SITUL ARHEOLOGIC CALLATIS

• Cetatea Callatis a fost întemeiată, conform izvoarelor istorice scrise, la sfârșitul secolului
al VI-lea î.Hr. de către dorienii veniți din Heracleea Pontică la porunca unui oracol, pe
locul unei așezări numită Acervetis sau Cerbatis. Izvoarele arheologice plasează însă
întemeierea cetății în secolul al IV-lea î.Hr. La mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. se
construiește din blocuri mari de piatră zidul de incintă al cetății, care se pare că avea o
suprafață de 80 de hectare. Tot atunci se construiește și portul cetății Callatis. Spre
sfârșitul secolului al VI-lea, cetatea a decăzut, sfârșitul său fiind scris și de atacurile
popoarelor migratoare.

Incinta elenistică:

• Latura de nord din perioada elenistică a cetății Callatis: zidul de incintă din epoca
elenistică a fost identificat cu ocazia cercetării incintei romano-bizantine. Această latură a
fost cercetată cu ocazia unor săpături realizate de Vasile Pârvan. Zidul are fundația de
-2,14 m și are o grosime de 4,50 m. Talpa parametrului exterior e formată din plăci de
calcar semifasonate, așezate pe un strat de argilă roșcată bine bătătorită.

• Parametrul se păstrează pe o înălțime de două asize. Emplectonul, atât cât s-a păstrat este
format din piatră măruntă în amestec cu argilă.

Latura de vest a incintei elenistice:

• A fost surprinsă în anul 1978, când a fost descoperit un fragment din incinta callatienă de
epocă elenistică, cu o lungime de 7 m. Sectoarele incintei callatiene aduc o contribuție
importantă la cunoașterea sistemului defensiv al Callatisului în secolele IV-III î.Hr.
Zona sacră:

• Săpăturile de salvare din anul 1982 au scos la iveală un complex de altare și construcții
din secolul al IV-lea î. Hr. Au apărut două altare, unul mai mare realizat din blocuri de
calcar frumos fasonate, și unul mai mic.

• Toate aceste construcții datate după maniera constructivă, ceramica și monedele găsite,
arată că în acea parte a orașului se afla zona sacră a cetății.

• Datarea întregului complex pe baza materialului descoperit: ceramică

fragmentară( skyphoi, boluri) și toarțe de amforă se poate face în secolele IV-II î.Hr.

Incinta Romană și Romano-Bizantină:

• Bazilica de tip ,, Sirian”, este compusă din trei părți: bazilica propiu-zisă, atrium-ul și
palatul, toate dispuse transversal pe axa principală a complexului. Aceasta datează din
secolul al V-lea, dar forma în care s-a păstrat este rezultatul a două transformări
succesive, ultima datată în secolul al VI-lea.

• Colțul de nord-vest al incintei: ca tip de construcție aparține epocii elenistice, iar

destinația lui rămâne neclară. Cercetătorii au ajuns la concluzia că nu poate fi vorba
despre altceva decât turnul de colț al primului zid de apărare al cetății,construit în secolul
al IV-lea î.Hr.

• Acest turn a fost refolosit cu aceeași destinație în epoca elenistică târzie și în cea romană
și romano-bizantină

Apeductele cetății:

• Cercetările arheologice au evidențiat sistemul de aprovizionare cu apă potabilă a cetății:

urmăreau curbele de nivel de pe malul unui lac și este de presupus că apeductul de tipul
canalis structilis colecta apa de la două sau mai multe apeducte din tubuli.
Necropole:

• Necropola elenistică: Cele mai vechi morminte datate în secolul al IV-lea î.Hr se află la
50 m nord de colțul de nord-vest al incintei și au în partea centrală celebrul mormânt
tumular descoperit în anul 1959 ( Mormântul cu Papirus), al cărui inhumat în cista de
piatră mai conserva un papirus, databil în aceeași perioadă.

• Din cele 52 de morminte cercetate, 5 sunt de incinerație, iar restul de inhumație, atât în
ciste de piatră cât și în gropi simple peste care se practicau acoperișuri din tigle și olane
ceramice.

Complexul funerar tumular de la Movila Documaci:

• Săpăturile arheologice au descoperit un complex funerar de mari dimensiuni. Complexul

este format dintr-un mormânt de mari dimensiuni orientat est-vest și o construcție de
formă rectangulară a cărei funcționabilitate nu a putut fi stabilită încă.

Necropola romană:

• Din numărul mare al acestor morminte un procent de 80% sunt după rit, ritual și mai ales
după inventarul funerar morminte sarmatice. Se remarcă la acestea un inventar deosebit
de bogat constând în bijuterii de aur, vase de bronz, un număr impresionant de vase de
sticlă și arme.

Necropola romano-bizantină:

• Această necropolă continuă să dezvăluie alte monumente funerare care prin inventar,
maniera constructivă și inscripții confirmă o intensă viață spirituală în perioada de triumf
a creștinismului.
 • O primă categorie de morminte sunt cele de inhumație cu protecție de olane mari, ce
datează din secolul al IV-lea. Cea de-a doua categorie o formează 8 morminte de
inhumație în casete dreptunghiulare executate din lespezi de piatră de calcar cu
acoperământ din două sau trei plăci.

• Un mormânt aparte îl reprezintă construcțiile subterane cu cale de acces-dromos.

• Legat de varietaea inventarului funerar, s-a descoperit o statuietă feminină cu un disc de

sticlă pe abdomen.

Callatis:

• Primele monezi bătute datează din jurul anului 300 î.Hr, erau confecționate din argint și
aveau reprezentate pe o parte capul lui Heracles, iar pe cealaltă simbolurile orașului:
tolbă, arc, măciuca, spicele de grâu. Mai târziu au apărut monedele din bronz, care
reproduceau imaginile zeilor Dionysos, Apollon, Athena, Hermes, Demetra, și
prescutarea numelui cetății, Kala sau Kalla.