Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română

şi Cultura Poporului Român-ASTRA

Despărţământul ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş

SEBEŞUL ŞI MAREA UNIRE: MEMORII, ACTE ŞI DOCUMENTE

Antologie, studii introductive, note şi indici de Mihai-Octavian Groza,

Iuliu-Marius Morariu, Gabriela-Margareta Nisipeanu, Claudia Fechete

1
2
 SEBEŞUL ŞI MAREA UNIRE:
MEMORII, ACTE ŞI DOCUMENTE

Antologie, studii introductive, note şi indici de Mihai-Octavian Groza,

Iuliu-Marius Morariu, Gabriela-Margareta Nisipeanu, Claudia Fechete

ARGONAUT
Cluj-Napoca, 2018

3
 Seria:
•ISTORIE•DOCUMENTE•MĂRTURII•

Proiect finanţat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş

SEBEȘUL ȘI MAREA UNIRE: Memorii, acte și documente /

coordonatori Mihai-Octavian Groza, Iuliu-Marius Morariu,
Gabriela-Margareta Nisipeanu, Claudia Fechete. – Cluj-Napoca:
Argonaut; 2018. – 374 p. ; 24 cm.

ISBN 978-973-109-833-3 (Argonaut)

I. GROZA, Mihai-Octavian (Editor)

II. MORARIU, Iuliu-Marius (Editor)
III. NISIPEANU, Gabriela-Margareta (Editor)
IV. FECHETE, Claudia (Editor)

008(498.4)

Sursă foto Coperta I: Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

© Despărţământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeş

Despărţământul ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş, strada Crângului, număr 14, Sebeş,
515800, judeţ Alba, România, telefon: 0747-920019; e-mail: grozamihai@ymail.com.

Editura Argonaut, strada Ciucaş, număr 5/15, Cluj-Napoca, 400545, judeţ Cluj,
România, telefon: 0730-015.485, e-mail: edituraargonaut@yahoo.ro.

4
,,Statele sunt plăsmuiri vremelnice create prin forţă de mâna omenească,
în vreme ce naţiunile sunt organisme vii, care se nasc, se dezvoltă şi-şi
împlinesc rostul istoric prin voinţa lor şi graţia lui Dumnezeu”

(Ioan Nistor)

5
6
 CUPRINS

Studii introductive ...................................................................................................... 13

Marele Război în memorialistica românilor din Sebeş .......................................... 13

Reflecţii istorice privind contribuţia oraşului Sebeş la realizarea Marii Uniri .... 27

Notă asupra ediţiei ..................................................................................................... 37

MARELE RĂZBOI ÎN MEMORIALISTICA

ROMÂNILOR DIN SEBEŞ (1914-1918)

Document 1: Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor......................................... 43

Document 2: Ilie Stricatu, Pe cărările destinului. Romanul unei vieţi trăite .............101
Document 3: Sebastian Stanca, Amintirile unui cleric exilat (1916-1917) ...........177
Document 4: Dorin Pavel, Amintiri din anii Primului Război Mondial ...............203
Document 5: Ioan Guţia, Crâmpeie din primele lupte din Sud-Tirol. Rovereto ........221

DOCUMENTELE CONSILIULUI NAŢIONAL

ROMÂN DIN SEBEŞ (1918-1918)

Document 1: Proces verbal încheiat în şedinţa Consiliului Naţional Român

Sebeş, după depunerea jurământului de credinţă în biserica ortodoxă română
faţă de Consiliul Naţional Român Central, în care s-a stabilit organul său de
conducere (24 noiembrie 1918) ..............................................................................227
Document 2: Textul jurământului Consiliului Naţional Roman Sebeş faţă de
Consiliul Naţional Român Central de la Arad (24 noiembrie 1918) .................228
Document 3: Proces verbal, încheiat în adunarea cercului electoral Sebeş, în
cadrul căreia au fost aleşi cinci delegaţi pentru Marea Adunare Naţională de la
Alba-Iulia (24 noiembrie 1918) ..............................................................................229
Document 4: Circulară a preşedintelui Consiliului Naţional Român Sibiu către
Consiliul Naţional Român Sebeş (24 noiembrie 1918) .......................................230
Document 5: Programul Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia din 1
decembrie 1918, tipărit de comitetul local de organizare ...................................231
Document 6: Manifest tipărit de către Consiliul Naţional Român Sebeş,
adresat locuitorilor, prin care se cere păstrarea ordinii publice (26 noiembrie
1918) ...........................................................................................................................233
Document 7: Instrucţiunile Diviziei a II-a Vânători a armatei române, pentru
trupele ce urmau să intre în Transilvania (1 decembrie 1918) ...........................234
Document 8: Adresa băncii populare locale ,,Agricola” către Consiliul
Naţional Român Sebeş prin care îi face cunoscut că îi pune la dispoziţie suma
de 2000 de coroane pentru cheltuieli .....................................................................240
7
Document 9: Adresa Consiliului Naţional Român Sebeş către magistratul
orăşenesc referitoare la plata gardiştilor români (5 decembrie 1918) ...............240
Document 10: Adresa Consiliului Naţional Român Sebeş către magistratul
orăşenesc privind decontarea sumei de 11.000 de coroane către senatorul Ioan
Băilă (5 decembrie 1918) .........................................................................................241
Document 11: Adresa Societăţii Anonime pe acţiuni ,,Industria Lemnului
Bistriţa-Năsăud” din Budapesta către Consiliul Naţional Român Sebeş. Pe
verso răspunsul Consiliului Naţional Român Sebeş (3 decembrie 1918) .........241
Document 12: Raport al Consiliului Naţional Român Sebeş adresat Consiliului
Dirigent, Resortul de Interne (13 decembrie 1918).............................................244
Document 13: Telegrama Consiliului Naţional Român Brad către Consiliul
Naţional Român Sebeş, prin care se solicită un vagon de petrol (13 decembrie
1918) ...........................................................................................................................244
Document 14: Cerere a învăţătorilor români din Sebeş, adresată Consiliului
Naţional Român pentru a li se plăti sumele reţinute din salariu de guvernul
maghiar (14 decembrie 1918) .................................................................................245
Document 15: Cerere a comandantului Gărzii Naţionale Române Sebeş,
adresată Consiliului Naţional Român Sebeş pentru a i se pune la dispoziţie
automobilul oraşului (14 decembrie 1918) ...........................................................246
Document 16: Convocatorul şedinţei Consiliului Naţional Român Sebeş, cu
precizarea problemelor ce se vor lua în discuţie (16 decembrie 1918) .............246
Document 17: Adresa comandantului Gărzii Naţionale Române Sebeş, prin
care Consiliul Naţional Român Sebeş era anunţat de sosirea unui tren cu
militari ai armatei române în gara oraşului (16 decembrie 1918) .......................248
Document 18: Legitimaţie emisă pe numele comandantului Gărzii Naţional
Române Sebeş, Danil Tecău, în vederea efectuării unor călătorii de interes
militar (18 decembrie 1918) ....................................................................................248
Document 19: Ordinul Consiliului Dirigent, Resortul Agricultură şi Comerţ,
adresat Consiliului Naţional Român Sebeş cu privire la însuşirea produselor ce
aparţin statului şi comercializarea petrolului (19 decembrie 1918) ...................249
Document 20: Note luate în şedinţele Consiliului Naţional Român Sebeş cu
privire la sechestrarea lemnelor din pădurile oraşului aparţinând companiei
,,Albert Weis” şi la materialele rezultate din demontarea unor barăci militare
(24-25 decembrie 1918) ...........................................................................................250
Document 21: Ordinul Consiliului Dirigent, Resortul Agricultură şi Comerţ,
adresat Consiliului Naţional Român Sebeş prin care se cer lămuriri în legătură
cu petrolul capturat, preţul de comercializare şi modul de întrebuinţare al
banilor (25 decembrie 1918) ...................................................................................251
Document 22: Adresa Consiliului Naţional Român Sebeş, prin care
magistratul orăşenesc era informat în legătură cu sechestrarea şliperelor şi
lemnelor aparţinând firmei ,,Weisz Albert” (24 decembrie 1918) .....................252

8
Document 23: Adresa Consiliului Naţional Român Sebeş, prin care
magistratul orăşenesc era informat că s-a dispus strângerea materialelor rămase
în depozitele militare locale (26 decembrie 1918)................................................253
Document 24: Adresă a magistratului orăşenesc, către Consiliul Naţional
Român Sebeş, în legătură cu data arendării vămii târgului şi a taxelor de import
(23 decembrie 1918) .................................................................................................253
Document 25: Publicaţie a magistratului orăşenesc adresată Consiliului
Naţional Român Sebeş, cu referire la arendarea pentru un an a dreptului de
încasare a taxelor de import şi a vămii târgului (31 decembrie 1918) ...............254
Document 26: Adresa preşedintelui Consiliului Naţional Român Sebeş, prin
care solicita să fie înlocuit provizoriu sau definitiv din funcţie, invocând motive
de sănătate (31 decembrie 1918) ............................................................................254
Document 27: Ordinul Şefului Resortului Armată şi Siguranţă Publică al Consiliului
Dirigent, Ştefan Cicio-Pop, adresat Gărzii Naţionale Române din Sebeş, cu privire la
cumpărarea şi distribuirea mărfurilor (31 decembrie 1918) ......................................255
Document 28: Cerere adresată Consiliului Naţional Român Sebeş de către
gardistul Nicolae Vintilă, prin care acesta solicita achitarea plăţii de 168 de
coroane (5 ianuarie 1919) ........................................................................................255
Document 29: Adresa Consiliului Popular Maghiar Sebeş către Consiliul
Naţional Român Sebeş, prin care îi recomanda pe Jánosi Pál şi Csiky Ernő
pentru reprezentanţa orăşenească (8 ianuarie 1919) ............................................256
Document 30: Convocator al Consiliului Naţional Român Sebeş, însoţit de
ordinea de zi a şedinţei şi lista membrilor (9 ianuarie 1919) ..............................257
Document 31: Raport al Consiliului Naţional Român Sebeş, adresat
prefectului comitatului Sibiu, prin care acesta era anunţat de demisia primarului
Lionel Blaga (10 ianuarie 1919) ..............................................................................259
Document 32: Adresa comandantului Regimentului 3 Vânători al armatei
române, prin care aduce la cunoştinţa Consiliului Naţional Român Sebeş
ordinul telefonic al comandantului Diviziei II Vânători în legătură cu preluarea
serviciilor de poştă, telegraf şi telefon (14 ianuarie 1919) ...................................260
Document 33: Cerere adresată Consiliului Naţional Român Sebeş, de către
notarul cercual Ioan Bumbea din Strungari, pentru ocupare postului vacant de
comisar poliţienesc (18 ianuarie 1919) ..................................................................261
Document 34: Ordinul prefectului Nicolae Comşa, adresat Consiliului
Naţional Român Sebeş, prin care se solicită menţinerea avocatului Lionel Blaga
pe fotoliul de primar al oraşului (29 ianuarie 1919) .............................................262
Document 35: Invitaţie adresată Consiliului Naţional Român Sebeş şi locuitorilor
oraşului, de către protopopul Sergiu Medean, cu ocazia manifestărilor prilejuite de
celebrarea zilei de 24 ianuarie (22 ianuarie 1919).....................................................263
Document 36: Cerere adresată Consiliului Naţional Român Sebeş de către
Petru Moga pentru achitarea remuneraţiei cuvenite pentru inventarierea
mărfurilor din prăvalia ,,Fritz şi H. Heitz” (29 ianuarie 1919) ...........................263

9
Document 37: Convocatorul şedinţei Consiliului Naţional Român Sebeş, cu
precizarea problemelor ce se vor lua în discuţie (29 ianuarie 1919)..................264
Document 38: Cerere adresată Consiliului Naţional Român Sebeş, de către
gardistul Petru Husu pentru achitarea soldei (1 februarie 1919) .......................265
Document 39: Adresă a conducerii pieţei, către Consiliul Naţional Român
Sebeş, prin care se face cunoscută trecerea acesteia în subordinea armatei
române (6 februarie 1919) .......................................................................................266
Document 40: Concept al procesului verbal încheiat în şedinţa Consiliului
Naţional Român Sebeş (3 februarie 1919) ............................................................267
Document 41: Raportul protopopului Sergiu Medean, adresat Consiliului
Dirigent, prin care informează prefectura judeţului Sibiu despre dizolvarea
Consiliului Naţional Român Sebeş (20 martie 1919) ..........................................267
Document 42: Adresa căpitanului poliţiei oraşului Sebeş, către protopopul
Sergiu Medean, referitoare la ancheta privind preţurile firmei ,,Fritz şi H.
Heitz” (25 martie 1919) ...........................................................................................268
Document 43: Adresa primăriei oraşului Sebeş, către protopopul Sergiu
Medean, pentru predarea unui raport financiar al fostului Consiliu Naţional
Român Sebeş (16 iulie 1919) ...................................................................................269
Document 44: Adeverinţă eliberată de primăria oraşului Sebeş, prin care se
certifică primirea demisiei din partea lui Ioan Băilă, de către protopopul Sergiu
Medean (11 septembrie 1919) ................................................................................269
Document 45: Protocoalele şedinţelor Consiliului Naţional Român din Sebeş
(29 decembrie 1918-13 februarie 1919).................................................................270

ADEZIUNEA LOCUITORILOR ORAŞULUI SEBEŞ LA MAREA

UNIRE (HOTĂRÂRI, CREDENŢIONALE)

Document 1: Hotărâre a obştii românilor din Sebeş, prin care îşi exprimă
voinţa nestrămutată de unire cu România (25 noiembrie 1918) ........................289
Document 2: Credenţionalul delegaţilor cercului electoral Sebeşul-Săsesc la
Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918 (24 noiembrie 1918) .........318
Document 3: Credenţional dat de Institutul de Credit şi Economii ,,Sebeşana”
din Sebeşul-Săsesc pentru Aurel Bojiţă, ca deputat la Marea Adunare Naţională
de la Alba-Iulia (30 noiembrie 1918) .....................................................................319
Document 4: Credenţional dat de Institutul de Credit şi Economii ,,Sebeşana”
din Sebeşul Săsesc pentru Iosif Goia, ca deputat la Marea Adunare Naţională
de la Alba-Iulia (30 noiembrie 1918) .....................................................................319
Document 5: Credenţional dat de Conferinţa Învăţătorilor pentru învăţătorul
Ambrosiu Tătar, ca deputat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia (28
noiembrie 1918) ........................................................................................................320
Document 6: Credenţional dat de Conferinţa Învăţătorilor pentru învăţătorul
Ioan Pavel, ca deputat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia (28
noiembrie 1918) ........................................................................................................320
10
Document 7: Credenţional dat de Societatea ,,Casina Română” lui Dumitru
Ştefan, ca deputat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia (24 noiembrie
2018) ...........................................................................................................................321

Rezumate ...................................................................................................................322

Bibliografie ................................................................................................................333

Indice de nume .........................................................................................................345

11
12
 MARELE RĂZBOI ÎN MEMORIALISTICA
ROMÂNILOR DIN SEBEŞ*

Comemorarea secolului scurs de la izbucnirea Primului Război Mondial a

deschis/redeschis în istoriografia românească un imens şantier de cercetare,
istorici şi cercetători din diferite centre universitare (din păcate, de cele mai
multe ori, neavizaţi)1 aplecându-se asupra studierii acestui eveniment cu impact
major asupra societăţii. De departe, cele mai spectaculoase cercetări sunt cele
dedicate istoriei culturale a conflictului, emoţiilor, trăirilor şi sentimentelor
celor direct implicaţi, reconstituite prin intermediul studierii numeroaselor
însemnări memorialistice, la aceasta contribuind şi editarea/reeditarea în anii
din urmă a unor corpusuri documentare impresionante. 2 Primul Război

* Studiu publicat şi în volumul Mihai-Octavian Groza, Marele Război în memorialistica românilor

din Sebeş, Cluj-Napoca, Editura Argonaut/Editura Mega, 2018, pp. 21-39.
1 De-a lungul ultimilor ani au văzut lumina tiparului o serie de cercetări, semnate de arheologi,

etnologi, filologi, teologi sau istorici care, pe parcursul carierei lor, s-au ocupat de alte perioade
istorice şi care, din păcate, compromit tematicile abordate (a se vedea, selectiv: Războiul din
spatele tranşeelor. Contribuţii documentare referitoare la judeţul Bistriţa Năsăud, ediţie îngrijită şi note de
Adrian Onofreiu, Cornelia Vlaşin, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2017; Mircea Popa
(coordonator), Astra şi Marea Unire, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2017; Mircea
Popa, Avanposturi ale Marii Uniri, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2017). Din păcate,
apropierea momentului 2018 a dat naştere şi unor ,,practici” istoriografice îndoielnice, mai
puţin oneste, vizând recuperarea, într-o formulă anastatică, a principalelor lucrări dedicate atât
Marii Uniri, cât şi procesului care a condus spre realizarea acestui act. Astfel, din iniţiativa
editurii ieşene TipoMoldova, editură acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, au
fost preluate şi publicate lucrări, într-o formulă anastatică (de cele mai multe ori fără acordul
prealabil al autorilor/editorilor). Aşezată sub semnul centenarului, colecţia, intitulată sugestiv şi
comercial ,,România. Marea Unire (1918-2018). 100 de cărţi”, din nefericire este girată de un
nume greu al istoriografiei contemporane, de istoricul Ioan Scurtu, preşedinte al Secţiei de
Ştiinţe Istorice şi Arheologie din cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (a se
vedea: Colecţia ,,România. Marea Unire (1918-2018). 100 de cărţi”, disponibilă la
www.tipomoldova.ro, accesat la data de 3.II.2018, ora 13:18).
2 A se vedea, selectiv: Elie Bufnea, Cruciaţi, tirani şi bandiţi, volum I, În Rusia sovietelor, Baia Mare,

Editura Marist, 2008; Elie Bufnea, Cruciaţi, tirani şi bandiţi, volum II, În Siberia lui Kolceak, Baia
Mare, Editura Marist, 2008; Mihai Dan, Istoria ce am petrecut în crâncenul război, ediţie îngrijită de
Viorel Ciubotă, Ion M. Botoş, Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 2008; Marele Război în
memoria bănăţeană (1914-1919), I, antologie, ediţie, studii şi note de Valeriu Leu, Nicolae Bocşan,
Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012; Marele Război în memoria bănăţeană (1914-1919),
II, Memoriile lui Pavel Jumanca, antologie, ediţie, studii şi note de Valeriu Leu, Nicolae Bocşan,
Mihaela Bedecean, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană/Centrul de Studii Transilvane,
2013; Marele Război în memoria bănăţeană (1914-1919), III, antologie, ediţie, studii şi note de
Valeriu Leu, Nicolae Bocşan, Mihaela Bedecean, Cluj-Napoca, Presa Universitară
Clujeană/Centrul de Studii Transilvane, 2015; Petre Ugliş Delapecica, Jurnal de război din anii
1914-1919, ediţie îngrijită de Ioana Rustoiu, Smaranda Cutean, Marius Cristea, Tudor Roşu,

13
Mondial, perceput de contemporani ca un moment de cotitură, a generat o
,,explozie” a genului memorialistic, textele rezultate prezentând diversele
experienţe ale personajelor implicate în război, 3 constituind, totodată, un
început timid de istoriografie a conflictului.4
Din nefericire, participarea locuitorilor oraşului Sebeş la susţinerea
efortului de război nu este decât parţial cunoscută, informaţiile statistice lipsind
aproape cu desăvârşire. La o populaţie de 8073 de persoane (4323 bărbaţi şi
4181 femei), dintre care români: 4980, saşi: 2345, maghiari: 875, slovaci: 23,
ruteni: 2, croaţi: 7, sârbi: 26, ţigani: 246,5 Sebeşul a trimis pe front între 400 şi
450 de soldaţi,6 încadraţi unităţilor Regimentului Infanterie 23 Sibiu (probabil
în unităţile de cavalerie, întrucât pe raza Sebeşului fiinţa o cazarmă de cavalerie)
şi trimişi pe fronturile de luptă din Galiţia, Serbia, Croaţia şi Italia. Pentru
populaţia rămasă în spatele frontului, anii de conflict au reprezentat ani de
sacrificiu, marcaţi de numeroasele rechiziţii şi împrumuturi de război, de
cenzură şi vexaţiuni.7 Convinşi că au luat parte şi şi-au adus contribuţia la unele
evenimente majore, românii din Sebeş şi-au aşternut pe hârtie şi publicat
propria experienţă, fie sub forma însemnărilor memorialistice, fie sub forma
corespondenţei, documente pe baza cărora, astăzi, poate fi reconstituită
percepţia acestora asupra Marelui Război.
Demersul nostru îşi propune să prezinte, într-o manieră succintă,
rezultatul studierii amănunţite a memorialisticii de război elaborate de românii
din localitatea Sebeş, parte recuperate şi valorificate în cadrul unor programe
implementate în ultimii patru ani. În atenţia noastră au stat însemnările dedicate
Marelui Război aparţinând filosofului Lucian Blaga, căpitanului Ilie Stricatu,
preotului cărturar Sebastian Stanca, inginerului Dorin Pavel şi locotenent-
colonelului Ioan Guţia, elaborate fie în anii conflagraţiei, fie în cei următori.
Parcurgând cu multă atenţie însemnările celor cinci memorialişti români din
Sebeş, având origini sociale diferite şi proveniţi din domenii de activitate
distincte, am putut constata faptul că avem de-a face cu tot atâtea ipostaze ale

Alba-Iulia, Editura Altip, 2015; Dumitru Nistor, ,,Ziuariul meu”, ediţie îngrijită de Liana Vescan,
Ioana Bot, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2017.
3 Nicolae Bocşan, ,,Memorialişti români din Banat despre Marele Război. Motivaţia redactării

scrierilor”, în volumul Primul Război Mondial. Perspectivă istorică şi istoriografică, coordonat de Ioan
Bolovan, Gheorghe Cojocaru, Oana Mihaela Tămaş, Cluj-Napoca, Centrul de Studii
Transilvane/Presa Universitară Clujeană, 2015, p. 43.
4 Valeriu Leu, ,,Memorialistica românească din Banat referitoare la Primul Război Mondial şi la

Unirea din 1918”, în Marele Război în memoria bănăţeană (1914-1919), I, p. 12.

5 Traian Rotariu, Maria Semenic, Mezei Elemer, Recensământul din 1910. Transilvania, Bucureşti,

Editura Staff, 1999, pp. 28-31.

6 Cifră estimată pe baza datelor recensământului din anul 1910, ultimul organizat în cadrul

monarhiei austro-ungare, care dau o populaţie militară de 431 persoane (a se vedea: Ibidem).
7 Despre acest aspect, privit la scara Transilvaniei, a se vedea: Ioana Elena Ignat Kisanovici,

Participare şi mobilizare în Transilvania în Primul Război Mondial. Perspective socio-economice şi

demografice, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2015.

14
memorialistului Marelui Război: studentul în război (Lucian Blaga), elevul în
război (Dorin Pavel), preotul în război (Sebastian Stanca) şi ofiţerul în război
(Ilie Stricatu, Ioan Guţia).
Un prim text memorialistic asupra căruia ne-am oprit, este cel semnat de
Lucian Blaga,8 cuprins între paginile volumului autobiografic Hronicul şi cântecul
vârstelor (mai exact, capitolele 28-43),9 publicat pentru prima dată în anul 1965,
sub îngrijirea criticului literar George Ivaşcu. Considerat de mulţi un simplu
volum autobiografic, destinat elevilor, studenţilor sau exegezelor literare,
hronicul blagian reprezintă un veritabil document istoric, pe baza căruia pot fi
reconstituite experienţele, ideile şi concepţiile autorului.10
Proaspăt absolvent al Liceului ,,Andrei Şaguna” din Braşov, instituţie
ctitorită de marele arhiereu Andrei baron de Şaguna la mijlocul secolului al
XIX-lea, în vara anului 1914 Lucian Blaga a fost marcat de vestea asasinării
arhiducelui Franz Ferdinand, de decretarea mobilizării şi recrutarea fraţilor săi,
Lionel şi Longin (primul trimis pe frontul din Galiţia, al doilea pe frontul din
Bosnia).11 Toate acestea s-au răsfrânt asupra tânărului absolvent de liceu, rămas
stâlpul casei, generând o maturizare precoce, sesizabilă în însemnările sale
memorialistice: ,,[…] În singurătatea de-acasă încercam să mă realcătuiesc şi mă închinai
scrisului. Am umplut, în câteva zile, cu însemnările mele, un caiet întreg. Îmi puneam în
funcţie metoda ,,evadării fără de paşi”, cum o numeam, care de atâtea ori de aici înainte avea
să mă scoată din impasuri […] M-am retras în desişurile mele lăuntrice”.12
Mânat de un puternic instinct de conservare, împotriva propriilor
principii şi convingeri, pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară, Lucian
Blaga s-a îndreptat spre Institutul Teologic din Sibiu. Perioada studenţiei
sibiene, petrecută mai mult în ,,vacanţe”, este cu atenţie reţinută, fiind o perioadă
a ,,lecturii” şi ,,scrisului”, dar şi a obligativităţii susţinerii examenelor, în urma
cărora a aşezat ,,o tablă de azbest izolator” între propria-i persoană şi teologie.13

8 Lucian Blaga (1895-1961): poet, filosof, dramaturg, eseist, doctor în filosofie, diplomat (ataşat
de presă la Varşovia, Praga şi Viena, consilier la Viena şi consilier de presă la Berna, ministru
plenipotenţiar la Lisabona), profesor al Universităţii din Cluj, membru al Academiei Române,
bibliotecar şef al Bibliotecii Academiei Române, editor al revistei ,,Saeculum”, victimă a
regimului comunist (a se vedea: Dorina N. Rusu, Marius Porumb, Stelian Mândruţ, Membrii
Academiei Române din Transilvania (1866-2016). Dicţionar, Bucureşti/Cluj-Napoca, Editura
Academiei Române/Editura Mega, 2016, pp. 61-63).
9 Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, ediţie îngrijită de Dorli Blaga, Bucureşti, Editura

Humanitas, 2012, pp. 153-244.

10 A se vedea: Mihai-Octavian Groza, ,,Lucian Blaga: memorialist al Primului Război Mondial

şi al evenimentelor premergătoare Marii Uniri”, în Tabor, an IX, număr 10, 2015, pp. 72-80;
Mihai-Octavian Groza, Diana-Maria Dăian, ,,Lucian Blaga: Memorialist of the First World War
and of the Events Preceding the Great Union”, în Studium. The Journal of BA, MA and PhD
Students in History, număr X, 2017, pp. 81-94.
11 Ion Bălu, Viaţa lui Lucian Blaga, Bucureşti, Editura Libra, 1995, p. 114.
12 Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, pp. 161-162.
13 Ibidem, p. 176.

15
 Detaliile privind perioada 1916-1918, care coincide cu intrarea Regatului
României în Primul Război Mondial, dar şi cu începutul studiilor vieneze, sunt
mult mai bogate, abundă în detalii legate de situaţia socială şi economică a
monarhiei austro-ungare, de deprecierea monedei şi permanenta criză agro-
alimentară: ,,[…] Spectrul foamei umbla pe coturni înalţi prin capitala împărăţiei. Doar
la aceste restaurante mărginaşe, cu grădini ce se pierdeau în pădure, se mai găseau uneori
materii prime ce nu-şi dezminţeau numele substanţiale. În oraş s-a statornicit de-a binelea
imperiul surogatelor. Dar şi la periferiile cu gospodării aproape rustice lipsa era mare”. 14
Extrem de interesante sunt informaţiile legate de prăbuşirea monarhiei austro-
ungare la sfârşitul anului 1918, de haosul şi deruta provocate de aceasta în
capitala imperiului, de izbucnirea violentă din acea perioadă. În acest context, la
30 octombrie, secondat de colegul şi prietenul său D. D. Roşca, Lucian Blaga
s-a întors la Sebeş, motiv pentru care experienţa apărării Vienei de trupele
române, prin Senatul Militar Român Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor, 15
organism naţional înfiinţat la 31 octombrie 1918, lipseşte (nici măcar nu este
pomenită) din Hronicul şi cântecul vârstelor.
Cele mai spectaculoase informaţii oferite de hronicul blagian sunt legate
de manifestările anarhice consumate în primele zile ale lunii noiembrie 1918, de
constituirea Consiliului Naţional Român din Sebeş şi preluarea conducerii
oraşului de către avocatul Lionel Blaga.16 Alături de fratele său, Lucian Blaga a
participat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia şi a consemnat
entuziasmul românilor adunaţi cu ocazia acestui eveniment, ,,roirea” de trăiri şi
sentimente, în urma acestei experienţe impunând celebra sintagmă ,,Trăiască
România dodoloaţă!”.17
Ultimul eveniment semnificativ reţinut de însemnările lui Lucian Blaga
este cel al intrării trupelor române în Sebeş, conduse de generalul Gheorghe
Dabija, la 1 ianuarie 1919,18 plasat de memorialist ,,într-o seară de decembrie”19 (cel
mai probabil, pe parcursul anilor, amintirile legate de acest episod s-au
estompat, ştiut fiind că Hronicul şi cântecul vârstelor a fost elaborat în anul 1946).
De departe, cel mai însemnat, complex şi complet corpus memorialistic
avut în vedere, este cel semnat de căpitanul Ilie Stricatu,20 publicat în anul 1940

14 Ibidem, pp. 204-205.

15 Despre acest organism, a se vedea: Mihai-Octavian Groza, Senatul Militar Român Central al
Ofiţerilor şi Soldaţilor din Viena (31 octombrie-27 noiembrie 1918), Cluj-Napoca, Editura Argonaut,
2015.
16 Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, pp. 236-238.
17 Ibidem, p. 240.
18 Nicolae Dănilă, Sebeşul şi Marea Unire, Sebeş, 2003, p. 13.
19 Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, p. 241.
20 Ilie Stricatu (1896-1975): învăţător, ofiţer, om politic român, participant la Primul Război

Mondial, decorat cu medalia ,,Ferdinand I”, primar al oraşului Sebeş în intervalul 1927-1930 şi
1932-1938, participant la cel de-al Doilea Război Mondial, victimă a regimului comunist (a se
vedea: Mihai-Octavian Groza, ,,Un memorialist transilvănean mai puţin cunoscut al Primului
Război Mondial: căpitanul Ilie Stricatu”, în Astra Sabesiensis, număr 3, 2017, pp. 143-144).

16
şi recuperat în anii din urmă, în cadrul colecţiei ,,Personalităţi marcante ale
Sebeşului”.21 Având la bază un jurnal de campanie, minuţios întocmit (păstrat
până nu demult, în arhiva familiei), structurat în 24 de capitole, demersul
căpitanului Ilie Stricatu prezintă întregul său parcurs belic, începând cu
momentul înrolării în armata austro-ungară şi până la momentul demobilizării.
Absolvent al Institutului Teologico-Pedagogic din Sibiu, înrolat în armata
austro-ungară la începutul Primului Război Mondial, după cinci luni petrecute
pe frontul din Galiţia şi o scurtă perioadă de recuperare în spitalul din Sibiu,
Ilie Stricatu a dezertat şi a trecut graniţa în Regatul României. Însemnările sale
memorialistice au reţinut planul ,,evadării”, ticluit împreună cu Petru Moga,
originar tot din Sebeş, riscurile unui asemenea plan, punerea acestuia în
aplicare, precum şi primele contacte cu societatea extra-carpatică, cu
reprezentanţii Ligii Culturale şi integrarea ca învăţător la şcoala din Dudeşti-
Cioplea (astăzi, cartier al Bucureştilor).22
În vara anului 1916, odată cu intrarea Regatului României în război şi cu
decretarea mobilizării generale, Ilie Stricatu a răspuns chemării şi s-a înrolat în
armată, cu gradul de sublocotenent (obţinut după parcurgerea cursurilor Şcolii
Militare Pregătitoare pentru Ofiţerii de Rezervă). 23 Încadrat Regimentului 57
Infanterie, parte a renumitului ,,Grup Cerna”, Ilie Stricatu a participat la
operaţiunile armatei române din Transilvania, memoriile sale consemnând
acţiunile de ocupare a poziţiilor austro-ungare, de patrulare, de cercetare şi
interceptare a poziţiilor inamice, de ocupare a oficiilor poştale, a posturilor de
jandarmerie şi a primăriilor, dar şi încetarea operaţiunilor, înfrângerile suferite
de armata română, obligată să se retragă în faţa ofensivelor bulgaro-germane (în
sudul ţării, la Turtucaia) şi germano-austro-ungare (în Transilvania).24
Căzut în captivitate, pentru a nu fi deservit curţii marţiale austro-ungare
ca dezertor, Ilie Stricatu şi-a schimbat identitatea, din ,,Ilie Stricatu” devenind
,,Ilie Popescu”, ajungând într-un lagăr de prizonieri de pe insula Dönholm,25
mai apoi la Ströhen Moor.26 Memoriile sale au reţinut drumul spre lagărul de
prizonieri, tranzitarea lagărelor de la Timişoara şi Sopronyék, condiţiile de
internare şi tratamentul aplicat, precum şi relaţia cu ceilalţi camarazi
prizonieri.27 Pe lângă aceste detalii, însemnările căpitanului Ilie Stricatu aruncă

21 Ilie Stricatu, Pe cărările destinului. Romanul unei vieţi trăite, Sibiu, Tipografia Cavaleriei, 1940
(varianta reeditată: Ilie Stricatu, Pe cărările destinului. Romanul unei vieţi trăite (1914-1918), ediţie,
studiu introductiv, note şi indici de Mihai-Octavian Groza, Gabriela-Margareta Nisipeanu,
Iuliu-Marius Morariu, Cluj-Napoca, Editura Argonaut/Editura Mega, 2017). În demersul
nostru am utilizat varianta reeditată a memoriilor căpitanului Ilie Stricatu.
22 Ilie Stricatu, Pe cărările destinului, pp. 54-78.
23 Ibidem, p. 78, 83.
24 Ibidem, pp. 84-95.
25 Ibidem, p. 102.
26 Ibidem, p. 103.
27 Ibidem, pp. 96-106.

17
fascicule de lumină asupra unui episod mai puţin cunoscut în istoriografia
românească dedicată Primului Război Mondial: misiunea colonelului
,,dezertor” Alexandru Sturdza printre prizonierii români din Germania, în a
cărui intenţie era formarea unui detaşament militar românesc care să lupte
alături de armata germană. Ilie Stricatu ne prezintă atât ideea constituirii unei
astfel de unităţi militare, precum şi eforturile, de cele mai multe ori zadarnice,
depuse de colonelul Sturdza în acest sens.28
Eliberat în urma încheierii păcii de la Bucureşti (7 mai 1918), Ilie Stricatu
a revenit în ţară de unde, dezamăgit şi revoltat de condiţiile impuse României, a
ticluit un nou plan de ,,evadare”, de data aceasta înspre Franţa, abandonat în
contextul prăbuşirii fronturilor în toamna anului 1918.29 Momentul este reţinut
în însemnările sale, întregit de prezentarea datelor referitoare la periplul său
prin Basarabia, unde a fost trimis împreună cu unitatea sa pentru a fortifica
malurile Nistrului. La 1 decembrie 1918, pe când la Alba-Iulia se vota unirea
Transilvaniei cu Regatul României, Ilie Stricatu a primit primul său concediu şi
a revenit la Sebeş pentru a-şi vizita familia.30
Deşi nu a participat efectiv la constituirea Consiliului Naţional Român
din Sebeş în toamna anului 1918 şi nu a participat la Marea Adunare Naţională
de la Alba-Iulia, căpitanul Ilie Stricatu, pe baza informaţiilor primite din partea
rudelor şi cunoscuţilor, a prezentat şi această etapă, oferind detalii extrem de
interesante referitoare la manifestările anarhice de la începutul lunii noiembrie,
la înfiinţarea organismelor naţionale româneşti, la dezarmarea unităţilor
germane aflate în retragere sau la organizarea populaţiei.31 Astfel, căpitanul Ilie
Stricatu a consemnat un capitol complet de istorie trăită, contribuind
semnificativ, prin informaţiile redate, la descifrarea unor episoade de istorie
militară şi politică, de istorie locală şi regională, însemnările sale memorialistice
căpătând şi valenţe istoriografice.
Prezentarea experienţei belice, demnă de un scenariu de film, este
împletită, într-un mod ingenios, cu povestea de dragoste a căpitanului Ilie
Stricatu faţă de vecina sa, Rafila (Firuca) Săliştean, participantă la conflict în
calitate de infirmieră militară. Deşi evenimentele i-au purtat în colţuri diferite
ale ţării şi ambii au pus dragostea de ţară şi neam mai presus de orice, legătura
lor sufletească a dăinuit, sfârşitul războiului reunindu-i în Bucureşti, din acel
moment fiind nedespărţiţi.32
Publicate pentru a schiţa ,,[…] patriotismul viguros, dragostea profundă pentru
ţară şi rege, a generaţiei care a trăit şi s-a jertfit în timpul războiului mondial 1914-

28 Ibidem, pp. 107-109.

29 Ibidem, pp. 110-126.
30 Ibidem, pp. 127-137.
31 Ibidem, pp. 109-112.
32 Mihai-Octavian Groza, ,,Un memorialist transilvănean mai puţin cunoscut al Primului

Război Mondial”, pp. 159-160.

18
1918”, 33 însemnările căpitanului Ilie Stricatu ilustrează şi un vădit caracter
propagandistic, mobilizator. Ieşite de sub tipar în anul 1940, în contextul
prefigurării unei viitoare intrări a României în cel de-al Doilea Război Mondial,
la care, în calitate de rezervist, a participat şi Ilie Stricatu, acestea sunt dedicate
tinerei generaţii, de la care urmau a fi solicitate noi jertfe de sânge: ,,[…] O
public, ca generaţia de acum şi viitoare să nu se teamă de suferinţe, ci în strălucirea credinţei
de atunci să lupte oricând va fi chemată, cu străpungătoare credinţă, ca ţara noastră să se
ridice şi să lucreze, cu tot devotamentul, păstrând încrederea neclintită în biruinţa
dreptăţii”.34 De pe urma experienţei celui de-al Doilea Război Mondial, căpitanul
Ilie Stricatu a lăsat în manuscris o istorie a acestui conflict care, în anii ce vor
urma, va vedea lumina tiparului.
În categoria memorialisticii Marelui Război intră şi însemnările preotului
cărturar Sebastian Stanca 35 referitoare la experienţa ,,graniţei culturale”,
publicate în deschiderea volumului Contribuţia preoţimii române din Ardeal la
războiul pentru întregirea neamului (1916-1919). 36 Pe fondul intrării Regatului
României în război de partea Antantei, al eşuării campaniei armatei române în
Transilvania, autorităţile austro-ungare au instituit o serie de măsuri represive
vizând supravegherea, reţinerea, încarcerarea şi deportarea liderilor politico-
naţionali români, precum şi instituirea unei ,,graniţe culturale” de-a lungul
arcului carpatic prin trecerea şcolilor confesionale româneşti în administraţia
statului austro-ungar. Arestat la 15 august 1916, alături de alţi intelectuali din
Sebeş, preotul Sebastian Stanca a fost deportat în vestul Ungariei, în localitatea
Rust, mai apoi în Şopron, unde a rămas până în primăvara anului 1917.
Momentul ridicării din mijlocul familiei coincide cu începutul
însemnărilor privind experienţa belică a preotului Sebastian Stanca. Cu un
extraordinar talent literar, exersat încă din anii studenţiei, Sebastian Stanca a
descris calmul afişat în momentul arestării (deşi acesta a coincis cu marele
praznic al Adormirii Maicii Domnului), despărţirea de soţie şi copii, drumul

33 Ilie Stricatu, Pe cărările destinului, p. 46.

34 Ibidem.
35 Sebastian Stanca (1878-1947): cleric, istoric, filolog, scriitor, om politic român, doctor în

filologie şi istorie, fondator al gazetei ,,Poporul Român”, al revistei ,,Luceafărul”, al revistei

,,Foaia bisericească”, al revistei ,,Renaşterea”, preot în Vulcan, Sebeş şi Cluj, consilier al
Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, fondator al Muzeului de Antichităţi Religioase din
Cluj, autor al unor volume şi studii ce tratează istoria bisericească a românilor transilvăneni,
volume beletristice sau drame (a se vedea: Mihai-Octavian Groza, ,,Un cleric-cărturar uitat.
Protopop stavrofor Sebastian Stanca”, în Astra Salvensis, an II, număr 4, 2014, pp. 85-93; Mihai-
Octavian Groza, Gabriela-Margareta Nisipeanu, Iuliu-Marius Morariu (coordonatori), Sebastian
Stanca (1878-1947). Un cleric cărturar din Sebeşul de altădată, Cluj-Napoca, Editura Argonaut,
2016).
36 Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului

(1916-1919), ediţie, studiu introductiv, note şi indici de Mihai-Octavian Groza, Mircea-

Gheorghe Abrudan, Deva/Cluj-Napoca, Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei/Editura
Argonaut, 2015, pp. 39-73.

19
spre vestul Ungariei (marcat de dispreţul şi oprobriul celor însărcinaţi cu paza
convoaielor de deţinuţi, dar şi al celor alături de care românii transilvăneni au
convieţuit secole de-a rândul), primele contacte şi viaţa în lagărele de detenţie
de la Rust şi Şopron. Detaliile oferite cu atâta precizie de Sebastian Stanca ne
conduc spre concluzia existenţei unui mic jurnal/carnet de însemnări zilnice,
un refugiu adesea preferat de cei încarceraţi/deportaţi, însemnările acestea
stând la baza textului memorialistic analizat (în susţinerea acestei ipoteze stau
mărturie şi celelalte texte, în principal versificaţii, elaborate de Sebastian Stanca
în perioada detenţiei şi trimise spre publicare ,,Telegrafului Român”). Excursul
realizat de preotul Sebastian Stanca prezintă un capitol mai puţin cunoscut al
Marelui Război, nuanţând sacrificiile unei categorii socio-profesionale şi
vocaţional-culturale, care a exercitat de-a lungul secolelor o influenţă majoră
asupra românilor transilvăneni şi care a ,,[…] ţinut pururea vie flacăra focului
credinţei naţionale în poporul românesc”.37
Radiografierea experienţei ,,graniţei culturale”, realizată de preotul
Sebastian Stanca în însemnările sale memorialistice, a fost completată de
prezentarea rezultatelor anchetei întreprinse de acesta, în calitate de consilier al
Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În încercarea de a surpinde adevărata
dimensiune a încarcerării şi deportării preoţilor români transilvăneni, pe baza
datelor primite din teritoriu, Sebastian Stanca a ajuns la următoarele cifre: 16
preotese şi 252 de preoţi ortodocşi şi greco-catolici au fost internaţi în vestul
Ungariei, 3 preotese şi 111 preoţi au fost încarceraţi în închisorile din Cluj,
Făgăraş, Târgu-Mureş, Odorhei, Timişoara, Seghedin şi Vaţ, 106 preoţi au ales
calea refugiului în Regatul României, 15 preoţi şi-au pierdut viaţa în timpul
anchetelor sau în exil, alţi 28 trecând la cele veşnice ca urmare a tratamentului
brutal aplicat.38 Din păcate incompletă, ancheta realizată de preotul Sebastian
Stanca a fost îmbogăţită cu alte trei anchete, întreprinse de Romulus Cândea,39
Grigore N. Popescu40 şi Mircea Păcurariu,41 care dovedesc faptul că 25% din

37 Ibidem, p. 42.
38 Ibidem, p. 171.
39 Romulus Cândea, ,,Biserica ardeleană în anii 1916-1918”, în Candela. Revistă teologică şi

bisericească, an XXXVII, număr 10-11, 1926, pp. 511-512; referindu-se doar la Mitropolia
Ortodoxă cu sediul la Sibiu, Romulus Cândea a prezentat următorul tablou: din Arhidieceza
Ardealului au fost internaţi 97 preoţi şi 6 elevi seminarişti, arestaţi 45 de preoţi şi pribegi 106
preoţi; din Episcopia Aradului au fost internaţi 17 preoţi, arestaţi la domiciliu 12 preoţi; din
Episcopia Caransebeşului au fost internaţi 13 preoţi şi 3 elevi seminarişti.
40 Grigore N. Popescu, Preoţimea română şi întregirea neamului, volum II, Temniţe şi lagăre, Bucureşti,

Tipografia Vremea, 1940, p. 357; referindu-se la întregul teritoriu al României, Grigore N.

Popescu a prezentat următoarea statistică: 252 preoţi întemniţaţi (199 ortodocşi şi 53 greco-
catolici), 208 preoţi internaţi (166 ortodocşi şi 52 greco-catolici), 96 preoţi refugiaţi (83
ortodocşi şi 13 greco-catolici), 130 preoţi maltrataţi (114 ortodocşi şi 16 greco-catolici), 21
preoţi morţi în temniţe şi în urma tratamentului aplicat (20 ortodocşi şi 1 greco-catolic), 35
preoţi ucişi (31 ortodocşi şi 4 greco-catolici), 67 preoţi ,,naţionalişti” (53 ortodocşi şi 14 greco-
catolici).

20
numărul total al preoţilor români transilvăneni (ortodocşi şi greco-catolici) au
avut de suferit de pe urma măsurilor restrictive adoptate de autorităţile austro-
ungare începând cu toamna anului 1916.
Asemeni hronicului blagian, volumul autobiografic Arhitectura apelor,
aparţinând inginerului Dorin Pavel,42 părintele hidroenergeticii româneşti, este
neglijat de istoricii locali care s-au aplecat şi asupra Primului Război Mondial.
Numărându-se printre cei cincizeci de bursieri ai Consiliului Dirigent, trimişi la
studii în străinătate în primăvara anului 1919,43 Dorin Pavel a consemnat acest
moment, precum şi evenimentele care l-au favorizat, respectiv Marele Război şi
unirea Transilvaniei cu Regatul României.44
Izbucnirea Primului Război Mondial l-a găsit pe Dorin Pavel în postura
de proaspăt absolvent al Gimnaziului Evanghelic din Sebeş, în faţa căruia se
ridica problema continuării studiilor. Din cauza problemelor financiare
întâmpinate, familia a hotărât înscrierea acestuia la Kún Kollégium din Orăştie,
o instituţie de învăţământ cu predare în limba maghiară. Primele pagini ale
însemnărilor dedicate Primului Război Mondial, mai exact cele referitoare la
perioada 1914-1916, sunt rezervate în exclusivitate dificultăţilor întâmpinate de
autor în ceea ce priveşte adaptarea la condiţiile impuse de noua şcoală şi
însuşirea limbii maghiare, relaţiei cu profesorii şi colegii, orarului şi orelor de
curs. 45 Până în acest punct, nimic spectaculos! Surpriza lectorului vine în
momentul în care Dorin Pavel prezintă propria-i experienţă, clandestină, în
cadrul Asociaţiei Elevilor şi Studenţilor Români din Sebeş, rebotezată, în anul
41 Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de Biserica românească din Transilvania în perioada
dualismului (1867-1918), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 1986, pp. 26-27; pe baza anchetelor întreprinse în perioada interbelică şi a datelor
furnizate de arhivele ecleziastice, Mircea Păcurariu a prezentat următoarea statistică: 141 preoţi
închişi în închisoare, 218 preoţi deportaţi în vestul Ungariei, 136 preoţi refugiaţi în Regatul
României, 10 preoţi morţi în închisori sau lagăre, 3 preoţi morţi în refugiu, 9 preoţi ucişi în
toamna anului 1918 şi primăvara anului 1919, 6 preoţi condamnaţi la moarte şi salvaţi de
armata română sau de către cei păstoriţi, 19 preoţi decedaţi la scurt timp după eliberarea din
temniţe sau lagăre, 2 preoţi alienaţi mintal, 17 preotese şi fiice de preoţi încarcerate sau
deportate, 6 elevi seminarişti deportaţi, 7 elevi seminarişti refugiaţi în Regatul României şi un
elev seminarist împuşcat.
42 Dorin Pavel (1900-1979): inginer român, părintele hidroenergeticii româneşti, nepot de soră

al filosofului Lucian Blaga, profesor al Şcolii Aeronautice Române, al Universităţii din

Bucureşti, mai apoi al Politehnicii din Bucureşti, autor al unor volume de specialitate (peste
11.000 de pagini publicate), autor a circa 570 de scheme de hidrocentrale, contributor la
realizarea unor proiecte de valorificare a potenţialului energetic intern, precum: hidrocentralele
de pe Bârzava, Bistriţa, Sadu, Argeş, Lotru, Sebeş, Someş, Olt, Siret, Râul Mare, Drăgan, Porţile
de Fier ale Dunării, uzina hidroelectrică Dobreşti etc., membru al Academiei de Ştiinţe din
România (a se vedea: Ovidiu Ţuţuianu, ,,Impresii şi mărturii despre omul, inginerul şi
profesorul Dorin Pavel”, în Energetica, an LXIV, număr 1, 2016, pp. 2-3; Gheorghe Arghir,
,,Dorin Pavel, coleg cu Albert Einstein”, în Columna, număr 6, 2017, pp. 127-128).
43 Dorin Pavel, Arhitectura apelor, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2015, p. 73.
44 Ibidem, pp. 52-73.
45 Ibidem, pp. 52-60.

21
1916, ,,Societatea Studenţească Vulturul”, în cinstea intrării Regatului României
în război şi campaniei armatei române în Transilvania. 46 Membru activ al
acestei asociaţii, Dorin Pavel, alături de alţi studenţi din Sebeş (precum Silviu
Cărpinişianu, Petre Ursu, Virgil Medean, Valeriu Henegariu, Nicolae Ursu), a
organizat în pădurile din jurul oraşului o serie de şezători, cercuri de lectură,
mici spectacole de teatru, manifestări naţionale inofensive, taxate adesea de
jandarmeria locală.47
Asemeni unchiului său, Lucian Blaga, pentru a evita o viitoare
încorporare în armata austro-ungară, cu ajutorul asesorului consistorial Lazăr
Triteanu, căsătorit cu Veturia Mureşan (viitoare Goga), Dorin Pavel s-a înscris
la cursurile Institutului Teologic din Sibiu. Din această perioadă, însemnările lui
Dorin Pavel reţin programa şcolară, o serie de figuri de dascăli (precum
Nicolae Bălan, viitorul mitropolit al Ardealului, Timotei Popovici sau Romulus
Cândea), momentul susţinerii examenului de bacalaureat, promovarea în anul
doi de studiu, dar şi beneficiile unui oraş precum Sibiul (tramvaiul, teatrul
german, Muzeul Brukenthal).48 Este etapa formării primelor concepţii social-
politice, însemnările tânărului Dorin Pavel oprindu-se asupra crizei alimentare,
dar şi asupra problemei naţionale din monarhia austro-ungară, considerată unul
dintre factorii viitoarei prăbuşiri a acesteia: ,,[…] Austro-Ungaria n-a mai rezistat
degringoladei în care ajunsese la începutul secolului nostru. Lipsa libertăţilor fundamentale
l-a adus în pragul prăbuşirii, iar inegalitatea naţională şi socială a provocat sfârşitul
imperiului”.49
În toamna anului 1918, asemeni multor colegi, Dorin Pavel s-a pus în
slujba gărzilor naţionale române, din Sibiu fiind trimis la Sebeş, în calitate de
şef militar al gării. Această experienţă, curmată pe fondul îmbolnăvirii tânărului
Dorin Pavel de gripă spaniolă, este surprinsă în detaliu în memoriile sale, de la
explicarea necesităţii înfiinţării unităţilor militare româneşti în comitatul
Sibiului, la prezentarea importanţei strategice a gării din Sebeş, tranzitată la acel
moment de trupele germane aflate în retragere şi la rolul jucat de fraţii Blaga în
acele momente.50 Ultimele informaţii referitoare la Marele Război prezentate de
Dorin Pavel sunt cele legate de participarea sa, alături de tatăl său, la Marea
Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, de entuziasmul
acelor zile, precum şi de trecerea generalului francez Henry Berthelot prin
oraşul Sebeş.51
Anii ’90 ai secolului trecut, prin istoricii Valeriu Leu şi Carmen Albert, au
impus în istoriografia românească un nou concept, acela de ,,memorialistică

46 Petru I. Faur, Profesorul Silviu Cărpinişianu, reprezentant al culturii secolului XX în Sebeş, Alba-Iulia,
Editura Altip, 2004, p. 12.
47 Dorin Pavel, Arhitectura apelor, pp. 61-62.
48 Ibidem, pp. 63-68.
49 Ibidem, p. 63.
50 Ibidem, pp. 68-71.
51 Ibidem, pp. 72-73.

22
măruntă”, în încercarea de surprindere a contribuţiei ,,celor mulţi” la Marele
Război şi la realizarea Marii Uniri din 1918,52 concept dezvoltat de regretatul
istoric Nicolae Bocşan în cadrul volumelor evocate. În categoria ,,memorialisticii
mărunte” pot fi incluse, fără doar şi poate, însemnările locotenent-colonelului
Ioan Guţia53 referitoare la bătălia de la Rovereto, consumată pe frontul italian la
14 mai 1917, intitulate sugestiv: ,,Crâmpeie din primele lupte din Sud-Tirol.
Rovereto”.54 Identificate absolut întâmplător, la o simplă sondare a materialelor
încărcate pe platforma ,,Europeana 1914-1918”, însemnările locotenent-
colonelului Ioan Guţia, formate din doar trei file manuscrise, de dimensiuni
mari, prezintă un episod de istorie trăită, un ,,crâmpei” consumat pe frontul
italian, un segment de front în tranşeele căruia au luptat numeroşi soldaţi
români, originari din Transilvania şi Banat. Cu o înclinaţie aparte spre detaliu,
locotenent-colonelul Ioan Guţia a consemnat contextul desfăşurării bătăliei de
la Rovereto, părţile implicate, sistemele de fortificaţii şi armamentul, ocuparea
punctelor fortificate italiene de către trupele austro-ungare, precum şi ,,prada
de război”.55 Interesantă este încercarea sa de detaşare, prezentându-şi propria
experienţă la persoana a III-a, amintind parcă de anticul De Bello Gallico:
,,Atunci, cu sânge rece şi hotărât păşeşte voinicul sublocotenent Ioan Guţia în fruntea
plutonului său, prin o însufleţită încurajare conduce el flăcăii şovăielnici din nou spre asalt şi
azvârle înapoi cu totul pe duşman”.56
Tabloul confruntării consumate pe frontul italian, la 14 mai 1917, este
întregit de corespondenţa locotenent-colonelului Ioan Guţia purtată cu familia,
accesibilă pe aceeaşi platformă digitală. Insuficient exploatată de istoriografia
românească, după cum apreciază istoricul Ioan Bolovan, 57 corespondenţa de
război a reprezentat pentru mulţi soldaţi singura modalitate de a comunica cu

52 Valeriu Leu, Carmen Albert, Banatul în memorialistica ,,măruntă” sau istoria ignorată (1914-1919),
Reşiţa, Muzeul de Istorie al Judeţului Caraş-Severin, 1995; Valeriu Leu, Studii istorice bănăţene,
Reşiţa, Editura Banatica, 1997; Carmen Albert, ,,Scrisori din Marele Război. Corespondenţa
unui soldat de pe frontul din Galiţia”, în Banatica, număr XXIV, 2014, p. 461.
53 Ioan Guţia (1897-1918): militar român, absolvent al Liceului Militar din Marburg, ofiţer al

armatei austro-ungare, participant la Primul Război Mondial, decorat cu medaliile ,,Signum

Laudis” şi ,,Grati Princeps et Patria”, căzut în timpul bătăliei de la Asiago din 15 iunie 1918 (a
se vedea: Mihai-Octavian Groza, ,,Crâmpeie din primele lupte din Sud-Tirol. Însemnările locotenent-
colonelului Ioan Guţia despre bătălia de la Rovereto (14 mai 1917)”, în volumul Istoria ca mod de
viaţă. In honorem profesor Ana Filip, coordonat de Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Mihai-Octavian
Groza, Romana Fetti, Cluj-Napoca/Sibiu, Editura Napoca Star/Editura Asociaţiunii ASTRA,
2018, p. 215).
54 A se vedea: ,,Povestea lui Ioan Guţia”, document 2, 3 şi 4, disponibil online pe site-ul

www.europeana1914-1918.eu, accesat la data de 16.VI.2017, ora 16:45 (în continuare

,,Povestea lui Ioan Guţia”).
55 Ibidem.
56 Ibidem, document 3.
57 Ioan Bolovan, Primul Război Mondial şi realităţile demografice din Transilvania. Familie, moralitate şi

raporturi de gen, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2015, pp. 95-123.

23
membrii familiei şi de a păstra legăturile cu mediul din care au plecat.58 Într-o
primă fază, corespondenţa semnată Ioan Guţia este impregnată de dorul
tânărului de casă, de familie, de grijile cotidiene sau frica de necunoscut,
dovadă scrisoarea din 22 august 1914 în care acesta nota: ,,Iubiţi părinţi! Cu
bucurie şi mulţumire am primit epistola azi de la voi. Telegrama după urlaub să o trimiteţi,
dacă pot veni viu. Dacă mi-aţi trimis acum 10 cor[oane], apoi când cereţi urlaub şi vă
telegrafiez eu după bani, apoi dacă nu veţi putea mai mult trimite-ţi şi numai iară 10
cor[oane], nu 30 cor[oane] cum am scris eu. Apoi, oi face de mă ajung şi mai rău cu 20
cor[oane]. Numai să mă văd odată iară acasă, la noi cu toţi. Telegrama să o trimite-ţi la tot
cazul. Vă mulţumesc de rugare. Vă sărut, fiu Ioan, kadett”. 59 Mai apoi, pe măsura
prelungirii conflictului, corespondenţa Ioan Guţia devine una standardizată, în
care mesajele de tipul ,,[…] Sunt sănătos şi îmi merge bine”, alternează cu cele
dedicate diferitelor trasee urmate de tânărul ofiţer: Budapesta, Viena, Maribor,
Trieste, Rovereto, Trento, Miramar, Duion, Asiago, Belgrad, Novi Sad,
Cernăuţi etc. 60 Păstrate cu sfinţenie de membrii familiei, scurtele însemnări
memorialistice, piesele de corespondenţă, uniforma şi decoraţiile locotenent-
colonelului Ioan Guţia, au fost făcute publice în anii din urmă de către un
urmaş al acestuia, domnul Nicolae Fărcaşiu, în cadrul platformei ,,Europeana
1914-1918”, de unde pot fi accesate şi cercetate cu titlu de gratuitate.
Spre deosebire de tipul de memorialistică evocat mai sus, însemnările
locotenent-colonelului Ioan Guţia sunt fragmentare, tratând doar un singur
episod al Marelui Război, bătălia de la Rovereto, consumată la 14 mai 1917.
Asemeni căpitanului Ilie Stricatu, Ioan Guţia a fost un personaj implicat direct
în conflict, combatant al armatei austro-ungare, preocupat de consemnarea
propriei experienţe. Redactate, probabil, într-un moment de respiro,
însemnările locotenent-colonelului Ioan Guţia trădează reale valenţe literare, cu
o înclinaţie aparte spre detaliu şi precizie, valoarea acestora fiind dată de
elaborarea în perioada conflictului. Cu siguranţă, la vremea potrivită, aceste
însemnări ar fi fost completate de către autor, însă firul vieţii i-a fost curmat în
ultimul an al Marelui Război, la 15 iunie 1918, în timpul bătăliei de la Asiago.
Observăm, aşadar, pe baza celor prezentate mai sus, că cele cinci texte
memorialistice referitoare la Primul Război Mondial, elaborate de românii din
Sebeş, propun tot atâtea perspective asupra conflictului, Marii Uniri şi
urmărilor acesteia, experienţele autorilor îmbinându-se cu descrierea
evenimentelor consumate între anii 1914-1919. Din acest punct de vedere,
textele analizate pot fi încadrate la limita dintre memorialistică şi istoriografie.
Acestea sunt produsele unor personalităţi marcante ale Sebeşului şi nu numai,
care au trecut prin război sau au experimentat consecinţele declanşării acestuia,

58 Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,Primul Război Mondial în memorialistica saşilor din

Transilvania”, în Astra Salvensis, an III, număr 5, 2015, p. 104.
59 ,,Povestea lui Ioan Guţia”, document 43.
60 Ibidem, document 6, 19, 22, 24, 36, 57, 69, 73, 75, 89, 95, 97, 103, 109, 117, 119, 131.

24
elaborate cu ,,intenţionalitate istoriografică”, să restituie o serie de experienţe, trăiri
şi sentimente, să legitimeze o atitudine sau o poziţie dobândită la finalul
Marelui Război, sau să transmită un mesaj generaţiilor viitoare.61 Toate acestea
reflectă personalităţi complexe, preocupate de prezentarea propriilor experienţe
belice sub forma unor texte memorialistice, publicate în volume sau păstrate în
manuscris, ce meritau a fi cunoscute şi din această ipostază, de memorialişti ai
Marelui Război.

61 Nicolae Bocşan, ,,Memorialişti români din Banat despre Marele Război”, pp. 43-44.

25
26
 REFLECŢII ISTORICE PRIVIND CONTRIBUŢIA
ORAŞULUI SEBEŞ LA REALIZAREA MARII UNIRI*

Anul 1918 a reprezentat pentru Europa Centrală şi de Sud-Est anul

marilor căderi, în sensul destrămării imperiilor multinaţionale, dar şi anul
marilor împliniri, pe ruinele acestora născându-se noi formaţiuni şi organisme
politice care au pus bazele statelor naţionale (Cehoslovacia, Regatul Sârbo-
Croato-Sloven, Polonia, Austria, Ungaria, Regatul României). 1 În cazul
românilor transilvăneni şi bănăţeni, organismul care a pregătit realizarea actului
unirii a purtat numele de Consiliul Naţional Român Central, un organism ce a
realizat unitatea principalelor forţe politice româneşti şi care s-a fixat
programatic pe temeiurile juridice ale dreptului de autodeterminare.2
Constituit la sfârşitul lunii octombrie 1918, la Budapesta, pe baze de
paritate (şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român 3 şi şase ai secţiei
române a Partidului Social-Democrat din Ungaria), 4 mutat la Arad, din 2
noiembrie, 5 Consiliul Naţional Român Central a dirijat întreaga acţiune de
organizare a vieţii politice pe teritoriul Transilvaniei, care s-a concretizat prin
crearea, la nivelul comitatelor, oraşelor şi satelor, a consiliilor şi gărzilor
naţionale.6 Pe coordonatele trasate de Consiliul Naţional Român Central, prin
circulara din 3 noiembrie 1918, de organizare a consiliilor naţionale

* Într-o variantă restrânsă, informaţiile prezentate au fost valorificate şi în studiile: Mihai-

Octavian Groza, ,,Sebeşul şi Marea Unire. Aspecte privind activitatea Consiliului Naţional
Român din Sebeş (3 noiembrie 1918-13 februarie 1919)”, în volumul Sebeş-istorie şi tradiţii locale,
coordonat de Ionuţ Costea, Sebeş, Editura Emma Books, 2014, pp. 126-155; Idem,
,,Activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeş şi contribuţia sebeşenilor la Marea Unire
(noiembrie 1918-februarie 1919)”, în volumul Sebeş, timp regăsit. Lucrările Conferinţei ,,100 de ani de
la declanşarea Primului Război Mondial. Contribuţia sebeşenilor la război şi Marea Unire (5 decembrie
2014)”, coordonat de Rodica Groza, Sebeş, Editura Emma Books, 2014, pp. 139-174.
1 Idem, ,,Dimensiunea violentă a revoluţiei transilvănene şi bănăţene de la finele Marelui

Război reflectată în memoria colectivă”, în Astra Sabesiensis, număr 2, 2016, p. 159.

2 Nicolae Bocşan, Ideea de naţiune la românii din Transilvania şi Banat, Cluj-Napoca, Presa

Universitară Clujeană, 1997, p. 232.

3 Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel

Vlad.
4 Tiron Albani, Ion Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Bazil Surdu.
5 Anton Drăgoescu (coordonator), Istoria României. Transilvania, volum II, Cluj-Napoca, Editura

,,George Bariţiu”, 1997, p. 633.

6 Cornelia Gabăr, ,,Aspecte din activitatea Consiliilor Naţionale Române şi a gărzilor naţionale

române din judeţul Arad”, în volumul Marea Unire din 1918, ideal al tuturor românilor (1918-2003),
coordonat de Alexandru Roz, Arad, ,,Vasile Goldiş” University Press, 2004, pp. 148-149.

27
comitatense şi locale,7 se înscrie şi înfiinţarea Consiliului Naţional Român din
Sebeş, organism ce a funcţionat în intervalul noiembrie 1918-februarie 1919.
După o serie de încercări eşuate de creare a unui sfat orăşenesc mixt,8
primarul Georg Acker şi-a depus mandatul şi a cedat administraţia oraşului în
mâinile avocatului Lionel Blaga, un personaj cunoscut ca un om onest, liniştit şi
competent, care putea influenţa atât comunitatea românească, cât şi cea
germană a Sebeşului (fiind căsătorit cu Wilhelmine Dahinten).9
Într-o primă fază, la începutul lunii noiembrie 1918, populaţia
românească din jurul Sebeşului, înarmată, însoţită de o parte a soldaţilor şi
ofiţerilor întorşi de pe front, au pătruns în oraş, devastând casele şi pivniţele cu
vinuri ale comerciantului Rudolf Dahinten, posturile jandarmilor, birourile,
joagărul şi lemnele firmei din Budapesta care exploata pădurile din Munţii
Sebeşului, magazinul de stat cu lemne şi căldările de fiert rachiu aparţinând
primăriei.10 În învălmăşeala creată pe străzile oraşului, în preajma primăriei s-au
tras focuri de armă, secretarul oraşului, avocatul Vasile Aldea (1865-1918),
pierzându-şi viaţa.11
La 3 noiembrie 1918, a luat naştere Consiliul Naţional Român din Sebeş,
organismul care, alături de primarul Lionel Blaga, a preluat administrarea
oraşului. Din primele procese verbale ale şedinţelor Consiliului Naţional
Român din Sebeş aflăm că acesta şi-a stabilit sediul în clădirea primăriei şi că
era format din 26 de membri, după cum urmează: Sergiu Medean (protopop
ortodox), Vasile Oană (preot ortodox), Sebastian Stanca (preot ortodox), Ioan
Simu (protopop greco-catolic), Lionel Blaga (avocat), Ambrosiu Tătar
(învăţător), Ioan Pavel (învăţător), Petru Chirca (învăţător), Ioan Elekeş
(medic), Ioan Băilă (secretar orăşenesc), George Cristian (controlor orăşenesc),
Ştefan Dănilă (avocat), Aurel Bojiţă (casier), Nicolae Chirca (proprietar),
Nicolae Seliştean (proprietar), Ioan Dumitreasă (proprietar), Petru Ioan
Muntean (meseriaş), Petru Ursu (casier), Mihai Conteni (proprietar), Ioan

7 Documentul prevedea ca: ,,[…] În fiecare comitat să se constituie un consiliu naţional român comitatens
afiliat Consiliului Naţional Român Central, prezidenţii şi delegaţii acestor consilii naţionale române
comitatense, dimpreună cu comitetul Partidului Naţional Român vor avea să formeze Marele Consiliu al
naţiunii române din Ungaria şi Transilvania. Fiecare consiliu naţional român comitatens să înfiinţeze de
urgenţă în toate comunele comitatului secţii comunale ale consiliului” (Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor
Naţionale, Fond Consiliul Naţional Român Alba-Iulia, număr inventar 72, dosar 89, f. 1-în
continuare S. J. A. A. N.).
8 Ioan Pleşa, ,,Constituirea şi activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeşul-Săsesc”, în

Dacoromania, număr 5, 2000, p. 17.

9 Mihai-Octavian Groza, ,,Activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeş”, p. 142.
10 Ioan Pleşa, ,,Constituirea şi activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeşul-Săsesc”,

p. 18.
11 Carmen Potard, ,,Vasile Aldea”, în Sebeşul Povestit, număr 5, 2015, p. 4; Ilie Stricatu, Pe cărările

destinului. Romanul unei vieţi trăite (1914-1918), ediţie, studiu introductiv, note şi indici de Mihai-
Octavian Groza, Gabriela-Margareta Nisipeanu, Iuliu-Marius Morariu, Cluj-Napoca, Editura
Argonaut/Editura Mega, 2017, p. 145.

28
Drăghiciu (proprietar), Dumitru Nicolae (proprietar), Petru Ambrosiu
(proprietar), Petru Opincar (morar), Iosif Petraşcu (proprietar), Avram Cutean
(proprietar), Nicolae Breazu (proprietar).12
Conducerea Consiliului Naţional Român din Sebeş a fost, în prima fază,
asigurată de protopopul greco-catolic Ioan Simu, secondat de Ioan Băilă (în
calitate de vicepreşedinte), de Ioan Pavel, George Cristian (în calitate de notari)
şi de Sebastian Stanca, Nicolae Chirca, Ioan Drăghiciu şi Petru Opincar (în
calitate de ,,bărbaţi de încredere”).13
Constituirea Consiliului Naţional Român din Sebeş a fost urmată de
lansarea unui apel semnat de protopopul Ioan Simu, prin intermediul căruia
locuitorii oraşului erau îndemnaţi să se abţină de la acte samavolnice, să
păstreze ordinea şi liniştea publică: ,,[…] în aceste vremuri de mari sbuciumări şi
prefaceri, să avertizeze pe toţi cetăţenii din loc, fără deosebire de neam şi lege, ca: fiecare să
păzească în chipul cel mai exemplar ordinea şi liniştea, fără a se atinge de bunul ori de
persoana cuiva; lucruri înstrăinate până acum de la privaţi, ori din averi comune, ori din ale
societăţilor, conform publicărilor făcute, să se restituie până în 30 l[una] c[urentă]; ştirile
răspândite pe stradă, precum şi celor publicate de unele ziare, crezământ să nu li se dea.
Subsemnatul Sfat este singurul chemat şi îndreptăţit de a emite ştiri vrednice de tot
crezământul”.14
În paralel, a luat naştere şi o gardă naţională română, pusă sub comanda
căpitanului Danil Tecău. Iniţial, aceasta era formată din circa 50 de foşti soldaţi
şi ofiţeri ai fostei armate austro-ungare, în intervalul 11-12 noiembrie efectivele
acesteia ajungând până la 142 de gardişti.15 În sarcina gărzii naţionale a căzut
atât stingerea focarelor de violenţă, menţinerea ordinii şi liniştii publice, cât şi
apărarea principalelor căi de comunicaţie şi transport (în contextul retragerii
rămăşiţelor armatei germane prin Sebeş). 16 După consumarea evenimentelor
din preajma Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, numărul gardiştilor a
scăzut, pentru ca la începutul anului 1919, în contextul introducerii
administraţiei româneşti, aceştia să fie înlocuiţi cu jandarmi.17
După eşuarea tratativelor româno-maghiare, desfăşurate la Arad în
intervalul 13-14 noiembrie 1918, liderii Consiliului Naţional Român Central au
hotărât convocarea unei adunări naţionale pentru ziua de 1 decembrie, în

12 S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Alba-Iulia, număr inventar 72, dosar 1, f. 1.
13 Ibidem.
14 Ibidem, dosar 5, f. 1.
15 Ioan Pleşa, ,,Constituirea şi activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeşul-Săsesc”,

p. 19.
16 Ilie Stricatu, Pe cărările destinului, p. 146.
17 Ioan Pleşa, ,,Constituirea şi activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeşul-Săsesc”,

p. 19.

29
cetatea Alba-Iuliei.18 În ceea ce priveşte pregătirea populaţiei oraşului Sebeş în
vederea participării la Marea Adunare Naţională, în perioada 24-30 noiembrie
s-a desfăşurat alegerea delegaţilor cercului electoral Sebeşul-Săsesc; astfel, au
fost desemnaţi avocatul Lionel Blaga, medicul Ioan Elekeş, preotul Sebastian
Stanca, proprietarul Nicolae Chirca (din Sebeş) şi proprietarul Ioan Henegariu
(din Lancrăm).19 Pe lângă aceştia, din partea diferitelor instituţii şi organizaţii
locale, au mai fost desemnaţi: Aurel Bojiţă, Iosif Goia (din partea Institutului
de Credit şi Economii ,,Sebeşana”),20 Ambrosiu Tătar, Ioan Pavel (din partea
Conferinţei Învăţătorilor) 21 şi Dumitru Ştefan (din partea Societăţii Culturale
,,Casina Română”).22 În total, un grup de 10 delegaţi aleşi, la care s-au adăugat
cei doi protopopi (Sergiu Medean-ortodox şi Ioan Simu-greco-catolic), în
calitate de delegaţi de drept.23
În paralel cu alegerea delegaţilor, comunitatea Sebeşului a redactat un
manifest (de altfel, fiecare localitate din Transilvania şi Banat a elaborat un
astfel de document), intitulat sugestiv ,,Hotărârea noastră”, prin intermediul
căruia populaţia şi-a exprimat voinţa de unire cu Regatul României.
Documentul, care preciza că ,,[…] Voim să fim alăturaţi, împreună cu teritoriile
româneşti din Ardeal, Banat, Ungaria şi Maramureş la Regatul României, sub stăpânirea
Majestăţii Sale, Regelui Ferdinand I”, a fost semnat de 2422 persoane, astfel,
Sebeşul oferind cel mai mare număr de adeziuni în favoarea unirii cu Regatul
României.24
După desemnarea delegaţilor, în Biserica ,,Învierea Domnului”
(supranumită ,,Biserica Mare” sau ,,Biserica Mogaiană”), a fost organizată o
ceremonie solemnă, în cadrul căreia, membrii Consiliului Naţional Român din
Sebeş şi cei nominalizaţi, au depus un nou jurământ de credinţă faţă de
Consiliul Naţional Român Central şi faţă de naţiunea română: ,,[…] jur
Atotputernicului Dumnezeu, cum că întru toate voi fi cu credinţă şi supunere către Înaltul
18 Stelean-Ioan Boia, ,,Marea Unire de la 1918. Locul şi rolul Aradului”, în volumul 95 de ani de
la Marea Unire. Culegere de studii, coordonat de Marius Ioan Grec, Arad, ,,Vasile Goldiş”
University Press, 2013, pp. 33-37.
19 Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români. Documentele Unirii, volum

IX, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989 pp. 61-62; Avram Vintilă, Villa Longa.
Mărturii despre Lancrăm, volum I, Alba-Iulia, Editura Universul Şcolii, 2010, p. 42.
20 Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români. Documentele Unirii, volum

IX, pp. 41-42.

21 Ibidem, pp. 72-73.
22 Ibidem, p. 143.
23 ***, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Bucureşti, Societatea Naţională de Editura şi Arte

Grafice ,,Dacia Traiană”, 1943, pp. 53-54.

24 Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români. Documentele Unirii, volum

IX, pp. 166-180; a se vedea şi: Radu Cărpinişianu (coordonator), Vârstele oraşului Sebeş-750 de ani
de atestare documentară (1245-1995), Sebeş, Editura AlbaPrint, 1995, p. 29; Gheorghe Maniu,
Nicolae Dănilă, Nicolae-Marcel Simina, Sebeşul de altădată, Sebeş, Editura AlbaPrint, 2002, p.
12; Olivia Bunea, Ana Moga, Floarea Micu, Sanflora Schiau, Angela Mărginean, Sebeş. Geografie
şi istorie locală, Sebeş, Editura Unirea, f. a., p. 37.

30
Sfat Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, care astăzi este singura şi suprema
stăpânire a naţiunii române din Transilvania şi Ungaria. Conştient de datorinţele ce ni le
impun vremurile istorice de azi, jur, că voi da ascultare tuturor poruncilor venite de la Înaltul
Sfat Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, îndemnând şi pe alţii ca să le observe şi
împlinească întru toate; şi jur că în toate împrejurările vieţii mele voi fi credincios naţiunii
unitare române. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.25
În dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, plecarea spre Alba-Iulia a fost
precedată de un Te-Deum, oficiat în Piaţa Mare a oraşului de către cei doi
protopopi români. Întreaga delegaţie (după datele noastre a doua ca mărime,
după cea a Săliştei) a pornit spre Alba-Iulia, într-o adevărată procesiune, de la
,,Podul Mare” (din zona locuinţei primarului Lionel Blaga), precedată de carele
şi căruţele împodobite cu pancarde şi steguleţe tricolore, la care s-a adăugat şi
delegaţia românilor din Lancrăm.26 La loc de cinste, în fruntea delegaţiei, s-a
aflat un steag tricolor, brodat cu însemnele specifice evenimentului care, pe
măsura trecerii timpului, a devenit un adevărat simbol local.27
Referitor la desfăşurarea lucrărilor Marii Adunări Naţionale de la Alba-
Iulia, din programul tipărit şi din procesul verbal, ştim că aceasta a debutat prin
participarea la ,,[…] slujbele bisericeşti, împreunată cu chemarea Duhului Sfânt, în cele
două biserici româneşti ale oraşului”, urmată de deschiderea oficială a dezbaterilor,
delegaţii întrunindu-se ,,[…] în număr complet în sala destinată pentru decurgerea
adunării (n. a. sala Casinei Militare din cetate, denumită din acel moment ,,Sala Unirii)”;
a fost propusă şi aprobată conducerea adunării, formată din trei preşedinţi
(venerabilul preşedinte al Partidului Naţional Român, Gheorghe Pop de
Băseşti, episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului şi episcopul Demetriu Radu al
Oradiei Mari), Gheorghe Pop de Băseşti declarând adunarea drept ,,[…]
constituantă şi deschisă”, Vasile Goldiş rostind, după un preambul referitor la
evoluţia istorică a românilor transilvăneni, rezoluţia de unire a ,,[…] acelor
români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.28
În timpul Marii Adunări Naţionale, ,,[…] la Alba-Iulia au făcut de pază
exclusiv unităţile militare organizate de români autohtoni, fie de gărzile naţionale române
din localitate”,29 membrii gărzii naţionale române din Sebeş, alături de alţi soldaţi,
asigurând protecţia adunării, fiind postaţi în şanţurile cetăţii.30

25 S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668, dosar 2, f. 1.
26 Dumitru-Nicolae Moga, Eugen Moldovan, ,,Sebeşul şi Marea Unire”, în Îndrumător Pastoral,
volum XXII, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 2008, p. 173. Nicolae Dănilă, ,,Şi Sebeşul a făcut
Unirea!”, în Ibidem, p. 545.
27 Nicolae Dănilă, Sebeşul şi Marea Unire, p. 12.
28 Iulian Oncescu, Texte şi documente privind istoria modernă a românilor (1774-1918), Târgovişte,

Editura Cetatea de Scaun, 2011, p. 673.

29 Aurel Cosma jr., ,,Armata Unirii de la 1918”, în volumul Marele Război în memoria bănăţeană

(1914-1919), volum I, antologie, ediţie, studii şi note de Valeriu Leu, Nicolae Bocşan, Cluj-
Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012, p. 622.
30 Nicolae Dănilă, ,,Şi Sebeşul a făcut Unirea!”, p. 545.

31
 La finalul lucrărilor, pe un viscol năpraznic, dar cu multă căldură în
suflete, cei peste 100.000 de români adunaţi la Alba-Iulia au găsit răgazul să
audieze şi să intoneze ,,Imnul Unirii”, 31 compus de secretarul oraşului, Ioan
Băilă, un text extrem de emoţionat care, pe parcursul celor cinci strofe, rezuma
întreaga mişcare naţională a românilor transilvăneni şi bănăţeni:

„Neam român din patru unghiuri, fruntea ţi-o ridică sus,

Căci din somnul cel de moarte înviata-i ca Iisus!
Lanţul sclavului de veacuri azi îl scuturi la pământ,
Iar duşmanii tăi ca pleava umblă-acum bătuţi de vânt.
Cei-ce-au vrut ca să-ţi răpească legea ta şi graiul tău
Au ajuns de ocara lumii sub blăstămul cel mai rău.

Neam român, ridică-ţi glasul, căci şi cerul şi pământul

Vreau acum să te-asculte, să-ţi audă azi cuvântul.
În cetatea cea străbună, ridicată de Traian,
Azi se-nalţă-a doua oară falnic vulturul roman.
Şi cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare
Neamului român să-i pună, nouă şi mai largi hotare.

Neam român, îndreaptă-ţi ochii, spre cetatea-n care-odată

A intrat Mihai Viteazul cu viteaza lui armată.
Nu vedeţi voi pe ruina zidurilor învechite
Umbra lui, care vesteşte vremurile împlinite,
De-a lua în stăpânire pe vecia vecilor
Ce duşmanii îi răpiră tâlhăreşte, prin omor?

Neam român, tu şi urechea ţi-o apleacă şi ascultă,

Căci povestea ta e lungă şi durerea ta e multă.
Mut ai fost tu până astăzi şi de-ai vrea ca să mai taci
Ar vorbi în lumea largă pietrele pe care calci.
Schingiuirile lui Horea cum pot rămâne uitate?
Horea, care-ntâiu strigase: ,,Împărate, fă dreptate”!

Neam român, până acum toate ţi-au fost în zadar:

Şi revolta cu puterea, ca şi ruga la altar,
Căci duşmanii te-mpărţiră să te poată stăpâni,
Astăzi însă într-un cuget şi-ntr-un simţ ne vom uni.
Şi vom spune-n lumea mare că suntem aceiaşi fii
Noi români din patru unghiuri şi din patru-mpărăţii”.32

31 Titlul original: ,,Imnul Unirei”.

32 Ioan Raica, Sebeşul. Istorie, cultură, economie, confruntări sociale şi politice, Cluj-Napoca, Editura
,,George Bariţiu”, 2002, pp. 331-332.

32
 Multiplicat în 5000 de exemplare şi distribuit participanţilor la adunarea
naţională, ,,Imnul Unirii” a fost recitat de actorul Nicolae Băilă, fratele
autorului, mai apoi intonat de Corul Plugarilor din Sebeş,33 bucurându-se de
aprecierea participanţilor şi încadrându-se, cu succes, în simbolistica Marii
Adunări Naţionale de la Alba-Iulia.34 Deşi textul acestui imn a fost publicat în
monografia profesorului Ioan Raica, fondatorul muzeului din Sebeş, mai apoi
reluat în alte publicaţii, acesta este aproape necunoscut atât comunităţii locale,
cât şi istoriografiei româneşti dedicate Marii Uniri; încărcat de o puternică trăire
românescă, autentică, ,,Imnul Unirii” se cerea redescoperit şi valorificat, chiar şi
în paginile acestui volum.
Participant la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, alături de fratele
său, primarul Lionel Blaga, tânărul Lucian Blaga (pe atunci doctorand al
Universităţii din Viena), a imortalizat în scrierile sale acest moment, consacrând
celebra expresie ,,Trăiască România dodoloaţă!”: ,,[…] La Alba-Iulia nu mi-am
putut face loc în sala adunării. Lionel, care era în delegaţie, a intrat. Am renunţat c-o
strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa că voi afla de la fratele meu cuvânt despre
toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul
unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele, de
unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii cu glasul
prea mic pentru atâta lume, treceau, pentru multiplicarea ecoului, de la o tribună la alta. În
ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil,
organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiţi totul, chiar şi stângăcia şi totala lipsă de rutină a
oratorilor de la tribună. Seara, în timp ce ne întorceam, cu aceeaşi trăsură la Sebeş, atât eu,
cât şi fratele meu, ne simţeam purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt Timp, cu
toate că n-am făcut decât să participăm, tăcuţi şi insignifianţi la un act ce se realiza prin
puterea destinului. Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunica o
conştiinţă istorică. Când am trecut prin Lancrăm, satul natal […] o emoţie ne strânse gâtul
ca o mână, care încetul cu încetul se înmuia, după ce voise aproape să ne sufoce. În sat era
întuneric şi linişte. Când dam să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat în
noapte, un strigăt de copil: Trăiască România dodoloaţă! (acest ,,dodoloţ” era în Lancrăm
cuvântul curent pentru rotund)”.35
Activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeş a continuat până la
mijlocul lunii februarie a anului 1919 când, prin hotărârea Consiliului Dirigent,
consiliile naţionale au fost dizolvate. În acest interval, Consiliul Naţional
Român din Sebeş a trecut printr-o reorganizare, în structurile sale fiind cooptaţi
noi membri: Atanasie Moga, Nicolae Lazăr, Danil Tecău, Ioan Cuşută, Ioan
33 Dragoş-Ioan Şuşman, Monografia muzicii culte româneşti din zona Sebeş-Alba, volum I, Alba-Iulia,
Editura Altip, 2015, p. 198.
34 Mihai-Octavian Groza, ,,Imnul Unirii, compus de un sebeşean”, în Sebeşanul, an IV, număr

42, 2017, p. 6.
35 Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, ediţie îngrijită de Dorli Blaga, Bucureşti, Editura

Humanitas, 2002, p. 240.

33
Ursu, Sabin Catilina, Nicolae Moga, Petru Opincar, Ioan Besoiu şi Ioan
Tincu.36 Un moment aparte, interpretat în mod eronat după părerea noastră, l-a
constituit renunţarea la conducerea Consiliului Naţional Român din Sebeş de
către protopopul Ioan Simu, în favoarea preotului Sebastian Stanca, iar apoi,
după o scurtă revenire, în favoarea protopopului Sergiu Medean. Deşi în
documentele şi însemnările elaborate în perioada interbelică (îndeosebi în
răspunsul adresat anchetei întreprinse de Ministerul Cultelor şi Artelor),
protopopul Ioan Simu invoca izbucnirea unui conflict confesional, 37
considerăm că în acele momente, când ochii opiniei publice internaţionale erau
aţintiţi asupra românilor, particularităţile confesionale nu mai contau, primând
interesul naţional. Ţinând cont de parcursul interbelic al protopopului Ioan
Simu (parlamentar şi primar al Sebeşului),38 afirmaţiile sale pot fi considerate
drept subiective, hazardate, motivele invocate în iarna anului 1918, cele de
sănătate, constituind un argument al renunţării sale la oficiul de preşedinte al
Consiliului Naţional Român din Sebeş.39
Până la mijlocul lunii februarie a anului 1919, Consiliul Naţional Român
din Sebeş a fost ocupat cu procurarea banilor pentru achitarea salariilor
restante ale învăţătorilor români din localitate, 40 repararea distrugerilor
provocate de mişcările anarhice de la începutul lunii noiembrie 1918, 41 de
întâmpinarea generalului Henri Mathias Berthelot aflat într-o călătorie prin
Transilvania,42 primirea, încărtiruirea şi întreţinerea trupelor române sosite în
oraş la 1 ianuarie 1919, 43 aprobarea arendării vămii târgului şi a taxelor de
import, 44 combaterea diverselor abuzuri, 45 organizarea manifestărilor dedicate
zilei de 24 ianuarie etc.46
Un ultim moment asupra căruia ne-am dori să insistăm este acela al
demisiei primarului Lionel Blaga, ,,[…] care se însărcinase doar să supravegheze

36 Nicolae Dănilă, ,,Şi Sebeşul a făcut Unirea!”, p. 546.

37 Radu Totoianu, ,,Un document inedit cu privire la biserica şi parohia greco-catolică din
Sebeş (judeţul Alba)”, în Patrimonium Apulense, număr IX, 2010.
38 Gelu Neamţu, Mircea Vaida-Voevod, 1 Decembrie 1918. Mărturii ale participanţilor. Ioachim

Crăciun: documente la un sfert de veac de la Marea Unire, volum I, Bucureşti, Editura Academiei
Române, 2005, p. 342.
39 S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668, dosar 51, f. 1.
40 Ibidem, dosar 23, f. 1.
41 Ibidem, dosar 25, f. 1.
42 Henri Berthelot, Memorii şi corespondenţă (1916-1919), traducere de Mona Iosif, Bucureşti,

Editura Militară, 2015, p. 391 (volumul a fost reeditat în anul 2018; a se vedea: Henri Berthelot,
Jurnal şi corespondenţă (1916-1919), traducere din limba franceză de Oltiţa Cîntec, ediţie, studiu
introductiv şi indice de Gheorghe I. Florescu, Iaşi, Editura Junimea, 2018, p. 333).
43 Nicolae Dănilă, Sebeşul şi Marea Unire, p. 16; la 1 ianuarie 1919, un batalion al armatei române,

Divizia 2 Vânători, condus de generalul Gheorghe Dabija, a intrat în Sebeş, defilând pe străzile
oraşului.
44 S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668, dosar 32, f. 1.
45 Ibidem, dosar 54, f. 1; dosar 55, f. 1.
46 Ibidem, dosar 68, f. 1.

34
cetatea în faza de incertitudine”, în cadrul şedinţei consiliului naţional din 10
ianuarie 1919. Demisia a fost raportată prefectului comitatului Sibiu, căruia i-a
fost solicitată prezenţa la Sebeş pentru rezolvarea problemei: ,,[…] Primarul
numit de noi pentru oraşul Sebeşul Săsesc, d[octo]r Lionel Blaga, avocat, în şedinţa de azi a
sfatului a renunţat. E lipsă urgentă să se numească alt primar. În scopul acesta, vă rugăm
să ne daţi de urgent îndrumările necesare, respectiv vă rugăm să veniţi la Sebeş pentru
rezolvarea afacerii”. 47 Din documentele studiate, aflăm că prefectul comitatului
Sibiu a insistat ca Lionel Blaga să fie menţinut în fotoliul de primar al Sebeşului,
ceea ce nu a fost posibil, în condiţiile în care fusese ales un nou primar, în
persoana lui Ioan Cuşută (care a funcţionat ca primar pentru o perioadă destul
de scurtă, fiind urmat de fostul comandant al Gărzii Naţionale Române din
Sebeş, Danil Tecău).48
Prin întreaga activitate depusă, Consiliul Naţional Român din Sebeş s-a
înscris pe linia trasată de Consiliul Naţional Român Central, reuşind să se
impună ca autoritate politică şi militară şi jucând un rol important în realizarea
actului de la 1 Decembrie 1918. Prin autoritatea sa politică şi militară, Consiliul
Naţional Român din Sebeş a avut o contribuţie semnificativă la stingerea
manifestărilor cu caracter anarhic din prima parte a lunii noiembrie, la
administrarea oraşului în faza de tranziţie de la administraţia austro-ungară, la
cea românească, precum şi la întreţinerea unor relaţii echilibrate între membrii
comunităţii româneşti şi germane. În încercarea de recuperare şi valorificare a
eforturilor depuse de comunitatea românească din Sebeş pentru realizarea
Marii Uniri, demersul nostru propune un model de analiză al bogatului material
documentar; departe de a fi epuizat (motiv pentru care studiul nostru nu poate
ridica pretenţia exhaustivităţii), acesta poate surprinde multiplele valenţe ale
istoriei anului 1918, ale contribuţiei diferitelor comunităţi locale, ori ale
personalităţilor de talie locală, regională sau naţională implicate în realizarea
actului de la 1 Decembrie 1918.

47 Ibidem, dosar 36, f. 1.

48 Nicolae Dănilă, Sebeşul şi Marea Unire, p. 14.

35
36
 NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

În anul centenarului Marii Uniri, Sebeşul este una dintre localităţile care
se poate lăuda că a făcut această unire. Da! Atât prin numărul de adeziuni în
favoarea actului de la 1 Decembrie 1918 (2422 de semnături), prin delegaţia
participantă la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia (din sursele
consultate, a doua ca dimensiune, după cea a Săliştei), cât şi prin ,,Imnul
Unirii”, compus de un sebeşean, Ioan Băilă. Pe această linie, încă din anul 2014,
Despărţământul ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş a iniţiat un adevărat program
cultural şi editorial dedicat comemorării Primului Război Mondial şi celebrării
centenarului Marii Uniri. În cadrul acestui program au fost organizate mai
multe ediţii ale Colocviilor ,,Vasile Moga”, a fost iniţiat un ciclu de conferinţe,
intitulat ,,Şi Sebeşul a făcut Unirea!”, au fost publicate mai multe numere
tematice ale anuarului ,,Astra Sabesiensis”, editate sau reeditate surse
documentare şi memorialistice etc. Volumul Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte
şi documente se înscrie în seria publicaţiilor ştiinţifice proiectate de
Despărţământul ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş. Am îndrăzni să afirmăm că
publicarea acestuia, într-un an atât de important, reprezintă o încununare a
eforturilor depuse în anii din urmă.
Prin volumul Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente, lansăm sau
relansăm în circuitul istoriografic o serie de mărturii şi documente referitoare la
contribuţia oraşului Sebeş la realizarea actului din 1 Decembrie 1918. Dacă în
prima parte am antologizat cinci texte memorialistice referitoare la implicarea
sebeşenilor în Marele Război (elaborate de poetul şi filosoful Lucian Blaga, de
căpitanul Ilie Stricatu, de preotul-cărturar Sebastian Stanca, de inginerul Dorin
Pavel şi de locotenent-colonelul Ioan Guţia), în cea de-a doua am realizat o
selecţie a documentelor elaborate sau primite de Consiliul Naţional Român din
Sebeş (identificate în colecţiile Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor
Naţionale), iar în cea de-a treia am inclus documentele care atestă adeziunea
locuitorilor oraşului Sebeş la actul unirii, precum şi credenţionalele
participanţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie
1918. Toate acestea, precedate de două consistente studii introductive, dedicate
memorialisticii de război elaborate de românii din Sebeş şi contribuţiei
locuitorilor acestor meleaguri la realizarea Marii Uniri.
Transcrierea şi editarea documentelor cuprinse în volumul Sebeşul şi
Marea Unire: memorii, acte şi documente a ţinut seama de regulile gramaticale şi
ortografice prezente. Astfel că, exigenţa de a oferi cititorului contemporan o
ediţie reprezentativă ne-a determinat să recurgem la următoarele îndreptări: în
cazul formelor abreviate am intervenit prin completarea părţii lipsă (între
paranteze drepte ,,[…]”), am încercat actualizarea timpurilor şi modurilor
verbale ieşite din uz, acolo unde a fost cazul am suprimat ,,u” semivocalic final,
am unit sau despărţit, în funcţie de caz, scrierea prepoziţiilor, conjuncţiilor şi
37
adverbelor, am remediat greşelile de tipar şi am încercat, pe cât a fost posibil, să
evităm cacofoniile. În multe cazuri, din dorinţa de a păstra câte ceva şi din
parfumul expresiilor de epocă, am menţinut forma arhaică a cuvintelor,
asociindu-le note explicative.
În altă ordine de idei, după cum se poate observa prin parcurgerea
textului, am procedat la realizarea unei ediţii critice, asociind instituţiilor,
evenimentelor şi personajelor menţionate note explicative, ce completează
informaţiile oferite de autor (lista lucrărilor consultate în vederea întocmirii
notelor explicative, precum şi a studiilor introductive, este redată la sfârşitul
lucrării). Dat fiind faptul că o serie de documente au mai fost publicate, la
finalul fiecărui document am indicat sursa exactă (atât pentru documentele
edite, cât şi pentru cele inedite).
La finalul acestui demers restitutiv, dorim să îi menţionăm şi să
mulţumim persoanelor şi instituţiei care au făcut posibilă apariţia acestui
volum-document. Ne aducem omagiile şi ne închinăm în faţa memoriei
regretatului istoric, profesor, mentor şi prieten drag Nicolae Bocşan (1947-
2016), cel care ne-a încurajat să iniţiem întregul program editorial dedicat
contribuţiei şi rolului jucat de sebeşeni în timpul Primului Război Mondial şi
Marii Unire. În mod natural, la doi ani de la trecerea profesorului Nicolae
Bocşan în lumea celor drepţi, volumul Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi
documente este dedicat memoriei acestuia.
Gândul nostru cel bun şi sentimentele de recunoştinţă se îndreaptă spre
distinsele doamne Dorli Blaga (fiica poetului şi filosofului Lucian Blaga),
Monika Fomino (nepoata de suflet a inginerului Dorin Pavel) şi spre colegul
Mircea-Gheorghe Abrudan (alături de care, în anul 2015, am reeditat
însemnările preotului-cărturar Sebastian Stanca), care ne-au permis şi ne-au
cedat drepturile de autor pentru publicarea pasajelor referitoare la perioada
Primului Război Mondial din volumele: Hronicul şi cântecul vârstelor (Bucureşti,
Editura Humanitas, 2012, pp. 153-244), Arhitectura apelor (Cluj-Napoca, Editura
Mega, 2015, pp. 52-73) şi Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru
întregirea neamului (Cluj-Napoca/Deva, Editura Argonaut/Editura Episcopiei
Devei şi Hunedoarei, 2015, pp. 39-73).
Calde mulţumiri aducem bibliotecarilor, arhiviştilor şi arhivarilor care ne-
au înlesnit accesarea unor documente, familiilor, prietenilor şi apropiaţilor care
ne-au înţeles pasiunea, ne-au tolerat absenţa din mijlocul lor şi ne-au menajat
pe parcursul cercetărilor.
Colegilor şi prietenilor Diana-Maria Dăian, Daniela-Maria Stanciu, Laura
Drăghiciu, Tomy Tamás, le mulţumim pentru traducerea rezumatelor în limbile
engleză, germană, franceză, italiană şi maghiară.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Sebeş care, prin
sprijinul financiar oferit, în cadrul programului anual pentru acordarea de
finanţări nerambursabile persoanelor fizice sau juridice fără scop patrimonial,

38
pe anul 2018, au făcut posibilă apariţia volumului Sebeşul şi Marea Unire: memorii,
acte şi documente.
Nu în ultimul rând, mulţumirile noastre se cuvin şi prestigioasei edituri
clujene Argonaut, pentru disponibilitatea şi profesionalismul de care a dat
dovadă în definitivarea acestui proiect editorial de suflet.
La ceas aniversar, ca un pios omagiu, volumul Sebeşul şi Marea Unire:
memorii, acte şi documente este dedicat generaţiilor de cărturari, clerici, dascăli,
politicieni sau oameni simpli care au înfăptuit ,,România dodoloaţă”.
La mulţi ani România! La mulţi ani români! La mulţi ani sebeşeni!

39
40
MARELE RĂZBOI ÎN MEMORIALISTICA
ROMÂNILOR DIN SEBEŞ (1914-1918)

41
42
 -DOCUMENT 1-

LUCIAN BLAGA
Hronicul şi cântecul vârstelor1

La sfârşitul lunii iunie 1914, după terminarea examenului de bacalaureat,

sfâşiam în goana trenului peisajul Târnavelor în drum spre Sebeş-Alba.2 Eram
stăpânit de euforia ce ţi-o dă depăşirea norocoasă a unei pietre de hotar. În
timpul călătoriei recapitulam, cu alţi câţiva colegi, care şi ei se grăbeau spre
vetrele lor, fiecare ducând cu sine vestea cea bună, întâmplări mai vechi şi mai
noi dintr-o viaţă ce rămânea în urmă şi care acum parcă nici nu mai era a
noastră. E de neînţeles cum sentimentul eului poate fi atât de profund
modificat de-un ,,certificat”. Pentru toată simţirea noastră eram răsfăţaţii
propriului destin. Conştiinţa că am scăpat de obligaţiile orarelor şi de
constrângerea şcolară ne sălta într-o stare de auroră ce ni se părea că nu va mai
înceta niciodată. În veghea entuziastă, în luciditatea sporită, nu ne dam deloc
seama că mai târziu aveam să ne gândim tocmai la acest timp cu sentimentul
unei ireparabile sfâşieri, ca la o epocă fabuloasă a sufletului nostru. Eram
asemenea unor tinere fiinţe adamite,3 care, printr-o bizară alterare a simţului
realităţii, s-ar bucura că părăsesc paradisul.
,,Măi, dar ne-ai secerat de pe picioare cu răspunsurile tale la fizică şi matematică”,
îmi zise unul dintre colegi, ,,n-am înţeles mare lucru, dar, ce să-ţi spun, a fost foarte
frumos!”. Într-adevăr, profesorul de fizică şi matematică şi-a permis, când mi-a
venit rândul, capriciul de-a ieşi din cadrul obişnuitelor teze. Ştiind că m-am
ocupat în cei din urmă doi ani, mai de aproape, cu ultimele teorii ale fizicii,
precum aceea a lui Einstein cu privire la relativitatea spaţiului şi a timpului, iar
în domeniul matematic cu geometriile noneuclidiene, şi dorind, pesemne, să
paradeze cu mine în faţa comisiei de bacalaureat, prezidată de un delegat al
guvernului maghiar, mi-a cerut să fac o expunere succintă a problemelor în
chestiune. N-aveam să-mi pierd cumpătul. Cunoşteam aspectele esenţiale ale
teoriei relativităţii şi ale geometriilor noneuclidiene mai ales din studiile
filosofice suscitate de problemele în discuţie. În geometriile noneuclidiene mă
iniţiasem cu Ştiinţă şi ipoteză a lui H[enri] Poincaré.4 Date fiind circumstanţele,

1 Lucrare autobiografică întocmită în intervalul 1945-1946, publicată postum în anul 1965 de

către George Ivaşcu (reeditată în anul 1973, 2012 şi tradusă în limbile germană şi maghiară).
2 A se vedea şi: Mihai-Octavian Groza, ,,Lucian Blaga: memorialist al Primului Război Mondial

şi al evenimentelor premergătoare Marii Uniri”, în Tabor, an IX, număr 10, 2015, pp. 72-80.
3 ,,Adamit”: ,,Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creştinismului, ai cărei

adepţi, sub cuvânt că au recâştigat puritatea originară, umblau în pielea goală”.

4 Jules Henri Poincaré (1854-1912): inginer, filosof al ştiinţei, matematician, fizician francez, cu

succese notabile în domeniile filosofie, mecanică, astronomie, autor al celebrei ,,Conjecturii a

43
cât şi felul cunoştinţelor mele, aveam să fac mai mult o expunere filosofică
decât matematică, ştiinţifică a teoriilor în chestiune. Cu aceasta am transformat
o insuficienţă într-un avantaj. Atât din punctul meu de vedere, cât şi din acela al
auditorului. Numai în acest chip izbutii să mă fac înţeles, cel puţin aproximativ,
şi din partea câtorva intelectuali din asistenţă. Mult timp încă, şi după zece,
douăzeci de ani, foşti colegi îmi aminteau de acea incursiune a mea în teoria
relativităţii, teorie ce avea să devină faimoasă de abia mult mai târziu. Uneori
entuziasmul lor îl găseam cam deplasat şi, ca să-l retez, le răspundeam: ,,A ţinti
bine c-o armă cu praf de puşcă nu înseamnă a fi inventat praful de puşcă!”.
La Vinţu de Jos urma să schimb trenul spre Sebeş-Alba. În clipa dintre
două linii, când îmi mutam calabalâcul dintr-un tren într-altul, se răspândi în
gară vestea că Franz Ferdinand, 5 moştenitorul tronului habsburgic, a fost
asasinat. Urcai în vagon, luând cu mine şi această veste. Spoream cu ea
zăpuşeala.6 Se produse un moment de stupoare. M-am oprit şi eu puţin, ca să
cuprind cu gândul toată situaţia. Apoi am zis către vecinul meu de bancă: ,,Asta
înseamnă război”. Şi ca o gheară de pasăre o îndoială îmi cuprinse inima: voi mai
pleca în toamnă la Jena, precum îmi făcusem planul? Cât de repede a cedat
euforia nopţii! Acasă găsii pe ai mei foarte fierţi. Lionel avea, şi el,
presentimentul războiului. Ieşii în oraş. Vestea asasinatului aduna pe cetăţeni, în
grupuri, pe la colţurile străzilor.
În primele două săptămâni ale lui iulie, presa, spiritele, opinia publică nu
păreau atât de agitate ca să întărească în vreun chip teama că ne-am găsi în
ajunul unui cataclism. Dimpotrivă, aveam mai curând impresia că totul mergea
spre domolire. Şi viaţa mergea înainte ca şi cum pe pământ nimic nou n-ar mai
fi fost cu putinţă.
Întoarcerea la Sebeş îmi rezervă o surpriză. O seamă de entuziaşti luaseră
de vreo câteva săptămâni iniţiativa înfiinţării unei trupe permanente de teatru
românesc transilvan. Încercarea, subvenţionată şi de-un fond anume,
administrat de ASTRA sibiană, prindea contur sub conducerea lui Nicolae
Băilă, actor, care făcuse o carieră din cele mai lăudate pe la teatrele nemţeşti din
Austria. Sosiseră în orăşelul nostru şi două tinere absolvente ale
Conservatorului de Artă Dramatică de la Bucureşti. Repetiţiile erau avansate.
Oareşicare pasiune pentru teatru se trezise în mine, cu ani mai înainte, în

lui Poincaré”, problemă care a putut fi rezolvată abia în anul 2004 (a se vedea: Jeremy Gray,
Henri Poincaré: A Scientific Biography, Princeton, Princeton University Press, 2013).
5 Franz Ferdinand (1863-1914): arhiduce al Austriei, numit moştenitor al tronului austro-ungar

din anul 1884, asasinat împreună cu soţia sa, la 28 iunie 1914, în timpul unei vizite la Sarajevo.
Austro-Ungaria a folosit acest incident pentru a formula pretenţii inacceptabile faţă de Serbia,
ceea ce, de fapt, a dus la declanşarea Primului Război Mondial (Ian V. Hogg, Dicţionarul
Primului Război Mondial, traducere din limba engleză de Diana Şipu, Bucureşti, Editura
Niculescu, 2007, p. 76; Jean-Paul Bled, Franz Ferdinand. Der eigensinnige Thronfolger, Wien, Böhlau
Verlag, 2013).
6 ,,Zăpuşeală”: ,,Căldură mare şi înăbuşitoare”.

44
condiţiile modeste ce le oferea mica noastră urbe. Îmi aminteam cu duioşie şi
cu un zâmbet de vara anului 1909 (nu aveam decât paisprezece ani), când, timp
de patru săptămâni, o trupă germană, călătoare din loc în loc, a dat reprezentaţii
seară cu seară în orăşelul nostru. Trupa era excelentă. Calitatea actorilor te
făcea să treci cu vederea lipsurile tehnice şi neajunsurile decorului. Se
reprezentau piesele mari ale repertoriului german: Schiller, 7 Grillparzer, 8
Gerhardt Hauptmann, 9 Sudermann. 10 Nu dispuneam de mijloacele băneşti
să-mi procur biletul de intrare la fiecare nouă reprezentaţie. Dar simţeam că mă
,,prăpădesc” dacă s-ar fi întâmplat să-mi scape vreuna din piese. Neavând
încotro, am recurs atunci la potlogăria11 de a-mi face loc printre spectatori şi
fără biletul de rigoare. Unul din foştii mei colegi de pe vremuri, la şcoala
germană din localitate, descoperise calea spre o întreagă serie de bilete pentru
un loc în picioare. Acestui coleg de altădată i-am impus un aranjament de pe
urma căruia el nu avea nimic de pierdut, iar eu totul de câştigat. La fiecare
reprezentaţie, după primul act, amicul şvab12 urma să iasă din sală pe coridor
pentru a-mi ceda biletul său. Când se da semnalul pentru actul al doilea, intram
şi eu. Fostul coleg nu era expus să fie controlat, căci cerberii 13 de la uşă îl
cunoşteau, iar eu mă legitimam cu biletul de împrumut. Înţelegerea dintre mine
şi prietenul meu se desăvârşea în amintirea unei vechi întâmplări, căci şvabul
era acel băiat roşcovan care mă pârâse cândva lui Herr Lehrer Roth că i-am
uzurpat locul. Trupa românească ce se înjgheba sub ochii noştri urma în toate
exemplul trupei germane de odinioară. Şi, cum teatrul mă pasiona, luai tot mai
adesea drumul spre repetiţii. Ca simplu spectator, fireşte. Şi dintr-un interes
plin de ardoare ce-l acordam actriţelor, fireşte. Îmi făceam tăcut şi liniştit
apariţia în fiecare după-amiază, la anume oră, în sala unde aveau loc caznele
actoriceşti. Îmi făceam în cursul repetiţiilor obiecţiunile mele, dar numai pentru
mine. Mă socoteam prea novice ca să le comunic şi celorlalţi. Şi apoi ieşeam, în

7 Friedrich Schiller (1759-1805): medic, poet, dramaturg, reprezentant al romantismului german

(a se vedea: www.britannica.com, consultat la data de 13.III.2018, ora 18:00).
8 Franz Seraphicus Grillparzer (1791-1872): poet, dramaturg austriac (a se vedea: Ibidem).
9 Gerhardt Johann Robert Hauptmann (1862-1946): dramaturg, romancier german, laureat al

premiului Nobel pentru literatură în anul 1912 (a se vedea: Ibidem).

10 Hermann Sudermann (1857-1928): dramaturg, romancier german (a se vedea: Ibidem).
11 ,,Potlogărie”: ,,Pungăşie, hoţie, înşelătorie, escrocherie”.
12 Nume generic dat coloniştilor germani, francezi, italieni, spanioli şi bulgari aşezaţi succesiv în

unele regiuni din Banat şi Transilvania, în secolul al XVIII-lea (pentru o istorie a acestui grup a
se vedea: Traian Simu, Colonizarea şvabilor în Banat, Timişoara, Editura Banatul, 1924; Otto
Greffner, Populaţia şvăbească (germană) din Banat: cine sunt, când au venit şi de unde?, Arad, s. n., 1994;
Otto Greffner, Das Banat und die Banater Schwaben: kurzgefasste Geschichte einer deutschen
Volksgruppe, Wiel am Rhein, s. n., 1996; Christian Glass, Andrea Vándor, Migraţia înspre spaţiul
dunărean: colonizarea germanilor în secolul al XVIII-lea şi urmările ei, Timişoara, Editura
Cosmopolitan Art, 2012).
13 ,,Cerber”: ,,Animal fabulos din mitologia greacă imaginat ca un câine cu trei capete, care

stătea la porţile infernului şi păzea intrarea”.

45
grup, la plimbare. Tinerele actriţe aduceau în aerul provincial medieval al
orăşelului ceva din vioiciunea, din eleganţa şi din sprinteneala degajată a vieţii
bucureştene. Nu mă mai gândeam la război.
Pe la sfârşitul lui iulie trupa noastră de teatru ieşea din faza problematică.
Se fixa cu nervozitate itinerarul turneului în perspectivă. După clocotul tulbure
al repetiţiilor, spectacolele din retorta14 noastră spirituală luau înfăţişarea pură a
unui nobil precipitat. Dar, în acelaşi timp creştea de la o zi la alta îngrijorarea
obştească din pricina situaţiei internaţionale. O faţă crispată ne aduse într-o zi
vestea despre probabilitatea unei mobilizări parţiale. Dar panica se evapora
repede. Prea puţini luau în serios sunetul zarurilor ce se aruncau pe tabla de joc
a diplomaţiei. Înfiorarea ne încingea o clipă şi apoi dispărea. Apreciam că ar fi
într-adevăr prea stupid ca teatrul nostru să fie zădărnicit de-un război.
În preajma ultimelor bătăi de ceas ale lui iulie ameninţarea ce plutea peste
omul european lua accente din cale afară de grave. Într-o noapte de început de
august, apărură pe străzile oraşului afişele vestind starea de asediu şi
mobilizarea generală. Un vânt uscat şi fierbinte sfâşia afişele împrumutându-le
un sunet metalic.
24 de ore mai apoi, conduceam pe Lionel, sublocotenent în rezervă, la
regimentul său, la Alba-Iulia. Aici Lionel fu informat că va mai rămâne vreo
câteva săptămâni pe loc şi că nu avea să îngroaşe chiar rândurile celor dintâi
batalioane ce plecau spre hotare. M-am întors la Sebeş, cu atâta consolare,
singura ce puteam s-o aduc mamei. Intrând în curte, dau cu ochii de fratele
Longin. Sosea tocmai în momentul acela de peste Carpaţi. Funcţionar de vreo
doi-trei ani la o fabrică din Bucureşti, el venea să-şi facă datoria de ostaş al
împăratului. Pâlpâia în mine nu ştiu ce poftă să-l iau la bătaie, că a fost atât de
imprudent să dea urmare ordinului de chemare. ,,Să fi rămas mai bine dincolo! Să te
fi înrolat în armata română! Dacăţi-e scris să cazi, am şti cel puţin pentru ce!”. Îl
muştruluiam că nu ştia bietul de unde să se adune. Ne cădea în curte ca un
neghiob, încredinţat că e vorba de simple demonstraţii şi că nu se va ajunge la
război. ,,Ei, ai să vezi demonstraţii, căţi-i muşca unghiile!” îi zic eu şi mă reped fără
întârziere la poştă ca să dau o telegramă celuilalt frate, lui Liciniu, 15 care se
găsea la Constanţa, să nu alunece şi el pe calea ordinelor chesaro-crăieşti.
Telegrama am conceput-o în termeni camuflaţi. Îi comunicam că nu ne
pârjoleşte dorul, să ne calce şi el. Nu. Liciniu n-avea să vină!
După declaraţiile de război schimbate ca nişte sinistre saluturi între
popoare, după dezlănţuirea ostilităţilor, o singură întrebare ardea în cămara cea

14 ,,Retortă”: ,,Vas de sticlă, de pământ, de metal, de obicei în formă de balon, cu gâtul lung şi
curbat, întrebuinţat pentru distilare la temperaturi mai ridicate în laboratoare sau în industrie”.
15 Băieţii născuţi în familia preotului Isidor Blaga (dintre cei care au supravieţuit primului an de

viaţă) au fost botezaţi Liviu (1881-1916), Lionel (1885-1952), Longin (1889-1949), Liciniu
(1891-1924), Lucian (1895-1961).

46
mai lăuntrică a inimilor noastre: ce va face România?16 Un început de răspuns
veni când factorii, în care s-a întruchipat pentru o clipă însuşi destinul, au
hotărât că românii să nu intre în război alături de Austro-Ungaria. Era această
hotărâre pentru noi, ardelenii, care o aşteptam cu aprigă încordare, un indiciu
precis: că România îşi caută mai presus de orice contingenţe drumul intereselor
sale care, în acelaşi timp, erau şi ale tuturor românilor, de pretutindeni.
Decepţia Puterilor Centrale, care invocau un anume tratat de alianţă, era vădită.
Săptămână după săptămână, cât a ţinut luna august, plecam, în fiecare
duminică, cu mama la Alba-Iulia, să-l vedem pe Lionel. Avea loc de fiecare dată
o întâlnire pe care o credeam cea din urmă şi o despărţire la fel. Lionel ne
privea îndelung din albastrul lui domolit de bunătate. Îşi curma vorba, parcă
s-ar fi întrebat ce se alege de noi după plecarea lui! Dar se stăpânea şi nu
aştepta nicio consolare de nicăieri.
Izbucnirea războiului trezi în mine, cu putere, instinctul de conservare,
care până atunci nu-şi ridicase niciodată capul din zona sa vegetativă. Se ridica
nu atât voinţa existenţei ca atare, cât a existenţei pentru ceva. Hrăneam încă de
mai demult, aproape de totdeauna, convingerea că aş putea să înfloresc cu folos
mai înalt în viaţă, încât dăinuirea mea, oricât de egocentrică ar fi părut, să
dobândească o legitimitate depăşind sfera individuală. În faţa primejdiei de
proporţiile unor continente încăierate, convingerea mea se înteţea de la o zi la
alta, luând uneori forma primară a unui ţipăt vital: trebuie să ies teafăr din acest
război! Cu orice preţ! Faţă de împărăţia al cărei cetăţean tolerat mă ştiam, nu
aveam conştiinţa vreunei datorii. Mai precis, faţă de împărăţie aveam conştiinţa
că trebuie repudiat orice gest ce ar fi putut contribui, într-un chip sau altul, la
supravieţuirea ei. Mă miram uneori că imperativul acesta nu alinia pe toţi
românii ardeleni în front compact. Dezorientarea era însă sporadică.
Interesele mele filosofice nu erau încă stingherite de istoria în marş, dar
planurile mele de studii deveneau problematice. Cădeau toate pe rând, măcinate
între pietrele de moară ale imperiilor. Mi se acordase o serioasă bursă, cu care
mi-aş fi putut termina studiile universitare. Dar încotro s-apuc? Spre care
universitate? Visam Jena, sau un alt oraş universitar din Germania, dar
obţinerea unui paşaport, în condiţiile momentului, devenea aproape cu
neputinţă. Atunci mă hotărâi pentru Viena. Dar Viena se depărta… Se depărta
de mine, dacă nu în spaţiu, atunci în timp. Viena mi se amâna.
Către sfârşitul verii, într-o dimineaţă, încă înainte de a mă fi trezit, eram
chemat de urgenţă la Alba-Iulia. Am priceput: Lionel urma să plece la front cu
batalionul la care fusese repartizat. Plecarea, de atâtea ori contramandată, era de
astă dată irevocabilă. Trupele ruseşti înaintau vertiginos în Galiţia.
Comandamentul austro-ungar, cam derutat, trimitea noi întăriri, s-astupe

16Pentru atitudinea României vizavi de declanşarea Primului Război Mondial, dar şi pentru
participarea acesteia la conflict, a se vedea excelenta lucrare a istoricului Glenn E. Torrey,
România în Primul Război Mondial, Bucureşti, Editura Meteor Publishing, 2014.

47
golurile şi să mai închege rândurile de debandadă. Improvizaţiile
comandamentului măcinau pe acest front îndeosebi trupe româneşti din
Transilvania. Am sosit cu mama la Alba-Iulia. Am însoţit pe Lionel la gară.
Batalionul, alcătuit numai din ostaşi români, cu flori de circumstanţă la şapcă,
umplea până la refuz vagoanele trenului militar. În gară se lăsase jalea. Jalea
surdă a tuturor mumelor ce se sfărâmau în plângeri după feciorii lor destinaţi
zărilor. Lionel se stăpânea şi eu însumi, deşi copleşit de sentimentul ameninţării
ce ne pândea, mă stăpâneam, pentru ca să izbucnim, cu mama alături, în
sughiţuri înfocate, când trenul se puse în mişcare. Se urnea trenul anevoios, cu
opintiri repetate. Căci pleca în necunoscut, în necunoscutul fără nord şi sud,
fără de răsărit şi apus, de a cărui neagră teamă se tânguiau mumele pe drumurile
ţării.
Cu trăsura ce ne adusese, mama şi cu mine ne-am întors la Sebeş; când
am trecut prin satul nostru, prin Lancrăm, am simţit o crispare în obraji.
Şoseaua ducea pe lângă biserică, la câţiva metri depărtare de mormântul tatii, a
cărui cruce o vedeam peste grilajuri şi printre plopii înalţi. Mama căzu şi ea în
tânguirea unanimă ce se auzea pe toate drumurile ca un murmur aherontic.17
Dar fusese numai un suspin adânc şi lung, care încerca să se articuleze în ritmul
jalnic al bocetelor.
Menite somnului nu mai prea erau nopţile celor ce am rămas acasă. Dacă
auzeam cocorii în beznă, sau lătratul vreunui câine sfâşiind mijirea zorilor, era
numai ca să mă întreb unde-o fi ajuns în ceasul de faţă Lionel. În camera de
alături mama închidea şi mai puţin ochii. Uneori o auzeam. Se ridica şi umbla
fără rost prin încăpere. Ciudat, de soarta lui Longin eram, fără de vreun motiv
precis, mai puţin îngrijoraţi, îl ştiam, probabil, mai deprins cu ale ostăşiei,
fusese în 1912-1913 concentrat timp de aproape un an în Bosnia. Acum lupta
prin aceleaşi ţinuturi.
În singurătatea de acasă încercam să mă realcătuiesc şi mă închinai
scrisului. Am umplut, în câteva zile, cu însemnările mele, un caiet întreg. Îmi
puneam în funcţie metoda ,,evadării fără de paşi”, cum o numeam, care de
atâtea ori de aici înainte avea să mă scoată din impasuri. Făceam note în
vederea unor studii de teoria cunoaşterii. Unele gânduri de atunci şi-au găsit o
formulare definitivă de abia vreo douăzeci de ani mai târziu.
M-am retras în desişurile mele lăuntrice. În oraş nu mai ieşeam aproape
deloc. Îmi era tot mai greu să suport genul uman. Acest gen uman care a fost în
stare să înceapă un război atât de incredibil pentru motive atât de stupide! Şi
tocmai în clipa când din omoplaţii adolescenţei mele trebuiau să crească
secretele aripi ale juneţei triumfătoare. Numai către seară ieşeam puţin la
plimbare, dincolo de oraş… Trupa noastră de teatru, ce izbutise să ajungă
biruitoare până în ajunul unui turneu şi a unui itinerar cu afişe gata tipărite, s-a
împrăştiat din prima zi de război. Nu ştiam unde au dispărut actriţele. S-au

17 ,,Aherontic”: ,,Subpământean”.

48
răsfirat aşa, fără de a spune un cuvânt, dară de a lăsa un semn. Nici mai târziu
nu mai aflai nimic despre ele. Dar absolut nimic. Parcă le-ar fi incinerat simplu
numai vestea fulgerătoare a războiului.
La vreo zece zile după despărţirea din gara Alba-Iulia primeam o carte
poştală de la Lionel. Puteam să citim printre rânduri că în curând va intra în foc
în Galiţia.
Într-un amurg calm de început de toamnă mă plimbam ,,sub arini”, aşa
se numea dumbrava de-a lungul râului dincolo de oraş. Departe, undeva, o
cărare se curma sub nişte salcâmi sferici. Acolo mă odihnii, ca de obicei, pe o
bancă. Stam aşa, nemişcat, cu gândurile mele. Eram probabil o prezenţă ireală
chiar şi pentru aerul dimprejur. Şi trebuie să fi adăstat mult timp aşa neclintit,
căci la un moment simţii un sunet la celălalt capăt al băncii. Era un sunet ca de
plisc de pasăre purtat prin pene. Întorc foarte încet şi surprind orice altă
mişcare, capul într-acolo. La capătul băncii o bufniţă uriaşă îşi cerceta rădăcina
penelor cu pliscul. Câteva clipe încă bufniţa nu mă bănuia fiinţa vie ce eram;
apoi îşi întrerupse îndeletnicirea intimă asupra căreia fusese surprinsă şi mă ţinti
ipnotic18 cu ochii ei de foc, fără a mai clipi. Nu mai clipeam nici eu. O priveam
cu pupilele fixe. Această mută încrucişare de priviri dură un timp. Perfect
dumirită asupra nefiinţei mele, bufniţa îşi reluă ocupaţia, îşi băgă iarăşi ciocul,
de astă dată în puful de la subsuoară, moale ca aerul de noapte. Pe urmă, fără
a-şi mai întoarce capul spre mine, zbură cu fâlfâiri de spaimă. O bătaie a inimii
mele se transmisese probabil prin bancă până sub ghearele ei.
Mi se spusese de atâtea ori că prin felul meu, prin tăcerea mea, chiar prin
mişcările mele, aş avea darul de a răspândi calmul împrejur. Cum însă în mine
însumi eu m-am simţit totdeauna oricum, numai domol nu, nu eram dispus să
dau crezământ vorbelor ce prefăceau în dar o impresie deşartă. Întâmplarea cu
bufniţa mă punea faţă în faţă cu mine. Mi se dezminţea întru câtva
neîncrederea ce-o aveam în liniştea mea. Sunt deci calm în afară, mişcat
înăuntru. Bufniţa m-a simţit de două ori. Întâia oară mi-a simţit pământul, a
doua oară frământul.
În aceeaşi seară mă aştepta acasă o veste îmbucurătoare. O veste
îmbucurătoare: ni se telegrafia de la Cluj că Lionel se găseşte acolo într-un
spital, întors de pe front, bolnav, dar în afară de orice pericol. Ni se mai anunţa
că a doua zi el va sosi la Vinţ, unde urma să-l aştept c-o trăsură. Argumentam
mamei că, de vreme ce Lionel va sosi a doua zi, nu putea să fie nimic grav. Pe
mine argumentul nu mă înduplecă, dar găsise calea să înduplece pe mama, ceea
ce era suficient.
A doua zi aşteptam la Vinţ. De cel puţin o oră mă luptam cu toate
născocirile închipuirii. Mă plimbam nerăbdător pe peron. În cele din urmă
trenul intră în gară. Dintr-un vagon coborâ Lionel. Era bărbos, cum nu-mi
aminteam să-l fi văzut vreodată, cu umerii obrajilor ieşiţi. Manifesta şi un

18 ,,Ipnotic”: ,,Narcotic, care produce somn”.

49
tremur muscular, mai ales în colţul gurii. ,,Eşti rănit?”, îl întreb. ,,Nu”, răspunde
el, liniştindu-mă, ,,sunt numai bolnav. Pe celălalt clin al Carpaţilor era să cad victimă
unui pahar de lapte ce mi l-a dat un ţăran rutean pe când treceam printr-un sat”.
,,Vasăzică-otrăvit?”, îl întrerup eu. ,,Sunt în afară de pericol”, continuă Lionel,
,,fericitul neajuns a intervenit tocmai în seara când batalionul nostru trebuia să intre în foc…
Primisem ordinul de a lovi, când aşa, dintr-odată, mi se făcu foarte rău… Nu m-am mai
putut ridica… Stam în iarba înrourată sub cerul înstelat… Dus apoi pe targă la un spital
militar, m-am trezit numai a doua zi. Rătăceam gloanţele prin coperişul de tinichea al
spitalului. În noaptea aceea batalionul avea să fie aproape complet măcinat de ruşi… Nici
un ofiţer n-a mai scăpat!”.
-,,Pe unde te-a ajuns norocul?”, întreb eu.
-,,Pe la Halici, în Galiţia”.
Sosiţi acasă, întâia grijă a fost să liniştim pe mama, tulburată de înfăţişarea
pământie a lui Lionel. ,,Miroase a pământ fiul tău”, zic eu către mama, ,,dar a
scăpat!”. Şi mă prinsese un râs sacadat, nervos. Lionel se întinse în pat: ,,N-are
nici o importanţă toată chestia asta… şi, dacă m-aş bărbieri, n-aş mai fi nici pământiu…
Dar uite, vă fac jurământ că eu la front nu mă mai întorc niciodată!”. Cuvintele lui
Lionel aduceau un legământ. S-a mai poticnit el prin multe şi nu i-au fost
tocmai floare la ureche încurcăturile şi peripeţiile vreme de patru ani, până la
sfârşitul războiului, cât a durat împotrivirea lui la rânduielile ostăşeşti chesaro-
crăieşti, dar înspre front împărăţia n-a mai izbutit să-l mâne din urmă niciodată,
nici un singur pas.
În noaptea aceea Lionel s-a odihnit în perne mai cu dinadinsul decât pe
câmpul de la Halici, de unde fusese ridicat cu targa. A doua zi mă lua cu ocoliri:
,,Ce-o să te faci? Războiul va dura. Vei fi în curând recrutat şi tu. Singura salvare ar fi să
te înscrii la teologie la Sibiu. Numai acolo mai găseşti un scut!”. Povaţa mi se păru
oportună, dar şi uşuratică. Oportună, fiindcă mă îndruma pe-o linie la care şi eu
mă gândeam uneori ruşinat, uşuratică fiindcă mă scotea din toate frumoasele
mele proiecte de studenţie. ,,Vezi tu, zic, sfatul tău vine dintr-un gând bun, fără
îndoială. Îmi porţi grija, cum mi-o port şi eu, că nu mai am nopţi de odihnă. Numai cât
totul ar putea să devină şi o chestie de conştiinţă! Ştii prea bine cât de profund îmi displace
teologia!”. ,,Dar nimenea nu te sileşte să te călugăreşti, nici să devii preot”, îmi răspunde
Lionel, ,,să scapi de meliţa războiului, despre asta-i vorba! Sau ai făcut oase să ţi le
împrăştii pentru împăratu’ prin Galiţia?”.
Pe la 20 septembrie am dat o săritură până la Sibiu, aşa, într-o doară, să
văd ce şi cum. În curtea mare a Seminarului,19 călugărească şi stearpă, era o

19 Instituţie înfiinţată la 12 martie 1850, la Sibiu, de către episcopul Andrei Şaguna, pe structura
vechii ,,şcolii clericale” existente încă din vremea episcopului Vasile Moga, pentru formarea
viitorilor preoţi, la care, începând cu anul 1853, i s-a adăugat şi un curs separat de pedagogie,
pentru pregătirea viitorilor învăţători. În anul 1861, corpul profesoral al ambelor secţiuni s-a
reunit, rămânând în această situaţie până în anul 1919; cursul clerical a fost ridicat la trei ani de
studiu, iar cel pedagogic la doi ani de studiu (a se vedea: Mircea Păcurariu, O viaţă dăruită bisericii

50
aglomerare de aspiranţi: ca de bondari pe-un câmp plin de flori. S-a ales ca
majoritatea foştilor elevi, care în iunie trecuserăm bacalaureatul la liceul din
Braşov, ne-am întâlnit la Sibiu, ca la un consemn. Se făcea cu alte cuvinte
dovadă la vedere că educaţia din care ne-am împărtăşit la liceul Şaguna nu
fusese tocmai ,,patriotică”. Iată că ne întâlneam, nu precum ne-am legat, la zece
ani de la bacalaureat, ca să vorbim despre vraja nevestelor, ci la câteva luni, ca
să vorbim-despre ce? Despre ce? Despre apropiata prăbuşire a coroanei
sfântului Ştefan! 20 Descoperind în aer atâta zumzet şi entuziasm pentru
teologie, m-am înscris şi eu.
N-am stat la Sibiu decât vreo câteva săptămâni. Profesorii de la teologie
mă agreau, cu toate că le era foarte de aproape ştiut substratul intereselor mele
teologice. Ei mă agreau însă pentru libertatea ce-mi îngăduiam în discuţiile ce le
aveam cu ei. Deliciile vieţii împărţite între utrenii şi vecernii se făceau nod în
cugetul meu, gata să mă sufoce. Şi atunci am cerut un concediu de câteva zile
pentru… culesul viilor, cu toate că nu eram podgorean. Am plecat la Sebeş şi
plecat am rămas. Nu m-am mai înapoiat tot anul la înalta şcoală. Solicitam de la
vatră noi şi noi concedii, pentru motive fictive, de boală. Prelungirile de
concediu mi se acordau fără de nicio dificultate. Nădăjduiam să se termine
războiul până în primăvară, ca să pot pleca în străinătate. Planeta Marte nu era
însă favorabilă zilelor mele, iar speranţa că măcelul universal se va curma se
dovedea, de la un anotimp la altul, tot mai iluzorie.

În răstimpul celor câteva săptămâni petrecute la Sibiu, s-a făcut că am

intrat în mai strânse legături cu verişoara mea V.,21 pe care până într-aceea n-o
întâlnisem decât de vreo câteva ori în lungul anilor. E vorba despre o verişoară,
de neam al doilea, cu vreo zece ani mai mare decât mine. Era căsătorită la
Sibiu. Datorită multiplelor ei talente şi farmecului irezistibil de câte ori ea îl voia
aşa, verişoara îşi crease o situaţie de primă importanţă atât în lumea
românească, cât şi în cea săsească. V. era în zenitul fiinţei. Cei treizeci de ani ai

şi neamului. Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, Sibiu, Editura Andreiana, 2012,
pp. 261-284).
20 Ştefan I al Ungariei (969-1038): primul rege creştin al Ungariei medievale, membru al

dinastiei Arpadiene, canonizat în anul 1083 ca sfânt al Bisericii Catolice şi în anul 2000 ca sfânt
al Bisericii Ortodoxe (a se vedea: György Györffy, King Saint Stephen of Hungary, New York,
Columbia University Press, 1994).
21 Veturia Goga (1883-1917): cântăreaţă română, originară din Sebeşul-Săsesc, supranumită

,,Privighetoarea Ardealului”, născută Mureşan, căsătorită cu Lazăr Triteanu (viitor episcop al

Romanului) şi cu Octavian Goga (a se vedea: Gheorghe Bodea, Mausoleul iubirii: corespondenţă
Octavian-Veturia Goga, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1997; Gheorghe Bodea, Florile
tăcerii, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 1998; Mircea Goga, Veturia Goga,
,,Privighetoarea lui Hitler”, Bucureşti, Editura RAO, 2007; Mihai-Octavian Groza, ,,Galeria
sebeşenilor uitaţi: Veturia Goga (1883-1979)”, în Sebeşul Povestit, număr 3, 2014).

51
ei înfloreau în frumuseţe matură, fascinantă, al cărei secret consistă mai ales în
expresie şi mimică. Ea îşi trăia viaţa într-un fel degajat, artistic, în izbitor
contrast cu modul provincial şi cuprins de complexe ale celor mai multe din
femeile cetăţii. Vioiciunea spirituală, sănătoasă, plină de nerv, inflexiunile
conştient cultivate ale glasului, priceperea în chestiuni artistice, instinctivă în
primul rând şi fără de nicio urmă de învăţătură însuşită pe dinafară, au rotunjit
în jurul ei un nimb, ce aşează în penumbră toate semenele ei din aceste ţinuturi.
De reţinut e şi amănuntul că V. întreţinea o interesantă corespondenţă cu
câteva celebrităţi europene de cea mai înaltă clasă, cunoscute de ea în
colindările prin alte ţări. Îmi arăta uneori câte o scrisoare. Era o corespondenţă
intelectuală printre ale cărei rânduri simţeai bătăi de inimă şi pe alocuri
neaşteptate învăpăieri.
Faţă de mine verişoara se manifesta într-un chip feminin şi matern în
acelaşi timp. În familiaritatea plină de vrajă cu care mă primea, ghiceam mai
presus de orice un interes pasionat de a colabora la formarea mea. Cu vreo şase
ani mai înainte, când la vârsta de 13 ani rămăsesem orfan de tată, ea venise o
dată într-adins până în satul nostru, să mă ceară de la mama: ar fi voit să mă
crească ea sau chiar să mă adopte. Nu avea copii. Mama, la strâmtoare, aproape
că m-ar fi cedat. Pe urmă, nu ştiu din ce pricină, proiectul verişoarei nu s-a
realizat. Acum V., după atâţia ani, îmi îngăduia să mă bucur de grija ei, pe care
o sublinia parcă anume ca să mă compenseze pentru ceea ce nu a fost dat să
fie. În fiecare zi trebuia să iau ceaiul la ea. Citeam împreună pe Also sprach
Zarathustra 22 al lui Nietzsche 23 şi-l comentam. Câteodată mă întrerupea să-i
lămuresc o frază, în care interveneau prea mulţi termeni filosofici sau aluzii al
căror sens nu putea să-l bănuiască. La rându-i ea mă uluia în permanenţă cu
prospeţimea observaţiilor.
Ne angajăm, nu arareori, pe drumul confidenţelor personale, când ea îmi
povestea lucruri, atâtea, despre oamenii pe care i-a cunoscut şi pe care şi eu aş
fi dorit aşa de mult să-i cunosc. Într-o după-amiază am ţinut să aduc vorba
despre rolul ce ea l-a jucat, prin simpla ei prezenţă, în viaţa literară şi artistică
din ultimul deceniu pentru generaţia care, în lunile din urmă, s-a cam risipit
trecând munţii în Vechiul Regat. ,,Fără de tine”, îi spun eu, cu un aer de istorie
literară şi cu o candoare de copil care şi-ar fi însuşit prin divinaţiune taina
platonică a atotputerniciei lui Eros. ,,Fără de tine nu s-ar fi făcut nimic. Eu cred că
toţi erau îndrăgostiţi de tine! De altfel şi acum, când se-ntâmpla să trecem uneori împreună
pe stradă, îmi face impresia că exalţi toate privirile!”. Verişoara începu să râdă, scoţând
nişte triluri cu care voia să treacă peste perplexitatea în care o adusesem cu
sinceritatea mea. ,,Nu care cumva exalt şi troparele colegilor tăi de la teologie?”, întrebă

22 Titlu complet: Also sprach Zarathustra: Ein Buch für Alle und Keinen.
23 Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844-1900): filosof german, considerat cel mai important
filosof al secolului al XIX-lea, autor al frazei ,,Dumnezeu a murit!” (a se vedea:
www.britannica.com, consultat online la data de 13.III.2018, ora 12:32).

52
ea cu şăgălnicie şi nu fără de umor. ,,Of, colegii! Ăştia sunt topiţi. Mai ales când le e
dat să te vadă intrând în catedrală!”. Şi V. râse iar, uşor îmbujorată, şi-mi zise:
,,Haide, citeşte mai departe!”.
Făceam, în acel timp însemnări într-un caiet, în genul aforismelor. Din
când în când le citeam verişoarei. Ea intra în textele mele cu aprig
discernământ: ,,Asta-i bun. Asta-i bun. Asta nu-i bun!”. Aprobă cu cumpătare şi
elimină fără cruţare.
Odată pus la adăpost de aversele grijilor în legătură cu războiul, puteam
să mă închin lecturilor mele preferate, într-o atmosferă de destindere. V. mă
îndemna îndeosebi să scriu. Şi dam urmare îndemnului: scriam.
În primăvara anului 1915 eram acasă, la Sebeş. Culesul viilor pentru care
în toamna trecută îmi cerusem permisie de câteva zile mai dura încă! Cel puţin
aşa îmi zeflemiseau colegii repetatele cereri de prelungire a concediului. Din
parte-mi, nici nu mai intenţionam să mă întorc. Încolţeau în timpul acela în
mine preocupări pe care le socoteam mai esenţiale decât cele teologice. Cineva
îmi aduse vestea că verişoara V. a obţinut un paşaport pentru un drum la
Bucureşti. Lucru suficient de anevoios pentru împrejurările de atunci şi într-un
sens riscant şi pentru ea. Căci asemenea drumuri erau însoţite de toate
suspiciunile automaţilor ungureşti, călătorul imprudent putând avea cele mai
dezagreabile surprize la întoarcere.
Scrisesem în timpul iernii mai multe scurte lucrări filosofice. Printre altele
una despre conceptele de ,,materie” şi ,,energie” în economia inteligenţei
umane. Stăruiam, în lucrarea mea, asupra aspectelor pe care inteligenţa umană,
care-şi are şi ea mizeria condiţiilor sale, le întipăreşte în chip necesar
conceptelor amintite. Şi susţineam că cele două concepte (al ,,materiei” şi
,,energiei”) nu pot să fie gândite decât corelativ, de unde ar urma ca încercările
de a elimina conceptul de ,,materie” şi de a clădi un sistem al naturii numai pe
conceptul de ,,energie” duc inevitabil, datorită unor condiţii inerente
inteligenţei, la situaţia paradoxală că ,,energiei” i se vor atribui tot mai multe din
particularităţile socotite până azi ca aparţinând prin definiţie chiar ,,materiei”.
Rezultatul încercărilor în chestiune va fi deci acela că ,,materia” va reapărea în
sistemele strict energetice într-o formă camuflată.
Lucrarea am trimis-o verişoarei mele cu rugămintea s-o ia la Bucureşti şi
să o dea, ocazional, spre citire directorului de atunci al ,,Convorbirilor
literare”. 24 Dat fiind că trebuia să ţin seama de ,,censura” de război din
monarhia austro-ungară, nu aveam în împrejurările de atunci altă posibilitate de

24,,Convorbiri literare”: cea mai prestigioasă revistă de literatură din cultura română; apare la
Iaşi (în perioada martie 1867-martie 1885), apoi la Bucureşti (în perioada aprilie 1885-iunie
1916); la conducerea acestei publicaţii, editată de Societatea Junimea, printre colaboratorii şi
redactorii acesteia se numără o serie de personalităţi din toate domeniile şi din toate ţinuturile
locuite de români; apare bilunar, iar din aprilie 1872, lunar (a se vedea: Georgeta Răduică,
Nicolin Răduică, Dicţionarul presei româneşti (1731-1918), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1995,
vocea ,,Convorbiri literare”).

53
a lua contact cu publicistica din Vechiul Regat. Aşteptam cu nerăbdare un
semn de la Bucureşti. Dar nicio veste nu venea de la verişoara mea. De abia
după vreo câteva săptămâni, când s-a întors din ţară la Sibiu, ea îmi scria că
directorul ,,Convorbirilor literare” a citit cu interes lucrarea, mai mult chiar: cu
încântare şi că încercarea mea va apărea în revistă, după ce va suferi unele
foarte neînsemnate îndreptări de redactare. Era vorba de remanierea unor
expresii. Se pare că, în pofida vigilenţei, mi-au scăpat unele provincialisme, pe
care redacţia avea datoria de a nu le trece cu vederea. Din motive politice,
revistele bucureştene nu mai soseau în Ardeal. Cenzura austro-ungară le oprea
la Predeal25 şi la Turnu Roşu.26 Regretam infinit că nu voi avea prilejul de a-mi
sloveni27 eu însumi lucrarea în paginile unei publicaţii periodice de prestigiul, pe
care-l ştiam tot cel de pe vremuri, al ,,Convorbirilor”. Câteva luni mai apoi,
aflam că lucrarea a apărut. Un fost coleg de şcoală de la Braşov, devenit în
răstimp cetăţean român, şi care se găsea la Bucureşti, mi-a scris o carte-poştală
că a citit-o. Însemn aceasta, deoarece e vorba despre întâia mea manifestare
literară în publicistica bucureşteană, cu vreo patru ani anterioară primelor mele
volumaşe, apărute de abia în anul 1919. Cam în acelaşi timp, trimiteam uneori
la ,,Românul”28 din Arad, diverse ,,cugetări” şi ,,note” care, din păcate, apăreau
copleşite, până la nerecunoaştere, de paraziţii tiparului. Asupra greşelilor de
tipar, ziarul, spre marea mea exasperare, nu voia să revină niciodată. Din vina
culegătorilor, ce nu aveau obişnuinţa vocabularului filosofic, aforismele mele
luau înfăţişarea celor mai opace ,,cimilituri” sau ,,ghicitori”. Cum, de
almintrelea unii cititori, nu lipsiţi de ironie şi haz, din orăşelul în care trăiam, le
porecliseră cu perfectă dreptate.

Preocuparea generală, obsedantă, a românilor din Transilvania, era una

neclintită; când va intra România în război? Aveam îngereasca certitudine că
intervenţia dorobanţului29 va face, de la o zi la alta, să se aplece cumpăna sorţii
şi a istoriei, decisiv, ca sub puterea unui suprem verdict. Uneori, aşteptarea, ce
ţinea în încordare inimile, se aduna în câte-un val vârtej de zvonuri. Şi volbura

25 Predeal, judeţul Braşov.

26 Turnu Roşu, judeţul Sibiu.
27 ,,A sloveni”: ,,A citi”.
28 ,,Romanul: publicaţie înfiinţată în anul 1911, la Arad, oficios al Partidului Naţional Român

din Transilvania, în anul 1918 oficios al Consiliului Naţional Român Central. Printre
colaboratorii şi redactorii acesteia se numără o serie de personalităţi ale epocii, precum Teodor
Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Iuliu Maniu, Ioan Suciu etc.
Şi-a încetat apariţia în anul 1938 (a se vedea: Iulian Negrilă, Ziarul ,,Românul” şi Marea Unire,
Bucureşti, Editura Politică, 1988; Georgeta Răduică, Nicolin Răduică, Dicţionarul presei româneşti
(1731-1918), vocea ,,Convorbiri literare”).
29 ,,Dorobanţ”: ,,Soldat infanterist”.

54
trecea peste ţinuturi, ca să cadă apoi, aşa cum s-a ridicat. Arcul aşteptării se
destindea, sufletul se prăvălea în lâncezeală. Şi atunci deznădăjduiam că ,,Ţara”
va mai găsi vreodată condiţiile prielnice de a ieşi din neutralitate. În dezolarea
mea, dam României numele de ,,Neutralia”. Era acesta un nume, în care
puneam tot focul unei iubiri înşelate.
În cursul anotimpurilor critice din 1915 şi 1916, înainte de intrarea
României în războiul mondial, alături de puterile ce-i ofereau şanse în vederea
întregirii, mă duceam adesea la Andrei Oţetea,30 bunul meu prieten, coleg de
liceu şi tovarăş de cameră, un timp la Braşov, iar acum coleg de sabotare, sub
scutul teologiei, a monarhiei austro-ungare. Mă duceam la el, la Sibiel,31 un sat
de munte nu departe de Sălişte.32 Să fi tot voit cineva să ne dea de urmă, noi
negăsiţi am rămas. Sălăşluiam acolo într-o veche şi îmbietoare căsuţă de lemn,
pe-un umăr de deal, la capătul unei uliţi laterale a satului. Curtea era
împrejmuită, medieval, ca o mică cetate, de minuscule clădiri de bârne şi de
piatră. Mama lui Oţetea, o ţărancă iute, dar cu pas neauzit, se gospodărea
aproape singură.
Subţirică şi zbârcită, cu puzderie de griji în suflet şi-n obraz, se mişca ziua
şi noaptea, dereticând, şi alerga în dreapta şi-n stânga ca o zvârlugă.33 Căsuţa era
totdeauna curată, pereţii proaspăt spoiţi, icoanele şterse, laviţele albe.
Poposeam la Sibiel zile, uneori stinse în grabă, alte dăţi săptămâni, depănate în
tihnă. Hoinăream cu Andrei pe măguri şi peste plaiuri, că numai bocancii grei şi
puternici ne mai ţineau de pământ. Şi discutam, şi ne împărţeam gândurile, şi
ne spuneam păsurile, şi ne jeluiam aleanurile. 34 Şedeam uneori, pe treptele
căsuţei, la soare, sau în umbra streşinilor. Leliţa Oţetea ieşea din grajd cu
şiştarul,35 şi-mi îmbia lapte proaspăt, mult spumos, cald încă, şi viu ca ugerul.
Îmi plăcea să-l miros şi să aud sunetul spumei, ce se sfârma. Andrei mă privea,
îşi făcea ochii mici, şi-mi spunea: ,,Haide, bea, şi dă-le bruşului gânduri!”. Mă ştia
încins de jaruri, şi ca să mă-nveselească puţin, îmi arunca o întrebare ca o
anacrontică minge de purpură: ,,Mai zi o dată, cum e fata [a]ceea?”. Şi-i spuneam a
zecea oară, cum e fata... ,,Înaltă e, şi zveltă fata aceea, fină, figură de tablou florentin!”.
Şi continuam: ,,De-un an-doi, o tot întâlnesc în fiecare zi pe strada lungă, din orăşelul
meu, la aceeaşi oră totdeauna. Şi ne plimbăm. Îmi ascultă flăcările şi mărturisirile. Dar din

30 Andrei Oţetea (1894-1977): istoric român, profesor al Universităţii din Iaşi (în intervalul
1945-1947 rector al acestei instituţii), director al Teatrului Naţional din Iaşi (1939-1940, 1946),
director al Institutului de Istorie ,,Nicolae Iorga” din Bucureşti (1947-1948, 1956-1970),
membru titular al Academiei Române (a se vedea: Dorina N. Rusu, Marius Porumb, Stelian
Mândruţ, Membrii Academiei Române din Transilvania, pp. 235-237).
31 Sibiel, judeţul Sibiu.
32 Sălişte, judeţul Sibiu.
33 ,,Zvârlugă”: ,,Persoană vioaie, iute în mişcări, sprintenă”.
34 ,,Alean”: ,,Suferinţă, durere sufletească”.
35 ,,Şiştar”: ,,Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales

pentru muls laptele”.

55
vorba ei nu pot culege nimic. Fata e ca un foc amânat pentru a doua zi.... Iată-mă, acum,
fugit de ea, la Sibiel. La Sibiel e bine!”.
Era bine la Sibiel, căci o luam cu Andrei în sus, tot pe marginea râuleţului
de munte, şi după câteva urcuşuri, tristeţile cădeau din suflet, ca ţăr[â]na de pe
tălpi. Andrei îşi însuşise, încă din copilărie, un meşteşug rodnic la prinderea
păstrăvilor care, pe vremea aceea, nu era interzis. După ce izola, cu pietre şi cu
glii rupte din răzoare, câte-un ochi mai mare de apă, el intra în oglindă, până
deasupra genunchilor, şi prindea păstrăvii cu mâinile, aduse de două părţi, pe
sub rădăcini. Nu mică a fost mirarea mea, când mi s-a învederat isprava de
câteva ori pe rând, căci mi se părea de domeniul scamatoriei. Cunoşteam din
experienţa mea de la munte psihologia dificilă a păstrăvilor. Anevoie te apropii
de ei cu orice unelte relativ oneste. Şi Andrei îi prindea cu mâna. Ba el îmi mai
spunea că-i poate prinde şi cu o simplă furculiţă. ,,Probabil şi gata fierţi în apa de
munte... şi-n cele din urmă, de ce n-ar fi aşa? Apa de munte sfârâie şi e ozonată!”-fu
replica mea neîncrezătoare. Dar Andrei îmi curmă cuvântul cu un citat: ,,Există
în cer şi pe pământ atâtea lucruri pe care înţelepciunea scolastică nici nu le visează!”.
Odată, pe la vecernie şi nu tocmai, adică pe la ora când umbrele se
lungesc, întrecând făpturile, Andrei mă chemă cu inflexiuni pline de calde
promisiuni în glas: ,,Haide la păstrăvi!”. Îl întreb: ,,Nu iei şi o furculiţă? Vreau s-o
văd şi pe asta!”. ,,Astăzi e-fără”, răspunde Andrei. Cu paşii largi coborâm în sat.
Ajunşi la râu, în loc de a o coti pe vale-n sus, Andrei o luă în jos. Intră într-o
casă ţărănească. Eu, după el. Era o gospodărie mai puţin patriarhală decât a
leliţei Oţetea. Pe o prispă ne întâmpină o foarte frumoasă ţărăncuţă, o fată cu
un an-doi mai tânără de cât noi. ,,Am venit în văzute, Măriucă”, îi spune glumeţul,
,,Uite-l, ăsta-i prietenul meu!”. Măriuca ne primea cu un surâs, ce nu avea nimic
forţat, şi cu mişcări line, ca o domnişoară doar în ajun ieşită dintr-un pensionat.
Luarăm loc. Şi ne-am abătut cu vorba asupra ţinutului, satului, oamenilor.
Desfăşurându-mi impresiile şi crezând că mă găsesc în faţa unei băciţe, mi-am
rostit dorinţa de a vedea stânile de la munte. Şi-am spus fetei, că nicăieri, prin
satele, pe unde am mai colindat, n-am mai văzut atâţia copii frumoşi ca la
Sibiel. ,,Ei da, satul nostru ia premiile la toate expoziţiile de copii”, zise ea, ,,E aer bun
aici, şi dacă luaţi seama, sunt şi mame frumoase!”. ,,Da, e adevărat”, răspund eu, ,,Şi
mumele sunt frumoase, mai ales cele viitoare”. Pe masă, Măriuca îşi potrivise un teanc
de cărţi. Mă ridicai şi iscodesc cam ce citeşte. Erau cărţi de Dostoievski, 36
Tolstoi 37 şi Flaubert... 38 în traducere românească. ,,Dumneata citeşti romane?”, o
întreb cu mirare. În loc de o simplă întărire sau tăgăduire, Măriuca îşi arăta

36 Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881): inginer, jurnalist, scriitor rus, reprezentant al

curentului realist, considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX (a se vedea:
www.britannica.com, consultat online la data de 13.III.2018, ora 12:32).
37 Lev Tolstoi (1828-1910): scriitor rus, unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii,

reprezentant al curentului realist şi al epocii de aur a literaturii ruse (a se vedea: Ibidem).

38 Gustave Flaubert (1821-1880): scriitor francez, reprezentant al curentului realist, decorat cu

Legiunea de Onoare, autor al celebrului roman Madame Bovary (a se vedea: Ibidem).

56
unele păreri despre romanele ce-i plăcuseră. Nu mult mai altfel decât ar fi
vorbit o studentă, suficient de prudentă şi evitând verdictele totale şi chiar
superlativele. Am bănuit un moment că sunt victima unei amăgiri puse
într-adins la cale. ,,Ai făcut vreo şcoală?”, o întreb. ,,Desigur, clasele primare, în sat”,
îmi răspunse, simţindu-mi nedumerirea şi încercând să mă liniştească, ,,Dacă
vreţi, vă conduc eu până-n munte, la stâna noastră!”. ,,Aşa da”, adaug eu, ,,Ce zici,
Andrei?”.
După ce vorbirăm despre multe şi de toate, părăsirăm casa. Andrei mă
lămuri: ,,Vezi, ce posibilităţi are acest material uman? S-a cultivat fata aproape singură.
Uneori i-am dat câte o îndrumare, cărţi-reviste... Ai văzut, era gata să vorbească şi despre
Renaştere... şi o să mai vezi câte ştie... Dar, în cele din urmă, această Măriucă îmi produce
suferinţe. Mă ia în faţa ei aproae ca un regret...”. ,,Da, zic eu, sufletul fetei e aidoma unui
tablou mai larg decât cadrul. Şi înţeleg acum şi povestea cu păstrăvii. Unde sunt asemenea
ţărăncuţe, nu e de mirare că poţi să prinzi păstrăvii şi cu furculiţa!”.
O luarăm spre casa leliţei Oţetea. Mă chemau insistent încăperile scurte şi
curtea închisă de patru părţi. Pătrundeam în curte ca într-un farmec vârtos,
ferecat din vechime. Nicăieri într-altă parte nu mă simţeam mai bine.
În dimineaţa zilei, fuseserăm pe-un vârf de măgură mai înaltă, deasupra
satului. Mijea departe în zare cetatea Sibiului, dar numai în bătaia soarelui.
Peisajul mi se întinde sub ochi ca o palmă ce aşteaptă să-i descifrezi din linii
trecutul şi viitorul. Peisajul acesta, cu oameni, cu lăcaşurile, cu vetrele, cu
văzduhul, îmi intra în sânge asemenea unei încete şi dulci otrăvi, şi începea să
mă lege. Între mine şi cele văzute se dezlănţuia în acele zile un imperceptibil
proces de osmoză, în urma căruia, colţul de lume devenea pentru mine un
arhetip, cu consecinţe, ce nu le puteam încă întrezări. Aici, în acest peisaj, în
acest sat, aveam să pun în mişcare oamenii şi întâmplările din ,,Tulburarea
Apelor”, piesa-poem, în care, şase ani mai târziu, adunam atâta aer şi atâta
pârjol. Aici, în casa leliţei Oţetea, mi-am închipuit pe popa din poemul meu
dramatizat, pe cel chinuit de patima libertăţii din timpul mişcat al
Reformaţiunii. Aici venea, cu ispitele ei, şi Nona, fiinţa de foc ce avea să piară
în foc.

Marea încăierare nu a luat dorita întorsătură nici după ce Italia s-a

alăturat aliaţilor, declarând război Puterilor Centrale. Legasem nebune nădejdi
de acest eveniment petrecut în frumoasa lună mai. Acum se înroşea frunza de
viţă, şi nu întrezăream nicio schimbare în situaţia generală. Şi nici România nu
mişca.
Începea un nou an şcolar şi mă vedeam constrâns, să mă înscriu iarăşi la
teologie. Dezamăgirea mea era sporită şi de împrejurarea, aproape
demoralizantă, că trebuia, în prealabil, să dau examenele din anul I, cu care mă
găseam în restanţă. Toată vara m-am purtat cu speranţa că războiul se va
57
termina, şi că nu va mai fi nevoia să-mi fac apariţia pe pragurile şi în sălile
seminarului sibian.
Am jertfit vreo două săptămâni diverselor materii, răsfoind, cu ochii
numai pe jumătate deschişi, cursuri, în majoritate litografiate. La examene,
profesorii manifestau o îngăduinţă jenantă. Mie cel puţin, îmi puseseră întrebări
cu totul neobişnuite între zidurile şcolii, ceea ce echivala cu un omagiu adus
lecturilor mele. Unul dintre profesori bunăoară, dorea să afle de la mine cum
vede Adolf Harnack39 ortodoxia. Harnack era o faimă a vremii. Ilustrul istoric
al dogmelor creştine, profesor la Berlin, teolog de seamă, a scris, printre altele,
şi un studiu despre ,,Fiinţa creştinismului”. În acest studiu, marele teolog se
ocupa pe larg şi de ortodoxie. Harnack refuza să vadă în ortodoxie un
creştinism autentic. În ortodoxie, celebrul teolog surprindea, mai curând,
profilul şi structurile creştinismului antic, care se îmbrăca în forme creştine, şi
nimic mai mult. Făcui profesorului o expunere la rece, dar atât de reliefată, a
ideilor lui Harnack, încât, la următorul examen ezită parcă să mă întrebe, dacă
eu sunt sau nu de acord cu aprecierile teologului protestant, de teama să nu
răspund afirmativ, ceea ce poate că nu ar fi fost cazul.
M-am strecurat prin examene cu bravuri ad-hoc, dar profesorul de
,,Cântări bisericeşti” mi-a făcut-o. M-a trântit. Nu încercasem până atunci
niciodată o ,,cădere”. Acest sentiment era pentru mine cu totul inedit.
Profesorul motiva aşa: ,,Nu te trântesc fiindcă nu ştii nimic, ci fiindcă ai ureche şi glas, şi
cu toate acestea, nu ştii nimic!”. Mi s-a admis totuşi înscrierea în anul II, cu condiţia
să dau corigenţa până în Crăciun. În cursul anului II, am stat iarăşi mai mult
acasă, în adăpostul acelui buzunar de provincie, la Sebeş, uzând de concedii,
ilariant, sau cel puţin fantezist motivate.
Între mine şi teologie am pus o tablă de azbest-izolator. Cu toate acestea,
contactul cu diversele materii imponderabile şi abstracte, cu substanţa fictivă a
Cerului, a izbutit să deştepte în mine o seamă de interese de aceeaşi natură, dar
degajate de orice criterii dogmatice. Dacă bunăoară, catehismul budist mă
vrăjise cândva, când eram prin clasa a IV-a a Liceului Şaguna, acum aceeaşi
aplecare, multiplicându-şi volumul, îmbrăţişa, în conul său de lumină, întreaga
istorie a religiilor şi filosofia religiei ca atare. De la biblioteca Brukenthal din
Sibiu îmi procuram diferite cărţi, ce răspundeau nesaţului meu, începând cu
imnurile rivedice, în traducerea lui Max Müller,40 şi sfârşind cu istoria dogmelor
lui Harnack.
Poezia nu a contenit niciodată a-mi face semne. Mă legănam de-un timp
sub zodia răsăritului. Mă fascina poezia chineză, indiană, persană. Eu însumi

39 Adolf Harnack (1851-1930): istoric, teolog german, profesor al Universităţii din Berlin (a se
vedea: Ibidem).
40 Max Müller (1823-1900): filolog german, fiu al poetului romantic Wilhelm Müller, fondator

al studiilor indiene şi al disciplinei religiilor comparate, profesor al Universităţii din Oxford (a

se vedea: Ibidem).

58
am scris o seamă de poezii: nu multe şi nici mulţumitoare. Niciuna n-a văzut
teascul. Le-am ars cu uşurinţa decepţionatului, ceva mai târziu, pentru ca apoi
şi mai târziu să regret. Nu-mi aduc aminte nici măcar de înfăţişarea exterioară a
poeziilor; la fel, acestea trebuie să fi constituit însă o fază intermediară între
versurile scrise la 15 ani, de factură obişnuită, tradiţională şi impersonală, şi
versurile libere în ritmuri abrupte, de roză extatică, cu care am ,,debutat” în
1919.
Departe de neajunsurile crude ale războiului, viaţa mi se scurgea într-o
monotonie sfâşietoare, uneori ca o lungă duminică. Ca o lungă duminică, ce nu
avea nimic comun cu intensitatea interiorizărilor mele. Golul dinafară îl
compensam lăuntric Dar efortul de-a mă smulge din acest spaţiu, fără de
ecouri, era anevoios, foarte, câteodată, căci trebuia să îl fac singur, fără de
sprijinul unor semeni orientaţi în acelaşi sens, sau al vreunui curent care te ia şi
te duce.
În izolarea mea, mă simţeam tot mai mult ca un cetăţean, aproape fără
tărâm, al unei patrii spirituale mai presus de hotare şi timp. Din ozonul tare al
patriei siderale mă împărtăşeam şi eu, cum puteam, deocamdată, ca un mic
nucleu de foc în devenire. Mă mişcam fizic într-un ocol cu diametrul de un
kilometru, dar lăuntric, detaşat de contingenţele geografice şi istorice, mă
situam într-un orizont, ce era al Universului.
Prin forţa împrejurărilor, dar şi a condiţiilor inerente ei, viaţa mea, ce nu
era numai a mea, ci şi a ,,rădăcinilor” cu care ea se confunda, se dedubla. Şi
participam astfel, intermitent, cu toată fervoarea, la ceea ce se petrecea în spaţiu
şi timp, în preajmă, şi mai departe.
Întregirea naţiunii în hotarele sale politice, fireşti, era o promisiune ce
încă din copilărie mi-o făcea frunza arinilor, murmurul apelor şi bătaia profetică
a aripilor din văzduh. În aerul acestei promisiuni am crescut. Iar când s-a încins
de-a binelea războiul, pe care pe de-o parte îl cântăream cu atâta oroare,
găseam din alt punct de vedere că istoria nu ieşea prielnică în întâmpinare.
Căutam, cu alte cuvinte, un cataclism, declanşat din cauze neghioabe, o
semnificaţie coborâtă din tării şi o legitimare ca preludiu al unei supreme
împliniri. Dar, de la izbucnirea epicului foc au trecut doi ani! De câte ori n-am
disperat că micul stat român, spre care inimile noastre se întorceau ca un imens
lan de floarea-soarelui, a pierdut ocazia, ce nu se va mai repeta. Câteodată mi se
părea chiar că ,,Ţara” s-a împotmolit în pragul destinului ei. Doi ani şi-au
picurat clipele în curba nerăbdării, şi hotarul din vârful munţilor nu se punea în
mişcare să vină asupra noastră, să se desfacă un moment, şi-apoi să se închidă
iarăşi, îmbrăţişându-ne!
Numai zvonuri din om în om, şi prin vama cucului, străbăteau câteodată
,,de dincolo”, ca să mai sufle în spuza vetrelor de aici, şi să scoată iarăşi la iveală
ochiul de jar nestins.

59
 

În vara anului 1916, Lionel fu chemat de urgenţă la Viena, în faţa unei

comisii medicale, ce trebuia să hotărască, dacă mai era sau nu cazul, să i se
prelungească scutirea de slujba ostăşească. La începutul lunii august, mă
pomenesc c-o telegramă de la el, să plec şi eu la Viena. Lionel aflase că va fi
reţinut încă vreo câteva săptămâni în capitala împărăţiei. Şi dorea să-i ţin de
urât în singurătatea marelui oraş.
Îmi mântui repede formele de plecare. La Viena, am descins într-un hotel
de zgomotoasă arteră, pe Mariahilfestrasse, în apropierea spitalului militar,
unde Lionel aştepta cu înfrigurare verdictul comisiei medicale. Sosind pe seară,
nu mai era cazul să-mi dibuiesc drumul până la spital. Dimineaţa mă sculai
înviorat. Era o splendidă zi de vară în toi. În ciuda lipsurilor, ce se făceau
simţite la Viena, oraşul, întâiul mare oraş european, ce-l vedeam după fugara
călătorie în Italia, îmi comunica, cel puţin sub raport arhitectonic, impresia unei
măreţii într-adevăr imperiale.
La spitalul militar, Lionel mă aştepta. Avusese toată noaptea o senzaţie
aproape tactilă că am sosit şi că mă găsesc în apropiere. Am ieşit împreună
până pe Ring, la Palatul Imperial. Lionel îmi dete apoi unele îndrumări cu
privire la centrul oraşului şi mă lăsă în voia mea, el trebuind să se întoarcă la
spital, căci n-avea permisie de ieşire decât după-amiaza.
Cu stângăcii de provincial, căutai să mă descurc la un nod de străzi.
Circulaţia era haotică pentru ureche şi haotică pentru ochiul nedeprins. Am
luat-o pe aleea ce alcătuia un cerc interior de-a lungul Ringului. Nimeream
astfel calea pietonilor. Priveam în dreapta şi-n stânga. Şi mergeam fără vreo
ţintă precisă. Îmi era cu neputinţă să nu întorc capul după vienezele care, toate
fără deosebire, puneau în mersul lor o vioiciune zvâcnitoare ce contrasta cu
mersul ţeapăn duminical al fetelor din Ardeal. Şi, pe urmă, erau toate blonde,
blonde, parcă ar fi dorit ca martor al vieţii lor numai soarele. Am ajuns în faţa
Parlamentului, de-o înfăţişare cu amintiri greceşti; întrezării prin frunzele unor
copaci profilul unei uriaşe clădiri de stil eclectic: primăria. Apoi m-am pomenit
în faţa Burgtheater-ului. M-am oprit. Teatrul era în vacanţă, dar un afiş anunţa
c-o lună înainte deschiderea stagiunii cu o piesă de Grillparzer: ,,Des Mecres
und der Liebe Wellen”/,,Ale mării şi iubirii valuri”. Titlul piesei rezuma într-o
imagine impresia ce mi-o da Viana. Mă adia regretul că la deschiderea stagiunii,
în septembrie, după toate probabilităţile, nu mai puteam să fiu la Viena.
Soarele ardea. Atmosfera se umplea de-un miros de asfalt înmuiat văratic.
Zăream de cealaltă parte a Ringului, ceva mai departe, o clădire care, după
aspect, era neîndoios universitatea. Grăbii pasul într-acolo. Universitatea era
deschisă, deşi în plină vacanţă. Am intrat. Câte-un vizitator stingher circula
printre înaltele coloane şi pe trepte. Pe aici ar fi trebuit să bată ceasurile
studenţiei mele. Ale studenţiei mele atât de dureros amânate! Am pătruns în
grădina interioară, înconjurată de trei părţi de lungi colonade şi de fronturile
60
dinăuntru ale universităţii. După ce am trecut în revistă busturile de marmură
ale foştilor profesori, printre care unele celebrităţi mondiale, m-am abătut pe-o
cărăruie să scrutez mai din apropiere statuia albă a Almei Mater din mijlocul
grădinii. Albul marmurei ieşea din vegetaţia verde, atât marmura, cât şi
vegetaţia, fiind uşor înnegrite de fumul oraşului. Era cald şi aş fi dorit să dea
peste toate o ploaie de vară, să spele marmura şi frunza, şi să mă răcorească şi
pe mine. Mă închipuiam gol printre cele ce vedeam-într-o imaginară ploaie, ca
în grădina interioară a unui templu. Şi nu presimţeam nimic din toate cele ce
aveau să se întâmple cu mine prin aceste locuri mai târziu.
Întorcându-mă sub una din colonade, voiam să urc spre Biblioteca
Universităţii, când uşa cu două aripi de la intrare se deschise şi-mi iese în faţă
un tânăr cunoscut. Era Ion Clopoţel,41 fost licean la Braşov, pe care nu l-am
mai văzut de vreo patru ani. Ne-am îmbrăţişat pe acest prag al ciudatei
coincidenţe, miraţi şi cu căldură. O avalanşă de întrebări, şi de o parte şi de alta,
ne zădărnici pentru câteva clipe găsirea unui ritm alternant. ,,Vin din bibliotecă.
Lucrez de-un timp aici. Mă preocupă unele probleme de sociologie”, îmi zice el. ,,Eu sunt
numai aşa în vizită, la Viena. Pentru vreo câteva săptămâni”, îl lămuresc eu.
Ne-am dus împreună într-un parc alături, luarăm loc pe-o bancă în faţa
unei fântâni săritoare, care de la distanţă avea aerul unui obelisc de marmură.
Clopoţel îmi împărtăşea amănunte asupra situaţiei din Austria. După părerea sa,
totul mergea spre dezagregare, ceea ce, sub aspectul străzii, nu părea tocmai
verosimil. L-am întrebat dacă ştie ceva depsre intenţiile oblăduirii române. ,,În
curând va bate ceasul!” îmi zise el, dar tonul răspunsului său nu era atât de sigur,
precum cuvintele. De câte ori n-am auzit acest ,,în curând”, adaug eu cu
neîncredere. În loc de orice altă replică, Clopoţel mă informă că după-amiaza
de la ora 5, mai mulţi români, printre care şi câţiva cunoscuţi oameni politici, se
întâlnesc la cafeneaua Palast: ,,Dacă vrei să afli mai multe despre situaţie, şi dacă ţi-e la
îndemână, vino şi tu cu fratele tău!”.
Clopoţel mă puse în curent şi cu orarul său cotidian: ,,Ştii, dejunul îl iau la
Maximilian-Keller, pe ring, cu vreo câţiva amici, şi ăştia tot români. Unul e student-arhitect,
altul e la conservatorul de muzică... Poate că ne faci şi tu plăcerea!”. Şi cum eram în
preajma amiezii, ne îndreptarăm spre Maximilian-Keller. Ajunşi la Maximilian-
Keller, un enorm restaurant la subsol, prin apropierea Operei, am coborât
treptele în agreabila răcoare de jos, şi-am cuprins o masă. În curând aveau să
sosească şi ceilalţi doi: studentul-arhitect şi studentul-muzician, doi simpatici
băieţani, unul ţanţoş, celălalt uşurel, amândoi spiluiţi. Viitorul arhitect aducea
nişte broşuri-manifeste, de artă modernă. Le scoase din buzunar, plictisit şi
sceptic. După vreo câteva momente, am băgat de seamă că aerul, ce şi-l lua
studentul, acoperea o dezamăgire, pe care o avea cu sine însuşi: nu înţelegea

41Ion Clopoţel (1892-1986): ziarist, sociolog, memorialist român, membru al mişcării social-
democrate transilvănene, fondator al revistei ,,Societatea de mâine” (a se vedea: Andrei Negru,
Ion Clopoţel. Studiu monografic, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2003).

61
manifestele! În realitate, era foarte intrigat de conţinutul broşurilor pe care se
căznea să le descifreze. În cele din urmă, studentul-arhitect îşi dete necazul pe
faţă, mărturisind că blestematele de manifeste îi sunt inaccesibile, fiind
concepute în termeni prea filosofici. ,,Ia, dă-le lui Blaga”, zise Clopoţel, şi
studentul îmi întinse aşa într-o doară, şi cu un surâs îndoielnic, un manifest.
Textul era însoţit şi de ilustraţii din domeniul picturii revoluţionare ce se
încerca. Astfel, luai întâiul contact cu inovaţiile artei ,,expresioniste”. Pledoariile
nu mi se păreau deloc ezoterice. Dimpotrivă, le găseam foarte clare, iar textele
enunţate aveau pentru mine evidenţa străvezie a unor axiome. Prea puţin
convingătoare şi catastrofal alese erau, însă, după opinia mea, exemplele
destinate să ilustreze tezele: ,,Astea sunt noile 95 de teze ale lui Luther”, glumeam
eu. Aveam în faţă desene de Kokoşka, Feininger etc. (numai încetul cu încetul,
am reuşit, în cursul anilor, să-mi revizuiesc gustul faţă de noua pictură). După
dejun ne-am mai îndeletnicit cu lămurirea manifestelor, a căror sesizare
presupunea într-adevăr o pregătire filosofică. Studentul-arhitect citea acasă
multe asemenea produse eseistice, dar se încurca repede, şi atunci, ştiobâlc,
cădea la fund. A doua zi el se simţea totdeauna dator să aducă pentru ceasul de
exegeză texte, fragmente sau cel puţin aliniate din această eseistică
impresionistă, ce-i luau în răspăr priceperea. Muzicianul, cu supleţea lui ţinută
mai mult de ureche, decât de substanţa cenuşie, lua şi el parte la elucidarea
tâlcurilor. Eu continuam să le arăt că teoria înduplecă, dar că nu mă împac cu
realizările artistice ale expresioniştilor, pe care le socoteam lamentabile dibuiri,
iar nu izbânzi.
Ne duceam uneori, cu Lionel, şi la cafeneaua Palast, unde ne invitase Ion
Clopoţel. Întâlneam acolo o seamă de intelectuali români! În convorbirile
molcome şi interminabile se comentau evenimentele şi perspectivele politice.
Bănuiam însă că, între patru ochi, se făcea uneori acolo, şi altfel de politică,
decât aceea la care puteau să tragă cu urechea chelnerii, ce ne dădeau dese şi
inoportune târcoale.
După o lungă enervantă aşteptare, de vreo patru săptămâni, Lionel primi
verdictul medicilor de la spitalul militar: era din nou lăsat la vatră. Nu mai
aveam deci nici un motiv de prelungire a şederii noastre la Viena.
În preajma plecării, am dat o telegramă mamei, să ne trimită o trăsură la
Vinţul de Jos. A doua zi seara, la ora 10, plecam.
La Viena, în gara de est, am mai întâlnit încă o dată printr-o simplă
întâmplare pe studentul-arhitect, care pleca şi el, neprevăzut, spre Banat, la ai
săi. M-a întrebat de adresa mea transilvană, pe care şi-o însemnă într-un carnet.
În Vinţu-de-Jos, ne aştepta, în noapte, spre surpriza noastră, mama. Din
gară o luarăm, sub scânteierile Orionului, spre Sebeş, cu trăsura. La un moment
dat, când roţile trăsurii intrară în nişte făgaşe de pietriş, pricinuind scrâşniri ce
acopereau cuvântul, întât birjarul nu mai putea să-l audă, mama ne spuse că
iarăşi a trecut prin frunza verde un zvon că România va intra în război în curs
de câteva zile. Acesta era motivul pentru care ne întâmpina la gară: voia să ne
62
comunice vestea o oră mai devreme... Glasul mamei ocolea spre noi printr-un
ton de poveste. Cloşca cu puii de aur sclipea deasupra. În gând, trăgeam hotare
nouă.

A doua zi era duminică şi sărbătoarea Sfintei Marii. Am dat o raită prin

oraş. Nu sufla nimic nou peste faţa de apă stătătoare a urbei. Pe lacul din parc
se întindea în arhipelaguri verzi lintea broaştelor şi soarele îi era prielnic.
Luni de dimineaţă, Lionel, hotărât să-şi reînceapă activitatea avocaţială,
plecă la birou. Mă îmbrac şi o ţin şi eu într-acolo. Lionel nu era în birou, dar
am intrat şi începui să citesc ceva Nu trecu o jumătate de oră şi Lionel dă
buzna cam palid: ,,Ai auzit?”. ,,Ce?” fac eu, aşteptând să aud vestea, singura ce
mai doream s-o aud. ,,România a declarat război ieri-după-amiază!”. Ce just
presentiment a avut mama, când ne-a întâmpinat la Vinţ!.
Vestea mi-a dat cu var peste faţă: ,,Va să zică, a bătut ceasul acesta!”.
Noi, cei doi, ne mişcam năuciţi prin birou, în linii drepte ce se întretăiau
fără rost. Ne opream. Şi iarăşi ne mişcam. Nu mai spuneam niciunul nimic. Se
căsca între noi câte-o pauză, ca un răgaz, pe care luciditate noastră şi-l lua, ca să
se adune asupra unui singur punct. Cumpăneam, fiecare pentru sine, ce putea
să mai intervină în zilele noastre, cu neprevăzute tăişuri, sau ca neaşteptat
adaos, căci soarta ieşea din micile, calmele ei cărări, la drum mare.
,,Fără îndoială că autorităţile vor lua măsuri ca să fim evacuaţi şi transportaţi cine
ştie unde”, zice Lionel. ,,Eu voi căuta să rămân aici, la adăpostul uniformei mele de ofiţer,
atât cât se va putea. E cert că trupele române vor înainta repede. Poate că ne pomenim cu
fraţii asupra noastră, într-o zi sau două, sau chiar mai degrabă, dacă vor coborî şi pe valea
Frumoasei! Mama va rămânea pe loc, orice s-ar întâmpla”.
Marţi, în zorii zilei, după ce n-am închis ochii toată noaptea aflarăm că o
seamă de intelectuali români din localitate au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi
undeva... Nu se ştia unde... Zvonurile cele mai grozave şi mai necontrolate
circulau... Spectrul furcilor pe gorgane42 umbla din vorbă în vorbă. Lionel era
agitat: nu atât pentru el, cât pentru mine: ,,Ştii, la ce mă gândii?-îmi zise el, cu ocol-
trebuie să te salvezi cumva... Nu se poate şti ce se întâmplă cu cei duşi între baionete. Se ştie
numai ce s-a întâmplat cu sârbii din Banat-la începutul războiului... Se vorbeşte că la noapte
vor ridica un nou lot... Tu, la vârsta ta, nu eşti prea deocheat, du-te la poliţie şi încearcă să
obţii o autorizaţie pentru a pleca din nou la Viena... Le spui că vrei să te înscrii la
Universitate”.
M-am sus la poliţie. Era forfotă acolo şi năduf. Am străbătut totuşi până
la biroul şefului. Şeful se uită lung la mine, parcă ar fi dorit să mă scotocească şi
prin căptuşeala cugetului. M-a întrebat distant ce doresc. Îi spun. Şeful ezită un

,,Gorgan”: ,,Ridicătură de pământ pietros în formă de capiţă/Movilă înălţată deasupra unui

42

mormânt străvechi”.

63
moment. Se-ncruntă. Se gândeşte oare în clipa aceasta dacă eu sunt sau nu pe
lista celor ce vor fi ridicaţi la noapte?... Apoi cu un gest, care arăta o totală
desconsiderare, semnează autorizaţia.
Să-mi cred sau nu ochilor?...
M-am întors aproape în goană, acasă: ,,S-a făcut!”. De bucurie, Lionel sare
de la masă: ,,Acum împachetezi. După-amiază, la ora două, pleci la Viena. Uite, îţi dau
toţi banii ce-i mai aveam la bancă. Ai putea să ieşi la liman timp de un an, dacă nu vei fi
prea cheltuitor. S-ar putea ca frontul să ne despartă în curând, azvârlindu-ne pe planete
deosebite... Dacă războiul va dura mai mult de-un an, ceea ce nu mai e deloc probabil, te vei
ajuta cum te vei pricepe... Îţi vei căuta vreo slujbă... Dar să rămâi pe cât [e] cu putinţă în
Austria!”.
M-am despărţit de mama şi de Lionel pentru totdeauna. Mă neliniştea
incertitudinea, în care mă lansam ca o săgeată de încercare, şi mă exaltau până
la ţipăt, sorţii de izbândă ce-i întrezăream.
În înghesuiala din gara de la Vinţ, am reuşit să urc în tren numai cu
preţul unor vânătăi pe tot corpul. Mulţime de oameni se refugia spre interiorul
Ungariei. Despre o femeie, ce venea din Ţara Bârsei şi se tânguia alături, se
povestea că şi-ar fi pierdut sugaciul din braţe, în învălmăşagul gării de la
Braşov. Ea nici nu băgase de seamă. Respirând uşurată, într-un ungher de
vagon ea prinse de veste că ţinea în braţe perna şi faşa goale, numai după ce
trenul pornise. Curios mi se părea că femeia nu s-a dat jos în gara următoare, ca
să se-ntoarcă la Braşov.
În dimineaţa următoare soseam la Budapesta, iar pe seară la Viena. Îmi
făceam socoteala că deocamdată va fi bine să descind tot la hotelul de unde
plecasem acum câteva zile. Portarul domol şi afabil cu toată lumea ce sosea, de
când mă văzu, mă privi, neglijându-mă puţin, ca şi cum m-aş fi întors din oraş,
de la vreun spectacol. Numai după câteva momente, el îşi dete seama că
plecasem de zile şi mă întorceam probabil din pricina evenimentelor din
Transilvania. Şi, dintr-o dată, deveni extrem de drăguţ. Mi-am luat în primire
camera; aceeaşi, în care am stat până deunăzi şi unde simţeam încă plutind în
aerul închis un parfum cunoscut... Da, era mirosul briantinei,43 de care făceam
uz pentru înmuierea părului meu recalcitrant. Cum eram frânt de oboseală, am
adormit numaidecât.
Când m-am trezit, era dimineaţă. M-am îmbrăcat repede şi am ieşit până
pe Ring. Am intrat cu nerăbdare într-o cafenea. Am cerut ziarele. Comunicatele
vorbeau despre înaintarea românească. Braşovul căzuse. Cetatea copilăriei şi
adolescenţei mele era acum românească! Amănunte ieşeau în lumină de la sine,
din prundişuri de vis; vedeam dorobanţi plimbându-se prin Piaţa Sfatului, pe

43 ,,Briantină”: ,,Produs cosmetic, lichid sau de consistenţa unei paste, care serveşte pentru a da
strălucire părului”.

64
sub Tâmpa,44 pe Romuri... Lacrimile îmi creşteau în gene ca un rod tainic al
întregii mele fiinţe. Ce putere le-ar fi putut opri?
Am căutat apoi la locuinţa sa pe studentul-muzician. Era uluit că mă
vedea. ,,Eşti în mai mare securitate aici, decât în Ungaria, zise el, dar şti că eu cam plec
din Viena. Mă duc la Pressburg, 45 unde mi s-a oferit o slujbă la Operă”. Regretam
foarte. Vestea aceasta mă izola complet. Rămâneam deci la Viena-singur.

Hotelul fiind prea costisitor, hotărâi, după vreo câteva zile, că-mi caut o
cameră de student, în vreun apartament particular, în oraş. Descoperii o odăiţă
în Kirchengasse, o laterală a arterei de uriaşă circulaţie Mariahilfestrasse. În
izolarea, în care mă găseam, mă pregăteam să-mi organizez viaţa cu chibzuială
şi pentru lungă durată.
Deocamdată eram cu desăvârşire absorbit de evenimentele în
desfăşurare. Dimineaţa ieşeam în oraş, foarte devreme, ca să citesc ziarele.
Comunicatele de război vorbeau despre noi înaintări ale trupelor româneşti.
Toată presa era plină de injurii la adresa României, cu variaţiuni pe una şi
aceeaşi temă a trădării. Se dezlănţuise geniul calomniei, căscând o gură cât
spaţiul dintre Carpaţi şi Alpi. Înainte de a pleca la Pressburg, studentul-
muzician îmi strecurase în şoaptă informaţiuni ce i-au parvenit din Banat.
Studentul-arhitect a fost deţinut, de asemenea Ion Clopoţel... Şi alţi vreo câţiva
dintre intelectualii ce frecventau la Viena cafeneaua Palast. I-am spus
studentului muzician: ,,Tu nu pleci la Pressburg pentru că ţi s-ar fi oferit acolo o slujbă la
operă, ci din alte motive!”. ,,Ai ghicit, îmi răspunse el, vezi tu-la Viena ies flăcări din asfalt
pe unde calc”. Din parte-mi, n-aveam să-mi fac griji din pricini de nimic. O
singură împrejurare îmi da de gândit: în carnetul de adrese al studentului-
arhitect, arestat în Banat, era notată, inoportun, şi adresa mea-din Transilvania.
O săptămână trecu şi altele vreo două-trei. Presa Puterilor Centrale
bagateliza înaintarea trupelor româneşti în Transilvania, care fusese rapidă şi
considerabilă totuşi. Aceeaşi presă punea în relief sub titluri copleşitoare
succesele bulgare pe frontul dunărean. Într-o zi, apoi, s-a anunţat că
pătrunderea românească în Transilvania s-a curmat. Presa vieneză îşi exprima
speranţa că de aici încolo nu se va mai ceda niciun metru de pământ. Se
pregătea ceva. O după-amiază întreagă am umblat pe străzile Vienei, aiurit şi
răvăşit de ştirile ce soseau. Încălzisem tot timpul, până la incandescenţă, gândul
că intrarea României în război va duce foarte repede la deznodământ, şi că era
cu neputinţă ca Puterile Centrale să mai reziste... Şi acum gândul sfârâia sub o
cascadă rece; în Transilvania-românii nu mai înaintau, iar în sud, treburile
mergeau anapoda.

44 Tâmpa, munte care aparţine masivului Postăvaru, Carpaţii Orientali.

45 Astăzi Bratislava (până în anul 1919, denumirea oficială era ,,Pressburg”).

65
 Treceam în fiecare zi pe la universitate. Nădăjduiam că o să-mi sosească
vreo ştire de-acasă. Primii o carte poştală de la Lionel, scrisă în termeni foarte
voalaţi, a căror semnificaţie eu o ştiam. Aflam că unităţi germane erau masate
în Transilvania şi că o puternică ofensivă se pregătea. Această carte-poştală a
stârnit un vârtej de emoţii. Mă bucuram pe de-o parte că legătura dintre mine şi
ai mei nu era încă întreruptă, dar mă întunecam la vestea, ghicită doar printre
rânduri, că urzeala prin care suveica 46 umbla, promitea să nu se mai taie
niciodată. Ceea ce ar fi însemnat că trupele române vor fi oprite, sau chiar
respinse peste munţi. Nu mult după aceasta îmi vine de la Lionel o altă carte-
poştală, de astă dată chiar de la Palanka, 47 din Serbia: fusese rechemat de
urgenţă la regimentul său, ce şi-a improvizat un sediu la acest târguşor balcanic,
ocupat de vreo doi ani de trupele austro-ungare. Lionel n-a avut, prin urmare,
precum spera, norocul de-a fi surprins într-o dimineaţă de trupele române pe
cale de-a intra în Alba-Iulia.
Sub avalanşa ştirilor şi în atmosfera de înstrăinare, ce-mi devenea
insuportabilă, începui să frecventez Biblioteca Universităţii. Fugeam de mine
însumi cel puţin şase ceasuri pe zi, retrăgându-mă în sala de lectură împresurată
de enormele etajere, asemenea unor zgârie-nori de cărţi. Mirosul de infolii,48 mă
liniştea ca o băutură stoarsă din laptele macului. Studiam filosofia indică după
cele câteva volume ale lui Daussen.
Odată pe la amiază, ieşind de la bibliotecă, aud pe Ring asaltul strident al
colportatorilor de ediţii speciale ale ziarelor vieneze; băieţii, ca apucaţi de alte
alea, anunţau ofensiva germană din Transilvania şi retragerea în debandadă, a
trupelor române. Frontul se depărta spre răsărit.
Nu puteam în niciun chip să pricep cum erau cu putinţă toate acestea.
Mai eram eu acelaşi ,,eu”? Dată fiind cumpăna situaţiei, avusesem, până mai
ieri-alaltăieri, convingerea senină că armata română va decide soarta războiului
în câteva săptămâni! Nu era vorba numai despre o eroare, ce s-a strecurat în
socotelile mele abstracte. Se sfărâma ceva în osatura mea sufletească: începea
dezastrul României! Şi se împlineau întocmai prevederile portarului de la
hotelul unde am descins acum câteva săptămâni. Ah da, am uitat să povestesc
că, într-o seară, întorcându-mă la hotel, portarul, încercând să mă ,,consoleze”
c-am fost nevoit să mă ,,refugiez”, îmi arăta, tocmai mie, harta ţintuită pe
perete, unde şi cum vor fi izbite în Transilvania trupele române, ce s-au
încumetat peste munţi! Am surâs, atunci, urmărind expunerile naive ale acestui
om, iar acum asistam cu inima în cutremur la împlinirea întocmai a prezicerilor
strategice ale domolului şi foarte cumsecadelui portar. De câte ori, de atunci şi

46 ,,Suveică”: ,,Piesă de lemn la războiul de ţesut, de formă lunguiaţă, care serveşte la

introducerea firului de bătătură în rostul urzelii”.
47 Bačka Palanka, oraş în Serbia, provincia autonomă Voivodina.
48 ,,In-folio”: ,,Cu referire la formatul unei cărţi, în care coala de hârtie este îndoită în două,

formând patru pagini”.

66
până astăzi, nu mi s-a dat să descopăr că minţile simple văd mai exact situaţiile
de ansamblu decât spiritele complicate şi dotate cu simţul just al amănuntelor.

Pe la locuinţa mea, dam de obicei numai pe seară. Ziua mi-o petreceam

la bibliotecă, sau prin oraş. Când mă plictiseam de upanişadele49 indice, o luam
agale pe aleea Ringului, şi după o plimbare de dezmeticire, intram în cafeneaua
,,Museum”, nu tocmai departe de marea Operă. Mă atrăgea boema artistică a
Vienei, care-şi da întâlnire în acest local. Scrutam fizionomiile, mintea, gesturile
acestor oameni, care prin modul lor căutau să sară din normă. Toţi se ştiau şi se
trecea familiar de la o masă la alta. Şi femeile, ce se abăteau pe aici, îşi aveau
tipul lor; spiritualizate, neîngrijite, pătimind de vicii înalte şi joase. Veneam,
însă, la cafeneaua aceasta pentru altceva. Descoperisem într-un ungher al
cafenelei, rezervat lecturii, mulţime de reviste de artă, printre care şi unele de
avangardă. Voiam să mă familiarizez cu noile tendinţe ale artei. Strădaniile
şovăiau între dibuiri spre un stil al ,,isteriei” şi întoarceri spre un primitivism
sau spre un infantilism faţă de care nici Mântuitorul, cu al său ,,Lăsaţi copiii să
vină la Mine”, n-ar fi avut îndurare.
Seara, când soseam la locuinţă, ca să-mi umplu cu cei doi paşi ai mei
locuinţa, se făcea că fiica gazdelor mele mă întâmpina aproape totdeauna în
antreu. Era o domnişoară ca de 18 ani, o blondă simpatică, ce căuta, recurgând
la feluri de pretexte, să mă reţină câteva clipe între uşa de intrare şi uşa odăiţei
mele. Se îndemna la o glumă, îmi spunea vreo noutate, mă iscodea dacă nu
doresc ceva. Odată mi-a spus: ,,Dumneavoastră veniţi totdeauna încet ca un înger!”.
,,Nu-i aşa? răspund eu, bizar, înger acesta, care vine de la cafenea!”. Blonda a râs şi s-a
repezit în camera ei, să-mpărtăşească mamei neaşteptatul dialog. Se făcuse cu
aceasta un promiţător pas spre conversaţii mai puţin monosilabice, decât cele
de până aici. Din ziua aceea, eram uneori poftit între cei ai casei, la o ceaşcă de
ceai, de floare de tei, îndulcit cu surogate şi cu prezenţa blondă. Într-o seară,
sosind iarăşi din oraş, blonda, care era gătită de ieşire, îmi deschise uşa de la
intrare, îmi spuse că pleacă tocmai la un cinematograf şi mă invita cu cochetărie
să o însoţesc. Fusese evident că a pândit momentul şi a ieşit în clipa când mi-a
auzit paşii pe trepte. Am acceptat invitaţia condiţionat; îi ceream să-şi închipuie
că eu îi fac invitaţia. Ne-am dus la un cinematograf din apropiere. Ne-am
ocupat locurile şi urmăream întâmplările insipide ale filmului. La un moment
dat, în întuneric, domnişoara îmi luă mâna într-ale ei, şi aplecându-se, îmi sărută
podul palmei şi încheietura degetului. Când, în pauză, se făcu lumină, am crezut
că după un avena atât de săltat, pot s-o privesc cu alţi ochi decât până acum.
Dar m-a alungat cu un glas sfielnic până la nu ştiu ce ierale confinii: ,,Sau poate

49,,Upanişade”: ,,Cărţi sacre postvedice ale mişcării filosofice şi ascetice dezvoltate în India, în
primul mileniu înainte de Hristos”.

67
că acest lucru nu e permis?”. Pe drum, către casă, care era foarte scurt, şi pe care
din atare pricină l-am întors de câteva ori, devenirăm prieteni, ca şi cum ne-am
fi cunoscut de ani. Şi timp de câteva zile, blonda mai avu faţă de mine
delicioase şi surprinzătoare atenţii. Episodul s-a stins repede-căci altceva mai
adânc şi mai esenţial avea să intervină în acel miez auriu de toamnă în viaţa
mea.

Miez auriu de octombrie. Ornicul de la primărie bătea ora două după-

amiaza. Intram la universitate. În holul clădirii, mă opresc în faţa tablei negre,
pe care portarul însemna cu cretă numele celor ce primeau scrisori de la
universitate. Caut la litera B. Dar aici, la rândul punctat unde, de câteva ori
apăruse numele meu, descifrez cu emoţie un alt nume românesc, şi cunoscut
mie: numele domnişoarei Cornelia B. ,,Ghiocelul negru!”. Pe domnişoara Cornelia
B. n-am mai văzut-o de vreo doi ani şi mai bine. Stau puţin şi mă adun, căci
inima îmi bătea ca un clopot. Mi-aduc aminte de acea ,,petrecere cu dans” a
liceenilor, când am zărit-o întâia oară-pe Cornelia. În răstimp aflasem doar veşti
răzleţe despre ea: că a stat un an la o şcoală la Lausanne, în Elveţia, că şi-a
trecut apoi, în iunie, bacalaureatul la Braşov. Îmi spun: mi se pare că nu ne-am
vorbit niciodată! Curios. N-am făcut, pe vremea aceea, la Braşov, niciun pas ca
să mă apropii de ea. Aceasta din foarte multe motive, printre care unul extrem
de simplu: alte fete mă interesau mai mult. Urcând treptele spre bibliotecă-
încerc să-mi lămuresc puţin situaţia. Ea a venit la Viena fără îndoială cu intenţia
de a se înscrie la universitate. Inima mea cade pradă unei reacţiuni spontane la
gândul că aş putea, de la o zi la alta, s-o întâlnesc în aceste locuri.
Continuam să fiu cel mai asiduu oaspete al Bibliotecii Universităţii, cu o
regularitate în vădit contrast cu înclinările mele spre tot ce iese din făgaş. În
patima mea de studiu se amesteca nelămurit dorinţa de a uita clipa de faţă.
Eram silit să mă amăgesc cu ceva la fiecare pas. Seara îmi era, totdeauna, teamă
să părăsesc biblioteca. Şovăiam cu inima strânsă, căci la ora aceea apăreau
ediţiile speciale cu ultimele veşti, ce împingeau tot mai departe frontul
românesc.
Îmi ocupam foarte devreme locul în Biblioteca Universităţii. S-a potrivit
odată, într-o după-amiază, după o oră-două de lectură, că mi-am ridicat ochii
de pe o carte. În faţa mea vizitatorii, în şir, făceau coadă la marginea sălii, în
aşteptarea locului ce devenea liber. Printre cei dintâi care aşteptau, era
domnişoara Cornelia. Puteam s-o privesc, căci ea nu-mi remarca prezenţa în
sală. Se alcătuise în acei câţiva ani, de când n-o mai văzusem, frumoasă cu
adevărat. Şi se cuvenea s-o recunosc, spre a-mi corecta amintirile în duhul
dreptăţii. Străinătatea cu aer fin, adus de pe unde de lacuri, de pe zăpezi alpine,
a împrumutat culorii ei de creolă o nouă nobleţă. Silueta calmă, privirea uşor
melancolică, liniile inteligente erau aceleaşi, dar mai mature acum. Domnişoara
68
Cornelia nu mai era fetişcana subţirică, ce refuza cu dispreţ băieţos împlinirile.
Făptura, de contururi înmuiate în nuanţe de catifea, făcuse concesii feminităţii.
O priveam pierdut. Şi, în ciuda tonului neutru al tuturor antecedentelor, inima
îmi bătea, inexplicabil. Domnişoara Cornelia îşi găsise un loc şi intra în incinta
meselor de lectură. Unde se va opri? Iată că vine spre masa la care stam şi eu.
Îşi ocupă locul. Nu ne despărţeau decât trei-patru intervale, marcate de
necunoscuţi. Am renunţat la lectură şi răsfoiam prin carte la întâmplare.
Pândeam momentul, când ea ar fi putut să dea cu ochii de mine. Mă va mai
recunoaşte? Îi fusesem aşa de străin la Braşov, încât s-ar putea să nu-şi mai
aducă aminte de mine. O jumătate de oră se mai scurse aşa. Şi-acum aş fi dorit
parcă să scap neluat în seamă! Dar ridic capul şi întorc privirea. Domnişoara
Cornelia îşi întorcea şi ea ochii spre mine. Mă recunoaşte şi-mi surâde: îmi
părăsesc locul. Mă duc lângă ea. Mă întreabă ce fac la Viena. Cam încurcat, îi
arăt în câteva cuvinte rostul şederii mele în capitala Austriei. Ea îmi spune că
s-a înscris la Facultatea de Medicină. În faţă are un roman: Raskolnikov. Dau din
cap: ,,Dacă nu mă înşel, te înscri la medicină cam a contre-coeur!”. Ea întăreşte cu un
zâmbet umbratic şi schimbă repede vorba, parcă ar fi ţinut într-adins să
întrume conversaţia într-altă parte. Pe urmă am revenit la locul meu. După o
altă jumătate de ceas, Cornelia se ridică, se pregăteşte de plecare. Mă ridic şi eu
şi plec cu ea. Judecând după privirea cu care a acceptat hotărârea mea de-a ieşi
şi eu, eram încredinţat că nu-i displăcea intenţia mea de a o însoţi. Am coborât
împreună treptele, am trecut în revistă busturile celebrităţilor de marmură sub
colonadele interioare ale universităţii. Ajungând în holul de la intrare, în faţa
tablei cu scrisorile, îi zic: ,,Ştiam precis că ne vom întâlni, căci ţi-am văzut deunăzi
numele pe această tablă”. Am ieşit din universitate şi am luat-o pe Ring,
informându-ne reciproc asupra oraşului, între zidurile şi în atmosfera căruia ne
întâlneam în situaţii neprevăzute ca un vis. Ajungând în dreptul Volksgarten-
ului, ea mă întreabă dacă n-aş vrea să ne plimbăm puţin prin parc. Am intrat în
parc, unde ne-am plimbat vreo două ore prin preajma unei statui a împărătesei
Elisabeta. Şi am vorbit despre multe, de toate. Devenisem aproape locvace, eu
care nu m-am simţit niciodată în rol de ,,delegat autorizat” al cuvântului. La
început ne-am întreţinut, cu întristare, asupra situaţiei din Răsărit. Ne îndurera
aproape fizic dezastrul, ce-l întrevedeam, al armatei române. Apoi, pentru
destindere, ne-am apropiat de-un subiect, în legătură cu romanul, ce-l citea, al
lui Dostoievski. Îmi căzuse în mână nu tocmai de mult un splendid studiu de
critică literară asupra lui Tolstoi şi Dostoievski de Merejkovski.50 Citisem, dacă
memoria nu mă amăgeşte cumva, un studiu în chestiune, cum discriminările şi
cruda, incoruptibila sa sinceritate, a impresionat pe Tolstoi însuşi, într-atât, că
şi-a părăsit căminul, plecând în lume, ca să moară după câteva zile într-o gară

50Dmitri Sergeevici Merejkovski (1865-1941): scriitor rus, reprezentant al curentului simbolist,

nominalizat de nouă ori pentru obţinerea Premiului Nobel (a se vedea: www.britannica.com,
consultat online la data de 13.III.2018, ora 16:52).

69
pustie... Studiul dezlănţuise o nouă criză de conştiinţă în omul, care aspirase să
scrie a cincea evanghelie, şi care trăia, totuşi, mai aproape privit, ca un
epicurean.
Studiul lui Merejkovski cuprindea o seamă de remarcabile analize, menite
să reliefeze contrastul dintre Dostoievski şi Tolstoi. Ţineam să împărtăşesc
Corneliei unele puncte de vedere, ce ar fi putut să o călăuzească, acum când
citea pe Raskolnikov. Şi am condus-o până la un tramvai, cu care se ducea la
locuinţa ei, într-un cartier de vile de la marginea oraşului, unde încep
dumbrăvile vieneze. La despărţire, mă găseam într-o stare de înseninare, ce-mi
dete îndrăzneala de-a o întreba, când mai vine la Bibliotecă. ,,Mâ[i]ne”, răspunse
ea, cu o privire îngăduitoare. Apucai şi eu spre casă. Aveam pas uşor. Toată
noaptea m-am gândit numai la această nerevăzută, nevisată întâlnire.

O vedeam pe Cornelia în fiecare zi. La bibliotecă cel mai adesea. Dar

uneori şi la un restaurant, unde luam masa împreună. Întâlnirile, întrucât [erau]
dorite de amândoi, nu s-ar mai putea spune că erau întâmplătoare. Iar în
cutreierul nostru pe aleile tomnatice, ne vorbeam despre tot ce ne trecea prin
inimă şi cuget. Îi plăcea să audă cuvânt, despre proiectele mele de viitor. Îi
desfăşuram aspiraţiile mele în domeniul filosofiei. Pe acestea i le-am mărturisit
mai degrabă decât pe cele poetice. Cred că în timpul acela, nici nu bănuia măcar
să am preocupări poetice, şi mult timp încă nici nu avea s-o ştie. Descoperisem
la ea o aplecare rară, ce-mi comunica unele sfieli, când vorbeam despre poezie.
Adusese cu ea, din Elveţia, gustul pentru poezia franceză cea mai nouă. De la
ea auzeam întâia oară nume prestigioase, într-o vreme, când eu ignoram
într-adins creaţia poetică a prezentului, şi îmi stingeam setea lirică numai cu
poezia clasică şi romantică, din versurile lui Goethe, 51 Holderin, 52 Byron, 53
Shelley, 54 Heine 55 sau cu poezia străveche a răsăritului. Făcusem şi eu, din
curiozitate, incursiuni incidentale – prin poezia franceză, dar nu dincoace de

51 Johann Wolfgang Goethe (1749-1832): jurist, scriitor, poet, om politic german, autor al
celebrei lucrări Faust, tradusă în limba română de Lucian Blaga (a se vedea:
www.britannica.com, consultat online la data de 21.V.2016, ora 13:58).
52 Johann Christian Friedrich Hölderlin (1770-1843): filosof, poet german, considerat a fi ,,cel

mai german dintre germani”, reprezentant al curentului romantic (a se vedea: Ibidem).

53 George Gordon Byron/Lordul Byron (1788-1824): scriitor, poet, om politic englez,

considerat unul dintre cei mai mari poeţi englezi, reprezentant al curentului romantic (a se
vedea: Ibidem).
54 Percy Bysshe Shelley (1792-1822): scriitor, poet englez, reprezentant al curentului romantic

(a se vedea: Ibidem).
55 Heinrich Heine (1797-1856): jurnalist, scriitor, poet, eseist german, reprezentant al curentului

romantic (a se vedea: Ibidem).

70
Verlaine 56 sau Rimbaud. 57 Cornelia îmi vorbea despre Francis Jammes, 58
Claudel, 59 Maeterlinck. 60 Ea se uita prin geamuri, neaburite de istorie de-a
dreptul în vitrina actualităţii. Adusese cu ea şi unele cărţi franceze, apariţii
recente, de la Lausanne. În literatura nordică era de asemenea mai avansată
decât mine. Eu mă oprisem la Ibsen. 61 Ea citea pe Strindberg 62 şi pe Knut
Hamsun.63
Se întâmpla uneori, după conversaţii de ore, să cad în tăceri fără ieşire.
N-aveam putere să le preîntâmpin, şi odată înfiinţate n-aveam mijloc să le
curm. Trebuia să le las să-şi facă de cap. Erau tăceri a căror prelungire mă
stingherea pe mine însumi. Tăcerile acestea ieşeau deasupra, când adâncurile
începeau să se angajeze în legăturile mele cu lumea şi cu fiinţele dimprejur. În
asemenea clipe, orice salt jucăuş al cuvântului îmi devenea cu neputinţă.
Cuvântul nu mă mai servea. Ceea ce spuneam, se reducea la câte-o expresie
automată, destinată să întrerupă golul. Golul aparent, care el însuşi era expresia
preaplinului.
Mi-aduc aminte de-o zi frumoasă de toamnă, cu frunze mari, ce cădeau
în spirale pe Ring. M-am întâlnit cu Cornelia să luăm dejunul la Maximilian-
Keller. O aşteptam în faţa Parlamentului. Întârzia. Întârzia mult. Credeam chiar
că nici n-o să vină. Eram pe cale de-a mă duce singur al Maximilian-Keller. Şi
atunci ea sosi: ,,Eşti supărat?”, mă întrebă ea. ,,Nu. Eram numai neliniştit, răspund
eu, într-adevăr credeam că nu mai vii. Niciodată!”.
Ea îmi explică pricina întârzierii: a fost reţinută la decanat, unde trebuia
să aranjeze ceva în legătură cu înscrierea. În cugetul meu, îmi spuneam, că
dintr-o asemenea pricină eu n-aş fi întârziat.
La masă, am tăcut mult timp, aproape cât a ţinut dejunul. Şi eu, şi ea. Că
eu eram închinat tăcerii, aceasta o înţelegeam. Dar de ce tăcea ea? Într-un
târziu, ea îşi şterse cu o batistă o lacrimă.
-Ce ai? o întreb.

56 Paul-Marie Verlaine (1844-1896): poet francez, considerat unul dintre cei mai reprezentativi
scriitori ai sfârşitului de secol XIX, ai aşa-numitei ,,mişcări decadente” (a se vedea: Ibidem).
57 Arthur Rimbaud (1854-1891): poet francez, precursor al curentului simbolist (a se vedea:

Ibidem).
58 Francisc Jammes (1868-1938): poet francez, reprezentant al curetului simbolist, stabilit în

Ţara Bascilor, obiceiurile acestei regiuni regăsindu-se în opera sa (a se vedea: Ibidem).

59 Paul Claudel (1868-1955): poet, om politic, diplomat francez, frate al sculptorului Camille

Claudel, nominalizat de şase ori pentru obţinerea Premiului Nobel (a se vedea: Ibidem).
60 Maurice Maeterlinck (1862-1949): poet, eseist belgian, reprezentant al curentului simbolist,

laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (a se vedea: Ibidem).

61 Henrik Johan Ibsen (1828-1906): poet, dramaturg norvegian, reprezentant al curentului

realist şi naturalist (a se vedea: Ibidem).

62 August Strindberg (1849-1912): eseist, romancier, poet, dramaturg suedez, reprezentant al

curentului naturalist şi expressionist (a se vedea: Ibidem).

63 Knut Hamsun (1859-1952): scriitor norvegian, reprezentant al curentului neo-romantic şi

neo-realist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (a se vedea: Ibidem).

71
 -Mă gândeam la această linişte, răspunde Cornelia.
-Va trebui să te obişnuieşti cu ea, zic eu. Aşa sunt eu, un om cu oareşicari
linişti înăuntru...
Niciodată până atunci soarta nu mi-a făcut înconjur cu pas mai apropiat.
Şi adaug: ,,Dar liniştile trec, şi începe iarăşi cuvântul, şi după cuvânt vin din nou liniştile,
ceea ce rămâne însă e starea aceasta, în care ne găsim, şi de care nu vom mai scăpa, nici eu,
nici tu...”.
După dejun, am plecat la bibliotecă. Continuam să tăcem amândoi, dar
acum eram fericiţi. Am ocupat locurile, ce mai rămăseseră libere. S-a nimerit să
stăm aproape faţă în faţă. Am făcut un efort de-a mă aduna asupra unui capitol
de filosofie indică. Autorul căuta să aşeze în cât mai mare lumină prezenţa
elementului feminin în prima fază a gândirii speculative indice. Se înfiripau
upanişadele... M-am oprit şi am ridicat ochii, ca să dau frâu liber imaginaţiei
de-a se transpune în efervescenţa speculativă a epocii şi în clocotul de seve al
peisajului, care o făcuse cu putinţă. Cornelia se uita lung la mâinile mele, care
acopereau pagina. Şi mi-a zâmbit, calm.
Am stat vreo două ore în aerul, cu miros de Biblie veche, al sălii de
lectură. Pe urmă, am ieşit iarăşi împreună. ,,Am o surpriză pentru tine, şi trebuie să-
mi promiţi că n-ai să te superi”, îmi zise Cornelia, când ajunserăm pe colonadă în
dreptul Almei Mater, ,,Deocamdată ne plimbăm puţin, pe urmă luăm un ceai la
,,Kunstekaffee”. Iar diseară mergem la un concert. Am luat bilet şi pentru tine... Aceasta a
fost pricina întârzierii mele la dejun...”.
Atmosfera domoală, ce se statornicise între noi, îmi da iarăşi un vag
îndemn să vorbesc despre viitor.
Pe sub coroanale tot mai rare ale copacilor, schiţam planuri pentru zile
mai depărtate. ,,Indiferent cum se va termina războiul, spun eu Corneliei, sunt hotărât să
trec la Bucureşti. Niciun dezastru nu-mi va putea zădărnici ce mi-am pus în gând”. În
aceeaşi clipă ieşeau ediţiile speciale ce vesteau retragerea spre şesuri a trupelor
române, ce se mai ţinuseră câtva timp prin munţi. Catastrofa îmi apărea sub
înfăţişarea unor nuclee de oaste, ce se împrăştiau prin ţară, neavând scut decât
negurile şi întinsurile.

O scrisoare de la Lionel, ce-mi sosi pe la începutul lui noiembrie, mă

răsturna de pe podişul meu într-o vale de ceţuri la care încetasem de-a mai
gândi. Citeam şi reciteam scrisoarea. Înalta şcoală teologică de la Sibiu se
redeschise la Oradea în primele zile ale lunii. 64 Ordinul era să plec fără

64La Oradea, în anul 1916, au fost strămutate sediile celor două mitropolii, Consistoriilor şi
institutelor teologice româneşti, departe de linia frontului, de unde activitatea acestora putea fi
mai uşor supravegheată (pentru mai multe detalii privind acest episod, a se vedea: Roman
Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, Tipografia Diecezană, 1926, p. 79; Marius Eppel, Un mitropolit şi

72
întârziere într-acolo, să nu pierd trenul de înscriere. Niciodată nu am detestat
mai mult încurcătura scolastică, în care am intrat. Voi pleca, desigur, dar ce voi
începe cu această inimă, ce se împotrivea? Voi pleca, e cert, dar va trebui să-mi
iau cel puţin un răgaz de cîteva zile, să-mi pregătesc despărţirea de Cornelia.
Despărţirea de Cornelia n-a fost uşoară. Ne-am înţeles să ne scriem. Ne
despărţeam tot aşa de neaşteptat, cum ne-am întâlnit.
La Oradea ajungeam într-un oraş trepidant, mie necunoscut până atunci,
şi cu cel puţin o stradă de iubitoare eleganţă. Se simţea din toate că eram
într-un ţinut, unde pusta interferează cu românismul, estompate amândouă de
enclavele unei societăţi fine şi decadente. Mitropolia Ortodoxă amenajase vreo
câteva săli de curs necesare şcolii teologice. Se improviza pentru o stare de
provizorat. Ca să mă pot înscrie în anul trei şi ultim la înalta şcoală, eram nevoit
să trec, în prealabil, examenele din anul II, cu care eram încă o dată în restanţă.
De astă dată mă prezentam cu totul nepregătit. Răspunsurile mele, când nu
erau ilariante, se menţineau pe linia unor lamentabile generalităţi. În asemenea
vremuri de bejenie,65 profesorii sunt însă destul de concilianţi.
N-au trecut nici zece zile de la sosirea mea la Oradea, când mă pomenesc
cu Lionel. Fiind transferat de la Palanka, târguşorul balcanic, la Viena, îşi lua
osteneala unui mic ocol, ca să ne întâlnim. Aveam într-adevăr să ne spunem
atâtea şi atâtea despre întâmplările ce ne-au risipit prin împărăţie în ultimele
luni. Ţineam să aflu mai vârtos amănunte cu privire la înaintarea şi retragerea
trupelor române, sau mai precis cu privire la împrejurările care au schimbat un
eveniment, ce-l visam decisiv, într-un simplu episod al războiului. Lionel a
putut să urmărească foarte din apropiere pregătirea ofensivei germane, care a
dus la dezastrul de la Turnu-Roşu, 66 dat fiind că tocmai din regiunea Sebeş-
Alba, trupele germane au suit în munţi pe poteci ascunse, cunoscute doar
gornicilor, 67 şi au căzut în spatele trupelor româneşti, tăindu-le retragerea.
Clătinam numai din cap: ,,Aşa a fost să fie. Să vedem ce-o mai veni!”. Lionel îmi
vorbise despre mama, cât de speriată a fost, când grosul infanteriei şi artileriei
germane, ce se îndrepta spre front, trecu chiar pe sub fesreastra ei, cu rânduri

epoca sa. Vasile Mangra (1850-1918), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2006, pp. 370-
372; Mirela Popa-Andrei, Diana Covaci, ,,The Ecclesiastical Authorities’ Refuge from the
Advancing Frontlines during World War I. Case Studies: Oradea (1916-1917)”, în volumul
Primul Război Mondial. Perspectivă istorică şi istoriografică, coordonat de Ioan Bolovan, Gheorghe
Cojocaru, Oana Mihaela Tămaş, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană/Centrul de Studii
Transilvane, 2015, pp. 377-388; Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul
pentru întregirea neamului (1916-1919), ediţie, studiu introductiv, note şi indici de Mihai-Octavian
Groza, Mircea-Gheorghe Abrudan, Deva/Cluj-Napoca, Editura Episcopiei Devei şi
Hunedoarei/Editura Argonaut, 2015, pp. 123-124).
65 ,,Băjenie”: ,,Părăsire, vremelnică, de către oameni sau o colectivitate, a casei sau a patriei din

cauza invaziilor duşmanilor sau a persecuţiilor politice ori a oprimării fiscale”.

66 Turnu Roşu, judeţul Sibiu.
67 ,,Gornic”: ,,Pădurar”.

73
fără sfârşit de [h]alebarde68 şi cu tunuri noi ca ieşite adineauri din uzine. În faţa
cutremurătorului spectacol, mama se văicărea: ,,O să ni-i prăpădească pe ai noştri, o
să ni-i prăpădească!”.
-Şi ce vei face la Viena? îl întreb pe Lionel cu un uşor tremur strecurat în
glas.
-,,Se pare că voi conduce biroul de cenzură al prizonierilor români”.
Îmi fac numai decât socoata că această slujbă va fi de mai lungă durată şi
arunc, cu ochii luminaţi de-o speranţă, un balon de încercare: ,,Atunci... de
Crăciun vin pentru câteva săptămâni la tine la Viena... aş vrea să...”. ,,E o idee”, îmi taie
el cuvântul bucuros. ,,Dar să ştii că nu vin pentru tine, ci pentru altcineva!”-adaug eu
repede, nu cu intenţia de a-l tachina, ci mai curând dintr-o pornire de a-mi
pregăti o mărturisire. ,,Am bănuit-o fără de a mi-o fi spus chiar adineauri, dar fata cine
e?”. Îi arăt numele. ,,Ei, nu?” se miră el, ,,E la Viena?”-,,Studentă la Facultatea de
medicină”, cu toate că ar face figură mai bună la istoria artei. ,,Atunci ne-am înţeles,
întări Lionel, nici nu s-ar putea altfel. Pe la 20 decembrie vi la Viena”.
În comparaţie cu lipsurile de la Viena, la Oradea piaţa era încă destul de
abundentă, dar fără vreun folos pentru noi, căci preţurile depăşeau catastrofal
resursele noastre de ,,refugiaţi”. Făceam, însă, faţă tinereşte şi fără prejudecăţi
neajunsurilor. Astfel, dimpreună cu alţi colegi, printre care Dede Roşca 69 şi
Horică Teculescu,70 am luat un timp dejunul la o pensiune, unde ni se oferea
din belşug carne, carne gustos pregătită, dar care da întrucâtva de bănuit tocmai
pentru porţiile demăsurate, ce erau aduse pe masă. Am dat glas bănuielii, ca să
fim categoric dezminţiţi de alte glasuri, care pretindeau că se pricep, şi-n
consecinţă ne autosugestionam că fripturile abundente şi fine nu erau cabaline.
În definitiv, după ce am consumat vreo câteva zile la rând fripturile, nicio
certitudine, care ar fi confirmat bănuiala noastră, n-ar mai fi fost în stare să ne
înduplece a părăsi pensiunea.
Din cale-afară apăsătoare era la Oradea atmosfera-sub alt raport-şi
anume politic. Intelectualii români, refugiaţi aici din diferite regiuni ale
Transilvaniei, şi îndeosebi din Sibiu, erau ţinuţi sub observaţie la fiecare pas.
Venise la Oradea şi verişoara mea. Încerca să se adapteze la noile condiţii şi
izbutea mai lesne decât oricine. Treceam şi la Oradea în fiecare zi pe la ea.
68 ,,Halebardă”: ,,Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuţit, prevăzut pe o
parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig”.
69 Dumitru (D. D.) Roşca (1895-1980): filosof român, profesor al Universităţii din Cluj,

membru titular al Academiei Române (a se vedea: Dorina N. Rusu, Marius Porumb, Stelian
Mândruţ, Membrii Academiei Române din Transilvania, p. 300).
70 Horia Teculescu (1897-1942): istoric literar, folclorist, profesor al Liceului din Alba-Iulia, al

Liceului ,,Principele Nicolae” din Sighişoara, preşedinte al Despărţământului ASTRA Târnava

Mare, preşedinte al Ligii Antirevizioniste din judeţul Târnava Mare în anul 1936, autor al unor
volume dedicate oamenilor şi locurilor din Transilvania, colaborator al unor periodice, precum
,,Gazeta Transilvaniei”, ,,Gând Românesc”, ,,Ţara Bârsei”, ,,Familia”, ,,Ţara Noastră”,
,,Convorbiri literare” (a se vedea: Luminiţa Cornea, Constantin Catrina, Ioan Lăcătuşu, Teculeştii
din neam în neam, Sfântu Gheorghe, Editura Angvstia, 2008, pp. 107-108).

74
Palpitam, în acele săptămâni de toamnă târzie şi de început de iarnă, la un nivel
euforic ridicat şi foarte în contrapunct cu situaţia. Verişoara a remarcat acest
lucru, şi cu intuiţia ei fără greş îmi ţinu oglinda să-mi văd chipul: ,,Ce e cu tine?
Tu eşti îndrăgostit!”. Am răspuns doar printr-o lumină, ce mi s-a urcat în obraji o
dată cu sângele. Verişoara m-a sărutat, văzându-mă atât de fericit. Şi într-o zi,
trecând cu ea pe la librării, îmi atrage luarea-aminte că la Oradea şi-a trăit prima
tinereţe poetul maghiar Ady Endre.71 Ea avea tocmai la dânsa acasă un volum
de-al poetului, şi sosiţi la locuinţa ei, îmi va citi câteva poezii, pe care gustul ei
le reţinuse. Nu încape îndoială că eu însumi eram atunci în cea mai pozitivă
dispoziţie sufletească pentru a cuprinde poezia erotică a marelui poet. În acele
zile verişoara mea îmi puse în mână poezii de Rilke, 72 Dehmel, 73 George,
Tagore.74 Şi-mi arătă o monografie asupra lui Rodin, pe care şi-o comandase
din Germania.

Pe la 20 decembrie, potrivit acordului încheiat cu Lionel, mă găseam

iarăşi la Viena. Fratele închiriase pe Mariahilfestrasse, o cameră simpatică,
destul de luminoasă, oferind şi avantajul de a fi aproape de Ring. Apartamentul
era al unui domn bătrân, foarte cumsecade, de profesiune ,,operator de ochiuri
de găină”. Nu mi-am putut stăpâni un zâmbet, când am văzut la intrare mica
firmă cu asemenea indicaţie profesională. Mă miram că se putea trăi în atari
vremuri şi pe urma unei ocupaţii ca aceasta. ,,De ce nu?”, mă lămuri Lionel,
,,Ăsta al nostru opera şi ochiurile de găină ale împăratului Franz Iosef!”. ,,Iată-ne deci în
contact intim cu Curtea!”-adaug râzând. Lionel ripostează tăios: ,,Crezi tu că
contactul oamenilor politici români din Transilvania cu Curtea imperială a fost vreodată mai
intim decât al nostru?”.
După vreo câteva zile, am băgat de seamă, cu întristare, că Lionel nu mai
era atât de mulţumit de vizita mea la Viena, ca-n vara trecută. Om în toată firea,
se supărase că acum nu ne mai întâlneam decât noaptea. Într-adevăr, ziua eram
de găsit oriunde, numai acasă nu. După ce am iscodit motivul supărării, m-am
declarat gata de-a face unele concesii şi, uneori, mă duceam cu Cornelia la Cafe
Piccolo, unde fratele sta la anumite ceasuri ale după-amiezii. Şi izbuteam de

71 Ady Endre (1877-1919): jurnalist, poet maghiar, reprezentant al curentului modernist şi

simbolist, considerat cel mai mare poet maghiar al secolului al XX-lea (a se vedea:
www.britannica.com, consultat online la data de 21.V.2016, ora 16:00).
72 Rainer Maria Rilke (1875-1926): poet, romancier ceh, reprezentant al curentului modernist (a

se vedea: Ibidem).
73 Richard Dehmel (1863-1920): scriitor, poet german, reprezentant al curentului clasicist (a se

vedea: Ibidem).
74 Rabindranath Tagore (1861-1941): scriitor, eseist, compozitor indian, reprezentant al

curentului modernist (a se vedea: Ibidem).

75
fiecare dată să-i îndulcim însingurarea. Dar recădea-n urât de moarte când
plecam de lângă el.
Umblam cu Cornelia să vedem când străzile vechi, din centru, când
pădurile de la periferiile Vienei, vizitam muzeele, bisericile, teatrele (acestea cu
acces ieftin la ultrabalcoane). Când doream să ne plimbăm prin Wienewald,
porneam de dimineaţă, ca să ne bucurăm de toată prospeţimea ceasului.
Copacii grei de promoroacă durau bolţi albe, de peşteri luminoase, deasupra
noastră. Umblam în tineresc extaz ca printr-o lume de cristal. Şi inspiram
ceasuri, ceasuri, aerul, care după fumul oraşului, ni se părea de-o puritate
experimentală. Cărărilor ştiute le preferam explorările: căutam să descoperim
tot alte şi alte păduri şi văi, prin care apărea, rar, câte-o casă izolată în somnul
de vrajă de o sută de ani. Se ivea, şi mai rar, câte-un restaurant, închis acum,
într-o amintire de vară. Din pădure reintram în cartierele de vile. Ne opream
aproape la fiece casă, numai aşa, ca să aruncăm o privire în curte. Erau şi multe
case vechi, prin aceste cartiere; în asta din faţă, iată tabla cu indicaţia istorică-a
locuit Beethoven,75 iar dincolo, după cotitură, se deschide aleea, unde surdul
titan se plimba întovărăşit de sunetele născute din el, numai din el, ca din cea
mai autentică monadă.76
După ceasuri de cutreier, simţeam nevoie de popas. Ne opream pe la
amiază la câte-un restaurant prelung, cu încăperi scunde, cu pereţii pătrunşi de
igrasie, cu aerul încărcat de amintiri şi de ecolul stins al chefurilor cu
,,Heuriger”, vinul mustos şi tulbure de pe dealurile din jurul Vienei.
Spectrul foametei umbla pe coturni 77 înalţi prin capitala împărăţiei.
Doar la aceste restaurante mărginaşe cu grădini ce se pierdeau în pădure, se mai
găseau uneori materii prime, ce nu-şi dezminţeau numele substanţial. În oraş
s-a statornicit de-a binelea imperiul surogatelor. Dar şi la periferiile cu
gospodării aproape rustice, lipsa era mare. Pe aici firmele caselor şi
întreprinderilor te întâmpinau ca o promisiune de necrezut. Câte-o lăptărie
gigantică cu firma: ,,Molkerei”, etalată în litere smântânoase deasupra unei
intrări, te amăgea să auzi prin grajduri gâlgâind laptele în vedrele de metal, dar
dacă intrai-nu puteai să obţii măcar un strop de leac pe vârf de geană. Cu
obrajii rumeni de aerul pădurilor şi cu promoroacă pe umeri, am intrat odată
într-un restaurant nu departe de-un vechi castel, pe cale de a se dărâma, nu
departe de-o imensă grădină, cu statui albe greceşti printre copacii negri.

75 Ludwig van Beethoven (1770-1827): compozitor german, unul dintre cei mai mari
compozitori şi muzicieni ai lumii, autor al unor opere interpretate în întreaga lume până în
zilele noastre (a se vedea: Ibidem).
76 ,,Monadă”: ,,Termen folosit de filosoful Leibniz pentru a desemna singura substanţă

adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spaţială, capabilă de percepţii şi tendinţe, dar fără
legătură cu celelalte”.
77 ,,Coturn”: ,,Încălţăminte cu talpă groasă de lemn, purtată de actorii de tragedie din

Antichitate”.

76
,,Aceasta mi se pare chiar lumea lui Hugo78 v. Hohhmanstahl,79 zic eu Corneliei, decadenţa
austriacă suferind de-o dulce anemie grea de amintiri”. Luarăm loc la o măsuţă, printre
multe altele. Încăperile se umpleau de muşterii din suburbie, uzaţi, ca şi pereţii,
de igrasia anilor. Izolaţi într-un colţ, pe-un mic podium, muzicanţii cu viori şi
chitare, dăruiţi de soartă cu ureche şi diverse metehne fizice, încercau nişte
melodii vieneze-vechi ca amintirea ultimei ciume, ce-a făcut înconjur sfântului
Ştefan80 din miezul cetăţii. O jupâniţă, cu aer de proprietară a restaurantului, ne
ia în primire, cu simpatie exclusivă, ca şi cum noi am fi fost singurii musafiri.
Evident, ne pusese gând bun. Am întrebat, ce ne poate oferi. ,,Ane Ant”, zise
ea. Mă uit lung şi întrebător la Cornelia, ea la mine. Întreb încă o dată. ,,Was is
das?”-,,Na, ane Ant”, fu răspunsul. Jupâniţa se aşează pe-un scaun, lângă noi. În
dorinţa de-a se face înţeleasă, ea recurge la gesticulări, ce imită parcă nişte
forme care, evadând dintr-un manual de geometrie, ar umbla libere prin curte.
În cele din urmă, Cornelia adulmecă un sens: ,,Eine Ente?”. ,,Jawohl, ane Ant”. Ni
se îmbia aşadar, spre surpriza noastră şi spre mai marea glorie a pădurilor
vieneze, friptură de raţă.
După dejun, cu oboseala ceasurilor de dimineaţă încă în făpturile noastre,
am mai rămas un timp în restaurant. Cuvintele noastre luau nuanţele vinului
din pahar. Se pare că vorbeam mai tare decât se cuvenea, şi vorbeam fireşte
româneşte. Am pus surdină glasurilor numai când am băgat de seamă că o
tăcere unanimă stăpânea la mesele dimprejur. Muzicanţii aţipiseră, iar ceilalţi se
uitau la noi şi ascultau. Încercau să ne ghicească graiul, trecând în revistă naţiile
imperiului şi ale continentului. Unii îşi dădeau cu părerea că vorbim spaniola,
alţii propuneau ipoteza unei limbi slave, şi iarăşi alţii se mutau pe câmpiile
lombarde. Într-un târziu, părăsirăm localul, nu fără de-a lăsa lămuriri amatorilor
cu privire la starea de agregare etnică a noastră.
Am ieşit pe nişte mici străduţe şi apoi am rărit pasul printre vilele
îmbrăcate în viţă sălbatică, prin care mai rămăsese pe alocuri câte-o frunză
uscată. Ne aminteam aceste vile din toamnă, când erau copleşite de roşul
frunzelor. Ridic ochii spre o vilă şi dau glas, aşa într-o doară, unui alean juvenil
ce mă atingea: ,,Ce n-aş face să putem locui cândva într-o asemenea vilă!”. Cornelia se
îmbujoră şi o umbră de îndoială, dar şi de duioşie, trecu peste faţa ei: ,,Aici la
Viena? Nu văd cum s-ar putea realiza un vis ca acesta... Dar, în definitiv, există case şi
vile destule şi în România!”. ,,Ai dreptate”, răspund, dar în aceeaşi clipă prindea în
mine vagi rădăcini gândul să duc odată la împlinire tocmai ceea ce ei i se părea
un imposibil vis. Încrederea ei îmi da un îndemn, îndoiala ei-de asemenea.

78 Victor Hugo (1802-1885): scriitor, poet, dramaturg, om politic francez, reprezentant al

curentului romantic, membru al Academiei Franceze, autor al unor romane, precum Mizerabilii
sau Notre-Dame de Paris, adevărate capodopere ale literaturii universale (a se vedea:
www.britannica.com, consultat online la data de 22.V.2016, ora 11:35).
79 Hugo von Hofmannstahl (1874-1929): scriitor, poet, dramaturg austriac, reprezentant al aşa-

numitului curent ,,Jung Wien” (a se vedea: Ibidem).

80 Cu referire la Domul Sfântului Ştefan, catedrala arhiepiscopală din Viena.

77
 Cele trei săptămâni petrecute la Viena nu aveam impresia că trec lăsate în
urmă, ele se risipeau în înalt, arse de-o imensă flacără.

Pe la 15 ianuarie 1917, îmi luam iarăşi în stăpânire cuibul de la Sebeş-

Alba. Până aici nu se abătuse războiul, încât am găsit totul neclintit. Mă
cufundam-pentru vreo câteva luni-în istoria artelor. Cu ajutorul unor excelente
monografii şi tratate, făceam într-adins exerciţii de elasticitate spirituală.
Căutam, ca un râu ce se dezgheaţă, să-mi sparg carapacea criteriilor clasiciste.
Mă căzneam să surprind valoarea operelor de artă în funcţie de criterii
imanente lor. Cu o intuiţie, ce se acomoda obiectului cu o tot mai vădită
flexibilitate, desţeleneam ţinuturi, ce le ignorasem până atunci, şi-mi croiam
pârtie spre o largă şi generoasă înţelegere a diverselor stiluri. Arta arhaică,
babiloniană, apoi arta bizantină şi gotică îmi destăinuiau încetul cu încetul ceva
din spiritul lor, dar numai după ce încetasem să le judec după canonul grec. În
acest timp, am înţeles întâia oară că nu voi putea să-mi asimilez tot belşugul de
forme ale spiritului, fără de-a renunţa în prealabil la dogma clasicistă. Şi
înaintând pe acest drum, deveneam, datorită extremismului propriu tinereţii,
aproape nedrept cu Grecii.
Viaţa de provincie îşi impune constrângeri de automat. Ornicul turnului
medieval îşi îndrepta probabil mersul după plimbările mele sub ,,arinii”
Sebeşului. Citeam, scriam aforisme, şi urmăream, ca un spectator pasionat, dar
fără a mă angaja în vreun chip în sens activ, evenimentele politice. Eram în
expectativă. Frontul românesc se statornicise pe undeva, pe-o linie ce-a fost
cândva hotar între fraţi. Mâhnirea profundă, ce mă cuprinsese la Oradea, când,
într-o seară, pe vremurile cu fulgi, ziarele maghiare au anunţat căderea
Bucureştilor, făcea acum, pas cu pas, loc unei speranţe, că soarta României se
va decide în cadrul unei situaţii generale, cu care inevitabil, se va lichida odată
războiul. Ba, cu timpul, am înţeles că mâhnirea de-atunci îmi venise dintr-o
falsă perspectivă asupra ansamblului războiului, adică dintr-o judecată de june
prea uşor dispus să aşeze în centrul evenimentelor mondiale ţara sa şi propria
piele. Oareşicare îngrijorare avea să-mi producă revoluţia rusească, fiindcă nu
aveam suficiente elemente de apreciere a desfăşurării ei viitoare, şi a efectelor
eventuale asupra mersului războiului. Când însă, Statele Unite s-au hotărât să-şi
clarifice poziţia şi să-şi arunce şi ele forţa incomensurabilă în jocul destinului
ce-şi căuta o albie, toate îndoielile făcură loc unei certitudini, ce nu mai putea fi
clătinată de nicio eventualitate, prevăzută sau neprevăzută, a războiului.
Pe la începutul lunii aprilie plecam la Oradea. Mai aveam în faţă două-trei
luni spre a încheia în sfârşit studiile teologice. După licenţa în perspectivă, mi
se deschidea pentru la toamnă posibilitatea de a-mi vedea de studiile
universitare, nestânjenit de vreun neajuns previzibil. La Oradea, urmam cu
râvnă de ultimă oră cursurile şi preparam licenţa. Am eliminat din obişnuinţa
78
mea cotidiană lecturile. Numai evenimentele din Rusia mă mai ţineau în
tensiune. Afişele din vitrina unei redacţii maghiare, schimbate din oră în oră,
anunţau întâmplările. În viaţa politică şi în mişcarea ideologică din Rusia
apăreau nume încă neauzite. Teoria rusească îşi părăsea tărâmul ei plin de
abstracte ardori, şi făcea întâii paşi în lumea de toate zilele: mişcările subterane,
debordând obstacolele, cucereau un nivel istoric.
În programa şcolii teologice îşi afirmau întâietatea unele materii foarte
dure pentru aptitudinile noastre spirituale. Evident, la ,,Dogmatică” mă
prezentam mai presus de orice concurenţă, dar la ,,Cântările bisericeşti” şi la
,,Economie” mă apreciam singur, şi fără vreo reticenţă mai prejos chiar şi de
ceea ce eu însumi puteam să aştept de la mine. Profesorul era unul şi acelaşi
pentru ambele materii, ce mă întâmpinau cu ţepi şi arici. Puţin timp înainte de
licenţă, profesorul mă invită cu insistenţă aproape rugătoare să-i scriu câteva
pagini de consideraţii genrerale asupra agriculturii. M-am achitat onorabil de
însărcinarea ce mi se dă[dea]. Cu această lucrare de filosofie agricolă, pe care
profesorul intenţiona s-o utilizeze ca o introducere la o carte de gospodărie
scrisă pe capitole de tot atâţia dintre colegii mei, m-am salvat. Mai mult: cu
această lucrare am obţinut bunăvoinţa profesorului meu şi la ,,Cântările
bisericeşti”. O surpriză neplăcută mai putea să intervină de-aici încolo numai pe
urma faptului că examenul avea să fie prezidat de mitropolitul Mangra, 81 un
neurastenic incalculabil, de la care te puteai aştepta la orice. Dar şi în privinţa
aceasta mi-am făcut unele socoteli. Având o bună ureche, nu mi-a fost anevoie
să remarc o dată, la biserică, în timpul unei slujbe, că mitropolitul Mangra era
lipsit de auz muzical. Mă voi prezenta prin urmare la examenul de ,,Cântări
bisericeşti”, fără de nicio pregătire. De altminteri o pregătire, chiar mediocră,
mi-ar fi răpit, fără de vreun alt folos, luni de zile pe care, oricum aş fi răsfoit
calendarul, nu le mai aveam la dispoziţie pentru atare exerciţii. Contam pe
solicitudinea profesorului pe de-o parte, şi pe lipsa de auz muzical a
mitropolitului, pe de altă parte. La examen, profesorul îmi puse în faţă un text
liturgic ce urma să-l când pe glasul al III-lea. După trei ani de înalte studii
teologice şi de nepăsare, nu eram în stare să fac o deosebire între cele opt
glasuri. Am procedat, potrivit unei norme personale ajunse în impas. Aplicai
asupra textului cea dintâi melodie bisericească, ce mi-o aminteam. După ce mă
rostogolii melodios prin textul ce-l dislocam din toate încheieturile sale fireşti,
mitropolitul Mangra se declară foarte mulţumit, rostind un hotărât: ,,bine!”. Eu
mă uitam, însă, foarte perplex la profesor, care-şi reţinea verdictul şi da discret
din cap, dojenindu-mă cu un zâmbet. După examen, profesorul îmi spune, cu

81Vasile Mangra (1850-1918): istoric, teolog, profesor al Institutului Teologic-Pedagogic,

mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, membru titular al Academiei
Române (a se vedea: Marius Eppel, Un mitropolit şi epoca sa; Vasile Mangra, Corespondenţă,
volumele I-II, ediţie, studiu introductiv şi note de Marius Eppel, Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 2007).

79
burta scuturată de-un râs homeric, că am trecut textul cam prin toate glasurile
bisericeşti, şi prin alte câteva melodii, sfârşind lamentabil în modulaţii de doină.
Totuşi mi-a dat un ,,foarte bine”, deoarece mitropolitul apreciase fără de nicio
rezervă potpuriul liturgic pe care l-am improvizat cu atâta surâzătoare
impertinenţă.
Cu licenţa teologală în buzunar, am plecat la sfârşitul lui iunie acasă la
mama. Acasă mă aştepta o scrisoare de la Cornelia, caldă şi calmă ca anotimpul.
Cornelia era încă la Viena, dar se pregătea să plece în Banat, la familia ei. Plicul
sosit mai cuprindea şi alte două scrisori. Una de la mama ei, a doua de la un
frate de-al ei. Ce se întâmplase?
Într-una din zile, peste care n-a licărit steaua norocului, Cornelia scrisese
atât mamei, cât şi fratelui ei,82 care era pe vremea aceea ofiţer la Pola,83 că ,,s-a
logodit”. Răspunsurile familiale, fiecare din altă parte, ce le primi după vreo
câteva zile, erau alăturate scrisorii ce-mi sosise. Răspunsurile acestea, pe care le
puteam citi şi eu, ar fi voit parcă să exprime o bucurie, dar nu depăşeau cu nicio
vibraţie tonul convenţional. Atâta doar că fratele Corneliei mă invita pentru
luna august în localitatea lor natală din Banat, ,,ca să ne cunoaştem”. Eu am
înţeles numaidecât termenii condiţiei ,,omeneşti, prea omeneşti”, în care eram
pus. Cornelia săvârşise un act imprudent, de pe urma căruia aveau să mi se
tragă multe ponoase. Dacă ea mi-ar fi cerut vreun sfat în prealabil, aş fi oprit-o
să comunice familiei o înţelegere, pe care din parte-mi aş fi dorit-o tinereşte
tăinuită încă cel puţin vreo doi ani. Dar imprudenţa s-a făcut, şi-şi declanşa
consecinţele, pe care eu le întrezăream, dar Cornelia nu.
Am pus pe mama în curent cu cele întâmplate. Mama era de părere să nu
dau urmare invitaţiei de a mă duce în august în Banat. Câteva săptămâni am
cumpănit. Am tot cumpănit. Simţeam că mama judeca just. Dar n-aveam
încotro. Trebuia să înfrunt neajunsurile.
Pe la mijlocul lui august plecam în Banat. Nu pot spune că n-aş fi fost
bine primit în casa părintească a Corneliei. Cel puţin aşa mi se părea, căci nu
eram încă obişnuit să văd dincolo de formele convenţionale. Fratele Corneliei
lua însă lucrurile mai uşor decât mă aşteptam: el nu a venit de la Pola, precum
promisese în pomenita scrisoare. Am stat în localitate vreo două săptămâni cu
speranţa că totuşi va sosi şi cel ce-mi făcuse invitaţia. Aşteptarea mi-a fost
zadarnică. Şi apoi m-am înapoiat la Sebeş-Alba, nu fără de a fi ghicit din unele
gesturi de ultim moment, că vizita mea îşi greşise adresa, deoarece într-un

82 Caius Brediceanu (1879-1953).

83 Ofiţer al marinei austro-ungare; în contextul prăbuşirii monarhiei austro-ungare, la solicitarea
sergentului Valeriu Seredan (viitorul comandat al Gărzii Naţionale Române a Marinarilor de la
Pola), a conceput un proiect de rezoluţie ce urma a fi adoptat de marinarii români în cadrul
unei adunări naţionale a acestora (pentru mai multe detalii, a se vedea: Mihai-Octavian Groza,
,,Activitatea Gărzii Naţionale Române a Marinarilor de la Pola (30 octombrie-22 noiembrie
1918)”, în Apulum, număr LIV, 2017, pp. 239-264).

80
anume fel, invitaţia fusese făcută unei persoane imaginare, pe care apariţia mea
reală n-o reproducea întocmai.
La vreo câteva zile primii o scrisoare de la mama Corneliei, câteva
rânduri, în care mi se cerea, fără mult înconjur, să curm o corespondenţă prea
asiduă, al cărei rost nu putea fi în niciun chip să fie identificat pe linia unor
planuri realizabile. Am citit scrisoarea încă o dată, şi încă o dată. Da, era clară.
Foarte clară. Mai clară decât aş fi putut să mi-o imaginez vreodată! Impresia
ce-o lăsasem în Banat, fusese aşadar mai prejos de orice aşteptări, ceea ce de
altfel pentru luciditatea cu care eu însumi priveam lucrurile era de prevăzut,
căci nici înainte, nici după această întâmplare, niciodată nu mi-am aranjat
existenţa spre a face vreo impresie. Cu a doua poştă a zilei primii o scrisoare de
la Cornelia: să nu-mi ridic prea mult la inimă cele ce au căzut ca din senin,
datorită unor circumstanţe independente de voinţa ei. Cuvintele Corneliei erau
ca nişte flăcări, care ar îngheţa în văzduh, rămânând imobile.
Au urmat nopţi şi zile, zile şi nopţi, şi săptămâni sfâşiate de veghe, arse
de chin. Mă zbuciumam tălmăcind gesturile şi cuvintele Corneliei în sute de
feluri, ca să nu ajung la niciun liman, şi să încep apoi de la capăt. Zi şi noapte,
noapte şi zi. Da, exista, cel puţin pentru închipuirile şi temerile mele, totuşi
ceva s-ar fi putut să surpe Marele Foc, exista şi umbla pe pământ ca un mic
adevăr, cu care tinereţea mea n-a calculat. Corneliei nu-i era tocmai indiferentă
atitudinea mamei ei, căreia, pe de altă parte, eu însumi îi d[ăde]am într-un fel
dreptate: căci după toate eminentele criterii în vigoare ale bunii noastre
burghezii eu nu eram decât un june neisprăvit, caraghios de neisprăvit.
M-am retras în sângele şi în tăcerea mea. Se făcea uneori că nu scoteam
niciun cuvânt ceasuri şi zile, alături de mama. Numai o dată într-un amurg, care
da în odaie şi cu roşeaţa lui îmi răstălmăcea paloarea, am zis: ,,Mamă, povesteşte-
mi ceva frumos, fă să uit. Tu ştiai odată un basm, despre unul care a fost prin celălalt
tărâm... Nu ţi se pare că am rătăcit şi eu puţin pe-acolo? Vreo câteva zile, care au fost însă
cât sute de ani!... Cine m-ar putea dezlega, dar temeinică, aşa ca să rămână sub patrafir o
grămadă de cenuşă?”. Mama mă privea neajutorată, cu ochii în lacrimi. Şi am
recăzut, amândoi în tăcerile noastre, care erau una şi aceeaşi tăcere.
Vreo câteva săptămâni n-am mai scris Corneliei nicio scrisoare. Cineva în
mine începuse să cânte. Şi însemnam cuvintele cântate, pe hârtie. N-am mai
trimis Corneliei niciun răvaş. Dar într-o zi, i-am trimis poeziile, aşa ca ale unui
autor oarecare.
În octombrie am plecat la Viena. În aceeaşi zi pleca şi Cornelia spre
aceeaşi ţintă. Se potrivise astfel, şi nu ştiu ce întâmplare a voit să ne întâlnim la
Budapesta în gară, de unde am călătorit împreună la Viena. Am putut să
lămurim unele lucruri, ce-mi rămăseseră adumbrite. Sosiţi la Viena, ne-am
înţeles să ne întâlnim a doua zi. Dar a doua zi m-am închis în casă. A treia zi
iarăşi. A patra zi iarăşi. A cincea zi, Cornelia mă căuta în Biblioteca
Universităţii. Eram acolo. Mă căutase de fapt în fiecare zi. I-am dat câteva noi
poezii. Ea mi-a surâs calm şi cu tristeţe. Dacă surâsul şi-ar fi arătat numai
81
calmul, ar fi fost ca atunci când s-a uitat la mâna mea, ce acoperea pagina unei
cărţi din care anul trecut, în aceeaşi zi, ridicasem ochii pentru un moment, ca
să-mi spun mie însumi în gând: ,,Nu, de starea aceasta, în care ne găsim, nu vom mai
scăpa... Nici eu, nici tu...”.

Anotimpurile studenţiei mele, ale adevăratei mele studenţii, începeau în

condiţii din ce în ce mai puţin priincioase şi nu aveau să-mi aducă nimic din
darurile mirifice ale vieţii visate. La Viena, lipsurile de nedescris înregistrau
catastrofale curbe statistice. Conştiinţa lipsurilor, fiind suportată de-o populaţie
de milioane, se menţinea, însă, pe-o linie de acuitate amorţită. Spre a face faţă
împrejurărilor şi mizeriei generale, eram constrâns să caut un corectiv, pe care
l-am găsit într-un mod de normadism sezonier. Făceam adică naveta între
Viena şi Sebeş-Alba. Stam două luni la Viena, şi două luni acasă la mama. Pe
urmă iarăşi două luni în metropolă şi iarăşi două luni în buzunarul de provincie.
În decembrie 1917, în preajma sărbătorilor, soseam acasă, ca să-mi pun
întâia oară în practică a doua fază a traiului meu alternant. În capitala Austriei,
starea alimentară se redusese aproape întregime la emiterea extrem de bine
organizată a cartelelor fără acoperire. Ne sleia al patrulea an de război de uzură.
Pâine nu mai văzusem de săptămâni. La ,,Mensa Academica”, din spatele
universităţii, unde luam dejunul, ni se ofereau exclusiv surogate şi apoi surogate
de surogate. Citeam totuşi cu râvnă, ceasuri în şir, în fiecare zi, în Biblioteca
Universităţii, a cărei principală sală de lectură îşi conserva în chip calculat şi
ermetic aerul viciat şi uşor încălzit de prezenţa sutelor de cititori, ce-şi căutau
aici un simulacru de adăpost. Odată, pe la amiază, în timp ce stam cufundat în
lectură, simt pe neaşteptate, o mână pe umărul meu. Era Dede Roşca, singurul
student român din Transilvania, în afară de mine, la facultatea de la Viena, în
acei ani de război. Îmi comunică în şoaptă un mare secret, ce trecea din om în
om: la ,,Mensa Academica” ne aştepta o surpriză cum de mult nu mai avurăm:
macaroane. Şi mă chema să ne ocupăm degrabă locurile, căci se anunţă mare
aglomerare de amatori. Intrarea la ,,Mensa Academica” a fost luată cu asalt; am
izbutit şi noi să ne facem loc la masă, deşi în vălmăşag ne pierduserăm nădejdea
de a mai răzbi printre sutele de coate prefăcute în suliţi şi buzdugane. Aşteptam
cu nerăbdare să ne vină rândul la înfruptare. Se serveau, într-adevăr, cu un sos
apetisant, nişte macaroane de dimensiuni impresionante, groase ca degetele.
Ne-am aplecat cu incredibilă poftă asupra făinoaselor tubulare din blid. 84
Macaroanele erau gustoase, cu toate că aveau un uşor iz de piatră de moară.
Dar iată că Roşca îşi curmă un gest şi se uită în golul interior al unei
macaroane. Din tub ieşea capul negricios al unui vierme tot atât de gros, pe cât
era diametrul golului. ,,Ei, bată-te să te bată”, zise prietenul pe-un ton de

84 ,,Blid”: ,,Farfurie”.

82
bagatelizare, şi cu vădită intenţie de a nu se lăsa manevrat de sentimentul de silă
ce l-a cuprins, Roşca scoase viermele şi-l puse pe marginea farfuriei. Dar are
imprudenţa de neiertat să caute numaidecât şi în celelalte macaroane. În fiecare
tub apare capul negricios, inevitabil, scârbosul cap punctat. Cu o răbdare
proprie unui spirit critic hotărât să nu cedeze prejudecăţilor, Roşca scotea
viermii şi-i punea pe tivul blidului. Ne-am uitat unul la celălalt, luaţi de o
senzaţie de refuz, ce-o simţeam din capul pieptului până la maxilare. ,,Ce-i de
făcut?”, mă întrebă Roşca. Ezit o clipă. Apoi, cu aer de răsăritean împăcat cu
soarta, eu, care nu făcusem încă nicio investigaţie inoportună prin farfuria mea,
zic: ,,Dragul meu, problema nu mi se pare tocmai aşa de complicată. Să mâncăm, sau să
rămânem flămânzi! Eu sunt de părere să nu mai cercetăm ce este şi ce nu-i, prin aceste
macaroane, ci pur şi simplu să le mâncăm, sau, filosofic vorbind, să nu mai căutăm das Ding
an sich, ci să ne mulţumim cu aparenţele!”. Roşca înghite în sec. Apoi, cu sentimentul
cu care te-ai arunca într-o prăpastie, continuăm a dejuna. Cred că de-atunci, din
clipa aceea, prietenul Roşca a rămas cu oroarea de ,,lucrul în sine”.
,,Ce mai e pe la Viena?”-a fost una din cele dintâi întrebări ce mi le puse
mama, în clipa revederii. ,,Ce-ar putea să fie maică-măiculiţă, iacă are loc acolo concursul
hipic al călăreţilor apocaliptici: deocamdată foametea e în frunte!”, zic eu, şi-i povestesc
întâmplarea cu macaroanele. Efectul povestirii a fost unul funest, căci din acel
moment mama a rămas cu un tic până la sfârşitul vieţii. De câte ori era pe cale
a găti macaroane, le cerceta pe rând, uitându-se prin ele, ca prin minusculele
lunete.
După Crăciun, trece pe la mine Romul Bena, un văr de-al meu, dintr-un
sat din apropiere. Am copilărit împreună, împărţind aceeaşi cameră la aceeaşi
gazdă, când eram prin clasele primare la şcoala saxonă de la Sebeş-Alba. Romi,
aşa-i spuneam, era tânăr dascăl la Purcăreţi,85 un sat de munte, aşezat pe-un
plai, ce dă într-o vale paralelă cu Valea Sebeşului. Auzise c-am sosit de la Viena
şi venea să mă vadă. După ce am stat puţin de vorbă, el îmi spune: ,,Ştii că nu
arăţi prea bine. N-ai vrea să vii cu mine la Purcăreţi? Să vezi cum m-am gospodărit! Are
să-ţi facă bine aerul de munte. Sus pe plai e zăpadă mare şi nu e umed ca aici!”. ,,Eşti
foarte drăguţ, îi răspund, aş veni bucuros, numai cât...” şi căutam spre mama, care sta
şi ea nedumerită... ,,Numai cât mă întreb ce ne facem acolo sus pe măgura ta, căci după
câte ştiu eşti burlac şi nu prea văd cine s-o îngriji de noi!”. ,,Nu-ţi fie grijă, răspunde Romi,
vino numai şi-o să vezi!”. Romi se-ntoarce spre mama: ,,Dă-mi-l, mătuşică pentru
două luni şi ţi-l aduc cu altă faţă!”. Şi apoi către mine: ,,Haide, gată-te de plecare, repede!
Mergem pe jos! Diseară, când se întunecă, suntem pe plai!”. După o jumătate de ceas
eram plecaţi. Romi îmi duce, el însuşi, rucsacul în spate, căci era mai obişnuit
cu aceste urcuşuri.
Străbăturăm prin lapoviţă o pădure întinsă, ne-am strecurat prin două
sate cu câini răguşiţi de bură. După vreo trei ore de drum ajungeam într-o vale,
lărguţă la început, apoi sugrumată de dealuri şi de măguri tot mai înalte. Pe-aici

85 Purcăreţi, judeţul Alba.

83
ningea cu fulgi mari. În răstimp îi povesteam lui Romi din cele văzute pe la
Viena. Încercam să-i arăt cu amplă desfăşurare de amănunte, că stările de-acolo
vor pune capăt rezistenţei. ,,Puterile Centrale vor pierde războiul. Nu trebuie prin
urmare, să ne descurajeze nici dezastrul armatei române, nici alte evenimente din răsărit!
Acum noi românii suntem în nadir,86 dar toate se vor îndrepta, după o judecată mai bună, şi
noi ne vom trăi viitorul în România, care va fi o ţară până dincolo de Munţii Apuseni”.
Romi asculta. Îi plăcea să audă o vorbă de îmbărbătare. Şi când izbuteam să-l
mai însufleţesc, el îşi potrivea c-o opintire rucsacul în spate. Valea se încheia
încinsă de munte. Începurăm, după un scurt popas, să urcăm spre Purcăreţi.
Drumul nu mai era drum, ci o cale de munte la îndemână mai mult ciobanilor
legănaţi călare, decât căruţelor. Ningea şi amurgea. Mă opream câteodată şi
inspiram adânc: ,,Ce aer dumnezeiesc, după funinginea de la Viena! Lumea la început
trebuie să fi avut un miros de zăpadă proaspătă!”. ,,A propos! Mai scrii poezii?”, întreabă
Romi. ,,Fireşte că scriu. În lunile din urmă am scris chiar foarte multe. Mă deprind într-un
gen fără rime...”. ,,Într-un gen fără rime? Ei drace!-se miră Romi, cum adică?”. ,,N-am
publicat încă niciuna din poeziile acestea, răspund eu mirării rostite, atât de drastic, dar când
s-a isprăvi războiul, am să ies cu un volum întreg. Şi cu toate că volumul nu e gata, i-am
găsit şi un titlu... Ţi-l spun, dar să nu râzi: Poemele luminii”. Romi nu părea mulţumit
de titlu, şi ca să-mi dovedească întrucâtva că se ţinea la curent chiar şi cu cele
mai proaspete ,,reputaţii” ale publicisticii transilvane, el continuă a mă
descoase: ,,Dar cu aforismele, cum stai?”. ,,Merge, zic eu, şi încep să râd, ştii că dascălii de
la Sebeş mi le-au poreclit ghicitori... Am şi aforisme de-un volumaş. Toată recolta am adus-o
cu mine şi cât voi sta pe plai, aste două luni, dacă nu mă va cotropi dulcea somnolenţă, mai
cioplesc şi mai netezesc şi poeziile şi aforismele”. ,,Poate că ai să mai închegi şi altele, nouă,
fiindcă sunt sigur că are să-ţi placă în cuibul nostru!”, adăugă Romi. ,,Mai este mult până
sus?”, îl întreb. ,,Mai este... mai este!”. Ne odihnim puţin pe-un cotor de stejar.
,,Poate am să mai scriu, zic eu, dar vezi tu, acesta-i un lucru pe care mi-e teamă să-l
iscodesc... După orice poezie, ce mi-e dat s-o scriu, rămân înstrăinat mie însumi ca şi cum
niciodată nu mă va mai cerceta nici un gând!”.
Urcam. Se-ntunecase în răstimp de-a binelea. Romi îmi arăta c-un gest
spre înalturi o luminiţă pe-o coamă de măgură: ,,Vezi lumina aceea? Acolo stă
părintele Stanciu, şcoala e alături şi tot acolo e şi biserica! Nu se vede nimic acum!”.
Luminiţa mă amăgea s-o cred foarte departe, încât m-am mirat, când după vreo
câteva minute am ajuns în pragul ei. ,,Şcoala” era o casă ca multe altele, cu două
încăperi largi, despărţite printr-o tindă. Într-una din încăperi se ţineau lecţiile cu
toate clasele. În cealaltă încăpere locuia Romi, dascăl, director şi printre picături
servitor al şcolii. Într-adevăr, asta era starea, că nu rareori se întâmpla să măture
singur. Orbecăind prin tindă, intrarăm în odaia rece. Romi aprinse feştila unei
lămpi cu petrol şi aţâţă focul în sobă. Lemnele de brad, cuprinse de setea unei
grabnice nimiciri, ardeau zgomotos. Soba se încinse. Lepădarăm paltoanele şi

86,,Nadir”: ,,Loc în care verticala unui punct de pe una din emisferele terestre întâlneşte
suprafaţa bolţii cereşti corespunzătoare emisferei opuse”.

84
vestoanele, rămânând numai în svetere. 87 Cinarăm la repezeală din rucsac,
înfulecând fărâme zdravene de pâine, ce ni se opreau aproape dureros în
esofag. Şi ne culcarăm. Eu în patul mai aproape de sobă. Eram prea obosit ca
să fi putut adormi numaidecât. Până către miezul nopţii am tot urmărit hora
focului pe pereţi şi prăbuşirea însoţită de-un suspin de mântuire a jăratecului în
sobă. Mă gândeam. La ce mă gândeam? La un poem? Nu. Mă gândeam la
,,subiectul absolut” al poemelor mele, la Cornelia. Aşteptam o scrisoare. De-o
săptămână ar fi trebuit să sosească. Dar scrisoarea întârzia.
Am adormit şi nu m-am mai trezit decât când mijea de ziuă. M-am
deşteptat ca de-un zgomot de scaun răsturnat. Romi sărise din pat. Bâjbâie
acum prin vreascuri şi prin găteje de brad, pregătite alături încă de aseară, le
vâră în sobă, aprinde, se-ntoarce repede sub pături. În sobă se aude chinul
facerii, mocnit la început, apoi răbufnind: se naşte din lemn zeitatea-pasărea de
foc. Flăcările, ca nişte aripi scăpate, joacă în întuneric, pe pereţi. Un miros de
răşină de brad, ne inundă odaia, ca să dea un nimb ritual mitologiei desfăşurate
la vedere.
Prin tindă se aud paşi mărunţi şi glasuri mici de copii. E ora şase
jumătate. Dar şcoala începe abia la 8.
-Ce se aude? Întreb eu.
-Vin copiii la şcoală!
-Cum? La ora 6?
-Ăştia n-au ceas. Vin unii când se crapă de zi. Alţii pornesc cu noaptea-n
cârcă pe la 4, ăştia stau departe-la şapte-opt kilometri de aici, vin singuri, sau
câte doi, peste măguri şi prin păduri de la casele lor, mă lămureşte vărul meu.
Ridic capul din perne:
-Nu le e teamă de lupi?
-S-au obişnuit cu lupii. Vei vedea astăzi pe cei doi fraţi, o zăpârşte88 de
băiat şi surioara lui care, venind la şcoală, au întâlnit lupul prin pădure. Lupul
i-a ocolit, ca să nu-l apuce pofta de-a înşfăca.
-Ei, asta-i! Fac ei.
-Fără glumă, întăreşte Romi.
-Bine, dar părinţii ar trebui să se gândească puţin, că nu toţi lupii au avut
prilejul să asculte predicile sfinţilor! adaug eu.
-Pe aici nu umblă teama de lup, încheie Romi pe-un ton de proces
verbal.
Tot mai multe glasuri s-aud în tindă şi în ograda şcolii. Treptat, lumina
intră în vigoare ca un decret de obştească ridicare. Romi sare din pat, se
îmbracă. Schiţez şi eu un gest, mimetic. ,,Mai rămâi în pat, îmi zice Romi, poţi să
citeşti, te scoli când ţi-e poftă, eu trec să mai potolesc dezmăţul, pe urmă vin să îmbucăm
ceva... Acu, însă, când voi deschide uşa spre tindă, vei face bine să te pregăteşti de-a vedea ce

87 ,,Sveter”: ,,Flanelă tricotată (din lână) care se închide cu nasturi în faţă”.

88 ,,Zăpârstea”: ,,Ultimul născut (într-o familie)”.

85
niciodată n-ai mai văzut!”. Romi deschise uşa. Mă înalţ puţin pe-un cot şi văd:
pragul nostru e plin de fel şi fel de lucruri, că aproape nu se poate ieşi. Vreo
câteva oale de lut, nişte castroane ocupă pragul, şi de-a valma bucăţi mari de
carne de porc afumată, ouă, brânză, caş, în oale e lapte, şi covăsit de oaie...
Romi zâmbeşte mulţumit ca unul căruia i se cântă în strună: ,,Erai cam încurcat
ieri, când am pornit, că n-om avea ce mânca aici pe plai. Am fost destul de hain să nu te
liniştesc cu tot dinadinsul. Ţineam să te pun în faţa neaşteptatului... Aşa ne va fi data, în
fiecare dimineaţă... Se îngrijesc ciobanii de domnul învăţător, cu toate că n-ar fi datori s-o
facă... Toate astea le aduc copiii, de la vetrele lor... Şi fiecare îşi pune darul în prag, şi
niciodată nu ştiu cine a adus, că nu suflă cuvânt nici unul...”. Romi culege darurile din
prag şi le pune pe masă: ,,Vrei puţină brânză de burduf? Lapte doreşti? Am de toate,
numai cafea n-am”. Întind mâna: ,,Dă-mi, te rog, o bucată de brânză... Mai mare, rogu-
te, nu te zgârci!... Aşa!”.
Romi îşi freacă mâinile şi face un salt până la copiii de alături. Mă îmbrac
şi eu, în ritm domolit de căldura sobei şi pătruns de-o dulce durere pe la toate
încheieturile, după oboseala zilei de ieri.
Ies şi eu să-mi iau în primire ambianţa.
Am căutat chiar din prima zi să-mi potrivesc traiul la tiparele vieţii pe
plai. Aceste tipare nu aveau surprize decât pentru începători, din categoria
cărora eu eram singurul prin părţile locului, dar şi singurul în stare de a le
învedera relieful. Mă simţeam acolo, sus, mutat într-o vârstă arhaică, la adăpost
faţă de tumulturile istoriei, ce numai arar îşi trimitea rumoarea din vale la noi.
Ziarele nu soseau decât o dată pe săptămână, când pârgarul cătunului le aducea
de la Sebeş-Alba. Căzusem la învoială cu pârgarul să treacă de fieştecare dată
pe la mama, să-mi ridice corespondenţa cu nerăbdarea unuia care ar umbla pe
cărare de jar, şi ieşeam totdeauna în calea aducătorului până la o curmătură, pe
care am botezat-o ,,curmătura respiraţiei tăiate”.
În ceasurile de şcoală, când Romi îşi ţinea lecţiile, eu stam în bârlogul
meu de alături şi citeam. Îmi adusesem întradins o singură carte: un
monumental tratat de biologie. Era aceasta o materie, ce mă interesa, dar la
care trebuia să dau în primăvară şi un examen. În răstimpul celor două luni, cât
frecventasem cursurile universitare, am băgat repede de seamă că în ceea ce
priveşte filosofia, sub raport problematic, sistematic şi istoric, profesorii nu
aveau să-mi spună nimic nou. Toate aceste lucruri, docte în aparenţă, îmi erau
ştiute dintr-o asiduă lectură particulară încă din liceu. Şi cum nu eram un adept
al refrenurilor, începui să evit cursurile de filosofie. Audiam, însă, cu pasiunea
unui om de vocaţie ştiinţele naturii, îndeosebi biologia, pe care o înscrisesem de
altfel ca materie secundară, şi la fel alte cursuri, pe care nu le înscrisesem, de
ex[emplu]: istoria artelor, reprezentată prin profesori de faimă mondială. În
iarna aceasta, în liniştea de pe plai, de două luni mă îndârjeam să mă iniţiez în
problemele esenţiale ale biologiei teoretice. Îmi aduc aminte ce revelaţie

86
fuseseră pentru mine regulile eredităţii, ale lui Mendel, 89 cu posibilităţile
neaşteptate de a introduce matematică în domeniul vieţii şi al aşa-zisului
,,destin”. Problemelor de biologie teoretică, cu care am ajuns în atingere de
altfel mai de mult, prin mijlocirea filosofiei, le-am închinat în cursul deceniilor
de mai târziu o fervoare intermitentă. E poate locul să adaug că aceste
probleme, de-o înfăţişare foarte dilematică uneori, au constituit pentru mine
una din circumstanţele care m-au determinat să caut noi metode şi chiar o
lărgire a teoriei cunoaşterii în sensul ,,minus-cunoaşterii”. Unele din ideile pe
care vreo cincisprezece ani mai târziu le expuneam în Trilogia cunoaşterii, fuseseră
menite, la început, să alcătuiască doar o introducere metodologică la un studiu
cuprinzând o teorie nouă de filosofie biologică, cu specială referire la
ontogeneza şi filogeneza fiinţelor vii. Ideile s-au amplificat însă în cursul anilor
în aşa măsură c-am fost nevoit să renunţ la proiectul iniţial, şi să accept planul
mult mai cuprinzător al Trilogiilor.
În fiecare [zi] înainte de amiază închinam studiului câteva ore. Pe urmă
ieşeam să mă plimb. Luam cu mine, cel mai adesea, o mică săniuţă, primitivă,
de lemn, cioplit patriarhal cu barda, cum trebuie să fi existat şi acum câteva mii
de ani pentru uzul dacilor iernatici. Erau prin apropiere destule povârnişuri şi
înălţimi, pe ale căror c[o]line, repezi sau domoale, puteam să-mi încerc
stângăciile sportive, fără de a fi urmărit de alţi spectatori decât de câinii
ciobăneşti. La drept vorbind, săniuţa o luam cu mine mai mult din pricina
acestor dulăi de-un aspect fioros, ce purtau în jurul grumazului, câte-o legătură
groasă de frânghie de cânepă, în care atârna un lemn de pavăză pentru când
s-ar încăiera cu lupii pădurilor. Am băgat de seamă că mă apăram cu săniuţa,
mai eficient decât cu orice, de mulţimea câinilor ce mă asaltau asmuţiţi de pasul
străin, când treceam pe lângă gospodăriile risipite prin livezile înzăpezite ale
Purcăreţilor. Când mă vedeam împresurat şi încolţit de toate părţile, mă
aruncam între ei cu burta pe săniuţă şi porneam la vale, în timp ce câinii se
împrăştiau schelălăindu-se, ca şi cum mişcările mele groteşti le-ar fi deteriorat
imaginea ce şi-o făcuseră despre lume.
Potrivit unei bune învoieli intervenite între Romi şi părintele Stanciu,
luam dejunul şi cina la acesta din urmă. Darurile, cu care copiii ne copleşeau
pragul aproape în fiecare dimineaţă, luau un drum în consecinţă, trecând de
fieştecare dată în gospodăria părintelui. La dejun nu ne încurcam vecinii prea
mult cu prezenţa noastră, dar seara stam la masă până târziu, ca să mai tundem
excrescenţele hibernării. Ajutând doamnei preotese la depănatul firelor de lână,
noi bărbaţii ne întreţineam mai vârtos asupra evenimentelor politice. Aflam
despre ele cu atâta întârziere, încât eram îndrumaţi să luăm în dezbatere, de

89Gregor Johann Mendel (1822-1884): cleric, om de ştiinţă austriac, părintele geneticii (a se

vedea: www.britannica.com, consultat online la data de 22.V.2016, ora 16:45).

87
obicei, numai ansamblul războiului. Marea Revoluţie a lui Lenin90 se instalase
acum câteva luni în Rusia.
Ideologiile revoluţionare din Rusia şi doctrinarii lor, al căror nume au
apărut pe rând în cadenţa precipitată a vremuirii sociale din Răsărit de la
căderea ţarismului încoace, nu-mi erau necunoscute. Îmi culesesem aceste
cunoştinţe, încă de mai demult, ce-i drept, într-un singur dar foarte masiv şi
doct studiu, şi anume din cele două mari volume tratând despre filosofia socială
şi religioasă la ruşi a lui Thomas Masaryk,91 emigrantul ceh, preşedintele de mai
târziu al republicii cehoslovace.
După vorba că de unde nu e foc nu iese fum, umblau şi unele zvonuri
despre o eventuală pace între România şi Puterile Centrale. Încercam să alung
umbrele ce cădeau pe frunţile noastre, susţinând că în cele din urmă, soarta
războiului se va decide în Occident.
În sigurătatea şi-n acalmia plaiului, mereu aceleaşi, fenomenele naturii îmi
reţineau luarea-aminte aproape mai mult decât omul cu faptele sale. Istoria,
dispărând din câmpul meu vizual, dobândea un profil aproape abstract. Astfel
curiozitatea de observatori mi-o satisfăceam cu nimicurile veşniciei. Îmi plăcea
bunăoară să urmăresc mişcările maselor de neguri, ce se ridicau dimineaţa din
şes, iar seara coborau din nou în văi. Negurile erau ca o uriaşă masă de lapte.
Această masă zăcea până la o anume oră a dimineţii, în văi, unde o vedeai de
sus ca o suprafaţă mişcată de valuri egale, a unei mări albe, lucind în bătaia
soarelui. Marea se ridica apoi, se apropia de mine, suind, mă ajungea, mă îneca,
acoperind soarele şi seninul de adineauri. Marea albă mă depăşea în sus, eu
rămâneam sub ea, şi apoi după un timp se risipea în formă de mieluşei pe cer,
pe care îi înghiţea albastrul, ce rămânea biruitor în înalt. Spre seară, aceleaşi
negurise realcătuiau din nimicul seninului, şi descindeau, ca să se statornicească
departe în marea văilor. Şi în timp ce marea de lapte se odihnea între limanurile
de jos, noi fiii plaiului ne bucuram de cerul înstelat, ce se alegea deasupra. Acest
joc al Firii era ca o înaintare şi o întoarcere solemnă a unor puteri de
începuturi, asemenea stihiilor din viziunile cosmogonice ioniene.
Pe cărările întortocheate, pe care apucam de la o vreme spre a descoperi
noi privelişti, întâlneam nu arare ori ciobani călare pe măgăruşi, suind sau mai
adesea coborând, cu turmele de oi. Sub ploaia unei măguri îmi iese în cale
odată, un păcurar, chipeş, cu o căciulă cât un ciubăr, tronând între desagi
afânaţi, pe dobitocul său docil. S-a oprit, şi cum vedeam mai de jos, părea
priponit în azur. I-am urat cu seninătate: ,,Bună dimineaţa!”. Ceea ce îi dete
tresărirea de-a mă întreba ce caut prin pustietatea asta! ,,Mă încântă soarele
90 Vladimir Ilici Lenin (1870-1924): jurist, scriitor, om politic rus, lider al Partidului Bolşevic şi
al Uniunii Sovietice, fondator al Internaţionalei Comuniste (a se vedea: Yuri Felshtinsky, Lenin
and his Comrades: the Bolsheviks take over Russia (1917-1924), New York, Enigma Books, 2010).
91 Thomas Masaryk (1850-1937): filosof, scriitor, om politic cehoslovac, în anii Primului Război

Mondial lider al emigraţiei cehe, primul preşedinte al Cehoslovaciei (a se vedea:

www.britannica.com, consultat online la data de 22.V.2016, ora 16:55).

88
dumneavoastră, baciule”, răspund eu, ,,Tare e frumos pe-aici!”. Ciobanul înciudat rosti
atunci un cuvânt de înfruntare: ,,Da[r] ce dracu de frumuseţe găsiţi pe povârnişurile
astea?”. În ochii lui eram deci un târgoveţ ţicnit. Am surâs cu bunăvoinţă, după
ce, atât eu cât şi el, am înţeles că facem uz de vorbele aceleiaşi limbi, dar
vorbim în graiuri diferite.
De la Viena nu-mi mai sosea nicio scrisoare. În zadar mai aşteptam
sâmbăta pe înserate la ,,curmătura respiraţiei tăiate” întoarcerea pârgarului92 din
vale. Răul sufletesc, delicatul-cumplitul rău de care sufeream, căuta jgheaburi
lirice, pe care un sobor serafic le-ar fi captat, dacă nu s-ar fi înfiinţat în acelaşi
timp şi insomniile cu alaiul lor de visuri, care-mi parodiau fantastic şi sfâşietor
temerile omeneştii mele inimi. Sângele mi se primenise în luminozitatea de
iarnă a peisajului, dar nicio veste nu venea să mă restituie mie însumi şi
sufleteşte.
Într-o după-amiază, după ce copiii au zburdat prin ogradă, am intrat, ca
să mai scap de gândurile mele, în şcoală, adică în încăperea unde Romi ţinea
lecţiile cu toate clasele deodată. Vizita avea aerul unei inspecţii. Se cuvenea deci
să pun şi eu unele întrebări copiilor. Atenţia mi se opri asupra unui băiat
mărunţel, al cărui creştet nu atingea limita de jos, şcolară, dar care la vârsta de
patru ani lua parte cu o tainică aplecare la toate lecţiile. Mamă-sa îl trimitea la
şcoală ca să se mai scuture de grija lui, iar el venea posedat de pofta învăţăturii,
ca de-un viciu precoce. Nu era încă înscris nici în clasa I, dar ştia să răspundă
prompt la nivelul oricăreia dintre cele patru clase. Ceilalţi şcolari se uitau la el
cu privire mare, ca la un pui de om năzdrăvan. Mi se povestise că în primăvara
trecută s-a întâmplat ceva de pomină cu acest copil. Într-o zi frumoasă de mai,
sosise în cătun un inspector maghiar, care ţinea să constate la faţa locului
înaintarea limbii maghiare printre valahii din vârful munţilor. Luarea-aminte a
inspectorului a fost reţinută, cum era de altfel aşa de firesc, de acest băieţaş. Cu
un surâs îngăduitor, inspectorul îl întrebă pe băiat, în limba maghiară, câţi
nasturi are la haină. Copilul începe liniştit, să numere pe ungureşte, punând
degetul pe rând pe toţi nasturii, de la gât în jos. Se luptă din răsputeri cu
vocalele şi consoanele ungureşti, silindu-se să ia cât mai puţin în răspăr graiul
autorităţii. Ajungând la capătul de jos al pieptarului de pănură, 93 copilul,
dintr-un excesiv şi naiv spirit de exactitudine, continuă să numere şi nasturii de
la pantaloni. Ceea ce stârneşte ilaritate în şcoală, pricinuind oareşicare
perplexitate şi inspectorului. Sigur e că inspectorul se va feri pe viitor de-a mai
repeta întrebarea cu bucluc şi la alte şcoli româneşti. Îmi adusei aminte că
doream să văd şi pe băieţaşul, cu surioara lui, care nu de mult întâlniseră lupul
cu ochi de catran aprins în noaptea pădurii. Întreb: ,,Care dintre voi a văzut
vreodată un lup?”. Se ridicară numai vreo câţiva, amestecându-se în vorbă.
Băieţaşul, cu surioara, ţinu să mă asigure că lupii nu fac nici un rău, ,,nici

92 ,,Pârgar”: ,,Concetăţean”.
93 ,,Pănură”: ,,Postav sau stofă groasă de lână ţesută în casă şi bătută la piuă”.

89
oamenilor, nici muierilor”, şi ca o dovadă povesti suava întâmplare. Mă loveam, cu
cele ce aflam de la aceşti copii în legătură cu lupul, de-o experienţă destinată să
infirme părerea ce umblă la şes despre aceeaşi fiară şi mă simţeam luat de-un
curent de regresiune spre basm.
Seara prelungeam tot mai mult dezbaterile la masa părintelui Stanciu. Şi
dezbaterile erau câteodată aşa de aprige, că tulburam arderea egală a candelei
din colţ. Atunci glumeam: ,,Strănută candela, e timpul să plecăm!”. Ieşeam, apoi, în
noapte sub cerul înstelat, şi treceam prin ogradă la vatra noastră. Mă opream de
fiecare dată şi ascultam în liniştea lunii lătratul mic al vulpilor din vale. Dacă nu
mi-ar fi spus Romi, n-aş fi ştiut niciodată că făpturile, care lătrau, erau vulpi.
Nici cu studiul, nici cu poezia n-am reuşit să-mi omor tot timul
disponibil în surghiunul meu, ales de bună voie. Va trebui oare să-mi caut o
nouă îndeletnicire? Se făcea că în aceste săptămâni premergătoare postului
mare, veneau la părintele Stanciu unele din muierile cătunului, câte-o babă din
cele ce-şi scutură cojoacele în martie, câte-o femeie cu soţul plecat în război,
câte-o mamă cu feciorul dispărut prin cine ştie ce lagăr de prizonieri, veneau
zic, la părintele Stanciu, să-i ceară să li se citească slujbe şi rugăciuni pentru
,,gândul lor”. Rar trecea dimineaţă fără de asemenea sobre slujbe în bisericuţa
de alături, menite să pecetluiască o amintire sau să adoarmă focul vreunei biete
inimi. S-a nimerit să trec o dată pe lângă clopotniţă, când tocmai se trăgea
clopotul. În lipsă de clopotar, părintele Stanciu legăna el însuşi arama. Se mai
scurgea apoi o jumătate de ceas până să sosească la biserică, de la fumurile de
pe măguri, întâile suflete. Vâzând aceasta, am zis părintelui: ,,Părinte, dă-mi voie,
rogu-te, să mişc şi eu!”. Părintele se învoi. Şi am tras clopotul. Cu oareşicare
îndemânare la alternarea funiilor, se puteau trage şi două clopote deodată.
Socoteam că un asemenea exerciţiu de dimineaţă în clopotniţa cătunului ar fi o
îndeletnicire trupească şi netrupească, foarte indicată, şi în acelaşi timp
binecuvântată. Şi am rugat pe părintele să-mi comunice şi mie de cu seară când
are slujbe a doua zi, căci voiam neapărat să servesc eu clopotele. Şi lucrurile se
făcură, după cum le orânduiam. Mă pătrundea în fiecare dimineaţă uriaşa
plăcere, ascultând delirul aramei de sus, amplificat de ecourile depărtărilor, ce
se întorceau în clopotniţă ca într-un focar al lor. Şi de-abia trecea jumătate de
ceas, că soseau apoi încetişor femeile cu ,,gândul” lor. Niciodată n-au aflat
ciobanii şi femeile din Purcăreţi, cine a fost vreme de câteva săptămâni în iarna
cea mai grea a cumplitului război, clopotarul care-i chema, cu o ardoare
aproape păgână, la slujbele din plai. Se amesteca în tumultul braţelor mele, cu o
nuanţă de trează nebunie, îndemnul secret de a-mi face auzite clopotele până
departe, dincolo de orizont, până la Viena.
Pe la sfârşitul lui februarie îmi sosi, în sfârşit, o scrisoare. Subiectul
absolut al poemelor mele îşi scuza plauzibil tăcerea, şi-mi spunea unele cuvinte
de consolare, ba se felicita că poşta a confiscat vreo câteva scrisori, ce-ar fi
trebuit să-mi sosească: altfel probabil nu i-aş fi trimis cele mai noi poezii.

90
 Aş fi putut să-mi prelungesc şederea la Purcăreţi, dar după primirea
mesajului simţeam că devin un corp străin în acest peisaj, şi plaiul însuşi, cu
jocul, ce topea zăpezile, al vântoaselor sale, făcea eforturi de a mă elimina. Şi
am luat-ola vale, într-o dimineaţă, la fel cum venisem. Îmi lăsasem în răstimp
barbă şi mustaţă. Sosit acasă trebui să mi le tai, căci mama nu era dispusă să
numească al ei asemenea pocitanie de băiat. Barba îndeosebi era prea
multicoloră. La încurcarea graiurilor în Babilon nu s-au ales atâtea limbi, câte
nuanţe de blond şi roşcoviu până la aproape întunecat în barba mea. Ceea ce
faţă de părul capului, un singur lan ondulat şi castaniu-închis, era cel puţin
izbitor.
,,Ce ştiri de la ai noştri?”, întreb eu pe mama! Lionel mai lucra şi acum tot
în biroul militar de la Viena. Longin lupta cu cete izolate prin Galiţia. Cât
despre Liciniu, care era student-farmacist la Bucureşti, şi care în vremea aceea
se găsea desigur prin Moldova, în sumbrul-legendarul triunghi, nu mai aveam
nici o veste de vreo doi ani. ,,Spune-mi tu, îmi zice mama, încotro vine Galiţia?”.
Trebuia să-i arăt direcţia reală, faţă de locul nostru, al ţinuturilor unde lupta
Longin. Căci sub raport geografic, mama nu s-a obişnuit niciodată să
gândească, detaşându-se de cele văzute, cu ajutorul abstract al hărţilor. Situată
între punctele cardinale ale vederii, ea voia să cunoască precis direcţia în care
palpita viaţa acelui fiu, căruia în clipa de faţă îi purta grija cea mai mare. I-am
arătat cu un gest ce despica spaţiile, direcţia ce-o interesa. În zilele ce-au urmat,
am văzut-o pe mama, de multe ori, cu gândurile întoarse spre perete în acea
parte. Era încredinţată că, stând cu faţa spre alt punct al orizontului, fiinţa ei
putea să fie scut pentru cel ce se trudea întru primejdie. Aşa se întorcea mama
spre perete şi când eram plecat în depărtări, în împărăţie, în ţară, sau mai târziu,
departe, pe drumuri dincolo de hotare.

În octombrie 1918 eram la Viena. Cursurile universitare începuseră într-o

atmosferă de generală nervozitate. Ca să-mi păstrez echilibrul în vârtejul
evenimentelor, am început să lucrez la teza de doctorat. Îmi alesesem o
problemă de teoria cunoaşterii. Mai aveam în faţă doi ani până să-mi rotunjesc
reglementara frecvenţă universitară, încât era tocmai timpul să mă gândesc la
redactarea tezei.
Bulgaria se prăbuşise. În împărăţia austro-ungară şi în Germania,
simptomele de dezagregare se înmulţeau de a o zi la alta. Mânjite de sânge,
simbolurile imperiale se năruiau. Studenţii, care luptaseră ani de zile pe fronturi,
se întorceau la vetrele lor. Pe gangurile universităţii apăreau tot mai multe feţe
combative, brăzdate de experienţa războiului. Sub colonade se vocifera. Alma
Mater se înnegrea de funinginea declinului. În Biblioteca Universităţii, unde îmi
adunam material în vederea tezei de doctorat, numai ce vedeai, potrivnic
oricărei pravile de bună rânduială, ridicându-se câte-un tânăr, să ţină vreun
91
incendiar discurs. Rumoarea străzii străbătea prin toate zidurile. Manifestaţiile
se înteţeau.
Foi volante, vestind revoluţia, se amestecau cu frunzele toamnei. De-un
roşu înflăcărat erau şi manifestele şi frunzele. Masele de la periferie apăreau ca
pompate de-un punct de absorbţie din centru. Urmăream mişcările mai ales în
faţa Parlamentului, din Parcul Mare, unde în ceasuri de răgaz mă plimbam cu
Cornelia. Eram prea tineri, poate, să fi putut întrevedea liniile istorice mari, ce
încercau să se nască sub ochii noştri. De altminteri, semnificaţia seculară a
convulsiunilor nu ne preocupa: noi vedeam un singur lucru: vedeam
apropiindu-se ziua în care Transilvania va fi a noastră, scăpată din ocolul
vulturului heraldic.
Tinereţea îşi are totdeauna gândurile prisoselnice-dincolo chiar şi de cele
multe, ce se cuvin circumstanţelor celor mai absorbante. Odată, pe când
părăseam biblioteca descinzând sub colonadele interioare ale universităţii,
Cornelia mă întâmpină veselă. Se apropia, din cealaltă parte, făcându-mi de
departe exuberate semne, cu o scrisoare, pe care tocmai o ridicase de la portar.
Ajungem faţă-n faţă. ,,Ce e?”, o întreb. ,,O veste îmbucurătoare, dar ştii-foarte, foarte,
foarte îmbucurătoare”, îmi spunea Cornelia, aspirând toate superlativele dintr-o
singură răsuflare, ce ardea toate virgulele. Şi Cornelia prinse a-mi povesti cu o
introducere şi cu mici ocoliri, că mai acum câteva săptămâni, în dorinţa de a
pregăti editarea, a trimis, fără a-mi cere consimţământul, poeziile mele
profesorului Sextil Puşcariu 94 de la Cernăuţi (Poemele luminii fuseseră tocmai
încheiate în manuscris). Răspunsul a sosit adineauri. Luai scrisoarea şi citii.
Aprecierile profesorului, care era şi critic literar, erau mai mult decât
măgulitoare. Mă găseam, neaşteptat, negândit, în faţa întâilor păreri ale unei
terţe persoane asupra încercărilor mele, iar cuvintele, ce umpleau cele câteva
pagini, erau într-adevăr destinate să-mi dea încredere şi să mă întărească în
hotărârea de-a tipări volumul, de îndată ce se va termina războiul. Am ieşit cu
Cornelia pe Ring, contaminaţi amândoi de bucuria ce coborâse între noi în
învelişul neprihănitului plic. Frunzele roşii ne cădeau pe umeri ca nişte flăcări:
,,Păzea, că astăzi suntem materie inflamabilă!”. Din depărtările Ringului pătrundea
până la noi zvonul surd al plebei în mişcare. Nimeni nu mai stăvilea tumultul.
Nimeni nu mai înfrunta puterile descătuşate. Se anunţau vremuri haotice, dar
noi aveam certitudinea că le vom străbate cu bine... ,,Şti, îi spun Corneliei, am
impresia că nu vom mai putea rămâne mult timp la Viena”. Dar ea îmi răspunde că,
întrucât o priveşte, nici vorba nu poate fi de plecare, deoarece la Medicină
frecvenţa cursurilor e obligatorie, ceea ce nu era cazul la Filosofie.

94Sextil Puşcariu (1877-1948): lingvist, filolog, critic şi istoric literar român, profesor al
universităţilor din Cernăuţi şi Cluj, primul rector al universităţii româneşti din Cluj, fondator al
Muzeului Limbii Române, membru titular al Academiei Române (a se vedea: Dorina N. Rusu,
Marius Porumb, Stelian Mândruţ, Membrii Academiei Române din Transilvania, pp. 282-283).

92
 După alte vreo câteva zile, se vestea la Budapesta că Tisza István,95 unul
din pilonii monarhiei, omul politic care a jucat un rol decisiv la izbucnirea
conflagraţiei mondiale, a fost împuşcat la el acasă, de-un grup de soldaţi
revoluţionari. Sub impresia acestei ştiri, m-am oprit în faţa unei librării, în
vitrina căreia era afişată o hartă mare a Europei Centrale, ce se descompunea,
chiar din ordinul împăratului, care-şi închipuia că soarele nu răsare fără de
cântecul cocoşului. Alături atârna şi-un manifest al împăratului, care îngăduia,
în sfârşit, ,,popoarelor sale” să se organizeze în state naţionale. 96 Era oare
monarhul purtat încă de naiva speranţă că va putea încadra noile state într-un
suprastat federativ? Manifestul era adresat tuturor popoarelor din monarhie,
numai nouă românilor, nu. Nici în acest ultim ceas al monarhiei, noi, românii,
nu aveam nici un fel de fiinţă în conştiinţa imperiului.
În ziua de 30 octombrie întâlnesc pe Dede Roşca la universitate. ,,Ce ne
facem?”, mă întreabă el... ,,Plecăm acasă, îi răspund fără întârziere. Diseară, dacă se
poate”. Seara, pe la 8 eram în gară, cu febra revoluţiei în noi. Dar când să ne
luăm biletele, ne-am lovit frunţile de ghişeuri închise. Din ceasul acela nu mai
circulau prin gara de est a Vienei decât trenuri militare. Soseau valuri-valuri,
soldaţi de pe frontul de sud. De teama unor tulburări, oricând cu putinţă în
asemenea împrejurări, autorităţile vieneze îndrumau pe aceşti soldaţi, fără
popas, spre Ungaria. Mă uit lung la Roşca; el la mine: ,,Ei, acum e acum!”. O
senzaţie de panică ne tăia genunchii în acel moment, căci ne vedeam, pentru
cine ştie cât timp, în imposibilitate[a] de a ne întoarce în Transilvania. Un
hamal, văzându-ne neajutoraţi cu povara geamantanelor alături, se apropie de
noi şi ne spune în şoaptă, că în gară a fost tras un tren, gol încă, pentru soldaţi,
gata de plecare spre Budapesta. Hamalul ne mai şoptea că ne-ar putea conduce
la tren, trecându-ne prin magazii pe-o uşă laterală. ,,Fără bilete?”, întrebăm noi.
,,Ce vă mai interesează biletele? Să vă vedeţi în tren, pe urmă vă descurcaţi
dumneavoastră!”. Ne conformarăm binevoitoarelor sfaturi. Gara era înnecată în
lugubru întuneric. În reflexele roşii ale unor felinare ghicirăm pe una din linii
trenul speranţelor. Am urcat într-un vagon. Hamalul ne ordonă: ,,Acum tăceţi
chitic, ascundeţi-vă într-un colţ! De altfel, în întuneric nu vă mai vede nimeni! Peste câteva
minute soldaţii vor ocupa trenul!”. I-am dat bacşiş hamalului, mulţumindu-i. După
vreo câteva minute, trenul fu luat cu asalt de soldaţii sosiţi în clipa aceea de pe

95 Ştefan (István) Tisza (1861-1918): politician maghiar, prim-ministru al Ungariei în două

rânduri, în perioada 1903-1905 şi 1913-1918, susţinător activ al menţinerii dualismului austro-
ungar, asasinat în toamna anului 1918, în contextul izbucnirii revoluţiei în Budapesta (a se
vedea: Ferenc Pölöskei, István Tisza: ein ungarischen Staatsmann in Kriesenzeiten, Budapest,
Akadémiai Kiadó, 1994).
96 Este vorba despre celebrul manifest ,,Către popoarele mele credincioase!”, lansat la 16

octombrie 1918 de ultimul împărat austro-ungar, Carol I/Carol al IV-lea, prin intermediul
căruia era anunţată îndelung aşteptata federalizare a imperiului în şase state (a se vedea textul
manifestului la: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Bucureşti, Editura
Corint, 2001, pp. 279-280).

93
frontul de sud, echipaţi cu toate ale lor. Se auzeau strigăte în toate graiurile
împărăţiei. Se auzeau mai ales chiote ungureşti: ,,Trăiască republica maghiară!”.
Ecourile foamei de libertate, cu accente de pustă, se multiplicau, trecând
dintr-un vagon într-altul. Trenul se urni în cele din urmă, opintindu-se sub
povara unui fragment de front prăbuşit. În vagoane n-avea nimenea de gând să
facă lumină. Toată noaptea am călătorit sub scutul beznei, fără a fi întrebaţi de
bilete. Când se crăpă de ziuă, am recunoscut prin geamul aburit gara
Komarom. 97 Mai aveam, deci, două ore până la Budapesta. Invadaţi de
luciditatea acută a dimineţii, am remarcat că eram numai doi civili: eu şi Roşca.
Soldaţii se trezeau din greul sforăit al nopţii şi intrau cu încetul în rolul lor de
protagonişti ai libertăţii. Împuşcau pe ferestre, aşa din joacă, spre ţinte la
întâmplare, în văzduh sau pe câmp. Prin staţii ochiul surprindea, din goana
trenului, magazii devastate. Sosirăm cu întârziere la Budapesta, dar ne urmărea
norocul, căci dându-ne jos, aflarăm că alt tren, tocmai cel din faţa noastră, urma
să plece numaidecât spre Arad-Braşov. Izbutirăm să ne facem locşor într-un
vagon. Stăpânea şi aici aceeaşi atmosferă, cu deosebirea că acum se mai auzeau
şi glasuri româneşti. Soldaţii transilvăneni se întorceau, pe alte linii, dar de pe
acelaşi front de sud. De îndată ce trenul se puse în mişcare, începură şi salvele
pe ferestre. Toată ziua călătorirăm, cu opriri nesfârşite, prin halte şi pe câmp,
de la Budapesta la Szolnok,98 până la Arad şi mai departe... Pretutindeni, prin
gări, magazii pustiite şi vagoane deşertate. Buţi golite şi lăzi sparte zăceau
risipite pe lângă linia ferată. Uneori, orin staţii, răsturnaţi lângă zid, oameni
căzuţi de câte-un glonte rătăcit. În vagon ne sufocam în înghesuiala, ce nu voia
să cedeze. Soldaţii fixaţi locului urinau pe ferestre, făcând glume de domeniul
balisticii. Călătoria s-a prelungit toată noaptea. Dimineaţa am sosit la Vinţul-de-
Jos. Trebuia să cobor. Dar cum? Era cu neputinţă să te mişti. Am spart geamul,
ce se întărâtase în încheieturile sale, izbind din răsputeri cu geamantanul, şi am
ieşit pe fereastră, însoţit de chiotele soldaţilor. Era o zi senină, moale, de 1
noiembrie. O răcoare vegetală şi un aer de ţinuturi natale, mă adia în obraji.
De la Vinţ am luat-o pe jos până la Sebeş. După o plimbare de-o oră şi
jumătate, intram în urbea copilăriei mele, care străduia paradoxal în liniştea ei
de altădată. Până aici nu pătrunsese încă nicio veste despre convulsiunile fostei
noastre ,,patrii”. De unde încheierea mea că am sosit prin părţile locului cu cel
dintâi tren de ostaşi revoluţionari. În după-amiaza aceleiaşi zile, jandarmii
maghiari, afişând un aer calm, îşi mai purtau penele de cocoş pe străzile
orăşelului nostru. Numai saşii, stăpâni de veacuri ai cetăţii, îşi aveau desigur
informaţiile lor, căci arborau feţe pământii şi consternate. Acasă găsii pe Lionel,
tot în uniforma sa de locotenent austriac, ce mi se păru cu stelele de la guler,
întâia oară, ilariant desuetă. Fusese repartizat în ultimele luni să supravegheze
activitatea unei fabrici de hârtie din apropiere, luată sub control militar. Am

97 Komárom, oraş în Ungaria.

98 Szolnok, oraş în Ungaria.

94
adus la Sebeş noutăţile menite să excite atitudinea şi turbulenţa, şi am trecut
altora cuvântul despre cele văzute şi păţite. Cu acestea, urbea intra în respiraţia
epocii.
Intelectualii erau călăuziţi de cea mai sinceră dorinţă de a evita excesele.
Nu mai puţin, însă, ne găseam cu toţii în aşteptarea impetuozităţilor locale, ce
nu mai puteau să întârzie. Şi în noaptea aceea am tras un somn subliniat de-un
suprem optimism. În dimineaţa următoare, Letiţia, apriga noastră soră, care
locuia în aceeaşi curte, intră să răscolească furnicile celulare din noi. Venea
după ea alaiul bufniţelor treze ale nopţii: păsările care n-au închis ochii şi au
văzut cele întâmplate pe la cântători. Toţi jandarmii unguri, deghizaţi în popi
valahi, în ţărani cu iţari şi în ciobani cu cojoace, au părăsit, prin îngustimea
dintre două ceasuri foarte negre, oraşul, iar un slujbaş de la primărie a fost
împuşcat de necunoscuţi, după ce fusese lamentabil târât din aşternut până în
piaţă. Mărturie: singure bufniţele.
O delegaţie a primăriei săseşti din localitate s-a prezentat pe la amiază, la
noi, oferind lui Lionel postul de primar al oraşului. Fratele meu a tratat
delegaţia cu toată deferenţa, dar a răspuns că în condiţiile de faţă numai
poporul ar avea dreptul de a-l însărcina cu conducerea primăriei, pe care
desigur ar accepta-o bucuros până la aşezarea vremii, dar nu mai mult, căci n-a
aspirat niciodată la asemenea slujbe...
În după-amiaza înfrigurată de 3 noiembrie, populaţia românească din
Sebeş-Alba, adunată în preajma bisericii de lângă râu, s-a pornit în marş masiv
spre centrul oraşului, spre piaţa mare, având în frunte o seamă de soldaţi sosiţi
în cursul dimineţii de pe front şi pe cei câţiva intelectuali localnici. În piaţă s-au
rostit discursuri, arătându-se că românii din Transilvania doresc alipirea la
regatul României. Se încerca, pe de altă parte, pe cât cu putinţă, şi domolirea
spiritelor, acum când ,,Dumnezeul Wilson” 99 a luat în mâinile sale destinele
popoarelor. Autorităţile săseşti au predat cheile simbolice ale puterii, act
echivalând cu un început de eră. Fratele meu a luat în primire primăria. Un
consiliu orăşenesc, alcătuit din intelectuali şi ţărani, s-a ales apoi, şi s-a procedat
numaidecât la unele măsuri pentru prevenirea dezordinilor, ce se anunţau.
Noua autoritate nu avea la îndemână deocamdată nici cele mai elementare
mijloace pentru menţinerea bunei rânduieli. O ameninţare grea se ridica
îndeosebi din satele dimprejur, că vor veni cu lovire şi năvală asupra oraşului.
Fratele meu a stat la primărie toată noaptea. Câţiva soldaţi, o seamă de
băieţandri, au improvizat un fel de gardă de pază. Intelectualii, cu darul
cuvântului, au ieşit la periferie ca să înduplece la întoarcere spre satele lor, pe

99Woodrow Wilson (1856-1924): avocat, istoric, profesor, om politic american, guvernator al

statului New Jersey, preşedinte al Statelor Unite ale Americii în intervalul 1913-1921, adept al
implicării americane în Primul Război Mondial, promotor al celor ,,14 puncte” privind dreptul
popoarelor la autodeterminare (a se vedea: Andrew Scott Berg, Wilson, Bucureşti, Editura
RAO, 2014).

95
ţăranii, care se apropiaseră cu armele tradiţionale ale răzmeriţei, cu securi şi
coase, aşteptând coborârea nopţii. Toţi aceştia s-au înapoiat la vetre. Totuşi s-a
făcut că în acea noapte au fost devastate clădirile şi gospodăria unui negustor
sas, ce se găsea cam la marginea oraşului. Negustorul sas, amintit acum
norodului pentru atitudinea sa odioasă din timpul războiului, a simţit
apropierea urgiei şi a fugit cu familia la Sibiu. Seara, după ce s-a întunecat de-a
binelea, s-au prezentat la cârciuma negustorului cîţiva soldaţi. Au cerut vin. Li
s-a dat. Musafirii, aburiţi, au cerut apoi cheile de la pivniţă. Li s-au dat cheile.
Coborând în pivniţele fără fund, au băut mai departe. În dezmăţul beţiei,
carabinele se descărcau aproape de la sine în buţi. Vinul gâlgâia, inundând
fundul nisipos al pivniţelor. Soldaţii se întindeau pe burtă în gârlici,100 ca să bea
vinul ca apa la pârâu. Văzând toate acestea, populaţia a prins patimă de jaf. Şi
s-au pomenit oamenii a veni cu carele, ca la zi de iarmaroc, molipsindu-se unul
de la altul fără împotrivire, au încărcat tot ce era de încărcat din pivniţi, au
pustiit cârciuma, au golit cele vreo zece încăperi de belşug ale negustorului.
După ce, din cele mişcătoare nu mai rămăsese nimic, s-au pomenit oamenii a
scoate ferestrele, uşile, sobele, şi a desprinde podelele. A fost o forfotă uriaşă,
lucrare fără stavile şi muncă pustiitoare din ceasul serii şi până-n straja dimineţii
la curţile negustorului. Şi cât a ţinut domnia beznei, oamenii de omenie s-au
pomenit a jefui ca-ntr-un vis, pe care-n zori ţi-e ruşine să-l spui. Trecuse o
noapte, noaptea de coşmar a cetăţii. Dimineaţa mi-am făcut cale de câţiva paşi
prin curţile negustorului, ca să văd. Totul era gol. Şuiera vântul prin ferestre şi
uşi fără rame. Am străbătut prin jalea încăperilor. Fusese ridicată şi scândura
din praguri. Doar zidul a rămas, zid şi cărămidă. Şi într-un colţ o grămadă de
cărţi. Alt nimic. Etajerele au luat drumul tuturor şi-al nimănui, dar neatinse şi
dispreţuite, într-un ungher, cărţile.
Am ieşit din curţile prăpădului, clătinând din cap, şi mă îndrumai spre
centrul oraşului. Într-un colţ de stradă se hârjoneau câţiva soldaţi, gureşi101 şi
cam băuţi. Purtau înfipte la şepci, la vedere, ca nişte pene spectaculoase,
fotografii de-ale frumoasei domnişoare Mitzi, fiica negustorului sas. A
negustorului atât de crunt încercat de vijelia unei nopţi, în care a răbufnit fără
nume o ură ţinută sub pragul cugetului şapte sute de ani...

Ordinea a fost restabilită în curs de câteva zile. Cel puţin în aparenţă. Era
o ordine capricioasă, gata să se răstoarne în fiece moment. Fratele meu,
primarul, era foarte obosit, şi mai ales, nespus de plictisit de neajunsurile ce le
întâmpina, la fiece pas, şi de la ceas la ceas. Oraşul îşi acordase, sub forţa
împrejurărilor, depline puteri şi se oblăduia singur, fără de imixtiunile vreunei

100 ,,Gârlici”: ,,Intrare într-o pivniţă”.

101 ,,Gureş”: ,,Guraliv”.

96
alte autorităţi superioare, care de altfel nici nu exista. Într-o zi, Lionel, mă
întrebă cu un aer de autoironie: ,,Mi-ai putea spune în ce situaţie ne găsim?”. ,,Cum
nu? răspund eu, Sebeşul a fost un municipiu cu privilegii, acum e un stat independent, şi
anume: o republică anarhistă, iar tu nu eşti primar, ci preşedinte!”. Starea aceasta incertă
a durat câteva săptămâni, ca să se curme brusc după Adunarea Naţională de la
1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia.
Pentru marea, istorica adunare naţională de la Alba-Iulia, unde s-a
hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mumă, n-a fost nevoie de o deosebită
pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani. În
dimineaţa zilei de 1 decembrie, ca la un semnal, lumea românească a purces
spre Alba-Iulia (spre Bălgrad), cum îi spuneam noi, cu vechiul nume, pe jos şi
cu căruţele. A renunţat la călătoria cu trenul, căci până la Alba-Iulia nu erau
decât 16 k[ilo]m[etri]. Era o dimineaţă rece de iarnă. Respiraţia se întrupa în
invizibile cristale. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba-Iulia, scârţâind prin
făgaşele zăpezii, căruţele româneşti, buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un
singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană, ce
venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. Soldaţii
germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre mai
grăbite. Ei îşi luau răgaz. Nu s-a produs nici un incident. ,,Uite, îi spun lui Lionel,
aşa-prin ger şi zăpadă, se retrăgea pe vremuri Napoleon din Rusia”.
La Alba-Iulia nu mi-am putut face loc în sala adunării. Lionel, care era în
delegaţie, a intrat. Am renunţat c-o strângere de inimă şi mă consolam cu
speranţa că voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam, în schimb,
avantajul de a putea colinda din loc în loc toată ziua, pe câmpul unde se aduna
poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmpie se înălţau ici-colo, tribunele de
unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât
oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau, penreu multiplicarea
ecoului, de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă
entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic masiv. Era ceva ce te
făcea să uiţi totul, chiar şi stângăcia şi totala lipsă de rutină a oratorilor de la
tribună.
Seara, în timp ce ne întorceam, cu aceeaşi trăsură la Sebeş, atât eu cât şi
fratele meu, ne simţeam purtaţi de conştiinţa că ,,pusesem temeiurile unui alt
Timp”, cu toate că n-am făcut decât să ,,participăm”, tăcuţi şi insignifianţi, la un
act ce se realiza prin puterea destinului. Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi
atmosfera sa, ne comunica o conştiinţă istorică. Când am trecut prin Lancrăm,
satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul unde, lângă biserică, tata îşi
dormea somnul sub rădăcinile plopilor. Zgomotul roţilor pătrundea desigur
până la el şi-i cutremura oasele. ,,Ah, dacă ar şti tata, ce s-a întâmplat”, zic eu
fratelui meu, întorcând capul spre crucea din cimitir. Şi cât a ţinut drumul prin
sat n-am mai scos un cuvânt, nici eu, nici Lionel. O emoţie ne strânse gâtul ca
o mână, care încetul cu încetul se înmuia, după ce voise aproape să ne sufoce.
În sat era întuneric şi linişte. Când dăm să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o
97
curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: ,,Trăiască România dodoloaţă!”
(acest ,,dodoloţ” era în Lancrăm cuvântul curent pentru ,,rotund”).
Sosirea în ţinuturile noastre a trupelor regulate româneşti, de peste
munţi, a întârziat mai mult decât puteam să bănuim în primele zile ale
revoluţiei. Urmăream, în imaginaţie, etapele, şi număram popasurile lor
posibile-până la noi. Întârzierea, inexplicabilă nerăbdării noastre, ne da senzaţia
că România era la o depărtare intolerabilă. În cele din urmă, într-o seară de
decembrie, trupele mult aşteptate şi-au făcut intrarea în sufletul cetăţii.
Entuziasmul şi bucuria populaţiei s-au manifestat printr-o horă uriaşă, ce-şi
spărgea cercul, încolăcindu-se în spirală, după modelul nebuloaselor cereşti, ce
încearcă o nouă închegare şi un nou echilibru.
Scurt timp după intrarea trupelor româneşti, moment destinat să încheie
starea nesigură de tranziţie şi să marcheze încadrarea efectivă a poporului în
statul mărit al României, fratele meu, care se însărcinase doar să supravegheze
cetatea în faza de incertitudine, a reununţat la primărie, reluându-şi activitatea
de liber-profesionist. Eu însumi mă retrăgeam treptat, din apriga viitoare ce
ameninţa să mă ţină locului. Nu aveam înclinarea de a mă pripi, dar prin
freamătul celor aduse de timp îmi făcea semne un drum, drumul meu. Ţineam
gata de tipar cele două volumaşe: Poemele luminii şi Pietre pentru templul meu
(aforisme). Ezitam însă. Mă întrebam dacă n-ar fi bine să mai amân publicarea.
Faţă de atmosfera generală de entuziasm, ce înconjura ca o luminoasă aură
împlinirea visului de unire naţională, aveam modestia de a recunoaşte că
,,poezia” şi ,,cugetările” mele nu aduceau nimic, dar absolut nimic în legătură
cu realităţile istorice palpabile, sau în legătură cu izbânzile concrete ale
destinului nostru politic, la care luam parte totuşi cu toată căldura şi puritatea
tinereţii. Poeziile şi cugetările mele ar fi putut deci să pară cu totul străine de
aspiraţiile inerente peisajului nostru spiritual. De aici şovăirea, să le dau sau nu
tiparului. Îndoiala mea a durat până în clipa când, pe la începutul lui ianuarie
1919, o bătrână şi distinsă doamnă, care de zeci de ani trăia la Sebeş, doamna
Roman, văduva ilustrului profesor universitar şi academician de pe vremuri,102
îmi trimise, cu fata din casă, un ziar. Fata a bătut la uşă şi a intrat, fâlfâind un
surâs de bună-vestire în colţul gurii. Ţinea în mână un ziar, despăturat într-un
fel, că puteam să-i citesc titlul de la distanţă: ,,Glasul Bucovinei”.103 Era un nou
ziar, ce apărea de vreo câteva zile la Cernăuţi, sub conducerea profesorului
Sextil Puşcariu. Doamna Roman însoţea ziarul cu urări de bine: numărul în
chestiune aducea pe întâia şi a doua pagină un lung articol, în care Sextil
Puşcariu prezenta publicului românesc Poemele luminii în chipul cel mai elogios

Cu referire la Alexandru Roman (1826-1897).

102
103,,Glasul Bucovinei”: publicaţie înfiinţată, la Cernăuţi, în toamna anului 1918 de Sextil
Puşcariu, condusă de redactorul Dionisie Bejan; şi-a încetat activitatea în anul 1923 (a se vedea:
Georgeta Răduică, Nicolin Răduică, Dicţionarul presei româneşti (1731-1918), vocea ,,Glasul
Bucovinei”).

98
cu putinţă. Se scria, deci, despre un volum înainte ca volumul să fi apărut.
Ceasul suna gândului meu o dezlegare. După citirea articolului, mă simţii ca o
piatră preţioasă, ce ar voi să se elibereze din strângerea unui inel de rând.
Articolul îmi săltase juvenila conştiinţă mai mult decât se cuvenea, şi luai
hotărârea de a tipări volumaşele de îndată ce voi fi descoperit undeva hârtia
necesară. Trăiam încă într-un timp cu coada destrămată de război. Hârtia ce se
mai găsea, era grosolan preparată ca din scrob de clătite. Lionel îmi făgădui, ce-i
drept, suma de care aveam nevoie pentru procurarea coalelor, dar am fost
îndrumat din partea unor binevoitori sfetnici să mai aştept puţin, căci viaţa, sub
toate aspectele ei, se înfiripa numai pas cu pas.
Citeam într-o după-amiază, în una din camere, când aud pe mama
plângând afară, pe coridor, la intrare. Şi mai aud răspicat şi un alt glas cunoscut
parcă, dar pe care nu-l mai puteam localiza nicăieri. Ies, cu inima strânsă, să
pricep ce s-a întâmplat. În faţa mea: Liciniu, pe care nu-l mai văzusem de vreo
şapte ani. Nimerea de la Bucureşti. Liciniu trecuse încă din 1912 în Vechiul
Regat, unde şi-a făcut stagiul de farmacist şi apoi anii de facultate. În timpul
războiului, s-a înrolat în armata română şi era dat ,,dezertor” în Ungaria. Sosea
în acea clipă, obosit puţin, dar chipeş, în uniformă de ofiţer român. Era un
exemplar uman să ilustrezi cu el un tip antropologic. Desăvârşit mai ales prin
profilul său roman. Bine închegat, de-o paloare însă ce ne da săgeata prin
inimă. Era o revedere aproape nesperată, ce ne ridica inimile dintr-o lungă
boală fără leac. El era fratele meu imediat mai mare. El mă snopea pe vremuri
în cele mai cumplite bătăi, el mă iubea cel mai mult. ,,Uite-l, mamă, îmi zicea el, l-
am lăsat copil şi-l găsesc om celebru... Tu nici nu şti... Am o surpriză pentru tine”. Şi-mi
scoase din geamantan ,,Glasul Bucovinei” cu articolul. Îl descoperise la
Bucureşti, unde colegii îl felicitau, crezând că el este Lucian: ,,Tata poartă vina
acestei confuzii, căci el ne-a dat tuturor numele acestea cu iniţialele convergente... Liviu,
Lionel, Longin, Liciniu, Lucian etc...”. Pe urmă Liciniu ne povesti viaţa lui,
împletită cu atâtea episoade, din tot lungul războiului... Iar noi trebuiră să-i
destăinuim în cele din urmă, rana noastră ascunsă, şi să-i spunem că Liviu,
fratele nostru cel mai mare a murit în 1916. ,,Moartea lui a fost pentru noi toţi atât
de dureroasă că şi amintirea o ocoleşte. A fost o lungă, misterioasă suferinţă, care l-a secat,
sporindu-i până în clipa din urmă luciditatea...”. Liciniu se făcu ca de ivoriu104 şi sub
osul feţei sale apăru o pată pământie. Dar se reculese: ,,Ei, să nu mai fim trişti.
Vezi, mamă, că cei mai mulţi dintre băieţi îţi trăiesc, şi o să trăim încă mulţi ani cu bine în
ţară nouă! Cine ar fi crezut asta în 1912, când am trecut munţii, ca să mă întorc de-abia
astăzi?”...

Sursă: Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, ediţie îngrijită de Dorli Blaga,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, pp. 153-244.

104 ,,Ivoriu”: ,,Fildeş”.

99
100
 -DOCUMENT 2-

ILIE STRICATU
Pe cărările destinului.
Romanul unei vieţi trăite (1914-1918)

Motto: ,,Toate câte veţi cere prin rugăminte,

crezând veţi primi” (Matei, cap[itolul] 20)

Am scris această carte, încercând să schiţez patriotismul viguros,

dragostea profundă pentru ţară şi rege, a generaţiei care a trăit şi s-a jertfit
în timpul războiului mondial 1914-1918; când suferinţele milenare ale
românilor din Ardeal 1 şi de pretutindeni şi împrejurările care au contribuit
la dezlănţuirea războiului au făcut ca viziunea întregirii neamului
românesc, să fie întrezărită de toată suflarea românească cu o credinţă care
a dat putere tinerei generaţii, să lupte şi să apere pământul românesc.
Viziunea întregirii neamului, care la începutul războiului mondial era
străvezie, trezise în toţi românii un singur gând, o singură voinţă, o
singură credinţă, de a birui, iar braţele tuturor românilor s-au unit şi au
luptat pentru înfăptuirea întregirii.
O public, ca generaţia de acum şi viitoare să nu se teamă de
suferinţe, ci în strălucirea credinţei de atunci să lupte oricând va fi
chemată, cu străpungătoare credinţă, ca ţara noastră să se ridice şi să
lucreze, cu tot devotamentul, păstrând încrederea neclintită în biruinţa
dreptăţii, căci suferinţa omenească există pretutindeni şi fiecare dintre noi
avem parte din ea pe calea destinului, care nu este trasată, dar, pe această
cale dacă mergi pregătit, oţelindu-te prin suferinţe, vei ieşi biruitor. Dar
după cum spune poetul: ,,Va afla că-n ăst pământ/Sunt inimi mari şi mult
avânt/Şi nume glorioase,/C’avem şi noi voinici flăcăi/Şi fete dragi şi mândre văi/Şi
cântece frumoase”.

1A se vedea: Vasile Stoica, Suferinţele din Ardeal, ediţia a IV-a, Bacău, Editura Vicovia, 2008;
David Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române, Bucureşti, Editura
Enciclopedică, 2013.

101
 CAPITOLUL I
DRAMA DE LA SARAJEVO, MOBILIZAREA
AUSTRO-UNGARIEI ÎN ARDEAL, 19142

În 28 iunie 1914, când glontele de revolver a lui Princip,3 a răpus viaţa

moştenitorului de tron, Ferdinand al fostei monarhii austro-ungare, îmi făceam
stagiul militar, ca tânăr cu termen redus al Regimentului 23 Honvezi, la Târgu-
Mureş.4
Aici, eram concentraţi, pentru un curs de educaţie fizică, toţi teteriştii5
din batalionul de honvezi, aparţinând Corpului 12 Armată.6
Drama de la Sarajevo a produs în sufletele noastre o consternare şi în
acelaşi timp o repulsiune faţă de actul terorist al atentatorului.
Camarazii, unguri şi germani, cereau răzbunare pentru atentatul săvârşit
şi se agitau, noi românii, căci eram mulţi la număr, aşteptam îngrijoraţi ziua de

2 Pentru evenimentele, cauzele şi personajele care au dus la izbucnirea Primului Război

Mondial, a se vedea: Christopher Clark, Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914,
traducere de Cristina Mihaela Tripon, Bucureşti, Editura RAO, 2015.
3 Gavrilo Princip (1894-1918): naţionalist bosniac, membru al grupării ,,Tânăra Bosnie”, intrat

în istorie pentru asasinarea principelui moştenitor al Austro-Ungariei, arhiducele Franz

Ferdinand şi al soţiei acestuia, principesa Sofia, la Sarajevo, în data de 28 iunie 1914 (a se vedea:
David DeVoss, ,,Searching for Gavrilo Princip”, în Smithsonian, august 2000, pp. 42-53;
www.firstworldwar.com, consultat la data de 26.X.2015, ora 20:19).
4 În realitate regimentul de honvezi de la Târgu-Mureş purta numărul 22, cel de la Sibiu

purtând numărul 23. Conform istoricului Ioan I. Şerban, în cursul Primului Război Mondial au
fost încorporaţi în armata austro-ungară circa 650.000 de români transilvăneni, repartizaţi în 12
regimente de linie (2 Braşov, 31 Sibiu, 33 Arad, 37 Oradea, 5 Satu Mare, 43 Caransebeş, 50
Alba-Iulia, 51 Cluj, 61 Timişoara, 62 Târgu-Mureş, 63 Bistriţa şi 64 Orăştie) şi în 6 regimente
de honvezi (21 Cluj, 22 Târgu-Mureş, 23 Sibiu, 32 Dej, 4 Oradea şi 12 Satu Mare). În afara
regimentelor de linie cu o componentă predominant românească, o parte a românilor
transilvăneni au fost încorporaţi şi în regimentele de linie 85 Sighet şi 82 Oradea, în Regimentul
de Honvezi 24 Braşov şi în Batalionul 23 de Vânători de Munte (a se vedea: Ioan I. Şerban,
,,Românii în armata austro-ungară în anii Primului Război Mondial”, în Annales Universitatis
Apulensis, Series Historica, număr 2-3, 1998-1999, p. 206).
5 ,,Teterist”: ,,Soldat în termen care, în baza absolvirii unei şcoli civile prevăzute de lege,

beneficiază de reducerea serviciului militar”.

6 Corpul XII de Armată austro-ungar din Sibiu cuprindea Divizia 16 Infanterie Sibiu, compusă

din Brigada 32 Infanterie Sibiu (Regimentul 17 Infanterie Sibiu şi Regimentul 64 Infanterie

Orăştie) şi Brigada 31 Infanterie Sibiu (Regimentul 2 Infanterie Braşov şi Regimentul 82
Infanterie Odorhei); Divizia 35 Infanterie Cluj, compusă din Brigada 69 Infanterie Cluj
(Regimentul 15 Infanterie Cluj şi Regimentul 50 Infanterie Alba-Iulia) şi Brigada 70 Infanterie
Târgu-Mureş (Regimentul 62 Infanterie Târgu-Mureş şi Regimentul 63 Infanterie Bistriţa);
Divizia 38 Infanterie Honvezi Cluj, compusă din Brigada 75 Infanterie Honvezi Cluj
(Regimentul 21 Infanterie Honvezi Cluj şi Regimentul 22 Infanterie Honvezi Târgu-Mureş) şi
Brigada 76 Infanterie Honvezi Sibiu (Regimentul 23 Infanterie Honvezi Sibiu şi Regimentul 24
Infanterie Honvezi Braşov). La 1 august 1914 Corpul XII Armată a plecat pe front cu 11
regimente predominant româneşti, totalizând 41.000 militari (a se vedea: Ioan I. Şerban,
,,Românii în armata austro-ungară în anii Primului Război Mondial”, p. 207).

102
mâine, grupându-ne în număr mic, feriţi, în locuri retrase, discutând
evenimentele zilei.
-La ce ne putem aştepta?, ziceam noi.
-La un război, cu cine?
-România ce va face, fiind cu ,,Tripla Alianţă”?7
Nu eram descurajaţi. Eram încă toţi tineri. Educaţie patriotică ni s-a
făcut.8 Energie şi voinţă am avut. Aşteptam deci să sune ceasul şi să ni se dea
comanda.
Ştirile zilnice erau tot mai senzaţionale, aşa că în timpul de la 28 iunie,
până la 28 iulie 1914, data când s-a ordonat mobilizarea, eram instruiţi şi
pregătiţi pentru un eventual război.9
Cântece patriotice maghiare răsunau în toate părţile, în bivuac,10 în barăci,
pe câmpul de instrucţie şi seara, când eram învoiţi în oraş, în toate cafenelele şi
restaurantele, nu se auzeau decât, cântece patriotice direct provocatoare:
,,Megálj, megálj kutya Szerbia/Nem less tiéd Hertzegovina”. (,,Stai, stai, câine,
Serbia/Nu va fi a ta Herţegovina”).
Noi românii nu puteam să cântăm astfel de cântece, ştiam că fraţii sârbi
au îndurat aceeaşi soartă ca şi noi românii, înţelegând pe românii şi sârbii din
fosta monarhie austro-ungară.
Din această cauză, apoi şi pentru motivul că eram români, comandanţii
ne supravegheau, iar camarazii dacă simţeau ceva deosebit în atitudinea noastră,
dacă vorbeam bunăoară româneşte, presupuneau că punem la cale vreun
complot contra statului şi până să fim denunţaţi, câte unuia mai arţăgos dintre
ei, încerca să se răzbune. Prin forţa braţelor niciodată nu au reuşit. Din
încăierare, ungurul se alegea cu trânteala românului, iar românul cu înjurătura
ungurească ,,vad olàh” (valah sălbatic).

7 Tripla Alianţă (sau Puterile Centrale) a fost o alianţă încheiată în anul 1879, la iniţiativa
cancelarului german Otto von Bismarck, între Germania şi Austro-Ungaria, la care vor adera
Italia (în anul 1882) şi Regatul României (în anul 1883). Deşi tratatul de alianţă, a fost reînnoit
în 1907 şi în 1912, în momentul izbucnirii Primului Război Mondial atât Italia, cât şi România
şi-au proclamat neutralitatea. Ulterior, în anul 1915 Italia, urmată de România în anul 1916, au
intrat în război de partea Antantei (pentru mai multe detalii a se vedea: Şerban Rădulescu-
Zoner, România şi Tripla Alianţă la începutul secolului al XX-lea: 1900-1914, Bucureşti, Editura
Litera, 1977; Gheorghe Nicolae Cazan, România şi Tripla Alianţă: 1878-1914, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979).
8 Referitor la loialismul dinastic al românilor transilvăneni a se vedea: Liviu Maior, Românii în armata

habsburgică: soldaţi şi ofiţeri uitaţi, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004; Idem, Habsburgi şi români: de la
loialitatea dinastică la identitatea naţională, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2006.
9 În cazul Imperiului Austro-Ungar mobilizarea a fost decretată la 31 iulie 1914, din Transilvania

aproximativ 71.000 de recruţi fiind trimişi pe front la 1 august 1914 (a se vedea: Ioana Elena Ignat
Kisanovici, Participare şi mobilizare în Transilvania în Primul Război Mondial. Perspective socio-economice şi
demografice, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2015, pp. 123-124).
10 ,,Bivuac”: ,,Adăpost temporar”.

103
 De altfel, în viaţa socială şi naţională, unde trăiau români şi unguri, se afla
şi câte un ungur cu gura mai mare care, prin cuvinte nesocotite, provoca
animozităţi.
Trufia maghiară a mers aşa de departe încât chiar şi prin legiuirile ce s-au
adus, prin dispoziţiile ce se luau de guvernele ungureşti, se tindea la
deznaţionalizarea elementului românesc.
În astfel de împrejurări n-a fost mirare că mulţi dintre români nu puteau
sta cu braţele încrucişate. Inima noastră a tinerilor, nu putea să bată pentru o
Austro-Ungarie în care să nu avem zile de bucurie, unde feudalitatea
ungurească ne-a strâns şi ne-a rănit până la măduva oaselor.
Braţele noastre nu puteau lupta pentru un stăpân care aştepta de la noi
sacrificiul sângelui, ca în schimb, la urmă să ne şteargă din ţinuturile noastre,
din plaiurile noastre strămoşeşti.
Războiul mondial se conturează.
Lumea militară şi civilă discută cu enervare cauzele dramei de la Sarajevo.
Austro-Ungaria primise în anul 1878, din partea Congresului European
ţinut la Berlin,11 mandatul de a ocupa şi administra fostele provincii turceşti,
Bosnia şi Herţegovina.
La 1908, împăratul Franz Joseph, 12 alipeşte aceste provincii monarhiei
13
sale. Serbia a protestat şi după ani de zile, un glonte deschide prăpastia şi toate
popoarele Europei se mascară în furnicarele lor. Ruşii protejează pe sârbi.
Ce va face Franţa, Anglia şi România?14

11 Congresul de la Berlin (13 iunie-13 iulie 1878) a fost convocat, în urma conflictului ruso-
româno-turc şi a Tratatului de Pace de la San Stefano, de către cancelarul german Otto von
Bismarck, nemulţumit de creşterea influenţei Imperiului Ţarist în răsăritul Europei.
Participanţii la acest congres au hotărât recunoaşterea independenţei României, retrocedarea
către Rusia a sudului Basarabiei, retrocedarea către România a Dobrogei, Deltei Dunării şi a
Insulei Şerpilor. Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia şi Herţegovina, Anglia lua
Insula Cipru, iar principatului Bulgariei îi erau restrânse graniţele prevăzute de Tratatul de Pace
de la San Stefano (a se vedea: Bogdan Antoniu, Mihai-Rudolf Dinu, Istoria relaţiilor internaţionale
în secolele XIX-XX, Bucureşti, 2005, pp. 49-50; Igor Sava, ,,Congresul de Pace de la Berlin,
independenţa României şi sacrificarea Basarabiei”, în volumul Tratatul de Pace de la Bucureşti din
1812. 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, coordonat de Sergiu Musteaţă,
Chişinău, Editura Pontos, 2012, pp. 129-140).
12 Franz Joseph (1830-1916): împărat al Imperiului Habsburgic, din 1867 împărat al Imperiului

Austro-Ungar, rege al Ungariei, Boemiei şi Croaţiei, mare duce al Bucovinei, mare principe al
Transilvaniei, marchiz de Moravia, mare voievod al Serbiei din 1848 şi până în 1916 (a se
vedea: Jean-Paul Bled, Franz Joseph, Bucureşti, Editura Trei, 2002).
13 Acest episod dădea o lovitură importantă mişcării de emancipare a sârbilor şi redeschidea un

ultim episod al ,,Crizei Orientale”, în condiţiile în care Austro-Ungaria încălca prevederile

Congresului de la Berlin din 1878 (Austro-Ungaria primise doar în administrare cele două
provincii).
14 Pentru mai multe date legate de participarea României la Primul Război Mondial a se vedea:

Glenn E. Torrey, România în Primul Război Mondial.

104
 Dar, la 23 iulie 1914, la Belgrad, ministrul plenipotenţiar al monarhiei
austro-ungare, baronul Giessel, a dat ultimatul Serbiei.
Serbia nu se învoi, iar monarhia declară, în ziua de 28 iulie 1914, război
Serbiei.15
Cursurile noastre de educaţie fizică s-au sistat.
Plecăm la unităţile noastre.
La Sibiu, majoritatea soldaţilor mobilizaţi eram români. Aici în Sibiu,
centru de cultură românească şi naţională,16 unde la mobilizare eram zeci de mii
de români, discutam în taină ce atitudine să luăm.
Să ne jertfim pentru aceşti stăpâni, care cu toate jertfele ce le vom aduce
nu vor decât nimicirea noastră? Ce va face România? Va merge ea alături de
Austro-Ungaria sau contra ei? Nu trebuie să meargă alături, noi ştim durerile
noastre, ştim ce au suferit moşii şi strămoşii noştri, părinţii şi noi; şi de vom
face de 99 ori bine pentru alţii şi a suta oară să ne cerem drepturile noastre,
capul ni se va lua.
Un grup de tineri ne-am hotărât să ne luăm libertatea de acţiune.
În ungherele cazarmei de lângă râul Cibin, apoi pe străzile, în grupuri de
câte 3-4 şi în camere la particulari, pe care le aveam închiriate, plănuiam
posibilităţile de trecere în România.
Sfătuindu-ne prea mult, planul se zădărniceşte. Unităţile din care făceam
parte sunt pornite pe câmpul de luptă. Eugen Goga,17 care era cu noi, cade
rănit în mâinile ruşilor, în primele lupte.
Din această zi, românii erau supravegheaţi cu mare stricteţe. Fiecare pas
al nostru era urmărit de ochiul autorităţii maghiare. Chiar de am fi avut suflet
de înger şi inimă de leu în îndeplinirea serviciului, în faţa ungurilor eram
consideraţi, ca trupuri ce trebuiau puse în faţa tunurilor şi a mitralierelor
ruseşti.
Numai Eugen Goga a căzut prizonier? Câţi dintre unguri nu s-au predat
sănătoşi în mâinile ruşilor şi câţi dintre ei n-au compromis, mult trâmbiţata
demnitate maghiară!
Cunosc un caz când trenul militar care ne transporta pe câmpul de luptă,
se opreşte la o gară în apropierea frontului galiţian.18 Staţionarea fiind scurtă, în
15 Implicarea Serbiei în Primul Război Mondial s-a înscris într-un parcurs temporal situat în
prelungirea Războaielor Balcanice, încheiat prin crearea Regatului Sârbo-Croato-Sloven (a se
vedea: Voijslav Pavlović, ,,Războiul sârbilor. De la Sarajevo 1914 la Belgrad 1918”, în volumul
Marele Război şi Europa danubiano-balcanică, coordonat de Francesco Guida, Cluj-Napoca,
Centrul de Studii Transilvane/Presa Universitară Clujeană, 2016, pp. 101-113).
16 Pentru mai multe detalii a se vedea: Ioan Lupaş, ,,Sibiul ca centru al vieţii româneşti din Ardeal”,

în Anuarul Institutului de Istorie Naţională din Cluj, an V, număr 5, 1928-1930, pp. 35-62.
17 A se vedea: Eugen Goga, Două Siberii: din însemnările unui ardelean, fost soldat austro-ungar şi prizonier în

Rusia, Bucureşti, Editura Librăriei C. Sfetea, 1916.

18 În timpul Primului Război Mondial, Galiţia constituia cea mai mare provincie a Austriei. Astăzi ea

acoperă întreg teritoriul Republicii Slovace, precum şi părţi din Polonia şi Rusia aflate în nordul şi
estul Munţilor Carpaţi. În timpul Primului Război Mondial, Galiţia a fost teatrul unor importante

105
grabă ofiţerii şi soldaţii se dau jos pentru a se aproviziona pe cont propriu din
restaurantul gării, cu ţigări, tutun, vinuri, rachiuri, etc.
Soldatul ungur rezervist, nu-i mai ţin minte numele, se aprovizionează şi
el cu toate bunătăţile ce erau spre vânzare în restaurantul gării, fără să plătească
un ban. Fiind reclamat la ofiţerul de serviciu de la garda gării, drept justificare a
felului cum şi-a achiziţionat vinul şi tutunul, şterge două palme zdravene
ofiţerului şi o ia la sănătoasa cu vinul şi tutunul, strecurându-se prin aglomeraţia
soldaţilor, în vagoanele trenului militar.
Trenul se pune în mişcare. Ofiţerul pălmuit sesizează de cele întâmplate
pe comandantul trenului.
În mersul trenului se încearcă descoperirea soldatului vinovat, însă
soldaţii unguri, în spirit de camaraderie, îl tăinuiesc, îndemnându-l să se culce în
vagon.
Drept răspuns la cercetări, din fiecare vagon se auzeau răspunsurile: ,,Aici
nu s-a urcat”, ,,Soldatul vinovat nu este şi nu face parte din regimentul nostru”, ,,Să fie
căutat printre soldaţii valahi, din unităţile care au rămas în gară”.
Sufletul nostru, al românilor care eram în tren, s-a umplut de grozavă
indignare, dar ce puteam face? Faţă de solidaritatea ungurească, precum şi faţă
de regimul de atunci, spre a nu fi martori, ca din drepţi să ajungem mincinoşi,
ne-am resemnat şi am înghiţit şi găluşca aceasta ungurească. Şi am mers ca boii
la junghiere.

CAPITOLUL II
ÎN GALIŢIA, PE CÂMPUL DE LUPTĂ

Cinci luni pe câmpul de luptă în Galiţia, cu actualul invalid din război

Nicolae Oltean şi cu Constantin Bozdog, fost contabil al băncii ,,Corvineana”
din Hunedoara, în luptele de la Grodek, 19 la Halici,20 la Starizambor şi San 21
luptăm vitejeşte. La Grodek, fiind trimişi în recunoaştere, ne ciocnim cu
primele patrule înaintate ale ruşilor. Înaintând cu îndrăzneală, ajungem la liziera
unei păduri. În apropiere erau trei case, construcţie primitivă de lemn.

operaţiuni militare: la sfârşitul anului 1915 ruşii au declanşat o ofensivă împotriva oraşului Cernăuţi,
pentru a împiedica o posibilă acţiune austro-germană împotriva României şi pentru a-şi urma
propriul plan de înaintare spre Caucaz; în acelaşi timp, generalul Bruşilov a iniţiat un atac în zona
mlăştinoasă a Pripetului, ocupând Cartorijsk-ul şi gonind armatele austro-germane din Galiţia; în
februarie 1916 ruşii au cucerit un cap de pod peste fluvial Nistru la Uscieczko; cu aceste succese ruşii
s-au retras în liniile de tranşee, neînregistrându-se schimbări majore în această parte a frontului până
la începutul ofensivei Bruşilov din vara anului 1916 (a se vedea: Ian V. Hogg, Dicţionarul Primului
Război Mondial, p. 78).
19 Oraş în Polonia.
20 Oraş în Ucraina.
21 Afluent al Vistulei.

106
 Nu puteam pătrunde în pădure înainte de a cerceta aceste case, de unde
se trăgeau focuri de armă şi mitraliere.
Ordinul era ,,Înainte!”. Pe înserat, fără să primim ajutor de la grosul
avangărzii, ne apropiem târâş de prima casă. O înconjurăm şi pătrundem
înlăuntru. Aici aflăm doi soldaţi ruşi, unul sub masă şi unul sub pat. ,,Predă-te
camarade!”, îl somai… şi dezarmăm, le rupem rozetele de la chipiurile lor, îi
scoatem în drum şi cu raport îi predăm unei patrule de husari.22
Noaptea se lăsa ca o taină a morţii şi în întunericul, ce se tot îndesa,
păşeam încet, numai ,,ochi şi urechi” cu zvâcniri puternice de tâmple, spre
celelalte două case.
În mai puţin de jumătate oră o ploaie torenţială ne udă până la piele.
La liziera păduricei era pustiu şi întuneric, din când în când, câte un
fulger mai despica bolta cerului cu crepături de zig-zaguri, luminând bolta
cerului şi pământul.
Ce să facem? De la avangardă ajutor nu se vedea. Să mergem sau să ne
oprim?
După altă jumătate de oră de aşteptare, văzând că regimentul nu se mai
apropie, ne-am hotărât să ne facem un adăpost.
În lumina fulgerelor, găsim în marginea păduricii, într-un gol de pădure,
o şură. În zgomotul picurilor mari de ploaie, cu paşi uşori, intrăm în şură. Pe
întuneric şi pe pipăite dăm de ceva paie şi fân, în care ne-am culcat.
Să aprindem vreun chibrit nu cutezam. Lumina produsă de el ne-ar fi
trădat prezenţa, dacă în apropiere pe undeva ar fi fost ruşi.
Dormind iepureşte, uzi leoarcă de apă, în toiul nopţii ne pomenim cu
şura invadată de o mulţime de soldaţi. Ştiam că sunt soldaţi, fiindcă auzeam
comenzi date în şoaptă, când în limba germană, când în altă limbă străină, pe
care nu o cunoşteam, era rusească, sau poloneză nu o pricepeam.
Nu ştiam ce să facem. Să ne arătăm, ar fi fost mai bine, căci ne temeam
ca nu cumva aceşti soldaţi să sondeze paiele şi aşternutul cu săbiile şi baionetele
lor. Nu pricepeam în mâinile cărora suntem. Ruşi? Austrieci?
Îndată ne dăm seama că aceştia nu pot fi decât cehi şi slovaci din armata
austro-ungară.
Ne ridicăm din culcuş şi la lumina felinarelor ce s-au aprins de ceho-
slovaci, suntem observaţi şi întrebaţi din ce unitate facem parte.
Peste noapte am rămas în tovărăşia lor, iar în zorii zilei, ei şi-au văzut de
drum, iar noi am plecat în căutarea regimentului.
Spre seară, interesându-ne de la trupele în marş, găsim regimentul
adăpostit în corturi, pe nişte versanţi ai dealurilor din apropierea Grodekului.
Tunetele din noaptea trecută au fost slabe pe lângă înjurăturile tari cu
care ne-au întâmpinat ofiţerii companiei şi ai regimentului.

22 ,,Husar”: ,,Soldat de cavalerie în armata maghiară”.

107
 ,,Puneţi-i sub supraveghere!”, răcni comandantul batalionului, maior
Szöcs.
După ce le-am dat cu o zi în urmă doi prizonieri şi după ce ne-am făcut
datorinţa de ostaşi, aceasta să ne fie răsplata?
În a patra lună de război ofensiva rusească se înteţeşte.
La Stanislau23 suntem respinşi şi retragerea peste râul San se face în cea
mai mare dezordine. Fugim care pe unde putem, flămânzi şi multe unităţi fără
mantale şi fără raniţe.
Căruţe răsturnate, raniţe călcate cu picioarele, cai morţi şi bolnavi,
împiedicau trecerea unităţilor, care se retrăgeau în debandadă. Trupele nu mai
erau disciplinate, unităţile se retrăgeau pe formaţiuni de turme.
În a treia zi de retragere, soldaţii, care îşi aruncaseră raniţele şi mantalele,
s-au îmbrăcat cu veşminte de-ale particularilor, luate de prin casele satelor pe
unde treceau.
Vedeai soldaţi cu căciuli galiţiene, cu mantale negre evreieşti, cojoace şi
pieptare ţărăneşti şi mulţi, foarte mulţi, cu umerii şi vestoanele în faţă şi pe
spate, plini de făină, din furgoanele cu saci, răsturnate în mijlocul drumului.
Ruşii nu ne slăbeau. În două săptămâni, trupele austro-ungare în
retragere au ajuns de la Stanislau în Carpaţi la trecătoarea ,,Uzsocului”. De aici
i-am lăsat, retrăgându-se prin Ungaria.24
Îmbolnăvindu-mă ajung la Sibiu, la spitalul militar. Oltean Nicolae, în
ziua plecării mele la spital, este rănit, oribil mutilat. Ochiul şi faţa complet
zdrobite. Toracele şi ambele mâini sfârtecate de glonte, care l-a găsit în poziţie
de tragere, culcat.
Astăzi, Oltean Nicolae trăieşte, ca invalid din război, în oraşul Sebeş, în
totală incapacitate de muncă, neîmproprietărit nici cu loc de cultură, nici cu loc
de casă, primind abia în 1938, o pensie lunară de circa 800 lei. Constantin
Bozdog a murit şi el, în luptele cu ruşii.

CAPITOLUL III
DIN SIBIU LA DRUM SPRE ŢARA MAMĂ

După 8 zile de carantină, sunt internat în fostul spital ,,Franz Josef”. Aici,
ungurii şi saşii, prin faptul că au fost pe front, erau trimişi în concediu pe câte
2-3 luni, alţii pe câte 6 luni. Eu, după două săptămâni, sunt trimis din spital, la
unitate şi de acolo, fără să am posibilitatea de-a obţine o permisie cel puţin 2-3
zile, să pot vedea părinţii, sunt repartizat la prima companie de marş.
23 Astăzi Ivano-Frankivsk, oraş în Ucraina (Stanisławów în limba polonă, Stanislau în limba
germană), sediu al Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene.
24 Pentru mai multe detalii referitoare la viaţa soldaţilor de pe frontul din Galiţia a se vedea:

Octavian Tăslăuanu, Trei luni pe câmpul de război: ziarul unui român, ofiţer în armata austro-ungară, ce a
luat parte, cu glotaşii români din Ardeal, la luptele din Galiţia, Bucureşti, Depozit General: Librăria
Stănciulescu, 1915.

108
 Fără să fiu învoit de comandant, în ziua următoare, fiind duminică, plec
cu trenul acasă la părinţi.
Aici aflu că frumoasa blondină, Firuca, 25 plină de energie şi cu foarte
mult temperament, pe care o cunoşteam din copilărie, este plecată la Bucureşti,
la Institutul Surorilor de Caritate ,,Regina Elisabeta”.
În acest timp, prin şoapte, auzeam că Italia şi România, vor intra în
curând în hora mare a războiului, alături de Franţa şi Serbia.
Da, vor intra, azi sau mâine, noi de aici ce să facem? Să mergem la război
contra intereselor neamului din care făceam parte?
Cum? Firuca a ştiut că acolo, la Bucureşti, trebuie să-şi facă datorinţa
pentru neam şi ţară şi eu să lupt la braţ cu ungurii?
Azi, când Ardealul geme sub călcâiul ungurului şi când vocea fraţilor din
regat strigă ,,Vrem Ardealul!”, să nu întind braţul meu de luptă, să mi-l unesc
cu cel al fraţilor din Regat?
,,România mamă” ne cheamă la luptă! La drum şi la luptă băieţi!
Cu energia caracteristică tinerilor în astfel de împrejurări, un grup de
tineri români, între care şi prietenul Petru Moga, ne hotărâm cu orice preţ,
chiar cu preţul vieţii, să plecăm la Bucureşti.
Dintre toţi câţi ne-am hotărât, numai Moga şi eu am plecat la drum către
,,Ţara Mamă”.
Plecaţi din cazarmă, luăm o cameră la hotel Bulevard. Sfătuindu-ne
încotro să o luăm, spre frontieră sau pe la Sălişte, am hotărât că mai bine este
pe la Sălişte, prin munţi, spre apa Lotrului. Ne era mai greu şi mult, până să
scăpăm din Sibiu.
În cazarmă s-a aflat despre plecarea noastră. În toate părţile şi la toate
ieşirile din oraş, fiind stare de asediu, erau posturi şi patrule. Planul să mergem
pe la Sălişte a fost bun, mai ales că un camarad al nostru, Bratu, ne-a sfătuit să
trecem şi prin Tilişca 26 şi acolo la o mătuşa a sa, ne putem adăposti, în
apropierea munţilor.
După ce facem plata camerei, plecând din cameră, lăsăm pe masă un
bileţel către prietenul Vinţan, actualmente preot în apropierea Orăştiei,
încunoştinţându-l de plecarea noastră.
În gara Sibiu, luându-ne bilete de tren, ne strecurăm la vagoane cu
mulţimea tinerilor din Sălişte şi Tilişca, care veniseră la Sibiu la revizuire şi
recrutare.
În vagonul de clasa a II-a eram cu notarul comunei Sălişte şi cu alţi
călători. Biletele noastre erau pentru Sebeş, locul nostru natal, intenţionat

25 Rafila Săliştean (?-1984): ,,Firuca”, fiică a unei familii de ţărani înstăriţi din Sebeş, soţia
căpitanului Ilie Stricatu; fiind absolventă a Institutului Surorilor de Caritate ,,Regina Elisabeta”
din Bucureşti a activat ca infirmieră, în cadrul armatei române, în timpul Primului Război
Mondial (informaţii puse la dispoziţie de domnul Nicolae Tudorescu).
26 Tilişca, judeţul Sibiu.

109
scoase aşa, ca eventual dacă am fi surprinşi şi urmăriţi, să nu ni se poată aduce
acuza de plecare peste graniţă.
În gara Sălişte coborându-ne, vedem o patrulă de jandarmi, îndreptându-
se către trăsura în care se urcă notarul.
De teamă ca să nu fim prinşi, am tulit-o printre vagoane şi de acolo cu
grabă am luat drumul către comuna Tilişca.
Înaintea şi înapoia noastră nu vedeam pe nimeni. Ajunşi la o cotitură de
drum pe lângă ,,Vale” auzim tropot de cal; repede părăsim drumul şi ne cucuim
pe nişte blocuri de piatră din marginea apei, adăpostiţi de crăcile de răchită şi
arini.
Stând în ascunziş, o voce ne întreabă: ,,Ce faceţi acolo? Ieşiţi la drum şi
nu mai intraţi prin apă, ştim noi ce aveţi de gând; vreţi să luaţi drumul
Cucului!”.
Încrezători în chemările acestea, venite de la doi români, ţărani
mărgineni, care mergeau cu caii lor, în rosturile lor, îi rugăm să ne spună, dacă
sunt din Tilişca, unde locuieşte văduva Bratu? ,,În piaţă, întrebaţi în sat şi o
găsiţi”, răspunse unul din ei.
Ajunşi la casa văduvei Bratu, fără să o cunoaştem, batem încet la geam şi
o rugăm să ne deschidă.
,,Cine sunteţi?”. Ca să putem intra mai repede, prietenul Moga îi
răspunde: ,,Eu sunt, Dumitru nepotul dumitale, deschide!”.
În casă, femeia aprinde lampa. Înspăimântată, vede doi străini şi pe
Dumitru al ei nu.
-Unde-i Dumitru? Mătuşe! Fii liniştită! Vine şi el, îi ziserăm… Noi venim
de la Sibiu, nepotul dumitale ne-a îndrumat să dăm pe la dumneata. Gândul
nostru este, să plecăm peste graniţă şi dacă poţi să ne ajuţi astă noapte cu un
om care să cunoască drumul, ţi-am fi foarte recunoscători.
-Dragii mei copii! Ce urgie este peste capul vostru! Dragii mamii, să astup
deocamdată ferestrele ca să nu se vadă lumina.
După ce astupă ferestrele, încuie uşile camerelor pe din afară şi dispăru,
spunându-ne să o aşteptăm.
În mai puţin de un sfert de oră s-a înapoiat şi ne-a condus, prin o
spărtură a gardului din dosul grădinii, la o prietenă a ei.
-Va fi mai bine aşa!, zise femeia. Aici la mine nu sunteţi ascunşi destul,
poate v-a văzut cineva la intrare. Haidem la o prietenă a mea, unde le vom
aranja toate.
La noul adăpost se prezintă un bărbat scund, cu ochii mici, cu priviri
fulgerătoare, măsurându-ne din creştet până la tălpi. Nu ştiu dacă acesta este
călăuzul nostru. Femeia nu ni l-a prezentat. Ei vorbeau de treburile lor
gospodăreşti; despre munte, despre oi, despre drumul greu de străbătut la
stână.
Nu ne întrebă nimic, dar noi încrezători în gazdă şi în tot ce era român,
fără ocoliş, îl întrebăm: ,,Te auzim că vorbeşti despre munte, despre stână, ba
110
că drumul e bun şi pe alocurea foarte rău; n-ai face binele să ne conduci în astă
noapte spre frontieră? Suntem soldaţi din Regimentul 23 Honvezi Sibiu şi vrem
să trecem în România”.
-Vă conduc cu plăcere!, ne răspunse omul. Îmi daţi 300 zloţi de fiecare şi
treaba-i gata.
-Plătim, dar mai uşor nu ne poţi lăsa? Nu avem mai mult decât ceri şi am
vrea să ne rămână şi nouă ceva.
-Dacă nu aveţi, nu plecaţi!, răspunse mărgineanul. ,,Nu vă pot conduce
peste graniţă şi să vă las acolo fără niciun ban, pe urmă aveţi să mă blestemaţi;
dar să le împăcăm pe toate, zise iarăşi călăuzul. Facem aşa; mi-aţi spus că
sunteţi de la Sebeş; dimineaţă soţia mea va pleca în zorii zilei cu trenul la
părinţii d[umnea]voastră, după bani; până mâine seară se înapoiează; iar
d[umnea]voastră în garanţia mea aşteptaţi aici, mâine seară vom pleca”.
Am spus mărgineanului că îi dăm cei 300 zloţi, ce vom face noi fără
parale, va fi treaba noastră. ,,Nu se poate domnilor. Soţia mea va aduce banii de
la părinţii d[umnea]voastră, apoi vom pleca. Mai curând nu”.
Ne-am resemnat. Facem câte o scrisoare părinţilor noştri prin care îi
încunoştinţăm despre cele proiectate de noi şi fiind acum la strâmtoare,
neputând da nici înainte, nici înapoi, i-am rugat să nu fie supăraţi şi să ne ajute.
În seara următoare, soţia mărgineanului s-a înapoiat cu rezultat bun.
Ce nu face un părinte pentru copiii lui!
Scrisoare nu ne-a trimis. Au zis doar femeii, spune-le: ,,Dumnezeu să-i
aibă în pază şi pe noi care rămânem să ne scape din primejdie”.

CAPITOLUL IV
PESTE MUNŢI

Acum călăuzul îşi face programul şi planul de plecare. Ne înţelegem că

plecarea se face la noapte, el nu mai vine pe la noi, dar să observăm când vor fi
doi cai legaţi de poarta gazdei, să-i dezlegăm şi să mergem în urma lor până
unde vor merge ei. Călăuzul locuia la marginea satului, aproape de pădure, caii
ştiau, noi nu.
Dezlegăm caii şi pe urma lor sosim la curtea şi casa călăuzului.
Călăuzul era pregătit de plecare.
În grabă, pune desagii mărgineneşti cu porumb pe cai. Ne spune să
încălecăm, să ne descoperim şi să zicem cu toţii ,,Tatăl Nostru”.
Niciodată n-am simţit puterea dumnezeiască aşa aproape de mine, ca în
clipa când ziceam cu toţii ,,Tatăl Nostru”.27

27Lecturând şi analizând numeroasele texte memorialistice referitoare la experienţa Primului

Război Mondial, putem afirma că aflaţi într-un spaţiu damnat, al mizeriei, unde iminenţa morţii
era prezentă la tot pasul, majoritatea soldaţilor apelau la divinitate, la rugăciuni sau la lecturarea
textelor sfinte, toate acestea reflectând nevoia de sprijin moral şi de renovaţie, într-o lume de

111
 În clipele când ne rugam, privirea mea era fixată pe crucea de pe şură:
,,Sfântă cruce ajută-ne şi izbăveşte-ne din toate nevoile”.
Îmbărbătaţi de credinţa noastră pornim la drum cu semnul Sfintei Cruci.
Călăuzul, acum chiar la ieşirea noastră din curte, începuse o doină
frumoasă pe care o ştiam, dar îngroziţi de imprudenţa ce ni se părea că o face,
îl somăm în şoaptă să tacă.
Până am ajuns la poalele muntelui a cântat în continuu. Aici l-am întrebat
pentru ce a cântat, se putea să ne observe cineva şi să ne urmărească.
-,,Din contra; zice mărgineanul, prin cântarea mea v-am scăpat. În
apropierea noastră este postul de jandarmi, nimeni nu poate trece neobservat,
dacă nu cântam, jandarmii se interesau şi cercetau cine sunt trecătorii, dar
auzindu-mă cântând, m-au cunoscut, nu s-au mai obosit să ne iasă în cale,
ştiind că mă duc la stână, la munte, cu grăunţe pentru oi”.
De aici, drumul ne-a fost sufleteşte mai uşurat.
Pătrunşi în codru am descălecat. Călăuzul cu caii mergea pe potecile
bătătorite, iar noi prin pădure, peste trunchi, hopuri şi butuci, paralel cu poteca,
de teamă să nu ne întâlnim cu cineva sau să ne urmărească cineva.
La stână, călăuzul dă ordin ciobanului şi băiatului, care se aflau acolo, să
pregătească o mămăligă bună.
Nu ne era foame, alimente aveam cu noi, despre aceasta s-a îngrijit
călăuzul: pâine, salam, brânză, slănină şi rachiu, au fost procurate încă din
Tilişca şi puse pentru fiecare în câte o traistă.
Nu ne gândeam la mămăliga ciobănească, nerăbdători, zoream să
mergem înainte. Sângele rece al călăuzului nu se sinchisea de enervarea noastră;
în zadar îl rugăm, în zadar îl implorăm, la toate ne răspunde calm şi hotărât:
,,Cu pace şi cu linişte toate se fac bune”.
De la stână plecăm fără cai, însoţiţi şi de ciobanul moş Stanca, un
mărginean blond, adevărat tip de slav, cu pletele unsuroase, sprâncenele
stufoase, trupul îndesat, cam gângav la vorbă, dar cunoscător al potecilor. Cu

criză, care ridica multe semne de întrebare asupra realităţilor prezente şi viitoare. Sentimentul
religios se naşte spontan, în momentul contactului cu moartea şi cu greutăţile frontului, inclusiv
în cazul indivizilor care nu cunoşteau acest sentiment înainte. Acesta devine frecvent,
producând o serie de mutaţii semnificative în viaţa sufletească a soldatului, care, sub impresia
unei vii primejdii actuale, se îndreaptă spre Dumnezeu. Pentru o analiză a fenomenului ,,religiei
războiului” a se vedea: Dumitru Caracostea, Aspectul psihologic al războiului, Bucureşti, Editura
Cartea Românească, 1922, pp. 244-246; Toader Nicoară, ,,Repere ale unei istorii a
sentimentului religios”, în volumul Viaţă privată, mentalităţi colective şi imaginar social în Transilvania,
coordonat de Sorin Mitu, Florin Gogâltan, Oradea/Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană,
1995-1996, p. 169; Nicolae Bocşan, ,,Religia războiului reflectată în memorialistica
bănăţeană despre Marele Război”, în Credinţă şi viaţă în Hristos. Anuarul Episcopiei
Sălajului, număr VII, 2014, pp. 333-343; Mihai-Octavian Groza, ,,Religia Marelui Război
reflectată în textele memorialistice”, în volumul Primul Război Mondial. Perspectivă istorică şi
istoriografică, pp. 85-95.

112
un topor pe braţ, el ne arată drumul prin întuneric după semnele pregătite
dinainte cu toporul.
Din când în când, când se simţea dezorientat, îl auzeam cum lovea uşor
cu toporul în trunchiul copacilor făcându-şi semne drept puncte de orientare şi
pentru viitor.
Înspre ziuă, sfârşiţi de oboseală, ne oprim şi ne adăpostim contra
vântului şi a frigului, într-o râpă mai adâncă, unde moş Stanca ne pregăteşte un
foc, la care ne încălzim şi la lumina lui ne scoatem merindele.
Aici în adăpost ne spunea călăuzul Gligor: ,,Pe aici am trecut şi cu alţi
tineri. Ne este greu până vă trecem pe d[umnea]voastră. La înapoiere venim
mai uşor, suntem singuri, chiar şi de ne întâlnim cu cineva, nu ne zice nimic,
suntem bătrâni, armata nu mai are drept asupra noastră, patrulele de pe
frontieră ne cunosc. Pe aici am trăit în tinereţe, acestea sunt potecile noastre. În
vreme de pace treceam şi aduceam oi, cai, porci, vite cornute, din câştigul lor
trăiam şi mai puneam şi la o parte. Ehei! Să mai fim odată tineri aşa ca
d[umnea]voastră!”. ,,Ei, ce aţi face?”. ,,Am face şi noi ca d[umnea]voastră, am
trece în România, dar suntem bătrâni şi nu pune nimeni preţ pe noi.
D[umnea]voastră vă croiţi un viitor mai bun, dacă aveţi zile lăsate de la
Dumnezeu, căci sunteţi cu carte, dar pe noi bătrânii cine ne mai ia în seamă?”.
-,,De, ştim noi de va fi aşa cum ziceţi?”
-,,Şi pentru noi este greu, nu avem nici prieteni şi nici rude în România şi
vorba d[umnea]voastră, va ţine cineva seama de noi şi de entuziasmul nostru?”.
-,,Oricum ar fi, noi credem în destinul neamului nostru, vrem să murim,
dacă murim, să murim pentru Țara Românească. Acum a sosit ceasul pentru
toată suflarea românească”.
-,,Avem această credinţă mai mare decât un grăunte de muştar şi dacă
credinţa cât un grăunte de muştar poate muta munţii, credinţa şi braţele tuturor
românilor să nu poată muta graniţele?”.
-,,Amin!”, răspunde moş Stanca, cu vorbă gângăvită.
-,,La drum, zise călăuzul; moş Stancule stinge focul şi să ieşim deasupra!”.
Urcându-ne din râpă, continuăm drumul. După o oră se iviră zorile.
Amestecul acesta de noapte cu puterea luminii ne ţinu privirile foarte încordate.
Instinctul de apărare ne făcu să presupunem, că după fiecare trunchi de copac
mai gros, cineva ne pândeşte.
-,,N-aveţi teamă, zise călăuzul Gligor, din urmă nimeni nu ne ajunge,
înainte poate să ne iasă cineva în cale, rămâneţi şi ne urmaţi la distanţă de
vedere”.
Călăuzul şi moş Stanca o luară înainte. Din distanţă ne făceau semne cu o
căciulă să-i urmăm.
Soarele ieşi de după munte şi acum era deasupra pădurii. Ciobanul şi
călăuzul se opresc. Ciobanul ne face semn să oprim. ,,Ce este?”, îl întrebăm.
,,Vedeţi, în faţa voastră este un gol mare de pădure. Alte dăţi când am trecut pe

113
aici, am trecut noaptea, acum este ziua. Străbătând poiana ne poate observa
cineva. Să ocolim la stânga, nu putem urca stâncile ce se văd şi apoi peste
vârfurile acelea n-am mai fost şi ce ştim unde vom ajunge”.
Un cuţit parcă ar fi înfipt cineva în inimile noastre. Ce e de făcut?
,,Aici nu putem sta, zise călăuzul, ne înapoiem puţin spre dreapta, mai
facem cale de un ceas şi ne adăpostim la stâna lui Pleşa. Stână e pustie, are şi
fân sub acoperiş, în stână vă puteţi şi odihni până diseară, zise ciobanul”.
Stâna era cu trei încăperi, două din ele erau tixite cu nutreţ, până sus, iar
în a treia, care era destinată ca locuinţă pentru băciţe, se aflau nişte cârlige
afumate, o căldare de tuci spartă şi o şea de lemn hodorogită, cele din urmă
răzimate de un perete al încăperii.
Ciobanul ne face semn să ne urcăm pe fân.
Căţărându-ne ca pisicile pe bârnele pereţilor stânei, ajungem sus şi ne
acoperim cu fân.
Aici nu mai eram la larg. De acum eram prizonierii ciobanului şi ai
călăuzului.
În şoaptă vorbeam cu Moga: ,,Ce ne facem Petre? Noi stăm aici ca la
închisoare, dacă o fi să ne simtă cineva nu ne mai putem apăra, ne ia ca din
oală! Nu vor fi ai dracului românii ăştia să ne dea pe mâna ungurului!”. ,,Mai
ştii”, răspunse Moga.
Enervat, se ridică din culcuş, îşi îndreaptă privirile în toate direcţiile pe
sub acoperişul stânei şi apoi în şoaptă cheamă numele călăuzilor. Niciun
răspuns.
-,,Să ştii că ne-au luat banii şi s-au dus dracului! Ce să facem?”, zise
Moga.
-,,Să aşteptăm până diseară”, îi răspunsei. ,,Să aşteptăm şi să ne păzim”.
În loc să ne odihnim, stăm acum de pază când unul, când celălalt, până
seara.
Către seară auzim în apropierea stânei pas omenesc şi pe cineva de trei
ori tuşind. Era ciobanul Stanca şi călăuzul Gligor.
Ciobanul ne face semn să ne coborâm, spunându-ne că ei au fost în
apropiere la nişte clăi de fân, ca să ne poată feri sau anunţa de vreo primejdie.
Timpul se schimbase. Nişte nori negri acopereau pădurea. La început
erau mari, apoi mai întinşi şi tot ţesându-se au acoperit într-o clipă toată bolta
cerului. O noapte neagră şi rece ne învăluia.
-,,Să pornim, zise călăuzul, că de acum dăm de alt necaz, aceştia sunt
norii cu zăpadă”.
,,Vârful lui Petru”28 se vedea de cu ziuă, acoperit cu zăpadă, stând ca un
moşneag cu plete albe, privind tristeţea codrilor din împărăţia sa.

28 Vârf montan, din Munţii Şureanu, Carpaţii Meridionali, având o înălţime de 2130 metri.

114
 După o oră de marş, pe frunzele şi crăcile uscate se aştern primii fulgi de
zăpadă, în altă jumătate de oră stratul de zăpadă era gros şi fiecare urmă a
noastră rămânea tipărită.
-,,Ce ne facem? Ne rămân urmele! Apoi de; zise călăuzul, ăsta-i necazul
despre care am vorbit, dar n-aveţi teamă”.
-,,Mai avem mult până la graniţă?”, îl întrebarăm. ,,Mâine pe înserat
suntem la graniţă!”, ne răspunse călăuzul.
Toată noaptea am mers prin zăpadă, urcând şi coborând, încărcaţi de
zăpadă şi uzi la picioare.
De mâncat, mâncarăm mergând, din traistă, mai multă brânză, care se
sfărâmiţa şi gustam din sticla cu rachiu, celelalte, salamul, pâinea erau îngheţate.
După un popas în apropierea frontierei, popas făcut cu toţii culcaţi în
zăpadă, cu nasurile, fiecare la rădăcinile mai groase şi mai ridicate din pământ
ale copacilor, ni se arată de călăuz pichetul de graniţă unguresc, la punctul de
trecere ,,Obârşia Lotrului”.29

CAPITOLUL V
LA GRANIŢĂ

În piepturile noastre auzeam cum bate inima. Doi jandarmi se văd

pornind de la pichet pe poteca de patrulare. Călăuzul ne face semn să nu ne
mişcăm. După un sfert de oră se ridică, se apropie de noi şi ne dă instrucţiuni.
-,,Jandarmii s-au dus pe poteca de patrulare spre celălalt pichet”, ne
spune călăuzul. ,,Vor veni tot ei înapoi, sau cei de acolo vor veni la pichetul
acesta nu ştiu, dar acum e momentul să trecem”.
-,,D[umnea]voastră rămâneţi unde sunteţi şi eu trec primul. Vă uitaţi la
semnul meu, când ridic căciula, să şi plecaţi”.
-,,De mă va vedea cineva şi mă va prinde eu mă împac cu ei.
D[umnea]voastră observaţi şi în cazul acesta aveţi timp să vă apăraţi”.
Călăuzul plecă cu pasul obişnuit ciobănesc şi după ce ajunge la poteca de
patrulare ne face semn cu căciula. O comandă militară nu se poate executa aşa
de bine cum am executat noi porunca dată de călăuz. Din vreo câteva salturi
întinse, trecem peste frontieră.
Călăuzul rămas în urma noastră ne strigă încet: ,,Opriţi-vă! Acum suntem
în România, ungurii nu vă mai pot face niciun rău, să mai mergem încă vreo
trei-patru sute de paşi apoi să ne oprim”. ,,Să mergem mai departe, ziceam eu,
urmele noastre se văd prin zăpadă, jandarmii când se vor înapoia ne vor
urmări”.
-,,Nu mai au dreptul, aici suntem în România, aici e mai mare grănicerul
român”, zise călăuzul.

29Obârşia Lotrului este o importantă zonă turistică din Munţii Parâng, Carpaţii Meridionali,
care face legătura dintre patru masive muntoase: Parâng, Căpătânii, Lotrului şi Şureanu.

115
 După vreo patru sute de paşi făcuţi pe teritoriul românesc, călăuzul ne
sfătuieşte, din nou, să ne oprim şi să ne odihnim până dimineaţă, spunându-ne
că mai departe nu ne poate conduce, misiunea lui, terminându-se.
Îl ascultăm şi sfârşiţi de oboseală, ne oprim părându-mi-se că sunt pe altă
lume.
Simţeam o lume cu totul nouă, nepătrunsă de mine.
Visam, aveam înaintea ochilor tot ce s-a petrecut şi presimţeam ce va
avea să se întâmple.
Prietenul Moga avea şi el atitudinea omului liniştit, trecut prin puternice
emoţii.
Călăuzul şi ciobanul au strâns la iuţeală crăci uscate de sub zăpadă, ca să
facem focul.
Curăţim zăpada pe locul unde ne aşezăm şi la jăratecul şi flacăra focului,
ne dezgheţăm merindele, iar după ce mâncăm şi ne uscăm îmbrăcămintea, ne
culcăm între focuri, pe care din când în când, până dimineaţă, le alimentam cu
lemne, când unul, când altul.
Dimineaţă ne luăm rămas bun de la călăuzi, mulţumindu-le de osteneala
şi binele ce ni l-au făcut, rugându-i să comunice părinţilor că am trecut cu pace
şi sănătoşi.
-,,Încotro s-o luăm Petre?”.
-,,Să mergem să aflăm în apropiere un pichet de grăniceri”, răspunse
prietenul Moga.
Un vânt subţire, ascuţit şi rece se dezlănţuieşte, aruncând zăpada de pe
coroana copacilor peste capetele şi feţele noastre.
Cu ochii şi urechile îmbâcsite de zăpadă păşim peste munţii şi codrii
acoperiţi şi ei de troiene mari de zăpadă.
Poteci şi dacă existau, acum nu se mai vedeau. Numai câte o urmă mai
proaspătă de sălbătăciune mai vedeam din când în când.
Către seară, după ce am coborât în multe văi, am urcat coaste pe locuri
nebătătorite de picior omenesc, zărim în fundul unei văi o căsuţă şi deasupra ei,
pe un stâlp, un drapel.
-,,Să fie oare pichetul românesc?”. Nu putea fi altceva. Stâlpul cu drapelul
erau dovezi că nu putea fi o căsuţă particulară, totuşi o temere ne cuprinse pe
amândoi. Putea acea căsuţă să fie şi pe teritoriul Ungariei, graniţa pe la punctul
nostru de trecere avea foarte multe sinuozităţi, chiar după o zi de marş, aşa
cum l-am făcut noi, după ce ai trecut frontiera, poţi foarte uşor, dacă pierzi
direcţia, să ajungi iarăşi la frontieră.
Mai era drapelul care trebuia să ne lămurească pe ce teritoriu se află
căsuţa. Dar la acest drapel în apropierea amurgului, nu i se putea distinge
culorile, fiind şi el vechi şi spălăcit.
Deodată zărim la uşa căsuţei un soldat cu pelerină neagră şi cu capelă
moţată.
Era primul soldat român pe care l-am văzut.
116
 Grănicerul ne face semne de chemare. Pichetul era românesc.
Cu bucurie frăţească suntem primiţi între grăniceri. După ce le istorisim
tot calvarul nostru, şeful pichetului dă ordin grănicerilor să ne pregătească ceva
de ale mâncării.
Şeful pichetului era un om voinic, frumos şi bine făcut, cu umerii laţi,
părea de o putere neobişnuită.
Se apropie de noi, ne invită să gustăm un pahar de vin, pe care îl avea
într-o damigeană şi gustând câte puţin, şezând cu toţii în jurul unei mese ce
servea şi de birou, şeful ne vorbea:
-,,Când v-am văzut sus pe culme, ştiam că sunteţi ,,ungureni”,30 ştiam că
vă părăsiţi patria; nu fiţi descurajaţi, aici în România, dacă vă purtaţi cu
demnitate, veţi trăi fericiţi. Ţara noastră încă va intra în război, dar nu se ştie
ceasul!
Noi nu vă facem mizerii, dacă ar fi să ne ţinem după cum prevede
regulamentul, trebuie să vă ţinem arestaţi şi să vă conducem din post în post”.
-,,Patria noastră este România domnule şef. Am plecat din Ardeal pentru
că am simţit că aici ne este locul! Nu puteam să mai trăim între unguri şi saşi, să
le ascultăm laudele, ei liberi şi noi subjugaţi. Nu am fugit de acolo de teama
morţii, de murit trebuie să murim odată. Am fugit de acolo fiindcă vrem să
murim pentru ţara şi neamul nostru”.
Un grănicer anunţă că tocana de oaie cu cartofi şi mămăliguţă este gata.
Şeful ne invită la tocană.
Aburii calzi cu mirosul lor de mâncare, după atâtea zile de hrană rece, ne-
a înteţit şi mai mult pofta de mâncare.
Tocana era bună, nu prea grasă şi cu gust plăcut de ardei.
Vinul şefului, din damigeană, ne-a înveselit pe toţi. Cântecele lor, cu
doinele noastre, pentru noi, aici s-au înfrăţit prima dată.
Dimineaţa, recreaţi, plecăm pe calea indicată de şeful pichetului, cu o
adresă către secţia de jandarmi, spre comuna Voineasa.31
Masivul păduros din apropierea comunei era în exploatare, străbătut de
jilipuri32 de plutire.
La intrare în comuna Voineasa, se lucra la un podeţ.
Muncitorii, între care erau şi mulţi italieni, ridicau o sonată pentru baterea
piloţilor.
Berbecele sonată, cădea apoi de sus cu o bufnitură înnăduşită de pilot.

30 ,,Ungurean”: ,,Denumire dată locuitorilor români originari din Transilvania (în special din
Mărginimea Sibiului), care, practicând păstoritul transhumant, s-au stabilit în Muntenia şi
Oltenia, întemeind sate noi”.
31 Voineasa, judeţul Vâlcea.
32 ,,Jilip”: ,,Construcţie în formă de jgheab, făcută din pământ, din bârne, din beton etc., pe

versantele cu pante ale munţilor şi dealurilor, folosită pentru scoaterea, prin alunecare, a
buştenilor tăiaţi din pădure”.

117
 O voce se auzea mai tare: ,,Sus băieţi!”, după care din piepturile tuturora
ieşea un ,,hău-rup!” puternic, jalnic, chinuitor şi cu repetate ,,hăăi-rumpuri”,
sonata se înălţa şi cădea pe capătul pilotului.

CAPITOLUL VI
DE LA VOINEASA LA
RÂMNICU-VÂLCEA ŞI BUCUREŞTI

În comuna Voineasa ne prezentăm postului de jandarmi.

Pe pereţi, la post, vedem tablouri cu fotografia generalului Averescu.33
Şeful de secţie ne ia un interogatoriu, în asistenţa primarului şi la
terminare ne întreabă: ,,Ce să fac cu d[umnea]voastră?”. ,,Faceţi cu noi ce
doriţi, înapoi să nu ne trimiteţi!”, fu răspunsul nostru. ,,Nu, de asta să nu aveţi
grijă, eu mă gândeam unde să vă cărtiruiesc. Aici avem ordine severe. Trebuie
să staţi 7 zile în supraveghere sanitară, în carantină. Vă dau în grija primarului”.
Primarul ne spune că este o casă în care sunt mai mulţi ungureni,
muncitori ţărani, între ei şi unul ungur.
N-am fost duşi la acea casă, care servea de carantină, căci din bunăvoinţa
primarului am fost găzduiţi într-o cameră separată la un ţăran în comună, care
pentru plată ne servea şi cu mâncare.
La 7 zile, însoţit de un jandarm, plecăm cu o căruţă, pe care o plătim, la
compania de jandarmi, la Brezoiu,34 de acolo la Râmnicu-Vâlcea şi după 2 zile
plecăm cu trenul la Bucureşti.
În gara Râmnicu, după vreo 10 minute de aşteptare, soseşte trenul.
Ne urcăm într-un vagon de clasa a III-a, aici o lampă cu ulei, reflectă
razele slabe ale luminii numai în jurul şi deasupra băncilor ce se aflau direct sub
lampă.
Vagonul era pe jumătate încărcat. Noi ne aşezarăm într-un colţ din
fundul vagonului, cu faţa în direcţia mersului.
În celălalt capăt al vagonului erau vreo câteva femei ţărance.
Dintre toate, una vorbea mai mult, iar celelalte ascultau, schimbând din
când în când câte un cuvânt.

33 Alexandru Averescu (1859-1938): general, mareşal al României, om politic român, absolvent

al Şcolii Superioare de Război din Torino, profesor al Şcolii Superioare de Război, participat la
operaţiunile privind suprimarea mişcărilor ţărăneşti din anul 1907, participat la cel de-al Doilea
Război Balcanic, în timpul Primului Război Mondial comandant al Armatei a II-a, iniţiator al
manevrei de la Flămânda, fondator şi lider al Ligii Poporului (care, în 1920, a devenit Partidul
Poporului), ministru, prim-ministru în mai multe rânduri, membru de onoare al Academiei
Române (a se vedea: Sorin Radu, ,,Mitul eroului salvator: cazul generalului Alexandru
Averescu”, în Apulum, număr XXXV, 1998, pp. 545-558; Petre Otu, Mareşalul Alexandru
Averescu. Militarul, omul politic, legenda, Bucureşti, Editura Militară, 2005; Nicolae Nicolescu,
Enciclopedia şefilor de guvern ai României (1862-2006), Bucureşti, Editura Meronia, 2006, pp. 46-50).
34 Brezoi, judeţul Vâlcea.

118
 În zgomotul cadenţat al trenului, nu se înţelegea despre ce anume
vorbeau aceste femei. La un moment dat, zgomotul trenului se micşorează,
probabil din cauza liniei drepte şi a terasamentului bun al drumului de fier.
Atenţia mea se îndreptă cu mai multă concentrare asupra grupului de
femei şi la un moment dat înţeleg că se vorbeşte ceva despre Ardeal.
Mă ridic, mă apropiu de banca femeilor. O vecină de-a 7-a casă a
părinţilor mei, nana Rafila a lui Vintilă, văzându-mă exclamă: ,,Vai bată-vă
norocul să vă bată, tocmai de d[umnea]voastră vorbeam până acum”.
-,,Dragii mei, să ştiţi, acasă este bai mare, patrulele de jandarmi şi poliţia a
scotocit tot prin casele părinţilor voştri. Bieţii voştri părinţi, sunt purtaţi la
poliţie şi primărie de dimineaţa până seara”.
-,,Prin faţa caselor voastre de câte ori treci, sau intră câte un jandarm, sau
iese câte o patrulă”.
-,,Vorbit-ai cu părinţii mei nană Rafila?”.
-,,Nu, dragul meu, eu spun numai ce am văzut şi ce am auzit, dar cu ei nu
am vorbit; cine intră în curtea d[umnea]voastră, la moment este înhăţat şi
condus la poliţie”.
-,,Auzeam vorbindu-se că azi sau mâine, părinţii voştri vor fi duşi la Cluj
la judecată şi de nu vor spune unde sunteţi, pe toţi îi împuşcă”.
Necaz mare.
Ceilalţi din vagon s-au strâns în jurul nostru, punându-ne fel de fel de
întrebări: ,,Pe unde aţi trecut?”, ,,De când sunteţi la Râmnicu-Vâlcea?”, ,,Aţi
fost pe front?”, ,,V-aţi bătut cu ruşii sau cu sârbii?”, ,,Sunt mulţi români în
armata austro-ungară?”, ,,Nu v-a fost frică că vă prinde?”, ,,Unde vă duceţi?”,
,,Aveţi pe cineva în Bucureşti?”, ,,Ce veţi face acolo?”.
După ce răspundem la toate întrebările, întreb pe nana Rafila că ce
vânturi o aduce pe aici.
Îmi răspunde, că are paşaport şi vine la feciorul ei, care e în Bucureşti la
brutăria ,,Gagel”.
Cu prietenul Moga ne aşezăm la locurile noastre şi cu gândul la părinţi şi
la suferinţele lor, adormim cu capetele rezemate de peretele vagonului.
Dimineaţa, la orele 5, ne coborâm la gara de nord în Bucureşti.
Nana Rafila, cu desagii ei încărcaţi pe umeri, pleacă la băiatul ei, iar noi
luându-ne rămas bun, o rugăm să spună părinţilor, că ne-a întâlnit şi că suntem
acum la Bucureşti.
Ajunşi pe Calea Griviţei, intrăm la o ceainărie. Ceaiul cald cu franzela
proaspătă ne-a înviorat puţin.
Pe Calea Griviţei circulau acum tramvaiele cu cai şi electrice.
Lucrătorii, muncitori la fabrici şi întreprinderi, populau tot mai mult
strada Griviţei.
Furnicarul acesta de oraş de capitală, cu zgomotul matinal şi cu strigătele
vânzătorilor ambulanţi, ne atrăgea ca un vârtej.

119
 Uităm de necazurile din Ardealul nostru. Aici era pace, aici nu era război.
Acolo erau ofuri şi vaiete, aici era mişcare şi viaţă. În Ardeal era doliu, aici era
veselie.
Alături de ceainărie era hotelul şi restaurantul ,,Bratu”.
,,Proprietarul hotelului trebuie să fie ardelean”, zise prietenul Moga.
Intrăm la portar şi cerem o cameră cu două paturi.
Ca acte de identitate, am prezentat portarului biletele de liberă circulaţie,
eliberate de compania de jandarmi Brezoiu.
Cât am stat la hotel pe proprietar nu l-am văzut.
Portarul îşi încasa regulat costul camerelor.
De mâncat, nu mâncam la restaurantul ,,Bratu”, restaurantul ni se părea
prea luxos şi tariful mâncărurilor ridicat faţă de posibilităţile noastre de plată.
Trebuia să fim cruţători, nu mai aveam pe tata şi mama la care să apelăm la
cazuri de nevoie.
Peste drum de hotelul ,,Bratu” era un restaurant modest ,,Giurconiu”. La
acest restaurant am tras până când am terminat paralele.

CAPITOLUL VII
LA ,,LIGA CULTURALĂ”.35
ÎNCORPORAREA CA VOLUNTARI

Necunoscători ai Bucureştilor, aflăm din ziare că există o ,,Ligă

Culturală” care se interesează de soarta românilor.
La sediul ,,Ligii Culturale” ne întâlnim cu fraţii din Bucovina, Banat,
Ardeal şi Macedonia; toţi zgăurând după vreun ajutor sau vreo plasare; noi
cerem încorporarea noastră ca voluntari.
Erau aici tineri şi bătrâni, muncitori şi intelectuali, foşti militari şi elevi de
liceu. D[omnu]l Topârceanu de la ,,Ligă” ne-a împăcat pe toţi cu multă
amabilitate.
Moga şi eu am fost prezentaţi d[omnu]lui Petre Gârboviceanu 36 de la
,,Casa Şcoalelor” ca să fim plasaţi deocamdată ca învăţători.

35 Liga Culturală a Românilor este o asociaţie culturală, înfiinţată la 15 decembrie 1890, la

iniţiativa unor studenţi şi personalităţi ale vieţii culturale româneşti, întruniţi la Universitatea
din Bucureşti. Încă de la început, prin programul său, Liga Culturală şi-a asumat un caracter
cultural, militând pentru unitatea românilor, egalitatea politico-socială, pentru limba şi cultura
naţională. Printre preşedinţii acestei asociaţii se numără Grigore Brătianu, Vasile Lucaciu,
Nicolae Iorga, Constantin Angelescu etc. Desfiinţată de către autorităţile comuniste în anul
1948, asociaţia şi-a reluat activitatea în anul 1990, sub denumirea de Liga Culturală pentru
Unitatea Românilor de Pretutindeni (pentru mai multe detalii a se vedea: Vasile Netea, ,,Liga
Culturală” şi unirea Transilvaniei cu România, Iaşi, Editura Junimea, 1978; Victor Crăciun,
Constantin Gheorghe Marinescu, Vasile Netea, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de
Pretutindeni: 1890-1948; 1989-2003, Bucureşti, s. n., 2003).
36 Petru Gârboviceanu (1862-1938): profesor de filosofie şi pedagogie, administrator al Casei

Bisericii, om politic, membru al Partidului Naţional Liberal, deputat de Mehedinţi, editor al

120
 Ministerul Instrucţiunii, al cărui titular era Ion G. Duca,37 ne oferă, mie
catedra de suplinitor la şcoala din Dudeşti-Cioplea,38 iar lui Moga în comuna
Ştubel-Orăşti.39
Locul nu devenea vacant decât după 15 zile, trebuind să suplinesc pe
d[omnu]l Ion Nichitescu, care trebuia să treacă la revizoratul40 Ilfov.
În intervalul acesta, având banii socotiţi numai pentru camera de la hotel,
mâncam la azilul săracilor la ,,Pâinea Zilnică” pe cheiul Dâmboviţei, cu bon
eliberat de Liga Culturală.
La termenul indicat de revizoratul Ilfov, mă prezint la serviciu.
De la hotel Bratu, până la Dudeşti-Cioplea, străbat drumul pe jos.
Edificiul şcolii era construcţie mai nouă. Spre stradă era locuinţă, iar mai
în fund ceva, era şcoala propriu-zisă, cu două clase de învăţământ şi cu o mică
intrare.
Locuinţa era ocupată de d[omnu]l Nichitescu, care pleca în fiecare zi la
revizorat, cu o cabrioletă41 uşoară, cu două roţi de cauciuc frumos vopsite, cu
arcuri noi şi elastice, trasă de un cal mare unguresc, bine înhămat, cu copitele
unse, cu coama şi coada împletite în rafie, de vizitiul Mandache.
Pentru mine nu era altă încăpere, decât antreul42 şcolii; aici, pe o pătură şi
mai pe urmă pe o saltea cu paie îmi odihnesc oasele noaptea şi tot aici după
plecarea elevilor de la şcoală, îmi pregăteam într-o cratiţă, împrumutată de la
d[oam]na Nichitescu, carne friptă şi sare şi niţel piper.
Prietenul Moga, în duminici şi sărbători, venea pe la mine. Cu el
cutreieram Bucureştii. Străbăteam Calea Victoriei, 43 Bulevardul Elisabeta, 44

revistei ,,Albina”, alături de Constantin Rădulescu-Motru, George Coşbuc, Petre Dulfu, Vasile
Stoicescu etc. (a se vedea: Remus Pricopie, ,,Operele lui Spiru C. Haret-o mărturie-maraton
despre interes public şi responsabilitate”, în volumul Operele lui Spiru Haret, I, ediţie îngrijită,
studiu introductiv şi note de Constantin Schifirneţ, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2009, p.
5, nota 2).
37 Ion Gheorghe Duca (1879-1933): om politic român, membru al Partidului Naţional Liberal,

ministru în mai multe guverne, prim-ministru în perioada 14 noiembrie-30 decembrie 1933,

asasinat în gara Sinaia de membrii Gărzii de Fier pentru încercarea acestuia de anihilare a
mişcării (a se vedea: Nicolae Nicolescu, Enciclopedia şefilor de guvern ai României, pp. 127-132).
38 Astăzi cartier al Bucureştilor.
39 Orăşti, judeţul Călăraşi.
40 ,,Revizorat”: ,,Inspectorat şcolar”.
41 ,,Cabrioletă”: ,,Trăsură uşoară, cu două roţi, trasă de obicei de un singur cal”.
42 ,,Antreu”: ,,Prima încăpere (de dimensiuni mici) a unei locuinţe, în care se intră venind de

afară (vestibul)”.
43 Calea Victoriei este una dintre cele mai vechi artere ale Bucureştilor; actualmente se întinde

pe o distanţă de 2700 de metri, cuprinsă între Piaţa Naţiunilor Unite şi Piaţa Victoriei.
44 Arteră centrală a Bucureştilor, nu numai ca poziţie, ci şi pentru ca de-a lungul acesteia se află

numeroase instituţii politice, administrative, culturale.

121
Cişmigiul, 45 Calea Griviţei, Filantropia, Şoseaua Kiselef, 46 muzeele, Parcul
Carol47 etc.
Într-una din zile, în Cişmigiu, facem cunoştinţă personală cu un tânăr
ardelean.
Ni se prezintă: ,,Sunt Bocan Iancu din Pianul de Sus”48 şi îmi spune că
mă cunoaşte din Ardeal, era coleg cu fratele meu Simion (mort pe frontul
italian şi îngropat la Linz,49 1918).
-,,Îmi pare bine de cunoştinţă! Ai vreun rost pe aici, eşti plasat undeva?”,
îl întrebai.
-,,De vreo două zile sunt în Bucureşti, vin de la Braşov, acolo s-au făcut
recrutările pentru clasa noastră, primind ordinul de încorporare pentru Viena,
am sosit la Bucureşti”, îmi zise.
-,,Bine ai făcut frate Iancule, decât să faci armata la Viena şi să te sacrifice
pentru alţii, mai bine fă-o aici şi o facem cu toţii”, îi zisei.
Din momentul acesta am luat cu toţii hotărârea ca să ne prezentăm la
Marele Stat Major şi să cerem, de acum, încorporarea noastră ca voluntari.
În ziua următoare nu am mai mers la serviciu.
La Marele Stat Major am fost primiţi cu simpatie. Ofiţerii ne-au rugat să
le istorisim episoade din război, sau interesat de felul de organizare al unităţilor,
a echipamentului, a armamentului, despre starea morală a trupelor, de felul de
luptă al ungurilor şi al ruşilor, de procentele răniţilor, ale morţilor şi al
prizonierilor.
Un colonel, dintre ofiţerii Statului Major, ne îndrumă să ne prezentăm
colonelului Alimănişteanu, de la Direcţiunea Şcoalelor Militare.
După ce ne-am făcut cererile, primim încunoştiinţarea, că suntem primiţi
ca elevi cu termen redus la şcolile militare pregătitoare pentru ofiţeri de rezervă
,,Artilerie, Geniu, Marină” secţia geniului.
La 15 februarie, deşi cursurile erau începute, suntem îmbrăcaţi în haina
de ostaş român.

45 Parcul Cişmigiu, poziţionat în centrul Bucureştilor, este cel mai vechi parc public, inclus pe
lista monumentelor istorice din capitală.
46 Arteră principală a Bucureştilor, denumită astfel în cinstea contelui rus Pavel Kiseleff, ce face

legătura între Piaţa Victoriei şi Piaţa Presei Libere.

47 Parc amenajat în intervalul 1900-1906, inaugurat cu ocazia celebrării celor 40 de ani de

domnie ai regelui Carol I (în perioada comunistă a purtat numele de ,,Parcul Libertăţii”).
48 Pianul de Sus, judeţul Alba.
49 Linz, oraş în Austria, al treilea ca mărime, reşedinţă a landului Oberösterreich.

122
 CAPITOLUL VIII
FIRUCA

Mulţumit sufleteşte că sunt îmbrăcat acum în scumpa haină de ostaş

român, deşi de trupă, dar curate, nu puteam să nu mă gândesc la Firuca, cea
plecată de la Sebeş, la Institutul Surorilor de Caritate ,,Regina Elisabeta”.
Pe ,,Filantropiei”, când ne plimbam cu Moga, am văzut Institutul
Surorilor de Caritate, ştiam că Firuca va fi aici, dar în starea sufletească în care
eram, nu îndrăzneam să fac vreo întrebare. Totuşi ea a aflat de mine. Pe când
eram la Dudeşti-Cioplea, îmi trimise o fotografie a ei în costum de călugăriţă,
între două prietene, pe un format carte poştală. I-am răspuns de primire, sub
numele de Viorică.
Firuca este fiică de ţăran fruntaş. De mică se remarcă printre toate fetele
de vârsta ei, din toate punctele de vedere.
Ca fizic, era plăcută: păr blond uniform, cu bucle naturale, ochi albaştri
mari şi pătrunzători. Fruntea puţin bombată ce trăda puţină încăpăţânare, faţa
plină, roşie, sănătoasă, buzele fin tăiate, gingaşe ca fraga, dinţi frumos rânduiţi,
albi, buni pentru reclamă, nas îndrăzneţ simetric, nu prea lung, grumaji albi,
îmbrăcaţi cu o piele fină, umerii bine legaţi şi îndeosebi pieptul fraged, nu
voluminos, însă tare şi elastic, talia mijlocie, bine legată, cu şoldurile pline, orice
haină îmbrăca, ţinuta ei era totdeauna ştrengărească.
O cunoşteam din primele clase de liceu. Cu fratele ei, Bucur, eram colegi
şi în acelaşi timp foarte buni prieteni.
O întâlneam din când în când acasă la părinţii ei. Cupidon 50 nu se
amesteca în jocurile noastre copilăreşti.
Abia mai târziu, la 17 ani, Cupidon îmi trimitea câte o săgeată la Sibiu,
unde urmam cursurile de pedagogie la ,,Seminarul Andreian”.
În vacanţă, în fiecare an ne întâlneam. Întâlniri gingaşe şi inofensive. Nu
ne cunoşteam tainele sufletelor noastre; simţeam însă că este ceva înlăuntrul
nostru, care ne îndeamnă să ne apropiem, să ne întâlnim, să corespondăm.
Într-o zi de târg, târgul de iarnă din ianuarie, fiind acasă în vacanţa de
Crăciun, o întâlnesc la plimbare, cu o prietenă a ei, Mariţi.
Tic-tac-ul inimii, îmi spunea că o iubesc. Acum eram mare, eram flăcău
de 18 ani.
-,,D[omni]şoarelor, îmi permiteţi să vă însoţesc, să vă fiu tovarăş de
plimbare?”.
-,,Să pofteşti, că ne eşti simpatic, chiar te aşteptam”.
După ce am colindat tot târgul, întreţinând discuţiile cu fel de fel de
banalităţi şi anecdote, le însoţesc la domiciliu. Cu toţii intrăm la locuinţa Firucii.

50Cupidon (,,Eros” în mitologia greacă): Personaj din mitologia clasică, reprezentând zeul
iubirii, dorinţei, atracţiei şi afecţiunii, fiu al zeiţei Afrodita/Venus.

123
Părinţii primitori, ca toţi ţăranii cu fete ,,domnişoare”, ne invită la un pahar cu
vin cald cu zahăr. La masă am rămas acolo.
La joc de cărţi ne împrietenim mai cu inimă şi de atunci ne zicem ,,tu”.
După masă, la plimbare, ne apropiam şi ne atingeam mâinile. Le
încălzeam când în manşonul ei, când în buzunarul mantalei mele.
Iată-ne fericiţi, fără să ne mărturisim iubirea.
Ne despărţim în pragul porţii casei, furându-i, sau mai bine zis, dându-mi
ea primul sărut.
Am plecat ameţit de fericire. În calea mea nu mai vedeam decât ochii ei
mari, albaştri, simţeam buzele ei calde şi moi, mă pipăiam dacă nu cumva
buzele ei sunt tot pe buzele mele. Mirosul parfumat şi voluptos de femeie m-a
captivat.
A doua zi plec la Sibiu, corespondăm regulat, fără întârzieri de
răspunsuri. Când ne scriam, eram mai îndrăzneţi, tot ce inimile noastre ne
şopteau aşterneam pe hârtie. De multe ori prin corespondenţă ne mai şi
certam. Ne certam şi iar ne împăcam.
Firuca era amabilă şi cu deosebit tact, era cam egoistă, îi plăcea să fie
dominatoare şi de multe ori era necruţătoare faţă de colegele ei şi faţă de toţi
prietenii ei.
Avea aplecări, îi plăcea mult societatea bărbaţilor, totdeauna era însoţită
de câte un tânăr, însă de mică îi prefera pe cei în etate, pe cei mai culţi,
simţindu-se mai ocrotită, mai stăpână.
Tinerii, câţi o cunoşteau, toţi o curtau. În timpul când corespondam avea
şi peţitori. Eu credeam într-o dragoste ideală, la vârsta aceea nu mă puteam
gândi la căsătorie. De altfel, nici ea nu se gândea.
Totuşi era satisfăcută dacă era anturată şi curtată de toţi tinerii.
Întâlneam la ea tineri avocaţi stagiari, studenţi la teologie, preoţi, care îi
cereau mâna, ofiţeri şi contabili.
Părinţii ei erau veşnic îngânduraţi, din atâţia candidaţi nu ştiau după care
s-o mărite.
Eu eram bine primit de câte ori mergeam la părinţii ei. Ei mă considerau
ca un bun prieten cu Bucur, fiul lor, care plecase la America.51
51 Continentul american a constituit încă de la începuturi, în mentalul colectiv european, un
tărâm al făgăduinţei, un loc al libertăţii, al egalităţii şanselor, unde oamenii nu mai sunt prigoniţi
pentru orientarea politică, sau confesiunea lor, un spaţiu înconjurat de o aureolă mitică, un
refugiu, un spaţiu unde se putea începe o viaţă nouă. Fără îndoială că America a reprezentat şi
pentru românii transilvăneni un astfel de spaţiu, mai ales după încheierea pactului dualist (iunie
1867) şi adoptarea legilor privind uniunea Transilvaniei cu Ungaria, a legilor şcolare şi a legii
naţionalităţilor. Acestor cauze, de natură politică, trebuie să li se alăture şi cauzele economice,
pauperismul fiind unul din factorii care au determinat emigrarea românilor. Nu în ultimul rând,
conform istoricului clujean Ioan Bolovan, emigrarea trebuie pusă şi pe seama progresului
mentalităţii şi mobilităţii individuale a celor care aveau capacitatea economică şi curajul de a-şi
cumpăra un bilet de vapor şi a pleca în lume în căutarea unei soarte mai bune. Odată ajunşi aici,
românii transilvăneni s-au implicat în investiţiile bancare, în cele industriale, în agricultură sau

124
 Firuca, în plăcerea de a călători cu trăsura şi cu trenul, nu refuza invitările
candidaţilor de a face vizite cu părinţii ei în satele şi oraşele lor, pe cheltuiala
părinţilor ei, care erau strângători şi nu prea cheltuiau. Mie, însă, îmi spunea ca
şi părinţilor ei, nu cu seriozitate prea mare, dar îmi spunea că se mărită.
Nu mă supăram, dar ştiam că nu se mărită şi nu s-a măritat.
La Bucureşti am întâlnit-o în tovărăşia mai multor surori de caritate, în
colţul Poştei Centrale, n-am putut vorbi multe, fiind grăbite; a doua oară am
întâlnit-o la ,,Zablovski” la familia Ionescu.
Legăturile noastre sufleteşti nu s-au rupt, însă din cauza împrejurărilor şi
a evenimentelor, nu ne-am mai întâlnit până după război.

CAPITOLUL IX
MOBILIZAREA 1916.
DIN NOU PE CÂMPUL DE LUPTĂ

La terminarea şcolii militare, promoţia se avansează, la 1 iulie 1916, la

gradul de sublocotenent.
România, care era neutră din august 1914, avea acum concentrate trupele
la frontieră.52 Aliaţii, slăbiţi pe frontul de vest, au grăbit intrarea în acţiune a
României, asigurându-i drepturile ei.
Italia, intrase şi ea în război din 1915. La 16 august 1916 eram la
Halânga, 53 cu Regimentul 57 Infanterie, mutat din Bat[alionul] 2 Pionieri,
comună lângă oraşul Turnu-Severin.
Regimentul primeşte ordin să pornească în marş către frontieră, spre
satul Bunaica.54
Ofiţerii şi trupa, concentraţi de multă vreme la regiment, erau în
permisie, învoiţi pe câte o zi, două, fiind zi de sărbătoare.

în domeniul serviciilor, unii îmbogăţindu-se destul de repede. Cu toate acestea şi-au menţinut
tradiţiile româneşti, făcându-le cunoscute prin intermediul celor două publicaţii româneşti
,,Românul” şi ,,America”, precum şi prin intermediul celor peste 70 de societăţi culturale
(pentru problematica emigraţiei româneşti în Statele Unite ale Americii a se vedea: Nicolae
Iorga, America şi românii din America, Vălenii de Munte, Aşezământul Tipografic ,,Datina
Românească”, 1930; Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971; Ioan Bolovan, Transilvania între Revoluţia de la 1848 şi Unirea
din 1918: contribuţii demografice, Cluj-Napoca, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000; Elena
Andreea Boia, Imaginea Statelor Unite ale Americii în cultura românească din Transilvania până la Primul
Război Mondial, Cluj-Napoca, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, 2009).
52 După lungi tratative cu reprezentanţii Antantei, în luna august a anului 1916, România a

semnat un tratat de alianţă şi o convenţie militară cu Anglia, Franţa, Italia şi Rusia. La 14 august
1916, regele Ferdinand a decretat mobilizarea generală, declanşând ceea ce în istoriografie
poartă denumirea de ,,Războiul pentru Întregirea Neamului” (a se vedea: Mircea Popa, Lucia
Popa (coordonatori), Primul Război Mondial 1914-1918. Texte şi documente, Bucureşti, 1981, pp.
340-345).
53 Halânga, judeţul Mehedinţi.
54 Astăzi Bunoaica, judeţul Mehedinţi.

125
 Comandantul batalionului, căpitan Macovescu, soseşte primul la batalion.
În cantonament, scotocim tot ce aparţinea batalionului: arme, raniţe, efecte
militare de ale soldaţilor învoiţi, le încărcăm în trăsurile batalionului şi ale
companiilor, iar ceilalţi care erau prezenţi în cantonament, ne rânduim pe
companii şi pornim pe şoseaua ce duce spre frontieră.
Presimţeam că aceasta nu mai este o deplasare obişnuită. Ştirile erau
senzaţionale. România va intra în război şi cu preciziune se ştia, trebuie să
mergem contra Ungariei, de la care avem de revendicat Ardealul.
Populaţia, pretutindeni prin satele pe care le-am parcurs, ne întâmpina cu
flori şi cu urale, dar în acelaşi timp se putea citi pe feţele locuitorilor o oarecare
teamă de cataclismul ce se va desfăşura peste casele şi avutul lor, strâns cu atâta
sudoare şi agoniseală.
Trupele mărşăluiau greoi pe drumul proaspăt construit. În urma noastră
veneau răsfiraţi călăreţi şi soldaţi, dintre cei aflaţi în permisie. Până la Bunaica,
unde am staţionat, efectivele unităţilor erau aproape completate.
Deasupra satului Bunaica pe un platou, batalioanele pe linii de companii
pun armele în piramidă şi iau pe loc repaus.
Ofiţerii sunt chemaţi, să li se comunice noile ordine, la hanul din
marginea satului. Aici, cum acoperişul de şindrilă, care era o prelungire a
acoperişului casei, în faţa hanului, la orele 12 din noapte la lumina slabă a unei
lampe cu petrol, ni se comunică ordinul de mobilizare.
Întregii armate i se spunea prin proclamaţie următoarele: ,,Ostaşi, v-am
chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu
nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul 55 şi
Ştefan cel Mare, 56 ale căror rămăşite zac în pământurile ce veţi dezrobi, vă îndeamnă la
biruinţă ca vrednici urmaşi ai ostaşilor, care au învins la Războieni,57 la Călugăreni58 şi la
Plevna.59 Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă grea vă aşteaptă,
cu bărbăţie să-i îndurăm însă greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a
noastră. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi”.
În proclamaţia adresată întregii naţii se spunea: ,,Români, războiul care de doi
ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a zdruncinat adânc vechiul aşezământ al
Europei şi a învederat că pentru viitor numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa
paşnică a popoarelor. Pentru neamul nostru el a adus ziua aşteptată de veacuri de conştiinţa

55 Mihai Viteazul (1558-1601): nobil, dregător român, domnitor al Ţării Româneşti în perioada
1593-1601 şi pentru o scurtă perioadă de timp, în anul 1600, domnitor al celor trei principate
române unificate (a se vedea: Petre P. Panaitescu, Mihai Viteazul, Bucureşti, Editura Corint,
2002).
56 Ştefan cel Mare (1433-1504): domnitor al Moldovei în perioada 1457-1504, fiu al lui Bogdan

al II-lea (a se vedea: Şerban Papacostea, Ştefan cel Mare domn al Moldovei (1457-1504), Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 1990).
57 Desfăşurată la data de 26 iulie 1476.
58 Desfăşurată la data de 25 august 1595.
59 Desfăşurată în intervalul 30 august-28 noiembrie 1877.

126
naţională, ziua unirii lui. După vremuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări,
înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin unirea principatelor, prin războiul
independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă
să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai
o clipă: unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De noi atârnă astăzi să
scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei,
unde Ştefan cel Mare doarme somnul de veci. În noi, în virtuţile noastre, în vitejia noastră,
stă putinţa de a le reda dreptul ca într-o Românie întregită şi liberă de la Tisa până la mare,
să propăşească în pace potrivit datinilor şi aspiraţiunilor gintei noastre. Români! Însufleţiţi
de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un
crâncen război, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor, care are credinţă
neclintită în menirea lui. Ne vor răsplăti roadele glorioase ale izbândei. Cu Dumnezeu
înainte!”.
De trei ori ,,Ura!” şi ,,Trăiască regele şi armata”, răsună spontan din
piepturile ofiţerilor.
Armele soldaţilor stăteau încă în piramidă. Aceste arme nu mai erau
acum instrumente de instrucţie, trebuiau de acum să răspândească moartea. Cu
ele trebuia să deschidem primele focuri asupra duşmanului care ne aştepta
fortificat la frontieră.
După ce li se comunică şi soldaţilor ordinul de mobilizare, se ordonă
plecarea spre frontieră, pe formaţiuni de luptă.
La orele 4 dimineaţa de la liniile înaintate se aud primele bubuituri de
armă.
Lupta s-a angajat.
Batalionul de sub comanda maiorului Aleman şi alte batalioane din 57 şi
17 Infanterie, ocupa tranşeele ungureşti de pe dealul Matorăţ, artistic lucrate,
presărate cu puternice obstacole din drugi de fier şi sârmă ghimpată.
Batalionul nostru era la rezervă, staţionat în corturi.
În decursul nopţii, ungurii dau contra-atacuri.
Bubuitul tunurilor, răpăitul mitralierelor şi pocniturile de armă dădeau
impresia că acolo s-au deschis gurile iadului şi se dă o luptă între omenire şi
puterea morţii.
Pentru mine acest lucru nu era aşa de impresionant ca pentru ceilalţi din
jurul meu, am mai trecut prin asemenea momente, nu ca acum când privesc, ci
luptându-mă, în luptele cu ruşii în Galiţia.
Acolo am fost mai timid în faţa morţii. Acolo nu puteam porunci
sufletului să facă acte de bravură, acolo îmi făceam numai datorinţa.
Aici sufletul meu nu mai era încătuşat, aici aşteptam să mă avânt cu toată
puterea sufletului.
La o săptămână suntem introduşi în tranşeele de luptă.
Întreg dealul ,,Alion” era fortificat în lung şi în lat.
Ungurii erau în faţa noastră la distanţă de 600 metri, adăpostiţi bine în
tranşee. În zorii zilei primim ordinul de atac.
127
 Primul foc de armă îl trag în nişte mogâldeţe ca muşuroaiele de cârtiţe,
mobile, ce se strecurau pe linia tranşeelor ungureşti; erau capetele soldaţilor
unguri.
Pârâiturile de armă au început acum pe toate liniile. Un adăpost al
ungurilor ieşit puţin la suprafaţă necamuflat îndeajuns de bine este izbit de un
proiectil de tun şi nimicit.
Lupta se încinge şi după un bombardament puternic de artilerie pornim
la atac, fără niciun adăpost în faţa noastră.
Ungurii se retrag prin şanţurile de comunicaţie, iar noi revenim sub
presiunea focurilor lor de artilerie, iarăşi în tranşeele de unde am plecat.
Ungurii n-au mai revenit la tranşeele lor, un atac de flanc al vânătorilor
noştri i-au silit să se retragă după puţin timp spre comunele Topleţ60 şi Bârza61
pe Valea Cernei.
Noi eram în urmărirea lor. În adăpostul dărâmat de tun am găsit un
soldat ungur, mort, cu îmbrăcămintea arsă, cu faţa şi pântecele prăjite de foc;
iar în tranşeele de tragere soldaţi morţi, împuşcaţi prin cap, rezemaţi cu puşca
de peretele tranşeelor; păzeau, pare că, lăzile cu cartuşe părăsite de unguri.
Din plutonul meu am avut patru răniţi.
De pe culme ni se deschidea priveliştea pe Valea Cernei. În faţa mea, jos
în vale era comuna Bârza. A fost primul sat pe care trebuia să-l cuceresc.
Un sat al Banatului, era tot ca un sat ardelenesc pentru mine. Aveam
speranţe mari, iar credinţa că tot ţinutul românesc va fi dezrobit s-a întărit în
mine ca o piatră de granit.
Primesc ordinul de la comandantul batalionului să cercetez întreaga zonă
de la poziţiile noastre şi până la comuna Bârza.
Cu două plutoane desfăşurate în linie de trăgători, cobor încet spre sat.
Ultimii soldaţi austrieci se retrăgeau prin comună, furişându-se pe lângă case.
Patrulele înaintate pătrund în sat. Cobor cu primul pluton, străbat vreo câteva
porţiuni de străzi şi după ce mă conving şi de la locuitori, în care mă
încredeam, fiindcă erau români, că ungurii s-au retras şi sunt încă în retragere la
ieşirea din comună, aranjez posturi în sectorul cercetat.
Cu plutonul al doilea, împărţindu-l în patrule, cercetez restul străzilor din
comună, ocupând rând pe rând locuinţa jandarmilor, oficiul poştal şi primăria,
punând stăpânire pe toate liniile de comunicaţie.
La primărie sunt întâmpinat de mulţime de popor, bărbaţi şi femei, care
au închinat comuna, arborând la edificiul primăriei un mare steag alb.62
Între acei care au predat comuna, era şi notarul satului. Nu prea vorbea
bine româneşte. Îl întreb dacă e român. ,,Da, mi-s român”, răspunde notarul,

60 Topleţ, judeţul Caraş-Severin.

61 Bârza, judeţul Caraş-Severin.
62 În perioadele de conflict militar, afişarea steagului alb anunţa dorinţa de capitulare.

128
dar femeile care stăteau în jurul meu îmi şopteau: ,,E jidov63 domnule”. Îl declar
deţinut şi îl trimit la brigadă.
În timpul acesta a sosit în comună şi căpitanul Georgescu din 1 Dolj, mai
pe urmă maiorul Paraschivescu din 57 Infanterie.
Satul a rămas în stăpânirea lor, iar eu spre seară m-am reîntors la
batalionul meu.
Aici, primesc ordinul să mă duc în comună la locuinţa unui cetăţean
ungur, deţinut ca ostatic la Severin şi să ridic după un tablou îmbrăcăminte şi
obiecte de toaletă necesare lui ca ostatic.
În timpul când împachetam cu personalul casei obiectele în cauză, un
bombardament puternic de artilerie s-a dezlănţuit asupra comunei.
În intervalul dintre trageri, cu doi soldaţi care erau cu mine şi cu obiectele
ridicate ne despărţeam de focul artileriei, plecăm din comună la brigadă, unde
am predat obiectele aduse.
Poziţiile cucerite de noi s-au păstrat. Ungurii mai încercau din când în
când câte un contra-atac, dar au fost întotdeauna respinşi.
Orşova încă era ocupată acum de Regimentul 17 Mehedinţi.
Pe celelalte fronturi, bulgarii invadaseră Turtucaia, iar Germania ne-a
declarat şi ea război prin surprindere.
După ce poziţiile aici la Cerna erau asigurate, Regimentul 57 primeşte
ordin să plece la Câineni,64 la muntele ,,Robu”.
Marşul până la Strehaia65 l-au făcut soldaţii în cântece de fluier. Gârboviţi
de povara echipamentului, spre Strehaia, marşăluiau mai greu.
În gară, îmbarcându-ne obosiţi, am adormit în vagoane.
În Carpaţi, la muntele Robu, era bătălie mare.
Înaintarea trupelor în Ardeal a fost oprită de puhoiul german de sub
comanda generalului Falkenhayn.66
Trupele române erau în retragere de la Sibiu.

63 ,,Jidov”: ,,Evreu”.
64 Câineni, judeţul Vâlcea.
65 Strehaia, judeţul Mehedinţi.
66 Erich von Falkenhayn (1861-1922): militar german, a intrat în armata germană în anul 1880,

urmând mai târziu Academia de Război şi devenind membru al Statului-Major. În anul 1900 a
participat la expediţia din China, iar în 1912 a fost numit şef al Statului-Major al Corpului 4 de
Armată. În anul 1913 a devenit ministru de război, pentru ca în septembrie 1914 să ajungă şef
al Marelui Stat-Major (post pe care l-a deţinut până în anul 1916, când a fost destituit de către
Kaiser ca urmare a eşecului atacurilor germane de la Verdun). În septembrie 1916 i s-a
încredinţat comanda Armatei 9 pe frontul de est. După ce a alungat armata română pătrunsă în
Transilvania, a traversat Carpaţii şi a cucerit o parte din România. În 1917 i-a predat comanda
lui Mackensen şi s-a întors în Germania, după care a plecat în Orientul Mijlociu pentru a
conduce operaţiunile turceşti împotriva britanicilor din Mesopotamia şi Palestina. Neavând
succes, în martie 1918 a fost rechemat şi i s-a încredinţat comanda Armatei 10 din Lituania. S-a
retras din armată în anul 1919 (a se vedea: Ian V. Hogg, Dicţionarul Primului Război Mondial,
p. 69).

129
 Muntele Robu era linie de rezistenţă. O linie de couville, ce servea la
exploatare în timp de pace, pe muntele Robu, era stricată, ici colea vagoane
răsturnate şi stropite cu sânge ne arătau că pe aici în proaspăt s-au dat lupte.
Linia frontului era mai sus nu chiar pe creastă, acolo pe culme era
inamicul. Oricâte atacuri am fi dat ne-ar fi fost imposibil să-i scoatem din
poziţiile lor. Nici ei nu puteau pătrunde niciun pas la noi. Fiecare menţineam
poziţiile.
Aici, zi şi noapte, ţăcăneau mitralierele; pe noapte cu lună, pe noapte
întunecoasă, bubuiau grenadele şi tunurile.
Exploziile puternice ale proiectilelor de tun cutremurau pământul. Aici s-
au prăpădit şi mari şi mici dintre ai noştri.
Primul neamţ cu cască aici îl văd, la Robu.
Soldaţii plutonului meu erau în prima linie de trăgători, când pentru mine
soseşte ordinul să plec la Turnu-Severin.
Îmi iau rămas-bun de la fiecare soldat, îi îndemn să lupte cu bărbăţie şi cu
credinţă, asigurându-i că oricât am avea de suferit, biruinţa va fi a noastră.
La Turnu-Severin se formează un detaşament din două companii, sub
comanda sublocotenentului Lăzăroiu; comandant al detaşamentului
locot[enent] în rezervă Peşacov.
Din Severin pornim iarăşi spre Bunaica, de astădată la muntele
,,Cocoşul”.
Aici detaşamentul se măreşte cu unităţi din Regimentul 31 Calafat, sub
comanda locotenentului activ Nicolae Măgereanu.
Detaşamentul nostru era flancul drept al aripii frontului ,,grupului
Cerna”.67
La ,,Cocoşul” prin două atacuri consecutive ne luptăm vitejeşte.
Toate fibrele corpului meu erau stăpânite acum de puternicul instinct de
apărare. Trebuia să lovesc şi să mă apăr. După o luptă de 4 ore, cu morţi şi de o
parte şi de alta, reuşim să pătrundem în tranşeele ungurilor, să ridicăm
muniţiunile lor, cazanele de bucătărie şi o mulţime de pături.
În noaptea de 10 noiembrie 1916 respingem un alt atac puternic al
ungurilor şi după ce îi urmărim dincolo de tranşeele lor, primim ordinul de
retragere.

67 Despre operaţiunile desfăşurate de acest corp de armată a se vedea: Constantin Kiriţescu,

Istoria războiului pentru întregirea României: 1916-1919, volum I, ,,Originile şi pregătirea războiului nostru:
Campania din 1916; Pagini de glorie din războiul pentru întregirea neamului: Grupul Cerna”, Bucureşti,
Institutul de Arte Grafice ,,România Nouă”, 1922; Ştefan Nicolaescu, Petru Nicolaescu Cranta,
Pagini de glorie din războiul pentru întregirea neamului. Grupul Cerna, Bucureşti, s. n., 1923.

130
 CAPITOLUL X
,,GRUPUL CERNA” SE RETRAGE

Ce să fie? Ne întrebăm cu toţii. Mergem pe alt front, sau e vreun pericol

la Orşova?68
În dimineaţa zilei următoare dinspre Baia de Aramă 69 se aude
bombardament puternic de artilerie.
La Orşova trupele noastre erau şi ele în retragere, iar oraşul Turnu-
Severin, care era în spatele nostru, era ocupat de germani.
Linia noastră de rezistenţă a fost ruptă la Jiu şi inamicul înainta şi spre
Craiova, iar dinspre Dunăre trupele germane sub comanda lui Mackensen 70
înaintau spre Bucureşti.
Înconjuraţi de toate părţile, ne retrăgeam spre Turnu-Severin.
La Severin, în miezul nopţii, infernul se deshide iarăşi. Pământul
clocotea. Soldaţii în trăgători se înşiruiau sub zidurile Severinului.
În furnicarul acesta de soldaţi, rachetele luminoase săgetau văzduhul ca
apoi să cadă la pământ cu o coadă în formă de cometă, luminând liniile de
trăgători.
Exploziile puternice ale proiectilelor de tun zguduiau pământul, soldaţii
loveau şi se apărau. În faţa Severinului zăceau acum, după cum se spune în
Biblie ,,şi cei mari şi cei mici, corpurile celor tari şi a celor slabi. Corpurile cailor, corpurile
tuturor, a celor mici şi a celor mari”.
Cei rămaşi în zorii zilei, străbătând Severinul, ne refacem în comunele
Cerneţi71 şi Pietrele Albe,72 lângă Severin.
Descurajat, mă gândesc la deşertăciunea lumii acesteia.
Generaţia noastră este de sacrificiu, dar generaţia lui Horea,73 Cloşca74 şi
Crişan,75 a lui Iancu76 şi Vladimirescu77 n-au fost tot de sacrificiu? Suntem noi
mai buni ca ei? Nu pentru noi s-au jertfit ei?

68 Orşova, judeţul Mehedinţi.

69 Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi.
70 Ludwig August von Mackensen (1849-1945): militar german, a intrat în armata germană în

anul 1869, iar în 1908 era general de cavalerie şi comandant al Corpului 17 de Armată. În 1914
a devenit unul dintre generalii lui Hindenburg, remarcându-se în cea de-a doua bătălie pentru
Varşovia. În 1915 i s-a încredinţat comanda supremă a forţelor austro-germane care acţionau în
Galiţia, apoi a înaintat în sud-estul Poloniei, participând la operaţiunile care i-au silit pe ruşi să
evacueze Varşovia. Avansat la gradul de feldmareşal, la sfârşitul anului 1915, Mackensen a
cotropit Serbia. Ca urmare a intrării Regatului României în război, a fost numit la comanda
armatei care a invadat Dobrogea în august 1916. După ocuparea unei părţi a României, după
colapsul Imperiului Ţarist şi după încheierea Păcii de la Brest-Litovsk, Mackensen a devenit
conducătorul de facto al zonei ocupate din România până la încheierea armistiţiului. După
încheierea războiului, a fost internat ca prizonier în Ungaria, dar i s-a permis să se întoarcă în
Germania în anul 1919 (a se vedea: Ian V. Hogg, Dicţionarul Primului Război Mondial, p. 121).
71 Cerneţi, judeţul Mehedinţi.
72 Pietrele Albe, judeţul Mehedinţi.

131
 Un proiectil de tun se sfarmă deasupra noastră. Inamicul ne anunţă că
este în urmărirea noastră.
Dinspre Dunăre veneau bulgarii, din Severin ungurii şi germanii, în faţa
noastră erau mici detaşamente de cavalerie, ulani.78
Deznădăjduit am pierdut orice speranţă că voi mai scăpa viu.
N-am pierdut însă nădejdea victoriei finale. Ştiam că undeva, acolo unde
e puterea trupelor române, este un rege, o regină, sunt conducători destoinici
care vor şti înfrunta toate loviturile.
Veghează cineva asupra destinelor acestui neam, care trebuie să trăiască
pe pământul strămoşesc, liber în ţara lui.
Dacă sunt toate deşertăciune, eu nu sunt tot deşertăciune? Să-mi urăsc
viaţa? Un trup şi un suflet am, pentru ce să-mi iau viaţa? Pentru ce să o urăsc?
De teamă să nu cad în mâinile asupritorilor de ieri? Sigur, dacă voi cădea
prizonier, sfârşitul vieţii mele va fi, împuşcarea la zid, sau spânzurătoarea!
Nu… Decât să cad prizonier mai bine un glonte cu revolverul meu.
Pierdut şi descurajat, cu vâjâieli în urechi, cu privirea pierdută, scot din
port-revolver ,,Steiyerul” şi-l ridic spre tâmplă…
O mână puternică mă apucă de braţ. ,,Ce faci?”, mă întreabă cineva. Era
Ion, ordonanţa mea.
-,,Nimic Ioane, vreau să încerc revolverul, cu el nu am tras până acum,
trebuie să-şi facă şi el datoria, sau în mine un glonte, sau în neamţul care va
pune mâna pe mine”.
Locotenentul Măgereanu se apropie de noi, gândurile negre mi se
împrăştiaseră puţin.
N-aş fi dorit să mă destăinuiesc nimănui.

73 Horea (Vasile Nicula): delegat al moţilor la Viena, pentru a prezenta împăratului Iosif al II-
lea doleanţele acestora, unul dintre liderii răscoalei ţărăneşti din 1784 din Munţii Apuseni (a se
vedea: Enciclopedia României, consultată online pe site-ul www.enciclopediaromaniei.ro, la data
de 15.VII.2016, ora 14:22).
74 Cloşca (Ion Oargă): unul dintre liderii răscoalei ţărăneşti din 1784 din Munţii Apuseni, cel

mai apropiat colaborator al lui Horea, pe care l-a însoţit în trei dintre călătoriile sale la Viena (a
se vedea: Ibidem).
75 Crişan (Marcu Giurgiu): militar în armata austriacă, unul dintre liderii răscoalei ţărăneşti din

1784 din Munţii Apuseni, organizatorul cetelor de ţărani răsculaţi (a se vedea: Ibidem).
76 Avram Iancu (1824-1872): avocat, revoluţionar român, lider al legiunilor armate româneşti

transilvănene din perioada Revoluţiei şi Războiului Civil de la 1848-1849. Este considerat eroul
naţional al românilor ardeleni din veacul al XIX-lea (a se vedea: Silviu Dragomir, Avram Iancu,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968; Gelu Neamţu, Avram Iancu-mit, realitate şi simbol, Cluj-
Napoca, Editura Argonaut, 2012).
77 Tudor Vladimirescu (1780-1821): combatant în timpul Războiului Ruso-Turc desfăşurat între

anii 1806-1812, decorat cu Ordinul Vladimir, clasa a III-a, comandant al pandurilor,

conducător al Revoluţiei de la 1821 şi pentru o scurtă perioadă de timp cârmuitor al Ţării
Româneşti (a se vedea: Andrei Oţetea, Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1971).
78 ,,Ulan”: ,,Soldat din cavaleria uşoară”.

132
 Revenit la sentimente mai bune, rog pe locot[enentul] Măgereanu, care
era şi comandantul detaşamentului meu, să-mi dea libertatea să mă salvez cum
mă voi pricepe.
-,,Nu poţi părăsi unitatea, noi mai avem de luptat, trebuie să răzbim spre
Bucureşti, ştiu ce soartă te aşteaptă, nu fi descurajat; de azi încolo te numeşti
Popescu”.
Scotocesc toate buzunarele, îmi strâng toată corespondenţa, fotografia
Firucăi în costumul de maică, toate foile de patrulare şi le dau foc.
De acum, sub alt nume, păşesc alături de compania mea.
La Segarcea,79 fiind la ariergardă, trebuia să oprim înaintarea germanilor.
În urma noastră erau Regimentul 144 bavarez şi unităţi austro-ungare.
La un post de trecere, unde aveam pe caporalul Purec Petre, se
semnalează prezenţa inamicului. Mă duc personal la post. Întăresc postul cu
încă o grupă.
Observ în imediată apropiere, înaintând pe brânci prin nişte boschete de
salcâm, un soldat şi în urma lui pe alţi trei soldaţi austrieci. Îi lăsăm să se
apropie. Caporalul Purec, prin surprindere, îi somează să se predea, trăgând un
foc de armă. Unul din ei, care era mai în apropiere se şi ridică în picioare,
aruncă arma şi se predă.
Cu privirea la acesta, pe ceilalţi trei i-am pierdut din ochi.
Soldatul prizonier se numea Siebelhasca şi spunea că este de la Viena.
Ne-a arătat fotografia cu soţia şi trei copii ai săi şi ne-a rugat să nu-i facem
vreun rău.
În retragere l-am purtat cu noi. Soldaţii mari puneau pe umerii lui raniţe,
câte o manta şi îl obligau să mai ducă când aveau merinde, sacul cu merinde.
În apropiere de Tia-Mare 80 l-am predat la comandamentul ,,Grupului
Cerna”, unde mai erau vreo 200 prizonieri, între care cei mai mulţi cicliştii.
La Tia-Mare ocupăm poziţii de apărare.
La orele 2 ½ după-masă un pluton din compania mea era desfăşurat în
trăgători, un pluton la dispoziţia sublocotenentului Lăzăroiu, care îşi avea două
plutoane din compania sa, în şanţurile de trăgători în cimitirul din Tia-Mare;
celelalte două plutoane erau cu mine la rezervă tot în cimitir.
Cu mine mai era locot[enentul] Măgereanu şi locot[enentul] Peşacov.
După ce trimitem comunicările de numărul cartuşelor aflătoare câte trei-
patru de fiecare soldaţi, fără posibilitate de a ne mai aproviziona şi după un
puternic bombardament de artilerie din ambele părţi (în cimitir lângă noi trăgea
Lehoveanu din artilerie) auzim semnalul goarnei de încetare a focului.
Sublocotenentul Lăzăroiu se apropie de noi prin şanţuri de comunicaţie
şi ne spune că germanii sunt în faţa liniei noastre şi stau în picioare în linie de
trăgători. Soldaţii acum fraternizau.

79 Segarcea, judeţul Dolj.

80 Tia Mare, judeţul Olt.

133
 Ce să facem?
Plecăm cu toţii la brigadă, care se afla la 300 metri. Acolo ofiţerii de la
unităţile din Tia-Mare ne încunoştiinţează că ,,Grupul Cerna” a capitulat.
La orele 4 după masă, sosesc la brigadă trei ofiţeri germani şi puţină
trupă.
Ni se ordonă să predăm arme, cai, binocluri etc.
Pe calul bălan frumos echipat cu şea, coburi81 şi sabie, al locotenentului
Măgereanu încălecă un neamţ, dă pinteni calului şi dispare. În colţul genelor
locotenentului Măgereanu se ivesc două lacrimi, care lăsând o dâră de umezeală
pe obraz, sau pierdut în barbă.
De acum eram prizonieri.

CAPITOLUL XI
ÎN CAPTIVITATE

La ora 6 după masă, un ofiţer german ne face apelul în faţa

comandantului ,,Grupului Cerna”, colonel Stavrache.
-,,Numele şi prenumele?”, mă întreabă neamţul.
-,,Domiciliul?”. Aici nu ştiam ce să răspund în grabă. Să zic Bucureşti,
presimţeam că va fi ocupat de germani şi austrieci şi la adresa pe care o voi da,
se vor interesa de mine şi mă vor descoperi şi chiar dacă dădeam o adresă pe
unde am avut locuinţă când eram în Bucureşti, familiile de acolo mă ştiau de
ardelean şi apoi nu ştiau că mă numesc Popescu Ilie.
Toate aceste planuri mi-au trecut prin minte instantaneu şi în a doua
secundă răspund prompt şi apăsat: ,,Domiciliul meu este oraşul Iaşi, str[ada]
Verzelor, n[umă]r 4”.
Nu ştiam dacă există această stradă în Iaşi, neamţul a notat-o cu numele
,,Werzishur”.
După mine, a interogat pe căpitanul Vârvoreanu şi pe el îl notează cu
numele Forforeanu.
După ce ne înregistrează pe toţi, aproape trei sute ofiţeri, suntem lăsaţi în
cantonament, păziţi jur-împrejurul satului şi la fiecare poartă cu santinele.
În cameră eram: Lăzăroiu, Erceanu, Baloescu, Popescu Alexandru,
Diţescu Hecks şi Toma, la uşă aveam santinelă.
Fiind bolnav, răcit şi deprimat, îmi încălzesc puţină apă într-un vas al
gazdei şi după ce fac o baie la picioare, obosit mă culc şi încerc să adorm.
Planuri şi gânduri negre îmi frământau creierul. Mă vedeam descoperit,
vedeam jandarmii cum mă urmăresc, cum voi fi transportat spre batjocura
lumii prin Ardeal, pe la părinţii mei, pe la regimentul de la care am plecat, mă
vedeam pus la zid sau spânzurat.

81 ,,Cobur”: ,,Toc de piele atârnat de şa, pentru pistol şi hrana călăreţului”.

134
 Când auzeam zgomotul de pas al santinelei care ne păzea şi când intra în
cameră la noi eram sigur că vine să mă ridice.
A doua zi, 7 decembrie, suntem încolonaţi în stradă; pe şosea se scurgeau
în faţa noastră soldaţii ,,Grupului Cerna” în coloană tristă ca o turmă fără
păstor şi fără suflet.
Un locotenent austriac ne face apelul şi plecăm în marş spre comuna
Cilieni,82 aici suntem lăsaţi în cantonament.
În casa unei ţărănci din marginea comunei, la lumina unei lămpi,
sublocotenentul Scăueriu ne pregăteşte o ciorbă cu găină, cumpărată de la
gazdă.
Aici avem alţi camarazi, pe Manu, Mărăşescu, d[octo]r Arghir, Diţescu şi
Fortunescu. Şi acestora le spun ca şi celorlalţi: ,,Îmi ziceţi Popescu”.
La ora 8 dimineaţa pregătim un ceai, zahărul l-a dat Mărăşescu din
economiile lui, ceaşca o iau de la gazda casei.
Nu apucasem să beau ceaiul şi neamţul ne ordonă să ieşim.
Plec cu ceaiul în ceaşcă şi până la locul de adunare îl beau, ceaşca o
păstrez în buzunarul mantalei, nemaiputând-o restitui gazdei.
Un locotenent austriac călare, ne conduce la Corabia,83 depărtare de 15
k[ilo]m[etri] de la Cilieni.
Oraşul Corabia era tixit de trupe germane şi austro-ungare.
Pe acoperişurile caselor erau arborate drapele germane, austriece şi
ungureşti.
La vederea lor am simţit străbătându-mi prin inimă un fior rece. Cu o
descurajare îmi reaminteam trecutul.
Le-am văzut în oraşul meu natal în timp de pace, le-am văzut aşa cum le
vedeam aici în Corabia prin diferite localităţi pe frontul rusesc, dar nu mă
aşteptam niciodată ca aceste steaguri să le văd arborate în Țara Românească.
În definitiv nu era o minune, dar din floarea sufletului meu, impresia
produsă de vederea acestor drapele, făcea să se scuture mereu, mereu câte o
petală.
O ceaţă deasă, din senin mi se puse ca o preveşteală84 pe ochi, un ţiuit
prelung auzeam cu amândouă urechile, o vâjâială tot crescândă îmi umplu
creierul şi simţii o ameţeală.
Mă sprijini în mers de braţul camaradului Scăuieriu. Deodată auzii o voce
ungurească: ,,Ezek között vannak Erdèlyi ès Bànsàgi olàh tisztek” (,,Între
aceştia sunt ofiţeri valahi ardeleni şi bănăţeni”), era glasul unui locotenent
ungur, care stătea călare, cu un grup de ofiţeri şi priveau la trecerea convoiului
de prizonieri.

82 Cilieni, judeţul Olt.

83 Corabia, judeţul Olt.
84 ,,Preveşteală”: ,,Văl, ceaţă, înceţoşare, împăienjenire”.

135
 Ridic repede gulerul mantalei, îmi vâr obrazul în cutele gulerului, trag cu
putere chipiul pe ochi şi pe urechi şi cu privirea la pământ continui marşul,
ferindu-mă de privirea lor.
Alte dezamăgiri şi o nouă descurajare mă cuprinse. Această descurajare,
însă, îmi aprinse sângele, obrajii mi se încălzesc, era reacţiunea fiorilor reci de
adineauri. Teama că acum voi fi descoperit îmi dădea energia, acea energie care
se manifestă în fiecare dintre noi când ne simţim în faţa pericolului.
Nu-mi mai era frică de moarte, oricare ar fi fost ea, frumoasă sau
ruşinoasă; în definitiv o viaţă şi o moarte are omul.
Puteam să mor în luptele cu ruşii, puteam să mor la trecerea graniţei,
puteam să mor la ,,Alion”, la ,,Robu”, la ,,Cocoşul”, la ,,Severin” şi la ,,Tia-
Mare” şi dacă Dumnezeu va vrea să mor voi muri oricând, dar n-aş fi dorit să
mor ca prizonier. De cine să mă tem? Mă tem de unul singur, Dumnezeu!
Ajută-mi Doamne şi scapă-mă de toţi duşmanii mei şi ai neamului meu şi
fă ca dreptatea ta să strălucească. Dă biruinţă neamului meu şi scapă din
primejdie pe acei care se roagă ţie.
O adiere dulce de linişte îmi atinse tâmplele înfierbântate. Simţeam acum
o înălţare a sufletului, o întărire a trupului şi toată fiinţa mea era cuprinsă acum
de o resemnare mută.
La casele lui Fană Pop convoiul nostru se opreşte. Ocupăm toate
încăperile, ocupăm şi podul caselor. Din scaunele şi mesele mai rele ale
proprietarilor casei, aflate în podul clădirii, facem focul, încălzim podul şi
camerele şi prin fumul greu şi gros ce s-a răspândit în toate camerele, de la
focul făcut în pod, ne dezbrăcăm şi ne curăţim de insecte.
Mărăşescu mă tratează cu un ceai.
Un locotenent austriac, altul, un bărbos, ne ordonă să ne încolonăm şi să
pornim spre port.
Escortaţi de soldaţi, între care erau şi români ardeleni, ne îmbarcăm şi
înghesuiţi cot la cot, flămânzi, pornim cu vaporul pe Dunăre spre Turnu-
Severin.
La orele 11 din noapte vaporul soseşte şi se opreşte în Severin. Aici ni se
dă prima hrană după patru zile de captivitate, un fel de gulaş servit pe nişte
farfurii pentru desert, cu puţină pâine neagră şi amară.
Înspre ziuă vaporul pleacă pe un timp ploios şi la orele 10 dimineaţa
sosim la Orşova.
Părăsim vaporul şi ne îndreptăm spre fostele cazărmi ale honvezilor.85 Pe
frontispiciul lor era scris cu slove mari: ,,Regimentul I. n[umă]r 17 Ştirbei
Vodă”. Cazarma avea acoperişul ars, pereţii bombardaţi şi găuriţi de gloanţe.
Aici în camera cazărmii am legat prietenie frăţească cu Mărăşescu,
Scăuieriu, Lăzăroiu, Baboianu, Hacks şi Baloiescu. Din mult puţinul ce-l aveam
fiecare, bani, alimente, tutun, ne ajutam, când ne mergea rău ne ziceam: ,,Trai

85 ,,Honved”: ,,Soldat în armata terestră maghiara din monarhia austro-ungară”.

136
mizerabil” şi societatea ,,Traiul” când trăiam mai bine, numai n-am prea avut
zile să trăim mai bine.
La orele 12 ziua următoare, coloana noastră la ieşirea din cazarma
Orşovei, este prinsă în obiectivul operatorilor fotografi, eu instinctiv îmi feresc
faţa să nu fie prinsă în obiectiv.
La gara Orşovei ne urcăm în vagoane germane, trecem de la Orşova cu
trenul pe la Topleţi şi Bârza spre Timişoara.

CAPITOLUL XII
VIAŢA ÎN LAGĂRE86

Lagărul din Timişoara era plin de soldaţi şi ofiţeri români.

În zilele de 12, 13, 14 decembrie, ofiţerii prizonieri în monotonia
cumplită a vieţii de lagăr îşi căutau distracţie în jocul de cărţi. Banii care îi aveau
la ei îi cheltuiau cu mare risipă la baccarat 87 şi chemin de fier. 88 Crupierul 89
încasa şi plătea zeci de mii de lei.
În definitiv ce era să facă cu banii? În lagăr nu se puteau cumpăra decât
geamantane, brice da ras, bricege şi bastoane, alimente care ne-ar fi fost
necesare nu se vindeau. Negustori ambulanţi cu astfel de articole erau destui, în
majoritate unguri şi evrei.
În alişverişul 90 târguielilor un negustor evreu ameninţă violent pe un
ofiţer român: ,,Ich habe ihnen sofort eine Kegel im Kopf” (,,Imediat îţi trag un
glonte în cap”).
Nu m-am interesat de motivele conflictului, ca român ardelean ocoleam
certurile şi conflictele; insulta aceasta adusă ofiţerului român de un negustor
pârlit mi-a răscolit însă toate fibrele până în adâncul inimii.
Câtă umilinţă a trebuit să suferim şi am suferit cu resemnare şi cu
speranţa care veşnic ne da noi puteri de viaţă.
De la Timişoara prin Seghedin, 91 la orele 5 dimineaţa ajungem la
Budapesta.

86 Pentru situaţia prizonierilor de război români a se vedea mai multe detalii la: Jean Nouzille,
Dumitru Preda, Le calvaire des prisonniers de guerre roumains en Alsace-Lorraine: 1917-1918, ediţia a
II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Semne ’94, 1997; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe
Dobrescu, Andrei Nicolescu, Calvarul prizonierilor români din Primul Război Mondial. Mărturii
documentare, volum I-III, Piteşti, Editura Universităţii din Piteşti, 2006; Luchian Deaconu, Ofiţeri
români prizonieri de război: 1916-1918: mărturii zguduitoare, Craiova, Editura Sitech, 2013.
87 ,,Bacara”: ,,Joc de cărţi în care nouarii au valoare, iar decarii, numiţi bacara, sunt egali cu

zero”.
88 ,,Chemin de fer”: ,,Joc de noroc asemănător cu bacaraua, la care fiecare jucător devine pe

rând bancher”.
89 ,,Crupier”: ,,Angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună

jetoanele sau banii pierduţi şi plăteşte câştigurile jucătorilor”.

90 ,,Alişveriş”: ,,Vânzare, negoţ, afaceri (reuşite)”.
91 Oraş în Ungaria, situat la confluenţa Mureşului cu Tisa.

137
 Prin vânt şi frig, cu mantaua prinsă pe umeri, alerg cu tot grupul de
ofiţeri spre nişte barăci, unde ni se dă o ciorbă de fasole cu carne de cal.
Ziua întreagă, de la 5 dimineaţa, până la orele 9 seara, suntem închişi în
vagoane, care erau manevrate pe toate liniile.
Flămânzi, nemâncaţi de dimineaţă, îngheţaţi de frig, ajungem la orele 4
dimineaţa la gara Şoproni. La orele 6 dimineaţa la gara ,,Sopronyék” 92 ne
aşteptau cu felinare şi torţe aprinse, soldaţii austrieci.
Căpitanul Cornicioiu ne face apelul din ordinul ofiţerului austriac.
Spre ziuă, soldaţii austrieci sting felinarele şi torţele şi plecăm spre lagăr,
trecând prin comuna Sopronyék.
Suntem informaţi că în lagărul Sopronyék a fost spital de exantematici;
lângă baraca n[umă]r[ul] 71 era cimitirul ruşilor morţi în acest spital.
Barăcile erau mizerabile, ploaia se strecura în paturile noastre prin
acoperiş. Sublocotenentul Coviltiru punea în pat şi scuipătoarea cu nisip ca să
strângă apa ce pica de sus.
Frigul se înteţise, cărbunii pentru încălzitul barăcilor îi cumpărăm,
contribuind fiecare cu câte o coroană.
Hrana a fost apă sărată cu minuscule bucăţi de cartofi. Slăbeam din zi în
zi. Crăciunul anului 1916 îl facem în tren, flămânzi şi sleiţi de puteri.
În gara ,,Mittelwalde”,93 la fosta graniţă a Germaniei, la orele 11 înainte
de masă, în ziua de Crăciun, suntem îmbarcaţi şi încuiaţi în vagoane germane şi
escortaţi de un major şi soldaţi germani spre Bremen,94 unde abia pe la orele 3
după masă primim câte o ciorbă de sfeclă.
La orele 6 după masă sosim la Stralsund,95 lângă Marea Baltică.
În gara ,,Stralsund”, vântul sufla puternic rece şi ascuţit.
Lagărul era în insula Dönholm. În această insulă, cu cazărmi solide din
timp de pace şi cu fortificaţii de coastă erau şi ofiţeri ruşi prizonieri încă din
anul 1914. Mai erau vreo câţiva francezi, puţini englezi şi scoţieni cu fustanale;96
toţi în barăci separate.
Noi românii eram în micul Dönholm (kleine Dönholm), tot în barăci.
Dolmecerul97 de aici se numea Scheffer. Camarazii spuneau că acesta a
trăit înainte de război în România ca funcţionar sau ca agent al unei societăţii
germane.

92 Oraş în Ungaria, aproape de graniţa cu Austria.

93 Mittelwalde, oraş în Germania, landul Brandenburg.
94 Bremen, oraş în Germania, al zecelea ca mărime, important centru comercial şi industrial,

oraş portuar, oraş membru al ,,Ligii Hanseatice”, alianţă militară şi comercială a oraşelor aflate
pe coasta Mării Nordului şi Mării Baltice (secolele XIII-XVII).
95 Stralsund, oraş în Germania, aflat pe coasta Mării Baltice.
96 ,,Fustanelă”: ,,Fustă albă scurtă, largă şi plisată sau creaţă, care face parte din costumul

naţional al scoţienilor, grecilor şi al albanezilor”.

97 ,,Dolmetscher”: ,,Translator”.

138
 Nu s-a purtat brutal cu noi, însă din ordinul ,,comandaturii” s-a îngrijit să
ne pregătească zilnic o hrană mizerabilă. Ni se dădea un k[ilo]gr[am] pâine la
săptămână, împărţită în pituşti, câte o ciorbă de sfeclă cu buruieni, un fel de
,,Dörgemüse Supe” cum îi ziceau în lagăr, altădată o supă de varză şi odată pe
săptămână un fel de peşte sărat, sec ca iasca, aşa-numit Klibfisch.
La 21 martie 1917, plecăm cu trenul spre alt lagăr.
La orele 2 ½ după masă, trenul se opreşte în gara ,,Lübeck”,98 unde am
fost serviţi cu câte o lingură de svartz şi această ersatz. La ora 11 din noapte
sosim la Hamburg 99 şi de acolo la orele 4 după masă sosim la noul lagăr
,,Ströhen Moor”.
Lagărul era pe câmp, cu barăci şubrede şi cu saltele înfundate cu jurnale
vechi, cu reviste, cu blocuri şi cartele de pâine. Pe aşternutul acesta cu noduri
nu am putut dormi. În ziua următoare îmi desfac salteaua şi mărunţesc toată
hârtia din saltea în fâşii subţiri, lungi şi mai scurte. Aveam acum un aşternut
mai bun. Pătura era din cele pentru trupă, ruptă şi foarte uzată.
Hrana, cea mai rea posibilă.
După atâtea luni de captivitate, în acest lagăr eram aproape leşinat de
foame.
Lagărul Ströhen Moor, era lagăr de represalii.
Ofiţeri voinici, robuşti ca locot[enentul] Hasnaş aveau aici siluete de
copii şi figuri de moşnegi.
Volbură Poiană, poetul, era cu noi cu adevăratul său nume de
Năsturaş.100
În Joia Mare la 30/12 aprilie 1917, înainte de Paşti, era vânt şi frig. La ora
4 după masă am cerut o marcă de la locot[enentul] rezervă Cercel, n-avea decât
20 pfenigi,101 mi-a promis însă că de Paşti, se va face luntre şi punte şi mă va
ajuta.
Seara am mâncat 40 gr[ame] de pâine, bând 3 ceşti de ceai fără zahăr.
Mulţi dintre ofiţeri, din cauza debilităţii generale, ameţeau şi ca trăsniţi se
rostogoleau ca butucii la pământ.
Colonelul Urdăreanu, ca protest contra răului tratament, părăseşte sala de
mese, făcând propunere să refuzăm ciorba ce ni s-a servit, dar ciorba rămasă în
castronul său pe masă, este repede sorbită nu pot să ştiu de cine, dar în castron
nu a mai rămas.

98 Lübeck, oraş în Germania, landul Schleswig-Holstein.

99 Hamburg, oraş în Germania, al doilea ca mărime.
100 Constantin Năsturaş (1890-1972): ofiţer (în timpul Primului Război Mondial a participat la

luptele de pe teritoriul Bulgariei), poet român (cunoscut sub pseudonimul Volbură Poiană),
colaborator al revistelor ,,Sămănătorul”, ,,Neamul românesc literar”, ,,Viaţa Românească”,
,,Cosânzeana”, ,,Familia”, ,,Transilvania”, ,,Patria”, ,,Ramuri”, ,,Cele Trei Crişuri” etc. (a se
vedea: Anca Sârghie, Din istoria presei româneşti, Bucureşti, Editura Techno, 2004, pp. 115-116).
101 ,,Pfenig”: ,,Unitate monetară divizionară germană, reprezentând a suta parte dintr-o marcă”.

139
 De altfel, ofiţerii în general deşi debilitaţi îşi păstrau demnitatea, dar
acum în faţa înfometării mai adunau şi coji de cartofi, fir de iarbă verde din
curtea lagărului, resturi de sfeclă de la bucătărie şi cu sare, care era din belşug,
mai pregăteam câte o ciorbă în ibrice făcute din cutii de conserve.
O mâncare mai savuroasă, am pregătit mai mulţi inşi din carnea de găină,
pe care unii dintre ofiţerii camarazi au prins-o în uşa barăcii, scăpată din curtea
comandantului, care era alături.
În Vinerea Patimilor, zi posomorâtă cu ploaie şi zăpadă, cu frig în
cameră, cer o ţigară de la locot[enentul] Pesacov, m-a refuzat, nu avea nici el.
Pe la orele 11, înainte de masă ne strângem în jurul locotenentului
Boldescu, care ne întreţinea cu anecdote, ne vorbea despre ,,visuri”, despre
,,morţi” şi despre ,,înviere”.
Ce sublimă şi ce liniştitoare este această credinţă a ,,învierii”.
Cu sufletul împăcat, cu toate simţurile liniştite, serbăm acum această
,,înviere” departe de lagăr.
Nu mai auzeam pe cei din jurul meu, eram departe cu gândul, eram acasă
în sânul familiei, lângă părinţi, fraţi şi surori, în biserica locului natal, ascultând
evanghelia ,,învierii”.
,,La început era cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul.
Toate prin trânsul s-au făcut şi fără de dânsul nimic nu s-a făcut” (Ioan, cap[itolul] 1).
Da. Atunci mi-am zis şi acest război prin voia lui s-a făcut.
Carnagiile de pe toate fronturile erau semnele Apocalipsei.
,,Şi deschizându-se sigiliul a ieşit cu cai la locul şi acelui ce şedea pe el i s-a dat putere
să ia pacea de pe pământ” (Apocalipsa, cap[itolul] 6, vers[et] 4).
,,Şi a ieşit un cal galben şi numele acelui ce şedea pe el era moartea şi infernul urmă
după ea şi i s-a dat putere peste a patra parte a pământului să omoare cu sabia şi cu
foamete” (Apocalipsa, cap[itolul] 6, vers[et] 8) şi acum am înţeles că a venit ziua
mâniei Celui Prea Înalt.
O mână mă apasă uşor pe umăr şi o voce îmi zice:
-,,Coane Iliucă! Mi-a sosit un pachet cu alimente de la Berna”.102
Era vocea camaradului Paul Trifu.
Văzându-mă Trifu atât de liniştit, mă cinsteşte cu un pesmete, îl păstrez
pentru ziua de Paşti.
Sâmbăta Paştilor, după ce îmi spăl farfuria şi tacâmurile, pe la orele 12
din noapte, scriu o bucată de hârtie cu litere mari urarea de înviere ,,Christos a
înviat” şi afişând-o la un loc vizibil lângă soba din mijlocul barăcii, mă culc.
În ziua de Paşti mă scol mai mulţumit. Timpul era frumos cu un soare
plăcut.
În urma consfătuirii din Vinerea Patimilor şi din iniţiativa maiorului Adia,
comandatura permite să se oficieze în ziua de Paşte un serviciu religios pentru
prizonieri.

102 Berna, capitala Elveţiei şi reşedinţa cantonului Berna.

140
 Un preot ortodox este adus în lagăr.
Împodobim sala de mese cu crengi de brad şi 3 icoane pictate de
camaradul Ştefănescu.
În timpul serviciului religios, la ieşire, mă podidesc şi pe mine lacrimile.
Singur, plăpând, trec pe lângă cele două fântâni din curtea lagărului,
străbat curtea până la capăt, îmi şterg lacrimile şi intru în camera barăcii uşurat,
dar foarte abătut.
La prânz în sala de mese ni s-a dat o supă de sfeclă (mâncare de ,,Paşti”).
În cameră mănânc pesmetele primit vineri de la camaradul Trifu.
Aici soseşte şi camaradul Scăueriu cu 3 mărci primite de la locotenentul
Cercel.
De bucurie plecăm la cantină, bem câte o limonadă, cumpărăm vreo
câteva ţigări şi o sticlă cu vin.
Camaradul Dumitrescu trimite pe Scăueriu să mai cumpere 4 sticle de
limonadă, iar maiorul Adia tratează cu 1 sticlă de vin şi 20 ţigarete pe 12 ofiţeri
,,ai Stubey (camerelor) n[umă]r 28 şi 29”.
Le-am mulţumit pentru deosebita grijă şi ajutor şi le mulţumesc şi pe
calea aceasta, fiindu-le pururea recunoscător.
După masă, în sala de mese, locotenentul Năsturaş, la conferinţă, ne
vorbeşte cu talentul său strălucit despre ,,înviere” şi despre suferinţele noastre.
Sublocotenentul Todie ne declamă din poeziile sale ,,Dähnholm”,
,,Pituşca”, ,,Nababu” şi ,,Cocorii”, iar locotenentul Băbeanu ne delectează cu
frumoase cântece din vioară.
După Paşti în 7/20 aprilie ni se micşorează raţia de pâine.
Primim ½ k[ilo]g[rame] pâine pe 8 zile.
Ne întrunim în sala de mese la o consfătuire pentru a interveni la
,,Crucile Roşii” străine neutre să ne trimită alimente săptămânal, obligându-ne
să plătim costul lor la înapoiere în ţară, formându-ne grupuri pe regimente,
garantând unul pentru altul şi toţi pentru unul.
Suntem cei mai mulţi schelete, cadavre ambulante.
Nu mai aveam putere să citesc, mă oboseam şezând.
La 3 mai, la intervenţia noastră de a ni se trimite alimente, colonelul
Urdăreanu primeşte scrisoare de la Berna, anunţându-ne că ministerul nostru s-
a interesat de soarta ofiţerilor prizonieri şi că în curând vom primi alimente şi
îmbrăcăminte.

141
 CAPITOLUL XIII
KREFELDIŞTII

Duminică la 6 mai soseşte colonelul Sturdza.103

Ne-a adus veşti triste, războiul este pierdut pentru noi, armata română
este refugiată la Odessa.
Dorinţa noastră de acum este să salvăm ce se mai poate şi să-i acceptăm
propunerea de a merge în ţară, în folosul populaţiei, fiecare în specialitatea în
care se pricepe, ca magistraţi, primari, profesori, învăţători etc.
Aceste propuneri au tentat pe mulţi ofiţeri.
Toţi credeam în sinceritatea propunerilor colonelului Sturdza, era ofiţer
superior, mult timp educatorul şi îndrumătorul a multor promoţii de ofiţeri.
Cei mai mulţi din lagăr erau foştii lui elevi din Şcoala Militară de pe
,,Dealul Spirii”.
M-am înscris şi eu în lista cu mulţimea de ofiţeri, dar a doua zi discutând
cu prietenul Trifu şi meditând mai adânc asupra acestor propuneri, am ajuns la
convingerea că în toată chestiunea aceasta nu poate fi ceva limpede.
Cine să ne lămurească?
Ofiţerii se făcuseră în două tabere, una mare, care urma pe Sturdza şi una
mică, care a refuzat propunerile colonelului Sturdza.
Tablourile se făcuseră, camaradul Trifu îmi zise: ,,Coane Iliucă mergem
în lagărul de concentrare. Vom întâlni pe Sturdza, vom vedea acolo de e bine
sau nu să mergem în ţară”.
Să rămânem aici suntem învinuiţi că ne place trândăvia şi nu voim să
contribuim cu nimic în folosul populaţiei şi iarăşi dacă vom merge ni se va
spune că prin acceptarea propunerii Sturdza, lucrăm contra intereselor ţării. Ce
este în ţară, noi nu ştim!
Acolo ne vom informa şi vom şti ce atitudine să luăm.
În lagărul Krefeld104 se ţineau conferinţe cu program stabilit de colonelul
Sturdza.
S-a conferenţiat despre: 1) Captivitatea de război în trecut şi în timpurile
moderne, despre deformaţiunile pricinuite de individ prin captivitate cu
concluziuni; 2) Care pot fi urmările unei captivităţi lungi asupra indivizilor unei
naţiuni şi fenomenele de reacţiune după captivitate? Cum s-ar putea trata
luptătorii scoşi din luptă în viitoarele războaie? 3) Ce înseamană democraţie?
Regimul la noi este oare democratic şi cum ar trebui să se afirme în viitor
voinţa poporului; 4) Cum se poata înălţa poporul nostru la maturitate? 5)
Statele Unite Europene şi noţiunea libertăţii unui stat confederativ într-o

103 Despre colonelul Alexandru D. Sturdza şi a sa dezertare din armata română, a se vedea:
Petre Otu, Radiografia unei trădări: cazul colonelului Alexandru D. Sturdza, Bucureşti, Editura
Militară, 2011.
104 Krefeld, oraş în Germania.

142
uniune cu concluzii pentru români? 6) Ce înseamnă organizaţiune? 7) Asupra
spiritului social şi spiritului civic, influenţa dezvoltării lor prin familie, şcoală,
biserică şi administraţie, slăbiciunile noastre în această privinţă şi îndreptările
pentru viitor; 8) Dezvoltarea spiritului naţional în România, pe ce punct se
găseşte dezvoltarea sa acum, care este primejdia etnică către care trebuie să ne
îndreptăm luarea noastră aminte? 9) Care sunt cauzele democratizării titlului de
învăţător, cum o vom duce la înălţarea lui; 10) Care a fost scopul şi rezultatul
activităţii clerului de până acum; 11) Care sunt cerinţele pentru viitor din punct
de vedere al educaţiei sufletului, caracterele naţiunii întregi; 12) Care va fi
probabil după război starea de spirit, starea materială a poporului, a populaţiei
noastre şi care vor fi prin urmare tendinţele noastre de cetăţeni români; 13)
Dezrobitu-sa poporul român şi în ce limită? Care ar fi programul dezrobirii
viitoare? Ce însemnează dezrobire, libertate şi anarhie?.
După ascultarea primelor două conferinţe n-am putut observa altceva
decât o foarte mare gentileţe faţă de Sturdza, de către ofiţerii comandaturii
germane, care asistau şi ei la conferinţe.
După conferinţă, colonelul Sturdza în tovărăşia ofiţerilor germani, plecă
din lagăr, probabil în oraş, de dormit nu dormea cu noi în lagăr.
Într-una din zile, întâlnindu-l prin lagăr îl întrebăm cu camaradul Trifu:
,,Domnule colonel! Acţiunea d[umnea]voastră este în vederile ministerului şi a
înaltului guvern?”.
Răspunsul cu ,,r” gutural, a fost scurt cu concidere: ,,Domnilor! Mă
bucur că vă interesaţi, eu laud pe cei care mă urmează şi aprob pe cei care
rămân”.
Nu mult după aceasta, comandatura ne-a expediat pe Trifu,
locot[enentul] Guliano şi pe mine în alt lagăr la Breesen.105
Aici am stat tot timpul în mizerie, flămânzi, obosiţi, istoviţi, fără putere şi
bolnav la pat, de debilitate generală.
Medicul care mă trata era un moşneag bătrân, surd tun şi el însuşi
neputincios.
Gripa spaniolă106 începuse să facă ravagii.
Aspirinele, piramidoanele şi ştiinţa bătrânului medic nu puteau ajuta.
Luptam contra bolii cu vitalitatea care mai rămasese în mine.
Debilitat şi la coloana vertebrală unde în direcţiunea lombară avusesem o
lovitură din război, când şi după fierbinţeala luptelor nu i-am dat importanţă,
acum debilitată, două săptămâni nu puteam să mă mai mişc deloc din pat.

105Breesen, oraş în Germania.

106Gripa spaniolă este o boală, asemănătoare cu gripa aviară din zilele noastre, apărută la
sfârşitul Primului Război Mondial, odată cu întoarcerea soldaţilor de pe front, în unele zone
producând mai multe victime decât războiul însuşi. Contemporanii au botezat-o ,,gripă
spaniolă”, pentru că presa spaniolă, necenzurată (Spania nu a fost implicată în acest război), i-a
acordat o atenţie deosebită.

143
 CAPITOLUL XIV
REPATRIEREA

Cu toate acestea, la anunţarea că în ţară s-a făcut pacea separată şi că în

seara aceleiaşi zile vom fi repatriaţi, cu toată febra şi slăbiciunea, am sărit din
pat, mi-am strâns toate obiectele, castron, tacâmuri, cămaşa, batistele şi
mantaua.
Câtă uşurare!
O bucurie pe care nu o puteam înţelege încă.
Este vis, este realitate? Mergem în ţară?
Ştirea aceasta răspândită în lagăr în mod atât de fulgerător mi-a dat noi
puteri de viaţă.
Temperatura mea căzuse brusc. Cuvintele de ,,repatriere” şi ideea de
libertate au şters din sufletul meu şi din trupul meu toate cutele suferinţelor.
Eram sănătos, eram fericit.
Nu am cuvinte să descriu această fericire. Ea a fost de scurtă durată, ca
toate fericirile omeneşti.
A trăi numai în fericire nu este dat oamenilor.
Adevărata fericire pământească pe care să o simţi cu toată fiinţa ta, cu tot
sufletul, se naşte numai în urma multor privaţiuni şi când realizarea unui ideal, a
dorinţelor se face aproape spontan.
O astfel de fericire îţi dă noi puteri de muncă, noi planuri de viitor se ţes
în mintea omului dornic de viaţă. O nouă luptă, o nouă muncă te aşteaptă şi
această muncă, cinstită şi dreaptă, cu roadele ei binefăcătoare, este propriu-zis
bucuria vieţii.
Bucuria aceasta a vieţii era acum, din nou, sălăşluită în sufletul meu.
Ofiţerii din lagăr, care până acum erau îmbătrâniţi, stafidiţi la faţă, cu
îmbrăcămintea zdrenţoasă, cu mantalele zbârcite, pe alocuri arse şi coapte de
etuve,107 cu degetele picioarelor ieşite prin încălţăminte, mi se păreau de acum
întineriţi, cu feţele frumoase şi cu privirile clare.
Locotenentul Fană Pop din Corabia, 108 vorbind cu un sergent german
Schultze, repatriat şi el din captivitatea rusească, îi zice: ,,Ne repatriaţi de teama
englezilor, dar să ştiţi că nu veţi scăpa de ei, războiul va fi terminat când vor
sosi şi englezii în acest lagăr şi vă va pune pe d[umnea]voastră în locul nostru”.
Neamţul zâmbi, probabil înţelegea starea noastră sufletească.
Dolmetcherul ne anunţă să fim gata de plecare.
Gornistul german sună de trei ori strident, sacadat fără pic de
muzicalitate, raa, ta-taa, ta-ta, ta-taaa, semnalul de adunare.

107 ,,Etuvă”: ,,Aparat metalic format dintr-o incintă etanşă, folosit pentru sterilizare şi
deparazitare prin mijloace chimice şi fizice, pentru menţinerea la o temperatură ridicată a unor
substanţe sau piese”.
108 Corabia, judeţul Olt.

144
 În faţa porţii comandaturii ni se face ultimul apel.
Cu boarfele strânse în pelerine, în legături de cămăşi, alţii cu
geamantanele la mână şi pe umeri escortaţi de un pluton şi doi ofiţeri germani,
pornim în drum spre gară.
Prin comuna Breesen, erau copii, femei şi bătrâni, sat curăţel însă fără
viaţă.
Din rândurile convoiului nostru, dintre ofiţerii prizonieri aruncau, din
când în când, câte un pezmete copiilor şi femeilor din drum.
Copiii şi femeile, la vederea pezmetului, se aruncau grămadă asupra lui,
întindeau apoi mâinile, făcându-ne semne să li se mai arunce.
Soldaţii germani cu o oarecare sfială faţă de noi îi mustră şi nu-i lasă să se
apropie de convoi.
Ne-am dat imediat seama că Germania este în criză alimentară.
În tren ni se spunea de către un soldat german, Baur, de prin
Meklemburg,109 că de un an de zile populaţia primeşte pâinea, zahărul şi carnea
cu cartelă.
În gara Berlin şi Charlottenburg110 acelaşi aspect al înfometării ca şi în
comuna Breesen.
Ofiţerii aruncau din vagoane pezmeţi pe peroanele gărilor. Mulţimea care
staţiona pe aceste peroane, lume bună, burgheză, cucoane şi domni, se certau
pentru un pezmete.
În sufletul meu simţeam o bucurie, nu fiindcă vedeam acest tablou, dar
fiindcă îmi dădeam seama că puterea germană este în declin.
Ştiam că de acum, că am terminat noi războiul prin pace separată cu
germanii, dar îmi dădeam seama că adevărata luptă se dă acum între germani şi
francezi, războiul nu e terminat.
O pace ca cea de la Buftea nu era satisfăcătoare, jertfele făcute de români
şi bravurile făcute la Mărăşeşti îmi întărea credinţa că pacea de la Buftea,111 prin
care ţara era ciopârţită, Dobrogea dată bulgarilor, Carpaţii pe întreagă
întinderea lor, pe o adâncime de 20 k[ilo]m[etri] ungurilor, nu era decât ceva

109 Regiune în nordul Germaniei, denumită după castelul Mikilenburg, localizat între oraşele
Schwerin şi Wismar.
110 Charlottenburg, oraş în Germania, denumit după regina Sophia Charlotte de Hanovra, soţia

regelui Frederic I.
111 După prăbuşirea Rusiei, în urma revoluţiei bolşevice din noiembrie 1917, România se vedea

lipsită de orice sprijin. În aceste condiţii, după unele preliminarii la Buftea, s-a semnat pacea de
la Bucureşti, în ziua de 7 mai 1918. Condiţiile impuse României au fost deosebit de grele:
Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale, Austro-Ungaria îşi extindea stăpânirea de-a lungul
crestelor Carpaţilor, surplusurile de petrol şi cereale ale ţării au intrat în posesia Germaniei,
care, îşi instituia un control asupra întregii economii româneşti. Pacea promulgată de
Parlament, nu a fost promulgată de regele Ferdinand (a se vedea: Nicolae Bocşan, Sorin Mitu,
Toader Nicoară, Vasile Vesa, Manual multifuncţional de istorie modernă a României, Cluj-Napoca,
Presa Universitară Clujeană, 1998, pp. 195-196).

145
provizoriu. În acest timp, Basarabia proclamându-se republică moldovenească
independentă, Sfatul Țării din Chişinău votase unirea cu România.
Nu mă îndoiam acum că victoria finală va fi a aliaţilor. Pe frontul franco-
german luptele erau violente.
Dar la oboseala gândurilor, bucuria că mă repatriez a început să se
umbrească, noi gânduri şi planuri îmi frământau creierul.
Unde se va face predarea noastră? La Bucureşti? Acolo era ocupaţia
germană. Cum şi cu ce forme se va face această predare?
Adevăratul meu nume nu este Popescu. Pot să fiu descoperit chiar în
ultimul moment.
Poate mă vor preda în faţa unor ofiţeri austrieci care mă cunosc.
Poate, ofiţerul român care mă va lua în primire, verificând identităţile
ofiţerilor, va constata că în tablourile Regimentului 57 Infanterie sau a
Batalionului 2 Pionieri, unde am servit, nu există ofiţeri cu numele Ilie
Popescu.
Poate pe această chestiune în momentul repatrierii se vor naşte discuţii şi
iată, mă vedeam descoperit şi reţinut de forţele germane la repatriere.
Trenul se apropie acum de Budapesta.
Descurajarea aceasta n-a durat mult timp, voi scăpa şi de astă dată,
împrejurările ce se vor ivi îmi vor indica ce voi avea de făcut.
În gara Budapestei soldaţii italieni prizonieri lucrau la terasamentul
liniilor de cale ferată.
Aceşti prizonieri, debilitaţi, cu feţe supte, cu privirile strânse, cu mişcări
domoale, abia ridicau târnăcoapele pe care le lăsau să cadă fără să se împlânte.
Cu feţele arse de soare, nebărbieriţi, fără încălţămite, cu hainele sfâşiate,
cu cămăşile unsuroase de sudoare şi cu mâinile noduroase şi murdare,
prizonierii italieni, cunoscându-ne că suntem români, ne cereau de mâncare.
Între santinelele care îi supravegheau erau şi români din armata austro-
ungară. Nici aceştia nu se deosebeau mult de italieni.
Îmbrăcămintea lor era aproape tot atât de murdară ca şi a prizonierilor,
mai aveau pe ei o centură şi o armă pe care se rezemau.
Unul dintre santinele, cu mers obosit, cu călcâiele picioarelor târâind
nişte bocanci devocaţi, scorojiţi, mai mari decât laba piciorului, înfundaţi cu
obiele, ce atârnau ca nişte zdrenţe la înfrăşurătura tureacului,112 se apropie de
noi şi cu aceaşi asemănare de foame ne roagă să-i dăm şi lui ceva de mâncare.
N-am avut cu ce-i ajuta. Le-am spus că şi noi suntem prizonieri şi de la
plecare n-am mâncat decât o singură dată la o gară în apropierea Berlinului.
Resursele financiare şi alimentele se vede s-au terminat şi în Ungaria şi în
Germania era acum sărăcie.

112 ,,Tureac”: ,,Parte a cizmei care acoperă piciorul de la gleznă până sub genunchi”.

146
 Încurajat de aceste constatări aveam o siguranţă în puterile mele, un
echilibru interior se stabili în sufletul meu, aveam de acum credinţa că războiul
se va termina cu înfrângerea ungurilor şi germanilor.
Şuierul prelung al locomotivei ne dădea semnalul de plecare. La fiecare
uşă a vagoanelor se auzeau vocile înţepătoare ale santinelelor germane
,,aufsteigen”.113
Vreo câteva bufnituri de vagoane, apoi încă o opinteală a locomotivei, un
pufăit rar, apoi din ce în ce tot mai des, de locomotivă, pune trenul în mişcare.
Priveliştea ce se înfăţişa ochilor era cu totul alta decât în Germania.
Aici ţarinele, dealurile aveau înfăţişare mai aproape de sufletul meu,
vedeam pământuri arate, lanuri de grâu, oarze, trifoaie, lucerne, oveze, cartofi,
sfecle şi plantaţii de vii.
În Germania, pe unde am umblat, mi se părea totul artificial, nu am
văzut lanuri de grâu, decât la Meklemburg. Porumbul în regiunea de nord a
Germaniei nu creşte decât la mărimea firului de ceapă, în schimb pădurile de
brazi pe sute de hectare erau plantate pe linii geometrice. Fâneţele şi
proprietăţile în apropierea comunelor şi chiar în locuri mai îndepărtate erau
împrejmuite cu sârmă ghimpată sau cu prăjini.
Coşurile înalte de prin comune şi oraşe din apropierea liniei ferate ne
indicau că acest popor german trăieşte mai mult din industrie. Casele înnegrite
de fumul din fabrică păreau nişte zidiri vechi. În jurul lor nu era viaţă, totul mi
se părea rece şi rigid.
În Banatul timişan, asemănător cu şesul Olteniei, natura mi se părea că
zâmbeşte. Lanurile de grâu se legănau la cea mai mică adiere a vântului,
semănăturile de porumb, cartofi, etc., frumos aşezate şi bine lucrate, casele
curate.
Populaţia care era la munca câmpului se deosebea mult de cea din
Germania.
Mersul, gesturile, semnele ce ni le făceau aceşti bănăţeni şi bănăţence la
trecerea trenului, erau indicii că aici inimile sunt mai deschise, mai
comunicative, nu aşa de dârji, închişi ca germanii.
La Vârciorova 114 intrăm în scumpa noastră ţară. Privim cu toţii la
ferestrele vagoanelor.
Vedeam poziţiile de luptă părăsite în 1916, vorbim în vagoane despre
împrejurările şi întâmplările de atunci.
Camarazii care erau din Turnu-Severin emoţionaţi se pregăteau să se
întâlnească în gara Severinului cu rudele şi cunoscuţii lor.
În vagon era numai vorbă şi mişcare.
În gara Severin trenul se opreşte.

113 ,,Aufsteigen”: ,,Urcarea”.

114 Vârciorova, judeţul Caraş-Severin.

147
 Pe peronul gării vreo câteva persoane, cucoane şi domni autorizaţi de
comandatura germană, am schimbat vreo câteva cuvinte cu vreo câţiva ofiţeri
prizonieri.
Aici, aflăm de la unul la altul că transportul nostru va merge la Moldova
şi se mai vorbea că la trecerea noastră prin Bucureşti, acei din rezervă care au
familiile în teritoriul ocupat de germani vor fi lăsaţi la vatră.
Bucuria între ofiţeri era mare. Cei mai mulţi se gândeau acum la
momentele revederii cu familiile lor. Erau destui peste care se vedea o umbră
de îngrijorare de viitorul ţării.
N-am avut fericirea să mă pot bucura de revederea cu părinţii. Domiciliul
meu nu mai putea fi Bucureştiul pe care l-am văzut prima dată în 1914 la
venirea mea din Transilvania, nici în Ardeal pe care l-am părăsit.
Domiciliul meu va fi acolo unde este puterea armatei române.
N-a fost dat sufletului meu să se bucure de această repatriere la fel cu
camarazii.
Trenul străbătea acum Câmpia Olteniei. Ţarinile nelucrate, terenuri
nearate, porumburi neprăşite se vedeau în orice direcţie priveai, pe căile de
hotar rele şi neîntreţinute ici colea se vedea rar de tot câte o căruţă ori câte un
car, trase de nişte animale atât de slabe încât îţi făcea impresia că ele se reazimă
de ulube115 şi de oiştea116 carului.
Feţele oamenilor erau posomorâte, înspăimântate, negre şi arse de soare,
trişti şi resemnaţi, mergeau tăcuţi sau îşi lucrau glia cu sape de lemn, râcâind
pământul, cu prăjini, rămas în paragină.
Armata de ocupaţie le-au luat animalele bune de lucru, plugurile, sapele,
căruţele şi carele.
Oile, lâna, oilor, păsările, ouăle trebuiau să fie predate în comună, la
numărul pretins de neamţ, în fiecare dimineaţă.
În astfel de împrejurări, sufletul meu nu se putea împăca cu mediul
acesta, chiar dacă ar fi fost liber.
Mă gândeam acum ce voi avea de căutat dacă voi scăpa teafăr dincolo în
Moldova, unde era armata română.
Ofiţerii din tren mi se păreau că aveau înfăţisare de oameni liberi.
Din mişcările şi gesturile lor, din discuţiile presărate cu anecdote, îţi
făceau impresia că sunt în călătorie de studii sau în excursie.
Într-o după-amiază frumoasă, cu soare, cu adiere uşoară de vânt, care ne
mai răcorea de căldura înnăbuşitoare din vagon, trenul soseşte în Gara de
Nord.
-,,Bucureşti! Bucureşti!”, exclamau ofiţerii de bucurie.
-,,Să ne dăm jos fraţilor, să mai vedem şi de sufletul nostru, aici e capitala
noastră”, exclama un ofiţer.

115 ,,Ulube”: ,,Prăjini prinse de crucea căruţei, trăsurii, între care se înhamă caii”.
116 ,,Oişte”: ,,Bară lungă de lemn fixată în crucea căruţei, trăsurii, de care se înhamă caii”.

148
 -,,Unde să te dai domnule! Nu vezi că aici în gară tot germanii dau
comandă”, răspunse un altul.
Şi într-adevăr, ofiţerii germani care ne-au escortat, au dat ordine
santinelelor să nu permită nici unuia dintre noi să coboare din vagon.
Pe peronul gării erau militari germani. Spre ei se îndrepta un grup
compus din doamne şi bărbaţi şi vreo câteva surori de caritate.
Grupul acesta al ,,Crucii Roşii” se apropie de comandantul care ne
escorta şi împreună cu el şi cu alţi ofiţeri germani, parcurg peronul de-a lungul
trenului, prin faţa vagoanelor noastre.
N-am cunoscut nicio persoană din acel grup.
Surorile de caritate, bucureştence, ne-au servit, prin ferestrele vagoanelor,
pâine şi cafea neagră.
Din Bucureşti, trenul se îndreaptă spre Moldova, împrăştiind prin gară
un miros greu de fum.
În apropierea Mărăşeştilor, terenurile de cultură şi de-o parte şi de
cealaltă a liniei ferate, erau năpădite de bălării.
Roţile vagoanelor retezau buruienile crescute pe terasamentul liniei.
Pe toată întinderea nu se vedea fiinţă omenească.
Pe această întindere pustie, se vedea numai o dâră groasă de fum, lăsată
de locomotiva trenului.
Fumul acesta, în pustietatea aceasta, se frământa şi se răsucea, în lupta lui
cu elementele naturii, se rarifica şi se înălţa lin, tot mai lin, sus, sus de tot, până
când nu se mai vedea.
Pământul era şi el frământat, gropile făcute de obuze ne arătau că
frământarea pământului aici s-a făcut cu trupurile şi sângele soldaţilor noştri, că
s-au dat lupte pe viaţă şi pe moarte.
Biruinţa de la Mărăşeşti a lăsat morminte multe şi de-o parte şi de alta,
care acum sunt acoperite cu bălării, în loc de flori.
Gândurile mele, în faţa acestei privelişti se adunau toate. În toată fiinţa
mea se aşeză o linişte şi cu pietate priveam aceste locuri sfinte, unde cu sânge
românesc s-a scris şi pus pecetea pe actul de dezrobire a neamului românesc.
Dar gara Mărăşeşti, ca şi Oltenia şi Muntenia, erau tot sub ocupaţie
germană.
O aripă a gării era ocupată de nemţi, iar cealaltă de români.
La sosirea trenului în gară, ofiţerii prizonieri se rânduiesc pe peron în
flanc câte doi şi în formaţiunea aceasta se apropiau conduşi de ofiţerul neamţ
spre un grup de ofiţeri români, care aşteptau echipaţi în ţinută de campanie.
Observ imediat că gara Mărăşeşti era punctul unde trebuia să se facă
predarea noastră.
Trenul cu care sosisem, manevra în gară.
O idee îmi veni. Părăsesc coloana şi dintr-o săritură sunt pe scările
vagonului. Trenul manevra spre zona românească. Santinela germană mă
somează să mă cobor.
149
 Sub pretext că mi-a rămas ceva din bagaje în vagon, răspund că mă voi
conforma.
Vagoanele manevrate ajung repede în zona românească.
Aici soldaţii demobilizaţi aşteptau formarea trenurilor ca să poată pleca
fiecare la casa lui şi în teritoriul ocupat de germani.
În zona românească germanii nu mai aveau putere asupra mea, la postul
de trecere, era santinelă română.
Cobor din tren în mijlocul soldaţilor şi a ofiţerilor români.
Ofiţerul de serviciu, care supraveghea formarea trenurilor cu plecarea
demobilizaţilor, la postul de trecere, era locotenentul Maniţiu.
În timpul cât stăteam încă de vorbă cu ofiţerul, camarazii rămaşi pe
peronul gării Mărăşeşti, erau şi ei liberi în zona românească.
Prietenii pe care i-am avut, au plecat fiecare la rosturile lor. Omul în
libertate nu mai este aşa de bun la suflet.
Cei ce sunt în suferinţe se înţeleg mai uşor, pe când cei care sunt în
libertate, nu pot înţelege pe cei ce sunt încă în suferinţă.
Libertatea trezeşte în sufletele oamenilor dorinţi care nu se pot mărturisi
şi interese care trebuiesc soluţionate fără ca să ştie stânga ce face dreapta.
În lagăr toţi eram prieteni, ne ajutam cu un ban, cu o ţigare.
Aici în libertate ne separăm, fiecare după interesele lui.
În definitiv e ceva natural, în viaţa socială, fiecare trebuie să-şi aibă
locşorul lui.
În căutarea acestui locşor, neglijam unele prietenii, căutam altele şi o
veşnică alegere după mai bine ne stăpâneşte sufletul.
La un moment dat mă văd alături de camaradul Trifu.
-,,Ce faci acolo coane Iliucă? Încotro o iei?”, mă întrebă Trifu.
-,,La regiment m-aş duce sau la vreun prieten”, îi răspund.
-,,Vii cu mine la Piatra Neamţ? Acolo am numai pe mama, care ne va
îngriji” şi îmi zise în continuare: ,,Ştiu că eşti transilvănean deşi nu mi-ai
mărturisit-o prin lagăre, ştiu că nu te cheamă Popescu, am discutat aceasta cu
maiorul Calistrat Stoenescu, ştiam cu preciziune că eşti ardelean şi te admirăm
cu cât calm ai ştiut răbda, înfrunta şi străbate suferinţele captivităţii”.
-,,Ai părinţi coane Iliucă?”. ,,Slavă Domnului că am scăpat din captivitate
coane Pavele, am părinţi, dar nu mai ştiu nimic despre ei din 1914 şi văd că
trebuie să mai sufăr, nu mă pot duce la ei, nu le pot scrie şi dorinţa de a şti ceva
despre ei, de a-i revedea, este un ideal pe care trebuie să-l îndeplinesc”.
Şi văzându-mă liber pe câmpia Mărăşeştilor, fără adăpost, m-am decis să
plec la Piatra Neamţ, la camaradul Trifu.

150
 CAPITOLUL XV
LA CONUL TRIFU ŞI ÎNTÂLNIREA
CU PRIETENII LA IAŞI

Pe un timp frumos cu soare plăcut de vară, plecăm cu trenul spre Piatra

Neamţ, cu o mulţumire sufletească, însă prost îmbrăcat, fiziceşte debilitat,
simţeam în venele mele pulsaţia unui sânge proaspăt, care treptat în aerul acesta
de libertate mă fortifica.
De pe creierul meu atât de frământat până acum, gândurile deznădejdii
au dispărut.
Fiinţa mea întreagă era ca o păsărică scăpată din colivie.
În timp ce treceam cu toată viteza spre Piatra Neamţ, gândurile mele
zburau spre casa părintească, spre fraţi, surori.
Mai trăiesc, nu mai trăiesc? Singura preocupare care mă chinuia.
În tren, întrebam ofiţerii şi soldaţii care călătoreau, dacă cunosc pe vreun
prieten al meu, pe Bocan, Moga, pe Sergiu Crăciun.
N-am putut afla decât localităţile unde se aflau unităţile lor.
De Firuca nu aveam pe cine întreba, nu ştiam dacă este în Moldova sau a
rămas la spitalele din Bucureşti ca soră de caritate.
La Piatra Neamţ, la familia Trifu eram îngrijit ca la mama acasă.
Bătrâna mamă a lui Trifu cu aceaşi dragoste mă privea ca pe fiul ei.
Cu Paul făceam vizite pe la prietenii şi rudele sale, alte dăţi mergeam la
pescuit.
Conul Paul avea toate instrumentele de pescuit cu undiţa, o paliţă 1 de
trestie fină, elastic şi uşoară cu mecanism de trasul şi aruncatul sforii, apoi o
duzină de cârlige speciale şi muşte artificiale.
Pasionat, conu Paul de dimineaţă strângea la insecte viermuleţi negrişori,
speciali, un fel de larve pentru păstrăvi.
Cu răbdarea pescarului pasionat, strângea hrană pentru peste o jumătate
de zi, e adevărat că viermuleţii aceia negrişori, se găseau numai pe sub pietrele
din albia râului, unde apa era mai scăzută şi erau foarte rari.
La pescuit conul Trifu aruncă undiţa cu măiestrie de pescar.
Păstravul nu se prinde cu uşurinţă, totuşi spre seară ne-am putut întoarce
cu vreo 7 păstrăvi şi vreo 5 lostriţe.
Conu Trifu era, de altfel, şi cunoscător al modului de viaţă al peştilor şi
îndeosebi al tuturor animalelor şi insectelor.
Îmi descria cu multă uşurinţă toate speciile de peşti.
Avea darul enarării, cu gust, cu eleganţă, cu simplicitate, era uşor în
expresii, fiecare cuvânt era rostit la locul lui, era profund cunoscător al

1 ,,Paliţă”: ,,Coadă, băţ, nuia, par, prăjină”.

151
lucrurilor despre care vorbea, vorbea cu pasiune, cu sentiment, cunoştea
perfect franceza şi engleza.
În lagăre, în captivitate, el mi-a fost instructorul atât la franceză, cât şi la
limba engleză.
Ofiţerii din lagăr îl apreciau ca pe un bun camarad şi într-adevăr această
fiinţă a fost un camarad de suflet.
La Piatra Neamţ nu mai puteam rămânea.
Trebuia să mă prezint la regiment, guvernul şi ministerul armatei se aflau
la Iaşi.
Aici, în Iaşi, informându-mă la minister, aflu că Regimentul 57 Infanterie
este la Târgul Frumos.2
Ministerul îmi achită un avans pentru a pleca la regiment.
Spre gară mă opresc la restaurantul ,,Bejan”; mai era încă mult până la
plecarea trenului spre Târgul Frumos.
Mă aşez la masă, cer o listă de bucate.
Eram singur la masă.
În restaurant, în fund la o masă erau 2 ofiţeri, care cochetau cu nişte
,,duduiţe” drăgălaşe, care consumau şi ele la o altă masă mai îndepărtată de
ofiţeri.
Pentru prima dată, de la mobilizarea din 1916 sunt liber la restaurant.
Aici, în linişte, priveam şi eu cu oarecare mulţumire la figurile atrăgătoare ale
duduiţelor.
La un moment dat, un ofiţer dintre cei doi, se ridică de la masă, cu priviri
pătrunzătoare, cu gesturi şi mişcări involuntare se îndreaptă spre mine,
răsturnând în calea lui mesele şi scaunele, cu braţele întinse, cu sabia târâşi, se
apropie şi mă îmbrăţişează exclamând: ,,Tu eşti frate Ilie!”.
Era prietenul meu, Sergiu Crăciun!
Celălalt ofiţer se apropie şi el şi şezând cu toţii la masa mea, la istorisesc
din peripeţiile vieţii.
Camaradul Sergiu mă informează despre ceilalţi prieteni.
Erau în viaţă toţi şi mă asigură că-i voi întâlni.
Chelnerul ne turna în pahare vinul comandat de Sergiu.
Cu privirile tuturor din local asupra noastră, într-o bucurie ameţitoare, de
tăria vinului, de care mă dezobişnuisem, ascultam o muzică de lăutari, care, la
un gest de al lui Sergiu, se apropiară de masa noastră.
Duduiţele, care cochetau, au fost şi ele invitate; mi se păreau drăguţe,
frumoase şi simpatice. În convorbirile noastre nu prea aveam subiecte de
discutat, simţeam în apropierea lor, cum renasc în mine dorinţi fireşti, care
până acum erau amorţite. Nu îndrăzneam să fac niciun gest care să
exteriorizeze sentimentele ce le aveam.
Petrecerea noastră se termină pe la orele 6 după masă.

2 Târgu Frumos, judeţul Iaşi.

152
 Lăutarii sunt concediaţi de camaradul Sergiu, achitându-le un pol.3
Domnişoarele au plecat cu o maşină, însoţite de ofiţerul care a fost cu
noi.
De atunci n-am mai văzut nici pe d[omni]şoare, nici pe ofiţer.
Cu Sergiu am plecat spre strada Lăpuşneanu să ne întâlnim cu Bocan.
În acea zi nu am mai plecat la regiment.
Pe Lăpuşneanu intrăm la o cofetărie, de acolo când să ajungem la
cafeneau Tufli, observ apropiindu-se din direcţia contrară pe prietenul Bocan,
însoţit de doi ofiţeri bine echipaţi, cu chipiuri albe, pentru vară, cu bluze
frumos croite din stofă gri rusească, pantaloni de gheată cu lămpaş.
Îmbrăcămintea mea era tot cea din captivitate, un chipiu alb croit şi făcut
de mine din o bucată de cearceaf din lagăr, un veston cu mânecile scurte, cu
talia scurtă, decolorat de vreme şi etuvele din lagăr.
Pantalonii erau aceia cu care am căzut prizonier, la picioare, aveam
bocancii tălpuiţi la Piatra Neamţ.
Camaradul Sergiu era îmbrăcat ca şi prietenul Bocan.
Îmbrăcămintea lor luxoasă era în contrast mare cu îmbrăcămintea mea.
Mergând pe Lăpuşneanu lumea ne privea.
L[oco]t[enent]ul Bocan se apropie, ne îmbrăţişăm, ne sărutăm.
-,,Mai trăieşti?”.
-,,Te ştiam mort! Cineva din regimentul tău, un plutonier mi-a spus că ai
murit la Alion, îmi zise Iancu”.
-,,Da, am fost în pericol ca oricare soldat în faţa gloanţelor, dar am
scăpat. Acum viu din captivitate”.
-,,Să mergem undeva la o bere să povestim!”, zise iarăşi Iancu.
-,,Mulţumesc dragă Iancule, dar vezi acum venim de la ,,Bejan” de la un
pahar cu vin, sunt obosit, mai bine aş dori să iau o cameră la hotel să mă
odihnesc niţel, nu sunt obişnuit nici cu băutura, nici cu prea multă plimbare”.
După ce ne plimbăm în sus şi în jos pe Calea Lăpuşneanu, luăm o trăsură
şi plecăm la locuinţa camaradului Bocan.
Peste noapte am rămas la el. În sentimentele acelea de revedere create de
emoţiile întâlnirii am discutat până târziu în noapte.
În zorii zilei, mă scol recreat.
El pleacă la serviciu, eu plec la unitate îmbrăcat cu pantalonii şi chipiul lui
de campanie.
De atunci ne întâlneam des cu toţii.
Regimentul meu era la Târgul Frumos, Batalionul 2 Pionieri se mutase la
Podul Iloaiei.4

3 ,,Pol”: ,,Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei (denumirea se aplică şi unor monede ruseşti
şi franţuzeşti de aur, care au circulat în Ţările Române în secolul al XIX-lea)”.
4 Podu Iloaiei, judeţul Iaşi.

153
 În duminici şi sărbători eram cu toţii, când la T[âr]g[u] Frumos, la Podul
Iloaiei şi de foarte multe ori la Iaşi.
La Iaşi pe lângă Ministerul de Război erau ataşaţi militari germani şi
vedeam şi destui ofiţeri austrieci. Nu eram mulţumit cu ce vedeam.
Cum, adică şi aici unde este regele, unde este guvernul şi armata română
să fiu încă sub controlul germano-austriac?
La regiment nu mai erau decât cadrele.
Trăsuri şi care erau numai cele necesare pentru transportul,
combustibilului, a furajelor şi a alimentelor, câte 2 până la 4 cai de regiment.
La Târgul Frumos, hrana rece a trupei era carnea de cal.
Într-o livadă străbătută de un pârâu, era abatorul de cai.
Toţi caii scoşi la reformă, erau aici adunaţi şi din ei, când era necesar, se
tăia câte unul pentru hrană.
Cartofi şi grâu nu se mai găsea.
La popota5 ofiţerilor se făceau toate sforţările ca să se poată pregăti ceva
mai bun de mâncare.
Satele din apropiere erau pustii, fără locuitori, mulţi nu s-au mai înapoiat
de pe câmpurile de luptă şi cei mai mulţi, familii întregi, au murit de tifos
exantematic.6
Tot ce bruma a mai lăsat după plecarea ruşilor, au rechiziţionat germanii.
În această Moldovă, atât de ospitalieră altădată, trebuia să trăim din
sărăcia ce a mai rămas.
Prezenţa ofiţerilor germani şi austrieci prin Iaşi mă neliniştea, mă revolta,
nu puteam concepe ca după atâta sacrificiu să fim sub tutelă germană.
Fiziceşte mă refăcusem, de echipat eram acum bine echipat, un gând nou
se ivi în mintea mea.
Vorbind cu colegii, despre tutela germană, nu puteam înghiţi şi umilinţa
aceasta, am stabilit să continuăm lupta până la sfârşit.
În Franţa erau legiuni sârbeşti, româneşti şi cehoslovace, aşa cum eram
informaţi. Războiul între Franţa şi Germania nu se terminase.
Pentru ce noi să stăm în completă pasivitate? La stăruinţa energică a
camaradului Bocan, ne hotărâsem să întărim rândurile Legiunii Române din
Franţa.7
A doua zi ne prezentăm la prefectura Iaşului şi până la orele 12 părăsim
prefectura cu câte un paşaport pentru studii în America.
Prefectul Petrea era un om de treabă, nu a cunoscut planul nostru.

5 ,,Popotă”: ,,Cantină”.
6 Tifosul exantematic este o boală infecţioasă şi epidemică gravă, care se manifestă prin
temperatură foarte ridicată, convulsii şi erupţii pe piele.
7 Pentru mai multe detalii a se vedea: Vasile Dudaş, Voluntarii Marii Uniri, Timişoara, Editura

Augusta, 1996, pp. 147-179; Idem, Legiunea Română din Franţa (1918-1919): pagini de istorie
militară şi diplomatică, Timişoara, Editura Mirton, 1996.

154
 Plecarea trebuia să o facem prin Rusia bolşevizată, cu itinerariul:
Vladivostok, Japonia, Hong-Kong, Oceanul Indian, Marea Roşie, Cairo, Marea
Mediterană, Corsica şi Franţa.
În aşteptarea momentului plecării, care trebuia pândit, apoi în
organizarea acestei plecări, care trebuia studiată, evenimentele se precipitau.
Ştirile îmbucurătoare veneau din toate părţile.
În Bulgaria la Sofia, era anarhie, sârbii înaintau victorioşi gonind pe
bulgari spre ,,Strumiţa”,8 în Ungaria, Tisza Pista era zăpăcit.
Wilhelm al II-lea 9 solicita pacea prin Wilson. Ceho-slovacii aveau
guvernul lor, iar sârbii în timpul acesta au ajuns la Dunăre.
Bucovina proclamase şi ea unirea cu ţara mamă.
Trupele franceze trecuseră Dunărea în România pe la Zimnicea, 10 iar
germanii se retrăgeau din ţară în panică, lăsând depozitele cu prada. România
face mobilizare nouă.
Cu Divizia I Acoperire pornesc iarăşi la război.
De astă dată itinerariul acestei divizii se schimbă.
Regimentul, după o noapte de marş, se reîntoarce la Târgul Frumos.
În timpul acesta îmi vine mutarea la batalionul de origine.
Sunt la unitate cu locot[enentul] Bocan, la Batalionul 2 Pionieri la Podul
Iloaiei.

CAPITOLUL XVI
ÎN BASARABIA

În această nouă campanile, batalionul nostru a avut însărcinarea să

organizeze poziţii fortificate pe malul Nistrului la Preibicăuţi.
Comuna Peribicăuţi11 este la colţul de nord al Basarabiei.
Nistrul o înconjoară cu figuri de şarpe încolăcit, lăsând numai o
deschidere prin care se face comunicaţia cu întregul cuprins al Basarabiei.
Satul era populat cu lume nevoiaşă, erau mulţi la număr, însă toţi în
sărăcie.
Gospodării înjghebate nu prea erau în comună.
Pe malul Nistrului mai ridicat decât cel dinspre Rusia, pionierii noştri
trasau, defrişau pădurile şi săpau la fortificaţii, cu ajutorul populaţiei.
Zilnic de dimineaţa până seara, uneltele şi braţele desfundau pământul pe
întindere de kilometri.

8 Strumica, oraş în Macedonia.

9 Wilhelm al II-lea (1859-1941): ultimul împărat al Germaniei şi rege al Prusiei, unul dintre
liderii vinovaţi de declanşarea Primului Război Mondial (a se vedea: Lucian Boia, Primul Război
Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014, p. 35).
10 Zimnicea, judeţul Teleorman, punctul cel mai sudic al României.
11 Peribicăuţi, fostul judeţ Hotin, astăzi raionul Hotin (Ucraina).

155
 În fiecare dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, în coloană lungă,
lucrători, lucrătoare, încadrate de soldaţi plecau din sat în cântece, spre malul
Nistrului la lucrările de fortificaţie.
Între muncitori erau şi femei şi fete harnice şi pricepute.
Soldaţii erau veseli în tovărăşia lor, e drept că nu prea ştiau toate
româneşte, însă munca în comun i-a învăţat, atât pe unii cât şi pe alţii să se
poate înţelege.
Cântecele lor erau de minune de frumoase.
De la un capăt la altul al tranşeelor era numai veselie.
Soldaţii lucrau cu spor, unde erau şi femei printre ei.
Un soldat mai sentimental, neputându-şi manifesta sentimentele sale faţă
de tovarăşa sa de lucru, muncind cu atâta energie, fără întrerupere, cu un spor
mai mare decât al celorlalţi a atras atenţiunea mea.
-,,Ce faci Petre?”.
-,,Păzeşte că întreci toţi camarazii!”.
-,,Ce să fac domnule locotenent! Muncesc să termin porţiunea mea”.
-,,Bine măi Petrică, dar tu munceşti mai mult decât doi, mai fă schimb cu
fata!”.
-,,Nu simţeşti că sudorile curg pârâu de pe tine şi te oboseşti?”.
-,,Nu mă obosesc domnule locotenent, am lucrat eu muncă mai grea
decât asta”.
Soldatul în timpul acesta privea în pământ acolo unde trebuia să lovească
cu târnacopul şi pe furiş îşi îndrepta privirile spre mine şi rar de tot spre
tovarăşa sa de lucru.
-,,Măi Petrică mi se pare că tu ai îndrăgit fata asta. Tu munceşti şi partea
ei”.
Soldatul se opri din lucru şi după o pauză scurtă îmi răspunse:
-,,Sunt şi la noi fete”.
Fata oarecum ruşinată, cu faţa aprinsă, arunca pământul scormonit de
Petre.
În ziua următoare soldatul Petre şi cu fata Nadia erau împreună la o
lucrare nouă.
Nu erau însă toţi soldaţii modeşti de talia lui Petre, nevestele învăpăiate îi
mai întărâtau.
Multe aveau pe vino încoace, apoi îndrăzneţe, prietenoase şi cu
experienţă îşi puteau permite mai mult decât fetele.
Viaţa aceasta simplă, patriarhală îmi reamintea idile şi obiceiuri
sentimentale din viaţa ţărănească din Ardeal.
Acolo, la horele duminicale, în şopruri12 sau şuri13 ţărăneşti, tineretul se
distra dansând, horă,14 învârtită,15 măruntă16 şi câte o polcă17 fără multă politeţe.

12 ,,Şopru”: ,,Şopron”.

156
 În obiceiul ţărănesc fetele aşteptau în faţa şurii sau a pavilionului de dans
să fie invitate.
Invitarea se făcea prin gesturi şi chemări simple şi neprecise.
Se întâmpla de multe ori ca la chemarea unei ,,Ane” sau ,,Mării” se
porneau 2 sau 3 spre horă, iar tânărul era nevoit să precizeze care anume dintre
ele este chemată.
În pauză, în dosul şoprului, apoi prin grădină la locuri mai ferite pe unde
totuşi se circula, vedeai perechi, perechi de îndrăgostiţi, care acoperiţi pe faţă cu
o năframă18 sau sub o pălărie de paie femeiască cu boruri19 mari, se sărutau şi se
destăinuiau unii altora.
Din aceste întâlniri, în fond inofensive, rezultau cele mai multe căsătorii.
În reflexele acestea îmi reaminteam de primul sărut primit de la Firuca
înainte de război, eram dornic să o pot întâlni undeva, să o revăd, să-i istorisesc
toate suferinţele, să-i spun dorurile, să o îmbrăţişez cu mai mult curaj.
Simţeam nevoia unei alintări, nu din partea altora, din partea ei.
Pe ea o iubeam.
Icoana ei mi-a rămas întipărită în suflet şi în tot ce mă înconjura.
Eram obsedat de gândul şi dorinţa să aflu dacă mai trăieşte, dacă există
pe undeva, dacă va fi tot aşa de frumoasă, tot aşa de veselă, de zglobie, de
îndrăzneaţă, de bună şi curajoasă să înfrunte valurile capricioase ale acestei
lumi.
Părul ei blond, de aur strălucitor, era asemănător cu a multor blondine
poloneze, rusoaice pe care le întâlneam la Cernăuţi şi Hotin.
Am cunoscut-o la un cinematograf în Cernăuţi.
Nu ştia româneşte, vorbea poloneză, rusească şi germană.
Dar nici în tovărăşia ei, sufletul meu nu se simţea liniştit.

CAPITOLUL XVII
ÎNTÂLNIREA CU FIRUCA

După 1 decembrie 1918 obţin primul concediu.

Trupele române înaintau vertiginos prin Ardeal spre Budapesta.
13 ,,Şură”: ,,Construcţie anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele şi se
păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc.”.
14 ,,Horă”: ,,Dans popular românesc cu ritm domol, în care dansatorii se prind de mână,

formând un cerc închis”.

15 ,,Învârtită”: ,,Dans popular, uneori însoţit de strigături, executat în perechi sau în grupuri

mixte, care fac mişcări de rotire”.

16 ,,Măruntă”: ,,Dans popular care se joacă cu paşi mici”.
17 ,,Polcă”: ,,Dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a

secolului al XIX-lea, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal”.
18 ,,Năframă”: ,,Bucată de pânză de in, cânepă, bumbac, borangic etc., tivită pe margini şi

adesea împodobită cu o serie de cusături, folosită ca basma, batistă, prosop etc.”.

19 ,,Bor”: ,,Margine circulară (răsfrântă) care înconjoară calota pălăriei”.

157
 Locul meu natal era ocupat de trupele vânătorilor 2 de munte cu
generalul Dabija.20
Încă în noiembrie 1918, regele şi regina au intrat victorioşi în Bucureşti.
La 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia se proclamase şi unirea Ardealului cu
ţara mamă.
Inamicul era înfrânt.
Idealul unităţii era înfăptuit.
Visul nostru de veacuri s-a înfăptuit sub marele rege Ferdinand I
Întregitorul de neam, care a întregit în graniţele României Mari întregul popor
românesc.
Aveam acum posibilitatea să-mi revăd părinţii, fraţii, surorile, rudele şi
prietenii.
Puteam să mă interesez şi să aflu dacă Firuca mai trăieşte sau la
Bucureşti, prin care trebuia să trec spre Ardeal sau acasă la părinţii ei.
În Bucureşti erau mulţi militari, străini, soldaţi şi grade inferioare şi ofiţeri
din misiunea franceză venită odată cu trupele franceze.
Restaurantele, cafenelele şi berăriile erau tixite de consumatori, civili şi
militari, români, englezi şi francezi.
În tovărăşia ofiţerilor francezi petreceam până dimineaţa la ,,Tunelul de
sub Hotel France”.
Trenul potrivit ca să ajung la Sebeş în dimineaţa zilei următoare era cel ce
avea plecarea din Gara de Nord la orele 22 şi 40 de minute.
În aerul rece de dimineaţă, după plecarea de la ,,Tunel”, străbat pe jos
Calea Griviţei spre ,,Miron Costin” la locuinţa avocatului Alexandru Vasilescu,
o cunoştinţă veche dinainte de război.
Drumul era troienit de zăpadă. Fulgi mari se învârteau ameţiţi şi în
căderea lor uşoară erau aruncaţi pe galantarele prăvăliilor, în ochii drumeţilor,
ori câte un vârtej de aer rătăcit mai spulbera după acoperişurile caselor stratul
de zăpadă proaspătă, aruncându-l val-vârtej în calea pietonilor.
Pe inima drumului circulau tramvaiele cu geamurile semi-îngheţate.
În urma şi înaintea lor, sănii frumoase, lăcuite, trase de cai negri
muscăleşti,21 alunecau uşor fără zgomot, cu cucoane bine îmblănite şi cu vizitiul
acoperit de zăpadă pe cap, pe umeri, pe mustăţi şi barbă, ca un moş Crăciun.

20 Gheorghe Dabija (1872-1957): militar român, general al armatei române, comandant de

divizie în timpul Primului Război Mondial, distins în cadrul bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz, în
campania de eliberare a Transilvaniei şi în lupta împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor, autor
al mai multor lucrări de specialitate, decorat cu Ordinul ,,Steaua României” în grad de ofiţer, cu
Ordinul ,,Coroana României” în grad de ofiţer, cu Medalia ,,Avântul Ţării” şi Crucea ,,Meritul
Sanitar” (fişa biobibliografică a generalului Gheorghe Dabija a fost consultată online pe site-ul
www.wikipedia.org, la data de 1.XI.2015, ora 17.04).
21 ,,Muscal”: ,,Rus”.

158
 În mişcarea aceasta lină a tramvaielor şi a săniilor cu ,,clinchetul de
zurgălăi” şi sunetele placate de clopoţel, aud o voce din depărtare care mă
cheamă pe nume.
Mă opresc şi privesc în direcţia chemării.
O sanie frumoasă, cu cai negri cu penaje se opreşte.
Din sanie cineva îmi face semn să mă apropii. Fac şi eu semnul
întrebător dacă eu sunt cel chemat.
La semnele tot mai des repetate, apropiindu-mă de sanie văd pe Firuca.
Emoţionat mi-am pierdut aproape tot echilibrul sufletesc, nu puteam să
zic un cuvânt.
Priveam în faţa saniei ca un comandant, salutând milităreşte.
Nu ştiu dacă i-am sărutat mâna, dar primele cuvinte ale ei le-am auzit:
-,,Ai îmbătrânit Ilie”.
Ea era tot frumoasă, mai frumoasă mi s-a părut.
Răspunsul meu a fost spontan:
-,,Eşti schimbată, eşti tot aşa de îmbătrânită ca şi mine”.
Un râs plăcut îi deschide buzele care lăsau să se vadă două şiruri de dinţi
sănătoşi, albi ca spuma laptelui.
Am fost prezentat prietenei care şedea alături de ea şi după ce îi istorisesc
pe scurt motivele prezenţei mele în Bucureşti mă invită ca înainte de plecare să
trec pe la ea pe strada Zablovski.
Ne despărţim, sania porneşte uşor în sunetul clopoţeilor, alte sănii se
înşirau în urmă, o urmăresc cu privirea până când dispăru.
Cu pas domol, cu privirea la fulgii de zăpadă şi cu gândul la ea, păşesc
prin zăpada proaspătă spre strada Miron Cristea.
Întâlnirea noastră pe neaşteptate, apoi invitarea ei pe Zablovski,
complimentul acela ,,ai îmbătrânit Ilie” mi-au tulburat sufletul.
Cum, adică ea nu mai este soră de caritate?
În sanie nu era în uniforma surorilor de caritate.
Dacă ar fi soră de caritate m-ar fi invitat la Institutul Surorilor şi nu în
strada Zablovski?
Voi vedea.
Seara, înainte de plecarea trenului sosesc pe Zablovski cu prietenul Iancu.
O madamă sau fată în casă ne anunţă.
Firuca iese în întâmpinarea noastră.
Ţinuta ei era a unei gospodine, părul buclat, frumos pieptănat, cu o
rochie tinerească prinsă în faţă, cu un şorţ curat de gospodină, cu ghete galbene
la moda de atunci, se străduia să ne trateze ca pe nişte vechi prieteni şi pe mine
în special ca pe un fost curtezan 22 din copilărie, aşa m-a şi prezentat unei
prietene, fiica proprietarului casei.

22 ,,Curtezan”: ,,Persoană care face curte, care aduce omagii cuiva, mai ales unei femei pentru a-
i câştiga favorurile”.

159
 În convorbirile noastre povesteşte peripeţiile vieţii ei de soră:
-,,Am fost însufleţită de-a face bine pentru alţii, mai mult decât pentru
mine. Ca soră am fost neobosită totdeauna la datorie. De superiorii mei am
fost bine apreciată. Serviciul ce mi s-a încredinţat l-am purtat cu demnitate şi cu
răspundere. Am mulţumirea că în timpul războiului mi-am făcut datoria faţă de
ţară cu prisosinţă, mii de bolnavi au fost trataţi şi îngrijiţi de mâinile mele. La
spitalul ,,Central” conduceam o secţie, mai târziu, fiind bine apreciată, mi s-a
încredinţat conducerea spitalului din Corabia. Invidia camaradelor m-a
dezgustat. Eram eu de vină dacă puteam pune mai mult suflet, mai multă
energie în îndeplinirea serviciului? Eram invidiată şi pentru că eram mai
frumoasă decât altele. Nu era uşor să străbaţi şi să ieşi cu demnitate din această
frământare a omenirii. Mulţi mă curtau şi pe toate căile eram ispitită în fel şi
forme a mă pierde în rândurile şi moravurile zilelor de acum. Nu s-a mai putut!
Tifosul exantematic şi munca obositoare de la Corabia m-au extenuat. De tine
nu mai ştiam nimic, bolnavii care îi îngrijeam spuneau că ai murit. Aşa m-am
hotărât să părăsesc cariera de soră şi să intru în rândul oamenilor, să-mi fac un
rost în viaţă şi să mă mărit. Un cunoscut de la Corabia mă curtează, probabil
mă căsătoresc. Fotografia lui e aici. Ce zici?”.
-,,Ca prieten din copilărie, îţi spun ca întotdeauna. E bătrân Firuco, e mai
bătrân decât mine, tu nu te măriţi!”.
Ea zâmbi, ne trata cu o dulceaţă şi îmi spuse să comunic părinţilor ei că
ea este sănătoasă şi că în curând îi va cerceta.
-,,De altfel, zise ea, eu am fost pe acasă, trăiesc şi ai voştri, sunt aşa cum
i-ai lăsat, însă nu le-am putut spune nimic despre tine, tata şi mama au fost
ostatici, abia acum au fost puşi în libertate”.
După aceste mărturisiri şi informaţii ne despărţim, promiţându-ne că la
înapoiere ne vom revedea.

CAPITOLUL XVIII
CU TRENUL SPRE ARDEAL
ŞI ÎNTÂLNIREA CU PĂRINŢII

Cu trenul de seară plecăm spre Ardeal.

Drumul acesta îl străbat pentru prima dată în tovărăşia lui Boca, cu
căpitanul Peneş şi locotenentul Sava din aviaţie.
În tren discutăm despre înfrângerile suferite, despre biruinţele câştigate,
despre însufleţirea ce ne stăpâneşte acum, despre planurile de viitor, despre
bucuria aceasta naţională. Aveam cu toţii o mândrie modestă de biruitori.
În tren era frig.
Spre Braşov, trenul se populează cu noi călători.

160
 Auzeam vorbindu-se despre revoluţia din Ardeal, despre gărzile
naţionale, despre eroismul românilor ardeleni.23
Fiecare călător, vorbea despre felul cum au alungat autorităţile din
comunele respective, cum fugeau jandarmii unguri, notarii, cum au dezarmat
trupele germane, în retragere prin comunele lor.
La Braşov, căpitanul Peneş îşi ia rămas bun cu o revedere la Sibiu, unde
avea să sosească cu escadrila sa.
În Sibiu, oraş al amintirilor din copilărie şi din timpul când am plecat
peste graniţă în ţara mamă, mă întâlnesc cu primii cunoscuţi din oraşul meu
natal.
Preotul d[octo]r Sebastian Stanca 24 şi fruntaşul ţăran Nicolae Săliştean,
unchiul Firuţei, mă întâmpină cu salutul: ,,Trăiască Armata Română!”.
Într-o atmosferă mai mult decât sublimă, păşim cu încredere şi mândrie
pe peronul gării Sibiu, spre vagoane, mulţumiţi că am contribuit la ,,înfăptuirea
idealului naţional”.
În Sebeş, gară de linie secundară, întâlnesc pe cumnatul meu Postescu,
brutar de meserie, aştepta sosirea trenurilor militare, cu pâini calde, proaspete,
să le distribuie soldaţilor.

23 Consiliile şi gărzile naţionale româneşti, constituite la nivelul comitatelor, oraşelor şi

comunelor transilvănene, au inaugurat procesul de organizare politică, pe baze naţionale a
provinciei, constituind nucleul viitoarei organizări statale româneşti. Înlocuind sau în cele mai
multe cazuri subordonându-şi vechea organizare politică, consiliile naţionale au avut valoarea
unor adevărate organe ale puterii de stat, aducându-şi aportul la bunul mers al vieţii, la
aprovizionarea populaţiei, la asigurarea comunicaţiilor, a siguranţei publice şi a bunurilor
tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate (a se vedea: Nicolae Bocşan, ,,Rolul consiliilor
naţionale”, în Steaua. Revistă a Uniunii Scriitorilor, an XXXVI, număr 12, 1985, p.7).
24 Sebastian Stanca (1878-1947): preot, istoric, scriitor, gazetar, protopop stavrofor şi consilier

al Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, preşedinte al Societăţii Literare ,,Petru Maior” în

anii studenţiei, fondator, alături de alţi intelectuali transilvăneni, al gazetei ,,Luceafărul”,
redactor al ziarului ,,Poporul Român”, ,,Telegraful Român” şi ,,Lupta”, preot în localitatea
Vulcan, Sebeş, apoi din 1919 la Cluj, în timpul Primului Război Mondial încarcerat şi deportat
în vestul Ungariei, asesor referent şcolar în cadrul Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului,
organizator al muzeului eparhial, membru în Adunarea Eparhială din Cluj şi în Congresul
Naţional Bisericesc, membru în secţia istorică a ASTRA, autor al mai multor lucrări de istorie
bisericească, schiţe, amintiri, traduceri etc. (pentru mai multe detalii referitoare la activitatea
acestuia a se vedea: Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ediţia a III-a revăzută şi
adăugită, Sibiu, Editura Andreiana, 2014, p. 605; Mihai-Octavian Groza, ,,Un cleric cărturar
astrist uitat: protopop stavrofor doctor Sebastian Stanca (1878-1947). Viaţa, activitatea şi
opera”, în Analele Aradului, an I, număr 1, 2015, pp. 614-630; Mircea-Gheorghe Abrudan,
Mihai-Octavian Groza, ,,Un colaborator destoinic şi ,,prim sfetnic” al episcopului Nicolae
Ivan: protopopul cărturar Sebastian Stanca (1878-1947)”, în Tabor, an X, număr 2, 2015, pp.
86-106). Recent, în demersul privind recuperarea memoriei acestei personalităţi, a fost publicat
un volum de studii referitor la viaţa şi activitatea acestuia (a se vedea: Mihai-Octavian Groza,
Gabriela-Margareta Nisipeanu, Iuliu-Marius Morariu (coordonatori), Sebastian Stanca (1878-
1947). Un cleric cărturar din Sebeşul de altădată, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2016).

161
 Familia mă întâmpină cu îmbrăţişări în lacrimi de bucurie, iar bătrânul
meu tată, sărutându-mă m-a întâmpinat cu cuvintele din Biblie: ,,Pierdut ai fost
şi te-ai aflat, mort ai fost şi ai inviat! Fratele tău Simion este mort şi îngropat în
cimitirul din Lintz,25 vino întru bucuria noastră!”.
Zilele petrecute în concediu, au fost zile de mulţumire sufletească, pentru
părinţi, fraţi, rude şi cunoscuţi.

CAPITOLUL XIX
DE VORBĂ CU UN ŢĂRAN, FOST OSTATIC

Părinţii Firucii erau şi ei încântaţi de sosirea mea şi de veştile ce le-am

adus de la Firuca.
Cu lacrimile în ochi îmi istoriseşte şi tatăl ei din suferinţele îndurate ca
ostatic.
,,Când a declarat România război Ungariei, eram plecat la Deva cu fraţii
mei mobilizaţi. Eu nu eram mobilizat din cauza piciorului. Am plecat cu fraţii
mei să le aduc îmbrăcămintea, să nu rămână aruncată, prin podurile cazarmei.
La înapoiere, noaptea, încă nu apucasem să adorm, sunt trezit de nişte
bubuituri puternice în uşă şi ferestre. O voce aspră mă somează să deschid.
Aprind lampa, deschid uşa şi deodată năvălesc asupra mea doi poliţai şi un
jandarm, iar alţii doi stăteau în pragul uşii”.
-,,Ce-o fi domnilor, de veniţi noaptea la mine?, îl întrebai”.
-,,Nici o vorbă!, îmi răspunse jandarmul. Îmbracă-te şi pleacă în faţa
noastră la poliţie. Avem ordin să te ridicăm şi să te conducem la poliţie”.
-,,Pentru asta nu trebuia să vă osteniţi cinci inşi, eu sunt infirm, nu pot
fugi, dar pot merge şi numai cu unul dintre d[umnea]v[oastră] sau chiar singur.
Îmbrăcat cu grabă, sunt escortat la poliţie de 5 vlăjgani26 cu baionetele pe armă.
Pe drum nu mi s-a permis să vorbesc nimic. La poliţie mă bagă în camera
arestaţilor. Imediat soseşte şi şeful de poliţie, sasul Acker, care acum e fugit în
Bucureşti şi mi se pare că practică avocatura acolo. Acesta, în faţa jandarmilor,
mă somează să depun tot ce am în buzunare. Aveam la mine vreo câteva
coroane, un briceag, tutun şi o batistă”.
-,,Altceva n-ai?, mă întrebă şeful poliţiei”.
-,,N-am, dar ce vreţi să faceţi cu mine? Pentru ce sunt eu adus aici?”.
,,Cu o voce, cu un urlet sălbatic, şeful poliţiei îmi strigă: Să ştii că de
acum eşti arestat!”.
-,,Pentru ce?, îl întrebai eu iarăşi cu aceiaşi tărie în voce”.
-,,Vei vedea tu pentru ce!”.
-,,Acum eşti arestat şi ai să taci”.
Jandarmii închiseră uşa şi eu rămas în arestul poliţiei până dimineaţa.

25 Linz, oraş în nord-vestul Austriei.

26 ,,Vlăjgan”: ,,Tânăr înalt, voinic, zdravăn”.

162
 Din Sebeş, fără să ştie soţia şi fără să pot lua contact cu cineva, sunt
transportat de un jandarm la Cluj.
Nici aici nu mi s-a spus pentru ce sunt arestat, îmi închipuiam eu că nu
pot fi arestat pentru altceva, decât numai pentru că Firuca este în România.
În Cluj, am fost ţinut tot în arestul poliţiei aproape o lună. Schimburi şi
îmbrăcăminte n-aveam decât ce era pe mine, hrana o plăteam din banii mei.
În a doua lună sunt condus la nişte barăci unde mai erau şi alţii şi atunci
am priceput că suntem arestaţi din cauză că România a declarat război
Ungariei.27
Toţi mă întrebau: ,,D[umnea]ta pentru ce eşti adus la internat?”, ,,Ai
lucrat contra statului?”. ,,Eu, cu ce să lucrez contra statului! Mi-am plătit dările
la timp, pedepsit nu am fost, apoi ce vor avea ei cu mine, nu pot să ştiu”.
,,Pe timp de iarnă mă trimite de la Cluj,28 în alt lagăr la Şopron.29 Prin
zăpada mare, abia puteam să păşesc, piciorul nu mă ajuta şi pe de altă parte
eram şi obosit şi flămând. Deodată de la fereastra unui restaurant aud o voce
care mă chema. Protopopul Medean şi preotul d[octo]r Stanca m-au invitat la
ei. Erau şi ei ostatici.30 Ei mi-au spus acolo că şi soţia mea este ridicată de acasă,

27 Pe fondul desfăşurării Primului Război Mondial, al intrării Regatului României în război de

partea Triplei Înţelegeri, al ofensivei trupelor române în Transilvania, campanie soldată cu un
eşec datorită înfrângerilor suferite de români pe frontul de sud, al derutei şi al panicii provocate
de trupele române în rândul maghiarilor şi saşilor, respectiv a euforiei trăite de românii
transilvăneni, autorităţile austro-ungare au dispus, prin ordinul ministrului de interne cu
numărul 4845, din data de 31 august 1916, supravegherea şi urmărirea ,,mişcărilor
naţionaliştilor români”. A doua etapă a măsurilor guvernamentale a avut un caracter represiv
deoarece a prevăzut, pe de o parte, arestarea încarcerarea şi deportarea intelectualilor şi
fruntaşilor transilvăneni, acuzaţi de ,,trădare de patrie”, ,,simpatie faţă de Regatul României”,
,,spionaj în favoarea României”, iar, pe de altă parte, numirea unor comisari ministeriali
maghiari în toate ,,preparandiile confesionale române”, precum şi instituirea unei ,,graniţe
culturale” de-a lungul lanţului carpatic, de la Orşova până la Vatra Dornei, ce însemna de fapt
etatizarea şi maghiarizarea tuturor şcolilor confesionale româneşti ortodoxe şi greco-catolice, în
interesul ,,siguranţei statului” (pentru mai multe detalii a se vedea: Mircea Păcurariu, Politica
statului ungar faţă de Biserica românească din Transilvania, pp. 240-242; Ioan Bolovan, Primul Război
Mondial şi realităţile demografice din Transilvania, pp. 33-45).
28 Pentru condiţia celor încarceraţi în temniţele Clujului a se vedea lucrarea memorialistică a

preotului Septimiu Popa (Septimiu Popa, Temniţele Clujului. Din însemnările unui popă românesc,
Cluj, Institutul de Literatură şi Tipografie ,,Minerva”, 1937).
29 Şopron, oraş în Ungaria, aproape de graniţa cu Austria.
30 Pentru mai multe detalii referitoare la ridicarea, încarcerarea şi deportarea preoţilor români

transilvăneni în vestul Ungariei a se vedea: Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimii române din
Ardeal la războiul pentru întregirea neamului; Mihai-Octavian Groza, ,,Din istoria mai puţin
cunoscută a Marelui Război. Instituirea ,,graniţei culturale”, arestarea, încarcerarea şi deportarea
preoţilor români transilvăneni în Ungaria (1916-1918)”, în Astra Salvensis, an III, număr 6, 2015,
pp. 43-61; Mihai-Octavian Groza, Diana-Maria Dăian, ,,Displacements of Populations in the
Years of the Great War. The Arrest, the Incarceration and the Deportation of the Romanian
Transylvanian Priests in the West Hungary (1916-1918)”, în volumul Między Geopolityką a
Emigracją, coordonat de Robert Mieczkowski, Varşovia, Editura Armagraf, 2016, pp. 11-32.

163
unde este internată, nici ei nu ştiu. Cu hârtiile şi drepturile ce le aveam de la
Cluj, mă prezint la poliţia din Şopron, care îmi făcu alte acte pentru internatul
,,Fertö”.31 La ,,Fertö” ostaticii erau liberi în case particulare, dar erau şi mulţi în
barăci. Aici, într-o baracă pe priciuri îmi târam zilele cu foame şi plin de
păduchi. Nu mai puteam să sufăr. Într-o dimineaţă ies la raport în mijlocul
barăcii şi cu glas tare întreb pe ofiţerul care făcea inspecţia. Domnule, eu vreau
să ştiu pentru ce sunt arestat? Dacă sunt vinovat să mă împuşcaţi aici pe loc în
faţa oamenilor, iar dacă nu sunt vinovat să mă eliberaţi. Ofiţerul m-a ascultat şi
mi-a promis că în decurs de 1 săptămână mă va lămuri. La o săptămână, fără să
mă lămurească, îmi dă permisiunea să părăsesc barăcile şi să trec şi eu între
ostaticii mai liberi, care stăteau în case la particulari. Plecând prin sat, un
necunoscut îmi zice: Dumneata eşti nene Ioane? Dumneata eşti soţul nanei
Ana? Da, eu sunt, de unde mă cunoşti? Ea ne spunea că eşti şchiop şi că nu
mai ştie nimic despre dumneata de astă vară. Am început să plâng şi am intrat
în curtea unde îmi arată omul că este soţia mea. M-am îmbrăţişat cu soţia, am
plâns amândoi şi apoi liniştindu-se am stat şi eu cu preoţii internaţi şi cu soţia
în aceeaşi casă. Pe soţia mea a ridicat-o la trei săptămâni după mine. Ea, în
timpul acesta, şi-a îngropat bucatele, a vândut vinul şi-a luat banii la ea, aşa că
de acum am trăit destul de bine, pe socoteala noastră. Acasă a rămas tot pustiu.
De la ,,Fertö” am fost puşi în libertate cu vreo două săptămâni înainte de 1
decembrie 1918. Acasă am ajuns noaptea. În curte erau trăsuri şi furgoane, dar
acelea erau tixite de soldaţi germani. În faţa porţii, în curtea noastră,
îngenunchem şi mulţumind lui Dumnezeu că ne-a ajutat de ne-am văzut iarăşi
sălaşurile noastre, am sărutat pământul cu şiroaie de lacrimi pe obraji. Cu un
muc de lumânare ce îl aveam în buzunar, mă apropii de uşile camerelor, le
deschid încet, erau pe pereţi numai puşti şi raniţe, iar pe podeală, soldaţi
germani culcaţi pe paie. Ne-am retras încetişor, am plecat la locuinţa fratelui
meu Nicolae, care era în război şi acolo la soţia lui am stat două săptămâni
până când a venit armata română”.
-,,Dumneata tot nu ştii pentru ce ai fost internat”.
-,,Ba, acum ştiu, mi s-a spus de la poliţie, unde trebuia în cele două
săptămâni să mă prezint în fiecare zi. Firuca mi-a trimis din Regat o scrisoare
pe care ungurii au oprit-o la cenzură. În ea scria că România va intra în război
contra Ungariei şi ea va veni cu prima ambulanţă a Crucii Roşii şi cu drapelul
românesc peste Carpaţi”.
Bătrânul, uşurat că a scăpat din atâtea primejdii, mândru că se vedea la
casa lui, turna în pahare vinul adus pe masă de soţia sa şi închinând pentru
sănătate pronunţă cu glas puternic: ,,Trăiască România Mare”.

31 Astăzi Mörbisch am See în Austria, provincia Burgenland.

164
 CAPITOLUL XX
UN ÎNCEPUT DE REVOLUŢIE ÎN ARDEAL.
GĂRZILE NAŢIONALE

La el au mai venit şi fraţii lui, Petru şi Nicolae.

Nicolae era unul dintre cei mai pricepuţi şi inteligenţi ţărani gospodari
din Sebeş.
L-am întrebat şi rugat să-mi istorisească cum s-a desfăşurat aşa-zisa
revoluţie,32 despre care vorbeau toţi orăşenii.
Țăranul îmi istoriseşte următoarele: ,,Venisem de pe front în concediu pe
două săptămâni. La expirarea concediului nu m-am reîntors la regiment. Aici
soseau soldaţi mai tineri, care simţiseră că ungurii şi germanii sunt învinşi de
francezi. Aceşti soldaţi, în trecerea lor prin Viena33 şi Budapesta, erau opriţi şi
dezarmaţi de alţi soldaţi, unguri, cehi, nemţi, care erau organizaţi în gărzi, nu
mai era o conducere unitară, fiecare grup de gardă lucra pe cont propriu. Ce
înţeles vor fi având conducătorii politici ai naţionalităţilor, nu ştiam. În Sebeş,
revoluţia a început de la un grup de soldaţi care, străbătând străzile, trăgeau
focuri de armă. Lumea paşnică s-a retras în curţi şi locuinţe, iar pe străzi în tot
oraşul se auzeau numai bubuituri de arme şi mitraliere. Până seara românii care,
veniseră de pe fronturi cu arme, grenade şi mitraliere s-au organizat repede în

32 Istoriografia românească a aplicat evenimentelor din toamna şi iarna anului 1918 termenii de
,,mişcări revoluţionare”, ,,revolte”, ,,răscoale”, ,,revoluţie” sau ,,acţiuni populare”, pe când
memoria colectivă le-a catalogat drept ,,revoluţie”, aceasta fiind concepţia epocii. Personal,
optăm pentru termenul de ,,revoluţie”, dat fiind faptul că în urma mişcărilor din toamna şi
iarna anului 1918 a avut loc o schimbare fundamentală a structurii de putere din Transilvania şi
Banat, vechile autorităţi fiind fie alungate cu forţa, fie obligate să îşi depună mandatul, vidul de
putere fiind umplut de noile organisme naţionale româneşti: consiliile şi gărzile naţionale
(pentru mai multe detalii a se vedea: Valeriu Leu, Carmen Albert, Banatul în memorialistica
,,măruntă” sau istoria ignorată, p. 62, 93; Eugenia Bârlea, Perspectiva lumii rurale asupra Primului
Război Mondial, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2004, pp. 261-266).
33 Pentru organizarea românilor transilvăneni, bănăţeni şi bucovineni la Viena a se vedea:

Mihai-Octavian Groza, Senatul Militar Român Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor din Viena; Idem,
,,Pagini din activitatea Senatului Militar Român Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor din Viena (31
octombrie-27 noiembrie 1918)”, în volumul Consemnări despre trecut. Societate şi imagine de-a lungul
timpului, coordonat de Anamaria Macavei, Roxana Dorina Pop, Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 2015, pp. 199-210; Idem, ,,Drumul spre Alba-Iulia trece prin Viena.
Activitatea Senatului Militar Român Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor din Viena (31 octombrie-
27 noiembrie 1918)”, în volumul Administraţie românească arădeană. Studii şi comunicări din Banat-
Crişana, X, coordonat de Doru Sinaci, Emil Arbonie, Arad, ,,Vasile Goldiş” University Press,
2015, pp. 163-179; Mihai-Octavian Groza, Diana-Maria Dăian, Iuliu-Marius Morariu,
Romanians Defending Vienna. The Romanian Central Military Senate of the Officers and Soldiers,
Saarbrücken, Éditions Universitaires Européennes, 2017.

165
cete de gărzi. 34 Saşii la fel erau organizaţi cu garda lor săsească. Ungurii, cu
jandarmii şi cu organele poliţiei îşi aveau garda lor, aşa că într-un moment dat
erau trei gărzi în oraş cu interese contrare. Mulţimea înarmată cu arme
mitraliere şi particulare s-a strâns în jurul gărzii româneşti. Toţi voiau să pună
stăpânire pe conducerea oraşului. Saşii s-au retras repede, au rămas însă
organizaţi în gardă, pentru apărarea avutului lor. Lupta românilor s-a dat cu
gărzile ungureşti, care erau întărite cu soldaţi şi jandarmi din direcţia comunei
Vinţ. 35 În timpul acesta, trupele regulate germane erau în retragere sub
comanda lui Mackensen, prin gara Sebeş. Trenuri militare germane, cu
aprovizionări şi pradă din România, se scurgeau pe linia ferată Sibiu-Vinţul de
Jos. Garda naţională română, pătrunde în localul primăriei. Acolo se somează
foştii conducători să predea cheile şi sigiliile oraşului. În fruntea gărzii aveam
acum pe d[omnu]l d[octo]r Danil Tecău 36 avocat, venit şi el de pe front cu
gradul de locotenent. La primărie nu mai erau decât oficianţi inferiori, fostul
secretar Aldea pe care îl lăsase ungurii şi saşii cu cheile primăriei nu era aici.
Mulţimea înfuriată se îndreaptă spre locuinţa lui Aldea în Calea Viilor. De aici îl
ridică cu forţa şi îl somează să plece la primărie să facă predarea. Sosiţi în piaţa
din faţa primăriei, garda ungurească, care era ascunsă în străzile din jurul
primăriei, deschide focuri de armă asupra mulţimii şi gărzii româneşti. În lupta
aceasta neorganizată, se trag focuri de arme de ambele părţi, iar secretarul
Aldea este împuşcat mortal, în faţa primăriei, nu se ştie de cine. Mulţimea a
pătruns în primărie, unde era şi localul poliţiei, punem stăpânire pe întreg
edificiul şi instalăm pe primul primar român, d[octo]r Lionel Blaga 37 avocat.
Conducerea gărzii se instalase şi ea în camerele destinate poliţiei. La primărie
aveam primar cu sfatul naţional, iar la poliţie aveam garda naţională sub
conducerea d[omnu]lui d[octo]r Danil Tecău. În oraş nu era încă linişte.
Populaţia a început să devasteze depozitul de cherestea, apoi prin oraş unde

34 A se vedea mai multe detalii la: Mihai-Octavian Groza, ,,Sebeşul şi Marea Unire. Aspecte
privind activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeş (3 noiembrie 1918-13 februarie
1919)”, în volumul Sebeş- istorie şi tradiţii locale, coordonat de Ionuţ Costea, Sebeş, Editura
Emma Books, 2014, pp. 126-155; Idem, ,,Activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeş şi
contribuţia sebeşenilor la Marea Unire (noiembrie 1918-februarie 1919)”, în volumul Sebeş, timp
regăsit. Lucrările Conferinţei ,,100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Contribuţia sebeşenilor
la război şi Marea Unire (5 decembrie 2014)”, coordonat de Rodica Groza, Sebeş, Editura Emma
Books, 2014, pp. 139-174.
35 Vinţu de Jos, judeţul Alba.
36 Danil Tecău a ocupat funcţia de comandant al gărzii naţionale române din Sebeş în toamna şi

iarna anului 1918, apoi pentru o scurtă perioadă de timp a ocupat şi fotoliul de primar al
oraşului.
37 Lionel Blaga: născut în 1885 în Lancrăm, în familia preotului Isidor Blaga, participant la

Primul Război Mondial ca ofiţer de rezervă, membru al Consiliului Naţional Român Sebeş,
delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, primar al oraşului în perioada 1918-1919,
avocat şi notar public în Sibiu (a se vedea: Gelu Neamţu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie
1918. Mărturii ale participanţilor, p. 50).

166
erau depozite de vinuri, populaţia ducea vinul pe puteri, cu ciuberele şi cu
butoaiele.38 De la gară duceau petrol şi benzină din cisternele aduse ca pradă şi
părăsite de trupele germane. În cazarmă, unde mai erau încă efecte militare,
depozite de furaje, făină, ovăz şi cai bolnavi, rămaşi încă acolo sub îngrijirea
unor soldaţi şi ofiţeri unguri, era adevărata pradă. Garda naţională încă nu
pătrunsese în cazarmă. Ofiţerii unguri şi soldaţii din cazarmă nu s-au opus,
când populaţia a început să devasteze, ei însuşi vindeau contra cost caii,
trăsurile, hamurile, furajele, mesele, scaunele, cu un cuvânt tot ce se putea
vinde şi era transportabil. Până să sosească garda naţională s-a cărat tot, dându-
se şi foc manejului39 care s-a aprins după cum se spune, nu intenţionat, ci de la
nişte butoaie cu benzină care erau depozitate în el. Îndată ce garda naţională a
fost organizată, începutul de revoluţie a încetat. Victime omeneşti afară de
Aldea, un evreu din strada Dorobanţilor şi comerciantul sas Dahinten. Trupele
germane erau încă tot în retragere cu trenurile prin gara Sebeş. Un grup mai
puternic de civili, fără ordinul gărzii naţionale, a voit să dezarmeze un tren
militar german ce staţiona în gară. Doi dintre civili, Dumitru Muntean şi
Nicolae Suciu, care s-au apropiat de tren ameninţând au fost împuşcaţi de
germani din tren; Nicolae Suciu a murit pe loc, iar Munteanu a fost rănit la
picior. Mulţimea s-a înfuriat. Comandantul gărzii naţionale d[octo]rul Tecău
sosind în gară, ia imediat contact cu ofiţerii germani, îi somează să dezarmeze,
dar este deţinut. Gloata populaţiei s-a înşiruit, pe linia ferată înaintea trenului,
desfăcând şinele de cale ferată şi distrugând terasamentul. De teama
ameninţărilor mulţimii, germanii au eliberat pe d[octo]rul Tecău. Focuri nu s-au
tras. Germanii, coborându-se din tren, cu echipele lor reparau calea ferată
stricată şi prin flanc câte unul însoţeau trenul până la ieşirea lui din hotarul
Sebeşului. Acesta a fost ultimul tren cu germani. Între Vinţ şi Orăştie şi aceşti
germani au fost dezarmaţi. După el la vreo câteva zile au sosit şi trupele
române. Visul nostru de veacuri s-a împlinit! Avem acum conducătorii noştri,
armata noastră, ţara noastră mărită. Să le dea Dumnezeu înţelepciunea să o
poată stăpâni, a încheiat plugarul Niculae Săliştean”.

CAPITOLUL XXI
O FOTOGRAFIE

La expirarea concediului plec la unitate.

În Bucureşti, trec pe la Firuca, o regăsesc răvăşind şi aranjându-şi
corespondenţa.
Îmi arată un teanc de scrisori şi ilustrate, corespondenţă de-a mea din anii
1909-1913.

38 O descriere plastică a distrugerilor provocate a se vedea la: Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul
vârstelor, pp. 236-238.
39 ,,Manej”: ,,Loc special amenajat unde se dresează sau se antrenează caii”.

167
 -,,Vezi Ilie! Eu păstrez încă toate scrisorile primite de la tine”.
-,,Tu le mai păstrezi pe ale mele?”.
I-am răspuns că la mine nu mai am, ce am avut le-am distrus când am
căzut prizonier, pe acasă la părinţi, poate să mai fie dacă nu s-ar fi distrus şi
pierdut în timpul războiului.
Îmi dete apoi o fotografie, carte poştală, costumată ca soră de caritate.
Îi mulţumesc şi ne despărţim.
Nu voiam să lungesc vizita prea mult.
De ce să-i fac neplăceri şi să-i stric planul ei de a se căsători.
Eu nu eram pregătit, în mintea mea n-a încolţit ideea căsătoriei.
Pe Firuca o iubeam, dar această iubire era veche, era ca jăraticul ascuns
sub cenuşă.
N-a răscolit nimeni în acest jăratic, ea însăşi spunea că se mărită cu altul.
Nici ea poate nu mă iubea, poate mă iubea cu pasiune, ea dorea ceva,
fără să ştie ce.
În tot drumul meu din Bucureşti până în Basarabia, eram obsedat de
aceste gânduri.
În toamna anului 1919 obţin un alt concediu.
Pe Firuca o găsesc acasă la părinţii ei, ştiam că este acasă din scrisorile ce
le-am primit de la ea.
Mă invită într-un mod mai mult hazliu ca să părăsesc armata ca să-i fiu de
ajutor la o întreprindere unde licitase, pe care cu ajutorul meu spunea ea, ar
conduce-o foarte bine.
Flacăra dragostei a început să-mi încălzească inima.
La întâlnirea noastră eram mai intimi, cu toate că ea şi aici acasă îmi
spunea că se căsătoreşte, numai pentru motivul că pretendentul mâinii ei,
semăna foarte mult cu mine şi avea aceleaşi calităţi sufleteşti ca şi mine.
Într-o cameră în casa părinţilor ei, unde eram numai singuri, stând faţă în
faţă, mă priveşte drept în ochi şi mă întreabă: ,,Mai păstrezi fotografia mea?”,
,,Mă iubeşti, Ilie?”.
Drept răspuns o îmbrăţişez cu putere, o strâng la piept.
Sânii ei tari şi elastici mi-au dat senzaţia unei beţii ameţitoare, ochii ei
albaştri mari, mari şi strălucitori, faţa ei aprinsă şi buzele, care acopereau dinţii
albi sănătoşi, pe care le sărutam, au aprins în sufletul meu flacăra dragostei
vechi, care acum simţeam că arde fără posibilităţi de a se mai stinge.
Momentele acestea de fericire, au răscolit prin amintirile trecutului nostru
cu atâta tărie, încât fără să facem un program de viitor, ne consideram
nedespărţiţi.
Iubirea adevărată nu are program, ea nu se clădeşte pe calcule, ea este
imaterială, este ca o flacără arzătoare şi dătătoare de lumină, această flacără a
iubirii poate fi mai vie sau mai slabă, la un moment dat poate lăsa urme de
gelozie şi de răzbunare.

168
 CAPITOLUL XXII
ÎN GARA ALBA-IULIA

Până a nu-mi expira concediul primesc telegramă să mă prezint la

batalion, pe care îl întâlnesc la Cernăuţi învagonat, cu destinaţia spre Lugoj. În
călătoria prin Ardeal, în gara Alba-Iulia trenul se opreşte mai mult.
După ce soldaţii sunt hrăniţi cu hrană caldă, pregătită în tren în
bucătăriile de campanie şi după ce examinăm cu ofiţerii batalionului situaţia
cailor prin tren, a trăsurilor şi a bagajelor din vagoane, în sunetul plăcut de
clarinet şi al vioarelor lăutarilor olteni din unitate, întindem o horă mare pe
peronul şi liniile gării Alba-Iulia.
Le scriu acestea, fiindcă, pentru mine, originar din aceste locuri, pe care
acum le-am străbătut prima dată, liber şi pe care locuri, odinioară eram robi,
hora, întinsă cu ostaşi români şi cu muzică oltenească, a produs în sufletul meu,
momente de mare înălţare sufletească.
Gornistul român, în gara Alba-Iulia sună puternic şi maiestuos semnalul
de plecare.
Iată un semnal de goarnă, simbolul prezenţei unei forţe armate, semnal
care străbate până la Alba-Iulia, răspândeşte groaza între duşmanii neamului
nostru şi dă curaj şi nădejde de viitor sufletelor româneşti.
Oare tu Horea, Cloşca şi Crişan, care aţi stropit cu sângele vostru
pământul cetăţii Alba-Iulia, simţiţi oare că în Alba-Iulia de acum stă de veghe
santinela română?
Simţiţi oare că trâmbiţele şi tobele străine, care au sunat în faţa a peste
2500 de români aduşi de unguri să vadă supliciul, să vadă tragerea voastră pe
roată, au amuţit în faţa gornistului român?
Da, Alba-Iulia de acum este a noastră, armata română v-a răzbunat şi pe
voi şi pe Mihai Viteazul, ea intră acum victorioasă şi în capitala Ungariei, la
Budapesta.40
Cu un ,,pentru rugăciune descoperiţi” în sunetul goarnelor plecam uşor
cu trenul spre Lugoj.
Lângă Lugoj, în comuna Lugojel,41 aproape de Mureş, batalionul nostru
intră în cantonament, în rezervă la dispoziţia diviziei.
Cu secţia de pontoane pe apa Mureşului făceam exerciţii de vâslit şi de
facerea şi desfacerea podurilor pe pontoane.
Pe Firuca am încunoştiinţat-o de trecerea mea prin Alba-Iulia pe o carte
poştală, corespondenţa între noi era neîntreruptă.
După 3 luni, batalionul primeşte ordin de plecare în Basarabia, de astă
dată în oraşul Bălţi.42

40 A se vedea: Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei

(1918-1920), ediţie facsimilată, Bucureşti, Editura Militară, 2009.
41 Lugojel, judeţul Timiş.

169
 CAPITOLUL XXIII
O AVENTURĂ

Cu primul transport plec eu cu secţia de pontoane.

Încă din Lugojel, trimit ordonanţa la Sebeş, anunţând pe Firuca că voi
sosi în ziua următoare la gara Vinţul de Jos cu trenul n[umă]r[ul] 26.
Din gara Arad trenul pleacă cu întârziere de 12 ore.
Pe linia principală Arad-Teiuş, trenurile personale şi acceleratele circulau
rar, din cauza mişcărilor de trupe.
În tovărăşia medicului M. Popescu, trenul nostru soseşte seara la orele 10
în gara Deva.
Medicului i-am istorisit afecţiunea şi dragostea ce mă leagă de Firuca, îi
arătasem şi fotografia ei, pe care o aveam în vagon, pe un perete la căpătâiul
aşternutului.
Simţeam că sufletul acestui medic mă înţelege. El îmi zicea ,,tată Ilie”,
deşi etatea era distanţată de a lui cu vreo trei-patru ani, iar la grad era mai mic
ca mine cu o tresă.43
În vagonul nostru mai aveam ca pasageri un preot şi un locotenent din
infanterie, care s-au rugat într-o gară, neavând ,,tren de persoane” să le
admitem să călătorească cu trenul nostru militar până la Orăştie.
În momentul când trenul nostru se opreşte în gara Deva, un alt tren
,,personal”, care venea de la Vinţ, trecea cu viteză progresivă pe lângă trenul
nostru.
Din zgomotul acela de trecerea vagoanelor peste macazele din gară,
desprind că cineva din trenul care trecea mă strigă.
Soldaţii din trenul meu mi-au spus că ordonanţa mea şi cu o domnişoară
mă strigau din tren ,,Ilie şi domnule locotenent”.
Mi-am dat imediat seama că d[omni]şoara nu putea fi decât Firuca.
Unde se vor fi ducând ei prin bezna nopţii?
Ea probabil văzând că trenul militar nu mai soseşte în gara Vinţ, a plecat
cu personalul în întâmpinarea mea.
Ce este de făcut?
Cuprins de nelinişte, las pe medic şi pe pasageri în vagon şi mă îndrept
spre biroul de mişcare al gării.
Aici, şeful de gară mă anunţă că logodnica mea este la un canton în
apropierea gării Deva şi mă invită să vorbesc la telefon cu dânsa.
Mă mai liniştisem, însă nu mă pricepeam cu ce pot să ajut în împrejurarea
aceasta.

42Bălţi, al treilea oraş ca mărime din Republica Moldova.

43,,Tresă”: ,,Şiret din fire de lână, de mătase sau de metal ori bandă de metal care se fixează la
uniformele militare, pentru a indica gradul”.

170
 Logodnica mea? Da, dar ea nu era încă logodnica mea.
Se vede că în dorul, în nerăbdarea de a mai aştepta în gara Vinţ şi în
graba de a mă întâlni mai repede, a pierdut întâlnirea şi acum apelează să o
salvez.
Da, este logodnica mea domnule şef, ,,a vorbit de mult la telefon cu
d[umnea]ta” şi fără să mai aştept răspunsul şefului de gară, repezindu-mă la
telefon aud cuvintele ei disperate: ,,Fă ce poţi şi ia-mă de aici”.
-,,Aici nu e gară, e o haltă de unde vorbesc”.
-,,Peste noapte nu pot rămâne aici”.
Am rugat-o să fie liniştită şi să mă aştepte acolo.
În acel moment îmi veni ideea să plec cu locomotiva trenului şi să o aduc
la Deva.
Nu am destăinuit acest plan decât medicului Popescu.
Pe şeful secţiei l-am întrebat dacă pe linie mai circulă curând vreun tren.
Fără să-şi dea seama de ce îi pun această întrebare, şeful gării îmi
răspunde că până la 1 după miezul nopţii linia este liberă.
Soldaţii sunt daţi în grija plutonierului major să-i ţină strânşi în vagoane,
iar medicul şi eu, ne îndreptăm spre locomotivă şi rugăm pe mecanicul şef al
locomotivei să desprindă şi să plecăm cu locomotiva după Firuca.
Mecanicul, la început a ezitat, însă la stăruinţele noastre şi asigurându-l că
linia este liberă şi că toată răspunderea ne-o luăm noi, îndeosebi eu în calitate
de comandant al trenului, a desprins maşina.
După puţină manevrare prin gară, fără să presupună cineva ce intenţiuni
avem, maşina ajunge pe linia bună şi în 15 minute suntem la haltă.
Firuca şi ordonanţa ne aşteptau.
N-am putut vorbi, nu era timp de vorbit.
M-am dat jos, o îmbrăţişez, îi sărut buzele şi obrajii fără să ne spunem un
cuvânt, eram emoţionaţi.
O luai de braţ cu strângere uşoară şi apoi îi zisei.
-,,Să ne urcăm”.
-,,Nemaipomenit! Cum ai avut ideea să vii cu locomotiva?”.
-,,Nu puteam să te las în suferinţă, cuvintele tale emoţionate, vorbite la
telefon, fapta ta frumoasă, de a veni în întâmpinarea mea, apropierea ta de
mine, a aprins în mine şi mai mult scânteia idealului din adolescenţă. Viaţa mea
frământată, avântul tău, mi-au dat ideea şi curajul de-a face ceea ce ai văzut”.
Medicul îi sărută mâna şi visător îi zice: ,,Cu Ilie nu poţi fi decât fericită
d[omni]şoară. El e prea bun. Eu m-am ataşat de el mai mult decât de oricare
altul. Ceea ce am făcut acum, nu este decât o poezie cu riscuri şi cu mare
răspundere”.
Prin noaptea care ne înconjura, figurile noastre păreau ca nişte stafii, în
lumina focului locomotivei.
Scânteile din focul locomotivei erau ca nişte licurici răspândiţi cu
îmbelşugare pe ambele părţi a maşinii.
171
 Mi se părea că venim de undeva, departe mi se părea că am fost tot
împreună şi că acum mergem tot împreună undeva departe, să fim numai
amândoi.
La 15 minute, în gara Deva, mecanicul ataşează locomotiva la vagoane şi
în miez de noapte în vagonul locuinţă, ne îmbrăţişăm şi în istorisirile
întâmplărilor de acum, visam şi făuream planuri pentru viitor.
Prin gara Vinţului de Jos am trecut cu trenul, fără să observăm, el nu se
mai opreşte decât la Târgu-Mureş.
Firuca îmi zise: ,,Ilie, la Vinţ trebuie să mă dau jos!”.
-,,Am trecut de Vinţ, suntem la Târgu-Mureş, vii cu mine până la Bălţi,
acolo ne îngrijim de o locuinţă şi apoi te vei înapoia”.
-,,Nu, nu se poate. Părinţilor mei le-am spus că merg numai până la Vinţ
în întâmpinarea ta. A trecut o zi şi o noapte de când eu sunt plecată de acasă şi
ei sunt îngrijoraţi de absenţa mea”.
Nu am mai insistat, cunoscându-i încăpăţânarea şi voinţa de a face ceea
ce doreşte.
În gara Târgu-Mureş ne despărţim.
-,,Rămâi cu amintiri frumoase, îmi zise Firuca şi să nu mă uiţi! La rândul
meu voi aranja totul ca nimeni să nu poată aduce vreo acuzaţiune care ar ştirbi
din prestigiul şi demnitatea ce trebuie să o avem şi să o păstrăm”.
Am înţeles şi am pătruns în tot sufletul ei. Eram la o vârstă când eram
stăpâni pe raţiunea noastră, sentimentele şi raţiunea se împleteau la noi în mod
destul de armonios.
În lacrimi de bucurie şi cu regret că totuşi trebuie să ne despărţim, ne
îmbrăţişăm.
Trenul militar porneşte spre Basarabia pe calea lui fixată de şinele de fier,
iar Firuca cu un tren de persoane se înapoiază la părinţii ei.

CAPITOLUL XXIV
UN ALT VIS SE ÎMPLINEŞTE

Ce bine se simte omul când iubeşte o fiinţă şi mai ales când iubirea este
reciprocă.
Dacă toate căsătoriile s-ar contracta, având ca bază dragostea, iubirea
reciprocă, căsniciile ar fi poate mai durabile.
Dar o căsnicie implică în sine şi o gospodărie.
De felul cum e condusă această gospodărie, depinde dacă o căsnicie
poate fi considerată ca o celulă vie progresivă, folositoare sieşi şi folositoare
societăţii.
Firuca avea calităţi de bună gospodină. Era inteligentă, ordonată, bine
chibzuitoare în toate actele ce le săvârşea. Avea mai presus de toate o credinţă
în puterile ei fizice şi sufleteşti. Nu-i era frică de greutăţile vieţii. Din copilărie

172
aşa a fost crescută. La şcoală era un fel de vătavă44 a colegelor ei şi cele din
clasele superioare erau subordonate în jocurile lor copilăreşti. Era mai robustă,
totdeauna sănătoasă, plină de viaţă. Părinţii ei nu o controlau dacă învaţă sau
nu la şcoală, ei erau ţărani, îi făceau şcoala gospodinelor de acasă. La etatea de
12 ani, era iniţiată pe drumul care duce şi face din om un bun gospodar. Ştia la
vârsta aceasta să orânduiască cu mult gust lucrurile prin casă, la răsaduri şi
grădinărit se pricepea de minune, ştiind să-şi valorifice aceste produse.
Dar ea nu mai era acum ţărancă. După ce terminase clasele primare la
şcolile ungureşti, a urmat cursuri şi la şcoala germană. Pe băncile şcolii era
curtată de tineri, care o însoţeau de la porţile şcolii, până acasă la părinţi, în
văzul profesorilor. Din cauza aceasta era dojenită cu moderaţiune şi blândeţe
de profesori, ei înşişi simpatizând-o, îi tolerau multe din ştrengăriile ce le făcea
în şcoală, ştrengării inerente, în aglomeraţia copiilor de şcoală.
La Institutul Surorilor de Caritate ,,Regina Elisabeta”, unde a pătruns, în
timp de 2 ani şi-a însuşit cunoştinţe de specialitate. Fiind zeloasă în serviciu,
ordonată şi pricepută în specialitatea ei, i s-a încredinţat cele mai bune familii
de direcţiunea institutului. În timpul războiului a organizat şi condus secţii de
spitale.
Cu aceste calităţi şi cu experienţa vieţii putea să fie încrezătoare în
puterile ei de muncă.
Toate acestea le cunoşteam şi nu mai aveam dreptul să mă îndoiesc că
Firuca nu este şi o bună gospodină.
Părinţii mei, ţărani şi ei, conservatori ca toţi ţăranii, auzind, cum se aude
în general în astfel de cazuri, în întreaga comună, în toată mahalaua şi în oraş
mai mic, în întreg oraşul, că am intenţiunea să mă căsătoresc, mă avertizează să
nu fac un pas greşit înainte de-a vorbi şi cu dânşii, dându-mi să înţeleg să nu
mă gândesc deocamdată la căsătorie.
I-am priceput.
Firuca nu era pe placul părinţilor mei.
Părinţii Firucii erau în aceleaşi vederi cu părinţii mei, nici ei nu voiau să-şi
mărite fata după mine.
Nu şi-au crescut ei fiica să şi-o mărite după un ofiţeraş, cu o leafă din
care abia s-ar putea întreţine.
Putea să o căsătorească încă de acasă, înainte de război, cu avocaţi, cu
preoţi pravoslavnici, cu prescuri, cu trăsuri şi cu avere.
Putea să o mărite după contabili şi directori de bancă, câţi nu vin la o fată
în peţit? Cu salarii şi venituri mult mai bune, decât solda şi sabia unui ofiţer.
Din acest moment, fericirea noastră a început să fie tulburată.
Fraţii şi surorile mele, toţi s-au sesizat, eram copleşit de avertizarea, că
,,în ruptul capului să nu mă căsătoresc cu Firuca”.

44,,Vătaf”: ,,Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbaşi sau de oşteni ai

domniei/Persoană având sub ordinele sale un anumit număr de oameni”.

173
 Părinţii Firucii mai înţelegători, după un timp şi-au văzut de treburile lor.
Ei îşi ziceau: o fată avem majoră, dacă nu va avea noroc, ea va suferi urmările.
Părinţii mei nu puteau fi capacitaţi. Influenţaţi de mediul înconjurător, de
sfaturile venite de la familiile care aveau fete de căsătorit, opuneau o rezistenţă
dârză.
Puteam să mă căsătoresc şi fără consimţământul lor, dar ţineam mult să
fie pace şi bucurie între toţi.
-,,Nu poţi să iei în căsătorie această fată!, îmi zise tata. Ea nu este pentru
tine, tu n-ai parale ca să o întreţii în luxul şi plăcerile ei, mărită-se după boierii şi
bogătaşii din regat, unde a stat până acum?”.
I-am răspuns că Firuca nu este pretenţioasă, o fi ea luxoasă, aşa-i şade
bine unei fete să fie curată şi frumos îmbrăcată.
-,,Da, dar tu n-ai parale să o îmbraci!”.
-,,Firuca e gospodină, cu ea am credinţa că voi duce o căsnicie fericită, o
cunosc de mică”.
-,,Nu o cunoşti bine, de ai cunoaşte-o nu ţi-ai lega capul de ea”.
Mama îl mai linişteşte, fraţii şi surorile îl susţineau.
Ajungând la punctul când continuarea discuţiilor erau inutilă pentru
mine, în atmosfera aceasta, în suferinţele şi zbuciumările şi în intrigile ce se
unelteau pentru a ne despărţi, cu fruntea asudată, cu mişcări nervoase, i-am
părăsit.
Cu Firuca nu ne grăbeam, nu insista nici ea să ne căsătorim în pripă,
totuşi am fi dorit, ca această căsătorie să o facem între rude şi părinţi.
Din cauza acestor împrejurări, aşteptând ca timpul să vindece toate rănile
deschise şi spiritele să se potolească, în aparenţă, am abandonat proiectul de
căsătorie. Firuca a rămas la părinţii ei, eu am plecat la Bucureşti, la Centrul de
Instrucţie a Geniului, fiind avansat căpitan, în fond pregătisem toate actele
pentru aprobarea căsătoriei, care se şi făcu de către Ministerul de Război.
Firuca îşi constituie singură dota din proprietăţile ei, înscrise în foile
funduare, primite de la părinţi cu un an în urmă.
Târziu, după ce spiritele s-au mai aşezat, când şi unii şi alţii ai familiei au
revenit la sentimente mai bune, în Bucureşti, la biserica Precupeţii Vechi,
părintele Popian ne-a dat binecuvântarea bisericească, s-a realizat şi acest ideal
după destule suferinţe, împăcaţi cu părinţii, cu fraţii şi rudele.
Ne-am retras mulţumiţi într-un orăşel al României Mari, înfăptuită şi ea
după mari zguduiri, prin credinţa sufletelor româneşti, prin jertfele şi chinurile
nenumăraţilor eroi şi ale unui popor dornic de libertate, prin voinţa puterilor
aliaţilor noştri şi cu ajutorul lui Dumnezeu, pe cuprinsul căruia stă acum înfipt
drapelul tricolor, străjuit de baioneta ostaşului român.
Şi povestea continuă… ,,Mă iubeşti Ilie?”, ,,Te iubesc Firuco!”… şi am
simţit că o nouă lume, mai fără de griji, mai liniştită, mai frumoasă ne învăluie,
apoi într-o zi am intrat iarăşi pe cărările spinoase ale lumii cu noi planuri, cu noi
dorinţe, deschizându-se o luptă nouă, pe care trebuie să o înfruntăm şi pe care
174
cărări fiecare căsătorie îşi are romanul ei şi fiecare dintre noi avem calea
destinului trasată.
Şi m-am convins, că muncind, toate câte am cerut prin rugăciune,
crezând am primit. Şi toate câte vom cere, vom primi după credinţa ce avem şi
după jertfele şi faptele pe care le-am făcut.

-Sfârşit-

Sursă: Ilie Stricatu, Pe cărările destinului. Romanul unei vieţi trăite (1914-1918),
ediţie, studiu introductiv, note şi indici de Mihai-Octavian Groza, Gabriela-
Margareta Nisipeanu, Iuliu-Marius Morariu, Cluj-Napoca, Editura
Argonaut/Editura Mega, 2017, pp. 46-158.

175
176
 -DOCUMENT 3-

SEBASTIAN STANCA
Amintirile unui cleric exilat (1916-1917)

CAPITOLUL I
CARTEA NEAGRĂ

În vremea aceea pe când nu se [îm]plinise încă văleatul1 care a cutremurat

Carpaţii din temelii şi a frânt cu năpraznica năvală a oştilor române rugina
zăvoarelor de veacuri, un zvon sinistru colinda tăinuit din sat în sat, de la om la
om, un zvon despre o listă neagră, care purta osânda crucii pentru toţi românii
din cuprinsul statului unguresc, care se încumetaseră în cursul vremii să-şi
manifeste, prin fapte deschise, fiinţa lor de români. A fi român în ţara
ungurească era o crimă în faţa cârmuitorilor acestei ţări, clădite, din veac, pe
temelia fărădelegilor. Iar cel ce cuteza să dea glas credinţei sale româneşti fără
sfială, purta pecetea trădătorului de patrie şi era scris cu slove de osândă în
catastifele negre ale stăpânirii.
Când zidurile mucegăite ale monarhiei austro-ungare începură a se clătina
în clocotul înfricoşat al războiului mondial, catastiful acestei liste negre a
început să sporească din zi în zi şi pe paginile acestei pravile mincinoase şi
urgisite au pornit să se înşiruie tot mai multe nume româneşti, tot atâtea cruci
proaspete în cimitirul suferinţelor de veacuri ale neamului românesc.
Cârmuitorii ţării n-au înţeles, nici în ceasul al unsprezecelea, glasul vremii
pornite spre dezrobirea conştiinţelor, ci cu proptelele şubrede ale
„Hajdúdorogului”, 2 ale „zonei culturale” 3 şi cu ameninţarea „să ia România cu

1 „Văleat”: „Soroc/Moment/Clipă”.
2 În anul 1912 s-a înfiinţat în nord-estul Ungariei, Episcopia Greco-Catolică Hajdúdorogh, prin
trecerea în jurisdicţia ei a unui număr însemnat de parohii unite româneşti (în total 83 de
parohii şi 382 de filii) şi rutene din diecezele de Oradea, Gherla, Blaj, Eperjes şi Muncaci,
urmărindu-se, astfel, maghiarizarea mai uşoară a acestor comunităţi (a se vedea: Cecilia Cârja,
Românii greco-catolici şi Episcopia de Hajdúdorogh (1912). Contribuţii documentare, Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 2009; Eadem, Biserică şi politică: înfiinţarea Episcopiei de Hajdúdorogh (1912),
Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012).
3 Desemnează spaţiul geografic din zona de graniţă a Austro-Ungariei cu România de-a lungul

întregului lanţ al Munţilor Carpaţi, de la Orşova până la Vatra Dornei, teritorii în care ministrul
instrucţiei publice de la Budapesta, Apponyi Albert, a decretat, în 2 august 1917, etatizarea
tuturor şcolilor confesionale româneşti sub pretextul atitudinii „nepatriotice” a învăţătorilor şi
preoţilor români în momentul intrării trupelor româneşti în Ardeal. Guvernul maghiar dorea
crearea unei „puternice graniţe culturale” în care toate şcolile trebuiau să devină de stat, instrucţia
urmând să se desfăşoare în limba maghiară (a se vedea: Roman R. Ciorogariu, Zile trăite, pp. 91-
137; Marius Eppel, Un mitropolit şi epoca sa, pp. 384-393).

177
grădini încărcate de binecuvântare cerească să nu râvnească la trista glorie a vecinei sale
Serbia”, caută să sprijinească clădirea hodorogită, de pe ale cărei straşini picură
şi în aceste momente, de grea cumpănă, picurii de otravă ai maghiarizării.
Cu intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei, furia
stăpânirii ungureşti s-a dezlănţuit ca un puhoi sălbatic peste românii supuşi ei.
Cu bici de foc, cu baionete şi lanţuri în dreapta, cu pravila neagră în
stânga, a pornit în largul ţării să culeagă mucenicii. Şi în scurtă vreme, temniţele
din Cluj, Târgu-Mureş, Odorheiu şi Seghedin4 s-au umplut, iar drumul cel mai
bătut al românilor a devenit drumul Şopronului. 5 Cu un glas lugubru de
cucuvaie colinda într-o vreme toate satele noastre deviza ameninţătoare: „Pahod
na Şopron”,6 iar zbirii împănaţi ai stăpânirii ungureşti au săvârşit cele mai odioase
bravuri de patriotism descreierat, în slujba devizei acesteia. Osânda căzuse, în
special, asupra umililor slujitori ai altarului. Stăpânirea ungurească a înţeles prea
bine că preoţii au fost vestalele 7 care au ţinut pururea vie flacăra focului
credinţei naţionale în poporul românesc şi furia aceleia s-a năpustit mai ales
asupra preoţilor, amăgită de credinţa deşartă: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile
turmei”.8
Au bătut păstorii, dar nu s-a risipit turma, pentru că ei sădiseră în sufletul
acestei turme o credinţă tare, oţelită în suferinţa nădejdilor de dreptate
dumnezeiască.
Observatoarele jandarmeriei puseseră mare zor la muncă. În privirea
ochilor, în accentul cuvintelor, în umblet, în gesturi, în felul fiecărui român de a
fi, urât sau frumos, zbirii aceştia vedeau duşmănia faţă de ideea de stat maghiar
şi un raport scurt al unui pandur9 era de ajuns ca în câteva ceasuri să fi declarat
trădător şi deţinut. Popasul cel mai apropiat era închisoarea de rând, unde te
întâmpina foamea, frigul, întunericul, murdăria, ploşniţele şi păduchii.
Iar continuarea: bătăi, scuipări, batjocuri, torturi ca în vremea
Inchiziţiei. 10 Unii osândiţi la moarte, alţii la ani de închisoare, iar cei mai
norocoşi au fost executaţi în exil, unde zăboveau luni de zile, lungi în lipsuri şi
mizerii.
Fericiţi au fost cei ce au trecut repede în lumea veşniciei, căci ceilalţi s-au
întors la vetrele lor ruinaţi trupeşte şi zdruncinaţi sufleteşte.

4 Seghedin, astăzi Szeged, al patrulea oraş ca mărime din Ungaria.

5 Oraş în Ungaria, aproape de graniţa cu Austria.
6 ,,Spre Şopron”/,,La Şopron”.
7 Vestală: preoteasă a zeiţei romane Vesta, protectoare a focului din cămin.
8 Matei 26, 31; Marcu 14, 27.
9„Pandur”: „Soldat de infanterie”.
10 Instituţie a Bisericii Romao-Catolice, creată la sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul

secolului al XIII-lea, însărcinată cu apărarea purităţii învăţăturii de credinţă şi reprimarea

ereziilor (a se vedea: Natale Benazzi, Matteo D’Amico, Istoria secretă a Inchiziţiei, traducere de
Daniela-Cristina Vintilă, Bucureşti, Pro Editură şi Tipografie, 2000).

178
 Dar ceea ce întru fărădelegi se zămislise s-a topit ca ceara de faţa focului
şi dreptatea lui Dumnezeu şi a istoriei, a înviat în toată măreţia ei zdrobitoare
de fărădelegi. Şi s-a împlinit cuvântul Scripturii: „Vai vouă fariseilor făţarnici, iată,
Eu trimit la voi proroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei
veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate. Ca să cadă asupra voastră tot
sângele drepţilor răspândit pe pământ”.11 „Temeţi-vă deci, că mânie va veni peste cei fără de
lege. Şi lumina lor se va stinge şi surparea de tot va veni peste ei şi dureri de mânie îi va
apuca pe ei şi vor fi ca nişte pleve înaintea vântului şi ca nişte praf pe care îl spulberă viforul
şi vor muri întru tăria puterii lor”.12

CAPITOLUL II
ZIUA ADORMIRII MAICII DOMNULUI

În dimineaţa praznicului Adormirii Maicii Domnului13 din anul 1916, o

înfrigurare neobişnuită trecuse ca o bătaie de aripi nevăzute peste satele
Ardealului. Fenomenul a fost acelaşi aproape pretutindeni. Pe când românii
credincioşi legii străbune se îndreptau, înseninaţi de vestea nouă şi mult
aşteptată, în straie albe ca zăpada către biserică, organele administraţiei
ungureşti de la fişpan,14 până la cel din urmă notar, se frământau deznădăjduiţi
şi chinuiţi de presimţiri lugubre ca să execute ordinele ce năpădăiau ca ploaia
asupra acestor sate. Mirat de această fierbere câte un preot, în calea lui spre
biserică, a trecut pe la cancelaria comunală să ia informaţii precise. Atunci
slujbaşul îl măsura cu fulgere de otravă din ochi şi aprins de mânie îi striga: „A
plecat România voastră, contra noastră, ticăloasă trădătoare”. O clipă de înfiorare.
Preotul pleca fără să răspundă, cu sufletul plin de fiorul unei bucurii
nedesluşite, care îţi umple fiinţa de credinţa învierii din osânda morţii.
Da, România noastră, după care a însetat atâta amar de vreme un neam
dezmoştenit şi robit de nedreptatea veacurilor; da, România noastră, pentru că
suntem ai ei şi ea e mama noastră, de al cărei dor „Ne-au răposat şi moşii şi
părinţii”.
În această zi, slujba la altar a fost mai curată, mai sfântă, iar glasul
clopotelor, care mai scăpaseră de răpire şi care astăzi îşi cântau cântecul de
lebădă, mai dumnezeiesc ca orişicând. Sărmanele clopote ale bisericilor
româneşti. Şi ele fuseseră osândite la moarte de nesăbuita lăcomie şi nebunie
războinică a stăpânirii ungureşti.
Soldaţii năpădiseră în vremea din urmă în satele româneşti să adune
clopotele. Şi ele parcă îşi înţelegeau osânda. Duhul lui Dumnezeu parcă

11 Matei 23, 34-35.

12 Iov 21, 18.
13 Sărbătoare cunoscută şi sub denumirea populară de „Sfântă Maria Mare”, prăznuită anual la

15 august.
14„Fişpan”: „Comite suprem”.

179
coborâse mai sfânt asupra lor şi în dangătul lor domol se înfiripau plânsete de
jale şi zvâcniri de bucurie, accentele unui memento apocaliptic, care spunea
poporului român să nu dea spre clătire credinţa sa, căci ceasul dreptăţii
dumnezeieşti a sunat şi clipa învierii e aproape.
Din această zi, clopotele bisericilor româneşti n-au mai sunat, au căzut
sub loviturile ciocanelor ucigaşe, dar cu moartea lor s-a întărit în suflete şi mai
mult credinţa în răsplata lui Dumnezeu, care mustră pe cei greşiţi, dar
pedepseşte aspru pe cei nelegiuiţi.15
Nicicând nu s-au înălţat cu atâta căldură, ca în această zi, rugăciuni către
Maica Domnului, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţă nădejdea cea
neschimbată.16
Toată lumea era convinsă că s-a început actul ultim din marea tragedie a
Imperiului Austro-Ungar. Poporul aştepta cu sfială desfăşurarea fatală a
evenimentelor, iar preoţii satelor s-au pregătit în această zi trupeşte şi sufleteşte
pentru jertfa pe care ştiau că vor trebui să o [îm]plinească şi mulţi au gustat în
ziua aceasta ultima lor cuminecătură din potirul altarului.

CAPITOLUL III
DEŢINERILE

În ziua aceasta de Sântămăria Mare, lista neagră, urzită la Budapesta, a

luat, dintr-o dată, proporţii uriaşe. În fiecare oraş, în fiecare sat din părţile
româneşti, s-a zămislit un făt de listă neagră locală. Primarii, notarii şi pretorii,
cu puţine excepţii, s-au grăbit să dea stăpânirii dovezi palpabile de patriotism.
Iar jandarmii şi agenţii secreţi au pornit dintr-o dată ca o haită la vânătoare, să
săvârşească bravuri patriotice asupra bieţilor români fără putinţă de apărare.
Era mai ieftină bravura aceasta pentru că le garanta răsplată bogată şi siguranţa
unei scutiri de întoarcere la frontul războiului. Comitetul central din Budapesta,
alcătuit la 1914, anume pentru spionarea poporului român din Ungaria, dădu
ordin telegrafic: tot ce e suspect să fie deţinut. Iar comandantul militar din Cluj
i-a dat imediat întreg concursul, punând la dispoziţia jandarmeriei soldaţii.
Chestiunea aceasta îl preocupa cu mai mult interes decât frontul de bătaie.

15 Pentru problematica rechiziţionării clopotelor din Transilvania şi Banat în Primul Război

Mondial a se vedea: Elena Crinela Halom, Sunet şi sensibilităţi colective. Funcţia socială a clopotelor în
comunităţile româneşti din Transilvania (secolele XIX-XX), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană,
2006, pp. 80-90; Daniel Alic, Eparhia Caransebeşului în perioada păstoririi episcopului Miron Cristea
(1910-1919). Biserică şi societate, Cluj-Napoca/Caransebeş, Presa Universitară Clujeană/Editura
Episcopiei Caransebeşului, 2013, pp. 324-327.
16 Autorul reproduce prima propoziţie a „condacului” praznicului Adormirii Maicii Domnului:

„Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţă nădejdea cea neschimbată,
mormântul şi moartea nu au ţinut-o; căci ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel ce S-a sălăşluit în
pântecele ei cel pururea fecioresc”.

180
 Şi din ziua cea dintâi s-a năpustit împănata vigilenţă a jandarmeriei asupra
satelor româneşti, de la Braşov şi până la Vârşeţ. 17 Cele dintâi jertfe au fost
preoţii. Cu brutalitatea caracteristică jandarmilor unguri i-au ridicat pe cei mai
mulţi în miez de noapte, i-au legat în lanţuri, i-au luat între baionete, i-au purtat
zeci de kilometri pe drumul de ţară din sat în sat, pălmuindu-i şi batjocorindu-i,
pe alţii i-au purtat în ziua mare pe uliţele oraşelor ungureşti şi săseşti în
huiduielile şi scuipările publicului.
Dau aici, ca model, deţinerea noastră, a celor din Sebeşul-Săsesc.
De cu seară, o seară frumoasă de vară pe când luna îşi picura argintul
peste liniştea oraşului, stând la sfat cu vecinul, măsuram cu privirea chemătoare
adâncul orizontului şi aşteptam cu atenţia încordată, din clipă în clipă, să auzim
un bubuit înnăbuşit de tun dinspre Sibiu sau să zărim desprinzându-se din
largul mohorât al văzduhului, un aeroplan, care să ne vestească apropierea
fraţilor doriţi. Dar liniştea stăruia povarnică şi prevestitoare de furtună.
La miezul nopţii, când abia aţipisem în urma agitaţiilor zilei, mă trezeşte
brusc un zăngănit de arme. În casă intrase un „strajămeşter”18 cu doi jandarmi
înarmaţi până în dinţi. Eram uimit de această încălcare nocturnă câtă vreme îmi
ştiam toate uşile încuiate. M-am dumerit însă îndată. La poartă, stau de strajă
laţi doi împănaţi cu baionetele pe puşcă, la scările locuinţei doi sergenţi de
poliţie, iar alături de ei un băiat de lăcătuş cu o uriaşă legătură de chei false.
Atunci am înţeles.
Strajămeşterul, mulţumit de succesul planului infernal, mă declară imediat
arestat şi mă provoacă să mă îmbrac, gătindu-mă „de un drum lung”. Când
nevasta voi să-mi dea rufele şi hainele necesare pentru drumul lung, împănatul
a oprit-o cu vorbe aspre: „Nu-i trebuie nimic şi n-are să-şi ia nimic”. Şi nu mi-a lăsat
decât hainele de vară de toate zilele, ba la urmă mi-a scotocit din buzunare
briceag, ceruză, 19 caietul de notiţe şi tot. Eram în curat, că „drumul lung” nu
poate fi altul, decât drumul veşniciei, glonţul sau spânzurătoarea.
Ce mari şi minunate sunt lucrurile lui Dumnezeu în împărăţia sufletului
omenesc. În momentele cele mai grele ale vieţii, dă acestui suflet energii
neînchipuite. O linişte grozavă mi-a cuprins sufletul în aceste momente, liniştea
înspăimântătoare care, ca un preludiu, cuprinde natura întreagă în preajma
furtunii ce clocotea înnăbuşită în adâncime. Îmi făcusem repede seama cu
mine. Dacă atâtea sute şi mii de mucenici au sângerat pentru înfăptuirea unui
ideal visat de veacuri, cu atât mai vârtos acum când înfăptuirea e în prag,
reclamă acest ideal jertfă şi mai multe de sânge. Iar dacă Dumnezeu mi-a scris
ca şi eu să dau acest tribut glorios şi sfânt, fie voia Domnului.

17 Oraş în Serbia, al doilea ca mărime din districtul Banatul de Sud.

18 „Strajămeşter”: „Sergent-major de artilerie sau cavalerie în armata austro-ungară”.
19 „Ceruză”: „Condei/Creion”.

181
 Acum înţeleg pe deplin de ce cei mai mari nevinovaţi ai istoriei au păşit
pe treptele eşafodului cu atâta linişte şi bărbăţie. Mă durea însă grozav soarta
familiei mele, a soţiei bolnăvicioase şi a celor trei copilaşi nevârstnici.
Momentele grozave ale despărţirii de soţie şi de copilaşii care îşi dormeau
liniştea candidă a vârstei lor nevinovate, nu le doresc nici celui mai mare
duşman. Împingându-mă de spate m-au luat între patru baionete, pe când
nevasta mea a căzut leşinată în mijlocul curţii.
În antişambra 20 căpitanului de poliţie, străjuită de alţi patru jandarmi,
ne-au adunat pe şase intelectuali, protopopii Sergiu Medean şi Ioan Simu, 21
medicul d[octo]r Ion Elekeş, 22 avocatul d[octo]r Dumitru Ştefan, negustorul
Nicolae Tincu şi subscrisul. Primarul oraşului şi căpitanul poliţiei erau în plină
activitate. Căpitanul a trecut pe lângă noi cu un zâmbet sarcastic pe buze ca pe
lângă cei mai mari făcători de rele. Solicitarea unei convorbiri cu căpitanul ne-a
fost zadarnică.
Pe o ploaie torenţială ne-au luat apoi între şase baionete, doi cu doi şi cu
trenul de trei ore noaptea ne-au expediat la Sibiu. În tren întuneric, iar noi, uzi
de ploaie dârdâiam de frig. Mai ales unul dintre însoţitorii noştri, un honved23
sas ne purta o deosebită atenţiune, chemându-ne mereu la ordine, de câte ori
vreunul îndrăznea să prindă vorbă ca să ne mai spulberăm povara gândurilor
negre.
În Sibiu, lume multă. Agitaţie extraordinară. În gară mormane de lăzi,
mobile şi pachete, tramvaiele şi trăsurile vărsau necontenit norodul înfrigurat,
care se năpustea asupra vagoanelor gata de a transporta înlăuntrul ţării pe cei
ce-şi temeau pielea de invazia oştilor române.
Luaţi din nou între baionete, ne-au călăuzit neobosiţii noştri împănaţi în
pas domol şi festiv de-a lungul oraşului însoţiţi de plebea oraşului, care ne
scuipa, ne huiduia şi în urlete grozave ne trimitea la spânzurătoare.

20 „Antişambră”: „Anticameră”.
21 Ioan Simu (1875-1946): preot greco-catolic român, membru fondator şi preşedinte al
„Reuniunii Meseriaşilor Români din Abrud”, membru marcant al ASTRA, membru de onoare
al Societăţii „Carpaţi” din Bucureşti, protopop al oraşului Sebeş, membru şi preşedinte al
Consiliului Naţional Român Sebeş, delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia,
deputat în cadrul primului parlament al României Mari (a se vedea: Gelu Neamţu, Mircea
Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanţilor, pp. 340-342).
22 Ioan Elekeş: medic, membru al Consiliului Naţional Român Sebeş, delegat la Marea Adunare

Naţională de la Alba-Iulia (a se vedea: Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918

la români. Documentele Unirii, volum IX, 1989, p. 61).
22 Ioan Băilă: secretar orăşenesc, membru al Consiliului Naţional Român Sebeş, desemnat

senator al oraşului la 1918, delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia (a se vedea:

Ioan Pleşa, „Constituirea şi activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeşul-Săsesc”, în
Dacoromania, număr 5, 2000, p. 18).
23„Honved”: „Denumire dată soldaţilor din infanteria maghiară în Evul Mediu, apoi soldaţilor

din infanteria austro-ungară”.

182
 La poliţia de graniţă, unde ne-au oprit, era o frământare extraordinară.
Un furnicar de poliţişti şi detectivi urcau şi coborau în goană sălbatică scările,
trânteau uşi, cărau lăzi şi protocoale povarnice, urzindu-şi înfrigurarea grabei
nervoase cu cele mai triviale şi neaoşe înjurături ungureşti. Ne-au înfundat
într-o odăiţă de patru coţi, murdară şi infectă. Din clipă în clipă, ne sporeau aici
tovarăşii de suferinţă: venerabila matroană doamna Goga din Răşinari,24 mama
poetului, 25 protopopul Săliştei, d[octo]r Ioan Lupaş, 26 cu preotul Valeriu
Popovici din Sibiel,27 părintele Ilie Beu din Apoldul de Jos, 28 doamna Agnes
Măcelariu cu băiatul ei Tică, Ecaterina Dancăş din Răşinari, Ion Radu şi
G[eorge] Ivan din Sibiu şi un băiat de vreo 16 ani din Porumbac,29 Constantin,
pe care jandarmii îl văzuseră în munte stând de vorbă cu o patrulă românească.
Bietul Constantin tremura de groaza spânzurătorii. Înfricat şi timid m-a
întrebat pe şoptite: „Domnule, oare spânzură-ne?”. „Nu te teme, i-am răspuns, până la
spânzurat mai e departe”. Văzându-se între atâţia domni s-a mai înviorat cu
credinţa că pe domni nu-i poate spânzura şi aşa va scăpa şi el.
Duhul vremii parcă amorţise în zăbava uriaşă cu care se urnea orologiul
de la o clipă la alta. Soarele urca greoi pe povârnişul văzduhului potenţându-şi
din clipă în clipă dogoreala cu care bătea în colţul coridorului unde ne
înghesuiseră pe toţi, care nu încăpeam în odăiţă. Istoviţi de frig şi foame, iar
acum moleşiţi de căldura care începea să ne tortureze, ne-am tolănit pe
podeala, care de luni de zile nu mai gustase deliciul măturii.

24 Răşinari, judeţul Braşov.

25 Aurelia Goga (1856-1938): învăţătoare, poetă, mama poetului Octavian Goga, nepoată a
protopopului Sava Popovici din Răşinari, colaboratoare a ziarului „Telegraful Român” şi a
revistei „Familia” (a se vedea: Octavian Goga (7 mai 1938-2 mai 2008), bio-bibliografie şi
antologie de Dorin Gogâlea, Sibiu, 2008, p. 21).
26 Ioan Lupaş (1880-1967): teolog, istoric, om politic român, membru al Academiei Române,

protopop ortodox al Săliştei, delegat de drept la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia,

membru al Marelui Sfat Naţional şi al Consiliului Dirigent, profesor la universitatea
românească din Cluj până în anul 1948, când a fost arestat şi închis la Sighet (a se vedea: Ioan
Lupaş (1880-1967). Scrieri alese, volum I, ediţie îngrijită de Nicolae Edroiu, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2006; Wolfgang Wünsch, Der Auftrag der Kulturorthodoxie: Ein Beitrag zum
Wirken des Protopresbyters Dr. Ioan Lupaş, Bucureşti, Blueprint International, 2007; Nicolae
Edroiu, Alexandru Moraru, Dorel Man, Veronica Turcuş, Ioan Lupaş (1880-1967). Slujitor al
ştiinţelor istorice, învăţământului şi Bisericii (cu repere cronologice şi o bibliografie a operei), Cluj-Napoca,
Editura Renaşterea, 2008).
27 A trăit între anii 1861-1935, fiind un apropiat al protopopului Ioan Lupaş din Sălişte, cel ce

în timpul slujirii sale protopopeşti a ţinut de mai multe ori în Sibiel, conferinţele anuale
bisericeşti-învăţătoriceşti. Despre arestarea şi deportarea sa la Rust, între 28 august 1916-3 mai
1918, preotul ortodox Valeriu rememora: „Nu doresc nici duşmanilor mei clipele înfricoşate ale smulgerii
din mijlocul familiei, cum am îndurat noi! Şi astăzi văd cum preoteasa ţipa deznădăjduită în mijlocul curţii.
Doamne, ce cumplită durere de ajutorinţă! Nu mai vorbesc de repetatele percheziţii în căutarea documentelor
compromiţătoare” (a se vedea: Grigore N. Popescu, Preoţimea română şi întregirea neamului. Temniţe şi
lagăre, volum II, p. 5).
28 Apoldul de Jos, judeţul Sibiu.
29 Porumbacu de Sus/Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu.

183
 Un aeroplan spintecă dintr-odată înălţimile văzduhului rotind asupra
noastră. O clipă de bucurie. Ne încordam ochii obosiţi să-i distingem fiinţa
românească aşteptând în fiecare clipă avizul ghiulelelor, că fraţii noştri sunt în
pragul Sibiului. Frumoasa iluzie ni s-a spulberat curând, aeroplanul era austriac.
Pe la amiază, un brutar ce sălăşluia în curtea poliţiei îşi goli cuptorul de
pâine caldă şi proaspătă. Mireasma ispititoare potenţa şi mai mult pofta gurilor
noastre flămânde. Dar ne-a costat multă rugăminte umilitoare până ce vajnicii
noştri păzitori s-au îndurat să permită brutarului să ne vândă câte o bucată de
pâine moale şi fierbinte.
Îngrijorată de soarta noastră, doamna Lupaş îşi luase îndrăzneala să urce
scările cu braţul încărcat de cele mai necesare alimente pentru un drum lung, pe
care ştia că trebuie să-l facem. Dar, din nenorocire nimerise de pază pe unul
dintre detectivii cei mai barbari, fost odinioară servitor de cancelarie. Conştient
de puterea ce io dă legea poliţaiului secret, se revoltă cu înjurături bădărane şi
dă doamnei Lupaş brânci, să o răstoarne pe treptele de piatră. La protestul
nostru unanim, intervine căpitanul care, după un rechizitoriu straşnic şi o
cercetare amănunţită a celor aduse, interzice doamnei să mai cuteze a pune
piciorul în curtea poliţiei.
După o zi de chin, istovitor de lung, ni se ia naţionalul cu sentinţa: „Pahod
na Şopron”. Un ordin laconic ne înşiruie în rânduri de câte doi şi ne porneşte
spre gară, înconjuraţi de toate părţile de jandarmi cu arma în mână şi detectivi
cu revolverele trase.
Un detectiv evreu ne destinează un vagon de cărbuni somându-ne să-l
ocupăm. Dibuind prin întunericul vagonului, m-am trezit cu un picior într-un
vas cu apă, iar cu celălalt pe botul unui porc, care îşi făcea liniştit digestia
nocturnă. Protestul indignat al porcului a fost secundat de alţi patru tovarăşi
voluminoşi. Am protestat şi noi, detectivii ne ziceau să ocupăm vagonul, căci
acolo suntem noi buni, cu porcii. Gălăgia atrase pe şeful gării, stăpânul porcilor,
care ne-a oprit imediat sub motivul convingător: „Sunt mai scumpi porcii mei, decât
capetele acestor trădători”. Din graţia şefului, ne-am instalat în alt vagon, tot de
cărbuni, toţi 16 osândiţii. Pe coapsele vagonului, doi soldaţi cu arma plină şi
patru detectivi. La miezul nopţii, trenul îşi scutură oasele de fier amorţite şi
pleacă.
Înghesuiala ne prinde bine. După zbuciumul sufletesc al unei zile trudite
ne cuprinde moleşala şi ne biruie. Uruitul roatelor îşi cânta melodia monotonă
care ne amorţeşte simţurile.

184
 CAPITOLUL IV
ÎN DRUM SPRE ŞOPRON

În zorii zilei, miercuri 30 aug[ust], ne trezim în Copşa-Mică.30 Vântul rece

pornit dinspre miazănoapte şi bruma dimineţii ne taie până la oase. Zgriburim
ca frunza plopului în straiele noastre subţiri şi numărăm cu ochii stelele ce se
sting pe cer. Soarele se înalţă cu o încetineală ucigătoare. Stomacul începe să-şi
reclame cu insistenţă dreptul său. O ţărancă avidă de câştig se apropie de
vagonul nostru, desface dintr-o cârpă câteva bucăţi de slănină proaspătă, fiartă
şi papricată şi ne-o îmbie pe preţ scump de uzură. Rupţi de foame, o înghiţim
repede cu rămăşiţele pâinii de ieri, rătăcite prin buzunare.
Un grup de ţărani români, muncitori săraci, legaţi în lanţuri, traversează
şinele din faţa noastră, iar un slujbaş de la tren ne aduce vestea că românii au
fost zdrobiţi la Turnu Roşu de vitejii honvezi unguri.
Vigilenţa jandarmilor descoperă în gară pe părintele Ion Druhora din
Boiţa,31 pe care ni-l ataşează.
Ceasuri lungi de aşteptare. Nu ni se permite să ne mişcăm din loc.
Soarele începe să dogoare cu căldura lui tomnatică şi după frigul extraordinar
de astă noapte, ne înnăbuşe razele din miezul zilei. Abia la şase seara se dă
semnalul de plecare.
După poposiri lungi pe la gări, ajungem joi dimineaţă la Teiuş.32 Călăuzii
noştri lipsiţi şi ei de merinde se îndură să permită păr[intelui] Ilie Beu ca să
alerge, însoţit de un soldat, în satul din apropiere, de unde păr[intele] Candin
Suciu ne trimite câte patru pâini, un caş şi o bucată mare de slănină. Dărnicia
preotului din sat i-a fost fatală, căci în curând ne-a urmat şi el pe calea
Şopronului.
O nouă zi de tortură. Căldura înnăbuşitoare în starea noastră staţionară
devine insuportabilă. Scândurile vagonului, presărate cu rămăşiţe de cărbuni,
taie vânătăi în carnea trupului istovit. Tovarăşului Nic[olae] Tincu îi vine o idee
salvatoare. În marginea şanţului din extremul gării, unde se înglodase trenul
nostru, se înşiruiau câteva căpiţe proaspete de trestie cosită. Câteva braţe
rechiziţionate din aceste căpiţe ne mântuie de osânda bucăţilor de cărbuni şi ne
pregăteşte un aşternut excelent. Detectivii noştri s-au arătat mai indulgenţi faţă
de această operaţie care le prinde şi lor bine.
Iluzia ademenitoare a odihnei ce ne-o închipuiam în noaptea viitoare
ne-a fost însă în curând dezamăgită. Caravana trenului nostru porneşte către
seară spre Cluj. Un vânt rătăcitor dinspre apus urzeşte o pânză de nori care
deodată cu noaptea începe să cearnă o ploaie măruntă şi rece. Ploaia biciuită de
vânt ne bate în faţă, straşina pălăriilor ne picură boabe reci de apă pe umeri şi

30 Copşa Mică, judeţul Sibiu.

31 Boiţa, judeţul Sibiu.
32 Teiuş, judeţul Alba.

185
pe genunchi şi fluidul se furişează până la piele, fulgerând cu fiecare strop fiori
reci în vinele noastre.
În acele clipe de amărăciune, singura consolaţie ne-o îmbia cuvântul
Scripturii: „Nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici cu ce vă veţi
îmbrăca, că acestea toate neamurile le caută. Ci căutaţi mai întâi la împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatea lui”.33
Ajunşi la Cluj, vineri dimineaţa, un căpitan de poliţie ne dictează osânda:
la Fellegvár.34 Abilii noştri detectivi, însă, n-aveau gust să ne predea şi să ne
întoarcă înapoi, unde îi aştepta primejdia războiului, ci înduplecă pe
comandantul gării să ne dea drumul mai departe.
Sătui de oboseală o singură dorinţă mai aveam: să ajungem la ţinta
exilului, la o fărâmă de odihnă. Dar duruitul trenului ne prea îndrăgise. Ca o
hârcă bătrână istovită de nevoi ne târâie obosită locomotiva spre Oradea-Mare.
Comitetul de ajutorare necunoscându-ne, ne oferă şi nouă pâine şi cârnaţi. Dar
o unguroaică bătrână, cărnoasă şi neagră ca un ceaun, descoperindu-ne
identitatea în urma trădării unui detectiv, ne insulta cu vorbe triviale, izbind la
pământ un pahar cu bere, pe care era gata să-l ofere unuia dintre noi.
Vineri seara, ne înhaţă vicinalul35 Bihorului şi sdruhăiala hodorogită face
cale întoarsă şi sâmbătă dimineaţa ne trezim în gara Seghedinului. Gândul
primului moment, că ne vor duce în vestita puşcărie „Csillagbörtön”,36 care a
îngropat atâtea suspine şi lacrimi româneşti, nu ne mai îngrozea. Sufletul nostru
cerea cu insistenţă odihnă, oriunde, numai odihnă.
Dar altfel ne-a fost scris. Flămânzi şi lihniţi de sete o luăm din nou la
goană cu direcţia spre Budapesta. Abia la Czegléd,37 după o trudă de cinci zile şi
tot atâtea nopţi, a răsărit un punct mai luminos în calvarul nostru, căci ni s-a
făcut şi nouă parte din milostenia alimentelor adunate pe seama celor ce fugeau
din Ardeal.
Ne-a hărăzit norocul să ajungem în Budapesta la miezul nopţii şi să
plecăm repede mai departe, căci altfel mulţimea ce mişună ca un furnicar în
gară ne-ar fi făcut desigur o primire nu prea măgulitoare. Când soarele de
dimineaţă ne-a trezit din toropeala simţurilor încremenite o locomotivă obosită
ne târa cu zor prin ţinutul bogat al minelor de cărbuni din Tatabánya.38
În dimineaţa aceea ne-am adus aminte că azi e ziua Domnului39 şi noi
şapte preoţi lipsim de la altar. Apă rece la un popas într-o gară de pe malul
Dunării ne înviorează, băiatul Constantin improvizează dintr-un mănunchi de

33 Matei 6, 25-33.
34 Cetăţuia, fortificaţie construită de Habsburgi la Cluj, între anii 1715-1735, în vârful dealului
cu acelaşi nume.
35 „Vicinal”: „Cale ferată care leagă două localităţi vecine”.
36 Penitenciarul din Szeged.
37 Cegléd, oraş în Ungaria.
38 Tatabánya, oraş în Ungaria, reşedinţa regiunii Komárom-Esztergom.
39 „Ziua Domnului”: duminica.

186
crengi de salcie o mătură şi ne curăţă vagonul. Prot[opopul] Lupaş scoate
Acatist[ier]ul 40 şi noi cu capetele descoperite şi în picioare înălţam rugăciuni
fierbinţi către Dumnezeu ca „să ne izbăvească de tot viforul şi bântuiala ce ne sta
împotrivă, pace şi sănătate şi ajutor bun să ne orânduiască pentru ca să putem face purtare
de grijă a toată dreptatea urmând poruncile Lui şi să ne întoarcă în pace la ale noastre fără
sminteală, plini de bunătăţile sale cele cereşti”. Câteva cântări bisericeşti, doxologia,41
o scurtă ectenie42 şi molitvele43 Acatist[ier]ului, ne-au primenit sufletele cu vraja
dulce a credinţei religioase.
Iar când păr[intele] Lupaş a citit rugăciunile pentru familie, soţie şi copii,
nici unul nu şi-a putut pune stavilă lacrimilor care ne podideau şi fiecare a
simţit în aceste clipe mai mult ca oricând în viaţă că singur D[umne]zeu este
ajutorul şi ocrotitorul omului în vreme de restrişte.
Şi pe când noi ne îndreptam sfiala nădejdilor noastre cu toată căldura
sufletului nostru către ceruri, abilii noştri detectivi se pironiseră pe băncile din
fund şi cu pălăriile pe cap şi mâinile în buzunarele pantalonilor urmăreau cu o
sfidare dobitocească revelaţia în care ne scăldam sufletele.
La amiaz, suntem în Győr 44 în faţa fabricii uriaşe, care varsă zilnic pe
fronturi milioanele sculelor şi grăunţelor ucigătoare.
Isteţii noştri călăuzi iscodesc aici o nouă tărăgănare. Ne înhamă la un tren
pornit spre sudul ţării. O jupâneasă ispitită de curiozitatea feminină irezistibilă,
însoţită de un finanţ, ne face o vizită ca să vadă din intuiţie proprie, cu orbitele
căscate, pe barbarii orientului, unde nu şi-a fost coborât superioritatea culturii
sale ungureşti închipuite.
Duminica seară ajungem în Czelldömölk. 45 Aici ne-am înfundat. Din
şarpele lung al trenului, venit din Sibiu, a rămas singur vagonul nostru stingher
pe o linie moartă. În întunericul nopţii, un tren militar coborât de pe frontul
Italiei se îndură să ne ia cu el şi luni dimineaţa, după un vagabondaj de o
săptămână în lungul şi latul ţării, ne debarcă în Şopron.
Zdrobiţi, amărâţi, flămânzi şi nenorociţi ne târâm la poliţia de graniţă, de
aici la pretură, unde prim-pretorul Blasek, de origine slovac, cu afabilitate
cavalerească, ne ia naţionalul şi ne dă libertate să ieşim singuri în oraş. Scăpaţi

40 Acatistierul este o carte liturgică folosită atât de preoţi, cât şi de credincioşi, care cuprinde
diferite imnuri, rugăciuni şi acatiste, închinate Maicii Domnului, Mântuitorului Iisus Hristos şi
mai multor sfinţi.
41 Im de slăvire, de preamărire a lui Dumnezeu în trei persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Se

cântă sau se citeşte în cadrul diferitelor slujbe şi laude bisericeşti, credincioşii auzind-o intonată
în fiecare duminică la sfârşitul utreniei şi înainte de începutul Sfintei Liturghii.
42 „Ectenia” sau „litania” este o rugăciune liturgică, de cerere, de diferite tipuri (mare, mică sau

întreită) rostită de diacon sau de preot în cadrul tuturor slujbelor bisericeşti.

43 Din slavonescul „molitva”, care înseamnă rugăciune. Este citită de preot sau episcop cu

diferite ocazii, pentru anumite nevoi spirituale, trupeşti şi materiale ale credincioşilor.
44 Győr, oraş în Ungaria, reşedinţa regiunii Győr-Moson-Şopron.
45 Celldömölk, oraş în Ungaria.

187
de tutela urgisită a agenţilor secreţi care ne-au purtat pe la icoane, ca pe cei din
urmă tâlhari, răsuflam mai uşor.
Prim-pretorul ne declară internaţi desemnându-ne ca sălaş orăşelul
Rust,46 unde avem să ne transportăm cu proximul tren. În aşteptarea colosului
de oţel, stam tolăniţi pe pajiştea din preajma gării. Toamna îşi flutura podoaba
peste câmpul amorţit, razele fugare cern căldura molatică, un vultur spintecă
tăriile văzduhului, ochiul nostru ispiteşte culmile dealurilor din zare, iar gândul
dospit de văpaia amărăciunii ce ne arde, trece grabnic spre răsărit şi jalea ne
copleşeşte.

CAPITOLUL V
LA ŢINTĂ

Ropotul monoton al carului de foc ne duce, din nou, mai departe spre
ţinta surghiunului.47 Pe fereastra vagonului dogorea bătaia razelor de soare cu
frânturi repezi, în stâlpii de telegraf care aruncau ochiri de o clipă prin
cercevelele 48 ferestrei. Plesniturile roţilor izbeau ca lovituri de ciocane în
tâmplele noastre înfierbântate, iar peste pleoapele ochilor închişi treceau fulgere
de flăcări roşii care ardeau usturător. Încremeniţi pe băncile aspre, zvâcnirile
cadenţelor, ce izbeau în geamul surd al şinelor nu ne mai supărau, priveliştea
podoabelor tomnatice de pe câmpuri nu ne ademenea. Eram o ceată de fiinţe
abrutizate, nu mai simţeam nimic, nu mai doream nimic, nu mai puteam
înfiripa un crâmpei de gândire sigură. Ni se părea că zburăm spre o prăpastie
adâncă şi grozavă în care să pierim cu toţii fără urmă.
Un cunoscător al locului ne coboară la halta Sércz49 în mijlocul câmpului,
de unde la o depărtare de 7 k[ilo]m[etri] ne aştepta Rustul blestemului nostru.
Pe un drum de ţară moale şi nisipos pornim în grupuri răzleţe, târându-ne
oasele încremenite şi înotând prin praf până la glezne. Trecem prin nesfârşite
vii bolnave de otrava brumei, grupurile se destramă şi fiecare îşi poartă povara
fiinţei sale cu mişcările unui instinct mecanic pe drumul, care se tot lungea,
încovoindu-se după coline pentru ca să răsară dincolo tot mai lung şi mai
deznădăjduitor.
În amurgul serii de 5 sept[embrie], pe când ciurzile50 de vite coboară de
pe colină, intrăm în sat şi amestecaţi cu aceste vite blânde, care căscau ochii
mari la veneticii necunoscuţi, ne facem intrarea „festivă” în cuibul, care avea să
închidă pe lungă vreme, cu lanţurile nelegiuirilor, suspinele sufletelor noastre
obosite.

46 Rust, oraş în Austria, provincia Burgenland.

47 „Surghiun”: „Exil”.
48„Cercevea”: „Cadru în care este fixat geamul la o fereastră”.
49 Sércz, localitate în Austria, provincia Burgenland.
50„Ciurdă”: „Cireadă”.

188
 Un poliţai ursuz ne ia din nou pomelnicul şi după ce ne citeşte regulile
aspre ale internării, ne dă drumul în comună. Zadarnică ne-a fost reclamaţia că
n-aveam bani, n-avem haine, n-avem alimente, n-avem nimic şi zadarnică
cererea ca să ne dea un adăpost. O ridicare din umeri a fost tot răspunsul.
Noroc că în comună erau multe case goale, pe care mai cu binele, mai cu forţa,
le ocupăm câte doi-trei în tovărăşie.
Într-un edificiu medieval cu ziduri uriaşe şi coridoare scunde şi
întunecoase ne instalăm eu şi av[ocatul] d[octo]r Ştefan.
În bezna zidurilor povarnice şi mirositoare a mucegai, am descoperit pe
pipăite două priciuri de fier şi mânaţi de instinctul animalic, lacom de odihnă,
am dat mulţămită lui Dumnezeu că ne-a făcut părtaşi de atâta fericire: să avem
un pat. Un somn letargic ne-a ţintuit aici până târziu în lumina zilei următoare.
Abia acum ni se dă prilejul să cumpănim cu simţirile potolite urgia sorţii
noastre. Comuna, deşi poartă privilegii de oraş, e mai mică decât un sătuleţ din
pădurile Ardealului. Ne apare cu clădirile sale mohorâte o adevărată temniţă a
veacurilor trecute. Revista celor patru uliţi înguste şi scurte ne recheamă în
amintire vremurile depărtate ale veacurilor medievale, când puhoiul turcilor s-a
rostogolit pustiitor până aici în preajma zidurilor Vienei. Aici în marginea
lacului Fertő,51 cu malurile încărcate de bogăţia celor mai delicioase vinuri şi-au
adus spahii turcilor cadânele îmbrobodite, clădindu-le vile mistice cu boltituri
greoaie, cu ferestre întunecate şi cu balcoane ţintuite în graţii înflorite de fier,
unde coborau paşele52 şi beyi53 turci după lupte vitejeşti să-şi odihnească truda
în braţele moi şi calde ale iubirii fermecătoare. Clădirile Rustului îşi păstrează şi
azi haina tocită a acelor vremi apuse şi fiecare poartă ferecată cu drugi groşi de
fier, fiecare ferestruică înflorită cu graţii delicate, fiecare balcon cu smalţul
zdrenţuit, ascunde sub stratul de rugină şi muşchi, taina unor aventuri din acea
vreme apusă. Conacurile vremilor de belşug apuse păstrează şi astăzi o umbră
de aristocraţie zdrenţuită cu văleatul şi stema nemeşască54 pecetluite deasupra
porţilor.
În curţile lungi, strâmte şi întortochiate, încopciate 55 fără un sistem
practic, sălăşluieşte astăzi un popor hibridizat de şovinismul maghiarizării, un
popor nici german, nici maghiar, egoist, moros,56 lacom de avere, al cărui ideal
e pivniţa plină de buţi greoaie cu vin şi vitele povarnice de grăsime, pe când
copiii se lăfăiesc pe uliţi murdari, zdrenţ[ur]oşi şi cu năravuri păcătoase. Două
şcoli pentru propaganda maghiarizării şi două biserici, una rom[ano]-cat[olică]
şi alta luterană îşi fărămiţează energiile în frecări pătimaşe stricându-le sufletul
îndoielnic şi limba incoloră şi dură.
51 Denumirea maghiară a lacului „Neusiedlersee” de la graniţa actuală dintre Austria şi Ungaria.
52 ,,Paşă”: ,,Guvernator al unei provincii în Imperiul Otoman”.
53 ,,Bei”/,,Beg”: ,,Guvernator al unui oraş sau al unei provincii în Imperiul Otoman”.
54„Nemeş”: „Denumire dată în Transilvania nobililor mici şi mijlocii”.
55„A încopcia”: „A închide”.
56„Moros”: „Posac/Posomorât/Morocănos”.

189
 Poporul nu cunoaşte decât lucrul viilor şi cultura vitelor, iar intelectualii
află capitala lor îndeletnicire în nesfârşite chefuri ce se perindează noapte de
noapte dintr-o pivniţă în alta. Viaţa de toate zilele se scurge în condiţii
primitive, care ne dau impresia că suntem surghiuniţi undeva departe pe
meleagurile Evului Mediu.

CAPITOLUL VI
VIAŢA ÎN EXIL

Două nopţi de odihnă ne-au potolit văpaia nervilor agitaţi, coardele se

destind şi cu simţurile domolite începem să ne cumpănim rosturile situaţiei în
care ne aflăm. Unii trataţi mai omeneşte din partea jandarmeriei, veniseră cu
ceva merinde de drum şi cu buzunarul asigurat pentru o vreme oarecare, noi
însă cei mai mulţi, aduşi ca deli[n]cvenţi ordinari, n-aveam nimic decât hainele
de pe noi şi mâinile înfundate în buzunarele goale. Stomacul pe de altă parte,
acest duşman neîndurat, reclama un aranjament mai statornic al nevoilor sale.
Tovarăşii mai darnici împart puţinul cu noi, care n-aveam nimic şi astfel
ajungem fiecare la un buget real de 30-40 coroane, sumă care ne punea la
adăpost pe câteva zile. Altă pacoste însă. Pornim să ne asigurăm o brumă de
alimentaţie. Colindam, însă, zadarnic la cele patru cârciume, la brutăria rustică
şi murdară, la prăvălii, ba şi la particulari, pretutindeni ne întâmpina refuzul.
Populaţia avizată din bună vreme de sosirea noastră s-a înţeles să ne boicoteze.
Ne primeşte cu vădită aversiune şi duşmănie. Expuşi primejdiei de a pieri aici
de foame, facem apel la poliţie. După multe rugăminţi se îndură, în sfârşit, şeful
poliţiei, un austriac renegat, să dea ordin cârciumarului Berger, de la marginea
comunei, să ne provadă alimentaţia. Crâşmăriţa guralivă şi extraordinar de
voluminoasă cedează, dând expresie dezgustului faţă de noi în fraze de o
politeţe jignitoare şi ne face loc într-o odaie excepţionabilă din punctul de
vedere al curăţeniei, alături de tăietorii de lemne, cărăuşii şi elementele cele mai
puţin civilizate din oraş. Ne atrage atenţia că numai solvindu-i taxa înainte e
aplicată a ne servi masa. Încasăm cu resignare evanghelică toate observaţiile şi
plătim. Un papricaş piperat, o compoziţie imposibilă de apă caldă, roşie,
amestecată cu zgârciuri şi oase, ne deschide o perspectivă disperată pentru
viitor. Cei mai mulţi plecăm flămânzi, lăsând neatinse blidele cu marginile
înflorite de murdărie. Apelăm din nou la şeful poliţiei.
Acesta, plictisit de nemulţumirea noastră, nu răspunde. Scoate din masă
o carte de legi şi cu gravitatea omului conştient de oficiul său ne citeşte
regulamentul internării. Să nu depăşim hotarul comunei, timpul de ieşire din
locuinţă de la 8 ore dimineaţa, până la 8 ore seara. Orice contact cu localnicii se
va pedepsi cu restrângerea libertăţii. În toată sâmbăta ne vom prezenta la apel
pentru eventuale reclamaţii. Molestarea populaţiei sau depărtarea din locuinţă
în timpul nopţii se va pedepsi cu arest. Jandarmeria este însărcinată cu
controlul permanent. Cu aceasta, vajnicul şef ne demite. Începem să înţelegem
190
că orice apel la simţul de umanitate, la concepţiile de cultură şi civilizaţie sunt
zadarnice. Suntem trataţi ca cei mai urgisiţi făcători de rele, expuşi intenţionat
la mizerii şi umilinţe. Suferinţa noastră le oferă prilej de plăcere şi satisfacţie şi
izolarea noastră în acest cuib, lipsit de orice lumină intelectuală şi culturală; e
anume aleasă ca să ne tortureze.
În cele 12 zile de la plecarea de acasă, 8 zile şi tot atâtea nopţi n-am
dezbrăcat hainele de pe noi. Trupul începe să-şi reclame premenirea. Lipsiţi
însă de strictul necesar n-avem altă soluţie decât să ne lepădăm rufele, să le
spălăm şi să aşteptăm până se vor usca. Un ciubăr şi o bucată de săpun
împrumutate pe ascuns şi după multe rugăminţi de la o babă bătrână din curte,
ne dau posibilitatea să ni le spălăm şi întinzându-le pe câteva cuie răzleţe pe
perete străjuim, înveliţi în scoarţele de pe pat, cu răbdare evanghelică, aşteptând
ca temperatura domoală a aerului din odaie să-şi facă datoria. Natura ne-a pus
însă la grea încercare. Până seara, rufele noastre nu se îndură să-şi lepede
umezeala. Aşa, pe jumătate ude, le împăturăm şi le aşternem sub cearceaful din
pat pentru ca până dimineaţă să le compensăm şi atribuţiile fierului de călcat.
Tot acest ciubăr face şi serviciul unei băi în condiţii primitive.
Deşi ieşite cam sure din metamorfoza de ieri, rufele ne dau totuşi deliciul
plăcut al premenirii şi această operaţie primitivă am fost nevoiţi să o repetăm şi
altă dată.
Zilele încep să devină tot mai povarnice. Mereu sosesc tovarăşi noi de
suferinţă. În două săptămâni efectivul deţinuţilor se urcă la 33. Ne vine vestea
că toate satele din jur sunt pline de tovarăşi de suferinţă în aceleaşi condiţii ca şi
noi.57 Izolaţi de orice contact cu lumea mare şi închişi ca într-o temniţă între
ziduri, inerţia aceasta ne mistuie şi ne chinuie. Sfatul obştesc decide să
încercăm, fiecare în cercul prietenilor şi a rudelor sale, un contact prin scrisori,
să ne aprovizionăm cu finanţele necesare de unde ne va fi posibil. Ne aşternem
pe scris. Paznicul ordinii publice ne respinge însă scrisorile: nu se pot scrie
decât ungureşte sau nemţeşte şi predate deschise pentru cenzurare. 145 scrisori
se metamorfozează atunci în limbile pretinse de siguranţa statului.
Lipsiţi de orice ocupaţie fizică şi intelectuală nu ne rămâne alta decât să
hoinărim vagabonzi pe uliţe, pe malul lacului şi prin vii. Pândarii ne urmăresc
însă cu o vigilenţă respectabilă şi nu îndrăznim să ne apropiem de boabele
strugurilor ispititori. Colindăm potecile presărate cu foile de vie topite de
otrava brumei, poposim la o răscruce, stăm ceasuri întregi tolăniţi pe ţelina
ruginită, nostalgia ne taie firul vorbelor şi jalea după cei rămaşi acasă ne
copleşeşte.

57 Conform istoricului Ioan Bolovan, majoritatea intelectualilor români transilvăneni erau

internaţi în 12-15 comune şi sate din jurul oraşului Şopron, numărul lor variind între 2000 şi
3000 (a se vedea: Ioan Bolovan, Primul Război Mondial şi realităţile demografice din Transilvania,
pp. 39-45).

191
 Cu alimentaţia o ducem tot mai rău. Voluminoasa noastră cârciumăriţă
ne înăspreşte tratamentul din zi în zi. Carnea de bou bătrân, pusă la fiert la 11,
ni se aşterne caldă la ora 12, garnisită cu legume crude, stropite cu apă rece,
sare şi oţet. Zgârciurile de stomac ne silesc adeseori să postim ziua întreagă. Pe
lângă aceasta începe şi văzduhul mohorât să cearnă ploi, mărunte şi reci de
toamnă şi noi în straiele noastre de vară, cu ghetele rupte, nu ne încumetăm să
ieşim din cuprinsul zidurilor posomorâte ce ne adăpostesc.
De acasă nici o veste. Pe la sfârşitul lui septembrie, şeful poliţiei ne
trimite un teanc de gazete ungureşti, care proslăveau succesele armatelor
austro-ungare şi germane pe frontul României. Le sorbim cu lăcomie şi
dezgust. Discutăm enervaţi evenimentele în mijlocul pieţii şi nu observăm că
poliţaiul ne spionează de la geamul biroului său. Un aviz ameninţător prin
servitorul poliţiei ne trezeşte la realitate.
Ştirile gazetelor ungureşti contradictorii şi tendenţioase n-au alte epitete
pentru noi românii decât „büdös hazaárulók” (trădători spurcaţi de patrie), iar
pentru oastea românească „büdös oláh bocskoros bitangok” (stârpituri de opincari
valahi puturoşi). Gândul că şi familiile noastre îndură aceiaşi osândă ca şi noi ne
apasă cu povara de plumb a conştiinţei, că nu le putem fi de ajutor în aceste
zile de restrişte.
Până când timpul dăinuieşte în condiţii prielnice, singurul loc de refugiu
ne este cimitirul şi o poieniţă de lângă el, unde suntem feriţi de ochii spionilor
ce ne pasc la tot pasul.
După ce pe urma mobilizării, unele oficii publice au rămas fără slujbaşi
ne adresăm primăriei locale, oferindu-ne serviciile în schimbul unei remuneraţii
modeste, din care să ne putem susţine. Răspunsul obraznic şi jignitor nu
întârzie: ca oameni periculoşi pentru interesele statului nu putem fi aplicaţi la
nici un fel de serviciu public; de vrem însă muncă, e vremea culesului recoltei
de pe câmp, să ne oferim braţele de muncă populaţiei locale. În acest înţeles se
dă de ştire locuitorilor să reflecteze la internaţi pentru munca câmpului, pe
lângă retribuţia ce compete oricărui zilier. Respingem cu indignare oferta, iar
populaţia îndemnată de mai mult bun simţ decât domnul primar, nu face uz de
avizul primăriei.
În 27 septembrie sosesc cele dintâi scrisori de acasă. Veşti triste.
Nevestele noastre sunt spionate şi ameninţate cu deţinere şi internare, unele au
fugit cu copiii în satele de munte la prieteni şi rudenii, casele noastre
rechiziţionate de armata germană, care le prădează fără milă, având indicaţia de
la forurile locale că sunt case de spioni şi trădători de ţară. Ştim ce înseamnă
asta. Ruină totală, expunându-ne azi mâine la rolul de cerşetor. Ieşim la câmp,
cu sufletul otrăvit de amărăciune. E ziua crucii. 58 Doamnele Goga, Iosif şi
Moruşca împletesc o frumoasă cruce din flori tomnatice de câmp şi noi

58Denumirea populară a sărbătorii „Înălţarea Sfintei Cruci”, prăznuită anual în data de 14

septembrie.

192
cântând troparul crucii 59 ne închinăm măreţului simbol al mântuirii din
suferinţe. Nădejdea creşte largă în sufletele noastre că şi noi prin suferinţa
noastră ne vom mântui.
Ultima zi a lui septembrie e prima zi de bucurie. Din dărnicia băncilor
româneşti „Albina”,60 „Victoria”,61 „Ardeleana”62 şi altele, sosesc câteva sute de
coroane ajutor.
Poliţaiul nostru, mânios, deschide fereastra din etajul locuinţei sale şi ni le
aruncă în mijlocul uliţei, strigând: „Poftim, acum aveţi bani, de acum nu vă mai puteţi
plânge”. Gestul bădăran nu ne mai impresionează, ne-am obişnuit cu aceste
atribuţii ale civilizaţiei din Rust.
În camera din Budapesta vine vorba şi de noi. Deputatul sas, Schmidt,63
prinde ocazia ca să-şi manifeste sentimentele ce ni le nutreşte şi făcându-ne un
aspru rechizitoriu, ne scoate pe toţi vinovaţi de trădare de patrie, dovedindu-şi
aserţiunea cu motivul psihologic: „Privind pe românii internaţi, după expresia feţei lor,
le poţi cunoaşte gândul fără să mai culegi ştiri din gazete. De sunt veseli, poţi fi sigur că oştile
române au câştigat vreo biruinţă, iar când armata noastră înaintează, ei sunt trişti şi
abătuţi”. În consecinţă, îşi merită soarta.
Constatările erau exacte şi adevărate. Ne miră, însă, precizia
informaţiilor. Şi atunci ne-am luminat. În Rust sosiseră vreo cinci familii de saşi
din părţile Sighişoarei, fugiţi de groaza oştilor române. Aceştia ne purtau
sâmbetele şi ne cunoşteau mai bine ca localnicii. O conexiune mult grăitoare
între ei şi deputatul de la Budapesta era evidentă. Descoperirea acestor noi
adversari ne-a dictat mai multă prudenţă şi precauţiune.
Şeful internaţilor, comisarul guvernamental Blaschek din Şopron, soseşte
în inspecţie la noi. E singurul om cu maniere europeneşti. Din toată ceata

59 Are următorul cuprins: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă
binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
60 Banca „Albina”: bancă românească, înfiinţată în anul 1871, la Sibiu, la iniţiativa învăţătorului

Visarion Roman, devenită cea mai importantă instituţie de credit a românilor din Transilvania,
desfiinţată în anul 1948 (a se vedea: Mihai Drecin, Banca „Albina” din Sibiu: instituţie naţională a
românilor transilvăneni 1871-1918, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982).
61 Banca „Victoria”: bancă românească, înfiinţată în anul 1886, la Arad, de un grup de 20 de

fruntaşi naţionali arădeni (printre care Alexandru Mocioni, Antoniu Mocioni, Ştefan Cicio-
Pop); progresul băncii a fost vizibil încă din 1893, aceasta devenind a doua instituţie bancară, ca
importanţă, după „Albina” de la Sibiu (a se vedea: Lucian Dronca, Băncile româneşti din
Transilvania în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), Cluj-Napoca, Presa Universitară
Clujeană, 2003).
62 Banca „Ardeleana”: bancă românească, înfiinţată în anul 1885, la Orăştie, de către Ioan

Mihu, desfiinţată în anul 1946 (a se vedea: Ibidem).

63 Este vorba despre dr. Karl Schmidt, deputat în parlamentul maghiar în legislaturile 1901-

1905, 1905-1910, 1910-1914 şi 1914-1918 (detalii despre deputaşii saşi în parlamentul maghiar
în primele două decenii ale secolului al XX-lea a se vedea la: Enikö Dácz, „Sächsische
Abgeordnete im ungarischen Parlament zu Beginn des 20. Jahrhunderts”, în Enikö Dácz
(Hrsg), Minderheitenfragen in Ungarn und in den Nachbarländern im 20. und 21. Jahrhundert, în seria
Andrássy Studien zur Europaforschung, Band 8, Baden-Baden, Nomos, 2013, pp. 101-119).

193
slujbaşilor statului, pe a căror mână a încăput atâta spuză de români, acest
comisar este singurul care, înţelegând osânda noastră grozavă ce ne paşte, caută
căi şi mijloace de a ne putea uşura povara exilului. Acesta ne descopere, sincer,
faptul că exilul nostru ni l-au pregătit slujbaşii mărunţi de acasă, în hiper-zelul
lor de a-şi face merite patriotice în faţa guvernului. Comisarul ne îndeamnă să
ne cerem eliberare, fiecare în parte, pentru că cererile cumulative nu se iau în
considerare.
Ziua naşterii împăratului Francisc Iosif. Ordin de la poliţie să luăm parte
la serviciul divin. În biserica luterană, auditoriul îl constituim aproape numai
noi. Pe bănci, bilete cu text special de rugăciune, cu refrenul „Magyarország nem
volt, hanem lesz” (Ungaria n-a fost, ci va fi). Era un atentat intenţionat la
sentimentele noastre. Ne-a dovedit-o aceasta şi predica patriotică a preotului,
care nu s-a putut răbda să nu facă aluzii aspre şi răutăcioase la adresa noastră.
În spitalul din Kismarton (Eisenstadt)64 murise soldatul Avram Cătălin
din Brad. Bietul român ceruse, cu limbă de moarte, să-l îngroape preot român.
La insistenţele poliţiei de acolo, şeful nostru se înduplecă să ne dea voie să
mergem ca să-i dăm cinstea din urmă. Înjghebăm repede un cor şi provăzuţi cu
foaie de drum şi însoţiţi de un jandarm, 14 inşi facem drumul de 12
k[ilo]m[etri] pe jos până la Eisenstadt, cuibul familiei nobile Eszterházy. În
castelul ce stăpâneşte pe o culme toată perspectiva ţinutului, cu parcul
grandios, plin de plante exotice, lacuri verzi şi lebede îngâmfate, întrezărim
suspinele de veacuri ale iobăgiei robotitoare, exploatate de lăcomia
feudalismului medieval, care a secerat şi pe plaiurile noastre atâtea lacrimi şi
sânge. Prohodul bietului Cătălin, fără patrafir, cădelniţă şi molitvelnic, dar cu
suflete curate, este mişcător.
Tovarăşii Iosif Ognean şi Nic[olae] Moldovan folosesc prilejul şi cu
trenul proxim se reped la Şopron să ne cumpere rufe, haine şi alte ustensile
pentru iarna ce se apropie. Vigilenţa spionilor ne trădează. A doua zi, mare
vâlve şi judecată. După un aspru rechizitor, poliţaiul pronunţă sentinţa: 15 zile
închisoare, plus 200 cor[oane] amendă în bani. Luând în seamă însă
„circumstanţe atenuante”, de mărinimozitate, se reduce pedeapsa la 24 ore şi 5
cor[oane] amendă. Prefacem şi închisoarea în bani şi plătim.
Toamna îmbătrâneşte din zi în zi. Preludiul iernii îngrămădeşte în pragul
apusului bulgări uriaşi de nori mohorâţi, iar vântul şuieră cobitor o pustie peste
viile dezpletite.
Lipsa combustibilului trezeşte în sufletele noastre instinctul de asociere.
Locuinţa tovarăşului Bozga cu un pat de scânduri, o laviţă hodorogită şi o
măscioară de brad, o decretăm de „casină naţională”. Din contribuţia publică, îl
aprovizionăm, în condiţii modeste, cu gâteji65 de mesteacăn, viţă uscată de vie şi
salcâmi şi acest comunism de încălzire ne mai înviorează.

64 Eisenstadt, oraş în estul Austriei, capitala administrativă a landului Burgenland.

65 „Gâteji”: „Vreascuri”.

194
 Din încredinţarea guvernului de la Budapesta, soseşte în 7 noiembrie, în
inspecţie, consilierul ministerial Jekelfalussy Zoltán, însoţit de profesorul
d[octo]r Iosif Siegescu.66 Citaţi în faţa „Măriei Sale” ne expunem doleanţele cu
glas cuviincios, înşirând mizeriile ce le îndurăm. Surâsul diabolic din colţul gurii
lui ne dumireşte, însă, îndată, că ăsta-i cântecul ce-i place. Şi prilejul este
potrivit să-şi descarce toată ura ce o nutreşte neamului nostru asupra noastră,
celor lipsiţi de putinţă de a ne apăra. Cu ironia jignitoare a unor fraze
veninoase, ne spune: „Vă plângeţi de libertate, bine, vă voi închide în barăci, vă plângeţi
de frig, poftiţi la cariera de piatră, munca vă va încălzi, vă plângeţi de hrană plătită scump,
vă duc la închisoare, acolo hrana este gratuită. Acolo sunteţi vrednici toţi şi dacă organele
noastre numai pe voi v-au trimis aici de bună seamă sunt grele păcatele voastre, mai grele ca
ale tuturor valahilor, căci toţi sunt trădători. Avem noi însă ac de cojocul vostru. De acum,
să ştiţi că chestia naţionalităţilor s-a şters odată pentru totdeauna din dicţionarul ţării
ungureşti. Cine mănâncă pâinea pământului unguresc, trebuie să fie ungur din creştet până
în tălpi. Iar cel ce va îndrăzni să se îndoiască de aceasta va fi trimis la ocnă şi
spânzurătoare”. Pentru ca să tempereze acest rechizitoriu straşnic, ne-a luat apoi
profesorul Siegescu în odaia de alături şi între patru ochi, părând ca la
spovedanie, ne-a scris la răvaş durerea fiecăruia, mângâindu-ne cu sprijinul său
dezinteresat.
Frigul se înteţeşte. În urmă soseşte un transport de cărbuni şi petrol. Dar
nu pe seama noastră. Nevoia, care iscodeşte multe soluţii, ne îndeamnă să
mituim cu câteva coroane pe bătrânul servitor al primăriei. Bacşişul deschide
poarta ferecată a pivniţei uriaşe şi sub scutul întunericului de seară ne strecurăm
domol în catacomba seculară, cu sticle culese de pe maidanele din capul satului
şi cu saci împrumutaţi de la băcanul evreu. Bătrânul Fredl umple sticlele cu
petrol şi sacii cu cărbuni, iar noi ne facem fiecare bucuros serviciul de hamal.
Preţioasele materii, plătite de noi, îl duce în ispită să ne repete operaţia încă de
două-trei ori până noaptea târziu şi suntem fericiţi că cel puţin pe câtva timp
putem lupta cu frigul.
Nemaiputând suporta mizeriile traiului, care ne-a ruinat stomacul celor
mai mulţi, facem încercare de „transferare” în alte localităţi. Certificatele
medicale şi indulgenţa comisarului Blaschek au efect. Cei mai mulţi suntem
transferaţi în oraşul Şopron şi puşi sub oblăduirea poliţiei de acolo. Cu puţinul

66 Iosif Siegescu (1873-1931): doctor în litere, filosofie şi drept canonic, deputat al cercului
electoral Oraviţa în parlamentul ungar între anii 1909-1918, prelat papal, comisar ministerial la
Ministerul maghiar al Cultelor şi Instrucţiunii publice, profesor al catedrei de limba şi literatura
română a Universităţii din Budapesta, al cărei rector a fost între 1921-1923, întemeietor al
liceului din Oraviţa, cunoscut pentru reputaţia sa de „român renegat” şi oportunist, pe care şi-a
câştigat-o, probabil, nu numai datorită lucrărilor sale, ci şi pentru faptul că a evitat orice
implicare în susţinerea proiectelor naţionale româneşti, după Marea Unire stabilindu-se la
Budapesta (a a se vedea: Remus Câmpeanu, Biserica Română Unită între istorie şi istoriografie, Cluj-
Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, pp. 133-144).

195
bagaj strâns în câteva foi de gazete, pe vânt şi ploaie cu zăpadă, ne facem
exodul, grăbiţi ca să scăpăm din cuibul acesta de tortură.
Supravegherea în Şopron e mai severă, cu ordinul de prezentare la poliţie
de două ori pe săptămână, cu opreliştea strictă de a cerceta localurile publice şi
ieşirea din oraş. Ni se indică un singur loc de întrunire, cafeneaua „Panonia”,
cu o masă dosită, rezervată anume pentru noi, pentru ca poliţia să ne aibă la
dispoziţie în tot momentul.
În mahalaua oraşului ne instalăm în locuinţe acomodate şubredei noastre
situaţii financiare. La o babă bătrână de 80 de ani, care se îndeletnicea cu
atribuţiile de moaşă clandestină, mă instalez cu colegul, părintele Iacob Chifa
din Soporul de Câmpie.67 Edificiul, de o vechime medievală, are aspectul unui
bătrân ramolit, care abia îşi mai duce neputinţa vârstei sale dărăpănate. Baba ne
cedează „salonul” cu geamuri lipite cu hârtie, uşă cu încuietoare de cârlige,
mobilă roasă de dintele vremii şi cârpită cu scânduri albe de brad, în care
abundează cu o rară fecunditate, oaspeţii parazitari ai tuturor vechiturilor,
ploşniţele şi carii. O tipografie din subsol suspină de dimineaţă până la miezul
nopţii un uruit înfundat şi fără contenire, care vâjâie în creier supărător. În
odaia de alături baba ţine consultaţii şi încasează grase onorare de la publicul
obscur, ce-i reclamă preţioasa intervenţie, soldaţi, funcţionari, studenţi, cocote,
lucrătoare, servitoare şi ici colea câte o damă din lumea bună. Lipsurile ne
însoţesc şi aici. Pentru un codru de pâine suntem nevoiţi să zgriburim ceasuri
întregi în curtea fabricii de pâine până ce după şirurile lungi de cetăţeni
ajungem şi noi la ghişeu. La lemnele de foc acelaşi procedeu. Cumpărate cu
kilogramul le încărcăm pe o sanie rechiziţionată cu un bun bacşiş de la copiii de
pe stradă şi nu ne sfiim, noi preoţi români, să ne înhămăm la sforile saniei şi să
târâm sarcina de lemne prin străzile oraşului, până la locuinţă. Un fierăstrău şi o
secure împrumutată de la baba noastră ne dă putinţă să le fărămiţăm. Zadarnic
protestează tipografii că bubuiturile noastre dărâmă grinzile pe ei, zadarnic ne
implora baba să nu-i zdrobim podeala, noi ne vedem de treabă. Avem pâine şi
căldură şi suntem fericiţi. Descoperim o masă ieftină la societatea
francmasonilor, unde pentru o taxă de 1 cor[oană] 50 fileri ni se serveşte un
prânz de război în condiţii destul de modeste. Finanţele noastre zdruncinate ne
silesc să facem uz de acest favor. Cina şi dejunul le potolim adeseori cu
nădejdea prânzului de mâine. Din când în când, câte un pachet cu pâine şi
slănină, venit de la cei de acasă, trecut prin dijmuirea Siguranţei, ne scoate din
încurcătură.
Din satele judeţului ne vin veşti tot atât de triste. Preoţii şi intelectualii
internaţi rabdă foame şi frig şi ca să poată rezista acestor duşmani indezirabili
mulţi s-au angajat la scosul cartofilor de pe câmp, la culesul cucuruzului, iar în
timpul iernii la tăiat de lemne în curţile gospodarilor pentru ca să-şi poată
asigura o bucată de pâine şi un colţ de adăpost.

67 Soporul de Câmpie, judeţul Cluj.

196
 Bolnavi, flămânzi şi încremeniţi de frig, pe sufletele noastre se
înstăpânise o resemnare apatică şi în negura desiluriilor zilnice doar o mică rază
de nădejde ne mai lumina cărările, credinţa în Dumnezeu, care şi din piatră
poate face pâine şi din moarte poate naşte viaţă.
Eliberările sporadice, care începură prin luna ianuarie, nu ne ademeneau,
căci de altă parte numărul nostru sporea zilnic. Unul pleca şi alţi zece îi luau
locul. Veştile erau tot mai mohorâte. Oastea românească respinsă, pământul
ţării româneşti cotropit de barbari, poporul românesc huiduit şi batjocorit, în
scaunul vlădicesc din Sibiu se instalase în persoana lui Vasile Mangra68 spiritul
lui Tisza,69 temniţele Clujului, Seghedinului, Târgu-Mureşului şi altele înghiţeau
zilnic pe fruntaşii satelor noastre din Ardeal, cei 9 mucenici de la Cluj osândiţi
la moarte prin ştreang, siguranţa statului bătea şi schingiuia cu o sălbăticie
asiatică bătrâni, femei şi copii, pentru că Dumnezeu le sortise o viaţă cinstită
românească.
Mulţi dintre fruntaşii noştri de ieri luaseră de bună voie toiagul pribegiei
în străinătate şi-şi adăposteau cu precaută obscuritate incognitatea între zidurile
Vienei şi a altor oraşe din Austria şi Elveţia, iar tragedia neamului îşi ajunge
culmea în manifestul celor 179 de iscălituri, care dădeau prinosul urgisit, cerut
de guvernul unguresc că „extra Hungariam non est vita”, 70 ca o panahidă 71
dureroasă a multor slăbiciuni.
Organele administraţiei şi opinia publică, îmbuibată de veştile biruinţelor
strălucite de pe frontul României, îşi potenţau mereu dispreţul faţă de noi
simţind o bucurie diabolică în multele şicanări şi torturi morale, ce ni le aplicau.
În luna februarie, în urma intervenţiei populaţiei din judeţ, care îşi temea
proviziile, guvernul eliberează un număr mai mare de internaţi. Pe ziua de 17
februarie mi-a venit şi rândul meu.

68 Vasile Mangra (1850-1918): istoric, teolog, membru titular al Academiei Române, cu o

activitate istoriografică şi publicistică apreciabilă. Între anii 1875 şi 1893 a fost profesor la
Institutul Teologic-Pedagogic din Arad, între 1900-1916 preşedinte-vicar al Consistoriului
Ortodox din Oradea, iar în perioada 6 august 1916-29 octombrie 1918 mitropolit al românilor
ortodocşi din Transilvania şi Ungaria. Datorită activităţii sale politice din ultimii ani de viaţă,
dar mai ales din cauza ingerinţelor guvernului maghiar în cursul procesului electoral din vara
anului 1916, precum şi a morţii sale, considerate până deunăzi suspecte, a fost şters din
dipticele Bisericii Ortodoxe Române, iar arhipăstorirea sa la Sibiu a fost declarată ca
sedisvacanţă (a se vedea: Marius Eppel, Un mitropolit şi epoca sa; Vasile Mangra, Corespondenţă,
volum I-II).
69 Ştefan (István) Tisza (1861-1918): politician maghiar, prim-ministru al Ungariei în două

rânduri, în perioada 1903-1905 şi 1913-1918, susţinător activ al menţinerii dualismului austro-

ungar, asasinat în toamna anului 1918, în contextul izbucnirii revoluţiei din Budapesta (a se
vedea: István Deák, „The Decline and Fall of Habsburg Hungary, 1914-1918”, în volumul
Hungary in Revolution, editat de Ivan Volgyes, Lincoln, University of Nebraska Press, 1971, pp.
10-30).
70 „Nu există viaţă în afara Ungariei”.
71 „Panahidă”/„Parastas”: ,,Slujba de pomenire a celor adormiţi săvârşită la căpătâiul unui

decedat, la biserică sau la cimitir la diferite soroace din an”.

197
 N[umă]r 17. Consult carnetul meu de ziar. Un fenomen interesant de
telepatie. În 17 octombrie, ziua naşterii mele, pe o vreme furtunoasă de toamnă
un vis limpede ca realitatea îmi vrăjise în mijlocul odăii un moşneag cu barbă
albă, frunte largă şi privire senină. Şi moşneagul îmi grăise: „Nu dispera, osânda ta
e scrisă pe 17 săptămâni”. Şi acum caut tâlcul acestui vis. Se împliniseră 17
săptămâni, de la 28 august până în 24 decembrie, când a murit tatăl meu72 şi
alte 17, de la 17 octombrie până la eliberarea mea. Şi fenomenul îl justific cu
măreţele dispoziţii ale providenţei divine, care poartă grija tuturor celor ce îşi
leagă nădejdile de dânsa.
Mulţi dintre tovarăşi au rămas şi au sporit cu alţii timp de doi ani de zile,
până la ivirea zorilor din toamna anului 1918. Durerea înstrăinării ne-a chinuit
fără seamăn.
Nu mai puţin a sângerat, însă, sufletul nostru acasă, unde am aflat pustiu,
jaf şi mizerie, iar de altă parte oblăduirea administraţiei ne-a declarat internaţi
acasă, având aceleaşi deobligamente de prezentare la poliţie de două ori pe
săptămână şi restricţia de a nu face nici un pas fără ştirea organelor de
siguranţă. Fiecare vorbă, fiecare pas ne era ispitit de agenţii secreţi, care ca o
umbră de păcate ne spionau şi ziua şi noaptea.
Noi, cei trecuţi prin focul purgatoriului, n-am dat, însă, nici o clipă răgaz
ispitei care să ne clatine credinţa în dreptatea lui Dumnezeu care s-a şi înfăptuit
în măreţie adevărat dumnezeiască.
Pocăinţa guvernului unguresc veni prea târziu. Ordinul de dezinternare
sosit sub presiunea revoluţiei de la 1 noi[embrie] 1918 a rămas un făt mort.
Trecuse ceasul al unsprezecelea. Iadul unei urgii de veacuri clădit pe nisipul
fărădelegilor s-a năruit. Sub steagul tricolor viforul oştilor române întrupează
visul părinţilor şi strămoşilor noştri, iar noi cu lacrimi de bucurie udăm
pământul sfinţit cu sângele atâtor mii de mucenici, dând mărire lui Dumnezeu:
„Mari şi minunate sunt lucrurile tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut”.73

CAPITOLUL VII
ÎN ÎNCHISOARE

În întreg cursul războiului, închisorile ungureşti s-au putut mândri că au

găzduit în permanenţă deţinuţi politici români. Între acestea, locul de frunte îl
au închisorile din Cluj (tribunal, orăşenească, poliţia de graniţă, honvezilor,
tribunalului militar şi vestitul Fellegvár), apoi Târgu-Mureş, Aiud, Seghedin,
Oradea Mare, Timişoara, Arad, Făgăraş, Braşov şi Sibiu.
În aceste închisori preoţii români sunt înjosiţi ca cele mai urgisite
animale, alături de toţi tâlharii, vagabonzii, bicherii, 74 haimanalele, ţiganii şi

72 Protopopul ortodox Avram Stanca al oraşului Petroşani (1843-1916).

73 Psalmul 103, 25.
74„Bicher”: „Pramatie/Chefliu”.

198
prostituatele. Dormeau pe scândurile goale, fără nici un fel de aşternut. Odată
sau de două ori pe an li se dădea un braţ de paie, care în scurtă vreme se făcea
gunoi. Insecte de tot soiul bâjbâiau cu milioanele. S-au umplut toţi de păduchi.
Odată pe zi erau scoşi la aer în curte timp de 10-30 minute fără a avea
permisiune să vorbească unul cu altul. Noaptea le ţineau tovărăşie şoarecii şi
cloţanii. Trebuinţele trupeşti erau siliţi să le satisfacă în celulă unde erau
strâmtoraţi 8-15 inşi. De mirosul greu şi ucigător, cei mai mulţi şi-au atras boli
grele şi incurabile.
Alimentaţia varia după felul închisorii, dar în cele mai multe închisori
numai odată pe zi, o bucată de pâine neagră şi uscată. În închisorile din
Făgăraş, Braşov şi Sibiu căpătau zamă de morcovi sau napi de vite în fiecare zi,
de două ori pe săptămână varză mucedă cu şoric de porc.
În închisorile din Târgu-Mureş, zamă dulce de fasole sau cir de mămăligă
şi de două ori pe săptămână varză acră cu oase de oaie.
În închisorile din Cluj, primeam mâncare de trei ori pe zi după un meniu
special. Dimineaţa, apă caldă cu chimin sau cafea neagră din coaje arse de
pâine, la prânz zamă de cartofi, fără cartofi sau zamă de fasole, cir de bostani,
brusturi şi otavă fiartă în apă. Rar, câte o bucată de zgârciuri de vită. La cină,
rămăşiţele de la amiaz, brânză cu viermi, cârnaţi de cal sau peşte împuţit.
În celelalte închisori, zamă de cartofi degeraţi, de morcovi sau napi şi
mămăligă. „Dejunul şi cina răbdări prăjite în foame cu scântei şi domolite cu lacrimi”.
În 21 noiembrie, ziua când a murit împăratul Francisc Iosif, s-a dat în
temniţele din Cluj ciorbă de fasole fiartă în petrol şi cu mălai uscat.
Frigul îşi făcuse strat în zidurile reci şi umede şi nu-l putea domoli nici
răsuflarea robilor, nici plimbările lor agitate prin celule.
Mai îngrozitor a fost, însă, tratamentul la investigaţii. Legaţi în lanţuri,
care le tăiau adânc în carne, deţinuţii erau târâţi în faţa judelui de instrucţie.
Interogatoriile erau însoţite de pălmi, pumni, ghionturi şi maltratări. Bieţii
mucenici se întorceau în celule cu degetele zdrobite de ciocane, cu picioarele
ucise de potcoavele cizmelor jandarmilor, cu răni adânci în piept, în braţe, în
spate şi plini de sânge cu obrazul umflat şi plin de vânătăi, cu unghiile şi părul
smuls, cu capul plin de cocori. Pe mulţi îi aduceau pe sus schingiuiţi şi mai mult
morţi şi îi aruncau cu înjurături sălbatice în mijlocul celulei ca pe nişte hoituri
netrebnice.
Iată cum descrie o astfel de investigaţie d[omnu]l Petru Iacob, primarul
oraşului Petroşani:75 „Mie mi-a venit rândul la interogatoriu după-amiaza pe la ora trei.
Legat în lanţuri m-a luat în primire, în cancelarie, un locotenent cu numele Bindel, avocat
evreu din Seghedin. Cu sudalme grozave s-a năpustit asupra mea lovindu-mă cu pumnii peste
obraz şi în piept şi cu genunchii în pântece. Mi-a rupt gulerul, cravata şi hainele, iar cu
călcâiele cizmelor mi-a zdrobit degetele de la picioare, aşa că mi-au căzut unghiile şi degetele
mi-au rămas sluţite pentru totdeauna. M-a năpădit sângele pe gură, pe nas şi pe urechi şi în

75 Petroşani, judeţul Hunedoara.

199
durerile grozave mă rugam de el mai bine să mă împuşte decât să mă chinuie. M-a snopit
până ce a asudat, iar eu am căzut la pământ. Atunci m-a predat unor soldaţi, care m-au
aruncat într-o celulă umedă şi întunecoasă, unde două săptămâni am stat culcat pe cimentul
gol, fără să mi se dea nici măcar o mână de paie”.
Torturile suferite nu se pot descrie. Regimul temniţei a fost îngrozitor.
Fericiţi au fost cei ce au murit mai degrabă, pentru că toţi ceilalţi au adus cu ei
din această inchiziţie oftică,76 reumatism, nebunie şi tot felul de boli incurabile.
Dumnezeul dreptăţii a făcut, însă, dreaptă răsplătire pentru suferinţele
acestor martiri şi a dat călăilor neamului nostru pedeapsa cuvenită.

CAPITOLUL VIII
UN PROCES MONSTRUOS

Încrezute în oarba lor trufie că vor birui toată lumea, oştile germane şi
austro-ungare s-au izbit în scurtă vreme de zidurile nebiruite ale aliaţilor. Şi
atunci răcorindu-se niţel au început să tragă cu ochiul în dreapta şi stânga după
tovarăşi. De la România aştepta să-i sară în ajutor fără nici o ezitare. De la
Bucureşti s-au cerut, însă, Berlinului garanţii efective şi reale pentru schimbarea
radicală a tratamentului, de care ne împărtăşim noi românii din Austro-Ungaria.
Ungurii, care nu voiau să ştie de aceasta iscodesc atunci un mare complot de
spionaj ca să dovedească Berlinului că românii ardeleni sunt trădători şi nu sunt
vrednici de alt tratament. Tisza se preface în agent provocator şi ţese un plan
infernal pe care îl pune în aplicare la graniţa României, în Trei-Scaune. În
scopul acesta angajează pe evreul Rafael Mendel, care execută planul. Era în
vara anului 1915. Rafael Mendel se prezintă în luna iunie în satul Herman77 de
lângă Braşov la învăţătorul David Pop, despre care luase informaţii că are
şubrede sentimente româneşti. Mendel i se recomandă sub numele Stoica,
subofiţer român din Azuga,78 trimis ca spion de armata română în Ungaria, ca
să adune date militare. Mendel îi spune că România va intra curând în acţiune şi
el are mandat de la Bucureşti să comunice intelectualilor români din Ardeal
acest secret pentru ca aceştia să se refugieze din bună vreme şi să treacă în
România.
David Pop, care avea cunoştinţă cu înv[ăţătorul] Lăzureanu din Azuga şi
avea oarecare bănuieli asupra lui „Stoica”, a cerut acestuia să-i aducă o scrisoare
de recomandaţie de la Lăzureanu. După mai multe ezitări ale lui „Stoica”,
David Pop, intrigat de situaţia nesigură, pleacă spre Predeal79 să se informeze

76 Denumirea populară a tuberculozei pulmonare.

77 Astăzi Hărman, judeţul Braşov.
78 Azuga, judeţul Prahova.
79 Predeal, judeţul Braşov.

200
singur la Azuga. Supravegheat însă de siguranţa lui „Stoica” e dat jos din tren la
Dârste80 pe motiv că nu avea paşaport în regulă.
Atunci, o întâmplare neprevăzută dezveleşte întreg misterul. David Pop
întâlneşte la Braşov pe preotul Gheorghe Burlea, cu care „Stoica” a încercat
aceiaşi tentaţie într-un restaurant din Braşov. Acesta, însă mai resolut,81 a cerut
intervenţia poliţiei, unde „Stoica” a fost nevoit să se legitimeze, ieşind la iveală
că este agent secret al ungurilor şi se numeşte Rafael Mendel. Pe când Burlea
povesteşte aceasta lui David Pop, apare şi Mendel, pe care David Pop îl ia de
scurt. Cu o seninătate şi nepăsare crudă, Mendel îl ia de braţ, îl invită la un
pahar cu vin, unde îşi recunoaşte identitatea şi îi zice: „Trăim vremuri grele de
război. Ţara e în primejdie. Noi cu toţii suntem datori să o ajutăm. Ţara însăşi trebuie să
uzeze de toate mijloacele, pentru a se pune la adăpostul oricărei nesiguranţe, oricărei
surprinderi. Situaţia patriei noastre este deosebit de grea, pentru că nimeni nu poate şti cu
siguranţă, dacă duşmanii noştri nu vor izbuti mai curând sau mai târziu, cu vorbe bune, sau
cu ameninţări, să ne arunce şi România în spate. Considerând această eventualitate,
conducătorii patriei noastre trebuie să ia toate măsurile de precauţiune şi în primul rând, să
vadă, ce dispoziţie sufletească ar naşte o astfel de eventualitate la românii ardeleni. Voim deci
să punem la încercare sentimentele intelectualilor români din Ardeal. Cu ancheta aceasta
sunt însărcinat eu şi alţi câţiva detectivi. Ispita se poate conduce pe mai multe căi. Cea mai
simplă este aceea, pe care ţi-am expus-o eu. Mă prezint, ca ofiţer din România, cu misiunea
să adun informaţiuni pe seama armatei şi să avizez pe românii din părţile acestea despre
data intrării României în război pentru a se putea refugia. În chipul acesta pot cunoaşte
sentimentul fiecăruia. Acum dragul meu, după ce ţi-am dezvelit întreaga afacere, vreau să
ştiu un lucru. Ca bun patriot, ca înţelegător al vremurilor de astăzi, ca filo-maghiar, ce zici?
Vrei, să-mi dai mână de ajutor, pentru a-mi putea mai bine îndeplini misiunea? Tu, ca
român, cunoşti mai bine societatea românească şi ea încă are în tine mai multă încredere. Nu
uita, că vei primi o răsplată princiară. Sunt puse la bătaie 100.000 de coroane, jumătate
mie, jumătate ţie. Gândeşte-te şi dă-mi răspunsul, cât mai curând posibil”.
Şi David Pop, ispitit de cele 50.000 coroane, a căzut în cursă. Sub cuvânt
că stau în legătură cu armata română, ca să-i uşureze trecerea Carpaţilor, a pârât
pe 12 intelectuali români, care au fost deţinuţi, maltrataţi, bătuţi crunt şi închişi
în temniţă. Între ei a căzut şi însuşi David Pop. Deţinerile s-au făcut la 24
oct[ombrie] 1915. Procesul a durat până la 5 martie 1917. Nouă din acuzaţi au
fost osândiţi la moarte prin ştreang şi anume: d[octo]r Spiridon Boiţă avocat în
Braşov, d[octo]r Zaharie Muntean avocat în Alba-Iulia,82 Pompiliu Dan revizor
şcolar în Zerneşti,83 Romul Cristolovean înv[ăţător] director în Râşnov,84 Victor

80 Dârste, judeţul Braşov.

81 „Rezolut”: „Hotărât/Ferm”.
82 Zaharie Muntean (1881-1872): avocat, om politic, ginerele memorandistului Rubin Patiţia,

membru al Consiliului Naţional Român din Alba-Iulia, organizator şi delegat la Marea Adunare
Naţională de la Alba-Iulia (a se vedea: Mihai-Octavian Groza, Documente privind activitatea
Consiliului Naţional Român din Alba-Iulia, Sebeş, Editura Emma Books, 2012, p. 40).
83 Astăzi Zărneşti, judeţul Braşov.

201
Pop farmacist în Alba-Iulia, Nicolae Hamzea învăţător Târlungeni, 85 Coman
Baca preot ort[odox] în Poplaca,86 Ion Coman preot în Întorsătura Buzăului87 şi
însuşi David Pop. Au fost osândiţi apoi la 45 ani închisoare grea: Dumitru
Greceanu preot ort[odox] în Herman, Iosif Popovici preot Sf[ântul] Gheorghe,
Ion Sociu funcţionar în Sibiu, Gheorghe Negoiescu preot Întorsătura Buzăului,
Romul Popescu funcţionar de bancă Sibiu, Ion Modroiu preot în Vama
Buzău, 88 Ion Nan preot în Sânpetru 89 şi doamna Elisabeta Boiţă soţia
avocatului.
Tisza îşi ajunsese scopul. Conştiu însă de vinovăţia sa n-a cutezat să
execute sentinţa, ci a ţinut pe cei osândiţi închişi tărăgănând apelul pe la curtea
de casaţie, până când, la 27 oct[ombrie] 1918, mişcarea revoluţionară a rupt
lacătele temniţei şi i-a eliberat pe toţi.
Procesul acesta rămâne pe veci în istorie ca pată neagră pe conştiinţa
justiţiei statului unguresc.

Sursă: Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru
întregirea neamului (1916-1919), ediţie, studiu introductiv, note şi indici de Mihai-
Octavian Groza, Mircea-Gheorghe Abrudan, Deva/Cluj-Napoca, Editura
Episcopiei Devei şi Hunedoarei/Editura Argonaut, 2015, pp. 39-73.

84 Râşnov, judeţul Braşov.

85 Târlungeni, judeţul Braşov.
86 Poplaca, judeţul Sibiu.
87 Astăzi Întorsura Buzăului, judeţul Covasna.
88 Astăzi Vama Buzăului, judeţul Braşov.
89 Sânpetru, judeţul Braşov.

202
 -DOCUMENT 4-

DORIN PAVEL
Amintiri din anii Primului Război Mondial1

CAPITOLUL I
LA KÚN KOLLÉGIUM

Am terminat în vara anului 1914 Gimnaziul Săsesc din Sebeş. Neexistând

aici liceu, au reînceput discuţiie în familie cu privire la ceea ce aveam de făcut
mai departe. Firesc ar fi fost să mă trimită la Liceul ,,[Andrei] Şaguna” din
Braşov, şcoală veche, cu renume, unde învăţaseră şi fraţii mamei:2 Liviu, Lionel,
Longin, Liciniu, Lucian Blaga. Primul, deşi era în acea vreme profesor de
fizico-matematică acolo, nu mă putea primi, fiindcă avea familie grea. Pe de altă
parte, părinţii mei nu voiau să cheltuiască cu gazda banii care mergeau şi acum
pe casă.
Se pregăteau să vândă căsuţa veche şi să construiască una mai mare, în
grădina celei vechi, tot în strada Suseni. Căutând o soluţie pentru mine, cât mai
ieftină pentru ei, au optat pentru ,,Kún Kollégium”,3 un liceu unguresc de la
Orăştie (la aproximativ 35 de kilometri la vest de Sebeş, cu legătură de tren).
Pentru părinţii mei acest liceu era cât se poate de convenabil. Tata m-a înscris
la colegiu prin iunie 1914. Întorcându-se, apoi, de la Orăştie, unde înghiţise şi
nelipsita propagandă a conducerii colegiului, ne spunea că masa elevilor este
foarte bună la cantină, mai bună ca acasă, şi că a văzut şi câteva dormitoare
unde fiecare elev îşi are dulăpşorul său, din fier. Îl înţeleg pe tata astăzi: el ştia
bine maghiara şi nu putea realiza ce mă aştepta pe mine, care abia puteam lega
trei cuvinte în limba lui Petőfi.4 M-am trezit, astfel, într-o situaţie din cele mai
critice. Ea n-a ţinut, însă, decât până la finele clasei a V-a de liceu, când au venit
războiul şi sărăcia mizeria şi criza alimentară din Austro-Ungaria şi Germania.

1 Titlul acestui corpus documentar a fost atribuit de editorii prezentului volum, cu menţiunea
că s-au păstrat titlurile capitolelor extrase din Arhitectura apelor.
2 Letiţia, fiica preotului Izidor Blaga din Lancrăm.
3 Astăzi Colegiul Naţional ,,Aurel Vlaicu” Orăştie.
4 Sándor Petőfi (1823-1849): poet, scriitor, revoluţionar, reprezentant al romantismului maghiar

(a se vedea: Peter Nemes, ,,Reading the Plain and the Lake: Landscape in Hungarian Travel
Literature”, în Hungarian Studies, număr XXIV, 2010, pp. 127-134). În timpul Revoluţiei de la
1848/1849, înrolat în armata generalului Bem, Sándor Petőfi a poposit de câteva ori la Sebeş
unde, se pare că, la începutul lunii aprilie 1849, a scris poezia ,,Ki gandolná, ki
mondana”/,,Cine s-ar gândi, cine ar spune” (a se vedea: Mihai-Octavian Groza, ,,Pagini din
istoria oraşului Sebeş-momentul 1848-1849”, în volumul Sebeş-istorie şi tradiţii locale, p. 93).

203
 Tata m-a dus la şcoală în septembrie 1914, deci după începerea primei
conflagraţii mondiale. M-a instalat într-una din sălile internatului, mi-a arătat
unde-i cantina şi apoi s-a grăbit să plece la tren, pentru a nu mai cheltui bani cu
hotelul.
Am plâns amarnic când s-a închis poarta internatului şi am rămas singur.
Noi, elevii interni, 5 aveam de multe ori impresia că suntem nişte prizonieri.
Ieşeam numai duminica, încolonaţi, pentru a merge la biserică, în grupe (două
religii), ori la plimbare. Pentru aceasta, traversam centrul, tot încolonaţi şi ne
refugiam într-un parc de la marginea oraşului, spre vest. Era, de fapt, o
pădurice cu bănci şi poieni. Din nefericire, însă, bucuria lua sfârşit la prânz,
când poarta se închidea iarăşi în urma noastră.
Curtea internatului era destul de mică şi îngrădită cu un zid de patru
metri înălţime. Clădirea, foarte veche, se afla pe strada principală, lângă biserica
reformată, pe drumul care ducea spre Deva. Cursurile se ţineau în alt local, o
construcţie mai nouă, spaţioasă, cu parter şi două etaje. Era în preajma unei
alei, paralelă cu şoseaua principală, şi avea în spate un parc mare. Acolo
mergeam dimineaţa şi ne întorceam spre prânz, după cursuri. După-amiază nu
se ţineau niciodată ore.
În internat nu auzeam vorbindu-se decât ungureşte. Nici măcar o şoaptă
nu răzbătea în româneşte ori în germană, deoarece erau limbi interzise în acest
colegiu. Primisem o lovitură grea!
Cursurile n-au început din prima zi. Elevii abia soseau, era o forfotă
nemaipomenită, apăreau mereu întârziaţi. Fiecare nou venit primea o saltea de
sac şi şi-o umplea singur cu paie, din clăile aflate în curte. Băieţii aveau între
zece şi optsprezece ani. Ascultam ce vorbeau, dar înţelegeam foarte puţin. Aşa
se face că primele două zile n-am vorbit deloc. După câteva zile, am găsit un
prilej să intru în vorbă cu un român din a şasea, undeva într-un colţ de curte,
unde nu era nimeni. Se numea Medrea Ion, era cu un cap mai înalt decât mine,
voinic, originar din comuna Gureni,6 Râul Mare,7 din Retezat. Umbla de mulţi
ani prin şcolile ungureşti. Cu el puteam schimba uneori câteva cuvinte în
româneşte. Mai târziu am găsit şi pe alţii, ca fraţii Branga, din clasele inferioare,
externi,8 pe care îi întâlneam în clădirea şcolii unde se ţineau cursuri.
Îmi amintesc de prima dimineaţă de şcoală. Am plecat cu toţii elevii
interni spre şcoala nouă. Am găsit clasa noastră, a cincea liceală, şi m-am vârât
undeva, într-o bancă din spate. La prima oră de curs a intrat profesorul Görög
Ferencz, director al liceului în acea vreme şi, după cum am constatat ulterior,
un adept al maghiarizării românilor. Toţi cei cincizeci de elevi, câţi eram în
clasă, am sărit în picioare, în clipa intrării directorului. Era ora de istorie. Tot ce

5 Elevi cazaţi în internatul şcolar.

6 Gureni, judeţul Hunedoara.
7 Râul Mare, afluent al râului Strei.
8 Elevi, localnici, care nu erau cazaţi în internatul şcolar.

204
s-a spus atunci (n-am înţeles decât o mică parte), mi-a relatat elevul Medrea, pe
ascuns. Görög a întrebat care-s noii veniţi din alte şcoli. S-au ridicat vreo cinci.
Un vecin mă ghionti să mă ridic. Directorul se uită la mine: ,,De ce taci şi nu
răspunzi de unde vi?”, mă întrebă el pe ungureşte, încruntat. Nu îndrăzneam să-i
răspund româneşte, aşa că am bâiguit: ,,Ich kann nicht ungarisch!” (,,Nu cunosc
limba maghiară!”). Apoi am explicat mai departe, tot în nemţeşte, că la gimnaziul
săsesc noi n-am putut deprinde prea bine limba maghiară. Se înroşise la faţă şi
dădea nervos din mâini, apoi s-a pornit să strige că nu e posibil ca un elev din
Austro-Ungaria să nu cunoască limba statului. Mă mir că nu m-a pălmuit,
fiindcă atunci, cu şase decenii în urmă, bătaia era perfect legală în şcoală şi i se
acorda chiar un rol... educativ. După acest duş îngheţat, am avut noroc că
profesorul, enervat, n-a mai ţinut prima sa lecţie din program şi a părăsit clasa.
Elevii se uitau curioşi la mine, dar fără răutate. Jumătate dintre ei erau români.
Mă compătimeau sincer. Ceilalţi, unguri, buni colegi, nu şi-au manifestat niciun
fel de resentiment. După aceea am fost întrebat şi cercetat de alţi profesori mai
amabili, de pildă Krisztoff, de la maghiară, care a devenit în 1920 profesor la
Universitatea din Cluj. La fel şi profesorul de limba germană, Mayer. Ori alţii
care m-au ajutat foarte mult în primele luni de învăţătură. Şi era foarte grea
această învăţătură, mai ales că la latină, de pildă, trebuia să fac acum
retroversiuni din maghiară. Am mai început şi studiul elinei, din care trebuia, de
asemenea, să traducem în maghiară. Era un adevărat calvar. Mă luptam cu trei
limbi pe care nu le cunoşteam. În colegiu eram, însă, singurul care cunoşteam
germana, fapt care îmi atrase simpatia lui Mayer şi, ulterior, a prietenului său...
directorul Görög. Am mai avut un sprijin: singurele două colege de clasă,
Görög Margith şi Mayer Juliska (fetele profesorilor) care, cu timpul, şi-au
influenţat în bine părinţii.
M-am obişnuit la ,,Kún Kollégium” să muncesc câte douăsprezece ore
pe zi. Trebuia să memorez majoritatea cunoştinţelor de la diverse materii mai
întâi în ungureşte şi, evident, rezultatele mele nu s-au putut ridica peste
calificativul suficient.
În primăvara anului 1915, începusem, însă, să vorbesc destul de bine
,,limba statului”. Notele deveneau acceptabile şi nu apărea primejdia unei
corigenţe ori repetenţii. Tot mai mult profesorii manifestau faţă de mine atenţie
şi bunăvoinţă, deoarece îşi dădeau seama prefect de efortul considerabil pe care
îl făceam. Dimineţile, de la ora cinci până la şapte, timpul ceaiului, eu învăţam,
iarna, pe coridoare, primăvara şi vara, prin curtea internatului. De asemenea,
foloseam în acelaşi scop şi pauzele, dimineaţa, între cursuri, iar după-amiaza şi
seara orele de recreaţie. Cu cât începeam să pricep mai bine maghiara, cu atât
mai uşoară devenea învăţătura.
Programul de internat îmi convenea într-o măsură. După masa de prânz,
de la orele 14 la 15, urma recreaţia, apoi două ore de ,,silentium!”, timp în care
nimeni nu avea voie să părăsească sala de meditaţie ori dormitorul. Toată lumea

205
îşi făcea lecţiile. După cină aveam o jumătate de oră liberă şi o oră şi jumătate
de ,,silentium!”. Stingerea se făcea, întotdeauna, la fix orele 22.
În anii şcolari următori, 1915-1916, 1916-1917, am dus-o ceva mai uşor,
Deşi vorbeam acum la fel de bine şi corect ca toţi elevii, totuşi munceam cu
mult mai mult, fiindcă studiam mai aprofundat algebra, geometria şi fizica,
necesare viitoarelor studii politehnice la care aspiram dintotdeauna. Aceste
ştiinţe erau predate la un nivel cu totul nesatisfăcător în şcolile umaniste.
După cum am spus, internatul era organizat după principii de disciplină
foarte severă. Prin 1916-1917, disciplina, însă, a mai slăbit. Ştirile de pe fronturi
nu mai erau în măsură să stârnească entuziasmul. Clasele a şaptea şi a opta se
goliseră. Elevii de şaptesprezece ani împliniţi erau ,,asentaţi la armată”. Aşa se
numea încorporarea şi trimiterea lor urgentă pe fronturile din Rusia, Italia şi
Franţa.
În 1915, am obţinut permisiunea de a lua ore de pian în oraş, iar
duminica dimineaţa de a merge în vizită la familia Branga, să exersez. Eram
înrudit cu această familie prin Malvina Blaga, născută Herlea.
Cantina, denumită în acea vreme convict, devenise tot mai sărăcăcioasă
prin 1916-1917. Dimineaţa ni se dădea un ceai fiert, din frunze de mure, culese
tot de noi, elevii şcolii, şi câte o felie de pâine din făină amestecată jumătate cu
tărâţe şi rumeguş. Carnea dispăru treptat de la mesele de prânz şi de seară.
Eram hrăniţi doar cu ciorbă de cartofi, cu tocană de napi, fasole, toate
amestecate bine cu boia de Seghedin. Ne ustura gura, ori nasul, după o
asemenea mâncare. Bând mereu apă, aveam senzaţia de saţ. De aici mi s-a tras
gastrita de mai târziu şi apoi ulcerul duodenal.
Beneficiind de aprecieri mai bune, după un an mi se permitea să cer, la
masa atât de modestă, un supliment. Erau şi alţi elevi săraci care se bucurau de
acelaşi ,,privilegiu”. La cantină, veneam la şefă cu blidul şi o rugam: ,,Ana Neni,
mai dă-mi o ciorbă!” (sau o tocană). Şi ne dădea. Era simpatică, plină de omenie şi
făcea cât putea economii de porţii din raţia celor bogaţi, care primeau de acasă
şunci, cârnaţi, cozonaci, prăjituri şi fructe. Românii de prin satele din regiune
primeau şi ei câte o desagă de pâine de casă şi slănină, care se putea păstra uşor
mai mult timp. Eu n-am primit niciodată alimente de la părinţi. O duceau şi ei
destul de greu...
De altfel, am învăţat curând să mă descurc: încă din clasa a şasea
preparam la germană elevii din clasele inferioare, îndeobşte copii de bogătaşi şi
moşieri unguri. Directorul internatului încuraja această nouă îndeletnicire,
cunoscând mai ales situaţia mea materială. Primeam adesea, în loc de creiţari,
alimente.
Elevii unguri, colegii mei, se remarcau printr-un deosebit spirit de
camaraderie. Erau politicoşi, amabili. Când vreunul dintre ei primea o ladă cu
alimente, aproape jumătate o împărţea cu colegii sau prietenii. Erau generoşi,
buni la suflet, dar, ce e drept, aveau şi de unde. Familiilor lor nu li se

206
rechiziţionau alimente. Cei mai mulţi dintre părinţii lor ocupau posturi
administrative mai mici sau mai mari.
Împărţirea unui pachet se efectua după un oarecare ritual. Erau poftiţi
prietenii şi ceilalţi colegi, se desfăcea lădiţa în prezenţa tuturor, se inventariau
toate ,,bogăţiile”, apoi destinatarul oferea ceea ce credea de cuviinţă că trebuie să
se consume la masa comună. Ţinea spre păstrare doar afumăturile, fructele
neperisabile etc. Acestea erau depozitate în dulapul de fier, închis cu lacăt,
unde-şi ţinea şi hainele. Pentru cărţi şi rechizite, fiecare avea un sertar larg, tot
din fier, sub pat. Şeful unei săli avea datoria să inspecteze periodic dulapul şi
sertarul. Trebuia ţinută ordinea ca la armată. În fiecare schimb, se mai efectua
un control zilnic. Unul dintre elevii mai mari era aparitos. Însoţit de un tânăr
profesor care locuia permanent în internat, el inspecta toate sălile. Inspecţia se
făcea numai în cele două intervale de silentium! La intrarea în sală se striga
,,aparitos!”. Şi toţi elevii trebuiau să se ridice în picioare. Vai de cel care nu era la
masă şi nu avea cartea şi caietul în faţă.
La început, prin 1915-1916, aceste inspecţii se făceau destul de riguros;
mai târziu, prin 1916-1917, se instaură, după cum am mai spus, un climat mai
blând, mai tolerant. Cam pe atunci am început să fiu şi eu, o dată pe lună,
aparitos.
Internatul nu a avut lumină electrică până în 1916. Doar şcoala nouă era
racordată la linia care alimenta şi o parte din Orăştie, de la modesta centrală de
la Deva. Luminatul în cameră se făcea cu lămpi cu gaz.
Dimineaţa, înainte de ora şapte, alergam cu toţii la spălătorie ori la baie.
Iarna, coridoarele erau îngheţate. Noi trebuia să ieşim numai în cămaşă ori goi
până la brâu, ca să ne spălăm cu apă rece. Se vede că aşa se proceda în colegiile
engleze, fiindcă ele serviseră de model lui ,,Kún Kollégium”. Fiecare dintre noi
făceam cu schimbul, de serviciu, fie la curăţatul lămpilor, fie la mătură, la spart
lemne ori la şters praful. Eram o mică comunitate bine gospodărită şi
organizată.
Între mese şi silentium, elevii alergau prin curtea îngrădită a şcolii, iar dacă
vremea era neprielnică, pe coridoare. Puţini erau cei care mai continuau să-şi
facă lecţiile. În aceste pauze eu îi puteam prepara pe cei mici, daţi în grija mea,
ori îi ajutam pe cei mari la germană, iar mai târziu la matematică şi fizică. Unii
preferau şahul. Alţii lecturile din Petőfi, Jokai Mor, 9 traducerile din May, 10
Cooper11 etc.

9 Mór Jókai (1825-1904): om politic, scriitor, revoluţionar, reprezentant al romantismului

maghiar (a se vedea: Lexiconul biografic maghiar, disponibil online la www.mek.oszk.hu, consultat
la data de 13.III.2018, ora 15:55).
10 Karl Friedrich May (1842-1912): scriitor german, autorul celebrei serii Winnetou (a se vedea:

www.wikipedia.org, consultat la data de 13.III.2018, ora 16:00).

11 Jemes Fenimore Cooper (1789-1851): scriitor american, autor al unor romane istorice

privind viaţa indienilor, cel mai celebru fiind Ultimul Mohican (a se vedea: Ibidem).

207
 Se înţelege că în această viaţă comunitară se dezvoltau sentimente de
frăţietate, prieteniile vârstei şi, desigur, unele animozităţi. Mai spectaculoase
erau neînţelegerile dintre camere, unele foarte hazlii. Astfel, unui elev care nu
se bucura de simpatia colegilor i se sufla praf de tutun în nas, când adormea
(procedeul se chema tubac). Bătaia între dormitoare, fiecare cu douăsprezece
paturi, se făcea cu mături, perne, stropitul cu apă.
După introducerea luminii electrice în internat, legam cu sârme două
paturi de fier în circuit. Venit în vizită, colegul care se nimerea să ne fie victimă
era provocat să execute un exerciţiu de bare între paturi. De obicei trucul
reuşea şi respectivul era scuturat o secundă, fiindcă aveam întrerupătorul în
mână şi-i curmam repede supliciul. Alteori încheiam circuitul electric pe clanţa
uşii şi făceam haz de spaima celor veniţi să ne viziteze.
Într-o vreme s-au organizat, în clasele superioare, mici grupuri de elevi
care-şi ziceau Stafiile, alţii Fantomele. Tâlcuiau farse, mai cu seamă profesorului
din internat care făcea tuturor mizerii la inspecţii. Fiind tânăr, pleca seara în
vizită la familiile din oraş şi nu-şi găsea uşa camerei. Stafiile sau Fantomele i-o
astupaseră cu dulapurile imense şi grele din fier, de pe coridor. Profesorul să
înnebunească, nu alta! Urca la etajul următor, crezând că a greşit adresa, dar
inutil. Spre ruşinea lui, era silit să apeleze la elevi.
În internat erau la acea vreme doi mari mâncăi. Între ei s-a organizat
odată un concurs pe tema: cine înghite mai multe cremşnituri într-un timp
limitat şi fără să soarbă o picătură de apă. S-au pus pariuri în tot internatul.
Cremşniturile respective erau din surogate, aproape indigeste, procurate de noi
de la singura cofetărie din orăşel. Cei doi concurenţi au înghiţit, de bine de rău,
primele trei-patru prăjituri, dar apoi a mers din ce în ce mai greu. Noi ne
tăvăleam de râs pe jos. A ieşit învingător Rimbas cu paisprezece prăjituri.
Tot în acea vreme făcusem rost de un aparat de fotografiat de pe timpul
fraţilor Lumiere. 12 Mi-l vânduse un fotograf cu şaizeci de coroane. Era un
aparat din lemn, cu burduf din pânză cerată. Fotografiile mele erau neclare, dar
nu aveam niciun alt concurent şi deci lucram cu spor. Noaptea, când colegii din
cameră încă dormeau, developam sub plapumă. Aceasta era partea hazoasă a
lucrurilor. Dar nu trebuie uitată latura cealaltă, mai puţin senină, ba chiar
întunecată, pe care numai entuziasmul, frenezia şi vitalitatea tinereţii mă ajutau
să o suport cu relativă uşurinţă. Preocuparea pentru fotografiat m-a făcut să uit
în acei ani de grijile şi supărările pricinuite de război în satele noastre, în familie.
Intrase în război şi România. Unchiul Liciniu Blaga, ca ofiţer român, plecase pe
front. Veştile erau îngrijorătoare. După câteva succese în Transilvania, armata
română se retrăsese spre Moldova. Fuseseră aduşi la muncă şi primii prizonieri
români. Doi dintre ei tăiau lemne în curtea internatului. Aveau uniformele
zdrenţuite şi sufereau de foame şi frig. Deşi era foarte periculos să iau legătura

12 Cu referire la celebrii Auguste şi Louis Lumière.

208
cu ei, totuşi am reuşit să strâng nişte pâine şi slănină, din pachetele elevilor, şi
să le arunc în zăpada unde lucrau. După puţin timp, au fost duşi în altă parte.
Aminteam de familia învăţătorului Branga, înrudit cu noi, care avusese
amabilitatea să mă primească duminicile în vizită, ca să exersez la pian. Avea
trei fete şi doi băieţi gemeni, Romulus şi Remus. Mai văzusem gemeni, dar atât
de greu de deosebit, nu! Cu neputinţă să remarci chiar şi cea mai mică
diferenţă. Erau cu patru ani mai mici decât mine. În familia Branga numai sora
cea mai tânără, Roma (nume curios, dar aşa o chema), îi putea distinge pe
Romulus de Remus. În şcoală se făcea mult haz de Romi şi Remi. Profesorilor
nu le convenea asemănarea extraordinară dintre ei şi le-au cerut să poarte haine
diferite. Numai că ei nu doreau să fie identificaţi şi speculau cât puteau
asemănarea. Unul avea aptitudini pentru materiile umaniste, pentru latină,
celălalt pentru fizico-matematici. Bănuind când le venea rândul la ascultat, îşi
schimbau vestonul şi luau note bune amândoi, la majoritatea materiilor.
Încă din perioada gimnazială la Sebeş, ne plăcea nouă, băieţilor, să
căutăm pe Dealul Roşu13 cărămizi, ţigle şi olane sparte, care aveau încrustate
litere şi numere romane, provenind, după cum afirmau profesorii noştri, de la
un vechi castru de lângă Sebesia (Sebeş). Spre Lancrăm se afla un fost drum
strategic roman, tăiat de râu. Fusese probabil unul dintre drumurile principale
folosite de legiuni, drumuri care legau Valea Oltului de Mureş şi de Grădişte.
Fundaţia era din blocuri uriaşe de piatră, peste care se aşternuseră bolovani de
râu, apoi pietriş. Noi vedeam secţionat drumul de taluzul râului. Cu un bun
prieten, Geza Molnar, coleg extern din clasa a şasea, am făcut într-o zi o
excursie. Am mers pe jos până în zona actualelor băi Geoagiu. Luasem o raniţă
cu merinde, pâine şi slănină. Colindând prin păduri, am descoperit o baie
romană în aer liber, care făcuse parte, probabil, dintr-o construcţie mai mare.
Bazinul, cam de patru metri, era căptuşit cu marmură albă. Câteva plăci
căzuseră în apa cristalină. Ne-am dat seama că erau ape termale şi în jur numai
izvoare. Ceva mai jos erau un fel de băi, amenajate în case ţărăneşti, adică acolo
unde sunt azi băile Geoagiu. Îşi dădea seama oare colegul că acestea erau urme
ale romanizării Daciei şi prin contopirea romanilor cu dacii s-a născut, de-a
lungul unei lungi perioade de timp, poporul român? Ceea ce ni se oferea privirii
era o concretă şi grăitoare dovadă a adevărului pe care-l proclamau istoricii
români în legătură cu originea poporului nostru şi pulveriza susţinerile eronate
ale lui Görög.
La începutul anului 1917, direcţia colegiului a anunţat, prin Mayer, care
făcea cu noi exerciţii de trageri cu arma, că elevii cei mai buni şi robuşti se
puteau înscrie pentru Theresianum. Aceasta era cea mai renumită şcoală austro-
ungară de cadeţi, destinaţi a deveni ofiţeri de Stat Major. Din îndemnul inimii şi
la sfatul părintesc, am refuzat categoric oferta. Pentru mine şi ai mei se
deschideau alte perspective.

13 Râpa Roşie.

209
 CAPITOLUL II
MARILE VACANŢE

Îmi petreceam acasă, pe an, peste o sută de zile, dacă ar fi să le adun pe

cele din vacanţa de iarnă, din cea de primăvară şi apoi pe cele ale vacanţei mari.
Dar masa era la fel de sărăcăcioasă la părinţi ca şi cea de la internat, mai ales
după iarna lui 1915-1916. Din această cauză plecam la Lancrăm, unde ţăranii
încă mai aveau alimente şi se mai puteau descurca, ascunzând ce puteau de
lăcomia jandarmilor. Pe aceşti jandarmi îi revăd şi azi cu ochii minţii: bine
hrăniţi şi voinici, cu puşca pe umăr, cu penele de cocoş de pe coif fluturând în
vânt. Statul austro-ungar făcea toate sacrificiile pentru ei, deoarece prin aceştia
căutau să înăbuşe aspiraţiile de libertate ale atâtor naţionalităţi asuprite, între
care cea mai numeroasă era cea a românilor din Transilvania şi Banat. De altfel,
nici pe fronturile din Franţa sau Rusia nu mai erau duşi românii, fiindcă, la fel
ca mulţi dintre minoritari, siliţi să lupte pentru o cauză ce nu era a lor, dezertau.
Până prin 1917-1918 se anunţau numai victorii austro-ungare, astfel că
noi n-am aflat decât târziu că în primăvara anului 1917 izbucnise revoluţia în
Rusia, că se constituise un guvern provizoriu sub Kerenski14 şi că în toamnă
avusese loc cel mai important eveniment al erei moderne: Marea Revoluţie
Socialistă din Octombrie. Faptul apare explicabil, dacă ţinem seama că nu
exista pe atunci o presă românească în Transilvania şi că adevărul era ţinut sub
obroc.
Dar să revin la primele mele vacanţe, cele ale anilor 1914-1916, la Sebeş.
Situaţia naţională a românilor rămăsese aceeaşi, cu excepţia câtorva intelectuali
care se bucurau, totuşi, de un oarecare respect.
La Sebeş, una dintre preocupările mele de vacanţă era activitatea
clandestină în cadrul ,,Asociaţiei Elevilor şi Studenţilor Români”. Se organizau
şezători, citeam cărţi aduse de peste munţi, de la Bucureşti, jucam în mici
spectacole după piese de Caragiale sau alţi scriitori români. Locul în care se
desfăşurau aceste şezători era fie în pădurile de la sud de Sebeş, fie sub arinii
canalului morii.
Pe stradă, deşi nu ne era permis să vorbim în româneşte, nu respectam
această interdicţie, iar când vedeam un jandarm coboram vocea până la şoaptă.
După intrarea României în război, în 1916, situaţia a devenit şi mai gravă. Dacă
ne aflam în oraş doi-trei elevi români şi discutam româneşte, jandarmii ne
duceau de îndată la postul cel mai apropiat. Între 1916-1918, am stat de mai
14 Aleksandr Fiodorovici Kerenski (1881-1970): avocat, politician rus, membru al Partidului
Socialist Revoluţionar, preşedinte al guvernului provizoriu, instaurat în luna iulie 1917, înlăturat
în luna noiembrie a aceluiaşi an de revoluţia bolşevică, emigrant în Franţa, mai apoi în Statele
Unite ale Americii, profesor al Universităţii Stanford (a se vedea: Anet Claude, La Révolution
russe, volume 2, Grandeur et décadence d’Alexandre Feodorovitch Kerenski, l’affaire Kornilof, le Grand Jour et
le Coup d’Etat: juin-novembre 1917, Paris, Payot, 1918).

210
multe ori câte o noapte la arest, în cazarma jandarmeriei din strada Siculorum,15
în apropiere de gară. În octombrie 1918, noi, elevii şi studenţii români, am
atacat această cazarmă, i-am dezarmat pe jandarmi şi i-am trimis dincolo de
Arad.
Bineînţeles că după vara anului 1916 n-am renunţat la activitatea din
asociaţia noastră. Erau înscrişi în ea Silviu Cărpinişan, Petre Ursu, Nicolae
Ursu, Valeriu Henegariu, Gilu şi Sergiu Medeanu, Nicolae Maniu, Avram
Chirca, Ion Breazu din Laz şi alţii ca prietenele Veturia Cărpinişan, Firuca
Moga, Melania Ursu, Olga Săbăduş, Jeny Moga, Mărioara Ciorba, Maria Tincu
şi altele.
În vara anului 1917 am fost ,,asentat” şi repartizat la Regimentul de
Honvezi din Alba-Iulia. Tata a şi început o acţiune de recuperare a mea prin
asesorul mitropoliei din Sibiu, Triteanu 16 (căsătorit pe atunci cu verişoara
mamei, Veturia născută Mureşanu). Deja tuns şi îmbrăcat militar la Alba-Iulia,
m-am trezit, pe la mijlocul lui august 1917, cu tata sosind din Sibiu şi aducând
un certificat din care reieşea că, sunt... student teolog la Seminarul ,,Andrei
Şaguna”. Colonelul ungur, căruia tata i-a înmânat certificatul, să turbe de necaz,
nu altceva! Zbiera la noi blestemând legea care scutea de serviciu militar
obligatoriu preoţii şi studenţii teologi, indiferent de religia căreia îi aparţineau.
Exista în regiment câte un preot, dar era voluntar necombatant.17 Scăpaţi pe
poarta cazărmii, după morala zbierată a colonelului, eram nespus de bine
dispuşi. Am râs, veseli, până în Lancrăm şi apoi am plecat la Sebeş. S-au
veselit cu noi şi neamurile din Lancrăm. ,,Vezi, se lăuda tata, ţi-am spus eu în 1914
că se duce de râpă Austro-Ungaria... De aceea era aşa de furios colonelul. Simte că partida-
i pierdută”. Eu am scăpat de pe front, dar regret şi astăzi că jumătate dintre
colegii şi prietenii mei români, din contingentul meu, au murit pe baricadele
şubredului imperiu unde fuseseră târâţi împotriva voinţei lor.
15 Astăzi bulevardul Lucian Blaga.
16 Lazăr Triteanu (1872-1953): teolog, om politic român, hirotonit preot în 5 august 1910 de
mitropolitul Ioan Meţianu, primul soţ al Veturiei Mureşan (mai târziu Veturia Goga), delegat la
Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, membru al Marelui Sfat Naţional, vicar al Episcopiei
Râmnicului (1922-1923) şi episcop al Romanului în perioada mai 1923-august 1947, când a fost
obligat să se retragă din scaun de autorităţile comuniste (a se vedea: Mircea Păcurariu,
„Asesorul consistorial Lazăr Triteanu-episcopul Lucian al Romanului”, în volumul Cărturari
sibieni de altădată, editat de Mircea Păcurariu, ediţie întregită şi adăugită, Sibiu, Editura
Andreiana, 2015, pp. 391-394).
17 Despre activitatea preoţilor militari în anii Primului Război Mondial, a se vedea: Mihai-

Octavian Groza, ,,Despre activitatea preoţilor militari români transilvăneni în perioada

Primului Război Mondial (1914-1919)”, în volumul Administraţie românească arădeană. Studii şi
comunicări din Banat-Crişana, VIII, coordonat de Doru Sinaci, Emil Arbonie, Arad, ,,Vasile
Goldiş” University Press, 2014, pp. 532-545; Ionela Zaharia, ,,The Romanian Military Clergy
from Austria-Hungary. Their Activities on the Italian Front”, în Transylvanian Review, volum
XXII, număr 4, 2014, pp. 43-54; Ionela Zaharia, ,,Clerul militar român din Austro-Ungaria
(1914-1918)”, în Misiunea. Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata
României ,,General Paul Teodorescu”, an II, număr 1, 2005, pp, 119-123.

211
 Austro-Ungaria n-a mai putut rezista degringoladei la care ajunsese la
începutul secolului nostru. Lipsa libertăţilor fundamentale l-a adus în pragul
prăbuşirii, iar inegalitatea naţională şi socială a provocat sfârşitul imperiului.
Puţinele zile care-mi rămăseseră până la plecarea la Seminar mi le-am
petrecut cu prietenii din Sebeş şi Lancrăm.
La 15 septembrie 1917, încheind încă o etapă a învăţăturii mele, mă
pregăteam de plecare. Aveam emoţii, fiindcă nu mai fusesem niciodată până
atunci la Sibiu şi nici într-un alt oraş mai mare (exceptând Alba-Iulia şi Orăştie).

CAPITOLUL III
SEMINARIST ÎN SIBIU

Sosi şi ziua plecării. Am călătorit cu trenul vreme de trei ore până la

Sibiu, pe o distanţă de numai 74 de kilometri. Ajuns la destinaţie, am colindat
oraşul în lung şi-n lat. Prima impresie a fost dintre cele mai plăcute.
M-am prezentat la secretariatul Seminarului Teologic. Acolo mi s-a
comunicat că aprobarea înscrierii cu doar şapte clase absolvite este valabilă
numai pentru un an de seminar şi că trebuia să termin, în paralel, clasa a opta şi
să dau bacalaureatul. De fapt, din cei circa cincizeci de tineri înscrişi în primul
an, peste jumătate aveau şapte clase liceale. Se salvaseră, ca şi mine, de războiul
în care şi-ar fi putut pierde viaţa, luptând pentru o cauză străină.
Îmi priveam cu multă curiozitate colegii, mai cu seamă pe cei care
veniseră de pe front şi aveau gradul de stegari în armata austro-ungară.
Cu toată mizeria războiului şi a slabei alimentaţii de la cantina
Seminarului (mai slabă chiar decât aceea din colegiu), noi seminariştii din cei
trei ani de studii, eram surprinzător de voioşi. Mulţi primeau alimente de-acasă.
Faptul că am scăpat de război ne dădea o veselie nestinsă, ne dispunea la tot
felul de şotii şi glume.
Internatul nu era obligatoriu. Cine îşi putea permite luxul de a închiria o
cameră, se instala la o gazdă cu casă şi masă. Eu am fost intern până prin aprilie
1918. Atunci m-am mutat, împreună cu vărul Bena, din anul al doilea, la Netti-
neni, văduva preotului Mureşanu, mătuşa mamei mele. Cu Teofil Bena, numit
între intimi Filu, m-am înţeles bine. Fiindcă era văr cu mama mea, îi spuneam
unchiule, cu toate că între noi diferenţa era de un an. Când mă prezenta cuiva,
vreunei domnişoare, spunea: ,,Vi-l recomand pe nepotul meu”. Netti-neni locuia
singură într-un apartament, lângă parcul unde se aflau Teatrul şi Opera
germană a Sibiului. Masa o luam, în continuare, la cantina Seminarului, din faţa
catedralei.
Dimineaţa, înainte de ceai, priveam zilnic, de la şapte la opt, utrenia.18
Veneam cu stomacul gol şi îngheţaţi de frig. După masă, ne aştepta vecernia,19

18 Slujbă religioasă oficiată în Biserica Ortodoxă înaintea Sfintei Liturghii.

19 Slujbă religioasă oficiată în Biserica Ortodoxă în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericeşti.

212
de la orele 16 la 18. Aceste ore, petrecute în catedrala îngheţată, erau un
supliciu pentru noi. De altfel, iarna anilor 1917-1918 a fost foarte grea. Când
eram mic, suportam slujba bisericii pentru colaci, lumânări şi bănuţi. Acum,
însă, îmi trecuse limita răbdării. Poate că temperatura frigorifică din catedrală a
făcut să încolţească sămânţa ateismului în mine, cert este că am ocolit apoi
biserica tot restul vieţii, act cel puţin bizar pentru un strănepot de preoţi.
Aparţineam, însă, generaţiei născute la începutul secolului marilor descoperiri
ştiinţifice. De fapt, n-am fost singurul: dintre cei cincizeci de seminarişti,
patruzeci au părăsit seminarul după evenimentele din toamna anului 1918.
Reîntorşi de la utrenie, îngheţaţi de frigul umed din catedrală, primeam
ceaiul din frunze de mure (acesta era singurul care se găsea în întreaga Austro-
Ungarie după 1916) sau surogatul de ,,cafea” din orz prăjit, cu o felie de pâine
neagră, făcută din amestecuri dubioase. Urmau apoi cursurile. Exista între ele
unul numit Apologetica, la care învăţam modurile de combatere a... ateismului.
Cursul era ţinut de profesorul Nicolae Bălan, 20 mitropolitul de mai târziu.
Interesant, într-un fel, era cursul intitulat Exegetica, o comentare critică a Bibliei,
pe care noi o parcurgeam în exemplare editate în chirilice, curs ţinut de eruditul
profesor Cîndea, 21 om pedant şi distrat. Alte cursuri, însă, privind chestiuni
bisericeşti sau laice, erau banale şi plicticoase. Exista unul cu totul hazliu: trata
tema comportamentului social al viitorului preot; alegerea viitoarei... preotese
era un capitol care provoca zâmbete şi chiar râsul nestăpânit. Între altele, ne era
dat să ascultăm (cu parfumul de grai ardelenesc): ,,Ş-apăi să nu-mi umblaţi după
fata faină, nici după zestre... Să fie, colo, zdravănă, să vă to[a]rne niscai copii sănătoşi...” şi
multe altele de felul acesta.
Profesor de muzică era Timotei Popovici,22 compozitor, bun teoretician,
însă cam bolnăvicios. Din acească cauză lipsea deseori. Mi-aduc aminte prima
sa lecţie de teoria sunetelor. Explica faptul că urechea umană percepe numai un
anumit număr de vibraţii şi că tonurile foarte joase nu se pot distinge. Ca să
exemplifice, apăsă una dintre clapele pianului. Din capătul celălalt al clasei am
rostit prompt: ,,Re!”. Profesorul se opri mirat, dar consideră că i se păruse şi
mai dădu un ton. Din nou, am rostit la fel de prompt: ,,Fa!”. Profesorul se
supără: ,,Asta-i culmea! Ia vino dumneata încoace!”. M-am apropiat de el şi, astfel, a
20 Nicolae Bălan (1882-1955): preot ortodox român, profesor al Institutului Teologic-
Pedagogic din Sibiu, membru al Sinodului Arhiepiscopiei Sibiului şi în Congresul Naţional
Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, fondator şi redactor al ,,Revistei Teologice”, mitropolit al
Ardealului, membru în comitetul central al Asociaţiunii ASTRA, membru de onoare al
Academiei Române (a se vedea: Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, pp. 50-51).
21 Romulus Cândea (1886-1973): istoric român, profesor al Institutului Teologic-Pedagogic din

Sibiu, al Universităţii din Cernăuţi, mai apoi al Universităţii din Cluj, membru laic în Adunarea
Eparhială a Arhiepiscopiei Cernăuţilor şi în Congresul Naţional Bisericesc, deputat, senator,
membru corespondent al Academiei Române (a se vedea: Ibidem, pp. 120-121).
22 Timotei Popovici (1870-1950): preot ortodox român, compozitor, profesor al Institutului

Teologic-Pedagogic din Sibiu, dirijorul corului catedralei mitropolitane din Sibiu (a se vedea:
Ibidem, pp. 532-533).

213
aflat din răspunsurile la întrebările lui că făcusem muzică, că urmasem aproape
întreaga Harmonielehre a lui Damm şi noţiunile de contrapunct, cu exerciţii de
compoziţie. Mă rugă pe loc să-l ajut la dirijatul corului Seminarului. Acestei
întâmplări, în care lipsa de stăpânire, impulsul juvenil au jucat rolul principal, îi
datorez faptul că am devenit dirijorul unui cor în care erau studenţi cu doi, trei
şi patru ani mai mari ca mine, unii buni cântăreţi. Mă bucura, însă, faptul că
aveam astfel posibilitatea să cânt la pian. Ba am mai luat câteva lecţii de teoria
armoniei şi a contrapunctului de la organistul (pe atunci foarte tânăr)
Dreschler, care îşi făcea studiile în Germania. O mare cântăreaţă era însă fiica
mătuşii, Veturia Mureşeanu, numită privighetoarea Transilvaniei, în 1912.
Cântase şi la Bayreuth, 23 unde fusese bine apreciată de urmaşii lui Richard
Wagner.
M-am întâlnit, în acea perioadă, cu vărul mamei, Augustin Bena, 24
muzicianul, care tocmai îl vizitase la Sibiu pe fratele său mai mic, Teofil. Era în
primăvara anului 1918, toată lumea aştepta sfârşitul iminent al războiului şi al
Imperiului Habsburgic. M-a întrebat ce planuri de viitor am. S-a interesat de
studiile mele muzicale şi m-a sfătuit să urmez Conservatorul. I-am răspuns că
iubesc muzica din familie, dar că pe mine mă pasionează, încă de mic copil,
ingineria şi că doresc să urmez Politehnica. Îmi propusese să mă gândesc la
Elveţia, la Politehnica din Zürich. ,,În definitiv, îmi zicea, matematica, ingineria se
aseamănă cu muzia, cu compoziţia muzicală, şi pe aceasta din urmă poţi s-o cultivi şi ca
inginer”. Am reţinut sfatul său bun şi l-am urmat.
La finele lui ianuarie 1918 s-a anunţat o sesiune de bacalaureat, în Braşov,
pentru militari şi cel la cursurile fără frecvenţă. Fiindcă mă pregătisem toată
vara, m-am prezentat şi eu. Eram puţini candidaţi: câţiva ofiţeri veniţi de pe
front, noi cei trei studenţi teologi şi domnişoara Moşoiu, nepoata cunoscutului
general.25 În comparaţie cu elevii care urmaseră cursul de zi la Liceul ,,Andrei
Şaguna” din Braşov, eram slab pregătit la latină şi greacă. Dintre examinatori,
profesorul de latină avea însă o ,,metodă”, graţie căreia examenul devenea mai
lesnicios pentru cei ce-o cunoşteau. Întreba pe câte un candidat: ,,De unde eşti?”,
iar elevul respectiv, ştiindu-i năravul, răspundea: ,,Apoi din cutare loc”. ,,Aha, se
înviora profesorul, la voi sunt nişte burdufuri de brânză extraordinare!” sau ,,La voi cresc
porcii aceia foarte frumoşi, de Bazna...” şi aşa mai departe. Elevul preda ploconul şi
trecea cu bine examenul. Necunoscându-i obiceiurile, a trebuit să mă chinuiesc

23 Oraş în Germania, landul Baden.

24 Augustin Bena (1880-1962): preot, compozitor român, profesor al Institutului Teologic-
Pedagogic din Sibiu, al Gimnaziului Grăniceresc din Năsăud, mai apoi al Conservatorului din
Cluj, doctor în filosofie şi litere, rector al Academiei de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj (a se
vedea: Susana Coman Bosica, Augustin Bena. Contribuţii documentare, Cluj-Napoca, Editura Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2000).
25 Cu referire la generalul Traian Moşoiu.

214
cu un text din Ovidiu26 şi să iau doar ,,satisfăcător”. Din fericire, cu o zi înainte
de examenul de limbă greacă, am aflat de la un elev că profesorul avea
câteodată inspiraţia de a-l pune pe candidat să recite un vers din Iliada sau din
Odiseea, la alegere, pentru analiză. Am învăţat deci şi eu câteva versuri, la
întâmplare, din cele două opere şi, într-adevăr, am avut noroc, ,,Ştii vreun vers din
Iliada?”, a venit întrebarea salvatoare. Am trecut, deci, şi examenul de greacă.
La matematică şi fizică, unde era profesor tânărul Crişan, n-am răspuns
strălucit la toate întrebările, dar am luat cu bine examenul. A fost şi îngăduitor.
O surpriză pentru noi a fost examenul de matematici şi cel de fizică al
domnişoarei Moşoiu, care s-a prezentat excepţional. A obţinut de două ori,
foarte bine.
Luasem, deci, şi bacalaureatul, dar nu aşa cum aş fi dorit eu, care nu
beneficiasem de niciun an de şcoală românească. Am primit diploma dublă:
una în latină şi alta în maghiară, fiindcă încă eram cetăţeni ai Imperiului Austro-
Ungar. Ne-am fotografiat, după examene, cu profesorii, ,,seria de război 1918”,
apoi ne-am dus la o cofetărie să sărbătorim succesul. Desigur, numai noi,
colegii. Atunci am observat că domnişoara Moşoiu avea verighetă. Ne-a
mărturisit, după multe ezitări, că este logodită cu... profesorul Crişan! Cel de la
bacalaureat... Vestea a provocat veselia şi multă bună dispoziţie printre noi. Am
felicitat-o încă o dată. De altfel, fusese o elevă eminentă a Liceului ,,Andrei
Şaguna”, la toate materiile, deci nu putea fi bănuită de protecţie.
M-am reîntors la Seminar după bacalaureat. În iunie 1918 am terminat
anul întâi, am trecut în cel de-al doilea, dar după ce l-am început, în septembrie,
l-am întrerupt definitiv la 1 octombrie 1918, odată cu prăbuşirea Austro-
Ungariei.
Îmi dă inima ghes27 să mai povestesc câteva amintiri plăcute din vremea
Seminarului sibian. Scăpat de bacalaureat, aveam acum mai mult timp liber,
mai ales seara.
Era în Sibiu un teatru săsesc, destul de bun, de promenadă. Cum pentru
noi studenţii, ca şi pentru elevii de liceu, biletele erau foarte ieftine, frecventam
teatrul de două-trei ori pe săptămână. Mergeam la spectacole cu piese de
Schiller, Lessing,28 Hauptmann,29 ba uneori şi la operetă.
Duminicile ieşeam pe promenadă cu fetele din Sebeş care veniseră la
şcoală, în Sibiu: Veturia Cărpinişan, Firuca Moga, colege de-ale lor şi colegi de-

26 Publius Ovidius Naso (43 î. Hr.-17 d. Hr.): poet roman, considerat unul dintre clasicii
literaturii latine, exilat de împăratul Augustus la Tomis, pe malurile Mării Negre (a se vedea:
Nicolae Lascu, ,,Amintirea poetului Ovidiu la Constanţa”, în Pontica, număr 2, 2012, pp. 339-
358).
27 ,,Ghes”: ,,Îndemn”.
28 Gotthold Ephraim Lessing (1729-1781): filosof, scriitor, reprezentant al iluminismului

german (a se vedea: www.wikipedia.org, consultat la data de 13.III.2018, ora 17:00).

29 Gerhart Hauptmann (1862-1946): dramaturg german, lauret al Premiului Nobel (a se vedea:

Ibidem).

215
ai noştri. Mergeam cu tramvaiul şi în Junger Wald, la Pădurice, cum se numea pe
atunci. Îmi cumpărasem o chitară şi cântam adesea, spre bucuria prietenilor şi
prietenelor din Sebeş.
O atracţie pentru noi o constituia şi Muzeul Bruckenthal. L-am vizitat în
repetate rânduri, admirându-i bogăţiile. Deşi scurtă, perioada şederii în Sibiu
mi-a fost de real folos pentru cultura generală. M-am putut integra mai uşor
evenimentelor, mi-am precizat cu mai multă fermitate drumul pe care
intenţionam să-l străbat în viaţă, mi-am oţelit dorinţa de a urma studii
inginereşti.

CAPITOLUL IV
ÎN ANUL MARII UNIRI A
TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA

Terminând primul an de Seminar teologic, la mijlocul lunii iunie a anului

1918, m-am reîntors la Sebeş, apoi la Lancrăm, refăcându-mă după efortul
depus pentru luarea bacalaureatului, ca şi după lunile de mizerie din căminul
Seminarului, ori după lungile ore de vecernii şi utrenii din catedrala sibiană.
Acasă ajutam la culesul grădinilor atâtor neamuri şi eram răsplătit cum se
cuvine. De pe front nu veniseră încă demobilizaţii, dar erau deja destui
dezertori, mai ales pe frontul austro-rus.
De prin 1915, ţăranii transilvăneni găsiseră tot felul de ,,tehnici” pentru a-
şi ascunde de rechiziţii produsele alimentare: grâul, porumbul, cartofii,
afumăturile, vinul şi rachiul. La fel făceau şi ţăranii din Sebeş, dar părinţii mei
nu erau producători şi n-aveau ce ascunde. Erau ajutaţi, însă, de prietenii din
,,Uniunea Meseriaşilor şi Negustorilor”, al cărei secretar era tata, ca şi de
contribuţiile modeste încasate de la paza viilor.
Poate părea curios astăzi, când nu ne imaginăm universul decât integrat
unui sistem complex informaţional, faptul că în vara lui 1918 nu se ştia încă
nimic precis în legătură cu situaţia fronturilor. Aceasta era, însă, pe atunci
realitatea. Dezertorii afirmau că aşa-zisele ,,retrageri strategice” ale nemţilor,
austriecilor şi ungurilor erau, de fapt, adevărate dezastre. De asemenea, se
vorbea că pe fronturile din Moldova românii ar fi început ofensiva la Mărăşeşti
şi Oituz. Toate acestea erau ştiri vagi şi abia în 1919 ni s-au dezvăluit
adevăratele stări de lucruri.
Totuşi, prin iulie 1918, optimismul românilor transilvăneni, bănăţeni şi
bucovineni era aproape general. Încă din 1916, asociaţia noastră din Sebeş, de
care am pomenit mai înainte, s-a completat permanent cu elevi şi studenţi noi,
deşi mulţi erau pe front. Alesesem preşedinte pe Silviu Cărpinişan, absolvent al
Seminarului din Sibiu. Eu eram secretar. E vorba de scurta perioadă din iulie
până în decembrie 1918. Membrii asociaţiei erau nu numai sebeşeni, ci şi elevi
şi studenţi din mai toate satele fostelor plăşi Sebeş şi Alba-Iulia.

216
 Mulţi tineri intelectuali români erau pe front. Lucian Blaga, care absolvise
Seminarul, era prin 1918 la Universitatea din Viena şi în vacanţe nu se mai
ocupa de asociaţie. Îşi scria primele opere literare şi filosofice.
Asociaţia noastră a organizat reprezentaţii teatrale la şcoala română,
antrenând şi câteva eleve românce, din Sebeş. Jandarmilor le scăzuse
entuziasmul şi, deşi încă mai umblau pe străzi, nu ne mai bruscau. Poate îi
cuprinsese şi pe ei pesimismul politic... Noi ne petreceam zilele calde ale
vacanţei, în 1918, ca şi-n ceilalţi ani, la canalul de sub arini, pe râul Sebeş, ori în
Lancrăm. Prin august, încă am mai făcut excursii în sus, pe valea Sebeşului, la
Petreşti,30 Sebeşel,31 Săsciori,32 Laz,33 Căpâlna34 şi Şugag,35 ultimul sat din munţi.
În primele zile ale lui septembrie, s-a întors de la Viena unchiul Lionel
Blaga, doctor în drept, atunci ofiţer în permisie, şi Lucian Blaga, student. Avea
să ajungă doctor în filosofie în 1920. Ne spuneau că războiul este ca şi sfârşit.
Sosi şi vremea să plec la Sibiu, cu toate că ştiam că s-a terminat cu studiul
teologiei. Revenit la Seminar, n-am mai apucat să stau decât două săptămâni,
deoarece, aflând că în oraş s-a înfiinţat un comandament al primei gărzi
româneşti naţionale, mi-am scos toate actele şi m-am prezentat acolo. Am găsit
comandamentul forfotind de ofiţeri români transilvăneni, care părăsiseră
armata austro-ungară, ca şi de mulţi colegi seminarişti. M-am înrolat şi eu de
îndată. Purtam aceleaşi uniforme ca ale soldaţilor din armata austro-ungară,
doar că pe braţul stâng aveam un însemn tricolor. După un foarte scurt
instructaj, am primit întâia mea misiune, aceea de a pleca la Sebeş, ca să înrolez
soldaţi români dezertori din armata austro-ungară. Am fost numit şeful militar
al gării Sebeş şi mi s-a plătit şi prima soldă.
Noii soldaţi ai gărzilor româneşti erau trimişi din Sibiu la alte gări,
constituind detaşamente în oraşele din judeţul Sibiu, Alba-Iulia, Sighişoara.
Rostul acestor detaşamente, formate din soldaţi ardeleni, care soseau în tot mai
mare număr de pe diferite fronturi, era de a asigura paza viitoarelor primării
române, care trebuiau să preia puterea de la vechea administraţie. Este ceea ce
am făcut şi eu la Sebeş. Am găsit uşor primii douăzeci de ostaşi pentru gara
Sebeş, printre prietenii din cartierul românesc. M-am instalat în biroul fostului
şef de gară, din staţia Sebeş, şi l-am numit în locul lui pe impiegatul Codartcea.
Azi gara Sebeş pare modestă şi fără importanţă, dar atunci avea o însemnătate
strategică deosebită. Pe aici se retrăgeau, de pe fronturile din Valea Oltului,
germanii, austriecii şi ungurii, în garnituri de tren supraîncărcate. Alte treburi
urmau ruta Braşov-Teiuş-Cluj sau Teiuş-Arad. Pe urmă funcţiona la Petreşti
fabrica de hârtie. Aceasta avea şi ea linie directă cu triajul Sebeş; era o fabrică
30 Astăzi parte componentă a municipiului Sebeş, judeţul Alba.
31 Sebeşel, judeţul Alba.
32 Săsciori, judeţul Alba.
33 Laz, judeţul Alba.
34 Căpâlna, judeţul Alba.
35 Şugag, judeţul Alba.

217
renumită prin calitatea hârtiei pe care o producea pentru cancelariile imperiale,
pentru producţia de carte de lux de la Budapesta şi Viena. Având cu
comandamentul gărzilor şi cu gara Sibiu legătură telegrafică, am raportat că la
Petreşti erau încărcate vreo douăzeci de vagoane de hârtie, că mai exista un
stoc mare în fabrică şi că muncitorii români de acolo semnalau intenţia direcţiei
de a demonta maşinile şi utilajele mai valoroase şi de a le trimite spre vest. Era,
probabil, un ordin venit de la Budapesta. Am primit de la Sibiu dispoziţia să nu
lăsăm să treacă spre vest niciun fel de mărfuri ori garnituri încărcate cu utilaje,
nu numai dinspre Petreşti, dar şi de pe linia Braşov-Sibiu-Sebeş-Vinţul-de-Jos.
Detaşamentul nostru din gărzile române ardelene ale Sebeşului s-a numărat
printre primele care, urmând exemplul Sibiului, au preluat puterea, scurt timp
după 1 octombrie 1918. Am primit mai târziu, şi o decoraţie pentru serviciile
patriotice din garda naţională. Aproape simultan cu instalarea noastră la gară,
d[octo]r Lionel Blaga, fost locotenent în armata austro-ungară, a sosit cu alt
detaşament la comandatura pieţei Sebeş. La adunarea populară organizată în
piaţa oraşului, au venit mii de români din Sebeş şi din satele din împrejurimi.
Lionel Blaga le-a vorbit de separarea Transilvaniei de Ungaria, de preluarea de
către România a puterii administrative. Trebuia să ia cuvântul şi Lucian Blaga.
S-a urcat pe schela improvizată ca tribună, dar, sugrumat de emoţie, n-a putut
scoate un cuvânt. Am ţinut, în schimb, eu o scurtă cuvântare din partea
gărzilor, apelând la toţi soldaţii reîntorşi de pe front, cerându-le să se înscrie în
gărzi, pentru a urgenta schimbarea administraţiei vechi cu cea românească. În
aclamaţiile cetăţenilor sebeşeni, a fost ales, provizoriu, ca primar al oraşului
Lionel Blaga, iar în funcţia de comandant al pieţei a fost ales locotenentul
Tecău, coleg de clasă şi prieten de-al lui Lucian Blaga.
Într-o seară, am văzut coborând, dintr-un tren venit de la Sibiu, un ofiţer
român, primul pe care îl vedeam, cu gradul de locotenent. M-am apropiat de el
să-l întâmpin (eram de serviciu la gară în acea noapte), în uniforma mea austro-
ungară, cu tricolor la braţ. Dar tocmai când voiam să pronunţ formula de
prezentare, l-am recunoscut: era unchiul meu! Am exclamat: ,,Liciniu!”. Lui i-a
fost greu să mă recunoască, întrucât nu mă mai văzuse din 1913, când trecuse
clandestin în România. Se înţelege că am lăsat serviciul din acea noapte în
seama altui coleg de la gară şi l-am condus acasă la noi, unde mai locuiau,
provizoriu, bunica şi unchii Lionel şi Lucian. În noaptea aceea n-a mai dormit
nimeni. Plângea şi râdea pe rând, povestindu-ne cum a dus-o la Bucureşti, pe
fronturi, şi cum a scăpat cu viaţă din multe împrejurări grele.
La începutul lui noiembrie începu să bântuie gripa spaniolă. Au căzut
multe victime. Virusul provenea de pe front şi nu se cunoştea niciun vaccin
împotriva lui. Nu m-am îmbolnăvit decât eu din familia noastră, însă, într-o
formă relativ uşoară.
Cu puţin timp înaintea marelui act al unirii, tata a fost chemat la Sibiu şi i
s-a propus să preia un inspectorat şcolar, la alegere. A solicitat mai întâi zona

218
Braşov, de care depindea Târgu-Mureş, Gheorghieni,36 Făgăraş. Dar aici era un
alt învăţător cu mari merite atât profesionale, cât şi sociale, anume profesorul
Prişcu (tatăl actualului rector al Institutului de Construcţii).
Tata, înţelegând situaţia, şi-a ales nordul Transilvaniei, şi la finele lunii
decembrie 1918, a înfiinţat Inspectoratul, fixându-i-se sediul la Bistriţa-Năsăud.
Familia l-a urmat abia în primăvara anului 1918.
Şi azi îmi amintesc cu emoţie de Marea Adunare Naţională de la Alba-
Iulia, care a încununat atâţia ani de lupte şi jertfe pentru unirea naţională a
poporului român într-un singur stat independent. Am plecat noaptea, cu tata,
pe jos, cale de 14 kilometri, până la Alba-Iulia. Pe toate drumurile veneau
coloane nesfârşite de oameni pe jos, cu căruţe, trăsuri sau călări. Veneau
dinspre Orăştie, Sibiu, Aiud. Toate vehiculele erau împodobite cu tricolorul
românesc. Când am ajuns la Alba-Iulia, oraşul era împodobit de mulţimea
pătrunsă de acelaşi elan patriotic. Se auzeau peste tot urale. Din diferite părţi,
coruri intonau cântecele ,,Deşteaptă-te, române!” şi ,,Trei culori cunosc pe lume!”. Era
de nedescris entuziasmul de la toate cele 14 adunări care au avut loc în oraş şi
la care participau oameni din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Cei
câţiva reprezentanţi veniţi din România erau înconjuraţi cu mare dragoste.
La puţin timp după sărbătoarea Marii Uniri, a trecut spre vest delegaţia
militară franceză, în frunte cu şeful ei, generalul Berthelot. 37 Trenul a oprit
câteva minute în gara Sebeş. Fiindcă vizita se anunţase din timp, în gară
aşteptau toate oficialităţile importante ale oraşului. Erau de faţă unchii mei, era
şi tata, eram şi eu, încă în uniformă de şef militar al gării. Generalul Berthelot a
dat mâna şi cu tata (eu salutam, alături).
Să revin, însă, la problema studiilor mele şi la felul în care şi-au urmat ele
cursul. Consiliul Dirigent a ales cincizeci de bacalaureaţi transilvăneni, spre a fi
trimişi la studii în străinătate. Am avut bucuria să mă număr printre ei.
Pe atunci, în Transilvania nu se prea cunoştea situaţia învăţământului
politehnic de la Bucureşti. M-am interesat la mai mulţi cunoscuţi şi am aflat că
în capitala României nu exista o Politehnică, dar funcţiona Şcoala Naţională de
Poduri şi Şosele. Pe mine, însă, nu mă interesau podurile şi şoselele; eu visam
de copil ingineria apelor şi electrificarea. Curând această şcoală a devenit
politehnică, dar eu deja eram înscris la studii în Zürich... Studii de inginerie nu
se puteau face în străinătate decât în limba germană. Cel puţin în această
privinţă nu eram dezavantajat. Cunoşteam germana şi maghiara şi, de
asemenea, latina şi greaca, dar ele m-ar fi putut ajuta mai puţin în inginerie.

36 Gheorgheni, judeţul Harghita.

37 La sfârşitul anului 1918, între 20 şi 30 decembrie, generalul Berthelot a întreprins o călătorie
în Transilvania, Banat şi Crişana pentru a se informa în legătură cu realităţile din teritoriile
alipite Regatului României la 1 decembrie (a se vedea: Eugenia Crişan, ,,Generalul francez
Berthelot şi România”, în Conferinţele Bibliotecii ASTRA, număr 88, 2010, pp. 13-14).

219
Politehnici renumite cu limba de predare germană erau la Viena, la
Charlottenburg-Berlin şi la Zürich.
Din decembrie 1918, până în iunie 1919, însoţindu-l pe tata la Bistriţa
(mama şi Lelia au venit mai târziu), am funcţionat ca profesor suplinitor de
matematică, fizică şi muzică la liceul român. Nu existau pe atunci cadre
didactice cu pregătire superioară. Cine avea bacalaureat putea fi numit profesor
de liceu.
Director al liceului era profesorul Linul, fost învăţător, iar pentru clasele
de fete-soţia lui. Ei au devenit mai târziu prieteni ai părinţilor mei.
Între timp, vânzând casa din Sebeş, mama a pus la cale cumpărarea uneia
în Bistriţa.

Sursă: Dorin Pavel, Arhitectura apelor, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2015, pp.
52-73.

220
 -DOCUMENT 5-

IOAN GUŢIA
Crâmpeie din primele lupte din Sud-Tirol.1 Rovereto2

Spre sud, în nemijlocita apropiere a oraşului, se extinde linia noastră de

apărare, în care ţinea neadormită paza deja din 1 april[ie], ba[tali]on[ul] IV al
Regimentului 30 Ardelenesc. În butul 3 liniştii aparente, domnea aici totuşi o
activitate încordată, ştiam adică unul fieştecare, de la mic la mare, că în curând
va veni ceasul socotelii şi că perfidul duşman va simţi urgia răzbunării colo pe
întăritul şi falnicul Castello Dante.4
Departe de griji stăpânea italianul acest fort în credinţa că el va fi
veşnicul domn, dar se înşelase amar. Zi de zi ne apropiasem de ei prin munca
noastră şi îndeosebi la aripa stângă a poziţiilor noastre de apărare, ne succese a
împinge avanposturile noastre până la depărtare de 80 de paşi de duşman
pentru a le sări iute în spate când se va da semnal de atac, ce-l doream deja cu
toţii de multă vreme.
Neprecauţiunea pazelor inamice a fost folosită în mod iscusit, că a dat
patrulelor noastre posibilitatea de a se apropia în ziua mare de 15 paşi de
duşman, aşa că pe nesimţite delăturară ai noştrii minele şi tăiară zăgazurile5 de
drot6 etc.
În sfârşit, în 14 mai sosi ordinul de atac. Se coborâse peste toate o seară
liniştită, ba se apropiaseră şi orele somnului. Deşi toţi aveam lipsă de odihnă,
având însărcinarea de-a ocupa linia de alarm[ă] încă înainte de revărsatul
zorilor. [A]colo unde se sfârşeşte coborâşul vestic al zugnei ,,Torta” se ridică
din şirul unui şes mănos o înălţime împădurită, în vârful căreia sta ca o mărturie
a unor vremuri vechi ,,Castello Dante”.
Italienii au transformat această înălţime într-un puternic fort. Trei
tranşee de apărare erau săpate afund în pământul ei, întărite fiind cu beton şi
coroana acestei fortăreţe servea poziţia cea de deasupra din beton de fier cu
caverne, sigură chiar şi în contra granatelor, fiind groasă de cinci metri, de unde

1 Relatare datată 17 mai 1917.

2 Rovereto, comună în Italia, provincia Trento, regiunea Trentino-Alto Adige.
3 ,,But”: ,,În ciuda, în pofida (cuiva)”.
4 Astăzi ,,Ossario di Castel Dante”, monument memorial, ridicat de fascişti în perioada 1936-

1938 în memoria soldaţilor italieni căzuţi în Primul Război Mondial şi al victoriilor repurtate de
italieni în Tirolul de Sud. Construită pe două nivele, clădirea adăposteşte osemintele a peste
20.000 de soldaţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, italieni, austrieci, cehi şi maghiari, care au căzut în
timpul Marelui Război.
5 ,,Zăgaz”: ,,Stăvilar, baraj”.
6 ,,Drot”: ,,Sârmă”.

221
duceau în toate direcţiile nenumărate şanţuri comunicatoare. Între şi înaintea
deosebitelor poziţii au fost făcute zăgazuri de drot împletite, ce se înşiruia în
patru rânduri, care asigurau în mod minunat măsurile lor de apărare. Ştiam
anume din multele erupţii de noapte, că duşmanul nu cruţă nici o oboseală
pentru a preface acest fort neocupabil şi de fapt după ocuparea acestuia
rămăseserăm cu toţii uimiţi de colosala muncă tehnică. Cât de tare era fortul
acesta o lămureşte însăşi expresia oamenilor simpli, care, în mirarea lor, ziseră:
,,O companie de-a noastră într-un astfel de fort ar fi în stare ca să susţină cu un întreg
divizion italian”. La timpul strict determinat s-a început atacul. Linia de avant-
posturi după ce se delătură piedicile de drot, înaintând, au făcut 21 de
prizonieri. Acum, înaintează toţi neîntrerupt de la peducă la picolecă. Flăcăi
fără foarfece de tăiat drot, cu mâinile goale, delătură zăgazurile şi deschid drum
în foc de infanterie şi mitraliere spre cele dintâi şanţuri. Aici se începe deja
lupta crâncenă, piept la piept, nenumărate boambe zboară, italienii năvălesc din
toate părţile, din caverne, ameninţând pe ai noştrii cu împresurare. Atunci se ivi
bravul ,,Waffenmeister” 7 Avram cu o mitralieră în o groapă de 1-2 metri şi
acoperi inamicul cu o ploaie de gloanţe. Rânduri după rânduri apar în şanţurile
duşmane, până când, în sfârşit, întreaga primă poziţie ajunge în mâinile noastre.
Duşmanul îşi caută scăparea înapoi în cavernele sigure, lăsând în urma lui 42 de
prizonieri, mulţi şi răniţi. Tot în chipul acesta a ajuns în poziţiunea noastră şi
linia a doua. Acum par a fi şi italienii reculeşi din prima lor spaimă, încearcă
contra-atac, după contra-atac. Le succed a respinge o parte a liniei noastre.
Atunci, cu sânge rece şi hotărât păşeşte voinicul sublocotenent Ioan Guţia în
fruntea plutonului său, prin o însufleţită încurajare conduce el flăcăii şovăielnici
din nou spre asalt şi azvârle înapoi cu totul pe duşman. După ce, pentru puţină
vreme, se potoli furia luptei şi flăcăii văzură că bravul lor sublocotenent e încă
în viaţă, plini de însufleţire erupseră în strigăte de ,,Trăiască domnul leuitenant!” şi
cu feţe vesele porniră spre fapte nouă. Mulţi dintre feciori rămaseră împleteciţi
în încâlcitele piedici de drot, dar miloşii camarazi grăbiră îndată pentru a-i scăpa
din situaţia aceasta amară; pe de altă parte, au fost şi eroi care aici şi-au aflat
mormântul. Aşa decurse lupta până la cea din urmă poziţie. Patru asalturi cu
ziua şi trei cu noaptea ne-a adus, în sfârşit, în poziţiunea puternicelor caverne,
până la a căror parapet încă ajunseră după-amiază unele dintre despărţămintele
noastre. În miezul zilei fluturau steagurile noastre pe înălţimile ,,Castello
Dante” şi totuşi cavernele căzură numai noaptea. În următoarea zi veni rândul
altor fortificaţii mai puternice de pe coasta ,,Violina”. Şi aici, aceeaşi încordare.
Când şi această întăritură ajunse în mâinile noastre şi după ce au fost respinse
contraatacurile duşmanului cu putere de patru ori mai mare; comanda
ba[tali]onului cu mândrie ia în seamă prada ce s-a făcut de voinicii noştrii, ce se
rezumă în: mortiere, patru mitraliere, 1 ½ ba[tali]on captivat. Un căpitan ce ne
căzuse în mâini povesteşte că italienii căpătaseră cel mai strict ordin de a ţinea

7 ,,Waffenmeister”: ,,Meşter de arme”.

222
acest fort pe care ei îl socoteau oarecând de inexpugnabil. După ce duşmanul
văzu înnoită catastrofa, deschide un viu foc de artilerie cu tunuri de toate
calibrele şi ţine focul până seara târziu. Numărul prizonierilor în decursul zilei
fu atât de mare încât nu s-a putut ţinea în evidenţă numărarea şi escortarea lor,
ci li s-a destinat ca loc de adunare satul Lizzanella. Veseli grăbeau aici italienii,
bucurându-se că au scăpat de coasa nemiloasă a morţii şi de granatele propriei
lor artilerii. Aşa poate număra ba[tali]onul nostru ziua aceasta de cea mai
frumoasă şi cea mai glorioasă, putându-se asemenea regimentului care şi-a
eluptat lauri nepieritori la vestitul Ivangorod.8 El are conştiinţa senină, că de
când a fost separat de regiment s-a purtat brav alături de acesta. O mulţime de
decoraţii ce împodobesc pe piepturile atât a ofiţerilor, cât şi a oamenilor de
rând, dau dovada recunoştiinţei mai marilor ba[tali]onului.
În 17 mai noaptea ba[tali]onul a fost împărţit prin un alt ba[tali]on
polon. Cu această ocaziune, flăcăii noştri plini de mândrie văzură uimirea
acestora faţă de faptele noastre. Era cealaltă mirarea acestora faţă de cucerirea
aşa grabnică a ,,Castello Dante”. Ba[tali]onul acesta polon trecuse adică peste
fortul cucerit, a văzut întăriturile acestuia şi şi-a exprimat mirarea asupra
faptului cum năvăleau în cete pe după zidurile de piatră prizonierii italieni spre
locul destinat. Aceşti tovarăşi de arme se bucuraseră dimpreună cu voinicii
ba[tali]onului nostru, pentru acest succes, iar ba[tali]onul nostru şi-a exprimat
mulţumită sinceră faţă de recunoştiinţa faptelor noastre.

Sursă: ,,Povestea lui Ioan Guţia”, document 2, 3 şi 4, disponibil online pe site-

ul www.europeana1914-1918.eu, accesat la data de 16.VI.2017, ora 16:45.

8 Ivangorod, oraş în Federaţia Rusă, regiunea Leningrad.

223
224
DOCUMENTELE CONSILIULUI NAŢIONAL
ROMÂN DIN SEBEŞ (1918-1919)

225
226
 -DOCUMENT 1-
Proces verbal încheiat în şedinţa Consiliului Naţional Român Sebeş,
după depunerea jurământului de credinţă în biserica ortodoxă română
faţă de Consiliul Naţional Român Central, în care s-a stabilit organul
său de conducere (24 noiembrie 1918)

Protocol
Luat în şedinţa Consiliului Naţional Român din Sebeşul Săsesc, sâmbătă
la 24 noiembrie, 1918.
N[umăr] 1: Consiliu Naţional Român, compus din membrii:
Sergiu Medean, protopresb[iter];1
Pr[eot] or[todox] Vasile Oană, par[oh] gr[eco] or[todox];
D[octo]r Sebastian Stanca, par[oh] gr[eco] or[todox];
D[octo]r Lionel Blaga, av[ocat];
Ambrosiu Tătar, înv[ăţător] gr[eco] or[todox];
Ioan Pavel, înv[ăţător] gr[eco] or[todox];
Petru Chirca, înv[ăţător] gr[eco] or[todox];
D[octo]r Ioan Elekeş, medic;
Ioan Băilă, secretar orăş[enesc];
George Cristian, controlor orăş[enesc];
D[octo]r Dănilă Ştefan, av[ocat];
Aurel Bojiţă, casier;
Ioan Simu, protopr[esbiter] gr[eco] cat[olic];
Nicolae Chirca, proprietar;
Nicolae Seliştean, proprietar;
Ioan Dumitreasă, proprietar;
Petru Ion Muntean, meseriaş;
Petru Ursu, casier;
Mihai Conteni, propr[ietar];
Ioan Drăghiciu, proprietar;
Dumitru Nicolae, proprietar;
Petru Ambrosiu, proprietar;
Petru Opincar, morar;
Iosif Petraşcu, propr[ietar];
Avram Cutean;
Nicolae Breazu, propr[ietar];
În biserica gr[eco] ort[odoxă] română din Sebeş2 se depune jurământul de
credinţă şi fidelitate Consiliului Central Naţional Român din Arad. Se constituie
[comitetul] în felul următor:

1 „Protopresbiter”: „Protopop”.
2 Biserica Ortodoxă ,,Învierea Domnului” Sebeş.

227
 Prezident: Ioan Simu, prot[opresbiter] gr[eco] cat[olic];
Vicepreş[edinte]: Ioan Băilă, notar;
Notari: Ioan Pavel, George Cristean;
Bărbaţi de încredere: d[octo]r Sebastian Stanca, Nicolae Chirca, Ioan
Drăghiciu şi Petru Opincar.
Se ia act.

Ioan Simu, prezident

Ioan Pavel, notar

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 1, f. 1.

-DOCUMENT 2-
Textul jurământului Consiliului Naţional Roman Sebeş faţă de
Consiliul Naţional Român Central de la Arad (24 noiembrie 1918)

Jurământul

Consiliului (Sfatului) Naţional Român din Sebeşul Săsesc, depus în

bis[erica] gr[eco] ort[odoxă] română, la 24 noiembrie st[il] n[ou] 1918:
Eu… jur Atotputernicului Dumnezeu, cum că întru toate voi fi cu credinţă şi
supunere către Înaltul Sfat Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, care astăzi este
singura şi suprema stăpânire a naţiunii române din Transilvania şi Ungaria.
Conştiu de datorinţele ce ni le impun vremurile istorice de azi, jur, că voi da ascultare
tuturor poruncilor venite de la Înaltul Sfat Naţional Român din Transilvania şi Ungaria,
îndemnând şi pe alţii ca să le observe şi împlinească întru toate; şi jur că în toate
împrejurările vieţii mele voi fi credincios naţiunii unitare române.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 2, f. 1.

228
 -DOCUMENT 3-
Proces verbal, încheiat în adunarea cercului electoral Sebeş, în cadrul
căreia au fost aleşi cinci delegaţi pentru Marea Adunare Naţională de la
Alba-Iulia (24 noiembrie 1918)

Proces verbal

Luat în adunarea electorală a cercului electoral Sebeşul Săsesc din

comitatul Sibiului, ţinută în Sebeşul Săsesc la 11/24 noiembrie 1918.
Prezident: d[octo]r Lionel Blaga.
Notari: Ioan Pavel, Gheorghe Creţariu.
Prezidentul dă citire ordinului venit de la Consiliul Central Naţional
Român, prin care se ordonă alegerea, urgentă, a celor 5 delegaţi în Marea
Adunare Naţională Română, care va fi convocată în scurt timp. Constată că
publicarea alegerii de azi, s-a vestit de cu vreme în toate comunele din cerc.
Salută pe alegătorii prezenţi şi îi provoacă să numească 2 bărbaţi de încredere.
Se numesc, de atare, prin cei prezenţi d[om]nii Nicolae Seliştean şi Ioan
Drăghiciu.
Prezidentul deschide votarea, care decurgând în ordine, pe baza
scrutinului făcut de biroul adunării se constată că unanimitatea voturilor au
întrunit d[om]nii:
-d[octo]r Lionel Blaga din Sebeşul Săsesc;
- d[octo]r Ioan Elekeş din Sebeşul Săsesc;
- d[octo]r Sebastian Stanca din Sebeşul Săsesc;
-Nicolae Chirca din Sebeşul Săsesc;
-Ioan Henegariu din Lancrăm;
Ca urmare, prezidiul declară pe d[om]nii:
- d[octo]r Lionel Blaga, avocat în Sebeşul Săsesc;
- d[octo]r Ioan Elekeş, medic din Sebeşul Săsesc;
- d[octo]r Sebastian Stanca, preot din Sebeşul Săsesc;
-Nicolae Chirca, proprietar din Sebeşul Săsesc;
-Ioan Henegariu, din Lancrăm;
Aleşi din partea românilor din acest cerc, cu vot universal, ca delegaţi ai
cercului electoral, îndreptăţiţi şi îndatoraţi a lua parte cu vot decisiv în Marea
Adunare Naţională Română, care se va convoca din partea Consiliului Central
Naţional Român încă în decursul acestui an şi la adunările care, eventual, le va
convoca în decursul anului următor.
Prezidiul dispune ca, în urma acestei enunţări prezidiale, aleşii deputaţi să
fie prevăzuţi cu credenţionale, iar o parte a acestui proces verbal să se trimită
imediat Consiliului Central Naţional Român.

229
 Spre ştire

Despre ce, luându-se acest proces verbal în două părţi, dintre care unul
se va păstra la Consiliul Naţional Român din fruntea comitatului, actul de
alegere se încheie la orele 1 p[ost] m[eridiem].
D[octo]r Lionel Blaga, prezidentul adunării electorale.
Ioan Pavel, Gheorghe Creţariu, notarii adunării electorale.
Niculae Seliştean, Ioan Drăghiciu, Zaharia Radu din Petrifălău, Stoica
Zaharie din Strungari, Zdrenghea Vasile din Sebeşel, Petru Androne din
Sebeşel, Petru Androne din Sebeş, Zaharie Moga din Săsciori, Ioan David din
Răchita, bărbaţi de încredere din comunele cercului.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 41, f. 1.

-DOCUMENT 4-
Circulară a preşedintelui Consiliului Naţional Român Sibiu
către Consiliul Naţional Român Sebeş (24 noiembrie 1918)

Confidenţial

Domnule prezident!

Printr-un curier special ni s-au trimis de la Iaşi cu datul de 20 noiembrie

a[nul] c[urent] mai multe dispoziţiuni şi instrucţiuni, pe care trebuie să le
urmăm şi executăm necondiţionat şi fără amânare. Pentru orientarea şi
conformarea d[umnea]voastră vi le comunicăm în cele următoare:
1) La adunarea constituantă din Alba-Iulia să participaţi în număr cât mai
mare. Să aveţi reprezentanţi din toate straturile poporului şi din toate clasele
sociale şi acolo să se proclame alipirea necondiţionată la Regatul Român şi sub
domnia dinastiei actuale române a tuturor părţilor locuite de românii din
Transilvania, Banat şi Ungaria. Proclamaţia aceasta este indispensabilă şi cerută
în modul cel mai categoric. Ea se cere ca o condiţiune sine qua non a paşilor,
pe care guvernele aliate României trebuie să-i facă în scopul îndeplinirii şi
izbutirii sigure a cauzei naţionale româneşti.
2) Şi până la adunarea de la Alba-Iulia, singuraticele comune din cercul
d[umnea]voastră să facă de urgenţă declaraţiuni subscrise de cât mai mulţi, prin
care să-şi arăte voinţa nestrămutată de a se alipi la Regatul Român şi la dinastia
română. Vă trimitem, în alăturat, un model de astfel de declaraţiuni, pe care le
veţi multiplica, după cum veţi afla mai bine. Declaraţiunile acestea să se facă şi
să se subscrie în mai multe exemplare. Să le adunaţi şi păstraţi în loc sigur. Câte
230
un exemplar veţi trimite imediat prin curier special la Blaj pe adresa d[omnu]lui
Vasile Suciu spre a fi trimise la Iaşi. Câte un alt exemplar veţi aduce cu
d[umnea]voastră la adunarea de la Alba-Iulia. Astfel de declaraţiuni să se facă şi
în singuraticele centre prin consiliile naţionale locale şi toţi aderenţii unirii. În
chipul acesta, probabil, plebiscitul va fi de prisos.
3) Armata română a trecut graniţele. A mobilizat suficiente contingente
pentru a opera cu succes. Ordinul de trecere a Carpaţilor s-a primit şi executat
cu tot avântul şi cu cea mai mare însufleţire de armata românească. Înaintarea
urmează mai încet din anumite motive, ce le veţi cunoaşte. Va întâmpina însă
greutăţi cu aprovizionarea, deoarece România a fost total stoarsă şi jefuită de
nemţi. Să sfătuiţi deci poporul, ca toate articolele prisositoare de alimente şi
nutreţ să le rezerve pentru armată, ce va veni şi care le va plăti în bani gata. Să
vă puneţi în conţelegere cu bărbaţi experţi din ţinutul d[umnea]voastră asupra
modalităţilor cum să se adune şi unde să se păstreze articolele prisositoare.
Despre cantităţi şi despre tot ce veţi crede de lipsă în legătură cu chestia aceasta
să ne trimiteţi raport detaliat prin curieri.
4) Continuaţi cu organizarea gardelor naţionale, care vor avea să facă
servicii în dosul frontului.
5) Instrucţiile acestea le veţi trata confidenţial şi le veţi împărtăşi de
urgenţă cu bărbaţii din subcentrele d[umnea]voastră.
Rugându-vă să informaţi şi să executaţi de urgenţă cele cuprinse în
rândurile de mai sus, vă salutăm frăţeşte şi semnăm.
Sibiu, la 24 noiembrie 1918.
Prezidentul Comitetului Naţional Român Sibiu.

*Pot subscrie şi bărbaţi şi femei. Străinii nu e bine să cunoască acest pas.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 3, f. 1.

-DOCUMENT 5-
Programul Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia din 1 decembrie
1918, tipărit de comitetul local de organizare

Programul Marii Adunări Naţionale constituante a românilor din

Transilvania şi Ungaria, care se va ţinea duminică în 1 decembrie st[il]
n[ou] (18 noiembrie st[il] v[echi]) 1918

1) La orele 7 dimineaţa serviciu divin, celebrat de arhierei în bisericile

protopopeşti.

231
 2) La orele 10 dimineaţa deschiderea adunării în sala casinei militare din
cetate.
3) Citirea rezoluţiunii votată şi propusă de conferinţa prealabilă a marelui
sfat naţional.

Se observă:

Că fiecare comună, în frunte cu steagul şi tabla cu numele comunei, va

parcurge în rânduri de 4 piaţa oraşului, va trece pe sub poarta Carol în cetate şi
prin poarta lui Mihai Viteazul va ieşi pe terenul adunării (locul de exerciţii
militare, în apropierea pământului sfinţit cu sângele lui Horea şi Cloşca).
De pe 4 tribune se va explica poporului însemnătatea istorică a zilei, iar
de pe tribuna prezidenţială, din centru, se va citi rezoluţiunea constituantei.
Se observă mai departe, că pentru încvartirare să se adreseze fiecare la
Comitetul Naţional din Alba-Iulia (telefon 97).
Locuinţa fiecăruia se va aduce la cunoştinţă la gară, de către comisia de
încvartirare (semnul: tricolor la braţul stâng).
Tot pentru încvartirare: cei ce nu sosesc cu trenul să se adreseze la biroul
Comitetului Naţional Român din loc, în piaţă.
Comunele care vin în grup formate şi ceilalţi din jurul Alba-Iuliei îşi aduc
alimentele de lipsă.
Banchete sau mese comune nu vor fi.
Pentru cei din depărtări s-a făcut tot posibilul, ca să fie provăzuţi cu
alimente, în restaurantele din loc, în parte şi la găzduitori.
Fraţi români!
Locul cel mai istoric al neamului vă aşteaptă cu braţele deschise. Veniţi
deci şi-l atingeţi cu pasul vostru, ca să simţiţi fiorul ce l-a mişcat odată pe
marele voevod cu numele de arhanghel, pe martirii Horea, Cloşca şi Crişan, pe
craiul munţilor Avram Iancu şi pe toţi care au început şi lucrat la realizarea
visului de veacuri, pe care noi cei de azi îl vedem şi-l salutăm, ca pe răsăritul cel
mai strălucit al celei mai senine zile a neamului românesc.

Comitetul aranjator

*Tipografia F. Schäser, Alba-Iulia.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 4, f. 1.

232
 -DOCUMENT 6-
Manifest tipărit de către Consiliul Naţional Român Sebeş, adresat
locuitorilor, prin care se cere păstrarea ordinii publice
(26 noiembrie 1918)

Cetăţeni!

Subsemnatul, în numele Sfatului Naţional Românesc din Sebeşul Săsesc,

îşi ţine de datorinţă, ca în aceste vremuri de mari zbuciumări şi prefaceri, să
avertizeze pe toţi cetăţenii din loc, fără deosebire de neam şi lege, că:
1) Fiecare să păzească în chipul cel mai exemplar ordinea şi liniştea, fără a
se atinge de bunul ori de persoana cuiva.
2) Lucruri înstrăinate până acum de la privaţi, ori din averi comune, ori
din ale societăţilor, conform publicărilor făcute, să se restituie până în 30 l[una]
c[urentă].
3) Ştirile răspândite pe stradă, precum şi celor publicate de unele ziare,
crezământ să nu li se dea. Subsemnatul sfat este singurul chemat şi îndreptăţit
de a emite ştiri vrednice de tot crezământul.
4) Articole de alimentaţie: grâu, cucuruz, orz, ovăz, cartofi, fasole, linte
ş[i] a[ltele] precum şi nutreţ e strict oprit să se mai vândă altora decât
cetăţenilor din loc într-adevăr lipsiţi, care însă sunt datori să ceară încuviinţarea
cumpărării, indicând pe vânzător, de la subsemnatul sfat naţional. Aceste
articole, întrucât vor fi totuşi scoase în vânzare pe piaţă, vor fi confiscate.
5) Piaţa de bucate şi târgul de vite, porci, oi şi capre e oprită pe timp
nehotărât.
6) Cu supravegherea observării acestor dispoziţii e încredinţată garda
română din loc.
Cei care nu se vor conforma acestor dispoziţii vor fi trataţi la vremea sa
cu toată asprimea.

Sebeşul Săsesc, la 26 noiembrie 1918

În numele Sfatului Naţional Românesc, Ioan Simu, prezident

*Tipografia Franz Somsay, Sebeş.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 5, f. 1.

233
 -DOCUMENT 7-
Instrucţiunile Diviziei a II-a Vânători a armatei române, pentru trupele
ce urmau să intre în Transilvania (1 decembrie 1918)

Confidenţial
Divizia a II-a Vânători

Supliment la anexa n[umă]r 3 a Marelui Cartier General

Instrucţiuni pentru trupele de ocupaţie din Transilvania

I) Dispoziţiuni generale. Ofiţerii şi soldaţii Div[iziei] II Vânători, să nu

uite un singur minut, că intra în Transilvania ca liberatori, iar nu ca cuceritori.
În consecinţă, purtarea lor faţă de populaţia românească, trebuie să fie
frăţească, iar de cea străină, dreaptă şi corectă.
Respectul datorat avutului cetăţenilor. Este oprit, cu desăvârşire,
ofiţerilor şi trupei de a se atinge de avutul populaţiei transilvănene sub orice
formă.
Pentru a înlătura reclamaţiile, precum şi abuzurile, opresc cu desăvârşire
cumpărăturile de obiecte casnice, îmbrăcăminte etc., de la particulari. Ele se pot
procura cu plată, numai de la magazine şi numai pentru strictul necesar
cumpărătorului. Nu este îngăduită cumpărarea acestor obiecte spre a fi trimise
familiei.
De asemenea, opresc cumpărarea animalelor de orice speţe pentru
interesul personal al ofiţerilor şi soldaţilor. Ofiţerii pot cumpăra cai, pentru a-şi
completa numărul regulamentar, însă numai prin comisiunea formată din
comandantul regimentului, ajutorul său şi un veterinar militar.
Pretorul Diviziei va organiza un serviciu de control al trenurilor care duc
spre interiorul ţării şi va descărca, imediat, obiectele găsite, raportând Diviziei
numele expeditorului şi va întocmi actele pentru trimiterea vinovaţilor înaintea
Curţii Marţiale.
Comandanţii de unităţi nu vor tolera transportul unor asemenea obiecte,
sau animale cu trenul regimentar, sau cu cirezile de vite.
Cazurile de furturi se vor cerceta cu cea mai mare silinţă spre a afla pe
vinovaţi, care vor fi trimişi înaintea Curţii Marţiale.
Comandanţii fiind personal răspunzători pentru fiecare caz în parte, vor
lua măsuri ca ele să nu se producă, sau în caz de înfăptuire vor fi cruţate faţă de
cei vinovaţi.
Respect datorat femeilor. Ofiţerii şi soldaţii Diviziei a II-a Vânători, nu
numai că se vor feri de a necinsti şi insulta femeile şi fetele, ci din contră le va
da sprijin şi ocrotire, oricând acestea le vor cere. Femeile au dreptul la respectul
omului civilizat. Violurile şi siluirea femeilor sunt considerate ca crime şi
pedepsite aspru de legile noastre.

234
 Respect datorat bisericilor de orice relige. Datori suntem a respecta
credinţa popoarelor de altă religie decât a noastră. Este mare păcat a pângări
bisericile şi lăcaşurile religioase de orice religie ar fi ele, de a tulbura slujba
religioasă, sau a batjocori pe preoţii care slujesc în ele.
Voi considera ca nelegiuire orice abatere şi voi pedepsi aspru pe vinovat.
Ascultarea datorată autorităţilor însărcinate cu menţinerea ordinii şi paza
depozitelor etc. Ofiţerii şi trupa sunt datori a respecta dispoziţiunile
autorităţilor însărcinate cu menţinerea ordinii şi a le da ajutor la cerere. De
asemenea, ei vor fi cei dintâi care vor executa ordonanţele poliţieneşti şi se vor
feri de a participa la manifestaţii zgomotoase. Cum, în general, paza ordinii
publice se va face de gărzile naţionale locale, ofiţerii şi trupa sunt datori a
respecta consemnele date.
II) Norme de modul cum se va proceda la ocuparea unei localităţi. În
principiu, toate localităţile afectate unui regiment trebuie ocupate cu trupe,
rămânând comandantului o rezervă suficientă pentru a putea face faţă oricărei
împrejurări. Efectivele vor fi direct proporţionale cu importanţa localităţii.
Zona hotărâtă regimentului va fi împărţită în sectoare de batalion şi acestea în
subsectoare de companii.
Dacă nu se pot ocupa toate localităţile, se vor ocupa cele mai principale
şi mai ales cele locuite de străini. În acest caz, comandantul brigadei va hotărâ o
serie de marşuri în localităţile neocupate, unde trupa va sta o zi, după care se va
înapoia la reşedinţa ei dinainte.
Comandantul trupei, hotărât să ocupe o localitate, înainte de a pleca, va
chema la sine ,,Sfatul Naţional” al comunei, format din locuitorii români cei
mai de seamă din localitate, precum şi pe comandantul gărzii naţionale locale.
Ei vor hotărâ, de comun acord, asupra primirii trupelor din localitate.
În acelaşi timp, va lua informaţiuni asupra următoarelor puncte:
1) Dacă în localitate se găseşte o gardă naţională, care este efectivul ei, ce
însărcinări are şi de ce armament şi muniţiuni dispune.
2) Dacă se găseşte vreo gardă de naţionalitate străină, ce efectiv are, ce
armament şi unde se găseşte sediul ei principal şi dacă e ceva de temut din
partea ei.
3) Ce depozite, aparţinând armatei, sau statului austro-ungar, se găsesc în
localitate, sau în apropierea ei, de cine sunt păzite şi cam ce efectiv trebuie
pentru paza lor.
4) Dacă autorităţile comunale, poliţieneşti, judecătoreşti, comitatense,
sunt româneşti, ori străine; şi în acest caz care este atitudinea lor faţă de actul
unirii şi ce sentimente nutresc pentru statul român. Dacă trebuie înlocuiţi
membrii lor şi cu cine. În această privinţă, se va consulta tabelele respective
date cu anexa 3.
5) Dacă s-au produs mişcări contra unirii, dezordine ori jafuri, cine sunt
instigatorii.

235
 6) Dacă funcţionarii poştei, telegrafului, căilor ferate sunt români ori
străini şi dacă în acest caz inspiră încredere, ori nu.
7) Autorităţile financiare şi băncile care se găsesc în localitate, cine le
conduce.
8) Dacă trupele noastre vor putea intra în siguranţă, fără opunere din
partea cuiva, sau va fi nevoie de învins vreo rezistenţă şi în acest caz cine se
opune.
Îndată ce membrii ,,Sfatului Naţional” vor asigura, pe răspunderea lor, că
trupele vor putea ocupa localitatea fără nicio rezistenţă se va stabili programul
intrării lor, comandantul fiind dator a lua măsuri de siguranţă, pentru a se feri
de neplăceri, neprevăzute chiar de membrii ,,Sfatului Naţional”. Aceştia vor fi
trimişi înainte spre a pregăti primirea şi încărtiruirea trupelor. În centrele
importante, trupele vor intra cu muzicile militare în frunte, cântând cântece de
vitejie, provocând entuziasmul populaţiei.
În cazul când membrii ,,Sfatului Naţional” vor comunica, comandantul
va lua măsuri potrivite cazului, va proceda cu mult tact şi va recurge la luptă
numai după ce a epuizat toate încercările paşnice şi a făcut somaţiile legale
pentru predarea localităţii. La refuz, va proceda cu cea mai mare energie.
În satele şi oraşele locuite de străini se vor chema notabilii, care vor
răspunde cu viaţa lor de orice cursă s-ar întinde trupelor noastre.
Paza ordinii în aceste localităţi se va face de trupele române, până la
organizarea poliţiei şi jandarmeriei.
Trupa intrată în localitate va ocupa cu posturi toate ieşirile şi punctele
importante din jurul localităţi (păduri, defileuri, înălţimi etc.).
Se va forma o gardă mare în interiorul localităţii, iar patrule tari de o
secţie vor patrula localitatea.
Comandantul trupelor va afişa proclamata anexă n[umăr] 4.
Împreună cu comandantul gărzii naţionale va proceda la completarea
acestei gărzi, cu ofiţeri şi trupă, încredinţându-i menţinerea opiniei publice şi
paza oficiului poştal şi telegrafic, precum şi a gării.
Va soma pe conducătorul gărzii străine, sau pe comandantul
detaşamentelor străine să depună armele şi muniţiile, pe care le va trimite cu
trenul sub pază la centrul de reaprovizionare Sibiu, după ce va completa
armamentul gărzii naţionale. Această gardă trebuie să fie aşa organizată încât să
poată înlocui trupele noastre în tot ceea ce priveşte siguranţa localităţii, care să
se poată menţine şi după retragerea trupelor noastre.
Dacă dezarmarea nu se va executa de bună voie, se va întrebuinţa forţa.
Membrii gărzii străine vor fi lăsaţi liberi dacă sunt din localitate, sau se vor
trimite, la urmă, lor. Detaşamentele germane dezarmate vor fi trimise cu trenul,
sub pază, la Sibiu.
Comandantul gărzii naţionale va publica o ordonanţă prin care va soma
pe toţi locuitorii să depună armele şi muniţiile, portul lor fiind cu totul oprit,
prevăzându-se pedepse aspre pentru acei ce se vor abate.
236
 Va opri ieşirea din localitate fără bilet de liberă circulaţie, eliberat de
comandantul Gărzii Naţionale.
Va instala controlul la gări. Militarii au voie a călători cu trenul numai cu
ordin înscris, eliberat de comandantul unităţii, sau sub comandă.
Nu se va stânjeni venirea în localitate a populaţiei săteşti pentru
desfacerea alimentelor. Comandantul gărzii va da o ordonanţă în privinţa
aceasta.
Celor ce se vor găsi circulând fără asemenea bilete, li se vor aplica
pedepsele din ordonanţă, prin îngrijirea pretorului diviziei.
Va pune santinele militare la depozitele care aparţin armatei sau statului
austro-ungar.
Va înlocui, prin ajutorul ,,Sfatului Naţional”, persoanele suspecte din
ad[ministra]ţie, poliţie etc., cu persoane din lista ministerului nostru de interne
şi va dezarma pe sergenţii de stradă nesiguri. Toţi sergenţii vor trece sub
autoritatea gărzii naţionale. Va convoca la sediul comandamentului unităţii pe
notabilii străini şi le va pune în vedere, că-i face răspunzători personal pentru
orice mişcare sau agitaţie contra armatei, gărzii naţionale sau statului român:
precum şi pentru crimele săvârşite asupra militarilor români.
Prin ,,Sfatul Naţional” se vor substitui, treptat, elementele de la poştă,
telegraf, căi ferate etc., străine cu elemente româneşti. Divizia va înfiinţa o
şcoală de telegrafie şi telefonie pentru pregătirea elementelor româneşti
doritoare a intra în această carieră. De asemenea, la calea ferată se va însărcina
un funcţionar român de la gară cu formarea personalului românesc.
Tot prin ,,Sfatul Naţional” se vor lua măsuri, ca avutul ce se găseşte la
băncile străine să nu fie înstrăinat, precum nici acel de la ad[ministra]ţiile
financiare care aparţin statului austro-ungar. În această privinţă, se va da o
ordonanţă de ,,Sfatul Naţional” potrivit cazului.
Va pune în vedere tipografilor, tot prin intermediul ,,Sfatului Naţional”,
că nu au voie a imprima nimic fără aprobarea cenzurii, care se va înfiinţa la
,,Sfatul Naţional”, delegând pe unul sau mai mulţi membrii pentru acest birou
al cenzurii. Se vor convoca ziariştii şi li se va comunica, că presa şi alte
publicaţii vor putea să-şi continue apariţia, dar li se va impune cenzura militară.
Întreaga presă şi cea ungurească, germană şi sârbească, va fi obligată a respecta
ideea de stat român. Nu se va tolera nicio agitaţie împotriva dinastiei şi armatei
române. Presa va avea libertatea de a apăra interesele locale de ordin
ad[ministra]tiv, economic, financiar şi cultural. Atât tipografii, cât şi acei care au
cerut, sau au înlesnit, tipărirea unor imprimate necenzurate, vor fi pedepsiţi cu
pedepsele prevăzute în ordonanţa ,,Sfatului Naţional”, prin îngrijirea pretorului
diviziei.
Va ordona, la poştă şi telegraf, ca toate publicaţiile, sau ziarele, care
sosesc din altă parte şi conţin îndemnuri la agitaţiuni sau insulte, la adresa
armatei, ţării sau dinastiei noastre, să fie confiscate şi arse. Pentru acest serviciu
se va cere unul sau mai mulţi membri recomandaţi de ,,Sfatul Naţional”.
237
 Va stabili cu comandantul gărzii naţionale toate detaliile de serviciu
pentru paza ordinii publice, care va da ordonanţele trebuincioase, pentru
interzicerea întâlnirilor publice sub cerul liber, pentru circulaţie, pentru fixarea
orei închiderii magazinelor, pentru alimentaţia populaţiei, încărtiruire etc., cu
un cuvânt, la tot ceea ce se va crede necesar pentru menţinerea ordinii fără a
împiedica sau îngreuna mersul vieţii normale.
Pedepsele hotărâte prin ordonanţe vor fi executate de pretorul diviziei.
Se va alege piaţa de arme pentru trupele ce ocupă localitatea şi se va
hotărâ un semnal de alarmă fără corn.
Schimbarea gărzii se va face cu cea mai mare ordine şi cu muzică, sau
cornişti. Mersul patrulelor va fi totdeauna cadenţat, toţi având o atitudine
militară. Santinelele nu au voie a vorbi cu persoane străine, a se depărta de
gherete mai mult de 15 paşi, pe care-i va face în pas cadenţat.
În fine, inteligenţa şi priceperea comandantului trupei va completa acest
ordin cu toate măsurile de urgenţă pentru a-şi asigura trupa şi a nu se găsi în
situaţii grele şi neplăcute, pentru care i se lasă toată iniţiativa bazată pe spiritul
şi textul acestor instrucţiuni.
Legături. De îndată ce o unitate s-a instalat într-o localitate, cea dintâi
grijă a unităţii este de a se pune în legătură cu unitatea imediat superioară cărei
aparţine, precum şi cu unităţile din localităţile vecine. Pentru aceasta va avea
formată o echipă anume. Se vor întrebuinţa telefoanele şi telegrafele existente,
sau în caz de lipsă se vor instala fire telefonice de campanie, unde nu se poate
se vor întrebuinţa ştafetele călări (luând căi din localitate, cu chirie).
Se va comunica tuturor oficiilor telegrafo-poştale, ca convorbirile militare
au precădere asupra tuturor celorlalte convorbiri.
În fiecare zi, fiecare unitate va raporta evenimentele petrecute, unităţii
imediat superioare aşa fel, încât raportul să sosească la divizie la orele 8-13-19
fără niciun alt ordin. În afară de aceste rapoarte, unităţile vor raporta, ori de
câte ori vor avea ceva urgent şi important. Nu se vor trimite ştafete izolate, ci
cel puţin în număr de 3, iar în locuri nesigure efectivul poate merge până la un
plutonier.
Atitudini şi ţinute. Ofiţerii şi trupa nu vor avea niciodată atitudinea
provocatoare sau batjocoritoare faţă de populaţia transilvană, fie ea străină sau
nu. Aroganţa este puţin recomandabilă, dar atitudinea demnă, corectă şi afabilă
este tot ceea ce pot să recomand tuturora. Respectaţi demnitatea casei, care vă
găzduieşte şi nu aduceţi femei de moravuri uşoare.
Ofiţerii vor frecventa numai localurile cele mai de seamă şi se vor feri de
conflicte cu persoanele străine.
Se recomandă a evita ieşirea în public cu femei de moravuri uşoare, sau
petreceri cu ele în localurile publice. Să nu se uite, că purtarea unuia se
răsfrânge asupra tuturora şi de multe ori formează curentul favorabil sau nu al
opiniei publice. Să se evite critica şefilor sau a actelor lor în auzul tuturora, prin

238
localuri publice, ori faţă cu persoane străine. Bârfeala caracterizează omul mic
la suflet.
Ofiţerii se vor abţine de a lua parte la petreceri zgomotoase, care le-ar
putea scădea prestigiul. Pretutindeni la banchete şi serbări se vor prezenta in
corpore. Nu este tolerat a umbla singuri sau în grupe prin localuri şi la petreceri
compromiţătoare. Ori de câte ori un militar va fi atacat, toţi ceilalţi, de orice
grad ar fi, vor interveni în favoarea lui, rămânând ca după anchetă să se
stabilească cine este vinovat.
Ofiţerii vor avea totdeauna ţinuta cea mai corectă şi îngrijită posibil. Ei
vor purta totdeauna revolverul încărcat şi cu cartuşe suficiente, precum şi
baioneta sau sabia. Trupa va avea baionetă.
Ofiţerii şi trupa se vor considera în serviciu permanent.
Onorurile ce se vor da de trupe, detaşamente, părţile, santinele etc.,
precum şi salutul, se vor da potrivit celor prescrise în serv[iciul] interior, pentru
care trebuie ca fiecare ofiţer în parte să-l pretindă subalternului său.
Comandanţii de regimente rămân personal răspunzători de modul cum trupa şi
ofiţerii salută sau dau onorul individual sau sub comandă. Orice neregulă va fi
constatată de ofiţeri, va fi adusă la cunoştinţa comandantului regimentului,
brigăzii sau chiar diviziei.
Părăsirea unei localităţi. Trupa care va părăsi o localitate se va aduna şi va
pleca în sunetul muzicii, corniştilor, ori cântând cântece războinice.
Comandantul gărzii naţionale va îngriji mai departe de ordinea publică.
Ofiţerii cu popota, cu aprovizionarea şi toţi acei care au făcut
cumpărături vor achita totul la timp, pentru a nu mai veni reclamaţii ulterioare.
Ajutorul şefului de corp rămâne răspunzător de aceasta.

Comandantul Div[iziei] a II-a Vânători, general Dabija

Şef de Stat-Major, l[oco]t[enent]-colonel Bălăcescu
1 decembrie 1918

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 43, f. 1-2.

239
 -DOCUMENT 8-
Adresa băncii populare locale ,,Agricola” către Consiliul Naţional
Român Sebeş prin care îi face cunoscut că îi pune la dispoziţie suma de
2000 de coroane pentru cheltuieli

On[oratului] Sfat Naţional Român Sebeş

Pentru acoperirea speselor onoratului Sfat Naţional, institutul nostru va

depus la dispoziţie c[oroane] 2000, pe care le puteţi ridica oricând.
Cu toată stima, ,,Agricola”, Bancă Poporală, societate pe acţi[uni].

Directorul executiv, Medean

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 10, f. 1.

-DOCUMENT 9-
Adresa Consiliului Naţional Român Sebeş către
magistratul orăşenesc referitoare la plata gardiştilor români
(5 decembrie 1918)

Magistratului orăşenesc

I se comunică că Sfatul Naţional a decis ca suma de coroane 8000 plătite

de comanda militară germană, să se folosească pentru plata gărzii naţionale. Se
îndeamnă, deci, magistratul a pune la dispoziţie suma de sus pentru folosul
gărzii naţionale.

Sebeş, 5 dec[embrie] 1918

Sfatul Naţional Român

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 15, f. 1.

240
 -DOCUMENT 10-
Adresa Consiliului Naţional Român Sebeş către magistratul orăşenesc
privind decontarea sumei de 11.000 de coroane către senatorul Ioan Băilă
(5 decembrie 1918)

Magistratului orăşenesc

I se comunică că d[omnu]l Ion Băilă, senator, a cumpărat din

încredinţarea Sfatului Naţional, de la comanda militară germană, grâu şi
cucuruz în valoare de 11.000 cor[oane], avansând această sumă din proprii săi
bani. Se îndrumă, deci, magistratul orăşenesc a restitui d[omnu]lui I[on] Băilă
suma de sus în sarcina contului curent ce-l are oraşul la banca locală
,,Vorochass-Vereia”.

Sebeş, 5 dec[embrie] 1918

Sfatul Naţional Român

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 16, f. 1.

-DOCUMENT 11-
Adresa Societăţii Anonime pe acţiuni ,,Industria Lemnului Bistriţa-
Năsăud” din Budapesta către Consiliul Naţional Român Sebeş. Pe verso
răspunsul Consiliului Naţional Român Sebeş (3 decembrie 1918)

Besztercze Naszódifaipar részvényetársaság

Budapest

Nagytekintetü Román Nemzeti Tanács Szászsebes

Amint arról a nagytekintetü Nemzeti Tanácsnak tudomása van, az ottani

lakóssag a szászsebesi fürésztelepen felhalmozott deszkaanyag készletünket, a
munkások élelmezésére szolgáló élelmiszerkészleteket, a gözfürész
nagymennyiségü szij készletét, szerszám és olaj készletét és tisztviselöink
lakásberendezéseit világos nappal kifosztotta és elrabolta, hogy továbbá a
gözfürész egyes gépberendezéseit és a fürésztelep egyes epületeit megrongálta.
A fosztogatást és megrongálást megelözöleg mi magunk és kezelöségünk
is személyesen és irásban több izben kértünk védelmet a csöcselék fenyegetö
hangulatával szemben és amidön az ottani roman nemzeti örség megalakult,
kaptunk is egy kis örséget, mely azonban nemcsak, hogy a rendet, személy és
241
vagyonbiztonságat fentartani nem tudta, hanem maga is segitett a garázdál
kodásban és fosztogatásban.
Ezek mind olyan tények, amelyek a nagytekintetü Nemzeti Tanács elött
nem ismeretlenek és cask azért emlitjük meg, hogy ha már teljesen ki voltunk
szolgáltatva a csöcseléknek és eképen a fasztogatás es vandalizmus elözetesen
meg nem akadályoztatott, akkor legalább utólag sziveskedjenek intézkedni
aziránt, hogy a tölünk elrabolt holmic ottani kezelöségünkhöz mielöbb
visszaszállitassanak.
Tisztelettel megjegyezzünk, hogy d[okto]r Blaga tekintetes polgármester
urtól nyert information szerint a rabolt holmic visszaszolgáltatására záros
határidö volt kitüzendö. –Értesülésünk szerint azonban sem a deszkaanyagból,
sem a tüzifa és egyéb rabolt holmikból eddigelé absolute semi a fosztogatók
által visszahozva nem let. Ennélfogva ujból kérnünk kell sürgös és erélyes
intézkedést a rabolt árunk és egyéb cikkek visszaszármaztatása iránt, mert
képtelennek tartjukhogy lehetséges volna az, hogy ottani kezelöségünk teljesen
védtelenül kiszolgáltassék a tömeg vandalizmusának és hogy szabadon lehessen
fosztogani anélkül, hogy az a fosztogatókra nézve a legcsekélyebb
következményekkel is járna.
Tisztelettel kérjük továbbá a nagytekintetü Román Nemezeti Tanács
intézkedését arra vonatkozólag is, hogy a még meglevö készleteink, valamint
telepünk hatásos örizés alá vétessék, annyival is inkább, mivel feltételezzük,
hogy a negytekintetü Román Nemzeti Tanács is teljes tudatában van annak,
hogy mennyire fontos a faipori üzem fentartása es hogy mennyire fontos
érdeke minden államnak a jogbiztonság fentartása és biztositása.

Budapest, 1918 december hó 3-án

Kiváló tisztelettel

*Traducere:

Societatea Anonimă pe Acţiuni Industria Lemnului Bistriţa-Năsăud

Budapesta

Distinsului Consiliu Naţional Român Sebeş

Precum distinsul Consiliu Naţional Român deja a luat la cunoştinţă,

populaţia localnică a prădat şi a furat, în timpul zilei, din cadrul fabricii de
scânduri, următoarele: cantitatea existentă de scânduri, hrana destinată
întreţinerii muncitorilor, o mare cantitate de cabluri necesare fierăstrăului cu
aburi, inventarul ce conţinea trusele de scule şi cantitatea de ulei, respectiv
mobilierul funcţionarilor; mai mult, chiar unele părţi ale fierăstrăului, cât şi
diferite clădiri din incinta fabricii au fost avariate.

242
 Înainte ca această prădare şi avariere să aibă loc, noi şi administratorii
noştri, atât personal, cât şi în scris, în repetate rânduri, am cerut protecţie,
îndată ce garda naţională română s-a constituit, pentru prevenirea stării de spirit
ameninţătoare pe care mulţimea o manifesta. Am primit o garnizoană mică,
care, pe lângă că nu a fost în stare să menţină ordinea, să protejeze persoanele
şi proprietăţile acestora, a fost chiar complice în avariere şi furt.
Toate aceste fapte nu sunt cunoscute distinsului Consiliu Naţional
Român, iar noi le menţionăm pentru simplul fapt că dacă am fost lăsaţi la mila
mulţimii, neputând preveni furtul şi vandalismul, atunci măcar solicităm
ulterior demersul consiliului în retrocedarea, cât mai urgentă, a obiectelor
furate, către instituţia noastră.
În mod respectuos, menţionăm că am dobândit informaţia din partea
d[octo]r[ului] Blaga, distinsul primar al oraşului, conform căruia, pentru
restituirea lucrurilor furate s-a stabilit o dată fixă. Dar, conform anunţurilor
primite, nici scândurile, nici lemnele pentru foc şi nici alte obiecte, din cele
furate, nu au fost readuse până la momentul actual. Din acest motiv, cerem din
nou acţiuni rapide şi energice pentru restituirea articolelor furate, deoarece ni se
pare imposibil de acceptat ca filiala locală să fie lăsată fără nicio protecţie, la
mila mulţimii, care de bună voie pradă, fără nici cea mai mică repercursiune.
În mod respectuos, cerem distinsului Consiliu Naţional Român, să
înceapă demersuri în ceea ce priveşte atât păzirea sediului, cât şi a materialelor
încă existente, cu atât mai mult cu cât presupunem că onorabilul Consiliu
Naţional Român cunoaşte în întregime importanţa menţinerii unei uzine de
prelucrare a lemnului, respectiv cât de important este pentru fiecare ţară
asigurarea securităţii juridice.

Budapesta, 1918, 3 decembrie

Cu deosebit respect

*Pe verso:

N[umă]r 16/1918
On[orată] Soc[ietate] Budapesta

În posesiunea scrisorii d[umnea]voastră de data 3 l[una] c[urentă],

privitor la restituirea, atât a materialului de lemn ce s-a furat de la fierăstrău, cât
şi a obiectelor din locuinţele funcţionarilor d[umnea]voastră, veţi binevoi a lua
spre ştire, că noi totul am făcut, ce ne-a stat în putinţă. Dacă demersurile
noastre n-au avut, până acum, rezultate mulţumitoare, are a se atribui faptului
că încă nu dispunem de puterea administrativă în măsura necesară.
Atât vă putem declara, că acţiunii noastre, se poate mulţumi împrejurarea
că nu s-a făcut pagube mai mari.

243
 Sebeşul Săs[esc], la 10/XII, 1918
Cu stimă
Prezident Secretar3

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 17, f. 1r-v.

-DOCUMENT 12-
Raport al Consiliului Naţional Român Sebeş adresat Consiliului
Dirigent, Resortul de Interne (13 decembrie 1918)

Număr 20/1918

D[omnu]le ministru!
Ministrul de Interne, Sibiu

Ne luăm voie să vă transpunem spre binevoitoarea atenţiune şi dreapta

considerare alăturatul memoriu, al notarilor cercuali din cercul pretorial Sebeşul
Săsesc. Consiliul Naţional Român din Sebeşul Săsesc îşi ţine de datorinţă a
accentua că notarii respectivi sunt azi jertfe sistemului trecut şi nici decât a
sentimentului şi ţinutei lor neromâneşti.
În urmă îi recomandăm atenţiunii Înaltului Minister.

Sebeşul Săs[esc], la 13/XII, 1918

Ioan Simu

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 21, f. 1.

-DOCUMENT 13-
Telegrama Consiliului Naţional Român Brad către Consiliul Naţional
Român Sebeş, prin care se solicită un vagon de petrol
(13 decembrie 1918)

3 Semnăturile lipsesc.

244
 Telegramă
Sfatului Naţional Sebeş

Cerem un vagon petrol

Sfatul naţional Brad.

Dr. Radu

Transpusă prin telefon, de la oficiul public din loc[alitate], 13/XII, 1918,

11:05 ora a[nte] m[eridiem].

*Răspuns:

Consiliul Naţional Român Sebeş

Adeverinţă

Subscrisul Consiliu Naţional Român, a primit de la Puiu Pascu suma de

cor[oane] 30.000, cauţiune pentru 5 cisterne cu petrol; cisternele se vor greva
spre transport în Sebeş, în schimbul preţului plătit în numerar. Controlul la
cântarul din Deva, are să se facă prin Consiliul Naţional Român de acolo, care
consiliu e îndatorat să ne restituie cisternele golite.

Sebeşul Săs[esc], 13/XII, 1918

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 22, f. 1-2.

-DOCUMENT 14-
Cerere a învăţătorilor români din Sebeş, adresată Consiliului Naţional
Român pentru a li se plăti sumele reţinute din salariu de guvernul
maghiar (14 decembrie 1918)

Onorat Sfat Naţional, Sebeş

Cu 1 iulie c[urent], în urma ordinaţiunii minist[eriale] n[umă]r

51.157/VII/1918, s-au retras ajutoarele de stat cu toate adausurile de război
etc., tuturor învăţătorilor români din aşa-zisa ,,graniţă culturală”. Ordinaţiunea
aceasta, prin ord[in] minist[erial] a fost abrogat. Cu toate acestea, n-am primit
nici până astăzi competinţele noastre.

245
 Prezentăm onoratului Sfat Naţional următoarea rugare: deoarece nu prin
lege, ci prin ordinaţiune, ni s-au retras competinţele la care aveam drept şi
deoarece aceea ordinaţiune ilegală a fost retrasă, rugăm pe onoratul Sfat
Naţional să binevoiască a da ordin perceptoratului din loc[alitate], ca pe lângă
chitanţe în regulă, să ni se solvească, imediat, toate competinţele reţinute pe
nedrept.

Sebeşul Săsesc, 14 decembrie 1918

Ambrosiu Tătar, Ioan Pavel, Eliza Roşu, Petru Chirca, Ana Albu, învăţători

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 23, f. 1-2.

-DOCUMENT 15-
Cerere a comandantului Gărzii Naţionale Române Sebeş, adresată
Consiliului Naţional Român Sebeş pentru a i se pune la dispoziţie
automobilul oraşului (14 decembrie 1918)

Garda Română
Secţia: Sebeş

On[orat] Sfat Naţional Român, loco.

Rog a mi se pune la dispoziţie automobilul oraşului.

Sebeş, la 14/XII, 1918

Danil Tecău, comandantul gardei

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 24, f. 1.

-DOCUMENT 16-
Convocatorul şedinţei Consiliului Naţional Român Sebeş, cu precizarea
problemelor ce se vor lua în discuţie (16 decembrie 1918)

246
 Convocare

Domnii membri ai Sfatului Naţional Român sunt rugaţi să se prezinte la

şedinţa, ce se va ţinea azi, luni, în 16 l[una] c[urentă], la ceasurile 3 d[upă]
a[miază], în localul sfatului.

Program:

1) Deschiderea şedinţei;
2) Prezentarea cererii înv[ăţătorilor] români de la şcoala gr[eco]
ort[odoxă] din loc[alitate] referitor la plătirea salariilor.
3) Cererea gardei de a i se pune la dispoziţie automobilul oraşului;
4) Reportul comisiei de 6, esmisă în 12 l[una] c[urentă], în chestia
restauraţilor în oraş;
5) Eventuale propuneri insinuate la prezidiu înainte de şedinţă.

Sebeş, la 16 decembrie 1918

Ioan Simu, prezident A[mbrosiu] Tătar, secretar

*Pe verso:

Membrii:
Sergiu Medean, str[ada] Grecilor;
Vasile Oană, str[ada] Grecilor;
D[octo]r Seb[astian] Stanca, [strada] Siculorum;
Ioan Pavel, [strada] Suseni;
Petru Chirca, [strada] Suseni;
D[octo]r Lionel Blaga, [strada] Grecilor;
Ioan Băilă, [strada] Grecilor;
D[octo]r Ioan Elekeş, [strada] Siculorum;
Aurel Bojiţă, [strada] Siculorum;
D[octo]r Dumitru Ştefan, [strada] Siculorum;
George Creţar, [strada] Siculorum;
D[octo]r Athanasie Moga, Piaţa Mică;
Nicolae Chirca, [strada] Grecilor;
Dumitru Besoi, [strada] Suseni;
Nicolae Seliştean, [strada] Suseni;
Ioan Dreghiciu, [strada] Suseni;
Ioan Dumitreasă, [strada] Joseni;
Petru Ursu, [strada] Joseni;
Petru Muntean, str[ada] Mare;
Petru M. Opincar, Poştă;
Avram Cutean, [uliţa] Dăi;
247
Mihai Santeiu, [strada] Tău;
Petru Androne, Piaţa Mică;
Iosif Petraşcu, [strada] Suseni;
Nicolae Besoi, [strada] Gusu;

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 25, f. 1v.

-DOCUMENT 17-
Adresa comandantului Gărzii Naţionale Române Sebeş, prin care
Consiliul Naţional Român Sebeş era anunţat de sosirea unui tren cu
militari ai armatei române în gara oraşului (16 decembrie 1918)

On[orat] domn protopop Ioan Simu

Preşedintele Consiliului Naţional Român, loco.

Vă aduc la cunoştinţă că c[ir]ca la 8 ore, soseşte în gara Sebeş un tren cu

vânători români; le facem primire sau nu?

Tecău, l[o]c[o]t[enent], comandant

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 26, f. 1.

-DOCUMENT 18-
Legitimaţie emisă pe numele comandantului Gărzii Naţional Române
Sebeş, Danil Tecău, în vederea efectuării unor călătorii de interes militar
(18 decembrie 1918)

N[umă]r 31/1918

Legitimaţie

D[omnu]lui Danil Tecău, comandantul Gărzii Române din Sebeş, în

afaceri militare române. I se emite această legitimaţie, ca îndreptăţire de a
călători oriunde îl cheamă afacerile ce se ţin de resortul d[omniei] sale.
Sfaturile naţionale române, precum şi gărzile, sunt rugate a da atenţia
cuvenită acestei legitimaţii.

248
 Sebeş, la 18/XII, 1918
De la S[fatul] N[aţional] R[omân]
Ioan Simu, prez[ident]

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 27, f. 1.

-DOCUMENT 19-
Ordinul Consiliului Dirigent, Resortul Agricultură şi Comerţ, adresat
Consiliului Naţional Român Sebeş cu privire la însuşirea produselor ce
aparţin statului şi comercializarea petrolului (19 decembrie 1918)

Cons[iliul] Dirigent
Resortul pentru Agricultură şi Comerţ
N[umă]r 47 E. J.

Sibiu, la 19 decembrie 1918

Onor[at] Consiliu Naţional Cercual, Sebeşul Săsesc

Binevoiţi a cunoaşte că pentru păstrarea averilor statului român, precum

şi pentru o dreaptă repartizare a produselor şi mărfurilor se interzice strict orice
distribuire de articole aparţinătoare statului sau particularilor, rezervându-se
acest drept de distribuţie exclusiv numai Consiliului Dirigent.
Consiliile şi comitetele naţionale, cum şi gărzile, sunt oprite a-şi mai
însuşi sau a distribui produse şi mărfuri, rămânând personal răspunzătoare
pentru orice contravenire.
Ţinând seamă de acestea, cu onoare, vă rugăm să binevoiţi a opri
distribuirea petrolului capturat în gara de acolo şi a ne comunica, prin delegatul
nostru special, d[omnu]l Valeriu Herlea, secretar de secţie la Resortul
Agricultură şi Comerţ, felul şi preţul cu care aţi distribut petrolul vândut deja şi
ce soarta au avut banii încasaţi.
Restul de petrol, vă rugăm al ţine la dispoziţia acestui resort, rămânând
personal răspunzători pentru aceasta.
Mulţumindu-vă pentru sprijinul dat, vă rugăm a da acest sprijin şi
delegatului nostru de acum.
Şeful secţiei, Bontescu
Pentru şeful resortului, secretar general, Vasile Osvadă

249
*Pe verso:

Prez[idiu], 20/XII, 1918

N[umă]r: 32

Înaltului Consiliu Dirigent Român

Resortul pentru Agric[ultură] şi Comerţ, Sibiu

În urma rescriptului d[umnea]voastră, cu n[umă]r[ul] 47 E. J., data 19

l[una] c[urentă], în chestia petrolului capturat în gara Sebeş, subsemnatul
consiliu naţional îşi ia voie să vă comunice următoarele: tot cuantul de petrol
capturat s-a desfăcut. Desfacerea s-a făcut şi în mare şi în mic. Consiliul
naţional a grăbit desfacerea acelui petrol pentru a încurca atât furarea lui, cât şi
eventuala nimicire. Sumele încasate s-au întrebuinţat şi se întrebuinţează pentru
acoperirea cheltuielilor curente orăşeneşti, neluate în bugetul trecut şi în special
a susţinerii gărzii române. Ceea ce vă rugăm să binevoiţi a le lua spre ştire.

Sebeş, 23.XII, 1918

P[rezidentul] Cons[iliului] N[aţional] R[omân]
Ioan Simu

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 28, f. 1v.

-DOCUMENT 20-
Note luate în şedinţele Consiliului Naţional Român Sebeş cu privire la
sechestrarea lemnelor din pădurile oraşului aparţinând companiei
,,Albert Weis” şi la materialele rezultate din demontarea unor barăci
militare (24-25 decembrie 1918)

24 decembrie 1918

Art[icolul] 1: Prezidiul comunică şi C[onsiliului] N[aţional] R[omân] ia la

cunoştinţă, cu aprobare, paşii făcuţi pentru sechestrarea şliperelor,4 precum şi al
lemnului pentru şlipere ce le are firma ,,Albert Weis” din Sibiu în pădurea
oraşului Sebeş. Vezi actul n[umă]r 33/1918.

Ioan Simu, prezident A[mbrosiu] Tătar, secretar

4 ,,Şliper”: ,,Traversă”.

250
25 decembrie 1918

N[umă]r 1: C[onsiliul] N[aţional] R[omân], aflând că din barăcile de lângă

cazarmă, precum şi de la baraca de la locul de tir, se fură şi materialul ce a mai
rămas nefurat până azi, recearcă magistratul orăşenesc ca să se îngrijească de
adunarea acelui material la un loc, păstrându-l, ori să-l vândă prin licitaţie
publică şi suma încasată să o păstreze ca depozit special până când cei
îndreptăţiţi vor cere suma.

[Ioan Simu], prezident A[mbrosiu] Tătar, secretar

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 49, f. 1.

-DOCUMENT 21-
Ordinul Consiliului Dirigent, Resortul Agricultură şi Comerţ, adresat
Consiliului Naţional Român Sebeş prin care se cer lămuriri în legătură
cu petrolul capturat, preţul de comercializare şi modul de întrebuinţare
al banilor (25 decembrie 1918)

Consiliul Dirigent
Resortul Agricultură şi Comerţ
N[umă]r: 103
Sibiu, 25 dec[embrie] 1918

Onor[at] Consiliului Naţional Român, Sebeşul Săsesc

Referitor la [în]şt[iinţarea] d[umnea]v[oastră], din 23 l[una] c[urentă], cu

n[umă]r[ul] 32/1918, binevoiţi a ne face cunoscut ce cantitate aţi avut şi cu ce
preţ s-au vândut petrolul şi unde s-au folosit banii.

Şeful secţiei, Bontescu

Pentru şeful resortului
Secretar general Ionel Comşa

*Pe verso:

Am primit în 31/XII, 1918

Onor[at] Consiliu Dirigent Român

Resortul Agricultură şi Comerţ, în Sibiu
251
 Referitor la n[umă]r[ul] 103/1918, am onoarea a vă comunica că de
chestia în cauză nu mi s-a adus nimic la cunoştinţă.
E posibil ca să vă fi referit la acel Sebeş din com[itatul] Sibiului, ori la
Sebeşul Săsesc, ci nu la Sebeşul nostru de la Făgăraş.5

Sebeş, la 31/XII, 1918

D. Misaroş, şeful sfatului sătesc

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 29, f. 1v.

-DOCUMENT 22-
Adresa Consiliului Naţional Român Sebeş, prin care magistratul
orăşenesc era informat în legătură cu sechestrarea şliperelor şi lemnelor
aparţinând firmei ,,Weisz Albert” (24 decembrie 1918)

N[umă]r: 33/1918

Magistratului orăşenesc, Sebeş

Subsemnatul C[onsiliu] N[aţional] R[omân], aducând la cunoştinţa

magistratului orăşenesc, ca până la altă dispoziţie, a pus sechestru pe ,,şliperele”
şi lemnele pentru şlipere ce le are firma Weisz Albert din Sibiu în pădurea
oraşului Sebeş; şi în urmare, îndrumă pe acel magistrat ca să dispună îngrijirea,
pe lângă răspundere, a respectivelor şlipere şi lemn pentru şlipere, despre ce va
binevoi a aviza şi pe întreprinzătorul Albert Weisz.

Sebeş, 24/XII, 1918

C[onsiliul] N[aţional] R[omân]
Ioan Simu

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 30, f. 1.

5 Răspunsul de pe verso este redactat de conducerea Consiliului Naţional Român Sebeş,

comitatul Făgăraş, la care, din greşeală, a ajuns ordinul Consiliului Dirigent, Resortul pentru
Agricultură şi Comerţ.

252
 -DOCUMENT 23-
Adresa Consiliului Naţional Român Sebeş, prin care magistratul
orăşenesc era informat că s-a dispus strângerea materialelor rămase în
depozitele militare locale (26 decembrie 1918)

N[umă]r: 34/1918

On[oratului] magistrat orăşenesc, loco.

Subsemnatul sfat îndrumă pe on[oratul] magistrat orăşenesc, ca

materialele ce mai sunt din baraca de lângă cazarmă, precum şi cel din baraca
de tir, să-l adune şi păstreze, ori să-l vândă prin licitaţie publică şi banii încasaţi
să-i administreze ca depozit special, până la altă dispoziţie.

Sebeş, 26/XII, 1918

semnătură indescifrabilă

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 31, f. 1.

-DOCUMENT 24-
Adresă a magistratului orăşenesc, către Consiliul Naţional Român
Sebeş, în legătură cu data arendării vămii târgului şi a taxelor de import
(23 decembrie 1918)

Publicaţiune!

Luni, în 30 decembrie a[nul] c[urent], la 9 ore a[nte] m[eridiem], se va

exarenda dreptul de încasare a taxelor de import şi vămii târgului de timp de un
an la magistratul orăşenesc. Condiţiunile mai de aproape, se pot vedea în
timpul orelor de oficiu, la serviciul economic orăşenesc.

Sebeş, la 23 decembrie 1918

Magistratul orăşenesc

Primar d[octo]r Lionel Blaga Protonotar, semnătură indescifrabilă

Sfatului Naţional Român, loco

Spre ştire

253
Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 32, f. 1.

-DOCUMENT 25-
Publicaţie a magistratului orăşenesc adresată Consiliului Naţional
Român Sebeş, cu referire la arendarea pentru un an a dreptului de
încasare a taxelor de import şi a vămii târgului (31 decembrie 1918)

M. Z. 1341/1918.VIII

Publicaţie!

Marţi, în 7 ianuarie 1919, la 9 ore a[nte] m[eridiem], se va exarenda

dreptul de încasare a taxelor de import şi vămii târgului pe timp de un an la
magistratul orăşenesc.
Condiţiile mai de aproape se pot vedea în timpul orelor de oficiu la
serviciul economic orăşenesc.
Sebeş, la 31 decembrie 1918.

Magistratul orăşenesc
Spre ştire. Sfatului Naţional Român, loco.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 50, f. 1.

-DOCUMENT 26-
Adresa preşedintelui Consiliului Naţional Român Sebeş, prin care
solicita să fie înlocuit provizoriu sau definitiv din funcţie, invocând
motive de sănătate (31 decembrie 1918)

Onorat Consiliu Naţional Român!

După ce starea sănătăţii nu-mi va permite ca să părăsesc în curând patul

şi mai ales odaia, rog pe on[oratul] Consiliu Naţional, ca să mă înlocuiască cu
altcineva în postul de prezidiu-dacă definitiv nu e cu putinţă, atunci în chip
provizoriu, pe timp nedeterminat, pentru ca astfel mersul afacerilor nici să nu
întârzie, nici să nu stagneze.

254
 Sebeş, la 31 dec[embrie] 1918
Cu stimă, Ioan Simu

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 51, f. 1.

-DOCUMENT 27-
Ordinul Şefului Resortului Armatei şi Siguranţei Publice al Consiliului
Dirigent, Ştefan Cicio-Pop, adresat Gărzii Naţionale Române din Sebeş,
cu privire la cumpărarea şi distribuirea mărfurilor (31 decembrie 1918)

N[umă]r: 511

Către comanda Gărzii Naţ[ionale] Române, în Sebeşul-Săsesc

Dreptul de a cumpăra şi distribui produse şi mărfuri şi a da permisii de a

le transporta în ţară stă numai în competenţa Resortului de Agricultură şi
Comerţ, este deci comandamentelor gărzilor strict interzisă.
Faţă de acele organe care nu respectă acest ordin se va purcede pe cale
judiciară şi cei vinovaţi vor fi traşi la cea mai strictă răspundere.

Sibiu, 31/12, 1918

D[octo]r Ştefan C[icio]-Pop

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 56, f. 1.

-DOCUMENT 28-
Cerere adresată Consiliului Naţional Român Sebeş de către gardistul
Nicolae Vintilă, prin care acesta solicita achitarea plăţii de 168 de
coroane (5 ianuarie 1919)

Onoratului Sfat Naţional, Sebeş

Devotat, subscrisul am făcut serviciu de gardist, la garda din Sebeş din 2

noiembrie, până la 25 noiembrie, primind pentru serviciul meu taxa statorită
afară de procentele de la petrol, c[oroane] 168, pe care ceilalţi gardişti le-au
primit.

255
 Aşadar, rog onoratul Sfat Naţional din Sebeş să binevoiască a interveni
ca să mi se dea şi mie dividenda cuvenită de c[oroane] 168.

Sebeş, 5 ianuarie 1919

Nicolae Vintilă

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 59, f. 1.

-DOCUMENT 29-
Adresa Consiliului Popular Maghiar Sebeş către Consiliul Naţional
Român Sebeş, prin care îi recomanda pe Jánosi Pál şi Csiky Ernő pentru
reprezentanţa orăşenească (8 ianuarie 1919)

A Szászsebesi Magyar Népbizottságtól, 1919, évi 2. Szám

Tekintetes Román Nemzeti Tanácsnak, J. Helyben

Folyó évi január hó 3.-án kelt 14/1919 számu magybecsü átiratára

tisztelettel értesitjük, hogy a megalakulandó városi képviselő testülebte az
átiratban jelzett két helyre, részünkről Jánosi Pál állami főerdőmérnököt és
Csiky Ernő állami tanitót küldtük ki.
Amidön fentieket szives tudomására hozzuk, felkérjük, hogy
nevezetteket munkálkodásukban jóakaratulog támogatni sziveskedjék.
Szászsebes 1919, évi január hó 8-án.

Mint a Szászsebesi Magyar népbizottság elnőke

Kiváló tisztelettel: mint a Szászsebesi Magyar népbizottság jegyzője

*Traducere:

Înştiinţare de la Comitetul Popular Maghiar din Sebeş

1919, număr 2, Către distinsul Comitet Naţional Român, loco.

Referitor la cererea dumneavoastră n[umă]r[ul] 14/1919 din 4 ianuarie

anul curent, cu respect vă informăm că în comitetul orăşenesc, care se va
înfiinţa, din partea noastră au fost delegaţi Pál Jánosi, inginer silvic de stat şi
Ernő Csiky, învăţător de stat.
Odată cu primirea acestei înştiinţări, vă rugăm să binevoiţi a-i sprijini pe
sus-numiţii în activitatea lor.

Sebeş, 1919, ianuarie 3

256
 Preşedintele Comitetului Popular Maghiar din Sebeş
Notarul Comitetului Popular Maghiar din Sebeş

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 60, f. 1.

-DOCUMENT 30-
Convocator al Consiliului Naţional Român Sebeş, însoţit de ordinea de
zi a şedinţei şi lista membrilor (9 ianuarie 1919)

Convocare!

Convocăm S[fatul] N[aţional] R[omân], pe mâine în 10 l[una] c[urentă], la

orele 4 d[upă]-a[miaza].

Obiecte:

1) Depunerea jurământului funcţ[ionarilor] de la oraş;

2) Abzicerea inginerului orăşenesc Fritz Roth;
3) Rugarea lui Horvath Anton, Nagy Lajos, Wevesi Johan şi Gustav Breit
pentru plata dispensei de pensionare;
4) Comunicarea ordinului ref[eritor] la cumpărări şi vânzări;
5) Rugarea şcolii de stat din loc[alitate];
6) Rugările mai multora care sunt deţinuţi pentru eliberare;
7) Rugarea lui N[icolae] Vintilă ca să se asigure comp[ensaţie] de la paza
petrolului;
8) Statornicirea taxei de păşunat pe a[nul] 1919;
9) Cererea funcţ[ionarilor] de la Magistrat de a li se asigura şi pe mai
departe ajutoarele de răz[boi];
10) Comunicări oficiale.
Sebeş, la 9/I, 1919

Sergiu Medean A[mbrosiu] Tătar, not[ar]

*Pe verso:

Ioan Simu; Petru Chirca;

D[octo]r Seb[astian] Stanca; D[octo]r Ioan Elekeş;
Vasile Oană; Ioan Băilă;
D[octo]r Lionel Blaga; George Creţar;
Ioan Pavel; Aurel Bojiţă;
257
 Nicolae Chirca; Besoi Nicolae;
Nicolae Seliştean; D[octo]r Athanasie Moga;
Ioan Dumitreasă; D[octo]r Nicolae Lazăr;
Petru Muntean; Danil Tecău;
Petru Ursu; D[octo]r Ioan Cuşută;
Mihai Santeiu; Ioan Ursu;
Ioan Drăghiciu; Sabin Catilina;
Dumitru Besoi; Nicolae Moga;
Petru Androne; Petru Opincar;
Petru M. Opincar; Ioan Besoiu;
Iosif Petraşcu; Ioan Tincu;
Avram Cutean;

Adaos: membrii Sfatului Naţional Român din Sebeş

1) Sergiu Medean, protopop;

2) Vasile Oană, preot;
3) D[octo]r Sebastian Stanca, preot;
4) D[octo]r Lionel Blaga, avocat;
5) Ambrosiu Tătar, învăţător;
6) Ioan Pavel, învăţător;
7) Petru Chirca, învăţător;
8) D[octo]r Ioan Elekeş, medic;
9) Ioan Băilă, tutor orf[elinat];
10) George Creţar, contabil;
11) D[octo]r Dumitru Ştefan, avocat;513
12) Aurel Bojiţă, casier;
13) Ioan Simu, protopop;
14) Nicolae Chirca, proprietar;
15) Nicolae Seliştean, proprietar;
16) Ioan Dumitreasă, proprietar;
17) Muntean Petru, cojocar;
18) Petru Ursu, com[erciant];
19) Mihai Santeiu, proprietar;
20) Ioan Dreghiciu, proprietar;
21) Besoiu Dumitru, proprietar;
22) Petru Androne, proprietar;
23) Petru M. Opincar, coj[ocar];
24) Iosif Petraşcu, proprietar;
25) Avram Cutean, faur;
26) Besoiu Nicolae, propr[ietar];

513 În documentul original, numele apare tăiat.

258
 27) D[octo]r Athanasie Moga, medic;
28) D[octo]r Nic[olae] Lazăr;
29) D[octo]r Ioan Cuşută;
30) Danil Tecău;
31) Ioan Ursu;
32) Sabin Catilina;
33) Nicolae Moga;
34) Petru Opincar;
35) Ioan Besoiu;
36) Ioan Tincu;

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 61, f. 1-2.

-DOCUMENT 31-
Raport al Consiliului Naţional Român Sebeş, adresat prefectului
comitatului Sibiu, prin care acesta era anunţat de demisia primarului
Lionel Blaga (10 ianuarie 1919)

N[umă]r: 24/1919

D[omnu]lui d[octo]r Nicolae Comşa,

prefectul comitatului Sibiu

Primarul numit de noi pentru oraşul Sebeşul Săsesc, d[octo]r Lionel

Blaga, avocat, în şedinţa de azi a sfatului a renunţat. E lipsă urgentă să se
numească alt primar. În scopul acesta, vă rugăm să ne daţi, de urgenţă,
îndrumările necesare, respectiv vă rugăm să veniţi la Sebeş, pentru rezolvarea
afacerii.

Cu toată stima!
Sebeşul Săsesc, la 10 ianuarie 1919
Sergiu Medean, prezident

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 36, f. 1.

259
 -DOCUMENT 32-
Adresa comandantului Regimentului 3 Vânători al armatei române, prin
care aduce la cunoştinţa Consiliului Naţional Român Sebeş ordinul
telefonic al comandantului Diviziei II Vânători în legătură cu preluarea
serviciilor de poştă, telegraf şi telefon (14 ianuarie 1919)

N[umă]r: 636

1919, ianuarie 14
Regimentul 3 Vânători
Către Sfatul Naţional Român Sebeş

Conform ordinului telefonic al d[omnu]lui general comandant al Diviziei

a II-a Vânători, am onoarea a vă comunica că din cauza îndărătniciei, o parte
din funcţionarii de la serviciile telegrafo-poştale, precum şi de la gări, căutând a
împiedica prin diferite mijloace mersul regulat al serviciului, se ordonă
următoarele:
Pe lângă funcţionarii de meserie de la poştă, telegraf, telefon şi gări, aflaţi
azi în serviciu, se va detaşa un ofiţer cu 3 grade inferioare, care să facă serviciul
de zi şi noapte.
1) Funcţionarii de la poştă care fac serviciul la telefon, rămân în serviciu,
însă nu mai au voie absolut să mai pună mâna pe receptor; ei sunt obligaţi a
arăta diferite legături ofiţerului şi oamenilor noştri de serviciu, cum să facă
legăturile cu diferite autorităţi;
2) Linia telefonică va fi permanent deschisă cu Divizia a II-a de Vânători
prin Alba-Iulia, Sebeş, Deva, Orăştie, Zam; în caz că vreo autoritate cere
legătură telefonică, atunci va întreba, cine cere şi pentru ce, dacă este pentru
interes de serviciu, atunci dă legătura, iar dacă nu opreşte; în tot cazul, însă,
dacă în timpul convorbirii se cere de la divizie, brigadă sau regiment legătura,
atunci se va da imediat, întrerupându-se legătura cu cel dintâi;
3) La toate oficiile se opreşte, cu desăvârşire, a se mai vorbi pe telefon
ungureşte; dacă cel care vrea să vorbească nu ştie româneşte, va pune pe unul
ce ştie româneşte să vorbească în locul său;
4) Serviciul la telefon şi poştă se va aranja atât pentru ziuă, cât şi pentru
noapte;
5) Numele ofiţerului şi gradelor inferioare se va comunica regimentului şi
diviziei spre ştiinţă;
6) Sfatul Naţional din Alba-Iulia, Sebeş, Deva şi Zam, vor pune la telefon
şi telegraf funcţionari români de încredere care cunosc telegraful;
7) Asemenea, comandanţii de gări vor avea telegrafişti români la telefon
şi telegraf. Atât la telegraf, cât şi la telefon, nu mai are voie a se vorbi decât
după ce mai întâi se va arăta de funcţionar cine vorbeşte şi de unde vorbeşte şi
260
numai după ce delegatul militar se va asigura că este inofensiv, atunci se va da
voie;
8) Comandanţii de garnizoane şi cei din Sfatul Naţional Român vor
semnala regimentului orice abatere de la aceste prescripturi, pentru bunul mers
al serviciului;
9) Comandanţii de batalioane se vor asigura personal, făcând descinderi
inopinate şi controlând că serviciul nostru se execută întocmai;
10) În caz de abatere, comandanţii direcţi din localitate, rămân
răspunzători, luând măsuri contra vinovaţilor;
Sfaturile naţionale vor numi la oficii şi gări câte 2 români care ştiu
ungureşte, bineînţeles 2 la poştă, telegraf şi telefon şi 2 la gări, făcând unul de
ziua, iar altul de noaptea serviciu.

Comandantul Regimentului 3 Vânători

Locot[enent]-colonel M. Alexandrescu

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 62, f. 1.

-DOCUMENT 33-
Cerere adresată Consiliului Naţional Român Sebeş, de către notarul
cercual Ioan Bumbea din Strungari, pentru ocupare postului vacant de
comisar poliţienesc (18 ianuarie 1919)

Onoratului Sfat Naţional, Sebeş

Ajungându-mi la cunoştinţă că, la magistratul orăşenesc, postul de

comisar poliţial este vacant, îmi ofer serviciile şi rog a mă încunoştiinţa dacă
pot fi aplicat.
Sunt liber şi la caz de aplicare îmi pot ocupa postul imediat.

Sebeş, la 5/18 ianuarie 1919

Cu stimă, Ioan Bumbea,
notar cercual al cercului Strungari

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 67, f. 1.

261
 -DOCUMENT 34-
Ordinul prefectului Nicolae Comşa, adresat Consiliului Naţional Român
Sebeş, prin care se solicită menţinerea avocatului Lionel Blaga pe
fotoliul de primar al oraşului (29 ianuarie 1919)

Prefectul judeţului Sibiu

N[umă]r: 4/1919
Se referă la n[numă]r: 4/1919
Obiectul: abzicerea d[omnu]lui Lionel Blaga de primar al oraşului Sebeşul
Săsesc

Consiliului Naţional Român Sebeş

La scrisoarea din 10 l[una] c[urentă], dispun următoarele:

1) Deoarece starea actuală s-a creat fără vreo autorizaţie mai înaltă şi
d[umnea]voastră, în sfera proprie de activitate, aţi instituit pe d[omnu]l Lionel
Blaga de primar, să insistaţi ca să rămână primar până la regularea generală a
administraţiei, care va urma în scurt timp.
2) Pe d[omnu]l Lionel Blaga, care întruneşte simpatia locuitorilor din
Sebeş, îl poftesc să stea şi pe mai departe la dispoziţia consiliului naţional local.

Sibiu, 20 ianuarie 1919

Prefect Comşa
*Pe verso:

N[umă]r: 64/1919

D[omnu]le prefect

Răspunzând la ordinul d[umnea]voastră din 20 ianuarie (servit aici la 27

ianuarie a[nul] c[urent]), n[umă]r 4/1919, referitor la renunţarea primarului
oraşului Sebeşul Săsesc, d[octo]r Lionel Blaga stăruie să fie destituit grabnic
oficial de primar la 21 ianuarie a[nul] c[urent]. A fost predat noului primar,
numit de Consiliul Naţional Român, d[octo]r Ioan Cuşută care, de asemenea,
întruneşte simpatiile locuitorilor din Sebeş.

Sebeş, din şedinţa Consiliului Naţional Român,

ţinută la 29 ianuarie 1919, Medean

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 39, f. 1v.

262
 -DOCUMENT 35-
Invitaţie adresată Consiliului Naţional Român Sebeş şi locuitorilor oraşului,
de către protopopul Sergiu Medean, cu ocazia manifestărilor prilejuite de
celebrarea zilei de 24 ianuarie (22 ianuarie 1919)

Invitare

La serviciul divin ce se va ţinea joi, în 24 ianuarie a[nul] c[urent], la 9 ore

a[nte] m[eridiem], în biserica din sus,514 din prilejul aniversării unirii Principatelor
Române şi la festivitatea şcolară, care se va ţinea după serviciul divin, în şcoală.
Se invită membrii Sfatului Naţ[ional] Rom[ân] şi poporul.

Sebeşul Săsesc, 22 ianuarie 1919

Sergiu Medean, protopop

*În josul paginii:

Vecinătăţile sunt rugate să aducă acestea la cunoştinţa membrilor Sfatului

Naţional Rom[ân] şi poporului.

Sergiu Medean
Înmânată la 23/I, 1919

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 68, f. 1.

-DOCUMENT 36-
Cerere adresată Consiliului Naţional Român Sebeş de către Petru Moga
pentru achitarea remuneraţiei cuvenite pentru inventarierea mărfurilor din
prăvalia ,,Fritz şi H. Heitz” (29 ianuarie 1919)

On[orat] Sfat Naţional Român, loco.

Subsemnatul, rog on[oratul] Sfat Naţional să binevoiască a-mi retribui

munca prestată la inventarierea mărfii, începută în prăvălia firmei ,,Fritz şi H.
Heitz”: 12 zile, a 30 cor[oane], în total 360 cor[oane].

Sebeşul Săsesc, 29/I, 1919

Petru Moga

514 Biserica ,,Învierea Domnului” Sebeş.

263
*Pe verso:

On[orat] magistrat, loco.

Să se asigure lui Petru Moga banii pe 12 zile, a c[oroane] 20, în sumă de
două sute patruzeci (240) cor[oane], de restul petrol.

Sergiu Medean, prez[ident]

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 69, f. 1v.

-DOCUMENT 37-
Convocatorul şedinţei Consiliului Naţional Român Sebeş, cu precizarea
problemelor ce se vor lua în discuţie (29 ianuarie 1919)

Convocare

Convocam Sfatul Naţ[ional] Rom[ân] la şedinţă pe astăzi, în 29 ian[uarie]

a[nul] c[urent], la 3 ore d[upă] a[miază].
Obiect: alimentarea publică.

Sebeşul Săs[esc], 29 ian[uarie] 1919

Sergiu Medean, prezident
Vasile Oană

Ioan Simu, d[octo]r Sebastian Stanca, Vasile Oană, d[octo]r Lionel Blaga, Ioan
Pavel, Petru Chirca, d[octo]r Ioan Elekeş, Ioan Băilă, George Creţar, Aurel Bojiţă,
Nicol[ae] Chirca, Nicol[ae] Săliştean, Ioan Dumitreasă, Petru Tănase Muntean,
Petru Ursu, Mihai Santei, Nicolae Besoi (Gusu), Ioan Drăghici, Dumitru Besoi,
George Tenie Răşinar, Petru Androne, Petru Mat[ei] Opincar, Iosif Petraşcu,
Avram Cutean, d[octo]r Atan[asie] Moga, d[octo]r Nicol[ae] Lazăr, d[octo]r Ioan
Cuşută, Danil Tecău, Nicolae Moga, Petru Opincar, Ioan Besoi (Poştă), Ioan
Tincu.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 70, f. 1.

264
 -DOCUMENT 38-
Cerere adresată Consiliului Naţional Român Sebeş, de către gardistul
Petru Husu pentru achitarea soldei (1 februarie 1919)

Onorat Sfat Naţional Român, în Sebeş

Subscrisul, rog onoratul Sfat Naţional să binevoiască a-mi plăti 7 (şapte)

zile de serviciu, făcute la Garda Naţională Română din loc[alitate], ca pădurar
din 18-24 noiembrie 1918; n-am ridicat banii la timpul său, fiindcă m-am
îmbolnăvit şi am zăcut până în zilele trecute.

Al onoratului sfat, supus serv

Petru Huzu, str[ada] Joseni, 82

*În josul paginii:

N[umă]r: 67/1919

Cererea se transpune comenduirii pieţei, din nou, spre a constata

prestarea serviciului.

Sebeşul Săsesc, 1/II, 1919

Medean, prez[ident] Vasile Oană, sec[retar]

*Pe verso:

S-a constat serviciul prestat din 18-24 noi[embrie] 1918, din partea
comenduirii pieţei, cu leafa care a fost acordată pe atunci pe seama gardiştilor,
cu 20 cor[oane] la zi.

Sebeş, la 1/II, 1919

Subloc[o]t[enent] Toader

Se transpune, spre luare la cunoştinţă, Sfatului Naţional Român, loco.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 40, f. 1v.

265
 -DOCUMENT 39-
Adresă a conducerii pieţei, către Consiliul Naţional Român Sebeş, prin
care se face cunoscută trecerea acesteia în subordinea armatei române
(6 februarie 1919)

N[umă]r: 12/1919
Locotenent Ioan Alban

Către Sfatul Naţional Român din Sebeşul Săsesc

Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că deoarece în baza decretului-lege

n[umă]r 3632 din 11/XII, 1918, art[icolul] II, armata a trecut în administraţia
guvernului regal, ,,Resortul Armatei şi Siguranţei Publice” desfiinţându-se. Şi
noi, ofiţerii ardeleni, suntem supuşi de atunci încoace direct comandantului
armatei.
Mi s-a adus la cunoştiinţă, că în consecinţă nici eu, ca comandant al
pieţei, nu pot să îmi părăsesc postul decât cu autorizaţie în scris de la comanda
competentă.
Am onoarea a vă aduce, deci, la cunoştinţă, că cu ziua de azi mi-am
reocupat postul, rebonificând pe d[omnu]l sublocotenent Todor cu suma de
120 coroane pentru substituire.
Cât mă priveşte pe mine, solda am să o primesc la 6 l[una] februarie
a[nul] c[urent] de-a dreptul de la armată.
În înţelesul instrucţiilor primite de la comandament, îmi iau voie a vă
comunica că comenduirea pieţei este o autoritate militară şi un comandant
independent de sfatul naţional local şi de autorităţile civile şi va avea să
funcţioneze exclusiv ca oficiu militar, neavând să se amestece în chestii de
administraţie decât atunci când se cere intervenţie cu forţa sau în cazuri când e
evident că o intervenţie grabnică se recere imperativ, fără a mai aştepta
statornicirea competenţei.
Bineînţeles, că de acord cu primăria, cu căpitanul de poliţie si cu sfatul
naţional, comenduirea pieţei are datoria să se îngrijească permanent de
restabilirea şi susţinerea ordinii.
În schimb, şi d[umnea]voastră veţi binevoi a vă conforma în chestiile ce
le aveţi cu comenduirea pieţei, instrucţiilor vorbite, care până vor sosi în scris
sau tipărite de la comandament, vi se vor aduce la cunoştinţă din caz în caz,
parte în baza instrucţiunilor luate, deja, verbal în Sibiu, parte în baza depeşelor
telefonice ce le voi primi zilnic.
În rezumat, cam a[ce]stea ar fi ce am onoare a vă comunica, din
autorizaţia comandamentului.

L[oco]t[enent] Ioan Alban

266
Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 71, f. 1.

-DOCUMENT 40-
Concept al procesului verbal încheiat în şedinţa Consiliului
Naţional Român Sebeş (3 februarie 1919)

Şedinţă sfat: 31 ian[uarie]/13 feb[ruarie] 1919.

S[ergiu] Medean, d[octo]r I[oan] Cuşută, G[eorge] Creţar, d[octo]r
[Sebastian] Stanca, N[icolae] Moga, Ion I. Tincu, Nic[olae] Săliştean, Ion Besoi,
Ion Drăghici, Vasile Besoi, Ion Besoi, Nic[olae] Chirca, Ion Androne, Avram
Cutean, Petru Chirca, Petru Ursu.
1) Primarul citeşte ordinul Cons[iliului] Dirigent şi a prefect[ului], prin
care se dizolvă sfaturile naţionale şi cere socotelile.
Se ia la cunoştinţă dizolvarea sfatului naţional şi primarul va trimite
socotelile.
2) Rugarea lui Alban de a se da 120 cor[oane] lui Tătar.
3) Rugarea gardiştilor de a li se da ½ st[ân]j[eni] de lemne.
4) Raportul comisiei pentru păşunat.
Toate se dau primăriei.
Preşed[intele] multumeşte sfatului şi îl declară dizolvat.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 72, f. 1.

-DOCUMENT 41-
Raportul protopopului Sergiu Medean, adresat Consiliului Dirigent, prin
care informează prefectura judeţului Sibiu despre dizolvarea Consiliului
Naţional Român Sebeş (20 martie 1919)

D[omnu]lui d[octo]r Nic[olae] Comşa,

prefect al judeţului Sibiu

Desfiinţându-se Consiliul Naţional Român din Sebeşul Săsesc, în

februarie, aştern raţiociniul despre veniturile şi spesele avute de consiliu.
Consiliul alţi bani nu a administrat, pentru că au rămas organele
magistratului în funcţiune neîntreruptă. Toate alte încasări şi plătiri s-au
efectuat prin alodiul orăşenesc şi să dea seama despre ele şi raţiociniul oraşului.

267
 Sebeşul Săsesc, 20 martie 1919
Cu toată stima, Sergiu Medean
Fost prezident al C[onsiliului] N[aţional] R[omân]

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 73, f. 1.

-DOCUMENT 42-
Adresa căpitanului poliţiei oraşului Sebeş, către protopopul Sergiu
Medean, referitoare la ancheta privind preţurile firmei ,,Fritz şi H.
Heitz” (25 martie 1919)

Căpitanatul de poliţie al oraşului Sebeşul Săsesc

N[umă]r: 332/1919

D[omnu]lui Sergiu Medean, protopop şi fost

preşedinte al Consiliului Naţional Român, loco.

Rog a binevoi a-mi estrăda actele consiliului privitoare la preţurile

exagerate ale firmei ,,Heitz et c.” din loc, pe care căpitanul Bălănescu şi
sublocotenentul Lăzărescu l-au fost arătat judecătoriei.
Rog, totodată, a-mi comunica şi numele altor persoane care pot fasiona
contra firmei amintite pentru preţurile prea ridicate şi ca să-i pot asculta aici la
protocol.

Sebeşul Săsesc, la 25 martie 1919

Sabin Catilina, căpitan de poliţie

*Pe verso:

On[orat] căpitanat de poliţie

Sebeşul Săs[esc]

În afacerea firmei ,,Heitz” din loc[alitate] a fost emis un protocol, semnat

de poliţie, prin căpitanul Bălănescu, pe care sfatul l-a trimis la arătarea
d[omnu]lui prefect c[ontra] numitei firme, de unde nu l-am reprimit. Alte acte,
în afacerea aceasta, n-au fost.

Sebeşul Săs[esc], 31/III, 1919

Cu toată stima, Sergiu Medean
268
 Fost prezident al C[onsiliului] N[aţional] R[omân]

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 74, f. 1v.

-DOCUMENT 43-
Adresa primăriei oraşului Sebeş, către protopopul Sergiu Medean,
pentru predarea unui raport financiar al fostului Consiliu Naţional
Român Sebeş (16 iulie 1919)

M. Z.: 315/1919

D[omnu]lui Sergiu Medean, protopop, loco.

Din încredinţarea prefectului, vă provoc a înainta, până în 31 iulie a[nul]

c[urent], toate socotelile despre ieşirile şi intrările fostului consiliu naţional.
Provocarea va merge fostului preşedinte al consiliului. Cu eventuale informaţii
necesare, consiliul vă sta la dispoziţie. Contra acelora care nu vor da ascultare
ordinului de faţă, jurisconsultul judeţean va face, neamânat, paşii de lipsă.

Sebeşul Săsesc, la 16 iunie 1919

Consiliul Orăşenesc

*Pe verso:

Comunicat primăriei starea lucrurilor. 22/VII, 1919.

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 75, f. 1v.

-DOCUMENT 44-
Adeverinţă eliberată de primăria oraşului Sebeş, prin care se certifică
primirea demisiei din partea lui Ioan Băilă, de către protopopul Sergiu
Medean (11 septembrie 1919)

Recunoaştem a fi primit de la d[omnu]l protopop Sergiu Medean, ca fost

preşedinte al sfatului naţional, actul de abzicere al d[omnu]lui Ioan Băilă, sub
n[umă]r 28/1918 şi l-am depus la arhiva orăşenească.

269
 Sebeşul Săsesc, la 11 septembrie 1919
Primar, Cuşută

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 76, f. 1.

-DOCUMENT 45-
Protocoalele şedinţelor Consiliului Naţional Român din Sebeş
(29 decembrie 1918-13 februarie 1919)

Şedinţa din 29 decembrie 1918

Protocol

Luat în şedinţa C[onsiliului] N[aţional] R[omân] din Sebeşul Săsesc,

ţinută la 29 dec[embrie] 1918. Prezenţi: S[ergiu] Medean, V[asile] Oană,
d[octo]r L[ionel] Blaga, A[mbrosiu] Tătar, I[oan] Pavel, P[etru] Chirca, d[octo]r
I[oan] Elekeş, G[heorghe] Creţar, N[icolae] Chirca, N[icolae] Seliştean, I[oan]
Dumitreasă, P[etru] Ursu, Mih[ail] Santeiu, I[oan] Dreghiciu, P[etru] Androne,
Aur[el] Cutean, N[icolae] Besoi, d[octo]r Lorand.
N[umă]r 1: Fiind prez[identul] sfatului Ioan Simu bolnav, iar
viceprez[identul] I[oan] Băilă, lipsind din Sebeş, sfatul numeşte de prez[ident]
ad-hoc, pentru şedinţa de azi, pe membrul sfatului S[ergiu] Medean,
protopresbiter.
N[umă]r 2: Membrul N[icolae] Seliştean comunică că a fost la Sibiu, cu
alţi trei membri, unde ş[i]-au luat informaţiuni cu privire la paza şi siguranţa
publică. La legiunea română li s-a spus, ca organele de pază deocamdată să se
mărginească la susţinerea ordinii şi la recvirarea 515 armelor şi altor obiecte
rămase sau însuşite de la miliţie.
Spre ştire şi se va comunica comandantului miliţiei din loc[alitate].
N[umă]r 3: Se prezentară în şed[inţă] sublocotenentul din reg[imentul] de
vânători rom[âni], staţionând în Alba-Iulia şi comunică că pentru susţinerea
ord[inii] în oraş a fost trimis astăzi dânsul cu un pluton constatator din 20
soldaţi. C[onsiliul] N[aţional] R[omân] ia cu bucurie la cunoştinţă,
binecuvântară pe comandant şi îl asigură de tot sprijinul întru îndeplinirea
misiunii sale.
N[umă]r 4: Prez[identul] pune la ordinea zilei raportul comisiunii esmisă
în şedinţa de la 12 dec[embrie] 1918, referitor la schimbările ce au să se facă cu

515 „Recvirare”: „Livrare/Expediere”.

270
1 ian[uarie] 1919 în starea oficiilor şi funcţionarilor de la magistratul din
loc[alitate]. În faţa adunării poporale, ţinută în 4 noi[embrie] a[nul] c[urent] în
piaţă, fostul primar d[octo]r G[eorg] Acker [declară] că întreg magistratul se va
retrage şi pune întreaga putere şi conducerea oraşului la dispoziţia C[onsiliului]
N[aţional] R[omân]. C[onsiliul] N[aţional] R[omân] a invitat apoi pe foştii
funcţionari ca până la altă dispoziţie din partea C[onsiliului] N[aţional] R[omân]
să rămână în funcţiune sub controlul prim[arului] d[octo]r Lionel Blaga şi
comisarilor esmişi din partea Sfatului Naţional Român. Revenind acum
C[onsiliul] N[aţional] R[omân] asupra acestei chestiuni, la propunerea
comisiunei decide:
1) Cu 1 ianuarie 1919 în oficiile de conducere se numeşte numai
funcţionari români şi deci nu se mai reflectează la serviciile primarului d[octo]r
G[eorg] Acker, protonotarului Bruno Streitfeld şi căpitanul poliţiei Hans Gudk.
În locul acestora sfatul, pe timpul de tranziţie şi până la organizaţia ce sa va
face prin stăpânirea noastră în noua formaţiune de stat, numeşte pe următorii:
primar rămâne d[octo]r Lionel Blaga avocat, ales deja la 4 noi[embrie] a[nul]
c[urent]; de căpitan poliţian se numeşte d[octo]r Niculae Loran avocat;
protonotariu Danil Tecău, jurist. De senator, în locul răposatului Vasilie Aldea,
după ce Ioan Băilă, numit la 4 noi[embrie] a[nul] c[urent], a renunţat se
numeşte d[octo]r Ioan Cuşută cand[idat] de av[ocat] din Sebeş.
2) Cu 1 ianuarie 1919 nu se mai reflectează la serviciul următorilor
funcţionari: Laderhilger Will, senator, Hedvig Will, Hertz Karl de la serviciul de
consum şi d[octo]r Hans Krasser, medic secundar. Oficiile acestea din lipsă de
mijloace şi pentru ca să se reducă spesele oraşului se casară şi afacerile lor,
magistratul să le împartă între ceilalţi funcţionari, respectiv medicului primar.
3) Comisarii de poliţie A. Horvath, Nagy Lajos şi pandurul Iosh-
Wenetta, fiindcă din 4 noi[embrie] a[nul] c[urent] au dispărut şi n-au mai venit
la oficii, pentru părăsirea oficiilor se lipsesc de oficiu. De comisar rămâne şi se
numeşte şi pe mai departe notarul Zaharie Tătar, iar locul de comisar II se
sistează.
4) Pandurilor, respectiv servitorilor Binder Gebhard şi Adami,
magistratul să le abzică serviciile şi în locul lor se instituie alţii, pe cale de
concurs. În locul lui Wenetta, să instituie pe Vintilă Vintilă German, căruia i se
dă şi locuinţă la magazinul de lemne orăşenesc.
S[ergiu] Medean.
A[mbrosiu] Tătar, not[ar].
Verificat: d[octo]r Seb[astian] Stanca, Petru Chirca.

271
 Şedinţa din 31 decembrie 1918

Protocol

Luat în şedinţa C[onsiliului] N[aţional] R[omân] din Sebeşul Săsesc,

ţinută la 31 dec[embrie] 1918. Prezenţi următorii membri: S[ergiu] Medean,
V[asile] Oană, d[octo]r L[ionel] Blaga, A[mbrosiu] Tătar, I[oan] Pavel, P[etru]
Chirca, G[heorghe] Creţar, A[urel] Bojiţă, N[icolae] Chirca, N[icolae] Seliştean,
Ioan Dumitreasă, P[etru] Ursu, M[ihail] Santeiu, I[oan] Drăghiciu, D[umitru]
Besoiu, P[etru] Androne, I[oan] Petraşcu, A[urel] Cutean, N[icolae] Besoiu,
d[octo]r Lazăr, d[octo]r Cuşută, d[octo]r Tecău, N[icolae] Moga, P[etru]
Opincar, I[oan] Besoiu.
N[umă]r 1: D[omnu]l S[ergiu] Medean prezentează scripta de data
31/XII a[nul] c[urent], prin care d[omnu]l I[oan] Simu renunţă la locul de
prez[ident] din cauză de morb.516
Se ia la cunoştinţă şi se proclamă de prezident d[omnu]l S[ergiu] Medean.
N[umă]r 2: Prez[identul] pune la ord[inea] zilei şi alegerea celorlalţi
funcţionari ai sfatului. Se proclamă de v[ice]-prez[ident] d[octo]r Lionel Blaga,
secr[etar] V[asile] Oană, not[ar] A[mbrosiu] Tătar, casier G[heorghe] Creţar şi
cont[abil] P[etru] Chirca.
N[umă]r 3: Prez[identul] comunică că concluzul din 29 a[nul], l[una]
c[urentă], referitor la numirea funcţionarilor, l-a putut executa numai în parte.
Şi anume partea ce priveşte numirea primarului şi a căpitanului orăşenesc.
Totodată, prezentează remonstraţiunile fostului primar d[octo]r Acker şi a
fostului căpitan d[octo]r Gudk faţă de înlocuirea lor.
Comunicatul se ia la cunoştinţă.
Sfatul rămâne pe lângă hotărârea sa din 29 l[una] c[urentă] care, împreună
cu remonstraţiunile amintite, se înainteze Cons[iliului] Dir[igent] din Sibiu spre
competentă afacere.
N[umă]r 4: Adresându-se întrebarea d[omni]lor d[octo]r Ioan Cuşută şi
D[anil] Tecău dacă primesc sau nu numirea din 29 l[una] c[urentă] de senator,
respectiv protonotar la magistratul orăşenesc şi declarându-se numiţii că nu
reflectară la aceste posturi. Sfatul, deocamdată, mai ţine în funcţiune pe
senatorul W. Lederhilgen şi pe protonotarul Bruno Streitfeld, iar referenda
notarului se împarte între aceştia doi pân[ă] la alte dispoziţii, au însă să depună
înaintea C[onsiliului] N[aţional] R[omân], atât aceşti doi funcţionari, cât şi toţi
ceilalţi funcţionari care sunt în serviciul oraşului, jurământul, anume în şedinţa
proximă a sfatului.
N[umă]r 5: Pentru noul primar şi pentru noul căpitan se asigurează
salariile din casa oraşului, cu începutul de la 1 ianuarie 1919. Anume: primarului
d[octo]r L[ionel] Blaga, salar anual 4800 cor[oane], bani de cuartir 1000

516 „Morb”: „Boală”.

272
cor[oane], competinţe de reprezentare 1600 cor[oane]; căpitanului d[octo]r
Niculae Loran, salar anual 2800 cor[oane], bani de cuartir 720 cor[oane], adaos
la salar 240 cor[oane] şi 600 cor[oane] remuneraţie de judecător în cauze
bagatele, care toate au să se solvească cu observarea modalităţilor de până
acum.
N[umă]r 6: La propunerea prez[identului], sfatul decretează:
1) Cu prima ianuarie a[nul] c[urent], se introduce la magistratul din
loc[alitate], pe întreaga linie, limba ofic[ială] l[imba] română.
2) Pentru afacerile administrative, economice, igienice şi de alimentare,
S[fatul] R[omân] se constituie în reprezentanţă orăşenească, la care sunt invitate
şi celelalte naţiuni din loc[alitate] să-şi trimită reprezentanţi şi anume: saşi 8,
unguri 2 reprezentanţi.
N[umă]r 7: Prez[identul] prezentează scripta d[omnu]lui d[octo]r
Dumitru Ştefan de data 28/XX a[nul] c[urent], prin care renunţă de a mai fi
membru în S[fatul] N[aţional] R[omân].
Renunţarea se ia la cunoştinţă.
N[umă]r 8: Direcţiunea spitalului „Sofia” din loc[alitate] se roagă şi sfatul
decide şi îndrumă magistratul, ca până la aranjarea lucrurilor şi până ce spitalul
îşi va putea încasa pretensiunile, sumele recerute pentru acoperirea restanţelor
şi a trebuinţelor spitalului să se anticipe din casa oraşului.
N[umă]r 9: Pentru efectuarea controlului la of[iciul] silvanal şi la oficiul
reg[istrului] de dare din loc[alitate], sfatul esmite comisari de zi la of[iciul]
silvanal pe d[omnul] contabil, la „Agricola” Ionel Medean, iar la perceptorat pe
casierul de la „Sebeşana”, Aurel Bojiţă, care sunt îndrumaţi a exercita controlul
zilnic şi a fi totdeauna prezenţi la încheierea casei.
N[umă]r 10: Cu cenzura la of[iciul] poştal din loc[alitate] se însărcinează
căpitanul oraşului, d[octo]r N[icolae] Loran şi secretarul sfatului, d[omnu]l
Vasile Oană.
N[umă]r 11: Referitor la banii încurşi la of[iciul] de dare orăşenească,
magistratul se îndrumă ca sumele în curse să se transpună ca dep[ozit] la alodiu,
iar alodiul şi eventualele sale depuneri să le facă în părţi egale la ambele bănci
române din loc[alitate]: „Sebeşana” şi „Agricola”.
N[umă]r 12: Neavând oraşul buget pe anul 1919, se esmite o comisiune,
constătătoare din următorii: S[ergiu] Medean, d[octo]r Blaga, d[octo]r Lazăr,
d[octo]r S[ebastian] Stanca şi Băilă, care comisiune, în timpul cel mai scurt, să
prezenteze un proiect de buget pe 1919.
N[umă]r 13: Primarul oraşului comunică că mâine soseşte la noi un
batalion de miliţie română. Comunicatul se ia cu bucurie la cunoştinţă şi armata
se întâmpină în mod solemn, cu festivităţile recerute; totodată, magistratul se
îndrumă ca de urgenţă să ia măsuri ca cazarma să fie restaurată, ca să se poată
încuartira miliţia; până atunci să încuartirească, în mod provizoriu, în şcoala de
stat şi şcoala română şi eventual alte localităţi.

273
 N[umă]r 14: Fiind hotelul oraşului de mai mult timp închis, magistratul
se îndeamnă să ia măsuri urgente pentru deschiderea şi punerea lui în stare
corespunzătoare.
N[umă]r 15: Primarul comunică că Masi Playg, de la stab[ilimentul]
elect[ric], a comis mai multe abateri şi se poartă necuviincios. Magistratul să-l
destituie şi să numească altul în locul lui.
N[umă]r 16: Magistratul anunţă că în 7/I 1919 se va ţine licitaţiunea
vămii târgului pe anul 1919. Avizul se ia la cunoştinţă, cu aceea că la târgurile
de ţară, locuitorii oraşului, din localitate, nu mai au să plătească vama târgului,
despre ce magistratul este încunoştinţat spre a se conforma şi a lua în
considerare cu ocaziunea licitaţiunii.
N[umă]r 17: Pentru punerea jutarilor 517 pe anul 1919, se alege o
comisiune de 6 membri, constătătoare din: d[octo]r N[icolae] Loran, P[etru]
Androne, N[icolae] Seliştean, N[icolae] Besoiu, I[oan] Drăghiciu, I[oan]
Dumitreasă, cu îndrumare ca întrucât se poate să nu fie aleşi oameni care au car
şi vite, jutari, sunt răspunzători pentru pagubele de pe câmp. Plata anuală a
unui jutar se statoreşte în 600 cor[oane].
S[ergiu] Medean, prezident.
A[mbrosiu] Tătar, not[ar].
Verificat: d[octo]r Seb[astian] Stanca, Petru Chirca.

Şedinţa din 10 ianuarie 1919

1919
Şedinţa I la 10 ianuarie

Prezenţi: d[octo]r L[ionel] Blaga, d[octo]r I[oan] Elekeş, I[oan] Băilă,

G[heorghe] Creţar, Aurel Bojiţă, N[icolae] Chirca, P[etru] Chirca, N[icolae]
Săliştean, I[oan] Dumitreasă, Petru Muntean, Petru Man, M[ihail] Santeiu,
I[oan] Drăghiciu, P[etru] Androne, A[urel] Cutean, Nic[olae] Besoi, d[octo]r
N[icolae] Lazăr, D[anil] Tecău, I[oan] Besoi, Ion Tincu. Prezident S[ergiu]
Medean, notar A[mbrosiu] Tătar.
N[umă]r 1: Conform comandei 4, din 31 dec[embrie] 1918, depun
jurământul p[entru] sfatul naţional următorii funcţionari orăşeneşti: Bruno
Streitfeld, protonotar, d[octo]r Gust[av] Krasser, fiscul, W. Lederhilger,
senator, Ion Ursu, controlor, d[octo]r Creţar, d[octo]r Fried[rich] Mauksch,
med[ic], Zeider Peter, veterinar, Karl Sihich, notar, Viktor Binder, Alb[ert]
Wagner, protopresbiter, Karl Heitz, Danil Josefi, Franz Binkner, d[octo]r
Nicolaus Saz, căpitan.

517 „Jitar”: „Persoană angajată să păzească semănăturile”.

274
 [Număr] 2: D[octo]r Lionel Blaga, primar, comunică că dânsul nu
depune jurământul, ci se roagă să fie eliberat de oficiul de primar, din cauză că
alte împrejurări şi ocupaţiuni nu-i permit să mai poarte acest oficiu.
Sfatul primeşte renunţarea primarului d[octo]r Lionel Blaga şi îi exprimă
mulţămita pentru serviciile sale. Îl roagă ca până la numirea altui primar, să mai
ţină oficiul. Chestia numirii primarului se va pune la ordinea zilei în şedinţa
proximă, despre ce va fi înştiinţat şi prefectul d[octo]r N[icolae] Comşa.
[Număr] 3: S-au prezentat cererile următorilor: Nicolae Moga, Petru
Limbian, Ion Drăghiciu, George Becan şi Ion Opincar, care au fost deţinuţi de
jandarmeria din Alba-Iulia.
Sfatul transpune rugările comandei de jandarmi din A[lba]-Iulia, ca sus-
numiţii să fie puşi pe picior liber şi care trebuie neapărat să fie reinterogaţi.
[Număr] 4: Rugarea fostului comisar poliţienesc Anton Horvat, pentru
(cuvânt indescifrabil) a următorului n[umă]r 3 Lajan, pentru concediu de trei
luni şi servitorului de poliţie Johan Wentta pentru permisie.
Nu se încuviinţează. Cererile se transpun fiscului oraşului, spre a
introduce cartea lor cercetării rescripţiei la 3 n[umă]r cu păsământ oficiile să
mai rabde.
[Număr] 5: Direcţiunea şcoalei de stat din loc[alitate] cere voie ca serata a
funcţiona până la finea anului şcolar următor.
Neavând voie să intervină, de la stăpânirea noastră, în privinţa şcoalelor,
sfatul nu are nimic în contra.
[Număr] 6: Rugarea lui N[icolae] Vintilă de a i se plăti şi lui competinţa
din cota petrolului de 168,40 c[oroane].
Se încuviinţează şi competinţa de 168,40 cor[oane] se avizează spre
solvire din depozitul petrolului.
[Număr] 7: Statorirea taxei de păşunat pe anul 1919.
Se amână pe şedinţa viitoare.
[Număr] 8: Cererea funcţionarilor orăşeneşti de a li se anticipa din casa
oraşului ajutoarele de război, până la sosirea sumelor asigurate de la stat.
Se încuviinţează anticiparea pe luna ianuarie.
[Număr] 9: Prez[identul] comunică că în 1 ian[uarie] an curent, spre
bucuria generală, a sosit în oraşul nostru mult aşteptata armată română, care a
fost primită în mod festiv şi cu multă bucurie din partea populaţiunii române.
Comunicatul se ia cu bucurie la cunoştinţă şi pentru spesele avute cu
prânzul şi cina ofiţerilor în 1 ianuarie, se asigură din depozitul petrolului suma
de 1643 cor[oane].
[Număr] 10: Prez[identul] comunică că senatorul Ioan Băilă, conform
renunţării sale de mai înainte, cu 31 dec[embrie] 1918, a ieşit din oficiu.
Se la la cunoştinţă şi se numeşte senator d[omnu]l Octavian Berghean,
fost not[ar] în Şugag, căruia să i se dea toate actele, afară de referadar
alimentării, care deocamdată se concrede senatorului W. Lederhilger.
[Număr] 11: Pentru scontrarea caselor orăşeneşti.
275
 Se alege o comisiune de scontrare, constătătoare din primar, fiscal,
S[ergiu] Medean, A[urel] Bojiţă şi d[octo]r S[ebastian] Stanca.
[Număr] 12: Prez[identul] comunică că în conţelegere cu com[anda]
mil[itară] din loc[alitate] a fost numit com[andant] al pieţei locale Ion Albu şi
căp[itanul] Mitică Băilă.
Spre ştiinţă.
[Număr] 13: Imprimarul orăş[enesc] Fritz Roth renunţă.
Se publică cererea (pasaj indescifrabil).
[Număr] 14: Comandantul pieţei raportează că pentru susţinerea ordinii
are lipsă de 10 gardişti şi cere a livra repede şi competinţele.
Pentru com[andantul] pieţei se statoreşte leafa lunară de 600 cor[oane],
p[en]tr[u] ajut[orul] de com[andant] Opriş 400 cor[oane], iar pentru gardişti 300
cor[oane]. Toate competinţele acestea se plătesc din cassa oraşului, din
depozitele petrolului. De gardişti, se aleg următorii:
1) Ioan Dumitreasă;
2) Danil Lupşe;
3) Ioan Zachiu;
4) Niculae Pamfilie;
5) Ioan Dicu;
6) George Opincar;
7) Vasile Fulea;
8) Nicolae Drăghiciu;
9) Petru Herlea;
10) Ioan Vinţan;
[Număr] 15: Pentru târgul de ţară din ianuarie a[nul] c[urent] se statoresc
zilele: pentru târgul de vite 28 ian[uarie], pentru târgul de mărfuri 29 ian[uarie].
Verificat:
Medean, prezident.
A[mbrosiu] Tătar, not[ar].
Petru Chirca.
D[octo]r Seb[astian] Stanca.

Şedinţa din 16 ianuarie 1919:

Şedinţa a II-a

Ţinută la 16 ianuarie 1919. Prezenţi: Sergiu Medean, d[octo]r N[icolae]

Lazăr, d[octo]r I[oan] Elekeş, d[octo]r S[ebastian] Stanca, Vasile Oană, Nicolae
Chirca, d[octo]r A[vram] Moga, N[icolae] Săliştean, Petru Androne, I[oan]
Drăghiciu, Iosif Petraşcu, G[heorghe] Fărcaş, V[asile] Besoi, G[heorghe]
Reşinar, I[oan] Dumitreasă, Ion Blândea, D[anil] Tecău, I[oan] Simu,
D[umitru] Besoi, P[etru] Chirca, I[oan] Androne.

276
 N[umă]r 1: După ce d[octo]r L[ionel] Blaga a renunţat la postul de
primar orăşenesc, se pune la ordinea zilei chestiunea postului de primar.
Consiliul încredinţează agendele primarului orăşenesc d[omnu]lui
d[octo]r Ioan Cuşută şi decide ca ziua predării oficiului să o fixeze prezidentul
consiliului.
N[umă]r 2: Agendele senatorului I, după ce d[omnu]l I[oan] Băilă a
renunţat la acest post, se încredinţează d[omnu]lui Zaharia Tătar.
N[umă]r 3: Agendele protonotarului orăşenesc se încredinţează
d[omnu]lui Danil Tecău.
N[umă]r 4: Prez[identul] comunică, că câţiva ofiţeri din armata română
au constatat şi ei preţurile exagerate cu care se vinde în prăvălia Heitz din
loc[alitate], deci s-a ivit necesitatea curmării abuzurilor făcute în această prăvălie
în întreg decursul războiului. În consecinţă, s-au luat dispoziţii ca prăvălia să fie
închisă, marfa să se inventarieze prin d[om]nii Moga şi Săbăduş, ca pricepători.
Şi constatându-se preţurile de la fabrici, a diferitelor facturi, să se vândă, cu
controlul d[omni]lor Moga şi Săbăduş, cu profitul cuviincios, stabilit de
comenduirea pieţei din loc[alitate].
Spre ştire.
N[umă]r 5: Prez[identul] comunică, că direcţiunea şcoalei de stat
magh[iară] din loc[alitate] şi-a arătat dorinţa ca şcoala de stat să funcţioneze
neconturbată în decursul anului şcolar 1918/1919 şi că direcţiunea s-a
încunoştiinţat că Consiliul Naţional Român neavând îndrumări speciale în
privinţa şcoalelor, n-are nimic împotriva funcţionării şcoalei de stat. Cu
supravegherea şcolii şi autorizarea averii şcolare s-a încredinţat d[omnu]l I[oan]
Pavel.
Spre ştire.
N[umă]r 6: Protopresbiterul Ioan Simu arată că din lemnele vizate de la
magazinul erarial pentru cancelaria of[iciului] prot[opopesc] şi parohial, nu a
primit nimic, fiindcă lemnele s-au înstrăinat în decursul mişcărilor revoluţionare
de la începutul lunii noiembrie şi se roagă să i se vândă, din depozitul de lemne
al oraşului, cel puţin 1 stânjen, pentru trebuinţele momentane ale oficiilor
prot[opopeşti] şi parohiale.
Consiliul decide să i se vândă 1 (unu) stânjen de lemne din magazinul
oraşului.
N[umă]r 7: Comisiunea pentru instituirea păzitorilor de câmp raportează
că cu plata anuală de 600 cor[oane] anual, nu s-a anunţat nimeni de păzitor de
câmp.
Consiliul statoreşte pentru paza câmpului următoarele plăţi:
-pentru provizor cor[oane] 1200;

277
 -pentru păzitori (jitari) cor[oane] 1000, 1/3 din pedepse 518 compete
păzitorului, care arată pagubele şi pe făptuitori. Păzitorii sunt răspunzători
pentru pagube.
N[umă]r 8: La ordinea zilei înlocuirea servitorilor magistratului: Binder,
Vicher, Gebhard şi Adami cu alţii.
Consiliul decide ca aceştia să fie înlocuiţi cu alţii şi să li se abzică serviciile
cu 15 februarie 1919.
N[umă]r 9: Prez[identul] comunică, că administraţia spitalului „Sofia” din
loc[alitate] a fost încunoştinţată că la instituirea personalului de serviciu, 2/3
părţi a personalului să fie români, în conformitate cu proporţia numerică a
rom[ânilor] din Sebeş.
Spre ştire.
N[umă]r 10: Comandamentul Reg[imentului] 3 de Vânători de aici arată
necesitatea transportării gunoiului degajat de la cazarma din loc[alitate].
Consiliul decide ca locuitorii oraşului Sebeş să fie îndreptăţiţi a duce
gratuit gunoiul acesta pe hotarul Sebeşului.
N[umă]r 11: Se comunică: a) Scrisul administraţiei spitalului „Sofia” de
aici, prin care se aduce la cunoştinţă că personalul de serviciu cere plăţi urcate,
ameninţând cu abzicerea; b) Proiectul de buget al spitalului pe 1919.
Ambele se dau comisiunii sanitare, care după studiere va raporta
consiliului.
N[umă]r 12: Comenduirea pieţii comunică că automobilul oraşului este
stricat, deci se iveşte întrebarea că necesari sunt sau nu pe [mai] departe şoferii.
Consiliul decide ca şoferii să fie demişi şi economul oraşului se îndrumă
să îngrijească de punerea automobilului la adăpost.
N[umă]r 13: Comenduirea pieţii întreabă că plătirea telefoniştilor şi
cenzorilor, afiliaţi la poştă, de unde se face.
Consiliul anticipează sumele necesare, rămânând ca ele să se restituie din
partea statului, la timpul său.
N[umă]r 14: Se comunică, că căldările pentru fiert de rachiu ale oraşului
s-au înstrăinat în decursul mişcărilor revoluţionare de la începutul lunii
noiembrie.
Preluarea şi aducerea lor cu forţa se încredinţează comenduirii pieţei din
loc[alitate].
N[umă]r 15: Consiliul Naţional îşi exprimă dorinţa ca să se facă
maximalizarea preţurilor pe toată linia, în teritoriul ocupat de armata română.
Sfatul decide ca această dorinţă să se aducă la cunoştinţa
comandamentului trupelor române din Ardeal.
Medean, prez[ident].
A[mbrosiu] Tătar, notar.
Verificat: d[octo]r Seb[astian] Stanca, Petru Chirca.

518 Folosit cu sensul de ,,amendă”.

278
 Şedinţa din 23 ianuarie 1919

Şedinţa a III-a

Ţinută în 10/23 ianuarie 1919. Prezenţi: S[ergiu] Medean, d[octo]r

S[ebastian] Stanca, d[octo]r I[oan] Cuşută, d[octo]r I[oan] Elekeş, d[octo]r
N[icolae] Moga, d[octo]r N[icolae] Lazăr, Vasile Oană, A[mbrosiu] Tătar,
P[etru] Chirca, V[asile] Chirca, D[anil] Tecău, I[oan] Tincu, Ioan Besoiu, Ion
Dumitreasă, Petru Androne, I[oan] Băilă, Ion Petraşcu, P[etru] Ursu, I[oan]
Simu, N[icolae] Săliştean, A[urel] Bojiţă, D[umitru] Besoiu, M[ihail] Santeiu,
N[icolae] Cutean, I[oan] Drăghiciu, I[oan] Blândea, I[oan] Androne, I[oan]
Ordean, G[heorghe] Răşinar, N[icolae] Bojiţă, G[heorghe] Fărcaş, Vintilă,
I[oan] Duvlea, I[oan] Opriş, I[oan] Albon.
N[umă]r 1: În conformitate cu concluz[ia] n[umă]r 4 din 31 dec[embrie]
1918 depun jurământul p[entru] sfatul naţional următorii funcţionari orăşeneşti:
d[octo]r I[oan] Cuşută, Z[aharia] Tătar şi Hans Krauser.
N[umă]r 2: Prezidiul comunică, că a introdus în oficii pe d[om]nii
d[octo]r I[oan] Cuşută şi Z[aharia] Tătar, iar d[omnu]lui D[anil] Tecău i s-a dat
câteva zile timp de cugetare, să aleagă între postul de proto-notar şi comandant
de piaţă.
Spre ştire şi noilor funcţionari, ca să asigureze salariile.
N[umă]r 3: La ordinea zilei referada comisiunii sanitare privitoare: a) La
bugetul spitalului „Sofia” pe 1919; b) Plăţi urcate personalului de serviciu.
Se ia la cunoştinţă, cu observaţia ca spesele de înmormântare pentru
săracii repausaţi în spital, să se încaseze prin primăria oraşului, neavând
administraţia spitalului putere executivă. Bugetul se aprobă cu spesele de
cor[oane], venite cor[oane] după 3 clase: I 20 cor[oane]; II 15 cor[oane]; III 7
cor[oane] pe zi.
N[umă]r 4: Agendele comisarului de poliţie se încredinţează lui Sabin
Catilina, în mod interimar.
N[umă]r 5: Se prezintă protestul firmei „Fritz şi Heinrich Heitz”
împotriva inventarizării marfei ce o are în prăvălie.
Consiliul decide ca inventarizarea începută să se continue şi să se aducă
acest lucru la cunoştinţa ConsiliuluI Dirirgent.
N[umă]r 6: Se prezintă abzicerea conducătorului matriculelor de stat din
Sebeşul-Săsesc, d[octo]r G[eorg] Acker.
Se ia la cunoştinţă şi cu substituirea lui se încredinţează conducătorul
matriculelor din Pianul de Sus, Z[aharia] Tătar.
N[umă]r 7: Competinţa fostului vice-matriculant Vas[ile] Aldea, repausat,
se votează văduvei soţii, până la 31 dec[embrie] 1918.

279
 N[umă]r 8: Prez[identul] comunică scripta Reg[imentului] 3 Vânători de
aici, în care se cere ca foştii gardieni ai penitenciarelor să fie lăsaţi să locuiască la
penitenciare.
Se încuviinţează.
N[umă]r 9: Se prezintă cererea băncii „Gyulafehervári takar ékpúztár” în
cauza vinurilor lui V. Fischer, sechestrate în folosul băncii şi depozitate în
pivniţa lui R[udolf] Dahinten, din Sebeş, înstrăinate în decursul mişcărilor
revoluţionare, ca sfatul naţional să medieze în afacere.
Cererea se restituie, cu observaţia că consiliul n-are competinţă, nici
putinţă de a media în afacere.
N[umă]r 10: Se prezintă cererea lui P[etru] Huzu de a i se plăti 7 zile,
prestate în serviciul gardei.
Cererea se dă comenduirii pieţei.
N[umă]r 11: La ordinea zilei, cererea lui Simion Trifan de a i se concede
deschiderea unei prăvălii, cu uşa către stradă, în casa proprie, str[ada] Iacobi,
n[umă]r 13.
Se încuviinţează.
N[umă]r 12: Rugarea Mariei N[icolae] Moga, în care se roagă să i se dea
din pădurea oraşului 20 (douăzeci) stempi (stâlpi) pentru stabor.
Se dă magistratului orăşenesc, care va indica şi preţul lor.
N[umă]r 13: Prot[opopii] Sergiu Medean şi Ioan Simu fac propunerea ca
pentru cimitirele gr[eco]-ort[odoxe] şi gr[eco]-cat[olice] din loc[alitate] să se dea
stempii (stâlpii) necesari gratuit, din pădurea oraşului, care vor fi aduşi gratuit
de către vecinătăţi.
Se primeşte.
N[umă]r 14: La ordinea zilei, abzicerea lui Frid[rich] Mauksch din postul
de medic orăşenesc.
Abzicerea se ia la cunoştinţă. Agendele se concred, în mod provizor[iu],
med[icului] Crass; magistratul se însărcinează să publice concursul pentru
întregirea postului.
N[umă]r 15: La ordinea zilei, referada magistratului:
a) Paza câmpului. Se prezintă lista candidaţilor la postul de provizor. Au
întrunit Danil Pamfilie 8 voturi, Nicolae Oltean 15 voturi, Nicolae Besoi 8
voturi, la votarea nominală.
Se declară, de ales, Nicolae Oltean.
b) Contractul de arendare a hotelului „Leul de Aur”, încheiat cu Ilie
Brote, cu cor[oane] 5100 (cinci mii una sută) anual.
Se aprobă, cu observaţia că subarendarea hotelului se poate face numai
cu aprobarea Consiliului Naţional Român de aici.
c) Rezultatul licitaţiei pentru vama orăşenească.

280
 Consiliul decide ca vama să se dea în arendă în pauşal. 519 La preţul
strigării se ia de bază calculul model al încasărilor făcute în decurs de 3 ani de
război şi 2 ani înainte de război. Ţinerea licitaţiei se publică cu dob[ândă].
Aprobarea licitaţiei o face Consiliul Naţional.
d) Predarea oficiului de către fostul senator I[oan] Băilă, noului sen[ator]
Z[aharia] Tătar.
Se ia la cunoştinţă.
e) Raportul d[omnu]lui I[oan] Băilă despre manipularea bucatelor
cumpărate de la trupe.
Se ia la cunoştinţă şi se votează mulţumită protocolară manipulantului
P[etru] Vintilă.
f) Sen[atorul] II, economul oraşului cere îndrumări referitoare la cuantul
de cucuruz cu tuleul, aşezat în paturi prea groase.
Cucuruzul să se vândă populaţiei provăzute cu cărticele de bucate de aici
cu preţul de cor[oane] 83,10 (opt zeci şi trei şi 10 fileri).
N[umă]r 16: În comisiunea pentru conferirea posturilor, la magistrat, se
aleg: d[octo]r I[oan] Cuşută, d[octo]r Stanca, V[asile] Oană, P[etru] Androne,
I[oan] Tincu, Nic[olae] Chirca, I[oan] Blândea, N[icolae] Săliştean, Avram
Cutean, Petru Opincar.
N[umă]r 17: Cu verificarea proceselor verbale luate de la 29 dec[embrie]
1918, 10 ian[uarie], 16 ian[uarie], 23 ian[uarie] a[nul] c[urent], se încredinţează
d[octo]r S[ebastian] Stanca, d[octo]r Cuşută şi P[etru] Chirca.
Medean, prezident.
A[mbrosiu] Tătar.
Verificat: d[octo]r Seb[astian] Stanca, Petru Chirca.

Şedinţa din 29 ianuarie 1919

Şedinţa a IV-a

Ţinută în 16/29 ianuarie 1919, sub prezidiul ordinar. Prezenţi: S[ergiu]

Medean, d[octo]r S[ebastian] Stanca, V[asile] Oană, P[etru] Chirca, G[heorghe]
Creţar, N[icolae] Chirca, N[icolae] Săliştean, P[etru] Ursu, M[ihail] Santeiu,
N[icolae] Besoiu, I[oan] Drăghici, D[umitru] Besoi, G[heorghe] T. Răşinar,
P[etru] Androne, P[etru] M. Opincar, A[urel] Cutean, d[octo]r I[oan] Cuşută,
D[anil] Tecău, Ioan Besoiu, I[oan] Blândea.
N[umă]r 1: Primarul orăşenesc comunică, că s-a ordonat în şi pentru
judeţul Sibiu, recvirarea bucatelor, recvirare benevolă şi întrucât n-ar succede,
recvirarea cu forţa.

519„Pauşal”: „Sistem de plată pentru o prestaţie de serviciu, pentru un consum de energie etc.,
prin fixarea cu aproximaţie a unei sume globale”.

281
 Având în vedere că datele statistice, pe baza cărora s-a ordonat
recvirarea, sunt exagerate şi false şi că în alte judeţe nu s-au ordonat recvirări,
consiliul decide: a) Să se facă remonstraţie la Consiliul Dirigent; b) După
vecinătăţi să se încerce o recvirare benevolă; c) Remonstraţia la Consiliul
Dirigent o prezintă: d[octo]r I[oan] Cuşută, d[octo]r N[icolae] Lazăr, d[octo]r
S[ebastian] Stanca, N[icolae] Săliştean.
N[umă]r 2: Prezidiul comunică că fostul comandant de piaţă I[oan]
Albon a renunţat la postul de comandant al pieţii.
Consiliul încredinţează postul acesta d[omnu]lui subloc[otenent] Ieronim
Sârbu-Todor.
N[umă]r 3: Prezidiul comunică scripta n[umă]r 4/1919 a prefectului, prin
care se recomandă insistarea pe lângă fostul primar d[octo]r L[ionel] Blaga, ca
să rămână în postul de primar şi pe mai departe.
După ce d[octo]r Lionel Blaga a renunţat la postul de primar, irevocabil,
oficiul de primar l-a preluat d[octo]r I[oan] Cuşută, ceea ce să se aducă şi la
cunoştinţa d[omnu]lui prefect al jud[eţului] Sibiu.
N[umă]r 4: Se comunică scripta prefecturii jud[eţului] Sibiu n[umă]r
70/1919, prin care s-a ordonat ca firmei „Fritz şi Heinrich Heitz” să i se redea
cheile pentru a-şi putea deschide prăvălia şi de a vinde întrânsa.
Se ia la cunoştinţă, cu adaosul că după ce plângerea împotriva abuzului
de preţuri în această prăvălie e generală, să se înainteze prefecturii raport şi să
se ceară delăturarea acestui inconvenient.
N[umă]r 5: Lui P[etru] Moga, încredinţat cu inventarizarea în prăvălia
Heitz, i se votează cor[oane] 20 pe zi, pe 12 zile în total 240 cor[oane].
N[umă]r 6: La ordinea zilei, scripta n[umă]r 646 a Reg[imentului] 3
Vânători din loc[alitate], prin care se comunică ordinul telefonic al generalului
comandant al diviziei a III-a vânători, referitor la serviciul, resp[ectiv] controlul
la telegraf şi telefon, la poşta din Sibiu.
Se ia la cunoştinţă şi se decide: a) La poştă rămân telefoniştii care sunt
instituiţi, iar pe lângă cenzorii de acum se încredinţează cu conducerea cenzurii,
preot d[octo]r S[ebastian] Stanca; b) La gară se încredinţează cu serviciul
telefonic Traian Roşu, Avram Sârbu şi Nicolae Tecău.
N[umă]r 7: Primarul oraşului aduce la cunoştinţă că întregul mers al
afacerilor s-a început, în lipsă de buget, la 1 ian[uarie] 1919, la spitalul „Sofia”
cu bugetul vechi. Conducătorul spitalului d[octo]r Krasser a renunţat la postul
său de medic conducător pentru modificările făcute la bugetul prevăzut pe
1919. Cere îndrumări noi.
Consiliul încredinţează tranşarea afacerii comisiunii: d[octo]r I[oan]
Elekeş, d[octo]r A[vram] Moga, d[octo]r I[oan] Cuşută.
N[umă]r 8: Primarul orăşenesc arată că întreagă maşinăria afacerilor la
oraş s-a început la 1 ian[uarie] 1919, în lipsă de buget, pe baza bugetului vechi
şi propune încuviinţarea lucrării pe baza bugetului anului trecut, până la
organizarea definitivă.
282
 Se acceptă, dar pentru modificările mici, create prin situaţiunea nouă, se
alege comisiunea constătătoare din: d[octo]r I[oan] Cuşută, G[heorghe] Creţar,
Nicolae Săliştean, Nic[olae] Chirca, P[etru] Androne, I[oan] Drăghiciu şi
referenţii diferitelor resorturi. Despre cele înfăptuite se raportează Consiliului
Naţional.
N[umă]r 9: La ordinea zilei referada primarului şi magistratului:
a) Urcarea de salar cerută de domnul G[heorghe] Oltean.
b) Rugarea poliţiştilor P[etru] Stoica, S[imion] Săliştean, I[oan] Sandu,
G[heorghe] Lazăr pentru 1 (una) pereche de papuci, ce s-a dat în fiecare an.
Se încuviinţează din materialul dat pentru gardă.
c) Preţuitori pentru pagube, lângă provizor şi pentru luarea inventarelor.
Se aleg, cu diurna de 10 cor[oane] pe zi, I[oan] Drăghiciu şi D[umitru]
Besoiu.
d) Adausele de război avute în anul trecut, cerut şi pentru anul 1919 de
funcţionarii de la electricitate Csegedi şi Berstenstein şi d[omni]şoara Laur.
Se încuviinţează.
e) Adausele de război pentru funcţionarii magistratului se încuviinţează
până la 31 martie 1919, cu adausul să se facă reprezentaţie la Consiliul Dirigent,
în care să se ceară asigurarea lor de la 1 ian[uarie] 1919 de la stat.
f) Arhivarului Wagner i se stabileşte salariul fundamental cu cor[oane]
2400, începând cu 1 ian[uarie] 1919.
g) Casarul de la dare, Ioan Ursu, să fie rugat să-şi amâne concediul de 3
luni cerut şi i se dă un ajutor de muncă, care eventual să se introducă în oficiul
de casar.
h) Vânzătorilor de petrol Petru Moga şi N[icolae] Lupşe li se votează, la
cerere, 10 cor[oane] pe zi, pentru 18 zile, pentru vinderea petrolului capturat în
gara Sebeş.
i) Mariei M. Moga i se dau stempii ceruţi, după tariful stabilit în statut.
j) Rugarea Rosei Streitfeld şi Hedwig Baumann pentru a li se da în arendă
un teritoriu „sub arini” pentru florărie.
Se ia la ordinea zilei şi se va pertracta mai târziu.
k) Rugările jitarilor şi provizorilor de a li se da câte 200 cor[oane] adaus
pe 1918.
Nefiind bugetată suma şi după ce nu există nici concluzul magistratului
pentru plătire, se resping.
N[umă]r 10: Rugarea senatorului Z[aharia] Tătar pentru a i se lichida
salarul şi adausele la salar şi a se declara, prin deciziune, că la statarea salariului
fundamental să se considere şi cei 13 ani de serviciu ca notar, care timp se va
comuta şi la fondul de pensiune.
Se încuviinţează.
N[umă]r 11: D[omnu]l G[heorghe] Creţar, controlor de casă, aduce în
discuţie următoarele chestiuni:

283
 a) Restanţele de dări, păşunat, electricitate, de circa 100.000-120.000
cor[oane] şi propune angajarea unui asesor orăşenesc.
Se primeşte şi se invită magistratul a propune o persoană aptă.
b) Cine plăteşte electricitatea în cazarmă şi cine achită 2 cuartale de
arendă din 1918, după ce comanda militară din Sibiu (K[aiserlich] u[nd]
K[öniglich] Militark[o]m[an]do a armatei austro-ung[are]) nu mai există.
Consiliul decide să fie întrebat în chestiune Consiliul Dirigent din Sibiu.
c) Economul oraşului să facă inventarizarea mobilierului la cazarmă,
făcându-se miliţia (o unitate din armata română) îndată acum acolo,
răspunzătoare pentru toate câte i se predau pe lângă inventar.
Se primeşte şi [cu] executarea se însărcinează magistratul.
d) Să fie întrebat Consiliul Dirigent că ce se întâmplă cu piaţa de arme (ce
este de plată); a teritoriului ce s-a luat din partea fostului stat ungar în arendă de
la oraş şi particulari.
Se primeşte şi cu executarea se însărcinează magistratul orăşenesc.
Medean, prez[ident].
Vasile Oană, notar ad-hoc.
Verificat: d[octo]r Seb[astian] Stanca, Petru Chirca.

Şedinţa din 6 februarie 1919

Şedinţa a V-a

Ţinută în 24 ian[uarie]/6 febr[uarie] 1919, sub prezidiul ordinar. Prezenţi:

S[ergiu] Medean, d[octo]r S[ebastian] Stanca, V[asile] Oană, P[etru] Chirca,
d[octo]r I[oan] Elekeş, G[heorghe] Creţar, N[icolae] Chirca, N[icolae] Săliştean,
P[etru] Ursu, M[ihail] Santei, I[oan] Drăghiciu, D[umitru] Besoiu, G[heorghe]
T. Răşinar, P[etru] Androne, A[urel] Cutean, d[octo]r I[oan] Cuşută,
A[mbrosiu] Tătar, I[oan] Tincu, N[icolae] Tincu, I[oan] Blândea.
N[umă]r 1: Prezidiul comunică, că cu prilejul anului nou s-a trimis o
telegramă de aderenţă Maj[estăţii] Sale regelui tuturor românilor, Ferdinand I.
Spre ştire.
N[umă]r 2: Se comunică, că aniversarea de 60 de ani de la unirea
principatelor, ziua de 24 ian[uarie]/6 febr[uarie] a[nul] c[urent] s-a serbat cu
demnitate.
Spre ştire.
N[umă]r 3: Se comunică decret[ul] n[umă]r[ul] 2 al Consiliului Dirigent,
privitor la administrarea satelor şi oraşelor.
Se ia la cunoştinţă cu adausul că până se vor lua din partea prefecturii
dispoziţiuni speciale, faţă de administrarea oraşului Sebeş, va funcţiona
Consiliul Naţional.
N[umă]r 4: La ordinea zilei scripta d[omnu]lui loc[otenent] I[oan] Albon,
prin care comunică că postul de comandant al pieţii nu-l poate părăsi fără
284
învoirea comandantului militar şi învoirea n-a obţinut-o, rămâne deci la postul
său de comandant al pieţii şi rebonifică pe d[omnu]l subloc[otenent] Todor
pentru substituire cu cor[oane] 120.
Spre ştire.
N[umă]r 5: La ordinea zilei referada magistratului:
a) Chestiunea rechiziţionării de bucate; să se ofere benevol din partea
locuitorilor.
Spre ştire.
b) Faţă de afacerea Heitz nu s-a precizat nimic, ci s-a spus ca negustorii
locali să-şi fixeze preţurile mărfurilor şi să le afişeze, respectiv să le însemne pe
mărfuri.
Consiliul îndatorează pe negustorii locali să-şi fixeze preţurile la mărfuri.
c) Cererea jitarilor pentru adaosul promis pe 1918 de cor[oane] 200
fiecăruia.
Se încuviinţează şi se va plăti din onorarul pe 1919.
d) Hotelul „La leul de aur”, luat în arendă la licitaţie de I[oan] Brote, s-a
redat lui I[onel] Opincar, care cere urcarea taxelor la sală şi odăi.
Fiindcă contractul încheiat cu Hagger expiră numai la 1 octombrie 1919,
numai de la data aceasta se poate cere urcarea, prin arendător. Cedarea
hotelului lui Ionel Opincar s-a încunoştinţat.
e) Angajat fiind în locul lui Plagg la stabilimentul electric, R. Fărcaş,
magistratul se invită ai lichida plata.
f) Rugarea lui Karl Schopp, care face servicii şi pentru inginerul oraşului,
după ce acest post e vacant şi în care cere adaos personal la plata sa.
Se restituie magistratului, care va prezenta, în afacere, propunere
concretă.
g) Rugarea gardiştilor (7 la număr), care au făcut servicii în pădure,
păzind lemnele, de a li se da câte un car de lemne.
Se încuviinţează.
h) Se comunică ord[inul] prefecturii jud[eţului] Sibiu, referitor la
trebuinţa şi plusurile de seminţe de primăvară.
Magistratul se însărcinează cu conscrierea trebuinţelor şi plusurilor de
seminţe de primăvară.
N[umă]r 6: Se comunică că la comenduirea pieţii se prezintă mulţi din
foştii gardişti şi după fiecare coroană ce li s-a plătit cer diferenţa de 10 (zece)
fil[eri], provenită din plătirea leilor emişi de banca generală română, respectiv
din schimbul acestor lei în coroane.
Fiecare primeşte, în schimbul diferenţei, cota de 25 k[ilo]g[rame] de tulei.
N[umă]r 7: Se citeşte raportul directorului şcolar I[oan] Pavel în
chestiunea inventarizării averii şcoalei de stat din Sebeş şi a controlului
înfăptuit.

285
 Se ia la cunoştinţă şi se invită direcţiunea şcoalei gr[eco]-or[todoxe] de
aici să ceară un conspect al elevilor care cercetează şcoala de stat spre a se
stabili numărul elevilor după naţionalitate.
N[umă]r 8: Se comunică, că de la moara din sus se înstrăinează sacii cu
bucate ale particularilor aduşi pentru măcinare.
Magistratul se invită să cerceteze contractul încheiat cu arendatorul,
îndrumându-l pe acesta să respecteze condiţiunile în întregime.
S[ergiu] Medean, prez[ident].

Şedinţa din 13 februarie 1919

Şedinţa a VI-a

Ţinută la 31 ian[uarie] (13 feb[ruarie]) 1919, sub prezidiul ordinar.

Prezenţi: d[octo]r I[oan] Cuşută, G[heorghe] Creţar, d[octo]r Seb[astian]
Stanca, Nic[olae] Chirca, Ion Androne, N[icolae] Moga, Ion Tincu, Nic[olae]
Săliştean, Ion Besoi, Ion Drăghiciu, Vasilie Besoi, Ion V. Besoi, Av[ram]
Cutean, Petru Chirca şi Petru Ursu.
[Număr] 1: Primarul oraşului, d[octo]r Ion Cuşută, citeşte declaraţia
Consiliului Dirigent şi a prefecturii, prin care se dizolvă sfaturile naţionale şi se
cer socotelile.
Se ia la cunoştinţă dizolvarea sfaturilor şi prezidiul va aşterne socotelile.
[Număr] 2: Rugarea comandantului pieţii Ion Albon, pentru cor[oane]
120; rugarea gardiştilor pentru încălţăminte şi lemne; raportul comisiei pentru
păşunat şi a comisiunii pentru chestiunea posturilor de înlocuit la magistrat.
Toate se transpun în competenţa magistratului orăşenesc.
[Număr] 3: Prezidentul mulţumeşte sfatului pentru activitatea sa şi îl
declară de dizolvat.
S[ergiu] Medean, prez[ident].

Sursă: S. J. A. A. N., Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668,
dosar 77, f. 1-20.

286
ADEZIUNEA LOCUITORILOR ORAŞULUI
SEBEŞ LA MAREA UNIRE
(HOTĂRÂRI, CREDENŢIONALE)

287
288
 -DOCUMENT 1-
Hotărâre a obştii românilor din Sebeş, prin care îşi exprimă voinţa
nestrămutată de unire cu România (25 noiembrie 1918)

Hotărârea noastră

Obştea poporului român din comuna Sebeşul Săsesc, din îndemn

propriu şi fără nicio silă sau ademenire din vreo parte, dă la iveală dorinţa
fierbinte, ce însufleţeşte inima fiecărui român şi declară, că voinţa sa
nestrămutată este:
Voim să fim alăturaţi, împreună cu teritoriile româneşti din Ardeal, Banat, Ungaria
şi Maramureş la Regatul României, sub stăpânirea Majestăţii Sale, Regelui Ferdinand I.
În această hotărâre a noastră aşternem tot ce au dorit strămoşii noştri, tot
ce ne încălzeşte pe noi, cei de faţă şi tot ce va înălţa pururea pe fiii şi nepoţii
noştri.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Sebeşul Săsesc, la 25 noiembrie 1918.

Subscrierile:
Sergiu Medean,
Protopresbiter gr[eco] or[todox]
român;
Lucia Oană, soţie de preot;
Roman Medean;
Ionela Medean;
Vasile Oană, preot român;
Leontina A. Roman;
Ermina D[octo]rŞt[efan] Păcurar;
Alina Păcurar;
I[oan] Dreghiciu;
Silvia Goia;
Maria Goia;
Ioan Simu,
Protopop roman gr[eco] cat[olic];
Eugenia Simu n[ăscută] Ciura,
Soţie de protopop;
Ana M. Simu, elevă a
pedagogiei de fete din Lugoj;
Alecsandrina F. Simu, absolventă
deşcoală civilă;
Cornelia Simu, absolventă
de şcoală civilă;
Rafila Elekeş;
Victoria Medean;
Mircea D[octo]r Moga;
George Oana, stud[ent]
univ[ersitate];
Ioan Sas, ab[solvent] de teologie;
Iosif Goia, sublocot[enent],
funcţionar de bancă;
Gheorghe Creţariu, controlor opid;
Nicolae Băilă, actor;
Olga Băilă;
Elisaveta Oancea, preoteasă
văduvă;
Elisaveta Opreanu;
Maria D[octo]r Stanca;
Octavian Stanca;
Aurel Bojiţă, funcţionar;
Valeria Bojiţă;
Elisabetha Bojiţă;
Victor Săbăduş, comerciant;
Aurelia Săbăduş;
289
 Olga Săbăduş; Niculae S. Muntean;
D[octo]r Adrian Dărămuş, avocat; Rafila S. Muntean;
Olimpia Săbăduş; Maria S. Muntean;
D[octo]r Lionel Blaga; Roşiu Traian;
Ambrosiu Tătaru, învăţător; Roşiu Daniel;
D[octo]r Sebastian Stanca, preot; Roşu Maria;
Ioan Cuşuţa; Roşu Ioan;
Sabin Catilina; Roşu D. Danil;
Zacharie Tăran; Roşu Maria;
Nicolae Oprijiu; Petru Muntean;
Danil Pamfilie; Maria P. Muntean;
Marie Pamfilie; Marina G. Muntean;
Danil D. Pamfilie; Niculae Opincariu;
Ioan D. Pamfilie; Florica N. Opincariu;
Ană D. Pamfilie; Maria D. Opincariu;
Ion Pamfilie; Petru I. Diku;
Marie D. Pamfilie; Rafila Diku;
Petru I. Pamfilie; Presia Cicero;
Ana I. Pamfilie; Presia Anica;
Ion Androne; Avramu Tincu;
Nicolae Androne; Elena Tincu;
Ion I. Androne; Ioan Bena;
Ana B. Ursu; Ana I. Bena;
Ana I. Ursu; Petru Paştiu;
Ion I. Ursu; Ana Paştiu;
Ana I. Ursu; Petru Bocsha;
Ana D. Tampa; Saveta Bocsha;
Maria D. Tampa; Saveta Vintilă;
Vintilă Vintilă; Ana Vintilă;
Niculae Vintilă; Petru T. Muntean;
Ion Vintilă; Veronica P. Muntean;
Danil Vintilă; Tincu I. Petru;
Simion Vintilă; Maria P. Tincu;
Maria Vintilă; Maria G. Opriţa;
Petru Vintilă; Rafila G. Opriţa;
Radu Petru; Gizela G. Opriţa;
Radu Raveka; Şerb Todor;
Radu Ana; Ana G. Opriţa;
Radu Petre; Virgilia Üvegeş;
Besoiu Iosif; Rafila Üvegeş;
Besoiu Ana; Iulian Üvegeş;
Besoiu Rafila; Simion Lupşe;
Rafila Muntean; Simion Limbean;
290
 Petru Vintilă; Rafila Lupşe;
Ion Vintilă; Danil Topârcian;
Elisaveta Vintilă; Elene Topârcian;
Rafila Vintilă; Ion Lupşe;
Anisia Muntean; Ana I. Lupşe;
Constandinu Penariu; Danil I. Bojiţă;
Ana Penariu; Ana D. Bojiţă;
Ursu Petru; Petru Bojiţă;
Maria Moga; Ana Bojiţă;
Rafila Ursu; Salomia Bojiţă;
Ioan Moga; Ion Dumitriasă;
Paraschiva Moga; Nicolae Dumitriasă;
Maria Moga; Ion Moga;
Ioan I. Moga; Maria Moga;
George Tincu; Maria Dreghiciu;
Ioana George Tincu; George S. Opincariu;
Maria George Tincu; Ana G. Opincariu;
Nicolae Guţia; Opriţa Ianoşi;
Ioana Guţia; Nicolae Oprişiu;
Florica Guţia; Petru Zdrengiuţiu;
Florica Lupşa; Ioana D. Ordeanu;
Florica Lupşa; Grigoriţă Octavian;
Petru Lupşa; Saveta Grigoriţă;
Rafila Pisoiu; Petru Chirca;
Ion Popa; Ana Chirca;
Maria Popa; Ana Chirca;
Ana Stricat; Ion Opincariu;
Maria Lomănaru; Florica Opincariu;
Ioan Lomănaru; Dicu Ion;
Cristea Petru; Dicu Ana;
Ioana Cristea; Dicu Ion;
George Dicu; Dicu Florica;
Ana G. Dicu; Dicu Paraschiea;
Ana A. Adam; Paraschiea Oprişiu;
Donle Guţa; Ion Sârbu;
Ana Guţa; George A. Opincariu;
Petru Guţa; Rafila George Opincariu;
Ion Dumitrese; George George Opincariu;
Ana Dumitrese; Ion Ilie Ordian;
Ion Dumitraşu; Maria I. Ordean;
Sapta Dumitreasă; Ioana I. Ordean;
Nicolae Lupşe; Ion Ion Ordean;
Danil Lupşe; Paraschiva Ilie Ordean;
291
Raveca Simion Opriţa; Maria T. Muntean;
Sârbu Bucur; Petru Cristea;
Sârbu Ioan; Paraschiea Cristea;
Dicu Ion; Maria Cristea;
Maria Dicu; Simion Lupşe;
Tincu Niculae; Rafila Lupşe;
Maria N. Tincu; Todor Lupşe;
Niculae Tincu; Iacob Cârnariu;
Iova Iakob; Ana I. Cârnariu;
Ion Opriţa; Irimie Cârnariu;
Iova Opriţa; Ana Cârnariu;
Rafila Dicu; Vecinătatea a VII-a:
Simion Stricatu; Petru M. Opincariu;
Rafila Stricatu; Eugenia P. Opincar;
Nicolae Tecău; Simion P. Opincar;
Rafila Tecău; Rafila S. Opincar;
Ioan Tecău; Simion Mihuţiu;
Ana Tecău; Ana Pâclişan;
Aurel Tecău; Călugă Danilu;
George Tecău; Ana G. Albu;
Zaharie Tecău; George Opincariu;
Marie Limbean; Ana G. Opincariu;
Petru Limbean; Marie G. Opincariu;
Ana P. Limbean; Iona G. Opincariu;
Petru Huzu; Nicolae G. Opincariu;
Ana Huzu; Ion Opincar;
Linbean Vasilie; Maria Opincar;
Limbean Daniel; George Opincar;
Limbean Maria; Isidor Ordean;
Limbean Rafila; Rafila Ordean;
Dumitresă Petru; Danil Radu;
Maria P. Dumitresă; Simion Ordean;
Dumitresă Ioan; Saveta Ordean;
Ana Dumitresă; Vintilă Dumitru;
Limbean Simion; Marie Dumitru;
Limbean Maria; Georgina Petru Santeiu;
Petru Ursu; Petru Santeiu;
Ana Ursu; Ana Muntean;
Nic[olae] Tecău; Ion Muntean;
Maria Tecău; Ştefan Muntean;
Tănase Muntean; Maria Santeiu;
Rafila T. Muntean; Maria Ion Todoran;
Ion T. Muntean; Ion Todor;
292
 Ion Ion Stricat; Simion Dumitreasă;
Ion Muha; Ion Dumitreasă;
Maria I. Muha; George Dumitra;
Sâmilia I. Muha; Ana I. Dumitreasă;
Gheorghe I. Muha; Paraschie Călugăru;
Petru I. Muha; Saveta Călugăru;
Bordeiu Simion; Niculae Moga;
Bordeiu George; Petru Moga;
Bordeiu Ioana; Saveta Moga;
Petru Moga; Ana Moga;
Todor Moga; Florica Moga;
Aurel Moga; Rafila Moga;
Moga Ionel; Ana G. Cutean;
Paraschiva T. Moga; George Cutean;
George I. Lecranjan; Petru Cârcoană;
Ioana G. Lencranjan; Maria Cârcoană;
Florica Muntean; Avram Stricatu;
Rafila Muntean; Ioana A. Stricatu;
Ana I. Muntean; Danil Stricatu;
Ana Moga; Suhastru Avram;
Ana I. Penariu; Suhastru Ioan;
Marie Moga; Suhastru Ion;
Ion I. Oltean; Suhastru Marie;
Ana I. Oltean; Dumitreasă Niculae;
George C. Dumitreasă; Dumitreasă Paraschie;
Rafila G. Dumitreasă; Dumitres Florica;
Petru G. Dumitreasă; Saveta P. Tîmpa;
Petru Sprinjean; Androne Antinie;
Paraschiva Sprînjean; Rafila Androne;
Ana Sprînjean; Petru Zaharie;
Petru Sprînjean; Ana Petru Zaharie;
Ion Sprinjean; Ion Tulea;
Danil Sprînjean; Maria Fulea;
Ana I. Ciortan; Saveta Oltean;
Simion Dumitreasă; George Bojiţă;
Ana S. Dumitreasă; Dănil Ion Moga;
Ioan S. Dumitreasă; Ion Moga;
Maria S. Dumitreasă; Maria I. Moga;
Candin Dumitreasă; Maria D. Moga;
Marina Dumitreasă; Pamfilie Oltean;
Ioan Dumitreasă; Nicolae Oltean;
Ion Dumitreasă; Giorghiţă N. Oltean;
Ana Dumitreasă; Cutean Ştefan;
293
 Lupşe Ion; Ana Vintilă;
Lupşe Ana; Ana Vintilă;
Ion I. Lupşe; Maria Vintilă;
Lupşe Saveta; Nicolae Vintilă;
Rafila Lupşe; Saveta Vintilă;
Rafila I. Lupşe; Stefan Vintilă;
Mihai Rehovean; Todor Vintilă;
Ana Rehovean; Avram Vintilă;
Niculae Henegar; Rafila Vintilă;
Petru Henegar; Petru Vintilă;
Maria Henegar; Maria Vintilă;
George Şerban; Vasilie Fulea;
Vasilie Şerban; Rafila Fulea;
Nicolae Şerban; Ion Sandru;
Ion Henegar; Maria I. Sandru;
Nicolae Henegar; Iacob Oltean;
Ioana Henegar; Ana Oltean;
Ana Comăniciu; Iona N. Ticcu;
Ioana Comăniciu; Ana Cazan;
Ana Stricat; Nicolai Tecan;
Ana Topârcean; Ana N. Tecan;
Simion Penariu; Ion S. Tecan;
Nicolae Penariu; Niculae Sandru;
Peneriu Maria; Ana I. Besoiu;
Maria Penar; George Besue;
Zosin Penar; Ioana Besue;
Maria Penar; Maria Besue;
Florica Penar; Petru Besue;
Macsin Ioana; Lazar Danil;
Ioan Hăbean; Rafila Lazăr;
Papp Ferencz; Rafila Luca;
Popa Florica; Saveta Luca;
Ioana Hăbean; Ion Lazăr;
Dumitreasă Sapta; Ana Lazăr;
Dumitru Dăian; Santeiu Avram;
Ana D. Dăian; Paraschia Santeiu;
George Mihu; Ana I. Drişman;
Ana Mihu; Nicolae I. Drişman;
Niculae Besoiu; Ioana I. Drişman;
Istina Besoiu; Saveta I. Drişman;
Ion Muntean; Ana Avram I. Drişman;
Florica Muntean; George Moga;
Niculae Vintilă; Maria Moga;
294
 Ioan Boboşu; Ioan P. Lazăr;
Rafila Boboşu; Ana Colhon;
Ioana Munteanu; Besoiu George;
Maria Salcu; Besoiu Maria;
Ioan Bordeiu; Besoiu Rafila;
Maria Bordeiu; Besoiu Maria;
Penariu Niculae; Maria Muntean;
Maria Penariu; Danil Muntean;
Maria Penariu; Simion Muntean;
Ana Penariu; Ilie Ureche;
Iacob Neamţul; Ioan I. Ureche;
Paraschiva Neamţul; Traian I. Ureche;
Maria Morariu; Ana I. Ureche;
Paraschiva Neamţul; Rafila I. Ureche;
Ştefan Mihălţan; Maria N. Trifu;
Ioan Penariu; Niculae N. Trifu;
Ileana I. Penariu; Simion N. Trifu;
Rafila I. Penariu; Danil N. Trifu;
Ioan I. Penariu; Avram N. Trifu;
Iona Chirca; Ironim N. Trifu;
Ana I. Chirca; Niculae Dopan;
Jeni I. Chirca; Paraschiva N. Dopan;
Ion N. Bordeiu; George Dopan;
Ana I. Bordeiu; Florica G. Dopan;
Ana I. Bordeiu; Ion Becan;
Florica I. Bordeiu; Simion Becan;
Raveca I. Vintilă; Maria S. Becan;
Rafila I. Vintilă; Niculae Păcurar;
George Bordeiu; Saveta N. Păcurar;
Ioana Bordeiu; Sanfira P. Fulea;
Ioana Bordeiu; Petru Fulea;
Niculae Stanciu; Petru I. Opincariu;
Ioan Stanciu; Ion I. Opincariu;
Maria Muntean; Maria Opincar;
Danil Muntean; Opincar Ana;
Ioan Ordean; Ioana Opincar;
Florica Ordean; Vintilă Dicu;
Ioan Popi Lazăr; Rafila Dicu;
Ioana Popi Lazăr; Avram Zaharie;
Simion Popi Lazăr; Rafila Zaharie;
Ion Popi Lazăr; Ana M. Zaharie;
Maria P. Lazăr; Marin A. Zaharie;
George P. Lazăr; Ioan A. Zaharie;
295
 Ana Şerban; Ana Simrean;
Niculae Lazăr; Nicolae Tecău;
Maria N. Lazăr; Simeon Tecau;
Niculae Opincaru; Raveca Tecău;
Raveca Opincaru; Ana Tecău;
Ioan I. Opincar; Kândea Ioan;
Ana I. Opincariu; Niculae Ion Cândea;
Petru Doroftei; Ion Cândea;
D[octo]r Ioan Cuşuţa; Andrei Cândea;
Maria N. Cuşuţa; Rafila Cândea;
Rachila N. Opincariu; Rafila Moga;
Ursu Ion; Miga Simion;
Ursu Ana; Kîmpian Niculae;
Iosiv Ioan; Niculae Câmpean;
Ana Iosiv; Rafila Câmpeanu;
Saveta Lupşe; Ana Câmpean;
Iosefine Cecon; German Vintilă;
Cecon Juditta; Rafila Vintilă;
Eduard Cecon; Ion Oltean;
Tămaş Cecon; Ana Oltean;
Radu Avram; Ana Ion Oltean;
Ana Radu; Maria I. Androne;
Petru Radu; Rafila I. Androne;
Simion Radu; Ioan Sârbu;
Avram Radu; Petru N. Sârbu;
George Radu; Maria N. Sârbu;
Sebök János; Ana N. Sârbu;
Sebök Ilona; Nicolae Sârbu;
Hajdu Mihály; Ana Radu;
Hajdu Mihályné; Ion Radu;
Hering Gottlieb; Ana P. Bena;
Hering Gottliebné; Petru I. Bena;
Sebök István; Ana I. Radu;
Sebök Istvánné; Androne Niculae;
Petru Ursu; Parachiva Andronie;
Zenovia Ursu; Ioana S. Opincariu;
Melania Ursu; Leontina Opincariu;
Zdrăngiuţiu George; Irimie Andronie;
Simion Santeiu; Ana Adronie;
Petru I. Staicu; Sârbu Petru;
Ana P. Staicu; Maria Sârbu;
Opincariu Maria; Petru Sârbu;
Opincar Ion; Simion Androne;
296
 Ioana Androne; Sărăcsan Avram;
Traian Androne; Ana Sărăcsan;
Avram Androne; Damil Câmpean;
Paraschie Vlad; Ana D. Câmpean;
Avram Vlad; Florica Câmpean.
Paraschie Tecău; Rafila Câmpean;
Isidor Vlad; Dumitru Fărcaşu;
Ioana Opriţa; Elina D. Fărcaşu;
Maria S. Opriţa; Opincar Rafila;
Dicu Elena; Ana N. Dumitreasă;
Dicu Niculae; Rafila Dumitreasă;
Dicu Niculae; Beanga Ilie;
Maria P. Cirka; Beanga Ana;
Simion P. Cirka; Beanga Simion;
Ion P. Cirka; Ion S. Dumitreasă;
Maria G, Drăgiciu; Rafila Ion Dumitreasă;
Ana G. Drăgiciu; Ion I. Dumitreasă;
Stancu Ion; Ion Vintilă;
Sapta Ion Stancu; Rafila Ion Vintilă;
Nicolae Lazăr; Ana Ion Vintilă;
Lazăr Rafila; Maria Ion Vintilă;
Abraham Zsigmond; Petru G. Ordeanu;
Abraham Gizela; Petru P. Ordean;
Abraham Rubin; Maria P. Ordean;
Abraham Hermann; Maria P. Staicu;
Abraham Elek; Saveta P. Staicu;
Dicu Dumitru; Petru Staicu;
Maria Dicu; Maria P. Staicu;
Dionisiu Munthiu; Dumitreasă Simion;
Maria Muntean; Dumitreasă Iona;
Vintilă Petru; Avram Dopan;
Florica P. Vintilă; Dopan Raveca;
Lăncrănjan Simion; Danil Chirca;
Lăncrănjan Salomia; Maria Chirca;
Ilie Lăncrănjan; Petru Ordean;
Ioana G. Guţa; Rafila Ordean;
Ana P. Cârcoană; Niculae Staicu;
Paraschiva Dămian; Maria Staicu;
Ion Dămian; Danil Cutean;
Simion Bâldea; Iona Cutean;
Ana Bâldea; Saveta Cutean;
Ana N. Guţia; Guţia Ion;
Niculae Opincar; Elena Guţia;
297
 George Guţia; Maria Muntean;
Ana Guţia; Ion Muntean;
Nicolae Cuşuţa; Danil Muntean;
Petru Avram Moga; Maria Muntean;
Rachila N. Cuşuţa; Ion Muntean;
Mărioara P. Moga; Ion Boboş;
Vecinătatea a III-a: Simion Boboş;
Chirca Nicolae; Maria S. Boboş;
Saveta Chirca; Ioan Dicu;
Avram Chirca; Saveta Dicu;
Avram Chirca; Simion Dumitreasă;
Ana Chirca; Irimie Dumitreasă;
Ioana Brânză; Florica Dumitreasă;
Ion Brânză; Maria Dumitreasă;
Maria Brânză; Ion P. Dumitreasă;
Ioana Brânză; Ana Dumitreasă;
Sapta Radu; Maria Dumitreasă;
Ion Zachiu; Ion I. Dumitreasă;
Iona I. Zachiu; Maria I. Santeiu;
Petru Opincar; Rafila Santeiu;
Ana Opincariu; Maria Ursu;
Maniu Petru; Petru Pisoiu;
Maniu Nicolae; Paraschiva Pisoiu;
Ana P. Mani; Maria Pisoiu;
Ion Sârbu; Elena Pisoiu;
Ion I. Sârbu; Ion Pisoiu;
Paraschiva I. Sârbu; George Lazăr;
Ana Sârbu; Elena Lazăr;
Maria Sârbu; Maria Moga;
Danil Sârbu; Niculae Moga;
Ordean Niculae; Saveta Moga;
Ordean Ioan; Simion Tecău;
Ordean Ana; Isidor Oltean;
Ordean Rafila; Ana I. Oltean;
Ordean Maria; Ion Oltean;
Simion Opincar; Maria Oltean;
Ana Opincar; George Oltean;
Avram Santeiu; Rafila G. Oltean;
Santeiu S.; George G. Oltean;
Santeiu Danil; Danil G. Oltean;
Raveca Santeiu; Ion P. Besoiu;
Ieronim Muntean; Ana I. Besoiu;
Rafila Muntean; Ion I. Opincariu;
298
 Petru Stricatu; Raveca Bârsan;
Ioana P. Stricatu; Ion Oltean;
Avram Opincaru; Ion I. Oltean;
Ioana Opincaru; Jenu Oltean;
Avram Opincaru; Maria Oltean;
Ioana Opincaru; Ana Oltean;
Nicolae Precup; Simion Opriţa;
Ana Precup; Iona Opriţa;
Ion Precup; Ana Opriţa;
Marie Precup; Danil Drăghiciu;
Rafila Precup; Maria Drăghiciu;
Niculae Oltean; Maria I. Radu;
Ana Oltean; Nicon Moga;
Florica Oltean; Ana Moga;
George Bojiţă; Ana I. Tecău;
Raveca Bojiţă; George Besoiu;
Saveta Bojiţă; Maria Besoiu;
Niculae Bojiţă; Ion G. Besoiu;
Danil Bojiţă; Maria Besoiu;
Avram Dumitreasă; Ana P. Muntean;
Ana Dumitreasă; Irimie Opriţa;
Ion Bojiţă; Rafila Opriţa;
Maria Bojiţă; Simion Opriţa;
Ion Androne; Petru Opriţa;
Ion I. Androne; Maria Opriţa;
Ana Androne; Rafila Opriţa;
Maria Androne; Ion Ordean;
Simioana Androne; Ioana Ordean;
Opriţa Ana; Maria Ordean;
Paraschiva Opriţa; Ana P. Santeiu;
Petru Opriţa; Ion S. Moga;
Ana Păcuraru; Salomia Moga;
Petru Păcuraru; Ion I. Moga;
Maria Moga; Florica I. Moga;
Danil Lupşe; Opincariu Petru;
Ioana Lupşe; Opincariu Maria;
George Lupşe; Opincariu Ioan;
Danil Lupşe; Opincariu Simion;
Niculae Besoiu; Opincariu George;
Rafila Besoiu; Ion Moga;
Ioana Besoiu; Ana I. Moga;
Barsan Ionic; Ana I. Moga;
Minodora Bârsan; Maria I. Moga;
299
 Nicolae I. Moga; Petru Zaharie;
Florica I. Moga; Florica Zaharie;
Paraschiva N. Moga; Ana Bucur Tecău;
Maria N. Moga; Maria Păcurariu;
Paraschiva P. Stanca; Maria Păcurariu;
Rafila P. Stanca; Ion D. Păcurariu;
Ion P. Moga; Petru V. Opincariu;
Ana P. Moga; Maria Opincariu;
Ana P. Moga; Ion I. Moga;
Ioana S. Muntean; Elena Moga;
Petru S. Muntean; Simion Câmpean;
Ion S. Muntean; Salomia Câmpean;
Simion Muntean; Nicolae Câmpean;
Ana Muntean; Petru Câmpean;
Ion Zaharia; Simion Câmpean;
Rafila Zaharia; Maria Câmpean;
Maria Nicolae Zaharia; Petru Petrifaleanu;
Maria Nicolae Zaharia; Ana Petrifăleanu;
Niculae Alinte; Petru P. Petrifăleanu;
Florica Alinte; Ion Câmpeanu;
Maria Dicu; Ilie Besoiu;
Niculae Stricatu; Sapta Besoiu;
Rafila Stricatu; Ion Besoiu;
Niculae Stricatu; Ana Besoiu;
Petru Stricatu; Rafila Besoiu;
Mihăilă Stricatu; Petru Bergean;
Ion Lupşe; Ana Bergean;
George Guţia; Saveta Macsin;
Ana Guţia; Gavrila Macsin;
Ana Guţia; Ion Porcariu;
Petru Cutean; Ion I. Stricatu;
Ana Cutean; Ion I. Stricatu;
Maria Cutean; Nicolae I. Stricatu;
Nicolae Cândea; Maria I. Stricatu;
Ioana Cândea; Ana I. Stricatu;
Ion Cândea; Avram Stricatu;
Nicolae Cândea; Maria Stricatu;
Maria Cândea; Ion Avram Stricatu;
Rafila Cândea; Avram P. Radu;
Niculae Opriţa; Ioana Radu;
Maria Opriţa; Maria Radu;
Maria Opriţa; Ion Stricat;
Ana Opriţa; Petru Opriţa;
300
 Ioana Opriţa; Ana Răhovean;
Niculae Opriţa; Constandin Marian;
Simion Ordean; Sapta Marian;
Saveta Ordean; Nicolae Găldian;
Simion Ordean; George Lăcătuş;
Petru Ordean; Salomia Lăcătuş;
Maria Ordean; Mihai Lăcătuş;
Petru Ordean; Maria Lăcătuş;
Maria Ordean; Ioan Lazăr;
Ana Ordean; Rafila Lazăr;
Niculae Opriţa; Rafila Oltean;
Ioana Opriţa; Nicolae Besoiu;
Saveta Opriţa; Nicolae N. Besoiu;
Marina Opriţa; Paraschia Besoiu;
Maria Opriţa; Florica N. Besoiu;
Ion Opriţa. Ana Besoiu;
Ana I. Opriţa; Niculae Lupşe;
Maria I. Opriţa; Florica N. Lupşe;
Paraschie I. Opriţa; Paraschiva Lupşe;
Avram Moga; Nicolae Tincu;
Maria Moga; Florica Lupşe Avram;
Ioana Păcuraru; Ion Henegariu;
Ion I. Besoiu; Ana Ion Henegariu;
Ana Besoiu; Ion Ion Henegariu;
Ştefan George; Zevedei Ion Henegariu;
George Ştefan; Maria Ion Henegariu;
Ana Stefan; Maria Costea;
Ion Besoiu; Stefan Muntiu;
Paraschiva Besoiu; Niculae Muntiu;
Dicu Petru (Ivan); Maria Muntiu;
Florica Petru Dicu; Ana Ştefan Muntiu;
Saveta Dicu; Nicolae Lazăr sen[ior]
Avram Besoiu; Asineta Aron Lazăr;
Nicolae Moga; Petru Ordean;
Nicolae Moga; Ana Ordean;
Florica Moga; Pavel Mărginean;
Sabin Catilina; Maria Mărginean;
Maria Catilina; Nicolae Lazăr;
Nicolae Raţiu; Maria Lazăr;
Maria Raţiu; Nicolae Lazăr;
Danil Raţiu; Maria Lazăr;
Vasilie Pădurariu; Marie Lazăr;
Sofia Pădurariu; Ion Postescu;
301
 Maria Postescu; Paraschiva Dudaşiu;
Maria Postescu; Avram Vintilă;
Ioana Tănase; Maria Vintilă;
Avesalon Postescu; Maria Vintilă;
Ion Zdrenghiuţiu; Nicolae Vintilă;
Ana P. Postescu; Daniel Vintilă;
Ana A. Postescu; Besoiu Raveca;
George Seliştean; Ioan Besoiu;
Rahila Seliştean; Niculae Besoiu;
Avram Stricatu; Ioan Luca;
Maria A. Stricatu; Ioana I. Luca;
Nicolae Stricatu; Luca Niculae;
Maria N. Stricatu; Ioana Luca;
Nicolae P. Stricatu; Maria Luca;
Ioan S. Stricatu; Petru I. Luca;
Florica I. Stricat; Ion I. Luca;
Avram Stricatu; Ion Opincariu;
Rafila A. Stricatu; Ion Opincariu;
Petru Stricatu; Rafila Opincariu;
George Stricatu; Maria Opincariu;
Maria Stricatu; Besoiu Ion;
Simion Stricatu; Ana Besoiu;
Mafteiu Mihu; Ion Besoiu;
Giorgetiu Mihu; Rafila Besoiu;
Nicolae Stricatu; Dumitru Bena;
Ioana N. Stricatu; Sofia Bena;
George Gavrilă; Ion A. Vintilă;
Maria Gavrilă; Rafila Vintilă;
Rafila Gavrilă; Ioan Opincariu;
Petru Gavrilă; Raveca Opincariu;
Florica Gavrilă; Ioan Chirca;
Petru Gavrilă; Maria Chirca;
Dopan George; Rafila Petraşcu;
Maria Dopan; Dionisie Vintilă;
Rafila Dopan; German Vintilă;
Ion Dopan; Iosiv Petraşcu;
Ion Cutean; Ion Vintilă;
Maria I. Cutean; Maria Vintilă;
Petru Zampa; Nicolae Stanciu;
Petru lu’ Petru Zampa; Elisaveta Stanciu;
Niculae Zampa; Ioana Stanciu;
Ana Petru Zampa; Saveta Stanciu;
Petru Dudaşiu; Maria Stanciu;
302
 Ana Hurbian; George Dragomir;
Ana Pâclişan; Dragomir Ana;
Petru Bucur; Ana Dragomir;
Maria Bucur; Leontina Dragomir;
Ana Cosmescu; George Dragomir;
Rafila Besoiu; Petru Branu;
Ion Opriţa; Sapta Bran;
Rafila Opriţa; Nicolae Bran;
Ana Pâclişan; Niţă Bran;
Nicolae Luca; Petru Bran;
Raveca Luca; Maria Bran;
Simion Luca; Ioan Sprînjian;
Ana Luca; Rafila Sprînjian;
Simeon Opriţa; Avram Sprînjian;
Ion S. Opriţa; Petru Sprînjian;
Maria Opriţa; Ion Dumitreasă;
Niculae Chirca; Sapta lu’ Ion Dumitreasă;
Ion Chirca; Ana I. Dumitreasă;
Florica Chirca; Niculae Dumitreasă;
Ion Chirca; Ioan Dreghiciu;
Aurel Chirca; Florica Dreghiciu;
Ana Chirca; Saveta Dreghiciu;
Ioan Blendea; Nicolae Henegariu;
Raveca Blendea; Rafila Henegariu;
Ion Cujerian; Ana Oltean;
Maria I. Cujerian; Vecinătatea a VIII-a:
Niculae Chirca; Ioan Postescu;
Maria Opincar; Avram Besoiu;
Ion Gavrilă; Niculae Seliştean;
Ióna Gavrilă; Maria N. Seliştean;
Rafila Gavrilă; Rafila I. David;
Elisabeta Gavrilă; Pavel Botta;
Nicolae Gavrilă; Saveta P. Botta;
Ioan Jiampa; Niculae Berghian;
Maria Jiampa; Ioana Berghian;
Petru Jampa; Ion Dicu;
Marie Jampa; Ana Dicu;
Ana Jampa; Nicolae Ursu;
Petru Pâclişean; Ioana N. Ursu;
Ioana Pâclişean; Niculae N. Ursu;
Niculae Sibişan; Saveta N. Ursu;
Rafila Sibişan; Cristea I. Maria;
Ioana Sibişan; Morar Maria;
303
 Cristea Antinie; Niculae P. Limbean;
Cristea Ion; Ion Opriţa;
Simion Seliştean; Paraschia I. Opriţa;
Sapta Seliştean; Stricatu Petru;
Ion Seliştean; Maria P. Stricatu;
Petru Seliştean; Ioana Oancea;
Maria Seliştean; Ioana Bena;
Ioana Seliştean; Ion N. Bena;
Danil Seliştean; Fodor Aftenie;
Ion Seliştean; Fodor Erji;
Ana I. Seliştean; Ioana Seliştean;
Rafila Stăvariu; Petru Seliştean;
Nagy Sándornie; Seliştean Petru;
Iulius Bogdan; Seliştean Safta;
Maria Bogdan; Seliştean Wisalon;
Ordean Gerasim; Vintilă George;
Florica O. Gerasim; Ana Vintilă;
Regina Nicolae Antal; Avram Vintilă;
Paraschiva Fărcaşi; George G. Vintilă;
Ana Henegaru; Saveta Vintilă;
Salomie I. Radu; Ana Vintilă;
Niculae Henegariu; Ana Dumitreasă;
Maria N. Henegariu; Ilie Siacu;
Chirca Petru; Ana Siacu;
Chirca Paraschiva; Simion Stavarescu;
Perşa Ion; Rafila Stavarescu;
Istina I. Perşa; Simion Stavarescu;
Iana Zaharie; Traian Stavarescu;
Petru Zaharie; Rafila Stavarescu;
Avram Zaharie; Sprînjian Ion;
Saveta Zaharie; Sprînjian Antinie;
Niculae Zaharie; Cozma Mărie;
Petru Vinţian; Dăian George;
Petru P. Vinţian; Ana Dăian;
Ion P. Vinţian; Dăian George;
Danil P. Vinţian; Danil Henegariu;
Serafim Petru; Maria D. Henegariu;
Maria P. Serafim; Nicolae Stricatu;
Dumitreasă Danil; Avisalon Stricat;
Dumitreasă Paraschia; Veta Stricat;
Maria Limbean; Ana Stricat;
George Limbean; Petru Vintilă;
Maria P. Limbean; Maria Vintilă;
304
 George Vintilă; Ioana Ordean;
Ioan Vintilă; Ioana Ordean;
Rafila Vintilă; Ion Martin;
Guţa Nicolae; Ana Martin;
Ioană Guţa; Maria Săliştean;
Florica Guţa; Maria Săliştean;
Maria Guţa; Ioana Bran;
George Zachiu; Ion Hăbean;
Rafila Zachiu; Paraschiva Hăbean;
Dumitreasă Nicolae; Ana Hăbean;
Ióna Dumitreasă; Ioana Oprea;
Paraschie Zachiu; Oprea Ioan.
Petru Seliştean; Zaharie Petru;
Ana Saliştean; Ana Zaharie;
Ioana Seliştean; Ion Zaharie;
Rafila Seliştean; Ana Zaharie;
Petru Guţia; Ion Lupşa;
Ion Besoiu; Nicolae Lupşa;
Ana Besoiu; Ioan Lupşa;
Pavel Opincariu; Ana Lupşa;
Niculae Hăbean; Lupse Maria;
Ana Opincariu; Ioan Bojiţă;
Ana Opincariu; Maria Bojiţă;
Ioan Brânză; Ana Bojiţă;
Paraschie Brânză; Niculae Bojiţă;
Draşovean Niculae; Nicolae Seliştean;
Draşovean Maria; Paraschiva Săliştean;
Draşovean Maria; Ana Săliştean;
Romulus Paraschivu; Ioana Săliştean;
Eugen Paraschivu; Avram Bălgrădean;
Ióna Paraschiv; Dumitru Bălgrădean;
Todor Guţia; Maria Bălgrădean;
Ana Guţia; Nicolae Bălgrădean;
Vasile Mihălţan; Ioan Bălgrădean;
Maria Mihălţan; Guţa Ioana;
Petru Vintilă; Guţa Antinie;
Rafila Vintilă; Ion Fulea;
Mărie Brânză; Guţa Rafila;
Niculae Besoiu; Ion Opincariu;
Maria Besoiu; Ana Opincariu;
Maria Besoiu; Ană Naşcu;
Saveta Besoiu; Similea Naşcu;
Ion Ordean; Ana Besoi;
305
 Ana Besoi; Bălgrădean Ana;
Ana lui Ilie Besoi; Rafila Bălgrădean;
Sîmza lui Niculae Medean; Sâmza Bălgrădean;
Ioana Besoiu; George Bălgrădean;
Nicolae Gugiu; Ioan Postescu;
Saveta Bena; Ana Postescu;
Petru Muntean; Ioana David;
Raveca Muntean; Vecinătatea a IX-a:
Simion Muntean; Ordean Ion;
Ioan Muntean; Ordean Rafila;
Danil Muntean; Ordean Ana;
Nicolae Opriţa; Isidor Stricat;
Iana Opriţa; Ana Stricat;
Iana Opriţa; Stricat Isidor;
Maria Opriţa; Stricat Ioan;
Todor Martin; Stricat Rafila;
Maria Martin; Crăciun George;
Ilie Martin; Crăciun Maria;
Marie Martin; Crăciun Ion;
Stanciu Niculae; Crăciun Nicolae;
Rafila N. Stanciu; Crăciun Petru;
Ioan Blânda; Oltean Petru;
Rafila I. Blânda; Oltean Maria;
Rafila I. Blândea; Oltean Petru;
Avram Cutean; Oltean Nicolae;
Ana A. Cutean; Oltean Petru;
Niculae Dopan; Oltean Simion;
Maria Dopan; Oltean Ana;
Ion Gavrilă; Mila Petru;
Ana Gavrilă; Mila Rafila;
Florica Gavrilă; Postescu Avram;
Danil Opriţa; Raveca Postescu;
Raveca Opriţa; Petru Postescu;
Henegariu Petru; Avram Postescu;
Ana Petru Henegariu; Saveta Postescu;
Petru Besoiu; Ion Mila;
Marie Besoiu; Ioana Mila;
Ioana Drăghiciu; Ana Postescu;
George Guţa; Gligor Borza;
Avramu Guţa; Borza Ana;
Nicolae Draşovean; Borza Gligor;
Maria Draşovean; Muntean Ion;
Bălgrădean Ion; Muntean Maria;
306
 Muntean Simion; Dicu Marie;
Muntean Avram; Szampa Ioan;
Leontina Popa; Agatie Szampa;
Ion Hortopeţ; Lăncrănjan Constandin;
Şchiopu Nicolae; Lăncrănjiean Rafila;
Şchiopu Susana; Bojiţă Ion;
Toma Nicolae; Bojiţă Rafila;
Popa Ană; Lăncrănjian Ion;
Popa Dionisie; Ion Lăncrănjan;
Popa Sapta; Maria Ion Lăncrănjan;
Dobrean George; Ioan Iosif Dumitreasă;
Dobrean Maria; Ana Ioan Dumitreasă;
Ion Vintilă; Saveta Dumitreasă;
Carolina Vintilă; Lăncrănjan Niculae;
Pangraţiu Dutca; Lăncrănjian Saveta;
Vasilie Blândea; Crăciun George;
Maria Blândea; Crăciun Saveta;
Rafila Blândea; Adam Peter;
Zbuchea Maria; Adam Paraschiva;
Mila Ioana; Adam Florica;
Mila Maria; Adam Saveta;
Vintilă Avram; Adam Rafila;
Vintilă Vasile; Ana Bojiţă;
Trăiţă Niculae; Avram Bojiţă;
Trăiţă Rafila; Elena Bojiţă;
Vintilă Maria; Besoiu Niculae;
Vintilă Saveta; Sofia Besoiu;
Opincariu Avram; Besoiu Abram;
Petru Opincariu; Besoiu Saveta;
Paraschiva Opincariu; Cozmescu Ioana;
George Secaşu; Cozmescu Ioana;
Secaşu Paraschie; Cozmescu Maria;
Ianka Ion; Muntean Nicolae;
Ianka Salomie; Muntean Ana;
Ştefani Martin; Muntean Ion;
Ştefani Cătălina; Muntean Peter;
Ilie Limbean; Besoiu Ion;
Ioana Limbean; Besoiu Ana;
Ana Limbean; Bena George;
Marie Limbean; Bena Pelagia;
Raveca Limbean; Vintilă Ilie;
Dicu Dumitru; Maria Vintilă;
Dicu Ioana; Ioana Vintilă;
307
 Vintilă Petru; Nicolae Cârcoană;
Vintilă Niculae; Petru Cârcoană;
Vintilă Petru; Sofia Cârcoană;
Vintilă Maria; Petru Besoiu;
Guţia Raveca; Ana Besoiu;
Vintilă Rafila; Anuta Besoiu;
Guţia Ion; Nicolae Opincar;
Ion Hăbean; Maria Opincar;
Marie Hăbean; George Gavrilă;
Ion Hăbean; Rafila Gavrilă;
George Tănase; Petru O. Lupşe;
Todoruţ Sofi; Ioana P. Lupşe;
Besoiu Niculae; Ion S. Opincariu;
Besoiu Maria; Rafila S. Opincariu;
Nicolae D. Opincariu; Petru P. Ursu;
Petru Opincariu; Marie P. Ursu;
Maria P. Opincariu; Avram P. Ursu;
Nicolae N. Tincu; Saveta P. Ursu;
Huzu Danil; Ilie Cernea;
Huzu Ana; Maria Cernea;
Huzu Ioana; Ioana Radu;
Popa Niculae; Maria Moga;
Ana N. Popa; Ion Radu;
Popa Nicolae; Avram Radu;
Popa Avram; Rafila Radu;
Blândea Niculae; Ana G. Iosif Radu;
Blândea Ioana; Petru Sârbu;
Blândea Ana; Saveta Sârbu;
Blândea Ion; Ion A. Ursu;
Blândea Niculae; Ana Ursu;
Blândea George; Ana Niculae Dicu;
Mutu Maria; Niculae N. Sârbu;
Maria Szivan; Măra N. Sârbu;
Ştefan Szivan; Vintilă German;
Subscrişii prin aceasta Rafila Vintilă;
declarăm că suntem Maria Vintilă;
învoiţi a ne alătura la Avram Sârbu;
Statul Român: Nicolae Pamfilie;
Florica Henegariu; Saveta N. Pamfilie;
Valeriu Henegariu; Ana G. Radu;
Dicu Petru; Traian Radu;
Paraschiva P. Dicu; Ion Tecău;
Ion Cârcoană; Rafila I. Tecău;
308
 Ghiorgiţă A. Radu; Ana V. Sârbu;
Petru Radu; Ion T. Muntean;
Rafila Radu; Ana Ionu Muntean;
Raveca Radu; Ana I. T. Muntean;
Ion Radu; Iacob Luca;
Rafila Radu; Iona Iacobu Luca;
Nicolae Stanca; Saveta Cândea;
Ana lui N. Stanca; Elisabeta Cândea;
Ana lui N. Stanca; Ioan P. Ursu;
Radu Petru; Mărie P. Ursu;
Saveta P. Radu; George Ursu;
Chirca Petru; Niculae Ursu;
Chirca Rafila; Carcoana Ion;
Petru Lăncrănjian; Petru P. Cârcoană;
Paraschiva P. Lăncrănjian; Ioana P. Cârcoană;
Chirca Petru; Nicolae P. Cârcoană;
Chirca Maria; Petru P. Cârcoană;
Moldovan Angel Ioan; Maria P. Cârcoană;
Ion Muţian; Dumitru Popa;
Sapta Ion M.; Maria D. Popa soţie;
Niculae Tecău; Maria D. Popa fiica;
Ana G. Guţa; Ana P. Pamfilie;
Niculae Guţa; Ana Petrescu;
Ana N. Guţa; Simon Blaga;
Limbean Ion; Rafila Blaga;
Ana Limbean; Ioana Blaga;
Ungvári Ana; Opincar Daniel;
Ioana I. Dicu; Petru Tecău;
Eva I. Dicu; Maria Tecău;
Ioana I. Opincariu; Maria Opincariu;
Elena I. Opincariu; Elisabeta Boldor;
Rafila I. Opincariu; Aniţa Tecău;
Leontina S. Herlea; Maria M. Santeiu;
Simion S. Herlea; Niculae P. Ursu;
Niculae Tănasă Muntean; Raveca N. Ursu;
Ana N. Muntean; Petru Ursu;
Niculae Sârbu; Maria Ursu;
Ana Niculae Sârbu; Paraschia N. I. Muntean;
Ion Nicolae Sârbu; Besoi Maria;
Niculae Niculae Sârbu; Vasilie Besoiu;
Vasilie V. Sârbu; Rafila V. Besoiu;
Maria V. Sârbu; Ana V. Besoi;
Petru N. Dreghiciu; Ion G. Cuteanu;
309
 Maria I. Cuteanu; Rafila Besoi;
Ion I. Cuteanu; Letiţia Besoiu;
Ion I. Popa; Petru Tincu;
Ana I. Popa; Petru Tincu;
Dumitru I. Popa; Danil Tincu;
Niculae I. Popa; Maria Tincu;
Niculae N. Radu; Safta Tincu;
George Androne; Seliştean Maria;
Maria Androne; Seliştean Ana;
Androne Ilie; Seliştean Ana;
Maria Ilie Androne; Seliştean Ioana;
George Tincu; Seliştean Romulus;
Rafila G. Tincu; Seliştean Simion;
Ioana N. Comaniciu; Niculae Apolzan;
Niculae N. Comaniciu; Maria Apolzan;
Aveta N. Comaniciu; Ion Apolzan;
Ana I. Pâclişianu; Ana Apolzan;
Megya Maria; Ana Carata;
Megya Saveta; Ana Helgiu;
Megya Niculae; Elena Helgiu;
Maria Stanciu; Saveta Helgiu;
Saveta Stanciu; Raveca Homorodean;
Rusalin Stanciu; Ioana Homorodean;
Herlea Niculae; Veta Homorodean;
Ileană lui Niculae Herlea; George Bojiţă;
Herlea Niculae; Ioan Bojiţă;
Niculae Popa; Marina Bojiţă;
Maria Popa; Niculae Vintilă;
Ion Opincariu; Ana Vintilă;
Maria Opincariu; Maria Limbean;
Petru Opincariu; Rafila Limbean;
Saveta Opincariu; Maria Limbean;
Ana Opincariu; George Cazan;
Berescu Niculae; Martin Huprich;
Berescu Elisaveta; Agneta Huprich;
Lăncrănjan Niculae; Tomas Huprich;
Demian Ioan; Maria Huprich;
Demian Maria; Ion Vintilă;
Niculae I. Opincar; Cutean Nicolae;
Ioana N. Opincar; Ioana Cutean;
Ioan N. Opincar; George Zaharie;
Pătru Besoiu; Maria Zaharie;
Pătru Besoiu; Julescu Ion;
310
 Ana Julescu; Becan Gheorghe;
Eugenia Bota; Becan Niculae;
Spetariu Dumitru; Becan Ion;
Spetariu Ana; Becan Danil;
Niculae Crăciun; Becan Maria;
Maria Crăciun; Duma Rafila;
George Dicu; Duma Eleonora;
Muntean Gligor; Oltean Ana;
Muntean Mărie; Damia Pătru;
Ioan Besoiu; Ana Dămian;
Ioan Besoiu; Stana Vintilă;
Ana Besoiu; Niculae Vintilă;
Mihai Santeiu; Paraschia Vintilă;
Marie Santeiu; Paraschia Vintilă;
Mihai M. Santeiu; Petru Opincariu;
Romulus M. Santeiu; Vasile Opincariu;
Iftenie Răşinariu; Ana Opincariu;
Maria Ift. Răşinariu; Ana Opincariu;
Ion Radu; Maria Opincariu;
Ion I. Radu; Besoiu Simion;
Maria I. Radu; Maria Besoiu;
Niculae I. Radu; Ioana Dicu;
Saveta Ion Radu; Ana Dicu;
Ioana I. Radu; Rafila Dicu;
Popa Avram; Saveta Dicu;
Popa Ana; Radu Gligor;
Popa Ana; Radu Maria;
Ioana Zafiu; Radu Chiriacu;
Ion Zafiu; Radu Gligor;
Ana Zafiu; Petru Ioviţa;
Maria Zafiu; Ana Ioviţa;
Petru Zafiu; Ioana Ioviţa;
George Răşinariu; Niculae Sprângean;
Rafila G. Răşinariu; Androne Fărcaş;
Răşinariu Rafila; Niculae Fărcaş;
Lazăr Paraschiva; Ana Fărcaş;
Ioana Cândea; Dumitru Muntean;
Ana Cândea; Paraschia Muntean;
Saveta Cândea; Ciontea Ion;
Vajazdi Rafila; Rafila Ciontea;
Vajazdi Samuilă; Dănil Ciontea;
Niculae Dumitreasă; Maria Ciontea;
Maria Dumitreasă; Niculae Reşinar;
311
 Maria Reşinar; Ana Cârcoanâ;
Simion Reşinar; Ion Răşinariu;
Saveta Reşinar; Ioana Răşinariu;
Niculae Moga; Ana S. Cibianu;
Ana Moga; Fira Răşinariu;
Niculae Moga; Maria Răşinariu;
Ion Moga; Avram Ban;
Ana Moga; Nicolae Moga;
Petru Cârcoană; Ana Moga;
Minodora Cârcoană; Ion Demian;
Moga Ana; Maria Demian;
Opincariu Petru; Ana Dămiean;
Ana P. Opincariu; Ion Dămiean;
Maria I. Furdui; Radila Dămiean;
Ioan Dicu; Maria Dămiean;
Rafila Dicu; Ioana Bena;
Ion Dicu; Ion Bena;
Niculae Dicu; Dreghiciu George;
Avram Dicu; Dreghiciu Ana;
Pavel Dicu; Ion Besoiu;
Petru Dicu; Maria Besoiu;
Floca Ana; Niculae Dumitraş;
Topârcean Ioana; Liviu Dum[itraş];
Topârcean Elena; Ion Dumitraş;
Vinţanu Niculae; Ana Dumitraş;
Veber Karl; Lupşe Nicolae;
Veber Ana; Lupşe Rafila;
Ion Răşinariu; Lupşe Simion;
Rafila I. Răşinariu; Gheorghe Chirca;
Opincariu Niculae; Mărioara Chirca;
Marina Florea; Niculae Tincu;
Gligor Florea; Raveca Tincu;
Ana Florea; Ion Baciu;
Ion Reşinar; Maria Baciu;
Raveca I. Reşinar; Ştefan Moga;
George I. Reşinar; Măria Sibişan;
Ion I. Reşinar; Gheorghe Suhastru;
Niculae Topârcean; Simion Suhastru;
Avram Besoiu; Maria Suhastru;
Ana Besoiu; Ana Suhastru;
Nicolae Dreghiciu; Niculae Popa;
Ana Draghiciu; Maria Popa;
Pătru Cârcoană; Măria Popa;
312
 Rafila Dicu; Avram Moga;
Niculae Besoiu; Maria Moga;
Rafila N. Besoiu; Ióna Ursu;
Stricat Ion; George Ursu;
Maria; Nicolae U[rsu];
Ursu Simion; Ion Ursu;
Pavel Stanca; Alisandru Bata;
Sabin Habean; Sapta Bata;
Vintilă Nicolae; Petru Opincaru;
Vintilă Maria; Ion Opincaru;
Vintilă Danil; Radu Ion;
Vintilă Dumitru; Florica Radu;
Niculae Bena; Ion Bata;
Cătălina Bena; Ana Bata;
Niculae Bena; Ion Apolzan;
George Bena; Ana Apolzan;
Pătru Bena; Zoltan Dumitru;
Niculae Sârbu; Maria Zoltan;
Ana Sârbu; Gabor P. Pătru;
Ion Sârbu; Ana Gabor;
Saveta Sârbu; Mărie Gabor;
David Popovici; Nicolae Morariu;
Anastasie Popovici; Mărie Morariu;
Octavian Popovici; Gheorghe Morariu;
Margareta Popovici; Pătru Cândea;
Niculae Sinca; Maria Cândea;
Victor Vintilă; Maria Fărcaşa;
Avram Cinka; Pătru Fărcaşiu;
Ana Cinka; Maria Fărcaşiu;
Mihail Cinka; Ioana Herlea;
Niculae Cinka; Niculae Herlea;
Mărie Cinka; Ion Herlea;
Ana Radu; Ioana Herlea;
Dumitru Hortopeţu; Herlea Dionisie;
Rafila Hortopeţi; Maria Herlea;
Topârcean Ion; Besoiu Nicolae;
Topârcean Saveta; Ana Besoiu;
Chirca George; Avram Besoiu;
Salomie Chirca; Ana Besoiu;
Saveta Chirca; Nicolae Besoiu;
Simion Chirca; Ion Tecău;
Frânc Pătru; Rafila Tecău;
Frânc Ana; Maria Tecău;
313
 Ana Tecău; Maria Opincar;
Niculae Tecău; Danil Opincar;
Ion Bălanu; Rafila Opincar;
Tanasie Bălan; Saveta Opincar;
Rali Iodălan; Florica Opincar;
Maria Bălanu; Drăghiciu Ion;
Ion I. Bălanu; Drăghiciu Niculae;
Petru Dicu; Drăghiciu Ion;
Ană Dicu; Drăghiciu Niculae;
Ioana Dicu; Drăghiciu Ion;
Saveta Dicu; Drăghiciu Rafila;
Murăşian Todor; Oltean Ana;
Murăşian Sabina; Ion Vintilă;
Murăşian Ana; Rafila Vintilă;
Simion Opriţa; Pătru Vintilă;
Ana Opriţa; Ana Vintilă;
Maria Opriţa; Mărie Vintilă;
Rafila P. Cârcoană; Rusalina Repede;
Lupşe Izidor; Saveta Cârcoană;
Lupşe Maria; Maniţiu Ană;
Lupşe Ion; Vasile Oprea;
Lupşe Petru; Ioana Oprea;
Lupşe Danil; Ana Oprea;
Lupşe Izidor; Ion Brânză;
George Reşinar; Măria I. Brânză;
Ana Reşinar; Ană I. Brânză;
George Reşinar; Ana Brânză;
Maria Reşinar; Tincu Daniel;
Petru Vorzob; Ana Tincu;
Ana Vorzob; Ion Zafiu;
Niculae Vorzob; Măria Zafiu;
Petru Vorzob; Ana Zafiu;
Sapta Popa; Măria Zafiu;
Rafila I. Apolzan; Fibrosiea Zafiu;
Ion Apolzan; Ioană Zafiu;
Bojiţă George; Ion Dicu;
Bojiţă Agafie; Ion Tincu;
Csiontya Avram; Ioan I. Tincu;
Csiontya Maria; Nicolae Tincu;
Csiontya Niculae; George Tincu;
Ciontea Lazăr; Ioana Tincu;
Avram Opincar; Maria Tincu;
Salomia Opincar; Topârcean Pătru;
314
 Topârcean Ion; Opincar Avram;
Topârcean Rafila; Opincar Ana;
Ion Cârcoană; Niculae Opincaru;
Paraschia I. Cârcoană; Ioana Opincaru;
Andrei Bran; Niculae Opincaru;
Cătălina Bran; Ion Opincaru;
Maria Bran; Maria Opincar;
Nicolae Bran; Petru Opincar;
Tănase Bran; Ion Santeiu;
Niculae Baia; Ana Santeiu;
Maria Baia; Niculae Santeiu;
Ana Baia; Ion I. Santeiu;
Maria Baia; Paraschia I. Santeiu;
Saveta Baia; Ion Petrovici;
Ordean Ion; Florica Petrovici;
Ordean Ion; Florica Petrovici;
Ordean Ion; Iovai Petrovici;
Ordean Ion; (nume indescifrabil) Petrovici;
Ordean Maria; Ion Petrovici;
Ordean Maftei; Avram Opincariu;
Ordean Maria; Avram Opincariu;
Ordean Rafila; Maria Opincariu;
Ordean Maria; Rafila Opincariu;
Rafila Ordean; Ana Banciu;
Nicolae Bălgrădean; Rafila Banciu;
Ana Bălgrădean; Ana Banciu;
Antonie Mărinescu; Luca Iona;
Sapta Mărinescu; Ana Dămianu;
Paraschiva Ordean; Ion Dămianu;
Ion Rafila Pisoiu; Maria Herlea;
Danil Limbean; Petru Herlea;
Maria Limbean; Simion Herlea;
George Bena; George Herlea;
George Bena; Petru Limbean;
Ioana Bena; Iona Limbean;
Danil Bena; Ana Cornar;
Ion Bena; Ion Cornar;
Niculae Bena; Fira Cornar;
Maria Bena; Nicular Cornar;
Niculae Dragomir; Ion Tincu;
Maria Dragomir; Ana Tincu;
Maria Dragomir; Petru Besoiu;
Saveta Dragomir; Rafila Besoiu;
315
 Maria Dicu; Niculae Moga;
Ana Dicu; Maria Moga;
Maria Dicu; Niculae Moga;
Maria Vinţanu; Florica Moga;
Postăi Niculae; Rafila Moga;
Postăi Sapta; Toma Ursu;
Ordean Simon; Rafila Ursu;
Paraschia Ordean; Toma Ursu;
Besoiu Toma; Maria Ursu;
Simion Dicu; Ana Stanciu;
Petru Dicu; Achim Stanciu;
Vasile Dicu; Petre Apolzan;
Vasilie Repede; Ioana Petre Apolzan;
Ioan Cârcoană; Ioana Petre Apolzan;
Iosiv Opriţa; Saveta Petre Apolzan;
Ion Vintilă; Petre Petre Apolzan;
Salomie Vintilă; Ion Muntean;
Niculae V[intilă]; Petru Muntean;
Ion V[intilă]; Ana Ion Muntean;
Ana V[intilă]; Fira Ion Muntean;
Mărie V[intilă]; Ioana Ion Muntean;
Gergy Gyorgye; Rusalina Ion Muntean;
Marian Gyorge; Ioana Bena;
Nicolae Chirca; Petru Pienariu;
Ana Chirca; Maria Pienariu;
Ana Chirca; Ion Pienariu;
Nicolae Chirca; Petru Pienariu;
Cornel Chirca; Niculae Besoi;
Maria Opincariu; Rafila Besoi;
Saveta Opincariu; Rafila Besoi;
Maria Top; Maria Bordei;
Ioan Tincu; Petru Besoi;
Nicolae Maniu; Simion Muntean;
Florica Maniu; Maria Muntean;
Nicolae Maniu; Maria Muntean;
Maria Maniu; Ana Muntean;
Ana Maniu; Florica Muntean;
David Maniu; Ioana Muntean;
Ana Răşinar; Funka Ion;
Petru Răşinar; Saveta Funka;
Ion Răşinar; Ion Muntean;
Ana Maniu; Marina Botoroagă;
(nume indescifrabil) Maniu; Niculae Botoroagă;
316
 Rimariu Ana; Opincariu Estina;
Ivan Rafila; Petru Henegariu;
Ion Ivan; Maria Topârcean;
Petru Sârbu; Ana Topârcean;
Maria Sârbu; Petru Topârcean;
Maria Zachiu; Topârcean Ioan;
Jánko Roza; Topârcean Petru;
Lina Dumitreasă; Topârcean Ioan;
Nicolae Zafiu; Topârcean Ana;
Ana Zafiu; Dicu George;
Avram Zafiu; Dicu Sapta;
George Zafiu; Dicu Niculae;
Iona Câmpean; Dicu Ioan;
Ion Penariu; Muntean Petru;
Rafila Penariu; Muntean Maria;
Niculae Penariu; Muntean Maria;
Rafila Penariu; Sârbu Ioan;
Ioana Penariu; Sârbu Ioana;
Rafila Sârbu; Sârbu Niculae;
Avram Sârbu;
Saveta Sârbu;
Simion Sârbu;
Dumitru Penariu;
Petru Muntean;
Ana Muntean;
Elisaveta Muntean;
Popa George;
Rafila Popa;
Ursu Rafila;
Trifu Ana;
Vasilie Ursu;
Stricatu Petru;
Ana Stricatu;
Maria Stricatu;
Avram Muntean;
Maria Muntean;
Maria Muntean;
Ioana Muntean;
Pătru Topârcean;
Furdui Petru;
Fărcaş Niculae;
Saveta Fărcaş;
Ion Fărcaş;
317
Sursă: Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români.
Documentele Unirii, volum IX, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1989, document 664, pp. 166-180.

-DOCUMENT 2-
Credenţionalul delegaţilor cercului electoral Sebeşul-Săsesc la Marea
Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918 (24 noiembrie 1918)

1918, noiembrie 11/24, Sebeşul Săsesc (cerc electoral)

Credenţional

Subsemnaţii adeverim că în cercul electoral al Sebeşului Săsesc din

comitatul Sibiului s-au ales azi ca delegaţi ai acestui cerc electoral d[om]nii:
d[octo]r Lionel Blaga, avocat în Sebeşul Săsesc, d[octo]r Ioan Elecheş, medic în
Sebeşul Săsesc, d[octo]r Sebastian Stanca, preot în Sebeşul Săsesc, Nicolae
Chirca, proprietar în Sebeşul Săsesc şi Ioan Henegariu, proprietar în Lancrăm,
cu unanimitate.
Drept ce sus-numiţii delegaţi sunt prin această autorizaţie a lua parte cu
vot decisiv la Marea Adunare Naţională Română ce se va convoca prin
Consiliul Central Naţional Român, în numele tuturor românilor din acest cerc
electoral şi la alte Mari Adunări Naţionale Române, care eventual o să mai fie
convocate în decursul anului acestuia ori în anul următor şi a contribui cu votul
lor la deciderea asupra sorţii viitoare a neamului românesc din Transilvania,
Ungaria şi Banatul Timişan.
Dat din colegiul electoral al cercului electoral Sebeşul Săsesc ţinut în ziua
de 11/24 noiembrie 1918.
D[octo]r Lionel Blaga, prezident.
Ioan Pavel, Gheorghe Creţan, notari.
Niculae Seliştean, Zaharie Radu din Petrifălău, Stoica Zaharie din
Strungari, Zdreghea Vasile din Sibişel, Ioan Dreghiciu, Petru Androne din
Sebeş, Zaharie Moga din Săsciori, Ioan David din Răchita, bărbaţi de încredere
în comune.

Sursă: Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români.

Documentele Unirii, volum IX, document 586, pp. 61-62.

318
 -DOCUMENT 3-
Credenţional dat de Institutul de Credit şi Economii ,,Sebeşana” din
Sebeşul-Săsesc pentru Aurel Bojiţă, ca deputat la Marea Adunare
Naţională de la Alba-Iulia (30 noiembrie 1918)

Credenţional

Direcţiunea Institutului de Credit şi Economii ,,Sebeşana” din Sebeşul

Săsesc, autorizează prin aceasta pe d[omnu]l Aurel Bojiţă, casariul central al
institutului a lua parte cu vot decisiv la Marea Adunare Naţională Română ce se
va ţinea la Alba-Iulia la 1 decembrie 1918 şi cu votul său a contribui la
deciderea asupra sorţii viitoare a neamului românesc din Transilvania, Ungaria
şi Banatul Timişan.
Sebeşul Săsesc, la 30 noiembrie 1918.

Sursă: Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români.

Documentele Unirii, volum IX, document 997, p. 41.

-DOCUMENT 4-
Credenţional dat de Institutul de Credit şi Economii ,,Sebeşana” din
Sebeşul Săsesc pentru Iosif Goia, ca deputat la Marea Adunare
Naţională de la Alba-Iulia (30 noiembrie 1918)

Credenţional

Direcţiunea Institutului de Credit şi Economii ,,Sebeşana” din Sebeşul

Săsesc, autorizează prin aceasta pe domnul Iosif Goia, contabil al institutului a
lua parte cu vot decisiv la Marea Adunare Naţională Română ce se va ţine în
Alba-Iulia la 1 decembrie 1918 şi cu votul său a contribui decisiv asupra sorţii
viitoare a neamului românesc din Transilvania, Ungaria şi Banatul Timişan.
Sebeşul Săsesc, la 30 noiembrie 1918.

Sursă: Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români.

Documentele Unirii, volum IX, document 998, p. 42.

319
 -DOCUMENT 5-
Credenţional dat de Conferinţa Învăţătorilor pentru învăţătorul
Ambrosiu Tătar, ca deputat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia
(28 noiembrie 1918)

Credenţional

Pentru domnul Ambrosiu Tătar, învăţător din Sebeşul Săsesc, prin care
dânsul e legitimat şi împuternicit a reprezenta conferinţa tractuală
învăţătorească din protopresb[iteratul] gr[eco] ort[odox] român al Sebeşului la
adunarea naţională constituantă a poporului român din Transilvania şi Ungaria
ce se va ţinea în 1 decembrie 1918 în Alba-Iulia.
Sebeşul Săsesc în 15/28 noiembrie 1918.
Ioan Cionca, notar.
Vasile Zdrenghea, prezident.
Sergiu Medean protopresb[iter].

Sursă: Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români.

Documentele Unirii, volum IX, document 1053, p. 72.

-DOCUMENT 6-
Credenţional dat de Conferinţa Învăţătorilor pentru învăţătorul Ioan
Pavel, ca deputat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia
(28 noiembrie 1918)

Credenţional

Pentru domnul Ioan Pavel, înv[ăţător] dir[ector] din Sebeşul Săsesc, prin
care dânsul e legitimate şi împuternicit a reprezenta conferinţa tractuală
înv[ăţătorească] din protopresbiteratul gr[eco] ort[odox] român al Sebeşului la
adunarea naţională constituantă a poporului român din Transilvania şi Ungaria
ce se va ţinea în 1 decembrie 1918 în Alba-Iulia.
Sebeşul Săsesc la 15/28 noiembrie 1918.
Ioan Cionca, notar.
Vasile Zdrenghea, prezident.
Sergiu Medean, protopresb[iter].

Sursă: Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români.

Documentele Unirii, volum IX, document 1054, p. 73.

320
 -DOCUMENT 7-
Credenţional dat de Societatea ,,Casina Română” lui Dumitru Ştefan, ca
deputat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia
(24 noiembrie 2018)

Credenţional

Pentru domnul d[octo]r D[umi]tru Ştefan, avocat din Sebeşul Săsesc,

prin care dânsul e legitimat şi împuternicit a reprezenta societatea culturală
,,Casina Română” din Sebeşul Săsesc la adunarea naţională constituantă a
poporului român din Transilvania şi Ungaria ce se va ţinea la 1 decembrie 1918
în Alba-Iulia.
Sebeşul Săsesc la 24 noiembrie 1918.
Ioan Băilă, preşed[inte].
I[oan] Ursu.

Sursă: Ioan Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu (coordonatori), 1918 la români.

Documentele Unirii, volum IX, document 1179, p. 143.

321
 SEBEŞ AND THE GREAT UNION:
MEMOIRS, ACTS AND DOCUMENTS

(Abstract)

In the year of the centenary of Great Union, Sebeş is one of the cities
that can praise that it is between the ones who did this union. Indeed! Both
from the number of adhesions to the act from 1st of December 1918 (2422
signatures), or through the delegation who participated to the Great National
Assembly from Alba-Iulia (according to the investigated documents, the
second one as average, after the one from Sălişte), but also through the ,,Union
Hymn”, composed by a man from Sebeş, Ioan Băilă. Counscious of this fact,
since 2014, ASTRA Association, Sebeş Department, have initiated a real
cultural and editorial program dedicated to the commemoration of the First
World War and to the celebration of Great Union. Here there have been
organized several editions of ,,Vasile Moga” Colloqium and it has been
initiated a series of conferences entitled: ,,Sebeş has made the Union too!”.
There have also been published several thematically numbers of ,,Astra
Sabesiensis” yearbook, edited or re-printed documentary sources or memorial
ones and s. o. The book: Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente/Sebeş and
the Great Union: memoirs, acts and documents, it is also part of the series of
documents published by the aforementioned association. We would even dare
to say that, its publication, in such an important year represents a ,,coronation”
of the efforts made in the last years.
Through the book: Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente/Sebeş
and the Great Union: memoirs, acts and documents, we offer and release inside the
historiographical circuit a series of confessions and documents related with the
contribution of Sebeş city at the realisation of the event from 1st of December
1918. If in its first part we have anthologised five memorialistic texts dedicated
to the implication of people from Sebeş in the Great War (written by the poet
and philosopher Lucian Blaga, captain Ilie Stricatu, engineer Dorin Pavel and
the Lieutenant Colonel Ioan Guţia), in the second one, we have realised a
selection of the documents elaborated or received by the Romanian National
Council from Sebeş (identified in the collections of Alba Departmental Service
of National Archives), while in the third one, we have included the documents
that certifies the adhesion of people from Sebeş at the act of the Great Union,
but also the credentials of people who participated at the Great National
Assembly from Alba-Iulia from 1st of December 1918.
The anthologised documents are accompanied by two consistent
introductory studies, dedicated to the memorials of war elaborated by
Romanians from Sebeş and to their contribution at the act of Great Union.
Through them, we consider that we succeeded to surprise the definitory
aspects of the implication of people from Sebeş in the First World War and to
322
speak about their efforts for the sustainment of War activity, their drama, but
also the joy generated by the accomplishment of National ideal in the Winter
of 1918. All of them, as an answer to the wish to show that Sebeş did the
Great Union too.
In an anniversary moment, as a pious tribute, Sebeşul şi Marea Unire:
memorii, acte şi documente/Sebeş and the Great Union: memoirs, acts and documents, is
dedicated to the generations of lecturers, clergyman, teachers, politicians or
simple people who realized the Great Romania.

323
 MÜHLBACH UND DIE GROßE VEREINIGUNG:
MEMOIREN, AKTEN UND DOKUMENTE

(Zusammenfassung)

Im Jahre des Jubiläums von hundert Jahren seit der Großen Vereinigung,
Mühlbach ist auch eine von den Städten, welche die Vereinigung gemacht
haben. Ja! Dieses zeigt sich sowohl durch der Anzahl der Adhäsionen für den
Akt des 1. Dezember 1918 (2422 Unterschrifteni), durch die an der
Nationalversammlung von Alba-Iulia teilnehmende Delegation (aus den
befragten Quellen, die zweite als Dimension nach der von Sălişte) sowie von
,,Der Hymne der Vereinigung”, welche von einem aus Mühlbach stammenden
Person, Ioan Băilă, komponiert wurde. Auf dieser Linie hat der ASTRA Verein
aus Mühlbach ab 2014 ein echtes Kultur-und Redaktionsprogramm ins Leben
gerufen, das der Erinnerung an den Ersten Weltkrieg und anlässlich des 100-
jährigen Bestehens Großrumäniens gewidmet ist. Im Rahmen dieses
Programms wurden mehrere Ausgaben der ,,Vasile Moga”-Kolloquien
organisiert, eine Reihe von Konferenzen mit dem Titel „Mühlbach hat auch die
Vereinigung gemacht!” wurde initiiert, mehrere thematische Ausgaben des
,,Astra Sabesiensis”, Dokumentations-und Gedenkquellen wurden bearbeitet
oder überarbeitet usw. Der Band Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi
documente/Mühlbach und die Große Vereinigung: Memoiren, Akten und Dokumente, ist
Teil einer Reihe von wissenschaftlichen Veröffentlichungen, die von dem
ASTRA Verein-Mühlbach-Zweigstelle entworfen wurden. Wir wagen zu sagen,
dass die Veröffentlichung in einem solchen Jahr in den letzten Jahren eine
Krönung darstellt.
Durch den Band Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente/Mühlbach
und die Große Vereinigung: Memoiren, Akten und Dokumente lancieren wir eine
Reihe von Zeugnissen und Dokumenten über den Beitrag von Mühlbach zum
festlichen Akt vom 1. Dezember 1918 in der historiografischen Welt oder
führen ihn neu auf. Wenn wir im ersten Teil des Bandes fünf Memoiren
anthologisiert habe über die Beteiligung der Mühlbacher im Ersten Weltkrieg
(von dem Dichter und Philosophen Lucian Blaga, dem Kapitän Ilie Stricatu,
dem Priester-Gelehrten Sebastian Stanca, dem Ingenieur Dorin Pavel und dem
Oberstleutnant Ioan Guţia); dann eine Auswahl von Dokumente, die vom
rumänischen Nationalrat in Mühlbach ausgearbeitet oder erhalten wurden (in
den Sammlungen des Archivs aus Alba ausgewiesen), und im dritten Teil
haben wir die Dokumente aufgenommen, die den Beitritt der Einwohner von
Mühlbach zur Vereinigungssakte der Teilnehmer bestätigen Große
Nationalversammlung in Alba-Iulia seit dem 1. Dezember 1918. Die
veröffentlichte Dokumente sind von zwei einführende Studien begleitet,
welche Kriegserinnerungen der Rümänen aus Mühlbach und die Beteiligung an
der Großen Vereinigung beinhalten.
324
 Dadurch glauben wir, dass wir wichtige Aspekte der Beteiligung der
Bewohner Mühlbachs an dem Ersten Weltkrieg, ihre Anstrengungen und
manchmal Lebensdramen erwidert haben. Unser Schritt ist dafür gemacht
worden, um zu zeigen dass auch Mühlbach einer der Städte ist, die die
Vereinigung gemacht haben.
In diesem Jubiläumsjahr ist dieser Band als ein Tribut gedacht für die
Generation von Lehrer, Politiker, Kleriker oder „gemeine” Menschen, welche
für die Schaffung Großrumäniens gearbeitet haben!

325
 LA VILLE DE SEBEŞ ET LA GRANDE UNION:
OUVRAGES DE MÉMOIRE, ACTES ET DOCUMENTS

(Résumé)

Dans l’année du centenaire de la Grande Union, la ville de Sebeş peut

dire avec fierté avoir contribué à cette Union. Et c’est bien comme ça! Tant par
le nombre des adhésions dans la faveur de l’acte signé le Premier Décembre
1918 (2422 signatures), par la délégation participante à la Grande Assemblée
Nationale dans la ville d’Alba-Iulia (conformément aux sources consultées, elle
se situe sur la deuxième place, après celle de la ville de Sălişte) mais aussi par
„L’hymne de l’Union” écrit par un citoyen de la ville de Sebeş, Ioan Băilă.
Dans ce sens, dès l’année 2014, l’Asociation ASTRA-la filiale de Sebeş, avait
initié un véritable programme culturel et éditorial dédié à la commémoration de
la Première Guerre Mondiale et à la célébration des cent ans de la Grande
Union. Dans le cadre de ce programme, ont été organisées plusieurs éditions
des Colloques „Vasile Moga”; on avait initié un cycle de conférences intitulé
„Le Sebeş lui aussi a fait l’Union!”; on a publié plusieurs numéros sur ce thème
de l’annuaire „Astra Sabesiensis”; on avait édité ou bien réédité des sources
documentaires et de mémoire, etc. Le tome Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi
documente/La ville de Sebeş et la Grande Union: Ouvrages de mémoire, actes et documents
s’inscrit dans la série des publications scientifiques projetées par l’Association
ASTRA-la filiale de Sebeş. On ose avouer que la publication de ce tome, dans
une année si importante comme celle-ci, représente le couronnement des
efforts des années passées.
Par l’intermède du volume Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi
documente/La ville de Sebeş et la Grande Union: Ouvrages de mémoire, actes et documents,
on lançe ou relançe dans le circuit historiographique une série de témoignages
et de documents concernant la contribution que la ville de Sebeş a eue dans la
réalisation de l’acte du Premier Décembre 1918. Si dans la première partie du
tome nous avons compris cinq textes de mémoire qui font référence à la
participation des citoyens de Sebeş à la Grande Guerre (élaborés par le poète et
philosophe Lucian Blaga, par le capitaine Ilie Stricatu, par le prêtre-érudit
Sebastian Stanca, par l’ingénieur Dorin Pavel et par le lieutenant Ioan Guţia),
dans la deuxième partie nous avons réalisé une sélection des documents
élaborés ou reçus par le Conseil National Roumain de Sebeş (identifiés dans les
collections du Service des Archives Nationales du Département d’Alba)
pendant que dans la troixième partie, nous avons inclus les documents qui
attestent l’adhésion des citoyens de Sebeş à l’acte même de l’Union mais aussi
les lettres de créance des participants à la Grande Assemblée Nationale d’Alba-
Iulia du Premier Décembre 1918.
Les documents mis en anthologie sont précédés par deux vastes études
introductives, dédiées aux ouvrages de mémoire de guerre élaborées par les
326
roumains de Sebeş et à la contribution des citoyens de ces régions à la
réalisation de la Grande Union. Par l’intermède de ceux-ci, nous considérons
avoir réussi de surprendre les aspects qui définissent la participation des
citoyens de Sebeş dans la Première Guerre Mondiale, les efforts de ceux-ci
pour le soutien des effectifs de guerre, les drames soufferts mais également
l’accomplissement de l’idéal national dans l’hiver du 1918. Et tout cela et dû au
désir de démontrer que le Sebeş aussi a contribué à la Grande Union.
Maintenant, quand on célèbre les cent ans, comme un pieux hommage,
le tome Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente/La ville de Sebeş et la
Grande Union: Ouvrages de mémoire, actes et documents est dédié aux générations des
érudits, aux clercs, aux professeurs, aux hommes politiques ou simples qui ont
mis leur apport dans la réalisation de la Grande Roumanie!

327
 SEBEŞ E LA GRANDE UNIONE:
MEMORIALI, ATTI E DOCUMENTI

(Riassunto)

Nell’anno del centenario della Grande Unione Sebeş è una delle città che
si può elogiare per aver fatto questa unione. Si! Sia tramite il numero di
adesioni nel favore dell’atto del 1 Dicembre 1918 (2422 firme), sia tramite la
delegazione partecipante alla Grande Assemblea Nazionale di Alba-Iulia (dalle
sorse consultate la seconda come grandezza dopo quella di Sălişte) ma anche
tramite ,,L’Inno dell’Unione” composto da un cittadino di Sebeş, Ioan Băilă. In
questo senso, già dall’anno 2014 l’Associazione ASTRA-la filiale di Sebeş ha
iniziato un vero programma culturale ed editoriale dedicato alla
commemorazione della Prima Guerra Mondiale ed alla celebrazione del
centenario della Grande Unione. In questo programma sono state organizzate
varie edizioni dei Colloqui di Sebeş ,,Vasile Moga”, è stato iniziato un ciclo di
convegni ,,Anche Sebeş ha fatto l’Unione!”, sono stati pubblicati più numeri
tematici della rivista ,,Astra Sabesiensis”, sono state editate oppure re-editate
sorse documentarie e memoriali etc. Il volume Sebeşul şi Marea Unire: memorii,
acte şi documente/Sebeş e la Grande Unione: memoriali, atti e documenti fa parte della
serie delle pubblicazioni scientifiche progettate dall’Associazione ASTRA-la
filiale di Sebeş. Potremmo anche dire che la sua pubblicazione in un annocosì
importante rappresenta il trionfo degli sforzi degli anni precedenti.
Tramite il volume Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente/Sebeş e la
Grande Unione: memoriali, atti e documenti osiamo dire che c'è stato un lancio
oppure un rilancio nel circuito storiografico di una serie di testimonianze e di
documenti riguardanti al contributo della città Sebeş nel compiere l’atto del 1
Dicembre 1918. Se nella prima parte del volume abbiamo selezionato cinque
testi memoriali riguardanti alla partecipazione dei cittadini di Sebeş nella
Grande Guerra (scritte dal poeta e filosofo Lucian Blaga, dal capitano Ilie
Stricatu, dal prete Sebastian Stanca, dall’ingegnere Dorin Pavel e dal
luogotenente-collonello Ioan Guţia), nella seconda parte abbiamo realizzato
una selezione dei documenti elaborati oppure ricevuti dal Consiglio Nazionale
Romeno (trovati nelle collezioni del Servizio Alba degli Archivi Nazionali),
mentre nella terza parte abbiamo incluso i documenti che dimostrano
l’adesione dei cittadini di Sebeş alla Unione e le credenziali dei partecipanti alla
Grande Assemblea Nazionale di Alba-Iulia del 1 Dicembre 1918.
I documenti raccolti sono preceduti da due consistenti studi introduttivi
dedicati alla memorialistica della guerra elaborata dai romeni di Sebeş e al
contributo degli abitanti di questi territori alla realizzazione della Grande
Unione. Tramite questi aspetti siamo riusciti a sottolineare gli aspetti decisivi
del contributo dei cittadini di Sebeş nella Prima Guerra Mondiale, dei loro
sforzi per sostenere la guerra, le loro sofferenze, ma anche il compimento del
328
ideale nazionale nell’inverno dell’anno 1918. Tutto questo dal desiderio di
dimostrare che anche Sebeş ha fatto la Grande Unione.
In questo momento anniversario come un profondo omaggio, il volume
Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente/Sebeş e la Grande Unione: memoriali,
atti e documenti è dedicato alle generazioni di intellettuali clerici, insegnanti,
uomini politici oppure semplici persone che hanno fatto la Grande Romania!

329
 SZÁSZSEBES ÉS A NAGY EGYESÜLÉS:
EMLÉKIRATOK, OKMÁNYOK ÉS IRATANYAGOK

(Összefoglalás)

A nagy egyesülés centenáriumának évében Szászsebes az egyik olyan

település, amely azzal büszkélkedhet, hogy létrehozta ezt az uniót. Igen, úgy a
gyulafehérvári nagy nemzetgyűlésen részt vevő-a tanulmányozott források
szerint a szelistyei után a második legnagyobb számú-küldöttség által vitt, a
határozatokat támogató 2422 aláírással, mint a szászsebesi Ioan Băilă által
komponált „Unió himnusz”-ával. Az ASTRA szászsebesi közművelődési
egyesülete 2014-től kezdve igazi kulturális és szerkesztői programot indított el
az I. világháború megemlékezésére és a nagy egyesülés centenáriumának
megünneplésére. Ezen programok keretén belül több alkalommal is
megrendezésre kerültek a „Vasile Moga” kollokviumok, konferencia-sorozatok
voltak tartva a „Szászsebes is létrehozta az uniót!” címmel, valamint számos
tematikus tanulmány is megjelent az ,,Astra Sabesiensis” címűévkönyvben,
valamint forrásanyagok kerültek kiadásra és újrakiadásra. A Sebeşul şi Marea
Unire: memorii, acte şi documente/Szászsebes és a nagy egyesűlés: emlériratok, okmányok és
iratanyagok kötet is a szászsebesi ASTRA Egyesület által megjelentett
tudományos kiadványsorozatba illeszkedik. Úgy gondoljuk, hogy jelen kötet
megjelentetése egy ilyen fontos jelentőséggel bíró évben az utóbbi évek
erőfeszítéseinek a megkoronázása.
A Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente/Szászsebes és a nagy
egyesűlés: emlériratok, okmányok és iratanyagokkötet által célunk a történetírásban
elhelyezni egy sor vallomást és dokumentumot Szászsebes városnak az 1918.
december 1-i eseményekhez történt hozzájárulásáról. Amíg a kötet első
részében öt emlékiratból készítettem antológiát a szászsebesiek Nagy
Háborúban való részvételéről (Lucian Blaga pap-filozófus, Ilie Stricatu
kapitány, Sebastian Stanca pap-tudós, Dorin Pavel mérnök és Ioan Guţia
hadnagy-ezredes emlékiratait, naplóit felhasználva), addig a második részben a
szászsebesi Román Nemzeti Tanács által kibocsájtott, vagy hozzá beérkező-a
Román Nemzeti Levéltár Fehér Megyei Levéltárában fellelhető-iratanyagából
válogattam, valamint a harmadik részben bevontam olyan iratokat is, amelyek
Szászsebes város lakosainak az egyesüléshez való hozzájárulását bizonyítják és
a résztvevők személyi adatait is tartalmazzák.
A válogatottiratanyagok közlését két, a szászsebesi románok
emlékiratával és e vidék lakosainak az egyesüléshez történt hozzájárulásával
foglalkozó bevezető tanulmány előzi meg. Úgy véljük, hogyezen
tanulmányokkal sikerült megragadni a szászsebesi lakosok első világháborús
részvételének meghatározó kérdéseit, erőfeszítéseiket, megpróbáltatásaikat,
valamint az 1918 telén beteljesült nemzeti ideált. Mindezeket azzal a céllal,
hogy bebizonyítsuk, Szászsebes városa is csinálta az egyesülést.
330
 Évfordulón a Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente/Szászsebes és a
nagy egyesűlés: emlériratok, okmányok és iratanyagok című kötet jámbor hódolatként
a Nagy-Romániát létrehozó értelmiségi, egyházi személyek, pedagógusok,
politikusok vagy csak egyszerű emberek alkotta generációnak ajánljuk.

331
332
 BIBLIOGRAFIE

SURSE INEDITE:

1) Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale:

-Fond Consiliul Naţional Român Alba-Iulia, număr inventar 72;
- Fond Consiliul Naţional Român Sebeş, număr inventar 1668;

SURSE EDITE:

1) Cârja, Cecilia, Românii greco-catolici şi Episcopia de Hajdúdorogh (1912). Contribuţii

documentare, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009;
2) Dănilă, Nicolae, Sebeşul şi Marea Unire, Sebeş, 2003;
3) Groza, Mihai-Octavian, Documente privind activitatea Consiliului Naţional Român
din Alba-Iulia, Sebeş, Editura Emma Books, 2012;
4) Ioan Lupaş (1880-1967). Scrieri alese, volum I, ediţie îngrijită de Nicolae
Edroiu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006;
5) Mangra, Vasile, Corespondenţă, volum I, ediţie, studiu introductiv şi note de
Marius Eppel, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2007;
6) Mangra, Vasile, Corespondenţă, volum II, ediţie, studiu introductiv şi note de
Marius Eppel, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2007;
7) Murgescu, Bogdan (coordonator), Istoria României în texte, Bucureşti, Editura
Corint, 2001;
8) Nicolescu, Gheorghe; Dobrescu, Gheorghe; Nicolescu, Andrei, Calvarul
prizonierilor români din Primul Război Mondial. Mărturii documentare, volum I, Piteşti,
Editura Universităţii din Piteşti, 2006;
9) Nicolescu, Gheorghe; Dobrescu, Gheorghe; Nicolescu, Andrei, Calvarul
prizonierilor români din Primul Război Mondial. Mărturii documentare, volum II,
Piteşti, Editura Universităţii din Piteşti, 2006;
10) Nicolescu, Gheorghe; Dobrescu, Gheorghe; Nicolescu, Andrei, Calvarul
prizonierilor români din Primul Război Mondial. Mărturii documentare, volum III,
Piteşti, Editura Universităţii din Piteşti, 2006;
11) Octavian Goga (7 mai 1938-2 mai 2008), bio-bibliografie şi antologie de Dorin
Gogâlea, Sibiu, 2008;
12) Popescu, N., Grigore, Preoţimea română şi întregirea neamului, volum II, Temniţe
şi lagăre, Bucureşti, Tipografia Vremea, 1940;
13) Popescu-Puţuri, Ioan; Pascu, Ştefan (coordonatori), 1918 la români.
Documentele Unirii, volum IX, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1989;
14) Popescu-Puţuri, Ioan; Pascu, Ştefan (coordonatori), 1918 la români.
Documentele Unirii, volum X, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1989;

333
15) Războiul din spatele tranşeelor. Contribuţii documentare referitoare la judeţul Bistriţa
Năsăud, ediţie îngrijită şi note de Adrian Onofreiu, Cornelia Vlaşin, Cluj-
Napoca, Editura Argonaut, 2017;
16) Stanca, Sebastian, Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru
întregirea neamului (1916-1919), ediţie, studiu introductiv, note şi indici de Mihai-
Octavian Groza, Mircea-Gheorghe Abrudan, Deva/Cluj-Napoca, Editura
Episcopiei Devei şi Hunedoarei/Editura Argonaut, 2015;
17) Oncescu, Iulian, Texte şi documente privind istoria modernă a românilor (1774-
1918), Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2011;
18) Popa, Mircea; Popa, Lucia (coordonatori), Primul Război Mondial 1914-1918.
Texte şi documente, Bucureşti, 1981;
19) ***, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Bucureşti, Societatea Naţională de
Editura şi Arte Grafice ,,Dacia Traiană”, 1943;

MEMORIALISTICĂ:

1) Berthelot, Henri, Memorii şi corespondenţă (1916-1919), traducere de Mona

Iosif, Bucureşti, Editura Militară, 2015;
2) Berthelot, Henri, Jurnal şi corespondenţă (1916-1919), traducere din limba
franceză de Oltiţa Cîntec, ediţie, studiu introductiv şi indice de Gheorghe I.
Florescu, Iaşi, Editura Junimea, 2018;
3) Blaga, Lucian, Hronicul şi cântecul vârstelor, ediţie îngrijită de Dorli Blaga,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2012;
4) Bodea, Gheorghe, Mausoleul iubirii: corespondenţă Octavian-Veturia Goga,
Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1997;
5) Bufnea, Elie, Cruciaţi, tirani şi bandiţi, volum I, În Rusia sovietelor, Baia Mare,
Editura Marist, 2008;
6) Bufnea, Elie, Cruciaţi, tirani şi bandiţi, volum II, În Siberia lui Kolceak, Baia Mare,
Editura Marist, 2008;
7) Ciorogariu, Roman, Zile trăite, Oradea, Tipografia Diecezană, 1926;
8) Cosma, Aurel, jr., ,,Armata Unirii de la 1918”, în volumul Marele Război în
memoria bănăţeană (1914-1919), volum I, antologie, ediţie, studii şi note de
Valeriu Leu, Nicolae Bocşan, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012;
9) Dan, Mihai, Istoria ce am petrecut în crâncenul război, ediţie îngrijită de Viorel
Ciubotă, Ion M. Botoş, Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 2008;
10) Delapecica, Ugliş, Petre, Jurnal de război din anii 1914-1919, ediţie îngrijită de
Ioana Rustoiu, Smaranda Cutean, Marius Cristea, Tudor Roşu, Alba-Iulia,
Editura Altip, 2015;
11) Goga, Eugen, Două Siberii: din însemnările unui ardelean, fost soldat austro-ungar şi
prizonier în Rusia, Bucureşti, Editura Librăriei C. Sfetea, 1916;
12) Marele Război în memoria bănăţeană (1914-1919), I, antologie, ediţie, studii şi
note de Valeriu Leu, Nicolae Bocşan, Cluj-Napoca, Presa Universitară
Clujeană, 2012;
334
13) Marele Război în memoria bănăţeană (1914-1919), II, Memoriile lui Pavel Jumanca,
antologie, ediţie, studii şi note de Valeriu Leu, Nicolae Bocşan, Mihaela
Bedecean, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană/Centrul de Studii
Transilvane, 2013;
14) Marele Război în memoria bănăţeană (1914-1919), III, antologie, ediţie, studii şi
note de Valeriu Leu, Nicolae Bocşan, Mihaela Bedecean, Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană/Centrul de Studii Transilvane, 2015;
15) Mărdărescu, Gheorghe, Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea
Budapestei (1918-1920), ediţie facsimilată, Bucureşti, Editura Militară, 2009;
16) Neamţu, Gelu; Vaida-Voevod, Mircea, 1 decembrie 1918. Mărturii ale
participanţilor. Ioachim Crăciun: documente la un sfert de veac de la Marea Unire, volum
I, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005;
17) Negrilă, Iulian, Ziarul ,,Românul” şi Marea Unire, Bucureşti, Editura Politică,
1988;
18) Nistor, Dumitru, ,,Ziuariul meu”, ediţie îngrijită de Liana Vescan, Ioana Bot,
Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2017;
19) Pavel, Dorin, Arhitectura apelor, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2015;
20) Popa, Septimiu, Temniţele Clujului. Din însemnările unui popă românesc, Cluj,
Institutul de Literatură şi Tipografie ,,Minerva”, 1937;
21) Stricatu, Ilie, Pe cărările destinului. Romanul unei vieţi trăite, Sibiu, Tipografia
Cavaleriei, 1940;
22) Stricatu, Ilie, Pe cărările destinului. Romanul unei vieţi trăite (1914-1918), ediţie,
studiu introductiv, note şi indici de Mihai-Octavian Groza, Gabriela-Margareta
Nisipeanu, Iuliu-Marius Morariu, Cluj-Napoca, Editura Argonaut/Editura
Mega, 2017;
23) Tăslăuanu, Octavian, Trei luni pe câmpul de război: ziarul unui român, ofiţer în
armata austro-ungară, ce a luat parte, cu glotaşii români din Ardeal, la luptele din Galiţia,
Bucureşti, Depozit General: Librăria Stănciulescu, 1915;

INSTRUMENTE DE LUCRU:

1) Bocşan, Nicolae; Mitu, Sorin; Nicoară, Toader; Vesa, Vasile, Manual

multifuncţional de istorie modernă a României, Cluj-Napoca, Presa Universitară
Clujeană, 1998;
2) Hogg, V., Ian, Dicţionarul Primului Război Mondial, traducere din limba
engleză de Diana Şipu, Bucureşti, Editura Niculescu, 2007;
3) Nicolescu, Nicolae, Enciclopedia şefilor de guvern ai României (1862-2006),
Bucureşti, Editura Meronia, 2006;
4) Păcurariu, Mircea, Dicţionarul teologilor români, ediţia a III-a revăzută şi
adăugită, Sibiu, Editura Andreiana, 2014;
5) Răduică, Georgeta; Răduică, Nicolin, Dicţionarul presei româneşti (1731-1918),
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1995;

335
6) Rotariu, Traian; Semenic, Maria; Elemer, Mezei, Recensământul din 1910.
Transilvania, Bucureşti, Editura Staff, 1999;
7) Rusu, N., Dorina; Porumb, Marius; Mândruţ, Stelian, Membrii Academiei
Române din Transilvania (1866-2016). Dicţionar, Bucureşti/Cluj-Napoca, Editura
Academiei Române/Editura Mega, 2016;
8) Sârghie, Anca, Din istoria presei româneşti, Bucureşti, Editura Techno, 2004;

LUCRĂRI GENERALE ŞI SPECIALE:

1) Alic, Daniel, Eparhia Caransebeşului în perioada păstoririi episcopului Miron Cristea

(1910-1919). Biserică şi societate, Cluj-Napoca/Caransebeş, Presa Universitară
Clujeană/Editura Episcopiei Caransebeşului, 2013;
2) Antoniu, Bogdan; Dinu, Mihai-Rudolf, Istoria relaţiilor internaţionale în secolele
XIX-XX, Bucureşti, 2005;
3) Bălu, Ion, Viaţa lui Lucian Blaga, Bucureşti, Editura Libra, 1995;
4) Bârlea, Eugenia, Perspectiva lumii rurale asupra Primului Război Mondial, Cluj-
Napoca, Editura Argonaut, 2004;
5) Benazzi, Natale; D’Amico, Matteo, Istoria secretă a Inchiziţiei, traducere de
Daniela-Cristina Vintilă, Bucureşti, Pro Editură şi Tipografie, 2000;
6) Berg, Scott, Andrew, Wilson, Bucureşti, Editura RAO, 2014;
7) Bled, Jean-Paul, Franz Joseph, Bucureşti, Editura Trei, 2002;
8) Bled, Jean-Paul, Franz Ferdinand. Der eigensinnige Thronfolger, Wien, Böhlau
Verlag, 2013;
9) Bocşan, Nicolae, Ideea de naţiune la românii din Transilvania şi Banat, Cluj-
Napoca, Presa Universitară Clujeană, 1997;
10) Bodea, Gheorghe, Florile tăcerii, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
1998;
11) Boia, Lucian, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2014;
12) Boia, Andreea, Elena, Imaginea Statelor Unite ale Americii în cultura românească
din Transilvania până la Primul Război Mondial, Cluj-Napoca, Editura Fundaţiei
pentru Studii Europene, 2009;
13) Bolovan, Ioan, Transilvania între Revoluţia de la 1848 şi Unirea din 1918:
contribuţii demografice, Cluj-Napoca, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000;
14) Bolovan, Ioan, Primul Război Mondial şi realităţile demografice din Transilvania.
Familie, moralitate şi raporturi de gen, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană,
2015;
15) Bosica, Coman, Susana, Augustin Bena. Contribuţii documentare, Cluj-Napoca,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000;
16) Bunea, Olivia; Moga, Ana; Micu, Floarea; Schiau, Sanflora; Mărginean,
Angela, Sebeş. Geografie şi istorie locală, Sebeş, Editura Unirea, f. a.;
17) Caracostea, Dumitru, Aspectul psihologic al războiului, Bucureşti, Editura
Cartea Românească, 1922;
336
18) Câmpeanu, Remus, Biserica Română Unită între istorie şi istoriografie, Cluj-
Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003;
19) Cârja, Cecilia, Biserică şi politică: înfiinţarea Episcopiei de Hajdúdorogh (1912),
Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012;
20) Cazan, Nicolae, Gheorghe, România şi Tripla Alianţă: 1878-1914, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979;
21) Cărpinişianu, Radu (coordonator), Vârstele oraşului Sebeş-750 de ani de atestare
documentară (1245-1995), Sebeş, Editura AlbaPrint, 1995;
22) Clark, Christopher, Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914,
traducere de Cristina Mihaela Tripon, Bucureşti, Editura RAO, 2015;
23) Claude, Anet, La Révolution russe, volume 2, Grandeur et décadence d’Alexandre
Feodorovitch Kerenski, l’affaire Kornilof, le Grand Jour et le Coup d’Etat: juin-novembre
1917, Paris, Payot, 1918;
24) Cornea, Luminiţa; Catrina, Constantin; Lăcătuşu, Ioan, Teculeştii din neam în
neam, Sfântu Gheorghe, Editura Angvstia, 2008;
25) Crăciun, Victor; Marinescu, Gheorghe, Constantin; Netea, Vasile, Liga
Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni: 1890-1948; 1989-2003,
Bucureşti, s. n., 2003;
26) Dragomir, Silviu, Avram Iancu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968;
27) Drăgoescu, Anton (coordonator), Istoria României. Transilvania, volum II,
Cluj-Napoca, Editura ,,George Bariţiu”, 1997;
28) Drecin, Mihai, Banca „Albina” din Sibiu: instituţie naţională a românilor
transilvăneni 1871-1918, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982;
29) Dronca, Lucian, Băncile româneşti din Transilvania în perioada dualismului austro-
ungar (1867-1918), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003;
30) Dudaş, Vasile, Voluntarii Marii Uniri, Timişoara, Editura Augusta, 1996;
31) Dudaş, Vasile, Legiunea Română din Franţa (1918-1919): pagini de istorie militară
şi diplomatică, Timişoara, Editura Mirton, 1996;
32) Edroiu, Nicolae; Moraru, Alexandru; Man, Dorel; Turcuş, Veronica, Ioan
Lupaş (1880-1967). Slujitor al ştiinţelor istorice, învăţământului şi Bisericii (cu repere
cronologice şi o bibliografie a operei), Cluj-Napoca, Editura Renaşterea, 2008;
33) Eppel, Marius, Un mitropolit şi epoca sa. Vasile Mangra (1850-1918), Cluj-
Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2006;
34) Faur, I., Petru, Profesorul Silviu Cărpinişianu, reprezentant al culturii secolului XX
în Sebeş, Alba-Iulia, Editura Altip, 2004;
35) Felshtinsky, Yuri, Lenin and his Comrades: the Bolsheviks take over Russia (1917-
1924), New York, Enigma Books, 2010;
36) Glass, Christian; Vándor, Andrea, Migraţia înspre spaţiul dunărean: colonizarea
germanilor în secolul al XVIII-lea şi urmările ei, Timişoara, Editura Cosmopolitan
Art, 2012;
37) Goga, Mircea, Veturia Goga, ,,Privighetoarea lui Hitler”, Bucureşti, Editura
RAO, 2007;

337
38) Gray, Jeremy, Henri Poincaré: A Scientific Biography, Princeton, Princeton
University Press, 2013;
39) Greffner, Otto, Populaţia şvăbească (germană) din Banat: cine sunt, când au venit şi
de unde?, Arad, s. n., 1994;
40) Greffner, Otto, Das Banat und die Banater Schwaben: kurzgefasste Geschichte einer
deutschen Volksgruppe, Wiel am Rhein, s. n., 1996;
41) Groza, Mihai-Octavian, Senatul Militar Român Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor
din Viena (31 octombrie-27 noiembrie 1918), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2015;
42) Groza, Mihai-Octavian; Nisipeanu, Gabriela-Margareta; Morariu, Iuliu-
Marius (coordonatori), Sebastian Stanca (1878-1947). Un cleric cărturar din Sebeşul
de altădată, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2016;
43) Groza, Mihai-Octavian; Dăian, Diana-Maria; Morariu, Iuliu-Marius,
Romanians Defending Vienna. The Romanian Central Military Senate of the Officers and
Soldiers, Saarbrücken, Éditions Universitaires Européennes, 2017;
44) Groza, Mihai-Octavian, Marele Război în memorialistica românilor din Sebeş,
Cluj-Napoca, Editura Argonaut/Editura Mega, 2018;
45) Györffy, György, King Saint Stephen of Hungary, New York, Columbia
University Press, 1994;
46) Halom, Crinela, Elena, Sunet şi sensibilităţi colective. Funcţia socială a clopotelor în
comunităţile româneşti din Transilvania (secolele XIX-XX), Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 2006;
47) Iorga, Nicolae, America şi românii din America, Vălenii de Munte,
Aşezământul Tipografic ,,Datina Românească”, 1930;
48) Kiriţescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României: 1916-1919,
volum I, ,,Originile şi pregătirea războiului nostru: Campania din 1916; Pagini de glorie
din războiul pentru întregirea neamului: Grupul Cerna”, Bucureşti, Institutul de Arte
Grafice ,,România Nouă”, 1922;
49) Kisanovici, Ignat, Elena, Ioana, Participare şi mobilizare în Transilvania în
Primul Război Mondial. Perspective socio-economice şi demografice, Cluj-Napoca,
Centrul de Studii Transilvane, 2015;
50) Leu, Valeriu; Albert, Carmen, Banatul în memorialistica ,,măruntă” sau istoria
ignorată (1914-1919), Reşiţa, Muzeul de Istorie al Judeţului Caraş-Severin, 1995;
51) Leu, Valeriu, Studii istorice bănăţene, Reşiţa, Editura Banatica, 1997;
52) Maior, Liviu, Românii în armata habsburgică: soldaţi şi ofiţeri uitaţi, Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 2004;
53) Maior, Liviu, Habsburgi şi români: de la loialitatea dinastică la identitatea naţională,
Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2006;
54) Maniu, Gheorghe; Dănilă, Nicolae; Simina, Nicolae-Marcel, Sebeşul de
altădată, Sebeş, Editura AlbaPrint, 2002;
55) Meteş, Ştefan, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971;
56) Neamţu, Gelu, Avram Iancu-mit, realitate şi simbol, Cluj-Napoca, Editura
Argonaut, 2012;
338
57) Negru, Andrei, Ion Clopoţel. Studiu monografic, Cluj-Napoca, Editura
Argonaut, 2003;
58) Netea, Vasile, ,,Liga Culturală” şi unirea Transilvaniei cu România, Iaşi, Editura
Junimea, 1978;
59) Nicolaescu, Ştefan; Cranta, Nicolaescu, Petru, Pagini de glorie din războiul
pentru întregirea neamului. Grupul Cerna, Bucureşti, s. n., 1923;
60) Nouzille, Jean; Preda, Dumitru, Le calvaire des prisonniers de guerre roumains en
Alsace-Lorraine: 1917-1918, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura
Semne ’94, 1997;
61) Otu, Petre, Mareşalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda,
Bucureşti, Editura Militară, 2005;
62) Otu, Petre, Radiografia unei trădări: cazul colonelului Alexandru D. Sturdza,
Bucureşti, Editura Militară, 2011;
63) Oţetea, Andrei, Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1971;
64) Panaitescu, P., Petre, Mihai Viteazul, Bucureşti, Editura Corint, 2002;
65) Papacostea, Şerban, Ştefan cel Mare domn al Moldovei (1457-1504), Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 1990;
66) Păcurariu, Mircea, Politica statului ungar faţă de Biserica românească din
Transilvania în perioada dualismului (1867-1918), Bucureşti, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1986;
67) Păcurariu, Mircea, O viaţă dăruită bisericii şi neamului. Sfântul Ierarh Andrei
Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, Sibiu, Editura Andreiana, 2012;
68) Pölöskei, Ferenc, István Tisza: ein ungarischen Staatsmann in Kriesenzeiten,
Budapest, Akadémiai Kiadó, 1994;
69) Popa, Mircea (coordonator), Astra şi Marea Unire, Cluj-Napoca, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2017;
70) Popa, Mircea, Avanposturi ale Marii Uniri, Cluj-Napoca, Editura Şcoala
Ardeleană, 2017;
71) Prodan, David, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române,
Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2013;
72) Raica, Ioan, Sebeşul. Istorie, cultură, economie, confruntări sociale şi politice, Cluj-
Napoca, Editura ,,George Bariţiu”, 2002;
73) Rădulescu-Zoner, Şerban, România şi Tripla Alianţă la începutul secolului al
XX-lea: 1900-1914, Bucureşti, Editura Litera, 1977;
74) Simu, Traian, Colonizarea şvabilor în Banat, Timişoara, Editura Banatul, 1924;
75) Stoica, Vasile, Suferinţele din Ardeal, ediţia a IV-a, Bacău, Editura Vicovia,
2008;
76) Şuşman, Dragoş-Ioan, Monografia muzicii culte româneşti din zona Sebeş-Alba,
volum I, Alba-Iulia, Editura Altip, 2015;
77) Torrey, E., Glenn, România în Primul Război Mondial, Bucureşti, Editura
Meteor Publishing, 2014;

339
78) Vintilă, Avram, Villa Longa. Mărturii despre Lancrăm, volum I, Alba-Iulia,
Editura Universul Şcolii, 2010;
79) Wünsch, Wolfgang, Der Auftrag der Kulturorthodoxie: Ein Beitrag zum Wirken
des Protopresbyters Dr. Ioan Lupaş, Bucureşti, Blueprint International, 2007;

STUDII ŞI ARTICOLE DE SPECIALITATE:

1) Abrudan, Mircea-Gheorghe, ,,Primul Război Mondial în memorialistica

saşilor din Transilvania”, în Astra Salvensis, an III, număr 5, 2015;
2) Abrudan, Mircea-Gheorghe; Groza, Mihai-Octavian, ,,Un colaborator
destoinic şi ,,prim sfetnic” al episcopului Nicolae Ivan: protopopul cărturar
Sebastian Stanca (1878-1947)”, în Tabor, an X, număr 2, 2015;
3) Albert, Carmen, ,,Scrisori din Marele Război. Corespondenţa unui soldat de
pe frontul din Galiţia”, în Banatica, număr XXIV, 2014;
4) Arghir, Gheorghe, ,,Dorin Pavel, coleg cu Albert Einstein”, în Columna,
număr 6, 2017;
5) Bocşan, Nicolae, ,,Rolul consiliilor naţionale”, în Steaua. Revistă a Uniunii
Scriitorilor, an XXXVI, număr 12, 1985;
6) Bocşan, Nicolae, ,,Religia războiului reflectată în memorialistica bănăţeană
despre Marele Război”, în Credinţă şi viaţă în Hristos. Anuarul Episcopiei Sălajului,
număr VII, 2014;
7) Bocşan, Nicolae, ,,Memorialişti români din Banat despre Marele Război.
Motivaţia redactării scrierilor”, în volumul Primul Război Mondial. Perspectivă
istorică şi istoriografică, coordonat de Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru, Oana
Mihaela Tămaş, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane/Presa Universitară
Clujeană, 2015;
8) Boia, Stelean-Ioan, ,,Marea Unire de la 1918. Locul şi rolul Aradului”, în
volumul 95 de ani de la Marea Unire. Culegere de studii, coordonat de Marius Ioan
Grec, Arad, ,,Vasile Goldiş” University Press, 2013;
9) Cândea, Romulus, ,,Biserica ardeleană în anii 1916-1918”, în Candela. Revistă
teologică şi bisericească, an XXXVII, număr 10-11, 1926;
10) Crişan, Eugenia, ,,Generalul francez Berthelot şi România”, în Conferinţele
Bibliotecii ASTRA, număr 88, 2010;
11) Dácz, Enikö, „Sächsische Abgeordnete im ungarischen Parlament zu
Beginn des 20. Jahrhunderts”, în Enikö Dácz (Hrsg), Minderheitenfragen in
Ungarn und in den Nachbarländern im 20. und 21. Jahrhundert, în seria Andrássy
Studien zur Europaforschung, Band 8, Baden-Baden, Nomos, 2013;
12) Dănilă, Nicolae, ,,Şi Sebeşul a făcut Unirea!”, în Îndrumător Pastoral, volum
XXII, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 2008;
13) Deák, István, „The Decline and Fall of Habsburg Hungary, 1914-1918”, în
volumul Hungary in Revolution, editat de Ivan Volgyes, Lincoln, University of
Nebraska Press, 1971;

340
14) DeVoss, David, ,,Searching for Gavrilo Princip”, în Smithsonian, august
2000;
15) Gabăr, Cornelia, ,,Aspecte din activitatea Consiliilor Naţionale Române şi a
gărzilor naţionale române din judeţul Arad”, în volumul Marea Unire din 1918,
ideal al tuturor românilor (1918-2003), coordonat de Alexandru Roz, Arad, ,,Vasile
Goldiş” University Press, 2004;
16) Groza, Mihai-Octavian, ,,Un cleric-cărturar uitat. Protopop stavrofor
Sebastian Stanca”, în Astra Salvensis, an II, număr 4, 2014;
17) Groza, Mihai-Octavian, ,,Galeria sebeşenilor uitaţi: Veturia Goga (1883-
1979)”, în Sebeşul Povestit, număr 3, 2014;
18) Groza, Mihai-Octavian, ,,Pagini din istoria oraşului Sebeş-momentul 1848-
1849”, în volumul Sebeş-istorie şi tradiţii locale, coordonat de Ionuţ Costea, Sebeş,
Editura Emma Books, 2014;
19) Groza, Mihai-Octavian, ,,Sebeşul şi Marea Unire. Aspecte privind
activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeş (3 noiembrie 1918-13
februarie 1919)”, în volumul Sebeş-istorie şi tradiţii locale, coordonat de Ionuţ
Costea, Sebeş, Editura Emma Books, 2014;
20) Groza, Mihai-Octavian, ,,Activitatea Consiliului Naţional Român din Sebeş
şi contribuţia sebeşenilor la Marea Unire (noiembrie 1918-februarie 1919)”, în
volumul Sebeş, timp regăsit. Lucrările Conferinţei ,,100 de ani de la declanşarea Primului
Război Mondial. Contribuţia sebeşenilor la război şi Marea Unire (5 decembrie 2014)”,
coordonat de Rodica Groza, Sebeş, Editura Emma Books, 2014;
21) Groza, Mihai-Octavian, ,,Despre activitatea preoţilor militari români
transilvăneni în perioada Primului Război Mondial (1914-1919)”, în volumul
Administraţie românească arădeană. Studii şi comunicări din Banat-Crişana, VIII,
coordonat de Doru Sinaci, Emil Arbonie, Arad, ,,Vasile Goldiş” University
Press, 2014;
22) Groza, Mihai-Octavian, ,,Lucian Blaga: memorialist al Primului Război
Mondial şi al evenimentelor premergătoare Marii Uniri”, în Tabor, an IX,
număr 10, 2015;
23) Groza, Mihai-Octavian, ,,Un cleric cărturar astrist uitat: protopop stavrofor
doctor Sebastian Stanca (1878-1947). Viaţa, activitatea şi opera”, în Analele
Aradului, an I, număr 1, 2015;
24) Groza, Mihai-Octavian, ,,Religia Marelui Război reflectată în textele
memorialistice”, în volumul Primul Război Mondial. Perspectivă istorică şi
istoriografică, coordonat de Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru, Oana Mihaela
Tămaş, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane/Presa Universitară
Clujeană, 2015;
25) Groza, Mihai-Octavian, ,,Din istoria mai puţin cunoscută a Marelui Război.
Instituirea ,,graniţei culturale”, arestarea, încarcerarea şi deportarea preoţilor
români transilvăneni în Ungaria (1916-1918)”, în Astra Salvensis, an III, număr
6, 2015;

341
26) Groza, Mihai-Octavian, ,,Pagini din activitatea Senatului Militar Român
Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor din Viena (31 octombrie-27 noiembrie 1918)”,
în volumul Consemnări despre trecut. Societate şi imagine de-a lungul timpului,
coordonat de Anamaria Macavei, Roxana Dorina Pop, Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 2015;
27) Groza, Mihai-Octavian, ,,Drumul spre Alba-Iulia trece prin Viena.
Activitatea Senatului Militar Român Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor din Viena
(31 octombrie-27 noiembrie 1918)”, în volumul Administraţie românească
arădeană. Studii şi comunicări din Banat-Crişana, X, coordonat de Doru Sinaci, Emil
Arbonie, Arad, ,,Vasile Goldiş” University Press, 2015;
28) Groza, Mihai-Octavian; Dăian, Diana-Maria, ,,Displacements of
Populations in the Years of the Great War. The Arrest, the Incarceration and
the Deportation of the Romanian Transylvanian Priests in the West Hungary
(1916-1918)”, în volumul Między Geopolityką a Emigracją, coordonat de Robert
Mieczkowski, Varşovia, Editura Armagraf, 2016;
29) Groza, Mihai-Octavian, ,,Dimensiunea violentă a revoluţiei transilvănene şi
bănăţene de la finele Marelui Război reflectată în memoria colectivă”, în Astra
Sabesiensis, număr 2, 2016;
30) Groza, Mihai-Octavian, ,,Activitatea Gărzii Naţionale Române a
Marinarilor de la Pola (30 octombrie-22 noiembrie 1918)”, în Apulum, număr
LIV, 2017;
31) Groza, Mihai-Octavian, ,,Un memorialist transilvănean mai puţin cunoscut
al Primului Război Mondial: căpitanul Ilie Stricatu”, în Astra Sabesiensis, număr
3, 2017;
32) Groza, Mihai-Octavian; Dăian, Diana-Maria, ,,Lucian Blaga: Memorialist of
the First World War and of the Events Preceding the Great Union”, în
Studium. The Journal of BA, MA and PhD Students in History, număr X, 2017;
33) Groza, Mihai-Octavian, ,,Imnul Unirii, compus de un sebeşean”, în
Sebeşanul, an IV, număr 42, 2017;
34) Groza, Mihai-Octavian, ,,Crâmpeie din primele lupte din Sud-Tirol. Însemnările
locotenent-colonelului Ioan Guţia despre bătălia de la Rovereto (14 mai
1917)”, în volumul Istoria ca mod de viaţă. In honorem profesor Ana Filip, coordonat
de Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Mihai-Octavian Groza, Romana Fetti, Cluj-
Napoca/Sibiu, Editura Napoca Star/Editura Asociaţiunii ASTRA, 2018;
35) Lascu, Nicolae, ,,Amintirea poetului Ovidiu la Constanţa”, în Pontica,
număr 2, 2012;
36) Leu, Valeriu, ,,Memorialistica românească din Banat referitoare la Primul
Război Mondial şi la Unirea din 1918”, în Marele Război în memoria bănăţeană
(1914-1919), I, antologie, ediţie, studii şi note de Valeriu Leu, Nicolae Bocşan,
Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012;
37) Lupaş, Ioan, ,,Sibiul ca centru al vieţii româneşti din Ardeal”, în Anuarul
Institutului de Istorie Naţională din Cluj, an V, număr 5, 1928-1930;

342
38) Moga, Dumitru-Nicolae; Moldovan, Eugen, ,,Sebeşul şi Marea Unire”, în
Îndrumător Pastoral, volum XXII, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 2008;
39) Nemes, Peter, ,,Reading the Plain and the Lake: Landscape in Hungarian
Travel Literature”, în Hungarian Studies, număr XXIV, 2010;
40) Nicoară, Toader, ,,Repere ale unei istorii a sentimentului religios”, în
volumul Viaţă privată, mentalităţi colective şi imaginar social în Transilvania,
coordonat de Sorin Mitu, Florin Gogâltan, Oradea/Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 1995-1996;
41) Pavlović, Voijslav, ,,Războiul sârbilor. De la Sarajevo 1914 la Belgrad
1918”, în volumul Marele Război şi Europa danubiano-balcanică, coordonat de
Francesco Guida, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane/Presa
Universitară Clujeană, 2016;
42) Păcurariu, Mircea, „Asesorul consistorial Lazăr Triteanu-episcopul Lucian
al Romanului”, în volumul Cărturari sibieni de altădată, editat de Mircea
Păcurariu, ediţie întregită şi adăugită, Sibiu, Editura Andreiana, 2015;
43) Pleşa, Ioan, ,,Constituirea şi activitatea Consiliului Naţional Român din
Sebeşul-Săsesc”, în Dacoromania, număr 5, 2000;
44) Popa-Andrei, Mirela; Covaci, Diana, ,,The Ecclesiastical Authorities’
Refuge from the Advancing Frontlines during World War I. Case Studies:
Oradea (1916-1917)”, în volumul Primul Război Mondial. Perspectivă istorică şi
istoriografică, coordonat de Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru, Oana Mihaela
Tămaş, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană/Centrul de Studii
Transilvane, 2015;
45) Potard, Carmen, ,,Vasile Aldea”, în Sebeşul Povestit, număr 5, 2015;
46) Pricopie, Remus, ,,Operele lui Spiru C. Haret-o mărturie-maraton despre
interes public şi responsabilitate”, în volumul Operele lui Spiru Haret, I, ediţie
îngrijită, studiu introductiv şi note de Constantin Schifirneţ, Bucureşti, Editura
Comunicare.ro, 2009;
47) Radu, Sorin, ,,Mitul eroului salvator: cazul generalului Alexandru
Averescu”, în Apulum, număr XXXV, 1998;
48) Sava, Igor, ,,Congresul de Pace de la Berlin, independenţa României şi
sacrificarea Basarabiei”, în volumul Tratatul de Pace de la Bucureşti din 1812. 200
de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, coordonat de Sergiu Musteaţă,
Chişinău, Editura Pontos, 2012;
49) Şerban, I., Ioan, ,,Românii în armata austro-ungară în anii Primului Război
Mondial”, în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, număr 2-3, 1998-
1999;
50) Totoianu, Radu, ,,Un document inedit cu privire la biserica şi parohia
greco-catolică din Sebeş (judeţul Alba)”, în Patrimonium Apulense, număr IX,
2010;
51) Ţuţuianu, Ovidiu, ,,Impresii şi mărturii despre omul, inginerul şi profesorul
Dorin Pavel”, în Energetica, an LXIV, număr 1, 2016;

343
52) Zaharia, Ionela, ,,The Romanian Military Clergy from Austria-Hungary.
Their Activities on the Italian Front”, în Transylvanian Review, volum XXII,
număr 4, 2014;
53) Zaharia, Ionela, ,,Clerul militar român din Austro-Ungaria (1914-1918)”, în
Misiunea. Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata
României ,,General Paul Teodorescu”, an II, număr 1, 2015;

SURSE ONLINE:

1) www.britannica.com;
2) www.enciclopediaromaniei.ro;
3) www.europeana1914-1918.eu;
4) www.firstworldwar.com;
5) www.mek.oszk.hu;
6) www.tipomoldova.ro;
7) www.wikipedia.org;

RELATĂRI:

1) Relatare doctor Nicolae Tudorescu, Braşov, 18.IV.2017;

344
 INDICE DE NUME

Abraham, Elek, 297 Androne, Ioan, 267, 274, 276, 279,

Abraham, Gizela, 297 286, 290
Abraham, Hermann, 297 Androne, Ioan, I., 290
Abraham, Rubin, 297 Androne, Ion, 299
Abraham, Zsigmond, 297 Androne, Ion, I., 299
Abrudan, Mircea-Gheorghe, 19, 24, Androne, Maria, 299, 310
38, 73, 161, 202, 334, 340 Androne, Maria, I., 296
Acker, Georg, 28, 271, 279 Androne, Maria, Ilie, 310
Adam, Ana, A., 291 Androne, Nicolae, 290, 296
Adam, Florica, 307 Androne, Petru, 230, 248, 258, 264,
Adam, Paraschiva, 307 270, 274, 276, 279, 281, 283, 284,
Adam, Peter, 307 218
Adam, Rafila, 307 Androne, Rafila, 293
Adam, Rafila, 307 Androne, Rafila, I., 296
Adami, 271, 278 Androne, Simioana, 299
Alban, Ioan, 266, 267, 279, 282, Androne, Simion, 296
284 Androne, Traian, 297
Albani, Tiron, 27 Andronie, Ana, 296
Albert, Carmen, 22, 23, 165, 338, Andronie, Irimie, 296
340 Andronie, Paraschiva, 296
Albu, Ana, 246 Anet, Claude, 210, 337
Albu, Ana, G., 292 Antal, Regina, Nicolae, 304
Albu, Ion, 276 Antoniu, Bogdan, 104, 336
Aldea, Vasile, 28, 271, 279 Apolzan, Ana, 310, 313
Alexandrescu, M., 261 Apolzan, Ioana, Petre, 316
Alic, Daniel, 180, 336 Apolzan, Ion, 310, 313, 314
Alinte, Florica, 300 Apolzan, Maria, 310
Alinte, Niculae, 300 Apolzan, Niculae, 310
Ambrosiu, Petru, 29, 227 Apolzan, Petre, 316
Ambrosiu, Tătar, 28, 30, 227, 247, Apolzan, Petre, Petre, 316
250, 251, 257, 258, 267, 270, 272, Apolzan, Rafila, I., 314
274, 276, 278, 279, 281, 284, 290, Apolzan, Saveta, 316
320 Apponyi, Albert, 177
Androne, Ana, 299 Arbonie, Emil, 165, 211, 342
Androne, Antinie, 293 Arghir, doctor, 135
Androne, Avram, 297 Arghir, Gheorghe, 21, 340
Androne, George, 310 Averescu, Alexandru, 118, 339, 343
Androne, Ilie, 310 Avram, Cătălin, 19
Androne, Ioana, 297
345
Baboianu, 136 Bâldea, Ana, 297
Baciu, Ion, 312 Bâldea, Simion, 297
Baia, Ana, 315 Bârlea, Eugenia, 165, 336
Baia, Maria, 315 Bârsan, Ionică, 299
Baia, Niculae, 315 Bârsan, Minodora, 299
Baia, Saveta, 315 Bârsan, Raveca, 299
Baciu, Maria, 312 Beanga, Ilie, 297
Baloiescu, 136 Beanga, Ana, 297
Ban, Avram, 312 Beanga, Simion, 297
Banciu, Ana, 315 Becan, Danil, 311
Banciu, Rafila, 315 Becan, George, 275
Bariţiu, George, 27, 32 Becan, Gheorghe, 311
Bata, Alisandru, 313 Becan, Ion, 295, 311
Bata, Ana, 313 Becan, Maria, 311
Bata, Ion, 313 Becan, Maria, S., 295
Bata, Sapta, 313 Becan, Niculae, 311
Bauer, soldat, 145 Becan, Simion, 295
Baumann, Hedvig, 283 Bedecean, Mihaela, 13, 335
Băbeanu, locotenent, 141 Beethoven, Ludwig, van, 76
Băilă, Dumitru, 276 Bem, general, 203
Băilă, Ioan, 32, 37, 182, 227, 228, Bena, Ana, 290
241, 247, 257, 258, 264, 269, 270, Bena, Ana, P., 296
273, 275, 277, 279, 281, 321, 322 Bena, Augustin, 214
324, 326, 327, 330 Bena, Cătălina, 313
Băilă, Nicolae, 33, 44, 289 Bena, Dumitru, 302
Băilă, Olga, 289 Bena, George, 307, 313, 315
Bălan, Nicolae, 22, 213 Bena, Ioana, 304, 312, 315, 316
Bălan, Tanasie, 314 Bena, Ioan, 290
Bălanu, Ion, 314 Bena, Ion, 312, 315
Bălanu, Ion, I., 314 Bena, Ion, N., 304
Bălanu, Maria, 314 Bena, Maria, 315
Bălăcescu, colonel, 239 Bena, Niculae, 313, 315
Bălgrădean, Ana, 306, 315 Bena, Romul, 83, 84, 85, 86, 87
Bălgrădean, Avram, 305 Bena, Pătru, 313
Bălgrădean, Dumitru, 305 Bena, Pelaghia, 307
Bălgrădean, George, 306 Bena, Petru, I., 296
Bălgrădean, Ioan, 305 Bena, Saveta, 306
Bălgrădean, Ion, 306 Bena, Sofia, 302
Bălgrădean, Maria, 305 Bena, Teofil, 212
Bălgrădean, Nicolae, 305, 315 Benazzi, Natale, 178, 336
Bălgrădean, Rafila, 306 Berescu, Elisaveta, 310
Bălgrădean, Sâmza, 306 Berescu, Niculae, 310
Bălu, Ion, 15, 336 Bergean, Ana, 300
346
Bergean, Petru, 300 Besoiu, Niculae, 307, 308, 313
Berghian, Ioana, 303 Besoiu, Paraschiva, 301
Berghian, Niculae, 303 Besoiu, Pătru, 310
Berg, Scod, 336 Besoiu, Petru, 306, 308, 315
Bernstein, 283 Besoiu, Rafila, 290, 295, 299, 300,
Berthelot, Henri, Mathias, 22, 34, 302, 303, 310, 315
219, 334 Besoiu, Rafila, N., 313
Besoi, Ana, 305, 306 Besoiu, Rafila, V., 309
Besoi, Ana, V., 309 Besoiu, Raveca, 302
Besoi, Ana, lui Ilie, 306 Besoiu, Sapta, 300
Besoi, Maria, 309 Besoiu, Saveta, 305, 307
Besoi, Niculae, 316 Besoiu, Simion, 311
Besoi, Petru, 316 Besoiu, Sofia, 307
Besoi, Rafila, 316 Besoiu, Toma, 316
Besoi, Vasile, 267, 276 Bessue, George, 294
Besoi, Vasilie, 309 Bessue, Ioana, 294
Besoiu, Abram, 307 Bessue, Maria, 294
Besoiu, Ana, 290, 300, 301, 302, Bessue, Petru, 294
305, 307, 308, 311, 312, 313 Beu, Ilie, 83
Besoiu, Ana, I., 294, 298 Binder, Viktor, 274, 278
Besoiu, Anuţa, 308 Binkner, Franz, 274
Besou, Avram, 301, 303, 312, 313 Blaga, Dorli, 15, 33, 38, 99
Besoiu, Dumitru, 264, 276, 279, Blaga, Ioana, 309
281, 283, 284 Blaga, Isidor, 46, 166, 203
Besoiu, Florica, 301 Blaga, Letiţia, 95, 203
Besoiu, George, 295, 299 Blaga, Liciniu, 46,91, 99, 203
Besoiu, Ilie, 300 Blaga, Lionel, 15, 16, 28, 30, 31, 33,
Besoiu, Ioan, 34, 258, 259, 264, 34, 35, 44, 46, 47, 48, 49, 50, 60, 62,
267, 272, 274, 279, 281, 286, 302, 63, 64, 66, 72, 73, 74, 75, 91, 94, 95,
311 97, 99, 166, 203, 217, 218, 227, 228,
Besoiu, Ioana, 299, 306 229, 230, 247, 253, 257, 258, 259,
Besoiu, Ion, 300, 301, 305, 307, 312 262, 264, 270, 271, 272,273, 275,
Besoiu, Ion, I., 301 277, 282, 290, 318
Besoiu, Ion, G., 299 Blaga, Liviu, 46, 99, 203
Besoiu, Ion, P., 298 Blaga, Longin, 15, 46, 48, 91, 203
Besoiu, Iosif, 290 Blaga, Lucian, 14, 15, 16, 21, 22, 33,
Besoiu, Istina, 294 38, 43, 44, 62, 70, 99, 166, 167, 203,
Besoiu, Letiţia, 310 211, 217, 218, 322, 324, 326, 327,
Besoiu, Maria, 295, 299, 305, 306, 330, 334, 336, 341
308, 311, 312 Blaga, Malvina, 206
Besoiu, Nicolae, 248, 258, 270, 272, Blaga, Rafila, 209
274, 286, 294, 299, 301, 305, 313 Blaga, Simon, 209
Besoiu, Nicolae, N., 301, 302 Blasek, prim pretor, 185
347
Blânda, Ioan, 306 Bojiţă, Elisabeta, 289
Blânda, Rafila, I., 306 Bojiţă, George, 293, 299, 310, 314
Blândea, Ana, 308 Bojiţă, Ioan, 305, 310
Blândea, George, 308 Bojiţă, Ion, 299, 307
Blândea, Ioana, 308 Bojiţă, Maria, 305
Blândea, Ion, 276, 281, 284, 308 Bojiţă, Marina, 310
Blândea, Maria, 307 Bojiţă, Nicolae, 279, 299
Blândea, Niculae, 308 Bojiţă, Niculae, 305
Blândea, Rafila, I., 307 Bojiţă, Petru, 290
Blândea, Vasilie, 307 Bojiţă, Rafila, 307
Bled, Jean-Paul, 44, 104, 336 Bojiţă, Raveca, 299
Blendea, Ioan, 303 Bojiţă, Salomia, 290
Blendea, Raveca, 303 Bojiţă, Saveta, 299
Boboş, Ion, 298 Bojiţă, Valeria, 289
Boboş, Maria, 298 Boldor, Elisabeta, 309
Boboş, Simion, 298 Bolovan, Ioan, 14, 23, 73, 125, 163,
Boboşu, Ioan, 295 191, 304, 336, 341, 343
Bobolu, Rafila, 295 Bonaparte, Napoleon, 97
Bocan, Iancu, 122, 151, 153, 155 Bontescu, 249, 251
Boca, Coman, 202 Bordei, Maria, 316
Bocsha, Petru, 290 Bordeiu, Ana, I., 295
Bocsha, Saveta, 290 Bordeiu, Florica, I., 295
Bocşan, Nicolae, 13, 14, 23, 25, 27, Bordeiu, George, 293
31, 38, 112, 145, 161, 334, 335, 336, Bordeiu, Ioan, 295
340, 342 Bordeiu, Ioana, 293, 295
Bodea, Gheorghe, 334, 336 Bordeiu, Ion, N., 295
Bogdan al II-lea, 126 Bordeiu, Maria, 295
Bogdan, Iulius, 304 Bordeiu, Simion, 293
Bogdan, Maria, 304 Borza, Ana, 306
Boia, Elena, Andreea, 125, 336 Borza, Gligor, 306
Boia, Lucian, 155, 336 Bota, Eugenia, 311
Boia, Stelean, Ioan, 30, 340 Botta, Pavel, 303
Boiţă, Elisabeta, 202 Botta, Saveta, P., 303
Boiţă, Spiridon, 201 Botoroagă, Marina, 316
Bojiţă, Agafie, 314 Botoroagă, Niculae, 316
Bojiţă, Ana, 290, 305, 307 Botoş, Ion, M., 334
Bojiţă, Ana, D., 290 Bozdog, Constantin, 106
Bojiţă, Aurel, 28, 30, 227, 247, 257, Bozga, 194
258, 264, 272, 273, 279, 289, 318 Brad, Ioan, 245
Bojiţă, Avram, 307 Bran, Andrei, 315
Bojiţă, Danil, 299 Bran, Cătălina, 315
Bojiţă, Danil, I., 290 Bran, Ioana, 305
Bojiţă, Elena, 307 Bran, Maria, 303, 315
348
Bran, Nicolae, 303, 315 Cazan, Gheorghe, Nicolae, 103
Bran, Niţă, 303 Cazan, Nicolae, G., 337
Bran, Petru, 303 Călugăr, Danil, 292
Bran, Sapta, 303 Călugăru, Paraschiv, 293
Bran, Tănase, 315 Călugăru, Saveta, 293
Branu, Petru, 303 Cărpinişan, Radu, 337
Branga, Remus, 209 Cărpinişianu, Silviu, 22, 211, 217,
Branga, Romulus, 209 337
Bratu, văduva, 109, 110 Cărpinişan, Veturia, 211, 215
Brătianu, Grigore, 120 Câmpean, Ana, 296
Brânză, Ana, 314 Câmpean, Ana, D., 297
Brânză, Ana, I., 314 Câmpean, Danil, 297
Brânză, Ioan, 305 Câmpean, Florica, 297
Brânză, Ioana, 298 Câmpean, Iona, 317
Brânză, Ion, 298,314 Câmpean, Maria, 300
Brânză, Maria, 298, 305 Câmpean, Niculae, 296
Brânză, Măria, 314 Câmpean, Nicolae, 300
Brânză, Paraschie, 305 Câmpean, Petru, 300
Breazu, Ioan, 211 Câmpean, Salomia, 300
Breazu, Nicolae, 29, 227 Câmpean, Simion, 300
Brediceanu, Caius, 80 Câmpeanu, Ion, 300
Brediceanu, Cornelia, 68, 69, 70, Câmpeanu, Rafila, 296, 297
71, 72, 73, 75, 76, 77, 80, 81, 92 Câmpeanu, Remus, 195, 337
Breith, Gustav, 257 Cândea, Ana, 311
Brote, Ilie, 280, 285 Cândea, Andrei, 296
Bucur, Maria, 303 Cândea, Elisabeta, 309
Bucur, Petru, 303 Cândea, Ioana, 300, 311
Bufnea, Elie, 13, 334 Cândea, Ion, 296, 300
Bumbea, Ioan, 261 Cândea, Maria, 300, 313
Bunea, Olivia, 30, 336 Cândea, Nicolae, 300
Burlea, Gheorghe, 201 Cândea, Niculae, Ion, 296
Byron, George, Gordon, 70 Cândea, Pătru, 313
Cândea, Rafila, 296, 300
Caracostea, Dumitru, 112, 336 Cândea, Romulus, 20, 22, 340
Carata, Ana, 310 Cândea, Saveta, 309, 311
Carol I, 93 Cârcoană, Ana, P., 297, 312
Carol al VI-lea, 93 Cârcoană, Ioan, 316
Catilina, Maria, 301 Cârcoană, Ioana, P., 309
Catilina, Sabin, 34, 258, 259, 268, Cârcoană, Ion, 308, 309, 315
290, 301 Cârcoană, Maria, 293
Catrina, Constantin, 74, 337 Cârcoană, Maria, P., 309
Cazan, Ana, 294 Cârcoană, Minodora, 312
Cazan, George, 310 Cârcoană, Nicolae, 308
349
Cârcoană, Nicolae, P., 309 Chirca, Petru, 28, 227, 246, 257,
Cârcoană, Paraschia, I., 315 258, 264, 270, 271, 272, 274, 276,
Cârcoană, Pătru, 312 278, 279, 281, 282, 286, 290, 304,
Cârcoană, Petru, 293, 308, 312 309
Cârcoană, Petru, P., 309 Chirca, Rafila, 309
Cârcoană, Rafila, P., 314 Chirca, Salomie, 313
Cârcoană, Saveta, 314 Chirca, Saveta, 298, 313
Cârcoană, Sofia, 308 Chirca, Simion, 313
Cârja, Cecilia, 177, 333, 337 Chirca, Vasile, 279
Cârnariu, Ana, 292 Cibianu, Ana, S., 312
Cârnariu, Ana, I., 292 Cicio-Pop, Ştefan, 27, 54, 193, 255
Cârnariu, Iacob, 292 Cinka, Ana, 313
Cârnariu, Irimie, 292 Cinka, Avram, 313
Cecon, Eduard, 296 Cinka, Mărie, 313
Cecon, Iosefine, 296 Cinka, Mihail, 313
Cecon, Juditta, 296 Cinka, Niculae, 313
Cecon, Tămaş, 296 Cionca, Ioan, 320
Cercel, locotenent, 139 Ciontea, Dănil, 311
Cernea, Ilie, 308 Ciontea, Lazăr, 314
Cernea, Maria, 308 Ion, Ciontea, 311
Chifa, Iacob, 195 Ciontea, Maria, 311
Chirca, Ana, 290, 298, 303, 316 Ciontea, Rafila, 311
Chirca, Ana, I., 295 Ciorba, Mărioara, 211
Chirca, Aurel, 303 Ciorogariu, Roman, 72, 177, 334
Chirca, Avram, 211, 298 Ciortan, Ana, I., 293
Chirca, Cornel, 316 Cirka, Ion, P., 297
Chirca, Danil, 297 Cirka, Maria, P., 297
Chirca, Florica, 303 Cirka, Simion, P., 297
Chirca, George, 313 Ciubotă, Viorel, 334
Chirca, Gheorghe, 312 Cîntec, Oltiţa, 34, 334
Chirca, Ioan, 302 Clark, Christopher, 102, 337
Chirca, Ion, 303 Claudel, Paul, 81
Chirca, Iona, 295 Clopoţel, Ion, 61, 62, 65, 339
Chirca, Jeni, I., 295 Cojocaru, Gheorghe, 14, 73, 340,
Chirca, Maria, 297, 302, 309 341, 343
Chirca, Mărioara, 312 Colhon, Ana, 295
Chirca, Nicolae, 28, 30, 227, 228, Coman, Bosica, Susana, 214, 336
229, 247, 257, 258, 264, 267, 270, Coman, Ioan, 202
272, 276, 279, 281, 284, 286, 298, Comaniciu, Aveta, N., 310
316, 348 Comaniciu, Ioana, N., 310
Chirca, Niculae, 303 Comaniciu, Niculae, N., 310
Chirca, Paraschiva, 304 Comăniciu, Ana, 294
Comăniciu, Ioana, 294
350
Comşa, Ionel, 251 Csegedy, 283
Comşa, Nicolae, 259, 262, 267, 275 Csiontya, Avram, 314
Conteni, Mihai, 28, 227 Csiontya, Maria, 314
Cooper, James, Fenimore, 207 Csiontya, Niculae, 314
Cornar, Ana, 315 Csiky, Erno, 256
Cornar, Fira, 315 Cujerian, Ion, 303
Cornar, Ion, 315 Cujerian, Maria, I., 303
Cornar, Niculae, 315 Cuşuţă, Ioan, 33, 35, 258, 259, 262,
Cornea, Luminiţa, 74, 337 264, 267, 272, 279, 281, 282, 283,
Cosma, Aurel, jr., 31, 334 284, 286, 290, 296
Cosmescu, Ana, 303 Cuşuţă, Maria, N., 296
Costea, Ionuţ, 27, 166, 341 Cuşuţă, Nicolae, 298
Costea, Maria, 301 Cuşuţă, Rachila, N., 298
Costin, Miron, 158 Cutean, Ana, 300, 310
Coşbuc, George, 121 Cutean, Ana, A., 306
Covaci, Diana, 73, 343 Cutean, Ana, G., 293
Cozma, Mărie, 304 Cutean, Avram, 29, 227, 247, 258,
Cozmescu, Ioana, 307 264, 267, 270, 274, 281, 284, 286,
Cozmescu, Maria, 307 306
Cranta, Nicolaescu, Petru, 136, 339 Cutean, Danil, 297
Crass, medic, 280 Cutean, George, 293
Crăciun, Ioachim, 34, 163 Cutean, Ion, 302
Crăciun, Sergiu, 151, 152, 153 Cutean, Iona, 297
Crăciun, Victor, 120, 337 Cutean, Maria, 300
Crăciun, George, 307 Cutean, Maria, I., 302
Crăciun, Maria, 311 Cutean, Nicolae, 310
Crăciun, Nicolae, 306, 311 Cutean, Petru, 300
Crăciun, Saveta, 307 Cutean, Saveta, 297
Creţariu, Gheorghe, 229, 230, 247, Cutean, Smaranda, 13, 334
257, 258, 264, 267, 270, 274, 281, Cutean, Ştefan, 293
283, 289, 318 Cuteanu, Ion, G., 309
Cristea, Antinie, 304 Cuteanu, Ion, I., 310
Cristea, Ioana, 291 Cuteanu, Maria, I., 310
Cristea, Ion, 304, 306
Cristea, Maria, 292, 306 Dabija, Gheorghe, 16, 34, 158, 239
Cristea, Maria, I., 303 Dacz, Enriko, 193, 340
Cristea, Marius, 13, 334 Dahinten, Rudolf, 28, 280
Cristea, Miron, 158, 180, 336 Dahinten, Wilhelmina, 28
Cristea, Paraschiva, 292 Damian, Pătru, 311
Cristea, Petru, 291, 292, 306 D’Amico, Matteo, 178, 336
Cristian, George, 28, 29, 227, 228 Dancăş, Ecaterina, 183
Cristolovean, Romul, 201 Dan, Mihai, 13, 334
Crişan, Eugenia, 219, 340 Dan, Pompiliu, 201
351
Daussen, 66 Dicu, Ioana, I., 309
David, Ioan, 230, 318 Dicu, Ion, 314
David, Ioana, 306 Dicu, Ion, 291, 292, 303, 312
David, Rafila, I., 303 Dicu, Ioan, 317
Dăian, Ana, D., 294, 304 Dicu, Maria, 292, 297, 300, 316
Dăian, Diana-Maria, 15, 38, 164, Dicu, Marie, 307
165, 338, 342 Dicu, Niculae, 297, 312, 317
Dăian, Dumitru, 294 Dicu, Paraschiva, 291
Dăian, George, 304 Dicu, Paraschiva, P., 308
Dămian, Ana, 311, 312 Dicu, Pavel, 312, 316
Dămian, Ion, 312 Dicu, Petru, 308, 312, 314
Dămian, Ion, 297, 312 Dicu, Rafila, 295, 311, 312, 313
Dămianu, Ana, 315 Dicu, Sapta, 317
Dămianu, Ion, 315 Dicu, Saveta, 298, 301, 311, 314
Dămiean, Maria, 312 Dicu, Simion, 316
Dămiean, Rafila, 312 Dicu, Vasile, 316
Dămian, Paraschiva, 297 Dicu, Vintilă, 295
Dănilă, Nicolae, 16, 30, 31, 34, 333, Dicu, Petru, I., 290
338, 340 Diju, Rafila, 290,292
Dănilă, Ştefan, 28, 227 Dinu, Rudolf, 104, 336
Dărămuş, Adrian, 290 Diţescu, 135
Deaconu, Luchian, 137 Dobrean, George, 307
Deák, István, 197, 340 Dobrean, Maria, 307
Dehmel, Richard, 75 Dobrescu, Gheorghe, 137, 333
Delapecica, Petre, Ugliş, 13, 334 Dopan, Avram, 297
Demian, Ioan, 310 Dopan, Florica, G., 295
Demian, Ion, 312 Dopan, George, 295, 302
Demian, Maria, 310, 312 Dopan, Ion, 302
DeVoss, David, 102, 341 Dopan, Maria, 302, 306
Diciu, Ioan, 276 Dopan, Niculae, 295, 306
Dicu, Ana, 291, 303, 311, 316 Dopan, Paraschiva, N., 295
Dicu, Ana, G., 291 Doroftei, Petru, 296
Dicu, Ana, Niculae, 309 Dopan, Rafila, 302
Dicu, Ană, 314 Dopan, Raveca, 297
Dicu, Avram, 312 Dostoievski, Fiodor, N., 56, 69, 70
Dicu, Dumitru, 297, 307 Dragomir, Ana, 303
Dicu, Elena, 297 Dragomir, George, 303
Dicu, Eva, I., 309 Dragomir, Leontina, 303
Dicu, Florica, 291 Dragomir, Maria, 315
Dicu, Florica, Petru, 301 Dragomir, Niculae, 315
Dicu, George, 291, 311, 317 Dragomir, Silviu, 132, 337
Dicu, Ioan, 298, 312 Dragomir, Saveta, 315
Dicu, Ioana, 307, 311, 314 Draşovean, Maria, 306
352
Draşovean, Nicolae, 306
Drăghiciu, Ana, G., 297, 312
Drăghiciu, Danil, 299
Drăghiciu, Ion, 314
Drăghiciu, Ioan, 29, 227, 228, 229,
230, 247, 258, 264, 267, 270, 272,
274, 275, 276, 283, 284, 289
Drăghiciu, Ioana, 306
Drăghiciu, Laura, 38
Drăghiciu, Maria, 200
Drăghiciu, Maria, G., 297
Drăghiciu, Niculae, 314
Drăghiciu, Rafila, 314
Drăgoescu, Anton, 27, 337
Drecin, Mihai, 193, 337
Dreghiciu, Ana, 312
Dreghiciu, Florica, 303
Dreghiciu, George, 312
Dreghiciu, Ioan, 303, 318
Dreghiciu, Maria, 291
Dreghiciu, Nicolae, 312
Dreghiciu, Saveta, 303
Drişman, Ana, Avram, I., 294
Drişman, Ana, I., 294
Drişman, Ioana, 294
Drişman, Nicolae, I., 294
Drişman, Saveta, I., 294
Dronca, Lucian, 193, 337
Druhora, Ion, 185
Duca, Ion, G., 121
Dudaşiu, Paraschiva, 302
Dudaşiu, Petru, 302
Dreghiciu, Petru, N., 309
Dudaş, Vasile, 154, 337
Dulfu, Petre, 121
Duma, Eleonora, 311
Duma, Rafila, 311
Dumitra, George, 293
Dumitraş, Ana, 312
Dumitraş, Ion, 312
Dumitraş, Liviu, 312
Dumitraş, Niculae, 312
Dumitraşu, Ion, 291
353
Dumitrese, Ana, 291
Dumitrese, Ion, 291
Dumitreasă, Ana, 293, 298, 299,
304
Dumitreasă, Ana, I., 293, 303
Dumitreasă, Ana, Ioan, 307
Dumitreasă, Ana, N., 297
Dumitreasă, Ana, S., 293
Dumitreasă, Avram, 299
Dumitreasă, Candin, 293
Dumitreasă, Danil, 304
Dumitreasă, Florica, 293, 298
Dumitreasă, George, C., 293
Dumitreasă, Ioan, 28, 227, 247,
258, 264, 270, 272, 274, 276, 279,
292, 293
Dumitreasă, Ioan, S., 293, 297
Dumitreasă, Ion, 293, 303
Dumitreasă, Iona, 305
Dumitreasă, Ion, I., 297, 298
Dumitreasă, Ion, P., 298
Dumitreasă, Iona, 297
Dumitreasă, Iosif, 307
Dumitreasă, Irimie, 298
Dumitreasă, Lina, 317
Dumitreasă, Maria, 292, 298, 311
Dumitreasă, Maria, S., 293
Dumitreasă, Marina, 293
Dumitreasă, Nicolae, 305
Dumitreasă, Niculae, 293, 303, 311
Dumitreasă, Paraschiva, 304
Dumitreasă, Paraschiv, 293
Dumitreasă, Petru, 292
Dumitreasă, Petru, G., 293
Dumitreasă, Rafila, 293
Dumitreasă, Rafila, Ion, 297
Dumitreasă, Safta, 291, 294
Dumitreasă, Sapta lu’ Ion, 303
Dumitreasă, Saveta, 307
Dumitreasă, Simion, 293, 297, 298
Dumitriasă, Ion, 291
Dumitriasă, Nicolae, 291
Dumitru, Marie, 292
Dumitru, Vintilă, 292 Fodor, Aftenie, 304
Dutca, Pangraţiu, 307 Fodor, Erji, 304
Duvlea, Ioan, 279 Fomino, Monica, 38
Fortnescu, 135
Edroiu, Nicolae, 183, 233, 337 Frânc, Ana, 313
Einstein, Albert, 21, 43, 340 Frânc, Pătru, 313
Elekeş, Ioan, 28, 29, 182, 227, 229, Frederic I, 45
247, 257, 258, 264, 274, 279, 284, Fredl, 195
318 Fritz, 263, 279, 282
Elekeş, Rafila, 289 Fulea, Ion, 305
Elemer, Mezei, 14, 336 Fulea, Maria, 293
Endre, Adi, 75 Fulea, Petru, 295
Eppel, Marius, 79, 177, 197, 333, Fulea, Rafila, 294
337 Fulea, Sanfira, 295
Fulea, Vasile, 276, 294
Falkenhayn, Erich, von, 129 Furdui, Maria, I., 312
Faur, Petru, I., 22, 337 Furdui, Petru, 317
Fărcaşi, Paraschiva, 304 Funka, Ion, 316
Fărcaşiu, Măria, 313 Funka, Saveta, 316
Fărcaşiu, Nicolae, 24
Fărcaşiu, Petru, 313 Gabăr, Cornelia, 27, 342
Fărcaş, Ana, 311 Gabor, Ana, 313
Fărcaş, Androne, 311 Gabor, Mărie, 313
Fărcaş, Gheorghe, 276, 279 Gabor, Pătru, P., 313
Fărcaş, Ion, 317 Gavrilă, Ana, 306
Fărcaş, Niculae, 311, 317 Gavrilă, Elisaveta, 303
Fărcaş, R., 285 Gavrilă, Florica, 302, 306
Fărcaş, Saveta, 317 Gavrilă, George, 302, 308
Fărcaşu, Dumitru, 297 Gavrilă, Ion, 303, 306
Fărcaşu, Elina, D., 297 Gavrilă, Iona, 303
Feining, 62 Gavrilă, Maria, 302
Felshtinsky, Yuri, 88, 337 Gavrilă, Petru, 302
Ferdinand, Franz, 44, 102 Gavrilă, Rafila, 302, 303, 308
Ferdinand I, 123, 158, 284 Găldian, Nicolae, 301, 303
Fetti, Romana, 23, 342 Gârboviceanu, Petre, 120
Filip, Ana, 23, 342 Georgescu, căpitan, 129
Flaubert, Gustav, 56 Gerasim, O., Florica. 304
Floca, Ana, 312 Gerasim, Ordean. 304
Florea, Ana, 312 Gerhard, Binder, 271, 278
Florea, Gligor, 312 German, Vintilă, 271, 279
Florea, Marina, 312 Giurgiu, Marcu (Crişan), 131, 132,
Florescu, Gheorghe, I., 34, 334 169, 232
Flueraş, Ion, 27 Glass, Christian, 45, 337
354
Goga, Aurelia, 183, 192 Guţa, Ioana, G., 297
Goga, Eugen, 105, 334 Guţa, Ioană, 305
Goga, Mircea, 51, 337 Guţa, Maria, 305
Goga, Octavian, 183, 333, 334 Guţa, Nicolae, 305
Goga, Veturia, 22, 51, 52, 53, 211, Guţa, Niculae, 309
214, 334, 337, 341 Guţa, Petru, 291
Goethe, Johann, Wolfgang, 70 Guţa, Rafila, 305
Gogâlea, Florin, 333 Guţia, Ana, 298, 300, 305
Gogâltan, Florin, 112, 183, 343 Guţia, Ana, N., 297
Goia, Iosif, 30, 289, 318 Guţia, Elena, 297
Goia, Maria, 289 Guţia, Florica, 291
Goia, Silvia, 289 Guţia, George, 298, 300
Goldiş, Vasile, 27, 30, 31, 211, 340, Guţia, Ioan, 14, 15, 23, 24, 37, 221,
341, 342 222, 223, 322, 324, 326, 327, 330,
Gorog, Ferencz, 204, 205 342
Gorog, Magith, 205 Guţia, Ioana, 291
Grapini, Enea, 27 Guţia, Ion, 297, 308
Gray, Jeremy, 44, 337 Guţia, Nicolae, 291
Grec, Marius, Ioan, 30, 340 Guţia, Petru, 305
Greceanu, Dumitru, 202 Guţia, Raveca, 308
Greffner, Otto, 45, 338 Guţia, Todor, 305
Grigoriţă, Octavian, 291 Gyorffy, Gyorgy, 51, 338
Grigoriţă, Saveta, 291 Gyorgye, Gergy, 316
Grillparzer, Franz, Seraphicus, 45 Gyorge, Marian, 316
Groza, Mihai-Octavian, 13, 15, 16,
18, 19, 23, 27, 28, 33, 43, 51, 73, 80, Habean, Sabin, 313
112, 161, 163, 164, 165, 166, 175, Hack, 134, 136, 343
201, 202, 203, 211, 333, 334, 335, Hagger, 285
338, 340, 341 Hajdu, Mihály, 296
Groza, Rodica, 27, 166, 341 Hajdu, Mihályné, 296
Gudk, Jens, 272 Halom, Elena, Crinela, 180, 338
Gugiu, Nicolae, 306 Hamsun, Knut, 71
Guida, Francesco, 105, 343 Hamzea, Nicolae, 202
Guliano, locotenent, 143 Hanovra, Sophia, Charlotte de, 145
Guţa, Ana, 291 Hauptmann, Gerhardt, Johann,
Guţa, Ana, G., 309 Robert, 45, 215
Guţa, Ana, N., 309 Harnack, Adolf, von, 58
Guţa, Antinie, 305 Hasnaş, locotenent, 139
Guţa, Avramu, 306 Hăbean, Ana, 305
Guţa, Donole, 291 Hăbean, Ioana, 294
Guţa, Florica, 305 Hăbean, Ioan, 294
Guţa, George, 306 Hăbean, Ion, 305, 308
Guţa, Ioana, 305 Hăbean, Marie, 308
355
Hăbean, Niculae, 305 Herlea, Simion, S., 309, 315
Hăbean, Paraschiva, 305 Herlea, Valeriu, 249
Hăbean, Paraschiva, 313 Hitler, Adolf, 51, 337
Heine, Heinrich, 70 Hofmannstahl, Hugo, von, 77
Heitz, Karl, H., 263, 268, 274, 279, Holderin, Hohann, Christian,
282, 285 Friedrich, 70
Helgiu, Ana, 310 Hogg, Ian, V., 44, 106, 130, 131,
Helgiu, Elena, 310 335
Helgiu, Saveta, 310 Homorodean, Ioana, 310
Henegariu, Ana, 304 Homorodean, Raveca, 310
Henegariu, Ana, Ion, 301 Homorodean, Veta, 310
Henegariu, Ana, Petru, 306 Hortopeţ, Ion, 307
Henegariu, Danil, 304 Hortopeţi, Rafila, 313
Henegariu, Florica, 308 Hortopeţu, Dumitru, 313
Henegariu, Ioan, 30, 229, 318 Horvath, Anton, 257, 271
Henegariu, Ion, 301 Horvat, Ioan, 275
Henegariu, Ion, Ion, 301 Hugo, Victor, 88
Henegariu, Maria, D., 304 Huprich, Agneta, 310
Henegariu, Maria, Ion, 301 Huprich, Maria, 310
Henegariu, Maria, N., 304 Huprich, Martin, 310
Henegariu, Nicolae, 303 Huprich, Tomas, 310
Henegariu, Niculae, 304 Hurbian, Ana, 303
Henegariu, Petru, 306, 317 Huzu, Ana, 292, 308
Henegariu, Rafila, 303 Huzu, Danil, 308
Henegariu, Valeriu, 22, 308 Huzu, Ioana, 308
Henegariu, Zevedei, Ion, 301 Huzu, Petru, 265, 280, 292
Henegar, Ioana, 294
Henegar, Ion, 294 Iacob, Petru, 199
Henegar, Maria, 294 Iakob, Iova, 292
Henegar, Nicolae, 294 Iancu, Avram, 132, 337, 338
Henegar, Niculae, 294 Ion, Ianka, 307
Henegar, Petru, 294 Ianka, Salomie, 307
Hering, Gottlieb, 296 Ianoşi, Opriţa, 291
Hering, Gottliebné, 296 Ibsen, Henrik, Johan, 71
Herlea, Dionisie, 313 Ignat, Kisanovici, Elena, 14, 103,
Herlea, George, 315 338
Herlea, Ileană lui Niculae, 310 Iodălan, Rali, 314
Herlea, Ioana, 313 Iorga, Nicolae, 55, 120, 125, 338
Herlea Ion, 313 Iosif, doamna, 192
Herlea, Leontina, S., 309 Iosif, Mona, 34, 334
Herlea, Maria, 313, 315 Iosiv, Ana, 296
Herlea, Niculae, 310 Iosiv, Ioan, 296
Herlea, Petru, 276, 315 Ioviţa, Ana, 311
356
Ioviţa, Ioana, 311 Lazăr, Gheorghe, 283
Ioviţa, Petru, 311 Lazăr, Ioan, 301
Ivan, George, 183 Lazăr, Ioana, Popi, 295
Ivan, Ion, 317 Lazăr, Ioan, Popi, 295
Ivan, Nicolae, 162 Lazăr, Ioan, P., 296
Ivan, Rafila, 317 Lazăr, Ion, Popi, 295
Ivaşcu, George, 43 Lazăr, Maria, 301
Lazăr, Maria, N., 296
Jammes, Francisc, 71 Lazăr, Maria, P., 295
Jampa, Ana, 303 Lazăr, Marie, 301
Jánko, Roza, 317 Lazăr, Nicolae, 33, 258, 259, 264,
Hampa, Maria, 303 272, 273, 274, 276, 279, 283, 296,
Jiampa, Ioan, 303 297, 301
Jiampa, Maria, 303 Lazăr, Nicolae, senior, 301
Janosy, Pal, 256 Lazăr, Paraschiva, 311
Jekelfalussy, Zoltan, 195 Lazăr, Rafila, 297, 301
Josef, Franz, 75, 104, 194, 199, 336 Lăcătuş, George, 391
Josefi, Danil, 274 Lăcătuş, Maria, 301
Julescu, Ana, 311 Lăcătuş, Mihai, 301
Julescu, Ion, 310 Lăcătuş, Salomia, 301
Jumanca, Pavel, 27, 335 Lăcătuşu, Ioan, 74, 337
Lazăr, Ion, 294
Karl, Hertz, 271 Lăncrănjan, Constandin, 307
Kândea, Ioan, 296 Lăncrănjan, Ilie, 297.
Kîmpian, Niculae, 296 Lăncrănjan, Ion, 307
Keller, Maximilian, 61, 71 Lăncrănjan, Maria, Ion, 307
Kerenski, Aleksander, F., 201, 337 Lăncrănjan, Niculae, 310
Kiriţescu, Constantin, 136, 338 Lăncrănjan, Salomina, 297
Krasser, Gustav, 274 Lăncrănjan, Saveta, 307
Krasser, Hans, 271, 279 Lăncrănjan, Simion, 297
Krisztoff, profesor, 205 Lăncrănjian, Ion, 307
Kokoşca, 62 Lăncrănjian, Paraschiva, P., 309
Lăncrănjian, Petru, 309
Lajos, Nagy, 271 Lăncrănjiean, Rafila, 307
Lascu, Nicolae, 215, 343 Lăzărescu, Nicolae, 268, 307
Laur, domnişoara, 283 Lazăr, Rafila, 294
Lazăr, Ana, 294 Lazăr, Simion, Popi, 295
Lazăr, Asineta, Aron, 301 Lăzăroiu, sublocotenent, 130, 133,
Lazăr, Aurel, 27, 54 136
Lazăr, Danil, 294 Lăzureanu, învăţător, 200
Lazăr, Elena, 298 Lederhilger, W., 272, 274, 275
Lazăr, George, 298 Leibniz, 76
Lazăr, George, P., 295 Lengranjan, George, I., 293
357
Lencranjan, Ioana, G., 293 Luca, Simion, 303
Lenin, Iosif, V., 88, 337 Lupaş, doamna, 184
Lessing, Gotthold, Ephraim, 215 Lupaş, Ioan, 105, 183, 187, 333,
Leu, Valeriu, 13, 14, 22, 23, 31, 165, 337, 340, 342
334, 335, 338, 345 Lupşa, Ana, 305
Limbean, Ana, 307, 309 Lupşa, Florica, 291
Limbean, Ana, P., 292 Lupşa, Ioan, 305
Limbean, Daniel, 292 Lupşa, Ion, 305
Limbean, Danil, 315 Lupşa, Petru, 291
Limbean, George, 304 Lupşe, Ana, 294
Limbean, Ilie, 307 Lupşe, Ana, I., 291
Limbean, Ioan, 309 Lupşe, Daniil, 276, 291, 299, 314
Limbean, Ioana, 307 Lupşe, Florica, Avram, 301
Limbean, Iona, 315 Lupşe, Florica, N., 301
Limbean, Maria, 292, 305, 310, 315 Lupşe, George, 299
Limbean, Maria, P., 304 Lupşe, Ioana, 299
Limbean, Marie, 307 Lupşe, Ioana, P., 308
Limbean, Niculae, P., 304 Lupşe, Ion, 291, 294, 300, 314
Limbian, Petru, 275, 292, 315 Lupşe, Ion, I., 294
Rimbean, Rafila, 292, 310 Lupşe, Izidor, 314
Limbean, Raveca, 307 Lupşe, Maria, 305, 314
Limbean, Simion, 290, 292 Lupşe, Nicolae, 283, 291, 301, 312
Limbean, Vasilie, 292 Lupşe, Paraschiva, 301
Linul, profesor, 220 Lupşe, Petru, O., 308, 314
Loran, Nicolae, 270, 273, 274 Lupşe, Rafila, 291, 292, 294, 312
Lucaciu, Vasile, 120 Lupşe, Rafila, I., 294
Lomănaru, Ioan, 291 Lupşe, Saveta, 294, 296
Lomănaru, Maria, 291 Lupşe, Simion, 290, 292, 312
Loumiere, August, 208 Lupşe, Todor, 292
Loumiere, Louis, 208 Luther, Martin, 62
Luca, Ana, 303
Luca, Iacob, 309 Macavei, Anamaria, 165
Luca, Ioan, 302 Mackensen, Ludwig, August, von,
Luca, Ioana, I., 302 129, 130
Luca, Iona, 315 Macovescu, căpitan, 126
Luca, Iona, Iacob, 209 Macsin, Gavrilă, 300
Luca, Ion, I., 302 Macsin, Ioana, 294
Luca, Maria, 302 Macsin, Saveta, 300
Luca, Nicolae, 303 Maeterlink, Maurice, 71
Luca, Niculae, 302 Maior, Liviu, 103, 338
Luca, Rafila, 294 Mandache, 121
Luca, Raveca, 303 Man, Dorel, 183, 337
Luca, Saveta, 294 Man, Petru, 274
358
Mangra, Vasile, 73, 79, 197, 333, Medean, Sîmza lui Niculae, 306
337 Medean, Sergiu, 28, 30, 34, 163,
Mani, Ana, P., 298 182, 227, 240, 247, 257, 258, 259,
Maniţiu, Ană, 314 262, 263, 264, 265, 267, 268, 269,
Maniţiu, locotenent, 150 270, 271, 272, 274, 275, 276, 279,
Maniu, Ana, 316 280, 281, 286, 289, 320
Maniu, David, 316 Medean, Victoria, 289
Maniu, Florica, 316 Medean, Virgil, 22
Maniu, Gheorghe, 30, 338 Medrea, Ion, 204, 205
Maniu, Iuliu, 54 Megya, Maria, 310
Maniu, Maria, 316 Megya, Niculae, 310
Maniu, Nicolae, 211, 298, 316 Megya, Saveta, 310
Maniu, Petru, 298 Mendel, Gregor, Johann, 87
Manu, 135 Mendel, Rafael, 200, 201
Marian, Constandin, 301 Merejkovski, Dimitri, S., 69, 70
Marian, Safta, 301 Meteş, Ştefan, 123, 338
Marior, Petru, 161 Meţianu, Ioan, 211
Marinescu, Constantin, Gheorghe, Micu, Floarea, 30, 336
120, 337 Mieczkowski, Robert, 164
Martin, Ana, 305 Mihai, Viteazul, 126, 127, 232
Martin, Ilie, 306 Mihali, Teodor, 27, 54
Martin, Ion, 305 Mihălţan, Maria, 305
Martin, Maria, 306 Mihălţan, Ştefan, 295
Martin, Marie, 306 Mihălţan, Vasile, 305
Martin, Todor, 306 Mihu, Ana, 294
Masaryk, Thomas, 88 Mihu, George, 294
Mauksch, Friedrich, 274, 280 Mihu, Giorgetiu, 302
Mayer, Juliska, 205 Mihu, Ioan, 193
Mayer, profesor, 205, 209 Mihu, Mafteiu, 302
May, Karl, Friedrich, 207 Mihuţiu, Simion, 292
Mărdărescu, Gheorghe, 169, 335 Mila, Ioana, 306
Măgereanu, locotenent, 132, 133, Mila, Ion, 306
134 Mila, Maria, 307
Mărăşescu, 135, 136 Mila, Petru, 306
Mărginean, Angela, 30, 336 Mila, Rafila, 306
Mărginean, Maria, 301 Misaroş, D., 252
Mărginean, Pavel, 301 Mitu, Sorin, 112, 145, 335, 343
Mărinescu, Antonie, 315 Mocioni, Alexandru, 193
Mărinescu, Sapta, 315 Mocioni, Andrei, 193
Mândruţ, Stelian, 15, 55, 74, 336 Moga, Ana, 30, 293, 299, 312, 336
Medean, Ionel, 273 Moga, Ana, I., 299
Medean, Ionela, 289 Moga, Ana, P., 300
Medean, Roman, 289
359
Moga, Atanasie, 33, 247, 258, 259, Moga, Saveta, 293, 298
264 Moga, Simion, 296
Moga, Avram, 301 Moga, Ştefan, 312
Moga, Aurel, 293 Moga, Tudor, 293
Moga, Avram, 276, 313 Moga, Vasile, 37, 50, 123, 322, 324,
Moga, Dănil, Ion, 293 326, 327, 330
Moga, Dumitru-Nicolae, 31, 277, Moga, Veturia, 215
343 Moga, Zaharie, 230, 318
Moga, Elena, 300 Moldovan, Angel, Ioan, 309
Moga, Firuca, 211 Moldovan, Eugen, 31, 343
Moga, Florica, 293, 316 Moldovan, Nicolae, 192
Moga, Florica, I., 299, 300, 301 Molnar, Geza, 209
Moga, George, 294 Morariu, Gheorghe, 313
Moga, Ion, 290, 291, 293, 299, 312 Morariu, Iuliu-Marius, 17, 19, 23,
Moga, Ion, I., 299, 200 28, 161, 165, 175, 335, 338, 342
Moga, Ion, P., 300 Morariu, Maria, 295
Moga, Ion, S., 299 Morar, Maria, 303
Moga, Ionel, 293 Morariu, Mărie, 313
Moga, Ioan, I., 291 Morariu, Nicolae, 313
Moga, Jenny, 211 Moraru, Alexandru, 183, 337
Moga, Maria, 291, 293, 294, 298, Mor, Jokai, 207
299, 301, 308, 313, 316 Motru, Rădulescu, Constantin, 121
Moga, Maria, D., 293 Moşoiu, Traian, 214, 215
Moga, Maria, I., 293, 299 Muha, Gheorghe, I., 293
Moga, Maria, N., 300 Muha, Ion, 293
Moga, Maria, Nicolae, 280, 283, Muha, Maria, I., 293
290 Muha, Petru, I., 293
Moga, Mărioara, P., 298 Muha, Sâmilia, I., 293
Moga, Mircea, 289 Müller, Max, 58
Moga, Nicolae, 34, 258, 264, 267, Müller, Wilhelm, 58
272, 275, 279, 286, 293, 298, 301, Muntean, Ana, 292, 300, 307, 316
312 Muntean, Ana, I., 293
Moga, Nicolae, I., 300 Muntean, Ana, Ion, 316
Moga, Nicon, 299 Muntean, Ana, Ionu, 309
Moga, Niculae, 312, 316 Muntean, Ana, Ionu, 309
Moga, Paraschiva, 291, 293 Muntean, Ana, I., T., 309
Moga, Paraschiva, N., 300 Muntean, Ana, N., 309
Moga, Petru, 17, 114, 115, 116, Muntean, Ana, P., 299
119, 120, 121, 123, 151, 259, 263, Muntean, Anisia, 291
282, 283, 293 Muntean, Ana, 317
Moga, Petru, Avram, 298 Muntean, Avram, 307, 317
Moga, Rafila, 293, 296, 316 Muntean, Danil, 295, 298, 306
Moga, Salomia, 299 Muntean, Dumitru, 167, 311
360
Muntean, Fira, Ion, 316
Muntean, Florica, 293, 294, 316
Muntean, Gligor, 311
Muntean, Ieronim, 298
Muntean, Ioan, 306
Muntean, Ioana, 316, 317
Muntean, Ioana, S., 300
Muntean, Ion, 292, 294, 298, 306,
307, 316
Muntean, Ion, S., 300
Muntean, Ion, T., 292, 309
Muntean, Maria, 295, 297, 298, 306,
316, 317
Muntean, Maria, P., 290
Muntean, Maria, P., 292
Muntean, Marina, G., 290
Muntean, Mărie, 311
Muntean, Nicolae, 290, 307
Muntean, Niculae, Tănasă, 309
Muntean, Paraschia, 311
Muntean, Paraschia, N., I., 309
Muntean, Peter, 307
Muntean, Petru, 306, 316, 317
Munteanu, Petru, Ioan, 28, 227,
247, 258, 264, 274, 290
Muntean, Petru, S., 300, 306
Muntean, Rafila, 293, 298
Muntean, Rafila, T., 292
Muntean, Rusalina, Ion, 316
Muntean, Simion, 295, 300, 306,
307, 316
Muntean, Ştefan, 292
Muntean, Tănase, 292
Muntean, Veronica, 290
Munteanu, Elisaveta, 317
Munteanu, Ioana, 295
Muntean, Zaharie, 201, 202
Murăşian, Ana, 314
Murăşian, Sabina, 314
Murăşian, Todor, 314
Munthiu, Dionisiu, 297
Muntiu, Ana, Ştefan, 301
Muntiu, Maria, 301
361
Muntiu, Nicolae, 301
Muntiu, Ştefan, 301
Murgescu, Bogdan, 93, 333
Musteaţă, Sergiu, 343
Mutu, Maria, 308
Muţian, Ion, 309
Nagy, Lajos, 257
Nan, Ion, 202
Naşcu, Ană, 305
Naşcu, Similea, 305
Năsturaş, Constantin, 139
Neamţu, Gelu, 34, 132, 163, 166,
182, 335, 338
Neamţul, Iacob, 295
Neamţul, Paraschiva, 295
Negrilă, Iulian, 335
Negru, Andrei, 61, 339
Nelyben, J., 256
Nemeş, Peter, 203, 343
Netea, Vasile, 120, 337, 339
Nichitescu, 121
Nicoară, Toader, 112, 145, 335, 343
Nicolae, Dumitru, 29, 227
Nicolaescu, Gheorghe, 137
Nicolaescu, Nicolae, 118, 121, 335
Nicolaescu, Ştefan, 136, 339
Nicolescu, Andrei, 333
Nicolescu, Gheorghe, 333
Nicula, Vasile (Horea), 131, 132,
169, 232
Nietzsche, Friedrich, 52
Nisipeanu, Gabriela-Margareta, 17,
19, 28, 161, 175, 335, 338
Nistor, Dumitru, 14, 335
Nouzille, Jean, 339
Oană, George, 289
Oană, Lucia, 289
Oană, Vasile, 28, 227, 247, 257,
258, 264, 265, 270, 272, 279, 281,
283, 289
Oancea, Elisaveta, 289
Oancea, Ioana, 304 Opincar, Niculae, 297
Oargă, Ion (Cloşca), 131, 132, 169, Opincar, Petru, 298, 315
232 Opincar, Rafila, 297, 314
Ognean, Iosif, 194 Opincar, Salomia, 314
Oltean, Ana, 294, 296, 299, 303, Opincar, Saveta, 314
306, 311, 314 Opincar, Simion, 298
Oltean, Ana, I., 293, 296, 298 Opincariu, Ana, 290, 292, 305, 310,
Oltean, Danil, G., 298 311
Oltean, Florica, 299 Opincariu, Ana, I., 296
Oltean, George, 298 Opincariu, Ana, P., 312
Oltean, George, G., 298 Opincariu, Avram, 307, 315
Oltean, Giorghiţă, 293 Opincariu, Elena, I., 309
Oltean, Iacob, 294 Opincariu, Estina, 317
Oltean, Ion, 296, 298, 299 Opincariu, Eugenia, P., 292
Oltean, Ion, I., 293, 299 Opincariu, Florica, 290
Oltean, Isidor, 298 Opincariu, George, 290, 292, 299
Oltean, Jenu, 299 Opincariu, George, George, 290
Oltean, Maria, 298, 299, 306 Opincariu, Ioan, 299, 302
Oltean, Nicolae, 106, 108, 280, 283, Opincariu, Ioana, I., 309
293, 299, 306 Opincariu, Ion, 290, 292, 302, 305,
Oltean, Pamfilie, 293 310, 313
Oltean, Petru, 306 Opincariu, Ion, I., 295
Oltean, Rafila, 301 Opincariu, Ion, S., 308
Oltean, Rafila, G., 298 Opincariu, Iona, G., 292
Oltean, Saveta, 293 Opincariu, Ioana, S., 296
Oltean, Simion, 306 Opincariu, Leontina, 296
Oncescu, Iulian, 31, 334 Opincariu, Maria, 290, 292, 296,
Onofreiu, Adrian, 13, 334 299, 300, 302, 309, 310, 311, 315,
Opincar, Ana, 295, 289, 315 316
Opincar, Avram, 314 Opincariu, Maria, P., 308
Opincar, Daniel, 309 Opincariu, Nicolae, D., 308
Opincar, Danil, 314 Opincariu, Niculae, 290, 296, 312
Opincar, Florica, 314 Opincariu, Nicolae, G., 292
Opincar, Ioana, N., 310 Opincariu, Paraschiva, 307
Opincar, Ioan, I., 296 Opincariu, Pavel, 305
Opincar, Ioan, N., 310 Opincariu, Petru, 29, 34, 227, 228,
Opincar, Ion, 296 247, 258, 259, 264, 272, 275, 276,
Opincar, Ion, I., 298 281, 285, 290, 299, 307, 308, 310,
Opincar, Ioana, 295 311, 312, 313
Opincar, Maria, 295, 303, 308, 314, Opincariu, Petru, I., 295
315 Opincariu, Petru, M., 292
Opincar, Nicolae, 308 Opincariu, Petru, V., 300
Opincar, Niculae, I., 310 Opincariu, Rachila, N., 296
362
Opincariu, Rafila, 292, 302, 315
Opincariu, Rafila, George, 290
Opincariu, Rafila, I., 309
Opincariu, Rafila, S., 308
Opincariu, Raveca, 296, 302
Opincariu, Saveta, 310, 316
Opincariu, Simion, 299
Opincariu, Simion, P., 292
Opincariu, Vasile, 311
Opincaru, Avram, 299
Opincaru, Ioana, 299, 315
Opincaru, Ioan, 299
Opincaru, Ion, 315
Opincaru, Niculae, 315
Oprea, Ana, 314
Oprea, Ioan, 305
Oprea, Ioana, 305, 314
Oprea, Vasile, 314
Opreanu, Elisaveta, 289
Oprijiu, Nicolae, 290
Opriş, Ioan, 279
Oprişiu, Nicolae, 291
Oprişiu, Paraschiva, 291
Opriţa, Ana, 299, 300, 314
Opriţa, Ana, G., 290
Opriţa, Ana, I., 301
Opriţa, Danil, 306
Opriţa, Gizela, G., 290
Opriţa, Iana, 306
Opriţa, Ioana, 297, 301
Opriţa, Ion, 292, 301, 303, 304
Opriţa, Ion, S., 303
Opriţa, Iona, 299
Opriţa, Iosiv, 316
Opriţa, Iova, 292
Opriţa, Irimie, 299
Opriţa, Maria, 299, 300, 301, 303,
306, 314
Opriţa, Maria, G., 290
Opriţa, Maria, I., 301
Opriţa, Maria, S., 297
Opriţa, Marina, 301
Opriţa, Nicolae, 306
363
Opriţa, Niculae, 300, 301
Opriţa, Paraschie, I., 301, 304
Opriţa, Paraschiva, 299
Opriţa, Petru, 299, 300
Opriţa, Rafila, 299, 303
Opriţa, Rafila, G., 290
Opriţa, Raveca, 306
Opriţa, Raveca, Simion, 292
Opriţa, Saveta, 301
Opriţa, Simion, 299, 303, 314
Ordean, Ana, 298, 301, 306
Ordean, Florica, 295
Ordean, Ioan, 279, 291, 295
Ordean, Ioan, 298
Ordean, Ioana, 299, 305
Ordean, Ioana, I., 291
Ordean, Ion, 299, 305, 306, 315
Ordean, Isidor, 292
Ordean, Maftei, 315
Ordean, Maria, 298, 299, 301, 315
Ordean, Maria, I., 291
Ordean, Maria, P., 297
Ordean, Nicolae, 298
Ordean, Paraschiva, 315, 316
Ordean, Paraschiva, Ilie, 291
Ordean, Petru, 301
Ordean, Rafila, 298, 306, 315
Ordean, Saveta, 301
Ordean, Simion, 301, 316
Ordeanu, Ioana, D., 291
Ordean, Petru, 297
Ordean, Petru, G., 297
Ordean, Petru, P., 297
Ordean, Rafila, 292, 297
Ordean, Saveta, 292
Ordean, Simion, 292
Ordian, Ion, Ilie, 291
Osvadă, Vasile, 249
Otu, Petre, 118, 142, 339
Oţetea, Andrei, 55, 56, 132, 339
Pamfilie, Ana, D., 290
Pamfilie, Ana, P., 309
Pamfilie, Danil, 280, 290 Penariu, Ana, I., 293
Pamfilie, Ioan, 290 Penariu, Constantin, 291
Pamfilie, Ioan, D., 290 Penariu, Dumitru, 317
Pamfilie, Maria, 290 Penariu, Ileana, I., 295
Pamfilie, Nicolae, 276, 308 Penariu, Ioan, 295
Pamfilie, Petru, I., 290 Penariu, Ioana, 317
Pamfilie, Saveta, N., 308 Penariu, Ioan, I., 295
Panaitescu, Petre, P., 126, 339 Penariu, Ion, 317
Papacostea, Şerban, 126, 339 Penariu, Maria, 294, 295
Papp, Ferencz, 294 Penariu, Nicolae, 294, 295
Parashiv, Iona, 305 Penariu, Niculae, 317
Paraschivu, Eugen, 305 Penariu, Rafila, 317
Paraschivu, Romulus, 305 Penariu, Simion, 294
Pascu, Ştefan, 30, 182, 318, 319, Penar, Florica, 294
320, 321, 333 Penar, Maria, 294
Paştiu, Ana, 290 Penar, Zosin, 294
Paştiu, Petru, 290 Peneş, căpitanul, 161
Patiţia, Rubin, 201 Perşa, Ion, 304
Pavel, Dorin, 14, 15, 21, 22, 38, Perşa, Istina, I., 304
203, 220, 322, 324, 326, 327, 330, Pesacov, locotenent, 134
335, 342, 343 Petraşcu, Iosif, 29, 227, 248, 258,
Pavel, Ioan, 28, 29, 30, 227, 228, 264, 276, 279
229, 230, 246, 247, 264, 270, 272, Petraşcu, Iosiv, 302
277, 285, 318, 320 Petraşcu, Rafila, 302
Pavlovic, Voislav, 105, 343 Petrescu, Ana, 309
Păcurar, Alina, 289 Petrovici, Florica, 315
Păcurar, Ermina, 289 Petrovici, Ion, 315
Păcurar, Niculae, 295 Petrovici, Iovai, 315
Păcurar, Saveta, N., 295 Petrifăleanu, Ana, 300
Păcurariu, Ion, D., 300 Petrifăleanu, Petru, 300
Păcurariu, Maria, 300 Petrifăleanu, Petru, P., 300
Păcurariu, Mircea, 20, 21, 50, 123, Ion, Pienariu, 316
161, 163, 211, 213, 335, 339 Pienariu, Maria, 316
Păcuraru, Ana, 299 Pienariu, Petru, 316
Păcuraru, Ioana, 301 Pisoiu, Elena, 298
Păcuraru, Petru, 299 Pisoiu, Ion, 298
Pădurariu, Sofia, 301 Pisoiu, Ion, Rafila, 315
Pădurariu, Vasilie, 301 Pisoiu, Maria, 298
Pâclişan, Ana, 292, 303 Pisoiu, Paraschiva, 298
Pâclişean, Ana, 303 Pisoiu, Petru, 298
Pâclişean, Petru, 303 Pisoiu, Rafila, 291
Pâclişianu, Ana, I., 310 Plagg, 285
Penariu, Ana, 291, 295 Pleşa, Ioan, 28, 29, 182, 343
364
Poincare, Henri, Jules, 43, 44 Pop, Victor, 201, 202
Pölöskei, Ferenc, 93, 339 Porcariu, Ion, 300
Popa-Andrei, Mirela, 73, 343 Porumb, Marius, 15, 55, 74, 336
Popa, Ana, 311 Postăi, Niculae, 316
Popa, Ana, I., 310 Postăi, Sapta, 316
Popa, Ana, N., 308 Postescu, 161
Popa, Ană, 307 Postescu, Ana, 306
Popa, Avram, 308, 311 Postescu, Ana, A., 302
Popa, Dumitru, 309 Postescu, Ana, P., 302
Popa, Dumitru, I., 310 Postescu, Avesalon, 302
Popa, Dionisie, 307 Postescu, Avram, 306
Popa, Florica, 294 Postescu, Ioan, 303, 306
Popa, Gheorghe, 317 Postescu, Ion, 301
Popa, Ion, 291 Postescu, Maria, 302
Popa, Ion, I., 310 Postescu, Petru, 306
Popa, Leontina, 307 Postescu, Raveca, 306
Popa, Lucia, 125, 334 Postescu, Saveta, 306
Popa, Maria, 291, 310, 312 Potard, Carmen, 28, 343
Popa, Măria, 312 Precup, Ana, 299
Popa, Maria, D., 309 Precup, Ion, 299
Popa, Mircea, 13, 125, 334, 339 Precup, Marie, 299
Popa, Nicolae, 308 Precup, Nicolae, 299
Popa, Niculae, 308, 310, 312 Precup, Rafila, 299
Popa, Niculae, I., 310 Preda, Dumitru, 137, 339
Popa, Rafila, 317 Presia, Anica, 290
Popa, Sapta, 307, 314 Presia, Cicero, 290
Popa, Septimiu, 163 Pricopie, Remus, 343
Pop, David, 200, 201, 202 Princip, Gavrilo, 102, 341
Pop de Băseşti, Gheorghe, 31 Prişcu, profesor, 219
Popescu, Grigore, N., 20, 183, 333 Prodan, David, 101, 339
Popescu, medic, 171 Purec, Petre, 133
Popescu-Puţuri, Ioan, 30, 182, 318, Puşcariu, Sextil, 92, 98
319, 320, 321, 333
Popescu, Romul, 202 Radu, Ana, 290, 296, 313
Popovici, Anastasie, 313 Radu, Ana, G., 308
Popovici, David, 313 Radu, Ana, F., Iosif, 308
Popovici, Iosif, 202 Radu, Ana, I., 296
Popovici, Margareta, 313 Radu, Avram, 296, 308
Popovici, Octavian, 313 Radu, Chiriacu, 311
Popovici, Sava, 183 Radu, Danil, 292
Popovici, Timotei, 22, 213 Radu, Demetriu, 31, 245
Popovici, Valeriu, 183 Radu, Florica, 313
Pop, Roxana, Dorina, 165 Radu, George, 296
365
Radu, Gligor, 311 Răşinariu, Maria, Ift., 311, 312
Radu, Ghiorgiţă, A., 309 Repede, Rusalina, 314
Radu, Ioana, 300, 308 Repede, Vasilie, 316
Radu, Ioana, I., 311 Reşinar, Ana, 314
Radu, Ion, 183, 296, 308, 309, 311, Reşinar, George, I., 312, 314
313 Reşinar, Ion, 312
Radu, Ion, I., 311 Reşinar, Ion, I., 312
Radu, Maria, 300, 311 Reşinar, Maria, 312, 314
Radu, Maria, I., 299, 311 Reşinar, Niculae, 311
Radu, Niculae, I., 311 Reşinar, Raveca, I., 312
Radu, Niculae, N., 310 Reşinar, Saveta, 312
Radu, Petre, 290 Reşinar, Simion, 312
Radu, Petru, 290, 296, 309 Răşinariu, Ion, 312
Radu, Rafila, 308, 309 Răşinariu, Rafila, 311
Radu, Raveca, 309 Răşinariu, Rafila, G., 311
Radu, Raveka, 290 Răşinariu, Rafila, I., 312
Radu, Salomie, I., 304 Regina Elisabeta, 109
Radu, Sapta, 298 Rehovean, Ana, 294
Radu, Saveta, P., 309 Renoiu, Iosif, 27
Radu, Saveta, Ion, 311 Rilke, Rainer, Maria, 85
Radu, Simion, 296 Rimariu, Ana, 317
Radu, Sorin, 118, 343 Rimbaud, Arthur, 71
Radu, Traian, 308 Roman, Alexandru, 99
Radu, Zaharia, 230, 218 Roman, Leontina, 289
Raica, Ioan, 32, 33, 339 Roşca, D., D., 16, 74, 82, 83, 93, 94
Rafila lui Vintilă, 119 Roşiu, Daniel, 290
Raţiu, Danil, 301 Roşiu, Traian, 290
Raţiu, Maria, 301 Roşu, Danil, D., 290
Raţiu, Nicolae, 301 Roşu, Eliza, 246
Răduică, Georgeta, 53, 54, 98, 335 Roşu, Maria, 290
Răduică, Nicolin, 53, 54, 98, 335 Roşu, Ioan, 290
Rădulescu-Zoner, Ştefan, 103, 339 Roşu, Tudor, 13, 334
Răhovean, Ana, 301 Rotariu, Traian, 14, 335
Răşinariu, Fira, 312 Roth, Fritz, 257, 275
Răşinar, Ana, 316 Roz, Alexandru, 27
Răşinar, George, Tenie, 264, 276, Rustoiu, Ioana, 13, 334
279, 281, 284 Rusu, Doina, N., 15, 55, 74, 336
Răşinar, Ion, 316
Răşinar, Petru, 316 Salcu, Maria, 295
Răşinariu, George, 311 Samsay, Franz, 232
Răşinariu, Iftenie, 311 Sándornie, Nagy, 304
Răşinariu, Ioana, 312 Sándor, Petőfi, 203
Răşinariu, Ion, 312 Sandu, Ioan, 283
366
Sandru, Ion, 294 274, 276, 279, 281, 282, 283, 284,
Sandru, Maria, I., 294 286, 318
Sandru, Niculae, 294 Săliştean, Paraschiva, 305
Santeiu, Ana, P., 299, 315 Sărăcsan, Ana, 297
Santeiu, Avram, 294, 298 Sărăcsan, Avram, 297
Santeiu, Danil, 298 Sârbu, Ana, 298, 313
Santeiu, Georgina, Petru, 292 Sârbu, Ana, N., 296
Santeiu, Ion, 315 Sârbu, Ana, Niculae, 309
Santeiu, Ion, I., 315 Sârbu, Ana, V., 309
Santeiu, Maria, 292 Sârbu, Avram, 282, 308, 317
Santeiu, Maria, I., 298 Sârbu, Bucur, 292
Santeiu, Maria, M., 309 Sârbu, Danil, 298
Santeiu, Marie, 311 Sârbu, Ioan, 296, 317
Santeiu, Mihai, 248, 258, 264, 270, Sârbu, Ioana, 317
272, 274, 284, 311 Sârbu, Ion, 291, 292, 298, 313
Santeiu, Mihai, M., 311 Sârbu, Ion, I., 298
Santeiu, Niculae, 315 Sârbu, Ion, Niculae, 309
Santeiu, Paraschia, I., 315 Sârbu, Maria, 296, 317
Santeiu, Paraschiv, 294 Sârbu, Maria, N., 296
Santeiu, Petru, 292 Sârbu, Maria, V., 309
Santeiu, Rafila, 298 Sârbu, Măra, N., 308
Santeiu, Raveca, 298 Sârbu, Nicolae, 296
Santeiu, Romulus, M., 311 Sârbu, Niculae, 308, 309, 313, 317
Santeiu, S., 298 Sârbu, Niculae, Niculae, 309
Santeiu, Simion, 296 Sârbu, Paraschiva, I., 298
Sapta, Ion, M., 309 Sârbu, Petru, 296, 308, 317
Sava, Ioan, 104, 343 Sârbu, Rafila, 317
Sas, Ioan, 289 Sârbu, Saveta, 308, 313, 317
Saz, Nicolaus, 274 Sârbu, Simion, 317
Săbăduş, Aurelia, 289 Sârbu, Vasilie, 309
Săbăduş, Olga, 211, 277, 290 Sârghie, Anca, 336
Săbăduş, Olimpia, 290 Scăueriu, sublocotenent, 135, 141
Săbăduş, Victor, 289 Schaser, F., 232
Săliştean, Ana, 305 Scheffer, 138
Săliştean, Bucur, 123, 124 Schiau, Sanflora, 30, 336
Săliştean, Firuca, 18, 109, 123, 124, Schifrineţ, Constantin, 343
125, 151, 157, 159, 160, 161, 162, Schiller, Friedrich, 45
163, 167, 170, 171, 172, 174, 175 Schmidt, Karl, 193
Săliştean, Ioana, 305 Schopp, Karl, 285
Săliştean, Maria, 305 Scott, Berg, Andrew, 95
Săliştean, Nicolae, 161, 227, 229, Scurtu, Ioan, 13
230, 247, 258, 264, 267, 270, 272, Sebök, Ilona, 296
Sebök, István, 296
367
Sebök, Istvánné, 296 258, 264, 270, 272, 276, 280, 277,
Sebök, János, 296 289
Secaşu, George, 307 Simu, Traian, 45, 339
Secaşu, Paraschie, 307 Sinaci, Doru, 165, 211, 342
Seliştean, Ana, 310 Sinca, Niculae, 313
Seliştean, Ana, I., 304 Sofi, Todoruţ, 308
Seliştean, Danil, 304 Spetariu, Ana, 311
Seliştean, George, 302 Spetariu, Dumitru, 311
Seliştean, Ioana, 304, 305, 310 Sprângean, Niculae, 311
Seliştean, Ion, 304 Sprînjean, Ana, 293
Seliştean, Maria, 304, 310 Sprînjean, Danil, 293
Seliştean, Maria, N., 28, 303 Sprînjean, Ion, 293, 304
Seliştean, Nicolae, 305 Sprînjean, Paraschiva, 293
Seliştean, Petru, 304, 305 Sprînjean, Petru, 293
Seliştean, Rahila, 302 Sprînjian, Antinie, 304
Seliştean, Rafila, 305 Sprînjian, Avram, 303
Seliştean, Romulus, 310 Sprînjian, Ioan, 303
Seliştean, Safta, 304 Sprînjian, Petru, 303
Seliştean, Sapta, 304 Sprînjian, Rafila, 303
Seliştean, Simion, 304, 310 Staicu, Ana, P., 296
Seliştean, Wisalon, 304 Staicu, Maria, P., 297
Semenic, Maria, 14, 336 Staicu, Niculae, 297
Serafim, Maria, P., 304 Staicu, Petru, 297
Serafim, Petru, 304 Staicu, Petru, I., 296
Sereden, Valeriu, 80 Staicu, Saveta, P., 297
Shelley, Percy, Bysshe, 70 Stanca, Ana lui N., 309
Sfetea, C., 334 Stanca, Maria, 289
Shich, Karl, 274 Stanca, Nicolae, 309
Siacu, Ana, 304 Stanca, Octavian, 289
Siacu, Ilie, 304 Stanca, Paraschiva, P., 300
Sibişan, Ioana, 303 Stanca, Pavel, 313
Sibişan, Măria, 312 Stanca, Rafila, P., 300
Sibişan, Niculae, 303 Stanca, Sebastian, 14, 15, 19, 20, 28,
Sibişan, Rafila, 303 29, 30, 34, 38, 73, 161, 163, 177,
Siegescu, Iosif, 195 202, 247, 257, 258, 264, 267, 271,
Simina, Marcel-Nicolae, 30, 338 273, 274, 276, 279, 281, 282, 284,
Simrean, Ana, 296 286, 290, 381, 321, 322, 326, 327,
Simu, Alexandrina, 289 330, 334, 341
Simu, Ana, 289 Stanciu, Achim, 316
Simu, Cornelia, 289 Stanciu, Ana, 316
Simu, Eugenia, 289 Stanciu, Daniela-Maria, 38
Simu, Ioan, 34, 182, 227, 228, 233, Stanciu, Elisaveta, 302
244, 247, 248, 249, 250, 251, 252, Stanciu, Ioan, 295
368
Stanciu, Ioana, 302 175, 322, 324, 326, 327, 330, 335,
Stanciu, Maria, 302, 310 342
Stanciu, Nicolae, 302 Stricatu, Maria, 302, 317
Stanciu, Niculae, 295, 306 Stricatu, Maria, A., 302
Stanciu, Rafila, N., 306 Stricatu, Maria, N., 302
Stanciu, Rusalin, 310 Stricatu, Maria, P., 304
Stanciu, Saveta, 302, 310 Stricatu, Mihăilă, 300
Stancu, Ion, 297 Stricatu, Nicolae, 304
Stancu, Sapta, Ion, 297 Stricatu, Nicolae, I., 300, 302
Stavarescu, Rafila, 304 Stricatu, Nicolae, P., 302
Stavarescu, Simion, 304 Stricatu, Niculae, 300
Stavarescu, Traian, 304 Stricatu, Petru, 299, 300, 302, 304,
Stăvariu, Rafila, 304 317
Stoica, Petru, 283 Stricatu, Rafila, 292, 300
Stoica, Vasile, 101, 339 Stricatu, Rafila, A., 302
Stoica, Zaharie, 230, 318 Stricatu, Simion, 122, 162, 292, 302
Stoicescu, Vasile, 121 Sturdza, Alexandru, D., 142, 143,
Streifeld, Bruno, 271, 272, 274 339
Streifeld, Rosa, 283 Suciu, Ioan, 54
Strindberg, August, 71 Suciu, Nicolae, 167
Stricat, Ana, 291, 294, 304, 306 Suciu, Vasile, 231
Stricat, Avisalon, 304 Sudermann, Hermann, 45
Stricat, Florica, I., 302 Suhastru, Ana, 312
Stricat, Ioan, 306 Suhastru, Avram, 293
Stricat, Ion, 300, 313 Suhastru, Gheorghe, 312
Stricat, Ion, Ion, 293 Suhastru, Ioan, 293
Stricat, Isidor, 306 Suhastru, Ion, 293
Stricat, Maria, 313 Suhastru, Maria, 312
Stricat, Rafila, 306 Suhastru, Marie, 293
Stricat, Veta, 304 Suhastru, Simion, 312
Stricatu, Ana, 317 Surdu, Bazil, 27
Stricatu, Ana, I., 300 Szampa, Agatie, 307
Stricatu, Avram, 293, 300, 302 Szampa, Ioan, 307
Stricatu, Avram, P., 301 Szivan, Maria, 308
Stricatu, Danil, 293 Szivan, Ştefan, 308
Stricatu, George, 302 Şaguna, Andrei, 15, 50, 51, 58, 123,
Stricatu, Ioana, A., 293, 299 203
Stricatu, Ioana, N., 302 Şchiopu, Nicolae, 307
Stricatu, Ioan, Avram, 300 Şchiopu, Susana, 307
Stricatu, Ioan, S., 302 Şerban, Ana, 296
Stricatu, Ion, I., 300 Şerban, George, 294
Stricatu, Ilie, 14, 15, 16, 17, 18, 19, Şerban, Ioan, I., 102, 343
24, 28, 29, 101, 146, 159, 167, 170, Şerban, Nicolae, 294
369
Şerban, Vasilie, 294 Tecău, Niculae, 314
Şerb, Todor, 290 Tecău, Paraschie, 297
Şipu, Diana, 44, 335 Tecău, Petru, 309
Ştefan, Ana, 301 Tecău, Rafila, 292, 313
Ştefan cel Mare, 126, 127, 339 Tecău, Rafila, I., 308
Ştefan, Dumitru, 30, 182, 189, 247, Tecău, Raveca, 296
258, 320 Tecău, Simeon, 296, 298
Ştefan, George, 301 Tecău, Zaharie, 292
Ştefani, Cătălina, 307 Teculescu, Horia, 74
Ştefani, Martin, 307 Teodorescu, Paul, 211, 344
Ştefan I al Ungariei, 51, 338 Ticcu, Iona, N., 294
Ştefani, Cătălina, 306 Tincu, Ana, 314, 315
Ştefani, Martin, 306 Tincu, Avram, 290
Şuşman, Dragoş-Ioan, 33, 339 Tincu, Danil, 310
Tincu, Daniel, 314
Tagore, Rabindranath, 75 Tincu, Elena, 290
Tamaş, Tomy, 38 Tincu, George, 291, 310, 314
Tampa, Ana, D., 290 Tincu, Ioan, 34, 258, 259, 264, 267,
Tampa, Maria, D., 290 274, 279, 281, 284, 286, 316
Tămaş, Oana, Mihaela, 14, 73, 340, Tincu, Ioana, 314
341, 343 Tincu, Ioana, George, 291
Tănase, George, 308 Tincu, Ioan, I., 314
Tănase, Ioana, 302 Tincu, Ion, 314, 315
Tăran, Zaharie, 290 Tincu, Maria, 211, 290, 292, 310,
Tăslăuanu, Octavian, C., 108, 335 314
Tătar, Zaharie, 271, 277, 279, 281, Tincu, Maria, George, 291
283 Tincu, Nicolae, 182, 185, 292, 301,
Tecan, Ana, N., 294 314
Tecan, Ion, S., 294 Tincu, Nicolae, N., 308
Tecan, Nicolai, 294 Tincu, Niculae, 312
Tecău, Ana, 292, 296, 314 Tincu, Petru, 290, 310
Tecău, Ana, Bucur, 300 Tincu, Rafila, G., 310
Tecău, Ana, I., 299 Tincu, Raveca, 312
Tecău, Aniţa, 309 Tincu, Safta, 310
Tecău, Aurel, 292 Tisza, István, 93, 197, 200, 202, 339
Tecău, Danil, 29, 33, 35, 166, 167, Tîmpa, Saveta, P., 293
218, 246, 248, 258, 259, 264, 271, Toader, sublocotenent, 265
272, 274, 276, 277, 279, 281, 282 Todoran, Maria, Ion, 292
Tecău, George, 292 Todor, Ion, 292
Tecău, Ioan, 292 Todor, sublocotenent, 266, 285
Tecău, Ion, 308, 313 Tolstoi, Lev, N., 56, 69, 70
Tecău, Maria, 292, 309, 313 Toma, Nicolae, 307
Tecău, Nicolae, 292, 296, 309 Topârcean, Ana, 294, 317
370
Topârceanu, 120 Ursu, Ana, B., 290, 292
Topârcean, Ioan, 317 Ursu, Ana, I., 290
Topârcean, Ion, 313, 315 Ursu, Avram, P., 308
Topârcean, Saveta, 313 Ursu, George, 309, 313
Topârcean, Elena, 312 Ursu, Ioan, 34, 288, 259, 283, 290,
Topârcean, Ioana, 312 321
Topârcean, Maria, 318 Ursu, Ioana, N., 303
Topârcean, Pătru, 314, 317 Ursu, Ioan, P., 309
Topârcean, Petru, 317 Ursu, Iona, 313
Topârcean, Rafila, 315 Ursu, Ion, 296, 313
Topârcean, Niculae, 312 Ursu, Ion, A., 308
Topârcian, Danil, 291 Ursu, Maria, 298, 309, 316
Topârcian, Elene, 291 Ursu, Marie, P., 308
Top, Maria, 316 Ursu, Mărie, P., 309
Torrey, Glenn, E., 47, 104, 339 Ursu, Melania, 211, 296
Totoianu, Radu, 34, 343 Ursu, Nicolae, 22, 303, 313
Trăiţă, Niculae, 307 Ursu, Niculae, 309
Trăiţă, Rafila, 307 Ursu, Niculae, P., 309
Trifan, Simion, 280 Ursu, Niculae, N., 303
Trifu, Ana, 317 Ursu, Petre, 22, 28, 211, 227, 247,
Trifu, Avram, N., 295 258, 259, 264, 267, 270, 272, 274,
Trifu, Danil, 295 279, 284, 286, 291, 292, 296
Trifu, Ironim, N., 295 Ursu, Petru, P., 308
Trifu, Maria, N., 295 Ursu, Rafila, 291, 316, 317
Trifu, Nicolae, N., 295 Ursu, Raveca, N., 309
Trifu, Paul, 140, 142, 143, 150, 151 Ursu, Saveta, 303
Trifu, Simion, N., 295 Ursu, Saveta, P., 308
Tripon, Cristina, Mihaela, 102, 337 Ursu, Simion, 313
Triteanu, Lazăr, 51, 211 Ursu, Vasilie, 317
Tudorescu, Nicolae, 109, 344 Ursu, Toma, 316
Tulea, Ion, 293 Ursu, Zenovia, 296
Turcuş, Veronica, 183, 337 Üvegeş, Iulian, 290
Üvegeş, Rafila, 290
Ţuţuianu, Ovidiu, 21, 343 Üvegeş, Virgilia, 290

Ungvári, Ana, 309 Vaida-Voevod, Alexandru, 27

Urdăreanu, Cornel, 139 Vaida-Voevod, Mircea, 34, 163,
Ureche, Ana, I., 295 166, 182, 335
Ureche, Ilie, 295 Vajazdi, Rafila, 311
Ureche, Ioan, I., 295 Vajazdi, Samuilă, 311
Ureche, Rafila, I., 295 Vándor, Andrea, 45, 337
Ureche, Traian, I., 295 Vasilescu, Alexandru, 158
Ursu, Ana, 296, 308 Vârvoreanu, căpitan, 134
371
Veber, Ana, 312 Vintilă, Raveca, 295
Veber, Karl, 312 Vintilă, Salomie, 316
Verlaine, Paul-Marie, 71 Vintilă, Saveta, 290, 294, 304, 307
Vesa, Vasile, 145, 335 Vintilă, Simion, 290
Vescan, Liana, 14 Vintilă, Stana, 311
Vicher, 278 Vintilă, Ştefan, 294
Vintilă, Ana, 290, 304, 310, 314, Vintilă, Todor, 294
316 Vintilă, Vasile, 307
Vintilă, Ana, Ion, 297 Vintilă, Victor, 313
Vintilă, Avram, 30, 294, 302, 304, Vintilă, Vintilă, 290
306, 307, 339 Vinţan, I., 276
Vintilă, Carolina, 307 Vinţanu, Maria, 316
Vintilă, Danil, 290, 313 Vinţanu, Niculae, 312
Vintilă, Daniel, 302 Vinţian, Danil, P., 304
Vintilă, Daniela-Cristina, 336 Vinţian, Ion, P., 304
Vintilă, Dionisie, 302 Vinţian, Petru, 304
Vintilă, Dumitru, 313 Vlaicu, Aurel, 203
Vintilă, Elisaveta, 291 Vlad, Aurel, 27, 54
Vintilă, Ilie, 30 Vlad, Avram, 297
Vintilă, Ioana, 307 Vlad, Isidor, 297
Vintilă, Ion, 307, 310, 316 Vlad, Paraschie, 297
Vintilă, George, 305 Vladimirescu, Tudor, 133
Vintilă, George, G., 304 Vlaşin, Cornelia, 13, 334
Vintilă, German, 296, 302, 308 Voglyes, Ivan, 197, 340
Vintilă, Ioan, A., 302, 305 Vorzob, Ana, 314
Vintilă, Ion, 290, 291, 297, 302, Vorzob, Niculae, 314
306, 314 Vorzob, Petru, 314
Vintilă, Maria, 290, 294, 302, 304,
307, 308, 313 Wagner, Albert, 274
Vintilă, Măria, 314 Wagner, Richard, 214, 283
Vintilă, Mărie, 316 Wenetta, Iosh, 271
Vintilă, Maria, Ion, 297 Wentte, Johan, 275
Vintilă, Nicolae, 255, 256, 257, 275, Weis, Albert, 250
290, 294, 302, 313 Wevesi, Johan, 257
Vintilă, Niculae, 308, 310, 311, 316 Wilhelm al II-lea, 155
Vintilă, Paraschia, 311 Will, Laderhilger, 271
Vintilă, Pătru, 314 Will, Hedvig, 271
Vintilă, Petru, 290, 291, 294, 297, Wilson, Wodrow, 95, 155
304, 305, 308 Wunsch, Wolfgang, 183, 339
Vintilă, Rafila, 291, 294, 295, 296,
302, 305, 314 Zachiu, George, 305
Vintilă, Rafila, Ion, 297 Zachiu, Ioan, 276
Vintilă, Rafila, P., 297, 308 Zachiu, Ion, 298
372
Zachiu, Maria, 217
Zachiu, Paraschie, 305
Zachiu, Rafila, 305
Zachiu, Iona, I., 298
Zafiu, Ana, 311, 314, 317
Zafiu, Avram, 317
Zafiu, Fibrosiea, 314
Zafiu, George, 317
Zafiu, Ioana, 311
Zafiu, Ioană, 314
Zafiu, Ion, 311, 314
Zafiu, Maria, 311
Zafiu, Măria, 314
Zafiu, Nicolae, 317
Zafiu, Petru, 311
Zaharia, Ionela, 211, 344
Zaharia, Ion, 300
Zaharia, Maria, Nicolae, 300
Zaharia, Rafila, 300
Zaharie, Ana, 305
Zaharie, Ana, M., 295
Zaharie, Ana, Petru, 293
Zaharie, Avram, 295, 304
373
Zaharie, Florica, 300
Zaharie, George, 310
Zaharie, Iana, 304
Zaharie, Ion, 305
Zaharie, Ioan, A., 295
Zaharie, Maria, 310
Zaharie, Marin, A., 295
Zaharie, Niculae, 304
Zaharie, Petru, 293, 300, 304, 305
Zaharie, Rafila, 295
Zaharie, Saveta, 304
Zampa, Ana, Petru, 302
Zampa, Petru, 302
Zampa, Petru lu’ Petru, 302
Zampa, Niculae, 302
Zbuchea, Maria, 307
Zdrăngiuţiu, George, 296
Zdrenghea, Vasile, 230, 318, 320
Zdrenghiuţiu, Ion, 302
Zdrengiuţiu, Petru, 291
Zeider, Peter, 274
Zoltan, Dumitru, 313
Zoltan, Maria, 313
374