VII. CONTABILITATE ŞI AUDIT.

STATISTICĂ
ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII MIJLOACELOR FIXE DE PRODUCŢIE ÎN
S.A. „ROMANEŞTI”

Angela CHIŞLARU, dr., conf.univ.inter., UASM

ABSTRACT. Analysis of fixed assets shall begin with a general appreciation of their structure
and dynamics. Analysis of the structure of the fixed assets, enable highlighting of those categories to
which the entity's investment-oriented program. Usually, the investment program is oriented in the
direction of those fixed assets involved directly and indirectly in the production of finished goods,
execution of works, etc.. Thus, it is the share of the various categories of fixed assets at the beginning
and at the end of the period considered, priority by providing active-fixed assets.

Potenţialul intern al entităţii şi modul de gestionare al acesteia reprezintă o cale

importantă de asigurare a eficienţei economice a activităţii. Cele două componente majore
ale potenţialului intern sunt mijloacele fixe şi activele curente.
Orice entitate, indiferent de profit, dimensiune şi spaţiu socio – economic în care
activează, trebuie să ţină cont permanent de componenţa, structura, eficienţa şi reînnoirea
mijloacelor fixe. Astfel folosirea mai eficientă a mijloacelor fixe dă posibilitatea entităţii de
a efectua un volum mai mare de prestări de servicii, avînd în consecinţă o reflectare pozitivă
asupra rezultatelor finale ale activităţii economico – financiare şi anume asupra profitului.
Din acest punct de vedere analiza economică serveşte ca un instrument efectiv de
evidenţiere a căilor de îmbunătăţire ale calităţii mijloacelor fixe în cadrul entităţii.
Principalele probleme ale analizei utilizării mijloacelor fixe de producţie sunt următoarele:
- analiza volumului, dinamicii şi structurii mijloacelor fixe;
- analiza mijloacelor fixe şi a reflectării în performanţele economice – financiare ale
entităţii;
- analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe [4, p. 387].
Analiza asigurării şi eficienţei utilizării mijloacelor fixe include studierea volumului,
dinamicii, componenţei şi structurii mijloacelor fixe, mişcării, stării şi eficienţei folosirii lor.
Dotarea agenţilor economici cu mijloace fixe necesare este premisa dinamizării
activităţii, modernizării şi uşurării condiţiilor de muncă, a ridicării calităţii serviciilor şi
produselor. Diagnosticul mijloacelor fixe are ca obiectiv investigarea dinamicii, structurii şi
stării funcţionale a acestora.
Analiza mijloacelor fixe în dinamică constituie o problemă internă a fiecărei entităţi
care urmăreşte să evidenţieze pe de o parte, materializarea programului investiţional, iar pe
de altă parte, dinamica şi masa efectelor produse.
În analiza dinamicii mijloacelor fixe se recomandă a se utiliza valoarea de intrare a
acestora, precum şi valoarea medie anuală, deoarece efectele produse sunt supuse
fluctuaţiilor preţurilor. Raţiunea utilizării acestora este justificată prin aceea că valoarea de
intrare caracterizează dimensiunea mijloacelor fixe la un moment dat, în timp ce valoarea
medie anuală ia în calcul şi timpul de funcţionare.
Modificarea în dinamică a mijloacelor fixe este rezultatul midificărilor intervenite între
intrările şi ieşirile acestora în cursul perioadei ponderate cu timpul de utilizare şi respectiv de
neutilizare al acestora. Valoarea rămasă nu este concludentă deoarece nu reflectă proporţio-
nalitatea cu randamentul acestora, ea fiind totdeauna influenţată şi de sistemul de uzură.

409
 În principal, se urmăreşte dinamica mijloacelor fixe direct productive, pentru că de modifi-
carea acestora depinde baza tehnico-materială a entităţii, suport al realizării obiectivelor propuse.
Analiza mijloacelor fixe se începe cu aprecierea generală a dinamicii şi structurii acestora.
Analiza structurii mijloacelor fixe, permite evidenţierea acelor categorii spre care s-a orientat
programul investiţional al entităţii. De obicei, programul investiţional este orientat în direcţia
acelor mijloace fixe care participă direct şi nemijlocit la obţinerea de produse finite, executarea de
lucrări, etc. Astfel, se urmăreşte ponderea diferitelor categorii de mijloace fixe la începutul, dar şi
la sfîrşitul perioadei analizate, prioritate acordîndu-se mijloacelor fixe active.
Conform datelor prezentate în tabelul „Analiza dinamicii şi structurii mijloacelor fixe”
putem menţiona că la S.A. „Romăneşti”, valoarea mijloacelor fixe totale s-a majorat în anul
de gestiune comparativ cu anul precedent cu 2311 mii lei, ceea ce se apreciază pozitiv.
Totodată analizînd structura mijloacelor fixe putem constata că ponderea părţii active a
mijloacelor fixe (maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de transmisie) s-a majorat cu 5,76 % în
mărime relativă sau în mărime absolută cu 4635 mii lei, alcătuind asfel în anul 2011
ponderea de 30,39 % din totalul mijloacelor fixe. S-a majorat, de asemenea şi valoarea
mijloacelor de transport cu 1102 mii lei în mărime absolută, alcătuind în anul 2010 va loarea
de 2536 mii lei.
Tabelul 1. Analiza dinamicii şi structurii mijloacelor fixe în S.A.„Romăneşti”
Tipuri de mijloace fixe Valoarea, mii lei Structura,% Abaterea (+,-)
anul anul de anul anul de suma, mii ponderea,
precedent gestiune precedent gestiune lei p.p
Clădiri 29221 27489 42.85 38.99 -1732 -3.86
Construcţii speciale 18073 17738 26.51 25.16 -335 -1.35
Maşini, utilaje, instalaţii 16791 21426 24.63 30.39 +4635 +5.76
de transmisie
Mijloace de transport 1434 2536 2.10 3.60 +1102 +1.5
Animale de muncă şi de - - - - - -
producţie
Plantaţii perene 1824 728 2.68 1.03 -1096 -1.65
Alte mijloace fixe 843 580 1.23 0.82 -263 -0.41
Total 68186 70497 100.0 100.0 +2311 X

Totoadată, s-a redus şi ponderea clădirilor în totalul mijloacelor fixe cu 3,86 % în anul 2011
comparativ cu anul 2010, valoarea lor reducîndu-se cu 1732 mii lei faţă de anul precedent.
Deci, analiza structurii mijloacelor fixe presupune o investigare a modului de
organizare internă a acestora şi o interacţiune dintre elementele lor componente.
Paralel cu indicatorii cantitativi se analizează indicatorii stării funcţionale şi de
reproducţie a mijlocelor fixe. Starea funcţională a mijloacelor fixe poate fi caracterizată cu
ajutorul unui sistem de indicatori:
- coeficientul de uzură a mijloacelor fixe se determină ca raportul între uzura
acumulată şi valoarea de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe. Gradul de uzură a
mijloacelor fixe poate fi determinat pe total mijloace fixe, cît şi pe principalele categorii de
mijloace fixe, atît la începutul, cît şi la sfîrţitul anului.
- coeficientul de utilitate ce caracterizează gradul de păstrare a mijloacelor fixe şi se
determină ca raportul dintre valoarea reziduală a mijlocelor fixe şi valoarea de inventar a
mijloacelor fixe la care se calculă uzura.
- coeficientul scoaterii din uz ce se determină ca raportul dintre valoarea mijloacelor
fixe scoase din funcţiune şi valoarea mijloacelor fixe la început de an. Creşterea în dinamică
se apreciază pozitiv, ceea ce ne arată faptul că are loc majorarea mijloacelor fixe care se află
în stare de exploatare.

410
 - coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe ce exprimă raportul dintre valoarea
mijloacelor fixe intrate ca urmare a relizării programului de investiţii şi valoarea mijloacelor
fixe existente la sfîrşitul anului. Analiza poate fi efectuată pe total mijloace fixe, cît şi pe
categorii de mijloace fixe [5, p. 148].
Pentru efectuarea analizei stării funcţionale a mijloacelor fixe este necesar de selectat
datele iniţiale după următorul tabel:

Tabelul 2. Datele iniţiale pentru determinarea stării funcţionale a mijloacelor fixe

(mii lei)
Indicatorii Anul precedent Anul de
gestiune
1.Valoarea mijloacelor fixe la început de an 75290 69516
2.Valoarea mijloacelor fixe la sfîrşit de an 69516 70496
3.Uzura mijloacelor fixe la sfîrşit de an 34781 34451
4.Valoarea reziduală a mijloacelor fixe la sfîrşit de an (2-3) 34735 36045
5.Valoarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune 8504 6672
6.Valoarea mijloacelor fixe incluse în funcţiune 5405 9254

În baza datelor iniţiale în continuare vor fi determinaţi indicatorii stării funcţionale şi

de reproducţie a mijloacelor fixe, rezultatele vor fi incluse în tabelul ce urmează:

Tabelul 3.Analiza stării funcţionale şi de reproducţie a mijloacelor fixe

Indicatorii Anul precedent Anul de gestiune Abateri (+,-)
Coeficientul de uzură 0,500 0,489 -0,011
Coeficientul de utilitate 0,500 0,511 +0,011
Coeficientul scoaterii din funcţiune 0,113 0,096 -0,017
Coeficientul de reînnoire 0,078 0,131 +0,053

Conform rezultatelor obţinute în tabelul „Analiza stării funcţionale şi de reproducţie a

mijloacelor fixe” putem menţiona că la S.A. „Romăneşti” situaţia utilizării şi reproducţiei
mijloacelor fixe este satisfăcătoare. Reducerea coeficientului de uzură a mijloacelor fixe cu
0,011 se apreciază pozitiv, ceea ce denotă faptul că are loc majorarea părţii utile a
mijloacelor fixe în cadrul entităţii. Totodată, s-a majorat şi coeficientul de utilitate cu 0,011
ceea ce ne arată că are loc majorarea mijloacelor fixe care se află în stare de exploatare, ceea
ce se apreciază pozitiv. Majorarea coeficientului de reînnoire în anul curent comparativ cu
anul precedent cu 0,053 se apreciază pozitiv, exprimînd criteriul de reînnoire a mijloacelor
fixe în cadrul S.A. „Romăneşti”
Eficienţa economică – reprezintă cerinţa fundamentală, care se impune în toate
activităţile economice şi în acţiunea oricărui agent economic. În acest context, scopul
producătorului este nu numai de a obţine rezultate maximale, dar şi de a aprecia cu ce preţ
va fi obţinută producţia şi care-i eficienţa economică de producere a acesteia. Deoarece
noţiunea „eficienţă”, e o categorie economică complicată şi diferiţi autori o argumentează în
mod diferit, este primit ca în calitate de unitate de măsură sau apreciere a unor sau altor
măsuri efectuate, să evalueze criteriul eficienţei economice. Criteriul eficienţei economice,
ca şi alt criteriu are două părţi componente: calitativă şi cantitativă. Partea cea calitativă a
criteriului eficienţei economice constă în aceea că ea reflectă esenţa relaţiilor de producere
apropiindu-se la maximum de scopul producerii. În ceea ce priveşte partea cantitativă, apoi
ea trebuie să-şi găsească exprimarea sa în indicatorul general sau într-un sistem de indicatori
ai eficienţei, ce caracterizează părţile ei aparte.

411
 Fundamentînd problema aprecierii eficienţei utilizării mijloacelor fixe ne vom referi la un
sistem complex, perfect de indicatori, ce privesc eficienţa ca raport între efect şi efort.
Compararea efectelor cu eforturile făcute pentru obţinerea lor pare a fi o problemă relativ
simplă, dar la o analiză mai profundă a corelaţiei efect - efort iese în evidenţă o serie de aspecte
de care trebuie să se ţină cont în aprecierea de ansamblu a eficienţei unei activităţi economice.
Eficienţa economică a utilizării mijloacelor fixe de producţie exprimă gradul de
influenţă a acestora la sporirea volumului de producţie, productivităţii muncii şi a veniturilor
întreprinderii. Odată cu creşterea eficienţei gestionării mijloacelor fixe se creează premise
reale pentru creşterea eficienţei activităţii de ansamblu a întreprinderii, a compettivităţii ei şi
lărgirea orizonturilor privind dezvoltarea întreprinderii în perspectivă [ 5, p.149].
Asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe influienţează o serie de factori principali
care sunt:
- dezvoltarea progresului tehnico – ştiinţific ;
- intensificarea producţiei;
- îmbunătăţirea întrebuinţării investiţiilor şi a mijloacelor fixe;
- îmbunătăţirea întrebuinţării fondului funciar şi a resurselor de muncă;
- dezvoltarea specializării şi amplasarea corectă a producţiei.
Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe de producţie din activitatea de bază a
entităţii se efectuează în baza următorilor indicatori:
- randamentul mijloacelor fixe care ne arată acel volum de producţie în expresie
valorică care se obţine la fiecare leu de mijloace fixe productive a activităţii de bază, la fel şi
mărimea venitului din vînzări, valoarea adăugată, profitul pînă la impozitare la 1 leu de
mijloace fixe productive. Creşterea în dinamică se apreciază pozitiv, dat fiind faptul că se
majorează volumul producţiei, venitului din vînzări, valorii adăugate şi profitului pînă la
impozitare la 1 leu de mijloace fixe. În ţările cu o economie dezvoltată randamentul
mijloacelor fixe depăşeşte graniţa de 2,0-2,5.
- capacitatea mijloacelor fixe - este un indicator indirect de eficienţă, care ne arată
mărimea mijloacelor fixe de care trebuie să dispună entitatea pentru a asigura creşterea
producţiei [6, p.98].
Ambii indicatori, atît randamentul, cît şi capacitatea mijloacelor fixe se analizează în
dinamică şi în comparaţie cu planul de afaceri.
Analiza eficienţei economice a utilizării mijloacelor fixe de producţie cu destinaţie
agricolă în cadrul S.A. „Romăneşti” va fi efectuată în tabelul ce urmează:

Tabelul 4. Analiza eficienţei economice a utilizării mijloacelor fixe de producţie

cu destinaţie agricolă în S.A. „Romăneşti”
Indicatorii Anul precedent Anul de Abateri (+,-)
gestiune
1.Capacitatea mijloacelor fixe, lei 56,69 136,55 +79,86
2.Revine la 1 leu de mijloace fixe de producţie de
menire agricolă:
2.1 producţie agricolă, lei
- în preţuri comparabile 0,018 0,007 -0,011
- în preţuri curente 0,060 0,040 -0,020
2.2 profit brut din realizarea producţiei agricole 0,003 0,020 +0,017

Analizînd datele obţinute în tabelul „Analiza eficienţei economice a utilizării mijloacelor

fixe de producţie cu destinaţie agricolă ” putem menţiona faptul că în cadrul S.A. „Romăneşti”
randamentul producţiei agricole în preţuri comparabile în anul curent comparativ cu anul

412
precedent s-a redus cu 0,011 lei, ceea ce se apreciază negativ. Asupra acestei reduceri a
influenţat micşorarea considerabilă a valorii producţiei agricole globale cu 692 mii lei.
Totodată, pozitiv se apreciază majorarea randamentului profitului brut din realizarea
producţiei agricole la un leu de mijloace fixe productive de menire agricolă cu 0,017 lei în
anul 2011 comparativ cu anul 2009.
Capacitatea mijloacelor fixe în anul de gestiune comparativ cu anul precedent s-a
majorat 79,86 lei, ceea ce exprimă că S.A. „Romăneşti” urmează să-şi majoreze mărimea
mijloacelor fixe pentru a asigura creşterea poducţiei.
Pentru a evidenţia cauzele abaterii randamentuli mijloacelor fixe productive se
efectuează analiza factorială a acestui indicator sintetic de eficienţă. În acest scop este
necesar să se întocmească un tabel cu date iniţiale şi de calcul care va conţine metoda
calculării indicatorilor respectivi pentru analiza factorială.

Tabelul 5. Date iniţiale şi de calcul pentru analiza factorială a randamentului

mijloacelor fixe de producţie de menire agricolă
Indicatorii Metoda de Anul Anul de Abateri (+,-)
calcul precedent gestiune
Date iniţiale:
1.Valoarea producţiei agricole globale, mii VPG 1119 427 -692
lei
2.Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe MFP 63436 58308 -5128
de producţie de menire agricolă, mii lei
3.Numărul de maşini şi utilaje, unităţi TM 15 13 -2
4.Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe MFA 20049 24690 +4641
active, mii lei
5.Numărul total de maşini – schimburi, mii TS 2070 1820 -250
6.Numărul total de maşini – ore, mii TO 13972,5 11429,6 -2542,9
Date de calcul:
7.Valoarea medie pe unitate de maşini şi 1/ 0,0000008 0,0000005 -0,0000003
utilaje, lei (MFA/TM)
8.Ponderea mijloacelor fixe active în MFA/ MFP 31,61 42,34 +10,73
componenţa mijloacelor fixe de producţie
de menire agricolă, %
9.Coeficientul regimului de schimb TS/TM 138 140 +2
10.Durata schimbului în ore TO/TS 6,75 6,28 -0,47
11.Productivitatea pe oră a maşinilor şi VPG/TO 80,09 37,36 -42,73
utilajelor
12.Randamentul mijloacelor fixe active, lei VPG/ MFA 0,056 0,017 -0,039
13.Randamentul mijloacelor fixe VPG/ MFP 0,018 0,007 -0,011
productive de menire agricolă, lei

Calculul influenţei factorilor la devierea randamentului mijloacelor fixe productive se

efectuează în două etape:
La prima etapă de analiză se calculează infuenţa factorilor generali:
- ponderea mijloacelor fixe active în componenţa mijloacelor fixe productive de
menire agricolă;
- randamentul mijloacelor fixe active.
Calculul influenţei acestor factori se efectuează după procedeul diferenţelor absolute în
baza tabelului ce urmează:

413
 Tabelul 6. Analiza factorială a randamentului mijloacelor fixe productive de
menire agricolă în cadrul S.A. „Romăneşti”
Indicatorii Anul Anul de Abateri inclusiv sub influenţa
precedent gestiune (+,-) ponderii randamentului
mijloacelor mijloacelor fixe
fixe active
A 1 2 3 4 5
Rezultativ
1.Randamentul mijloacelor fixe 0,018 0,007 -0,011 +0,006 -0,017
productive de menire agricolă, lei
Factoriali
2.Ponderea mijloacelor fixe active 31,61 42,34 +10,73 X X
în componenţa mijloacelor fixe
productive,%
3.Randamentul mijloacelor fixe 0,056 0,017 -0,039 X X
active, lei

Rezultatele caclulelor obţinute în tabelul „Analiza factorială a randamentului mijloacelor

fixe productive de menire agricolă”, ne permit să constatăm că în cadrul S.A. „Romăneşti”
randamentul mijloacelor fixe productive de menire agricolă s-a redus în anul curent comparativ
cu anul de gestiune cu 0,011 lei, ceea ce se apreciază negativ. Asupra acestei modificări au
influenţat reducerea randamentului mijloacelor fixe active cu 0,039 lei, ceea ce a dus la
reducerea indicatorului rezultativ cu 0,017 lei. Totodată, pozitiv a influenţat creşterea ponderii
mijloacelor fixe active în componenţa mijloacelor fixe productive cu 10,73 %, a dus la
majorarea randamentului mijloacelor fixe productive de menire agricolă cu 0,006 lei.
La etapa a doua de analiză se calculează influenşa factorilor detaliaţi la abaterea
randamentului, date ce vor fi prezentate în tabelul ce urmează:

Tabelul 7. Calculul influenţei factorilor detaliaţi la devierea randamentului

mijloacelor fixe productive
Factorii corelaţi
Randamentul mijloa-celor

Mărimea influenţei, (+,-)

Numărul substituţiei
Numărul calculului

fixe productive, lei

Productoivitatea pe oră
Durata schimbului în
unitate de maşini şi
Valoarea medie pe

Coeficientul regi-
Ponderea mijloa-

mului de schimb
celor fixe active

a utilajelor

Calculul influnţei,lei
utilaje

ore

1 0 0,0000008 31,61 138 6,75 80,09 0,018 - -

2 1 0,0000005 31,61 138 6,75 80,09 0,012 0,012-0,018 -0,006
3 2 0,0000005 42,34 138 6,75 80,09 0,015 0,015-0,012 +0,003
4 3 0,0000005 42,34 140 6,75 80,09 0,016 0,016-0,015 +0,001
5 4 0,0000005 42,34 140 6,28 80,09 0,015 0,015-0,016 -0,001
6 5 0,0000005 42,34 140 6,28 37,36 0,007 0,007-0,015 -0,008

Confom calculelor efectuate în tabelul „Calculul influenţei factorilor detaliaţi la

devierea randamentului mijloacelor fixe productive”, putem menţiona faptul că în cadrul
S.A. „Romăneşti”, randamentul miloacelor fixe productive s-a redus cu 0,011 lei, ceea ce se
apreciază negativ. Asupra acestei modificări a influenţat negativ reducerea: valorii medii pe
unitate de maşini şi ut ilaje,durata schimbului şi productivitatea pe oră a utilajelor care au

414
dus la reducerea indicatorului rezultativ în anul de gestiune comparativ cu anul precedent
respectiv cu: 0,006 mii lei, 0,001 mii lei şi 0,008 mii lei.
Totodată, pozitiv a influenţat majorarea ponderii mijloacelor fixe active şi a
coeficientului regimului de schimb, care au dus la majorarea randamentului respectiv cu
0,003 mii lei şi 0,001 mii lei.
Mijloacele fixe constituie componenta cea mai dinamică şi cea mai activă a resurselor
materiale ale entităţii, respectiv al capitalului productiv, el presupunînd cea mai mare
acumulare şi încorporare de progres tehnico-ştiinţific. De aceea de modul cum este
aprovizionată şi cum sunt utilizate mijloacele fixe în cadrul entităţii depinde în mare parte
nivelul productivităţii muncii pe de o parte, iar pe de altă parte cantitatea, calitatea ţi
competitivitatea producţiei şi serviciilor executate. De modul cum este gestionat capitalul
fix al entităţii, respectiv de calitatea şi tehnicitatea acestuia depinde într-o mare măsură
întreaga activitate economică a entităţii.
În continuare se va determina influenţa factorilor legaţi de aprovizionarea şi utilizarea
mijloacelor fixe la devierea indicatorilor activităţii de bază.
Astfel se calculează influenţa factorilor generali la devierea volumului producţiei
agricole globale în preţuri comparabile:
- valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de producţie din activitatea de bază;
- randamentul mijloacelor fixe de producţie din activitatea de bază.
Calculul influenţei factorilor la modificarea indicatorului rezultativ se efectuează după
procedeul diferenţelor absolute prezentate în tabelul de mai jos.

Tabelul 8.Calculul influenţei factorilor la devierea volumului producţiei agricole

globale în S.A. „Romăneşti”
Indicatorii Anul Anul de Abateri inclusiv sub influenţa
precedent gestiune (+,-) valoarea medie randamentul
anuală a mijloacelor mijloacelor fixe de
fixe de producţie producţie
A 1 2 3 4 5
Rezultativ
1.Volumul producţiei 1119 427 -692 -92,30 -641,39
agricole globale în preţuri
comparabile, mii lei
Factoriali
2.Valoarea medie anuală a 63436 58308 -5128 X X
mijloacelor fixe de
producţie din activitatea de
bază, mii lei
3.Randamentul mijloacelor 0,018 0,007 -0,011 X X
fixe de producţie din
activitatea de bază

Analizând rezultatele obţinute în tabelul „Calculul infuenţei factorilor la devierea

volumului producţiei agricole globale”, menţionăm faptul că în cadrul S.A. „Romăneşti”
volumul producţiei agricole globale în preţuri comparabile în anul de gestiune comparativ cu
anul prcedent s-a redus cu 692 mii lei, ceea ce se apreciază negativ. Asupra acestei modificări a
influenţat reducerea valorii medii anuale a mijloacelor fixe productive din activitatea de bază cu
5128 mii lei, ce a dus la reducerea indicatorului rezultativ cu 92,30 mii lei. Totodată, negativ a
influenţat reducerea randamentului mijloacelor fixe de producţie din activitatea de bază care s-a
redus cu 0,011 lei, şi respectiv a redus indicatorul rezultativ cu 641,39 mii lei.

415
 În contextul celor relatate devine evidentă necesitatea unui program întreg de acţiuni
care, fiind realizate permanent , trebuie să contribuie la sporirea eficienţei utilizării
mijloacelor fixe de către întreprindere

BIBLIOGRAFIE:
1. Standardul Naţional de Contabilitate 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”. În:
Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1, p. 102-128
2. Catalogul mijloacelor fixe şi activelor nemateriale. În: Contabilitate şi audit. 2005, nr. 3, p. 76-117
3. Bucur V. Modificarea provizioanelor pentru reparaţia mijloacelor fixe şi contabilitatea acestora. În:
Contabilitate şi audit. 2008, nr. 4, p. 64-73
4. Buşe L. Analiza economico- financiară. Bucureşti: Editura Economică, 2005. 424 p.
5. Prisăcaru V. Economia întreprinderii. Chişinău: UASM, 2011.308 p.
6. Roşca P. Economia întreprinderii. . Chişinău: ULIM, 2004.280 p.
7. Тодорова Л.; Попович А. Об учете приобретения сельскохозяйственной техники в условиях
субсидирования. În: Contabilitate şi audit. 2009, nr. 5. p. 74-77

UNELE ASPECTE ALE CONTABILITĂŢII DEPOZITELOR BANCARE

Tatiana ŞEVCIUC, dr., conf. univ. inter., UASM,

Veronica BULGARU, dr., conf. univ. inter., UASM

ABSTRACT. Bank deposits are the most advantageous, reasonable and comfortable
solution to save and multiply the money accumulated from work abroad, while providing them
with physical protection and anti-inflationary depositors. Commercial banks attract money
from customers through bank accounts, customer deposits representing a major source of funds.

Depozitele bancare reprezintă cea mai avantajoasă, rezonabilă şi confortabilă soluţie

de a economisi şi înmulţi banii acumulaţi din munca de peste hotare, oferindu-le totodată
deponenţilor protecţie fizică şi antiinflaţionistă. Însă decizia de a depune banii într-o bancă
trebuie să fie bine calculată. Optînd pentru o bancă anume, deponentul trebuie să ţină cont
de mai multe criterii:
· indicatorii financiari şi cotele băncii respective pe piaţă, evoluţia acesteia;
· existenţa unui management profesionist şi a reputaţiei ireproşabile;
· oferta variată de opţiuni pentru deponenţi;
· reţeaua extinsă de filiale;
· accesibilitatea serviciilor.
Aceştia sînt indicatorii de bază a unei bănci stabile şi sigure, care reprezintă garanţia
responsabilităţii pentru banii atraşi şi siguranţa lor.
În majoritatea ţărilor conturile de depozit sunt clasificate după următoarele criterii:
1. Perioada depozitării;
2. Categoria deponenţilor;
3. Categoria valutei în care se deschide contul de depozit;
4. Modul de calculare şi de achitare a dobânzii [3, p. 174].
1. În funcţie de perioada depozitării şi scopul plasării, se deosebesc:
· depozite la vedere;
· depozite la termen.
Depozitele la vedere sunt constituite de către persoanele fizice sau juridice fără a
specifica termenul de retragere a acestora. Aceste depozite au un grad înalt de lichiditate şi de
aceea banca stabileşte dobânzi mici sau deloc.

416
 Depozitele la termen sunt constituite de către persoanele fizice sau juridice pe o perioadă
fixată în scopul economisirii. Perioada de depozitare reprezintă un termen fix, mai mare de o zi
lucrătoare. Depunătorii au dreptul să-şi retragă mijloacele băneşti depuse numai în termenul
indicat în contract. Depozitele respective pot fi cu acumulare în cazul în care depunătorii au
dreptul să-ţi alimenteze contul pe întreaga perioada de acţiune a contractului de depozit.
Depozitele la termen se clasifică în următoarele categorii:
· depozit pe termen scurt (termenul de scadenţă până la an);
· depozit pe termen mediu (termenul de scadenţă de la 1 până la 5 ani);
· depozite pe termen lung (termenul de scadenţă de la 5 ani şi mai mult).
Aceste depozite sunt primite de bancă la rata dobânzii de piaţă, dar spre deosebire de
cele la vedere, rata este mai înaltă.
2. În funcţie de categoria de depunători se deosebesc:
· depozite ale persoanelor fizice care se mai numesc depozite personale. Persoanele
fizice pot să păstreze mijloacele băneşti în conturi de depozit în monedă naţională şi în valută
străină. Resursele plasate de populaţie fără stabilirea scopului de economisire sunt depozite
obişnuite, iar mijloacele depuse în scopul păstrării şi economisirii ca ulterior să fie utilizate
conform unor necesităţi concrete, sunt depozite de economii. De obicei, scopul economisirii
este stabilit reciproc între bancă şi depunător în contractul de depozit;
· depozitele persoanelor juridice. Ponderea cea mai mare a depozitelor agenţilor
economici o reprezintă depozitele la vedere şi disponibilităţile băneşti aflate în conturile curente;
· depozite ale băncilor şi altor instituţii financiare. De regulă, depozitele băncilor
sunt numite plasamente bancare.
3. În funcţie de categoria valutei în care se deschide contul de depozit se deosebesc:
· depozite în monedă naţională;
· depozite în valută. În RM băncile practică atragerea resurselor depozitare în dolari
americani şi în Euro.
4. În funcţie de modul de calculare şi de achitare a dobânzii sunt:
· depozite la vedere şi conturi curente fără dobânzi;
· depozite cu dobânzi.
Actualmente se observă un conformism ale politicilor dobânzilor ale băncilor
comerciale, majoritatea condiţiilor şi ratelor dobânzilor fiind foarte apropiate. Totodată există
tendinţa băncilor spre aplicarea unor condiţii şi rate ale dobânzilor negociabile pentru diferite
categorii de clienţi
Principalele conturi pe care băncile comerciale din Republica Moldova le pun la
dispoziţia clienţilor săi sunt:
§ conturi curente (numite şi conturi la vedere sau conturi de disponibilităţi) în care
titularii conturilor pot efectua operaţiuni de încasări şi plăti curente;
§ conturi de depozit (depozite la termen) în care depunerile se fac pentru o perioadă
de timp prestabilită (în general 1, 3, 6 sau 12 luni şi mai mult).
Atît conturile curente cît şi cele de depozit pot fi în lei sau valută, pentru persoane
fizice sau persoane juridice.
Tipuri de depozite la termen:
§ în funcţie de modalitatea de plata a dobînzii pot fi:
o depozite cu capitalizare: periodic, dobânda se adaugă la suma depusa iniţial.
o depozite fără capitalizare: lunar, dobânda se constituie într-un cont curent care-i
asigura titularului acces la aceasta; în cazul în care clientul îşi retrage suma depusa înainte
de scadenţa depozitului, dobînda aplicata va fi mai mica (dobânda pentru conturile curente)
§ în funcţie de opţiunea de reînnoire a depozitului pe acelaşi termen ca cel iniţial:

417
 o daca se optează pentru reînnoire automată la sfîrşitul perioadei depozitului,
depozitul se prelungeşte automat. În plus, daca depozitul are opţiunea de capitalizare a
dobînzii, dobânda se adaugă la suma depusă iniţial. Pentru perioada următoare, rata dobînzii
se va aplica la suma iniţială plus dobînda obţinută pe perioada precedenta.
o daca nu se doreşte reînnoirea automata, depozitul va avea scadenta unica, adică la
scadenţă suma depozitului se va transfera în contul curent (pentru care se va calcula
dobânda la vedere) sau suma va rămînă în acelaşi cont, fără dobîndă.
§ în funcţie de dobîndă:
o depozite cu dobîndă variabilă: banca poate modifica rata dobînzii pe perioada
depozitului, în funcţie de evoluţia pieţei.
o depozite cu dobânda fixă: banca asigura o rată fixă a dobânzii pe perioada
depozitului indiferent de evoluţia pieţei.
Pentru a deschide un cont de depozit persoanele fizice prezintă următoarele documente:
a) cererea de deschidere a contului
b) originalul şi copia actului de identitate al titularului de cont
În funcţie de condiţiile depozitului, deponentul din Republica Moldova optează pentru un
depozit clasic, în condiţii standarde, plasînd mijloacele băneşti pentru un anumit termen şi
obţinînd lunar o dobândă, sau pentru un depozit de economii, ce oferă posibilitatea suplinirii
contului, dar şi retragerea unei sume pe parcursul termenului de păstrare a mijloacelor băneşti.
Totodată deponentul are posibilitatea de a primi dobînda într-un cont curent sau în contul de card.
Depozitele la vedere fără dobândă şi respectiv cu dobândă se ţin la evidenţă la grupele
de conturi 2220 ”Depozite la vedere fără dobândă ale clienţilor” şi 2250 ”Depozite la
vedere cu dobândă ale clienţilor” [2], la care sunt prevăzute conturi sintetice pentru fiecare
categorie, în funcţie de depunător.
Pentru a face faţă unor dificultăţi financiare temporare, precum şi în vederea unor
plasamente avantajoase, băncile practică atragerea disponibilităţilor altor bănci sub formă de
depozite. Evidenţa acestora se ţine la conturile grupei 2340 ”Depozite pe termen ale
băncilor”, [2] în funcţie de termenul de depunere.
La primirea depozitelor se întocmeşte înregistrarea contabilă:
· debit conturile 1001 „Numerar în casierie”, 1031 „Contul „Nostro” în B.N.M.”,
· credit conturile grupelor 2220 ”Depozite la vedere fără dobândă ale clienţilor”, 2250
”Depozite la vedere cu dobândă ale clienţilor”, 2340 ”Depozite pe termen ale băncilor”.
Banca calculează dobânda lunar de la soldul zilnic efectiv de mijloace băneşti din contul de
depozit, luând ca bază numărul efectiv de zile în an şi rata anuală a dobânzii, aplicând relaţia:
D = S x Rd x T : 100 x K (1)
unde, D – suma dobânzii calculate, lei;
S – suma soldului de mijloace băneşti la începutul zilei, lei;
Rd – rata anuală a dobânzii, %;
T – numărul de zile în perioada inclusă în calcul, zile;
K – numărul de zile calendaristice în anul de gestiune (pentru conturile de depozit în
monedă naţională ca bază se ia anul de 365 zile sau 366 în anul bisect, iar pentru cele în valută
străină - anul de 360 zile).
Dobânda se plăteşte deponentului lunar, în funcţie de data deschiderii şi/sau data
scadenţei depozitului. Pot fi prevăzute şi alte condiţii de plată conform contractului. Spre
exemplu, se stabileşte grafic de plată a dobânzii.
Dobânda se plăteşte clientului în valuta depozitului.
Banca poate revizui rata dobânzii pe parcursul valabilităţii contractului de depozit în mod
unilateral, în funcţie de situaţia pe piaţa financiară. În acest caz, ea urmează să anunţe în scris
deponentul în termenele stabilite de contract, dar nu mai puţin de 15 zile înainte de modificare.

418
 Dobânda calculată se contabilizează în conturile grupei 2700 „Dobânda calculată ce
urmează să fie plătită”, inclusiv la conturile: 2719 „Dobânda calculată la depozitele la
vedere ale clienţilor”, 2722 „Dobânda calculată la depozitele de economii”, 2725
„Dobânda calculată la depozitele pe termen ale băncilor”, 2728 „Dobânda calculată la
depozitele pe termen primite ale clienţilor” [2] etc.
La calcularea dobânzii se întocmeşte înregistrarea contabilă:
· debit conturile grupelor 5250 „Cheltuieli cu dobânzi la depozite la vedere ale
clienţilor”, 5310 „Cheltuieli cu dobânzi la depozitele de economii”, 5370 „Cheltuieli cu
dobânzi la depozite pe termen ale clienţilor”, 5380 „Cheltuieli cu dobânzi la depozite-
garanţii pe termen ale clienţilor”,
· credit conturile 2719 „Dobânda calculată la depozitele la vedere ale clienţilor”,
2722 „Dobânda calculată la depozitele de economii”, 2725 „Dobânda calculată la
depozitele pe termen ale băncilor”, 2728 „Dobânda calculată la depozitele pe termen
primite ale clienţilor”etc.,
şi respectiv, la achitarea ei:
· debit conturile 2719 „Dobânda calculată la depozitele la vedere ale clienţilor”,
2722 „Dobânda calculată la depozitele de economii”, 2725 „Dobânda calculată la
depozitele pe termen ale băncilor”, 2728 „Dobânda calculată la depozitele pe termen
primite ale clienţilor”etc.,
· credit conturile 1001 „Numerar în casierie”, 1031 „Contul „Nostro” în B.N.M.”.
La expirarea termenului de deţinere a depozitelor, banca este obligată să restituie mijloacele
băneşti depunătorilor. Retragerea depozitelor poate fi efectuată numai de către titularii de cont. De
asemenea depunătorii pot delega drepturile sale asupra depozitelor altor persoane numai prin
delegaţie autentificată, în care se menţionează datele de identificare ale persoanei respective,
suma de primire a depozitului, termenul de gestionare a contului de depozit, alte condiţii.
Depunătorii pot retrage anticipat sumele de depozit. În asemenea situaţie, în funcţie de
clauzele contractuale, banca poate (sau nu) reţine suma dobânzii achitate anterior.
La rambursarea depozitelor se întocmesc înregistrările contabile:
· debit conturile grupelor 2220 ”Depozite la vedere fără dobândă ale clienţilor”,
2250 ”Depozite la vedere cu dobândă ale clienţilor”, 2340 ”Depozite pe termen ale
băncilor”,
· credit conturile 1001 „Numerar în casierie”, 1031 „Contul „Nostro” în B.N.M.”.

BIBLIOGRAFIE:
1. Regulament privind organizarea contabilităţii în băncile din Republica Moldova, Hotărîrea Consiliului
de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 238 din 10.10.2002, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 144-145/331 din 24.10.2002 (cu modificările şi completările ulterioare)
2. Planul de conturi al evidenţei contabile în băncile licenţiate din Republica Moldova, Hotărîrea
Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.15 din 26.03.1997, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.33-34/54 din 22.05.1997 (cu modificările şi completările ulterioare)
3. Grigoriţă Cornelia, Activitate bancară, Editura Cartier, 2005, p. 173-177.

419
 ESTIMAREA REZULTATELOR ACTIVITĂŢII OPERAŢIONALE ÎN
ÎNTREPRINDERILE AGRICOLE SUB ASPECT DINAMIC

Ina DOMBROVSCHI, lector superior, UASM

ABSTRACT. The article analyzes the dynamic aspect, factorial structure and financial
results from operating activities obtained from agricultural enterprises in the Central Region.
There was a negative dynamic in the evolution of the financial result of this activity, because in the
years 2007-2009 were obtained losses. Dynamic losses increase was due to negative action of the
following factors: reduction of 17.62% sales volume, fast pace of growth of cost of sales on sales
income of 30.24% to 26.88% expenditure growth period.
Also it is found that in 2007-2009 are decrease of vegetable production profitability in 23.1%
to 5.2% because of losses from the sale of sugar beet, vegetables, fruits and berries, etc.
Simultaneously during the reference period production of eggs has increased profitability from
10.6% to 34.3%, pigs in live weight from 12.8% to 25.4%, which is due to increase by the state
subsidies for breeding of animals and birds in 2009 compared to 2007 and 2008 more than 3 times.

Continuarea reformei agrare necesită formarea unui potenţial competitiv, cu

dimensiuni optime, capabil să utilizeze tehnologii moderne, precum şi structuri orientate
spre producerea, procesarea şi comercializarea produselor finite.
Estimarea acestor elemente evidenţiază nu numai rezultatul producţiei sub formă
natural-substanţială, dar şi preţul obţinerii produsului, adică eficienţa economică.
În opinia savanţilor ruşi G. Saviţcaia şi V. Samogchin, un rol important în problema
estimării potenţialului de producţie revine analizei rapoartelor financiare care prevede, în
primul rând, estimarea rezultatelor activităţii operaţionale ale întreprinderilor agricole. [3, p.
216-217; 4, p. 302]
Savantul moldovean Alexandru Stratan este de părerea, că problema dezvoltării
agriculturii în Republica Moldova se reduce pe măsura creşterii potenţialului de producţie.
Această creştere poate deveni realitate, dacă politica agrară a Republicii Moldova se va baza pe:
- creşterea veniturilor în sectorul agrar;
- sporirea productivităţii muncii în agricultură;
- promovarea şi susţinerea progresului tehnic;
- utilizarea raţională a factorilor de producţie;
- stabilirea preţurilor la produsele agricole nu mai mici decât cele mondiale;
- actualizarea cererii la produsele agricole prin crearea în spaţiul rural a mini-
fabricilor de procesare a materiei prime agricole. [1, p.329]
Realizarea acestor obiective depinde de mulţi factori dar, în viziunea noastră, un rol
deosebit îi revine gestionării eficiente a resurselor alocate ce ar permite obţinerea
rezultatelor financiare cât mai avantajoase, reflectate prin creşterea profitului.
Indicator de bază al aprecierii eficienţei economice, profitul are un caracter specific
pronunţat. Împreună cu alţi indicatori financiari, profitul permite identificarea
disponibilităţilor şi posibilităţilor de bază a întreprinderii. Orice întreprindere urmăreşte ca
veniturile obţinute din activitatea economică pe care o desfăşoară să depăşească cheltuielile
făcute, realizând astfel un profit.
Profitul reprezintă rezultatul final al activităţii întreprinderii şi măsoară eficienţa
utilizării resurselor utilizate şi consumate, activelor şi capitalului întreprinderii.
Profitul constituie raţiunea activităţii de producţie şi practic determină prosperarea
întreprinderii în perioada previzională. De regulă, toate unităţile de producţie, care se
dovedesc a fi neprofitabile, şi deci, nerentabile, sunt supuse falimentului.

420
 În literatura de specialitate, profitul, în sensul general, este definit ca fiind rezultatul
financiar pozitiv al unei activităţi lucrative, reprezentînd diferenţa dintre veniturile realizate
şi cheltuielile ocazionate de acestea. După unii autori, profitul este „venitul adus de capitalul
utilizat într-o întreprindere” şi „reprezintă diferenţa dintre încasările efective şi totalul
cheltuielilor aferente”[2, p.412] sau „denumirea generică dată diferenţei pozitive dintre
venitul obţinut prin vînzarea bunurilor realizate de un agent economic şi costul lor,
considerată ca expresie a eficienţei economice” [5, p.303].
Analiza profitului ca categorie economică, pătrunderea în intimitatea raporturilor
economice exprimate de profit necesită precizarea unor aspecte specifice activităţii
operaţionale. În această calitate, profitul întreprinderii apare ca un instrument utilizat în
activitatea de conducere, prin care se acţionează în direcţia gospodăririi mai eficiente a
tuturor resurselor de care dispun unităţile economice în vederea obţinerii unui profit maxim
la fiecare unitate de resurse consumate şi utilizate.
Pentru agenţii economici din agricultură, obiectivul de bază constă în stabilirea
modalităţilor prin care se poate asigura maximizarea profitului.
În acest context v-om analiza modificările în dinamică a profitului şi a nivelului
rentabilităţii. Evoluţia rezultatelor financiare a întreprinderilor agricole din Republica Moldova
în perioada 2005-2010 caracterizează activitatea acestora ca fiind profitabilă. (tabelul 1).

Tabelul 1. Evoluţia rezultatelor financiare a întreprinderilor agricole din

Republica Moldova(fara datele întreprinderilor din partea stîngă a Nistrului)
ANUL
Indicatorul
2005 2006 2007 2008 2009 2010
1. Numărul de gospodării la finele
1524 1522 1528 1573 1620 1580
anului
2. Profitul net- total, mii lei 24214 99850 425181 704111 -244468 985088
3. Profitul net în calcul la o
15888,5 65604,5 278259,8 447623,0 -150906,2 623473,4
întreprindere, lei
4. Ponderea gospodăriilor
nerentabile în totalul unităţilor 48 50 41 35 55 27
agricole,%
5. Nivelul rentabilităţii producţiei
agricole,%:
- producţia vegetală 17,1 17,1 23,1 27,9 5,2 43,2
- producţia animalieră 25,0 20,1 -3,0 18,4 21,4 20,7
Sursa: Anuarul Statistic al Republicii Moldova, a.2010, pag. 322; 325, a.2011, pag. 322;325
Analizând dinamica profitului net (tabelul 1), observăm majorarea din an în an,
excepţie fiind anul 2009 când s-a manifestat o secetă îndelungată.
Astfel, în anul 2010 faţă de anul 2008 (un an similar după condiţii climaterice) se
observă creşterea profitului net cu aproape 281 mii lei sau cu 39,9%. La fel se constată că în
anul 2010 profitul net obţinut în calcul la o întreprindere agricolă a atins nivelul maxim -
623473,4 lei, ceea ce a depăşit toate perioadele de referinţă de la 1,39 ori (în anul 2008)
până la 39,2 ori (în anul 2005).
Creşterea profitului net a condus la diminuarea ponderii gospodăriilor nerentabile de la
50% în anul 2006 până la 27% în anul 2010, astfel, numărul acestora s-a redus de la 759
până la 431 unităţi.
Datele prezentate în tabelul 1 denotă o majorare în dinamică a nivelului rentabilităţii
producţiei vegetale (cu excepţia anului 2009). Astfel în 2008 în comparaţie cu 2006 acesta a
crescut cu 10,8 puncte procentuale. Însă cel mai înalt nivel al rentabilităţii producţiei vegetale a
fost atins în anul 2010, care în comparaţie cu 2008 s-a majorat cu 15,3 puncte procentuale.

421
 Concomitent datele tabelului 1 atestă un caracter instabil al nivelului rentabilităţii
producţiei animaliere. Astfel se constată reducerea acestuia de la 25% în 2005 până la -3%
în anul 2007. Începând cu anul 2008 se manifestă tendinţa de creştere a rentabilităţii
producţiei animaliere de la 18,4% până la 20,7% (în 2010).
Cercetările efectuate de către autor în profilul raioanelor din regiunea de Centru,
demonstrează starea favorabilă în ceea ce priveşte maximizarea profitului ca obiectiv major
al activităţii întreprinderii, ce este confirmată prin obţinerea rezultatului financiar pozitiv în
majoritatea raioanelor în anul 2010 (figura 1). Excepţia o constituie întreprinderile agricole
din raionul Nisporeni a căror activitate economico-financiară în 2008-2010 s-a soldat cu
pierderi de la 47 până la 733 mii lei.
Analizând dinamica profitului net în ansamblu pe întreprinderile agricole din regiunea
de Centru constatăm, că în 2008 acesta a constituit 88,3 mln lei; 2009 –pierderi în sumă de
137,2 mln lei, iar în 2010 profit- 138,2 mln lei. Astfel în 2010 faţă de 2008 profitul net s-a
majorat cu 49,9 mii lei sau cu 56,5%.
O situaţie destul de pozitivă în dinamica profitului net este caracteristică pentru
raioanele Orhei, Străşeni şi Teleneşti, care pe parcursul anilor 2008-2010 au activat
profitabil (neavând pierderi).
Concomitent datele prezentate în figura 1 ne arată un ritm impunător de creştere a
profitului net în 2010 faţă de 2008 în raioanele:
- Criuleni de 9,9 ori;
- Ungheni de 2,0 ori;
- Teleneşti de 1,44 ori;
- Orhei de 1,2 ori;
- Hânceşti de 1,36 ori.
Rezultatele obţinute denotă faptul, că mărimea profitului net caracterizează cât de
eficientă a fost activitatea agenţilor economici în profil teritorial.

Figura 1.Dinamica profitului net în întreprinderile agricole din

regiunea de Centru a Republicii Moldova, mln lei
Sursa: întocmită de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova, 2011, pag.325

422
 De rând cu examinarea profitului în profil teritorial, apare necesitatea studierii acestuia pe
tipuri de activităţi, ceea ce permite de a identifica din care surse principale de venituri îşi
acoperă întreprinderea consumurile şi cheltuielile şi care este evoluţia lor în perioadele de
referinţă. În acest context analizei se supune profitul perioade de gestiune până la impozitare.
Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare se utilizează pe larg în analiza
financiară pentru determinarea nivelului de rentabilitate a activelor şi a altor indicatori, ce
caracterizează eficienţa activităţii economice a întreprinderii.
Analiza acestui indicator generalizator începe cu examinarea componenţei şi
structurii în dinamică pe tipuri de activităţi (tabelul 2).

Tabelul 2. Dinamica şi structura profitului până la impozitare în întreprinderile

agricole din regiunea de Centru a Republicii Moldova în perioada anilor 2007-2009
2007 2008 2009
Indicatorul Suma, Ponderea, Suma, Ponderea, Suma, Ponderea,
mii lei % mii lei % mii lei %
1. Rezultatul financiar din
-60995 -1247,3 -31190 -34,4 -152684 -113,0
activitatea operaţională
2. Rezultatul financiar din
-56 -1,1 15435 17,0 -3100 -2,3
activitatea de investiţii
3. Rezultatul din activitatea
104773 2142,6 112574 124,3 45605 33,8
financiară
4. Rezultatul excepţional -48612 -994,2 -6216 -6,9 -24957 -18,5
5. Profitul (pierderea) pînă
-4890 100,0 90603 100,0 -135136 100,0
la impozitare
Sursa: Calculele autorului în baza Raportului de profit şi pierderi

Calculele efectuate în tabelul 2 atestă faptul, că în perioada raportată întreprinderile

agricole din regiunea de Centru au înregistrat rezultate financiare nesatisfăcătoare. Astfel în
2007 şi 2009 întreprinderile agricole din această regiune au suferit pierderi din activitatea
economico-financiară. Cu atât mai mult în 2009 pierderile s-au majorat faţă de 2007 cu
130,2 mln lei sau de 26,6 ori. Doar în anul 2008 întreprinderile agricole au avut o activitate
profitabilă obţinând profit în mărime de 90,6 mln lei.
Analizând componenţa şi structura profitului până la impozitare (tabelul 2) putem
constata, că pe parcursul anilor de referinţă pierderile au fost cauzate de ineficienţa
activităţii operaţionale. Astfel, în 2009 faţă de 2007 şi 2008 pierderile din activitatea
operaţională s-au majorat respectiv cu 91,7 şi 121,5 mln lei.
Concomitent datele tabelului 2 demonstrează faptul, că pierderile activităţii
operaţionale au fost parţial acoperite de profitul obţinut din activitatea financiară. Pe
parcursul anilor 2007-2009 profitul din activitatea financiară variază de la 45,6 mln lei în
2009 până la 104,8 mln lei în 2007.
Creşterea pierderilor din activitatea operaţională impune necesitatea identificării
factorilor ce au provocat-o. În acest context analiza separată a acestui indicator permite
depistarea evoluţiei nesatisfăcătoare a acestuia sub influienţa diferitor factori. În tabelul 3 v-
om analiza rezultatul din activitatea operaţională sub acţiunea profitului brut, altor venituri
operaţionale şi a cheltuielilor perioadei.
Calculele efectuate în tabelul 3 ne permit să constatăm la modul general, că pierderile
din activitatea operaţională se datorează faptului, că cheltuielile perioadei au devansat suma
profitului brut şi a altor venituri operaţionale.

423
 Tabelul 3. Evoluţia rezultatului financiar din activitatea operaţională în
întreprinderile agricole din regiunea de Centru a Republicii Moldova, mii lei

Abateri (+;-)în 2009

ANUL
Indicatorul faţă de:
2007 2008 2009 2007 2008
1. Venituri din vânzări 862504 1158016 953950 +91446 -204066
2. Costul vânzărilor 744469 977469 863572 +119103 -113897
3. Profitul brut (pierdere globală) 118035 180547 90378 -27657 -90169
4. Alte venituri operaţionale 35301 51238 28889 -6412 -22349
5. Cheltuieli comerciale 21962 30280 27101 +5139 -3179
6. Cheltuieli generale şi administrative 102079 113874 108676 +6597 -5498
7. Alte cheltuieli operaţionale 90290 118821 136174 +45884 +17353
8. Rezultatul financiar din activitatea
-60995 -31190 -152684 -91689 -121494
operaţională
Sursa: Calculele autorului în baza Raportului de profit şi pierderi

Astfel reducerea profitului brut în 2009 faţă de 2007 a cauzat diminuarea creşterii
pierderilor activităţii operaţionale cu 27657 mii lei, iar faţă de 2008- cu 90169 mii lei.
Aceste influienţe negative a profitului brut se explică prin următoarele:
- în 2009 comparativ cu 2007 creşterea costului vânzărilor a devansat creşterea
veniturilor din vânzări cu 30,24%;
- în 2009 comparativ cu 2008 se constată reducerea volumlui vânzărilor cu 17,62% şi
în rezultat reducerea profitului brut cu 49,9%.
Concomitent creşterea cheltuielilor perioadei în 2009 faţă de 2007 a determinat
creşterea pierderilor activităţii operaţionale cumulativ cu 57620 mii lei. În acelaş timp în
2009 faţă de 2008 cheltuielile perioade s-au redus cu 48644 mii lei, însă acest factor la fel a
influienţat la creşterea pierderilor excepţionale în mărime de 8976 mii lei.
Noţiunea de profit este strâns legată de rentabilitate. În suma profitului obţinut de o
întreprindere şi în rata rentabilităţii acesteia, sunt surprinse preocupările şi rezultatele
obţinute în gestionarea resurselor materiale, umane şi financiare, modul de utilizare a
acestora în vederea obţinerii unui volum sporit al producţiei cu cheltuieli minime. Astfel, în
sistemul de indicatori ai eficienţei economice a producţiei la nivelul întreprinderii, profitul şi
rentabilitatea se înscriu între indicatorii cu cea mai mare forţă de reflectare a efectelor
economice şi a eforturilor depuse într-o anumită perioadă de gestiune. [5, p.279]
La nivelul întreprinderilor din orice domeniu de activitate economică, profitul şi
rentabilitatea constituie criterii de bază pentru aprecierea eficienţei economice. Rentabilita-
tea presupune obţinerea unor venituri mai mari decât consumurile şi cheltuielile în urma
vânzării şi încasării produselor finite. Rentabilitatea poate fi definită deci ca fiind capaci-
tatea intreprinderii de a obţine profit, în calcul la o unitate de resurse utilizate şi consumate
la producţia agricolă. Rentabilitatea este una dintre formele cele mai sintetice de exprimare
a eficienţei activităţii economico-financiare a unei firme, respectiv a tuturor mijloacelor de
producţie utilizate şi a forţei de muncă, ţinînd cont de toate stadiile circuitului economic:
aprovizionare, producţie şi vînzare.
Analizând evoluţia rentabilităţii producţiei agricole (tabelul 4) observăm o tendinţă de
majorare în dinamică referitor la producţia vegetală (cu excepţia anului 2009). Astfel în anul
2010 rentabilitatea producţiei vegetale constituie 43,2% ceea ce în comparaţie cu anii
precedenţi s-a majorat respectiv cu 26,1 puncte procentuale (faţă de anul 2005) şi faţă de
2008 respectiv cu 15,3 puncte procentuale.

424
 Tabelul 4. Evoluţia rentabilităţii producţiei agricole în întreprinderile agricole
din Republica Moldova (fara datele întreprinderilor din partea stîngă a Nistrului)
procente
ANII
Denumirea producţiei
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Producţia vegetală 17,1 17,1 23,1 27,9 5,2 43,2
Cereale 10,9 13,9 26,2 27,7 -3,5 29,2
Sfeclă de zahăr 16,3 8,1 -18,6 23,3 -24,5 27,9
Floarea- soarelui 24,7 27,7 16,4 58,1 44,1 89,8
Tutun 0,7 12,3 4,2 18,2 43,1 37,4
Cartofi 6,6 45,2 25,7 9,5 10,0 39,9
Legume de cîmp 6,7 0,0 -1,5 5,2 -3,5 15,8
Struguri 31,0 15,9 22,0 9,6 6,0 8,6
Fructe şi pomuşoare 1,6 8,5 24,7 8,8 -1,3 25,9
Producţia animalieră 25,0 20,1 -3,0 18,4 21,4 20,7
Bovine în masă vie -23,8 -26,8 -41,2 -20,9 -19,6 -39,9
Porcine în masă vie -7,7 -4,5 -12,8 25,2 25,4 34,4
Ovine şi caprine în masă vie -32,2 -22,0 -44,1 -44,1 -36,8 -34,5
Păsări în masă vie 20,3 15,7 0,2 17,1 16,2 16,1
Lapte şi produse lactate 9,9 10,4 0,5 -1,4 8,4 13,7
Ouă 50,8 50,7 10,6 36,9 34,3 27,9
Lînă -70,8 -65,9 -64,0 -88,5 -83,2 -64,3
Sursa: Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2011, pag.324

Creşterea în cauză se datorează:

- sporirii rentabilităţii producţiei de floarea-soarelui, în 2010 faţă de anii precedenţi
respectiv cu 65,1 puncte procentuale (faţă de 2005) şi 31,7 puncte procentuale (faţă de 2008);
- sporirii rentabilităţii producţiei de cartofi cu 33,3 puncte procentuale faţă de anul
2005 şi respectiv cu 30,4 puncte procentuale faţă de 2008;
- sporirii rentabilităţii producţiei de tutun în comparaţie cu anii precedenţi respectiv cu
36,7 puncte procentuale în comparaţie cu 2005 şi 19,5 puncte procentuale faţă de 2008.
Calculele efectuate în tabelul 4 atestă un caracter instabil în evoluţia rentabilităţii
producţiei producţiei animaliere. În acelaş timp se constată sporirea rentabilităţii sporului în
masă vie la porcine de la 25,2% (anul 2008) până la 34,4% în 2010, fapt ce se apreciază pozitiv.
La fel se observă o creştere a rentabilităţii în ultimii ani la producţia de lapte şi
produsele lactate de la -1,4% în 2008 până la 13,7% în 2010 . Producţia de lână este
nerentabilă, nivelul pierderilor constituind de la 70,8% în 2005 până la 88,5% în 2008.
Creşterea rentabilităţii este o necesitate obiectivă, vitală pentru existenţa întreprinderii.
Rentabilitatea apare ca un instrument hotărîtor în mecanismul economiei de piaţă, în
orientarea producţiei în raport cu cerinţele consumatorilor. Ea presupune obţinerea unor
venituri în urma comercializării şi încasării producţiei fabricate, mai mari decît consumurile
efectuate la producerea acestora.
Analizând dinamica rentabilităţii producţiei agricole în profil teritorial observăm o
situaţie favorabilă la unele întreprinderi cum ar fi: SRL „Vindex Agro” din raionul Orhei,
unde nivelul rentabilităţii a crescut de la 16,6% în anul 2007 până la 98,17% în 2008.
Deasemenea o situaţie favorabilă observăm în SRL „Codru ST ”, raionul Străşeni în anul
2008 nivelul rentabilităţii este de 140,56% ceea ce în comparaţie cu anul 2007 s-a majorat cu
2,82 puncte procentuale. În SRL „Madino Agro”, raionul Şoldăneşti în anul 2007 nivelul
rentabilităţii a fost de 17,55% pe când în 2008 s-a majorat cu 67,24 puncte procentuale.

425
 Tabelul 5. Dinamica rentabilităţii producţiei agricole în profilul întreprinderilor
regiunii de Centru a Republicii Moldova
ANUL
Raionul, întreprinderea
2007 2008 2009
Raionul Anenii Noi SRL,,Teliagro” -19,13 82,45 -18,09
Raionul Călăraşi SRL “Vincer Prim” 19,41 45,19 11,09
Raionul Criuleni SRL “Mais” 82,65 18,81 5,20
Raionul Dubăsari SRL,,Agrodar-Eco” 159,02 5,88 -21,78
5. Raionul Hincesti SRL "Agrovalflor" 18,16 82,76 17,85
6. Raionul Ialoveni SRL “Vatra Răzeşească” 30,91 39,92 0,28
7. Raionul Nisporeni SRL “Ghec Prun” 13,04 -12,50 21,47
8. Raionul Orhei SRL “Vindex Agro” 16,60 98,17 22,64
9. Raionul Rezina SRL “Surinmih” 41,64 86,17 15,11
10. Raionul Straseni SRL “Codru ST” 137,74 140,56 82,17
11. Raionul Soldanesti SRL “Madino Agro” 17,55 84,79 18,43
12. Raionul Telenesti SRL “Felan Agro” 43,03 96,51 -7,66
13. Raionul Ungheni SRL "Stefland" 41,88 132,75 21,63
Sursa: Calculele autorului în baza formularelor specializate pe activitatea întreprinderilor agricole.

În acelaş timp constatăm în anul 2009 o reducere a nivelului rentabilităţii producţiei

din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile şi în special a secetei îndelungate. O situaţie
nefavorabilă s-a înregistrat în întreprinderile SRL,,Teliagro”, raionul Anenii Noi;
SRL,,Agrodar-Eco”, raionul Dubăsari; SRL “Felan Agro”, raionul Telenesti, unde procentul
pierderilor este destul de majorat şi constituie respectiv: 18,09; 21,78 şi 7,66%.
În concluzie putem afirma că, condiţiile actuale de dezvoltare pun în centrul activităţii
economice a întreprinderii agricole, rezultatele financiare obţinute din activitatea operaţională
care determină eficienţa producţiei în agricultură. Astfel această activitate devine viabilă, dacă
se reuşeşte să se obţină profit din vânzarea produselor finite şi prestarea serviciilor.
În acest context considerăm, că estimarea rezultatelor financiare în unităţile agricole
are drept scop să asigure posibilitatea de a cunoaşte modalităţile gestionării eficiente a
factorilor de producţie, pentru a-şi determina direcţiile principale de diversificare a
activităţii operaţionale, obţinerii unor rezultate direcţionate spre minimizarea pierderilor şi a
riscului financiar în sectorul agrar.

BIBLIOGRAFIE:
1. Stratan A. Evoluţia economiei agriculturii Republicii Moldova: reflecţii, probleme, mecanisme
economice. Chişinău, 2007, 380 p.
2. Coteanu, I., Seche, L. şi Seche, M. Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1998, 856 p.
3. Савицкая Г. Анализ хозяйственной деятельности предприятия. Москва, ИНФРА-М, 2004. 425 с.
4. Самогкин В. Гибкое развитие предприятия. Анализ и планирование, Москва, 2000. 378 с.
5. Dicţionar de economie, ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2001, 354 p.

426
 ANALIZA BILANŢULUI CONTABIL ÎN BAZA DATELOR ENTITĂŢILOR
ECONOMICE

Angela CHIŞLARU, dr.,conf.univ.inter., UASM

ABSTRACT. Assessment of information obtained from this calculation shall be made on the basis
of the following considerations. Normally, as a result of successful economic-financial activity increases
the size of the assets controlled by the undertaking. This fact reflects the broadening of entrepreneurial
activity and increase economic and financial potential. Increase the available assets can be obtained in
different ways: making further gains in the statutory capital of the owners, purchasing and setting up
assets on the account of profit earned (wealth reinvestment), loan assets.

Bilanţul contabil după conţinutul şi importanţa lui este folosit de toate întreprinderile şi
unităţile economice, indiferent de forma de proprietate şi reprezintă elementul principal al
rezultatelor financiare. El reflectă starea activelor şi pasivelor (obligaţiunilor şi drepturilor)
întreprinderii faţă de acţionarii săi (proprietari, fondatori), creditori (furnizori), bănci, buget,
personal şi altele.
Informaţia în bilanţ trebuie să fie reflectată astfel ca ea să poată satisface cerinţele
tuturor utilizatorilor interni şi externi şi trebuie să respecte principiul neutralităţii.
Analiza Bilanţului contabil se efectuează în vederea aprecierii viabilităţii, capacităţii
de concurenţă şi a performanţelor economico-financiare în baza funcţionării mecanismelor
economiei de piaţă.
Una din concepţiile Bilanţului contabil, este cea patrimonială, potrivit căreia bilanţul
este un inventar al averii entităţii unde se reflectă starea financiară.
Analiza bilanţului permite a determina:
- ce tipuri de active dispune entitatea;
- lichiditatea activelor;
- ce parte din active este finanţată de proprietari şi ce parte de creditori;
- genul datoriilor şi cum s-a modificat mărimea acestora [7, p. 344].
Aprecierea informaţiei obţinute în urma calculelor se efectuează pornind de la
următoarele considerente. În mod normal, în urma desfăşurării reuşite a activităţii
economico-financiare creşte mărimea activelor, controlate de întreprindere. Acest fapt
reflectă lărgirea activităţii de întreprinzător şi majorarea potenţialului economico-financiar.
Creşterea activelor disponibile poate fi obţinut pe diferite căi: efectuarea aporturilor
suplimentare în capitalul statutar din partea proprietarilor, procurarea şi crearea activelor pe
seama profitului obţinut (reinvestirea profitului), împrumutarea patrimoniului. Majorarea
valorii totale a activelor controlate de întreprindere poate surveni, de asemenea, ca rezultat
al proceselor inflaţioniste existente în economia naţională, sau al reevaluării activelor.
Predominarea anumitor canale de majorare a patrimoniului reflectă strategia de dezvoltare
acceptată de proprietarii şi conducerea entităţii.
Diminuarea patrimoniului disponibil semnalează existenţa tendinţelor negative în activi-
tatea entităţii: restrângerea activităţii din lipsa comenzilor, acumularea pierderilor, rambursarea
surselor împrumutate atrase peste limita de siguranţă etc. În aceste condiţii, ieşirea activelor
disponibile de sub controlul entităţii poate îmbrăca diferite forme: vânzarea activelor care nu se
folosesc în activitatea de întreprinzător, transferarea activelor pentru stingerea datoriilor,
repartizarea între proprietarii entităţii şi altele. Reducerea potenţialului economico-financiar al
entităţii semnifică incapacitatea de a continua activitatea de întreprinzător la acelaşi nivel.
Pentru studierea structurii patrimoniului entităţii pe larg se foloseşte analiza pe
verticală. Această metodă cuprinde calcularea ponderii fiecărui element component în

427
totalul activelor. În acest caz, în calitate de criteriu de grupare a activelor serveşte conţinutul
economic al componentelor patrimoniului reflectate pe posturile din activ al Bilanţului
contabil (tabelul 1).
Tabelul 1 - Analiza componenţei şi structurii activelor
La finele anului La finele anului de
Abateri, (+;-)
2010 2011
Categoria de active
suma, ponderea, suma, mii ponderea, suma,
p.p.
mii lei % lei % mii lei
A 1 2 3 4 5 6
1.Active pe termen lung
1.1.Active materiale pe termen lung 4241 62,52 4017 72,00 -224 +9,48
1.2.Active financiare pe termen lung 144 2,12 144 2,58 - +0,46
2. Active curente
2.1.Stocuri de mărfuri şi materiale 2358 34,76 1250 22,41 -1108 -12,36
2.2.Creanţe pe termen scurt 31 0,46 32 0,57 +1 +0,12
2.3.Mijloace băneşti 9 0,13 135 2,42 +126 +2,29
2.4.Alte active curente - - 1 0,02 +1 +0,02
Total activ 6783 100 5579 100 -1204 X
Surse informaţionale: Forma nr. 1 „Bilanţul contabil”.

Conform calculelor tabelului 1 se constată reducerea activelor totale în A.G.Ţ.

„Izvoarele Lunguţei” în anul 2011 comparativ cu anul 2010 cu 1204 mii lei.
Reducerea activelor în anul 2011 s-a datorat diminuării cu 5,28 % a activelor pe
termen lung în condiţiile reducerii cu 40,87 % a activelor curente. Aceste ritmuri diferite au
contribuit la modificarea structurii patrimoniului, care sunt prezentate în tabelul de mai sus.
Din datele prezentate în tabel se constată creşterea nivelului de imobilizare a activelor
de la 62,52 % până la 72,00 %. Această tendinţă se consideră negativă în condiţiile reducerii
randamentului mijloacelor fixe.
Ponderea activelor curente s-a redus cu 9,93 puncte procentuale, constituind în anul
2011 – 25,42 %. Reducerea a avut loc în special din contul diminuării ponderii stocurilor de
mărfuri şi materiale cu 12,36 puncte procentuale.
Pozitiv se apreciază creşterea ponderii mijloacelor băneşti cu 2,29 p.p., ceea ce pozitiv
va influenţa asupra lichidităţii entităţii.
Caracterizarea situaţiei patrimoniale a entităţii nu este completă fără analiza
patrimoniului la valoarea netă.
Patrimoniul la valoarea netă include doar acele bunuri economice care provin din
surse proprii. În mod analitic în baza Datelor bilanţului contabil, patrimoniul net poate fi
calculat după relaţia:

Patrimoniul net = Total active – Total datorii pe termen lung şi scurt (1)

Acest indicator se utilizează:

1. pentru evaluarea entităţii în caz de vânzare, privatizare, gajare.;
2. stabilirea preţului de răscumpărare a acţiunilor
În mod normal mărimea patrimoniului net creşte în dinamică în urma desfăşurării
activităţii economico-financiare eficiente. Tendinţa de scădere a activelor nete semnalează
existenţa aspectelor dificile în dezvoltarea entităţii. Situaţia financiară în acest caz se
caracterizează ca instabilă. Apariţia valorii negative a patrimoniului net confirmă o stare de
criză, când întreprinderea nu dispune de active formate pe seama surselor proprii şi
activitatea pe deplin se finanţează datorită surselor împrumutate. Deci, se constată
dependenţa financiară absolută a entităţii de creditorii acesteia.

428
 Pentru a calcula patrimoniul net A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei” în baza datelor bilanţului
contabil se întocmeşte tabelul:

Tabelul 2- Calculul şi analiza patrimoniului net , mii lei

La finele anului La finele anului Abateri
Indicatorul
2010 2011 (+:-)
A 1 2 3=2-1
1. Active pe termen lung 4385 4161 -224
2. Active curente 2399 1418 -981
3. Total active 6784 5578 -1206
4. Datorii pe termen scurt 433 182 -251
5. Total datorii (4+5) 433 182 -251
6. Patrimoniul net (3-5) 6351 5396 -955
Sursa: Raportul financiar; formularul nr. 1 „Bilanţul contabil”

La începutul anului 2011 A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei” patrimoniul net constituia 6351
mii lei, iar la sfârşitul anului 2011 – 5396 mii lei. Rezultă o diminuare faţă de perioada
precedentă de 955 mii lei determinată în principal de scăderea elementelor de activ.
Analiza modificărilor în dinamică şi structura patrimoniului poate fi efectuată şi cu ajutorul
ratelor de structură a activelor. Aceşti indicatori cuprind următoarele rate reciproc substituibile:
- rata imobilizărilor - la aprecierea acestui indice este necesar să ţinem cont de nivelul
de însuşire a capacităţilor de producţie. În particular, creşterea în dinamică a ratei imobi-
lizărilor în condiţiile unui grad scăzut de utilizare a capacităţilor existente reflectă o
compoziţie fragilă a utilizării patrimoniului entităţii. Ponderea ridicată (mai mare de două
treimi din activ) a imobilizărilor poate crea dificultăţi privind achitarea datoriilor curente;
- rata activelor curente - modificările structurale ale patrimoniului în favoarea activelor
curente se explică, de obicei, prin depăşirea ritmului creşterii activelor curente asupra ritmului
creşterii activelor pe termen lung;
- corelaţia între activele curente şi imobilizări - indicatorul nominalizat caracterizează
corelaţiile interne existente între elementele patrimoniului reflectate în activul Bilanţului.
Nivelul ridicat al acestui coeficient determină tendinţa spre accelerarea rotaţiei patrimoniului
entităţii şi contribuie la micşorarea sumei mijloacelor economice, necesare pentru menţinerea
volumului activităţii;
- rata patrimoniului cu destinaţie de producţie - creşterea acestui indicator în dinamică se
apreciază ca pozitiv, fiindcă contribuie la sporirea volumului activităţii pentru desfăşurarea căreia
a fost formată entitatea. Situaţia patrimonială a întreprinderilor din sectorul real al economiei
naţionale cu rata redusă (mai mic de 0,5) a patrimoniului cu destinaţie de producţie se consideră
periculoasă cu consecinţe negative în ce priveşte posibilităţile de a dezvolta activitatea opera-
ţional. Un interes deosebit îl prezintă analiza acestei rate pentru investitorii strategici potenţiali;
- rata compoziţiei tehnice a activelor - în condiţiile crizei economice şi inflaţiei acest
raport are o tendinţă negativă de descreştere, condiţionat de un şir de cauze: majorarea
preţurilor pentru mărfuri şi materiale stocate, plasarea mijloacelor libere pentru mărirea fizică
a stocurilor de mărfuri şi materiale în calitate de protecţie contra devalorizării banilor,
majorarea stocurilor producţiei finite din cauza reducerii cererii, scăderea gradului de
reînnoire a mijloacelor fixe din cauza scumpirii lor şi lipsei surselor de finanţare. Tendinţa de
scădere a capacităţii tehnice uneori se încetineşte artificial prin reevaluarea mijloacelor fixe,
dar aceasta nu favorizează gradul real al indicatorului în cauză.;
- rata stocurilor de mărfuri şi materiale;
- rata creanţelor pe termen scurt;

429
 - rata activelor perfect active - acest coeficient reflectă cota activelor entităţii care se
află într-o formă absolut lichidă şi pot fi imediat utilizate pentru achitarea datoriilor sau alte
scopuri. Este evident că de nivelul acestui coeficient direct depinde capacitatea de plată a
entităţii [ 4, p.147].
În continuare vom urmări şi aprecia dinamica acestor rate A.G.Ţ. „Izvoarele
Lunguţei”:

Tabelul 3- Calculul şi analiza ratelor de structură şi eficienţă a activelor

La finele La finele Abateri,
Indicatorul Metoda de calcul
anului 2010 anului 2011 (+;-)
A B 1 2 3=2-1
1. Rata imobilizărilor Active pe termen lung
0,646 0,746 +0,100
Total active
2. Rata activelor curente Active curente
0,354 0,254 -0,100
Total active
3. Rata corelaţiei între activele Active curente
curente şi imobilizării 0,543 0,341 -0,202
Active pe termen lung
4. Rata patrimoniului cu Mijloace fixe + Stocuri
destinaţie de producţie 4,600 5,391 +0,791
de marfuri si materiale
Total active
5. Rata compoziţiei tehnice a Mijloace fixe
activelor 12,013 20,328 +8,315
Active curente
6. Rata stocurilor de mărfuri şi Stocuri de marfuri
materiale 0,348 0,224 -0,124
si materiale
Total active
7. Rata creanţelor pe termen Creante pe termen scurt
scurt 0,005 0,006 +0,001
Total active
8. Rata activelor perfect lichide Mijloacebanesti
0,001 0,024 +0,023
Total active
Sursa: Raportul financiar; formularul nr. 1 „Bilanţul contabil”, formularul nr. 2 „Raportul de profit
şi pierdere”

Conform calculelor tabelului 3 putem constata:

- creşterea ratei imobilizărilor cu 0,1 puncte concomitent cu reducerea în aceeaşi
proporţie a ratei activelor curente confirmă tendinţa A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei” în
atragerea activelor pe termen lung;
- creşterea ratei compoziţiei tehnice a activelor în dinamică cu 8,315 puncte se
apreciază ca pozitivă, fiindcă contribuie la sporirea volumului activităţii de producţie;
- creşterea ratei activelor perfect lichide cu 0,023 puncte, înseamnă sporirea lichidităţii
şi solvabilităţii entităţii;
- creşterea ratei creanţelor pe termen scurt cu 0,001 puncte, ne arată că entitatea trebuie
să întărească disciplina de plată în vederea achitării creanţelor.
Formarea patrimoniului necesar pentru desfăşurarea activităţii economico-financiare a
entităţii se efectuează pe seama diferitelor surse de finanţare. Din punct de vedere al
conţinutului economic, sursele de finanţare (formare) a activelor reprezintă totalitatea
drepturilor proprietarilor şi obligaţiilor agentului economic. În Bilanţul contabil acestea se

430
reflectă în interiorul pasivului şi de aceea pentru desemnarea lor în practica economică se
aplică des denumirea „pasive".
Analiza surselor de constituire a activelor se apreciază în baza pasivului bilanţului
contabil:
1. Capitolul 3 „Capital propriu”;
2. Capitolul 4 „Datorii pe termen lung”;
3. Capitolul 5 „Datorii pe termen scurt”.
Toate modificările survenite în componenta acestor capitole vor caracteriza
schimbările cantitative si calitative ale capitalului propriu şi celui împrumutat.
Analiza structurii capitalului propriu şi a surselor de finanţare a patrimoniului se
efectuează în scopul aprecierii stabilităţii financiare a entităţii sau a gradului de dependenţă
a acesteia faţă de sursele atrase şi împrumutate.
Componenţa surselor de finanţare a activelor, predominarea anumitor componente asupra
altora, evoluţia structurii pasivelor în mod direct determină stabilitatea şi independenţa
financiară a entităţii. De aici rezultă necesitatea analizei pasivelor atât din partea conducerii
entităţii pentru stabilirea strategiei de dezvoltare şi dirijarea activităţii curente, cat şi din partea
utilizatorilor externi ai Rapoartelor financiare pentru elaborarea deciziilor de diferit tip.
Analiza surselor de finanţare a activelor oferă utilizatorilor Rapoartelor financiare
posibilitatea de a determina de unde provin activele controlate de întreprindere, care surse
de finanţare, proprii sau împrumutate, prevalează la formarea patrimoniului întreprinderii.
La I etapă de analiză structura surselor de finanţare a A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei” sunt
reflectate în tabelul 4.

Tabelul 4- Analiza structurii surselor de finanţare a activelor în dinamică

La finele anului
La finele anului 2011 Abateri, (+;-)
2010
Denumirea sursei
suma, ponde- suma, mii ponde-
mii lei p.p.
mii lei rea, % lei rea, %
A 1 2 3 4 5=3-1 6=4-2
I. Capital propriu
1.1. Capital statutar şi suplimentar 5643 83,18 5643 101,15 - +17,97
1.2. Rezerve 6200 91,39 6200 111,13 - +19,74
1.3. Profit nerepartizat (pierdere neacoperită (5987) -88,25 (6790) -121,71 -803 +-33,45
Total capital propriu 5856 86,32 5053 90,57 -803 +4,25
III. Datorii pe termen scurt
3.2. Datorii comerciale pe termen scurt 494 7,28 344 6,17 -150 -1,12
3.3. Datorii pe termen scurt calculate 434 6,40 182 3,26 -252 -3,14
Total datorii pe termen scurt 928 13,68 526 9,43 -402 -4,25
Total surse (pasive) 6784 100,00 5579 100,00 -1205 X
Sursa: Raportul financiar; formularul nr. 1 „Bilanţul contabil”.

Conform calculelor tabelului 4 se constată creşterea în reducerea surselor de finanţare

a activelor cu 1205 mii, constituind în anul 2011 – 5579 mii lei.
Reducerea surselor de finanţare în anul 2011 comparativ cu anul precedent se constată
pe toate capitolele: capitalul propriu s-a micşorat cu 803 mii lei, datoriile pe scurt respectiv
cu 102 mii lei.
Ponderea cea mai mare în structura surselor de finanţare a deţin în anul 2011 sursele
proprii, care s-au majorat cu 4,25 puncte procentuale mai mult faţă de anul precedent.
Pozitiv se apreciază creşterea în dinamică a ponderii datoriilor pe termen scurt cu 9,43
puncte procentuale constituind în anul 2011 – 9,43 puncte procentuale. Această reducere în-
seamnă creşterea autonomiei financiare A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei” faţă de sursele împrumutate.

431
 La II etapă de analiză se apreciază structura surselor de finanţare a activelor în scopul
aprecierii stabilităţii financiare şi a gradului de dependenta a entităţii faţă de sursele atrase.
Se determină următorii indicatori:
1. coeficientul de autonomie – caracterizează ponderea surselor proprii în suma totală a
surselor de finanţare a entităţii. Nivelul maxim poate fi egal cu o unitate adică în acest caz fi-
nanţarea entităţii se efectuează doar din surse proprii. Nivelul minim egal cu 0,3 ceea ce însea-
mnă că sursele proprii trebuie să constituie nu mai puţin de 30 % din suma totala a finanţării.
2. coeficientul de atragere a surselor împrumutate – caracterizează ponderea surselor
împrumutate în pasivul bilanţului contabil (valuta bilanţului contabil). Mărimea teoretică
maximă admisibilă trebuie să fie egală cu 0,7. Creşterea în dinamică înseamnă dependenţa
entităţii fata de sursele atrase şi apariţia riscului financiar.
3. coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate şi proprii – mărimea acestui
indicator ne arată câte surse împrumutate a folosit întreprinderea la fiecare leu a capitalului
propriu. Pozitiv se apreciază reducerea in dinamica.
4. rata solvabilităţii generale – exprima gradul de acoperire a surselor împrumutate cu
surse totale de care dispune întreprinderea. Cu cat rata este mai mare cu atât gradul de
îndatorare este mai redus şi respectiv solvabilitatea este mai înaltă.
5. rata de acoperire a capitalului propriu - ne arată mărimea surselor totale la fiecare
leu a capitalului propriu. Creşterea în dinamică a ratei înseamnă că întreprinderea trebuie sa
caute soluţii proprii suplimentare.
6. Coeficientul stabilităţii financiar – mărimea maximă admisibilă este de 0,3. Aceasta
înseamnă că la fiecare leu de surse proprii datoriile pe termen lung nu trebuie să depăşească
30 bani. În caz contrar exista pericolul instabilităţii financiare.
7. coeficientul de autofinanţare a capitalului permanent - ne arată mărimea surselor
proprii la fiecare leu a capitalului permanent [5, p.190].
Analiza surselor de finanţare a patrimoniului entităţii are puse în faţă 2 probleme:
1. De a efectua o apreciere generala referitor la schimbările în sursele de finanţare a
activelor entităţii;
2. De a aprecia structura surselor de finanţare a activelor entităţii.
Pe parcursul anului 2011 au avut loc un şir de modificări în structura surselor de
finanţare a activelor A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei”, care sunt prezentate în următorul tabel:
Tabelul 5- Analiza structurii surselor de finanţare a activelor prin metoda coeficienţilor
Metoda de
La finele anului La finele anului
Indicatorul calcul după Abateri, (+;-)
2010 2011
Bilanţul contabil
A B 1 2 3=2-1
1. Coeficientul de autonomie cod 650/ cod
0,863 0,906 +0,430
980
2. Coeficientul de atragere a surselor (cod 770+ cod
0,137 0,094 -0,043
împrumutate 970)/ cod 980
3. Coeficientul corelaţiei între sursele (cod 770+ cod
0,073 0,103 +0,030
împrumutate şi proprii 970)/ cod 650
4. Rata solvabilităţii generale cod 980/ (cod
7,310 10,627 +3,317
770+ cod 970)
5. Rata de acoperire a capitalului cod 980/ cod
1,158 1,104 -0,054
propriu 650
6. Coeficientul stabilităţii financiare (cod 650+ cod
0,863 0,906 +0,043
770)/ cod 980
7.Coeficientul de autofinanţare a cod 650/ (cod
1,000 1,000 -
capitalului permanent 650+ cod 770)
Sursa: Raportul financiar; formularul nr. 1 „Bilanţul contabil”.

432
 Din datele prezentate în tabelul 5 se constată un grad de autonomie înalt, care asigură
interesele financiare ale creditorilor. Ponderea mijloacelor proprii în suma totală a surselor
de finanţare atât în perioada precedentă (86,3 %), cât şi în anul raportat (90,6 %) corespunde
nivelului de siguranţă (30%) cerut în condiţiile economiei de piaţă. În dinamică se observă o
reducere simţitoare a datoriilor în folosul capitalului propriu.
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate fiind un coeficient opus coeficientului
de autonomie el s-a redus de la 0,137 la 0,094 puncte la 31/12-2011 în comparaţie cu
începutul anului oscilând în limitele stabilite. Reducerea acestui coeficient demonstrează că
nivelul de îndatorare a entităţii s-a micşorat, ceea ce constituie un moment pozitiv pentru
starea ei financiară.
Cele menţionate mai sus se confirmă şi prin sporirea coeficientului corelaţiei dintre
sursele împrumutate şi proprii de la 2,0 la 01/01-2011 la 2,62 puncte la 31/12-2011.
Patrimoniul entităţii la finele anului 2011 a fost format mai mult de 10 % din sursele
împrumutate, iar 90 % din surse proprii.
Pornind de la faptul ca valuta bilanţului arată, suma totală a surselor de finanţare,
Rata solvabilităţii generale‚ exprima gradul de acoperire a surselor împrumutate cu
activele totale de care dispune o întreprindere.
Prin urmare solvabilitatea entităţii s-a majorat în urma reducerii datoriilor.
Cauzele acestor modificări a pasivului sunt:
1) Capitalul propriu s-a majorat considerabil. Mai mult ca atât au avut loc modificări
pozitive în structura capitalului propriu.
2) Capitalul împrumutat s-a redus cu 402 mii lei, în urma unor reducerii esenţiale
datoriilor pe termen scurt.
În condiţiile economiei de piaţă practic la orice nivel de gestiune apare necesitatea de a
aprecia capacitatea de plată, solvabilitatea şi lichiditatea generală a fiecărui agent economic.
Deseori se confundă noţiunea de solvabilitate cu cea de lichiditate.
Pentru a deosebi aceşti coeficienţi de indicatorii lichidităţii este necesar de ţinut cont
că lichiditatea Bilanţului contabil caracterizează capacitatea entităţii de a achita datoriile
curente, iar solvabilitatea reflectă posibilitatea entităţii de a achita toate datoriile, atât cele
curente, cât şi cele pe termen lung.
Există situaţii când o entitate îşi poate achita datoriile sale pe termen scurt, însă nu în
toate cazurile ea este solvabilă. În practică aşa exemple se întâlnesc foarte des.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea economico-financiară a entităţii de a-şi onora
obligaţiile sale de plată sau capacitatea de a face faţă plăţilor pe o anumită perioadă de timp
şi de a-şi asigura, astfel, echilibrul financiar.
Determinarea şi analiza solvabilităţii presupune o confruntare a datelor cu privire la
disponibilităţile băneşti imediate şi în perspectivă cu obligaţiile de plăţi ale entităţii în
acelaşi interval de timp.
Lichiditatea Bilanţului contabil reprezintă capacitatea entităţii de a-şi achita datoriile pe
termen scurt, iar lichiditatea activelor – capacitatea de a le transforma în mijloace băneşti fără
pierderea valorilor, este caracteristică elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.
Insuficienţa lichidităţii bilanţului contabil generează incapacitatea entităţii de a plăti
datoriile sale pe termen scurt, ceea ce poate duce la vânzarea investiţiilor pe termen lung,
activelor, şi în cele din urmă la faliment.
Formula generală de calcul a acestui coeficient de lichiditate este:
MP
L= (1)
DTS

433
 unde: L - coeficientul de lichiditate;
Mp - mijloace de plată;
DTS - datorii pe termen scurt.
Trebuie de menţionat că pentru determinare acestui coeficient printre economişti nu
există o concepţie unică, aşa că lichiditatea se consideră:
- capacitatea de a face faţă datoriilor sale;
- capacitatea agenţilor economici de a achita datoriile curente cu mijloace
încasate în termenii respectivi, fără a încălca mersul normal al procesului de
producţie;
- posibilitatea activelor curente de a se transforma în numerar, necesari pentru
activitatea economico-financiară a entităţii;
Pentru determinarea lichidităţii entităţii se folosesc un sistem de indicatori cum sunt:
1. Coeficientul lichidităţii absolute - formula de calcul a acesteia este:
MB
La = (2)
DTS

unde: La - coeficientul lichidităţii absolute;

MB - suma mijloacelor băneşti disponibile;
D TS - datorii pe termen scurt existente.

După conţinutul său economic, acest coeficient caracterizează cota datoriilor pe

termen scurt care întreprinderea este capabil s achite imediat utilizând numai mijloacele
băneşti disponibile la moment. Mărimea acestui coeficient trebuie să fie mai mare de 0,2.
De obicei, în calculul acestui coeficient sunt cointeresaţi furnizorii pentru a determina
capacitatea de plată a beneficiarilor. În cazul nostru acest coeficient ne arată că entitatea este
capabilă să achită datorii nemijlocit din contul mijloacelor băneşti.
2. Coeficientul lichidităţii intermediare - formula de calcul a acestui coeficient este:
MB + IFS + CTS
Li = (3)
DTS

unde: Li - coeficientul lichidităţii intermediare;

MB - suma mijloacelor băneşti;
IFS - suma investiţiilor financiare pe termen scurt;
CTS - suma creanţelor pe termen scurt;
DTS - suma datoriilor pe termen scurt.
Coeficientul dat semnifică ce cotă din datoriile pe termen scurt entitatea este capabilă
să achite, utilizând pentru aceasta nu numai mijloace băneşti, ci şi hârtii de valoare, creanţe
pe termen scurt. Mărimea acestui coeficient trebuie să fie mai mare de 0,7. Nivelul acestui
coeficient depinde de mai mulţi factori, în special de durata de rotaţie a documentelor la
bancă, de întocmirea oportună a documentelor bancare, de termenul acordării creditului
unor beneficiari, de capacitatea de plată a lor, etc.
3. Coeficientul lichidităţii totale - formula de calcul a acestui indicator este:
MB + IFS + CTS + SMM
Lt =
DTS
unde: Lt - coeficientul lichidităţii totale;
MB - suma mijloacelor băneşti;
IFS - suma investiţiilor financiare pe termen scurt;
CTS - suma creanţelor pe termen scurt;

434
 SMM - suma mijloacelor în stocuri de mărfuri şi materiale;
DTS - suma datoriilor pe termen scurt.
Raportul dat arată dacă entitatea dispune de active curente suficiente pentru achitarea
datoriilor pe termen scurt în perioada raportată. Mărimea acestui coeficient trebuie să fie
între 1 şi 2. Semnificaţia coeficientului lichidităţii absolute poate fi formulat în felul
următor: acest indice arată dacă întreprinderea dispune de active curente suficiente pentru
achitarea datoriilor pe termen scurt în sumă deplină. Limita de jos este condiţionată de
faptul că activele curente trebuie să fie cel puţin suficiente pentru achitarea datoriilor pe
termen scurt, în caz contrar entitatea va fi insolvabilă. Un factor pozitiv îl constituie
creşterea mărimii coeficientului nominalizat în dinamică, dar până la un oarecare nivel. Se
consideră că, dacă valoarea acestui coeficient este cu mult mai mare decât 2, activele
entităţii au o structură neraţională: o parte din mijloacele ei sunt “îngheţate” în stocuri de
mărfuri şi materiale; în componenţa producţiei în curs de execuţie sunt incluse comenzi
anulate ale clienţilor insolvabili; din cauza dificultăţilor cu desfacerea creşte stocul
produselor finite la depozit, etc.
Unul dintre neajunsurile lichidităţii curente constă în faptul că aceasta nu ţine cont de
componenţa (structura) activelor curente. Într-adevăr, ele pot să aibă o dimensiune
suficientă, dar o structură inadecvat. Este evident că mijloacele băneşti sau creanţele sunt
mai uşor disponibile pentru stingerea datoriilor decât stocurile de mărfuri şi materiale.
V-om aprecia în dinamica modificarea indicatorilor lichidităţii A.G.Ţ. „Izvoarele
Lunguţei” după următorul tabel:
Tabelul 6 - Analiza lichidităţii bilanţului contabil în dinamică
La finele anului La finele anului Mărimea
Indicatorul Abateri, (+;-)
2010 de 2011 teoretică
A 1 2 3=2-1 4
1. Coeficientul lichidităţii absolute 0,017 0,145 +0,128 0,2-0,25
2. Coeficientul lichidităţii intermediare 0,076 0,061 -0,015 0,7-0,8
3. Coeficientul lichidităţii totale 4,570 1,528 -3,057 2,0-2,5
Sursa: Raportul financiar; formularul nr. 1 „Bilanţul contabil”.

Conform datelor din tabel, indicatorii analizaţi nu corespund mărimilor teoretice. Astfel,
primul indicator, şi anume Lichiditatea absolută, ne arată că A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei”
nu este capabilă să achită datorii nemijlocit din contul mijloacelor băneşti, practic acest
coeficient este nul.
Următorul indicator este Lichiditatea intermediară, coeficientul dat semnifică faptul că
cota de 1,5 la sută din datoriile pe termen scurt entitatea este capabilă să achite.
Coeficientul lichidităţii totale este cu mult mai mic decât 2, ceea ce arată că, activele
A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei” chiar dacă îşi mobilizează toate activele curente nu este în
stare să-şi onoreze obligaţiunile faţă de creditori.
Reforma economică în Republica Moldova a condiţionat reforma contabilităţii şi în
primul rând modificarea funcţiilor ei. Odată cu tranziţia la economia de piaţă au avut loc un
şir de modificări: s-a modificat forma de proprietate, au apărut noi proprietari cointeresaţi în
rezultatele activităţii întreprinderii, finanţarea bugetară şi creditarea de stat pentru
întreprindere nu mai este sursa principală de resurse financiare, de aceea ea concurează nu
numai pentru a atrage clienţi, pieţi de desfacere a mărfurilor, dar şi pentru resurse financiare
bancare sau sub formă de investiţii.
Întreprinderea singură îşi planifică activitatea, îşi găseşte furnizori şi cumpărători,
formează preţuri, studiază conjunctura pieţii. În acest scop ea caută astfel de decizii
manageriale care ar asigura câştigul în lupta concurenţială şi rezultatele financiare scontate.

435
 Din aceste cauze, întreprinderea are nevoie de informaţie complexă pentru adoptarea
deciziilor de dirijare şi aprecierea rezultatelor, pe de altă parte – trebuie să prezinte
informaţia utilizatorilor acesteia. Pentru aceasta întreprinderea trebuie să posede un sistem
efectiv de acumulare şi prelucrare a informaţiei, instrumentul principal al căreia este
evidenţa contabilă.
Metodologia evidenţei contabile în Republica Moldova este conformată Ministerului
Finanţelor, care elaborează acte normative, indicaţii metodice, aprobă formularele dărilor de
seamă obligatorii pentru toţi agenţii economici, modul de completare, prezentare a lor.
Raportul este un sistem de indicatori generalizaţi şi interdependenţi cu privire la starea şi
utilizarea resurselor patrimoniale, sursele de formare a acestora, rezultatele financiare şi utilizarea
profitului. Întocmirea lor este necesară pentru controlul îndeplinirii programului de producţie şi
pentru analiza financiară, pentru constatarea neajunsurilor şi căilor de înlăturare a lor.
Bilanţul contabil este forma dării de seamă evaluată în unităţi băneşti ce reflectă în mod
generalizat mijloacele întreprinderii la o dată anumită conform surselor de formare a lor, conţinut
şi amplasament. Corecta întocmire a bilanţului contabil înseamnă cuprinderea în el a tuturor
proceselor economice şi de producere, stabilirea corectă a corespondenţei conturilor, etc.
Conform calculelor se constată o îmbunătăţire a structurii surselor de finanţare a A.G.Ţ.
„Izvoarele Lunguţei” în direcţia sporii surselor proprii în detrimentul celor împrumutate.
Coeficientul de autonomie s-a majorat cu 0,43 puncte, ceea ce semnifică majorarea surselor
proprii în valuta bilanţului. Pozitiv se apreciază diminuarea coeficientului de atragere a
surselor оmprumutate cu 0,043 puncte, ceea ce a favorizat sporirea solvabilitгюii generale
cu 3,317 puncte.
Rezultatele demonstrează un nivel scăzut al indicatorilor lichidităţii. Astfel, chiar dacă
A.G.Ţ. „Izvoarele Lunguţei” şi-ar mobiliza creanţele pe termen scurt şi ar valorifica
stocurile de mărfuri şi materiale nu ar reuşi să acopere obligaţiunile pe termen scurt aflate la
scadenţă, deoarece mărimea coeficientului lichidităţii totale constituie 1,528, în condiţiile
când mărimea teoretică alcătuieşte 2,5 puncte.

BIBLIOGRAFIE :
1. Balanuţă V. Diagnosticul şi estimarea potenţialului economico-financiar al întreprinderii în
contextul analizei exprese. În: contabilitate şi audit. 1999, nr. 3, p. 37-44
2. Cojocaru C. Analiza economico-financiară a exploataţiilor agricole şi silvice. Bucureşti: Editura
Economică, 2000. 560 p.
3. 3.Gheorghiu A. Analiza economico-financiară la nivel microeconomic. Bucureşti: Editura
Economică, 2004. 320 p.
4. Ţiriulnicova N.; Paladi V.; Gavriliuc L. ş.a. Analiza rapoartelor financiare. Chişinău: F.E.-P
„Tipografia Centrală”, 2004. 384 p.
5. Ţiriulnicova N.; Paladi V.; Gavriliuc L. ş.a. Analiza rapoartelor financiare. Chişinău: Asociaţia
Obştească „ACAP RM”, 2011. 400 p.
6. Ţole M.; Zirra D.; Horhotă L. ş.a. Analiza economico-financiară. Bucureşti: Editura
Universitară, 2004. 199 p.
7. Vâlceanu Gh.; Robu V.; Georgescu N. Analiza economico-financiară. Bucureşti: Editura
Economica, 2005. 447 p.
8. Bălănuţă V. Analiza gestionară. Chişinău, 2003. 120 p.
9. Cojocaru C. Analiza economico-financiară a exploataţiilor agricole şi silvice.
Bucureşti: Ed. Economică, 1997. 408 p.
10. Савицкая Г. Анализ хозяйственной деятельности предприятий АПК. Минск: Новое
знание, 2002. 685 р.

436
 PARTICULARITĂŢILE OPERAŢIUNILOR DE APROVIZIONARE LA
ÎNTREPRINDERILE AGRICOLE

Veronica BULGARU, dr. conf. univ. inter.,UASM,

Tatiana ŞEVCIUC, dr. conf. univ .inter., UASM

ABSTRACT. Activity provides a balance between needs and supply availability of material that
can be provided by an economic unit. The main objective of that activity translates into providing a
complete and comprehensive enterprise with appropriate technical and material resources. Material
values supply operations at agricultural enterprises arelargely influenced by transformation
characteristics of biological assets into products and / or additional biological assets.

După cum s-a menţionat anterior, stocurile de materiale cuprind bunurile

economice aflate în proprietatea întreprinderii şi destinate utilizării în cadrul activităţii
acesteia. Spre deosebire de mijloacele fixe, resursele naturale şi alte active pe termen
lung, stocurile de materiale se consumă, de regulă, la prima lor utilizare şi urmează a fi
înlocuite cu valori noi de acelaşi fel. De aceea intrarea şi ieşirea lor din patrimoniu au
loc în mod continuu şi în cadrul fiecărui ciclu de producţie, care în întreprinderile
agricole de cele mai multe ori nu depăşeşte un an [6, p. 93-94].
În sectorul agrar, ca şi în alte ramuri ale sferei de producţie, circuitul economic
include trei faze: aprovizionarea, producerea şi desfacerea. Stocurile de materiale
reprezintă elementul component al fiecărei faze. Astfel, în procesul aprovizionării are
loc procurarea stocurilor de materiale necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii
de producţie: carburanţi, piese de schimb, mijloace de uz fitosanitar, fertilizanţi, seminţe
şi material de plantat etc. O parte din stocurile menţionate pot fi obţinute nemijlocit pe
teren (de exemplu, seminţele, nutreţurile etc.). Însă stocurile de provenienţă industrială
se procură în exclusivitate de la furnizori în baza contractelor de vânzare - cumpărare
încheiate. Prin urmare, aprovizionarea reprezintă o totalitate de operaţiuni economice
menite să asigurare întreprinderile cu stocuri necesare pentru desfăşurarea activităţii de
bază. Aceste operaţiuni urmează a fi efectuate neîntrerupt şi uniform, întrucât atât
excedentul, cât şi insuficienţa de valori materiale pot avea un impact negativ asupra
rezultatelor finale ale activităţii economice.
Condiţiile dure ale economiei de piaţă impun întreprinderile agricole să acorde o
atenţie sporită problemelor legate de aprovizionare. În mod deosebit la aceasta a
contribuit destrămarea sistemului centralizat de gestiune a economiei naţionale şi
respectiv a verigilor de asigurare garantată a tuturor subiecţilor de antreprenoriat cu
valori materiale. Din cauza modificărilor frecvente şi deseori imprevizibile ale
conjuncturii pieţei mulţi patroni (proprietari) preferă de a crea stocuri de materiale odată
cu încasarea sumelor suficiente de mijloace băneşti în conturile bancare. De exemplu,
valoarea mijloacelor de protecţie a plantelor aflate în stoc la 1 septembrie 2010 a
constituit: în colhozul “Pobeda” din raionul Taraclia – 1327,2 mii lei, în C.A.P
”Ciobalaccia” din raionul Cantemir – 655,8 mii lei, în S.R.L. ”Pohoarna-Agro” din
raionul Şoldăneşti - 396 mii lei.
Tendinţa de acumulare a stocurilor mari în depozite nu numai că majorează
cheltuielile de deţinere şi diminuează viteza de rotaţie a activelor materiale curente, ci şi
influenţează negativ asupra proprietăţilor de consum ale acestora. Astfel, în procesul
păstrării îndelungate multe tipuri de materiale sunt supuse unor modificări nefaste
(mijloacele de uz fitosanitar şi îngrăşămintele se cristalizează, carburanţii se evaporă,
seminţele îşi pierd capacitatea de germinaţie etc.). Modificarea proprietăţilor fizice şi

437
chimice ale materialelor este echivalentă cu pierderea directă a unei părţi de stocuri şi
reduce semnificativ eficienţa utilizării lor. De aceea, după cum susţin unii economiştii
americani Dj. Bucan şi A. Kenisberg [2, p. 116-118], perioada de păstrare a stocurilor
trebuie limitată, deoarece în caz contrar se majorează cheltuielile sau se reduce profitul.
Prin urmare, este oportun de a determina mărimea minimă a stocurilor necesare pentru
derularea ritmică a proceselor tehnologice şi precedată, în continuare, de elaborarea graficelor
de livrare, de determinarea normelor de consum a valorilor materiale, de stabilirea unor relaţii
permanente şi reciproc avantajoase cu diferiţi furnizori etc. [3]. Acest imperativ este favorizat şi
de faptul că în condiţiile de piaţă întreprinderile au dreptul de a procura materiale în bază de
concurs, când unele şi aceleaşi bunuri se propun spre vânzare de furnizori diferiţi. Concurenţa
dintre aceştia creează premise favorabile pentru procurarea materialelor la preţuri convenabile şi
în condiţii de livrare atractive. Cu toate acestea, economistul francez J. Rişar menţionează că
tendinţa de achiziţionare a materialelor la preţuri mai reduse nu este oportună în condiţiile, în
care entităţile tind spre sporirea calităţii produselor. De aceea relaţiile cu furnizorii trebuie să fie
bazate pe parteneriat, ceea ce ar asigura studierea multilaterală a doleanţelor clienţilor şi
ameliorarea calităţii stocurilor livrate [5].
În plus, în procesul determinării necesarului de stocuri pentru desfăşurarea activităţii de
bază a întreprinderii este necesar a ţine cont de particularităţile activităţii agricole şi anume:
· obţinerea unică a produselor pe parcursul anului impune necesitatea stabilirii volu-
mului normativ de materiale pentru un singur ciclu agricol, spre deosebire de sectorul industrial
unde fabricarea şi aprovizionarea au loc regulat şi în mod continuu pe parcursul anului;
· o parte din materiale (de exemplu, seminţele, materialul de plantare, furajele,
îngrăşămintele organice etc.) se obţin nemijlocit pe teren şi pot fi utilizate pentru necesităţile
interne ale întreprinderii doar după separarea acestora de activele biologice;
· unele tipuri de materiale (de exemplu, seminţele, materialul de plantat şi gunoiul de
grajd) se folosesc pe parcursul ciclului agricol doar o singură dată şi au drept scop crearea
activelor biologice, iar altele (de exemplu, combustibilul, furajele şi mijloacele de uz
fitosanitar) sunt destinate îngrijirii şi protejării acestora pe tot parcursul procesului
tehnologic. Ca urmare, o parte din stocuri se achiziţionează doar o singură dată pe an, iar
altele - în mod regulat;
· caracterul sezonier al activităţii agricole necesită procurări masive de materiale în
perioadele de vârf ale lucrărilor agricole (de exemplu, în perioada derulării operaţiunilor de
semănat, recoltare etc.).
Totodată, după cum au demonstrat investigaţiile efectuate, în unele întreprinderi se
păstrează materiale rămase în stoc încă din perioada sovietică. Astfel, în staţiunea
tehnologico - experimentală „Paşcani” valoarea acestora constituia circa 500 mii lei în anul
2009, iar cheltuielile anuale privind păstrarea lor – peste 38 mii lei, ceea ce depăşeşte cu
mult cota-parte a materialelor din stoc utilizate pe măsura necesităţilor. Plus la aceasta,
nomenclatorul impunător al materialelor respective complică substanţial ţinerea evidenţei.
Altă lacună constă în aceea că operaţiunile de aprovizionare cu stocuri de materiale la
întreprinderile analizate uneori nu se efectuează în baza contractelor respective. În
majoritatea cazurilor această abatere de la cerinţele în vigoare se comite la procurarea
pieselor de schimb. De menţionat că din volumul total al procurărilor circa 98 % revin
furnizorilor – persoanelor juridice şi doar 2 % persoanelor fizice neînregistrate ca
întreprinzători. Întrucât masa decisivă a bunurilor se procură de la furnizori, este necesar ca
aceste operaţiuni să fie monitorizate multilateral (în primul rând, în vederea legitimităţii şi
oportunităţii) şi să se bazeze pe contracte bine chibzuite, care în caz de forţă majoră să
protejeze efectiv interesele producătorilor agricoli.

438
 Modificarea relaţiilor economice după anii 90 ai secolului precedent a influenţat
semnificativ şi asupra conţinutului funcţiilor de gestionare a întreprinderilor ca subiecţi
dinamici ai antreprenoriatului. Cu toate acestea, în majoritatea întreprinderilor structura
organizatorică de conducere a rămas, în fond, aceeaşi ca şi în condiţiile economiei
planificate. Însă în acea perioadă gestiunea stocurilor avea cu totul alt aspect, întrucât
producătorii agricoli, practic, nu întâmpinau dificultăţi în vederea aprovizionării: preţurile
erau rezonabile, sortimentul - variat, iar livrarea - gratuită sau cu cheltuieli minime.
Actualmente procesul aprovizionării generează numeroase probleme, cum ar fi:
studierea conjuncturii pieţei, pronosticarea mărimii stocurilor necesare, crearea condiţiilor
optime de livrare etc. Circumstanţele în cauză impun necesitatea de a modifica funcţiile
serviciilor respective reieşind din importanţa operaţiunilor de procurare şi condiţiile noi, mai
complicate şi flexibile de gospodărire.
La etapa actuală la majoritatea întreprinderilor investigate întrebările aferente aprovizio-
nării sunt soluţionate în mod tradiţional de cadrul administrativ, în persoana conducătorului
întreprinderii sau directorului comercial. De regulă, controlul privind respectarea clauzelor
contractuale, plenitudinii livrării şi înregistrării în termen a stocurilor de materiale procurate este
destul de vulnerabil, întrucât informaţia necesară se colectează, preponderent, în mod operativ şi
practic nu este documentată, ceea ce generează numeroase incertitudini şi denaturări. Ca
urmare, utilizatorii interni deseori sunt pur şi simplu dezorientaţi, nu pot aprecia corect
respectarea clauzelor contractuale de către furnizori şi efectuarea decontărilor reciproce. Astfel,
în staţiunea tehnologico - experimentală „Paşcani” din cauza neprezentării în contabilitate a
facturilor fiscale de către gestionari la 1 aprilie 2009 la subcontul 2113 ”Combustibil” s-a
format sold creditor în sumă de 39196,58 lei. Aceasta se datorează faptului că valoarea
combustibilului consumat în conturi s-a reflectat, iar a celui procurat - nu.
În opinia noastră, pentru soluţionarea problemelor menţionate, considerăm drept oportun
de a crea un serviciu specializat de aprovizionare la acele întreprinderi, care folosesc în
activitatea de bază un volum mare şi divers de materiale. Acest serviciu va realiza obiectivele în
vederea aprovizionării entităţii cu stocurile necesare, incisiv reducerea costului de stocare.
La procurarea valorilor materiale întreprinderile (inclusiv cele agricole) suportă consumuri
de transport – aprovizionare care înglobează sumele plătite sau datoriile calculate ce ţin de
permutarea acestor bunuri, asigurarea, vămuirea, încărcarea, expedierea şi descărcarea etc.
Conform prevederilor S.N.C. 2 „Stocurile de mărfuri şi materiale” [1] aceste consumuri se
includ în costul bunurilor procurate. Aceasta înseamnă că costul valorilor materiale achizi-
ţionate include valoarea de procurare şi consumurile de transport – aprovizionare. Elementele în
cauză formează valoarea de intrare sau costul efectiv al bunurilor procurate de la terţi.
Însă în practică, în multe gospodării agricole serviciul contabil în genere neglijează
prevederile actelor normative în vigoare privind evidenţa procurării stocurilor de materiale.
Astfel, în S.R.L. ”Pohoarna-Agro” din raionul Şoldăneşti consumurile de transport –
aprovizionare nu se includ în costul stocurilor procurate, ci se raportează la cheltuielile comer-
ciale, astfel, încălcându-se principiile prudenţei şi concordanţei. În C.A.P. „Manubeevca” din
raionul Leova şi în S.R.L. ”Agroelcor” din raionul Orhei consumurile în cauză se includ
integral în consumurile subdiviziunilor auxiliare fără vreo repartizare ulterioară la costul
valorilor materiale procurate, ceea ce nu asigură respectarea principiului prudenţei. În
staţiunea tehnologico-experimentală „Paşcani” din raionul Criuleni stocurile de materiale
procurate, de regulă, se transportă cu camioane proprii. Consumurile suportate în acest caz nu
se includ în costul valorilor procurate (deşi aşa procedură este posibilă la finele lunii), ci se
acumulează în contul 812 ”Activităţi auxiliare” cu repartizarea la finele anului pe obiecte de
evidenţă din fitotehnie, sectorul zootehnic şi alte sfere de activitate proporţional valorii

439
stocurilor consumate sau cheltuite. Prin aceasta se încalcă principiul periodicităţii. Din
numărul întreprinderilor investigate doar în colhozul “Pobeda” din raionul Taraclia şi C.A.P.
”Ciobalaccia” din raionul Cantemir se procedează în conformitate cu cerinţele în vigoare.
Prin urmare, deseori, recunoaşterea iniţială a materialelor se efectuează la preţuri de
cumpărare, ignorând consumurile de transport – aprovizionare, şi respectiv, principiile de
bază ale contabilităţii. De altfel, problemele existente la recunoaşterea iniţială a
materialelor se reflectă ulterior şi asupra evaluării acestora în contabilitatea curentă.

BIBLIORAFIE:
1. Ghidul contabilului. Acte legislative şi normative. Chişinău: „Vivar – Editor” S.R.L., 2007, 533 p.
2. Букан Дж., Кенигсберг Э. Научное управление запасами. Перевод с английского под ред.
Гнеденко Б. Mосква: Наука, 1967. 423 с.
3. Радионов А. Р., Радионов Р. А. Управление производственными запасами. In: Менеджмент в
России и за рубежом. 1999, № 1, с. 49-58.
4. Ришар Ж. Аудит и анализ хозяйственной деятелъности предприятия. Перевод с французкого под
ред. Белых Л. Mосква: ЮНИТИ, 1997. 375 с.
5. Соколов Я. В. и др. Бухгалтерский учет. Mосква: Проспект, 2004. 763 с.

VIZIUNI ASUPRA ESENŢEI CONTROLULUI DE GESTIUNE ŞI

INSTRUMENTELOR DE INFORMARE A ACESTUIA

Veronica BULGARU, dr. conf. univ. inter., UASM

ABSTRACT. Optimal management of the difficult and contradictory entities of contempo-

rary economic environment information system requires a well argued and a new way of moni-
toring activity, which as demonstrated by international experience, are impossible without direct
management control organization in business. Information through their own tools shall ensure
corrective decisions and monitoring the activity on responsibility centers and the enterprise as a whole.

Funcţia de control a fost atribuită întreprinderii de către economiştii americani Taylor

(1911) şi Fayol (1918) încă la începutul secolului XX [5, p. 11]. Iniţial, prin controlul unei
entităţi se subînţelegea un „control-sancţiune”, adică o formă de control care avea drept scop
verificarea compatibilităţii unei norme prestabilite cu rezultatul acţiunii preconizate. Ulterior,
concomitent cu extinderea standardizării proceselor de producţie şi de muncă, controlul a
evoluat în mod obiectiv într-un control al costurilor şi bugetelor, iar apoi şi în control de
gestiune. Prin urmare, controlul de gestiune s-a afirmat ca răspuns la necesitatea dezvoltării
preocupărilor faţă de eficienţa economică şi asigurării unei administrări performante care în
condiţiile tendinţelor de descentralizare a responsabilităţilor a devenit mai complexă.
De menţionat că în literatura economică esenţa controlului de gestiune este abordată în
mod diferit. Astfel, profesorul american R. N. Antony defineşte controlul „…ca un proces
prin care managerii îi influenţează pe alţi membri ai organizaţiei pentru a realiza strategiile
organizaţiei” [5, p. 13]. De aici rezultă că controlul de gestiune are destinaţi şi asigură
coerenţa dintre strategie şi gestiunea curentă a entităţii.
În accepţiunea franceză prin control de gestiune se subînţelege ansamblul de dispoziţii
luate pentru a furniza periodic conducătorilor şi altor responsabili date cifrice care să
caracterizeze multilateral activitatea întreprinderii, compararea acestora cu datele din
perioada precedentă sau viitoare, dacă este cazul, să incite conducătorii să declanşeze
măsurile corective necesare [2, p. 18].

440
 De altfel, câmpul de acţiune al controlului de gestiune este vast, deoarece operează la
nivel de întreprindere prin intermediul a 2 trepte:
1. Prima treaptă prevede exercitarea controlului de gestiune de către conducătorii de
subdiviziuni prin adoptarea planurilor de acţiuni în scopul atingerii obiectivelor înaintate şi
estimarea performanţelor pornind de la aceasta;
2. La a doua treaptă se plasează managerii entităţilor care colectează, prelucrează, gene-
ralizează şi prezintă informaţii utile conducătorilor de subdiviziuni pentru exercitarea controlului.
Prin urmare, controlul de gestiune corelează obiectivele strategice şi deciziile operaţionale.
În viziunea profesorului universitar din România N. Tabără, controlul de gestiune este
constituit din ansamblul proceselor prin care managerii se asigură că resursele sunt obţinute
şi utilizate cu eficienţă, eficacitate şi performanţă [7, p. 15]. Din această definiţie rezultă că
controlul de gestiune înglobează atât un proces, cât şi o structură. Procesul cuprinde
ansamblul de acţiuni întreprinse, iar structura – adoptările organizaţionale şi elementele de
informare care facilitează procesul în cauză.
Trebuie de menţionat contribuţia deosibită a acestui savant la fundamentarea şi
dezvoltarea controlului de gestiune ca instrument eficient de realizare a obiectivelor
strategice ale oricărei întreprinderi. În lucrările sale autorul a efectuat un studiu aprofundat
al conţinutului de bază al controlului de gestiune cu evidenţierea particularităţilor
organizării acestuia într-un mediu concurenţial. Aplicarea controlului de gestiune presupune
restructurarea întreprinderii pe centre de responsabilitate în aşa mod, încât să asigure
funcţionarea sistemului de măsurare a performanţelor obţinute de aceste centre. Centrele
respective reprezintă unităţi organizaţionale care deţin o delegare de autoritate asupra
mijloacelor încredinţate (materiale, umane, financiare) şi o capacitate de negociere asupra
obiectivelor preconizate. Totodată, prin intermediul instrumentelor de informare specifice,
cum ar fi bugetarea, tabloul de bord etc., se asigură procesul decizional şi inteligenţa în
afaceri. Apreciind la justa valoare aportul argumentării teoretice a controlului de gestiune,
ţinem totuşi să indicăm că elaborările sale corelează insuficient cu posibilităţile aplicative a
controlului şi realizării incontestabile a obiectivelor acestuia.
În practică delimitarea întreprinderii în centre de responsabilitate urmează a fi efectuată în
concordanţă cu structura organizatorică care este influenţată de numeroşi factori şi anume:
mărimea entităţii, numărul nivelurilor ierarhice, gradul de centralizare sau descentralizare, gradul
de formalism ce implică definirea posturilor şi exercitarea regulilor de gestiune, nivelul de
specializare etc. Scopul segmentării întreprinderii în centre constituie descentralizarea sarcinilor
managerilor prin delegarea unei părţi din acestea conducătorilor de subdiviziuni, precum şi
acordarea autonomiei responsabililor de centre în realizarea obiectivelor întreprinderii.
În condiţiile aplicării controlului de gestiune fiecărui centru de responsabilitate trebuie
să se impună anumite obiective de realizat, exprimate, de regulă, în termeni financiari (de
exemplu, încadrarea în anumite costuri) şi care depind de natura centrului. Obligaţia unui
centru se exprimă prin obţinerea unui rezultat, şi nu prin asigurarea de mijloace, aceasta din
urmă fiind atribuită conducerii întreprinderii. În afară de aceasta, centrele trebuie să dispună
de sisteme de măsurare a performanţelor, care să permită informarea conducerii asupra
realizărilor în raport cu obiectivele asumate sau negociate (de exemplu, minimizarea
costului de achiziţie a materialelor, majorarea nivelului de calitate a produselor etc.).
Aspecte importante ale controlului de gestiune au fost dezvăluite de asemenea de
profesorii din aceeaşi ţară I. Ionaşcu, A. Filip, S. Mihai şi T. Aslău [5; 3; 1], precum şi de
către F. Sgârdea [6]. În lucrările acestora sunt descrise aplicaţii practice şi studii de caz
privind organizarea şi exercitarea controlului de gestiune. O atenţie deosebită se acordă
elaborării diferitor tipuri de bugete (inclusiv bugetului de aprovizionare), utilizării

441
metodelor economico-matematice, implementării unor procedee performante de dezvăluire
şi valorificare a rezervelor interne etc. Printre aceste procedee un interes major prezintă aşa
– numitul tabloul de bord, calificat de majoritatea cercetătorilor ca cel mai eficient
instrument de luare a deciziilor şi de monitorizare a activităţii economie a entităţii.
Considerăm că modalităţile de ajustare a controlului de gestiune la practica întreprinderilor,
expuse de către autorii menţionaţi, sunt logice şi acceptabile.
Astfel, bugetul este un plan care prevede alocarea resurselor şi asumarea
responsabilităţilor de către diferiţi decidenţi din cadrul unei întreprinderi în vederea
realizării obiectivelor înaintate. Acesta trebuie perceput ca un plan de acţiune voluntar şi un
instrument de coordonare a diferitelor centre de responsabilitate ale unei entităţi (brigăzi,
secţii etc.) pentru realizarea obiectivelor strategice (de exemplu, reducerea costurilor cu un
anumit procent, creşterea venitului din vânzări etc.).
În dependenţă de perioada pentru care sunt elaborate, se disting:
· bugete pe termen mediu (de regulă, până la 3-5 ani) care au drept scop stabilirea
obiectivelor strategice ale întreprinderii;
· bugete pe termen scurt, în care sunt transpuse anual prevederile bugetelor pe
termen mediu.
Ca mijloc de gestiune pe termen scurt rolul bugetelor se exprimă prin:
· coordonarea direcţiilor politicii strategice ale întreprinderii, deoarece bugetarea se
referă la toate aspectele întreprinderii: de producţie, financiar şi comercial, ceea ce permite
consolidarea acţiunilor cuprinse în bugetul pe termen mediu;
· motivarea personalului, întrucât gestiunea bugetară se bazează pe descentralizarea
puterii şi acordarea încrederii conducătorilor centrelor de responsabilitate. Acest rol este
influenţat de gradul participării responsabililor la elaborarea bugetelor şi exercitarea
controlului asupra realizării prevederilor acestora.
De altfel, bugetele întocmite la nivelul fiecărei structuri organizatorice servesc pentru
dimensionarea volumului de activităţi, stabilirea cuantumului şi condiţiilor de alocare şi
utilizare eficientă a resurselor, precum şi pentru repartizarea responsabilităţilor celor
implicaţi în gestionarea mijloacelor alocate şi realizarea obiectivelor.
Totodată trebuie de menţionat că bugetele elaborate îşi vor realiza mai eficient funcţia
de control şi evaluare a activităţii de aprovizionare, dacă concomitent vor fi întocmite şi
prezentate tablourile de bord respective.
Tabloul de bord ca instrument al controlului de gestiune constă dintr-un ansamblu de
indicatori care permit managerilor să ia cunoştinţă de starea şi evoluţia centrului pe care îl
conduc şi să identifice condiţiile care influenţează corespunzător natura lor. Pentru tabloul
de bord sunt caracteristice următoarele aspecte:
· se întocmeşte de către fiecare responsabil de centru;
· conţine un număr redus de indicatori (de la 10 până la 25);
· informaţia prezentată reliefează atât indicatori de natură nefinanciară (de exemplu,
nivelul de calitate al materialelor de bază), cât şi de natură financiară, exprimată în unităţi
naturale şi valorice (de exemplu, cantitatea materialelor consumate pe tipuri, costul
standard, abaterile dintre costul standard şi costul efectiv de achiziţie etc.);
· este accesibil de perceput şi simplu de interpretat, întrucât indicatorii sunt
prezentaţi cu ajutorul tabelelor şi graficelor în valori absolute şi relative.
Prin intermediul tablourilor de bord se realizează o legătură viabilă între responsabilii
de centre care evaluează activitatea în indicatori cantitativi (de exemplu, volumul de
materiale cu destinaţie agricolă obţinut pe teren) şi controlorul de gestiune care estimează
aceleaşi rezultate în indicatori valorici (de exemplu, costul efectiv).

442
 Problemele implementării controlului de gestiune sunt examinate de asemenea de către
conferenţiarul universitar L. Grabarovschi [4, p. 364-365] şi I. Ţugulschi [8, p. 52-53]. În
publicaţiile acestora se accentuează necesitatea întocmirii bugetelor pe centre de
responsabilitate şi motivării conducătorilor de subdiviziuni în obţinerea indicatorilor de
performanţă. Totodată se recomandă de a elabora instrucţiuni interne privind funcţionarea
centrelor de responsabilitate, precum şi de organizare a controlului operativ în funcţie de
specificul activităţii entităţii. Instrucţiunile în cauză urmează a fi anexate la politica de
contabilitate managerială, sporind astfel rolul managerilor din subdiviziuni în gestiunea
eficientă a întreprinderii.
Din cele expuse anterior rezultă că aplicarea controlului de gestiune în practica de
management a întreprinderilor este un imperativ al timpului, întrucât în baza informaţiei
colectate prin intermediul instrumentelor specifice ale acestuia pot fi luate decizii optime de
către patronii sau proprietarii entităţii.

BIBLIOGRAFIE:
1. Aslău T. Controlul de gestiune dincolo de aparenţe. Bucureşti: Editura economică, 2001. 192 p.
2. Caraiani Ch. şi alţii. Contabilitate şi control de gestiune. Bucureşti: Editura InfoMega, 2004. 344 p.
3. Filip A., Ionaşcu I., Mahai S. Control de gestiune. Bucureşti: Editura ASE, 2001. 288 p.
4. Grabarovschi L. Contabilitatea de gestiune a stocurilor de materiale în procesul luării deciziilor. In:
Analele ASEM. Academia de Studii Economice din Moldova. 2008, ediţia a VI-a, p. 363-366.
5. Ionaşcu I., Filip A. T., Mihai S. Control de gestiune. Bucureşti: Editura economică, 2006. 272 p.
6. Sgârdea F. Contabilitate. Control de gestiune. Aplicaţii şi studii de caz. Editura ASE, 2004. 152 p.
7. Tabără N. Control de gestiune. Iaşi: Tipo Mopldova, 2009. 324 p.
8. Ţugulschi I. Elaborarea şi aprobarea procedeelor interne ale contabilităţii manageriale. In:
Contabilitate şi audit. 2009, nr. 11, p. 51-54.

PARTICULARITĂŢILE GARANTĂRII DEPOZITELOR BANCARE ÎN

REPUBLICA MOLDOVA

Tatiana ŞEVCIUC, dr., conf. univ. inter., UASM

„Sursa tuturor lucrurilor considerate rele de către oameni este

ignoranţa. Ignoranţa îl face pe om iresponsabil şi inconştient,
iar în cele din urmă îi aduce nesfârşite suferinţe.”
/Theodore Roosevelt/

ABSTRACT. Global financial markets have been shaken in recent weeks by fears that
the state debt crisis in the euro area could trigger a European banking crisis. European leaders and
many economists would recapitalize the largest European banks. Thus, a common system of
banking crisis management, a supra-national regime of regulation and common law of deposit
insurance would stabilize the European banking system.

Criza ce a lovit economia mondiala va fi de lunga durata şi, odată cu ea, pieţele financiare
au demonstrat că au limitările şi "stupiditatea" lor. Pe pieţele imperfecte, cu informaţiile
asimetrice, statisticile oficiale nu mai reflecta realitatea. Fondul Monetar Internaţional consideră
că Uniunea Europeană ar trebui să introducă o schemă europeană de asigurare a depozitelor
bancare în paralel cu armonizarea programelor naţionale de asigurare a depozitelor, pentru a se
asigura că problemele unor state din zona euro nu vor declanşa retrageri în masă ale banilor din
bănci. Schema ar putea fi finanţată printr-o taxă bancară armonizată sau printr-o taxă pe

443
tranzacţiile financiare. De asemenea, liderii europeni ar trebui să introducă un sistem de
gestionare a crizelor care să amortizeze problemele băncilor cu operaţiuni în mai multe ţări, iar
Autoritatea Bancară Europeană ar trebui să primească atribuţii de autoritate, de supraveghere şi
reglementare pentru toate băncile cu operaţiuni multinaţionale.
Uniunea Europeană ar trebui să stabilească rate de solvabilitate mai ridicate decât
ţintele minime impuse de Comitetul de la Basel, care prevede o rată minimă a capitalului de
rang întâi de 7% din activele ponderate la risc.
Este ştiut faptul că impactul acestei crize a fost vădit şi asupra activităţii instituţiilor
financiare din Republica Moldova, care poate, la rândul său, afecta depozitele plasate în băncile
comerciale de un imens număr de persoane fizice, în majoritate cetăţeni ai Republicii Moldova.
La începutul declanşării „primului val de criză” deţinători de depozite în băncile
comerciale din Republica Moldova erau apr. 2,5 mln. cetăţeni, iar valoarea depozitelor acestora
constituiau peste 17 mlrd. MDL (în MDL şi valută străină, depozite la vedere şi la termen).
Conform art. 126 (2) din Constituţia Republicii Moldova [1], statul trebuie să asigure
inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine. Referitor la
depozitele efectuate de persoanele fizice în bănci asigurarea inviolabilităţii presupune
stabilirea prin lege a unor garanţii de restituire a mijloacelor financiare în caz de crize
financiare care atrag incapacitatea de plată a băncilor.
Actualmente, în Republica Moldova există două legi ce garantează depozitele per-
soanelor fizice în sistemul bancar:
1. Legea „Privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de
Economii” nr. 1530-XV din 12.12.2002 [2];
2. Legea „Privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar”
nr. 575-XV din 26.12.2003 [3 ].
Legea „Privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii”
prevede obligaţiile statului faţă de cetăţenii Republicii Moldova [2] care au avut depuneri
băneşti în Banca de Economii la situaţia din 2 ianuarie 1992 şi stabileşte principiile de bază
privind indexarea, cuantumul şi modul de plată a sumelor indexate.
Legea „Privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar” [3]are ca
obiect garantarea depozitelor persoanelor fizice din băncile autorizate de Banca Naţională a
Moldovei şi nu se aplică depozitelor persoanelor fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător.
Prin Legea nr. 575-XV din 26.12.2003 [3] a fost constituit Fondul de garantare a
depozitelor în sistemul bancar, ca persoană juridică de drept public.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A FONDULUI

Sursa: Legea „Privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar” nr. 575-XV din
26.12.2003 [3].
La formarea mijloacelor Fondului sunt admise şi obligate să participe băncile autori-
zate de Banca Naţională a Moldovei. Ca excepţie Fondul poate beneficia de împrumuturi de
la Ministerul Finanţelor. În calitate de alte venituri ca sursă de formare a Fondului Legea
indică şi subvenţiile bugetare.
În situaţii de crize financiare, când reacţia de răspuns a statului se cere a fi cât mai
operativă, se impune posibilitatea implicării acestuia pentru acordarea de mijloace finan-

444
ciare din Fondul de rezervă a Guvernului sau subvenţii bugetare pentru a minimiza
eventualele efecte negative imprevizibile.
Unele prevederi ale Legii nr. 575-XV din 26.12.2003 [3] denotă ineficienţa acesteia şi
defavorizarea deponenţilor. Astfel:
Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar are menirea de a garanta depozitele
în monedă naţională şi în valută străină deţinute de rezidenţi şi nerezidenţi persoane fizice în
băncile autorizate. Garanţia este limitată prin plafonul de garantare – o mărime absolută
garantată a depozitelor unui deponent într-o bancă. Mărimea acestui plafon este stabilită în art.6
al Legii. Conform acestui articol, în cazul în care depozitele unei bănci autorizate devin
indisponibile, Fondul garantează plata acestora fiecărui deponent, indiferent de numărul şi
mărimea lor sau de valuta în care s-au constituit, plafonul de garantare fiind de doar 6000 lei
moldoveneşti. Este indiscutabil că această sumă nu poate acoperi pierderile cetăţenilor generate
de crizele financiare. La prima vedere garantarea sumei de 6000 MDL per deponent reprezintă
aproximativ valoarea medie a unui depozit care constituie 6907 MDL (17 268 440 000 /
2 500 000 = 6907 MDL). În realitate însă Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar
acoperea doar 10% din totalul depozitelor constituite de persoane fizice (suma depozitelor =
14 067.35 mil. MDL, iar suma depozitelor garantate - 1 425.36 mil. MDL).
Depozitele în valută străină sunt garantate prin plata echivalentului lor în lei
moldoveneşti la cursul oficial, de la data constatării indisponibilităţii depozitelor, al leului
moldovenesc faţă de valuta străină respectivă. Deci variaţiile de curs în perioada dintre
constatarea indisponibilităţii depozitelor şi data achitării reale a garanţiei nu se iau în
considerare. Astfel, persistă riscul devalorizării şi acelui minim garantat la care poate
pretinde deponentul.
Nu sunt garantate următoarele depozite:
a) depozitele administratorilor băncii;
b) depozitele persoanelor fizice acţionari ai băncii care deţin minimum 5% din
capitalul ei;
c) depozitele soţilor si rudelor de gradul întîi si al doilea ale persoanelor consemnate la
pct. a) şi b);
d) depozitele persoanelor fizice terţe care activează în numele persoanelor consemnate
la pct. a) şi b);
e) depozitele persoanelor fizice ce deţin, în întreprinderi afiliate şi societăţi
dependente, funcţii similare celor enumerate la pct. a) si b);
f) depozitele persoanelor fizice care au obţinut de la banca dobînzi sau alte avantaje
financiare în condiţii preferenţiale;g) depozitele persoanelor fizice în Banca de Economii
S.A. la situaţia din 2 ianuarie 1992, atît cele în vigoare, cît şi cele reperfectate la data de 29
iulie 1994, luîndu-se ca baza soldul acestora conform situaţiei conturilor din 2 ianuarie
1992, care sînt deja garantate de stat prin Legea privind indexarea depunerilor băneşti ale
cetăţenilor în Banca de Economii;h) titlurile de creanţa la purtător;
i) depozitele declarate ilicite prin hotărîre judecătorească. Fondul suspenda plata
depozitelor persoanelor fizice cărora li s-a intentat acţiune în instanţa privind legalitatea
depunerilor, iar hotărîrea judecătoreasca nu a devenit definitiva;
j) toate instrumentele care intra în noţiunea de capital reglementat al băncii [3].
Depozitele persoanelor fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu cad sub
incidenta Legii.
Conform art.14 al Legii nr. 575-XV din 26.12.2003 în cazul în care Fondul a acumulat,
pentru plata depozitelor garantate, mijloace care echivalează cu 7% din totalul depozitelor
garantate înregistrate în sistemul bancar la ultima dată gestionară, Consiliul de administraţie

445
poate decide suspendarea plăţii contribuţiilor trimestriale. Acest procent denotă că iniţial
legiuitorul a presupus necesitatea existenţei unui fond da garanţie în caz de intrare în
incapacitate de plată a unei singure bănci din sistemul bancar al ţării (dat fiind că la moment în
Republica Moldova activează 16 bănci comerciale, şi numărul acestora este stabil pe parcursul
a mai multor ani). Dat fiind că la moment mărimea Fondului a atins 10%, Consiliul a decis în
temeiul acestui articol, suspendarea acumulărilor. Dar, ţinând cont de nivelul mic al plafonului
garantat, numărul neînsemnat de bănci constituitoare al Fondului, imprevizibilitatea influenţei
crizei financiare mondiale asupra sistemului financiar-bancar al ţării, „comportamentul” din
ultimul timp a raportului de curs valutar al leului faţă de principalele valute mondiale, devine
cert că această limită de 7% poate fi insuficientă în cazul declanşării unei crize de proporţie.
În urma unui studiu comparativ al datelor din legislaţia altor ţări, precum şi cu referire
la compatibilitatea iniţiativei legislative cu legislaţia comunitară, se menţionează că:
1. Mărimea plafonului garantat a depozitelor în alte state ale Europei Centrale şi de Est
este cu mult peste valoarea garantată în Republica Moldova (cea mai mică valoare în
Belarus= 1000 USD, în Rusia = 700 000 RUR (19700 EURO), în România (şi în
majoritatea statelor europene) = 50000 EURO);
2. Luând în considerare efectele crizei financiare, un şir de state (Rusia, Croaţia,
Cehia, Bosnia, Romania etc.) au iniţiat modificări legislative pentru majorarea valorii
garantate a depozitelor bancare pentru a atenua efectele unor posibile prăbuşiri a băncilor şi
exploziilor sociale care ar putea urma din neîntoarcerea depozitelor de către aceste bănci.
Astfel, în România începînd cu 1 ianuarie 2011 plafonul de garantare, adică nivelul
maxim al garantării per deponent garantat şi per instituţie de credit, stabilit conform
prevederilor legii este de 100.000 de euro în echivalent lei (în baza Ordonanţei de Urgenţă
nr. 131 din 28 decembrie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor in
sistemul bancar al României).
Cele expuse mai sus denotă necesitatea şi oportunitatea:
- participării statului (Republica Moldova) cu mijloace financiare publice, în caz de
criză financiară, pentru ajutorarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar;
- majorarea plafonului minim garantat până la o sumă rezonabilă şi comparativă cu cea
aplicată în alte state europene;
- majorarea mărimii Fondului în coraport cu valoarea totală a depozitelor.

BIBLIOGRAFIE:
1. Constituţia Republicii Moldova. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 12.08.1994.
2. Legea privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii nr. 1530-XV din
12.12.2002.
3. Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar” nr. 575-XV din 26.12.2003

446