PROCESUL EPIDEMIOLOGIC ÎN BOLILE

INFECŢIOASE
Orice boală transmisibilă poate exista numai sub forma unui lanţ continuu de procese
infecţioase legate unele de altele.
Acest proces de extindere a infecţiei în masa populaţiei, poartă numele de proces
epidemiologic.
Pentru realizarea şi continuitatea procesului epidemiologic sunt necesare trei
elemente de bază - trei factori obligatorii, determinanţi sau principali:
- izvorul de infecţie
- căile de transmitere ale infecţiei
- masa receptivă
Înlănţuirea şi interacţiunea acestora este condiţionată de prezenţa altor factori -
factori favorizanţi, care sunt împărţiţi, la rândul lor, în:
- factori naturali
- factori economico – sociali
- factori culturali
Factorii epidemiologici principali se găsesc în strânsă înlănţuire şi formează inelele
procesului epidemiologic, condiţionând obligatoriu apariţia şi răspândirea unei boli infecţioase.
Lipsa unuia dintre aceşti factori duce la întreruperea procesului epidemiologic.

IZVORUL DE INFECŢIE (Primul factor epidemiologic principal)

Izvorul de infecţie (sinonim: sursa de infecţie, rezervor de infecţie) este reprezentat

de organismul uman sau animal (mamifere, păsări, insecte), care adăposteşte sau creează condiţii
de trai, de înmulţire agentului patogen, de unde, pe o cale sau alta, infectează indivizi receptivi.
Elementele din mediul extern (apă, alimente, sol), în care unele microoganisme se pot
înmulţi, nu constituie propriu – zis izvoare de infecţie, ci, de cele mai multe ori, îndeplinesc rol de
vehicul ( de ex. laptele în toxiinfecţiile alimentare, apa în dizenterie, solul în antrax, etc).
Izvoarele de infecţie generează focare care dau infecţiei caracter epidemic.
Orice izvor de infecţie, are două elemente principale:
1.Localizarea epidemiologică specifică, definitorie, caracteristică a agentului
infecţios: corespunde acelui situs anatomic din organismul gazdă la nivelul căruia are loc cea mai
semnificativă înmulţire a agentului patogen şi care permite apoi eliminarea microorganismului
patogen în mediul extern.
Adeseori, localizarea epidemiologică coincide cu cea patologică: diareile acute
infecţioase, infecţiile acute respiratorii, infecţiile urinare.
În unele boli infecţioase însă, localizarea epidemiologică este alta decât cea
patologică: în poliomielită, localizarea epidemiologică este intestinală, cea patologică – la nivelul
neuronilor din coarnele anterioare ale măduvei spinăroo; în rabie, localizarea epidemiologică este
parotidiană, iar cea patologică – cornul lui Amon.
2.Calea de eliminare a agentului infecţios din organismul gazdă este determinată de
localizarea epidemiologică specifică.
În infecţiile intestinale, principala cale de eliminare este cea prin fecale, iar în
infecţiile respiratorii – cea prin spută.
Într-o anumită infecţie poate exista o singură localizare epidemiologică a agentului
etiologic sau mai multe, dar şi în ultima situaţie, doar una din localizări este principală –
responsabilă de răspândirea agentului respectiv în colectivitatea umană (ex. în tuberculoză –
principala localizare este cea respiratorie, dar sunt posibile şi localizări renale, intestinale, osoase,
etc; eliminarea principală va fi prin spută, la care se pot adăuga urina, fecalele, puroi, s.a.)
Organismele care pot să se constituie în izvoare de infecţie, se grupează în
următoarele categorii:

1
 a) Izvoare umane de infecţie
Sunt reprezentate de:
a1) Bolnavi: sunt izvoare de infecţie pe durata perioadei de contagiozitate;
a2) Infectaţi inaparenţi: sunt persoane care suportă procesul infecţios, dar fără
manifestări clinice decelabile, au acelaşi rol ca izvoare de infecţie ca şi bolnavii cu forme de boală
aparentă;
a3) Purtătorii: sunt organisme aparent sănătoase, dar care elimină un agent patogen,
fără a avea semne de boală. Ei se pot diferenţia în:
-purtători cronici (foşti bolnavi) -purtători temporari -purtători criptici

b) Izvoare extraumane de infecţie

Sunt reprezentate de diverse animale şi păsări, fiind recunoscute aceleaşi categorii ca
la om: bolnave, infectate inaparent, purtătoare.

CĂILE DE TRANSMITERE A INFECŢIEI - (al II.lea factor ep. principal)

Transmiterea microorganismelor patogene reprezintă al doilea factor epdemiologic

primar, obligatoriu pentru constituirea procesului epiddemiologic.
Transmiterea are ca suport material diferite elemente ale mediului extern, numite
factori sau căi de transmitere, cum sunt: aerul, apa, alimentele, obiectele, solul, etc.
Ele se interpun între sursa de infecţie şi organismul receptiv.
Microorganismele patogene se pot clasifica -în funcţie de rezistenţa în mediul extern
în:
- germeni cu rezistenţă scăzută (maxim 1 zi)
- germeni cu rezistenţă medie (cel mult 1 lună)
- germeni cu rezistenţă mare (luni sau ani).
După mecanismul de transmitere şi poarta de intrare în organismul uman , bolile
infecţioase se clasifică în:
- boli infecţioase respiratorii
- boli digestive
- boli tegumentare
- boli sanguine
În funcţie de complexitatea căii de transmitere, modalităţile de transmitere ale
agenţilor etiologici ai bolilor infecţioase se împart în:
a) Transmitere directă, realizată prin transferul direct, nemijlocit al agentului
patogen de la izvoeulde infecţie la organisnul receptiv, fără a interveni vreun element al mediului
extern.

Transmiterea directă este realizabilă prin:

- contact sexual,
- alăptare – supt,
- sărut,
- muşcătură,
- transplacentar.
Se mai poate realiza prin proiectarea directă a norului de picături rezultat prin tuse,
strănut, scuipare, vorbit, la o distanţă mai mică de 1 metru între sursa de infecţie şi receptor.
Această modalitate este caracteristică pentru bolile cu transmitere sexuală, pentru
rabie, oreion, mononucleoză infecţioasă, etc.
Agenţii etiologici ai acestor boli au rezistenţă mică în mediul extern.

b) Transmitere indirectă simplă, în care agentul infecţios ajunge de la

izvorul de infecţie la receptiv prin intermediul unui singur element al mediului extern.
Se clasifică în:

2
 b1) Transmitere aerogenă
Este specifică infecţiilor acute respiratorii (viroze respiratorii, boli eruptive,
meningite), care se realizează prin diseminarea de aerosoli microbieni până la nivelul unei porţi de
intrare respiratorii sau conjunctivală: pulberi, picături – nucleosoli, care sunt rezultatul evaporării
conţinutului lichid al picăturilor Pfluge sau din laboratoare.
b2)Transmitere prin vectori
Se întâlneşte la bolile infecţioase transmise prin vectori activi (malarie, encefalite,
tifos exantematic). Agenţii cauzali ai acestor boli au rezistenţă medie în mediul extern.
Vectorii sunt: insecte gen ţânţari, căpuşe, pureci, păduchi.
b3) Transmitere prin mâna murdară este angrenată în transmiterea indirectă simplă
prin:
-mâna autocontaminată a izvorului de infecţie (bolnav, infectat inaparent, purtător)
-mâna contaminată prin relaţii cu persoane care reprezintă izvoare de infecţie
-mâna contaminată a unor terţe persoane sănătoase, care a preluat infecţia de la un alt
izvor de infecţie.
Această modalitate de transmitere se poate constitui mai ales în familie, în
colectivităţi şi instituţii medicale, unităţi de coafură – frizerie – cosmetică.
Se întâlneşte la bolile infecţioase tegumentare şi ale mucoaselor, poarta de intrare
fiind reprezentată de soluţiile de continuitate ale tegumentelor, mucoaselor (plăgi, zgârieturi).
Mâna murdară intervine, de asemena, în multe din bolile digestive.

c) Transmitere indirectă complexă, realizată prin transferul succesiv al

agentului patogen pe multiple elemente de mediu, legate între ele ca elementele unei ştafete, de la
izvorul de infecţie la organismul receptiv, ca de exemplu: jucării, batiste, haine murdare, veselă,
instrumente chirurgicale nesterile, apa, alimente.
Se realizează numai în cazul agenţilor etiologici rezistenţi în mediul extern.
Este caracteristică pentru marea majoritate a infecţiilor digestive, multe din infecţiile
respiratorii şi tegumentare.

RECEPTIVITATEA POPULAŢIEI (al treilea factor epidemiologic principal)

Reprezintă proporţia subiecţilor dintr-o populaţie (colectivitate) susceptibili de a fi

afectaţi de către o anumită infecţie.
În funcţie de starea de receptivitate, în urma pătrunderii agenţilor în organismul
gazdă, va rezulta:
- necontractarea infecţiei, - forme uşoare de boală,
- simpla stare de purtător, - forme grave
- infecţii inaparente, - forme mortale.
La realizarea receptivităţii populaţiei concură două componente: receptivitatea
naturală (biologică) şi rezistenţa antiinfecţioasă (specifică şi nespecifică)
1. Receptivitatea naturală trebuie înţeleasă ca susceptibilitate la boală, care
poate avea valori diferite de la o boală la alta; astfel, deosebim:
-boli cu receptivitate naturală absolută sau generală, unde primoinfecţia se asociază
întotdeauna cu boală Ex. rujeola, variola, febra tifoidă)
-boli cu receptivitate naturală parţială sau incompletă, unde primoinfecţia este urmată
de boală doar la o parte din cei infectaţi, la restul evoluând infecţii subclinice (ex. hepatitele acute
virale, scarlatina, difteria)
-boli cu receptivitate naturală scăzută sau redusă, unde o mică parte din persoanele
primoinfectate vor face boala, majoritatea suportând doar infecţii inaparente (ex. poliomielita,
meningita meningococică)
-boli cu receptivitate naturală condiţionată sau potenţială ; receptivitatea faţă de astfel
de boli infecţioase se realizează condiţionat de existenţa unor factori suplimentari de patogenitate
(doză infectantă masivă, cale de pătrundere largă şau rezistenţa naturală compromisă).

3
 2. Rezistenţa antiinfecţioasă
Are două componente principale:
a) Rezistenţa antiinfecţioasă nespecifică: este capacitatea organismului de a se
opune în mod normal şi într-o anumită măsură atât intrării unor microorganisme vii în organism,
cât şi multiplicării lor ulteroare.
La realizarea acesteia iau parte trei categorii de factori, asociaţi în trei linii de apărare
antiinfecţioasă:
- bariera cutaneo – mucoasă, care include: integritatea morfologică a mucoaselor şi
tegumentului, pH-ul acid, secreţiilefiziologice (sudoarea, lacrimile, saliva)
- bariera cito – tisulară: reacţia inflamatorie, reacţia febrilă
- bariera umoral sanguină: lizine, complement
b) Rezistenţa specifică antiinfecţioasă reprez. proprietatea organismului de a fi
protejat faţă de o anumită boală atunci când suportă infecţia respectivă; este opusul receptivităţii.
Se diferenţiază:
b1)rezistenţa antiinfecţioasă specifică innăscută, moştenită, care include:
- rezistenţa naturală de specie, care conferă protecţie faţă de îmbolnăvirea cu agenţi
patogeni pentru alte specii animale
- rezistenţa relativă: derivă din anumite caracteristici ereditare sau ecologice ale unor
persoane
- rezistenţa transplacentară, moştenită de fiecare copil de la mamă, pasiv,
transplacentar
b2)rezistenţa specifică dobândită (câştigată) în cursul vieţii
Se poate constitui:
-în mod natural, prin suportarea infecţiei clinic manifest sau subclinic
-în mod artificial, prin imunizare activă şi/sau pasivă.

FACTORII EPIDEMIOLOGICI SECUNDARI (DE MEDIU)

Coexistenţa factorului epidemiologic determinant – agentul infecţios – şi a factorilor

epidemiologici primari – sursa de infecţie, calea de transmitere, receptivitatea populaţiei – în
acelaşi timp şi în acelaşi loc, reprezintă tot atâtea condiţii pentru realizarea unui proces sau focar
epidemiologic.
Factorii de mediu - sociali, economici, culturali, naturali (fizici), biologici – au o
influenţă secundară, nedecisivă, asupra constituirii sau nu a focarului epidemiologic, dar pot
interveni în modul de manifestare sau de evoluţie al acestuia.
Factorii epidemiologici secundari se clasifică astfel:

1.Factorii naturali cu cea mai mare influenţă asupra proceselor epidemiologice sunt:
-factorii meteo – climatici: precipitaţii, umiditate, mişcarea aerului
-factorii cosmici: iradierea solară, ionizarea atmosferică
-factorii geografici: latitudinea, altitudinea, relieful
-factorii telurici: cutremure, erupţii vulcanice

2. Factorii economico – sociali se pot grupa astfel:

-factori ocupaţionali: profesia, condiţiile de muncă
-standardul economic al populaţiei: condiţii de lucuit, alimentaţie, asistenţă medicală
-standardul cultural şi educaţional al popoulaţiei
-aglomeraţia
-perturbările economico – sociale ocazionale: războaie, crize economice

3. Factorii biologici sunt reprezentaţi de invazii de rozătoae sau de păsări, atacuri cu

arme bacteriologice, etc.