Istoria Arhitecturii Românești

Studiu de caz – Cazinoul din Constanța

Prof. Coordonator St. Arh. Andrei Moșneagu

Dan Idiceanu St. Arh. Victor Cosmin Pop
0
Scurta istorie a orașului Constanța

Povestea românească a Constanței începe la 23 noiembrie 1878, iar urbea de la malul

mării păşeşte într-o altă epocă a istoriei sale. După ce vechiul Kustenge devine oraş românesc, în
urma Tratatului de la Berlin, iar responsabilitatea micii urbe este predată oficialilor români, în
vechea cetate a Tomisului se deschide o pagină a premierelor: prima administrație românească,
primul prefect român, primul port românesc la Marea Neagră, primul pod peste Dunăre, primii
turişti veniţi la băi sau primul Palat Administrativ al Constanţei.
Fostul Kustenge nu era decât un târg otoman, ce număra mai puţin de 8000 de suflete (cu
2000 de locuitori mai puţini decât are astăzi comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu, spre
exemplu). Turci, tătari, greci, armeni, bulgari, germani, evrei sau români, cu toții se confruntau
cu aceleaşi probleme.
Lipsa apei potabile, adusă de sacagiii vremii de la cişmelele otomane aflate la cinci
kilometri de oraş, unde astăzi se întinde cartierul Tomis Nord, micile uliţe prăfuite pe timp de
soare şi noroioase pe vreme ploioasă, străzile neluminate sau lipsa infrastructurii urbei erau
lucruri ce creau o prăpastie între oraşele mari ale Vechiului Regat şi mica aşezare de la malul
Mării Negre. Pentru prima administrație românească a Constanței, instalată de prefectul Remus
Opreanu la 12 decembrie 1878, lucrurile nu au fost deloc simple.
Primarul Anton A. Alexandridi, Împreună cu primul Consiliu Comunal, format din
Basilio Combo. Ali Kadâr Efendi, Bohor Seni şi Hafus Regep EJendi, a trebuit să încerce, într-o
perioadă tulbure din punct de vedere administrativ pentru noua urbe românească, să alinieze, pe
cât posibil, micul Kustenge la regulile şi nivelul Vechiului Regat. Administrația constănţeană
trebuia să contrazică, prin realizările ei, cârcotelile vremii, cum că proaspătul teritoriu intrat între
graniţele ţării, slab dezvoltat, cu un aspect de stepă, are slabe şanse pentru viilor şi nu poale
compensa, în nici un fel, pierderea celor trei judefe din sudul Basarabiei, în urma Războiului de
Independenfă.
Problemele Constanței Vechi erau multe, iar prima administrație românească trebuia să se
îngrijească de diverse segmente: lipsa apei potabile, pericolul surpării malurilor argiloase,
străzile nepavate, haosul arhitectural şi eterogenitatea națiilor venite de pretutindeni, cu
obiceiurile şi tradițiile proprii, infrastructura urbană, toate într-un context in care cadrul legal
trebuia pritocit de la zero. În afară de toate acestea, lipseau posibilitățile de a face comerț pe
scară mare, tocmai aici, într-un port la mare. Pentru toate acestea, prefectul Remus Opreanu i-a
pus la dispoziţie grecului Anton A. Alexandridi, primul primar al Constanţei, un spaţiu de lucru
într-un conac otoman de la intersecția străzilor Traian şi Tomis (astăzi Subnona).
Clădirea, în marea ei parte folosită ca reşedinţă a prefectului, mai găzduia, pe lângă
primar şi Consiliu Comunal, poliția, arestul preventiv, pompierii, dar şi un spațiu destinat
pieselor arheologice, o cameră ce reprezenta, la acea vreme, primul muzeu al Constanței. O
adevărată babilonie de instituţii şi personaje, dar acest lucru este o amprentă distinctă a tradiţiei
administrative la malul mării de vreme ce, şi astăzi, în clădirea care găzduieşte şi Primăria mai
viețuiesc alte multe altele. Pe locul unde astăzi se află liceul„ Mihai Eminescu", iar de-a lungul
1
secolului al XX-iea a mai funcționat o şcoală şi gimnaziul ”Mircea cel Bătrân”, a făcut ochi şi
primii paşi administrația constănţeană.
În cele două mandate ale sale, derulate intre anii 1878 - 1880 şi 1882 - 1883, primul
primar al Constanţei, Anton A. Alexandridi, cel ce a ieşit complet din memoria oraşului şi al
cărui nume nu se regăseşte astăzi nicăieri in Constanța, a reuşit să pună, alături de prefectul
Remus Opream piatra de temelie a administraţiei constănțene şi să traseze principalele linii
administrative ale Constanței. Dintr-una din odăile vechiului conac otoman, cu două etaje, grecul
Alexandridi a aprobat, împreună cu Consiliul Comunal, in anul 1879, ”Regulamentul pentru
Administrațiunea interioară a Comunei urbane Kiustenge”, un set de reguli ce făceau referire la
curăţenia oraşului, traficul atelajelor sau stabilirea amenzilor. Cei 8000 de locuitori ai urbei erau
nevoiți să uite repede cutumele libertine, specific orientale ale vechiului spațiu otoman şi să se
alinieze la noile realităţi din proaspătul teritoriu intrat în componenta Vechiului Regat.
Doi ani mai târziu, atenţia administraţiei locale s-a îndreptat către segmentul urbanistic şi
a impus, de asemenea, reguli. Dacă primarul Panait Hoban a fixat in anul 1881 taxe diferențiate
pentru construcții, in funcție de strada pe care se afla fiecare, dacă era pavată sau nu, acelaşi
Alexandridi a obținut aprobarea, un an mai târziu, a ”Regulamentului pentru construcţiuni şi
alinieri”. Sub acoperişul cu olane al aceluiaşi conac otoman, aflat la intersecţia străzilor Traian şi
Tomis, a fost gândit, la sfârşit de secol al XIX-lea, setul de norme ce avea să construiască unul
dintre cele mai cosmopolite oraşe europene din perioada interbelică. La 1882 debuta prima
politică urbanistică a oraşului, care va avea drept rezultat, o jumătate de deceniu mai târziu o
mostră spectaculoasă de stiluri arhitectonice îndrăznețe şi o localitate extrem de elegantă şi
modernă.
Au fost reglementate materialele din care erau îngrădite curţile şi din care urmau să fie
construite casele, erau specificate clar lărgimea străzilor, regimul de înălţime al clădirilor,
coloristica construcţiilor, cât şi detaliile arhitecturale ale acestora, până in cel mai mărunt detaliu.
Spre deosebire de perioada democratică a Constanţei de după 1989, aceste specificaţii nu
rămâneau doar pe hârtie, administrația locală nesfiindu-se, la acea vreme, să dea amenzi sau
chiar să demoleze clădiri. Nici măcar Mihail Kogălniceanu nu a putut să încalce normativele lui
Alexandridi, atunci când şi-a terminat prima casă din Constanţa, acoperită cu paiantă. Legea
specifica clar: doar marmură sau piatră. În anul 1883, pe când primar era Panait Hoban, aflat la
cel de-al doilea mandat, conacul administrativ al Constanței a luat foc. În lipsă de fonduri
majore, edilii urbei au stat, până in anul 1896, în chirie, prin diferite imobile, toate lipsite de
spaţiul şi confortul necesar unei instituții.
Activitatea administraţiei nu era deloc diferită de cea de astăzi, iar scandalurile şi bârfele
din cafenele nu lipseau. Cu largi terenuri intrate în posesia administraţiei locale, licitaţiile pentru
vânzarea acestora se derulau pe bandă rulantă. Mare era lupta între moşierii şi comercianții
Constanței, armeni, români, evrei sau greci, pentru oferta de arşini pusă la dispoziție de Primăria
Constanţei la acea vreme. Cu sume între 1 şi 3 lei arşinul (71 cm pătrați), ofertele erau dezbătute
îndelung de Consiliul Comunal. Cum vechiul regim otoman nu se străduise, vreme de secole, să
stabilească clar norme şi titluri de proprietate, loturile de prin oraş, de pe malul mării sau de prin
împrejurimi se dovedeau extrem de tentante.

2
 Un alt mare proiect disputat intre pereţii închiriați de administraţia constănţeană în prima
jumătate a ultimului deceniu al secolului al XIX-lea a fost stabilirea fundamentului a ceea ce este
astăzi marele oraş turistic Constanţa. Amenajarea băilor a fost gândită în acea perioadă, iar la
1885, primarul Panait Hoban instituia prima taxă pentru vizitatorii oraşului, veniţi la plajă. Şi, in
paralel cu aceste preocupări administrative mai mult sau mai puțin mărunte, după ce
administraţia răscumpără de la firma engleză Danube-Black Sea Railway Company Limited 65
de hectare de teren din oraş, calea ferată Constanţa-Cernavodă, case şi magazii, gări, linia
telegrafică, depouri şi ateliere de reparaţii, încep primele frământări pentru amenajarea şi
modernizarea portului.
Administrația românească dovedise, in aproape 20 de ani de când preluase frâiele
Constanței, prin proiectele propuse şi instalarea noii ordini in urbe, că oraşul, la cumpăna dintre
secole, poate deveni un punct principal pe harta României. Adormita şi uitata aşezare otomană
prindea conturul unui viitor mare oraş. Se afla incă la început, adevărat, însă avea mari
perspective. Populația crescuse semnificativ, clasa politică de la malul mării devenise
efervescentă şi implicată in treburile urbei, cu o râvnă crâncenă de a se legitima in faţa
Bucureştilor şi de a se alinia la pretenţiile Vechiului Regat. Oraşul avea deja două hoteluri de
prim rang: unul, ce îi purta numele regelui Carol I şi care găzduia, printre turiştii veniţi la băi,
chiar familia regală, şi altul, Regina, din a cărui mansardă îi scria Eminescu Veronicăi Micle, la
începutul anilor '80 ai secolului al XIX-lea. Mica urbe se animase, cafenelele greceşti şi
armeneşti şi birturile ținute de oameni din toate neamurile Europei şi Levantului erau din ce în ce
mai animate, comerțul la Constanţa prindea viaţă, iar locuitorii se obişnuiseră deja cu oamenii
veniţi în vilegiatură la mare. Însă, cu toate că administrația locală constănțeană făcuse paşi mari
spre progress, nu exista încă un Palat Administrativ. Periplul găzduirilor şi lipsa unei etichete de
vază a edililor oraşului trebuiau să înceteze. O clădire care să intre în proprietatea Consiliului
Comunal şi a serviciilor primăriei, care să ii ofere administraţiei constănțene un statut, era
imperios necesară. Edilii Constanţei trebuiau să scape de perioada chiriilor. 1

1
https://www.info-sud-est.ro/sub-ochii-vigilenti-ai-regelui-carol-i-scurta-poveste-a-primei-primarii-din-constanta-
veche/

3
Povestea Cazinoului din Constanța

Istoria Cazinoului din Constanţa începe în anul 1880, când se construieşte Cazinul (sau
Kursaal), o primă construcţie simplu realizată din paiantă, placată cu scândură la exterior,
amplasată lângă Farul Genovez, la capătul bulevardului Elisabeta, la acea vreme singurul
bulevard al oraşului. Între pereţii săi realizaţi din lemn, Cazinul funcţiona cu o sală de dans, două
săli de lectură, două săli de jocuri şi o terasă la malul mării. Terasa era locul preferat de întâlnire
a mai multor categorii de cetăţeni ai Constanţei, a marinarilor, a turiştilor şi chiar a elitei
constănţene. În anul 1880 acesta era unul dintre cele mai căutate locuri de către locuitorii
Constanţei şi de turiştii care veneau să petreacă pe litoral în acea vreme.

1 – Prima imagine a Cazinoului Constănțean de la sfârșitul secolului al XIX-lea

2 – imagine de pe faleză, la începutul sec. XX

4
 În anul 1890 s-a pus problema construirii unui Cazin de zid, construcţia acestuia începe
în anul 1891, datorită faptului că vechiul cazin a fost distrus de o furtună. 2 Locul noului cazin a
fost ales lângă Farul Genovez, amplasat în zona unde este amplasat actualul Cazinou. Cea de-a
doua clădire a Kursaalului (Casinului), a fost terminată în anul 1893, dar realizarea acesteia era
tot o construcţie uşoară din paiantă, susţinută de piloţi din lemn. Noul Casin era compus dintr-o
sală de dans, mai multe camere şi o terasă către mare. Chiar dacă era o construcţie simplă,
Cazinoul – a doua construcţie, era amenajată elegant şi aveau acces numai cei bogaţi şi
aventurierii, unde ţinuta de seară era obligatorie, iar luxul o atitudine firească. 3 Cazinoul era locul
în care Constanţa devenea o escală, unde localnici şi vizitatori petreceau timpul cu plăcere, un
loc de unde se putea pleca cu amintiri plăcute. Distracţia şi petrecerile au făcut ca oraşul
Constanţa să devină cunoscut ”celor ce ii aleseseră spre a le fi gazdă ospitalieră a verilor la
ţărm de mare. Cazinoul reprezenta locul în care Caragiale susţinea conferințe şi unde se citeau
fragmente din scrierile sale”, astfel cum s-a prezentat anterior.
Lucrările încep în 1891, după ce o furtună puternică a distrus în mare parte clădirea din
lemn a Cazinului. Primăria a ajuns la concluzia că este mai ieftin să ridice o nouă clădire decât să
o repare pe cea parţial distrusă. A fost demolat la începutul anului 1892 (pe 29 ianuarie a fost
aprobată demolarea). Locul noului local a fost mutat de lângă Farul Genovez spre port,
aproximativ în zona unde este amplasat actualul edificiu al Cazinoului. Data edificării primului
Cazinou se leagă de trecerea Dobrogei sub administraţie românească, fiind prima clădire ridicată
la malul mării după încheierea dominaţiei otomane. Mai precis, piatra de temelie a primului
Cazinou a fost pusă în anul 1880. ”Terasa Cazinoului, amenajată pe malul mării, era locul
preferat de întâlnire al marinarilor din lumea întreagă, a turiştilor şi a elitei vremii. În fiecare
vară, pe terasă erau organizate seri dansante şi concerte susținute de celebrităţi ale epocii,
aduse la malul mării pe cheltuiala administraţiei locale. În anul 1891 Cazinoul descris mai sus
este distrus aproape complet în urma unei furtuni, iar Primaria comunală decide construirea
unuia nou. În anul 1893 noul Cazino este dat în folosință. Aşezământul era amplasat
aproximativ pe locul actualului Cazino şi era construit pe structură de lemn, la fel ca
precedentul. În interiorul clădirii erau amenajate mai multe camere şi o sală de dans, iar la
exterior se continua cu o terasă”. 4

2
În iarna anului 1891, o furtună dezlănţuită a distrus o parte din acoperiş, dar şi un perete al faţadei,
reliefând instabilitatea construcţiei. Expertizele au propus şi consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892
demolarea construcţiei. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, organizarea şantierului în regim
propriu pentru reconstrucţia cazinoului, în aprilie 1892.
3
Cazinoul era o sală de paiantă, cu pereţii interiori captuşiti cu scânduri vopsite în ulei şi ”servea de
distracţiune vizitatorilor în sezonul bailor”, putând fi utilizat şi pentru ”baluri de binefacere organizate de
primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, două săli de lectură, pentru ziare şi reviste, două săli de jocuri şi
celebra ”terasă de pe malul mării”, împodobit cu drapele şi destul de spaţios a devenit locul de întalnire al
tuturor. Lângă acest prim salon de dans se preconizează construirea, de către Henry Guaracino, a unui
pavilion în cumunicaţie cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.
4
Relatând impresii despre Cazinoul sfârşitului de secol XIX scriitorul Petre Vulcan povesteşte: "Îndată la
început ne atrage pavilionul de petrecere, ale cărui picioare se ridică din valuri, câtă vreme veranda e
împinsă deasupra mării. Înlăuntru cânta muzica şi parechi vesele dansează bostonul; din afară lampioane
atârnate spre mare fac o lumină feerică, sub care dame şi domni conversează intim, desfătându-se în marea

5
Noile lucrări au început în aprilie 1892 la cererea primarului Al. Belik şi a fost dat în folosinţă în
1893. 5

3 – imaginea zonei cu Cazinul cu vededre spre mare 6, 7. A fost realizată tot cu o construcție din paiantă,
susținută de piloni din lemn. 8

4 – Cazinul vechi făcut numai din lemn și așezat pe țăruși puternici, pe marginea
bulevardului și cu o parte a fațadei spre mare.

După realizarea celui de-al doilea Cazinou, Primăria s-a gândit la o schimbare îndrăzneaţă
”potrivit şi zborului pe care l-a luat oraşul şi a hotărât să facă un cazin cu toate înlesnirile

dinaintea lor, ca-n o mie şi una de nopţi."

5
În anul 1890 deja se punea problema realizării unei construcţii de zid, a unui Cazin - o construcţie
definitivă.
6
Cezara Mucenic, op.cit., p.6
7
În acest ”frumos Salon" aşa cum îl descria ziarul "Farul Constanţei", publicul se strângea ”... pentru a petrece.
Necesitatea lui era simțită de totă lumea. Situat pe malul Mărei, împodobit cu drapele şi destul de spațios, a devenit
locul de întâlnire al tuturor. Diua se converseda, sera se jocă la sunetele musicei militare ...” Era compusă dintr-o
sală de dans, mai multe încăperi şi o terasă deschisă către mare.
8
I. Adam "Constanţa pitoreasca" cu imprejurimile ei, Editura "Universala" Alcalay&Co, 1908, p.29.

6
moderne de petrecere. Deoarece disponibilitățile financiare erau precare încă de la începutul
construcției (anii 1891-1893) se pusese problema rentabilității Cazinului. Inițial a fost închiriat
unui antreprenor, dar ulterior Consiliul Comunal a hotărât să-l exploateze în regie proprie.
Dupâ ce a constatat că toate cheltuielile abia sunt acoperite de venituri, primăria a oferit iarăşi
spre închiriere Cazinoul”. Căpitanul Creangă a reuşit să convingă Primăria Constanţa să-i
închirieze Cazina pentru suma de 2000 de lei pe an. 9,
”Din 1899 se pusese în discuție necesitatea construirii de către primărie a unei clădiri
noi cu funcțiunea Cazină. În ianuarie 1903 se sublinia din nou lipsa din oraş a unui Cazino, care
alături de alte construcţii sunt necesare chiar rentabile într-o staţiune balneară ca a noastră. 10
Se propune a se rezerva suma de 150.000 lei pentru Cazinul Comunal din împrumutul pentru
lucrări edilitare şi arhitecturale ce urmau a se realiza în Constanța fiindcă bulevardul şi casinul
comunal sunt lucrări de primă necesitate. 11În luna martie a aceluiaşi an Primăria anunţa În
Monitorul licitațiilor 12 primirea ofertelor 13 pentru proiectarea şi supravegherea construirii
Cazinului a halei şi abatorului, iar în iunie, primarul Gh. Georgescu prezenta rezultatul
consiliului Comunal. 14 Prima ofertă discutată venea de la arhitectul Dumitru Maimarolu din
acest p.d.v. oferta sa ar putea fi primită fără rezerve. Necesitatea.fiind însă ca arhitectul ce se va
angaja cu facerea planurilor şi cu conducerea şi privegherea lucrărilor să se afle în localitate
ca să fie cu înlesnire controlat şi consultat asupra planurilor şi execuției lor, crede că oferta d-
nului Maimarolu n-ar putea fi primită ... Consiliul a acceptat punctul de vedere al primarului.
Altă propunere aparținea arhitectului Daniel Renard, despre care se preciza: Prefectura a
încredinţat conducerea şi privegherea lucrărilor pentru Palatul Administrativ unui domn
arhitect Daniel Renard, care s-a stabilit în localitate şi care a făcut Primăriei o ofertă a-i
încredinţa studiile, planurile şi supravegherea lucrărilor pentru Hală şi abator cu 5 % şi pentru
Casin cu 4 % - consiliul apreciind că pentru alcătuirea planurilor în cestiune e necesar ca
arhitectul ce se va însărcina cu ele să afle în permanenţă în localitate spre a putea fi zilnic

9
Pe lângă plata chiriei, Primăria i-a impus antreprenorului Creangă să pună în vânzare „articole de
consumaţiune de cea mai bună calitate ”şi să folosească pentru iluminare petroleum de cea mai bună
calitate pentru a nu produce nici un miros”. Revenind la cele scrise de Ion Adam: Acesta intuise cu
exactitate faptul că vechiul cazin era demodat, deoarece, încă din anul 1903 edilii constănțeni, respectiv
primarul Cristea Georgescu şi prefectul Scarlat Vârnav începuseră demersurile de ridicare la Constanța a
unui Cazino modern, asemenea celor de pe riviera franceză. A fost dorința elitelor oraşului dar şi un fapt
dictat de necesitate, un oraş în plină dezvoltare trebuia să aibă o clădire de distracţii pe măsură şi nu o
improvizație din lemn şi paiantă. În 1903 arhitectul Daniel Renard, care locuia în Constanța, a primit
contractul pentru Cazinou.
10
Şedinţa CC din 4 ianuarie 1903 , MO/CU Constanţa, 19 ian.1903
11
Ibidem
12
Ibidem
13
Afirmaţia datorată celor scrise de Gen. Ionescu Dobrogeanu în cartea sa despre oraş, privind existenţa
unui proiect anterior (parţial) realizat de arhitectul Petre Antonescu în stil neoromânesc la cererea primarului
Bănescu nu a fost confirmată de documente, întrucât primarul Bănescu şi-a încetat activitatea în decembrie
1902, anterior aprobării construirii unui nou Cazinou, iar arhitectul Petre Antonescu a proiectat pentru oraşul
Constanţa numai Silozurile din portul nou, împreună cu ing. A. Saligny. Programul de arhitectură-clădire
pentru cazinou, rar întâlnit la noi, a fost realizat de Petre Antonescu abia în anul 1913 când a proiectat
Cazinoul Sinaia, conceput în stil eclectic, cu unele elemente Art Nouveau
14
Monitorul licitaţiilor, anul XIV, nr. 15, 1 august 1903

7
consultat până la stabilirea lor definitivă, să fie apoi în măsură să privegheze tot zilnic
executarea lucrărilor nu acceptă oferta domnului arhitect Maimarolu şi acceptă oferta dlui
Renard cu 4 % pentru Casin acceptând şi pe cele pentru hală şi abator, dacă le va primi toi cu
4%. Decizia a fost semnată de primarul Christea Georgescu şi consilierii Ioan Santu, Agop
Tomassian, Petre Grigorescu, Rainof Athanase, Abdula Hagi Zaid. Hotărârea va fi anunțată
public de ziarul local. În privinţa Casinului Comunal, a halei şi abatorului, administraţia
comunală provocând o concurenţă de oferte pentru facerea proiectelor definitive, cu toate
accesoriile lor, devize, caiete de sarcini şi altele cu conducerea lucrărilor Consiliul a preferat ...
între ofertele domnilor arhitecţi D.Maimarolu şi Daniel Renard pe acestuia din urmă, român
după mama domniei sale, fost colaborator la construcţia Pavilionului Român de la Expoziția din
Paris, decorat de guvernul francez pentru lucrări arhitectonice şi actual conducător stabilit la
Constanța, al Palatului administrativ pentru că şede în Constanţa şi nu va abandona lucrările în
seama altora 15 şi în presa centrală. Se va preciza şi programul noii clădiri ce urma să fie
construită în oraşul de la mare din Constanţa. Mulțumită unui concurs de împrejurări
favorabile, înfrumusețarea Constanţei şi înzestrarea ei cu apă, lumină, canaluri şi bulevarde va
fi un fapt împlinit... În centrul bulevardului nou se va construi un frumos Cazinou, pe o
platformă ce va intra în mare pe o întindere de 40 m, Cazinoul va avea două caturi: jos sală de
biliard, sală de jocuri, salon de conversaţie, lectură, corespondenţă şi bufetul; sus salon mare de
bal, sală de teatru, sală de muzică etc. Terasa acestui frumos cazinou va fi de 10 m acoperiţi şi
10 m descoperiţi. Catul de sus al casinului va fi la nivelul promenoir-ului de la stradă, adică la
12 m deasupra mări 16.
Arhitectul Daniel Renard era fiul lui Prosper Renard, elvețian venit în România în
calitate de inspector al Companiei Wagons-Lits, cu sediul inspectoratului în Bucureşti. Căsătorit
cu o româncă, devine inspector la Societatea Aquila Română. Fiul său Daniel (n. 1871
Dragomireşti, Judeţul Neamţ) studiază la Ecole de Beaux Arts din Paris cu arh. Jean Gaudet,
luîndu-şi diploma în 1905. Revine în țară (locuind din 1902 cu tatăl său la Bucureşti). A fost
membru al Societăţii Arhitecţilor Români, ales în Comitetul ei de conducere şi ca vicepreşedinte
(1934-1935). În 1911 era arhitect al Ministerului Domeniilor şi Agriculturii (...) clădirile
concepute de Daniel Renard s-au încadrat ca expresie arhitecturală stilului Art Nouveau şi
curentului nearomânesc, expresia Mincu.” Scriitorul Ion Adam consemna în monografia
oraşului apărută în anul 1907 şi intitulată ”Constanța pitoreasca”: ”Una dintre atracțiunile care
strânge cea mai multă lume la un loc este Cazinul. Primăria are grijă din timp să năimească
pentru sezon una dintre cele mai renumite orchestre din ţară, care să cânte în lunile iulie şi
august pe terasa Cazinului, între orele 5-7 şi 8-12 seara. Pentru a lua parte la aceste concerte
zilnice, vizitatorii plătesc o anumită taxă pe care o fixează mai înainte Consiliul Comunal (...) În
serile liniştite cele două terase ale vechiului cazin se umplu de lume aleasă, care-şi ia gustările
afară, în fața mărei ascunsă în noapte şi ascultă armoniile amăgitoare ale orchestrei. Era locul
în care Constanţa devenea un loc de unde se putea pleca cu amintiri plăcute. Distracția şi
petrecerile făceau cunoscut oraşul celor ce îl aleseseră spre a le fi gazdă ospitalieră a verilor la
ţărm de mare. Cazinoul reprezenta locul în care Caragiale susținea conferințe şi unde se citeau
fragmente din scrierile sale. Cu titlu anecdotic putem menționa că intrarea se făcea pe bază de

15
Ziarul Constanta, an XII, nr. 433, 1904, 23 iunie
16
Şedinţa extraordinară (C.C) din 17 iunie 1903 (MO/CU, Constanţa, an V, nr. 8, 27 iunie 1903)

8
abonament sau cu bilete cu preț variabil (Prețul abonamentului familial era de 50 de lei iar
intrarea la baluri costa 2 lei de persoană).” 17

În anul 1903, edilii locali decid că este momentul ca oraşul Constanţa să aibă un cazinou
modern, asemănător celor care "însufleţeau" riviera franceză. Sarcina întocmirii proiectului îi
revine lui Daniel Renard, un arhitect român de origine franceză care locuia în Constanţa. Acesta
avea sa conceapă o clădire în stil Art Nouveau. Proiectul noului Cazino a fost aprobat imediat de
către liberalii aflaţi la putere, însă a fost contestat de o parte din opinia publică şi de partidele
politice din opoziţie. După alegeri, vin la putere conservatorii şi proiectul lui Renard a fost
înlocuii cu proiectul arhitectului Petre Antonescu. Construcţia unui edificiu elegant - Cazinou -
cu funcţii asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904 pe planurile
realizate de arh. Daniel Renard, ulterior acestea se continuă pe baza planurilor care au fost
întocmite de către arhitectul Petre Antonescu. Petre Antonescu proiectează o construcție al cărei
stil arhitectural se inspira din tradiţiile artei româneşti, stilul neoromânesc, astfel cum acesta a
realizat mai multe obiective. După terminarea fundaţiilor, revin la putere liberalii şi se reia
proiectul arhitectului Renard, care completează proiectul întocmit iniţial, revenind la stilul Art
Nouveau 18 - care renunţă la principiile stilului românesc, in favoarea unei soluţii combinate din
mai multe stiluri, completată cu elemente decorative care au încărcat prea mult edificiul.
În iunie 1904 planurile şi devizele Cazinului fiind terminate, erau prezentate Consiliului
împreună cu raportul inginerului şef. Primarul roagă Consiliul să ia in cercetare planurile şi
devizele depuse complet de dl. arhitect Renard şi care fiind examinate de dl. inginer şef al
Comunei sunt bine întocmite şi se pot aproba fără nici o modificare afară de învelitoare care e
prevăzută de Ruberoid şi care nefiind trainică, nici corespunzând proiectul clădirii care are un
caracter definitiv s-a modificat prevăzându-se de zinc. Această modificare sporind cheltuielile de
construcţie, costul total al Cazinului urcă la 270.000 lei. Consiliul aprobă în unanimitate acest
proiect şi decide înaintarea lui in cercetarea Consiliului Tehnic Superior şi la aprobarea d-lui
ministru de interne. 19 În perioada 29 iunie - 20 august 1904 s-a desfăşurat corespondenţa cu
Consiliul Tehnic. 20 La solicitarea ”(...) să se revadă din nouă antemăsurătoarea, seria preţurilor
şi devizul clădirii ... să se dea explicaţii asupra dispoziţiilor relativ la ornamentele exterioare
căci aceste ornamente sunt prevăzute cu ipsos, material ce nu se comportă bine la intemperiile
la care fatalmente va fi expus. Aceste explicații sunt necesare pentru ca Consiliul să-şi poată da

17
M.D.lonescu, Cercetări asupra oraşului Constanţa, Tipografia Thoma Basilescu, Bucureşti, 1897, p.41
18
Studiază la Ecole des Beaux Aris din Paris în atelierul lui J. Guadet şi obține în 1900 diploma de arhitect.
Lucrează în România şi, o perioadă - după unele informații - şi în Franţa (între 1922 şi 1927). A fost membru
al Consiliului de conducere al Societăţii Arhitectilor Români (1916-1921, 1928-1935). Principala sa lucrare,
Cazinoul din Constanta, este socotită de istoriografia de arhitectură drept opera sa de căpătâi şi o expresie
coerentă (una din puținele în spatiul Vechiului Regat) a momentului Art Nouveau în varianta sa franc-obelgiană.
În afară de Cazinou, a proiectat şi construit la Constanța hotelul Pallas (1910). La Bucureşti l-a
asistat pe Theophile Bradeau la realizarea primei variante a hotelului Athenee Palace (1912, în venă
eclectică, pe un schelet de BA), transformat radical la sfârşitul anilor 30 de arhitectul Duiliu Marcu. Din
arhitectura inițială a hotelului se conservă sala de recepții - restaurantul de la parter. În deceniul patru a
realizat decorul interior al bibliotecii din Casa Micescu (1931-1932)
19
Jurnalul nr.210/12 iulie, 20 august 1904 (ANFondMLP.CTS.Dosar 6/1904 fl.15)
20
Cezara Mucenic, Cazinoul din Constanţa, op.cit., p. 10-12

9
avizul şi vă rog a ni le comunica urgent - Secretarul Consiliului.” 21 Arhitectul Daniel Renard
răspunde ”Domnule inginer, ... am onoarea a vă înainta planşa cu calculul justificativ pentru
stabilirea rezistenţei pilaştrilor izolați şi bolţilor ce susțin construcția Cazinoului din Constanța.
Din operațiunile făcute rezultă că dimensiunile adoptate la zidărie sunt bine stabilite, rezistând
la încărcările şi presiunile cuvenite. Măsurătoarea şi seria prețurilor a fost revăzută şi verificată
deja înainte de a se trimite proiectul CTS iar preţurile unitare din deviz au fost fixate în deplin
acord cu domnul prefect, aprobate de domnul inginer şef al comunei şi aprobate de Consiliul
Comunal. Ornamentația Cazinoului s-a prevăzut a fi din ipsos, în vederea economică pentru a se
asigura durabilitatea lor s-a dispus ca înainte de aşezare să fie din nou vopsite cu ulei. Mai
multe clădiri din Constanța a căror existentă întrece 15 ani şi la care clădiri s-au întrebuințat
ornamente din ipsos se dovedesc că comportarea lor s-a făcut bine şi ca atare am întrebuințat
acelaşi material la fabricarea ornamentelor (...) anexează planşa Calculul justificativ pentru
stabilirea rezistenței pilaştrilor izolaţi şi bolţilor ce susțin construcţia Cazinoului din Constanța,
planşă ştampilată Daniel Renard, architect diplome par le Gouvernement francais (...)”22
Consiliul nefiind mulţumit cu soluţia prezentată hotărăşte ca fundațiile şi zidăriile sub
nivelul solului să fie executat atât ca proiect cât şi ca execuție de Serviciul pentru construirea
Portului Constanța, condus de Ing. Anghel Saligny ceea ce presupunea ca proiectul de asemeni
să fie realizat de acesta ”Consiliul a examinat ”proiectul pentru construirea unui Cazino în
oraşul Constanța (...) a luat cunoştinţă de explicaţiile date de autorul proiectului (...) Consiliul
este de aviz (de părere) că proiectul poate fi aprobat cu următoarele observații: 1. Deoarece
fundaţiile şi zidăriile puse sub nivelul solului vor fi executate de Direcția serviciului pentru
construirea portului Constanţa este de aviz ca proiectul definitiv al acelei părţi de construcție să
fie întocmit tot de acea direcţie. 2. Execuţia în ipsos a ornamentelor exterioare nu poate fi
admisă, ele vor trebui executate cu mortar de var de ciment, iar cele cu o formă prea complicată
vor fi făcute din teracotă smălţuită. Măsurătoarea şi devizul nu se verifică de Consiliu (...)” 23
În octombrie 1904, la solicitarea noului primar G.Benderli, conform prevederilor art. 91
din legea comunală urbană, Consiliul era chemat să accepte modificările cerute de CTS şi
menţionate în adresa de aprobare a Ministerului de Interne ca o condiţie de aviz (Jurnalul 210).
Consiliul este de acord că motivând ”(...) văzând că aceste modificări propuse de CTS a se
introduce în proiectul pentru construirea Cazinoului Comunal nu sunt însemnate şi de natură a
strica economia proiectului, le aprobă întocmai.” 24
Între anii 1904-1911 s-au desfăşurat etapele construirii clădirii Cazinoului din Constanța.
Anunţul licitaţiei pentru stabilirea antreprenorului a fost publicat în Monitorul Oficial al Urbei
Constanța în 27 iunie ”în ziua de miercuri 18/31 august (...) se va ţine licitaţie în cancelariile
acestei Primării, Str. Carol I nr. 48, pentru darea în întreprindere a lucrărilor pentru

21
Adresa CTS, nr.110, iunie 29 (AN Fond MLP.CTS.Dosar 6/1904, fl.15)
22
Scrisoare arh. Daniel Renard, 5 august 1904 cu plan�a justificativă (ANFond MLP:CTS.Dosar 6/1904,
fl.15)
23
Jurnalul nr.210/12iulie/20 august 1904 (AN.FOND MLP.CTS Dos.6/1904, fl.15)
24
Şedinţa ordinară a (C.C.) de la 20 septembrie 1904 (M.O./C.U. Constanţa, an VI, nr. 21, 31 octombrie
1904)

10
construirea Cazinoului Comunal pe Bulevard, al cărui cost din deviz se urcă la cifra de 270.000
lei.(...) Din aceste lucrări, acele pentru fundații (...) urmând a se executa de către Direcția
construcției Portului (...) lucrările ce se dau în întreprindere (...) sunt numai cele pentru
construirea restului Cazinoului ( .. ) în valoare de 200.000 lei. Licitația se va ține cu oferte
sigilate în condițiile art. 72-83 din Legea asupra contabilităţii generale a statului (...) obligatorii
pentru antreprenori (...) Concurenții (...) vor depune (...) o garanţie provizorie de (...) de 10.000
lei (...). Concurenţii mai sunt datori să prezinte Primăriei acte doveditoare că posedă în de ajuns
cunoştinţe tehnice de executare a acestei lucrări. Concurenții fără referinţe serioase nu se admit
(...) Proiectul complet cu planurile devizele şi caietele de sarcini relativ las această lucrare se
poate (...) în cancelariile acesteii primării.” 25
Anunţul a fost reluat în lunile iulie şi august, în lipsă de oferte, reținere explicabilă
datorită dificultăţilor care le impunea proiectul tehnic şi artistic şi fondurilor limitate impuse de
beneficiar. Până la 1 ianuarie 1905 nu se primise nici o ofertă de execuţie. Abia in 1907-1910 a
fost posibilă ridicarea Cazinoului. Construirea a fost realizată de Serviciul de construcție a
Portului Constanța pentru clădirea sub nivelul solului, de antrepriza Frangulea şi Moscovici
pentru clădirea de la nivelul solului şi de întreprinderea E. Prager şi D. Biller pentru mobilier.
Recepţia lucrărilor s-a efectual de o comisie formată din inginer Elie Radu, arhitect Ion Mincu,
arhitect Dimitrie Maimarolu. Cazinoul a fost construit în stil Art Nouveau 26 stil mult utilizat la
începutul secolului XX în special în Transilvania, în România acest stil era utilizat la edificarea
construcţiilor mult mai puţin. Cazinoul a reprezentat o construcţie unică, clădire cu funcţiune de
divertisment şi locaţie pentru organizarea jocurilor de noroc. Edificiul se recepţionează în 1910,
când este şi inaugurat, dar până în anul 1912 se realizează lucrări şi unele remedieri şi la
solicitarea comisiei noi amenajări. Concepută monumental, construcţia cazinoului trebuia să
amenajeze o sală de teatru cu scenă, cabine şi loje pe ambele laturi, dar şi o sală de bal de
aceleaşi dimensiuni. Înconjurată de o galerie deschisă, construcţia ar fi avut la subsol toate
unităţile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat recepţia făcută mult
mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constată existenţa unei săli de dans
cu culoar. La 21 decembrie 1909 comisia de analiză a Primăriei întocmeşte un raport cu
observaţii referitor la execuţia proiectului Cazinoului, raport care printre altele specifica
necesitatea adăugării de spaţii: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie şi dependinţele
necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele uşii vitrate, care să nu
obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-a propus şi degajarea scării de onoare printr-o
arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar şi renunţarea la unele trepte sau
ferestre. Într-un final construcţia se recepţionează. Lucrarile începute în 1907 şi recepţionate în
1910 au avut un cost total de 1.300.000 de lei "În I 5 august anul 1910 a fost inaugurat oficial
Cazinoul Comunal Constanța. De pe bulevardele (Bd. Elisabeta şi Bd. Carol I) se vede "o

25
Monitorul Licit.anul XV, nr. 13, 1 iulie 1904, dl. 40 Lipsind ofertele licitat' ia s-a mai anunt' at la 15 iulie s' i la 1
august
26
Art Nouveau poate fi, de asemenea, văzută ca un fel de mişcare artistică de tranziţie, formând un preludiu
a ceea ce urma să devină modernismul secolului XX. În acest bloc de artişţi şi tendinţe a trecerii spre
modernism pot fi incluse şi mişcările artistice cunoscute sub numele de ”Jugendstil” în Germania şi Olanda,
respectiv ”Sezessionsstil”, sau ”Secesionism”, în Viena, Austria

11
clădire fantastică, cochetă (...) ce se ridică pe ţărm, prelungindu-şi o terasă parcă până în mare,
e Cazinoul comunal. O podoabă arhitectonică, de o concepție stranie, răscolitoare. Construit de
municipalitatea Constanţei, Cazinul este un local de viaţă şi petreceri menit să atragă vizitatori.
Catul de sus alcătuit dintr-o vastă sală de spectacole, unde se dau baluri concerte şi
reprezentaţii teatrale. Sala semirotundă are în fund o scenă foarte spaţioasă iar acustica este
excelentă. La sală duce o vastă scară cu trepte de piatră şi cu stâlpi de mozaic de un aspect
inpunător. Mai ales noptea când suni aprinse sutele. de globuri electrice - ce scânteiează prin
geamuri - aspectul sălii şi a scării este feeric (...) alăturea de sală spre Mare se află terasa de
sus, cimentată, care serveşte mai mult drept pistă de skating (...) Coborând la parter remarci
terasa care înconjoară Cazinul pe două laturi, amândouă spre mare (...) Două orchestre aşezate
la ambele capete ale vastei terase, una municipală sub conducerea maestrului Strausss, cealaltă
particulară a Cazinului, spre cele două bulevarde, se află o terasă cu vaste colonade, unde
administraţia Cazinului serveşte masa (...) 3 lei prânzul, 4 lei cina. Bucătăria franceză, serviciul
table d’hotel. La mijloc între ambele terase se află sălile propriuzise ale Cazinoului, unde sunt
instalate administrația (...) şi sălile de joc (...) Se resimte lipsa unei săli de lectură (...), părerea
tuturor vizitatorilor este că Cazinoul este prea mic şi va trebui mărit. Experienţa anului acesta a
dovedit cu prisosinţă această necesitate" se povesteşte în revista Ilustraţiunea română nr. 4
septembrie 1911.
”Construcţia reuneşte două proiecte cu valoare unicat. Este mai întâi platforma şi
subsolul înglobat în ea, opera ing. Saligny. Subsolul a fost construit din beton armat a cărui
compoziţie a fost calculată astfel ca să reziste intemperiilor majore, s-a adăugat un sistem
deosebit de ventilație valabil şi în prezent şi care a menţinut spaţiile sănătoase. Planul a fost
conceput astfel ca să asigure susţinerea clădirii Cazinoului printr-un sistem de ziduri de
rezistenţă, spaţii boltite, arcade, deschideri necesare comunicării asociate cu un planşeu care
permite circulația verticală indiferentă de aparenta reducere a cadrului dintre încăperi.
Proiectul arhitectului Renard pus în operă cu acurateţă de antreprizele de construcţie a fost
realizat respectând gândirea compoziţională şi decorativă a autorului. Singura modificare faţă
de proiect a fost transformarea scării de acces prin extinderea ei de-a lungul porticului de pe
faţada de nord. Volumul clădirii un paralelipiped montat pe orizontală conferă construcţiei
stabilitate în contrast cu fiecare din cele cinci laturi vizibile, cele patru faţade şi acoperişul (...)
Faţada nordică a intrării principale avea ca dominanţă marele gol vitrat de la etaj în formă de
potcoavă turtită recurbată şi porticul parterului, ambele marcând traveea centrală. Traveele
laterale erau rezolvate diferit atât ca tratare a golurilor cât şi volumetric. Construcţia cu subsol,
parter şi etaj era înconjurată de portice pe laturile nord-est-sud suprapuse de terase deschise,
parțial acoperite (pe laturile de est) conferindu-i o comunicare permanentă directă, unică cu
spaţiul înconjurător şi în special cu marea justificând astfel întrutotul amplasamentul privilegiat.
Traveea centrală, volumul cel mai înalt constituită dominantă atât prin forma acoperişului supra
înălțat cât şi prin cele patru volume decorative de coif care îl marchează. Împrejurul clădirii
Cazinoului se păstra o alee ce permitea circulația vizitatorilor fără a tulbura activitatea
cazinoului, continuare a promenadei ce mărginea bulevardul spre mare. Faţada de sud spre
mare reia parţial soluţiile din faţada de nord, păstrând marele gol vitrat, ambele fiind cele care
lumina sala de bal situată la etaj. La parter terasa spre mare a fost închisă cu mari geamuri
montate între stâlpii de susţinere a terasei se deschide de la etaj, soluţie care a permis păstrarea
12
unei legături protejate cu ambianța marină. Detaliile decorative formate din elemente vegetale
mai plate alternând cu cele puternic reliefate şi cu decorul inspirat de fauna marină - delfini,
peşti, scoici sau cu elemente din arsenalul obiectelor marinăreşti: catarge, părţi din prove de
corăbii, instrumente de calcul şi altele erau menite a susține columnele şi a sublinia golurile.
Faţada est de-a lungul căreia la parter continua porticul deschis, asigura circulaţia şi
comunicarea directă cu exteriorul de-a lungul celor trei laturi. Faţada este marcată de cele
două volume semicirculare de colț care-i ondulează suprafaţa. La etajul iniţial se relua porticul
deschis dar curând impus de situaţia climaterică a amplasamentului s-a renunţat la soluţia
iniţială porticul devenind o galerie vitrată, păstrată deci ideea creatorului măcar prin
comunicarea vizuală cu exteriorul. Spaţiul acestei galerii era prevăzut cu un acoperiş de
dimensiuni mai reduse astfel ca traveea centrală să-şi menţină şi din exterior rolul volumului cel
mai important din compoziţie. Faţada vest tratată total diferit marca, printr-o fereastră de
dimensiuni gigant, semicirculată in partea superioară, scara de onoare care conduce spre etaj.
Forma suprafețelor exprima susținerea funcțiunii spaţiului. În ce priveşte partiul, concepţia
arhitectului Daniel Renard a fost de a deveni spaţiile pe fiecare nivel cu menţinerea unei
corespondenţe logice între funcţiunile interioarelor şi expresia volumetrică şi plastică a
exterioarelor. Accentul era pus pe spaţiile de loisir, care ocupau principalele suprafețe, cele mai
avantajate din punct de vedere al comunicării exterior-interior şi a circulației. Astfel la parter se
găseau: sala de biliard, sala de jocuri, sala de lectură, spaţiile înconjurate de terase-portice prin
care se comunica cu exteriorul. Pe lângă ele era prezent un bufet şi laboratorul (adică spaţiul
tehnic al bufetului) plus spaţiile anexe necesare: vestibul, portar, dependinţe, vestiar. Separată
era intrarea către scara monumentală. La etaj nu se afla decât marea sală de bal care putea fi
transformată şi in sală de teatru. Pe lângă ea se găseau numai terase deschise. Spaţiile au fost
tratate cu deosebită îngrijire, după cum apare incă din proiect care redă detalii ale concepției
decorative. Remarcabilă este bogăţia şi diversitatea ornamentelor din acelaşi repertoriu ca cele
exterioare, dar tratate cu mai multă fineţe corespunzător locului in care sunt plasate.
Comunicarea intre spaţii se face prin goluri de diferite forme reluându-se forma de potcoavă la
arcele mari care deschid trecerea spre casa scărilor sau marchează spaţiul rezervat scenei. Se
adaugă elemente decorative din repertoriul stilului Art Nouveau; reliefuri florale, elemente
decorative curbe, în spirală sau valuri plafoane pictate, feroneria balustradelor sau a ferestrelor
toate contribuind la armonia compoziţiei." 27
Până în anul 1912, anul inaugurării, Cazinoul din Constanţa şi-a modificat configuraţia
volumetrică, Consiliul Comunal solicitând extinderi atât pe orizontală cât şi pe verticală, în
special aceste solicitări venind de la arh. Ion Mincu şi arh. Dimitrie Maimarolu, care erau în
comisie, dar cele mai multe solicitări de modificări au venit de la arh. Victor Ştefănescu, coleg
de facultate al arh. Daniel Renard. Parte din aceste modificări s-au finalizat în anul 1912, după
inaugurare, acestea completând detaliile realizate în stil Art Nouveau, dar una dintre modificări a
fost referitor la solicitarea de extindere a etajului (spre mare), moment la care s-a desfiinţat
fereastra tip scoică realizată originar simetrică cu cea de pe fronton, ”construcţia realizată a

27
Cezara Mucenic, Cazinoul Constanţa, op.cit., p.21

13
primit şi laude, dar şi multe critici.” 28 Cea mai importantă critică a fost că în anul 1903, liberalii,
prin primarul Cristea Georgescu, l-au ales pe Daniel Renard să proiecteze construirea unui
cazino. ”După ce s-a realizat promontoriul pe care acesta urma să se înalţe, s-a săpat fundația
monumentului ce urma să fie în stil Art Nouveau, însă Renard a fost înlăturat în momentul în
care au venit conservatorii la putere, în anul 1905. Noul primar, Ion Bănescu, cel care a realizat
amenajarea staţiunii Mamaia, amenajare ce s-a considerat un succes, a desemnat un nou
arhitect care să se ocupe de construcția cazinoului, arh. Petre Antonescu.” 29 Cu totul altfel,
fiind creionat în stilul neo-românesc, construcția semănând izbitor cu fostul sediu al Primăriei
Constanța, în prezent Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa (...) lucrările au costat 1.300.000
de lei, bani din care s-a înălțat cel mai frumos edificiu al Constanţei. Parterul avea un hol generos
de primire, continuând cu o scară maiestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a
scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare, spre nord erau spaţii
pentru garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La
etaj, scara debuşa într-un hol prin care se intra în sala de spectacole. De-o parte şi de alta a
alveolei scenei se găseau foaierul artiştilor şi budoar pentru doamne. Unii au spus că emblema
oraşului seamănă cu un dric dacă îl priveşti de sus, iar ferestrele au formă de mormânt. Explicația
o dă tot Radu Cornescu: ”Dricul are elemente de Art Nouveau, aşa cum are şi Cazinoul”, spune
arhitectul. Art Nouveau a fost un fenomen de o amploare rar întâlnit în istorie şi a semnificat, în
primul rând, o eliberare din chingile artistice ale vremii, spre nou, spre nonconformism. Până în
1912 şi-au oferit serviciile pentru Cazinou mai multe orchestre româneşti şi străine, Însă cea care
a avut un contract ferm cu Primăria a fost orchestra I. Paschill. În 1912, baronul Edgar de

28
Spre exemplu, citând din jurnalul de calătorie al unui diplomat francez, aflăm că: ”un lucru este
decepţionant în aceste locuri primitoare: albul cazino, pretenţios complicat, al celui mai îngrozitor stil 1900,
care încarcă ţărmul mării”. Cazinoul nu scapa nici de criticile presei locale, fiind caracterizat ca o ”matahală
împopoţonată cu tot felul de zorzoane” de jurnaliştii ziarului Conservatorul Constanţei, în timp ce ziariştii
”Observatorului”, publicaţie liberală, îl acuza pe primarul oraşului că nu a încercat să ”zădărnicească şi să
împiedice monstruozitatea”. Foarle mulţi dintre contestatari erau contrariaţi de arhitectura asimetrică a
clădirii şi irepetabilitatea elementelor de construcţie, trăsături inovatoare care faceau notă discordantă în
raport cu neoclasicismul românesc.
29
Un constănțean pasionat de antichităti, Răzvan Mihalache (34 de ani), a descoperit în casa unui bulgar
unul dintre cele trei acte de fundații ale proiectului cazinoului în stil neo-românesc. ,”În una dintre vizitele
mele în Bulgaria, un domn mi-a spus că ştie pe cineva care deține un act important pentru noi. Aşa am ajuns
în casa unui bătrân care ţinea, într-o carte, «Actul de fundaţiune» al Cazinoului, care datează din anul 1906.
Am făcut poze şi, dacă iniţial, bătrânul, care locuia într-o casă modestă, nu a fost de acord să-mi vândă
documentul, în cele din urmă a acceptat”, spune constănțeanul, care păstrează secretă suma pe care i-a
promis-o bulgarului. Se pare că bătrânul moştenise actul de fundatie al cazinoului de la o rudă. Este posibil
ca actul să fi fost furat de la arhivele din Constanta în perioada Primului Război Mondial, în timpul ocupației
germano-bulgare, atunci când soldații bulgari au dat jos statuia lui Ovidius de pe soclu, pentru a o lua ca
pradă de război, fiind însă salvată de nemți. ”Actul Cazinoul, cu banii comunei Constanța de fundațiune”,
semnat la 13 august 1906, este în format A3 şi păstrează patina timpului. ,,Oraşul Constanţa, prin marile
lucrări, unele încă în execuțiune, ca şi prin vestitul pod Carol I, care-l pune în strânsă legătură cu Occidentul,
fiind menit a deveni unul din porturile maritime cele mai însemnate şi în acelaşi timp fiind o staţiune balneară
şi climaterică din ce în ce mai căutată şi prețuită, hotărâtu-s'a, ca pe terenul smuls valurilor mării, pe noul
Bulevard Regina Elisabeta, să se construiască, cu mijloacele comunei, un cazino care va purta numele de
Cazino Comunal Carol 1”, consemnau la acea vreme edilii constănțeni. Din documentul cu valoare istorică
aflăm că actul s-a semnat în trei exemplare: unul s-a zidit la fundație, iar celelalte două fiind spre păstrate în
arhivele Primăriei şi Prefecturii Constanța.

14
Marcay, proprietarul ”Societății Marilor Stabilimente” şi antreprenorul Cazinoului, a cerut
Primăriei să construiască un pavilion-restaurant in fața Cazinoului. Aşa a apărut construcția unde
astăzi funcționează Acvariul 30. Locul de promenadă de pe faleză s-a numit iniţial Bulevardul
Principele Nicolae, iar apoi Bulevardul Ţarul Nicolae al II-lea, cu ocazia vizitei lui la Constanța,
în 1914. După Primul Război Mondial numele lui este Bulevardul General Alexandru Averescu,
iar în 1948, la venirea comuniştilor la putere, devine Bulevardul 16 Februarie. În prezent,
promenada este pietonală. 31 La inaugurarea din 15 august 1910 a fost prezent principele
Ferdinand. Luând în considerare costurile mari de investiţie şi costurile ridicate de intreţinere a
clădirii, la 15 martie 1911 Primăria Constanţei autorizează jocurile de noroc, moment la care la
Cazino sunt aduse 2 mese de biliard si 7 mese pentru jocurile de cărţi, astfel că după inaugurare,
Cazinoul Constanţei devine unul dintre cele mai cunoscute locuri de acest gen din Europa.
Interiorul era amenajat cu multă eleganţă şi rafinament ”cu pereţi frumos decoraţi, candelabre
sofisticate, covoare scumpe şi mobilier din esenţe alese. Accesul in această lume exclusivistă le
era permis doar persoanelor cu dare de mână şi ținută distinsă. Luxul Cazinoului şi mirajul
jocurilor de noroc atrăgeau oameni bogaţi din toate colţurile lumii, veniți incognito pe
meleaguri româneşti. În sălile Cazinoului se trăia intens, iar drame se consumau adesea! Nu
puţini au fost cei care, ruinaţi la masa de joc, şi-au găsit sfârşitul aruncându-se în valurile mării
sau punându-şi capăt zilelor într-o camera de hotel (...).” 32
În timpul Primului Război Mondial, Cazinoul din Constanţa a funcţionat ca spital, însă a
revenit la destinaţia sa iniţială în perioada interbelică.

5 – fatada est

30
http://www. radioconstanta.ro/
31
https://adevarul.ro/
32
Ziarul Constanţa la 23 iunie 1903.

15
6 – plan parter

7 – plan etaj

16