Enigma Otiliei (titlu iniţial: „Părinţii Otiliei”) de George Călinesc

(1938)
Scris de Cristina Stancu • 1 July 2013 • in categoria Recenzii pentru BAC
Gen: epic
Specie: roman realist de natură balzaciană
ROMANUL este o specie a genului epic, de dimensiuni mari, care implică un număr relativ mare de personaje, implicate
într-o acţiune bine definită, organizată de obicei pe mai multe planuri. Romanul românesc interbelic este la graniţa dintre
romanul tradiţional, impregnant de sociologie, şi romanul modern, influenţat de şcolile străine, urmărind surprinderea
eului uman, al individului în mişcările sale sufleteşti, independente de convenţiile grupului din care face parte. „Enigma
Otiliei” este un roman obiectiv, realist.

Temă: povestea unei moşteniri

Problematică: egoismul lui Costache Giurgiuveanu se confrunta cu egoismul moştenitorilor săi, iar lumea burgheză
animată de ambiţii economice ascunde înlăuntrul ei germenii unei iubiri curate, aceea dintre Felix şi Otilia. Societatea
românească de la începutul secolului al XX-lea este una conflictuală, pestriţă şi confuză, cu valori răsturnate, cu sacrificii
sufleteşti nenumărate.
Subiect:Felix Sima, adolescent orfan pasionat de biologie, vine în Bucureşti pentru a urma cursurile Universităţii de
Medicină. E găzduit de unchiul său, Costache Giurgiuveanu, un avar măcinat de egoism şi de dragoste pentru fiica sa
adoptivă, Otilia. Ajuns în casa absurdă, care îmbină rafinamentul cu degradarea, adolescentul va observa lupta rapace
pentru avere ce se dă în clanul Tulea. Conflictul principal în acest mediu este reprezentant de pretenţiile fiecăruia la banii
strânşi de moş Costache. Otilia Mărculescu, femeia-copil, ba luminoasă, ba plictisită, reprezintă o rivală serioasă pentru
clanul Tulea, de aici şi multitudinea de zvonuri născocite pe seama ei. Felix se îndrăgosteşte de Otilia, dar ea îl părăseşte
fără prea multe explicaţii, considerându-se o piedică în calea împlinirii lui profesionale. Fuge cu maturul Pascalopol, un
moşier bogat şi sensibil, care îi asigură fetei un trai luxos. Ulterior, şi el va fi părăsit de Otilia în favoarea unui conte
exotic, argentinian. Felix ajunge un medic faimos, căsătorit cu o femeie bogată, aşadar căsătorit confortabil, în spiritul
convenienţelor, trist şi ocupat, cu amintirea iubirii dintâi, cu amintirea unui chip frumos care s-a transformat peste ani într-
o faţă ştearsă.
Idee centrală: Burghezia, în plină ascensiune la începutul secolului XX, îşi dovedeşte goliciunea sufletească, plasând
banii înaintea oricărei alte valori.
Idei principale şi secvenţe: Romanul e alcătuit din 20 de capitole, care surprind chipuri, automatisme, gesturi precipitate,
toate subliniind grotescul intereselor financiare, manifestate într-o lume unde banul devine principiul director.
Conflict: Conflictul erotic dintre Felix şi Pascalopol
Conflictul financiar dintre Otilia şi clanul Tulea
Conflictul financiar dintre clanul Tulea şi avocatul fără clienţi, Stănică Raţiu
Personaje:
Personaj eponim – Otilia Mărculescu
Felix Sima
Costache Giurgiuveanu
Aglae
Aurica
Titi
Olimpia şi Stănică Raţiu
Pascalopol
Moduri de expunere dominante: naraţiunea
Particularităţi: „Enigma Otiliei” este un roman realist cu elemente moderne, fapt dovedit de:
a. atitudinea critică faţă de moravurile societăţii româneşti la începutul secolului XX;
b. motivul paternităţii şi al moştenirii;
c. structura romanului;
d. specificul secvenţelor descriptive (observaţia, detaliul semnificativ, rolul vestimentaţiei în conturarea personajului, rolul
cadrului în caracterizarea unui personaj);
e. realizarea unor tipologii (Otilia – cocheta, Stănică – parvenitul; Costache – avarul, Olimpia – placida; Aglae – „baba
absolută”, Aurica – fata bătrână, doctorul Vasiliad – impostorul cu diplomă);
f. veridicitatea, stilul obiectiv de narare (narare la persoana a III-a);
g. spirit critic şi polemic;
h. ambiguitatea personajelor garantată de tehnica reflectării poliedrice;
i. interesul pentru elemente psihice deviante;
j. tehnici moderne de caracterizare – comportamentismul, reflectare poliedrică.
Otilia este un personaj ambiguu, parţial încadrabil în tipologia cochetei. Ea, prin tehnica pluriperspectivismului, devine o
„enigmă”, un personaj cu mai multe chipuri, în funcţie de relaţia cu fiecare personaj în parte.

Personajul care intuieşte enigma Otiliei, cheia psihicului ei, este prietenul de facultate al lui Felix, Weissmann: „Orice
femeie care iubeşte un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintirea lui ca o apariţie luminoasă. Domnişoara Otilia trebuie
să fie o fată inteligentă. După câte mi-ai spus, înţeleg că te iubeşte.”

Otilia
- O dezmăţată - Aglae
- Temperament de artistă - Pascalopol
- O fată deşteaptă, cu spirit practic - Stănică
- Fata exuberantă, superioară, admirabilă – Felix
- Fetiţa cuminte şi iubitoare – moş Costache
Citate relevante:
Caracterizarea Otiliei prin surprinderea gândurilor lui Felix: „îl surprinsese de la început şi n-ar fi putut spune ce
sentiment nutrea faţă de dânsa, simţea doar că are încredere în ea. Fata părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani.
Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta foarte copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. Însă
în trupul subţiratic, cu oase delicate ca de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o
mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie.”
Opinia Otiliei despre feminitate: „...pentru o fată, reuşita în viaţă nu e o chestiune de studiu şi de energie. Rostul femeii
este să placă, în afară de asta nu poate fi fericire.”
Casa din strada Antim: „ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era intenţia de a executa grandiosul clasic în
materiale atât de nepotrivite.”
Aprecieri critice:
Pompiliu Constantinescu („Romanul românesc interbelic”): În studiul „Problema romanului”, autorul face diferenţa între
romanul romantic şi romanul realist. De asemenea, precizează că prin expresie şi preocupări, această specie derivă din
epopeea antică, mai târziu punând în centru omul. Romanul e o copie a realităţii, ci un mijloc de a amesteca în pasta
umană viziuni, opinii şi experienţe, aşa cum au făcut-o maeştrii genului: Flaubert, Dostoievski, Tolstoi, Balzac, Proust şi
Gide. „Emancipat de sociologie, romanul românesc va intra în categoria universală, prin autonomia internă a
personagiilor.”

Nicolae Manolescu: [„Enigma Otiliei”] „este un roman de critic, în care realismul, balzacianismul şi obiectivitatea au
devenit program estetic.”