III.

RESURSE METODOLOGICE ŞI MATERIALE DIDACTICE

SPECIFICE EDUCAŢIEI PLASTICE

III. 1. METODE SPECIFICE EDUCAȚIEI PLASTICE

În cadrul sistemului de educare plastică, pentru realizarea competenţelor

finale obţinute în perioada preşcolară şi şcolară mică, metodologia didactică
trebuie adaptată dinamicii schimbărilor survenite în evoluţia artistică şi
intelectuală a copiilor. Optime rămân metodele activ – intuitive, bazate pe însuşirea directă, concret
senzorială a fenomenului vizual şi care suscită activitatea de explorare personală a universului
plastic. Pentru aceasta funcţionează un întreg sistem coerent, realizat prin cumularea mai multor
metode ce se completează reciproc, numit metodologie didactică. Cele mai utilizate metode
didactice sunt cele de tip explicativ – euristice, de tip algoritmizat şi de tip evaluativ – stimulativ.
Metodele explicativ – euristice centrează activitatea de predare – învăţare pe relaţia dintre
copii şi cadrul didactic. Povestirea este o expunere orală sub formă de naraţiune sau descriere prin
intermediul căreia sunt înfăţişate fapte, evenimente, imagini ce asigură intuirea corectă a unui
context vizual sau a conţinutului de idei ce trebuie realizat. Explicaţia şi instructajul, ca variantă a
explicaţiei, urmăresc clarificarea unor noţiuni, fenomene, reguli cuprinse în învăţarea vizual-
plastică. Demonstraţia constă în prezentarea de exemple vizual-plastice ce urmează a fi învăţate şi
redate. Observarea duce la sensibilizarea şi direcţionarea gândirii copiilor către un conţinut ideatic
cuprins în tematica specifică propusă pentru învăţare. Conversaţia euristică însoţeşte fiecare dintre
metodele de mai sus, întrucât prin dialog se conduc elevii din aproape în aproape către răspunsul
dorit, condiţia fundamentală fiind ca formularea întrebărilor să fie clară, simplă, concisă ajutând
astfel pe copii să gândească şi să răspundă corect. Problematizarea dezvoltă gândirea divergentă,
antrenează aptitudinile creative, asigurând şi o motivare a actului învăţării; este specifică învăţării
unui element nou şi parcurge trei momente: cel pregătitor – declanşator prin crearea situaţiei
problemă (contactul cu elementul vizual), apoi cel tensional, în care se solicită rezolvarea problemei
(stabilirea modului de redare imagistică) şi cel rezolutiv, în care este validată situaţia găsită şi
aplicată de către coordonatorul activităţii împreună cu copiii. Descoperirea dirijată este o
continuare a problematizării, dar pune accent pe participarea proprie a copiilor (să perceapă şi să
memoreze informaţii vizuale şi teoretice, să prelucreze şi să asimileze raţional, să formuleze
generalizări pe care să le integreze într-un sistem organizat, fiind orientaţi spre autoeducaţie). Este
indicată a fi aplicată mai ales în descifrarea caracterului şi mesajului plastic. Modelarea aduce
copilul în contact direct cu fenomenul plastic. Întrucât nu există condiţii în grădiniţă/şcoală pentru a
viziona pe viu un eveniment plastic, el poate fi perceput prin intermedierea imaginilor. Acest tip
specific educaţiei este cel figurativ şi poate fi redat prin televiziune sau proiecţie de imagini
(diapozitive, INTERNET) însoţită concomitent de explicaţii. Vizionarea de expoziţii pentru copii,
concursuri, ajută la concretizarea artei plastice, la activizarea şi motivarea participării.
Metodele algoritmice constau în asigurarea unei succesiuni exacte de operaţii între activitatea
de predare şi cea de învăţare. Exerciţiile sunt considerate ca acţiuni motrice sau intelectuale ce se
repetă relativ identic cu scopul automatizării şi interiorizării unor modalităţi de exprimare vizual-
plastică, expresivă, de creaţie. Utilizarea acestora facilitează formarea deprinderilor artistico-
plastice. Algoritmizarea se bazează pe parcurgerea unui grup de operaţii, care ajută la formarea unor
prototipuri de gândire şi acţiune, în mod gradat, până la rezolvarea totală (realizarea lucrărilor, pe
segmente fixe – observare, comentare, interpretare, adăugarea elementelor personale). Impune
secvenţarea unui ansamblu de activităţi plastice în componente logice, după reguli precise. Astfel
însuşirea limbajului specific precum şi formarea unei culturi plastice prin vizionarea de exemple
specifice, parcurge mai multe subetape, pe module concret – senzoriale. Dramatizarea este o
metodă care parcurge un scenariu spontan, pentru a dezvolta o exprimare deschisă, o reacţie sinceră
din partea copiilor. Aceasta se poate realiza prin prezentarea de către cadrul didactic a unui dialog
între două personaje ce se regăsesc în textul unui cântec sau unui text, prin interpretarea pe roluri a
repertoriului învăţat după regulile stabilite de comun acord. Eficientă pentru conştientizarea
conţinuturilor ce trebuie apoi redate vizual. Simularea este o metodă bazată pe acţiune şi constă în
imitarea unor activităţi reale de însuşire sau practicare artelor vizuale.
Formarea deprinderilor plastice se poate realiza şi prin abordarea jocului de rol (didactic), ce
reprezintă o formă a simulării iar pentru vârstele mici constituie o metodă activă de învăţare.
Imaginând jocul cu liniile, cu punctele, culorile, formele şi dimensiunile, copiii se integrează mult
mai repede în spaţiul vizual specific domeniului şi conştientizează limbajul plastic caracteristic.
Jocul bazat pe exerciţii asigură însuşirea elementelor de limbaj plastic şi este realizat cu
ajutorul unor modele simple, cu cerinţe şi reguli stabilite în prealabil. Acestea vor avea ca
sarcină elementele de limbaj plastic. Elementele de fonomimie pot fi utilizate prin desenarea în
aer, cu mâna, sau pe hârtie cu creioane colorate, a imaginilor, asociate cu jocurile: Desenează ce
auzi!”,
„Arată ce ai văzut!”, „Sirena”, „Desenează ce cânt!”, „Cântă ce am desenat!”, „Care imagine
este mai mică /mare ?”. Vor fi utilizate exemple ce duc la perceperea şi redarea imaginilor diferite,
asociate cu aspecte concrete din natură (glasul păsărilor, animalelor, zgomotele insectelor,
fenomenelor naturale), obiecte (avion, tren, rachetă, ceas, moară, ambulanţa, maşina poliţiei sau a
pompierilor). Apoi, elementele de pantomimă, pot îmbunătăţi evoluţia simţului vizual ca şi
jocurile:
„Alege culoarea!”, „Alege forma!” „Alege personajul!”. Indicate sunt exemplele din universul
copiilor. Pentru dezvoltarea expresivităţii plastice sunt recomandate jocurile: „Eu desenez, tu
recunoşti!”, „Ghiceşte cum am realizat!” Acestea pregătesc copiii pentru dezvoltarea imaginaţiei
plastico-vizuale. Jocul impune recunoaşterea sau realizarea lui, conform indicaţiilor. Pentru
dezvoltarea posibilităţilor grafice-manuale sunt utile jocurile ca: „Desenează pe cine vezi!”, „Să
reprezentăm pe…!”. Acestea ajută la dezvoltarea imaginaţiei copiilor prin desen, pictură, modelaj.
Sunt foarte utile exemplele din folclorul copiilor, cântecele cu onomatopee sau vocale, povestiri.
Jocurile de exersare, pentru formarea deprinderilor grafico-plastice, au o realizare directă prin
asocierea cu alte metode, astfel: anunţarea jocului, explicarea şi demonstrarea lui, executarea în
colectiv, analizarea şi corectarea lui.
Metodele evaluativ – stimulative sunt cele carte asigură procesul de autoreglare a demersului
didactic prin care se realizează conexiunea inversă. Evaluarea se concentrează asupra eficienţei
educaţiei plastice desfăşurate. La vârstele mici activităţile sunt de grup sau individuale şi pentru o
apreciere corectă este indicată evaluarea prin simulare (joc). Jocul de competiţie (întrecere) este, în
acest sens, una dintre metodele cele mai eficiente de evaluare şi se realizează prin analiza lucrărilor,
a noţiunilor învăţate, pe grupe sau individual, după reguli precise, asociate cu semnale vizuale,
necesitând multă atenţie, finalitatea fiind concretizată prin aprecieri verbale. De asemenea, jocul ce
are ca suport vizionarea de imagini (jocul de recunoaştere), ajută copiii să recunoască vizual diferite
elemente de limbaj plastic şi se desfăşoară sub forma ghicitorilor. Dacă la jocurile de
exersare copiii creează, la acesta copiii urmăresc suportul vizual şi sunt atenţi la respectarea
cerinţelor şi realizarea lor (recunoaşterea exemplului vizionat). Aceste jocuri de atenţie contribuie
la familiarizarea cu elementele de exprimare plastică. Copiii vor fi puşi în situaţia recunoaşterii
diferitelor elemente însuşite anterior. Jocurile având această componentă vizuală, presupun
următoarea derulare: anunţarea, explicarea şi familiarizarea vizual - auditivă a copiilor,
desfăşurarea, recepţionarea, analizarea şi evaluarea răspunsurilor. Jocurile de creaţie impun o
educaţie plastică susţinută, deoarece prin acestea pot fi valorificate cunoştinţele şi deprinderile
plastice. Pe versuri date, copiii vor crea schiţe, vor fi rugaţi să comenteze, după discuţia începută de
propunător.
Observarea constă în urmărirea modului în care copiii participă la asimilarea cunoştinţelor,
rezolvarea diverselor responsabilităţi (muncă independentă, implicarea în lecţie, efectuarea unor
sarcini). În aceste situaţii, se creează posibilitatea de constatare a gradului de evoluţie artistico –
plastică (realizarea produselor specifice, înţelegerea mesajului vizual din imagini), prin stabilirea
unor descriptori de performanţă specifici şi atingerea lor. Pe baza celor constatate vor fi făcute
aprecierile verbale sau scrise, având rolul unei întăriri pozitive a nivelului obţinut.
Chestionarea orală este o formă a conversaţiei, prin care se urmăreşte stabilirea gradului de
înţelegere a elementelor plastice studiate. Astfel: caracterul, structura, mesajul desprins din
imaginea picturală, pot fi stabilite prin întrebări formulate eficient. Avantajele constau în aceea că
metoda permite o verificare directă, individuală, pe fondul unei comunicări totale, şi oferă
coordonate privind conştientizarea conţinuturilor vizuale şi capacitatea de cunoaştere a fenomenului
plastic. Proba practică constă în verificarea individuală sau de grup a nivelului de evoluţie artistică şi
constă în evaluarea calităţilor plastice, memoriei, expresivităţii şi a simţului artistic. Această probă
este cea mai concludentă, oferind măsura evoluţiei prin redare corectă şi expresivă a imaginii, prin
realizarea sarcinilor de mânuirea corectă a instrumentelor de lucru, receptarea corectă şi creativă a
informaţiilor. Proba scrisă poate fi aplicată individual, vârstelor mici, solicitând desenarea de
imagini sugerate de muzica audiată, informaţiilor asimilate la diferitele activităţi, reprezentarea
grafică specifică sau cu diferite simboluri (culori, linii, forme) a elementelor plastice învăţate.
Investigaţia este o metodă care relevă capacităţile creative, atunci când copiii sunt puşi în situaţia
de a explora universul plastic şi a-l reprezenta în mod personal prin imagine, mişcare sau cuvânt,
oferind posibilitatea stabilirii potenţialului artistic al acestora.
Aprecierile se fac prin calificative (verbale sau scrise) şi sunt urmare a procesului continuu de
observare a activităţii şi comportamentului copiilor prin implicare şi realizare în procesul de
învăţare. Un aspect important îl constituie şi capacitatea de autoevaluare a copiilor reprezentând
aprecierea motivată, conştientă, asupra propriilor achiziţii plastice, cât şi ale colegilor. Acesta este
un comportament pertinent şi stimulator ce trebuie format şi dezvoltat în activităţile cu copiii.
Evaluarea reprezintă un aspect important în educaţia plastică, deoarece are un rol de orientare
în proiectarea didactică. La începutul fiecărui an şcolar se va practica evaluarea iniţială, cu scop
predictiv, de diagnosticare a competenţelor plastice stăpânite de copii. Apoi se va recurge la
evaluarea continuă, formativă, ce arată evoluţia permanentă a copiilor, reflectând calitatea actului
didactic. Acest tip de verificare oferă o selecţie şi conştientizare a situaţiilor în care se află copiii din
punct de vedere artistic, stabilind în acelaşi timp un prognostic asupra componentelor ce vor fi
abordate în continuare. Evaluarea finală, sumativă, se practică periodic, pentru a observa gradul de
asimilare a unor secvenţe mai mari de învăţare (de exemplu, sfârşit de semestru).
Procesul de educaţie plastică se desfăşoară într-o perioadă lungă de timp, începând cu grădiniţa
(de la 3 ani) şi finalizând cu clasa a X-a, în învăţământul de cultură generală. Sarcina fundamentală
pentru întreaga derulare a acestui proces constă în perceperea, recunoaşterea şi interpretarea
elementelor de limbaj plastic, totodată, şi în dezvoltarea gustului pentru valorile artistice. Din
perspectiva organizării interactive şi integrate a activităţilor de educaţie plastică eficiente şi
atractive sunt metodele mixte, de predare, învăţare şi evaluare deoarece înlătură monotonia
didactică şi climatul pedagogic rigid, activitatea grupurilor de copii devine interactivă prin
cunoaşterea reciprocă, prin dezvoltarea trăsăturilor sociale ale personalităţii şi îşi intensifică
relaţionarea prin metodele de lucru în echipă , ducând pe termen lung, la înlocuirea clasicei relaţii
profesor – elev, cu structura complexă profesor - colectivitate – elev. Practic, la fiecare domeniu
experențial/arie curriculară, activităţi extracurriculare ca şi extraşcolare există oportunităţi în acest
sens. Important este ca educatorul să aibă încredere în copii și elevi, să le ofere ocazia de a-şi
exprima punctul de vedere, să-şi asume responsabilităţi, să-i încurajeze şi să creadă în capacitatea
de autorealizare a fiecăruia, să aprecieze în mod deosebit individualitatea, să încurajeze şi să
recompenseze creativitatea, să insiste pe dezvoltarea motivaţiei intrinseci. Şi la educaţie plastică,
mai ales în perioada şcolară, învăţătorul are posibilitatea de a alterna metodele tradiţionale cu cele
moderne, interactive, stimulând creativitatea. Important este să nu existe teamă de a experimenta, să
fie acceptat noul şi să fim în primul rând noi înşine creativi. Preocuparea pentru dezvoltarea
spiritului creativ a condus şi la elaborarea unor metode şi procedee specifice de stimulare a
creativităţii, aplicabile mai ales începând cu clasele pregătitoare - IV.

TEST DE AUTOEVALUARE
Clasificaţi metodele didactice
Prezentaţi modalitatea de realizare a unei activităţi plastice prin joc la vârstele timpurii
III. 2. STRATEGII INTERACTIVE ȘI MATERIALE DIDACTICE SPECIFICE
EDUCAȚIEI PLASTICE

După funcţia didactică principală putem clasifica metodele şi tehnicile interactive de grup
astfel: a) metode de predare-învăţare interactivă în grup: predarea/învăţarea reciprocă
(Reciprocal teaching - Palinscar), Jigsaw (Mozaicul), STAD (Student Teams Achievement
Division) - învăţarea pe grupe mici, TGT (Teams/Games/Tournaments) - turnirurile între echipe,
schimbarea perechii (Share-Pair Circles), piramida, învăţarea dramatizată, cubul, ciorchinele,
bulgărele de zăpadă; b) metode de fixare, sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare: harta
cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map), matricele, lanţurile
cognitive, Fishbone maps (scheletul de peşte), diagrama cauzelor şi a efectului( diagrama Venn,
cadranul ),
pânza de păianjen ( Spider map - Webs), tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Technique), R.A.I.,
cartonaşele luminoase, cvintetul; c) metode de rezolvare de probleme prin stimularea
creativităţii: brainstorming, Starbursting (Explozia stelară), caruselul, masa rotundă, interviul
degrup, studiul de caz, Phillips 6-6, tehnica 6-3-5, controversa creativă, Fishbowl (tehnica
acvariului), tehnica focus grup, patru colţuri (Four corners), Frisco, concasarea, sinectica, Delphi.
a) Metode de predare-învăţare-evaluare interactivă în grup
Metoda cubului este o metodă de predare-învăţare-evaluare, care ne ajută să studiem un
concept din perspective diferite. Presupune utilizarea unui cub care are diferite noţiuni notate pe
fiecare faţă, astfel: Descrie - Cum arată? Compară - Cu ce seamănă şi de ce diferă? Asociază - La
ce te face să te gândeşti? Analizează - Din ce e alcătuit? Aplică - Cum poate fi folosit?
Argumentează pro sau contra - E bun sau rău? De ce? Se procedează astfel: se anunţă tema pusă în
discuţie; se împarte clasa în 6 grupuri; se prezintă cubul din carton cu feţele divers colorate. Pe
feţele cubului sunt notate cuvintele cheie: descrie, compară, asociază, analizează, aplică,
argumentează . Elevii vor lucra pe grupe şi apoi vor prezenta întregii clase. Se aduc lămuriri,
completări de către profesorul "consultant"/ "participant"/ "observator". Ca avantaje permite
diferenţierea sarcinilor de învăţare, stimulează gândirea divergentă, măreşte eficienţa învăţării
(elevii învaţă unii de la alţii). Activitatea desfăşurată pe baza metodei cubului pune în evidenţă
operaţiile de gândire pentru învăţarea unui conţinut, sprijinindu-i pe elevi în înţelegerea acestuia;
procesele de gândire implicate în metoda cubului urmează îndeaproape categoriile din taxonomia
lui Bloom ceea ce le permite formarea treptată a unei gândiri complexe. Este o metodă care
urmăreşte studierea unei teme din mai multe perspective. Scopul ei este lărgirea orizontului de idei
al elevului. Este necesar un cub mare, pe feţele căruia să fie scrisă câte o sarcină de lucru sub
diferite forme. Această metodă este aplicabilă atât pentru însuşirea elementelor de limbaj plastic dar
şi a celor de cultură plastică ( istoria artelor ).
Metoda ciorchinelui este o metodă grafică de organizare şi integrare a informaţiei în cursul
învăţării dar şi evaluării. Poate fi folosită la începutul lecţiei numindu-se «ciorchinele iniţial» sau
după predare, numindu-se «ciorchine revăzut». Aceasta metodă solicită elevilor o analiză precisă a
conţinuturilor şi permite corectarea şi completarea informaţiilor pe care le deţin. Metoda de predare-
învăţare-evaluare îi încurajează pe elevi să gândească liber şi deschis. Este un "brainstorming
necesar" prin care sunt evidenţiate legăturile dintre idei, sunt realizate asociaţii noi de idei, sunt
relevate noi sensuri ale ideilor. Etapele sunt următoarele: se scrie un cuvânt sau o propoziţie nucleu
( în mijlocul tablei, paginii de caiet sau planşei) care anunţă tema /problema pusă în discuţie. Se
scriu cuvinte sau sintagme care vin în minte în legătura cu tema/ problema scrisă " în centru ". Se
leagă cuvintele/ ideile prin linii care evidenţiază conexiunile dintre idei, pornind de la sintagma -
nucleu. Se scriu toate ideile enunţate în legătură cu "problema" pusă în discuţie, până când timpul
alocat acestei activităţi expiră sau până când se epuizează ideile. Se recomandă formularea rapidă şi
concisă, de către fiecare participant, pe rând, a unei idei privitoare la rezolvarea situaţiei-probIemă,
evitând aprecierile critice, observaţiile negative şi cenzura din partea colegilor asupra ideilor emise.
Ideile noi pot fi dintre cele mai originale şi mai neobişnuite, pot face asociaţii cu alte idei emise, le
pot completa sau le pot transforma pe acestea. Reluarea activităţii grupului de lucru, în plen sau pe
subgrupe, pentru trierea ideilor emise anterior, pe baza stabilirii unor criterii: cuvinte-cheie, imagini,
simboluri . Urmează analiza, evaluarea şi selectarea ideilor valabile şi originale pentru rezolvarea
temei puse în dezbatere. Afişarea ideilor selectate, în forme cât mai sugestive şi mai originale:
cuvinte - cheie, desene, imagini, cântece, joc de rol, joc de simulare. În practica didactică se pot
folosi şi variante prescurtate ale metodei cu omiterea uneia dintre etapele precizate mai sus, care
însă să nu afecteze respectarea principiului de afirmare liberă , de stimulare şi de participare activă a
fiecărui participant. . Această metodă este aplicabilă atât pentru însuşirea elementelor de limbaj
plastic dar şi a celor de cultură vizual-artistică (istoria artelor).
Diamantul / piramida povestirii este o metodă foarte atractivă şi valoroasă în acelaşi timp
deoarece prin ea, elevii sintetizează ideile principale ale lecţiei . Scrierea unei piramide se va face
după următoarea regulă: un cuvânt pentru temă; 2 cuvinte pentru explicare; 3 cuvinte pentru
caracteristici; 4 cuvinte pentru expresivitate estetică; 5 cuvinte pentru analiză. Accesibilă în triada
predare-învăţare-evaluare, poate fi aplicată tuturor conţinuturilor specifice educaţiei plastice.
b ) Metode de fixare, sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare
Tehnica Lotus (Floarea de nufăr) este utilizată la activităţile în care sunt consolidate şi
sistematizate cunoştinţe artistice şi presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte,
pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se
construiesc în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr. Cele 8 idei secundare sunt
trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru
alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi câte alte noi 8 idei
secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate teme de studiu pentru care trebuiesc
dezvoltate conexiuni noi şi noi concepte.
Se începe prin construirea diagramei, apoi se scrie tema centrală în centrul diagramei.
Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală. Folosirea celor 8 idei
deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane, ("flori de nufăr"). Etapa construirii de noi
conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale şi consemnarea lor în diagramă. Se completează în acest
mod cât mai multe cadrane, ("flori de nufăr"). Etapa evaluării ideilor constă în analizarea
diagramelor şi aprecierea rezultatelor din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Ideile emise se pot
folosi ca sursă de noi aplicaţii şi teme de studiu lecţiile viitoare. Evaluarea ideilor cu privire la
stimularea şi dezvoltarea potenţialului creativ poate avea şi o calitate practică. Astfel, ţinându-se
cont de sugestiile oferite, se poate reamenaja sala de curs, putându-se crea un "laborator al
creativităţii", în conformitate cu expectaţiile elevilor: se poate orna clasa cu picturi făcute de elevi,
cu fotografii din timpul copilăriei, cu peisaje desenate sau fotografiate, cu cărţi ilustrate sau cărţi
însoţite de teste şi jocuri creative cu jucării/jocuri menite să stimuleze creativitatea şi alte materiale
didactice, materiale video cu activităţi creative sau spectacole realizate de ei sau de colegii lor.
Tehnica Lotus poate fi desfăşurată cu succes în grup, fiind adaptabilă unor largi categorii vârstă şi
de domenii. Există şi posibilitatea dezvoltării unui Lotus individual, ca un exerciţiu stimulare a
creativităţii şi de autoevaluare, deoarece stimulează munca colaborativă în echipă şi efortul creativ
al fiecărui membru al grupului în soluţionarea sarcinii date. Există şi o oarecare competiţie între
grupe, în sensul găsirii celei mai potrivite idei (care poate fi supusă discuţiei în etapa nr. 5), în
rapiditatea cu care lucrează un grup faţă de altul, cu toate că acestea nu se înscriu în dezideratele
metodei şi scopul central fiind participarea tuturor elevilor la un exerciţiu creator iar, în unele
cazuri, la găsirea unei soluţii la o problemă dată. Elevii lucrează cu plăcere în cadrul acestei tehnici,
mai ales dacă grupurile au fost alese preferenţial. Colectivul clasei de elevi poate fi aranjat în forma
florii de nufăr; astfel fiecare grup poate reprezenta locul unei petale de nufăr în jurul temei centrale.
R.A.I. (Răspunde-Aruncă-Investighează) este o metodă de fixare şi sistematizare a
cunoştinţelor ca şi de verificare. Se urmăreşte realizarea feed-back-ului printr-un joc de aruncare a
unei mingi uşoare. Elevul care aruncă mingea trebuie să formuleze o întrebare din lecţia studiată,
elevului care o prinde. Cel care prinde mingea trebuie să răspundă la întrebare, apoi o aruncă mai
departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Elevul care nu ştie răspunsul iese din joc, la fel ca şi
cel care este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare. Poate fi aplicată tuturor
conţinuturilor specifice educaţiei plastice.
Cvintetul reprezintă instrumentul de sintetizare a informaţiilor, de evaluare a înţelegerii
informaţiilor de către elevi şi mijlocul de exprimare a creativităţii lor. „CVINTETUL” este o
poezie cu cinci versuri, cu ajutorul căreia se sintetizează şi condensează informaţiile, incluzându-se
şi reflecţii ale elevilor, care pot lucra individual în perechi sau în grup. Alcătuirea unui cvintet
favorizează reflecţia personală şi colectivă rapidă, esenţializarea cunoştinţelor, manifestarea
creativităţii. El are următoarea structură algoritmică: primul vers conţine un singur cuvânt cheie, de
obicei un substantiv (tema) care va fi explicat în versurile următoare. Al doilea vers este format din
două cuvinte, de obicei adjective care descriu tema. Al treilea vers este format din trei cuvinte, de
obicei verbe la gerunziu care exprimă acţiuni. Al patrulea vers este format din patru cuvinte care
exprimă sentimentele autorului faţă de tema abordată. Al cincilea vers este format dintr-un cuvânt,
care exprimă esenţa temei. Variantele obţinute pot fi afişate şi citite colegilor. Cvintetul este unul
dintre cele mai rapide şi mai eficiente mijloace de sinteză şi rezumare a informaţiilor şi noţiunilor
însuşite la lecţiile de gramatică şi cultură vizual-plastică.
Diagramele Venn au scopul să evidenţieze asemănări, deosebiri şi elemente comune în cazul a
două concepte, personaje sau evenimente. După vizionarea mai multor imagini, dezbateri şi discuţii
se pot realiza diagramele Venn. Elevii pot lucra individual, în perechi şi în grup, iar în final se face
pe un poster diagrama clasei. Diagramele pot constitui şi o modalitate de evaluare sau pot fi folosite
la scrierea unui eseu sau a unei compuneri. Utilă este în compararea elementelor de limbaj artistic, a
caracteristicilor specifice creaţiilor plastice, la fixarea unităţilor de învăţare.
Metoda cadranelor este o modalitate de rezumare şi sintetizare a unui conţinut informaţional
solicitând participarea şi implicarea elevilor în înţelegerea acestuia. Se trasează la tablă două axe
perpendiculare, în aşa fel încât să apară patru cadrane. Elevii citesc / ascultă un text. Sunt apoi
solicitaţi să noteze în cadranul I informaţiile auzite, în cadranul II sentimentele pe care le-au simţit,
în cadranul III să stabilească o legătură între conţinutul textului şi experienţa lor de viaţă, iar în
cadranul IV învăţătura ce se desprinde din text. Activitatea se poate desfăşura atât frontal cât şi pe
grupe sau individual. Conţinutul cadranelor poate suferi modificări în funcţie de obiectivele lecţiei.
Reprezintă o modalitate de a participa cât mai activ la orele bazate mult pe practică artistico-
plastică.
c) Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii
Metoda 6-3-5 se desfăşoară cu grupuri alcătuite din câte 6 membri. Fiecare persoană îşi
împarte coala sa de hârtie în trei coloane. Se enunţă problema, pe care fiecare o notează în capul foii
din faţa sa. Din acest moment începe rezolvarea problemei, lucrându-se pe tăcute, individual,
fiecare în ritmul său, ceilalţi având datoria să-1 aştepte cu răbdare şi pe ultimul. Fiecare emite
individual câte trei idei, pe care le scrie pe foaie, în cele 3 coloane. Au loc 5 runde de deplasare a
foilor spre vecinul din dreapta. Fiecare lucrează pe cele 3 idei primite le la vecinul din stânga, le
completează, le îmbunătăţeşte, precizează unele amănunte, le modifică sau îşi spune părerea despre
ele. Nimeni nu are voie să propună alte idei. Fiecare va continua să lucreze pe cele trei idei deja în
lucru. La sfârşit, ideile iniţiale au trecut pe la toţi ceilalţi 5 membri ai echipei. Moderatorul strânge
foile, urmând ca el sau altcineva să facă o analiză atentă a ideilor. Se obţine un număr destul de
mare de idei aprofundate, detaliate, elaborate. La modul optim, numărul ar trebui să fie 18 (6
persoane a câte 3 idei). În realitate, datorită faptului că unele idei se repetă ori sunt foarte apropiate,
se obţine un număr mai mic de idei distincte (10-12). La acestea se adaugă ideile "scăpate" pe
alături, căci uneori câte o persoană, pentru a se sustrage de la efortul de a lucra pe ideile găsite,
preferă să propună o alta, nouă, stimulând construcţia de „idei pe idei" valorificând efectele
efortului individual combinate cu cele ale colectivului. Poate fi folosită ca un exerciţiu de creaţie
plastică.
Metoda Explozia stelară (Starbursting) este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii şi
începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare . Se
scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu
ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce? Cine?, Unde? De ce? Când? Lista de
întrebări iniţiale poate genera altele, neaşteptate, care cer şi o mai mare intrare. Scopul metodei este
de a obţine cât mai multe întrebări şi astfel cât mai multe conexiuni concepte. Este o modalitate de
stimulare a creativităţii individuale şi de grup. Starbursting facilitează participarea întregului
colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări. Colectivul se poate organiza în grupuri
preferenţiale ce lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări şi cât mai diverse.
Comunicarea rezultatelor muncii de grup cu evidenţierea celor mai interesante întrebări şi
aprecierea muncii în echipă poate fi încheiată prin elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.
Participanţii se prind repede în joc, fiind pe de o parte o modalitate de relaxare şi, pe de altă parte, o
sursă de noi descoperiri. Această metodă poate fi aplicată şi pentru elementele de limbaj plastic dar
şi pentru cele de cultură plastică.
În strategiile didactice actuale, apare necesitatea tot mai stringentă a inserării unor metode ce
promovează învăţarea activă, care se bazează pe curiozitate epistemică, pe iniţiativă, care asociază
efortul psihic cu cel practic, care pune accent pe studiul independent, pe dezvoltarea creativităţii, pe
îmbinarea muncii individuale cu munca în echipă, pe explorare şi descoperire şi nu în ultimul rând,
care solicită componentele de relaţionale ale activităţii didactice, respectiv actul comunicaţional pe
axa profesor - elev sau pe direcţia elevi-elevi şi care privesc elevul ca pe un constructor al
personalităţii sale. Pentru toate aceste lucruri, dascălul trebuie să fie mereu în preajma elevilor săi,
să le cunoască particularităţile de vârstă, formele individuale de manifestare şi să le corecteze
părţile negative. El pătrunde în sufletul fiecărui copil, stabilind anumite tipuri de relaţii în
comunicarea didactică pentru a realiza un echilibru între solicitările cognitive, afective şi acţionale.
Învăţământul contemporan impune o concepţie flexibilă, agreabilă şi eficientă în acelaşi
timp asupra structurii demersului didactic, astfel ca randamentul să fie mai mare, utilizând metode
atractive. Educatoarea sau învăţătorul vor capta şi mai mult atenţia copiilor dacă vor oferi şi alte
mijloace de convingere, concretizate prin materiale didactice (mijloace didactice). Mijloacele
didactice sunt complexe de instrumente materiale şi tehnice produse, adaptate ori selectate, care
 facilitează transmiterea cunoştinţelor, formarea priceperilor şi deprinderilor precum şi evaluarea
randamentului. Ele se deosebesc, având un potenţial pedagogic şi funcţii specifice, cu rol important
în eficientizarea procesului didactic muzical, amplificând eforturile de predare şi învăţare. Printr-o
valorificare eficientă şi raţională a mijloacelor didactice se pot depăşi barierele verbalismului şi
formalismului. Cea mai importantă funcţie este cea pedagogică demonstrată prin multitudinea
materialelor ce vin în sprijinul activităţii cadrului didactic. Acestea pot fi grupate în:
- mijloace informativ – demonstrative ce se constituie în surse de informaţie – intuitive – preluate
din mediul înconjurător (pietre, bucăţi de lemn, plante, insecte), construite special ca substitute
ale realităţii (machete, mulaje, siluete), reprezentări figurative care de asemenea reflectă conţinutul
tematicii propuse (albume, ilustraţii, planşe), reprezentări simbolice (desene, numere, grafice);
toate acestea au un rol foarte important în concretizarea vizuală a ideilor conţinute în creaţiile
plastice, pentru facilizarea înţelegerii corecte a textului verbal sau mesajului vizual;
- mijloace de exersare şi formare a deprinderilor ce asigură materialele de bază pentru aplicaţiile
plastice (materialele specifice domeniului vizual): acestea pot fi agăţate pe o scândurică lată,
celelalte pot fi păstrate într-o cutie de dimensiuni variabile de plastic sau carton cu capac;
- mijloace audio – vizuale care pot reda modelul plastic (înregistrările audio, emisiuni radio –
televizate, diapozitive, înregistrările video, calculator, INTERNET).
Recomandabil este ca fiecare copil să aibă trusa lui personală alcătuită din obiecte specifice
(creioane, radieră, acuarele, pensoane, caiete, bloc de desen), jetoane de diferite forme şi culori
(pentru jocuri de atenţie). Pe lângă funcţia pedagogică aceste mijloace didactice îndeplinesc şi
funcţie cognitivă (copiii intrând în contact direct cu informaţia, concretizând momentele din
activitate), funcţie formativ-educativă deoarece dezvoltă gândirea, imaginaţia, curiozitatea, spiritul
de echipă şi observaţia, funcţie estetică prin armonizarea lor în ambianţa clasei şi funcţionalitatea
evidentă, funcţia de dezvoltare multidimensională şi integrală a personalităţii este impusă prin
abordarea multidisciplinară a activităţilor artistice în care pot fi combinate domenii diferite cu
specificul lor, utilizând aceleaşi materiale didactice.

TEST DE AUTOEVALUARE

Concepeţi o activitate interactivă de educaţie plastică pentru perioada ciclului primar

TEMĂ DE LUCRU

Concepeţi o activitate –nu proiect didactic - de educaţie plastică pentru perioada preşcolară utilizând un joc didactic în veder
Concepeţi o activitate de educaţie plastică pentru perioada şcolară mică utilizând exerciţii pentru însuşirea elemen
Prezentaţi o modalitate de consolidare a deprinderilor coloristice la vârstele timpurii
 Bibliografie

: Referințe principale:
în Manualul programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar ID, Editura
Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Disponibil on-line pe platforma BlackBoard:
https://bb.mediaec.uaic.ro/webapps/login/
Referințe suplimentare:
1. Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel
Nicoleta, Activitatea integrată din grădiniță, București: Editura Didactica Publishing House, 2008,
Șușală Ion N., Curs de desen; culoare; modelaj; compoziție și didactică, București: Editura
Fundației România de Mâine, 1999

Important !

Materiale didactice:

1. xxx 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti 2.xxx - 2004, 2005, 2013, Programele pentru învăţăm