Celebrarea diversității prin artă

Concentrându-ne pe o casă particulară neobișnuită, proiectată de un arhitect neobișnuit pentru un

beneficiar aparent neobișnuit, este posibil să conturăm o analiză mult mai exhaustivă din punct de vedere
practic al conceptului de design incluziv. Arta incluzivă are la bază o mentalitate care are ca scop luarea
în seamă și, implicit, includerea nevoilor acelor oameni din societate care au fost excluși prin procesul de
design / proiectare, indiferent dacă acest lucru se datorează vârstei sau unui handicap - și tehnologia în
continuă schimbare accelerată poate fi un vector. Această mentalitate stă la baza conceptului politic și
social al unei societăți inclusive. Olanda poate fi un exemplu pozitiv de societate incluzivă, oferind o
atenție extremă (cel puțin prin comparație cu România) persoanelor cu dizabilități.

Arta incluziv(ă) are ca scop ultimat includerea (sau evitarea excluderii) tuturor persoanelor,
indiferent de vârstă, cultură și diversitate. În acest context este interesantă de observat paralela dintre
design și artă. Arta, și să dăm ca exemplu evident pictura, exclude prin definiție persoanele nevăzătoare.
Totuși, companii americane precum 3D Photoworks, folosind tehnologia printării 3d, replică picturi
celebre în variante tactile pentru nevăzători.

Amplasată pe o colină cu vedere asupra orașului Bordeaux, această casă – intitulată foarte suges-
tiv Maison à Bordeaux, a fost realizată pentru o familie cu trei copii de Rem Koolhaas. La foarte scurt
timp înainte ca Rem Koolhaas să înceapă designul locuinței, tatăl familiei a suferit un grav accident și a
rămas paralizat, abia capabil să vorbească. Instrucțiunile șoptite adresate arhitectului, posibil redundante
având în vedere calificările acestuia, au fost "Această casă este lumea mea; vă rog să o faceți cât este
posibil de complexă". O altă cerință a fost să ”nu existe vreun semn materializat al dizabilității mele".
Această situație unică, precum și expunerea mass-media pe care un arhitect precum Rem Koolhaas o
generează face ca această casă să fie un studiu de caz adecvat pentru o evaluare și analiză a teoriei și
conceptului de proiectare incluzivă, urmând firul că arta trebuie să fie pentru toată lumea, fără discrimi-
nări (în acest caz punându-se accentul mai ales pe cele pozitive).

În cartea sa, Casa Modernă 2, Clare Melhuish sugerează faptul că Maison à Bordeaux este reprez-
entativă pentru schimbarea tiparelor sociale și de locuire. ”Cerințele precise pe baza unui brief nefinalizat
au sugerat o abordare artistică potrivită unei locuințe ce poate găzdui o tipologie vastă din punct vedere
morfologic și a unei experiențe sinestezice complexe, ce oferă suficientă compensație restricțiilor noilor
locatari prin permisiunea de a simți casa atât imaginativ cât și fizic – prin corp”.
 Locuințe precum Maison à Bordeaux, nu sunt doar oportunități unice și fascinante pentru arhitecți
să dea frâu liber imaginației, dar au și rol de ”personal statement”, reflectând personalitatea beneficiarilor.
Casa transmite mesaje subtile ce fac referire la stilul și standardul de viață al locuitorilor săi. Mai degrabă
decât o analiză bazată pe definițiile formale ale teoriei arhitecturii sau fotografia de artă, arta incluzivă
poate fi un subiect mult mai interesant și va fi dezbătută în analiza ce urmează. Fotografiile trebuie privite
prin spectrul artei incluzive, nu prin cel al teoriei arhitecturii generale.

Termenii folosiți pentru a descrie mediile care promovează facila utilizare de către om diferă de la
o țără la alta și reflectă realitățile politice și sociale locale. Există două abordări majore, distincte, care pot
fi studiate din punct de vedere istoric în lumea modernă de la revoluția industrială până în prezent -
măsuri legislative care includ cerințe specializate potrivite persoanelor cu handicap, influențând în primul
rând mediul construit de talie majoră dar și piața (nereglementată), bazată pe cerere și ofertă pentru o
societate în curs de îmbătrânire care, în primul rând, se definește prin și dă naștere apariției unor produse
special destinate persoanelor cu dizabilități. În ultimi ani a apărut o convergență între cele abordări,
pentru că în cele din urmă amândouă pun accentul pe valoarea diversității umane.

Designul nediscriminatoriu stă la baza filosofiei accesului universal nestingherit. În trecut, altruis-
mul a fost vectorul fundamental în acordarea atenției accesibilității anumitor categorii de persoane.
Astăzi, modificări legislative, sociale și economice conduc politica socială cu privire la acest aspect în
direcția unei necesități irefutabile de atenție în privința persoanelor care suferă de diferite forme de
handicap. Schimbări sociale, precum creșterea rapidă a îmbătrânirii societății și integrarea persoanelor cu
dizabilități aduc subiectul proiectării incluzive pe lista condițiilor extrem de relevante pentru arhitectură.

Din punct de vedere arhitectural, Maison á Bordeaux este cu siguranță derivată din pespectiva
utilizatorului și a consumatorului. Cerințele pentru proiectul de casă reflectă nevoile fizice și, mai import-
ant, nevoile psihologice ale soțului paralizat. Deși a respectat numeroase abordări moderniste, cu referiri
la Mies van der Rohe sau Le Corbusier, Koolhaas a adaptat casa burgheză nevoilor curente. Casa, adoptă
una dintre cele mai nepragmatice tendințele contemporane în arhitectură. După cum remarcă Melhuisen,
"în anii '80 și '90, când recesiunea mondială din industria construcțiilor a împiedicat dezvoltarea pe
scară largă, casa privată a devenit o unealtă importantă pentru dezvoltarea spațiului, a formei, relațiilor
sociale precum și tehnologia în construcții, într-un context socio-politic sceptic față de moștenirea mod-
ernisului."

ilustrația nr. 1
 Deși sunt vizibile elemente de limbaj moderniste, cum ar fi utilizarea consolei (ilustrația nr. 1) –
folosită de Rem Koolhaas pentru ridicarea casei de la sol, oferindu-i senzația de plutire, cu trimitere la
aspectul psihologic de libertate, superioritate, forță, anduranță, etc. – sau chiar și asemănările cu Glass
House a lui Mies van der Rohe (ilustrația nr. 2), deși Rem Koolhaas adaugă o notă de iraționalitate, în
directă divergență cu principiile moderniste, funcționaliste. Spre exemplu, etajul trei al locuinței, susținut
de un singur stâlp cilindric, pare că încalcă legile gravitației și a raționalului. Întreaga arhitectură a casei,
după cum subliniază Moore, "... transformă inversiunea în virtute.” Planurile colțuroase, agresive,
apărute din verticale abrupte - periculoase și ingineria antigravitațională, toate sunt contrare intuiției față
de siguranța persoanelor care se confruntă cu dizabilități.

ilustrația nr. 2

Rem Koolhaas, OMA Ludwig Mies van der Rohe

Maison á Bordeax, Franța 1998 Glass House on Hillside Project, 1934

Rem Koolhaas descrie dispunerea corpului principal ca fiind unul din cele trei așezate unul peste
altul, fiecare definind un microcosmos conectat, dar în esență separat. Elementul cheie care facilitează
comunicarea pe verticală între aceste straturi separate, în plus față de scara principală, este un lift deschis
care pleacă din bucătărie, traversează inima casei – livingul - și până la dormitorul matrimonial, trecând
pe lângă un perete înalt cât cele trei etaje, căptușit cu rafturi care conțin cărți, lucrări de artă, vin și alte
obiecte decorative. Astfel, liftul capătă dublu rol: facilitează accesul pentru o persoană cu dizabilități,
precum și facilitând vizibilitate către cele mai importante zone ale casei, transformând handicapul bărbat-
ului din ceva vizibil în ceva efemer, atât fizic cât și psihologic.

În cuvintele lui Rem Koolhaas ”mișcarea schimbă complet și continuu arhitectura casei. O
mașinărie este inima ei (n.r. casei).” Această declarație poate să fie și o trimitere la Le Corbusier și la
celebrul său aforism, cum că o casă este o mașinărie în care se trăiește.

Rezultatul este o casă care reprezintă manifestarea expresiei autocunoașterii clientului și a

relațiilor sale sociale și resimțite atât la nivel fizic, senzorial, cât și psihologic, emoțional. Acest lucru a
fost posibil numai cu o strânsă colaborare între arhitect și client. Dacă proiectarea incluzivă are menirea
să fie eficientă, înțelegerea nevoilor utilizatorilor finali este esențială.

"Interpretarea realității noastre exclusiv prin tipare de viață care nu sunt ale noastre nu servesc
decât să ne facă tot mai necunoscători, mai puțin liber, și tot mai izolați."

Această afirmație, despre lupta politică și libertatea personală, de Garcia Marquez (1983), ar putea
fi transpuse cu ușurință în importanța plasării utilizatorului final în centrul procesului de design. Esențială
pentru metodologia designului incluziv este integrarea unor echipe specializate în procesul de proiectare.
Nucleul designului incluziv este o abordare colaborativă și multidisciplinară.O altă caracteristică a desig-
nului incluziv, care derivă din această schimbare de paradigmă, este crearea de medii construite sau
produse care evită stigma asociată, în general, cu vârstă înaintată sau invaliditate. Astfel, utilizatorul final
este perceput ca un consumator care are așteptările sale cu privire la stil, atractivitate estetică și aspirații
sociale. După cum subliniază Coleman, "Mediul înconjurător comunică mesaje puternice despre identi-
tate, poziție socială, și valori, ceea ce face ca satisfacerea aspirațiilor oamenilor să fie la fel de impor-
tante ca și funcționalitatea, dacă nu chiar mai importante." Maison á Bordeaux reprezintă identitate
socială și preferințe estetice în egală măsură cu accesibilitate sau funcționalitate. Cu toate acestea, există o
diferență profundă între proiectarea incluzivă și accesibilitatea. Accesibilitatea reprezintă o parte a
respectării unor reglementări sau criterii care stabilesc un nivel minim de proiectare necesar persoanelor
cu dizabilități. Proiectarea incluzivă, pe de altă parte, este o abordare a practicii de proiectare care caută
să deservească o cât mai mare diversitate și număr de oameni pe toată durata vieții lor.

"Este foarte interesant; mobilitatea restricționată, catalogată ca cea mai importantă barieră pentru
utilizatorii de scaune cu rotile în scaune acționate manual, constituie majoritatea cerințelor de accesibili-
tate în locuințe. Acest lucru reflectă în mod clar faptul că acest tip de handicap este cel mai bine cunoscut
și cel mai frecvent considerat ca relevant pentru problemele de construcție și dispunere a încăperilor.
Cerințele pentru alte tipuri de dizabilități sunt în mod evident subdezvoltate.“ - Clare Melhuish, Modern
House 2, 2004

În loc să se concentreze asupra aspectului tehnic și utilității din punct de vedere al standardelor de
accesibilitate, elementele de design ale casei sunt elocvente prin perspectiva designului incluziv.
Bucătăria, de exemplu, este compusă din elemente de design care ajută proprietarul casei să își îndeplin-
ească sarcinile zilnice mult mai ușor și independent. Insula plutitoare de bucătărie din beton, proiectată de
Maarten van Severen, de exemplu, cu arzătoare de gaz încorporate, este proiectată astfel încât un utiliza-
tor în scaun cu rotile să poată să se deplaseze și să folosească toate funcțiile aragazului fără niciun ajutor.
Cele două cerințe principale privind accesul scaunului cu rotile se referă la suprafețe minimale și lățimea
suprafețelor de circulație, caracteristici implementate cu succes în această bucătărie (ilustrația nr. 3). Cu
toate acestea, suprafața de beton și marginile sale ascuțite proeminente nu sunt recomandate în locuințe cu
copii, cu atât mai puțin în cazul persoanelor cu handicap, din cauza riscului de accidente.
Imediat lângă bucătărie este platforma care acționează ca un lift, așa
cum este descrisă de către Riley, "un lift foarte mare, deschis pe toate
laturile, traversează cele trei nivele. Ca o încăpere ambulantă, se
deplasează adiacent unui perete înalt cât trei etaje, căptușit cu
rafturi care adăpostesc cărți, opere de artă și vin, toate la îndemâna
soțului."
De pe această platformă se poate ajunge la toate obiectele descrise de
Riley care au cea mai mare însemnătate pentru proprietarul casei. În
timp ce ascensorul este considerat ca fiind inima casei, un perete
continuu de rafturi care taie pe verticală casa, totodată ar putea fi
interpretat metaforic ca și coloana vertebrală a casei. O referință
morbidă, probabil, la faptul că, datorită coloanei fracturate, proprieta-
rul casei este acum dependent de o mașină pentru mobilitate.
Este combinația fascinantă între plăcere și calamitate. Deși se
ilustrația nr. 3 – coridor aseamănă unui mecanism defect, trupul asistat are acum propria sa
frumusețe și lejeritate în mișcarea-i atât de restricționată. Mișcarea ascensorului (ilustrația nr. 4) ar putea
fi ințeleasă ca o interpretare literară a aforismului lui Le Corbusier referitor la mașinăria care facilitează
fluxurile unei case. Deși golurile rezultate în urma realizării platformei hidraulice pot fi protejate de
parapeți (așa cum pot fi văzute pe ilustrația nr. 4), platforma, complet deschisă pe toate părțile, nu
respectă normele sau standardele privind siguranța în exploatare. Ea devine specifică, și exclusivă, propri-
etarului casei. Astfel, platforma nu este conformă cu niciunul din principiile proiectării incluzive.
 Baia matrimonială de la nivelul superior este tratată ca o secvență de
funcțiuni (ilustrația nr. 5), cu o vană din fontă în capăt pentru soție,
și, în celălalt capăt, un duș deschis pentru soț. Proiectarea inclusivă
devine impresionantă atunci când funcționalitatea obiectului este atât
de bine integrată cu partea estetică și practică, încât devine
"invizibil" pentru neștiuitor. Chiuveta, nu foarte adâncă, confecțion-
ată din plexiglas, este accesibilă unui utilizator în scaun cu rotile și
totodată plăcută din punct de vedere estetic. "Când am deschis
robinetul, am văzut ceva ce nu am mai văzut până acum: o baltă
pătrată. A fost minunat. Lumina fragmentată în bazin."

Dușul deschis este, de asemenea, incluziv din punct de vedere cultur-

al. Culturile asiatice și musulmane tind să le prefere față de băile
tradiționale europene. Complementar factorilor sociali în teoria artei
incluzive este dimensiunea pluralismului cultural, atât de relevant
pentru societățile contemporane foarte diversificate, până aproape de
punctul fragmentării.

ilustrația nr. 4 – mișcarea liftului
Concluzii
"Dacă de la distanță pare ca un obiect definit, când te apropii desco-
peri că poate fi accesat de oricare din cele trei uși cu valoare simbol-
ică echivalentă, fiecare ghidându-te către o experiență diferită. Una
duce la bucătărie, alta la scara către zona de zi. A treia, pentru copiii
familiei, duce într-un spațiu scufundat, din care pleacă o scară ce te
propulsează în mod neașteptat pe terasa exterioară. După ce presupui
că ești în casă, afli cu stupoare că te duci din nou afară. Te duci până
ultimul etaj, printr-un mic labirint de camere destinat copiilor, care
sunt absolut separați de părinți de o ”falie” complet invizibilă din
exterior, astfel încât la acest nivel casa devine două. "

Compartimentarea casei, așa cum demonstrează planul și descrierea

de mai sus (ilustrația nr. 6), sugerează în mod evident segregarea
care, prin definiție, este asociată cu excluderea, adică exact opusul
incluziunii. În timp ce scara centrală este mai formală și utilă
oaspeților, scara copiilor creează, de fapt, o separare completă.
ilustrația nr. 5 – baia matrimonială
Teoreticianul Pierre Bordieu a definit un concept de locuire în anii '60, care descrie viața de zi cu
zi ca o serie de micro-rutine articulate de nenumărate forme material-culturale, și de stabilire a statutului
social. În acest sens diviziunile din interiorul casei au mai mult de a face cu valorile burgheze franceze și
statutul social decât cu accesibilitatea sau handicapul.

Deși nu există observații asupra modului în care familia locuiește și interacționează efectiv în
cadrul acestui spațiu, din interpretările planurilor casei, ar putea fi argumentat că locuirea este supusă /
subordonată soțului - proprietarul casei. Interesant de remarcat este că, deși a fost adoptată o abordare
stilistică nouă și controversată din punct de vedere arhitectural, valorile sociale au rămas adânc înrădăci-
nate în vechea tradiție burgheză franceză. În plus, ar putea fi argumentat că arhitectura finală a casei,
inclusiv distribuția spațiilor interioare, în loc să țină cont de toți locuitorii săi, devine pradă la ce John
Stuart Mills a pretins ca fiind "coerciția morală a opiniei publice".
Ilustrația nr. 6
1. Acces 7. Camera de oaspeți 13. Dormitor
2. Bucătărie / sufragerie 8. Living 12. Dormitorul soțului
3. Lift 9. Work Space
4. Camera familiei (family room) 10. Terasă
5. Rampă de acces 11. Dormitorul soției
6. Îngrijitor
"Societatea poate să și își execută propriile mandate: și dacă decretează mandate greșite sau orice
mandate în toate aspectele în care nu ar trebui să se amestece, ea începe să practice o tiranie socială mai
impresionantă decât multe tipuri de opresiune politică, deoarece, deși chiar dacă de obicei nu este amen-
dată cu sancțiuni severe, ea lasă mai puține portițe de evadare și penetrează mult mai adânc în detaliile
vieții și înrobește sufletul în sine.“

Mills mai sugera: "tirania majorității" a ajuns să se desfășoare în toate aspectele vieții sociale. În
acest sens, ar putea fi argumentat că "societatea este ea însăși un tiran."

"Devine clar că în structurile sociale ale capitalismului, societățile nu pot fi subiect de discuție
într-un dialog despre normalitate / anormalitate, pentru că ceea ce le caracterizează este divesitatea;
diferențele bazate pe gen, etnie, orientarea sexuală, abilități, convingerile religioase, averea, vârsta,
accesul sau lipsa accesului la muncă și așa mai departe."

Faptul că una dintre cerințe era că nu ar trebui să existe dovezi ale handicapului proprietarului,
sugerează că, în loc să promoveze diversitatea și diferențele, tirania majorității, sau, în acest caz, gustul
depășit al majorității burgheziei intelectuale franceze a influențat proiectarea casei. Poate că și asta ar
putea să fie atribuită faptului că soțul a devenit recent invalid și că astfel încerca să se adapteze la noua sa
condiție de invaliditate și, cum ar judeca Yuval Noah Harari, la noua sa inutilitate. Din această privință, și
luând în considerare că proiectarea incluzivă este direct legat de noțiunea de promovare a diversității
sociale, Maison á Bordeaux nu este incluzivă.

Scopul aprofundat al proiectării incluzive este de a promova socializarea și de a-și asuma un rol
proactiv în viața publică. "are ca punct de pornire respectul față de persoanele cu dizabilități în mediul
construit și acesta este domeniul în care arta și lumea se contopesc în complexitate. A început deoarece
reglementările în domeniul construcțiilor au fost nevoite să se adapteze utilizatorilor care nu se pot adapta
la un mediu prohibitiv acestora, dar au cerut dreptul la utilizare. "

Această afirmație, la rândul ei, este asociată cu conceptul politic de participare socială și accesul
nediscriminatoriu în clădirile publice. În afară de a ține cont de accesul în scaun cu rotile în clădirile
publice, proiectarea incluzivă face trimitere, de asemenea, la utilizarea căilor de ghidaj, contrastul tactil și
culoarea. În cele din urmă casa privată este întotdeauna specifică locuitorii săi și nu este incluzivă.
 Din punct de vedere arhitectural, putem trage concluzii relevante - cum ar fi modul în care, în
interior, compartimentarea poate fi organizată pentru a permite familiilor să trăiască atât împreună, cât și
separați, accesul pentru persoane cu handicap și utilizarea dormitoarelor de la nivelul superior, zumzetul
din camerele unor adolesceți sau dorința de independență.

Deși casa conține elemente de design care pot fi considerate că au avut la bază principii ale
proiectării incluzive, chiar faptul că este atât de strâns legată de cerințele foarte specifice ale proprietaru-
lui casei, face ca oricărei alte persoane să îi fie aproape imposibil să i se adapteze, ceea ce este total
contrar principiului. Arhitectura sugerează rigiditate, mai degrabă decât fluiditate – care ar fi ideală pentru
adaptabilitate la schimbări și posibile extinderi.

Rem Koolhaas: "După moartea proprietarului casei, vasul gol pe care îl lasă în urmă, devine
recipientul pentru ceea ce rigiditatea regimului său – viața de tată, suferința, combativitatea, dragostea -
au eliminat din viața de zi cu zi a familiei: feminitatea, informalitatea, ospitalitatea, distracția."

Bibliografie

Clare Melhuish, Changing patterns of living, Modern House 2, 2004

Terence Riley, The Un-Private House, 1999
John Stuart Mill, On Liberty, prima oară publicat în 1859, Penguin Classics, 1985
Rem Koolhaas, AMOMA 2004
Michael Oliver, Capitalism, Disability and Ideology: A Materialist Critique of the Normalization
Principle, 1994
Moore, Rowan, The Best House in the World, 1998
Roger Coleman, Designing for Our Future Selves, 1993