METODOLOGIA DE DETERMINARE A CARACTERISTICILOR

DINAMICE ALE TERENULUI DE FUNDARE LA SOLICITARI

SEISMICE

Indicativ C 241-92

A. METODOLOGIA DE DETERMINARE A CARACTERISTICILOR DINAMICE

ALE TERENULUI DE FUNDARE LA SOLICITĂRI SEISMICE PRIN METODE
DE LABORATOR

B. METODOLOGIA DE DETERMINARE A CARACTERISTICILOR DINAMICE

ALE TERENULUI DE FUNDARE LA SOLICITARI SEISMICE PRIN METODE
DE TEREN - METODE SEISMICE

A. METODOLOGIA DE DETERMINARE A CARACTERISTICILOR DINAMICE

ALE TERENULUI DE FUNDARE LA SOLICITĂRI SEISMICE PRIN METODE
DE LABORATOR

1. GENERALITATI SI DOMENII DE APLICARE

1.1.Prezenta metodologie stabileşte modul de determinare prin metode de laborator a

caracteristicilor dinamice ale terenului de fundare supus solicitărilor seismice.

1.2. Caracteristicile dinamice ale terenului de fundare care fac obiectul prezentei metodologii
sunt:

- modul dinamic de deformaţie transversală G (kPa);

- modul dinamic de deformaţie longitudinală E (kPa);

- fracţiunea din amortizarea critică, D.

1.3. Caracteristicile dinamice G şi D sunt parametrii care definesc relaţia efort deformaţie la
pământuri.

În cazul unei solicitări seismice relaţia efort tangenţial-deformaţie unghiulară specifică este
reprezentată printr-o buclă de histerezis, figura A.1., caracterizată de:

a) panta tangentei în origine la curba efort-deformaţie (pentru deformaţia  = 0), parametru ce

este cunoscut sub denumirea de modulul dinamic maxim de deformaţie transversală, notat G max
sau G0;

Pentru valori ale deformaţiei modulul dinamic de deformaţie transversală, G, se

defineşte ca fiind panta axei mari a buclei de histerezis (dreapta ce uneşte vârfurile buclei)
cunoscut sub denumirea de modul dinamic echivalent (sau secant) de deformaţie transversală,
notat GS, sau G.
b) fracţiunea din amortizare critică (sau factorul de amortizare critică) D, un număr adimensional,
care caracterizează capacitatea de amortizare a mişcării şi este definit ca raportul dintre lucrul
mecanic intern, W, consumat într-un ciclu de oscilaţie şi energia de deformaţie iniţială W:

în care:

W = AB este aria buclei de histerezis

W = AT - este aria triunghiului definit în fig. A.1.

1.4. Modulul dinamic de deformaţie longitudinală E, are aceeaşi semnificaţie ca şi modulul G, dar
pentru curba efort normal - deformaţie specifică longitudinală.

1.5. Caracteristicile dinamice ale pământurilor sunt necesare la protecţia antiseismică a

construcţiilor civile şi industriale şi în special a construcţiilor de importanţă deosebită: centrale
nuclearo-electrice, diguri şi baraje, poduri şi viaducte, tuneluri, construcţii destinate producerii sau
depozitării unor materiale deosebit de periculoase.

Valorile caracteristicilor dinamice ale terenului de fundare se utilizează la determinarea

încărcărilor seismice prin:

- evaluarea coeficienţilor de rigiditate şi amortizare ai terenului;

- calcularea perioadei fundamentale de vibraţie a terenului pe baza căreia se stabileşte expresia

curbei.

1.6. Caracteristicile dinamice ale pământului determinate prin prezenta metodologie pot fi utilizate
şi în proiectarea fundaţiilor de maşini.

1.7. Prin metode de laborator se determină caracteristicile dinamice ale pământului pe probe
prelevate din toate categoriile de pământuri, nisipuri, prafuri, argile, marne.

1.8. Valorile caracteristicilor dinamice sunt influen]ate de starea fizică a pământului (forma şi
mărimea particulelor, greutatea volumică, porozitate) şi de aceea trebuie ca epruvetele să fie
prelevate astfel încât să fie păstrată structura depozitului natural.

Probele din materiale necoezive se prepară în laborator la starea de îndesare din depozit.

1.8. Valorile caracteristicilor dinamice sunt influenţate de starea fizică a pământului (forma şi
mărimea particulelor, greutatea volumică, porozitate) şi de aceea trebuie ca epruvetele să fie
prelevate astfel încât să fie păstrată structura depozitului natural.

Probele din materiale necoezive se prepară în laborator la starea de îndesare din depozit.

1.9. Numărul probelor pe care se determină caracteristicile dinamice ale pământului prin metoda
de laborator este de minim 3 probe cu aceleaşi caracteristici fizice şi valorile reale ale
caracteristicilor dinamice se determină ca media aritmetică a rezultatelor obţinute.
1.10. Factorul care influenţează în mod deosebit mărimea modulilor dinamici şi a amortizării este
amplitudinea deformaţiilor. Din acest motiv se utilizează metode diferite pentru determinarea
caracteristicilor dinamice în laborator, diferenţiate prin posibilitatea de a genera probelor de
pământ deformaţii specifice într-un anumit domeniu.

[top]

2. DATE NECESARE PROIECTARII LUCRARILOR REALIZATE DIN

MINIPILOTI FORATI

2.1. Metoda coloanei rezonante HARDIN

Metoda coloanei rezonante se utilizează pentru determinarea valorilor caracteristicilor dinamice

corespunzătoare deformaţiilor specifice în domeniul 10 -5 - 10-3.

2.1.1. Principiul metodei

Prin metoda coloanei rezonante tip Hardin se solicită o probă de pământ la vibraţii sinusoidale
torsionale suprapuse peste o stare de eforturi triaxiale şi se determină frecvenţa de rezonanţă
corespunzătoare modului principal de vibrare.

Proba de pământ are baza inferioară fixă, vibraţia de torsiune aplicându-se pe capul superior
liber.

2.1.2. Aparatura necesară

Aparatura utilizată în metoda coloanei rezonante Hardin este formată din:

- o celulă triaxială în care se montează proba împreună cu vibratorul;

- un generator de joasă frecvenţă care furnizează curentul de excitaţie conectat la

- un amplificator de putere legat la bobinele vibratorului;

- accelerometre pentru vibraţii torsionale montate pe vibrator conectate la

- un amplificator pentru încărcare;

- un multimetru digital pe care se citesc acceleraţiile mişcării;

- un osciloscop x-y în care se introduce pe axa x excitaţia iar pe y semnalul de ieşire.

Schema de principiu a ansamblului este asemănătoare cu cea prezentată în figura A.2.

Întreg lanţul de aparatură este fabricat în SUA.

2.1.3. Pregătirea probelor

a) Probele utilizate în coloana rezonantă corespund ca formă şi mod de prelevare cu probele
utilizate în triaxialul ciclic (pct. 2.4.3.a.).

b) Epruvetele sunt cilindrice cu bazele perpendiculare pe axa longitudinală.

Dimensiunile lor sunt în funcţie de dimensiunile particulare: diametrul = 33, înălţimea = 71,1 mm
sau diametrul = 71,1 mm şi înălţimea 142 mm.

c) Proba fasonată se măsoară şi se notează dimensiunile în formularul încercării (Anexa A.1.).

d) O atenţie deosebită se acordă la montarea probei în celula triaxială, baza inferioară trebuie să
fie bine fixată pe pistonul inferior iar capul de acţionare cuplat pe baza superioară.

e) Proba se consolidează la o stare de eforturi izotrope egale cu presiunea medie din depozitul
natural de unde a fost prelevată.

2.1.4. Efectuarea încercărilor

a) Cînd proba de pământ este consolidată se fac conexiunile între aparatele care alcătuiesc lanţul
de generare a vibraţiilor de torsiune şi înregistrare a fenomenului de rezonanţă.

b) Cu puterea scăzută se modifică frecvenţa de excitaţie şi se determină frecvenţa de rezonanţă

a sistemului.

Dacă dispozitivul de măsurare a vibraţiilor măsoară acceleraţia sau amplitudinea deplasărilor,

frecvenţa de rezonanţă este cea pentru care pe ecranul osciloscopului x-y se produce o elipsă cu
axa verticală.

c) Coloanele rezonante sunt concepute pentru a exercita asupra probei vibraţii cu amplitudini
suficient de reduse astfel încât încercarea să fie considerată nedistructivă.

Păstrând frecvenţa reglată la frecvenţa de rezonanţă a sistemului şi crescând puterea curentului

se produce o creştere a amplitudinilor deformaţiilor specifice la care vibrează întreg sistemul se
scade frecvenţa şi se stabileşte o nouă valoare a frecvenţei de rezonanţă.

După acest procedeu se obţin un grup de valori pentru frecvenţele de rezonanţă determinate în
funcţie de puterea curentului.

d) În formular se trec valorile înregistrate în timpul efectuării încercării:

- perioada de vibraţie a curentului, T (sec).

- frecvenţa de rezonanţă a sistemului

- amplitudinea vibraţiilor sistemului la frecvenţa de rezonanţă, (rad.)

- curentul la rezonanţă, CR (amperi).

2.1.5. Determinarea caracteristicilor dinamice

Calculul caracteristicilor dinamice se face pentru fiecare set de date înregistrate.

a) se calculează densitatea probei:

(kg/m3)

în care:

M - masa probei (kg)

V - volumul probei (m3)

b) Se calculează modulul dinamic de deformaţie transversală G astfel:

(kPa)

în care:

 = densitatea probei

Vs - viteza de propagare a undelor transversale

fn - frecvenţa de rezonanţă a sistemului (Hz) determinată din încercările efectuate (Hz)

l - lungimea probei (m)

F - un factor de frecvenţă

Factorul de frecvenţă se determină astfel: pe baza momentului de inerţie al aparatului (Jo) şi al

probei (J), a constantei de arcuire a aparatului (Ko); se calculează factorul sistemului T.

În cartea tehnică a aparatului este dat graficul de variaţie a factorului de frecvenţă F cu factorul
sistemului T.

c) Pentru calculare fracţiunea din amortizarea critică în sistemul vibraţiilor staţionare se utilizează
măsurătorile făcute la frecvenţa de rezonanţă. Se foloseşte formula:

în care:

1. A este factorul de amortizare calculat astfel:

unde:

Kt - este constanta moment/curent a aparatului

KD - este constanta de amortizare a aparatului

fn - frecvenţa de rezonanţă

QR - curentul prin bobina dispozitivului de producere a vibraţiilor (măsurată)

R - amplitudinea vibraţiilor sistemului la frecvenţa de rezonanţă (măsurată)

2. Se determină valoarea lui R funcţie de T dintr-un grafic dat în cartea tehnică a aparatului.

d) Deformaţiile specifice  se calculează cu relaţia:

R - amplitudinea vibraţiilor sistemului la rezonanţă (radiani)

r - raza probei (cm)

l - lungimea probei (cm)

e) Pentru fiecare strat de pământ se fac minim 3 încercări valorile reale ale caracteristicilor
dinamice G şi D fiind media valorilor grupate pentru aceeaşi deformaţie specifică.

2.2. Metoda coloanei rezonante într-o celulă adaptată

După principiul Hardin s-a adoptat o celulă a tria xialului static GEONOR încât să se realizeze o
încercare tip coloană rezonantă.

2.2.1. Principiul metodei

Principiul metodei este identic cu cel prezentat la pct. 2.1.1.

2.2.2. Aparatura necesară

Aparatura necesară încercării alcătuieşte un ansamblu denumit "echipamentul coloanei

rezonante" prezentat în figura A.3.

Echipamentul coloanei rezonante este compus din:

- celula aparatului triaxial static (1);

- montajul special pentru transmiterea vibraţiilor de torsiune alcătuit din: două bobine (2) montate
pe cadrul celulei, doi magneţi (3) solidarizaţi cu tija pistonului, o piesă de legătură (4) între capul
pilotului şi tija pistonului (5), piesă necesară pentru transmiterea vibraţiei de torsiune probei de
pământ;

- generatorul de semnal de joasă frecvenţă (6);

- accelerometru (7);

- punte integratoare (8);

- osciloscop x-y (9);

- înregistrator (10);

Generatorul de semnal de joasă frecvenţă alimentat de la reţeaua electrică 220 V produce un

curent de frecvenţă variabilă, curent care trece prin bobinele (2) montate pe cadrul aparatului
triaxial. Sub acţiunea curentului alternativ, magneţii (3) sunt atraşi sau respinşi în bobine,
producând un moment de torsiune transmis prin tija pistonului pe capul probei.

Acceleratorul (7) fixat pe tija pistonului va înregistra şi va transmite prin semnal electric variaţia în
timp a amplitudinii deplasării pistonului la puntea integratoare (8) unde este amplificat şi apoi
transmis la osciloscop (9) spre vizualizare. Mufa de ieşire a generatorului de semnal de joasă
frecvenţă este cuplată la cel de al doilea canal al osciloscopului pentru vizualizarea semnalului de
excitaţie al bobinelor.

2.2.3. Pregătirea probelor

a) Din pământurile coezive se prelevează epruvete netulburate recoltate în monoliţi sau ştuţuri.

Pentru pământurile necoezive se utilizează epruvete preparate în laborator din material tulburat,
obţinute prin turnare în uscat sau sub apă direct în forma pentru modelare. Proba realizată
trebuie să fie la acelaşi grad de îndesare ca depozitul natural.

b) Epruvetele utilizate sunt de formă cilindrică cu dimensiunile de: =50 mm şi h = 100 mm.

c) După fasonare se măsoară dimensiunile epruvetei (circumferinţa şi înălţimea) cu o precizie de

0,03 mm şi se cântăresc.

d) Probele de pământ montate în celula triaxială se vor satura dacă este cazul şi se vor consolida
izotrop (), sau anizotrop (> ; ), la starea de eforturi din teren.

Pentru consolidarea anizotropă se montează dispozitivul special pentru consolidare anizotropă.

2.2.4. Executarea încercărilor

a) După consolidarea probei se va monta pe tija pistonului sistemul pulsator şi se vor face toate
legăturile arătate în fig. A.3. între aparatele ce compun echipamentul.

b) Încercarea se realizează prin acţiunea probei de pământ cu vibraţii de torsiune având

frecvenţa variabilă, cu valori crescătoare (se acţionează butonul generatorului de joasă frecvenţă)
până când se constată că elipsa înregistrată pe ecranul osciloscopului se transformă într-o
dreaptă înclinată. Acest moment marchează atingerea frecvenţei de rezonanţă a modului
principal de vibraţie, numită şi frecvenţă fundamentală şi notată cu f o.

c) Pentru determinarea decrementului logaritmic al amortizării se supune proba de pământ la

acţiunea unei vibraţii libere amortizate.

Acest lucru se realizează prin întreruperea circuitului de alimentare al bobinelor, prin oprirea
bruscă a generatorului de frecvenţă după ajungerea la frecvenţa de rezonanţă şi înregistrarea
scăderii amplitudinii vibraţiei liber-amortizate pe o bandă de hârtie fotografică de un înregistrator
(10), montat la ieşirea punţii interogatoare.

d) În echipamentul coloanei rezonante se realizează deformaţii g la forfecare prin torsiune

cuprinse în domeniul 10-4.

2.2.5. Determinarea caracteristicilor dinamice

a) Modulul dinamic de deformaţie transversală se determină pe baza valorii frecvenţei de

rezonanţă şi a caracteristicilor fizice şi geometrice ale probei, utilizând următoarea formulă:

(kPa)

în care:

f0 - frecvenţa de rezonanţă (Hz)

l - lungimea (înălţimea) probei (m)

 - densitatea probei (kg/m3)

F - factor adimensional de frecvenţă determinat după metodologia lui Hardin prezentată în Anexa
A.2.

b) Utilizând înregistrarea atenuării amplitudinilor vibraţiilor libere amortizate se calculează

valoarea decrementului logaritmic al amortizării cu formula:

în care:

x0, xn - amplitudinea ciclului "O" resoectiv a ciclului "n";

n - numărul de cicli luaţi în considerare

Fracţiunea din amortizare critică se calculează:

c) Pentru fiecare strat se fac minim trei încercări, valorile G şi D obţinându-se ca medie aritmetică
a valorilor lor obţinute pe cele 3 probe consolidate în condiţii identice.

 2.3. Metoda coloanei rezonante DRNEVICH

2.3.1. Principiul metodei

Principiul metodei este acelaşi ca la coloana rezonantă Hardin, în plus celula triaxială DRNEVICH
are posibilitatea de a exercita asupra probei atât vibraţii torsionate cât şi vibraţii longitudinale,
suprapuse peste o stare de eforturi izotrope.

Principiul de funcţionare al coloanei rezonante constă în determinarea în regim de rezonanţă a

modulilor longitudinali E şi/sau transversal G, a frecţiunilor din amortizare - longitudinal D1 şi/sau
transversal D1, precum şi variaţia acestora cu deformaţia longitudinală  sau torsională .

2.3.2. Aparatura necesară

a) Metoda coloanei rezonante DRNEVICH utilizează o celulă triaxială specială care dă şi numele
metodei, şi un lanţ de aparate electronice, prezentat în figura A.2.:

- voltmetru A/c;

- amplificator de putere;

- blocul de comandă;

- traductoare de deplasare;

- amplificator pentru încărcare;

- comutator;

- multimetru digital;

- osciloscop x-y.

Celula triaxială şi întreg lanţul de aparate de măsură sunt fabricate în SUA.

2.3.3. Pregătirea probelor

a) Probele de pământ sunt fasonate de dimensiunile indicate la pct. 2.1.3.

b) Montarea probelor în celula DRNEVICH este o operaţie care se efectuează cu mare atenţie
datorită dispozitivelor de producere şi de măsură a vibraţiilor pe cele două direcţii transversale şi
longitudinale.

c) Consolidarea probei la o stare de eforturi corespunzătoare eforturilor din depozitul natural.

2.3.4. Efectuarea încercărilor

După consolidarea probei se aduce sistemul la frecvenţa de rezonanţă şi se stabilesc
amplitudinile deformaţiilor longitudinale şi amplitudinile deformaţiilor transversale (la forfecare).

a) Se fixează butonul voltmetrului A/C pentru tipul de vibraţie dorită, apoi butonul de comandă
(pentru acel tip de vibraţii) se fixează în poziţia intermediară.

b) În continuare se măreşte frecvenţa vibraţiilor până când apare fenomenul de rezonanţă

(apariţia pe ecranul osciloscopului a elipsei cu axă verticală sau orizontală sau la înregistrarea
tensiunii maxime de la accelerometrul corespunzător mişcării), frecvenţa notată f n.

c) Înainte de aplicarea unor amplitudini mai mari se obişnuieşte să se fixeze frecvenţa la valoarea

şi să mărească puterea astfel ca voltmetrul să poată arăta o valoare fixă a tensiunii.

Valorile citite pe voltmetru A/C şi accelerometru se notează în formularul încercării deoarece vor
folosi în calculul factorului de calibrare al amortizării.

d) Se aplică bobinelor o putere mai mare şi se face un alt set de măsurători corespunzătoare unei
deformaţii specifice mai mare.

e) Pentru determinarea factorului din amortizare se utilizează metoda factorului de amplificare

pentru care se procedează astfel: se măsoară curentul care trece prin bobinările de antrenare şi
ieşire a accelerometrului. Aceste măsurători se efectuează la frecvenţa de rezonanţă f n şi la
din amplitudinea joasă a frecvenţei de rezonanţă.

2.3.5. Determinarea caracteristicilor dinamice

Calculul caracteristicilor dinamice se face prin fiecare set de date înregistrate.

a) calcularea modulului dinamic de deformaţie transversală, G, aplicând formula:

(kPa)

Dacă se notează cu

factorii care rămân constanţi pentru o anumită probă, atunci formula pentru colaborarea lui G se
poate scrie:

    (kPa)

s-a notat:

- densitatea probei (kg/m3)

l - lungimea probei (m)

S - un factor de frecvenţă care este o constantă a aparatului şi este egal cu = J/J0(J,J0 - având
semnificaţiile de la pct. 2.1.5.b.), Valoarea calculată a lui S, este prezentată în cartea tehnică a
aparatului în funcţie de dimensiunile probei ( = 3,57 cm sau = 7,11 cm).

b) calcularea raportului din amortizare, D.

Procedeul prin care se măsoară curentul şi accelera]ia la două frecvenţe diferite permit calculul
amortizării independente de factorii de calibrare, utilizănd formula:

unde:

R este o constantă a probei şi poate fi calculat:

în care T este:

- raportul dintre greutatea sistemului de vibrare şi greutatea probei în cazul mişcării longitudinale;

- raportul dintre momentul de inerţie polar al sistemului de antrenare şi cel al epruvetei.

c) calcularea deformaţiei specifice  se face aplicând formula:

în care:

d - diametrul probei

l - lungimea probei

fn - frecvenţa de rezonanţă

ACF - un factor de calibrare al accelerometrului transversal dat în cartea tehnică.

d) calcularea modulului de deforma]ie longitudinal, E, se face cu formula:

 (kPa)

în care

 - densitatea probei (kg/m3)

l - lungimea probei (m)

fn - frecvenţa de rezonanţă a vibraţiilor longitudinale

L - factor de frecvenţă care este dat în cartea tehnică a aparatului

Dacă se notează

C1 fiind o constantă a probei atunci E se calculează:

e) calcularea deformaţiei specifice longitudinală, , se face aplicând formula:

în care:

l - lungimea probei

fn - frecvenţa de rezonanţă a vibraţiilor longitudinale

ACF - un factor de calibrare al accelerometrului longitudinal dat în cartea tehnică.

f) Pentru fiecare strat se fac minim trei încercări, valorile reale ale caracteristicilor G, D, F, fiind
media aritmetică a valorilor determinate pe cele 3 probe consolidate în condiţii identice.

2.4. Metoda triaxialului ciclic

Metoda triaxialului ciclic se utilizează pentru determinarea caracteristicilor dinamice ale terenului
de fundare corespunzătoare deformaţiilor specifice situate în domeniul 10 -3 - 10-1 (se acoperă
spectrul deformaţiilor ce apar în timpul marilor cutremure).

2.4.1. Principiul metodei

a) Principiul metodei triaxialului ciclic constă în acţionarea unei probe de pământ supuse unei
stări de eforturi triaxiale, cu o încărcare ciclică acţionată după direcţia verticală. În timpul ciclării
se înregistrează diagrama efort-deformaţie şi diagrama variaţiei presiunii apei din pori.
b) Încărcarea ciclică are o variaţie sinusoidală în timp pentru ca fiecare ciclu de încărcare să fie
compus dintr-o compresiune urmată de o extindere triaxială.

c) Triaxialul ciclic lucrează în domeniul frecvenţelor de 0,5-2,0 Hz, frecvenţe apropiate de cele
întâlnite în cazul solicitărilor seismice.

2.4.2. Aparatura necesară

a) Aparatura utilizată în metoda triaxialului ciclic este compusă din triaxialul ciclic propriu-zis legat
în lanţ cu o serie de aparate care asigură în timpul ciclării înregistrarea automată a diagramei
efort-deformaţie şi a diagramei de variaţie a presiunii apei din pori. Schema de principiu este
prezentată în fig. A.4.

b) Triaxialul ciclic este alcătuit din:

- celula triaxială (1) în care se montează proba;

- sistemul de introducerea presiunii în celulă şi probă necesare operaţiei de consolidare şi

acţionare triaxială a probei cu un efort static;

- dispozitivul de aplicare a sarcinii ciclice (sistem de ciclare).

Dispozitivul de aplicare a sarcinii ciclice este compus din pupitrul de comandă (2) şi un sistem
pneumatic de acţionare al pistonului (3) formate dintr-un regulator de presiune şi un comutator
care asigură prin pulsaţii alternante încărcarea cu dublă acţiune a pistonului.

Triaxialul ciclic şi lanţul de înregistrare a diagramei efort-deformaţie este fabricată în S.U.A.

c) Înregistrarea diagramei efort-deformaţie este făcută de un înregistrator x-y (6) spre care un
traductor liniar variabil de deplasare (5) montat pe tija pistonului transmite mişcarea acestora şi o
celulă de presiune (4) transmite forţa dinamică aplicată pistonului.

d) Diagrama de variaţie a presiunii apei din porii probei se înregistrează pe un înregistrator cu

bază de timp (9) spre care variaţia presiunii apei din pori este transmisă de un traductor electric
de presiune (7), conectat la o punte tensiometrică (8).

2.4.3. Pregătirea probelor

a) În metoda triaxialului ciclic se supun încărcărilor ciclice epruvete de pământ recoltate din
monoliţi sau ştuţuri (pentru pământuri coezive) şi epruvete preparate în laborator din material
tulburat (pentru pământuri necoezive).

La confecţionarea epruvetelor din pământuri necoezive se foloseşte metoda de turnare în uscat

sau sub apă direct în forma de modelare.

b) Dimensiunile epruvetelor sunt în funcţie de celula triaxială: diametrul egal cu 50 mm şi

înălţimea de 10 mm sau cu diametrul de 30 mm şi înălţimea 70 mm.

După fasonare se măsoară dimensiunile cât mai exact (cu o precizie de 0,03 mm), se cântăreşte
proba şi se notează datele în formularul încercării (prezentat în Anexa A3).
c) Se montează proba în celula triaxialului se saturează şi se consolidează la o stare de eforturi
izotrope corespunzătoare stării de eforturi din depozitul natural.

Cantităţile de apă adiţionate sau scoase din probă (Bs) eforturile de consolidare (1),
contrapresiune din pori (Uc), variaţiile de înălţime (h) se notează în formularul încercării.

2.4.4. Efectuarea încercării ciclice

a) Se verifică dacă sunt conectate legăturile între aparatura care alcătuieşte lanţul utilizat,
conform schemei din figura A.4.

b) Se închide drenajul probei şi legătura la presiune din celulă.

c) Se programează încărcarea axială ciclică la pupitrul de comandă.

d) Se începe încărcarea ciclică prin acţionarea butonului de la pupitrul de comandă.

e) Încărcarea ciclică se aplică până când dublul amplitudinii deformaţiei specifice axiale atinge
15% din înălţimea iniţială a probei.

f) În timpul ciclării se înregistrează variaţia efortului ciclic axial cu deformaţiile axiale şi diagrama
de variaţie a presiunii apei din porii probei.

g) În triaxialul ciclic o probă nu poate fi încercată decât o singură dată deoarece în timpul unei
încercări ciclice proba îşi modifică caracteristicile fizice, chiar dacă nu a ajuns la limita de
deforma]ie.

2.4.5. Determinarea caracteristicilor dinamice

Utilizând metoda triaxialului ciclic se determină: modulul dinamic secant de deformaţie

longitudinală, E, modulul dinamic secant de deformaţie transversală, G, şi fracţiunea din
amortizarea critică, D, pentru deformaţii specifice în domeniul 10 -3 - 10-1.

a) Pe baza diagramei efort axial-deformaţie, înregistrată în timpul ciclării se determină modulul de

deformaţie longitudinală, E, utilizând formula:

(kPa)

în care:

d - efortul unitar deviator ciclic (kN/m2);

 - deformaţie specifică longitudinală, determinată cu formula:

h - abscisa vârfului buclei histerezis, iar în cazul în care bucla nu este simetrică h este egală
cu jumătate din deschiderea buclei
h - înălţimea iniţială a probei

Fiecărui ciclu de încărcare îi corespunde o valoare a deformaţiei specifice , deci o anumită

valoare a modulului E.

b) Modulul dinamic secant de deformaţie transversală G s se determină utilizând relaţia:

(kPa)

Deformaţia unghiulară specifică se obţine pe baza deformaţiei , aplicând relaţia:

în care:  - coeficientul Poisson dinamic; pentru probe de pământ încercate în condiţiile în care
variaţia de volum este împiedicată  =0,5.

Perechile de valori G şi  se calculează pentru fiecare ciclu de încărcare;

c) Fracţiunea din amortizare critică se determină conform definiţiei prezentate la pct. 1.b.

în care:

AB - aria buclei de histerezis;

AT - aria triunghiului delimitat de axa mare a buclei şi proiecţia pe orizontală a vârfului buclei.

Fiecărui ciclu îi corespunde o valoare a fracţiunii din amortizarea critică.

d) Pentru fiecare strat de pământ se fac cel puţin trei încercări în triaxialul ciclic.

Cele trei probe cu aceleaşi caracteristici fizice, consolidate în condiţii identice sunt încercate în
triaxialul cu valori diferite ale amplitudinii încărcării ciclice.

Valorile reale ale caracteristicilor dinamice G, E, D, sunt mediile aritmetice ale valorilor lor
corespunzătoare aceleiaşi deformaţii specifice  sau .

[top]

3. PREZENTAREA REZULTATELOR

Pentru un strat de pământ valorile caracteristicilor dinamice variază cu deformaţia specifică,

prezentarea rezultatelor făcându-se prin reprezentări grafice funcţie de acest parametru.
a) Graficul de variaţie al modulului dinamic G se obţine reprezentând în abscisă valorile
deformaţiilor specifice, , iar în ordonată valorile grafice corespunzătoare ale modulilor G,
determinate prin una din metodele coloanei rezonante şi metoda triaxialului ciclic.

b) Graficul de variaţie al fracţiunii din amortizarea critică se obţine reprezentând în abscisă

valorile deformaţiilor, , iar în ordonată valorile corespunzătoare ale fracţiunii din amortizarea
critică, valori determinate prin una din metodele coloanei rezonante HARDIN sau DRNEVICH şi
prin metoda triaxialului ciclic.

c) Graficul de variaţie al modulului dinamic de deformaţie longitudinală E se alcătuieşte

reprezentând în abscisă deformaţiile specifice  iar în ordonată valorile E determinate prin
metoda coloanei rezonante DRNEVICH şi prin metoda triaxialului ciclic.

[top]

B. METODOLOGIA DE DETERMINARE A CARACTERISTICILOR DINAMICE

ALE TERENULUI DE FUNDARE LA SOLICITARI SEISMICE PRIN METODE
DE TEREN - METODE SEISMICE

1. GENERALITATI

1.1. Prezenta metodologie stabileşte modul de determinare a caracteristicilor dinamice ale

terenurilor de fundare la solicitări seismice utilizând metoda de teren cunoscută sub denumirea
de metode seismice.

1.2. Caracteristicile dinamice ale terenului de fundare care fac obiectul prezentei metodologii sunt
definite în STAS 11156-76 "Teren de fundare. Geofizica inginerească. Terminologie", poziţiile 48,
14, 49:

- modulul dinamic de deformaţie transversală, G*;

- coeficientul Poisson dinamic, *;

- modulul dinamic de deformaţie longitudinală, E*.

1.3. Valorile modulilor dinamici G* şi E* sunt corespunzătoare unor deformaţii specifice în

domeniul 10-6.

[top]

2. PRINCIPIUL METODEI

2.1. Principiul metodei constă în determinarea caracteristicilor dinamice ale terenului de fundare
cunoscând vitezele de propagare a undelor seismice în teren.

2.2. Vitezele de propagare a undelor seismice longitudinale şi transversale, Vp şi Vs, se

determină prin generarea de unde seismice într-un anumit punct al terenului şi înregistrarea
simultană în diferite puncte de observaţie a timpilor de sosire a undelor seismice longitudinale P
şi transversale S (definite în Anexa B.1.)

2.3. Pentru calcularea valorilor modulilor E* şi G* este necesară şi determinarea în laborator a

densităţii pământului conform STAS 1913/3-85. "Teren de fundare. Determinarea densităţii
pământului".

[top]

3. APARATURA SEISMICA

3.1. Aparatura seismică este constituită din canale seismice. Un canal este alcătuit dintr-un
traductor, cablu, sistem de amplificare, sistem de înregistrare.

a) Traductorul este un geofon (traductor de viteze) vertical sau orizontal având un singur grad de
libertate, caracterizat printr-o anumită frecvenţă, o rezistenţă de amortizare, o impedanţă de ieşire
şi o sensibilitate. În foraje de mică adâncime şi în zone mlăştinoase se utilizează geofoni cu
carcase speciale de protecţie sau hidrofoni. Pentru măsurători tip cross hole se utilizează
garnituri de geofoni verticali (cable de viteze) sau geofoni tridirecţionali (ortogonali).

b) Cablele utilizate sunt fire bifilare, fie multifilare (26 conductori) cu mufe de cuplare cu 24
contacte sau mai puţin.

c) Staţiile seismice conţin atât amplificatorii, filtrele cât şi sistemele de înregistrare care pot fi:

- sistem de înregistrare pe hârtie;

- sistem de afişare pe ecran cu memorie digitală;

- sistem de afişaj cu memorie şi înregistrare pe bandă sau dischete.

Avantajul staţiilor cu memorie şi înregistrare pe bandă sau dischete constă în faptul că se

pretează convenabil la o prelucrare automată.

Funcţie de numărul de canale, staţiile seismice pot avea 1, 3, 6, 12 sau 24 canale, condiţia
obligatorie fiind postabilitatea.

Se preferă staţiile cu mai multe canale care sunt mai versatile, în sensul că se pot reduce
numărul de canale funcţie de necesităţi. Rata de eşantionare variază între 1.10 -3 şi 1.10-6
secunde. Sunt de preferat cele cu raţia minimă de 1.10 -5 secunde.

3.2. Generarea undelor seismice se realizează prin detonarea unei încărcături de exploziv sau
prin şocuri mecanice.

[top]

 
 4. METODE DE TEREN UTILIZATE PENTRU DETERMINAREA VITEZELOR
DE PROPAGARE A UNDELOR SEISMICE

Metodele de teren utilizate în vederea determinării vitezelor de propagare a undelor seismice, Vp

şi Vs sunt:

- metode seismice pentru măsurători de suprafaţă;

- metode seismice pentru măsurători în foraje;

- metode seismice pentru măsurători între foraje.

Volumul lucrărilor seismice pentru determinarea vitezei de propagare Vp şi Vs este stabilit în

STAS 1242/7-84, "Teren de fundare. Cercetarea geofizică a terenului prin metode seismice",
capitol 1.3. Valorile indicate în acest standard sunt condiţionate de clasa de importanţă a
construcţiei şi dimensiunile amplasamentului.

4.1. Metode seismice pentru măsurători de suprafaţă

Cea mai simplă metodă pentru investigaţii în vederea determinării vitezelor de propagare (Vp, Vs)
este cea de suprafaţă, metodă ce nu presupune o serie de lucrări suplimentare (foraje, galerii
etc.). Este însă necesară executarea unor lucrări pentru determinarea densităţii terenului
investigat.

Măsurarea vitezelor undelor P şi S se face prin generarea unui şoc la suprafaţa terenului.

În general se utilizează geofoni de joasă frecvenţă (4-10 Hz) ce se dispun colinear, echidistant
sau cu distanţe variabile, distanţele mai mici fiind repartizate la extremităţile dispozitivului de
măsură. Lungimea dispozitivului de măsură (de la punctul în care se amplasează sursa de impuls
până la ultimul geofon din dispozitiv) trebuie să fie egală sau mai mare de 3 h, h fiind adâncimea
maximă ce va fi investigată.

La toate metodele de suprafaţă este absolut necesar a se efectua înregistrări în ambele sensuri
ale dispozitivului de măsură pentru a se elimina efectul de neparalelism al suprafeţei libere cu
suprafeţele de contrast.

4.1.1. Metoda pentru înregistrarea undelor longitudinale (P)

Mod de lucru

a) Se trasează profilul de măsură. Se stabileşte locul de amplasare a geofonilor (verticali).

b) Se plantează geofonii (cât mai vertical posibil). Se asigură un contact optim al acestora cu
terenul.

c) Se întinde cablul seismic în lungul dispozitivului şi se cuplează geofonii la prizele cablului,

asigurându-se o polaritate unică, ca şi un contact perfect între geofoni şi prize.

d) Se cuplează cablul seismic la staţie. Se măsoară continuitatea canalului seismic (cablu +

geofon).
e) Se stabileşte nivelul de amplificare pentru fiecare canal în parte, astfel încât nivelul
microseismelor să nu depăşească 0,5 mm = 2 A. (A = amplitudine maximă pozitivă sau negativă
a microseismelor).

f) Generarea se poate face cu exploziv amorsat cu capse electrice instantanee. Cantitatea de

exploziv se stabileşte pe teren funcţie de condiţiile existente: nivel de zgomot, adâncimea de
investigaţie, amplificare (50-500 g). Explozivul se introduce în găuri până la adâncimea de 0,3-0,4
m, burându-se bine cu pământ, fig. B.1. În locul sursei explozive se poate utiliza o sursă
mecanică (căderi de greutăţi, baros etc.) care se aplică repetat pe o placă de oţel sau dural.

g) Comenzile pentru darea focului se fac de către tehnicianul operator în momentul în care staţia
este pregătită pentru înregistrare.

h) Momentul în care impulsul seismic ajunge ca undă directă sau refractată la geofoni, este
marcat prin apariţia pe traseele seismice a acestuia (ruperi). În cazul staţiilor cu mai multe canale
corelarea se va face pe impuls (prima sosire) sau pe prima fază (minim).

Condiţia obligatorie pentru obţinerea refracţiilor este ca succesiunea de viteze, separate prin
suprafeţe de contact să fie crescătoare cu adâncimea:

V0>V1>V2...Vn.

i) După developarea seismogramei, tehnicianul operator hotărăşte dacă este cazul să se repete
înregistrarea sau ca punctul de împuşcare să fie mutat în extremitatea opusă a dispozitivului de
măsură. Generarea în acest punct se face ca la punctele f-g.

j) În cazul staţiilor monocanal cu afişaj de trasă pe display şi marker (marcator de timp), geofanul
rămâne fix şi se deplasează punctul de impact (fig. B.1.b).

k) Calitatea seismogramei se stabileşte funcţie de calitatea înregistrării, în sensul ca toate

canalele utilizate la înregistrare să funcţioneze, ruperile (momentul când frontul de undă seismic
ajunge la geofoni) să fie cât mai aproape de 90 o şi momentul exploziei să fie bine marcat pe
seismogramă.

Prelucrarea datelor

Prelucrarea înregistrărilor se efectuează prin citirea timpilor de propagare a undelor de la punctul

de explozie (impact) la fiecare geofon şi reprezentarea acestora într-un grafic t=f(d) numit -
hodograf (Exemplu în Anexa B.2.). Se obţin o familie de drepte cu pante diferite, prima
reprezentând unda directă, iar celelalte succesiv undele refractate provenind de la suprafeţele de
contact între strate.

Inversul pantei acestor drepte reprezintă vitezele de propagare ale undelor longitudinale Vp,
pentru diferite orizonturi. Mediile aritmetice ale vitezelor înregistrate în cele două sensuri de
propagare (denumite viteze aparente), reprezintă vitezele reale ale undelor longitudinale.

4.1.2. Metoda pentru înregistrarea simultană a undelor longitudinale (P) şi transversale

(SV).

Mod de lucru

a) Modul de lucru este ca la punctul 4.1.1., reglându-se la nivele foarte mici amplificările.
b) Se utilizează cantităţi mici de exploziv (50-100 g) astfel încât undele longitudinale să aibă
amplitudini reduse (2 A = maximum 10 mm). Se repetă înregistrările, cu reglaje succesive pentru
ca în final să se obţină o seismogramă sau o înregistrare clară conţinând atât undele
longitudinale (P) cât şi cele transversale (SV) (Exemplu în Anexa B.3 fig.a)

Prelucrarea datelor

Prelucrarea şi interpretarea datelor se face ca la punctul 4.1.1 (Exemplul de hodograf este

prezentat în Anexa B.3 fig.b.)

4.1.3 Metoda pentru înregistrarea undelor transversale (SH) - Colinear

Mod de lucru

a) Se procedează asemănător ca la punctul 4.1.1 utilizându-se însă geofoni orizontali cu

polaritate unică (orientaţi unic în lungul dispozitivului de măsură).

b) Generarea impulsului seismic se poate face în două moduri:

- cu exploziv plasat pe latura mică a unei tranşee executată în lungul dispozitivului de măsură, la
cele două extremităţi;

- mecanic, prin impactul unei grinzi confecţionată din lemn moale grinda fiind orientată în lungul
profilului (dimensiunile grinzii 150x20x20 cm).

În această situaţie, generarea se face succesiv la cele două extremităţi ale tranşeei sau ale
grinzii. Generarea la cele două extremităţi ale tranşeei sau ale grinzii se face cu scopul de a
detecta faptul că nu s-au înregistrat unde de tip Rayleigh (ce nu-şi schimbă polaritatea odată cu
schimbarea polarităţii impactului (fig. B.2.a).

Prelucrarea datelor

Prelucrarea datelor şi interpretarea rezultatelor se face ca la pct. 4.1.1

4.1.4. Metoda pentru înregistrarea undelor transversale (SH) - transversal

Mod de lucru

a) Se procedează asemănător ca la pct. 4.1.3, geofonii orizontali fiind lasaţi transversal faţă de
direcţia dispozitivului de măsură (fig. B.2.b şi c.)

b) Generarea impulsului seismic se poate face:

- cu exploziv, lăsat succesiv pe pereţii paraleli cu direcţia dispozitivului de măsură ai unei tranşee
transversale faţă de dispozitiv;

- mecanic, prin lovirea cu un baros a unei grinzi de lemn moale, succesiv la ambele extremităţi
ale acesteia.

c) În general la înregistrările ce se fac cu generare mecanică este recomandabil a se utiliza staţii

cu afişaj de trasă şi acumulare de semnal (memorie).
Prelucrarea datelor

Prelucrarea şi interpretarea rezultatelor se face ca la punctul 4.1.1 fiind evident necesară şi

înregistrarea undelor longitudinale.

4.2. Metode seismice pentru măsurători în foraje

Aceste metode permit măsurarea vitezelor de propagare a undelor într-un foraj vertical astfel:
generarea şocului se face la suprafaţă şi înregistrarea timpilor de sosire a undelor se face cu
geofoni plasaţi în adâncime sau cu generarea şocului în foraj şi înregistrări cu geofoni plasaţi la
suprafaţă, figura B.3.

Metodele seismice pentru determinarea vitezelor undelor seismice prin măsurători în foraje
prezintă o serie de avantaje:

- recoltarea probelor de pământ pentru determinarea densităţii se face chiar din forajele folosite la
măsurători;

- permit investigarea terenului de fundare pe direcţia încărcării;

- combinând măsurătorile de suprafaţă cu cele în foraj se poate determina efectul de anizotropie

al diferitelor straturi.

4.2.1. Metode de măsurare cu geofoni în foraj (tip downhole sau microseismocarotaj

invers)

Modul de lucru

a) Se lansează geofonul în foraj până la adâncimea la care se încep măsurătorile.

Modulul ce constituie geofonul vertical este introdus într-o carcasă metalică diamagnetică,
prevăzută sau nu cu o patină elastică de oţel ce se poate deschide până la un diametru mai mare
decât diametrul cel mai mare al forajului (fig. B.3.a)

b) În circa 0,5 m de gura forajului (în situaţia în care acesta nu este tubat) sau la distanţe mai
mari (2-5 m) funcţie de lungimea tubajului, se plasează o placă având dimensiuni aproximative
(25x25x3 cm) din oţel sau dural.

c) Se loveşte placa odată sau de mai multe ori (prin acumulare de semnal) până când pe ecranul
tubului catodic este afişat un semnal seismic clar.

d) Prin deplasarea markerului pe trasa seismică se citeşte valoarea timpilor de propagare a

undelor longitudinale.

Prelucrarea datelor

a) Semnalul seismic se poate înregistra pe bandă magnetică sau se pot citi timpii de propagare
afişaţi pe ecran şi se reprezintă imediat pe hârtie milimetrică sub forma unui hodograf vertical
graficul t=f(h) reprezentat ca în fig. B.3.b. Pe baza acestuia se calculează vitezele de propagare,
Vp, asemănător pct. 4.1.1.

4.2.2. Metoda de măsurare cu garnitura de geofoni

Mod de lucru

a) În locul unui geofon singular se utilizează o garnitură de geofoni verticali dispuşi echidistant (2-
5 m) ce se lansează în foraj sub greutate proprie sau lestaţi (geofonii nu dispun de patine, fig.
B.3.c.).

b) Generarea semnalului seismic se face printr-un impact vertical sau prin detonarea unei
cantităţi reduse de exploziv (sau a unui număr mai mare de capse electrice instantanee), bine
burată cu pământ sau zăpadă tasată pentru a se asigura transmiterea semnalului seismic.

c) Reglajul amplificării se face gradat, funcţie de adâncimea fiecărui geofon.

Prelucrarea datelor

Prelucrarea datelor se face ca la punctul 4.2.1.

4.2.3. Metoda de măsurare cu geofonul la suprafaţă (tip UP HOLF sau microseismocarotaj

normal)

Mod de lucru

a) Geofonul se amplasează la suprafaţa terenului, la distanţa de 0,5-1 m de gura forajului în cazul

unui foraj netubat sau tubat cu burlane din material plastic şi la distanţa de 2-5 m în cazul unor
foraje tubate cu burlane din oţel. Geofonul utilizat este de tip vertical.

b) Sursa de impuls seismic o constituie un grup de capse electrice instantanee sau o cantitate
redusă de exploziv (50-200 g) amorsat cu o capsă electrică instantanee aşezate la distanţe de 2-
5 m pe verticală (fig. B.3.d).

c) Detonarea exploziilor se produc ascendent, de la talpa forajului la suprafaţă.

d) Semnalele seismice pot fi înregistrate şi apoi transmise pe bandă magnetică sau dischete. În
lipsa acestora, sunt citite cu ajutorul unui marker şi reprezentate sub forma unor hodografi
verticali.

Evident nu se pune problema înregistrării în ambele sensuri.

Prelucrarea datelor

Prelucrarea se face ca la pct. 4.2.1.

4.2.4. Metoda de măsurare simultană a undelor longitudinale şi transversale

Acest tip de măsurători se aplică la înregistrările tip seismocarotaj normal sau invers.
Înregistrarea simultană a undelor longitudinale şi transversale presupune o reglare foarte
pretenţioasă a amplificării, la nivele foarte joase ale acesteia, astfel încât să se permită separarea
undelor longitudinale de cele transversale.

Mod de lucru

a) Se fixează un geofon la suprafaţă (ca la pct. 4.1.1.).

b) Impulsul seismic se face de la talpa forajului către suprafaţă, prin detonarea unui număr redus
de capse, funcţie de adâncimea forajului.

c) Se urmăreşte ca amplitudinea undei P să se menţină la nivele foarte joase pentru a nu masca

prin trenul său de unde, undele transversale (de tip SV).

d) Se menţionează că în toate cazurile în care se fac înregistrări prin metoda

microseismocarotajului normal sau invers, lungimea pasului de măsură este determinată de
regimul de viteze din diferitele strate interceptate de foraj, cât şi de rata de eşantionare a
aparaturii, astfel:

- la viteze mici de propagare pasul de măsură poate fi mare;

- la rate mici de eşantionare ale aparaturii seismice se poate utiliza un pas mic de măsură (nu
mai mici de 1 m).

Prelucrarea datelor

a) La prelucrare se dispun înregistrările una sub cealaltă detaşându-se net axele sinfază pentru
cele două tipuri de unde, axa de sinfază direcţia după care se aliniază fie impulsul seismic
(ruperile) sau prima (maxim) sau a doua fază (minim).

b) Reprezentarea într-un grafic vertical a timpilor de propagare funcţie de adâncime permite

obţinerea hodografilor verticali. Reprezentând în acelaşi grafic raportul dintre timpii de propagare
şi diferenţa de adâncime la două înregistrări succesive, se poate obţine viteza de interval pentru
un interval de adâncime ales.

4.2.5. Metode de măsurare a undelor transversale (SH) microseismocarotaj invers - tip

downhole)

Mod de lucru

a) Pentru măsurători se utilizează un geofon tridirecţional având caracteristicile de directivitate

orientate conform axelor x, y, z.

b) Există obligativitatea ca geofonul tridirecţional să fie prevăzut cu patină elastică, cu o

membrană gonflabilă cu apă sau aer sau cu servomotor ce poate împinge în afară trei bacuri
retractibile.

c) Generarea se face de la suprafaţă cu impact vertical pentru unda de tip P se foloseşte o placă
de oţel sau dural, iar pentru undele de tip SH se utilizează o grindă de lemn moale.

d) O altă sursă de generare o poate constitui o explozie redusă realizată într-un foraj de mică
adâncime, bine burat cu apă.

e) Funcţie de disponibilităţile pe care le are staţia seismică se poate utiliza un grup de 2 geofoni
tridirecţionali distanţaţi la 2-3 m unul de celălalt, obţinându-se viteze de interval.

4.3. Metode pentru măsurători între foraje (tip cross hole)

Cunoscute sub numele de seismografiere sau măsurători prin transparenţă, aceste metode
permit investigarea unui panou delimitat de două foraje.
4.3.1. Metoda cu sursa explozivă pentru măsurarea simultană a undelor longitudinale şi
transversale

Mod de lucru

a) Distanţa dintre foraje la astfel de măsurători trebuie să fie de circa 12-20 m, funcţie de rata de
eşantionare a staţiei;

b) Ca traductor se utilizează un geofon vertical sau tridirecţional (cu patină sau bacuri extensibile)
introdus într-un foraj, la talpă.

c) Sursa de impuls se introduce în forajul învecinat, la aceeaşi adâncime sau aceeaşi cotă. Sursa
constă dintr-un grup de 4-5 capse electrice instantanee. (fig. B.4.a.)

d) Unul din cei doi geofoni orizontali va înregistra unda longitudinală (P), iar geofonul vertical va
înregistra unda transversală (SV) în cazul geofonului tridirecţional. În cazul în care se utilizează
un singur geofon vertical cele două tipuri de unde se înscriu pe aceeaşi trasă, diferenţiindu-se pe
criterii de frecvenţă amplitudine.

e) Metoda prezintă dezavantajul că în situaţia unei succesiuni de strate cu viteze diferite

accentuat, pot apare fenomene de refracţie în apropierea limitei de contrast.

Prelucrarea datelor

Cunoscând distanţa dintre foraje se pot calcula vitezele de propagare pentru fiecare nivel
investigat iar prin realizarea mediilor aritmetice simple pe orizonturi comparabile din punct de
vedere geologic se pot obţine valorile celor două tipuri de viteze, respectiv Vp şi Vs.

4.3.2. Metode cu surse mecanice de impuls

În fig. B.4.b. se prezintă un alt sistem de înregistrare a undelor transversale, utilizând un număr
de 3-4 foraje dispuse colinear la distanţe de 2-4 m, unul de celălalt.

Mod de lucru

a) Se execută simultan 3-4 foraje până la adâncimea aproximativă a rocii de fundare. În primele
2-3 foraje se introduce la talpă câte un geofon tridirecţional ce se înfige în talpa forajului
respectiv, cu ajutorul unei prăjini. În ultimul foraj se introduce, la aceiaşi cotă o prăjină având la
extremitatea inferioară sapa sau freza de foraj.

b) Generarea semnalului seismic se face lovind cu un baros extremitatea superioară a prăjinii la

care este montată sapa de foraj. În sistem diferenţial se citeşte timpul de propagare între două
foraje în care se află plasaţi geofonii.

c) După terminarea înregistrării se continuă simultan cele 3-4 foraje până la cota următoare la
care se vor efectua măsurătorile. Operaţiile se repetă asemănător până la adâncimea finală.

Prelucrarea datelor

Pe baza distanţelor dintre foraje se pot calcula vitezele de propagare ale undelor longitudinale şi
transversale.
4.3.3. Alte aplicaţii ale metodei cross hole

4.3.3.1. Metoda cross hole simplă

Mod de lucru

a) Se utilizează o garnitură de geofoni verticali cu sau fără patină, distanţa dintre geofoni fiind
constantă (2-10 m) (fig. B.5.a). În forajul învecinat situat la distanţa de 60-40 m, se introduc
cantităţi mici de exploziv ce se detonează ascendent.

b) Se obţine astfel la o explozie o distribuţie a vitezelor de propagare între punctul de generare şi

cele de înregistrare. La o succesiune de explozii se obţine o serie de curbe ce reflectă distribuţia
de viteze pe verticale panoului determinat de cele două foraje. (longitudinale, eventual
transversale).

c) Se preferă înregistrarea simultană a câte două panouri determinate de trei foraje.

Prelucrarea datelor

În final se prezintă grafice de variaţie a vitezelor undelor P şi SV cu adâncimea şi distanţa.

4.3.3.2. Tomografie seismică

Mod de lucru

a) Sursa de impuls este mecanică, se fixează pe pereţii forajelor cu ajutorul unor bacuri
retractibile, acţionate de un servomotor. Sursa este acţionată de la suprafaţă electric sau
pneumatic, declanşarea baleiajului traselor efectuându-se prin intermediul unui trigger
(declanşator electronic) ce sesizează momentul impactului mecanic pe o mică nicovală.

b) Sistemul de recepţie este constituit din trei accelerometre dispuşi ortogonal după cele trei axe,
montaţi într-o carcasă de dural şi fixată pe peretele forajului prin acelaşi sistem de bacuri (fig.
B.5.b). Se preferă măsurătorile executate în găuri netubate (cu excepţia depozitelor aluvionare).

c) Se introduc sursa de impuls şi traductorul tridirecţional în câte un foraj (situate la distanţe de

20-50 m sau mai mult), se fixează pe pereţii forajelor (fig. B.5.b.). Se declanşează sursa
mecanică de atâtea ori până când semnalul însumat (afişat pe un display) prezintă calităţile
necesare stocării. Se menţine sursa de impuls fixă şi se ridică sistemul de recepţie cu 3-5 m mai
sus. Se repetă măsurătorile ca mai sus după care se deplasează traductorul în sus, respectând
echidistanţa. La terminarea înregistrării pentru un punct de impuls se deplasează sursa cu o
distanţă comparabilă (3-5 m) şi repetă operaţiile pentru forajul în care se află traductorul. Se
continuă astfel până când sursa de impuls ajunge la suprafaţă.

Prelucrarea datelor

Prelucrarea se face cu ajutorul unui calculator personal pe baza unui program ce include un
sistem de filtru. Se poate obţine în final distribuţia cea mai probabilă a vitezelor în planul
determinat de cele două foraje.

[top]

 
 5. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR DINAMICE ALE TERENULUI DE
FUNDARE

Caracteristicile dinamice ale unui strat de pământ din terenul de fundare, G*, *, E* se obţin din
relaţia de calcul între vitezele de propagare prin teren a undelor seismice longitudinale şi
transversale şi densitatea stratului.

Valorile vitezelor de propagare Vp şi Vs sunt determinate prin una din metodele prezentate în
capitolul 4.

Densitatea pământului se determină conform STAS 1913/3-85.

5.1. Modulul dinamic de deformaţie transversală G* a unui strat de pământ se calculează cu

relaţia

(Pa)

în care:

r - densitatea stratului de păm|nt, în kg/m3;

Vs - viteza de propagare a undelor seismice transversale, prin acest strat, în m/s;

5.2. Coeficientul Poisson dinamic se calculează cu relaţia:

Vs - viteza de propagare a undelor seismice transversale, în m/s;

Vp - viteza de propagare a undelor seismice longitudinale, în m/s;

5.3. Modulul dinamic de deformaţie longitudinală, E* se calculează cu relaţia:

[Pa]

în care:

 - densitatea stratului de pământ, în kg/m3;

Vp - viteza de propagare a undelor longitudinale prin acel strat, în m/s;

* - coeficientul Poisson dinamic.

[top]