Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria voleiului este strâns legată de cea a unui alt joc popular – baschetul. De fapt,
doar 4 ani separă dezvoltarea istorică a voleiului, de jocul de baschet.
Un joc pentru Evul Mediu
În 1895, William G. Morgan, era numit director al Holyoke, Massachusetts, YMCA. 4 ani mai
devreme, colegul sau James Naismith inventase jocul de baschet. Deşi jocul de baschet a
prins rapid, a existat totuşi un dezavantaj. Nu toată lumea putea ţine pasul cu ritmul rapid al
jocului baschet – şi asta a fost chiar înainte ca pauză să fii fost creată. Morgan avea nevoie
de un joc de care să se bucure şi bărbaţii de vârstă mijlocie.
Astfel, Morgan a conceput un teren de joc pe care l-a numit iniţial mintonette. El a ales acest
nume pentru că noul sport era legat de jocul de badminton.
Primul joc competitiv de volei a fost jucat de 07 iulie 1896.
Ulterior, au fost făcute modificări la jocul lui Morgan. Una dintre primele schimbări a fost
numele în sine. Alfred Halstead este creditat cu redenumirea sportului cu cuvintele
descriptive “volei.”
Numărul de jucători din fiecare echipă, de asemenea, a fost limitat. Iniţial, echipa a fost
lăsată să aibă cât mai mulţi jucători; cam câţi s-ar fi putut încadra pe o jumătate de teren.
Numărul de jucători a fost stabilit la 9 pentru fiecare echipă, iar mai târziu a fost redus la 6.
Rotaţia jucătorilor la diferite poziţii pe teren a fost parte a jocului de la început.
Numărul de câte ori o echipă ar putea atinge mingea, înainte de a fi trecut peste plasă, a
fost în cele din urmă stabilit la 3. Cele mai vechi jocuri în sala de gimnastică Morgan s-au
jucat cu balonul de cauciuc din interiorul mingei de baschet. Spalding a făcut primul joc de
volei oficial în 1896. În 1900, forma standard şi greutatea balonului au fost aproape identice
cu cele utilizate în prezent.
Înălţimea plasei a fost ridicată pentru a face jocul mai provocator. Astăzi, plasa este de 2,43
metri pentru competiţiile pentru bărbaţi şi 2,24 metri pentru femei. În conformitate cu
regulile originale ale voleiului, o echipă trebuia să înscrie 21 de puncte pentru a câstiga un
joc. În 1917, acest număr a fost redus la 15.
Dând jocul departe
Muncitorii YMCA au dus jocul de la Holyoke, în şcolile americane misionare din Asia. Jocul a
devenit foarte popular în Est astfel încât a fost jucat în Jocurile Orientale din anul 1913.
Voleiul de asemenea, a prins în Rusia. În 1950, atunci când a început concurenţa
internaţională, Rusia a fost echipa dominantă. În timpul Primului Război Mondial, trupele
Statelor Unite ale Americii au introdus voleiul în Europa.
Ştim că un sport este într-adevăr oficial, atunci când sunt stabilite organismele oficiale de
conducere. Pentru volei, acest lucru s-a întâmplat în 1928, când s-a format Asociaţia de
Volei a Statelor Unite ale Americii.
Fédération Internationale de volley-ball (FIVB) a fost fondată în anul 1947. În 1949, primul
campionat de volei pentru bărbaţi a avut loc la Praga, Cehoslovacia.
Nu doar pentru bărbaţii de vârstă mijlocie
Devenit repede popular, voleiul au început să fie jucat nu doar de bărbaţii de vârstă medie,
aşa cum a fost iniţial gândit. Colegiile şi liceele au început să adopte acest sport atât pentru
bărbaţi şi femei. Voleiul a devenit sportul competitiv de toamnă pentru fete.
Primele campionate naţionale de volei pentru femei în SUA, s-au jucat în 1949, la 54 de ani
după ce femeile au început să concureze în joc. Primele campionate internaţionale pentru
femei s-au jucat în 1952 la Moscova.
NCAA a introdus campionatul de volei feminin în 1981. USC a câştigat primul titlu colegial la
volei pentru femei.
Primul campionat de volei masculin NCAA a fost jucat în 1970. UCLA a câştigat 6 din primele
7 titluri de volei pentru bărbaţi.
Voleiul este un joc sportiv, care opune doua echipe pe o suprafata de joc, impartita in
doua terenuri egale, printr-un fileu. Scopul jocului este de a face sa cada mingea in terenul
advers, trimitand-o pe deasupra fileului si de a o impiedica sa atinga solul propriului teren.
Jocul de volei poate fi considerat ca un proces organizat de cooperare realizat prin
coordonarea actiunilor jucatorilor unei echipe – desfasurat in conditii de lupta cu adversarii-
adversari care la randul lor isi coordoneaza actiunile pentru a dezorganiza cooperarea
jucatorilor primei echipe.
Pasa cu doua maini de sus inainte este procedeul cel mai des intalnit in jocul de volei.
Se executa in mod fracvent in pozitie medie, de pe loc sau precedata de o deplasare si
oprire, printr-o miscare de intampinare a mingii, care consta intr-o usoara intindere a
articulatiei gleznelor, genunchilor si coatelor. Lovirea propriu-zisa are loc in dreptul fruntii cu
primele falange, in special a primelor patru degete, degetul mic atingand tangential mingea,
formand o cupa dupa care miscarea de intindere continua cu trecerea greutatii corpului spre
inainte si in sus. In momentul lovirii degetele se incordeaza putin, pastrandu-si insa
elasticitatea necesara in amortizare. Dupa pasarea mingii bratele isi continua miscarea pana
ajung aproape intinse. Corpul este in usoara extensie, iar privirea urmareste mingea.
In elaborarea algoritmilor elementelor de continut prevazute pentru initierea in jocul
de volei se are in vedere modelul executiei pasei de sus cu doua maini inainte cu 3
operatori: pozitia fundamentala medie, actiunea cupei, actiunea celorlalte segmente. Cele 3
conditii sunt indeplinite atunci cand se executa corect:
- oprirea cu fata in directia pasarii; picioarele departate la aproximativ latimea
umerilor, unul putin in fata celuilalt, greutatea egal repartizata pe ambele picioare, trunchiul
aplecat inainte, bratele indoite cu palmele inainte fruntii;
- cupa adanc formata in palmele in flexie, degetele desfacute, usor flexate; lovirea se
executa in draptul fruntii cu toate degetele;
- segmentele corpului aflat in flexie asigura transmiterea mingii prin extensia
simultana a membrelor inferioare si superioare, ultima articulatie extinsa este cea a
incheieturii mainii. Cand mingea paraseste degetele, miscarea bratelor continua dupa
minge, picioarele se intind pana pe varfuri, fara a parasi contactul cu solul.
Pentru a fi executata corect trebuie ca:
- orice faza a jocului sa fie anticipata;
- deplasarea la minge sa se faca in pozitie corespunzatoare;
- oprirea sa se efectueze cu fata in directia pasarii;
- picioarele si bratele sa se indoaie si sa se intinda concomitent (cu cat distanta de
pasare va fi mai mare, cu atat mai accentuata si indoirea picioarelor);
- lovirea mingii sa se faca cu palmele in acelasi plan si sub forma de cupa, cu degetele
desfacute, flexate, cele mai mari fiind orientate inapoia celorlalte;
- dupa lovirea mingii, bratele sa continue miscarea pe directia pasarii.” (Tarchila N.,
Serban M., 1973)