Dregatoriile erau inalte demnitati ale statului, beneficiarii acestora fiind numiti de catre domn, fata de care

depuneau juramant de credinta. Acestia puteau fi confirmati/revocati oricand, nu erau remunerati - in schimb
primeau danii domnesti, daruri ori concedarea veniturilor unor tinuturi. Dregatorii care participau la Sfatul
domnesc erau denumiti "mari", spre deosebire de ceilalti dregatori. In principiu, dregatorii exercita atributiuni in
cadrul curtii domnesti, ca si pe plan administrativ, judiciar, militar. Intrucat nu exista o delimitare clara a
formelor de activitate in cadrul statului, din secolul al XIV-lea si pana tarziu, in secolul al XVII-lea, atributiile
dregatorilor nu au fost foarte bine diferentiate. Cu toate acestea, poate fi operata o diferentiere a dregatoriilor in
dregatorii cu atributii de ordin public (administrativ, judecatoresc, fiscal), dregatorii cu atributii militare si
dregatorii care indeplineau diverse atributii la curtea domneasca.

Dintre dregatoriile cu atributii de ordin public, cele mai importante erau: mare ban - in linii mari, aceasta
dregatorie asigura carmuirea Olteniei, prerogativele sale fiind apropiate de cele ale domniei -, mare vornic – sef
al curtii domnesti, avand si atributii judecatoresti materializate in drept de judecata in toata tara, cu exceptia
Olteniei, unde judecator era marele ban -, mare logofat – seful cancelariei domnesti -, mare vistier – un veritabil
ministru de finante al epocii - si mare armas, cu atributii in general politienesti, de sef al politiei si al temnitelor,
in sarcina sa intrand si aducerea la indeplinire a pedepselor domnesti, precum si militare, de sef al artileriei si al
politiei militare. Cea mai importanta dregatorie cu atributii militare era cea de spatar, comandant al armatei sau,
dupa caz, numai al cavaleriei. In aceeasi categorie intrau si dregatoriile de aga - comandant al pedestrimii, sau
doar denumirea generica de comandant - si setrar, care raspundea, in general, de asigurarea logistica a armatei.

In categoria dregatoriilor cu atributii la curtea domneasca intrau: postelnic/stratornic – avea in grija camera de
culcare a domnului, prestandu-i acestuia si alte servicii personale –, medelnicer - ii turna domnului apa pentru
spalatul mainilor la masa -, paharnic – se ocupa de bautura domnului, in atributiile sale intrand si luarea
“credintei”, adica gustarea vinului domnului pentru a verifica daca nu este otravit –, stolnic – se ocupa de masa
domnului si de aprovizionare curtii domnesti cu unele alimente, in special cu peste –, clucer – principalul
responsabil cu aprovizionarea curtii domnesti –, sluger – se ocupa de aprovizionarea cu carne a curtii – si comis,
care avea in responsabilitate grajdurile domnesti.

Fiecare din aceste dregatorii avea dregatorii subordonate, desemnate fie cu acelasi nume, sau cu diminutive ale
acestuia, fie alti dregatori sau personal auxiliar.

De la jumatatea secolului al XV-lea, cand alcatuirea sfatului domnesc acorda precadere dregatoriilor,
documentele indica in frunte pe marele vornic, spatarul si logofetii, urmand apoi boierii fara slujbe si se incheie
cu al doilea spatar, stolnicul, paharnicul, comisul si stratornicul.