Educatia vizuala

Recunosterea si acceptarea importantei educatiei vizuale in cazul copiilor cu d.v. este de data
recenta, bazandu-se pe experientele unor psihologi, oftalmologi, divrese cercetari, precum si pe o
serie de rezultate ale scolilor speciale de profil.

Desi multa vreme s-a considerat ca resturile de vedere trebuie protejate cat mai bine, pentru a
nu fi astfel solicitate, ambliopii fiind instruiti prin aceleasi mijloace ca si orbii, in ultima jumatate de
secol s-a raspandit ideea ca vederea ar putea fi imbunatatita printr-un exercitiu sistematic, adecvat
fiecarui caz.

In majoritatea cazurilor, vederea este mai scazuta in raport cu gradul leziunii. Explicatia
cresterii eficientei vizuale se gaseste la nivelul segmentului central al analizatorului vizual, unde are
loc un fel de subdezvoltare functionala, de inhhibitie, de valorificare insuficienta a potentialului
scortei cerebrale. Exista asadar un decalaj intre capacitatea vizuala si cea potentiala, decalaj
conditionat de mai multi factori. Exista si alte explicatii, insuficient explicate de cercetarile efectuate.

Conform lui M.Ionescu, V. Preda si V. Chis, prin educatia vizuala se urmareste activizarea,
mobilizarea tuturor potentialitatilor vizuale prin realizarea la maximum posibil a interrelatiilor dintre
capacitatea functionala reala a vederii foveale si cea a vederii periferice, cu accent pe:

- dezvoltarea strategiilor exploratorii oculomotorii;

- dezvoltarea schemelor perceptive;
- dezvoltarea atentiei vizuale si a coordonarii ochi-mana;
- dezvoltarea memoriei vizuale operatorii si a celei de lunga durata
- dezvoltarea capacitatilor de structurare perceptiva si de reprezentare spatiala;
- dezvoltarea judecatilor operatorii cu specific vizual.

Scopul general al educatiei vizuale consta in dezvoltarea functiei vizuale, asigurandu-se in

egala masura protectia vederii restante, dar si exploatarea tuturor potentialitatilor vizuale pentru
cresterea capacitatii si eficientei vizuale.
 Aceasta se realizeaza printr-o activitate recuperatorie sistematica, planificata, constanta,
stiintifica, adecvata fiecarui caz prin cunoasterea posibilitatilor vizuale latente si manifeste, prin
cunoasterea evolutiei si simptomatologiei bolii de fond responsabila de deficienta vizuala, prin
cunoasterea consecintelor acesteia si a deficientelor asociate asupra dezvoltarii psihice si
personalitatii.

Antrenamentul vizual are nu numai un rol activator al vederii restante, ci si unul de exersare
sistematica si judicioasa a vederii, educatia vizuala avand si valente corectiv- compensatorii si
formative, stimuland nu numai intreg analizatorul vizual, ci si celelalte modalitati senzoriale si
procesele psihice spre a contribui la compensarea vederii slabe, deoarece imaginea vizuala este
rezultatul activitatii analizei retiniene, dar si al prelucrarii, controlului si reglarii informatiilor primite
pe alte cai aferente, la nivelul ambelor sisteme de semnalizare.

Prin esenta sa, actul educativ presupune existenta unor finalitati, a unor intentii pedagogice,
categorizate in idealul educational, scopuri si obiective. La nivelul educatiei vizuale, intalnim doua
categorii de obiective. Obiectivele generale, aceleasi ca si in cazul invatamantului de masa, se
regasesc in progremele fiecarui obiect de studiu, realizate insa prin procedee didactice si mijloace de
invatamnt diferite.

Formularea obiectivelor cu caracter recuperator are rolul de a valorifica potentialul real al

elevilor si de a asigura actiunea mecanismelor compensatorii, de a forma competentele prin care ei sa
castige o autonomie din ce in ce mai ridicata. Spre deosebire de invatamantul de masa, unde ne
ghidam dupa programele scolare ale fiecarei clase, care indica totodata si nivelul la care se pot ridica
elevii de varsta respectiva, in conditiile unei predari eficiente, in educatia vizuala nu ne aflam in
domeniul posibilului ci al probabilului. Intrucat nu putem stabili cu precizie nivelul capacitatilor
vizuale la care se va ridica un anumit elev, trebuie sa intelegem obiectivele ca pe niste directii spre
care dirijam exercitarea, dictate de natura dificultatilor vizuale si de ceea ce ni se pare probabil in
lumina diagnosticului si prognosticului medical.

Cele mai frecvente directii formulate in orele de educatie vizuala sunt:

1. Cresterea distantei de recunoastere si diminuarea dimensiunilor la care sunt identificate

obiectele si reprezentarile lor grafice- prin tehnici mnemoscopice.
2. Cresterea rapiditatii actului perceptive- valabil mai ales in situatiile de lentoare, de
ezitare, de redundanta in explorarea vizuala- prin tehnicile tahitoscopice, de dinamizare a
perceptiei vizuale
3. Cresterea capacitatii de diferentiere vizuala- exersarea finetei diferentierii, a detaliilor si a
nuantelor
4. Diminuarea dificultatilor localizarii spatiale in plan si in spatiu.
5. Dezvoltarea sensibilitatii de contrast.
6. Dezvoltarea sensibilitatii cromatice.
7. Largirea campului perceptiv monocular si binocular.
8. Dezvoltarea capacitatii de disociere.
9. Perfectionarea simtului profunzimii, a posibilitatii de percepere in relief a obiectelor
tridimensionale.
10. Perfectionarea aprecierii vizuale a marimilor, distantelor, directiilor.

Toate aceste obiective se afla intr-o relatie dinamica, rezultatele dintr-o directie sprijinind
progresul si in alte directii. Odata obtinut, un obiectiv trebuie mentinut, deoarece respectiva achizitie
se poate pierde daca nu este consolidata prin punerea ei concreta la lucru.

Cresterea eficientei vizuale prin exercitiu este conditionata de numerosi factori care tin de
starea aparatului ocular si afectiunile vizuale, pe fondul intregii dezvoltari fizice si psihice a
deficientului visual. Foarte importanti sunt anumiti factori centrali ca: informatia inmagazinata,
schemele perceptive in curs de formare, capacitatea de diferentiere si structurare perceptiva, nivelul
coordonarii visual- motorii, o serie de factori afectiv-atitudinali.

Formarea competentelor si compensarea se realizeaza prin tehnici de antrenament vizual si

compensator-terapeutice foarte diverse, exercitiile servind pentru atingerea mai multor obiective.
Este necesara o dezinhibare vizuala printr-o exercitare sistematica a vederii, care sa-i creasca
eficienta, caci ”rareori este daunatoare utilizarea vederii”.

1. Tehnici ortoptice si pleoptice

Acestea se realizeaza de obicei in cadrul serviciilor medicale, fiind premergatoare activitatilor

de educatie vizuala din scoli. Unele din aceste tehnici pot fi insa adaptate si in activitatea scolara
 Tehnicile ortoptice servesc restabilirii sau corectarii functiei binoculare. Ele urmaresc sa
asigure corespondenta retiniana normala, fuziunea binoculara si vederea stereotipica. Se realizeaza
cu ajutorul sinoptoforului care permite excitarea simultana a celor doua retine.

Tehnicile pleoptice sunt monoculare, ele urmarind dezinhibarea ochiului ambliop. In

ambliopia cu fixatie centrala, dezinhibarea se realizeaza prin ocluzia ochiului functional si exersarea
sistematica a ochiului ambliop. In ambliopia cu fixatie excentrica, tehnica pleoptica se realizeaza
prin stimularea functiei maculare, cu utilizarea unor stimuli luminosi, puternici, dirijati printr-un
parat numit pleoptor. Sunt necesare si exercitii de localizare spatiala, posibili de realozat partial si in
orele de educatie vizuala, cu ajutorul unui aparat numit localizator.

2. Exercitii de explorare vizuala.

Explorarea vizuala constituie fundamental educatiei vizuale. Exersarea explorarii este foarte necesara
avand in vedere faptul ca multi elevi cu ambliopie nu au deprinderi elementare in acest sens.

Exista o serie de principii ale exercitiilor:

- se incepe cu obiecte si imagini simple, iar ulterior se trce la altele mai complexe
- indicatiile verbale ale educatorului se reduce treptat:
- explorarea vizuala este sprijinita initial prin: imagini grafice cu contur puternic si
contrast mai pregnant cu fondul, perceperea tactil-kinestezica si vizuala a unor imagini cu conturul in
relief.

Exercitiile de explorare urmaresc formarea de scheme perceptive, capacitatea sesizarii

punctelor de reper esentiale si reducerea treptata a timpului de investigare.

Exemple: exercitii de copiere a desenelor cu indigo sau hartie transparenta, exercitii de decupare,
jocuri de tip labirint. Un aparat conceput in acest scop este corectorul.

3. Tehnici mnemoscopice.

In aceasta categorie se includ exercitiile al caror scop dominant este scaderea treptata a
dimensiunilor la care copilul poate identifica un obiect. Se numesc mnemoscopice deoarece
rezultatele obtinute au la baza fenomene mnezice. Memoria vizuala legata de perceperea unui obiect
face posibila recunosterea unui obiect asemanator la dimensiuni mai mici. Exista si un aparat
conceput special in acest scop, care se bazeaza pe proiectarea la distanta crescand a unor imagini pe
un mic ecran- menmoscopul. In lipsa unor astfel de aparate se folosesc imagini imprimate pe
cartoane prezentate de professor mai intai la distanta la care are loc recunoasterea, incercandu-se
apoi treptat marirea distantei sau prezentarea literelor de dimensiuni mai mici. Se folosesc optotipi
din lemn vopsit in negru.

4. Tehnici tahitoscopice.

Acest tip de exercitii duc la grabirea ritmului perceptiei prin prescurtarea investigatiei
vizuale, adica selectarea mai rapida a punctelor esentiale de fixatie si reducerea numarului lor. Ele
presupun utilizarea tahistoscopului, sau a unui obturaturator, montat la un proiector.

5. Tehnici de diferentiere si structurare.

Fiind procese perceptive complementare, diferentierea si structurarea se antreneaza adeseori,

prin aceleasi exercitii:

- exercitii de comparare a unor imagini in ansamblu asemanatoare, cu mici diferente de

detaliu
- exercitii in care se da o imagine-model iar elevul trebuie sa regaseasca o imagine identica
ascunsa printre altele putin diferite,
- exercitii de incastrare- jocuri tip „loto”, „domino”, „tintarul”,
- exercitii de reproducere sau de reconstituire a unor imagini
- jocurile de completare a unor imagini lacunare.
6. Tehnici de gimnastica oculara.

Este exersata musculatura oculara interna si externa si acest lucru se face in mod deliberat si
sistematic, fiind vorba de constientizarea miscarilor oculare, in masura posibilului de controlul lor.
Tipuri de exercitii:

- miscari comandate de inchiderea si deschiderea pleoapelor, care ajuta la refacerea purpurii

retiniene, la umezirea ochiului, si la dobandirea stralucirii
- mutarea privirii de la un obiect la altul
- exercitii de disciplina oculatorie- solicitarea imobilitatii prelungite a pleoapelor si globilor
oculari.
Sunt utilizate raporturile reciproce dintre vederea centrala si cea periferica, alternarea lor fiind in
multe cazuri un factor al progresului functiei maculare.

7. Exercitii de coordonare ochi-mana.

In aceste exercitii se urmareste mobilizarea si educarea motricitatii manuale dar nu pentru a inlocui
vederea ci pentru a o ajuta.

Multe din exercitiile mentionate anterior servesc implicit acestui scop- punctari, copieri,
decupari pe contur; li se adauga altele care urmaresc explicit coordonarea: insirare de margele pe
sarma, innodare si deznodare, incheierea nasturilor, constructii din cuburi, a bate un cui, manuirea
marionetelor etc.

8. Exercitarea simtului profunzimii.

Se fac exercitii pe principiul stereometrului: cu ajutorul unor sfori, tije, butoane sau manete se
aliniaza baghete sau popice aflate la o distanta reglabila.

9. Ameliorarea capacitatii de separare.

Se folosesc instalatii de tipul „antrenorului de disociere luminos”.

10. Exercitarea atentiei vizuale.

Se folosesc exercitii de diferentiere, probe de corectura sau de baraj, jocuri care solicita
descoperirea unor detalii.

11. Perceptia culorilor.

In incercarea de ameliorare a vederii cromatice se folosesc: tabelul Ishihara, sortarea de

lanuri colorate, cuburi si dominouri colorate, colorari de imagini, solicitandu-se gruparea obiectelor
dupa criteriul chromatic.

12. Aprecieri vizuale.

Se solicita elevilor aprecieri ale dimensiunilor unor obiecte la diferite distante si ale distantelor. Se
claseaza obiecte dupa criteriul marimii.
 Tipurile de exercitii prezentate mai sus sunt printre cele mai importante, totusi ele nu
epuizeaza varietatea formelor de antrenament vizuale pe care le putem concepe in raport cu diferitele
obective urmarite. Creativitatea profesorului de educatie vizuala are aici camp liber de desfasurare.

Activitatea de educatie vizuala porneste de la diagnosticul oftalmologic, care trebuie sa cuprinda si

un prognostic al evolutiei afectiunii. De asemenea, trebuie sa fie cunoscute modul concret in care
copilul isi utilizeaza vederea, dar si nivelul proceselor cognitive si afectiv-volitionale. In functie de
acestea trebuie sa fie stabilite obiectivele, precum tehnicile vizuale prin care dorim sa realizam
obiectivele, materialul didactic, toate individualizate in raport cu fiecare elev in parte. Pentru
asigurarea eficientei educatiei, relatia dintre elev si educator trebuie sa fie una de incredere, iar
aprecierile profesorului sa inspire atat sperante, dar si progresul real obtinut. Se porneste de la simplu
la complex, iar rezultatele obtinute sunt aplicate in viata curenta.

Antrenamentul vizual stimuleza nu numai analizatorul vizual, ci si celelalte modalitati

senzoriale si procese psihice, spre a contribui la compensarea vederii slabe.