Plantele medicinale reprezintă o sursă de materii prime pentru prepararea

medicamentelor sau pentru izolarea industrială a substanțelor active care ne

pot ajuta în prevenirea sau uneori chiar tratarea unor boli. În zona Câmpulung-
Muscel – Pitești se utilizează plantele medicinale, în special la sate, de către
bătrânii care au găsit întrebuințări pentru cât mai multe plante.

Mușețelul– Matricariachamomilla– este o plantă anuală, plăcut mirositoare, cu

tulpina de 10-15 cm, cu flori semiligulate albe
dispuse pe marginea inflorescenței și flori
tubuloase galben-aurii, aparținând familiei
Asteraceae. Mușețelul este întâlnit cel mai
frecvent în zona de stepă, locuri ruderale și pajiști.
Importanță medicinală:
- ”se fac ceaiuri pentru dezinfectarea rănilor
și pentru gastrite”[recomandarea bunicii]
- în scop medicinal se folosesc florile,
Chamomillaeflores, cu acțiune
antiinflamatoare si antiseptică, sub formă de infuzii și ceaiuri.
Afecțiuni pentru care se recomandă: gastrite; enterocolite; dismenoree; colici
intestinale; diaree; infecții renale; răni infectate; arsuri; eczeme; tenuri iritate și
congestionate; abcese dentare; leucoree; conjunctivite; inflamații vaginale; prurit
vulvar; dermatoze inflamatorii; inflamații hemoroidale.
Contraindicații: poate crește efectele anticoagulante de aceea nu se administrează
împreună cu aspirina, mai ales la cei cu tulburări de coagulare sanguină. Nu se
recomandă uleiul volatil sau tinctura în perioada sarcinii.

Teiul–Tilia cordata – este un arbore

melifer cu frunze cordate, cu flori
mici, galbene, reunite câte 5-10 în
cime. Este cea mai răspândită
specie de tei din țară, mai frecvent în
zona de deal unde formează teișuri,
și mai rar la câmpie și munte, sau
este cultivat prin parcuri, grădini sau
curți pentru parfumul emanat de flori.
Importanță medicinală:
- „din florile de tei fac ceai pentru liniște (calmant)”[recomandarea bunicii]
- De la tei putem utiliza florile cu sau fără bractee: Tiliaeflores cum bracteis cu
acțiune astringentă; Tiliaeflores sine bracteis cu acțiune sedativă, diuretică și
antiinflamatoare.Asociat cu florile de soc are acțiune diaforetică.
Afecțiuni pentru care se recomandă: bronșite, stări gripale; tensiune nervoasă;
tulburări cardiace.
Contraindicații: supradozarea produce complicații la inimă dacă se bea mai mult de
o lună, de două ori pe an.

Pătlagina – Plantago major – plantă ierbacee, vivace, cu

frunze dispuse în rozetă bazilară și flori grupate în spic.
Crește pe toate câmpiile, margini de drumuri de țară, pășuni,
povârnișuri, liziere, grădini, în șanțuri și pe terenuri umede
necultivate.
Importanță medicinală:
- „pătlagina e pentru tuse, se fac siropuri și ceaiuri”
[recomandarea bunicii]
- interes medicinal prezintă frunzele, Plantaginisfolium, utilizate pentru acțiunile
antitusivă, antiinflamatoare și antibronșitică, expectorantă, emolientă, laxativă
și antihemoroidală.
Afecțiuni pentru care se recomandă:
- intern: bronșite cronice, astm bronșic; diaree; ulcer gastro-duodenal;
hipercolesterolemie; hipertensiune arterială;
- extern: ulcer varicos, ulcerații cutanate; conjunctivite; blefarite; laringite; traheite.
Contraindicații: supradozarea afectează ulcerul și gastrita hiperacidă. Dacă
aciditatea este scăzută, pătlagina se folosește cu succes în tratarea acestor boli.

Sunătoare – Hypericumperforatum– plantă ierbacee, vivace, cu tulpina lemnoasă

la bază, cu două muchii longitudinale opuse, flori mici, galbene, reunite în cime
corimbiforme, cu mici glande negre pe marginea petalelor. Crește la margini de
drumuri și păduri, pe dealuri și câmpii, înflorește din iulie până în septembrie.
Importanță medicinală:
- „ceaiul de sunătoare e bun pentru
ficat”[recomandarea bunicii]
- Vârfurile înflorite, denumite
Hypericiherba, se folosesc ca
cicatrizant, antiseptic, în tratarea
hepatitei și a afecțiunilor biliare.
Afecțiuni pentru care se recomandă:
hepatite si hepatite cronice evolutive, colite
cronice, ulcer gastric, colectistită, arsuri,
inflamații ale gingiilor, răni.
Contraindicații: în perioada administrării
oricărui preparat pe bază de sunătoare
(creme, unguente, ulei, tincturi, infuzii) se evită expunerea la soare datorită efectului
de fotosensibilizare; tratamentul cu sunătoare este bine să nu dureze mai mult de 2
luni cu o lună pauză, după care se poate relua pentru a evita apariția unor simptome
nedorite: nevralgii, dureri de cap, fotosensibilizare.
Țintaura – Centauriumumbellatum - Este o plantă
anuală, cu frunzele opuse, ovate. Florile sunt mici, roz-
roșii, dispuse în dicaziicorimbiforme. Crește prin fânețe și
înflorește o perioadă lungă de timp, din iunie până în
septembrie. Are un gust amar accentuat datorită
conținutului de glicozide amare cu structura secoiridoidică
(eritaurină, eritrocenteurină, centapicrină), de unde și
numele popular de fierea pământului.
Importanță medicinală:
- „ceaiul amar de țintaură e bun pentru pofta de
mâncare”[recomandarea bunicii]
- în scop fito-terapeutic se recoltează partea aeriană
a plantei, cu acțiune depurativă, detoxifiantă, revigorantă, antiinflamatoare,
antibacteriană,stomahică, coleretic-colagogă, ajută la detoxifierea ficatului.
Contraindicații: este contraindicată femeilor însărcinate deoarece poate produce
contracții uterine.

Menta–Menthapiperita – plantă ierbacee, care

se înmulțește doar vegetativ, cu tulpina erectă, cu
patru muchii. Florile mici, dispuse in cime axilare
nu produc semințe. Ea are un gust puternic și
mentolat, mai puternic la planta proaspătă decât
la cea uscată.
Importanță medicinală:
- „când ai probleme cu stomacul bei ceai de mentă; e și liniștitor”[recomandarea
bunicii]
- se utilizează frunzele, Menthaefolium, care conțin ulei volatil în perii glandulari,
flavone și derivați fenil-propanici, cu acțiune antiemetică, coleretic-colagogă,
antispastică, calmantă.
Afecțiuni pentru care se recomandă: infecții gastro-intestinale, balonări
abdominale, diaree, vomă, grețuri, nervozitate, dischinezii biliare cu hipertonie,
reumatism, urticare.
Contraindicații: este contraindicată la hipotensiune, aciditate scăzută a sucului
gastric, hernie. Folosirea îndelungată duce la incontinență urinară și uneori la
scăderea potenței.

Cinci-degete–Potentillareptans – plantă ierbacee, târâtoare, cu frunze digitiforme,

de tip palmat, cu flori galbene. Înflorește din luna mai până în august, putând fi
recoltată până în septembrie.Conține taninuri, rezine, acid elgic, ulei volatil,
flavonoizi, săruri minerale, cantitatea cea mai mare de taninuri de află în organele
subterane.
Importanță medicinală:
- „se spune că ar fi bună pentru oprirea
sângerărilor”[recomandarea bunicii]
- Rădăcinile, radix, sau întreaga plantă,
herba, au acțiune antibacteriană,
astringentă, antiinflamatoare.
Taninurile din plantă au acțiune
hemostatică locală prin fenomenul de
precipitare a proteinelor. Diminuează și
înlătură inflamațiile, determină
scăderea febrei, mărește diureza.
Planta este recomandată pentru
tratarea diareei, dizenteriei, tulburărilor digestive funcționale, afecțiunilor
pectorale, inflamațiilor în gât și inflamațiilor cavității bucale, migrenelor,
reumatismului. De asemenea se folosește în dismenoree, leucoree, boli
renale.
Contraindicații: Femeile însărcinate și cele care alăptează ar trebui să evite această
plantă.

Păpădia – Taraxacumofficinale–plantă perenă, cu rădăcini pivotante, frunze

runcinate dispuse în rozetă bazilară, tulpina este un scap, goală în interior, purtând în
vârf un calatidiu de culoare galbenă cu flori ligulate. Întreaga plantă conține un latex
alb. Crește în locuri înierbate, ruderale, de la câmpie până la munte. Rădăcinile
conțin inulină, rezine, tanin, mucilagii, substanța amară (taraxacina), fitoncide,
fitosteroli, colină, acid cafeic, alcooli triterpenici specifici, vitamina D.
Importanță medicinală:
- „păpădia e bună pentru slăbit
și pentru boli de ficat și
fiere”[recomandarea bunicii]
- Importanță farmaceutică
prezintă întreaga plantă,
Taraxaciherba cum radicibus,
florile, Taraxaciflores, frunzele,
Taraxacifolium, sau rădăcinile.
Au acțiune coleretic-colagogă,
normalizează circulația
sanguină, stimulează secrețiile
salivare, gastrointestinale, hepatice, diuretic, depurativ cu eliminare de
colesterol, adjuvant al reechilibrării glandulare.
Afecțiuni pentru care se recomandă: gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu
tulburări intestinale, obezitate, gută, reumatism, ateroscleroză, varice, ulcer varicos,
diabet, insuficiență renală cronică, eczeme; acnee; anemie; constipație, hemoroizi;
varice.
Contraindicații: nu e recomandată folosirea plantei după înflorire.
Coada-calului– Equisetumarvense –
este o ferigă, plantă ierbacee perenă, cu
două tipuri de tulpini: tulpini fertile, de
culoare brună, apar primăvara și tulpini
sterile, asimilatoare, de culoare verde.
Tulpinile sunt articulate iar frunzele sunt
reduse. Conține acid silicic, saponine,
flavonoide, săruri de potasiu, urme de ulei
volatil, principiu amar, vitamina C.Sezonul
de recoltare începe chiar acum, la sfârșitul
lunii mai, când deja planta se apropie de
maturitate.
Importanță medicinală:
- Se folosește Equisetiiherba – tulpinile sterile cu acțiune diuretică,
remineralizantă, hemostatică, neutralizant gastric, expectorantă,antisudorifică.
Afecțiuni pentru care se recomandă: anemie, convalescență; gută, reumatism;
ulcer gastric; bronșite; hiperhidroză plantară, hemoragii nazale (epistaxis).
Contraindicații: Administrarea plantei pe perioade de timp mai lungi de două
săptămâni nu le este recomandată copiilor, datorită conținutului ridicat de siliciu.
Administrarea de coada-calului inhibă absorbția vitaminei B1, motiv pentru care nu
va fi administrată concomitent cu suplimentele care conțin această vitamină. Curele
cu coada-calului nu vor depăși durata de trei luni, urmate de 30-45 de zile de pauză,
pentru a da timp organismului să elimine eventualul exces de siliciu.

Socul– Sambucusnigra – arbust înalt de 3-4

metri, ramificat, cu coroana stufoasă și măduva
mai dezvoltată decât la alți arbuști. Flori mici,
albe, cu corolă rotată, dispuse în cime
corimbiforme, fructele sunt bace mici, negre.
Conține ulei volatil, colină, rutină, sambunigrină,
glicozide, mucilagii, flavone. Florile se culeg la
sfârșitul lunii mai, când sunt pe deplin înflorite.
Importanță medicinală:
- Se utilizează Sambuciflores, cu acțiune
diuretică, sudorifică, de stimulare a rezistenței organismului, ușor laxativ;
galactagog; emolient și maturativ; antiseptic.
- Sambucifructus, fructele, sunt de asemenea folosite ca purgativ, împotriva
psoriazisului sau reumatismului.
Contraindicații: în cantități mari - peste 200 g - fructele pot crea probleme.
Simptomele intoxicației sunt: vomă, arsuri la stomac, iritarea gâtului, dificultăți în
respirație, convulsii, pot produce iritații persoanelor cu colon sensibil.Tratamentul cu
fructe de soc este contraindicat persoanelor cu diaree cronică sau acută.
Rostopasca –Chelidoniummajus – plantă vivace,
cu frunze penat-sectate, verzi-albăstrui, flori galbene,
cu patru petale. Planta e străbătută de laticifere care
conțin latex galben, caustic și iritant. Conține alcaloizi,
ulei volatil, flavonoide, saponozide.

Importanță medicinală:

- „rostopasca se folosește la
negi”[recomandarea bunicii]
- Se folosește partea aeriană, Chelidoniiherba,
ca stimulent al funcției hepatice, calmant al
colicilor hepato-biliare, coleretic-colagog,
sedativ și narcotic al centrilor nervoși superiori,
antitumoral, dezinfectant și cicatrizant.

Afecțiuni pentru care se recomandă: negi, condiloamele acuminate, tratamentul

fibromului uterin și al cervicitei, tumorile benigne și maligne, ciupercile fixate la nivelul
unghiilor de la mâini și picioare.

Contraindicații: în doze mari poate fi extrem de toxică. Cea mai toxică este în stare
proaspătă: 20-30 de grame ingerate duc la o intoxicație severă, iar 50-60 grame
produc intoxicație mortală; în stare uscată, este mai puțin toxică. Simptomele
intoxicației: apariția unei stări de arsură și bășicare a gurii, arsuri și mâncărimi în gât,
grețuri, vărsături, diaree și urinare cu sânge, tendința de a urina mereu, dureri de
cap, amețeli, delir, halucinații, congestie pulmonară , asfixie, moarte.

Drăgaica – Galiumverum – plantă perenă,

cu tulpina patruunghiulară și frunze liniare.
Florile sunt mici, grupate la baza frunzelor, de
culoare galben-aurie si miros de
miere.Conține iridoide (asperulozidă),
flavonozide, tanin, cumarine, acid citric,
enzime, substanțe minerale.
Importanță medicinală:
- diuretice și depurative,
astringente,sedative și antispastice,
sunt utilizate în afecțiuni urinare,
reumatismale (inclusiv gută), cutanate
(erupții), retenții hidrosaline. Au și
efecte antireumatice.
- Fiind considerate afrodiziace, se
folosesc pentru tratarea impotenței.
Afecțiuni pentru care se recomandă: bolile de piele, ale gușii, ale glandei tiroide,
ulcerațiile canceroase, tumoarea canceroasă de pe laringe, boli de rinichi, afecțiuni
uterine.
 PLANTELE MEDICINALE
din zona Câmpulung-Muscel -
Pitești

Student:
Achim Elena-Adina
Grupa 1

Profesor coordonator:
Conf. Univ. Dinu Mihaela
BIBLIOGRAFIE:

 Slonovschi Vintilă - Curiozități din viața plantelor, Editura Ceres,

București, 1982
 Palade Madelena, Dinu Mihaela – Fitotaxonomie. Baze practice,
Editura Tehnoplast Company, București, 2003
 www.Eplante.ro
 http://www.terapiinaturiste.ro