Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Plan National de Preventie A Suicidului0079280001461915251
Plan National de Preventie A Suicidului0079280001461915251
Capitolul I. Introducere
1) Suicidul – problemă majoră de sănătate publică în România
2) Ce determină suicidul?
3) Care sunt factorii de protecție împotriva sinuciderii?
4) Cine moare prin sinucidere?
5) Justificarea elaborării acestui document
6) De ce România ar trebui să implementeze un Plan Național de Prevenire a Sinuciderii?
7) Iniţiative curente de prevenire a sinuciderii în România.
8) Strategii Naționale de Prevenire a Sinuciderii aplicate în diferite țări ale lumii
In perioada 1990-1995 se observa o crestere considerabila a ratei totale a suicidului, de aprox.37%, care
s-a realizat prin cresterea ratei suicidului la barbati, care in aceeasi perioada prezinta o crestere cu 52.6% si
cresterea raportului dintre rata suicidului la barbati comparativ cu femeile cu aproape 53%.
A doua perioada in care are loc o usoara crestere a ratei suicidului este 2005-2010, in care rata suicidului
total creste cu 7.5%, iar la barbati rata suicidului creste cu aproape 13%, in timp ce rata suicidului la femei nu
inregistreaza modificari semnificative.
In perioada 1990-2011 raportul rata suicidului la barbati/femei creste cu 98.2%, rata suicidului la femei
scade cu 24.1%, iar rata suicidului la barbati creste cu aproape 55%
Figura 2.Rata suicidului la 100 000 in functie de sex, Romania 1990-2011
25
21.2 22.81
20.3 20.2 20.61
20
15 13.3
12.3 12.6 12.9
12 11.87
10 9
(Obţinut prin prelucrarea tabelelor Extract population data by country, year, sex and age si WHO Mortality Database) (9,10)
Rata sinuciderii crește în mod semnificativ odată cu vârsta. În România, adulții cu vârsta între 45- 54 de
ani au cea mai mare rată a sinuciderii, 37.1/100 000 locuitori. Din cele 2721 de persoane care s-au sinucis în anul
2013, peste 50% au fost adulți între 36 și 65 de ani. (Figura 3).
Figura 3. Rata suicidului în România la 100.000 de locuitori în funcţie de sex şi vârstă, 2009 (11)
40 37.1
33.5 32.8
35 31
30 26
25
20.6
18.2 Total
20 17.2
15.8 15.1 15.7 Barbaţi
15
10.5 Femei
9
10 6.6 6.3
4.8 4.8 5.6
1.3 2.6 3.9
5 1.1 1.9
0.9
0
5-14 15-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65-74 75
Depresia şi bolile cronice sunt factori semnificativi de risc pentru suicid în rândul persoanelor în vârstă.
În plus, față de riscul de suicid crescut, depresia este asociată cu mai multe consecinţe negative asupra sănătăţii,
inclusiv mortalitate prematură și calitate redusă a vieţii. Rata depresiei este deosebit de mare în rândul persoanelor
în vârstă care primesc îngrijire la domiciliu sau trăiesc în instituții și în rândul celor cu boli cronice cum ar fi
astmul, boala pulmonară obstructivă cronică, artrita şi bolile de inimă. (12)
Tabelul 4. Principalele 10 cauze de deces, România 2012, ambele sexe
Locul 0-4 ani 5-14 ani 15-29 ani 30-59 ani 60-69 ani >70 ani
1 Infecţii respiratorii Infecţii respiratorii Accidente rutiere Infarct miocardic Infarct miocardic Infarct miocardic acut
inferioare inferioare 483 acut acut 40644
728 78 6125 7673
2 Prematuritate Înec Suicid Ciroză Accident vascular Accident vascular
720 51 343 4685 cerebral cerebral
5634 36505
3 Anomalii cardiace Accidente rutiere Infecţii respiratorii Cancer de trahee si HTA HTA
congenitale 59 inferioare plămân 3039 24179
327 183 3229
4 Asfixie la naştere Epilepsie Înec Accident vascular Cancer de trahee Bronsita cronica
137 23 103 cerebral si plaman obstructiva
3164 3236 3824
5 Accidente rutiere Suicid SIDA Suicid Cancer de colon şi Cancer de trahee şi
33 21 143 1660 rect plaman
1470 3857
6 Sepsis neonatal Leucemie IMA Infecţii respiratorii Cancer de stomac Cancer colon şi rect
30 21 76 inferioare 960 3610
1290
7 Meningită Otravire Omucideri 61 Cancer oralşi Infecţii Ciroză
28 14 Cădere 61 orofaringian respiratorii 3101
1205 inferioare
865
8 Leucemie Boală renală Accident vascular Accidente rutiere BPOC Infecţii respiratorii
25 13 cerebral 1065 857 inferioare
59 2475
9 Defect de tub neural Anomalii cardiace Ciroză Cancer de sân Cancer sân Cardiomiopatii
22 congenitale 8 57 1081 800 2383
Arsuri 8
Cădere8
10 Diaree Limfoame Epilepsie Cancer colon şi rect Cancer de ficat Cancer de stomac
19 7 52 1060 799 1959
(Obţinut prin prelucrarea tabelelor Estimated deaths ('000) by cause, sex and WHO Member State (1), 2012) (13)
Persoanele în vârstă devin o proporție tot mai mare a populației. În anul 2000, populația de oameni în
vârstă de peste 70 de ani a fost de 1,906 milioane; în anul 2012 a fost de 2.345 milioane; și se estimează că în
2020 acest număr va depăși 3 milioane. Astfel, devine din ce în ce mai important să se acorde atenție ratei ridicate
a sinuciderii în rândul persoanelor în vârstă.
Tabelul 5. Rata suicidului ajustatăîn funcţie de sex şi vârstă la 100 000 locuitori, 2012
5-14 ani 15-29 ani 30-59 ani 60-69 ani >70 ani
Total 0.97 7.73 17.37 18.52 15.22
Barbaţi 1.26 13.02 30.86 32.50 29.30
Femei 0.66 2.21 3.93 7.03 6.28
(Obţinut prin prelucrarea tabelelor Estimated deaths ('000) by cause, sex and WHO Member State (1), 2012) (13)
Un alt mod de a înțelege aceste date este de a analiza cauzele de deces în România (Tabelul 4). Suicidul
este pe locul 2 intre cauzele de deces la persoanele intre 15-29 ani, pe locul 5 intre 5-14 ani si 30-59 ani, apoi
între 60-69 ani coboară pe locul 17 (398 cazuri), iar peste 70 de ani pe locul 24 (357 cazuri).
Tabelul 6. Locul ocupat de suicid între cauzele de deces în funcţie de sex şi vârstă, 2012
5-14 ani 15-29 ani 30-59 ani 60-69 ani >70 ani
Total 5 2 5 17 26
Barbaţi 6 2 5 14 21
Femei 5 4 13 19 29
(Obţinut prin prelucrarea tabelelor Estimated deaths ('000) by cause, sex and WHO Member State (1), 2012) (13)
Cu toate că rata suicidului în rândul persoanelor în vârstă este mare (Tabelul 5 si 6), sinuciderea nu este
una dintre primele zece cauze de deces în rândul persoanelor în vârstă de peste 60 ani, la care predomina decesul
prin boli cardio-vasculare şi cancer. Printre adolescenţi și adulții tineri între 15 și 29 de ani, sinuciderea este a
doua cauză de deces.
Bibliografie
1.Muehlenkamp, J.J. and Gutierrez, P.M. (2007). Risk for suicide attempts among adolescents who engage in non-suicidal self-injury.
Archives of Suicide Research, 11, 69-82.
2.Silverman, M.M., A.L. Berman, N.D. Sanddal, P.W. O-Carroll, and T.E. Joiner. (2007). Rebuilding the tower of Babel: A revised
nomenclature for the study of suicide and suicidal behaviors; Part 2: Suicide-related ideations, communications, and behaviors. Suicide
and Life-Threatening Behavior, 37(3), June 2007, 264-277.
3.Rudd, M.D., A.L. Berman, T.E. Joiner, M.K. Nock, M.M. Silverman et al. (2006). Warning signs for suicide: Theory, research, and
clinical implications. Suicide and Life-Threatening Behavior, 36(3), June 2006, 255-262.
4.Gray, S.M., and M.W. Otto. (2001). Psychosocial approaches to suicide prevention: applications to patients with bipolar disorder.
Journal of Clinical Psychiatry; 62 (supplement 25): 56-64.
5.Evans, W.P., P. Owens, and S.C. Marsh. (2002). Environmental factors, locus of control, and adolescent suicide risk. Child and
Adolescent Social Work Journal, 22(3-4), August 2005, 301-319.
6.Dube, S.R., R.F. Anda, V.J. Felitti, D.P. Chapman, D.F. Williamson, and W.H. Giles. (2001). Childhood abuse, household dysfunction,
and the risk of attempted suicide throughout the life span: Findings from the Adverse Childhood Experiences study. Journal of the
American Medical Association, 286(24). 30893096.http://jama.jamanetwork.com/article.aspx?articleid=194504
9. http://apps.who.int/healthinfo/statistics/mortality/causeofdeath_query/start.php
10. http://apps.who.int/healthinfo/statistics/mortality/whodpms/
12. Chapman, D.P. and G.S. Perry. (2008). Depression as a major component of public health for older adults. Preventing Chronic
Disease, 5(1). http://www.cdc.gov/pcd/issues/2008/jan/07_0150.htm
13. Estimated deaths ('000) by cause, sex and WHO Member State (1), 2012
http://www.who.int/healthinfo/global_burden_disease/estimates_country/en/
5) Justificarea elaborării acestui document
Depresia este cea mai frecventă tulburare mintală, fiind un factor de risc important pentru comportamentul
suicidar. În UE, la fiecare 9 minute o persoană moare ca urmare a sinuciderii şi se estimează că numărul
tentativelor de suicid este de zeci de ori mai mare. Ratele suicidului raportate diferă între statele membre.
Sănătatea presupune în egală măsură sănătatea mintală, din următoarele motive: una din patru persoane
este afectată de o tulburare psihică cel puţin o dată în viaţă; depresia este cea mai frecventă tulburare psihică, în
Europa fiind afectată una din şase femei şi se estimează că „în 2020 va fi cea mai frecventă boală din lumea
dezvoltată şi a doua cauză de handicap”; în UE mor anual aproximativ 59000 de persoane prin sinucidere, dintre
care 90% sufereau de tulburări mintale; categoriile vulnerabile şi marginalizate (şomerii, emigranţii, persoanele
cu handicap, cei care au suferit abuzuri, consumatorii de substanţe psihotrope) sunt mai predispuse să fie afectate
de probleme psihice.(1)
Comportamentul suicidar are motivaţie multiplă şi poate avea o evoluție letală. El este rezultatul
interacțiunii unor factori bio-psiho-sociali complexi, care includ probleme de sănătate mintală, izolare socială,
vulnerabilitate biologică, traume, stres, violență în familie, boală şi abuzul de substanţe.
Problemele de sănătate mintală reduc calitatea vieţii persoanelor afectate şi a familiilor lor, determinând
cheltuieli care împovărează sistemul sanitar, social, economic, educaţional, juridic, penal şi de asigurări. Natura
tragică și complexă a sinuciderii are consecințe traumatice pentru indivizii cu tentative de suicid și cei din jurul
lor. Moartea unei persoane afectează părinți, copii, frați, bunici, precum și rude, prieteni, profesori, colegi și alţi
cunoscuţi. Până în momentul de faţă nu a fost efectuată o cercetare amănunţită în România sau la nivel
internațional cu privire la impactul sinuciderii asupra bunăstării celor rămaşi în viaţă.
Primul Raport Mondial privind Violența și Sănătatea, publicat de Organizația Mondiala a Sănătății în
octombrie 2002, indică faptul că sinuciderea este cea mai importantă cauză de deces violent în întreaga lume,
determinând mai multe decese anual decât războiul și omuciderile combinate. Acest raport mai precizează că
sinuciderea este una din principalele cauze de deces la nivel mondial și, prin urmare este o importantă problemă
de sănătate publică.(2)
În Rezoluţia Parlamentului European nr. 2008/2209(INI) din anul 2009, referitoare la sănătatea mintală,
se specifică necesitatea prevenirii depresiei şi a sinuciderii în toate ţările membre ale Uniunii Europene.(1)
Parlamentul European invită statele membre să elaboreze programe transsectoriale de prevenire a
suicidului, din urmatoarele motive:
- sinuciderea este o cauză semnificativă de mortalitate prematură în Europa, numărul deceselor fiind de
circa 59000 pe an,
- multe sinucideri sunt precedate de evoluţia unor tulburări psihice, adesea depresia,
- rata sinuciderilor şi a tentativelor de sinucidere în rândul deţinuţilor este mai mare decât în populaţia
generală,
- elaborarea unor politici de reducere a numărului de cazuri de depresie şi sinucidere este în corelaţie
directă cu protejarea demnităţii umane. Aceste programe ar trebui să se adreseze în special adulţilor tineri şi
adolescenţilor, promovând un mod de viaţă sănătos, reducând o serie de factori de risc (accesul facil la
medicamente, droguri, substanţe chimice toxice şi abuzul de alcool).(1)
Prevenirea sinuciderii şi a depresiei este primul domeniu prioritar identificat în Pactul European, celelalte
domenii fiind sănătatea mintală a tinerilor în cadrul sistemului de învăţământ; sănătatea mintală la locul de
muncă; sănătatea mintală a persoanelor în vârstă; şi combaterea stigmatizării şi a excluderii sociale.(3)
Sinuciderea este, în general, văzută ca o acțiune care poate fi prevenită. Pentru a obtine reducerea incidenta
ei este nevoie de:
a) o mai bună înțelegere a naturii sinuciderii și a comportamentului asociat suicidului,
b) o strategie națională concepută pentru a mobiliza politici și servicii,
c) educație cu privire la atitudinea publicului față de suicid și prevenirea acestuia.
Prevenirea depresiei şi a sinuciderii necesită implementarea de programe transsectoriale axate pe
promovarea unui mod de viaţă sănătos, reducerea factorilor de risc şi pe acordarea de sprijin şi monitorizarea
persoanelor care au avut tentative de sinucidere, precum şi a familiilor persoanelor care s-au sinucis, accentuând
faptul că depresia este o tulburare care poate fi tratată şi că sinuciderea este un act care poate fi prevenit. În acest
context, dezvoltarea de reţele la nivel local este importantă pentru facilitarea accesului la informaţii şi sprijinirea
autoajutorării. (1)
Responsabilii politici şi factorii interesați sunt invitaţi să întreprindă acțiuni de prevenire a sinuciderii şi a
depresiei care să includă următoarele :
-îmbunătățirea pregătirii personalului din sistemul sanitar şi a principalilor responsabili de sănătatea mintală din
sectorul social;
-limitarea accesului la mijloacele care pot fi utilizate pentru comiterea suicidului: medicamente, droguri, abuzul
de alcool;
-luarea de măsuri pentru creșterea conștientizării publice, a profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi din alte
sectoare relevante pentru domeniul sănătății mintale;
-luarea de măsuri pentru reducerea factorilor de risc pentru suicid, precum consumul excesiv de alcool,
toxicomania, excluderea socială, depresia şi stresul;
-punerea la dispoziţie a unor mecanisme de sprijin, cum ar fi asistenţa telefonică pentru persoanele care au încercat
să se sinucidă şi pentru cele care au fost afectate de sinuciderea unei persoane apropiate.(3)
Este necesar tratamentul persoanelor cu tentative de sinucidere şi psihoterapie pentru familiile persoanelor
care s-au sinucis. Parlamentul European subliniază necesitatea formării unor „reţele regionale de informare
destinate personalului medical, utilizatorilor serviciilor şi persoanelor cu probleme de sănătate mintală, familiilor,
instituţiilor de învăţământ şi locurilor de muncă ale acestora, la care să aibă acces şi organismele locale şi publicul,
cu scopul de a reduce frecvenţa cazurilor de depresie şi a comportamentului suicidar.” Numărul de apel de urgenţă
unic european 112 trebuie sa fie cunoscut de publicul larg şi să fie „utilizabil în caz de tentative de sinucidere sau
stări psihice de criză, pentru a permite intervenţia rapidă şi furnizarea de ajutor medical de urgenţă”.(1)
Pentru combaterea stigmatizării şi a excluderii sociale trebuie organizate campanii de informare şi de
sensibilizare a publicului prin intermediul tuturor mijloacelor de informare, inclusiv prin internet, la nivelul
şcolilor şi al locurilor de muncă, urmărindu-se promovarea sănătăţii mintale, creşterea nivelului de cunoştinţe
privind simptomele depresiei şi comportamentul suicidar, scăderea stigmatizării persoanelor cu tulburări mintale,
încurajarea solicitării asistenţei medicale şi promovarea integrării active a persoanelor cu probleme de sănătate
mintală.(1)
O strategie națională mobilizează o gamă largă de indivizi și organizații, publice și private, care să se
alăture în lupta de prevenire a suicidului prin coordonarea și dezvoltarea de servicii corespunzătoare în
comunitățile din întreaga țară.
În anul 2012, România a raportat OMS-ului o rată a suicidului de 10.5/ 100 000 şi s-a clasat pe locul 65
din 237 de ţări care au raportat către OMS statistici privind sinuciderea, fiind în treimea țărilor cu cele mai mari
rate ale suicidului şi la mijlocul clasamentului țărilor în curs de dezvoltare. (4,5) Se observă că România depăşeşte
rata medie a suicidului, de 9.7/100 000 locuitori, calculată la nivelul celor 237 de ţări. Totuşi pentru anul 2012
Institutul Naţional de Medicină Legală raportează o rată a suicidului de 13.3/100 000 locuitori, clasând astfel
România pe locul 40 în clasamentul de mai sus, în cincimea ţărilor cu cele mai mari rate ale suicidului.(6)
Comparând rata suicidului din România cu rata suicidului în ţările europene, se observă că România
ocupă locul 12 în Europa şi locul 7 dintre cele 28 ţări ale Uniunii Europene, după Lituania, Ungaria, Polonia,
Letonia, Finlanda şi Belgia, dintre care Polonia, Finlanda şi Belgia au adoptat o strategie de prevenţie a suicidului.
Din cele 28 de ţări UE, 19 ţări au adoptat o strategie naţională de prevenţie a suicidului, Grecia fiind
singura ţară care a aderat la UE înainte de 2004 şi încă nu are o strategie de prevenţie a suicidului.
În acest funest clasament suntem urmaţi de Estonia, Cehia, Slovenia, Franţa, Croaţia, Austria, Suedia,
Irlanda, Bulgaria şi Slovacia, care au rate ale suicidului peste 10%. Dintre aceste state doar Cehia şi Slovacia nu
au strategii de prevenţie a suicidului.
Dintre cele 13 ţări care au aderat la UE după 2004, doar 4 au o strategie de prevenţie a suicidului deşi
înregistreaza cele mai mari rate ale suicidului.
Guvernul României este conștient că sinuciderea este o problemă serioasă pentru comunitate şi a inclus
prevenirea depresiei şi a suicidului în cadrul obiectivelor Programului Naţional de Sănătate Mintală şi Profilaxie
în Patologia Psihiatrică,adoptat în anul 2015. Una dintre activităţile prevăzute a fi implementată în scopul
prevenirii depresiei şi a suicidului este instruirea medicilor de familie în vederea depistării precoce a depresiei.(7)
Şi OMS-ul recunoaşte sinuciderea ca fiind o prioritate a sănătăţii publice, iar prevenirea sinuciderii este
una dintre direcțiile prioritare ale „Programului de Acțiune pentru Sănătate Mintală”, lansat de OMS în 2008,
care oferă orientări tehnice bazate pe dovezi care să intensifice furnizarea de servicii și îngrijire pentru
tulburările mintale, neurologice și datorate utilizării de substanțe, în special în țările cu venituri mici și mijlocii.
(8)
În cadrul lucrării „Acțiune de sănătate publică pentru prevenirea sinuciderii: un cadru” publicat de OMS
în 2012 se menţionează că este imperios necesar ca guvernele – prin sectorele de sănătate, sociale și alte
sectoare relevante - să investească resurse umane și financiare în prevenirea sinuciderii, având în vedere că, în
mare parte, sinuciderea poate fi prevenită. (9)
În „Planul de Acțiune în Domeniul Sănătății Mintale 2013-2020”, statele membre ale OMS s-au angajat
să colaboreze pentru atingerea obiectivului global de reducere a ratei suicidului cu 10% până în 2020 prin
elaborarea de strategii de prevenţie a suicidului şi să integreze sănătatea mintală în sistemul informatic de
sănătate și să identifice, să adune, să raporteze și să utilizeze datele esențiale de sănătate mintală dezagregate
pe sexe și vârstă (inclusiv datele referitoare la sinuciderile finalizate și tentativele suicidare), în scopul de a
îmbunătăți strategiile de furnizare a serviciilor de sănătate mintală, de promovare a sănătăţii mintale și de
prevenire a tulburărilor mintale și de a furniza date pentru Observatorul Global de Sănătate Mintală (ca parte
a Observatorul Global de Sănătate din cadrul OMS). Un alt obiectiv este ca 80% din ţări să aibă cel puţin 2
programe naţionale funcţionale, multisectoriale de promovare şi prevenţie în sănătatea mintală până în anul
2020.(10)
Primul Raport Mondial privind Sinuciderea "Prevenirea sinuciderii: Imperativ Global", publicat de OMS
în 2014, are ca scop creșterea gradului de conștientizare a importanței suicidului și tentativelor de suicid din
perspectiva sănătății publice și de a face prevenirea sinuciderii o prioritate majoră pe agenda sănătăţii publice
la nivel global. De asemenea, urmărește să încurajeze dezvoltarea şi consolidarea unor strategii cuprinzătoare
de prevenire a sinuciderii într-o abordare multisectorială a sănătății publice.(11)
Bibliografie:
1. http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&mode=XML&reference=A6-2009-34&language=FR
2.http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/42495/1/9241545615_eng.pdf
3.http://ec.europa.eu/health/mental_health/docs/mhpact_ro.pdf
4. http://apps.who.int/gho/data/node.main.MHSUICIDE?lang=en
5.https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_suicide_rate
6. http://www.legmed.ro/doc/dds2012-a1.pdf
7.ORDIN Nr. 386 din 31 martie 2015 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică
pentru anii 2015 şi 2016,
http://www.ms.ro/documente/Ordin%20nr.%20386%20din%2031%20martie%20%202015,%20cu%20modific%C4%83rile%20si%2
0complet%C4%83rile%20ulterioare_15687_18845.pdf
8. Mental Health Gap Action Programme Scaling up care for mental, neurological, and substance use disorders,
http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/43809/1/9789241596206_eng.pdf
9. PUBLIC HEALTH ACTION FOR THE PREVENTION OF SUICIDE
http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/75166/1/9789241503570_eng.pdf
10.Comprehensive mental health action plan 2013–2020, http://www.who.int/mental_health/action_plan_2013/en/
11. First WHO World Suicide Report, “Preventing suicide: a global imperative”http://www.who.int/mental_health/suicide-
prevention/en/
6) De ce România ar trebui să implementeze un Plan Național de Prevenire a
Sinuciderii?
1. Rata de sinucidere în România este mai mare decât în multe alte țări.
În anul 2013, spre exemplu, ca şi în anul urmator, sinuciderile s-au situat pe locul 1 în rândul
circumstanţelor de morţi violente care au fost autopsiate la nivelul întregii ţări, fiind mai mare decât cel al
victimelor generate de omucideri şi accidente rutiere la un loc, reprezentând 29% din totalul morţilor violente.
Făcând un calcul simplu reiese că în anul 2013, în medie zilnic 8 români s-au sinucis.(1)
În unele judeţe, de-a lungul anilor, s-a constatat creşterea atât a hetero- cât şi a autoagresivităţii. Aceste
date statistice ar trebui să constituie o temă de cercetare multidisciplinară pentru elaborarea de propuneri de
profilaxie socială.
Se observă o rată crescută a suicidului la populațiile de adolescenţi și adulţi tineri (15-24 ani). Mai mulți
tineri mor prin sinucidere decât din cauza bolilor. La începutul secolului 21, rata de sinucidere în România a fost
cu 33.4% mai mare decât ratele de deces prin accidente de circulaţie. În anul 2005 şi în perioada 2007-2009 se
observă scăderea numărului de sinucideri şi creşterea numărului de accidente rutiere, precum şi creşterea
numărului de accidente de muncă în perioada 2007-2008. Se pune întrebarea câte din aceste accidente sunt de
fapt sinucideri fals catalogate.
4. Decesele prin suicid comparativ cu accidentele rutiere la tinerii cu vârsta între 15-29 ani
În grupul de vârstă 5-29 ani, decesele produse prin accidente rutiere au fost ușor mai numeroase decât
sinuciderile. Rata de deces prin accidente rutiere pentru tinerii între 15-29 ani în anul 2012 a fost de 10.9, cu un
număr de 483 decese. Sinuciderile au urmat deceselor prin accidente rutiere, cu o rată de 7.73/100 000 locuitori
(343 de decese), fiind una din principalele cauze de deces pentru tinerii români. În ultimii ani s-a observat că
decesele prin accidente rutiere sunt în scădere, în timp ce ratele suicidului în rândul tinerilor au crescut.(1)
5. Sinuciderea este a treia cauză de deces în rândul adulţilor în primii ani de creştere a copiilor, cu
vârste între 25-49 ani
Sinucidere urmează cancerul şi bolile sistemului circulator, fiind una dintre cele mai importante cauze de
deces în această grupă de vârstă şi este a doua cauză de deces pentru barbaţi. Unul dintre factorii principali care
permit oamenilor să gestioneze stresul evident în viața cotidiană este o relație familială stabilă. Sinuciderea unui
membru al familiei este unul dintre cei mai importanţi factori de stress cu care o familie se poate confrunta. Adulții
cu vârsta între 25-49 ani sunt în primii lor ani de responsabilitate parentală și ratele de suicid ale barbaţilor de
această vârstă sunt mai ridicate decât în orice alt grup de vârstă. Sinuciderea este, de asemenea, a treia cauză de
deces în rândul femeilor din această grupă de vârstă.
6. Aproape 2 milioane de români sunt afectaţi de comportamentele legate de suicid în fiecare an.
Avand in vedere ca anual aproximativ 3000 de romani se sinucid, au loc de 100 de ori mai multe tentative
de suicid (adica aprox. 300 000) si estimându-se că aproximativ șase persoane sunt personal afectate de
comportamentele suicidare, rezultă că aproape 2 milioane de români sunt afectaţi anual. Comportamentele
suicidare ne afectează pe toţi, familie, prieteni, colegi și personal medical. Cei mai mulţi supravieţuitori sunt
afectaţi la nivelul rețelelor sociale de judecăţi sau tabuuri culturale sau religioase față de sinucidere.
8. Sinuciderile pot fi prevenite, dar prevenirea lor necesită o strategie globală ghidată de politici
guvernamentale și implementare cu participarea deplină a guvernului.
Problemele care conduc la comportamente legate de suicid sunt manifestate şi în alte probleme sociale,
cum ar fi heteroagresivitatea, abuzul de substante, delincvența, somajul, sărăciea și destrămarea familiei. O
strategie națională care contribuie la reducerea sinuciderii poate contribui, de asemenea, la reducerea multor alte
probleme sociale.
Bibliografie:
1. Raportul asupra activitatii retelei de medicina legala din anul 1997-2014,
http://www.legmed.ro/?doc=1237824528
2. World Health Organization. Disease and injury country mortality estimates, 2000–2012, Retrieved from:
http://www.who.int/healthinfo/global_burden_disease/estimates/en/index1.html
3.World Health Organization. YLL estimates, 2000–2012,
http://www.who.int/healthinfo/global_burden_disease/estimates/en/index2.html
4. CIHR (2004). Hospitalizations due to suicide attempts and self-inflicted injury in Canada, 2001-2002. National
Trauma Registry Bulletin. Toronto: Canadian Institute for Health Information.
5.Canadian Community Health Survey. Retrieved from: http://www.statcan.ca/english/freepub/82-617-
XIE/index.htm
6. World Health Organization. Age-standardized death rates per 100 000 world standard population - Intentional
self-harm, http://apps.who.int/healthinfo/statistics/mortality/whodpms/tables/tablea.php
7.Clayton, D., & Barceló, A. (1999). The cost of suicide mortality in New Brunswick,1996.Chronic Diseases in
Canada, 20(2), 89-95.
7) Iniţiative curente de prevenire a sinuciderii în România
În Ordinul nr. 923 din 16 iulie 2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Sănătate Publică se
menţionează că “chiar dacă în România nu dispunem de studii epidemiologice recente, există suficiente indicii
care sugerează, în ultimul deceniu, deteriorarea stării de sănătate mintală: deteriorarea generală a stării de sănătate
a populaţiei, expansiunea abuzurilor şi a dependenţelor de substanţe psihoactive, creşterea ratei suicidului,
suprasaturarea cu factori de stres a societăţii (declin economic, creşterea şomajului, scăderea nivelului de trai),
expansiunea comportamentelor agresive şi violente, etc”. Printre obiectivele pentru îmbunătăţirea stării de
sănătate a adolescentului se prevede scăderea morbidităţii şi mortalităţii specifice prin suicid şi realizarea unui
studiu la nivel naţional privind evaluarea morbidităţii datorate suicidului.
Guvernul României este conștient că sinuciderea este o problemă serioasă de sănătate publicăşi a inclus
prevenirea suicidului în cadrul obiectivelor Programului Naţional de Sănătate Mintală şi Profilaxie în Patologia
Psihiatrică, adoptat în anul 2015.
Cluj Napoca
Prof. Dr. Doina Cosman a fondat în 1993 prima organizaţie de prevenire a suicidului din ţară – Alianţa
Antisuicid, iar în 1994 prima linie de consiliere telefonică pentru persoanele aflate în criză suicidară 0800 801
200, linie care a funcționat la nivel local în zona municipiului Cluj-Napoca.
În 2010 Prof.Dr.Cosman înfiinţează împreună cu Dr. Albert Veress Alianţa Română pentru Prevenţia
Suicidului, iar în 2013 lansează prima linie gratuită de consiliere telefonică la nivel naţional, pentru persoanele
aflate în criză suicidară şi apropiaţii acestora, deservită de voluntari instruiţi de Prof.Dr.Cosman.
Bucureşti
În data de 2 noiembrie 2009 a fost înfiinţată Asociaţia de Suicidologie cu punct de lucru Centrul de
Prevenire a Tentativelor de Suicid la Copii si Adolescenţi din cadrul Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al.
Obregia” din Bucureşti şi linia telefonică de urgenţă Telverde 0800.080.100 pentru copiii şi adolescenţii cu
comportament iminent autodistructiv.
Activităţile asociaţiei includ:
-depistarea riscului suicidar la copii şi adolescenţi prin aplicarea de teste screening (ASEBA), validate în
România, la elevii din municipiul Bucureşti şi alte judeţe din ţară;
-consiliere şi psihoterapie, la deţinuţii cu tentative de suicid, în Penitenciarul Rahova şi Penitenciarul Târgşor;
-grupuri de lucru cu părinţii – informarea asupra crizelor maturaţionale;
-grupuri de dezvoltare personală pentru copii şi adolescenţi;
-campanii de informare asupra nocivităţii fenomenului din punct de vedere individual şi social;
-lobby pentru reglementări juridice cu sancţiuni clare împotriva persoanei care provoacă abuzul emoţional;
-lobby pentru: scăderea mediatizării cazurilor de suicid; reducerea difuzării filmelor, emisiunilor, jurnalelor cu
mare încărcătură agresivă; creşterea şi diversificarea ofertelor de mediatizare a modelelor de rezolvare a
problemelor existenţiale în manieră constructivă;
-formare continuă pentru grupul de voluntari ce răspund la Telverde;
-formare continuă pentru echipa activă în şcoli;
-conferinţe anuale;
-întâlniri cu profesionişti din ţară şi străinătate – dezbateri şi schimburi profesionale transnaţionale şi
transregionale.
Constanţa
Primul studiu constantean privind problematica suicidara a fost prezentat în mai 1992 la Colocviul
International de Sanatate Mintala ”Societate si cultura” de la Bucuresti, abordând ca tema „Analiza comparativa
asupra comportamentului suicidar la subiecti apartininand principalelor grupari etnice din Dobrogea”,
reprezentand rezultatul unor cercetari realizate de 3 medici constanteni: Aurel Papari, Livia Fratiman și Matusa
Rodica.
Preocupările privind suicidul s-au intensificat după 2010, an în care Institutul de Antropologie “Francisc
I. Rainer” al Academiei Române împreună cu Universitatea „Andrei Șaguna” au desfaşurat un amplu studiu
privind comportamentul suicidar şi caracteristicile antropologice ale populației din Dobrogea: turci, tătari, ţigani,
aromâni şi români.
Studierea fenomenului suicidar în regiune a continuat în anii următori, rezultatele cercetărilor fiind
prezentate cu ocazia meselor rotunde, workshopuri-lor şi simpozioanelor organizate pe această temă, atât pentru
conştientizarea acestei probleme cât şi pentru formarea profesioniştilor din domeniile sociale. O atenție deosebită
s-a acordat includerii in curricula studenților de la psihologie și asistență socială din cadrul Universității „Andrei
Saguna” a unor aspecte privind abordarea multidisciplinară a acestei problematici.
În 2015, Academia Oamenilor de Știință din România și Universitatea ”Andrei Șaguna” din Constanța au
organizat, în zilele de 24 și 25 aprile, Conferinţa ”Suicidul-problemă majoră de sănătate publică” la care au fost
prezentate rezultatele studiilor efectuate în cadrul Institutului de Antropologie “Francisc J. Rainer” de către
Cristina Glavce, directorul institutului, Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici şi Dr. Maria-Magdalena Dumitru
cuprinse în lucrările “Problematica suicidului în România şi în lume” și “Perspectivă antropologică asupra
suicidului”.
Sub coordonarea științifică a Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, rector de onoare al Universității
“Andrei Șaguna”, Prof. Dr. Angela Botez, coordonatorul secției de Filozofie, Teologie, Psihologie și Jurnalism a
AOȘR, Prof.Dr. Nicolae Mitrofan, Președintele de Onoare al Institutului de Psihologie Judiciară și Prof. Dr. Aurel
Papari, Președintele Univ. “Andrei Șaguna”, conferinta a oferit o abordare complexă, multidisciplinară, a
fenomenului suicidar, prin participarea unor ilustre personalități, medici, sociologi, psihologi, juriști, teologi,
jurnaliști, pedagogi.
Pe parcursul celor două zile au fost analizate cauzele comportamentului suicidar, modalitățile frecvente
de realizare, consecințele asupra familiei şi societății, dar și aspecte particulare, precum implicarea școlii și a
mass-media, condițiile socio-economice, dezorientarea spirituală şi rolul comunității. În cadrul conferinţei s-au
desfășurat două workshop-uri cu tema: „Școala și profilaxia suicidului”, și ”Fenomenul sinuciderii - aspecte etice
ale reflectării în mass- media”, coordonate de profesori ai Univ. “Andrei Șaguna“, care au adus în atenția
publicului aspecte actuale și conduite specifice de profilaxie și combatere, contribuind la elaborarea unor strategii
locale și naționale în acest sens.
Experiența ne arata că multe cazuri de suicid ar putea fi prevenite. Sinuciderea este rezultatul durerii
intolerabile, fricii sau disperării care copleşesc sentimentul de speranță al unui individ. Prevenirea sinuciderii,
intervenția și sprijinul în perioada de doliu este responsabilitatea noastră ca popor și ca națiune de diverse
comunități.
Toate activitățile desfășurate in cadrul strategiei de preventie trebuie să fie ghidate de următoarele
principii:
1. Prevenirea sinuciderii este responsabilitatea tuturor.
2. Populaţia României respectă societatea în care traieşte şi care în unele zone ale ţării este multietnică,
multiculturală şi multiconfesională, și acceptă responsabilitatea de a sprijini demnitatea vieții umane.
3. Sinuciderea apare prin interacţiunea factorilor biologici, psihologici, sociali și spirituali și poate fi influențată
de atitudini și condiții sociale.
4. Strategia trebuie să fie:
- umană şi prietenoasă;
- sigură si eficientă;
- bazată pe dovezi sau experienţă;
- activă și informată;
- să recunoască și să respecte diversitatea;
- receptivă la necesitaţile tuturor grupurilor etice;
- să respecte cunoştinţele comunităţii şi cele bazate pe cultură;
- să reflecte o abordare coordonată multisectorială;
- să includă cercetarea, supravegherea, evaluarea și raportarea;
- să reflecte evoluția cunoștințelor și a practicilor;
- să demonstreze durabilitate pe termen lung și angajament;
- să recunoscă responsabilitatea tuturor în prevenirea sinuciderii;
- să se angajeze în reducerea inegalităților.
5. Multe sinucideri sunt prevenite prin cunoştinţele, grija, compasiunea și angajamentul comunității.
6. Trebuie să avem curajul de a înfrunta“stigmatul” sinuciderii și răbdare de a transmiteeducaţia de sănătate
mintală la nivel naţional cât și local.
Cu toate că este important ca serviciile să fie receptive la nevoile comunității lor, este vital ca intervențiile
să se bazeze pe cercetări și să fie considerate cele mai bune practici. Deoarece unele inițiative de prevenire a
sinuciderii, deşi bine intentionate, s-au dovedit a supune persoanele vulnerabile la un risc crescut de sinucidere,
este imperativ ca toate inițiativele sa fie atent elaborate, bazate pe dovezi și cele mai bune practici şi evaluate
pentru aspectele legate de siguranță.
Acolo unde este posibil, toate activitățile de prevenire a sinuciderii trebuie să se bazeze pe cercetare
științifică solidă și susținută de experiențele și cunoștințele celor care lucrează în prevenirea sinuciderii. În zonele
în care lipsesc dovezile științifice solide, un plan de a construi o baza de date, care include evaluări utilizând
metode adecvate problemei și contextului, trebuie să fie încorporat în abordare.
Agențiile guvernamentale și grupurile comunitare vor avea cadre strategice diferite și răspunsuri care vor
oferi îndrumări cu privire la modul în care vor lucra cu toate etniile, pentru a răspunde necesității de a reduce
ratele de suicid. În recunoașterea gamei largi de abordări, este important să se asigure că intervențiile sunt
accesibile, eficiente și reflectă realitățile și prioritățile pentru etnii. Receptivitatea la nevoile etniilor necesită
măsuri care ajung până la structura, strategiile, sistemele, managementul, personalul și cultura organizației, în așa
fel încât să se țină seama de nevoile și aspirațiile etniilor în toate activitățile sale, în special, activitatea sa
principală.
Pentru a fi eficientă, proiectarea și livrarea de programe și servicii de prevenire trebuie să reflecte
realitățile și nevoile populației ţintă. Strategia trebuie să fie receptivă și să respecte probleme precum etnia,
cultura, sexul, orientarea sexuală și vârsta. Aceasta poate fi realizată prin:
• furnizarea de servicii pentru persoane într-un mod care afirmă, recunoaste valoarea și respectă identitatea de
sine și identitatea comunității, în special persoanele și grupurile minoritare izolate.
• încurajarea comunicării înși între diverse comunități
• recunoașterea și sprijinirea persoanelor, prin intermediul unor schimbări de viaţă care ar putea avea un impact
semnificativ asupra stării lor, cum ar fi îmbătrânirea.
Serviciile vor fi eficiente atunci când vor fi coordonate, integrate, iar oamenii vor înțelege clar rolul
celuilalt. Acest lucru necesită o colaborare între sectoare și comunități, precum și între organizații guvernamentale
și non-guvernamentale.
Sinuciderea nu este o problemă cu o "soluţie rapidă" și nici o abordare pe cont propriu nu poate să facă o
diferență semnificativă. La fel ca cele mai multe probleme complexede sănătate, există mai mulți factori care
concura, iar prevenirea suicidului necesită o acțiune susținută la mai multe niveluri și un angajament de investiții
pe o perioadă lungă de timp.
Prevenirea sinuciderii este o responsabilitate comună pentru întreaga societate, inclusiv grupuri
comunitare, prieteni, colegi, familii, grupuri profesionale, toate nivelurile de guvernare și organizații non-
guvernamentale.
Reducerea inegalităților sociale și economice între diferite grupuri de populaţie a fost identificată ca fiind
o prioritatecheie pentru Guvern. Datele despre suicid şi spitalizare pentru tentativă de suicid au arătat că unele
grupuri au o evoluţie mai bună decât altele.Deoarece există o rețea complexă de cauzalitate pentru inegalitățile
din domeniul sănătății, abordarea reducerii acestora trebuie să includă mai multe aspecte. Este important ca toate
abordările prevenirii suiciduluisă se concentreze pe reducerea acestor inegalități.
Capitolul III. Scopuri şi obiective
A. Conștientizare și înțelegere
În România, în perioada 2009-2013 s-au înregistrat 12 803 sinucideri, raport bărbaţi /femei = 5.52, media
națională anuală fiind de 13.7/100 000 locuitori, mai mare decât în Europa 11.7/100 000 de locuitori. În 2013,
suicidul a ocupat locul 1 în rândul deceselor violente, cu un număr de 2721 decese, de 5 ori mai multe decât
omuciderile, şi decât numărul însumat de victime cauzate de crime şi accidente de trafic. În anul 2013, în fiecare
zi, 8 români s-au sinucis.
Metodele preferate de suicid au fost spânzurarea 78%, intoxicaţia voluntară 8% şi precipitarea 6%.
În perioada 1990-2013 în România a avut loc creşterea ratei totale a suicidului, bazată pe creşterea ratei
suicidului la bărbaţi. Ratele suicidului cresc semnificativ dupa vârsta de 35 de ani, la ambele sexe.
Sinuciderea este a doua cauză de deces în rândul bărbaţilor cu vârsta între 15-24 ani. Dacă rata globală de
suicid avea tendinţa să scadă ușor la începutul anilor 1990, ratele sunt în creștere în rândul adolescenților și
adulților tineri, în special de sex masculin. Pentru această populație, sinuciderea este un simptom al suferinței
psihice sau al stresului emoțional.
Structurile de adăpostire și consiliere a tinerilor și/sau a familiilor sunt elemente importante ale
managementului suferinței psihice și, prin urmare, de prevenire a sinuciderii. Cu toate acestea, aceste structuri se
confruntă cu aceleași dificultăți de detectare a comportamentului suicidar ca şi alte structuri.
Obiectivul 5 : Dezvoltă și implementează o strategie pentru a reduce stigmatizarea, care urmează să fie
asociată cu toate activitățile de prevenire a sinuciderii, intervenție și doliu.
Acțiuni:
5.1 Crește aprecierea sănătăţii mintală, fizică, socială, spirituală și globală în rândul publicului.
5.2 Îmbunătățeşte înţelegerea publicului că sănătatea mintală, tratamentul pentru depresie, alte tulburări de
dispoziție şi tulburări mintale, abuz de substanțe, traume și prevenirea sinuciderii sunt fundamentale și
componente esențiale ale asistenței medicale în sistemul de îngrijire a sănătății din România.
5.3 Îmbunătățeşte înţelegerea publicului că discuţiile despre sinucidere cresc oportunitățile de a salva vieți și de
a reduce suferința.
5.4 Sprijină lansarea unei campanii anti-stigmatizare de către Comisia de Psihiatrie şi Psihiatrie Pediatrică a
Ministerului Sănătăţii din România și lucrează ca un partener activ în campanie.
5.5 Încurajează limbajul mai puțin stigmatizant, descurajând folosirea termenilor legati de stigmă, cum ar fi suicid
"comis" sau "complet"; și, promovarea utilizării unor termeni precum "decedat prin suicid" și "îndurerat prin
sinucidere."
5.6 Crește și îmbunătățeşte formarea pentru toți lucrătorii din domeniul sănătăţii, inclusiv medici, asistente
medicale, asistente sociale, psihologi, psihoterapeuți, personal din sănătatea mintală, secţii de dezalcoolizare şi
dezintoxicare și consilieri personali.
Obiectivul 4: Dezvoltă și promovează practici clinice și profesionale eficace (strategii eficiente, standarde
de îngrijire) pentru a veni în sprijinul pacienţilor, familiilor și comunităților.
Acțiuni:
4.1Crește numărul de persoane care primesc diagnostic şi tratament psihiatric precoce şi susţine monitorizarea
sănătăţii mintale a persoanelor post tratament şi/ sau continuarea planurilor de îngrijire după ce pacientul a fost
tratat în spital pentru comportamente suicidare.
4.2 Sprijină dezvoltarea și utilizarea de linii directoare pentru evaluarea și tratamentul comportamentelor suicidare
în rândul persoanelor care sunt tratate în ambulatorii, compartimente de urgenţă, secţii de spital și centre de
sănătate mintală și de tratament pentru abuz de substanțe.
4.3 Sprijină dezvoltarea și utilizarea de linii directoare pentru evaluarea și tratamentul comportamentelor suicidare
de-a lungul întreagii vieţi.
4.4 Sprijină dezvoltarea și utilizarea de linii directoare pentru furnizarea de educație și sprijin membrilor familiei
și altor persoane semnificative din viaţa celor care primesc tratament pentru tulburări mintale și tulburări legate
de abuzul de substanţe.
4.6 Crește numărul de activități de informare pentru cei cu comportament suicidar.
4.7 Promovează elaborarea de strategii locale și regionale pentru o mai bună furnizare și accesibilitate a
serviciilor.
Obiectivul 6: Îmbunătățeste accesul într-un continuum de îngrijire în care sunt incluse serviciile medicale
şi familiile.
Acțiuni:
6.1Urmăreşte timp de 24 de ore de la externare pe toţi pacienţii consideraţi a avea un risc ridicat de suicid, boli
grave psihice sau antecedente de comportament suicidar în ultimile trei luni, și se realizează primul control în
maxim șapte zile.
6.2 Elaborează planuri individuale de îngrijire pentru a specifica măsurile care trebuie luate în cazul în care o
persoană este considerată a avea risc ridicat de suicid, tulburări mintale grave sau antecedente de automutilare în
ultimile trei luni, nu participă la monitorizare sau nu poate să urmeze planul de îngrijire proiectat inițial.
6.3 Elaborează linii directoare şi protocoale pentru a căuta în mod activ și a utiliza colaborarea cu familiile și
prietenii persoanei cu comportament suicidar.
6.4 Revizuieşte și reformează legislația de îngrijire a sănătății mintale pentru a facilita implicarea corespunzătoare
a membrilor familiei și comunității în îngrijire.
6.5 Sprijină și oferă asistență obiectivului Comisiei de Sănătate Mintală din România care vizează un sistem
integrat de sănătate mintala care pune în centrul său persoanele cu tulburări mintale.
6.6 Sprijină și oferă asistență Comisiei de Psihiatrie şi Psihiatrie Pediatrică a Ministerului Sănătăţii din România,
inițiativelor de cercetare în domeniul sănătății mintale și de educație a publicului.
Obiectivul 11: Crește numarul serviciilor și sprijinul pentru cei îndureraţi de sinuciderea unei persoane
apropiate şi pentru cei care au încercat să se sinucidă.
Acțiuni:
11.1 Crește numărul de servicii de sprijin, atât imediate cât și pe termen lung, pentru cei afectaţi de o
sinucidere.
11.2 Dezvoltă standarde de competență și îngrijire pentru cei care lucrează cu persoanele îndoliate prin
sinuciderea unei persoane apropiate.
11.3 Dezvoltă module de educație pentru primii respondenți cu privire la notificările de deces, aranjamentele
funerare, sistemele comunitare de sprijin și îngrijire.
11.4 Elaborează linii directoare și pachete de informare pentru servicii funerare, biserici, școli, centre medicale și
alte resurse comunitare pentru îmbunătățirea serviciilor, educație și sprijin pentru cei îndoliaţi de sinucidere.
11.5 Formează profesionişti pentru a sprijini rudele persoanelor decedate în spitale, azile, penitenciare, inclusiv
prin suicid.
11.6 Îmbunătăţeşte modul de anunţare a decesului prin suicid de către profesionişti din diferite domenii prin
elaborarea de recomandări, urmate de difuzarea acestora către instituţiile interesate: spitale, poliţie, pompieri,
închisori, etc.
11.7 Consolidează acţiunea asociaţiilor şi spitalelor, care asistă familiile şi persoanele apropiate ale persoanei care
s-a sinucis prin consiliere de grup, consultaţii, etc.
11.8 Facilitează accesul persoanelor îndoliate la consiliere psihologică.
11.9 Pune la dispoziţie pentru persoanele care au încercat să se sinucidă şi pentru cele care au fost afectate de
sinuciderea unei persoane apropiatemecanisme de sprijin, cum ar fi asistenţa telefonică.
Obiectivul 1: Crește finantarea şi suportul pentru toate activitățile care fac parte din Strategia Națională
de Prevenire a Sinuciderii în România.
Acțiuni:
1.1 Furnizează resurse financiare corespunzatoare și adecvate de către sectoarele publice și private, care includ
toate nivelurile administrației, organizații, instituții și întreprinderi, pentru a finanța realizarea acestor scopuri și
obiective în Strategia Națională de Prevenire a Sinuciderii în decurs de patru ani.
1.2 Pledează la toate nivelurile pentru a atinge toate scopurile și obiectivele de mai sus.
1.3 Dezvoltă o agendă de lucru, calendarul și țintele de lucru pentru punerea în aplicare a acestor obiective de
către sectorul public și privat, inclusiv toate nivelurile de guvernare, organizații, instituții și întreprinderi.
1.4 Acordă prioritate inițiativelor și strategiilor care urmează cel mai bine liniile directoare, strategiile și
obiectivele din acest document.