INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN TULCEA

LICEUL TEHNIC „HENRI COANDĂ” TULCEA

PROIECT
PENTRU

ABSOLVIREA ŞCOLII POSTLICEALE DE

MAIȘTRI

Coordonator ştiinţific,
Prof.ing. Stroe Mihai
Absolvent,
Sandu Adrian

Tulcea
2019
 INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN TULCEA
LICEUL TEHNIC „HENRI COANDĂ” TULCEA

Domeniul: Electric
Specializarea: Maistru electromecanic aparate de măsură și automatizari

Tema lucrării
STUDIUL APARATELOR,
ECHIPAMENTELOR SI
INSTALATIILOR DE MASURARE A
TENSIUNII ELECTRICE IN
INSTALATIILE ELECTRICE

Coordonator ştiinţific,
Prof.ing.Stroe Mihai Absolvent,
Sandu Adrian

Tulcea
2019
 CUPRINS

ARGUMENT .....................................................................................................................pag. 1
CAPITOLUL I
Procesul de masurare ..........................................................................................................pag. 3
Masurandul .........................................................................................................................pag. 4
Unitatea de masura ..............................................................................................................pag. 7
Metoda de masurare ............................................................................................................pag. 9
Mijloace de masurare ……………………………………………………..........................pag, 12
CAPITOLUL II
Tensiunea electrica ..............................................................................................................pag. 13
Volmetre cu diode ..............................................................................................................pag. 15
Voltmetrul electronic cu dioda detectoare si amplificator de curent continuu ……...…….pag. 16
Voltmetre cu detectie anodica .............................................................................................pag. 17
Voltmetre cu detectie pe grila..............................................................................................pag. 19
Voltmetre electronice in punte.............................................................................................pag. 20
Voltmetre cu retragere .........................................................................................................pag. 21
Voltmetre de opozitie ..........................................................................................................pag. 22
Voltmetre electronice cu tranzistoare ..................................................................................pag. 23
Voltmetre digitale ................................................................................................................pag. 24
Voltmetre cu trioda inversata ..............................................................................................pag. 24
Voltmetre electronice logaritmice .......................................................................................pag. 25
Milivoltmetre electronice ……………………………………………………………....…pag. 25
SSM si PSI …………………………………………………………………………….…..pag. 26
Bibliografie...........................................................................................................................pag. 32
 ARGUMENT

Scopul acestei lucrari il constituie studiul aparatelor de masura a tensiunii electrice utilizate
in instalatiile electrice si automatizari.

Aplicaţiile curentului electric în viaţa de zi cu zi sunt foarte diversificate , neexistând

practic domeniu al activităţilor umane unde să nu fie prezent sub o forma sau alta .

Câteva din aplicaţiile curentului electric se găsesc în următoarele domenii :

1. Iluminatul electric , atât pentru nevoile de producţie cât şi pentru iluminatul public ,
iluminatul interior al locuinţelor , a spaţiilor de învăţământ şi administraţie , etc.

2. Încălzitorul electric , realizat cu rezistoare ( diverse aparate de uz casnic , aparate de

încălzire industrială , de uscare sau tratamente termice ) , încălzitorul realizat cu arc electric (
sudura electrica sau cuptoare metalurgice pentru topire şi elaborarea oţelului ), încălzitor realizat
cu curenţi de înaltă frecvenţă ( tratamente termice de călire superficială).

3. Acţionările electromecanice, prin intermediul motoarelor electrice pentru majoritatea

maşinilor unelte ( strung , maşină de găurit , maşină de frezat , raboteza , instalaţii de ridicat şi de
transport ) , a agregatelor de pompare a unor lichide , a acţionării compresoarelor , a antrenării
benzilor transportoare etc.

4. Transportul electric , uzinal si rutier respectiv pe căi ferate.

5. Radiocomunicaţiile si televiziunea , atât cea pentru marele public cât şi cea utilizată în
comunicaţii speciale sau televiziunea cu circuit închis pentru urmărirea proceselor din mediul
toxic sau periculos , pentru pază , pentru investigaţii în medicină , etc.

6. Automatizarea şi robotizarea proceselor industriale şi aplicarea tehnici de calcul electronic

în diferite procese de cercetare şi industrie.

7. Activitatea de servicii pentru întreaga gamă de echipamente electrice si electronice prin

utilizarea unor aparaturi de măsurare specifice(osciloscoape , generatoare de semnal, etc.).

1
8. Cercetarea spaţiului cosmic , aselenizarea şi revenirea oamenilor pe Pământ din spaţiul
cosmic este de neconceput fără aportul curentului electric.

Este de la sine înţeles că pentru a putea fi folosit în atâtea aplicaţii , curentul electric trebuie
să fie produs în permanenţă ( majoritar este produs de termocentralele şi hidrocentralele sistemului
energetic ). De la locul de producere energia electrică este transportată prin linii de transport , în
prealabil , tensiunea fiind ridicată printr-o staţie de transformare ridicătoare de tensiune şi
distribuită spre consumatori prin reţeaua de distribuţie alimentată prin intermediul staţiilor de
transformare coborâtoare de tensiune , posturi de transformare şi puncte de distribuţie .

În acest uriaş ‘Imperiu electric’ , curenţii electrici se întâlnesc într-o gamă foarte mare de valori ,
de la ordinul microamperilor până la mii de amperi , obţinuţi de la surse ce au tensiuni de la
ordinul milivolţilor până la zeci de mii de volţi , de curent continuu şi/sau de curent alternativ la
frecvenţe industriale şi/sau frecvente ridicate.

Pentru fiecare domeniu de activitate există anumite particularităţi ale echipamentelor şi circuitelor
folosite : în decurs timpului s-au considerat curenţi tari cei de ordinul zecilor de amperi la tensiuni
de ordinul sutelor de volţi şi curenţi slabi , specifici telecomunicaţiilor, radiotehnicii şi instalaţilor
de semnalizare, comandă şi protecţie , care de regulă sunt sub un amper şi cu tensiuni de ordinul
zecilor de volţi .

În funcţie de felul instalaţiei , diferă sistemul de acţionare şi de măsurare a calităţii şi cantităţii

energiei electrice consumate .

Utilizarea pe scară largă a energiei electrice nu este posibilă fără respectarea normelor de tehnica
securităţii muncii şi PSI . Nerespectarea lor poate duce la apariţia unor accidente grave : incendii
, avarii , arsuri sau electrocutări mortale .

Lucrarea de faţă care are ca temă STUDIUL APARATELOR, ECHIPAMENTELOR SI

INSTALATIILOR DE MASURARE A TENSIUNII ELECTRICE IN INSTALATIILE
ELECTRICE şi este structurată în doua capitole.

În capitolul I sunt tratate noţiuni generale privind PROCESUL DE MASURARE.

În capitolul II am prezentat ECHIPAMENTELE SI INSTALATIILE DE MASURARE A

TENSIUNII ELECTRICE.

2
 CAPITOLUL I

PROCESUL DE MASURARE

Măsurarea este procesul empiric, obiectiv prin care se atribuie numere sau, în general,
simboluri proprietăţilor obiectelor sau evenimentelor din lumea reală, în vederea descrierii ori
caracterizării lor.

În sens larg “a măsura” înseamnă a compara o manifestare a unei proprietăţi cu o altă

manifestare a aceleaşi proprietăţi. Astfel, atribuirea de simboluri, altele decât numere, poate fi
considerată măsurare.

În sens restrâns, se consideră că numai numerele, care reflectă în modul expus la prima
definiţie un raport la o amplitudine sau valoare standard luată ca unitate de măsură, pot constitui
rezultatul măsurării.

Principalele obiective ale măsurărilor sunt:

• Monitorizarea (supravegherea) unui proces, de exemplu supravegherea ambientului termic,

ambientului sau înconjurătorului electromagnetic.

• Controlul unui proces, de exemplu, controlul temperaturii într-un sistem de termostatare.

• Verificarea unor modele sau experimente, de exemplu în cazul simulărilor pe computer,

sau chiar completarea cu informaţii care nu pot fi obţinute prin proiectarea asistată

Operaţiile efectuate (prelevarea, transmisia, prelucrarea semnalului metrologic) în vederea

obţinerii rezultatului măsurării constituie procesul de măsurare.

Într-un proces de măsurare intervin:

• Măsurandul sau mărimea de măsurat;

• Unitatea de măsură;

• Metoda de măsurare;

3
• Mijloacele de măsurare sau aparatele de măsurat;

• Etalonul.

Fig. 1.1. Schema bloc a procesului de măsurare

1.1. MĂSURANDUL

Dintre proprietăţile unui obiect sau eveniment doar o parte sunt măsurabile. Desigur
tendinţa este de a creşte numărul proprietăţilor sau calităţilor măsurabile.

Clasificarea mărimilor se poate face după mai multe criterii:

a) În funcţie de relaţiile care există între manifestarea proprietăţilor unui obiect sau eveniment
(calitatea ce interesează) şi o valoare numerică sau un simbol, există:

• mărimi măsurabile;

• mărimi reperabile;

• indicatori.

Pentru mărimile măsurabile se poate stabili:

• o relaţie de echivalenţă (relaţie binară care satisface axiomele de reflexivitate, simetrie,

tranzitivitate);

• o relaţie de ordine totală (>; =; <);

4
• o operaţie internă – adunarea (asociativă şi comutativă);

• o relaţie externuă – inmultirea cu un scalar.

Se poate exemplifica aici cu masa, lungimea, unghiurile, capacitatea unui condensator, care
sunt mărimi măsurabile aditive şi concentraţia care este mărime măsurabilă neaditivă prin
juxtapunere.

Pentru mărimile reperabile se poate defini numai o relaţie de echivalenţă şi eventual o relaţie
de ordine.

Se poate exemplifica cu:

• Culorile sau codul culorilor, unde există numai relaţie de echivalenţă;

• Duritatea, unde pe lângă relaţia de echivalenţă există şi o relaţie de ordine. Scara Mohr
pentru durităţi, ce constă în atribuirea de numere de la 1 la 10 în ordinea tăriei pentru minerale;

• Intensitatea cutremurelor, de asemenea cu relaţia de echivalenţă şi relaţie de ordine (scara

Richter pentru intensitatea cutremurelor).

Indicatorii sunt valori atribuite manifestărilor unor proprietăţi fără a se putea defini (cel puţin
după cunoştinţele actuale) relaţii de echivalenţă şi de ordine totală.

Exemple: durerea, moralul unui grup, nivelul de învăţământ într-un anumit loc, riscul unei
epidemii în agricultură, iminenţa unui cutremur. Deşi determinarea indicatorilor se face în urma
unor măsurări precise, ea este foarte subiectivă, datorită dependenţei de o modelare.

b) În funcţie de aspectele dimensional spaţiale, există:

• mărimi scalare – caracterizate printr-un singur număr;

• mărimi vectoriale – caracterizate prin modul direcţie şi sens, sau caracterizate printr-o
matrice linie sau coloană cu n elemente, în raport cu sistemul de axe de referinţă corespunzător
spaţiului n dimensional;

• mărimi tensoriale – caracterizate printr-o matrice n x m.

5
c) În funcţie de grad, există:

• mărimi de grad 1, care sunt mărimi de tip intensitate, cum ar fi, I (intensitatea curentului
electric), E (intensitatea câmpului electric), H, etc.

• mărimi de grad 2, care sunt mărimi de tip putere sau energie;

• mărimi de grad 0, sau mărim de tip parametric, care sunt raportul a două

• mărimi de grad 1 sau de grad 2, de exemplu rezistenţa electrică

Această clasificare prezintă importanţă în legătură cu aplicabilitatea unei categorii de

metode de măsurare.

d) În funcţie de variaţia în timp, există:

• Mărimi constante;

• Mărimi variabile.

Legat de mărimile variabile se poate face o împărţire a lor sau, în general, a semnalelor după
caracteristici, conform Fig.1.2. Această clasificare prezintă importanţă în ceea ce priveşte
prelucrarea semnalelor.

Fig. 1.2. Clasificarea semnalelor în funcţie de caracteristici

6
 Semnale deterministe sunt semnalele care pot fi descrise prin funcţii matematice sau grafic.

Semnalele stochastice sunt mult mai complexe, fiind constituite dintr-o infinitate de colecţii,
dintr-un ansamblu de funcţii eşantion.

Deoarece eşantioanele diferă între ele, măsurarea în mod individual a uneia sau alteia dintre
valori aparţinând unei funcţii eşantion nu prezintă utilitate decât dacă se dă probabilitatea de
apariţie a valorii respective.

Astfel, semnalele stochastice nu pot fi descrise exact ca cele deterministe, ci în termeni de

probabilitate pe întreg ansamblul.

1.2. UNITATEA DE MĂSURĂ

Valoarea măsurată a unei mărimi se exprimă printr-un număr urmat de unitate de măsură.

În întreaga lume tinde să se generalizeze sistemul internaţional de unităţi – SI.

Totuşi pe lângă unităţile SI, se mai utilizează şi alte unităţi denumite tolerate precum gradul
Celsius pentru temperatură, Gauss pentru inducţia magnetică, et. În sistemul internaţional există 3
clase de unităţi:

• Unităţi fundamentale – sunt stabilite independent unele de altele fiind adoptate prin convenţii
internaţionale;

• Unităţi derivate – sunt stabilite în raport cu cele fundamentale, deci sunt deduse din cele
fundamentale pe baza unor relaţii cunoscute;

• Unităţi auxiliare – sunt introduse două unităţi pur geometrice şi anume:

- Radianul (rad) pentru unghiul plan

- Steradianul (sr) pentru unghiul solid.

Unităţile fundamentale sunt independente din punct de vedere dimensional.

Există 7 unităţi de măsură fundamentale:

7
• metrul, m, pentru lungime;

• kilogramul, kg, pentru masă;

• secunda, s, pentru timp;

• Amperul, A, pentru intensitatea curentului;

• Kelvinul, K, pentru temperatura termodinamică;

• molul, mol, pentru cantitatea de substanţă;

• candela, cd, pentru intensitatea luminoasă.

Metrul, m, reprezintă distanţa parcursă de lumină în vid, timp de 1/299 792 458 s. Această
definiţie fost adoptată în 1983, înlocuind definiţia bazată pe radiaţia atomului de kriptton 86, care
la rândul ei a înlocuit în 1960 definirea metrului bazată pe prototipul de platină iradiată adoptată
în 1889 de către Conferinţa Generală de Măsuri şi Greutăţi – CGMG (Conference Generale des
Poids and Measures – CGPM) şi pătrată la Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi – BIMG de
la Sevres-Paris.

Kilogramul, kg, reprezintă „kilogramul internaţional” care este un prototip de platină

iradiată adoptat în anul 1889 de CGPM şi păstrat la BIMG-Sevres.

Amperul, A, reprezintă intensitatea unui curent electric constant, care, menţinut în două
conductoare paralele, rectilinii, cu lungime infinită, aşezate în vid la o distanţă de 1 m unul de altul
ar produce între cele două conductoare o forţă de 2 107 N/m. Această definiţie a amperului a fost
adoptată în 1948.

8
 Prefixe ale Sistemului Internaţional de unităţi
Prefixe pentru multiplii şi submultiplii SI
Multiplii Submultiplii
Prefix Simbol Multiplicator Prefix Simbol Multiplicator
24
yotta Y 10 yocto y 10-24
zetta Z 1021 zepto z 10-21
exa E 1018 atto a 10-18
peta P 1015 femto f 10-15
tera T 1012 pico p 10-12
giga G 109 nano n 10-9
mega M 106 micro µ 10-6
kilo k 103 milli m 10-3
hecto h 102 centi c 10-2
deca da 10 deci d 10-1

1.3. METODA DE MĂSURARE

Metoda de măsurare constituie ansamblu de principii şi de mijloace pe care se bazează

efectuarea unei măsurări cu scopul ca rezultatul obţinut să reprezinte cât mai corect valoarea
mărimii măsurate.

Metodele de măsurare se împart în:

• metode directe;

• metode indirecte.

La metodele directe valoarea mărimii măsurate se exprimă ca rezultat al comparării cu un

etalon.

Metodele indirecte constau dintr-o serie de măsurări directe, urmate de operaţii de calcul.

În cazul măsurărilor indirecte, intervin unul sau mai multe moduri de interacţiune ale unor
mărimi cu altele, în vederea cuantificării.

În aceste condiţii mărimea necunoscută, X, se determină cu relaţia: X  f (x1, x2 ,...x3 )

9
unde x1, x2...xn sunt măsurate prin metode directe

Astfel se măsoară o mărime ce constituie un efect al mărimii de interes (senzorul nu este

sensibil la măsurandul propriu-zis, ci la una sau mai multe din consecinţele lui).

De exemplu, măsurarea unei temperaturi poate utiliza:

• modificarea rezistenţei electrice a unei componente;

• radiaţia în microunde sau în infraroşu.

De cele mai multe ori măsurările indirecte sunt mai puţin precise decât cele directe.

Pentru exemplul considerat (temperatura) în cazul măsurării modificării rezistenţei, trebuie

luate precauţii împotriva sensibilităţilor parazite, ştiut fiind că modificarea rezistenţei poate avea
loc şi datorită altor factori, de exemplu umiditatea. În plus, deşi indirectă, această măsurare
presupune, în general, introducerea senzorului în mediul a cărui temperatură se măsoară şi deci
poate fi invazivă.

În a doua situaţie dificultăţile efectuării măsurărilor sunt legate de starea suprafeţei

corpului, de natura materialului (la aceeaşi temperatură, intensitatea radiaţiei diferă de la un
material la altul). Cu toate aceste probleme, care conduc la complicarea instrumentaţiei şi/sau
scăderea preciziei, măsurarea se poate face fără contact (prin radiaţie în infraroşu), deci este
neinvazivă.

Măsurarea directă este o comparare a mărimii necunoscute X cu o mărime de referinţă

(etalon) de aceiaşi speţă.

Măsurările directe pot fi:

• Prin comparaţie simultană, când la măsurare participă şi etalonul, deci măsurandul este comparat
nemijlocit cu mărimea de referinţă (etalonul);

• Prin comparaţie succesivă, denumite şi metode cu citire directă. În acest caz etalonul serveşte
pentru calibrarea iniţială (gradarea) şi eventual calibrarea periodică a aparatului de măsurat.
Aparatul memorează (mecanic sau electric) informaţia de calibrare şi o transmite cu ocazia fiecărei
măsurări.

10
 Aşa cum s-a arătat cele două principale metode de măsurare au condus la denumirile de
măsurări directe şi măsurări indirecte.

O altă clasificare importantă a metodelor de măsurare poate fi făcută în:

• metode sau măsurări pasive;

• metode sau măsurări active.

În cazul metodelor pasive, sistemele de măsurare doar preiau semnalele generate de

obiectele de măsurare. Aceste măsurări se referă, în general, la achiziţia de date privind
proprietăţile statice ori de echilibru ale obiectelor şi evenimentelor.

Denumirea de măsurări active vine de la faptul că spre deosebire de cele pasive, în acest
caz se măsoară răspunsul unui sistem la o excitaţie exterioară, de exemplu un semnal de test.

Aceste măsurări se referă, în general, la caracteristicile dinamice ale obiectelor şi

evenimentelor.

Măsurările active permit identificarea, verificarea, modelarea şi validarea, sistemelor,

fiind denumite şi măsurări inferenţiale, sau măsurări de identificare. Ele prezintă mare importante,
având multiple aplicaţii în fizică, inginerie, biologie, ecologie, etc.

Referitor la detecţia sau identificarea unui sistem, aceasta se poate face, de exemplu, prin
detecţia şi prelucrarea răspunsului sistemului la o excitaţie exterioară.

Astfel pe baza reflexiei unor unde electromagnetice sau unde acustice de către un obiect
se poate determina poziţia acestuia.

De asemenea, tot în această categorie intră şi obţinerea de imagini datorate diferenţelor

structurale ale corpurilor pe baza răspunsului corpului la o excitaţie de tip electromagnetic, optic,
ionizant, etc. Se poate exemplifica în acest sens cu metodele tomografice si ecografice de obţinere
a imaginilor din interiorul corpului uman sau în general cu testarea nedestructivă.

Energia excitaţiei exterioare poate fi de orice tip, electrică, magnetică, optică, mecanică,
etc., iar semnalele de test utilizate sunt fie deterministe (semnal sinusoidal, dreptunghiular, trenuri
de sinusoide, impuls, etc), fie stochastice.
11
 Trebuie menţionat că există şi măsurări efectuate în vederea perfecţionării modelării unui
sistem tehnic sau biologic.

1.4. MIJLOACE DE MĂSURARE

Măsurarea presupune obţinerea de informaţii în scopul caracterizării unui fenomen.

Proiectarea şi operarea unui sistem de măsurare presupune considerarea următoarelor etape:

• sesizarea mărimii de măsurat;

• condiţionarea şi prelucrarea semnalului;

• transmisia semnalului ce conţine informaţia;

• memorarea datelor;

• afişarea rezultatelor;

• asigurarea surselor de energie (de exemplu, alimentarea electrică a părţilor componente);

• protecţia şi asigurarea unei funcţionări corecte;

• service, calibrare şi mentenanţă (întreţinere).

Astfel, în procesul de măsurare informaţia disponibilă într-o anumită formă de energie

trebuie să fie convertită în aceiaşi sau în altă formă de energie, apoi prelucrată şi prezentată într-o
formă utilă (direct perceptibilă) pentru utilizator, fără a o altera.

Acest lucru este realizat de către mijlocele de măsurare sau sistemele de măsurare.
Mijloacele de măsurare, sub formă generală, sunt alcătuite din trei tipuri de convertoare:

• Convertoare de intrare (unitatea de identificare);

• Convertoare de prelucrare;

• Convertoare de ieşire (unitatea de prezentare).

12
 CAPITOLUL II

TENSIUNEA ELECTRICA

Prin definiție , diferența de potențial electric (tensiunea electrică) dintre două puncte ale
unui câmp electric este mărimea fizică scalară egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat de
câmp pentru a deplasa o sarcină de probă între cele două puncte și valoarea sarcinii de probă. În
sistemul internațional , unitatea de măsură pentru U este 1 V (Volt).

Masurarea tensiunii electrice se efectueaza cu ajutorul urmatoarelor aparate: voltmetre

fig. 2.1, testere fig. 2.2., multimetre fig. 2.3

Fig. 2.1 - Voltmetru Fig. 2.2 - Tester Fig. 2.3 - Multimetru

Sunt aparate destinate masurarii de tensiuni continue, alternative si in impulsuri, in gama

larga de frecvente. Desi in prezent nu se mai produc ca aparate individuale, ci in variante de
multimetre, destinate masurarii mai multor marimi (tensiuni, curenti, rezistente, inductante,
capacitati), studiul lor este important prin aceea ca tensiunile reprezinta o clasa de marimi care
intereseaza in mod frecvent. Evolutia lor s-a bazat pe cresterea performantelor in electronica, cu
consecinte in cresterea preciziilor, domeniilor de frecvente si vitezei de lucru.

Clasificari:

 dupa modul prelucrarii tensiunii masurate:

13
 - analogice

- numerice.

 dupa natura tensiunii masurate:

- de c.c.
- de c.a.

Fig. 2.4 Voltmetru digital

Fig. 2.5 Voltmetru analogic

Fig. 2.6 Schema de baza de masurare a tensiunilor

14
 Schema de baza de masurare a tensiunilor cu un dispozitiv magnetoelectric este data in
Fig. 2.6, in care:
– Ra -este rezistenta aditionala;
– Rbm -este rezistenta proprie a bobinei mobile;
– I - dispozitivul magnetoelectric.
Unitatea de măsură a tensiunii electrice denumită astfel în cinstea lui Alessandro Volta
(1745 - 1827) este voltul.

2.1 VOLTMETRE CU DIODA

Voltmetrele cu dioda se impart in voltmetre cu dioda serie si voltmetre cu dioda derivatie,

dupa cum dioda este in serie sau in derivatie cu aparatul de curent continuu; se disting, de
asemenea,voltmetre in clasa B sau in clasa C.
Schema unui voltmetru functionind in clasa B se prezinta in Fig. 2.7.
La voltmetrul clasa B serie, dioda conduce numai in timpul alternantei positive.

15
2.2 VOLTMETRUL ELECTRONIC CU DIODA DETECTOARE SI
AMPLIFICATOR DE CURENT CONTINUU

Una dintre conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un voltmetru electronic este aceea
de a avea o rezistenta de intrare cat mai mare. Pentru a se obtine aceasta, in grupul de detectie se
utilizeza rezistente cat mai mari. Din acest motiv, curentul care trece prin rezistenta este foarte
mic,ceea ce impune folosirea in serie cu rezistenta a unui aparat de masurat foarte sensibil.
Folosirea unui aparat foarte sensibil este insa foarte costisitoare si se poate evita conectandu-se
dupa dioda detectoare un voltmetru electronic, care consta dintr-un repetor catodicsi dintr-un
aparat indicator mai putin sensibil.

Schema de principiu a unui astfel de voltmetru se prezinta in Fig. 2.8

16
2.3 VOLTMETRE CU DETECTIE ANODICA

Voltmetrele cu detectie anodica sunt constituite dintr-o trioda, care are negativare fixa si
al carui punct de functionare este situat in cotul inferior al caracteristicii. Daca se aplica un semnal
alternativ la grila, in circuitul anodic are loc o detectie si curentul continuu anodic creste. Aparatul
de curent continuu din circuitul anodic poate masura cresterea curentului anidic,masurand
tensiunea semnalului aplicat pe grila. Schema tipica a unui astfel de voltmetru se prezinta in Fig.
2.9.

Negativarea fixa este aleasa astfel, incat tubul sa lucreze fie in clasa AB, fie in clasa B, fie
in clasa C. Caracteristicile corespunzatoare se prezinta in fig.13. Asa cum se arata in continuare,
la functionarea in clasa AB, indictia aparatului este proportionala cu valoarea eficace a semnalului
aplicat.

La functionarea in clasa B indicatia este proportionala cu valoarea eficace a semnalului

aplicat daca amplitudinea acestuia este sufcient de mica. Totusi in acest caz apare o eroare daca
semnalul nu este pur sinusoidal. In Fig. 2.9 se prezinta variatia indicatiei unui voltmetru cu detectie
anodica, clasa B, caracteristica fiind considerata patratica, in functie de defazajul dintre
fundamentala si armonica a doua a semnalului aplicat. Se mentioneaza ca in acest caz, defazajul
dintre fundamentala si armonica a treia nu modifica indicatia.

La voltmetrele cu detectie anodica,functionand in clasa B, in cazul semnalelor mari,

indicatia este proportionala cu valoarea medie a alternantei pozitive.

La voltmetrele cu detectie anodica functionand in clasa C, indicatia este proportionala cu

varful alternantei pozitive.

17
18
2.4 VOLTMETRE CU DETECTIE PE GRILA

Schemele de principiu ale unor voltmetre cu

etectie pe grila se prezinta in Fig. 2.10

Aceste voltmetre pot fi considerate ca fiind

formate dintr-un voltmetru cu dioda, urmat de un
amplificator de curent continuu.Voltmetrul cu dioda
echivalent este format din grupul RC si din spatiul
grila-catod. Deci asa dupa cum s-a aratat la studiul
voltmetrelor cu dioda, aplicarea semnalului la intrare
determina incarcarea condensatorului C sub o tensiune
egala cu valoarea de varf a tensiunii aplicate, avand loc
negativarea corespunzatoare a grilei. In acest caz,
partea de trioda lucreaza ca un amplificator de curnt
continuu si aparatul din circuitul anodic masoara
scaderea curentului anodic.

Pentru a masura numai variatiile curentului

anodic, atat la voltmetrul cu detectie pe grila cat si la
cel cu detectie anodica, curentul anodic initial se compenseaza cu ajutorul unei baterii auxiliare,asa
cum rezulta din Fig 2.11.

La voltmetrele cu detectie pe grila, aparatul de

masurat se conecteaza cu plusul in spre plusul bateriei
de compensare, deoarece curentul anodic scade cand
se aplica semnalul, astfel ca in realitate aparatul
masoara curentul de compensare.

La voltmetrele cu detectie anodica,

dimpotriva, plusul se leaga la plusul bateriei anodice,
deoarece, prin aplicarea semnalului pe grila curentul
anodic creste.

19
2.5 VOLTMETRE ELECTRONICE IN PUNTE

Voltmetrele elctronice in punte sunt formate ditr-un numar de rezistente si de tuburi, care formeaza
o punte Wheatstone. Daca nu se aplica nici un semnal, aceasta punte este la echilibru. Aplicarea
semnalului de masurat pe grila unuia dintre tuburi modifica rezistenta interna a acestuia si prin
aceasta puntea se dezechilibreaza. Tensiunea care apare la bornele aparatului din diagonala puntii
depinde de tensiunea aplicata pa grila, asfel incat aparatul poate fi etalonat direct in volti.

Semnalul care se aplica pe grila tubului este, de obicei, continuu, semnalul alternativ de
masurat detectandu-se cu ajutorul unei diode separate; uneori, insa, cum este cazul montajului din
figura 16, tubul care formeaza un brat al puntii este in acelasi timp si detector de grila.
Montajul cu un singur tub este mai simplu, insa mai nestabil decat montajele cu doua
tuburi, etalonarea fiind influientata atat de variatia tensiunii de alimentare, cat si de imbatranirea

20
tubului. Montajele cu doua tuburi sunt mai stabile, deoarece fiind simetrice si tuburile lucrand in
conditii identice, rezistenta lor interna variaza in mod identic, datorita variatiei tensiunii de
alimentare sau imbatranirii tuburilor, astfel incat etalonarea voltmetrului se mentine.

2.6 VOLTMETRE CU RETRAGERE

Voltmetrele cu retragere sunt destinate masurarii tensiunilor de varf. Ele sunt constituite
dintr-un tub care are in serie o polarizare variabila si dintr-un aparat care masoara curentul anodic.
Schemele de principiu ale unor asfel de voltmetre se prezinta in Fig. 2.13.

21
 Modul de lucru este urmatorul: in absenta semnalului,se scurtcircuiteaza grila si se variaza
negativarea, pana cand aparatul indica curentul minim perceptibil. Se noteaza tensiunea U 1 de
polarizare.

Se aplica, apoi, semnalul, ceea ce provoaca evident cresterea curentului anodic.Se regleaza
din nou tensiunea de polarizare, pana cand aparatul indica din nou curentul minim perceptibil.
Tensiunea de polarizare are, in acest caz, valoarea U2. Diferenta U2-U1 este sgala cu tensiunea de
varf a semnalului aplicat.

La aceste voltmetre se utilizeaza diode, triode sau pentode. Diodele se conecteaza in

diferite moduri, dupa cum se urmareste masurarea varfurilor de tensiune pizitive sau a celor
negative. Triodele lucreaza in regim de detectie anodica. Pentodele se monteaza ca triode, avand
grila-ecran drept electrod de comanda, iar grila de comanda legata la catod. Se adopta acest
montaj, deoarece el duce la o taiere mai neta a curentului anodic.

2.7 VOLTMETRE DE OPOZITIE

Voltmetrul de opozitie se bazeaza pe principiul opozitiei (al compensarii). Se pot realiza

voltmetre cu compensare automata, care reprezinta o foarte mare impedanta de intrare. Schema
unui astfel de montaj se arata in Fig. 2.14, unde
A este amplificator cu impedanta de intrare Rin.

22
2.8 VOLTMETRE ELECTRONICE CU TRANZISTOARE

Voltmetrele electronice de tip analogic cu tranzistoare se utilizeaza numai la instrumente

putin pretentioase. In principiu, acestea sunt voltmetre electronice de curent continuu, la care
tranzistorul lucreaza ca amplificator de curent.

Deoarece factorul de amplificare al unui tranzistor nu este prea mare, iar pe de alta parte,
amplificatoarele de curent continuu cu tranzistoare cu mai multe etaje se realizeaza dificil, astfel
de voltmetre se intrebuinteaza relativ rar si numai in montaje realizate de amatori.
Deoarece tranzistorul prezinta un efect termic important, etalonarea nu se realizeaza cu
precizie.

Schema de principiu a unui voltmetru cu tranzistoare se prezinta in Fig. 2.15

23
2.9 VOLTMETRE DIGITALE

In ultimul timp, in tehnica masurarilor electronice se utilizeaza pe o scara cat mai larga
instrumentele digitale sau numerice, la care rezultatul masurarii apare direct sub forma numerica.
Prin voltmetrul digital se intelege un aparat dgital destinat masurarii tensiunilor.

Exista mai multe tipuri de voltmetre digitale, toate caracterizandu-se prin cateva proprietati
comune, si anume: functionarea automata, precizie buna, pana la 0,01%, impedanta de intrare
mare, de ordinul a 2000 MOhmi.

Fig. 2.16 Voltmetre digitale

2.10 VOLTMETRE CU TRIODA INVERSATA

Pentru masurarea tensiunilor mari continue se poate realiza si montajul cu tub invers, la
care tensiunea de masurat se aplica intre anod si catod, masurarea facandu-se la circuitul de grila.

24
2.11 VOLTMETRE ELECTRONICE LOGARITMICE

Intr-o serie de masurari este necesar ca indicatiile obtinute sa fie proportionale cu

logaritmul tensiunii masurate, deoarece astfel se poate da o interpretare simpla rezultatelor care se
exprima, de obicei, in decibeli.

Voltmetrele electronice logaritmice sunt de doua categorii: unele utilizeaza tuburi cu panta
variabila, iar altele lucreaza cu curenti de grila mici.

2.12 MILIVOLTMETRE ELECTRONICE

Voltmetrele electronice descrise pana acum nu se pot utiliza pentru masurarea tensiunilor
foarte mici, de ordinul milivoltilor, deoarece domeniul lor de masura incepe la tensiuni de
aproximativ un volt; este insa evident faptul ca aceste tensiuni pot fi masurate tot cu voltmetrele
de tipul descris anterior,daca, in prealabil, semnalele mici de masurat sunt amplificate convenabil.
In acest scop s-au construi voltmetre cu amplificator sau, dupa cum se mai numesc, milivotmetre.
Elementele care se constituie milivoltmetrul trebuie proiectate cu ingrijire, ele trebuind sa
indeplinesca anumite conditii.

Fig.2.17 Schema milivoltmetrului de current alternative

25
 SSM SI PSI

Masuri de protectia muncii la utilizarea instalatiilor si echipamentelor

electrice

Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea posibilităţii de

trecere a unui curent periculos prin corpul omului.

Măsurile, amenajările şi mijloacele de protecţie trebuie să fie cunoscute de către tot

personalul muncitor din toate domeniile de activitate.

Principalele măsuri de prevenire a electrocutării la locurile de munca sunt :

• Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice şi care se realizează
prin :

- amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor echipamente electrice, la o

înălţime inaccesibilă pentru om. Astfel, normele prevăd ca înălţimea minimă la care se pozează
orice fel de conductor electric să fie de 4 m, la traversarea părţilor carosabile de 6 m, iar acolo
unde se manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare această înălţime să depăşească cu
2-2,5 m gabaritele respective

- izolarea electrică a conductoarelor ;

- folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ ;

- îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se distanţa impusă până la
elementele sub tensiune.

La utilizarea uneltelor şi lămpilor portative alimentate electric, sunt obligatorii :

- verificarea atentă a uneltei, a izolaţiei şi a fixării sculei înainte de începerea lucrului ;

- evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului şi a deplasării

muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a izolaţiei ;

26
- menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de muncă în altul, pentru a
nu fi solicitat prin întindere sau răsucire ; unealta nu va fi purtată ţinându-se de acest cablu ;

- evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces şi în locurile de depozitare a

materialelor (dacă acest lucru nu poate fi evitat, cablul va fi protejat prin îngropare, acoperire cu
scânduri sau suspendare) ;

- interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcţionării motorului sau lăsarea fără
supraveghere a uneltei conectate la reţeaua electrică ;

• Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de avertizare.

Mijloacele de protecţie individuală se întrebuinţează de către electricieni pentru prevenirea

electrocutării prin atingere directă şi pot fi împărţite în două categorii :

principale şi auxiliare.

Mijloacele principale de protecţie constau din : tije electroizolante, cleşti izolanţi şi scule cu
mânere izolante. Izolaţia acestor mijloace suportă tensiunea de regim a instalaţiei în condiţii sigure,
cu ajutorul lor este permisă atingerea parţilor conducătoare de curent aflate sub tensiune.

Mijloacele auxiliare de protecţie constau din : echipament de protecţie (mănuşi, cizme,

galoşi electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme şi grătare cu picioruşe electroizolante din
porţelan etc. Aceste mijloace nu pot realiza însa singure securitatea împotriva electrocutărilor.
Întotdeauna este necesară folosirea simultană cel puţin a unui mijloc principal şi a unuia auxiliar.

Mijloacele de avertizare constau din plăci avertizoare, indicatoare de securitate (stabilite

prin standarde şi care conţin indicaţii de atenţionare), îngrădiri provizorii prevăzute şi cu plăcuţe
etc. Acestea nu izolează, ci folosesc numai pentru avertizarea muncitorilor sau a persoanelor care
se apropie de punctele de lucru periculoase.

• Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau a unor scurgeri
de curent periculoase.

Se aplică mai ales la instalaţiile electrice care funcţionează cu punctul neutru al sursei de
alimentare izolat faza de pământ. Întrerupătorul automat cu protecţie la curenţi de defect este
destinat prevenirii electrocutării prin atingere indirectă.

27
 Menţionând faptul ca un curent de defect de 300-500 A poate deveni, în anumite condiţii,
un factor provocator de incendii, aparatul prezentat asigură protecţia şi împotriva acestui pericol.

Întrerupătorul este prevăzut cu carcase izolante, şi este echipat cu declanşatoare termice,

electromagnetice şi releu de protecţie la curenţi de defect.

• Izolarea suplimentară de protecţie constă în executarea unei izolări suplimentare faţă de izolarea
obişnuită de lucru, dar care nu trebuie să reducă calităţile mecanice şi electrice impuse izolării de
lucru.

Izolarea suplimentară de protecţie se poate realiza prin :

- aplicarea unei izolări suplimentare între izolaţia obişnuită de lucru şi elementele bune
conducătoare de electricitate ale utilajului ;

- aplicarea unei izolaţii exterioare pe carcasa utilajului electric ;

- izolarea amplasamentului muncitorului faţă de pământ.

Accidente datorate curentului electric

Dacă între două puncte ale corpului omenesc se aplică o diferenţă de potenţial, prin corp
trece un curent electric. Această trecere este însoţită de fenomene ale căror efecte se manifestă prin
şocuri electrice, electrocutări şi arsuri.

Electrocutarile

Electrocutările reprezintă acţiunea curentului electric asupra sistemului nervos şi muscular

şi pot avea următoarele efecte:

• contracţia muşchilor;

• oprirea respiraţiei ;

• fibrilaţia inimii ;

• pierderea temporară a auzului şi vocii ;

• pierderea cunoştinţei ;

Electrocutările se produc prin:

28
• atingeri directe, adică atingerea elementelor conductoare ale unei instalaţii electrice aflate
sub tensiune.

• atingeri indirecte, reprezintă atingerea unui element conductor care in mod normal nu este
sub tensiune dar care in mod accidental poate fi pus sub tensiune.

Tensiunea la care este supus omul în cazul atingerii indirecte se numeşte tensiune de atingere Ua.

Tensiunea de pas, Upas, este tensiunea la care este supus omul la atingerea a două puncte de pe
sol sau pardoseală (considerate la 0,8m) aflate la potenţiale diferite.

Tensiunea de pas poate să apară în apropierea unor prize de pământ de exploatare sau de protecţie,
prin care trece curentul de exploatare, sau în apropierea unui conductor aflat sub tensiune şi căzut
la pământ.

Pentru prevenirea accidentelor electrice prin atingere directă un rol important îl au normele
de protecţia muncii, pe baza cărora omul este instruit:

• să nu atingă echipamentele aflate sub tensiune

• să folosească echipamentul de lucru şi de protecţie

• să organizeze punctul de lucru astfel încât să nu existe pericolul de electrocutare

Pentru prevenirea accidentelor electrice prin atingere indirectă, se folosesc diferite

instalaţii de protecţie care să acţioneze imediat în caz de defect, limitând tensiunile de atingere la
valori reduse admise de norme şi să deconecteze în timp echipamentul afectat.

Factorii care determină gravitatea electrocutărilor:

• valoarea curentului prin corpul omenesc;

• calea de închidere a curentului;

• durata acţiunii curentului;

• starea fizică a omului;

• frecvenţa curentului;

• atenţia omului în timpul atingerii.

29
 Un alt factor deosebit de important care determină gravitatea electrocutărilor este
rezistenţa electrică a corpului omenesc în momentul atingerii. Valoarea şi caracterul rezistenţei
electrice a corpului omenesc depind de: ţesutul muscular, aparatul circulator, organele interne, de
sistemul nervos cât şi de procesele biofizice şi biochimice foarte complicate care au loc în corpul
omenesc.

Factorii de care depinde rezistenţa corpului omenesc sunt:

• tensiunea la care este supus corpul

• locul de pe corp cu care omul a atins elementul sub tensiune

• suprafaţa de contact

• umiditatea mediului

• temperatura mediului înconjurător

• durata de acţiune a curentului

Arsurile

Arsurile electrice se pot produce în diferite situaţii de scurtcircuitare accidentală, la

înlocuirea siguranţelor în timp ce în reţea este un defect care nu a fost înlăturat, la
deconectarea unor separatoare sub sarcină, punerilor la pământ însoţite de arcuri electrice
etc. Arsurile şi metalizarea pielii pot avea loc în general când omul se află în
aproprierea unui arc electric şi se datorează în general căldurii mari degajate de arcul electric. Sunt
şi arsuri datorate trecerii unui curent mare prin corpul omenesc.

Arsurile electrice au consecinţe grave, fiind mai periculoase decât celelalte arsuri.

Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor

În timpul exploatării maşinilor electrice, pe lângă pericolul electrocutării curentul electric

poate provoca incendii, datorită încălzirii aparatajului electric în timpul funcţionării, în timpul
scurtcircuitului sau suprasarcinilor. Arsurile electrice produse prin deranjamentele părţii electrice
pot provoca arsuri personalului sau pot determina aprinderea prafului aglomerat sau a amestecului
gazelor din atmosfera încăperii.

30
 Pentru prevenirea pericolului de aprindere din cauza scânteilor şi a supraîncălzirii, trebuie
luate următoarele măsuri:

- La regimul de funcţionare în plină sarcină, părţile motorului electric nu trebuie să se încălzească

până la o temperatură periculoasă (lagărele nu trebuie să depăşească temperatura de 80ºC).

- Părţile din clădiri şi părţile din utilaje care sunt expuse acţiunii arcului electric trebuie să fie
neinflamabile.

- Siguranţele, întrerupătoarele şi alte aparate asemănătoare, care în timpul exploatării pot provoca
întreruperea curentului electric, trebuie acoperite cu carcase.

- Părţile reostatelor şi ale celorlalte aparate care se încălzesc în timpul funcţionării trebuie montate
pe socluri izolate termic.

- Utilajul care lucrează în medii de praf sau gaze trebuie să fie acţionat cu motoare electrice
antiexplozive, iar instalaţiile şi aparatajul să fie în execuţie antiexplozivă.

- Pentru a se putea interveni cu eficacitate în caz de incendiu, se recomandă ca lângă maşinile-

unelte (sau în secţii) să fie amplasate extinctoare cu CO2. Folosirea apei este interzisă la stingerea
incendiilor în instalaţiile electrice, deoarece prezintă pericol de electrocutare şi determină şi
extinderea defecţiunii.

31
 BIBLIOGRAFIE

 Masurari electrice si electronice - Edmond Nicolau si Mariana Belis. Editura Didactica si

Tehnica, 1972
 Masurari electrice si electronice - Constantin Iliescu; Carmen Ionescu-Golovanov. Editura
Didactica si Pedagogica, 1983
 Masurari electrice si electronice - F. Ciorascu, I. Spanulescu, Editura Tehnica, 1973
 www.wikipedia.org
 www.eprofu.ro
 www.iprotectiamuncii.ro

32