CUPRINSUL

I. ACTUALITATEA TEMEI.................................................................................3
II. SUBNUTRIȚIA ŞI CONSECINȚELE APORTULUI INSUFICIENT..........4
2.1.Malnutriția proteinocalorică-definiție, aspectul patologiei, prevalență.......4
2.2. Anemiile nutriționale-definiție, etiologie, incidență, răspândire.................6
2.3. Carențele nutriționale-definiție, etiologie, distribuirea geografică.............7
III. CONCLUZII.....................................................................................................9

IV. BIBLIOGRAFIE.............................................................................................10
 I. ACTUALITATEA TEMEI

Malnutriția este o tulburare cronică a stării de sănătate, cauzată de un aport nutritiv

insuficient sau inexistent uneori, cu referire la consumul de apă, carențe de vitamine, proteine,
calorii, săruri minerale determinând astfel anemie carențială sau rahitism. Din păcate, malnutriția
este principala cauză de mortalitate și morbiditate aflată în țările în curs de dezvoltare, dar și în
țările unde de-a lungul timpului au existat războaie, secetă, migrații sau calamități. Majoritatea
persoanelor afectate sunt copii, peste jumătate din stările de malnutriție se instalează în primele 6
luni de viața, suprapunându-se perioadei maxime de dezvoltare a sistemului nervos central. Un
alt efect al malnutriției este deprimarea imunității celulare, care va favoriza apariția unei
sensibilități cresute la infecții, infecția fiind cea care produce decesul. O.M.S. estimează ca 14
milioane de copii prescolari mor anual pe glob de malnutriție, cu o medie zilnică de peste 40 000
(mai mult de jumatate fiind sugari). La copii, cauzele de malnutriție pot fi: hipogalactia materna,
diversificarea tardivă, alimentația necorespunzătoare în funcție de factori etnici, religioși sau
familiari. S-a constatat o ușoară tendință de creștere a incidenței de malnutriție și în țările
dezvoltate, caz concret în SUA. Carențele și lipsa aporturilor necesare pentru o dezvoltare
normală a persoanelor, favorizează o  sensibilitate crescută la infecții. Fenomenul malnutriției se
resfrânge negativ asupra stării generale a organismului, însă și mai îngrijorătoare sunt afecțiunile
care le generează (anemia, xeroftalmina, gușa edemică, rahitism etc.
Aportul alimentar insuficient din punct de vedere cantitativ, constituie problema cu cea mai
veche istorie. Ca orice specie animală, omul s-a văzut confruntat totdeauna cu nevoia de a-şi
asigura hrana, acordând acestei preocupări cea mai mare parte a activităţii zilnice sau a
capacității sale. Pe măsura evoluţiei, ea s-a transformat dintr-o problemă individuală într-una
social-economică, a cărei amploare a crescut în timp, rămânând şi azi, de fapt punctul-cheie al
existenţei, consumând în multe regiuni ale globului 50-70% din bugetul familiei.
Într-adevăr, nu este un secret pentru nimeni că zone largi, înglobând populaţii întregi, sunt
bântuite de spectrul foamei şi adânc stigmatizate de subnutriţie. Cu tot caracterul relativ al
statisticilor actuale, se apreciază că jumătate de miliard de oameni suferă de subnutriție şi zilnic
mor cca 10.000 din această cauză. Bolile carenţiale, eradicate spectacular în tările dezvoltate
drept consecintă a sintezei vitaminelor şi producţiei de bunuri alimentare abundente, şi-au
schimbat geografia, continuând să coexiste şi problema capitală a multor ţări în curs de
dezvoltare sunt obligate să cheltuiască pentru alimente peste 2/3 din venitul naţional, accentuând
şi mai mult sărăcia şi determinând caracterul florid al subnutriţiei.
Amploarea acestei drame este departe de a fi evaluată cu precizie din mai multe motive: a)
evoluția mascată, polimorfa, nespecifică, chiar insidioasă a bolilor carenţiale; b) imposibilitatea
de a folosi mortalitatea sau morbiditatea ca indicatori ai subnutriţiei; c) lipsa unei evidenţe
sanitare a populaţiei şi a unei supravegheri medicale costisitoare; d) concurenţa unor factori
nealimentari în patologia bolilor carenţiale, care fac dificilă interpretarea datelor epidemiologice.
Malnutriția a devenit o probleă globală în ultimii decenii, afectând în special populația din
tările slab dezvoltate. Malnutriția a fost declanșată de tendințele neliniștitoare ale producției
agricole și ale actualelor politici ale comerțului internațional, ce ridică întrebări asupra
posibilității ca producția și distribuția alimentelor să se îmbunătătească sau nu cu rapiditatea

3
necesară pentru a se pune la același nivel cu creșterea populației și a atinge scopul de securitate a
alimentației. Cauzele sărăciei le reprezintă declinul economic pronunţat, eficienţa redusă a
politicii organelor de stat, şomajul, corupţia, salariile mici, conflictele interne şi altele. În unele
state, inclusiv cele cu o economie prosperă, tot mai mulţi indivizi suferă de pe urma alimentaţiei
incorecte. Fiecare al şaptelea locuitor de pe Terra suferă din cauza subnutriţiei; ca rezultat, mulţi
oameni se îmbolnăvesc, devin inapţi de muncă, mor, 2/3 din populaţia săracă sunt copii. În
istoria umanităţii, majoritatea statelor au înregistrat un progres evident în prosperitatea oamenilor
şi a popoarelor. Totodată, cu toate realizările tehnologice şi ştiinţifice, 1/5 din populaţia lumii se
confruntă cu problema sărăciei şi a subnutriţiei. Peste 800 mln de oameni nu-şi primesc hrana
necesară. Nesoluţionarea unor probleme globale (de exemplu, cea demografică, ecologică, a
analfabetismului şi altele) a determinat acutizarea altor probleme de acelaşi nivel, precum cea a
sărăciei şi a subnutriţiei, cauzată de alimentaţia insuficientă a populaţiei, preponderent din lumea
a treia. În statele sărace se investesc foarte puţine mijloace în economie, în special în agricultură.
Anual, peste 0,5 mld de oameni din diferite state suferă de foame. Succesul mondial asupra
alimentației din 1996 a reținut atenția internațională în ceea ce privește securitatea alimentară, și
anume accesul tuturor persoanelor la "alimente nutritive pentru a avea o viață sănătoasă și
activă", în comun acord cu FAO (Food and Agriculture Organization of America).
Pe ansamblul general al populaţiei, se afirmă că unele carenţe alimentare sunt totuşi în
regres, sau pe cale de dispariţie, drept consecinţă a posibilităţilor de a le contracara prin
substituiri şi distribuirea în masă a factorilor nutritivi sub diferite forme. Sugestive sunt, în acest
sens, evoluţia carenţelor de tiamină sau a guşei endemice, a căror profilaxie se poate asigura
eficient şi ieftin. În schimb, indisponibilităţile altor trofine cresc din ce în ce mai mult, drept
consecintă a exploziei demografice, care evoluează mai rapid decât posibilităţile producţiei lor
(excedentul zilnic de populaţie este de cca 200.000 de oameni).
OMS apreciază, actualmente, că patru tulburări nutriţionale, prezente la scară mondială,
suscită maximum de interes prin frecventă şl repercusiuni social-economice: malnutriţia
proteinocalorică (MPC), anemia nutriţională, guşa şi xeroftalmia.

II. SUBNUTRIȚIA ŞI CONSECINȚELE APORTULUI INSUFICIENT

2.1. Malnutriția proteinocalorică-definiție, aspectul patologic, prevalență

Malnutriția proteinocalorică ocupă o poziţie dominantă prin frecventă şi importantă socială.

Evoluţia ei poate avea loc şi printr-o predominantă monocarenţială, determinând (în cazul
carenţei de proteine) fie aşa-numita boală Kwashiorkhor (denumirea africană a malnutriției
proteice grave), fie „marasmul fizic”, în cazul carenţei de calorii. Adesea însă ambele coexistă
colorând specific aspectul patologiei respective şi tocmai de aceea sunt descrise prin termenul
acceptat MPC. Malnutriția proteinocalorică este agravată şi de existenţa altor carențe alimentare
(secundare sau primare) şi accelerată de infecţiile frecvent grefate pe organismul cu rezistenţa
diminuată, ambi factori acţionând de altfel sinergic.
În general, MPC se asociază cu o întârziere în dezvoltarea psihosomaticä, dar
caracteristicile clinice variază în funcţie de vârstă, starea de sănătate a organismului şi de natura
cauzei care a declanşat-o. Terenul pentru dezvoltarea bolii carenţiale este pregătit chiar înainte
de naştere, fapt dovedit de greutatea medie a nou-născutilor în ţările în curs de dezvoltare, care,
este mai mică decât în celelalte, iar aceasta nu datorează unor factori genetici, ci condiţiilor de
alimentare ale mamei. După naştere, deşi în zonele rurale alimenţia la sân se prelungeşte, uneori,

4
până la doi ani, laptele matern devine insuficient cantitativ chiar la 6 luni, datorită alimentaţiei
defectuoase a mamei. Suplimentările sunt şi ele sărace în proteine şi insuficiente, tot din cauza
condiţiilor materiale precare. În oraşe întărcarea se face mult mai repede, dar trecerea la o
alimentaţie artificială se face în condiţii deficitare de igienă. Până la vârsta de doi ani, aceşti
copii sunt frecvent atinşi de diaree, boli respiratorii banale şi diferite boli infectioase (tuse
convulsivă, rujeolã). MPC tinde să se atenueze şi să dispară, când copii cresc şi devin capabili să
asimileze aceleaşi alimente ca adulţii. Conform statisticilor realizate de OMS, MPC afectează
circa 100.000.000 de copii din cele trei zone în care subnutriţia este deosebit de raspândită:
America Latină, Africa si Asia (fară China şi Japonia. Deşi numai un număr relativ restrâns
dintre cei afectaţi mor din cauza malnutriţiei propriu-zise, trebuie totuşi să avem în vedere riscul
considerabil crescut de a muri de o boală infecţioasă contractată şi agravată din cauza masivei
diminuări, în aceste condiţii, a potenţialului imunitar. Mai mult decât atât, toate funcţiile celulare
fundamentale, de creştere şi dezvoltare, care presupun formarea, migrarea, diferenţierea sau
moartea celulelor, sunt puternic influentate de MPC.
Scade, în primul rând, capacitatea organismului de a realiza sinteza celulară şi sinteza de
proteine, atrăgând după sine diminuarea capacităţii de reacţie a organismului la diverse
agresiuni. Carenţa determină epuizarea rezervelor labile de proteine hepatice şi face să scadă
sinteza altora noi la nivelul ficatului şi pancreasului. Apar atrofia intestinală prin regenerarea
defectuoasă a mucoasei, hipoplazia medulară, diminuarea osteogenezei prin insuficientă formare
a stromei proteice, prăbuşirea capacității imunitare atât prin afectarea anticorpogenezei şi, în
general, a apărării specifice, cât si prin diminuarea rezistenţei nespecifice, care, deşi
predeterminată genetic, suferă mult din cauza insuficienţei aportului proteic. S-a constatat, de
exemplu, că MPC modifică profund cinetica proliferäri celulelor imunitare, ca şi competentă şi
capacitatea lor defensivă. Acest fapt reprezintă o deosebită importanţă pentru apărare. Dacă
avem în vedere ca un singur limfocit poate secreta, în mediul său, cca 3.000 mol. anticorpi pe
secundă, ne dam seama de intensa activitate a acestui sistem şi de dependenţa fată de cantitatea şi
calitatea proteinelor provenite prin aliment.
Apar, de asemenea, anomali, întârzieri sau malformaţii cerebrale, întârzieri în dezvoltarea
creierului, care nu mai pot fi apoi recuperate. La om, perioada de creştere explozivă a creierului
începe în cel de-al treilea trimestru de gestaţie şi continuă până la 2 ani. Carenţa proteică şi
calorică existentă are ca rezultat reducerea numărului de celule (mai ales gliale), precum şi a
mielinizării. Se mai constată diminuarea proliferării dendritice, a ramificării lor precum şi a
organizări şi funcţionări sinapselor determinând modificări ireversibile, chiar dacă după această
vârstă critică alimentația se reglementează.
MPC poate provoca o alterare a sintezei ADN nuclear şi o degradare a ARN citoplasmatic,
care reglementează creşterea normală în perioada pre sau postnatală, completând paleta
complexelor implicaţii biologice, care impietează adânc asupra potentialului biologic uman.
Prevalența MPC, este dependentă de o serie de factori, printre care starea social-economică
ocupă locul întai, apoi natura obiceiurilor alimentare sau superstiţiile, precum şi specificul
culturilor agricole. Kwashiorkhorul şi MPC sunt astfel mai frecvente la populaţiile care consumă
cu precădere tuberculi (pătata dulce şi mai ales maniocul), sau unde nu se cultivă cereale (cu
exceptia porumbului). Sunt întâlnite, de asemenea, în zonele în care se fac culturi de raport
(cafea, cacao etc.) sau unde anumite obiceiuri şi superstiții împiedică consumul de peşte, carne,
ouă, lapte MPC, spre deosebire de Kwashiorkhorul pur, este uneori mai răspândită în mediul
urban datorită alcoolismului, şomajului, naşterilor frecvente, comdiţilor improprii de locuit şi de
alimentatie. Repartiţia geografică corespunde, în general, tărilor în curs de dezvoltare. Astfel, în

5
Asia, ea atinge în mod deosebit Kampuchia, Filipinele, fostul Vietnam de Sud şi, la nivel mai
scăzut, Laosul, Malaysia, RS Coreeană, Singapore, Hong Kong. Din contra, în ţările socialiste
din această zonă ca: R. Nord Coreeană şi mai ales China MPC a fost eradicată drept consecinţă a
îmbunătăţirilor social-economice şi asistenţei medicale bine organizată în Insulele Cook, Noile
Hebride, Solomon, Samoa Occidentală, Noua Cale donie, frecvenţa este ceva mai redusă. În
zona Pacificului de Sud, MPC este frecvent întalnită în Noua Guinee.
MPC se întâlneşte în Siria, Liban, Tunisia, Somalia, Arabia Saudită, cu o prevalenta de 60-
80% la copiii de vârstă preșcolară, în grade diferite de gravitate. Cel puțin 2-20% suferă de
malnutriție în formă foarte avansată, copiii atingând abia 50% din greutatea normală vârstei. În
partea sudică Africii, zonele cu carentă proteică şi calorică avansată corespund în special celor
afectate de secetă sau inundatii: Niger, Ciad, Mali şi porţiuni întinse din Mauritania, in aceste
regiuni, sunt afectaţi chiar şi mulţi adulţi. O prevalenţă mai scăzută a fost semnalată în zone
întinse ale Camerunului, Voltei Superioare, Dahomeyului, Guineei şi în unele porţiuni din
Madagascar, RSA, Rhodesia, Kenya, Tanganica şi Uganda. MPC apare mai frecvent la oraşe
decât la sate. Unul dintre factori etiologici caracteristici pentru anumite zone (de ex., Lusaka)
este consumul făinii de tuberculi reprezintă factorul etiologic principal.
Demnă de remarcat este importanţa prejudecăţilor alimentare, în mai mare restrângere a
aportului proteic de origine animală (în unele zone se crede, de ex., că copiii care consumă ouă
devin hoţi, cei care consumă carne capătă însuşiri rele, cei ce consumă peşte fac ihtioză). În
această zonă, zeama în care s-a fiert carnea este suficientă sau li se oferă proteine din
leguminoase, inferioare calitativ şi în concluzie, MPC sau formele ,,pure" (marasm,
Kwashiorkhor), prin răspândire şi consecinţe, constituie cea mai grea problemă a malnutriţiei în
lume. Cazurile grave, care nu se bucură de îngrijire medicală, sunt mortale (chiar la copiii
spitalizaţi, letalitatea poate ajunge la 40%). Copiii care supravieţuiesc se dezvoltă prost, au
rezistenţă scăzută şi prezintă întârzieri în dezvoltarea intelectuală (chiar şi cei afectaţi de formele
benigne sau moderate). Acest fenomen poate determina, în ultimă instanță, geneza unor populaţii
cu un potenţial biologic inferior, handicapate din toate punctele de vedere, inclusiv acela al
demnităţii umane.

2.2. Anemiile nutriționale

Anemiile nutriţionale reprezintă, ca incidentă, o problemă importantă, ele sunt întâlnite şi în

zonele industrializate, deşi într-o măsură mai moderată. În toate ţările afectate, populaţia cea mai
atinsă este constituită din gestante şi sugari (intre 6 si 18 luni). Studiile realizate au aratat că
prevalenţa la aceștia este între 21-80%, iar în unele zone ajunge până la 99%.
Anemia feriprivă este expresia dominantă a morbiditătii şi chiar una din cauzele importante
de deces. Astfel, dacă în Canada şi SUA mortalitatea prin această boală este de 1,8 la 100.000
locuitori, în tările Americii de Sud şi în alte tări subdezvoltate, nivelul atinge între 10-40 la
100.000 locuitori. Au fost studiate anumite zone din India, unde s-a înregistrat o frecvență a
anemiei megaloblastice, a cărei prevalență a fost apreciată între 20-50% la femeile însărcinate,
care sunt supravegheate medical.
Anemiile constituie o adevărată plagă, prin răspândire si gravitate, pentru anumite zone ale
lumii, care includ ţări în curs de dezvoltare ca: Egipt, Etiopia, Irak, Iran, Iordania, Liban,
Pakistan, Siria, Sudan. Cca 20-25% dintre copii, 20-40% dintre femei adulte și cca 10% dintre

6
bărbații adulți prezintă forme grave de anemii, în aceste zone. În grupurile vulnerabile, ca femei
gestante, care alăptează și sugarii, proporţia celor bolnavi poate ajunge la 70-90%. Predomină
aici anemia feriptivă. Alte tipuri de anemii se datorează carenţei de fosfaţi, proteine şi vitamină
B12. Se observă că la sugari şi copii anemia macrocitară, megaloblastică, este destul de frecvent
asociată cu MPC. În regiunile africane aflate mai la sud, situaţia se prezintă destul de
asemănător. Incidenţa maximă (îndeosebi la copiii mai mici de 5 ani la gestante), se înregistrează
în Zambia, Tanzania, Mauritania, Malawi, Ghana, unde ajunge la o prevalență de 35-88%. În
America de Sud, prevalența este de 5-15% la bărbați și 10-35% la femei; la copii variază între
15-30%, cele mai grave forme întâlnindu-se în zonele bântuite de ankilostomiază. În America de
Nord, prevalența este de cca 20%, mai ales la populațiile sărace din zonele urbane sau rurale. În
Asia, 10% dintre bărbați și 20% dintre femei suferă de diverse forme de anemie. La gestante,
incidența atinge 40%, depășește 52% la copii, iar la copiii sub 2 ani ajunge până la 92%. În
Europa, prevalența este de 10-25% la femei și copii, iar la bărbați ea se situează între 3-6%.
Factorul etiologic cel mai frecvent încriminat în producerea anemiilor nutriţionale este
carenţa de fier, realizată printr-o alimentaţie dezechilibrată sau monotonă. În aceeaşi măsură,
poate fi luată în considerare utilizarea digestivă defectuoasă a fierului alimentar din cauza
malabsorbţiei, în general, sau a existenţei unor factori antinutritivi prezenţi în alimentele vegetale
din unele zone geografice. Un exemplu semnificativ îl constituie prezenţa masivă a acidului
inozitolhexafosforic (fitină) în grâul cultivat în Iran, care face ca ingestia acestui compus să
ajungă până la 2 g/zi. Un alt factor de importanță covârşitoare, cel puţin în zonele subdezvoltate,
îl prezintă existenţa concomitentă a bolilor parazitare sau a MPC. Este unanim admis că toate
anemiile nutriţionale, în special cele feriprive, antrenează agravarea altor afecţiuni, reduc
capacitatea de muncă fizică si psihică, măresc morbiditatea prin infecţii şi măresc numărul de
decese legate de malnutriţie, constituind o problemă socială importantă.

2.3. Carențele nutriționale-definiție, etiologie, distribuirea geografică

Xeroftalmia. Manifestările clinice ale carenței în vitamina A sunt desemnate frecvent sub
denumirea de ,xeroftalmie" în aceasta, se include întreg cortegiul de simptome, mergând de la
formele moderate ce prezintă hemeralopie, xerozisul clasic, până la formele grave de
keratomalacie, răspunzătoare de incidența crescută a cecității, în unele zone geografice. Se mai
constată o uscăciune a pielii. Carențele în vitamina A afectează, mai ales, organismele în
creştere, sugarii şi copii de vârstă preşcolară. Ca distribuție geografică, este întâlnită, îndeosebi,
în India şi Indonezia, mai putin, dar semnificativ statistic, în Brazilia, Sri Lanka, Egipt, Salvador,
Haiti, Iordania, Pakistan, Libia, Siria, Republica Khmeră, Tanzania, Sudan, Mali, Ghana,
Rwanda, Niger, Volta Superioara, Oman, Iran, Afganistan, Yemen, Somalia, Sudan, Tunisia,
Irak, Arabia Saudită.
Formele grave de xeroftalmie se întâlnesc mai frecvent în zonele din sud-estul Asiei decât în
bazinul Mediteranei. În Indonezia, la un spital oftalmologic, xeroftalmia a fost cauza de cecitate
pentru copii de vârstă preșcolară, în proporție de 50-60%. În prezent, există puține date
referitoare la morbiditatea reala a acestor boli, ceea ce face dificil de apreciat tendința de
evoluție. Se poate spera că ameliorarea condițiilor social-economice va răsfrânge răspândirea ei,
aşa cum s-a observat în Hong Kong, Malaysia, Singapore. Cazuri mai frecvente apar în zonele
unde se produc migrații puternice spre oraşe şi unde se dezvoltă şomajul. În aceste condiții
sursele de provitamina A (produse vegetale uşor accesibile în zonele rurale) diminuează
7
considerabil, iar sursele de axeroftelol de proveniență animală sunt prea costisitoare pentru
populația fară lucru. Un asemenea fenomen a şi fost observat în anumite părți ale Pacificului de
Sud şi Filipine.
Gușa endemică constituie expresia comună a carenței de iod care impiedică activitatea
normală, diminuează mecanic și biologic funcționalitatea organismului şi perturbează
dezvoltarea intelectului. Formele de cretinism endemic strâns legate de guşă, se manifestă divers
surdo-mutitate, debilitate mintală, nanism, tulburări neuromusculare (aceste stări sunt mai
frecvente în zonele de guşă endemică). Boala apare la toate vârstele, dar la adulți se manifestă cu
toate complicațiile. Guşa endemică este relativ răspăndită pe zone întinse ale Sudanului
Egiptului, Etiopiei, Somaliei, Libanului, Irakului, Iranului, Afganistanului, Pakistanului (Etiopia
şi Libanul prezintă o incidență deosebită), precum şi în unele țări din America Latină. În restul
Africii, guşa endemică este, de asemenea, prezentă, mai ales în regiunile montane. Țările unde a
fost în special semnalată sunt Camerun, Coasta de Fildeș, Gabon, Volta Superioară, Kenya,
Nigeria, Sierra Leone, Zambia, Rhodezia, Madagascar, Uganda, Zair, Angola, Senegal, Mali.
Predilecția pentru zone montane de o anumită altitudine se reîntâlneşte şi în alte zone ale lumii,
chiar la antipodul geografic, Arhipelagul Fidjl, Papua-Noua Guinee.
În etiologia guşei, carența de iod ocupă locul central, dar şi alți factori existenți în unele
produse vegetale, ca: fluorul, unii glucozizi, tiocianații, fenolii, hemaglutinele, progoitrina (care
inhibă fixarea sau utilizarea iodului pentru elaborarea hormonului) au o importanță reală.
Fenomenele se întâlnesc în zonele consumatoare de manioc sau brasicacee. Prevalența în
regiunile montane este explicată prin sărăcia în iod a solului, şi concomitent a legumelor şi a apei
din aceste zone. Studii efectuate în Liban au arătat că şi consumul deosebit de mare de sare poate
juca un rol în etiologia guşei, alături de carența de iod.
Rahitismul a încetat să mai constituie o problemă mondială deosebită de sănătate publică,
grație întrebuințării generalizate de vitamină D preventiv şi curativ. Totuşi, mai există țări situate
în bazinul Mediteranei Orientale şi în Africa de Nord, unde prevalența rahitismului grav atinge
3-10% la copiii de 3-18 luni, iar a celui moderat chiar 30-50%.
Țările cele mai afectate sunt: Egiptul, Etiopia, Libia, Iranul, Tunisia, Afganistanul,
Pakistanul etc. Apariția rahitismului în aceste zone atât de însorite pare surprinzătoare, dar repre-
zintă cea mai bună dovadă a rezultatelor nefaste ale unor prejudecăti şi a lipsei de educație
sanitară. Astfel, copii sunt crescuți în spații obscure, îmbrăcați excesiv și hrăniți aproape perma-
nent cu o alimentație săracă în vitamină D, dar bogată în fitați, cu acțiune spoliantă pentru
sărurile minerale (Ca, Mg).
Pelagra mai este întâlnită, în special, la unele grupe vulnerabile de populație, ca femei
însărcinate, copii mici, tuberculoşi. Este frecvent asociată cu etilismul, mai ales în zonele unde
consumul de porumb este mare, fară a fi asociat cu proteine animale. Aceste zone sunt
actualmente restrânse datorită suplimentării rației alimentare cu proteine animale si niacină sau
prin înlocuirea porumbului obişnuit cu alte cereale (sau cu porumb hibrid, îmbogătit în vitamina
PP şi aminoacizi esențiali).
Beri-beri, în forma de carență primară, poate fi considerată dispărută, deşi se mai
semnalează cazuri sporadice în unele zone ale Asiei. Nu trebuie însă uitată apariția unui beri-beri
de tip occidental, consecutiv unor dezechilibre prin excesul consumului de glucide rafinate sau
alcool.

8
 III. CONCLUZII

1. Subnutriţia reprezintă deficitul în alimentaţie al caloriilor sau al unuia ori mai multor
elemente nutritive. Când nu sunt consumate suficiente calorii, organismul începe să degradeze
propriile ţesuturi: persoana este trasă la faţă, cu ochii înfundaţi în orbite, oasele devin
proeminente, apare oboseala, incapacitatea de menţinere a temperaturii corporale, pierderea
apetitului, diaree, iritabilitate şi apatie, iar pielea devine subţire, uscată, rigidă, palidă şi rece,
părul se usucă, se rarefiază şi cade uşor. Dacă deficitul caloric este sever, adulţii pot pierde până
la jumătate din greutatea corporală, iar copiii chiar mai mult. Când scăderea ponderală este
determinată de o boală, starea avansată de subnutriţie este denumită caşexie și uneori evoluează
până la absenţa reacţiilor la stimulii din jur. În cazul copiilor cu subnutriţie severă, dezvoltarea
comportamentală este mult redusă, uneori apare retardul mintal. Fenomenul malnutriției se
resfrânge negativ asupra stării generale a organismului.
2. Malnutriția proteinocalorică se remarcă printr-o predominantă monocarenţă, determinând (în
cazul carenţei de proteine) fie aşa-numita boală Kwashiorkhor (denumirea africană a malnutriției
proteice grave), fie „marasmul fizic”, în cazul carenţei de calorii. Scade, în primul rând,
capacitatea organismului de a realiza sinteza celulară şi sinteza de proteine, atrăgând după sine
diminuarea capacităţii de reacţie a organismului la diverse agresiuni. Carenţa determină
epuizarea rezervelor labile de proteine hepatice şi face să scadă sinteza altora noi la nivelul
ficatului şi pancreasului. Apar atrofia intestinală prin regenerarea defectuoasă a mucoasei,
hipoplazia medulară, diminuarea osteogenezei prin insuficientă formare a stromei proteice,
prăbuşirea capacității imunitare atât prin afectarea anticorpogenezei şi, în general, a apărării
specifice, cât si prin diminuarea rezistenţei nespecifice, care, deşi predeterminată genetic, suferă
mult din cauza insuficienţei aportului proteic. Conform statisticilor realizate de OMS, MPC
afectează circa 100.000.000 de copii din cele trei zone în care subnutriţia este deosebit de
raspândită: America Latină, Africa si Asia (fară China şi Japonia.
3. Anemiile nutriţionale reprezintă, ca incidentă, o problemă importantă, ele sunt întâlnite
şi în zonele industrializate, deşi într-o măsură mai moderată. În toate ţările afectate, populaţia
cea mai atinsă este constituită din gestante şi sugari (intre 6 si 18 luni). Studiile realizate au aratat
că prevalenţa la aceștia este între 21-80%, iar în unele zone ajunge până la 99%. Astfel, dacă în
Canada şi SUA mortalitatea prin această boală este de 1,8 la 100.000 locuitori, în tările Americii
de Sud şi în alte tări subdezvoltate, nivelul atinge între 10-40 la 100.000 locuitori. Au fost
studiate anumite zone din India, unde s-a înregistrat o frecvență a anemiei megaloblastice, a
cărei prevalență a fost apreciată între 20-50% la femeile însărcinate, care sunt supravegheate
medical.
Anemiile constituie o adevărată plagă, prin răspândire si gravitate, pentru anumite zone ale
lumii, care includ ţări în curs de dezvoltare ca: Egipt, Etiopia, Irak, Iran, Iordania, Liban,
Pakistan, Siria, Sudan. Cca 20-25% dintre copii, 20-40% dintre femei adulte și cca 10% dintre
bărbații adulți prezintă forme grave de anemii, în aceste zone.

9
 4. Manifestările clinice ale carenței în vitamina A sunt desemnate frecvent sub denumirea de
,xeroftalmie" în aceasta, se include întreg cortegiul de simptome, mergând de la formele
moderate ce prezintă hemeralopie, xerozisul clasic, până la formele grave de keratomalacie,
răspunzătoare de incidența crescută a cecității, în unele zone geografice. Se mai constată o
uscăciune a pielii. Se poate spera că ameliorarea condițiilor social-economice va răsfrânge
răspândirea ei, aşa cum s-a observat în Hong Kong, Malaysia, Singapore. Cazuri mai frecvente
apar în zonele unde se produc migrații puternice spre oraşe şi unde se dezvoltă şomajul.

IV. BIBLIOGRAFIE

1. Așevschi Valentin, Crivoi Aurelia. Sanologie și ecologia umană. Chișinău: USPEE

„C.Stere”, 2014, p. 560-570.
2. Hancu N., Veresiu I.A. Diabetul zaharat, nutriția, bolile metabolice. București: Editura
Național, 1999.
3. Hancu N. Obezitatea în practica medicală. București: Editura Infomedica, 1998.
4. Iftenie Valentin, Dermengiu Dan. Medicina legală. București: Editura C. H. Beck, 2009.
5. Mogos Viorel, Iulian Mincu. Bazele practice ale nutriției omului bolnav. București:
Editura RAI, 2004.
6. Negrișanu Gabriela. Tratat de nutriției. Timișoara: Editura Brumar, 2005.

10