Metoda ideală de evaluare?!

‘’Evaluarea este procesul prin care se apreciază nivelul rezultatelor şcolare pe

baza unor criterii de evaluare.

Pe parcursul evoluţiei activităţii şcolare s-au dezvoltat şi practicile evaluative şi

odată cu acestea au început să se cristalizeze idei şi concepţii cu privire la rosturile
acţiunilor evaluative şi la modurile dezirabile de realizare a acestora.

„Metodele de evaluare” vizează modalităţile prin care este evaluat elevul. Ele însoţesc
şi facilitează desfăşurarea procesului de învăţământ şi reprezintă calea pe care o parcurge
profesorul împreună cu elevii săi în demersul evaluativ. Acestea pot fi tradiţionale (probele
orale, probe scrise, probe practice) şi moderne ( observarea sistematică a elevilor,
investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea).’’ (Stan Panţuru, Teoria şi Metodologia
instruirii Teoria şi Metodologia Evaluării Braşov: Universitatea Transilvania)

În viziunea mea, o metodă ideală de evaluare, rezultă din împletirea armonioasă a

metodelor tradiţionale cu cele moderne fiind valorificate astfel cunoştinţele elevilor.
Utilizarea unei singure metode ar putea duce la crearea unei tensiuni emoţionale. Fiecare
individ este unic şi fiecare elev are personalitatea sa şi stilul său de învăţare. Utilizarea
frecventă a evaluării orale în cazul elevilor timizi s-ar putea să nu reflecte exact ceea ce ştiu
cu adevărat iar pentru elevii care se descurcă mai bine la evaluarea orală, cea scrisă s-ar putea
să-i dezavantajeze.

În plus, cred că utilizarea unei singure metode de evaluare ar putea avea valoare
negativă, deoarece elevul s-ar putea obişnui cu acea metodă şi ar ajunge să înveţe doar pentru
a “vâna” o notă bună, astfel intervenind motivaţia extrinsecă. De asemenea, cred că un alt
dezavantaj al ideii de “metodă ideală” ar putea fi utilizarea frecventă a aceleiaşi metode
instalându-se astfel monotonia iar interesul pentru educaţie ar putea cunoaşte un regres.

De altfel,’’ nivelul de pregătire al elevilor nu poate fi cunoscut printr-o singură probă şi

un singur procedeu; examinarea repetată, prin probe diverse şi bine organizate este singura
cale care duce spre o adevărată cunoaştere. Atât evaluările orale cât şi evaluările scrise nu
acoperă nici separat nici împreună întreaga realitate educaţională supusă evaluării. În
consecinţă ele trebuiesc completate cu probe practice şi cu alte forme de evaluare
pedagogică.’’ ”. (Bocos, M. Chiţ, V. Terenczi, I. Ionescu, Miron. Radu, I., Didactica modernă
Cluj- Napoca: Editura Dacia)

‘’Prin tezele semestriale se urmăreşte capacitatea elevilor de a selecta şi sistematiza ceea

ce este esenţial într-un volum mai mare de cunoştinţe învăţate. Probele practice ocupă un loc
însemnat în verificarea priceperilor şi deprinderilor formate în cadrul activităţilor
productive, a lucrărilor de laborator cât şi a unor discipline la care se prevăd anumite
performanţe individuale ( desen, muzică, educaţie fizică). Elementul esenţial al metodei
Portofoliului este implicarea activă a elevului în crearea, colectarea şi selectarea produselor
care satisfac scopul portofoliului.’’ (Dan, P. Marin, M. (2005). Teoria şi practica Evaluării
Educaţionale)

Consider că utilizarea metodelor de evaluare ar putea reprezenta un “sprijin” pentru

profesori deoarece ei pot avea o viziune mai clară asupra cunoştinţelor elevilor. Totodată se
poate pune accent şi pe dezvoltarea personalităţii elevilor, accentuându-se punctele forte ale
acestora , iar prin împletirea metodelor de evaluare, “produsul” se conturează mai bine şi se
realizează o evaluare complexă, multilaterală şi se ţine cont de diferenţele dintre elevi.

De asemenea, cred că metodele de evaluare variate, pot dezvolta creativitatea şi îl ajută pe

elev să reflecteze asupra potenţialului său, stimulând autoevaluarea.
Autoevaluarea dezvoltă capacităţile de autocunoaştere şi îi ajută pe aceştia să-şi valorizeze
atitudinile, aptitudinile şi comportamentul.

‘’ Viziunea unei evaluări complete şi eficiente ne va atenţiona asupra necesităţii ponderii

metodelor, pornind de la relaţia lor de complementaritate. Planificarea probelor trebuie să
evite supraîncărcarea şi să asigure timpul necesar de pregătire pentru acestea.’’ (Stan
Panţuru, Teoria şi Metodologia instruirii Teoria şi Metodologia Evaluării Braşov:
Universitatea Transilvania.

Metodologia bogată şi diversificată, poate avea un beneficiu al calităţii învăţământului

deoarece astfel se realizează o evaluare complexă a cunoştinţelor elevilor, având în vedere şi
particularităţile de vârstă ale acestora.

În concluzie, consider că “metoda ideală” de evaluare este aceea care se alcătuieşte prin
alternarea mai multor metode, pentru a verifica cunoştinţele fiecărui elev, fără a-l înhiba, fără
a antrena motivaţia extrinsecă şi prin a-i pune în valoare punctele forte ajutându-l să le
minimalizeze pe cele slabe.
Realizat de Bărbulescu Maria Cristina

BIBLIOGRAFIE

 Dan, P. Marin, M. (2005). Teoria și practica Evaluării Educaționale.

 Bocos, M. Chiș, V. Terenczi, I. Ionescu, Miron. Radu, I. (2001). Didactica modernă.

Cluj- Napoca: Editura Dacia

(http://www.esnips.com/doc/eb9c5100-8040-4f67-9bc6-70ad1ef9381e/Miron-
Ionescu---Didactica-moderna)

 Stan, Panțuru. (2008). Teoria și Metodologia instruirii. Teoria și Metodologia

Evaluării. Brașov: Universitatea Transilvania