Lector univ. dr.

OANA MADLEN PĂNESCU

PSIHODIAGNOZA COPILULUI
Curs în tehnologia ID-IFR

Psihologia familiei şi cuplului/Curs în tehnologia ID-IFR autor: Oana Madlen Pănescu -

Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2016

ISBN 978-973-163-962-8 159.922.7(075.8)

 Structura cursului

1. Psihodiagnoza copilului – teorii conceptuale și specific

2. Modele teoretice în evaluarea copilului

3. Evaluarea traumei și a abuzului

4. Evaluarea tulburărilor emoționale la copil

5. Evaluarea ariilor de dezvoltare

6. Evaluarea personalității la copil

1) Bibliografie:

a) minimă obligatorie:
1. Minulescu, Mihaela (2003). Teorie şi practică în psihodiagnoză. Fundamente în
măsurarea psihologică. Testarea intelectului, Bucureşti, Editura Fundaţiei
România de Mâine
b) opţională:
2. American Psychiatric Association, (2000). Manual de diagnostic și statistică a
tulburărilor mentale, București, Asociația psihiatrilor liberi din România
3. American Psychiatric Association, (2013). Desk Reference to the Diagnostic
Criteria from DSM-5™, American Psychiatric Publishing
4. American Psychiatric Association, (2013). Diagnostic and Statistical Manual of
Mental Disorders, American Psychiatric Association
5. Angold, A., Costello, E. J., Messer, S. C., Pickles, A., Winder, F., & Silver, D.
(1995). The development of a short questionnaire for use in epidemiological
studies of depression in children and adolescents. International Journal of
Methods in Psychiatric Research, 5, 237 - 249
6. de, Assis Letícia Ferreira, et al. (2014). Child Intervening Psychodiagnosis as a
Facilitator Tool in the Relationship and Learning Difficulties. American Journal
of Applied Psychology 2.5A: 9-13
7. Baumeister, Audrey (2005). The Effects of Community Violence Exposure on
Children Affected by Hurricane Katrina, teză de masterat accesată pe
http://etd.lsu.edu/docs/available/etd-04062008-
202353/unrestricted/baumeister_thesis
8. Bernstein D.P., Fink L., Handelsman L., Lovejoy M., Wenzel K., Sapareto E.,
Gurriero J. (1994). Initial reliability and validity of a new retrospective measure
of child abuse and neglect. American Journal of Psychiatry, 151: 1132- 1136
9. Boyle, G.J., Matthews, G., Saklofske, D.H. (Ed.) (2008). The SAGE Handbook of
Personality Theory and Assessment: Personality Measurement and Testing, Vol.
2, Sage

2
10. Campbell, Jonathan M., Kamphaus, Randy W., (Ed.) (2008). Psychodiagnostic
Assessment of Children: Dimensional and Categorical Approaches, John Wiley &
Sons
11. Carr, A. (2005). The Handbook of Child and Adolescent Clinical Psychology,
Taylor & Francis e-Library
12. Center for Substance Abuse Treatment, (2000). Substance Abuse Treatment for
Persons with Child Abuse and Neglect Issues. Rockville (MD): Substance Abuse
and Mental Health Services Administration (US). (Treatment Improvement
Protocol (TIP) Series, No. 36.) Accesat pe:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK64901/
13. Clarke Illsey Jean și Dawson, Connie (1998). Growing Up Again, Hazelden
14. Dincă, Margareta (f.a.). Psihologia copilului şi adolescentului. Curs pentru
învăţământ la distanţă, Bucureşti, Universitatea Titu Maiorescu
15. Eddy, Matthew D. (2010). The Alphabets of Nature: Children, Books and Natural
History, 1750-1800. Nuncius 25: 1-22
16. Eiseberg, Nancy și Sulik, M. J. (2012). Emotion-Related Self-Regulation in
Children, Teaching of Psychology 2012 39: 77
17. Fernandez-Ballesteros, R. (Ed.) (2003). Encyclopedia of Psychological
Assessment, Vol I, Sage Publications
18. Fletcher, R.B., Hattie, J. (2011). Intelligence and Intelligence Testing, Routledge
19. Kaufman, J.C., Baer, J. (2006). An Introduction to the Special Issue: A Tribute to
E.Paul Torrance, Creativity Research Journal, 18:1, p.1-2
20. Knoff, H.M. (Ed.) (2003). The Assessment of Child and Adolescent Personality,
The Guilford Press
21. Kreitler, S., Weyl Ben-Arush, Myriam & Martin, A. (Ed.) (2012). Pediatric
Psycho-oncology: Psychosocial Aspects and Clinical Interventions, John Wiley &
Sons
22. Levin, Pamela (1988). Becoming the way we are: An introduction to personal
development in recovery and in life. Deerfield Beach, FL: Health
Communications.
23. Levin, Pamela (2001). Cycles of power: A user's guide to the seven seasons of
life. Ukiah, CA: The NourishingCompany (PO Box 1429, Ukiah, CA 95482,
USA) in cooperation with Fremantle Publishing, Australia
24. Luca, C. (2014). Expertiza psihologica a copilului abuzat/neglijat, Editura
Hamagiu, București
25. Minulescu, Mihaela (2003). Teorie şi practică în psihodiagnoză. Fundamente în
măsurarea psihologică. Testarea intelectului, Bucureşti, Editura Fundaţiei
România de Mâine
26. Minulescu, Mihaela (1996). Chestionarele de personalitate în evaluarea
psihologică, București , Garell Publishing House
27. Mitrofan, N. (1997). Testarea psihologică a copilului mic, București, Editura
Press Mihaela SRL
28. Munteanu, Anca (2003). Psihologia copilului şi a adolescentului. Ediţie revizuită
şi adăugită, Timişoara, Editura Augusta
29. Pomeroy, Elizabeth (2014). Clinical Assessment Workbook: Balancing Strengths
and Differential Diagnosis, Cengage Learning

3
30. Rășcanu, Ruxandra (2003). Introducere în psihodiagnoză, Editura Universității
București
31. Reyes, G., Elhai, John D., Ford, Julian D. (ed.) (2008). The Encyclopedia of
Psychological Trauma, Wiley
32. Robu, V. (2008). Utilitatea Bateriei factoriale P.M.A. în predicția performanțelor
școlare ale elevilor aflați în pragul absolvirii ciclului gimnazial, accesat pe
http://www.psihologiaonline.ro/
33. Rodriguez, N., Steinberg, A., & Pynoos, R. S. (2001). The Child Posttraumatic
Stress Reaction Index, Revision 2.
34. Sanderson, Christiane (2006). Counselling Adult Survivors of Child Sexual Abuse,
Jessica Kingsley Publishers
35. Steele, R.G., Legerski, J.P., Nelson T.D. & Phipps, S. (2009). The Anger
Expression Scale for Children: Initial Validation among Healthy Children and
Children with Cancer, Journal of Pediatric Psychology Jan-Feb; 34(1): 51–62.
36. Stuart-Hamilton, I. (2007). Dictionary of Psychological Testing, Assessment and
Treatment. Jessica Kingsley Publishers
37. Șchiopu, Ursula coord. (1997). Dicționar enciclopedic de psihologie. București,
Editura Babel
38. Șchiopu, Ursula și Verza, E. (1997). Psihologia vârstelor - Ciclurile vieții.
București, Editura didactică și pedagogică
39. Sternberg. R.J. (Ed.) (2000). Handbook of Intelligence, Cambrige University
Press
40. Tomșa, Raluca (2010). Efectele psihologice ale migraţiei economice a părinţilor
asupra preadolescenţilor, lucrare de doctorat, București, accesată la
http://www.unibuc.ro/
41. Veleanovici, A.C. (2015). Tulburări emoționale la copii aflați în situații de abuz
și neglijare, teză de doctorat accesată la
http://www.cnaa.md/files/theses/2015/22366/armand_veleanovici_thesis.pdf
42. Verhulst, F.C, van der Ende, J. (2006). Assessment Scales in Child and Adolescent
Psychiatry, Informa UK
43. Wilmshurst, Linda (2015). Essentials of Child and Adolescent Psychopathology,
Wiley
****http://www.academictherapy.com/
****http://www.bowdoin.edu/
**** https://www.derbyshire-language-scheme.co.uk
****http://www.i-counseling.net/
**** http://ipat.com/
****http://www4.parinc.com/
**** http://www.pearsonclinical.co.uk/
****http://www.ptsd.va.gov/
****http://romania.testcentral.ro/
****http://rtscluj.ro/
****http://www.statisticssolutions.com/
****http://www.unibuc.ro/

4
 PSIHODIAGNOZA COPILULUI – TEORII CONCEPTUALE ȘI SPECIFIC

Delimitări conceptuale. Teorii şi abordări.

Psihodiagnoza copilului este un domeniu particular al psihodiagnozei.

Psihodiagnoza reprezintă un mod de cunoaștere a omului, folosind instrumente
pentru analiza sau explorarea personalității sau a simptomelor psihice pentru a stabili un
diagnostic. Psihodiagnoza analizează atât patologia cât și starea de normalitate.
Ursula Șchiopu definește psihodiagnoza ca pe un mod de cunoaștere complexă a
omului folosind tehnici psihologice care permit adunarea de informații într-un mod
organizat. În psihodiagnoză se folosesc metode ca observația, metoda biografică, ancheta,
interviul, chestionarele și testele proiective (Șchiopu, Ursula, 1997). În cazul copiilor se
folosesc mai ales teste de aptitudini, de inteligență și teste de evaluare a dezvoltării.
Psihodiagnoza evaluează mentalul persoanei, modul în care emoțiile și gândurile lor le
influențează comportamentul.
Există două tipuri de modele de psihodiagnostic: modelele categoriale și cele
dimensionale.
Modelele de psihodiagnostic categoriale folosesc interviul clinic și anamneza
pentru a observa diferențele comportamentale calitative. În aceste modele există două
variante a rezultatului diagnosticului: persoana evaluată fie are, fie nu are o anumită
tulburare. Un astfel de model este oferit de Manualul de diagnostic și statistică a
tulburărilor mentale (DSM-IV, 2000; DSM-V, 2013).
Modelele de diagnostic dimensionale sunt empirice, cantitative și au ca principiu
faptul că există o gamă de trăsături pe care le are orice individ într-un anumit grad, aceste
trăsături fiind măsurate prin diferite proceduri statistice (Campbell, Kamphaus, 2008).

Psihodiagnoza copilului presupune evaluarea copilului, integrând informații din

diferite medii în care copilul trăiește (familie, școală) trecând prin diferite etape ale
procesului de diagnostic: interviul, stabilirea unor ipoteze, selectarea instrumentelor
necesare pentru verificarea ipotezei (teste, chestionare), evaluarea propriu-zisă și
interpretarea datelor obținute.
În diagnoza copilului se pot urmări două direcții: evaluarea diferitelor trăsături pe
un continuum al trăsăturii, identificând gradul său de manifestare; o a doua direcție este
identificarea posibilelor tulburări psihopatologice.

Normalitate și patologie. Identificarea patologiei la copii și la adulți se face de

către psihologii clinicieni care posedă competențele și abilitățile necesare. Este necesară
cunoașterea limitei inferioare și superioare a normalității unui comportament, de asemenea
se ia în considerare intensitatea, durata și frecvența unui comportament raportat la normă.
Ne putem raporta la patru direcții pentru a determina ceea ce este normal și ce este
anormal: devianță, disfuncție, stres, risc.
Devianța de la normă poate fi măsurată prin metode calitative (interviu, observație,

5
scale de evaluare a simptomelor), baterii de teste pentru evaluarea personalității, sisteme
de clasificare. Unele tulburări prezintă simptome similare de aceea este necesar un
diagnostic diferențial. De asemenea unele tulburări apar deseori împreună, situație care se
numește comorbiditate.
Disfuncționalitatea dată de o tulburare este evaluată de psiholog în anumite
domenii ale vieții copilului (funcționare socială, familie, performanță școlară).
Stresul cauzat de existența unei tulburări este un indicator important și este evaluat
prin interviuri cu copilul, dar și cu părinții sau educatorii.
Riscul de autorănire sau de rănire a celorlalți este evaluat atunci când se
diagnostichează o tulburare (risc de abuz, neglijare, intenții suicidare, violență)
(Wilmshurst, 2015).

Copilăria este ciclul de viață care se desfășoară de la naștere până la adolescență.

Conceptul de copilărie a fost dezvoltat începând cu secolul 17 și 18, teoriile asupra
educației ale lui John Locke având o contribuție importantă.
Din perspectiva psihologiei dezvoltării copilăria se împarte în:
- Debutul vieții 0-1 an;
- Prima copilărie 1-3 ani sau perioada ante-preșcolară;
- A doua copilărie 3-6 ani, denumită și perioada preșcolară sau copilăria
mică;
- A treia copilărie 6-10/11 ani sau perioada școlară mică sau copilăria
medie;
- Pubertatea și adolescența (Șchiopu, Ursula și Verza, 1997).

Psihodiagnoza copilului reprezintă în mare măsură o evaluare a dezvoltării care se

face pe mai multe direcții care constituie structura de bază a evaluării:
- Dezvoltarea cognitivă;
- Achiziții la nivelul limbajului;
- Dezvoltarea la nivel psiho-motor;
- Dezvoltarea și deprinderile din perspectivă socială, relațională și
adaptativă (Mitrofan, N., 1997).

Relaţia dintre psihodiagnoza copilului și alte ramuri ale psihologiei.

În diagnosticul psihopatologiei copilului este necesară existența unor cunoștințe de

genetică, biologie, psihologie dezvoltării pentru a putea formula un diagnostic corect dar și
o direcție de abordare în tratament.
Teoriile actuale pun accentul pe o influență integrată a diferiților factori
individuali, biologici (moștenirea genetică, structura cerebrală), psihologici (temperament)
și de mediu (starea de sănătate, stilul de viață, alimentație, stres).
Din perspectivă biologică și a neurologiei este necesară cunoașterea a ce nu
funcționează corespunzător din această perspectivă – ce parte a corpului sau ce parte a
creierului. Există informații despre diferențele de funcționare a creierului care sunt corelate
cu anumite tulburări. Această cunoaștere se bazează pe studii bazate pe imageria prin
rezonanță magnetică (I.R.M).
Influența bagajului genetic asupra tulburărilor la copii este demonstrată prin studii

6
asupra gemenilor.
Pentru a putea pune un diagnostic legat de ceea ce este normal sau nu în cazul
copilului este important să existe cunoștințe amănunțite în psihologia copilului și
caracteristicile stadiilor de dezvoltare (nivelul specific de dezvoltare cognitiv, emoțional,
social, fizic, limitări). Psihodiagnoza copilului are legături strânse cu psihopatologia,
defectologia, psihologia vârstelor și pediatria.

Elemente specifice diagnozei copilului

Psihodiagnoza copilului este un domeniu independent în cadrul psihodiagnozei

datorită specificului vârstei căreia i se adresează.
Vârsta copilăriei se caracterizează prin trăsături specifice diferite de cele ale vârstei
adulte, de aceea este necesară utilizarea unor instrumente diferite, potrivite acestei vârste.
Sunt necesare cunoștințe și din alte domenii pentru a putea realiza o diagnoză
corectă.
Copilul se află într-o perioadă de dezvoltare psihologică intensă, de transformări și
achiziții, greu de evaluat și delimitat.
Diagnosticul copilului implică o mare responsabilitate, putând deveni mai mult
decât în cazul adulților o etichetă negativă, o profeție care se auto-împlinește. În urma
diagnosticului se dau sugestii de tratamente care afectează dezvoltarea ulterioară a
copilului, de aceea este necesar un diagnostic cât mai corect.
Caracteristicile vârstei copilăriei impun și modalități aparte de abordare a copilului
în cadrul evaluării (de exemplu utilizarea jocului sau a jucăriilor în comunicarea cu
copilul).
Evaluarea psihologică a copilului include:
- Interviul cu părinții;
- Evaluarea nivelului de dezvoltare cognitivă a copilului;
- Evaluarea personalității;
- Măsurarea diferitelor simptome folosind scale (anxietate, depresie, stres
posttraumatic);
- Evaluarea relației copil – părinți.

Interviul cu părinții este o modalitate de a obține informații concrete despre copil și familie
: date de identificare, motivul evaluării, pregătirea școlară și profesională a copilului și a
părinților, parcursul școlar al copilului, dezvoltarea sa psihomotorie, informații despre
structura familiei, istoricul bolilor în familie, informații despre abuz sau traume în familie.
Ocampo (de Assis et. al, 2014) a conceput un model teoretic al psihodiagnozei
copilului care începe prin interviul cu părinții cu scopul de a realiza o anamneză, apoi se
continuă cu activități și jocuri cu copilul, urmate de teste psihologice și un interviu pentru
feedback. Din perspectiva sa intervenția psihologică se realizează doar în faza de interviu
final, când se cunosc cauzele simptomelor și problemelor raportate de părinți inițial.

7
 MODELE TEORETICE ÎN EVALUAREA COPILULUI

Importanța modelului teoretic în psihodiagnoza copilului

Modelul teoretic folosit în psihodiagnoză este ca o hartă pe care o

utilizăm pentru a cunoaște direcția în care explorăm caracteristicile copilului:
- furnizează criteriile de diagnostic, standarde asupra a ce este norma din
perspectivă socială, emoțională, cognitivă, fizică și comportamentală;
- diferențiază comportamentul normal de cel anormal;
- determină modul de conceptualizare al diagnosticului;
- oferă un ghid pentru tratament și consiliere (Wilmshurst, 2015).

Modele teoretice în psihodiagnoza copilului

Teorii psihodinamice. În acest cadru teoretic există un model definit

de Sigmund Freud (1856-1939) al stadiilor de dezvoltare psihosexuale corelate
cu anumite tulburări. Comportamentul anormal se traduce prin fixații sau regresii
la anumite stadii.
Erik Erikson (1902-1994) a dezvoltat un model al stadiilor de
dezvoltare psihosociale definite prin comportamentele și sarcinile pe care le
poate face copilul de-a lungul dezvoltării sale.
John Bowlby (1908-1990) a formulat teoria atașamentului, o teorie a
adaptării. El considera că tipul de atașament are o influență importantă pe
parcursul întregul ciclului de viață. Cercetările lui Mary Ainsworth asupra
atașamentului au demonstrat că copiii cu atașament sigur sunt mai independenți
și mai capabili de a rezolva probleme în comparație cu copii cu atașament
nesigur.

Teoriile comportamentale se bazează pe principiul că

comportamentul rezultă din asocierile făcute cu rezultatele pozitive sau negative
ale unui comportament (întărirea comportamentului sau pedeapsă).
Întărirea pozitivă a comportamentului:
- Aduce un beneficiu (îți termini temele azi, poți să te joci la calculator
15 minute în plus);
- Elimină o consecință negativă (îți faci temele azi, nu va trebui să
mergi la meditații mâine).

Întărirea negativă:
- Adaugă o consecință negativă, pedeapsă;
- Elimină un rezultat pozitiv, penalizare (Wilmshurst, 2015).

8
 Teoriile cognitive au ca fundament principiul relației dintre gânduri,
emoții și comportament și modul în care gândurile automate influențează
relațiile și imaginea de sine. Jean Piaget (1896-1980) a formulat stadiile
dezvoltării cognitive:
- stadiul preoperațional, 2-7 ani, copilul preșcolar –este influențat de
aspectele vizuale, nu face diferența între realitate și imaginație, nu poate lua în
considerare două trăsături simultan (de exemplu crede că este mai multă
înghețată într-un pahar înalt față de unul mai puțin înalt dar foarte larg).
- stadiul operațiilor concrete, copilul școlar – face raționamente limitate
de observațiile concrete.
Piaget credea că toți copii se dezvoltă parcurgând anumite stadii fixe,
însă cercetări actuale arată că teoria sa nu este universală, iar copii se pot
dezvolta în ritmuri diferite (Wilmshurst, 2015).

Teoriile social cognitive. Albert Bandura (n. 1925) teoretizează

importanța învățării sociale; copii observă și imită comportamentul adulților cu
rezultate pozitive (comportamente morale, empatice) sau cu rezultate negative
(comportamente violente).
Teoriile cognitiv-comportamentale studiază legătura dintre gânduri și
comportament, punând accent pe modul în care sistemul de credințe al copilului
contribuie la comportamente dezadaptate, depresie, anxietate, violență.

Teoriile stilurilor de parentare. Baumrind (apud Wilmshurst, 2015) a

studiat stilurile de creștere a copilului și impactul lor asupra comportamentului și
dezvoltării sale:
- stil de parentare autocratic (dictatorial) – nivel ridicat de structură,
scăzut de căldură: copii sunt agresivi, necooperanți, se tem de pedeapsă, nu au
inițiativă, stimă de sine scăzută.
- stil de parentare permisiv – nivel scăzut de structură, ridicat de
căldură: copii nu au autocontrol și nu sunt responsabili.
- stil de parentare autoritar – nivel ridicat și de structură și de căldură
oferă condiții optime pentru dezvoltare, copii crescuți altfel au o stimă de sine
ridicată, autocontrol și încredere în sine.

Teoriile sistemului familial recunosc importanța sistemului familial

format din subsistemele: părinte – copil, rude, familia extinsă. În acest sistem
comportamentele vizează menținerea sau schimbarea polului de putere, a
limitelor care definesc nivelul de disfuncționalitate a familiei (limite neclare,
prea flexibile sau prea rigide). Comportamentul copilului este analizat și evaluat
în contextul sistemului familial.

Stadiile de dezvoltare ale copilului în modelul lui Pamela Levin.

Pamela Levin a creat un sistem al ciclurilor de dezvoltare în cadrul
modelului teoretic al analizei tranzacționale (Levin, 1988, 2001).
Levin a identificat șapte stadii de dezvoltare care se desfășoară de la
naștere până la vârsta adultă:

9
 Stadiul A fi – 0-6 luni.
Caracteristici:
- bebelușul experimentează lumea: are nevoie să mănânce, să bea, să
doarmă și să primească afecțiune.
- acceptare și grijă
- sunt valoros/valoroasă?
- îmi sunt satisfăcute nevoile?
- aparțin?

Nevoia fundamentală este de contact.

Teme de dezvoltare:
- cere să fie îngrijit
- plânge pentru a arată că are nevoie de ceva
- a conecta emoțional, a învăța să aibă încredere în sine și adulți
- a accepta atingere, îngrijire
- să decidă să trăiască, să fie

Stadiul A face – 6-18 luni.

Caracteristici:
- copilul vrea să fie activ
- explorează lumea prin simțurile sale, experimentează, verifică dacă
este în siguranță
- se distanțează de părinți pentru a testa granițele
- ce pot să știu?

Nevoia fundamentală este de stimulare.

Teme de dezvoltare:
- a învăța că există opțiuni și nu toate problemele se rezolvă ușor
- a arăta inițiativă
- a explora mediul
- a arăta ce nevoi are și a avea încredere în sine și ceilalți
- a cere ajutor atunci când se află în dificultate, stres
- a continua să dezvolte un atașament sigur cu părinții

Stadiul A gândi – 18 luni-3 ani.

Caracteristici:
- copilul își dezvoltă capacitatea de a gândi
- gândește pentru sine și ia decizii (ce haine poartă, când vrea să se
culce, ce poveste vrea)
- începe separarea de părinte
- învață să spună „Nu”
Un copil cu un mediu foarte controlat care nu este lăsat să ia decizii și

10
singur poate deveni un adult căruia îi este greu să ia decizii.

Nevoia fundamentală este de structură.

Teme de dezvoltare:
- a testa realitatea și limitele
- a dezvolta abilitatea de a gândi pentru sine
- a învăța să gândească, să rezolve probleme în sistemul cauză-efect
- a exprima furia și alte emoții
- separarea de părinți fără a pierde siguranța dată de ei
- începe renunțarea la credința că este centrul universului

Stadiul Identității – 3-6 ani.

Caracteristici:
- copilul decide ce fel de om va fi, bazându-se pe modelele oferite de
mediu (părinți, educatori, alți adulți). Stabilește scenariul de viață.
- descoperă cine este
- verifică ce consecințe au comportamentele sale
- învață din mediu cum să gestioneze emoțiile
- „E în regulă să fiu cine sunt eu, cu abilitățile mele unice?”

Nevoia fundamentală este de recunoaștere.

Teme de dezvoltare:
- a învăța să aibă putere fără să influențeze relațiile
- învață limitele puterii personale
- își afirmă identitatea și diferențele în raport cu ceilalți
- acumulează informații despre sine, lume, propriul corp și gen
- învață să diferențieze realitatea de fantezie
- exersează comportamente acceptate social

Stadiul Aptitudinilor – 6-12 ani.

Caracteristici:
- copii dezvoltă aptitudinile de care cred că vor avea nevoie și care se
potrivesc cu identitatea lor
- iau decizii bazate pe deciziile luate în stadiul anterior, astfel încât
dezvoltă aptitudinile și structura potrivite cu identitatea lor
- cum îmi voi crea structura internă care să mă susțină pe mine și pe
ceilalți?
- își testează identitatea raportat la familia în care trăiesc pentru a
demonstra că deciziile lor sunt valide
- înțelegerea lumii în termeni de reguli și corectitudine

Nevoia fundamentală este de incitare, stimulare, emoție.

11
 Teme de dezvoltare:
- a raționa despre ceea ce vrea și ce are nevoie
- a testa idei, valori
- a-ți compara abilitățile cu ale altora
- a fi în dezacord și a fi dorit în continuare
- a învăța care este responsabilitatea sa și care a celorlalți
- a învăța din greșeli și a decide că e suficient de bun
- dezvoltarea capacității de control intern
- a se identifica cu propriul sex
- a ști când să evite, când să meargă cu valul și când să ia poziție
- exersează a gândi, a face
- învață să asculte pentru a dobândi informații, cunoștințe
- învață importanța regulilor, verifică regulile familiei, școlii,
experimentează consecințele încălcării regulilor
- dezvoltă capacitatea de a coopera

Stadiul Integrării – 12-18 ani denumit și Identitate, sexualitate și

separare (Clarke, Dawson 1998).
Caracteristici:
- adolescentul trece din nou prin stadiile anterioare cu o viteză de două
ori mai mare decât înainte, revizuind experiențele și deciziile anterioare
- are loc o pregătire pentru separarea de părinți

Nevoia fundamentală este de sex.

Teme de dezvoltare:
- a integra sexualitatea în temele de dezvoltare anterioare
- a se evidenția ca o persoană separată, independentă cu propria
identitate și propriile valori
- a face pași către independență
- a fi competent și responsabil pentru propriile nevoi, emoții,
comportamente
- a atinge o separare emoțională clară în raport cu familia

Stadiul Reciclării – restul vieții.

Începând cu vârsta de 18 ani se reîncepe un nou ciclu de dezvoltare,
parcurgând aceleași stadii. De-a lungul vieții „reciclăm”, adică vizităm și
dezvoltăm din nou diferitele stadii de dezvoltare, ceea ce ne afectează felul în
care gândim, simțim și ne purtăm.
Fiecare schimbare din viață presupune intrarea într-un mini ciclu de
dezvoltare în acel domeniu specific.

12
 EVALUAREA TRAUMEI ȘI A ABUZULUI

Definirea abuzului și a traumei

Abuzul copilului reprezintă maltratarea fizică sau psihică a copilului

într-un mod intenționat, de către părinți sau îngrijitori. Neglijarea copilului este o
lipsă de grijă, de atenție din partea părinților sau altor îngrijitori care conduce la
deteriorări psihologice sau fizice (Stuart-Hamilton, 2007, p.58).
Abuzul copilului este foarte răspândit și poate apare în orice mediu
social, cultural sau etnic. Este periculos deoarece are efecte asupra sănătății
fizice și psihice a copilului, poate duce chiar la deces, de asemenea are impact
asupra dezvoltării și vieții persoanei pe termen lung.

Abuzul asupra copilului poate fi un eveniment izolat, dar de obicei se

repetă de-a lungul timpului.

Abuzul poate fi fizic, emoțional/psihologic, sau sexual.

Abuzul fizic înseamnă rănirea copilului, de exemplu prin lovire, bătaie,
arsuri, fracturi.
Abuzul sexual presupune implicarea copilului în activități sexuale pe
care copilul nu le poate înțelege și pentru care nu își poate da consimțământul,
fiind minor. Exemplu: atingeri nepotrivite ale sânilor sau organelor genitale,
expunerea organelor sexuale în fața copilului, sex oral, genital sau anal cu
copilul, exhibiționism, voyeurism, prezentarea unor materiale pornografice,
prostituție, pornografie.
Abuzul emoțional sau psihologic este cea mai comună formă de abuz
asupra copilului; înseamnă umilire, intimidare, desconsiderare, trădarea
încrederii, neglijare, stare de nesiguranță. Abuzul psihologic se referă la
amenințări, jocuri psihologice, șantaj emoțional, izolare, manipulare. Părinții nu
asigură copilului iubire, grijă, un mediu sigur și stabil care să favorizeze
dezvoltarea sănătoasă a copilului. De asemenea orice formă de violența în
familie reprezintă un abuz asupra copilului.

Toate formele de abuz duc la traumatizarea copilului. Alte surse de traumă sunt
dependența de substanțe a părinților (ex. alcoolismul), separarea sau divorțul
părinților, rude bolnave mintal sau cu tentative de suicid, violențe asupra mamei,
rude aflate în închisoare.

Semne că copilul a fost abuzat:

- Tulburări comportamentale sau emoționale
- Dificultăți în activitatea de învățare, la școală

13
 - Probleme de dezvoltare pe termen lung
- Comportament sau limbaj agresiv
- Agitație, anxietate, depresie, instabilitate emoțională
- Este nefericit, îi este frică, este retras
- Se poartă prea matur pentru propria vârstă
- Își face greu prieteni
- Insomnie, coșmaruri, incontinență urinară
- Tulburări alimentare (bulimie, anorexie)

Efectele abuzului asupra copilului pe termen lung:

- Depresie
- Anxietate
- Stimă de sine scăzută
- Comportamente violente
- Tulburări alimentare
- Suicid
- Adicții
- Stres post-traumatic
- Disociere
- Automutilare
- Tulburări de personalitate
- Dificultăți sexuale

Trauma este un concept important, mai ales în domeniul stresului

traumatic, însă definirea sa este dificilă, deoarece este un concept folosit ca un
termen general cu diferite sensuri. Totuși este necesară o definire clară pentru a
nu desconsidera existența traumei.
Conceptul de traumă se folosește pentru a denumi
- aspectele obiective ale factorilor de stres,
- percepția individuală subiectivă asupra factorului stresor,
- reacția individuală de stres acut sau cronic la factorul de stres.
Faptul că termenul definește aceste trei ipostaze duce la creșterea lipsei
de precizie a termenului.
În medicină trauma fizică reprezintă un șoc sau o rană permanentă sau
temporară provocată de o boală severă sau de un accident.
La nivel psihologic trauma reprezintă trăirea unor evenimente
catastrofale – război, agresiune sexuală, dezastre naturale. Stresorii traumatici
pot fi de natură fizică, psihică sau pot coexista (Reyes, Elhai, Ford, 2008).

Evenimentele traumatizante sunt abuzul (fizic, psihologic sau sexual),

neglijența, agresiunea colegilor, expunerea la violență în familie sau în societate,
accidente, dezastre, boli sau răniri grave.
Nu toate experiențele traumatice conduc la o trăire traumatică din
perspectivă psihologică sau la o tulburare. După eveniment pot apare semne sau
reacții la situația traumatică fără ca să putem vorbi despre tulburarea de stres
posttraumatic (PTSD). Doar atunci când aceste reacții se mențin pentru o

14
perioadă de timp mai lungă, peste o lună de zile, și au impact asupra vieții de zi
cu zi și a funcționalității copilului, se pune problema unei diagnoze.
Tulburarea de stres posttraumatic se referă la simptomele care apar în
urma un eveniment traumatic cum ar fi un accident de mașină, incendiu, un
dezastru natural, abuz de orice fel, asistarea la violență în familie sau la școală,
război, o pierdere importantă cum ar fi decesul neașteptat al unei rude apropiate.

Simptomele tulburării de stres traumatic sunt conform DSM5:

 Expunerea la situații care amenință viața, răniri, violență sexuală:
- trăirea directă a unor experiențe traumatice,
- asistarea la evenimente traumatice,
- evenimente traumatice trăite de cineva apropiat din familie,
- asistarea la evenimente traumatice trăite de alții (în cazul de exemplu al
polițiștilor care lucrează cu copii abuzați, personalul care lucrează pe
ambulanță etc.);
 Simptome posttraumatice intruzive:
- amintiri recurente involuntare stresante a amintirilor traumatice (la copii
mai mari de 6 ani pot apare jocuri repetitive pe tema traumei);
- vise recurente despre evenimentul traumatic (copiii pot avea coșmaruri
fără un conținut clar legat de traumă); reacții disociative;
- stres intens la contactul cu aspecte care seamănă sau simbolizează cu
situația traumatică;
 Evitarea perseverentă a unor stimuli care sunt asociați cu situația
traumatică:
- evitare sau eforturi de a evita amintiri, gânduri sau emoții stresante în
legătură cu trauma;
- evitare sau eforturi de a evita aspecte exterioare care ar putea aduce
aminte trauma (persoane, activități, cuvinte, obiecte, situații, locuri);
 Alterări cognitive sau de dispoziție:
- incapacitatea de a rememora aspecte importante ale traumei;
- credințe negative despre sine sau despre lume; gânduri distorsionate
despre cauza sau consecințele traumei; stare emoțională negativă
constant (teamă, groază, furie, panică, rușine);
- interes scăzut pentru orie activități;
- sentimentul de detașare sau de înstrăinare față de ceilalți;
 Modificări ale modului de reacție:
- comportament iritabil sau izbucniri de furie;
- neglijență sau comportamente auto-distructive;
- atenție crescută, tresăriri exagerate;
- probleme de concentrare; tulburări ale somnului.
Toate acestea durează mai mult de o lună, nu se datorează unei condiții medicale
sau consumului de substanțe (APA, 2013).

Reziliența este un concept nou în psihologie care se referă la capacitatea

de recuperare internă. Oamenii au capacitatea de a funcționa normal, sănătos din
punct de vedere psihologic și fiziologic, de a avea emoții pozitive chiar și după

15
expunerea la o situație cu potențial traumatizant. Până recent se credea că acest
lucru nu este posibil. În general oamenii reacționează la o situație traumatică prin
disfuncții, recuperare, reziliență sau reacții întârziate.
Reziliența nu este un mod de negare, evitare sau o manifestare a unei
patologii ascunse, de asemenea nu reprezintă o capacitate excepțională de
rezistență, ci este un mod de reacție comun, răspândit. Însă chiar și persoanele
reziliente pot avea anumite simptome și dificultăți (insomnii, ruminare, amintirea
situației traumatice), însă acestea sunt de intensitate scăzută. Reziliența se
bazează fie pe o abordare pragmatică a situației fie pe o adaptare flexibilă la
cerințele situației (Reyes, Elhai, Ford, 2008).

Metode de evaluare ale abuzului și traumei

Evaluarea abuzului și traumei este importantă pentru că rezultatele sale

sunt cruciale în stabilirea intervenției terapeutice.
Evaluarea este complexă și urmărește obținerea unor informații din mai
multe surse:
- Interviuri sau chestionare completate de copil;
- Interviuri cu părinții sau familia despre modul de funcționare a copilului;
- Rapoarte ale altor persoane implicate în creșterea copilului (rude,
educatori, specialiști din cadrul Protecției copilului) (Reyes, Elhai, Ford,
2008).

Evaluarea psihologică a copilului este necesară atunci când există

suspiciuni că a fost abuzat și se realizează de către psihologul clinician sau de
specialiști din domeniul protecției copilului. Procesul este dificil deoarece există
riscul unor interpretări greșite datorate prejudecăților sau subiectivismului
evaluatorului. De aceea este necesar ca evaluatorul să aibă o pregătire temeinică
și de asemenea, pentru cazurile de abuz sexual, să fie confortabil să discute
aspecte sexuale și familiarizat cu detaliile abuzului sexual la copii.
Un alt aspect delicat și important în evaluare este faptul că copilul sau
aparținători, apropiații copilului pot modifica cu sau fără intenție informațiile
oferite.
Informațiile false apar în cazuri de conflicte în familie, în cazul existenței
unor tulburări psihice fie ale copilului fie ale membrilor familiei sau din cauza
sugestibilității copilului. Există de asemenea cazuri în care copii sau persoane
din familie urmăresc anumite avantaje sau vor să se răzbune. Uneori informațiile
distorsionate apar și neintenționat, din cauza amintirilor neclare, neconforme cu
realitatea, din cauza mecanismelor de apărare, blocajelor sau din cauza
dificultății de a face diferența între realitate și fantezie care apare în cazul
copiilor.
În interviul cu părinții și cu copilul se urmărește obținerea unor informații
despre:
- Dezvoltarea copilului;
- Relațiile și persoanele apropiate copilului, atașamentul primar;

16
 - Implicarea protecției copilului;
- Modul în care se manifestă la școală;
- Istoricul pierderilor suferite, schimbărilor din viața copilului;
- Probleme medicale;
- Existența unor factori de stres.

Teste de evaluare a traumei și abuzului la copii.

Evaluarea traumei și a abuzului se poate face folosind întrebări directe în
cadrul interviului sau folosind teste, chestionare standardizate. Ambele metode
au ca scop obținerea unor informații despre existența unui posibil abuz și pot fi
integrate în cadrul procesului mai amplu de evaluare psihologică.

Întrebările directe aduc o contribuție importantă la obținerea unui

istoric al abuzului sau traumei. Ele pot fi adresate verbal în cadrul interviului sau
adresate în scris. Un aspect important este adaptarea lor în funcție de stadiile de
dezvoltare.
Exemple de întrebări directe despre situații traumatice:
- În familia ta a avut loc un eveniment mai dificil? De exemplu a murit
cineva apropiat, sau o rudă a fost grav bolnavă, spitalizată, sau cineva din
familie a avut probleme legate.
- Ai fost tratat mai dur de către cineva?
- Crezi că cineva s-a purtat nepotrivit?
- Părinții tăi se ceartă sau sunt violenți?

Testul Trauma Symptom Checklist for Children (TSCC) – urmărește

detectarea simptomelor corespunzătoare stresului post-traumatic.
Autorul acestui test este J. Briere (2000), testul fiind distribuit de
Psychological Assessment Resources Incorporation, U.S.A. Testul a fost inițial
publicat în 1996, dar are mai multe variante dezvoltate în decursul anilor
(http://www.johnbriere.com; Veleanovici, 2015).
Obiectivul testului este de a evalua copiii cu vârste între 8 și 16 ani care
au trăit experienţe traumatice, cum ar fi abuzul fizic, abuzul sexual, victimizarea
de către egali (agresiune fizică sau sexuală), pierderi importante, asistarea la
traume suferite de alte persoane, accidente sau dezastre naturale.

TSCC conţine un număr scăzut de întrebări, versiunea completă cuprinzând 54

itemi.
Scalele TSCC:
- Underresponse – scală de validitate, reprezintă negarea aspectelor
raportate de majoritatea subiecților ca fiind peste zero;
- Hyperresponse – scală de validitate, identifică situația în care subiectul
dă răspunsuri în așa fel încât să pară stresat sau disfuncțional;
- Anxietate – indică nivelul la care copilul trăieşte anxietate generalizată,
hiperexcitabilitate, frici, teamă specifică de bărbaţi sau de femei, teamă
de întuneric sau de a fi ucis;
- Depresie – indică sentimentele și gânduri de tristeţe, nefericire, episoade

17
 de plâns, învinovățire sau auto-denigrare;
- Furie – indică nivelul de gânduri, sentimente și comportamente cu
conţinut agresiv, ură, control dificil al furiei, tendinţa de a ţipa la alţii sau
de a-i răni, dorinţa continuă de a se certa sau bate;
- Stres posttraumatic – scala indică simptomele stresului posttraumatic:
gânduri intruzive, amintiri ale situației traumatice, coşmaruri, teamă de
bărbaţi sau de femei sau obiecte implicate în situația traumatică, tendința
de a evita amintiri, gânduri;
- Disociere – indică prezența simptomelor de tip disociativ: senzație de
amorţire emoţională, derealizare, reverie, tulburări de memorie, evitare
disociativă;
- Preocupări sexuale – scala indică nivelul de stres sexual precum și
preocupările sexuale neadecvate vârstei;
- 8 itemi critici – aceștia se referă la tendinţa la auto-agresiune, suicid,
dorinţa de a face rău altora, frica de a fi abuzat sexual, implicarea în
bătăi, teama de bărbaţi sau de femei, teama de a fi ucis.

Întrebările testului sunt prezentate copilului ca o listă de comportamente,

gânduri și sentimente, cerându-i-se să spună cât de des i s-a întâmplat fiecare
lucru din listă (de la 1 la 3, unde 1 înseamnă „niciodată” și 3 înseamnă „aproape
tot timpul”). Aplicarea testului durează 10-20 de minute.
Versiunea alternativă (TSCC – A) are 44 itemi şi nu conţine itemi
referitori la latura sexuală (lipsește scala de Preocupări sexuale) şi conţine şapte
itemi critici. Această versiune se folosește atunci când trebuie evitate întrebările
de natură sexuală (http://www.johnbriere.com, Veleanovici, 2015,
www4.parinc.com).

Child Posttraumatic Stress Reaction Index sau Reaction Index (RI)

este o scală de interviu alcătuită din 20 de itemi care se administrează copiilor
între 6 și 17 ani. Scala evaluează simptomele stresului post-traumatic conform
DSM IV: vinovăție, comportamente regresive, controlul impulsului, somatizări.
Răspunsurile se dau pe o scală de la 1 la 5, unde 1 însemnă „niciodată” și 5
înseamnă „în cea mai mare parte a timpului”. Scorurile obținute variază de la 0
la 80.
Exemplu de item: „Ți-e frică, teamă sau ești supărat atunci când te gândești la
situația…?” (http://www.ptsd.va.gov/).
Childhood Trauma Questionnaire (CTQ) este un chestionar alcătuit
din 28 de întrebări la care se poate răspunde în 10-15 minute pe o scală Likert de
la 1 la 5 unde 1 înseamnă „Niciodată adevărat” și 5 înseamnă „Adevărat de cele
mai multe ori”. Chestionarul a fost construit în 1997 de către David P.
Bernstein și Laura Fink. Obiectivul său este evaluarea severității abuzului
emoțional sau neglijării, abuzului fizic și abuzului sexual. Chestionarul a fost
validat și cercetat din perspectiva calităților psihometrice pe loturi de pacienți
psihiatrici sau dependenți. Este un instrument util în formularea unui plan de
tratament, evaluarea copilului sau realizarea unor cercetări
(http://www.statisticssolutions.com/, Bernstein, 1994).

18
 EVALUAREA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE LA COPIL

Reglarea emoțională la copil

Reglarea emoțională a fost definită ca „procesul folosit pentru a gestiona

și schimba dacă, când și cum, experiențele emoționale și stările psihologice,
precum și modul în care emoțiile sunt exprimate în comportament” (Eisenber,
Hofer, Vaughan apud Eiseberg, Sulik, 2012, p. 77).
Există discuții privind folosirea termenului ca referindu-se atât la
reglarea emoțională internă cât și a celei externe, caz în care părinții ajută copii în
gestionarea emoțiilor. Ambele aspecte sunt necesare și importante pentru modul în
care copiii explorează și experimentează emoțiile și comportamentele care decurg
din aceste emoții. Procesul de reglare emoțională este inerent emoției înseși, de
aceea este dificilă separarea lor. Ca urmare atenția cercetătorilor este centrată pe
procesul de reglare în sine și nu pe intensitatea emoției exprimate sau resimțite.
În psihologia dezvoltării s-a considerat inițial că copii nu au capacitatea
de auto-reglare emoțională. Însă acum există cercetări care dovedesc existența
unor abilități incipiente de auto-reglare emoționale și control voluntar, precum și
existența unui proces de evoluție a acestor abilități chiar și pe parcursul
adolescenței. Părinții ajută nou născuții sa-și regleze emoțiile prin încercările de
alinare stresului, frustrărilor sau fricii prin metode ca distragerea sau liniștirea
copilului. Capacitatea de auto-reglare emoțională și control voluntar se dezvoltă
foarte mult la școlari și preșcolari (Eiseberg, Sulik, 2012).
Reglarea emoțională are la bază modul de centrare a atenției
(concentrarea asupra unui aspect), strategii cognitive (distragerea atenției),
controlul voluntar, controlul inhibitor (capacitatea de a vorbi mai încet atunci când
i se cere), modularea răspunsului comportamental.
Capacitatea de reglare emoțională este asociată cu o bună adaptare la
adolescenți, cu competențele sociale, conștiința, simpatia și comportamentele
prosociale (Eiseberg, Sulik, 2012).
Capacitatea de auto-reglare emoțională se măsoară folosind metode
comportamentale, măsurători fiziologice sau chestionare psihologice.

The Children's Behavior Questionnaire (CBQ) (Chestionarul

comportamentului la copii) este un instrument de evaluare a temperamentului la
copii între 3 și 7 ani care a fost dezvoltat de către Rothbart M.K. și S. Putnam. La
chestionar răspund părinții referindu-se la copilul lor.
Instrumentul a fost cercetat pe loturi atât de copii cât și de adulți, fiind

19
construite mai multe versiuni de lungimi diferite. De asemenea există mai multe
versiuni în limbi diferite deoarece chestionarul se folosește pe scară largă în
cercetare în psihologia dezvoltării. Toate variantele sunt disponibile pe pagina
http://www.bowdoin.edu/.
Testul evaluează 15 dimensiuni ale temperamentului:
- Nivelul de activitate – nivelul global de activitate motorie, incluzând și
gradul de locomoție.
- Furie/Frustrare – nivelul afectului negativ care apare atunci când este
întreruptă o sarcină în desfășurare sau este oprită realizarea unui obiectiv.
- Abordare – nivelul de entuziasm și anticipare pozitivă a unor activități
plăcute care sunt așteptate.
- Concentrarea atenției – capacitatea de a menține atenția concentrată asupra
aspectelor legate de temă.
- Disconfort – cantitatea de afect negativ față calitățile senzoriale ale
stimulările (intensitate, luminozitate, mișcare, sunet, textură).
- Reactivitate și calmare – ritmul recuperării după momentele de stres
ridicat, entuziasm sau excitare globală.
- Teamă – cantitatea de afect negativ, neliniște, îngrijorare, nervozitate care
apare în anticiparea unei dureri, stres sau unei situații amenințătoare.
- Plăcere de intensitate ridicată – nivelul de plăcere sau bucurie care apare în
situații cu stimuli de intensitate, complexitate, noutate și distonanță
ridicate.
- Impulsivitate – rapiditatea răspunsului.
- Control inhibitor – capacitatea de a planifica și reprima răspunsuri
nepotrivite în baza instrucțiunilor sau în situații noi, neclare.
- Plăcere de intensitate scăzută – nivelul de plăcere sau bucurie care apare în
situații cu stimuli de intensitate, complexitate, noutate și distonanță
scăzute.
- Sensibilitatea percepției – capacitatea de a detecta stimuli exteriori cu o
intensitate scăzută.
- Tristețe – nivelul afectului negativ, dispoziției scăzute și energiei în situații
care implică pierdere, suferință, dezamăgire.
- Timiditate – abordarea lentă sau inhibată în situații care presupun noutate
sau neclaritate.
- Zâmbet și râs – nivelul afectului pozitiv ca răspuns la schimbarea
intensității, complexității sau distonanței stimulului
(http://www.bowdoin.edu/).

Varianta inițială a chestionarului are 195 de itemi, însă există și două

variante mai scurte cu 94 respectiv 36 de itemi. Se răspunde pe o scală Likert de la
1 la 7, unde 1 este „extrem de neadevărat pentru copilul tău” și 7 reprezintă
„extrem de adevărat pentru copilul tău”.
Exemple de întrebări:
„Suportă destul de bine durerea”,
„Este dificil să îi atragi atenţia atunci când se concentrează asupra unui
obiect sau asupra unei activităţi”.

20
 Pentru această variantă a chestionarului există o versiune în limba
română tradusă de către Oana Benga în 2014 (Laboratorul de Psihologia
Dezvoltării Catedra de Psihologie, UBB Cluj-Napoca), disponibilă de asemenea
pe pagina http://www.bowdoin.edu/.

Scala de Exprimare a Furiei pentru Copii (Anger Expression Scale

for Children – AESC) (Steele, Legerski, Nelson, & Phipps, 2009). Este un
instrument format din 26 de întrebări, la care se poate răspunde pe o scală cu patru
variante: „aproape niciodată”, „uneori”, „adesea” şi „aproape întotdeauna”. Este
folosit în evaluarea copiilor cu vârste între 7 și 17 ani.
Itemii scalei măsoară furia ca trăsătură, dar şi trăsături ale exprimării
furiei şi controlului:
- Exprimarea Furiei / Furia în exterior – 6 itemi,
- Furia în interior / Ostilitatea – 4 itemi,
- Controlul furiei / Reprimarea – 6 itemi.
Scala este destinată evaluării copiilor cu vârsta între 7 şi 17 ani.
Exemple de itemi:
„Mă simt furios”,
„Îmi vine să țip la cineva”,
„Îmi pierd cumpătul repede” (Steele, Legerski, Nelson, & Phipps, 2009).
Scala a fost tradusă și adaptată în limba română pentru cercetare (Tomșa,
Raluca 2010).

Depresia la copii și metode de diagnostic

DSM IV clasifică toate tipurile de depresie și episoade depresive ca fiind

tulburări afective, ca și tulburările bipolare. Tulburările bipolare se diferențiază de
depresie prin faptul că pe lângă existența unor episoade depresive există și
episoade maniacale (APA, 2000).

Simptomele pentru tulburarea depresivă majoră conform DSM 5 sunt:

- Dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei aproape zilnic. Aceasta
este observată de alții sau este relatată ca tristețe, sentiment de gol, lipsă de
speranță. La copii și adolescenți poate apare o stare iritabilă mai degrabă
decât depresivă.
- Interes scăzut pentru orice fel de activități aproape zilnic.
- Scăderea în greutate fără a ține o dietă, creșterea sau lipsa apetitului.
- Insomnie sau hipersomnie aproape zilnic.
- Agitație psihomotorie.
- Oboseală sau stare de lipsă de energie.
- Sentiment de inutilitate, lipsă de valoare, vinovăție neadecvată aproape
zilnic.
- Capacitatea scăzută de concentrare, nehotărâre.
- Idei suicidare sau tendințe suicidare.

21
Aceste simptome sunt stresante și au efect asupra vieții sociale, profesionale și ale
funcționării generale a persoanei, nu sunt datorate unei condiții medicale sau
consumului anumitor substanțe (APA, 2013).

Tristețea este o emoție naturală ca reacție la o pierdere; vorbim despre depresie în

condițiile în care aceste simptome menționate mai sus apar zilnic, în cea mai mare
parte a zilei, pe o perioadă de mai mult de două săptămâni.

La copii aceste simptome pot apare astfel:

- Copilul este iritabil
- Tolerează greu orice fel de frustrare,
- Nu se mai joacă cu jucăriile preferate,
- Scade în greutate sau nu mai ia în greutate,
- Îi este greu să doarmă mai mult de 6 ore sau doarme mai mult decât de
obicei,
- Nu reacționează emoțional, este apatic,
- Se simte obosit,
- Se simte vinovat.

Evaluarea depresiei se bazează pe explorarea modului de funcționare emoțională

a persoanei. Interviul cu copilul depresiv poate fi dificil, deoarece cei care au o
depresie severă au stări schimbătoare și nu simt să se exprime sau sunt muți.

Children's Depression Inventory (CDI) sau Inventarul de depresie la

copii este un instrument de evaluare a simptomelor depresive la copii și
adolescenți. A fost construit de psihologul american Maria Kovacs în 1979 pe
baza Inventarului pentru depresie Beck.
Este folosit pe larg în evaluarea depresiei la copii și tineri între 7 și 19 ani,
având proprietăți psihometrice bune. Testul cuprinde 27 de întrebări. Se aplică
individual sau în grup. Prin autoevaluare sau heteroevaluare. Evaluarea durează
între 5 și 15 minute, în funcție de varianta folosită.
Există o versiune în limba română comercializată de TestCentral București
și adaptată de Cristian Sîrbu și Daniela Iliescu (http://romania.testcentral.ro/).

Scalele testului sunt:

- Dispoziție Negativă,
- Probleme Interpersonale,
- Ineficiență,
- Anhedonie,
- Stimă de sine scăzută,
- Probleme emoționale,
- Probleme funcționale.

CDI poate fi folosit în școli, clinici ambulatorii, spitale de psihiatrie, centre

rezidențiale de tratament, servicii de protecție a copilului, centre de detenție
juvenilă și cabinete de practică privată. Este util în screening, în cercetare, în

22
selectarea obiectivelor tratamentului și monitorizarea rezultatelor, de asemenea se
poate repeta administrarea în timpul tratamentului pentru a evalua progresul și
semnificația clinică a modificărilor.
Pentru etalonarea versiunii românești a CDI a fost aplicat pe un eșantion
prin autoevaluare pe un număr de 2560 copii și adolescenți, egal departajați în
funcție de gen (50%), cu vârste cuprinse între 7 și 19 ani. Datele de etalonare au
fost colectate de către un număr de 21 de examinatori independenți, pentru ca
distribuția pe cele 8 regiuni geografice să fie una echilibrată.

Alte instrumente pentru evaluarea depresiei la copii:

- Scalele de depresie pentru copil/adolescent Reynolds (RCDS pentru
copii și RADS2 pentru adolescent) pentru vârstele 8-12 ani respectiv 11-20
de ani, conțin 30 de itemi.
- Scala de evaluare a depresiei la copii și adolescenți a lui Weinberg
(WDSCA) se aplică la copii între vârstele 5-21 ani și conține 56 itemi.
Scala poate fi aplicată de către copil sau părinți, învățători. Poate fi folosită
ca o metodă de screening sau pe parcursul tratamentului pentru a evalua
eventuale schimbări.
- Depresia și anxietatea la tineri (DAYS). Există mai multe versiuni.
Versiunea folosită pentru ca copii și adolescenții să răspundă ei înșiși are
22 de itemi și se răspunde pe o scală Likert cu 4 trepte. Versiunea la care
pot răspunde părinții are 28 itemi și se răspunde având ca opțiuni
„adevărat” sau „fals”. Versiunea pentru educatori are 20 de itemi și de
asemenea se răspunde cu „adevărat” sau „fals” (Kreitler, Weyl Ben-Arush,
Myriam & Martin, 2012).
- Scala lipsei de speranță pentru copii construită de Kazdin, French, Unis,
Esveldt și Sherick în 1983. Are ca obiectiv evaluarea gândurilor de
disperare, depresie și ideație suicidară. Este compusă din 17 afirmații la
care se răspunde cu „adevărat” sau „fals”. Se obține un nivel al depresiei și
de asemenea al stimei de sine. Instrumentul se folosește pentru copii de la
7 ani în sus și se consideră că scala poate diferenția între copiii cu tendințe
suicidare și cei fără tendințe suicidare (Pomeroy, 2014).
- Chestionarul emoțiilor și dispoziției, versiunea pentru copii (MFQ) a
fost construit de Adrian Angold și Elizabeth J. Costello în 1987. Este
format din afirmații care se referă la cum s-a simțit sau cum s-a comportat
copilul recent. Există câte o versiune lungă și una scurtă pentru auto-
administrare la copii, pentru aplicarea de către părinți cu referire la copil
sau pentru auto-administrare la adulți. Este un instrument care se poate
utiliza liber pentru cercetare sau pacienți și se poate obține de pe pagina de
internet http://devepi.duhs.duke.edu/.
Exemple de afirmații:
„M-am simțit nefericit”,
„Nu m-am bucurat de absolut nimic”,
„Am plâns mult”.
Răspunsurile de dau pe o scală cu trei trepte: 0=nu este adevărat, 1=uneori,
2=adevărat (Angold, Costello, Messer, Pickles, Winder, & Silver, 1995).

23
Anxietatea la copii și metode de diagnostic

În DSM 5 tulburările anxioase sunt reprezentate de: anxietatea de separare,

mutism selectiv, fobie specifică, fobie socială, tulburarea de panică, agorafobie,
tulburarea anxioasă generalizată, anxietatea datorată consumului de medicamente,
anxietatea datorată unei condiții medicale, tulburarea anxioasă nespecifică (APA,
2013).
Conform DSM 5 simptomele anxietății generalizate sunt:
- Anxietate excesivă pe parcursul a mai mult de 6 luni;
- Îngrijorarea este greu de controlat;
- Îngrijorarea sau anxietatea apar împreună cu trei sau multe din următoarele
simptome la adulți, la copii cu doar unul dintre următoarele simptome:
neliniște, obosește repede, dificultăți de concentrare sau de blocaj mintal,
iritabilitate, tensiune musculară, tulburări ale somnului;
- Anxietatea, îngrijorarea sau simptomele fizice afectează funcționarea de zi
cu zi în plan social, profesional sau în alte domenii;
- Tulburarea nu este datorată unei condiții medicale sau consumului de
substanțe.

KID-SCID tradus Interviul Clinic Structurat pentru DSM-IV,

versiunea pentru Copii este un instrument semistructurat a cărui autor este de D.
Hien din S.U.A. Varianta inițială a fost construită pentru adulți și se numește
SCID.
Instrumentul a fost adaptat de către Daniel David în 2007 şi comercializat
în România de RTS Cluj-Napoca.
Scopul testului este de a ajuta în realizarea unui diagnostic psihiatric la
copii conform Manualului de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale.

Scalele testului sunt:

- Tulburările de Comportament Disruptiv,
- Episoadele Afective şi Psihotice,
- Tulburările Afective şi Psihotice,
- Tulburările Anxioase,
- Tulburările în Legătură cu Alcoolul şi Substanţele,
- Tulburările de Adaptare.

Se realizează un interviu general, urmat de modulele de diagnostic

propriu-zise. Nu se cotează răspunsurile la întrebări, ci se cotează itemii
corespunzători criteriilor de diagnostic. Atunci când copilul oferă răspunsuri
simple „da” sau „nu” se cer explicații suplimentare sau exemple concrete.
Psihologul care realizează evaluarea are un rol crucial în diagnoză, bazându-se pe
judecata sa poate considera un criteriu satisfăcut sau nu, indiferent de ceea ce
afirmă copilul.
Există de patru variante de cotare:

24
 - „?” – „informaţie insuficientă”, informaţia nu este potrivită pentru a cota
criteriul 1, 2 sau 3 (cum ar fi situația în care se neagă prezenţa unui
simptom, care este însă sugerat de biletul de trimitere sau de internările
anterioare);
- „1” – „absent sau fals”, simptomul descris de criteriu este foarte clar
absent;
- „2” – „sub nivelul prag”, pragul pentru un criteriu nu este atins, un
simptom chiar dacă este prezent nu este sever;
- „3” – „nivel prag sau adevărat”, pragul pentru criteriu este atins sau
depășit ceea ce este demonstrat de o descriere, exemple concrete, dovezi,
comportamente din timpul interviului.
Ca în toate evaluările copilului se folosesc informații obținute în timpul
interviului cu copilul, în timpul interviului cu părinții precum și informații
obținute din alte surse. (http://rtscluj.ro/, Veleanovici, 2015)

Inventarul de expresie a Anxietăţii ca Stare şi Trăsătură pentru Copii –

STAIC (State-Trait Anxiety Inventory for Children) a fost construit de către
Charles Spielberger în 1973. Instrumentul este format din 40 de itemi. Se adresează
copiilor cu vârsta între 6 și 14 ani și se aplică fără timp limită.
Chestionarul conține două scale a câte 20 de itemi care măsoară două
aspecte diferite ale anxietăţii:
- anxietatea ca stare (S-Anxiety) – evaluează stările trecătoare,
subiective de anxietate conștientizate ca stări de teamă, tensiune,
îngrijorare care variază ca durată și intensitate. Subiecții răspund din
perspectiva modului în care se simt la un moment dat în timp.
- anxietatea ca trăsătură (T-Anxiety) – evaluează diferențele
individuale stabile în privința tendinței către a simți stări anxioase.
Copii care obțin scoruri ridicate la această scală răspund la situații
percepute ca amenințătoare cu mai multă anxietate decât cei care
obțin scoruri mici. Subiecții răspund din perspectiva modului în care
se simt în general.
Construcția inventarului STAIC se bazează pe Inventarul STAI care
măsoară anxietatea la adulți și adolescenți.
Inventarul STAIC se folosește pentru
- Diagnoza clinica;
- Diferențierea anxietății de depresie;
- Evaluarea anxietății clinice la pacienții cu probleme psihiatrice,
psihosomatice sau supuși unor intervenții chirurgicale sau ale
medicinii generale;
- Cercetări in domeniul psihologiei si al sănătății
(http://romania.testcentral.ro/).

Multidimensional Anxiety Scale for Children (MASC) – Scala

Multidimensională de Anxietate pentru Copii este un instrument de evaluare a
anxietăţii la copii şi adolescenţi conform DSM4.
Testul a fost construit de către John March (S.U.A.) și adaptat pentru

25
populaţia românească de Cristian Sîrbu în anul 2009. Este un instrument
comercializat în România de către TestCentral Bucureşti.

Testul cuprinde din 39 de itemi și este format din:

- Simptome Fizice – scală de bază, cu subscalele Tensiune si Simptome
somatice;
- Evitarea Lezării – scală de bază, cu subscalele Perfecționism și
Coping anxios;
- Anxietate Socială – scală de bază cu subscalele Frici de umilire și
Frici de performanță;
- Separare – Panică – scală de bază, măsoară anxietatea totală;
- Indicele Tulburărilor Anxioase – indice major, util în identificarea
subiecţilor care se încadrează în categorii diagnostice şi pot beneficia
de o evaluare clinică mai detaliată;
- Indicele de Inconsistenţă – indice major util în identificarea
răspunsurilor aleatoare.

MASC se folosește la copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 8 şi 19

ani. Răspunsurile se referă la propria experiență și se dau pe o scală Likert în patru
trepte unde 0 – „niciodată adevărat pentru mine”, 1 – „rareori adevărat pentru
mine”, 2 – „uneori adevărat pentru mine” şi 3 – „adesea adevărat pentru mine”.
Poate fi completat în 15 minute iar profilul se poate realiza repede, în 10 minute, de
aceea testul este util în situațiile în care este necesară o evaluare rapidă. Copii sub
10 ani trebuie ajutați de psihologul care face evaluarea
(http://romania.testcentral.ro/).

26
 EVALUAREA ARIILOR DE DEZVOLTARE

Ariile de dezvoltare

Dezvoltarea umană este obiectul de studiu al Psihologiei dezvoltării și se

referă la modificările cantitative și calitative care au loc începând de la naștere
până la senectute. Dezvoltarea are loc pe tot parcursul vieții, însă este mai rapidă,
mai intensă, profundă și vizibilă în prima parte a vieții. De aceea psihologia
dezvoltării s-a orientat mai ales în cercetarea psihologiei copilului și
adolescentului, domeniu în care există numeroase cercetări și teorii.
Psihologia dezvoltării stabilește:
- norme ale dezvoltării, formulând modificările generale
psihocomportamentale. Aceste norme reprezintă ceea ce este caracteristic
ca și comportamente care se regăsesc statistic la nivelul unei populații;
- caracteristicile individuale ca variații care se raportează la norma unei
populații (Dincă, Margareta).
Dezvoltarea se realizează în ritmuri diferite în funcție de diferitele
perioade ale vieții și este condiționată de moștenirea genetică, istoria sau
experiențele de viață prin care trece o persoană și specificul mediului în care are
loc.
Testele de dezvoltare sunt instrumente pentru măsurarea progresului
copilului de la naștere până în adolescență.
Cu toate că există anumite norme de dezvoltare stabilite statistic, fiecare
copil evoluează în propriul său ritm, existând anumite diferențe în raport cu ceea
ce se consideră normal. Evaluările se fac încă de la naștere și urmăresc să
descopere aceste diferențe în raport cu norma și să stabilească dacă sunt normale.
Testarea ariilor de dezvoltare se face de către pediatru în spital, se face în
centre pentru copii, în școli pentru admiterea copiilor, de asemenea se folosește
pentru a diagnostica probleme sociale sau școlare.
Caracteristicile de dezvoltare ale unei vârste sunt cele care apar în mod
normal la acea vârstă și nu se referă doar la abilitățile intelectuale. Coeficientul
de dezvoltare (DQ) este similar coeficientului de inteligență (IQ) și se referă la
dezvoltarea generală a copilului din punct de vedere fizic și mintal, și nu doar la
dezvoltarea pur intelectuală.
Evaluarea dezvoltării folosește observația și testele standardizate și
urmărește mai multe aspecte:
- Dezvoltarea motorie,
- Dezvoltarea cognitivă,
- Dezvoltarea limbajului,
- Dezvoltarea emoțională și socială,
- Dezvoltarea capacității de a fi autonom (copilul se îmbracă singur, merge

27
 la toaletă ș.a.).
Instrumentele de evaluare a dezvoltării la copil sunt scurte și bazate pe joc.

Dezvoltarea se caracterizează prin:

- Schimbări direcționate: evoluția are loc permanent într-un sens ascendent,
de la simplu la complex;
- Schimbări ordonate, sistematice, consistente: dezvoltarea este treptată și
logică, are loc în etape, fiecare etapă se bazează pe transformările din
etapa anterioară;
- Schimbări cumulative: caracteristicile și achizițiile etapei anterioare se
regăsesc în etapa actuală, la acestea adăugându-se noi aspecte specifice
etapei;
- Schimbări cantitative: există modificări concrete, evidente, care pot fi
măsurate (înălțime, greutate, vocabular, creșterea abilităților, dezvoltarea
trăsăturilor de personalitate);
- Schimbări calitative: modificări interioare ale abilităților și trăsăturilor de
personalitate, mai complexe dar mai puțin vizibile, mai greu de evaluat;
- Schimbări durabile: există trăsături care durează în timp, ceea ce face
posibilă realizarea unei predicții asupra comportamentului (Dincă,
Margareta).

Testul DENVER, Denver Developmental Screening Test (DDST) a

fost construit de William K. Frankenburg (S.U.A.) și publicat în 1967 și are ca
obiectiv diagnosticarea posibilelor probleme de dezvoltare la copii mici cum ar fi
dezabilități de învățare, tulburări ale limbajului, tulburări emoționale. Nu este un
test destinat evaluării coeficientului de inteligență. Compară performanța unui
copil cu performanțele altor copii de aceeași vârstă.
Este un test foarte cunoscut, folosit în 54 de țări. Rezultatele obținute în
folosirea lui pe scară largă, în diferite țări au fost folosite pentru îmbunătățirea
testului astfel încât a fost creată versiunea DENVER II.
Revizuirea testului inițial și realizarea versiunii DENVER II a avut ca
obiective:
- Adăugarea unor itemi pentru evaluarea limbajului;
- Revizuirea normelor folosite în 1967 pentru construirea testului;
- Revizuirea unor itemi pentru a-i îmbunătăți spre a fi mai ușor de aplicat
și de interpretat;
- Evaluarea adecvării pentru grupuri specifice definite de etnie, nivelul de
educație al mamei, zona în care locuiește subiectul;
- Creșterea capacității testului de a prezice comportamente viitoare precum
performanța școlară;
- Dezvoltarea unor resurse multimedia pentru formare, a unor teste de
evaluare astfel încât să crească capacitatea de utilizare corectă;
- Restandardizarea și revizuirea modului de interpretare.
Testul este distribuit în România de TestCentral București.
Este destinat pentru a fi utilizat în cazul copiilor cu vârste între 0 și 6 ani.

28
DENVER II este format din 125 de itemi care alcătuiesc patru scale de evaluare:
- Personal - Social: evaluează interacțiunea cu alte persoane si capacitatea
de a avea grija de propriile nevoi (25 itemi);
- Motor Fin - Adaptativ: evaluează coordonarea ochi-mâna, capacitatea de
manipulare a obiectelor mici si rezolvarea de probleme (29 itemi);
- Limbaj: evaluează auzul, înțelegerea și utilizarea limbajului (39 itemi);
- Motor Grosier: evaluează statul jos, mersul, săritul, mișcările care
implică mușchii mari ai corpului (32 itemi).
Testul include în plus cinci itemi care se referă la comportamentul în
timpul testării și sunt completați după administrarea testului. Acești itemi ajută
specialistul în evaluarea subiectivă a performanței și comportamentului general
al copilului, pentru a avea un indicator grosier al felului în care copilul își
utilizează abilitățile.
DENVER II se administrează interactiv. Este nevoie de un spațiu
suficient de mare și confortabil. Se folosesc anumite materiale care în caz de
pierdere trebuie înlocuite cu unele similare pentru a menține fidelitatea testului:
- Pompon cu fir răsucit roșu (cu diametrul de 10 cm);
- Stafide;
- Zornăitoare cu mâner îngust;
- 10 cuburi colorate, din lemn, cu latura de 2,5 cm;
- Sticlă mică, transparentă, cu deschiderea de 1,5 cm;
- Clopot mic;
- Minge de tenis;
- Creion;
- Păpușă mică de plastic cu biberon;
- Ceașcă de plastic cu mâner;
- Hârtie albă (http://romania.testcentral.ro/).

Teste de evaluare a abilităților cognitive

Conceptul de inteligență este un concept important și are o istorie bogată

în lumea occidentală. Mulți oameni celebri au discutat și conceptualizat
inteligența - scriitori, filozofi, teologi încă din perioada antică: Homer în
Odiseea, Platon în dialogul Theaetetus, Aristotel. Modul în care conceptul este
perceput în lumea vestică nu se potrivește întotdeauna cu perspectiva altor
culturii.
Diferențe culturale în definirea și reprezentarea inteligenței:
- în Vest se pune accent pe rapiditatea procesării mentale. Culturile estice,
precum cea chineză, privesc cu suspiciune realizarea rapidă a unei sarcini
și pun accent mai mult pe profunzimea abordării unei probleme;
- rapiditatea în gândire este apreciată în Vest în timp ce în culturile estice o
gândire lentă, contemplativă este considerată un atribut al inteligenței
superioare;
- modul de abordare al rațiunii și rezolvării de probleme. Unele societăți
sunt centrate pe abilitatea de a rezolva probleme în vederea dezvoltării

29
 personale (individualism) în timp ce altele pun accent pe rezolvarea de
probleme care au o contribuție în dezvoltarea societății (colectivism);
- tăcerea este percepută ca un indiciu al inteligenței în unele culturi; în
Occident este un indicator al unei inteligențe scăzute (Sternberg, 2000;
Fletcher, Hattie, 2011).
Există controverse în psihologie privind natura înnăscută sau dobândită a
inteligenței, importanța inteligenței pe parcursul vieții, dacă este o abilitate
generală sau un cluster de mai multe abilități, dacă există sau nu mai multe
forme ale inteligenței.
În limbaj comun când spunem că cineva este inteligent ne referim la
faptul că vorbește frumos, are un discurs bun, știe matematică, se descurcă în
situații dificile sau găsește soluții la probleme de viață sau în situații de criză. În
psihologie conceptul este controversat și are parte de numeroase definiții.
Există două momente importante în definirea inteligenței în psihologie.
În 1921 E.L.Thorndike a cerut experților, colegi din lumea academică să
formuleze o definiție. De asemenea un proces similar s-a desfășurat în 1986 într-
un studiu realizat de Robert Sternberg și Douglas Dettereman. În ambele cazuri
inteligența a fost definită ca un proces mental destinat adaptării la mediu și care
folosește gândirea superioară adică capacitatea de rezolvare de probleme,
capacitatea de a lua decizii în mod eficient (Sternberg, 2000; Fletcher, Hattie,
2011).

Definiții ale inteligenței date în 1921:

- Capacitatea de a da răspunsuri bune care țin cont de adevăr și de fapte
(E.L. Thorndike);
- Capacitatea de gândire abstractă (L.M. Terman);
- Capacitatea senzorială, capacitatea de recunoaștere perceptivă,
rapiditatea, flexibilitatea asocierilor, imaginația, nivelul de atenție,
rapiditatea în a da răspunsuri (F.N. Freeman);
- Capacitatea de a învăța și de a se adapta la mediul înconjurător (S.S.
Colvin);
- Adaptarea potrivită la situații noi (R. Pinter);
- Mecanism biologic care unifică în comportament complexitatea de
stimuli receptată (J. Peterson);
- Capacitatea de cunoaștere precum și ceea ce se cunoaște (B.A.C.
Henmon);
- Capacitatea de a dobândi abilități (H. Woodrow);
- Abilitatea de a învăța și a folosi experiența (W.E. Dearborn);
- Senzație, percepție, asociere, memorie, imaginație, discriminare, judecată
și rațiune (N.E. Haggerty) (Sternberg, 2000).

Grupul de experți care a definit inteligența în 1986 a adăugat capacitatea

de a controla sau gestiona cunoașterea pe care au văzut-o ca având un rol mai
important în definiția inteligenței. De asemenea au ținut cont de contextul în care
este definită inteligența raportându-se și la definițiile culturale.
În urma celor două demersuri de definire a inteligenței aceasta se

30
caracterizează prin gândire abstractă, capacitatea de adaptare, abilitatea de
învăța din experiență și din situații noi (Sternberg, 2000; Fletcher, Hattie, 2011).

Termenul de abilități cognitive implică o abordare mai largă și este lipsit

de presiunea controverselor care încarcă noțiunea de inteligență.

Testul Nonverbal de Inteligență Snijders-Oomen este un test care are

ca obiectiv diagnoza aptitudinilor cognitive la copii cu vârste mici (2-7 ani) și se
poate aplica individual non-verbal. Aplicarea testului durează aproximativ o oră.
Fiind un test aplicabil non-verbal are avantajul că:
- evaluează funcționarea mentală fără a depinde de dezvoltarea limbajului
la copilul testat;
- poate fi utilizat în cazul copiilor cu handicap de limbaj sau vorbire, copii
cu probleme de dezvoltare socială, imigranți;
- este un test care place copiilor, fiind perceput ca un joc.
Instrumentul a fost construit de Peter J. Tellegen (Norvegia) și Jacob A.
Laros (Brazilia). A fost adaptat în România de către Dragoș Iliescu și este
distribuit de TestCentral București. Este considerat varianta non-verbală a
testului celebru Wechsler Intelligence Scale for Children (WISC) .
Testul se poate folosi de psihologi, medici, clinicieni, pediatri, psihiatri
pentru diagnostic, consiliere, asistență sau evaluarea rezultatelor unui program
de tratament.
Testul este alcătuit din 90 de itemi structurați în 6 sub-teste cu o
dificultate progresivă:
- Mozaicuri – test spațial și de performanță,
- Categorii – test de raționament,
- Puzzle-uri – test spațial și de performanță,
- Analogii – test de raționament,
- Situații – test de raționament,
- Pattern-uri – test spațial și de performanță (http://romania.testcentral.ro/).

Scala de Inteligenţă Wechsler pentru Copii (WISC-IV) a apărut în

1949 și a fost construită de către David Wechsler. Există mai multe versiuni,
scala fiind revizuită în 1974 (WISC R) de Wechsler, în 1991 (WISC III) de
Psychological Corporation, și din nou în 2003 (WISC IV).
Scala a fost adaptată în România sub coordonarea conferenţiar univ. Dr.
Anca Dobrean din cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie,
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai din
Cluj Napoca și este distribuită din 2012 de către SC RTS Romanian
Psychological Testing Services SRL. Este un instrument clinic care se aplică
individual, creion – hârtie (dar există și versiuni care se aplică pe calculator) la
copii cu vârste între 6 și 16 ani. Se bazează pe teoriile din domeniul psihologiei
cognitive și are la bază analiza factorială.
Instrumentul este alcătuit din 10 sub-teste obligatorii și cinci teste
suplimentare. Aplicarea durează 60-90 de minute. Rezultatele constau în
coeficientul de inteligență total, patru indici cognitivi (Indicele de înţelegere

31
verbală, Indicele raţionamentului perceptiv, Indicele memoriei de lucru şi
Indicele vitezei de procesare) și scoruri standard pe subscale.
Sub-testele WISC IV:
- Cuburi (Block Design) cu abrevierea Cu – copilul folosește cuburi alb cu
roşu pentru a reconstrui modelul pe care îl vede construit sau ca desen în
Cartea cu itemi, într-un timp limită;
- Similarităţi (Similarities) abreviat Si - se prezintă două cuvinte care
reprezintă obiecte sau concepte comune iar copilul descrie prin ce sunt
similare;
- Memorarea numerelor (Digit Span) abreviat MN - copilul repetă
numerele în ordinea în care i-au fost prezentate cu voce tare, de către
examinator, pentru memorarea lor în ordinea prezentată. Repetă
numerele în ordine inversă celei prezentate de către examinator pentru
memorarea numerelor în ordine inversă;
- Concepte grafice (Picture Concepts) abreviat CGr – la prezentarea a două
sau trei şiruri de imagini copilul alege una din fiecare şir pentru a forma
un grup cu caracteristici comune;
- Codare (Coding) abreviat Co - copilul copiază simboluri care formează
pereche cu forme geometrice simple sau cu numere. Utilizând o cheie,
copilul desenează fiecare simbol în forma corespunzătoare, într-un timp
limită;
- Vocabular (Vocabulary) abreviat Voc - copilul numeşte imaginile
prezentate în Cartea cu itemi, pentru itemii imagistici și oferă definiţii
pentru itemii verbali;
- Secvenţe de litere şi numere (Letter-Number Sequencing) abreviat SLN
- se citeşte o secvenţă de litere şi numere, iar copilul trebuie să spună
ulterior numerele în ordine crescătoare şi literele în ordine alfabetică;
- Matrici (Matrix Reasoning) abreviat M – se arată copilului o matrice
incompletă, iar el trebuie să selecteze partea care lipseşte din 5 opţiuni de
răspuns;
- Înţelegere (Comprehension) abreviat Î – se adresează întrebări copilului
la care el răspunde bazându-se pe modalitatea în care înţelege principiile
generale şi situaţiile sociale;
- Căutare de simboluri (Symbol Search) abreviat CS – se prezintă copilului
un grup de simboluri iar el indică dacă simbolul-ţintă/simbolurile ţintă se
potrivesc sau nu cu cele din grupul de simboluri prezentat, într-un timp
limită;
- Completare de imagini (Picture Completion) abreviat CI – se arată
copilului o imagine, iar el indică sau spune partea importantă care
lipseşte, în timp limită;
- Barare (Cancellation) abreviat B - copilul observă un aranjament
imagistic structurat, apoi aleator, şi marchează imaginile-ţintă într-un
timp limită;
- Informaţii (Information) abreviat Inf – se adresează copilului întrebări
vizând cunoştinţe generale;
- Aritmetică (Arithmetic) abreviat A – se prezintă oral o serie de probleme

32
 pe care copilul trebuie să le rezolve mental într-un timp limită;
- Raţionament verbal (Word Reasoning) abreviat RV – se dau o serie de
indicii pe baza cărora copilul identifică conceptul la care se referă
(rtscluj.ro).

WISC este un instrument utilizat pe larg la nivel internațional pentru evaluarea

abilităților cognitive și este cunoscut și în descoperirea copiilor cu abilități înalte.
Copiii supradotati sunt abordați într-un mod special din perspectivă educațională
atât acasă cât și la școala aspect care este reglementat prin Legea 17/2007 și
Legea 1/2011, secțiunea 14.

Bateria factorială P. M. A. sau Primary Mental Abilities este un

ansamblu de teste dezvoltat de un grup psihologi coordonat de Louis Leon
Thurstone în cadrul Laboratorului de psihometrie al Universității din Chicago în
1941, existând numeroase variante și studii de validare. A fost folosită analiza
factorială prin care s-au determinat diferite aptitudini denumite aptitudini
mentale primare. În România bateria a fost adaptată în anul 1995 la Iași, în
Societatea de psihologie aplicată PSITEST.
Bateria are ca obiectiv evaluarea a cinci abilități cognitive. Se adresează
copiilor cu vârste între 11 și 17 ani, dar se poate folosi în selecția profesională a
adulților cu pregătire medie. Aplicarea se face individual sau colectiv și durează
aproximativ o oră.
Subtestele Bateriei P.M.A. sunt:
- Semnificaţia verbală (V) – aptitudinea de înţelegere a ideilor exprimate
prin cuvinte, importantă în toate activitățile în care informaţia este
obţinută prin lectură sau prin audierea cuvintelor. Evaluarea se face prin
50 itemi de tipul sinonimelor și durează de patru minute;
- Aptitudinea spaţială (S) – aptitudine de reprezentare mentală a obiectelor
în două sau trei dimensiuni sau capacitatea persoanei de a-și imagina cum
apare un obiect sau un desen în urma unei rotiri și de a observa relaţiile
spaţiale ale unui aranjament de obiecte. Subtestul este format din 20 de
itemi care sunt figuri bidimensionale care se rotesc și aplicarea sa
durează cinci minute;
- Raţionament abstract (R) – aptitudine mentală importantă care implică
rezolvarea problemelor logice. Scorurile ridicate la acest subtest arată
capacitatea de analiză a unei situaţii folosind informațiile din experiențele
anterioare, capacitatea de planificare și de finalizare a acțiunii conform
planului. Conține 30 de itemi (șiruri de litere a căror succesiune se
bazează pe o anumită regulă care trebuie descoperită în funcție de
elementele existente și folosită pentru a identifica elementul care
completează șirul) și aplicarea durează șase minute;
- Aptitudinea numerică (N) – aptitudinea de a utiliza cifre, de a rezolva
probleme simple. Evaluarea, explicarea și evidențierea acestei aptitudini
este facilă fiind caracterizată prin rapiditate și exactitate în folosirea
cifrelor. Subtestul este format din 60 de itemi (adunări care trebuie
verificate din perspectiva corectitudinii) și aplicarea sa durează șase 6

33
 minute;
- Fluiditatea verbală (W) – aptitudinea de a furniza și folosi ușor cuvinte.
În cazul acestei aptitudini accentul este pus pe rapiditate și uşurinţă în
timp ce în Semnificația verbală accentul este pus pe nivelul de înțelegere
a conceptelor verbalizate. Sarcina constă în scrierea a cât mai multor
cuvinte care încep cu litera S, iar timpul de rezolvare a acestui test este de
cinci minute.
Rezultatele obținute la scalele Semnificaţia verbală (V) și Raţionament abstract
(R) sunt estimări valide ale "aptitudinii şcolare". Indicii şcolari împreună cu
Bateria P. M. A. oferă criterii de diferenţiere ale "aptitudinii mintale".
Aptitudinea spaţială (S) este mai mult sau mai puţin predictivă într-o situaţie
şcolară particulară (Minulescu, 2003; Robu, 2008).

Testele Torance de gândire creativă (TTCT - Torrance Tests of

creative Thinking) reprezintă un instrument cunoscut la nivel internațional ce
are ca obiectiv evaluarea creativității. A fost construit de Paul E. Torrance
(1915-2003) cercetător în psihologia educațională, supranumit și „părintele
creativității”. A contribuit la recunoașterea faptului că nu este suficientă doar
evaluarea IQ-ului pentru măsurarea reală a inteligenței, la fundamentarea ideii că
creativitatea poate fi evaluată și perfecționată. El a construit și Future Problem
Solving Program și a colaborat în realizarea Incubation Model of Teaching.
Testul a fost adaptat în România de către o echipă de cercetători - Dragoș
Iliescu, Margareta Dincă și Ioana Panc și este distribuit de către TestCentral
București.
Abilitățile de gândire creativă cuprind abilități mentale generale care au
un rol important în producțiile creative. Obținerea unui scor înalt la aceste teste
arată un grad ridicat de dezvoltare a acestor abilități și posibilitatea crescută ca
subiectul să se comporte creativ.
Gândirea creativă se mai numește și imaginație, gândire divergentă,
productivă sau inventivă.
Se folosește pentru copii peste cinci ani, adolescenți și adulți. Durata de
administrare este de aproximativ o oră.
Testul este format din două subteste:
- Forma figurală – conține trei activități, aplicarea durează 30 minute;
- Forma verbală – conține șase activități, aplicarea durează 40 de minute.

Creativitatea este definită în cadrul acestui test ca modul în care se formulează o

problemă sau o ipoteză, se identifică și se verifică o soluție, și se comunică
rezultatul.
Este evaluată prin cinci indicatori:
- Fluență – capacitatea de a produce un număr mare de idei;
- Flexibilitate – capacitatea de a produce o varietate de idei;
- Elaborare – abilitatea de a dezvolta sau finaliza o idee;
- Originalitate – abilitatea de a produce idei noi, originale, care nu sunt
evidente sau banale și a căror apariție este redusă statistic;
- Rezistență la închiderea prematură a imaginii – capacitatea de a folosi

34
 multe informații.

Dezvoltarea acestui instrument ca avut ca scop:

- crearea unei metode și calitative și cantitative care să permită utilizarea
răspunsurilor proiective,
- realizarea unei scheme riguroase de analiză pentru răspunsurile
proiective,
- utilizarea unui model de scorare cantitativă împreună cu indicații
detaliate și un set de norme care să ducă la scoruri finale raportate standardizat la
un etalon riguros construit.

Este un test ușor de utilizat, putând fi administrat de orice organizație sau

persoană indiferent de calificarea profesională (Kaufman, Baer, 2006;
http://romania.testcentral.ro/).

Teste comunicaționale

Comunicarea reprezintă o transmitere de informații. Este un proces

elaborat de transmitere, recepționare și interpretare a mesajelor, în care există
intenția și conștientizarea procesului. Există discuții din perspectiva aspectelor
care contează în definirea comunicării: trebuie să fie conștientă sau mesajul
trebuie să fie recepționat pentru a putea vorbi despre comunicare?
Limbajul și comunicarea sunt văzute în prezent ca fiind în strânsă
legătură, dar ca două sisteme diferite de funcționare. Comunicarea presupune
atât mesaje verbale cât și mesaje de tip non-verbal.
Evaluarea abilităților de comunicare are la bază cunoașterea funcțiilor,
regulilor și tiparelor de comunicare și a apărut în studiul limbajului și în
psihopatologie, în special în studiul dificultăților de comunicare la copii.
Instrumentele de evaluare a abilităților de comunicare sunt:
- Liste de observare și interviuri. Sunt metode de evaluare calitative care
urmăresc identificarea nivelului de dezvoltare a abilităților de
comunicare;
- Teste standardizate;
- Sarcini (Fernandez-Ballesteros, 2003).
Tulburările de comunicare sunt tulburări mentale conform DSM IV:
- Tulburarea limbajului expresiv;
- Tulburarea limbajului mixt expresiv si receptiv;
- Tulburarea fonologică;
- Balbismul;
- Tulburări de comunicare nespecificate.

În evaluarea de profunzime a limbajului și comunicării la copil se indică

o evaluare a mai multor aspecte:
- Abilitatea de a auzi și istoricul acestei abilități;
- Istoricul dezvoltării limbajului și vorbirii;
- Funcționarea motorie în legătura cu vorbirea;

35
 - Limbajul expresiv și receptiv (semantică, sintaxă, fonologie);
- Dezvoltarea socială;
- Calitatea exprimării vocale (nazalitate, respirație);
- Fluența discursului.
-
Proba de evaluare a progresului în învățarea limbajului -
Derbyshire Language Scheme (DLS). Wendy Knowles a construit acest
instrument în perioada 1973-1977 pentru dezvoltarea și evaluarea limbajului la
copiii cu retard mental.
Evaluarea urmărește trei direcții:
- stadiul vocabularului timpuriu - un singur cuvânt;
- stadiul propoziţiilor simple - 2-4 cuvinte ;
- stadiul propoziţiilor complexe.
În urma aplicării probei se poate evidenția gradul de stăpânire a vocabularului de
bază și abilitatea de manipulare a limbajului.
Copilul este evaluat în timp ce desfășoară o activitate simplă sau indică
un obiect/imagine ca răspuns la cererea unui educator.
Nivelul de dificultate al cerinței este măsurat prin numărarea cuvintelor
pe care copilul trebuie să le înțeleagă pentru a răspunde corect, acestea fiind
denumite în DSL cuvinte care poartă informație (information-carrying words
ICW). O sarcină care are un ICW, reprezintă nivel de înțelegere de un cuvânt,
respectiv dacă conține două ICW reprezintă un nivel de înțelegere de două
cuvinte.
Exemplu. Copilului i se dă instrucțiunea de a muta unul sau mai multe
obiecte într-un anumit loc sau în mai multe: „Pune cubul pe tavă”. Această
instrucțiune conține două cuvinte care poartă informație (ICW) – „cub” și „tavă”
și reprezintă un nivel de două cuvinte. Este testată doar înțelegerea celor două
cuvinte, nu și a prepozițiilor, orice apropiere a celor două obiecte este
considerată un succes (https://www.derbyshire-language-scheme.co.uk).

Lista de control a comunicării la copii – Children’s Communication

Checklist (CCC-2). Este un chestionar alcătuit din 70 de itemi care are ca
obiectiv evaluarea problemelor de comunicare la copii cu vârste între 4 și 16 ani.
Instrumentul a fost construit de către Dorothy Bishop care este autoarea mai
multor instrumente de evaluare a comunicării. CCC-2 a fost dezvoltat de-a
lungul a zece ani și publicat în anul 2003.
Administrarea este individuală și durează între 5 și 15 minute.
Această listă de verificare se poate folosi pentru:
- identificarea copiilor care pot avea probleme de dezvoltare a
limbajului;
- evidențierea concretă a deteriorărilor la copii cu probleme de
comunicare;
- identificarea copiilor pentru care este necesară continuarea
evaluării pentru a verifica existența unor tulburări din spectrul
autismului.
Scalele testului sunt:

36
 - Vorbire,
- Sintaxă,
- Semantică
- Coerență,
- Inițiativă neadecvată,
- Limbaj stereotip,
- Utilizarea în context,
- Comunicarea nonverbală,
- Relații sociale,
- Interese (http://www.pearsonclinical.co.uk/).

Metode de evaluare a dezvoltării motorii

Dezvoltarea motorie se referă la schimbările funcționale sau adaptative

care apar de-a lungul vieții în abilitatea de mișcare, precum și la procesele aflate
în legătură cu aceste schimbări; se vorbește despre dezvoltarea psihomotorie
când se pune accent pe interacțiunea dintre aspectele psihologice și activitatea
motorie.
Modelul dezvoltării motorii a lui Gallahue (Gallahue, apud Fernandez-
Ballesteros, 2003). Autorul a formulat în 1982 un model structurat în patru etape
ale dezvoltării motorii. Acestea sunt:
- Mișcările reflexe – perioada înainte de naștere până la un an. Activitatea
motorie din această perioadă este reflexă, bazată pe instinctele de
supraviețuire, de exemplu suptul. Alte mișcări involuntare sunt reflexele
care țin de postură, copilul se târăște sau face pași.
- Mișcările rudimentare – de la naștere până la doi ani – controlul capului
și gâtului, corpului, capacitatea de a manipula obiecte, mișcări
locomotorii.
- Mișcările fundamentale – doi-șapte ani. Este o perioadă în care se
dezvoltă modelele de mișcare de bază, mai complexe, locomotorii, care
mențin echilibrul și de manipulare: mers, alergat, sărituri, aruncat, a
trage, a împinge, a lovi cu piciorul etc. Acestea sunt o bază pentru
dezvoltarea ulterioară a abilităților pentru sport, jocuri și dans.
- Mișcările sportive.

Burton și Miller au construit un model similar în 1998 care are ca etape:

- Abilități motorii,
- Mișcări timpurii semnificative,
- Abilități fundamentale în mișcare (Burton și Miller apud Fernandez-
Ballesteros, 2003).

Scopul evaluării dezvoltării motorii este diagnoza nivelului de

dezvoltarea în raport cu alți copii din aceiași categorie de vârstă, stabilirea unui
plan de tratament.

37
 Scalele de dezvoltare motorie Peabody (PDMS-2 - Peabody
Developmental Motor Scales - Second Edition) evaluează achiziția mișcărilor
importante timpurii.
Scala PDMS-2 a fost revizuită de către Folio și Farell în anul 2000. Este
folosită pe larg la nivel internațional și se administrează copiilor cu vârste până
în șapte ani. Evaluează mișcările motorii rudimentare (reflexe, echilibru,
locomotorii, manipularea obiectelor) și rafinate (integrarea vizuală-motorie și
capacitatea de a apuca obiecte). Evaluarea durează 45 – 60 minute.
Instrumentul conține 6 sub-teste:
- Reflexe (Re) – 8 itemi. Măsoară abilitatea copilului de a reacționa
automat la stimulii din mediu. Se folosește doar la copii cu vârste între
două săptămâni și 11 luni.
- Staționare (St) – 30 itemi. Măsoară abilitatea copilului de a-și controla și
susține corpul în echilibru:
- Locomoție (Lo) – 89 itemi. Măsoară abilitatea locomotorie: capacitatea
de a merge, târâre, alergat, sărituri în sus și înainte.
- Manipularea obiectelor (Ob) – 24 itemi. Măsoară mișcările implicate în
capacitatea de a apuca obiecte. Se folosește doar la copii de peste 1 an
când aceste mișcări devin vizibile.
- Apucare (Gr) – 26 itemi. Măsoară capacitatea de a-și folosi mâinile, a
apuca, a-și controla degetele pentru a închide sau deschide nasturi.
- Integrare vizuală-motorie (Vi) – 72 itemi. Măsoară capacitatea copilului
de a efectua sarcini care implică coordonarea complexă ochi-mână cum
ar fi apucarea, utilizarea cuburilor, a copia un model.
Evaluarea se face folosind un set de obiecte: un șiret negru, șase mărgele
pătrate, o tablă de lemn, trei cuie de lemn, 12 cuburi, o sticlă cu capac, o tablă cu
spații și formele potrivite, un cordon, o ruletă, bandă adezivă.
Pe baza rezultatelor se obține un Coeficient total al abilităților motorii
(TMQ) care este o aproximare generală a abilităților motorii. De asemenea se
obțin două sub-scoruri: Coeficientul abilităților motorii rudimentare (GMQ) și
Coeficientul abilităților motorii fine (FMQ).
Rezultatele sunt raportate la o clasificare descriptivă a nivelului de
dezvoltare: foarte ridicat, ridicat, deasupra mediei, mediu, sub medie, slab, foarte
slab.
Instrumente similare sunt Scalele Bayley ale dezvoltării copilului mic și
Scalele de dezvoltare Gesell (Fernandez-Ballesteros, 2003;
http://www.academictherapy.com/).

38
 EVALUAREA PERSONALITĂȚII LA COPIL

Personalitatea în diagnoza copilului

La modul general personalitatea reflectă disponibilitățile generale și

caracteristice în totalitatea lor care formează identitatea unei persoane.
Conceptul a început să fie studiat începând cu secolul XX. Personalitatea este un
concept foarte discutat, vast, studiat și definit distinct în diferite abordări. Freud
este autorul primei teorii importante a personalității și anume teoria psihanalitică
sau psihodinamică. Din perspectiva sa personalitatea are la bază dinamica
intrapsihică dintre conștient și inconștient. Teoreticienii trăsăturilor de
personalitate definesc personalitatea ca fiind compusă din o serie de trăsături
reflectate de comportamentul conștient în situații de viață. Personalitatea este
văzută din perspectiva istoriei personale și a modului de gândire de către teoria
social-cognitivă. În psihologie umanistă personalitatea reprezentată de Carl
Rogers și Abraham Maslow este efortul de autoactualizare a propriului potențial.
Din perspectiva psihodiagnozei este pusă în discuție capacitatea de
predicție a testelor de personalitate care de multe ori demonstrează o validitate
de criteriu scăzută. O explicație este aceea că trăsăturile personale nu sunt
stabile. Întregul potențial psihic al unei persoane, atât aptitudinile cât și structura
de personalitate prezintă modificări în timp care scad capacitatea de predicție a
unui instrument de evaluare.
Personalitatea copilului este evaluată permanent de toate persoanele
implicate în creșterea copilului, părinți, bunici, educatori în funcție de așteptările
lor. Dezvoltarea personalității are un rol central în dezvoltarea copilului ca
persoană, în creșterea psihică, mentală, emoțională și în reușitele în toate
domeniile vieții.
Nevoia de evaluare a personalității copilului de către un profesionist
(psiholog, clinician, consilier școlar, asistent social, psihiatru de copii) apare
doar atunci când apar probleme semnificative în comportamentul său.
Există opt cadre teoretice de referință pentru evaluarea tulburărilor
comportamentale:
- Perspectiva neurobiologică,
- Psihanaliza,
- Orientarea umanistică,
- Abordarea cognitivă și de dezvoltare,
- Perspectiva comportamentală,
- Psiho-educația,
- Abordarea interacționistă,
- Modelele ecologice (Knoff, 2003).

Teste de evaluare a personalității

39
 Cele mai cunoscute și folosite teste de evaluare a personalității la copil
sunt testele proiective, de desen (Testul Omulețului, Arborele, Casa, Familia)
sau altele ca Luscher (testul culorilor), Rorschach; testul tematic de apercepție
T.A.T, testul fabulelor Duss, testul Wartegg; Inventarul de personalitate
multifazic MMPI, testul Bender Gestalt, Testul de completare a frazelor, testul
nonverbal de personalitate NPQ; de asemenea teste prin joc sau plasare de
obiecte ca Metoda Erica, Testul sistemului familiei, Testul Mozaic, Cutia cu
nisip (SandPlay).

Testul nonverbal de personalitate – NPQ.

Henry Murray (1893-1988) a dezvoltat o teorie a personalității, publicând
în 1938 cartea Explorations in Personality în care a descris personalitatea ca pe
un sistem de nevoi psihogenetice considerate inconștiente dar cu un efect major
în personalitatea umană. NPQ are la bază teoria sistemică a lui Murray, având ca
obiectiv evaluarea a 16 dintre trăsăturile de personalitate descrise de acesta.
Autorii chestionarului sunt Sampo V. Paunonen, Douglas N. Jackson și
Michael C. Ashton. În România testul a fost adaptat și validat în 2004 și este
distribuit de TestCentral București.
NPQ are la bază teorii și modele clasice în personologie. Abordarea
personalității ca sistem de trăsături a general o multitudine de metode de
evaluare în psihodiagoză, între acestea regăsindu-se și NPQ.
Chestionarul este format din 136 itemi care urmăresc să măsoare
concepte specifice. Scalele testului sunt:
- Reușita (Achievement) – muncește serios pentru a atinge excelența,
disponibilitatea de a renunța la timp liber și distracții pentru a-și atinge
obiectivele;
- Afiliere (Affiliation) – caută relații pozitive, calde, îi place să fie în
compania altora;
- Agresiune (Aggression) – ușor de enervat, disponibilitate de a riposta
verbal și non-verbal către ceilalți atunci când este furios;
- Autonomie (Autonomy) – activități solitare, fără îngrijorare în legătură
cu opinia celorlalți, tendința de a nu se conforma normelor sociale;
- Dominanță (Dominance) – asumarea cu ușurință a rolului de lider,
capacitatea de a impulsiona oamenii, oferă indicații clare și ferme;
- Rezistență (Endurance) – muncește fără oboseală pentru a termina un
proiect, nu abandonează nici fizic nici psihic munca începută;
- Exhibiție (Exhibition) – îi place să fie în centrul atenției sau pe scenă,
are umor sau comportamente riscante pentru a atrage atenția;
- Căutarea aventurii (Thrill-Seeking) – îi plac activitățile riscante,
periculoase, atenție scăzută pentru siguranța personală;
- Impulsivitate (Impulsivity) – reacționează rapid la situații fără a se gândi
înainte sau a face planuri, tinde să aibă toleranță scăzută la frustrare;
- Altruism (Nurturance) – disponibilitatea de a sări în ajutor față de cei
bolnavi, infirmi sau cu dezabilități, îi place să ajute copii, animale sau pe oricine
are nevoie;
- Ordine (Order) – preferința pentru un mediu de lucru structurat,

40
organizat, nu îi place confuzia și dezordinea;
- Joaca (Play) – căutarea de activități distractive, plăcute, plăcerea pentru
jocuri, sport, farse, glume;
- Senzorialitate (Sentience) – căutarea activităților care trezesc simțurile:
gustă alimente, miroase flori, muzică, artă;
- Recunoaștere socială (Social Recognition) – încearcă să obțină
aprobarea celorlalți, atrage atenția către propriile realizări și succese;
- Nevoia de ajutorare (Succorance) – căutarea frecventă a celorlalți
pentru ajutor, sfaturi, asigurări, suport emoțional;
- Înțelegere (Understanding) – interesul pentru cunoaștere prin lectură,
observare și experimentare în domeniul artelor sau științei;
- Deviere (Deviance) – acceptarea unor comportamente sociale deviante
ca furtul sau distrugerea proprietății, scorurile ridicate pot indica distorsionarea
intenționată a răspunsurilor, răspunsuri neglijente sau aleatoare; este o scala de
validitate construită pentru identificarea răspunsurilor aleatorii.

NPQ evaluează de asemenea cei cinci meta-factori de personalitate cunoscuți

sub numele de Big Five:
- Extraversie (Extraversion) – preferință pentru activități sociale, petreceri,
conversații, îi place să-și facă prieteni noi, să conducă și să-i distreze pe ceilalți;
- Agreabilitate (Agreeableness) – își asumă rolul de îngrijitor, ajută, susține,
evită confruntarea;
- Conștiinciozitate (Conscientiousness) – menține ordinea, își organizează
lucrurile, are obiective ambițioase și are capacitatea de a se concentra pe termen
lung;
- Nevrotism (Neuroticism) – are nevoie de suport emoțional și ajutor atunci când
a suferit o dezamăgire, suspiciune și teamă față de posibila ostilitate a celorlalți,
frecvent tristețe sau depresie;
- Deschidere față de experiențe (Openness to Experience) – apreciază arta
(muzică, pictură, sculptură), citește mult, interes pentru descoperirile științifice și
pentru a fi în natură.
NPQ este un test non verbal fără să fie un test proiectiv, este un
instrument structurat. Itemii sunt stimuli vizuali, imagini, desene ale unui
personaj central care are un comportament în legătură cu trăsăturile evaluate în
anumite situații. Pentru fiecare imagine subiectul are de ales între mai multe
variante de răspuns pe o scală Likert cu șapte trepte: 1 – extrem de improbabil că
voi avea acest comportament până la 7 – extrem de probabil că voi avea acest tip
de comportament.
Testul se poate aplica individual sau în grup, la copii începând cu vârsta
de 11 ani, adolescenți și adulți (http://romania.testcentral.ro/; Boyle, Matthews,
Saklofske 2008).

Raymond B. Cattell (1905-1998) este cunoscut pentru cercetările

psihometrice extinse în domeniul evaluării structurii de personalitate, dar și în
evaluarea abilităților cognitive, motivației, creativității. Este cunoscut pentru
dezvoltarea modelului de personalitate cu 16 factori pe care s-a bazat construcția

41
testului pentru adulți Chestionarul 16 factori de personalitate (16PF). Pe lângă
acest chestionar Cattell a construit și chestionare pentru copii și adolescenți:
Chestionarul pentru adolescenţi – HSPQ pentru vârste între 12 şi 18 ani,
Chestionarul pentru copii – CPQ, pentru vârste între 8 şi 12 ani şi Chestionarul
pentru preşcolari – ESPQ pentru vârste între 6 şi 8 ani (Minulescu, Mihaela
1996). Aceste chestionare sunt distribuite de IPAT - Institute for Personality and
Ability Testing o companie fondată de Cattell și soția sa Karen (http://ipat.com/).
Chestionarul de personalitate pentru copii CPQ are ca obiectiv
măsurarea a 14 trăsături de personalitate primare și a fost publicat pentru prima
oară în 1959. Factorii au fost identificați prin analiză factorială. Instrumentul este
destinat evaluării și înțelegerii dezvoltării personale, sociale și academice la
preadolescenți. În general este folosit de consilieri școlari sau psihologi clinicieni
pentru consiliere deoarece produce informații utile despre succesul școlar,
potențialul de lider sau existența unei tendințe către a avea probleme
disciplinare.
Chestionarul se folosește în evaluarea copiilor cu vârste între 8 și 12 ani,
fiind necesar un vocabular și o capacitate de a citi specifice vârstei de 8 ani.
Testul poate fi aplicat și oral atunci când subiectul nu poate citi. Aplicarea se
poate face în două etape, fiecare de câte 50 minute. Există forme echivalente
alternative scurte și lungi, care fac posibilă retestarea după mai puțin de două
săptămâni. Testul se aplică individual sau în grup.
Exemple de itemi:
„De obicei ești sigur de tine?”
„Se întâmplă deseori să nu te simți sigur de tine însuți?”.
Există patru forme. Forma A, B, C și D. Fiecare forma a testului are două
părți și 140 de itemi cu câte două variante de răspuns dintre care trebuie aleasă
obligatoriu una.
Factorii evaluați sunt:
- Factor A – Rezervat versus sociabil
- Factor B – Inteligență scăzută versus ridicată
- Factor C – Stabilitate emoțională versus instabilitate
- Factor D – Mulțumit de sine versus impresionabil
- Factor E – Obedient versus asertiv
- Factor F – Seriozitate versus nepăsare
- Factor G – Oportunitate versus conștiinciozitate
- Factor H – Timiditate versus aventură
- Factor I – Duritate versus blândețe
- Factor J – Entuziasm pentru viață versus reflecție
- Factor N – Naivitate versus subtilitate
- Factor O – Adecvare versus nesiguranță, vinovăție
- Factor Q3 – Conflict cu sine, dezorganizat versus controlat
- Factor Q4 – Relaxat versus tensionat

Testul poate fi utilizat în cercetare și cu precauție în clinică sau consiliere.

Factorii sunt bine explicați în manualul testului și măsoară trăsături
importante de personalitate, însă unii dintre factori trebuie încă validați.

42
43