PPS_MyForum_ro%20%20Vizualizare%20subiect%20-%20Curs.

mht
CERINŢE PEDAGOGICE ÎN ORGANIZAREA EDUCAŢIEI VIZUALE
Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea educaţiei vizuale ridică numeroase probleme de pedagogie
specială. Trebuie pornit de la un diagnostic oftalmologie foarte precis al fiecărui caz, incluzând şi un prognostic
privind evoluţia afecţiunii organice şi funcţionale existente. Aceste date se completează cu o bună cunoaştere a
felului în care elevul îşi foloseşte vederea în procesul de învăţământ şi în viaţa de toate zilele, a coordonării
vederii cu motricitatea, a consecinţelor secundare ale deficienţei vizuale. Este necesară o psihodiagnoză
temeinică care să ne ofere date asupra capacităţii intelectuale, asupra reprezentărilor şi proceselor afective,
asupra întregului profil psihic al fiecărui copil. Informaţiile sunt furnizate de Cabinetul de psihodiagnoză al
şcolii pentru deficienţii vizuali dar fiecare profesor de educaţie vizuală are posibilitatea de a le adânci.
O cerinţă pedagogică fundamentală este individualizarea activităţii de educaţie vizuală. Proiectând
activitatea, profesorul va formula obiectivele de urmărit cu fiecare elev în parte. Chiar dacă nu putem prevedea
precis unde vom ajunge, trebuie să ştim precis ce urmărim. Obiectivele nu sunt definitiv formulate; dacă pe
parcursul semestrului constatăm că ele n-au fost bine stabilite (fiind prea facile sau, dimpotrivă, irealizabile) le
putem schimba pe parcurs, în formularea unui obiectiv trebuie inclusă şi modalitatea prin care vom evalua
realizarea lui. În spiritul aceleiaşi individualizări stabilim şi tehnicile de educaţie vizuală prin care urmărim să
realizăm obiectivele fixate pentru fiecare caz dat precum şi materialul didactic pe care intenţionăm să-l folosim.
Chiar dacă organizăm acest "trainning" vizual cu 2-3 elevi laolaltă (ceea ce poate spori interesul unor exerciţii
sub formă de joc) trebuie să diferenţiem cu rigurozitate sistemul de lucru al fiecărui elev. Numai o parte a
activităţii micului grup va fi "frontală".
Ca şi obiectivele, tehnicile stabilite iniţial pot fi şi ele schimbate pe parcurs dacă se dovedesc inoperante
sau riscante. În desfăşurarea educaţiei vizuale esenţial este ca atât profesorul cât şi elevii să fie însufleţiţi de
tendinţa spre progres, spre ridicarea performanţei. Elevii trebuie stimulaţi spre un efort susţinut pentru depăşirea
nivelului iniţial şi atingerea obiectivului. Aceasta ridică problema suportului motivaţional al activităţii. Pentru
elevii mici mai ales, desfăşurarea exerciţiilor sub formă de joc reprezintă un stimul puternic. Este necesar totuşi
ca ei să conştientizeze, cu vârsta, că este vorba de o activitate menită să ducă la creşterea capacităţii lor vizuale
şi să năzuiască să se autodepăşească. O autoevaluare care să Ie permită să sesizeze rezultatele, fie ele cât de
modeste, ale activităţii depuse poate constitui o motivaţie dintre cele mai eficiente. Aprecierile noastre trebuie
să fie realiste dar să exprime şi încrederea noastră: "ai reuşit să parcurgi acest contur cu o singură greşeală; ai
progresat mult; în curând nu vei mai face nici o greşeală şi vei trece la unul mai greu'. Climatul afectiv al relaţiei
profesor-elev este aici foarte important.
Măiestria profesorului de educaţie vizuală se exprimă şi în felul în care ştie să gradeze dificultăţile
vizuale. Pornind de la nivelul existent, trebuie să stabilim o trecere treptată spre performanţe supe-rioare, fără a
ne aştepta la salturi, care rar se produc. Fiecare nou exerciţiu se bazează pe achiziţiile anterioare. Treptat sporim
numărul de detalii ale desenului investigat sau contrastul dintre imagine şi fond. Continuitatea se realizează prin
gradare prudentă. Înaintăm cu paşi mici, dar siguri. Pentru aceasta trebuie să ne preocupe permanent
consolidarea rezultatelor obţinute, căci achiziţiile se obţin greu dar se pierd uşor. Le putem stabiliza aplicându-
le în activitatea curentă a elevului (învăţătură, joc, autogospodărire etc). Rezultatele educaţiei vizuale ne
interesează nu "în sine" ci ca mijloace de ridicare a rolului vederii în viaţa slab-văzătorului, în activitatea sa din
ce în ce mai autonomă.