Sunteți pe pagina 1din 3

Laborator 4

DETERMINAREA CONTINUTULUI DE FIER DIN SOL

1. Generalităţi
Fierul intră în constituţia reţelelor cristaline ale unor minerale primare
şi secundare din sol. Dintre mineralele primare conţinând Fe menţionăm
silicaţii fero-magnezieni (printre care şi biotitul), oxizii de Fe: magnetit,
ilmenit, hematit. Principalele minerale secundare ce conţin fier sunt:
filosilicaţii (nidromice. Nontronit, clorit etc.), oxizii, oxihidroxizii şi hidroxidul
de Fe. Compuşii fierului nesilicataţi se numesc, global, în în chimia solului
„fier liber”. Pe lângă constituenţii anorganici, Fe se găseşte în sol şi în
compuşii organo-minerali, complecşi de tip chelatic, cu grade diferite de
solubilitate şi stabilitate.
Datorită solubilităţii reduse şi dependente de pH a constituenţilor
fierului din soluri, conţinutul său în soluţia de sol este extrem de scăzut în
comparaţie cu conţinutul total. Astfel ionul Fe3+ se menţine în soluţie numai
la alori de pH mai mici de 3, iar peste această valoare de pH activitatea lui
scade aproximativ de 1000 de ori pentru o creştere cu o unitate a pH-ului.
Ionul Fe2+ se menţine în soluţie până la pH de aproximativ 7, însă prezenţa
lui în sol este determinată de condiţii de reducere, asociată astfel cu un
exces de apă în sol. Solubilitatea compuşilor cu Fe în sol atinge un minim în
intervalul de pH de 6,5 – 3,0
Formele de fier implicate în absorbţie de către plante sunt: Fe 3+, Fe2+ şi
compuşii de tip chelatic, solubili.
Cele mai multe plante cultivate reclamă mai puţin de 0,5 ppm Fe
accesibil în sol (stratul arat) fţă de conţinutul total care este în medie de 2%.
Respectiv 20.000 ppm Fe.
Pentru extragerea fierului considerat accesibil se utilizează diferiţi
reactivi convenţionali care au proprietatea de a solubiliza cantităţi de fier
echivalente necesarului nutriţiei minerale a plantelor.
Astfel de reactivi sunt acetatul de sodiu-acid acetic la pH=4,8
(reactivul Morgan), acetatul de amoniu la pH=4,3 sau oxalatul de amoniu 0,2
n.
2. Determinarea fierului extractibil în soluţie de oxalat de amoniu
0,2 n
2.1.Principiul metodei de extracţie
Soluţia de oxalat de amoniu 0,2 n utilizată la extragerea Ca CO 3 activ
interacţionează, prin procese de complexare, cu fierul liber şi reţinut,
adsorbit de către sol, formând un complex solubil.
2.2.Aparatură, materiale şi reactivi chimici
-Agitator mecanic;
-Balanţă analitică;
-Flacoane din plastic, cu dop, de 500 cm3, pentru extracţie;
-Vase Erlenmayer de 250 cm3;
-Pâlnii pentru filtrare de 100 mm f;
-Sticle ceas de 100 mm f;
-Hârtie de filtru cu pori fini;
-Oxalat de amoniu, soluţie 0,2 n.
2.3. Modul de lucru
Se cântăresc 2 g sol (uscat la aer, mojarat fin şi trecut prin sită cu
laturile ochiului de 0,35 mm) cu o precizie de +- 0,01 g şi se trec într-un
flacon din plastic, cu dop având capacitatea de 500 cm 3. Se adaugă, în
flacon, 250 ml soluţie de oxalat de amoniu 0,2 n, se agită mecanic timp de 2
ore. Suspensia se filtrează prin hârtie de filtru cu porozitate fină,
îndepărtându-se primii lo-15cm3 din filtrat. Într-o cotă parte din filtrat se
dozează fierul după modul descris mai jos.
3. Dozarea
3.1. Principiul metodei
Ionul Fe2+ formează cu ortofenantrolina un complex de culoare roşie,
complex ce prezintă un maxim de absorbţie la 515 nm
Ionul Fe3+ pentru a putea fi dozat este redus la Fe2+ cu acid ascorbic.
3.2. Aparatură, materiale şi reactivi chimici
-Spectofotometru sau fotocolorimetru prevăzut cu filtru verde-albastru.
-Vase Erlenmayer de 50 cm3;
-Pipete gradate 1, 2, 5, 10 cm3;
-Biuretă de 25 cm3;
-acid ascorbic, soluţie 2%;
-Ortofenantrolină , soluţie 2%;
-Soluţia etalon concentrată cu 100 micrograme Fe/cm3.
3.3. Modul de lucru
Din extractul obţinut cu oxalat de amoniu 0,2 n se pipetează 10 cm 3 în
vase Erlenmayer de 50 cm 3. Peste extract se adugă 1 cm 3 soluţie acid
ascorbic 2% şi 1cm3 soluţie ortofenantrolină 2%. Conţinutul baloanelor se
omogenizează prin agitare şi se lasă timp de o oră pentru dezvoltarea
deplină a culorii.
Se măsoară apoi absorbanţa (extincţia) soluţiei de culoare roşie-oranj
la lungimea de 515 nm sau în lumina verde-albastră filtrată.
Indicaţiile instrumentului de măsurat se calibrează ca etaloane
conţinând 2,5; 5; 10; 20; 40 şi 50 micrograme Fe în 10 cm 3 oxalat de amoniu
0,2 n preparat astfel:
-Soluţia etalon diluată conţine 5 micrograme Fe/cm 3.Din această soluţie cu o
biuretă exactă se iau 0,5; 1; 2; 4; 8 şi 10 cm 3, în baloane conice de 50 cm3 .
Se completează apoi cu oxalat de amoniu 0,2 până la 10 cm 3, după care se
adaugă soluţiile de acid ascorbic şi ortofenantrolină, ca la extractele de sol.
Aparatul se regleazal a „0” cu apă bidistilată. {n paralel cu probele se
efectuează şi o probă pentru controlul purităţii reactivilor. Dacă soluţiile de
extracţie sunt colorate în galben, probele se vor pipeta în dublu. Una din
probe va fi folosită pentru reglarea colorimetrului la „0” şi în ea se adaugă 1
ml acid ascorbic 2% şi 1 ml oxalat de amoniu 0,2 n. In cealaltă probă, în care
se colorimetrează fierul, se adaugă 1 cm3 acid ascorbic 2% şi 1 cm3
ortofenantrolină 2%.
4. Modul de calcul
Conţinutul de fier solubil în oxalat de amoniu 0,2 n se exprimă în mg la
1 Kg sol uscat ( ppm ) şi se calculează cu formula :
r
Fe , ppm = ( Fe p −Fe o )⋅
m
în care:
Fe p = cantitatea de fier în micrograme determinată în cota parte de extract
luată pentru colorimetrare;
Feo = cantitatea de fier în micrograme determinată în proba oarbă;
r = raportul dintre volumul în ml de soluţie cu care s-a extras fierul din sol şi
volumul părţii alicote de extracţie, în ml, în care s-a dozat fierul;
m = masa de sol luată pentru extracţie, în grame.

5. Interpretarea rezultatelor

Clase de conţinut de Fe extractibil în oxalat de amoniu 0,2 n

Simbol pentru calculator Cod Denumire Limite (ppm)


FC 025 foarte mic < 50
MC 075 mic 51 – 100
MO 150 mijlociu 101 – 200
MR 250 mare 201 – 300
FR 500 foarte mare > 301

S-ar putea să vă placă și