Sunteți pe pagina 1din 121

TEHNICI DE NURSING SI INVESTIGATII

CAPITOLUL 1
ASIGURAREA EVIDENTEI SI MISCARII BOLNAVILOR
INTERNAREA ,TRANSFERUL, EXTERNAREA
Şi la noi în ţară ca în orice alt loc, pacientul vine la spital pentru îngrijiri şi pentru observaţii clinice, acest lucru
trebuind să fie făcut în spital şi este în relaţie directă cu complexitatea suferinţei, atât pacientul, cât şi familia
necesitând consultaţii în ceea ce priveşte regimul de viaţă, limitarea eforturilor, îngrijirea pansamentelor, a stomelor.
De asemenea, pacientul mai vine la spital şi pentru o consiliere psihologică sau chiar spirituală, toate acestea în
relaţie cu pregătirea profesională şi mediul din care provine.
În toate spitalele, ca şi în celelalte unităţi medicale, ambulatoriu sau cabinete, nursele diferenţiate pe grad trebuie să
asigure toate serviciile medicale de care pacientul are nevoie sub îndrumarea medicului curant.

Internarea, transferul şi externarea


 Fiecare pacient internat într-o secţie va fii luat în evidenţă de către asistentele de
salon, indiferent dacă acesta s-a internat prin policlinică sau prin urgenţă;
 Schimbarea îmbrăcămintei, toaleta , trebuie să fie însoţite de identificarea pacientului;
 Evaluarea statutului său clinic;Asigurarea unor condiţii confortabile;
 Sprijinirea, adaptarea la noul mediu în care va locui în următoarea perioadă de timp;
 I se va explica unde este toaleta, sala de mese, orarul alimentatiei, care sunt drepturile şi obligaţiile, cum
funcţionează robinetele şi toaleta;
 În cazul unui pacient adult se poate urma tipicul:
 Adresabilitatea către bolnav se face pe numele de familie ale bolnavului fără formule excesiv familiale;
 I se vor prezenta persoanele din staff-ul medical;
 Se vor verifica recomandările medicului curant, orice restricţie de dietă, medicaţie sau activitate fizică;
 Eventualele medicamente la care pacientul este alergic se notează cu culoarea roşie pe prima pagină a foii de
observaţie, în partea de sus;
 Se conduce bolnavul la salon, unde se prezintă pacienţilor vechi internaţi; aceste gesturi vor permite adaptarea
rapidă a pacientului la noua stare;
 Se determină şi se notează în foaia de observaţie principalele semne vitale si se recoltează probele biologice
recomandate;
 Înălţimea şi greutatea pacientului;
 Este important în cunoaşterea greutăţii şi înălţimii pentru planificarea tratamentului, dietei şi calculul dozelor de
medicamente ori anestezie recomandată;
 I se va explica pacientului cum se foloseşte lumina, apa, toaleta, telefonul, sistemul de semnalizare;
 I se va spune programul secţiei;
 Se informează bolnavul asupra orelor de vizită, dar şi asupra restricţiilor necesare în secţiile din spital;
 Se explică bolnavului cum să cheme asistenta în caz de necesitate şi i se reaminteşte ca ea va fii disponibilă în
orice moment cand o va solicita, aceste aspecte liniştind bolnavul, şi ii diminuează anxietatea legată de tratament;
 Li se vor explica părinţilor obligaţiile pe care aceştia le au în condiţiile în care solicită internarea împreună cu
copilul;
 Se vor obţine informaţii asupra rutinei copilului ,a alimentelor favorite, încercând a le include în măsura
posibilităţilor, în regimul alimentar pe perioada internării;
 Se recomandă părinţilor aducerea jucăriilor preferate, în ideea de a-i face să se simtă cât mai relaxaţi şi mai
familiari cu putinţă;
 În afara acestor considerente există şi aspecte speciale care trebuie avute în vedere:
 Dacă pacientul nu vorbeşte limba română, trebuie contactat un translator şi trebuie solicitat ajutorul casei de
asigurări care în virtutea relaţiei cu asiguratul, trebuie să ofere translatorul cerut;
 Pacienţii internaţi în condiţii de urgenţă pot necesita unele proceduri speciale după cum urmează:
- dacă pacientul vine de acasă cu medicamente pe care le folosea în mod curent până în momentul internării, va
trebui să nu le folosească până în momentul consultului medical cand se va decide o eventuală întrerupere a lor sau o
modificare de dozaj;- pe de altă parte acest aspect trebuie semnalat medicul curant în ideea de a evita orice scăpare din
partea acestuia; - după expunerea condiţiilor pe care pacientul să le îndeplinească în unitatea sanitară, acesta va fi
întrebat dacă ca avea în vedere anumite ajustări ale regulilor expuse, aspecte neobişnuite ce ţin de regulile de viaţă ,
acestea reduc anxietatea şi permit un control mai bun asupra situaţiei căreia acesta trebuie să îi facă faţă;
- după părăsirea salonului asistenta va trebui sa consemneze toate acestea în registrul său şi al salonului respectiv;
 Internarea în condiţii de urgenţă
 Pentru pacient programul se modifică în sensul că tratarea principalelor nevoi va preceda procedurilor de internare
obişnuite;
 Din serviciul de urgenţă, pacientul vine cu o foaie de observaţie în care este r4ecomandat tratamentul;

1
 Asistenta de salon va lua legătura cu cea din urgenţă care a primit pacientul şi care a efectuat primele manevre
terapeutice în ideea de a stabilii cât mai rapid un răspuns corespunzător cu pacientul, după aceea se vor monitoriza
semnele vitale şi se vor urmării recomandările din foaia de observaţie;
 Dacă pacientul este orientat temporo- spaţial, i se vor explica manevrele executate cu atât mai mult cu cât acestea
vor fii dureroase sau creează discomfort;
 Dacă membrii familiei însoţesc pacientul, li se va spune, ferm, dar respectuos, să aştepte în sala de aşteptare până
la terminarea evaluării acestuia şi începerea tratamentului;
 I se va permite acestuia să fie vizitat după ce a fost instalat în salon iar dacă condiţiile vor permite, se vor urma
procedeele de internare.
 Transferul
 Fie că rămâne în interiorul spitalului sau este trimis către un alt centru medical, pacientul necesită pregătire
medicală şi documentaţie;
 Pregătirea include explicaţii în legătură cu transferul acordate pacientului; discutarea stării pacientului cu echipa
din unitatea care îl va primi;
 Documentaţia de transfer este reprezentată de biletul de transfer care cuprinde:
- motivele internării, tratamentul efectuat, rezultatele explorărilor paraclinice;
- date referitoare: la starea pacientului, la internare, în momentul transportului
O comunicare similară este necesară între nursele celor 2 secţii este implicată pentru integrarea pacientului;
După explicarea motivelor transferului pacientului se verifică comparativ inventarul bolnavului în ce priveşte
efectele personale la internare şi la transfer; şi semnează familia pentru a ajunge în noua secţie;â
Trebuie să existe sigutanţa că nimic nu s-a uitat sau pierdut (se acordă o atenţie deosebită obiectelor valoroase şi
medicamentelor ce aparţin pacientului); la internarea prin urgenţă trebuie notate;
Medicamentele pentru ziua în curs se transferă împreună cu pacientul în secţia nouă,dacă i-au fost date în spital, în
caz contrar se returnează la farmacie;
Se contacteaza echipa medicala din unitatea care îl va primi pe pacient; aceasta va fi informata asupra planului
terapeutic urmat în prima unitate; se continuă tratamentul;
În cazul în care pacientul este transferat în cadrul aceluiaşi spital, se poate ataşa biletule de transfer sau epicriza de
etapă cu toate analizele efectuate în original; nu este necesar un automobil de transport, acesta facându-se cu targa sau
alt mijloc de transport.
Transferul în alt spital nu va mai presupune facilităţile enumerate mai sus, toat informaţiile privind pacientul sunt
trecute în biletul de transfer; în cazul în care transferul se face cu ambulanţa se va lua legătura cu personalul medical şi
se va pregati ambulanta şi asambla echipa necesară pentru a evita surprizele; asistenta de salon va fi prezentă în
ambulanţă până la destinaţie şi va nota ora şi data, starea pacientului şi confirmarea transportului.
 Externara
Chiar dacă în condiţiile în care externarea din spital este considerată o activitate de rutină, aceasta necesită o
planificare atentă şi o evaluare continuă a necesităţilor organismului;
 Ideal, externarea se planifică imediat după internare, dar aceasta este valabilă în foarte puţine cazuri.
 Pregatirea externării presupune:
Informarea pacientului şi familiei asupra bolii, şi efectului asupra modului de viaţă;
Se oferă recomandări despre regimul de viaţă;
Se oferă informaţii asupra dietei şi activităţii fizice recomandate;
Se atenţionează asupra eventualelor efecte adverse datorate medicamentaţiei;
În situaţia în care pacientul sau familia cere expres externarea bolnavului, chiar împotriva recomandărilor
medicale, trebuie anunţat medicul curant, şi dacă nici acesta nu va reuşi să convingă pacientul asupra necesităţii
tratamentului i se va solicita să semneze o cerere de externare care eliberează unitatea medicală de orice
responsabilitate asupra eventualelor probleme medicale ce pot apărea ulterior.
Dacă medicul curant nu este prezent este de datoria asistentei de salon să solicite această confirmare. Dacă
pacientul refuză să semneze se va consemna în foaia de observaţie şi se va anunţa direcţiunea spitalului. Nu trebuie
pierdute câteva aspecte legate de externare:
- cu cel puţin inainte cu o zi de externare se anunţă familia;
- dacă transportul nu este asigurat se anunţă departamentul din spital;
- se obţine biletul de la medicul curant şi cel de la şefii de secţie;
- dacă pacientul necesită tratament la domiciliu, se disc cu sev responsabil; se recapitulează procedurile pe care
pacientul trebuie să le efectueze singur acasă şi să le demonstreze şi practic;
- se listează recomandările cu privire la dietă şi la activităţile fizice;
- dacă se recomandă repaus la pat, trebuie să se asigure că familia asigură tratamentul; echipmente necesare în
vederea efectuării tratamentului necesar;
- se stabileşte următoarea vizită de control.
Se înmânează toate bunurile personale pacientului , se ajută bolnavul să se îmbrace dacă este necesar, şi se conduce
la ieşirea din spital.

2
Se solicită infirmierelor să se pregătească patul pentru un nou pacient, iar în legătură cu boala, nursa va trebui să se
asigure că pacientul înţelege următoarele:
- îşi înţelege boala;-necesitatea tratamentului; - urmează dieta corespunzătoare;
- îşi coordonează nivelul activităţii în relaţie cu boala; - recunoaşte posibilele complicaţii;
- recunoaşte momentele când necesită eventual tratament medical specializat.

INTERNAREA ŞI PRIMIREA PACIENTULUI


FISA DE LUCRU
OBIECTIVELE PROCEDURII
Primirea şi Internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea în UPU.
Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacientul sau / şi aparţinătorii
Obţinerea de informaţii despre starea de sănătate trecută şi prezentă, despre sistemele funcţionale. Asigurarea unei
îngrijiri de calitate conform cu nevoile si aşteptările pacientului / familiei.
PREGĂTIREA MATERIALELOR:registru de intrări al UPU,planul de îngrijire /foaia de observaţie clinică
materiale şi instrumente pentru măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative şi pentru examenul fizic: termometru,
tensiometru, stetoscop, spatulă linguală, sursă de lumină, recipient, recipient pentru colectarea urinei.
PREGĂTIREA PACIENTULUI/ CLIENTULUI
a) PSIHICĂ:
Oferiţi pacientului / familiei informaţii clare, despre necesitatea internării.
Obţineţi consimţământul informat de la pacient / familie.
b) FIZICĂ:
Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă adaptată stării de sănătate.
Asiguraţi intimitatea pacientului.
Intruduceţi-vă cu numele şi stabiliţi o relaţie terapeutică nursă-pacient
Observaţi şi notaţi starea fizică, emoţională şi intelectuală a pacientului.
Observaţi dizabilităţile sau limitările fizice sau / şi psihice.
Evaluaţi gradul de confort sau disconfort al pacientului.
Măsuraţi greutatea şi înălţimea pacientului.
Apreciaţi semnele vitale şi obţineţi o mostră de urină.
Faceţi inventarul bunurilor de valoare ale pacientului conform cu politica serviciului medical.
Efectuaţi anamneză şi o apreciere nursing cat mai completă a pacientului.
Identificaţi problemele, nevoile şi aşteptările pacientului legate de internare.
Explicaţi pacientului / familiei, regulamentul şi rutinele spitalului - orarul meselor şi al vizitelor.
Informaţi pacientul despre procedurile sau intervenţiile nefamiliare.
Completaţi planul de îngrijire a pacientului cu informaţiile obţinute : data / ora, nume şi pronume, vârstă, starea la
internare, valorile funcţiilor vitale, orientarea în timp şi în spaţiu, măsurile aplicate la UPU, prelevările de produse
biopatologice, numele medicului care a făcut internarea.
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul se simte binevenit, relaxat şi are încredere în echipa medicală.
- Culegerea de date este completată în primele 24 ore sau chiar mai puţin de la internare.
- Familia se simte confortabil întrucât pacientul este în siguranţă.
Rezultate nodurile / Ce faceţi
Pacientul are un nivel înalt de anxietate sau dezorientare care-i ameninţă siguranţa.
- Comunicaţi cu pacientul - Asiguraţi condiţii optime de confort
Pacientul sau altă persoană semnificativă este incapabilă să furnizeze informaţii despre istoricul stării de sănătate.
- Puneţi întrebări scurte, accesibile - Cercetaţi documentele vechi în caz de reinternare
- Pacientul refuză internarea exprimându-şi dorinţa de a părăsi UPU în ciuda recomandărilor medicale
- Consemnaţi refuzul pacientului în documentele medicale sub semnătura

TRANSFERUL PACIENTULUI – fisa de lucru


OBIECTIVELE PROCEDURII: Stabilirea condiţiilor optime pentru transfer Asigurarea securităţii pacientului în
perioada transferului.
PREGĂTIREA MATERIALELOR: biletul de transfer, semnat şi parafat de medic, F.O. a pacientului, dacă este
cazul. Foaia de evidenţă şi mişcare zilnică a secţiei, efectele pacientului.alte bunuri de valoare ale pacientului, care au
fost inventariate (acolo unde este cazul).
PREGĂTIREA PACIENTULUI/ CLIENTULUI
a) PSIHICĂ:-Anunţaţi pacientul/familia despre necesitatea transferului şi unitatea/secţia de transfer.
-Obţineţi consimţământul informat al pacientului/familia
b) FIZICĂ:-Evaluaţi starea fizică şi asiguraţi mijlocul de transport adecvat pentru transferul în siguranţă al pacientului.

EFECTUAREA PROCEDURII
3
Obţineţi recomandarea medicului.
Comunicaţi cu unitatea/secţia de transfer pentru a stabili perioada optimă de transfer.
Informaţi şi discutaţi cu pacientul/familia condiţiile apropiatului transfer.
Pregătiţi lucrurile care-i aparţin pacientului, biletul de transfer sau/şi F.O.
Pregătiţi mijlocul de transfer adecvat fotoliu rulant, brancarda sau căruciorul rulant.
Acoperiţi pacientul pentru a-l proteja de curenţii de aer, de frig şi a evita expunerea pe durata transportului.
Însoţiţi personal pacientul până la secţia sau unitatea de transfer.
Prezentaţi-l personalului de îngrijire când ajungeţi în secţia/unitatea în care s-a transferat.
Prezentaţi asistentei-şefe dosarul pacientului sau/şi biletul de transfer.
Notaţi numele medicului când transferul pacientului s-a realizat.
Scoateţi pacientul din evidenţele secţiei
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul/familia acceptă transferul după ce primeşte informaţii clare, accesibile.
- Pacientul este transferai în condiţii de siguranţă.
- Pacientul este mulţumit de modul de organizare şi desfăşurare, a transferului
Rezultate nedorite / Ce faceţi- Pacientul/familia refuză transferul,
- Consemnaţi refuzul pacientului/familiei în foaia de observaţie, sub semnătură
- Pacientul este nemulţumit de modul de organizare / desfăşurare a transferului.- Discutaţi cu pacientul şi explicaţi-i
condiţiile de realizare a transferului
- Pacientul se simte ameninţat şi în nesiguranţă în secţia/unitatea în care a fost transferat- Comunicaţi blând cu
pacientul- Asiguraţi-i un climat de încredere şi siguranţă

EXTERNAREA PACIENTULUI- fisa de lucru


OBIECTIVELE PROCEDURII: -Stabilirea condiţiilor adecvate stării pacientului la externare.
-Asigurarea securităţii pacientului în timpul externării.
PREGĂTIREA MATERIALELOR:r-egistrul de ieşiri al secţiei, foaia de evidenţă zilnică şi mişcare a secţiei.
Biletul de externare semnat şi parafat de medic, reţeta medicală, dacă e cazul.Efectele pacientului şi celelalte bunuri de
valoare inventariate (acolo unde este cazul),
PREGĂTIREA PACIENTULUI/ CLIENTULUI
a) PSIHICĂ:- Anunţaţi pacientul / familia cu cel puţin 12 ore înainte de externare.
-Identificaţi impactul emoţional şi psiho-social pe care externarea îl are asupra pacientului sau / şi
familiei.
b) FIZICĂ:-Evaluaţi starea fizică la externare şi asiguraţi mijlocul de transport adecvat acestuia.
-Oferiţi indicaţii legate de: firele de sutură (dacă e cazul), activitatea fizică, indicaţii, control
EFECTUAREA PROCEDURII
Revedeţi detaliile externării împreună cu pacientul / familia. Asistaţi pacientul la igienă, îmbrăcare.
Revedeţi instrucţiunile şi răspunsurile la întrebările legate de medicaţie, îngrijirea fizică, satisfacerea nevoilor.
Determinaţi disabilităţile şi limitările care vor continua după externare.Identificaţi punctele forte ale pacientului.
Faceţi un inventar al nevoilor de îngrijire şi asistenţă medicală la domiciliu şi luaţi legătura cu o fundaţie de îngrijiri la
domiciliu dacă este necesar.Organizaţi transportul pacientului, la nevoie. Luaţi-vă la revedere de la pacient / familie.
Scoateţi pacientul din evidenţele secţiei.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:- Pacientul este mulţumit de îngrijirea primită.- Starea fizică şi psihică la externare este
bună fiind o premisă a reintegrării socio-profesionale.- Pacientul / familia au informaţii clare, precise despre îngrijirile
ulterioare la domiciliu şi despre necesitatea prezentării la control în perioada planificată sau în caz de complicaţii
Rezultate nedorite / Ce faceţi
- Externarea are un impact negativ asupra pacientului, mai ales dacă este singur şi are nevoie de îngrijire la domiciliu.
- Luaţi legătura cu o fundaţie de îngrijiri la domiciliu
- Familia / aparţinătorii sunt incapabili să îngrijească pacientul la domiciliu.
- Puneţi-i în legătură cu o fundaţie de îngrijiri la domiciliu
- Pacientul / familia refuză externarea.- Consemnaţi în foaia de observaţie refuzul pacientului/familiei sub semnătură.

CIRCUITUL BOLNAVILOR ÎN SPITAL


După ce bolnavul s-a internat în spital, psihicul lui se schimbă. Din acel moment bolnavul simte o stare de
infirmitate, viaţa lui este în mâinile celor care l-au primit. De aceea personalul medical care îl preia, atât medicul cât şi
asistentul medical, trebuie să ţină cont de această stare.
Dacă se fac greşeli de primire, de tehnică medicală, acestea sunt greu de recuperat, speranţa bolnavului în
vindecare scăzând, şi totodată încrederea în personalul medical.

4
Încă de la începutul internării, se simte aceasta şi anume: dezbrăcarea bolnavului, igienizarea sa, primirea
hainelor, deparazitarea (dacă este cazul), comunicarea personalului medical cu bolnavul, toate acestea contribuind la
siguranţa locului în care a ajuns bolnavul.
La fel se acordă importanţă şi siguranţă aparţinătorilor, în caz că bolnavul este însoţit, explicându-i-se că se
află la locul potrivit, şi că i se va acorda tot profesionalismul pentru ca bolnavul să fie cât mai rapid redat familiei.
Aparţinătorilor li se va comunica diagnosticul, gravitatea sau complicaţiile posibile care pot apărea, vis-a-vis de un
diagnostic mai grav.
Internarea bolnavilor se face în mai multe feluri:
prin bilet de trimitere, de către medicul de familie din dispensar,
bilet de trimitere de către medicul specialist din policlinică,
bilet de trimitere de la cabinetele private,
transfer de la alt spital,
primire directă a urgenţelor care sunt aduse de către salvare sau familie fără bilet de
internare.
În cazul în care bolnavul este adus de urgenţă şi profilul spitalului nu corespunde bolii lui, se va verifica starea
bolnavului şi diagnosticul, iar dacă starea bolnavului este critică, i se va acorda primul ajutor apoi va fi îndreptat spre
locul care i se cuvine.După ce bolnavul s-a prezentat la unitatea de primire urgenţă, i se iau datele personale, care se
înscriu într-un registru de internări, urmează apoi completarea datelor personale în foaia de observaţie (F.O.), nume,
prenume, adresă.În cazul în care sunt aduşi de urgenţă bolnavi care nu au identificare, se va anunţa poliţia pentru
identificarea lor.Odată ajunşi în spital, după ce sunt luate datele personale şi înregistrate, se trece la dezbrăcarea
bolnavului şi examinarea sa, consultul bolnavului de către medicul de ambulanţă, stabilirea diagnosticului, efectuarea
primului tratament în caz că este nevoie (analgetice, tranchilizante, soluţii perfuzabile), recoltarea de analize medicale.
Pentru stabilirea diagnosticului, se fac şi câteva investigaţii paraclinice dacă este nevoie: electrocardiogramă
(EKG), electroencefalogramă (EEG), ecografie (ECO), radiografie toracică, etc.
Unitatea de primire urgenţă trebuie să cuprindă următoarele:
 un pat (cu suprafaţă tare) de consultaţie,
 dulap cu instrumente medicale (tensiometru, termometru, vacutainere, stetoscop),
 trusă de urgenţă pentru resuscitare cardio-respiratorie formată din: laringoscop, pipă Guedel, sondă de
intubaţie orotraheală, balon Ruben (pentru respiraţie artificială), trusă pentru traheostomie,
 sursă de O2,dulap cu medicamente de urgenţă,
 materiale sanitare (branule, ace,seringi, perfuzoare,etc.),garou,leucoplast
 termometre,glucometru,pulsoximetru,cântar,
 soluţii pentru reechilibrare hidroelectrolitică
 ecograf,electrocardiograf,casetofon pentru înregistrarea anamnezei,
 tăviţe renale,aleze,sonde(nazogastrice, urinare, de intubaţie oro sau nazotraheală, Faucher),
 defibrilator,ventilator,
 negatoscop,brancard,cărucioare,etc.
Unitatea de primire urgenţe trebuie să fie bine încălzită şi aerisită, dotată cu lumină naturală şi artificială.
La dezbrăcarea bolnavului va participa asistentul medical care va fi instruit despre felul cum trebuie dezbrăcat
bolnavul.
La bolnavii cu segmente de corp dureroase, se va ţine cont de acestea, manevrele în aceste segmente vor fi mai
blânde. Se va începe dezbrăcarea întotdeauna cu segmentele de corp sănătoase. În caz că sunt mai multe segmente
afectate, se vor tăia hainele de pe bolnav de-a lungul cusăturii, ca acestea să poată fi din nou folosite. Se trece apoi la
anamneza bolnavului care va fi consemnată în rezumat în foaia de observaţie (F.O.) a bolnavului, datele fiind
înregistrate pe bandă de casetofon.
Urmează prelevarea de probe biologice: sânge, urină, materii fecale, exudat faringian, secreţie din plagă etc.
Se trece apoi la consultul bolnavului de către medic, care îi stabileşte diagnosticul, verifică concordanţa cu
diagnosticul de trimitere. În cazul în care bolnavul se poate trata ambulator, i se prescrie un tratament,iar dacă acesta
necesită internare, medicul va lua legătura cu secţia unde urmează să fie internat bolnavul şi trimis la secţia respectivă.
Hainele bolnavului vor fi inventariate, i se va da bolnavului sau aparţinătorilor bon de preluare şi apoi hainele
vor fi împachetate şi depuse la garderoba spitalului.
Dacă bolnavul prezintă obiecte de valoare (bani, bijuterii, acte etc.), acestea vor fi predate aparţinătorilor sau
dacă aceştia nu există, se va întocmi un proces verbal şi se vor depune la administraţia spitalului. Un exemplar din
procesul verbal se va da bolnavului. În caz că bolnavul nu are însoţitor şi este în stare gravă, un exemplar din procesul
verbal se va ataşa la foaia de observaţie (F.O.). Dacă bolnavul prezintă paraziţi, hainele lui vor fi deparazitate, apoi
spălate şi depozitate. Hainele bolnavului vor fi aşezate pe un umeraş, iar cele mai mici într-un săculeţ ataşat
umeraşului. Se etichetează apoi umeraşul şi se depune la garderobă sau magazie.
După ce bolnavul a fost dezbrăcat, consultat, va fi trecut în camera de igienizare unde va fi îmbăiat, iar dacă
este cazul şi deparazitat. Baia de preferinţă este duşul efectuat în picioare sau în şezut, iar dacă starea bolnavului este
gravă va fi pusîn poziţie şezândă pe un grătar de lemn.

5
Bolnavii veniţi în comă, în şoc sau cu fracturi grave nu vor fi îmbăiaţi şi li se va face igienizarea spălând cu un
burete pe rând segmentele corpului.
Dacă starea bolnavului este foarte gravă se va anunţa secţia unde urmează a fi trimis bolnavul, unde se vor lua
măsurile de igienizare după echilibrarea parametrilor vitali, bolnavul necesitând izolare până la această manoperă.
După ce bolnavul a fost igienizat va fi îmbrăcat, cu pijama, ciorapi şi papuci de spital. Peste pijama în sezonul
rece vor primi un halat gros. Apoi bolnavul este dirijat spre secţiile cu profilul bolii de care suferă, unde este primit şi
repartizat de către asistentul medical şef în salon, predat apoi asistentului medical de salon.
Copiii mici şi sugarii vor fi internaţi cu mamele lor, dar acestea nu pot dormi cu copiii în pat ci în saloane
alăturate. Dacă starea copilului este extrem de gravă, se va permite asistenţa mamei în acelaşi salon dar cu paturi
separate. Acestea vor primi de la asistentul medical, indicaţii în legătură cu regulamentul din spital.
Internarea unui bolnav în spital, presupune din punct de vedere fizic şi psihic, scoaterea sa din mediul familial
şi profesional, încetarea activităţilor sale de zi cu zi şi izolarea sa în alt mediu, care îi provoacă altă stare, o stare de
tensiune, de teamă. Această stare de teamă poate fi eliminată dacă bolnavul găseşte la internare o atmosferă caldă, cu
profesionalism care îi dă speranţa că acest loc îl va ajuta să revină în mediul său cu o stare de sănătate bună.
Dacă va găsi un mediu plăcut, el se va simţi protejat de condiţiile negative care i-au pricinuit boala şi va avea
încredere în serviciul unde s-a internat. Spitalul trebuie construit în locuri ferite de poluare sonoră şi fizică, să prezinte
parcuri cu verdeaţă.
Există spitale monobloc şi pavilioane. Saloanele, este bine să nu fie mari, ci să cuprindă doar 2-4 paturi cu
spaţiu adecvat între ele (6 mp). Salonul trebuie să fie dotat cu grup sanitar, care este dezinfectat zilnic, ferestrele cu
perdele uşor de spălat şi lumină artificială la pat.
Mobilierul salonului să fie cu suprafaţă netedă care se spală şi se dezinfectează cu multă uşurinţă. Acesta se
acoperă cu şerveţele şi feţe de masă de unică folosinţă sau uşor de spălat.
Foile de observaţie, se vor păstra într-un dosar care nu are voie să ajungă în mâinile bolnavului sau
aparţinătorilor, pentru a nu fi interpretate greşit anumite date în legătură cu bolnavul. Doar foaia de observaţie (F.O.) a
bolnavului de terapie intensivă stă la patul bolnavului pentru a putea fi la îndemâna medicului şi asistentului medical,
aceasta dând în mod cronometric indicaţii despre tratament sau apariţia complicaţiilor imediate.
Personalul sanitar bine instruit, în legătură cu discuţiile cu bolnavii, nu are voie să dea relaţii despre
diagnostic, nu vor susţine discuţii, dialoguri cu voci tari, vor efectua manevre de tratament cât mai silenţioase, pentru a
nu deranja bolnavul.
Utilizarea telefoanelor se va face cu sonorizare minimă, discuţiile vor fi cu voce scăzută.Telefoanele mobile
vor fi direcţionate cu zgomot silenţios sau vibrator Se interzic telefoanele mobile la bolnavi cu stări grave.
Se vor înlătura şi efectele vizuale nefavorabile ale vecinilor de pat (plăgi deschise, hemoragii mari, agitaţia unui
bolnav, etc.) prin măsuri de izolare a acestor bolnavi fie în saloane mici, fie cu paravane.
Personalul medical nu trebuie să comenteze diagnosticul bolnavului şi rezultatele paraclinice ale bolnavului.
Distribuirea măştilor şi a echipamentului special de protecţie se face de către asistentul medical. Este vorba
despre halat de protecţie alb, bonetă, mănuşi de aţă.
Alimentaţia este diversificată în funcţie de regimul prescris de medic. Dacă este posibil e bine să se ţină cont
de preferinţele bolnavilor în funcţie de regimul dietetic sau nu prescris.
Masa poate fi servită la pat la bolnavii imobilizaţi sau în sala de mese pentru bolnavii care se deplasează.
Masa va fi servită de asistentul medical dieteticean care se ocupă numai de gospodărirea secţiei.Nu este permis să
servească masa persoana care efectuează munca de curăţenie a saloanelor şi grupurilor sanitare.
Aeroclimatul saloanelor trebuie în permanenţă verificat. Se va aerisi de câteva ori pe zi salonul. După
recoltarea unor produse patologice sau fiziologice (plosca cu urină, materii fecale, puroiul din plagă, vărsătura etc. ) se
va aerisi imediat salonul.
Nu se vor folosi pentru dezinfecţie substanţele cu miros înţepător şi iritant. În caz că se vor folosi acestea,
bolnavii vor fi îndepărtaţi din salonul respectiv, iar salonul se va spăla şi aerisi.
Colectarea cantitativ şi calitativ a unor produse de evacuare (urină, materii fecale etc. ) se va efectua în afara
salonului, se vor verifica şi nota în foaia de observaţie (F.O.), vor fi prelevate probe de laborator apoi se vor arunca.
Tratamentul la patul bolnavului, se efectuează corect, comfort indicaţiilor prescrise de către medic.. De aceea
la anumite manevre dureroase (incizii, drenaje, îndepărtarea pansamentului) se va folosi şi anestezia locală.
Instrumentarul folosit la anumite manopere va fi pentru unele manevre, de unică folosinţă (seringi, ace, pungi,
sonde etc.), iar alt instrumentar va fi spălat, dezinfectat şi sterilizat, introdus în casete etichetate cu data sterilizării.
La orice manevră medicală sau chirurgicală bolnavul va fi liniştit psihic, şi va fi nevoie să-şi dea
consimţământul că este de acord cu manopera (în scris).
Patul în care este aşezat bolnavul va fi cât mai comod, curat şi cu lenjerie curată care se schimbă la 2-3 zile sau ori de
cât ori este nevoie.
Somnul bolnavilor intră în tratamentul terapeutic şi trebuie respectat cu stricteţe. Nu se vor trezi bolnavii
pentru termometrizare, decât pentru efectuarea tratamentului de antibiotice care trebuie să respecte orarul stabilit.
Tratamentul de noapte se va efectua la lumina de veghe a fiecărui pat, fără a deranja ceilalţi bolnavi bolnavi.
Nu este permis a se începe curăţenia în timp ce bolnavii dorm. Aceasta se va începe cu camerele anexe,
coridoare şi numai după ce bolnavii s-au trezit se va începe curăţenia în saloane.
6
Bolnavii obezi care necesită îngrijiri speciale pe timp de noapte, se vor izola în saloane mai mici pentru a nu
deranja sau speria ceilalţi bolnavi din jur. Somnul fiziologic nu trebuie întrerupt decât în mod special, tratamentul dacă
este antibiotic putându-se efectua şi la trezirea lui (aceasta se noteză pentru a nu se uita de tratament).
Se poate introduce în completare dacă bolnavul este operat şi somnul postprandial, care completează somnul
nocturn. În unităţile sanitare cu spitalizare lungă (sanatorii, spitalele de boli cronice, recuperare) există locuri de
agrement, unde bolnavii sunt supravegheaţi la activităţile pe care le execută şi unde li se stabileşte un anumit program
de odihnă.
Deasemenea, există biblioteci sau cluburi unde bolnavii îşi pot completa cunoştinţele care-i interesează, dar
aceştia trebuie verificaţi de către personalul sanitar.
Ascultarea unor programe radioficate, se permite numai anumitor bolnavi şi cu căşti individuale pentru a nu deranja
restul bolnavilor. Aceştia vor fi interogaţi despre programele pe care le audiază.
Asistentul medical va sta tot timpul printre bolnavi fără să aibe alte preocupări extraspitaliceşti şi de comportamentul
lui depinde atmosfera de care se bucură bolnavul.
De la unitatea de primire urgenţe bolnavii sunt repartizaţi pe secţiile de specialitate în funcţie de afecţiunea pe care o
prezintă. Bolnavii cu afecţiuni medicale vor fi repartizaţi în secţii medicale: medicină internă, hematologie, neurologie,
cardiologie, reumatologie, recuperare, psihiatrie, boli infecţioase, TBC, etc.
La bolnavii cu infecţii contagioase, trebuie avută mare grijă la internare, se va acorda o atenţie deosebită pentru a fi
repartizaţi cât mai corect, în secţiile de specialitate , în felul acesta să se prevină infecţiile nozocomiale.
Bolnavii cu afecţiuni chirurgicale vor fi internaţi pe secţii chirurgicale: chirurgie, ORL, oftalmologie, neurochirurgie,
chirurgie cardiacă şi toracică, ginecologie, etc.
Pentru copii, există spitale de pediatrie care respectă acelaşi circuit spitalicesc ca şi la adulţi.
După ce bolnavii au ajuns în secţia unde au fost repartizaţi, sunt notaţi în condica secţiei unde se notează:
 numele şi prenumele,numărul foii de observaţie ( F.O.)
 diagnosticul,data internării în spital,data externării din spital
 starea la externare,observaţii
Condica este sub controlul asistentului medical şef. Asistenţi au obligaţia de a raporta zilnic numărul bolnavilor
internaţi în saloanele lor cât şi numărul paturilor libere.
După ce aceste date sunt centralizate de asistentul medical şef, el face repartizarea lor la serviciul administrativ şi
biroul de internare. Aceste date se raportează dimineaţa înainte de raportul de gardă.
Foaia de observaţie – este actul juridic al bolnavului. Acest document conţine toate datele despre bolnav şi dirijează
tratamentul terapeutic fiecărui bolnav. Este şi act medico-legal cât şi document ştiinţific, care se păstrează o perioadă
îndelungată la arhiva spitalului.
În foaia de observaţie (F.O.) se consemnează:
 numele şi prenumele bolnavului,adresa,ocupaţia,
 diagnosticul,istoricul bolii,
 antecedente personale fiziologice şi patologice,examenul obiectiv,
 valorile parametrilor vitali (tensiunea arterială, puls, respiraţie, temperatura ),
 rezultatele probelor biologice,tratamentul prescris de medic,
 evoluţia bolii,complicaţiile care apar, pe parcursul spitalizării
 manevre terapeutice efectuate (puncţii, paracenteze, drenaj, excizii, etc.),
 epicrize la externare.
În caz că intervine decesul, asistentul medical are următoarele obligaţii:
 pregăteşte şi verifică foaia de observaţie (F.O.) pe care o prezintă medicului,
 pregăteşte cadavrul pentru prosectură (scoate sonde, perfuzii, îl spală, îl fixează),
 completează biletul pentru trimiterea cadavrului la morgă,
 anunţă administraţia spitalului pentru a fi anunţaţi aparţinătorii,
 anunţă morga spitalului pentru a fi pregătită pentru autopsie,
 organizează transportul cadavrului spre morgă, însoţit de foaia de observaţie (F.O.). Nu se
înmânează niciodată foaia de observaţie (F.O.) la aparţinător, ci este trimisă prin asistentul
medical,
 scoate bolnavul din evidenţele secţiei,
 adună bunurile bolnavului pentru a fi înmânate familiei,
 scoate bijuteriile şi bunurile pe care le purta bolnavul, întocmeşte proces verbal cu acestea şi le
înmânează familiei cu semnătura lui, a familiei şi doi martori,
 cadavrul bolnavului va rămâne pe secţie acoperit timp de 2 ore.

CIRCUITE FUNCTIONALE IN SPITAL


Circuitul funcţional reprezintă sensul de circulaţie, în interiorul unităţilor sanitare, ale unor materiale şi
instrumente:
7
- circuitul septic este sensul de circulaţie care indică introducerea germenilor patogeni generatori de infecţii, în
interiorul unităţii sanitare
- circuitul aseptic este sensul de circulaţie care asigură condiţii de protecţie inpotriva infecţiilor, în interiorul
unei unităţi sanitare.
În interiorul spitalului, se impune respectarea următoarelor circuite funcţionale:
- circuitul de intrare şi ieşire al personalului
- circuitul de primire a bolnavului în spital
- circuitul lenjeriei
- circuitul alimentelor şt veselei
- circuitul instrumentelor şi materialelor
- circuitul vizitatorilor.
Circuitele septice trebuie să fie separate de cele aseptice.
Asepsia este o metoda profilactica de prevenire, prin care organismul este ferit de infectia microbiana si este realizata
prin curatenie si sterilizare
Antisepsia este o metoda curativa care lupta impotriva infectiilor, prin utilizare de antiseptice.
Circitul septic – Este sensul de circulatie care indica introducerea grmenilor patogeni generatori de infectii in interiorul
unitatilor sanitare.
Circuitul aseptic – este sensul de circulatie care asigura conditii de protectie impotriva infectiilor in interiorul
unitatilor sanitare.

PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI


→ Definiţie:Realizarea continuităţii medicale pe 24 ore. Transmiterea informaţiilor de la un schimb la altul
→ Metode de predare:
~ În scris – la sfârşitul activităţii personalului, pe bază de proces verbal.
~ Verbal în timpul raportului de serviciu.
~ Individual – la patul bolnavului – cazurile deosebite sau noi internaţi ce necesită indicaţii suplimentare.
→ Material necesar:
~ Condică specială în care se consemnează consemnările personale şi recomandările medicului.
~ Se semnează de predare şi de preluarea serviciului de la o tură la alta.
→ Predarea în scris:
~ Se notează data şi ora schimbului.
~ Se notează numele şi prenumele bolnavului cu un număr de salon, pat, numărul foii de observaţie,
diagnosticul.Se notează manifestările şi reacţiile deosebite din timpul turei.
~ Se notează recomandările suplimentare făcute de medic.Se notează examinările pentru care trebuie făcută
pregătire.Se notează indicaţiile de recoltare şi investigare.Semnătura de predare – primire a turei.
→ Predarea verbală pentru fiecare bolnav.
~ Sunt prezentate cazurile speciale sau cazurile noi.
~ Sunt scoase în evidenţă sarcinile ce revin asistentei privind îngrijirea, investigarea şi supravegherea acestor
bolnavi.
→ Predarea la patul bolnavului:Se face între cele două asistente care schimbă tura.Se pot da indicaţii suplimentare.
→ Observaţii:În cazul în care, în mod accidental schimbul de tură nu a venit, asistenta nu părăseşte serviciul decât
după ce a anunţat medicul şi asistenta şefă de tură şi numai dacă are înlocuitor.

Cele mai importante proceduri de nursing care stau la baza


activităţii zilnice a unei asistente medicale
 Nevoia pacienţilor imobilizaţi: În orice situaţie în care mobilitatea pacientului este afectată nursa are rolul de
a-i ameliora starea de dependenţă astfel creată, motivând pacientul şi ajutându-l să-şi îndeplinească necesităţile
fundamentale: alimentaţie, excreţie, toaletă etc. Pentru situaţiile în care imobilizarea va fi de scurtă durată, sprijinul
acordat va consta doar în ajutarea directă a pacientului să-şi îndeplinească necesităţile;este şi cazul pacienţilor imobilizaţi
imediat postoperator, pacienţii cu drenaje pleurale, pacienţii imobilizaţi în aparate gipsate, pacienţii cu fracturi de
membre supuşi unei extensii continue.
- Există însă şi situaţii în care imobilizarea este de mai lungă durată ca în cazul comatoşilor , pacienţi cu deficienţe
neurologice, sau pacienţii cu amputaţii; în acest caz, pe lângă ajutorul direct ce trebuie acordat pacientului, nursa mai
are rolul de a+l învăţa tehnicile pe care acesta trebuie să le folosească pentru ameliorarea stării de sănătate având în
vedere faptul că după externare acesta va trebui să preia activităţile din spital ale asistentei;
 Asigurarea unui mediu confortabil pentru pacient : se obţin manipulând corespunzător factorii fizici de
mediu- temperatură, umiditate, lumină. Temperatura mediului ambiant 20-22°C. Umiditatea între 30-60%, poate fii

8
confortabilă pentru cei mai mulţi dintre pacienţi, dar poate fii prea rece pentru pacienţii vârstnici, astfel că aceste
elemente trebuie ajustate în faţa fiecărui pacient în parte, după nevoile acestora şi după nişte criterii dinainte stabilite.
- De asemenea trebuie ţinut cont de reactivitatea fiecărui pacient în parte. Prin urmare, fiecare pacient trebuie
încurajat să-şi exprime dorinţele.
 Îndepărtarea stimulilor nocivi . Este ştiut că stimularea senzorială contribuie la realizarea unei stări de bine.
Astfel, depăşirea unor limite ca în cazul stimulilor olfactivi sau acustici reprezintă factori de stres pentru pacienţi. De
aceea, se va păstra o atenţie deosebită pentru aerisirea saloanelor şi a evitării zgomotelor.
 Promovarea siguranţei sau evitarea pericolelor. La pacientul bolnav, atât boala cât şi tratamentul pot
determina o modificare a stării de conştienţă, lucru care va putea duce la producerea de accidente, astfel că pacientul cât
şi familia trebuie informaţi asupra posibilităţilor unor efecte secundare ale tratamentelor administrate astfel încât aceştia
să poată evita reacţii neaşteptate.În cazul bolnavilor imobilizaţi se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru prevenirea
accidentelor în cursul transportului; de asemenea rudele sau aparţinătorii vor fii învăţate anumite tehnici de imobilizare
precizări şi tehnici de mobilizare ca de exemplu duşul la toaletă.
- acest lucru va trebui învăţat aparţinătorul pentru că la externarea din spital acesta va relua rolul nursei;
- în anumite servicii de sănătate din Europa şi America, dar şi la noi de câţiva ani de zile, s-au dezvoltat anumite
structuri care includ echipe de medici şi nurse care asistă pacientul după externarea din spital, la domiciliul
acestuia după un program bine stabilit. Astfel pansamentele unor plăgi operatorii sau pungile de colostomă sunt
schimbate la domiciliul pacientului de către aceste structuri.
 Prevenirea complicaţiilor. Cazul cel mai clar este cel al unui pacient imobilizat la pat, acest lucru putând
duce la apariţia unor probleme serioase precum:
1.Escare de decubit produse datorită presiunii exercutate de greutatea corpului asupra zonlor cutanate aflate în
raport direct cu proeminenţele osoase: fesele, regiunea lombosacrată, regiunile scapulare;
2.Staza venoasă- cresterea volumului de sange la nivelul teritoriului venos si capilar la nivelul membrelor inferioare
3.Staza pulmonară- cresterea volumului de sange la nivelul teritoriului venos si capilar la nivelul tesutului
pulmonary.
4.Hipotrofia musculară alături de afectarea mobilităţii articulaţiilor;
Toţi aceşti facori pot duce la o serie de complicaţii precum ulcerele de decubit, tromboflebitele, pneumonia, litiaza
urinară, contracturi musculate, anchiloze.
Pentru a prevenii aceste complicaţii sunt necesare anumite manevre şi anume:
poziţionarea corectă a pacientului în pat;
tratamentul cutanat local corect efectua;
 mobilizarea bolnavului în pat cu tapotarea toracelui (lovituri date pe spate pentru a respira mai bine);
masajul zonelor decline;
 Promovarea reabilitării
 Rol de a pregăti pacientul pentru externare, pentru perioada cand nu va mai fi sub observaţia directă a medicului şi
va trebui să efectueze gesturi singur fără ajutorul familiei sau asistentelor medicale;
Va fi începută din prima zi de externare, când nursa va trebui să explice pacientului şi familiei sale modalităţile prin
care acesta va putea face unele gesturi; le va exemplifica practic şi apoi îi va solicita pe aceştia să o facă, în scopul
corectării eventualelor greşeli;

CAPITOLUL 2
 ASIGURAREA CONDITIILOR DE IGIENA SI CONFORT
9
Mediul securizant este mediul care reduce la minimum riscurile de rănire, accidente, infecţii, reacţii nedorite la
tratament, asigură intimitatea pacientului. Mediul terapeutic de protecţie are rolul de a crea o ambianţă plăcută, care
are acţiune favorabilă asupra sistemului nervos central şi izolează pacientul de condiţiile negative ale mediului, posibil
suprasolicitant sau epuizant al scoarţei cerebrale.
● Caracteristicile mediului securizant:
- nevoile umane pot fi satisfăcuteriscurile fizice, chimice sunt diminuate
- riscurile de transmitere a agenţilor patogeni şi parazitari sunt minime
- măsurile de igienă sunt respectate,poluarea este minimă
● Efectele asigurării unui mediu securizant:
În spital:- reducerea duratei de spitalizare
- diminuarea frecvenţei accidentelor asociate şi riscului de urmări judiciare
- reducerea numărului de îmbolnăviri profesionale
- scăderea costului global al serviciilor de sănătate
La domiciliu: reducerea riscului de accidente şi îmbolnăviri, de apelare la serviciile de sănătate
- promovarea sănătăţii.
Asigurarea mediului terapeutic de protecţie presupune:
- crearea unei ambianţe plăcute în spital – holuri, coridoare, saloane aranjate cu flori, curate
- înlăturarea excitanţilor auditivi, vizuali, olfactivi
- pregătirea psihică a pacientului înaintea efectuării oricărei tehnici de nursing
- asigurarea odihnei pasive şi active a pacientului
- prezenţa permanentă a asistentei în preajma pacientului
- atitudinea de bunăvoinţă, solicitudine, răspuns prompt la chemarea pacientului şi familiei acestuia.

Patul pacientului: - pregătirea şi schimbarea patului - poziţiile pacientului în pat


- schimbările de poziţie ale pacientului
Pregătirea şi schimbarea patului Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în pat,
acesta trebuie să aibă anumite calităţi.
Calităţile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de confort ale pacientului,
cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-90 cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm; să-i permită
pacientului să se poate mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie
şezând, sprijinindu-şi picioarele comod pe podea; asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi tratamentul cât
mai comod; uşor de manipulat şi curăţat; confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu
cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe.
Calităţile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică,
elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.
Tipuri de paturi
- simplu, cu somieră dintr-o singură bucată,-simplu cu rezemător mobil,-cu somieră mobilă
-ortopedic-cadranul somierei confecţionat din mai multe bucăţi
-universal,-universal pentru tratament ortopedic cu somieră mobilă
-pentru secţiile de traumatologie
-diferite tipuri pentru terapie intensivă, cu apărătoare demontabilă
-închis cu plasă,-pentru sugari şi copii-cu gratii mobile prevăzute cu dispozitive de siguranţă
Accesoriile patului
Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se dezinfectează mai uşor; salteaua poate fi din
cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a
compartimentelor după necesitate (pentru prevenirea escarelor).
Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete, material plastic sau puf.
Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.
Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.
Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături.
Lenjeria necesară: două cearşafuri, doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi muşama. Cearşaful dintr-o singură bucată,
dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea. Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu
rol de a proteja salteaua de diferite dejecţii se foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m. Aleza ce
acoperă muşamaua este confecţionată din pânză; va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a
o acoperi perfect; faţa de pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur pe partea laterală sau
fără şnur, cu deschizătura suprapusă.
Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale, coviltir sau susţinătorul de învelitoare, mese
adaptate la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării active.
Schimbarea lenjeriei în patul fără bolnav
Materialele necesare: cearşaf simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una-două pături, două perne.

10
Efectuarea: se îndepărtează noptiera de lângă pat, se aşează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se aşează, în
ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, păturile, împăturite corect. Cearşaful se aşează la mijlocul saltelei, se desface şi
se întinde o parte a cearşafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre capătul opus. Se introduce cearşaful adânc sub saltea la
ambele capete. Se execută colţul: persoana aşezată cu faţa spre capătul patului: cu mâna de lângă pat prinde partea
laterală a cearşafului la o distanţă egală de la colţ, cu lungimea părţii atârnate şi o ridică în sus pe lânga saltea; partea de cearşaf de
sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub saltea; se lasa în jos partea de cearşaf ridicată ; se introduce sub saltea
partea de cearşaf care atârnă sub marginea inferioară a saltelei; celelalte trei colţuri se fac după aceeaşi procedură. Se introduce
apoi sub saltea toată partea laterală a cearşafului începând de la colţurile saltelei; se întinde bine cearşaful să nu prezinte cute. Dacă
este nevoie se aşează muşamaua (transversal, la mijlocul patului) şi se acoperă cu aleza.
Apoi se aşează cel de-al doilea cearşaf peste care se întinde pătura; marginea cearşafului dinspre cap se răsfrânge peste
pătură. Pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelor pacientei, se va face o cută atât din cearşaf, cât
şi din patură, astfel: se aşează palma mâinii dinspre picioare pe patură, iar cealaltă mână se introduce sub cearşaf, ridicând
cearşaful şi pătura peste palma opusă, formând astfel o cută; se introduce apoi sub capătul de la picoare al saltelei, atât cearşaful
cât şi pătura, apoi se aşează colţurile folosind procedura descrisa mai sus. Dacă se foloseşte plicul în loc de cearşaf, atunci
pătura se introduce în plic, după ce se îndoaie în lungime. Se aşează pernele introduse în feţele de pernă curate.
Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat
În secţiile unde pacientele sunt în imposibilitatea de a se ridica din pat, în primele zile postoperatorii, asistenta este nevoită de
cele mai multe ori să schimbe lenjeria de pat, cu bolnavul în pat. În acest scop asistenta urmăreşte ca bolnavul să prezinte o
stare de bine, confort fizic şi psihic, şi o stare de igienă permanentă. Aceasta este o ocazie ca asistenta să comunice cu
bolnavul pentru a-i da acestuia posibilitatea să-şi exprime sentimentele, să-şi uşureze starea sufletească, să câştige încrederea
acesteia. Este de asemenea o posibilitate de a-l observa, de a-l mobiliza, pentru a preveni complicaţiile, de a-i asigura condiţii
corespunzătoare de igienă, de relaxare, de odihnă. Schimbarea lenjeriei patului se face de câte ori este nevoie, de mai multe
ori pe zi, dacă este nevoie, dar în general, aceasta se executa dimineaţa, înainte de curăţenie, după măsurarea temperaturii,
luarea tensiunii, măsurarea pulsului şi toaleta bolnavului.
Bolnavii din cauza stării generale impuse de boală, nu au puterea necesară de a sta în poziţie şezândă, de aceea tehnica de
schimbare a patului cu pacientul în pat, se face întorcându-l în decubit lateral; schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului.
Materiale necesare: aceleaşi ca şi pentru pregătirea patului fără pacient. În plus: paravan, sac de rufe, eventual lenjerie curată de
corp şi material necesar pentru a spăla pacientul, dacă s-a murdărit.
Lenjeria de pat se aşează pe un scaun în ordinea priorităţii, împăturită în felul următor: pătura şi cearşaful de sub pătură se
împăturesc fiecare în trei sub formă de armonică; aleza se rulează împreună cu muşamaua în lungime; cearşaful se rulează
în lungime.
Se evită curenţii de aer, se asigură intimitatea bolnavului, ferindu-l de priviri indiscrete, se asigură măsurile privind
asepsia. Se anunţă bolnavul asupra procedeului, se linişteşte şi se asigură că manopera va fi făcută cu blândeţe, că nu va fi
mişcat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri, solicitându-i-se cooperarea.
Efectuarea: se face de către două asistente aşezate de o parte şi de cealaltă a patului. Bolnavul rămâne acoperit până la
schimbarea cearşafului de sub pătură. Marginile cearşafului murdar se desfac de sub saltea de jur împrejur.
Asistenta din partea dreaptă prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o introduce sub
umerii acestuia, sprijinindu-i capul sub antebraţ. Apoi cu mâna dreaptă (retrasă de sub axilă) trage uşor perna spre marginea
patului, bolnavul fiind deplasat uşor în aceeaşi direcţie. Se aşează apoi în dreptul genunchilor bolnavului, introduce mâna
stângă sub genunchii acestuia flectându-i puţin , iar cu mâna dreaptă îi flecteaza uşor gambele pe coapse. Din această poziţie, se
întoarce bolnavul în decubit lateral drept , sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a genunchilor. Bolnavul se menţine acoperit.
Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară până la spatele bolnavului; sulul de lenjerie
murdară se află în acel moment alături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea liberă a patului, se derulează cearşaful curat,
muşamaua şi aleza pregătite mai înainte. Se întinde bine cearşaful curat pe jumătatea liberă a patului şi se aşează o pernă
îmbrăcată în faţă de pernă curată , apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă blândeţe, sprijinindu-l în regiunea
omoplaţilor şi sub genunchi.
Pentru a aduce bolnavul în decubit lateral stâng , asistenta din partea stângă procedează la fel ca şi în cazul întoarcerii în
decubit lateral drept: prinde bolnavul de axila stângă, o ridică uşor, introduce mâna dreaptă sub umerii ei, îi sprijină capul pe
antebraţ şi după aceeaşi procedură, întoarce pacientul în decubit lateral stâng aducându-l dincolo de cele două suluri de lenjerie.
Asistenta rulează mai departe din partea dreaptă, lenjeria murdară o îndepărtează, introducând-o în sacul de rufe murdare ; apoi
derulează lenjeria curată şi o întinde bine , iar bolnavul este adus în decubit dorsal, sprijinit de cele două asistente. Se efectuează
colţurile după tehnica cunoscută. Pătura de deasupra bolnavului se împătură în trei şi se aşează pe un scaun; bolnavul rămâne
acoperit cu cearşaful folosit până atunci. Peste acesta , asistenta aşează cearşaful curat împăturit anterior în trei, în formă de
armonică, astfel că una din marginile libere să ajungă sub bărbia pacientului. Colţurile de sus ale cearşafului curat se ţin fie cu
mâna, fie de către bolnav, fie de către o altă persoană. Cele două asistente care sunt de o parte şi de alta a patului, prind cu o
mână colţurile inferioare ale cearşafului murdar şi printr-o mişcare în direcţia picioarelor bolnavului, îndepărtează cearşaful
murdar şi acoperă în acelaşi timp bolnavul cu cearşaful curat. Se aşează pătura peste cearşaf răsfrângând marginea dinspre cap
pe pătură. Se continuă aranjarea patului, se pliază pătura cu cearşaful deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.
Pacientul poate fi aşezat în poziţie şezând- schimbarea lenjeriei se face în lăţimea patului Se efctuează tot de către două persoane:
una sprijină pacientul, cealaltă rulează lenjeria murdară, aşează şi derulează cearşaful curat pregătit în prealabil.
Atenţie: după efectuarea fiecărei proceduri, asistenta trebuie să se asigure că pacientul este aşezat cât mai confortabil.
11
Uneori aleza trebuie schimbată de mai multe ori /zi fără să fie nevoie de schimbarea cearşafului.
Înafară de procedura descrisă mai sus , se mai pot folosi alte două metode pentru schimbarea alezei:
-Ridicarea pacientului cu ajutorul umărului este indicată deoarece produce o presiune intraabdominală nesemnificativă.
2 asistente:
 se aşează de o parte şi de alta a patului, în dreptul bazinului pacientului
 aşează pacientul în poziţie şezând
 asistenta îşi apleacă coloana, fără gârbovire, lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor, îşi flectează uşor genunchii
 asistenta din dr. îşi fixează umărul dr. sub axila dr. a pacientului
 asistenta din stg. îşi fixează umărul stg. sub axila stg. a pacientului a.î. braţele pacientului să se odihnească pe spatele asistenta
 asistenta îşi introduc cât mai mult antebraţele de la mb. superior care are umărul fixat sub axilă sub coapsa pacientului
 mâna liberă a asistentelor se sprijină pe suprafaţa patului mai sus de pacient pentru a asigura un punct de sprijin în plus în
momentul ridicării
 la comanda uneia din asistenta se începe ridicarea pacientului, ridicând treptat col. vertebrală şi transferând greutatea pe piciorul
aflat în partea cefalică a patului
 în momentul aşezării pacientului, asistenta îşi flectează din nou genunchii , astfel coloana vertebrală coboară, şi aşează pacientul
confortabil
-metodă de ridicare când pacientul nu poate să coopereze
 asistentele aşezate de o parte şi de alta a patului, se apleacă spre pacient menţinând coloana dreaptă, îşi lărgesc baza de susţinere
prin depărtarea picioarelor
 Braţele din partea cefalică a patului se aşează în jurul spatelui pacientului, cât mai aproape de linia bazinului
 Braţele dinspre picioare se introduc sub şezutul pacientului, mâinile asistentelor se unesc
 Pacientul este rugat să-şi încrucişeze braţele pe piept
 La comanda unei din asistente se efectuează ridicarea pacientului, ridicând treptat coloana vertebrală şi transferând greutatea
spre piciorul situat spre partea cefalică
Poziţiile pacientului în pat În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziţie:
Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor
Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are nevoie de ajutorul altei
persoane; bolnavi grav, adinamici
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
1. determinată de afecţiunea de bază (în tetanos, meningită)
2. ca o reacţie de apărare a organismului (în crizele de dureroase de ulcer sau în colica biliară)
3. ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în cazul tromboflebitei)
4. ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială a tratamentului)
5. alte poziţii forţa.
Asistentele trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în pat, poziţia în care aceştia trebuie
aduşi cu ocazia unor îngrijiri şi examinări speciale şi manoperele prin care se asigură schimbările de poziţie.

12
Poziţia Cum se realizează Afecţiunile/situaţiile care o Observaţii
impun
Decubit Culcat pe spate cu faţa în sus -după puncţie lombară -Previne contractura muşchilor
dorsal -fără pernă -unele afecţiuni ale coloanei abdominali
Poziţia -cu o pernă subţire vertebrale (suprafaţă tare) -Este mai confortabilă cu genunchii
Fowler -cu 2 perne (poziţie obişnuită şi -anemii post-hemoragice îndoiţi-pozitie Fowler
comodă) -unele afecţiuni cerebrale -menţinută timp îndelungat=dureri
-pacienţi slăbiţi lombare : se introduce un sul subţire
-adinamici la nivelul coloanei lombare
-operaţi Zone explorate: capul, gâtul,
toracele anterior, plămânii, sânii,
inima, abdomenul, extremităţile,
zonele de palpare a pulsului.
Semişezâ -culcat pe spate -afecţiuni cardiace şi -Menţinerea îndelungată necesită
nd -toracele formează cu linia orizontală un pulmonare măsuri de prevenire a escarelor
unghi de 30-45º -perioada de convalescenţă (colaci de cauciuc sub regiunea
Se realizează: unele categorii de operaţii fesieră) şi a altor complicaţii.
-cu un nr. mai mare de perne -vârstnici -Este interzisă pacienţilor cu
-cu rezemător mobil -primul ajutor dat pacienţilor tulburări de deglutiţie
-cu somieră articulată cu afecţiuni cardiorespiratorii comatoşilor
Ca pacientul să nu alunece, se aşează
sub regiunea poplitee o pernă îndoită
sau un sul din pătură învelit într-un
cearşaf răsucit la extremităţi şi introdus
sub saltea . Sub tălpi se pune un
sprijinitor.
Şezând În pat: -în stare gravă -În vederea examinării pacientului,
-trunchiul formează cu membrele -dispneici, în caz de poziţia şezând realizează
inferioare un unghi drept; pneumonii întinse expansiunea completă a plămânilor
-pacientul are coapsele flectate pe bazin -insuficienţă cardiacă şi permite o mai bună examinare a
şi gambele sunt în semiflexie pe coapse; -în perioada acceselor de părţii superioare a corpului.
-genunchii sunt astfel ridicaţi astmă bronşic -Pacienţii slăbiţi d.p.d.v.fizics-ar
Poziţia se realizează: -vârstnici putea să nu poată sta în această
-prin ridicarea părţii cefalice a somierei -după anumite intervenţii poziţie ; ei vor fi aşezaţi în decubit
articulate (cu ajutorul manivelei); chirurgicale (glanda tiroidă) dorsal cu extremitatea cefalică a
-cu sprijinitorul de perne somierei ridicată.
-sau se vor pune 4-5 perne aşezate în -Pacienţii cu insuficienţă cardiacă în
trepte ; capul se va sprijini cu o pernă cursul acceselor de dispnee nocturnă,
mică se aşează de mai multe ori la
-sub braţele pacientului se poate aşeza marginea patului cu picioarele
câte o pernă ; pentru a împiedica atârnate; sub tălpi se aşează un
alunecarea se aşează sub regiunea taburet.
poplitee o pernă îndoită sau un sul din Zone explorate: capul, gâtul,
pătură învelit într-un cearşaf răsucit la spatele, toracele posterior, plămânii,
extremităţi şi introdus sub saltea . Sub sânii, axila, inima, extremităţile
tălpi se pune un sprijinitor. superioare.
În fotoliu: este aşezat confortabil, bine
îmbrăcat şi acoperit cu pătură
Decubit Poate fi drept sau stg: -în pleurezii,meningite - pentrua împiedica apariţia escarelor
lateral -culcat pe o parte -după intervenţii intratoracice -între genunchi şi maleole se
-capul sprijinit pe o singură pernă -după intervenţii renale introduc inele de vată
-mb. inf. flectate uşor -în cazul drenajului cavităţii -sub trohanterul mare, un colac de
-sau mb.inf.ce este în contact cu pleurale cauciuc îmbrăcat
suprafaţa patului întins, iar celălat îndoit Se mai impune: -vârstnicii, adinamicii vor fi întorşi la
-spatele sprijinit cu o pernă sau un sul -în cursul efectuării intervale regulate de 1-2-3 ore
sau cu rezemătoare speciale toaletei,schimbării pentruprevenirea complicaţiilor
lenjeriei,administrării -dacă pacientul are un mb.inf:
clismelor şi supozitoarelor - paralizat,- fracturat,- durero,- operat
-măsurării temperaturii pe acesta va fi menţinut în cursul
cale rectală manoperei de întoarcere de către

13
-pentru puncţia lombară în asistentă şi aşezat pe un suport
cursul sondajului duodenal pregătit în prealabil.
-drenajului postural Zonele ce pot fi explorate : inima
(decubit lateral stg) ; poziţia este
ideală, pentru a auzi murmurul cu
sonor redus.
Poziţie -Decubit dorsal, eventual lateral, cu -pe masa de operaţie în cazul favorizează o bună circulaţie
(declivă) capul mai jos decât restul corpului sincopelor din cursul pentru centrii vitali
Trendelen Se realizează prin: anesteziei generale  în decubit lateral se aşează
burg -ridicarea etremităţii distale a patului -în anemii acute at.când este pericol de aspirare a
-diferenţa între cele 2 extremităţi ale -pentruautotransfuzii secreţiilor
patului poate varia de la 10 la 60cm -pentruoprirea hemoragiilor
-sub capul pacientului se poate pune o membrelor inf.şi organelor
pernă subţire genitale feminine după
-se protejează capul pacientului cu o intervenţii ginecologice
pernă aşezată vertical la căpătâiul -după rahianestezie
patului -pentrua favoriza drenajul
-pentru evitarea alunecării de pe masa secreţiilor din căile respiratorii
de operaţie, pacientul este fixat în chingi superioare
sau rezemătoare speciale de umăr
Poziţie - oblică cu capul mai sus - pentru extensia coloanei
proclivă cervicale (tratament
(Trendele ortopedic)
nburg
inversat)
Decubit - culcat pe abdomen - în paralizia unor grupuri - este poziţia de noapte pentrusugari
ventral - capul într-o parte pe o pernă subţire musculare; hemiplegie şi copii mici
- membrele superioare aşezate la stga şi - în escare extinse - nu este posibilă fără pernă
la dr.capului - drenarea unor colecţii pentruanumite boli cardiace şi
- cu faţa palmară pe suprafaţa patului purulente pulmonare
- cu degetele în extensie - inconştienţi
Sub glezne:
- o pernă cilindrică
Sub torace şi abdomen se pot aşeza
perne subţiri, moi
Poziţie decubit dorsal pentruexamene - Examinarea se face după golirea
ginecolog cu genunchii îndoiţi ginecologice şi obstetricale vezicii urinare şi a rectului
ică coapsele îndepărtate facilitează introducerea - poziţie jenantă şi inconfortabilă
Se poate realiza: speculului vaginal-valvelor - nu se prelungeşte prea mult
în pat pentruexaminări rectale examinarea
pe masa de examinare (rectoscopie, tuşeu rectal) - pacienta tb.menţinută bine
- pe masa ginecologică care are acoperită
sprijinitor pentru membre inferioare, iar
sub placa de şezut are o tăviţă mobilă
Poziţia pacientul aşezat pe genunchi, aceştia - pentru explorarea zonei - este o poziţie jenantă, inconfortabilă
genupecto fiind uşor îndepărtaţi rectale - pacienţii cu artrită sau alte
rală aplecat înainte deformări articulare nu o vor putea
pieptul atinge planul orizontal (masa de practica
examinat)

Schimbările de poziţie ale pacientului


Pot fi : active (le execută pacientul singur) şi pasive (pacientul necesită ajutor).
Schimbările pasive se efectuează la pacienţi : adinamici, imobilizaţi, inconştienţi, paralizaţi, cu aparate gipsate etc.
Principii de respectat:
-sunt necesare 1- 2 asistente
-asistenta trebuie adopte o poziţie potrivită pentru a putea ridica pac.cu mai multă uşurinţă şi cu un efort fizic mai mic
-prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna , aşezând palma pe suprafaţa corpului pacientului astfel incat
suprafaţa de contact să fie cât mai mare
-aşezarea asistentei cât mai aproape de pat (de pacient)cu picioarele depărtate pentrua avea o bază de susţinere cât mai mare
genunchii flectaţi, coloana vertebrală uşor aplecată (aceasta pozitie asigură protejarea coloanei vertebrale a asistentaprin

14
diminuarea compresiunii asupra discurilor intravertebrale şi asupra corpului vertebrei, permiţând asistentasă utilizeze forţa
coapsei şi a gambei, impulsionând toată energia ei spre picioare; prin flectarea genunchilor, automat centrul de greutate coboară,
a.î.poziţia este mult mai convenabilă pentrua efectua mai uşor un efort cu membrele sup.şi inf.).
Cele mai frecvente mişcări pasive prin care se schimbă poziţia bolnavului în pat
sunt:
1. întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi.
2. aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
3. readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă
1. Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi
Asistenta se aşează la marginea patului spre care va fi întors bolnavul:
- îndoaie braţul bolnavului din partea opusă peste celălalt
- asistenta se aşează cu faţa în dreptul toracelui bolnavului având piciorul dinspre căpătâiul patului aşezat mai înaintea celuilalt
- îşi flectează uşor genunchii, se apleacă şi prinde cu mâna umărul din partea opusă, iar cu cealaltă mână prinde şoldul
bolnavului
- asistenta trece greutatea corpului ei dinspre mb.inf.plasat mai în faţă înspre mb.aflat mai în spate şi întoarce
bolnavul spre ea
- în timpul acestei mişcări asistenta îşi flectează bine genunchii.
Readucerea în decubit dorsal se face de către 2 asistente:
- ambele paciente se aşează de aceeaşi parte a patului în spatele pacientului;
- asistentaaşezată la capul pacientului prinde pac.sub axilă, cea mai apropiată de suprafaţa patului
şi-i sprijină capul pe antebraţ;
- cealaltă asistentaintroduce o mână sub bazinul pacientului;
- cu mâinile rămase libere ele întorc pacientul.
2. Aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
Există 3 metode:
1)Asistenta se aşează la marginea patului cu faţa spre pacient:
- plasează piciorul care se află lângă pat mai în urma celuilalt;
- braţul dinspre pat al asistentei rămâne liber până în momentul ridicării pacientulu;i
- celălalt braţ, asistenta îl trece peste umărul pac.şi plasează mâna (palma) între omoplaţii acestuia
- pentru a ridica pacientul asistenta îşi basculează greutatea corpului dinspre piciorul aflat în faţă spre piciorul plasat mai
în spate, flectând genunchii în acelaşi timp
- cu braţul liber îşi fixează ca punct de sprijin marginea patului.
Astfel centrul de greutate al asistenta contrabalansează greutatea pacientului.
2) Asistenta se aşează la marginea patului:
- cu mâna dinspre extremitatea distală a patului prinde regiunea axilară a pacientului, iar cu cealaltă mână îl îmbrăţişează din
spate, sprijinindu-i capul pe antebraţ
- pacientul dacă starea îi permite se poate sprijini de braţul asistentasau de gâtul acesteia, îmbrăţişând-o
3) Pacientul în stare gravă= 2 asistente
- as.se aşează de o parte şi de alta a patului
- ele încrucişează antebraţele în regiunea dorsală a pacientului, aşezând palmele pe omoplaţii pacientului
- cu cealaltă mână prind pacientul sub axilă
- la comanda uneia dintre ele ridică pacientul în poziţie şezând, cu o singură mişcare.
3. Ridicarea pacientului pe pernă
Se execută de către 2 pers. aşezate de o parte şi de alta a patului, cu faţa uşor întoarsă spre capul patului:
- îşi lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor şi plasarea acestora unul în faţa celuilalt (cel dinspre
extremitatea distală a patului fiind plasat mai în spate)
- îndoiesc braţele pacientului peste abdomen
- introduc mâna dinspre capul patului sub omoplaţii pacientului cu palma în sus
- cealaltă mână o introduc sub regiunea fesieră a pacientului, unde mâinile celor două persoane se unesc
- îşi flectează genunchii
- la comanda uneia dintre ele se ridică pacientul, folosind metoda membrelor inferioare prin trecerea greutăţii de pe
un picior pe altul
- pentrua uşura efortul de ridicare cele 2 persoane se pot sprijini cap în cap
Readucerea pacientului pe pernă se poate face şi de către o singură persoana dacă pacientul poate să se ajute
flectându-şi genunchii şi împingând cu picioarele sprijinite pe suprafaţa patului
Important:
 pentru uşurarea mişcării pacientului este importantă balansarea corpului asistentei de pe un picior spre celălalt
în direcţia mobilizării pacientului (transferând greutatea prin împingere)
 explicăm întotd.pac.clar ce se face cu el şi ce colaborare aşteptăm de la el
 urmărim atent pacientul în tot timpul manoperei, asigurându-ne că se află în poziţie confortabilă.

15
Mobilizarea pacientului
Scop: mişcarea pacientului pentrua preveni complicaţiile ce pot apărea din cauza imobilizării
- recâştigarea independenţei
Obiective
- normalizarea tonusului muscular
- menţinerea mobilităţii articulare, asigurarea stării de bine şi de independenţă a pacientului
- stimularea metabolismului,favorizarea eliminărilor de urină şi fecale (la baie, nu în pat)
- stimularea circulaţiei sanguine pentru profilaxia trombozelor, pneumoniilor, escarelor, contracturilor.
Principii de respectat
Mobilizarea se face în funcţie de:natura bolii,starea generală,tipul de reactivitate a pacientului,
perioada de exerciţii pasive şi active pentrurefacerea condiţiei musculare şi anvergura de mişcare tb.începută încet,
mărindu-se treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului (creşterea frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune
musculară, diaforeză),exerciţiile se fac înainte de mese, pacientul tb.învăţat să intercaleze ex.de mişcare cu ex.de
respiraţie, momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul vor fi hotărâte de medic
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.
Se informeaza pacientul despre procedeu, scop etc.
Se măsoara pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia tegumentelor, respiraţia).Se poate
determina gradul de flexie a articulaţiei cu goniometrul.
Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor, mâinii, gleznelor, mişcarea şi
schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare, păstrând poziţia de decubit.
Urmează :
-aşezarea în pozitie şezând, în mod pasiv la început
-aşezarea în pozitie şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi - crescându-se nr.de min.
-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ
-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi.
Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
1. Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii flectaţi
-introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea poplitee
-Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul asistentei
-odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti picioarele bolnavului într-un unghi de 90° urmărind poziţia
coloanei vertebrale a acestuia
2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:
-asistenta aşează braţele pacientului peste abdomen
-membrele inferioare dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă
-asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub genunchii acestuia
-ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a
acestuia
Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare pe marginea patului să fie numai câteva minute.
Dacă el devine palid sau cianotic sau se plânge că are ameţeli va fi imediat aşezat înapoi în pat, controlându-i-se pulsul. Durata
şederii la marginea patului în ziua următoare se poate prelungi cu câteva minute.
Aşezarea în fotoliu
-asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului
-pune un pled pe fotoliu
-îmbracă pacientul cu halat şi ciorapi
-aduce pacientul în poziţie şezând la marginea patului
-se aşează în faţa pacientului şi introduce mâinile sub axilele acestuia
-pacientul se sprijină cu mâinile pe braţele sau umerii asistentei
-asistenta ridică pacientul în picioare şi, întorcându-l cu spatele către fotoliu, îl aşează încet în fotoliu
-îl acoperă cu pledul, -sub picioare se poate aşeza un scăunel
Când aşezarea în fotoliu se face de către 2 asistente, acestea se aşează de o parte şi de alta a pacientului care stă în poziţie
şezând la marginea patului, introduc mâna de lângă pacient sub axila acestuia şi-l ridică în picioare, apoi, rotindu-l îl aşează în
fotoliu şi-l acoperă
Ridicarea în poziţie ortostatică
1. După ce pacientul este aşezat în poziţie şezând, pe marginea patului, asistenta de lângă pacient stă cu spatele la pat,
sprijină pacientul de sub ambele axile şi-l ridică.
Se poate menţine , la prima ridicare , câteva minute.
2. -asistenta se aşează în faţa pacient.care stă în poziţie şezând la marginea patului
-fixează cu genunchii ei genunchii pacientului, iar cu mâinile îl ţine de sub axile
-pacientul se prinde de umerii asistentei sau de gâtul acesteia
- prin împingere în genunchii pacientului, centrul de greutate al asistentei coboară, crescănd astfel forţa de ridicare a
pacientului
16
Transportul pacienţilor
→ Transport:
~ Primar:-De la domiciliu la spital. De la locul accidentului la spital.
~ Secundar:De la un salon la altul. De la o secţie la alta. De la un spital la altul. La domiciliu.
→ Scop:Deplasarea bolnavului în stare imobilizată.
→ Mijloace de transport:
~ În spital – brancardă, fotoliu rulant, cărucior, pat rulant, ascensor.
~ În afara spitalului – autosanitară, căruţă, tren, avion, helicopter, targă, alte mijloace improvizate.
→ Materiale necesare pentru transportul bolnavului cu targa sau căruciorul:
~ Targă (brancardă).Cărucior.Fotoliu rulant.Pat rulant.Pentru toate se va pregăti pătură sau saltea subţire,
muşama, aleză, cearşaf, pernă, pături pentru învelit.
→ Principii:
~ Bolnavul (accidentatul) va fi aşezat comod funcţie de suferinţa acuzată.
~ Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare sunt transportaţi cu fotoliu rulant.
~ Mobilizarea se va face cu delicateţe, precauţie, ferindu-l de traumatisme, dureri sau oboseală, pentru a nu-i
agrava starea.
~ Va fi acoperit pentru a nu răci.Va fi întotdeauna însoţit de asistentă – care va acorda şi primul ajutor.
→ Tehnică:
~ Se pregăteşte targa cu pătură, cearşaf, muşama şi aleză.Se ridică bolnavul de 3 persoane şi se aşează pe targă.2
brancardieri pornesc de pe loc cu paşi schimbaţi pentru a micşora oscilaţiile tărgii în mers.
→ Condiţii de transport:
~ Transportul se face lin, fără zdruncinături, cu paşi schimbaţi.
~ Pe timpul transportului bolnavul va fi bine învelit.
~ Capul bolnavului va fi înainte pentru a putea fi supravegheat de brancardierul din spate – la transportul pe plan
drept. În timpul transportului în pantă – urcare sau coborâre – privirea bolnavului va fi înainte pentru a-i da
sentimentul de siguranţă în timpul transportului.
~ Bolnavul operat se transportă în poziţia decubit dorsal cu capul într-o parte pentru a evita aspirarea
eventualelor vărsături.
~ În lift asistenta intră şi trage fotoliu (bolnavul cu faţa la uşă). La coborâre asistenta împinge căruciorul înainte
şi iese din lift.
~ Brancardierul împinge patul rulant, apoi urcă şi el în lift. La coborâre, iese brancardierul şi trage patul afară.
Privirea bolnavului rămâne spre ieşire.Pe tot timpul transportului targa va fi menţinută în poziţie orizontală.
Bolnavii vor fi atent supravegheaţi.
→ Observaţii:
~ Şi bolnavii mobilizabili vor fi însoţiţi în timpul mersului prin spital, salon etc. până la externare, respectiv
ieşirea din spital.
~ Transportul cu patul rulant evită transbordările – menajând bolnavul.
~ Pe timpul transportului bolnavii sunt atent supravegheaţi.
Printr-un transport efectuat în condiţii bune, cu mult menajament şi atenţie faţă de pacient, ţinând cont de
afecţiunea de care suferă acesta, se evită agravarea durerilor şi apariţia altor complicaţii, cum ar fi: înrăutăţirea
stării, producerea unui şoc traumatic, transformarea unei fracturi închise într-una deschisă, provocarea de hemoragii
etc.
Transportul poate fi necesar în următoarele situaţii:
- evacuarea traumatizaţilor de la locul accidentului
- transportul de la un spital la altul, de la domiciliu la spital sau la domiciliu după externare etc.
- transportul de la o secţie la alta; la servicii de diagnostic şi tratament; la sala de operaţii şi de la sala de
operaţii; dintr-un salon în altul; dintr-un pat în altul etc.
Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi
- accidentaţii, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor inferioare, inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi, astenici,
adinamici, cu tulburări de echilibru , febrili, operaţi, cu insuficienţă cardiopulmonară gravă , psihici
Mijloacele de transport
În funcţie de gravitatea afecţiunii, de scopul transportului, de distanţă, transportul se face cu:
- brancarda (targa), cărucior, fotoliu şi pat rulant, mijloace improvizate în caz de urgenţă , cu vehicule speciale:
autosalvări, avioane sanitare (aviasan)
Pregătiri
Transportul cu targa
 Pregătirea tărgii: targa se acoperă cu o pătură şi cu un cearşaf; la nevoie se acoperă cu muşama şi aleză;
pernă subţire
17
 Pregătirea pacientului: se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra scopului transportului şi locului
unde va fi transportat
- se explică procedeul aşezării pe targă şi eventual se instruieşte pacientul cum poate colabora
- în cazul în care pacientul are instalate o perluzie, sonde, drenuri etc. se vor lua măsuri de siguranţă: sprijinirea-
eventual pe un suport - a aparatului de perfuzie; fixarea sau pensarea sondelor etc. în funcţie de durata şi condiţiile
de transport
Nu se pensează drenul toracic la pacienţii ventilaţi
- în caz de vărsături – tăviţă renală
- se pregăteşte documentaţia pacientului
Aşezarea pacientului pe targă
- pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia mersului (trebuie să vadă unde merge)
- la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la nivelul orizontal; dacă panta este prea
accentuată, se poate duce pacientul, la urcuş, cu capul înainte.
De asemenea, când pacientul trebuie supravegheat tot timpul, este mai bine ca acesta să fie dus cu capul înainte,
pentru ca, stând faţă în faţă cu brancardierul, să poată fi supravegheat.
- în principiu, pacientul va fi prins de partea sănătoasă
Execuţia:
- -targa este ţinută la cele două extremităţi de către doi brancardieri, doar de câte un singur mâner astfel
încât targa să atârne de-a lungul marginii patului , aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se vor
aşeza de-a lungul patului de partea tărgii atârnate
- îşi introduc mâinile, cu palma şi degetele întinse, sub pacient
- prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ
- a doua: sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut
- a treia: susţine membrele inferioare
Prima persoană comandă mişcările:
1) ridică deodată pacientul
2) după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi
3) brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie orizontală sub pacient
4) se aşază pacientul pe targă, se acoperă
Descărcarea se face după aceeaşi metodă, dar cu mişcările inverse.
Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune
 în decubit dorsal:pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchi flectaţi, accidentaţii constienţi, suspecţi de
fractură a coloanei vertebrale sau a bazinului: se asigură suprafaţa rigidă , leziuni ale membrelor inferioare: sub
membrul lezat, se aşază o pernă, leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşază peste toracele
pacientului; eventual se fixează cu o eşarfă, accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare
ridicate
 în poziţie şezând- pacienţii cu traumatisme craniene, constienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi cu ajutorul
pernelor
- leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, astfel incat regiunea mentoniană să atingă toracele
 în poziţie semişezând:- accidentaţii toraco-pulmonar
- pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie
- accidentaţii cu leziuni abdominale (poziţia Fowler), cu genunchii flectaţi
 în decubit lateral-pacienţii în stare de comă
 în decubit ventral:-pacienţii cu leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor se aşază un sul improvizat
din cearşafuri, sau antebraţul flectat al traumatizatului
-cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere
 în decubit semiventral-pacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie
salivară, în poziţie Trendelenburg, pentru a preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor
 în poziţia Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°: -accidentaţii în stare de şoc
-în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele vitale
 în poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-15º: - accidentaţii cu fracturi ale bazei craniului
Bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se transportă imobilizaţi.
De reţinut:
 în leziuni ale coloanei vertebrale, pacienţii vor fi transportaţi pe o suprafaţă dură; se recomandă ca pacienţii să
fie transportaţi în poziţia în care au fost găsiţi
 în cazuri cu totul excepţionale, când este imposibil să se asigure o targă tare, chiar improvizată (uşă,
scândură lată), transportul este admis pe patură, culcat cu faţa în jos, cu excepţia celor suspecţi de fractură a
coloanei cervicale

TRANSPORTUL CU CĂRUCIORUL

18
Cărucioarele utilizate pentru transportul pacientului au în general înălţimea meselor de operaţie, pentru a
se putea transporta uşor pacientul de pe cărucior pe masă şi invers.
Aşezarea pe cărucior: căruciorul se aşază cu partea cefalică perpendicular pe capătul distal al patului (la
picioarele patului) , roţile căruciorului trebuie blocate
Pentru ridicarea pacientului, este nevoie de trei persoane care execută tehnica în următorii timpi:- cele
trei persoane se aşază lângă marginea patului; fiecare îşi plasează piciorul dinspre targă mai în faţă;- toate trei
îşi flectează genunchii introducând braţele sub pacient:
- prima, sub ceafă şi umeri
- a doua, sub regiunea lombară şi şezut
- a treia, sub coapse şi gambe
- apoi, cele trei persoane întorc pacientul înspre ele, îl apropie cât mai mult ca să-l poată strange;
- îşi îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi (cu piciorul aflat în faţă) şi se îndreaptă spre targă
- lângă cărucior îşi flexează uşor genunchii şi aşază pacien tul pe cărucior, întind braţele ca pacientul să fie
aşezat în decubit dorsal
- cele trei persoane îşi retrag braţele.
IMPORTANT: Ridicând pacientul, persoanele trebuie sa-l ţină strâns către ele şi să-şi folosească cât mai mult
forţa membrelor inferioare pentru a-şi proteja propria lor coloană vertebrală.
OBSERVAŢII:
 Transportul cu patul rulant este forma ideală de transport; la cele patru picioare, paturile sunt prevăzute
cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi, oricare pat poate deveni astfel rulant.
 Prin utilizarea acestui sistem de transport, pacientul nu trebuie transpus mereu din pat în cărucior, de aici pe
masa de operaţie sau la alte examinări, ci va fi transportat direct cu patul. Patul cu dispozitiv rulant
aşteaptă pacientul chiar la serviciul de primire. Această metodă nu poate fi aplicată la toate spitalele, căci ea
necesită o dimensionare corespunzătoare a coridoarelor, uşilor, să nu existe praguri, iar deplasarea între etaje
să se poată face cu ascensorul.

TRANSPORTUL ÎN AFARA SPITALULUI


Pregătirea pacientului
- pacientul va fi pregătit din timp pentru transport, i se comunică mijlocul de transport
- va fi îmbrăcat în mod corespunzător anotimpului, duratei drumului şi mijloacelor de transport
- i se oferă bazinetul şi urinarul în vederea evacuării scaunului şi urinei
- i se asigură maximum de confort, poziţia pacientului va fi cât mai comodă
- pacientul transportat la alte servicii sau instituţii sanitare va fi însoţit de asistentă, cu documentaţia necesară
- asistenta trebuie să fie înzestrată cu tot ceea ce i-ar trebui pe drum în acordarea primului ajutor. Ea
supraveghează pacientul îndeaproape, pe tot timpul transportului
- predarea pacientului se face de către asistentă la medicul de gardă al instituţiei unde a fost transportat
- Pentru liniştea pacientului, este bine ca ea să rămână lângă pacient până va fi amplasat în patul lui.
Important: mijlocul de transport va fi dezinfectat după transportul pacienţilor infecţioşi.

Toaleta pacientului
Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică îngrijirile acordate de asistenta medicală cu scopul de a
asigura confortul şi igiena bolnavului.Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea
apariţiei leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării.Toaleta pacientului poate fi:- zilnică - pe regiuni,-
săptămânală sau baia generală
În funcţie de tipul pacientului, acesta:
- n-are nevoie de ajutor
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic
- are nevoie de ajutor parţial
- necesită ajutor complet
Obiective:
- îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi impregnate cu secreţiile glandelor sebacee şi
sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecţii şi alte substanţe străine, care aderă la piele
- deschiderea orificiilor de excreţie ale glandelor pielii
- înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism
- producerea unei hiperemii active a pielii, care favorizează mobilizarea anticorpilor
- liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort
Principii
- se apreciază starea generală a bolnavului , pentru a evita o toaletă prea lungă, prea obositoare
- se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului
- se evită curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
19
- se izolează bolnavul (dacă e posibil printr-un paravan) de anturajul său
- se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului şi a bolnavului şi pentru
prevenirea escarelor
- bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură
- se descoperă progresiv numai partea care se va spăla
- se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apa în pat sau pe bolnav
- se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza circulaţia sanguină
- apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată de câte ori este nevoie, fără a se lăsa săpunul în apă
- se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
- se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse escarelor
- ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat
- se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în funcţie de regiunea pe care o spălăm
Etapele toaletei
Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu faţa, gâtul şi urechile, apoi braţele şi mâinile, partea anterioară
a toracelui, abdomen, faţa anterioară a coapselor; se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi
faţa posterioară a coapselor, din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele, o r g a n e l e genitale externe -
îngrijirea părului, toaleta cavităţii bucale.
 DE ŞTIUT:- înainte de a începe baia pe regiuni, asistenta va colecta date cu privire la starea pacientului - puls,
tensiune, respiraţie - ce mobilizare i se permite în ziua respectivă, dacă se poate spăla singur, pe care parte a
corpului;- toaleta pe regiuni a pacientului imobilizat la pat permite examinarea tegumentelor şi observarea
unor modificări - de exemplu, roşeaţă, iritaţie – luarea unor măsuri terapeutice;- pentru activarea circulaţiei
sanguine, după spălarea întregului corp, se fricţionează cu alcool mentolat îndeosebi regiunile predispuse la
escare;- pacienţii care se pot deplasa vor face baie la duş sau la cadă, sub supravegherea personalului de
îngrijire.
 DE EVITAT-în timpul băii pe regiuni a pacientului imobilizat la pat, udarea aparatului gipsat, a pansamentului

ÎNGRIJIREA OCHILOR
Scop: prevenirea infecţiilor ocular; îndepărtarea secreţiilor
Pregătirea materialelor- apă, prosop, tampoane din tifon, comprese, manuşi de baie
Pregatirea pacientului - se informează (îngrijirea se face în cadrul toaletei zilnice)
Tehnica
- se îndepărtează secreţiile oculare de la comisura externă spre cea internă, cu ajutorul unui tampon steril
- se spală ochii cu mâna acoperită cu mănuşi, se limpezesc şi se şterg cu prosopul curat
DE ŞTIUT:- la pacientul inconştient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a menţine supleţea corneei, se picură
„lacrimi artificiale" în fiecare ochi; iar dacă ochiul rămâne deschis (corneea se usucă), se aplică comprese
îmbibate în ser fiziologic şi se îndepărtează în mod regulat secreţiile oculare.

INGRIJIREA MUCOASEI NAZALE


Scop- menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare,- prevenirea escarelor, infecţiilor nazale, în cazul în
care pacientul prezintă sonde introduse pe această cale (pentru oxigenoterapie, pentru evacuarea conţinutului
gastric).
Preg. mat.- tampoane sterile, montate pe bastonaşe, ser fiziologic, H 2O2 diluată, tăviţă renală, mănuşi de cauciuc
Pregatirea pacientului si tehnica
- se informează, i se explică necesitatea tehnicii, i se întoarce capul uşor într-o parte
- se curăţă fosele nazale, fiecare cu câte un tampon umezit în ser fiziologic
- dacă pacientul prezintă o sondă:
 se dezlipeşte romplastul cu care este fixată
 se retrage sonda 5-6 cm
 se curăţă tubul cu un tampon de urmele de romplast
 se îndepărtează crustele de pe mucoasa nazală cu tamponul umezit în apă oxigenată diluată
 se reintroduce sonda gastrică, iar sonda pentru oxigenoterapie se poate reintroduce în cealaltă fosă
nazală
 se fixează sonda.
Ingrijiri ulterioare-se controlează funcţionalitatea sondelor după curăţarea mucoasei nazale
-se supraveghează respiraţia pacientului
DE EVITAT:- contactul mâinilor cu secreţiile nazale.

INGRIJIREA URECHILOR
Scop- menţinerea stării de curăţenie a pavilionului urechii si a conductului auditiv extern

20
- îndepărtarea depozitelor naturale (cerumen) sau a celor patologice
Pregătirea materialelor- tampoane sterile, montate pe beţişoare, tăviţă renală, apă,săpun, manuşă de baie, prosop
Pregatirea pacientului:se informează , se întoarce cu capul pe partea opusă
Tehnica
- se curăţă conductul auditiv extern cu tamponul uscat
- se spală pavilionul urechii cu mâna acoperită cu mănuşa de bumbac cu săpun, curăţind cu atenţie şanţurile
pavilionului şi regiunea retroauriculară
- se limpezeşte, se usucă cu prosopul pavilionul urechii şi conductul auditiv extern
îngrijiri ulterioare
- se introduce în conductul auditiv extern un tampon de vată absorbant
DE ŞTIUT:
• fiecare ureche se curăţă cu un tampon separat
• dacă prin conductul auditiv extern se scurge LCR sau sânge va fi informat medicul
De evitat : introducerea tamponului peste limita vizibilităţii (pericol de lezare a timpanului

ÎNGRIJIREA CAVITĂŢII BUCALE


Scop: - obţinerea unei stări de bine a pacientului- profilaxia cariilor dentare- profilaxia infecţiilor cavităţii bucale
Pregătirea materialelor
- pentru pacientul conştient: periuţă, pastă de dinţi, prosop, tăviţă renală, pahar cu apă
- pentru pacientul inconştient: comprese, tampoane sterile din tifon, instrumentar steril (deschizător de gură,
spatulă linguală, pensă porttampon), glicerină boraxată 20%, tăviţă renală, mănuşi de cauciuc sterile
Pregatirea pacientului
- conştient : este aşezat în poziţie şezând sau în decubit lateral stâng, cu prosopul în jurul gâtului
- inconştient : în poziţie decubit dorsal, capul într-o parte, cu prosopul sub bărbie
Tehnica
- pacientul conştient este servit, pe rând, cu materialele şi ajutat să-şi facă toaleta cavităţii bucale
- pacientul inconştient:
- se introduce deschizătorul de gură între arcadele dentare
- se şterg limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare cu tampoane îmbibate în
glicerină boraxată, cu mişcări dinăuntru în afară
- se şterg dinţii cu un alt tampon
- la sfârşit se ung buzele
Ingrijiri ulterioare: se strâng materialele, se aşează pacientul în poziţie confortabilă
DE ŞTIUT
 la pacienţii inconştienţi, care prezintă proteză dentară, aceasta se va scoate, spăla şi păstra într-un pahar mat
cu apă
 toaleta cavităţii bucale la pacientul inconştient se poate face şi cu indexul acoperit cu un tampon de tifon,
DE EVITAT:

mâna fiind îmbrăcată în mănuşă


DE EVITAT:• contactul mâinilor cu secreţia salivară a pacientului sau cu materialul folosit

ÎNGRIJIREA UNGHIILOR
Scop: - obţinerea unei aparenţe îngrijite a pacientului- îndepărtarea depozitului subunghial, care conţine germeni
patogeni- evitarea leziunilor cutanate prin grataj la pacienţii cu prurit şi de asemenea la pacienţii agitaţi
Zilnic: unghiile se spală cu apă şi săpun şi cu periuţa de unghii. Pentru spălarea piciorului, acesta va fi introdus într-
un lighean cu apă, după care se va face tăierea unghiilor.
Pregătirea materialelor- apă, săpun, periuţă, forfecuţă de unghii, pilă, prosop.
Pregatirea pacientului- se informează, se aşează comod, relaxat.
Tehnica
- se taie unghiile cu atenţie, la nivelul degetului, pentru a degaja părţile laterale spre a nu se aduna murdăria, apoi, se
pilesc; mâna sau piciorul se aşează pe un prosop pe care se adună fragmentele tăiate
DE ŞTIUT :- instrumentele după utilizare se dezinfectează
DE EVITAT :

21
- lezarea ţesuturilor adiacente (risc de hemoragie la hemofilici, risc de infecţii
- panariţii - la diabetici)

ÎNGRIJIREA PĂRULUI
Scop:- pentru starea de bine a pacientului- igienic- spălare la una-două săptămâni, la pacientul cu spitalizare
îndelungată.- distrugerea paraziţilor- pregătirea pentru examen E.E.G.- pregătirea pentru operaţie la faţă, nas
Contraindicaţii: - fracturi ale craniului, traumatisme mari, pacienţi cu stare generală alterată, febrili, cu boli ale
pielii capului
Zilnic: se face perierea, pieptănarea şi, eventual, împletirea părului
Pregătiri
Condiţii de mediu: temperature 22-24ºC, închiderea ferestrelor , evitarea curenţilor de aer
Pregătirea materialelor
- pieptene, şampon, săpun insecticid (dacă este cazul), uscător, lighean, apă caldă, muşama, aleză, prosoape
Pregatirea pacientului
- se informează- poziţia se alege în funcţie de starea sa :
- şezând pe un scaun
- şezând în pat
- decubit dorsal în pat, cu salteaua îndoită sub torace
- decubit dorsal, oblic în pat
Tehnica

DE EVITAT:

- se pregăteşte patul şi se protejează cu muşama şi aleză


- se umezeşte părul, se şamponează, se masează uşor pielea capului cu pulpa degetului, se spală de două-trei
ori, se limpezeşte părul din abundenţă, se acoperă cu prosopul uscat, se usucă părul, se piaptănă cu blândeţe
Ingrijiri ulterioare
- se acoperă capul pacientului cu o băsmăluţă, se reinstalează pacientul în poziţie confortabilă , obiectele folosite se
dezinfectează

TOALETA INTIMĂ
Scop:- igienic, - menţinerea unei stări de confort fizic
Părţile intime ale corpului sunt expuse infecţiilor, ulcerelor de presiune, mirosurilor neplăcute, având în vedere
anatomia şi fiziologia lor (pliuri ale pielii, orificii naturale ale corpului, glande, organe excretoare).
Se execută de mai multe ori pe zi la pacienţii inconştienţi, cu sonde vezicale, înaintea intervenţiilor chirurgicale
în regiunea anală, organe genitale sau pe căile urinare şi în perioadele menstruale.
Dacă pacientul este independent, i se pregătesc materialele pentru a se îngriji singur.
Pregătirea materialelor
- paravan, două bazinete, tampoane sterile din vată, pensă porttampon, cană cu apă caldă, săpun lichid, prosop,
mănuşă de cauciuc, mănuşă de baie, muşama,aleză, se controlează temperatura apei.
Pregatirea pacientului
- se informează, se asigură intimitatea
- se pregăteşte patul cu muşama, pacientul fiind în poziţie ginecologică
- se serveşte un bazinet pentru a-şi goli vezica urinară
- rămâne în poziţie ginecologică cu al doilea bazinet curat sub regiunea sacrată
Tehnica
- se îmbracă mănuşa de cauciuc, apoi cea de baie
- se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă şi săpun lichid
- se limpezeşte abundent , se scoate bazinetul
- se usucă regiunea genitală anală, pliurile , se pudrează cu talc pliurile
Ingrijiri ulterioare- se îndepărtează materialele, se aranjează patul , pacientul este aşezat comod
DE ŞTIUT:spălarea organelor genitale externe se poate face cu tampoane de vată montate pe pensa porttampon
-la bărbat, se degajă glandul de prepuţ şi se spală cu prudenţă (se previne pătrunderea săpunului în uretră)
DE EVITAT:contaminarea regiunii genitale cu microorganisme din regiunea anală, prin mişcări de spălare dinspre
anus spre simfiza pubiană

TOALETA BOLNAVILOR INCONŞTIENŢI ŞI COMATOŞI


Asigurarea igienei corporale
22
Bolnavul va fi spălat în fiecare zi complet (pe segmente). Se va face toaleta parţială ori de câte ori s-a murdărit. La
femei toaleta genitală se va face de mai multe ori pe zi. După spălare se fricţionează cu spirt mentolat.
Atenţie: Toate materialele folosite trebuie să fie de o curăţenie exemplară şi perfect sterile.

Igiena cavităţii bucale: Se îndepărtează proteza, dacă există , se spală şi se păstrează într-un pahar mat cu
apă.
Pregătirea materialelor:- comprese, tampoane sterile din tifon, instrumentar steril (deschizător de gură, spatulă
linguală, pensă porttampon), glicerină boraxată 20%, tăviţă renală, mănuşi de cauciuc sterile
Pregatirea pacientului- în poziţie decubit dorsal, capul într-o parte, cu prosopul sub bărbie
Tehnica
- se introduce deschizătorul de gură între arcadele dentare
- se şterg limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare cu tampoane îmbibate în glicerină
boraxată, cu mişcări dinăuntru în afară
- se şterg dinţii cu un alt tampon, -la sfârşit se ung buzele.
 toaleta cavităţii bucale la pacientul inconştient se poate face şi cu indexul acoperit cu un tampon de tifon,
mâna fiind îmbrăcată în mănuşă.
De evitat:• contactul mâinilor cu secreţia salivară a pacientului sau cu materialul folosit
Dimineaţa şi seara se face toaleta gurii cu un tampon de vată înmuiat în soluţie de acid boric 1% sau muşeţel.Limba,
buzele, gingiile se vor şterge cu glicerină boraxată de 2-3 ori pe zi.
Buzele vor fi unse cu vaselină şi se aplică peste gură un tifon îmbibat cu soluţie de ser fiziologic.
Atenţie: Compresa trebuie să se menţină umedă.

Prevenirea uscării corneei


La pacientul inconştient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a menţine supleţea corneei, se picură „lacrimi
artificiale" în fiecare ochi; iar dacă ochiul rămâne deschis corneea se usucă:
Se spală ochii cu acid boric 4%, ceai de muşeţel.Se acoperă ochii cu câte o compresă înmuiată în aceeaşi soluţie sau
ser fiziologic.Se va instila în sacii conjunctivali câte o picătură de vitamina A de 2-3 ori pe zi.

Asigurarea igienei părului Femeile vor fi pieptănate zilnic.Se va spăla părul la 1-2 săptămâni.

ESCARELE DE DECUBIT
→ Definiţie:Escara este o leziune profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită compresiunilor lor mai
îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.
~ Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile în funcţie de factorul de risc şi de toleranţa pielii la
tensiune îndelungată.
→ Cauzele escarelor:
~ Escarele sunt cauzate de: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare sau de aparat gipsat.
~ Cauzele escarelor pot fi: generale, locale, favorizante.
~ Escara apare la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale repetate.
→ Regiunile predispuse la escare sunt:
~ În decubit dorsal:
o Regiunea occipitală. Regiunea omoplaţilor.
o Regiunea sacrală. Regiunea fesieră.
o Regiunea coatelor. Regiunea călcâielor.
~ În decubit lateral:
o Regiunea temporală şi retroauriculară. Umăr.
o Regiunea trohanteriană.
o Regiunea internă şi externă a genunchilor. Regiunea maleolară internă şi externă.
~ În poziţie decubit ventral:
o Regiunea claviculară. Regiunea sternală. Crestele iliace. Genunchi. Haluce.
~ În poziţie şezând:
o Regiunea ischiatică.
Metode de prevenire a escarelor (se adresează cauzelor locale sau favorizante şi reprezintă „cartea de vizită" a
asistentei medicale. Escarele por apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor fiind variabilă, depinzând de
factorul de risc şi de toleranţa pielii la presiune îndelungată):
~ Toaleta zilnică a regiunilor predispuse escarelor. Spălarea zilnică cu apă şi săpun, masarea şi ungerea regiunilor
predispuse escarelor, deoarece pielea unsă se macerează mai greu decât pielea umedă sau uscată.
~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse; pudrarea cu talc, local.

23
~ La bolnavii cu incontinenţă de urină, inconştienţă, se foloseşte sondajul à demeure cu sonda Foley. Se schimbă
lenjeria ori de câte ori este necesar.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului la un interval de 30 minute 1 oră, succesiv: decubit dorsal, decubit lateral
drept şi stâng, decubit ventral.
~ Se face la 2-3 ore sau mai des, întorcându-se o foaie de supraveghere a escarelor în care se notează orele de
schimbare şi poziţia. În foaie se mai notează aspectul tegumentelor şi Zona de masaj.
~ Folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea escarelor. Se folosesc colaci de
cauciuc, înveliţi în tifon, la nivelul zonelor tegumentare predispuse la escare.
~ Saltele speciale, antidecubit, perne de diverse dimensiuni şi forme pentru regiunile predispuse escarelor
(exemplu pentru genunchi), colaci de cauciuc, colăcei de vată (exemplu pentru călcâie).
~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi talc.
~ Se va întinde perfect şi se va schimba lenjeriei la nevoie. Se are în vedere evitarea cutelor lenjeriei de pat şi
lenjeriei de corp.
~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca prin comprimare tulburări locale
circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.).
→ Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate
~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează celulele descuamate, destupă
glandele sebacee. Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor regiunile respective. În
timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se circulă pe uşă.
~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.
→ Tratamentul curativ este descurajant.
~ Diminuarea presiunii planurilor dure.
~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.
~ Combaterea infecţiei cu sterilizare cu soluţie alcoolică 1% sau rivanol 1%, fenosept, raze ultraviolete, pudră,
îndepărtarea puroiului, administrare de Gentamicină.
→ Observaţii:
~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.
~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.
~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care presupune îngrijire continuă.
~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea. Hidratarea se va face cu
1,5-2 litri zilnic.

CAPTAREA DEJECTIILOR

CAPTAREA URINII
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Golirea vezicii urinare la pacientul imobilizat
- Măsurarea cantităţii de urină eliminată
- Observarea aspectului urinii
- Obţinerea unei mostre de urină pentru examinare
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Paravan- Ploscă sau urinar, Hârtie igienică- Materiale pentru toaleta locală (dacă este cazul) Muşama şi aleză pentru
protecţia patului- Materiale pentru spălarea mâinilor pacientului Mănuşi de unică folosinţă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Încurajaţi pacientul să-şi invingă jenă şi să solicite plosca sau urinarul când are nevoie- Asiguraţi pacientul că-i va fi
respectată pudoarea
b) FIZICĂ:
- Izolaţi pacientul cu un paravan- Evaluaţi resursele pacientului ca să vedeţi dacă poate participa
- Asezaţi pacientul într-o poziţie adecvată care să-i permită evacuarea
EFECTUAREA PROCEDURII:
1. La pacientul în stare gravă, care necesită ajutor
- Spălaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă Ridicaţi pătura.Protejaţi patul cu muşama şi aleză. Dezbrăcaţi partea inferioara a
corpului (daca este cazul) Încălziţi plosca sau urinarul prin clătire cu apă caldă şi uscaţi prin ştergere cu hârtie igienică-
Introduceţi plosca sub pacient respectând paşii de la captarea materiilor fecale sau aşezaţi urinarul între coapsele
pacientului
2. La pacienţii de sex masculin, penisul se introduce în urinar sau se orienteza spre plosca (bazinet)
- Lăsaţi pacientul câteva minute singur- Îndepartati plosca su urinarul- Ajutaţi pacientul sa-şi spele mâinile
24
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Ajutaţi pacientul sa se îmbrace (daca este cazul)
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată
- Întindeţi lenjeria de corp şi de pat
- Îndepărtaţi aleza sau înlocuiţi-o dacă s-a umezit
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi paravanul
- Îndepărtaţi plosca sau urinarul în vederea golirii
- Măsuraţi cantitatea şi observaţi aspectul după care goliţi şi clătiţi plosca sau urinarul
NOTAREA PROCEDURII- Notaţi cantitatea, culoarea şi aspectul, întreruperea jetului, eventualele senzaţii neplăcute
(jenă, usturime)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATUL AŞTEPTAT
- Pacientul îşi goleşte cu uşurinţă vezica, exprimă stare de confort şi nu acuză jenă
- Cantitatea este normală, culoarea gălbuie, aspect clar
REZULTATE NEDORITE/ CE FACEŢI?
- Urinează cu dificultate, în cantitate mică, acuză usturimi
- Urina este tulbure, decolorată, hipercromă, roşie (conţine sânge)
- Se anunţa medicul
- Se culeg informaţii în legătura cu medicamentele administrate care se elimină prin urină şi produc modificări

CAPTAREA MATERIILOR FECALE


OBIECTIVELE PROCEDURII
- Asigurarea intimităţii pacientului imobilizat în vederea eliminării asistate a materiilor fecale
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Paravan- Bazinet (ploscă)- Materiale pentru efectuerea toaletei- Hârtie igienică- Materiale pentru spălarea mâinilor
pacientului- Muşama, aleză- Manuşi de unică folosinţă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Încurajaţi pacientul să-şi învingă jena şi să solicite servirea ploştii atunci când are nevoie
- Asiguraţi pacientul că i se va respecta pudoarea şi intimitatea
- Stabiliţi cu pacientul un orar (de ex. dimineaţa şi seara)
b) FIZICĂ:- Aşezaţi pacientul într-o poziţie adecvată- Evaluaţi resursele pacientului pentru a stabili cum poate
participa
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Spălaţi-vă mâinile - Îmbrăcaţi mânuşile de unică folosinţă - Ridicaţi pătura şi protejaţi patul cu aleză şi muşama
- Dezbrăcaţi pacientul de la brâu în jos- Încălziţi bazinetul metalic prin clătire cu apă caldă; uscaţi-l prin ştergere cu
hârtie igienică- Asiguraţi confortul psihic prin ridicarea capătului cefalic al patului dacă starea pacientului o permite
- Aşezaţi muşamaua sub bazinul pacientului/clientului- Rugaţi pacientul să se ridice sprijinindu-se pe coate şi plante
- Introduceţi o mână pe sub mijlocul pacientului pentru a-l susţine
- Introduceţi plosca/bazinetul sub pacient cu cealaltă mână şi asiguraţi-vă că este bine aşezat- Solicitaţi ajutorul unei
alte persoane pentru ridicarea pacientului dacă starea nu-i permite să participe
- Asigurati-vă că la pacienţii de sex masculin penisul este orientat în bazinet- Acoperiţi pacientul pană termina actul
defecării
- Lasaţi pacientul singur, dar nu vă îndepărtaţi foarte mult, astfel încât să vă poată anunţa când termină
- Oferiţi pacientului hârtie igienica după defecare, dacă starea acestuia o permite
- Îndepărtaţi bazinetul/plosca, acoperind-o cu un material impermeabil
- Efectuaţi la nevoie toaleta regiunii perianale pe alt bazinet special pregătit
- Oferiţi apă, săpun şi prosop pacientului pentru spălarea mâinilor dacă a folosit hârtie igienică
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Îndepărtaţi muşamaua
- Coborâţi capătul cefalic al patului până la o poziţie comodă pentru pacient
- Verificaţi lenjeria de pat şi de corp să nu fie umedă sau cutată
- Ajutaţi pacientul să îmbrace pantalonul de pijama- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi paravanul şi aerisiţi salonul
- Îndepărtaţi materialele utilizate şi asigurati-vă că plosca a fost golită şi curăţată
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi cantitatea eliminată în foaia de temperatură sau în planul de îngrijiri
- Descrieţi eventuale aspecte patologice ale scaunului (culoare, formă, prezenţa sângelui, puroiului, mucusului),
prezenţa durerii
25
• Prezentaţi la vizită scaunul cu aspect modificat
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:- Scaunul eliminat de pacient este de aspect şi consistenţă normale
- Pacientul prezintă stare de confort
Rezultate nedorite:
• Ce faceţi dacă:
Pacientul/clientul nu poate elimina
- Verificaţi dacă stă în poziţie comodă- Verificaţi dacă nu prezintă fecaloame
- Lasaţi pacientul singur pentru a-i respecta pudoarea şi intimitatea- Informaţi medicul

CAPTAREA SPUTEI
OBIECTIVELE PROCEDURII- Prevenirea răspândirii infecţiei- Observarea aspectului- Obţinerea unor mostre pentru
examene de laborator
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Pahar conic gradat, scuipătoare sau cutie Petri sterilă- Soluţie dezinfectantă (pentru inactivarea germenilor)
- Şerveţele de hârtie
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului importanţa colectării sputei pentru prevenirea răspândirii infecţiei şi protecţiei mediului
- Înştiinţaţi pacientul să nu înghită sputa
b) FIZICĂ:
- Tapotaţi uşor toracele şi rugaţi pacientul sa tuşească pentru a se desprinde mai uşor secreţiile
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Identificaţi pacientul care tuşeşte şi expectorează- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţa
- Daţi pacientului scuipătoarea sau cutia Petri în care aţi pus soluţie dezinfectanta cu excepţia situaţiilor în care se
urmăreşte recoltarea pentru examene de laborator
- Instruiţi pacientul să elimine sputa numai în colectorul primit şi să nu arunce pe jos, să nu scuipe în batistă, să
acopere vasul de fiecare dată, să nu pună resturi de ţigară
- Schimbaţi scuipătoarea/ cutia Petri de cel puţin 2 ori pe zi sau de câte ori este nevoie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Ajutaţi pacientul imobilizat să-şi clătească gura cu apă pentru a îndepărta senzaţia de greaţă şi oferiţi-i şervetele de
hârtie pentru a se şterge
- Sfătuiţi pacientul să stea într-o poziţie care să faciliteze o mai bună respiraţie şi eliberarea căilor respiratorii
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi conţinutul scuipătorii după ce aţi observat aspectul, culoarea, cantitatea
- Respectaţi cu stricteţe precauţiunile universale pentru prevenirea transmiterii infecţiilor
- Asiguraţi-vă că după golire, colectoarele au fost spălate cu apă rece apoi cu apă caldă folosind o perie ţinută în soluţii
dezinfectante
- Păstraţi scuipătorile în locuri izolate şi asiguraţi-vă că se sterilizează corect în vederea folosirii
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:- Cantitatea (măsurată cu paharul gradat) dacă este necesar- Culoarea, forma şi compoziţia (roşie, roz, brună,
spumoasă, purulentă)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE DORITE- Pacientul respectă recomandările făcute, nu sunt posibilităţi de răspândire a infecţiei
REZULTATE NEDORTTE / CE FACEŢI?- Pacientul nu este colaborant, nu respectă recomandările făcute
- Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a sta de vorbă şi a educa pacientul - Solicitaţi ajutorul familiei pacientului
dacă este necesar
- Există risc de infecţii nosocomiale: -Aplicaţi toate precauţiunile universale - Informaţi medicul

CAPTAREA VĂRSATURILOR
OBIECTIVELE PROCEDURII: Evitarea murdăririi lenjeriei• Evitarea aspirării conţinutului gastric în căile resp
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- 2 tăviţe renale curate, uscate- Muşama- Aleză- Pahar cu apă- Şerveţele de hârtie, prosop
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Încurajaţi pacientul să respire adânc pentru a reduce puţin senzaţia de vomă- Asiguraţi pacientul că sunteţi lângă el
b) FIZICĂ:
- Ridicaţi pacientul în poziţie şezând dacă starea permite sau aşezaţi-l în decubit cu capul întors într-o parte cu un
prosop sau o aleză sub cap
EFECTUAREA PROCEDURII:
26
- Îndepărtaţi proteza dentară dacă există
- Susţineţi cu o mână fruntea pacientului iar cu cealaltă tăviţa renală sub bărbie sau lângă faţa pacientului în funcţie de
poziţie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Oferiţi pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura şi colectaţi într-o taviţă renală curată
- Ştergeţi gura pacientului cu un şerveţel sau oferiţi-i şerveţelul dacă starea permite
- Ajutaţi-l să se aşeze într-o poziţie comodă
- Supravegheaţi atent pacientul aşezat în decubit să nu-şi aspire conţinutul stomacal dacă vărsătura se repetă
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi tăviţa renală din salon
- Goliţi, spălaţi şi dezinfectaţi tăviţa (dacă nu este nevoie să păstraţi conţinutul)
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:- Data, ora- Conţinutul (mucos, alimentar, bilios, fecaloid, sânge)- Cantitatea, mirosul- Simptome
premergătoare- Alte acuze ale bolnavului

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII


REZULTATE AŞTEPTATE- Pacientul exprimă stare de confort, fără senzaţie de vomă
REZULTATE NEDORITE / CE FACEM?
- Senzaţia de vomă se menţine, vărsătura se repetă
- Sfătuiţi pacientul să respire adânc
- Nu serviţi aceeaşi tăviţă care conţine voma deoarece simpla vedere declanşează reflexul de vomă
- Anunţaţi medicul
- Vărsătura conţine sânge, resturi de medicamente sau alimente
- Păstraţi vărsătura şi prezentaţi-o medicului
- Recoltaţi o mostrâ din vărsăturile care conţin resturi de medicamente sau alimente ingerate (dacă este
indicat)

ALIMENTAREA PACIENTULUI
= introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale:
- sondă gastrică sau intestinală
- pe cale parenterală
- clismă picătură cu picătură
- gastrostoma.
Scop: hrănirea pacienţilor - inconştienţi - cu tulburări de deglutiţie - cu intoleranţă sau hemoragii digestive
- operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe - în stare gravă - cu negativism alimentar.

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

DEFINIŢIE: asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului.
Prin alimentaţie se urmăreşte:
- acoperirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii (copii) cât şi cele necesare
refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate;
- să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a metabolismului, creşterii şi
celorlalte funcţii ale organismului;
- să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare;
- să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei înbolnăviri latente, să împiedice transformarea bolilor acute în
cronice, precum şi apariţia recidivelor;
- să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament.
Pentru o alimentaţie corectă trebuie să asigurăm necesităţile cantitative şi calitative ale organizmului

CALCULUL RAŢIEI ALIMENTARE (CALORICE)

→ Definiţie:ratia alimentară (calorică) reprezintă proporţia alimentelor de origine animală sau vegetală, pe 24 ore,
conţinute în dietă.
→ Raţia calorică este funcţie de:
~ Vârstă.Sex.Activitatea prestată.Starea de sănătate.Starea de boală.
→ Condiţii:
~ Raţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.
27
~Să asigure necesarul potrivit nevoilor organismului.
~Se măsoară în calorii.
~Raţia minimă medie pentru organismul în repaus este de 1600 calorii.
~Calculul se face în funcţie de vârstă, sex, greutate, activitate.
→ Necesar caloric:
~ În repaus absolut = 25 calorii / kg corp.
 În activitate minimă = 30 calorii / kg corp.
 În activitate medie = 35 calorii / kg corp.
 În activitate intensă (intelectuală, studenţi) = 40 calorii / kg corp.
 În activităţi foarte grele (mineri) = 45-60 calorii / kg corp.
~ Necesarul caloric pentru bolnav de 60 kg în repaus absolut = 1500 cal/24 ore.
~ Un copil necesită un plus de 30% calorii.
~ Un bătrân necesită cu 15% calorii mai puţin.
~ Necesarul creşte la bolnavul în ambulator, creşte în activitate.
~ Pentru fiecare grad de temperatură este necesar un plus de 13% calorii.
~ Pentru stări de agitaţie necesarul creşte cu până la 30%.

→ Valoarea calorică a principiilor alimentare:


~ 1 g glucide = 4,1 cal.
~ 1 g proteine = 4,1 cal.
~ 1 g lipide = 9,3 cal.
→ Conţinutul raţiei echilibrate:
~ 400 g glucide – 6 g / kg corp.
~ 70 g lipide – 1g / kg corp.
~ 70 g proteine – 1 g / kg corp.
~ Există un echilibrul între principiile nutritive:
▪ 50-55% glucide.
▪ 10-15% proteine.:-40% proteine animale.- 60% proteine vegetale.
▪ 30-40% lipide.: -35% de origine animală. - 65% de origine vegetală (uleiuri).
→ Calculul raţiei calorice:
~ Aportul de glucide şi lipide depinde de vârstă, perioade de dezvoltare, consum energetic, stare de boală.
~ Raţia de proteine – la copii creşte cu 3,5 g / kg corp / 24 ore, iar la bătrâni scade.
Dacă organismul este supus unui regim de foame va consuma din resursele proprii (rezerve) circa 11g / 24 h,
slăbire rapidă mascată printr-o retenţie mascată de apă.
Asigurarea aportului de substanţe alimentare poate fi calculată ţinându-se seama de valoarea energetică a principiilor
alimentare (hidraţi de carbon, proteine = 4,1 calorii, grăsimile = 9,3 calorii
În acest scop asistenta trebuie:
- să cântărească bolnavul la internare şi să controleze evoluţia greutăţii în timpul spitalizării;- să aprecieze cheltuielile
energetice în plus;- să calculeze valorile calorice ale alimentelor pe bază de tabele care trebuiesc afişate în camera
asistenţilor; - să observe
Asigurare necesităţilor calitative
- regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea tuturor funcţiilor
organismului în condiţii normale
Hidraţi de carbon - sursă principală energetică a organismului (50% din necesar); excepţii fac diabetul zaharat, colita
de fermentaţie
În cazuri febrile – hidrocarbonate lichide şi siropuri, ceaiuri, limonade, sucuri de fructe
Substanţe proteice:- materiale plastice ale organismului
- materie primă a fermenţilor şi hormonilor
- creşterea necesarului de proteine în afecţiuni ca:- insuficienţă hepatică- tulburări de digestie - arsuri întinse
- hemoragii- boli febrile
- necesarul de proteine la organism sănătos este de 1-1,5 g/ kg corp/ 24 h
Grăsimile
- substanţe cu valoare calorică înaltă; necesarul de lipide al organismului este de 1-1,5 g/kg corp, ceea ce reprezintă
30-40% din raţia energetică totală a organismului
- raţia de grăsimi se reduce în:
- insuficienţă hepatică - insuficienţă pancreatică- nefroză - ateromatoză- obezitate
- se măreşte în:- stări de subnutriţie- arderi exagerate, hipertiroidism.
Vitaminele
28
- necesare pentru menţinerea metabolismului normal al organismului;
- necesarul de vitamine creşte în majoritatea îmbolnăvirilor ajungînd până la:
- 150 mg vit.C- 25 mg vit. B, B6- 8 mg vit. PP- 20 mg vit. K, şi este asigurat prin introducerea fructelor,
salatelor, legumelor
Apa şi sărurile minerale
- necesităţile de apă zilnică sunt 2500-3000 ml/24 h
- necesităţile de Na 4 g/24 h, K 3,4 g/24 h, Ca 2 g, Mg 0,15 g, Fe, I – cantitate mai mică
- necesarul de apă şi săruri minerale creşte în :
- transpiraţie abundente
- diaree, vărsături- hemoragii- plasmoragii (arsuri întinse)
- diureză exagerată - boli febrile
Pierderile de apă se completează cu ape minerale, supe, sucuri, soluţie Ringer
Pierderile de săruri se completează cu soluţii hipertonice de săruri minerale
Deci necesităţile calitative ale organismului cuprind compoziţia chimică şi starea de agregare a alimentelor (lichide,
semilichide, solide)
Alimentele supuse proceselor de pregătire suferă transformări calitative în compoziţia lor chimică:
- prăjirea grăsimilor eliberează acizi graşi greu suportaţi în afecţiuni duodenale, vezicale, interzişi în boli ulceroase;
- prin prăjire carnea îşi păstrează toate substanşele componente
- prin fierbere carnea pierde substanţe organice şi minerale;
- alimentele preparate la cald rămân sărace în vitamine.

ALIMENTAŢIA DIETETICĂ
Regimuri alimentare
Regimul alimentar sau dieta constituie partea integrantă din conduita terapeutică a pacientului prin alimentele
ingerate
Înseamnă o contribuţie la tratarea pacientului, prin alimentele ingerate. Regimurile dietetice sunt foarte
variate, în funcţie de calitatea şi cantitatea alimentelor ce le compun.
în funcţie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice si hipercalorice. Din punct de vedere calitativ ele
sunt adaptate diverselor categorii de îmbolnăviri.
Regimurile dietetice urmăresc:
- punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme:
- regim de cruţare a intestinului gros - în dizenterie;
- regim de cruţare a mucoasei bucale - stomatită;
- regim de cruţare a stomacului - gastrită, ulcer gastric;
- regim de cruţare a ficatului - hepatită, ciroză;
- regim de cruţare a rinichiului - nefrită, glomerulonefrită, insuficienţă renală acută;
- la alcătuirea regimurilor de cruţare se va ţine seama de compoziţia chimică a alimentelor, de modul de
preparare, precum şi de starea lor de agregaţie;
- echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului:
- în colita de fermentaţie - regim bogat în proteine;
- în colita de putrefacţie - regim bogat în hidrocarbonaţi;
- în ciroza hepatică - restricţie de lichide;
- în insuficienţa cardiacă - restricţie de lichide;
- compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glandelor endocrine:
- se va stabili toleranţa la glucide în diabetul zaharat; regimul va corespunde acestei toleranţe;
- satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului:
- în boli infecţioase - regim bogat în vitamine;
- afecţiuni osoase - regim bogat în calciu;
- în tratamentul cu hormoni corticosuprarenali - regim bogat în proteine;
- îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali:
- produse patologice ca: mucus, puroi, se pot îndepărta cu ajutorul regimului de mere rase sau morcovi.
- în vederea alcătuirii unui regim dietetic cât mai variat este necesară cunoaşterea echivalenţelor calitative şi cantitative
ale principiilor alimentare.
- numărul regimurilor dietetice este variat în funcţie de diversitatea îmbolnăvirilor, de stadiul şi de gravitatea
acestora.
Regimul - indicaţii- în primele zile postoperator, diarei acute, gastrite acute
hidric - alimente permise:- supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau neîndulcite, zeamă
de orez, supe diluate şi degresate din carne, apă fiartă şi răcită
Hidro- - indicaţii- perioada de debut a hepatitei epidemice: insuficienta renală acută, insuficienţa hepatică

29
zaharat acută, colecistita acută, în perioada febrilă a bolilor infecţioase
- alimente permise- sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot, zeamă de orez-
se administrează în cantităţi mici şi repetate
Semili-chid - indicaţii- colecisitita subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice, ciroza hepatică, varice
esofagiene, după primele zile ale infarctului miocardic acut
- alimente permise:- supe de făinoase, supe de legume, piureuri de legume, fructe coapte, făinoase,
sufleuri de brânză de vaci
- mese mici cantitativ si mai frecvente
Lactat - indicaţii- în primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii ulceroase, în primele zile după hemoragia
digestivă superioară
- alimente permise-1000-2000 ml lapte, eventual îmbogăţit cu friscă sau smântână
Lacto- vegetarian
făinos -indicaţii- după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii pe stomac
- alimente permise -brânză de vaci, ouă moi, caş, lapte, piureuri de legume, smântână, frişcă,
făinoase
Hepatic - indicaţii: hepatită cronică agresivă, ciroză hepatică decompensată, neoplasm hepatic
- alimente permise- brânză de vaci, caş, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine albă prăjită, legume,
făinoase, fructe coapte, biscuiţi, supe de făinoase, unt 10 g/zi, ulei 20-30 g/zi.
Renal - indicaţii
- glomerulonefrită acută difuză, insuficienţă renală -alimente permise
- salată de crudităţi cu untdelemn, fructe crude coapte, compot, supe de legume şi făinoase,
prăjituri cu mere, caş, brânză de vaci, urdă, gălbenuş de ou, frişcă, pâine fără sare
Cardio- - indicaţii: cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială, infarct miocardic acut în a doua
vascular săptămână de boală
- alimente permise- lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe crude sau
coapte, compot, aluat de tartă, dulceaţă, unt 10 g şi ulei 30 g/zi
Diabetic - indicaţii- diabetul zaharat
- alimente permise
- în funcţie de toleranţa la glucide va cuprinde alimente cântărite în mod obligatoriu şi
alimente necântărite:
- alimente cântărite: pâine, lapte, cartofi, făinoase,legume uscate, fructe
-alimente necântărite: peşte, carne, mezeluri, ouă, supe de carne, sosuri fără făină, ulei
Hipo- - indicaţii- obezitate, hipertensiune arterială
caloric - alimente permise- 240 calorii - 300 g brânză de vaci - 400 calorii - lapte, brânză de vaci, carne
albă, legume, mere- 600 calorii din aceleaşi alimente
După criteriile cantitative regimul dietetic poate fi :
a. hipocaloric – obezitate - cruţarea unor organe.
b. hipercaloric – pacienţi subnutriţi.

MODURI DE ALIMENTARE A BOLNAVULUI


Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia. Asigurarea aportului caloric necesar pentru
susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi
administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
- activ – pacienta mănâncă singură în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientei i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
Pregătiri
Materiale: tavă,farfurii,pahar cu apă sau cană cu cioc,şervet de pânză,cană de supă, tacâmuri
asistenta medicala: îmbracă halatul de protecţie, aşază părul sub bonetă, se spală pe mâini
pacient: -se aşază în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat
şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia, -i se protejează lenjeria cu un prosop curat, -se protejează cu un prosop în
jurul gâtului, -se adaptează măsuţa la pat şi i se aşază mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în gură
Servirea mesei
asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna
verifică temperatura alimentelor(pacienţii în stare gravă nu simt temperatura, nici gustul alimentelor), gustând cu o
altă lingură
îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiţie ale pacientului
este şters la gură, i se aranjează patul
30
se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la formarea escarelor
schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
strânge vesela şi o transportă la oficiu
De ştiut
 se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia alimentelor în procesul vindecării
 se stimulează deglutiţia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
 se oferă pacientului cantităţi nu prea mari-deoarece , neputând să le înghită, ar putea să le aspire
De evitat- servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci- atingerea alimentelor care au fost în gura pacientului
Alimentarea artificială înseamnă introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale.
Se realizeaza prin următoarele procedee:
 sondă gastrică sau intestinală
 gastrostomă
 clismă
 parenteral
Scop:
 hrănirea pacienţilor inconştienţi
 cu tulburări de deglutiţie
 cu intoleranţă sau hemoragii digestive
 operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
 cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
 în stare gravă; negativism alimentar

ALIMENTAREA ACTIVĂ ŞI PASIVĂ


OBIECTIVELE PROCEDURII
• Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea organismului
• Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi prevenirea cronicizării unor îmbolnăviri
Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt aşezate pe mese mici (4
persoane). Se invită pacientele la masă, se invită să se spele pe mâini. Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela
folosită se ridică imediat. Nu se ating alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului (tăviţă,scuipători, ploscă). Se
invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la masă; servirea mesei se face ca în sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează pacientul în poziţie
confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i materialele necesare şi protejând lenjeria de pat cu
muşama. Se adaptează masa specială la pat şi se serveşte masa la fel ca în salon la masă.
Alimentarea pasivă - Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri, trebuie să fie ajutaţi.
Scop: vor fi hrăniţi bolnavii : imobilizaţi, paralizaţi ,epuizaţi , adinamici , în stare gravă , cu uşoare tulburări de
deglutiţie
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Veselă şi tacâmuri- Cană simplă
- Cană specială cu cioc sau în funcţie de starea pacientului, tub pentru administrarea lichidelor
- Tavă, cărucior pentru alimente- Alimente conform regimului recomandat- Şervetele de masă
- 2 prosoape (şervete) pentru protecţia lenjeriei de corp şi pat
PREGĂTIREA PACIENTULUI
CULEGEŢI DATE DESPRE:
- Afecţiune, regim, orarul meselor, repartizarea alimentelor pe mese
- Posibilităţile de mobilizare, dacă pacientul este imobilizat, dacă are indicaţie de repaus
- Posibilitatea de a-şi folosi membrele superioare şi nivelul de autonomie (se poate alimenta singur-activ, sau este
alimentat de altă persoană- pasiv)
- Efectuarea unor examene care impun un anumit regim sau restricţii alimentare înainte sau după acestea
- Administrarea unor medicamente înainte, în timpul mesei sau după masă
- Preferinţele alimentare ale pacientului
a) PSIHICĂ: Stimulaţi autonomia
- Explicaţi pacientului importanţa alimentaţiei şi a respectării regimului pentru evoluţia favorabilă a bolii
b) FIZICĂ:
- Respectaţi recomandările cu privire la mobilizarea ei asiguraţi pacientul de ajutorul dumneavostră
- Ajutaţi pacientul să se spele pe mâini
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie confortabilă în raport cu starea sa generală:

31
• Şezând la masă în salon sau în pat
• Semişezând pentru pacientul care se poate ridica puţin
• În decubit lateral stâng dacă pacientul este dreptaci, cu capul uşor ridicat
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru servirea mesei: salonul este aerisit, au fost îndepărtate ploştile şi
urinarele, nu se fac tratamente, nu se face curat în salon
- Identificaţi pacientul şi regimul alimentar recomandat
- Ajutaţi pacientul să-şi spele mâinile
- Pregătiţi alimentele pe o tavă acordând atenţie aspectului estetic
- Îmbrăcaţi un halat curat şi manuşi
a)Alimentarea activă
Servirea mesei la pat în poziţie şezând sau semişezând
- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă
- Protejaţi lenjeria pacientului cu ajutorul unui prosop dacă este cazul
- Aşezaţi tava cu alimente în faţa pacientului sau adaptaţi o masuţă specială
- Ajutaţi pacientul să taie alimentele dacă este necesar
- Observaţi dacă pacientul consumă toate alimentele
Alimentarea activă la pat în poziţie de decubit lateral
- Aşezaţi pacientul în decubit lateral lăsând liber braţul dominant (de obicei drept)
- Ridicaţi uşor capul pacientului şi protejaţi patul pacientului cu un prosop curat
- Aşezaţi sub bărbia pacientului un prosop curat
- Puneţi tava cu alimente pe marginea patului, pe un taburet sau pe noptieră aşa încât pacientul să vadă ce mănâncă
- Taiaţi alimentele în bucăţi mici
- Ajutaţi pacientul să bea lichide prin sucţiune sau cu ajutorul unei căni speciale
b) Alimentaţia pasivă
- Aşezaţi pacientul în poziţie şezând (dacă are membrele superioare afectate) sau semişezând (dacă este imobilizat,
adinamic, epuizat, în stare gravă)
- Protejaţi lenjeria de pat şi de corp folosind prosoape curate
- Plasaţi tava cu alimente pe noptieră, pe un taburet sau pe o măsuţă adaptabilă la pat
- Asezaţi-vă în partea dreaptă a pacientului (de regulă) pe un scaun, verificaţi temperatura alimentelor
- Ridicaţi cu o mână (stânga) capul bolnavului cu pernă şi administraţi supa cu lingura pe jumătate plină
- Asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit înainte de a administra o nouă cantitate
- Rezervaţi-vă suficient timp pentru a putea face mici pauze dacă este nevoie
- Tăiaţi alimentele în bucăţi mici fără să le atingeţi cu mâna
- Încurajaţi pacientul să consume alimentele purtând o discuţie agreabilă
- Folosiţi linguriţa sau o pipetă dacă pacientul este în stare foarte gravă sau are tulburări de deglutiţie
- Observaţi permanent faciesul pacientului
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă dacă nu poate singur
- Refaceţi patul, îndepărtaţi eventualele firmituri sau schimbaţi lenjeria dacă este necesar
- Verificaţi dacă prezintă cumva senzaţie de greaţă
- Ajutaţi pacientul să-şi facă toaleta cavităţii bucale
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ- Îndepărtaţi vasele muradare şi resturile alimentare
- Aerisiţi încaperea
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi în dosarul de îngrijire cantitatea de alimente şi lichide ingerate
- Modificările de apetit: dispariţia, diminuarea, exagerarea, refuzul alimentelor, nu-i place mâncarea, respectă
restricţiile religioase, refuză anumite alimente
- Prezintă sete exagerată
- Acuză senzaţie de greaţă, de rău în timpul mesei sau după masă
- Acuză senzaţia de plenitudine
- Refuză regimul recomandat, consumă alimente nepermise
- Recomandări speciale care trebuie comunicate turei următoare: mese mici şi dese, în timpul nopţii, restricţie
alimentare pentru examinările din zilele următoare
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul consumă întreaga cantitate de alimente şi se hidratează corespunzător
- Exprimă stare de confort
- Respectă regimul alimentar, o parte din simptome au dispărut
Rezultate nedorite / Ce faceţi
- Pacientul nu consuma întreaga cantitate de alimente
32
- Cercetaţi cauzele: apetit diminuat, condiţii necorespunzătoare de servire a mesei, nu-i plac alimentele,
consumă alimente aduse de aparţinători, îşi respecta religia
- Pacientul refuză anumite alimente, acuză greaţă
- Se consemnează observaţiile şi se anunţă medicul

ALIMENTAŢIA PASIVĂ
→ Definiţie:Alimentaţia pacientului de către altă persoană, când starea generală nu le permite să se alimenteze
singuri şi trebuie ajutaţi.
→ Scop:Hrănirea bolnavilor imobilizaţi, paralizaţi, epuizaţi fizic, adinamici, în stare gravă sau cu uşoare tulburări de
deglutiţie.
→ Materiale necesare: Tavă.Veselă.Pahar cu apă sau cană cu cioc.Şervet.Tacâmuri.Lingură de gustat.
→ Pregătirea asistentei:
~ Se spală şi se dezinfectează pe mâini.
~ Îmbracă halat de protecţie, mănuşi de aţă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se aşează în poziţie semişezând, cu capul uşor aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia.
~ Se protejează lenjeria cu prosop în jurul gâtului.
~ Se aşează mâncarea în faţa bolnavului, pe masă în aşa fel încât să vadă ce mănâncă.
→ Servirea mesei:
~ Asistenta se aşează în dreapta, verifică temperatura alimentelor şi gustul lor.
~ Serveşte lichidele cu lingura sau cu cană cu cioc.
~ Alimentele solide sunt tăiate în bucăţi foarte mici.
~ Se îndepărtează eventualele resturi alimentare ajunse accidental sub bolnav.
~ Schimbă lenjeria murdărită.
~ Strânge vesela şi aeriseşte salonul.
→ Observaţii:Nu se servesc alimente reci sau fierbinţi.Nu se dau cantităţi mari.Se încurajează pacientul în timpul
alimentaţiei.Nu se ating şi nu se gustă alimentele care au fost în gura bolnavului.

ALIMENTAREA PRIN GASTROSTOMĂ


= deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele în scopul alimentării printr-o sondă în cazul în care cale
esofagiană este întreruptă
 în cazul stricturilor esofagiene , după arsuri sau intoxicaţii cu substanţe caustice , când alimentaţia artificială ia
un caracter de durată şi nu se poate utiliza sonda gastrică , alimentele vor fi introduse în organism prin gastrostomă;
 în stomă, este fixată o sondă de cauciuc prin intermediul căreia alimentele sunt introduse cu ajutorul unei seringi
sau prin pâlnie;
 respectându-se aceleaşi principii se introduc şi aceleaşi amestecuri alimentare ca în cazul alimentaţiei prin sondă
gastrică;
 alimentele vor fi introduse în doze fracţionate la intervale obişnuite , după orarul de alimentaţie al pacienţilor ,
încălzite la temperatura corpului;
 cantitatea introdusă o dată nu va depăşi 500 ml
 după introducerea alimentelor sonda se închide pentru a împiedica refularea acestora;
 tegumentele din jurul stomei se pot irita sub acţiunea sucului gastric care se prlinge adesea pe lângă sondă ,
provocând uneori leziuni apreciabile;
 de aceea , regiunea din jurul fistulei se va păstra uscată, acoperită cu un unguent protector şi antimicrobian,
pansată steril cu pansamentb absorbant ;
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Punerea în repaus a esofagului obstruat sau lezat de ingestia accidentală sau voluntară de substanţe caustice.
- Asigurarea aportului hidric şi nutriţional înaintea intervenţiei pentru esofagoplastie
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- o pâlnie din plastic; recipientul cu lichid alimentar (supă, ceai); regimul de stenoză esofagiană: alimente solide tocate
mărunt şi pasate; bagheta pentru propulsarea alimentelor pe sondă.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Oferiţi pacientului informaţii clare, accesibile despre modul de alimentare pe stoma pentru a-i reduce teama şi a
obţine colaborarea sa
- Încurajaţi pacientul să se alimenteze singur pentru a-şi recăpăta autonomia
b) FIZICĂ:
- Asezaţi pacientul în poziţie şezând, pe marginea patului sau pe un scaun cu spătar, astfel încât sonda să fie menţinută
în poziţie verticală, paralelă cu toracele
33
EFECTUAREA PROCEDURII:
• Explicaţi pacientului care se alimentează singur:
- să-şi spele mâinile, să îndepărteze dopul de la sondă
- să adapteze pâlnia la capătul sondei menţinând-o în poziţie verticală
- să introducă pe rând felurile de mâncare din regimul de stenoză, astfel:
- lichidul să-l toarne încet pe pâlnie, nu mai mult de 100 ml o dată pentru a nu destinde brusc stomacul
- alimentul solid pasat să-l verse în pâlnie şi să-l împingă pe sondă cu ajutorul baghetei de plastic sau lemn
-să adauge din când în când lichid alimentar, pentru a uşura înaintarea alimentului pasat
- să nu introducă la o "masă" mai mult de 400 g de alimente pasate datorită tulburărilor de digestie şi de absorbţie
existente
- să termine totdeauna "masa" cu lichid pentru a spăla lumenul sondei
- să astupe capătul sondei cu dopul de plastic sau cauciuc
- să fixeze sonda în poziţie verticală, paralelă cu toracele
- să evite poziţia de decubit dorsal după masă întrucât favorizează "regurgitarea" conţinutului pe sondă
- să-şi spele mâinile după masă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Observaţi tegumentul din jurul stomei
- Protejaţi pielea cu un unguent cu zinc şi refaceţi pansamentul din jurul stomei în cazul regurgitării sucului gastric.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:Pacientul este compliant şi respectă indicaţiile oferite. Toleranţa digestivă este
bună.Cantitatea de alimente este adaptată posibilităţilor de digestie şi de absorbţie ale stomacului.
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Pacientul nu este compliant.
- Pacientul manifestă atitudini de respingere a imaginii corporale modificate.
- Incurajţi pacientul să-şi accepte imaginea
- Toleranţa digestivă este scăzută.
- Capacitatea de digestie şi de absorbţie a stomacului este redusă iar pacientul prezintă semne de denutriţie.
- Informaţi medicul pentru a stabili conduita terapeutică!

ALIMENTAREA PACIENTULUI PRIN SONDA NAZO-GASTRICĂ


OBIECTIVELE PROCEDURII
• Introducerea alimentelor în stomac folosind sonda nazo-gastrică la:
- pacienţii inconştienţi,
- pacienţii cu tulburări de deglutiţie,
- pacienţii cu negativism alimentar, cu intoleranţă sau hemoragii digestive,
- pacienţii operaţi pe tubul digestiv şi organele anexe,
- pacienţii cu stricturi esofagiene şi ale cardiei, care împiedica pătrunderea bolului alimentar din cavitatea bucală în
stomac.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pe o taviţă medicală se vor pregăti:
- Sonda gastrică, sonda duodenală Einhorn, sonde intestinale din cauciuc sau sonde din polietilen
- Pâlnie, tub de cauciuc, prestub
- Soluţie de cocaină 2%- Glicerină sau ulei de vaselină pentru lubrefiere- Leucoplast
- Seringi- Aparat de perfuzie a alimentelor, Tavâ medicală, muşama
- Mănuşi de unică folosinţă- Raţia de lichide alimentare
- Amestecuri alimentare: ouă crude, lapte, zahăr, cacao, sare, vitamine, unt, smântână
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Spălaţi mâinile şi îmbracaţi mănuşi
- Introduceţi sonda gastrică, verificaţi poziţia acesteia şi fixaţi extremitatea liberă a sondei cu leucoplast de faţa şi
urechea pacientului (vezi tubajul nazo-gastric)
- Controlaţi conţinutul gastric şi la nevoie aspiraţi staza
- Folosiţi amestecurile preparate pentru alimentarea pe sondă, lipsite de grunji sau alte conglomerate, care ar putea
astupa sonda (vor fi strecurate prin tifon împăturit în 8 straturi)
- Pregătiţi aparatul de perfuzie, umpleţi rezervorul picuratorului, eliminaţi aerul din tubul de legătură şi racordaţi
perfuzorul la sondă
- Introduceţi raţia zilnica în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie ataşat la extremitatea liberă a sondei
- Încălziţi lichidul alimentar la temperatura corpului
- Verificaţi viteza de scurgere a picuratorului; nu se va administra mai mult de 200-250 ml într-o oră
- Administraţi pe sondă 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului şi a sondei, apoi insuflaţi puţin aer, pentru a
o goli complet şi închideţi extremitatea liberă cu o clamă Hoffmann sau o pensa Pean, împiedicând picurarea
34
rămăşiţelor de lichid din sondă în faringe şi laringe, acestea putând fi aspirate de bolnavul inconştient, lipsit de reflexul
tusei.
- Asiguraţi-vă că pacientul primeşte raţia adecvată, cantitativ şi calitativ şi i se asigură necesarul de lichide
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi includeţi sonda între două administrări
- Urmăriţi pacientul pentru a sesiza apariţia greţurilor, vărsăturilor, balonării, crampelor, diareei
- Îndepărtaţi sonda când se termină indicaţia de alimentare artificială, respectând paşii de la tubajul nazo-gastric sau la
intervale stabilite de medic (2-3 zile - sondele de cauciuc, 4-7 zile - sondele de polietilen)
- Lasaţi un interval liber de 6-8 ore pe timpul nopţii până la montarea unei noi sonde, pentru refacerea circulaţiei la
nivelul mucoasei şi, dacă nu există o contraindicaţie, schimbaţi nara
- Mobilizaţi sonda rămasă pe loc pentru a evita lezarea mucoasei
- Verificaţi dacă senzaţia de foame a dispărut sau a diminuat
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi mănuşile şi materialele folosite în containere speciale;- Spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura şi numele celui care a efectuat-o
- Data, ora, cantitatea şi felul alimentelor administrate
- Reacţii adverse, intoleranţă (greaţă, vomă)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul a tolerat bine administrarea alimentelor pe sonda gastrică
- Pacientul este satisfăcut
Rezultate nedorite / Ce faceţi:
Pacientul prezintă greaţă, vărsături
- Consultaţi medicul
- Poate fi o intoleranţă sau o reacţie la unele alimente
Pacientul prezintă leziuni la nivelul mucoasei nazale şi uscăciunea mucoasei bucale
- Asiguraţi o bună igienă a cavităţii bucale ,
- Mobilizaţi sonda
- Schimbaţi nara după asigurarea unui repaus între îndepărtarea şi repunerea sondei
Pacientul prezintă tuse şi semne de sufocare
- Ati greşit procedura şi alimentele au ajuns în căile aeriene
- Retrageţi sonda şi o reintroduceţi pe cale esofagiană
- Anunţaţi medicul pentru a stabili măsuri de prevenire a bronhopneumoniei de aspiraţie
- Acordaţi o atenţie deosebită pacientului inconştient
RECOMANDĂRI
- Sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile, menţinerea lor peste acest termen poate cauza leziuni ale mucoasei
nazale
- Sondele de polietilen pot fi menţinute şi tolerate mai mult, până la 4-7 zile.
- Este recomandabil ca sonda să fie mobilizată de mai multe ori în cursul zilei, favorizând prin aceasta circulaţia
sanguină normală la nivelul suprafeţelor apăsate de ea;
- La 3-5 zile, sonda trebuie îndepărtată pentru 6-8 ore (repausul de noapte), după care se va putea reintroduce, însă prin
nara de parte opusă.
- Este important ca alături de aportul caloric şi vitaminic, pacientul să primească şi raţia corespunzătoare de lichide
pentru acoperirea necesităţilor hidrice care trebuie calculate exact.
DE ŞTIUT :
la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai mult timp pe această
cale , sonda se introduce endonazal
sondele de polietilen se menţin mai mult de 4-6 zile , cele de cauciuc maximum 2-3 zile fiind traumatizante
(produc escare ale mucoaselor)
raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul de perfuzat utilizând vase
izoterme.

ALIMENTAREA PARENTERALĂ
Alimentarea parenterală se realizează de obicei pe cale intravenoasă.
Se face cu substanţe care:
 Au valoare calorică ridicată
 Pot fi utilizate direct de ţesuturi
 Nu au proprietăţi antigenice
 Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
35
Pe cale i.v. pot fi introduse soluţii izo- sau hipertone : glucoză 10-20-33-40% , fructoză 20% , soluţie dextran ,
hidrolizate proteice.
Planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii / 24h şi a raţiei de lichide în care pot fi
dizolvate principiile nutritive
Nevoia de lichide este completatăcu ser fiziologic sau solutii glucozate.
Ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului, starea pacientului, de la 50ml/h la 500ml/h.
 glucoza 10%-500 ml/h;glucoza 20%-250 ml/h;hidrolizatele de proteină sau ficat 50 ml/h.
Intravenos sunt introduse soluţii hipo, izo sau hipertonice.
Dacă alimentaţia intravenoasă este necesară timp mai îndelungat se descoperă vene profunde-denudare-ca: vena
femurală, safenă, subclaviculară; plaga de venotomie trebuie îngrijită în condiţii perfect aseptice şi se previn
trombozele venoase prin injectarea de heparină 50mg/24h;
Administrarea exagerată de apă la pacienţii comatoşi cu oligurie, modifică concentraţiile de electroliţi din sânge
şi lichidele extracelulare (hiponatremie şi hipokalcemie);
La administrarea soluţiilor glucozate, se adaugă cantitatea necesară de insulina pentru metabolizarea glucozei
atât la pacientul cu vajori normale ale glicemiei cât şi la pacientul diabetic;
In funcţie de echilibrul acido-bazic şi ionogramă, se introduc cantităţi de electroliţi.
Concentraţia excesivă a soluţiilor perfuzabile, induce deshidratarea iar diluţia prea mare accentuează edemul
cerebral;
Pentru supravegherea aportului şi eliminărilor de alimente sunt notate îh foaia de observaţie:
 cantitatea de soluţii perfuzabile şi lichide administrate;
 volumul şi densitatea urinii eliminate;
 evoluţia curbei ponderale.
ATENŢIE: pe lângă hidraţii de carbon şi lipide pentru schimbul de materii utile organismului uman sunt necesari şi
anumiţi aminoacizi cu rol în formarea şi prelucrarea albuminelor în ţesuturi şi sânge ca şi pentru sinteza de fermenţi şi
proteohormoni; organismul uman nu poate sintetiza aceşti aminoacizi şi din această cauză este necesară administrarea
lor pe cale parenterală într-o anumită concentraţie pentru sinteza albuminelor.

36
CAPITOLUL III
MĂSURAREA ŞI ÎNREGISTRAREA
FUNCŢIILOR VITALE

FIŞA - MĂSURAREA TEMPERATURII CORPULUI


OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea nivelului curent a căldurii corpului;
- Aprecierea evoluţiei unor boli;
- Detectarea răspunsului pacientului la măsurile iniţiate de creşterea sau de scăderea temperaturii corpului;
- Evaluarea refacerii pacientului după boală.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
În funcţie de calea aleasă pentru măsurare, pregătiţi pe o tavă medicală:
- Termometru din sticlă, oral sau rectal;- Termometru uzual pentru axilă.
- Lubrifiant dacă se foloseşte calea rectală;- Mănuşi de unică folosinţă (opţional), comprese de tifon;
- Ceas de mână;- Culoare albastră (creion, pix, cariocă);
- Foaie de temperatură (f.t.)- Caiet de adnotări personale;- Recipient cu soluţie de cloramină 1%
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ: Explicaţi procedura pacientului pentru a oţine colaborarea sa;
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul în poziţia cea mai adecvată căii utilizate pentru măsurarea temperaturii corporale:
- Decubit dorsal - pentru măsurarea în cavitatea bucală şi axilară;
- Decubit lateral - pentru măsurarea în cavitatea rectală.
EFECTUAREA PROCEDURII:
1. METODA ORALĂ
- Spălaţi-vă mâinile
- Clătiţi termometrul cu apă rece dacă a fost păstrat în soluţie dezinfectantă;
- Ştergeţi termometrul cu o compresă de tifon pentru a îndepărta urmele soluţiei chimice;
- Prindeţi strâns termometrul cu degetul mare şi celelalte degete;
- Scuturaţi-l printr-o mişcare puternică din articulaţia mâinii până la coborârea mercurului sub 36°C (sau
95°Fahrenheit);
- Plasaţi bulbul cu mercur al termometru lui pe dreapta sau stânga a cavităţii sublinguale;
- Instruiţi pacientul să închidă gura, apropiind buzele în jurul termometrului;
- Menţineţi termometrul sub limbă timp de 3 min;
- Îndepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu tifon;
- Citiţi gradaţia de pe scala termometrului;
- Înregistraţi temperatura în carnetul personal notând numele, data înregistrării, valoarea (ex. Td= 36,5°C);
- Spălaţi termometrul cu apă călduţă şi detergent şi clătiţi cu apă rece;
- Uscaţi termometrul şi plasaţi-l fie în ambalajul său din plastic, fie în recipientul special pentru termometre;
- Spălaţi-vă mâinile;
2. METODA AXILARĂ
- Spălaţi-vă mâinile;
- Asiguraţi intimitatea pacientului şi descoperiţi axila;
- Spălaţi şi ştergeţi termometrul dacă a fost ţinut în soluţie dezinfectantă:
- Scuturaţi termometrul pentru a cobori mercurul în rezervor, dacă este cazul;
37
- Plasaţi bulbul termometrului în centrul axilei, paralel cu toracele;
- Apropiaţi braţul pacientului de trunchi şi flectaţi antebraţul pe torace;
- Menţineţi termometrul în axilă 10 minute;
- Îndepărtaţi termometrul şi citiţi gradaţia;
- Înregistraţi valoarea termică în carnetul personal, notând: numele pacientului, data înregistrării, temperatura ca în
exemplul următor
Data Ora T° Nume
10X 18°° 37,3°C Ion Mihail
- Spălaţi, clătiţi şi ştergeţi termometrul după folosire;
- Introduceţi termometrul în ambalajul său sau în recipientul special;
- Spălaţi-vă mâinile.
3. METODA RECTALĂ
- Spălaţi-vă mâinile;- Ştergeţi, scuturaţi şi citiţi gradaţia termometrului;
- Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţă dacă doriţi;
- Lubrifiaţi bulbul termometrului şi zona din apropiere pe o distantă de ~ 2,5 cm.;
- Asiguraţi intimitatea pacientului;- Aşezaţi pacientul în decubit lateral şi descoperiţi regiunea fesieră;
- Îndepărtaţi fesele pentru vizualizarea orificiului anal;
- Introduceţi termometrul prin anus cca. 3,8 cm la adult, 2,5 cm la copil şi 1,25 cm la sugar;
- Menţineţi termometrul pe loc 3 până la 5 minute;
- Îndepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu o compresă de tifon;- Ştergeţi orice urmă de lubrifiant sau de materii fecale
din jurul anusului;
- Citiţi gradaţia termometrului;- Spălaţi termometrul în apă călduţă cu detergent şi clătiţi cu apă rece:
- Uscaţi-l şi aşezaţi-l în ambalajul său din plastic sau în recipientul special pentru termometre rectale:
- Spălaţi-vă mainile;- Înregistraţi temperatura în carnetul personal, notând: numele pacientului şi data înregistrării;
- Anuntaţi orice modificări anormale.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TEMPERATURII
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 2 diviziuni de grad;
- Notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia orizontală din rubrica
corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru cifrele cu soţ (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
- Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul pătratului din rubrica
corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;
- Uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de
temperatură;
- Obţineţi curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate bicotidian pe parcursul zilelor
de supraveghere şi îngrijire.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Temperatura înregistrată este congruentă cu starea de sănătate a pacientului;
- Tegumentele sunt intacte, fără iritaţii sau transpiraţii
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă discomfort, frisoane, tegumentul este congestionat, iritat, transpirat sau palid, rece;
- Temperatura înregistrată impune aplicarea unor măsuri adecvate.
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
- Informaţi pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării generale, la domiciliu;
- Explicaţi pacientului/familiei să spele termometrul cu apă călduţă şi să-l introducă, uscat şi scuturat, în containerul
protective între utilizări;
- Oferiţi pacientului un tabel cu valori termice orientative în funcţie de calea folosită pentru măsurare; ca în exemplu
de mai jos:

Calea de masurare: Scala Celsus Scala Fahrenheit


Orala 37ºC ± 0,3-0,6 98,6ºF± 0,5-1,0
Rectala 37,5ºC ± 0,3-0,6 99,6ºF ± 0,5-1,0
Axilara 36,5ºC ± 0,3-0,6 97,6ºF± 0,5-1,0

MĂSURAREA RESPIRAŢIEI

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu măsurătorile ulterioare;
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stressului asupra sistemului respirator;
- Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează sistemul respirator
PREGĂTIREA MATERIALELOR
38
Pregătiţi pe o tavă medicală:- Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;- Culoare albastră (creion, pix sau carioca);
- Foaie de temperatură (F.T.);- Carnet de adnotări personale.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
- Evitaţi pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta îşi poate modifica ritmul obişnuit în momentul în care
conştientizează propria respiraţie;
- Măsuraţi respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări în starea pacientului, dacă pacientul are
o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia respiraţiei.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Observaţi mişcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare inspiraţie sau expiraţie;
- Menţineţi, în continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului în timp ce observaţi toracele pacientului;
- Număraţi mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de secunde şi înmulţiţi cu 2 numărul
obţinut pentru a afla rata pe minut;
- Număraţi timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
- Înregistraţi rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului, data înregistrării, rata respiratorie;
REPREZENTAREA GRAFICĂ A RESPIRATIEI
- Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.
- Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia orizontală din rubrica
corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
- Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în partea dreaptă a sistemului de coordonate
din F.T.:
- Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor efectuate ulterior.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE / DORITE:
- Rata respiraţiei, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei;
- Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient, orientat în timp şi spaţiu
REZULTATE NEDORITE
- Rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale caracteristice vârstei;
- Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii anormale, efort respirator, utilizarea
muşchilor respiratorii accesorii, ortopnee, piele palidă sau cianotică, pierdere de cunoştinţă;
- Pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependenţa:
- Intoleranţă în activitate;
- Anxietate;
- Alterarea confortului;
- Clearance ineficient al căilor respiratorii;
- Posibilă insuficienţă respiratorie;
- Alterarea schimburilor gazoase.
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
- Prevedeţi 5-10 minute de repaus înainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut o activitate recentă ce poate altera
rata respiratorie a pacientului;
- Descoperiţi toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a obţine cea mai corectă rată respiratorie;
- Evitaţi măsurarea respiraţiei la sugar sau copil în timpul plânsului;
- Aplicaţi podul palmei pe toracele copilului atunci când doarme pentru a număra exact mişcările respiratorii
EDUCAREA PACIENTULUI
- Învătaţi procedura de măsurare şi înregistrare a ratei respiratorii de către membrii familiei ca şi acordarea de îngrijiri
atunci când este nevoie;
- Ajutaţi pacientul să se îngrijească la domiciliu în funcţie de caracteristicile respiraţiei şi de statusul respirator;
- Explicaţi parinţilor / aparţinătorilor că trebuie să se prezinte cu copiii la medic dacă apar dificultăţi în inspiraţie sau
respiraţie superficială;
- Sfătuiţi pacienţii să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din spaţiul ambiental pentru a reduce incidenţa
infecţiilor respiratorii;
- Sfătuiţi / instruiţi pacienţii să respecte indicaţiile medicului legate de administrarea medicamentelor; de dietă şi
evitarea factorilor de risc în scopul ameliorării sau dispariţiei problemelor respiratorii;
- Informaţi pacientul / familia despre valorile normale caracteristice vârstei (ex. în tabelul de mai jos):
Vârsta Rata medie/minut
Nou-nascut 30-80
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 14-20
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
39
MĂSURAREA PULSULUI
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- Obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi starea arterelor;
- Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stress.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tavă medicală: Ceas de mână cu secundar sau cronometru Culoare roşie ( creion, pix sau cariocă) Carnet
de adnotări personale
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
- decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie, mâna în supinaţie
(palma orientată în sus);
- poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa patului, mâna în
supinaţie şi extensie
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Spălaţi-vă mâinile;
- Reperaţi artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară (internă), în şanţul radial aflat în
prelungirea policelui;
- Plasaţi degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
- Exercitaţi o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să percepeţi sub degete pulsaţiile sângelui;
- Fixaţi-vă un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- Număraţi timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degete, sau 30 secunde şi înmulţiţi cu doi numărul pentru a obţine
rata pulsului pe minut;
- Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce măsuraţi frecvenţa;
- Înregistraţi frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul, data înregistrării, rata;
- Spălaţi-vă mâinile.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A PULSULUI ÎN F.T.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura câte 4 pulsaţii;
- Notaţi graphic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe linia orizontală din rubrica
corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara); pentru valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
- Notaţi graphic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în mijlocul pătratului din rubrica
corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
- Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în partea dreapta a sistemului de coordonate din
F.T.;
- Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate bicotidian, pe parcursul
zilelor de supraveghere şi îngrijire.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se înscrie în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
- Pacientul este liniştit.
REZULTATE NEDORITE
- Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
- Pulsul radial nu este perceptibil;
- Pulsul este aritmic;
- Amplitudinea este mică sau crescută;
- Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
- Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
- intoleranţă la activitate;
- alterarea confortului;
- deficit de volum lichidian:
- exces de volum lichidian;
- alterarea perfuziei tisulare
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
40
Căutaţi alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil şi măsuraţi pulsul la:
- artera temporală - la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în dreptul pavilionului
auricular;
- artera carotidă externă (dreaptă sau stângă): - pe faţa anterioară a gatului, în şanţul delimitat de laringe
(anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
- artera pedioasa - pe lata dorsala a piciorului, în dreptul primului sant intermetatarsian;
- artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa
- apex (vârful inimii) - pulsul apicul - în spaţiul 5 inlercostal (i.c.) pe linia medioclaviculară stângă;
- Evitaţi măsurarea pulsului radial la copiii sub 2 ani întrucât rata crescută şi aria mică de palpare pot determina valori
eronate/inexacte;
- Obţineţi rata pulsului radial la copiii peste 2 ani atunci când sunt liniştiţi sau dorm, întrucât este dificil să obţii
colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
- Număraţi rata pulsului timp de 1 minut, la copil, pentru o acurateţe maximă.
EDUCAREA PACIENTULUI
- Învăţaţi pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală întrucât sunt mai accesibile
pentru autopalparea la domiciliu;
- Instruiţi pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
- Informaţi pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;
- Instruiţi pacientul/familia să ia legătura cu medicul curant ori de câte ori valorile ratei pulsului sunt deviate de la
normal şi starea generală a pacientului se modifică.
- Oferiţi, eventual, un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:
Vârsta Rata aproximativă Rata medie
Nou-nascut 120-160 140
1- 2luni (sugar)100- 140 120
12 luni - 2 ani 80-130 110
2 ani - 6 ani 75-120 100
6 ani - 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80

MĂSURAREA PRESIUNII SÂNGELUI (T.A.).


OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu valorile normale
- Evaluarea stării pacientului în ce priveşte volumul de sânge, randamentul inimii şi sistemul vascular;
- Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/şi medicamente
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tava medicală:
- Stetoscop biauricular; Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei Comprese cu alcool medicinal;
- Culoare albastră ( pix, cariocă, creion); Foaie de temperatură (F.T); Carnet de adnotări personale
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile influenţează presiunea
sângelui;
b) FIZICĂ:- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în ortostatism conform
indicaţiei medicale
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Utilizaţi comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar
- Selectaţi un tensiometru cu manşeta potrivită stării constituţionale a pacientului;
- Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut exerciţii de mişcare, dacă
măsurarea presiunii arteriale nu este o urgenţă;
- Alegeţi braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie i.v., intervenţie chirurgicală la nivelul sânului sau
axilei, fără arsuri, shunt arterio-venos sau răni ale mâinii);
- Permiteţi pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
- Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii prin dezbrăcare dacă aceasta (mâneca) este prea strâmtă
pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
- Verificaţi dacă manşeta conţine aer;
- Scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în palme sau pe o
suprafaţă dură;
- Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta;
41
- Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi fixaţi-o.
- Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
- Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în urechi;
- Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul manometrului;
- Continuaţi să pompaţi aer până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a dispărut (nu se
mai aud batai în urechi);
- Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă şi restabilind circulaţia sângelui prin artere; înregistraţi
mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, auziţi prima bătaie clara (lup-
dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
- Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi decomprimarea manşetei; acesta reprezintă
T.A. diastolică sau minimă;
- Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului;
- Înregistraţi valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele bolnavului, data înregistrării, valorile obţinute
(T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
REPREZENTAREA GRAFICĂ A T.A.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
- Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră, aşezat pe verticala timpului (D sau
S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D.
(tensiunea diastolică).
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- T.A. a pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru;
REZULTATE NEDORITE
- Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a persoanelor de aceeaşi vârstă;
Sunetele obţinute prin metoda KOROTKOPF nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a facilita o apreciere
exacta a T.A.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
- intoleranţă la activitate, alterarea randamentului inimii;
- exces de volum liebidian- deficit de cunoştinţe;- alterarea nutriţiei;
- alterarea menţinerii sănătăţii
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
- Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea presiunii dacă auziţi cu
dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
- Măsuraţi T.A. la coapsă dacă accesul la arterele braţului nu este posibil;
- Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a arterei poplitee;
- Ajustaţi evaluarea presiunii arteriale inregistrate, dacă folosiţi coapsa, întrucât există tendinţa ca T.A. să fie mai mare
la extremitatea distală făţă de extremitatea proximalţ (superioara).
- Măsuraţi presiunea arterialţ prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular; întotdeauna veti obţine exact
numai tensiunea sistolică prin aceasta metodă.
EDUCAREA PACIENTULUI
- Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
- Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament digital; deşi costisitor este mult
mai uşor să citeşti valorile.
- Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt oscilante; - - Instruiţi pacientul cu
hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat, să reducă consumul de sare, să-şi verifice
greutatea şi să înveţe tehnici de managementul stressului; - Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de
vârstă; oferiţi, eventual, un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos.
Vârsta Valori normale ale T.A: Limite superioare ale normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg .
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg.
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg.
18-adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg.

INSTRUMENTARUL MEDICAL
În practica curentă de îngrijire a bolnavilor se utilizează diferite instrumente medicale şi aparatură medicală.
Instrumentarul medical trebuie întreţinut în condiţii perfecte, verificat permanent şi utilizat numai în scopurile pentru
care a fost destinat. De aceea instrucţiunile, păstrarea şi conservarea lui trebuie respectate. Ele trebuie curăţate,
42
dezinfectate şi sterilizate în aşa fel încât să nu existe posibilitatea infectării lor. Instrumentele medicale din metal sunt
confecţionate din material de calitate superioară: oţel sau oţel carbon acoperit cu nichel sau crom sau oţel inoxidabil,
fiind polizat.
Ele trebuie să fie netede, pentru a nu leza ţesuturile, bine polizate, cu marginile teşite pentru a nu provoca
traumatisme. În prezent există şi instrumente medicale din diferite materiale plastice care nu se pot steriliza şi sunt de
unică folosinţă.
S-ar putea face o clasificare a instrumentelor medicale în funcţie de scopul în care sunt folosite:
A. Instrumente necesare examinărilor clinice (diagnostic).
1.Spatula linguală - este formată dintr-o lamă metalică de 12-15 cm, şi prezintă două unduiri uşoare ca să se poată
adapta pe suprafaţa limbii când se examinează cavitatea bucală şi faringele. Există şi spatule îndoite în unghiuri drepte
şi care asigură o mai bună vizibilitate până în faringe. Spatula linguală este confecţionată din metal cromat sau
nichelat, dar există şi spatule confecţionate din material plastic sau lemn.
2.Termometrul medical - aparat care măsoară temperatura cutanată, expresie a volumului de sânge cu care
tegumentele sunt irigate în unitate de timp.
3.Panglica metrică - este o panglică de 150 cm şi divizată pe scară milimetrică. Se utilizează pentru măsurarea
circumferinţei toracice, abdominale, a membrelor şi a perimetrelor la nou născuţi. Sunt confecţionate din material
plastic.
4.Oglinda frontală - se foloseşte pentru reflectarea luminii în cavităţile preformate care comunică cu exteriorul. Se
foloseşte la examinările otorinolaringiene. Forma ei este rotundă cu suprafaţă concavă şi cu o distanţă focală de 15 cm.
În centru are un orificiu pentru vizibilitatea examinatorului. Ea se articulează cu o bandă din material plastic reglabil
cu care se fixează pe capul examinatorului. Este protejată de un capac de aluminiu care se dă la o parte când se
foloseşte.
5.Ciocanul de reflexe - este folosit în neurologie. El este format dintr-un mâner metalic la care se adaptează ciocanul
confecţionat din cauciuc tare. Pentru copii ciocanul este mai mic, confecţionat în întregime din metal, dar cu garnitură
de cauciuc la suprafeţele de lovire.
6.Speculul nazal - instrument destinat dilatării orificiilor nazale pentru a vizualiza regiunile profunde ale cavităţiilor
nazale. Este format din două braţe care în poziţie închisă au formă conică cu vârful rotunjit. Braţele fac corp comun cu
cele două mânere care se mişcă în jurul unui ax. După introducerea braţelor într-una din orificile nazale se strâng
mânerele, iar braţele se depărtează şi se vizualizează cornetele şi meatele nazale.
7.Speculul auricular - se foloseşte pentru vizualizarea conductului auditiv extern şi a timpanului. Este confecţionat
din garnituri, de 2-4 pâlnii cu diametrul vârfului de 4-7 mm, din argint sau oţel nichelat.
8.Pelvimetrul - este un compas metalic, fin, polizat, cu două braţe ovale lungi de 40 cm, articulate la extremitatea
superioară. Se foloseşte pentru măsurarea diametrelor bazinului. La 10 cm de axul articulaţiei se găseşte o scară
gradată de la 0-50 cm.
9.Valva vaginală - este utilizată la examinări şi tratamente ginecologice pentru îndepărtarea pereţilor vaginali. Are
formă dreptunghiulară sau în formă de U. Cele dreptunghiulare se numesc simple, sunt canelate la una din ramuri,
cealaltă ramură fiind fasonată pentru mâner. Cele în formă de U sunt numite duble şi sunt canelate la ambele ramuri în
măsuri diferite. Dacă sunt reunite câte două se formează speculul ginecologic bivalv.
10. Stetoscopul - este folosit pentru ascultarea organelor intratoracice şi a zgomotelor vasculare precum şi la
măsurarea tensiunii arteriale. Se foloseşte în mod uzual stetoscopul biauricular. Este format dintr-un cornet sau
pavilion de metal sau material plastic prelungit cu două tuburi de cauciuc de 40-50 cm. La aceste tuburi se adaptează
câte un tub metalic arcuit, legate între ele cu o placă elastică. La cele două extremităţi libere tuburile de metal sunt
prevăzute cu o olivă pentru a proteja urechea celui care ascultă. Dacă se înlocuieşte cornetul cu o cutie de rezonanţă
închisă într-o membrană elastică din material plastic se obţine fonendoscopul. În obstetrică pentru ascultarea
zgomotelor cardiace ale fătului se foloseşte stetoscopul monoauricular format dintr-un tub de lemn sau metal de 15-
18 cm , care la un capăt are formă de pâlnie, iar la celălalt capăt se lărgeşte, adaptabil pentru urechea ascultătorului.
11. Mănuşile de cauciuc - izolează mâna examinatorului de mediul înconjurător. Rolul lor:
- împiedică vehicularea infecţiei de pe mâinile personalului pe suprafaţa sau în organismul bolnavului
- protejează examinatorul de infecţii contactabile de la bolnav
Sunt confecţionate din cauciuc foarte subţire şi rezistent. Mănuşile de cauciuc pot fi sterile sau nesterile. Ele se
folosesc o singură dată şi nu se resterilizează.
12.Tensiometru.
13.Deschizător de gură.
14.Taliometru. Pediometru
15.Cântar.
16.Oftalmoscop.
17.Sursă de lumină.
B. Instrumente pentru injecţii şi puncţii
1.Seringile - folosite pentru injectarea soluţiilor medicamentoase sau aspirarea soluţiilor patologice din organism.
Seringile sunt formate dintr-un corp de pompă şi un piston. Corpul de pompă este confecţionat dintr-un cilindru de
sticlă sau plastic, gradat cu zecimi de milimetru la seringile mici şi jumătăţi de milimetru la seringile mari. La una din
43
extremităţi cilindrul rămâne deschis pe unde se introduce pistonul, iar la cealaltă extremitate corpul de pompă este
parţial închis, lumenul cilindrului continuându-se cu un tub scurt numit ambou, pe care se fixează acul de injecţie.
Pistonul este prevăzut cu un mâner, care se adaptează perfect la suprafaţa cilindrului ca să culiseze în interiorul
cilindrului.
Seringile pot fi de mai multe dimensiuni: 1, 2, 5, 10, 20, 50 şi 60 ml. Există şi seringa dentară prevăzută cu două
mânere şi seringa de tuberculină cu o capacitate de 1ml împărţit în 100 diviziuni.
2.Acele de injecţie - sunt tuburi metalice fine şi subţiri adaptabile la o extremitate de amboul seringilor, cealaltă
extremitate folosindu-se pentru injectarea soluţiilor medicamentoase. Acele sunt de diferite grosimi şi lungimi, calibrul
lor se exprimă în unităţi de măsură G (gauge), iar diametrul exterior în milimetri şi zecimi de milimetri. Acele de uz
curent sunt de calibru 27-15 G.
C. Instrumente utilizate în tratamentul curent
1. Pensa simplă - este o pârghie de gradul trei care se foloseşte pentru prinderea şi manipularea obiectelor şi
ţesuturilor. Este formată din două braţe metalice sudate la una din extremităţi.
2. Pensele anatomice - capetele de apucare ale acestor pense sunt prevăzute în partea lor interioară cu mici crestături
care intră exact în şanţurile corespunzătoare din partea opusă. Suprafaţa exterioară a braţelor este netedă sau crestată.
Sunt de dimensiuni variabile 10- 30 cm. Se folosesc pentru scoaterea firelor, manipularea unor obiecte, tamponare, etc.
3. Pensa chirurgicală - pe partea interioară a extremităţii braţelor are dinţi lungi de~ 2 mm. Are o lungime de 10-20
cm. Se foloseşte pentru apucarea ţesuturilor, pentru susţinerea marginilor plăgii în timpul suturii, etc.
4. Pensa linguală - se foloseşte pentru apucarea limbii la pacienţii inconştienţi, comatoşi sau sub narcoză.
5. Pensa pentru urechi - are braţe curbe şi se foloseşte pentru introducerea tampoanelor în urechi.
6. Pensa ginecologică - este o pensă cu dinţi ascuţiţi. Este folosită pentru apucarea şi tragerea colului uterin.
7. Pensele hemostatice - sunt pense cu dinţi (Koher) şi pensele cu fălci ovale prevăzute cu crestături transversale
(pensa Pean). Braţele pensei hemostatice cu dinţi sunt mai lungi. Ele sunt prevăzute cu un dispozitiv de blocare cu
cremalieră.
8. Foarfecele - au o dimensiune de 14-17 cm lungime şi pot fi drepte, curbe sau frânte.
9. Prestuburile - sunt dispozitive care servesc pentru închiderea şi reglarea tuburilor de cauciuc de la trusa de
perfuzie, transfuzie, aspiraţie, alimentaţie artificială. Cele mai des folosite sunt Mohr şi Hoffmann.
10. Bisturiul - este un instrument tăios format din mâner şi lamă, ambele metalice. În prezent există bisturiu cu mâner
de plastic şi lamă metalică şi sunt de unică folosinţă.
11. Lanţete de vaccinare - se folosesc pentru scarificarea pielii în vederea vaccinării.
12. Sondele - sunt instrumente destinate pentru explorarea conductelor şi traiectelor pre sau neoformate pentru
evacuarea unor cavităţi sau pentru introducerea unor medicamente sau lichide în cavităţi. Sondele sunt de diferite
tipuri:
- Sonda uretrală – folosită pentru evacuarea vezicii urinare la spălătura vezicală şi la drenarea vezicii urinare.
Sondele uretrale pentru femei sunt din metal, cauciuc sau material plastic. Cele mai uzuale sonde vezicale pentru
femei sunt sondele Petzer sau Malecot care sunt confecţionate din cauciuc moale. Extremitatea care se introduce în
vezică este lărgită, iar cealaltă are formă de pâlnie. Introducerea în vezică se face prin folosirea unui mandren introdus
în partea lărgită a sondei. Mai eficiente sunt sondele Foley care sunt prevăzute cu un balonaş gonflabil. Aceste sonde
prezintă două lumene paralele, unul larg care reprezintă sonda propriu zisă, iar cel strâmt serveşte pentru umflarea
balonaşului din apropierea vârfului sondei, împiedicând ieşirea din vezică. Sondele Foley se folosesc pentru sondajele
vezicale la bărbat. Lungimea lor variază între 24-36 cm, iar grosimea sondei se exprimă în unităţile scării de gradaţie
Charier, o gradaţie echivalând cu ⅓ mm din diametrul extern. Gradaţia a treia are diametrul 1mm, gradaţia a şasea 2
mm, gradaţia 18 are 6 mm.
Sonda Nelaton – are formă dreaptă fără frânturi sau îngustări.
Sonda Mercier are un cioc care face cu corpul sondei un unghi obtuz, care asigură angajarea mai uşor a sondei spre
vezică.
Sonda Tieman – are ciocul curbat, subţiat aproape ascuţit cu o foarte uşoară umflătură la vârf care trece uşor prin
părţile strâmte ale uretrei.
- Sondele gastrice – sunt tuburi de cauciuc sau material plastic lungi de 75-150 cm, cu un diametru de 8-12 mm, unul
din capete este închis şi rotunjit, iar orificiile de deschidere aşezate lateral. La 45 cm de la acest capăt tubul este
marcat. Când marcajul 45 ajunge la arcada dentară sonda este în stomac.
Sonda Levin – este confecţionată din material plastic, este flexibilă, prezintă indicatoare circulare şi este bine tolerată
de bolnav. Sondele intestinale au o lungime mare, de trei metri.
Sonda Miller - Abbott – are o lungime de trei metri şi are două canale, unul mai larg prin care se face drenajul
intestinal şi unul mai subţire prin care se umflă aer sau apă.
13. Deschizătorul de gură sau depărtătorul de maxilar-este folosit pentru deschiderea forţată a cavităţii bucale şi
menţinerea maxilarelor în stare îndepărtată, în cursul manevrelor de investigaţie şi tratament, în gură,faringe,esofag..
14. Casoletele - sunt cutii rotunde sau dreptunghiulare de metal, închise cu un capac în care se împachetează
materialele moi pregătite pentru autoclavare (tampoane, feşi, câmpuri, perii, instrumente, etc.).

44
15. Tăviţa renală - este o tavă sau farfurie în formă de rinichi cu marginile rotunjite, confecţionată din metal emailat,
inox sau material plastic. Se foloseşte pentru colectarea salivei, tampoanelor, pansamentelor, etc.
16. Clepsidra (ceasul de nisip) - este format din două recipiente de sticlă ovale sau cilindrice, unite între ele printr-un
canal îngust şi fixate pe un stativ. Unul dintre cilindri este umplut cu nisip care curge în celălalt când este aşezat
deasupra , în timp de 2-5-10 minute şi 15-20-30 minute. Folosite pentru măsurarea şedinţelor de iradiere, băilor, durata
sterilizării, etc. Nu se mai folosesc instrumente, există sisteme de măsurat audiovizuale electronice.
17. Tuburile de cauciuc şi material plastic - sunt folosite ca şi accesorii pentru diferite dispozitive, ca şi irigatoare,
aparate de alimentaţie artificială, aspiraţia secreţiilor, etc.
18. Tuburile de sticlă sunt utilizate pentru legarea tuburilor de cauciuc, pipete, etc.
19. Pipetele - sunt tuburi de sticlă, drepte sau cu bulă, cu o extremitate efilată, iar la celălat capăt sunt prevăzute cu o
mică pară de cauciuc. Cu ele se aspiră şi se picură soluţiile medicamentoase în ochi, nas şi urechi. Toate instrumentele
medicale se sterilizează printr-o anumită formă care înseamnă distrugerea sau îndepărtarea tuturor formelor de
existenţă a microorganismelor.
D. Instrumentar chirurgical:
~ Pense anatomice.Pense chirurgicale.
~ Pense hemostatice – Péan, Kocher.Bisturiu.Foarfece chirurgical.Sondă canelată.Stilet butonat.Portac
Hagedon.Ace chirurgicale. Aţă chirurgicală. Agrafe chirurgicale.Pense prins câmpuri – pensa
cărăbuş.Depărtătoare.Mănuşi chirurgicale.
~ Substanţe antiseptice pentru tegumente şi pentru plagă.
~ Truse cu material pentru pansamente – comprese tifon, feşe, meşe.Vaselină – pentru tuşeu rectal.
E. INSTRUMENTAR OBSTETRICAL:
~ Masă ginecologică.Valve vaginale.Specul vaginal.Materiale pentru recoltarea secreţiilor genitale.Stetoscop
obstetrical.Histerometru.Pelvimetru.Dilatatoare.
F. INSTRUMENTAR - ÎNGRIJIRI ŞI TRATAMENTE CURENTE:
~ Mănuşi de cauciucSeringi. Ace.
~ Truse de reanimare.Tăviţă renală.
~ Sonde urinare.Bazinete.Irigator.Termofor.Pungă de gheaţă.
~ Vase colectoare din inox.Casolete.Trocare diferite.
~ Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).
G. Instrumentar din cauciuc şi material plastic
→ Mănuşi de cauciuc.
→ Sonde:
~ Sonde uretrale:Nelaton, Pezer, Foley, Thieman, Mercier,
 Sonde ureterale.
~ Sonde digestive:
 Sonda gastrică – Faucher.
 Sondă esofagiană Black-Moore.
 Sonda duodenală – Einhorn.
 Sondă intestinală Miller-Abott.
~ Sonde de intubaţie traheală.
~ Sonde pentru administrarea oxigenului – canule, ochelari etc.
~ Sonde aspiraţie – gastrică, duodenală, intestinală, respiratorie.
→ Tuburi de dren. Tub de gaze.
→ Perfuzoare.
→ Prestuburi material plastic.
→ Canule:
~ Orofaringiană (pipa Gueddel)
~ Laringiană. Traheală. Canule de aspiraţie etc.
~ Rectală. Vaginală.
→ Pungi colectoare.
→ Termofor, pungă de gheaţă.
H. Instrumentar metalic
~ Spatulă linguală (apăsător de limbă).
~ Deschizător de gură.
~ Pensă de prins limba (pensă în inimă).
~ Specul auricular. Specul nazal. Specul vaginal. Specul anal.
~ Valvă vaginală. Dilatatoare de col. Pense ginecologice.

45
~ Pelvimetru. Histerometru.
~ Casolete de diferite mărimi.Pensă de servit.
~ Trusă chirurgicală:
▪ Pense anatomice. Pense chirurgicale.
▪ Pense hemostatice – Péan, Kocher, Mickulicz.
▪ Bisturiu.Foarfece chirurgical.Sondă canelată.
▪ Stilet butonat.Portac Hagedon. Ace chirurgicale, agrafe chirurgicale.
~ Depărtătoare Farabeuf.
~ Valve abdominale.Depărtătoare Volkmann.
~ Depărtătoare autostatice.Pense de compresiune.
~ Pensă pentru fixat câmpuri chirurgicale – pensa cărăbuş.
~ Instrumente pentru intervenţii pe oase:
▪ Răzuşe. Retractor de tip Percy. Ferăstraie chirurgicale.Cleşte chirurgical.
▪ Trepan. Daltă, ciocan chirurgical.
▪ Broşe chirurgicale, şuruburi.
~ Întorcător de pleoape.Canulă rectală. Canulă vaginală.Tăviţă renală inox.
~ Vase colectoare din inox.
I. INSTRUMENTAR CHIRURGICAL :
~ Instrumente tăioase şi de disecţie.
▪ Bisturiu.Foarfece chirurgical.Sondă canelată. Stilet butonat.
~ Instrumente de protecţie a ţesuturilor sau depărtătoare.
▪ Depărtătoare Farabeuf.Valve abdominale.Depărtătoare Volkmann. Depărtătoare autostatice.
~ Instrumente de apucat ţesuturile.
▪ Pense anatomice. Pense chirurgicale.
~ Instrumente de hemostază, compresiune şi prindere.
▪ Pensa Péan.Pensa Kocher.Pensa Mickulicz.
▪ Pense de coprostază – de compresiune. Pensa în inimă. Pensa de fixat câmpuri operatorii.
~ Instrumente pentru injecţii şi puncţii.
▪ Ace de diferite mărimi.Seringi.Trocare diferite.Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).
~ Instrumente pentru intervenţii osoase.
▪ Răzuşe.Retractor de tip Percy.
▪ Ferăstraie chirurgicale.Cleşte chirurgical.
▪ Trepan.Daltă, ciocan chirurgical.
▪ Broşe chirurgicale.Şuruburi.
~ Instrumente pentru sutură.
▪ Ace chirurgicale. Aţă chirurgicală.Portac Hagerdon.Agrafe Michel.Pensă de prins agrafe.Ace Dechamp.
Ace Reverdin.Termocauter.Bisturiu electric.
~ Instrumente cu caractere mixte sau speciale.
▪ Casolete de diferite mărimi.Truse metalice.Truse de mănuşi chirurgicale.Fierbătoare electrice.Truse
ginecologice.

ÎNGRIJIREA PLĂGILOR
Definiţie:Plăgile sau rănile = leziuni traumatice, caracterizate prin întreruperea continuităţii tegumentelor sau a
mucoaselor (soluţie de continuitate); leziunea pielii sau a mucoasei poate fi cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.
Plaga poate deveni poartă de intrare a microbilor în organism. Pe cale limfatică, microbii sunt opriţi la nivelul
ganglionilor – limfadenită de vecinătate -, dar în zilele următoare invadează organismul.
~ Asepsia → mijloace ce împiedică pătrunderea microbilor în organism: sterilizarea instrumentelor, spălarea
plăgii cu apă şi săpun, dezinfecţia tegumentelor cu alcool iodat, alcool.
~ Antisepsia → mijloace ce distrug microbii din plagă prin mijloace fizice sau chimice.
Criterii de După tipul de acţiune a agentului vulnerant (agentului traumatic) plăgile pot fi:
clasificare 1. mecanice:- prin tăiere- prin înţepare, arme albe, insecte etc.- prin contuzii, prin lovire- prin strivire-
prin arme de foc- prin muşcătură de animale sălbatice, de animale domestice- prin muşcătură de şarpe,
viperă
2. termice: - căldură, frig, electricitate
3. agenti ionizanti: radiatii
4. agentii chimici: acizi, baze, săruri
După circumstanţele de producere pot fi:
46
a) accidentale - de muncă, de circulaţie, casnice
b) intenţionale - suicid, agresiuni
c) iatrogene - intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii
După timpul scurs de la producere: recente (sub 6 ore),-vechi - care depăşesc 6 ore de la producere;
acestea se consideră plăgi infectate
După profunzime:- superficiale; profunde
După straturile anatomice interesate - pentru cavităţi naturale (abdomen, torace, craniu), pot fi:
- nepenetrante - când nu depăşesc învelişul seros;
- penetrante - se referă la lezarea seroasei parietale (peritoneu, pleura, dura mater); plăgile penetrante
pot fi simple sau pot interesa şi un viscer parenchimatos sau cavitar = perforante
După evoluţie pot fi:- necomplicate; complicate
Plăgile prin tăiere:-au marginile regulate, limitate, se vindecă repede. Cele operatorii sunt, de obicei,
aseptice.
Plăgile prin înţepare:-sunt cele mai frecvente şi cele mai înşelătoare, gravitatea lor este în raport cu
adâncimea, sediul şi gradul de infectare;
- plăgile limitate adânci favorizează dezvoltarea germenilor anaerobi;
- plăgilor prin înţepare cu creion chimic le trebuie acordată o atenţie deosebită, mai ales când în plagă
Caracteristi
rămân fragmente de creion, deoarece substanţa chimică continuă să acţioneze şi să distrugă ţesuturile;
-cile
înţepăturile mâinii pot produce reactii inflamatoare.
plăgilor
- determină panariţii
Plăgile prin contuzii:-în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive, deci plăgi ale
organelor profunde: creier, muşchi, ficat, splină, rinichi, intestin etc, fără să existe o plagă a pielii.
Plăgile prin muşcătură de animale: .- se suprainfectează cu regularitate; pot fi poarta de intrare pentru
turbare; muşcăturile de viperă produc fenomene generale toxice.
Plăgile prin arme de foc:- se caracterizează prin distrucţii mari, sunt foarte complexe.
Simptome locale:- durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după antialgice;
reapariţia cu caracter pulsatil atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei
- impotenţa funcţionată este parţială sau totală şi are drept cauză durerea sau lezarea efementelor
musculo-articulare, osoase sau nervoase
Semne obiective:- prezenţa unei soluţii de continuitate; în plăgile mari. aşa-numitele plăgi cu mari
dilacerări, se pot observa distrugeri mari atât de piele, cât şi de vase, muşchi, nervi, fragmente de oase
Simptomat
sau diferite organe situate în profunzime; uneori, părţi din aceste organe pot să iasă prin marginile
ologia
plăgii; aceasta de numeşte evisceraţie.
plăgilor
- hemoragia aste variabilă, ca şi abundenţa sângerării, în funcţie de vasul lezat.
Semne generale:
- pulsul poate fi rapid - tahicardic - în plăgi însoţite de hemoragii externe sau interne sau de şoc
traumatic.
- tensiunea arterială - dacă scade - denotă prezenţa unei hemoragii sau a unui şoc traumatic
- febra poate avea semnificaţia debutului infecţiei sau resorbţia unor hematoame
- se poate realiza prin vindecare primară, vindecare secundară, vindecare terţiară
Vindecarea primară ("per primam" sau "per primam intentionem"):- este vindecarea ce se obţine de la
început, fără complicaţii; este vindecarea ideală pentru orice plagă operatorie; vindecarea se produce în
Vindecarea 6-8 zile
plăgilor Vindecarea secundară ("per secundam" sau "per secundam intentionen"):- în acest tip de vindecare este
întotdeauna prezentă infecţia, spre deosebire de vindecarea primară
Vindecarea terţiară („per terţiam intentionem");- se produce atunci când o plagă evoluează un timp pe
linia vindecării secundare şi apoi se suturează în scopul scurtării evoluţiei
Tratamentu Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul accidentului, la dispensar sau
l local al la spital).
plăgilor Indiferent de nivelul la care se intervine, pentru a îngriji o plagă în mod corespunzător se cere ca:
- îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie perfectă
- să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor
- plaga să fie protejată de factorii nocivi - termici, infecţioşi din mediul înconjurător
- să fie asigurat un repaus al regiunii lezate
Tratamentul local al plăgilor să se facă cu ajutorul pansamentelor.
Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se curăţă de impurităţi (spălare cu apă şi săpun) şi se degresează (benzină iodată sau alcool)
tegumentele din jurul plăgii.
~ Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod – de la plagă spre periferie.
Se spală plaga cu soluţii antiseptice – apă oxigenată, rivanol etc.
47
Se acoperă plaga cu comprese sterile, strat de vată pentru absorbţie.
~ Se fixează pansamentul – galifix, benzi de leucoplast, tubulaturi elastice, faşă etc.
Se asigură repausul regiunii afectate.
Transport impus de gravitatea plăgii se face supravegheat la serviciul de chirurgie.
Orice plagă accidentală se consideră contaminată cu microbi chiar din momentul în care s-a produs. În
primele 6 ore de la producerea unei plăgi, forţele proprii ale organismului combat efectul nociv al
microbilor, diatrugându-l (prin diapedeză, fagocitoză). Dacă nu s-a tratat o plagă în primele 6 ore -
microbii, atât cei aerobi cât şi cei anaerobi, se dezvoltă foarte mult. Plăgile netratate în timp util devin
Evoluţia şi purulente, se pot complica cu gangrene gazoase, flegmoane, abcese, septicemii.
complicaţiil De aceea, este necesar un prim ajutor la locul accidentului.
e plăgilor Îngrijirile plăgilor la locul accidentului sunt descrise la capitolul "Traumatism" în Urgenţe medico-
chirurgicale -Lucretia Titircă.
Aici, vom menţiona, pe scurt, câteva măsuri de prim ajutor:
- hemostaza- aplicarea unui pansament protector- transportul accidentatului la o unitate sanitară

- calmarea dureri
- toaleta locală minuţioasă, procedând astfel:
- dacă este într-o regiune cu păr, se rade părul în jurul
plăgii până la o distanţă de 6 cm de marginea plăgi
- se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apă şi săpun,
apoi cu ser fiziologic
- se dezinfectează cu alcool sau cu tinctură de iod
Îngrijirea
Atenţie! Pielea din jurul plăgii se dezinfectează prin
plăgilor
badijonare, care începe de lângă plagă şi se
recente care
îndepărtează de aceasta (Fig. 56).
nu au
Se curăţă, apoi, plaga cu rivanol 1‰ cloramină 4‰ clor activ
depăşit 6
sau, mai bine, cu apă oxigenată care antrenează la
ore de la
suprafaţă micii corpi străini prin spuma pe care o
accident
produce; apa oxigenata are si actiune hemostatica.
Observaţie : extragerea corpilor străini din plagă, precum
şi excizarea şi îndepartarea ţesuturilor devitalizate sunt
realizate de medic; dacă este cazul, va face hemostaza prin
legatură vasului şi sutura plăgii; aceste plăgi se pot vindeca "per primam".
Atenţie! Este inerzisă explorarea instrumentală oarba a unei plăgi în afara unui serviciu chirurgical de
specialitate.
Plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; li se face acelaşi tratament descris mai
sus, însă plaga nu se suturează primar.
De reţinut: La plagile septice, pielea din jurul lor se curăţă circular, de la exterior spre interior
Astfel: păgile vechi, infectate, nesuturate se aseptizează prin spălări cu soluţii antiseptice, pansamente
locale umede cu cloramină şi rivanoli sau soluţie de antibiotic conform antibiogramei. Pansamentul
Plăgile
umed se mai numeşte microclimat umed şi se realizează într-o tăviţă renală sterilă, în care se îmbibă
vechi
două foi comprese cu soluţia indicată. Compresa umedă va fi acoperită cu una-două comprese uscate,
apoi se fixează pansamentul, fie prin înfăşurare (bandajare), fie fixând compresa care acoperă
pansamentul cu leucoplast sau cu galifix; plăgile vechi se pansează şi se controlează zilnic.
Foarte important! Obligatoriu, în ambele cazuri, se face profilaxia tetanosului, conform Ordinului
ministrului sănătăţii, aprobat cu nr. I.M./6730 din 02.03.1995

CONDUITA PROFILACTICĂ ŞI TERAPEUTICĂ


ÎN CAZUL PLĂGILOR TETANIGENE
STAREA DE CURĂŢIREA TRATAMENT CU VTA SAU Dt SER HETEROLOG
IMUNITATE CHIRURGICALA ANTIBOTICE ANTITETANIC
SI ASEPTIZAREA
PLAGII
VACCINAT DA PENICILINA 600.000- 1 DOZA 0.5ml l.M.
COMPLET 1.200.000 ui SAU NU
SAU MOLDAMIN SAU
REVACCINAT ERITROMICINA IN
DOZE CORESPUN- 3.000-20.000 U.A.l
ZATOARE DUPĂ
NEVACCINAT 3 DOZE DESENSIBILIZA-
48
DA PENICILINA 600.000- x0.5ml I.M. RE
1.200.000 u.i. SAU (PRIMA IMEDIAT
MOLDAMIN SAU DUPĂ RĂNIRE,
ERITROMICINĂ IN IAR
DOZE CORESPUN- URMĂTOARELE
ZĂTOARE LA INTERVALE
DE 14 ZILE
* Excepţie, cazurile de Politraumatisme greve, cu pierderi masive de sânge, şi persoanele infectate HIV, la care se va
administra I.M. în doză unică ser anitetanic (3.000-20.000 U.A.I., în raport cu vârsta şi riscul tetanigen
V.TA = VACCIN TETANIC ABSORBIT; d. T. = BIVACCIN DEFTERO TETANIC TIP ADULT
Plăgi prin înţepare cu spini vegetali:
- spinul trebuie extras comptel, la nevoie, recurgându-se la incizie chirurgicală
- dacă el nu s-a extras, este posibilă dezvoltarea unei infecţii (abces, fiegmon)
Profilaxia antitetanos este obligatorie.
Tipuri
parti-
Plăgile prin înţepare plantară (cui, sârmă) favorizează dezvoltarea unor infecţii virulente; se tratează
culare de
chirurgical în servicii de specialitate.
plăgi
Plăgile prin înţepătură de insectă (albine, viespi), prin inoculare de venin, produc fenomene alergice:
prurit, hiperemie, edem local sau, uneori, edem glotic cu crize de sufocare, frisoane, convulsii, şoc
anafilactic sau colaps.
Tratamentul este, în general, la indicaţia medicului .
Plaga suturată neinflamată se tratează prin pansară sterilă.
- se degresează cu benzină tegumentul din jurul plăgii
- se dezinfectează cu tinctură de iod, alcool iodat sau alcool, pe o distanţă de 6-7 cm, folosind, la fiecare
Îngrijirea
ştergere, alt tampon
unei plăgi
- plaga suturată se dezinfectează, de asemenea, printr-o singură ştergere cu tamponul îmbibat în tinctură
operatorii
de iod sau alcool
- apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii
- se acoperă plaga cu compresă sterilă - pansamentul so fixează după metoda cunoscută.
~ Soluţii antiseptice pentru tegumente:
▪ Alcool rectificat 70%. În concentraţii mai mari produce precipitarea proteinelor de pe suprafaţa
microbilor.
▪ Tinctură de iod 2%.
▪ Iodura de potasiu 2%.
▪ Alcool iodat 2%.
▪ Fenolul – acid fenic – soluţie 1-3‰ din cristale roz-albe. Este toxic, poate produce arsuri ale mucoaselor
şi dermite.
▪ Eterul – simplu sau iodat.
▪ Iodoformul – cristale galbene sau pomadă – folosit în stomatologie.
▪ Preparate tipizate:
-Septozolul (Nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic,apă distilată)– tinde să ia locul tincturii de iod.
-Metoseptul (acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflavină, alcool, apă distilată) – pentru
dezinfecţia plăgilor recente.
~ Soluţii antiseptice pentru plăgi:
▪ Antiseptice oxidoreductoare:
 Apă oxigenată – cu acţiune bactericidă, hemostatică, de curăţare mecanică a plăgilor de cheaguri,
resturi de ţesuturi.
 Cloramina (soluţia Dakin) – soluţie diluată de hipoclorit de sodiu.
 Permanganat de potasiu 1/4000 – la dezinfecţia mucoaselor şi plăgilor.
▪ Soluţii colorate:
 Rivanol – soluţie 1‰ din pulbere galbenă.
 Albastru de metilen 2% - pentru mucoase.
 Violet de genţiana 1% - mai ales în dermatologie.
▪ Antiseptice albumino-precipitante:
 Săruri de argint:
▪ Nitrat de argint – creioane, stilete, soluţie 1%.
▪ Colargol 1%.
▪ Protargol 2%.
49
▪ Argiror 5%.
 Săruri de mercur:
▪ Biclorura de mercur – sublimatul de mercur. Se foloseşte la dezinfecţie şi curăţenie.
▪ Oxicianură de mercur – pentru mucoase.
 Acid boric 1-2% - combate mai ales infecţiile cu piocianic.
▪ Antiseptice tensioactive: -Detergenţi – Bromocet.- Săpunuri.
→ Observaţii:
~ Nu se aplică tinctură de iod în plagă.
~ Nu se aplică antiseptice pe arsuri.
~ Nu se aplică vata direct pe plagă.
~ Nu se toarnă soluţii antiseptice în plăgile penetrante sau perforante.
~ Nu se explorează plăgile perforante.
~ Nu se scot corpurile străine din plagă – pot produce hemoragii foarte grave, alte complicaţii.
~ Obligatoriu → vaccinarea antitetanică.
PANSAMENTUL
→ Definiţie: Actul chirurgical de aseptizare, tratare şi protejare a plăgilor.
→ Scop:Protecţia plăgii – mecanică, termică, chimică, infecţioasă.
~ Absorbţia secreţiilor.Prevenirea infecţiilor.Asigurarea repausului.Favorizarea cicatrizării.
→ Manifestările plăgilor:
~ Durere.
~ Impotenţă funcţională.
~ Hemoragie.
~ Manifestări generale – modificări de puls, tensiune arterială, temperatură.
→ Principiile fundamentale unui pansament:
o Aseptic.Absorbant.Protector.Compresiv.Să asigure punerea în repaus.
→ Materiale necesare:
~ Trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale, hemostatice, foarfece, bisturiu.
~ Casoletă cu comprese, tampoane, pernuţe de vată.Feşe.Tăviţă renală.Muşama şi aleză.
~ Substanţe dezinfectante pentru plagă şi pentru tegumente.
~ Materiale pentru fixarea pansamentului – galifix, leucoplast, tubulaturi elastice etc.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în poziţie comodă, funcţie de regiunea de pansat – în aşa fel încât să fie uşor accesibilă
pentru tehnică.
~ Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză.
→ Execuţia pansamentului:
~ Spălarea şi dezinfecţia mâinilor, îmbrăcarea mănuşilor de protecţie.
~ Se pregătesc 2 pense sterile.
~ Primul timp – îndepărtarea vechiului pansament:
o Se îndepărtează cu blândeţe vechiul pansament.
o Dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică.
o Se curăţă tegumentele din jurul plăgii – cu benzină şi alcool iodate – de la plagă spre periferie.
~ Al doilea timp – tratarea plăgii:
o Se îndepărtează din plagă eventualele secreţii – folosind la fiecare ştergere câte o compresă uscată.
o Se inspectează plaga. Se controlează eventualele tuburi de dren.
o Se toarnă în plagă apă oxigenată – cu rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a secreţiilor – prin
efervescenţa produsă.
o Ştergerea se face spre periferie schimbând la fiecare ştergere tamponul.
o Se şterg marginile plăgii uscat. Se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii.
~ Al treilea timp – acoperirea plăgii:
o Se acoperă plaga cu compresă de tifon umedă (care să depăşească marginile plăgii), peste care se
aşează un strat subţire de vată.
o Se fixează pansamentul pe tegumentul din jur cu galifix, cu faşă etc.
→ Observaţii: În plăgile mari, tăiate, buzele plăgii se pot sutura sau se pot prinde cu agrafe chirurgicale Michel.
~ Materialul moale folosit la pansament se arde. Instrumentarul metalic se sterilizează la etuvă.
50
~ Se interzice apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate – pentru a nu disemina infecţia.
~ Nu se introduc instrumentele folosite la toaleta plăgii în casoletă sau flaconul cu soluţii dezinfectante. Se
foloseşte pensa de servit.
~ Se administrează sedative înaintea unor pansamente dureroase.

ÎNGRIJIREA PLĂGII RECENTE:


~ Plăgile sângerânde necesită măsuri de hemostază – prin garou, forceps, compresiune digitală, hemostază
definitivă.
~ Intervenţia chirurgicală se face sub anestezie loco-regională sau generală.
~ Se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu apă, săpun, soluţii dezinfectante – eventuală se înlătură pilozitatea şi
se iodează câmpul operator.
~ Se explorează plaga prin incizie plan cu plan cu bisturiul (nu cu pensa sau stilet), îndepărtând ţesuturile
necrozate sau contaminate.
~ Se asigură hemostaza chirurgicală. -Se îndepărtează corpii străini.
~ Se suturează plaga plan cu plan şi se exteriorizează drenul prin plagă sau prin contraincizie.
~ Se aplică pansament local.
~ Se face profilaxia tetanosului cu ATPA.
~ Se supraveghează 5 zile curba temperaturii, aspectul pansamentului, după care se îndepărtează firele de sutură.
Se obţine cicatrizare primitivă.
~ Se instituie antibioterapie la plăgile strivite, profunde sau contaminate.

BANDAJAREA
→ Definiţie:Este o metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul unei feşe din tifon, de lungimi şi lăţimi diferite, în
funcţie de mărimea şi caracterul plăgii sau regiunii afectate.
→ Reguli pentru o înfăşare corectă:
~ Faşa se ţine în mâna dreaptă, capătul liber în mâna stângă.
~ Faşa se conduce de la stânga la dreapta.
~ Turele de faşă nu trebuie să facă cute.
~ Faşa trebuie să permită circulaţia sângelui – să nu fie prea strânsă, dar nici prea largă.
~ Conducerea feşei se face pe sensul circulaţiei venoase (de întoarcere).
~ Se evită mişcările inutile ce pot produce dureri.
~ Fixarea prin nod nu trebuie să jeneze.
~ Se începe şi se termină cu ture de fixare.
→ Caracterele unui bun bandaj:
~ Să fie elastic, suficient de strâns.Să fixeze pansamentul.
~ Să imobilizeze segmentul.Să asigure cicatrizarea.Să fie executat blând.Să fie estetic.
→ Realizarea turelor de fixare:
~ Se aplică oblic, sub pansament, cca. 20 cm faşă.
~ Se intersectează cu o tură circulară.Se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară.
→ Modalităţi de conducere a feşei:
~ Faşă circulară → turele se suprapun (gât, torace, articulaţia pumnului).
~ Faşă în spirală → turele şerpuiesc, acoperind cu o treime turele precedente (gambă, antebraţ).
~ Faşă în forma cifrei 8 → se începe cu ture de fixare, se trece oblic peste articulaţie şi se conduc deasupra
articulaţiei alte ture circulare, se revine oblic sub articulaţie intersectând prima diagonală; se încheie cu ture de fixare
(cot, picior, mână).
~ Faşa în spic de grâu → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, faşa se conduce în 8, fiecare tură acoperind
cu 1/3 sau 2/3 tura dinainte. Se termină cu ture de fixare (degete, regiunea inghinală, scapulo-humerală etc.).
~ Faşa în evantai → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, iar turele următoare se conduc din ce în ce mai
puţin oblic ajungând circular la mijlocul articulaţiei, după care se desfăşoară în sens invers, oblic (cot, genunchi etc.).
→ Bandajarea pe regiuni:
~ Capul → capelina.
~ Ochii → monocular sau binocular – prin ture succesive oblice şi orizontale.
~ Nasul → praştie.
~ Bărbia şi buzele → căpăstru.
~ Bandajarea gâtului → circular.
~ Ceafa → circular.
51
~ Abdomenul → circular cu feşe late.
~ Sânii → bandaj în spică.
~ Membrul superior → umărul şi axila în 8, braţul şi antebraţul în spirală, cotul în evantai, palma în 8, degetele
în spic.
~ Membrul inferior → coapsa şi bazinul cu spică simplă sau dublă, genunchiul în evantai sau 8, glezna în 8.
→ Alte mijloace de fixare a pansamentului:
~ Basmaua → dreptunghiulară, triunghiulară, în patru colţuri.
~ Eşarfa.
~ Bandajul în T (perineu).
~ Ţesături tubulare elastice.
~ Materiale adezive – Galifix

ESCARELE DE DECUBIT
→ Definiţie:Escara este o leziune profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită compresiunilor lor mai
îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.
~ Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile în funcţie de factorul de risc şi de toleranţa pielii la
tensiune îndelungată.
→ Cauzele escarelor:
~ Escarele sunt cauzate de: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare sau de aparat gipsat.
~ Cauzele escarelor pot fi: generale, locale, favorizante.Escara apare la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la
bolnavii cu accidente vasculare cerebrale repetate.
→ Regiunile predispuse la escare sunt:
~ În decubit dorsal:
o Regiunea occipitală. Regiunea omoplaţilor.
o Regiunea sacrală. Regiunea fesieră.
o Regiunea coatelor. Regiunea călcâielor.
~ În decubit lateral:
o Regiunea temporală şi retroauriculară. Umăr.
o Regiunea trohanteriană.
o Regiunea internă şi externă a genunchilor. Regiunea maleolară internă şi externă.
~ În poziţie decubit ventral:
o Regiunea claviculară. Regiunea sternală. Crestele iliace. Genunchi. Haluce.
~ În poziţie şezând:
o Regiunea ischiatică.
→ Metode de prevenire a escarelor:
~ Toaleta zilnică a regiunilor predispuse escarelor. Spălarea zilnică cu apă şi săpun, masarea şi ungerea regiunilor
predispuse escarelor, deoarece pielea unsă se macerează mai greu decât pielea umedă sau uscată.
~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse. Pudrarea cu talc, local.
~ La bolnavii cu incontinenţă de urină, inconştienţă, se foloseşte sondajul à demeure cu sonda Foley. Se schimbă
lenjeria ori de câte ori este necesar.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului la un interval de 30 minute 1 oră, succesiv: decubit dorsal, decubit lateral
drept şi stâng, decubit ventral.
~ Se face la 2-3 ore sau mai des, întorcându-se o foaie de supraveghere a escarelor în care se notează orele de
schimbare şi poziţia. În foaie se mai notează aspectul tegumentelor şi Zona de masaj.
~ Folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea escarelor. Se folosesc colaci de
cauciuc, înveliţi în tifon, la nivelul zonelor tegumentare predispuse la escare.
~ Saltele speciale, antidecubit, perne de diverse dimensiuni şi forme pentru regiunile predispuse escarelor
(exemplu pentru genunchi), colaci de cauciuc, colăcei de vată (exemplu pentru călcâie).
~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi talc.
~ Se va întinde perfect şi se va schimba lenjeriei la nevoie. Se are în vedere evitarea cutelor lenjeriei de pat şi
lenjeriei de corp.
~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca prin comprimare tulburări locale
circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.).
→ Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate
~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează celulele descuamate, destupă
glandele sebacee. Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor regiunile respective. În
timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se circulă pe uşă.
52
~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.
→ Tratamentul curativ este descurajant.
~ Diminuarea presiunii planurilor dure.
~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.
~ Combaterea infecţiei cu sterilizare cu soluţie alcoolică 1% sau rivanol 1%, fenosept, raze ultraviolete, pudră,
îndepărtarea puroiului, administrare de Gentamicină.
→ Observaţii:
~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.
~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.
~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care presupune îngrijire continuă.
~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea. Hidratarea se va face cu
1,5-2 litri zilnic.

53
SONDAJE, SPALATURI, CLISME

Prin sondaj se înţelege introducerea unei sonde sau tub de cauciuc, metal sau material plastic într-o cavitate
naturală a organismului în scop explorator sau terapeutic. Acest tub se numeşte sondă. Această manevră se face cu un
anumit scop:
 evacuarea conţinutului
 recoltarea produsului
 urmărirea cantităţii extrase
 felul produsului
 introducerea de substanţe de contrast, alimentare, medicamentoase, soluţii antiseptice etc.
Atât pentru sondaje cât şi pentru spălături se va efectua pregătirea psihică a bolnavului, i se va explica scopul
şi necesitatea manoperei, cât şi beneficiul adus prin această manoperă. Pentru uşurarea şi reuşita tehnicii, bolnavul este
sfătuit de către asistentul medical să coopereze. În caz de refuz a bolnavului, asistentul medical va anunţa medicul, va
consemna în foaia de observaţie şi va invita bolnavul să semneze refuzul. Este interzisă obligaţia bolnavului la o
manevră pe care el nu şi-o doreşte. În cazul persoanelor inconştiente, decizia de sondaj sau spălătură o va lua medicul.
In caz că se introduce în cavitate apă sau soluţii medicamentoase care vor fi evacuate, vorbim de spălătură şi
se face în scop de a curăţii cavitatea respectivă.
Instrumentarul folosit în acest scop trebuie să îndeplinească următoarele proprietăţi:
 suprafaţa materialului din care sunt confecţionate să fie netă
 materialul din care sunt confecţionate să fie rezistent
 să fie uşor de dezinfectat şi sterilizat
 vârful lor să fie bont, neted pentru a nu leza cavitatea.
Pentru ca sondele să fie utilizate indiferent de cavitatea unde vor fi introduce, ele trebuie să fie folosite după
reguli bine stabilite pe care orice asistentă sau cadru medical care le foloseşte să le respecte:
 la introducerea sondei, vârful ei se umidifică cu apă sau se unge cu un ulei sau cu un anestezic local;
 sondele să fie sterile, de unică folosinţă şi utilizate în condiţii de asepsie perfectă;
 bolnavilor li se va cere consimţământul (bolnavi cooperanţi) pentru efectuarea manoperei;
 bolnavii vor fi instruiţi asupra modului de desfăşurare a procesului de sondare şi asupra scopului acestuia, precum şi
asupra felul cum trebuie să se comporte în timpul manoperei;
 bolnavii agitaţi sau cei cu teamă vor fi sedaţi sau calmaţi uşor în aşa fel încât să se poată colabora cu ei;
 sondajul se va face cu profesionalism şi răbdare pentru a nu face cale falsă la înaintarea sondei;
 introducerea sondei se face cu mare atenţie şi tact pentru a nu obosi bolnavul;
 la efectuarea de spălături cantitatea de lichid de spălat va fi mai mică decât cavitatea unde o introducem;
 în caz de orice accident (mici hemoragii, dureri locale, scăderea TA) se va anunţa medicul
 conţinutul cavităţilor se va arăta medicului şi va fi trimis în caz de nevoie la laborator
 persoana care a efectuat sondajul trebuie să fie protejată cu echipament de protecţie (şorţ, mănuşi de cauciuc şi
mască)
 persoana care a efectuat manopera va fi notată în foaia de observaţie şi se va consemna ora, durata şi materialul
extras
 nu va efectua sondajul decât personalul medical calificat care răspunde în faţa organelor de răspundere profesională

TUBAJUL ŞI SPĂLĂTURA GASTRICĂ


Prin tubaj gastric se înţelege introducerea unei sonde de cauciuc sau material plastic în cavitatea stomacului.
Scopul tubajului gastric este:
 explorator
 terapeutic
 alimentaţie
Tubajul în scop explorator se efectuează pentru recoltarea sucului gastric, investigarea funcţiei evacuatorii a
stomacului şi pentru determinarea chimismului gastric. Se va face la bolnavii conştienţi, dar şi la bolnavii inconştienţi
care sunt în comă.
După ce s-a extras conţinutul stomacal se fac diferite investigaţii:
 examenul citologic al conţinutului gastric
 examenul macroscopic al conţinutului gastric
 examenul microscopic
 aspectul conţinutului gastric, miros, culoare, cantitate, conţinutul ingerat de bolnav.
După evacuarea stomacului se pot efectua spălături gastrice (intoxicaţii, hemoragii, etc.).
Tubajul gastric cu scop terapeutic se însoţeşte întotdeauna de spălătura gastrică. După ce s-a extras conţinutul
stomacal se curăţă mucoasa gastrică de substanţele străine, exudate, etc. Aceasta se face în intoxicaţiile cu substanţe

54
toxice, alimentare, în procese fermentative intrastomacale din staza gastrică şi în pregătirea pentru intervenţii
chirurgicale sau fibroscopie.
Nu se efectuează această manoperă la bolnavii critici în special la bolnavii cardiovasculari, insuficienţe
respiratorii decompensate, bolnavi psihici agitaţi sau în intoxicaţii cu substanţe caustice (se poate perfora mucoasa
gastrică), la bolnavi cu varice esofagiene deoarece provoacă hemoragii prin ruptură de vase esofagiene.
Materiale necesare pentru tubajul gastric
Sonda Faucher: este confecţionată din cauciuc semirigid cu dimensiuni 1,5m şi grosime 10-12mm, închis la un capăt
şi rotund. Partea rotunjită prezintă două orificii laterale. Partea distală este lărgită în scop de a se putea adapta la ea o
pâlnie pentru spălături sau alimentaţie. La o distanţă de 40, 45, 50 cm de vârful rotunjit şi închis se găsesc marcaje cu
tuş negru pentru a se putea orienta distanţa până unde este introdusă sonda. Când acest marcaj este la nivelul arcadei
dentare sonda este în stomac. Marcajul de 40-50 este distanţa medie dintre centrul stomacului şi arcada dentară.
Sonda Leube este o sondă de cauciuc mai moale, de 75 cm cu lărgime de 8mm. La fel o extremitate este rotunjită şi
are 3-4 orificii laterale, iar celălalt capăt se prelungeşte cu o porţiune de tub de sticlă continuat cu un tub de cauciuc.
Pe această porţiune de sticlă se poate vizualiza conţinutul şi direcţia conţinutului din cavitatea stomacală.
Sonde din material plastic sunt sondele Levin, Ventral, Salem etc. Ele au calitatea că sunt transparent, moi şi sunt de
unică folosinţă.
Sonda Einhorn – este cea ma folosită sondă şi este confecţionată din material plastic.
Materiale adjuvante:
 muşama, o tăviţă renală, pentru colectarea conţinutului stomacal, două şorţuri de cauciuc lungi, un scaun rotativ, o
pâlnie de sticlă (cu D =20-25cm), o cană de 5 kg cu apă încălzită la 25-26 °C, o găleată pentru golirea lichidului
evacuat, mănuşi de cauciuc, medicaţie specifică (antihistaminice, antiemetice, anestezice locale, sedative, O 2, etc.)
Pregătirea bolnavului
Pentru manoperă este nevoie de doi asistenţi medicali: unul care introduce şi dirijează sonda gastrică, iar altul
care captează sucul gastric. Manopera se execută în sala de tratament sau la patul bolnavului dacă starea lui este mai
precară.
Poziţia bolnavului este şezând sau dacă este inconştient se aşază în decubit lateral stâng cu capul flectat pe spate. Se
face pregătirea psihică a bolnavului explicându-i cum decurge manopera şi rugându-l să ajute la manoperă prin
respectarea indicaţiilor care se dau. Bolnavul trebuie să stea pe scaun cu spatele drept rezemat de speteaza scaunului.
Se acoperă bolnavul cu şorţul de cauciuc sau un material plastic, i se dă în mâini o tăviţă renală pentru a scuipa saliva
şi pe care o va ţine sub bărbie (se va îndepărta proteza dacă o are).
Tubajul gastric se efectuează dimineaţa ajeun în cazul în care se urmăreşte funcţia glandelor stomacale la excitaţiile
alimentare şi se pot administra şi substanţe excitante ale secreţiei gastrice.
Tehnică
Se umezeşte sonda gastrică sau se lubrefiază cu un ulei, se face anestezia locală a faringelui cu un spray
anestezic cu cocaină. Asistentul medical sau medicul care efectuează manopera îşi îmbracă şorţul de cauciuc, mănuşile
de cauciuc şi se aşează în partea dreaptă a bolnavului. Fixează capul bolnavului cu mâna stângă şi îl ţine între mâna
stângă şi torace. Cu mâna dreaptă i-a sonda gastrică apucând-o de extremitatea rotunjită ca şi pe un creion. Bolnavul
este invitat să-şi deschidă larg gura, să respire adânc. Sonda gastrică se poate introduce atât pe gură cât şi pe o nară a
nasului. După ce se introduce capătul rotunjit până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina
limbii i se spune bolnavului să înghită. Cu ajutorul deglutiţiei sonda va aluneca pe calea naturală spre esofag. Asistenta
împinge uşor sonda, care înaintează spre stomac. Dacă apare greaţa se invită bolnavul să inspire profund pentru a
inhiba centrul vomei din bulb.
Dacă prin această manoperă nu se reuşeşte să se introducă sonda se practică manevra Moskovkin. Se umple
sonda cu apă, se pensează la capătul distal. Se introduce sonda şi când ajunge în faringe se depensează sonda. În acest
moment apa din sondă se scurge în faringe şi declanşează refluxul de deglutiţie. Manevra se face de către doi asistenţi
medicali. Când marcajul sondei gastrice de 40-50 cm ajunge la arcada dentară sonda este în stomac. În acest moment
dispare rezistenţa înaintării sondei şi apare uneori un zgomot şuierător de aer care iese din stomac , apoi apare
conţinutul stomacal. Conţinutul se colectează într-un balon Erlenmeyer . În cazul când conţinutul stomacal întârzâie să
apară şi suntem siguri că sonda gastrică este în stomac se aspiră conţinutul gastric cu o seringă de 20-30 ml.
Extragerea sondei se face cu aceeaşi mână cu care s-a introdus printr-o manevră rapidă şi prin pensarea capătului
distal. Dacă s-a introdus o sondă Faucher în scop de spălătură gastrică la capătul distal se adaptează o pâlnie. Pe pâlnie
se introduce apă sterilă. Înainte ca pâlnia să se golească complet este lăsată în jos cu 30-40cm sub nivelul epigastrului
în poziţie verticală. După ce pâlnia s-a umplut se goleşte conţinutul ei prin răsturnare în găleată sau lighean. Procesul
se repetă de 5-6 ori. În caz de intoxicaţii, spălătura se face de câteva ori, bolnavul fiind aşezat în poziţie decubit dorsal.
Bolnavii agitaţi şi în stare de şoc, se imobilizează de către brancardier şi li se va efectua spălătura. În cele mai multe
cazuri sonda gastrică rămâne în stomac pentru a i se putea repeta manoperele, şi este fixată între arcadele dentare ale
bolnavului prin garnituri de protecţie metalice acoperite cu cauciuc. Data, ora, conţinutul, numele celui care a efectuat
manopera, aspectul macroscopic, cantitatea extrasă se consemnează în foaia de temperatură a bolnavului. Sondele de
cauciuc se spală, se dezinfectează şi se sterilizează pentru a putea fi refolosite. Sondele de plastic sunt de unică
folosinţă şi se aruncă la extragerea lor.

55
Tubajul gastric cu sonde Einhorn
Se face în scop de a menţine sonda în stomac un timp mai îndelungat (ore sau zile). Este confecţionată dintr-
un tub de cauciuc elastic lung de 1,5m şi 4-5mm grosime, prevăzut la o extremitate cu o olivă metalică care prezintă
orificii. Oliva comunică cu exteriorul prin aceste orificii. Există sondă Einhorn confecţionată din material plastic dar
care nu are la capăt această olivă. Este sonda care este tolerată cel mai bine de bolnavi şi poate fi păstrată în stomac o
perioadă de timp mai îndelungată. Pe sonda de cauciuc este marcată lungimea sondei din 5 în 5 cm distanţă pentru
cunoaşterea profunzimii ei în stomac.
Materiale necesare
Aceleaşi ca şi pentru celelalte sondaje, iar în plus mai este nevoie de:
 două seringi de 20ml
 o pensă hemostatică pentru închiderea sondei
 un cilindru gradat, un stativ cu 10 eprubete, vată hidrofilă, dejunul de probă
Pregătirea bolnavului se face la fel ca şi pentru celelalte sonde.
Tehnica de execuţie
Se introduce sonda la fel ca şi celelalte sonde pe gură sau pe orificiul nazal. Prezenţa sondei în stomac o arată
existenţa sucului gastric pe capătul distal al sondei. După verificarea sondei care a pătruns în stomac se vor injecta 20
ml lichid în stomac, pe sondă care se aspiră înapoi. Se introduc apoi pe sondă stimulente ale secreţiei gastrice. Se
extrag apoi fracţiuni de suc gastric care se introduce în eprubete.
Incidente şi accidente:
 greaţă, vărsătură, intoleranţă gastric, colaps, strănut, încolăcirea sondei
 introducerea sondei în căile respiratorii, tuse, tulburări de respiraţie
 obstruarea sondei cu secreţii vâscoase
Tubajul cu balon endogastric se face cu ajutorul unei sonde duble cu un balonaş prin care circulă un lichid rece şi se
foloseşte în scop de hemostază prin refrigeraţie.
Tubajul duodenal
Reprezintă introducerea unei sonde Einhorn în duoden dincolo de pilor cu diferite scopuri:
 explorator
 terapeutic
 alimentar
În scop explorator din duoden se extrag: o parte din sucul gastric, suc pancreatic, bilă, suc duodenal
Tubajul duodenal oferă relaţii despre funcţia căilor biliare, puterea de concentrare a veziculei.
În scop terapeutic: pentru introducerea unor medicamente locale în duoden, drenarea căilor biliare
În scopul alimentaţiei artificiale:
 se introduc lichide şi alimente pasirate după intervenţii chirurgicale pe stomac la bolnavii inconştienţi şi la cei cu
afecţiuni gastrice
În scopul aspiraţiei continue:
 în ocluziile intestinale
Materiale necesare:
 sondă duodenală Einhorn, un stativ cu 10 eprubete, două seringi de 20 ml, o tăviţă renală, o pernă cilindrică,
soluţie sulfat de Mg 33%, ulei de măsline, medii de cultură, plus celelalte materiale necesare tubajului gastric
Pregătirea bolnavului
 se face pregătirea psihică. Tubajul se execută în patul bolnavului sau în sala de tratamente. Bolnavul este izolat
de ceilalţi bolnavi prin paravane, în cazul efectuării tubajului duodenal sau gastric în salon
 Cu 24 ore înaintea tubajului duodenal bolnavul nu mănâncă alimente solide numai lichide, apoi în ziua tubajului el
rămâne nemâncat
 Se face la ora dejunului
Execuţia tehnicii la bolnavul conştient
 se aşează bolnavul pe muşama la marginea patului după care i se pune un şorţ de cauciuc şi i se dă o tăviţă renală
care şi-o ţine sub bărbie
 se introduce sonda ca şi la tubajul gastric, apoi se aşează bolnavul în decubit lateral drept cu capul şi trunchiul uşor
aplecate în jos, coapsele flectate pe bazin. El este aşezat cu hipocondrul drept pe o pernă rotundă, pentru ca sonda
Einhorn să se adapteze curburii mici a stomacului şi pentru a putea înaintea spre pilor. Sonda se introduce în 2-3
minute. La dimensiunea 6T în dreptul arcadei dentare sonda este în faţa pilorului, iar la dimensiunea 7T în dreptul
arcadei dentare, oliva sondei este în D2 (porţiunea a 2 - a duodenului)
 după ce sonda a ajuns în duoden prin ea curge în câteva minute sucul duodenal format din suc duodenal şi bilă
galben aurie
Pentru a verifica existenţa sondei în duoden se practică:
 insuflarea cu aer cu o seringă de 20ml. Când sonda este în stomac bolnavul simte aerul în stomac

56
 injectarea cu lapte: se introduce 10 ml lapte pe sondă. Dacă sonda este în stomac se poate extrage înapoi în seringă
laptele, dacă este în duoden nu se poate extrage
 controlul radiologic: se vizualizează oliva bulbară pe ecranul radiologic (în cazul în care tubajul duodenal se face
cu sonda Einhorn cu olivă)
Incidente şi accidente:
 încolăcirea sondei în stomac, spasmul pilorului. În acest caz se introduce 20-30 ml bicarbonat de sodiu 10% sau
lapte, obstacol anatomic pe căile extrahepatice, spasmul sfincterului Oddi, coagularea bilei
, lipsa secreţiei biliare (hepatite)
Proba Meltzer-Lyon
Urmăreşte separarea bilei vezicale de cea hepatică din sucul duodenal pentru a putea vedea unde sunt localizate
procesele patologice. Dimineaţa pe nemâncate se introduce sonda Einhorn în duoden. În cîteva minute se scurge pe
sondă bila A care este un lichid clar galben auriu (bilă coledociană). Se injectează pe sondă 40 ml soluţie călduţă de
MgSO4 33% şi se închide capătul distal al sondei. După 15-20 minute se deschide sonda şi pe ea se scurge bilă din
vezica biliară de culoare castanie, este vâscoasă (30-40 ml) şi se numeşte bila B. Apoi urmează după evacuarea bilei B,
o bilă cu aspect clar, transparent, galben aurie care este bila C sau hepatică. Toate aceste bile se depistează separate una
de alta şi se trimit la laborator.
Tubajul pentru alimentare
La sonda Einhorn se adaptează la capătul distal un rezervor care conţine alimentul lichid, iar pe tubul de legătură se
montează un picurător Martin şi o clemă Hoffman.
Spălăturile duodenale se fac pe aceeaşi sondă cu ser fiziologic 9‰, apă minerală, bicarbonat de sodiu, etc..
Tubajul intestinal
Reprezintă introducerea unei sonde de cauciuc sau material plastic dincolo de duoden în scop de alimentaţie în unele
afecţiuni gastrice sau în scop de aspiraţie continuă (ocluzie intestinală).
Capătul distal al sondei se racordează la un aspirator în cazul aspiraţiei continue. Este un tratament eficace în ileusul
paralitic. Această aspiraţie se practică întotdeauna sub reechilibrare hidroelectrolitică a bolnavului.
Materiale necesare
 Sonda Miller –Abbott formată din două tuburi de cauciuc paralele lipite între ele cu lungimea de 3m şi unul de
calibru mai mic, altul de calibru mai mare. Tubul de calibru mai mic se termină cu un balon de 50ml care asigură prin
umflarea lui înaintarea în intestin. Prin tubul mai gros se aspiră aerul şi lichidele din intestin.
 Recipientul de colectare este un balon de 5-10l
 Plus materialele care se folosesc la orice tubaj

SPĂLĂTURA GASTRICĂ
→ Definiţie: Spălătura gastrică → evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei exsudate de substanţe
străine depuse.
~ Spălarea gastrică este o măsură terapeutică care trebuie aplicată înainte, mai ales în primele 4 ore de la indigestia
alimentului.
→ Scop: Terapeutic. Evacuator.
→ Contraindicaţii:
~ Perioada dureroasă a ulcerului gastric.Cancer gastric.Intoxicaţii cu substanţe caustice.
~ Hepatite cronice.
→ Materiale necesare:
~ 2 şorţuri de cauciuc sau material plastic.Sondă gastrică Faucher.Sticlă cu diametru de 20-25 cm. , Cană metal
sau sticlă de 5L, cu apă la temperatura 25-26°C.Recipient pentru captarea lichidului evacuat.Pâlnie. Prosoape.
→ Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului
~ Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea efectuării tehnicii.
~ Bolnavul este rugat să coopereze, să urmeze întocmai instrucţiunile primite.
~ Se aşează bolnavul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât mai drept.
~ Se îmbracă bolnavul cu unul din şorţuri pentru protejarea hainelor.
~ Dacă bolnavul prezintă proteză dentară mobilă, aceasta se îndepărtează.
~ Se aşează tăviţa renală sub bărbia bolnavului pentru a capta saliva, solicitându-l s-o menţină în această poziţie.
→ Tehnica spălăturii gastrice:
~ Spălarea pe mâini cu apă şi săpun.
~ Asistenta va îmbrăca celălalt şorţ şi îşi va pune mănuşile.
~ Sonda se umezeşte pentru favorizarea alunecării prin faringe şi esofag.
~ Asistenta se aşează în dreapta bolnavului fixându-i capul cu mâna stângă, ţinându-l între mână şi torace.
~ Cu mâna dreaptă, se apucă extremitatea rotunjită a sondei întocmai ca pe un creion.

57
~ Se cere bolnavului să deschidă gura larg, să respire adânc şi se introduce capătul sondei cât mai aproape de
rădăcina limbii, invitând bolnavul să înghită.
~ Pentru a ne asigura că sonda a ajuns în stomac (şi nu în trahee), introducem capătul liber al acesteia într-un pahar
cu apă: apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii şi se îndepărtează sonda.
~ Odată ajunsă în stomac , se adaptează la capătul sondei o seringă Guyon, plină cu apă potabilă. Apa se introduce în
stomac şi apoi se va aspira conţinutul gastric (pentru determinări toxicologice de laborator).
~ Se coate seringa şi se adaptează o pâlnie prin care se toarnă apă călduţă (la care se poate adăuga o lingură de sare
şi o suspensie de cărbune medicinal 4-6 linguri la un litru de apă).
~ Se introduce odată 300-500ml şi se provoacă vărsătura prin mişcarea tubului în sus şi în jos. Se repetă
administrarea unei noi cantităţi de lichid, urmată de extragerea acestuia, până se ajunge la o cantitate de3-5 l
~ Se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, dar cu precauţie.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică:
~ Clătirea gurii cu un pahar apă călduţă.
~ Se şterg mucozităţile de pe faţă şi de pe bărbie.
~ Se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul de cauciuc.
~ Se aşează bolnavul comod în pat.
Reorganizarea locului de muncă:
~ Se spală instrumentele folosite, se dezinfectează şi se dau la sterilizare.
→ Accidente şi incidente:
~ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă.
~ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, faciesul bolnavului se cianozează – se îndepărtează imediat sonda.
~ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer.
Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii.

SONDAJUL ŞI SPĂLĂTURA VEZICALĂ


Introducerea unei sonde prin uretră în vezica urinară.
Scop de golire a vezicii urinare, de a efectua unele procedee de tratament şi terapeutică, de a descoperi
anumite afecţiuni ale uretrei şi vezicii urinare
Sondajul vezical se face diferit la femeie şi la bărbat, datorită dispoziţiei anatomice diferite pe sexe.

Sondajul evacuator la femeie


Materiale şi tehnică
 două sonde vezicale sterile (de metal nichelat cu vîrful îndoit la un capăt, vărful rotunjit în extremitatea proximală
şi prezintă 1-2 orificii), cateter din material plastic, sonde Petzer , sonde Foley, o tăviţă renală, glicerină, muşama, 2
pense sterile, mănuşi de cauciuc, vaselină, oxicianură de mercur
Tehnic a de executie
Bolnava este pregătită psihic, explicândui-se ce i se va face. Manopera se efectuează în pat, care este protejat cu
un paravan. Bolnava este aşezată în decubit dorsal cu genunchii ridicaţi, flectaţi şi coapsele îndepărtate. Sub fese se
aşează o pernă, apoi se acoperă bolnava rămânând descoperită numai regiunea vulvară. Asistentul medical îşi îmbracă
mănuşi sterile. Ia în mână sonda sterilă , o lubrefiază, o prinde între degetul mediu şi inelar a mâinii drepte cu ciocul
îndreptat în jos. Policele şi indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de oxicianură de mercur.
Asistentul medical stă în partea dreaptă a bolnavei . Cu policele şi indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile,
punândui-se în evidenţă meatul urinar uretral care se alfă sub clitoris. Se şterge cu tampoanele orificiul uretral de mai
multe ori de sus în jos, în direcţia anusului. Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă. După
două trei ştergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi inelar, aducând-o cu ciocul în sus şi va fi
prinsă ca un creion.
Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm. Paralel cu înaintarea sondei extremitatea distală a sondei
va fi lăsată arcuind în jos. Prezenţa sondei în vezică o confirmă apariţia urinei pe ea. Este bine ca sonda vezicală să fie
prelungită cu tubul de la punga urinară colectoare. Extragerea sa se face cu ridicarea extremităţii libere.

Sondajul vezical la bărbaţi


Materiale necesare – descrise la sondajul vezical la femei.
Pregătirea bolnavului - la fel ca şi la sondajul vezical la femei.
Asistentul medical se aşează în partea dreaptă a bolnavului. El nu va mânui sonda vezicală metalică deoarece poate
face cale falsă, aceasta fiind numai la latitudinea medicului. El va mânui numai sonde de cauciuc. Sonda va fi unsă cu
o substanţă lubrefiantă. Se dezinfectează meatul urinar, degajează glandul de prepuţ, şterge fin meatul de câteva ori cu
oxicianură de mercur, apoi fixează glandul între police, index şi mediu al mâinii stângi, desfăşurând meatul uretrei cu
primele două degete. Între degetul inelar şi mic al mâinii drepte se prinde sonda vezicală la extremitatea deschisă. Apoi
cu o pensă se apucă sonda în vecinătatea ciocului. Se introduce ciocul în meat, apoi cu ajutorul pensei se împinge
58
sonda înainte, iar paralel cu mâna stângă se întinde penisul ca să dispară cutele transversale. Când sonda ajunge în
vezica urinară se scurge pe ea lichidul urinar. Dacă la împingerea sondei asistentul medical întâlneşte obstacole
anatomice el renunţă şi anunţă medicul.
Incidente şi accidente
 lezarea mucoasei uretrale , imposibilitatea de a monta sona întâlnând obstacole, crearea de căi false,
înfundarea sondei, hemoragie locală

Spălătura vezicii urinare


Se face în scop terapeutic şi constă în introducerea de soluţii medicamentoase în vezica urinară.
Materiale:
 materialele prezentate pentru sondajul vezical, o seringă Janet, un irigator , soluţii de spălat: soluţie de acid boric
3%, soluţie nitrat de Ag 1-4‰, soluţie Rivanol 0,1-2 %. Toate se încălzesc la 36°C
Pregătirea bolnavului se face ca şi la sondajul vezical.
Tehnică
La sonda vezicală se adaptează o seringă Janet sau irigatorul din care se umple încet vezica urinară. Când vezica s-a
umplut se îndepărtează seringa sau irigatorul şi se lasă să se scurgă lichidul de spălătură (la femei).
Accidente:accidentele sondajului vezical, supraumplerea vezicii urinare
Pentru bărbaţi se folosesc sonde Foley, Nelaton sau Tieman.

SPĂLĂTURA OCULARĂ
→ Definiţie:Spălătura sacului conjunctival prin introducerea unei cantităţi de soluţie antiseptică.
→ Indicaţii Îndepărtarea secreţiilor conjunctivale.Îndepărtarea corpilor străini.
→ Material necesar
~ Undină sau pipetă sterilă.Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.Tăviţă renală. Soluţii
antiseptice la 370C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă bicarbonatată 22‰.
→ Pregătirea bolnavului
~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
~ Se aşează bolnavul în poziţia şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus sau în decubit lateral.
~ Ochiul sănătos va fi protejat cu o compresă sterilă.
~ Se aşează sub ochi, lipită de obraz, o tăviţă renală ce va fi susţinută de bolnav sau de către un ajutor.
→ Efectuarea spălăturii
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
~ Se verifică temperatura soluţiei antiseptice de spălare.
~ Se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare
~ Cu degetele mâinii stângi se deschide fanta palpebrală.
~ Se toarnă încet lichidul de spălătură în sacul conjunctival, evitând corneea.
~ Se cere bolnavului să-şi mişte ochiul în toate direcţiile.
~ Se repetă tehnica de mai multe ori.Se îndepărtează tăviţa renală
~ Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.Se spală şi se dezinfectează mâinile.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică.
~ Se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu ajutorul unui tampon.
~ Se îndepărtează compresa sterilă de protecţie de pe celălalt ochi.
~ Se şterge faţa bolnavului cu un prosop curat.
→ Reorganizarea locului de muncă. Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc
pentru sterilizare.Se îndepărtează deşeurile.
→ Observaţii ~Ciocul undinei va fi ţinut la minim 6-7 cm de ochiul bolnavului pentru a nu se produce accidente.
~ Spălarea se poate face şi prin stoarcerea unor tampoane sterile îmbibate cu soluţie antiseptică.
~ Lichidul de spălătură de la un ochi nu trebuie să infecteze celălalt ochi.
→ Incidente şi accidente
~ Traumatisme oculare cu ciocul undinei sau cu vârful pipetei, prin mişcări reflexe ale bolnavului sau ale
asistentei.
~ Infecţii sau diseminarea infecţiei la celălalt ochi.
~ Lezarea ochiului prin manevre incorecte.

SPĂLĂTURA AURICULARĂ
→ Definiţie:

59
~ Spălătura conductului auditiv extern → îndepărtarea secreţiilor (puroi , cerumen) sau corpi străini sau în
tratamentul otitelor cronice.
→ Scop: Terapeutic.
→ Material necesar
~ Seringă Guyon.Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.Tăviţă renală.Soluţii antiseptice la
370C sau soluţie medicamentoasă.Şorţ, muşama, prosop.
→ Pregătirea bolnavului
~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
~ În cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înainte de a efectua spălătura auriculară se va instila în conductul
auditiv extern – de 3 ori – soluţie de bicarbonat de sodiu în glicerină 1/20.
~ În cazul dopului epidermic se va instila soluţie de acid salicilic 1% în ulei de vaselină.
~ În cazul corpurilor străine hidrofile (boabe de legume şi cereale) se va instila alcool.
~ În cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică tampon cu alcool, eter – cu
efect narcotizant.
~ Se aşează bolnavul în poziţia şezând, protejat cu prosop, muşama şi şorţ.
→ Efectuarea spălăturii
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
~ Se îmbracă şorţul de protecţie.
~ Se aşează tăviţa renală sub urechea bolnavului care înclină capul spre tăviţă şi o susţine.
~ Se verifică temperatura soluţiei de spălare.
~ Se cere bolnavului să-şi deschidă gura - prin aceasta conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic se
îndepărtează mai uşor.
~ Cu mâna stângă se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi, iar cu mâna opusă se injectează lichidul de
spălătură în conduct – spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea.
~ Se repetă operaţia de câteva ori – până se obţine lichid curat.
~ Se usucă conductul cu câteva tampoane de vată.
~ Se îndepărtează tăviţa renală
~ Se controlează lichidul de spălătură.
~ Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
→ Reorganizarea locului de muncă.
~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru sterilizare.
~ Se îndepărtează deşeurile.
~ Se notează tehnica în foaia de temperatură.
→ Observaţii
~ Presiunea mare a jetului, temperatura mai scăzută sau mai crescută a lichidului de spălătură determină apariţia
accidentelor → vărsătură, lipotimie, traumatizarea timpanului.
→ Incidente şi accidente Traumatisme timpanice.Vărsături.Lipotimie, ameţeli.Nistagmus.Dureri.

SPĂLĂTURA VAGINALĂ
→ Definiţie:
~ Spălătura vaginală → introducerea în vagin a unui curent de lichid – apă sau soluţie medicamentoasă – care,
după ce spală pereţii vaginali, se evacuează pe lângă canulă.
→ Scop → terapeutic:
~ Îndepărtarea conţinutului vaginal (normal sau patologic).
~ Dezlipirea exsudatelor patologice de pe mucoasă.
~ Dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale, ginecologice şi obstetricale.
~ Reducerea proceselor inflamatorii.
~ Calmarea durerilor.
→ Material necesar
~ Materiale de protecţie - paravane, prosoape, traversă, muşama.
~ Materiale sterile - canulă, vaginală, irigator, vată.
~ Materiale nesterile - stativ pentru irigator, bazinet.
~ Medicamente - 2 l soluţie medicamentoasă(apă oxigenată, soluţie cloramină, permanganat de potasiu
1/20.000, oxicianură de Hg 1/4.000, sublimat 1%).
60
→ Pregătirea bolnavei
~ Se pregăteşte pacienta psihic, se anunţă şi se explică tehnica, necesitatea efectuării spălăturii.
~ Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleză.
~ Bolnava aşezată în poziţie ginecologică i se introduce bazinetul sub bazin, se spală organele genitale cu apă şi
săpun, se acoperă regiunea vulvei cu un strat subţire de vaselină (pentru spălăturile calde).
→ Efectuarea spălăturii
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
~ Se aşează irigatorul la 50-75 cm înălţime faţă de simfiza pubiană.
~ Se verifică temperatura soluţiei.
~ Se reperează orificiul de intrare în vagin şi se deschide robinetul;
~ Se introduce canula odată cu curentul de lichid până în fundul de sac posterior al vaginului.
~ Se spală bine fundul de sac posterior şi apoi se plimbă canula pe toată suprafaţa vaginului.
~ Se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul şi se depune în tăviţa renală.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică.
~ Se usucă regiunea genitală cu vată şi prosop.
~ Se îndepărtează materiale folosite.
~ Se ajută pacienta să se îmbrace.
~ Se aşează comod în pat.
~ Se aeriseşte salonul.
~ Se examinează lichidul de spălătură, care poate conţine: flocoane de mucus, puroi, cheaguri de sânge.
~ Se trimite la laborator la solicitarea medicului.
→ Reorganizarea locului de muncă.
~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru sterilizare.
~ Se îndepărtează deşeurile.

CLISMELE
Clisma este tot un fel de tubaj prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros cu mai multe scopuri:
evacuator, medicamentos, examene paraclinice. După efectul urmărit clismele sunt:
1. Clisme evacuatorii:-simple, -înalte, -prin sifonaj, -purgative, -uleioase
2. Clisme baritate pentru explorare
3. Clisme terapeutice: -medicamentoase, cu efect local, -anestezice
4. Clisme alimentare: - hidratante

Clismele evacuatorii
Clisma evacuatorie simplă are scop de a evacua intestinul gros în vederea unei intervenţii chirurgicale, a
rectoscopiei, irigoscopiei, etc..
Se execută cu ajutorul irigatorului cu apă călduţă la temperatura de 22-30°C cu 0,75-1,5l apă. Efectul ei este să
acţioneze asupra materiilor fecale solidificate prin deshidratare care s-au acumulat în ampula rectală.
În apa clismei se pot adăuga:
 2-3 linguri glicerină
 1-2 linguriţe săpun lichid
 ulei de măsline, etc., cu scop de înmuiere şi lubrefiere asupra căilor evacuatorii
Materiale necesare
 irigator metalic sau de sticlă de 0,5-3l capacitate, un tub de cauciuc sau material plastic, canulă metalică sau din
material plastic unifolosibilă, sterilă, lungă de 12-15cm, pentru clisme înalte canule lungi de 30cm din cauciuc,o
ploscă acoperită pentru evacuarea conţinutului colonului, muşama, învelitoare din flanelă pentru bolnav, ulei pentru
lubrefierea canulei, apă pentru clismă, şorţ din plastic, mănuşi de cauciuc, tăviţă renală
Tehnica de executie:
Se suspendă irigatorul pe un stativ şi se umple cu soluţia respectivă. Se montează tubul de cauciuc, iar în capătul lui
canula,apoi se pensează tubul cu o pensă.
Pregătirea bolnavului
 pregătire psihică
 se aşează bolnavul în decubit lateral stâng cu membrul stâng în flexie forţată a coapsei pe abdomen, iar membrul
inferior drept este întins
 sub capul bolnavului se aşează o pernă
 bolnavii imobilizaţi se lasă în poziţie decubit dorsal
Clisma se poate face şi în poziţie genu-pectorală. Patul bolnavului va fi izolat de restul bolnavilor cu un paravan. Se va
cere bolnavului să reţină lichidul în colon 10-15 minute pentru ca materiile fecale să fie înmuiate. Canula se unge cu
61
soluţie uleioasă, se deschide pensa (Mohr), se scoate aerul de pe tub şi prima coloană de apă în tăviţa renală. După ce
asistentul medical a îmbrăcat mănuşile de cauciuc depărtează fesele cu degetele de la mâna stîngă. Cu mâna dreaptă
introduce canula prin anus în rect prin mişcări de rotaţie. Vârful canulei se îndreaptă uşor înainte în direcţia vezicii
urinare. Se introduce pînă la distanţă de 10-12cm. Nu se forţează introducerea ei dacă întâlneşte obstacole mari.
Irigatorul se fixează la 0,5-1,5 m înălţime de unde soluţia din irigator pătrunde în colon în timp de 5 minute. Dacă apar
dureri sau crampe se opreşte manopera câteva minute apoi se continuă. După scoaterea canulei bolnavul este aşezat în
decubit dorsal, apoi peste 2-3 minute întors în decubit lateral drept. Bolnavul este rugat să reţină soluţia 10-15 minute
după care apare scaunul. Când bolnavul anunţă că apare defecaţia se pune plosca şi se aşteaptă expulzarea conţinutului
intestinal după care se face toaleta anală. Se îndepărtează apoi toate materialele folosite şi se aşează bolnavul în pat. Se
deschid geamurile salonului pentru aerisire după ce bolnavul a fost acoperit.
Clisma înaltă
Se face pentru a evacua materiile fecale (excremente) din porţiunea superioară a colonului. Se foloseşte o canulă
flexibilă care se introduce în rect până la înălţimea de 30-40cm. Se execută cu 2-3l apă la temperatură de 15-16°C şi cu
o presiune mai mare cu irigatorul ridicat la 1,5m. Bolnavul este aşezat în decubit lateral stâng când se introduce 0,75l
apă, apoi se aşează în decubit dorsal şi se introduce restul de soluţie. Se întoarce apoi bolnavul în poziţie laterală
dreaptă ca să pătrundă apa până la valvula Bauhin.
Acest gen de clisme se fac pentru pregătirea bolnavilor care se operează pe colon.
Clisma prin şifonaj
Se face pentru îndepătarea puroiului, a toxicelor, a toxinelor microbiene de pe suprafeţele mucoaselor în ocluziile
intestinale şi în parezele intestinale.
Se folosesc sonde rectale de 30-40cm cu diametrul de 1,5cm din cauciuc semirigid şi prevăzut cu orificii largi. În loc
de rezervor se pune o pâlnie pe care se toarnă soluţia. Se umple pâlnia cu apă la 35 °C. Apa din irigator este vărsată în
pâlnie care apoi ajunge în colon. Se ridică pâlnia până la înăţimea de 1m. Când bolnavul acuză dureri se coboară
pâlnia până sub nivelul colonului şi se lasă să se scurgă într-o găleată conţinutul colonului. Operaţia se repetă de 3-4
ori. Clismele prin sifonaj sunt precedate de clismele evacuatorii.
Clismele uleioase
Se fac în cazul constipaţiilor cronice care sunt însoţite de dureri abdominale şi când clismele obişnuite sunt
ineficiente. Se folosesc uleiuri vegetale în cantitate de 200-400g încălzite la temperatura de 38°C. Se fac cu un irigator
sau cu o seringă de 50ml adaptate direct la canulă (seringă Janet) şi se apasă cu o presiune moderată pe piston.
Clismele terapeutice (medicamentoase )
Introducerea de medicamente când nu se pot lua pe cale orală sau în scop de tratament local şi se practică la:
 bolnavii inconştienţi
 cei care refuză tratamentul, sau bolnavii care suferă de afecţiuni gastrice
Prin mucoasa rectală se absorb:
 anestezicele, -antiinflamatoarele, -digitalicele, -clorura de calciu, -opiu, -chinina, etc.
Aceste substanţe se dizolvă în apă şi cu ele se efectuează clismele. Se fac la 1-1,5 ore de la clisma evacuatoare. Se
fac şi sub formă de clismă picătură cu picătură sau microclisme care se repetă de 2-3 ori /zi şi se efectuează cu
substanţe dizolvate în 10-15ml apă, ser fiziologic 9%, glucoză 5%. Clisma se face cu sonda Nelaton la capătul căreia
se adaptează o seringă cu soluţia medicamentoasă. Se poate face şi cu irigatorul.
Scopul clismelor terapeutice şi clasificarea acestora este:
1. pentru anestezia generală a copilului mic (inducţia anestezică)
2. cu ceai de muşeţel (infuzie) pentru tratamentul afecţiunilor inflamatorii ale intestinului pentru absorbţia gazelor
intestinale.
3. cu soluţii de bicarbonat de sodiu 5, 8% pentru dizolvarea mucusului intestinal.
4. pentru calmarea durerilor locale cu soluţii de xilină 1%.
5. dezinfectante cu sulfamide:
 2-3g sulfamidă în 250ml ceai de muşeţel
 soluţie cu albastru de metilen 1%
6. clisme cu cortizon (antiinflamatoare)
7. clisme epitelizante cu vitamina A soluţie 5ml de 30.000U
8. clisme cu decoct de usturoi pentru oxiuri: în 300ml de apă se fierb 3 căpăţâni de usturoi.
Clismele alimentare şi hidratante
Se fac când există o intoleranţă gastrică sau refuz alimentar. Se practică picătură cu picătură după o clismă
evacuatorie şi apoi la interval de o oră se începe clisma alimentară. Se fac numai cu soluţii izotonice. Se
administrează:
 ser fiziologic 9‰
 hidrolizate de proteine (aminoven, aminosteril)
 alcool în soluţie 3-4 %
 hidranţi de carbon
 săruri minerale
62
 soluţii Ringer
 glucoză 5%
În caz de intoleranţă se răreşte ritmul de administrare sau se adaugă în clismă 5-10 picături de opiu.
Clismele exploratoare
Aici se includ clismele baritate pentru explorarea colonului. Se fac cu :
 substanţe de contrast radioopac, -sulfat de bariu (suspensie)
Aceste clisme se fac după clisme evacuatorii şi un regim hidric.
Clismele la sugari şi copii mici
Se fac în funcţie de vârstă:
 la sugari până la 6 luni se vor face cu o pară de capacitate 50-60ml
Sugarii se aşează pe masa de înfăşat în decubit dorsal cu genunchii flectaţi sau în decubit lateral stâng cu membrul
stâng flectat pe abdomen, iar cel drept întins. Cu mâna stângă se îndepărtează fesele, iar cu mâna dreaptă se introduce
vârful perei de cauciuc lubrefiat în anus. Lichidul din pară se introduce încet în rect. Se scoate apoi vârful perei şi cu
degetele se strâng câteva minute fesele pentru menţinerea clismei în rect. Se lasă 5-10minute copilul înfăşat apoi se
evacuează conţinutul intestinal şi apoi i se face toaleta locală.
Clismele medicamentoase se fac cu sonde Nelaton numărul 10 şi 12 cm în ritm de 3-6 picături pe minut. Cantitatea de
lichid în clismă nu va depăşit 50ml la sugari şi 150ml la copii mai mari.
TUBUL DE GAZE
Este un tub din cauciuc sau material plastic semirigid de lungime 30-35cm cu diametrul 8-10mm şi are ca scop
eliminarea gazelor din colon. La capătul proximal el este rotunjit şi prezintă găuri. Tubul de gaze steril şi lubrefiat se
introduce prin anus în rect pe o porţiune de 15-20 cm şi se lasă o perioadă de 2 ore. Nu se ţine mai mult pentru că
produce compresiune pe vase.

PUNCŢIILE
Puncţiile reprezintă o manevră chirurgicală prin care se realizează o cale de comunicare, prin intermediul
unui ac, între exterior şi o cavitate naturală sau patologică a organismului.
După scopul urmărit puncţiile pot fi:
a) exploratorii sau de diagnostic, atunci când se urmăreşte certificarea existenţei unei cavităţi cu lichid
patologic;
b) evacuatorii, când se urmăreşte golirea unei cavităţi;
c) terapeutice, utilizate în scopul introducerii în cavitate a unor substanţe medicamentoase;
d) pentru biopsie, când se urmăreşte recoltarea unui mic fragment de ţesut după aseptizarea
tegumentelor. Înainte de efectuarea puncţiei se va efectua anestezia locală cu un sedativ (Diazepam) şi
un vagolitic (Atropină).
In cazul unei colectii lichidiene intr-o cavitate a organismului poate fi vorba de:
- exudat: revarsat organic de natura inflamatorie, bogat in albumina, format prin trecerea serului prin peretii vaselor in
tesuturile vecine( reactie Rivalta pozitiva).
- transudat: revarsat organic de origine plasmatica acumulat prin trecerea lichidului provenit din plasma prin peretele
vascular, anatomic intact intr-o cavitate seroasa sau in spatiile interstitiale unde de obicei nu este prezent; nu contine
fibrinogen; contine putina albumina.
PRINCIPII GENERALE
- Pregătirea psihică a pacientului în vederea obţinerii consimţământului informat;
- Respectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie: dezinfecţia regiunii, pregătirea materialelor sterile şi manevrare a
septică, dezinfecţia mâinilor medicului şi ajutoarelor, utilizarea mănuşilor sterile.
- Pregătirea fizică a pacientului şi administrarea medicaţiei preprocedurale (sedarea, anestezie locală)
- Alegerea locului puncţiei în funcţie de scopul urmărit;
- Asigurarea poziţiei corespunzătoare scopului şi locului puncţionat;
- Supravegherea pacientului în timpul puncţiei şi după puncţie;
- Evacuarea lentă a colecţiilor pentru prevenirea hemoragiilor şi tulburărilor hemodinamice.
- Dezinfecţia şi pansarea locului înţepăturii, aplicarea a 1 -2 fire de sutură dacă este cazul;
- Notarea puncţiei în F.O. şi în dosarul de îngrijire;
- Etichetarea şi expedierea la laborator a produselor.
Tipuri de punctii:
Puncţia pleurală (toracică- toracocenteza) — pătrunderea cu ajutorul unui ac prin spaţiul intercostal până în
cavitatea pleurală pentru recoltarea sau eliminarea conţinutului. (În mod normal cavitatea pleurală este virtuală.)
Puncţia peritoneală (abdominală- paracenteza) - pătrunderea cu un ac sau trocar prin peretele abdominal în
fosa iliacă până în cavitatea peritoneală pentru determinarea prezenţei şi naturii lichidului sau evacuarea acestuia.
Puncţia pericardică - pătrunderea în cavitatea pericardică pentru evacuarea lichidului care determină
compresiune asupra miocardului.

63
Puncţia articulară - se face în: cavitatea articulară în artrite acute şi cronice cu colecţii seroase, serofibrinoase
sau purulente, în hemartroze. Se recoltează lichid pentru examene de laborator, se combate compresiunea locală, se
injectează medicamente, se face artroscopie.
Puncţia osoasă - pătrunderea cu un ac special în ţesutul spongios al unui os lat sau scurt pentru recoltarea
măduvei în vederea examenelor microscopice pentru diagnosticarea bolilor de sânge, tumorilor şi pentru transplant de
măduvă.
Puncţia rahidiană - pătrunderea până în spaţiul subarahnoidian pentru măsurarea tensiunii lichidului
cefalorahidian, recoltarea lichidului cefalorahidian pentru examene de laborator, administrarea unor medicamente sau
substanţe de contrast, pentru realizarea anesteziei ( lombara, suboccipitala).
Puncţia vezicii urinare - reprezintă o metodă de strictă necesitate în scop evacuator atunci când cateterismul
nu se poate efectua.
Amniocenteza - puncţia cavităţii amniotice este o metodă de obţinere a lichidului amniotic prin traversarea
peretelui uterin pe cale abdominală sau vaginală în vederea studierii culorii şi constituenţilor în suspiciunea de sarcină
patologică.
Puncţia colecţiilor - constă în introducerea unui ac într-o cavitate patologică cu scopul evacuării sau recoltării
conţinutului pentru examene de laborator.
Puncţia biopsiei - pătrunderea cu un ac special într-un organ parenchimatos sau ţesut cu scopul prelevării unui
fragment ce va fi examinat histopatologic. Se efectuează puncţia: ficatului, splinei, pleurei, prostatei, ganglionilor
limfatici, nodulilor mamari .
Punctia arteriala: abordul direct al unei artere prin intermediul unui ac de punctie.
Punctia venoasa: abordul direct al unei vene prin intermediul unui ac de punctie.
Punctia fundului de sac vaginal posterior: interventie ginecologica micro chirurgicala efectuata prin
intermediul unui ac cu realizarea comunicarii cavitatii peritoneale- mediu exterior.

PUNCŢIA VENOASĂ
→ Definiţie:Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie.
→ Scop:
~ Explorator: Recoltarea sângelui pentru determinări de laborator. Stabilirea diagnosticului.
~ Terapeutic:
o Administrarea de medicamente.Hidratarea şi mineralizarea. Efectuare de transfuzii.
o Sângerare 300-500 ml în edem pulmonar acut, hipertensiune arterială.
→ Locul puncţiei:
~ Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).Venele antebraţului.Venele de pe faţa dorsală a mâinii.Venele
subclaviculare.Venele femurale.Venele maleolare interne.Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.
→ Materiale necesare:
~ Alcool. Tampoane.Ace sterile.Garou.Materiale necesare pentru recoltări. Medicamente.
~ Muşama şi aleză. Pernă elastică. Mănuşi de cauciuc.bandaj adeziv pentru locul puncţiei
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează. Se asigură confort psihic şi fizic.
~ Se protejează lenjeria de pat şi de corp.
~ Se asigură poziţia decubit dorsal.
~ Se examinează calitatea şi starea venelor.
→ Execuţia puncţiei: Puncţia venoasă → se execută de către asistentă.
~ Se îmbracă mănuşile de cauciuc.
~ Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului puncţiei. Se recomandă pacientului să strângă pumnul.
~ Se palpează vena şi se alege locul puncţiei. Se dezinfectează locul ales.
~ Se pătrunde în venă cu bizoul în sus cca. 1-2 cm. Se verifică poziţia acului în venă – prin aspirare în seringă.
~ Se continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.
~ Se îndepărtează staza venoasă. Se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.
~ Se menţine tamponul 1-3 minute – fără a îndoi braţul.
~ Îngrijeşte locul puncţiei. Reorganizează locul şi îndepărtează materialele folosite.
~ Notează în foaia de temperatură – foaia de observaţie puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul,
eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică:
~ Se face toaleta locală a tegumentelor dacă este cazul. Se schimbă la nevoie lenjeria.
~ Se asigură o poziţie comodă. Se supraveghează pacientul.

64
~ Se pregăteşte sângele recoltat pentru laborator.
→ Accidente:
~ Hematom – prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos. Se retrage acul şi se comprimă locul 1-3 minute.
~ Perforarea venei – se retrage acul.
~ Ameţeli, paloare, lipotimie, colaps – se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de urgenţă – se anunţă medicul.
→ Observaţii:
~ Pentru evidenţierea venelor → se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate introduce mâna în apă caldă.
~ Pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu capul atârnând la marginea patului.
~ Prin puncţie venoasă se pot fixa şi catetere transcutanate.
→ De evitat!
~ Puncţionarea venei din lateral. Puncţionarea venei cu acul cu bizoul în jos.
~ Atingerea produsului recoltat.
~ Flectarea antebraţului pe braţ cu tampon aplicat la plica cotului → împiedică închiderea locului puncţiei.

PUNCŢIE PLEURALĂ - TORACOCENTEZA


→ Definiţie: Puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea pleurală şi mediul
exterior prin intermediul unui ac.
→ Scop:
~ Explorator:
o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.
o Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.
o Stabilirea diagnosticului.
~ Terapeutic:
o Evacuarea lichidului din cavitate.
o Administrarea de medicamente.
→ Indicaţii:
~ Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare.
~ Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală.
~ Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi plămânului.
→ Contraindicaţii:
~ Tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie.
~ Tratament cu anticoagulante.
→ Locul puncţiei: Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe marginii sup. a coastei.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.Material pentru igiena tegumentară a locului
puncţiei.Soluţii anestezice – Xilină 1%. Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.Medicamente – Atropină,
morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată,
acid acetic glacial, pipete.Vase colectoare. Cilindru gradat.Materiale necesare pentru recoltări.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină – pentru a scădea excitabilitatea generală a nervului
pneumogastric.
~ Se asigură poziţia şezând la marginea patului, cu mâna de partea puncţie ridicată peste cap până la urechea
opusă sau se aşează călare pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite pe spătarul scaunului. Pacienţii în
stare gravă se aşează în decubit lateral pe partea sănătoasă, la marginea patului.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale. Asistenta pregăteşte radiografia
pacientului.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie Se aşează câmpul chirurgical în jurul
toracelui, sub locul puncţiei. Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.

65
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Măsoară cantitatea de lichid evacuată.
o Examinează macroscopic lichidul.
o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2
picături de acid acetic glacial).
o Aplică un pansament la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijiri după tehnică:~Se asigură repaus la pat. ~Se supraveghează funcţiile vitale. ~Se informează medicul în
cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice.
→ Incidente şi accidente:
~ Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare. Lipotimie, colaps.
~ Accese de tuse – prin iritaţie pleurală.
~ Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a lichidului.
~ Pneumotorax – prin rănirea plămânului cu acul → se întrerupe puncţia.
→ Observaţii
~ Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure (purulent sau chilos), hemoragic sau serosanguinolent.
~ Reacţia este + când apare fum de ţigară (lichidul pleural este bogat în albumine – exsudat; reacţia este
negativă când lichidul rămâne limpede – transsudat (cauzat de tulburări circulatorii).
~ Aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu două seringi de 20 ml.
~ Aparatele aspiratoare adaptate la ac asigură o tehnică mai sigură şi mai puţin traumatizantă. Nu se evacuează
mai mult de 1000-12000 ml.
~ Nu se evacuează complet lichidul pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor

PUNCŢIE ABDOMINALĂ – PARACENTEZA – PUNCŢIA PERITONEALĂ


→ Definiţie: Puncţia abdominală (peritoneală) sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu ajutorul
unui trocar în diferite scopuri.
→ Scop:
~ Explorator: Evidenţierea lichidului în cavitate. Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi
calitative.
~ Terapeutic: Evacuarea lichidului din cavitate. Efectuarea de dializă peritoneală.
→ Indicaţii:
~ Ascită masivă → lichid în cavitatea peritoneală de diferite cauze (obstacole în circulaţia portală, ceea ce
determină hipertensiune în ramurile venei porte – în ciroza hepatică, insuficienţă cardiacă, tumori peritoneale),
inflamaţia peritoneului – în tbc peritoneal.
~ Ascite care nu se resorb prin metode obişnuite de tratament.
~ Traumatisme închise ale viscerelor abdominale când se bănuieşte hemoperitoneul Diagnosticarea cito-
bacteriologică a ascitei.
→ Contraindicaţii:
~ Chisturi ovariene, hidronefroză, sarcină.
~ Diateze hemoragice – cu prudenţă. Colecţii lichidiene închistate.
→ Locul puncţiei:
~ Fosa iliacă stângă – bolnavul în decubit semilateral stâng.
~ La mijlocul liniei ombilico-pubiană – bolnavul în poziţie semişezând.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.Material pentru igiena tegumentară a locului
puncţiei.Soluţii anestezice – Xilină 1%. Trocar.Ace şi seringi sterile. Tampoane.Medicamente – tonice
cardiace, soluţii anestezice.Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic
glacial, pipete. Material pentru pansament.Vase colectoare.Cilindru gradat. Găleată 10 l.Paravan. Tăviţă
renală.Materiale necesare pentru recoltări.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se invită pacientul să urineze sau se face sondaj vezical la nevoie.
~ Se dezbracă regiunea aleasă şi se aşează bolnavul în poziţie.
~ Se măsoară circumferinţa abdominală.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
66
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
o Adaptează şi supraveghează tubul prelungitor ce asigură scurgerea controlată în găleată sau pungă
colectoare.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Examinează macroscopic lichidul.
o Măsoară cantitatea şi densitatea lichidului evacuat.
o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2
picături de acid acetic glacial).
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se aplică un pansament la locul puncţiei.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se aplică un bandaj abdominal compresiv cu cearşaf – timp de 6 ore.
~ Se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează.
~ Repaus la pat 24 ore.
→ Incidente şi accidente:
~ Colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.
~ Hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză şi melenă.
~ Perforarea intestinului – determină peritonită.
~ Persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid.
→ Observaţii:
~ Dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte scurgerea prin schimbarea poziţiei pacientului sau se
introduce mandrenul bont pentru a îndepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrină care acoperă orificiul
canulei trocarului.
~ Viteza de scurgere - 1 litru pe 15 minute.
~ La prima paracenteză se evacuează o cantitate de maxim 4-5 litri.
~ La următoarele paracenteze se poate evacua până la 10 litri.
→ De evitat:Decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.Puncţiile evacuatoare repetate, deoarece duc la stări de
hipoproteinemie şi caşexie.

PUNCŢIE RAHIDIANĂ - LOMBARĂ

→ Definiţie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac subţire în spaţiul subarahnoidian, printre vertebre.
→ Scop:
~ Explorator:
o Măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.
o Recoltarea lichidului pentru examen macroscopic şi de laborator.
o Injectarea substanţelor radioopace pentru examenul măduvei.
~ Anestezic:Introducerea substanţelor anestezice – rahianestezia.
~ Terapeutic:
o Evacuarea pentru decomprimare în cazul sindromului de hipertensiune intracraniană.
o Administrarea de medicamente.
→ Indicaţii:
~ Boli inflamatorii ale sistemului nervos central – meningită, encefalită.
~ Scleroză multiplă. Hemoragie subarahnoidian, tumori cerebrale.
~ Intervenţii chirurgicale – cu scop anestezic.
67
→ Locul puncţiei:
~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.
~ Puncţie dorsală → D6-D7.
~ Puncţie suboccipitală.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod. Tampoane.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.Trocar şi seringi sterile.
~ Medicamente – soluţii anestezice.Manometru Claude.Materiale necesare pentru recoltări.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia în
piept → poziţia spate de pisică.
~ Sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele arcuat.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul funcţie de scopul urmărit.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Serveşte manometrul Claude.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Aplică un pansament la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore.
~ După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se informează medicul în cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.
→ Incidente şi accidente:
~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii – datorat hipotensiunii lichidiene provocate de
puncţie.
~ Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.
~ Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei
spinării, cu vârful acului.
~ Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale când s-a executat puncţia sub
occipital.
~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.
→ Observaţii:
~ Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.
~ Asistenta menţine pacientul în poziţie în timpul puncţiei.
~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului – normal
lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu
picătură. În stări patologice, lichidul cefalorahidian poate fi
hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
~ După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid
limpide pentru examene citologice, biochimice, bacteriologice
fără a-l suprainfecta.
~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.
~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea
tehnicii.
~ În cazul evacuărilor mari de lichid - se aşează în poziţie Trendelemburg.
~ Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator.

68
~ Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol de rupere a acului sau traumatizare a substanţei
nervoasă.

PUNCŢIE ARTICULARĂ
→ Definiţie:
~ Puncţia articulară reprezintă stabilirea legăturii între cavitatea articulară şi mediul exterior prin intermediul
unui ac.
→ Scop:
~ Explorator:
o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.
o Recoltarea lichidului pentru examinare.
~ Terapeutic:
o Evacuarea lichidului din cavitate.
o Administrarea de medicamente în cavitate – cortizon, anestezice locale, substanţe de contrast.
→ Indicaţii:Artrite acute sau cronice, traumatisme articulare cu hemartroză.
→ Contraindicaţii: Procese inflamatorii tegumentare în zona puncţiei.
→ Locul puncţiei: Cel mai frecvent se puncţionează genunchiul, cotul, umărul, glezna.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod. Material pentru igiena tegumentară.Soluţii
anestezice – Xilină 1%. Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.Cilindru gradat. Materiale necesare pentru
recoltări.Tăviţă renală.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură poziţia care să permită executarea puncţiei cu articulaţia relaxată.
~ Eventual se aşează articulaţia pe o pernă. Se îndepărtează la nevoie pilozitatea şi se face toaleta tegumentelor.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
o Medicul execută puncţia – se fac recoltări şi se administrează medicaţie în cavitatea articulară
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Aplică un pansament compresiv la locul puncţiei – faşă compresivă.
o Aplică atele pentru imobilizarea puncţiei.
o Notează puncţia executată, cantitatea şi aspectul lichidului evacuat.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.
→ Incidente şi accidente:
~ Lezarea pachetului vasculonervos.
~ Infecţii.
~ Hematom.
~ Puncţie albă.
→ Observaţii:
~ Pansamentul compresiv se menţine 24-48 de ore.
~ Lichidul recoltata se etichetează şi se trimite la laborator pentru examen citologic şi bacteriologic.
~ Examinarea macroscopică se face măsurând cantitatea, apreciind aspectul – seros, purulent, sanguinolent.
~ Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă – seroasele articulare sunt receptive la infecţii.

PUNCŢIE OSOASĂ – PUNCŢIA STERNALĂ

69
→ Definiţie: Puncţia osoasă reprezintă stabilirea unei legături între mediul extern şi zona spongioasă a osului,
străbătând stratul său cortical şi zona spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
→ Scop:
~ Explorator:
o Recoltarea măduvei pentru examinare în vederea stabilirii structurii, compoziţiei şi pentru studiul
elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor.
~ Terapeutic:
o Administrare de medicamente, lichide, sânge, substanţe nutritive.
o Recoltarea măduvei de la persoane sănătoase pentru transplant.
→ Indicaţii: Boli hematologice.
→ Locul puncţiei:
~ Sternul – manubriul sternal.
~ Spina iliacă, creasta iliacă, maleola tibială.
~ Calcaneul – la copii.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.Material pentru igiena tegumentară a locului
puncţiei.Soluţii anestezice – Xilină 1%. Ace şi seringi sterile. Tampoane.Ac trocar cu opritor pentru
ac.Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.Materiale pentru reacţia Rivalta –
pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.Materiale necesare pentru recoltări – lame, sticlă de
ceas, ser fiziologic.Alte materiale funcţie de scopul urmărit.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se explică că se va înlătura durerea puncţiei prin anestezie locală.
~ Se controlează cu o zi înainte timpul se sângerare, timpul de coagulare şi timpul Quick.
~ Se aşează pacientul în poziţie adecvată funcţie de locul ales:
o Decubit dorsal pe plan dur → puncţie sternală.
o Decubit ventral pe plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi → puncţia crestei iliace.
~ Se rade pilozitatea de pe locul ales şi se face toaleta .şi dezinfecţia regiunii.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp. Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Execută frotiuri şi însămânţări din produsele recoltate. Continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.
o La terminarea tehnicii, după scoaterea acului, aplică un pansament compresiv la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat. Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.
~ Se informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice.
→ Incidente şi accidente:
~ Puncţie albă. Perforaţia organelor interne – inimă, plămân. Pneumotorax.
~ Fracturi. Hematoame. Infecţii ale osului – osteomielită. Tulburări de creştere la copii după puncţie tibială.
→ Observaţii:
~ Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.
~ Serul fiziologic se menţine la 370C în seringă pentru ca medicul să-l poată introduce în cavitatea medulară şi,
astfel să obţină măduvă – se introduce serul fiziologic şi se aspiră.
~ Pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, în ritm de 15-20 picături pe minut.
~ Manipularea incorectă a instrumentarului steril → infecţii.

PUNCŢIE VEZICII URINARE

70
→ Definiţie: Puncţia vezicii urinare se realizează prin introducerea unui ac pe cale transabdominală în vezica urinară
– în urgenţă! – când există pericol de rupere la o vezică supraextinsă.
→ Scop:
~ Explorator:
o Rar – pentru recoltarea urinei fără pericol de contaminare.
o Injectare de produse de contrast pentru examen radiologic al vezicii urinare.
~ Terapeutic: Evacuarea urinei în cazuri de retenţie acută de urină, când sondajul vezical nu poate fi executat.
→ Indicaţii:
~ Stricturi uretrale, hipertrofie de prostată când încercările de pătrundere cu sondă în vezică urinară rămân fără
rezultat.
~ Traumatisme uretrale sau vaginale, când sondajul vezical este contraindicat.
→ Locul puncţiei: Pe linia mediană abdominală, la 2 cm deasupra simfizei pubiene.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
~ Medicamente – soluţii anestezice - Xilină 1%.Vase colectoare. Materiale necesare pentru recoltări.
~ Tăviţă renală. Pernă tare.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură securitatea şi intimitatea necesară execuţiei puncţiei.
~ Se aşează bolnavul în decubit dorsal cu pernă tare sub bazin.
~ Se dezbracă regiunea pubiană şi se rade pilozitatea.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Pregăteşte şi dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele şi instrumentele necesare.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Recoltează urina în eprubete sterile şi le trimite la laborator.
o Urmăreşte scurgerea urinei.
o Notează puncţia executată, cantitatea de urină extrasă, aspectul şi densitatea.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Dezinfectează locul după puncţie şi îl comprimă.
~ Aplică pansament.
~ Se asigură repaus la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se observă locul puncţiei, pansamentul, pentru a sesiza scurgerea în continuare a urinei prin traiectul
neoformat.
→ Incidente şi accidente:
~ Puncţie negativă – în cazul în care peretele abdominal prezintă un strat gros de grăsime şi acul nu pătrunde
profund în vezica urinară.
~ Hemoragie vezicală. Fistule urinare.
~ Astuparea acului cu flocoane de fibrină sau ţesuturi. Infecţii postpuncţionale tardive.
→ Observaţii:
~ Se determină volumul de urină evacuat. Se măsoară densitatea urinară.
~ Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.
~ Se introduce mandrenul pentru desfundarea acului dacă se întrerupe scurgerea.
~ Vezica urinară trebuie să se golească încet şi incomplet – maxim 500 ml.
~ La nevoie se poate repeta puncţia de mai multe ori.
~ Nu se comprimă abdomenul în timpul evacuării urinei.

PUNCŢIE BIOPSICĂ – BIOPSIA HEPATICĂ


71
→ Definiţie:Puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac de biopsie într-un organ parenchimatos pentru
recoltarea unui fragment de ţesut.
~ Se practică puncţie pentru biopsie pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici, plămâni, tumori solide.
→ Scop:
~ Explorator: Examen histopatologic pentru stabilirea diagnosticului.
→ Indicaţii: Afectarea organelor menţionate.
→ Contraindicaţii:
~ Diateze hemoragice.
~ Rinichi unic – pentru puncţia renală.
→ Locul puncţiei hepatice:
~ Faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul costal sau în plină matitate – la
un ficat mărit.
~ De-a lungul iniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept – la ficat în limite normale.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.Material pentru igiena tegumentară a locului
puncţiei.Soluţii anestezice – Xilină 1%. Ac pentru biopsie. Seringi sterile. Tampoane.Medicamente – soluţii
anestezice, hemostatice, tonice cardiace.Lame microscop, hârtie filtru, ser fiziologic 50 ml.Tăviţă renală.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură că durerea va fi îndepărtată prin anestezie locală.
~ Se determină înainte TS, TC, TQ, trombocite.
~ Se administrează cu 2 zile înainte medicaţie hemostatică (vitamina C, vitamina K, calciu gluconic).
~ Se aşează bolnavul în poziţie – decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral stâng cu mâna
dreaptă sub cap.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele necesare.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Aplică un pansament la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat 24-48 ore în decubit lateral drept. Se supraveghează funcţiile vitale 24 ore.
~ Se aplică pungă cu gheaţă la locul puncţiei.
~ La nevoie se administrează calmante ale tusei.
~ Se informează medicul în cazul apariţiei complicaţiilor – hemoragii.
→ Incidente şi accidente:
~ Tuse instantanee sau hemotorax prin atingere pleurală.
~ Hemoragie → se administrează hemostatice. Şoc pleural.
→ Observaţii:
~ Fragmentele de ţesut recoltate se îndepărtează de pe acul de biopsie prin insuflare de aer cu seringa şi sunt
pregătite pentru laborator – sub formă de amprentă pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri.
~ Acele de puncţie se sterilizează la pupinel.
~ Nu se mişcă bolnavul în timpul puncţiei → se pot rupe acele sau se pot leza ţesuturile.

RECOLTAREA LICHIDULUI CEFALORAHIDIAN (LCR)


→ Definiţie: LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide , cu rol de protecţie a SNC, cu rol nutritiv şi
excretor, care circulă în spaţiul subarahnoidian.
→ Scop:
~ Diagnostic:

72
o Diagnosticarea neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene în afecţiuni neurologice şi
neurochirurgicale, în stări comatoase.
→ Locul puncţiei:
~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.
~ Puncţie dorsală → D6-D7.
~ Puncţie suboccipitală.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod. Tampoane.Material pentru igiena tegumentară a
locului puncţiei.Trocar şi seringi sterile. Medicamente – soluţii anestezice.Manometru Claude. Recipiente
necesare pentru recoltarea lichidului.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia în
piept → poziţia spate de pisică sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele
arcuat.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul cu anestezic şi materiale pentru
puncţie şi recoltare.Supraveghează pacientul în timpul tehnicii. Serveşte manometrul Claude.
~ Se observă presiunea de scurgere sau se măsoară cu manometru Claude.
~ Se extrag 10-20 ml LCR – după ce se scurg câteva picături pe ac.
~ Lichidul recoltat se repartizează în mai multe eprubete (a câte 4 ml fiecare).
~ Se fac examinări citologice, bacteriologice, serologice, biochimice.
o Completează buletinele de analiză şi preia produsele recoltate.
o Aplică un pansament la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijiri după tehnică:Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore. După 6 ore
pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.Se supraveghează funcţiile vitale. Se informează medicul în cazul
apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.
→ Incidente şi accidente:
~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii.
~ Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.
~ Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei
spinării, cu vârful acului.
~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.
→ Interpretarea rezultatelor:
~ LCR normal → soluţie apoasă, salină, limpede ca apa de stâncă.
~ Volum 100-150 ml.
~ D = 1005-1009, pH = 7,4-7,5.
~ Tensiune = 10-20 cm apă în decubit, 20 cm apă în şezut.
~ Albuminorahie 20-60 mg%, glicorahie 50-60 mg%.
→ Observaţii:
~ La pacienţii în stare foarte gravă se execută în decubit lateral.
~ Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă.
~ Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.
~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului – normal
lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură. În stări patologice, lichidul
cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
~ După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid limpide pentru examene citologice,
biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.
~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.
~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea tehnicii.

73
~ Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator.
~ Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol de rupere a acului sau traumatizare a substanţei
nervoasă.
PUNCŢIA PERICARDICĂ
Definiţie Puncţia pericardică reprezintă pătrunderea cu un ac în cavitatea pericardică, care se transformă
din spaţiu virtual în cavitate reală, prin acumularea sângelui sau lichidului de transudaţie.
Scop • explorator- constatarea prezenţei lichidului în cavitatea pericardică
- recoltarea lichidului pentru examinare în vederea stabilirii naturii sale
• terapeutic- evacuarea lichidului acumulat
- introducerea substanţelor medicamentoase după evacuarea lichidului
Indicaţii - puncţia se execută în cazurile: în care se acumulează lichid între foiţele pericardului ca
urmare a inflamaţiei, transudaţiei sau hemoragiei; pericardul fiind inextensibil, lichidul
tamponează inima şi îi îngreunează funcţia; apare, astfel, o dispnee accentuată, hipotensiune
arterială, puncţia având caracter de urgenţă
Locul puncţiei - spaţiul V intercostal stâng la 6 cm de marginea sternului în cazul puncţiei
exploratoare; - spaţiul VI-VII la jumătatea distanţei
dintre linia axilară anterioară şi cea medioclaviculară stângă, în cazul în
care cantitatea de lichid este mare (după un control radiologic);
- la extremitatea apendicelui xifoid, bolnavul fiind în poziţie semişezând,
în cazul puncţiei evacuatoare (calea epigastrică) (fig. 62)

Pregătirea • materiale:
puncţiei - se pregătesc aceleaşi materiale ca şi pentru puncţia pleurală, în afara aparatelor aspiratoare
- acul de puncţie are o lungime de 8-10 cm
• pacientul:- pregătirea psihică: se informează, se încurajează
- pregătirea fizică: se face un examen radiologic al toracelui; oxigenoterapie; se acordă poziţia
în funcţie de scopul puncţiei şicantitatea de lichid existent
- semişezând, pentru puncţia evacuatoare
- decubit dorsal, în celelalte cazuri
Execuţia - se face de către medic, ajutat de două asistente.
puncţiei

Medicul Asistenta I Asistenta II


- pregăteşte radiografia pacientului - administrează o fiolă de atropină cu 30 min.
înainte
- îşi spală mâinile, le dezinfectează
- aşază materialul de protecţie pe pat
- dezbracă toracele pacientului
- stabileşte locul - aşază pacientul în poziţia recomandată de
puncţiei medic
- pregăteşte locul puncţiei,
dezinfecţie tip III
- serveşte seringa cu anestezic
- efectuează anestezia - menţine pacientul în poziţia dată
- serveşte mănuşile chirurgicale
- aşază câmpul sub - serveşte câmpul chirurgical
locul puncţiei - serveşte seringa cu acul de puncţie

RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

INTRODUCERE
Recoltarea produselor biologice poate afecta direct diagnosticul, tratamentul şi vindecarea pacientului.
Asistentul medical este direct responsabil de recoltarea promptă şi corectă a acestor probe. În unele cazuri, chiar dacă
nu Asistentul medical este cel care recoltează, trebuie să verifice proba, să pregătească pacientul, să asiste medicul, să-
l ajute la efectuarea respectivei recoltări să şi acorde îngrijiri specifice pacientului după recoltare. Există anumite teste
pentru care pacientul trebuie instruit să şi le poată face singur (glicemia pe glucotest).

74
Pregătirea pacientului
O bună înţelegere şi informare despre testul pe care pacientul trebuie să îl efectueze şi scopul acestuia ne va
ajuta să pregătim pacientul adecvat. Explicându-i pacientului procedura medicală cu claritate vom caştiga încrederea şi
cooperarea sa. De exemplu, înaintea unei recoltări dificile şi dureroase (cum ar fi puncţia de măduvă osoasă) trebuie să
informăm pacientul asupra tipului şi gradului de disconfort pe care probabil îl va resimţi. De asemenea trebuie
informat de durata procedurii, efectele acesteia şi în cât timp vor fi gata rezultatele. Ştiind exact la ce să se aştepte,
pacientului îi va fii mult mai uşor să coopereze şi să suporte manevra în sine. Dacă medicul este cel care face
recoltarea, asistentul medical va supraveghea pacientul atât pe parcursul acesteia cât si după pentru a putea acorda
îngrijirile specifice în orice situaţie.
Unele teste necesită instrucţiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totală a pacientului şi de corecta recoltare a
probelor, cu atât mai mult cu cât unele necesită anumite condiţii de recoltare şi schimbarea regimului de viaţă înaintea
recoltării (o dietă specială, un mod corect de recoltare de către însuşi pacient, etc).
Consimţământul pacientului
Este un drept al pacientului să i se ofere toate informaţiile pentru a înţelege exact ce i se va face, procedura
medicală în sine, riscurile şi implicaţiile manevrei înainte de a consimţi şi a semna că este de acord cu efectuarea
procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuată şi potenţialele riscuri este în primul rând responsabilitatea medicului.
Asistenta va relua explicaţiile medicului, se va asigura că pacientul le-a înţeles bine şi va verifica dacă pacientul a
semnat consimţământul.
Măsuri de protecţie: Măsurile de protecţie trebuie luate atât pentru asistentă cât şi pentru pacient. După recoltare,
produsul trebuie etichetat şi transportat în condiţii optime, astfel incât să nu afecteze rezultatul.

RECOLTAREA SÂNGELUI
→ Definiţie:Sângele realizează aportul la nivelul celular de substanţe energetice şi plastice (glucoză, aminoacizi,
acizi graşi etc.), săruri minerale, apă şi oxigen. Totodată sângele transportă şi produsele rezultate din metabolizarea
celulară – uree, acid uric, amoniac, CO 2 etc.
→ Scopul recoltărilor:
~ Completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective.
~ Confirmă sau infirmă diagnosticul clinic.
~ Reflectă evoluţia bolii şi eficacitatea tratamentului.
~ Confirmă vindecarea.
~ Semnalează apariţia îmbolnăvirilor infecţioase ca şi a persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni.
→ Examene din sânge:
~ Examene hematologice:
o Hemoleucogramă cu formulă leucocitară.
o Hemoglobină (Hb).
o Hematocrit (Ht).
o Timp de sângerare (TS).
o Timp de coagulare (TC).
o Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).
o Timp Quick (TQ sau indice de protrombină).
o Grup sanguin pentru determinarea grupelor de sânge.
~ Examene biochimice:
o Glicemie.Uree.Fibrinogen.Creatinină.Acid uric.Ionograma.Colesterol.Probe hepatice.Bilirubina.
o Lipemie.Fosfataza alcalină.Transaminaze.Rezervă alcalină.
~ Examen bacteriologic:Hemocultura – pentru descoperirea bacteriilor din sânge când se suspectează o
septicemie sau o bacteriemie.
~ Examen parazitologic: Lama de malarie.
~ Examen serologic:
o Reacţia Weill-Felix – tifos exantematic.
o Reacţia de precipitare sau floculare – Citochol. Meinike.
o Reacţia de microfloculare (VDRL) – sifilis.
o Reacţia Bordet-Wassermann (BW) – sifilis.
o Reacţia de hemaglutinare.
o Reacţia de fixarea a complementului.
o Reacţia Valer-Rose –poliartrită reumatoidă.
o Reacţia Vidal – febra tifoidă, febra paratifoidă.
o ASLO – diagnosticul RAA, scarlatină.
75
→ Metode de recoltare:
~ Puncţie capilară – puncţia pulpei degetului, puncţia lobului urechii, puncţia halucelui sau a călcâiului la
copil.
~ Puncţie venoasă – frecvent venele de la plica cotului (cefalică sau bazilică) sau orice venă accesibilă.
~ Puncţie arterială (artera femurală, humerală, radială, cubitală, carotidă).
→ Materiale necesare:
~ Pentru puncţia capilară:
o Ace sterile.
o Tampoane de vată.
o Alcool 900.
o Hârtie de filtru.
o Pipete Potain – pentru numărarea elementelor figurate.
o Lame degresate şi lamele – pentru frotiuri.
o Tăviţă renală.
o Mănuşi de protecţie.
~ Pentru puncţia venoasă sau arterială:
o Ace şi seringi sterile.
o Tampoane de vată.
o Alcool.
o Garou sau bandă Esmarch.
o Pernă elastică cu material de protecţie.
o Recipiente de recoltare.
o Substanţe anticoagulante: heparină, citrat de sodiu 3,8%, oxalat de potasiu, fluorură de sodiu,
EDTA.
o Tăviţă renală.
o Mănuşi de protecţie.
o Medii de cultură pentru examene bacteriologice (bulion citrat, geloză semilichidă).
→ Pregătirea bolnavului:
~ Pregătirea psihică:
o Se anunţă cu 24 de ore înainte.
o Se explică necesitatea tehnicii.
o Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul recoltării.
o Se solicită colaborarea.
o Se urmăreşte înlăturarea stării de tensiune legată de examinările ce urmează a fi făcute – la indicaţia
medicului se poate administra medicaţie calmantă.
o Se asigură repausul pe timpul executării tehnicii.
o Se obtine consimtamantul informat.
~ Pregătirea fizică:
o Se face în funcţie de examenul cerut şi de locul recoltării.
o Uneori se impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială.
o Pacientul nu trebuie să mănânce înaintea recoltărilor.
o Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncţie.
o Hainele nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere.
o Pentru puncţia venoasă se aşează pacientul în decubit dorsal, cu braţul în extensie, sprijinit pe pernă
elastică.
o Pentru puncţie capilară pacientul poate sta şi în şezut, pe scaun, cu braţul sprijinit în extensie şi
supinaţie.
→ Stabilirea locului puncţiei venoase:
~ Se alege braţul pentru puncţie.
~ Se examinează calitatea şi starea vaselor de la plica cotului.
~ Se stabileşte locul de execuţie al puncţiei venoase.
→ Recoltarea sângelui prin puncţie capilară:
~ Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
~ Îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se aseptizează degetul inelar cu tampon cu alcool.
~ Nu se freacă degetul.

76
~ Se aşteaptă evaporarea alcoolului.
~ Se înţeapă pulpa degetului perpendicular pe pliurile cutanate.
~ Se şterge uscat (tampon uscat, hârtie de filtru) prima picătură de sânge.
~ Se lasă să se formeze o nouă picătură din care se recoltează cu pipeta sau cu lama.
~ Se şterge cu tampon cu alcool
→ Executarea frotiului din sânge:
~ La extremitatea unei lame de sticlă se aplică o picătură de sânge de 3-4 mm diametru.
~ Se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45 0 pe lamă – picătura de sânge se întinde prin
capilaritate.
~ Lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceiaşi înclinaţie şi antrenând toată picătura fără a o
fragmenta.
~ Se agită lama pentru uscare.
~ Se etichetează (sau se notează pe spatele lamei cu creion dermatograf).
~ Se trimite la laborator.
~ Observaţii:
 Un frotiu bun nu are goluri, este în strat regulat.
 Frotiul se execută numai din sânge proaspăt.
 Lama trebuie să fie perfect degresată.
→ Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă:
~ Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
~ Îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se aplică garoul.
~ Se palpează locul puncţiei.
~ Se dezinfectează cu tampon cu alcool.
~ Se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el închis.
~ Se puncţionează vena în condiţii de asepsie perfectă, pe direcţia axului longitudinal, împingând acul 1-1,5 cm
în lumenul venei.
~ Se aspiră sângele în seringă, eprubetă, alt recipient etc.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se retrage brusc acul.
~ Se menţine tamponul 1 cca. 10 minute fără a îndoi braţul.
~ Incidente şi accidente:Hematom.Perforarea venei.Ameţeli.Paloare accentuată.Lipotimie.Colaps.
→ Recoltarea sângelui pentru examene hematologice:
~ Se face dimineaţa pe nemâncate.
~ Hemoleucogramă:
o Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA sau heparină.
o Puncţie capilară – pulpa degetului. Aspirarea sângelui în pipete Potain.
~ Hematocrit – 2 ml sânge venos recoltat pe heparină sau EDTA.
~ VSH – 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.
→ Recoltarea sângelui pentru examene biochimice:
~ Se face dimineaţa pe nemâncate.
~ Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sângele se utilizează în totalitate sau numai plasma.
~ Se recoltează 2-5 ml sânge fără anticoagulant pentru determinări de uree, acid uric, creatinină, bilirubină,
colesterol, lipide, teste de disproteinemie, electroforeză, fosfataza alcalină, transaminaze, amilază, fosfor,
calciu, sideremie (Fe seric), rezervă alcalină, ionograma (Na, K, Ca, Cl).
~ Pentru determinarea fibrinogenului sângele se recoltează pe citrat de sodiu.
~ Pentru determinarea glicemie sângele se recoltează pe fluorură de Na sau pe heparină.
→ Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice - HEMOCULTURA:
~ Recoltarea se face în condiţii de asepsie perfectă.
~ Sângele este recoltat şi însămânţat în mod steril pe medii de cultură.
~ Se recomandă recoltarea în recipiente etanşe prin dop de cauciuc, direct pe mediul de cultură.
~ Pentru însămânţarea cu germeni anaerobi, eprubeta cu geloză semilichidă se încălzeşte la 37 0C în baie de apă,
timp de 30 de minute.
~ În timpul însămânţării, balonul sau eprubeta cu mediul de cultură se păstrează înclinată.
~ Materialele necesare recoltării se sterilizează la pupinel.
~ Hemocultura se recoltează la debutul bolii şi înaintea administrării antibioticelor.
77
~ Hemocultura se poate completa cu coprocultura, urocultura etc.
→ Recoltarea sângelui pentru examene serologice:
~ Examenul serologic relevă prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavului.
~ Se folosesc pentru diagnosticarea bolilor infecţioase.
~ Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă.
~ Recoltarea se face direct în eprubetă curată şi uscată.
~ După coagularea sângelui, se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei şi după 30 de minute se decantează
serul direct într-o altă eprubetă sau prin aspirare cu pipetă Pasteur sterilă.
~ Serul hemolizat are culoare roz.
~ Serul lactescent are culoarea albă.
~ Serul nehemolizat – corect recoltat – are culoare gălbuie.
→ Recoltarea sângelui pentru examene parazitologice:
~ Pentru punerea în evidenţă a plasmodiilor malariei, se recoltează sânge în PICĂTURĂ GROASĂ.
~ Recoltarea se face în cursul accesului febril când numărul paraziţilor în sânge este foarte mare.
~ Pe fiecare extremitate a lamei de sticlă se recoltează 2-3 picături de sânge, cât mai apropiate între ele.
~ Cu colţul lamei şlefuite se amestecă fiecare picătură, formând câte o pată circulară, cu diametrul de cca. 1 cm.
~ Se continuă amestecarea până se formează un mic cheag – semnul defibrinării complete.
~ Se notează lama recoltată.
→ Recoltarea sângelui venos prin sistem vacutainer:
~ Metoda asigură confortul bolnavului, calitatea probei recoltate şi securitatea personalului medical.
~ Se foloseşte un tub holder la care se ataşează acul de puncţie prin înfiletare.
~ La tubul holder se adaptează tuburi vaccuumtainer – cu dopuri de diferite culori convenţionale:
o Roşu şi portocaliu – pentru recoltări biochimice.
o Negru – pentru VSH.
o Bleu – pentru determinări de coagulare, fibrinogen, TQ.
o Mov – pentru determinări hematologice.
o Verde – cu heparină – pentru recoltări biochimice.
~ Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma gumată a dopului să fie
străpunsă.
~ După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditivul.
~ Se procedează la fel cu toate tuburile necesare recoltării.
~ Ordinea de umplere a tuburilor:
o Tuburi fără aditivi.
o Tuburi pentru probe de coagulare.
o Alte tuburi cu diverşi aditivi.
~ Se etichetează tuburile şi se trimit la laborator.
→ Determinarea glicemiei cu teste reactive:
~ Determinarea glicemie se poate face cu: teste reactive, bandelete reactive, stripsuri.
~ Sunt metode enzimatice.
~ Citirea se face vizual prin comparaţie cu o scară de culori sau electronic – Glucometru, Roflolux etc.
~ Substanţele chimice imprimate îşi schimbă culoarea în contact cu zahărul.
~ Picătura de sânge se aşează în centrul zonei mono sau bicolore.
~ Depunerea picăturii se face prin atingerea uşoară a capătului reactiv al bandeletei.
~ Se evită frecarea pulpei degetului de babdeletă.
~ Se cronometrază timpul până la îndepărtarea sângelui în funcţie de tipul testelor:
o 60’’ – pentru Hemoglucotest.
o 30’’ – pentru Glucostix.
~ Îndepărtarea sângelui se face prin ştergere cu tampon, absorbţie cu hârtie de filtru, jet de apă.
~ Se compară culoarea cu cea de pe panglica de control şi se obţine valoarea glicemiei respective.
~ Se pot folosi şi aparate cu afişaj electronic – test rapid şi precis. Rezultatul se obţine în 45’’.
→ Îngrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se şterg tegumentele. Se schimbă lenjeria murdară.
~ Se asigură o poziţie comodă.
~ Se aplică comprese reci la locul puncţiei în caz de dureri, hematom, inflamaţii

78
EXAMENE HEMATOLOGICE DIN SÂNGE
→ Hematocritul:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sânge pe anticoagulant – heparină sau EDTA.
~ Valori normale: la bărbaţi 45%, la femei 42%.
~ Valori patologice: > 45% - hemoconcentraţie, < 40% - hemodiluţie.
→ Hemoglobina:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă cu EDTA sau prin puncţie capilară cu pipeta Potain.
~ Valori normale: la femei: 11,5 – 13,5 g %, la bărbaţi: 13 – 15 g %.
~ Valori patologice: < 11 g % - anemie, 15 g % - poliglobulie.
→ Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH):
~ Se recoltează prin puncţie venoasă în seringă de 2 ml - 1,6 ml sânge cu 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% .
~ Valori normale: 3 – 5 mm / h, 5 – 10 mm / 2h, 20 – 40 mm / 24h.
→ Determinarea grupei sanguine şi a factorului Rh:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă sau prin puncţie capilară.
~ Determinarea se face în mod obişnuit prin metoda Beth Vincent.
→ Timpul de sângerare:
~ Se recoltează prin puncţie capilară.
~ Valoarea normală este de 3-5 minute.
→ Timpul de coagulare:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sânge fără anticoagulant sau prin puncţie capilară (TCLW) sau se
puncţionează lobul urechii.
~ Valoarea normală 8-12 minute.
→ Timpul de protrombină:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă – 4,5 ml sânge cu 0,5 ml oxalat de potasiu.
~ Valoarea normală 100 % sau 12”
→ Globulele roşii – eritrocite (hematii):
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară şi prin puncţie venoasă
~ Valori normale: la bărbaţi 5 mil. / mm3 sânge, la femei 4,5 mil. / mm3 sânge
~ Valori patologice: sub 3,5 mil. / mm3 sânge – anemie, peste 5 mil. / mm3 sânge – poliglobulie.
→ Reticulocite:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară sau prin puncţie venoasă.
~ Valoare normală 1%.
→ Globulele albe:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară sau prin puncţie venoasă pe heparină.
~ Valoarea normală: 4.000-8.000 / mm3 sânge.
~ Valoarea patologică: peste 10.000 leucocitoză, sub 4.000 leucopenie.
→ Formula leucocitară:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă sau puncţie capilară;
~ Valori normale:
▪ Neutrofile 60-70 %.Eozinofile 1-3 %.Limfocite 20-30 %.Monocite 5-8 %.Bazofile 0-1 %.
~ Patologic întâlnim plasmocite.
→ Trombocitele:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară şi prin puncţie venoasă
~ Valoarea normală 150.000 – 350.000 / mm3 sg.
~ Valorile patologice: cresc în trombocitopenii, scad în trombopenii.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU VITEZA DE SEDIMENTARE A HEMATIILOR - VSH


→ Definiţie:
~ Sedimentarea reprezintă aşezarea progresivă a elementelor figurate din sângele necoagulabil, lăsat în repaus,
spre fundul eprubetei.
~ Viteza de sedimentare a hematiilor – VSH – reprezintă rapiditatea cu care se produce depunerea hematiilor
spre fundul eprubetei.
→ Materiale necesare:
~ Material pentru puncţie venoasă.
~ Seringă de 2 ml curată şi uscată. Citrat de sodiu 3,8% - 0,4 ml.

79
~ Eprubetă. Stativ cu pipete Westergreen.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se face pregătirea generală pentru recoltări.
→ Tehnica:
~ Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
~ Îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Aspiră în seringă 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.
~ Puncţionează vena fără stază venoasă. Aspiră în seringă 1,6 ml sânge.
~ Retrage acul şi aplică tampon cu alcool la locul puncţiei.
~ Amestecul de sânge citratat se scurge în eprubetă şi se omogenizează lent.
~ Se aspiră în pipeta Westergreen până la gradaţia 0. Se aşează în stativul Westergreen în poziţie verticală şi se
lasă în repaus 1, 2 sau 24 ore.

EXAMENE BIOCHIMICE DIN SÂNGE


→ Glicemia:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sânge cu 4 mg fluorură de sodiu.
~ Valori normale: 60 - 120 mg % sau 0,65 – 1,1 g ‰.
~ Valori patologice: > hiperglicemie, < hipoglicemie.
→ Fibrinogenul:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă pe citrat de sodiu.
~ Valoarea normală 200-400 mg %.
→ Ureea:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă fără substanţă anticoagulantă.
~ Valoarea normală este 20-40 mg %.
~ Valori patologice: >hiperazotemie, <hipoazotemie.
→ Transaminazele:
→ Transaminaza glutaminoxalică (TGO).
~ Transaminaza glutaminpiruvică (TGP).
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 10 ml sânge fără substanţă anticoagulantă.
~ Valori normale: TGO 1-18 UI/l. TGP 1-19 UI/l .
→ Bilirubina:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 5 ml sânge fără substanţă anticoagulantă,
~ Valori normale: Bilirubina totală 0,5-1 mg %, Bilirubina indirectă 0,2-1 mg %, bilirubina directă 0,2 mg %.
~ Valori patologice – bilirubina creşte în hemolize şi în anemia hemolitică.
→ Amilaza:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 5 ml sânge fără substanţă anticoagulantă.
~ Valori normale 230-2700 UI/l sau 8-32 uW.
~ Valori sunt patologic crescute în ulcer gastric perforat, pancreatită.
→ Creatinina:
~ Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă.
~ Valoarea normală ±1 mg %
→ Colesterol:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 4-5 ml sânge.
~ Valoarea normală: colesterol total 180-230 mg %, colesterol esterificat este 2/3 din total.
→ Lipidograma:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 10 ml sânge simplu.
~ Valoarea normală: α lipoproteine 65-75 %, β lipoproteine 25-35 %, Lipide totale 500-800 mg %
→ Tymol:
~ Se recoltează 5-10 ml sânge venos;
~ Valoarea normală 2-4 U.
→ Fosfataza alcalină:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 5-10 ml sânge
~ Valoarea normală 2-4 U.
→ Proteine totale:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă sânge simplu.
80
~ Valoarea normală 70-80 mg% sau 7-8,5 g %.
→ Electroforeza proteinelor:
~ Recoltarea se face odată cu proteinele totale.
~ Valori normale:
▪ Albumine 50%, Globuline 50%, α1 – 5 %, α2 – 10 %, β – 15 %, γ – 20 %
~ Creşte în acidoză.
→ Fosfor, calciu, potasiu, sodiu, clor, fier seric:
~ Se recoltează sânge prin puncţie venoasă;
~ Valori normale:
▪ P(fosfor) – 1,8-2,4mEq/l
▪ Ca(calciu) – 135-150mEq/l sau 9-11mg%
▪ Na(sodiu) – 135-150 mEq/l
▪ K(potasiu) – 3,5-5 mEq/l
▪ Cl(clor) – 100 mEq/l
▪ Fe(fier seric) – 100 γ %
→ Rezerva alcalină (RA):
~ Se recoltează 2-3 ml sânge venos pe heparină sau fără substanţă anticoagulantă.
~ Valoarea normală: 27 mEq/l sau 50-70 volume CO2

RECOLTAREA SÂNGELUI
PUNCŢIA CAPILARĂ
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Prelevare de sânge capilar pentru analize de laborator (HLG, dozarea hemoglobinei, glicemie), prin înţepătură.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior medical- Ace seringă sau lamelă sterilă- Tampoane de vată
- Soluţie dezinfectantă- Hârtie de filtru- Mănuşi de protecţie- Lame de sticlă- Tuburi; pipete- Seruri
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Poziţionaţi pacientul: şezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie de starea generală
- Alegeţi locului de elecţie :
- adult- pulpa degetului inelar sau mijlociu, - lobul urechii
- copil:- faţa plantară a halucelui,-călcâi
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi recomandarea medicală
- Spălaţi-vă pe mâini
- Îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Masaţi uşor locul efectuării puncţiei
- Aseptizaţi regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în dezinfectant
- Aşteptaţi evaporarea soluţiei dezinfectante
- Pe locul perfect uscat înfigeţi acul la 2-3 mm profunzime (ca sângele să ţâşnească singur), perpendicular pe straturile
cutanate
- Ştergeţi prima picătură cu hârtie de filtru sau uscată
Prelevaţi sângele în funcţie de scopul urmărit:
- Pe lama perfect uscată şi curată (frotiu- hemograma, grupa sanguină, timp de sângerare şi coagulare)
- Se aspiră în tuburile (pentru analiza gazelor sanguine)
- Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie)
- 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picatura groasă- dg. malarie şi tifos exantematic)
- Ştergeţi cu un tampon steril
- Faceţi o uşoară compresiune
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Observaţi starea pacientului
- Aplicaţi un tampon steril uşor compresiv
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Acele, lantetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru obiecte tăietoare, înţepătoare (cu pereţii duri)
- Tampoanle de vată sau hârtia de filtru, mănuşile se colectează în recipiente speciale pentru materiale cu potenţial
infecţios
81
- Dezbrăcaţi mănuşile
- Spălaţi-vă pe mâini
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:
- Data, motivul efectuării puncţiei, Semnătura
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacient colaborant
- Pacientul nu prezintă sângerare
- Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) / Ce faceţi ?
- Sângerare la locul puncţiei
- Comprimaţi locul înţepăturii mai multă vreme
- Nu se obţine suficient sânge
- Strângeţi degetul de la distanţă
- Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele
- La nevoie repetaţi înţepătura

PUNCŢIA VENOASĂ- fisa de lucru


OBIECTIVELE PROCEDURII
Crearea accesului la o venă pentru:
• recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator
• extragerea unei cantităţi de sânge
• introducerea medicamentelor în circulaţia venoasă
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Garou- Mănuşi de unică folosinţă
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)- Tampon- Alcool- Muşama, aleză- Etichetă-
Eprubete- Bandă adezivă non alergică- Formulare pentru laborator- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit,
tăviţa renală- Recipient pentru colectarea materialelor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin dureroasă
- Explicaţi-i pacientului că îi veţi recolta sânge sau veţi introduce medicamente
- Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de greaţă, vărsătură
- Obţineţi consimţământul informai
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul puncţiei (decubit dorsal sau
mai rar şezând)
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Identificaţi pacientul
- Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
- Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a
mâinii
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind direcţionate departe de zona de
puncţie
- Palpaţi vena
- Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Montaţi seringa şi ataşaţi acul
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi
reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări circulare de la centru în afară cu câţiva cm,
pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
82
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea dreaptă pe venă
- Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 10-30°, de deasupra venei sau dintr-o
parte a venei, în poziţie oblică
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul în venă 1-2 cm
- În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
- Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de medic)
- Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi hemoconcentraţia care pot modifica
rezultatele testelor de laborator
- Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage acul cu seringa cu sânge (dacă
tehnica nu impune altfel)
- Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu seringa
- Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până se opreşte sângerarea; aceasta
previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
- După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
- Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă
- Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată, secţia care trimite proba de
sânge la laborator
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificaţi locul puncţiei venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom
- Sfătuiţi pacientul să nu flectrze antebraţul pe braţ
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mânuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la laborator
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi recoltat, când au fost trimise la
laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
- Semnele vitale sunt normale
- Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
- Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Leşinul, starea de greaţă sau voma
- anunţaţi medicul
- Anxietatea
- discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
- Refuzul pacientului privind puncţia venoasă
- anunţaţi medicul
- Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur
- Hematomul
- comprimaţi locul cu un tampon steril
- nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă
- aplicaţi compresă rece
- aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
- Hemoliza sângelui recoltat
- repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
- Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
- Infecţia
- evitarea prin efectuarea procedurii în siguranţă
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă deja utilizată pentru terapia
i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
- Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
83
- Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
- Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
- Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt arteriovenos, locuri ale hematomului
anterior, sau răniri
- Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine o presiune fermă pe locul
puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă pentru a preveni formarea unui hematom
- Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte riscul de tromboflebită
- La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru puncţia venoasă deoarece
aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
- La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HLG

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Efectuarea diagramei sângelui prin care se determină: Hb, Ht, elementele figurate, formula leucocitară
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc- Flacon cu EDTA
(cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov )- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată,
garou, tăviţă renală- Mănuşi de cauciuc de unică folosinţă, muşama
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore şi să stea în repaus fizic la pat
- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai proeminentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin metoda clasică
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile cu alcool
- Îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Pregătiţi o seringă de 2ml pentru recoltare
- Aplicaţi garoul pentru puncţia venoasă
- Puncţionaţi vena
- Desfaceţi garoul
- Aspiraţi în seringa 1,5 - 2ml sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-5' fără ca pacientul să îndoaie braţul
- Transferaţi sângele din seringă în flaconul cu EDTA
- Agitaţi flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţa plană
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 5'
- Agitaţi lent vacutainerul
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Aplicaţi un plasture peste tampon
- Verificaţi locul puncţiei
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
84
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Aşezaţi tava în dulap
NOTAREA PROCEDURII: Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:- Data şi ora recoltării;
- Notaţi eventualele manifestări ale pacientului
PREGATIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul tubului vacuette
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia se desfăşoară fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) / Ce faceţi?
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotemie
- Se produce coagularea sângelui
- Se produce hemolizarea sângelui
- Verificaţi dacă s-a respectat raportul dintre sânge şi anticoagulant, dacă s-au respectat condiţiile de recoltare
- (Vezi fisa Punctia venoasa).

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU PROBELE DE COAGULARE


OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea coagulabilităţii sângelui prin diferite tipuri de investigaţii.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior- Seringi (5ml) şi ace sterile adecvate sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc la ambele
capete- Soluţie anticoagulantă (citrat de sodiu) sterilă sau tuburi vacuette cu soluţie anticoagulantă- Stativ cu eprubete
(capac albastru)- Soluţie dezinfectantă (alcool)- Tampoane de vată, comprese de tifon- Tăviţă renală- Garou- Muşama-
Mănuşi de unică folosinţă- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic
- Aşezaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit de pat ca pentru puncţia venoasă
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
Recoltarea sângelui pentru determinarea: Timpului Quick, T. Howell, Fibrinogenului
a) metoda clasică
- Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile cu alcool
- Puneţi mănuşi de unică folosinţă
- Aspiraţi în seringa de 5 ml, 0.5 ml anticoagulant
- Acoperiţi acul seringii cu teacă protectoare
- Aşezaţi seringa pe o compresă sterilă
- Aplicaţi garoul ca pentru puncţie venoasă
- Puncţionaţi vena (conform fişei 9.11. b)
- Dezlegaţi garoul
- Aspiraţi în seringă 4.5 ml sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului 2-3' (fără ca pacientul să îndoaie braţul)
- Transferaţi amestecul sânge/anticoagulant în eprubetă după răsturnarea de câteva ori a seringii
- Aşezaţi eprubeta în stativ
b) metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi/îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
85
- Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioară a acului
- Legaţi garoul
- Puncţionaţ vena
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării timpului Quick, Howell sau fibrinogenului
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi presiune asupra tamponului 2-3'
- Agitaţi lent prin răsturnarea tuburilor vacuette pentru omogenizare
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aplicaţi un plasture peste tampon
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi reacţia pacientului
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate / dorite:
- Pacientul nu a prezentat stare de leşin
- La locul înţepăturii tegumentele au aspect normal
- Sângele este recoltat corespunzător (necoagulat, nehemolizat)
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Hematom prin perforarea venei
- Produs coagulat prin nerespectarea cantităţii de sânge/anticoagulant sau prin neomogenizare
- Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie (vezi FIŞA Nr.9.1 l.b. Puncţia venoasă)

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU VSH

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea rapidităţii cu care se produce sedimentarea (aşezarea progresivă) hematiilor pe fundul eprubetei din
sângele necoagulabil lăsat în repaus
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc- Anticoagulant soluţie de
citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu anticoagulant steril (capac negru)- Stativ, eprubete curate, uscate
- Soluţie dezinfectantă, tampoane de vată- Mănuşi de unică folosinţă- Garou, tăviţă renală, muşama- Recipiente pentru
colectarea deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit pe pat ca pentru puncţia venoasa- Asiguraţi
intimitatea pacientului- Alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin metoda clasică
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun- Dezinfectaţi mâinile cu alcool- Îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Aspiraţi în seringă 0,4ml citrat de Na 3.8%
- Acoperiţi acul seringii cu capacul
- Aşezaţi seringa pe o compresă sterilă
- Aplicaţi garoul ca pentru puncţia venoasă
- Puncţionaţi vena
86
- Dezlegaţi garoul
- Aspiraţi în seringă 1,6ml sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-3'
- Tansferaţi amestecul sânge/citrat în eprubetă şi agitaţi uşor
- Aşezaţi eprubeta în stativ
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/puneţi mănuşi de unică folosinţă
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării VSH
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 3'
- Agitaţi lent tubul vacuette
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului- Observaţi locul puncţiei
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU- Îndepărtaţi mânuşile- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi reacţia pacientului în timpul procedurii
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator- Completaţi fişa de laborator- Transportaţi imediat produsul la
laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează- Nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
- Se produce coagularea sângelui
- Se produce hemoliza sângelui
- Greşeala de colectare.
- Cereţi acordul medicului şi pacientului pentru repetarea recoltării
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Aplicaţi o compresă rece şi apoi un unguent care favorizează resorbţia

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE


Recoltarea sângelui pentru examene biochimice
Se efectuează prin puncţie venoasă , dimineaţa, bolnavul fiind „a jeune” ; se recoltează 5-10ml sânge simplu pentru
a determina:
Uree sanguină: 0.20-0,40 gr/1000ml transaminază
Acid uric: 2-6 mg % TGO=2-20 ui
Creatinină: 0,6-1,20 mg % TGP=2-16
Bilirubină: T=0,4-1mg % amilază: 8-32 uW (Wolgemuth)
D=0,1-0,4mg % electroforeză
Colesterol : 1,80-2,80 gr ‰ pr.t.=75gr %
Lipemie: 600-800mg % calcemie: 9-12 mg % ; 4,5-5,5 mEq/l
Teste de disproteinemie
Fosfataza alcalină
Sideremie: recoltare direct în eprubetă cu ac de platină: 100-160 /100 ml
Rezervă alcalină: 5-10 ml în sticluţe heparinate : 58-65 vol. %
Ionograma sanguină
Glicemia : 2ml sânge / NaF 4mg : 0,80-1,20 gr ‰

87
Fibrinogen: 0,5 ml citrat de Na 3,8 % şi 4,5ml sânge : 200-400 mg %
Timp de protrombină: 0,5 ml oxalat de K şi 4,5 ml sânge : timpii
T.Quick=12-14”
T.Howell=1’30”-2’30”
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării măsurilor competente în timp util în cazul
modificărilor patologice
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală / cărucior- Seringi şi ace sterile adecvate sau holder cu ac dublu (special) acoperit cu cauciuc
- Tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea mai rapidă a serului- Stativ, eprubete curate, uscate- Soluţie
dezinfectantă (alcool)- Tampoane de vată- Mănuşi de unică folosinţă- Garou, muşama- Tăviţă renală
- Recipiente speciale pentru colectarea deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel puţin 12 ore
- Poziţionaţi pacientul în funcţie de starea sa (şezând sau decubit dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin metoda clasică
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Fixaţi acul la seringă
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Recoltaţi 5 - 7 ml de sânge
- Dezlegaţi garoul
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune moderată asupra tamponului 2 -3' fără ca pacientul să îndoaie cotul (rugaţi pacientul eventual să
fixeze tamponul)
- Repartizaţi sângele în eprubetă conform protocolului de recoltare
- Aşezaţi eprubeta în stativ
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile / dezinfectaţi / îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Montaţi acul special la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioară a acului
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltărilor pentru examene biochimice (glicemie, creatinină, uree, acid uric, calcemie,
etc)
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi presiune asupra acestuia 2-3'
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator în condiţii de siguranţă
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
88
Rezultate aşteptate/dorite:
- Prelevarea se face fără incidente, pacientul este colaborant
- Pacientul prezintă stare de confort
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos- Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie- Sânge hemolizat

RECOLTAREA DE TESTE SANGVINE PENTRU MĂSURAREA GLICEMIEI


Rapid, uşor de recoltat, folosind o picătură de sânge capilar din deget, lobul urechii sau călcâie (bebeluşi),
testul glicemic este o metodă uzuală de monitorizare a nivelului glucozei din sânge la pacienţii cu diabet, de screening
pentru diabetul mellitus, de depistare a hipoglicemiei neonatale, sau de diagnostic diferenţial între comă diabetică şi
nondiabetică. Proba poate fi luată în spital cât şi la domiciliul pacientului.
Materiale necesare: - mănuşi - glucometru portabil - paduri alcoolizate - comprese tifon - bandaj adeziv
Pregătirea echipamentului: - se va verifica glucometrul şi toate accesorile acestuia (ace, rezerve, bandă de
citire, baterie etc)
Recoltarea:
-confirmarea identităţii pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu se lua analize la un alt pacient).
-se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a ne asigura de
cooperarea sa.
-se selectează locul puncţiei (deget sau lobul urechii pentru adulţi, călcâie pentru nounăscut)
-se spală mâinile bine şi se pun mănuşi
-dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp de 10 minute
-se şterge locul ales pentru puncţie cu alcool şi apoi se usucă cu o compresă
-se pregăteşte glucometrul (se calibrează şi de deschide) şi apoi se puncţionează locul dintr-o singură mişcare scurtă şi
rapidă
-după puncţionare se va evita să se facă compresie sau să se “stoarcă” locul, pentru a evita amestecarea sângelui
capilar cu alte fluide tisulare.
-se lasă să curgă picătura de sânge pe banda pregătită a glucometrului, asigurându-ne că este suficientă pentru citirea
rezultatului
-după recoltare se menţine compresie pe locul puncţionării până se opreşte sângerarea.-după oprirea sângerării se
aplică un bandaj adeziv. -se notează rezultatul, data şi ora.
Consideraţii speciale:
1 *se va evita recoltarea din locuri edematiate, cianotice. Dacă nu se poate obţine sânge capilar, se va puncţiona
o venă cu seringa şi se va pune din seringă pe banda glucometrului o picătură mare de sânge
2 *dacă pacientul va trebui să folosească acasă glucometrul şi să îşi recolteze singur trebuie învăţat să o facă
corect, cel mai indicat fiind să i se ofere şi un ghid scris de folosire a glucometrului. De asemenea, va trebui să ştie
care sunt valorile glicemice anormale pentru care va trebui să vină la spital.

TESTUL DE TOLERANŢĂ LA GLUCOZĂ ( oral şi i.v.)


Pe lângă recoltarea de sânge capilar, testul de toleranţă la glucoză oral şi i.v. poate oferi informaţii fidele
privitoare la modul de funcţionare şi tendinţele metabolismului glucidic al pacientului.
Testul oral de toleranţă la glucoză măsoară metablismul carbohidraţilor după ingestia unei cantităţi
substanţiale de glucoză. (75-100 g glucoză pulvis dizolvate în 300 ml apă, concentraţie 25%, care se bea în decurs de 5
minute). Corpul va absorbi rapid doza, declanşând creşterea nivelului plasmatic de glucoză şi un vârf al acesteia la 30
minute - 1 oră de la ingestie. Pancreasul va răspunde secretând insulină care să readucă nivelul glicemiei la normal în
decurs de 2-3 ore de la ingestie. În tot acest timp este indicat să fie monitorizat nivelul glicemiei din sânge şi urină
pentru a depista evalua secreţia de insulină şi abilitatea organismului de a metabolize glucoza.
Testul de toleranţă la glucoză trebuie întotdeauna precedat de o pregătire corectă a pacientului. Cu 3 zile
înainte, acesta trebuie să aibă un regim alimentar bogat în carbohidraţi. Testul se realizează dimineaţa, pe nemâncate (a
jeun) după cel puţin 8 ore de repaus caloric, când se recoltează prima probă de sânge venos. Interpretarea rezultatelor
se face în funcţie de valorile glicemice înregistrate după 2-3 ore de la ingestie. În tot timpul acesta pacientul trebuie
monitorizat şi observate eventualele semne şi simptome de hipoglicemie/hiperglicemie, nervozitate, slăbiciune.
Testul i.v de toleranţă la glucoză se efectuează la pacienţii care nu pot ingera glucoza per os. (pacienţi cu boli
de malabsorbtie, gastrectomii etc). Testul măsoară nivelul glucozei în sânge după administrarea i.v a unei perfuzii cu
glucoză 50% în timp de 3-4 minute. Testele glicemice se vor recolta la 30 minute, 1 ora, 2 ore, şi la 3 ore de la
administrarea glucozei. După o creştere imediată de până la 300-400mg/dl a nivelului glicemiei (însoţită de glicozurie)
nivelul glicemiei va reveni la normal în timp de 1 ora, 1 oră şi un sfert. Dacă de la 2-3 ore de la administrarea de
glucoză, nivelul acesteia nu a revenit la normal, se confirmă suspiciunea de diabet.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE SEROLOGICE


OBIECTIVELE PROCEDURII
89
- Cercetarea prezenţei sau absenţei anticorpilor în serul pacientului pentru diagnosticarea bolilor infecţioase
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tava medicală/cărucior- Seringă de 5 - 10 ml şi ace sterile sau holder cu ac dublu acoperit la ambele capete cu
cauciuc - Stativ cu eprubete curate, uscate sau flacoane- Tuburi vacuette simple sau cu gel (capac roşu)
- Soluţie dezinfectantă (alcool)- Tampoane de vată- Mănuşi de unică folosinţă- Garou, muşama- Tăviţă renală
- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus la pat
- Poziţionaţi pacientul în funcţie de starea sa (şezând sau decubit dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin meloda clasică
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Fixaţi acul la seringă
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Recoltaţi 5 - 10 ml de sânge
- Dezlegaţi garoul
- Aşezaţi eprubeta în stativ
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului 2 -3' fără ca pacientul să îndoaie cotul (rugaţi eventual pacientul să
comprime locul)
- Treceţi sângele în eprubetă
- Aşezaţi eprubeta în stativ
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile / dezinfectaţi / îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioara a acului
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Fixaţi tubul vacuette în care se găseşte gel destinat recoltării pentru examene serologice (VDRL, ASLO, Weill Felix,
Waler Rose, Widall, ELISA )
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge cca 10ml
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi comprimaţi locul 2-3'
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
- Rezultate aşteptate/dorite:
- Rezultate nedorite(vezi - Puncţia venoasă)

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE BACTERIOLOGICE – HEMOCULTURĂ


Def. Hemocultura înseamnă introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru examen bacteriologic.
Scop: Descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează:
90
- o septicemie cu stafilococ, meningococ, bacil Koch (bolnavul are febră cu oscilaţii mari, frison, stare generală
alterată)
- o bacteriemie : febră tifoidă, bruceloză, endocardită malignă subacută)
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură
- Efectuarea antibiogramei
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior- Soluţie dezinfectantă (betadine, clorhexidine, alcool 70°)- Tampoane de vată şi comprese
sterile- Câmp steril- Mănuşi sterile- Mască- Garou
- 2 flacoane cu medii de cultură (unul pentru germeni aerobi şi altul pentru germeni anaerobi)
- Holder, ac dublu (special) acoperit la ambele capete cu cauciuc
- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate repeta
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate prezenta frisoane
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
- Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Participă două nurse
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile/îmbrăcaţi mănuşile sterile
- Izolaţi locul cu câmpul steril
- Montaţi acul dublu la holder
- Rugaţi persoana care vă ajută să aplice garoul
- Dezinfectaţi locul de puncţionat cu alcool de 70°
- Puncţionaţi vena
- Adaptaţi la acul holderului flaconul cu mediu de cultură pentru germeni aerobi
- Recoltaţi sânge până la semnul de pe flacon
- Adaptaţi la acul holderului cel de al doilea flacon cu mediu de cultură pentru germenii anacrobi
- Recoltaţi sânge până la semnul de pe flacon
- Reţrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool iodat
- Comprimarea venei 2 - 5' de către ajutor
- Omogenizaţi uşor pe un plan orizontal (sângele cu mediul de cultură din flacon)
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă
- Acoperiţi pacientul pentru că frisonează
- Observaţi faciesul, tegumentele (extremitaţilor), comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile şi masca
- Spălaţi mâinile
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Scrieţi pe etichetele flacoanelor datele pacientului
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat la laborator flacoanele şi introduceţi-le în termostat la 37°
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire prin lipirea codurilor de bon de pe flacoanele în care s-a făcut
recoltarea
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:- Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
Rezultate nedorite/ce faceţi?Vezi FIŞA Nr. 9.1.1.b - Puncţia venoasă
Atenţie:Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.

RECOLTAREA URINEI
Urina = lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat din
organism prin uretră.
91
Scopul recoltărilor:
~ Informare asupra stării funcţionale renale.
~ Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
~ Stabilirea tratamentului general.
Examene efectuate:
~ Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.
~ Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii urinari, corpii cetonici,
ionograma, sedimentul urinar.
~ Examen bacteriologic → urocultura.
Se poate recolta proba de urină ca parte a unui examen clinic complet, proba de urină sterilă printr-o tehnică
neinvazivă, sau prin sondaj urinar.
Recoltarea probelor prin sondaj vezical este contraindicată pacienţilor imediat după intervenţii chirurgicale
genitourinare.

RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR DE URINĂ


OBIECTIVELE PROCEDURII
- determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- examinarea sedimentului urinar.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- tavă medicală/cărucior
- recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină( 10ml) este recoltată pe sondă à demeure
- mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- informaţi pacientul conştient
- explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- obţineţi colaborarea.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii si a pudorii, recomandari privind
alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe, asigurarea confortului fizic.
- efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;
- fixaţi punga colectoare la nivelul organelor genitale, cu adeziv, în cazul sugarilor şi copiilor mici.
EFECTUAREA PROCEDURII:
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de cauciuc
- să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la bărbat şi poziţie şezândă la
femeie
- să colecteze 10 ml urină direct în recipient
- să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- să-şi spele mâinile
- să eticheteze recipientul.
În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi sonda
- puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- transferaţi urina în recipient
- spălaţi-vă mâinile
- etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data şi ora recoltării
- transportaţi urina la laborator imediat.
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- colectaţi materialele folosite în containere speciale conform pu (precauţii universale)
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- data şi ora recoltării.
92
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite
- mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sânge menstrual
- urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
- aruncaţi urina;
- recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie ;
- faceţi toaleta locală înainte;
- urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut:
- anunţaţi medicul;
- sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau epitelii:
- anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină
- urina conţine albumină sau glucoza:
- Anunţaţi medicul.
Interpretare
Volumul urinar
Valori normale
Adulti si copii peste 14 ani: 1000-1600 ml
Copii intre 8-14 ani: 800-1400 ml
Copii intre 5 -8 ani: 650-1000 ml
Copii intre 3-5 ani: 600-700 ml
Copii intre 1-3 ani: 500-600 ml
Copii nou-nascuti: 30-60 ml
Valori anormale
Cantitatea de urina peste 2500 ml/24h defineste poliuria.
Cantitatea de urina scazuta sub 500 ml/24h constituie oliguria.
In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din timpul noptii. Inversarea acestui raport
este starea patologica denumita nicturie.

Aspectul
Urina normala este in general limpede.
O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate contine:
• Saruri (urati, oxalati, fosfati, carbonati)
• Mucus, puroi, epitelii, microbi
• Grasimi (aspect laptos).
Densitatea
Depinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse intre 1,015 1,025.
Culoarea urinei:
 incolora sau aproape incolora in diabetul insipid, diabetul zaharat, scleroza renala, faza poliurica a insuficientei
renale acute
 galben-inchis dupa afectiuni febrile acute, transpiratii profuze
 galben-verzui in afectiuni hepato-colecistice
 rosu brun in prezenta eritrocitelor, hemoglobinei, methemoglobinei sau a mioglobinei, dupa ingestia de
medicamente, coloranti
 brun inchis in ictere
 albastru dupa ingestie de albastru de matilen.
Mirosul urinei:
 urina proaspata este usor aromata
 mirosul se modifica dupa ingestie de cafea, cat si prin eliminarea unor produsi.
Densitatea urinara:
 este invers proportionala cu volumul
 hipostenuria (diureza apoasa) caracterizata prin elaborarea unei urini cu o concentratie mai mica decat a plasmei
asa cum se intalneste in hiperhidratari, in diabetul insipid, insuficienta renala acuta (reluarea diurezei), insuficienta
renala cronica (faza compensata)
 izostenuria caracterizata printr-o urina a carei concentratie este egala cu osmolaritatea plasmei, intalnita in
insuficienta renala cronica
 hiperstenuria caracterizata prin elaborarea unei urini cu o concentratie foarte mare, peste 1035, intalnita in
deshidratari, diabet zaharat, dupa administrari de substante de contrast, hipercalcemii.
93
Reactia urinii:
 acest parametru variaza in limite destul de largi, in functie de regimul alimentar (alimentatia carnata scade pH-ul,
pe cand cea vegetariana il creste), de timpul in care se recolteaza urina (dimineata este mai acida), de modul de
recoltare
 puternic acida in cursul diabetului, insuficientei renale grave; Alcaloza respiratorie, Alcaloza metabolica, Varsaturi
abundente (etiologii diferite), Infectii ale cailor urinare (uretrite, cistite, pielite, pielonefrite)
 alcalina in infectii urinare, hiperaldosteronism, dupa varsaturi, in perioadele de reabsortie a edemelor.
Principalii corpi azotati ai urinii:
a) ureea:
 excretia sa fiind direct legata de ratia de proteine alimentare
 creste dupa regimuri hiperproteice, in cursul bolilor insotite de hipercatabolism
 scade in insuficienta renala, afectiuni hepatice, sarcina, anabolism
b) acidul uric: valorile variaza in functie de varsta, regim alimentar, factori patologici (renali, extrarenali)
c) creatinina:
 scazuta in hipertiroidism, tratament cu testosteron, casexie, scleroza renala, etc.
 creste in hipercorticism, acromegalie, sindrom Cushing.
d) aminoacizii urinari: cresc in insuficientele hepatice grave, in mielom, sindrom nefrotic, sindromul Fanconi, in
intoxicatii cu metale grele.
Analiza urinei mai cuprinde determinarea urmatorilor produsi:
a) urobilinogenul
 urina normala, proaspat emisa contine numai urobilinogen care, prin oxidarea la lumina, trece in urobilina; de
aceea in urina proaspata trebuie sa cautam urobilinogenul, iar in cea care a stat cateva ore, urobilina (practic se
determina ambele substante deodata)
 isi are originea in circuitul biliburinei, intalnindu-se cresteri in hiperproductie biliara prin hemoliza exagerata,
leziuni ale celulelor hepatice, infectii biliare, icter obstructiv
b) corpii cetonici: sunt expresia tulburarilor metabolismului lipidic din diabetul zaharat.
c) catecoaminele: crescute in special in feocromocitom..
d) electrolitii urinari:
- natriuria:
 variaza considerabil cu alimentatia
 crescuta in regimurile hipersodate, in insuficienta suprarenala, nefropatii tubulare sau interstitiale, administrare de
diuretice
 scazuta in regimurile hiposaline, prin pierderi extrarenale (predominant digestive), sub actiunea hormonilor
steroizi (stress, Cushing, terapeutic)
- potasiul urinar:
 influentat de alimentatie
 scade in unele glomerulonefrite, pielonefrite, uremie extrarenala, diaree, boala Addison
 creste in hiperaldosteronism, nefropatii tubulare, administrari prelungite de diuretice, etc.
- calciuria:
 variatii care tin de regimul alimentar, gradulabsortiei intestinale, activitatea paratiroidei, a tesuturilor dure
 redusa in insuficiente renale avansate, anumite osteopatii, hipoparatiroidie
 cresteri se intalnesc in hiperparatiroidism, osteoporoze, metastaze osoase, acidoze tubulare, intoxicatii cu vitamina
D, hipercalcemie idiopatica
- oxalatii: cresc dupa alimentatii bogate in saruri oxalice si in (micro) litiaza urinara.
e) enzimele si izoenzimele urinare: utile in diagnosticul unor boli renale si extrarenale
f) fosfatazele, leucinaminopeptidaza, protease, oxidoreductaze;
g) proteine urinare (proteinurie, albuminurie)-reprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale de substante
proteice datorita unor afectiuni renale sau extrarenale.
Interpretare:
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: albumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
g) sedimentul urinar:
- sedimentul urinar neorganizat:
- se formeaza in urma separari unor substante, sub forma cristalina sau amorfa, in functie de reactia urinii si
alimentatiei;
- din urina acida se separa acidul uric, uratii amorfi si cristalele de oxalate;

94
- din urina alcalina se separa fosfatii amorfi, cristalele de fosfati.
- sedimentul urinar organizat:
- celulele epiteliale cu interes de diagnostic limitat;
- leucocitele se gasesc in numar de 1-3 pe campul microscopic sau 100-200/ml/min; in numar mare constituie un
indicator al infectiilor la nivelul rinichilor sau cailor urinare;
- piurie se intalneste in infectii urinare acute, tuberculoza urinara, o serie de procese degenerative ale aparatului urinar;
- leucocitele mari, cu granulatii animate de miscari browniene (celule Sternheimer) se intalnesc in majoritatea
infectiilor renoureterale;
- eritrocitele pot fi identificate dupa marime, conturul dublu si absenta granulatiilor, pot fi intacte sau deformate;
prezenta eritrocitelor in sumar (mai mult de 3 pe campul microscopic) este in general expresia unei afectari
predominante la nivelul glomerular, dar nu se poate stabili o corelatie intre numarul acestora si gradul leziunii; se mai
intalnesc in (micro) litiaze, tumori, procese inflamatorii ale aparatului urinar, cat si intr-o serie de boli generale
- cilindrii sunt formatiuni proteice rezultate in urma precipitarii si mularii unor produse organice in tubii distali sau
colectori, in cursul unor afectiuni renale; dupa natura materialului organic urinar care a coagulat si precipitat in tubii
renali, cilindrii pot fi celulari (eritrocitari, leucocitari, epiteliali) si aceculari (hialini, granulosi, grasosi, pigmentari).
Aprecierea elementelor celulare din sediment poate fi facuta si prin numaratoarea acestora; pentru efectuarea
uneia din aceste probe se preleva urina pe o durata precis delimitata, iar numarul de elemente se raporteaza la ml si
min.
La nivelul urinei mai pot fi puse in evidenta alte elemente sau produse:
- limfa (tumori ale aparatului urinar)
- saruri, celule tumolare, mucina, trichomonas, oua de paraziti, bacterii, etc.
- proteinuria (nefropatii, boli infectioase)
Proteine urinare (proteinurie, albuminurie)- reprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale de substante proteice
datorita unor afectiuni renale sau extrarenale.
Interpretare
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: lbumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
- glicozuria (diabetul zaharat, diabetul renal).
In mod normal urina nu contine decat cantitati foarte mici de glucide (glucoza = 100 300 mg la mie).
In mod patologic, glucoza poate aparea in cantitati apreciabile, prezenta ei fiind cunoscuta sub numele de glicozurie.
Glicozuriile pot fi fiziologice (ingestie alimentara crescuta de dulciuri, eforturi fizice mari) si anormale (diabet zaharat,
diabet renal, hepatopatii, hipertiroidism, acromegalie, bola Cushing).
- compusi cetonici
In urina normala pot exista cantitati mici de compusi cetonici (acetona fiind produsul principal).
Cantitatea lor in urina creste apreciabil in afectiunile care cresc cetogeneza hepatica sau scad utilizarea compusilor
cetonici in tesuturile extrahepatice (tesut muscular, rinichi), si anume : efort muscular stresant, inanitie sau regim
alimentar dezechilibrat (bogat in lipide si proteine, sarac in glucide); tulburari gastro-intestinale acute sau cronice mai
ales la copii (dispepsia acuta, toxicoza); varsaturi accentuate (sarcina); diabet zaharat.
- pigmenti urinari
In conditii fiziologice, culoarea este data de pigmentii si cromogenii existenti in urina (urobilinogenul, urobilina,
urocromii, etc).
Patologic, in urina pot fi gasiti pigmenti sanguini, pigmenti biliari si acizi biliari (saruri biliare). Prezenta acestora
indica existenta unui icter obstructiv (extrahepatic sau intrahepatic), fie a unui icter parenchimatos hepatic.
- urobilinogenul poate fi crescut valoric in urina si in tumori maligne hepatice primare sau secundare, in steatoza
hepatica, abces hepatic.
RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI-UROCULTURA
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei
PREGĂTIREA MATERIALELOR
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
- apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
- antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
- comprese sterile
- recipient pentru colectarea sterilă a urinei
- bazinet dacă este necesar
- container pentru deşeuri.
b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior;
95
- comprese sterile;
- antiseptic; soluţie de clorhexidină;
- seringă şi ace sterile, tub de laborator steril;
- container pentru aruncarea materialelor folosite;
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior;
- sondă vezicală pentru bărbat sau femeie;
- comprese sterile;
- recipient steril pentru recoltarea urinei.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- explicaţi pacientului necesitatea prelevării;
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii;
- instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii si a pudorii, recomandari privind
alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe, asigurarea confortului fizic.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- verificaţi prescripţia medicală;
- identificaţi pacientul;
- prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului sau recomandarea medicală;
a)prelevarea fără sondaj:
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun şi clăti e abundentă; uscaţi
regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
- colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
- acoperiţi tubul steril.
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil
să urineze în mod voluntar
- explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii.
- oferiţi-i comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfecţia meatului urinar după spălare
- daţi-i pacientului flaconul steril
- explicaţi-i să urineze la toaletă, lăsând să curgă primul jet şi recoltând urina în flacon din mijlocul jetului
- cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei.
c) prelevarea pe sonda urinară à demeure
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu);
- folosiţi mănuşi de unică folosinţă;
- dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic;
- puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi prelevaţi cantitatea necesară de urină;
- transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator;
- aruncaţi acul şi seringa în containerul special.
Dacă diureza este scăzută:
- clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi;
- aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen.
d) prelevarea prin sondaj interimitent:
- introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau femeie;
- menţineţi sonda pe durata evacuării urinei;
- lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator;
- evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare;
- îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar;
- aruncaţi materialele folosite în container;
- spălaţi-vă mâinile;
- ajutaţi pacientul să se îmbrace.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale;
- supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi racordată la punga colectoare.
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform precauţiunilor universale (P.U.)
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, numele persoanei care a recoltut, aspectul urinei
96
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
Respectaţi următoarele reguli generale:
- Transportaţi imediat eşantionul la laborator pentru a evita multiplicarea germenilor sau păstraţi-l la frigider la +4°C
în cazul în care examenul se face mai târziu (nu mai mult de 12 ore)
- Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora recoltării
- Însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a pacientului, motivul)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate:
- Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-urinare şi dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în timpul emisiei (bacteriurie slabă <
10000germeni/ml)
- repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
- păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza ulterioară a urinei
- respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în caz de urgenţa)

TOTALUL DE URINĂ
Deoarece hormonii, proteinele şi electroliţii sunt excretaţi în cantităţi mici şi variabile în urină, probele trebuie
recoltate pe o perioadă extinsă de timp pentru a avea o valoare diagnostică.
Probele cerute din urina strânsă pe 24 de ore sunt cele mai uzuale, deoarece sunt semnificative pentru toate substanţele
eliminate în această perioadă.
Se pot cere probe şi din urina colectată timp de 2 până la 12 ore, în funcţie de informaţiile pe care dorim să le
aflăm.
De asemenea, probele din urină strânsă o perioadă de timp pot fi colectate după administrarea unei cantităţi de
medicamente, de exemplu insulina, pentru a detecta diverse boli renale .
Materiale necesare :
- recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri - mănuşi
- ploscă sau urinar dacă este nevoie - recipient gradat dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
- recipient cu gheaţă dacă nu se poate ţine la frigider - etichete - formular de cerere analize pentru laborator
Recoltarea :
- confirmarea şi verificarea identităţii pacientului
- se explică procedura pacientului şi familiei pentru a ne asigura de cooperarea acestuia şi pentru a preveni pierderile
accidentale de urină în timpul recoltării
- se pot monta etichete la baie prin care pacientul să-şi reamintească că nu trebuie să arunce urina, sau pe punga
urinară dacă pacientul este sondat
- pacientul trebuie învăţat să ne anunţe după fiecare micţionare, să se ferească să contamineze proba
- se vor explica pacientului restricţiile alimentare şi medicamentoase acolo unde este necesar
Colectarea probelor din urina strânsă timp de 2 ore :
- dacă este posibil, pacientul va trebui să bea 2 – 4 pahare de apă înainte cu 30 de min de începerea recoltării
- după 30 min se cere pacientului să micţioneze; această probă se aruncă şi se începe recoltarea propriu-zisă, pacientul
având astfel vezica goală; se notează ora începerii recoltării
- dacă medicul prescrie, se va administra o doza din medicamentul indicat şi se va scrie ora
- se va oferi pacientului cel puţin un pahar de apă pe oră pentru a stimula producţia de urină
- după fiecare micţionare (în ploscă/urinar sau un recipient obişnuit de 300 – 400 ml ) se va adăuga proba în
recipientul mare de colectare;
- se va măsura după fiecare eliminare, dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
- dacă este posibil, cu 15 min înainte de terminarea timpului indicat pentru colectarea urinii, se va cere pacientului să
micţioneze; aceasta va fi ultima proba adăugată în recipientul de colectare
- la sfârşitul perioadei de colectare, în funcţie de regulile interioare ale spitalului, se va acoperi recipientul şi se va
trimite etichetat la laborator imediat împreună cu formularul de cerere sau se va turna într-un recipient nesteril 100 -
200 ml din cantitatea totală de urină, va fi etichetat şi trimis la laborator specificându–se pe cerere cantitatea totală de
urină strânsă şi perioada de timp.
Colectarea probelor din urina strânsă timp de 12 – 24 ore :
- se cere pacientului să urineze; se va arunca această probă, pornindu-se astfel recoltarea din momentul în care
pacientul are vezica urinară goală
- se notează ora începerii recoltării

97
- probele se vor aduna într-un recipient de cel puţin 2 l; pe timpul dintre micţionari, recipientul cu probele de urină
trebuie păstrat la rece sau la frigider (niciodată împreună cu mâncarea sau cu medicamente)
- se va recolta urina pe toată perioada de timp indicată; înainte de terminarea timpului se cere pacientului să urineze
încă o dată, dacă este posibil; se adaugă şi ultima probă în recipientul de colectare
- se va eticheta recipientul şi se va trimite la laborator însoţit de formularul de cerere sau se va turna din cantitatea
totală de urină, într-un recipient de aprox 100-200 ml, care va fi etichetat şi trimis la laborator specificându-se pe
formular care a fost cantitatea totală şi perioada de timp cât a fost colectată urina.
Consideraţii speciale :
- pacientul va trebui să fie bine hidratat pe tot parcursul recoltării probelor de urină
- pacientul va fi învăţat să evite cafeaua, ceaiul sau alte substanţe pe parcursul recoltării, cu excepţia recomandărilor
medicului, pentru a nu fi alterate rezultatele
- dacă pacientul are sondă urinară, se va menţine punga urinară pe toată perioada recoltării într-un recipient cu gheaţă
pus sub patul bolnavului
- dacă accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie să fie reluată integral.

MĂSURAREA GLICOZURIEI ŞI CETONURIEI


Glucoza şi corpii cetonici nu trebuie să fie prezenţi în urină în mod normal. Totuşi glucoza începe să apară în
urină (glicozurie) atunci când glicemia (glucoza din sânge) depăşeşte valoarea de 180 mg/dl. Corpii cetonici, care sunt
produşi în organism în absenţa insulinei, apar la valori ale glicemiei mai mari de 240 mg/dl. Prezenţa lor în urină
(cetonuria) este un semnal de alarmă, fără tratament putându-se intra în cetocidoza diabetică. Când corpii cetonici
cresc în sânge, pacientul capătă o respiraţie cu halenă specifică.
Metoda de măsurare a glicozuriei şi a cetonuriei este similară, cu benzi. Rezultatele se compară cu o cartelă
standard a culorilor de referinţă. În echilibrarea metabolică a diabetului zaharat şi urmărirea acestuia se impune şi
dozarea corpilor cetonici şi a glicozuriei.
Materiale necesare :
- recipient de colectare - mănuşi - benzi pentru măsurarea glicozuriei sau a cetonuriei specifice - cartelă de referinţă cu
toate culorile standard
Recoltare :
-confirmarea şi verificarea identităţii pacientului
-se explică procedura pacientului, cu atât mai mult cu căt este un pacient recent diagnosticat ca fiind diabetic. Pacientii
care se stiu cu diabet de mult timp pot fi învăţaţi să-şi recolteze singuri acasă.
-se verifică medicaţia pe care o ia pacientul şi care ar putea modifica rezultatul testului.
-înaintea fiecărui test pacientul este învăţat să nu contamineze proba de urină
-se spală mâinile şi se pun mănuşile
-se cere pacientului să micţioneze; apoi se oferă un pahar cu apă şi, după 30 –40 min se cere să micţioneze din nou; din
cea de-a doua probă se va efectua testul prin scufundarea benzilor respective
-în funcţie de testul cerut benzile vor fi ţinute în proba de urină conform prospectului de utilizare, apoi vor fi citite şi
interpretate în raport cu cartela de referinţă.
Consideraţii speciale :
-dozarea corpilor cetonici în urină ajută la diagnosticul diferenţial între coma diabetică şi cea nondiabetică şi la
monitorizarea metabolismului lipidic.

FILTRAREA URINII PENTRU DEPISTAREA CALCULILOR RENALI


Calculii renali se pot dezvolta oriunde în tractul urinar. Pot fi eliminaţi odată cu urina sau se pot bloca în
tractul urinar provocând hematurie, colică renală, hidronefroză.
Cu mărimi de la dimensiuni microscopice până la câţiva centimetri, calculii se formează în rinichi când sărurile
minerale, în principal oxalatul de calciu sau fosfatul de calciu, se adună în jurul nucleului unei bacterii, tromb sau altă
particulă. O altă substanţă care poate determina formarea de calculi este acidul uric.
Calculii renali apar datorită a numeroase cauze incluzând hipercalcemia (care poate apărea datorită
hiperparatiroidismului), dieta excesiv bogată în calciu, imobilizare prelungită nivel anormal al pH-ului urinar,
deshidratare, hiperuricemia asociată cu gută, anumite boli ereditare.
Cele mai întâlnite cauze de formare a calculilor renali sunt staza urinară prin concentrare urinară datorită deshidratării,
adenoame benigne de prostată, boli neurologice, stricturi uretrale.
Depistarea calculilor în urină necesită o atentă monitorizare a pacientului care va urina într-un recipient acoperit de
tifon pentru ca eventualii calculi să rămână pe acesta. Acest test se va continua până când pacientul elimină calculi sau
până la intervenţia chirurgicală, după cum este cazul.
Materiale necesare:
- comprese sterile - recipient gradat - urinar sau ploscă - formular cerere analize laborator - recipient pentru colectarea
calculilor dacă sunt eliminaţi - etichete - instructiuni scrise prin care se reaminteşte pacientului ce are de facut
Recoltarea:
-se explică pacientului exact procedura pentru a ne asigura de cooperarea sa.
98
-se postează etichetele pe recipientul
-se cere pacientului să ne anunţe la fiecare micţiune
-se pune compresa peste gura recipientului şi se poate fixa de jur împrejur pentru mai multă siguranţă.
-se pun mănuşi. Dacă pacientul este imobilizat la pat şi urinează în urinar sau ploscă, se va filtra toată urina prin
compresa ataşata recipientului gradat de colectare. Dacă are sondă urinară, se va filtra conţinutul pungii colectoare prin
compresa.
-se va examina compresa după filtrarea urinii. Dacă se vor depista calculi, vor fi trimişi într-un recipient la laborator
împreună cu formularul de cerere analize, după ce a fost anunţat şi medicul curant.
-dacă pe compresă nu vor rămâne calculi ci doar reziduuri, vor fi şi acestea trimise la laborator pentru analiză.
-dacă compresa va rămâne intactă, fără reziduri sau calculi, va fi îndepărtat şi pus altul nou pentru următoarea
micţionare
Consideraţii speciale:
-dacă pacientul este acasă trebuie învăţat cum să-şi filtreze şi monitorizeze urina şi să înţeleagă importanţa efectuării
acestor manevre corect.
-calculii pot aparea în diferite culori. Dacă se întâmplă aşa, fiecare dintre ei are importanţa diagnostică în funcţie de
mărime, culoare etc.
-se vor reţine şi trimite la laborator orice reziduuri suspecte care vor rămâne pe compresă deoarece chiar şi cei mai
mici calculi pot determina hematurie şi durere.

RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR


Analiza materiilor fecale este indicata pentru descoperirea bolilor digestive de natura:
- microbiana (febra tifoida, dizenterie, intoxicatie alimentara etc.): coprocultura
- parazitara (oua de paraziti intestinali): examen coproparazitologic
- precum si pentru stabilirea gradului de digestie a alimentelor, a prezentei sangelui in scaun etc.: examen coprologic.

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Examinarea macroscopică, biochimică, bacteriologică şi parazitologică
- Stabilirea diagnosticului bolilor infecţioase gastrointestinale
- Depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tavă medicală / cărucior :- Coprocultor steril sau curat şi uscat- Tampoane sterilizate montate pe
porttampoane prevăzute cu dopuri de cauciuc şi introduse în eprulbete sterile- Sonda Nelaton nr. 16-18 sterilă
- Seringă de unică folosinţă de 10 ml- Bazinet (plosca)- Mănuşi de unică folosinţă- Prosop de hârtie/hârtie igienică-
Pungă de hârtie, formular de recoltare
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul sau / şi familia despre procedura pentru a obţine colaborarea şi pentru a preveni o eliminare
necorespunzătoare
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Administraţi pacientului un purgativ salin (sulfat de magneziu sau magnezia usta) dacă nuare scaun spontan
- Instruiţi pacientul să-şi facă toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
- Recomandaţi o dietă bogată în fibre vegetale sau un regim "alb" în funcţie de examenul cerut.
EFECTUAREA PROCEDURII:
1. Recoltarea din scaun eliminat spontan sau provocat pentru examen copro-parazilologic
- Întrucât defecarea nu se poate produce la cerere, instruiţi pacientul:
- Să-şi spele mâinile
- Să folosească mănuşi de unică folosinţă
- Să defece în bazinet sau într-un recipient curat (oliţă, spre exemplu, la domiciliu )
- Să recolteze, cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente de fecale (cca 50 g) din diferite zone, mai suspecte, ale
scaunului
- Să introducă linguriţa în coprocultor
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor
- Să eticheteze recipientul cu : nume, prenume, data şi ora recoltarii, examenul cerut
- Să transporte produsul imediat la laborator sau să-l introducă într-o pungă de hârtie şi să-l păstreze în frigider nu mai
mult de 12 ore
2. Recoltarea directă din rect (pentru examen bacteriologic)
- Descoperiţi regiunea inferioară a corpului
- Spălaţi-vă mâinile şi puneţi-vă mănuşile de unică folosinţă
- Aşezaţi pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra în flexiune maximă a coapsei pe abdomen
99
- Îndepărtaţi fesele pacientului
- Introduceţi tamponul steril prin anus în rect şi efectuaţi câteva mişcări de rotaţie
- Îndepărtaţi, apoi, tamponul şi introduceţi-l în eprubeta sterilă fără să atingeţi marginea acestuia
- Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi-l imediat la laborator pentru însămânţare
3. Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.
- Aşezaţi copilul, cu blândeţe, în decubit lateral sau dorsal
- Vizualizaţi orificiul anal
- Introduceţi sonda Nelaton pe o distanţa de ≈ 10 cm, respectând regulile de asepsie
- Aspiraţi conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei
- Îndepărtaţi seringa şi sonda din rect
- Transferaţi conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru coprucultură sau curat şi uscat pentru alte
examene
- Efectuaţi toaleta regiunii perianale, la nevoie
- Spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi imediat produsul la laborator
4. Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte).
Iustruiţi pacientul:
- să ţină un regim "alb" timp de 3 zile, fără carne roşie, legume şi fructe verzi, medicamente şi suplimente nutritive cu
conţinut de fier, fără colchicină, salicilaţi, potasiu, fenilbutazonă, indometacin, steroizi sau compuşi de bismut pentru a
evita o posibilă sângerare cauzată de aceste medicamente
- Să defece într-un bazinet curat
- Să-şi spele mâinile şi să-şi pună mănuşi de unică folosinţă
- Să recolteze cu linguriţa coprocultorului sau cu o baghetă de lemn materii fecale de la suprafaţa (25-30 g) şi să le
introducă în coprocultor sau în alt recipient curat şi uscat
- Să acopere recipientul cu capacul etanş
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni croscontaminarea
- Să eticheteze recipientul şi să-l transporte imediat la laborator.
Unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este testul intitulat “colorare”. Este indicat
pentru pacienţii care îşi fac singuri testările, nu necesită recoltarea probei de scaun şi este foarte uşor de testat şi
interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifică cu 48-72 ore înainte de testare. Pacientul este învăţat să
indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să tragă apa de 2 ori după îndepărtarea dezinfectantului de toaletă. După
defecare, este instruit să nu arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului deoarece conţinutul in
bismut al acesteia poate afecta rezultatul. În cele 5 minute imediat după defecare, va desface kitul de testare şi va
arunca testerul în toaletă, care va pluti pe suprafaţa apei din toaletă. Pacientul va citi rezultatul după 15-30 de secunde.
Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau verde. Pacientul va trebui să repete testarea la
trei scaune diferite, să-şi noteze rezultatele şi să le prezinte medicului.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Nu necesită îngrijiri speciale legate de procedură
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi materialele folosite în containere speciale conform precauţiilor universale (P.U.)
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni croscontaminarea
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri
- Data, felul examenului
- Numele persoanei care a recoltat
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucţiunile oferite
- Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
- Produsul recoltat este adus imediat la laborator evitâdu-se suprainfectarea sau distrugerea ouălelor de paraziţi prin
refrigerare
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Materiile fecale sunt amestecate cu urina
- Instruiţi de la început pacientul să defece în ploscă usctă şi curată
- Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obţinerea unor reacţii fals pozitive
- Explicaţi-i dinainte consecinţele nerespectării dietei

100
- Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o oră) sau la frigider (peste 12ore) ceea ce
modifică acurateţea ţestului
- Respectaţi condiţiile de păstrare ale produsului
- Pacientul refuză recoltarea:
- Discutaţi încă o dată cu el
- Anunţaţi medicul

DEPISTAREA SÂNGERĂRILOR OCULTE


Testele de depistare a sângerărilor oculte sunt folosite pentru descoperirea sângerărilor ascunse
(gastrointestinale), pentru diferenţierea între melenă şi scaunul cu aspect de melenă. Anumite medicamente cum ar fi
fierul, bismutul, pot înnegri scaunul putându-se pune diagnosticul greşit de melenă. De asemenea, aceste teste sunt
foarte importante pentru depistarea precoce a cancerelor colorectale, deoarece 80% din pacienţii cu aceste boli prezintă
sângerări oculte. Pe de altă parte, un singur test pozitiv nu indică neapărat sângerare gastrointestinală sau cancer
colorectal. Pentru a putea fi considerat pozitiv, testul trebuie repetat de cel puţin 3 ori într-o perioadă anume, timp în
care pacientul va respecta o dietă specifică recomandată în depistarea sângerărilor oculte. Cu toate acestea, un test
pozitiv şi în aceste condiţii, nu indică neapărat un cancer de colon ci poate fi sângerare gastrointestinală provocată de
ulcer gastric, diverticuloze etc.
Testele sunt folosite şi ca screening (de exemplu, în Marea Britanie, după o anumită vârstă, se repetă la 2 ani,
pentru depistarea precoce a cancerelor colorectale). Testele sunt uşor de efectuat constând în adăugarea de anumite
substanţe (sau a unei hârtii impregnate cu substanţă respectiva) peste proba de scaun, apărând aproape imediat o
coloraţie specifică în cazurile în care sângele pierdut prin scaun este mai mult de 5 ml pe zi. Aceste analize sunt foarte
importante deoarece sângerările oculte sunt în cantităţi foarte mici, indepistabile ochiului uman, dar repetându-se, pot
duce la anemii severe.
Materiale necesare:
1 - mănuşi , recipient colector de sticlă , spatulă sau orice alt instrument specific de recoltare pe care îl are
laboratorul , substanţă specifică sau hârtie îmbibată cu substanţă (din kitul de testare)
Recoltare:
0 -se confirmă identitatea pacientului
1 -se pun mănuşile şi se recoltează conform procedurii de recoltare a probelor din scaun
2 -se va duce proba imediat la laborator sau, dacă avem kitul de recoltare, se va respecta întocmai prospectul de
utilizare
3 -se spală mâinile bine şi se toaletează pacientul dacă este imobilizat
4 -se anunţă medicul pentru orice apariţie a coloraţiei albastre sau verzi pe hârtia testului
Consideraţii speciale:
*ne asigurăm că proba recoltată nu este contaminată cu urină, soluţie săpun, hârtie igienică (aceasta conţine bismut şi
afectează rezultatul) apoi o testăm conform indicaţiilor de utilizare a kitului
*testul se face din porţiuni diferite ale scaunului deoarece sângerarea ocultă din tractul gastrointestinal superior nu este
prezentă în tot scaunul format, iar cea din cancerul colorectal poate apărea de obicei doar în prima porţiune a scaunului
*se va verifica data expirării kitului de testare
*pacientul va fi instruit să respecte o dietă bogată în fibre, fără carne, fără peşte, fără napi, gulii etc pentru că toate
acestea pot da reacţii fals positive. Dieta trebuie ţinută între 48-72 ore înaintea testului
*de asemenea, tot cu 48-72 ore înainte de testare, se va întrerupe medicaţia care poate afecta rezultatul (fier, potasiu,
indometacin, steroizi)
*dacă pacientul îşi face singur acasă testarea, va trebui instruit cu atenţie în ceea ce priveşte procedura
*unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este testul intitulat “colorare”. Este indicat
pentru pacienţii care îşi fac singuri testările, nu necesită recoltarea probei de scaun şi este foarte uşor de testat şi
interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifică cu 48-72 ore înainte de testare. Pacientul este învăţat să
indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să tragă apa de 2 ori după îndepărtarea dezinfectantului de toaletă. După
defecare, este instruit să nu arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului deoarece conţinutul in
bismut al acesteia poate afecta rezultatul. În cele 5 minute imediat după defecare, va desface kitul de testare şi va
arunca testerul în toaletă, care va pluti pe suprafaţa apei din toaletă. Pacientul va citi rezultatul după 15-30 de secunde.
Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau verde. Pacientul va trebui să repete testarea la
trei scaune diferite, să-şi noteze rezultatele şi să le prezinte medicului.
6. Recoltarea de probe din anus
Materiale necesare:
1 - mănuşi
2 - apă şi săpun
3 - prosop
4 - aplicator steril cu capăt din tampon de bumbac
5 - soluţie normal salină
6 - tub steril de cultură cu mediu de transport
101
7 - etichete
8 - formular cerere analize laborator

Recoltare:
1 -se spală mâinile şi se pun mănuşile
2 -se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
3 -se asigură intimitatea pacientului
4 -se spală zona perianală a pacientului cu apă şi săpun
5 -se introduce aplicatorul cu capătul din tampon de bumbac (udat în prealabil în soluţie normal salină) în anus
aproximativ 1 cm la copii şi 4 cm la adulţi şi se roteşte cu blândeţe de jur împrejur
6 -se introduce aplicatorul în tubul de cultură cu mediu de transport
7 -se aruncă mănuşile la deşeuri contaminate şi se spal mâinile
8 -se etichetează proba şi se trimite la laborator împreună cu formularul.

RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR


Definitie
Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse.
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Examinarea macroscopică, citologică, parazitologica şi bacteriologică a sputei
- Diagnosticarea unor boli ale aparatului respirator
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tavă medicală :
- Recipient steril cu capac potrivit, etanş- Etichetă / formular cerut de laborator- Aerosol (clorură de sodiu 10%,
acetilcisteină, apă distilată sau sterilă) pentru a induce tusea, dacă medicul indică - Batiste de hârtie- Mănuşi de unică
folosinţă dacă este necesar- Pungi din material plastic- Recipient special pentru materialele folosite
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce anxietatea şi a obţine colaborarea
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Înstruiţi pacientul să nu mănânce , să nu fumeze, să nu-şi pună picături în nas, să nu se spele pe dinţi sau să-şi
clătească gura cu soluţii dezinfectante înainte de recoltare pentru a nu influenţa rezultatul
- Apelaţi la drenajul postural şi la tapotări dacă expectoraţia este dificilă
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Instruiţi pacientul să se aşeze pe un scaun, pe marginea patului sau în poziţie Fowler înaltă dacă starea generală nu
este favorabilă
- Cereţi pacientului să-şi clătească gura cu apă simplă pentru a reduce riscul de contaminare a sputei cu bacteriile din
cavitatea bucală sau cu particule de alimente
- Instruiţi pacientul să inspire şi să expire profund de câteva ori provocându-şi tusea (cel puţin 3 ori); la ultima
expiraţie sfătuiţi-l să tuşească
- Sfătuiţi pacientul să tuşească profund şi să expectoreze direct în recipient, cca. 15 ml de spută
Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţa, opţional.
- Acoperiţi recipientul cu capacul.
- Ştergeţi exteriorul recipientului cu un şerveţel.
- Introduceţi recipientul într-o pungă de material plastic.

Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian


 se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă
 se apasă limba cu spatula
 se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească
 sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în eprubeta sterilă
 frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub control laringoscopic
Recoltarea sputei prin spălătură gastrică
 se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate
 se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată, călduţă, care este evacuată imediat sau extrasă cu seringa
 lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot fi distruşi dacă stau mai mult timp în
contact cu mediul acid al sucului gastric
 dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt laborator, sucul obţinut poate fi
neutralizat cu bicarbonat de Na

102
Recoltarea sputei prin spălătură bronşică
 se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
 se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în spută
 se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml soluţie teofilină 3% cu 1ml soluţie de stricnină 1‰
 pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii scurte
 se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi de lichid
 după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată
 sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se repetă zilnic, în următoarele 4 zile, în vase separate
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Oferiţi pacientului un pahar cu apă curată să-şi clătească gura
- Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie comodă
- Observaţi respiraţia
- Educaţi pacientul să colecteze în continuare sputa pentru a preveni diseminarea infecţiei
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării, examenul cerut - Completaţi
formularul cerut de laborator dacă pacientul are febră, dacă a luat antibiotice sau dacă expectoraţia a fost indusă prin
administrare de aerosol (deoarece, în acest caz, sputa este mai apoasă şi se poate confunda cu saliva )
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate:
- Pacientul este compliant şi reuşeşte să-şi recolteze sputa şi nu saliva
- Respectarea indicaţiilor de recoltare se reflectă în acurateţea rezultatului testului
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Pacientul nu reuşeşte să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi copiii )
- Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a instrui pacientul
- Anunţaţi medicul care vă recomandă altă tehnică de recoltare (prin frotiu, spălatură gastrică, spălatură
bronşică)
- Sputa este amestecată cu saliva şi resturi alimentare din cavitatea bucală
- Repetaţi recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutăndu-l să respecte indicaţiile de recoltare
- Sputa este amestecată cu vărsătura declanşată în timpul efortului de tuse.
- Captaţi vărsătura şi acordaţi îngrijiri adecvate

Recoltarea vărsăturilor
Vărsătura este conţinutul gastric care se elimină spontan , de obicei în afecţiunile digestive, dar întâlnită şi ca un
simptom în alte afecţiuni(alcoolism, HIC) sau în sarcină.
Scop
Explorator – se fac examinări macroscopice , bacteriologice, chimice pentru stabilirea diagnosticului
Materiale necesare
 2 tăviţe renale curate şi uscate
 pahar cu soluţie aromată
 muşama , traversă
 prosop
Se pregăteşte pacientul fizic şi psihic:
 va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii
 se aşează în poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral
 se aşează sub cap sau în jurul gâtului un prosop
 se protejează lenjeria de corp şi de pat cu muşama sau traversă
Tehnica
 se îndepărtează proteza dentară dacă există
 tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de către asistentă
 asistenta sprijină fruntea bolnavului
 după vărsătură se îndepărtează tăviţa
 dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu palma plaga operatorie
 se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (scuipă în altă tăviţă)
103
Îngrijirea pacientului după tehnică
 se şterge gura pacientului
 se îndepărtează materialele folosite
 se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă
 se aeriseşte salonul
 se supraveghează pacientul încontinuare
În funcţie de observaţie se notează aspectul macroscopic, cantitatea.
Unele semne însoţitoare sau premergătoare
 cefalee , vertij , transpiraţii , emisie fără efort în jet

Recoltarea LCR
Def. LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide la nivelul ventriculului IV, cu rol de protecţie a SNC, cu
rol nutritiv şi excretor, care circulă în spaţiul subarahnoidian.
Scop:
- diagnostic
- este o metodă de rutină, care furnizează date esenţiale în diagnosticul neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene, în
afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale, al stărilor comatoase
Execuţie
- recoltarea se execută pe nemâncate prin puncţie lombară, suboccipitală sau ventriculară
- la pacienţii cu stare generală alterată se execută în decubit lateral pentru a evita lipotimia
- tehnica de puncţionare şi prelevare va fi strict aseptică
- se observă presiunea de scurgere sau se măsoară tensiunea cu manometru Claude
- se extrag 10-20 ml LCR (după scurgerea câtorva picături)
- lichidul se repartizează în mai multe eprubete sterile (pentru diferite examinări) - aproximativ 4 ml în fiecare
eprubetă
- se fac examinări:
- citologice (măsurarea elementelor celulare/mm 3: limfocite,
polinucleare, eozinofile, atipii celulare)
- bacteriologice - BK şi alţi germeni
- serologice - sifilisul SNC
- biochimice
LCR = soluţie apoasă, bogat salină, limpede ca apa de stâncă
 volum: 100-150 ml; D=1005-1009; pH=7,4-7,5
• tensiunea: 10-20 cm apă în decubit lateral
20-25 cm apă în poziţie şezând
0-suboccipital
0-5 cm apă la sugari
5-15 cm apă la copii
Valori normale ale constituienţilor chimici
albuminorahie = 20-60 mg% azot total = 15-30 mg
glicorahia = 50-60 mg% creatinină = 0,5-1 mg
clororahia = 700-760 mg% acid lactic = 10-25 mg

RECOLTAREA SECRETIILOR OCULARE, OTICE, VAGINALE


Recoltarea si transportul produselor patologice, etape ale diagnosticului microbiologic, sunt efectuate de catre
medicul clinician si/sau asistent. Rezultatele investigatiilor microbiologice depind in mare masura de calitatea
recoltarii.
La recoltare se va tine cont si de urmatoarele aspecte:
- recoltarea se face dupa o prealabila pregatire a pacientului; pacientul trebuie sa fie informat in legatura cu analiza ce
urmeaza a se face si cu modul corect de recoltare;
- recipientele pentru recoltare sunt sterile, de unica folosinta si adaptate investigatiei;
- se recolteaza produsul patologic inaintea administrarii antibioticului;
- se recolteaza din zone si in momentul in care este cel mai probabil a gasi bacteria care a produs infectia;
- probele trimise la laborator trebuie sa reprezinte realul produs patologic;
- se recolteaza o cantitate suficienta de produs patologic;
- in sectiile din spital suprafata pe care sunt puse recipientele cu produse patologice va fi total separata de masa de
tratament;
- acele nu se recapisoneaza dupa folosire;

104
- este obligatorie prezenta in locurile de recoltare a containerelor cu pereti rigizi pentru depozitarea temporara a
deseurilor intepatoare;
- exteriorul recipientului trebuie dezinfectat daca a fost contaminat in timpul recoltarii;
- se noteaza pe recipient numele pacientului si provenienta sa, tipul produsului patologic, data si ora recoltarii;
- fiecare produs patologic va fi insotit de un buletin ce contine informatii despre proba recoltata si pacient (vezi
cererea de analize pentru microbiologie);
- transportul se face cat mai repede la laborator pentru a preveni degradarea produsului patologic;
- se vor folosi medii de transport care asigura o buna supravietuire a bacteriilor.

RECOLTAREA SECREŢIEI CONJUNCTIVALE


Scop: examen bacteriologic.
Infectiile care necesita acest examen sunt:
- blefarite( afecteaza invelisul pleoapelor);
- conjunctivite;
- irita acuta si cronica;
- afectiuni ale canalului si sacului lacrimal;
- afectiuni ale cristalinului, coroidei sau corpului vitros.
Secretia din conjunctivite si dacriocitite se recolteaza cu tampon steril; colectiile purulente ale pleoapelor se
recolteaza cu seringa si ace sterile; din umoarea apoasa a camerei anteriooare se recolteaza cu seringa si ace sterile.
Materiale necesare
- tampon de exsudat cu mediu de transport- ser fiziologic steril; se utilizeaza ser fiziologic din fiole. Pentru fiecare
recoltare se utilizeaza o fiola de ser fiziologic care se deschide in momentul recoltarii.
- comprese mici din tifon, sterile- manusi- container pentru deseuri medicale inscriptionat corespunzator
Mod de recoltare
Se recomanda ca asistentul care efectueaza recoltarea sa aiba un instructaj minim privind precautiile de
recoltare efectuat de catre medicul oftalmolog
Inainte de recoltare se pregateste numarul corespunzator de tuburi de exsudat cu mediu necesar: daca pe
recomandare se specifica doar examenul bacteriologic al secretiei conjunctivale de la un anumit ochi (stang sau drept)
se pregateste doar un tub; daca pe recomandare nu se specifica examenul bacteriologic pentru un anumit ochi sau se
specifica pentru ambii ochi, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu mediu de transport.
Pe tuburile de exsudat si pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic, corespunzator, identic
pentru cerere si tuburile de exsudat sau alte recipiente cu produse recoltate in acelasi moment, pentru acelasi pacient.
Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix OS, respectiv OD pe tubul corespunzator ochiului stang si respectiv
drept, sau doar OS sau OD daca se recolteaza doar secretie conjunctivala din ochiul stang sau drept.
Pacientul este aşezat pe scaun cu capul aplecat pe spate.Persoana care recolteaza isi pune manusile
Cu policele stâng fixand o compresa sterila se coboară pleoapa inferioară pentru a evidenţia fundul de sac
conjunctival; cu indexul fixand o compresa sterila se ridica pleoapa superioara pentru a evita contaminarea cu germeni
de pe geana superioara prin clipire.
Se recoltează cu tampon umezit cu ser fiziologic steril, din fundul de sac conjunctival, cu o miscare usoara dar
ferma dinspre unghiul interior spre unghiul exterior al ochiului.
Imediat tamponul cu exsudat se introduce in tubul cu mediu.
Dupa recoltare, tampoanele de tifon utilizate si fiola cu ser fiziologic se arunca in
recipientul cu deseuri medicale.
Observatii:
Se recolteaza inainte de: toaleta fetei, terapie antimicrobiana topica sau sistemica. Se recolteaza de la nivelul
ambelor conjunctive. Ochiul neinfectat serveste drept control. Insamantarea se face imediat, majoritatea germenilor
avand viabilitate redusa.
Ochi - cornee:
- mod de recoltare - raclat din mai multe arii ale ulcerului cornean; solutie anestezica locala.
- transport - insamantare directa pe mediile de cultura (BHI, chocolate), frotiuri pentru examenul microscopic direct.
Placile insamantate se trimit la laborator < 15 min.

Mod de recoltare pentru Antigenul Chlamydia trachomatis din secretia conjunctivala


Materiale suplimentare necesare
- flacon cu mediu pentru Antigenul Chlamydia trachomatis procurat din laborator
(capac mov); se pastreaza la temperatura camerei
Se procedeaza ca la punctul anterior pentru recoltarea unui tampon cu secretie conjunctivala.
Dupa recoltare, varful tamponului se introduce in recipientul special avand grija ca partea cu produs (dopul de
vata) sa fie imersat in mediul de transport; tija tamponului se rupe pentru a putea permite inchiderea cu capac.
Pe recipient se lipeste eticheta cu cod de bare identic cu cel de pe cerere sau alte recipiente recoltate
pacientului in acelasi timp.
105
Reorganizarea locului de munca:
- se colecteaza deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
- se spală şi se curăţa instrumentele folosite;- se spală mâinile cu apă şi săpun- se indeparteaza mănuşile/masca

Notarea procedurii:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire, data şi ora recoltării;
- notaţi reacţia pacientului, aspectul local.
Evaluarea eficacitatii procedurii
Rezultate aşteptate:
- recoltarea s-a făcut fără incidente; produsul nu a fost suprainfectat.
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul este atins de mediul din jur.
- Repetaţi recoltarea folosind alt tampon.
- pacientul se poate misca brusc, se poate rani ochiul.
- Rugaţi pacientul să repecte indicatiile primite.Anuntati medicul.

RECOLTAREA DE SECREŢIE OTICĂ


Scop: examen bacteriologic.
Materiale necesare
-tampon de exsudat cu mediu de transport-specul (cand recolta se efectueaza in cabinetul de specialitate)
-tampoane sterile din tifon-manusi,-container pentru deseuri medicale inscriptionat corespunzator
Mod de recoltare
Se recomanda ca asistentul care efectueaza recoltarea sa aiba un instructaj minim privind precautiile de
recoltare efectuat de catre medicul orelist. Este recomandat ca recoltarea sa fie facuta de catre personal mediu doar in
cazul unei otite externe sau intr-o otita medie supurata cu secretii abundente, fara perforarea sau fisurarea timpanului.
Inainte de recoltare se pregateste numarul corespunzator de tuburi de exsudat cu mediu de transport necesar:
daca pe recomandare se specifica doar examenul bacteriologic al secretiei otice dintr-o anumita ureche (stanga sau
dreapta) se pregateste doar un tub; daca pe recomandare nu se specifica urechea din care sa se faca recolta sau se
specifica examen bacteriologic al secretiei otice din ambele urechi, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu mediu de
transport.
Pe tuburile de exsudat si pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic, corespunzator, identic
pentru cerere si tuburile de exsudat sau alte recipiente cu produse recoltate in acelasi moment, pentru acelasi pacient.
Pacientul este asezat pe scaun cu urechea indreptata spre sursa de lumina.
Se introduce cu grija tamponul in conductul auditiv extern si se roteste. Daca secretia
este foarte abundenta se recomanda stergerea secretiei scurse in pavilion cu un tampon steril si apoi recoltarea
exsudatului.
Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix US, respectiv UD pe tubul corespunzator urechii stangi si respectiv
drepte, sau doar US sau UD daca se recolteaza doar secretie otica din urechea stanga respectiv dreapta.
Reorganizarea locului de munca:
- se colecteaza deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
- se spală şi se curăţa instrumentele folosite;
- se spală mâinile cu apă şi săpun
- se indeparteaza mănuşile/masca
Notarea procedurii:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire, data şi ora recoltării;
- notaţi reacţia pacientului, aspectul local.
Evaluarea eficacitatii procedurii
Rezultate aşteptate:- recoltarea s-a făcut fără incidente;- produsul nu a fost suprainfectat.
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul este atins de mediul din jur.
- Repetaţi recoltarea folosind alt tampon.
- pacientul se poate misca brusc, se poate rani conductul auditiv extern, perfora timpanul.
- Rugaţi pacientul să repecte indicatiile primite.Anuntati medicul.
Ureche - secretie otica interna:
- mod de recoltare - timpan perforat: se colecteaza fluidul cu un tampon flexibil cu ajutorul unui speculum auditiv.
- cantitate - tampon cu mediu de transport sau sistem anaerob. Obligatoriu se recolteaza 2 tampoane din acelasi loc.
- transport - < 2 ore.
- observatii - in cazul secretiei aspirate sau biopsiei se foloseste sistemul de transport anaerob. Culturile de la nivel
nazofaringian sau exsudat faringian nu sunt predictive pentru agentii etiologici in otita medie.
Ureche - secretie otica externa:

106
- mod de recoltare- cu un tampon umezit se curata conductul auditiv extern. Cu un al II-lea tampon se recolteaza prin
rotire ferma.
- cantitate - obligatoriu se recolteaza 2 tampoane.
- transport- < 2 ore.
- observatii - pentru secretia otica externa se va efectua rotirea riguroasa a tamponului
RECOLTAREA DE SECREŢIE VAGINALE/COL
Secretia vaginala este un transsudat( lichid care se acumuleaza intr-o cavitate a organismului prin
traversarea membranelor celulare/vasculare de catre apa si electroliti, sub actiunea unei presiuni hidrostatice sau
coloid-osmotice) al mucoasei vaginale.Contine celule epiteliale de descuamare, germeni in functie de diversi
factori( varsta, stari fiziologice sau patologice) si de continutul in glicogen. Prezenta glicogenului, a acidului lactic si
a lui Lactobacillus dau un ph acid cu rol de aparare contra infectiilor.
Examenul bacteriologic este dificil si fidelitatea rezultatelor este conditionata de : prelevare, transport,
examinare, interpretare.
Materiale necesare
- valve ginecologice (pereche);- lame de microscop;- tampon de exsudat cu mediu de transport;- comprese sterile;-
pensa;- manusi;- container pentru deseuri medicale;- container cu solutie dezinfectanta pentru instrumentar medical.
Mod de recoltare
Recoltarea se efectueaza pe masa ginecologica de catre personal instruit.
Se verifica daca pacienta indeplineste conditiile de pregatire pentru efectuarea examenului din secretii
genitale( nu a efectuat irigatii vaginale in ultimele 24 ore, nu a avut contact sexual in ultimele 24 h
Se invita pacienta sa se aseze pe masa ginecologica cat mai comod si relaxat. Se atentioneaza asupra faptului
ca valvele fiind metalice pot produce o usoara senzatie de disconfort.
Se introduc valvele pe rand, intai valva posterioara, apoi valva anterioara si se departeaza peretii vaginului
pentru a se exprima colul uterin intre cele doua valve.
Pentru examen citobacteriologic si cultura din secretia vaginala:
-Se solicita ajutorul inca al unei persoane care sa tina valvele.
-Pe valva posterioara se preleveaza o cantitate de secretie din fundul de sac vaginal.
-Persoana care recolteaza introduce cu grija tamponul de exsudat pe valva posterioara si recolteaza o mica
cantitate din secretia vaginala exprimata pe aceasta; retrage tamponul.
-Se extrage valva si se deverseaza secretia la unul din capetele unei lame de microscop (stearsa in prealabil cu
alcool si uscata).
-Peste lama cu produs se suprapune o a doua lama si se executa o miscare energica de alunecare pe axul lung
al celor doua lame. Secretia astfel intinsa trebuie sa fie uniforma pe cele doua lame, subtire si sa cuprinda cca 4/5 din
lungimea lamei.
-Cele doua lame se lasa la uscat la loc ferit de curenti de aer cald sau umezeala.

Pentru examenul citobacteriologic si cultura din secretia de col:


Se solicita ajutorul inca al unei persoane care sa tina valvele cu colul exprimat intre ele.
Persoana care recolteaza sterge cu o compresa sterila exocolul indepartand secretia vaginala de pe suprafata
acestui.
Cu un tampon de exsudat se patrunde cca 1.5 cm in endocol si se imprima miscari de rotatie completa,
insistand pentru o buna stergere a mucoasei.
Tamponul se descarca prin miscari de rotatie pe doua lame de microscop; lamele se lasa sa se usuce.
Pentru cultura se introduce un al doilea tampon la cca 2 cm in colul uterin imprimandu-se miscari de rotatie
pentru stergerea mucoasei endocolului.
La sfarsitul recoltarii valvele se pun in containerul cu solutie dezinfectanta pentru instrumentar; compresele
sterile se arunca in containerul de deseuri medicale.
Pentru examenul bacteriologic al secretiei vaginale sau al secretiei de col uterin, laboratorul recomanda –
pentru o mai buna orientare si interpretare a produsului – recoltarea tandemului: lame pentru examenul
citobacteriologic si tampon pentru cultura, ambele analize executandu-se doar daca sunt bifate pe cerere.
Pe lame si pe tamponul de exsudat se lipesc etichete cu codul de bare identic cu cea lipita pe cerere sau pe alte
recipiente de recolta din aceeasi zi la acelasi pacient.
Daca la aceeasi pacienta se recomanda si examenul Babes Pappanicolaou, recoltarea si inscriptionarea lamelor
se efectueaza conform cu protocolul de recoltare al laboratorului de anatomie patologica, iar solicitarea analizei se
efectueza pe formularul tip de Cerere de analize de anatomie patologica. Lamele pentru examenul itodiagnostic se
invelesc in formularul tipizat pentru acest examen si se aduc la laborator, insotite de Cererea de analize de anatomie
patologica, separat de lamele pentru examenul citobacteriologic.

Mod de recoltare pentru antigene genitale (Antigene Chlamydia trachomatis si Mycoplasma/Ureaplasma)


Materiale suplimentare necesare:

107
- flacon cu mediu pentru Ag Chlamydia trachomatis procurat din laborator (capac mov); se pastreaza la temperatura
camerei;
- flacon cu mediu pentru Ag Mycoplasma/Ureaplasma procurat din laborator (capac alb); se pastreaza la frigider daca
nu este folosit in ziua respectiva.
Se procedeaza la fel ca cultura din secretia de col.
Dupa recoltare, varful tamponului se introduce in recipiente speciale dedicate corespunzator fiecarui antigen avand
grija ca partea cu produs (dopul de vata) sa fie imersat in mediul de transport; tija tamponului se rupe pentru a putea
permite inchiderea cu capac.
Pe recipiente se lipeste eticheta cu cod de bare identic cu cel de pe cerere sau alte recipiente recoltate pacientului in
acelasi timp.
Mod de recoltare pentru genotipare HPV
Materiale suplimentare necesare:
-Flacon cu mediu si periuta pentru HPV procurat din laborator; se pastreaza la temperatura camerei.
Se procedeaza ca la punctul anterior pentru cultura din secretia de col.
Dupa recoltare, varful periutei se introduce in flaconul cu mediu avand grija ca partea cu produs (periuta) sa
fie imersat in mediul de transport; tija periutei se rupe pentru a putea permite inchiderea cu capac.Pe recipiente se
lipeste eticheta cu cod de bare identic cu cel de pe cerere sau alte recipiente recoltate pacientei in acelasi timp.

RECOLTAREA PENTRU EXAMENE MICOLOGICE


Acest tip de prelevate comporta precautii speciale functie de tipul leziunii sau suspiciunea clinica.
Se recomanda ca recoltarea sa fie efectuata de catre medicul dermatolog sau de un cadru mediu instruit de acesta.
Materiale necesare
- tampon sau compresa sterila- alcool 70o / alcool izopropilic- cutii Petri sterile- tampon de exsudat- ser fiziologic
steril- banda adeziva transparenta- lame de microscop- pensa chirurgicala sterila- manusi- container pentru deseuri
medicale
Mod de recoltare
Prelevarea in micozele mucoaselor (faringiana, nazala, linguala, vaginala):
-se reiau manevrele si precautiile de la recoltarea exsudatelor faringian, nazal si al
secretiilor vaginale. Se noteaza pe tampon „examen micologic”. Se lipeste eticheta cu codul de bare identic cu cel de
pe cerere sau alte recipiente recoltate pacientului in acelasi timp.
Tract genital feminin - vaginite:
- mod de recoltare - secretia acumulata in fundul de sac vaginal posterior este detasata cu ajutorul unei valve.
- cantitate - 3 tampoane si 2 lame.
- transport - < 2 ore.
- observatii - in cazul suspiciunii infectiei cu Trichomonas vaginalis, un tampon se imerseaza in tub steril cu 1 mL
solutie salina izotona (37ºC), pentru examen microscopic (preparat proaspat intre lama-lamela).
Tract genital feminin - endocervicite:
- mod de recoltare - stergeti suprafata exocolului cu 2-3 comprese sterile pentru a indeparta secretiile stagnante.
Recoltati prin rotirea usoara a 2 tampoane introduse succesiv in endocol.
- cantitate - un tampon si 2 lame - sistem anaerob de transport.
- transport - < 2 ore.
- observatii - tamponul cu mediul de transport se foloseste pentru insamantare. Lamelele se folosesc pentru examenul
microscopic colorat.
Tract genital feminin - bartolinite:
- mod de recoltare - prelevati secretia purulenta de la nivelul orificiului conductului glandular.
- cantitate - > 1 mL.
- transport - sistem anaerob.
Tract genital feminin - endometrite:
- mod de recoltare - badijonati cu alcool iodat exocolul si canalul cervical; introduceti un cateter; aspirati lichidul
endometrial.
- observatii - puroiul aspirat prin punctie (abces) se insamanteaza pe medii aerobe si anaerobe.
Îngrijirea pacientei dupa tehnica:
- examenul se efectuează ambulator şi bolnava nu are nevoie de îngrijire specială.
- observaţi aspectul local, sfătuiţi pacienta să respecte tratamentul recomandat.
1 - in cazul pacientei internate , aceasta este ajutată pacienta să coboare de pe masa de examinare si condusa la
salon.

Reorganizarea locului de munca:


- completati formularele de laborator cu datele pacientei, inclusiv data ultimei menstruaţii, apoi se trimit probele la
laborator. - se spală şi se curăţa instrumentele folosite, se introduc in recipiente cu substante dezinfectante;- indepărtaţi
mănuşile;- spălaţi mâinile.
108
Notarea procedurii:
Notaţi:
- procedura în planul de îngrijiri nursing;- data, ora şi observaţiile privind aspectul local;
- notaţi ce a învăţat pacienta, cum şi-a însuşit informaţiile.
Evaluarea eficacitatii procedurii
Rezultate aşteptate :- recoltarea s-a făcut corect;- frotiul a permis stabilirea diagnosticului.
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- frotiul nu este edificator, rezultatul este negativ dar nu exclude prezenţa gonococilor.
- Se impune realizarea unei culturi.
- pacientul nu respectă recomandările şi recoltarea nu se poate face în condiţii adecvate.
- Instruiţi exact pacienta şi repetaţi procedura.
Nota:
În cazul în care frotiul nu este edificator se face cultură.
Recoltarea se face cu ansa sterilă din uretra anterioară şi se însămânţează pe mediul de cultură.
Observatii:
- pacienta nu-si face cu cel putin 24h inainte de recoltare igiena intima si evita contactul sexual cu cel putin 48 h
inainte de recoltare .
-folosirea speculum-ului sau a valvelor (sterile) este obligatorie;
-se va evita atingerea vulvei sau a peretilor vaginului, pentru a nu contamina produsul recoltat;
-recolta din fundul de sac vaginal posterior; 2- 3 lame.
- transportul probelor catre laborator - a lamelor cu frotiuri - se face dupa ce acestea au fost uscate si eventual fixate la
cald sau cu alcool 90º, notate si impachetate individual in hartie. Nu se lipesc lamele si nu se impacheteaza inainte de
uscarea produsului.
Cultura de col:
-se recolteaza cu un tampon steril, din colul uterin, prin rotirea usoara a tamponului, fara a atinge peretii vaginului;
-folosirea speculum-ului sau a valvelor (sterile) este obligatorie;
Transportul probelor catre laborator, se face in maximum 1-2h de la recoltare (in lipsa mediului de conservare
Stuart).
Daca se recolteaza pe mediu de transport se pot pastra, la frigider, 24 h. Fac exceptie secretiile in care se
cerceteaza gonococul si care trebuie insamantate imediat.

RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN


Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator faringian.
Recomandări
Recoltarea se face nu numai în angine , ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie faringiană (nefrite, RAA).

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
- Efectuarea antibiogramei
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior;- Spatulă linguală sterilă; Eprubetă cu tampon faringian steril; Mănuşi de unică folosinţă;-
Mască de protecţie;- 1-2 tăviţe renale
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului/aparţinătorului (dacă este copil)
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul sau aparţinătorul să nu înceapă nici un fel de tratament; să nu mănânce, să nu bea apă, să nu
facă gargară, să nu se spele pe dinţi, să nu-şi instileze picături în nas în dimineaţa recoltării
- Aşezaţi pacientul pe scaun sau în pat în poziţie şezândă
- Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Folosiţi masca de protecţie
- Invitaţi pacientul să deschidă larg gura
- Deschideţi eprubeta; scoateţi tamponul faringian
- Apăsaţi limba cu spatula linguală sterilă
- Ştergeţi depozitul faringian şi amigdalian (dacă este cazul dezlipiţi şi o porţiune din falsa membrană)
109
- Retrageţi tamponul faringian fară a atinge: dinţii, limba, obrajii
- introduceti aplicatoarele în tuburile cu medii de cultură
- Închideţi repede eprubeta cu dopul
- Realizaţi un frotiu folosind alt tampon conform recomandării medicului)
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Nu necesita îngrijiri speciale legate de procedură.
Dacă are senzaţie de greţă şi vomă nu mănâncă şi nu bea imediat după recoltare
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
- Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Îndepărtaţi mănuşile/masca
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi reacţia pacientului, aspectul local
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
- Comunicaţi laboratorului dacă pacientul a luat medicamente şi care sunt acelea
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate:
- Recoltarea s-a făcut fără incidente
- Produsul nu a fost suprainfectat
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu salivă sau se ating
dinţii, limba
- Repetaţi recoltaren folosind alt tampon
- Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei
- Rugaţi pacientul să inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării
De ştiut
- timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
- înainte de recoltare se inspectează regiunile de unde urmează să se recolteze
- recoltarea se face nu numai în angină, ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie faringiană (nefrite,RAA).
De evitat :îmbibarea tamponului cu salivă, atingerea dinţilor.

RECOLTAREA DE PROBE PRIN TAMPONARE, ŞTERGERE


Acest tip de recoltare cu ajutorul aplicatoarelor cu capătul format din tampon de bumbac ajută la identificarea
agenţilor patogeni. Procedura de recoltare presupune minim de contaminare cu flora bacterială normal prezentă în
diversele zone de recoltare.
După ce este recoltată proba, aplicatorul este introdus cu capătul folosit într-un tub steril care conţine un mediu de
transport.
Recoltarea de probe din anus
Materiale necesare:
9 - mănuşi - apă şi săpun - prosop - aplicator steril cu capăt din tampon de bumbac - soluţie normal salină -
tub steril de cultură cu mediu de transport - etichete - formular cerere analize laborator
Recoltare:
9 -se spală mâinile şi se pun mănuşile
10 -se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
11 -se asigură intimitatea pacientului
12 -se spală zona perianală a pacientului cu apă şi săpun
13 -se introduce aplicatorul cu capătul din tampon de bumbac (udat în prealabil în soluţie normal salină) în
anus aproximativ 1 cm la copii şi 4 cm la adulţi şi se roteşte cu blândeţe de jur împrejur
14 -se introduce aplicatorul în tubul de cultură cu mediu de transport
15 -se aruncă mănuşile la deşeuri contaminate şi se spal mâinile
16 -se etichetează proba şi se trimite la laborator împreună cu formularul

RECOLTAREA SECREŢIILOR PURULENTE


Definitie: secreţiile purulente se recoltează de pe suprafaţa tegumentelor, din plăgi supurate, ulceraţii, organele
110
genitale, conjunctiva oculară, leziuni ale cavităţii bucale şi din conductul auditiv extern.
Scop: - explorator- depistarea florei microbiene generatoare şi efectuarea antibiogramei
- terapeutic- evacuarea şi tratarea secreţiilor purulente
Materiale- sterile, - eprubete, ansă de platină, 2-3 lame de sticlă bine degresate, - seringi şi ace- ser fiziologic
- alcool iodat, tinctură de iod- pipete Pasteur, nesterile , - creion dermatograf, - lampa de spirt şi chibrituri
Pregătirea pacientului
- psihic: - se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examinării
- fizică:- se aşează în poziţia adecvată.

RECOLTAREA SECREŢIILOR PURULENTE DIN LEZIUNI DESCHISE


OBIECTIVELE PROCEDURII
- Colectarea de secreţii purulente dintr-o leziune deschisa pentru identificarea prin examene de laborator a
microorganismelor ce provoacă infecţia în vederea precizării diagnosticului,efectuarea antibiogramei.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Pense- Comprese- Soluţii dezinfectante- Mănuşi sterile- Recipiente sterile pentru colectat produsul (epru
bete sterile),Tampoane sterile- Ansa de platină,- Pipeta Pasteur- Lame de laborator, lampa de spirt, leucoplast,- Tavă
medicală/cărucior medical
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului/clientului
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:- Poziţionaţi pacientul/clientul în funcţie de locul leziunii (plagă chirurgicală cu supuraţie parietală, plăgi
septice, abces, flegmon deschis, vezicule, pustule)
- Asiguraţi intimitatea pacientului/clientului
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Identificaţi pacientul
- Verificaţi prescripţia medicală
- Spălaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Curăţaţi suprafaţa leziunii
- Recoltaţi din secreţie:
• prin aspiraţie cu pipeta Pasteur sterilă
• cu ansă de platină sterilizată în prealabil prin încălzire la roşu
• cu tampon steril
- Realizaţi 2-3 frotiuri având grijă să întindeţi uniform secreţia
- Introduceţi produsul aspirat sau tamponul cu care aţi recoltat într-o eprubetă sterilă
- Etichetaţi şi trimiteţi la laborator în timp util
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Pansaţi leziunea folosind o tehnică adecvată dacă este nevoie
- Supravegheaţi aspectul pansamentului
- Monitorizaţi funcţiile vitale
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi compresele, mănuşile în recipiente speciale pentru materiale cu potenţial infecţios respectând P.U.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în planul de îngrijire :
- Data, ora recoltării şi numele persoanei care a recoltat
- Aspectul secreţiei
- Aspectul leziunii şi al tegumentelor din jur
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate:.
- Pacientul nu acuză durere
- Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de suprainfectare
Rezultate nedorite/Ce facem ?
- Acuză durere şi produce sângerare
- Lucraţi cu blândeţe
- Suprainfectare cu alţi germeni
- Respectaţi cu stricteţe asepsia şi antisepsia
- Rezultatul nu este corect pentru că produsul nu s-a trimis în timp util la laborator.

RECOLTAREA DIN VEZICULE , PUSTULE , ULCERAŢII


- se curăţă şi se dezinfectează suprafaţa veziculelor, pustulelor,ulceraţiilor
- se sterilizează ansa prin încălzire la roşu şi se aşteaptă să se răcească
111
- se recoltează o mică porţiune de puroi, de sub crustă sau de la marginea ulceraţiilor
- materialul recoltat se trece pe o lama de sticlă sterilă
- se efectuează frotiu.

RECOLTAREA DIN PAPULE , NODULI SAU ALTE LEZIUNI INFLAMATOARE


- se dezinfectează tegumentele cu tinctură de iod
- se puncţionează regiunea cu un ac steril montat la seringă
- se plimbă acul în teren în mai multe direcţii până se obţine serozitate la aspirare
- se spală seringa cu ser fiziologic sau mediu de cultură
- se introduce lichidul într-o eprubetă sterilă şi se închide cu dopul, după flambare
recoltarea puroiului din abcese, flegmoane, colecţii
 abcesul, flegmonul este deschis
- se recoltează aseptic cu o pipetă Pasteur, flambată şi răcită sau cu o ansă de platină
 când abcesul este închis
- recoltarea se face cu seringa prin puncţionare
- transportul produsului se face în cel mult 2 ore, iar pentru anaerobi se anunţă laboratorul cu o oră înainte
pentru regenerarea mediilor
- examenul direct (citobacteriologic) se face pe lama colorată May-Grumwald-Giemsa

RECOLTAREA SECREŢIILOR URETRALE LA BĂRBAT


OBIECTIVELE PROCEDURII
- Obţinerea informaţiilor referitoare la agenţii patogeni care produc infecţii uretrale.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Ansă de platină,- Lampă de spirtLame de sticlă- Mănuşi sterile- Etichete sau creion dermatograf
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul cu privire la necesitatea efectuării examenului, momentul recoltării
- Explicaţi procedura, anunţaţi pacientul să nu urineze înainte de recoltare
- Asiguraţi pacientul că veţi păstra confidenţialitatea
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea
- Obţineţi colaborarea
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Pregătiţi materialele pe o tavă sau măsuţă
- Atenţionaţi pacientul asupra modului de colaborare
- Spălaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
- Sterilizaţi ansa de platină prin încălzire la roşu şi aşteptaţi răcirea
- Cu o mână prindeţi glandul şi exercitaţi o uşoară presiune
- Cu cealaltă mână prelevaţi cu ansa flambată prima picătură matinală (dacă secreţia este insuficientă recoltaţi din
uretra anterioară)
- Puneţi picătura pe lamă şi realizaţi frotiul
- Etichetaţi sau scrieţi numele cu creion dermatograf
- Trimiteţi lama la laborator
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Examenul se efectuează ambulator şi bolnavul nu are nevoie de îngrijire specială
- Observaţi aspectul local, sfătuiţi pacientul să respecte tratamentul recomandat
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Flambaţi ansa de platină începând de la tijă către fir
- Puneţi materialele în dulap
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:- Procedura în palanul de îngrijiri nursing- Data, ora şi observaţiile privind aspectul local
- Notaţi ce a învăţat pacientul, cum şi-a însuşit informaţiile
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate :- Recoltarea s-a făcut corect- Frotiul a permis stabilirea diagnosticului
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

112
- Frotiul nu este edificator, rezultatul este negativ dar nu exclude prezenţa gonococilur
- Se impune realizarea unei culturi
- Pacientul nu respectă recomandările şi recoltarea nu se poate face în condiţii adecvate
- Instruiţi exact pacientul şi repetaţi procedura
Nota:cazul în care frotiul nu este edificator se face cultură Recoltarea se face cu ansa sterilă din uretra anterioară şi se
însămânţează pe mediul de cultură

PUNCTII
Toracocenteza – puncţia pleurală
Puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea pleurală şi mediul
exterior prin intermediul unui ac.
Scop
explorator
 punerea în evidenţă a prezenţei lichidului pleural
 recoltarea lichidului pentru examinarea sa cantitativă şi calitativă
terapeutic
 evacuarea lichidului
 administrarea medicamentelor în cavitatea pleurală (antibiotice, citostatice) după spălarea cavităţii
Indicaţii
- boli inflamatorii sau tumori pulmonare, insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală.
Se recurge la puncţie când cantitatea revărsatului pleural depăşeşte 1,5 l şi exercită o presiune asupra inimii şi
plămânului, împiedicându-le funcţiile
Contraindicaţii
- tulburări de coagulare a sângelui - hemofilie
- tratament cu anticoagulante
Locul puncţiei
- se alege după situaţia şi cantitatea de lichid pleural:
- dacă lichidul este în stare liberă, puncţia se face în spaţiul VII - VIII intercostal pe linia axilară posterioară
- dacă lichidul este inchistat, puncţia se face în plină matitate, zonă stabilită prin examen clinic
- colecţiile purulente şi tuberculoase se puncţionează cât mai aproape de nivelul lor superior pentru a preîntâmpina
fistulizarea lor
- puncţia se face deasupra marginii superioare a coastei inferioare, indiferent de locul puncţiei
Pregătirea puncţiei
Pregătirea materialelor
- de protecţie a patului
- pentru dezinfecţia tegumentului - tip III
- instrumente şi materiale sterile: 2 - 3 ace de 10 cm lungime, cu diametrul de 1 mm, 2-3 seringi de 20 - 50 ml, seringă
de 5 ml şi ace pentru anestezie, pense, mănuşi, câmp chirurgical, tampoane, comprese
- alte materiale: romplast, eprubete, lampă de spirt, aparate aspiratoare (Dieulafoy sau Potain), recipiente pentru
colectarea lichidului, tăviţă renală
- medicamente: atropină, morfină, anestezice
- materiale pentru reacţia Rivalta: pahar conic de 200 ml, 50 ml apă distilată, soluţie de acid acetic glacial, pipete
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la scopul puncţiei şi la poziţia în care va sta în timpul puncţiei
- pregătirea fizică: se administrează cu 30 de minute înaintea puncţiei o fiolă de atropină pentru a preveni accidentele
(atropina scade excitabilitatea generală şi a nervului pneumogastric)
-se aşează în poziţie şezând la marginea patului sau a mesei de examinare cu picioarele sprijinite pe un scăunel, cu
mâna de partea bolnavă ridicată peste cap până la urechea opusă sau cu trunchiul uşor aplecat în faţă, cu antebraţele
flectate pe braţe, cu mâinile la ceafă, coatele înainte
- pacienţii cu stare bună se aşează călare pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite pe spătarul scaunului
- pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral, pe partea sănătoasă, la marginea patului
Execuţia puncţiei
- se face de către medic, ajutat de două asistente medicale
- se dosfăşoară în salon sau în sala de tratamente
Asistenta I pregăteşte radiografia pacientului.
Spălatul şi dezinfectatul mâinilor – atât medical cât şi asistentele.
Asistenta II
- administrează o fiolă de atropină cu 30 de minute înaintea puncţiei
- aşează muşamaua şi aleza pe masa de puncţie
113
- dezbracă toracele pacientului
Medicul stabileşte locul puncţiei.
Asistenta II aşează pacientul în poziţia corespunzătoare locului ales
Asistenta I
- pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip II
- serveşte seringa cu anestezic.
Medicul efectuează anestezia şi aşteaptă efectul anesteziei.
Asistenta I serveşte mănuşile chirurgicale, apoi câmpul chirurgical
Asistenta II menţine pacientul, îl supraveghează
Medicul aşează câmpul chirurgical în jurul toracelui, sub locul puncţiei.
Asistenta I serveşte acul de puncţie adaptat la seringă
- dezinfectează locul puncţiei
Medicul execută puncţia, aspiră lichidul
Asistenta I preia seringa cu lichid şi îl introduce în eprubete
- serveşte aparatul aspirator
Asistenta II menţine pacientul, îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia.
Asistenta I serveşte seringa cu soluţie medicamentoasă în funcţie de scopul puncţiei
Medicul introduce soluţiile medicamentoase.
Asistenta II menţine pacientul, îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia.
Medicul retrage acul de puncţie.
Asistenta I dezinfectează locul şi-l comprimă cu un tampon steril.
Asistenta II menţine pacientul, îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia.
Asistenta I aplică pansament uscat fixat cu romplast.
Asistenta II menţine pacientul, îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia.
Asistentele ajută pacientul , cu mişcări blânde, să se aşeze în pat, îi ridică membrele inferioare, scoate aleza şi muşa -
maua, înveleşte pacientul.
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repausul la pat pe o perioadă prescrisă de medic
- se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, culoarea tegumentelor, periodic
- se informează imediat medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice
Pregătirea produsului pentru examinare
- examinarea macroscopică se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul şi cantitatea lichidului extras. Lichidul
poate fi:
 seros sau serocitrin: este limpede, galben deschis, având cauze inflamatoare (tuberculoza); sau având drept
cauză o tulburare circulatorie (insuficienţă cardiacă, cancer pulmonar)
 tulbure: este purulent sau chilos cu aspect albicios lactescent
 hemoragic sau serohemoragic: este roz sau roşu intens în hemoragiile pleurale şi pleurezia hemoragică
- se măsoară cantitatea lichidului extras
- examinarea biochimică constă în reacţia Rivalta:
In paharul conic se pun 50 ml de apă distilată şi o picătură de acid acetic glacial, se adaugă 1-2 picături din
lichidul de cercetat; reacţia este pozitivă când picătura de lichid se transformă într-un nor ca un „fum de ţigară",
ceea ce înseamnă că lichidul pleural este bogat în albumine fiind de natură inflamatorie şi purtând numele de exsudat;
reacţia este negativă când picătura de lichid cade în pahar fără să producă modificări, ceea ce înseamnă că
lichidul este sărac în albumine, având drept cauză tulburările circulatorii şi purtând numele de transsudat.
- pentru dozarea cantităţii de albumină, pentru examenul citologic şi bacteriologic, eprubetele etichetate se trimit la
laborator
Reorganizarea , notarea puncţiei
Complicaţii
 hemoragii intrapleurale
 rupturi pleuropulmonare

Accidente Intervenţii

 accese de tuse determinate de iritaţia  se întrerupe puncţia


pleurei
 lipotimie, colaps  se suspendă tehnica, se culcă pacientul în decubit
 edem pulmonar acut, determinat de dorsal, se administrează analeptice (împotriva leşinului)
evacuarea rapidă a lichidului cardiorespiratorii
 pneumotorax prin rănirea plămânului cu  se întrerupe puncţia, se administrează tonico-cardiace şi
acul diuretice

114
DE ŞTIUT: - aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu 2 seringi de 20ml, dar demontarea şi adaptarea
lor repetată la acul de puncţie traumatizeaza pacientul şi permite pătrunderea unei cantităţi necontrolabile de aer
- aparatele aspiratoare înlătură neajunsul aspiraţiei cu seringa
DE EVITAT:
- evacuarea unei cantităţi de lichid pleural mai mare de 1000 - 1200 ml
- evacuarea completă a lichidului pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor
Reacţia Rivalta
În paharul conic se pun 50ml de apă distilată şi o picătură de acid acetic glacial, se adaugă 1-2 picături din
lichidul de cercetat;
 reacţia este pozitivă când picătura de lichid se transformă într-un nor ca un „fum de ţigară” , ceea ce înseamnă
că lichidul pleural este bogat în albumine fiind de natură inflamatorie şi purtând numele de exsudat;
 reacţia este negativă când picătura de lichid cade în pahar fără să producă modificări, ceea ce înseamnă că
lichidul este sărac în albumine, având drept cauză tulburările circulatorii şi purtând numele de transsudat.

Paracenteza – puncţia abdominală


Definitie Puncţia abdominală sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu ajutorul unui trocar în
diferite scopuri.
În cavitatea peritoneală, se poate acumula lichid (ascită) care poate avea drept cauză:
 Obstacole în circulaţia portală, ceea ce determină hipertensiune în ramurile venei porte (în ciroza hepatică,
insuficienţa cardiacă, tumorile peritoneale)
 Inflamaţia (în peritonita tuberculoasă)
Scop
Explorator
 Punere în evidenţă a prezenţei lichidului peritoneal
 Recoltarea lichidului şi examinarea sa în laborator pentru stabilirea naturii sale
Terapeutic
 Evacuarea unei colecţii libere de lichid în ascitele masive
 Pentru efectuarea dializei peritoneale
Indicaţii
- ascitele masive care provoacă tulburări circulatorii şi respiratorii prin presiunea asupra diafragmului, venei cave
inferioare
- ascitele care nu se resorb prin metodele obişnuite de tratament
- traumatismele închise ale viscerelor abdominale, când se bănuieşte hemoperitoneu
- pt.diagnosticul citologic, bacteriologic şi enzimatic al ascitei
Contraindicaţii
- chisturi ovariene mari, hidronefroză, sarcină
- se execută cu prudenţă la pacienţii cu diateze hemoragice şi în precomă;
- colecţiile de lichid închistate se evacuează numai chirurgical.
Locul puncţiei
- pe linia Monroe-Richter - în fosa iliacă stângă, la punctul de unire a 1/3 medii cu cea mijlocie a liniei ce uneşte
ombilicul cu spina iliacă antero-superioară stângă
- pe linia ombilico-pubiană la mijlocul ei
Pregătirea puncţiei
Pregătirea materialelor
- de protecţie a patului pe care se execută puncţia
- pentru dezinfecţia tegumentului tip III
- instrumente şi materiale sterile: trocar gros cu diametrul de 3-4mm cu un mandarin ascuţit şi unul bont de rezervă,
seringi de 5 şi 20 ml, ace de 5-6 mm, bisturiu, pense hemostatice, camp chirurgical, mănuşi chirurgicale, comprese,
tampoane, tuburi prelungitoare
- pentru recoltarea şi colectarea lichidului, eprubete, cilindru gradat, găleată gradată de 10 l
- pentru îngrijirea locului puncţiei - cearşaf împăturit pe lungime, romplast
- substanţe medicamentoase, anestezice locale, tonice-cardiace
- paravan, tăviţă renală
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei, i se asigură securitatea şi intimitatea
- pregătirea fizică: se invită să urineze (dacă este cazul, se va face sondaj vezical); se dezbracă regiunea
abdominală; se aşează pacientul în poziţie decubit dorsal în pat, peste cearşaful împăturit în lung, cu flancul stâng la
marginea patului şi trunchiul uşor ridicat; se măsoară circumferinţa abdominală
Execuţia puncţiei
115
- se face de către medic ajutat de 1-2 asistente în salon sau în sala de tratamente.
Personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează.
Medicul alege locul puncţiei.
Asistenta II pregăteşte patul cu muşama, aleză, cearşaf, aşează pacientul în poziţia corespunzătoare locului ales.
Asistenta I pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III, serveşte seringa încărcată cu anestezic.
Medicul face anestezia locală.
Asistenta II menţine pacientul în poziţia dată.
Asistenta I serveşte mănuşile chirurgicale medicului, serveşte câmpul chirurgical.
Medicul protejează locul puncţiei cu câmpul steril.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei, serveşte bisturiul sau direct trocarul.
Medicul execută incizia sau direct puncţia cu trocarul, scoate mandrinul
Asistenta II supraveghează permanent faciesul, respiraţia, starea bolnavului
Asistenta I recoltează în eprubete lichidul de ascită; serveşte tubul prelungitor al canulei trocarului (pentru
evacuare).
Medicul adaptează tubul prelungitor.
Asistenta I supraveghează scurgerea lichidului în vasul colector.
Asistenta II supraveghează pacientul.
Personalul schimbă poziţia pacientului dacă se întrerupe scurgerea lichidului.
Medicul retrage trocarul, aplică agrafă Michel dacă a folosit bisturiul pentru incizie.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei, face o cută a pielii , aplică pansament uscat compresiv.
Asistentele strâng cearşaful în jurul abdomenului pacientului, fixându-l cu ace de siguranţă.

Îngirjirea pacientului după paracenteză


se aşează comod în pat, astel ca locul puncţiei să fie cât mai sus pentru a evita presiunea asupra orificiului şi
scurgerea lichidului în continuare
se asigură o temperatură optimă în încăpere şi linişte
după 6 ore se îndepărtează cearşaul strâns în jurul abdomenului
se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează
se suplineşte pacientul pentru satisfacerea nevoilor sale
se monitorizează pulsul, tensiunea arterială; se notează valorile înregistrate în primele 24h
pansamentul se schimbă, respectând măsurile de asepsie
agrafele se scot după 48-72 de ore
Pregătirea produsului pentru examinare
- examenul macroscopic constă în măsurarea cantităţii de lichid evacuat, aprecierea aspectului lui, determinarea
densităţii
- reacţia Rivalta
- examenul citologic, bacteriologic, biochimic - eprubetele cu lichid, etichetate, se trimit la laborator
Reorganizarea şi notarea în f.o.
- se notează cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele persoanei care a executat puncţia
- se notează circumferinţa abdominală înainte şi după evacuarea lichidului
Accidente
 colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale
 hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză, melenă
 perforarea intestinului determină peritonită
 persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid
DE ŞTIUT- dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte prin schimbarea poziţiei pacientului sau se
introduce mandrinul bont pentru a îndepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrină care acoperă orificiul
canulei trocarului
- viteza de scurgere a lichidului este de 1 l la 15 minute
- la prima paracenteză se evacuează o cantitate de maximum 4 -5 l
- la.următoarele paracenteze se pot evacua 10 l de lichid ascitic.
DE EVITAT:decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale, puncţiile evacuatoare repetate , deoarece duc la stări de
hipoproteinemie şi caşectizează organismul

Puncţia rahidiană
Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian, printre vertebre.
Scop
Explorator
 măsurarea presiunii LCR
116
 recoltarea lichidului în vederea examenului macroscopic şi de laborator
 injectarea de substanţe radioopace pentru examenul radiologic al măduvei (aer sau substanţe pe bază de iod)
terapeutic
 decomprimare în caz de HIC
 introducerea medicamentelor citostatice, antibioticelor sau serurilor imune în spaţiul subarahnoidian
anestezic
 introducerea substanţelor anestezice = rahianestezia
Indicaţii
- boli inflamatorii ale sistemului nervos central (meningită, encefalită), scleroză multiplă, hemoragie
subarahnoidiană, tumori cerebrale
- intervenţii chirurgicale - cu scop anestezic
Locul puncţiei
- puncţia lombară – D12 – L1 sau L4 – L5
- puncţia dorsală – D6 – D7
- puncţia suboccipitală – între protuberanţa occipitală externă şi apofiza axisului, pe linia mediană
Pregătirea puncţiei
Pregătirea materialelor
- pentru dezinfecţia pielii tip III
- instrumente şi materiale sterile, ace lungi cu diametrul 1-1,5 mm cu mandrin, seringi, ace şi seringă pentru
anestezie, câmpuri chirurgicale, comprese şi tampoane, mănuşi de cauciuc, pense hemostatice, anatomice
- alte materiale: eprubete, lampă de spirt, taviţă renală, manometru Claude
- medicamente - anestezice locale; pentru rahianestezie, antibiotice, citostatice, seruri imune, preparate cortizonice
Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării puncţiei, i se explică poziţia în care
va sta
- pregătirea fizică: pacientul este a jeun ;
- poziţia este dată în funcţie de locul puncţiei şi starea lui
- poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen, bărbia atinge
pieptul (poziţie „spate de pisică" sau asemănătoare cu cea a embrionului)
- poziţie şezând pe masa de operaţie sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul în hiperflexie
Pacientul este menţinut în aceste poziţii de asistenta medicală.
Execuţia puncţiei
Se face de către medic, ajutat de una-două asistente medicale, în salon, în sala de tratamente sau în sala de operaţie
(puncţia anestezică)
Personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează.
Asistenta II dezbracă pacientul protejează patul sau masa de puncţie cu muşama, aleză.
Medicul stabileşte locul puncţiei, asistenta II aşează pacientul în poziţie corespunzătoare, în funcţie de starea lui şi
locul puncţiei.
Asistenta I pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tipIII , serveşte seringa cu anestezic (dacă este cazul) ; medicul face
anestezia locală.
Asistenta I serveşte mănuşile chirurgicale, câmpul steril; medicul aşează câmpul steril sub locul puncţiei.
Asistenta II menţine pacientul în poziţia recomandată, susţinându-i ceafa cu o mână, iar cu cealaltă
împingând uşor regiunea epigastrică.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei serveşte acul de puncţie cu mandrin; medicul execută puncţia, scoate
mandrinul; asistenta I menţine eprubetele pentru recoltarea lichidului , serveşte manometrul Claude , medicul măsoară
tensiunea LCR.
Asistenta I serveşte seringa cu soluţiile medicamentoase pregătite;
medicul retrage acul de puncţie ;
Asistenta I : - dezinfectează locul puncţiei, comprimă cu o compresă sterilă locul puncţie, aplică pansament uscat
fixat cu romplast, aşează pacientul în pat în poziţie decubit dorsal, fără pernă
Îngrijirea pacientului după puncţie
 Pacientul stă în decubit dorsal, fără pernă, 24h;
 După 6h se poate alimenta şi hidrata la pat;
 Se supraveghează semnele vitale: P,TA,R;
 Se informează medicul în cazul apariţiei unor manifestări cum ar fi: greţuri, vărsături, cefalee.
 În cazul în care se extrage o cantitate mai mare de LCR pac.se aşează în poziţie trendelenburg
 După puncţia în zona occipitală, pacientul nu necesită îngrijiri speciale
Pregătirea produsului pt.examinare

117
- Examinarea macroscopică se face imediat , apreciindu-se culoarea , aspectul , presiunea lichidului (normal lichidul
este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură); în stări patologice, LCR poate fi hemoragic,
purulent, xantocrom, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
- Pentru examenul citologic, biochimic, bacteriologic lichidul este trimis la laborator.
Reorganizarea şi notarea în f.o. - se notează aspectul lichidului şi presiunea, precum şi data, ora,
numele persoanei care a executat puncţia
Accidente
 Sindrom postpuncţional (ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii) datorat hipotensiunii lichidiene provocate de
puncţie;
 Hemoragii ce apar prin ac în timpul puncţiei, fără importanţă;
 Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau ale măduvei
spinării, cu vârful acului ;
 Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale , când s-a executat puncţia
suboccipital;
 Şocul reflex poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar (se vor pregăti mijloacele obişnuite de
reanimare).
De ştiut
 Mandrinul, după scoaterea din interiorul acului, se menţine steril pentru a putea fi refolosit dacă se întrerupe
scurgerea lichidului în timpul recoltării (când lichidul este purulent, vâscos sau cu sfăcele de fibrină)
 În cazul evacuării unei cantităţi mari de lichid, după puncţie, pacientul se va aşeza în poziţie Trendelenburg
 Puncţia suboccipitală se poate executa şi pacienţilor ambulatori deoarece nu necesită postpuncţional poziţia
decubit dorsal 24h
 Dacă după câteva picături de sânge la începutul puncţiei apare lichidul clar, se schimbă eprubeta; la laborator se
trimite lichidul limpede
De evitat
 Evacuarea unei cantităţi mari de LCR
 Modificarea poziţiei pacientului în timpul puncţiei (îndreptarea coloanei vertebrale) care poate determina ruperea
acului şi traumatizarea substanţei nervoase
 Suprainfectarea produsului în timpul pregătirii pentru trimitere la laborator

Puncţia articulară
DefinitiePuncţia articulară reprezintă realizarea unei comunicări instrumentale între cavitatea articulară şi mediul
extern.
Scop
 explorator
- punerea în evidenţă a prezenţei lichidului articular (seros, purulent, sanguinolent)
- recoltarea lichidului articular în vederea examinării sale
 terapeutic
- evacuarea lichidului
- administrarea medicamentelor în cavitatea articulară (produse cortizonice, anestezice locale, substanţe de
contrast pentru examen radiologic)
Indicaţii
- artrite acute sau cronice, traumatisme articulare însoţite de hemartroză
Contraindicaţii
- procese inflamatorii tegumentare în zona în care urmează a se face puncţia
- se puncţionează mai frecvent articulaţiile: genunchiului, cotului, umărului, gleznei
Pregătirea materialelor
- de protecţie a patului
- pentru dezinfecţia pielii tip III
- instrumentar şi materiale sterile: ace de 4-5 cm lungime, seringă de 5 ml pentru anestezie, ace de 8-10 cm
lungime cu diametrul 0,5-2 mm pentru aspirat lichidul, pense, mănuşi, câmp chirurgical, tampoane, comprese
- alte materiale: romplast, feşi, tăviţă renală, pahar conic gradat, atele
- medicamente anestezice locale - xilină 1%, medicamente antiinflamatoare, antibiotice, substanţe de contrast
radiologic
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează cu privire la scopul puncţiei
- pregătirea fizică : se aşează într-o pozitie care să permită executarea puncţiei, cu articulaţia relaxată; eventual
articulaţia se aşează pe o pernă; se îndepărtează pilozitatea

118
Execuţia puncţiei
- se face de către medic ajutat de una-două asistente în sala de tratamente sau în salon
Personalul îşi spală mâinile , le dezinfectează.
Asistenta II protejează patul sub articulaţia puncţională ; medicul alege locul puncţiei (zona de maximă fluctuenţă) ;
asistenta II menţine pacientul în poziţia adecvată.
Asistenta I pregăteşte locul puncţiei , dezinfecţie tip II ; serveşte seringa cu anestezic; medicul efectuează anestezia
locală.
Asistenta I serveşte mănuşile sterile, serveşte câmpul protector ; medicul aşează câmpul sub locul puncţiei.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei , serveşte seringa cu acul de puncţie ; medicul execută puncţia, aspiră
lichidul.
Asistenta I colectează lichidul în vasul gradat , recoltează în eprubete ; asistenta II menţine pacientul în continuare ;
îl supraveghează.
Medicul retrage acul de puncţie, asistenta I dezinfectează locul şi comprimă cu tampon steril.
Asistentele aplică pansament compresiv la locul puncţiei, fixat cu faşă ; aplică atele pentru imobilizarea articulaţiei
puncţionate.
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repaosul regiunii
- se supraveghează starea generală şi semnele vitale
- se supraveghează aspectul pansamentului
- se menţine pansamentul compresiv şi imobilizarea în atelă timp de 24-48 de ore
Pregătirea produsului pentru examinare
- se pregătesc eprubetele cu lichid pentru trimitere la laborator; se etichetează menţionându-se examenul cerut
(citologic, bacteriologic)
- examenul macroscopic se face imediat, măsurându-se cantitatea şi apreciindu-se aspectul lichidului (seros,
purulent, sanguinolent)
Reorganizarea şi notarea în f.o.
- se notează cantitatea şi aspectul lichidului extras
Complicaţii : imediate - lezarea pachetului vasculonervos; tardive ; infecţii
DE ŞTIUT:tehnica se desfăşoară în condiţii de asepsie desăvârşită , seroasele articulare prezintă receptivitate
deosebită faţă de infecţii
DE EVITAT:zonele tegumentare în care se găsesc procese inflamatoare pentru execuţia puncţiei

Puncţia osoasă
Puncţia osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern şi zona spongioasă a osului,
străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
Scop : explorator = recoltarea măduvei pentru examinare, în vederea stabilirii structurii, compoziţiei şi
pentru studierea elementelor figurate ale sângelui în dierite faze ale dezvoltării lor
 terapeutic: administrarea de medicamente lichide, hidratante şi nutritive, transfuzia intraosoasă
- recoltarea măduvei de la persoane sănătoase în vederea transfuzării sale la un pacient
Indicaţii- boli hematologice
Locul puncţiei
Este de obicei la nivelul oaselor superficiale, uşor accesibile, cum ar fi:
- spina iliacă postero-superioară, creasta iliacă, sternul – manubriul sau corpul, maleolele tibiale, calcaneul,
apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale şi primelor vertebre lombare
Pregătirea materialelor
 materiale pentru protecţia patului
 materiale pentru dezinfecţie tip III (apă, săpun, aparat de ras, tampoane sterile cu dezinfectant, mănuşi sterile)
 instrumentar şi materiale sterile
- ace de puncţie Rohr, Rosegger, Klima (de cca. 5 cm lungime, rezistente, cu diametrul 1-2 mm, vârful scurt,
ascuţit, prevăzute cu mandrin); seringi de 10-20 ml, ace şi seringă pentru anestezie locală, pense, tampoane, comprese,
câmp chirurgical, mănuşi , mediu de cultură
 alte materiale: sticlă de ceasornic , lame de microscop
 medicamente: anestezice, ser fiziologic, soluţii perfuzabile, medicamente recomandate, în cazul puncţiei
terapeutice
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează cu privire la necesitatea puncţiei; se explică că se va înlătura durerea prin anestezie
- pregătirea fizică: se controlează, în preziua puncţiei, timpul de sângerare, timpul de coagulare şi timpul Quick
- se aşează în poziţia adecvată locului de puncţie şi anume:
- decubit dorsal cu toracele puţin ridicat, pe un plan dur, pentru puncţia sternală
- decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi pentru puncţia în creasta iliacă
119
- se rade pilozitatea
Tehnica de execuţie
Se face de medic ajutat de 1-2 asistente ; în sala de tratamente.
Personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează ; asistenta II protejează patul , medicul stabileşte locul puncţiei ; asistenta
II dezbracă regiunea , aşează pacientul în poziţie corespunzătoare locului ales.
Asistenta I pregăteşte locul puncţiei , dezinfecţie tip III ; serveşte seringa încărcată cu anestezic ; medicul face
anestezia.
Asistenta I serveşte mănuşile chirurgicale , serveşte câmpul chirurgical, medicul aşează câmpul chirurgical.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei , serveşte acul de puncţie medicului; acesta execută puncţia, scoate mandrinul;
asistenta I ia mandrinul cu pensa şi îl aşează pe un câmp steril.
Asistenta II menţine pacientul în poziţie fixă, îl supraveghează.
Asistenta I serveşte seringa pentru aspiraţie ; medicul adaptează seringa , aspiră 1-2ml de măduvă; asistenta I serveşte
seringa cu medicamente.
Medicul retrage acul de puncţie şi asistenta I dezinfectează locul puncţiei şi face compresiune cu un tampon steril.
Asistentele - aplică comprese sterile pe locul puncţiei pe care le fixează cu benzi de romplast ;
- îmbracă pacientul, îl aşează comod în pat.
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repausul la pat, se supraveghează starea generală şi semnele vitale
- se observă pansamentul dacă se îmbibă cu sânge
Pregătirea produsului pentru examinare
- este făcută de asistenta de la laborator care evacuează imediat produsul aspirat din seringă pe sticla de ceasornic sau pe
o lamă de sticlă mare 20/30 cm
- efectuează frotiurile şi însămânţările pe medii de cultură
Reorganizarea şi notarea puncţiei
Accidente
Imediate: puncţia albă, perforaţia organelor interne (inimă, plămâni), fracturi, pneumotorax
Tardive: infecţii ale osului (osteomielită), tulburări de creştere la copii, după puncţia tibială
DE ŞTIUT:
- mandrinul acului de puncţie se pastrează steril pentru a încerca desfundarea acului în cazul puncţiei albe
- serul fiziologic se va păstra călduţ şi va fi servit medicului în seringă dacă, deşi acul a pătruns în cavitatea
medulară, nu se obţine măduvă; va fi introdus şi apoi aspirat
- pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, ritmul de administrare fiind de 15-20 picături/minut.
DE EVITAT:manipularea incorectă a instrumentarului steril (pericol de infecţii ale osului)

Puncţiile biopsice: hepatică, splenică, renală, ganglionară


Definitie
Puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac de puncţie într-un organ parenchimatos pentru
recoltarea unui fragment de ţesut. Puncţia se practică pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici, plămâni,
tumori solide.
Scop : explorator- examenul histopatologic al ţesutului extras pentru stabilirea diagnosticului
Indicaţii- îmbolnăviri ale organelor mai sus-menţionate; se face pentru confirmarea diagnosticului clinic
sau pentru precizarea stadiului îmbolnăvirilor
Contraindicaţii: diateze hemoragice, rinichi unic (anatomic, funcţional) - pentru puncţia renală
Locul puncţiei
- puncţia hepatică:
- faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană imediat sub rebordul costal sau în plină matitate
(dacă ficatul este mărit)
- de-a lungul liniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept (dacă ficatul se menţine în limite
normale sau sub aceste limite)
- puncţia splenică: spaţiul VIII sau IX intercostal stâng, între linia axilară anterioară şi cea medie, în afara rebordului
costal
- puncţia renală: regiunea lombară, în dreptul discului intervertebral L1 - L2 la 8 cm de linia mediană; se
preferă puncţia rinichiului drept faţă de cel stâng, pentru a evita lezarea splinei sau a unor vase mari
- puncţia ganglionară şi a tumorilor solide: locul se alege în funcţie de masa ganglionară sau tumorală selecţionată
pentru examenul histopatologic.
Pregătirea materialelor
- de protecţie a mesei de operaţie
- pentru dezinfecţia pielii tip III
- instrumente şi materiale sterile: 2-3 ace Vim-Silverman, Menghini (pentru puncţia hepatică), ace lungi de 10 cm, cu
bizoul alungit (pentru puncţia splenică), ace cu diametrul de 1-2 mm şi lungimi diferite pentru puncţia ganglionară,

120
seringi de 5-20 ml, ace pentru anestezie, câmpuri chirurgicale, mănuşi, comprese, tampoane, trusă perfuzie, pense
hemostatice
- alte materiale: lame de microscop, hârtie de filtru, vas cu 50 ml ser fiziologic, tăviţă renală
- medicamente: tonice-cardiace, hemostatice, sânge izogrup, izoRh.
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei, a poziţiei în care va sta, se asiqură că durerea este
înlăturată prin anestezie, se instruieşte cum să se comporte în timpul puncţiei
- pregătirea fizică: se controlează, cu câteva zile mai înainte, timpul de sângerare, timpul de coagulare, timpul de
protrombină, numărul trombocitelor
- se administrează cu două zile înaintea puncţiei medicaţie coagulantă, tonico-capilară (vitamina C, K,
preparate de calciu) care se continuă şi după puncţie 1-2 zile (această pregstire se face îndeosebi pentru puncţia
hepatică, splenică, renală)
- se asigură poziţia:
- pentru puncţia hepatică - decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral stâng cu mâna dreaptă sub cap
- pentru puncţia splenică - decubit dorsal cu membrele superioare pe lângă corp, necontractate sau decubit lateral
drept cu mâna stângă sub cap
- pentru puncţia renală - decubit ventral cu un săculeţ de nisip aşezat sub abdomen
- pentru puncţia tumorilor şi ganglionilor - poziţia în funcţie de localizarea şi mărimea lor.
Tehnica de execuţie
- este făcută de către medic ajutat de două asistente ; în sala de tratament :
personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează.
Medicul alege locul puncţiei asistenta II aşează pacientul în poziţie corespunzătoare locului puncţiei , asistenta I
pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III.
Asisteta II menţine poziţia pacientului, asistenta I serveşte medicului seringa cu acul pentru anestezie; acesta face
anestezia locală.
Asistenta I serveşte câmpul chirurgical, mănuşile chirurgicale sterile, medicul protejează locul puncţiei cu câmpul
chirurgical steril.
Asistenta I serveşte acul de puncţie , asistenta II menţine poziţia pacientului, medicul execută puncţia.
Asistenta I serveşte seringa pentru aspiraţie , asistenta II supraveghează pacientul pentru a sta în inspiraţie profundă ,
supraveghează pulsul, respiraţia, culoarea feţei.
Medicul aspiră ţesutul (cu excepţia puncţiei efectuate cu acul Vim-Silverman care este prevăzut cu obturator
despicat) ; îndepărtează acul prin aspiraţie.
Asistentele : - badijonează locul puncţiei cu tinctură de iod
- aplică pansament uscat compresiv fixat cu benzi de romplast
Îngrijirea ulterioară a pacientului - pacientul rămâne la pat 24-48 de ore în decubit lateral drept, pentru
puncţia hepatică şi în decubit dorsal, după puncţia splenică şi renală
- se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, pansamentultimp de 24h
- la locul puncţiei se aplică pungă cu gheaţă
- se administrează calmante ale tusei, dacă e cazul
- se controlează urina 3-4 zile după puncţia renală pentru a sesiza apariţia hematuriei
Pregătirea materialelor extrase pentru trimiterea la laborator
- fragmentele de ţesuturi se îndepărtează din ace prin insuflare de aer cu seringa şi sunt pregătite de medic sub formă de
amprente pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri
- se întocmeşte buletinul de trimitere la laboratorul de anatomie patologică
Reorganizarea şi notarea puncţiei în f.o.
Accidente
- tuse instantanee sau hemotorax moderat determinat de atingerea pleurală
- hemoragie care se combate prin administrarea medicaţiei hemostatice
- şoc pleural
DE ŞTIUT:- acele de puncţie se sterilizează numai prin căldură uscată (umezeala alterează ţesuturile).
DE EVITAT:- mişcarea pacientului în timpul puncţiei poate duce la ruperea acelor şi lezarea organelor puncţionate.

121