3. Tipurile de producţie 3.1.

Concept şi mod de abordare Managementul funcţiunii de

producţie este influenţat într-o mare măsură de tipurile de producţie existente în
cadrul întreprinderii. Tipul de producţie reprezintă o stare funcţională a unei
întreprinderi sau verigi de producţie a acesteia, determinată de totalitatea
factorilor tehnici şi organizatorici care caracterizează: mărimea şi stabilitatea
nomenclaturii produselor executate, volumul producţiei pe fiecare poziţie a
acesteia, gradul de specializare a locurilor de muncă şi modul de deplasare a
produselor între diferite locuri de muncă. În funcţie de ansamblul acestor factori,
se întâlnesc următoarele tipuri de producţie: în masă; în serie mare, mijlocie şi
mică; individuală. Tipul de producţie se stabileşte atât pe ansamblul
întreprinderii, cât şi pe fiecare verigă din componenţa ei, până la nivelul
locurilor de muncă. În practică, tipurile de producţie nu se întâlnesc, de regulă,
într-o formă pură. Atât la nivelul întreprinderii cât şi al verigilor ei,
diferitele tipuri de producţie se îmbină în diverse proporţii, fiecare tip deţinând
o anumită pondere în volumul total al producţiei executate la nivelul respectiv. În
aceste condiţii, încadrarea unei întreprinderi sau a unei verigi a acesteia
întrunul din tipurile de producţie enunţate anterior are un caracter convenţional,
făcându-se în funcţie de factorii predominanţi. Mergând în jos pe nivelurile
structurale ale întreprinderii, de la ansamblul acesteia spre nivelul locurilor de
muncă, probabilitatea de a întâlni cu preponderenţă sau chiar în exclusivitate un
anumit tip de producţie într-o verigă este din ce în ce mai mare. Astfel, dacă la
nivelul întreprinderilor, al secţiilor şi atelierelor este rară posibilitatea
existenţei
1
unui singur tip de producţie, la nivelul locurilor de muncă astfel de situaţii apar
de multe ori. Stabilirea tipului de producţie din care face parte o anumită
întreprindere sau verigă a acesteia prezintă o importanţă practică deosebită. În
funcţie de tipul de producţie se aleg metodele, tehnicile şi procedeele folosite
pentru operaţionalizarea atributelor managementului în domeniul activităţilor de
producţie. 3.2. Caracterizarea tipurilor de producţie Caracterizarea generală a
fiecărui tip de producţie se face pe baza condiţiei de existenţă şi a trăsăturilor
acestuia. • Tipul de producţie în masă Existenţa tipului de producţie în masă este
posibilă atunci când cheltuielile de muncă necesare executării volumului de
producţie pentru un anumit fel de produs asigură ocuparea completă a fondului de
timp disponibil al fiecărui loc de muncă de-a lungul întregii perioade considerate.
În aceste condiţii, la fiecare tip de loc de muncă din componenţa întreprinderii
sau a verigii de producţie analizate trebuie să se respecte relaţia: Q ∗t ≥ Td , în
care: Q – cantitatea de producţie pentru un anumit fel de produs executată în
perioada considerată; t – timpul necesar pentru executarea unei unităţi din
produsul respectiv la fiecare loc de muncă; Td – fondul de timp disponibil de
funcţionare a unui loc de muncă în perioada considerată; Atunci când Q * t = Td,
pentru executarea cantităţii de producţie este suficient un singur loc de muncă de
tipul respectiv.
2
Dacă Q * t > Td, pentru executarea cantităţii de producţie sunt necesare mai multe
locuri de muncă de acelaşi tip. Întrucât, de cele mai multe ori, în producţia de
masă se asigură o încărcare completă a locurilor de muncă din dotare, relaţia de
„mai mare” se transformă într-una „de egalitate”, sub forma: Q * t = Nlm * Td, în
care: Nlm – numărul locurilor de muncă de tipul respectiv necesar pentru executarea
cantităţii de producţie Q. Pe baza celor cinci aspecte care definesc fiecare tip de
producţie, se pot enunţa următoarele trăsături ale producţiei de masă. Nomenclatura
produselor este excesiv de redusă. Deseori, ea cuprinde numai un singur fel de
produs. Dar pot exista în nomenclator şi două feluri de produse, cu o pondere
prioritară a unuia dintre ele. Volumul producţiei pe fiecare poziţie a
nomenclatorului Nomenclatura, volumul şi structura producţiei au un grad este
foarte mare (cantităţi „de masă”). foarte mare de stabilitate în timp. Modificările
acestora de la un an la altul şi, cu atât mai mult, între diferite perioade
parţiale ale anului sunt foarte reduse, uneori chiar inexistente şi limitate de
nivelul proiectat al capacităţii de producţie. Specializarea fiecărui loc de muncă
în executarea unei anumite lucrări tehnologice la un singur fel de produs pe o
perioadă îndelungată. În aceste condiţii, utilajele din dotarea locurilor de muncă
şi muncitorii care lucrează la acestea au un grad ridicat de specializare pe
produs.

3
-

Circulaţia produselor între locurile de muncă se face

individual, bucată cu bucată în condiţiile executării în paralel a operaţiilor

tehnologice ale diferitelor produse. • Tipul de producţie în serie Existenţa
producţiei în serie este condiţionată de respectarea la fiecare tip de loc de muncă
din componenţa întreprinderii sau verigii de producţie analizate a inegalităţii: Q
* t < Td , în care elementele au semnificaţiile prezentate anterior. Conform
acesteia, cheltuielile de muncă necesare executării volumului de producţie pentru
un anumit fel de produs sunt insuficiente pentru a asigura ocuparea completă a
fondului de timp disponibil al fiecărui loc de muncă de-a lungul întregii perioade
considerate. Ca urmare, pentru folosirea integrală a acestuia, este necesar ca la
fiecare loc de muncă să se execute operaţii tehnologice la mai multe feluri de
produse. Relaţia care caracterizează tipul de producţie în serie mai poate fi
prezentată şi sub forma: Npo > Nlm, în care: Npo – numărul de produse – operaţii
executate în perioada considerată; Nlm – numărul locurilor de muncă din
întreprinderea sau veriga de producţie respectivă. În aceste condiţii, este necesar
ca la fiecare loc de muncă să se grupeze operaţii care fac parte din procesele
tehnologice ale mai multor feluri de produse. În funcţie de diferenţa dintre
termenii inegalităţilor prezentate, numărul felurilor de produse care trebuie
executate este variabil,

4
determinând existenţa celor trei variante ale tipului de producţie în serie: mare,
mijlocie şi mică. Trăsăturile producţiei în serie diferă semnificativ de la o
variantă la alta. Din acest punct de vedere, tipul de producţie în serie mare se
apropie de producţia în masă, în timp ce tipul de producţie în serie mică se
aseamănă cu producţia individuală. Cu toate acestea, pot fi sintetizate următoarele
trăsături ale tipului de producţie în serie: - Comparativ cu producţia în masă,
nomenclatura produselor este mai mare. Ea prezintă o creştere însemnată de la seria
mare spre cea mică. Conform experienţei practice, în producţia de serie mare
nomenclatorul poate să cuprindă 2 – 6 produse, în cea în seria mijlocie, 6 – 10
produse, iar în producţia în serie mică, 10 -20 produse. - Volumul producţiei pe
fiecare poziţie a nomenclatorului este mai mic decât cel din producţia de masă. El
scade de la seria mare spre cea mică. - Gradul de stabilitate în timp a
nomenclaturii, volumului şi structurii producţiei este relativ redus. Modificările
acestora de la un an la altul, precum şi între diferite perioade parţiale ale
anului se amplifică semnificativ de la seria mare spre cea mică. - Lipsa unei
specializări depline a locurilor de muncă, ca urmare a faptului că fiecare poziţie
din nomenclatorul de produse ocupă numai o parte – mai mare sau mai mică, în
funcţie de mărimea seriilor de producţie – din fondul de timp disponibil al
locurilor de muncă. În aceste condiţii, utilajele din dotarea locurilor de muncă şi
muncitorii care lucrează la acestea au un grad redus de

5
specializare pe produs, în cazul seriilor mari şi un caracter universal, în cazul
seriilor mijlocii şi mici. - Circulaţia produselor între locurile de muncă se face,
de regulă, pe loturi de producţie sau de transport cu mărimi variabile, folosinduse
executarea succesivă sau parţial paralelă a operaţiilor tehnologice ale diferitelor
produse. Ca excepţie, în producţia de serie mare se poate folosi şi circulaţia
individuală a produselor, cu executarea în paralel a operaţiilor tehnologice ale
diferitelor produse. • similare cu Tipul de producţie individuală cele prezentate
la producţia în serie. Dar, diferenţa dintre Q * T << Td şi Npo >> Nlm , în care
elementele au Relaţiile care caracterizează tipul de producţie individuală, sunt
termenii inegalităţilor respective este mult mai mare, astfel că: semnificaţiile
prezentate anterior. Aceasta, deoarece cheltuielile de muncă necesare executării
volumului de producţie pentru un anumit fel de produs ocupă numai o parte foarte
redusă din fondul de timp disponibil de funcţionare a fiecărui loc de muncă pe
perioada considerată. În aceste condiţii, pentru încărcarea completă a locurilor de
muncă din componenţa întreprinderii sau verigii analizate, este necesar ca la
fiecare dintre acestea să se execute o gamă foarte variată de produse. Tipul de
producţie individuală se caracterizează prin următoarele trăsături: - Nomenclatura
produselor este foarte mare, cuprinzând o gamă diversificată de feluri şi tipuri de
produse.

6
- Volumul producţiei pe fiecare poziţie a nomenclaturii este excesiv de redus.
Uneori se execută câte un singur exemplar din fiecare produs. - Gradul de
stabilitate în timp a nomenclaturii, volumului şi structurii producţiei este foarte
redus, înregistrându-se modificări esenţiale ale acestora la perioade scurte de
timp, uneori chiar de la o zi la alta. Aceasta, deoarece executarea diferitelor
produse din nomenclator se repetă la intervale de timp nedeterminate, în mod
întâmplător, sau nu se mai repetă niciodată (producţie „la comandă”). - Locurile de
muncă existente şi utilajele din dotarea lor au un caracter universal. De asemenea,
muncitorii au o pregătire profesională universală, un grad de calificare ridicat şi
aptitudini de polivalenţă, ceea ce le asigură posibilitatea executării mai multor
operaţii tehnologice la o nomenclatură foarte largă de produse. - Trecerea
produselor de la un loc de muncă la altul se face pe loturi de producţie mici, în
condiţiile executării succesive a operaţiilor tehnologice ale diferitelor produse.
De obicei, pentru necesităţile practice ale procesului de management, tipurile de
producţie prezentate sunt reunite în două grupe mari: pe de o parte, producţia în
masă şi serie mare, iar pe de altă parte, producţia individuală, în serie mică şi
mijlocie. Analiza comparativă a celor două grupe de tipuri de producţie sub
raportul eficienţei economice, al gradului de flexibilitate şi al ariei de
răspândire scoate în evidenţă existenţa unor caracteristici diametral opuse.
Producţia de masă şi în serie mare se caracterizează printr-un nivel tehnic şi
organizatoric ridicat, bazat pe folosirea unor mijloace tehnice şi
7
forţe umane specializate, a unor tehnologii şi metode de organizare a producţiei
avansate. Aceasta asigură premisele pentru realizarea unui grad ridicat de
eficienţă economică şi de rentabilitate în activitatea întreprinderii. Dar,
caracteristicile echipamentelor tehnologice, forţelor umane şi sistemelor de
organizare a producţiei folosite determină o flexibilitate redusă a întreprinderii.
În cazul acestor tipuri de producţie, adaptarea ei la modificările care intervin în
domeniul producţiei este greoaie şi costisitoare, necesitând timp îndelungat şi
resurse financiare mari. Această situaţie influenţează aria de răspândire a
producţiei de masă şi în serie mare, care, în condiţiile actuale ale pieţei de
desfacere, este mult mai redusă comparativ cu a celorlalte tipuri de producţie.
Producţia individuală, în serie mică şi mijlocie se caracterizează printr-un nivel
tehnic şi organizatoric scăzut. Sistemele de organizare a producţiei, dotările
tehnice şi resursele umane specifice acestor tipuri de producţie determină un grad
de eficienţă economică şi de rentabilitate a activităţii întreprinderii
nesatisfăcător, diminuat evident faţă de cel întâlnit în producţia de masă şi în
serie mare. În schimb, tipurile de producţie analizate asigură un nivel ridicat de
flexibilitate a întreprinderii. Aspectele definitorii ale organizării producţiei,
corelate cu caracterul universal al echipamentelor tehnologice şi resurselor umane
folosite, permit adaptarea rapidă şi cu costuri mici a întreprinderii la
modificările frecvente care se impun în sfera producţiei. În contextul cerinţelor
mediului concurenţial contemporan, trăsătura de flexibilitate determină caracterul
predominant al producţiei individuale, de serie mică şi mijlocie în majoritatea
sectoarelor de activitate.