pe o lama peste care se adaugă eritrocite
de la donator;se respectă proporţia de 1/10 între globule şi ser.

-Se citeşte rezultatul peste 5 minute.

-Se adaugă o picătură de papaină şi se introduce în termostata timp de 30 minute.

INTERPRETARE:

Dacă în picătură se produce aglutinarea - sângele primitorului nu este compatibil cu

sângele donatorului.

Dacă nu se produce aglutinarea - sângele este compatibil şi poate fi transfuzat.

PROBA DE COMPATIBILITATE BIOLOGICĂ

OELECKER-IN VIVO

SCOP: verificarea în plus,dar obligatorie ,a felului în care primitorul reacţionează

faţă de sângele ce i se introduce prin transfuzie.

EXECUŢIE

-Se lasă să se scurgă prin picurator primii 20 ml sânge, apoi se reglează ritmul de
scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute.

-Dacă apar semnele incompatibilităţii de grup, se introduce din nou 20 ml sânge în

ritm mai rapid, după care se reglează ritmul la 10-15 picături/minut.

-Se supraveghează pacientul timp de 5 minute

-Dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup se continuă transfuzia în ritmul

prescris.

-Efectuarea testului de compatibilitate după sistemul Rh(D) în secţiile

17
instituţiilor curative înainte de hemotransfuzii.

Materiale si utilajul necesar:

• Pentru comopatibilitate cu componente eritrocitare - serul pacientului şi eritrocite din

container destinat transfuziei.

• Pentru comopatibilitate cu componente de plasmă - eritrocitele pacientului şi

plasmă din container destinată transfuziei.

• Sol. 10% gelatină

• Soluţie 0,9% NaCl

• Baie de apă sau termostat la 46-48°C

• Pipete Pasteur

• Eprubete 10 ml

• Cronometru sau ceas.

Tehnica determinarii

• Marcaţi pe eprubetă Numele, Prenumele, grupul OAB al pacientului şi Numărul şi

grupul OAB al componentului din container.

• Pentru compatibilitatea componentelor eritrocitari

Plasaţi o picătură (0,05 ml) de eritrocite din containerul destinat transfuziei, două
picături (0,1 ml) de jelatina încălzită prealabil până la stare lichidă şi două picături
(0,1 ml) de ser al pacientului.

• Pentru compatibilitatea componentelor de plasmă

Plasaţi două picături (0,1 ml) de jelatina încălzită prealabil până la stare lichidă, o
picătură (0,05 ml) de eritrocite al pacientului, două picături (0,1 ml) din containerul cu
plasmă destinat transfuziei.

• Eprubetă se agită pentru a omogeniza conţinutul.

• Plasăm eprubetă în baie de apă pentru 10 min (sau în termostat pentru 30 min) la
46-48°C.

• După incubare,eprubetă se extrage şi se adaogă 5-8 ml sol NaCl 0,9%.

18
• Conţinutul se agită prin răsturnarea repetată a eprubetei.

• Rezultatul se citeşte vizual cu ochiul liber sau cu lupa.

INTERPRETAREA

- dacă în eprubetă se observă aglutinarea eritrocitelor sub formă de suspensie de

aglutinate mici pe fundal transparent – Testul este INCOMPATIBIL.

- dacă în eprubetă lichidul rămâne uniform colorat fără semne de suspensie de

aglutinare – Testul este COMPATIBIL.

Compatibilitatea ABO/Rh

Compatibilitate AB0/Rh pentru sange integral

* = mai putin de 500 ml

Grupa Poate dona la Poate primi de la

0- 0-, 0+, AB+*, AB-*, A+*, A-*, B+*, B-* 0+, 0-

0+ 0+, A+*, B+*, AB+* 0+

A- A-, A+, AB-*, AB+* A-, 0-*

A+ A+, AB+* A-, A+, 0+, 0-

B- B-, B+, AB-*, AB+* B-, 0-*

B+ B+, AB+* B-, B+, 0+, 0-

AB- AB-, AB+ A-*, B-*, 0-*, AB-

AB+ AB+ A-*, A+*, B-*, B+*, 0-*, 0+*, AB-, AB+

Pentru tranfuzia de plasmă (care nu poate conţine nici un fel de antigene, indiferent
de grupa donatorului, dar poate conţine anticorpi) compatibilitatea nu mai ţine cont
de Rh, ci doar de AB0. Această doar dacă s-a exclus posibilitatea că un donator Rh-

19
să fi venit la un moment dat în contact cu sânge Rh+. În practică, fiecare ţară are
reglementări oficiale cu privire la această problema. În România, se evita pe cât este
posibil transfuzia de plasmă la o grupa Rh diferită

Compatibilitate AB0 pentru plasmă

Grupa Poate dona la Poate primi de la

0 0 A, B, 0, AB

A A, 0 A, AB

B B, 0 B, AB

AB A, B, 0, AB AB

În cazul folosirii masei eritrocitare (hematii spălate în soluţie izotona), se ţine evident
cont de Rh, precum şi de faptul că acestea nu trebuie să vină în contact cu plasmă
primitorului care are aglutinine specifice:

Compatibilitate AB0/Rh pentru masa eritrocitara

Grupa Poate dona la Poate primi de la

0- 0-, 0+, AB+, AB-, A+, A-, B+, B- 0-

0+ 0+, A+, B+, AB+ 0-, 0+

A- A-, A+, AB-, AB+ A-, 0-

A+ A+, AB+ A-, A+, 0-, 0+

B- B-, B+, AB-, AB+ B-, 0-

B+ B+, AB+ B-, B+, 0-, 0+

AB- AB-, AB+ A-, B-, 0-, AB-

AB+ AB+ A-, A+, B-, B+, 0-, 0+, AB-, AB+

20
 Capitolul III.Transfuzia de sânge

3.1.Noţiuni generale

Prin transfuzie se înţelege introducerea de sânge, plasmă sau globule roşii în

sistemul circulator al unui bolnav.

Indicaţii

Transfuzia are următoarele indicaţii importante:

- restabilirea masei sanguine şi asigurarea numărului de globule roşii în caz de

hemoragii, anemii sau stări de şoc;

- stimularea hematopoiezei (transfuzii mici şi repetate);

- mărirea capacităţii de coagulare a sângelui, prin introducerea în sângele primitorului

a noii cantităţi de elemente necesare procesului de coagulare, în caz de
hemofilie,trombocitopenie, coagulare intravasculară diseminată;

- depuraţia organismului prin înlocuirea totală sau parţială a sângelui încărcat cu

substanţe toxice, cu sânge proaspăt.

Transfuzia se poate face:

- direct – cu sânge proaspăt;

- indirect – cu sânge conservat.

Transfuzia directă nu se mai practică, ci se foloseşte sângele conservat.

Prezenţa procedura are că obiect definirea unui ansamblu de principii legate de

utilizarea şi asigurarea inofensivităţii transfuziilor produselor sanguine labile, pentru
spitale. Descrierea diferitelor produse sanguine labile îi interesează în mod egal atât
pe transfuziologi, cât şi clinicienii utilizatori ai acestor produse terapeutice.

Responsabil de proces = medicul curant + asistent transfuzii.

Echipa de proces = şef departament transfuzii + director medical + medic curant +

şef secţie.

21
Administrarea transfuziilor necesită verificarea atentă de către două asistente atât a
pacientului, cât şi a sângelui transfuzat. Cele două asistente vor face verificările pe
rând, separat, pentru a evita orice greşeală.

3.2.Istoricul transfuziei

Transfuziile de sânge au o istorie foarte veche (până în 1918 nu putem vorbi cu

adevărat de transfuzie; e ceva ce putem numi "donare de sânge"): ele sunt
menţionate în istoria Egiptului antic şi în Tratatul de anatomie a lui Herophilus. În
secolul XVI, Papa Innocent al VIII-lea a urmat un asemenea tratament. De cele mai
multe ori, sângele utilizat era de origine animală.

În 1492, papa Innocent al XVIII-lea a urmat primul un tratament consumând celule vii
de sânge de trei ori pe zi. Sângele provenea de la 3 băieţi de 10 ani. În scurt timp,
băieţii au murit, fiind urmaţi de papa.

În 1616, William Harvey, un medic englez, începe a vorbi la lecţiile sale despre
circulaţia sângelui. În 1628, el îşi face publică descoperirea. Această dovedea că
sângele are rolul de a transporta ceva, dar încă nu se ştia exact ce anume.

Pe 15 iunie 1667, Jean Baptiste Denis, un medic francez, foarte cunoscut la vremea
să, medicul personal al lui Ludovic al XIV-lea, este primul care injectează, fiind bine
documentat, sângele de animal unui om. El injectează sângele unui miel unui băiat
de 15 ani care avea febra foarte ridicată. Operaţiunea lui Baptiste a reuşit, dar
acesta, crezând că tratamentul îl slăbeşte pe băiat, i-a injectat 9 uncii (300 grame) de
sânge arterial de miel. Pacientul s-a vindecat definitiv.

În 1668, Jean Baptiste Denis, prin 2 transfuzii cu sânge de viţel, îl tratează pe

Antoine Mauroy, un pacient care suferea de unele tulburări mintale. Mai apoi, acesta
avea simptome cunoscute astăzi sub numele de alergie. Denis a decis să facă o treia
transfuzie, dar pacientul a murit. Fiind atacat în instanţa de văduva lui Mauroy,
medicul francez a declarat că transfuzia nu a avut loc din cauza că nu a putut găsi
venă, după care este declarat nevinovat. Dar Curtea de la Châtelet a decis că de
acum încolo tranfuziile de sânge să fie efectuate doar cu permisiunea medicilor de la
Facultatea din Paris. În 1675, Parlamentul a aprobat o lege care limita transfuziile la
experimentele pe animale şi interzicea efectuarea lor asupra oamenilor.

22
În 1788 s-a dovedit că un câine slăbit de o pierdere de sânge are nevoie de o
transfuzie pentru a fi reanimat. S-a spus că acelaşi lucru este valabil şi pentru
oameni. În acest an s-a descoperit proprietatea sângelui de a transporta oxigenul
indispensabil pentru viaţă.

În 1818 au loc primele transfuzii de la om la om. Sângele de animale nu mai este

utilizat din cauza numărului mare de decese. Cu sângele uman se obţin mai multe
rezultate frumoase, dar medicii acelei epoci continuă să ignore existenţa grupelor de
sânge.

3.3.Produse sanguine utilizate în transfuzia de sânge

-sânge integral - cu un volum până la 500 ml.

Se foloseşte pentru a reechilibra volumul sangvin al pacientului, pierdut prin

hemoragii traumatisme sau arsuri. Grupul sangvin al pacientului trebuie să fie identic
cu cel al sângelui care se va transfuză ( A va primi A, B va primi B, AB va primi AB, O
va prmi O, fiind necesare şi compatibilitate Rh). Se va evita să se folosească
transfuzare de sânge integral dacă încarcă circulator pacientul, se va menţine cald
dacă sunt mai multe unităţi care trebuie administrate.

-concentat eritrocitar - obţinut din sânge integral, dar fără 80% din plasmă.Pungile
pot avea în jur de 250 ml.

Se foloseşte în special pentru a îmbunătăţi şi menţine capacitatea hematiilor de a

transporta oxigenul ( pentru corectarea anemiilor şi pierderilor sangvine
postchirurgicale).

Compatibilitatile de adminstrare pot fi : A primeşte A sau O, B primeşte B sau O, AB

primeşte AB, A, B, sau O, O primeşte O. Este necesară compatibilitatea de Rh. Se
poate adminstra în 1-4 ore. Are aceleaşi beneficii că sângele integral însă are şi un
risc scăzut de încărcare a circulaţiei. Se va evita să se adminstreze în anemiile care
pot fi corectate prin alte tratamente nutriţionale sau medicamentoase.

-concentrat leucocitar - obţinut din sânge integral din care s-au îndepărtat eritrocitele
şi 80% din plasmă.

Se foloseşte în tratarea sepsisului nonresponsiv la tratamentul cu antibiotice şi în

granulocitopenii. Se poate adminstra o unitate ( de obicei 150 ml) zilnic timp de 5 zile

23
sau până la tratarea sepsisului. Este necesară compatibilitate de Rh. Administrarea
de leucocite produce febra şi frisoane. În acest caz, nu se va întrerupe transfuzarea,
ci se va administra un antipiretic şi se va reduce rată de administrare. Înainte de
adminstrare se va agită uşor flaconul pentru omogenizare şi împiedicarea -
conglomerării celulelor. Se va continuă şi terapia cu antibiotice

-trombocite- cu un volum de 35-50 ml/unitate , din care 1 unitate conţine 7x 10 ( la a

şaptea!!!!).

Se folosesc în tratarea trombocitopeniei ( uneori indusă de medicamente), leucemiei.

Este indicată compatibilitatea ABO şi Rh dar nu obligatorie decât la administrările
repetate de trombocite. Se trasfuzeaza rapid, însă se evita administrarea când
pacientul are febra.

-plasmă proaspăt congelată - bogată în factori de coagulare ( VI, VIII şi IX), este
adminstrata în flacoane de 200-250 ml.

Se adminstreaza în hemoragiile şi şocurile postoperatorii, în corectarea anumitor

factori de coagulare, în boli hepatice cu afectarea factorilor de coagulare.

Este indicată dar nu obligatorie compatibilitate ABO şi Rh, excepţie făcând cazurile
când se administrează în mod repetat. Se va avea în vedere că adminstrarea în
cantităţi crescute de plasmă necesită corectarea hipocalcemiei implicite.

-albumina ( proteină plasmatică) sub diverse concentraţii: 5%= 12,5 g/250ml şi 25%=
12,5g/50ml.

Se foloseşte în tratarea hipoproteinemiei cu sau fără edeme, prevenirea

hemoconcentratiei şi restabilirea volumului circulant ( pierdut datorită şocului,
arsurilor, traumatismelor sau infecţiilor).

Nu este necesară nici un fel de compatibilitate. Se va adminstra cu prudenţă în

anemiile severe, boli cardiace şi pulmonare.

-diverşi factori de coagulare, complexe protrombinice ( utilizaţi în hemofilie, deficienţe

de factori )

24
 Pregatirea bolnavului

1. Acordul pacientului

Medicul trebuie să explice pacientului necesitatea administrării componentului (-or) şi

să se asigure că pacientul înţelege explicaţiile lui. În situaţii de urgenţă bolnavului
trebuie să i se ofere posibilitatea să pună întrebări. În toate cazurile decizia
pacientului trebuie să fie documentată şi de preferinţă semnată personal. Dacă
pacientul este incapabil să ia decizii adecvate se cere acordul membrului de familie
care poate să fie responsabil. În lipsa membrilor familiei sau dacă urgenţă situaţiei nu
oferă timp pentru primirea acordului se ia decizia de administrare a componentului cu
argumentarea indicaţiilor vitale numai după hotărârea consiliului medical (nu mai
puţin de 3 medici) care vor face înscrierea respectivă în dosarul bolnavului. În caz de
refuz categoric a pacientului de a i se transfuză componentele sanguine fiind capabil
de a lua decizii adecvate, sau aceluiaşi membru de familie, responsabilitatea juridică
o poartă însuşi pacientul sau membrul familiei.

2. Pregatirea pacientului

Medicul va explică pacientului cum i se va administra componentul, cât va dura

procedura, efectele posibile, care simptome să le comunice şi că funcţiile vitale vor fi
monitorizate pe parcursul transfuziei. Până la sosirea componentelor asigura accesul
la vene . Dacă să va utiliza o linie prestabilită este necesar de verificat semnele de
infiltrare, inflamare sau infectare şi compatibilitatea soluţiilor infuzabile cu sângele. În
caz de precedente alergice e necesară o premedicatie antihistaminică (intravenos –
imediat sau, peroral – cu 30-60 min înainte de transfuzie).

- transfuzia de sânge se execută în salon la patul bolnavului;

- asistenţă pregăteşte bolnavul; transfuzia se face pe nemâncate;

- în caz de urgenţă nu se va ţine cont de starea de umplere a stomacului;

- bolnavul îşi va evacua vezica şi intestinul gros;

- bonavul va fi aşezat în decubit dorsal;

- braţul bolnavului poate fi imobilizat într-un jgheab special;

- pacientul va fi bine învelit pentru a evita frigul şi frisoanele;

25
- se scoate aerul din pungă cu sânge de transfuzat;

- se pune pungă pe un stativ;

- se punctioneaza venă şi se fixează acul şi amboul tubului cu leucoplast;

- se controlează ritmul de scurgere de 10-15 picături/minut;

- se acoperă braţul bolnavului cu un câmp steril;

- numărul picăturilor se poate urmări la 30-60 minute.

3.4.Tehnica transfuziei de sânge

Prima dată se face determinarea grupei sanguine ABO şi Rhesus a primitorului

din 10 ml sânge proaspăt, introdus în eprubete cu nume, prenume şi dată naşterii.
Pentru transfuzia preparatelor care conţin eritrocite trebuie că sistemele ABO şi
Rhesus să fie compatibile.

Medicul controlează numele înscris pe flacoanele care trebuie transfuzate, numele

primitorului, grupa sângelui, dată de expirare şi calitatea flacoanelor (flacoane
deteriorate, modificarea culorii, hemoliză). După încălzirea flacoanelor la temperatura
camerei, transfuzia se face imediat.

În transfuzii masive, transfuzii la nou-născuţi, precum şi în cazul prezenţei

anticorpilor la rece se face încălzirea flacoanelor prin flux continuu, prin spirale
speciale de încălzit, până la 37ºC. Dacă temperatura depăşeşte 37ºC se
denaturează proteinele.

Se foloseşte calea venoasă de acces, de calibru mare, folosind acul special de

perfuzie intravenoasă continuă, cel puţin numărul 17 G. Nu se adaugă medicamente.
Pe calea intravenoasă de acces nu este permis să se introducă decât soluţie 0,9%
de NaCl. Se utilizează întotdeauna set de transfuzii cu filtru. Trusa pentru perfuzat
sânge, ambalată şi sigilată, se foloseşte numai o dată apoi se aruncă.

Medicul înainte de transfuzie este obligat să verifice şi să înregistreze în protocolul

de transfuzie toată informaţia disponibilă referitoare la transfuzie:

• Identitatea pacientului (Numele, numărul personal) trebuie să corespundă cu

Numele şi numărul personal din protocolul de transfuzie (ataşat la unitatea de
sânge). Dacă este posibil trebuie că bolnavul să-şi confirme numele sau;

26
• Să verifice funcţiile vitale ale pacientului (temperatura, tensiunea arterială, frecvenţa
pulsului şi respiraţiei)

• Concluzia laboratorului (dacă este) privind compatibilitatea componentului cu

sângele pacientului;

• Corespunderea între: comandă efectuată - componentul livrat, Datele de pe

unitatea de sânge: Nr unităţii, Denumirea, Grupul OAB/Rh, Termenul de valabilitate
Datele din protocolul de transfuzie:, Nr unităţii, Denumirea, Grupul OAB/Rh,
Termenul de valabilitate

• Efectuează şi înregistrează (sub semnătură a două a asistenţei medicale) în

protocolul de transfuzie:

a. grupul sanguin OAB al pacientului şi componentului (după caz) cu verificarea

rezultatelor cu grupul OAB din fişa de observaţie şi de pe unitatea de sânge/Anexă
2./

b. testele de compatibilitate (OAB/Rh) între pacient (hematii sau ser, vezi în

compartimetele componentelor) şi componentul sanguin.

• Verifică integritatea unităţii de sânge, corectitudinea conexiunii şi umplerea

sistemului de transfuzie.

• Dă indicaţie asistenţei medicale să înceapă transfuzia.

Materiale necesare:

1 transfuzor sau un transfuzor în Y , cu două părţi

mănuşi

halat

preparatul de transfuzat

soluţie normal salina

stativ

echipament pentru montare branula dacă este necesar( se va monta cateter 20

27
 Pregătirea echipamentului:

Se va evita să fie sângele ţinut mai mult de 30 de minute înainte de administrare ( de

aceea se va ridică de la centrul de transfuzii doar după ce s-au făcut toate pregătirile
necesare transfuzării)

Implementare:

-se va explica procedura pacientului şi i se va lua un consimţământ semnat de familie

sau pacient

-se măsoară semnele vitale ale pacientului

-se verifică de către două asistente dată expirării şi aspectul sângelui sau derivatelor
care trebuie administrate

-se va compara de către două asistente numele, grupul de sânge şi seria de

identificare de pe pungă cu cele ale pacientului

-se pun mănuşi şi halat

-se efectuează proba de compatibiliate la patul bolnavului ( unele centre de transfuzii

livrează sângele împreună cu un card de compatibiliate a cărui proba trebuie făcut de
asistenţă care efectuează transfuzia, că o măsură de siguranţă şi reverificare a
compatibilităţii sângelui)

-cel mai indicat este transfuzorul în formă de Y care permite insituirea unei linii
venoase secundare.

-Se schimbă mănuşile, se pun altele curate şi se introduce transfuzorul ( sau capătul
liniei principale dacă este în Y) în soluţie normal salina. Se umple camera de picurare
pe jumătate, se declampeaza şi se scoate aerul lăsând să curgă soluţia normal
salina. Dacă este un singur perfuzor, după această manevră, prin tehnică sterilă se
va clampa transfuzorul şi se va schimba flaconul de soluţie normal salina cu pungă
de sânge. Se va ataşa prin tehnică sterilă capattul liber al transfuzorului la cateter, se
va declampa şi s eva ajusta rată de administrare a sângelui. Dacă transfuzorul este
în Y se va proceda la fel, dar este mai avantajos.

-transfuzorul va ava două cai, făcând astfel manevră mai uşoară, mai eficientă şi mai
puţin riscantă

28
-se va supraveghea pacientul pentru a observă din timp dacă apar semne ale
reacţiilor adverse la transfuzie. Dacă apar, transfuzia va trebui oprită imediat
pornindu-se o perfuzie cu soluţie normal salina cu rată de administrare moderată, se
vor măsură semnele vitale şi va fi anunţat imediat medicul. Dacă reacţiile adverse nu
apar în primele 15 minute se va regla rată de adminstrare în funcţie de timpul dorit
pentru transfuzie ( un concentrat eritrocitar, de exemplu poate fi transfuzat într-un
interval de timp cuprins între 1 şi 4 ore)

-după terminarea transfuziei, se vor pune mănuşi şi se va decupla transfuzorul, iar

cu pungă de sânge goală se va proceda conform politicii centrului de trasfuzii ( unele
centre cer să fie returnată împreună cu cardul de compatibilitate pentru a fi păstrată
încă 24-48 de ore în centru)

-se reevaluează starea pacientului, se măsoară semnele vitale.

3.5. Indicaţii şi contraindicaţii în transferul de sânge

-când se adminstreaza mai multe unităţi de sânge în ritm rapid, sub presiune, se va
utiliza aparatul de încălzit pentru a evita hipotermia.

-pentru a completă urgent volumul de sânge circulat pierdut, trebuie adminstrat

sânge sub presiune ( de exemplu şi o manşetă de tensiune dacă situaţia este o
urgenţă majoră şi necesită improvizaţii) dar fără a creşte foarte mult presiunea,
deoaece sparge vasul şi sângele va extravază formând hematom şi hemoliză.

-dacă în timpul administrării sângelui apare hematom în jurul venei punctionate se va

opri imediat transfuzia, se va îndepărta cateterul, se va anunţă medicul, se va aplică
local gheaţă intermitent în primele 8 ore şi apoi comprese cu apă călduţă.

-dacă trebuie adminstrate mai multe unităţi consecutiv şi prima unitate se termină
înainte de a o primi pe a două, între ele se va adminstra soluţie normal salina la o
rată moderată până când se va intră în posesia următoarei unităţi de transfuzat.

Complicaţii

-deşi metodele de testare a sângelui donat sunt din ce în ce mai precise şi variate,
reacţiile transfuzionale încă ocupă un loc important în riscurile terapiei transfuzionale.
Astfel, un virus contactat prin transfuzie poate fi detectat uneori după sapatamani sau
luni de la infectare ( de asemenea, dacă un donator a contactat un virus care va

29
putea fi depistat prin teste de laborator după luni de zile, poate trece verificările
obişnuite făcute donatorilor şi poate dona sânge infectat care se va transmite altor
primitori). Virusul hepatitei B sau C pot determina rezultate fals negative şi pot fi
astfel transmise prin transfuzie. Centrele de transfuzii mai verifică sângele donat
pentru depistarea contaminării sale cu sifilis, citomegalovirus, HIV.

-alte complicaţii postransfuzionale pot fi: încărcare circulatorie, alergie, febra.

3.6. Accidente şi incidente transfuzionale şi posttransfuzionale

În cursul transfuziei şi după terminarea acesteia pot să apară o serie de accidente.

Aspectul lor clinic este mai variat şi asistenţă are obligaţia de a le recunoaşte cât mai
devreme. Mai importantă este prevenirea acestor accidente.

În acest sens asistenţă trebuie să cunoască, în primul rând, cauzele accidentelor.

Acestea pot fi:

1. Incompatibilitatea de grup în sistemele O, A, B. Este unul dintre cele mai grave

accidente posttransfuzionale, manifestându-se sub formă şocului hemolitic. Acesta
trebuie recunoscut la timp, pentru că poate fi fatal. La apariţia primelor simptome de
alterare a stării generale cu: senzaţia de frig, frison,cefalee, dureri lombare, asistenţă
întrerupe imediat transfuzia şi avertizează medicul.

2. Transfuzia unui sânge alterat. Sângele hemolizat produce fenomene

asemănătoare şocului transfuzional.

3. Introducerea aerului în vasele sanguine este o complicaţie rară şi apare dacă

sângele se administrează sub presiune. Apare puls slab, tensiune arterială scăzută,
dureri toracice,deces.

4. Administrarea într-un ritm accelerat a unei mari cantităţi de sânge poate provoca
dilataţia acută a inimii, care se manifestă prin simptomele insuficienţei cardiace
acute: tahicardie, dispnee, cianoză, scăderea tensiunii arteriale. Asistenţă va opri
transfuzia, va anunţă medicul şi se va pregăti cardiotonice şi opiacee.

5. Transfuzia sângelui neîncălzit poate provoca hemoliză cu insuficientă renală, şoc

posttransfuzional, acidoză, stop cardiac.

6. Reactivitatea neobişnuită a bolnavului apare datorită incompatibilităţii proteinelor

din sângele donatorului şi sângele primitorului.

30
De reţinut!

-Fiecare spital trebuie să aibă un set scris de proceduri standard de operare pentru
transfuzia produselor de sânge, în special cu privire la controlul final de identitate al
pacientului, unitatea de sânge,eticheta de compatibilitate şi documentaţia.

-Unitatea de transfuzie trebuie să asigure documentaţia aferentă fiecărei unităţi de

sânge care să confirme:

-numele şi prenumele pacientului

-grupa sanguină ABO şi RhD a pacientului

-numărul unic de cod al unităţii donate

-grupa sanguină a fiecărei unităţi de sânge

Eticheta de compatibilitate

Trebuie să fie ataşată fiecărei unităţi de sânge, cu următoarele indicaţii:

-Acest sânge este compatibil cu: unitataea de sânge nr………. .

-Numele pacientului: ………….. .

-Numărul fişei pacientului: ………… .

-Grupa sanguină ABO şi RhD a pacientului: …………. .

-Dată de expirare a unităţii de sânge:…………….. .

-Dată la care s-a efectuat testul de compatibilitate: ……. .

În cazul în care nu este folosit, sângele se va returna imediat la centrul de transfuzie.

NU transfuzaţi dacă unitatea de sânge nu are un aspect normal, dacă este

deteriorată sau dacă a stat mai mult de 30 minute afară din frigider!

31
 Concluzii

TRANSFUZIA

Este o metodă de tratament biologic, care constă în administrarea de sânge şi

preparate sau derivate din sânge. Cum este deseori cazul în medicină, raportul dintre

beneficii şi transfuzia de sânge necesită o examinare atentă. Astăzi decizia de

efectuare a

transfuziei nu se poate baza numai pe concentraŃia de hemoglobină sau valoarea

hematocritului. Într-o anumită situaŃie clinică, toleranŃa la anemie va depinde de

abilitatea

pacientului de a-şi regla mecanismele de compensare, în conformitate cu nevoile

metabolice.

Trebuie însă permanent avut în vedere că menŃinerea volumului circulator are o

importantă deosebit de mare.Scăderea cu mai mult de 30% a volumului circulator

este mult mai periculoasă decît anemia severă (Hb<7g% ) .

Dacă acum cîţiva ani se indică transfuzia de sînge la valori ale Hb<7g% sau a

Ht<30%(declanşatorul universal al transfuziei),astăzi aceste reguli s-au schimbat în

sensul că în multe situaţii nu mai este recomandată efectuarea transfuziei bazîndu-

ne

numai pe valorile Hb şi hematocritului.În absenŃa unui declanşator universal al

transfuziei, decizia de efectuare a transfuziei la un pacient cu concentraŃie a

hemoglobinei

între 7,0 şi 10,0 g/dl depinde în principal de judecată clinică.

De asemenea se acordă o importantă crescută tratamentului cu eritropoietina mai

ales în stările de anemie cronică,recuperării sîngelui pierdut intraoperator şi

autotransfuziei.

32
 Bibliografie

Ghid de nursing-Violeta Vacariu

Ghidul National de utilizare terapeutica a sangelui 2007

Recoltarea, conservarea si transfuzia de sange – Vlad Apateanu

www.transfuzia.ro

33
34