UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE

MASTER: PROTECTIA MEDIULUI IN

AGRICULTURA

ANUL: II

Temă referat:

POLUAREA APEI

2019-2020
 POLUAREA APEI

INTRODUCERE

MEDIUL este un asamblu de factori fizici ,chimici şi sociali , susceptibili de a

avea afecte directe sau indirecte ,imediat sau intârziate, asupra fiinţei vii, inclusiv a
oamenilor .

Poluarea este prezenţa unor substanţe solide ,lichide sub formă gazoasă sau de
vapori sau orice formă de energie care introdusă in mediu modifică echilibru
ecologic ,ingreunează activitatea economică şi pune in pericol viaţa omului .

Poluarea poate fi de două feluri :

a) naturală - care afectează regiuni izolate pe Glob şi are aspect temporar - ex.:
furtuni de nisip ,erupţii vulcanice . b) atrificială – care produce modificări ale
microclimatului . Poluarea artificială este la rândul ei :  fizică ( apei ,sonoră
,termică );  chimică (pesticide ,ţuţei ,gaze ,substanţe organice);  biologică
(germeni patogeni) .

Poluarea apei reprezinta contaminarea izvoarelor, lacurilor, apelor subterane, a

marilor şi oceanelor cu substante daunatoare mediului inconjurator. Apa este un
factor indispensabil vieţii. De aceea, în jurul surselor de apă s-a dezvoltat o
diversitate de biocenoze şi chiar civilzaţia umană a fost atrasă de aceste zone. De
asemenea este elementul care intretine viata pe Pământ.

Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice

ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să
devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă
înainte de a interveni alterarea. Poluarea apelor poate fi • naturală - se datorează
surselor de poluare naturale şi se produce în urma interacţiunii apei cu atmosfera,
când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce
dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă. • artificială - se datorează
surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor,
navigaţiei etc Se poate vorbi şi despre poluare : • controlată (organizată) - poluarea
datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite
puncte stabilite prin proiecte • necontrolată (neorganizată) – provenită din surse de
poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin
intermediul apelor de ploaie Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de
impurificare folosite pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea
normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi transportate prin
reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor. Poluarea
accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale,
când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare
sau, ca urmare a defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare. Se
mai poate vorbi şi despre poluare: • primară – care apare, de exemplu, în urma
depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe
patul acesteia. • secundară – care apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în
urma fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie
antrenează restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi
transportate în aval de curentul de apă.

Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în
următoarele categorii:  substanţele organice, de origine naturală sau artificială,
reprezintă pentru apă poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală
(vegetală şi animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după
moarte. Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul,
taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice –
poluanţi artificiali, provin din prelucrarea

diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi

organici ş.a), industriei chimice organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi,
hidrocarburi halogenate, detergenţi ş.a.).

 substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în

apele uzate industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele
grele ( Pb, Cu , Zn , Cr ), clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la
mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot provoca creşterea durităţii.
Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă şi
industrială, irigaţiilor etc . Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra
organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare.
Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor.
Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi
micşorându-le capacitatea de transport şi de transfer a căldurii.  materialele în
suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului formând bancuri
care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de
origine organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în
suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată
detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros
neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se
depun pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora
acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, irigaţii,
agrement etc.  substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a
apelor şi o parte din ele pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri.
Aceste materii organice sau anorganice, câteodată chiar în concentraţii foarte mici,
pot distruge în scurt timp flora şi fauna receptorului.  substanţele radioactive,
radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele dintre cele mai
periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de
suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor
asupra organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor
depind atât de concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum acestea
acţionează, din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne fiind cele
mai periculoase.  substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu
apele uzate, conduc la distrugerea florei şi faunei acvatice, la degradarea
construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedică
folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă etc. De exemplu, toxicitatea
acidului sulfuric pentru faună depinde de valoarea pH-ului, peştii murind la un pH
= 4,5. Hidroxidul de sodiu, folosit în numeroase procese industriale, este foarte
solubil în apă şi măreşte rapid pH-ul, respectiv alcalinitatea apei, producând
numeroase prejudicii diferitelor folosinţe ale apelor. Astfel, apele receptorilor care
conţin peste 25 mg/l NaOH, distrug fauna piscicolă.  coloranţii, proveniţi
îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării etc, împiedică absorbţia
oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de
fotosinteză .  energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi
de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi
industrială şi împiedică dezvoltarea florei şi faunei acvatice. Datorită creşterii
temperaturii apelor scade concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa organismelor
acvatice devenind dificilă.  microorganismele de orice fel, ajunse în apa
receptorilor, fie că se dezvoltă necorespunzător.

Toate organismele o contin; unele traiesc în ea; unele o consuma. Plantele şi

animalele au nevoie de apa pura, şi nu pot supravietui daca apa este infectata cu
chimicale toxice care dauneaza microorganismelor. Daca este extrem de grava,
poluarea apei poate ucide un numar mare de pesti, pasari şi alte animale, iar în
unele cazuri poate ucide toti membrii speciei din zona afectata. Poluarea face ca
paraurile, lacurile şi toate acumularile de apa sa aiba un aspect şi un miros
neplacut. Nu este recomandat sa se consume pestele şi crustaceele care traiesc în
apa infestata. Oamenii care beau apa poluat se pot imbolnavi grav, iar expunerea
indelungata poate produce cancer iar la femei pot aparea sarcini cu probleme.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, necesarul minim de apă pentru un om

este de 5 l /zi, din care 1,5-2 l consumă ca atare, iar restul se reţine din alimente,
sau apare din metabolism. Necesarul fiziologic este de 2,5-3 l / zi , diferenţa până
la 3-5 l /zi apărând din activităţi fizice şi datorită temperaturii ambiante.Totuşi,
omul utilizează în medie, pe glob 100 l apă/zi pentru operaţii de spălare, pregătirea
hranei şi alte activităţi în gospodărie. Acest consum zilnic are valori diferite de la o
regiune la alta, sau de la un continent la altul. De exemplu este de 3 l /zi în Africa
şi de 1000 l/zi la New York. Consumul de apă a crescut în timp şi 500 km3 în
1974 şi aproximativ 1400 km 3 în anul 2000. Principalii poluanţi

Principalii poluanţi sunt materialele chimice, biologice sau fizice care avariaza
calitatea apei. Poluanţii pot fi clasificati în opt categorii, fiecare avand diferite
actiuni: a). Poduse petroliere Petrolul şi chimicalele obtinute pe baza de petrol
sunt folositi drept combustibili, lubrifianti, în industria plasticului şi în multe alte
scopuri. Aceste produse petroliere ajung în apa în mare parte accidental, prin
esuarea navelor sau prin sparturile conductelor. În mare parte acesti produsi sunt
otravitori pentru animale, sau se depun pe blana animalelor şi penele pasarilor
facandu-le permeabile si astfel animalele mor de frig, sau impiedicandu-le sa se
deplaseze. b.) Pesticide şi ierbicide Chimicalele, folosite de fermieri din
belsug pentru indepartarea daunatorilor, sunt preluate de precipitatii şi astfel apa
infestata se scurge în apa paraurilor şi a raurilor. Unele din aceste chimicale sunt
biodegradabile şi se descompun repede în substante inofensive sau mai putin
nocive, dar cele mai des intalnite sunt cele nedegradabile care persista pentru o
lunga perioada de timp. O mare parte din cantitatea de apa potabila este
contaminata cu pesticide. Mai mult de 14 milioane de americani beau apa
contaminata, şi Agentia de Protectie a Mediului estimeaza ca mai bine de 30% din
sursele de apa suntr infestate. Azotatii, poluanţi derivati din insecticide, pot
produce o forma foarte grava de anemie la copii, boală de cele mai multe ori
mortala. c). Metalele Metale precum cuprul, plumbul, mercurul, seleniul ajung în
apa din mai multe surse, inclusiv industria automobilelor, mine şi chiar sol.
Asemenea pesticidelor metalele devin din ce în ce mai concentrate pe masura ce
sunt consumate prin intermediul hranei de catre animale, care la randul lor sunt
consumate de catre alte animale, şi asa mai departe, pâna cand ajung la nivele
inalte ale lantului trofic devenind extrem de toxice. În cantitati mari sunt
otravitoare, şi pot da nastere unor boli grave. Cadmiu, povine din ingrasaminte,
recoltele tratate cu astfel de ingrasaminte şi consumate în cantitati mari de catre
oameni pot produce diaree şi în timp pot afecta rinichii şi ficatul. Plumbul poate
ajunge şi el în apa fie prin intermediul unor scurgeri din conducte fie pentru ca
intra în componenta unor sisteme de apa mai vechi. La copii, plumbul poate
produce boli mentale. d). Deseurile Deseurile cele mai periculoase sunt deseurile
chimice care pot fi toxice (otravitoare), reactive (capabile sa produca gaze toxice
sau explozive) sau infamabile. Daca nu sunt tratate şi depozitate cu grija aceste
deseuri pot polua sursele de apa cele mai aproape de locul depozitarii. în 1969 raul
Cuyahoga din Cleveland, Ohio a fost atat de poluat incat a luat foc şi a ars timp de
cateva ore.

Chimicale folosite în industria echipamentelor electrice, pot ajunge în mediu prin

deversari şi pot atinge niveluri toxice foarte ridicate prin intermediul lantului trofic.

Cantitatile excesive de materie organica Ingrasamintele şi alti nutrienti

folositi pentru cultivarea plantelor în ferme şi gradini pot ajunge foarte usor în apa.
Odata ajunse în apa, aceste produse incurajeaza cresterea platelor şi algelor. Cand
aceste plate mor se depun pe fundul apei şi microorganismele le descompun. în
timpul procesului de descompunere aceste microorganisme consuma o mare parte
din oxigenul dizolvat în apa, şi astfel nivelul oxigenului din apa scade în asa
masura incat vietatile dependente de oxigen din apa, cum ar fi pestii, mor.
Sedimentele Sedimentele sunt particulele de sol deplasate de catre curentii de apa,
pot deveni un pericol daca sunt prezente în cantitati mari. Eroziunea solului,
produsa fie de apa, vant sau precipitatii, inundatiile şi caderile de teren pot fi foarte
daunatoare pentru ca introduc în apa foarte multe nutrimente, aparand astfel
poluare prin canitati mari de materie organica. g.) Organismele infectioase
Un studiu efectuat în 1994 de Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor a
descoperit ca mai bine de 900000 de oameni se imbolnavesc annual din cauza
organismelor din apa potabila, şi dintre acestia mai bine de 900 mor. Multe din
organismele care se gasesc în numar mic în majoritatea surselor de apa, sunt
considerate poluanţi atunci cand ajung în apa potabila. Paraziti precum Giardia
lamblia şi Cryptosporidium parvum ajung deseori în sursele de apa potabila. Ei
pot provoca boli grave copiilor, batranilor şi oamenilor care sufera deja de alte
boli. h).

Poluarea termala

Apa este deseori luata din rauri, lacuri, oceane sau mari pentru a fi folosita drept
racitor în fabrici şi centrale şi apoi este adusa inapoi la sursa mai calda decat atunci
cand a fost luata. Insa chiar şi cele mai mici schimbari de temperatura în apa vor
indeparta speciile care vietuiau acolo şi vor atrage specii noi. Poluarea termala
poate grabi procesul biologic la plante şi animale sau poate reduce cantitatea de
oxigen din apa. rezultatul poate fi acela moarte speciilor care nu sunt adaptate
vietii în ape calde, sau în cazul raurilor poate duce la disparitia vegetatiei din zona
poluata.

Cauzele poluarii

Poluanţii rezulta în cea mai mare parte în urma activitatilor intreprinse de oameni.
Poluanţii din surse industriale pot ajunge în natura prin tevile de scurgere ale
fabricilor sau din rezervoare subterane sparte. Apa poluata poate rezulta şi din
mine unde apa a intalnit în calea sa roci bogate în minerale sau substantele chimice
care au fost folosite pentru a extrage aceste roci. Orasele şi alte zone populate pot
contribui şi ele la poluarea apei, apa în care sunt dizolvate chimicale ajunge în
tevile de canalizare, şi intr-un tarziu în alte surse de apa. uneori industriile varsa
mari cantitati de poluanţi în canalizarile oraselor, credcand astfel varietatea
poluanţilor în aria respectiva. Oceanle şi marile, vaste cum sunt, nu sunt protejate
de poluare. Poluanţii ajung în apa fie de pe maluri, din ape care se varsa în oceanul
sau marea respectiva, din nave sau de pe pltaforme petroliere esuate pe tarm.
Resturile aruncate peste bord pot omora animale marine sau pasari sufocandu-le
sau blocandu-le calea sistemului digestiv, daca acestea le inghit.

Pierderile de petrol de obicei au loc doar prin intermediul accidentelor, ca în cazul

epavelor Amoco Cadiz, de pe coasta franceza în 1978, şi Exxon Valdez în Alaska
în 1992. Al dilea mare accident inregistrat a avut loc în Golful Mexic în 1979 cand
nava Ixtoc 1 a deversat în mare 530 milioane de litri de petrol. Insa cea mai mare
varsare de petrol a avut loc în timpul razboiului din Golf, în 1991, cand fortele
Iraq-iene au distrus 8 rezervoare şi terminaluri de pe tarm în Kuwait, deversand în
mare 910 milioane delitri de petrol. Poluarea apei poate fi cauzata şi de alte tipuri
de poluare. De exemplu, dioxidul de sulf, de la cosurile unei centrale electrice, este
la inceput considerat ca poluare a atmosferei. Curentii de aer poluati se amesteca
cu vaporii de apa, fomeaza acid sulfuric diluat şi ajunge pe Pământ sub forma ploii
acide. Ploaia acida poate cadea în zone unde exista lacuri şi rauri, devenind astfel o
forma de poluare a apei afectand sau chiar eliminand speciile care traiesc în
locurile respective. La fel, şi gunoiul poate creea poluare a apei daca apa de ploaie
se strecoara printre deseuri absorbind toxinele, şi apoi infiltrandu-se în Pământ şi
afectand apele subterane.

RESURSELE DE APĂ ALE ROMÂNIEI

Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri
interioare, lacuri naturale sau artificiale, fluviul Dunărea (apele Mării Negre nu
sunt luate în considerare datorită dificultăţilor tehnice şi economice de
desalinizare )- şi din apele subterane. În ciuda aparenţelor din unele zone, România
este o ţară bogată în resursele de apă, ocupând locul 21 în Europa (cf. Statisticii
Naţiunilor Unite) în condiţiile în care dispune de numai 1700 m 3 de apă timp de
un an pentru un locuitor. Aceste resurse nu pot fi utilizate fară importante investiţii
pentru lucrări de amenajare hidrografică şi instalaţii de epurare, deoarece: - fluviul
Dunărea, cea mai importantă resursă de apă, se foloseşte în mică măsură, datorită
poziţiei sale excentrice, la limita sudică a teritoriului; - râurile interioare sunt
dispuse neuniform pe teritoriu, prezentând, în acelaşi timp, variaţii importante de
debite în timp şi în spaţiu; - poluarea semnificativă a unor râuri importante face
prohibitivă utilizarea lor. Calitatea apei este stabilită cu ajutorul unor indicativi
specifici de poluare: concentraţia de amoniu, azotaţi, azotiţi, substanţe organice,
germeni patogeni, etc. Din punct de vedere al calităţii lor, resursele de apă pot fi
clasificate în 4 categorii: de calitatea 1 (ape care pot fi folosite pentru consumul
populaţiei) reprezentând 48-50% din total, de calitatea 2 (ape utilizate în industriile
pretenţioase) costituind 24% din total, de calitatea 3 (utilizate în irigaţii şi utilizări
mai puţin pretenţioase) în proporţie de 10% şi de calitatea 4 (ape degradate) care
reprezintă 17-18% din totalul reţelei naţionale.

Fluviul Dunărea, datorită debitului foarte mare, care antreneauă o diluţie foarte
mare a apelor recepţionate, are o calitate globală ce se înscrie în limitele categoriei
1 şi 2.

Apele subterane au calitatea depreciată considerabil, în ultimii ani, atât sub

aspectul extinderii zonelor, cât şi sub aspectul intensificării poluării. Se constată
astfel imposibilitatea utilizării directe a acestora ca apă potabilă, fiind necesare
instalaţii de tratare costisitoare. Cauzele principale ale înrăutăţirii globale a calităţii
resurselor de apă se pot sintetiza astfel: - realizarea unor obiective industriale şi
zootehnice gigant; - promovarea unor tehnologii de producţie puternic poluante,
abandonate în ţările dezvoltate economic(de exemplu: producerea celulozei prin
procedeul sulfitic, de la combinatele de celuloză şi hârtie Dej şi Zărneşti;fabricarea
sodei prin procedeul Solvay, de la Ocna Mureşului şi Govora); - creşterea rapidă a
ponderii poluării difuze, produsă în special prin chimizarea agriculturii cu
îngrăşîminte şi pesticide din ce în ce mai numeroase şi în cantităţi tot mai mari, ca
şi faptul că acest gen de poluare nu poate fi uşor de depistat şi prevenit; -
necorelarea creşterii capacităţilor de producţie şi a dezvoltării urbane cu
modernizarea lucrărilor de canalizare şi realizarea staţiilor de epurare; -
exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor de epurare existente ; - lipsa unui
sistem organizat de colectare, depozitare şi gestionare a deşeurilor şi a nămolurilor
de epurarea apelor industriale uzate. În raport cu resursele de apă relativ limitate,
cerinţele cu apă au cunoscut o creştere continuă, de la 1,4 miliarde m3 în anul 1950
– la circa 20,40 miliarde m3 în anul 1989, din care 11% apă potabilă pentru
populaţie şi domeniul public, 44% pentru industrie şi 45% pentru irigaţii, zootehnie
şi piscicultură. Creşterea de peste 15% a cerinţelor de apă reflectă, în parte,
dezvoltarea economico-socială, dar mai ales menţinerea unor situaţii de utilizare
neraţională şi de risipă a apei. Acestea sunt generate atât de perpetuarea unor
tehnologii de fabricaţie mari consumatoare de apă în industrie, în raport cu cele
utilizate în alte ţări, respectiv folosirea unor norme exagerate de apă la irigarea
culturilor, de pierderi de apă în reţelele de distribuţie şi de risipă de apă, cât şi de
insuficienţa dotării cu sisteme de măsurare a cantităţilor de apă prelevate şi
evacuate, ca şi de lipsa unui sistem de pârghii economice. Evoluţia marcată în
domeniul apei reflectă o disproporţie între eforturile de amenajare a resurselor de
apă şi grija insuficientă în folosirea lor. Creşterea consumului de apă a fost însoţită
de creşterea cantităţilor de apă uzată evacuată, fără a fi corelată cu execuţia
instalaţiilor de epurare la capacităţile necesare. Astfel, în anul 1990, din totalul
apelor reziduale evacuate, de circa 10 mld. m3, numai 22% s-au epurat
corespunzător, circa 50% s-au epurat ineficient, iar circa 28% s-au evacuat în
receptorii naturali fără epurare. Tendinţele actuale duc la solicitarea exagerată a
resurselor de apă, perturbând echilibrul acestor resurse, ceea ce ar avea, totodată,
efecte nefavorabile asupra însăşi dezvoltării economico-sociale a ţării.

Elaborarea şi implementarea eficientă a unei politici naţionale pentru utilizarea

raţională a resurselor de apă impune următoarele priorităţi: - reducerea ritmului de
creştere a consumului de apă în toate ramurile economiei naţionale; - raţionalizarea
şi economisirea în utilizare în scopul reducerii la minim a necesarului de apă, a
cerinţei de apă proaspătă din sursă şi consumul nerecuperabil de apă; - recircularea
şi reutilizarea apei; - protecţia apei împotriva poluării; - sistematizarea reţelelor de
distribuţie a apelor; - legislaţie şi administraţie; - participarea publicului.

SITUAŢIA APELOR DIN ROMÂNIA DIN PUNCT DE VEDERE AL

POLUĂRII

Starea actuală a factorilor de mediu în ţara noastră, deosebit de critică, în special,

în zonele afectate de activităţi antropice, necesită ample acţiuni pentru reducerea
substanţială a potenţialului poluant şi pentru refacerea ecosistemelor afectate. Deşi
în ultimii 20 de ani au fost alocate fonduri pentru instalaţii antipoluante,
ajungându-se în prezent să funcţioneze peste 4900 de staţii de epurare a apei şi
peste 15000 de instalaţii de purificare a gazelor evacuate din procesele tehnologice,
contribuţia acestora la reducerea poluării mediului a fost insuficientă datorită: -
exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor, lipsa pieselor de schimb, reducerea
cotelor de energie şi fiabilitatea redusă a unor utilaje; - lipsa personalului calificat,
ca şi retribuirea lui la un nivel minim faţă de alte ramuri, reprezintă o altă cauză
care a contribuit la apariţia unor deficienţe majore în funcţionarea la parametrii
proiectaţi a acestor instalaţii; - dezvoltarea capacităţii de producţie fără asigurarea
concomitentă a realizării instalaţiilor de epurare şi respectiv de purificare a gazelor
nocive.

Datorită acestui fapt, în prezent aproximativ 20% din lungimea cursurilor de apă
supravegheate (~20000 km) sunt degradate. Din totalul reţelei hidrografice a ţării,
distribuţia pe categorii de ape este următoarea: - 18% (19700 km) se încadrează în
categoria a IV-a de calitate, improprii pentru orice utilizare; - 12% se încadrează în
categoria a III-a de calitate, care pot fi, cu mari cheltuieli, utilizabile;

- 30% se încadrează în categoria a II-a de calitate, care prin tratare, pot fi folosite şi
ca sursă de apă potabilă. Poluarea reţelei hidrografice a dus la dispariţia faunei pe
segmente importante de râu, de exemplu: Ialomiţa 48%, Olt 42%, Tisa 35%, Siret
31%, Argeş 22%, Mureş 22%, Vedea 23%, Prut 20%. Sursele de poluare a apelor
evidenţiate sunt în număr de 6097, din care au aviz de funcţionare numai 3223,
adică 52%. La ora actuală există 4831 de instalaţii de epurarea a apelor, din care
numai 2574, adică 53,2% funcţionează corespunzător. Pentru a ilustra gradul de
poluare al apelor de suprafaţă din ţara noastră, precum şi a Mării Negre, oferim
câteva exemple de situaţii constatate în ultimii ani. În acelaşi timp, trebuie
menţionat faptul că gradul de poluare se menţine ridicat chiar în condiţiile în care
unităţile economice nu mai funcţionează la parametrii proiectaţi. Oltul este, se
spune, o apă moartă. Bârsa îl sufocă, aducându-i substanţele deversate de Fabrica
de celuloză şi hârtie din Zărneşti. Alt afluent, Vulcăniţa, aduce “otravă” scursă de
la Colorom Codlea. Combinatele chimice de la Victoria şi Govora “contribuie”
sârguincioase cu substanţe organo-clorurate, la fel de toxice. Multe asemenea
întreprinderi nu au nici măcar autorizaţii de funcţionare, iar staţiile de epurare, ce
au costat milioane, zac nefolosite de ani de zile. Mai la nord se înregistrează alte
statistici negative. Unităţile miniere şi metalurgice din Maramureş au evacuat, în
fiecare an, 50 mil. m3 de ape uzate, cu un conţinut de 10000 t suspensii (350t
cupru, 240t fier etc.), afectând grav râurile Săsar, Cavnic, Vişeu, Lăpuş şi Someş.
Nu este doar o crimă ecologică, ci şi o risipă uriaşă, prin poluarea şi nerecuperarea
substanţelor utile deversate. Doar două unităţi, S.A. Phoenix şi S.A. Romplumb, au
produs pagube de 700 mil. lei în fiecare an. Râul Mureş, coloana vertebrală a
Transilvaniei, este ameninţat să se rupă sub apăsarea nemiloasă a industrializării.
În aval de oraşul Reghin se deversează cca 250 l/sec. apă uzată. În aval de
localitatea Gorneşti, crescătoria de porci amplifică poluarea, la care se adaugă
şocul poluant al oraşului Tg. Mureş, 3,5 m3/oră apă uzată (menajeră şi industrială),
care reprezintă 25-35% din volumul total al debitului râului şi care conţine:
compuşi ai azotului, fosfaţi, detergenţi, fenoli. Aceşti poluanţi crează un şoc tragic
echilibrului ecologic al râului Mureş, alterându-i calităţile. Diminuarea oxigenului
din apă duce la existenţa a doar două grupe de viermi, puţin pretenţioşi la condiţiile
de mediu. Sistemul actual de dezinfectare a apei Mureş prin clorinare dă naştere la
trihalometani (substanţe cancerigene). În aval de Tg. Mureş, râul ajunge la un grad
de degradare biologică de 45-50% vara şi 60-70% iarna. Chiar şi după câţiva zeci
de kilometri în aval, când râul se autoepurează parţial, degradarea se păstrează la
35%. În aceste condiţii proliferează o bacterie filamentoasă care colmatează
conductele termocentralei Iernut, recul şi lostriţa au dispărut din faună, celelalte
specii s-au redus: somonul, ştiuca; scoica, care filtrează 40 l/zi de apă, s-a redus la
80 buc./m3 la 1-2 buc./m3.

Combinatul chimic Azomureş nu are tehnica şi tehnologiile proiectate să se

încadreze la standardele internaţionale de protecţie a mediului. Mediul cel mai
poluat continuă să fie apa, în care: - ionul de amoniu se situează la 17-18 mg/l, faţă
de concentraţia maximă admisă (C.M.A.) de 6 mg/l; - ionul nitric se situează la 70
mg/l, faţă de 26 mg/l C.M.A.; - ureea este de 40-50 mg/l, faţă de maxim admis de
2,7 mg/l.

Aceste produse reprezintă 80% din producţia societăţii Azomureş. Mediile lunare
ale concentraţiei ionilor poluanţi cresc în perioadele ploioase, datorită spălării lor
de pe platformă şi antrenării în circuitul natural al apei. Poluarea accidentală joacă
şi ea un rol important în balanţa negativă a agresării mediului acvatic. Mediul
aerian este şi el afectat. Amoniacul gazos, mai ales pe vreme umedă, formează o
ceaţă deasupra oraşului Tg. Mureş. Coşurile de dispersie (cu înălţimea h=78-106m)
aruncă în atmosferă oxizi de azot, roşii-portocalii, numiţi “cozi de vulpe”. Deşi sub
concentraţia maximă admisă, pe timp de ploaie, formează acidul azotic care
afectează direct culturile vegetale. Râul Târnava, victimă pe termen lung a poluării
de aici, este de mult abiotic. Coşurile celor două uzine domină cerul nu atât cu
înălţimea lor, cât mai ales cu negru de fum şi noxele ce le degajă continuu. Noxele
de 20-21 g/m3/lună, faţă de 17 g/m3/lună maxim admis, sunt variabile, funcţie de
anotimp. Repercursiunile poluării asupra copiilor constau în frecvenţa mare a
bolilor pulmonare şi cardio-vasculare, precum şi mortalitatea infantilă crescută.
Recent (după 1989) s-au instalat circa 8000 de electrofiltre, saci filtranţi cu
garanţie calitativă, staţii de epurare a apelor uzate la instalaţia furnal-aglomerare.
Costul amenajărilor antipoluante este foarte mare. În aceste condiţii, costul de
fabricaţie este mult mai mare decât pe piaţa externă, în ceea ce priveşte negrul de
fum. Devine firească întrebarea, de ce nu alternativa cu achiziţionarea de pe piaţa
externă? Am scăpa de poluare. Implicaţiile sociale sunt cele care dictează această
politică. De sus, dintre Călimani şi Bârgău şi până jos, în Siret, Bistriţa, apa cea
repede, devine aproape otravă. Trece prin două judeţe – Neamţ şi Bacău – şi
ajunge la vărsare corespunzătoare categoriei a III-a de calitate. Lacurile de
acumulare din aval de Piatra Neamţ – Racova, Gârleni şi Lilieci – în care afluează
debitele râului Bistriţa de pe albia veche şi de pe canalul UHE prezintă, de
asemenea, un grad mare de poluare, fiind degradate în cea mai mare parte din timp,
la un debit continuu de peste 40 m3/sec. (înscriindu-se în categoria a III-a de
calitate). Degradarea provine de la afluenţii industriali. În judeţul Neamţ, aceştia
provin de la Fabrica de celuloză şi hârtie din Piatra Neamţ, de la Platforma chimică
Săvineşti – Roznov.

Cursurile de ape din judeţul Bacău, a căror calitate este grav afectată sunt râurile
Bistriţa, Trotuş, Siret. Sursele principale de poluare sunt: din Bacău, Combinatul
de îngrăşăminte chimice, Combinatul de hârtie şi celuloză; din Oneşti, Combinatul
petrochimic, Combinatul chimic din Borzeşti, Rafinăria Dărmăneşti, Combinatul
de prelucrare a lemnului Comăneşti, Întreprinderea pentru creşterea şi îngrăşarea
porcilor Bacău, Exploatările de gospodărie comunală a localităţilor urbane din
judeţ, Fabrica de postav din Buhuşi. La acestea se adaugă apele uzate menajere. În
municipiul Bacău, cantitatea de apă este insuficientă pentru populaţie. Se asigură
33,3 mil. m3/an, ceea ce reprezintă 0,456 m3/loc/zi. Se dă, în permanenţă, în
consum, apă nepotabilă din punct de vedere chimic, situaţie ce nu mai poate fi
corectată, întrucât a fost complet afectată pânza freatică, încă din 1986. Rapiditatea
cu care este influenţată pânza subterană demonstrează că solul din zonă este saturat
de poluanţi şi nu mai poate reprezenta o barieră pentru reţinerea lor prin filtrare.
Valorile indicatorilor chimic curenţi, urmărite în apa distribuită populaţiei oraşului
Bacău, înregistrează o depăşire netă a concentraţiilor maxim admisibile în
substanţe organice, amoniac, nitraţi, nitriţi. Valorile au oscilat, pentru substanţe
organice, între 69,5mg/l, în 1989 şi 28,4mg/l în 1990 (faţă de valoarea admisă 1012
mg/l), pentru amoniac între 10,5mg/l, în 1986 şi 2,8mg/l în 1990 (nu este admisă
prezenţa lui), pentru nitriţi între 0,76mg/l, în 1986 şi 4,2 mg/l în 1989 (prevederile
STAS = 0 mg/l). Existenţa amoniului din apa impurificată blochează clorul
introdus pentru dezinfecţie, formând cloramină, clorul nemaifiind eficient.
Problema aprovizionării cu apă a municipiului Bacău nu va fi corespunzător
rezolvată, întrucât evacuările de ape uzate din judeţul Neamţ afectează apa
Bistriţei, în vreme ce evacuările apelor reziduale din Bacău influenţează calitatea
apelor râului Siret, respectiv ale lacului Galbeni folosit pentru aprovizionarea
municipiului. Din cei 611 km din râurile principale ale judeţului Bacău, analizate
fizicochimic, 42% sunt de categoria I, 20% de categoria a II-a, 23% de categoria a
III-a de calitate, iar 15% sunt degradaţi. Există şi pericolul contaminării radioactive
a pânzei de apă freatică, prin infiltrarea în sol a apei de ploaie ce solvă parţial
radiul prezent în haldele de fesgips, deşeu de la Combinatul de îngrăşăminte
chimice Bacău. Implicaţiile s-au regăsit mai ales în sănătatea copiilor din Bacău,
unde în ultimii ani nivelul mortalităţii infantile a fost mai mare decât media pe ţară.
În 1989, morbiditatea generală a crescut, înregistrând un indice de 719,8 cazuri la
1000 de locuitori, incidenţa fiind mai crescută în mediul urban şi în principal în
grupa de vârstă 0-14 ani. Pe primul loc se situează afecţiunile aparatului digestiv,
urmează bolile aparatului respirator, bolile infecţioase şi parazitare, bolile pielii şi
ţesutului celular subcutanat. Acţiunea substanţelor organice şi a altora are efecte
mutagene şi cancerigene asupra oamenilor, timp de 10-20 de ani. Au crescut, la
copii, anemiile, infecţiile renale, intoxicaţiile acute cu nitriţi (la sugari). Tot ca
efecte, au fost semnalate distrugeri masive ale florei şi faunei, pierderi masive de

substanţe utile evacuate în apele uzate, acuta lipsă de apă potabilă în municipiul
Bacău (de 70%), calitatea necorespunzătoare a celei existente. Iată că un râu, în loc
să dea viaţă, otrăveşte. Substanţele ucigătoare se varsă, toate, în Dunăre. “Dunărea
este bolnavă”, spunea comandantul Cousteau, aflat în vizită la Bucureşti şi nu este
de mirare, căci adună tot răul de la munţii Pădurea Neagră încoace. Iar noi sporim
“sinistra zestre”. În judeţul Mehedinţi, pe parcursul a 179km, fluviul primeşte
11600 tone suspensii şi 1600 tone substanţe biodegradabile pe care le duce spre
mare. Referitor la Dunăre, nu s-a reuşit menţinerea calităţii apelor care intră în
România la secţiunea Baziaş. Apele din interiorul ţării noastre sunt foarte poluate
şi prin urmare procesul natural de autoepurare nu reuşeşte să menţină calitatea de
la intrarea Dunării pe teritoriul românesc. O dovedesc indicii de calitate de la
secţiunea Baziaş comparativ cu indicii de la nitraţi, nitriţi, fenoli, mai recent şi la
metalele grele şi produsele petroliere. Ultimele depăşind de 20 până la 50 de ori
limitele admise. Nu sunt staţii de epurare la Tulcea, dar nici la Galaţi, Brăila,
Călăraşi, astfel încât apele uzate menajere şi o parte din apele reziduale industriale
sunt deversate direct în Dunăre. Nu există în zonă nici o instalaţie pentru
prelucrarea reziduurilor, ori un accident petrolier s-ar solda cu consecinţe
dezastruoase asupra faunei şi florei. Multiplicarea noxelor şi asaltul factorilor
poluanţi asupra mediului pe teritoriul judeţului Tulcea configurează o stare de
lucruri alarmantă. Totul se varsă în Dunăre. Şi când vorbim de protecţia Dunării
trebuie avut î vedere apartenenţa ei la o largă zonă a Europei Centrale. Afectarea
fluviului duce la degradarea Deltei. Ori, Delta Dunării şi anexele sale genetice au
statutul de zonă cu regim special de protecţie. Comitetul Internaţional UNESCO a
recunoscut necesitatea includerii sale în reţeaua internaţională a rezervaţiilor
biosferei. Această zonă ocupă pe teritoriul României, poziţia numărul unu pe lista
obiectivelor cu valoare universală, în baza prevederilor Convenţiei Internaţionale a
patrimoniului natural şi cultural universal. Sursele de poluare, pentru Dunăre, sunt:
combinatele chimice şi metalurgice, porturile lipsite de orice apărare împotriva
reziduurilor petroliere ori de altă natură provenite de la nave, zootehnia, de unde se
evacuează mari cantităţi de dejecţii. Victimele sunt, în primul rând, lacurile, legate,
în majoritate cu Dunărea, prin braţul Sf. Gheorghe. Aşa, de exemplu, Complexul
de porci Baia poluează lacul Goloviţa, cel de la Satul Nou şi Fabrica de zahăr de la
Babadag otrăveşte lacul Babadag la care se adaugă complexele avicole şi de
taurine de la Nalbant, Dăieni etc. şi, bineînţeles, exploatarea minieră de la Altân-
Tepe.

Marea Neagră, ca mare semiînchisă şi unicat hidrogeologic, a făcut, încă de la

începutul secolului obiectul cercetării ştiinţifice. Odată cu dezintegrarea lagărului
comunist, ţările estice au putut atrage atenţia asupra gravităţii stării ecologice a
acestei mări. Comunitatea ştiinţifică internaţională a devenit tot mai receptivă la
problematica acestui important segment planetar. În afară de ţările riverane şi de
cele europene cu tradiţii în cercetarea oceanografică, un rol important revine şi
S.U.A., cu Institutul oceanografic Wood Hole, cu experienţa cărui s-a reuşit
stimularea cercetării şi demararea unui program internaţional privind Marea
Neagră. Programul, inaugurat la Viena, în 1991, a organizat, pentru prima dată, o
expediţie la care au participat toate ţările riverane de la acea dată: Rusia, Ucraine,
România, Bulgaria şi Turcia. S-a realiza, în doar două săptămâni, acoperirea cvasi-
sinoptică a mării în multe planuri de cercetare. În anul 1992, s-au realizat alte două
campanii oceanografice, de aceeaşi anvergură. Procesul continuă. Problematica
Mării Negre nu priveşte numai statele riverane, ci întreaga comunitate
internaţională. Astfel, un prestigios organism internaţional, “Global Environment
Facility” (GEF), compus in Programul ONU pentru protecţia mediului, Programul
ONU pentru dezvoltare şi Banca Mondială, consideră chiar o prioritate ameliorarea
situaţiei ecologice a Mării Negre. GEF a acceptat finanţarea unor programe
internaţionale pentru Marea Neagră, pentru Delta Dunării. Cooperarea
internaţională se impune ca o condiţie fundamentală a unei minime şanse de succes
în ce priveşte ameliorarea situaţiei mediului. Adevărul despre Marea Neagră este
trist, chiar dramatic. Uni experţi vorbesc deja de o criză ecologică gravă, tot mai
evidentă. Creşte continuu poluarea, Dunărea fiind principalul cărăuş de reziduuri
dintr-o Europă puternic industrializată; la capătul drumului ei se află România şi
Marea Neagră. Tot mai frecvent şi pe zone tot mai întinse, apare fenomenul de
hipozie – scăderea concentraţiei de oxigen, element indispensabil vieţii. În plus,
creşte, în anumite lacuri, nivelul hidrogenului sulfurat, care împiedică viaţa. Marea
Neagră prezintă particularitatea de a avea la suprafaţă un strat de apă oxigenată, iar
în adânc un altul cu hidrogen sulfurat, care nu permite decât existenţa câtorva
specii microbiologice. Scade dramatic biodiversitatea. Stridii nu mai există demult
în dreptul litoralului nostru, midiile aproape au dispărut, peştele s-a împuţinat
dramatic. Toate acestea au repercursiuni directe asupra calităţii apei şi a plajei.
 COMBATEREA POLUARII APEI

• Sunt multe de facut pentru a impiedica poluarea apelor, dar toate acestea necesita
timp, bani şi putin efort din partea oamenilor, lucruri pe care majoritatea dintre
acestia nu sunt dispusi sa le irosesca “doar pentru a salva planeta”. • Depozitarea
deseurilor în locuri special amenajate; • Reciclarea tuturor materiilor reciclabile; •
Incetarea folosirii pesticidelor, insecticidelor şi a ingrasamintelor; • Incetarea
folosirii substantelor chimice în apropierea surselor de apa; • Pentru spalarea
automobilelor sa se foloseasca locuri special amenajate; • Resturile menajere, apa
rezultata în urma spalarii hainelor şi a obiectelor de uz casnic sa fie aruncate direct
la canalizare; • Folosirea pe cat posibila a materialelor biodegradabile şi ale celor
reciclabile; • Verificarea starii automobilului pentru a evita scurgerile nedorite de
benzina şi ulei;

• Daca doriti mai multe informatii sau doriti sa va implicati direct în salvarea
surselor de apa prezentati-va la cea mai apropiata institutie ecologica !
BIBLIOGRAFIE:

-ANGELESCU ANCA:”Protecţia mediului ambiant”

-RĂUŢĂ CORNELIU şi CÂRSTEA STELIAN:”Poluarea şi protecţia mediului

înconjurător”

-LESTER BROWN:”Probleme globale ale omenirii”

-Poluarea şi protecţia mediului ;Dr. MATEI BORNEA ;Ing. CORNELIA

PAPADOPOL , Editura Ştiinţifică şi eniclopedică , Bucureşti 1975

-Poluarea apei ;VIRGIL SPULBER; Editura Ştinţifică ;Bucureşti 1984

-NEGUT S. – “Un singur Pământ”, Editura Albatros , Bucurest, 1978;

-BROWN L. – “Probleme globale ale omenirii”, Editura Tehnica, Bucuresti,1992 .